NOȚIUNI DE DREPT CIVIL – DREPTURI REALE

5.1. NOȚIUNI GENERALE

Definim dreptul civil român ca acea ramură care reglementează raporturi patrimoniale și nepatrimoniale, stabilite între persoane fizice și persoane juridice, aflate pe poziții de egalitate juridică. Din definiția dată dreptului civil, putem desprinde și analiza elementele esențiale ale reglementării sale astfel:a) dreptul civil este format din grupări de norme care reglementează aspecte comune sau apropiate unele de altele, grupări ce se numesc instituții juridice; astfel putem vorbi despre: raportul juridic civil, actul juridic civil, prescriptia extinctivă, subiectele dreptului civil, drepturile reale principale, obligațiile civile, contactele civile speciale, dreptul de proprietate intelectuală, succesiuni.b) dreptul civil se încadrează și aparține dreptului unitar al țării noastre, astfel putem concluziona că dreptul civil prezintă aceleași trăsături esențiale pe care le are dreptul național român din care face parte;c) în ceea ce privește obiectul reglementării propriu-zise, reținem că este format de două mari categorii de raporturi juridice: patrimoniale și nepatrimoniale.

5.2. PATRIMONIULPatrimoniul este conceput ca un ansamblu de drepturi și obligații evaluabile în bani aparținând

unei persoane fizice sau juridice.În sens economic, patrimoniul desemnează totalitatea bunurilor care constituie averea unei

persoane.Definiția patrimoniului presupune unele precizări:a) Patrimoniul cuprinde toate drepturile și toate obligațiile civile cu conținut economic care

aparțin unei persoane;b) Patrimoniul este o sumă de valori și nu un ansamblu de bunuri materiale corporale, deci se

are în vedere valoarea bănească a drepturilor și obligațiilor civilec) Din patrimoniu nu fac parte drepturile fără echivalent material, deci nesusceptibile de

evaluare bănească.Vor rămâne în afara patrimoniului toate drepturile și obligațiile care nu au o valoare pecuniară,

și anume:a) Drepturile și obligațiile publice sau politice, adică cele care au la bază participarea la

exercițiul puterii publice, precum și acele “drepturi înnăscute”, cum ar fi dreptul la viață, dreptul la libertate etc;

b) Drepturile de familie, cum ar fi cele legate de ocrotirea părintească, care deși pot da naștere la anumite raporturi pecuniare, nu au, prin ele însele o valoare bănească;

c) Acțiunile de stat, care au ca scop numai stabilirea sau apărarea stării civile a unei personae.

Elementele patrimoniuluiConținutul patrimoniului. Așa cum am arătat, patrimoniul cuprinde drepturile și obligațiile unei

persoane, cu un conținut economic, deci evaluabile în bani.Cuprinsul patrimoniului este dat de latura activă a cestuia, dar și de latura pasivă.Activul patrimonial este constituit din totalitatea drepturilor subiective ce au valoare

economică și care pot fi evaluate în bani.Aceste drepturi subiective patrimoniale pot fi drepturi reale (ex. Dreptul de proprietate, dreptul

de uzufruct, dreptul de superficie etc.) și drepturi de creanță (ex. Dreptul de a primi prețul bunului vândut etc.).

Pasivul patrimonial este constituit din datoriile pe care le un subiect de drept, evaluabile în bani.

Drepturile patrimonialeDrepturile patrimoniale pot fi definite ca fiind drepturile evaluabile în bani, cu un conșinut

economic.Aceste drepturi se clasifică în două mari grupe:a) Drepturile reale;b) Drepturile de creanță.Dreptul real este acel drept subiectiv, în temeiul căruia titularul său exercită direct și nemijlocit

atributele asupra unui bun determinat, fără a fi necesară intervenția altei persoane.Dreptul de creanță este dreptul subiectiv în temeiul căruia subiectul activ, numit creditor, poate

să ceară subiectului pasiv, numit debitor, să dea, să facă sau să nu facă ceva.

