74765468 Soc Hipovolemic

FUNDAŢIA ECOLOGICĂ GREEN

ŞCOALA POSTLICEALĂ F.E.G., IAŞI

SPECIALIZAREA ASISTENT MEDICAL GENERALIST

PROIECT DE ABSOLVIRE

ÎNDRUMĂTOR :

ASISTENT MEDICAL PRINCIPAL

GRĂDINARIU ANIŞOARA

CANDIDAT :

ŞTEFAN ANCA

IAŞI2011

FUNDAŢIA ECOLOGICĂ GREEN

ŞCOALA POSTLICEALĂ F.E.G., IAŞI

SPECIALIZAREA ASISTENT MEDICAL GENERALIST

ÎNGRIJIREA BOLNAVULUI

CU

ŞOC HIPOVOLEMIC

IAŞI2011

Cuprins

Argument

Capitolul I

Anatomia şi fiziologie aparatului cardio-vascular

Anatomia aparatului cardio-vascular...............................................................7

Fiziologia aparatului cardio-vascular............................................................16

Capitolul II

Noţiuni despre şocul hipovolemic

Definiţie.........................................................................................................17

Etiologie.......................................................................................................17

Simptomatologie ..........................................................................................19

Clasificare .....................................................................................................20

Diagnostic .....................................................................................................21

Investigaţii.....................................................................................................22

Tratament......................................................................................................23

Prognostic......................................................................................................25

Complicaţii....................................................................................................25

Capitolul III

Rolul asistenului medical în pregătirea pacientului cu şoc hipovolemic

pentru investigaţiile specifice

Rolul asistentului medical în efectuarea examenului clinic..........................21

Recoltarea de produse biologice prin puncţie venoasă.................................28

Transfuzia......................................................................................................32

Rolul asistentului medical în efectuarea examenelor cu ultrasunete.............37

Capitolul IV

Acordarea îngrijirilor specifice bolnavului cu şoc hipovolemic

Intervenţii autonome.....................................................................................40

Intervenşii delegate.......................................................................................44

Capitolul V

Elaborarea planurilor de îngrijire

Cazul I...........................................................................................................51Cazul II..........................................................................................................60Cazul III.........................................................................................................67

Capitolul VI

Educaţia pentru sănătate în afectiunile aparatului digestiv

Masuri de profilaxie primara ........................................................................75

Masuri de profilaxie secundara.....................................................................75

Măsuri de profilaxie terţiară .....................................................................76

Bibliografie

Argument

Profesia de asistentă medicală este o profesie nobilă, calitatea principală

a unei asistente medicale fiind dragostea fată de semenii săi. Ceea ce m-a

influentat în alegerea acestei teme a fost cresterea numărului tot mai mare de

accidente rutiere, cauza principală a aparitiei socului traumatic hemoragic la o

persoană si totodată aprofundarea informatiilor pe care le aveam în legătură cu

acest subiect.

Gratie lucrărilor Virginiei Henderson, care a descris necesitătile

fundamentale ale omului, ca bază a îngrijirilor putem realiza relatia dintre cel

îngrijit si cel care îngrijeste. Pentru descrierea acestor necesităti este important

să intrăm în relatie cu persoana îngrijită. Este imposibil să cunoastem fiecare

pacient din serviciu, atâta timp cât îngrijirile acordate sunt privite ca sarcini

distincte efectuate în serie. În consecintă în loc să repartizăm sarcini, repartizăm

îngrijiri.

Lucrarea de fată am întocmit-o pe baza cunostiintelor acumulate în

timpul stagiilor si din literatura de specialitate. Astfel, sper ca această lucrare să

imi fie de mare ajutor în viitoarea mea meserie de asistentă medicală, pentru a fi

aptă în orice situatie si mai ales de a preveni complicatiile socului traumatic

hemoragic.

Bibliografie

Corneliu Borundel- Medicină pentru cadre medii, Ediția a- II-a

revizuită, Edit. Bic All, 2007

Ioan Costea- Chirurgie, Modulul I-5, Edit. Tehnopress, Iași, 2005

Ispas Alexandru Teodor- Anatomia și fiziologia omului cu aplicații

practice, Edit. Didactică și Pedagogică, București, 2000

Lucreția Titircă- Urgențele medico-chirurgicale, Edit. Medicală,

București, 2007

Lucreția Titircă- Ghid de nursing cu tehnici de evaluare și îngrijirii

corespunzătoare nevoilor fundamendale, vol.1, Edit. Viața Medicală

Românească, București, 2008

Mózes Carol- Tehnica îngrijirii bolnavului, Ediția a-VIII-a, Edit.

Medicală, București, 2007

http://www.bioterapi.ro/aprofundat/index

http://www.mirceaeliade.wikispaces.com

http://www.netmedic.ro/ghid-prim-ajutor/capitolul-vi

http://www.santamia.ro/valeriu-popa/reteta/ap_circulator.htm

http://www.santamia.ro/valeriu-popa/reteta/ap_circulator.htm

http://www.netmedic.ro/ghid-prim-ajutor/capitolul-vi

http://www.mirceaeliade.wikispaces.com/

http://www.bioterapi.ro/aprofundat/index

CAPITOLUL I

Anatomia şi fiziologia aparatului cardio-vascular

I.1 Anatomia aparatului cardio-vascular

Inima, organul central al aparatului cardiovascular, este situată în

mediastin, între cei doi plămâni. Are forma unei piramide triunghiulare, cu axul

îndreptat oblic în jos, la stânga şi înainte. Astfel, 1/3 din inimă este situată la

dreapta şi 2/3 la stânga planului mediosagital al corpului. Greutatea inimii este

de 250-300 g. Prezintă o faţă convexă, sternocostală, şi o faţă plană,

diafragmatică.

Cele două feţe se unesc

printr-o margine mai ascuţită,

marginea dreaptă. Marginea

stângă, rotunjită, vine în raport

cu plămânul stâng. Baza inimii

este situată posterior şi la

dreapta, aici găsindu-se vasele

mari ale inimii. La baza inimii

se află atriile, iar spre vârf,

ventriculele.

Pe suprafaţa inimii se găsesc o serie de şanţuri: două interventriculare şi

două atrioventriculare, numite şi şanţuri coronare, între atrii şi ventricule.

Cavităţile inimii

Atriile au formă cubică, o capacitate mai mică decât a ventriculelor,

pereţii mai subţiri şi prezintă câte o prelungire, numite urechiuşe. La nivelul

atriului drept se găsesc orificiul venei cave superioare, orificiul venei cave

inferioare, orificiul sinusului coronar, orificiul urechiuşei drepte şi orificiul

atrioventricular drept, prevăzut cu valva tricuspidă. La nivelul atriului stâng sunt

patru orificii de deschidere ale venelor pulmonare, orificiul de deschidere al

urechiuşei stângi şi orificiul atrioventricular prevăzut cu valva bicuspidă

(mitrală). Cele două atrii sunt separate prin septul interatrial.

Ventriculele au o formă piramidală triunghiulară, cu baza spre orificiul

atrioventricular. Pereţii lor nu sunt netezi, ci prezintă, pe faţa internă, trabecule.

La baza ventriculilor se află orificiile atrioventriculare, drept şi stâng, fiecare

prevăzut cu valva atrioventriculară şi orificiile arteriale prin care ventriculul

stâng comunică cu aorta, iar cel drept, cu trunchiul pulmonar. Fiecare orificiu

arterial este prevăzut cu trei valvule semilunare sau sigmoide, care au aspect de

cuib de rândunică. Cele două ventricule sunt separate prin septul

interventricular.

Arborele vascular

Arborele vascular este format din artere, vase prin care sângele circulă

dinspre inimă spre ţesuturi şi organe, capilare, vase cu calibru foarte mic, la

nivelul cărora se fac schimburile între sânge şi diferitele ţesuturi, şi vene, prin

care sângele este readus la inimă.

Arterele şi venele au în

structura pereţilor lor trei tunici

suprapuse, care, de la exterior

spre interior, sunt: adventicea,

media şi intima. Calibrul

arterelor scade de la inimă spre

periferie, cele mai mici fiind

arteriolele (în unele cazuri,

metarteriolele), care se continuă cu capilarele.

Structura arterelor şi venelor

Tunica externă – adventicea este formată din ţesut conjunctiv, cu fibre

de colagen şi elastice.În structura adventicei arterelor, ca şi la vene, există vase

mici de sânge care hrănesc peretele vascular şi care pătrund în tunica medie. În

adventice se găsesc şi fibre nervoase vegetative, cu rol vasomotor.

Tunica medie are structură diferită, în funcţie de calibrul arterelor. La

arterele mari, numite artere de tip elastic, media este formată din lame elastice

cu dispoziţie concentrică, rare fibre musculare netede şi ţesut conjunctiv. În

arterele mijlocii şi mici, numite artere de tip muscular, media este groasă şi

conţine numeroase fibre musculare netede, printre care sunt dispersate fibre

colagene şi elastice.

Tunica internă, intima, este alcătuită dintr-un rând de celule endoteliale

turtite, aşezate pe o membrană bazală. Intima se continuă cu endocardul

ventriculilor.

Peretele venelor, al căror calibru creşte de la periferie spre intimă, are in

structura sa aceleaşi trei tunici ca şi la artere, cu câteva deosebiri. În venele

situate sub nivelul cordului, unde sângele circulă în sens opus gravitaţiei,

endoteliul acoperă din loc in loc valvule în formă de cuib de rândunică, ce au

rolul de a fragmenta şi direcţiona coloana de sânge.

Structura capilarelor

Sunt vase de calibru mic, răspândite în toate ţesuturile şi organele. În

structura lor, se disting, la exterior, un strat format din ţesut conjunctiv cu fibre

colagene şi de reticulină, în care se găsesc şi fibre nervoase vegetative, iar la

interior, un endoteliu format dintr-un singur strat de celule turtite, aşezate pe

membrana bazală.

În ficat şi în glandele endocrine există capilare de tip special, numite

sinusoide; ele au calibru mai mare, peretele întrerupt din loc în loc, ceea ce

favorizează schimburile, şi un lumen neregulat, prezentând dilatări şi

strâmtorări.

Marea şi mica circulaţie

În alcătuirea arborelui vascular se disting două teritorii de circulaţie:

circulaţia mare: sistemică, şi circulaţia mică: pulmonară.

Circulaţia mică

Circulaţia pulmonară începe în ventriculul drept, prin trunchiul arterei

pulmonare, care transportă spre plămân sânge cu CO2.

Trunchiul pulmonar se împarte în cele două artere pulmonare, care duc

sângele cu CO2 spre reţeaua capilară din jurul alveolelor, unde îl cedează

alveolelor care-l elimină prin expiraţie. Sângele cu O2 este colectat de venele

pulmonare, câte două pentru fiecare plămân. Cele patru vene pulmonare sfârşesc

în atriul stâng.

Circulaţia mare

Circulaţia sistemică începe în ventriculul stâng, prin artera aortă care

transportă sângele cu O2 şi substanţe nutritive spre ţesuturi şi organe. De la

nivelul acestora, sângele încărcat cu CO2 este preluat de cele două vene cave

care îl duc în atriul drept.

Sistemul venos

Sistemul venos al marii circulaţii este reprezentat de două vene mari:

vena cavă superioară şi vena cavă inferioară.

Vena cavă superioară strânge sângele venos de la creier, cap, gât, prin

venele jugulare interne, de la membrele superioare, prin venele subclaviculare,

şi de la torace (spaţiile intercostale, esofag, bronhii, pericard şi diafragm), prin

sistemul azygos.

De fiecare parte, prin unirea venei jugulare interne cu vena

subclaviculară, iau naştere venele brahiocefalice stângă şi dreaptă, iar prin

fuzionarea acestora se formează vena cavă superioară.

Vena subclaviculară continuă vena axilară care strânge sângele venos de

la nivelul membrelor superioare. Sângele venos al membrelor superioare este

colectat de două sisteme venoase, unul profund şi unul superficial.

Venele profunde poartă aceeaşi denumire cu arterele care le însoţesc.

Venele superficiale, subcutanate, se găsesc imediat sub piele şi se pot

vedea cu ochiul liber prin transparenţă, datorită coloraţiei albastre. Ele nu

însoţesc arterele şi se varsă în venele profunde. La nivelul lor se fac injecţii

venoase.

Vena cava inferioară adună sângele venos de la membrele inferioare, de

la pereţii şi viscerele din bazin, de la rinichi, suprarenale, testicule, respectiv

ovare, de la peretele posterior al abdomenului (venele lombare), cât şi de la ficat

(venele hepatice). Vena cavă inferioară se formează prin unirea venei iliace

comune stângi cu cea dreaptă. La rândul ei, fiecare venă iliacă comună este

formată prin unirea venei iliace externe cu vena iliacă internă. Vena iliacă

internă colectează sângele de la pereţii şi viscerele din bazin.

Vena iliacă externă continuă vena femurală care strânge sângele venos

de la nivelul membrului inferior. Ca şi la membrul superior, se disting vene

superficiale şi vene profunde (cu aceleaşi caracteristici).

Vena cavă inferioară urcă la dreapta coloanei vertebrale, străbate

diafragma şi se termină în atriul drept.

O venă aparte a marii circulaţii este vena portă, care transportă spre ficat

sânge încărcat cu substanţe nutritive rezultate în urma absorbţiei intestinale. Ea

se formează din unirea a trei vene: mezenterică superioară, mezenterică

inferioară şi splenică.

