eseu

iunie 201514

Se ºtie cã Mihai Eminescu autilizat, în articolele politiceîndeosebi, numeroase proverbeºi unitãþi frastice asimilabileacestora (zicãtori, „vorbe“, pilde,locuþiuni ºi expresii idiomatice,fragmente ori aluzii la proverbe).Plecând de la acest considerent,George Ene urmãreºte în carteasa „Eminescu ºi lumea politicãromâneascã în proverbe comen-tate“ (Piteºti, Ed. Tiparg, 2012)motivaþia recurgerii la ele, dinpartea marelui gazetar, precumºi rolul atribuit acestora subaspectul contextualizãrii în ra-port cu subiectul ºi scopul vizat.Astfel, sunt decupate ºi ana-lizate pasajele din articolele încare Eminescu invocã ºi cultivãprin intermediul proverbelor va-lori sociale, politice ºi morale,precum adevãrul, cinstea, drep-tatea, fermitatea, simþul istoric,datoria, munca etc. ªi aceastapentru cã gazetarul de la„Timpul“ a mizat pe efectulmoral, pe marea capacitate depropagare în timp, spaþiu ºi întoate mediile sociale, datoritãstereotipiilor strãvechi de gândi-re ºi limbaj, a universaliilor ade-vãrurilor girate de experienþa ºiînþelepciunea colectivã.

George Ene arondeazãcomentariilor sale atât prover-bele, cât ºi constructele echiva-lente acestora: zicale, pilde,vorbe din bãtrâni („vorba ceea“,povestea vorbei), locuþiuni ºiexpresii idiomatice cu valoareproverbialã, unitãþi cu valoareparemiologicã provenite dinsnoave, fabule, istorioare, cimili-turi, dictoane utilizate în regimde proverb. În introducerea lacarte, autorul enumerã 18 funcþiipe care Eminescu le conferãproverbelor utilizate: normativã,preventivã, sancþionatorie (mo-ralizatoare), de apãrare, deînvãþare, de comparare-identifi-care, de solidarizare, constata-tivã, de confirmare, infirmare,neîncredere, întãrire a celor afir-mate, de document istoric, devehicul al comunicãrii, conclu-sivã, persuasivã, creativã ºiartisticã.

În contextul avertizãrii asupraefectelor negative pricinuite demodificãrile programei de limbaromânã din învãþãmântul rural,de înlocuirea unor scriitoricanonici, precum V. Alecsandri,Gr. Alexandrescu ºi Al. Donici,cu alþii ridicoli, promovaþi dininterese politice, jurnalistulvorbeºte – în legãturã cu ceeace ne intereseazã aici – desprepierderea „comorii de locuþiuni,de proverbe, cu bogãþia ei deforme ºi gingãºia simþirii“ (p.279). Insistând asupra rolului ºirãspunderii cadrelor didactice înformarea noilor generaþii, elavertizeazã, totodatã, asuprariscului deprofesionalizãrii mul-tora dintre dascãli prin implicareîn viaþa politicã ºi în activitãþiincompatibile cu profesia lor,sfãtuindu-i sã se specializeze ºisã-ºi sporeascã utilitateasocialã.

Tot în spiritul celor spuse maisus, Eminescu ilustreazã, cu oparafrazã a proverbului „Câtecapete atâtea cãciuli“ („Câtecapete, atâtea ortografii“), car-acterul neunitar al scrierii dinepocã. Referindu-se la limbapopularã, marele gazetar afirmã:„Afarã de doi-trei scriitori, nimeninu mai e-n stare a reproducegraiul viu al poporului. Limbasãracã a gazetelor a scos din uz

miile de locuþiuni frumoase ºicaracteristice care formau avuþialexicalã a limbii“ (p. 327). În con-text, el trage un semnal de alar-mã pentru menþinerea carac-terului unitar al limbii, în lipsacãruia se distruge unitatea exis-tentã între români: „În loc de asemãna în toate cele, începem ane deosebi“ (Ibidem). Deosebiricare se accentuau ºi în cazulromânilor aflaþi sub stãpânirestrãinã. Este motivul pentru caregazetarul nostru respinge cuargumente lingvistice ºi istoricepretenþiile teritoriale maghiare ºipolitica de deznaþionalizare ºiasimilare a românilor dinTransilvania, cãrora nu li serespectã cultura, religia ºi limba.În aceastã direcþie, el militeazãpentru solidarizarea tuturor ro-mânilor cu celelalte naþionalitãþidiscriminate din Austro-Ungaria,pentru obþinerea autonomiei.

