TEMA NR. 17

RISCURI ŞI AMENINŢĂRI VERSUS OPORTUNITĂŢIDE CONTRACARARE ÎN NOUL CONTEXT DE SECURITATE

Planul temei nr. 1717.1. Amploarea evenimentelor la nivel global17.2. Rusia şi China - două puteri majore din spaţiul euro-asiatic - factori cheie

pentru statele membre NATO17.3. Riscuri şi ameninţări din mediul de securitate internaţional

17.3.1. Globalizarea surselor de ameninţare17.3.2. Terorismul contemporan17.3.3. Ameninţări de natură politică17.3.4. Ameninţările sociale17.3.5. Ameninţări economice17.3.6. Ameninţări militare17.3.7. Ameninţări transfrontaliere

17.4. Riscuri şi ameninţări în ecuaţia securităţii naţionale a României17.4.1. Riscurile şi ameninţările în plan militar17.4.2. Riscuri şi ameninţări non-militare17.4.3. Riscuri şi ameninţări asimetrice nonclasice17.4.4. Riscuri şi ameninţări determinate de situaţia internă

17.5. Concluzii

Bibliografie- Boncu, Simion, Securitatea europeană în schimbare. Provocări şi soluţii,

Editura Amco Press., 2005; - Carta albă a securităţii şi apărării naţionale, Bucureşti, 2004;- Chiriţă, Mihai, Dificultăţile globalizării - Aspecte politico- militare şi

financiare, Ed. Academiei Forţelor Terestre ,,Nicolae Bălcescu”, Sibiu, 2009;- Chiriţă, Mihai, Duţă, Paul Dănuţ şi Panait, Ion Globalizarea şi continentul

African- Aspecte de securitate din colecţia Politică şi apărare naţională, Ed. Tehno Media, Sibiu, 2008;

- Claval, Paul, Geopolitică şi geostrategie, Editura Corint, Bucureşti, 2001- Dolghin, Nicolae, dr., Riscuri şi ameninţări la adresa securităţii României

Actualitate şi perspectivă, Editura Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2004;

- Département de l'informations des Nations Unies, ECOSOC, DPI/l736/POV (\Vww.un.org/french/ecosocdev/geninfo/poverty/dpi I 736f.htm, 27.12.2000);

- Etat de la population mondiale 1999.6 milliards. L'heure du choix, FNUAP, Fonds des Nations Unies pour la population, 1999;

- Fontaine, Andre, Istoria războiului rece, vol.I, Editura Militară Bucureşti, 1992;

- Frunzeti, Teodor, Soluţionarea crizelor internaţionale, Editura Institutul European, 2006;

- Strategia de securitate naţională a României, Bucureşti, 2007;

1

- Lester, R. Brown şi Cristofer Flavin, O nouă economie pentru un secol nou, în "Probleme globale ale omenirii. Starea lumii 1999", Editura Tehnică, Bucureşti, 1999;

- Pauvreté et développement. Persistance des déséquilibres à l'échelle mondiale, Rapports sur les développement humain 1992-1995, Département de l'informations des Nations Unies, DPI/l779IPOV (www.un.org/french/ecosocdev/ geninfo/poverty/dpi I 779f. htm, 24.12.2000);

- Strategia naţională de apărare a ţării, aprobată prin Hotărârea Parlamentului României, nr.30 din 4 noiembrie 2008.

17.1. Amploarea evenimentelor la nivel globalComplexitatea mediului de securitate al ultimilor ani ai primului deceniu este

pe larg etalată de mulţimea şi amploarea dimensională a evenimentelor ce au loc la nivel global. În acest cadru extrem de dinamic şi fluid, în care instabilitatea şi rata mare a schimbărilor este tot mai evidentă, analiştii politici remarcă transformări profunde în toate domeniile existenţei sociale, inclusiv în planul mediului de securitate, unde s-au înregistrat apariţia şi dezvoltarea unor fenomene noi, ca: terorismul, traficul de persoane, de materiale strategice, migraţia, scăderea drastică a resurselor naturale, poluarea mediului, încălzirea îngrijorătoare a climei etc.

Este o evoluţie surprinzătoare, dar, pentru majoritatea analiştilor, previzibilă, într-un moment în care multe naţiuni ale lumii îmbrăţişează valorile democraţi reprezentative şi ale economiei de piaţă, creând. noi oportunităţi pentru realizarea unei păci durabile. De aici, şi mulţimea de provocări la adresa securităţii, atât pe plan naţional şi regional, cât şi global.

Parteneriatele strategice pe probleme de securitate – dezvoltate, în prezent, de marii actori şi adversari ai perioadei Războiului Rece – nu au putut împiedica multiplicarea tensiunilor economice, cauzate de împuţinarea resurselor, de criza economică mondială, a problemelor etnice, sociale şi de mediu, care generează mereu instabilitate.

Centrându-ne analiza pe organizaţiile internaţionale de securitate, am constatat, la nivelul acestora, în perioada de referinţă, o redimensionare de rol, cu accent pe dimensiunea globală a securităţii.

În privinţa organizaţiei euro-atlantice, raporturile cu Federaţia Rusă relevă continua tensionare a relaţiilor stabilite între cei doi actori internaţionali, o puternică deteriorare a legăturilor bilaterale, până la atingerea, recentă, a celui mai scăzut nivel al lor de la încheierea Războiului Rece.

O asemenea stare s-a acutizat şi mai mult în urma:- conflictului dintre Rusia şi Georgia, ţară care a fost menţionată, la Summit-ul

NATO de la Bucureşti, ca o posibilă candidată la aderare; - controlului rutelor de transport al hidrocarburilor caspice şi dorinţa Federaţiei.

