90415176 Hristos in Gandirea Sf Maxim

8/19/2019 90415176 Hristos in Gandirea Sf Maxim

1/91

Hristos în gândirea Sfântului Maxim Mărturisitorul

CAPITOLUL I

TEOLOGIA SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL

- PERSPECTIVE GENERALE -

A) SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL ÎN VREMEA SA

Întreaga tradiţie teologică creştină a recunoscut, începând cu veacul al VII-lea,

personalitatea Sfântului Maxim Mărturisitorul !"# -$% august &&'( ca fiind una din

cele mai de seamă din câte au fost în întreaga Istorie a )isericii creştine* +l este cu

adevărat unul dintre cei mai fecuni gânditori creştini din toate timpurile şi din toate

locurile* upă cum avea să su.liniee /ars 01un.erg în cuprinătorul său studiu

înc1inat Sfântului, se afirmă că 2Maxim Mărturisitorul este un repreentant al întregii

)iserici încă nedespărţite şi, ca atare, o punte între 3ăsăritul şi 4pusul creştin51* 6u

întâmplător, un teolog contemporan îi conferea Sfântului martiriat pe malul Mării

6egre2, un loc aparte între Sfinţii şi cugetătorii )isericii creştine* În acelaşi sens

0ixeront mărturisea despre Sfântul Maxim că 2este un mistic care totodată este un

metafiician şi un ascet, care din contactul cu filosofia aristotelică a câştigat ostringenţă şi o preciie a cugetării ce în adar ar fi căutată la ionisie( 4reopagitul53*

Întreaga sa gândire, de o largă cuprindere, profundă şi plină de ec1ili.ru

treeşte în conştiinţa celor care ar dori să o parcurgă un sentiment paraliant,

2sentimentul pe care îl treeşte un masiv alpin la gândul de a-l îm.răţişa54* 0eologia

Sfântului Maxim Mărturisitorul nu se reduce aşa cum a existat în trecut o anumită

$


2/91


tendinţă, doar la capitolele ce privesc aspectele 1ristologice* 7rin îndelungatul său

efort, Sfântul Maxim a cuprins întregul spectru al gândirii teologice, adâncind şi

punând într-o lumină nouă teme şi su.iecte considerate a fi clasice şi ex1austive până

atunci*

În acest sens 7ărintele 7rofesor +ne )ranişte aduce ca mărturie câteva cuvinte

ale căror rosturi întregesc profilul de mare cugetător al Sfântului Maxim

Mărturisitorul8 2+l a fost unul dintre aştrii cei mai luminoşi care au strălucit pe cerul

gândirii şi al teologiei din epoca patristică, a cărui lumină se reflectă încă puternic

peste veacuri, treind interesul şi admiraţia contemporanilor noştri55* Marea atracţie

generată de Sfântul Maxim Mărturisitorul se defineşte prin aceea că 2a desc1is în el

însuşi, unele altora, cinci sau şase lumi spirituale devenite aparent fără relaţie între eleşi a înţeles să câştige din fiecare o lumină care le lumineaă pe toate celelalte şi le

pune în noi contexte, fapt prin care se ivesc apoi cele mai neaşteptate oglindiri şi

relaţii* +l este astfel teolog .i.lic contemplativ, filosof format aristotelic, mistic în

marea tradiţie a 69sanului şi 4reopagitului, teolog entuiast al /ogosului pe urmele

lui :rigen, mona1 riguros de tradiţie evagriană şi, în fine, şi înainte de toate, luptător

.isericesc şi martir al 1ristologiei ortodoxe de la ;alcedon56*

0oţi aceia care s-au aplecat asupra scrisului maximian aveau să reclame

greutatea şi c1iar o.scuritatea stilului*


3/91


4/91


)isericii creştine su. numele de monotelism o singură voinţă în Cristos(, de altfel,

altă ipostaă a ereiilor veacului al V-lea dioprosopism şi monofiism(*

) SFÂNTA TREIME ÎN CONTEMPLAREA SFÂNTULUI MAXIM

MĂRTURISITORUL

in punctul de vedere al sistemului său ideatic conceput pe filonul tradiţiei

creştine, Sfântul Maxim Mărturisitorul este acel teolog, 2adevăratul părinte al

teologiei răsăritene5!, care a ştiut să dea o replică completă sistemului metafiic

integrator al lui :rigen, singurul autor creştin ce se impune în gândirea creştină prinvastitatea teologiei sale* :rigen însă, c1iar dacă a fost sursă de inspiraţie pentru toţi

teologii de după el, pornea de la premise străine de învăţătura +vang1eliei,

identificându-şi gândirea cu tot ceea ce presupune ea coerenţă şi logică interioară( în

cugetarea platonică* 0ocmai de aceea :rigen avea să fie descalificat în ceea ce

priveşte 2canonicitatea5 sa de cel de-al V-lea sinod ecumenic din !!%, care sancţiona

marile teme ereiar1e ale sale8 preexistenţa sufletelor, apocatastaa tuturor trupurilor

înviate în formă de .alon, faptul că


5/91


+vagrie, ale capadocienilor, ale lui ;1iril al 4lexandriei şi ale misticului ionisie

7seudo-4reopagitul*

0eologia Sfântului Maxim Mărturisitorul este caracteriată de cunoscătorii ei ca

fiind, asemenea unui întreg, iar în cadrul acesteia, dimensiunea trinitară este

fundamentală* Sistemul său nu este unul scolastic, .aat pe deducţii silogistice, ci este

unul al 2desluşirii 0ainei511, 2al întrepătrunderii mântuitoare a umanului cu divinul512

într-o perspectivă spirituală asupra cosmosului, a omului şi a c1emării lui* 0otul îşi are

fundament în /ogosul dumneeiesc şi de aceea întreaga structură a creaţiei lui

umneeu este logică, raţională*

În cadrul teologiei sale, Sfântul Maxim devoltă o învăţătură despre Sfânta

0reime neiolată de context, ca .aă, ca dimensiune a întregului* ;ircumscriindu-seîntregii tradiţii teologice greceşti, Maxim afirmă că umneeu în fiinţa Sa este

nemişcat* +terna odi1nă a fiinţei dumneeieşti presupune însă mişcarea, care nu este

condiţionată ca în sistemul origenist de o cădere primordială a creaţiei* Mişcarea lui

umneeu este perfect li.eră cu scop precis8 crearea cosmosului @ ex ni1ilo @ ca

partener al veşnicei Sale iu.iri* 0riada sintetiatoare a doctrinei origeniste

-E starea de nemişcare(, mişcarea( şi

creaţia( 13 @ devine pentru Sfântul Maxim

creaţie( @ mişcare şi odi1nă sau nemişcare - 14*

7entru înţelegerea învăţăturii despre Sfânta 0reime pe care Sfântul Maxim

Mărturisitorul ne-o propune, se cuvine a ne încadra în tradiţia Sfinţilor teologi

capadocieni ce propun, ca modalitate de expresie, antinomia şi paradoxul pentru

temelia înţelegerii dogmei Sfintei 0reimi* 7entru Sfântul Maxim Sfânta 0reime este

Monadă şi 0riadă în acelaşi timp, pentru că umneeu este o singură


6/91


Frmând astfel tradiţia teologică a 3ăsăritului creştin, inaugurată de Sfântul

Grigorie de 69ssa16 şi ionisie 4reopagitul17, Sfântul Maxim arată că umneeu este

mai presus de distincţiile Monadă-0riadă, umneeu fiind astfel Supraesenţă,

2vieţuire fără formă, nevăută şi netrupească518* Modul de înţelegere corectă al acestei

vieţuiri este acela adoptat de Moise, care urcând Muntele Sinai, s-a de.arasat de orice

patimă şi, printr-o raţiune cugetătoare, a a=uns să -/ cunoască pe umneeu ca

întuneric plin de lumină*

Însuşirea de a fi Monadă şi 0riadă a lui umneeu, în acelaşi timp, este

comentată de Sfântul Mărturisitor atunci când aminteşte de un pasa= al Sfântului

Grigorie 0eologul din ;uvântarea primă despre


7/91


4cestea sunt, în general, coordonatele în care se devoltă profunda teologie

trinitară a Sfântului Maxim, teologie su.împărţită de /ars 01un.erg în teologie

mistică @ de care ne-am ocupat în capitolul de mai sus şi care trateaă, pe cât este

posi.il a înţelege omeneşte, taina Sfintei 0reimiH de asemenea, teologia trinitară a

Sfântului este su.împărţită de autorul suede în alte câteva capitole 0reimea

iconomică la Sfântul Maxim, 0reimea şi cosmosul, 0reimea şi constituţia omului( care

arată lucrarea, nedespărţită de 7ersoane a Sfintei 0reimi în creaţia lumii a

cosmosului( şi a omului23*

C) OMUL ÎN VI#IUNEA SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL

În ceea ce priveşte antropologia sa, Sfântul Maxim Mărturisitorul afirmă

aceeaşi linie devoltată de tradiţia 7ărinţilor din primele veacuri creştine, în special în

secolul al IV-lea şi anume că omul este creat de umneeu ca şi persoană după c1ipul

Său divin, având menirea de a a=unge la asemănare* 4ceastă direcţie poate fi regăsită

în capitolul $$& al tâlcuirilor sale la unele texte mai greu de înţeles din Sfinţii Grigorie

0eologul şi ionisie 4reopagitul 4m.igua(8 2omul a fost făcut la început după c1ipul

lui umneeu ca să se nască cu voinţa din u1 şi să primească asemănarea adusă lui

prin păirea poruncii dumneeieşti, ca să fie acelaşi om făptură a lui umneeu şi

dumneeu prin u1, după 1ar524* În virtutea acestui text maximian, putem spune că

omul primordial se .ucura de un statut cu totul deose.it*


8/91


săvârşirea .inelui25* 4stfel omul tre.uia să-şi urmee doar legile propriei sale firi spre

a a=unge la destinaţia spre care era c1emat* 7rin acest demers,

E E E raţiunea@ legea firii( devenea -

E E E Eraţiunea unei existenţe întru .unăstare(, ceea ce

înseamnă realiarea conceptului de asemănare cu umneeu, parcurgerea drumului de

la c1ip la asemănare* 0extul maximian este edificator în acest sens8 2;ăci nu era cu

putinţă ca omul creat să se arate altfel fiu al lui umneeu şi dumneeu prin

îndumneeirea din 1ar, dacă nu se năştea mai înainte cu voinţa din u1, datorită

puterii de sine mişcătoare şi li.eră aflată în el prin fire526*

;onceptul de li.ertate în gândirea Sfântului Maxim Mărturisitorul este cu totul

diferit de ceea ce înţelege raţiunea omului în mod o.işnuit* /i.ertatea maximiană nueste o alegere între mai multe posi.ilităţiH adevărata li.ertate o avea omul atunci când

