Irina Ropot

( gr. 13, masterandă )

Raport

Tema : Răspunderea civilă a magistraților pentru daunele cauzate în exercitarea activității

profesionale

Conceptul juridic cel mai mediatizat al timpurilor este răspunderea juridică, ca un

instrument de bază al dreptului, instituție complexă și mijloc de apreciere a comportamentelor

subiecților în societate la general.

În orice sistem de drept, răspunderea juridică este o instituție foarte importantă, este un

indiciu esențial al dreptului, este elementul necesar al mecanismului funcționării dreptului.

Răspunderea juridică se definește ca fiind forma răspunderii sociale stabilite de stat, ca

urmare a încălcării normelor de drept printr-un fapt ilicit, care determină obligația de a suporta

consecințe corespunzătoare de către cel vinovat, inclusiv prin utilizarea forței de constrângere a

statului în scopul restabilirii ordinii de drept lezate.

Într-o altă opinie, răspunderea juridică este un fenomen mobil, evolutiv, strâns legat și

dependent de transformările care au loc în viața social-economică a omului.

Răspunderea juridică este o noțiune foarte largă și în dependență de diferite ramuri de drept

deosebim răspunderea constituțională, răspunderea contravențională, răspunderea penală,

răspunderea disciplinară etc.

Însă în lucrarea de față voi aborda doar reglementările ce țin de răspunderea juridică civilă

și răspunderea juridică a magistraților pentru daunele cauzate în exercitarea activității

profesionale.

Răspunderea civilă este una dintre cele mai importante manifestări concrete ale răspunderii

juridice, deoarece ea are drept scop asigurarea circuitului civil și a funcționării normale a

mecanismului relațiilor economice în societate.

Anume, răspunderea civilă servește drept instrument de protecție a relațiilor juridice civile

în fața posibilelor atingeri ale drepturilor și intereselor subiectelor raporturilor juridice de drept

civil.

Răspunderea civilă intervine, în principiu, doar atunci cînd prejudiciatul își manifestă

interesul, apelînd la forța de constrîngere a statului, astfel încît nu victima aplică sancțiunea, ci

calea ei legală este să se adreseze autorităților pentru a i se asigura tragerea la răspundere a

autorului faptei ilicite civile și a i se repara prejudiciul.

Atunci cînd o persoană este victimă a unui prejudiciu prin care se aduce atingere integrității

sale fizice, sentimentelor sau bunurilor sale, se pune problema dacă ea va trebui să se resemneze,

suportând acest prejudiciu sau dacă va putea să obțină repararea acestuia de la o altă persoană.

Teoria răspunderii civile urmărește să răspundă la această întrebare și să determine în ce

condiții o persoană poate fi considerată responsabilă de prejudiciul suportat de altul și ținută să-i

repare acest prejudiciu.

Esența răspunderii civile și, totodată, elementul care o distinge față de oricare dintre

celelalte forme de răspundere juridică, legînd-o în același timp de fiecare dintre acestea, este

îndatorirea de reparare. Din acest punct de vedere se poate spune că a răspunde din punct de vedere

civil înseamnă, de fapt, a repara prejudiciul cauzat altuia, iar a repara un prejudiciu înseamnă, în

sens juridic, a răspunde din punct de vedere civil.

Răspunderea civilă este una dintre cele mai importante manifestări concrete ale răspunderii

juridice. Răspunderea civilă mai este o categorie fundamentală și în același timp o instituție

deosebit de largă și complexă atît a dreptului civil, cît și a dreptului în totalitatea sa, ea acoperind

o sferă largă de raporturi juridice și de situații de viață, devenind astfel un compartiment necesar

și pentru alte forme de răspundere juridică. Ea tinde să ocupe centrul dreptului civil, al dreptului

în totalitatea sa, în fiecare materie, în toate direcțiile, se ajunge la această problemă a răspunderii

și în dreptul familiei, precum și în acel al bunurilor – ea este a tuturor momentelor și a tuturor

situațiilor.

Răspunderea juridică civilă are o importanță teoretică și practică, fiind bazată pe principii

de răspundere patrimonială a subiectelor care se află pe poziție de egalitate juridică și contribuind

efectiv la ocrotirea drepturilor subiective și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice.

Această formă de răspundere juridică își are fundamentul în izvoarele dreptului civil,

principalul dintre care este Codul civil ce reglementează modul de aplicare, condițiile de fond și

de formă.

