Bariere si clivaje in comunicare

7/16/2019 Bariere si clivaje in comunicare

http://slidepdf.com/reader/full/bariere-si-clivaje-in-comunicare 1/19

Universitatea de Stat de Medicină i Farmacieș

Nicolae Testemi anuț

Catedra de Filosofie i Bioeticăș

Ursu Dumitru

Bariere şi clivaje în comunicarea interpersonală,profesională , interculturală. Eticheta în diferiteculturi.

Referat la

” tiin ele Comportamentului”Ș țal studentului gr.1103 ,

Coordonator tiin ific:Ș ț

dr. în filos., conf. univ.,A. E anuș

Chi inău * 2013ș



I.Bariere i clivaje în comunicareș

Comunicarea nu are loc într-un mediu steril, omogen şi protejat, ci, dimpotrivă, într-un mediu

încărcat de influenţe dintre cele mai diverse: de la influenţele naturale la cele sociale şi culturale, de la

cele individuale la cele de grup şi de masă, de la cele tehnice şi organizatorice lacele logice şi

lingvistice, de la cele obiective la cele subiective etc. Aceste influenţe merg de la simpla întârziere sau

cosmetizare a informaţiei, până la completa denaturare sau chiar pierderea definitivă a acesteia. Pentru

omul contemporan, asupra căruia presiunea informaţională este din ce în ce maiputernică,cunoaşterea şi

contracararea factorilor, care generează influenţarea negativă acomunicării, reprezintă o cerinţă majoră.

Considerată printre cele mai importante aptitudini,aptitudinea de comunicare cuprinde şi o componenta

care ţine de capacitatea de a proteja comunicarea de influenţele negative.Unii autori din domeniul

ştiinţelor comunicării grupează factorii care influenţează negativ comunicarea sub denumirea de“bariere de comunicare” (Samuel C. Certo, Niki Stanton), alţii sub denumirea de “zgomot” (Shanon-

Weaver, Denis McQuail). Întrucât majoritatea autorilor au adoptat termenul de bariere de comunicare,

voi utiliza şi eu aceasta accepţiune.

Asadar, în comunicare, intervin diverse obstacole i anume:ș

a.bariere fizice (distanta, spa iul);ț

b.bariere sociale (concep ii diferite despre viata, Scheaunele diferit);ț

c.bariere gnoseologice (insuficiente ale experientei, volum precar de cunoa tere, dezvoltareaș

redusa a gândirii);d.bariere socio-psihologice (obiceiuri, tradi ii, prejudeca i);ț ț

Sau, după o alta clasificare:a. bariere geografice (distanta în spa iu);ț

v. bariere istorice (informa ia este invers propor ionala cu timpul care desparte un anumit eveniment deț ț

comunicarea despre el);

c. bariere statalo-politice (în func ie de regimul politic care nu permite circula ia informa iei pe o scaraț ț ț

mai larga);

s. bariere economice (lipsa mijloacelor financiare);

e. bariere tehnice (lipsa tehnicii care sa accelereze circula ia informa iei);ț ț

g. bariere lingvistice (slaba cunoa tere a limbilor străine);ș

g. bariere psihologice (particularită ile percep iei, memoriei, convingerilor, precum i a celorlalteț ț ș

caracteristici ce in de personalitate);ț

g. bariere de rezonanta (informa ia nu corespunde întotdeauna nevoilor individului, nu intra înț

„rezonanta” cu acestea).

Se observa ca exista o multitudine de factori care pot sa se transforme in „bariere” in calea comunicarii.

Nicki Stanton considera ca „individualitatea noastra este principala bariera in calea comunicarii”. Prin



aceasta afirma ie, consideram ca autorul se refera în primul rând, la faptul ca adultul – spre deosebireț

de copil – se „osifica” în prejudecă ile (angoasele) sale. Diferen ele de percep ie sunt, după opinia luiț ț ț

Stan ton, doar rădăcina altor bariere de comunicare: „Modul în care noi privim lumea este influen at deț

experientele noastre anterioare, astfel ca persoane de diferite vârste, na ionalită i, culturi, educa ie,ț ț ț

ocupa ie, sex, temperamente etc. vor avea alte percep ii i vor recepta situa iile în mod diferit”[2]. Elț ț ș țcrede, de asemenea, ca lipsa de cunoa tere (cuno tin e reduse), lipsa de interes, lipsa de încredere,ș ș ț

dificultă ile de exprimare, emotivitatea, personalitatea puternica a emi ătorului i a receptoruluiț ț ș

(„ciocnirea personalită ilor”), condi iile de comunicare pot constitui bariere în calea comunicării.ț ț

Sa ne îndreptam aten ia asupra câtorva dintre ele.ț

Criza ideii de obiectivitate în cunoa tere determina o îndoiala cu privire la posibilitatea comunicării.ș

Pentru ca aceasta îndoiala sa dispară, ar trebui sa existe un limbaj universal neutru care sa mijlocească

traducerea unor limbaje în altele, ceea ce, practic, este imposibil. Pentru a se realiza o comunicare,

trebuie sa existe un limbaj / cod comun, dar limbajul – după cum am reliefat mai sus (la structura

comunicării) – nu înseamna vocabular. Sunt situa ii când exista un vocabular comun, dar limbajul esteț

diferit. Comunicarea va fi, în acest caz, incompleta sau imposibila. Pe de alta parte, putem întâlni un

vocabular diferit, dar un limbaj comun. Comunicarea devine incompleta sau la limita, imposibila sau

este între inuta iluzia comunicării, nefiind con tientizata diferen a dintre limbaj i vocabular. Prinț ș ț ș

urmare, dificultatea comunicării tine de marea diversitate a limbajelor[3]. Con inutul semantic alț

limbajului tine, la rândul sau, de orizontul cultural al vorbitorului, iar acesta de orizontul sau de viata.

Prin orizont de viata în elegem totalitatea experientelor unui individ (grup uman) circumscriseț

sistemului de trebuin e i mijloacelor de satisfacere a acestuia, sistem determinat de locul individuluiț ș

sau grupului în structura grupata a societă ii, precum i de locul acesteia în cadrul civiliza iei umane.ț ș ț

In func ie de natura limbajului, a concep iilor despre lume (=Washington), a orizontului cultural sauț ț

orizontului de viata, actul comunicării difera de la un individ la altul. Comunicarea se realizează foarte

rar sau nu se realizează niciodată atunci când exista convingerea ca alte orizonturi culturale sunt

nesemnificative sau chiar inferioare (elitismul, euro centrismul, panamericanismul, panslavismul,

rasismul) sau datorita convingerilor ca actuala diversitate economico-politica, socio-profesionala, etniciculturala a lumii este fie o stare eterna a lumii, de nedepă it, fie de pasibila prin strategii de tipș

imperialist.

