Splina de pisica prezinta un pedicul pe marginea craniala si extremitatea inferioara este usor ascutita.

Are o greutate medie de 4,5 grame reprezentand 0,06-0,2% din greutatea corporala. Comparativ cu

cainii, pisicile au o cantitate mai mare de pulpa splenica (8,38%).

Atat la o specie, cat si la alta, splina este sediul unor frecvente splenomegalii, in general leucozice, mai

ales la cainii de companie ai turistilor din tarile riverane Marii Mediterane.

9.Examinarea ficatului. Ficatul la caine are o greutate de 100-150 grame in raport cu varsta si rasa,

greutatea ficatului reprezentand 2,4-2,8% din greutatea corporala. Este divizat in 6 lobi: lobul drept,

lobul intermediar drept plasat sub cel intermediarndeasupra hilului , lobul patrat dezvoltat si cu

marginile rotunjite. Vezica biliara este situata intre lobul intermediar drept si lobul patrat si nu ajunge

marginea libera a ficatului.

Ficatul la pisica are o greutate de 75-100 grame si se deosebeste de cel de caine prin fata diafragmatica

mult mai bombata, lobul intermediar drept foarte dezvoltat si canalul cistic flexuos.

La ambele specii, examinarea ficatului si a vezicii biliare se face dupa normele generale.

Pe plan patologic retinem atentia asupra hepatomegaliilor leucozice la ambele specii ca si asupra

edemului perivezical la cainii in boala lui Rubarth. Pentru pisici evidentiem o grava distrofie grasa in

boala Aujeszky, suspectata in toate cazurile de consum de carne sau mai ales organe proaspete de porc.

10. Examinarea rinichilor. Exceptand cainii de talie foarte mare, in majoritatea cazurilor, rinichii se

examineaza pe loc. Cum insa, la ambele specii, nefropatiile sunt foarte frecvente , in toate cazurile

suspecte se recomanda eviscerarea rinichilor si examinarea atenta prin decapsulare si sectionare pe linia

mediana.

In general, rinichii de caine cantaresc 45-60 grame reprezentand 0,47% din greutatea corporala. Au

culoare bruna-violacee, cu vascularizare venoasa subcapsulara dispusa caracteristic asa-numitele “stele

venoase” (Verheyem).

La cainii Dalmatieni, foarte sensibili la excesul de proteina animala, se pot observa adesea depozite

albicioase in bazinet ca si in vezica urinara.

Rinichii de pisica au in medie 10-30 grame, reprezentand 0,34% din greutatea corporala. Sunta mai

rotunzi decat cei de caine, au culoare mai galbuie si prezinta subcapsular 4-6 vene care converg spre hil.

Pe plan patologic mentionam nefropatiile inflamatorii foarte frecvente la ambele specii.

11. Examinarea organelor cavitatii pelvine, ca si a altor organe ramase in cavitatea abdominala, se face

in general pe loc. In caz de suspicionare a unor procese mai importantebcu implicatii asupra mortii

animalului se face eviscerarea cu sau, mai frecvent, fara deschiderea cavitatii pelvine.

12. Deschiderea cutiei craniene. Dupa indepartarea pielii si a partilor moi se practica o sectiune

anterioara transversala inapoia procseloir ocare converg spre rbitare rudimentare si apoi doua sectiuni

laterale gaura occipitala. Cotofan O. 1986, recomanda si o sectiune transversala posterioara, inaintea

crestei nucale.

Dupa decalotarea cu ajutorul unui departator se examineaza si apoi se sectioneaza meningele si in final

se eviscereza creierul, dupa metodologia generala.

13. Examinarea uterului gestant. Durata medie a gestatiei este de 62 zile cu variatii de la 59 la 65 zile la

catea si de 55 zile cu variatii de la 55 la 60 zile la pisica (Lunca N. si col. 1971).

3.2.2.5. Particularitatile necropsiei la iepuri

Iepurii trebuie priviti ca animale producatoare de carne, blanite si par, ca animale de laborator sau de

experienta si ca vanat. Desi structura lor morfofiziologica prezinta unele particularitati in raport cu

directia de exploatare, mersul general al necropsiei este acelasi, diferentele sunt minime si ca atare vom

privi acest animal in toata complexitatea lui utilitara.

