Noţiuni de sintaxă

Textul este ansamblul de enunţuri orale sau scrise, care au între ele o legătură de sens şi sunt produse de emiţător cu intenţia de a comunica. Uneori, este denumit şi cu termenul de discurs.

Fraza este un enunţ alcătuit din două sau mai multe propoziţii.Propoziţia este un enunţ cu un singur predicat. După rolul în frază, propoziţia este:●principală – când nu depinde de altă propoziţie;●secundară sau subordonată – când depinde de altă propoziţie.

Propoziţia regentă este propoziţia de care depinde o propoziţie subordonată. De fapt, propoziţiile subordonate depind de un anumit cuvânt din regentă, numit element regent. Propoziţia regentă poate fi principală sau secundară.

După alcătuire, propoziţia este: ●simplă – formată din predicat şi subiect (sau numai dintr-o parte

principală de propoziţie); ●dezvoltată – formată din predicat, subiect şi măcar o parte

secundară de propoziţie. După aspect, propoziţia este: ●afirmativă – cu predicatul exprimat prin verb (sau altă parte de

vorbire) la forma afirmativă; ●negativă – cu predicatul exprimat prin verb (sau altă parte de

vorbire) la forma negativă.După scopul comunicării, propoziţia este: ●enunţiativă – când dă o informaţie; ●interogativă – când cere o informaţie.După conţinutul ei, cel mai frecvent, propoziţia enunţiativă este: ■propriu-zisă – când exprimă un fapt real şi se construieşte cu

un verb la modul indicativ; ■optativă – când exprimă o dorinţă şi se construieşte cu un verb

la modul condiţional-optativ sau, mai rar, la modul conjunctiv; ■imperativă – când exprimă o poruncă, un îndemn sau o

rugăminte şi se construieşte cu un verb la modul imperativ.După conţinutul ei, cel mai frecvent, propoziţia interogativă este: ■propriu-zisă – când cere o informaţie despre o acţiune reală şi

se construieşte cu un verb la modul indicativ; ■optativă – când cere o informaţie în legătură cu o dorinţă şi se

construieşte cu un verb la modul condiţional optativ sau conjunctiv.

Atât propoziţiile enunţiative cât şi propoziţiile interogative pot fi: ●exclamative şi neexclamative.

Relaţiile sintactice sunt: relaţia de interdependenţă – care se stabileşte între predicat şi subiect prin prezenţa simultană şi obligatorie a celor doi constituenţi în acelaşi context; predicatul impune părţii de vorbire prin care se exprimă subiectul cazul nominativ, iar subiectul impune verbului prin care se exprimă predicatul acordul; relaţia de coordonare - care se stabileşte între părţi de propoziţie de acelaşi fel şi între propoziţii de acelaşi fel (principale sau secundare, cu acelaşi regent); relaţia de subordonare – care se stabileşte între părţi secundare de propoziţie şi un element regent şi între o propoziţie secundară şi regenta ei.

Mijloacele de realizare a relaţiilor sintactice sunt:●Flexiunea – apare în propoziţie şi se referă la forma pe care o ia

cuvântul în vorbire pentru a exprima o poziţie sintactică; marchează raportul dintre subiect şi predicat, precum şi raportul dintre o parte secundară de propoziţie şi regentul acesteia; în propoziţia Racheta zboară, verbul cu funcţia sintactică de predicat este acordat în persoană şi număr cu subiectul, căruia îi impune cazul nominativ. În propoziţia Dau băiatului un sfat, substantivul băiatului este în cazul dativ,fiind complement indirect, iar substantivul un sfat, în cazul acuzativ, fiind complement direct.

Joncţiunea – apare în propoziţie şi în frază şi se referă la realizarea legăturii dintre părţile de propoziţii prin elemente de relaţie; acestea sunt:

a. prepoziţii şi locuţiuni prepoziţionale – pentru relaţia de subordonare dintre părţile secundare de propoziţie şi elementul lor regent: Aeromodelul de aluminiu zbura în jurul casei; în această situaţie, se poate combina cu flexiunea;

b. conjuncţii şi locuţiuni conjuncţionale coordonatoare – pentru relaţia de coordonare dintre părţi de propoziţie de acelaşi fel sau dintre propoziţii de acelaşi fel: Am cumpărat cărţi, precum şi reviste, / dar nu le-am citit încă. /;

c. conjuncţii şi locuţiuni conjuncţionale subordonatoare – pentru relaţia de subordonare dintre o propoziţie secundară şi regenta ei: Merg la biblioteca şcolii / ca să mă documentez / chiar dacă nu găsesc totdeauna toate cărţile necesare. /;

d. pronume şi adjective pronominale relative şi nehotărâte – pentru relaţia de subordonare dintre o propoziţie secundară şi regenta ei: Oricine învaţă noţiunile / care sunt predate de profesor / va şti la examen. /

e. adverbe relative şi nehotărâte – pentru relaţia de subordonare dintre o propoziţie secundară şi regenta ei: Merg / unde doreşti./

●Juxtapunerea – apare în propoziţie şi în frază şi constă în alăturarea părţilor de propoziţie de acelaşi fel sau a propoziţiilor, fiind marcată în scris, de obicei, prin virgulă: Am aşezat pe birou cărţile, caietele, creioanele, / am măturat,/ am şters geamurile / şi am aerisit. /; exprimă cel mai frecvent o relaţie de coordonare; uneori, este folosită pentru subordonare, Ca în cazul apoziţiei: El este Dan, prietenul meu.

●Topica – apare în propoziţie şi în frază şi se referă la ordinea cuvintelor în propoziţie şi a propoziţiilor în frază; limba română are o topică relativ liberă; serveşte la recunoaşterea apoziţiei faţă de termenul regent care este antepus (Profesorul Ionescu este sever. Ionescu, profesorul este sever.) şi, uneori, la diferenţierea subiectului de numele predicativ, care urmează verbului copulativ (Ion este prietenul meu. Prietenul meu este Ion.)

●Intonaţia – apare în propoziţie şi în frază şi se referă la variaţia de înălţime a vocii, fiind un mijloc fonetic de realizare a relaţiilor sintactice; diferenţiază subiectul de numele predicativ, chiar dacă acesta este antepus verbului copulativ ( Ionescu este profesorul meu.)

●Pauza – apare în propoziţie şi în frază şi se referă la întreruperea vorbirii, fiind, împreună cu intonaţia, un mijloc fonetic de realizare a relaţiilor sintactice; poate marca absenţa unui predicat (El a mers acasă şi ea, în oraş.) sau prezenţa unor părţi de propoziţie izolate de restul enunţului (Dana, harnică, a făcut repede exerciţiile.).