Răspunderea civilă este un fenomen social care se materializează în reacția organizată a

societății în limitele prescrise de lege.

Aplicarea ei este o metodă prin care în conștiința oamenilor se insuflă respectarea legii,

regula prevăzută în art.9 Codul civil al RM și necesară în orice stat de drept.

Funcționarea răspunderii civile ca instituție a dreptului civil, corelația acestei instituții cu

scopurile generale ale sistemului juridic sunt strâns legate de credința că legea este dreaptă și

impune oamenilor necesitatea de a acționa cu bună – credință, a nu prejudicia pe alții, a respecta

drepturile și intereselor altor persoane, ceea ce în final duce la întărirea relațiilor economice în țară.

În condițiile societății democratice de astăzi a devenit deosebit de actuală problema

determinării limitelor și condițiilor răspunderii civile a magistraților.

Răspunderea civilă (patrimonială) a magistraților este și ea una care provoacă un interes

și discuții, aceasta reieșind din criticile aduse acestei instituții raportate la calitatea de magistrat,

deși susținută ca atare de mulți specialiști și savanți consacrați.

Răspunderea juridică civilă generală a magistratului necesită a fi considerată un fenomen

ordinar într-o societate democratică.

Mecanismul răspunderii juridice civile speciale a magistratului este, în opinie , destul de

suficient reglementat în normele internaționale și în normele naționale ale altor state pentru a

înțelege- puterea nu intenționează a se amesteca și a reglementa clar acest domeniu.

Răspunderea juridică civilă specială a magistratului apare numai în condițiile de

neexecutare corespunzătoare a obigațiunilor profesionale, determinate de expresia axiologică a

serviciului public al justiției. Principiul neatragerii la răspundere juridică civilă pentru cauzele ce

au fost emise de magistrat sunt reflectate într-un ansamblu de norme internaționale

Cu privire la răspunderea civilă, Carta Universală a Judecătorilor în art.10 prevede,

inițierea unei acțiuni civile, în țările în care aceasta este permisă, și a unei acțiuni penale, inclusiv

arestarea, împotriva unui judecător trebuie să fie permisă, doar în împrejurări care garantează cu

independența sa nu poate fi influențată.

Punctul 5.2. din Carta Europeană cu privire la statutul judecătorului, carta face referire aici

la răspunderea materială, civilă a judecătorului. Ea stipulează în principiu ca repararea prejudiciilor

suportate ilegal în urma unei decizii sau ca urmare a comportamentului judecătorului în exercițiul

funcțiunii este asigurată de Stat. Aceasta înseamnă ca Statul reprezintă, față de victimă, garantul

constant al reparării prejudiciilor.

Precizând că aceasta garanție a Statului se aplică prejudiciilor suportate în mod ilegitim în

urma unei decizii sau ca urmare a comportamentului, dar insistă mai degrabă asupra prejudiciului

care rezultă în urma acestora sau care sînt suportate ,, în mod ilegitim ’’. Acest lucru este perfect

compatibil cu răspunderea care nu se bazează pe greșeala judecătorului, ci pe caracterul anormal,

special și grav al prejudiciului care rezultă din decizia sau din comportamentul său. Importanța

acestui lucru reiese din preocupările îndreptate spre aceea că independența jurisdicțională a

judecătorului să nu fie afectată printr-un regim de răspundere civilă.

Carta prevede de altfel că, atunci când prejudiciul pe care Statul trebuia să-l garanteze este

rezultatul ignorării grosolane și inexcuzabil de către judecător a regulilor în cadrul cărora se

desfășoară activitatea sa, Statutul poate oferi Statului posibilitatea să îi ceară acestuia, în limitele

determinate de acest statut, rambursarea reparării pe calea unei acțiuni jurisdicționale.

Necesitatea existenței unei greșeli grosolane și inexcutabile, caracterul jurisdicțional al

acțiunii în rambursarea trebuie să constituie garanții semnificative pentru evitarea unei eventuale

deturnări a procedurii. O garanție suplimentară o constituie acordul prealabil pe care trebuie să-l

dea instanța la care se face referire la punctul 1.3. în favoarea sesizării jurisdicției competente.

Conform art.1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale, statele sunt obligate ,, să asigure ‚’’ drepturile și libertățile prevăzute

în Convenție fiecărei persoane aflate sub jurisdicția lor. Totodată, această obligație determină

îndatorirea de a organiza un sistem juridic adecvat care să asigure acele drepturi.

