Post on 21-Jan-2017
1
UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU BUCUREȘTI
FACULTATEA DE DREPT TG JIU
PROCEDURA CONTRAVENŢIONALĂ
- SUPORT DE CURS –
LECT. UNIV. DRD
MIHAI-RAUL SECULA
2
PROCEDURA CONTRAVENŢIONALĂ ÎN DREPTUL ROMÂNESC ................................. 3
Capitolul I. Etapele procedurii contravenţionale potrivit normei cadru Ordonanţa Guvernului nr.
2/2001 ............................................................................................................................................... 3 Capitolul II. Procedura administrativ-contravenţională ........................................................... 3
Secţiunea I. Constatarea contravenţiilor ..................................................................................... 3 1.1 Persoane care au calitatea de agent constatator potrivit Ordonanţa Guvernului nr. 2/20014
1.2. Competenţa agentului constatator ........................................................................................ 5 1.3. Modalitatea de constatare a contravenţiilor ......................................................................... 5 1.4. Elementele întocmirii procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor .... 5
1.4.1. Data şi locul în încheierii .......................................................................................... 6 1.4.2 Numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator .... 7
1.4.3 Datele personale ale contravenientului ...................................................................... 8 1.4.4 Descrierea faptei pentru care se aplică sancţiunea .................................................... 9 1.4.5 Indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia ... 9
1.4.6 Indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident
de circulaţie ...................................................................................................................... 10 1.4.7 Posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul
normativ, dacă acesta prevede o asemenea posibilitate ................................................... 10 1.4.8 Indicarea termenului de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea 11 1.4.9 Dreptul contravenientului de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare. Alte
menţiuni ............................................................................................................................ 12 1.4.10 Semnătura agentului constatator ........................................................................... 13
1.5. Comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii 13 Secţiunea II. Aplicarea sancţiunilor contravenţionale............................................................... 15
2.1 Aplicarea sancţiunile contravenţionale principale .............................................................. 16 2.1.1 Avertismentul .......................................................................................................... 16
2.1.2 Amenda ................................................................................................................... 17 2.1.3 Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii ........................................................ 19
2.2 Aplicarea sancţiunilor contravenţionale complementare .................................................... 23
2.2.1 Confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii ................. 23 2.2.2 Suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului, sau a autorizaţiei de exercitare a unei
activităţi ............................................................................................................................ 25 2.2.3 Închiderea unităţii .................................................................................................... 26 2.2.4 Blocarea contului bancar ......................................................................................... 26 2.2.5 Suspendarea activităţii agentului economic ............................................................ 26 2.2.6 Retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior,
temporar sau definitiv ....................................................................................................... 27 2.2.7 Desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială ................................. 27
2.2.8 Suspendarea exercitarii dreptului de conducere a conduce un autoturism .............. 28
BIBLIOGRAFIE .......................................................................................................................... 29
3
PROCEDURA CONTRAVENŢIONALĂ ÎN DREPTUL ROMÂNESC
Capitolul I. Etapele procedurii contravenţionale potrivit normei cadru Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001
Procedura contravenţională este o parte specială a procedurii de drept administrativ având în vedere principiile care stau la
baza reglementării şi aplicării acesteia.
În concret, etapele procedurii contravenţionale se pot împărţi în trei etape distincte: administrativă, judiciară şi de punere în
aplicare a sancţiunilor.
În etapa administrativă se circumscrie activitatea de constatare, individualizare şi sancţionare a faptelor cu caracter
contravenţional, activitate specifică agentului constatator şi constituie cea mai importantă fază a procedurii contravenţionale. De
altfel, în condiţiile în care nu există probleme privitoare la legalitatea şi temeinicia sancţionării iar contravenientul execută benevol
sancţiunile dispuse, tragerea la răspundere contravenţională se încheie în această fază.
Etapa judiciară, intervine în cazul în care contravenientul contestă legalitatea sau temeinicia tragerii la răspundere
contravenţională, şi se desfăşoară exclusiv în faţa instanţei de judecată. Instanţa verifică atât aspectele invocate de petent cât şi
respectarea dispoziţiilor de ordine publică ce reglementează faza administrativă a sancţionării şi dispune anularea sau menţinerea
actului de constatare şi sancţionare a contravenţiei.
Potrivit art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, acest normativ se
completează cu dispoziţiile Codului de procedură civilă. Existenţa normelor de trimitere la Codul de procedură civilă a determinat
specialişti în dreptul civil să analizeze procedura contravenţională ca procedură civilă specială, neînţelegându-se specificul
raporturilor administrativ-contravenţionale şi interferenţa dintre normele diferitelor ramuri de drept.
Faptul că unele aspecte ale ei, cum ar fi cele procedurale, se completează cu normele Codului de procedură civilă, nu
înseamnă că instituţia contravenţiei încetează să mai fie o instituţie a dreptului administrativ şi se transferă în ramura dreptului
procesual civil.1
Procedura contravenţională este reglementată în principal prin normele administrative speciale, prevăzute în legislaţia
contravenţională care se completează cu normele procedurale civile şi penale, în măsura în care ele nu contravin raporturilor
administrativ-contravenţionale întrucât aceste norme prin tehnicitate şi aplicare îndelungată s-au impus drept constante, în procesul
de aplicare a normelor juridice.
Etapa punerii în executare a sancţiunilor contravenționale reglementează pe de o parte, modalitatea concretă de
executare a sancţiunilor dispuse iar în condiţiile în care acestea nu sunt executate voluntar de contravenient, procedura de executare
silită.
Specificul procedurii contravenţionale constă tocmai în caracterul său autoritar şi operativ care decurge din relaţiile de
subordonare ierarhică, dintre părţile raportului juridic-contravenţional, supuse unui regim juridic exorbitant, derogatoriu de la
dreptul comun şi anume regimul de drept public. Totodată procedura contravenţională se desfăşoară etapizat în faţa autorităţilor
administrative şi în faţa instanţei de judecată. În cazul procedurii administrativ-contravenţionale subiectul supraordonat al raportului
contravenţional care constată fapta şi aplică sancţiunea contravenţională este întotdeauna o autoritate publică, ce urmăreşte
realizarea intereselor generale ale societăţii sau ale unei comunităţi locale.