Ruse de a-şi recâştiga statutul pierdut prin destrămarea Uniunii Sovietice; - elementelor noii politici ruse, o politică ce aduce în prim plan inclusiv forţa

armată şi creşte masiv, în ultimul timp, cheltuielile militare, care trimite unităţi ale forţei nuclear-strategice sau strategice ruse de la Polul Nord până în America Latină,

2

în misiuni de exerciţiu comune sau în comun cu armatele unor state de pe alte continente;

- întreruperii furnizării de energie către unii din vecini; - ameninţării cu instalarea de sisteme antirachetă în zona Kaliningrad, ca

replică la acceptul unor state europene membre NATO de a găzdui pe teritoriile lor elemente ale scutului american antirachetă;

- eforturilor de a-şi spori influenţa şi controlul asupra unor state foste sovietice din Europa de Est şi Asia.

Deşi confruntarea cu o asemenea stare de lucruri trebuia s-o facă mai coezivă, mai angajată, statele membre NATO au ajuns la un acord privind reluarea "condiţionată" şi "progresivă" a contactelor cu Rusia, care ar putea permite deschiderea unor rute alternative pe teritoriul său pentru aprovizionarea forţelor NATO din Afganistan.

O poziţie asemănătoare a adoptat şi UE, care, încercând o îmbunătăţire a relaţiilor cu Moscova, a hotărât să trimită în Georgia o comisie de anchetă asupra originilor şi derulării conflictului, pentru a determina ansamblul de cauze posibile care au stat la baza războiului de 6 zile ruso-georgian.

17.2. Rusia şi China - două puteri majore din spaţiul euro-asiatic - factori cheie pentru statele membre NATO

Rusia îşi reconfigurează dispunerea strategică a forţelor. Organizaţia Tratatului pentru Securitate Colectivă (CSTO), proiectat pentru ţările membre ale Comunităţii Statelor Independente~ este reactivată în paralel cu dezvoltarea Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (SCO). CSTO care IJ, grupează fostele ţări sovietice Armenia, Belarus, Kazahstan, Kirghiztan, Rusia, Uzbekistan şi Tadjikistan dezvoltă, la fel ca NATO, o forţă de reacţie rapidă, capabilă să acţioneze imediat în orice colţ al spaţiului CSI.

China şi Rusia, împreuna cu Kazahstan, Kirgizstan, Tadjikistan şi Uzbekistan au fondat în 2001 Organizaţia pentru Cooperare de la Shanghai (SCO). Cum Rusia a pledat mult timp pentru o importanţă sporită dată Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă şi Organizaţiei de Cooperare din Shanghai, ambele grupări par să întărească legăturile dintre ele.

Chinei îi revine un rol major în sistemul economic internaţional. Totuşi, piaţa sa de desfacere, largă şi în continuă creştere, se află în opoziţie cu sistemul său politic relativ Închis, care, aşa cum se susţine, neagă drepturile omului, drepturi care sunt de la sine înţelese în democraţiile occidentale.

Statele din Caucaz şi din Asia Centrală formate în urma dezmembrării Uniunii Sovietice rămân o potenţială sursă de instabilitate şi incertitudine. Chiar dacă statele din această regiune au capacitatea de a face reformă şi a se democratiza, este posibil ca procesul să fie lent, iar instabilitatea să ridice probleme care ar putea crea tensiuni în Europa.

Instabilitatea din Ucraina sau restrângerea suveranităţii sale ar putea readuce în discuţie securitatea şi interesele tuturor statelor din zonă.

3

Orientul Mijlociu este un foc nestins. Sursele de tensiuni nu au fost încă dezamorsate. Ele nu se află numai În Golf şi în interiorul acestui spaţiu, ci, din nefericire, şi în exteriorul lui.

În acelaşi mod se prezintă şi Orientul Apropiat. Ţările arabe şi Israelul sunt departe de a ajunge la o convieţuire în deplină securitate. Conflictul recent din Fâşia Gaza, poziţiile foarte diferite ale comunităţii internaţionale precum şi urmările dramatice pentru locuitorii din zonă exprimă foarte clar complexitatea situaţiei.

Regimurile radicale din Libia şi Iran ar putea pune în pericol stabilitatea regională, precum şi accesul internaţional la sursele vitale de energie. Dacă analizăm Orientul Mijlociu în ultimii ani putem observa cu uşurinţă cum dinamica sa este în mod fundamental influenţată de competiţia pentru putere regională dintre Iran şi Statele Unite.

În acest context, perspectiva unui Iran nuclearizat ce poate să transfere o astfel de capabilitate grupărilor teroriste din Orientul Mijlociu devine inacceptabilă nu numai pentru interesele vitale ale Statelor Unite dar şi pentru pacea şi securitatea internaţională. Tensiunile din Peninsula Coreeană, ca şi cele dintre unele din noile centre de putere la nivel regional, cum sunt India şi Pakistanul, duc la evoluţii imprevizibile şi la finalităţi incerte.

Din punctul de vedere al securităţii, Europa Centrală reprezintă un spaţiu coerent. Istoria a demonstrat, în special cel de-Al Doilea Război Mondial urmat de războiul rece, că ori de câte ori coerenţa securităţii acestei zone a fost afectă au fost sădite seminţele unui viitor conflict. Nu din întâmplare fragmentarea Europei Centrale a dus la tensiuni majore şi la conflicte în Europa. Formula constituirii Identităţii Europene de Securitate şi Apărare (E.S.D.I.) în cadrul NATO vizează reconcilierea unei noi mari autonom ii europene pe probleme de secuntat' I apărare, păstrându-se legătura transatlantică. În acest context, procesele de extindere ale celor două mari organisme integratoare – NATO şi UE - completează fizionomia mediului de securitate actual, dând credibilitate eforturilor de edificare a noii arhitecturi de securitate în condiţii de stabilitate, încredere şi siguranţă în plan regional.

