Bucureşti

Politica de migrație a Uniunii Europene – implicații pentru piața muncii

Politica de migrație a Uniunii Europene – implicații pentru piața muncii

Bucureşti

noiembrie 2013

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a RomânieiPOPA, MĂDĂLINA Politica de migraţie a Uniunii Europene : implicaţii pentru piaţa muncii / Mădălina Popa, Dragoş Ungureanu ; coord.: Iulian Oneaşcă. - Buzău : Alpha MDN, 2013 Bibliogr. ISBN 978-973-139-264-6I. Ungureanu, DragoşII. Oneaşcă, Iulian (coord.)331.556(4)314.7(4)

Grafică şi DTP: Monica DumitrescuSurse foto: http://www.freepik.com/ http://ec.europa.eu/

CUPRINS

1. Ce este politica de migraţie a UE? ............................................................................................2 . De ce avem nevoie de migraţie? ..............................................................................................3. Dreptul la liberă circulaţie ............................................................................................................4. Spaţiul Schengen - Un spaţiu fără frontiere ...........................................................................6. Facilități pentru migranți ..............................................................................................................7. Aspecte ale fluxurilor migratorii în UE ......................................................................................8. Aspecte ale pieței muncii în UE ...................................................................................................9. Imigrația în România.......................................................................................................................10. Ce trebuie să ştie cetățenii români care pleacă la muncă în UE? ..................................

45791113141718

4

Migraţia şi migrantul

Organizaţia Internaţională pentru Migraţie (OIM) consideră migraţia drept o mişcare a unei persoane sau a unui grup de persoane, fie peste o frontieră internaţională, fie în interiorul unui stat. Migraţia este o formă de mobilitate a populaţiei şi include orice fel de deplasare a populaţiei, indiferent de durata, scopul sau forma acesteia. În această categorie sunt incluse: migraţia refugiaţilor, migraţia economică, precum şi migraţia persoanelor care se deplasează pentru alte scopuri sau sub influenţa altor factori, cum ar fi reîntregirea familiei.

Organizația Națiunilor Unite (ONU) defineşte migrantul ca fiind o persoană care a domiciliat într-o țară străină pe o perioadă de mai mult de un an, indiferent de cauzele care au stat la baza schimbării domiciliului şi de mijloacele folosite pentru a migra. Sub o astfel de definiție, cei care călătoresc pentru perioade mai scurte, ca turişti sau oameni de afaceri, nu sunt consideraţi migranți. Cu toate acestea, în utilizarea curentă, termenul de migrant include anumite categorii de persoane care-şi schimbă domiciliul pe termen scurt, precum lucrătorii sezonieri din agricultură, care călătoresc pentru perioade scurte de timp pentru a lucra la însămânţarea sau recoltarea de produse agricole.

Tipuri de migraţie

În funcţie de anumite criterii, se disting următoarele tipuri de migraţie:

• după aspectul teritorial: migraţie internă, atunci când deplasarea se face în interiorul graniţelor, sau migraţie internaţională, care presupune trecerea frontierei;

• după factorul de timp: migraţie permanentă sau migraţie temporară;• după motivaţie: migraţie voluntară, pentru muncă sau din motive economice, sau migraţie forţată

de calamităţi naturale, de persecuţii politice, religioase, sau de războaie;• după mijloacele folosite: migraţie reglementată sau ilegală.

Politica UE în domeniul migraţiei

Migraţia internaţională are impact asupra UE şi a statelor membre. Fenomenul de globalizare precum şi diferitele evenimente de pe scena internaţională au contribuit la creşterea fluxurilor migratorii, îndeosebi în ultimii ani. Astfel, spaţiul european îşi dezvoltă caracterul multi-etnic şi diversitatea culturală.

În acest context, UE propune o politică europeană globală menită să facă faţă provocărilor migraţiei. Politica europeană se construieşte pe tradiţiile europene privind azilul şi migraţia, având în vedere atât respectarea drepturilor omului şi aspectele umanitare, cât şi beneficiile Uniunii Europene, ale migranţilor şi ţărilor de origine ale acestora. Integrarea migranţilor în societatea europeană vizează

1. Ce este politica de migraţie a UE?

5

un echilibru între drepturile acestora şi cultura ţării de provenienţă. Acest lucru aduce beneficii atât pentru ţara de origine a migrantului, cât şi pentru societatea în care acesta trăieşte şi munceşte.

Migraţia este un factor important al evoluţiei societăţii europene contemporane. Printre numeroasele sale beneficii, menţionăm:• facilitarea integrării economice şi a dialogului inter-cultural la nivel global şi regional;• asigurarea necesarului de forţă de muncă în statele dezvoltate şi mai buna utilizare a forţei de

muncă din statele de provenienţă;• generarea unor transferuri de fluxuri băneşti către statele mai puţin dezvoltate;• facilitarea transferurilor de cunoştinţe şi tehnologie către ţările de provenienţă ale migranţilor,

după repatrierea acestora.

Migraţia are însă şi un cost. Uniunea Europeană depune eforturi considerabile pentru: i) integrarea migranţilor; ii) combaterea şi prevenirea imigraţiei ilegale; iii) controlul frontierelor externe.

România, ca toate statele membre, beneficiază de roadele politicii de migraţie. Între principalele câştiguri sunt transferurile financiare realizate de emigranţi, precum şi transferul de know-how şi tehnologie, facilitat de accesul românilor la mediul cultural şi profesional al ţărilor dezvoltate.

Fenomenul migraţiei face parte din coexistenţa numeroaselor societăţi pe glob. În ultimii ani, pe teritoriul UE, fluxurile migratorii au crescut atât sub aspectul numărului cât şi a intensităţii. Pentru o gestionare eficientă a acestui fenomen, Uniunea Europeană urmăreşte elaborarea unei politici comune în domeniul migraţiei.

UE are în vedere elaborarea unor politici comune pentru:• reglementarea şi controlul fluxurilor migratorii;• combaterea migraţiei ilegale;• integrarea imigranţilor;• cooperare internaţională în domeniul migraţiei;• realizarea unui sistem european pentru azil.

2 . De ce avem nevoie de migraţie?

