STRATEGII DE SECURITATE ÎN COMBATEREA TERORISMULUI

CuprinsINTRODUCERE...............................................................................................................................................3

CAPITOLUL I...................................................................................................................................................5

DINAMICI ALE CONCEPTULUI DE SECURITATE..............................................................................................5

I.1. Prezervarea identităţii, suveranităţii independenţei şi integrităţii teritoriale – preocupare prioritarăa colectivităţilor umane ............................................................................................................................5

I.1.1. Politica şi strategia de securitate ..................................................................................................... 5

I.1.2. Obiectul politicii de securitate.......................................................................................................... 6

I.1.3. Formele politicilor de securitate....................................................................................................... 6

I.2. Conceptul de securitate. Scurt istoric şi repere teoretice ................................................................13

I.2.1. Şcoala Realistă ...............................................................................................................................13

I.2.2. Şcoala Idealistă ..............................................................................................................................13

I.2.3. Literatura politologică străină .......................................................................................................15

I.3. Alte definiţii ale conceptului de securitate naţională .......................................................................17

I.4. Conceptul de securitate naţională în România.................................................................................17

I.5. Modificări în arhitectura globală de securitate ................................................................................20

I.5.1. Nesiguranţe şi riscuri......................................................................................................................21

I.5.2. Principalele ameninţări ..................................................................................................................21

I.6. Modele alternative de securitate în perioada războiului rece .........................................................24

I.6.1. Securitatea comună .......................................................................................................................25

I.6.2. Securitatea cooperativă .................................................................................................................26

I.7. Conceptele de ameninţare, vulnerabilitate şi risc ............................................................................26

CAPITOLUL II................................................................................................................................................30

TERORISMUL. DEFINIRE ŞI PRECIZĂRI CONCEPTUALE ................................................................................30

II.1. Definiţii ale terorismului ..................................................................................................................30

II.2. Forme şi tipuri de clasificări ale terorismului...................................................................................38

II.3. Tendinţe în evoluţia terorismului ....................................................................................................45

CAPITOLUL III...............................................................................................................................................57

STUDIU DE PRESĂ: 11 SEPTEMBRIE 2001 ...................................................................................................57

III.1. Declașarea „iadului terrorist” .........................................................................................................57

III.2. Cauze care au generat dezastrul, plǎnuirea atacurilor ...................................................................60

III.3. Filmul unei zile de coșmar, cronica unui dezastru ..........................................................................62

III.4. Reacții interne și internaționale .....................................................................................................66

III.5. Declarații ale șefilor de stat care au hotǎrȃt sprijinirea Statelor Unite ȋn combaterea terorismului................................................................................................................................................................69

III.6. Efecte terifiante ale evenimentelor din 11 septembrie.................................................................70

III.7. Cum s-a schimbat lumea dupǎ 11 septembrie 2001?.....................................................................75

ΙII.8. Frontul mediatic – Studiu de caz: 11 septembrie 2001 ..................................................................78

III.9. Analiza de conținut .........................................................................................................................87

III.10. Concluzii ........................................................................................................................................95

BIBLIOGRAFIE ..............................................................................................................................................97

ANEXE........................................................................................................................................................101

Articole reprezentative din presa naționalǎ despre atentatele din 11.................................................101

septembrie 2001 din Statele Unite ale Americii: ..................................................................................101

Articole reprezentative din presa internaționalǎ despre atentatele din 11 ........................................105

septembrie 2001 din Statele Unite ale Americii: ..................................................................................105

Fațete de ziar publicate ȋn ziua 11 septembrie 2001 ȋn lume ...............................................................109

INTRODUCERE

Terorismul nu a apărut recent. El este foarte vechi – a precedat strategia terorii (una din

primele forme ale terorismului de stat). exercitată de legiunile romane asupra populaţiilor din

zonele ocupate, supravieţuind acesteia – şi, de-a lungul timpurilor, s-a manifestat sub toate

formele posibile, de la terorismul peşterii la ciberterorism, în funcţie de treapta de civilizaţie pe

care a ajuns omenirea, deci de mijloacele la dispoziţie, şi aproape peste tot în lume. Mijloacele

au fost mereu altele, esenţa a rămas însă aceeaşi: înfricoşare, distrugere, ucidere. Din păcate, şi

terorismul, ca şi războiul, face parte, într-un fel, din arsenalul prin care lumea se neagă pe sine,

se urăşte şi se autodistruge, crezând că se purifică.

Terorismul este acelaşi de veacuri. Atacul terorist de la 11 septembrie 2001 asupra

Statelor Unite ale Americii, prin imaginea terifiantă transmisă în direct (ca şi cea a revoluţiei

române din decembrie 1989), n-a făcut altceva decât să schimbe percepţia omenirii şi a

fiecăruia în parte, să-i aducă aminte că, undeva, nu departe de el, de omul planetei, poate chiar

lângă el, poate chiar în el, se află un monstru care-l poate ucide oricând şi oricum. Acesta a

fost, probabil, şi obiectivul central al atacurilor din 11 septembrie: crearea unui coşmar

universal, lumea să afle şi să nu uite că poate fi lovită şi ucisă oricând, oriunde şi prin orice

mijloace.

Terorismul nu este doar răul care se abate asupra planetei, ci este chiar răul din

lume, adică răul nostru, partea fanatică dintre noi şi, adesea, din noi, fanatismul obsesiv al

puterii, al răzbunării, el egocentrismului, al pedepsirii cu orice preţ, al purificării prin ucidere şi

prin distrugere. De aceea, acest fenomen specific doar mediului uman (doar fiinţa umană are

plăcerea sadică de a teroriza) trebuie investigat şi analizat aşa cum este, de pe poziţii cât se

poate de obiective, pentru a-i decela sensurile şi mecanismele, pentru a-i afla izvoarele şi, în

consecinţă, pentru a-i anihila cauzele, a-i distruge structurile, a-i limita efectele şi a-i tăia

rădăcinile.

Terorismul este o ameninţare asimetrică, din umbră. Evoluţia lui, de la o seamă sau o

sumă de acte teroriste disparate la un summum al fanatismului, cruzimii şi violenţei, adică la un

război terorist, şi el asimetric şi pervers, este de natură să genereze reacţia corespunzătoare a

omenirii, să declanşeze adică războiul antiterorist.

Interzicerea agresiunii armate în dreptul internaţional rămâne încă o speranţă distantă,

un ideal la care au lucrat însă mari minţi ale secolului trecut, printre care şi un român celebru,

Nicolae Titulescu, alături de Maxim Litivinov sau Wodrow Wilson. Ei au reuşit realizarea unor

documente valabile şi astăzi ca jaloane pe drumul spre pacea totală: Convenţia pentru Definirea

Agresiunii şi a Agresorului de la Londra, Carta ONU, Rezoluţia din 1974 a Organizaţiei

Naţiunilor Unite etc. Atâta timp cât pacea rămâne o posibilitate distantă, statele mici, precum

România, beneficiază de recunoaşterea dreptului la legitimă apărare individuală şi colectivă,

dreptul popoarelor de a dispune de ele însele, de a-şi făuri propriul destin. Din nefericire, în

ultima perioadă, pe scena internaţională încep să se înregistreze anumite limitări ale acestui drept

inerent persoanei şi colectivităţilor de a se apăra sub masca unui drept la ingerinţă care merge

până într-acolo încât se ambiţionează să interzică chiar şi această posibilitate de manifestare a

suveranităţii naţionale. Bineînţeles, în viitor, aceste tentative vor fi respinse drept caduce, dar

este bine să ţinem cont de existenţa lor.

CAPITOLUL I

DINAMICI ALE CONCEPTULUI DE SECURITATE

I.1. Prezervarea identităţii, suveranităţii independenţei şi integrităţii teritoriale –

preocupare prioritară a colectivităţilor umane

În evoluţia lor, colectivităţile umane au avut ca preocupare prioritară prezervarea

identităţii, suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale. Statele, ca structuri politice

organizaţionale ale comunităţilor umane, au dezvoltat conceptul (politica) de securitate naţională

pentru apărarea şi promovarea intereselor proprii.

Securitatea naţională nu poate fi obţinută numai prin propriile puteri şi necesită

cooperarea dintre state, acestea fiind întotdeauna preocupate pentru a avea propria politică de

securitate şi apărare în concordanţă cu politica externă, în scopul dezvoltării alianţelor militare şi

pentru construirea de structuri de securitate în alte domenii, inclusiv în cel economic şi social.

Dacă în secolul al XIX-lea, metoda folosită' era aceea a „echilibrului de putere", în secolul XX,

deja încep să se dezvolte organizaţii de securitate colectivă, precum Liga Naţiunilor şi

succesoarea ei, Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), dar şi organizaţii de apărare colectivă,

precum NATO sau Tratatul de la Varşovia.

De asemenea, statele au fost întotdeauna preocupate de elaborarea reglementărilor

dreptului public intern, pentru a apăra interesele şi a menţine echilibrul social, pentru asigurarea

funcţionării colectivităţilor umane şi, în domeniul politicii externe, elaborarea reglementărilor

acordurilor la nivel global, regional, bilateral şi internaţional.

I.1.1. Politica şi strategia de securitate

Pentru asigurarea intereselor lor naţionale, conducerea politică a statelor stabileşte

jaloane politice pentru ghidarea formulării unei strategii naţionale, În domeniul securităţii, în

limbajul curent, se folosesc termenii de politică de securitate şi strategie de securitate.

Politica de securitate se regăseşte materializată în strategia de securitate şi reprezintă o

paletă largă de acţiuni sau aprecieri pentru ghidare, adoptate de guvern la nivel naţional, în

vederea realizării obiectivelor naţionale. Aceasta are drept scop îmbunătăţirea siguranţei

instituţiilor sociale, economice şi politice ale naţiunii, împotriva ameninţărilor provenind de la

alte state independente. Modul în care oficialii americani abordează problematica securităţii -

ceea ce este urgent primează în raport cu ceea ce este important constituie un exemplu relevant,

referitor la limitele în care decidenţii politici majori abordează problemele cu care ne vom con-

frunta în viitoarele decenii1.

I.1.2. Obiectul politicii de securitate

În general, politica de securitate trebuie să răspundă la întrebarea ce trebuie întreprins?

Cu alte cuvinte, politica de securitate reprezintă activităţile rezultate în urma deciziilor pe care

deţinătorii puterii politice le iau pentru realizarea unei „stări de neprimejdie" în mediul

internaţional, cum ar fi, printre altele, decizia de alăturare la o organizaţie de cooperare în

materie de securitate sau de apărare colectivă - desigur, o decizie cu impact puternic asupra

securităţii unei ţări - în principiu, o astfel de cooperare îmbunătăţind securitatea naţională şi

asigurând o reacţie colectivă împotriva ameninţărilor. Totuşi, nu trebuie să se omită faptul că,

asumându-şi „calitatea de membru" la o astfel de organizaţie, statul respectiv este „obligat să se

adapteze la obiectivele şi cerinţele alianţei respective, limitându-şi, astfel, opţiunile pentru

definirea unei politici naţionale de securitate"2.

I.1.3. Formele politicilor de securitate

De regulă, în studiile de specialitate, orice politică de securitate este concepută

(regăsită) în trei forme sau tipuri de politici de securitate:

a) Politica de securitate militară - politică prin care se stabileşte şi se coordonează

programul activităţilor destinate să reducă sau să neutralizeze atacul armat din exterior;

b) Politica de securitate internă - politică ce se ocupă de acţiunile subversive ale forţelor

interne la adresa statului;

1 F. Tobă, Decizia politică şi securitatea naţiunii, Ed. Licorna, Bucureşti, 2003, p. 23, 24.2 A se vedea şi ghidul UIP-DCAF pentru controlul parlamentar al sectorului de securitate, 2003, în

traducere certificată de Centrul de Studii Regionale, Capitolul l, Securitatea în schimbare într-o lume în schimbare,în Ghid practic pentru parlamentari nr. 5/2003 (Controlul parlamentar al sectorului de securitate. Principii,mecanisme şi practici), Ed. Ziua, Bucureşti, p. 15-17.

c) Politica de securitate situaţională - are ca obiectiv evitarea apariţiei riscului unei

eroziuni survenite prin schimbările pe termen lung la nivelul condiţiilor sociale, economice,

demografice şi politice, cu efecte asupra puterii statului.

O tipologie asemănătoare politicilor de securitate o distingem şi în viziunea lui Samuel

P. Huntington3. Mai mult, o analiză atentă a documentelor care se referă la această materie şi

care reglementează securitatea naţională relevă, aşa cum se subliniază şi într-un recent studiu al

Centrului de Studii Strategice de Apărare şi Securitate din cadrul Universităţii Naţionale de

Apărare4, faptul că autorităţile naţionale sunt „preocupate, în egală măsură, atât de configurarea

mediului de securitate, cât şi politicile de securitate al căror scop este prevenirea şi contracararea

vulnerabilităţilor, riscurilor, pericolelor şi ameninţărilor"5, în context, se menţionează în studiu,

Statele Unite reglementează realizarea securităţii sale prin patru documente, toate de importanţă

majoră: Strategia de Securitate Naţională, Strategia de Apărare Naţională, Strategia Militară

Naţională şi Strategia de Securitate Internă, care au în vedere provocări nu numai tradiţionale,

neregulate, ci şi provocări „catastrofale", care implică achiziţionarea, posesia şi folosirea în

scopuri teroriste a armelor de distrugere în masă sau unitar de principii, direcţii de acţiune şi

modalităţi de realizare a obiectivelor strategice din Strategia de Securitate Naţională a României,

în vederea promovării intereselor naţionale6. Pentru promovarea şi apărarea intereselor sale

naţionale, se arată şi în Carta Albă a Securităţii şi Apărării Naţionale, România va acţiona atât

prin mijloace proprii de natură politică, juridică, diplomatică, economică, socială, militară, de

informaţii, cât şi prin cooperarea cu alte state şi participarea la procese multinaţionale şi în

organizaţii internaţionale, politica sa de securitate având drept componentă de bază „promovarea

măsurilor necesare contracarării unor noi tipuri complexe de riscuri, inclusiv de natură

neconvenţională"7.

3 C. Moştoflei, N. Dolghin, Studii de securitate şi apărare, vol. I, Ed. Universităţii Naţionale de Apărare,Bucureşti, 2005, p. 186.

4 C. Moştoflei, N. Dolghin, op. cit., p. 194-198.5 Idem, p. 194.6 A se vedea pct. l, Interesele Naţionale ale României, din Strategia de Securitate Naţională a României,

adoptata de Parlamentul României prin Hotărârea nr. 36/2001 (M. Of. nr. 822 din 20 decembrie 2001) şi Strategia deSecuritate Naţională a României - România Europeană, România Euro-Atlantică: pentru o viaţă mai bună într-o ţarădemocratică, mai sigură şi prosperă (proiect), aprobată în şedinţa CSAT din 17 aprilie 2006, în prezent în dezbaterepublică şi accesibilă pe site-ul Preşedinţiei României, p. 5, 6 şi p. 11, 12.

7 Carta Albă a Securităţii şi Apărării Naţionale, elaborată de Guvernul României, Bucureşti, 2004, p. l şiurm.

Securitatea României şi a Aliaţilor săi poate fi afectată, pe termen mediu şi lung, de o

„gamă de riscuri şi vulnerabilităţi interdependente, difuze, multidirecţionale", care impun, aşa

cum se menţionează în Carta Albă a securităţii şi apărării naţionale, „modalităţi de acţiune

adecvate şi flexibile"8.

Astfel, rolul României, ca actor individual şi în calitatea sa de stat membra NATO şi

viitor membru al Uniunii Europene, este definit pe două paliere:

a) Regional - printr-o politică coerentă, într-o viziune regională extinsă, înglobând

Europa de Sud-Est, Marea Neagră şi Caucaz, zona Orientului Mijlociu şi a Mediteranei şi spaţiul

Asiei Centrale;

b) Global - prin participare la procese globale cu relevanţă directă pentru securitatea sa

naţională, România fiind implicată substanţial în eforturile internaţionale şi statale de combatere

a noilor provocări globale la adresa păcii şi securităţii internaţionale.

Mai mult decât atât, proiectul pentru o nouă strategie de securitate naţională

menţionează angajarea activă a României în procesul de înfăptuire a securităţii prin „promovarea

democraţiei, lupta împotriva terorismului internaţional şi combaterea proliferării armelor de

distrugere în masă ca «imperativ» pentru politica noastră de securitate şi, totodată, ca o ,,condiţie

fundamentală» a participării la beneficiile globalizării, exploatării oportunităţilor pe care le

prezintă mediul internaţional de securitate şi contracarării eficiente a riscurilor şi ameninţărilor

majore”. Toate aceste priorităţi ale participării active a României la construcţia securităţii

internaţionale sunt prezentate, într-un capitol distinct, capitolul III, intitulat „Priorităţile

participării active la construcţia securităţii internaţionale: promovarea democraţiei, lupta

împotriva terorismului internaţional şi combaterea proliferării armelor de distrugere în masă”.

Lor li se adaugă, potrivit proiectului de document menţionat mai sus, noi direcţii prioritare de

acţiune spre care vor trebui canalizate eforturile politice, organizatorice şi financiare ale

autorităţilor publice şi instituţiilor de securitate, Între acestea: construirea noii identităţi europene

şi euroatlantice prin construcţia statului european şi euroatlantic al României, soluţionarea

problemelor de securitate care afectează încă Balcanii de Vest şi vecinătatea estică a României

şi, nu în ultimul rând, construirea unui climat de securitate şi prosperitate în zona Mării Negre.

8 Ibidem, p. 2.

Putem deduce de aici că România, în deplin acord cu politica sa de securitate, se va

implica tot mai activ, nu numai în mecanismele diplomaţiei preventive şi în sprijinul măsurilor

de creştere a încrederii şi securităţii în Europa, promovate de OSCE, ci şi printr-o participare

activă la politica europeană de securitate şi apărare, la misiunile organizate sub egida UE şi

NATO, care au drept scop realizarea obiectivelor Pactului de Stabilitate din Europa de Sud-Est,

realizarea şi menţinerea păcii şi stabilităţii în spaţiul caucazo-caspic, în zona Mării Negre şi a

Balcanilor9, În acest cadru, şi Armata României îşi va putea asuma responsabilităţi sporite10, în

acord cu evoluţiile din mediul de securitate, pentru apărarea intereselor naţionale şi colective,

pentru integrarea în UE, precum şi pentru participarea la lupta împotriva terorismului

internaţional11, consolidarea încrederii şi cooperării în plan regional şi în Europa, în acest sens,

Ministerul Apărării Naţionale elaborează12 Strategia militară care va evalua, din punct de vedere

strate-gico-militar, mediul internaţional de securitate şi va identifica potenţiale riscuri şi

ameninţări militare, va defini obiectivele militare naţionale şi va stabili conceptele strategice şi

operaţionale pentru îndeplinirea acestor obiective şi misiuni ale armatei.

Prin prezenţa sa în diferite structuri ONU, România a avut şi are posibilitatea de a

participa la procesul decizional cu impact atât asupra Organizaţiei mondiale, cât şi asupra

situaţiei internaţionale, la nivel global şi regional. Ca ţară membră a Organizaţiei Tratatului

Nord-Atlantic, a aderat la obiectivele şi politicile de securitate ale Alianţei şi va contribui la

configurarea profilului de forţă al acesteia, conform prevederilor Conceptului Strategic al

NATO. Mai mult, prin poziţia sa în cadrul iniţiativelor regionale din sud-estul Europei, a

conexiunilor cu regiunea Caspică, precum şi prin exploatarea potenţialului din bazinul Mării

Negre, în combaterea riscurilor neconvenţionale, România va consolida politica NATO de

proiecţie a stabilităţii în Balcani şi statutul său de stat membru NATO.

9 Strategia de securitate naţională a României - România Europeană, România Euro-Atlantică: pentru oviaţă mai bună într-o ţară democratică, mai sigură şi prosperă (proiect), aprobată în şedinţa CSAT din 17 aprilie2006, p. 18-22.

10 Programul de Guvernare 2005-2008, p. 126; Strategia de securitate naţională a României - RomâniaEuropeană, România Euro-Atlantică: pentru o viaţă mai bună într-o ţară democratică, mai sigură şi prosperă(proiect), aprobată în şedinţa CSAT din 17 aprilie 2006, p. 30 şi urm.

11 Strategia de securitate naţională a României - România Europeană, România Euro-Atlantică: pentru oviaţă mai bună într-o ţară democratică, mai sigură şi prosperă (proiect), aprobată în şedinţa CSAT din 17 aprilie2006, p. 14 şi urm.

12 Pe baza Strategiei naţionale de apărare, a Cartei Albe a apărării şi a Directivei ministeriale NATO.

Ca viitor membru UE, România îşi propune o participare activă la strategia UE de

edificare a unei politici de securitate comună, urmând să-şi fixeze, în mod concret, „contribuţia

la realizarea Proiectului Headline 2010 (HG 2010)" 13, document prin care, până în anul 2010,

UE trebuie să deţină capacitatea de a interveni, în situaţie de criză, în orice punct de pe glob14, În

acest scop, în documentul aprobat recent de CSAT şi supus dezbaterii, până la adoptarea în

Parlamentul României, se prevede ca România să îşi sporească participarea la promovarea

democraţiei, păcii, securităţii şi prosperităţii în cadrul politicii de vecinătate şi la operaţiunile de

gestionare a crizelor regionale şi de securizare a fluxurilor energetice şi comerciale.

Cea mai nouă iniţiativă internaţională a României, Conceptul Forumului Multinaţional

pentru Dialog şi Cooperare, a fost lansată la Kiev, la Forumul Comunităţii Opţiunii

Democratice15, în prezenţa liderilor politici din Ucraina, Georgia, FYROM, Republica Moldova,

Ţările Baltice, precum şi a Secretarului general al OSCE, Consiliului Europei şi OCEMN

(BSCO).

Din cele prezentate, se poate desprinde, credem, cu claritate, ideea potrivit căreia,

Strategia de securitate răspunde, la întrebarea cum îndeplinim politica de securitate? Ea oferă

politicii instrumentele teoretice, practice şi metodologice pentru realizarea scopurilor şi

obiectivelor politice. Caracterul său naţional rezultă din caracterul naţional al politicii pe care o

deserveşte, În concluzie:

a) Strategia de securitate reprezintă arta şi ştiinţa de a dezvolta şi folosi puterea politică

şi economică a unei naţiuni, împreună cu forţele sale armate, în timp de pace, în situaţii de criză

şi la război, pentru asigurarea obiectivelor naţionale, Într-o formulare foarte generală, aceste

obiective (obiectivele naţionale) sunt tendinţele, scopurile sau ţelurile unei naţiuni, supuse

acţiunii căilor şi mijloacelor de asigurare a lor, către care este direcţională o politică şi cărora li

13 Programul de Guvernare 2005-2008, p. 126; Strategia de securitate naţională a României - RomâniaEuropeană, România Euro-Atlantică: pentru o viaţă mai bună într-o ţară democratică, mai sigură şi prosperă(proiect), aprobată în şedinţa CSAT din 17 aprilie 2006, p. 17.

14 Documentul privind HG 2010 (Headline 2010) - adoptat în cadrul Reuniunii miniştrilor Apărării aistatelor membre ale UE, din 17 mai 2004 - reprezintă rezultatul adaptării vechiului document HG 2003, adoptat îndecembrie 1999, la Helsinki, ale cărui prevederi au fost îndeplinite satisfăcător din punct de vedere cantitativ (forţăde reacţie rapidă de 60.000 militari, dislocabilă în 60 de zile şi sustenabilă timp de un an în zona de acţiune). Potrivitdocumentului HG 2010, UE trebuie să fie în măsură să ia o decizie de lansare a unei operaţii pentru gestionarea uneicrize în termen de 5 zile de la aprobarea Conceptului de către Consiliu, cu desfăşurarea de trupe în 10 zile de laadoptarea deciziei de intervenţie la întregul spectru de operaţii de gestionare a crizelor (Headline 2010, p. l,http://ue.eu.int/uedocs/cmsUpload/2010%20Headline%20Goal.pdf).

15 În sensul unei „axe" a statelor democratice care nu doresc să se mai afle sub sfera de influentă a Rusiei.

se afectează eforturile şi resursele naţiunii respective. Ele stabilesc scopurile finale sau ce

urmează a se realiza de către elementele puterii naţionale. De regulă, strategia are un orizont de

evaluare pe termen mediu de 5 ani şi cuprinde elemente predictibile pe termen lung, care

influenţează obiectivele naţionale şi colective de securitate şi apărare.

Strategia este, în cele din urnă, o metodă, iar metoda strategică se aplică, totdeauna, în

funcţie de cadrul naţional, în parametrii de alianţă sau de coaliţie, În literatura de specialitate16,

se subliniază tot mai des ideea potrivit căreia nu pot exista strategii viabile în afara unor politici

viabile, dar nici politici viabile în afara unor state puternice, mature şi stabile. De asemenea,

strategia de alianţă, definită pe intersecţia strategiilor naţionale, devine un întreg care, la rândul

lui, condiţionează comportamentul strategic naţional, între cele două tipuri de strategie existând

numeroase intercondiţionări şi interdeterminări.

În cazul României, Strategia Naţională de Securitate reprezintă „documentul de bază17care defineşte aceste interese, ca şi obiectivele pentru realizarea lor18 , fiind expresia politică şi

de reglementare cea mai înaltă a statului român şi, totodată, instrumentul de fundamentare şi

orientare a acţiunilor din întreg sistemul securităţii naţionale. De altfel, în documentul adoptat de

CSAT, la 17 aprilie 2006, însuşi preşedintele României subliniază că noua strategie de securitate

este un concept integrator de sinteză, care se operaţionalizează printr-un ansamblu de decizii,

planuri, măsuri şi acţiuni menite să prevină şi să contracareze eficient riscurile şi ameninţările ce

pun în pericol valorile şi interesele naţionale, precum şi valorile care dau identitate şi unitate

construcţiei europene. Cu alte cuvinte, strategia de securitate este instrumentul naţional ce dă

forţă şi valoare practică acestor cerinţe. Cel de-al doilea document, Carta Albă a Securităţii şi

Apărării Naţionale, asigură coordonarea între politică şi politici, obiective şi planuri, strategii şi

resurse, creând o viziune de ansamblu asupra reformei interne, cu realizările şi nerealizările sale.

Această viziune, după cum se menţionează în document, este destinată „dezvoltării capacităţii

României de a-şi consolida regimul politic democratic şi mecanismele economiei de piaţă în plan

16 Gh. Văduva, Strategie naţională şi strategie de alianţă. Repere conceptuale, în Impact strategic nr. 2,2005, Universitatea Naţională de Apărare, CSSAS, p. 97-102.

17 Strategia de Securitate naţională a României - Garantarea democraţiei şi a libertăţilor fundamentale,dezvoltare economică şi socială susţinută şi durabilă, aderare la NATO şi integrare în Uniunea Europeană,Preşedinţie României, Bucureşti, 2001, p. 5 şi 8.

18 Potrivit Legii nr. 473/2004 privind planificarea apărării (M. Of. nr. 1052 din 12 noiembrie 2004),Strategia naţională de apărare a României cuprinde: definirea intereselor şi obiectivelor naţionale de securitate,identificarea potenţialelor riscuri, ameninţări şi vulnerabilităţi, direcţiile de acţiune şi principalele modalităţi pentruasigurarea securităţii naţionale a României în cadrul Alianţei.

intern, precum-şi de a acţiona pe plan regional şi global pentru promovarea intereselor proprii şi

a celor ale aliaţilor săi"19. Este o viziune şi o condiţie pe care, în noul Program de Guvernare

2005-2008, o găsim reformulată şi întărită: România trebuie să-şi dezvolte propriul său profil

strategic în condiţiile unei stabilităţi politice interne şi ale unei dezvoltări economice reale, să

participe la efortul de apărare colectivă în cadrul Alianţei şi la construcţia dimensiunii militare a

Uniunii Europene, precum şi la întreaga gamă de misiuni pentru îndeplinirea angajamentelor de

cooperare şi parteneriat asumate pe plan internaţional20;

b) Ca orice strategie, şi strategia de securitate operează cu concepte strategice care

stabilesc „cum" (unde şi când?) se îndeplinesc obiectivele, În esenţă, conceptele strategice sunt

acţiuni pe scară largă sau căi şi moduri în care se pot întrebuinţa elementele puterii naţionale. De

asemenea, strategia de securitate trebuie să aibă şi mijloace (resursele naţionale). Acestea se

exprimă ca putere naţională, adică capacitatea unui stat de a-şi îndeplini interesele naţionale. Ele

constau în mai multe elemente, dar interdependente, politice, economice şi militare. Ele stabilesc

mijloacele strategiei naţionale. Cum acţiunea devine, din ce în ce mai mult, o acţiune de tip

integrat, strategia trebuie să răspundă acestei exigenţe, indiferent de domeniul în care se aplică.

Dr. Gheorghe Văduva21 menţionează în lucrările sale că începem să trăim o epocă a „strategiei

integrate", mai exact, epoca „strategiei integrale". Şcoala strategică europeană, ca şi cea asiatică

sau americană, cultivă acelaşi „integralism strategic", acelaşi spirit unitar de reunire, în aceleaşi

concepte, a domeniului politic, a celui cultural, a celui informaţional, a celui economic şi a celui

militar;

c) Căile de acţiune propuse în cadrul strategiei de securitate conturează, la modul

principial, viitoarele acţiuni ale statului. Dar ele nu sunt exhaustive şi lasă loc multor altora, care

pot să apară în funcţie de evoluţia mediului de securitate intern, subregional, regional şi global,

deoarece, aşa cum a afirmat şi reputatul analist militar Moltke că „strategia este mai mult decât o

ştiinţă. Este arta de a lucra sub presiunea celor mai dificile circumstanţe"), nu există strategie

standard, soluţie unică, metodă infailibilă, ci doar, după cum a apreciat şi cunoscutul analist

Zbigniew Brezezinski, „experienţe şi învăţăminte orientative".

19 Carta Albă a Securităţii şi Apărării Naţionale, Perspective ale reformei sectorului de securitate, p. 123.20 Programul de Guvernare 2005-2008, p. 122.21 Gheorghe Văduva este cercetător ştiinţific gr. I la Centrul de Studii Strategice de Apărare şi Securitate

(CSSAS) din cadrul Universităţii Naţionale de Apărare, Carol I, Bucureşti.

Deci aceste căi, forme şi mijloace se pot adapta, recombina şi reînnoi şi în funcţie de

modificarea priorităţilor şi a ierarhizării intereselor naţionale.

Dar, desigur, acest lucru va fi determinat tot de schimbarea mediului de securitate, care,

la rândul său, va impune modalităţi şi căi de gestionare şi de potenţare a resurselor22.

I.2. Conceptul de securitate. Scurt istoric şi repere teoretice

Conceptul de securitate şi elementele sale componente au suferit de-a lungul timpului

modificări esenţiale, ca şi atitudinea statelor faţă de modalităţile de transpunere a acestuia în

viaţă, în raport cu schimbările care au loc pe plan internaţional.

Până în anii '80, când conceptul de securitate avea un rol subsidiar, fiind dezvoltat cu

precădere în domeniul militar, se distingeau doar două abordări care au dominat gândirea

referitoare la problema securităţii naţionale.

I.2.1. Şcoala Realistă

O primă abordare a fost „securitatea ca un derivat al puterii", urmată de către Şcoala

Realistă de Relaţii Internaţionale (SRRI) şi dezvoltată de către E.R. Carr şi H. Morgenthau,

care aveau în centrul analizei „conceptul de putere", securitatea derivând din poziţia dominantă

pe care o joacă un actor cu suficientă putere pentru a se impune pe scena internaţională. Adepţii

şcolii realiste a teoriei relaţiilor internaţionale ofereau conceptului de securitate un înţeles

restrâns, aproape sinonim cu puterea militară23.

I.2.2. Şcoala Idealistă

Cea de-a doua abordare a fost „securitatea, o consecinţă a păcii", abordare pe care o

dezvolta, fără şansă de reuşită, Şcoala Idealistă, creată la începutul secolului al XX-lea, în jurul

Ligii Naţiunilor. „O pace durabilă, susţineau idealiştii, ar asigura securitatea tuturor". Un punct

22 C.G. Balaban, Strategia securităţii naţionale este elaborată definitiv?, Ed. Academiei de înalte StudiiMilitare, Bucureşti, 2002, p. 72 şi urm.

23 J. Warner, Plugging the GAP. Working with Buzan: the Ilisu Dam as security issue, Occasional PaperNo. 67, School of Oriental and African Studies, Kind's College London, University of Londond, January 2004, p. 4,

de vedere rămas fără ecou, şcoala nereuşind să-1 impună, deoarece era criticată pentru eşecul

primei instituţii cu caracter universal pe care o crease .24

Totuşi, sub presiunea conceptului şi fenomenului de interdependenţă, cele două şcoli îşi

găsesc noi conceptualizări asupra cărora vom reveni pe parcurs.

În teoria relaţiilor internaţionale, conceptul de securitate naţională este foarte des folosit.

Literatura de specialitate chiar îi consacră o bogată gamă de definiţii, dar departe de a întruni

consensul teoreticienilor relaţiilor internaţionale. Mai mult, chiar şi în lipsa unei şcoli de gândire

coerente, în privinţa conceptului de securitate, literatura de specialitate evidenţiază şi conotaţiile

sale principale, precum şi măsurile şi acţiunile necesare pentru realizarea ei.