Peninsula Balcanică, limitată de mările Neagră, Marmara, Egee şi Mediteraneană şi incluzând Albania, Bulgaria, Grecia, statele formate în urma dezmembrării Iugoslaviei, alături de România şi Turcia europeană, reprezintă o graniţă între culturi, religii, mentalităţi, ideologii şi sfere de influenţă, pe cât de multiple şi individualizate, pe atât de diversificate şi intercondiţionate. Aici se reunesc, pe de o parte, entităţi statale aflate în diferite stadii ale procesului de tranziţie către democraţie şi economia de piaţă, având niveluri de dezvoltare extrem de diferenţiate şi cu statute deosebite faţă de instituţiile euroatlantice integratoare, iar pe de altă parte, spaţii şi regiuni încă instabile şi nesigure, supuse unor crize şi conflicte aflate în derulare sau în stare latentă, insuficient soluţionate, gata oricând să fie reactivate, capabile să genereze noi ameninţări şi provocări la adresa securităţii regionale şi globale.

Bazinul Mării Negre, reprezentând prelungirea bazinului mediteranean către Marea Baltică şi, mai departe, către Asia Centrală şi Orientul Mijlociu, are principalele caracteristici politice şi de securitate asemănătoare zonei Balcanilor, dar

4

şi caracteristici proprii, precum interesele ţărilor riverane, sau ale principalilor actori pretendenţi la topul ierarhiei mondiale (SUA, Rusia, China, Japonia, India, ţările UE), imensul potenţial economic, militar şi demografic, precum şi rolul acestei zone ca element de legătură între Asia Centrală şi Orientul Mijlociu în jocul intereselor politice şi economice globale.

Pornind de la aceste elemente, se consideră că pacea, stabilitatea şi securitatea, atât de separate şi dorite, încă nu s-au generalizat în aceste zone, ci, din contră, aici s-au reactivat unele conflicte aflate în stare latentă, simultan cu apariţia altora, generând noi puncte de tensiune şi insecuritate în întregul areal. al Balcanilor, bazinului Mării Negre şi în proximitatea acesteia: Georgia, Republica Moldova, Rusia, Ucraina, Armenia, Azerbaidjan etc. Aceste puncte completează zonele nesigure ale Europei reprezentate de Caucaz şi Balcani, ce influenţează în mod direct securitatea şi stabilitatea zonală şi regională.

Riscurile, ameninţările şi pericolul la adresa securităţii statelor, implicit a României, pot fi amplificate de existenţa unor vulnerabilităţi şi disfuncţionalităţi, între care următoarele fenomene sunt generatoare de preocupări sau pericole: dependenţa accentuată de unele resurse vitale greu accesibile; tendinţele negative persistente în plan demografic şi migraţia masivă.; nivelul ridicat al stării de insecuritate socială, persistenţa stării de sărăcie cronică şi accentuarea diferenţelor sociale; proporţia redusă, fragmentarea şi rolul încă insuficient al clasei de mijloc în organizarea vieţii economico-sociale; fragilitatea spiritului civic şi a solidarităţii civice; infrastructura slab dezvoltată şi insuficient protejată; starea precară şi eficienţa redusă a sistemului de asigurare a sănătăţii populaţiei; carenţele organizatorice, insuficienţa resurselor şi dificultăţile de adaptare a sistemului de învăţământ la cerinţele societăţii; organizarea inadecvată şi precaritatea resurselor alocate pentru managementul situaţiilor de criză; angajarea insuficientă a societăţii civile în dezbaterea şi soluţionarea problemelor de securitate.Este o evoluţie surprinzătoare, dar, pentru majoritatea analiştilor, previzibilă, într-un moment în care multe naţiuni ale lumii îmbrăţişează valorile democraţiei reprezentative şi ale economiei de piaţă, creând noi oportunităţi pentru realizarea unei păci durabile. De aici, şi mulţimea de provocări la adresa securităţii, atât pe plan naţional şi regional, cât şi global.

În momentul de fată, fenomenul cel mai interesant îl constituie evoluţia sferei de cuprindere a noţiunii de război, care nu se mai suprapune în toate cazurile cu cea de conflict, care, la rândul ei, nu se mai suprapune în mod automat cu cea de acţiunii militare. Astfel, se poate susţine că cele mai profunde ameninţări la adresa securităţii actuale se manifestă în domeniul nonmilitar, cum ar fi: presiuni politico diplomatice şi tehnologice, agresiuni informaţionale, acţiuni informatice ostilie agresiuni economico-financiare, acţiuni psihologice, culegere de informaţii şi dezinformare, migraţiune cu efecte destabilizatoare, influenţare culturală.

17.3. Riscuri şi ameninţări din mediul de securitate internaţionalAprecierile privind transformarea societăţii la nivel global, pe termen mediu

sau lung, nu pot fi, întotdeauna, foarte exacte. Multitudinea factorilor care determină acest fenomen confirmă complexitatea unei asemenea analize, dar studierea lor

5

sprijină identificarea punctelor de reper necesare pentru a înţelege direcţia pe care se îndreaptă lumea spre viitor şi luarea, la timp, a măsurilor care impun pentru asigurarea securităţii.

17.3.1. Globalizarea surselor de ameninţare Reprezintă principalul fenomen care influenţează mediul de securitate

contemporan, atât în ceea ce priveşte geneza noilor riscuri şi ameninţări, cât şi a apariţiei diferitelor oportunităţi. În acest mediu, nici un stat nu se poate izola sau rămâne neutru, nici un stat nu este la adăpost şi nici unul nu trebuie să rămână în afara proceselor globale.

Apreciem că mediul de securitate va fi influenţat, în principal, de următoarele tendinţe majore: accelerarea procesului de globalizare; creşterea nevoilor de energie, apă şi hrană; dezvoltarea economică şi tehnologică diferenţiată şi nu în ultimul rând, schimbarea situaţiei demografice.

În ceea ce priveşte procesul de globalizare, la nivelul majorităţii ţărilor dezvoltate este agreată părerea conform căreia continuarea acestuia este una din mizele majore pentru asigurarea progresului umanităţii. Aceeaşi opinie este împărtăşită şi de o mare parte a ţărilor în curs de dezvoltare. La celălalt pol se situează criticii globalizării care văd în aceasta imaginea inechităţii dintre bogaţi, săraci. Ei susţin că, la nivel global, creşterea resentimentelor şi a violenţei este un rezultat direct al globalizării.