Accidentele de comunicare in de competenta lingvistica a vorbitorilor sau – în cazuri mai grave – ț

de stările patologice, precum i de clivajele culturale, care duc la relativism în comunicare.ș

Bineîn eles ,cele doua cauze de baza ce duc la e ec în comunicare (le-am dezvoltat anterior) sunt:ț ș



omniprezenta zgomotului (a se vedea modelul comunicării de la Shannon i Weaver, pag. 70 i neș ș

coincidenta dintre codul transmi ătorului i cel al receptorului. Repetam, în ciuda credin ei inoculate deț ș ț

scoală, potrivit căreia cuvintele au un în eles, ele sunt, de fapt, lipsite de vreo semnifica ie intrinseca (aț ț

se vedea caracterul arbitrar al semnului lingvistic comentat anterior, la structura comunicării, pag. 90-

94).În ciuda existentei unui vocabular comun, nu exista un limbaj comun, de aceea de multe ori

dialogul dintre doi interlocutori se realizează ca un „dialog al surzilor” în planul semanticii. El va

însemna un prilej de conflict în planul pragmaticii (de exemplu, în procesul de rela ii publice, în aceastaț

situa ie, coordonata de comunicare va bloca cealaltă coordonata importanta, pe cea de management) iț ș

un prilej de disconfort în plan psihologic.

Situa ia ideala a comunicării presupune acelea i tehnici de problematizare i aceea i organizareț ș ș ș

mentala. Astfel de situa ii poate pot fi întâlnite în laboratoarele tiin ifice din cadrul acelora i scoli deț ș ț ș

gândire (unde instruc ia este relativ identica), în comunită ile închise, unde orizontul vie ii are o mareț ț ț

continuitate în timp, ceea ce determina continuitatea i omogenitatea orizontului cultural.ș

Relativitatea comunicării nu tine numai de incompetenta lingvistica, ci i de o cauza mai adânca, iș ș

anume, de natura cunoa terii. Limitele comunicării se manifesta i în comunicarea dintre orice grupuriș ș

umane, etnice, clase sociale, socioprofesionale, partide politice, sexe, genera ii etc.ț

Cum este posibila comunicarea când exista limbi diferite, paradigme diferite, în lipsa unui limbaj

neutru?

Prin convertire, prin trecerea de la o paradigma la alta a cel putin unuia dintre interlocutori.Paradigmele sunt modele de practica stiintifica. Pe baza lor, cel ce se instruieste invata sa formuleze si

sa rezolve probleme noi. Conceptul de paradigma a fost impus in filosofia stiintei de catre Th. Kuhn si

el a intrat in ultimii douazeci de ani in filosofia sociala, in psihologie, sociologie, antropologie.

Subliniam mai sus ca esecul in comunicare e determinat in principal de doua cauze: necoincidenta

codurilor folosite si interventia zgomotului. Prima deficienta poate fi inlaturata (cel putin partial),

printr-un efort de acomodare, convertire (cum precizam anterior), prin familiarizarea cu modul de a

comunica al interlocutorului. Cat priveste cea de-a doua piedica, sansele de-a o anihila total sunt

minime, data fiind omniprezenta bruiajului (macar si numai a celui psihologic, ce supravietuieste chiar

si in conditiile in care toate celelalte riscuri de perturbare fizica a semnalelor au fost inlaturate). Totusi

practica istorica, dar si cea personala a fiecaruia dintre noi, ne sugereaza o modalitate relativ simpla de

a contracara efectele neplacute ale „zgomotului”. De pilda, cand avem de transmis cuiva la telefon un

nume important, insotim rostirea cuvantului in cauza de enumerarea catorva substantive proprii, nume

de persoane foarte cunoscute, din ale caror initiale se compune acesta. Toate aceste substantive



(ajutatoare) sunt redundante, adica parazitare, inutile? Evident, nu sunt inutile din moment ce procedeul

il ajuta pe interlocutorul nostru sa receptioneze mesajul exact in forma dorita de noi. In limba,

redundanta este omniprezenta si se observa ca un nivel mai ridicat al ei se asociaza, aproape

intotdeauna, cu o posibilitate sporita de detectare si inlaturate a erorilor. Altfel spus, redundanta

contribuie la detectarea si corectarea erorilor de transmisie. Un plus de redundanta asigura un plus desiguranta in transmiterea intocmai a mesajului.

Interesante pentru studiul barierelor de comunicare sunt şi observaţiile făcute asupra

contextului comunicării de către Vasile Marin în lucrarea “Comunicarea în administraţia publică” sub

titlul “Determinări în construcţia comunicării”. Analizând statutul celui care iniţiază şi conduce

procesul de comunicare, autorul prezintă două tipuri de bariere de comunicare: “capcane în

comunicare” şi “erori logice de comunicare”.

Potrivit autorului, principalele capcane în comunicare sunt: capcana sprijinului vizual, capcana

religioasă, capcana etnică şi rasială, capcana sexologică. Cât priveşte erorile logice, prezintă

următoarele erori tipice: analogia greşită, dilema vinovăţiei, generalizarea pripită, întrebarea

aluzivă, opinia neautorizată, compromisul slab, eroarea post-factum, eroarea tipărită, realitatea

trunchiată. Scopul emitentului este de a convinge interlocutorul (receptorul), astfel încît erorile de

mai sus pot fi făcute cu intenţie sau fără intenţie. Dacă ele sunt făcute cu intenţie, atunci ele nu sunt,

practic, bariere de comunicare, dacă şi-au atins scopul. Dacă, însă, nu sunt făcute cu intenţie, atunci

semnificaţia mesajului diferă de cea intenţionată de emitent şi ele devin bariere de comunicare.

Caracterizarea principalelor bariere de comunicare. Măsuri de contracarare a acestora.

Barierele de comunicare nu acţionează izolat, unele de altele. În procesul comunicării barierele de

comunicare se succed, se întrepătrund, se influenţează reciproc, de regulă se însumează, iar în

anumite combinaţii pot duce la distorsionarea gravă a informaţiei ori la prejudicierea sau chiar

blocarea comunicării. Termenul “zgomot”, utilizat de unii autori pentru a denumi ansamblul

barierelor de comunicare, este expresia acestui efect combinat, care este perceput ca un factor

general de diminuare a capacităţii de comunicare. Analizând, însă, barierele de comunicare pe tipuri

şi componente, putem descoperi soluţiile optime de diminuare a efectelor lor dăunătoare, pentru aasigura un mediu comunicaţional stabil si optim.



Macrobarierele de comunicare. Asa cum afirma Samuel C. Certo, “macrobarierele de

comunicare sunt factori care împiedica succesul comunicarii într-un proces general de comunicare.” Cu

o caracterizare mai larga, macrobarierele de comunicare sunt acei factori care acţionează asupra

ansamblului procesului de comunicare, oarecum din afara lui. Specificul acestor factori este acela că ei

nu intervin direct în structura comunicării, fiind de altă natură decât materialul comunicării, care esteinformaţia propriu-zisă. Tocmai de aceea aceste bariere pot fi denumite şi bariere contextuale.

O prima categorie de macrobariere este cea a macrobarierelor tehnico-economice. Caracteristica

acestora este aceea că ele acţionează din interiorul mediului în care are loc comunicarea. Astfel, nevoia

sporită de informaţii, deci creşterea volumului acestora, ca urmare a creşterii nivelului şi complexităţii

vieţii social-culturale, vine, la un moment dat, în contradicţie cu capacitatea de operare a reţelelor de

informaţii, dar şi cu capacitatea de absorbţie a acestora de către actorii comunicării: sursa şi receptorul.