6

Programele de măsuri europene urmăresc asigurarea unui cadru favorabil atragerii de forţă de muncă. Din perspectiva UE, migraţia forţei de muncă contribuie la:• completarea deficitului de forţă de muncă din ţările dezvoltate;• atenuarea efectelor îmbătrânirii demografice, în condiţiile în care migranţii sunt de regulă persoane

cu vârste cuprinse între 18 - 40 de ani;• o creştere economică durabilă şi echilibrată pentru ţara gazdă;• acumularea de experienţe şi cunoştinţe noi în domeniul profesional.

Factorii care influenţează sau determină migraţia forţei de muncă

Motivaţia principală care stă la baza deciziei de a părăsi ţara de origine este, de regulă, fundamentată pe motive de ordin economic. La acestea, se mai adaugă şi alţi factori precum:

• lipsa unor perspective viabile pentru tineri după terminarea ciclului educaţional;• declinul unor sectoare industriale;• dorinţa de afirmare profesională;• dorinţa generală de îmbunătăţire a nivelului de trai şi de asigurare a unui viitor mai bun pentru

familie sau copii.

Avantajele şi dezavantajele migraţiei forţei de muncă Pentru ţara gazdă, efectele migraţiei sunt favorabile pe piaţa muncii prin reducerea deficitului de forţă de muncă şi creşterea competiţiei pe piaţa muncii. Pentru ţara de origine, implicaţiile pot fi deopotrivă pozitive şi negative. Între beneficii, sunt recunoscute următoarele:• câştiguri în planul profesional şi în cel al culturii

muncii;• obţinerea unor venituri substanţiale, din care o

parte sunt repatriate;• sporirea capacităţii de investiţii, prin lansarea unor afaceri,

achiziţionarea de maşini, electrocasnice sau construirea de case.

Între aspectele negative sau dezavantajele migraţiei forţei de muncă pentru ţara de origine, cercetătorii evidenţiază pierderea de investiţii în capital uman, prin migraţia forţei de muncă înalt calificate, formarea unui deficit de forţă de muncă în unele domenii şi posibila stagnare a economiei.

7

Libera circulaţie în spaţiul european este una dintre libertăţile fundamentale ale cetăţenilor europeni, ce se află la baza construcţiei proiectului european. Directiva 2004/38/CE1 reuneşte într-un singur instrument întreaga legislaţie privind dreptul de intrare şi şedere pentru cetăţenii Uniunii. Scopul ei este de a simplifica şi reduce formalităţile pe care trebuie să le îndeplinească cetăţenii UE şi membrii familiei acestora pentru a-şi exercita dreptul de circulaţie şi şedere:

„Orice cetăţean al Uniunii are dreptul la libera circulaţie şi şedere pe teritoriul statelor membre, sub rezerva limitărilor şi condiţiilor stabilite în tratate şi a măsurilor adoptate pentru punerea în aplicare a acestora.”

Beneficiarii dreptului la libera circulaţie şi şedere

Cetăţenii europeni care lucrează sau se află în căutarea unui loc de muncă beneficiază de dreptul de şedere în ţara respectivă.

În cazul în care un cetăţean european se află într-un stat, altul decât cel al cărui resortisant este, atunci membrii familiei sale au dreptul să-l însoţească sau să i se alăture.

Conform prevederilor europene sunt consideraţi membri ai familiei următoarele persoane: • soţul sau soţia, indiferent de momentul sau locul în care a fost oficiată căsătoria;• partenerii de viaţă înregistraţi;• descendenţii direcţi (copii, nepoţi) cu vârsta de cel mult 21 de ani sau care se află în

întreţinere;• ascendenţii direcţi care se află în întreţinere (părinţi, bunici).

1 http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=DD:05:07:32004L0038:RO:PDF

3. Dreptul la liberă circulaţie

8

UE facilitează intrarea şi şederea şi altor membri ai familiei, între care: parteneri de viaţă cu care persoanele au o relaţie durabilă, persoane cu probleme grave de sănătate, ce necesită îngrijiri, sau care se află în întreţinere ori fac parte din gospodărie. Prin facilitare se înţelege că aceste persoane nu se bucură în mod automat de dreptul de intrare şi şedere în statul gazdă. Situaţia acestora trebuie să fie examinată de statul membru gazdă potrivit legislaţiei sale interne. Având în vedere relaţia lor cu cetăţeanul Uniunii, se va decide dacă se poate sau nu acorda intrarea şi şederea unor asemenea persoane.

Dreptul la libera circulaţie şi şedere până la trei luni

Potrivit Directivei 2004/38/CE:

Cetăţenii Uniunii beneficiază de dreptul de şedere în statul membru gazdă pentru o perioadă de cel mult trei luni, fără a face obiectul nici unei condiţii sau formalităţi, alta decât cerinţa de a deţine o carte de identitate valabilă sau un paşaport valabil. Acest lucru înseamnă că toţi cetăţenii europeni au dreptul de a intra în orice stat membru, în baza unui act de identitate sau a unui paşaport valabil.

Membrii familiei care sunt cetăţeni europeni beneficiază de aceleaşi drepturi ca şi cetăţeanul pe care îl însoţesc. În cazul membrilor familiei care nu sunt cetăţeni europeni, acestora li se poate impune condiţia de a deţine fie o viză de şedere pe termen scurt, fie un permis de şedere pe termen scurt.

Statul gazdă poate solicita cetăţeanului şi/sau membrilor familiei sale să-şi raporteze prezenţa pe teritoriul statului într-un termen rezonabil şi nediscriminatoriu. În caz de nerespectare a acestei cerinţe, persoanele respective pot fi pasibile de sancţiuni administrative proporţionale.

Dreptul la şedere pentru o perioadă mai lungă de trei luni

În situaţia în care perioada de şedere depăşeşte trei luni, dreptul de şedere pentru cetăţenii Uniunii şi membrii familiilor acestora este supus anumitor condiţii. Îşi menţin dreptul de şedere cei care:

• sunt angajaţi într-o activitate economică (la un angajator sau ca liber-profesionist);• dispun de resurse suficiente, pentru ei şi pentru membrii familiilor lor, astfel încât să nu necesite

intervenţia sistemului de asistenţă socială al statului membru gazdă;• sunt înscrişi într-o instituţie de educaţie, acreditată sau finanţată de către statul membru gazdă ori

urmează cursuri de formare şi au suficiente resurse şi o asigurare de sănătate;• sunt membri de familie ai unei persoane, cetăţean al Uniunii, care se înscrie într-una dintre

categoriile menţionate anterior.