Probleme serioase au apărut, în mod aproape invariabil, acolo unde sistemele politice şi economice nu au reuşit să îndeplinească aşteptările populaţiei.

Energia, apa sau hrana vor constitui, şi ele, posibile elemente de dispută, pot constitui riscuri şi ameninţări. Creşterea populaţiei globului, lipsa hrană, a terenului arabil, accentuată de deşertificare şi de lipsa apei, mărirea cererii de energie în condiţiile epuizării resurselor c1asice pot fi tot atâtea cauze care pot conduce la situaţii grave de criză, haos, colaps sau incapacitate a unor guverne de a gestiona situaţiile create şi vor trebui avute în vedere pentru a fi soluţionate.

Dezvoltarea economică şi tehnologică reprezintă un factor important care determină evoluţia la nivel global. Chiar dacă la această dată criza mai afectează economiile lumii pe termen mediu şi lung, specialiştii prevăd o redresare a acestora şi reluarea trendului ascendent.

Dacă la această dată pot fi enumerate ca ţări cu o populaţie de peste 100 milioane de locuitori şi un PIB de cel puţin 100 miliarde de dolari S.U.A., China, Rusia, India, Indonezia, Brazilia şi Mexic, în următorii 20-25 de ani, alte state ca Bangladesh, Nigeria, Pakistan, Filipine şi Vietnam se vor alătura probabil, acestui grup. Deci vor fi 11-12 state a căror populaţie şi putere economică 1e· vor permite să-şi constituie forţe armate cu capacităţi semnificative de a-şi proiecta forţa cel puţin în regiunea în care se găsesc.

Creşterea. accelerată a populaţiei va necesita, pentru tânăra generaţie, înfiinţarea de noi locuri de muncă. Dacă dezvoltarea economică va asigura numărul de locuri de muncă necesare va permite reducerea tensiunilor internaţionale şi a tulburărilor sociale inerente. Istoria a demonstrat că aşteptările neîmplinite au constituit o forţă care a condus politici, a generat războaie sau a ameninţat pacea.

6

Chiar şi cele mai optimiste scenarii prevăd că o serie de state vor rămâne, economic, în urmă. Multe din acestea vor fi în Africa sub-sahariană şi Orientul mijlociu. O economie slab dezvoltată, decăzută este prevestitoare de colaps social şi anarhie sau dictaturi nemiloase.

Deşi nu este de dorit, este posibil ca la decizia comunităţii internaţionale să se impună intervenţia într-o asemenea situaţie, ceea ce va însemna pierderi de vieţi omeneşti de ambele părţi precum şi cheltuieli uriaşe. Ceea ce s-a întâmplat din punct de vedere demografic astăzi permite exprimarea unor aprecieri destul de corecte asupra consecinţelor asupra populaţiei la nivel de state sau regiuni.

17.3.2. Terorismul contemporan În această lume complexă, dinamică şi conflictuală, confruntarea principală

are. loc între valori, credinţe şi percepţii fundamental diferite, între democraţie şi totalitarism şi este determinată de agresiunea majoră a terorismului internaţional de sorginte extremist-religioasă, structurat în reţele transnaţionale, împotriva statelor democratice şi a forţelor politice raţionale din statele angajate în procesul democratizării. Tendinţele majore ce guvernează evoluţiile globale generează noi riscuri şi provocări la adresa valorilor şi intereselor naţionale şi comune, creează îngrijorări justificate1.

El nu se mai prezintă doar ca un gest criminal mărunt produs în disperare de cauză la o anumită evoluţie a sistemului social. Acum el s-a consacrat ca o acţiune îndreptată împotriva ordinii de drept,. deosebit de violentă, desfăşurată în afara şi contra normelor internaţionale.. Cu ajutorul mijloacelor militare şi bazându-se pe elementele de război psihologic terorismul urmăreşte obţinerea unor avantaje exclusiv sectare, prevalându-se de aşa-zise percepte religioase, în fond sloganuri scoase din tenebrele istoriei, caută să oprească cursul firesc al societăţii omeneşti spre libertate şi prosperitate.

Deşi este greu de acceptat de către lumea civilizată, fenomenul terorist a devenit o realitate cu implicaţii globale greu de prevenit şi gestionat. Ciocnirile dintre terorişti şi forţele de ordine sunt sporadice, uneori spectaculoase desfăşurate în prezenţa şi cu sacrificiul populaţiei paşnice. Armamentul folosit este un amestec de cibernetică, high-tech şi mijloace artizanale. Progresul tehnic a pus la. dispoziţia unor indivizi asociali capacităţi distructive care, altădată erau destinate doar guvernelor şi armatelor. Astfel, flagelul terorist constituie o ameninţare gravă la adresa securităţii.

17.3.3. Ameninţări de natură politică Majoritatea ameninţărilor. politice sunt îndreptate împotriva ordinii de drept dintr-un stat sau a statutului unui organism internaţional.

Aceasta se poate realiza prin: presiuni asupra organelor de decizie în favoarea unei anumite politici; răsturnarea guvernului dintr-un stat sau a organelor de conducere colectivă ale unui organism internaţional; favorizarea şi impunerea secesionismului; distrugerea structurii politice; izolarea politică; suspendarea sau excluderea din structurile de securitate, desfiinţarea organismului de securitate ş.a.

1 Strategia de securitate naţională a României, Bucureşti, 2007, p.12

7

Ameninţările la adresa identităţii naţionale implică încercările unui stat „mamă" de a întări identităţile similare etno-culturale de pe teritoriul statelor vizate pentru a ieşi din contextul naţional specific acestora. Scopul propus ar putea fi sporirea dificultăţilor guvernului statului-ţintă de a guverna; federalizarea împotriva voinţei naţionale; încurajarea secesionismului; pregătirea terenului pentru anexarea de către statul' vecin a unor teritorii. Ameninţările politice pot avea caracter ideologic sau naţional şi pot fi intenţionale şi structurale.