1. Datele preliminare.

Inainte de a trece la necropsia unui iepure se impune precizarea sectorului utilitar de provenienta:

de casa sau de crescatorie, de laborator sau vanat. In cazul iepurilor de laborator se iau masurile

preventive generale si specifice pentru indepartarea difuzarii bolii de care a murit animalul, in

majoritatea cazurilor, greutatea, starea de intretinere si evenimentele semne particulare.

Rasele de iepuri sunt foarte numeroase si sunt clasificate dupa greutate si dupa insusirile blanii:

Dupa greutate se deosebesc:

- Rase mari la care adltul mascul cantareste 5-10 kg: Uriasul belgian, Marele alb, Berbecul englez,

francez si german, etc.

- Rase mijlocii a caror greutate variaza intre 3,0-5,5 kg: Neo-Zeelandez, Chinchila, Albastru vienez,

Argintiu german, etc.

- Rase mici sau pitice a caror greutate este in general sub 3,0 kg: Rasa Olandeza, Hymalaia,

Alsache, Hermelina, etc.

- Rase cu par scurt (1,5-2,0 cm): Rex cu varietatile: Castor Rex, Rex negru, Rex alb, etc.

- Rase cu par lung (6-20 cm): Angora cu varietatile: engleza, americana, rusa, germana,

romaneasca.

La iepurii de laborator, in cazul utilizarii unor animale selectionate se va preciza linia de provenienta:

- WH/J: purtatoare a limfosarcomului transmisibil;

- X/J: purtatoare a genei recesive autosomale ha, generatoare a anemiei hemolitice;

- III/J: inalt producatoare de anticorpi;

- AX/J: purtatoare a genei Ax ataxice, etc.

Varsta. Pentru determinarea varstei la iepuri, pe langa modificarile dentitiei, se face apel si la alte

criterii, cum sunt: acoperirea cu par, cresterea unghiilor, etc.

Dentitia la iepuri areformula:

Este de remarcat ca incisivii superiori se impart in: doi incisivi principali, situati in fata, lungi si curbati, cu

prezenta pe fata labiala a unui silon profund care pe masura ce animalul inainteaza in varsta se

adanceste si se umple cu tartru si doi incisivi secundari, de dimensiuni reduse, cilindrici si aproape

drepti. Incisivii inferiori sunt lipsiti de silon si sunt mai putin curbati. Georgescu Al. si col (1982)

subliniaza ritmul alert de crestere al incisivilor la iepuri, fiind in general de:

- 2,0-2,03 mm saptamanal, respectiv 104-128 mm la incisivii superiori; si

- 2,34-2,47 mm saptamanal si 122-126 mm annual la incisivii inferiori.

- Redam in Tabelul nr 3.2.2.5.-1 cateva criteri pentru determinarea varstei la iepuri.

Tabel 3.2.2.5.-1

Criterii pentru determinarea varstei la iepuri

(Prelucrare dupa Georgescu Al. si col. 1982 ; Muresianu E. 1978;

Ciudin El. Si col. 1994)

Varsta Criteriile

La nastere Puii lipsiti de par, pleoapele sudate, 48-65 g

4-6 zile Incepe cresterea parului

7-8 zile Apar incisivii secundari permanenti

8-12 zile Se deschid pleoapele

18 zile Apar premolarii permanenti

20 zile Apar molarii permanenti

21 zile Corpul este complet acoperit cu par

2 luni Prima naparlire

3 luni Apare instinctul genezic la masculi

4-5 luni Testiculele migreaza in punga scrotala

6 luni Suprafata de tocire a incisivilor incepe sa devina ovala

12 luni Culoarea dintilor vireaza spre galben brun. Unghiile sunt egale cu lungimea parului

labutelor.

18 luni Suprafata de tocire a incisivilor este rotunda.

Ca si la alte specii, sin in cazul iepurilor se va face ancheta epizootologica evidentiindu-se toate aspectele

utile stabilirii cauzei mortii. La vanat (braconaj) se vor mentiona locul unde a fost gasit cadavrul, pozitia

acestuia, imprejurarile in care a fost gasit.