Pentru membrii familiei care nu sunt cetăţeni ai Uniunii, se eliberează certificate de înregistrare2, care au luat locul permiselor de şedere.

2 http://europaindirect.ecosv.ro/resedinta.htm

9

Dreptul de şedere permanentă

Dreptul de şedere permanentă este acordat cetăţenilor Uniunii şi membrilor familiilor acestora care au locuit în statul membru gazdă o perioadă neîntreruptă de cinci ani, cu condiţia să nu fi fost aplicată o decizie de expulzare împotriva lor. Această regulă este valabilă şi pentru membrii familiei care nu sunt cetăţeni ai unui stat membru şi care au locuit timp de cinci ani cu un cetăţean al Uniunii.

Documentul de şedere permanentă pentru cetăţenii Uniunii se eliberează în baza unei solicitări din partea cetăţeanului şi este emis în cel mai scurt timp posibil de la data depunerii acestei solicitări.

Ce este spaţiul Schengen?

Spaţiul Schengen este o zonă de liberă circulaţie a persoanelor ce se întemeiază pe Acordul Schengen. Acesta a fost semnat la 14 iunie 1985 şi viza eliminarea controalelor la frontierele comune. Primele state semnatare au fost Germania, Franţa, Belgia, Luxemburg şi Olanda. Cinci ani mai târziu a fost elaborată şi semnată Convenţia de punere în aplicare a Acordului Schengen. Aceasta a eliminat controalele la frontierele interne ale Spaţiului Schengen şi a creat o singură frontieră externă, unde controalele de imigrare pentru spaţiul Schengen se efectuează potrivit normelor comune ale statelor membre.

Obiectivele Acordului Schengen vizează:• libera circulaţie a persoanelor;• eliminarea controalelor persoanelor la frontierele interne;• elaborarea unor reguli comune care se aplică persoanelor care trec frontierele externe ale statelor

membre UE;• armonizarea condiţiilor de intrare şi a normelor privind vizele;• o mai bună cooperarea poliţienească;• instituirea unui sistem european comun de azil (SECA)3;• cooperare judiciară prin intermediul unui sistem rapid de extrădare şi transfer ale executării

hotărârilor penale;• dezvoltarea unui Sistem de Informaţii Schengen (SIS).

În prezent, Acordul Schengen numără 26 state europene cu drepturi depline. Dintre acestea, 22 de state sunt membre ale UE, iar celelalte patru sunt: Elveţia, Norvegia, Islanda şi Liechtenstein. Marea Britanie şi Irlanda au ales să nu aplice în totalitate acquis-ul Schengen, dar colaborează cu statele semnatare în anumite domenii. România, Bulgaria şi Cipru se află în curs de negociere şi efectuează pregătiri pentru aderarea la Spaţiul Schengen.

3 http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2010:087E:0010:0016:RO:PDF

4. Spaţiul Schengen - Un spaţiu fără frontiere

10

Printre principalele facilităţi se numără:• reducerea aglomeraţiei în aeroporturi, la frontierele maritime sau la cele terestre;• libera circulaţie a persoanelor în spaţiul Schengen;• efectuarea unor controale minime pentru cetăţenii Uniunii care trec frontierele externe.

Prin eliminarea controalelor interne, cetăţenii UE, membrii familiilor acestora şi resortisanţii se bucură de dreptul la libera circulaţie a persoanelor în interiorul spaţiului Schengen. Cetăţenii străini rezidenţi în spaţiul Schengen pot circula liber, fără a avea nevoie de viză, pe perioada de valabilitate a permisului lor de şedere.

Programul de la Stockholm stabileşte priorităţile Uniunii Europene pentru spaţiul de justiţie, libertate şi securitate pentru perioada 2010-2014. Pe baza realizărilor anterioare ale programelor de la Tampere (1999) şi Haga (2005), acest program vizează abordarea provocărilor viitoare şi continuarea consolidării spaţiului de justiţie, a libertăţii şi a securităţii, prin acţiuni axate pe interesele şi nevoile cetăţenilor.

Politicile proactive pentru migranți şi pentru drepturile acestora au ca scop asigurarea, până în 2014, a unor drepturi şi obligații comparabile cu cele ale cetățenilor Uniunii pentru resortisanții țărilor terțe cu şedere legală pe teritoriul statelor membre.

Consiliul European a stabilit ca prioritate concentrarea asupra intereselor cetăţenilor. Se urmăreşte astfel respectarea libertăţilor fundamentale şi a integrităţii, garantându-se totodată securitatea în spaţiul european. Pentru îndeplinirea acestor obiective, programul de la Stockholm se concentrează asupra următoarelor priorităţi:

5. Programul de la Stockholm (2010-2014)

11

Promovarea cetăţeniei şi a drepturilor fundamentale

Cetăţenia europeană trebuie să ofere resortisanţilor UE drepturile şi libertăţile fundamentale definite în Carta Drepturilor Fundamentale ale UE4. Cetăţenii UE trebuie să îşi poată exercita aceste drepturi atât pe teritoriul UE, cât şi în afara acestuia, ştiind că le este respectată viaţa privată şi asigurată protecţia datelor cu caracter personal.

Europa justiţiei

Teritoriul UE trebuie să devină un spaţiu european al justiţiei. Trebuie facilitat accesul cetăţenilor la justiţie pentru ca aceştia să îşi exercite drepturile pe întregul teritoriu al Uniunii. De asemenea, se cere dezvoltarea cooperării dintre autorităţile judiciare şi recunoaşterea reciprocă a deciziilor instanţelor în cadrul UE, atât în materie civilă, cât şi în materie penală.

O Europă care protejează

Programul de la Stockholm impune dezvoltarea unei strategii de securitate internă pentru UE, pentru a proteja viaţa şi integritatea cetăţenilor şi pentru a lupta împotriva crimei organizate şi a terorismului. Strategia are în vedere consolidare a cooperării în domeniul aplicării legii, al gestionării frontierelor, al protecţiei civile şi al gestionării dezastrelor.