Solutia contracarării acestei bariere este selectarea informatiilor în funcţie de importanţa lor, precum şi

distribuirea lor numai spre receptorii absolut interesaţi de ele. Totodată, se impune alegerea redundanţei

optime a informaţiei, chiar dacă folosirea mai multor semne decât ar fi necesar pentru receptare ar

părea o şi mai mare încărcare a canalelor de comunicare.

În ce priveşte complexitatea tot mai mare a informaţiilor, ea ţine tot de contextul social-cultural.

Informatizarea si matematizarea proceselor economico-sociale, încorporarea tot mai accentuată a noilor

descoperiri ştiinţifice în viaţa socială implică inevitabil o creştere a complexităţii materialului necesar a

fi comunicat, fapt care, de asemenea, poate determina reducerea capacităţii de preluare a acestei

complexităţi de către sistemele de comunicare. Soluţiile contracarării acestei macrobariere pot fi găsite pe două direcţii convergente: pe de o parte, simplificarea la maxim a procesului de comunicare şi

selectarea receptorilor în funcţie de capacitatea de înţelegere, iar pe de altă parte, apropierea

receptorilor de complexitate, printr-o permanenta pregatire ştiinţifică.

Un caz aparte este cel al nivelului de dezvoltare economica. El se constituie ca macrobarieră de

comunicare în mod deosebit în comunicarea externă, între diferite organizaţii, dar şi în cea

internaţională. Nivelele de dezvoltare economică diferite ale unor organizaţii, state sau regiuni sunt

factori care frânează dezvoltarea, între acestea, a unei comunicări eficiente. Fiecare dintre părţile

participante la proces are un alt sistem de canale de comunicare, un alt model al categoriilor şi

codurilor, chiar un alt obiect al comunicării. Dincolo de diferenţele lingvistice, care pot fi atenuate

printr-o buna organizare a transferului de semnificaţii, rămân diferenţele tehnologice, operaţionale,

conceptuale care fac, uneori, aproape imposibilă angrenarea eficientă a sistemelor informaţionale.

Dificultăţile prin care trec, în prezent, ţările care aderă la structurile europene şi euroatlantice se

datorează, în bună măsură, şi barierelor de comunicare determinate de nivelele diferite de dezvoltare



economică. Acest domeniu este cel mai greu de abordat în termenii soluţiilor de contracarare.

Apropierea nivelurilor de dezvoltare economică este un deziderat de foarte lungă durată, fără realizări

spectaculoase pe termen scurt. Cu toate acestea, pe plan internaţional se iau anumite măsuri, în special

pe linia apropierii modelelor şi sistemelor de comunicare. În acest scop, tarile dezvoltate, ca şi

organizaţiile internaţionale, investesc sume considerabile, atât în modernizarea infrastructurilor decomunicare, cât şi în introducerea, în sistemele educaţionale din ţările rămase în urmă, a noilor

concepte şi modele de comunicare.

A doua categorie de macrobariere este cea denumită generic, macrobarierele culturale.

Contextul cultural are o semnificaţie majoră pentru determinarea eficienţei comunicării. Jean-Claude

Abric observa faptul că “în sens strict, microcultura unei organizaţii, a unei instituţii, a unui grup social

dat determină moduri de comunicare şi un sistem de interacţiuni care poate fi în totalitate specific,

altfel spus care poate fi înţeles şi aplicat exclusiv în acest context limitat. În sens larg, fiecare dintre noi

ştie din propria experienţă că tentativa de a comunica cu interlocutori aparţinând altei culturi - în lipsa

unor mijloace potrivite de codare şi decodare a informaţiei transmise – poate fi un demers de o

dificultate extremă.” Probleme majore apar şi în ceea ce priveşte diferenţele religioase. Se ştie că

diferitele doctrine religioase privilegiază anumite simboluri, semnificaţii, comportamente, atitudini si

practici care trec dincolo de experienţa religioasă, în experienţa practică, inclusiv în cea de comunicare.

De aceea, comunicarea între indivizi sau grupuri umane cu apartenenţe religioase diferite este pusă,

uneori, în dificultate. Sunt de notorietate dificultăţile actuale ale guvernului francez privind

implementarea unei norme legale care interzice folosirea simbolurilor religioase în şcoli şi instituţii publice. La toate acestea se adaugă diferenţieri legate de obiceiuri, tradiţii, mentalităţi încorporate în

sisteme diferite de moral şi coduri etice diferite.

O macrobarieră culturală unanim recunoscută este bariera lingvistică. Comunicarea, îndeosebi

în organizaţiile multietnice, este puternic afectată de diferenţele lingvistice dintre membrii acestor

organizaţii. Se ştie, deja, că în tentativa unui mare număr de cetăţeni români de a găsi locuri de muncă

în ţările dezvoltate, prima barieră este necunoaşterea limbii oficiale a ţării respective. Aceasta, întrucât

prima grijă a managerilor firmelor angajatoare este aceea de a putea comunica cu angajatul. La nivelul

comunicarii dintre organizaţii, bariera este mai uşor de contracarat, prin pregătirea specială a unor

interpreţi. La nivelul intern al organizaţiilor, însă, nici timpul şi nici resursele organizaţiei nu permit

folosirea interpretului. Iată şi câteva măsuri generale de contracarare a macrobarierelor culturale în

comunicare:

• Dezvoltarea unor actiuni de cunoaştere reciprocă a culturilor aflate în relaţie de comunicare;

• Identificarea acelor obiceiuri, mentalităţi, reguli de conduită ale partenerilor de comunicare



care au semnificaţie pentru comunicare;

• Respectarea credinţei religioase a fiecărui partener fără nici o discriminare. Sunt

contraproductive atât discriminarea negativă (interdicţia, blamarea, opresiunea, obligarea), cât si

discriminarea pozitivă (stimularea diferenţei, încurajarea prozelitismului, acordarea de bonificaţii pe

criterii religioase etc.);• Pregatirea minuţioasă a canalelor de interpretare în situaţia derulării unor acte de comunicare

între grupuri umane sau indivizi care folosesc limbi diferite. Încercarea unor psihologi de a utiliza

limba partenerului de dialog în condiţiile cunoaşterii aproximative a acesteia este contraproductivă şi

poate determina pierderi însemnate în înţelegerea reciprocă.

