BLOCAJE IN COMUNICAREA DIDACTICA ŞI MODALITĂŢI DE DEPĂŞIRE A ACESTORA

EDUCATOARE: BERARU ELENAGPN „LIZUCA”-FALTICENI

O posibilă definire a comunicării didactice se poate structura pe ideea ca aceasta este o comunicare instrumentala,direct implicata in susţinerea unui proces sistematic de învăţare.

D Salavastru(2004 p 190) configurează un sens aproximativ al comunicării didactice arătând ca „avem de-a face cu o comunicare didactica atunci când, in mod organizat si in instituţii specializate, persoane cu o pregătire speciala transmit cunoştinţele , formează deprinderi si atitudini , iniţiază activităţi in vederea educării tinerei generaţii”.Randamentul comunicării didactice nu se reduce la formularea conţinuturilor verbale, prin orientările lor atitudinale, pozitive, neutre sau negative, profesorul si elevul potentează sau frânează comunicarea, sporesc sau anulează conţinuturile didactice propuse.

O comunicare complexa (V, PV, NV) convergenta, uşurează îndeplinirea unor sarcini diferite. Folosirea multicanalităţii in transmiterea si receptarea mesajului facilitează prelucrarea si reţinerea unei mari cantităţi de informaţii si, in acelaşi timp sporeşte varietatea si atractivitatea actului de comunicare.D. Salavastru încearcă o delimitare a termenilor comunicării didactice si comunicării educaţionale , arătând ca a comunica, pentru a fi didactica, trebuie sa îndeplinească o serie de condiţii:

− „comunicarea trebuie sa fie un act intenţionat, iar intenţia sa vizeze schimbări in cunoaşterea, afectivitatea, comportamentul sau acţiunea celui ce receptează comunicarea;

− Comunicarea trebuie sa se desfăşoare intr-un cadru organizat si sa se deruleze după anumite principii de eficienta paideica ( in privinţa formarii celuilalt)

− In general, dar nu exclusiv, o astfel de comunicare se desfăşoară in anumite instituţii specializate (şcoala , universitate), preocupate si de buna organizare a comunicării in cadrul lor;

− Eficienta comunicării trebuie sa fie supusa in raport cu un ideal stabilit de modul de organizare a actului”.

Aşadar, orice forma de comunicare didactica este si o forma de comunicare educaţionala, întrucât profesorii exercita un tip de influenta si produc schimbări elevilor.A fi cadru didactic înseamnă a avea cunoştinţe de specialitate temeinice dar si capacitatea de a le „traduce”.Schema comunicării didactice cuprinde ( I. Radu):

− Factorii comunicării cadru didactic-elevi (emiţători-receptori)

1

− Distanta dintre agenţi si dispoziţia lor, elemente definitorii pentru caracterizarea canalului de transmitere;

− Diversitatea de tipuri de coduri utilizate (sunet, gest, imagine, mimica, postura)

− Unitatea intre comunicarea verbala, paraverbală, nonverbală, accentul cazând in funcţie de situaţie pe una din ele)

− Diversitatea de canale de comunicare (auditiva, vizuala, tactila)− Existenta a doua circuite pentru conexiunea inversa: de la elev la

profesor ( feed-back I) si de la profesor la elev ( feed-back II) Feed-back I – reglează comportamentul didactic al profesorului Feed-back II – reglează comportamentul elevului ( adaptarea unui

comportament adecvat)− Prezenta unor factori perturbatori (zgomote), a unor factori de

distorsiuni care perturba învăţarea şcolara.

Specificul comunicării didactice este dat de următoarele elemente:− Este contrata de dimensiunea cognitiva si pe cea explicativa, pe

înţelegerea mesajului transmis− Este structurata conform unei logici pedagogice fără a se neglija

criteriul ştiinţific si fără a se încălca logica ştiinţei− Cunoaşterea fenomenului de redundanta ca variabila, indirect calitativa

fiind expresia existentei unei structuri informaţionale transformate didactic (Neacsu I.)

