Activităţile matematice în grădiniţa de copii

Activităţile matematice ca formă de activitate didactică urmăresc realizarea

obiectivelor cadru, formarea capacităţilor intelectuale şi gândirea logică.

După cum ştim conceperea demersului didactic, educatoarea ţine seama de obiectivele

educaţionale (obiectivele cadru, de referinţă).

Obiectivele cadru se bazează pe componenţa cognitivă, afectivă şi pshiomotorie.

Obiectivele de referinţă sunt caracteristice activităţilor matematice şi fac trecerea treptată de

la gândirea concret-intuitivă la gândirea simbolică-logică. Unele obiective de referinţă asigură

aria cognitivă, unele înglobează atitudini, comportamente şi calităţi ale gândiri.

În selectarea obiectivelor de referinţă s-a ţinut cont de criteriile psihologice şi

pedagogice, pornind de la necesitatea asigurării coerenţei interne a sistemului de cunostinţe,

priceperi şi capacităţi, respectării etapelor psihologice în formarea reprezentărilor matematice

pe nivele de vârstă şi a nivelelor de formare a conceptelor. Obiectivele operaţionale reprezintă

finalităţi concrete, măsurabile.

Operaţionalizare se impune pentru :

a dirija mai bine învaţarea;

a stabili concret şi clar acţiunile directe implicate în cunoaştere, întelegere, sinteza,

aplicare, evaluare ;

a interveni la momentul oportun ;

a asigura orientarea progresivă a copilului.

Obiectivele operaţionale trebuie să îndeplinească condiţii de conţinut şi formă,

necesitând folosirea unor verbe acţiuni (a distinge, a identifica, a recunoaşte, a completa, a

compara, a descompune, a clasifaca, a alege).

Obiectivele operationale se clasifică în :

obiective de învăţare (cognitive);

obiective de transfer (formative);

obiective de verbalizare (verbal) ;

Limbajul matematic fiind specific conceptelor abstracte se va insista mai întâi pe

înţelegrea noţiunilor prin acţiune, apoi acţiunea va fi însoţită de exprimare verbală, accesibilă,

limbajul matematic precizându-se odată cu evoluţia procesului de formare a conceptului.

Metoda constituie modalitatea prin care se transmite şi se însuşeşte conţinutul

activitatilor matematice.

1

Între scop şi conţinut metoda apare ca un instrument în vederea atingerii finalităţilor

urmărite. Metoda încorporează o suită de procedee ordonate logic (tehnica de acţiune).

Relatia dinamică între procedee şi metodă:

metoda explicaţiei devine procedeul în cadrul exerciţiului, iar exerciţiul poate

constitui un procedeu în cadrul metodei jocului.

Functile metodei :

funcţia cognitivă

funcţia formativ-educativă

funcţia operaţională

funcţia normativă

După scopul didactic urmărit metodele se clasifică în:

metode de dobândire de cunoştinţe;

metode de consolidare şi formare a priceperilor, deprinderilor ;

metode de sistematizare şi verificare ;

Ţinând cont că acţiunea cu obiectele declanşează actul intelectual, metodele se

clasifică:

metode intuitive (concret senzoriale): observaţia, demonstraţia;

metode active: exerciţiul, algoritmizarea, jocul;

metode verbale: explicaţia, conversaţia, problematizarea.

metode specifice activităţilor matematice: explicaţia (să fie clară, precisă,

accesibilă, concisă, corectă, demonstraţia (să respecte succesiunea logică păstrând proporţia

corectă favorizând învăţarea; conversaţia (functii): euristică, de clarificare de consolidare şi

sistematizare, de verificare sau control;

Mecanismul conversaţiei constă într-o succesiune logică de întrebări de tip

reproductiv-cognitiv şi productiv-cognitiv.

Problematizarea constituie o modalitate de instruire prin creeare unor situaţii

problemă, care solicită copiilor utilizarea, restructurarea şi completarea unor cunoştinţe şi

capacităţi anterior dobândite în vederea rezolvării unei situaţii problemă pe baza experienţei

şi a efortului personal.

Observaţia este o metodă de cunoaştere directă a realităţii, a copilul aflat în contact

direct, senzorial cu realitatea de conoscut.

Exerciţiul de imitare, de exemplificare de grupare, separare şi triere, de înlocurire, de

completare şi ordonare şi algoritmizarea.

2

Jocul ca metodă, cunoaşte o largă aplicabilitate regăsindu-se pe anumite secvenţe de

învăţare în cadrul tuturor activităţilor matematice.

Materialul didactic are un rol deosebit în cadrul activităţilor matematice, nu este un

simplu material intuitiv, el devine funcţional în momentul în care se operează cu el. Din

puncte de vedere psihologic, materialul didactic acţionează în momentul perceperi şi ajută la

perfecţionarea capacităţii perceptive.

Funcţile materialului didacitc:

de comunicare

ilustrativ demonstrativă

formativ educativă

stimulativă

ergonomică

evaluativă

Funcţiile mijloacelor didactice determină clasificarea acestora în:

mijloace informativ demonstrative

mijloace de exersare şi formare de deprinderi

mijloace de raţionalizare a timpului.

După scopul didactic activităţile matematice sunt :

de dobândire de cunoştinţe;

de consolidare;

de verificare.

După forma de evaluare activităţiile sunt :

formative

cumulative

Forme specifice de organizare a activităţiilor matematice:

Activităţi pe baza de exerciti: acestea sunt forme de organizare specifice ce permit

realizarea prin exerciţii cu eficienţa tuturor tipurilor fundamentale de activităţi matematice.