5.3. TEORIA GENERALĂ A PROPRIETĂȚII

Înainte de a fi un drept, proprietatea este o realitate socială și economică. Asumarea calității de stăpân al unui lucru,dispunerea de acesta după bunul plac pentru satisfacerea nevoilor proprii, afirmarea acestor prerogative fără terți, cărora li s-a pretins să le recunoscă și să le respecte, s-au născut înaintea dreptului.

Proprietatea l-a însoțit pe om încă din zorii civilizației, astfel că în diferitele stadii ale dezvoltării societății omenești a existat preocuparea de a justifica instituția proprietății, toate curentele, toate concepțiile rămânând unanime în a susține importanța și necesitatea ei.

Având în vedere importanța sa deosebită pentru indivizi și pentru societate, dreptul de proprietate figurează printre principalele drepturi ale omului protejate prin acte internaționale.

Astfel, Declarația Universală a Drepturilor Omului adoptată în anul 1948 de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite prevede că “orice persoană privită ca subiect unic sau asociat în colectivități, are dreptul la proprietate. Nimeni nu poate fi privat în mod arbitrar de proprietatea sa.”

Pe planul dreptului intern, Constituția României proclamă dreptul de proprietate ca fiind un drept fundamental al cetățeanului, principiul ocrotirii acestuia de către stat și reglementarea regimului juridic al proprietății și al moștenirii prin legi organice.

Definiția dreptului de proprietateDreptul de proprietate este acel drept real care conferă titularului atributele posesiei, folosinței

și dispoziției, asupra unui bun, attribute pe care numai el (proprietarul) le poate exercita în plenitudinea lor, în putere proprie și în interesul său, cu respectarea normelor juridice în materie.

Proprietarul exercită atributele dreptului de proprietate în putere proprie, în sensul că nu este subordonat (juridic) nimănui, doar legii, bineînțeles, toți ceilalți titulari de drepturi reale exercitându-le în virtutea legii, dar mai ales în puterea proprietarului, care le-a constituit, golind din conținutul juridic al dreptului său.

Conținutul juridic al dreptului de proprietateDin definiție se desprind cele trei atribute care formează conținutul juridic al dreptului de

proprietate: posesia, folosința și dispoziția.Posesia este acel atribut al dreptului de proprietate care conferă titularului său posibilitatea de a

stăpâni faptic bunul asupra căruia are un drept de proprietate, de a stăpâni materialicește și economic substanța acestuia, direct, nemijlocit, prin putere proprie și în interes propriu.

Folosința conferă titularului său facultatea de a întrebuința bunul, de a-l utiliza și exploata, de a-i percepe toate fructele și veniturile pe care le obține de la acesta.

Dispoziția este acel atribut al dreptului de proprietate format din dispoziția materială și dispoziția juridică.

Dispoziția materială vizează posibilitatea titularului dreptului de proprietate de a dispune de substanța materială a bunului, în sensul de a-l consuma, transforma, distruge, bineînțeles în limita respectării normelor juridice în vigoare.

În privința dispoziției juridice, acesta presupune posibilitatea proprietarului de a înstrăina bunul respectiv, prin acte juridice, precum și facultatea de a-l greva cu sarcini ori cu alte drepturi reale derivate din dreptul de proprietate.

Caracterele dreptului de proprietateDin definițiile dreptului de proprietate, luând în considerare și conținutul său juridic, se desprind

o serie de caractere specifice lui: absolut, inviolabil, deplin, exclusiv, perpetuu și transmisibil.Caracterul absolut. Dreptul de proprietate este un drept absolut pentru că, făcând parte din

categoria drepturilor reale, este singurul dintre acestea care conferă titularului său exercițiul tuturor atributelor. În altă ordine de idei, fiind un drept real, el este un drept absolut, în sensul cp toate celelalte subiecte de drept sunt obligate să nu facă nimic de natură a-l încălca.