Accesul la Europa

Programul de la Stockholm precizează că UE trebuie să-şi dezvolte gestionarea integrată a frontierelor şi politicile de acordare a vizelor, pentru a eficientiza accesul resortisanţilor ţărilor terţe în Europa, asigurând totodată securitatea propriilor cetăţeni. Sunt necesare controale stricte la frontieră pentru a combate imigraţia ilegală şi criminalitatea transfrontalieră. În acelaşi timp, trebuie să se garanteze accesul celor care necesită protecţie internaţională şi grupurilor de persoane vulnerabile, cum ar fi minorii neînsoţiţi5.

O Europă a solidarităţii

UE trebuie să dezvolte o politică europeană cuprinzătoare în domeniul migraţiei. Această politică trebuie să se axeze pe solidaritate şi responsabilitate şi să ţină cont atât de nevoile ţărilor UE, cât şi de cele ale migranţilor. Pactul european privind imigraţia şi azilul constituie o etapă importantă în dezvoltarea unei politici comune. Pentru a se asigura o gestionare eficientă a implicaţiilor migraţiei, Europa are nevoie de o politică flexibilă, capabilă să răspundă priorităţilor şi necesităţilor statelor membre şi care să permită migranţilor să îşi valorifice potenţialul la maxim.

Dreptul la libera circulație a persoanelor este un drept fundamental al Uniunii Europene consacrat prin Tratatele UE. Acesta este asigurat prin intermediul spațiului de libertate, securitate şi justiție6 fără granițe interne. Astfel, din dreptul la libera circulație a persoanelor pe care îl au cetățenii Uniunii Europene decurge o serie de alte drepturi:• să îşi caute un loc de muncă într-o altă țară din UE;

4 http://eur-lex.europa.eu/ro/treaties/dat/32007X1214/htm/C2007303RO.01000101.htm5 http://europa.eu/legislation_summaries/human_rights/fundamental_rights_within_european_union/jl0034_ro.htm6 http://europa.eu/legislation_summaries/justice_freedom_security/index_ro.htm

6. Facilități pentru migranți

12

• să lucreze în țara respectivă, fără a avea nevoie de un permis de muncă;• să locuiască în țara respectivă;• să rămână acolo după expirarea perioadei de angajare;• să beneficieze de acelaşi tratament ca şi cetățenii țării respective în ceea ce priveşte accesul pe

piața muncii, condițiile de muncă şi toate celelalte avantaje sociale şi fiscale.

Dreptul de a locui într-o altă țară membră a Uniunii Europene permite cetățenilor români să rămână pe teritoriul oricărui dintre aceste state, bucurându-se în acelaşi timp de egalitate de tratament față de cetățenii statului gazdă.

Dacă durata de şedere pe teritoriul unui stat anume este până în 3 luni, nu este nevoie de un act de identitate local. Dacă intenționați să rămâneți pe teritoriul unui stat european mai mult de 3 luni, trebuie să vă înregistrați pe lângă autoritățile locale, adică să obțineți un document oficial care să confirme că aveți dreptul de a locui în țara respectivă. Certificatul de înregistrare trebuie emis imediat şi nu trebuie să coste mai mult decât cartea de identitate eliberată cetățenilor statului gazdă. Informațiile aferente le puteți obține de la autoritățile locale, atât din țara gazdă cât şi din statul de proveniență, precum şi de pe site-ul oficial al Uniunii Europene, www.europa.eu.

Numărul persoanelor sprijinite în domeniul ocupării forței de muncă7 a crescut în fiecare an, până în 2013, de la cifra anuală de aproximativ 10 milioane, înregistrată înainte de 2010 la circa 15 milioane de cetăţeni. Din 2010 până în 2013 s-au creat 400 000 de noi locuri de muncă prin sprijinul acordat de UE întreprinderilor mici şi mijlocii. În anul 2012, în Uniune lucrau mai mult de 15 milioane de cetățeni străini, reprezentând 7% din totalul forței de muncă. Dintre aceştia, mai mult de 6 milioane erau cetățeni ai unui alt stat membru UE, iar aproximativ 9 milioane erau cetățeni ai unor țări din afara UE.

În cazul cetățenilor unui stat non-membru al UE8 situația este diferită. Aceştia pot beneficia de dreptul de a lucra într-un stat membru sau de a avea aceleaşi condiții de muncă oferite cetățenilor țării respective dacă sunt membri de familie ai unui cetățean UE.

Cetățenii statelor care nu fac parte din UE au posibilitatea de a munci şi ca urmare a unor acorduri bilaterale semnate între statele terțe şi UE. În această situaţie sunt cetățenii din Algeria, Maroc, Tunisia, Federaţia Rusă, Albania, Croaţia, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Muntenegru, Andorra, San Marino şi alte 79 de țări din Africa, Caraibe şi Pacific9, care pot beneficia de aceleaşi condiții de muncă ca şi cetățenii țării gazdă.

7 http://ec.europa.eu/social/main.jsp?langId=ro&catId=89&newsId=1943&furtherNews=yes8 http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=470&langId=ro9 http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=470&langId=ro

13

În cazul cetățenilor statelor care nu sunt membre UE şi care nici nu au încheiat un acord cu UE, aceştia au posibilitatea de a munci pe teritoriul Uniunii, potrivit legislației statului membru vizat.

La începutul anilor 2000 au fost înregistrate valuri mari de migranți pe teritoriul Uniunii, atât între statele membre, cât şi din afară. În anul 2008, numărul migranților în UE10, atât cetățeni europeni, cât şi non-europeni, a fost de 3,8 milioane, iar în 2011 a fost de 3 milioane.

Un aspect important al fluxurilor de migranţi în UE este cel al apartenenței lor, care reprezintă o varietate largă de naționalități şi identități cuprinse în cele două categorii: cetățeni europeni şi cetățeni non-europeni. Cetățenii europeni care au migrat în alte state membre, au înregistrat o creştere de aproximativ 12% pe an, în perioada 2002-2008, reprezentând cel mai mare nivel în 2007.