Totuşi, începutul anilor '90 coincide cu afirmarea mai multor şcoli de gândire cu privire

la conceptul de securitate, din rândul cărora, trei: realismul (neorealism, realism clasic),

liberalismul (neoliberalism) şi constructivismul sunt considerate cele mai importante25. Chiar

dacă menţin ideile de bază ale fiecăreia, aşa cum au fost construite de clasici, toate aceste noi

şcoli dezvoltă abordări diferite ale conceptului de securitate. Or, tocmai această diversitate de

abordări şi coagularea unor şcoli de gândire în domeniul relaţiilor internaţionale sugerează

direcţii principale de cercetare, care, combinate, permit o operaţionalizare mai complexă a

securităţii.

Pragmatic, conceptul de securitate poate fi echivalent cu sintagma „absenţa pericolului"

sau „absenţa ameninţărilor la adresa valorilor dobândite", iar cel de insecuritate cu sintagma

„prezenţa pericolului". Cu alte cuvinte, unei securităţi ridicate îi corespunde un pericol scăzut, iar

unei securităţi scăzute îi corespunde un pericol ridicat1, în fiecare „model de securitate" creat,

ameninţările constituind nu numai „criteriul de definiţie" a securităţii, ci şi punctul de inflexiune

în funcţie de care se diferenţiază fiecare dintre modelele de securitate create. Pe cale de

consecinţă, fiecare dintre aceste modele identifică diferit obiectul securităţii, respectiv: statele (în

paradigma westfalică) ori grupurile etno-culturale sau chiar indivizii (în modelele alternative, ca

de exemplu, securitatea comprehensivă, securitatea comună şi securitatea cooperatistă, concepte

dezvoltate în urma destrămării sistemului internaţional bipolar şi prăbuşirii sistemului comunist).

24 . Băloi, Metodologie şi indicatori de securitate. Conceptul de securitate. Şcoli de gândire, p. l, rubricăpermanentă pentru dialog ştiinţific, chiar şi virtual www.studiidesecuritate.ro.

25 C. Moştoflei, P. Duţu, A. Sarcinschi, Studii de securitate şi apărare, vol. 2, Ed. Universităţii Naţionale deApărare, Bucureşti, 2005, p. 10 şi urm.

O definiţie generală, cuprinzătoare, a ameninţărilor la adresa securităţii şi care a deschis

calea spre înţelegerea securităţii dincolo de aspectul său militar, este dată de Richard Ullman.

Conform acestei definiţii, o ameninţare la adresa securităţii este „o acţiune sau succesiune de

evenimente care: ameninţă în mod grav să producă degradarea calităţii vieţii cetăţenilor unui stat,

într-o perioadă relativ scurtă de timp, sau constituie o ameninţare de neignorat la adresa libertăţii

de alegere a politicii unui guvern sau a unei entităţi private, sau neguvernamentale din interiorul

unui stat"26.

Fără a face o trecere în revistă a multitudinii de definiţii care au fost sau sunt date

securităţii, prezentăm mai jos câteva dintre acestea, plasate, evident, într-un anume context

istoric, prin a căror diversitate şi dezacorduri vom evidenţia mai bine caracteristicile securităţii şi

vom evita, astfel, percepţii incomplete sau care lasă loc interpretărilor.

I.2.3. Literatura politologică străină

Astfel, în literatura politologică americană, dar şi în discursul politic, conceptul de

securitate are în centru provocările şi ameninţările de natură militară şi nemilitară care vizează

interesele naţionale americane, oriunde în lume, iar unii politologi concep provocările la adresa

securităţii ca având originea în trei surse generale: ameninţări militare directe; tendinţe din

domeniul economic care intră în contradicţie cu bunăstarea omului şi provocări la „onoarea

naţională".

De asemenea, în opiniile politologilor americani, dar şi a politologilor ruşi şi europeni,

securitatea naţională este definită prin perspectiva intereselor şi a poziţiei pe care le ocupă în

raportul de forţe internaţional şi al mijloacelor folosite. Spre exemplu, politologul american

Walter Lippman consideră că o naţiune şi-a realizat securitatea numai în măsura în care „nu este

în pericol să-şi sacrifice valorile esenţiale, dacă doreşte să evite războiul şi poate (este capabilă),

dacă este provocată, să şi le păstreze prin obţinerea victoriei într-un asemenea război"27. Cu alte

cuvinte, securitatea înseamnă capacitatea unei naţiuni de a împiedica un război sau, dacă acest

lucru nu reuşeşte, de a câştiga un război, pentru a nu-şi pierde integritatea şi independenţa

naţională.

26 R. Ullman, Redefining Security, în International Security 8:1 (1983), p. 15.27 B. Barry, Popoarele, statele şi teama. O agendă pentru studii de securitate în epoca de după Războiul

Rece, Ed. Cartier, Chişinău, 2000; C. Moştoflei, P. Duţu, A. Sarcinschi, op. cit., p. 8-14; A.

În opiniile altor politologi, securitatea naţională este definită ca fiind „planul naţiunilor

pentru coordonarea folosirii tuturor instrumentelor puterii de stat, non-militare şi militare, pentru

urmărirea obiectivelor care apără şi promovează interesele sale naţionale” (Terry L. Deibel) sau

„abilitatea unei naţiuni de a-şi urmări cu succes interesele naţionale, aşa cum sunt promovate ele

în orice parte a lumii”28.

Alţi autori, precum Michael H.H. Louw, consideră că securitatea cuprinde „politica de

apărare tradiţională a unei naţiuni, precum şi acţiunile nelimitate ale unui stat pentru a asigura

supravieţuirea întregii sale capacităţi ca entitate politică, în vederea exercitării influenţei şi

îndeplinirii obiectivelor sale interne şi internaţionale" sau „acea parte a politicii guvernamentale

care are ca obiectiv crearea de condiţii naţionale şi internaţionale favorabile protejării sau măririi

valorilor naţionale vitale împotriva adversarilor existenţi şi potenţiali".

Relevantă pentru scopul propus ni se pare şi opinia exprimată de Charles Schultze într-

un articol publicat în anii '70 în revista Foreing Affair. Acesta avertiza că termenul de securitate

nu atrage după sine o formulare clară şi precisă. El se referea la o varietate de riscuri, despre a

căror existenţă avem prea puţine cunoştinţe şi a căror natură de-abia o putem percepe29.

Între teoreticienii din perioada post-război rece care au încercat să remodeleze conceptul

de securitate se remarcă Bary Buzan, Ole Waever şi Jaap de Wilde, reprezentanţi ai Şcolii

(Institutului pentru Cercetarea Păcii) de la Copenhaga, toţi adepţi ai lărgirii sferei de definire a

securităţii. Ei oferă o metodă operaţională constructivistă care presupune, pe lângă încorporarea

principiilor tradiţionaliste, eliminarea frontierei artificiale dintre securitate şi economie şi pro-

punerea unor noi modalităţi de studiu a interrelaţionării domeniilor vieţii sociale30, Înscriindu-se

pe linia de idei a neorealismului, cei trei reprezentanţi ai Şcolii de la Copenhaga dezvoltă

concepte precum: security as silence, subsuming securiry, securizare-desecu-rizare, iar din punct

de vedere al modelelor structuraliste, după cum consemnează Aurel Băloi, păstrează aceleaşi

categorii generale de securitate (militar, mediu economic, social şi politic) sau adaugă noi

modele, aşa cum este, spre exemplu, modelul de securitate al „clepsidrei" propus de Ole Waever.

28 A. Sarcinschi, Elemente noi în studiul securităţii naţionale şi internaţionale, Ed. UniversităţiiNaţionale de Apărare, Bucureşti, 2005, p. 7 şi urm.

29 C. Schultze, Conţinutul economic al securităţii naţionale, în Foreing Affairs nr. 5/1973, p. 529 şi urm.30 C. Moştoflei, P. Duţu, A. Sarcinschi, op. cit., p. 11 şi urm.

I.3. Alte definiţii ale conceptului de securitate naţională

Dictionary Of American Government defineşte securitatea naţiunii ca o condiţie a

avantajului militar sau de apărare, o poziţie favorabilă în relaţiile internaţionale şi o situaţie de

apărare care permite o rezistenţă încununată de succes împotriva unor acte ostile sau distructive,

interne sau externe31.

Dicţionarul de Relaţii Internaţionale consideră că securitatea înseamnă absenţa

ameninţărilor împotriva unor valori importante; „securitatea poate fi absolută, cu alte cuvinte

absenţa oricărei ameninţări este echivalentă cu securitatea completă şi invers; într-un sistem de

relaţii de ameninţare totală, într-un sistem de ostilitate implacabilă, se poate ajunge la o paranoia

sistematică"32.

Pentru Colegiul Naţional De Apărare (Canada), securitatea naţională reprezintă

„prezervarea nivelului de viaţă acceptabil al populaţiei", comparabil cu nevoile şi aspiraţiile

legitime ale altora. Aceasta include „lipsa agresiunilor militare sau a coerciţiei, a subversiilor

interne şi a eroziunii valorilor politice, economice şi sociale, care sunt esenţiale pentru calitatea

vieţii".33

Carta Albă a Securităţii şi Apărării Naţionale: „conceptul de securitate urmăreşte

asigurarea independenţei şi integrităţii teritoriale a statului, a prosperităţii, siguranţei şi

dezvoltării durabile a societăţii în ansamblul său .

I.4. Conceptul de securitate naţională în România

Conceptul de securitate naţională în România, în literatura autohtonă de specialitate,

precum şi în Universitatea Naţională de Apărare34(România), instituţie de învăţământ militar

superior de cel mai înalt nivel care pregăteşte lideri şi experţi militari şi civili, din ţară şi din

31 În Dictionary of American Government and Politics, Ed. Dorsey, 1988.32 G. Evans, Jeffrey Newrham, Dicţionar de Relaţii internaţionale, Ed. Universal Delsi, Bucureşti, 2001, p.

501.33 Capitolul l (Politica de securitate a României), Carta Albă a Securităţii şi Apărării, Guvernul României,

Bucureşti, 2004.34 Universitatea Naţională de Apărare s-a constituit pe structura Academiei de înalte Studii Militare şi

funcţionează sub această denumire începând cu l noiembrie 2003 în baza H.G. nr. 1027/2003 (M. Of. nr. 646 diniiseptembrie2003).

străinătate, selecţionaţi pentru îndeplinirea atribuţiilor unor funcţii de conducere şi expertiză în

domeniile apărării şi securităţii, securitatea naţională a mai fost definită ca reprezentând: „starea

în care trebuie să se găsească un stat pentru a putea să se dezvolte liber şi să acţioneze neîngrădit,

pentru promovarea intereselor fundamentale proprii"35, „o stare, o situaţie în care un stat, în

urma adoptării unor măsuri specifice, capătă certitudinea că existenţa, integritatea şi interesele

sale fundamentale nu sunt primejduite", „un proces pe care îl parcurge şi îl gestionează un stat,

pentru a atinge acea stare definită anterior"36, „o stare caracterizată printr-un ansamblu de

condiţii sociale, economice, politice, de mediu, culturale etc., propice desfăşurării normale a

vieţii şi activităţii indivizilor şi comunităţilor umane dintr-un spaţiu delimitat geografic, într-o

perioadă de timp riguros determinată"37.

Securitatea este în primul rând o problemă de „percepţie", susţine şi profesorul

universitar Vasile Ozunu Mihai de la Colegiul naţional de Apărare. Abordarea conceptuală a

securităţii ar trebui făcută din „perspectivă sistemică, în care securitatea trebuie văzută ca o stare

de echilibru dinamic a unui sistem, în care au loc diverse procese organizate şi dezorganizate. Or,

acest element subiectiv inerent politicii de securitate determină o goană frenetică a tuturor

statelor după securitate, rezultatul fiind, de fapt, contrar"38. Fiind un concept relaţional, cu două

componente de bază, una internă şi alta externă, aflate în raporturi de complementaritate şi

interdependenţă, securitatea ar presupune o ajustare permanentă a unui set de parametrii interni

Sa condiţiile mediului internaţional de securitate, un proces cu o dinamică variabilă, orientat spre

prezervarea spaţiului şi valorilor naţionale.

Securitatea şi elementele sale corelative au pornit, în general, de la situaţia obiectivă

potrivit căreia, în lume „există o pluralitate de state care, în anumite condiţii, ar putea permite

asigurarea existenţei fiecărui stat, precum şi a ansamblului acestora"39.

Securitatea nu se limitează doar la cea „naţională" şi nu poate fi „decupată" din

contextul securităţii internaţionale. Aspectele internaţionale ale securităţii au câştigat şi câştigă

35 Onişor C.; Frunzăverde S., Arta strategică a securităţii şi integrării europene, Ed. A'92, Iaşi, 2002, p,122.

36 C.G. Balaban, Strategia Securităţii Naţionale este elaborată definitiv?, Ed Academiei de înalte StudiiMilitare, Bucureşti, 2002, p. 17.

37 P. Duţu, Impact strategic nr. 4/2004, Ed. Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, p. 64.38 M. Vasile-Ozunu, Securitatea-Concept multinaţional, în Revista Fundaţiei , Colegiului Naţional de

Apărare nr. 2, Anul VIII 2002, Bucureşti, p. 39, 4039 Idem, p. 39.

din ce în ce mai multă importanţă. Sfârşitul războiului rece a determinat o largă acceptare a

acestui model extins al securităţii, iar statul nu mai este singurul obiect al securităţii. Şi NATO

recunoaşte importanţa factorilor politici, economici, sociali şi de mediu, pe lângă „dimensiunea

indispensabilă de apărare", abordare care constituie „baza" pentru ca Alianţa să-şi îndeplinească

atât „sarcinile sale fundamentale de securitate" în mod eficace, cât şi efortul său crescut de a

dezvolta o „cooperare eficientă" cu alte organizaţii europene şi euroatlantice, ca şi cu Naţiunile

Unite40, considerente împărtăşite si de UE, un important partener al NATO. Uniunea identifică,

printr-o strategie de securitate proprie41, vulnerabilităţi şi ameninţări ce pot afecta nu numai

securitatea proprie, ci chiar întregul sistem internaţional. Printre acestea mai sunt menţionate,

alături de încălzirea globală şi dependenţa sa energetică, sărăcia extremă, foametea, bolile ende-

mice, eşecul creşterii economice, atitudinea ostilă faţă de expatriaţii europeni etc. Concepţia

Uniunii asupra securităţii proprii a fost subliniată şi ulterior, printr-o declaraţie42, aspecte asupra

cărora vom mai reveni.

În ceea ce priveşte OSCE, organizaţie care şi-a propus să joace un rol din ce în ce mai

evident în noua arhitectură de securitate europeană, aceasta şi-a prezentat concepţia de securitate

în Carta pentru Securitate Europeană43.

Potrivit Cartei, OSCE îşi construieşte relaţiile în conformitate cu conceptele de

„securitate comună" şi „securitate comprehensivă", două modele alternative de securitate în

perioada războiului rece ghidat de „parteneriat egal, solidaritate şi transparenţă". „Securitatea

fiecărui stat participant - se menţionează în Cartă - este inseparabil legată de securitatea celorlalte

state. Ne vom adresa dimensiunilor umană, economică, politică şi militară ale securităţii ca la un

întreg", Între obiectivele sale de securitate se remarcă:

a) Prevenirea conflictelor şi gestionarea conflictelor;

b) Controlul armamentelor, dezarmarea şi măsurile de încredere şi securitate - CSBM-

40 Pentru detalii, a se vedea Conceptul Strategic al Alianţei, Partea a III-a - Abordarea securităţii în secolulXXI, în Reuniunea la vârf de la Washington, aprilie 1999, Ghidul cititorului, p. 53-60.

41 Strategia Europeană de Securitate, „O Europă sigură într-o lume mai bună", cunoscută şi sub denumirea„Strategia Solana", elaborată în decembrie 2003.

42 Initative for a Renewed Transatlantic Partnership, Joint Declaration ori European Defense Integration,(Declaraţia Comună pentru Integragea Apărării Europene), august 2004.

43 Carta asupra Securităţii Europene a fost adoptată la Summit-ul de la Istanbul al OSCE, în noiembrie1999. Este accesibilă la adresa http://www.osce.org/docs/english/1990-1999summits/istachart99e.htm.

c) Cooperarea în plan economic, cultural, umanitar şi ecologic;

d) Găsirea unui model de securitate pentru secolul XXI.

I.5. Modificări în arhitectura globală de securitate

Ultimul deceniu al secolului al XX-lea a fost martorul unor răsturnări dramatice în

politica mondială44.

Dezintegrarea Tratatului de la Varşovia (Tratatul a fost înfiinţat la 14 mai 1955 c%

răspuns la NATO), prăbuşirea regimurilor comuniste totalitare şi, apoi, destrămarea Uniunii

Sovietice (în viziunea lui Z. Brzezinski fiind ultima treaptă în ascensiunea rapidă a SUA, ca

singura şi prima putere cu adevărat mondială) erau previzibile la începutul anilor '90, dar s-au

produs mai repede decât era de aşteptat. Pe acest fond al dezechilibrării balanţei de forţe, prin

dispariţia Blocului Militar al statelor semnatare ale Tratatului de la Varşovia - Albania, Bulgaria,

Cehoslovacia, Republica Democrată a Germaniei, Polonia, România, Ungaria şi URSS -

societatea s-a văzut în faţa unor „incertitudini şi nelămuriri", în special în domeniul stabilităţii şi

securităţii. Consecinţele lor pe diferite planuri, mai ales pe plan politico-strategic, al raportului de

forţe şi al securităţii statelor din zonă au fost mai puţin previzibile ,45 supremaţia mondială a

SUA fiind acum, după cum afirmă Z. Brzezincki, „unică prin întindere şi caracter", iar statutul

Americii ca „primă putere a lumii este puţin probabil să fie contestat de vreo putere

individuală"46.

În consecinţă, situaţia geopolitică a lumii este schimbată profund faţă de cea existentă

cu câteva decenii în urmă, iar în peisajul strategic euroatlantic schimbările substanţiale produse

de sfârşitul războiului rece se reflectă şi într-un Nou Concept Strategic al NATO.

Evoluţiile sociale, economice, ştiinţifice, demografice, de mediu ori de altă natură sunt

şi ele semnificativ deosebite, iar starea de securitate globală şi la nivel regional este şi ea total

schimbată faţă de ultimul deceniu al secolului trecut. Lumea devine tot mai „complexă şi

44 Z. Brzezinski, Marea tablă de şah. Supremaţia americană şi imperativele sale geopolitica, Ed. UniversEnciclopedic, Bucureşti, 1999, p. 11.

45 I. Coşcodaru, V. Neagoe, Un vis în devenire - Europa Unită, Ed. Axioma Editura SRL, Bucureşti, 2002,p. 51-54.

46 Z. Brzezinski, op. cit, p. 215-218.

interdependentă". Fenomenul globali-zării se afirmă tot mai mult ca fiind „ireversibil" şi va

include, treptat, toate ţările, indiferent de gradul lor de dezvoltare.

I.5.1. Nesiguranţe şi riscuri

Deşi evoluţiile au fost, în general, pozitive, rămân totuşi nesiguranţe şi riscuri care, după

cum se menţionează în literatura de specialitate, pot evolua în crize acute. Sunt avute în vedere:

a) Numărul conflictelor interne în creştere de la sfârşitul războiului rece;

b) Terorismul în prim-planul ştirilor mondiale, mass-media acordându-i, în mod

involuntar, publicitate gratuită, Europa devenind ea însăşi ţinta şi baza unei asemenea

ameninţări47;

c) Globalizarea care intensifică interdependenţa dintre state inclusiv în sectorul de

securitate, fenomen pe care, potrivit unor studii mai recente48, 22% dintre europeni şi 29% dintre

americani îl includ pe lista celor mai importante tipuri de ameninţări la adresa mediului de

securitate al secolului XXI;

d) Ameninţările la adresa securităţii care pot să influenţeze cu uşurinţă statele vecine şi

să destabilizeze o regiune întreagă sau pacea mondială.

I.5.2. Principalele ameninţări

Analiza strategiilor de securitate actuale relevă cu claritate faptul că, aproape în

totalitate, acestea identifică ca principale ameninţări la adresa securităţii lor:

a) Terorismul - evoluţiile din situaţia internaţională din ultima perioadă evidenţiind o

recrudescenţă a acestuia, atât prin extinderea ariei sale geografice de manifestare, cât şi prin

diversitatea obiectivelor urmărite, a metodelor şi mijloacelor folosite şi, nu în ultimul rând, a

gamei ţintelor vizate. Şi, dată fiind schimbarea majoră intervenită în mediul internaţional de

securitate după „septembrie 2001", potrivit studiilor la care ne-am referit, 65% dintre europeni şi

91% dintre americani văd terorismul internaţional ca fiind o ameninţare mult mai importantă

decât celelalte49;

47 A se vedea şi Strategia Europeană de Securitate „O Europă sigură într-o lume mai bună".48 A. Sarcinschi, Elemente noi în studiul securităţii naţionale şi internaţionale, Ed. Universităţii Naţionale de

Apărare, Bucureşti, 2005, p. 32.49 Ibidem, p. 33.

b) Proliferarea armelor de distrugere în masă (ADM/WMD)50, considerat, în prezent,

riscul potenţial cel mai serios, inclusiv la adresa securităţii europene. Aşa se explică şi eforturile

diplomatice ale Marii Britanii, Franţei şi Germaniei prin care se încearcă să convingă prin

negocieri Iranul să-şi înceteze programul nuclear. Tot astfel şi continuarea colaborării dintre

Statele Unite şi autorităţile chineze de la Beijing în efortul de a readuce Coreea de Nord la masa

negocierilor, China fiind, în viziunea administraţiei de la Washington, un „pion important" în

acest demers absolut necesar pentru a menţine pacea, şi stabilitatea în regiune;

c) Conflictele din Orientul Mijlociu, Nordul Africii, Caucaz, Transnistria şi din alte

zone ale lumii;

d) Instabilitatea statală, ameninţare care corodează autoritatea statală din interior şi

poate duce la colapsul statelor.

e) Crima organizată, prin dimensiunea externă a acesteia; traficul transfrontalier de

droguri, fiinţe umane, arme şi bani; migraţia ilegală etc.

Este o nouă realitate, care, alături de lărgirea agendei de securitate, a impulsionat şi

impulsionează cooperarea internaţională în domeniul securităţii şi dezvoltarea unei comunităţi

internaţionale puternice, cu instituţii funcţionale şi guvernate conform principiilor de drept

internaţional, impunând cu necesitate şi o reformă radicală a ONU, o reformulare a noţiunii de

terorism ori stabilirea unor noi reglementări pentru autorizarea acţiunilor militare împotriva

ţărilor care încalcă prevederile Cartei Naţiunilor Unite

Aceasta îndreptăţeşte şi legitimează pentru UE elaborarea propriei strategii de securitate

în decembrie 2003 - Strategia Europeană de Securitate „O Europă sigură într-o lume mai bună”.

În fapt, este primul document de acest fel elaborat la nivelul Uniunii. O strategie prin care şi UE,

ca viitor „actor global", trebuie să fie gata „să îşi asume responsabilităţi în domeniul securităţii

globale”, crearea şi dezvoltarea Uniunii constituind elemente centrale în dinamizarea noului

mediu de securitate.

50 Definiţia armelor de distrugere în masă a fost adoptată la 12 august 1948 în Comisia de armamentconvenţional din cadrul ONU şi confirmată prin Rezoluţia Adunării Generale nr. 32/84B din 12 decembrie 1977.Aceasta lua în considerare „armele explozive atomice, arme cu material radioactiv, arme letale chimice şi biologiceşi alte arme ce vor fi dezvoltate în viitor, care vor avea caracteristici comparabile, ca efect de distrugere, cu cele alebombei atomice sau ale armelor menţionate anterior". Pentru detalii, a se vedea Revista Româna de Drept Umanitarnr. 2, Anul XI 2003, p. 28-31.

Cu alte cuvinte, începutul secolului al XXI-lea deschide o nouă eră în politica

internaţională, în care securitatea şi, implicit, competiţia pentru afirmarea şi consolidarea noilor

actori în jocul puterii mondiale ocupă locul central în determinarea evoluţiei lumii şi stabilirea

noii ordini mondiale internaţionale51, În Europa, principalii jucători vor continua să fie Franţa şi

Germania, suficient de puternice şi sigure pe sine pentru a exercita o influenţă în interiorul unei

regiuni mai largi. Mai mult, ele se consideră îndreptăţite să reprezinte interesele europene în

relaţiile cu Federaţia Rusă, Germania susţinând „marea opţiune a unei înţelegeri bilaterale

speciale cu Rusia”52.

Astăzi, pacea şi securitatea sunt indivizibile. Securitatea lumii, a continentelor, a unor

zone sau regiuni, a fiecărei ţări în parte constituie o problemă de viaţă internă şi internaţională,

un proces continuu în care se îmbină permanent, printr-un act integrator, toate evenimentele

trecute, prezente şi viitoare, fiecare participând mai mult sau mai puţin la întărirea securităţii sau,

dimpotrivă, la destabilizare53. Acesta este şi principalul argument pentru care România este,

astăzi, tot mai prezentă la masa unde se iau decizii în vederea limitării gradului de instabilitate şi

insecuritate la nivel mondial. „Soldaţii români - după cum afirma la 22 noiembrie 2005

însărcinatul cu afaceri al Misiunii Diplomatice a SUA, Mark Talpin - sunt alături de soldaţii

americani în Afganistan şi Irak. România este o voce activă şi pozitivă în cadrul NATO, iar

cooperarea în cadrul războiului împotriva terorismului este, de asemenea, excelentă”.

Contribuţia substanţială a României în lupta împotriva terorismului şi promovarea

agendei privind libertatea, care constituie o prioritate a Administraţiei americane, a fost reiterată

şi de noul ambasador al Statelor Unite la Bucureşti, ambasadorul Taubman. Mai mult, în mesajul

transmis din partea preşedintelui american, George W. Bush, se reafirmă interesul strategic al

SUA pentru România şi Marea Neagră.

Securitatea rămâne problema esenţială nu numai a României, ci a întregii societăţii

umane, iar definirea sa rămâne subiectul cel mai important şi în documentele oficiale ale

organizaţiilor internaţionale de securitate şi apărare aflate, în prezent, în plin proces de

51 V. Paul, I. Coşcodaru, Centrele de putere ale lumii, Ed. Ştiinţelor sociale şi politice, 2003, p. 13-30.52 În viziunea lui Z. Brzezinski, Franţa urmăreşte să aibă un rol politic central într-o Europă în curs de

unificare şi, în acelaşi timp, se vede ca un nucleu al unui grup de state mediteraniene - nord-africane ce împărtăşescvalori comune. Cât priveşte Germania, aceasta ar fi din ce în ce mai conştientă de statutul său special de „cel maiimportant stat al Europei, de rolul său de locomotivă economică a zonei sale şi lider în devenire al UE".

53 C.G. Balaban, op. cit., pp. 27-30

transformare şi adaptare pentru a face faţă noilor provocări, sfidări şi pericole din noul mediu de

securitate.

I.6. Modele alternative de securitate în perioada războiului rece

Spre deosebire de conceptul tradiţional de securitate, axat pe aspectul militar şi apărarea

integrităţii statului, modelele alternative de securitate - securitatea comprehensivă, securitatea

comună şi securitatea cooperativă - extind conceptul de securitate şi iau în considerare şi alţi

factori precum migraţia, drepturile omului şi, nu în ultimul rând, schimbările suferite de mediu.

Totuşi, din punct de vedere al obiectului securităţii, nici unul dintre cele trei concepte

(modele alternative) de securitate nu se diferenţiază de conceptul tradiţional, acesta rămânând şi

în aceste cazuri statul. Pentru o imagine mai clară, prezentăm mai jos principale elemente de

identificare a modelelor de securitate menţionate.

Securitatea comprehensivă, încă din anul 1988, comunitatea ştiinţifică era chemată la o

abordare „comprehensivă" şi „totală" a conceptului de securitate naţională, în conformitate cu

totalitatea şi multidimensionalitatea ameninţărilor.

Termenul comprehensive security îşi are originea în Japonia şi a fost formulat pe fondul

transformării acesteia într-o putere economică, Japonia considerând domeniul economic ca fiind

cel mai important aspect al securităţii.

Ideea securităţii comprehensive a fost preluată şi în cadrul unor organizaţii regionale de

securitate cum sunt OSCE şi Asociaţia Naţiunilor Asiei de Sud-Est (ASEAN)54.

Securitatea comprehensivă (comprehensive security) este mult mai cuprinzătoare decât

conceptul de securitate tradiţional. Conceptul de securitate comprehensivă, ca model alternativ

de securitate în timpul războiului rece, trebuie abordat la diferite nivele (intern, bilateral, regional

şi global) şi se adresează mai multor domenii: politic, militar şi economic.

Securitatea comprehensivă trebuie înţeleasă în strânsă legătură cu ameninţările la care

modelul de securitate creat răspunde55, şi anume:

54 La ASEAN au aderat Indonezia, Malayezia, Filipine şi Singapore în 1967, Brunei în 1984, Vietnam în1995, Laos şi Myanmar în 1997, Cambodgiaîn 1999.

55 A. Băloi, Analiza securităţii internaţionale: delimitare conceptuală, în Studii de securitate nr. l (2)72004,http://www.studiidesecuritate.ro/indicatorisecuritat.html.

a) Ameninţări de natură politică, între care: instabilitatea politică internă, eşecul statului

(state falimentare), terorismul şi violări ale drepturilor omului etc.;

b) Ameninţări de natură economică, ca de exemplu: sărăcia, creşterea discrepanţelor

dintre ţările sărace şi cele bogate, crizele financiare internaţionale, impactul unor state puternice

economic asupra ţărilor instabile vecine (consecinţele vecinătăţii cu un stat cu o economie

puternică sau instabilă), pirateria;

c) Ameninţări la adresa mediului sau datorate activităţii umane, în categoria cărora pot

fi incluse: dezastrele nucleare, schimbările ecologice globale, degradarea solului şi a apei, lipsa

hranei şi a altor resurse;

d) Ameninţări de natură socială, între care pot fi enumerate: conflictele dintre minorităţi

şi majorităţi, suprapopularea, crima organizată, traficul transnaţional de droguri, comerţul ilegal,

imigraţia masivă necontrolată şi epidemiile.

I.6.1. Securitatea comună

Ca şi în cazul modelului de securitate comprehensivă, conceptul de securitate comună

(common security) a coexistat în perioada războiului rece în paralel cu conceptul de securitate

naţională. El se adresează atât ameninţărilor de natură militară, cât şi celor de natură non-

militară.

Prima formulare elaborată a conceptului o găsim în Raportul Comisiei Palme 56intitulat

„Securitatea Comună: un program pentru supravieţuire”, prin care au fost fixate următoarele şase

principii:

a) Toate naţiunile au dreptul legitim la securitate;

b) Forţa militară nu este un instrument legitim pentru rezolvarea diferendelor între

naţiuni;

c) Abţinerea este necesară în exprimarea politicii internaţionale;

d) Securitatea nu poate fi obţinută prin superioritate militară;

e) Reducerea şi limitările calitative ale armamentului sunt necesare pentru securitatea

comună;

56 Palme, OLAF et al., Common Security: a Blueprint for Survival, New York, Simon and Schuster, 1982.

f) Legăturile între negocierile privind armamentul şi evenimentele politice ar trebui

evitate.

I.6.2. Securitatea cooperativă

Şi acest model alternativ de securitate a coexistat în perioada războiului rece, în paralel

cu conceptul de securitate naţională.

Conceptul (modelul) de securitate cooperativă a fost dezvoltat în cadrul Dialogului

Pacificului de Nord pentru Securitate Cooperativă, sub îndrumarea Departamentului pentru

afaceri externe al guvernului canadian, cu scopul de a oferi un cadra de securitate multilateral

prin care să se înlocuiască, ulterior, structura de securitate bipolară existentă în perioada

războiului rece.

Conceptul se bazează pe prezumţia domniei legii în interiorul statului, inclusiv în

relaţiile dintre state. El urmăreşte construcţia unor deprinderi cooperative (fie la nivel teoretic, fie

la nivel practic) care ar putea duce la crearea de „mecanisme interstatale şi instituţii comune", cu

relevanţă în promovarea unor valori comune şi, pe această bază, asigurarea şi promovarea

securităţii. Securitatea cooperativă presupune implicarea tuturor actorilor cu opinii similare, a

statelor prietene, dar şi a celor cu opinii diferite în procesul de creare a unor instituţii

multilaterale care să contribuie la menţinerea stabilităţii şi securităţii.

Securitatea cooperativă este un proces gradual: acceptă echilibrul puterilor şi

angajamentele bilaterale existente până la dezvoltarea unor condiţii favorabile

multilateralismului.

I.7. Conceptele de ameninţare, vulnerabilitate şi risc

În cuprinsul aparatului categorial specific securităţii intră termeni precum: risc,

ameninţare, pericol, stare de securitate, agresiune, conflict, interese naţionale, vulnerabilitate,

obiective de securitate, sistem de securitate, mediu de securitate etc. Toate aceste noţiuni sunt

specifice domeniului securităţii, fie de amploare naţională, regională sau internaţională, iar pe

perioada coexistenţei lor, prognozele în domeniu nu întrevăd eliminarea vreuneia prea curând.

