Baza tehnico-materiala a turismului in Romania

Baza tehnico-materiala a turismului in Romania

Structura di dinamica bazei tehnico-materiale a turismului

Turismul nu se poate dezvolta in mod satisfacator decat in conditiile in care se ofera suficiente posibilitati de cazare, masa, agrement etc., in pas cu cerintele pietei. Practica turistica internationala cunoaste suficiente cazuri in care principalele obstacole ale dezvoltarii turismului sunt generate de o oferta insuficienta ca volum, structura sau nivel calitativ al serviciilor, datorita faptului ca dezvoltarea bazei tehnico-materiale turistice nu urmeaza din punct de vedere calitativ si cantitativ ritmurile de crestere a cererii de servicii turistice.

Evident, in nici o tara, regiune, zona sau statiune primitoare de turisti, dezvoltarea capacitatilor de baza tehnico-materiala turistica nu poate fi lasata la voia intamplarii; necesitatea asigurarii unei eficiente economice optime in industria turismului sa se infaptuiasca in stransa concordanta cu cerintele asigurarii viabilitatii economice a investitiilor alocate pentru dezvoltarea turismului. In consecinta, transformarea cu success a potentialului turistic al tarii noastre in produse turistice nu se poate realiza decat pe baza dezvoltarii planificate a industriei turismului. Planificarea constituie singura metoda stiintifica prin care se poate da viata in mod sistematic complexului de masuri destinate sa asigure valorificarea optima a patrimoniului turistic al tarii noastre si realizarea unor produse turistice atractive si competitive pe piata turistica. In Romania, paralel cu dezvoltarea dinamica a economiei nationale si ca rezultat al acestei dezvoltari, partidul si guvernul au alocat fonduri importante de investitii pentru dezvoltarea si diversificarea bazei tehnico-materiale turistice, ceea ce a permis valorificarea mai buna, in scopuri turistice, a conditiilor naturale si a valorilor cultural-istorice, artistice etc., create pe pamantul tarii noastre de-a lungul vremii, reprezentand elemente de mare valoare ale patrimoniului nostru turistic.

De la infiintarea ONT, in anul 1955, si pana la sfarsitul anului 1975-deci in decurs de 20 ani-investitiile allocate dezvoltarii turismului insumeaza circa 11 miliarde lei, evidentiind eforturile pe linie de stat pentru asigurarea realizarii unei baze tehnico-materiale moderne de turism, capabila sa raspunda cresterii continue a circulatiei turistice interne si internationale in tara noastra.

Punerea in valoare a patrimoniului turistic al tarii noastre a inceput cu dezvoltarea bazei tehnico-materiale a litoralului, cu un scop dublu: asigurarea conditiilor pentru organizarea vacantelor de vara pentru oamenii muncii si lansarea pe pietele turistice externe a produsului turistic romanesc-vacante pe litoral. Dezvoltarea bazei tehnico-materiale turistice a avut in vedere urmatoarele obiective majore:

-Corelarea planurilor anuale de dezvoltare a bazei tehnico-materiale turistice cu sarcinile de dezvoltare a circulatiei turistice pe intreg teritoriul tarii pentru aceleasi perioade.

-In functie de necesitatile dezvoltarii complexe a bazei tehnico-materiale turistice s-a urmat concentrarea fondurilor de investitii pe un numar mai redus de statiuni turistice, urman ca in cadrul investitiilor no ice se vor aloca acestor statiuni sa se realizeze cu prioritate capacitatii noi de cazare, de alimentatie publica si dotari de agreement, care prin nivelul lor calitativ sa asigure o eficienta sporita in exploatarea.

-Modernizarea bazei tehnico-materiale de cazare si de alimentatie publica existente si punerea de accord a capacitatilor de cazare cu necesarul de capacitati de alimentatie publica. -Completarea bazei tehnico-materiale existente cu toate dotarile de agreement si de sporturi de iarna, in vederea asigurarii folosirii agreabile a timpului liber al turistilor, indiferent de starea vremii si perioadele de sezon in care se solicita serviciile turistice.