La iepurii crescuti intensiv in marile unitati de productie se apeleaza la evidentele existente in unitate si

se cerceteaza cu atentie furajele si modul de administrare a acestora. Se va tine seama de persoanele

straine care au vizitat adapostul, cunoscut fiind faptul ca acest animal este foarte sensibil la stres si nu

2-2 C 0-0 Pm 3-3 M 3-3 = 16 = 28

1 -1 0-0 2-2 3-3 12

de putine ori vizita unor persoane straine poate contribui la declansarea unor episoade de imbolnaviri

severe.

La iepurii crescuti pentru par, se va tine seama de perioada recoltarii parului cand prin

microtraumatismele produse pe de o parte, cat si prin stresul produs pe de alta parte, pot izbucni de

asemenea imbolnaviri cu sfarsit letal.

2. Examen exterior. Mai mult decat la alte specii, la iepurii de crescatorie examenul exterior va fi

orientat spre decelarea unor eventuale parazitoze cutanate si mai ales pentru decelarea

mixomatozei, viroza cea mai de temut. La examenul orificiilor naturale se acorda atentie mare

orificiilor nazale implicate in complexul pateuretic si celor genitale, sediu al treponemozei

(sifilisului iepurilor). Necropsia iepurilor de camp o vom expune in cadrul vanatului.

3. Jupuirea. Se face dupa metodologia obisnuita, cu mentiunea ca atat mixomatoza, cat si

dermatoparazitozele sunt localizate strict cutanat si ca atare jupuirea trebuie efectuata cu foarte

mare atentie.

4. Pozitia cadavrului pentru necropsie este cea dorsala.

5. Deschiderea cavitatilor abdominala, toracica si pericardica se face ca la carnivore. Subliniem

frecventa mare a leziunilor exsudative ale cavitatilor toracica si pericardica si ca atare

necesitatea unor examene exploratorii inainte de deschiderea acestor cavitati si recoltarea

sterila a unor probe din colectiile respective pentru examenele de laborator.

6. Eviscerarea uterului gestant.

7. Eviscerarea si examinarea organelor buco-cervicale-toracice. Eviscerarea organelor buco-

cervico-toracice se face intr-un singur bloc, iar examinarea lor urmeaza dupa metodologia

generala, tinandu-se seama de particularitatile anatomice.

Limba iepurilor are forma asemanatoare cu a cabalinelor. Papilele filiforme sunt foarte fine si

necornificate si impreuna cu papilele fungiforme sunt raspandite pe toata suprafata mucoasei. Si

cele doua papile caliciforme sunt dispuse asemanator celor de la cai, iar papilele foliate au o lungime

de 6-7 mm proeminand usor pe marginile partii libere a limbii.

Cordul reprezinta 0,27-0,29% din greutatea corporala.

Pulmonii sunt asemanatori cu cei de la pisica, avand doua lobii apicali mai redusi si cei cardiaci

foarte dezvoltati, reprezentand in general 0,33-0,58% din greutatea corporala.

Asa cum am mentionat anterior, atat pulmonii cat si cavitatea pericardica sunt foarte frecvent

afectati de “complexul pasteurelozei” fara sa exludem si existenta altor pneumopatii. Examene

ample de laborator sunt absolut necesare pentru identificarea tuturor germenilor participanti la

complexul infectios si diferentierea lui de yersinioza, bordeteloza, infestatii parazitare, etc. Nu se va

pierde din vedere nici sindromul bolii hemoragice, calciviroza aparuta in ultimii ani.

8. Eviscerarea si examinarea organelor cavitatii abdominale. Eviscerarea organelor cavitatii

abdominale se face ca la carnivore, iar examinarea organelor se face dupa metodologia

generala. Evidentiem si aici, cateva particularitati morfologice necesare pentru identificarea

speciei in cazul examinarii unor organe izolate.

Splina este alungita, asemanatoare celei de porc, avand extremitatea proximala mai dezvoltata

decat cea distala.

Ficatul este bine dezvoltat cantarind intre 80-150 g, reprezentand 4-4,5% din greutatea corporala.

Este constituit din 5 lobi: lobul drept, cu marginea rotunjita si festonata, lobul patrat redus, lobul

intermediar stang detasat, lobul stang bine dezvoltat ca si lobul caudat sau lobul lui Spiegel. Vezica

biliara este cuprinsa intre lobul patrat si lobul drept si nu depaseste marginea libera a ficatului.