George Ene întreprinde oamplã investigaþie în proza jur-nalisticã, cãreia îi adaugã o tre-cere în revistã a poeziei, ateatrului, a prozei literare, dar ºia componentei biografice emi-nesciene. Specificul problema-ticii abordate impune accentu-area funcþiilor sociale ale prover-belor în raport cu aceea artisticã,fapt evidenþiat de alcãtuireacuprinsului: opera politicã, cores-pondenþa, jurnalul ºi, la sfârºit,opera artisticã. Având drept cor-pus principal de texte ediþia cri-ticã academicã „Eminescu,Opere“, volumele I – XVI ºi core-spondenþa cuprinsã în volumul„Dulcea mea Doamnã / Eminulmeu iubit“ (cãrora li se adaugãunele culegeri, documente is-torice ºi studii speciale), autorulcãrþii pune în evidenþã în comen-tariile sale faptul cã Eminescualege în articolele sale prover-bele în funcþie de statutul, cali-tãþile (puþine) ºi defectele (multe)ale persoanelor publice intrate învizorul sãu, precum ºi în funcþiede importanþa sau gravitateasituaþiilor aduse în discuþie.

Raportat la împrejurareaaleasã, reformatorul limbi ro-mâne din secolul al XIX-lea lemodificã proverbelor incipitul,modul ºi timpul verbului.Totodatã, el renunþã la unelecuvinte sau le substituie cualtele, efectuând ºi transferuri desens, pe care le întãreºte prindiverse procedee logice ºi cre-atoare. Indiferent de poziþia ocu-patã în articol, de faptul cãdeschid, întreþin, susþin, tinc-tureazã (aciduleazã) sau încoro-neazã textul, proverbele sunt înaºa mãsurã aranjate în pastadiscursului, încât înþelesul lorare efectul scontat asupraîntregului articol.

Gazetarului de la „Timpul“ i secontureazã profilul mai alesatunci când relevã ineficienþaformelor fãrã fond, transplantate

pentru viabilitatea politicã, eco-nomicã, socialã ºi culturalã aunei þãri abia ieºite din orân-duirea feudalã. Din perspectivaideologiei sale conservatoare, elcontestã modernizarea þãrii princopierea formelor civilizaþieioccidentale în condiþiile neluãriiîn calcul a particularitãþilorinterne de dezvoltare. Existenþanaþionalã i se pare ameninþatãde: întreruperea seriilor istoriceaflate în dezvoltare organicã,drept consecinþã a unor reformefundamentate pe contactul pre-matur cu state având o civilizaþiesuperioarã; renunþarea la sis-temul tradiþional de valori;declasarea socialã, cauzatã depauperizarea marii majoritãþi apopulaþiei ºi ocuparea primeiscene politice de cãtre persoanenemerituoase.

„Li se dã vânt cu vorba: Assezfait pour l’Orient“ comportã trimi-tere, undeva în publicistica emi-nescianã, la atitudinea indulgen-tã manifestatã de profesorii dinuniversitãþile apusene faþã destudenþii români: „Facultãþilestrãine foarte riguroase pentruindigenii lor, nu sunt deloc ri-guroase, ci foarte îngãduitoarepentru strãini. Tinerii rãu pre-paraþi, adesea fãrã studii licealecomplete, pleacã în strãinãtate,[de unde – n.n.] ne vin c-oomeopaticã dozã de cunoºtinþe,dar cu pretenþia de a se face de-a doua zi deputaþi, miniºtri, pro-fesori de universitate“ (p. 105).