În asigurarea stării de securitate a oricărui stat şi nu numai, un rol fundamental revine

cunoaşterii disfuncţiilor, vulnerabilităţilor, factorilor de risc, ameninţărilor şi stărilor de pericol la

adresa acestora, care se realizează prin căutarea şi obţinerea informaţiilor pentru securitate şi

transmiterea acestora factorilor legal abilitaţi, în vederea luării deciziilor de prevenire şi

contracarare a lor, pentru că securitatea are un caracter multidimensional datorită factorilor care

o influenţează. Ea comportă o cooperare efectivă şi eficientă la toate nivelurile (zonal, regional şi

global) şi în toate domeniile descrise (militar, politic, economic, cultural, demografic, ecologic

etc.). în acelaşi timp, schimbările profunde din actualul mediu de securitate impun o abordare

profundă şi nuanţată, responsabilă şi realistă atât a provocărilor şi sfidărilor noului secol, cât mai

ales a principalelor ameninţări, a riscurilor şi provocărilor care pot deveni ameninţări, pentru că

mediul de securitate actual se diversifică odată cu apariţia şi evoluţia unor fenomene noi, în

complementaritate cu terorismul, cu atât mai mult cu cât unele vulnerabilităţi şi ameninţări pot

afecta nu numai nivelurile zonal şi regional, ci însuşi întregul sistem internaţional.

Acceptând că orice acţiune este supusă unor ameninţări de tot felul şi dacă acestea nu

sunt contracarate corespunzător prin măsuri şi acţiuni adecvate, atunci putem accepta şi ideea

potrivit căreia ameninţările se pot materializa în incidente sau evenimente nedorite, unele cu

consecinţe deloc neglijabile, chiar grave, asupra desfăşurării activităţii şi, cu aţâţ mai mult, în

planul securităţii.

În general, prin ameninţare se poate înţelege un pericol potenţial, care trebuie pus în

evidenţă ţinându-se seama de natura procesului protejat, de criminalitatea care îl poate afecta, de

marja erorilor şi greşelilor tehnologice, informaţionale sau umane, precum şi de interesele

competitorilor din mediu.

Pornind de la accepţiunea generală - definirea termenului ameninţare ca „intenţia de a

face rău cuiva, pentru a-1 intimida sau pentru a obţine ceva"57 ori „declararea unei intenţii de a

pedepsi sau răni o persoană, de a aduce prejudicii de natură politică, economică, socială, militară

şi ecologică unui grup, unui stat sau grup de state"58 - definiţia ameninţării de sorginte politico-

militară necesită unele precizări, deoarece manifestarea oricărei intenţii de lezare a drepturilor

sau de afectare a valorilor fundamentale ale statelor (sistemelor de securitate) este considerată o

57 Iorgu Iordan, Mic dicţionar academic, A-C, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2001, p. 67; AcademiaRomână, Dicţionar explicativ al limbii române, ed. a II-a, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, p. 33.

58 C. Mostoflei, A. Sarcinschi, Militar-nonmilitar în securitatea naţională. Dilema armatei, în Studii desecuritate, vol. I, Ed. Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2005, p. 192.

ameninţarea la adresa securităţii. Ameninţarea, ca indicator de apreciere al unui pericol sau

prejudiciu iminent la adresa securităţii, se poate materializa prin atitudini, gesturi, fapte ori acte

care pot crea stări de dezechilibru şi instabilitate şi pot, de asemenea, genera stări de pericol la

adresa valorilor fundamentale, cu impact asupra securităţii naţionale.

Aceasta reprezintă fie o zonă sau un domeniu cu un nivel de ameninţare vizibil sau

ridicat, fie un mediu favorabil pentru neglijenţă, dezinteres sau criminalitate. Vulnerabilităţile

sunt definite şi ca stări de lucruri, procese sau fenomene din viaţa internă care diminuează

capacitatea de reacţie la riscurile existente ori potenţiale sau care favorizează apariţia şi

dezvoltarea acestora, cu consecinţe în planul realizării securităţii naţionale59. Ele pot fi şi

consecinţa unor elemente subiective, care desemnează incapacitatea adoptării unei conduite

rezistente la riscuri, presiuni sau tentaţii, impunând protecţia persoanelor în cauză, neacordarea

ori retragerea avizului de securitate .60

La rândul său, riscul, esenţial în analiza de securitate, este un concept care

caracterizează comportamentul decizional desfăşurat într-o situaţie incertă ce poate implica

primejdie şi nereuşită. Riscul exprimă posibilitatea deteriorării stării de normalitate, prin

prezenţa unor factori activi sau potenţiali care pot afecta mediul de securitate şi care evoluează

către ameninţare şi pericole61. La modul general, prin risc, se înţelege şi probabilitatea de a

înfrunta o situaţie neprevăzută62 sau de a ajunge într-o primejdie, de a avea de înfruntat un necaz

sau de a suporta un pericol posibil63. Dar, fiecărui domeniu al cunoaşterii îi este specifică o

anumită terminologie (de exemplu, riscuri sau expunerea la pericole de natură militară, politică,

economică, socială, ecologică etc.).

În prezent, se vorbeşte însă tot mai mult despre noile riscuri la adresa securităţii. Aceste

riscuri sunt preponderent de natură nemi-litară şi, mai ales, internă, manifestându-se, în special,

în domeniile economic, financiar, social şi ecologic. Totuşi, o seamă de riscuri, ca de exemplu

migraţia ilegală de persoane, traficul clandestin cu armamente şi materiale strategice, traficul

59 Strategia de securitate naţională a României, Bucureşti, 2001, p. 18; Doctrina naţională a informaţiilorpentru securitate, CSAT, Bucureşti, 2004, p. 15.

60 Doctrina naţională a informaţiilor pentru securitate, p. 15 şi urm.61 I Irimia, Curs de doctrine politico-militare, Partea a IV-a, Politici şi strategii de securitate, Ed. Academiei

de înalte Studii Militare, Bucureşti, 2003, p. 78.62 Gh. Iile, T. Urdăreanu, Securitatea deplină, Ed. UTI, Bucureşti, 2002, p. 69-84.63 Academia Română. Institutul de Lingvistică Iorgu Iordan, Dicţionar explicativ al limbii române, Ed.

Univers Enciclopedic, ed. a II-a, Bucureşti, 1998, p. 929.

transfrontalier de droguri sau criminalitatea organizată internaţională, nu pot fi încadrate într-o

categorie unică şi distinctă. Or, perpetuarea şi conjugarea unor vulnerabilităţi existente în aceste

domenii pot afecta securitatea şi stabilitatea la toate nivelurile şi pot genera, după cum se

menţionează şi în Strategia de Securitate Naţională a României, „efecte interdependente, difuze,

multi-direcţionale, care impun modalităţi de prevenire şi acţiune adecvate şi flexibile"64. Ca

factori de risc pentru securitatea naţională, în literatura de specialitate sunt tot mai des

menţionate situaţii, împrejurări, elemente, condiţii sau conjuncturi interne şi externe, unele

dublate şi de acţiune, care determină sau favorizează materializarea unei ameninţări la adresa

securităţii în funcţie de o vulnerabilitate determinată, generând efecte de insecuritate. Ca regulă,

factorii de risc sunt menţionaţi în strategiile de securitate naţională şi în estimările informative de

interes naţional65.

64 Strategia de Securitate Naţională a României, Bucureşti, 2001, p. 12; Doctrina naţională a informaţiilorpentru securitate, CSAT, Bucureşti, 2004, p. 15.

65 Doctrina naţională a informaţiilor pentru securitate, adoptată în şedinţa CSAT din 23 iunie 2004.

CAPITOLUL II

TERORISMUL. DEFINIRE ŞI PRECIZĂRI CONCEPTUALE

Terorismul nu are o definiţie general acceptată. Dificultatea definirii provine atât din

complexitatea sa cât şi dintr-o largă divergenţa de poziţii ale persoanelor, organizaţiilor sau

statelor implicate în lupta antiteroristă.

Cea mai simplă definiț ie este cea de "scop şi metodă":

Terorismul este o tactică de luptă neconvenţională folosită pentru atingerea unor scopuri

strict politice care se bazează pe acte de violenţă, sabotaj sau ameninţare, executate împotriva

unui stat , organizaţii, categorii sociale sau împotriva unui grup de persoane civile, avînd ca scop

precis producerea unui efect psihologic generalizat de frică si intimidare. Obiectivul final este

aplicarea de presiune asupra entităţii respective pentru a o determina să acţioneze în conformitate

cu dorinţele teroriştilor, în cazul în care acest obiectiv nu poate fi îndeplinit prin mijloace

convenţionale.

II.1. Definiţii ale terorismului

II.1.1. Definirea fenomenului

Definirea fenomenului terorismului a devenit mai actuală ca oricând, fiind, totodată, nu

uşor de realizat, uneori din motive subiective. Dificultăţile sunt de naturi diverse, de la ce le

politice, filozofice, ideologice şi până la cele juridice. De asemenea, e dificil de făcut diferenţa

între actele teroriste şi alte crime. Astfel, problema rămâne deschisă, devenind o prioritate pentru

a facilita identificarea actelor teroriste şi a putea lupta împotriva lor. Până la clarificarea

semantică, comunitatea internaţională, confruntată cu numeroase alte probleme şi obstacole,

apelează la soluţii pragmatice, combătând şi sancţionând pe măsură ce au loc, de la caz la caz,

actele teroriste, chiar dacă nu are posibilitatea să utilizeze o definiţie universal acceptată.

Ca urmare a unor acte criminale, respectiv asasinarea unor personalităţi politice, s-a

convenit, chiar înainte de al doilea război mondial, adoptarea “Convenţiei pentru prevenirea şi

pedepsirea terorismului” care apreciază drept act terorist “actele criminale îndreptate împotriva

Statelor cu intenţia de a crea o stare de teroare persoanelor particulare sau unor grupuri de

persoane şi interesului public”. La aceasta s-a adăugat şi Convenţia pentru crearea Curţii

Criminale Internaţionale, pentru judecarea persoanelor acuzate de acte teroriste.

Consiliul Europei a adoptat in iunie 2002 “Decizia de combatere a terorismului”, care deşi

nu conţine o definiţie specială a terorismului, ci doar prezentarea “ principiilor şi drepturilor în

materie de acte teroriste, are avantajul că stabileşte mai multe criterii de bază, între care:

a) Atacul asupra unor persoane cauzator de moarte;

b) Atacul vizând integritatea fizică a persoanelor;

c) Răpirea şi luarea de ostatici;

d) Distrugerea facilităţilor fizice guvernamentale, a transporturilor, a proprietăţilor publice

sau de stat, de natură să pună în pericol vieţi umane sau să producă pierderi economice majore;

e) Sechestrarea avioanelor, vapoarelor sau altor mijloace publice de transport;

f) Producerea, posesia, achiziţia, transportul, vânzarea sau utilizarea armelor, explozivilor

convenţionali sau nucleari, biologici, precum şi desfăşurarea de cercetări pentru realizarea de

asemenea arme;

g) Răspândirea de substanţe periculoase care pot cauza incendii, inundaţii sau explozii ce

pun în pericol vieţile umane;

h) Întreruperea aprovizionării cu apă, energie sau altor resurse naturale care ameninţă viaţa;

i) Ameninţarea cu realizarea actelor teroriste menţionate.

Dificultatea definirii terorismului este o problema de perceptie culturala, politica si sociala

a actului de violenta şi a scopului politic urmarit prin teroare.

Într-un studiu al terorismului, Alex Schmid, analizează continutul pentru 109 definiţii ale

terorismului gasind urmatoarea frecvenţa a conceptelor folosite:

Violenţa si forţă (apar în 83.5% dintre definiţii)

Motivaţii politice (65%)

Frică, accent pe teroare (51%)

Amenintare (47%)

Efecte psihologice si reacţii anticipate (41.5%)

Discrepanţa intre obiective si victime (37.5%)

Acţiuni intenţionate, planificate, organizate şi sistematice (32%)

Metodă de luptă, strategie şi tactică (30.5%)

a) Definiţia Codului Federal al Statelor Unite

Folosirea ilegala a forţei si violenţei împotriva unor persoane sau proprietaţi, pentru

intimidarea sau pedepsirea unui guvern, a populaţiei civile, sau a unui segment de populaţie,

facută în scopul atingerii unor obiective politice sau sociale.

Aceasta definiţie este criticată pentru introducerea conceptului de "act terorist pentru

pedepsire", in urma atentatului terorist din Oklahoma, atentat al cărui principal motiv se pare ca a

fost pedepsirea FBI-ului pentru intervenţia impotriva sectei Davidienilor din Waco, Texas.

b) Definiţia Legii Terorismului din Marea Britanie,din 2000

In legea adoptată in 2000 in Marea Britanie, definţia actului de terorism este atit de largă

încât include nu numai orice folosire a violenţei si a ameninţarii pentru atingerea unor obiective

politice, ideologice sau religioase, dar şi "perturbarea sau interferenţa serioasă in funcţionarea

unui sistem electronic."

De asemenea sunt considerate ca acte teroriste acţiuni de ameninţare cu folosirea armelor

de foc sau a explozivilor care nu au ca scop influenţarea guvernului sau crearea unei stări de

teroare.

Aceasta lege este foarte criticata, pe motiv că permite o definire mult prea largă a

termenului de terorism şi crează un potenţial pentru abuzuri din partea guvernului. Criticii acestei

legi argumentează punctul lor de vedere cu multe exemple ipotetice (unele chiar comice si

absurde) cum ar fi cel al unui activist ecologist, care in semn de protest ar ameninţa numai ca va

folosi o armă de vânatoare pentru a-şi distruge propriul calculator, şi conform textului legii ar fi

considerat un terorist.

c) Definiţia Departamentului Apărării al Statelor Unite

Folosirea calculata a violenţei ilegale pentru a instaura frica, in vederea intimidării sau

pedepsirii guvernelor sau societatilor, pentru atingerea unor scopuri în general politice, religioase

sau ideologice.

Şi aceasta definiţie este puternic criticată pentru că permite aplicarea conceptului de

terorism la nivel statal (stat terorist) şi introduce arbitrariul legalităţii conferit de tribunalele

americane.

De exemplu uciderea unor cetaţeni civili iranieni ar putea sa fie considerată legală de către

guvernul american si deci nu ar constitui un act de terorism . Acest argument a fost folosit pentru

sprijinul american acordat grupării teroriste anti iraniene Mujahedin-e Khalq (MEK). Membrii

acestui grup au primit in mod oficial statutul de "persoane protejate" din partea guvernului

american, chiar daca MEK se află pe lista oficală de grupări teroriste, elaborata Departamentul

de Stat American.

d) Definiţia Legii PATRIOT - Statele Unite

"...acte periculoase pentru viaţa umană care se produc cu incălcarea codului penal al

Statelor Unite ale Americii sau al oricarui Stat (din componenţa SUA)."

Este considerată ca una dintre cele mai vagi, interpretabile si arbitrarii definiţii ale

terorismului atât de critcii liberali cât şi cei conservatori.

e) Definiţia Ligii Naţiunilor (1937)

Toate actele criminale îndreptate împotriva unui stat sau făcute ori planificate pentru a crea

o stare de teroare in mintea anumitor persoane, a unui grup de persoane sau a publicului larg.

Aceasta definiţie largă şi voit ambiguă, reflectă preocuparile guvernelor interbelice de a

face faţa pericolului pus de mişcarile anarhiste, comuniste cât şi a celor de eliberare de sub

ocupaţia coloniala. Această definiţie a fost folosită inclusiv de către guvernul britanic a justifica

reprimarea mişcarii paşnice pentru obţinerea independenţei Indiei.

II.1.2. Sfera de cuprindere a conceptului

Marea dificultate în definirea terorismului66 nu constă în tendinţa de generalizare a unei

tehnici de aplicare a violenţei – care, în principiu, ar putea fi utilizată de oricine, în toate tipurile

66 Noţiunea este, din punct de vedere etimologic, un derivat de la “teroare”, cuvânt de origine latină. Încă din

mitologia greacă, teroarea (Phobos) şi frica (Deimos) erau numele date celor doi cai care trăgeau carul de luptă al

lui Ares, zeul războiului. Simbolistica acestor două cuvinte este semnificativă. Războiul, lupta, conflictul presupun

de relaţii şi situaţii conflictuale - ci, mai degrabă, la limitarea denumirii la anumiţi factori, numai

la anumite tipuri de conflicte.

Unii teoreticieni consideră că aproape orice act de violenţă poate fi inclus în categoria

terorismului, cu toate că pot apărea o serie de confuzii din cauza comportamentului aparent

similar al unui individ care, din considerente politice, comite un act violent, în raport cu

comportamentul unui criminal de drept comun sau al unui dezechilibrat mintal. De asemenea,

din cauza implicaţiilor morale, tentativele de definire a conceptului pornesc de la supoziţia că

unele tipuri de violenţă politică sunt justificabile, în timp ce altele nu.

Prin noţiunea de “teroare” - luată de sine stătător - se înţelege o stare de teamă extremă

care înspăimântă, tulbură şi paralizează. Această teamă colectivă poate fi indusă şi prin

“terorizare”, adică prin practicarea ameninţării cu violenţa sau folosirea acesteia.

La rândul ei, violenţa este definită drept recurgerea la forţă de către un individ sau grup, în

vederea prejudicierii integrităţii unor persoane sau bunuri.

Cu toate că acest gen de manifestări au apărut încă din antichitate, verbul “a teroriza” a

intrat în vocabularul limbii franceze abia în secolul al XVIII-lea. Legătura dintre actul

“terorizării” şi “terorism”, în sensul actual al termenului, a apărut mult mai târziu, dar chiar şi aşa

nu există un consens privind relaţia dintre aceşti termeni. Opiniile cele mai polarizate sunt cele

conform cărora teroarea poate surveni fără terorism şi respectiv, că teroarea este cheia care

declanşează terorismul.

Sufixul “–ism" care se adaugă la rădăcina cuvântului “terorism” este deseori interpretat ca

denotând un caracter sistematic, fie la nivel teoretic, unde sufixul se referă la un concept politic,

recurgerea la folosirea forţei, a mijloacelor violente, destructive. Resorturile psihologice ale acestui proces sunt frica

şi teroarea. Grecii subliniau interdependenţa dintre aceste două concepte. Frica era cunoscută de ei şi ca o reacţie la

lucruri noi şi ciudate, neaşteptate şi periculoase. Frica era o reacţie a cetăţenilor eleni la schimbările politice majore

din cetate, dacă aceste schimbări erau atât de semnificative încât să ameninţe securitatea lor individuală şi a

comunitătii sociale din care făceau parte. Teroarea era încă de pe atunci percepută ca folosire sistematică a fricii

pentru a obţine ceva. Tucidide menţionează că teroarea era abil folosită de hopliţii spartani pentru a-i controla pe

hiloţii majoritari.

fie la nivel practic, unde se are în vedere un mod de acţiune sau o atitudine. Terorismul este

asimilat cu o calitate doctrinară, dar şi cu un mod deliberat de acţiune.

Una din definiţiile uzitate de Guvernul S.U.A. (în fapt, o definiţie uşor modificată a lui

James Adams din 1980) considera că: “Terorismul reprezintă ameninţarea cu violenţa sau

folosirea violenţei în scopuri politice de către indivizi sau grupuri, indiferent dacă acţionează pro

sau contra autorităţilor guvernamentale existente, când aceste acţiuni au intenţia de a şoca,

intimida sau consterna un grup ţintă mai larg decât victimele imediate.Terorismul este relaţionat

cu indivizi sau grupuri care urmăresc răsturnarea regimurilor politice, corectarea unor deficienţe

sociale percepute de grupurile respective sau erodarea ordinii publice internaţionale”.

Frank C. Carlucci III, Secretar al Apărării în timpul administraţiei lui G. Bush, considera

că “terorismul este în mod esenţial o tactică, o formă de luptă politică destinată atingerii unor

scopuri politice. Terorismul poate fi înscris în categoria conflictelor de mică intensitate şi descris

ca război purtat la limita minimă a spectrului violenţei, război în care conotaţiile politice,

economice şi sociale joacă un rol mai important decât în cazul celui clasic, purtat de puterea

militară convenţională”67.

Aceste formulări nu sunt greşite, incluzând elemente asociate cu terorismul. Analizate cu

atenţie, ele relevă însă o pronunţată notă descriptivă în dauna demersului de definire propriu-

zisă, precum şi o tendinţă de generalizare care le fac aplicabile aproape oricărei forme de

violenţă politică.

În locul formulării unei definiţii universal şi general acceptabile, un mod rezonabil de

definire conceptuală ar consta în identificarea caracteristicilor terorismului.

O primă caracteristică ar fi scopul final urmărit de terorism, care este de natură

politică, oricare ar fi psihologia de grup sau motivele personale ale indivizilor care

recurg la actele de terorism. Prezenţa unor ţeluri politice este esenţială, acestea

separând terorismul de alte acte criminale. Motivat politic, terorismul presupune

întotdeauna un adânc sens al frustrării asupra unei nedreptăţi sau injustiţii sociale

sau economice, dar terorismul blamează întotdeauna o instanţă sau o autoritate

politică. Terorismul consideră că esenţa injustiţiei nu poate fi înlăturată prin nici o

67 Terrorism Group Profiles, U. S. Government Printing Office, Washington D. C. 20402, 1989, p. 2.

altă metodă decât prin violenţă. De aceea, terorismul a fost adesea numit tactica

ultimei soluţii. Există şi posibilitatea transformării scopurilor politice în imperative

morale folosite pentru a justifica mijloacele şi procedeele necesare atingerii

scopurilor politice iniţiale. Multe organizaţii teroriste îşi justifică asfel acţiunea,

neapelând la ţeluri politice, ci la “instanţe superioare”, la “adevăruri supreme”,

“jihad”, “revoluţiile cataclismice” sau “mondiale” etc.

Este important de notat că amprenta ideologică şi comportamentală a teroriştilor relevă

mult mai multe lucruri despre ei decât doctrinele la care clamează apartenenţa. Doctrinele de

bază, de consum politic arareori mandatează violenţa teroristă, chiar dacă sunt privite din prismă

extremistă.68 Dacă scopul tactic sau obiectivul imediat al unui grup terorist îl reprezintă crearea

terorii, nu distrigerea, scopul srategic îl constituie folosirea panicii, a dirijării mulţimii publice

generate de starea de teroare ce poate obliga puterea la concesii politice pe linia scopurilor

propuse. Văzut din această perspectivă, terorismul poate fi înţeles ca o tactică psihologică ale

cărei elemente determinante sunt frica şi publicitatea.

Cea mai importantă caracteristică operaţională a terorismului este folosirea

premeditată a ameninţării cu violenţa. Acolo unde acest element lipseşte, oricât de

oribilă ar fi fapta, ea nu se încadrează în terorism. Traficul ilicit de droguri,

armament sau documente false nu constituie - în sine - acte de terorism, dacă nu

conţin acte de violenţă premeditată (sau de ameninţare cu violenţa). A lua însă un

ostatic pentru o recompensă, în scopul finanţării unei acţiuni teroriste, reprezintă un

act terorist, întrucât acest fapt implică folosirea violenţei sau a ameninţării cu

violenţa.

Prezenţa violenţei ca o caracteristică fundamentală a terorismului face necesară distincţia

între actele teroriste şi actele săvârşite de organizaţiile teroriste. Nu toate acţiunile unei

organizaţii teroriste pot fi catalogate ca teroriste, după cum nici toate actele teroriste nu sunt

obligatoriu savârşite de o organizaţie teroristă.Toate actele criminale, indiferent de miza politică,

68 De exemplu, atentatele sinucigaşe practicate de grupările şiite din Liban, grupările Sicki sau tamile, de

integriştii palestinieni intră în contradicţie cu prevederile Islamului care proscriu suicidul. Deşi nici o religie nu

justifică practica terorismului, terorismul religios este o realitate.

justificările morale şi formele de activitate teroristă, implică crime, atacuri, deturnări, răpiri,

incendieri, sabotaje, fapte condamnate de către societate. Tocmai această natură criminală

diferenţiază terorismul de gherila urbană sau rurală, de operaţiunile de insurgenţă care, chiar

dacă nu sunt considerate pe deplin forme ale războiului convenţional, sunt acceptate ca atare de

către societate. Actele teroriste nu sunt justificabile.

O altă caracteristică importantă a terorismului este clandestinitatea. Din cauza

naturii violente şi criminale a terorismului, partizanii acestuia trebuie să acţioneze

acoperit pentru a evita identificarea lor de către forţele de ordine.

Analiştii terorismului contemporan înscriu, de asemenea, în rândul caracteristicilor

organizaţionale semnificative faptul că acesta se practică cel mai adesea în grup.

Sunt foarte rare cazurile importante de terorism realizate de indivizi singulari,

neafiliaţi la nici un grup, organizaţie sau confreerie. Grupurile teroriste impun

constrângeri puternice membrilor lor, dar pentru mulţi dintre aceştia apartenenţa la

grup poate deveni un element motivaţional mai important decât doctrina sau

scopurile politice ale grupului. Grupul oferă membrilor o contracultură centrată în

jurul propriilor norme şi menite să contribuie la îndoctrinare. Acesta tinde să-i

izoleze pe membri de societate (informaţiile sunt filtrate sau contracarate), să

controleze cu stricteţe pe fiecare în parte asigurând coeziunea necesară,

uniformizarea şi deplina obedienţă faţă de centru. Grupul se întemeiază pe o

anumită omogenitate din perspectiva ideilor politice şi religioase împărtăşite, a

valorilor şi obiectivelor stabilite, ceea ce îi determină pe membri să-şi perceapă

propriul viitor numai în cadrul acestuia, teama de a nu fi abandonaţi, din diferite

motive, fiind una din spaimele majore.

Grupurile teroriste sunt îndeobşte restrânse ca număr, ele putând deveni mici unităţi

operative în cadrul unor organizaţii mai mari. Termenul de “grup” este înţeles în sensul său

social-psihologic şi, mai puţin, în cel strict organizaţional. În această idee, se poate considera un

grup terorist ca o entitate suborganizaţională, întrucât cu cât un grup operaţional se

măreşte, cu atât va fi mai greu de menţinut disciplina şi mistica grupală, de evitat

posibilităţile de infiltrare şi demascare din interior.

Între caracteristicile organizaţionale ale grupurilor teroriste se înscrie şi faptul că

acestea sunt, în general, constituite pe criterii subnaţionale, în vederea realizării

unor scopuri subnaţionale, motiv pentru care loialitatea faţă de stat sau naţiune este

practic inexistentă la nivelul acesta de organizare. De regulă, teroriştii provin din

rândul minorităţilor naţionale, sociale, economice sau de altă factură, care urmăresc

atingerea ţelurilor prin mijloace violente, acoperite (clandestine) şi criminale,

acţionând independent de orice naţiune-stat, chiar dacă dispun de un sponsor

important din această categorie.

II.2. Forme şi tipuri de clasificări ale terorismului

Tipologia grupărilor teroriste scoate în evidenţă descrierea detaliată a profilurilor şi

aplicaţiilor teroriste pe glob, formele sinucigaşe şi psihologia actelor criminale din rândul

grupărilor teroriste. Fiecare grupare teroristă este unică în felul ei, de legitimare prin violenţă şi

teroare, iar în spatele actelor criminale, grupările teroriste deţin o doctrină sincretistă politico-

religioasă fundamentată la rang divin, bine întiparită în minţile lor, luptând până la atingerea

acestora. Toate grupările teroriste au ceva în comun şi anume strategiile lor de luptă individuală

sau de grup restrânse iar categoriile terorismului sunt de tip violent, sinucigaş, agresiv,

distrugător neţinând seama de civilii nevinovaţi şi organizaţiile cu caracter religios sau politic.

În clasificarea tipurilor terorismului sunt luate în considerare scopurile grupărilor teroriste

ce justifică manifestările lor sinucigaşe şi violente pe glob. Toate tipurile au ceva în comun, şi

anume fenomenul şocant, violent, agresiv şi brutal faţă de civili pentru sensibilizarea unor

răspunsuri favorabile şi expansiunea lor semiautonomă în fiecare stat. Ce nu au ele în comun

sunt cerinţele lor şi expectanţele pe care le vizează.69

69 Dulea, Gabriel, Psihologia terorii si teroarea psihologică în situaţii de criză, Editura Universităţii

Naţionale de Apărarare “Carol I”, Bucureşti, 2006

II.2.1. Clasificarea lui George Levasseur

George Levasseur, luând în discuţie actorii şi scopul actului terorist, consideră că avem de-

a face cu următoarele manifestări70:

Terorismul ordinar sau banditismul - nu are scopuri politice, fiind canalizat pe obţinerea

de avantaje şi foloase materiale, acte comise individual sau în bandă. Ca mod de manifestare, în

funcţie de scopul urmărit de individ sau de grup, nu trebuie ignorate manifestările de vandalism,

profanare şi satanism.

Terorismul politic - are la origine intoleranţa ideologică în plan politic şi a apărut pe fondul

luptei dintre grupuri, reprezentând diferite ideologii pentru adjudecarea conducerii politice a unor

entităţi teritoriale. Grupurile ce au pierdut lupta pentru obţinerea puterii politice ori care au

devenit conştiente că nu au şanse să câştige pe căi democratice urmează, de regulă, o evoluţie

spre radicalizare, în plan ideologic, ajungându-se inclusiv la situaţia de a apela la extremism-

terorism ca o ultimă formă de atingere a obiectivelor politice pe care şi le-au propus. În

adoptarea unui astfel de comportament, grupurile în cauză au în permanenţă în vedere

exploatarea nemulţumirii maselor faţă de modul în care forţele politice aflate la putere abordează

unele probleme sensibile, inclusiv în ceea ce priveşte unele aspecte de factură naţionalistă,

erijându-se în promotori şi susţinători ai opţiunilor contrare atitudinilor manifesate de aceştia din

urmă.

Terorismul de stat - se manifestă prin acte subversive, acte de coerciţie bazate pe utilizarea

pe scară largă a forţei şi mijloacelor violente, menţinerea în condiţii de inferioritate sau

suprimarea şi reprimarea unor grupuri (sociale, etnice sau religioase) şi politica de segregare

rasială şi apartheid.

Terorismul internaţional - ocupă două nivele diferite: forma individuală şi forma statală.

Vorbim de terorism individual în cazul actelor de terorism intern, la care se adaugă un element

de extranietate referitor la autori, victimă sau locul de executare a actului şi locul de producere a

efectelor sale, iar de terorism statal, atunci când actele respective sunt îndreptate împotriva unui

stat. Această clasificare, apărută cu câteva decenii în urmă, este din ce în ce mai puţin

acceptabilă astăzi, deoarece aria de manifestare a terorismului s-a dovedit a fi mult mai

complexă, necesitând un efort de cuantificare mult mai amănunţită.

70 Maxim, Dr. Ioan V., Terorismul, Editura Politică, Bucureşti, 1989, p. 80.

II.2.2. Clasificarea lui Brian Crozier

Brian Crozier clasifică terorismul ca fiind diversionist şi coercitiv.

Terorismul diversionist - are ca scopuri publicitatea, dobândirea unui prestigiu,

discreditarea, demoralizarea autorităţilor, provocarea măsurilor de represiune sau crearea de

nemulţumire în rândul opiniei publice.

Terorismul coercitiv - vizează demoralizarea populaţiei civile, slăbirea încrederii în

autorităţi şi guvernanţi şi instaurarea unui sentiment de teamă. În accepţiunea sa, grupările

teroriste pot fi cele care aparţin unor minorităţi (etnice, naţionaliste sau religioase), grupări

autointitulate revoluţionare, grupări anarhiste (caracterizate prin lipsa unor scopuri clare şi

precise, ideologie eclectică şi confuză), grupări patologice sau individuale (nu au revendicări

bine definite în plan politic sau ideologic, au ca motivaţie lipsa de acomodare în mediul social şi

familial, nu recunosc organizarea socială), grupări neofasciste de extremă dreaptă şi de

mercenari.71

II.2.3. Clasificarea Departamentului de Stat al S. U. A.

Conform acestei tipologii, terorismul se poate materializa sub următoarele forme:

Terorism organizaţional - este realizat de mici grupări teroriste care, deşi sunt omogene

politic şi foarte unite, sunt incapabile să dezvolte sprijinul popular în favoarea poziţiilor lor

radicale, fiind nevoite să apeleze la terorism pentru a câştiga influenţă. În această categorie se

înscriu grupul 17 Noiembrie (Grecia), GRAPO, IRAULTZA şi ETA (Spania), Action Direct

(Franţa), RAF (Germania), ASALA (Armenia), Celulele Comuniste Combatante (Belgia), etc.

Unele dintre aceste grupări au devenit transnaţionale, dispunând de potenţialul necesar

pentru a lovi oriunde în lume. Cele mai cunoscute reţele transnaţionale sunt Al-Qaida, gruparea

palestiniană înfiinţată de Abu Nidal, structuri organizatorice asemănătoare având Armata Roşie

Japoneză sau Armata Secretă de Eliberare a Armeniei.

Terorismul practicat în contextul insurgenţelor - rebeliunile se caracterizează prin

desfăşurarea de acţiuni contra guvernului existent într-un anumit stat. Acţiunile insurgenţilor,

71 Terrorism Group Profiles, U.S. Government Printing Office, Washington D. C., 1993-1994.

care pot fi separatişti etnici sau rebeli politici, sunt de natură paramilitară sau de gherilă ce

operează în limitele graniţelor naţionale.

La fel de periculoase sunt actele teroriste desfăşurate de grupurile insurgente care au suferit

pierderi în lupta deschisă contra forţelor guvernamentale. Situaţia a fost întâlnită în Salvador,

Columbia şi este încă întâlnită în spaţiul ex-iugoslav şi ex-sovietic, în condiţiile războaielor

izbucnite aici după căderea regimurilor comuniste.

