PE DAGO GI E AUT O RI : PRO F.UNI V. ALUPO AI E RALUC A C O JO C ARU T E O DO RA I O N E L M I HAE LA J I TARI U VASI LE PĂT RAŞC SAB I N A RO TARU AL I N

Teoria instruirii Didactica

Cuprins

Conceptul de didacticăDefinirea şi notele caracteristice ale didacticiiProcesul de învăţământ Sistemul de educaţie – sistemul de

învăţământ Relaţia predare – învăţare – evaluareAplicaţii

Conceptul de didactică

Didactica este ramura pedagogiei care se ocupă cu studiul procesului de învăţământ, ca fiind principala modalitate de realizare a instruirii şi educaţiei.

Etimologie

Termenul de didactică îşi are originea în limba greacă:

didaskein = a învăţa didactikos = instrucţie, instruiredidascko = învăţare, învăţământdidactike = arta, tehnica învăţării• Corespondentul termenului to teach în lb.

engleză

Evoluţie istorică

Ca termen al

limbajului pedagogic apare în secolul al XVII-lea pentru prima dată în titlul lucrării Didactica sive ars docendi creată de Elias Bodinus.

Istoric

Se remarcă Jan Amos Comenius şi Johann Friedrich Herbart ca cei mai importanţi

pedagogi care au contribuit la întemeierea didacticii.

J.A . Comenius

A consacrat termenul de didactică odată cu publicarea operei sale “Didactica magna” (1657) , care ca parte a pedagogiei generale reprezintă “arta de a-i învăţa pe toţi toate”.

Impune introducerea metodică, sistematică, după anumite principii, a tinerilor în tainele cunoaşterii, ale ştiinţei, bunelor moravuri şi pietăţii.

J.A . Comenius

A elaborat un plan de învăţământ şi programe şcolare

Impune metoda exemplificării Sprijină efectuarea activităţilor proprii şi a

joculuiSusţine disciplina Însuşirea cunoştinţelor se realizează treptat

prin lărgirea continuă a volumului de informaţii, asemenea unor cercuri concentrice.

Progresia în cercuri concentrice

Înţelegerea principiilor prime

Analiza iniţială

Critică

Judecată

Instrucţia sau învăţământul

cea mai importantă parte în procesul educaţional

formarea unui cerc de idei

complete consistente

la nivel psihologic

J. F. Herbart

J. F. Herbart

Instrucţia

Dobândirea virtuţii

Atingerea multilateralităţii

interesului(scopuri)

Didactica

Ştiinţa

procesul de învăţământ

predare – învăţare – evaluare

conduitele pedagogice

ale subiectului acţiunii profesorii

modalităţile de implicare sau răspuns ale

obiectului eielevii

scopul

realizării procesului de învăţământ într-o armonie

continuă.

Didactica presupune

Abordarea unor StrategiiCăiPrincipii

de acţiune educaţionale eficiente.

Didactica este…

Teoria care fondează ştiinţific procesul de învăţământ, cu cele două aspecte constitutive ale sale:

Predare Asimilare

Didactica studiază…

procesul însuşirii de către elevi a

caracterul educativ procesului de învăţământ sarcinile şi conţinutul învăţământuluiprincipiile, metodele şi formele de

organizare a învăţământului.

cunoştinţelorpriceperilor

deprinderilor

Didactica implică..

Transpunerea obiectivelor educaţionale în învăţarea sistematică

Obiectivele formării – scopuri de atins exprimate în termeni de cunoştinţe, competenţe şi atitudini necesare într-o situaţie dată (dezvoltarea competenţelor de citire, scriere şi comunicare şi comunicare orală; stimularea gândirii logice, a capacităţilor de abstractizare şi generalizare ş.a.).

Obiectivele învăţării – se referă la diferite discipline de învăţământ (la geografie să folosească o harta, să cunoască punctele cardinale ş.a.)

Didactica implică:

Definirea şi explicarea conţinuturilor de învăţământ

Conţinutul procesului instructiv – educativ constă din ansamblul structurat de valori din domeniile ştiinţei, culturii, practicii, acumulate în societate la un moment dat sau cu alte cuvinte este un cumul prelucrat din informaţii, deprinderi, trăiri afective având scopul inserţiei individului în prezentul social. Pentru circumscrierea activităţilor desfăşurate în învăţământ s-a introdus termenul de curriculum.