În același timp, art.13 stabilește că ,, orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți

recunoscute de prezenta Convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe

naționale chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea

atribuțiilor lor oficiale.’’

Astfel, prin aceste prevederi Convenția Europeană fixează faptul că principala

responsabiltate în asigurarea exercitării drepturilor revine propriilor instituții ale statului.

Așadar, transpunerea reglementărilor internaționale în legislația Republicii Moldova a

determinat faptul stabilirii răspunderii patrimoniale pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, garantate de Constituția RM și de tratatele

internaționale la care RM este parte.

Legislația actuală Republicii Moldova nu prevede instituții sau condiții speciale privind

răspunderea civilă a magistraților.

Problema răspunderii magistraților se pune tocmai pentru încălcarea normelor generale

care interzic provocarea nejustificată de prejudicii pentru alții, astfel încât aceleași considerente

care justifică circumscrierea răspunderii patrimoniale pentru paguba cauzată printr-un act

administrativ nelegal sau pentru refuzul de a emite un asemenea act, la răspunderea civilă

delictuală, trebuie să conducă și la concluzia că repararea pagubei produsă printr-un act

jurisdicțional nelegal nu poate fi realizată, în lipsa unor dispoziții speciale derogatorii, decât în

condițiile generale care rezultă din art.998 Codului civil al României .

Instituția răspunderii magistraților reprezintă una dintre multiplele modalități prin care

poate fi afectată independența acestora, așadar problema răspunderii trebuie analizată prin prisma

rolului pe care îl are justiția în ansamblul ei, deopotrivă cu rolul individual al judecătorului într-o

societate democratică. Astfel, s-a arătat cu temei că statul trebuie să răspundă nu numai pentru

prejudiciile ce se nasc în patrimoniul unei persoane, fie că sunt imputabile magistratului, fie altor

persoane ce concură la săvârșirea unor erori judiciare, dar și pentru prejudiciile produse de o

organizare defectuoasă a justiției, după cum ar trebui să existe și o răspundere civilă atât a

parlamentarilor, cât și a miniștrilor, ale căror decizii influențează viața și starea materială a

oamenilor.

Activitatea magistraților (judecătorilor) este în mod esențial una de interpretare, a probelor,

a faptelor care rezultă din acestea, a dispozițiilor legale aplicabile, de aceea raționamentul său

implică un angajament personal în favoarea unuia sau altuia dintre mai multe sensuri posibile.

Angajarea răspunderii sale civile pentru orice culpă în alegerea acestor sensuri ar determina

rețineri excesive și ar face activitatea judiciară imposibilă.

Magistratul ( judecătorul) apare în calitate de purtător al dreptului public, menit să

garanteze realizarea liberă a justiției, fără a lua în calcul opinia părților nemulțumite. Desigur că

imunitatea nu este un drept particular dăruit magistratului ( judecătorului) , ci este justificată prin

necesitatea terminării unor proceduri judiciare care, în caz contrar, ar dura la infinit.

Răspunderea civilă se referă la răspunderea magistraților pentru erorile judiciare săvârșite

în procesele penale, precum și în alte procese decât cele penale.Această formă de răspundere

operează numai în raport cu statul, care are ulterior posibilitatea să formuleze o acțiune de regres,

împotriva magistratului (judecătorului) care a acționat cu rea-credință sau grava neglijență.

Magistratul poartă răspundere civilă în cazul în care, prin fapta sa a produs un prejudiciu din

intenție sau culpă gravă ( imprudență gravă ).

Pentru a opera răspunderea civilă a magistraților este necesară îndeplinirea cumulativă a

următoarelor condiții:

1) existența unei fapte ilicite;

2) existența unui prejudiciu sau rezultatul socialmente dăunător;

3) existența legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu;

4) vinovăția.

Răspunderea civilă a magistraților are un caracter subsidiar și se poate angaja numai dacă

magistratul a acționat cu rea-credință sau gravă neglijență, deci numai pentru erorile judiciare

săvârșite cu un anumit grad de vinovăție.

Fiind o răspundere subsidiară și indirectă, condițiile angajării acesteia sunt:

a) preexistența unui proces, adică a unei hotărâri definitive în care s-a stabilit răspunderea

patrimonială a statului pentru această eroare judiciară, dacă sunt îndeplinite condițiile angajării

răspunderii patrimoniale a statului;

b) fapta care a determinat eroarea judiciară să fi fost comisă de un magistrat cu rea- credință

sau gravă neglijență. Statul nu poate obține repararea pagubei suferite ca urmare a erorii judiciare

în toate cazurile, ci numai atunci când magistratul a acționat cu rea-credință sau din gravă-

neglijență.