Sunt mai puţin tratate în literatura de specialitate macrobarierele social-politice. Neglijarea

influenţei acestora asupra comunicării ar fi, însă, o greşeală, în condiţiile în care apar destul de des

dificultăţi majore de comunicare provocate de acestea. Este suficient să evidenţiem dificultăţile de

comunicare într-un grup uman în care membrii acesteia aparţin sau sunt simpatizanţii unor partide

politice aflate în raporturi de opoziţie. Când aceşti membri au, în respectivele partide, şi funcţii de

conducere, prăpastia comunicării este şi mai evidentă, cu toate recomandările celor care susţin că

simpatiile politice pot fi eludate. Contracararea barierelor social-politice este aproape la fel de grea ca

si cea a barierelor tehnico-economice si dependenta de ele. Ea înseamna actualizarea permanenta a

legislatiei, deschidere internationala, asistenta interna si internationala pentru segmentele defavorizate

ale societatii, iar în plan politic maturizarea clasei politice, schimbarea mesajului politic, din unul

distructiv în unul constructiv, asimilarea regulilor jocului politic intern si international. Microbarierele de comunicare. Considerate de Samuel C. Certo “factori care împiedica

succesul comunicarii într-un proces specific de comunicare”, microbarierele de comunicare pot fi

denumite si bariere de proces, ele actionând din intimitatea procesului, pe componentele si fazele

acestuia. Literatura de specialitate consacra cea mai mare importanta acestui tip de bariere de

comunicare. Fiind relative la un proces care poate fi izolat şi analizat pe părţi, acest tip de bariere pare

mai uşor de conceptualizat şi măsurat. Analiza continutului si semnificatiei acestor bariere se face

tinând cont de componentele procesului de comunicare (sursa, canal, receptor) si relatiile dintre ele.

1. Microbariere ale sursei de comunicare. Microbarierele-capcane (Vasile Marin) se exprimă

ca inabilităţi ale sursei de a elimina din comunicare expresii si atitudini cu impact negativ asupra

perceptiei corecte a mesajului. Capcanele apar ca rezultat al unei slabe pregătiri nemijlocite a sursei

pentru actul de comunicare. Asemenea capcane pot apărea mai ales în comunicarea orală, unde

impactul este imediat şi de mare anvergură, afectând nu numai relaţia directă sursă-receptor, ci şi relatia

dintre membrii grupului participant la comunicare. Astfel de capcane sunt prezente şi în comunicarea



scrisă, cu efecte mai puţin accentuate, însă. Evitarea unor capcane de acest gen se face prin pregătirea

temeinică a sursei de comunicare, îndeosebi în domeniul artei de a comunica. Cât priveşte capcana

sprijinului vizual, autorul observă ca sprijinul pe imagini are efect numai daca acestea au legătură

directă şi imediată cu conţinutul mesajului şi fac parte, îndeobste, din cultura receptorului. Abundenţa

de imagine poate fi mai dăunătoare ca absenţa acesteia. În condiţiile dezvoltării explozive a mijloacelor moderne de comunicare si imagine, unii folosesc cu orice preţ asemenea mijloace, nu neapărat pentru

creşterea eficienţei comunicării, ci pentru a fi în pas cu moda. Vasile Marin vorbeste si de natura acestui

tip de capcana în intimitatea procesului de comunicare. Autorul vorbeste de unitatea dintre imagine si

continutul comunicarii, precum si de justa masura a actului de ilustrare a cuvântului cu imagine:

“Exagerarea în ilustrarea vizuala conduce la diluarea conţinutului util al comunicarii.”

O alta categorie de bariere ale sursei sunt cele psihologice care au drept caracteristici:

dificultăţile de exprimare, emoţiile sau personalitatea - la Niki Stanton, incapacitatea de stapânire a

emoţiilor - la Ionel Dumbravă, dificultăţile de exprimare, imaginea de sine, sentimentele - la Monica

Voicu. Caracterul manipulativ, amorul propriu exagerat, spiritul posesiv, dictatorial sunt aspecte ale

personalităţii pomenite deja, care tin de mentalitate. De importanta deosebita, din perspectiva

psihologica, este imaginea de sine. Jean- Claude Abric prezinta doua componente ale imaginii de sine:

eul intim si eul public. Eul intim este exprimat ca “imagine pe care individul si-o face despre sine,

despre fortele si slabiciunile sale, despre adevărata sa competenţă, despre caracteristicile personale”, iar

cel public este “imaginea despre sine pe care o oferim celorlalţi şi care poate fi radical diferită de

imaginea intimă”. Autorul consideră că “în orice situaţie de interacţiune, individul se va comporta înfuncţie de ceea ce crede că este şi de ceea ce vrea să pară.”

10 PROPOZIŢII CARE “UCID”

COMUNICAREA

SFATURI PENTRU O BUNĂ

COMUNICARE1. Este imposibil!

2. Credeţi că nu am ce face?

3. Aceasta nu vă priveşte!

4. Nu aceasta este problema!

5. De cât timp sunteţi la noi?6. Aceasta este problema dumneavoastră!

7. N-am timp, veniţi mai târziu!

8. Descurcaţi-vă!

9. Aceasta n-am hotărât-o eu!

10. Aşa e peste tot!

1. Nu vorbiţi în timp ce altul vorbeşte.

2. Destindeţi interlocutorul.

3. Ascultaţi şi arătaţi că sunteţi dispus la

ascultare

4. Îndepartati toate perturbarile.

5. Nu-l judecaţi, puneţi-vă în locul

interlocutorului.

6. Răbdare! Nu vă grăbiţi!

7. Stăpâniţi-vă!

8. Nu va lasati coplesit de critici sau de



agresiuni.

9. Puneţi problemele în mod constructiv.

10. Nu întrerupeţi brutal.

O problema specială, din punct de vedere psihologic, este aceea a dificultatilor de exprimare.

Nu toate dificultatile de exprimare au cauze psihologice. Unii oameni au blocaje de vorbire sau

dificultati de pronunţie cauzate de stări psihice, alţii de configuraţii anatomofiziologice. De regulă,

aceste dificultăţi sunt sesizabile relativ uşor. Unele influenţează comunicarea, în sensul distorsionării

sunetelor care formează mesajul (modificarea pronunţiei anumitor litere), altele determină un anumit

comportament al receptorului, care este abătut de la semnificaţia propriu-zisă a mesajului, întrucât îi

atrag atenţia asemenea dificultăţi (ticuri verbale, gesturi reflexe care însoţesc pronunţia, onomatopee

repetate – în comunicarea orală; locuri comune, limbaj “de lemn”, expresii sau construcţii

argumentative ilare – în comunicarea scrisă). Dificultăţile de exprimare sunt mai importante ca bariereîn comunicarea orală şi se manifestă mai accentuat atunci când sursa şi receptorul nu sunt în contact

nemijlocit. Trecerea celor cu dificultăţi de oralitate în planul al doilea al comunicării, perfecţionarea

permanentă a personalului prin studii de logică şi gramatică, consilierea psihologică şi lingvistică a

celor depistaţi cu dificultăţi sunt numai câteva dintre măsurile care pot diminua influenţa barierelor

psihologice asupra comunicării.

De mare importanţă în studierea microbarierelor sursei este cunoaşterea barierelor lingvistice si

culturale. Orice act de comunicare are loc într-un mediu cultural determinat. Din punctul de vedere al

sursei, el presupune utilizarea unei limbi si a unui sistem de semne si simboluri, integrarea comunicarii

într-o matrice culturala determinata, precum si luarea în considerare a unui anumit nivel de instrucţie

culturală. Comunicăm într-o limbă oficială sau într-o limbă de circulaţie internaţională, în limba literară

sau în dialect, jargon, argou. Comunicăm în limbaj tehnic, filosofic, medical, informatic. Comunicam la

nivelul simtului comun sau la nivel academic. Toate acestea presupun, pentru sursa comunicarii, o

anumita competenţă de comunicare. În utilizarea limbii literare, greşelile de ortografie sau de

punctuaţie, dezacordurile de gen, număr şi caz, interpretarea eronată a semnificaţiei unor termeni şi

folosirea lor cu sens impropriu etc. sunt bariere care pot distorsiona serios comunicarea.