În anul 2008, UE a înregistrat aproximativ 2 milioane de cetățeni europeni care au migrat din statul de reşedință într-un alt stat membru UE, iar în 2011 alte 1,3 milioane. Printre aceştia, românii prezintă cea mai înaltă rată de mobilitate, fiind urmați de polonezi şi germani. Astfel, până în anul 2008 statele membre UE au fost gazdă a circa 384 000 de cetățeni români, iar în 2012 acest număr a crescut până la 2,4 milioane.

Tot în anul 2008, numărul cetățenilor non-europeni migranți în UE a fost de 1,8 milioane, iar în 2011 de 1,7 milioane. Cei mai mulți migranți au fost marocanii, care au depăşit numărul de 100 000 persoane, urmați de chinezi, indieni, albanezi şi ucraineni. În anul 2008, punctele principale de atracție pentru migranți au fost Spania şi Italia. Aproximativ 94 000 de marocani au migrat spre Spania şi 34 000 spre Italia. În acelaşi an, spaniolii au primit cea mai mare parte din totalul imigranților chinezi, adică 28%. Majoritatea migranţilor din India au optat pentru Marea Britanie.

În anul 2011, mai mult de jumătate dintre statele membre UE au avut mai mulți imigranți decât emigranți, cu excepția Bulgariei, Cehiei, Irlandei, Greciei, Spaniei, Poloniei, României şi a celor trei state baltice, în care numărul emigranților a fost mai mare decât cel al imigranților. Marea Britanie, Germania, Spania şi Italia sunt statele membre UE care au înregistrat cea mai mare rată a imigranților. Aceste state au fost gazdă a 60% din totalul imigranților în anul 2011.

Numărul total al bărbaților migranți a fost mai mare decât cel al femeilor, atât în anul 2008, cât şi în 2011. Între 2008 şi 2011, procentajul migranţilor de sex masculin s-a menținut în jurul a 52%, iar a celor de sex feminin în jurul a 48%. Situația este diferită pentru Cipru, Italia, Spania, Franța şi Irlanda, unde au fost înregistrate mai multe femei decât bărbați. În cazul românilor din Italia, numărul persoanelor de

10 http://epp.eurostat.ec.europa.eu/cache/ITY_OFFPUB/KS-31-10-539/EN/KS-31-10-539-EN.PDF

7. Aspecte ale fluxurilor migratorii în UE

14

sex feminin a fost mai mare comparativ cu cel al bărbaților români aflați acolo. Printre imigranții veniți în Italia se numără şi persoane din Marea Britanie, Republica Moldova, Polonia şi Rusia.

În cadrul Uniunii Europene, 82 000 de cetățeni ai unui stat membru au primit cetățenia altui stat membru, aceasta reprezentând 10% din totalul de cetățenii acordate în UE în anul 2011. Principalele grupuri de cetățeni europeni care au primit cetățenia unui alt stat membru UE au fost românii, care au obținut cetățenia Ungariei, în număr de aproximativ 16 000 şi respectiv a Italiei, în număr de aproximativ 4 000. Polonezii sunt următorii în această categorie. Ei au optat pentru cetățenia statului german, în număr de circa 4 400 persoane şi respectiv a statului portughez, în număr de circa 4 000 persoane.

La mijlocul anului 2011, nivelul ocupării forței de muncă a început să scadă, în timp ce în unele state din Uniunea Europeană locurile de muncă au fost reduse considerabil (în special în Grecia şi Portugalia). În luna mai 2013, peste 26 milioane de cetăţeni din statele membre UE, dintre care peste 19 milioane făcând parte din Uniunea Economică şi Monetară, erau şomeri.

UE este singura regiune din lume unde rata şomajului nu este în scădere. În luna mai 2013 rata şomajului în întreaga Uniune a fost de 11%, comparativ cu 10,4%, în mai 2012. În zona euro este înregistrată cea mai înaltă rată a şomajului, de la constituirea Uniunii Economice şi Monetare. Astfel, în mai 2013, rata şomajului a fost de 12,2%, comparativ cu 11,3%, în mai 2012. Numărul locurilor de muncă pierdute în UE după declanşarea crizei din 2008 a fost de 5 milioane. Dintre acestea, 3 milioane erau numai în zona euro. În România, rata şomajului în luna mai 2013 a fost de 7,5%, comparativ cu 7,2%, în mai 2012.

În anul 2011, Spania a avut rata şomajului de 21,6%, înregistrând în acelaşi timp un număr de aproximativ 458 000 de imigranți. Marea Britanie a fost în anul 2011 statul UE cu cei mai mulți imigranți (circa 567 000 de persoane), iar rata şomajului a fost de 8,1%.

În luna mai 2013, topul primelor cinci locuri de muncă vacante11 în statele membre UE, arăta astfel:

1) Finanțe, vânzări şi posturi conexe: 31 120 în Marea Britanie, 24 980 în Germania, 4 840 în Franța;2) Arhitecți, ingineri şi alți profesionişti din domenii conexe: 29 170 în Marea Britanie, 17 660 în Franța,

2 020 în Belgia;3) Servicii de menaj şi lucrători pentru servicii în restaurante: 14 700 în Germania, 9 970 în Austria, 7

840 în Franța;4) Îngrijire persoane şi posturi conexe: 15 950 în Suedia, 11 970 în Germania, 11 700 în Marea Britanie;5) Profesionişti în domeniul calculatoarelor: 27 290 în Marea Britanie, 11 300 în Germania, 2 500 în

Belgia.

La sfârşitul anului 2012, pe piața muncii din Uniunea Europeană cele mai importante trei domenii de activitate pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 şi 74 de ani au fost: industrial, al comerțului şi reparației de autovehicule şi motociclete şi al construcțiilor. În domeniul industrial, au fost angajate circa 34 milioane persoane, în domeniul comerțului şi al reparației de autovehicule şi motociclete, peste 30 milioane, iar în domeniul construcției, peste 15 milioane de persoane cu vârsta între 15 şi 74 de ani.

11 http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=737&langId=en&pubId=7557

8. Aspecte ale pieței muncii în UE

15

Cele mai multe locuri disponibile sunt în turism, iar cele mai multe şanse de angajare sunt în Marea Britanie, Cipru şi Grecia. Angajatorii preferă tinerii cu vârste cuprinse între 19 şi 30 de ani. La începutul anului 2013, cele mai multe joburi au fost scoase la concurs în Marea Britanie, circa 260 000, peste 35% din totalul ofertelor făcute de statele membre UE.