îşi urma c1emările fiinţei sale de a fi în comuniune cu umneeu* 4ceastă c1emare a

fiinţei sale, numită de Maxim mişcare (, o are omul 2dintru început

şi felul cum ne mişcăm spre +l ca taină527*

În concepţia Sfântului Maxim Mărturisitorul, plecând de la premisele analiate

mai sus, omul are un rol c1eie în această lume creată de umneeu* ;apitolul $#& din

4m.igua este cât se poate de relevant în acest sens* În primul rând, am putea afirma

cu tărie că scopul spre care a fost idit omul 2spre a arăta prin sine marea taină a ţintei

dumneeieşti528 era acela al unirii armonioase a extremităţilor din făpturi între ele*

4stfel în virtutea li.ertăţii sale constitutive, omul - ca inel de legătură în cadrul

creaţiei între toate părţile deose.ite ale realităţii( @ nu fugea de lume pentru că el

reflecta lumea înaintea lui umneeu şi pe umneeu @ în c1ipul său @ înaintea lumii*

0eologia patristică a numit acest concept antropocentric - microcosmos în

macrocosmos* Sfântul Grigorie de 69ssa devoltă şi el această învăţătură, spunând că

omul ca microcosmos reuneşte în el cele contrare8 minte, psi1ism, materie2!* 0eologia

mişcării spre umneeu @ aşa cum este regăsită ea la Sfântul Maxim Mărturisitorul

arată că omul, ca legătură şi mediator în creaţie @ înainteaă 2în unire în sus şi pe rând

"


9/91


de la cele imediate la cele mai îndepărtate şi de la cele mai în =os la cele mai înalte,

sfârşindu-se în umneeu5* 4ceastă dimensiune teandrică a cosmosului se regăseşte

în om în a cărui fiinţă sunt descoperite cinci dualităţi sau diviiuni fundamentale

( 8 $( .ăr.ătescul şi femeiescul, '( raiul şi universul, %( cerul şi

pământul, >( inteligi.ilul şi sensi.ilul, !( creatul şi necreatul* 4stfel omul, ca legătură

naturală între extremităţi E E ( îşi

desfăşoară întreaga existenţă în urcuş spre umneeu încercând să depăşească aceste

distincţii*

7rima mediere a omului se doreşte a fi una a depăşirii distincţiilor între sexe,

distincţie apărută din caua căderii* 4ceastă însuşire de a fi .ăr.at şi femeie 2nu era

legată de planul lui umneeu cu privire la naşterea omului53"

* :mul prin nepătimireare menirea de a depăşi .ăr.ătescul şi femeiescul prin cunoaşterea desăvârşită a

raţiunii pentru care a fost creat, model avându-l pe Cristos în care nu mai este 2nici

parte .ăr.ătească, nici parte femeiască5 Galateni %,'"(*

4 doua mediere o realieaă omul prin sfinţenie, prin virtutea sa sfântă, între rai

şi lumea pământească 2ca să nu mai fie împărţit după firea trupuluiJ ci mai vârtos

adunat, întrucât nu mai suferă nici o ispitire spre vreuna din părţile lui5 31* 7rin această

mediere, omul următor al voii divine îşi sfinţeşte realitatea, iar pământul devine rai

prin efortul omului de a do.ândi virtutea*

;ea de-a treia dualitate se referă la distincţia cer-pământ pe care omul are

menirea să le unească întru sine* Cristos prin înălţarea Sa la cer cu trupul dă şi omului

posi.ilitatea de a depăşi cerescul şi pământescul, modele de oameni în acest sens

fiindu-ne mona1ii 2ca îngeri în trup5*

4 patra mediere o realieaă omul între cele inteligi.ile şi cele sensi.ile 2ca

unul ce a devenit uşor cu du1ul şi nereţinut la pământ de nici o povară a trupului şi

neîmpiedicat în urcuşul său spre ceruri532* 4cest lucru îl realieaă omul prin

cunoaşterea sa care este, prin întrupare asemenea îngerilor, o cunoaştere a raţiunilor

din lucruri, li.eră de orice lipsuri*

?


10/91


4 cincea distincţie se referă la unirea realiată de om între umneeu şi creaţia

sa, unire ce este posi.ilă numai datorită întrupării lui Cristos* 4=uns pe această treaptă

a unirii între firea necreată şi cea creată, 2omul se află întreg şi în c1ip integral într-o

întrepătrundere cu umneeu, devenind în tot ce este şi umneeu, afară de

identitatea după fiinţă33* Fnirea dintre umneeu şi creaţie se arată prin 1ar în iu.ire,

omul pătrunând în umneeu cu totul, trăind tot ceea ce umneeu trăieşte,

devenind ceea ce umneeu poate deveni, însă fără vreo asemănare ontologică*

4şadar, antropologia Sfântului Maxim devoltă cu o profunime uimitoare

marile teme de gândire teologică ce au fost a.ordate până la elH între toate însă, un loc

central îl ocupă urcuşul omului, ca fiinţă cu un statut aparte, spre umneeu* În

secolul nostru, tema antropocentrismului maximian devoltată în deose.i în teologiacelor cinci distincţii, va fi reluată valoriată( de mari oameni de ştiinţă fiicieni( în

teoria numită 2principiul ant1ropic534*

$) COSMOSUL ÎN TEOLOGIA SFÂNTULUI MAXIM

MĂRTURISITORUL

În viiunea Sfântului Maxim, cosmosul nu este din eternitate aşa cum era

conceput de :rigen* Maxim afirma că întregul cosmos este creaţia lui umneeu şi nu

este un loc de supliciu provioriu pentru sufletele căute din unitatea primordială

1enadă( şi din care sufletele aşteaptă cu neră.dare să se eli.eree* eose.it de

concepţia platonic-origenistă ale cărei teme le-am o.servat mai sus, Sfântul Maxim

învaţă că lumea creată de umneeu, este plină de raţionalitate, având un scop .ine

determinat în iconomia divină* 7entru Sfântul Mărturisitor lumea este .ine organiată

spre eternitate a se vedea şi concepţia cosmologică a lui 4ristotel(, plină de

dinamismul dat de veşnica înaintare a ei spre umneeu, până acolo încât să se

unească cu umneeu, după 1ar prin lucrarea omului* ;a şi omul, lumea este dăruită

$#


11/91


12/91


posi.ilitatea omului de a alege* 3ăul după cum spune Sfântul Maxim 2nici nu era, nici

nu va fi ceva ce su.istă prin firea proprie* ;ăci nu are în nici un fel fiinţă sau fire, sau

ipostas, sau putere, sau lucrare în cele ce sunt538* 6umai cele ce sunt au existenţă(

sunt .une, cele rele apar ca excrescenţe pe trupul realităţii, al fiinţei*

:riginea răului se află, după cum spunea Sfântul Maxim, în neurmarea mişcării

fireşti a omului spre umneeu şi în 2necunoaşterea cauei celei .une a lucrurilor5 3!*

4stfel omul va progresa în necunoaştere, umplându-se pe sine şi lumea pe care tre.uia

să o desăvârşească, de iu.irea păcătoasă pentru cele sensi.ile, a=ungând 2să

îm.răţişee cunoştinţa compusă şi pierătoare, producătoare de patimă5* În această

ordine de idei, lumea corupându-se prin om nu se mai arată prin adevărata ei strălucire

ca templu şi creaţie ale lui umneeu* +a s-a îngroşat datorită modului deficitar pecare omul şi l-a adoptat în înţelegerea ei* 3estaurarea sa va avea loc în Cristos, pe

muntele 0a.or şi la 3usalii*

$'


13/91


CAPITOLUL II

%RISTOLOGIA CALCE$ONIANĂ

Gândirea teologică şi istorică, din toate timpurile a recunoscut importanţa

covârşitoare pe care cel de-al patrulea sinod ecumenic l-a avut pentru întreaga

cugetare creştină de mai târiu* Sinodul de la ;alcedon >!$( @ oraş în provincia

)itinia din apropierea ;onstantinopolului @ a fost convocat de împăratul Marcian

>!#->!B(, fiind preenţi circa %!# episcopi şi patru delegaţi papali* 4 desc1is o eră

nouă în istoria gândirii creştine ortodoxe* 4cest lucru se datoreaă, pe de o parte,

scopului pe care şi l-a propus şi numărului de participanţi, iar pe de altă parte din

pricina efectelor care au apărut imediat după terminarea discuţiilor sinodalilor care

aveau să conducă în cele din urmă la o sc1ismă în sânul )isericii ce dureaă până

astăi*

0re.uie spus că la Sinodul IV ecumenic a avut loc confruntarea de idei a două

mari şcoli cate1etice din primele veacuri creştine, poate cele mai mari focare de

cultură şi de gândire creştină*


14/91


păstrat - mai ales datorită disputelor 1ristologice care au avut loc în secolul al V-lea @

specificul unei gândiri independente* În urma discuţiilor generate de ereiile

1ristologice ale lui +uti1ie şi 6estorie prestigiul fiecăreia din şcolile amintite mai sus

avea să fie într-un vădit declin* Su. tirul acuaţiilor şi loviturilor primite din partea

Sfântului ;1iril al 4lexandriei K>>>(, 4ntio1ia nu s-a mai ridicat niciodată la

înflorirea pe care a avut-o în vremea Sfântului Ioan Crisostom* /a fel s-a întâmplat şi

cu 4lexandria care s-a diviat în două ta.ere8 calcedonieni şi anti-calcedonieni*

Invaiile persane şi cuceririle ara.e aveau să pună capăt existenţei centrelor de gândire

creştină independente din Siria, 7alestina şi +gipt* În sc1im. capitala imperială şi-a

căpătat o importanţă constant crescândă şi nu întâmplător canonul al '" - lea al celui

de-al IV-lea Sinod ecumenic avea să recunoască cetăţii lui ;onstantin @ 6oua 3omă @aceleaşi privilegii ca scaunului de 3oma, având al doilea rang după 3oma, în ordinea

scaunelor patriar1ale, aşa cum de altfel 1otărâse Sinodul al II-lea ecumenic în canonul

al doilea* În acest sens, capitala a devenit un adevărat ar.itru în 3ăsărit, având să

ela.oree o adevărată teologie a concilierii şi a sinteei*

)asileii de la ;onstantinopol erau direct interesaţi de concilierea celor două

tendinţe centrifugale - calcedoniană şi anticalcedoniană - astfel definindu-se prima

coordonată pe care se va înscrie teologia .iantină, un su.capitol cu totul deose.it

formându-l ela.orare 1ristologică de la ;1alcedon care va marca întregul spectru al

gândirii teologice până în secolul al L-lea* +ste vor.a de o sinteă creatoare între

tradiţiile alexandrine şi antio1iene care vor da naştere unei mentalităţi .iantine @

spunem noi( cunoscută în 4pus su. denumirea lui * /e.on ca neo-calcedonism40*

4ceastă expresie arată cumva preocuparea )isericii de a păstra adevărul ei mărturisit

de întreg 6oul 0estament, că Cristos este (, fiind întru toate asemenea nouă afară de păcat +vrei >,$!(* 7rin aceste două

texte clasice ale Sfintei Scripturi, )iserica a arătat că Cristos este umneeu şi om în

c1ip neştir.it, şi nu cum spuneau antio1ienii riguroşi ca iodor din 0ars, 0eodor de