Terorismul sponsorizat - implică sprijinirea unor grupări teroriste sau a acţiunilor lor de

către unele state suverane. Iran, Afganistan, Libia, Coreea de Nord şi Irak sunt cele mai

cunoscute state sponsorizante ale terorismului. Siria a fost şi ea inclusă în rândul acestor state

până la izbucnirea crizei din Golf în 1991,când preşedintele H. Assad a optat pentru o politică de

apropiere faţă de Vest.

Sponsorizarea de către un stat a terorismului poate atinge mai multe grade de implicare:

- implicarea directă în acţiuni teroriste (exemplele cele mai relevante fiind Coreea de Nord,

în cazul doborârii unui avion sud-coreean în 1987; Afganistanul, prin trimiterea de agenţi în

Pakistan în vederea susţinerii unei campanii de atentate şi Libia, în cazul doborârii în 1989 a

avionului PAN-AM deasupra Scoţiei);

- încurajarea, asistenţa logistică şi materială acordată grupurilor teroriste în producerea de

atentate în interesul statelor care asigură sponsorizarea;

- procurarea de armament, explozibil, asistenţă în domeniul instrucţiei, asigurarea de liberă

trecere şi a locurilor de retragere, precum şi justificarea ideologică din partea statului sponsor.

Analiştii militari consideră că aceste ţări apelează la terorismul sponsorizat ca la un mijloc

complementar al politicii de stat, în vederea atingerii unor obiective de politică externă, ce nu pot

fi finalizate prin mijloace politice convenţionale. De asemenea, unele state sponsorizează

terorismul pentru a-şi crea sau mări puterea şi influenţa în cadrul unor mişcări religioase sau

revoluţionare.

Terorismul patopolitic72 - grupările teroriste erau formate, de regulă, din naţionalişti negri

care militau pentru transformarea oraşelor americane în “jungle” ostile albilor şi ordinii de stat.

Asemenea rebeli fac ca distincţia dintre teroriştii tradiţionali şi cei violenţi excentrici să devină

72 Joint tactics, techniques and procedures for antiterrorism, Joint Pub 3 iulie 1998, cap. 2.

dificilă. Membrii unor astfel de grupuri nu dau dovadă de raţionalitate, violenţa fiind singura lor

formă de exprimare şi unicul mod de funcţionare.

Terorismul psihotic - specialiştii în domeniu consideră că termenul de “comportament

anormal” pus în legătură cu teroarea şi violenţa nu şi-au găsit încă o definiţie satisfăcătoare.

Persoanele care acţionează bizar, fără motiv sau cu motivaţie vădit iraţională, o fac din motive de

ordin personal, societatea americană, în special, fiind martora mai multor exemple de

comportament deviant al unor asasini psihopaţi. În acest cadru pot fi scoase în evidenţă acţiunile

desfăşurate în S.U.A. de către Armata Neagră de Eliberare (1973), când un grup violent ce

descindea din Panterele Negre, organizaţie ce lupta contra ordinii înfăptuite de rasa albă, în

special poliţişti. Membrii acestui grup nu au fost incluşi în categoria revoluţionarilor cu un

program raţional de luptă, aceştia fiind persoane marginalizate care urau societatea şi sistemul.

O altă organizaţie de acest tip a fost Armata Symbioneză de Eliberare, formată din rebeli

evadaţi din închisori şi alienaţi mintal.

Terorismul şi violenţa criminală - atracţia către terorismul criminal îşi are explicaţia în

simplitatea sa. Sechestrările de nave, confiscările de bunuri, răpirea sau asasinarea unor persoane

primesc de multe ori motivaţii politice, dar determinante sunt interesele pecuniare ale

criminalilor care organizează astfel de acţiuni. Persoanele în cauză provin, de regulă, din familii

dezorganizate, au probleme de adaptabilitate socială, neîmpliniri afective şi sexuale. A ucide un

preşedinte, a deturna un avion, vanitatea şi orgoliul de a comanda, dorinţa de a schimba destinul

unor oameni reprezintă atracţii pentru mulţi psihopaţi. Măsurile internaţionale în combaterea

pirateriei aeriene au limitat, parţial, posibilităţile de operare a acestui tip de terorişti.

Terorismul şi violenţa endemică - există locuri în lume în care singura lege valabilă este

cea a violenţei. Anarhia, masacrele şi ura interrasială, existenţa feudelor de putere, adesea

deghizate în retorica ideologică sau purtate în numele unei autorităţi sau regim politic, fac ca

unele state, în anumite împrejurări, să devină adevărate oaze ale terorismului, manifestat sub

diverse forme.

Terorismul autorizat - acesta se referă la două aspecte: lupta armată desfăşurată între două

state şi asasinatul comandat de guvernul unui stat. Deşi există convenţii care fac referire la

situaţiile de luptă dintre două state, aceste reglementări nu au putut însă şi nu pot să prevină

eventualele încălcări ale drepturilor omului. Exemple relevante în acest sens sunt: Uganda în

timpul lui Idi Amin, unde nu exista certitudinea zborurilor regulate ale liniilor internaţionale,

străinii nu puteau conta pe protecţie, convenţiile diplomatice nu erau respectate şi uneori nu erau

recunoscute, Liberia, Abisinia, unele republici din spaţiul ex-sovietic, Ruanda, Somalia - zone

care demonstrează că terorismul şi violenţa endemică nu sunt accidentale, ci sunt fenomene cu

putere de perpetuare în timp, cu efecte destabilizatoare pentru întregi zone geografice.

Terorismul autorizat mutual - există situaţii în care un regim politic ameninţat evită să se

implice în desfăşurarea de represalii, preferând ca “voluntarii” să acţioneze fără o aprobare

oficială.

Terorismul organizaţional - activităţi desfăşurate pe cont propriu de unii membrii ai

organizaţiilor revoluţionare sau a celor criminale de tip Mafia. Se pot da exemple poliţiştii din

Escadroanele negre (Brazilia), care ucideau în afara serviciului, organizaţiile Ojo por Ojo şi

Mano Bianco (Guatemela) care ucideau oponenţii regimului fără existenţa vreunei reacţii din

partea autorităţilor statului.

Terorismul pragmatic - constă în folosirea violenţei, în vederea creării unui sprijin de

masă. Acest tip de sprijin se poate materializa prin extorcarea de fonduri sau obţinerea de sprijin

în organizarea de greve, manifestaţii, boicoturi etc. Unele organizaţii sunt confruntate cu

problema menţinerii disciplinei interne şi a inhibării oricărei tentative de părăsire a grupului.

Asemenea activităţi sunt clasate ca terorist-organizaţionale. Pentru a fi efective, membrii

grupului sunt pedepsiţi rapid, crud şi vizibil.

Terorismul funcţional - această formă de terorism este folosită în cazul în care o

organizaţie poate dobândi un avantaj strategic prin mijloace specific teroriste. Astfel operează

Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei sau Frontul de Eliberare Naţională din Algeria, uzând

teroarea şi violenţa, în vederea obţinerii sprijinului populaţiei. Teroriştii îşi justifică acţiunile prin

lansarea ideii că fără coerciţie, nimeni, inclusiv statul ameninţat, nu ar obţine nimic.

Terorismul manipulativ - forma cea mai răspândită a acestui gen de terorism o constituie

existenţa unei situaţii de negociere, în care teroriştii ameninţă cu distrugera unor bunuri sau cu

uciderea unor ostatici în cazul în care nu li se îndeplinesc nişte cereri, opinia publică fiind

manipulată prin mass-media.

Terorismul simbolic - se deosebeşte de alte forme de terorism prin faptul că victima aleasă

trebuie să reprezinte simbolul “duşmanului”, atentatul reprezentând, în acest caz, mai mult decât

o simplă răzbunare sau eliminarea unui personaj incomod. Ţintele terorismului de acest gen sunt

în general militarii, poliţiştii, jandarmii, dar şi unele categorii de civili.

II.2.4. Clasificarea lui Karl A. Seger

Unul din cei mai reputaţi specialişti în domeniu, K. A. Seger73, preciza că există numai trei

mari categorii de manifestare a fenomenului terorist contemporan. Acesta susţine că grupările

teroriste pot fi: cele nesprijinite de stat, cele patronate de către stat şi cele dirijate de stat.

Grupurile care nu sunt sprijinite de stat sunt formaţiuni mici, animate de un interes special,

cum ar fi cei ce se opun avortului şi care aruncă în aer clinicile cu acest profil sau ecologiştii

militanţi, care distrug instalaţiile amplasate pe terenuri sensibile din punct de vedere al mediului

înconjurător.

Potrivit Departamentului de Stat al S.U.A., grupurile din această categorie sunt

răspunzătoare pentru 70% din incidentele teroriste internaţionale. Ei dispun de resurse limitate şi

nu posedă infrastructura necesară pentru acţiuni îndelungate. Sunt adeseori prinşi, pentru că nu

au cunoştinţele şi deprinderile căpătate prin instruire de către teroriştii “profesionişti”. Cu toate

acestea, un mic grup terorist nesponsorizat, dar dedicat unei cauze speciale şi care a avut şansa

de a-şi face publicitate prin acţiuni cu caracter de atentat, poate intra în legătură cu alte grupuri

mai puternice, îmbunătăţindu-şi astfel statutul şi rezultatele.

Grupurile patronate de stat sunt instruite şi înzestrate cu armament, primind sprijin logistic

şi administrativ din partea acestuia. Instruirea poate avea loc într-o altă ţară, departe de statul

care o patronează. Sprijinul pe care aceste grupări îl primesc de la ţările care le patronează le

asigură posibilităţi de transport internaţional, arme şi explozibili de mare putere, precum şi

coordonarea activităţii lor cu cea a altor grupări teroriste. De exemplu, “euro-terorismul” apărut

sub forma unei alianţe a diferitelor grupări teroriste din Centrul şi Vestul Europei, încheiată la

jumătatea anilor ‘60 cu sprijinul unor ţări din blocul răsăritean.

Grupurile dirijate de către stat sunt cele pe care acesta le organizează, aprovizionează şi

controlează. Teroriştii dirijaţi de stat au asasinat, cu precădere, compatrioţii disidenţi aflaţi în

întreaga lume. De exemplu, Iranul a hotărât în 1984 să formeze o unitate specială, cu un efectiv

73 Karl A. Seger, The Antiterrorism Handbook, Presidio, New York, 1990, p.75.

de 2.500 de oameni care, pretându-se la acte teroriste, să răspândească în zona Golfului Persic şi

a Africii de Nord, propriul său gen de fundamentalism islamic.

K. Seger consideră că dezvoltarea terorismului patronat de stat duce la creşterea

semnificativă a pericolului terorist, deoarece majoritatea acestor grupuri dirijate sunt tot mai bine

înarmate, echipate şi instruite şi sunt capabile să găsească sprijin logistic şi tactic aproape peste

tot în lume.

II.3. Tendinţe în evoluţia terorismului

Ultimul deceniu a fost marcat de schimbări majore în problematica securităţii

internaţionale. Strategiile şi planurile folosite în deceniile Războiului Rece au fost abandonate,

locul acestora fiind luat de dezbateri cu privire la noi riscuri şi ameninţări. Totuşi, discuţiile

despre fenomenul terorist au ca punct de plecare evenimente petrecute în anii precedenţi.

II.3.1. Un fenomen terorist în schimbare într-o lume aflată în schimbareRecentele atentate de la Madrid, de la World Trade Center, cele asupra ambasadelor

americane din Kenya şi Tanzania, operaţiunea de luare de ostateci de la teatrul Dubrovska din

Moscova, atentatele săvârşite de F.A.R.G. în Germania sau de Tigrii Tamili în Sri Lanka precum

şi atacul cu gaz sarin de la metroul din Tokio de către gruparea Aum, au concentrat atenţia

publicului şi a experţilor, şi au amintit lumii întregi că nimeni nu este în deplină siguranţă în faţa

ameninţării teroriste. Totodată aceste atentate sugerează noile dimensiuni pe care le-a căpătat

fenomenul terorist prin folosirea de aeronave drept bombe zburătoare, prin apelarea la arme de

distrugere în masă de tip biologic şi chimic şi prin ameninţarea din ce în ce mai evidentă de a

folosi arme nucleare.

Vechea imagine a teroristului profesionist, motivat ideologic de dorinţa libertăţii naţionale,

operând în conformitate cu un program politic, înarmat cu pistoale şi bombe şi având în spate un

stat sponsor nu a dispărut în totalitate. Mai exact, se poate spune că acestui vechi tip de terorism i

s-au mai adăugat şi alte forme. Noul tip de terorism este caracterizat prin prezenţa unei alte

motivaţii (religioase), a unor alte personaje şi a altor sponsori, a unei alte organizări şi a altor

forme de acţiune, acesta fiind un terorism mult mai destructiv.

Ameninţările de natură teroristă s-au schimbat în mare măsură în ultimii ani datorită

câtorva principali factori: destrămarea fostei U.R.S.S. , schimbarea motivaţiei terorismului

(apariţia motivaţiei de natură religioasă), dezvoltarea şi proliferarea tehnologiilor de producere a

armelor de distrugere în masă şi posibilitatea accesului majorităţii populaţiei la informaţii despre

diferite tipuri de tehnologii, ceea ce a sporit riscul unor atentate de natură teroristă. Astfel,

navigând pe Internet, populaţia poate accesa adrese unde este prezentat modul de fabricare a

unor dispozitive explozive artizanale sau poate comanda prin e-mail anumite tipuri de viruşi

periculoşi de la laboratoarele specializate în acest sens.

Terorismul este, şi va rămâne şi pe viitor, o arma folosită de unele guverne, grupuri de

interese sau alte organizaţii. În prezent, terorismul motivat religios este un fenomen care ia o

amploare din ce în ce mai mare. Fanaticii religioşi, făcând parte din culte sau grupări teroriste,

caută mijloace pentru a maximiza efectul atacurilor soldate cu victime omeneşti.

Proliferarea armelor de distrugere în masă şi cooptarea de către organizaţii teroriste a

acelor persoane instruite pentru a le construi şi dezvolta reprezintă o altă ameninţare majoră.

Destrămarea fostei U.R.S.S. a dus la formarea unei pieţe negre specializată în traficul şi

comercializarea materialelor de tip radioactiv precum şi a aşa ziselor “valize nucleare” tot de

provenienţă sovietică. La această ameninţare se adaugă şi faptul că există cercetători şi oameni

de ştiinţă specializaţi în domeniul nuclear, biologic şi chimic, care sunt dispuşi să-şi vândă

cunoştinţele pentru acele organizaţii care oferă un preţ suficient de atrăgător.

O altă ameninţare majoră imediată este reprezentată de amploarea pe care o iau armele

chimice şi biologice improvizate, permiţându-se astfel oricărei organizaţii de natură teroristă să-

şi procure şi să utilizeze estfel de dispozitive.

În trecut, terorismul era practicat de indivizi aparţinând unor organizaţii identificabile, cu

un aparat de comandă şi control bine definite. Adesea, liderul grupării era bine cunoscut.

Organizaţii radicale de stânga (Armata Roşie Japoneză, Facţiunea Armatei Roşii din Germania,

Brigăzile Roşii din Italia), ca şi mişcările etno-naţionaliste (O.E.P., Armata Republicană

Irlandeză sau gruparea separatistă bască E.T.A.) intrau în acest tip al terorismului tradiţional.

Organizaţiile aveau un set bine definit de obiective politice, sociale sau economice. Emiteau

comunicate prin care îşi revendicau şi justificau acţiunile. Chiar dacă erau controlate de guverne

străine, legătura era palpabilă sau chiar dovedită. De exemplu, după lovitura aviaţiei americane

în Libia, Moammar Ghadafi a cerut Armatei Roşii Japoneze să atace obiective americane. Pentru

a ascunde inţelegerea, grupul japonez a revendicat operaţiunile sponsorizate de Liban în numele

unei organizaţii fictive. Deşi legăturile cu Libanul erau cunoscute, stratagema a funcţionat şi a

impiedicat alte acţiuni ofensive ale americanilor.

Aceste grupuri teroriste se angajau în acte de violenţă selective. Ţintele lor – ambasade,

bănci, avioane de pasageri – erau ale duşmanilor. Răpeau şi asasinau persoanele pe care le

considerau responsabile de exploatarea economică sau de represiune politică, pentru a atrage

atenţia asupra cauzei lor, aventurându-se foarte rar în afara ariei lor operaţionale.

Atentatele asupra celor două ambasade americane, însă, se îndepărtează de acest şablon. În

primul rând, ele au avut loc într-o regiune a lumii rămasă până acum în afara razei de acţiune a

terorismului internaţional. Comanditarii atentatelor, probabil, au văzut în Kenya şi Tanzania ţinte

atrăgătoare tocmai din cauza “imunităţii” lor anterioare. Cele două ţări se aflau în afara zonei cu

măsuri de securitate întărite, pentru a preveni atentatele. În al doilea rând, operaţiunile nu au fost

efectuate de o organizaţie identificabilă. Bănuielile s-au concentrat asupra unui grup egiptean

obscur, asupra milionarului saudit Osama bin Laden, care finanţează Războiul sfânt, sau asupra

unor organizaţii iraniene sau irakiene. Totuşi, atât cei care au efectuat, cât şi cei care au plănuit

atentatele au rămas necunoscuţi.

Acest tip de atacuri ale unor organizaţii teroriste enigmatice, insoţite de revendicări vagi, se

înscriu într-un nou tip de terorism internaţional, care s-a dezvoltat în ultimii ani. Acesta implică

alăturarea unor indivizi care par să se fi grupat doar pentru o singură misiune. Din start, întreaga

operaţiune este plănuită astfel încât să ascundă atât identitatea autorilor, cât şi a sponsorilor, fie

că este vorba de un guvern străin sau de un singur individ. Această tendinţă reprezintă o

ameninţare diferită şi mult mai periculoasă decât cea a terorismului “tradiţional”. Anonimitatea

acestui tip de operaţiuni dă autorilor posibilitatea să fugă, iar autorităţilor le este mult mai greu

să-i prindă pe făptaşi. De asemenea, comanditarii, mai ales dacă este vorba despre guverne

străine, îşi pot nega implicarea, evitând represalii militare sau sancţiuni economice şi

diplomatice.

“Non-identitatea” acestui nou tip de adversar implică noi măsuri de securitate pe care

guvernele trebuie să le adopte, deoarece teroriştii nu vor lăsa “amprentele” unor organizaţii

cunoscute. Anchetatorilor şi analiştilor serviciilor de informaţii le va fi mai greu atât să identifice

autorii, cât şi să-şi facă o idee clară asupra intenţiilor acestora, lupta împotriva viitoarelor

ameninţări teroriste necesitând astfel o îmbunătăţire continuă a măsurilor de securitate.

Analiza asupra mecanismelor de geneză, afirmare şi modelare a fenomenului terorist pe

plan internaţional evidenţiază ca relevante îndeosebi următoarele aspecte:

a) Climatul geopolitic specific procesului de reconfigurare politico-militară şi economică,

marcat de modificarea radicală şi continuă a echilibrului de forţe, a asigurat condiţiile

transformării problematicii etnico-religioase într-un instrument predilect utilizat in cadrul

relaţiilor de putere, cu precădere al celor statuate pe baze asimetrice.

Acest proces a fost însoţit de reactivarea şi exacerbarea unor tensiuni, reflectate inclusiv în

dinamica fenomenului terorist;

b) O accentuare a interferenţei dintre terorism şi unele segmente ale crimei organizate.

Internaţionalizarea unor stări conflictuale a creat condiţii favorizante dezvoltării

terorismului, iar dispariţia unor sponsori tradiţionali ai acestuia a făcut ca organizaţiile teroriste

să se orienteze tot mai frecvent spre activităţi speifice crimei organizate, ca principală sursă de

finanţare.

Convergenţa dintre terorism şi crima organizată se realizează fie prin angrenarea

nemijlocită a reţelelor teroriste în acţiuni conexe crimei organizate (cum ar fi traficul de droguri,

contrabandă cu arme, muniţii, explozivi, substanţe toxice sau radioactive, toate tipurile de

activităţi specifice economiei subterane, migraţia ilegală, etc.), în scopul susţinerii financiare a

activităţilor proprii, fie prin executarea de acţiuni complexe, comune, de către structuri ale

organizaţiilor teroriste şi ale celor din lumea interlopă, determinate de interese conjuncturale, de

moment sau de perspectivă, menite a facilita atingerea scopurilor propuse de fiecare dintre

acestea;

c) Ameninţarea teroristă asupra stabilităţii sistemului internaţional a crescut substanţial, ca

urmare a accesului mai facil la substanţele, dispozitivele şi tehnologiile nucleare, biologice sau

chimice, precum şi a expertizei în creştere în domenii ca electronica şi informatica;

d) În prezent, pe fondul fenomenului de globalizare, organizaţiile teroriste identifică o

multitudine de "oportunităţi" specifice, derivate in special din:

Procesele de tranziţie geopolitică spre configurarea unui alt tip de ordine mondială;

Globalizarea economiei, cu efectele sale pozitive şi negative, acestea din urmă

repercutate, îndeosebi, în creşterea decalajelor între nivelurile regionale de

dezvoltare economico-socială, ceea ce stimulează resentimentele şi migraţia celor

defavorizaţi, precum şi criminalitatea organizată transfrontalieră;

Accelerarea progreselor tehnologice;

Mondializarea comunicaţiilor şi reţelelor de transport etc. Luând în calcul aspectele

de mai sus, globalizarea angrenează, ca un efect secundar negativ, intensificarea

fenomenului terorist în anumite regiuni, precum şi dinamizarea "internaţionalizării"

acestuia, prin extinderea pe diverse spaţii, fapt care afectează, în diferite moduri, nu

doar ordinea de drept internă şi internaţională, ci chiar securitatea şi stabilitatea

sistemului global;

Tipurilor tradiţionale de grupuri etnice, religioase şi ideologice care utilizau

instrumentul terorist li s-au alăturat o serie de noi organizaţii cu motivaţii mai puţin

inteligibile, entităti care acţionează mai puţin "raţional" şi sunt structurate după

principii extrem de difuze;

Terorismul laic tinde să coboare pe un plan secundar faţă de terorismul religios,

mult mai predispus la "exportarea" campaniilor de violenţă şi mult mai destructiv şi

neselectiv în acţiune, din cauza sistemelor de valori radical diferite ce stau la baza

mecanismelor de legitimizare şi justificare a acţiunilor;

Chiar dacă terorismul ideologic a înregistrat un recul, el nu a dispărut în totalitate.

Terorismul de extremă stânga este încă activ în unele ţări şi, alături de cel derivat

din extremismul de dreapta, va continua să fie favorizat de crize economice şi, din

perspective diferite, de dinamica ascendentă a fluxurilor migraţioniste;

Indiferent de "motivaţii", există semnale certe de strângere a relaţiilor dintre diverse

grupări şi reţele teroriste, fiind evidentă tendinţa de intensificare a cooperării între

organizaţii, acestea putând planifica şi pune în practică acţiuni teroriste aparent

dispersate, desfăşurate, însă, simultan ori consecutiv, şi în care să se recurgă la

arme perfecţionate;

Atât noile tipuri de grupări, cât şi cele "clasice" tind să utilizeze, pentru punerea în

practică a actelor teroriste, structuri celulare, reduse din punct de vedere numeric,

uneori constituite ad-hoc, cvasi-independente şi care se autosusţin din punct de

vedere logistic, cu un foarte ridicat grad de coeziune internă şi extrem de versatile

(prin diversitatea regulilor de organizare şi relaţionare, modificarea obiectivelor de

la o etapă la alta, schimbarea "comanditarilor" etc.);

Este de remarcat, totodată, creşterea potenţialului şi agresivităţii acţiunilor ce

vizează infrastructurile informatice, în care, alături de alte tipuri de activităţi

subsumate criminalităţii informatice, ciber-terorismul pare a ocupa un rol din ce în

ce mai important, atat în ceea ce priveşte atacarea/ distrugerea reţelelor, cât şi

utilizarea vulnerabilităţilor acestora pentru lovirea unor sisteme dependente de

tehnologia informaţiei (centrale atomo-electrice, transporturile aeriene, retele

utilitare tip distribuţie etc.).

Atacurile cibernetice oferă teroriştilor o mai mare flexibilitate operaţională, ei putând lansa

astfel de operaţiuni de oriunde în lume, fără a se expune în mod direct şi fără a suporta

contramăsuri politico-militare. Internet-ul este deja utilizat pentru comunicare, strângere de

fonduri, prozelitism şi propagandă;

Dezvoltarea exponenţială a reţelelor şi resurselor mass media, care acoperă

intreaga planetă, a determinat mărirea oportunităţilor şi "apetitului" teroriştilor

pentru publicitate, ceea ce a sporit impactul psihologic asupra indivizilor

aparţinând entitătilor vizate şi, în general, asupra opiniei publice internaţionale;

Atentatele teroriste recente, precum şi evoluţiile subsumate/asociate campaniei antiteroriste

internaţionale au determinat:

reevaluarea periculozităţii fenomenului terorist in planul securităţii şi stabilităţii

internaţionale;

reconfigurarea raporturilor între principalii actori ai scenei internaţionale (state şi

organizaţii);

reconsiderarea priorităţilor şi a mecanismelor de securitate ale statelor, precum şi a

dinamicii organizaţiilor politico-militare şi politico-economice internaţionale;

izolarea, pe scena mondială, şi sancţionarea mult mai drastică a statelor care

sprijină/favorizează terorismul, respectiv marginalizarea celor care nu contribuie la eforturile

comunităţii internaţionale de prevenire şi combatere a fenomenului.

II.3.2. Terorismul şi mass-media

Terorismul este un fenomen caracteristic conflictului asimetric, fiind purtat în

exclusivitate de pe poziţii inferioare de forţă (militară, politică sau economică) şi este o tactică de

ultim resort. În multe cazuri terorismul este în mod greşit asimilat cu insurgenţa, fanatismul,

războiul psihologic, crimele de război şi atrocităţile comise de forţe armate regulate sau cu

operaţiuni clandestine. Câteodata această confuzie fiind întreţinută în mod intenţionat din raţiuni

de propagandă și implicit manipulare.

De obicei mass-media oferă explicaţii emoţionale şi simpliste pentru a explica terorismul

ca pe un fenomen deviant, prezentând teroriştii ca pe oameni a căror copilărie şi tinereţe a fost

traumatizată psihic sau care, chiar dacă provin din familii bogate, au suferit de lipsa afecţiunii.

Ca exemplu este citat Giangiacomo Feltrinelli74, care se trăgea dintr-o familie extrem de bogată

dar care a crescut în grija unor guvernante germane şi a fost întotdeauna tratat cu răceală.

Majoritatea analiştilor susţin că terorismul are o cauză strict politică. Orice mişcare

teroristă ce capătă suficient acces la putere politică pentru a-şi promova obiectivele, renunţă la

terorism din proprie iniţiativă. Astfel ne putem pune intrebarea dacă într-adevăr putem așa de

ușor să atribium unor oameni „calitatea” de teroriști.

Despre Islam, părerea mass-mediei internaționale este destul de greu de exprimat, există

pubicații care atacă vizibil această religie, sau altele care chiar o induc. În urma distrugerii

monopolului CNN în ceea ce privește transmiterea informațiilor din zona Golfului Persic, de

acolo provenind cele mai multe știri în legătură cu Islamul, mass-media își joacă cu

profesionalism rolul de-o parte și de alta. Al Jazeera și CNN au foarte rar opiniii comune asupra

evenimentelor catalogate drept teroriste.

Rolurile comunicării mediatice pe timpul crizelor şi conflictelor, conform unor cursuri

predate la o facultate de Jurnalism din București, ar fi următoarele:

Mass-media: extensie a statului în situaţii de criză şi conflict

- Instrument de comunicare la dispoziţia instituţiilor publice

74 Giangiacomo Feltrinelli (n. 19 iunie 1926 - d. 14 martie 1972) a fost un aristocrat italian, patronul

editurii Feltrinelli Editore și activist politic de stânga, fondatorul grupului militant GAP in 1970. GAP este a doua

organizaţie teroristă fondată în timpul „Anilor de Conducere”, perioadă de criză socio-politică, în Italia, ce a ţinut de

la sfârşitul anilor 1960 până la începutul anilor 1980.

- Acapararea discursului public de către actorii instituţionali;

Mass-media: instrument de prezervare a ordinii sociale

- Controlul derapajelor şi ameninţărilor sociale;

- Exploatarea în interesele oficialalităţilor a autorităţii şi credibilităţii mass-media;

Mass-media: sursă a conflictelor sociale

- Modificarea agendei publice de către mass-media;

- Selecţia evenimentelor şi spectacularizarea actualităţii;

Mass-media: factor perturbator în situaţii de crize şi conflicte sociale

- Diversitatea perspectivelor → dificultatea înţelegerii;

În urma micului studiu al mass-mediei și implicit opiniei internaționale cu privire la

terorism, se observă că unanim acceptată este părerea că terorismul islamic este dușmanul comun

al civilizației occidentale, cea mai mare amenințare la adresa lumii moderne și ca trebuie stârpit

prin orice mijloace și orice sacrificii materiale.

Texte ca: “Liderii politici ai lumii dau, bineînteles, raspunsuri chinuite și stereotipice

acestor provocări de coșmar. La Londra, domnii Bush și Blair, ne asigura ca vor lupta pâna la

capat împotriva terorismului, pâna la distrugerea finală a ultimei celule Al Qaeda.” (știre pe un

portal specializat în informare publică), sunt întâlnite peste tot în mass-media, această prelungire

a vocii politicului.

Terorismul islamic a capatat o foarte mare atentie în urma atacurilor asupra SUA din 11

septembrie 2001 (și a altor atacuri ulterioare, în special cel de la Londra din 7 iulie 2005). Deși

toata lumea condamnă (pe bună dreptate) terorismul, nu mulți îi înțeleg cauzele.

Terorism islamic? Asocierea acțiunilor unor grupari teroriste ca Al Quaeda cu islamul în

general echivalează cu asocierea IRA (binecunoscuta grupare teroristă din Irlanda de Nord care a

folosit atentate soldate cu moartea a sute de civili pentru a-și atinge scopurile politice) cu

catolicismul în general. Grupari teroriste ca Al Quaeda susțin că sunt islamice și folosesc islamul

pentru a recruta membri, însă prin acțiunile lor teroriștii încalcă principiile de baza ale islamului,

și deci nu se pot numi musulmani.

Coranul, cea mai importanta sursă de autoritate în Islam condamna în mod clar terorismul,

spunând că dacă cineva omoră un om nevinovat, este ca și cum a omorât toată umanitatea, și cine

salveaza o viață e ca și cum a salvat întreaga umanitate (Coran 5:32). Deasemenea, nici î n razboi

Coranul nu permite vătămarea civililor sau distrugerea bunurilor acestora.

Cu alte cuvinte, "terorismul islamic" nu e deloc "islamic"! Totuși aproape inexplcabil,

presa occidentală a transformat această asociere de cuvinte în principalul subiect al ultimilor 6-7

ani. Din 11.09.2001 “lupta împotriva terorismului” și “apărarea drepturilor omului” devin

slogane la modă nelipsite din arsenalul niciunui mare grup de presă.

Astfel, din ce în ce mai mulți musulmani devin suspecți fără a face ceva rău, copii acestora

învățând în școli mixte devin ținte ale atacurilor nefondate ale colegilor, iar imaginea unui om

imbrăcat în haine specifice Orientului Mijlociu este asociată automat cu cea a unui terorist.

II.3.3. Implicaţii ale mediatizării actelor teroristeAlex Schmid75 oferă trei ipoteze pe baza cărora poate fi explicat efectul media asupra

terorismului:

Ipoteza escaladării – conţinuturile mediatice neobişnuite, agresive sau fără

precedent pot încuraja comportamentele agresive. Rezultă că mediatizarea

violenţei poate crea modelele de acţiune violentă;

Ipoteza dezinhibării – violenţa portretizată în media diminuează inhibiţia audienţei

în situaţii şi pentru comportamente similare, crescând probabilitatea ca un individ

să dezvolte comportamente agresive;

Ipoteza învăţării sociale – bazată pe ideea că orice comportament este învăţat prin

observaţie; în cazurile în care televiziunea ilustrează succesul actelor teroriste,

indivizii vor fi informaţi şi astfel va creşte probabilitatea atentatelor. Desigur,

această ipoteză este extremă, deoarece este greu de imaginat că un individ îşi va

fundamenta decizia de a iniţia un atac terorist exclusiv pe baza unei ştiri care

relatează un asemenea eveniment. Cu toate acestea, ea a fost probată prin studii

care şi-au propus să evalueze măsura în care creşterea numărului de articole

consacrate terorismului a crescut şi numărul atacurilor teroriste. A rezultat că între

cele două există o relaţie interactivă, în sensul în care una dintre variabile o

75 Alex, P. Schmid, Violence as Communication, Beverly Hills, Sage, 1982

influenţează pe cealaltă, dar fără să fi fost luate în calcul şi alte variabile care ar fi

putut influenţa evoluţia terorismului.