Sângele

Sângele este un ţesut lichid, compus dintr-o parte lichidă (plasmă- 55%)

şi una solidă (elemente figurate- 45%), care circulă într-un sistem închis,

sistemul circulator. Faţă de alte ţesuturi, celulele sângelui nu sunt imobilizate, ci

ele plutesc într-un lichid vâscos, plasma. Datorită acestui fapt, sângele este un

ţesut mobil care reuşeşte să se strecoare în toate părţile corpului. Rolul sângelui

este acela de a asigura:

- transportul diferitelor substanţe spre locul lor de destinaţie, ţesuturi

şi celule (substanţe nutritive, produşi intermediari, enzime, hormoni, etc.);

- respiraţia tisulară (transportul oxigenului dinspre plămâni spre

celule şi a dioxidul de carbon dinspre celule spre plămâni);

- epurarea organismul (descărcarea din mediul intern, prin organele

de eliminare, mai ales prin rinichi, a produşilor de dezasimilaţie şi a toxinelor);

- transformarea unor substanţe (prin enzimele pe care le conţine şi

mai ales prin transportul compuşilor spre ficat);

- imunitatea organismului (prin anticorpii pe care îi conţine);

- repartizarea şi reglarea căldurii în organism;

- menţinerea constantă a echilibrului acido-bazic şi a balanţei hidrice;

- reconstrucţii organice, acolo unde este necesar.

Deşi sângele se reconstituie în permanenţă, compoziţia sa rămâne

aproape invariabil constantă. Acest echilibru funcţional, poartă denumirea de

homeostază. Homeostaza este controlată şi dirijată de către sistemul neuro-

endocrin cu participarea organelor hematoformatoare pe de-o parte şi a unor

aparate (respirator, excretor) pe de altă parte. Astfel, prin analize, se pot

determina valorile multor elemente circulante, care în mod normal trebuie să

rămână relativ constante, ca:

- glicemia (nivelul glucozei din sânge);

- nivelul lipidelor (lipide totale, trigliceride, colesterol) din sânge;

- nivelul proteinelor din sânge şi raportul dintre albumine şi

globuline;

- valoarea unor minerale (fier, calciu, magneziu, sodiu, etc.).

Sângele arterial conţine hemoglobină saturată în oxigen

(oxihemoglobină). El circulă prin artere, de la plămâni spre ţesuturi, unde

donează oxigenul celulelor.

Sângele venos conţine carbohemoglobină (hemoglobină care a legat

dioxidul de carbon), circulând prin vene, de la ţesuturi la plămâni. De la aceste

reguli, face excepţie sângele care circulă prin artera, respectiv vena pulmonară.

Prin artera pulmonară circulă sângele de la inimă la plămâni (sânge încărcat cu

dioxid de carbon, sânge venos), iar prin vena pulmonară trece sânge oxigenat,

de la plămâni la inimă.

Componentele sângelui

- plasma;

- elementele figurate.

Plasma este componenta lichidă, lipsită de elemente figurate, atât a

sângelui, cât şi al altor fluide din corp (lichidul cefalorahidian, limfa, lichidul

seminal, lichidul interstiţial). Plasma sângelui este un lichid gălbui, uşor vâscos.

Ea trebuie închipuită ca un lichid "gros" în care se află în suspensie diferite

organite (elementele figurate). Plasma conţine: apă (90%), săruri minerale,

proteine (albumine, globuline, fibrinogen, enzime), lipide (colesterină, picături

microscopice de lipide neutre, acizi graşi), substanţe intermediare, hormoni,

anticorpi, glucide. Această componentă reprezintă 55% din volumul total al

sângelui. Datorită compoziţiei chimice a plasmei, sângele reuşeşte să

neutralizeze o serie de acizi care sunt produşi fără încetare de către

ţesuturi. Plasma nu îndeplineşte funcţie respiratorie, deoarece poate dizolva o

cantitate foarte mică de oxigen din aer. Lăsată liberă, plasma

coagulează. Cheagul care se formează are o culoare albicioasă şi conţine multă

fibrină. În timpul coagulării, fibrinogenul (proteină dizolvată în plasmă) se

transformă în fibrină, componentă insolubilă. Fibrinogenul are o consistenţă

vâscoasă, şi prezintă proprietatea de a se alipii de pereţii vaselor de sânge rănite,

oprind hemoragia. Dacă din plasmă se exclud proteinele de coagulare, rezultă

serul.

Elementele figurate, reprezintă partea solidă a sângelui (45% din

volumul acestuia), fiind reprezentate, după cum se poate vedea mai jos, prin 3

categorii de celule: eritrocite, leucocite şi trombocite. Dintre aceste elemente,

doar leucocitele sunt celule adevărate (prezintă nuclei şi metabolism activ).

Sângele unui adult conţine aproximativ 30.000 de miliarde de globule roşii şi 50

de miliarde de globule albe.

Eritocitele (globule roşii, celule roşii, hematii) asigură transportul

gazelor şi menţin pH-ul sangvin relativ constant.

Leucocitele (celule albe, globule albe), numarul lor creşte in diferite

infecţii, leucemii, alergii şi pot neutraliza diferite toxine.

Trombocite formează agregarea şi adezivitatea plachetară, repară

endoteliul vaselor de sânge, intervin în coagulare.

Hematopoieza este un ansamblu de procese succesive prin care se

formează şi se dezvoltă elementele figurate (celulele sangvine). Deoarece

celulele sangvine mature circulante au o viaţă limitată, înlocuirea lor în mod

continuu, necesită existenţa unor celule precursoare capabile să se multiplice, să

se diferenţieze şi să se maturizeze până la dobândirea funcţiilor caracteristice.

Toate elementele figurate, îşi au originea primordială în hemohistoblast

(celula stem multipotentă), celulă capabilă să se multiplice şi apoi să se

diferenţieze în celule stem unipotente (celule orientate către una din seriile

sangvine), aşa cum sunt celulele stem eritropoietică, granulo-monocitopoietică,

trombociopoietică şi limfopoietică.

În primul trimestru de viaţă intrauterină, chiar din a III-a săptămână de

viaţă intrauterină, încep să se formeze celulele sangvine primitive, iar apoi, din

luna a II-a, activitatea hematopoietică este preluată de către ficat şi de splină.

Din luna a-VI-a, măduva osoasă preia treptat această funcţie generatoare.

La adult, hematopoieza se realizează aproape în totalitate, în măduva

vertebrelor, a coastelor, în interiorul oaselor late şi în extremitatea celor lungi.

Doar monocitele şi limfocitele au o altă origine, sistemul reticulo-endotelial,

respectiv ganglionii limfatici.

Întregul proces hematopoietic se află sub control neuroendocrin.

Principiile capabile să stimuleze hematopoieza, se numesc hematopoietice. Una

din laturile principale ale hematopoiezei, aceea prin care se formează globulele

roşii, poartă denumirea de eritropoieză.

Coagularea

Procesul de coagulare a sângelui este iniţiat de către trombocite şi de o

fracţiune a proteinelor plasmatice; fibrinogenul, care este precursorul solubil al

fibrinei. La apariţia unor hemoragii, fibrinogenul trece în fibrină, proteină cu

structură filamentoasă, deosebit de ramificată. Eritrocitele şi trombocitele sunt

prinse în reţeaua filamentoasă şi sunt supuse dezintegrării. Astfel se formează

cheagul, care la început aderă la pereţii vaselor de sânge. După formare, cheagul

se retractă, separându-se de peretele vasului şi eliminând un lichid de culoarea

paiului (serul).

Epurarea

Celulele organismului au tendinţa permanentă de a elimina resturile

(cataboliţi, toxine, diferiţi acizi) provenite din activitatea lor metabolică şi

nutriţională. Aceste reziduuri nu pot fi eliminate altundeva decât în sânge. Pe de

altă parte, tot celulele au nevoie de o serie de substanţe pentru a se hrăni, respira,

pentru construcţii şi reconstrucţii. Singura cale de acces spre aceşti compuşi

rămâne tot sângele. Activitatea celulară fiind intensă, ţesuturile au nevoie de un

contact permanent cu mediul sanguin prin care să realizeze schimburi de

substanţe.

În condiţii de laborator, un fragment de ţesut viu păstrat într-un borcan

are nevoie de un volum de lichid nutritiv de 2000 de ori mai mare decât propriul

său volum şi de o atmosferă gazoasă de 10 ori mai mare decât mediul lichid, ca

să nu fie otrăvit de resturile nutriţiei lui.

Celule organismului nostru îşi îndeplinesc cu succes misiunea cu o

cantitate de lichid, extrem de mică faţă de necesităţile teoretice simulate în

laborator. Cantitatea de sânge la om reprezintă doar 10 % din greutatea unui

individ, ceea ce însemnă, fireşte pur teoretic, că este de 20.000 de ori sub

necesar. Însă sângele nu stagnează, el circulă îndeplinind desăvârşit cele două

roluri esenţiale pentru fiecare celulă, acela nutritiv-respirator şi cel epurator.

Dacă sângele din sistemul circulator nu ar reuşi să îndeplinească un rol

epurator satisfăcător, ţesuturile şi celulele din care sunt alcătuite ar fi ucise în

câteva zile de otrăvuri. Ajunge ca circulaţia într-o anumită zonă a corpului să

încetinească sau să se oprească pentru o perioadă scurtă de timp, ca mediul local

să devină acid şi toxic. Însă organismul posedă capacităţi uimitoare prin care

reuşeşte să purifice sângele, ajutându-se de două perechi de organe

fundamentale: plămânii şi rinichii.

Străbătând plămânii, sângele se descarcă de dioxidul de carbon precum

şi de o serie de compuşi rezidual volatili (alcooli, corpi cetonici, etc.). Rinichii,

filtrează sângele şi selectează acele substanţe indispensabile (mai ales săruri

minerale), pe care le redă sistemului circulator, eliminând, pe cale urinară,

rezidurile.

Epurarea sângelui, devine în anumite circumstanţe deficitară, caz în care

se recomandă apelarea la principiile depurative.

Fiziologia aparatului cardio-vascular

Aparatul cardiovascular asigură circulaţia sângelui şi a limfei în

organism. Prin aceasta se îndeplinesc două funcţii majore:

1. Distribuirea substanţelor nutritive şi a oxigenului tuturor celulelor

din organism;

2. Colectarea produşilor tisulari de catabolism pentru a fi excretaţi.

Forţa motrice a acestui sistem este inima, în timp ce arterele reprezintă

conductele de distribuţie, venele, rezervoarele de sânge, asigurând întoarcerea

acestuia la inimă, iar microcirculaţia (arteriole, metarteriole, capilare, venule),

teritoriul vascular la nivelul căruia au loc schimburile de substanţe şi gaze.

Fiziologia circulaţiei sângelui

Cu studiul circulaţiei sângelui se ocupă hemodinamica. Sângele se

deplasează în circuit închis şi într-un singur sens. Deoarece mica şi marea

circulaţie sunt dispuse în serie, volumul de sânge pompat de ventriculul stâng,

într-un minut, în marea circulaţie, este egal cu cel pompat de ventriculul drept în

mica circulaţie.

Arterele sunt vase prin care sângele iese din inimă şi au următoarele

proprietăţi funcţionale:

Elasticitatea este proprietatea arterelor mari de a se lăsa destinse când

creşte presiunea sângelui şi de a reveni la calibrul iniţial când presiunea a scăzut

la valori mai mici. În timpul sistolei ventriculare, în artere este pompat un volum

de 75 ml de sânge peste cel conţinut în aceste vase. Datorită elasticităţii, unda de

şoc sistolică este amortizată. Are loc înmagazinarea unei părţi a energiei

sistolice sub formă de energie elastică a pereţilor arteriali. Această energie este

retrocedată coloanei de sânge, în timpul diastolei. Prin aceste variaţii pasive ale

calibrului vaselor mari, se produce transformarea ejecţiei sacadate a sângelui din

inimă în curgere continuă a acestuia prin artere.

Contractilitatea este proprietatea vaselor de a-şi modifica marcat

diametrul lumenului prin contractarea/relaxarea muşchilor netezi din peretele

lor. Acest fapt permite un control fin al distribuţiei debitului cardiac către

diferite organe şi ţesuturi. Tonusul musculaturii netede depinde de activitatea

nervilor simpatici, de presiunea arterială, de concentraţia locală a unor

metaboliţi şi de activitatea unor mediatori.

Suprafaţa totală de secţiune a arborelui circulator creşte semnificativ pe

măsură ce avansăm spre periferie. Viteza de curgere va fi invers proporţională

cu suprafaţa de secţiune.

Circulaţia sângelui prin artere se apreciază măsurând presiunea arterială,

debitul sangvin şi rezistenţa la curgere a sângelui (rezistenţa periferică).

Presiunea arterială - sângele circulă în vase sub o anumită presiune,

care depăşeşte presiunea atmosferică cu 120 mm Hg în timpul sistolei

ventriculare stângi (presiune arterială maximă sau sistolică) şi cu 80 mmHg în

timpul diastolei (presiune arterială minimă sau diastolică). În practica medicală

curentă, la om, presiunea sângelui se apreciază indirect, prin măsurarea tensiunii

arteriale. Aceasta se determină măsurând contrapresiunea necesară a fi aplicată

la exteriorul arterei, pentru a egala presiunea sângelui din interior. Factorii

determinanţi ai presiunii arteriale sunt:

Debitul cardiac; presiunea arterială variază proporţional cu acesta.

Rezistenţa periferică reprezintă totalitatea factorilor care se opun

curgerii sângelui prin vase. Este invers proporţională cu puterea a-4-a a razei

vasului şi direct proporţională cu vâscozitatea sângelui şi lungimea vasului. Cea

mai mare rezistenţă se întâlneşte la nivelul arteriolelor. Cu cât vasul este mai

îngust şi mai lung, cu atât rezistenţa pe care o opune curgerii sângelui este mai

mare.

