XIIMasina opri in fata curtii familiare cand Vicky fu trezita dintr-un somn destul de adanc pentru trepidatiile la care fusese supus. Deschise ochii si o napadira pe loc amintirile de care se temuse. Pe bancheta, langa ea, Carmen o tinea protector de brat, iar Livia admira cu voce tare frumusetea vilei si peisajul din jur. Fusesera intampinati de parinti, bucurosi la vederea celor doi copii. Raul cobori din scaunul soferului si deschise portbagajul, pentru a scoate cele cateva genti de voiaj. Intr-un minut, in curtea casei aparu Liviu.Vicky stia ca intalnirea e inevitabila. Venise special pentru ea, dar si pentru a-si vedea prietenul de care statuse separat timp de un an. Desi simti din nou cum sangele-i pulseaza brusc tot mai intens prin vene, hotari ca cea mai buna reactie pe care o poate avea este sa-i intoarca spatele. Smulse o geanta din mana lui Raul si se repezi in casa inaintea acestuia. Nu stia ce reactii lasase in urma, ce spusesera Carmen si Livia sau cat de tare il ranise pe moment pe fostul iubit. Totusi, in timp ce-si desfacea bagajele, se intreba daca el va avea curaj sa-i propuna reinnoirea relatiei care le facuse la amandoi mai mult rau decat bine. Din fericire, gandea, aceasta vacanta va fi mult mai scurta si nu le va oferi posibilitatea sa cugete prea mult.In acea seara, Liviu nu se lasa descurajat si i se alatura neinvitat la scurta plimbare prin imprejurimi. Vicky in schimb ramase tacuta, evitand sa-i adreseze cel mai mic cuvant.- Spune ceva, o provoca el.- Nu am nimic de spus.- Poate vrei sa ma-ntrebi cum a fost primul an de studiu in Anglia.Vicky stranse din dinti, neintelegand sensul intrebarii.- Banuiesc ca a fost superb. Cum altfel?- A fost, daca nu pui la socoteala primele luni in care abia am putut iesi la o plimbare si m-am adaptat extrem de greu la noile conditii de studiu, datorita suferintei pe care am indurat-o de cand ne-am spus la revedere. Vazand ca performantele mele se lasau asteptate, multi profesori si colegi s-au intrebat prin ce greseala fusesem acceptat acolo, daca nu eram in stare sa ma concentrez nici macar pe propriile probleme. Cu un efort considerabil, am reusit pentru un timp sa-mi scot din minte etapa vietii care te include pe tine, ca sa promovez si sa nu ma trezesc in situatia de a fi cheltuit mii de lire pe un an de studiu dus pe apa sambetei. Acum trei luni, cand ti-am trimis acel mesaj, nu am dormit toata noaptea, gandindu-ma la raspunsul pe care mi l-ai dat cu atata raceala si sperand ca totusi inca mai simti ceva. Am venit aici sa verific daca indiferenta ta e adevarata. Si daca nu este, sa te rog sa-mi acorzi a doua sansa. Imi cer scuze daca am fost prea direct, dar nu mai pot prelungi starea asta de discomfort si ambiguitate. Cu greu putea ascunde prin ce trecea in acele clipe. Crezuse pana in acel moment ca fusese singura pe care o apasase dragostea lor dificila. Faptul ca avusese totusi prieteni in jur care sa-i ofere sprijin in momentele dificile, iar pe deasupra nici nu parasise orasul natal, in comparatie cu Liviu care suferise singur in tacere, o facea sa-si deteste acea parte a firii ce o conduse pe panta lamentarii si a victimizarii. In acelasi timp, simtea o mila acuta fata de cel din fata sa, pentru care avea sentimente nealterate iar primul impuls fu sa-i ofere o imbratisare calda. Apoi isi aminti de despartirea inevitabila ce va urma si de toate frustrarile care o insotisera acum un an si decise sa nu-si mai lase de data asta inima sa dicteze.- Ar fi mai bine pentru amandoi daca am opri toata suferinta aici. Tu ti-ai ales un drum, eu altul, drumuri incompatibile se pare. Iti multumesc pentru gandurile bune dar vreau sa ma

feresc de starile prin care am trecut anul trecut. Te sfatuiesc sa te concentrezi asupra studiului si sa-ti imbunatatesti rezultatele…Nu mai putu continua, caci emotiile ii taiau rasuflarea si noi lacrimi pareau sa stea la panda sa-i tradeze slabiciunea. Asadar il lasa deznadajduit in mijlocul drumului, intorcandu-se spre casa.