Prin urmare, dacă nu există vinovăția magistratului sau acesta a comis eroarea judiciară dintr-o

ușoară culpă, magistratul nu va răspunde față de stat.

În ceea ce privește, ,,reaua - credință’’, este de menționat că legea nu definește această noțiune.

Fiind vorba de dovedirea unui element subiectiv, instanța este singura în măsură să stabilească, la

judecarea acțiunii, dacă magistratul a acționat cu rea- credință, plecând de la elemente exterioare,

materiale, obiective și de la circumstanțele personale și reale, dar și de la prezumția bunei-credințe.

Răspunderea civilă a magistraților reprezintă obligația de reparare a prejudiciului cauzat în

exercitarea funcției lor de magistrat, în condițiile menționate.

Conform art.53 Constituția RM, alin. (1) persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate

publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este

îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins, anularea actului și repararea pagubei.

Alin (2) prevede, statul răspunde patrimonial, potrivit legii, pentru prejudiciile cauzate prin erorile

săvîrșite în procesele penale de către organele de anchetă și instanțele judecătorești.

Din dispozițiile art.53, alin.(2) din legea fundamentală consacră rolul statului de garant al reparării

prejudiciilor suferite ca urmare a săvârșirii unei erori judiciare.

Dispoziția este similară cu cea existentă în legislația în materie a statelor membre ale

Uniunii Europene, îndeplinind o funcție esențială, în absența căreia independența profesională a

judecătorului și a sistemului judiciar ar fi anulată. Din dispozițiile constituționale mai sus citate

reiese că, în sistemul de drept național, statul garantează repararea prejudiciilor cauzate prin

sistemele judiciare, ceea ce nu exclude posibilitatea să dea regres împotriva magistraților, în

anumite condiții.

Din prevederile art. 53 alin.(2) din Constituție cu privire la prejudiciile cauzate prin erorile

săvârșite în procesele penale de către organele de anchetă și instanțele judecătorești, pot fi deduse

următoarele: 1) pentru acțiunile organelor statului, răspunderea în toate cazurile o poartă statul;

2) prejudiciul cauzat de acțiunile ilegale trebuie să fie reparat fiecăruia, indiferent de naționalitate,

sex, vârstă etc.; 3) este supusă despăgubirii orice daună în întregime; 4) motivul reparării

prejudiciului îl constituie faptele ilegale ( acțiunile/ inacțiunile) ale organelor statului și

reprezentanților lui, indiferent de existența sau nu a intenției sau a unei alte forme a vinovăției.

Întru realizarea normelor constituționale precitate, la 10 februarie 2000, Parlamentul RM a adoptat

Legea contenciosului administrativ nr.793 – XIV, care are la bază instituirea controlului

jurisdicțional asupra autorităților administrației publice.

Normarea acestui fel de răspundere se face prin legea contenciosului administrativ care

prevede în art.1, alin. (1), contenciosul administrativ ca instituție juridică are drept scop

contracararea abuzurilor și exceselor de putere ale autorităților publice, apărarea drepturilor

persoanelor în spiritul legii, ordonarea activității autorităților publice, asigurarea ordinii de drept.

Alin. (2) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, recunoscut de lege, de

către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a

unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente pentru a obține

anularea actului, recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Prin contencios administrativ se înțelege o instituție juridică ce cuprinde activitatea de

soluționare de către autoritățile competente, și în special instanțele de contencios administrativ, a

litigiilor juridice generat fie de un act administrativ, fie de nesoluționarea în termenul legal a unei

cereri privind recunoașterea unui drept recunoscut de lege, în care cel puțin una dintre părți este o

autoritate publică sau un funcționar al acestei autorități ca purtători de putere publică.

Scopul contenciosului administrativ este contracararea abuzurilor și exceselor de putere ale

autorităților publice, apărarea drepturilor persoanei în spiritul legii, ordonarea activității

autorităților publice și asigurarea ordinii de drept.