Pe plan patologic, retine atentia evidentierea desenului lobular si tumefierea ficatului in

micotoxicozice, traumatizarea lui in migratiile parazitare si evidentierea unor segmente ale canalelor

biliare in coccidioza. In toate aceste situatii mortalitatea este foarte ridicata. Ultimii ani duc in

discutie si boala hemoragica a iepurelui (RHD) identica sau asemanatoare cu sindromul iepurelui de

camp (EBHS), ambele produse de calicivirusuri si traduse prin mortalitate foarte mare. Numai

examenul histologic si virusologic permite diagnosticul de certitudine.

Rinichii nu sunt situati la acelasi nivel in cavitatea abdominala. Rinichiul drept este suspendat pe

plafonul regiunii lombare intre coastele 10-12, iar cel stang intre apofizile transverse lombare 3-5. Ei

sunt inglobati intr-o masa apreciabila de tesut adipos, au o coloratie bruna roscata si hilul relativ

larg.

Pe suprafata de sectiune zona corticala este de doua ori mai subtire decat zona medulara.

Pe plan patologic evidentiem frecventa relativ ridicata a rinichiilor de soc, urmare a stresului. Se

caracterizeaza prin marimea in volum, culoare rosie negricioasa si friabilitate crescuta.

9. Examinarea organelor din cavitatea pelvina se face in general pe loc, dupa metodologia

obisnuita

10. Examinarea maselor musculare, a tendoanelor, oaselor si a articulatiilor se face dupa

metodologia generala.

11. Deschiderea cutiei craniene. Ca si la alte specii, deschiderea cutiei craniene presupune

indepartarea pielii si a tesuturilor moi si apoi deschiderea propriu-zisa a cavitatii, printr-o

sectiune transversala inapoia arcadelor orbitare. Urmeaza ridicarea calotei cu ajutorul unui

departator si evidentierea astfel a meningelor. Prin ridicarea acestora se face examenul general

al creierului si apoi eviscerarea lui.

12. Deschiderea si examinarea tubului gastrointestinal. Ca si la alte specii, recomandam

deschiderea acestor segmente digestive prin sectionarea pe curbura mica. Se examineaza

continutul si aspectele peretilor. Retinem atentia asupra impastarii stomacului, ca urmare a

stresului si mai ales prezenta de hemoragii pe seama colonului si a cecului in enterotoxiemia

anaeroba, boala frecventa la aceasta specie.

13. Examinarea ugerului gestant. Uterul de iepuroaica este bicorn, lungimea coarnelor fiind de 10-

12 cm si cca 2 cm corpul. Durata medie gestatiei este de 30 zile cu variatii intre 28 si 35 zile. Nu

posedam date pe baza carora sa se poata determina cu certitudine varsta fetusilor.

3.2.2.6. Particularitatile necropsiei animalelor pentru blana

1. Date preliminare

Animalele crescute pentru blana, dupa sistematica zoologica sunt incarcate in 6 familii:

Mustelidae, Canidae, Mycocastoridae, Microtidae, Castoridae si Chinchiliadae. De interes pentru

tara noastra sunt doar primele trei, respectiv dintre Mustelidae: Mustela vison sau nurca si

Mustela putorius Furo sau dihorul alb; dintre Candidae: Vulpes argentata sau vulpea argintie si

Alopex lagopus sau vulpea polara, iar dintre Mycostoaridae: Myocastor coypus sau nutria.

A. Nurca (Mustela vison): nurca pentru blana este crescuta ca linii standard sau ca linii

mutante. Dintre ultimile mentionam dupa sarbu V. si Pastarnac N. (1980):

– Grupa nurcilor maro: Royal-Paste, Imperial Pastel, Pastel cu ochii verzi, etc.; Palomino

suedez, alb finlandez, etc.

– Grupa nurcilor albastre: Silver Blue (Platinata), Steel Blue, Aleutina;

– Grupa nurcilor albe: Albino sau Arctic Snow White, Hedlund, Goofus sau Edelweis, etc.

B. Dihorul alb (Mustela putorius Furo). Este mai putin raspandita decat nurca. Este stabilizat

genetic,avand blana de culoare alba sau crem deschis, cu umbre galbene murdare, mai clare

pe partea inferioara.