Deci, “titularul dreptului de proprietate poate face totul, în afară de ceea ce îi este interzis de lege, pe când titularii celorlalte drepturi reale nu pot face nimic decât ceea ce dreptul lor le conferă.” (Istrate Mircescu).

Caracterul inviolabil. Absolutismul dreptului de proprietate este întărit și conservat de un alt caracter cu care se află în strânsă legătură, respectiv inviolabilitatea sa, aceasta însemnând că nimănui nu-i este îngăduit a încălca dreptul de proprietate al altei persoane.

Caracterul deplin. Dreptul de proprietate este un drept deplin pentru că îi conferă titularului său toate prerogativele sale juridice, respectiv posesia, folosința și dispoziția.

Acest caracter deosebește dreptul de proprietate de dezmembrămintele sale, care nu sunt depline atâta timp cât nu conferă decât parțial exercițiul acestor atribute.

A pierde atributul dispoziției echivalează cu însăși pierderea dreptului de proprietate.Caracterul exclusiv. Exclusivitatea dreptului de proprietate presupune că titularul acestui drept

își exercită prerogativele, excluzând orice altă persoană de la acest exercițiu. Deci atributele conferite de dreptul de proprietate sunt independente de imixtiunea oricărei alte persoane, singura care le exercită fiind însuși proprietarul.

Caracterul perpetuu și transmisibil. Dreptul de proprietate se perpetuează transmițându-se.Depășind limitele biologice ale vieții umane, care este limitată în timp, prin transmiterea sa de la

o persoană la alta dreptul de proprietate se permanentizează. Proprietatea continuă să existe, așadar, independent de schimbarea succesivă a titularilor ei.

Dreptul civil român reglementează două categorii de drepturi reale principale, respectiv dreptul de proprietate și cele derivate din dreptul de proprietate (dezmembrăminte).

Sunt reglementate de către Codul civil următoarele drepturi reale, dezmembrăminte ale dreptului de propritate:

a) Dreptul de uzufruct;b) Dreptul de uz;c) Dreptul de abitație;d) Dreptul de servitute;e) Dreptul de superficie.

A. DREPTUL DE UZUFRUCTUzufructul este dreptul de a se bucura cineva de lucrurile ce sunt proprietatea altuia întocmai

ca și însuși proprietarul lor, însă cu îndatorirea de a le conserva substanța (definiția din Codul civil).Aceasta definiție este criticabilă, deoarece uzuructuarul nu se poate bucura de aceleași drepturi

ca și proprietarul bunului, el neavând atributul dispoziției, ceea ce face ca el să nu poată dispune de bunul respectiv. Dintre atributele dreptului de proprietate, uzufructuarului îi revin doar două, respectiv posesia și folosința, dispoziția juridică rămânând la proprietar.

Dreptul de proprietate nu va fi desființat ca urmare a dezmembrării, el va continua să existe, însă va fi parțial golit de conținutul său juridic, astfel că această proprietate poartă denumirea de nudă proprietate și aparține, în consecință nudului proprietar.

Din cele analizate mai sus, definim dreptul de uzufruct ca fiind acel drept real dezmembrământ al dreptului de proprietate, esențialmente temporar, asupra bunului altuia care conferă titularului său atributele posesiei și folosinței, cu obligația pentru titular de a conserva substanța bunului respectiv și de a restitui bunul către titularul la după stingerea uzufructului.

Caracterele juridice ale uzufructului1. Este un drept real. 2. Este un drept real esențialmente temporar (dreptul de uzufruct nu poate fi constituit pentru o

durată nelimitată de timp).3. Caracterul aleatoriu al uzufructului (acest caracter derivă din caracterul temporar aș

uzufructului, pentru că nu se știe cât va trăi uzufructuarul. Indiferent de durata pentru care s-a constituit dreptul de uzufruct, acest drept se va stinge la data decesului uzufructuarului, fiind irelevant că decesul intervine înaintea de trecerea perioadei stabilite).