Înzestrat cu spirit sinteticdeosebit, George Ene considerãcã în gazetãria eminescianã secontureazã trei atitudini faþã declasa politicã: una scepticã (carac-terizatã prin inacþiune), a douapragmaticã ºi o a treia superop-timistã (dar neproductivã, dincauza demagogiei). Intransi-gentul jurnalist acuzã lipsa deonorabilitate a membrilor par-tidelor politice, „patriotismulreversibil“, imoralitatea, venali-tatea, demagogia, trãdarea,linguºirea, stupiditatea: „Numaipartid nu se mai poate numi, cibandã de sceleraþi care desfidemorala, se foloseºte de pirotealanaþiunii ºi de nemaipomenitaindiferenþã moralã a celui care aravea drept sfântã datorie aocroti pe cei slabi ºi a înfricoºape cei rãi“ (p. 271). Contextua-lizant, se reitereazã sarcasticseria filipicelor la adresa unorpoliticieni precum C.A. Rosseti,E. Carada, E. Costinescu, P.Grãdiºteanu, pe care îi calificã afi drept „cumularzi ºi cu reputaþiiuzurpate“.

La modul general, GeorgeEne alege pasaje în careEminescu contestã capacitateaºi onestitatea politicienilor, underegretã neimplicarea unor ade-vãrate personalitãþi, de bunãcredinþã, în schimbarea socialã,frânatã de ineficienþa justiþiei în

combaterea corupþiei. „Cine nuse pricepe la nimic se ocupã depoliticã“ (p. 35) este un stereotipfolosit în regim de zicalã, a cãruiactualitate o putem discutaoricând, chiar ºi astãzi. La o adi-cã, „Cui nu i-ar plãcea sã trã-iascã mereu ca gãina în moarãºi ca popa la zile mari?“ (p. 372),scrie gazetarul persiflant, laadresa politicianismului opor-tunist.

Prin aducerea în discuþie aproverbului „Se ºtiu cu musca pecãciulã“, se face aluzie la desvizata „pãturã superpusã“, pecare ireproºabilul ziarist oincrimineazã pe motiv de co-rupþie, lipsã de caracter, dege-nerescenþã fizicã ºi moralã, pre-cum ºi pentru faptul cã eradescendentã directã a domniilorfanariote. Vexat cã i se atribuiadin partea adversarilor aparte-nenþa la alte etnii (bulgarã, deexemplu), spre a-i fi discreditateînseºi „studiile xenoscopice“ ºiteoriile despre xenocraþi,Eminescu invocã, întru apãrare,proverbul „Ce vã pasã cine trageclopotul, dacã acest clopot sunãadevãrul“ (p. 326).

Iatã cum comenteazã GeorgeEne propoziþia „Sug þãrile pe cariau cãzut ca lãcusta“, referitoarela un aspect foarte delicat, pre-cum era acela al chestiuniievreieºti: „Gazetarul utilizeazãpolemic locuþiunea proverbialãºi asemãnarea într-un comen-tariu pe marginea iniþiativei aso-ciaþiilor internaþionale evreieºti,adoptate în contextul Conferinþeide la Constantinopol, vizândobþinerea de drepturi civile ºipolitice pentru evrei, egale cuale celorlalte comunitãþi dinimperiul otoman. Eminescu, dealtfel ca majoritatea politicienilorºi jurnaliºtilor români ai vremii,percepe aspiraþia ca peameninþare – «o cestiune demoarte ºi de viaþã» – consi-derând cã România nu erapregãtitã sã reacþioneze oportunfaþã de concurenþa inegalãexercitatã îndeosebi în domeni-ile comercial ºi financiar maiales faþã de imigraþia masivã dinRusia ºi Austro-Ungaria. Invocãneimplicarea directã a evreilor înproducþia de bunuri, practicilespeculative, insuficienta lor inte-grare în societatea româneascã,presiunile exercitate în planinternaþional asupra guvernuluiromân pentru satisfacerea re-vendicãrilor. În general, ex-primã în aceastã problemã oatitudine nuanþatã, influenþatãºi de evoluþia confruntãrilor depe scena politicã româneascã“(pp. 47 – 48).