Există un singur articol din Codul civil al RM din 6 iunie 2002, și anume art. 1404 alin.1

care prevede ,, prejudiciul cauzat printr-un act administrativ ilegal sau nesoluționarea în termen

legal a unei cereri de către o autoritate publică sau de către o persoană cu funcție de răspundere

din cadrul ei se repară integral de autoritatea publică. Persoana cu funcție de răspundere va

răspunde solidar în cazul intenției sau culpei grave. ’’

Persoanele fizice au dreptul să ceară repararea prejudiciului moral cauzat prin acțiunile

menționate.

Conform legislației civile, obligația de reparare a prejudiciului nu se naște în măsură în care cel

prejudiciat a omis, cu intenție ori din culpă gravă, să înlăture prejudiciul prin mijloace legale.

În procedura judiciară penală, prejudiciul adus cetățeanului este reparat de stat independent de

vinovăția magistratului. În sfera procedurii judiciare civile, prejudiciul adus în timpul realizării

justiției este reparat doar atunci când este stabilită vinovăția judecătorului, printr-o sentință

definitivă în materie penală sau disciplinară, cu alte cuvinte răspunderea civilă a statului este

condiționată de stabilirea prealabilă a răspunderii penale sau disciplinare a judecătorului.

În consecință, principiul sau regula răspunderii se transformă, în cazul judecătorului, într-o

excepție. Deși poziția eminentă a judecătorului a fost considerată de la început una dintre

trăsăturile definitorii ale societății moderne, perioada actuală este considerată, chiar în

democrațiile occidentale, ca una de accentuare a acesteia, de revalorizare a judecatorului, privit ca

apărător al valorilor de libertate și egalitate împotriva imixtiunilor puterii, justiția punîndu-și

amprenta în mod accentuat asupra vieții colective.

Un alt articol este prevăzut de Codul de procedură penală care în art.524 prevede :

,, Persoanele cărora, în cursul procesului penal, prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire

penală sau ale instanțelor judecătorești, li s-a cauzat un prejudiciu material sau moral au dreptul la

despăgubire echitabilă în conformitate cu prevederile legislației cu privire la modul de reparare a

prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală și ale instanțelor

judecătorești.’’

Art.525 al Codului de procedură penală prevede modul de intentare a acțiunii pentru

repararea prejudiciului și anume, alin.(1) prevede acțiunea pentru repararea prejudiciului poate fi

inițiată în termen de trei ani de la data apariției dreptului la repararea prejudiciului conform

prevederilor art.6 din Legea nr. 1545- XIII din 25 februarie 1998 privind modul de reparare a

prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale

instanțelor judecătorești. Alin.(2) prevede acțiunea pentru repararea prejudiciului poate fi inițiată

în instanța judecătorească în a cărei rază teritorială domiciliază persoana căreia i-a fost cauzat

prejudiciul sau, după caz , succesorii ei, în ordinea procedurii civile, chemând în judecată statul,

care este reprezentat de către Ministerul Justiției.

Alin.(3) Acțiunea pentru repararea prejudiciului este scutită de plata taxei de stat.

Este de remarcat și faptul că în legislația RM mai există și legea privind modul de reparare

a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale

instanțelor judecătorești din 25 februarie 1998 ( în continuare Legea RM din 25 februarie 1998),

care reglementează cazurile, modul și condițiile de răspundere patrimonială a statului pentru

prejudiciul cauzat prin acțiunile ilicite comise în procesele penale și contravenționale ale organelor

de urmărire penală, de procuratură și de instanțele judecătorești.

Această Lege a fost adoptată în scopul realizării dreptului prevăzut în alin.2, art.53 din

Constituția Republicii Moldova.

Din prevederile legii în cauză reiese faptul că, indiferent de vinovăția persoanelor

organelor de urmărire penală, procuratura sau instanțele de judecată, paguba va fi reparată pe

deplin din bugetele de stat sau cele locale, după caz. Astfel, magistratul va purta răspundere civilă

pentru actele ce țin de îndeplinirea îndatoririlor sale legale în condițiile acțiunii în regres. Inițial,

prejudiciul cauzat de astfel de acțiuni va fi întotdeauna compensat din bugetul de stat, iar ulterior

în acțiunea de regres de la magistrat.