Didactica implică:

Elaborarea principiilor predării şi învăţării

Principiile didactice sunt nişte norme orientative ce au menirea de a-l instrumentaliza pe profesor cu un cumul normativ, pentru a evita alunecarea pe panta improvizaţiei şi a unei desfăşurări spontane.

Exemple: Principiul intergrării teoriei cu practica (tot ceea ce se însuşeşte în activitatea didactică se cere valorificat în activităţile ulterioare materiale sau de învăţare). Principiul respectării particularităţilor de vârstă şi individuale . Principiul accesibilităţii cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor (dimensionarea atentă a conţinutului în consens cu posibilităţile psihice de vârstă şi individuale ale copiilor).

Didactica implică:

Definirea şi detalierea formelor de organizare a procesului de învăţământ.

Formele şi mijloacele strategice, de înfăptuire a sarcinilor didactice pot fi circumscrise terminologic prin intermediul sintagmelor de tehnologie didactică, metodologie didactică, metodă , procedeu şi mod de organizare a învăţării.

Tehnologia didactică

Are 2 accepţiuni :

Ansamblul mijloacelor audio-vizuale utilizate în practica educativă.

Ansamblul structurat al metodelor, mijloacelor de învăţământ,

al strategiilor de organizare a predării – învăţării.

Metodologia didactică

Precizează ale diferitelor metode de

învăţământ.

Natura Funcţiile Clasificările posibile

Metodele didactice

Metoda didactică reprezintă calea de urmat în atingerea obiectivelor educaţionale.

o Expunerea o Conversaţia euristicăo Demonstraţia didacticăo Observaţia didacticăo Exerciţiul didactico Deoscoperirea didactică

oProblematizarea didacticăoModelarea didactică oAlgoritmizarea oBrainstorming-ul oInstruirea programată

Procesul de învăţământ

Forma cea mai sistematizată şi raţionalizată a exercitării influenţelor educative în cadru căruia se realizează instruirea şi educarea elevilor şi studenţilor prin intermediul activităţilor proiectate, organizate şi dirijate de către cadrele didactice.

Procesul de învăţământ

instruirea educarea

•elevilor •studenţilor ACTIVITĂŢI

proiectate organizate dirijate

Cadrele didactice

Procesul de învăţământ constă în...

prezentareaexplicareaexperimentarea

împreună cu elevii

a unor conţinuturi bine definite

de către persoane special calificate.

Procesul de învăţământ implică acţiuni de:

a preda în mod sistematic elevilor pe un fond de idei

a le arăta o dexteritate a le conduce activitatea

asimilării de idei

cultivării spiritului

formării abilităţilor

în vederea

Dimensiunile procesului de învăţământ

Dimensiunea funcţională vizează finalităţile procesului de învăţământ.

Dimensiunea structurală se referă la organizarea sistemului de instruire, prin utilizarea resurselor.

Dimensiunea operaţională abordează desfăşurarea activităţii, strategiile didactice, modalităţile de evaluare, ş.a.

Caracteristicile generale ale procesului de învăţământ

Interacţiunea profesor – elev Interdependenţa informativ – formativăRegalarea – autoreglarea

Caracteristicile procesului de învăţământ

Suportă determinări socioculturale şi prezintă o evoluţie în timp

De la o etapă a evoluţie sociale la alta procesul de învăţământ se schimbă conform exigenţelor emise de fiecare societate dată.

Nivelul tehnic, economic, cultural al fiecărei epoci istorice se reflectă în procesul de învăţământ în toate elementele sale alcătuitoare : scop, conţinut, mijloace, metode, forme de organizare.

Intervine şi condiţionarea specifică a acestui proces de către forma organizării sociale (organizarea politică).

Caracteristicile procesului de învăţământ

Presupune o specializare pe dimensiuni instructive şi educative.

Necesitatea instrucţiei este strict esenţială pentru minimalizarea stocării în memorie a cunoştinţelor.

Informaţia are rol important în constituirea structurii cognitive a unui individ, pe fond aperceptiv.

Diversitatea informaţiilor reiese din simpla referinţă la domeniile educaţiei determinate după valorile esenţiale de însuşit, adică adevărul ştiinţei, binele, frumosul, utilul, civismul, divismul.