Acele zile nu au fost tocmai fericite, dar cu ajutorul lui Carmen totul fusese mai usor de suportat. Daca ea insasi nu era prea incantata de vacanta, cel putin ca Livia compensa prin entuziasm si buna dispozitie. Iar Vicky a acceptat cu placere sa o ia in tot felul de drumetii. Au vizitat impreuna orasul Deva, unde au ramas de dimineata pana seara, incluzand in plimbarea lor si drumul pana la cetate precum si vizita la muzeul de vestigii dacice. Livia citea cu interes toate placutele istorice care descriau diferite cladiri si locuri pentru ca, dupa cum se stie, Deva e un oras istoric prin excelenta. De la cetate, pe creasta dealului, se putea admira frumusetea orasului situat la poale: un mozaic de cladiri albe si curate, un cer senin cu cativa nori bine conturiati si alte dealuri in plan indepartat, cu sosele serpuitoare. Urcusul fusese lung, dar deosebit de frumos, intr-un decor romantic pavat cu piatra din secolul treisprezece si verdeata crescuta in voie. Cand ajunsera in varf, Vicky se trezi invaluita de multumiri din partea Liviei, pentru privilegiul de a se bucura de o excursie asa frumoasa.- Hei, acela nu e Raul? remarca Livia la un moment dat.La cativa metri mai jos ca altitudine, se putea observa usor un mic grup in care Vicky isi cunoscu fratele cel mare, dar si pe parinti si pe Cosmin, un alt amic de-ai lui Raul.- Stiam eu ca sunteti aici, spuse tatal Virginiei cand cele doua grupuri se intalnira. De-asta le-am propus lui Flori si copiilor sa mergem si noi la Hollywood-ul nostru. Si daca tot suntem aici, haideti sa ne unim pentru o mica poza cu orasul!Si domnul Petrica trase de maneca pe un turist care accepta sa fotografieze familia.- Iti place, Livia, unde te-a adus fata mea? Continua tatal ei, in timp ce se plimbau printre ruine.- Nici nu am cuvinte. Cetatea e o frumusete, cu un trecut marcat de rascoale si lupte eroice. Iar eu ma dau in vant dupa astfel de povesti.- Si Vicky obisnuia sa fie incantata. Dar pare ca se desensibilizeaza cu fiecare an. Acum priveste toata panorama asta ca si cand ar privi blocul de-acasa, din Bucuresti. Nu stiu ce vrea copila asta…- De ce spuneti asta?- Eh… e poveste lunga. De anul trecut. Dar sper ca odata cu trecerea timpului sa depaseasca perioada critica prin care trece. Poate facultatea va avea o influenta buna.Livia ramase nedumerita. Cunostea de la Vicky o alta versiune a povestii, prin urmare nu considerase ca noua prietena traversa o perioada critica. I se parea un comportament normal, rezultat al unor imprejurari ce ar fi determinat pe oricine sa reactioneze identic, precum in cazul unui incendiu ce produce panica si traume psihice.In acest timp, Vicky incercase sa fotografieze orasul dintr-un punct mai inalt si, concentrandu-se asupra ecranului de aparat nu observase cand mama venise langa ea.- Cum merge? se auzi vocea hotarata a femeii.Vicky ii arunca o privire inexpresiva, lipsita de reactie.- Sper ca nu te vei arunca de pe stanca doar ca sa eviti sa vorbesti cu mine. Ar fi pacat, l-am tarat pe taica-tu pana aici ca sa te vad. - Nu… nu cred, raspunse sec, intrebandu-se ce avea sa urmeze.