Așadar, art.20 al Legii respective stabilește că Ministerul Justiției sau, după caz, autoritățile

administrației publice locale, după repararea, din contul bugetului respectiv, a prejudiciului cauzat

prin acțiunile ilicite comise de organele de urmărire penală, de procuratură sau de instanțele

judecătorești, vor sesiza Procuratura Generală a RM în vederea stabilirii faptului dacă pot fi

calificate drept infracțiuni acțiunile sau inacțiunile persoanei (persoanelor) cu funcție de

răspundere sau ale altor persoane în cazul dat ale magistratului, care au cauzat prejudiciul material

sau moral. Sumele încasate ca efect al acțiunii de regres se varsă la bugetul de stat sau, după caz,

la bugetul autorității administrației publice locale respective. Situațiile în care magistratul a cauzat

un prejudiciu în calitatea sa de persoană fizică, acesta va purta răspundere conform legislației civile

materiale și procesuale ca orice persoană. Pentru a se respecta principiile procesuale la examinarea

unei astfel de acțiuni, precum și faptul evitării încălcării principiului imparțialității de către alți

colegi ai magistratului în proces, dacă acțiunea se află în aceeași instanță unde activează

magistratul acționat în instanță, litigiul respectiv urmează a fi transferat spre examinare unei alte

instanțe de judecată.

Însă faptul răspunderii civile a magistratului, desigur, că are loc după ce se înaintează și

se examinează acțiunea împotriva statului, reprezentat de Ministerul Justiției, iar apoi în procedură

de regres statul înaintează o acțiune civilă împotriva magistratului (judecătorului) care și-a

exercitat atribuțiile cu rea- credință sau neglijență gravă, în vederea recuperării prejudiciului cauzat

persoanei vătămate în drepturile sale. Pentru situațiile când prejudiciul a fost creat de un complet

de judecători, acțiunea poate fi intentată tuturor judecătorilor vinovați, care răspund solidar. În

același mod se procedează și se reglementează și în România. Astfel, jurisprudența CEDO, spune

că, odată pierdut un proces la Strasbourg, statul este obligat să plătească, prin Ministerul Finanțelor

Publice, suma de bani acordată de către instanța europeană.

Mai apoi, conform legii, Ministerul Finanțelor este obligat să îndrepte o acțiune în regres

împotriva magistratului din a cărui culpă s-a pierdut procesul.

În prevederile alin.(3), art.52 al Constituției și Legea nr.303/2004 a României, se

elucidează condițiile generale ale răspunderii patrimoniale a statului și a magistraților pentru

erorile judiciare. În ceea ce privește reglementarea reparării prejudiciilor produse prin erorile

judiciare, legiuitorul român a omis să definească eroarea judiciară. Dacă în Codul de procedură

penală sunt stabilite acele situații când persoana prejudiciată trebuie despăgubită, în materie civilă

lipsește orice reglementare de acest fel.

Pentru că o persoană să fie despăgubită, în urma acțiunilor ilegale, ea trebuie să parcurgă o

serie de pași și să îndeplinească o serie de condiții:

- să aștepte să se pronunțe o hotărâre judecătorească de condamnare penală definitivă a

judecătorului sau o hotărâre definitivă și irevocabilă de sancționare disciplinară (cu alte cuvinte,

trebuie să se parcurgă un proces în care să se judece o faptă penală sau disciplinară a magistratului);

- fapta penală sau disciplinară pentru care a fost condamnat sau sancționat magistratul să

fie comisă în cursul procesului (o faptă în exercitarea atribuțiilor funcției specifice de magistrat,

în timpul procesului prin care s-a generat eroarea prejudiciabilă);

- să existe legătura de cauzalitate între fapta magistratului și eroarea judiciară;

- să existe o hotărâre definitivă prin care s-a stabilit răspunderea patrimonială a statului

pentru acea eroare judiciară.

Răspunderea se poate angaja numai dacă prin eroarea judiciară s-a cauzat un prejudiciu.

Dacă nu au fost suportate daune de către stat conform procedurilor prevăzute, statul nu se poate

îndrepta împotriva magistratului; cu atât mai puțin în situația în care persoana prejudiciată nu va

întroduce acțiune pentru repararea prejudiciului.

Eroarea judiciară trebuie să fi fost săvârșită cu rea-credință sau gravă neglijență.