Volumul sangvin (volemia) variază concordant cu variaţia

lichidelor extracelulare (LEC): în scăderi ale volumului LEC, scade şi volemia şi

se produce o diminuare a presiunii arteriale (hipotensiune), în creşteri ale LEC,

creşte volemia şi se produce o creştere a presiunii arteriale (hipertensiune).

Elasticitatea contribuie la amortizarea tensiunii arteriale în sistolă şi

la menţinerea ei în diastolă. Scade cu vârsta.

Între debitul circulant, presiunea sângelui şi rezistenţa la curgere există

relaţii matematice. Debitul este direct proporţional cu presiunea şi invers

proporţional cu rezistenţa: D = P/R.

Viteza sângelui în artere, ca şi presiunea, scade pe măsură ce ne

depărtăm de inimă. În aortă viteza este de 500 mm/s, iar în capilare, de 0,5

mm/s, deci de o mie de ori mai redusă. Aceasta se datorează creşterii suprafeţei

de secţiune a teritoriului capilar de o mie de ori faţă de cea a aortei.

Reglarea nervoasă a circulaţiei sangvine

Sistemul nervos afectează în special funcţiile globale, ca, de exemplu,

redistribuţia sangvină în diverse teritorii ale organismului, creşterea activităţii

pompei cardiace, şi asigură în special controlul rapid al presiunii arteriale.

Sistemul nervos controlează circulaţia exclusiv prin intermediul sistemului

nervos vegetativ, mai ales prin sistemul nervos simpatic; sistemul nervos

parasimpatic este important în reglarea funcţiilor cordului.

Nervii simpatici conţin un număr foarte mare de fibre vasoconstrictoare

şi doar puţine fibre vasodilatatoare. Fibrele vasoconstrictoare sunt distribuite

tuturor segmentelor aparatului circulator, găsindu-se în număr mai mare în unele

ţesuturi (rinichi, intestin, splină şi piele).

În substanţa reticulată bulbară şi în treimea inferioară a punţii, bilateral,

se află centrul vasomotor. Acest centru transmite impulsuri eferente prin

măduva spinării şi, de aici, prin fibre simpatice vasoconstrictoare, la aproape

toate vasele sangvine, care prezintă o zonă vasoconstrictoare şi o zonă

vasodilatatoare.

CAPITOLUL II

Noţiuni despre şocul hipovolemic

Definiţie

Şoc hipovolemic hemoragic se numeşte tulburarea funcţională gravă a

întregului organism care survine la un accident. El se datorează traumei

puternice primite şi pierderii de sânge ce depăşeşte 30% din masa circulantă.

Bolnavul cu şoc traumatic hemoragic are fracturi osoase, zdrobiri tisulare,

arsuri, etc. Acest tip de şoc este foarte frecvent după accidente de circulaţie sau

de muncă. Este una din marile cauze determinante de moarte.

Etiologie

Traumatisme închise, în cazul strivirilor sub dărâmături, surpări de

şanţuri. Ca să apară şocul e nevoie ca strivirea să se exercite pe o suprafaţă

mare a corpului şi să dureze timp suficient (5-6 ore).

Traumatisme deschise, cu condiţia să fie însoţite de o distrugere

mare de ţesuturi şi îndeosebi muşchi, însoţite sau nu de zdrobirea oaselor. În

apariţia şocului traumatismele deschise sunt influenţate de hemoragiile care

însoţesc traumatismele, infecţia care se adaugă, sediul şi întinderea leziunii.

Şocul de garou, se poate produce prin scoaterea bruscă a garoului,

aplicat de mult timp.

Şocul produs prin suflul exploziei de bombă. Presiunea aerului

produsă de explozie duce la destinderea brutală a alveolelor pulmonare, ruperea

capilarelor alveolare, chiar a vaselor mari, cu hemoragie intrapulmonară, acre

exercită terminaţiile interoceptoare, poate duce la apariţia şocului.

Simptomatologie

În cadrul traumatismelor: din momentul agresiunii traumatice şi a

pierderii de sânge începe şocul hipovolemic cu prima sa fază de şoc compensat,

asimptomatic, nemanifestat clinic. Este faza în care, imediat postagresiv, prin

mecanisme de apărare şi compensare, organismul, menţine o perioadă de timp

(de la 15 la 45 de minute până la 2-3 ore şi mai mult) un echilibru biologic care

împiedică apariţia şocului decompensat.

În acest stadiu un tratament activ de sedare a scoarţei cerebrale şi de

evitare a consecinţelor hipovolemiei, prin reechilibrare hidroelectrolitică şi a

funcţiilor vitale, este suficient pentru ca starea să se amelioreze. Vom insista în

continuare asupra stadiului II în care, dacă nu se aplică un tratament corect,

traumatizatul poate evolua către stadiul III ireversibil.

Stadiul II. Clinic, şocul traumatic decompensat se caracterizează prin:

- paloare, cu cianoză a buzelor şi a extremităţilor, răcirea lor;

- scăderea marcată a tensiunii arteriale, puls depresibil şi rapid;

- circulaţia periferică insuficientă şi lentă care se pune în evidenţă

printr-o scurtă apăsare cu degetul pe piele care devine palidă şi capătă o

amprentă ce se şterge lent. Cercetăm pulsul capilar: dacă apăsăm scurt pe

unghie, patul unghiei se albeşte şi se umple apoi, anormal, foarte lent;

- oligurie, poate apărea chiar anurie, ceea ce demonstrează o

insuficienţă renală acută (rinichiul de şoc). Anuria apare şi când tensiunea

arterială scade sub 70 mmHg;

- respiraţie accelerată şi superficială, sete;

- stare de prostraţie, areactivitate sau, din contră, stare de agitaţie;

pupile puţin reactive, cu tendinţa de dilatare (midriază) permanentă.

Clasificare

- şoc hemoragic (prin pierdere de sânge);

- şoc prin arsuri (pierdere de plasmă);

- şoc prin pierderi hidro-electrolitice (ocluzii intestinale, dilataţie acută

de stomac, peritonite);

- şoc mixt: - traumatic

- operator

Clasificare stadială:

a) Clasificarea Hardway:

- şoc reversibil cu trei etape: - precoce

-tardiv

-refractar

- şoc ireversibil;

b) Clasificarea Mareş-Şuteu:

- stadiul de şoc compensat (stadiul I);

- stadiul de şoc decompensat (stadiul II);

- stadiul de şoc grav, ireversibil (stadiul III);

Diagnosticul se pune pe baza simptomelor legate de leziunea primar

şocogenă descrise mai sus.

Semnele de laborator ale şocului sunt în mare măsură în funcţie de

traumatismul care a produs şocul. Vom cerceta neapărat:

- Hemoleucograma, vom constata valori normale sau chiar crescute

ale hemoglobinei şi ale hematocritului în şocul traumatic.

- Numărătoarea trombocitelor este foarte utilă pentru a evalua

posibilităţile de coagulare.

- Ureea şi glicemia sunt sau pot fi crescute în şoc.

- Urina este în cantitate mică şi în consecinţă cu valori concentrate.

Na urinar excretat este mult diminuat. Urina poate conţine albumină şi hematii.

- Transaminazele, fosfataza alcalină, bilirubina sunt de obicei

crescute în sânge, probele de coagulare sunt alterate. Toate acestea apar ca

urmare a toxinelor care invadează ficatul şi a distrugerii celulelor hepatice

(citolizei), consecutive.

- Proteinele serice sunt scăzute în şocul hemoragic.

- Cetoacidoza creşte, din acest motiv se tulbură echilibrul acido-bazic

predominând componenta acidă care determină scăderea pH-ului sub valoarea

minimă de 7,45.

- Natremia şi Kaliemia suferă modificări importante fată de valorile

normale: Natriul 310-350 mg/100 ml (135-145 mEq/l); Kaliul 12-21 mg/100 ml

(3,6-4,7 mEq/l). Acestea trebuie neapărat corectate.

- Creatinina creşte în sânge peste 1,5 g% şi scade în urină sub 1 g%

pe zi ca urmare a tulburărilor de epurare renală.

- Fibrinogenul scade foarte mult în şocul traumatic hemoragic.

Investigaţii

Examenul clinic al bolnavului se efectuează rapid, sistematic cu atenţie

deosebită asupra sistemului cardiovascular:

- ascultaţia cardiacă: zgomote asurzite, aritmii, sufluri;

- hipotensiunea arterială;

- pulsul pe arterele mari este alterat devine rapid şi slab;

- indicele de şoc PS/TA peste 1,0 (normal 0,5) este un parametru

indispensabil;

- disurie (sub 20ml/h), anurie;

- semne de suferinţă neurologică, anxietate sau iritabilitate,

somnolenţa şi obnubilarea fiind semne de gravitate;

- hiperventilaţie,dispnee;

- semne obiective pentru patologia de bază;

- semne caracteristice pentru forma etiologică de şoc;

Investigaţii de laborator- test sangvin,coagulare ( cu fibrinogen, produşi

de degradare a fibrinogenului antitrombinic III), grup sangvin, Rh- factor şi

probe de compatibilitate directă, determinarea gazelor sangvine şi a pH-ului,

creatinina şi electroliţii serici, glicemia, teste funcţionale hepatice, examene

bacteriologice ( hemocultura, urocultura, coprocultura).

Investigaţii instrumentale:

- EKG: tulburări de ritm, infarct de miocard;

- Presiunea venoasă magistrală este scăzută în hipovolemie;

- Radiografia toracică: anevrism disecant, pneumotorax,hemotorax;

- Radiografie abdominală: gaz intracavitar liber, nivel lichidian;

- Ecografie- abdomen superior: anevrism de aortă,tamponadă

cardiacă;

- Ecografie cardiacă: contractilitate, motilitate valvulară frecvent

modificată.

Monitorizarea în şoc implică următorii parametri:

- clinici: puls central şi periferic, tensiunea arterială, frecvenţa

respiratorie,diureză,temperatură, conştienţă, diametrul pupilar;

- gazometrici: Pp O2, Pp-CO2 arterial şi venos cu calculul DO2 şi

VO2;

- hematologici: Hb, Ht;

- fluidocoagulant: timpul de coagulare, timpul Quick, fibrogenul;

- electrocardiografic;

- eletrolitici: ionograma urinară şi sangvină;

- metabolici: uree,proteinemie, glicemie;

- venoşi: presiunea venoasă centrală, presiunea capilară pulmonară

pentru obţinerea cărora este necesar abordul venos cu cateter gros central;

- conectare la monitor EKG;

- cateterizare uretro-vezicală cu sondă autostatică;

Tratamentul

Măsuri de urgenţă care trebuie întreprinse:

Înlăturarea factorului şocogen: eliberarea victimei de sub acţiunea

agentului traumatizant;

Aprecierea rapidă a stării funcţiilor vitale prin stabilirea rapidă a

pulsului la arterele mari şi a prezenţei mişcărilor respiratorii. Se va controla

permeabilitatea căilor aeriene şi se va administra oxigen pe mască sau sondă

nazofaringiană.

Evaluarea rapidă a leziunilor, examinarea craniului, toracelui,

abdomenului şi membrelor. Se va face hemostaza chiar cu mijloacele cele mai

rudimentare.

Bolnavul va fi menţinut în poziţia orizontală cu membrele

inferioare ridicate la 30-45 grade deasupra planului toracic, cu evitarea

brutalizării şi mişcărilor inutile şi cu crearea unui confort general şi termic

(învelirea cu pături).

În general nu se administrează accidentaţilor în şoc nimic pe gură

până la precizarea diagnosticului şi internarea în spital.

Pretratamentul şocului se va începe la locul accidentului şi se va menţine

şi pe timpul transportului. Puncţionarea unei vene cu un ac de calibru mare este

un gest de urgenţă pentru a menţine o cale venoasă liberă, necesară viitoarelor

tratamente şi pentru faptul că în etapa următoare de decompensare, venele sunt

colabate, greu abordabile.

După recoltarea sângelui pentru examenele clinice de laborator se începe

refacerea volemiei. Astfel după recoltarea sângelui, la acul de puncţie se

montează o perfuzie cu soluţii macromoleculare (substituenţi de plasmă: dextran

40, dextran 70 sau marisang). Dextranii au efect de ameliorare a fluxului

sangvin la nivelul microcirculaţiei, înlăturând stagnarea sângelui în capilare, se

îmbunătăţeşte perfuzia tisulară şi se corectează hipoxia sau anoxia celulară.

Dextranul 40 este preferat uneori înaintea dextranului 70, deoarece în

cazul unei supradozări, se elimină mai rapid. Dextran 40 posedă efecte

antitrombotice, este indicat când există necesitatea de a preveni

tromboemboliile.

Preparatele de gelatină: marisang (sinonim cu plasmogel,haemacel)

conţin şi electroliţi se administrează în doză iniţială de 500 ml (un flacon) în

ritmul impus de gradul hipovolemiei şi se repetă de la caz la caz până la câţiva

litri.

Perfuzia de 500-1000 ml soluţie înlocuitoare de plasmă va menţine

volemia traumatizatului, va prelungi compensarea şocului în timpul

transportului spre spital.

Administrarea substituenţilor de plasmă trebuie însoţită totdeauna şi de

administrarea soluţiilor electrolitice (ser fiziologic, soluţie Ringer), deoarece

substituenţii de plasmă atrăgând prin osmoză apa şi sărurile în spaţiul

intravascular din cel interstiţial, pot agrava suferinţa celulară prin deshidratarea

ţesuturilor.