4. Este un drept de folosință asupra bunurilor mobile sau imobile ale altuia5. Este un drept incesibil (dreptul de uzufruct nu poate fi cesionat – dat, transmis, alienat)6. Uzufructuarul este titularul posesiei și folosinței unui bun, el având obligația de a conserva

substanța bunului și de a-l folosi potrivit destinației sale.

Drepturile uzufructuarului1. Dreptul de a intra în posesia bunului și de a o exercita nestingherit.2. Dreptul de folosi bunul și de a-i culege fructul, indiferent că sunt naturale, industriale sau

civile.3. Dreptul de a exercita prerogativele ce i le conferă fie direct și nemijlocit, fie prin intermediul

altei persoane

Obligațiile uzufructuarului1. Obligația de a inventaria bunurile mobile și a constata starea bunurilor imobile;2. Obligația uzufructuarului de a depune o cauțiune (uzufructuarul trebuie să aducă un garant

care se obligă, alături de el, să îl despăgubească pe nudul proprietar în caz de insolvabilitate a sa);3. Obligația ca în timpul exercitării dreptului de uzufruct, beneficiarul uzufructului să se

folosească de lucru ca un bun proprietar;4. Obligația de a face acte de conservare a bunului și de întreținere a sa;5. Obligația de a asigura paza și conservarea bunului obiect al uzufructului;6. Obligația de a suporta parte din sarcinile lucrului, obiect al uzufructului;7. Obligația de a suporta cheltuielile referitoare al folosința lucrului8. Obligația de a restitui în natură lucrul obiect al dreptului de uzufruct, la încetarea

uzufructului;

Drepturile nudului proprietar1. Dreptul de dispoziție;2. Dreptul de a greva nuda proprietate (nudul proprietar are dreptul de a greva bunul cu o

ipotecă, fără însă a-l împiedica pe uzufructuar în exercitarea dreptului său);3. Dreptul de a exercita toate acțiunile prin care își poate apăra dreptul său de proprietate;4. Dreptul de a veghea ca uzufructuarul să-și îndeplinească obligațiile sale.

Obligațiile nudului proprietar1. De a se abține de la orice fapt material prin care împiedică pe uzufructuar în exercitarea

dreptului său și de la orice act juridic care ar urmări o asemenea finalitate;2. De a efectua reparațiile importante ale bunului;3. De a-l despăgubi pe uzufructuar în cazul în care, prin fapta sa a micșorat valoarea bunului

obiect al dreptului de uzufruct.

B. DREPTUL DE UZ ȘI DREPTUL DE ABITAȚIEDreptul de uz și de abitație sunt considerate ca fiind varietăți ale uzufructului. Astfel, au fost

considerate “varietate de uzufruct”, “miniature ale uzufructului”, “uzufructuri restrânse”.Ca și la usufruct, titularii drepturilor de uz și de abitație sunt beneficiari a două atribute ale

dreptului de proprietate, respective posesia și folosința.Particularitatea față de uzufruct a acestor drepturi rezidă în aceea că titularilor le sunt

recunoscute cele două attribute asupra bunului altuia, dar numai în limitele satisfacerii nevoilor lor și ale membrilor familiei.

Distincția între dreptul de uz și cel de abitație rezidă în aceea că dreptul de uz poate avea ca obiect orice bun mobil sau imobil, în timp ce dreptul de abitație nu poate avea ca obiect decât un bun imobil, respectiv o casă de locuit.

Dreptul de uz este un drept real care permite titularului său să posede, să folosească bunul obiect al dreptului de uz și să-i culeagă fructele numai pentru nevoile familiei sale.

Drepturile uzuarului1. Are dreptul de a culege fructele produse de bunul care constituie obiect al uzului, necesare lui

si familiei sale.2. Are dreptul de a cere să fie pus în posesia lucrului.