Evidenţiem câteva din concluziile studiului realizat de A. Schmid, cu precizarea că nu pot

fi extrapolate. Conform listei publicate de Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii,

în intervalul 1981-1989, au avut loc 119 incidente teroriste care au implicat cel puţin un cetăţean

american. Dată fiind implicarea a cel puţin un cetăţean american, s-a presupus că toate

incidentele vor fi mediatizate în presa americană. Cotidianele studiate au fost Washington Post şi

New York Times. A rezultat:

a. O relaţie strânsă între tipul de eveniment şi intensitatea mediatizării;

b. O creștere a numărului incidentelor teroriste din 1981 până (inclusiv) în

1989, în timp ce numărul articolelor publicate ca răspuns a scăzut. Aceasta cu câteva excepţii:

numărul atacurilor cu bombă, care s-au soldat cu morţi, a rămas relativ constant,

chiar scăzând spre finele perioadei, în ciuda numărului ridicat de articole;

numărul asasinatelor76 a atins cota maximă în 1984, cu patru incidente, care au

generat 14 articole. În ciuda acoperirii jurnalistice, anul următor numărul a scăzut la

cota anului 1981 (un incident). Următorul an s-au înregistrat trei incidente, în mod

clar neinfluenţate de acoperirea jurnalistică limitată din anul anterior. Cu alte

cuvinte, numărul mare de articole dintr-un an nu a determinat creşterea numărului

de atacuri în anul următor şi nici anul în care numărul de articole a scăzut la patru

nu a determinat o scădere a incidentelor ulterioare;

au avut loc trei deturnări de avion în intervalul studiat care au generat 16 articole.

Anul următor a înregistrat un singur incident;

răpirea unor cetăţeni americani a generat şi mai puţine articole: patru incidente în

aul 1985 a generat un singur articol, în timp ce trei incidente în 1986 s-au regăsit în

şapte articole; acelaşi număr (trei) de incidente a generat un singur articol în 1987.

Din aceste date rezultă existenţa unei relaţii între numărul de incidente teroriste dintr-un an

dat şi numărul de articole ulterioare, iar relaţia variază în funcţie de tipul de incident. Chiar şi cu

privire la acelaşi tip de eveniment, se înregistrează diferenţe în numărul articolelor. Ceea ce

76 Conform Departamentului de Stat American, asasinatul este definit ca orice situaţie în care un cetăţean

american este împuşcat şi ucis.

sugerează că alţi factori sunt implicaţi în proces, mai complecşi decât ipoteza comportamentelor

învăţate. Dacă alegerea unui tip de atac ar fi depins doar de acoperirea mediatică a

evenimentului, atunci ar fi trebuit ca actele mediatizate să fie repetate. Ceea ce nu s-a întâmplat.

Deşi nu poate fi extrapolat, acest studiu demonstrează că între terorism şi mass media

există o relaţie strânsă, dar nu şi că acoperirea mediatică a atacurilor determină producerea de noi

atacuri. Mass media informează, oferă modele de comportament şi, nu în ultimul rând, impun noi

obiective terorismului. Din toate acestea nu rezultă că media sunt responsabile pentru producerea

actelor în sine. Însă mediatizarea se poate traduce în “imperativul escaladării intrinseci”77, care le

solicită teroriştilor să săvârşească acte din ce în ce mai violente şi mai neobişnuite astfel încât să

atragă atenţia media.

În completare, oferim perspectiva lui James Curran care realizează o scurtă trecere în

revistă a efectelor virtual dăunătoare ale mediatizării accentuate a actului terorist:

Mass media sunt o platformă pentru exprimarea viziunilor extremiste care provoacă

violenţă şi subminează autoritatea statului;

Contagiune - prin prezentarea actelor teroriste spectaculoase creşte probabilitatea ca

şi alte grupuri să adopte aceleaşi metode;

Subminarea operaţiunilor poliţieneşti aflate în desfăşurare prin prezentarea

metodelor de lucru, dispozitivelor etc. şi punerea în pericol a vieţii ostaticilor şi a

forţelor de ordine;

Mass media exercită presiuni asupra autorităţilor care limitează puterea de luare a

deciziilor;

Mass media întăresc și alimentează sentimentul puterii resimţit de terorişti, în

special în cazurile patologice, ducând la prelungirea artificială a incidentelor şi la

creşterea gravităţii consecinţelor;

Accentuarea denaturată a laturii spectaculare, senzaţionale prin natura competitivă

a activităţii jurnalistice, având ca rezultat transformarea violenţei publice în

divertisment în detrimentul informării;

Instantaneitatea şi anumite practici conexe acesteia (convorbiri telefonice cu

teroriştii) transformă jurnaliştii în participanţi direcţi la eveniment, creatori ai

77 Alex, P. Schmid, Violence as Communication, Beverly Hills, Sage, 1982

acestuia şi îi pune în ipostaze pentru care nu au competenţa necesară (negociator,

justiţiar etc.).

Dincolo de rolul de a propaga ameninţarea teroristă (rol involuntar asumat, din punctul

nostru de vedere), mediatizarea evenimentelor teroriste contribuie decisiv la determinarea

reprezentărilor publicului despre ameninţare şi a răspunsului pe care societatea îl dă

fenomenului. Aşadar, mijloacelor de comunicare în masă le revine un rol esenţial în funcţionarea

unei democraţii afectate de terorism. De cele mai multe ori, în contextul atacurilor teroriste,

media: dezvăluie carenţele puterii politice, informează despre activitatea instituţiilor cu atribuţii

în domeniul securităţii şi pune sub semnul întrebării rolul justiţiei şi al serviciilor speciale.

Implicaţiile mediatizării actelor teroriste sunt cu atât mai importante cu cât, de reprezentările

despre ameninţare şi de răspunsul publicului, depinde eficienţa acţiunilor serviciilor de informaţii

atât pe palierul acţiunilor preventive cât şi pe palierul celor defensive.

Conform vocilor celor care pledează sau, mai mult, solicită vehement mediatizarea cu

responsabilitate a atacurilor teroriste şi vocilor oficiale ale strategiilor antiteroriste, care implică

mass media ca şi canal prioritar, terorismul pare să îşi fi schimbat faţa în acord cu rolul din ce în

ce mai proeminent al mass media.

CAPITOLUL III

STUDIU DE PRESĂ: 11 SEPTEMBRIE 2001

Primul an al noului secol și al noului mileniu a fost marcat de evenimente cu un

impact deosebit asupra ȋntregii omeniri.

În acea zi ȋnsoritǎ de septembrie, a doua zi dupǎ ce americanii sǎrbǎtoriser ǎ „Labour

Day”, terorismul a ȋntunecat America.78

Ziua de 11 septembrie 2001 a marcat ȋn inimile ȋntregii omeniri una dintre cele mai

negre și nefaste clipe. Oamenii au fost ȋngroziți, nesiguranța a pus stǎpȃnire pe ȋntreaga

populație.

III.1. Declașarea „iadului terrorist”

11 septembrie 2001 s-a transformat ȋn ziua care a schimbat percepția oamenilor despre

lumea ȋn care trǎiesc. Ziua ȋn care Turnurile Gemene ( simbolul unui New York prosper, trufaș și

lipsit de griji ) s-au prǎbușit ca un castel din cǎrț i de joc. A devenit momentul ȋn care America și-

a pierdut inocența, momentul ȋn care Dumnezeu a ȋntors spatele ȋntregii omeniri, clipa ȋn care a

pierit pacea lǎsȃnd loc unor sentimente contrarii, precum: stupoare, lacrimi și fricǎ.

O zi ȋn care avioanele de pasageri au devenit arme ȋn mȃna unor fanatici, ziua ȋn care

trei mii de oameni au pierit ȋntr-o clipǎ.

Atrocitatea care s-a petrecut ȋn urmǎ cu opt ani, a schimbat lumea ȋntr-un cerc vicios.

Lumea liberalǎ dovedește cǎ din pǎcate nu mai are sistem imunitar. Lumea civilizatǎ a fost

ȋngrozitǎ, revoltatǎ, oripilatǎ. Regimurile totalitare au jubilat.79

Evenimentele dramatice de la 11 septembrie 2001 au adus ȋn atenția lumii unul din cele

mai cumplite fenomene: terorismul, cu fața sa vǎzutǎ și nevǎzutǎ, cu efectele sale terifiante ȋn

viața cotidianǎ a oamenilor, cu distrugerile fǎrǎ precedent pe care le provoacǎ . 80

78 Dumitru Mazilu ,, Dreptul internațional public’’ , Ed. Lumina Lex, Buc. 2008, p.579 http://www.adevarul.ro/articole/2002/11-septembrie.html80 Dumitru Mazilu, op. cit.

Terorismul nu este un fenomen recent. El este foarte vechi, și de-a lungul timpului s-a

manifestat sub toate formele posibil, de la terorismul peșterii la ciberteroris, ȋn funcție de treapta

de civilizație pe care a ajuns omenirea, deci de mijloacele puse la dispoziție și aproape peste tot

ȋn lume. Mijloacele au fost mereu altele, ȋnsǎ esența a rǎmas aceeași: ȋnfricoșare, distrugere,

ucidere.

Din pǎcate și terorismul, ca și rǎzboiul face parte, ȋntr-un fel, din arsenalul prin care

lumea se neagǎ pe sine, se urǎște și se autodistruge, crezȃnd cǎ se purificǎ.

Terorismul este același de veacuri . Atacul terorist de la 11 septembrie 2001 asupra

Statelor Unite ale Americii, prin imaginea terifiantǎ transmisǎ ȋn direct ( ca și cea a revoluției

romȃne din decembrie 1989), n-a fǎcut altceva decȃt sǎ schimbe ( așa cum am precizat mai sus)

percepția omenirii și a fiecǎruia ȋn parte, sǎ -i aducǎ aminte cǎ undeva, nu departe de el, de omul

planetei, poate chiar lȃngǎ el, se aflǎ un monstru , un dușman care a ȋnceput sǎ prindǎ contur, un

chip ȋnconjurat de umbre, care-l poate ucide oricȃnd și oricum.

Acesta a fost, probabil, și obiectivul central al atacurilor din 11 septembrie: crearea unui

coșmar universal, lumea sǎ afle și sǎ nu uite cǎ poate fi lovitǎ și ucisǎ oricȃnd, oriunde și prin

orice mijloace.

Terorismul nu este doar rǎul care se abate asupra planetei, ci este chiar rǎul din lume,

adicǎ rǎul nostru, partea fanaticǎ dintre noi și adesea din noi, fanatismul obsesiv al puterii, al

rǎzbunǎrii, al pedepsirii cu orice preț, al purificǎrii prin ucidere și distrugere.

De aceea, acest fenomen specific doar mediului uman( doar ființa umanǎ are plǎcerea

sadicǎ de a teroriza) trebuie investigat și analizat așa cum este, de pe poziții cȃt se poate de

obiective, pentru a-i decela sensurile și mecanismel, pentru a-i afla izvoarele și ȋn consecințǎ,

pentru a-i anihila cauzele, a-i distruge structurile, a-i limita efectele și a-i tǎia rǎdacinele.

Terorismul este o amenințare asimetricǎ, din umbrǎ. Evoluția lui, de la o seamǎ sau o

sumǎ de acte teroriste disparate la un summum al fanatismului, cruzimii și violenței, adicǎ la un

rǎzboi terorist, și el asimetric și pervers, este de naturǎ sǎ genereze reacția corespunzǎtoare a

omenirii, sǎ declanșeze așa numitul rǎzboi terorist.81

81 Centrul de Studii Strategice și de Securitate ,, Terorismul .Dimensiune geopoliticǎ și geostrategicǎ. Rǎzboiulterorist ‘’, Buc.2002, p.4

Amenințǎrile și riscurile de naturǎ teroristǎ nu au limite. ,, Arma principalǎ a

teorismului este omul, ȋn spețǎ omul disperat sau omul manipulat, adicǎ ȋn stare de disperare

sau de rǎzbunare” , dar și omul ,, demiurg’’, omul pedepsitor, omul cǎlǎu care se considerǎ

predestinat pentru a ȋndeoplini o misiune supremǎ, a se sacrifica sau a sacrifica pe oricine pentru

a duce la bun sfȃrșit o sarcinǎ ce vine dint-un spațiu sacru, dintr-o lume care-l dominǎ și care are

menirea de a o distruge cȃt mai repede și cȃt mai violent, evident de a o ȋnlocui.

Omul este o ființǎ creativǎ, imaginativǎ, indi ferent ȋn ce posturǎ s-ar afla.Terorismul ȋl

folosește ca armǎ, pentru cǎ el, omul, poate pǎtrunde oriunde, poate distruge orice.

Iatǎ de ce terorismul se considerǎ superior oricǎrei riposte, oricǎrei acțiuniși oricǎrei

reacții.82

Riscul terorist este la ordinea zilei, amplificat de mass media șȋ deja universalizat.

Terorismul n-are țarǎ și nu cunoaște granițe. El s -a modializat ȋnaintea informației și economiei,

sau concomitent cu acestea, și-a creat celule pretutindeni.

Dupǎ atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 asupra Statelor Unite, capetele de

acuzare pentru terorism s-au ȋnmulțit : uciderea copiilorla Beslan, decapitarea ostaticilor ȋn Irak,

atentate cu mașini capcanǎ ȋn Indonezia și ȋn Turcia, atentatele de la Madrid din martie 2004,

terorismul sinucigaș de peste tot.

Toate acestea au creat ȋngrijorare ȋn rȃndul intelectualilor musulmani, liderilor religioși

și altor oameni importanți ai lumii islamice.

Aceștia s-au hotǎrȃt sǎ denunțe terorismul, ȋn numele Islamului. Ziaristul Aziz Al Haj

este foarte ȋngrijorat de faptul cǎ majoritatea teroriștilor sunt musulmani. El scria ȋntr -un cotidian

care apare la Bagdad cǎ teroriștii, ȋn afara sȃngelui vǎrsat oamenilor decapitați și cadavrelor

calcinat, nu au altceva de oferit civilizației.

Condamnarea terorismului nu vine ȋnsǎ numai din partea media și a intelectualilor laici ,

cei mai cunoscuți gȃnditori ai Islamului se pronunțǎ categoric ȋmpotriva terorismului.83

Atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001, au rǎmas impregnate ȋn memoria

oamenilor, ziua cȃnd a izbucnit așa numitul rǎzboi al ,, ciocnirii civilizațiilor’’.84

82 Centrul de Studii Strategice și de Securitate, op.cit. p.1483 http://www.walf.sn/contributions/suite.php?rub=8&id_art=1570384 http://www.antena3.ro/stiri/cultura/11-septembrie-2001-cel-mai-notoriu-moment-

Departe de a fi ȋnsǎ un ,, rǎzboi al civilizațiilor’’, actualul ,, rǎzboi ȋmpotriva

terorismului’’ este mai curȃnd ȋncǎ un nou ,, rǎzboi civil’’ al civilizației moderne, la fel ca și cel

ȋmpotriva fascismului sau a comunismului.

III.2. Cauze care au generat dezastrul, plǎnuirea atacurilor

Lovitura barbarǎ , dar calculatǎ de mințile diabolice, a urmǎrit atingerea mai multor

ținte:

Batjocorirea simbolului libertǎții universale; 85

Îngenuncherea economicǎ a lumii libere ;

Punerea sub semnul ȋntrebǎrii Statelor Unite ( prin demonstrarea

vulnerabilitǎții celui mai puternic sistem de apǎrare, precum și a democrației

ȋnsǎși, ȋmpreunǎ cu statul de drept);

Nu era nici pe departe, așa cum am afirmat mai sus, cȃnd terorismul islamic lovea.

Dimpotrivǎ , atentatele din 11 septembrie au urmat unor serii de acte sinistre, ȋndreptate mai ales

asupra Statelor Unit, ca simbol al lumii libere, printre care sechestrarea personalului ambasadei

Statelor Unite ȋn Iran ( 1789).

Acel act terorist a demonstrat cǎ totalitarismul Islamic este paralel cu lumea civilizatǎ

pentru cǎ , spre deosebire de celelalte regimuri totalitare, nu pǎstreazǎ nici mǎcar aparența cǎ

respectǎ normele diplomatice elementarede drep t internațional.

Ideea atacurilor de la 11 septembrie i-a venit lui Khalid Sheikh Mohammed, care i-a

prezentat ideea lui Osama Bin Laden ȋn 1996. La acel moment, Bin Laden și Al- Qaeda erau ȋntr-

o perioadǎ de tranziție, mutȃndu-se ȋnapoi din Sudan ȋn Afganistan.

La sfȃrșitul lui 1998 sau ȋnceputul lui 1999, Bin Laden i-a dat lui Mohammed aprobarea

de a ȋncepe organizarea atacului.

În primǎvara lui 1999 au avut loc o serie de ȋntȃlniri ȋntre Khalid Sheikh Mohammed,

Osama Bin Laden și secundul sǎu Mohammed Atef.

Mohammed a furnizat suportul operațional al ataculu, inclusiv la selecția țintelor și cu

aranjamentele de cǎlǎtorie ale teroriștilor.

85 http://www.revista22.ro/dupa-un-an-190.html

Bin Laden a fost liderul operațiunii, aducȃnd și ajutor financiar, și a fost implicat ȋn

alegerea participanților la atacuri. Bin Laden ȋl alesese inițial pe Nawaf al- Hazmi și pe Khalid al

– Mihdhar, ambii jihadiști cu experiențǎ, care luptaserǎ ȋn Bosnia.

Spre sfȃrșitul lui 1999, un grup de oameni din Hamburg, Germania, printre care și dupǎ

capacitǎți speciale, ceeea ce a permis liderilor Al – Qaeda sǎ- l identifice și pe Mohamed Atta,

Marwan al Shehhi, Ziad Jarrah și Ramzi Binalshibh au sosit ȋn Afganistan. Bin Laden a ales

acești oameni pentru atacuri deoarece erau educați, vorbeau englezǎ și aveau eperiențǎ cu tr aiul

ȋn Occident. Noii recruți au fost cǎutați dupǎ capacitǎți speciale, ceea ce a permis liderilor Al-

Qaeda sǎ- l identifice și pe Hani Hanjour, care avea deja licențǎ de pilot comercial.

Hanjour a sosit la San Diego ȋn ziua de 8 decembrie 2000, și i s-a alǎturat lui Hazmi.

Curȃnd dupǎ aceea, ei au plecat ȋn Arizona, unde Hanjour s-a mai reantrenat. Marwan al –

Shehhi a sosit la sfȃrșitul lui mai 2000, Atta a sosit la 3 iunie 2000, iar Jarrah la 27 iunie 2000.

Binalshibh a rǎmas pe motiv ca ar fi putut depǎși perioada de ședere și ar fi rǎmas ca imigrant

ilegal.

Cei trei membri ai celulei de la Hamburg au ȋnvǎțat sǎ piloteze ȋn Florida de sud.În

primǎvara lui 2001, au ȋnceput sǎ soseascǎ ȋn Statele Unite și teroriștii de forțǎ. În iulie 2001,

Atta s-a ȋntȃlnit cu Binalshibh ȋn Spania, unde și-au coordonat detaliile atacurilor, inclusiv

alegerea finalǎ a țintelor. Binalshibh a transmis și dorința lui Bin Laden ca atacurile sǎ aibǎ loc

cȃt mai curȃnd cu putințǎ.86

Bin Laden a negat inițial, dar a recunoscut ulterior implicarea ȋn accident. La 16

septembrie 2001, Bin Laden a negat orice implicare ȋn atacuri, citind o declarație care a fost

difuzatǎ pe postul de televiziune Al Jazeera din Qatar:

‚, Repet cǎ nu am efectuat acest act, care pare sǎ fi fost comis d e indivizi cu propriile

motivații ”.87

La 27 decembrie 2001, a fost publicatǎ o a doua casetǎ cu Bin Laden. Acesta declara:

„Terorismul împotriva Americii merită laude deoarece este un răspuns la nedreptate, cu scopul

de a forţa America să nu mai susţină Israelul, care ne omoară oamenii”.88

86 http://www.istoria.md/articol/155/Atentatele_din_SUA_de_la_11_septemb87 http://english.aljazeera.net/88 http://www.guardian.co.uk/world/2002/nov/24/theobserver

În octombrie 2002 Bin Laden emite o scrisoare contradictorie cu cea din 16 septembrie

ȋn care le transmite americanilor urmǎtoarele: ‚, Sunteți cea mai rea civilizație vǎzutǎ vreodatǎ ȋn

istoria lumii : sunteți națiunea care , ȋn loc sǎ conducǎ dupǎ Sharia lui A llah si ȋn Legile sale, a

ales sǎ-și inventeze propriile legi dupǎ cum dorește. . Separați religia de politici, ȋn contradicție

cu pura naturǎ care afrmǎ Absoluta Autoritate a Domnului și a Creatorului vostru’’.89

III.3. Filmul unei zile de coșmar, cronica unui dezastru

,‚Cutremurǎtor , un foc din centrul pǎmȃntului / Va zgudui turnurile Noului Oraș / Mult

timp douǎ mari stȃnci se vor ciocni/ Pȃnǎ izvoarele arethusiene vor ȋnroși iar fluviile’’ . 90

Am ȋnceput acest capitol, nu ȋntȃmplǎtor cu un catren atribuit controversatului vizionar

francez din secolul al XVΙ- lea , Michel de Nostradame., și asta pentru cǎ au existat multe voci

care au gǎsit similitudini ȋntre versetul de mai sus și evenimentele tragice care au avut loc acum

opt ani ȋn inima New York-ului.

Se ȋntȃmpla la 11 septembrie 2001....

7:59 – zborul 11 al companiei American Airlines, un avion Boeing 767 cu 92 de

persoane la bord, decoleazǎ depe aeroportul Logan din Boston, cu destinația Los Angeles.

Douǎzeci de minute mai tȃrziu, controlorii de trafic aud vocea unui pirat al

aerului ȋn cabina piloților și anunțǎ Comandamentul Apǎrǎrii Spațiului Aerian Nord

American NORAD , cǎ avionul a fost deturnat ;

8:15 – zborul 175 al companiei United Airlines, un Boeing 767 , decoleazǎ de pe

același aeroport din Boston, tot spre Los Angeles. La bordul avionului se aflau 65 de

persoane . La aceeași orǎ un al treilea avion decoleazǎ de pe aeroportul Dullas, de lȃngǎ

Washington, cu destinația Los Angeles.

8:40 – o stewardesǎ din zborul 11, Madeline Amy Sweeney, ii telefoneazǎ de pe mobil

unui supervisor de la aeroportul Logan, anunțȃndu-l cǎ avionul a fost deturnat de pirați și cǎ

89 http://www.guardian.co.uk/world/2002/nov/24/theobserver90 Mario Reading ,, Nostradamus – profețiile complete,, Ed. Litera Internațional, Buc. 2008 , p. 14

mulți pasageri sunt rǎniți. Întrebatǎ ȋn ce direcție se ȋndreaptǎ avionul, Sweeney ȋi spune cǎ vede

clǎdiri ȋnalte și apǎ.

Convorbirea se ȋncheie brusc, cu exclamația ei: ,, Dumnezeule !’’

8:46 – zborul 11 se izbește de turnul de nord al complexului Worl Trade Center din

New York ȋn dreptul etajului 96, provocȃnd o expozie puternicǎ. NORAD cheamǎ douǎ avioane

de luptǎ F- 15 de la baza aerianǎ Otis din Falmouth, Massachusetts.

8:50 – zborul 175 deviazǎ de la traiectoria sa, ȋndreptȃndu-se spre New York. Unul

dintre pasageri, Peter Burton Hanson, ȋl sunǎ pe tatǎl sǎu pentru a-l anunța cǎ mai mulți teroriști

i-au atacat cu cuțitele pe membrii echipajului, pentru a-i determina sǎ deschidǎ ușa de la cabina

piloților. Hanson cǎlǎtorea cu soția și fetița sa ȋn vȃrstǎ de trei ani. Cu cȃteva minute mai

devreme, zborul 93 al United Airlines decolase de pe Newark, New Jersey, cu 44 de oameni la

bord, ȋndreptȃndu-se spre San Francisco .

9:00 – Președintele George W. Bush ajunge la școala Emma Booker, din Sarasota,

Florida, unde avea programatǎ o vizitǎ.

Șeful Casei Albe este informat de consilierul sǎu pe probleme de securitate,

Condoleezza Rice, despre impactul avionului cu turnul nordic al World Trade Center.

9:02 – zborul 175 se izbește de al doilea turn geamǎn din New York, ȋntre etajele 78 și

84. Impactul și explozia sunt transmise live de televiziunile aflate la fața locului, care ȋnregistrau

imagini cu primul turn lovit de teroriști.

Avioanele de luptǎ F- 15 erau ȋn acel moment la 100 de kilometri distanțǎ, adicǎ la opt

minute de zbor. Pompierii aflați deja la Worl Trade Center cer ȋntǎriri pentru a face fațǎ

incendiilor devastatoare care au cuprins cei doi Gemeni .

Oamenii aflați ȋn clǎdire, la etajele superioare, ȋi sunǎ pe cei dragi , pentru a -și lua ramas

bun și pentru a le spune ultimul ,, te iubesc ’’. Alții cuprinși de disperare și ȋnecați de fumul din

clǎdire, se aruncǎ de la etaj.

9:07 – la școala Emma Booker, șeful personalului de la Casa Albǎ ȋi șoptește lui Bush la

ureche cǎ un al doilea avion a lovit turnul sudic al World Trade Center.

9:24 – Administrația Federalǎ a Aviației ( FAA) anunța cǎ zborul 77 a fost deturnat.

NORAD trimite douǎ avioane F16 de la baza Langley, din Virginia, sǎ intercepteze avionul. La

bordul aparatului, Barbara Olson, de la CNN ȋl suna pe soțul ei pentru a-l anunța cǎ pirați ai

aerului au preluat controlul asupra avionului.

9:26 – FAA interzice orice decolare a avioanelor comerciale de pe aeroporturile

naționale .

9: 30 – Bush face un scurt anunț pentru presǎ spunȃnd cǎ Statele Unite au suferit ,, un

atac terorist’’.

9:37 – zborul 77 se izbește de cladirea Pentagonulu i, din Washington. Cele douǎ

avioane F- 16 sunt la doisprezece minute depǎrtare .

9:45 – Serviciul secret ordona evacuarea Casei Albe și a clǎdirii Eisnhower, dupǎ

aflarea veștii cǎ un al patrulea avion se ȋndrepta spre Washington. Sunt evacuate Departamentele

de Stat și de Justiție și Banca Mondialǎ. O orǎ mai tȃrziu, toate clǎdirile federale din Washington

aveau sǎ fie goale. FAA ordona ȋnchiderea spațiului aerian american, cerȃnd tuturor avioanelor

aflate ȋn zbor sǎ aterizeze cȃt mai curȃnd posibil, indiferent de destinație.

Este pentru prima datǎ ȋn istoria Statelor Unite cȃnd traficul aerian este ȋntrerupt pe plan

național. În momentul acela, 4.500 de avioane se aflau ȋn aer.

9:55 – Bush pǎrǎsește Florida, la bordul Air Force One. Din avion, vorbește cu

vicepreședintele Dick Cheney și plaseazǎ armata americanǎ de pretutindeni ȋn stare de alertǎ

maxim.

9:58 – toate convorbirile de la telefoanele mobile ale pasagerilor din zborul 93

ȋnceteazǎ. Aceștia aflaserǎ de la rudele lor despre tragedia de la World Trade Center și Pentagon

și se hotǎrȃserǎ sǎ lupte cu teroriștii care preluaserǎ controlul asupra avionului.

10:03 – zborul 93 se prǎbușește lȃngǎ Shanksville, Pennsylvania. Ulterior s-a afirmat cǎ

teroriștii ar fi vizat Casa Albǎ, iar recent doi membri a i rețelei Al- Qaida au declarat cǎ ținta ar fi

fost de fapt Congresul american.

10:05 – turnul sudic al WTC se prǎbușește .

10:10 – o porțiune din Pentagon se dǎrȃmǎ.

10:28 – turnul de nord al World Trade Center, primul lovit, se prǎbușește și el, la

aproximativ 100 de minute dupǎ impact. Mai multe clǎdiri din jur iau foc.

11:02 – primarul New York-ului, Rudolph Giuliani le cere locuitorilor orașului sǎ stea

acasǎ și ordonǎ evacuarea ȋntregii zone de lȃngǎ WTC.

12: 16 – nici un avion comercial nu se mai afla ȋn aer, zborurile internaționale fuseserǎ

deja dirijate spre Canada.91

13:04 - CNN difuzeazǎ anunțul lui George W. Bush de douǎ ȋnregistrat la baza

Barksdale, din Louisiana. ,, Însǎși libertatea a fost atacatǎ astǎzi de un laș fǎrǎ chip ’’ a spus

Bush, care a adǎugat:

,, Tǎria națiunii este pusǎ la ȋncercare. Fiți siguri ȋnsǎ cǎ vom arǎta lumii cǎ vom trece

acest test’’.92

Fig.1 Zborul 11 lovește turnul nordic93

91 http://2012en.wordpress.com/2008/08/08/marea-inselatorie-a-asa-ziselor-atentate-teroriste-din-11-septembrie-2001-ii92 http://www.opm.gov/guidance/09-11-01GWB.htm93 http://cnparm.home.texas.net/911/After/Sep122001.htm

Fig.2 Zborul 175 ȋnainte de impact94

III.4. Reacții interne și internaționale

Atentatele din 11 septembrie au avut efecte majore asupra americanilor. Numeroși

polițiști și lucrǎtori ai serviciilor de urgențǎ din toatǎ țara au venit la New York City pentru a

ajuta la recuperarea cadavrelor dintre resturile contorsionate ale Turnurilor Gemene. Donațiile de

sȃnge din toatǎ țara au avut o creștere ȋn sǎptǎmȃnile de dupǎ 9 septembrie. Toate zborurile

internaționale din spațiul american au fost oprite de Administrația Federalǎ a Aviației, aproape

cinci sute de zboruri fiind ȋntoarse din drum sau direcționate spre alte țǎri. Canada a primit 226

dintre aceste zboruri și a lansat Operațiunea Panglica Galbenǎ pentru a trata numǎrul mare de

avioane aflate la sol și de pasageri opriți din drum.95

După atentate, nivelul de aprobare al politicilor preşedintelui Bush a sărit la 90%.96 La

20 septembrie 2001, preşedintele a vorbit în faţa naţiunii într-o şedinţă comună a celor două

94 http://cnparm.home.texas.net/911/After/Sep122001.htm95 http://www.tc.gc.ca/mediaroom/releases/nat/2001/01_h152e.htm96 http://georgewbush-whitehouse.archives.gov/news/releases/2001/09

camere ale Congresului despre evenimentele acelei zile, cele nouă zile de eforturi de salvare ş i

recuperare, şi despre răspunsul pe care intenţiona să-l dea:

,, Fiecare țarǎ trebuie sǎ ia acum o hotǎrȃre: ori sunteți cu noi, ori sunteți cu teroriștii!.

Începȃnd din acest moment , a declarat președintele american ,, orice țarǎ care va continua sa

adǎposteascǎ sau sǎ-i susținǎ pe teroriști va fi consideratǎ de Statele Unite drept regim ostil’’.97

Rolul extrem de vizibil jucat de primarul oraşului New York, City Rudy Giuliani i-a adus

acestuia laude atât în New York cât şi în restul ţării.

S-au înfiinţat numeroase fonduri de ajutorare a victimelor atacurilor, cu scopul de a

oferi asistenţă financiară supravieţuitorilor şi familiilor victimelor. Un astfel de fond a fost

Coalition of 9/11 Families. Până la termenul limită al cererilor de compensare 11 septembrie

2003, se primiseră 2.833 de cereri din partea familiilor celor morţi.98

Consiliul NATO a declarat cǎ atentatele asupra Statelor Unite vor fi considerate un atac

asupra tuturor statelor, și ca atare, satisfac condițiile articolului 5 al Cartei NATO, care

stipuleazǎ cǎ ȋn cazul unui atac extrem ȋmpotriva unui stat membru, toate statele membre se vor

considera atacate, ripostȃnd ȋmpotriva atacului.

George Robertson, Secretarul General al NATO a dclarat cǎ Alianța ,, va participa

activ, alǎturi de Statele Unite, ȋn campania de combatere a terorismului’’.99

Țǎrile membre ale Uniunii Europene, Federația Rusǎ, China și mai multe alte țǎri s -au

alǎturat ,, marii coaliții internaționale ȋmpotriva terorismului ”.

La 21 septembrie 2001, șefii de stat și dse guvern ai țǎrilor membre ale Uniunii

Europene, reuniți la Bruxelles, și-au exprimat hotǎrȃrea de a coopera cu Statele Unite ale

Americii ,, pentru a aduce ȋn fața justiției și a-i pedepsi pe autorii, responsabilii și complicii la

actele barbare de la 11 septembrie 2001’’ .

Șefii de stat și de guvern ai țǎrilor membre ale Uniunii Europene evocȃnd Rezoluția

Consiliului de Securitate No. 1368 au insistat ca acțiunile Statelor Unite sǎ fie ,, bine direcționate

’’ și au subliniat cǎ, ȋn adoptarea deciziilor la Washington, ,, va fi nevoie de consultǎri strȃnse cu

ansamblul statelor membre ale Uniunii Europene’’.100

97 http://www.cbsnews.com/stories/2004/01/16/national/main593715.shtml98 http://www.nato.int/docu/pr/2001/p01-124e.htm99 http://transcripts.cnn.com/2001/WORLD/europe/09/12/nato.us/index.html100 http://europa.eu/european-council/index_en.htm

Summitul de la Bruxelles de la 21 septembrie 2001 s-a ȋncheiat cu adoptarea unui ,,

Plan ȋmpotriva terorismului ”, ȋn baza cǎruia s-au stabilit mǎsuri concrete ȋn direcția consolidǎrii

cooperǎrii polițienești și juridice pentru combaterea terorismului.