Se combate durerea prin administrare de analgetice. Vor fi administrate

la indicaţia medicului analgetice majore: mialgin 50 sau 100 mg (1

fiolă=100mg); fortral 30-50 mg (1 fiolă=30 mg) în asociere cu 5-10 mg

diazepam(1 fiolă 2 ml=10 mg) cu rol anxiolitic, liniştitor, decontracturant.

Terapia analgetică sedează bolnavul, înlătură frica şi agitaţia, preîntâmpinând

astfel decompensarea şocului.

Transfuziile de sânge sau hematii se fac imediat ce se îmbunătăţeşte

starea hemodinamică.Vor fi urmărite atent funcţiile vitale.

Tratamentul mai include şi o alimentaţie corespunzătoare, administrare

de antimediatori (antiproteolitice- Trasylol, Mesylate, corticoterapie, antagonişti

opioidergici- Naloxonă, blocanţi sau agonişti de calciu, blocante ale sintezei în

cascadă a derivaţilor de acid arahidonic, antigeni monoclonali, terapie

antioxidantă,imunomodulatori), profilaxia infecţiei.

După analgezie-sedare se completează pansamentele şi imobilizările

provizorii ale focarelor de fractură.

Prognosticul evolutiv depinde de vârsta pacientului, stadiul, durata

şocului şi de momentul iniţierii tratamentului, cel mult 30-60 minute de la

producerea accidentului. Mai depinde şi de cantitatea de sânge pierdut până la

momentul localizării şi opririi hemoragiei.

Complicaţii: hipoxemie, stop cardiac, moarte

CAPITOLUL III

Rolul asistenului medical în pregătirea pacientului cu şoc

hipovolemic pentru investigaţiile specifice

Rolul asistentului medical în efectuarea examenului clinic

Trebuie apreciată foarte rapid starea de constientă sau de inconstientă a

bolnavului. Trebuie controlate permeabilitatea căilor respiratorii, pulsul si

tensiunea arterială si se ascultă inima. Se examinează rapid capul, privind

eventualele contuzii sau leziuni; se examinează ochii, starea pupilelor si

reflexele pupilare. De asemeni, se examinează toracele, abdomenul si membrele,

pentru a decela eventualele leziuni, fracturi sau hemoragii.

Sarcinile asistentei medicale în pregătirea şi asigurarea unui examen

clinic medical sunt următoarele:

- pregătirea psihică a bolnavului;

- adunarea, verificarea şi pregătirea instrumentarului necesar;

- dezbrăcarea şi îmbrăcarea bolnavului;

- aducerea bolnavului în poziţiile adecvate examinărilor;

- asigurarea iluminării necesare la examinările cavităţilor naturale;

- deservirea medicului cu instrumente;

- ferirea bolnavului de traumatisme şi răceală;

- aşezarea bolnavului în pat după examinare şi facerea patului;

Pregătirea psihică a bolnavului:

Atitudinea ei faţă de bolnav trebuie să reflecte dorinţa permanentă de a-l

ajuta; crearea climatului favorabil, atitudinea apropiată constituie factorii

importanţi ai unei bune pregătiri psihice.

În preajma examinărilor de orice natură, asistenta medicală trebuie să

lămurească bolnavul asupra caracterului inofensiv al examinărilor, căutând să

reducă la minimum durerile.

Bolnavul nu trebuie indus niciodată în eroare, căci altfel îşi va pierde

încrederea în noi.

Adunarea, verificarea şi pregătirea instrumentarului necesar:

Pentru examenul clinic medical, asistenta medicală pregăteşte

următoarele:

- stetoscopul;

- mănuşi sterile de cauciuc;

- un termometru;

- o tăviţă renală;

Instrumentele vor fi verificate în ceea ce priveşte starea lor de

funcţiune, apoi vor fi aşezate pe o tavă medicala.

Dezbrăcarea şi îmbrăcarea pacientului:

Bolnavul nu trebuie să stea complet dezvelit în faţa oricărei examinări,

însă dezvelirea parţială a suprafeţelor de examinat prin tragerea şi răsucirea

cămăşii la gâtul bolnavului nu trebuie practicată căci aceasta poate ascunde o

serie de simptome importante.

După terminarea examenului clinic bolnavul trebuie îmbrăcat în lenjeria

de spital.

Îmbrăcarea şi dezbrăcarea trebuie efectuate cu foarte mult tact şi fineţe

pentru a nu provoca dureri.

Examenul clinic general constă în:

Inspecţia:

Este cea mai veche metodă cu valoare diagnostică, prin aprecierea dintr-

o privire a unor particularităţi morfofiziologice şi psihice ale bolnavului.

Examinarea începe prin luarea anamnezei. Astfel inspecţia generală se

va face în decubit dorsal.

Medicul aşezat în faţa bolnavului, la lumină naturală, dacă se poate

inspectează zona afectată de traumatisme, zona fiind dezbrăcată. Bolnavul este

ferit de răceală, astfel că examinarea se va face într-o cameră încălzită, în jur de

20 de grade, cu geamuri închise.

Palparea:

Dă informaţii despre volum, suprafaţă, sensibilitate şi consistenţă.

Asistenta dezbracă pacientul, îl aşează în decubit dorsal, dezbrăcat. Medicul cu

privirea spre bolnav, pentru a-i observa mimica şi având mâinile calde, palpează

bolnavul stând în dreapta sa.

Percuţia:

Tehnica: degetul mijlociu de la mâna stângă se aplică intim pe teritoriul

de percutat, iar cu degetul mijlociu de la mâna dreaptă flectat se loveşte

perpendicular falanga medie a degetului mijlociu stâng de două, trei ori:

Sunet sonor: - sunet timpanic

- sunet netimpanic

Sunet mat: - intensitate mică, tonalitate ridicată; se obţine la percuţia

muşchilor.

În urma examenului somatic sunt observate şi consemnate:

- aspectul general al pacientului;

- culoarea tegumentelor;

- greutatea şi înălţimea;

- starea de conştienţă;

- starea vaselor, a muşchilor:

- posibilitatea de mobilizare şi autoservire.

Recoltarea de produse biologice prin puncţie venoasă

Obiectivele procedurii

Crearea accesului la o venă pentru:

recoltare de sânge în siguranţă pentru examene de laborator

extragerea unei cantităţi de sânge

introducerea medicamentelor în circulaţia venoasă

Pregătirea materialelor

- Garou;

- Mănuşi de unică folosinţă;

- Seringi, ace, o canulă Buterfly (fluturaş), sistem vacutainer (după

scop);

- Tampon;

- Alcool;

- Muşama, aleză;

- Etichetă;

- Eprubete;

- Bandă adezivă non alergică;

- Formulare pentru laborator;

- Alte materiale în funcţie de obiectivul urmărit, tăviţa renală;

- Recipient pentru colectarea materialelor;

Pregătirea pacientului

Se verifică indicaţia medicului privind scopul puncţiei venoase.

a) Psihică :

- Se informează şi se explică pacientului necesitatea procedurii;

- Se explică pacientului cum poate participa la procedură, anunţându-

l că e puţin dureroasă, în funcţie de starea pacientului (conştient, inconştient);

- Se încurajează pacientul pentru a reduce anxietatea;

- Se întreabă dacă i s-a mai recoltat sânge altă dată; dacă a simţit

leşin, transpiraţie, stare de greaţă, vărsătură;

- Se obţine consimţământul informat;

b) Fizică :

- Se asigură poziţia corespunzătoare în conformitate cu starea

pacientului, scopul şi locul puncţiei (decubit dorsal);

- Se examinează calitatea şi starea venelor şi se alege locul;

Efectuarea tehnicii:

- Se identifică pacientul;

- Se spală mâinile şi îmbrăcăm mănuşile pentru a preveni

contaminarea;

- Se selectează locul potrivit (venele distale sau proximale), venele de

la plica cotului, mai rar cele de pe faţa dorsală a mâinii;

- Se pune muşamaua sub braţul pacientului;

- Se aplică garoul la 5 - 8 cm deasupra locului de puncţie; capetele

garoului fiind direcţionate departe de zona de puncţie;

- Se palpează vena;

- Se verifică prezenţa pulsului distal, radial;

- Se montează seringa şi se ataşează acul;

- Se recomandă pacientului să strângă pumnul;

- Dacă venele nu sunt vizibile şi nu se pot simţi la palpare se încearcă

următoarea tehnică:

a) Pacientul să închidă şi să deschidă pumnul;

b) Se dă drumul la garou şi se roagă pacientul să-şi coboare mâna sub

nivelul inimii pentru a i se umple venele, apoi reaplicaţi garoul şi bateţi încet pe

venă pentru a deveni mai vizibilă;

c) Se înlătură garoul şi se pune o compresă caldă şi umedă pe venă

timp de 10-15 minute;

- Se dezinfectează tegumentul (cu un tampon cu alcool), folosind

mişcări circulare de la centru în afară cu câţiva cm, pentru a evita introducerea

potenţialei flore de pe piele în interiorul vaselor pe perioada efectuării

procedurii;

- Se poziţionează mâna nedominantă la 4-5 cm sub locul de puncţie

şi cu policele se întinde pielea dreaptă pe venă;

- Se ţine acul cu bizoul în sus în mâna dominantă şi se introduce la un

unghi de10-30°, deasupra venei sau dintr-o parte a venei, în poziţie oblică;

- Se urmăreşte cursul venei şi când sângele se întoarce prin lumenul

acului avansaţi cu acul în venă 1-2 cm;

- În cazul recoltării se continuă puncţia conform obiectivului;

- Se aspiră sângele în seringă (cantitatea necesară pentru efectuarea

analizelor indicate de medic);

- Dacă curgerea sângelui este rapidă se dezleagă garoul pentru a

preveni staza şi hemoconcentraţia care pot modifica rezultatele testelor de

laborator;

- Dacă curgerea sângelui este lentă, nu se dezleagă garoul decât

înainte de a retrage acul cu seringa cu sânge (dacă tehnica nu impune altfel);

- Se plasează un tampon cu alcool pe locul puncţiei venoase şi uşor

se retrage acul cu seringa;

- Se aplică o presiune blândă pe tamponul cu alcool, pe locul puncţiei

2-3 minute sau până se opreşte sângerarea; aceasta previne extravazarea în

ţesuturile din jur, cu cauzarea hematomului;

- După oprirea sângerării se aplică o bandă adezivă peste tampon;

- Se transferă sângele din seringă în eprubete, după ce s-a detaşat acul

de la seringă;

- Se aplică etichetele pe eprubete, indicând numele şi prenumele

bolnavului, proba recoltată, secţia care trimite proba de sânge la laborator;

Îngrijirea pacientului

- Se aşează pacientul în poziţie comodă;

- Se observă faciesul pacientului, culoarea tegumentelor şi se

măsoară pulsul;

- Se întreabă pacientul dacă are stare de greaţă sau vomă;

- Se verifică şi locul puncţiei venoase pentru a fi siguri că nu s-a

dezvoltat un hematom;

- Pacientul să nu flecteze antebraţul pe braţ;

Reorganizarea locului de muncă

- Se colectează deşeurile conform P.U. în recipiente speciale;

- Se îndepărtează mănuşile;

- Se spală mâinile;

Notarea procedurii

Notarea procedurii în fişa de proceduri şi în dosarul/planul de îngrijire

- Data, ora, locul puncţiei venoase, timpul când proba a fost trimisă la

laborator;

- Orice observaţie legat de starea şi reacţia pacientului;

- Se specifică ce probe s-au recoltat, când au fost trimise la laborator;

Rezultate nedorite

- Leşinul, starea de greaţă sau voma: se anunţă medicul;

- Anxietatea: se discută cu pacientul şi se încurajează;

- Refuzul pacientului privind puncţia venoasă: se anunţă medicul;

- Extravazarea sângelui în ţesuturile din jur;

- Hematomul:

- Hemoliza sângelui recoltat: se repetă recoltarea cu acordul

pacientului.

Examenele de laborator curente sunt obligatorii înaintea oricărei

intervenţii chirurgicale pentru completarea examenului clinic şi aprecierea stării

de sănătate.

Acestea sunt:

- hemoleucograma, glicemia

- timp de coagulare, timp de sângerare

- grup sanguin şi Rh

- examenul sumar al urinii

Pentru întregirea investigaţiilor şi în cazul operaţiilor mai mari se

efectuează următoarele examene:

- uree sanguină, probe hepatice

- proteinemia, colesterol

- VSH, EAB.

Transfuzia

Obiectivele procedurii

Introducerea în siguranţă de sânge sau derivate de sânge în circulaţia

venoasă.


- Tava medicală sau cărucior pentru tratamente;

- Seringi/ace, mănuşi sterile adecvate;

- Punga sau flaconul de sânge izo-grup, izo-Rh;

- Trusa de transfuzie (perfuzor cu filtru);

- Branulă/flexură;

- Soluţie dezinfectantă, tampoane;

- Garou, leucoplast sau bandă adezivă non alergică;

- Etichetă;

- Muşama, recipiente de colectare a deşeurilor;

- Flanelă sau pătură, stativ;

- Se verificacă trusa de perfuzie privind integritatea ambalajului, data

expirării

- Se verifică integritatea pungii de sânge, termenul de valabilitate,

aspectul macroscopic al sângelui.


a) Psihică:

- Se informează şi se explică procedura pacientului pas cu pas (scopul

acesteia, senzaţiile care pot să apară, riscurile transfuziei);

- Se obţine consimţământului informat, folosind o formă scrisă de

consimţământ informat;

- Se informează pacientul privind: senzaţia de frig, mâncărime, iritaţie,

sau simptome anormale;

b) Fizică:

- Poziţia pacientului - decubit dorsal;

- Se asigură intimitatea pacientului;

- Se instruieşte pacientul să nu mănânce cu cel puţin 2 ore înainte sau

după terminarea transfuziei;

- Se alege locul pentru puncţia venoasă, se examinează calitatea şi starea

venelor;

- Venele cele mai abordabile sunt cele ale membrelor superioare, nu cele

ale membrelor inferioare (posibilitate de trombozare).