Din categoria ameninţărilor intenţionale se disting cele generate de natura regimului politic (dictatorial, fundamentalist); nerecunoaşterea diplomatică a statului respectiv; intervenţiile politice specifice din partea unui stat în afacerile interne ale altui stat; propagandă ostilă; sprijinul multilateral acordat unor grupări politice antistatale; crearea de grupări interne, ostile statului naţional; suspendarea sau excluderea din diferite organisme de securitate; influenţarea elaborării unor recomandări şi rezoluţii ale unor organisme internaţionale defavorabile pentru statul vizat.

Ameninţările structurale derivă din evoluţia sistemului social global în care anumite entităţi pot deveni anacronice în ansamblul relaţiilor bilaterale. Ele apar atunci când principiile organizatoare a două state se contrazic între ele, într-un context în care nu îşi pot ignora existenţa reciprocă. Mai nou, ameninţările structurale pot avea la bază unele incompatibilităţi dintre diferite structuri supranaţionale şi statele din compunerea acestora. La nivelul relaţiilor dintre state, ameninţările de ordin structural pot viza: cosuveranitatea asupra unor teritorii subordonarea unor partide organizate pe criterii etnice de pe teritoriul altor state, extrateritorialitatea legislativă. Gama ameninţărilor de natură politică se completează permanent cu noi forme şi tehnici.

17.3.4. Ameninţările sociale Aspectul ameninţărilor sociale şi obiectivele acestora se apropie de cele

politice. Nu de puţine ori, în istoria omenirii, în cadrul relaţiilor dintre state, ameninţările externe de natură socială au degenerat până la atacuri la adresa identităţii naţionale, implicându-le, în mod direct, în domeniul politic. Totuşi, majoritatea ameninţărilor sociale au sursa în interiorul statelor. Ele se produc pe fondul nemulţumirilor sociale de orice natură. Nerezolvarea sau tergiversarea soluţionării conflictelor de muncă, a conflictelor interetnice sau interconfesionale constituie tot atâtea surse de ameninţare la adresa securităţii naţionale.

În condiţiile în care securitatea socială depinde de capacitatea statelor de susţinere a structurilor tradiţionale de limbă, cultură, identitate etnică şi religioasă, ameninţările acestor valori provin, în cea mai mare parte, din exteriorul statului, putând fi folosite şi căi interioare. Înţeleasă drept o caracteristică a mediului actual de securitate, creşterea numărului de conflicte de natură etnico-religioasă a determinat abordarea mai atentă a acestui domeniu.

17.3.5. Ameninţări economice Într-o economie de piaţă situaţia normală a participanţilor este una de risc şi

nesiguranţă, generată de competiţia care asigură progresul şi prosperitatea naţională.

8

Cu toate imperfecţiunile sale, piaţa este deocamdată cel mai eficient mecanism prin care se obţine în mod sigur creşterea productivităţii, producţiei, distribuţiei şi consumului. Pentru realizarea acestora, piaţa elimină actorii ineficienţi.

În felul acesta nesiguranţa generată de jocul pieţii este terenul fertil al unui pachet substanţial de ameninţări economice. Ele pot îmbrăca diferite forme din care cele mai multe dintre ele nu pot fi considerate ameninţări la adresa securităţii naţionale.

Gravitatea conţinutului ameninţărilor de natură economică şi momentul când acestea devin factori perturbatori ai securităţii nu pot fi stabilite decât de factorii de decizie politică. Relaţia de dependenţă a capacităţii militare de cea economică decurge din legile şi principiile luptei armate. Din această perspectivă, în situaţia în care materiile prime strategice depind de import, ameninţarea securităţii aprovizionării poate fi clasificată drept o problemă a securităţii naţionale a statului implicat. Prin implicaţiile politice şi militare, expansiunea economică relativă a unei puteri rivale poate fi percepută ca o ameninţare la adresa securităţii naţionale.

Ameninţările. pot apărea din monopolul asupra unor resurse, situaţie care poate afecta securitatea naţională. Epuizarea resurselor de către naţiunile sărace, în condiţiile menţinerii unor ritmuri ridicate de creştere demografică şi a unor creşteri economice modeste va determina mari fluxuri migratoare, generatoare de noi surse de tensiuni şi stări conflictuale, de pericole mari la adresa stabilităţii şi păcii la nivel global.

Ameninţările de natură economică, devin riscuri prin politici inadecvate, care pot conduce la conflicte nu numai de natură economică. Ameninţările economice pot fi considerate ca un atac la adresa securităţii în condiţiile în care acţiunea externă conştient dirijată duce la pierderi materiale, presiuni asupra diferitelor instituţii şi chiar prejudicii substanţiale asupra sănătăţii şi longevităţii populaţiei statului ţintă.

17.3.6. Ameninţări militare Până nu demult, ameninţările militare au fost percepute ca principalul tip de

ameninţare la adresa securităţii. Situaţia este uşor de înţeles deoarece acţiunea de forţă este singura care putea determina pierderi ireparabile atât pentru baza organizaţională a statelor vizate, cât şi pentru existenţa .populaţiei acestora. Folosirea forţei rupe relaţiile paşnice dintre actorii internaţionali şi pune capăt recunoaşterii diplomatice. Competitivitatea obişnuită în sectoarele politic, economic şi social este înlocuită de competiţia militară cu finalităţi dramatice. Efectul multiplu, distructiv şi de cele mai multe ori ireparabil al consecinţelor ameninţărilor militare le-am situat în centrul preocupărilor specialiştilor în securitate.

