1.Contextul internațional. Mișcarea națională condusă de Tudor Vladimirescu a avut loc în contextul marcat de Problema Orientală, adică de moștenirea teritoriilor Imperiului Otoman care dădea semne de dezmembrare. Rusia și Austria își disputau aceste teritorii din Peninsula Balcanică, având totodată de-a face cu influența Angliei și a Franței, care aveau interesul de a sprijini Imperiul Otoman muribund. După înfrângerea lui Napoleon a avut loc Congresul de la Viena din 1815, când Marile Puteri au decis să formeze Sfânta Alianță, care avea rolul de a anihila orice mișcare revoluționară, de a păstra privilegiile claselor conducătoare și de a încerca să blocheze tendințele naționaliste din cadrul marilor imperii multi-etnice. În Estul Europei această responsabilitate revenea țarului Rusiei, Alexandru, care însă era totodată și auto-proclamat apărător al creștinilor ortodocși din Imperiul Otoman. El a sprijinit mișcările de independență ale grecilor (organizația Eteria) și din Serbia, pe ascuns însă pentru că Rusia făcea parte din Sfânta Alianță.2. Declanșarea revoluției. La 15 ianuarie 1821 Tudor, care avea legături cu Rusia și spera să obțină sprijinul țarului, a declanșat o insurecție armată împreună cu pandurii lui în Oltenia, chemând poporul să se înarmeze și să se adune la Padeș. Acolo el a exprimat programul revoluționar de cereri care s-a dovedit a fi mai moderat decât se aștepta marea majoritate. El consta în:-numirea în dregătorii a boierilor care se vor dovedi capabili.-totalitatea poporului se va numi Adunarea Națională-autonomie, dar nu independență față de otomani-scutirea de dări pentru țărani-înființarea unei armate permanente-desființarea privilegiilor de clasăProgramul era moderat și era îndreptat împotriva domnitorilor fanarioți, care subjugaseră economic țara intereselor lor. Tudor realizase o înțelegere cu boierii pământeni, de sprijinul cărora se bucura pentru a forța mâna otomanilor în sensul înlocuirii domnilor fanarioți cu cei pământeni. NICĂIERI nu se menționa conceptul de independență, iar Tudor dorea doar o mai mare autonomie și eficiență administrativă. Pentru a bloca o intervenție armată otomană, el intră în negocieri cu conducătorul Eteriei, Alexandru Ipsilanti, care urma să pătrundă din Rusia în Moldova și să-și unească forțele cu Tudor. Situația se complică din două motive: țăranii participanți la mișcarea lui Tudor au interpretat mesajul lui ca o ridicare la luptă împotriva TUTUROR boierilor, iar Ipsilanti dorea să provoace un conflict ruso-turc pe teritoriul Țărilor Române, situație de care mișcarea sa ar fi beneficiat enorm. Tudor a ajuns în Capitală în martie, unde i se recunoaște conducerea țării de către boieri și își întărește forțele militare. Devine clar că mișcarea sa era îndreptată împotriva fanarioților și totuși intervenția otomană era inevitabilă. În paralel apar primele conflicte cu eteriștii care pătrund și ei în Țara Românească. țarul se afla la Congresul Sfintei Alianțe de la Laybach și a fost nevoit să dezavueze atât mișcarea lui Tudor, cât și Eteria.Fără sprijinul rusesc, turcii au avut mână liberă, trec Dunărea în mai și se îndreaptă cu o armată mare spre București. Ipsilanti dorea o confruntare, dar Tudor refuză și se retrage spre Oltenia. Acest gest este interpretat ca o trădare de către eteriși care decid să îl aresteze pe Tudor. Acesta este executat după un simulacru de proces pe 27 mai. Urmarea a fost risipirea armatei lui Tudor în fața intervenției turcești. Ipsilanti și Eteria suferă și ei o înfrângere zdrobitoare.3. Urmările revoluției. Deşi înfrântă revoluţia de la 1821 a inaugurat revoluţiile româneşti moderne, a determinat înlăturarea regimului fanariot şi a creat premisele prăbuşirii vechiului regim. Poarta a fost obligată să numească primii domni pământeni, renunțând la fanarioți care nu mai puteau fi de încredere datorită faptului că erau greci iar grecii se revoltaseră: Ioniţă Sandu-Sturza (în Moldova) şi Grigorie Dimitrie Ghica (în Ţara Românească). În 1822, trupele turceşti s-au retras din Principate.