Efectuarea procedurii:

- Se verifică indicaţia medicului privind transfuzia şi cantitatea de sânge

sau derivaţii acestuia;

- Se verifică identitatea pacientului;

- Se spălă mâinile şi se îmbracă mănuşile sterile;

- În ziua efectuării transfuziei se recoltează 2-4 ml de sânge pentru proba

de compatibilitate Jeanbreau;

- Se trimite la punctul de transfuzii o cerere de sânge care cuprinde:

• Numele spitalului;

• Numele clinicii unde este internat pacientul;

• Numele şi prenumele pacientului;

• Vârsta pacientului;

• Grupa de sânge a pacientului;

• Cantitatea de sânge cerută;

• Numele medicului care a indicat transfuzia;

• Numele nursei care administrează sângele;

• Ziua, luna, anul.

- Se încălzeşte sângele la temperatura corpului, se menţine asepsia când

se deschide trusa de perfuzat sterilă;

- Se aşează punga sau flaconul cu sânge în stativ;

- Se deschide trusa de transfuzat;

- Se fixează clema/prestubul la o distanţă de 2- 5 cm mai jos de camera

perfuzorului;

- Se închide clema/prestubul perfuzorului, se dă jos capacul acului şi se

inserează la locul de intrare al pungii sau flaconului;

- Se apasă şi se strânge camera de scurgere a perfuzorului şi se lasă să se

umple până la jumătate cu sânge;

- Se înlătură capacul protector de la celălalt capăt al tubului, se deschide

clema/prestubul şi se lasă sângele să curgă pe tub până ce se elimină bulele de

aer;

-Se ţine perfuzorul la înălţimea corpului pentru a elimina bulele de aer,

nu în jos;

- Se închide clema/prestubul şi se pune capacul protector;

- Se selectează locul potrivit (de preferinţă venele de la plica cotului);

- Se pune muşamaua sub braţul pacientului;

- Se aplică garoul la 10-12 cm deasupra locului pentru puncţie; capetele

garoului trebuie direcţionate departe de zona de puncţie;

- Se verifică prezenţa pulsului distal, radial;

- Se recomandă pacientului să strângă pumnul;

- Se dezinfectează tegumentul (tampon cu alcool), 60 de secunde;

- Se poziţionează mâna nedominantă la 4-5 cm sub locul de puncţie şi cu

policele se întinde pielea deasupra venei;

- Se înlătură capacul acului şi capacul protector al perfuzorului;

- Se ataşează acul la perfuzor şi se punţionează vena;

- Se urmăreşte cursul venei şi când sângele se întoarce prin lumenul

acului se avansează acul în venă, 1-2 cm;

- Se dezleagă garoul şi se spune pacientului să deschidă pumnul;

- Dacă se instalează transfuzia cu branulă, fluturaş, atunci se fixează cu

degetul arătător de la mâna stângă exercitând presiune la 3 cm deasupra locului

puncţiei;

- Se extrage mandrenul de pe lumenul branulei şi se ataşează capătul

branulei la tubul perfuzorului;

- Se deschide clema/prestubul şi se dă drumul sângelui să curgă;

- Se fixează acul (branula, flexura, fluturaşul) cu benzi de leucoplast sau

bandă non alergică;

- Se începe administrarea sângelui;

- Se efectuează proba biologică Oelecker; se lasă să curgă 20-30 ml de

sânge şi se reglează ritmul la 10-15 picături/minut timp de 5'; se supravegheză

pacientul şi dacă nu apar semne de incompatibilitatese repetă operaţia;

- Se aplică eticheta peste pungă sau flaconul de sânge indicând ora la

care a început transfuzia;

- Dacă transfuzia s-a terminat, se închide clema/prestubul;

- Se retrage acul şi se aplică un tampon cu alcool sau un pansament

steril;

- Punga sau flaconul în care trebuie să rămână aprox. 5-6 ml de sânge se

păstrează, în eventualitatea unor verificări în caz de accidente posttransfuzionale

tardive.


- Se aşează pacientul într-o poziţie comodă şi se acoperă;

- Se verifică semnele vitale la fiecare 15', în prima jumătate de oră după

începerea transfuziei, şi la fiecare jumătate de oră sau la o oră după transfuzie;

- Se informează pacientul/familia să anunţe nursa în caz de mâncărime,

dispnee, ameţeli, dureri în spate sau în piept, deoarece acestea pot fi reacţii ale

transfuziei;

- Se instruieşte pacientul să informeze nursa dacă durerea sau roşeaţa

apar la locul puncţiei venoase, deoarece acestea sunt indicative ale infiltraţiei;

- Temperatura camerei să fie cu 1-2° mai ridicată;

- Se oferă pacientului lichide calde şi se acoperă cu pledul.


- Se colectează deşeurile în recipiente speciale conform PU;

- Se îndepărtează mănuşile;

- Se spală mâinile.

Notarea procedurii

Se notează în planul de îngrijiri:

- Administrarea transfuziei

- Numărul scris pe punga sau flaconul de sânge, ora la care a început

transfuzia, ora la care s-a terminat şi eventualele reacţii ale pacientului.

Rolul asistentului medical în efectuarea examenelor cu

ultrasunete (echografia)

Obiective

- Vizualizarea în timp real a organelor abdominale (artera aortă

abdominală, ficat, vezică şi canalele biliare, pancreasul, rinichii, ureterele,

vezica urinară);

- Evaluarea motilităţii unor organe, a formei, dimensiunilor,

structurii, poziţiei;

- Evaluarea structurilor inaccesibile sau slab vizualizate prin alte

tipuri de examene (examene radiologice);

- Evidenţierea prezenţei, vârstei şi ritmului de creştere a sarcinii,

sarcini multiple, malformaţii fetale sau alte anomalii;

- Monitorizarea terapeutică.


- Gel pentru realizarea contactului cu tegumentul;

- Prosop textil sau din hârtie;

- Foaia de observaţie a pacientului sau biletul de trimitere (când

examenul se face ambulator).


a) Psihică :

- Se informează asupra necesităţii şi inofensivităţii examenului;

- Se prezintă avantajele şi dezavantajele.

Avantaje:

- Nu prezintă risc de radiaţii;

- Pregătirea pentru examen este minimă;

- Nu are influenţă nocivă asupra fătului în caz de sarcină;

- Nu este necesară spitalizarea;

- Nu necesită substanţe de contrast cu iod;

- Se poate repeta fără riscuri.

Dezavantaje:

- Nu pot fi evaluate structurile pline cu aer (plămân, intestin);

- La pacienţii obezi undele ultrasonore sunt atenuate, s-ar putea să fie

necesară repetarea examenului;

- Se comunică durata examinării;

- Se explică tehnica procedurii şi modul de colaborare, folosirea

gelului, păstrarea poziţiei;

- Se obţin informaţii despre eventuale alergii la latex;

- Se obţine consimţământul informat.

b) Fizică :

- Se iau măsuri de îndepărtare a gazelor în cazul în care acestea se

interpun în faţa fluxului undelor ultrasonice;

- Se inspectează zona pentru a nu exista răni sau bandaje; (Examenul

nu se poate face, fiind necesară aplicarea gelului pe pielea integră);

- Dacă se impune examinarea la un pacient operat se examinează

plaga;

- Se iau măsuri în cazul examinării copiilor pentru a sta liniştiţi, la

nevoie se sedează;

- Unele examene necesită post alimentar (echografia vezicii biliare,

echografia transesofagiană);

- Examenele radiologice cu bariu se fac după efectuarea echografiei

pentru a nu influenţa imaginea;

- Pentru echografia pelvină, vezica urinară trebuie să fie plină;

- În cazul echogafiei Doppler nu se fumează;

- Este necesară sedarea preprocedurală în echocardiografia

transesofagiană în care se efectuează şi teste de coagulare.

Participarea la efectuarea procedurii

- Se verifică dacă pacientul a respectat recomandările;

- Se aşează pacientul în poziţie adecvată, solicitată de medic în

funcţie de organul examinat;

- Se supraveghează copiii să stea nemişcaţi în timpul examenului;

- Examinatorul are grijă să asigure contactul permanent între

transductor şi tegument, la nevoie se mai aplică gel;

- Se înregistrează imaginile pe film, pe CD sau se fac înregistrări

digitale;

- Se îndepărtează gelul la sfârşitul examinării;

- Se transportă la salon.


- Nu este necesară, examenul fiind netraumatizant, se poate face şi

ambulator;

- Se acordă îngrijirile impuse de starea generală a pacientului şi de

afecţiunea pentru care este spitalizat;

- Se urmăreşte dacă nu apar cumva fenomene alergice la latex în

ecografia transvaginală şi în echografia de prostată şi rect.


- Foaia de observaţie a pacientului se aşează în dosar.

Notarea procedurii

- Se notează în foaia de observaţie rezultatul examenului sau se

completează în buletinul de examen;

- Se notează examenul în planul de îngrijire şi dacă este necesară

repetarea acestuia (la cât timp).

Rezultate nedorite:

- Imagini neconcludente în echografia abdominală dacă s-au făcut

examinări cu bariu sau există gaze, zone hipo sau hiperecogene, modificări de

formă, volum, poziţie.

CAPITOLUL IV

Acordarea îngrijirilor specifice bolnavului cu şoc hipovolemic

Intervenţii autonome

Confortul

Regimul terapeutic de protecţie urmăreşte să creeze condiţii de

spitalizare care să le asigure bolnavilor maximum de confort, de bunăstare

psihică şi fizică. Secţiile cu paturi, cu ceea ce intra în dotarea lor: saloane,

coridoare, trebuie să aibă un aspect plăcut. Salonul bolnavilor, va îndeplini pe

lângă cerinţele de igienă cerinţele estetice şi de confort.

Orientarea camerelor de spital este indicat să se facă spre sud-est, sud

sau sud-vest. Paturile distanţate, astfel ca bolnavii să nu se deranjeze unii pe

alţii, dau posibilitatea respectării cubajului indicat de normele de igienă (30-40

metri pătraţi pentru un bolnav).

Aerisirea

Se face prin deschiderea ferestrelor dimineaţa după toaleta bolnavului,

după tratamente, vizita medicului, după mese, vizitatori şi ori de câte ori este

cazul. Pentru confortul olfactiv se vor pulveriza substanţe odorizante.

Umidificarea aerului din încăpere, într-un procent de 55-60%, este

absolut obligatoriu să se facă, pentru că o atmosferă prea uscată, irită căile

respiratorii superioare.

Iluminatul natural este asigurat de ferestre largi, care trebuie să prezinte

cel puţin ¼ din suprafaţa salonului. Lumina solară are şi rol de a distruge

agenţii patogeni, dar uneori trebuie redusă cu ajutorul stolurilor pentru a favoriza

repaosul bolnavului. Lumina artificială indirectă, difuză contribuie la starea de

confort a bolnavilor.

Încălzirea se realizează prin încălzire centrală. Temperatura se

controlează continuu cu termometre de cameră, pentru a se realiza: în saloanele

de adulţi o temperatură de 18-19 ºC şi în saloanele de copii 20-23 ºC.

Linistea este o altă condiţie care trebuie asigurată bolnavilor internaţi,

pentru că pacientul poate fi iritat cu uşurinţă de zgomot. Somnul este un factor

terapeutic foarte important, trebuind să fie profund şi mai îndelungat, decât cel

obişnuit.

Măsurarea funcţiilor vitale

Observarea si măsurarea respirației

Scop: evaluarea funcţiei respiratorii a pacientului, fiind un indiciu al

evoluţiei bolii, al apariţiei unor complicaţii şi al prognosticului.

Elemente de apreciat:

- tipul respiraţiei;

- amplitudinea mişcărilor respiratorii;

- ritmul;

- frecvenţa.

Materiale necesare:

- ceas cu secundar;

- pix cu pastă verde;

- foaie de temperatură.

Intervenţiile asistentului:

- aşează bolnavul în decubit dorsal, fără a explica tehnica ce urmează

a fi efectuată;

- plasarea mâinii cu faţa palmară pe suprafaţa toracelui;

- numărarea inspiraţiilor timp deun minut;

- consemnarea valorii obţinute printr-un punct p foaia de temperatură

( fiecare linie orizontală a foii reprezintă două respiraţii);

- unirea cu o linie a valorii prezente cu cea anterioară, pentru

obţinerea curbei;

- în alte documente medicale se poate nota cifric valoarea obţinută,

cât şi caracteristicile respiraţiei ( R = 18 resp/min, amplitudine medie);

- aprecierea celorlalte elemente ale funcţiei respiratorii se face prin

simpla observare a mişcărilor respiratorii.

Măsurarea pulsului

Scop: evaluarea funcţiei cardio-vasculare.

Elemente de apreciat:

- ritmicitatea;

- frecvenţa;

- amplitudine.

Locuri de măsurat: orice arteră accesibilă palpării şi care poate fi

comprimată pe un plan osos: artera radială, carotidă, temporală, humerală,

femurală, poplitee.

Materiale necesare:

- ceas cu secundar;

- pix cu pastă roşie;

- foaia de temperatură.