- Livia e simpatica, ne place de ea. Asta nu-nseamna ca cealalta, Carmen ar fi mai prejos. Cel putin a facut toata treaba pe care eram eu datoare sa o fac, iar tu nu m-ai lasat.- La ce te referi?- Stii prea bine.Intr-adevar, Vicky stia prea bine. Dar simtea ca nu dorea sa continue conversatia. Niciodata nu dorea asta. Mama ei nu fusese de acord cu decizia de a se desparti de Liviu.- Cateodata ma gandesc ca ar fi fost bine sa-ti fi facut si o sora. Poate n-am avut destula experienta in cresterea unei fete, si te-am tratat ca pe al treilea baiat. - Stiam ca gandesti asa, nu era nevoie sa-mi reamintesti.- Nici nu as face-o decat cu scopul de a te indemna sa indrepti anumite defecte.- Imi cunosc defectele. Si stii ca niciodata nu le-ai putut indrepta. In parte pentru ca n-ai stiut, apoi pentru ca m-am obisnuit cu ele, imi tin de cald si nu as lasa pe nimeni sa mi le rapeasca. - Sa inteleg ca te bucuri de tot ce s-a-ntamplat pana acum…? Tot taraboiul de anul trecut a fost o consecinta fireasca a defectelor ce te captusesc? - Stii bine ca nu a fost vina mea, ii raspunse Vicky iritata. Nu-mi mai cauta nod in papura.- Te contrazic. Si sa stii, nu ai multe sanse in viata de a gasi un baiat asa ca Liviu. Iar modul in care l-ai tratat nu a fost prea placut, daca-mi permiti.- Am vrut sa fie mai bine pentru noi doi. Daca va spuneam, ati fi organizat o dezbatere pe subiectul relatiei noastre. Si probabil ar fi plecat si mai repede decat a facut-o.- Ce vrei sa spui?- Exact asa s-a intamplat in cazul lui Mihai Mama facu o pauza in care incerca sa-si aminteasca ce se intamplase cu Mihai, apoi adauga pe un ton calm:- Stiu ca noi suntem mai vorbareti din fire, iar Raul se intrece cu glumele. Dar asa suntem si va trebui sa impartasesti cu noi totul, indiferent daca-ti plac sau nu reactiile noastre. Niste biete glume pot fi mai putin daunatoare decat evitarea lor. Regret, Vicky, dar rudele nu ti le-alegi. Si sunt sigura ca Liviu ar fi preferat glumele noastre in loc sa faca pe indiferentul atatea zile de dragul tau.- Ce conteaza? Probabil nici nu va mai locui prea mult in tara. Cu sau fara voi, relatia noastra a fost compromisa din start.- Eu n-as gandi asa. Daca-ti doresti cu adevarat ceva, trebuie sa te agati de ultima farama de speranta. Dar orgoliul tau nu e facut pentru asta. Dai bir cu fugitii cand e mai greu, de teama sa nu fii prinsa cu garda jos.Remarcile mamei nu erau de loc comode, cu atat mai mult cu cat parea sa o cunoasca mai bine decat o cunostea oricine. Dar acolo, in aria restransa a cetatii, prezenta mamei nu putea fi evitata. Si poate nici nu trebuia evitata.Curand sosi ora plecarii. Cautand-o din priviri pe Livia, remarca faptul ca tot acest timp statuse de vorba cu prietenul lui Raul, Cosmin, un tanar atletic si brunet, pe care Vicky nu-si amintea prea bine de unde-l cunostea. Se parea ca aerul montan era propice pentru legarea relatiilor tandre intre turistii de varsta frageda.