Mopsuestia sau 0eodoret de ;ir( că Cristos este mai de gra.ă o 7ersoană istorică a

$>


15/91


cărui divinitate era oarecum independentă de umanitatea SaH această interpretare a

partidei rigoriste antio1iene excludea ideea atât de înrădăcinată în conştiinţele

ortodocşilor că Iisus Cristos este umneeu-;uvântul, născut din %% şi convenită între Sfântul ;1iril al 4lexandriei şi episcopii

antio1ieni, definiţie ce căuta o mediere între tendinţa antio1iană şi cea alexandrină, se

arăta8 2Mărturisim deci pe omnul Iisus Cristos,


16/91


neamestecate, mărturisim pe Sfânta $*

4ceastă definiţie avea unele stângăcii de exprimare, apărând multor alexandrini

ca fiind am.iguă, neaccentuând unitatea 7ersoanei lui Cristos, mai ales datorită

faptului că firile sunt prin ele însele promotoarele unor fapte acţiuni( corespunătoare

lor* Sinodul al IV lea de la ;1alcedon va anexa o formulă a gândirii 1ristologice

ortodoxe menită a sta.ili un ec1ili.ru între tendinţele mai sus sta.ilite* 4cest 1orossinodal se va dovedi că este cel mai exact între toate definiţiile 1ristologice, devenind

clasic* in mărturisirea Sinodului al IV lea ecumenic se vor înlătura toate stângăciile

care pot fi întâlnite în definiţia de la sinodul din >%%* 7rintr-o analiă sumară a

mărturisirii se pot o.serva câteva aspecte terminologice care sunt comune şi sinodului

din >%%* 4stfel la sinodul din ;1alcedon se va uita termenul de persoană identificat

cu cel de ipostas, pentru unitatea lui Cristos, iar pentru termenul de natură se va folosi

expresia 2o persoană în două naturi sau firi5* ar să ilustrăm această idee prin însăşi

definiţia Sinodului al IV lea ecumenic de la ;1alcedon8 2Frmând deci Sfinţilor

7ărinţi, am învăţat toţi să mărturisim într-un glas pe Fnul şi 4celaşi


17/91


gra.ă însuşirea fiecărei firi şi concurgând într-o 7ersoană şi într-un Ipostas, nu

împărţit şi diviat în două 7ersoane, ci Fnul şi 4celaşi '*

in punct de vedere al alcătuirii ei, prima redactare a mărturisirii de credinţă nu

avea expresia 2în două firi5, ci 2din două firi5* S-a consacrat expresia 2în două firi5

datorită insistenţelor 7apei /eon care ameninţa c1iar că, dacă nu se va introduce

expresia amintită, el va părăsi Sinodul* 6e relateaă istoricii sinoadelor că 2numai cu

mare greutate, episcopii au acceptat această înlocuire5>%, mărturie că nu toţi episcopii

au primit această formulă fiind constituirea Vec1ilor )iserici :rientale care s-au

detaşat, începând cu anul celui de-al IV lea Sinod ecumenic, de 0rupul )isericii

nedespărţite mărturisitoare pe linia tradiţiei adevărului că Cristos se înomeneşte pentrua îndumneeii firea Sa umană* Însă dorinţa, avându-se în vedere şi .eneficiile ei

politice, nu a fost a.andonată niciodată în )ianţ, indiferent că ea venea din partea

împăraţilor sau a teologilor ortodocşi care au încercat să explicitee şi mai mult

definiţia de la ;1alcedon, fără însă a se a.ate de la semnificaţiile sale profunde*

e altfel, analia atentă a terminologiei 1orosului sinodal e în măsură să arate

că termenii 2din două firi5 sau 2în două firi5 care conduc la termenul cunoscut Fnul

şi 4celaşi Cristos,


18/91


ceea ce priveşte 7ersoana divină, desigur respectând diferenţele ontologice uriaşe*

4cest demers 1ristologic avea să fie nuanţat cu mare atenţie de doctrina enipostasiei

formulată de /eonţiu al )ianţului, teologul prin excelenţă al epocii .iantine*

;onform acestei teorii, însuşi Ipostasul divin dă existenţă umanităţii Sale însuşită din

>*

Greutatea asimilării de către toate partidele conservatoare a distincţiilor

sinodului de la ;1alcedon între termenii E ş i E s - a

datorat noutăţii revoluţionare pe care acest sinod a adus-o în teologia întrupării* Fn

cercetător atent al partidelor care s-au format din punct de vedere metodologic în

sânul teologilor îi împărţea pe aceştia în patru mari grupe>!8

$* diofiiţii stricţi, fideli 1ristologiei antio1iene care vedeau în succesul de la

;1alcedon o confirmare a teelor enunţate de 0eodor de Mopsuestia şi o tăgăduire

parţială a lui ;1iril*

'* monofiiţii care urmându-i pe ioscor şi pe 0imotei 4clurus considerau

;1alcedonul drept un eşec, o întoarcere la nestorianism, deci, implicit o respingere a

lui*

%* un grup numit astăi neocalcedonieni care vedeau în tendinţele post

calcedoniene o confirmare a lui ;1iril şi o condamnare a ereticului +uti1ie* 4firmând

$"


19/91


expresia un ipostas ;1alcedonul valida întreaga panoplie a gândirii Sfântului ;1iril al

4lexandriei, inclusiv controversata sintagmă a lui ;1iril 2o fire întrupată a lui

umneeu ;uvântul5*

>* nici una din aceste grupări nu a fost în stare să reolve pro.lemele ridicate

de terminologia calcedoniană, reolvare care avea să vină a.ia în veacul următor

datorită explicaţiilor lui /eonţiu de )ianţ*

in cele afirmate anterior putem sc1iţa în cele din urmă câteva concluii care se

referă la evenimentul crucial ce a avut loc la cel de-al IV lea sinod ecumenic de la

;1alcedon*

Mai întâi, Sinodul IV ecumenic genereaă o perioadă specific .iantină care se

va desfăşura din secolul al V lea până în secolul al LV lea $>!% @ anul căderii;onstantinopolului su. dominaţie otomană(* Frmare a conflictelor doctrinare şi a

tendinţelor istorice centrifuge care vor avea loc după Sinodul IV, se vor produce

sc1isme mari între ;onstantinopol şi 3ăsăritul ne-grec 4lexandria, Siria( pe de o

parte, şi pe de alta între latini şi greci care se vor simţii din ce în ce mai străini unii

faţă de alţii* o1n Me9endorff precia că 2circumstanţele istorice post calcedoniene(

au plasat, astfel, )ianţul într-o poiţie exclusivă, proeminentă şi întrucâtva

autosuficientă din care avea să se devolte o tradiţie teologică sintetică şi creatoare5>&*

În al doilea rând, pro.lema 1ristologică devoltată la ;1alcedon, avea să domine

timp de un mileniu întreaga teologie creştină* Mia disputelor nu era după cum ne-am

aştepta- umneeu- ci destinul suprem al omului* )iantinul nu va fi preocupat de un

model 1ristologic ce are în atenţie ideea de răscumpărare ce dă satisfacţie unui 2eus

otiosus5*

7e el îl interesa care erau reultatele ontologice profund transformatoare ale firii

umane* 6u întâmplător sintagma Sfântului 4tanasie era rostită cu insistenţă

umneeu S-a făcut om, pentru ca omul să devină umneeu după 1ar(, în ea

concentrându-se întregul 2.eneficiu5 pe care îl avea omul din actul întrupării*

7ro.lema 2participării5 la viaţa lui umneeu şi 2îndumneeirii5 ni se înfăţişeaă

$?


20/91


având ca fond sonor distincţiile şi ciocnirile dintre 1ristologia alexandrină şi cea

antio1iană din timpul şi după Sinodul al IV lea ecumenic*

4stfel c1iar dacă a fost respins sau acceptat putem lesne o.serva extraordinara

anvergură a acestui focar de gândire teologică care a fost Sinodul din >!$ din

provincia apropiată ;onstantinopolului @ )itinia*

CAPITOLUL III

TEOLOGIA SFÂNTULUI MAXIM MĂRTURISITORUL $ESPRE

ÎNTRUPARE

În viiunea Sfântului Maxim Mărturisitorul, întruparea celei de-a doua 7ersoane

a Sfintei 0reimi constituie un eveniment cu totul deose.it* Înnomenirea B*

4stfel, prin Întrupare, ca taină din veci ascunsă @ umneeu ;uvântul s-a golit

pe Sine şi s-a făcut cauă propriului său trup, devenind compus prin ămislire mai

'#


21/91


presus de raţiune şi cuget*


22/91


caracteriând în c1ip natural pe toţi cei ce o au după fiinţă5>?* În paragraful citat nu

vedem nimic altceva decât categorica afirmaţie a Sfântului 4t1anasie cel Mare(*

Sfântul Maxim Mărturisitorul concepe aşadar întruparea Mântuitorului ca pe o

mare dragoste arătată omului de umneeu* 7rin această rânduială divină, umneeu

care după


23/91


umneeu a=unge astfel să devină paradigmă de sfinţenie pentru fiecare dintre noi*

7rin trupul Său,


24/91


numai pentru că Îl vedem în trup, într-o formă clară putem intui preenţa lui Cristos şi

în celelalte lucruri prin raţiunile ce ivorăsc din 3aţiunea supremă*

23ăspunsurile &' şi &> către 0alasie5 introduc o nouă perspectivă teologică în

ceea ce priveşte învăţătura maximiană despre Cristos şi lucrarea /ui mântuitoare din

lume* 4stfel, în aceste răspunsuri se înfăţişeaă ideea, de altfel regăsită şi în alte

lucrări de-ale sale 4m.igua @ spre exemplu( că 2umneeu a trimis de mai înainte,

înc1ipuite prin sim.oluri, diferite ştiri despre minunata Sa venire în trup în vederea

mântuirii noastre, descoperindu-ne prin fiecare proroc, altă şi altă ştire, după puterea

de înţelegerea fiecăruia5!!* 4şadar, Sfântul Maxim Mărturisitorul se particularieaă

în panoplia teologiei creştine tocmai prin învăţătura sa cu privire la 1ristologia

cosmică* 7e urmele lui :rigen, Sfântul Maxim Mărturisitorul vor.eşte în termeni claridespre o întreită Întrupare a /ogosului divin 2aproape o întrupare graduală5* În toate

paginile Sfântului Maxim Mărturisitorul reiese cu claritate ideea potrivit căreia