- pregătirea psihică a pacientului;

- asigurarea repausului fizic şi psihic 10-15 min;

- spălarea pe mâini;

- reperarea arterei;

- fixarea degetelor palpatoare pe traiectul arterei;

- exercitarea unei presiuni asupra peretelui arterial cu vârful

degetelor;

- numărarea pulsaţiilor timp de un minut;

- consemnarea valorii obţinute printr-un punct pe foia de

temperatură, ţinând cont că fiecare linie orizontală a foii reprezintă patru

pulsaţii;

- unirea valorii prezente cu cea anterioară cu o linie, pentru obţinerea

curbei;

- consemnarea în alte documente medicale a valorii obţinute şi a

caracteristicilor pulsului ( AV = 82 b/min, puls regulat);

Măsurarea tensiunii arteriale

Scop: evaluarea funcţiilor cardio-vasculare ( forţa de contracţie a inimii,

rezistenţă determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor).

Elemente de evaluat:

- tensiunea arterială sistolică ( maximă);

- tensiunea arterială diastolică ( minimă).

Materiale necesare:

- aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale (tensiometru);

- stetoscop biauricular;

- tampon de vată cu alcool;

- pix cu pastă roşie.

Metode de determinare:

- palpatorie;

- ascultătorie.


- pregătirea psihică a pacientului;

- asigurarea repausului fizic şi psihic timp de 15 minute;

- spălarea pe mâini;

- se aplică manşeta pneumatică pe braţul pacientului, sprijinit şi în

extensie;

- se fixează membrana stetoscopului pe artera humerală, sub

marginea inferioară a manşetei;

- se introduc olivele stetoscopului în urechi ( care în prealabil au fost

dezinfectate);

- se pompează aer în manşeta pneumatică, cu ajutorul peri de

cauciuc, până la dispariţia zgomotelor palsatile;

- se decomprimă progresiv aerul din manşetă prin deschiderea

supapei, până când se percepe primul zgomot arterial ( care prezintă

valoareatensiunii arteriale maxime);

- se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau acul

manometrului, pentru a fi consemnată;

- se continuă decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai

puternice;

- se reţine valoarea indicată de coloana de mercur sau de acul

manometrului, în momentul în care zgomotele dispar, aceasta reprezentând

tensiunea arterială minimă;

- se notează pe foaia de temperatură valorile obţinute cu o linie

orizontală de culoare roşie, socotindu-se pentru fiecare linie a foii o unitate

coloană de mercur;

- se unesc liniile orizontale cu liniile verticale şi se haşurează spaţiul

rezultat;

- se dezinfectează olivele.

Interventii delegate:

- la intervale regulate vom controla hematocritul, rezerva alcalină, pH-ul

şi ionograma sangvină, eventual şi alţi parametri ceruţi de medic, pentru care

asistenta va face recoltările necesare;

- vom supraveghea cu o deosebită atenţie diureza, iar la nevoie se va fixa

în vezică o sondă permanentă;

- în cazul în care bolnavul nu are scaun spontan se vor face zilnic clisme

evacuatoare;

- trebuie să recunoastem cât mai precoce apariţia tromboflebitei;

- de-a lungul venei, pielea devine aprinsă, roşie, mai caldă, sensibilă la

palpare, la care adesea se asociază şi tumefierea regiunilor învecinate, iar în

aceste cazuri canula trebuie mutată într-o altă venă, iar regiunea inflamată se

imobilizează şi se tratează cu unguent de heparină şi comprese reci, schimbate la

3-4 ore;

- de la locul de pătrundere a canulei prin tegumente, precum şi de pe

vârful canulei îndepărtate se vor face însămânţări pe medii de cultură, pentru ca

în cazul instalării unei septicemii de canulă, să avem germenul cauzal şi

antibiosensibilitatea acestuia la dispoziţie.

Bolnavul scos din starea de şoc este periclitat să recadă si din acest

motiv supravegherea lui se va continua cu aceeaşi atenţie şi în următoarele zile.

• Rolul asistentei medicale în administrarea medicamentelor:

Doza de administrare

În funcţie de doza administrată, acelaşi produs poate acţiona ca aliment,

medicament sau toxic.

Prescrierea medicamentelor

Medicamentele sunt prescrise de medic şi notate în foaia de observaţie a

pacientului internat sau pe reţete în cazul pacientului ambulator.

Prescrierea constă în:

- numele medicamentului;

- concentraţie şi cantităţi;

- doza unică sau pe 24 h;

- mod de administrare;

- orarul administrărilor;

- administrare în raport cu servitul meselor.

Cunostinţe pentru administrarea medicamentelor

Asistenta medicală trebuie să cunoască şi să controleze:

- medicamentul prescris de medic să fie administrat pacientului

respectiv

- doza corectă de administrare;

- acţiunea farmacologică a medicamentelor;

- frecvenţa de administrare şi intervalul de dozare;

- efectul ce trebuie obţinut;

- contraindicaţiile şi efectele secundare;

- interacţiunea dintre medicamente.

Asistenta medicală verifică şi identifică:

- calitatea medicamentelor;

- integritatea medicamentelor;

- culoarea medicamentelor;

- decolorarea sau supracolorarea;

- sedimentarea, precipitarea sau existenţa flocoanelor în soluţie;

- lichefierea medicamentelor solide;

- opalescenţa soluţiilor.

Asistenta medicală respectă :

- calea de administrat prescrisă de medic;

- dozajul prescris, orarul de administrare şi somnul pacientului;

- incompatibilitatea de medicament;

- administrarea rapidă a medicamentelor deschise;

- ordinea de administrare a medicamentelor

- servirea pacientului cu doza unică de medicamente pe cale orală.

Asistenta medicală informează şi anunţă :

- pacientul pentru medicamentele prescrise, în ceea ce priveşte

modul de administrare, cantitatea, efectul scontat şi eventualele reacţii

secundare;

- medicul asupra efectelor secundare şi eventualelor greşeli de

administrare a medicamentelor.

Asistenta medicală efectuează administrarea medicamentelor în condiţii

de igienă, asepsie, dezinfecţie, sterilizare şi menţinere a măsurilor de

supraveghere şi contr ol a infecţiilor nozocomiale sau intraspitaliceşti.

• Efectuarea pansamentului plăgii operate:

În sens strict, pansamentul chirurgical este actul prin care se realizează şi

se menţine asepsia unei plăgi, în scopul cicatrizării ei.

În sens larg, pansamentul reprezintă totalitatea mijloacelor şi metodelor

care realizează protecţia unui ţesut sau organ faţă de acţiunea agresivă a

diverşilor agenţi.

Pentru a efectua un pansament chirurgical sunt necesare:

- cunoştinţe de asepsie-antisepsie;

- cunoştinţe de mică chirurgie;

- cunoştinţe de biologie a plăgii.

Materiale necesare:

Substanţe antiseptice (rol: să realizeze curăţirea şi dezinfecţia plăgii şi a

tegumentelor din jur):

- alcool

- tinctură de iod

- apă oxigenată

- cloramină

- betadină

Materiale care realizează protecţia plăgii (proprietăţi generale: să fie

uşoare, să nu fie iritante pentru tegumente, să se poată steriliza, să aibă putere

absorbantă, să se opună pătrunderii germenilor din afară, să realizeze o

compresiune elastică a plăgii):

- comprese din tifon (pânză rară de bumbac): capacitate de absorbţie mai

mică decât a vatei;

- vată hidrofilă (bumbac prelucrat şi degresat).

Mijloace de fixare:

- leucoplast (se aplică pe tegument ras şi degresat; este impermeabil

pentru aer);

- bandaj (realizează „înfăşarea” chirurgicală).

Instrumentar chirurgical

Tehnica efectuării unui pansament :

- pregătirea medicului pentru pansament (mănuşi sterile, servire de

către asistentă cu instrumentele necesare);

- dezlipirea vechiului pansament, îndepărtarea vechiului pansament

(cu blândeţe, e ventual după umezire cu eter sau alcool, respectiv cu apă

oxigenată sau permanganat de potasiu);

- curăţirea tegumentelor din jurul plăgii, centrifug - tampon de vată

sterilă îmbibat cu eter (pentru degresare);

- dezinfectarea pielii din jur cu alcool sau tinctură de iod;

- tratamentul plăgii - în funcţie de natura sa şi momentul evoluţiei:

- plăgile operatorii cu evoluţie aseptică: nu necesită tratament special,

în afară de scoa terea tuburilor de dren, a firelor sau agrafelor;

- plăgi secretante: necesită curăţire (spălare cu jet de soluţie antiseptică,

excizie a ţe suturilor mortificate),

- evacuare a colecţiilor (seroame, hematoame): scoatere a 1-2 fire de aţă,

înţepare a cicatricei cu un stilet butonat;

- colecţii purulente: deschidere largă, drenare cu tuburi;

- plăgi accidentale: curăţare de resturi vestimentare sau telurice,

debridare, regu la rizare, lavaj antiseptic, eventual suturare;

- protecţia plăgii: stratul de comprese trebuie să depăşească marginile

plăgii, iar grosimea să nu fie mai mare de 1-2 comprese (pentru a realiza o bună

capilaritate);

- fixarea pansamentului: galifix, leucoplast, feşi.

Tipuri de pansamente:

- pansament protector: pe plăgi care nu secretă şi nu sunt drenate;

- pansament absorbant: pe plăgi drenate sau secretante;

- pansament compresiv: pe plăgi sângerânde (scop hemostatic), pentru

imobilizarea unei regiuni, pentru reducerea unei cavităţi superficiale după

puncţionare; se realizează fixare cu feşi în cadrul unui bandaj;

- pansament ocluziv: pentru plăgi însoţite de leziuni osoase (acoperire a

plăgii cu comprese şi vată, peste care se aplică un aparat gipsat).

- pansament umed (priessnitz alcoolizat, cloraminat, etc.).

Îngrijirea preoperatorie

Pregătirea generală:

- asigurarea repaosului fizic, psihic şi intelectual;

- la prescripţia medicului, seara, se administrează un calmant;

- asigurarea alimentaţiei necesare normale, alimente uşor digerabile;

- evacuarea intestinului, clismă (daca nu sunt contra indicaţii);

- asigurarea igienei carporale. Se va efectua baie sau duş pe regiuni la

pat.

Pregătirea locală:

- se curăţă pielea pe regiuni; pielea păroasă se rade cu grijă, evitându-

se să se producă mici tăieturi (poartă de intrare pentru infecţie, dureroasă la

efectuarea dezinfecţiei);

- se degresează pielea cu comprese sterile îmbibate cu eter (cu grijă

să nu se scurgă eter pe regiunea perianală);

- se dezinfectează pielea cu un antiseptic (alcool, tinctură de iod);

- se acoperă câmpul operator la indicaţia medicului.

Pregătirea din dimineaţa intervenţiei:

- se întrerupe alimentaţia; bolnavul nu mănâncă cel puţin 12 ore

înaintea intervenţiei chirurgicale;

- îmbrăcarea se face cu cămaşă de noapte (pentru femei) sau pijama

(pentru bărbaţi) şi şosete în picioare;

- protezele dentare mobile vor fi scoase, învelite într-o bucată de

tifon şi puse în noptiera bolnavului;

- bijuteriile vor fi predate familiei sau administraţiei spitalului;

- îndepărtarea lacului de pe unghii ca şi a rujului de pe buze (prezenţa

lor face dificilă depistarea semnelor de anaxie manifestate prin cianoză la

nivelul extremităţilor);

- golirea vezicei urinare. Bolnavul va avea o micţiune voluntară sau

se efectuează sondaj vezical;

- se va administra hipnotic opiaceu (morfină, mialgin) sau un

barbituric (fenabarbital). Se administrează un vagolitic (atropina). Dozele şi ora

injectării sunt indicate de medicul anestezist.

Îngrijirile postoperatorii

Încep imediat după intervenţia chirurgicală şi durează până la vindecarea

completă a bolnavului. Îngrijirile postoperatorii se accordă pentru restabilirea

funcţiilor organismului, asigurarea cicatrizării normale a plăgii şi prevenirea

complicaţiilor. Bolnavul operat sub anestezie generală, trebuie supravegheat cu

toată atenţia până la apariţia reflexelor (de deglutiţie, tuse, faringian şi cornean),

până la revenirea completă a stării de conştienţă cât şi în orele care urmează, de

altfel transportul din sala de operaţie se execută după revenirea acestor reflexe.

Postoperator, se are în vedere, urmărirea clinică a bolnavilor gravi,

realizându-se astfel o terapie optimă şi o depistare precoce a complicaţiilor care

pot surveni.

Principalii parametri monitorizaţi sunt:

- Aparatul cardio-vascular: pulsul periferic, tensiunea arterială, alura

ventriculară, presiunea venoasă centrală, EKG.

- Aparatul respirator: frecvenţa şi ritmul respiraţiei, amplitudinea

mişcărilor respiratorii.

- Aparatul urinar: curba diurezei cu debitul urinar, în mililitri pe oră,

densitatea urinei, ureea sangvină si ureea urinară.

- Aparatul digestiv: starea abdomenului, staza gastrică (cantitate,

calitatea).

- Curba febrilă.

Îngrijirea postoperatorie obişnuită constă în:

poziția bolnavului în pat- decubit dorsal.

calmarea durerii postoperatorii- intensitatea durerii postoperatorii

urmează o curbă ascendentă cu maximum în noaptea ce urmează operaţiei,

pentru ca apoi să diminueze progresiv, la 48 de ore postoperatorii.

Analgeticele pe bază de opiacee se folosesc cu prudenţă pentru că

deprimă respiraţia, accentuează pareza postoperatorie şi maschează eventualele

complicaţii.