Canalizarea acumulărilor militare către rezolvarea problemelor istorice dintre state explică accentul disproporţionat pus pe componenta militară a securităţii, chiar şi în perioada actuală în care ameninţările din alte sectoare prezintă pericole mai mari şi mai apropiate. Sectorul militar are o dinamică independentă de dezvoltare, chiar şi în statele în care controlul civil asupra armatei este efectiv.

Ameninţările directe au diferite modalităţi de manifestare: de la hărţuirea persoanelor şi bunurilor care aparţin unor state aflate în afara frontierelor naţionale la raiduri şi incursiuni pe teritoriul acestuia; de la blocadă şi zone de interdicţie aeriană

9

sau navală la demonstraţii de forţă, mobilizări de trupe la frontiere, acţiuni ale forţelor speciale şi a celor de cercetare-diversiune în interiorul statului ţintă sau asupra unor aliaţi.

17.3.7. Ameninţări transfrontaliere Gama ameninţărilor transfrontaliere este surprinzător de mare, iar ordinea de

importanţă nu poate fi stabilită decât pentru o perioadă scurtă de timp, datorită vitezei mari de schimbare şi inovaţie şi datorită existenţei disparate şi indistincte a parametrilor de predictibilitate. Principalele ameninţări transfrontaliere existente în acest moment sunt: terorismul; corupţia şi economia subterană; crima organizată traficul de persoane, droguri şi materiale strategice; ameninţări de natură ecologică; ameninţări la adresa informaţiilor; SIDA.

Elementele menţionate anterior au detaliat doar câteva din riscurile şi ameninţările majore care vor influenţa, la nivel global, evoluţia mediului de securitate pe termen mediu şi lung. Acestea, fie că vor evolua conform previziunilor sau nu, se vor combina în diverse modalităţi şi vor genera un mediu şi situaţii specifice mult mai complexe care vor defini lumea şi securitatea în viitor.

17.4. Riscuri şi ameninţări în ecuaţia securităţii naţionale a României Securitatea naţională reprezintă condiţia fundamentală a existenţei naţiunii şi a

statului român şi un obiectiv fundamental al guvernării; ea are ca domeniu de referinţă valorile, interesele şi obiectivele naţionale. Securitatea naţională este un drept imprescriptibil care derivă din suveranitatea deplină a poporului, se fundamentează pe ordinea constituţională şi se înfăptuieşte în contextul construcţiei europene, al cooperării euroatlantice şi al evoluţiilor globale.

La această dată, la nivelul strategiilor de securitate, în zonele de interes pentru România, sunt identificate aproximativ aceleaşi riscuri şi ameninţări, de natură politică, economică, socială şi militară, capabile să pună în pericol securitatea naţională a României: instabilitatea regională; proliferarea armelor de distrugere în masă; terorismul internaţional structurat în reţele transfrontaliere; diseminarea armelor de distrugere în masă şi a tehnologiilor de producţie aferente; criminalitatea transnaţională organizată; guvernarea ineficientă.

În acest context, deşi pericolul unei confruntări armate directe majore a dispărut, în ecuaţia securităţii naţionale sunt menţinute suficiente alte riscuri tradiţionale de securitate, precum conflictele interetnice izbucnite în spaţiul exiugoslav sau şi-au făcut apariţia o serie de dificultăţi politice, economice sau de altă natură, generate de procesul de tranziţie sau de criza care se manifestă la nivel mondial.

În perspectiva următorilor 20-25 de ani sursele de ameninţare la adresa securităţii, ca domenii de manifestare, îşi vor menţine actualitatea, dar vor avea o natură mult mai complexă. Caracteristic pentru evoluţia acestora va fi apariţia, alături de formele de manifestare deja cunoscute, a altora noi, rezultat al schimbărilor din mediul de securitate ce vor avea loc pe fondul evoluţiei economice, sociale, politice, militare etc. la nivelul întregii lumi.

10

Din această perspectivă pot fi identificate principalele schimbări şi tendinţe de evoluţie pentru cele mai probabile riscuri şi ameninţări luate în calcul în ecuaţia securităţii naţionale.

17.4.1. Riscurile şi ameninţările în plan militar Până nu demult, riscurile şi ameninţările militare au fost percepute ca fiind

principalul tip de ameninţare la adresa securităţii. Situaţia este uşor de înţeles deoarece acţiunea de forţă era singura care putea determina pierderi ireparabile atât pentru baza organizaţională a statelor vizate, cât şi pentru existenţa populaţiei acestora.

În condiţiile unui mediu intern stabil, România şi-a concentrat, în ultima perioadă, eforturile din domeniul militar în direcţia reformării sistemului militar care include şi "operaţionalizarea forţelor destinate participării la misiuni ale Uniunii Europene, în cadrul politicii europene de securitate şi apărare, ca şi ale NATO, ONU şi ale forumurilor/ iniţiativelor subregionale, principalii actori din spaţiul post-sovietic. Situarea României la frontiera unui spaţiu euro-atlantic, politico-militar şi a celui european, unde capătă contur tot mai evident componenta politico-militară, pe lângă cea economică deja existentă, oferă avantaje multiple.

Avantajele vor fi, în primul rând, de natură economică, dar nu vor putea fi operaţionalizate decât prin dialog politic.

Totodată, sunt posibile distorsiuni caracteristice unor relaţii de putere inflamate: radicalizări ale demersului politic, şicane de natură economică interpretări forţate ale unor acorduri şi tratate internaţionale (tratatele politice bilaterale, reglementările privind fluviul Dunărea, M. Neagră etc.), gesturi diplomatice de rea-voinţă, dificultăţi în accesul la resurse etc.

În acelaşi cadru, al relaţiilor de putere, s-ar putea înscrie şi unii factori de risc de natură militară care n-ar putea fi incluşi în atacuri armate sau pregătiri pentru acţiuni care să necesite invocarea Articolului 5 al Tratatului de la Washington ori alte mecanisme de consultaţii în cadrul Alianţei; activarea unor baze militare pe teritoriul românesc, programe de modernizare a înzestrării şi echipării acestora, acţiuni militare demonstrative (exerciţii militare, trageri, lansări de rachete etc.) cu alte frecvenţe decât cele obişnuite, secvenţe ale războiului electronic etc. Asemenea gesturi ar putea declanşa campanii de presă care, încet-încet, ar contribui la proiectarea şi menţinerea imaginii adversarului cu urmări mult mai grave pe termen îndelungat.