Ultima seara de august sosi si trecu precum o ploaie scurta si rece. In acea seara, Raul isi invita intreaga familie si prietenii la un foc de tabara ce urma sa fie aprins la aproape un kilometru de casa, pe un platou de deal. In timpul zilei, se ocupase de strangerea crengilor de brad, de frunze si plante ofilite, pentru a ridica o movila de aproape trei metri, ce urma sa fie incendiata la ora unsprezece.

Toata lumea considera un mod optimist de a-si lua la revedere de la ultima zi de vara, inainte de plecare. Era ora unsprezece fara zece minute cand, impreuna cu toti musafirii de la vila, Vicky isi gasi un loc pe iarba scurta si astepta in intuneric spectacolul rosiatic. Noaptea era senina iar stelele impanzeau cerul precum niste pistrui aurii. Carmen remarca cele doua care precum si inca vreo doua constelatii. Steaua Polara se vedea atat de clar incat parea ca trimite propriile raze pe pamant. In vale se vedeau umbrele trunchiurilor drepte de copaci, iar in departare luminitele satului. O persoana oarecare s-ar fi ratacit prin vaile ce se intindeau in toate partile, ascunzand prin neguri cararea ce ducea in sat si pe numai locatarii o cunosteau destul de bine. Vicky nu s-ar fi ratacit cu siguranta. Stia ca in dreapta platoului, dincolo de povarnisul inverzit si cateva stanci se afla casa in care-si petrecuse vara trecuta cele mai dulci ore impreuna cu Liviu. Gandul acesta ii scoase un oftat greu, pe care Carmen, cu agilitatea-i specifica il remarca imediat. Ca urmare, o lua prieteneste dupa umeri. Apoi se auzi in spate vocea lui Mihai:- Hai sa stam aici, langa fete!Mihai era nerabdator sa vada focul, si nu mai contenea cu glumele si chicotele.Vicky se intreba de ce Liviu il lasase sa creada ca intre ei nu existase nimic. Fusese singurul din casa care nu simtise melancolia sau agitatia lor, iar daca le simtise cumva le justificase in stilul sau. Tot asa justificase probabil si tacerile prelungite ale lui Liviu, care nu aparusera de-a lungul anilor de adolescenta petrecuti la liceu. In afara de aceste taceri, nu-si trada prin nimic zbuciumul interior. Fara sa-l priveasca direct, Vicky intorsese capul pe jumatate spre el, care statea atat de aproape pe iarba si care incerca sa-i ghiceasca in gesturi o dorinta cat de mica de a intretine flacara dintre ei. Si in acel moment un foc mult mai vizibil isi inalta vapaia catre cerul instelat, aruncand in aer mii de scantei sfaraitoare. Se auzira aplauze de pe tot platoul, mai multi oameni din sat alaturandu-se spectacolului. Intr-un minut, nici o creanga din movila nu mai ramasese neatinsa de focul care isi domoli treptat vapaile, arzand urmatoarele ceasuri constant si neamenintator.Curand oamenii se imprastiara si incepura sa depene amintiri din tineretea indepartata sau mai apropiata, in cazul celor tineri. Raul propuse tot felul de jocuri de grup la lumina focului, iar majoritatea cunoscutilor se alaturara bucurosi. Carmen se ruga de Vicky in zadar sa participe si ea. In final ceda si se alatura singura lui George care era antrenat intr-o partida de wist. La distanta la care se afla, Vicky nu era atinsa direct de lumina. Dar auzi pasi indreptandu-se spre ea si vazu forma tenisilor Liviei apropiindu-se de locul ei. Aceasta se apleca si ii facu o poza neasteptata, indemnand-o sa zambeasca. Un timp vazu in fata ochilor doar o pata colorata, datorita blitzului puternic, apoi se ridica si se deplasa catre grupul de langa foc.Raul imparti cartile la toti jucatorii, dupa care nota pe hartie numarul de maini pe care paria fiecare. Apoi incepura