Numeroase alte țǎri, printre care: Regatul Unit, India, Australia, Franța, Germania,

Indonezia, China, Canada, Rusia, Pakistan, Iordania, Uganda și Zimbabwe au introdus legi ,,

antiterorism” și au ȋnghețat conturile bancare ale indivizilor și organizațiilor suspecte de legǎturi

cu Al- Qaeda.101

Agențiile de informații din mai multe țǎri, printre care: Italia, Malaezia, Indonezia și

Filipine au arestat persoane etichetate drept suspecți de terorism ȋn scopul de a destrǎma celulele

de militanți din toatǎ lumea.102103

Ȋn Statele Unite, aceasta a stȃrnit controverse, unii critici, cum ar fi Bill of Rights

Defense Committee au susținut cǎ reacțiile tradiționale asupra supravegherii federale (de

exemplu, monitorizarea COINTELPRO a ȋntrunirilor publice ) au fost ,,ȋnlǎturate ”de legea USA

PATRIOT.104

Unele organizații, cum ar fi American Civil Libertes Union și Liberty au susținut cǎ

unele protecții ale drepturilor civile erau acum ocolite.105106

Ȋncǎ de la 11 septmbrie 2001, luȃnd cunoștințǎ de atacurile teroriste de la New York și

Washington, Președintele Romȃniei a condamnat aceste acte și a convocat Consiliul Suprem de

aparare a Țǎrii, care a stabilit mǎsuri de combatere a terorismului.

Ȋn declarația sa publicǎ, Șeful statului a arǎtat: ,, Dezaprob energic și condamn cu

fermitate terorismul ca metodǎ de atingere a unor obiective politice, economice sau sociale.

Pacea ȋn lume nu se poate asigura prin violențǎ și fanatism, ci prin dialog și negociere ” ,107 iar

Premierul Adrian Nǎstase a condamnat ,, acest tip de acțiune, indiferent de motivațiile sale , este

un atac care nu poate fi justificat prin absolut nimic ”.108

101 http://archive.ifla.org/IV/ifla68/papers/156-079e.pdf102 http://www.csmonitor.com/2002/0307/p07s02-woeu.html103 http://edition.cnn.com/2002/WORLD/asiapcf/southeast/05/07/seasia.terror.pact/104 http://www.bordc.org/resources/repeal.pdf105 http://action.aclu.org/reformthepatriotact/primer.html106 . http://www.liberty-human-rights.org.uk/issues/2-terrorism/index.shtml107 http://mpnewyork.mae.ro/index.php?lang=en&id=70667108 http://www.gov.ro/events__c102l2p915.html

La propunerea Președintelui Ion Iliescu, Parlamentul Romȃniei a aprobat la 19

septembrie 2001 punerea la dispoziția Statelor Unite și a Alianței Nord Atlantice a spațiului

aerian, terestru și maritim al țǎrii, oferind ȋntregul sprijin al Romȃniei ȋn acțiunile de combatere a

terorismului.109

III.5. Declarații ale șefilor de stat care au hotǎrȃt sprijinirea Statelor Unite ȋn combaterea

terorismului

,, Groaza completǎ a ceea ce sa ȋntȃmplat ȋn Statele Unite devine acum mai clar. ... Am

oferit președintelui Bush și poporului american solidaritatea noastrǎ, simpatie profundǎ și

rugǎciunile noastre.

Dar este clar cǎ cetǎțenii din multe țǎri ale lumii, inclusiv din Marea Britanie, vor fi

prinși ȋn aceastǎ teroare.”110

Premierul britanic - Tony Blair, 11 septembrie 2001

,, Franța este profund deranjatǎ de atacurile monstruoase ca re au lovit chiar Statele

Unite... Ȋn aceste condiții teribile, tot poporul francez este alǎturi de poporul american. Ne

exprimǎm sentimentele noastre de prietenie și solidaritate ȋn aceastǎ tragedie”111

Președintele Franței - Jacque Chirac, 11 septembrie 2001

,, Inimile noastre sunt alǎturi de Statele Unite și suntem gata sǎ furnizǎm orice asistențǎ

ȋn orice moment . Israelul a declarat marți zi de doliu și a ȋnființat o bancǎ de sȃnge pentru rǎniți

”.112

Prim – ministrul israelian Ariel Sharon, 11 septembrie 2001

,, Ȋntreaga comunitate internaționalǎ ar trebui sǎ se uneascǎ ȋn lupta ȋmpotriva

terorismului... Aceasta este o provocare evidentǎ pentru umanitate ’’.113

109 http://mpnewyork.mae.ro/index.php?lang=en&id=70667110 http://www.september11news.com/InternationalReaction.htm111 http://www.september11news.com/InternationalReaction.htm112 http://www.september11news.com/InternationalReaction.htm

Președintele rus- Vladimir Putin, 11 septembrie 2001

,, Nu poate fi nici o ȋndoialǎ cǎ acestea sunt acte teroriste deliberate, atent planificate și

coordonate, și ca atare eu le condamn cu totul...”.114

Secretarul General al Organizației Națiunilor Unite – Kofi Annan, 11 septembrie 2001

,, ... Poporul german este alǎturi de Statele Unite ale Americii, ȋn acest moment ...vǎ

transmit condoleanțe profunde și transmit simpatia nostrǎ victimilor și rudelor lor...Nu au fost

atacuri numai ȋmpotriva Statelor Unite, ci și ȋmpotriva ȋntregii lumi civilizate. A tacurile de marți

au fost o amenințare la adresa pǎcii și a libertǎții de pretutindeni...nu lǎsați ca aceste valori sǎ fie

distruse, ȋn Europa, America sau oriunde ȋn lume’’.115

Cancelarul german – Gerhard Schroeder, 11 septembrie 2001

,,Acest act scandalos... ȋmpotriva Statelor Unite este de neiertat ”.116

Prim- ministrul Japoniei – Junichiro Koizumi, 11 septembrie 2001

,, 11 septembrie 2001 va rǎmȃne o zi ȋntunecatǎ ȋn istoria omenirii...’’. 117

Papa Ioan Paul al Doilea, reprezentantul Bisericii Catolice

III.6. Efecte terifiante ale evenimentelor din 11 septembrie

Sunt greu, dacǎ nu imposibil de evaluat, efectele terifiante ale atacurilor teroriste de la

New York și Washington, mai ales impactul lor asupra milioanelor de americani, asupra Europei

și a lumii.

113 http://www.september11news.com/InternationalReaction.htm114 http://www.september11news.com/InternationalReaction.htm115 http://www.september11news.com/InternationalReaction.htm116 http://www.september11news.com/InternationalReaction.htm117 http://www.breakingnews.ie/archives/2001/0912/world/

III.6.1. Pagube de miliarde de dolari

Atentatele au avut un impact economic semnificativ asupra piețelor americane și din

toatǎ lumea.118

Bursa de acțiuni New York ( NYSE ), Bursa Americanǎ de Acțiuni ( AMEX ) și

NASDAQ nu s-au mai deschis de la 11 septembrie și au rǎmas ȋnchise pȃnǎ la 17 septembrie.

Cȃnd s-au deschis bursele de acțiuni, indicele Dow Jones a scǎzut cu 684 de puncte sau 7,1%

pȃnǎ la 8921, o scǎdere a sa pentru o singurǎ zi.119

Economistul și consultantul Randall Bell a fost angajat de statul american și de orașul

New York sǎ evalueze pagubele economice de la World Trade Center. El a scris ȋn cartea sa ,,

Startegy 360 ” : ,, Daunele suferite de World Trade Center, estimate de Primǎria New York City,

care erau uluitoare:

curǎțarea și stabilizarea zonei WTC – 9,0 miliarde de dolari;

repararea și ȋnlocuirea infrastructurii distruse – 9 miliarde de dolari;

reconstruirea WTC ȋn clǎdiri mai mici – 6,7 miliarde de dolari;

repararea și restaurarea altor clǎdiri avariate – 5,3 miliarde de dolari;

pierderea chiriilor pe clǎdirile distruse – 1,75 miliarde de dolari.

Costurile pagubelor au crescut exponențial prin luarea ȋn calcul a pierderilor provocate

ca urmare a distrugerii celor 430 de firme care ȋși desfǎșurau activitatea ȋn Centrul Mondial al

Comerțului din New York.

Punctul de vedere al companiilor de asigurǎri a fost cǎ ,, distrugerea complexului

Centrului Comerțului Mondial din New York nu constituie un act de rǎzboi” , deoarece ,, actele

de rǎzboi sunt excluse de la plata despǎgubirilor”. 120

Ȋncǎ din primele zile , mai mulți analișt i au apreciat cǎ ,, firmele de asigurǎri ar putea

invoca clauza privind pagubele provocate de acte de rǎzboi” pentru a nu plǎti sumele imense

implicate de atacurile teroriste din 11 septembrie 2001.

Este cunoscut cǎ președintele George W. Bush a definit evenimentele de la New York și

Washington ,, drept un act de rǎzboi”121

118 http://www.fas.org/irp/crs/RL31617.pdf119 http://www.chicagotribune.com/business/chi-010917markets,0,5287650.story120 Dumitru Mazilu ,, Dreptul internațional public”, Ed. Lumina Lex, Buc. 2008, p.375;121 Idem

Ȋn baza acestor aprecieri, companiile de asigurǎri ar fi putut sǎ invoce clauza care ȋi

scutește de la plata polițelor de asigurare.122

Dimpotrivǎ aceste companii, procedȃnd corect , au dat o interpretare juridicǎ adecvatǎ

evenimentelor, recunoscȃnd recunoscȃnd cǎ ,, exceptarea de la plata polițelor este valabilǎ numai

ȋn cazul unui rǎzboi declarat ȋntre douǎ sau mai multe state”.123

O asemenea interpretare corectǎ au dat-o și experți europeni ȋn materie .

III.6.2. Cǎderea dramaticǎ a industriei aerieneComerțul mondial a cunoscut ,, o loviturǎ din cele mai evidente ” ca urmare a ,, unei

cǎderi dramatice a industriei aeriene”. Nu este vorba numai despre industria americanǎ, ci și cea

britanicǎ, și din alte țǎri.

Dupǎ deturnǎrile ȋn serie a avioanelor ȋn dimineața zilei de 11 septembrie 2001 și

transformarea lor ȋn adevǎrate ,, bombe zburǎtoare”, Autoritatea federalǎ a adoptat singura

mǎsura raționalǎ la ȋndemȃnǎ: suspendarea traficului aerian pe ȋntreg teritoriul Statelor Unite.

Zeci de mii de pasageri au fost au fost blocați ȋn aeroporturi, multe afaceri au fost suspendate,

pierderile acumulate ridicȃndu-se numai pentru companiile aeriene la milioane de dolari.124

Experții americani ȋn securitatea zborurilor au ajuns la concluzia cǎ ,, atentatele din 11

septembrie 2001 reprezintǎ una din cele mai ȋndrǎznețe lovituri teroriste care au fost vreodatǎ

ȋntreprinse ȋn lume ”.

Se apreciazǎ cǎ deturnarea a trei - patru avioane concomitent și finalizarea unui atac

terorist pe aceastǎ cale reprezintǎ un eveniment care nu s -a mai petrecut ,, ȋn ȋntreaga istorie

mondialǎ a aviației civile ”125

Utilizarea ȋn atentate a unor avioane pline cu cǎlǎtori s -a dovedit a fi un act farǎ

precedente ȋn ,, transporturile comerciale aeriene ”.

122 cele mai multe polițe de asigurare – fie pentru valori mobiliare sau imobiliare ,,nu acoperǎ și pierderile provocatede un eventual rǎzboi”;123 considerȃndu-le așa cum au fost ȋn realitate - ,,acte teoriste”;124 Dumitru Mazilu, op.cit., p. 377125 http://jir.janes.com/

Folosirea avioanelor pentru atingerea anumitor ținte a fost cunoscutǎ ȋn timpul celui de-

al doilea rǎzboi mondial, cȃnd piloții sinucigași japonezi , numiți kamikaze au atacat navele

americane de razboi.

Cǎderea dramaticǎ a industriei aeriene se datoreazǎ, mai ales, neȋncrederii pasagerilor ȋn

siguranța zborurilor. Zeci de mii, sute de mii de oameni au renunțat la cǎlǎtoria cu avionul, ȋn

urma actelor teroriste din Statele Unite.

Neȋncrederea ȋn siguranța zborurilor a provocat ȋn primele trei zile de dupǎ atentate

pierderi cifrate la 250- 300 milioane de dolari zilnic. Pentru Statele Unite aceste pierderi s-au

multiplicat, ajungȃnd sǎ depǎșeascǎ, dupǎ unele surse oficiale , un miliard de dolari.

III.6.3. Înlocuirea infrastucturilor informatice și telefonice distruseInfrastucturile informatice și telefonice ,, au fost pur și simplu distruse ”, odata cu

prǎbușirea celor doi ,, zgȃrie nori”din marea Metropolǎ financiarǎ a lumii, care este New York -

Computer Economics, o firma independentǎ, specializatǎ ȋn acest domeniu, a estimat

costurile totale ale ,, ȋnlocuirii infrastructurilor informatice și telefonice distruse ȋn urma

prǎbușirii Worl Trade Center ” , la 15, 8 miliarde de dolari.

Twin Towers, gazduiau societǎți financiare ,, mari consumatoare de echipamente

tehnologice”, a cǎror instalare a durat ani de zile. Evaluǎrile costurilor sunt destul de riguroase.

Astfel, ȋnlocuirea echipamantelor indispensabile pentru a asigura reluarea și continuarea

serviciilor ȋntrerupte la 11 septembrie 2001 va implica costuri de 1, 7 miliarde de dolari. 126

Cǎderea dramaticǎ a traficului comercial aerian a determinat adoptarea unor mǎsuri de

securitate excepționale. Scopul principal, sub aspect comercial, ȋl constituie ,, recȃștigarea

ȋncrederii pasagerilor”, dar din punct de vedere al traficului, obiectivul major ȋl constituie ,,

structurarea unui sistem de securitate care sǎ excludǎ fenomene de genul celor care au loc la 11

septembrie 2001.”

126 http://www.computereconomics.com/article.cfm?id=133

III.6.4. Impactul asupra piețelor financiare europene și asiaticeȊncǎ din prima zi a acestor evenimente dramatice o ,, unda de șoc ”s -a resimțit și pe

principalele piețe financiare din Europa și din Asia.

Deși partenerii europeni au rǎspuns partenerilor americani ,, sǎ nu tranzacționeze titluri

ale companiilor americane ”, pețele americane au ȋnregistrat caderi importante , accentuate dupǎ

deschiderea peței new- yorkeze. Scǎderile cele mai abrupte s-au ȋnregistrat ȋn sectorul auto și al

asigurǎrilor.

Companiile germane BMW și Daimler Chrysler au ȋnregistrat pierderi de cȃte 6

procente, acțiunile Renault au pierdut 9,5 %. Munich Re și Swiss Re, reputatele companii de

asigurǎri au ȋnregistrat o scǎdere a acțiunilor de circa 6%. Cǎderi dramatice au ȋnregistrat marile

companii europene de transport aerian: Swiss Air, cu 7 %, Lufthansa cu 11 %, iar British

Airways cu 12 %.

Este de remarcat cǎ, dupǎ scǎderea tuturor indicilor pieței bursiere americane ȋn zilele

de 17- 19 septembrie 2001, bursele asiatice au ȋnregistrat un curs ascendent pȃnǎ pe 20

septembrie, cȃnd au ȋnceput sǎ ȋnregistreze scǎderi semnificative.

Indicele Nikkei la Tokio, a pierdut 1,6 %. Bursa din Hong Kong, a doua ca importanțǎ

ȋn Asia a pierdut 2,5 %, ȋn Taiwan, pierderea a fost de 2,2 %, la Singapore pierderea a fost de

2,1 %.

Atȃt ȋn Statele Unite, cȃt și ȋn Europa și Asia ,, șocul cel mai puternic ” a fost produs de

companiile de aviație, care s-au vǎzut nevoite sǎ decidǎ reducerea a peste 100.000 de locuri de

muncǎ, și de companiile de asigurǎri , care se vǎd nevoite sap lǎteascǎ despǎgubiri, imposibil de

evaluat anterior atentatelor de la New York și Washington.127

III.6.5. Efecte asupra sǎnǎtǎțiiMiile de tone de resturi toxice rezultate ȋn urma prǎbușirii Turnurilor Gemene au constat

din peste 2.500 de contaminanți inclusiv substanțe cancerigene cunoscute.

Aceasta a condus la ȋmbolnǎviri ȋn rȃndul angajaților serviciilor de salvare și recuperare

, pe care mulți le leagǎ direct de expunerea la darȃmǎturi. 128

127 Dumitru Mazilu ,, Dreptul internațional public”, Ed. Lumina Lex, Buc. 2008, pp. 379- 380;128 http://www.nytimes.com/2006/05/13/nyregion/13symptoms.html

Efectele asupra sǎnǎtǎții s-au extins și asupra unor locuitori, studenți , persoane care

lucrau ȋn zona Lower Manhattan și ȋn zona Chinatown.

Existǎ speculații științifice cum cǎ expunerea la diverși produși toxici din aer, ar putea

avea efecte negative asupra dezvoltǎrii fetale. Din cauza acestui potențial pericol, un centru de

sǎnǎtate pentru copii , ale cǎror mame au fost gravide ȋn timpul prǎbușirii WTC, și locuiau sau

lucrau ȋn apropierea celor douǎ turnuri. 129

În tribunale încă se mai dispută chestiuni legale privind costurile bolilor. La 17

octombrie 2006, judecătorul federal Alvin Hellerstein a respins refuzul primăriei New York City

de a suporta costurile tratamentelor angajaţilor serviciilor de salvare, permiţând declanşarea a

numeroase alte procese împotriva municipalităţii.130

Oficialii guvernamentali au fost acuzaţi că au cerut publicului să se întoarcă în zona

Lower Manhattan în săptămânile imediat de după atentate. În perioada imediat următoare,

Christine Todd Whitman, administrator al Agenţiei Americane pentru Protecţia Mediului a fost

criticată pentru că a declarat incorect că zona este sigură din punct de vedere ecologic.131

Preşedintele Bush a fost criticat pentru că s-a amestecat în interpretările şi deciziile EPA

privind calitatea aerului.132

Primarul Giuliani a fost şi el criticat pentru că a cerut personalului din domeniul

financiar să se întoarcă rapid în zona Wall Street.133

III.7. Cum s-a schimbat lumea dupǎ 11 septembrie 2001?

Celulele aparent independente, inspirate de modelul Al- Qaeda, apar pretutindeni ȋn

lume . Valul de simpatie proamericanǎ de dupǎ 11 septembrie 2001 s-a domolit, iar multe dintre

statele care nu au ezitat sǎ urmeze Statele Unite ȋn Afganistan s -au distanțat de urmarea

rǎzboiului antiteroris, condyus de președintele american George W. Bush.

Iatǎ cȃteva schimbǎri care au apǎrut dupa 11 septembrie 2001

129 http://www.familiesofseptember11.org/docs/CCCEH%20Study%20Intro.pdf130 http://www.nytimes.com/2006/10/18/nyregion/nyregionspecial3/18toxic.html131 http://www.sfgate.com/cgi-bin/article.cgi?file=/n/a/2006/02/02national/132 http://www.seattlepi.com/national/136350_epa23.html?rand=26878.51133 http://www.nydailynews.com/archives/news/2006/09/18/2006-09-18_rudy_s_bla

III.7.1. Probleme nerezolvate

Centrul de Studii Strategice și internaționale ( CSIS) din Washington trece la

probleme nerezolvate” eșecul impunerii unei securitǎți durabile ȋn Afganistan și ȋn Irak. Alt

minus reprezentǎ imaginea Statelor Unite, erodatǎ de scandalurile Guatanamo și Abu Ghraib.

Nici problema gǎsirii unui echilibru just ȋn Statele Unite ȋntre libertǎțile civile și amplificarea

supravegherii nu a fost rezolvatǎ.

Ȋn ceea ce privește cooperarea internaționalǎ ȋn domeniul informațiilor antiteroriste,

acesta rǎmȃne bilateralǎ.

III.7.2. Rǎzboi nuclear,, An de an, numitul razboi ȋmpotriva terorismului a devenit din ce ȋn ce mai neclar ȋn

ceea ce privește direcția și scopul”, scrie jurnalismul de la ,, Newsweek ”Michael Hirsh.

,, Ceea ce a ȋnceput ca un rǎzboi nuclear clar ȋmpotriva unui grup mic de criminali a

devenit un rǎzboi tulbure, un al treilea rǎzboi mondial, ȋn care dușmanul e din ce mai incert, iar

pe aliații noștri se poate conta din ce ȋn ce mai puțin”, continua Hirsh.

III.7.3. Nu s-a schimbat nimic

,, Foreign Policy” ajunge la concluzia cea mai neașteptatǎ: 11 septembrie este ,, ziua

ȋn care nu s-a schimbat mare lucru”. William J.Dobson considera cǎ lumea s-a schimbat cu

adevǎrat la 31 decembrie 1991, cȃnd a cǎzut URSS și s-a terminat Rǎzboiul Rece. Dupa aceea,

trendul a fost ȋn mare , același: Statele Unite au ramas hegemonul noii lumi, iar globalizarea

continuǎ, chiar și dupǎ 2001.

III.7.4. Presa occidentalǎ ȋi numea pe ceceni ȋnainte de 11 septembrie 2001,, luptǎtori pentruliberatate ”, apoi au devenit teroriști

Nici guvernul american, nici Alianța Nord- Atlanticǎ nu au folosit aceastǎ sintagmǎ.

Ceea ce este ȋnsǎ ȋngrijorǎtor pentru noi este faptul cǎ cecenii au legǎturǎ cu organizația teroristǎ

Al- Qaeda. Foarte mulți ceceni au luptat alǎturi de talibani și de Al - Qaeda ȋn Afganistan, ȋn

2001, și continuǎ sǎ lupte.134,135

III.7.5. Relațiile Rusiei cu NATO n -au mai fost aceleașiLa doar cȃteva ore dupǎ atentate, preșdintele rus Vladimir Putin a dat o declarație

oficialǎ, ȋn care deplingea victimle din Statele Unite.

Putin a adoptat discursul american ȋn ceea ce privește terorismul, iar acțiunile sale ȋn

acest sens aveau sǎ surprindǎ ȋntreaga lume. ,, Ȋntreaga comunitate internaționalǎ ar trebui sǎ se

uneascǎ ȋn lupta ȋmpotriva terorismului, aceasta este o problemǎ extremǎ pentru umanitate” ,

spunea Putin.

III.7.6. Schimbǎri instituționalePrima schimbare instituționalǎ de amploare a fost stabilirea unui mecanism de

consultare, ,, prin consens” ȋntre NATO și Rusia, la 28 mai, la summitul dintre cele douǎ

pǎrți.136,137

Statele NATO și Rusia erau ,, parteneri egali ȋn sfere de interes comun, cum ar fi

securitatea”. NRC a ȋnlocuit astfel Consiliul Permanent, creat ȋn 1997.138

Cele doua pǎrți au ȋnceput sǎ realizeze exerciții militare comune, avȃnd ca obiect

combaterea terorismului, cea mai cunoscutǎ dintre acestea fiind operațiunea Endeavour, ce se

desfǎșoarǎ anual ȋn Marea Mediteranǎ.

NATO și Rusia au continuat sǎ colaboreze ȋn lupta antiteroristǎ, ȋnsǎ aceastǎ relație nu

s-a extins asupra altor domenii .Statele NATO( ȋn special Statele Unite ale Americii) se aflǎ ȋn

competiție cu Rusia pentru resursele naturale din Caucaz și pentru influența ȋn spațiul

postsovietic, care afectau influența Rusiei ca lider zoanal.

Pe de alta parte, Moscova urmǎrește sǎ scadǎ influența Statelor Unite ȋn NATO și

influența NATO ȋn Europa.

134 http://www.jamestown.org/single/?no_cache=1&tx_ttnews%5Btt_news135 http://www.cotidianul.ro/cum_s_a_schimbat_lumea_dupa_9_11-15394.html136 http://www.nato.int/issues/nrc/cooperation.html137 Summit-ul NATO – Rusia de la Roma, 28 mai 2002;138 http://www.nato.int/docu/comm/2008/0804-bucharest/080403-nrc-factsheet-e

Terorismul a unificat cele douǎ pǎrți la nivel de discurs, ȋnsǎ la nivel geopolitic rǎmȃn

pricipalii competitori.

III.7.7. Schimbarile majore produse in sistemul de securitate al Statelor Unite dupa 11septembrie 2001

Au un Departament al Securitǎții Interne, care nu existau ȋnainte, au pus ȋn aplicare ,,

The Patriot Act ” care face multmai dificilǎ efectuarea tranzacțiilor ba ncare ȋntre teroriști și au o

nouǎ arhitecturǎ a structurilor de informații, care permite agențiilor de informații ale Statelor

Unite sǎ facǎ schimb de date și sǎ contopeascǎ informații din diferite sectoare. Acestea sunt trei

semne pozitive.139

ΙII.8. Frontul mediatic – Studiu de caz: 11 septembrie 2001

Nimeni nu știe destul astǎzi. Toți vrem sǎ fim informați. Cu privire la ce ? Nu știm. Dar

am voi sǎ știm, sǎ aflǎm, ȋntr-o lume ȋn care fiecare clipa avem impresia cǎ se ȋntȃmplǎ ceva, fǎrǎ

ca noi sǎ fim la curent . Existǎ ȋn vremuri de mare destindere, cum sunt cele de azi, o supremǎ

valoare, din care omul ȋși face hrana zilnicǎ: informația.140

De cȃteva decenii, suntem, fie cǎ vrem sau nu, actori și martori a unei puteri

crescȃndem, a comunicǎrii. Ce au ȋn comun audierea unei emisiuni de divertisment la radio și

compunerea unui poem? Conversația ȋntre prieteni și discursul unui om politic la TV?

Nimic, ȋn afarǎ de faptul cǎ, de fiecare datǎ este vorba despre un act de comunicare ce

conține și o parte de informație.

III.8.1. Introducere ȋn mass – media

Comunicarea se poate exercita la mai multe niveluri, sau cel puțin, poate rǎspunde mai

multor situații. Se fac ȋn general trei distincții:

comunicarea verbalǎ / non- verbalǎ;

139 http://www.cotidianul.ro/cum_s_a_schimbat_lumea_dupa_9_11-15394.html140 Mircea Pospai , Gheorghe Verman ,, Radioul public regional”, Ed. Universitǎții ,,Lucian Blaga”, Sibiu, 2002, p.11;

comunicarea intrapersonalǎ / interpesonalǎ;

comunicarea de grup / comunicarea de masǎ sau mediatizatǎ.

Comunicarea așa zis ,, de masǎ”, este un proces prin care profesioniștii comunicǎrii

folosesc un suport tehnic pentru a difuza mesaje, ȋntr-o manierǎ amplǎ, rapidǎ și continuǎ, cu

scopul de a atinge o audiențǎ largǎ. Comunicarea de masǎ este o formǎ de comunicare

mediatizatǎ.

Dar ce reprezintǎ mass- media:

Mass- media141, reprezintǎ acele mijloace, care sunt ȋn general definite ca suporturi

tehnice ce servesc la transmiterea mesajelor cǎtre un ansamblu de indivizi separați. Ȋntr-o

anumitǎ mǎsurǎ, este vorba de mașini introduse ȋn procesul de comunicare pentru a reproduce

scrisul( tipografia) sau pentru a prelungi simțul vǎzului și auzului ( televiziunea, radioul, filmul,

etc...).Grosso – modo, mass-media pot fi repartizate ȋn trei categorii:

mijloace tipǎrite ( cǎrți, reviste , ziare, afișe);

mijloace bazate pe film( fotografia șȋ cinematografia);

mijloace electronice ( radio, televiziune, telefon, videocasetofon, fax,

calculator...).142

Media este unul dintre actorii spațiului public care participǎ la contrucția simbolicǎ, și ȋn

același timp, concurențialǎ a problemelor publice.

Media concureazǎ astfel ( alǎturi de actorii politici, opinia publicǎ, liderii de opinie,

etc...)la producerea unei anumite ,,versiuni ”a interesului general, delimitȃnd totodatǎ un cadru

de dezbatere.

Faptul cǎ la un moment dat media cultivǎ o anumitǎ orientare tematicǎ genereazǎ un

efect de valorizare a unei informații și deci, a unei surse de cunoaștere pentru cetǎțean.

Acest efect indicǎ mai ȋntȃi existența unui proiect mediatic realizat prin diverse

mecanisme discursive, de la cele clasice, folosite ȋn mod curent ȋn practica jurnalisticǎ( de

exemplu, ierarhizarea informației sub forma unor rubrici, ti tluri, etc..) la cele importante din alte

141 Mass- media – lat. ,,Medium”, plural ,,media” , adicǎ ,,mijloace”.142 Claude- Jean Bertrand ,, O introducere ȋn presa scrisǎ și vorbitǎ”, Ed. Polirom, Buc. 2001. pp. 18 –

sfere de acțiune ( de exemplu, transferarea unor elemente importante din discursul didactic,

științific, literar.143

Media ȋncearcǎ sǎ valorizeze un anumit tip de informație( ȋn primul rȃnd prin inițierea

unor subiecte) și sǎ defineascǎ anumite cadre de generalitate, de naturǎ de a semnala ,,

problemele care ne privesc ”.

Ȋn acest fel , media nu doar informeazǎ, ci și instituie cunoașterea publicǎ, nu doar

reconstituie evenimentu, ci legitimeazǎ o problemǎ publicǎ.144,145

III.8.2. Particularitǎți teoretice mass –media aplicabile pe conceptul de terorism

Terorismul , așa cum am mai precizat, ca fenomen constituie prin caracteristicile sale un

obiect de prezentare foarte interesant și productiv.

Vehiculȃnd amenințarea, teroarea, necunoscutul acest fenomen produce puternice

viduri cognitive care trezesc nevoia stringentǎ de obiectivare și ancorare, pentru reducerea

insecuritǎții resimțite.

Ȋn consecințǎ, o crizǎ de facturǎ teroristǎ ( precum cea din Statele Unite din septembrie

2001) va determina, prin aceste mecanisme, o absorție aproape necondiționatǎ și freneticǎ de

informație din toate sursele disponibile.

Ȋn spețǎ, singurele surse care oferǎ un volum satisfǎcǎtor de informații, inclusiv a unor

elemente de obiectivare suntr imaginile, mǎrturiile unor martori, victime, sunt mass – media.

Ȋm materie de terorism, presa este cea care creeazǎ realitatea . Din perspectiva media,

terorismul este o problemǎ foarte greu de tratat , costisitoare și de mai multe ori periculoasǎ, din

diferite motive.

Totuși este un subiect foarte profitabil. Ȋn consecințǎ, conform principiului ,, any news

is good news”, media au tendințe de a prelua orice informații le parvin, fie ele oficiale, zvonuri,

mǎrturii ale unor persoane implicate, afectate, rezultatul fiind departe de o reflectare completǎ a

143 Beciu Camelia ,, Europa ca format mediatic. Construcția problemelor publice ȋn discursul presei dinRomȃnia”, Ed.Academiei Romȃne, Buc. 2004, pp. 29 – 30;

144 o strategie comunicaționalǎ, un mod de a construi realitatea și eventual de a ȋmpǎți cu alții aceleașiprincipii referitoare la diviziunea lumii sociale

145 Beciu Camelia, op.cit. pp. 29 – 30;

fenomenului ȋn sensul oferirii de informații adecvate vizavi contextul ȋn care s-au produs faptele

și de caracteristicile, nivelul de cunoaștere și interesele propiului public.146

Experții mobilizați de coloșii de presǎ construiesc realitatea terorismului interpretȃndu-l

și cȃștigȃndu-și pȃinea din asta(...), ȋnsǎ aceastǎ remarcǎ despre construirea realitǎții teroriste ar

putea sǎ se aplice și statelor care denunțǎ ca teroriste, diverse mișcǎri și le t rateazǎ pe altele ca pe

niște mișcǎri de eliberare.147

Ca o primǎ concluzie, reprezentǎrile cu privire la fenomenul terorist decurg ȋn mod

fundamental direprezentǎrile mediatice . Ȋn consecințǎ, atȃt ancorarea cȃt și obiectivarea se fac

prin rapoarte la scheme cognitive și categorii preluate. Prototipurile rezultate din obiectivare nu

sunt elaborate intern de fiecare individ pe baza experienței proprii .

Din punct de vedere al funcțiilor reprezentǎrilor sociale, ȋn cazul terorismului ca obiect

de reprezentare, funcția identitarǎ este prioritarǎ prin crearea unui sentiment de solidaritate și

identitate de poziții vizavi de acțiunile teroriste și efectele lor. Ȋn strȃnsa legǎturǎ cu acestea,

funcția de susținere și justificare a pozițiilor și comportamentelor ul terioare de asemenea o mare

importanțǎ ȋn cazul reprezentǎrii fenomenului terorist și mai ales a teroriștilor care devin foarte

ușor forțe obscure ale rǎului, manifestǎri ale diabolicului, pe de-o parte și exponenți ai spiritului

liber, luptǎtori pentru libertate și democrație, arhangheli ai ȋnaltelor valori umane, pe de altǎ

parte .

Ca obiect de reprezentare, terorismul ete subiectul unui paradox din punct de vedere al

comunicǎrii ca mecanism fundamental prin care se elaboreazǎ și evolueazǎ sistemul

reprezentațional la nivel individual și social: ,, cei care nu vorbesc nu știu, iar cei care știu nu

vorbesc”.

