Afectivitatea

Afectivitatea reprezintă un ecou al faptelor pe care le trăim, care generează anumite conduite şi adaptează subiectul la viaţă şi la mediul exterior.

Afectivitatea este considerată patologică dacă starea afectivă este: - prea intensă- scăzută- absentă

Tulburări cantitative

HIPERTIMII1. Hipertimii pozitive: sunt stările afective care sunt agreabile: euforia, veselia,

râsul, bucuria. Euforia – se caracterizaeză printr-o încărcătură afectivă pozitivă, exagerarea

dispoziţiei în sensul veseliei, stării de bine general, de sănătate, de putere, însoţite de fugă de idei, logoree, mimică expresivă bogată, gestică amplă, tendinţa de supraapreciere a propriei persoane. Persoana este încrezătoare, comunicativă, are o stare de bună dispoziţie, bucurie, veselie care sunt patologice, adică anormale prin intensitate sau durată. Această stare poate avea un debut nemotivat şi poate şi nepotrivită situaţiei. Se asociază cu sentimente de optimism, triumf, viziune în „roz a lumii”. Se întâlneşte în intoxicaţii uşoare cu alcool, cafea, tutun, episoade maniacale.

Moria – este caracteristică tumorilor de lob frontal când există mare discrepanţă între starea somatică care este foarte afectată şi starea afectivă (pacientul este vesel).

2. Hipertimii negative:Depresia (hipertimie negativă) – se caracterizează printr-o trăire puternică,

participare afectivă intensă, cu sentimentul durerii morale, al inutilităţii şi devalorizării. Se caracterizează prin dispoziţie deprimată, ideaţie lentă, cu conţinut trist, dureros, se exteriorizează pe plan motor prin inhibiţie marcată, mimica şi pantomimica sunt în concordanţă cu trăirea afectivă: fruntea încreţită în omega melancolic, comisurile bucale coborâte, braţele cad pasiv pe lângă corp.

Disforia – dispoziţie depresivă, anxioasă, de rău general, de discomfort somatic, de nelinişte care asociază logoree, excitabilitate crescută, impulsivitate, comportament coleros. Individul este morocănos şi ursuz. Se întâlneşte frecvent pe lângă tulburările depresive, la alcoolicii cronici, în perioade de abstinenţă ale toxicomanilor.

Anxietatea – este o „teamă fără obiect”. Se manifestă prin nelinişte psihică şi motorie cu răsunet neurovegetativ (palpitaţii, tulburări vasomotorii, oscilaţii tensionale, transpiraţii). Se poate manifesta sub formă paroxistică (atacul de panică) sau generalizată, latentă. În cazul în care anxietatea are un acompaniament somatic resimţit printr-o senzaţie penibilă de disfuncţie a unui organ (constricţie laringiană, toracică, precordialgii, etc) se numeşte angoasă.

Anestezia psihică dureroasă – bolnavul invocă faptul că nu se mai poate bucura, întrista, înduioşa. Este durerea morală a bolnavului care conştientizează slăbirea sau pierderea capacităţii de rezonanţă afectivă. Se întâlneşte în fazele tardive ale unor depresii, în sindroamele de depersonalizare şi derealizare, în unele forme de debut ale schizofreniei.

1

Raptus melancolic – agitaţie psihomotorie, acte impulsive de auto- şi heteroagresiune (defenestrări, sinucideri, automutilări, omucideri) pe un fond depresiv.

HIPOTIMIIHipotimia – o scădere în grade variabile a tensiunii afective şi a elanului vital

până la apatie şi indiferenţă. Se caracterizează prin expresivitatea mimică redusă. Se întâlneşte în oligofrenii, stări de deteriorare cognitivă, TCC, stări confuzionale, stări de surmenaj, depresii.

Atimia – indiferentismul afectiv (absenţa afectivităţii) – foarte accentuată scădere a tonusului afectiv şi a capacităţii de rezonanţă afectivă la ambianţă. Se caracterizează printr-o inexpresivitate mimoco-pantomimică. Se întâlneşte în demenţe, stări confuzionale grave, catatonii. Este sinonimă cu apatia – lipsă de tonalitate afectivă şi interes faţă de propria persoană şi ambianţă.

Tulburări calitative

1. Labilitatea afectivă – se caracterizează printr-o trecere facilă de la o stare sufletească la alta, alternanţa dispoziţiei între euforie şi depresie sau chiar mânie. Această trecere se realizează fără motive, brusc, la stimuli ambientali minori sau chiar în absenţa acestora. Se întâlneşte în manie (tristeţea are un caracter efemer şi superficial).

2. Incontinenţa afectivă – este forma extremă a labilităţii afective – se caracterizează prin trecerea rapidă sau incoercibilă de la o stare emoţională la opusul ei.

3. Inversiunea afectivă – bolnavul dezvoltă o stare de ostilitate faţă de persoanele pe care înainte de îmbolnăvire le-a iubit, sau pe care în mod firesc ar trebui să le iubească (părinţi, fraţi, copii). Poate fi însoţită de un comportament heteroagresiv. Se întâlneşte în schizofrenie, delir de gelozie.

4. Ambivalenţa afectivă – pacientul trăieşte concomitent sentimente contrarii (dragoste-ură, atracţie-repulsie) faţă de aceeaşi persoană sau situaţie. Este caracteristică schizofreniei.

2