4

20

Transcript of 4

Page 1: 4
Page 2: 4

Paradoxal, în ciuda Paradoxal, în ciuda dezvoltării tehnologiei dezvoltării tehnologiei medicale, cancerul va medicale, cancerul va continua să ucidă cei mai continua să ucidă cei mai mulţi oameni, iar mulţi oameni, iar expectanţele oamenilor de expectanţele oamenilor de ştiinţă nu pot decât să ne ştiinţă nu pot decât să ne îngrijoreze. În opinia îngrijoreze. În opinia acestora, cancerul nu va acestora, cancerul nu va putea fi vindecat decât putea fi vindecat decât peste cel puţin un secol. peste cel puţin un secol.

Page 3: 4

Cancerul este numit dupa Cancerul este numit dupa partea corpului din care partea corpului din care provine. Cancerul de san provine. Cancerul de san provine din tesutul sanului. provine din tesutul sanului. Ca si alte tipuri de cancer, Ca si alte tipuri de cancer, si cancerul de san poate si cancerul de san poate invada si tesutul care invada si tesutul care inconjoara sanul. De inconjoara sanul. De asemnea, se poate asemnea, se poate raspandi si in alte parti ale raspandi si in alte parti ale corpului, formand noi corpului, formand noi tumori, proces numit tumori, proces numit metastazare. metastazare.

Page 4: 4

Riscul de cancer mamar creste Riscul de cancer mamar creste odata cu vârsta:odata cu vârsta:

aceasta boala este rară la femeile aceasta boala este rară la femeile mai tinere de 35 de ani;mai tinere de 35 de ani;

toate femeile de 40 şi peste 40 de toate femeile de 40 şi peste 40 de ani au risc pentru cancer mamar;ani au risc pentru cancer mamar;

cele mai multe cazuri apar la femei cele mai multe cazuri apar la femei în varstă de peste 50 de ani;în varstă de peste 50 de ani;

riscul de cancer mamar este crescut riscul de cancer mamar este crescut la femeile de peste 60 de ani.la femeile de peste 60 de ani.

Cancerul mamar este mai frecvent Cancerul mamar este mai frecvent la femeile albe faţă de cele negre, la femeile albe faţă de cele negre, hispanice sau asiatice.Deşi exista hispanice sau asiatice.Deşi exista cazuri de cancer mamar şi la cazuri de cancer mamar şi la bărbaţi, 99% din cazuri apar la bărbaţi, 99% din cazuri apar la femei. femei.

Page 5: 4

Cand vine vorba de prevenirea Cand vine vorba de prevenirea cancerului mamar, riscurile ce cancerului mamar, riscurile ce nu pot fi controlate, precum nu pot fi controlate, precum varsta si incarcatura genetica, varsta si incarcatura genetica, pot fi extrem de importante. pot fi extrem de importante. Dieta si exercitiul fizic Printre Dieta si exercitiul fizic Printre cele mai usoare lucruri care pot cele mai usoare lucruri care pot fi facute sunt controlul dietei si fi facute sunt controlul dietei si mentinerea unei activitati fizice mentinerea unei activitati fizice constante. Va oferim cateva constante. Va oferim cateva strategii care pot determina strategii care pot determina scaderea riscului pentru cancer scaderea riscului pentru cancer mamar: 1. Limitarea consumului mamar: 1. Limitarea consumului de alcool Exista o legatura de alcool Exista o legatura directa intre consumul de alcool directa intre consumul de alcool si cancerul mamar si cancerul mamar

Page 6: 4
Page 7: 4

Cancerul de stomac este un Cancerul de stomac este un cancer frecvent si grav, care se cancer frecvent si grav, care se dezvolta din celulele glandelor dezvolta din celulele glandelor ce captusesc peretele intern al ce captusesc peretele intern al stomacului (mucoasa). Cancerul stomacului (mucoasa). Cancerul de stomac mai este cunoscut si de stomac mai este cunoscut si sub numele de adenocarcinom sub numele de adenocarcinom de stomac. El se afla pe locul de stomac. El se afla pe locul doi in lume in topul cancerelor, doi in lume in topul cancerelor, imediat dupa cancerul bronho-imediat dupa cancerul bronho-pulmonar.pulmonar.

Cancerul de stomacCancerul de stomac este mai este mai frecvent la 50-70 de ani, si frecvent la 50-70 de ani, si afecteaza de doua ori mai multi afecteaza de doua ori mai multi barbati decat femei.barbati decat femei.

Page 8: 4

Factorii ce favorizeaza aparitia Factorii ce favorizeaza aparitia cancerului de stomac sunt cancerului de stomac sunt numerosi: · alimentari: consum numerosi: · alimentari: consum mare de mare de alimentealimente sarate si sarate si afumate (saramuri), fainoase; · afumate (saramuri), fainoase; · toxici: asociere prelungita de toxici: asociere prelungita de alcool si tutun; · infectiosi: alcool si tutun; · infectiosi: prezenta in stomac a unei prezenta in stomac a unei bacterii denumite Helicobacter bacterii denumite Helicobacter pylori; · slabapylori; · slabaaciditateaciditate a a stomacului; · stomacului; · ulcerulcer gastric: chiar gastric: chiar tratat si cicatrizat, controalele tratat si cicatrizat, controalele regulate sunt necesare; · regulate sunt necesare; · gastrite. gastrite.