Procedura administrativ-contravenţională cuprinde normele legale referitoare la constatarea contravenţiilor, aplicarea
sancţiunilor contravenţionale, exercitarea căilor de atac atât împotriva actelor de sancţionare, cât şi împotriva măsurilor luate în
legătură cu regimul prestării unei activităţi în folosul comunităţii şi executarea sancţiunilor contravenţionale.
Capitolul II. Procedura administrativ-contravenţională
Aşa cum am arătat, această etapă cuprinde activităţile de constatare, individualizare şi aplicare a sancţiunilor
contravenţionale.
Secţiunea I. Constatarea contravenţiilor
Prima etapă care, practic, declanşează procesul de intervenţie a răspunderii contravenţionale, este constatarea
contravenţiei. Sediul materiei este reprezentat de Capitolul II – „Constatarea contravenţiei”din O.G. nr. 2/2001, unde se regăsesc
dispoziţii privind persoanele care au calitatea de agent constatator şi elementele procesului verbal de constatare şi sancţionare a
contravenţiei.
1 Verginia Vedinaş, Drept administrativ, Ediţia a VII, Editura Universul Juridic, Bucureşti 2012, pg. 303.
4
1.1 Persoane care au calitatea de agent constatator potrivit Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001
Constatarea contravenţiilor reprezintă prima fază procedurală privind răspunderea contravenţională; ea este dată în
competenţa anumitor persoane prevăzute în chiar actul normativ care reglementează contravenţiile într-un anumit domeniu de
activitate. Aceste persoane sunt denumite generic agenţi constatatori. În literatura juridică s-a propus şi denumirea de „agenţi
administrativi”2.
Potrivit art. 15 alin. 2 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 „pot fi agenţi constatatori: primarii, ofiţerii şi subofiţerii
din cadrul Ministerului de Interne, special abilitaţi, persoanele împuternicite în acest scop de miniştri şi de alţi conducători ai
autorităţilor administraţiei publice centrale, de prefecţi, preşedinţi ai consiliilor judeţene, primari, de primarul general al
municipiului Bucureşti, precum şi de alte persoane prevăzute în legi speciale.
Ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului de Interne constată contravenţii privind: apărarea ordinii publice; circulaţia pe
drumurile publice; regulile generale de comerţ; vânzarea, circulaţia şi transportul produselor alimentare şi nealimentare, ţigărilor şi
băuturilor alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotărâre a Guvernului”.
Prin acte normative speciale sunt stabiliţi diverşi agenţi constatatori, cum sunt organele de control financiar, sanitar-
veterinare, inspectori din cadrul diferitelor ministere, comisari şi persoane împuternicite din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, alte
organe centrale de specialitate etc.
Primarii constată contravenţiile stabilite prin actele normative emise de organele locale pentru probleme de interes local,
precum şi contravenţiile la dispoziţiile privind: apărarea liniştii şi ordinii publice; regulile generale de comerţ, circulaţia, vânzarea şi
transportul alimentelor şi a produselor alimentare; întreţinerea drumurilor naţionale; executarea lucrărilor edilitare; regimul
construcţiilor; regimul lucrărilor de îmbunătăţiri funciare; folosirea fondului de stat; - prevenirea şi combaterea epidemiilor;
domeniul silvic; domeniul vânătoresc sau cinegetic; domeniul piscicol.
Poliţiştii au dreptul să constate contravenţiile la dispoziţiile legale privind apărarea ordinii şi liniştii publice, la normele de
convieţuire socială, în cazul contravenţiilor rutiere, potrivit art. 93 alin. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002.3,
precum şi în celelalte domenii de activitate ce intră în atribuţiile poliţiei.
În plus la fel ca şi primarii, ei4 pot să constate contravenţiile din celelalte sectoare de activitate legate de regulile de comerţ,
circulaţia mărfurilor, întreţinerea drumurilor, regimul construcţiilor, vânătoarea şi pescuitul etc. Această enumerare nu este însă
limitativă. Prin acte normative emise de organele competente vor putea fi stabilite şi alte contravenţii, în alte domenii, pe care
organele de poliţie au dreptul să le constate.
O altă categorie de persoane competente să constate şi să sancţioneze contravenţiile este prevăzută de art. 46 din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001, care dispune: „Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne, precum şi celelalte autorităţi ale
administraţiei publice care au structuri militare vor stabili prin regulamentele interne organele competente să constate şi să aplice
sancţiunile în cazul contravenţiilor săvârşite de cadrele militare şi de angajaţii civili în legătură cu serviciul”.
Potrivit art. 15 alin. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 „Pot fi agenţi constatatori: … persoanele împuternicite în acest
scop de miniştri şi de alţi conducători ai autorităţilor administraţiei publice centrale, de prefecţi, preşedinţi ai consiliilor judeţene,
primari, de primarul general al municipiului Bucureşti, precum şi de alte persoane prevăzute în legi speciale”. Aceste dispoziţii au
ridicat în practică următoarele probleme şi anume dacă cel care a mandatat atribuţiile poate fi agent constatator şi dacă cel mandatat
trebuie sau să aibă o anumită calitate.
2 Corneliu-Liviu Popescu, „Neconvenţionalitatea” şi neconstituţionalilatea procedurii contravenţionale judiciare de drept comun, în
raport cu dreptul la respectarea prezumţiei de nevinovăţie, în „Pandectele Române”, nr. 6/2002, pg. 198. 3 Privind natura juridică a procesului-verbal, părerile exprimate în literatura juridică sunt diferite. Conform unei opinii, procesul-
verbal prin care se constată o contravenţie este o opţiune administrativă, iar dacă se referă şi la aplicarea sancţiunii apare ca un act
administrativ jurisdicţional (Romulus Ionescu, op. cit., pg. 223, 224, 317,327). După o altă opinie, dimpotrivă, procesul-verbal nu
are un astfel de caracter, deoarece ar trebui să ajungem la concluzia că una din părţile în litigiu (agentul constatator) este şi
judecătorul cauzei, ceea ce este incompatibil cu activitatea de judecată (Ilie Iovănaş, Consideraţii teoretice cu privire la
răspunderea administrativă, Teza de doctorat, Cluj, 1968, pg. 222, Liviu, Ungur, Consideraţii cu privire la sancţiunea pentru
procesului-verbal de constatare a contravenţiei în termenul prevăzut de lege, în „Dreptul” nr. 10/2003, pg. 224). S-a susţinut, de
asemenea, că „procedura contravenţională este o procedură contencioasă, în consecinţă procesul-verbal de constatare şi sancţionare
trebuia înţeles ca fiind act administrativ cu caracter contravenţional. În considerarea unui drept contravenţional procesul-verbal se
prezenta, sub aspectul naturii juridice ca un act procesual contravenţional (Antonie Iorgovan, op. cit., pg. 271). Ca urmare a
revizuirii Constituţiei şi apariţiei Legii nr. 544/2004, acelaşi autor, susţine opinia conform căreia procesul-verbal de constatare al
contravenţiei este o operaţiune administrativă, sub aspectul naturii juridice, iar procesul-verbal de constatare şi sancţionare ne apare
ca un act administrativ unilateral de sancţionare (Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ ., pg. 427). Florin Coman-Kund,
Instanţa competentă în lumina prevederilor noii legi a contenciosului administrativ, în Curierul Judiciar, nr. 5/2005, pg. 84-85.