2;uvântul lui umneeu şi umneeu vrea să pună în toţi misterul Întrupării Sale5!&*

;1eia acestei stări de fapt este teologia întrupării de la ;1alcedon, acolo unde s-a

arătat că modelul şi paradigma întregului proces al întrupării este /ogosul devenit om

în 7ersoana divino-umană a Mântuitorului Iisus Cristos* Modul de convor.ire plenară

a lui umneeu cu omul este tocmai 0aina Întrupării @ după cum cugeta teologul de

origine rusă Vladimir /ossA9* 4ceastă convor.ire o realieaă umneeu în viiunea

Sfântului Maxim Mărturisitorul într-o întreită întrupare a /ogosului divin8

4(* Întruparea /ogosului în logoi-i creaţiei lumii şi a celor patru elemente, când

u1ul lui umneeu 2se purta pe deasupra apelor5*

)(* Întruparea /ogosului în logoi-i Sfintei Scripturi şi a celor patru +vang1elii

când 2u1ul Sfânt insufla pe prooroci şi pe autorii sfinţi5*

;(* Întruparea /ogosului în trupul nostru, în umanitatea noastră atunci când

u1ul Sfânt 2a adum.rit-o pe Sfânta


25/91


4( ÎNTRUPAREA LOGOSULUI ÎN LOGOI-I CREA&IE

4cest capitol al gândirii teologiei ortodoxe e de mare importanţă, si are o istorie

proprie* În perioada primară a )isericii creştine, Cristologia prologului +vang1elieidupă Ioan a fost foarte repede devoltată, pusă adesea în legătură cu teologia iudaică a

lui


26/91


să o realiee în fiecare existenţă* În acest sens, creaţia rămâne .ună şi în relaţie cu

Cristos, ca /ogos care se întrupeaă* ar logoi-i creaţiei nu se identifică cu


27/91


7rin întruparea Sa, Cristos a realiat tocmai ce tre.uia să realiee însuşi 4dam*

) ÎNTRUPAREA LOGOSULUI ÎN LOGOI-I SFINTEI SCRIPTURI

Sfântul Maxim Mărturisitorul concepe Întruparea Mântuitorului în Sfintele

Scripturi drept o etapă de mare importanţă în iconomia dumneeiască pe care Cristos

o are cu omul* În viiunea maximiană, Scriptura apare, aşa cum este descrisă de

capitolul şase din M9stagogia, drept un organism unitar, asemenea unui om* e aici

aflăm că atât omul cât şi Scriptura sunt formate dintr-un trup, suflet, minte şi spirit* În

această perspectivă trupul este înţeles ca Vec1iul 0estament, în timp ce 6oul

0estament repreintă restul, dar în întregul Sfintei Scripturi în tot ceea ce este literă în

corpusul ei* Semnificaţia şi scopul a ceea ce este scris repreintă sufletul* S-ar mai

putea face distincţie între literă, ca trup şi adevărul ascuns, ca spirit* În aceasta se

poate o.serva viiunea antropologic - 1ristologică a Sfântului Maxim Mărturisitorul8

când /ogosul se întrupeaă în Scripturi +l devine într-un fel de=a om*

4ceeaşi viiune m9stagogică arată că viaţa lui continuată pe pământ ca om, în)iserică, este o paralelă la preenţa /ui în Scripturi pietrele clădirii eclesiale sunt

asemenea literelor, iar materialele din care sunt făcute aceste pietre sunt aidoma

semnificaţiei, minţii şi spiritului revelaţiei scripturale(*

În ceea ce priveşte modul gradual în care Sfânta Scriptură preintă adevărurile

sale, Sfântul Maxim Mărturisitorul arată că relaţia dialectică, tip @ antitip, sim.ol @

taină se regăseşte în Scriptură* 4stfel 2tipurile se regăsesc în special în Vec1iul

0estament, pe când +vang1elia conţine 2icoana5 lucrurilor adevărate* În acest sens nu

este suficient ca /ogosul să fie ascuns în logoi-i Sfintei Scripturi* +l însuţi tre.uie să

şi-i revelee spre înţelegerea tuturor* upă cum Sfinţii 4postoli au stat cu uşile

încuiate în Ierusalim de frica iudeilor, iar omnul a fost primit de ei, deşi uşile erau

'B


28/91


încuiate, la fel şi /ogosul divin este activ în mod tainic în spatele uşilor simţurilor

suflând asupra lor u1ul Sfânt şi arătându-le lor sim.olurile propriilor Sale 0aine5&$*

În 3ăspunsul !# către 0alasie, Sfântul Maxim Mărturisitorul face distincţia

clasică, calitativă între felurile cum este înţeles ;uvântul Sfintei Scripturi* 4stfel, el

distinge între interpretările 2literale5 E N şi cele care caută

sensul ascuns E N*

in acest răspuns înţelegem şi relaţia pe care fiecare dintre gnostici creştinii

cunoscători( ar tre.ui să o ai.ă cu Scriptura în perspectiva Întrupării Mântuitorului

Cristos* 4stfel, Întruparea Mântuitorului Cristos a avut loc 2pe lângă alte pricini

tainice5 şi dintr-un motiv pedagogic @ mântuitor8 2înlăturarea literei care ucide şi

proclamarea unei înţelegeri şi a unei interpretări a Sfintei Scripturi din perspectivă1ristologică, căci toată Scriptura vor.eşte în c1ip ascuns sau mai lămurit despre

Mântuitorul Iisus Cristos* ;ăci umneeu a venit la noi, făcându-se omJ ca să

plinească legea du1ovnicească, prin înlăturarea literei, şi să înalţe şi să facă arătată

puterea ei de viaţă făcătoare, depărtând partea care omoară5&'*

În acelaşi răspuns !#, Sfântul Maxim Mărturisitorul arată că cei ce nu înţeleg

Scriptura în du1ul ei, cultivă numai litera care susţine slu=irea trupească prin simţuri,

ce dă naştere simţurilor* 4ceştia sunt cei despre care Sfântul Maxim Mărturisitorul

spune că 2poartă în c1ip mincinos numele ce derivă de la Cristos, dovedindu-se că

tăgăduiesc prin faptele lor înţelesul lui şi um.lă pe o cale contrară lui Cristos5&%*

+xistă, aşadar, o diferenţă de pondere cât se poate de vii.ilă între modul cum

Sfântul Maxim Mărturisitorul înţelege şi interpreteaă cele două aşeăminte ale Sfintei

Scripturi* Întruparea /ogosului în logoi-i Vec1iului 0estament se arată cu şi mai mare

claritate în structura 6oului 0estamentH acesta este cuprins, de altfel în c1ip mistic în

Vec1iul 0estament* /egea vec1e, în acest sens, nu este înlăturată, ea este doar

revaloriată de către Cristos, căci logoi-i săi reveleaă pe Însuşi /ogosul Întrupat*

/egea este doar o um.ră a +vang1eliei, pe când aceasta din urmă este c1ipul

N lucrurilor .une ce vor veni* Veşmintele strălucitoare din scena

'"


29/91


Sc1im.ării la *

C) ÎNTRUPAREA LOGOSULUI ÎN TRUPUL NOSTRU 'I

ÎN$UMNE#EIREA OAMENILOR ÎN CA$RUL ISTORIEI

4m văut în capitolele anterioare că scopul pentru care umneeu a creat

întreaga existenţă este spre 2unirea negrăită şi neînţeleasă a dumneeirii şi a omenităţii

într-un singur Ipostas5&!* 4m putut o.serva astfel că, spre realiarea acestui scop,

/ogosul divin, în iconomia Sa, S-a întrupat treptat şi în grade evolutive diferite în

logoi-i creaturilor şi ai Scripturilor* 4cest proces avea să culminee în Întruparea


30/91


concepea pe umneeu drept o


31/91


4xioma patristică că 20atăl lucra toate prin


32/91


deoarece originea circumscrie în mod natural mişcarea celor pornite din ea, pe drept

cuvânt s-a numit ea şi ţintă finală, în care ca într-o cauă îşi află sfârşitul mişcarea

celor ce se află în mişcare5B#*

Întruparea Mântuitorului în istorie este legată de pregătirea pe care 4cesta a

lucrat-o în u1ul SfântH acest fapt era necesar întrucât omul pierduse contactul cu

umneeu, aşa după cum el era în 7aradis* :amenii, dacă nu ar fi căut la o

cunoaştere simţuală, golită de u1, separată de umneeu ar fi înaintat întru

îndumneeireH pentru că în istorie intervine căderea, u1ul Sfânt este cel care o

călăueşte spre Cristos* e aceea în gândirea Sfântului Maxim Mărturisitorul,

1ristologia şi pnevmatologia sunt două părţi insepara.ile ale scrisului său8 2+ limpede

din acestea că toţi Sfinţii au primit, pe de o parte de la u1ul descoperiri, pe de alta aucerut să li se lămurească raţiunile celor descoperite* e asemenea, că 1arul u1ului nu

desfiinţeaă câtuşi de puţin puterea firii ci, mai degra.ă, fiind aceasta slă.ită printr-un

mod contrar firii, o face iarăşi tare prin între.uinţarea ei într-un mod potrivit firii,

înălţându-o la înţelegerea celor dumneeieşti5B$*

Întruparea /ogosului într-o istorie supusă morţii şi contingenţei va conduce la

învingerea păcatului şi a urmărilor lui pe care umneeu le va învinge în Sine, în

cursul vieţii /ui pământeştiH prin această .iruinţă pe care umneeu o repurteaă

împotriva morţii, fiecare dintre noi ne putem face părtaşi .iruinţei Sale* e aceea,

pentru Sfinţii care au fost mânaţi de u1ul Sfânt, istoria devine un câmp de luptă dusă

împotriva păcatului, având năde=dea i.ăvirii de păcat tocmai prin venirea în timp a


33/91


îndumneeieşte firea Sa umană în timpul activităţii Sale mântuitoare* upă Înălţare

+l, în virtutea firii sale îndumneeite, îi va îndumneei pe toţi oamenii ce se desc1id şi

conlucreaă cu 1arul divin primit de ei la .ote* 7rin imitarea umanităţii /ui în

curăţirea de patimi, în practicarea virtuţilor, omul poate a=unge la măsura asemănării

cu umneeu, după 1ar* Sfântul Maxim Mărturisitorul arată acest lucru într-unul din

su.titlurile capitolului B din 4m.igua8 24cesta a unit cu Sine după ipostas în c1ip

neîmpărţit şi neamestecat, firea noastră* Iar pe noi, prin Sfântul Său trup, cel din noi şi

al nostru, însufleţit mintal ţi raţional, ne-a fixat în Sine ca într-o pârgă şi ne-a