-Valorificarea resurselor naturale ale principalelor statiuni balneoclimaterice si dezvoltarea bazelor de tratament balneo-medical, precum si a principalelor statiuni de munte pentru turismul de sejur si pentru sporturile de iarna. -Valorificarea mai intense din punct de vedere turistic a oraselor si localitatilor situate pe principalele trasee turistice pentru turismul automobilistic si pentru turismul de sfarsit de saptamana, care inregistreaza tendinte de crestere continua a fluxurilor de vizitatori pe plan mondial.

-Dezvoltarea si modernizarea statiunilor turistice va urmari crearea unor zone turistice integral dotate, care sa poata functiona independent de realizarea si a altor obiective de dezvoltare economica viitoare a zonelor respective.

-Alegerea cu prioritate pentru obiectivele turistice noi a unor amplasamente valoroase din punct de vedere turistic, economic, social, cultural, educativ etc., care sa aiba asigurate retelele publice de utilitati (retele energetice, de apa, canalizare, telecomunicatii, accese rutiere commode etc.) sau respective sa necesite cele mai mici cheltuieli in acest scop.

Aceste criterii raman valabile, evident, si pentru perspectiva anilor 1976-1980, perioada in care sa preconizeaza realizarea unor noi obiective turistice de baza tehnico-materiala, cu preponderenta in statiunile balneoclimaterice de munte si in orasele si localitatile situate pe principalele trasee turistice, insumand peste 55 000 locuri. In acest fel se va obtine o repartizare mai judicioasa a capacitatilor de cazare pe teritoriul intregii tari. Infrastructura turistica

Din cele prezentate in paragrafele precedente rezulta ca resursele naturale si artificiale constituie o componenta esentiala a ofertei tursitice potentiale, iar obiectivele de baza tehnico-materiala reprezinta o concretizare a acestei oferte. Dezvoltarea industriei turismului nu poate fi insa conceputa fara existenta celei de-a treia componente a ofertei-infrastructura.

Infrastructura tehnica si sociala a unei tari este armatura care carcaterizeaza gradul de dezvoltare atins de economica nationala. De aceea asigurarea infrastructurii generale (ca de exemplu transporturile, telecomunicatiile, instalatiile pentru aprovizioanrea cu apa si energie electrica, instalatiile de evacuare a apelor uzate si a reziduurilor, centrale termice) consituie preocupari esentiale in cadrul planurilor de dezvoltare a economiei nationale.

Infrastructura este menita sa asigure functionarea normala a unor sectoare importante ale societatii moderne (primar, secundar, tertiar, cuaternar) fijnd indispensabila si pentru industria turismului.

Dezvoltarea tursimului intr-o regiune, zona, statiune intens receptive presupune ca preexistente doatrile si instalatiile terminale necesare, ca aeroporturi, porturi, gari, precum si amenajarile si dotarile legate de retelele de transporturi rutiere care faciliteaza accesul spre aria teritoriului receptiv. Posibilitatile de deplasare a turistilor in interiorul unei tari (regiuni, zone) depind de asemenea de existenta retelei rutiere si a mijloacelor de acces corespunzatoare spre obiectivele de interes turistic preconizate a fi valorificate. Sejurul turistilor presupune, in egala masura, solicitarea unei game extreme de diverse de servicii cu carcater general.

In plus, aglomeratiile provocate de deplasarea temporara a turistilor in ariile receptive provoaca un consum suplimentar de energie electrica, apa, produse alimentare si nealimentare, servicii cu character general etc., carora infrastructura generala trebuie sa le faca fata chiar in cazul unor solicitari de varf de sezon.