17.4.2. Riscuri şi ameninţări non-militare:- posibile evoluţii negative în plan subregional în domeniul democratizării,

respectării drepturilor omului şi dezvoltării economice care ar putea genera crize acute cu efecte destabilizatoare pe o arie extinsă;

- proliferarea ANM, a tehnologiilor şi materialelor nucleare, armamentelor şi mijloacelor letale neconvenţionale;

- proliferarea şi dezvoltarea reţelelor teroriste, a crimei organizate transnaţionale, a traficului ilegal de persoane, droguri, armamente şi muniţie, materiale radioactive şi strategice;

- migraţia c1andestină şi apariţia unor fluxuri masive de refugiaţi;

11

- acţiunile de incitare la extremism, intoleranţă, separatism sau xenofobie care pot afecta statul român şi promovarea valorilor democratice;

- decalaje între nivelurile de asigurare a securităţii şi gradului de stabilitate ale statelor din proximitatea României;

- limitarea accesului statului român la unele resurse şi oportunităţi regionale, importante pentru realizarea intereselor naţionale.

17.4.3. Riscuri şi ameninţări asimetrice nonclasice: - terorismul politic transnaţional şi internaţional, inclusiv sub formele sale

biologice şi informatice; - acţiuni ce pot atenta la siguranţa sistemelor de transport, intern şi

internaţional; - acţiuni individuale sau colective de accesare ilegală a sistemelor informatice; - acţiuni destinate afectării imaginii României în plan internaţional; - agresiunea economico-financiară; - provocarea deliberată de catastrofe ecologice.

17.4.4. Riscuri şi ameninţări determinate de situaţia internă: - persistenţa problemelor de natură economică, financiară şi socială; - accentuarea fenomenelor de corupţie şi de administraţie deficitară a resurselor

publice care produc adâncirea inechităţilor sociale şi proliferarea economiei subterane;

- reacţiile ineficiente ale instituţiilor statului în faţa nerespectării legislaţiei; - menţinerea unor surse şi cauze de potenţiale conflicte sociale cu efecte asupra

stării de linişte a populaţiei; - nerespectarea normelor ecologice; - scăderea nivelului de încredere a cetăţenilor în instituţiile statului; - menţinerea unor decalaje de dezvoltare între regiunile ţării; - slăbiciuni în îndeplinirea angajamentelor asumate; - nivelul scăzut al infrastructurii informaţionale; - deficienţa în protecţia informaţiilor clasificate.

17.4.5. Oportunităţi de contracarare a factorilor de risc şi ameninţare la adresa securităţii naţionale a României

În contextul transformării mediului internaţional de securitate, în primul rând prin apariţia şi multiplicarea noilor tipuri de riscuri şi ameninţări prezentate anterior, România a acordat o atenţie sporită asigurării securităţii naţionale prin identificarea şi dezvoltarea unor mijloace şi instrumente coerente de combatere şi contracarare a acestora.

În acest sens, se au în vedere două dimensiuni majore pe de o parte, intensificarea cooperării la nivel intern între instituţiile cu atribuţiuni în domeniu, precum şi dezvoltarea unor căi de acţiune specifice, iar, pe de altă parte, cooperarea permanentă cu structurile şi instituţiile internaţionale specializate în sensul eficientizării eforturilor de combatere a unui spectru larg de riscuri şi ameninţări.

12

În domeniul politicii externe, pot fi identificate o serie de modalităţi de acţiune şi căi de diminuare a vulnerabilităţilor şi creşterii gradului de securitate naţională:

- participarea responsabilă la activităţile şi procesele decizionale ale Alianţei Nord-Atlantice, precum şi la misiunile internaţionale sub egida NATO având ca scop combaterea terorismului şi proliferarea armelor de distrugere în masă;

- dezvoltarea de relaţii privilegiate cu ţările UE, precum şi a Parteneriatului Strategic cu SUA;

- participarea României la procesul de realizare a identităţii Europene de Securitate şi Apărare;

- susţinerea dimensiunii pan-europene a OSCE, ca forum de dialog în domeniul securităţii şi dezvoltarea capacităţii de acţiune pentru prevenirea conflictelor, gestionarea crizelor şi reconstrucţia post-conflict;

- susţinerea diplomatică a participării la operaţiunile de pace ale ONU şi la alte acţiuni vizând asigurarea stabilităţii şi întărirea încrederii la nivel regional şi global.

În domeniul economic relansarea economică trebuie consolidată prin crearea unui mediu de afaceri atractiv şi stabil şi prin racordarea adecvată la marile fluxuri economico-finaciare, tehnologice şi comerciale.

Accelerarea creşterii economice vizează în primul rând asigurarea prosperităţii cetăţenilor şi sprijinirea procesului democratic intern.

În domeniul economico-financiar, principalele modalităţi de acţiune pentru asigurarea securităţii naţionale, prin diminuarea vulnerabilităţilor şi reducerea riscurilor şi ameninţărilor inerente perioadei de tranziţie, sunt următoarele:

- asigurarea stabilităţii funcţionale a economiei naţionale; - asigurarea resurselor financiare pentru consolidarea sistemelor de apărare,

ordine publică şi siguranţă naţională; - realizarea unui sistem economico-financiar modern fundamentat pe o

economie de piaţă, construită pe baza principiilor eficienţei, justiţiei şi solidarităţii sociale;

- susţinerea iniţiativei private prin perfecţionarea cadrului economico-financiar, legislativ şi instituţional;

- accelerarea procesului de armonizare legislativă în domeniul financiar şi de implementare a standardelor europene;

- corelarea politicilor economice naţionale cu procesul realizării uniunii economice şi monetare europene.