C. Vulpile. Vulpile crescute pentru blana rezulta Vulpes vulpes (vulpea roscata) si Alopex

lagopus (vulpea polara).

Din Vulpes vulpes prin Vulpes crucifera s-a obtinut vulpea argintie cu varietatile platinata,

White face, aurie platinata si perlata platinata ca si vulpea rosie, vulpea cu cruce si vulpea

neagra.

Din Alopex lagopus a derivat vulpea polara alba si vulpea polara albastra (Ivana I.F., 1983).

D. Nutria (Myocastor coypus). Nutria este crescuta in numeroase varietati de culoare. Se

cunosc astfel:

- Varietatea standard cu tipurile auriu si argintiu;

- Varietati de culoare dominante: neagra si alba (nealbinotica);

- Varietati de culoare recesive: neagra recesiva , Pastel, Safir, Safir de Groenlanda, sidefie

albinotica;

- Hibrizi intre nutriile standard si colorate: nutria semineagra, standard inchis, argintie, platinata,

alb aurie, etc.

Elementele de identificare a animalelor pentru blana se culeg de obicei de pe tablitalecustilor in

care sunt intretinute si evidentele existente in unitate. Determinarea varstei este foarte relativa

si se bazeaza in special pe greutatea corporala, care si ea variaza de la unitate si chiar de la

individ la individ.

Ancheta epizootologica este de foarte mare utilitate.

2. Mersul general al necropsiei.

Data fiind importanta economica a blanurilor acestor animale, desfasurarea necropsiei va cauta

sa mentina, pe cat posibil, valoarea economica a pielii. Se recomanda astfel ca jupuirea sa

urmareasca, pe cat posibil, tehnologia industriala. Se fixeaza animalul pe masa de lucru in pozitie

dorsala fata de laba membrului posteriro stang. Se efectueaza apo o incizie in linie dreapta a

blanitei incepand din pernita membrului posterior stang pana la pernita membrului posterior

drept. De o parte si de alta a anusului se fac doua incizii in forma de triunghi cu varful la baza

cozii si cu deschiderea pe prima incizie. Se dilacereaza apoi cu degetele, tesutul conjuctiv

subcutanat eliberand blanita de pe membrele posterioare pana la extremitati, unde cu

costotomul se sectioneaza falangele, astfel ca ghearele sa ramanaatasate de blanita. Pentru

jupuirea cozii se face o incizie in jurul fetei ventrale a acesteia. Prin tractiune usoara se

elibereaza apoi pielea pana la nivelul membrelor anterioare, care vor fi jupuite si ele prin

delacerare si tractiune, si apoi pielea din regiunea cervicala pana la baza urechilor. Se

sectioneaza conductele auditive cat mai aproape de oasele craniene si apoi se detaseaza

pleoapele, buzele si apoi cartilajul nazal.

Chiar daca acest mod de jupuire este mai dificil decat metodologia obisnuita, il recomandam la

toate cazurile la care blanita rezista rigorilor de bonitare.

Pozitia animalului pentru necropsie si mersul general al acesteia sunt cele comune carnivorelor,

urmarindu-se aspectele cadaverice, normale si patologice in toate complexitatea lor si in raport

cu particularitatile morfofiziologice ale fiecarei specii.

Din punct de vedere patologic, animalele pentru blana au aceeasi importanta ca si animalele de

ferma sau de companie, iar din punctul de vedere al medicinei legale veterinare, ele au

importanta deosebita cand acestea acestea devin subiectul unor litigii economice cu valori

deosebit de mare, ca urmare a imbolnavirilor in masa sau a mortalitatii ridicate in crescatoriile

de tip industrial, indiferent carui sistem de proprietate ii apartin.

3.2.2.7. Particularitatile necropsiei animalelor de laborator

Restrangem sfera animalelor de laborator la: soareci, sobolani, cobai, hamsteri, pentru ca, desi

in laboratoare se apeleaza adesea si la iepuri si carnivore, necropsia acestora a fost prezentata

anterior. Necropsia porumbelului va fi prezentata la necropsia pasarilor. Pe de alta parte,

trebuie sa mentionam de la inceput, ca implicatiile medico-legale ale animalelor de laborator

sunt destul de reduse, putand