învrednicit să fim una şi aceeaşi cu Sine după umanitatea /ui, după cum am fost

rânduiţi dinainte de veacuri să fim în +l, ca mădulare ale trupului său5B'*

7rin însăşi constituţia di1otomică a omului, fiinţă creată de umneeu dinsuflet şi trup, Sfântul Maxim Mărturisitorul vede scopul dat de divinitate omului8

unirea creaturii cu umneeu* 7artea spirituală care îi este dăruită omului, are menirea

de a ridica la umneeu şi materialitatea constitutivă lui* 4ceasta a primit o imensă

valoare prin faptul că însuşi umneeu avea să-şi asume odată cu Întruparea Sa partea

grosieră a lumii, pământul din care am fost alcătuiţi* Venind


34/91


infinită, atoteficientă şi supraputernică a lui umneeu ce lucreaă la nesfârşit, este o

plăcere şi o .ucurie tainică şi supratainică a celor stăpâniţi de ea, în temeiul unei

negrăite şi mai presus de înţelegere, o .ucurie pe măsura căreia nu se poate afla minte

sau raţiune, înţelegere sau cuvânt în lumea celor create5B%*

Îndumneeirea şi desăvârşirea din viaţa viitoare sunt o stare de odi1nă maximă

din care, coroana creaţiei nu mai vrea să iasă, întrucât această stare este una în care

umanul se manifestă plenar* În această stare nu se mai poate vor.i de un imo.ilism

sau o încremenire, ci de un continuu urcuş spre umneeu, în iu.irea nemărginită a

/ui* 7rin această stare supremă de .eatitudine se anuleaă orice distanţă calitativă

între creat şi necreat, căci creatul este ridicat la starea necreatului, la starea de vieţuire

a lui umneeu prin 1ar* 4stfel omul trăieşte în sine pe umneeu întreg cu toate .unătăţile Sale, deplin unit cu Sine* ;omentând 3ăspunsul !? adresat lui 01alasie,

părintele umitru Stăniloae cugetă că prin dumneeire @ în starea de E-

omul depăşeşte orice categorie temporală, ne mai fiind nici început, căci omul nu se

mai uită spre începutul existenţei, şi nu mai este nici sfârşit, pentru că tot el urcă

neîncetat, depăşind orice limite conceptuale gândite de mintea umană8 2+l nu se mai

simte mărginit în această stare pentru că a uitat de începutul ei şi numai aşteaptă un

sfârşit al ei, nu se mai simte având să înaintee între început şi sfârşit* 7recum nu mai

aşteaptă un capăt viitorul acestei .ucurii, aşa nu ştie de un început al ei* + ridicat

dincolo de un început şi sfârşit, e ridicat peste timp şi peste trăirea nedeplină a celor

trăite odată în timp5B>* 4ceastă stare este tocmai efectul Întrupării Mântuitorului care a

depăşit prin înomenirea Sa toate cele cinci distincţii gândite de Sfântul Maxim

Mărturisitorul şi analiate de noi într-un capitol precedent* 4semenea /ogosului

întrupat, la această stare de unire a tuturor în persoana lor, s-au ridicat Sfinţii lui

umneeu, ca cei ce au întrupat în vieţuire virtuţile creştine*

În această stare, Sfinţii au văut şi vor vedea în toţi şi în toate, c1iar în ei înşişi

7ersoana atotcuprinătoare şi atotluminătoare a lui Cristos* 7rin dorul lor după

umneeu, dor care îi călăueşte pe cei desăvârşiţi la o unitate deplină cu umneeu

%>


35/91


şi care îi conduce la o existenţă veşnic .ună în trăirea lui Cristos ca 7ersoană, Sfinţii

vor înainta tot mai mult spre .unătăţile lui Cristos8 27entru că nu va mai fi atunci ceva

care să se arate în afară de umneeu sau care să pară că stă în cumpănă cu

umneeu, care să vră=ească dorinţa cuivaJ căci toate sunt cuprinse în +l, fie

inteligi.ile, fie sensi.ile în arătarea şi preenţa /ui negrăită, aşa cum luminile stelelor

şi însăşi stelele nu se mai percep prin simţire, nici măcar că există în timpul ilei, fiind

acoperite de lumina a.undentă şi incompara.ilă a soarelui care a apărut şi de la care

au şi ele calitatea de a fi lumini5B!*

in aceste lumini pe care Sfântul Maxim Mărturisitorul le aruncă asupra

existenţei .une la care este c1emat omul, reiese cu claritate faptul că ontologicul, într-

o viiune autentic creştină, nu poate fi detaşat de etic* 0ot Sfântul MaximMărturisitorul arată că Cristos ca şi esenţă fiinţă( a virtuţilor se întrupeaă în toţi

aceia care Îi urmeaă, aceştia din urmă fiind 1ristofori şi mai ales 1ristoformi* ;ei ce

înainteaă în virtute, înainteaă în sfinţenie şi se fac ca unii în care a luat naştere

Cristos*

Sfântul Maxim Mărturisitorul preintă în multe texte virtutea şi drumul ei prin

care omul înainteaă din puterea lui umneeu, de la .unătatea ca şi categorie etică cu

care este înestrată fiinţa umană încă de la naştere şi care este sădită în fiinţa lui şi-l

îndeamnă spre un urcuş spre veşnica .unătate, în unirea cu umneeu ca ţintă ,prin

care se arată că +l este începutul, mi=locul şi sfârşitul a toţi şi a toate* 4.ia pe această

treaptă a veşnicei înaintări întru .unătate perpetuă, i se reveleaă omului o.ârşia de la

care a primit existenţă8 24stfel, nu încape nici o îndoială că fiinţa virtuţii este însuşi

omnul nostru Iisus CristosJ ar dacă e aşa, orice om care se împărtăşeşte de virtute

printr-o deprindere tot mai neclintită, se împărtăşeşte neîndoielnic de umneeu,

fiinţa virtuţilor, ca unul ce a cultivat sincer, prin li.eră 1otărâre, sămânţa naturală a

.inelui şi a arătat sfârşitul ca fiind una cu o.ârşia şi o.ârşia una cu sfârşitul, devine

dumneeu, primind de la +l puterea de a fi dumneeu ca unul ce a adăugat prin li.eră

cugetare, la .inele natural al c1ipului, asemănarea prin virtuteJ5B&* in acest text se

%!


36/91


remarcă identificarea 2c1ipului dumneeiesc al omului cu .inele sădit în firea lui .ine

începător în care este aspiraţia spre un .ine desăvârşitH este de la sine înţeles că acest

.ine, plinitor al fiinţei umane, nu se realieaă de la sine, ci prin a=utorul direct al lui

umneeu, a=utor acordat tuturor su.iectelor umane care se desc1id spre a-l recepta*

7rin aceasta, Sfântul Mărturisitor arată că omul nu este fiinţă monadică, înc1isă în el

însuşi, ci o fiinţă comunională care se desc1ide spre celălalt, spre un 0u atotputernic şi

prin care îşi realieaă vocaţia sa de persoană după c1ipul lui umneeu* ;alea de la

c1ip al lui umneeu la starea de asemănare cu +l o parcurge omul în timp, iar

umanitate în istorie* În aceasta constă şi sensul şi importanţa istoriei8 în mişcarea ce

tre.uie să o facă omul de la .inele dat lui de către umneeu prin creaţie, la

împlinirea aspiraţiei întipărită în acest .ine spre desăvârşirea lui, de la umneeu ca .ine, la umneeu ca ţintă* /a fel se întâmplă şi cu istoria* acă umanitatea nu se

desc1ide spre umneeu ca şi ţintă şi nu cere a=utorul /ui, a=unge prin ea însăşi la

descoperirea nestatorniciei şi a deşertăciunii progresului realiat de ea* Mărturie în

acest sens este multitudinea de sisteme politice care s-au perindat pe arena istoriei şi

care şi-au devăluit propria lor goliciune* 7ărintele Stăniloae comentând gândurile

Sfântului Maxim Mărturisitorul afirma că 2cine nu vrea să o recunoască ca atare, ci o

crede netrecătoare, nu înainteaă de la .inele nedesăvârşit sădit în om, la .inele

desăvârşit* +l trăieşte progresul cu o mare amăgire8 ;reând că înainteaă, spre mai

mult, nu înainteaă spre infinitatea veşnică, ci spre moartea sau puţinătatea veşnică a

existenţei5 umitru Stăniloae @ 2Studii de teologie dogmatică ortodoxă, +d*

Mitropoliei :lteniei, pag* %$(*

În acest sens, sfinţii, ca oameni înţelepţiţi de umneeu au remarcat ineficienţa

lumii prin ea însăşiH tocmai de aceea 2ei s-au desfăcut cu înţelepciune de afecţiunea

faţă de trup şi de lume, alipindu-se de umneeu şi îngri=indu-se de sufletul care va

rămâne în veşnicie5BB*

ar sensul pe care şi l-au împropriat sfinţii nu ar fi existat dacă ătătorul de

sens nu s-ar fi întrupat* Îngroşarea


37/91


de piele5 ale omului a avut loc nu doar pentru că omul a fost creat după c1ipul Său, ci

mai ales pentru faptul că omul a deturnat cu .unăvoie sensul la care era c1ematH prin

acest act au intrat în lume păcatul şi răul care au condus la o deficitară între.uinţare a

puterilor sale* 7rin întruparea Sa, Mântuitorul îl restaureaă pe om şi-l ridică la starea

cea dintâi* În comentariul său atri.uit pranicului împărătesc 2al Sc1im.ării la


38/91


milei Sale faţă de om* /ucrul acesta este văut de Sfântul Maxim Mărturisitorul atunci

când spune că umneeu şi omul s-au luat drept modele unul pe altul* 0extul

maximian este poate unul din cele mai frumoase din câte s-au scris în literatura

noastră patristică8 2;ăci, se ice că umneeu şi omul îşi sunt unul altuia modele* Oi

aşa de mult S-a făcut umneeu omului om pentru iu.irea de oameni, pe cât de mult

omul, întărit prin iu.irea ce o are de la umneeu s-a putut îndumneeii pe sine lui

umneeu, spre cunoaşterea lui, pe cât de mult a făcut omul arătat prin virtuţi pe

umneeu, ;el prin fire nevăut5B?*

7rin aceasta se arată că prin co.orârea lui umneeu la om, prin actul c1enoei,

umneeu îşi apropie intimitatea omului, iar omul îşi însuşeşte de la umneeu

desăvârşirea .unătăţii faţă de semeni* În Cristos, ca umneeu omul se aratădesăvârşit de amândouă aceste disponi.ilităţi* Iar această .unătate manifestată viavi

de semenii săi, omul o arată practicând virtuţile, învăţând de la Cristos care este fiinţa

lor, felul cum ar tre.ui să le aplice în viaţă*

/a unirea cu Cristos în viaţa viitoare, omul nu a=unge doar prin practica

virtuţilor ci şi prin depăşirea raţiunilor lucrurilor, ridicându-se la raţiunile tainei

7ersoanei lui Cristos şi 2se ridică astfel de la raţiunile 7rovidenţei din lucruri care îi

desc1id drumul următor ca nişte îngeri în regiunea raţiunilor şi tainelor negrăite ale

teologiei* Oi prin urcuşurile treptate ridică tot mai sus porţile înţelegătoare ale

sufletului, spre primirea ;uvântului atotdumneeiesc5"#*

Întâlnirea cu 7ersoana lui Cristos constituie aşadar maximala apropiere de

umneeu* +a începe încă din această viaţă , încă din istorie, având să fie plenară în

Împărăţia lui umneeu* În sc1im., depărtarea de Cristos provoacă omului

sentimentul a.surdităţii şi al negării oricărui sens ce poate fi atri.uit destinului lumii,

istoriei şi omului* 6umeroase sunt paginile ce descriu lipsa unei perspective şi a unei

finalităţi, lucru de altfel dramatic* oar în 7ersoana lui Cristos omul se regăseşte pe

sine şi învaţă să-i regăsească şi pe cei de lângă el, altfel el rămâne doar o nefericită

existenţă care nu ştie de unde vine şi încotro se îndreaptă*

%"


39/91


CAPITOLUL IV

CELE $OUĂ FIRI ÎN PERSONA LUI %RISTOS

A) FIREA $UMNE#EIASCĂ A MÂNTUITORULUI IISUS %RISTOS

%?