Interdependenta intre dezvoltarea tursimului ca fenomen de masa si dezvoltarea infrastructurii este evidenta: intr-o arie receptive turismul se poate dezvolta numai conditionat de existenta unei infrastructure generale adecvate specificului cerintelor vizitatorilor, dar, in acelasi timp, dezvoltarea tursimului provoaca o dezvoltare prioritare a acelor elemente ale infrastructurii generale care sunt angrenate direct sau indirect in procesele de prestatii de servicii turistice. Aceste elemente infrastructurale, desi servesc unor scopuri multiple dictate de interesele dezvoltarii economice si sociale complexe ale unui teritoriu, devin si se mentin functionale numai in contextual existentei unui volum corespunzator al circulatiei turistice luate in calcul la dimensionarea lor. Acest fapt imprima un character deosebit de complex problematicii infrastructurii generale si infrastructurii turistice,deoarece investitiile solicitate de dezvoltarea infr4astructurii genereale si specifice sunt costisitoare sin u vor fi rentabile decat in cazul in care sunt rodul eforturilor conjugate pentru valorificarea complexa a unui teritoriu.

Pornind de la constatarea ca insuficianta infrastructurii tehnice franeaza punerea in valoare a patrimoniului turistic,ea reperezentand o conditiesine qua nona accesului vizitataorilor intr-un teritoriu si al sejurului turistilor,problematica dezvoltarii infrastructurii8 generale devine una din problemele majore ale puterii in valoare a unui spatiu susceptibil de a atrage interesul turistic.

Tratarea din punct de vedere spatial a relatiilor de independenta dintre diferitele forme de activitati umane,pentru o valorificare optima a factorilor existenti pe un teritoriu,presupune o coordonare reciproca si pe termen lung a prioritatilor menite sa asigure o dezvoltare proportionala si fara conflicte a diferitelor sectoare de activitate existente sau cu perspective de valorificare pe teritoriul considerat. De aceea amenajarea infrastructurii unui teritoriu trebuie sa fie socotita ca o parte componenta a sistemului unic de planificare a dezvoltarii societatii si a mediului inconjurator,urmarind realizarea urmatoarelor sarcini:

-determinarea in perspective a functiilor unui teritoriu cu stabilirea profilului si dimensiunilor principalelor activitati correlate cu resursele naturale ale teritoriului si cu tendintele de dezvoltare demografica a acestuia;

-repartizarea suprafetelor corespunzatoare cu posibilitatile de valorificare optima a resurselor existente;

-rezolvarea,regelementarea si localizarea prioritatilor urbane (determinarea etapelor de dezvoltare urbana);

-rezolvarea si localizarea infrastructurii generale tehnice si sociale si a infrastructurii specifice in cadrul unei balante economice echilibrate,care evalueaza intr-o perspective indelungata toate resursele de dezvoltare ale teritoriului.

Neceseitatea rezolvarii sarcinilor amintite devine si mai evidenta pentru industria turismului daca se are in vedere faptul ca investitiile pentru dezvoltarea capacitatilor de infrastructura nu se pot justifica in toate cazurileexclusiv prin prisma utilitatilor turistice directe.In cazul in care eficienta acestor investitii de infrastructura nu poate fi determinate pe baza incasarilor realizate din activitatea industriei turismului,analizele de eficienta economica depasesc cadrul unor analize microeconomice(la nivelul eficientei economice al unui obiectiv sau complex de obiective turistice),trecand in sfera analizelor macroeconomice,care urmaresc randamentul economic de ansamblu si respective efectul multiplicative generat pe plan territorial prin aceste investitii de infrastructura.

Desi in ultima instanta intre infrastructura generala si infrastructura specifica turistica nu se poate trasa o delimitare categorica(decat in functie de gradul in care favorizeaza promovarea turismului),acest criteriu de diferentiere se bazeaza tocmai pe necesitatea de a cunoaste daca investitia considearata serveste intereselor turismului sau altor scopuri.Infrastructura specifica destinata turismului poate fi tratata sub doua aspecte:din punc de vedere al localizarii investitiilor si privita ca o forma caracteristica de activitate economica.