Tot de barierele culturale ţine şi nivelul general de instrucţie culturală şi de educaţie al sursei

comunicării. Mai ales în managementul administrativ acest tip de barieră este evident. Gasim în posturi

de decizie administrativă oameni cu o cultura precară, ale căror mijloace culturale de comunicare sunt

cantonate în derizoriu, în banalitate sau în zona argoului de mahala. Adesea, în comunicarea verbala,

asemenea limbaj este asociat si cu un comportament nonverbal de comunicare din acelasi registru.



Rezultatul nu poate fi decât o deteriorare a relatiei de comunicare, fie ca rezultat al incapacitatii de

adaptare a receptorului, fie ca urmare a discreditarii sursei, sub aspectul seriozitatii si credibilitatii.

Microbariere ale receptorului comunicarii manageriale. Una dintre funcţiile de bază ale

comunicării este influentarea receptorului de a accepta si a aplica decizii, dispozitii, norme si valori.

Pentru realizarea acestei functii, receptorul trebuie sa fie situat în anumite împrejurari favorabile: sa primeasca mesajul, acesta sa fie înteles corect, sa fie acceptat, sa fie interesant pentru receptor, sa fie

accesibil abilitatilor si capacitatii de executie a receptorului, receptorul sa nu fie împiedicat, voit sau

întâmplator, sa recepteze, sa înteleaga si sa actioneze etc. Cu toate acestea, în comunicarea reala, în

contextul receptarii apar numeroase dificultati, numite, aici, microbariere ale receptorului. Toate aceste

bariere au ceva comun: ele provin din starea psihologica a receptorului, fie ca este vorba de o stare

permanenta, tinînd de caracter, personalitate, obisnuinte, fie ca este vorba de o stare ocazionala, tinând

de oboseala psihica, stres, interes etc. Indiferent daca sunt permanente sau ocazionale, barierele

psihologice influenteaza receptarea mesajului în mai multe moduri caracteristice:

• Stabilirea unei ordini de prioritate a informatiilor din mesaj, alta decât cea intentionata de

sursa;

• Eludarea unor informatii considerate de receptor ca neinteresante, nesemnificative, în

dezacord cu ceea ce stie etc.;

• Pierderi neintentionate din continutul mesajului, pe fondul stresului, al oboselii;

• Raspuns inadecvat la mesaj, ca urmare a intereselor, stereotipiilor, caracterului, personalitatii

sau obisnuintelor receptorului.2. Microbariere comune, ale sursei si receptorului . Asa cum subliniaza Samuel C. Certo,

“comunicarea de succes se refera la un proces de comunicare interpersonala în care informatia pe care

sursa intentioneaza sa o împărtăşească destinatarului este identică semnificaţiei pe care o decodează

destinatarul din mesajul transmis.” În mod evident, comunicarea de insucces apare când identitatea

lipseşte. Cele mai severe microbariere de comunicare, care distrug această identitate, sunt cele care

privesc relaţia dintre sursă si receptor. Ele se exprimă ca diferenţe între sursă si receptor, care afectează

comunicarea. În cel mai înalt grad îi preocupă pe specialişti diferenţa de semnificaţie dată cuvintelor. În

limba română, ca şi în oricare altă limbă, exista numeroase cuvinte polisemantice ca şi numeroase

situaţii de utilizare, care schimbă complet semnificaţia acestora.

Bariere de natura diferentelor culturale apar si atunci când partenerii de comunicare au o

instructie culturala diferita sau apartin unor structuri culturale diferite. Comunicarea academica

presupune parteneri cu pregatire academica. Atunci când unul dintre parteneri nu are aceasta pregatire,

cel cu pregatire superioara trebuie sa utilizeze un registru de cuvinte accesibil celui cu pregatire



inferioara. Altfel comunicarea este viciata sau chiar blocata. Se înteleg foarte bine pe teme de

specialitate medicii între ei, inginerii între ei, dar apar sigur dificultati atunci când asemenea teme sunt

abordate în relatia cu parteneri de dialog de alta specialitate. Tocmai de aceea este recomandabil să

evitam punerea în discuţie a problemelor noastre profesionale în relaţia cu cei de altă specialitate. Este

recomandabil, moral si practic, “sa nu ne dam cu parerea” în probleme care nu sunt de competenţanoastră ştiinţifică.

Revenind la punctul de vedere al lui Samuel C. Certo, acesta pare deosebit de sugestiv prin

explicatiile pe care acesta le furnizeaza. Autorul observa ca “oamenii vorbesc despre un subiect, de

regula, în mod diferit cu semenii lor pe care-i considera informati, în raport cu semenii pe care-i

considera neinformati. Destinatarul poate sesiza atitudinea sursei, fapt care blocheaza adesea o

comunicare de succes.” Despre punctul de vedere al receptorului, autorul spune ca “daca destinatarul

considera ca sursa are o credibilitate mica în domeniul în care face comunicarea, destinatarul poate sa

filtreze o mare parte a mesajului sursei si sa acorde o mica atentie mesajului primit.” Pentru eliminarea

acestor puncte de vedere sau cel putin pentru apropierea lor, partenerii de comunicare trebuie sa se

accepte reciproc. Vasile Marin explica în ce consta acceptul comunicarii: el “este determinat în primul

rând de dorinta partenerilor de a-si oferi prilej de reciproca definire a relatiilor lor, fiecare cautând sa

înteleaga substanta si temeinicia relatiei care îi uneste precum si natura diferentierilor si

particularitatilor acesteia. Samuel C. Certo recomanda receptorilor “sa ramâna mereu deschişi în raport

cu oamenii cu care comunica si sa fie atenti sa nu transmita nici o atitudine negativa prin

comportamentul lor de comunicare”, iar în calitate de receptori, le recomanda sa încerce sa ia înconsiderare valoarea mesajului pe care îl primesc fara sa tina cont de atitudinile personale pe care le au

fata de sursa. Multe idei valoroase se vor pierde – spune autorul – daca ei vor permite ca mesajele pe

care le primesc sa fie influentate de sentimentele personale.” Diferentele de interes sunt microbariere

de comunicare ce intervin între sursa si receptor ca urmare a importantei pe care o da fiecare partener

mesajului comunicat sau ca urmare a unor interese reciproce. În primul caz, sursa poate exagera

importanta mesajului transmis sau poate privilegia o anumita latura a acestuia, în functie de propriile

interese. La rândul sau, receptorul poate fi lipsit de interes fata de un anumit mesaj, îl poate ignora sau

trata cu superficialitate. “E în zadar sa vorbesti celui ce nu vrea sa te asculte”, spunea M. Eminescu;

Diderot spunea ca ”cei mai cumpliti surzi sunt cei care nu vor sa auda”, iar Seneca preciza ca “nu

trebuie sa vorbesti decât cui vrea sa te asculte.” Recomandarea marelui savant Nicolae Iorga suna

astfel: “Înainte de a discuta cu cineva, sa te informezi daca nu cumva are un interes sa fie de alta parere.