− Se realizează prin combinarea comunicării orale cu cea scrisa, cu particularităţile de ritm, forma, conţinut (ritmul comunicării scrise e de 6 ori mai lent ca al comunicării orale)

− Poarta amprenta particularităţilor de personalitate ale cadrului didactic care va accentua o dimensiune sau alta a comunicării dar si a elevilor cărora li se adresează

L. Iacob (1998 p1830 prezintă sintetic câteva criterii de clasificare a comunicării, pentru comunicare didactica fiind semnificative criteriile:

• in funcţie de cadrul folosit: comunicare verbală comunicarea paraverbală comunicarea nonverbală comunicarea mixta

• in funcţie de finalitatea actului comunicativ comunicarea accidentala comunicarea subiectiva comunicarea instrumentala

2

Comunicarea didactica este o comunicare instrumentala convergenta, implicata direct in susţinerea unui proces sistematic de învăţare si care presupune cu necesitate existenta celor doua conexiuni inverse (R-E, E-R) prezentate in schema comunicării didactice, este vorba de retroacţiuni ale comunicării didactice (feed-back-ul I si feed-back-ul II).Reuşita in comunicare didactica impune sa nu se neglijeze blocajele comunicării didactice.D. Salavastru arata ca barierele care stau in faţa comunicării didactice sunt de o mare diversitate si le sistematizează in funcţie de natura elementului structural afectat intr-o relaţie de comunicare:

− blocajele determinate de caracteristicele persoanei angajate in comunicarea didactica

− blocajele determinate de relaţiile social-valorice existente intre participanţii la relaţia de comunicare didactica

− blocajele determinate de canalul de transmitere− blocajele determinate de particularităţile domeniului in care se

realizează comunicarea didacticaIn învăţământul preşcolar educatoarea stabileşte relaţii la grupa la nivel informal si formal , uzând accentuat de competenta sa psihosociala. Dat fiind vârsta copiilor relaţiile comunicaţionale ale educatoarei copii trebuie sa fie optim pozitive.

Totuşi exista uneori o serie de bariere care duc la blocaje in comunicare. Acestea sunt generate fie de existenta unor competente ale educatoarei, fie de unele probleme ale copiilor. Dintre acestea din urma vom menţiona in continuare câteva aspecte.• Barierele in comunicare pot fi de natura fizica: deficiente verbale , auditive,

de amplasament, de durata a activităţii. Copilul care are deficiente de vorbire, pe care nu si le-a corecta pana la 5 ani, este mai puţin comunicativ din cauza ca stâlceşte cuvintele si stârneşte amuzamentul celorlalţi copii, care cu greu se abţin sa nu facă comentarii maliţioase. In acest caz este nevoie de foarte multa munca a educatoarei, atât pentru a corecta deficienta , cat si pentru a-i convinge pe copii sa nu mai rada când altul greşeşte.

• Barierele semantice: vocabular sărac, conotaţii emoţionale ale unor cuvinte; trebuie sa ţinem seama de experienţa copilului legata de tema pe care o desfăşuram. Daca preşcolarul nu are cunoştinţe minime legate de tema respectiva , atunci nu va participa activ la desfăşurarea activităţii pentru că nu va înţelege mare lucru din ceea ce facem si nu vom putea comunica cu el. de aceea , noi trebuie sa ne planificam activităţile in funcţie si de experienţa de viata a copilului, de trebuinţe si necesităţi.

• Emoţiile reprezintă o alta bariera in comunicare. Emoţia puternica este răspunzătoare de blocarea aproape completa a comunicării. Pentru a comunica cu un copil emotiv trebuie ca educatoarea sa fie atenta , in primul rând, la tonul folosit, copilul sa simtă căldura in glas, apropiere faţa de el, susţinere si încurajare. Trebuie sa ascultam copilul ori de cate ori doreşte sa ne spună ceva,

3

sa-l facem sa se simtă important, sa simtă ca suntem alături de el tot timpul, pentru ca altfel se va închide in sine si nu vom mai putea comunica. El trebuie încurajat, lăudat, recompensat.

• Timiditatea este o alta bariera întâlnita. Persoanele timide se pot simţi in incapacitate de comunicare si, ca urmare, apar mari rezerve in ceea ce priveşte stabilirea unei relaţii sau a unui dialog. Sarcina educatoarei este de a-l face pe copilul timid sa aibă încredere in forţele proprii, sa-si spun aparerea, sa se deschidă. Aceasta o putem face încurajându-l si felicitându-l atunci când răspunde, corectându-i greşelile fără sa fie ridiculizat de câtre colegi, având o atitudine pozitiva faţa de el, pentru a-i trezi interesul pentru ceea ce face.