sa arunce cate o carte in carcul format in mijloc, pana se epuizara toate mainile. Pe parcursul jocului, unele fete erau bucuroase, altele dezamagite, altele alternau cele doua mimici, in functie de norocul pe care-l aveau. Vicky se aseza langa Livia care tocmai pierduse un punct, motiv pentru care bombanea nemultumita. Ii ceru aparatul foto cu care o surprinse mai devreme si-l deschise sa vada poza.Iesise surprinzator de bine: parul ondulat i se vedea perfect, ca si rochia alba pe care o purtase cu exact un an in urma, in propria camera. Parca regreta acum ca nu-si scosese bolero-ul albastru, pe care racoarea noptii il impunea, pentru a i se vedea rochia in toata

splendoarea. Fara sa vrea, fotografa ii prinse si profilul lui Liviu, care nu se miscase de la locul sau. Oare se afla tot acolo? - Sunt cu treizeci de puncte in fata voastra, se lauda Raul.- Ce sa zic, norocul incepatorului, protesta Livia, care intrase din plin in atmosfera fierbinte, atat la propriu cat si la figurat.- Vicky, ne onorezi cu prezenta ta, dupa ce terminam acest joc? o invita George amestecand cartile albastre pe-o parte. Sunt convins ca intuitia ta va ajuta la detronarea lui Raul din postura de castigator de care e asa mandru. Inainte sa apuce sa dea un raspuns, Raul vorbi in locul ei.- Nu joaca bosumflata asta mica. E prinsa intr-o depresie postnatala pe termen nedefinit.Se auzira chicote si Vicky se intrista asa tare incat nici nu mai avu forta sa riposteze. De fapt, oricum ar fi refuzat sa joace iar partea cu depresia nu era departe de adevar. Dar chiar si fara sa-si gaseasca cuvintele, reactia interioara se concretiza intr-un gest urat: arunca pachetul gol de carti intre crengile imbibate cu foc, care il transformara in scrum inainte de a apuca sa-si dea cineva seama. Si urmata de ripostari si atentionari, se retrase in intuneric.Dupa ce termina partida, Carmen porni in cautarea ei, furioasa la culme, cu toate replicile moralizatoare pregatite.- Ati vazut-o pe Vicky? Intreba ea pe doamna Flori, dupa ce strabatu platoul in toate directiile in zadar.- Mi-a spus ca e obosita si s-a intors la vila.Vazandu-l pe Mihai singur cu tatal sau, conversand linistiti in partea opusa a focului fata de grupul de wist, Carmen intelesese ca ajunsese intr-un moment in care toate intentiile sale bune erau inutile. Uneori oamenii nu au nevoie sa fie intelesi, sfatuiti sau cautati.

XIIIPrimul an de facultate aduse cu sine o activitate sustinuta, atat intelectuala cat si fizica, activitate care-i rapi Virginiei tot timpul de gandit la orice altceva. Studiul intens, programul strict precum si stagiul militar de care trebui sa treaca cu bine o epuizara la sfarsit de an, cand simti oboseala mai intensa ca niciodata. Efortul fizic cu care era obisnuita dinainte o scuti de perioada critica de adaptare prin care trecura ceilalti colegi. Desi instructorii si profesorii erau foarte greu de multumit, ambitia Virginiei era pe masura. Reusise sa scape cu bine de consemnari, datorita firii ordonate, a grijii de a avea totul in ordine la inspectii si de a face in general tot ce i se cerea. Programul fetelor era ceva mai lejer decat al baietilor, dar Vicky simtea ca ar fi putut face fata si celui din urma. Avusese noroc sa se-ntalneasca cu Livia la toate cursurile si seminarele, fiind repartizate in aceeasi grupa. Livia nu semana nici pe departe cu Carmen si nici n-o cunostea la fel de bine. Dovedea deseori o atentie mult mai slaba si o interpretare eronata a diferitelor situatii cu care se confruntau, desi avea intentii bune. In