4 Privind data şi locul săvârşirii contravenţiilor continue se arată că acestea sunt lipsite de relevanţă. Într-un astfel de caz, data şi
locul săvârşirii contravenţiilor menţionate coincid cu data şi locul constatării lor. Eugen Popa, Lipsa de relevanţă a absenţei
menţiunilor referitoare la data si locul săvârşirii contravenţiilor reglementate de Legea nr. 50/1991, în „Dreptul”, nr. 2/1994, pg.
79-80.
5
În ceea ce priveşte primul aspect răspunsul este clar afirmativ deoarece mandatarea atribuţiilor nu poată să echivaleze cu o cedare a
acestora iar în speţă îşi găseşte aplicarea şi principiul qui potest plus potest et minus5.
Faţă de cea de-a doua problema răspunsul este mai dificil. Poate persoana abilitată prin lege ca agent constatator să
împuternicească orice persoană să constate şi să aplice sancţiuni contravenţionale (să luăm spre exemplu situaţia în care primarul
împuterniceşte să aplice sancţiuni contravenţionale angajaţii unei firme de protecţie şi pază)? Dacă analizăm strict textul art. 15 alin.
2 răspunsul ar putea fi afirmativ deoarece ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus. Totuşi, găsim că este inacceptabil ca
în materie contravenţională, domeniu de exercitare a autorităţii de stat, aceste atribuţii să fie delegate unei persoane fără nici o
calitate oficială, aceştia putând cel mult să sesizeze fapta contravenţională celui îndreptăţit să aplice sancţiunea. În opinia noastră
împuternicit poate fi numai persoana care are calitatea de subordonat ierarhic al celui care mandatează exercitarea atribuţiilor
1.2. Competenţa agentului constatator
Cu privire la aceste aspect problemele care s-au ridicat sunt relative la sancţiunea care intervine în cazul depăşirii
normelor de competenţă materială şi teritorială a agentului constatator. Deşi nu se poate vorbi de o nulitate absolută expresă ca în
cazul dispoziţiilor art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, cu siguranţă procesul verbal încheiat de un agent constatator
necompetent este lovit de nulitatea absolută expresă deoarece avem de-a face cu norme de ordine publică6.
S-au exprimat, opinii potrivit cărora în acest caz s-ar putea vorbi despre „inexistenţa” procesului-verbal dar numai în
situaţia în care actul administrativ ar fi încheiat cu încălcarea grosolană şi evidentă a normelor de drept ce reglementează
competenţa, acesta neputând avea nici măcar o aparenţă de legalitate.7 Importanţa juridică a acestui aspect ar consta în faptul că
persoana sancţionată ar putea să solicite constatarea inexistenţei procesului verbal şi după expirarea termenului impus de lege.
De asemenea o situaţie nefirească apărută în practică este aceea a calificării unei singure fapte, privită ca element material
al contravenţiei, în diferite moduri în funcţie de organul căruia îi aparţine agentul constatator. Spre exemplu, contravenţiile ce
privesc regimul produselor accizabile, incriminate de Titlul X, art. 190 din Codul de procedură fiscală, se aplică numai de către
personalul specializat din aparatul Ministerului finanţelor sau de către lucrătorii Autorităţii Naţionale a Vămilor, dar în condiţiile în
care ele sunt descoperite într-un mijloc de transport fără acte de însoţire de către alt organ constatator, de exemplu poliţia rutieră,
sunt sancţionate potrivit Legii nr. 12 din 6 august 1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite
deoarece organul constatator nu are obligaţia de a anunţa organul constatator competent şi nici competenţă materială proprie.
Regimul sancţionator diferă sensibil în această situaţie, în primul caz minimul special este de 20.000 lei iar în al doilea de 500 de lei.
1.3. Modalitatea de constatare a contravenţiilor
Un aspect important şi deosebit de interesant ivit atât în practică cât şi în dezbaterile doctrinare este modalitatea în care se
face constatarea faptelor contravenţionale de către agentul constatator, în acest sens textul legii cadru neindicând o procedură
specifică clară arătându-se doar că abaterile se constată de agenţii constatatori care trebuie să încheie un proces verbal ce trebuie să
conţină anumite elemente.
În doctrină s-au conturat două curente şi anume concepţia tradiţională bazată şi pe o practică uniformă anterioară care
susţine că procesul-verbal încheiat de către agentul constatator ulterior săvârşirii contravenţiei sau pe elemente esenţiale care nu au
fost constatate personal de către agentul constatator sunt lovite de nulitate relativă8. Această orientare se fundamentează pe faptul că
procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este un act oficial, un înscris autentic care produce efecte fără a mai fi
necesară o altă modalitate de aprobare sau confirmare9
Se mai reţine o opinie diametral opusă potrivit căreia nu trebuie să se confunde constatarea prin propriile simţuri cu
noţiunea de flagranţă, surprinderea contravenientului în timpul desfăşurării activităţii contravenţionale pe motiv că ar fi inechitabil
ca o infracţiune, faptă ilicită mai gravă, să poată fi constatată prin orice mijloc de probă iar procesul verbal doar pe baza
constatărilor personale ale agentului constatator.10
1.4. Elementele întocmirii procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor
Procesul-verbal, care se încheie de către agenţii constatatori trebuie să cuprindă două categorii de clauze:
5 Mihai Adrian Hotca, op. cit., pg. 247. 6 În acest sens sunt şi considerentele deciziei XXII/2007 a ICCJ referitor la art. 16 din OG/2001 aşa cum sunt prezentate pe larg la
pagina ____ 7 Tudor Drăganu, Nulitatea actelor administrative individuale, citat de Mircea Ursuţă op. cit. pag 114 nota 1. 8 În acest sens Dana Apostol Tofan, Drept administrativ, vol. II, Ed All Beck, Bucureşti, 2004, pg. 239 -240. 9 Verginia Vedinaş, Drept administrativ, Ed. a VI-a, Editura Universul Juridic, Bucureşti 2011, pg. 278. 10 Alexandru Ţiclea, Constantin Rujoiu, Ioan Niţă Stan, Doru Ioan Tărăcilă, Marin Corbu, Răspunderea contravenţională, Ed. Atlas
Lex, Bucureşti, 1995, citat de Mircea Ursuţă, op. cit. pg. 120.