Obligațiile uzuarului1. Să dea o cauțiune înainte de a intra în posesia bunului obiect al dreputlui de uz.2. Trebuie să facă inventarul bunurilor rmobile la preluare și să constate starea lor.3. Trebuie să se folosească de lucruri ca un bun proprietar și să vegheze la conservarea sustanței

lucrului.4. Să facă reparațiile curent ale bunului, necesare funcționării corespunzătoare scopului său.

Dreptul de abitație este acel drept real imobiliar, de aceeași natură ca și uzufructul, care are ca obiect o casă de locuit și care permite titularului său să posede și să folosească imobilul prorpietatea altei persoane în scopul satisfacerii nevoilor de locuit ale sale și sle familiei sale.

Drepturile titularului dreptului de abitație1. Dreptul titularului de a ocupa locuința împreună cu familia sa.2. Dreptul titularului de a închiria porțiunea din casa de locuit ce depășește nevoile de locuit ale

sale și familiei sale.

Obligațiile titularului dreptului de abitație1. Să folosească imobilul ca un bun prorpietar.2. Obligația de a da o cauțiune, dacă nu a fost scutit de nudul proprietar.3. Să constate starea imobilului la preluarea sa.4. Să suporte sarcinile folosinței locuinței.

C. DREPTUL DE SERVITUTEServitutea este acel drept real principal, derivat, perpetuu și indivizibil, constituit asupra unui

imobil numit fond aservit, pentru uzul și utilitatea altui imobil, numit fond dominant, care aparține altui proprietar.

Caractere juridice1. Este un drept real imobiliar (dreptul de servitute este constituit numai asupra unor imobile

prin natura lor).2. Este un drept perpetuu (servitutea se menține atâta timp cât există cele două imobile și

împrejurarea care a determinat constituirea ei).3. Este un accesoriu al fondului (servitutea nu se poate despărți de fond, pentru a fi de sine

stătătoare, ci depinde de fondul dominant. Decesul oricăruia dintre cei doi proprietari nu are nici o influență asupra servituții).

4. Este un drept real asupra lucrului altuia (constituie un dezmembrământ al dreptului de proprietate, deoarece restrânge dreptul proprietarului).

5. Presupune existența a două fonduri, care au proprietari diferiți (astfel, imobilul în favoarea căruia se constituie servitutea se numește fond dominant, iar cel pe care este gravată servitutea, fond aservit).

6. Este un drept indivizibil (profită întregul fond dominant și grevează în întregime fondul aservit).

Drepturile care revin proprietarului fondului dominant1. Dreptul de a se folosi de servitute (în virtutea acestui drept, titularul fondului dominant poate

face toate lucrările necesare spre a se putea folosi de servitute și de a o păstra).2. Dreptul de a efectua numai acele lucrări pe fondul aservit care sunt absolut necesaare

exoloatării normale.

Obligațiile proprietarului fondului dominant1. Să exercite servitutea numai în limitele prevăzute de lege sau de titlul său.2. Să nu facă nimic de natură a agrava situația fondului aservit.

Drepturile proprietarului fondului aservit1. Dreptul de a pretinde despăgubiri de la proprietarul fondului dominant.2. Dreptul de a dispune de fondul său fără, însă, a leza exercitarea normală a servituții.3. Dreptul de a renunța la imobil.4. Dacă servitutea a devenit prea împovărătoare, el va putea oferi proprietarului fondului

dominant un alt loc pentru exercitarea servituții.

Obligațiile proprietarului fondului aservit1. De a nu face nimic de natură a leza exercițiul normal al servituții.2. De a efectua lucrările necesare pentru exercitarea și întreținerea servituții, dacă și-a asumta-o

prin titlul constitutiv.

D. DREPTUL DE SUPERFICIEEste un drept real imobiliar, dezmembrământ al dreptului de proprietate, asupra unui teren și

care constă în dreptul de proprietate al unei persoane, numite superficiar, asupra construcțiilor sau plantațiilor edificate pe terenul altei persoane, teren asupra căruia superficiarul are drept de folosință.