Considerentele de localizare a investitiilor de infrastructura se explica prin aceea ca deseori activitatea turistica se concentreaza in limitele unui teritoriu prcis conturat(localizate,zona etc),unde se transforma treptat intr-o activitate economica prioritara.Vizitataorii acestor localitati,zone etc.recurg pentru inceput la facilitatile de infrastructura generala existente pe teritoriul considerat.In acest caz,se poate vorbi ce mult de o folosire intensiva a facilitatilor de infrastructura.Pe masura dezvoltarii functiilor turistice ale teritoriului creste si necesitatea ameliorarii si completarii infrastructurii generale cu obiective specific turistice. Daca dezvoltarea in continuare a infrastructurii generale este dictata de interesele turismului-respectiv motivatia principala a investitiilor aferente este activiatea turistica-,aceste obiecte de infrastructura vor constitui componente ale infrastructurii specifice turistice(de exemplu,lucrarile de amenajare a litoralului).

Investitiile deinfrastructura specific turistica pot fi,la randul lor,de interes local(de exemplu,amenajarea unor cai locale de acces,dezvoltarea retelei de transporturi in comun,etc.)sau de interes republican ,in cazul in care o investitie majora,localizata pe teritoriul considerat(de exemplu,amenajarea unui aeroport international),influenteaza infrastrucura teritoriului national.Caracterul de infrastructura specific turistica apare si mai pregnant in cazul planurilor de valorificare turistica a unor teritorii bogate in resurse naturale si artificiale,dar lipsite de infrastructura generala necesara(de exemplu,amenajarea unor statiuni turistice noi de sporturi de iarna,balneoclimaterice,de litoral)In asemenea situatii,planurile de dezvoltare a bazei tehnico-materiale turistice ale statiunilor respective cuprind si prevederi de dezvoltare coordonata a infrastructurii necesare,corespunzatoare profilului activitatii turistice desfasurate..

In cadrul analizei necesitatilor de dezvoltare a infrastructurii specific turistice,un loc aparte il ocupa investitiile legate de transporturi.Cu toate ca aceste investitii absorb o parte considerabila a fondurilor de investitii necesare dezvoltarii generale a unui tertoriu,ele sunt absorbite util,deoarece fara mijloace,dotari si amenajari de transport nu se poate asigura o scurgere masiva a fluzurilor turistice spre zonele receptive. Preocuparile pentru dezvoltarea infrastructurii transporturilor sunt multiple si ele decurg din cerintele specifice ale formelor de transport folosite.

Dezvoltarea rapida a transporturilor aeriene impune pentru tara(zona)receptive asigurarea conditiilor necesare primirii turistilor sositi pe calea aerului din tarile(zonele)indepartate,emitatoare de turisti,ceea ce comporta masuri de amenajare a unor aeroporturi noi si masuri de extindere si modernizare a aeroporturilor existente,pentru a putea primi avioanele de pasageri de mare capacitate.

Reteaua rutiera este solicitata intens de turistii automobilisti,volumul circulatiei turistice auto(cu autoturisme proprietate personala si inchiriate,cu autocare etc)tinzand sa creasca indeosebi pentru parcurgerea unor distante scurte si medii(de exemplu,in traficul rutier al tarilor limitrofe)si pentru deplasarile in circuitele cotidiene din interiorul unei tari(asigurand legatura intre regiuni,zone,statiuni etc)

Infrastructura transporturilor rutiere este insa complexa si necesita investitii prea costisitoare spre a se justifica numai prin prisma traficului turistic.De aceea dezvoltarea ei este subordonata in primul rand intereselor majore ale economiei nationale(in functie de cerintele dezvoltarii transporturilor rutiere generale de marfuri si calatori).Functia turistica a infrastructurii rutiere in cele mai multe cazuri constituie o functie complementara a transporturilor terestre,dar ea nu poate fi totusi ignorata in contextul analizelor de dezvoltare a industriei turismului.Pentru turism,reteaua rutiera asigura totodata si o prelungire a traseelor de la terminalele liniilor de transporturi aeriene si de cale ferata(transporturi combinate)pana la obiectivele turistice propuse a fi promovate in cadrul actiunilor turistice. Cu toate ca functia turistica a infrastructurii rutiere are un character complementar fata de functia ei principala de artera economica de legatura in traficul de marfuri si calatori,trebuie subliniat faptul ca in practica pot exista situatii in care cerintele industriei turismului imprima o anumita ordine de prioritate dezvoltarii unor elemente ale infrastructurii rutiere.Spre exemplu,cunoscand faptul ca existenta infrastructurii rutiere este o conditie esentiala a dezvoltarii viitoare a unei statiuni turistice noi,asigurarea cailor rutiere de acces trebuie sa preceada punerea in valoare a acestor statiuni.