6
- clauze cu caracter obligatoriu, a căror inexistenţă duce, conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001 la nulitatea absolută a
procesului-verbal contravenţional (numele, prenumele şi calitatea agentului constatator; numele şi prenumele contravenientului, iar
în cazul persoanelor juridice denumirea şi sediul acesteia, fapta săvârşită; data; semnătura agentului constatator).
- alte clauze, a căror absenţă nu mai este sancţionată cu nulitatea procesului-verbal11
.
Legea actuală mai adaugă o cauză care poate atrage nulitatea procesului-verbal contravenţional. Este vorba despre obligaţia
instituită în sarcina agentului constatator ca, în momentul încheierii procesului-verbal, să atragă atenţia contravenientului cu privire
la dreptul pe care acesta îl are de a face obiecţiuni. Aceste obiecţiuni urmează a fi consemnate distinct în procesul-verbal, în rubrica
intitulată “alte menţiuni”, sub sancţiunea nulităţii.
Activitatea de constatare a contravenţiei se realizează şi se materializează, în final, prin încheierea unui proces-verbal, pe
care agentul constatator îl poate întocmi, atât în prezenţa, cât şi în lipsa făptuitorului, pe baza constatărilor personale şi a probelor
administrate de el. Acest proces-verbal, este actul administrativ prin care se individualizează fapta ilicită şi contravenientul12
.
Procesul-verbal de constatare a contravenţiei marchează existenţa raportului juridic contravenţional, ce se va afla la baza
derulării întregii activităţi procesuale contravenţionale până la stingerea acesteia; fiind actul prin care se declanşează şi la care se
raportează activitatea de tragere la răspundere a celor care au săvârşit contravenţii. El reprezintă singurul act probator al
contravenţiei săvârşite în faţa organului sancţionator, a instanţei de judecată ori a organului de executare şi, de asemenea, reprezintă
actul supus controlului judiciar. 92
Indiferent prin ce mod sau mijloc agentul constatator a luat cunoştinţă despre săvârşirea contravenţiei, el va trebui să
întocmească în scris procesul-verbal.
După ce agentul constatator a luat cunoştinţă despre o încălcare a dispoziţiilor legale, el trebuie să procedeze la constatarea
acesteia, stabilind în prealabil dacă fapta respectivă constituie contravenţie sau infracţiune, pe baza celor observate personal, a
relatărilor autorului, victimei, martorilor, precum şi a altor probe. Apoi, va proceda la stabilirea identităţii contravenientului care este
obligat să prezinte buletinul de identitate, iar pentru determinarea locului de muncă şi legitimaţia de serviciu, de student sau alte
acte.
Trebuie de asemenea, să stabilească împrejurările în care s-a săvârşit contravenţia, actul normativ care o prevede, dacă s-au
produs pagube materiale ori sunt lucruri supuse confiscării şi dacă nu există vreo cauză care să excludă caracterul contravenţional al
faptei sau răspunderea făptuitorului.
În cazul contravenienţilor cetăţeni străini sau cetăţeni români cu domiciliul în străinătate în procesul-verbal vor fi cuprinse
următoarele date de identificare a acestora: numele, prenumele, seria şi numărul paşaportului, statul emitent şi data eliberării
documentului13
.
În cazul în care contravenientul este minor procesul-verbal va cuprinde şi numele, prenumele şi domiciliul părinţilor sau ale
altor reprezentanţi ori ocrotitori legali ai acestuia14
.
În situaţia în care contravenientul este persoană juridică în procesul-verbal se vor face menţiuni cu privire la denumirea,
sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerţului şi codul fiscal ale acesteia, precum şi datele de identificare a persoanei care
o reprezintă.
Procesul-verbal de constatare a contravenţiei se întocmeşte, de regulă, în două exemplare, din care originalul rămâne la
agentul constatator şi copia se înmânează contravenientului. În cazul în care se ia măsura confiscării, iar bunurile nu aparţin
contravenientului ori prin fapta comisă s-au produs pagube materiale, procesul-verbal se încheie în trei sau mai multe exemplare
pentru a se înmâna câte o copie persoanelor interesate, respectiv părţii vătămate ori celei căreia îi aparţin bunurile confiscate.
1.4.1. Data şi locul în încheierii
Deşi această condiţie de formă al procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nu este prevăzut ca un
element care atrage nulitatea absolută el prezintă o importanţă deosebită şi poate fi o cauză de nulitate relativă în cazul în care
contravenientul dovedeşte existenţa unei vătămări ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului-verbal.
Data încheierii procesului verbal prezintă importanţă deoarece aceste este momentul de la care se naşte dreptul
autorului faptei contravenţionale de a exercita calea de atac, împotriva procesului verbal, în situaţia în care a fost comunicat în
11 Celelalte menţiuni ale procesului-verbal sunt prevăzute în art. 16 alin.(1) după cum urmează: data şi locul unde este încheiat actul,
numele,prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, inclusiv
codul numeric personal, ocupaţia şi locul de muncă al contravenientului; descrierea faptei contravenţionale cu indicarea datei, orei şi
locului în care a fost săvârşită precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea
eventualelor pagube pricinuite; indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de
circulaţie; posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzută de actul normativ, dacă acesta
prevede o asemenea posibilitate; termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea. În cazul în care
contravenientul este minor, procesul verbal va cuprinde numele, prenumele şi domiciliul părinţilor sau al altor reprezentanţi sau
ocrotitori legali ai minorului. 12
Este vorba despre minorii în vârstă între 14-18 ani, deoarece cei sub vârsta de 14 ani nu răspund contravenţional.
13 Alexandrul Ţiclea, op. cit., pg. 37. 14
Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator. Tribunalul Bucureşti, Secţia a VIII a civ., dec. nr. 706/R/2002.