Germania este pe locul al doilea în topul țărilor cu deficit de forţă de muncă, cu aproximativ 190 000 de locuri de muncă disponibile. Angajatorii germani preferă să angajeze studenți, cu jumătate de normă sau pe perioada vacanțelor.

Particularități naționale

Criza economică şi financiară a afectat puternic piața muncii din toate statele Uniunii Europene. Aceasta a avut consecințe directe şi pentru România. Migrația românilor a crescut considerabil după 2010. Acest fenomen a fost cauzat de înrăutățirea situației şi de lipsa oportunităților din țară. Dacă migrația contribuie la dezvoltarea României şi ajută persoanele care pleacă să trăiască în alte țări, în acelaşi timp, migrația destramă familiile, face ca oamenii să fie interesați mai mult de venituri şi accentuează inegalitățile sociale între săraci şi bogați.

Emigranții români care au revenit în țară12 se împart în două categorii: majoritatea de 63% sunt mulțumiți că s-au întors în țară, pentru că sunt acasă, alături de familie şi 35% sunt nemulțumiți de această decizie, pentru că veniturile sunt mici, iar oportunitățile de angajare sunt reduse.

La începutul anului 2013, românii care doreau să-şi schimbe locul de muncă sau să se stabilească în altă țară, aveau posibilitatea de a câştiga salarii cuprinse între 600 şi 5 000 EUR net pe lună. Domeniul IT şi cel financiar sunt şi vor rămâne cele mai bine plătite joburi în anul 2013 şi 2014, atât în România, cât şi în UE. Un angajat începător din zona software poate avea un salariu de circa 600 EUR net pe lună, în timp ce un specialist senior în acest domeniu ajunge la 4 000 EUR net pe lună.

În luna august 2013, 10 țări din Uniunea Europeană căutau muncitori români pentru posturi de ingineri, şoferi, lucrători în alimentația publică, dar şi muncitori necalificați. Germania, una dintre țările cu cele mai multe oferte de angajare, caută specialişti în IT, operatori maşini, bucătari, personal de serviciu şi manager restaurant, barman, ospătar. Mai multe informații puteți obține prin Portalul mobilităţii europene pentru ocuparea forţei de muncă, EURES13.

În momentul de față, tinerii români plecați peste hotare sunt de aproximativ 30 000. Potrivit estimărilor, circa 4 000 de tineri pleacă anual din țară pentru a-şi continua studiile în străinătate. Cei mai mulți dintre ei învață în universități din țări precum Marea Britanie, Italia sau Franța, urmate de Statele Unite, Canada şi Japonia.

Tinerii din România14 cu vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani au un loc de muncă în proporție de 51%, dintre care 10% în străinătate. Din totalul tinerilor angajați în România, 78% ar dori să părăsească țara

12 http://www.mediafax.ro/social/de-ce-pleaca-romanii-la-munca-in-strainatate-pentru-ca-romania-e-saraca-mizera-corupta-si-lipsita-de-oportunitati-883744213 https://ec.europa.eu/eures/home.jsp?lang=ro14 http://ziuadevest.ro/economic/40906-78-dintre-tineri-sunt-determinai-s-plece-peste-hotare-.html

16

pentru a-şi mări veniturile. Printre tinerii care doresc să migreze, 59% s-ar întoarce în țară, iar 41% s-ar stabili peste hotare. Motivele care stau la baza deciziei de a pleca sunt: mărirea veniturilor, cumpărarea unei case sau a unei maşini, dezvoltarea profesională şi servicii de educație şi sănătate mai bune pentru copii.

În anul 1990, România a atins cel mai mare număr de emigranți, de peste 96 000. În anii ce au urmat, numărul persoanelor emigrante care au plecat din ţară a scăzut, iar în anul 2010, a înregistrat cel mai mic număr de emigranți, aproximativ 8 000. În anul aderării României la Uniunea Europeană, numărul emigranților a fost la fel de scăzut, de aproximativ 9 000 de persoane.

Anul 1995 este reprezentativ pentru fenomenul național a emigrației, pentru că valoarea pe care a înregistrat-o (de aproximativ 26 000 emigranți), nu a mai fost depăşită în anii care au urmat. După anul 1998, numărul persoanelor care au decis să se stabilească în altă țară a oscilat în jurul cifrei de 10 000, respectiv circa 0,5 emigranți la 1 000 locuitori. În anul 2011, numărul acestora a atins cifra de peste 18 000 emigranți, cel mai mare nivel pe parcursul a 14 ani.

Distribuția pe sexe a emigranților arată că începând cu anul 1990, predomină migrația externă a populației feminine, cu excepția anilor 1992 şi 2001, în care ponderea femeilor era de 49%. Începând cu anul 1991, persoanele de sex feminin s-au încadrat în limita a 2 000 persoane mai mult decât numărul celor de sex masculin. Începând cu anul 2004, situația se schimbă. Fluxul de emigrare15 se caracterizează printr-un grad ridicat de feminizare, înregistrând o majorare a numărului femeilor de aproximativ 2 500 – 3 000 anual. Ponderea16 acestora a ajuns la 59,8%.

Principalele destinații ale muncitorilor români

În anul 2011, principala destinație a emigranților români a fost Germania, cu peste 97 000 de persoane, urmată de Italia cu circa 90 000 de emigranți români, Spania cu circa 70 000, Austria cu aproape 14 000 şi Belgia, în jur de 11 000 de români.

Comunitățile de români cele mai numeroase sunt în Italia, cu un număr de peste 960 000 şi în Spania, cu un număr de aproximativ 900 000 persoane. În Belgia, după valul din 2011, sunt circa 40 000 de români. În anul 2011, comunitatea românilor din Austria a fost de aproximativ 71 000, în condițiile în care numărul persoanelor de naționalitate română era de aproape 49 000. Marea Britanie a fost în anul 2011 gazdă a circa 94 000 de emigranți români, atât tineri plecați la studii, cât şi muncitori şi persoane care îşi căutau un loc de muncă.

În anul 2009, românii care s-au stabilit în Statele Unite ale Americii erau în număr de peste 500 000. În anul 2011, persoanele care au plecat din România spre SUA au fost de 3 000.