Page 9: 4

SimptomeSimptome Manifestarile fizice ale cancerului de Manifestarile fizice ale cancerului de

stomac sunt numeroase si stomac sunt numeroase si inselatoare. Durerea de stomac inselatoare. Durerea de stomac este frecventa si seamana cu cea este frecventa si seamana cu cea din cazul din cazul ulceruluiulcerului. Adesea, se . Adesea, se observa o alterare a starii generale: observa o alterare a starii generale: oboseala majora, pierderea oboseala majora, pierderea apetitului, scadere in greutate.apetitului, scadere in greutate.

Alte semne sunt mai putin Alte semne sunt mai putin evocatoare: dezgust de carne, febra evocatoare: dezgust de carne, febra prelungita, voma. Prin urmare, prelungita, voma. Prin urmare, diagnosticul nu poate fi stabilit diagnosticul nu poate fi stabilit adesea decat in faze avansate, adesea decat in faze avansate, uneori chiar in stadiul aparitiei uneori chiar in stadiul aparitiei complicatiilor: voma cu sange, complicatiilor: voma cu sange, fecalefecale negre, flebita sau metastaze negre, flebita sau metastaze

Page 10: 4

Tratamentul cancerului Tratamentul cancerului de stomacde stomac

Tratamentul cancerului de Tratamentul cancerului de stomac este, inainte de stomac este, inainte de orice, preventiv: orice, preventiv: renuntarea la renuntarea la fumatfumat si si consumul moderat de consumul moderat de alcool reduc puternic alcool reduc puternic riscul. De asemenea, riscul. De asemenea, trebuie sa reducem trebuie sa reducem consumul de sare si de consumul de sare si de alimente sarate, si sa alimente sarate, si sa mancam mai multe fructe mancam mai multe fructe si legume.si legume.

Page 11: 4
Page 12: 4

Melanomul este o forma Melanomul este o forma de de cancercancer cutanat care isi cutanat care isi are originea in celulele are originea in celulele producatoare de pigment producatoare de pigment denumite melanocite. denumite melanocite. Aceste celule devin Aceste celule devin anormale, cresc anormale, cresc necontrolat si invadeaza in necontrolat si invadeaza in mod agresiv tesuturile din mod agresiv tesuturile din jur. Chiar daca melanomul jur. Chiar daca melanomul este mai putin frecvent este mai putin frecvent decat alte tipuri de decat alte tipuri de cancercancer dede pielepiele este cel mai grav. este cel mai grav.

Page 13: 4

Cele mai frecvente cauze ale melanomului sunt:Cele mai frecvente cauze ale melanomului sunt:- expunerea la radiatii ultraviolete (UV) intre orele 10-15 si expunerea - expunerea la radiatii ultraviolete (UV) intre orele 10-15 si expunerea la altitudini inalte la altitudini inalte - distrugerea - distrugerea ADNADN-ului din melanocite ca urmare a expunerii la soare si -ului din melanocite ca urmare a expunerii la soare si UV, radiatii cu lungime de unda scurta este cel mai important factor UV, radiatii cu lungime de unda scurta este cel mai important factor care cauzeaza melanomul care cauzeaza melanomul - la solar corpul este expus de asemenea la UV care maresc riscul - la solar corpul este expus de asemenea la UV care maresc riscul dezvoltarii melanomului dezvoltarii melanomului - depletia stratului de ozon poate afecta semnificativ incidenta - depletia stratului de ozon poate afecta semnificativ incidenta melanomului. Se estimeaza ca se produce o crestere cu 1% a melanomului. Se estimeaza ca se produce o crestere cu 1% a incidentei melanomului cu fiecare procent de subtiere a stratului de incidentei melanomului cu fiecare procent de subtiere a stratului de ozon ozon - agregare familiala de melanom (mai multe cazuri de melanom in - agregare familiala de melanom (mai multe cazuri de melanom in aceiasi familie) aceiasi familie) - alunite atipice - alunite atipice

Page 14: 4

Simptome precoceSimptome precoce Cel mai important semn de alarma pentru Cel mai important semn de alarma pentru

melanom este modificarea dimensiunii, melanom este modificarea dimensiunii, formei sau culorii unei alunite sau formei sau culorii unei alunite sau altei tumorete cutanate, ca de altei tumorete cutanate, ca de exemplu semnul din nastere. Sa se exemplu semnul din nastere. Sa se supravegheze modificarile care apar dupa o supravegheze modificarile care apar dupa o perioada de o luna pana la 1-2 ani. perioada de o luna pana la 1-2 ani.