Potrivit art. 2 alin.(1) al Legii din 25.02.1998 se recunoaște drept acțiune ilicită (eroare judiciară):

a) reținerii ilegale, aplicării ilegale a măsurilor preventive sub formă de arest, de declarația

de a nu părăsi localitatea sau țara, tragerii ilegale la răspunderea penală;

b) condamnării ilegale, confiscării ilegale a averii, supunerii ilegale la muncă neremunerată

în folosul comunității;

c) efectuării ilegale, în cazul urmării penale ori judecării cauzei penale, a percheziției,

ridicării, punerii ilegale sub sechestru a averii, eliberării sau suspendării ilegale din lucru ( funcție),

precum și în urma altor acțiuni de procedură care limitează drepturile persoanelor fizice sau

persoanelor juridice;

d) supunerii ilegale la arest contravențional, reținerii contravenționale ilegale sau aplicării

ilegale a amenzii contravenționale de către instanța de judecată;

e) efectuării măsurilor speciale de investigații cu încălcarea prevederilor legislației;

f) ridicării ilegale a documentelor contabile, a altor documente, a banilor, a ștampilelor,

precum și în urma blocării conturilor bancare.

Alin.(2) prevede prejudiciul cauzat se repară integral, indiferent de culpa persoanelor cu funcție

de răspundere din organele de urmărire penală, din procuratură și din instanțele judecătorești.

Potrivit art.7 al Legii din 25.02.1998 persoanei fizice sau juridice i se repară sau i se restituie:

a) salariul și alte venituri provenite din muncă, ce constituie sursa ei principală de existență,

de care a fost privat în urma acțiunilor ilicite;

b) pensia sau indemnizația a cărei plată a fost sistată ca urmare a arestului ilegal și ținerii sub

arest;

c) averea ( inclusiv depunerile bănești și dobânzile aferente, obligațiile împrumuturilor de stat

și câștigurile aferente) confiscată ori trecută în venitul statului de către instanța judecătorească sau

ridicată de către organul de urmărire penală, precum și averea sechestrată;

d) amenzile percepute ca urmare a executării sentinței judiciare și cheltuielile de judecată

suportate de persoana fizică în legătură cu acțiunile ilicite;

e) sumele plătite de ea pentru asistență juridică;

f) cheltuielile pentru tratamentul determinat de aplicarea față de aceasta a unor acțiuni ilicite

(a maltratării);

g) cheltuielile efectuate în legătură cu chemările la organul de urmărire penală sau în instanța

judecătorească.

O condiție obligatorie prealabilă, pentru survenirea răspunderii civile speciale a

magistratului, este condamnarea acestui magistrat în conformitate cu legislația penală națională,

pentru fapte ce-i pot fi imputate în conformitate cu articolele capitolului XIV ,, Infracțiuni contra

justiției’’ , din Codul Penal al RM, unde magistratul poate apărea ca subiect al infracțiunii.

Numai în conformitate cu un act de justiție de condamnare al magistratului, statul are

dreptul ( nu obligația ) de a înainta în regres o acțiune civilă contra acestui fost magistrat.

Răspunderea juridică civilă pentru comiterea anumitor fapte infracționale, ce se încadrează

în calificarea componențelor de infracțiuni este orientată inițial către stat. Anume statul și apare în

calitate de subiect al răspunderii juridice în calitate de autoritate de la care emană serviciul public

al justiției. Altfel nici nu poate fi. Restricțiile în cauză sunt orientate spre asigurarea independenței

reale a magistratului în exprimarea capacității decizionale la adoptarea actului de justiție.

Reglementările juridice în domeniu stabilesc un sistem complex de garanții atribuite

magistratului aflat în proces de stabilire a răspunderii juridice. Sistemul în cauză este orientat spre

afirmarea independenței justiției, imparțialității instanței și monitorizării integrității magistratului.

În urma celor expuse mai sus, putem trage concluzia că răspunderea civilă a magistraților

nu este modul de a influența independența magistraților, dar responsabilitatea acestora.

Magistrații trebuie să contribuie substanțial la apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

tuturor cetățenilor care se adresează în vederea înfăptuirii unui act de justiție.

Judecătorii au sarcina de a decide în privința încălcării drepturilor și libertăților tuturor

pentru sancționarea pentru încălcarea acestora. Pentru aceasta magistratul are nevoie în activitatea

sa de independență, însă coroborată cu responsabilitatea și răspunderea pentru activitatea pe care

o face.

Consiliul executiv al Asociației Judecătorilor din RM și-a expus părerea că răspunderea

patrimonială a judecătorilor va conduce la un control administrativ asupra hotărârilor judecătorești.