În perioada iunie 2009 – iunie 2013, cele mai multe aplicații la ofertele de muncă în afara României17 au venit din partea ardelenilor şi bănățenilor, reprezentând 36% din total. Marea Britanie şi Germania au fost țările care au primit cele mai multe aplicații din fiecare regiune, urmate de Italia, Franța, Spania

15 https://statistici.insse.ro/shop/16 http://www.ier.ro/documente/spos_2012/spos_1_2012.pdf17 http://jurnalul.ro/stiri/observator/romani-munca-strainatate-648568.html

17

şi Grecia. Aplicanții din Muntenia, Moldova şi Transilvania au preferat domeniul construcții/amenajări, iar bucureştenii au preferat joburile din domeniul hoteluri/turism. În aceşti patru ani, cele mai multe aplicații au venit din partea românilor din Transilvania, urmați de cei din Muntenia, Moldova şi din Bucureşti şi județul Ilfov.

Fenomenul imigrației în România a înregistrat modificări semnificative începând cu anul 2007, anul aderării la Uniunea Europeană, prin creşterea numărului de cetățeni străini din țară. În prezent, în România sunt circa 70 000 de cetățeni străini solicitanți de azil, refugiați, persoane tolerate şi resortisanți. Puțini dintre aceştia reuşesc să intre pe piața muncii, iar numărul angajaților străini care lucrează legal în România este de peste 15 000. Cei mai mulți dintre ei sunt turci, în număr de circa 3 000, urmați de chinezi, aproximativ 2 000 şi italieni, peste 1 200. Pe teritoriul României, cetățenii americani sunt în număr de 77 000, iar cei britanici de 270 000.

Firmele româneşti sunt interesate să angajeze cetățeni străini, în special pe cei din Africa şi Asia, unde salariile sunt în general mult mai mici decât cele oferite în România.

În ţara noastră, principalele domenii de activitate ale cetățenilor străini sunt comerțul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor, unde lucrează peste 4 600 de imigranți, urmate de domeniul industriei prelucrătoare, unde lucrează mai mult de 2 700 de angajați străini. În domeniul construcțiilor au fost înregistrați circa 1 000 de salariați străini. În România, circa 1 000 de imigranți desfăşoară activități profesionale, ştiințifice şi tehnice. Aceştia consideră că experiența din România reprezintă o etapă în dezvoltarea lor profesională.

Cetățenii străini vin în România din diferite motive, cum ar fi angajarea, detaşarea, studiile sau dorinţa de reîntregire a familiei. La începutul anului 2012, motivul principal al imigranților care au primit viză de lungă durată a fost reîntregirea familiei, în proporție de 33%, în timp ce 24% au venit pentru a se angaja. Schimbarea temporară a locului de muncă a fost un alt motiv pe care l-au avut 15% dintre imigranți. Pentru efectuarea studiilor în România au optat 13% dintre imigranții veniți la începutul anului 2012.

Unul dintre motivele principale pentru care străinii vin să învețe în România este avantajul diplomei recunoscute în Uniunea Europeană. Acest lucru oferă posibilitatea de a obține un loc de muncă în țări mai dezvoltate ale UE. Cetățenii Republicii Moldova veniți să studieze în universitățile româneşti admit că nivelul studiilor din România este de o calitate superioară celui din țara lor.

Până la sfârşitul anului 2012, peste 2 400 de autorizații de muncă au fost eliberate, dintre care aproximativ 1 500 pentru lucrători permanenți, peste 600 pentru lucrători detaşați, 190 pentru sportivi.

În anul 2012, au fost înregistrați circa 1 170 de cetățeni cu statut de refugiați, printre care majoritatea sunt cetățeni din Irak, Afganistan, Republica Moldova, Ucraina sau Congo. În prima jumătate a anului 2012 au fost eliberate peste 74 000 de vize de şedere. Cel mai mare număr de vize a fost acordat cetățenilor Republicii Moldova (24 000), urmat de Ucraina, (aproximativ 12 000), Turcia, (peste 10 000), Rusia, (peste 5 000) şi China (circa 3 000).

Forța de muncă ieftină şi existența unei piețe de desfacere pentru anumite produse sau servicii reprezintă motivele principale pentru imigranții din UE cât şi din afară veniți în România cu scopul de a-şi deschide o afacere. Un alt factor care încurajează investitorii străini să vină în România este legislația şi fiscalitatea permisivă, care oferă anumite facilități.

9. Imigrația în România

18

În România, în funcție de tipul activității pe care doriți să o desfăşurați, aveți posibilitatea să vă angajați ca lucrător permanent, stagiar, sezonier, transfrontalier, detaşat. Dacă sunteți un cetățean al unui stat din afara Uniunii Europene şi a Spațiului Economic European şi ați venit în România pentru a obține permis de muncă trebuie să găsiți un angajator. Dacă acesta este dispus să vă angajeze atunci el va trebui să depună o cerere la formațiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări din județul în care are sediul social, pentru a obține autorizaţia de muncă pentru dumneavoastră. Veți putea obține autorizația de muncă dacă sunt respectate următoarele condiții:

• locul de muncă pentru care optați nu poate fi ocupat de cetățenii români, ai statelor membre UE sau ai Spațiului Economic European sau de rezidenți permanenți pe teritoriul României;

• sunteți pregătit profesional, cu experiență şi autorizare; sunteți apt din punct din punct de vedere medical şi faceți dovada acestui fapt;

• nu aveţi antecedente penale incompatibile cu postul de muncă pe care doriți să îl ocupați; • vă încadrați în limita numărului de permise stabilită prin Hotărâre a Guvernului; angajatorul nu are

datorii către bugetul de stat; • activitatea pentru care se solicită autorizația de muncă este desfăşurată efectiv de către angajator; • angajatorul nu are antecedente pentru munca nedeclarată sau angajare ilegală.

Este util să aveţi în vedere faptul că puteți ocupa un loc de muncă care este destinat cetățenilor români, dacă vă aflaţi în una dintre următoarele situaţii:

• faceți parte dintr-o societate comercială cu participare străină unde dețineți funcția de administrator şi sunteți singura persoană numită în această funcție;

• aveți dovezi că sunteți sportiv profesionist şi că ați desfăşurat activități similare în altă țară; • solicitați o autorizație de muncă nominală sau pentru lucrători transfrontalieri; • aveți dreptul de şedere în scop de studii.