Mijloacele de comunicare ȋn masǎ oferǎ terorismului ,, oxigenul publicitǎții”, fǎrǎ de

care acesta nu poate exista, din rațiuni comerciale dar și ȋn virtutea libertǎții de exprimare și a

dreptului de acces la informație.148

146 Wieviorka Michel, Wolton Dominique ,, Terrorisme á la une.Media, terrorisme et democratie”, Ed.

Gallimard, Paris, 1987 p.96;147 Marret Jean – Luc ,, Tehnicile terorismului”, Ed. Corint, Buc. 2002, p.94

148 Marret Jean – Luc, op.cit. p.30;

III.8.3. Atentatele din 11 septembrie 2001, subiect principal al frontului mediatic mondial

Atentatele din 11 septembrie 2001 au reprezentat o premiera absolutǎ chiar și pentru

lumea teroriștilor: acestea au putut fi urmǎrite, ȋn timp real, pe micile ecrane din toatǎ lumea.

Media a depǎșit toate barierele de timp, distanțǎ, granițe naționale, aducȃnd acele

imagini cutremurǎtoare ȋn casele publicului din ȋntreaga lume.

Posturile de televiziune CNN, BBC, etc.. au transmis evenimentele ȋn direct pe tot

parcursul desfǎșurǎrii acestora. Ziua de 11 septembrie și perioada urmǎtoare a fost denumitǎ era

transmisiunilor CNN.

Impactul lor a fost amplificat de trǎirile oamenilor obișnuiți, care au asistat ȋnmǎrmuriți

la cǎderea Turnurilor Gemene și la moartea atȃtor nevinovați cȃt și de valul imens de

solidaritate ce a urmat.

Presa scrisǎ, internǎ și internaționalǎ a arǎtat ȋntregii lumi momentele pline de teroare de

la fața locului, momentele acelui așa numit ,, cernobȃl” al Statelor Unite.149

Articolele de ziar despre atacurile din 11 septembrie 2001, relatau și ȋncǎ relateaza o

poveste șoc, durere, furie și determinare. Martorii evenimentului și nu numai, nu vor uita

niciodatǎ imaginile din paginile ziarelor, ceea ce demostreazǎ faptul cǎ istoria nu va uita

evenimentele tragice din acea cumplitǎ zi.

Cel mai mare ziar online NewspaperARCHIVE.com , oferǎ o arhivǎ liberǎ cu istoria

atentatelor din 11 septembrie 2001, prezentȃnd mii de articole de ziar orinale.150

Aceastǎ arhivǎ cupride povestiri despre construcția celor douǎ turnuri Worl Trade

Center, precum și distrugerea acestora.

III.8.4. Informații generale despre principalele ziare din occidentThe Times: este cel mai vechi ziar din Marea Britanie, ȋnființat ȋn anul 1785 sub numele

de The Daily Universal Register. Ziarul este tipǎrit zilnic( exclusiv duminica ) ȋncepȃnd cu anul

1788 și este completat de The Sundey Times, care este tipǎrit doar duminica.151

149 http://www.jurnalul.ro/stire-externe/cernobilul-americii-527127.html150 http://www.september11archive.com/151 http://www.britishpapers.co.uk/quality/the-times/

The Times este deținut de compania News Corporation. Ȋn luna mai 2008, tirajul

ziarului era de 626.401 exemplare pe zi.152

The Guardian: este un ziar din Marea Britanie ȋnființat ȋn anul 1821 cu numele de The

Manchester Guardian. Din anul 1959 numele i-a fost schimbat in The Guardian.153

Ziarul este deținut de compania Guardian Media Group, și are un tiraj de 351.031

exemplare pe zi( martie – aprilie 2008).154

The Sun: este un ziar tabloid din Marea Britanie ȋnființat ȋn anul 1964. The Sun are un

tiraj de aproximativ 3.131.919 exemplare zilnic. Ziarul este deținut de compania News

Corporation, prin subsidiara din Marea Britanie, News International.

The New York Times: este un cotidian american ce apare ȋn New York și este distribuit

internațional.

Este deținut de compania , The New York Times Company, care are ȋn portofoliu alte

15 publicații, printre care și International Herald și The Boston Globe.

The New York Times a fot ȋnființat ȋn anul 1851 și este numit The Gray Lady datoritǎ

stilului sǎu conservativ și imparțial.

Ziarul a obținut premiul Pulitzer pȃnǎ ȋn anul 2008 și a avut un tiraj de aproximativ i

milion de exemplare ȋn anul 2007.155,156

La opt ani dupǎ atentatele de la 11 septembrie 2001, presa din Statele Unite ale Americii

și nu numai, remarcǎ ȋncǎ oboseala și nervozitatea americanilor care, ȋn pofida efortului fǎcut de

Casa Albǎ ȋmpotriva terorismului, nu cred cǎ au parte de mai multa securitate.

Dimpotrivǎ, lumea ȋn care trǎiesc le pare mai nesigurǎ, iar administrația Bush principala

responsabilǎ pentru acest lucru.157

Ȋntr-un articol din Washington Post americanii se ȋntreabǎ: ,, Avem parte de mai multǎ

siguranțǎ?” , deoarece aceștia considerǎ cǎ amenințarea teroristǎ asupra Statelor Unite este mai

mare ca oricȃnd. 158

152 http://www.nytimes.com/2006/05/27/business/media/27paper.html153 http://news.bbc.co.uk/2/hi/uk_news/magazine/3654446.stm154 http://www.britishpapers.co.uk/quality/guardian/155 http://www.guardian.co.uk/world/2007/nov/26/usa.architecture156 http://www.nytco.com/pdf/annual_2007/2007NYTannual.pdf157 http://www.realitatea.net/americanii-simt-ca-traiesc-intr-o-lume-mai-nesigura_87227.html158 http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/articles/A40571-2004Mar31.html

Primarul New Yorkului a ȋncercat sǎ ȋși ajute concetǎțenii sǎ depǎșeascǎ durerea și

șocul provocate de atentate si sǎ meargǎ ȋnainte, scrie un articol din New York Times.159

Christian Science Monitor scrie ȋntr-un articol urmǎtoarele: ,, Nu trecerea timpului, ci

efortul comun pentru a pune capǎt vulnerabilitǎții Statelor Unite ȋn fața militanților islamiști ȋi

vor ajuta pe americani sǎ- și vindece rǎnile sufletești pe care le poartǎ dupǎ 11 septembrie 2001.”

Ȋn ziarul, The Sun un articol ȋl cita pe unul dintre supraviețuitorii atacului de la Worl

Trade Center : ,, ... de fiecare datǎ, 11 septembrie va fi o zi de reflecție...”160

Ȋnsǎ cotidianul german Bild a publicat un articol ȋn care ȋncearcǎ sǎ scoatǎ ȋn evidențǎ

pe vinovații autori ai atentatelor din Statele Unite . Ȋn paginile cotidianului se afirma: ,, Nu existǎ

rǎspunsuri ușoare, dar cei 1,4 milioane de musulmani datoreazǎ lumii un rǎspuns”.161

Mai mulți tineri europeni care au renegat religia islamicǎ au lansat o campanie, cu

ocazia comemorǎrii atentatelor de la 11 septembrie 2001, și -au ȋndemnat confrații sǎ renunțe la

aceastǎ credințǎ, consideratǎ responsabilǎ de intoleranța care a fǎcut posibilǎ tragedia din Statele

Unite, scrie cotidianul britanic The Times.

III.8.5. Televiziuni internaționale care au transmis evenimentele din 11 septembrie 2001 ȋndirect

CNN – Cable News Network este o mare rețea de televiziune prin cablu axatǎ pe știri și

informații din toatǎ lumea. A fost fondatǎ ȋn 1980 de cǎtre Ted Turner.

Este una din cele mai mari și mai vechi rețele de știri care transmite ȋn toatǎ lumea prin

cablu sau prin satelit . CNN este prima televiziune care a ȋntrerupt programul obișnuit pentru a

transmite imagini ȋn direct de la evenimentul prǎbușirii gemenilor World Trade Center.162

BBC - British Broadcasting Corporation, a fost prima organizație de radiofuziune din

lume, ȋnființatǎ la 18 octombrie 1922 ca British Broadcasting Company Ltd. Inițial compania a

fost fondatǎ de un grup de șase companii de telecomunicații. Prima transmisie a fost la 14

noiembrie a aceluiași an, de la o stație 2LO, situat la Marconi House, Londra.163

159 http://www.nytimes.com/160 http://www.thesun.co.uk/sol/homepage/161 http://www.realitatea.net/americanii-simt-ca-traiesc-intr-o-lume-mai-162 http://www.cnn.com/COMMUNITY/transcripts/2000/5/8/bierbauer/163 http://www.bbc.co.uk/info/

Al–Jareera ȋnseamnǎ ,,Insula”164 și este o televiziune cu sediul ȋn Doha, Qatar. Inițial,

s-a lansat ca un post de televiziune arab de știri și actualitǎți, apoi s-a extins ȋntr-o rețea cu mai

multe piețe de desfacere, inclusiv pe internet, cu un site tradus ȋn mai multe limbi de circulație

internaționalǎ, accesibil din toate regiunile lumii.

Postul de televiziune, dar și site-ul Al- Jazeera au atras atenția la nivel mondial odatǎ cu

atentatele de la 11 septembrie 2001, cȃnd au fost difuzate atȃt pe postul de televiziune cȃt și pe

site ȋnregistrǎri video ale lui Osama Bin Laden, dar și al altor lideri Al - Qaeda.

Ca un cadou pentru Statele Unite, cu cȃteva ore ȋnainte de comemorarea evenimentelor

din 11 septembrie, televiziunea Al – Jazeera a difuzat o ȋnregistrare video ȋn care Osama Bin

Laden revendica, ȋn mod explicit, atentatele teroriste.165

Postul de televiziune a fost lansat ȋn 1996 cu un buget de 150 de milioane de dolari,

sponsorizat de un emir din Qatar.

Canalul de transmisie a ȋnceput la sfȃrșitul anului 1996, dupǎ ce mai mulți membri BBC

s-au alǎturat postului de televiziune Al- Jazeera.

Ȋn ultimii ani, atȃt canalul arab de televiziune , care emite prin satelit din Qatar, cȃt și

sit-ul oficial ȋn limba arabǎ și englezǎau fost o apariție constantǎ ȋn programele de știri din

ȋntreaga lume, datoritǎ acoperirii pe care a realizat-o campaniei militare aliate ȋn Irak, dar și a

faptului cǎ a fost ,, destinatarul favorit ”al mesajelor video transmise de teroriști c elebri, lideri ai

rețelei Al-Qaeda focalizȃndu- și și transmițȃndu-și prin Al- Jazeera atacurile verbale la adresa

Statelor Unite și nu numai.

Deşi a suportat numeroase dificultăţi şi interdicţii, fie pentru că numeroşi reporteri au

fost expulzaţi sau reţinuţi, fie pentru că a fost boicotată nemaiprimind reclame, Al - Jazeera este

percepută ca fiind o entitate relativ independentă in regiune şi a caştigat rapid credibilitate

dincolo de graniţele sale.

Compania pretinde că “acoperă astăzi toate punctele de vedere cu obiectivitate,

integritate şi echilibru”.

După evenimentele din 11 septembrie, ochii intregii lumi s-au ȋntors spre Al Jazeera,

atunci cȃnd a reușit să obţină un material video pe care nimeni altcineva nu l -a mai putut scoate.

Cu Osama bin Laden!

164 insula- singura rețea independentǎ de știri din Orientul Mijlociu;165 http://arhiva.curentul.ro:81/2002/curentul.php?numar=20020911&

A continuat să transmită din Afganistan chiar şi după ȋnchiderea graniţelor şi ȋn timpul

războiului declanşat pentru ȋnlăturarea regimului taliban.

Transmisiile canalului au fost deseori catalogate de Vest ca fiind inflamatorii sau

senzaţionale, dar audienţa ȋn lumea arabă a crescut cu milioane de telespectatori. Pȃnǎ ȋn

mometul ȋnceperii conflictului din Irak, ȋn martie 2003, Al Jazeera ajunsese deja probabil cel mai

identificabil brand arab din lume.

Astăzi, audienţa Al Jazeera este estimată la peste 45 de milioane de oameni. Şi acest

numǎr creşte zilnic, dar dintr-un motiv diferit față de cel iniţial.

Ȋn timp ce pentru Al Jazeera alte posturi arabe nu reprezintă “concurenţă”,

principalii“adversari” pe piaţa media au ajuns giganţii BBC si CNN.

Ȋn ceea ce priveşte postul de televiziune, (care este ȋn strȃnsă legatură cu site-ul Al

Jazeera), acesta s-a afirmat ȋn mod spectaculos ȋn timpul războiului din Afganistan, declanşat ȋn

toamna anului 2001, după atacurile teroriste din data de 11 septembrie asupra turnurilor gemene

din New York.

Din păcate, varianta on-line Al-Jazeera ȋn limba engleză a apărut ȋn anul 2003, dar

replicile au fost numeroase.

“Postul din Quatar a transmis, ȋn timpul războiului din Afganistan , mai multe mesaje

ale lui Osama Bin Laden, principalul suspect ȋn atentatele din Statele Unite ale Americii. De

asemenea, Al Jazeera a fost acuzată de autorităţile americane că declaraţiile lui Bin Laden conţin

şi mesaje codificate pentru reţeaua Al Quaeda.”

Potrivit unui document "ultrasecret" al guvernului Tony Blair, citat de cotidianul

britanic Daily Mirror, ȋn ediţia electronică, preşedintele George Bush dorea să atace sediul

postului de televiziune, acuzat că sprijinea insurgenţa irakiană, ȋnsă primul-ministru Tony Blair

se temea că o astfel de acţiune ȋn Doha, capitala statului Qatar, un aliat -cheie ȋn razboiul din

Golf, ar putea declanşa represalii violente.

Este vorba despre o transcriere de cinci pagini a unei conversatii ȋntre Bush şi Blair, ȋn

cursul căreia cei doi au discutat despre o posibilă acţiune militară asupra postului qatariot de

televiziune.

Stenograma este datată 16 aprilie 2004, cȃnd Tony Blair a efectuat o vizită la

Washington. Potrivit unui responsabil guvernamental britanic, care a dorit să ȋşi pǎstreze

anonimatul, ameninţarea lui George Bush nu avea un fundament serios ȋnsă alte surse ale

cotidianului consideră că discuţia era foarte serioasă.

Controversele legate atȃt de postul de televiziune Al Jazeera cȃt şi de site au continuat

ȋn timpul operaţiunii “Irak Freedom” ȋn data de 23 martie 2003. Cunoscut şi sub denumirea de

“Al doilea război din Irak” ,acesta a fost un război ȋntre Irak şi o coaliţie de ţări condusă de

Statele Unite, care a rezultat cu detronarea lui Sadam Husein. Canalul de televiziune Al

Jazeera a difuzat imagini cu soldaţi americani ucişi sau luaţi prizonieri de forţele irakiene din

sudul ţării.166,167

. Ȋn dorinţa de a prezenta lucruri inedite, ȋn exculsivitate , Al Jazeera a reuşit să difuzeze

imaginile respective chiar inaintea televiziunii de stat irakiene.

“Canalul Al Jazeera a fost acuzat că , prin difuzarea imaginilor cu prizonierii americani,

a ȋncălcat articolul 13 al Convenţiei de la Geneva, privind tratamentul prizonierilor de război.

Convenţia prevedea faptul că prizonierii trebuie protejaţi de actele de violenţă sau

intimidare, de insulte şi de curiozitatea publicului.“168

III.9. Analiza de conținut

III.9.1. Definirea metodelor și a tehnicilorAnaliza de conținut este o metodă de cercetare care descrie obiectiv, sistematic,

cantitativ conținutul manifest al comunicării. Această definiție se referă doar la utilitatea metodei

în cercetarea mass-media, dar metoda este folosită și în studiul literaturii și în alte domenii. Cele

cinci caracteristici prezente în definiț ie (obiectiv, sistematic, cantitativ, descriptiv, manifest) sunt

necesare și suficiente, corectitudinea unor interpretări depinzând în mod direct de ele.

Aceste caracteristici fac, de asemenea, distincția între analiza de conținut științifică și

cea pe care o facem fiecare dintre noi atunci când citim un ziar și chiar atunci când ascultăm o

conversație între prieteni. Singletary elaborează acest aspect, scriind că fiecare cititor caută într-

un text generalități, regularități sau tipare, fiecare dintre noi “citim printre rânduri”.

166 http://www.foxnews.com/story/0,2933,34440,00.html167 http://www.al-bab.com/media/aljazeera.htm168 http://www.un-documents.net/gc-2.htm

Analiza de conținut ca metodă științifică apare în momentul în care ne punem întrebă ri

despre sursa care a creat mesajul. Cea mai importantă dintre ele este în viziunea lui Danielson:

“Ce ne spune acest mesaj despre inteligența și aptitudinile sursei, despre personalitatea, motivele,

valorile și scopurile lui, despre atitudinile, situația socială, grupurile de care aparține sau de care

și-ar dori să aparțină și despre influențele acestora?” Având această întrebare în minte ne lovim

de un obstacol evident, mesajele sunt de cele mai multe ori mult mai ușor de studiat decât

oamenii care le-au produs și atunci trebuie să apelăm la analiza de conținut.

Am ales pentru analiză trei articole din ziarele din România publicate la un an, la cinci ani și laopt ani după atentatul din New York și două articole din presa străină, unul publicat a doua zidupă atentat și al doilea la doi ani și jumătate după atentat. De asemenea am introdus în studiulnostru și unul dintre mesajele trimise de Osama bin Laden americanilor și fațetele principalelorziare din lume a doua zi după atentat.

III.9.2. PresupozițiiModul în care un mesaj, fie el un articol din presa scrisă, fie un reportaj de televiziune

este înțeles de un receptor oarecare este înțeles de acesta doar ca efect a ceea ce există deja în

mintea lui. Cu alte cuvinte, în situația particulară a evenimentelor din 11 septembrie 2001,

fiecare receptor a văzut în alt fel ceea ce s-a întâmplat, dar foarte puțini dintre posibilii receptori

au fost participanți activi sau martori direcți ai evenimentelor.

Dacă mergem mai departe, interpretările asupra a ceea ce s-a întâmplat sunt primite de la mass-media străine, de la mass-media din România sau proprii, cu precizarea foarte importantă căacestea din urmă depind numai de cele străine și de informații străine. Dar aceasta nu este în modobligatoriu o problemă. În fond această situație se întâlnește aproape fără excepție în fiecare zi.De extrem de puține ori suntem implicați direct într-un eveniment.

III.9.3. Ipoteze

La o lectură atentă a celor patru cotidiane aflate în discuție în perioada 12-18 septembrie

se pot desprinde câteva tendințe. Cele care ni s-au părut cele mai importante, atât jurnalistic, cât

și ca pertinență cu metoda analizei de conținut sunt:

a) Terorismul tinde să fie perceput ca o problemă majoră a lumii contemporane.

b) Evenimentele din 11 septembrie 2001 au fost prezentate negativ. (Articolele tind

să ia partea Statelor Unite și, în general, partea victimelor unor atentate teroriste)

c) Evenimentele din 11 septembrie 2001 au fost o ciocnire între civilizații.

d) Există tendința perceperii slăbiciunii S.U.A. în fața terorismului internațional, în

special islamic. (Statele Unite au fost prinse pe picior greșit)

Motivele care au stat la baza alegerii lor se referă în primul rând la standardele activitățiijurnalistice. Astfel, ipoteza b este din punt de vedere strict jurnalistic legitimă. Chiar dacăterorismul este într-adevăr o problemă majoră a lumii contemporane, măcar prin numărulvictimelor nevinovate, una dintre cele mai importante cerințe ale unei prese corecte esteobiectivitatea. Aceasta înseamnă pe de o parte păstrarea distanței față de eveniment, iar pe de altăparte acordarea dreptului la cuvânt pentru toate părțile dintr-un conflict.

III.9.4. MetodăUnități de înregistrare: TEMELE (aserțiuni despre un anumit subiect)

Temele căutate:

a) Terorismul

b) Evenimentele din 11 septembrie - atitudine

c) Calificarea evenimentelor din S.U.A.

d) Capacitatea S.U.A. de a răspunde terorismului.

Unitatea de numărare: Fraza (lungimea textului în care sunt recunoscute temele)

Unitatea de context: Articolul (segmentul, partea textului care permite determinarea

orientării, observarea atitudinilor favorabile/defavorabile/neutre în legătură cu temele)

Grila de categorii aferentă ipotezei a:

- Prezența temei terorismului:

- acord cu tema (perceperea terorismului ca pe o problemă majoră a lumii

contemporane); favorabil confirmării ipotezei

- dezacord cu tema (perceperea terorismului ca pe o problemă lipsită de

importanță majoră); defavorabil confirmării ipotezei;

- Absența temei terorismului

Grila de categorii aferentă ipotezei b:

- Prezența temei atitudinii:

- acord cu tema (perceperea unei atitudini mai curând favorabile S.U.A. și, în

general, vicitmelor); favorabil confirmării ipotezei

- dezacord cu tema (perceperea unei atitudini mai curând favorabile

terorismului și, în general, teroriștilor); defavorabil confirmării ipotezei

- Absența temei atitudinii

Grila de categorii aferentă ipotezei c:

- Prezența temei raporturilor dintre civilizații:

- perceperea civilizațiilor aflate în raporturi de opoziț ie:

Occident vs. Orient

Creștinism vs. Islamism

Libertate vs. Fundamentalism

Pace vs. Terorism

Democrație vs. Dictatură

Dezvoltare vs. Subdezvoltare

Lume bogată vs. Lume săracă

aspecte favorabile confirmării ipotezei

- lipsa perceperii unor raporturi de opoziție între civilizații; defavorabil

confirmării ipotezei

- absența temei raporturilor dintre civilizații

Grila de categorii aferentă ipotezei d:

- Prezența temei capacității S.U.A. de a răspunde terorismului:

- acord cu tema (perceperea mai curând a slăbiciunii S.U.A. în fața

terorismului); favorabil confirmării ipotezei

- dezacord cu tema (perceperea mai curând a capacității S.U.A. de a

răspunde adecvat terorismului); defavorabil confirmării ipotezei

- absența temei capacității S.U.A . de a răspunde terorismului

III.9.5. Analiza de conținutPrimul articol, publicat în ”Cotidianul„, prezintă lumea la 5 ani de la evenimente. Tema

terorismului este pregnantă, articolul prezentând starea de fapt după cinci ani ca fiind una

sumbră, plină de incertituduni. S.U.A. este percepută mai de grabă ca fiind incapabilă să facă față

provocărilor ridicate de terorismul global. Conflictul este văzut ca o conflagrție mondială, deși

nu este se vorbește de un raport de opoziție între două civilizații în mod direct. Capacitatea

S.U.A. de a răspunde amenințărilor este prezentată ca fiind mai degrabă slabă.

Al doilea articol publicat în ”Jurnalul Național„ la 11 septembrie 2009, începe cu un ton

mai degrabă trist descriind incetinirea lucrărilor în zona ”Ground Zero„ pe fondul crizei

economice și frustrarea americanilor legat de această situație. Tonul articolului se schimbă,

descriind schimbarea abordării administrației de la Washington și succesul S.U.A. în combaterea

terorismului. Terorismul este perceput ca o problemă majoră a lumii dar care se află în declin.

S.U.A. și victimele atentatelor sunt puse într-o lumină favorabilă, terorismul fiind privit ca un

flagel. Lupta cu terorismul nu este văzută ca o ciocnire între civilizații și se descrie eforturile

făcute de americani pentru a fi văzută astfel și de restul lumii, în special în lumea arabă.

Percepția rămasă în urma citirii articolului este că americanii sunt capabili să răspundă

terorismului într-un mod eficient.

Articolul trei publicat la un an de la evenimentele din 2001 se concentrează pe efectele

economice provocate de acest atentat. Tema terorismului este prezentă în articol, conflictul este

văzut ca o ciocnire între două sisteme politice diferite și S.U.A. este văzută ca o forță capabilă sa

răspundă acestei amenițări.

Mesajul trimis de bin Laden americanilor este preluat din Coran, lupta contra

americanilor este privită ca o luptă contra necredincioșilor, ca o ciocnire între civilizații.

Articolul publicat în ”The Washington Post„ la 11 aprilie 2004, prezintă un sondaj ce

are ca temă percepția asupra siguranței americanilor după atentatele de la 11 septembrie. Tema

terorismului este prezentă, guvernul american este văzut ca fiind incapabil să protejeze cetățenii

împotriva unui atac terorist.

Ultimul articol aflat în atenție este publicat a doua zi după atacul terorist de la 11

septembrie. S.U.A. este văzută ca o forță capabilă să răspundă amenințărilor teroriste. Conflictul

este văzut ca o luptă între est și vest iar terorismul ca o amenințare globală.

Fațetele ziarelor din America prezintă imagini apocaliptice, cu mesaje alarmante de

genul: ”Blood for Blood„ (sânge pentru sânge, Daily News), ”Armagedon?„ (Al Dia), ”America

Savaged, Changed Forever„ (America sfâșiată, schimbată pentru totdeauna, The Detroit News).

Efectele şi influenţele mass-media se manifestă, aşa cum arată studiile întreprinse

până în prezent dublate de experienţa empirică a fiecăruia dintre noi, la nivel individual, la nivel

de grup sau colectivitate şi la nivelul întregii societăţi. De cele mai multe ori, un anume efect

micro-social se traduce la un nivel superior într-un mod cu totul diferit. Cu alte cuvinte, ceea ce

produce un efect pozitiv pentru un individ sau grup, poate produce un alt efect (pozitiv sau

negativ) asupra altui individ, grup, sau asupra restului societăţii. De asemenea, efectele media

privite ca “ansamblu de procese şi de consecinţe pe care le presupune receptarea mesajelor,

procese şi consecinţe care nu pot fi atribuite decât actului de comunicare” se pot manifesta cu

valenţe şi intensităţi diferite pe termen scurt, mediu şi lung.

După cum reiese din aceste consideraţii, nu putem vorbi de un efect al mediatizării unui

eveniment ci vorbim de efecte diverse, asupra unor entităţi sociale diverse, în perioade de timp

diverse. O categorie aparte de influenţe pe care mediatizarea unor evenimente le produce în sfera

socială sunt aşa-numitele “efecte perverse” care influenţează negativ procese, fenomene,

comportamente sociale şi care nu mai pot fi contracarate decât printr-o reacţie a posteriori.

Acestea apar incidental şi independent de voinţa vreunuia dintre actorii implicaţi în eveniment

sau în actul de comunicare, nu sunt dorite dar nici prevăzute, pot fi însă intuite sau determinate

probabilistic. Logica editorială şi ritmul alert al modalităţii în care realitatea se desfăşoară în

planul actualităţii mediatice nu permit alocarea unui timp suficient pentru cercetarea eventualelor

efecte perverse pe care le pot avea unele acte de comunicare şi, mai mult decât atât, nu există

timp suficient (nici la emiţător nici la receptor) pentru a remedia erorile identificate post factum.

Faptele care sunt pretabile a fi mediatizate trec printr-un întreg proces de prelucrare,

evaluare şi ierarhizare pe mai multe nivele, pornind de la sursa primară de informaţii, reporterul

de teren, redactorul specializat, tehnoredactorul, până la redactorul şef care are rolul fundamental

de a determina “realitatea” care va fi oglindită în paginile ziarului său ori în jurnalul de ştiri.

Construirea în sine a conţinutului constituie un proces complex în care intervin numeroase

variabile subiective implicate de natura umană a celor care fac dintr-un fapt un eveniment

mediatic şi apoi o ştire. În fiecare etapă informaţia brută suferă transformări de conţinut sau de

ierarhizare în funcţie de un anumit grad de evenimenţialitate atribuit de fiecare dintre operatorii

individuali faptelor conţinute în informaţie.

În societatea post-modernă, dominată de spiritul raţiunii instrumentale şi condusă de

logica eficienţei maxime, societate în care supravieţuirea instituţiilor media depinde în cea mai

mare parte de capacitatea lor de a produce audienţă, elementul esenţial de care jurnalistul ţine

seama în valorizarea unui eveniment este câmpul de aşteptări informaţionale ale publicului.

Determinarea acestui câmp prin mijloacele marketingului modern permite o identificare relativ

exactă a elementelor care trezesc cel mai mare grad de interes şi au cea mai profundă influenţă

asupra publicurilor specifice. În stabilirea acestor elemente s-a ajuns la concluzia că impactul

conţinuturilor media şi atracţia exercitată asupra publicului sunt direct proporţionale cu gradul în

care acestea satisfac anumite nevoi ale publicului. Din acest punct de vedere, suntem pe teritoriul

binecunoscutei “piramide a nevoilor” a lui A. Maslow şi a nuanţărilor ulterioare care i-au

aprofundat implicaţiile.

În logica descrisă mai sus, evenimentul valorizat de media este constituit din “fapte care

sunt de natură nu doar a interesa pur şi simplu cititorul, auditorul sau telespectatorul, ci de a

exercita o influenţă directă sau indirectă asupra vieţii personale şi colective, a-l angaja în fluxul

istoriei, a-l interesa cu adevărat dar în însăşi măsura acestei influenţe”. Decuparea evenimentului

din sfera realului şi transformarea lui într-un produs ce respectă regulile descrise mai sus

presupune ca acţiunea (prin spectaculos, şoc, violenţă etc.) actorii (prin proeminenţa

personalităţii), circumstanţele (prin inedit, neobişnuit) şi consecinţele (prin gravitate, implicaţii

psiho-afective) faptelor să fie remarcabile, demne de luat în seamă, deosebite, publicabile. Cu cât

fiecare dintre elementele enumerate răspunde acestei cerinţe cu atât gradul de evenimenţialitate

al faptelor şi, implicit valoarea lor de piaţă creşte într-un mediu concurenţial dur.

De multe ori, teroriştii se comportă asemeni unor specialişti în comunicare, iar o

componentă fundamentală a strategiei teroriste este strategia mediatică – acea latură a activităţii

teroriste a cărei raţiuni este orientarea deliberată către mediatizare. Aceasta presupune modalităţi

specifice de acţiune, ţinte specifice , arme specifice care constituie tot atâtea “mărci de

recunoaştere”. “Acolo se află miezul unui mesaj, al unei ideologii. Există şi un soi de marketing

al grupărilor teroriste”. Elaborându-şi adevărate “planuri media” sau de “marketing” pentru o

ţintire a unui anumit segment de public, organizaţia teroristă mizează pe două tipuri de efecte.

Unul este efectul de saturaţie obţinut prin atentate multiple concentrate pe o perioadă scurtă de

timp, în locuri publice alese la întâmplare. Rezultatul este o stare generalizată de panică şi

insecuritate rezultată din posibilitatea desfăşurării unui astfel de atac în orice loc la orice oră.

Exemplul cel mai elocvent este oferit de strategia organizaţiei Hamas în Teritoriile Autonome.

Cel dea-l doilea efect urmărit este cel de ţintire a unor simboluri ale entităţii vizate sau a unor

personalităţi cunoscute. Rezultatul în acest caz este scăderea moralului general dar mai ales a

încrederii în capacitatea sistemului atacat de a ţine sub control ameninţarea teroristă. Cea mai

elocventă, sub acest aspect, este strategia Al-Qaida din ultimul deceniu.

Există o serie de riscuri privind manipularea presei de către terorişti prin concursul

condiţionărilor interne şi externe instituţiilor de comunicare în masă. Un prim risc ce derivă din

misiunea primordială a jurnalistului – informarea – este dat de posibilitatea ca media să

inventeze explicaţii pentru actele teroriste sau să le preia din surse implicate politic, fără a avea

răgazul şi informaţiile necesare pentru formarea unei idei adecvate despre ceea ce se întâmplă.

Mai mult decât atât, motivaţiile jurnaliştilor specializaţi în domeniu îi plasează din start pe

aceştia în sfera subiectivităţii. Pentru a se apropia de mediul terorist, un jurnalist trebuie să

manifeste o anumită fascinaţie şi empatie pentru modul de gândire şi de acţiune specific acestui

mediu. Teroriştii se pot folosi de această curiozitate ca de o armă de seducţie. Riscul basculării

de la o relatare neutră la o implicare în sensul interpretărilor şi justificărilor creşte proporţional

cu apropierea jurnalistului de mediul care-l fascinează. Teroriştii au în fapt interesul de a bloca

procesele de comunicare, deci nu vor da informaţii unui jurnalist decât dacă acesta oferă

publicului ceea ce ei doresc să spună. Orice altă poziţie adoptată de jurnalist atrage după sine

irosirea unei munci grele şi costisitoare cum este ancheta jurnalistică. Profesioniştii

evenimentului sunt puşi, prin urmare, în faţa unei alegeri: fie relatează fenomenul din afară

depinzând de versiunile oficiale, neclare şi incomplete, fie demarează o anchetă în miezul

problemei care, dincolo de riscurile evidente, îi pune într-o anume dependenţă de mesajul

manipulator al teroriştilor.

Într-o societate deschisă este imposibil de garantat că strategiile şi acţiunile antiteroriste

nu vor fi blocate sau întrerupte de unele practici jurnalistice mai mult sau mai puţin responsabile.

Întrucât teroarea este îndreptată spre media şi nu spre victime, succesul ei este definit în termenide acoperire mediatică. Şi nu există în Vest o alternativă în care să nu existe acoperire mediaticăpentru că se acţionează într-o societate liberă.