Astfel, prin aceasta se va limita independența și imparțialitatea magistraților, considerând,

totodată, că calitatea lor de exponenți ai puterii judecătorești nu dă dreptul de a fi considerați

obiectul unor sancțiuni materiale pentru a exercita funcțiile deținute, cu o singură excepție și

anume acea care se referă la situațiile în care magistratul săvârșește intenționat o faptă ilegală.

Deși există numeroase deficiențe ale legislației în vigoare a RM cu privire la răspunderea

civilă a magistraților, totuși prevederile în cauză responsabilizează magistrații în exercitarea

funcției lor prin însăși ideea că există o astfel de formă a răspunderii, precum răspunderea civilă.

Răspunderea civilă magistraților apare doar în caz de cauzare a prejudiciului din intenție

sau imprudență gravă.

În acest caz va crește încrederea cetățenilor în activitatea de realizare a actului de justiție,

și în același timp, va spori responsabilitatea magistraților în exercitarea funcției acestora.

BIBLIOGRAFIA:

Acte normative:

1) Constituția Republicii Moldova din 29.07.1997, publicat: 18.08.1994 în Monitorul Oficial Nr.1 art

Nr.1, data intrării în vigoare:27.08.1994.

2) Codul civil al Republicii Moldova nr.1107-XV din 06.06.2002.

3) Codul de procedură penală al Republicii Moldova nr.122-XV din 14.03.2003.

4) Legea nr.793 din 10.02.2000 contenciosului administrativ, publicat: 18.05.2000 în Monitorul

Oficial Nr.57-58 art Nr: 375, data intrării în vigoare:18.08.2000.

5) Legea nr.1545 privind modul de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor

de urmărire penală, ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești,publicat:04.06.1998 în

Monitorul Oficial Nr.50-51 art Nr:359 , data intrării în vigoare : 04.06.1998.

6) Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nr.1950

din 04.11.1950, publicat: 01.01.1998 în tratatele internaționale Nr.1 art. Nr:342, data intrării în

vigoare: 01.02.1998.

7) Carta Europeană cu privire la statutul judecătorilor aprobată de Consiliu Europei în Strasbourg,

10 iulie 1998.

Manuale:

8) Albu I., Ursu V. Răspunderea civilă pentru daunele morale. Cluj-Napoca,1979.

9) Baltag D.Teoria generală a dreptului.Chișinău,2010.

10) Baltag D, Ghernaja G.C.Responsabilitatea și răspunderea juridică a judecătorilor în exercitarea

justiției.Chișinău,2012.

11) Baltag D. Teoria răspunderii și responsabilității juridice.Chișinău, 2007.

12) Baieș S, Băieșu A, Cebotari V, Crețu I, Volcinschi V. Drept civil. Drepturile reale. Teoria

generală a obligațiilor. Chișinău, 2005.

13) Belecciu Șt,Orlov M.Drept administrativ.Chișinău,2005.

14) Catrinici L. Teoria generală a dreptului.Chișinău,2013.

15) Cojocari E. Drept civil. Răspunderea juridică civilă ( studiu teoretic, legislativ și comparativ de

drept ). Chișinău, 2002.

16) Cobâneanu S, Bobeica E, Rusu V. Drept administrativ (note de curs).Chișinău,2013.

17) Cușmir I, Cușmir M, Dulschi I, Postu I. Teoria generală a statului și dreptului ( în întrebări și

răspunsuri). Chișinău,2003.

18) Deleanu I. Tratat de procedură civilă.vol I, București,1995.

19) Dolea I, Roman D, Vîzdoagă T, Sedlețchi I, Șterbeț V, Rotaru V, Botezatu R, Cerbu A, Erjîu E.

Codul de procedură penală (comentariu). Chișinău,2005.

20) Motica K, Mihai Gh. Elemente de teorie a dreptului. Timișoara, 1998.

21) Negru B, Osmochescu N, Smochină A, Gurin C, Creangă I, Popa V, Cobâneanu S,Zaporojan V,

Țurcan S, Șterbeț V, Armeanic Al, Pulbere D.Constituția Republicii Moldova (comentariu).

Chișinău, 2013

Reviste:

22) Brumă S. Caracteristica generală a temeiurilor răspunderii juridice civile. Revista Națională de

Drept,2005, nr.6.

23) Negru A, Novac T. Formele răspunderii juridice a magistraților. Revista Națională de Drept,

2014,nr.9

24) Tipa I. Răspunderea juridică a magistraților din Republica Moldova și România. Administrarea

publică., 2014. nr.4.