În calitate de cetățean european, fiecare român care pleacă la muncă în unul dintre statele membre ale UE are o serie de drepturi şi obligații.

Drepturi

Drepturile cetățenilor europeni sunt consemnate prin tratatele Uniunii. Printre drepturile fundamentale este şi dreptul la muncă (Articolul 15, Carta drepturilor fundamentale ale UE), care permite cetățeanului european să-şi caute un loc de muncă, să lucreze, să se stabilească sau să presteze servicii în orice stat membru.

Cetățenii europeni au dreptul să îşi caute un loc de muncă şi să lucreze în orice altă țară din Uniune, atât în sectorul privat cât şi în cel public. Să aveți în vedere faptul că statele membre pot limita anumite locuri de muncă pentru cetățenii străini doar în cazul în care posturile respective presupun exercitarea autorității publice şi apărarea intereselor statului (serviciu diplomatic, armată, autorități judiciare şi fiscale, poliție şi forțe de securitate).

10. Ce trebuie să știe cetățenii români care pleacă la muncă în UE?

19

Cetățenii români au dreptul de a fi tratați ca şi cetățenii statelor gazdă, membre UE. Aceasta înseamnă că încă din prima zi de lucru beneficiați de aceleaşi prestații ca şi lucrătorii din acea țară. În baza faptului că lucrați (ca angajat sau lucrător independent), locuiți şi aveți statutul de lucrător pe teritoriul unui stat membru din UE, aveți dreptul la aceleaşi prestații ca cele acordate cetățenilor statului gazdă (spre exemplu: dreptul de a fi însoțit de partener, fără să fiți căsătoriți, reduceri la prețul deplasărilor cu trenul pentru familiile numeroase, subvenții pentru renovarea locuinței).

În cazul în care v-ați pierdut locul de muncă într-un alt stat membru, aveți dreptul să locuiți acolo şi să fiți tratat egal ca şi cetățenii țării respective, în situația în care:- vă este afectată capacitatea de a lucra în urma unei boli sau a unui accident;- sunteți înregistrat la agenția de ocupare a forței de muncă pentru că ați devenit şomer involuntar;- ați început un curs de formare profesională (să aveți în vedere faptul că formarea trebuie să fie

relevantă pentru postul de muncă ocupat anterior, cu excepția cazului în care sunteți şomer involuntar).

În calitate de cetățean european care lucrează, ca angajat sau lucrător independent, pe teritoriul unui stat membru UE, aveți dreptul la asigurare socială în cadrul țării gazdă. Drepturile la securitate socială variază de la stat la stat, în dependență de legislația fiecărui stat în parte (spre exemplu: concediu de maternitate sau paternitate, concediu medical, pensii, asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, ajutoare de deces, indemnizații de şomaj, prestații familiale). Pentru a evita orice neînțelegere, trebuie să verificați care sunt drepturile de securitate socială18 din țara în care vă stabiliți.

Obligații

În calitate de cetățean european, în momentul în care sunteți pe teritoriul altui stat membru UE trebuie să respectați, ca şi în statul dumneavoastră de origine, regulile de ordine şi de securitate publică. În caz contrat puteți fi expulzat, dacă autoritățile din țara respectivă pot dovedi că reprezentați o amenințare serioasă. Decizia de expulzare trebuie să vă fie adresată în scris.

Cei care doresc să plece la muncă pentru o perioadă mai scurtă de 3 luni, trebuie să aibă în vedere faptul că unele state membre ale UE le cer să se înregistreze pe lângă autoritățile lor naționale. De aceea, trebuie să verifice termenele limită şi condițiile privind semnalarea prezenței la autoritățile naționale ale statului în care intenționează să meargă. Sunt necesare cartea de identitate sau paşaportul pentru a semnaliza prezența. Procedura este gratuită. În cazul în care nu se respectă această regulă se poate primi o amendă, însă trebuie avut în vedere faptul că nu puteți fi expulzat din țară doar din acest motiv.

Următoarele acte sunt necesare pentru a obține certificatul de înregistrare:

• Pentru lucrători detaşați în străinătate: carte de identitate sau paşaport valabile, adeverință de salariu sau confirmare de încadrare în muncă din partea angajatorului;

• Pentru lucrători independenți: carte de identitate sau paşaport valabile, dovadă că sunteți lucrător independent.

• Pentru pensionari: carte de identitate sau paşaport valabile, dovadă că aveți asigurare medicală de sănătate completă, dovadă că vă puteți întreține singur, fără a fi nevoit să solicitați sprijin financiar.

Dacă aveți probleme cu obținerea certificatului de înregistrare puteți apela la serviciile naționale de asistență19.

18 http://ec.europa.eu/social/main.jsp?catId=858&langId=ro19 http://europa.eu/youreurope/citizens/help/index_ro.htm

Alte informaţii sunt disponibile online la adresa: http://ec.europa.eu/citizens-initiative.

Aşteptăm sugestiile şi solicitările dumneavoastră de informaţii la adresa:

Centrul de Informare Europe Direct BucureştiInstitutul European din RomâniaBulevardul Regina Elisabeta nr. 7-9, et. 3, cam. 314, sector 3, Bucureştitel: (+40) 21 314.72.75, fax: (+40) 21 314 26 66e-mail: europedirect.bucuresti@ier.ro web: http://europedirectbucuresti.ier.roFacebook: www.facebook.com/EuropeDirectBucuresti

Program de lucru cu publicul: luni, marţi şi joi, între orele 10:00 - 18:00.

Conţinutul acestei publicaţii nu reprezintă poziţia oficială a Uniunii Europene.

Centrul de Informare Europe Direct BucureştiInstitutul European din România

Bulevardul Regina Elisabeta nr. 7-9, et. 3, cam. 314, sector 3, Bucureşti

tel: (+40) 21 314.72.75, fax: (+40) 21 314 26 66e-mail: europedirect.bucuresti@ier.ro 

web: http://europedirectbucuresti.ier.roFacebook: www.facebook.com/EuropeDirectBucuresti