Eficienţa acestei forme este asigurată şi de materialul şi de mijloacele didactice folosite.

Exerciţiile cu material individual presupun un material didactic divers, bogat, şi se va lucra

atât la tabla magnetică, cât şi la măsuţe.

Activităţi pe bază de joc didactic matematic.

La grupa mică, jocul didactic are un rol de exersare a capacităţilor de cunoaştere, şi el

satisface cel mai bine tendinţa de acţiune specifică copiilor. Un rol important în cadrul

activităţilor matematice, ca şi în celelalte activităţi, o are tratarea diferenţiată. În cadrul grupei

3

mari la activitatea instructiv-educativă principalul mod de organizare a procesului didactic

este tipul de organizare frontal, însă este necesar şi deosebit de util şi tipul de organizare pe

grupe.

Ex: In cadrul activităţii matematice cu tema « Compunerea şi descompunerea

numărului 7 » copiii sunt grupaţi după nivelul cunoştinţelor şi prin sarcini diferenţiate,

realizând număratul în limitele 1-6. Cei ce au lipsit la activitatea de predare, sunt solicitaţi şi

ei trasându-le sarcini mai uşoare cum ar fi : număratul în limitele 1-6 şi fişe de evaluare

accesibile nivelului informaţional.

In cea ce priveşte grupele combinate: grupa mijlocie şi grupa mare, cele două grupe

au ca tema un joc logic, este acelaşi joc, însă sarcinile şi fişele de evaluare sunt diferite,

folosindu-se metode şi procedee diferite.

Diferenţierea şi individualizarea are ca scop eliminarea unor lacune în cunoştinţele şi

deprinderile copiilor şi atingerea performanţelor minimale acceptate, dar şi îmbogăţirea şi

aprofundarea cunoştinţelor copiilor capabili de performanţe superioare. Apar situaţii când

grupul este eterogen ca nivel de pregătire, dar şi cazuri când se formează grupe combinate.

Criterile de diferenţiere a educaţiei apar în urma aplicării şi interpretării rezultatelor unor

probe de evaluare iniţiale. Educatoarea urmăreşte conţinutul, modul de realizare a sarcinilor şi

aprecierea rezultatelor.

Exemplu: grupa mare – joc didactic « Ordonăm şi numărăm », sarcina este frontală,

difereţiată, echivalentă, copiii răspund individual şi prin cooperare ; grupa mijlocie –

activitate cu material individual, sarcinile sunt diferenţiate ca obiective, conţinut şi mod de

realizare, preşcolarii rezolvă şi răspund individual, educatoarea anunţă sarcinile, urmăreşte

modul de realizare, îndrumându-i.

Munca independentă pe grupuri omogene, constituie principalul mijloc pentru tratarea

diferenţiată în cadrul activităţilor matematice, aceasta fiind determinată de nivelul realizării

obiectivelor comportamentale aşteptate, evidenţiată prin probe de progres.

Principalul instrument folosit de educatoare în scopul diferenţierii sarcinilor îl

constituie fişele de muncă independentă, ce trebuie concepute, structurate, corectate şi

intregrate în sistemul lecţiei. In felul acesta, educatoarea realizează un demers diferenţiat în

condiţii optime a noilor cunoştinţe. Când se lucrează cu grupe combinate, activitatea

individualizată are ca premiză de reuşită cunoaşterea nivelului individual de cunoştinţe la un

moment dat.

Majoritatea activitatilor de matematica prespun folosirea unor strategi euristice, rolul

educatoarei este de a stabili obiectivele, sarcinile de lucru cunoaşterea nivelului copiilor,

4

îndrumarea şi finalizarea întregii activităţi. Aceste forme trebuie văzute ca un ansamblu de

modalităţi, care prin combinare conduc la utilizarea învăţării.

In desfăşurarea activităţii matematice (frontale) îmbinarea celor trei forme de

organizare (frontal, inividual, pe grupe) are urmatoarele avantaje:

sporeşte eficienta procesorului instructiv-educativ, permiţând tratarea diferenţiată a

copiilor;

trezeşte interesul pentru activitate, copilul nu este un simplu spectator, ci participă

activ la activitate rezolvând sarcinile trasate;

ofera copilului libertate şi iniţiativă ;

dezvoltă gândirea şi logica prin exersarea şi însuşirea strategiilor de învăţare

euristică şi munca independentă.

Educatoarea trebuie să aibe capacităţi psihopedagogice şi psihosociale deosebite

pentru a reuşi să trateze diferenţiat.

Tehnicile de evaluare sunt :

evaluare acţională

evaluare orală

evaluare scrisă

Evaluarea este ultimul pas într-o suită ce cuprinde: stabilirea obiectivelor, proiectarea

si realizarea.

Funcţiile evaluării: (acestea sunt esenţiale pentru demersul didactic)

constată performanţele copiilor, măsurându-le şi apreciindu-le;

permite diagnosticarea factorilor ce au determinat aceste performanţe ;

sugerează soluţii pentru optimizarea activităţii, conturând obiective ale

demersurilor ulterioare.

Problematica diferenţierii activităţilor matematice oferă cadrul adecvat pentru

manifestarea creativităţii fiecărui cadru didactic, în condiţiile realizării cerinţelor programei,

în formarea aptitudinilor de şcolaritate la copii.

5