7
aceiaşi împrejurare dar şi pentru a se stabili în cadrul controlului judecătoresc dacă a fost întocmit sau nu la o dată ulterioară
consumării contravenţiei sau în lipsa contravenientului.
De asemenea, raportat la dispoziţiile art. 13 din O.G. 2/2001 care arată că „Aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale
se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei” data încheierii procesului-verbal reprezintă coordonata temporală
definitorie la care se raportează împlinirea termenului de prescripţie al aplicării sancţiuni contravenţionale.
În acest sens art. 21 din O.G. 2/2001 arată că „În cazul în care prin actul normativ de stabilire şi sancţionare a
contravenţiilor nu se prevede altfel, agentul constatator, prin procesul-verbal de constatare, aplică şi sancţiunea”. În această ordine
idei, considerăm că va fi nul, procesul-verbal pe care nu este trecută data întocmirii, comunicat contravenientului după ce au
trecut termenul de 6 luni prescris de art. 13, fără a mai fi necesară arătarea unei vătămări suferite de contravenient deoarece
potrivit principiului in dubio pro reo se poate considera că sancţiunea a fost aplicată după împlinirea termenului. Însă, în situaţia în
care procesul-verbal este comunicat contravenientului în termenul de 6 luni se poate considera ca dată de referinţă cea a
comunicării.
Data întocmirii procesului-verbal este relevantă şi în ceea ce priveşte verificarea respectării dispoziţiilor art. 25 alin. 2 care
obligă organul care a aplicat sancţiunea să comunice actul constatator în timp de o lună de la aplicarea sancţiunii
contravenţionale. Ori, prin raportare la art. 21 din O.G. 2/2001, dacă procesului verbal îi lipseşte data iar comunicarea se face la
mai mult de o lună de la data săvârşirii faptei este imposibil de verificat dacă dispoziţiile art. 25 au fost respectate aspect ce impune
anularea actului administrativ de sancţionare.
Procesul verbal de constatare a contravenției care poartă ca dată a întocmirii acestuia, o dată anterioară săvârșirii
contravenţiei este nul deoarece există un dubiu serios în ceea ce privește data săvârșirii contravenției.15
Deşi opinia citată, aparţine
unei instanţe de judecată de nivel inferior achiesăm la acest punct de vedere deoarece este în spiritul reglementărilor legislaţiei
române dar şi a practicii C.E.D.O. care plasează prezumţiile ce se aplică în materia contravenţiilor în sfera penală.
În ceea ce priveşte contravenţiile continue, prin raportare la art. 13 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 dacă
acestea nu şi-au epuizat conţinutul data săvârşirii contravenţiei este aceiaşi cu cea a constatării.
Locul întocmirii procesului verbal este de obicei acelaşi cu al săvârşirii contravenţiei sau la sediul agentului constatator
care poate fi indicat prin orice modalitate care permite localizarea acestuia. Acest element prezintă importanţă numai în condiţiile în
care procesul verbal se va încheia în lipsa contravenientului sau dacă acesta refuză să semneze deoarece trebuie avute în vedere
respectarea dispoziţiilor art. 19 din Ordonanţă.
Un motiv de nulitate al procesului-verbal îl constituie încheierea procesului-verbal în lipsa contravenientului fără sa existe
un temei pentru încheierea procesului-verbal în lipsa acestuia. Cu toate ca art. 19 din OG nr. 2/2001 în mod firesc permite încheierea
procesului-verbal în lipsa contravenientului, aceasta norma trebuie interpretata si înţeleasă în legătura cu prevederile art. 16 alin. 7 în
sensul ca încheierea procesului-verbal în lipsa contravenientului trebuie sa fie urmarea refuzului acestuia expres sau tacit de a se
prezenta în fata agentului constatator nu în sensul îngrădirii contravenientului de la dreptul de a face obiecţiuni. Altfel, ar rezulta în
mod absurd ca agentul constatator are alegere intre a-i da dreptul contravenientului sa facă obiecţiuni sau sa încheie procesul-verbal
în lipsa contravenientului si sa-i îngrădească acest drept.
Mai mult, în lipsa unor mențiuni exacte si concrete cu privire la locul în care s-a săvârșit contravenția se încalcă
dreptul la apărare al contravenientului, acesta fiind pus în situația de a nu-si putea formula apărările în mod corespunzător16
.
1.4.2 Numele, prenumele, calitatea şi instituţia din care face parte agentul constatator
Ca şi elemente obligatorii de formă al procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor cele trei menţiuni sunt
tratate diferit raportat la sancţiunea neîndeplinirii lor. Astfel, numele, prenumele şi calitatea agentului constatator sunt prevăzute sub
sancţiunea nulităţii exprese absolute de către art. 17 din Ordonanţă lăsând menţionarea instituţiei sub incidenţa nulităţii relative
virtuale.
Prin calitatea agentului constatator se înţelege funcţia sau însărcinarea persoanei care întocmeşte procesul verbal de
constatare şi sancţionare a contravenţiei. Instituţia este autoritatea sau unitatea al cărei reprezentant este agentul constatator.
Relevanţa consemnării acestor date constă în posibilitatea determinării competenţei agentului constatator şi a autorităţii unde trebuie
depusă plângerea contravenţională.17
15 Judecătoria Câmpeni, dosar 1717/2008, sursă web: http://www.spete.info/jurisprudenta-obiect/procesul-verbal-de-constatare-a-
contraven%C5%A3iei-care-poart%C4%83-ca-dat%C4%83-a-%C3%AEntocmirii-acestuia-o-dat%C4%83-anterioar%C4%83-
s%C4%83v%C3%A2r%C5%9Firii-contraven%C5%A3ei-este-nul-deoarece-exiat%C4%83-un-dubiu-serios-%C3%AEn-ceea-ce-prive%C5%9Fte-
data-s%C4%83v%C3%A2r%C5%9Firii-contraven%C5%A3iei-9435/ 16 Nedescrierea exacta a locului săvârșirii contravenției, respectiv a localității si sectorului de drum, echivalează cu lipsa descrierii
faptei contravenționale în actul de constatare a contravenției, iar absenta acesteia este sancționata de art. 17 din O.G. 2/2001 cu
nulitatea absoluta si expresa a procesului-verbal, nulitate care nu este condiționată de dovedirea unei vătămări. Judecătoria Slatina,
dosar nr. 1320/2010, sursa web: http://www.jurisprudenta.com/speta/pl%C3%A2ngere-contraven%C5%A3ional%C4%83-anularea-
procesului-verbal-de-contraven%C5%A3ie-ca-urmare-a-omisiunii-agentului-qe7em/ . 17 Mihai Adrian Hotca, op. cit. pg. 270.