Caracteristicile procesului de învăţământ

Generează cunoaştere şi actualizează cunoaşterea umană.

Prin intermediul şcolii activitatea elevului se axează pe reconstituirea cunoaşterii săvârşite de umanitate concentrate în materiile de învăţământ .

Cunoaşterea săvârşită de elev parcurge un număr de 5 etape sau trepte ale cunoaşterii :

Perceperea obiectelor şi fenomenelor

Aducerea în faţa elevului a obiectelor, fenomenelor sau substituitelor acestora are rostul de a ajuta elevii sa îşi formeze un fond de reprezentări.

Are menirea să dezvolte spiritul de observaţie, tocmai prin exerciţiul prin care elevul este solicitat în timpul cunoaşterii directe.

Formarea noţiunilor, judecăţilor, raţionamentelor, teoriilor specifice fiecărei

materii şcolare

Are loc forma cunoaşterii mijlocite, prin operaţiile gândirii : comparaţie, analiză şi sinteză, abstractizare şi generalizare, concretizare din ele rezultând o noţiune ori o regulă.

Asigură elevilor trecerea spre cunoaşterea specifică omului, adică abstractă, care trebuie să devină dominant în cele din urmă.

Fixarea şi consolidarea noilor conţinuturi însuşite

Asigură progresul în învăţare şi în acelaşi timp temeinicia învăţării.

Mijloacele realizării acestui moment se rezumă la : repetare şi exerciţiu. În ambele cazuri este vorba de reproducerea de mai multe ori a unor conţinuturi pentru consolidarea cunoştinţelor care nu devin, respectiv devin deprinderi.

Aplicarea

Procesul instructiv se încheie cu aplicarea în practică a cunoştinţelor, teoriilor, legilor etc.

Practica este criteriul primordial al adevărului prin care se descoperă erorile gândirii abstracte, se verifică corectitudinea generalizărilor şi se valorifică cunoştinţele dobândite.

Verificarea

Este etapa care încheie actul cunoaşterii în cadrul procesului de învăţământ.

Funcţiile verificării se rezumă prin verificarea volumului sau cantităţii de cunoştinţe, deprinderi, priceperi şi verificarea calităţii cunoştinţelor.

Scopul procesului de învăţământ

Transmiterea unor seturi de cunoştinţe

Sunt forme complexe de reflectare în conştiinţă a unor straturi ale existenţei (materiale, spirituale); Asigură subiectului eficacitate existenţială , pragmatică, psihică;

Scopul procesului de învăţământ

Formarea unor capacităţi

Răspunsuri adecvate la situaţii diverse;Modalităţi conştiente de rezolvare a unor probleme materiale, situaţionale, comportamentale;

Scopul procesului de învăţământ

Dobândirea de deprinderi

Sunt elemente automatizate ale activităţii;Forme de stereotipizare a acţiunilor;

Scopul procesului de învăţământ

Formarea de atitudini în perspectiva autonomizării fiinţei sub toate aspectele

Reprezintă poziţionări preferenţiale şi valorice emise în împrejurări diferite ale vieţii şi acţiunii.

Sistemul de educaţie

se referă la ansamblul instituţiilor unei societăţi implicate în educaţia oamenilor, într-o anumită perioadă istorică.

subsistem al sistemului social global mai este numit “instituţia educaţiei”

Rolul sistemului de educaţie

Socializarea oamenilor

Membrii productivi ai societăţii

Să îndeplinească roluri

semnificative în reţeaua de interacţiunilor

sociale.

Sistemul de educaţie cuprinde..

Toate nivelurile şi tipurile de învăţământ;Toate tipurile de educaţie non-formală;

activităţi extra-didactice: (cercuri de discipline, ansambluri sportive si artistice, concursuri,

olimpiade etc.)

activităţi extraşcolare: (proiecte de ecologie şi formare civica, excursii, acţiuni social-culturale;

în clubul elevilor, la muzeu, la teatru, in

biblioteci etc. )

Sistemul instituţional al educaţiei

Include o mare varietate de organizaţii: Instituţii de învăţământ; Instituţia familiei; Instituţiile religioase; Instituţii de informare în masă (presa, radio,

televiziunea) Instituţii de cultură (teatre, muzee, etc.); Instituţiile militare; Instituţii politice ori sindicale