40/91


Sfântul Maxim Mărturisitorul, fidel întregului teaur de gândire patristică

ortodoxă, a afirmat în întregul său corpus de lucrări unicitatea 7ersoanei Mântuitorului

Iisus Cristos, ca 7ersoană a Sfintei 0reimi, 2umneeu adevărat din umneeu

adevărat5, care 2la plinirea vremii5 a 1otărât să-şi asume firea umană decăută* Se

poate vor.i despre 7ersoana lui Cristos ca despre o 7ersoană constituită din două firi8

dumneeiască şi omenească* 4ceste două firi, despre care numeroase pasa=e

maximiene aduc mărturie s-au unit în c1ip neamestecat şi nesc1im.at, neîmpărţit şi

nedespărţit după cum afirmă cu claritate definiţiile de la ;1alcedon Sinodul al IV-lea

ecumenic din >!$(*

espre firea dumneeiască a Mântuitorului, Sfântul Maxim Mărturisitorul

afirmă că nu era cu nimic mai pre=os de firea dumneeiască cea Fna, fire care eracomună 0atălui şi Sfântului u1* Frmând tradiţiei eclesiale, mai ales pe cea a

Sfântului Grigorie de 69ssa şi a Sfântului ionisie 7seudo-4reopagitul, Sfântul

Maxim Mărturisitorul arată cu 1otărâre că firea divină comună celor trei 7ersoane ale

Sfintei 0reimi este firea pe care o 2împart neîmpărţit5* umneeu este astfel8 2Fnul

fără de început, necuprins, având toată puterea de a exista5"$* Fnicitatea dumneeirii, a

firii mai presus de fire, este exprimată adesea de Sfântul Maxim Mărturisitorul în

termeni apofatici, arătând neputinţa omului de a cuprinde cu mintea sa mărginită ce

este în sine această fire negrăită a fericitei dumneeiri8 2+l exclude pe PcumQ şi

PcândQ întrucât e cu totul inaccesi.il şi nu poate fi cuprins de nici una dintre făpturi

prin vreo descoperire fiinţială a Sa5* in acest text maximian, ce se găseşte în 2Întâia

sută despre cunoştinţa de umneeu5, se arată cu deose.ire supratemporalitatea şi

orice modalitate determinată a existenţei* ar lim.a=ul folosit de Mărturisitor spre

desluşirea atât cât poate cuprinde mintea umană a tainei dumneeirii referitoare la

fire ,nu are pretenţia de a exprima inefa.ilul tainei* În maniera nedeminţită a

Sfântului Grigorie de 69ssa e vita Mosis( şi a Sfântului ionisie 7seudo-

4reopagitul espre numele divine(, Sfântul Maxim precieaă că neputinţele

omeneşti nu sunt altcumva în firescul lucrurilor* În această perspectivă, omul nu este

>#


41/91


conceput de Maxim drept un su.iect emanat din


42/91


pe care Cristos, prin sfatul şi 1otărârea divină avea să şi le însuşească la înomenirea

sau îngroşarea Sa*

Într-un alt text dedicat descoperirii teologiei sale, Sfântul Maxim Mărturisitorul

aduce un aspru rec1iitoriu teologiei lui :rigen şi lui +vagrie 7onticul care susţineau

că mişcarea nu aparţine naturii fiinţelor, ci a apărut cândva în timp, la căderea în

păcat* 7reciăm că prin noţiunea de 2teologie5 Sfântul Maxim Mărturisitorul arată

învăţătura sa despre umneeu şi despre atri.utele divineH spre deose.ire de teologie,

un alt termen maximian, 2iconomie5 arată lucrările şi manifestările lui umneeu în

lume(* ;ontra lui :rigen şi lui +vagrie 7onticul, Mărturisitorul spunea că umneeu

însuşi îşi este Sieşi ivor al tuturor şi deci şi al mişcării(8 20oată fiinţa, purtându-şi în

sine determinarea proprie este ivorul mişcării Sale ce se cugetă existând în ea în modvirtual* 0oată mişcarea naturală spre realiarea unei lucrări iconomie( presupune

înainte de ea fiinţa5"!*

;ontinuând periplul său spre înţelegerea tainei celei fericite a lui umneeu, a


43/91


nemurirea, sfinţenia şi virtutea, iar +l este deasupra fiinţei tuturora celor ce sunt

cugetate şi numite5"B*

ar unicitatea lui umneeu este după firea Sa necreată, fire simplă, unică, mai

presus de fiinţă , fără părţi şi neîmpărţită* Fnicitatea aceasta este dată tocmai de

unicitatea dumneeirii* ar această Monadă, mai presus de fire, nu este una înc1isă în

sine, orgolioasă, individualistă* +a este desc1idere a.solută şi se arată aceasta în faptul

mai presus de minte că, Fnul în acelaşi timp este 0rei şi 0rei este Fnul, aceeaşi

întreagă unitate şi aceeaşi întreagă 0reime, aceeaşi întreagă unitate după fire şi aceeaşi

întreagă 0reime după Ipostasuri* ;ăci dumneeirea este 0ată,


44/91


4m afirmat pe parcursul capitolului la care stăruim în lucrarea de faţă că

Sfântul Maxim Mărturisitorul arată cu mare convingere că dumneeirea, ca fire

veşnică a Ipostasului Cristos nu poate fi înţeleasă în esenţa Sa şi nu poate fi cuprinsă

doar în atri.utele, în însuşirile pe care- în manifestările sale către lume şi om -le arată

celui din urmă, ca şi fiinţă înţelegătoare* Într-un larg pasa= în care arată modul negrăit

de unire al celor două firi în Ipostasul Cristos, Sfântul Maxim Mărturisitorul afirmă că

lui umneeu i se cuvin câteva atri.ute ce pot fi puse cu şi mai mare putere în lumină

de marea sa dragoste8 2Să dăm lui umneeu atotputernicia, înţelepciunea, .unătatea,

dreptateaH de asemenea creaturii, slu=irea, ascultarea, mărginirea, venirea la existenţă

din nimic şi cele ce decurg din acestea, întrucât firea fiecăruia, în cugetarea o.işnuită,

pretinde ale sale5"?

* În pasa=ul de mai sus, Sfântul, extinând sensurile atri.uite firiidumneeieşti, demonstreaă că prin catalogarea celor câteva însuşiri nu se pune în

lumină ce nu este străin de firea divină ci tot ceea ce 4ceasta are* ar enumerarea

acestor atri.ute nu ar avea nici un sens dacă nu ar exista >


45/91


Înomeneşte dintr-o origine suprafiinţială, care este supraplin de suprafiinţialitate, se

întrupeaă dintr-o origine suprafiinţială, şi mai necuprins decât orice taină5?#*

4totputernicia Mântuitorului se arată a fi cu atât mai profundă cu cât Cristos, se

întrupeaă înomenindu-Se( prin naştere mai presus de cugetH de asemenea întreaga Sa

activitate pământească este o dovadă a atotputerniciei Sale* ;ă umneeu lucra mai

presus de om cele omeneşti şi acest lucru este descoperit de mulţimea minunilor pe

care Mântuitorul le-a arătat pe parcursul întregii Sale vieţi 2;ăci um.la cu adevărat

cu picioarele uscate, ce aveau un volum corporal şi o greutate materială, pe apa fluidă

şi nestatornică, trecând pe mare ca pe uscat5?$*

Fn alt atri.ut pe care Sfântul Maxim Mărturisitorul îl contemplă în umneeu,

este acela al 2Înţelepciunii cele mai presus de toate5* umneeu a rânduit toate,începând încă de la creaţie, după un plan care vădeşte marea sa iu.ire dar şi

Înţelepciune* 7entru Sfântul Maxim Mărturisitorul nici un atri.ut sau însuşire nu este

privit în c1ip distinct căci dacă contemplăm )unătatea, 4totputernicia sau

Înţelepciunea divină, tre.uie să săvârşim acest lucru cu plecăciunea minţii şi a inimii

şi, mai ales, tre.uie să nu le privim în c1ip distinct*

Înţelepciunea o poate contempla omul atât din descoperirea lui umneeu în

c1ip supranatural dar şi natural* umneeu care nu e nici trup material şi care nu e în

nici o parte a universului, ne fiind nimic şi nicăieri a rânduit această lume cu mare

înţelepciune, înţelepciune ce vădeşte orice lucrare mai presus de cuget* În capitolul B?

4 din 4m.igua, Sfântul Maxim Mărturisitorul descrie în c1ip apofatic neputinţa

raţiunii umane de a descrie şi cuprinde energiile divine ce vădesc 4totînţelepciunea

Sa* 7ornind de la cuvintele Sfântului Grigorie 0eologul, Sfântul Maxim Mărturisitorul

întrea.ă într-o manieră socratică8 2;ăci cine dintre marii înţelepţi, încreându-se în

uneltele raţionale şi .iuindu-se pe doveile care nu există, va putea folosindu-se de

raţiune să cunoască, să spună şi să înfăţişee măreţia lucrurilor5?'*

În pasa=ul de mai sus, Sfântul Maxim nu dovedeşte deinteres pentru creaţia lui

umneeu şi nici neîncrederea în ceea ce priveşte cunoaşterea omului în general ci

>!