• Lipsa de cunoaştere constituie o alta bariera in comunicare. Este dificil sa comunicam cu cineva ale cărui cunoştinţe asupra unui subiect de discuţie sunt mult mai reduse. Unii copii vin la grădiniţa cu un volum mic de cunoştinţe, informaţii, chiar la vârsta de 5-6 ani. De aceea este necesara apropierea copilului de obiectele pe care nu le cunoaşte, prin folosirea lor ori înlocuirea acestora cu nişte imagini reper ori cu simboluri (la jocurile didactice, lecturi după imagini, povestiri) trezind astfel interesul copilului pentru tema respectiva.

• Lipsa de interes este una dintre cele mai mari bariere ce trebuie depăşite si care duca la blocaj in comunicarea didactica. Educatoarea trebuie sa acţioneze cu abilitate pentru a direcţiona mesajul astfel încât sa corespunda intereselor si nevoilor copilului.

Este foarte important ce ii spunem copilului (mesajul , informaţia), dar si folosirea unui material didactic expresiv, adecvat temei si vârstei, din punct de vedere estetic. Este important modul de organizare a activităţii, precum si explicarea clara si pe îndelete a temei, deoarece copilul trebuie sa înţeleagă sarcinile pe care le are si sa dorească sa răspundă sau sa poarte un dialog cu educatoarea sau cu un coleg din grupa. De exemplu, la o activitate de repovestire, un copil care are un vocabular sărac sau o exprimare deficitara, nu va dori sa redea un fragment din povestire, dar la o dramatizare, care se desfăşoară pe baza de dialog intre personaje, interesul lui va fi mult mai mare. Deci vom solicita copilul in funcţie de interes, dar si de posibilităţile lui intelectuale, încurajându-l pentru a căpăta încredere in forţele lui.Pentru a avea o mai buna comunicare cu copii, educatoarea trebuie sa aibă o vorbire expresiva, gestica corespunzătoare, capacitate de demonstraţie logica si argumentaţie, sa folosească un vocabular care sa fie pe înţelesul tuturor copiilor, sa aibă capacitatea de a antrena copiii intr-un dialog ori de cate ori este nevoie.

Comunicativitatea didactică presupune o buna cunoaştere psihologica a copilului, adaptarea la nivelul de cunoaştere si înţelegere a copilului.Din cele expuse reiese clar ca relaţia de comunicare la clasa si cooperarea copilului la activitatea didactica depind mai mult de aspectul comunicării

4

educatoarei (modul cum comunica), decât aspectul pur informaţional (ce comunica).Educatoarea trebuie sa aibă o atitudine pozitiva faţa de toţi copii, sa accepte greşelile fără sa ridiculizeze sau sa permită ridiculizarea, sa iniţieze si sa sensibilizeze individul in raport cu posibilităţile de care dispune, sa fie corecta, sa fie creativa si inventiva, sa felicite, sa încurajeze si sa-i recompenseze pe copii. Numai aşa copilul se deschide sincer câtre educatoare, devine, mai receptiv la dialog, reuşeşte sa pună întrebări, ajunge nestingherit la cooperare comunicaţionala.

Copilul învăţa in grădiniţa sa exploreze lumea înconjurătoare, sa o analizeze, sa pună întrebări in legătura cu aspectele întâlnite, sa facă predicţii pe baza datelor culese, sa îşi exprime opinii şi stări sufleteşti şi sa iniţieze acţiuni. In acest context, evoluţia ulterioara a copilului este determinata cu precădere de măestria şi tactul educatoarei in procesul didactic. Aşadar, grădiniţa influenţează dezvoltarea individuala a copilului şi acolo unde familia cooperează cu educatoarea, progresele sunt rapide şi învăţarea este de durata. Învăţarea problematizata. Aplicata ştiinţific, ii ajuta pe copii sa dobândească cunoştinţe, deprinderi şi comportamente noi necesare in rezolvarea problemelor multiple cu care vin in contact in procesul de investigare şi cunoaştere a mediului înconjurător.Cel mai eficient mijloc prin care copiii iau contact cu lumea, înţeleg evenimentele din jur şi învăţa din ele este, fără îndoiala, jocul. Utilizarea şi dezvoltarea limbajului fac parte integranta din acest proces. Jucându-se, copilul exersează înţelegerea prin comunicare, îşi dezvolta capacitatea de discriminare, de judecata, imaginează şi formulează verbal atât realul cat şi imaginarul. Setul de imagini care ilustrează o situaţie de mediu (poluarea, vremea in diferite anotimpuri) este un prilej cu care educatoarea ii va conduce pe copii câtre extragerea unor ideii sugerate de imagini, copii pot fi antrenaţi in alcătuirea unui scenariu legat de tema mare sugerata de imaginile prezentate, scenariul ce poate fi consemnat in jurnalul grupei. Dramatizările sunt cele care pot solicita copii sa realizeze afişe şi postere prin care sa facă cunoscute preocupările şi cunoştinţele lor sau prin care sa atragă atenţia celor din jur cu privire la un aspect pozitiv sau negativ înregistrat in relaţia omului cu mediul( exemplu: afişe prin care locatarii sa fie atenţionaţi sa protejeze spatiile verzi). De asemenea copii pot fi provocaţi sa redea situaţia dramatizata in benzi desenate simple cu conţinut optimist sau comic.