Sistemul de învăţământ

Sistemul social global

Sistemul de educaţie

Sistemul de învăţământ

Sistemul de învăţământ

Învăţământ preşcolarÎnvăţământ general obligatoriuÎnvăţământ secundar superiorÎnvăţământ post-secundarÎnvăţământ: - de scurtă durată - de lungă duratăÎnvăţământ post-universitar

Structura sistemului de educaţie

1. Învăţământ preşcolar• grupa mică • grupa mijlocie• grupa mare • grupa pregătitoare

Sistemul de educaţie – sistemul de învăţământ

2. Învăţământ general obligatoriu:• primar• secundar inferior (gimnaziu)3. Învăţământ secundar superior:• liceu• şcoală profesională• şcoală de ucenici

Sistemul de educaţie – sistemul de învăţământ

4. Învăţământ post-secundar 5. Învăţământ: - de scurtă durată - de lungă durată6. Învăţământ post-universitar

Sistemul de educaţie – sistemul de învăţământ

La acestea se adaugă şi alte forme de educaţie precum:

7. Educaţia permanentă 8. Învăţământ deschis (la distanţă) 9. Învăţământ particular 10. Învăţământ pentru minorităţi 11. Învăţământ special

Relaţia predare – învăţare – evaluare

Predarea şi învăţarea scolară sunt două procese corelative şi coevolutive, care se află în raport de interdependenţă.

Ambele procese sunt precedate de evaluare iniţială, se desfăşoară concomitent cu evaluarea formativă (continuă) şi sunt urmate de evaluarea finală sau de bilanţul acumulării cunoştinţelor.

Predarea

Activitatea specifică profesorului de transmitere a cunoştinţelor de organizare de

conducere a învăţării.

Predarea

Angajează un tip de comunicare pedagogică specială care implică:

Definirea conceptelor fundamentale şi operaţionale incluse în programele preşcolare, şcolare şi universitare.

Expunerea conţinutului (cunoştinţe, strategii, deprinderi), în mod articulat şi coerent, în cadrul unei teorii ştiinţifice.

Explicarea conţinutului prin diferite corelaţii şi aplicaţii.

Predarea eficientă presupune:

Operaţia de

definire

implică

Introducerea conceptelor în actul predării

Concretizareaacestora

Descrierea unor: Obiecte Persoane Situaţii

Simbolizarea prin :Cuvinte Semne Mişcări

şi

prin

prin

Predarea eficientă presupune:

Operaţia de expunere

• Enunţarea• Compararea• Clasificarea

noţiunilor prin

DemonstraţiiCompuneriSubstituiriArgumentareExprimarea opiniilor celor educaţi

Predarea eficientă presupune

Operaţia de explicare

Ordonarea

• cauzală consecutivă• normativă• procedurală• teleologică

a cunoştinţelor transmise la nivel de comunicare

pedagogică.

Rolul profesorului

Model (oferă elevului repere necesare pentru atingerea obiectivelor propuse).

Călăuză (prezintă elevului alternative şi soluţii optime pentru atingerea unui obiectiv).

Prieten (elevul poate apela atunci când are nevoie de sprijin, ascultare şi ajutor).

Consilier (ascultă, parafrazează, empatizează, îndrumă elevul).

Expert ( oferă imaginea standardelor de cunoaştere şi acţiune).

Susţinător (sprijin pentru depăşirea dificultăţilor întâmpinate în învăţare).

Facilitator (mediază accesul copilului la învăţare).

Stilurile de predare

După atitudine faţă de nou:

Stiluri creative (flexibilitate, disponibilitate pentru a încerca noi practici sau idei)

Stiluri rutiniere (înclinaţie spre

convenţional).

După modalitatea de conducere:Stilul democratic (încurajarea libertăţii de gândire, relaţii de colaborare cu elevii)Stilul autoritar (autoritate impusă, atitudine distantă faţă de elevi)Stilul laissez-faire (permisivitate totală, relaţii cu elevii fără implicare afectivă).

Învăţarea reprezintă ..

O activitate sistematică, dirijată, desfăşurată într-un cadru organizat (instituţii specializate de instruire şi educaţie).