În ceea ce priveşte domeniul social, se pune accent pe realizarea unor modalităţi de stimulare a solidarităţii naţionale şi a responsabilităţii civice.

Acţiunile promovate în acest domeniu au în vedere: - promovarea dialogului şi coeziunii sociale prin implicarea statului, ca factor

de echilibru, în contracararea efectelor negative ale procesului de tranziţie şi evoluţiilor economiei de piaţă;

- reforma sistemului de securitate socială şi diminuarea deficitului de finanţare a protecţiei sociale;

- descentralizarea deciziei administrative în domeniul raporturilor de muncă;

13

ocuparea forţei de muncă în concordanţă cu orientările UE, diminuarea şomajului şi asigurarea unei protecţii sociale reale a şomajului inclusiv prin atragerea şi implicarea acestora în activităţi de utilitate publică, desfăşurate în perioada disponibilizării.

În domeniul siguranţei naţionale şi ordinii publice, prin măsurile adoptate, se are în vedere asigurarea capacităţii ana1itice şi operaţionale a serviciilor de informaţii. Acestea vor acţiona pentru anticiparea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, astfel, încât, împreună cu celelalte instituţii ale statului, să contribuie la apărarea şi promovarea intereselor naţionale ale ţării.

Acţiunile specifice în domeniul menţinerii ordinii publice vizează, cu prioritate, prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional, protejarea cetăţenilor, a proprietăţii private şi publice.

Principalele modalităţi în acest sens sunt: - asigurarea controlului civil asupra instituţiilor din domeniul siguranţei

naţionale şi ordinii publice; - dezvoltarea şi perfecţionarea modalităţilor de cunoaştere şi contracarare a

riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii naţionale, evaluarea complexă a dinamicii acestora;

- informarea promptă şi corectă a factorilor de decizie ai statului, instituirea unui sistem eficient de gestionare, valorificare şi protejare a informaţiilor secrete în condiţiile respectării dreptului la informare a cetăţenilor;

- instituţionalizarea unor forme de cooperare permanentă între structurile care contribuie la realizarea siguranţei naţionale şi ordinii publice;

- consolidarea lanţului instituţional de acţiune (Poliţie, Servicii de Informaţii, Justiţie) şi intensificarea activităţilor desfăşurate de acestea împotriva corupţiei şi crimei organizate .

În ceea ce priveşte domeniul apărării naţionale, armata română se află într-un proces de redefinire, redimensionare şi restructurare care are ca scop final crearea unei armate de dimensiuni mici, mobile, capabilă să desfăşoare o gamă largă de misiuni. Ca membru NATO, România va trebui să dispună de o armată modernă şi bine instruită, care să poată desfăşura, alături de ceilalţi aliaţi, acţiuni vizând reglementarea diferendelor internaţionale, prevenirea conflictelor, gestionarea crizelor şi apărarea colectivă.

Principalele măsuri vizate, în domeniul apărării naţionale, în ceea ce priveşte combaterea riscurilor şi ameninţărilor, sunt:

- întărirea capacităţii de descurajare, prin realizarea şi menţinerea unei forţe militare moderne şi credibile, dotată cu tehnică şi echipament militar modern şi deservită de personal profesionalizat, cu o pregătire adecvată;

- constituirea în cadrul forţelor armate a instrumentelor operaţionale moderne, capabile să permită României să ia parte activ, ca membru cu drepturi depline, la eforturile Alianţei Nord-Atlantice şi ale organismelor internaţionale care vizează reglementarea diferendelor internaţionale, prevenirea conflictelor, gestionarea crizelor şi apărarea colectivă, precum şi participarea la operaţiuni militare multinaţionale în sprijinul păcii, la întărirea încrederii şi stabilităţii în Europa Centrală şi de Sud-Est, la acţiuni cu caracter umanitar şi alte activităţi militare;

14

- constituirea şi consolidarea capacităţilor necesare pentru îndeplinirea performantă a obligaţiilor asumate de România, de a participa în cadrul unor operaţiuni de menţinere a păcii, de salvare, de răspuns la crize, de combatere a terorismului şi de asistenţă umanitară, la nivel subregional şi regional;

In domeniul contracarării ameninţării teroriste, a fost adoptată Strategia naţională de prevenire şi combatere a terorismului care îşi propune ca obiective majore:

- identificarea, monitorizarea şi evaluarea constantă a tuturor riscurilor şi ameninţărilor, respectiv a vulnerabilităţilor la adresa securităţii naţionale care pot contribui la apariţia şi dezvoltarea terorismului;

- protejarea teritoriului naţional, al populaţiei şi a obiectivelor româneşti din interior şi exterior de activităţile asociate terorismului;

- prevenirea implicării cetăţenilor români şi rezidenţilor străini din România în activităţi subsumate terorismului internaţional.

17.5. Concluzii Există o strânsă conexiune între cele două dimensiuni – internă şi externă –·iar

o strategie coerentă pentru contracararea ameninţărilor la adresa securităţii depinde de buna funcţionare a acesteia.

Iniţierea şi coordonarea acţiunilor naţionale în domeniul securităţii se bazează pe un ansamblu de legi şi documente fundamentale care formulează, în mod clar, principalele căi şi mijloace de acţiune în acest domeniu: Constituţia României, Strategia de Securitate Naţională, Strategia Militară, Carta Albă a Securităţii şi Apărării Naţionale etc.

Sistemul legislativ românesc este racordat la imperativul apărării intereselor naţionale şi la asigurarea securităţii în toate dimensiunile sale. Noile riscuri apărute la adresa securităţii şi a valorilor societăţii româneşti determină schimbări în structura şi modul de funcţionare a principalelor instituţii cu atribuţiuni în domeniu (Ministerul de Interne, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe) care trebuie să fie capabile să răspundă noilor provocări şi ameninţări.

15