III.10. Concluzii

11 septembrie 2001 simbolizeazǎ apariția unui nou conflict ȋntre Vest și Est( Islam) și

face America bastion pentru apǎrarea lumii civilizate ȋmpotriva lumii haotice.

Momentul 11 septembrie 2001 a deschis o nouǎ erǎ ȋn ceea ce se numește rǎzboiul

modern, luptele desfǎșurȃndu-se pe cele mai neașteptate fronturi, America preferȃnd atacul ȋn

țǎri ȋndepǎrtate ȋmpreunǎ cu o sporire a vigilenței pe plan intern.

Din acest punt de vedere , Statele Unite se confruntǎ cu o situație delicatǎ, datoritǎ

echilibrului pe care trebuie sǎ-l pǎstreze ȋntre libertatea atȃt de prețuitǎ și mǎsurile de securitate

pe care forțele speciale sunt nevoite sa le adopte.

Cataclismul din acea zi fatidicǎ nu mai lasǎ loc comentariilor. Omenirea are nevoie de o

adevǎratǎ nouǎ ordine, ȋn numele libertǎții absolute ale individului ȋn raport cu societatea.169

Ȋn ceea ce privește teorismul, putem spune cǎ acesta se prezintǎ caun fenomen complex,

cu manifestǎri extrem de violentem desfǎșurate de cele mai multe ori prin surprindere, ȋmpotriva

unor ținte precise, care ȋn general nu se pot apǎra.

Se spune cǎ terirismul este arma saracului. Aceasta aserțiune este ȋnsǎ adevǎratǎ numai

ȋn parte, deoarece terorismul este arma estremistului, a celui care dorește sǎ ucidǎ, sǎ

ȋnspǎimȃnte, sǎ domine prin teroare.

Din vremea navalirilor barbare și pȃnǎ astǎzi, au exiatat, existǎ și vor exista oameni care

cred ȋn terorism, care practica terorismul și, ȋn numele unor principii pe care ei le slujesc, vor

cǎuta sǎ impunǎ și altora un astfel de comportament.

Terorismul nu va putea fi eradicat. Sub o formǎ sau alta, el va exista mereu. Omenirea

poate sǎ- l punǎ ȋnsǎ sub supraveghere, sǎ- i limiteze efectele, sa se protejeze ȋmpotriva lui.

Prima măsură de protecţie antiteroristă este cunoaşterea profundă a acestui fenomen,

depistarea cauzelor care-l generează şi acţiunea asupra lor.

Cunoaşterea este însă foarte dificilă, iar acţiunile asupra cauzelor presupun, de fapt,

armonizarea lumii, rezolvarea marilor probleme cu care se confruntă. Astăzi, aceste probleme ţin

de accesul la resurse, de regimurile politice şi de drepturile omului. Mâine, poate, ele se vor muta

în efortul supravieţuirii, în lupta pentru spaţiu şi pentru informaţie.

169 http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&

Până atunci, trebuie să facem faţă provocărilor de azi, să distrugem focarele de geneză şi

de proliferare a acţiunilor teroriste şi să prevenim cauzele care duc la manifestarea acestui

fenomen.

Intrȃnd și sfera vastǎ a mass- mediei, care la momentul actual deține monopolul absolut

al difuzǎrii de informații, putem emite ipoteza cǎ sistemul mediatic este a patra putere ȋn stat , cu

un impact poate chiar prea mare asupra opiniei publice.

Ȋn literaturǎ se mai susține cǎ aceasta din urmǎ este puterea care nu are o supraputere.

Buna informare, rapiditatea circuitelor informaționale, calitatea ridicatǎ a informației se

realizeazǎ grație n ivelului ridicat al tehnicilor și mijloacelor folosite.

O mare importanțǎ o are și independența mass – mediei vis- a vis de puterea politicǎ din

stat, care deseori tinde spre a subordona activitatea acesteia ȋn realizarea intereselor proprii .

Trezitǎ brutal, așa cum s-a ȋntȃmplat și la Pearl Harbour prin jertfǎ bezmeticǎ a unor

kamikaze, America va lupta cu aceeași tenacitate, dacǎ este nevoie și singurǎ, folosind orice

mijloace pentru a zdrobi dușmanul omenirii.

Istoria se va rǎzbuna pe cei care n-au ȋnțeles sau n-au vrut sǎ-i ia ȋn seamǎ

avertismentul:

NU PROVOCAȚI AMERICA!170

170 http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail

BIBLIOGRAFIE

1. F. Tobă, Decizia politică şi securitatea naţiunii, Ed. Licorna, Bucureşti, 2003

2. C. Moştoflei, N. Dolghin, Studii de securitate şi apărare, vol. I, Ed. Universităţii

Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2005

3. Gh. Văduva, Strategie naţională şi strategie de alianţă. Repere conceptuale, în

Impact strategic nr. 2, 2005, Universitatea Naţională de Apărare, CSSAS

4. C.G. Balaban, Strategia securităţii naţionale este elaborată definitiv?, Ed.

Academiei de înalte Studii Militare, Bucureşti, 2002

5. C. Moştoflei, P. Duţu, A. Sarcinschi, Studii de securitate şi apărare, vol. 2, Ed.

Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2005

6. R. Ullman, Redefining Security, în International Security 8:1 (1983)

7. B. Barry, Popoarele, statele şi teama. O agendă pentru studii de securitate în

epoca de după Războiul Rece, Ed. Cartier, Chişinău, 2000

8. A. Sarcinschi, Elemente noi în studiul securităţii naţionale şi internaţionale, Ed.

Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2005

9. G. Evans, Jeffrey Newrham, Dicţionar de Relaţii internaţionale, Ed. Universal

Delsi, Bucureşti, 2001

10. Onişor C.; Frunzăverde S., Arta strategică a securităţii şi integrării europene, Ed.

A'92, Iaşi, 2002

11. Z. Brzezinski, Marea tablă de şah. Supremaţia americană şi imperativele sale

geopolitica, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1999

12. I. Coşcodaru, V. Neagoe, Un vis în devenire - Europa Unită, Ed. Axioma

Editura SRL, Bucureşti, 2002

13. V. Paul, I. Coşcodaru, Centrele de putere ale lumii, Ed. Ştiinţelor sociale şi

politice, 2003

14. Palme, OLAF et al., Common Security: a Blueprint for Survival, New York,

Simon and Schuster, 1982

15. Iorgu Iordan, Mic dicţionar academic, A-C, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti,

16. C. Mostoflei, A. Sarcinschi, Militar-nonmilitar în securitatea naţională. Dilema

armatei, în Studii de securitate, vol. I, Ed. Universităţii Naţionale de Apărare, Bucureşti, 2005

17. Gh. Iile, T. Urdăreanu, Securitatea deplină, Ed. UTI, Bucureşti, 2002

18. Terrorism Group Profiles, U. S. Government Printing Office, Washington D. C.

20402, 1989

19. Dulea, Gabriel, Psihologia terorii si teroarea psihologică în situaţii de criză,

Editura Universităţii Naţionale de Apărarare “Carol I”, Bucureşti, 2006

20. Maxim, Dr. Ioan V., Terorismul, Editura Politică, Bucureşti, 1989

21. Karl A. Seger, The Antiterrorism Handbook, Presidio, New York, 1990

22. Alex, P. Schmid, Violence as Communication, Beverly Hills, Sage, 1982

23. Beciu Camelia ,, Europa ca format mediatic. Construcția problemelor publice ȋn

discursul presei din Romȃnia”, Ed.Academiei Romȃne, Buc. 2004

24. Claude- Jean Bertrand ,, O introducere ȋn presa scrisǎ și vorbitǎ”, Ed. Polirom,

Buc ,2001

25. Dumitru Mazilu ,, Dreptul internațional public’’ , Ed. Lumina Lex, Buc. 2008

26. Mario Reading ,, Nostradamus – profețiile complete,, Ed. Litera Internațional,

Buc. 2008

27. Marret Jean – Luc ,, Tehnicile terorismului”, Ed. Corint, Buc. 2002

28. Mircea Pospai , Gheorghe Verman ,, Radioul public regional”, Ed. Universitǎții

,,Lucian Blaga”, Sibiu, 2002

29. Wieviorka Michel, Wolton Dominique ,, Terrorisme á la une.Media, terrorisme

et democratie”, Ed. Gallimard, Paris, 1987

30. Mircea Pospai , Gheorghe Verman ,, Radioul public regional”, Ed. Universitǎții

,,Lucian Blaga”, Sibiu, 2002, p. 11;

31. Potkay, Charles R., Allen, Bem P., Personality:Theory, Research, and

Applications, Brooks/Cole PublishingCompany Monterey, California, 1986

32. Păunescu,C., Agresivitatea si conditia umana, Ed. Tehnica, Bucuresti, 1994

33. Mitrofan, N., Caracterizarea psihologica a personalitatii infractorilor, Revista de

criminologie si de Criminalistica, nr. 1/1999

34. G.N. Fischer, La dinamique du social. Violence, Pouvoir, Changement, Edit.

Dunod, Paris, 1992

35. Herbert C. Kelman, Lee H. Lawrence, Assignment of Responsibility in the Case

of Lt. Calley, in Journal of Social Issues Volume 28, Issue 1, pages 177–212, Winter 1972

36. Dragomirescu, T.V., Determinism şi reactivitate umană, Editura

Ştiinţifică,Bucureşti, 1990

37. Kaukiainen, A., Lagerspetz, K. M. J., Björkqvist, K. & Jokila, M., Sex differences

in indirect aggression during late adolescence. Aggressive Behavior, 19, 55-56, 1993

38. Eagly, A, & Steffen, V. J., Gender and Aggressive Behavior: A Meta-analytic

Review of the Social Psychological Literature, Psychological Bulletin, 100, 309-330, 1986

39. Hirschman, Albert O., Exit, Voice, and Loyalty: Responses to Decline in Firms,

Organizations, and States, Cambridge, MA: Harvard University Press, 1970

40. I. Drăgan, Paradigme ale comunicării de masă, Casa de editură şi presă “Şansa” ,

Bucureşti, 1996

41. D. Collard, J.F. Guihaudis, Le droit de la securite internationale, Nasser, Droit

Sciences Economiques, 1987

42. Alex, P. Schmid, Violence as Communication, Beverly Hills, Sage, 1982

43. Dulea, Gabriel, Psihologia terorii si teroarea psihologică în situaţii de criză,

Editura Universităţii Naţionale de Apărarare “Carol I”, Bucureşti, 2006

44. Maxim, Dr. Ioan V., Terorismul, Editura Politică, Bucureşti, 1989

45. Karl A. Seger, The Antiterrorism Handbook, Presidio, New York, 1990

46. http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail

47. http://www.observatorul.com/articles_main.asp?action=articleviewdetail&

48. http://www.un-documents.net/gc-2.htm

49. http://www.al-bab.com/media/aljazeera.htm

50. http://www.cotidianul.ro/cum_s_a_schimbat_lumea_dupa_9_11-15394.html

51. http://www.revista22.ro/dupa-un-an-190.html

52. http://www.adevarul.ro/articole/2002/11-septembrie.html

53. http://www.walf.sn/contributions/suite.php?rub=8&id_art=15703

54. http://www.antena3.ro/stiri/cultura/11-septembrie-2001-cel-mai-notoriu-moment-

55. http://www.revista22.ro/dupa-un-an-190.html

56. http://www.istoria.md/articol/155/Atentatele_din_SUA_de_la_11_septemb

57. http://english.aljazeera.net/

58. http://www.guardian.co.uk/world/2002/nov/24/theobserver

59. http://www.guardian.co.uk/world/2002/nov/24/theobserver

60. http://2012en.wordpress.com/2008/08/08/marea-inselatorie-a-asa-ziselor-atentate-

teroriste-din-11-septembrie-2001-ii

61. http://www.opm.gov/guidance/09-11-01GWB.htm

62. http://cnparm.home.texas.net/911/After/Sep122001.htm

63. http://cnparm.home.texas.net/911/After/Sep122001.htm

64. http://www.tc.gc.ca/mediaroom/releases/nat/2001/01_h152e.htm

65. http://georgewbush-whitehouse.archives.gov/news/releases/2001/09

66. http://www.cbsnews.com/stories/2004/01/16/national/main593715.shtml

67. http://www.nato.int/docu/pr/2001/p01-124e.htm

68. http://transcripts.cnn.com/2001/WORLD/europe/09/12/nato.us/index.html

Articole reprezentative din presa naționalǎ despre atentatele din 11

septembrie 2001 din Statele Unite ale Americii:

Cum s-a schimbat lumea dupa 9/11, 10 Sep 2006

Laura Cernahoschi, George D Ripa, Delia Zahareanu, Razvan Ciubotaru

,,La cinci ani dupa cele mai grave atentate teroriste, "Cotidianul" face bilantul

schimbarilor aduse in politica mondiala dupa atacurile al-Qaeda.

"De azi, lumea nu va mai fi niciodata la fel", spuneau comentatorii, jurnalistii si

politicienii la 11 septembrie 2001. Dupa cinci ani, capii organizatiei al-Qaeda, Osama bin Laden

si Ayman al-Zawahiri, sint inca liberi. Capetenii de rangul doi ale organizatiei au fost capturate

sau ucise. Pe teritoriul SUA nu a mai avut loc nici un atentat terorist, dar teroristii au ucis mii de

oameni in Spania, Marea Britanie, Indonezia, Iordania, Irak, iar comploturi majore sint

descoperite in Marea Britanie...

Celule aparent independente, inspirate de modelul al-Qaeda, apar pretutindeni in lume.

Valul de simpatie proamericana de dupa 11 septembrie s-a domolit, iar multe dintre statele care

nu au ezitat sa urmeze Statele Unite in Afganistan s-au distantat de urmarea razboiului

antiterorist condus de presedintele Bush...

Centrul pentru Studii Strategice si Internationale (CSIS) din Washington trece la

"probleme nerezolvate" esecul impunerii unei securitati durabile in Afganistan si in Irak. Alt

minus il reprezinta imaginea SUA, erodata de scandalurile Guantanamo si Abu Ghraib. Nici

problema gasirii unui echilibru just in Statele Unite intre libertatile civile si amplificarea

supravegherii nu a fost rezolvata. In ceea ce priveste cooperarea internationala in domeniul

informatiilor antiteroriste, aceasta ramine bilaterala.

"An de an, numitul razboi impotriva terorismului a devenit din ce in ce mai neclar in

ceea ce priveste directia si scopul", scrie jurnalistul de la "Newsweek" Michael Hirsh. "Ceea ce a

inceput ca un razboi clar impotriva unui grup mic de criminali a devenit un razboi tulbure, un al

III-lea razboi mondial...”.171

De la Ossama la Obama

Irina Cristea, 11 septembrie 2009

O rutină tristă funcţionează în America în ziua de 11 septembrie, de opt ani încoace.

Momente de reculegere în Congres, discursuri in memoriam şi pomenirea numelor victimelor

atentatelor teroriste la Ground Zero, locul unde se înălţau cele două turnuri gemene. În acest an,

rutina nu mai e aceeaşi. La Washington, o nouă administraţie a schimbat tonul discursurilor

despre terorism şi război, iar la New York, criza economică a tras înapoi şi mai mult planurile şi-

aşa încremenite privind refacerea Ground Zero. Nici măcar Ossama ben Laden şi mesajele sale

nu mai au acelaşi răsunet.

2.752 de persoane au murit în urma atacurilor din septembrie 2001

226 de suspecţi de terorism sunt încă închişi la baza Guantanamo

5.000 de militari americani au murit pe fronturile din Irak şi Afganistan de la începutul

"războiului împotriva terorii"

În fiecare an, de la 11 septembrie 2001, o ceremonie de comemorare are loc în locul unde

se înălţau turnurile gemene din New York. Acelaşi ritual se desfăşoară la Ground Zero an de an

şi, sub privirile rudelor celor 2.752 de victime ale atentatelor, dar şi pentru toţi cei care urmăresc

ceremonia, devine tot mai evident şi exasperant că pe şantierul amplasat în zonă nu se întâmplă

nimic. Că lucrările de reconstrucţie a zonei bat pasul pe loc de ani buni. Ca în fiecare an, ecoul

numelor victimelor se loveşte de schele şi utilaje de construcţie în urma cărora nimic nu creşte,

nici măcar de-o palmă.

Cea mai ambiţioasă variantă propusă pentru actualul Ground Zero prevedea cinci zgârie

nori, dintre care unul va fi numit "Turnul Libertăţii", în memoria victimelor, şi un terminal de

cale ferată. Nimic nu pare însă a se concretiza, iar criza economică a încetinit şi mai mult ritmul

lucrărilor. Locuitorii New York-ului nici măcar nu-şi mai fac speranţe că vor vedea prea curând

vreun rezultat. Mai ales că nu mai e mult până la împlinirea a 10 ani de la tragicul eveniment -

171 http://www.cotidianul.ro/cum_s_a_schimbat_lumea_dupa_9_11-15394.html

moment care ar trebui marcat altfel decât la umbra macaralelor. "De la an la an devine mai clar

că oamenii sunt exasperaţi în faţa eşecului autorităţilor de a reconstrui Ground Zero", a comentat,

pentru AFP, un specilist în imobiliare. Estimări recente arată că new-york-ezii vor avea de

aşteptat până în 2036 ca să vadă proiectul finalizat. Doar o parte din proiect, mai precis, pentru

că, potrivit presei locale, până la urmă totul se va rezuma la doi zgârie nori ce vor fi gata abia

peste 27 de ani.

Dacă Ground Zero nu s-a schimbat prea mult în ultimii opt ani, nu acelaşi lucru se poate

spune despre felul în care America priveşte acum lupta împotriva organizaţiilor teroriste care au

făcut posibil momentul 11 septembrie 2001. Începută treptat, ea a culminat cu schimbarea

administraţiei - preluarea de democraţi a frâielor puterii şi desemnarea lui Barack Obama drept

preşedinte al SUA. De la sfârşitul lui 2008, America pare că s-ar fi reinventat, arătând o altă

atitudine şi rostind un nou discurs. Celebra sintagmă "războiul împotriva terorismului", lansată

de administraţia Bush, a dispărut din repertoriul uzual al oficialilor de la Washington. Cu toate că

desemna eforturile depuse în campaniile militare pe care SUA şi aliaţii le desfăşoară în Irak şi

Afganistan, precum şi eforturile de a combate extremismul în alte zone de pe glob, sintagma a

căpătat o reputaţie proastă de care n-a mai fost cu putinţă să se dezbare. "În mintea multor

persoane din afara graniţelor SUA şi, mai ales, pentru statele islamice şi arabe, sintagma a fost

percepută drept antiislamică şi antiarabă", este opinia lui Anthony Cordesman, reprezentant al

unui think-tank pentru studii strategice. În prezent, administraţia democrată a ales să ţintească

adversari precişi - grupuri extremiste privite drept ameninţări inclusiv în statele musulmane. "Se

fac eforturi pentru a evita o retorică din care s-ar putea înţelege că SUA luptă împotriva unei

religii sau a unei culturi", a explicat Cordesman, pentru postul MSNBC. O altă schimbare

semnificativă este efortul noului preşedinte, Barack Obama, de a se apropia de comunitatea

musulmană. Postul de televiziune din Dubai, Al-Arabiya a fost ales pentru a realiza primul său

interviu în calitate de lider al SUA, interviu în care Obama le-a adresat musulmanilor mesajul

"Americanii nu vă sunt duşmani". Un alt gest intenţionat să impresioneze plăcut lumea arabă a

fost numirea unui emisar în Orientul Mijlociu chiar în prima săptămână din mandatul Obama.

Alte câteva decizii cu valoare de simbol au fost aplaudate la scenă deschisă de susţinătorii

drepturilor omului: interzicerea totală a torturii, demersurile pentru închiderea închisorii de la

Gunatanamo, trecerea în istorie (o istorie pâcloasă şi încă foarte neclară, ce-i drept) a "centrelor

secrete de detenţie", în legătură cu care a fost arătată cu degetul inclusiv România. Aceste decizii

au marcat ruptura totală de administraţia precedentă. Ele fac parte atât dintr-o serie de reglări de

conturi, fireşti în alternanţa la putere, cât şi dintr-o campanie clară de îmbunătăţire a imaginii

SUA în lume. "Preşedintele Obama a făcut o evaluare corectă: când o democraţie se abate de la

principiile sale fundamentale atunci când luptă împotriva terorismului, ea nu face decât să vină în

sprijinul teroriştilor. Le alimentează propaganda", a comentat, pentru AFP, David Cole, profesor

de Drept la Universitatea din Georgetown.

Toţi aceşti paşi pe care administraţia democrată i-a întreprins în afara drumului bătătorit

de republicani au atras numeroase critici sau s-au lovit de scepticism în afara graniţelor SUA. Cu

toate acestea, este o schimbare imposibil de ignorat. Rămâne de aflat cu ce efecte.

Atacurile de la 11 septembrie 2001 s-au dorit a fi o demonstraţie a capacităţii

organizaţiei teroriste Al-Qaeda, opinează, la opt ani de la atentate, Brian Michael Jenkins, expert

în probleme de terorism şi securitate naţională la think-tank-ul RAND Corporation. Jenkins a

declarat, pentru Hotnews, că, deşi organizaţia condusă de Ossama ben Laden a încercat să

câştige recruţi şi să mobilizeze lumea musulmană la luptă, răspunsul celor 1,6 miliarde de

musulmani a fost mult sub aşteptări. "Între 2002 şi 2006, în lume au avut loc, în fiecare an, mai

puţin de şase atacuri. Apoi numărul lor a scăzut, fără să punem aici la socoteală Irakul şi

Afganistanul", spune expertul american. Mai mult, atacurile teroriste comise ulterior în

Indonezia, Tunisia, Arabia Saudită, Maroc şi Iordania au determinat autorităţile din aceste ţări să

ia măsuri de anihilare ce s-au dovedit dezastruoase pentru Al-Qaeda, precizează Jenkins.

11 septembrie - un an dupa, 11 septembrie 2002

Anul VI, Serie noua, Nr 213(1489)

Andreea Enea

,,S-a intamplat intr-o marti. La 11 septembrie 2001, doua avioane deturnate de teroristi

loveau Turnurile Gemene de la New York. Unda de soc a cutremurului de la 11 septembrie s-a

propagat in intreaga lume, antrenand schimbari rapide si semnificative. Un an mai tarziu, harta

lumii arata diferit.

Mitul economic al Statelor Unite s-a spulberat. Fraudele corporatiste din ultimele luni

au dat o grea lovitura marilor companii de pe Wall Street si au lovit increderea in modul de viata

american. Industria aeronautica, turismul si sectorul asigurarilor au suferit cele mai grave

pierderi dupa 11 septembrie. Unul dintre putinii castigatori a fost industria apararii,

Administratia Bush alocand sume imense bugetului militar al SUA pentru anii viitori. [...]

Afganistanul a suferit cele mai mari transformari ca urmare a razboiului american antitero. Dupa

alungarea de la putere a talibanilor, a fost instalat un nou Guvern, condus de aliatul Statelor

Unite, Hamid Karzai. Irakul se anunta urmatorul pe lista statelor care vor fi transformate din

temelii in urma campaniei antiteroriste. Ziua intai a operatiunii de inlaturare a lui Saddam

Hussein nu se va lasa asteptata prea mult.”172

Articole reprezentative din presa internaționalǎ despre atentatele din 11

septembrie 2001 din Statele Unite ale Americii:

Full text: bin Laden's 'letter to America'

Sunday ,24 November 2002 12.07 GMT

,,In the Name of Allah, the Most Gracious, the Most Merciful, "Permission to fight

(against disbelievers) is given to those (believers) who are fought against, because they have

been wronged and surely, Allah is Able to give them (believers) victory" [Quran 22:39] "Those

who believe, fight in the Cause of Allah, and those who disbelieve, fight in the cause of Taghut

(anything worshipped other than Allah e.g. Satan). So fight you against the friends of Satan; ever

feeble is indeed the plot of Satan."[Quran 4:76] ...”.173

Most Say They Are Not Safer Since 9/11

Christofor Lee

Thursday, April 11, 2004

,,Fewer than half of all Americans think the country is safer now than it was on Sept.

11, 2001, and more than three-quarters expect the United States to be the target of a major

terrorist attack at home or abroad in the next few months, according to a new poll.

172 http://arhiva.curentul.ro:81/2002/curentul.php?numar=20020911&173 http://www.guardian.co.uk/world/2002/nov/24/theobserver

The survey, released yesterday by the nonpartisan Council for Excellence in

Government, found that about half of respondents were concerned that terrorists would strike

near their home or work. Seventy-three percent identified themselves as anxious or concerned

about terrorism, and 26 percent said they were calm.

The survey findings come at a time when national security is a central issue in the

presidential campaign, and after the Bush administration waged wars in Afghanistan and Iraq in

the name of fighting terrorism and making the United States safer from foreign threats. The

findings follow by one year the creation of the Department of Homeland Security to better focus

government resources on the task of keeping Americans safe at home. And they exist in an

environment in which numerous buildings and airports have been fortified with security

checkpoints to ward off potential attacks.

"These numbers present a big challenge," said Patricia McGinnis, president of the

council, "because less than 50 percent feel more safe today than they did after September 11,

after all that's happened."

A spokesman for the Bush administration's National Security Council declined to

comment on the record on the survey results.

The survey of 1,633 adults from Feb. 5 to Feb. 8 also found that although Americans are

concerned about terrorism, they rank it behind the economy and health care as the nation's top

priorities. The margin of error was plus or minus 3 percentage points... ”174

The War Against America; The National Defense

September 12, 2001

As the nation assays the horrific human and physical losses of yesterday's brutally

efficient terrorist attacks, it must also begin the urgent work of determining how an open and

democratic society can better defend itself against a threat that conventional armies and weapons

cannot defeat.

Terrorism is not new, but the scale and audacity of the attacks in New York and

Washington make it obvious that familiar defensive strategies are inadequate and that the fight

against terror must move from the periphery to the center of American national security planning

174 http://www.washingtonpost.com/wp-dyn/articles/A40571-2004Mar31.html

and operations. An unconventional and frightening assault on the American homeland has

commenced. The American people and their leaders must mobilize the resources to meet it.

This cannot be just another moment when the president declares that the United States is

unbreakable, when American military forces strike back ineffectually and when airport security

is tightened for a month or two. It must be the occasion for a fundamental reassessment of

intelligence and defense activities. There must be an exacting examination of how the country

can face this threat without sacrificing its liberties.

The best defense against terrorism is good, timely intelligence. The Central Intelligence

Agency and other organizations have enjoyed some quiet victories, but much more must be done

to try to infiltrate terrorist groups and to track their activities and communications. No one

suggests this is easy or inexpensive work, but for the nearly $30 billion that Washington spends

on spying, the nation should know more about terror networks and their plots. If more money can

be usefully invested in these efforts, it can be provided by Congress.

When retaliation is warranted, as it will be in this case once the organizers have been

identified, Washington needs light but lethal weapons to attack terrorist compounds in remote

locations. Cruise missiles can be effective, but even more accurate weapons may be needed that

can be used in coordination with enhanced intelligence information.

When Washington has prepared to act in the past it has often been stymied by faint-

hearted allies. Some of America's closest friends have found it more useful to do business with

countries that have either supported terrorists on their soil, been indifferent to them or been too

afraid to go after them. America must let its economic partners and allies know that they can no

longer stay on the sidelines of this global conflict.

While the United States must retain its conventional and nuclear war-fighting

machinery, the government needs to consider a reallocation of resources to homeland defenses

against unorthodox threats. That was the largely ignored recommendation of a national

commission headed by former Senators Gary Hart and Warren Rudman that early this year noted

that the relative invulnerability of the nation to catastrophic attack could soon end because of

terrorist threats.

When all that suicidal terrorists need to crumble the twin towers of the World Trade

center are airplane tickets from Boston to Los Angeles, it seems reasonable to wonder again why

a missile shield should be Washington's highest priority.

Tightened airport security seems such a painfully obvious way to enhance homeland

security after yesterday's strikes, all of which used hijacked commercial airliners as deadly

weapons. A nation with the resources and technological skills of the United States can develop

detection systems that are far more sophisticated than those normally in use today. Indeed, there

are already machines that can detect plastic explosives and other non-metallic devices, but they

have been installed in only a few airports because they are expensive and deemed an

inconvenience.

Americans must rethink how to safeguard the country without bartering away the rights

and privileges of the free society that we are defending. The temptation will be great in the days

ahead to write draconian new laws that give law enforcement agencies -- or even military forces

-- a right to undermine the civil liberties that shape the character of the United States. President

Bush and Congress must carefully balance the need for heightened security with the need to

protect the constitutional rights of Americans. That includes Americans of Islamic descent, who

could now easily became the target for another period of American xenophobia and ethnic

discrimination.

Terrorism is a global threat. Part of the challenge for the United States is to recognize

that the roots of terrorism lie in economic and political problems in large parts of the world. The

end of the cold war has brought a resurgence of ethnic hatreds that were often stilled by the

superpower conflicts between East and West.

The United States must therefore be adroit as well as strong. It will not be easy to

address religious fanaticism or the anger among those left behind by globalization. The distaste

of Western civilization and cultural values that fuels terrorism is difficult to overcome.

Americans have long known that these resentments existed. The nation must now

recognize and address the fact that hatred has turned into a malignant threat that can destabilize

the underpinnings of the world economy and civil society. The World Trade Center was not just

a symbol of American prosperity. It was an economic nerve center.

As horrible as it is to imagine, the United States must also consider a future in which the

assaults carried out yesterday may be overshadowed by even more lethal nuclear, biological or

chemical attacks by terrorists. We have long known that these dangers could be part of our

future. It is now clear they may be nearer than most people thought. A concerted national effort

to remake the nation's defenses must begin immediately.175

Fațete de ziar publicate ȋn ziua 11 septembrie 2001 ȋn lume

Fig. 3 ,, The Detroit News”, September 11, 2001176

175 http://www.nytimes.com/2001/09/12/opinion/the-war-against-america-the-national-defense.html?module=Search&mabReward=relbias%3Ar%2C%5B%22RI%3A5%22%2C%22RI%3A12%22%5D176 http://www.september11news.com/USAPapers4.htm

Fig. 4 ,, Philadelphia Daily News Cover Wrap”, - September 12,2001177

Fig. 5 ,,Al Dia / Philadelphia Cover Wrap ”- September 12178

177 Idem178 Idem

STRATEGII DE SECURITATE ÎN COMBATEREA TERORISMULUI

Documents

Transcript of STRATEGII DE SECURITATE ÎN COMBATEREA TERORISMULUI

Strategii de Interven Ie n Prevenirea i Combaterea Violen Ei Domestice

Amicus curiae referitor la Proiectului de lege unor acte ... · privire la prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului.2 În ceea ce priveşte sectorul

Investigarea Fraudelor - Prevenirea Si Combaterea Finantarii Terorismului

FORMULARE SI MODELE - ctmb.eu · PDF file535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, ... solicitarea autorității contractante în scopul verificării absenței motivelor

Strategii de Coping Privind Combaterea Stresului Si A

LEGE precum și pentru modificarea și completarea unor acte … · 2018-06-04 · 1 LEGE pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum

COMBATEREA SPALARII BANILOR - cdep.ro National de Prevenire si... · terorismului, republicata, cu modificarile ulterioare, ca organ de specialitate cu personalitate juridica, in

PREVENIREA SI COMBATEREA FINANATRII TERORISMULUI SI ...csspp.ro/uploads/files/prezentare-combaterea-finantarii-terorism_llze.pdf · Parlamentului privind prevenirea utilizarii sistemului

PREVENIREA SI COMBATEREA FINANATRII … Combaterea Finantarii Terorismului... · unui post de Consilier al Presedintelui pe probleme ce implica ... institutia are atributii in supravegherea,

GUVERNUL REPUBLICII MOLDOVA - gov.md · combaterea terorismului (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2017, nr.364-370, art. 614), Guvernul HOTĂRĂŞTE: 1. Se aprobă Sistemul

Versiunea actuala a politicii a fost revizuita si este ... · prevenirea si combaterea spalarii banilor si finantarii terorismului, precum si pentru modificarea si completarea unor

a Directivei 2009/101/CE ... · La 20 mai 2015 a fost adoptat un cadru revizuit privind combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului. Normele revizuite constau în

· d) acte de terorism, prevãzute de art. 32-35 art. 37-38 din Legea nr. 535/2004 privind prevenirea combaterea terorismului, cu modificãrj/e completãrile

COMBATEREA SPALARII BANILOR - senat.ro 3//Oficiul National de... · terorismului, republicata, cu modificările si completarile ulterioare, ... Scopul monitorizarii este de a identifica

Anuar 2016 - 2017 - cnpetrurares.ro · Rolul Uniunii Europene în combaterea amenințării globale a terorismului ... Psihologia poporului român..... 164 Catedra de INFORMATICĂ

Combaterea terorismului...armelor de foc. Pentru a evalua eficiența instrumentelor existente și pentru a identifica lacunele și posibilele căi de urmat, Parlamentul European a

COMBATEREA FINANTARII TERORISMULUI

Manualul privind abordarea pe bază de risc şi indicatori ...ceccarbucuresti.ro/userfiles/Sanctiuni internationale.pdf · Unite privind prevenirea și combaterea terorismului, în

Combaterea Terorismului+Liv

TEZĂ DE DOCTORAT doctorat... · combaterea terorismului şi anume găsirea unei soluŃii de echilibru între gradul de implementare a unor măsuri pentru protejarea valorilor sale