Page 15: 4

pasi care ar trebuie urmati pentru a preveni cancerul de piele sau pentru a-l depista pasi care ar trebuie urmati pentru a preveni cancerul de piele sau pentru a-l depista in stadiu incipient:in stadiu incipient:

- sa se evite factorii de risc ai cancerului cutanat si sa se respecte regulile de prevenire, - sa se evite factorii de risc ai cancerului cutanat si sa se respecte regulile de prevenire, incluzand folosirea cremelor pentru protectie solara, purtarea de haine protective si incluzand folosirea cremelor pentru protectie solara, purtarea de haine protective si neexpunerea la soare in mijlocul zilei neexpunerea la soare in mijlocul zilei - sa se examineze de catre medic orice modificare suspecta la nivelul pielii. Ghidurile de - sa se examineze de catre medic orice modificare suspecta la nivelul pielii. Ghidurile de screening ale Societatii Americane de Cancer si alte societati internationale experte screening ale Societatii Americane de Cancer si alte societati internationale experte recomanda ca adultii mai in varsta de 40 de ani sa se adreseze medicului pentru recomanda ca adultii mai in varsta de 40 de ani sa se adreseze medicului pentru examinarea pielii cel putin o data pe an, la fel ca si pentru alte examinari medicale. examinarea pielii cel putin o data pe an, la fel ca si pentru alte examinari medicale. Aceasta poate duce la instituirea tratamentului precoce si prevenirea posibilei invazii a Aceasta poate duce la instituirea tratamentului precoce si prevenirea posibilei invazii a cancerului. Este necesara inceperea screening-ului precoce mai ales daca persoana cancerului. Este necesara inceperea screening-ului precoce mai ales daca persoana prezinta: prezinta: - nevi familiali atipici si melanom (sindromul FAM-M), care este o tendinta mostenita de a - nevi familiali atipici si melanom (sindromul FAM-M), care este o tendinta mostenita de a dezvolta melanom.dezvolta melanom.

Examinarea proprie a pielii si examinarea de catre un medic la fiecare 4-6 luni, preferabil Examinarea proprie a pielii si examinarea de catre un medic la fiecare 4-6 luni, preferabil de catre acelasi medic de fiecare data:de catre acelasi medic de fiecare data:- cresterea expunerii ocupationale sau recreationale la radiatiile ultraviolete (UV) - cresterea expunerii ocupationale sau recreationale la radiatiile ultraviolete (UV) - alunitele anormale sunt denumite nevi atipici (nevi displazici). Aceste alunite nu sunt - alunitele anormale sunt denumite nevi atipici (nevi displazici). Aceste alunite nu sunt canceroase, dar prezenta lor reprezinta un semn de alarma pentru trasatura mostenita canceroase, dar prezenta lor reprezinta un semn de alarma pentru trasatura mostenita de a dezvolta melanoma.de a dezvolta melanoma.

Page 16: 4
Page 17: 4

CANCERUL DE FICAT ESTE CANCERUL DE FICAT ESTE DIN CE IN CE MAI DIN CE IN CE MAI FREGVENT,IAR RoMINIA FREGVENT,IAR RoMINIA UNA DIN CEA MAI UNA DIN CEA MAI AFECTATA TARA.AFECTATA TARA.

CANCERU DE FICAT CANCERU DE FICAT poATE FI:poATE FI:pRIMAR(pRIMAR(CU CU oRIGENE IN oRIGENE IN FICAT),FICAT),METASTATICMETASTATIC(CU (CU oRIGINE IN ALTE REGIUNI oRIGINE IN ALTE REGIUNI ALE CoRpULUI)ALE CoRpULUI)

Page 18: 4

Simptome ale cancerului Simptome ale cancerului hepatic:hepatic:

Scaderea brusca si neasteptata Scaderea brusca si neasteptata a greutatii.a greutatii.

Dureri in zona dreapta Dureri in zona dreapta superioara a abdomenului.superioara a abdomenului.

Pierderea poftei de mincare.Pierderea poftei de mincare. Umflarea in zona stomacului.Umflarea in zona stomacului. Greata sau voma.Greata sau voma. Febra.Febra. Pielea si ochii de culoare Pielea si ochii de culoare

galbena.galbena.

Page 19: 4

Tratamentul cancerului de ficat:Tratamentul cancerului de ficat: Transplant-scoaterea ficatului Transplant-scoaterea ficatului

bolnav si inlocuirea cu un ficat bolnav si inlocuirea cu un ficat sanatos de la un donator.sanatos de la un donator.

Ablatia tulmonara-este un Ablatia tulmonara-este un tratament local.se face cu tratament local.se face cu caldura sau cu frig extern atunci caldura sau cu frig extern atunci cind eliminarea chirurgicala a cind eliminarea chirurgicala a tumorii nu este posibela.tumorii nu este posibela.

Empolizarea-inplica injectare In Empolizarea-inplica injectare In ardereaunor materiale care ardereaunor materiale care blocheaza ajungerea singelui la blocheaza ajungerea singelui la tumora ,oprindu-I crestereatumora ,oprindu-I cresterea

Page 20: 4