Atunci nu-ti mai strica vorba degeaba.” În cel de-al doilea caz, fie sursa are un interes special în raport

cu receptorul (de exemplu, obtinerea votului acestuia în alegeri, atragerea lui într-o activitate sau grup



de interese, convingerea lui de a cumpara un anumit produs, distragerea atentiei de la anumite aspecte

pe care sursa vrea sa le ascunda etc.), fie receptorul manifesta un interes anume în raport cu sursa

(obtinerea unor foloase, exprimarea atasamentului, ascunderea propriilor limite sau defecte etc

Se poate spune, în concluzie, ca sursa si receptorul nu sunt nici pe departe componente neutre

ale procesului de comunicare; oameni fiind, cu o anumita zestre intelectuală, cu interese, stereotipii si prejudecăţi, cu simpatii si antipatii, ei influenţează procesul de comunicare, iar barierele datorate

relaţiilor dintre ei sunt semnificative. Calea fundamentala de prevenire şi înlăturare a acestor bariere

este cunoaşterea reciprocă. Cu cât partenerii de comunicare se cunosc mai bine, cu atât prejudecăţile se

diminuează, iar capacitatea de a ocoli sau eluda sensibilităţile celuilalt creşte. Denis McQuail reţine

aprecierea unui cercetător american, Wagner, cu privire la cunoasterea reciproca a partenerilor: “Orice

fel de comunicare presupune o acordare reciproca între comunicator si destinatarul comunicarii.

Aceasta relatie se stabileste prin împartasirea experientei celuilalt în termenii timpului interior… prin

experienta apartenenţei comune…’Noi’, cei care comunicăm unul cu celălalt, înseamnă, aşadar,

participare simultană a partenerilor la dimensiuni diferite ale timpului exterior si interior – într-un

cuvânt, înseamnă a creşte împreună, a coevolua. Acest adevar priveşte toate tipurile de comunicare.”

3. Microbariere ale canalului de comunicare. Întelegem prin canal de comunicare totalitatea

mijloacelor tehnice, logice si culturale prin care se asigura transmiterea mesajelor între doi parteneri de

comunicare şi cuprinde: sistemele de transmisie-receptie; sistemele de transport; sistemele de

codificare-decodificare.

Analiza microbarierelor dependente de canalul de comunicare presupune luarea în considerare aacestor componente si a caracteristicilor lor esenţiale. Cu excepţia comunicării orale faţă-n faţă, toate

celelalte modalităţi de comunicare implică utilizarea unor mijloace tehnice de comunicare, de la cel

mai simplu (creionul si hârtia sau semnalele luminoase) până la cele mai complexe (cum ar fi satelitii

de comunicare sau INTERNETul). De calitatea acestor mijloace, de nivelul lor de dezvoltare tehnică

depinde în mare măsură eficienţa comunicării. De fiecare data când apar defectiuni la mijloacele

tehnice de comunicare sau inabilitati în utilizarea acestora, apar barierele tehnice de comunicare. Între

cele doua unităţi de comunicare pot apărea numeroase alte perturbări ale mesajului, cauzate de

influenţele mediului prin care se transportă mesajul. Alegerea corectă a mijloacelor tehnice de

comunicare, asigurarea functionarii permanente a acestora la parametri optimi, actualizarea permanentă

a nivelului tehnic al lor, în pas cu noutatile tehnico-stiintifice, reprezintă modalităţile cele mai bune de

diminuare a influentei barierelor tehnice de comunicare.

O problema de mare finete în analiza barierelor de comunicare proprii canalului este aceea a

microbarierelor ce apar în procesul de codificare si decodificare a mesajelor. Apar situaţii de viciere a



comunicarii sau chiar de blocare a acesteia. Printre acestea enumeram:

- insuficienta cunoastere de catre parteneri a masurii în care celalalt stapâneste sistemul de

coduri pe care intentioneaza sa-l utilizeze. Un mesaj transmis într-o limba pe care receptorul n-o

cunoaste este un mesaj ratat; folosirea, în comunicare, a unor termeni de specialitate inaccesibili

receptorului duce, de asemenea, la blocarea comunicarii; eliberarea unui permis de conducere auto unei persoane care nu cunoaste semnificatia semnelor de circulatie este o eroare care pune în pericol grav pe

participantii la traficul rutier, inclusiv pe persoana care obtine permisul în asemenea conditii;

- codificarea defectuoasa. O asemenea dificultate apare mai ales în comunicarea scrisa, atunci

când codificatorul nu cunoaste si nu respectă regulile gramaticale de scriere a propoziţiilor şi a frazelor,

semnele de ortografie si de punctuatie, ceea ce poate duce în eroare receptorul.

Este cunoscut faptul ca o singura virgula pusa în locuri diferite poate schimba radical

semnificatia comunicarii, ca în exemplul: “Omul trece, puntea cade-n apa” / “ Omul trece puntea, cade-

n apa”. În comunicarea orală, pronunţarea cu o anumită cursivitate, fără pauze sesizabile, a unor

cuvinte alăturate, poate crea confuzii. Este sugestivă pentru comunicarea orală ghicitoarea româneasca:

“Doi olteni trecura podul înainte si-napoi trecura doi. Câti olteni trecură podul înainte şi-napoi?” În

oralitate, grupul de cuvinte “trecura doi” poate fi interpretat si cu semnificatia “trecu Radoi”, unde

Radoi este nume specific oltenesc. În primul caz, răspunsul este: doi; în al doilea caz, raspunsul este:

unu. Receptorul este pus în dificultate, dacă nu vede textul scris.

Iată recomandările lui J.C. Abric, în legătură cu calitatea codului: “Calitatea unui act de

comunicare depinde în mare măsură de calitatea şi pertinenţa codului utilizat, care va fi cu atât maieficient, cu cât va fi mai adaptat la natura informaţiei vehiculate, la finalitatea situaţiei şi la

caracteristicile actorilor implicaţi. Se poate spune ca pentru orice comunicare exista un cod optim –

acela care permite cea mai buna întelegere a mesajului transmis. Apoi, codul trebuie elaborat totdeauna

în functie de receptor. Într-o situatie de comunicare vizînd transmiterea sau schimbul de informatii,

codul utilizat va fi cu atât mai perfrmant, cu cât va fi mai putin ambiguu. Polisemia, ambiguitatea

codului sunt întotdeauna sursele unor dificultati de comunicare.” Pentru a asigura eficienta maxima a

comunicarii, în unele împrejurari, concomitent cu sau înainte de transmiterea mesajului se pun la

dispozitia receptorului si instructiuni de utilizare a sistemelor de coduri. Asemenea instructiuni apar în

comunicarile stiintifice, în tratate si manuale de specialitate, în pachetele de SOFT pentru mijloacele

informatice, prin definirea prealabila a unor termeni sau semne utilizate sau ca documente de sine

stătătoare, cum este codul rutier sau codurile folosite la criptarea si decriptarea informatiilor cu caracter

secret. Exista, de asemenea, reguli nescrise, stabilite pentru utilizarea unor coduri de comunicare în

grupurile mici: echipe de munca, echipe sportive, grupuri de prieteni etc. De gradul de precizie a



acestor instructiuni, de capacitatea lor de a cuprinde cât mai multe situatii de utilizare a codului pe care-

l însotesc depinde calitatea comunicarii. Ele, însa, trebuie sa mai îndeplineasca o calitate: usurinta în

utilizare, în memorare, capacitatea de a reda cu cât mai mare fidelitate semnificatia semnelor utilizate,

iar pentru cele secrete, dificultatea maxima de a fi descifrate de catre adversari.