CAPITOLUL V

Elaborarea planurilor de îngrijire

Prezentarea cazului I

a.Culegerea datelor

Numele şi prenumele: V. R. \ Vârsta: 70 ani \ Sex: feminin \ vǎduvǎ

Domiciliu : Iaşi \ Ocupaţie: pensionarǎ \ Religie: creştin-ortodoxǎ

Condiţii de viaţǎ: locuieşte singurǎ într-o casǎ cu 2 camere; în condiţii

salubre.Are 2 copii, cǎsǎtoriţi, care o viziteazǎ regulat.

Elemente fizice : RH – pozitiv \ Grupa sanguinǎ – B III

Examenul clinic general

Starea generală : alterată

Greutate : 69 kg \ Talie : 151 cm

Starea de conştienţă : suprimată

Tegumente si mucoase : palide, uscate şi reci \ fanere normal implantate

Ţesut conjunctiv-adipos : normal reprezentat

Motivele internǎrii :

- politraumatism

- hipotensiune arterială

- multiple echimoze şi escoriaţii

Anamneza :

A.H.C : - fǎrǎ importanţǎ

A.P.F : - menarha 13 ani \ douǎ naşteri la termen / menopauza la 50 ani

A.P.P : - apendicectomie la 15 ani \ litiazǎ renalǎ dreaptǎ

Istoricul bolii:

Pacientă în vârstă de 70 de ani, victimă a unui accident rutier se

internează de urgență pentru tratament de specialitate. Pacientă lovită de un

autovehicul, în calitate de pieton.

Diagnostic medical la internare

Şoc hipovolemic hemoragic

b.Analiza şi sinteza datelor

NEVOIA FUNDAMENTALĂ

MANIFESTĂRI DE DEPENDENȚĂ

SURSA DE DIFICULTATE

1. A respira şi a avea o bunǎ circulaţie

- dispnee cu tahipnee(23 R/minut)- tahicardie- puls filiform, frecvent 100 bătăi/minut- T.A 100/60 mmHg

- şoc traumatic hemoragic

2. A bea şi a mânca - inapetență- anxietate

- spitalizare- durere

3. A elimina - oligurie până la anurie- diureza 400 ml/24 h- transpiraţii

- insuficienţă renală

4. A se mişca, a avea o bunǎ posturǎ

- incapacitate de a se mișca- diminuarea forței musculare

- prezenţa şocului și a traumatismelor

5.A dormi, a se odihni - stare depresivǎ- anticiparea evenimentelor negative

- durerea- anxietatea

6. A se îmbrǎca şi dezbrǎca - incapacitate de a-şi mişca membrele superioare şi inferioare- dificultate de a se îmbrăca şi dezbrăca

- durere vie- impotență funcţională

7. A menţine temperatura corpului în limite normale

- transpiraţii reci şi vâscoase- tegumente palide

- şocul traumatic hemoragic

8. A fi curat, îngrijit - incapacitate de a-și satisface și a acorda singură igiena corporală

- durere- dereglări funcţionale

9. A evita pericolele - imobilitate- teamǎ, frică- incapacitate de a efectua singură activități

- stare depresivǎ- prezenţa şocului

10. A comunica -comunicare deficitară cu echipa medicală-dezorientare în timp şi spaţiu

- anxietate- prăbuşirea funcţiilor vitale- incoerenţă

11.A practica religia _ _

12. A se realiza _ _

13. A se recrea - tristeţe- lipsa preocupărilor zilnice

- anxietate- durere

14. A învǎţa - cunoştiinţe insuficiente despre boală- lipsa interesului faţă de a învăţa

- afectarea stării de conştienţă

c.Planificarea, aplicarea şi evaluarea îngrijirilor

PROBEME OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE

AUTONOME DELEGATE

1. Alterarea respirației

și circulației

Pacienta sǎ prezinte

respiraţia şi circulaţia

corespunzǎtor vârstei

şi afecţiunii pe

perioada spitalizǎrii.

- am învǎţat pacienta cum sǎ facǎ

exerciţii de respiraţie

- am mǎsurat T.A. şi pulsul

- am asigurat pacientei un climat de

încredere

- am efectuat pacientei

oxigenoterapie (6 l/h)

Respiraţia este

corespunzǎtoare vârstei :

19 R/minut

Pacienta nu mai este

agitatǎ

T.A. revine aproape de

limitele normale : 110/70

mmHg

2. Alterarea echilibrului

volemic

Pacienta să prezinte o

volemie în limite

normale.

- am supravegheat pacienta

- am calmat pacienta şi i-am mai redus

din anxietate

- am administrat

Dextran 40 perfuzabil

i.v 500 ml

- am administrat

Marisang perfuzabil i.v

450 ml

- am determinat grupa

sanguină şi Rh-ul

pacientei

- am efectuat transfuzii

În urma intervenţiilor

volemia pacientei s-a

îmbunătăţit.

de sânge

3.Disconfort (durere) Pacienta sǎ prezinte o

stare de bine fizic.

- am asigurat repaus la pat

-am asigurat condiţii optime în salon:

temp. 220C, aer curat, fǎrǎ curenţi de aer

şi zgomot, bine luminat

-am educat pacienta sǎ descrie corect

durerea, localizare, iradiere

-am pregǎtit pacienta pentru explorǎri

radiologice

- am administrat

antialgice şi

antispastice:

ALGOCALMIN

2 fl/zi i.m.

PAPAVERINǍ

1 fl/zi i.m.

INDOMETACIN

2 sup/zi

Pacienta susţine că durerea

a scǎzut în intensitate.

4. Eliminări inadecvate

cantitativ și calitativ

Pacienta sǎ prezinte

eliminǎri fiziologice

în limite normale.

- am calculat bilanţul ingesta-excreta

- am cântǎrit zilnic bolnava şi am notat

greutatea în FO

- am administrat un regim bogat în

lichide: supe, compoturi, ceaiuri

diuretice

- am educat pacienta sǎ aibe un regim

hiposodat, hipoprotidic, normoglucidic

- am educat pacienta sǎ nu consume

bǎuturi carbogazoase

- am observat şi notat zilnic diureza

- am asigurat zilnic lenjerie curată de pat

- am recoltat sânge

pentru : HLG, VSH,

Uree,Creatinină,

acid uric, ionogramǎ,

uroculturǎ

- am administrat

perfuzie liticǎ

- ser fiziologic 9% - 500

ml

- Scobutil 1 fl

- Mialgin 1 fl


tulburările urinare s-au

diminuat dar nu au

dispǎrut ;

Pacienta a înţeles

importanţa respec tǎrii

regimului alimentar.

Diureza : 1600 ml/24 h

şi de corp

- am efectuat o igienă riguroasă a

organelor genitale

5. Restricția mișcării

impusă de conduita

terapeutică

Imobilizare pasivă

apoi activă.

- am grijă ca pacienta să aibă o postură

adecvată

- schimb poziția pacientei la 3 ore pentru

a evita escarele de decubit

- am administrat

antialgice: Algocalmin

2 fl/zi i.m

Obiectiv atins.

6. Insomnie Pacienta să prezinte

un somn liniștit.

- am aerisit salonul

- am comunicat cu pacienta pentru a se

liniști

- am administrat

Diazepam 1 tb

În urma intervențiilor

pacienta are un somn

odihnitor.

7. Dificultate de a se

îmbrăca și dezbrăca

Ajutarea pacientei în

scopul satisfacerii

nevoii.

- am ajutat pacienta la efectuarea

integrală a tehnicii

_

Obiectiv realizat.

8. Alterarea stării de

confort


stare de bine;

pregătirea pacientei

preoperator.

- am informat pacienta în legătură cu

intervenţia chirurgicală și i-am obținut

consimțământul

- am efectuat clisma evacuatorie

- am asigurat igiena corporală

- am măsurat și

notat funcțiile vitale

- am efectuat curăţarea, epilarea şi

degresarea zonei unde urma a fi operată

- am transportat pacienta la sala de

operație

- am recoltat sânge

pentru determinarea:

T.C, T.S, Rh, grup

sanguin, glicemie , uree,

creatinină,

transaminaze;

- am efectuat testarea la

anestezic cu xilină 1 %

- la indicaţia medicului

anstezist am administrat

medicaţia preanestezică:

diazepam 1 tb, atropină

3

Pacienta prezintă o stare de

bine.

P=85 pulsatii/min

T.A=125/81mmHg

T=36,9°C

R=18resp./minut

9.Incapacitate în

satisfacerea igienei


igienă riguroasă.

- am efectuat toaleta pe regiuni

- am schimbat lenjeria de pat și de corp -Pacienta are tegumentele

integre.

10. Risc de complicații Pacienta să nu

prezinte complicații.

postoperator:

- am aerisit salonul,iar temperatura să fie

de 18-20°C

- am schimbat lenjeria de pat şi am

- am administrat

algocalmin 1 fl i.m. la

nevoie

- soluție perfuzabilă


pacienta nu prezintă

complicații.

protejat-o cu muşama şi aleză;

- am verificat și pregătit sursa de oxigen,

sondele de aspiraţie, medicaţia şi

soluţiile de perfuzat;

- am supravegheatcu atenţie : faciesul,

comportamentul, funcţiile vitale și

vegetative

- am schimbat pansamentul, poziţia în

pat;

NaCl, glucoză,

Metronidazol

11. Alterarea imaginii

de sine

Pacienta să-și accepte

imaginea de sine.

- am încurajat pacienta să-și

exprime sentimentele,temerile

- am creat o atmosferă relaxată _

Pacienta prezintă o stare de

bine, psihic.

12.Dificultăți în a se

recrea

Diminuarea anxietății. - am purtat conversații cu pacienta

ca să o liniștesc

- am creat o atmosferă relaxantă în

salon

- am administrat

diazepam 1 tb

Obiectiv realizat.

FOAIE DE TEMPERATURĂ ADULŢI

Nume: V. Prenume R.Ziua 3 4 5 6 7

Zile de boalå 1 2 3 4 5

Res

p.

T.A

.

Pul

s

Tem

p

D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S D S

35 30 160 41O

30 25 140 40O

25 20 120 39O

20 15 100 38O

15 10 80 37O

10 5 60 36O

Lichide ingerateDiurezăScauneDietă

Prezentarea cazului II

Culegerea datelor

Numele şi prenumele: P. M \ Vârsta: 27 ani \ Sex: masculin

Stare civilǎ: căsătorit de 3 ani

Domiciliu : Iaşi \ Ocupaţie: Inginer construcţii

Naţionalitate : românǎ \ Religie: catolic

Condiţii de viaţǎ: locuieşte cu soţia şi cei 2 copii într-un apartament cu 3

camere.

Elemente fizice

RH – negative \ Grupa sanguinǎ – A II


Starea generală : alterată



Tegumente si mucoase : palide,uscate şi reci \ fanere normal implantate



- politraumatism

- hipotensiune arterială


Anamneza :

A.H.C : - mama în vârstă de 58 de ani este hipertensivă.

A.P.P : - amigdalectomie la 9 ani

Istoricul bolii :

Pacient în vârstă de 27 de ani, victimă a unui accident de muncă, se

internează în secția de urgențe pentru tratament de specialitate.


Şoc traumatic hemoragic

b.Analiza şi sinteza datelor

NEVOIA

FUNDAMENTALĂ

MANIFESTĂRI DE

DEPENDENȚĂ

SURSA DE

DIFICULTATE

1. A respira şi a avea o bunǎ

circulaţie

- dispnee cu tahipnee(25

R/minut)

- puls filiform, frecvent 110

bătăi/minut

- T.A 95/70 mmHg

- şoc traumatic

hemoragic

2. A bea şi a mânca - inapetență

- anxietate

- spitalizare

- durere

3. A elimina - oligurie până la anurie

- diureza 200 ml/24 h

- transpiraţii reci și vâscoase


4. A se mişca, a avea o bunǎ

posturǎ

- incapacitate de a se mișca

- diminuarea forței musculare

- prezenţa şocului și a

traumatismelor

5.A dormi, a se odihni _ _

6. A se îmbrǎca şi dezbrǎca - dificultate de a se îmbrăca şi

dezbrăca

- durere vie

- impotență funcţională

7. A menţine temperatura

corpului în limite normale

- transpiraţii reci şi vâscoase

- tegumente palide

- şocul traumatic

hemoragic

8. A fi curat, îngrijit - incapacitate de a-și satisface

și a acorda singur igiena

corporală

- durere

- dereglări funcţionale

9. A evita pericolele - imobilitate

- incapacitate de a efectua

singur activități

- stare depresivǎ

10. A comunica - dezorientare în timp şi spaţiu - prăbuşirea funcţiilor

vitale

- incoerenţă


12. A se realiza _ _

13. A se recrea - tristeţe

- lipsa preocupărilor zilnice

- anxietate

- durere

14. A învǎţa - cunoştiinţe insuficiente despre - afectarea stării de

boală conştienţă


AUTONOME DELEGATE

1. Alterarea

respirației și

circulației

Pacientul sǎ prezinte


corespunzǎtor vârstei şi

afecţiunii pe perioada

spitalizăii.

- am învǎţat pacientul cum sǎ facǎ exerciţii

de respiraţie


- am asigurat pacientului un climat de

încredere

- am efectuat pacientului


Respiraţia este

corespunzǎtoare

vârstei : 18 R/minut

T.A. revine aproape de

limitele normale :

115/80 mmH

2. Alterarea

echilibrului

volemic

Pacientul să prezinte o

volemie în limite

normale.