Copiilor le place sa privească ilustraţiile viu colorate. Iată ca biblioteca le poate oferi prilej de a-şi îmbogăţi cunoştinţele , dar şi de a cunoaşte lucruri noi cu care nu poate intra in contact direct (polul nord, jungla, cosmos). Copiilor le place sa clasifice imaginea unor obiecte, fenomene. Prin jocuri de masa, jocuri didactice, se clasifica, sortează, asociază obiecte, imagini, in funcţie de mediul de viata favorabil, nefavorabil. Aceste exerciţii repetate dezvolta capacităţile copiilor de a descoperi factorii prezenţi in medii care ii influenţează pozitiv sau negativ. Grădiniţa oferă prilejul satisfacerii curiozităţii de a descoperi modul in care se dezvolta o planta, cerul in diferite momente ale zilei, iar spre sfârşitul

5

prescolarităţii, copii reuşesc sa-şi imagineze făcând diverse predicţii ( cum ar arata viata pe alte planete).

Organizarea in grădiniţa a expoziţiilor tematice cu colecţii de diferita materiale didactice care in funcţie de interesul manifestat de copil, de tematica parcursa pot fi cercetate şi descoperite informaţii preţioase care rămân stocate in reprezentări ce se reactualizează, se îmbogăţesc ori de cate ori le reîntâlnesc sub alta forma.Comentarea fotografiilor din albumul personal constituie conţinutul temei „cat am crescut” prin care copilul conştentizează evoluţia sa. Grădiniţa reprezintă mediul cel mai favorabil dezvoltării copilului din punct de vedere psiho-fizic. De aceea fotografiile la „serbare” sunt comentate şi sub aspectul relaţiilor ce se stabilesc intre copii: de comunicare, dejoc, de întrajutorare, de exprimare a unor stări afective (mulţumire, mirare).

Posterul-ansamblu de fotografii aranjate sub forma unui colaj, constituie un mijloc de educaţie pentru mass-media şi comunicare prin care se realizează activităţile dorite (lectura după imagini, memorizarea). Posterul constituie o modalitate prin care se comunica ceva şi are scopul de a face cunoscut, de a-i crea popularitate. Înregistrările video reprezintă cel mai bine evoluţia copiilor de la primele mişcări, gesturi, pana la participarea in cadrul unor concursuri, serbări, festivaluri, care este o evoluţie in timp şi spaţiu pe care copiii o sesizează cu uşurinţa, o comentează, o înţeleg, acestea putând fi folosite in cadrul jocului de descoperire „cum eşti tu”.

Revistele, ziarele pot intre in colecţia grădiniţei şi pot deveni o sursa de cunoaştere, ori de cate ori apare cate o noutate, se analizează se compara şi se discuta curiozităţile. Machetele confecţionate de copii pe diferite teme (harta tarii, oraşul meu, grădiniţa, formele de relief) ajuta copii sa îşi îmbogăţească cunoştinţele despre elementele din natura prin jocurile, povestirile, curiozităţile cunoscute anterior.Ce poate fi mai frumos decât sa crezi in jocurile bazate pe ştiinţa, sa ştii sa utilizezi materialele didactice existente, sa faci eforturi pentru a le procura prin împrumut, donaţii, autofinanţare, sponsorizări, iar copiii, prin contactul direct cu diversitatea de obiecte sa descopere prin efort propriu, sa analizeze, sa compare, sa înveţe sa le utilizeze corect, sa le păstreze, sa ia atitudine faţa de cei care încalcă regulile de comportare.

Vocabularul copiilor se îmbogăţeşte, se flexibilizează cu denumirea obiectelor, a parţilor componente, cu noi substantive, adjective, adverbe, iar analizatorii se perfecţionează. Acesta este rolul activităţilor prin care folosim mijloace diferite pentru a realiza o buna comunicare reuşind sa depăşim unele bariere.

6