Microbarierele canalului cuprind şi microbarierele de zgomot. Literatura de specialitate leconsacra un loc aparte. Jean Lohisse defineşte zgomotul ca “perturbări aleatoare care pot deforma sau

altera informaţia” Putem imagina o listă a acestor perturbări: zgomotul funcţional al aparaturii de

transmisie-recepţie; zgomotele produse de fenomene ale naturii, sub formă de paraziţi sau perturbări

sonore, luminoase, de confort etc.; zgomotul specific comunicării într-un public aleatoriu, preocupat de

altceva; bruiajele naturale sau artificiale, neintenţionate sau intenţionate .

După cum se observă, unele zgomote sunt de natura tehnica, altele de natura umana; unele sunt

intentionate, altele neintentionate. Protectia împotriva acestora se face potrivit naturii lor, astfel:

alegerea canalului de comunicare potrivit, în functie de natura mesajului; folosirea de mijloace de

comunicare performante, cu mare fidelitate; luarea unor masuri de protectie fata de bruiajul intentionat;

evitarea comunicarii cu un public ostil si indiferent sau în prezenta acestuia; folosirea unui coeficient

optim de redundanta pentru receptarea corecta a mesajului.

Din prezentarea barierelor de comunicare rezulta o mare interferenţă a acestora. De altfel,

comunicarea are loc într-un mediu comunicaţional complex, în care factorii favorizanţi şi cei

defavorizanţi coexistă şi îşi modifică permanent locul şi importanţa. Se poate vorbi, în termenii utilizaţi

de specialistii în antropologia comunicarii, de un “sistem global de comunicare”. Acest system estegândit ca “o constructie comuna, în complementaritate, opozitii, contradictii, în ambiguitati de orice

fel”, rod al unei “ordini negociate” între actori si mediul social. Prin urmare, comunicarea nu are loc

doar într-un mediu social ca loc al întâlnirii, ci ca factor de constituire a semnificatiilor, astfel încât nu

poate fi neglijat nici intenţionalitatea şi sensurile date mesajului de actorii comunicării, dar nici

influenţa exercitată asupra acestora de mediul social, ca mediu producător de cultură.

II.Culturi orientale vs culturi occidentale

Una dintre cele mai frapante diferente dintre cultura occidentala si cea din Orientul Mijlociu

constituie in modul de raportare la ceilalti. In cultura americana, relatiile interumane sunt destul de

superficiale in comparatie cu cele din culturile orientale.Occidentul pune mare accent pe individ, pe

dorintele, visele si alegerile sale. Oamenii au respect numai pentru cei care ii respecta. Din pacate, de

multe ori, parintii si batranii nu se bucura de multa consideratie din partea tinerilor. Oamenii nu solicita

sfatul familiei in luarea deciziilor si in vreme ce aceasta abordare nu este deloc gresita,pentru ca trebuie



sa existe si libertate in problemele personale,oamenii sunt privati de legaturi stranse chiar si cu cei mai

apropiati membri ai familiei.

Pentru oamenii din Orientul Mijlociu, situatia este diametral opusa. Familia este cea mai

importanta. Ei petrec mult timp impreuna, se viziteaza reciproc de multe ori, chiar si atunci cand cinevaeste departe, se asteapta ca persoana respectiva sa ii contacteze aproape zi de zi. Ei au mari reuniuni de

familie in cadrul meselor si petrecerilor. Aceste intalniri creeaza legaturi profunde intre indivizi.

Familia are multe de spus in deciziile majore ale vietii fiecarui membru al familiei. Exista o forma de

respect fata de parinti si batrani. Copiii nu se adreseaza parintilor sau oricarui alt adult pe numele mic,

ei numesc,in mod politicos chiar si pe straini "unchi" sau "matusi" si nu le vorbesc pe un ton ridicat al

vocii etc.

Desi influentata de aspectul modern al intalnirilor amoroase si al relatiilor, cultura asiatica detine

inca importanta respectului fata de alte persoane in special parintii. Cei mai multi barbati asiatici

prefera femeile care iau in serios angajamentul casatoriei. Rareori se intampla ca o femeie din Asia sa

accepte o relatie clandestina sau o aventura cu un barbat insurat. Ea va incerca din rasputeri sa stea

departe de aceste lucruri, in special din motive religioase. Credinta si principiile sale o vor impiedica sa

comita o asemenea greseala.

Cultura asiatica este centrata foarte mult pe familie. Ei sunt familisti si vor face orice le sta in

putinta ca sa apere integritatea familei. Respectul este foarte important pentru acesti oameni si este, ingeneral, demonstrat prin limbaj si gesturi. Aceasta este o traditie transmisa copiilor de catre parinti si se

invata si la scoala.

Cei mai multi celibatari asiatici iau relatiile in serios si incearca sa evite sexul ocazional cat de

mult pot si vor astepta momentul potrivit cand sunt gata sa se casatoreasca. Cultura occidentala nu este

atat de stricta, dar in cultura orientala, un comportament usuratic este inacceptabil. Familia joaca un rol

important in aceasta situatie. Femeile vor astepta sa se casatoreasca inainte sa se implice in relatii

intime si majoritatea barbatilor prefera partenere care nu au avut experienta sexuala inainte de mariaj.

In zilele noastre, multi asiatici nu mai cred intr-o casatorie aranjata de catre famile, desi acordul

parintilor este inca foarte important inainte de a alege un viitor partener de viata.

Intalnirile online sunt acum acceptate in randul tinerilor din Asia, desi exista inca multi dintre ei

care cred in metodele traditionale de a -ti gasi perechea. Ei nu sunt discriminatorii atunci cand vine



vorba de a se angaja intr-o relatie cu o persoana apartinand altei rase, atata vreme cat sunt respectati, in

special principiile si traditia lor..

III. Surse de gafe interculturaleDupă Şt. Prutianu există douăsprezece surse de gafe interculturale: tabuurile, statutul femeii în

raport cu bărbatul, maniera de a arăta respectul, percepţia spaţiului şi timpului, eticheta în

afaceri, mesajele nonverbale, limba şi translatorul, îmbrăcămintea, argumentaţia şi puterea de

convingere, mediul politic şi religios, prejudecăţile şi importanţa acordată cuvântului scris.