8
În doctrină şi practică există o opinie cvasiunanimă căreia i ne alăturăm în sensul că lipsa menţiunii numelui agentului
constatator este sancţionabilă cu nulitatea absolută a procesului-verbal ca unic act probator al contravenţiei. Vătămarea este
prezumată în mod absolut, organul din care face parte agentul constatator neputând face dovada ulterior, în faţa instanţei, referitoare
la identitatea agentului constatator. Aceasta, deoarece, interpretând altfel, ar însemna că procesul-verbal nu are nici o valoare
probantă, atâta timp cât menţiunile absolut esenţiale ale acestuia pot fi completate ulterior.18
În ceea ce priveşte menţionarea prenumelui şi a calităţii deşi s-au exprimat opinii contrare de către prestigioşi autori în
materie, nu împărtăşim acest punct de vedere. S-a susţinut în principiu că dispoziţiile art. 17 instituie în această privinţă o nulitate
expresă relativă, prezumţia de vătămare instituită de lege, putând fi răsturnată de către intimat în faţa instanţei19
şi că anularea
procesului-verbal pentru lipsa prenumelui agentului constatator ar fi o interpretare excesivă şi formalistă a articolului 17 al
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, fiind contrară interesului public.20
În primul rând chiar dacă am admite că vorbim de o prezumţie relativă nu se poate pune problema unei prezumţii de
vătămare, deoarece în cazul acestor nulităţi vătămarea trebuie invocată şi dovedită de către cel care a suferito şi nu de către instanţă
din oficiu, acesta fiind un element strict specific nulităţilor absolute; să admitem că art. 17 instituie un regim juridic hibrid în ceea ce
priveşte nulităţile, în cadrul aceleiaşi dispoziţii legale, nu este întemeiat pe nimic şi este la rândul său o interpretare excesiv de laxă a
dispoziţiilor mai sus menţionate. De asemenea, nu vedem cum ar putea fi contrară interesului public respectarea voinţei exprese a
legiuitorului care arată cu claritate că menţionarea numelui, prenumelui şi a calităţii agentului constatator este sancţionabilă cu
nulitatea, fără să stabilească o distincţie în tratamentul juridic al acestor elemente, ba mai mult găsim că este îndeosebi respectat
deoarece vorbim de obligaţiile agentului constatator, prezumat a fi un profesionist şi aflat în exerciţiul autorităţii de stat,
neîndeplinirea culpabilă a atribuţiilor sale fiind cel puţin la fel de gravă cu fapta contravenţională pe care este îndrituit să o
sancţioneze.
1.4.3 Datele personale ale contravenientului
Procesul verbal trebuie să cuprindă datele personale din actul de identitate, inclusiv codul numeric personal, ocupaţia şi
locul de muncă ale contravenientului. Prin datele personale din actul de identitate se înţelege nume, prenume, domiciliu, seria şi
numărul actului de identitate.
În cazul contravenienţilor cetăţeni străini, persoane fără cetăţenie sau cetăţeni români cu domiciliul în străinătate, în
procesul-verbal vor fi cuprinse şi următoarele date: seria şi numărul paşaportului ori ale altui document de trecere a frontierei de
stat, data eliberării acestuia şi statul emitent.
În cazul în care contravenientul este minor procesul-verbal va cuprinde şi numele, prenumele şi domiciliul părinţilor sau ale
altor reprezentanţi ori ocrotitori legali ai acestuia.
În situaţia în care contravenientul este persoană juridică în procesul-verbal se vor face menţiuni cu privire la denumirea,
sediul, numărul de înmatriculare în registrul comerţului şi codul fiscal ale acesteia, precum şi datele de identificare a persoanei care
o reprezintă.
Nu vom insista asupra aspectelor privind situaţiile în care intervine nulitatea deoarece nu prezintă probleme diferite de cele
pe care le-am discutat mai sus. În acest sens, lipsa sa orice greşeala referitoare le numele, prenumele sau domiciliul
contravenientului va atrage anularea actului constatator.
În cazul contravenientului persoană juridică, lipsa denumirii şi a sediului acesteia va atrage nulitatea absolută a procesului-
verbal aceste dispoziţii fiind strict enumerate de art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.
În practică şi în doctrină s-a pus problema a calităţii de contravenient a angajatului persoanei juridice răspunsul fiind
unanim negativ deoarece în principiu orice formă de răspundere este personală, procesul-verbal fiind lovit de nulitate absolută
deoarece măsura s-a îndreptat către o persoană ca nu avea calitatea de contravenient chiar dacă fapta contravenţională, sub aspectul
elementului material a fost săvârşită de către angajat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu. Astfel sancţionarea în nume personal al
şefului de şantier pentru efectuarea unor lucrări de construcţii fără autorizare este neîntemeiată şi procesul verbal va fi anulat
deoarece fapta contravenţională priveşte persoana juridică unde acesta funcţiona, obligaţia de a obţine autorizaţiile necesare fiind în
sarcina acesteia.21
Lipsa menţiunilor privind ocupaţia, locul de muncă şi actul de identitate al contravenientului nu atrage nulitatea
procesului verbal cât timp partea nu a dovedit producerea unui efect al omisiunii, iar identificarea sa după nume, prenume domiciliu
şi codul numeric personal este certă.22
18 Mircea Ursuţă op. cit. pg. 133. 19 Ibidem pg. 133 20 Ovidiu Podaru, Radu Chiriţă, op. cit. pg. 122 21 Tribunalul Gorj – Secţia contencios administrativ, decizia civilă nr. 845/2009 (nepublicată) 22 Tribunalul Bucureşti, Secţia a VIII-a, decizia civilă nr. 2405/2005 din Daniel Severin, Răspunderea contravenţională. Practică
judiciară, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007, pg. 95.
9
1.4.4 Descrierea faptei pentru care se aplică sancţiunea
Textul art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 arată că procesul verbal trebuie să cuprindă „descrierea faptei
contravenţionale cu indicarea datei, orei şi locului în care a fost săvârşită, precum şi arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la
aprecierea gravităţii faptei şi la evaluarea eventualelor pagube pricinuite”. Nu constituie o descriere corespunzătoare a faptei
procesul verbal în care se retine, generic, neîndeplinirea unor masuri impuse de o autoritate publica, fără arătarea concreta a
masurilor ce nu au fost îndeplinite. Sancţiunea, în acest caz, este nulitatea , conform art. art 17 din OG 2/200l, care poate fi
constatata si din oficiu.
