Abordarea interdisciplinara si pluridisciplinara a administratiei

De cele mai multe ori stiinta administrativa s-a confruntat cu un lant de teorii eterogene care aveau drept obiect administratia publica sau privata. Analizand diversele teze privind stiinta administratiei, apare o contradictie intre a pretinde autonomia acesteia si, in acelasi timp, a afirma ca interdisciplinaritatea constituie o conditie a sine qua non in cercetarea administratiei. Pe buna dreptate, Gerard Timsit1 se intreba: Nu exista, oare, intradevar, contradictie intre acest fel de suveranitate epistemologica2 declaratapentru stiinta administrativa si vointa de a evita transformarea cercetatorilor in birocrati inchisi intr-o specializare parcelata.3 Autonomia unei stiinte si, in consecinta, aceea a stiintei administratiei implica specificitatea obiectului sau si a metodelor sale. Paradoxul nu este decat aparent si acest adevar il vom descifra explicand ce este interdisciplinaritatea. In primul rand, trebuie observat ca interdisciplinaritatea se opune monodisciplinaritatii in ceea ce priveste recurgerea la mai multe discipline stiintifice pentru a cunoaste acelasi obiect. In acelasi timp, ea se distinge pe de o parte, de pluridisciplinaritate in acest caz, se numeste multidisciplinaritate - prin faptul ca in timp ce caracterul multidisciplinar este asigurat de simplul fapt al varietatii eforturilor disciplinare4, cercetarea este indiciplinara in masura in care ea imprumuta de la mai multe discipline instrumente si tehnici si cu atat mai mult atunci cand ea foloseste scheme conceptuale si analize care se regasesc in mai multe domenii ale stiintei1 2

Gerard Timsit, Teoria administratiei, Economia, Paris, 1986 G. Langrod, La science administrative et sa place parmi les sciences voisines, in Traite de science administrative, Ed. Mouton, 1966, p.188 3 Jean Duvignaud, Introduction a la Sociologie, NRF, col. Idees, 1966, p.116 4 Pierre de Bie, Introduction au numero special de la Revue Internationale de Sciences sociales sur la Recherchee orientee multidisciplinaire, vol. XX(1968), nr. 22, p.229

1

cu scopul de a le face sa convearga dupa ce le-a comparat si judecat.5 Interdisciplinaritatea presupune deci existenta stiintelor autonome dispunand deja de propriile lor metode si de propriile lor concepte si ea constituie o depasire, o integrare a acestor stiinte pentru explorarea regiunilor de granita. Autonomia stiintei administratiei, a metodelor sale si a conceptelor sale este deci conditionata de interdisciplinaritate. Existenta contradictiei dintre sporirea cercetarii administrative si insatidfactia si incertitudinea fata de stiinta administratiei si-ar putea gasi explicatia atat in maniera in care este conceputa actualmente stiinta administratiei in diferitele tari europene, cat si in faptul ca stiinta administratiei este inca, intr-o oarecare masura, marcata de inceputurile sale. In procesul de maturizare al unei stiinte, asistam mai intai la juxtapunerea si apoi la integrarea disciplinelor iar cercetarea administrativa reflecta starea acestui proces. In prezent cercetarea in acest domeniu este caracterizata prin juxtapunerea disciplinelor pe care le-a mostenit stiinta administratiei si este doar in stadiul pluridisciplinaritatii iar integrarea disciplinelor, deci interdisciplinaritatea, va deveni posibila si se va generaliza pe masura ce stiinta administratiei va ajunge la maturizare. Factorii pluridisciplinaritatii trebuie analizati din doua puncte de vedere, si anume: pe de o parte, ratiunile pentru care in cercetarea administrativa trebuie sa recurgem la pluridisciplinaritate, iar, pe de alta parte, motivatia faptului ca inca nu s-a apelat masiv la pluridisciplinaritate. In prima categorie figureaza in principal un factor de constiinta si anume acela ca studiul administratiei publice nu se poate reduce la acela al dreptului care trebuie sa-I guverneze organizarea si functionarea. In acest sens, invocam argumentarea lui Charles Debbasch Declinul contenciosului administrativ 6, cu referire la Franta.

