01 CHESTIONAR

2
1 CATEGORIA D CHESTIONARUL NR 1 1 Ce obligaţii aveţi când treceţi cu autobuzul prin dreptul unei staţii de tramvai, prevăzută cu refugiu pentru pietoni, iar tramvaiul se află oprit în staţie ? a) să opriţi la 5 m în spatele ultimului vagon; b) să opriţi în spatele ultimului vagon şi să porniţi când uşile tramvaiului s-au închis; c) să reduceţi preventiv viteza de deplasare; 2 La semnalul căror persoane aveţi obligaţia să opriţi autobuzul pe care îl conduceţi? a) numai al ofiţerilor sau subofiţerilor de poliţie; b) poliţistului rutier, agenţilor căilor ferate, conducătorilor de coloane militare sau ai grupurilor organizate de pietoni, membrilor patrulelor şcolare de circulaţie şi la semnalul nevăzătorilor care traversează strada; c) numai la semnalul agenţilor de circulaţie şi al conducătorilor de coloane; 3 La întâlnirea indicatorului, însoţit de semnul adiţional, conducătorul autobuzului are obligaţia: a) să cedeze trecerea tuturor vehiculelor care vin din sens opus; b) să cedeze trecerea numai autocamioanelor şi autobuzelor care vin din sens opus: c) să cedeze trecerea celorlalte vehicule care nu sunt figurate pe semnul adiţional: 4 Persoana care posedă permis de conducere valabil pentru categoria "D+E" poate conduce: a) autovehicule din categoria "C" a căror masă totală maximă autorizată este mai mare de 3500 kg; b) ansamblul de vehicule constând dintr-un vehicul trăgător din categoria "C" şi o remorcă; c) ansamblul de vehicule format dintr-un vehicul trăgător din categoria "D" şi o remorcă, destinată transportului de mărfuri, a cărei masă totală maximă autorizată este mai mare de 750 kg; 5 Cui trebuie să cedeze trecerea conducătorul autobuzului? a) ambelor autovehicule; b) tramvaiului; c) motocicletei;

description

CHESTIONAR

Transcript of 01 CHESTIONAR

Page 1: 01 CHESTIONAR

1 CATEGORIA D

CHESTIONARUL NR 1

1

Ce obligaţii aveţi când treceţi cu autobuzul prin dreptul unei staţii de tramvai, prevăzută cu refugiu pentru pietoni, iar tramvaiul se află oprit în staţie ?

a) să opriţi la 5 m în spatele ultimului vagon; b) să opriţi în spatele ultimului vagon şi să porniţi când uşile tramvaiului s-au

închis; c) să reduceţi preventiv viteza de deplasare;

2

La semnalul căror persoane aveţi obligaţia să opriţi autobuzul pe care îl conduceţi? a) numai al ofiţerilor sau subofiţerilor de poliţie; b) poliţistului rutier, agenţilor căilor ferate, conducătorilor de coloane militare sau

ai grupurilor organizate de pietoni, membrilor patrulelor şcolare de circulaţie şi la semnalul nevăzătorilor care traversează strada;

c) numai la semnalul agenţilor de circulaţie şi al conducătorilor de coloane;

3

La întâlnirea indicatorului, însoţit de semnul adiţional, conducătorul autobuzului are obligaţia:

a) să cedeze trecerea tuturor vehiculelor care vin din sens opus;

b) să cedeze trecerea numai autocamioanelor şi autobuzelor care vin din sens opus:

c) să cedeze trecerea celorlalte vehicule care nu sunt figurate pe semnul adiţional:

4

Persoana care posedă permis de conducere valabil pentru categoria "D+E" poate conduce:

a) autovehicule din categoria "C" a căror masă totală maximă autorizată este mai mare de 3500 kg;

b) ansamblul de vehicule constând dintr-un vehicul trăgător din categoria "C" şi o remorcă;

c) ansamblul de vehicule format dintr-un vehicul trăgător din categoria "D" şi o remorcă, destinată transportului de mărfuri, a cărei masă totală maximă autorizată este mai mare de 750 kg;

5

Cui trebuie să cedeze trecerea conducătorul autobuzului?

a) ambelor autovehicule; b) tramvaiului; c) motocicletei;

Page 2: 01 CHESTIONAR

1

6

În timpul mersului conducătorul unui autobuz este obligat: a) să oprească la capătul liniei şi să aştepte sosirea poliţiei, în cazul când a fost

angajat într-un accident din care au rezultat numai pagube materiale: b) să păstreze faţă de autovehiculul pe care-l precede o distanţă

corespunzătoare pentru a putea evita lovirea în cazul când acesta încetineşte viteza sau opreşte brusc;

c) să nu transporte mai multe persoane decât numărul locurilor prevăzute în certificatul de înmatriculare;

7

În ce situaţii vă este interzis să conduceţi autobuzul pe drumurile publice? a) atunci când aţi consumat produse sau substanţe stupefiante ori

medicamente cu efecte similare; b) atunci când aţi consumat băuturi alcoolice; c) atunci când nu aveţi asupra dumneavoastră cartea de identitate a

autovehiculului;

8

Care este viteza maximă permisă pe autostradă, dacă autobuzul tractează o remorcă? a) 90 km/h; b) 100 km/h; c) 110 km/h;

9

Uzura pronunţată a marginilor benzii de rulare se datorează: a) rulării cu presiune mai mică decât cea recomandată; b) rulării cu presiune mai mare decât cea recomandată; c) conducerii cu viteză mare;

10

Pe autostradă, conducătorului unui autobuz îi este interzis: a) să depăşească viteza maximă de 100 km /h; b) să circule sau să staţioneze pe banda de urgenţă; c) să circule pe banda de lângă axul drumului;

11

Dacă într-o intersecţie strada din dreapta este, pentru moment, blocată iar semnalul verde permite efectuarea manevrei de schimbare a direcţiei de mers spre acea stradă, conducătorul autobuzului trebuie:

a) să oprească, să aştepte deblocarea circulaţiei şi la reapariţia semnalului de culoare verde, să efectueze manevra;

b) să înainteze spre dreapta atât cât este posibil; c) să aştepte reapariţia semnalului de culoare verde şi să înceapă manevra,

chiar dacă circulaţia nu s-a deblocat;