Tabuuri. Semnificaţia cuvântului „tabu” este bine-cunoscută. Vom reveni doar cu nişte amănunte

pentru a reaminti lucruri esenţiale. La începuturi, cuvântul Tabu semnifica o interdicţie, cu caracter

sacru, încălcarea căreia aducea cu sine sancţiuni grave. Altfel spus dacă un tabu era încălcat, zeii pedepseau persoana vinovată. Astăzi există o mulţime de interdicţii, de la obiecte până la cuvinte

sau expresii proscrise. Tabuurile diferă în funcţie de culturile în care apare.Tabu este pentru

occidentali şi timpul liber. De altfel, şi pentru orientali. Fumatul este indezirabil în multe ţări

occidentale, în SUA el este considerat un tabu, ca şi mânatul brânzei în China sau al câinilor şi

pisicilor în Moldova.Statutul social al femeilor este încă o sursă de gafe. În diferite culturi relaţia

dintre bărbat şi femeie este privită diferit. De obicei, Orientul şi Occidentul au opinii totalmente

diferite asupra acestei relaţii. Cultura noastră conţine elemente atât occidentale , cât păstrează şi o

moştenire orientală în această privinţă. În ţările islamice femeia nu are dreptul să stea cu bărbatul la

aceeaşi masă. Ea este lipsită de putere şi de libertate. Orice relaţie cu un străin este interzisă. În

Europa Occidentală condiţia femeii în raport cu bărbatul este aceeaşi. Dar acest lucru trezeşte o

mulţime de nedumeriri. Dacă femeia este egală în totalitate cu bărbatul, atunci cum rămâne cu

gesturile curteneşti de genul sărutatului mânii sau deschiderea uşii, pentru ca să treacă o damă? În

general, în ţările în care curentele feministe au schimbat modalitatea de comportament a bărbatului,

gesturile care demonstrează atitudini prea feminine sau masculine (a lăsa o femeie să o ia înainte pe

culoar) trezesc opinii negative. Am vorbit în capitolul precedent de prezentare. Am enunţat în acelmoment că prezentarea este diferită pentru diferite culturi. Astfel, pentru ţările considerate

masculine (Japonia, Austria, Germania şi ţările islamice) sunt importante vârsta, sexul, titlul,

rangul social. În multe ţări islamice tânărul este obligat să se ridice în picioare în momentul în care

în cameră intră cineva mai în vârstă.Pentru culturile reci (Germania, Japonia) sunt acceptate doar

formulele oficiale şi sunt interzise adresările critice la adresa oricărui compatriot, chiar dacă



partenerul dumneavoastră nu îl cunoaşte. În culturile orientale este normal ca doi oameni care fac

cunoştinţă să facă schimb de cadouri. Salutul obişnuit în Japonia este plecăciunea adâncă, cu

spatele şi cu gândul rigid. Cu cât mai mult respecţi persoana, cu atât te vei apleca mai mult. În

lumea arabă salutul obişnuit este „Salaam alaykum”(pace ţie), însoţit de o strângere de mână sau de

un sărut pe obraji. Un alt indicator important este maniera de a percepe timpul şi spaţiul.Punctualitatea este adeseori una dintre sursele conflictelor interculturale. Noi latinii, şi arabii nu

facem mare problemă din punctualitate. Ştim foarte bine din proprie experienţă că poporul român

consideră drept normal să întârzie la o întâlnire cu 15 minute cel puţin. Nu mai vorbim despre

ritualul întârzierii la nunţi, cumetrii, face deja parte din cultura naţională a noastră. Pentru arabi

situaţia este similară. Altfel însă este situaţia ţărilor scandinave, germanice, britanicii sau nord-

americanii. Ştim că germanii sunt obsedaţi de punctualitate. În general, pentru orice popor care

consideră punctualitatea o valoare morală, timpul este foarte preţios. Din aceste considerente, ar fi

frumos să venim la timp la întâlnirea cu asemenea persoane. Tipul semantic si asintactic de

culturaTipul semantic şi asintactic este caracterizat de faptul că semnele sunt înfăţişări diferite ale

aceleiaşi semnificaţii. Este o cultură orientată spre cuvânt. Ceva este expresia a altceva. Biblia este

expresia divinităţii. Tabloul lumii este atemporal. În acest caz ar trebui să avem grijă mare la

cuvintele pe care le pronunţăm pentru că planul expresiei este similar cu cel al conţinutului.

Onoarea este expresia materială a cinstei, iar faima nu are nici o valoare în acest tip de cultură.

IV. Posibilitatea unei comunicări autentice

Uneori gândurile noastre nu ne apar in. Importăm de la al ii fără să ne dăm seama concep ii iț ț ț ș

comportamente care nu ne reprezintă i ajungem să ne întrebăm de ce nu ne plac experien ele pe care leș ț

trăim. Gândurile generează sentimente, sentimentele ne duc către ac iuni, iar la urmă apar rezultateleț

care sunt sau nu cele urmărite. Lumea interioară ne creează lumea exterioară. Comunicăm prea mult cu

cei din jurul nostru i prea pu in sau deloc cu noi în ine. Toate aceste obiceiuri sunt nocive atunci cândș ț șrealizăm că nu suntem pe aceea i lungime de undă cu ele. Este necesar să fim congruen i cu noi în ineș ț ș

înainte de a fi congruen i cu prietenii din cercurile sociale sau cu cei apropia i si dragi nouă. Cu alteț ț

cuvinte trebuie să ne respectăm fiecare libertatea i să ac ionăm congruent cu gândurile i sentimenteleș ț ș

pe care le avem fără să cădem pradă diverselor tipologii de programări sociale. Din punctul meu de

vedere este absurd să ne implementăm un obicei în comportament doar pentru că a a am văzut la al iiș ț



sau pentru că a a face toată lumea i nu există alternativă. N-are rost să folosim un limbaj academic peș ș

care în mod normal nu-l avem doar pentru că sună pompos i ne oferă un aer de superioritate(fals înș

realitate) în fa a celorlal i sau să sim im că vrem să ac ionăm într-o anumită direc ie în care ini ial n-amț ț ț ț ț ț

face-o i să ne oprim doar pentru că a a am fost învă a i încă de mici. A gândi, comunica i a ac ionaș ș ț ț ș ț

autentic înseamnă în primul rând să te sim i acceptat de tine însu i. Dacă e ti certat cu tine însu i vei fiț ț ș țnevoit să găse ti o cale să te împaci. Când gândurile pe care le ai sunt lipsite de autenticitate iș ș

incon tient sau nu i le-ai implementat în minte ajungi să trăie ti via a după alte principii care numai aleș ț ș ț

tale nu sunt. Adică trăie ti via a după principiile altuia sau mai rău decât atât ajungi să trăie ti via aș ț ș ț

altuia împedicându-te să pui umărul la treabă pentru a- i îndeplini visele pe care le ai. Pune- i întrebareaț ț

dacă ceea ce faci i trăie ti zi de zi este o alegere congruentă cu gândurile i sentimentele tale sau totulș ș ș

a pornit de pe urma părerilor altora pe care tu le-ai luat drept literă de lege doar pentru că ai fost sigur

că tiu ei cei mai bine pentru tine.ș Singura persoană care tie asta nu este nimeni altul decât tu!ș Înainte

să ai încredere în prietenii i/sau în familia ta, mai ales când vine vorba de propria evolu ie personală iș ț ș

alegerile pe care consideri că trebuie să le faci în via ă, întâi trebuie să ai încredere în tine i săț ș

ac ionezi în concordan ă cu gândurile i sentimentele tale!ț ț ș

Bariere si clivaje in comunicare

Documents

Transcript of Bariere si clivaje in comunicare