Spicuim câteva proverbe dinlista completã a celor gãsite deautor în manuscrisele emine-sciene: „Ai gãsit un sat fãr-decâni ºi îmbli cu mâinile’nºolduri“; „A vorbit ºi nea Ion, cã

este ºi el om“; „Aleargã dupãiepure cu carul“; „A murit înghe-suit la pomanã“; „Ibovnica cu cese þine? Cu stafide ºi smochine“;„O vrei ºi lânoasã ºi lãptoasã ºicu coada groasã, sã vie ºidevreme acasã?“ (p. 455). Ointeresantã lecþie de conduitãpoate fi extrasã dintr-o lungãfrazã gãsitã în aceleaºi manu-scrise „Când grãieºti cuoarecine nu strâmba din gurã cacei damblalãi, nici dinþii sã þi-iscrîºneºti, ca câinii când semãnâncã, nici limba sã þi-o scoþica ºarpele ºi s-o joci, nicidegetele în gurã sã le bagi ºi sãle lingi, ca pisicile când se ling,nici din mâni sã dai ca ºi cândte-ai da în leagãn, nici dinpicioare sã dai ca un armãsar,nici ochii sã þi-i arunci încoace ºiîncolo ca balaurul, nici trupul sãþi-l frângi, ca pehlivanii cândjoacã, nici sã te vâri într-însul,nici sã îndrãzneºti la glume cumâna ca mojicii când se îmbatã,c’asemenea urmãri te aratã detot prost“ (pp. 459 – 460).

ªi, mai spre final, câteva„vorbe“: „Cei tineri grãiesc ceeace fac, cei bãtrâni povestescceea ce au fãcut, iar cei nebuniceea ce vor sã facã“; „Omul calumânarea, când lumineazã,atunci se sfârºeºte“; „Omul caplosca, nu se cautã pe din afarã,ci ce înlãuntru are“; „Omul maislab ca o floare ºi mai tare ca opiatrã“; „Omul fãrã nicio patimã,ca un idol de piatrã“; „Scara desus se mãturã, iar nu de jos însus“; „La rãsboi sã nu te întrebicâþi vrãjmaºi sunt, ci unde sunt“;„Sutele mãritã slutele“, dar ºi„Feþiºoara mãritã fetiºoara“(pp. 460 – 469).

Cu „Milã de silã ºi dor de zor“(adicã „vrem nu vrem“), negândim la zilele în care trãim ºitragem ºi noi o concluzie dupãcitirea minuþioaselor comentariiale lui George Ene pe seamafolosirii proverbelor din parteamarelui gazetar, care scriaundeva moralizator: „O þarã nuse guverneazã cu aforisme, cicu sisteme, iar sistemele nu seimprovizeazã de pe o zi pe alta,ci ar trebuit sã rezulte din starearealã a þãrii, din natura poporu-lui, din stadiul lui de dezvoltare“(p. 273). Aºa este! „Când grã-ieºti ºi nu te-ascultã, socoteºtecã eºti la moarã – de aceea nute aud“ (p. 460).

Parcurgerea cãrþii de faþãpune încã o datã în evidenþã –dacã mai era nevoie – mereusurprinzãtoarea capacitate agenialului poet, în cadrul profe-siei de gazetar, de a inova,resemnifica ºi moderniza limbaromânã, aici prin intermediulproverbelor ºi al construcþiilorechivalente. Analiza tematicãnuanþatã fãcutã cu acribie deautor configureazã cu claritatecâmpurile de forþã ale gândiriipolitice eminescene în dez-voltarea lor contextualã. Studiul„Eminescu ºi lumea politicãromâneascã în proverbe comen-tate“ reprezintã un model deanalizã ºi valorificare a prover-belor folosite de Eminescu subaspect socio-politic, cultural,lingvistic. George Ene oferã origuroasã grilã de lecturã publi-cisticii eminesciene, inclusivaspectelor de ordin teoretic ceþin de aceasta.

Vasile SPIRIDON

Proverbialul

Eminescu