Realizând o descrie pur formala a contravenţiei, fără a evidenţia elemente de fapt de natura a o individualiza, nu întruneşte
cerinţele de legalitate prevăzute imperativ de art. 16 alin. 1, iar o prezentare generala, lipsita de conţinut, a faptei echivalează cu
lipsa acesteia si atrage nulitatea procesului verbal conform art. 17 din acelaşi act normativ23
.
Din interpretarea logico-gramaticala a prevederilor art. 16 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 rezulta cerința ca agentul constatator
sa realizeze o descriere în concret a contravenției, cu specificarea acțiunii sau inacțiunii autorului si a tuturor circumstanțelor de
natura a imprima faptei acest caracter. Cerința este una imperativa, întrucât rațiunea instituirii ei a fost aceea de a permite instanței
cercetarea legalității actului constatator prin stabilirea faptelor materiale si verificarea încadrării juridice pe care acestea au primit-o
si a justeții sancțiunii aplicate. În lipsa unei descrieri corespunzătoare a faptei, instanța nu poate exercita controlul de legalitate si
temeinicie a procesului-verbal. 24
În situaţia în care probatoriul administrat confirma săvârşirea faptei, vinovăţia contravenientului petent care prin probele
administrate nu a reuşit sa răstoarne prezumţia de temeinicie a procesului verbal, dimensiunile prejudiciului produs, judecătorul
trebuie sa se asigure de corectitudinea individualizării sancţiunii aplicata iar înlocuirea acesteia, raportat la criteriile prevăzute de art.
21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 constituie operaţiunea juridica de reapreciere a gradului de pericol social al faptei, de
urmările produse, ce nu se poate realiza decât prin raportarea directa la starea de fapt reţinută prin procesul verbal de constatare a
contravenţiei, la probatoriul administrat care trebuie sa concorde astfel cu sancţiunea pe care instanţa o aplica prin înlocuire25
.
Considerăm că menționarea datei greșite, echivalează cu lipsa acesteia prin raportare la dispoziţiile imperative art. 17
din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care arată că „lipsa mențiunii privind data comiterii contravenției
atrage nulitatea procesului verbal iar nulitatea se constata si din oficiu”, exonerând astfel pe contravenient de a proba vreo
vătămare.26
În acest sens, invocarea de către agentul constatator, în faza de control judiciar, a unei erori materiale, este lipsită de
finalitate, deoarece această cauză de nulitate absolută nu poate fi înlăturată prin probă contrară.
Totuşi, este discutabil dacă, în cazul în care, prin coroborarea cu probe certe a procesului-verbal constatare a contravenţiei,
prin care se va demonstra de către agentul constatator că, menţionarea greşită datei săvârşirii contravenţiei este urmare a unei greşeli
materiale evidente, nu ar fi admisibilă acoperirea acestei deficienţe. Înclinăm spre un răspuns negativ pentru motivele arătate mai
sus, în cea mai mare parte a cazurilor de sancţionare, dar considerăm că, în situaţia în care toate celelalte elemente ale procesului-
verbal sunt conforme cu legea iar încălcarea valorii sociale apărate de norma contravenţională este foarte gravă, împrejurare
demonstrată indubitabil prin probatoriul ce însoţeşte procesul verbal, se poate trece peste acest neajuns al actului constatator. Aşa
cum am mai arătat în cuprinsul lucrării, o interpretare strict formală a dispoziţiilor unui act normativ care protejează o valoare
socială, de natură să-l golească de conţinut, nu este în spiritul unei interpretări fireşti, teleologice a normei juridice respective.
1.4.5 Indicarea actului normativ prin care se stabileşte şi se sancţionează contravenţia
Potrivit principiului legalităţii incriminării (nullum crimen sine legem…) orice sancţiune aplicată de către autoritatea de stat
trebuie să fie bazată pe o dispoziţie a unui act normativ. În acest sens art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 indică printre
elementele de formă ale procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor şi arătarea actului normativ în baza căruia s-
a dispus sancţionarea.
Deşi textul mai sus menţionat face vorbire de „arătarea actul normativ”, sintagma trebuie interpretat în sensul ca se refera
la articolul din lege si actul normativ care impune în sarcina cetăţeanului o anumita conduita.
23 Deciziei nr. 49 din 31 ianuarie 2008 a Tribunalului Olt - Secția comerciala sursa web: [03.07.2011]
http://www.avocatnet.ro/content/articles/id_12642/Nulitatea-procesului-verbal-de-contraventie-Descrierea-generica-a-faptei.html 24Judecătoria Adjud, dosar 1015/09.10.2009, sursa web: http://www.jurisprudenta.com/speta/plangere-contraventionala-descriere-
necorespunzatoare-a-faptei-qs6qm/ 25 Tribunalul Gorj, Secţia contencios administrativ si fiscal, Decizia civila nr. 6 din 14.01.2009 sursa web: portal.just.ro –
Jurisprudenţă Tribunal 26 Tribunalul Maramureş, Dosar 1362/R/2009, sursa web: http://www.jurisprudenta.com/speta/proces-%E2%80%93verbal-de-constatare-a-
contraven%C5%A3iei-men%C5%A3ionarea-gre%C5%9Fit%C4%83-a-datei-s%C4%83v%C3%A2r%C5%9Firii-contraven%C5%A3iei-nu-
q72em/.
10
Așadar, pe lângă descrierea stării de fapt, agentul constatator trebuie sa facă încadrarea în drept a stării de fapt expuse.
Consideram ca, pentru ca instanța sa poată aprecia corectitudinea încadrării juridice este necesar ca agentul constatator sa indice si
articolul, alineatul sau litera corespunzătoare a textului legal care sancționează contravenția27.
Daca nu s-ar da o astfel de interpretare sintagmei în discuţie, s-ar ajunge în situaţia ca o persoana sancţionată
contravenţional sa nu ştie ce obligaţie impusa de lege în sarcina sa a încălcat, iar instanţa învestita cu soluţionarea unei plângeri
contravenţionale în loc sa analizeze legalitatea si temeinicia procesului verbal de contravenţie contestat, ar trebui sa procedeze la
încadrarea juridica a faptei în raport de situaţia de fapt reţinuta de agentul constatator si de sancţiunea aplicata.