Pierre de la Bie, La Recherche orientee, in Tendances principales de la Recherche dans sociales, Mouton/UNESCO, 1971, p.721 6 Charles Debbasch, Declin du contentieux administratif, Dalloz, 1967, Chronique, p.95-100

55

2

Referindu-se la a doua categorie de factori ai pluridisciplinaritatii trebuie sa observam ca un anumit numar de fapte explica nerecurgerea la pluridisciplinaritate. In primul rand, imprejurarea ca diferitele discipline preocupate de cercetarea fenomenului administrativ nu au epuizat inca toate posibilitatile lor in descoperirea administratiei. Caracterul recent al utilizarii si in Europa a unui numar de stiinte in cercetarea administrativa explica faptul ca, pentru moment, nu s-au explorat inca toate caile deschise unei mai bune intelegeri a fenomenului administrativ. Limitele pluridisciplinaritatii Prima limita tine de formele pluridisciplinaritatii. Pluridisciplinaritatea, asa cum se practica astazi in Europa, in cercetarea administrativa, se analizeaza cel mai adesea, in ceea ce Roger Bastide numeste o coexistenta egalitara 7, in sensul ca nu exista echipe pluridisciplinare constituite si organizate in jurul temelor de studiu comune. Ceea ce exista mai degraba si prin care se realizeaza aceasta coexistenta egalitara sunt locurile de intalnire, adica institutiile in sanul carora coexista universitari si administratori, sociologi, juristi si istorici reuniti prin interesul lor comun in ceea ce priveste administrarea. Cand cercetarea administrativa se face chiar in interiorul Administratiei, ea atinge, uneori, nivelul unei coexistente stratificate 8, adica al unei situatii in care directorul echipei stabileste raportul final al anchetei la care au colaborat specialisti din alte discipline9, asadar cercetarea se bizuie pe administratie si ne aflam, in stadiul in care se realizeaza pluridisciplinaritatea, juxtapunerea disciplinelor, iar directorul de echipa prezinta numai o sinteza relevand relatia de ansamblu a rezultatelor cercetarii. In prezent, cam aici se situeaza limita superioara a pluridisciplinaritatii, iar limita inferioara consta in faptul ca, practic, nu exista monodisciplinaritati absolute in cercetarea administrativa.

7

Roger Bastide, Approche interdisciplinaire de la maladie mentale, in Stiintele sociale, Mouton/UNESCO, 1968, p.446-447 8 Roger Bastife, Op. cit., p.378-380 9 Pierre de Bie, Op. cit.,p. 739

3

O alta limita a pluridisciplinaritatii tine de domeniile pluridisciplinaritatii, deoarece cercetarea administrativa nu permite pluridisciplinaritatea asa cum am incercat sa o definim decat in domeniile cunoasterii empirice ale administratiei, cum ar fi studiul administratiilor centrale, locale ale functiunii publice, unde specialistii in diferite discipline au fost adusi sa lucreze impreuna, in paralel, schimband informatii si chiar concepte de analiza. Avand in vedere, insa, ca fenomenele sociale pot face obiectul unei duble lecturi, astfel cum remarca Jean Duvignaud o lectura experimentala sau empirica , care furnizeaza datele unei constructii empirice; o lectura teoretica ce propune un decupal al realului dupa anumite concepte operatorii trebuie sa constatam ca domeniul pluridisciplinaritatii se limiteaza, de regula, la aceasta prima lectura empirica, si ca rareori sunt abordate in mod real pluridisciplinar problemele cercetarii fundamentale a fenomenului administrativ: definitie, metode, finalitate, si mai ales construirea unei teorii a administratiei sau a sistemelor de administratie publica, care sa fi fost intreprinsa in comun de juristi, sociologi. Poate ca exceptie face Tratatul de Stiinta administratiei, publicat de Georges Langrod, care propune doua teorii: ale actiunii administrative, care se intituleaza ele insele teoria sociologica si teoria cibernetica a administratiei10, ceea ce reliefeaza totusi caracterul monodisciplinar al cercetarii. Interdisciplinaritatea Interdisciplinaritatea in cercetarea administrativa are doua obiective: in primul rand, explorarea zonelor de frontiera, a acelor zone in care o stiinta, singura, este neputincioasa sa faca lumina iar, in al doilea rand, trebuie sa permita sa se dezghete ceea ce Jean Piaget numeste o hibernare 11 a cunoasterii in materie de administratie. Zonele de frontiera unde cercetarea administrativa poate, cel mai bine, sa beneficieze de interdisciplinaritate, sunt numeroase. Prin traditie, ele fac obiectul cercetarilor monodisciplinare autonome, dar zonele de frontiera raman in mare masura neexplorate. Spre exemplu, domeniul functiunii publice: statutul sauIoan Alexandru si Gabriela Stecoza, Introducere in teoria administratiei publice. Note de curs, vol.I, SNSPA, Ed. Sylvi, Bucuresti 1997 11 Jean Piaget, loc. cit., p.62410

4

juridic este binecunoscut, dar mai putin bine statutul sau social si de loc economia sa. De asemenea, este practic, de neimaginat sa se dezvolte cercetari strict monodisciplinare in domeniile planificarii, urbanismului si mediului, deoarece nu ar satisface analize exclusiv juridice sau economice sau numai socioligice. De altfel, mai ales orice sector al administratiei economice necesita abordarea intr-un mod interdisciplinar. Interdisciplinaritatea este esentiala in stiinta administratiei, deoarece, doar prin integrarea disciplinelor se produce aceasta hibridare a stiintei.

5