Orientată în direcţia

o Asimilării de cunoştinţeo Formării structurilor psihice şi de personalitate

Condiţii pentru a vorbi despre învăţare

să existe o schimbare în comportament schimbarea să fie rezultat al experienței schimbarea să fie durabilă

Componentele învăţării

O componentă informativă • O componentă formativă

Bazată pe acumularea de informaţii

Bazată pe dezvoltarea funcţiilor intelectuale

şi de personalitate

Perspectivele învăţării

Procesul - succesiune de operaţii, acţiuni, stări şi evenimente interne, transformări ce intervin în structurile de cunoştinţe, în operaţiile mintale, în modul de comportare al elevului.

Perspectivele învăţării

Produsul – efecte materializate ale schimbărilor cantitative şi calitative, relativ permanente şi stabile, exprimate în termeni de cunoştinţe, noţiuni, deprinderi, priceperi, comportamente.

Condiţionarea - internă, prin factori biologici şi psihici, şi externă, prin factori de mediu.

Stilul de învăţare

Reprezintă modalitatea preferată de:receptare prelucrare stocare reactualizare

a informaţiei.

Clasificarea stilurilor de învăţare

1. După componenta genetică:

Stilul auditiv Stilul vizual Stilul tactil Stilul kinestezic

2. După emisfera cerebrală activată predominant: Stilul globalStilul analitic sau secvenţial

Stilul auditiv

Învaţă din explicaţiile profesorului;Verbalizează acţiunea întreprinsă pentru a

învaţă;Este eficient în discuţiile de grup.

Elevul

Stilul vizual

Este important să vadă textul scris; Învaţă pe bază de ilustraţii, hărţi, imagini,

diagrame; Recitirea/rescrierea materialului sunt

metodele de fixare.

Elevul

Stilul tactil

Elevul

Are nevoie să se implice fizic în activitatea de învăţare;Se exprimă folosind mişcarea mâinilor şi comunicarea nonverbală.

Stilul kinestezic

Elevul

Învaţă din situaţiile în care poate să experimenteze; Lipsa de activitate determină agitaţie; Drept urmare tulburări de comportament.

Stilul global

Viziune de ansamblu asupra textului; Identificarea ideilor principale, a cuvintelor-

cheie şi a rezumatului care oferă perspectiva de ansamblu.

Stilul analitic

Împărţirea textului în părţi componente, prezentate pas cu pas şi în ordine logică;

Utilizarea sublinierii ;i a fragmentării textului; Fixarea unor idei pe măsura citirii textului şi

refacerea la urmă a întregii structuri.

EMISFERA STÂNGĂ – EMISFERA DREAPTĂ

Este responsabilă de ceea ce spunem, de limbaj, de cuvânt, de aspectul lingvistic al scrisului;

Traduce percepţiile în cuvinte, codând logic si analitic lumea reală;

Preferă detaliile pe care le abordează metodic, raţional, cauzal;

Amplifică frecvenţele joase ale mesajului verbal;

Caută sensurile strâns înrudite ale cuvintelor;

Foloseşte propoziţii, sintaxe pentru a interpreta mesajele;

• Este sediul înţelegerii nonverbale;• Dă tonul si intonaţia vocii,• Dă stilul de manifestare personală;• Abordează informaţia intuitiv, contextul, relaţional;• Caută sensurile îndepărtate, multiple, ambigue, metamorfice ale cuvintelor;• Extrage informaţia paralingvistică (permite identificarea vocii, melodicităţii, intonaţiei), apreciind mesajul acustic şi mai puţin funcţia lingvistică;

Evaluarea

Componentă esenţială a procesului de învăţământ, poziţionată de obicei final într-o succesiune de activităţi didactice.

Reprezintă o înlănţuire de operaţii de :

MăsurareApreciere Decizie

privind progresele elevilor

în învăţare

APILCAŢII

Pas 1. gruparea în echipe de 5 membri.Pas 2. realizarea unei analize SWOT a

sistemului de învăţământ din România.Pas 3. confruntarea ideilor.

Bibliografie

Cucoş C., Pedagogie , ediţia I , 1996, Ed. Polirom, IaşiCucoş C., Pedagogie , ediţia a II- a , 2002, Ed. Polirom,

Iaşi. Moise C., Concepte didactice fundamentale ,vol. I,

1996, Ed. Ankarom, Iaşi. Stoica – Constantin Ana, Psihologia educaţiei , suport

de curs.