Curtea Internaţionalǎ de JustiţieCazul privind activitǎţi militare şi paramilitare în Nicaragua şi contra acesteia

Nicaragua c. S.U.A.(1986)

În 1981, Nicaragua a sesizat Curtea Internaţionalǎ de Justiţie, pe baza declaraţiei unilaterale reglementate de articolul 36 (2) din Statutul Curţii, solicitând instanţei sǎ declare cǎ anumite activitǎţi militare şi paramilitare ale SUA împotriva acesteia erau neconforme cu dreptul internaţional. Litigiul dintre cele douǎ state s-a nǎscut pe fondul intenţiei SUA de a rǎsturna guvernul sandinist de la Managua (comunist), care s-a instaurat la putere în 1979-1980.

Elementele de fapt care au putut fi probate de Nicaragua (cu mijloace de probǎ precum materiale de presǎ, martori, declaraţii oficiale ale unor demnitari americani) au constat din: 1. Preşedintele S.U.A. a autorizat agenţii guvernamentale sǎ plaseze mine în mai multe porturi ale statului Nicaragua;2. Aeronave militare ale S.U.A. au survolat teritoriul statului Nicaragua (pǎtrunzând în spaţiul aerian al acesteia);3. S.U.A. a instituit o blocadǎ economicǎ în raport cu Nicaragua;4. S.U.A. au finanţat, antrenat şi echipat un grup de forţe paramilitare, numite „contras”, care luptau pentru rǎsturnarea guvernului sandinist.

Nicaragua a susţinut cǎ aceste acte reprezintǎ încǎlcǎri flagrante ale Cartei O.N.U., Cartei Organizaţiei Statelor Americane (O.A.S.) şi a principiilor elementare ale dreptului internaţional.

SUA au susţinut, în primul rând, cǎ instanţa nu este competentǎ sǎ judece litigiul, deoarece o rezervǎ conţinutǎ de declaraţia prin care S.U.A. recunoşteau competenţa Curţii Internaţionale de Justiţie prevedea faptul cǎ instanţa nu va judeca pe baza unui tratat multilateral decât în cazul în care toate pǎrţile la acel tratat declarǎ cǎ vor accepta hotǎrârea Curţii. În decizia pronunţatǎ asupra competenţei sale, Curtea Internaţionalǎ de Justiţie a reţinut cǎ are competenţǎ sǎ judece litigiul, dar nu va putea aplica în speţǎ tratatele multilaterale. S.U.A. nu s-a prezentat la pledoaria oralǎ, transmiţând Curţii doar memoriul scris.

SUA au susţinut cǎ :1. activitǎţile lor sunt motivate de dreptul colectiv la autoapǎrare. Astfel, S.U.A. au probat cǎ grupuri paramilitare susţinute de statul Nicaragua (în special prin livrarea de arme) acţionau la graniţa cu statul Honduras – ceea ce îndreptǎţeşte S.U.A. sǎ rǎspundǎ, în apǎrarea statului Honduras, cu acţiuni militare legitimate de dreptul la autoapǎrare.2. acţiunile lor sunt motivate şi de un drept de intervenţie democraticǎ, legitimat de faptul cǎ guvernul Nicaraguan s-a angajat, prin Pactul pentru Pace din cadrul O.A.S., sǎ organizeze alegeri libere şi sǎ respecte drepturile fundamentale ale omului.3. forţele „contras”, S.U.A. au arǎtat cǎ acele forţe acţionau independent şi, prin urmare, nu le este imputabilǎ acţiunea acestora.

Ce va decide Curtea în raport cu situaţia de fapt şi argumentele pǎrţilor?

A. Curtea respinge exceptia de necompetenta si va judeca aplicand Carta ONU si principiile cuprinse in aceasta, neavand relevanta ca aceleasi principii sunt introduse si in tratat. Intr-adevar, Curtea nu va aplica în speţǎ tratatele multilaterale din cauza rezervei a SUA, dar o astfel de rezerva nu reprezinta o piedica pentru exercitarea jurisdictiei curtii, instanta urmand sa aplice celelalte izvoare si nu tratatele multilaterale.

B. Principiile incalcate : Curtea a spus ca SUA este culpabila, Nicaragua facand proba prejudiciilor.

1. Plasarea de mine in mai multe porturi din Nicaragua, la autorizarea Presedintelui SUA – incalcarea pp. nerecurgerii la forta sau la amenintarea cu forta (forta= orice act de violenta sau

1

constrangere, nu doar forta militara, ci si presiunea politica, economica etc) si prin atacurile succesive din 83-84, al pp neinterventiei in treburile interne si al inviolabilitatii suveranitatii.

3. Restrictiile economice- curtea nu se pronunta spunand ca nu este de competenta sa. 2. Survolarea – SUA a incalcat pp inviolabilitatii suveranitatii altui stat4. Contras – incalcarea pp neamestecului in treburile interne – antrenarea, armarea,

echiparea, finantarea si aprovizionarea fortelor contras sau incurajarea, sprijinirea si ajutorul militar si paramilitar in si impotriva Nicaraguei = incalcare a obligatiei internationale de a nu interveni in treburile interne ale unui stat, care tin exclusiv de competenta sa – sistemul politic comunist. Dreptul de interventie democratica nu justifica acest amestec.

1.Simpla utilizare de armament nu poate duce la un comportament culpabil din partea Nicaraguaei, chiar la granita cu Honduras.

Legitima aparare trebuie sa produca impotriva unui atac, inexistent din partea Nicaraguei, iar pentru ca dreptul la autoaparare colectiva sa fie exercitat licit, statul El Salvador trebuia sa se declare prejudiciat si, in acest context, sa solicite interventia SUA, fapt ce nu s-a intamplat.

Istoria relaţiilor dintre Imperiul A şi Regatul B a fost una dificilă, între cele două state având loc, în ultimii 200 ani, o serie de războaie. După aderarea celor două la Carta ONU a mai avut loc un sigur incident, şi anume când o un grup de mercenari susţinuţi financiar de Regatul B pătrund pe teritoriul Imperiului A şi dau foc mai multor hectare de porumb de pe teritoriul Imperiul A. Reacţia Imperiului A a constat în lansarea unei invazii armate asupra Regatului B. Poate fi justificată această reacţie prin invocarea dreptului inerent al statelor la auto-apărare?

Nu, deoarece asupra sa nu a avut loc un atac armat şi oricum reacţia sa a fost disproporţionată;

2