46/91


arată că, originea şi finalitatea lumii nu ne pot arăta decât o sumară cunoaştere a

divinităţii celei mai presus de minte şi fire* in creaţia lumii, din acţiunea proniatoare

a lui umneeu, omul îşi poate crea imaginea unui umneeu 4totînţelept nu după

fiinţa /ui, ci după lucrările Sale8 2;ine va putea să cunoască raţiunile sădite în fiecare

dintre lucruri de la începutul existenţei lor, raţiuni după care este fiecare şi-şi are

natura şi a primit forma şi c1ipul şi compunerea sa şi are putere şi lucreaă şi

pătimeşteDJ ;are e raţiunea generală care efectueaă legătura între extremeJ unind

capetele fiecăreia prin ceva de la mi=locD5?%*

ar înţelepciune nu arată umneeu în lucrările Sale în ceea ce priveşte ordinea

creaţiei în general* 6u numai creaţia vădeşte înţelepciunea ci şi, mai ales, planul pe

care /ogosul l-a avut cu omul care, deşi a căut printr-o corupere a li.ertăţii nousului,li.ertatea cunoscătoare a omului fiind la un pas de a a=unge la nefiinţă, totuşi

umneeu le rânduieşte pe toate, astfel încât omul să-/ poată cunoaşte pe umneeu,

să-I urmee planul până acolo când umneeu avea să se întrupee din iu.ire pentru

i.ăvirea din moarte a omului* 4ceastă supraa.undentă înţelepciune a lui umneeu

după cum o numeşte Sfântul 4postol 7avel şi după el, Sfântul Maxim Mărturisitorul,

este8 2marea şi înfricoşătoarea taină a co.orârii lui umneeu- ;uvântul la oameni în

trup, prin care s-a dăruit oamenilor, adevărul dreptei credinţe în umneeu5?>* 4ceastă

mare taină a lui umneeu este asemenea unui mare val al iu.irii lui umneeu, care

porneşte spre noi şi care este, de cele mai multe ori şi de neînţeles, aceasta deoarece ni

se pare, după expresia Sfântului 4postol 7avel 2ca o ne.unie a lui umneeu şi

slă.iciune5 II ;orinteni $, %->( *in caua înţelepciunii şi a lucrării supraa.undente

arătate de ea, este o putere şi o înţelepciune supraa.undentă întrucât îi este cu anevoie

de înţeles minţii umane felul cum lucreaă umneeu ridicarea noastră din lăuntrul

firii noastre, ca să ne arate că şi noi putem săvârşi toate aceste lucruri* Întruparea lui

umneeu mai este numită de Sfântul Maxim Mărturisitorul 2şi un =oc al lui

umneeu, după minunatul şi marele dascăl Grigorie, ca una ce depăşeşte în c1ip

suprafiinţial toată rânduiala şi armonia întregii firii, puteri şi lucrări5?!* Înţelesurile

>&


47/91


care se desprind din expresia de 2=oc al lui umneeu cu lumea5 pe care ne-o

împărtăşeşte Sfântul Maxim Mărturisitorul comentând anumite pasa=e mai grele din

Sfântul Grigorie 0eologul, sunt concentrate în sfera li.ertăţii divine arătate de

umneeu oamenilor prin Întruparea Sa* 7entru că =ocul are ca principală însuşire a sa

li.ertatea, cine se =oacă cu silă nu participă la .ucuriile pricinuite de =oc* În =ocul său

li.er prin care se poate face şi sla. şi smerit din iu.ire stă tăria lui umneeu*

Fna din cele mai minunate şi negrăite însuşiri pe care umneeu a arătat-o

omului dar şi lumii întregi, şi care caracterieaă însăşi dumneeirea este ragostea*

4ceastă trăsătură definitorie a lui umneeu o arată în toate actele Sale începând cu

creaţia lumii, creaţie care a avut la .aă un plan prea.un al Său din veşnicie , sfârşind

cu scopul pentru care au fost create toate8 îndumneeirea tuturor şi unirea lor cuumneeu, ca +l însuşi să fie totul în toate* Stau mărturie în acest sens numeroase

pagini grăitoare ale Sfântului Maxim Mărturisitorul care încearcă să surprindă pentru

cititorii săi câteva din înţelesurile dragostei divine* 0oate cele ce există îşi lămuresc

sensurile lor întrucât se legitimeaă din dragostea divină prin care au fost aduse la

existenţă8 din dragoste a creat umneeu lumea, din dragoste s-a întrupat, a lucrat ca

om de rând în lume, a pătimit, s-a răstignit, a înviat şi s-a înălţat la ceruri* in

dragoste dumneeiască a întemeiat )iserica şi îi conduce pe toţi cei care doresc să se

împărtăşească de roadele îndumneeirii umanităţii Sale, pe tărâmul mântuirii şi al

îndumneeirii* 4cest urcuş al fiecăruia spre .ucuria unirii cu umneeu se realieaă

prin părăsirea modului trupesc de a fi al omului şi 2prin înfierea legii du1ovniceşti a

iu.irii prin careJ +l însuşi se dă prin virtute şi cunoştinţă întreg pe Sine lor întregi,

făcându-l, după asemănare, ca ;el .un5?&*

0âlcuind înţelesul prăpastiei amintită de para.ola săracului /aăr şi a .ogatului

nemilostiv, Sfântul Maxim Mărturisitorul arată că această prăpastie este tocmai

distanţa între cele două feluri de iu.iri pe care şi le poate asuma omul8 pe de o parte

iu.irea după umneeu, pe de altă parte iu.irea şi ataşarea faţă de trup şi faţă de lume*

e altfel aceasta din urmă este identificată de Sfântul Maxim ca mama tuturor

>B


48/91


răutăţilor care stau la .aa lumii* ragostea de trup este cea dintâi rătăcire în care a

căut 4dam primordial dragostea pătimaşă faţă de trup este cunoscută în

terminologia maximiană su. denumirea de (* umneeu nu poate

să se dăruiască acestora întrucât aceştia şi-au ales un sens contrar pentru existenţa lor*

ragostea /ui se arată în maxima ei luminoitate doar acelora care, asemenea lui

/aăr au îm.răţişat .ăr.ăteşte şi cu .ucurie lipsa plăcerilor iar aceasta se dăruieşte

numai acelora care au iu.it-o deplin şi din dragostea faţă de ea au ră.dat de .ună voie

cu plăcere toate cele dureroase5?B*

) FIREA OMENEASCĂ A MÂNTUITORULUI IISUS %RISTOS

4m căutat pe parcursul primului paragraf să contemplăm, călăuiţi de părintele

nostru spiritual @ Sfântul Maxim Mărturisitorul @ câteva dintre trăsăturile cele mai

vii.ile ale lucrărilor firii divine în lume, deci în afara ei* Oi acest demers al nostru s-a

.aat pe axioma indu.ita.ilă a gândirii patristice răsăritene, întrupată de altfel şi de

Sfântul Mărturisitor, că umneeu nu poate fi cunoscut în esenţa Sa, ci numai în

lucrările Sale, în energiile Sale faţă de lume*

În continuare vom încerca să arătăm realitatea şi temeinicia firii omeneşti din

7ersoana Mântuitorului* Sfântul Maxim Mărturisitorul demonstreaă o mare fidelitate

pentru tradiţia ortodoxă care afirmă că umneeu se întrupeaă în mod real spre a

ridica pârga noastră la sânurile părinteşti ale 0atălui, spre a a=unge copiii săi

du1ovniceşti* 4cest lucru arată că "


49/91


îngroaşe prin venirea Sa în trup, din noi, pentru noi, afară de păcat să înfăţişee în

c1ip acomodat nouă, prin cuvinte şi pilde învăţătura despre cele negrăite care întrec

puterea a tot cuvântul5?"* 7rin firea Sa umană Mântuitorul a=unge să fie de o fiinţă cu

noi, afară de păcat, ridicându-l pe om să vieţuiască într-un mod divin prin trupul pe

care şi l-a asumat* upă Sfântul Maxim Mărturisitorul, natura omenească a lui Cristos

nu este personificată într-un ipostas omenesc separat ceea ce înseamnă că ideea de

ipostas nu este expresie a existenţei naturale, fie în umneeu, fie în firea umană ci că

ipostasul presupune o existenţă personală* Cristologia maximiană arată că Cristos a

avut o existenţă strict unipersonală în două firi şi că firea umană nu a avut persoana ei

proprie în +l* 4ceastă învăţătură prin care lămureşte cu şi mai mare claritate definiţia

de la ;1alcedon a unirii după fire a celor două firi într-un singur Ipostas divino-uman,învăţătură regăsită şi la Sfântul Maxim Mărturisitorul, a fost pusă în valoare cu mare

forţă de un scriitor contemporan, /eonţiu de )ianţ K!>'(* ;unoscută su. numele de

enipostaiere, această teorie arată că firea neindividualiată şi nepersonificată a fost

acceptată de Mântuitorul Cristos??* eşi nu este formulată în aceşti termeni,

indu.ita.il învăţătura maximiană a enipostaierii sau a preluării firii umane de către

Ipostasul /ogosului este enunţată astfel8 2;uvântul dumneeiesc, ;el ce în tot c1ipul

asemenea nouă afară de păcat a îm.răcat fără sc1im.are firea noastră şi prin aceasta

S-a făcut om deplin, la arătat în Sine pe primul 4dam prin trăsăturile facerii şi ale

naşterii Sale5$##* ar prin acceptarea firii umane de către Ipostasul divin, nu s-a produs

o contopire a lor, ci în Cristos ele s-au unit într-un singur Ipostas dumneeiesc al

/ogosului8 modelul dumneeiesc s-a potrivit c1ipului uman*

+xistenţa şi realitatea firii omeneşti în Ipostasul ;uvântului este o certitudine

pentru Sfântul Maxim Mărturisitorul deoarece firea umană îşi avea propria ei lucrare,

c1iar dacă această lucrare numită de mai multe ori pătimire nu e o pasivitate nesimţită*

+l simţea durerea o.oselilor, loviturilor, împunsăturilor trupului Său căci supliciul

;rucii nu a fost o dramă divină ostentativă pentru oameni* ;ât a fost pe pământ, trăia

mult co.orârea Sa în starea de neputinţă a firii umane datorată păcatului* ;1iar

>?