- am supravegheat pacientul

- am calmat pacientul şi i-am mai redus din

anxietate

- am administrat Dextran 40

perfuzabil i.v 500 ml

- am administrat Marisang


- am determinat grupa

sanguină şi Rh-ul pacientului

- am efectuat transfuzii de

sânge


volemia pacientului s-a

îmbunătăţit.

3. Eliminări

inadecvate

cantitativ și

calitativ


eliminǎri fiziologice în

limite normale.


- am cântǎrit zilnic bolnavul şi am notat

greutatea în FO

- am administrat un regim bogat în lichide:

supe, compoturi, ceaiuri diuretice

- am educat pacientul sǎ aibe un regim

- am recoltat sânge pentru :

HLG, VSH, Uree,Creatinină,

acid uric, ionogramǎ,

uroculturǎ

- am administrat perfuzie liticǎ


tulburările urinare s-au

diminuat dar nu au

dispǎrut ;


importanţa respec tǎrii

hiposodat, hipoprotidic, normoglucidic

- am educat pacientul sǎ nu consume bǎuturi

carbogazoase


- am asigurat zilnic lenjerie curată de pat şi

de corp

- am efectuat o igienă riguroasă a organelor

genitale

- ser fiziologic 9% - 500 ml

- Scobutil 1 fl

- Mialgin 1 fl

regimului alimentar.

Diureza : 1500 ml/24 h

4. Restricția

mișcării

impusă de

conduita

terapeutică


postură adecvată.

- am grijă ca pacientul să aibă o postură

adecvată

- schimb poziția pacientului la 3 ore pentru a

evita escarele de decubit

- am administrat antialgice:

Algocalmin 2 fl/zi i.m

Obiectiv atins.

5. Dificultate

de a se îmbrăca

și dezbrăca

Ajutarea pacientului în

scopul satisfacerii nevoii.

- am ajutat pacientul la efectuarea integrală a

tehnicii _

Obiectiv realizat.

6. Alterarea

stării de

confort


stare de bine;

pregătirea pacientului

preoperator.

- am informat pacientul în legătură cu

intervenţia chirurgicală și i-am obținut

consimțământul



- am recoltat sânge pentru

determinarea: T.C, T.S, Rh,

grup sanguin, glicemie , uree,

creatinină, transaminaze;

- am efectuat testarea la

anestezic cu xilină 1 %

Pacientul prezintă o

stare de bine.

P=88 pulsatii/min

T.A=123/81mmHg

T=36,8°C

- am măsurat și



degresarea

zonei unde urma a fi operată

- am transportat pacientul

la sala de operație

- la indicaţia medicului

anstezist am administrat

medicaţia preanestezică:

diazepam 1 tb, atropină 3 ml.

R=18resp./minut

7.Incapacitate

în satisfacerea

igienei


igienă riguroasă.


- am schimbat lenjeria de pat și de corp

_ Pacientul prezintă

tegumente integre.

8. Risc de

complicații

Pacientul să nu prezinte

complicații.

postoperator:

- am aerisit salonul,iar temperatura să fie de

18-20°C

- am schimbat lenjeria de pat şi am protejat-

o cu muşama şi aleză;

- am verificat și pregătit sursa de oxigen,

sondele de aspiraţie, medicaţia şi soluţiile de

perfuzat;



- am schimbat pansamentul, poziţia în pat;

- am administrat algocalmin 1

fl i.m. la nevoie

- soluție perfuzabilă NaCl,

glucoză, Metronidazol


pacientul nu prezintă

complicații.


stare de bine, psihic.

9.Alterarea

imaginii de

sine

Pacientul să-și accepte

imaginea de sine.

- am combătut meteorismul abdominal ;

- am încurajat pacienta să-și exprime

sentimentele,temerile

- am creat o atmosferă relaxată

_

10. Dificultăți

în a se recrea

Diminuarea anxietății. - am purtat conversații cu pacientul ca să-l

liniștesc

- am creat o atmosferă relaxantă în salon

- am administrat diazepam 1 tb Obiectiv realizat.


Nume: P. Prenume: M.Ziua 3 4 5 6 7


Res

p.

T.A

.

Pul

s

Tem

p


35 30 160 41O

30 25 140 40O

25 20 120 39O

20 15 100 38O

15 10 80 37O

10 5 60 36O


Prezentarea cazului III

a.Culegerea datelor

Date relativ stabile:

Numele şi prenumele: S.M. \ Vârsta: 50 ani \ Sex: masculin

Stare civilǎ: căsătorit de 32 ani \ Ocupaţie: pensionar \ Religie: creştin-

ortodox

Condiţii de viaţǎ: locuieşte cu soţia şi o nepoată într-o casă cu 4 camere.

Elemente fizice

RH – pozitiv \ Grupa sanguinǎ – AB IV




Tegumente si mucoase : palide,uscate şi reci

Fanere : normal implantate



- politraumatism


Anamneza :

A.H.C : - mama a murit în urmă cu 2 ani în urma unui infarct de

miocard.

A.P.P : - în urmă cu 2 ani a fost operat de hernie inghinală.

Istoricul bolii :

Pacient în vârstă de 50 de ani, victimă a unui accident rutier se

internează în secția de urgențe pentru tratament de specialitate


Şoc traumatic hemoragic

b.Analiza şi interpretarea datelor

NEVOIA

FUNDAMENTALĂ

MANIFESTĂRI DE

DEPENDENȚĂ

SURSA DE

DIFICULTATE

1. A respira şi a avea o

bunǎ circulaţie

- dispnee cu tahipnee(22 R/minut)

- puls filiform, frecvent 95

bătăi/minut

- T.A 98/68 mmHg

- şoc traumatic

hemoragic

2. A bea şi a mânca - inapetență

- anxietate

- durere

- anticiparea

evenimentelor

negative

3. A elimina - oligurie până la anurie

- diureza 300 ml/24 h


4. A se mişca, a avea o

bunǎ posturǎ

- incapacitate de a se mișca

- diminuarea forței musculare

- prezenţa şocului și a

traumatismelor

5.A dormi, a se odihni _ _

6. A se îmbrǎca şi dezbrǎca - dificultate de a se îmbrăca şi

dezbrăca

- durere vie

- impotență funcţională

7. A menţine temperatura

corpului în limite normale

- transpiraţii reci şi vâscoase

- tegumente palide

- şocul traumatic

hemoragic

8. A fi curat, îngrijit - incapacitate de a-și satisface și a

acorda singur igiena corporală

- durere

- dereglări funcţionale

9. A evita pericolele - teamǎ, frică

- incapacitate de a efectua singur

activități

- stare depresivǎ

10. A comunica - dezorientare în timp şi spaţiu - prăbuşirea funcţiilor

vitale

- incoerenţă


12. A se realiza _

13. A se recrea - tristeţe

- lipsa preocupărilor zilnice

- anxietate

- durere

14. A învǎţa - cunoştiinţe insuficiente despre

boală

- afectarea stării de

conştienţă


AUTONOME DELEGATE

1. Alterarea

respirației și

circulației



corespunzǎtor vârstei şi

afecţiunii pe perioada

spitalizǎrii.

- am învǎţat pacientul cum sǎ facǎ

exerciţii de respiraţie


- am asigurat pacientului un climat de

încredere

- am efectuat pacientului


19 R/minut

Pacientul nu mai este

agitatǎ

T.A. revine aproape

de limitele normale :

123/80 mmHg

2. Alterarea

echilibrului volemic


volemie în limite

normale.

- am supravegheat pacientul

- am calmat pacientul şi i-am mai

redus din anxietate

- am administrat Dextran 40


- am administrat Marisang


- am determinat grupa sanguină şi

Rh-ul pacientului

- am efectuat transfuzii de sânge


volemia pacientului s-

a îmbunătăţit.

3. Eliminări

inadecvate cantitativ

și calitativ


eliminǎri fiziologice în

limite normale.


- am cântǎrit zilnic bolnavul şi am

notat greutatea în FO

- am administrat un regim bogat în

lichide: supe, compoturi, ceaiuri

diuretice

- am educat pacientul sǎ aibe un

- am recoltat sânge pentru : HLG,

VSH, Uree,Creatinină,

acid uric, ionogramǎ, uroculturǎ

- am administrat perfuzie liticǎ

- ser fiziologic 9% - 500 ml

- Scobutil 1 fl


tulburările urinare s-

au diminuat dar nu au

dispǎrut ;


importanţa respec

tǎrii regimului

regim hiposodat, hipoprotidic,

normoglucidic

- am educat pacientul sǎ nu consume

bǎuturi carbogazoase


- am asigurat zilnic lenjerie curată de

pat şi de corp

- am efectuat o igienă riguroasă a

organelor genitale

- Mialgin 1 fl alimentar.

Diureza : 1450 ml/24

h

4. Restricția mișcării

impusă de conduita

terapeutică


postură adecvată.

- am grijă ca pacientul să aibă o

postură adecvată

- schimb poziția pacientului la 3 ore

pentru a evita escarele de decubit

- am administrat antialgice:

Algocalmin 2 fl/zi i.m

Obiectiv atins.

5. Dificultate de a se

îmbrăca și dezbrăca

Ajutarea pacientului în

scopul satisfacerii

nevoii.

- am ajutat pacientul la efectuarea

integrală a tehnicii _

Obiectiv realizat.

6. Alterarea stării de

confort


stare de bine;

pregătirea pacientului

preoperator.

- am informat pacientul în legătură cu

intervenţia chirurgicală și i-am

obținut consimțământul



- am recoltat sânge pentru

determinarea: T.C, T.S, Rh, grup

sanguin, glicemie , uree,

creatinină, transaminaze;

- am efectuat testarea la anestezic

cu xilină 1 %


stare de bine.

P=84 pulsatii/min

T.A=117/81mmHg

T=36,6°C

- am măsurat și



degresarea

zonei unde urma a fi operată

- am transportat pacientul

la sala de operație

- la indicaţia medicului anstezist

am administrat medicaţia

preanestezică: diazepam 1 tb,

atropină 3 ml.

R=18,5resp./min

7.Incapacitate în

satisfacerea igienei


igienă riguroasă.


- am schimbat lenjeria de pat și de

corp

_

Pacientul prezintă

tegumente integre.

8. Risc de

complicații

Pacientul să nu prezinte

complicații.

postoperator:

- am aerisit salonul,iar temperatura să

fie de 18-20°C

- am schimbat lenjeria de pat şi am

protejat-o cu muşama şi aleză;

- am verificat și pregătit sursa de

oxigen, sondele de aspiraţie,

medicaţia şi soluţiile de perfuzat;



vegetative

- am schimbat pansamentul, poziţia în

- am administrat algocalmin 1 fl

i.m. la nevoie

- soluție perfuzabilă NaCl,

glucoză, Metronidazol


pacientul nu prezintă

complicații.

9.Alterarea imaginii

de sine

Pacientul să-și accepte

imaginea de sine.

pat;

- am combătut meteorismul

abdominal ;

- am încurajat pacienta să-și exprime

sentimentele,temerile

_ Pacientul prezintă o

stare de bine, psihic.

10. Dificultăți în a se

recrea

Diminuarea anxietătii. - am purtat conversații cu pacientul ca

să-l liniștesc

- am creat o atmosferă relaxantă în

salon

- am administrat diazepam 1 tb Obiectiv realizat.


Nume: S. Prenume: M.Ziua 3 4 5 6 7


Res

p.

T.A

.

Pul

s

Tem

p


35 30 160 41O

30 25 140 40O

25 20 120 39O

20 15 100 38O

15 10 80 37O

10 5 60 36O


CAPITOLUL VI

EDUCATIA PENTRU SĂNĂTATE

Măsuri de profilaxie primară

Urmăreşte reducerea numărului de cazuri de îmbolnăvire prin educarea

populaţiei de a preveni traumatismele provocate de accidentele rutiere. Educarea

copiilor in scoli pentru a preveni accidentele traumatice.

Măsuri de profilaxie secundară

Aplicarea în timp util a măsurilor generale de tratament: utile atât în

ambulator, cât si în spital, asigură evoluţie favorabilă fără complicaţii:

- asigurarea permeabilităţii căilor respiratorii , inclusiv manevre de

resuscitare cardiorespiratorie, (respiratie artificială, masaj cardiac extern);

- administrarea de oxigen : 4-6 1/min;

- caracterizarea a uneia sau a mai multor căi pentru perfuzie i.v., inclusiv

pentru măsurarea P.V.C.

- poziţia bolnavului în functie de etiologie:

- în socul hipovolemic, decubit dorsal în usor Trendelemburg , pentru a

creste afluxul de sânge la creier;

- în ambulator si pe timpul transportului instituirea terapiei de resuscitare

volemică, solutii macromoleculare; dextran 70 sau 40 în ser fiziologic 20 ml pe

kg, 15-30 min i.v.;

- aspiratie gastrică prin sondă, suprimarea alimentatiei orale, initierea

corectiei acidozei metabolice NaHCO3 42% 2-3 mEq pe kg în p.e.v (administrat

în părti egale cu glucoză 5%);

- introducerea unui cateter vezical pentru urmărirea debitului urinar,

minim 1ml pe kg pe oră perfuzie renală adecvată;

- încălzire moderată si treptată a extremitătilor ( pernă electrică, sticlă cu

apă caldă, incubator, pături );

- monitorizarea principalelor semne vitale cu consemnarea orară ;

Măsuri de profilaxie tertiară: se realizează prin acţiuni destinate

diminuării incapacităţilor funcţionale ale bolnavilor şi prevenirea apariţiei

complicaţiilor.

74765468 Soc Hipovolemic

Documents

Transcript of 74765468 Soc Hipovolemic