Totodata,in practica se intalnesc si situatii in care anumite tronsoane rutiere cu timpul devin suprasolicitate(peste limitele tolerabile),ceea ce determina readaptarea la noile cerinte si modernizarea lor tocmai ca rezultat al cresterii circulatiei turistice(de exemplu,largirea soselelor,amenajarea de noi fire de circulatie,completarea cu parcaje,recorduri si artere de rocada etc). Din cele spuse mai sus se desprinde concluzia ca pentru dezvoltarea turismului sunt necesare numeroase facilitate de infrastructura cu un character foarte eterogen.eciziile de realizare a obiectivelor de infrastructura solicitate din considerente turistice sunt influentate de randamentul economic general(efectul economic),care va rezulta pentru teritoriul considerat din activitatea turistica.

Investitiile de infrastructura generala ridica o multitudine de aspecte in munca de planificare a dezvoltarii teritoriului,dificile de rezolvat,deoarece,asa cum s-a vazut,parametrii economici ai investitiilor solicitate nu pot fi determinati in toate cazurile cu precizie si,ca atare,nu pot fi cuantificati in expresii matematice spre a putea servi ca documentatie la justficarea economica a necesitatilor de dezvoltare a diverselor sectoare ale economiei nationale.

Spre exemplu:

-este dificil sa se stabileasca in ce etapa viitoare infrastructura generala existenta va atinge acel grad de saturatie care va determina largirea capacitatilor existente in folosul prioritar al unui sector determinat de activitatea economica,in limitele unei arii teritoriale;

-nu se poate efectua in toate cazurile o evaluare corecta a ponderii in care o investitie de infrastructura va servi interesele unui sector economic determinat(in cazul de fata a industriei turismului)aprecierile de acest gen riscand sa ramana deseori arbitrare.

Aceste considerente explica suficient de convingator practica statornicita in cazul investitiilor de infrastructura generala,care urmareste determinarea efectului economic global al acestor investitii pentru dezvoltarea ansamblului economiei teritoriului analizat.

Ignorarea acestor cerinte de dezvoltare planicicata corelata-asa cum rezulta dealtfel si din experienta internationala poate provoca fenomene negative de insuficienta sau supradimensionare a infrastructurii generale intr-un teritoriu,care se soldeaza cu rezultate nefavorabile asupra dezvoltarii economico-sociale,indeosebi in cazul teritoriilor noi,lansate pentru prima oara in circuitul turistic.

Pentru a asigura randamentul economic maxim al investitiilor de infrastructura generala,susceptibile a fi folosite si in turism,se recomanda respectarea urmatoarelor principii:

-concentrarea investitiilor(dezvoltarea grupata)in zonele sau localitatile selectionate,unde se urmareste incurajarea turismului,ceea ce reduce costurile pe unitatea de servicii furnizate;

-asigurarea esalonarii corelate a investitiilor in conformitate cu interesele de dezvoltare pe termen lung-deseori 10-15 ani-a diferitelor ramuri ale economiei nationale;

-intensificarea preocuparilor pentru a asigura o folosire optima a investitiilor de infrastructura generala de catre toate sectoarele interesate de pe un teritoriu.

Rezulta ca principiile enumerate urmaresc o repartizate echitabila a investitiilor de infrastructura intre ramurile interesate ale economiei nationale;in caz contrar,asumarea sarcinilor de dezvoltare a infrastructurii generale numai de ramura economica a turismului ar face prohibitive realizare lor,datorita co9sturilor ridicate pe care turismul singur-oricat de dezvoltat ar fi-nu le poate suporta integral. Consideratiile enuntate sunt valabile pentru toate formele de infrastrucura,avand in vedere faptul ca turistii solicita aceleasi servicii ca si alti consumatori ai serviciilor oferite de elementele de infrastructura.

Bibliografie:

O.Snak-Economia si organizarea turismului