50/91


nemărginirea dumneeirii nu o trăieşte fără o simţire omenească* 7rin această

implicare a divinului în viaţa omului sau a omului în viaţa divină se poate vor.i de o

exercitare a unei influenţe în viaţa credincioşilor de pe pământ şi în viaţa lumii*

3ealitatea răstignirii lui Cristos este su.liniată mai ales în pasa=ele maximiene care

arată totodată şi roadele acestui demers divin8 2eci fiecare dintre cei ce au creut în

Cristos se răstigneşte şi răstigneşte împreună cu sine pe Cristos, răstignindu-se adică

du1ovniceşte împreună cu Cristos, după puterea proprie şi după deprinderea şi

calitatea virtuţii aflate în el5$#$*

Însuşi planul negrăit al lui umneeu cu creaţia sa, acela de a uni şi de a

desăvârşi lumea în unitate cu +l, plan ce stă clădit în iu.irea lui umneeu, nu putea

să ani1ilee sau să leee întru-câtva vreo însuşire a firii umane* Iu.irea, avea săspună pe .ae profund patristice părintele Stăniloae, arată dorul iu.itorului de a se uni

cu o.iectul iu.irii sale, adică cu umneeu* Oi deoarece nu putea să se anulee acea

trăsătură specifică unei firi puterea de a se mişca( nici firii omeneşti, cu toate

slă.iciunile ei nu putea să i se distrugă această calitate a firii fără a i se anula statutul

existenţial* 4ceasta înseamnă că firea şi implicit mişcarea firii au rămas cu ce aveau

ele specific, urcând însă spre o cât mai deplină pnevmatiare sau lucrare a u1ului

Sfânt8 2Oi a luat din fiinţa oamenilor fiinţă ;el mai presus de fiinţă, deşi în mod mai

presus de fire ca să arate că iu.eşte fiinţa lor reală şi întreagă* ;ăci nu a produs în noi

numai nălucirea că ar avea în Sine o formă trupească după aiurelile mani1eilor, nici n-

a adus cu Sine din cer un trup consu.stanţial după părerile lui 4polinarie, ci după

fiinţa întreagă S-a făcut cu adevărat om întreg, adică prin primirea trupului stră.ătut

de suflet mintal pe care l-a unit cu Sine după Ipostas5$#'*

in acest text maximian putem desprinde două dintre ereiile şi sc1ismele din

)iserică produse de toţi aceia care nu luau în considerare existenţa şi lucrarea firii

umane în Ipostasul Mântuitorului Cristos* +xistenţa umană însă arată misterul de

negrăită adâncime al existenţei umane, cu atât mai mare cu cât este acceptată de

Ipostasul


51/91


mai ales dacă ea ar fi fost fără de mişcare ceea ce ar fi condus la nonexistenţă în

context maximian( înseamnă că +l ar fi condus prin lucrarea /ui dumneeiască

umanitatea Sa, spre scopul ei, deci şi pe oameni* 4ceasta înseamnă că ar fi fost de

prisos actul Întrupării Sale prin care +l a luat firea Sa divină* eci,


52/91


învec1ite, concomitent cu rămânerea ei în legea proprieH de asemenea nu înseamnă o

alterare a lui umneeu sau a firii noastre, ci un act nou* Înnoirea firilor înseamnă

pentru umneeu acceptarea unei mişcări care nu contraice nemişcarea /ui sau a

unei naşteri temporale care nu-/ co.oară din eternitatea /ui* 7entru firea umană

înnoirea firii înseamnă apariţia unui nou mod de naştere într-un anumit fel fiind vor.a

de resta.ilirea firii originare a omului primordial creat ca suflet viu prin suflare

dumneeiască* 7rin crearea primului 4dam, umneeu suflă cu u1ul Gurii Sale

asupra omului şi acesta devine suflet viu* 7este timp, 4dam cel nou @ Cristos, avea să

ia naştere prin adum.rirea u1ului Sfânt8 2;ăci înnoirea constă propriu-is nu numai

în faptul că S-a născut după trup şi în timp umneeu ;uvântul, ;are se născuse fără

de început, în c1ip negrăit din umneeu şi 0atăl, ci şi în faptul că firea noastră i-a datun trup fără de sămânţă şi că e născut de o *

4şadar naşterea lui Cristos din


53/91


UNIREA IPOSTATICĂ A FIRILOR ÎN PERSOANA LUI %RISTOS

+xperienţa eclesială a )isericii a mărturisit din totdeauna că, deşi în 7ersoana

unică a Ipostasului Cristos sunt două firi a.solut distincte firea dumneeiască,

necompusă şi nemişcată şi firea umană compusă şi stricăcioasă, supusă unei mişcări

necontrolate dacă ea nu se află în relaţie cu umneeu @ aceste firi sunt unite în c1ip

neamestecat şi nesc1im.at, neîmpărţit şi nedespărţit după cele.ra formulă a Sinoduluide la ;1alcedon din >!$(* 7rin acest demers teologic se afirma cu maximă fidelitate

faţă de ivoarele revelaţiei divine atât participarea omului la dumneeire cât şi

participarea dumneeirii la omenitate* ;onsecinţele acestor modalităţi de expresie a

credinţei din totdeauna erau incalcula.ile şi pe termen lung* e altfel ;1alcedonul

repreintă un moment de maximă tensiune pentru viaţa )isericii, după unii cercetători

ne mai putându-se teolog1isi la fel dup Sinodul ecumenic din >!$*

Sfântul Maxim Mărturisitorul devoltă pe întinse pagini din cuprinsul scrierilor

sale modul său fidel de a contempla şi trăi credinţa ortodoxă în du1ul concepţiei

c1alcedoniene, cu atât mai mult cu cât contextul politico-religios în care îşi desfăşoară

activitatea era unul extrem de agitat8 luptele între diotelişti şi monoteliţi ereii

tri.utare şi ele în felul de a vedea 7ersoana lui Cristos într-o manieră monofiită(*

Spre a-şi întemeia cât mai vrednic argumentaţia sa împotriva tuturor acelora ce nu

afirmau realitatea celor două firi în Ipostasul lui Cristos, Sfântul Maxim Mărturisitorul

arată prin exemple luate din imediata apropriere a omului oameni, pietre vopsite în

mai multe culori(, ca toate cele din lume, dar şi umneeu uneşte în ele unitatea cu

multiplu sau cu numărul în diferite feluri* : plantă este una dar şi multiplă8 este una

datorită speciei din care provine, dar este şi multiplă pentru că acea specie are mai

!%


54/91


multe astfel de întrupări ale sale* e acelaşi silogism raţional se foloseşte Sfântul

pentru a arăta doimea firilor şi unimea lor în Ipostasul lui Cristos8 animalul este şi el

asemenea planteiH omul este o unitate dar şi multiplu cu sine şi cu ceilalţi oameni*

Fnitatea nu sparge şi nu anuleaă numărul* e asemenea nici numărul nu desfiinţeaă

unitatea* umneeirea însăşi este contemplată atât de monofiiţi, nestorieni şi

ortodocşi ca fiind una după


55/91


şi slă.iciunea sa viavi de atotputernicia şi infinitatea firii divine* 7rin aceasta nu se

ştir.eşte într-un fel atotputernicia divină ci se reveleaă tocmai infinita Sa iu.ire

pentru om şi, de ce nu, se descoperă că tocmai unindu-Se cu omul şi prin om cu

lumea, umneeu îşi arată nemărginirea Sa* 7rin umanul său unit cu dumneeirea are

loc înomenirea lui umneeu care nu are sens a.stract, ca postulat logic* )a, mai

mult, firea umană este enipostaiată în 7ersoana dumneeiască fiindu-i comunicate

toate cele ale firii dumneeieşti, adică îndumneeind-o, fără să-i dea calitatea de ivor

al dumneeirii ei* 7rin această înălţare a umanului i se conferă acestuia singurul sens

pentru care l-a făcut umneeu şi anume neîncetata dorire a sa după divinitate*

Sfântul Maxim Mărturisitorul îşi continuă pledoaria sa în pro.lematica unirii

ipostatice afirmând că principiul e să se cugete unirea dumneeirii cu umanitatea 2înmod neîmpărţit şi neamestecat5H acest fel de exprimare îl folosise şi ereiar1ul

6estorie dar unirea nu era una fiinţială ci mai degra.ă una de relaţie, de identitate în

voinţă$#!* Monofiiţii însă nu primeau expresia în două firi dovedind o incapacitate de

a înţelege 0aina cea mare a creştinătăţii8 înomenirea persoanei lui Cristos* 7uterea

Ipostasului de a uni în c1ip neîmpărţit şi neamestecat cele două firi în Sine, contrar

monofiitismului şi nestorianismului, o exprimă astfel Sfântul Maxim Mărturisitorul8

2după Sfinţii 7ărinţi, unirea după Ipostas este adunarea celor de altă fiinţă, într-un

întreg, fiecare din cele ce s-au compus în +l păstrând nealterată şi nedespărţită

proprietatea ei naturală faţă de cealaltă* Iar unirea prin relaţie este, după ei, mişcarea

egală a voinţei celor ce su.istă în mod distinct în unităţi personale, în identitatea

nesc1im.ată a li.erului ar.itru* eci cel ce mărturiseşte unirea după ipostas, c1iar

dacă spune două firi după unire, unite în mod neîmpărţit, adică în unirea după ipostas,

nu se a.ate de la adevăr* ;ăci mărturiseşte că cele două din care se compune Cristos

au rămas după 7ărinţi neamestecate necontopite(, datorită deose.irii păstrate după

unire5$#&*

7rin acest text maximian se com.at toate ereiile 1ristologice care distorsionau

realitatea unirii firilor în Cristos* ;ele două firi prin numărul lor nu produce nici un fel

!!


56/91


de împărţire fără unire după cum credeau monofiiţii* e asemenea numărul de două

firi nu introduce o micşorare a calităţilor firilor şi nici o compunere a lor după cum

credeau monofiiţii* e asemenea, Sfântul Maxim Mărturisitorul com.ătându-i pe

monofiiţi care vedeau doar calităţi deose.ite ale firilor şi nu firi deose.ite, afirmă că8

2nu e aceeaşi raţiune a firii dumneeirii şi a firii omeneşti, precum nici a sufletului şi a

trupului5$#B* 7rin această afirmaţie, Sfântul Maxim c1iar dacă introduce distincţii

diferite între calităţile unei firi şi raţiunea de a exista a acelei firi, arăta faptul că, pe de

o parte aceste distincţii au fost introduse de contextul teologic al vremii, iar pe de altă

parte demonstreaă că în Cristos sunt două naturi, ca .ae pentru două feluri de

calităţi deose.ite între ele* Monofiiţii, în argumentarea lor că Ipostasul divin are doar

o fire compusă sunt com.ătuţi de Sfântul Maxim care afirmă că firea compusă enumai cea ale cărei părţi vin deodată la existenţă şi nu pot fi una fără alta* espre o

fire compusă se poate vor.i în caul persoanelor umane ca şi a altor creaturi cu fire

compusă adică cu suflet şi trup(* 24stfel, sufletul aprinde fără voie trupul şi e cuprins

de trup şi dă viaţă trupului, fără vreo li.eră 1otărâre, prin însuşi faptul că există şi

participă în mod natural la pătimirea şi durerea trupului din capacitatea pentru

acesta5$#"* in acest text reultă că Sfântul Maxim Mărturisitorul lasă să se întrevadă

ideea că Cristos nu are firea compusă pentru că astfel s-ar înţelege că +l este creat,

circumscris şi pătimitor şi nu este de o fiinţă cu 0atăl* ;onsecinţa logică a afirmaţiilor

promonofiite ar fi aceea că trupul lui Cristos este coetern cu ;uvântul sau ;uvântul

este de aceeaşi vârstă cu trupul* 4cest gând este reformulat şi su. alte cuvinte de

Sfântul Maxim care lărgesc şi mai mult spectrul

90415176 Hristos in Gandirea Sf Maxim

Documents

Transcript of 90415176 Hristos in Gandirea Sf Maxim