schimb, era dornica de a deveni membru al Politiei, dand dovada de energie si siguranta de sine si, chiar daca primea observatii mult mai frecvente decat prietena sa, acestea nu pareau s-o descurajeze.Vicky simtea ca nimeni nu o poate inlocui pe Carmen, careia ii simtea lipsa de multe ori. Dar si Livia era o amica de nadejde, careia ii putea impartasi diverse ganduri fara sa se simta judecata. Multitudinea preocuparilor zilnice nu i-l sterse din minte pe Liviu. De altfel, nici acesta nu se lasase acoperit de uitare, trimitandu-i saptamanal mesaje din oraselul Oxford, la care Vicky raspundea cand putea. Weekend-urile erau libere, iar atunci nu mai putea stavili valul amintirilor. Cele mai vii erau din ultima seara de la munte in care, in ciuda oricarei voci

rationale a constiintei, parasisera impreuna grupul, pentru a-si oferi o ultima noapte, marcata de iubirea disperata si bolnavicioasa a celor ce stiu ca urmeaza sa se desparta. Totusi, amintirea aceea nu era la fel de dureroasa ca a celei de-acum doi ani, dadorita constientizarii si asumarii inevitabilei separari. Nu mai stergea mesajele lui Liviu, ci le transcria intr-un jurnal cu lacat, pastrandu-le cu grija. Dar nu se amagea nici o clipa, stiind cat de departe erau unul de altul si cat de departe inca ii puteau duce drumurile pe care si le alesera.Cele doua locuri complet diferite in care traiau au condus la capatarea unor valori individuale pe care nimeni nu le-ar gasi compatibile. Universitatea britanica ii insuflase lui Liviu celebrul calm englezesc, impreuna cu obiceiurile diferite de cele romanesti. Acolo profesorii puneau accent pe studiul individual si pe intelegerea logica a oricaror fenomene studiate. Discutiile in care era atras ii exersau la maxim capacitatea de conversatie si intelegere in engleza. Pe langa astea, Oxford era un loc de vis, care transpunea fiinta umana in alte secole, indemnandu-o parca sa-i cunoasca istoria. Incet incet, Liviu isi facuse cativa prieteni si ajunsese sa se simta legat de noul oras.Vicky in schimb era supusa la un regim total diferit: atmosfera din cadrul Academiei nu era una de meditatie, ci de actiune si respectare a ordinelor. Instructiile dure si programul neflexibil erau menite sa intareasca orice caracter, pregatindu-l pentru viitoarele confruntari cu infractorii, cu care nu exista cale de negociere. Daca anii de studiu ii indepartau, vacanta parea sa nu se dezminta, actionand ca un elastic ce aducea inevitabil pe cei despartiti aproape. Astfel, a treia vara ii gasi in acelasi loc ca in anii precedenti. Pe de-o parte Mihai insista sa petreaca macar doua luni pe an cu prietenul sau la vila parintilor, pe de alta parte cei doi se simteau atrasi ca un magnet de locul cu pricina. Cand s-au revazut, Vicky a avut aceeasi atitudine distanta, iar Liviu a continuat jocul tacerii. Parca neclaritatea relatiei devenise oarecum fireasca si acceptasera revederea ca pe un drog: daunator dar indispensabil. Si iata ca ajunsesera din nou in aceeasi casa, inconjurati de aceleasi dealuri inverzite, care desi iarna se acopereau de zapada si vanturi aspre, primavara reveneau la viata, ajungand ca in luna iulie sa fie inundate de razele puternice ale soarelui si stropite de ploi scurte si reci. Dar toamna si iarna, desi natura devenea vitrega si neprielica pentru plimbari sau cantec vesel de pasari, muntii ce se zareau in departare, dincolo de dealuri, ramaneau mereu verzi, uriasii brazi tinand piept neclintiti oricaror furtuni sau zapezi care-i loveau cu asprime.

…………………………………………………………………………………………………..