Această operaţiune este inadmisibil, întrucât excede atribuţiilor instanţei de judecata, conducând la arbitrariu si la
nelegalitatea incriminării contravenţiei28
. Faptul că indicarea eronată a actului normativ care prevede şi sancţionează contravenţia nu
este menţionat în O.G. nr. 2/2001 drept cauză de nulitate absolută a procesului verbal, nu înseamnă decât că nu ar putea fi invocată
de instanţă din oficiu, nu şi că nu ar putea atrage anularea acestuia atunci când este invocată de partea interesată întrucât într-o atare
situaţie, aplicarea sancţiunii nu are suport legal, reprezentând o încălcare a principiului legalităţii stabilirii contravenţiei şi aplicării
sancţiunilor contravenţionale, consacrat de dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată prin Legea nr.
180/2002.29
Credem că este un neajuns al legii cadru faptul că lipsa acestei menţiuni nu este cuprinsă ca un element care atrage nulitatea
absolută a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor omisiunea indicării actului normativ în baza căruia se face
tragerea la răspundere a contravenientului, aspect inacceptabil deoarece în acest caz nu este respectat unul dintre principiile de bază
ale dreptului şi anume legalitatea oricărei forme de răspundere juridică. Sigur, s-ar putea argumenta că principiul este respectat
deoarece temeiul tragerii la răspundere al contravenientului este norma juridică încălcată şi nu documentul constatator al faptei dar
argumentul nu poate fi primit deoarece sintagma de legalitate a încriminării presupune atât existenţa juridică a normei încălcate dar
şi indicarea sa corectă deoarece numai aşa se poate realiza scopul educativ al legii. Mai mult de atât, credem că este inacceptabil ca
agentul constatator, persoană aflată în exerciţiul autorităţii de stat să nu cunoască însăşi textul de lege pe care este chemat să îl aplice
deoarece în aceste condiţii ce pretenţii mai avem de la cetăţean, titular al obligaţiei de conformare, să se supună rigorilor unei
legislaţii extrem de stufoase şi de multe ori incoerente.
Astfel, consider că în această situaţie vătămarea pe baza căreia se poate cere anularea procesului-verbal de constatare şi
sancţionare a contravenţiilor ar trebui să se prezume irefragabil atât pentru considerentele expuse mai sus dar şi pentru motivul că a
cere contravenientului să demonstreze prejudiciul produs este iluzoriu fapt care poate duce la concluzia că această menţiune poate să
lipsească cu desăvârşire fără nici un fel de consecinţe asupra actului constatator.
1.4.6 Indicarea societăţii de asigurări, în situaţia în care fapta a avut ca urmare producerea unui accident de
circulaţie
Această dispoziţie priveşte strict situaţia în care fapta contravenţională a avut ca urmare un accident de circulaţie având
scopul de a încunoştinţa pe cel păgubit de societatea la care autorul contravenţiei are poliţa de asigurare obligatorie auto sau alt gen
de asigurare de răspundere civilă acoperitoare.
Deci, se poate spune că este strict legată de dispoziţiile O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice şi anume
art. 76 care stabileşte că „Vehiculele înmatriculate sau înregistrate, cu excepţia celor cu tracţiune animală, care circulă pe drumurile
publice, trebuie să aibă asigurare obligatorie pentru răspundere civilă în caz de pagube produse terţilor prin accidente de circulaţie,
conform legii. Poliţia rutieră dispune măsura reţinerii certificatului de înmatriculare sau înregistrare şi retragerea plăcuţelor cu
numărul de înmatriculare sau de înregistrare a vehiculelor neasigurate, aflate în trafic, eliberând dovadă fără drept de circulaţie.
Dacă deţinătorul vehiculului nu face dovada asigurării acestuia, după 30 de zile de la data aplicării măsurii prevăzute la alin. (2),
poliţia rutieră dispune radierea din evidenţă a vehiculului.”
În condiţiile în care menţiunile privind societatea de asigurări nu sunt cuprinse în ipoteza art. 17 deci nu poate fi invocată
din oficiu, se pune problema dacă lipsa acesteia afectează în vreun fel valabilitatea procesului verbal de constatare şi sancţionare a
contravenţiei deoarece persoana vătămată prin lipsa sa este păgubitul şi nu contravenientul.
Se pare că, de lege lata răspunsul este negativ deoarece, strict practic lipsa acestei prevederi nu afectează pe contravenient
iar păgubitul nu o va putea invoca în nici o fază a procedurii contravenţionale.
1.4.7 Posibilitatea achitării în termen de 48 de ore a jumătate din minimul amenzii prevăzute de actul normativ,
dacă acesta prevede o asemenea posibilitate
27 Tribunalul Mehedinţi, dosar nr. 667/2009, sursa web: http://www.jurisprudenta.com/speta/pl%C3%A2ngere-
contraven%C5%A3ional%C4%83-inadverten%C5%A3%C4%83-cu-privire-la-literele-din-articolele-care-prev%C4%83d-%C5%9Fi-
sanc%C5%A3ioneaz%C4%83-6zmqe/ 28 Tribunalul Neamţ Secţia comerciala si de contencios administrativ si fiscal. Decizia civila nr. 372/RCA din 22.09.2008 sursa web:
[05.07.2011] http://www.juspedia.ro/jurisprudenta/3275/nulitatea-absoluta-a-procesului-verbal-de-contraventie/ 29 Judecătoria sectorului 2 Bucureşti, sentinţa civilă nr.7091/10.08.2006 sursa web [05.07.2011]
http://jurisprudentacedo.com/Plangere-contraventionala.-Indicarea-eronata-a-actului-normativ-care-prevede-si-sanctioneaza-
contraventia.html
11
Legea-cadru recunoaşte o înlesnire substanţială30
fundamentată pe teza realizării scopului sancţiunii şi care constă în
posibilitatea recunoscută contravenientului de a se plăti jumătate din minimul stabilit de lege pentru fapta respectivă (art. 26), atunci
când actul normativ contravenţional special prevede o asemenea posibilitate. Asemenea dispoziţii existau şi în legislaţia anterioară,
sistemul ablaţiunii, cum se regăseşte denumit în doctrină, fiind însă regula, aplicabil tuturor actelor normative speciale care conţin
sancţiuni contravenţionale. Găsim că aceste prevederi erau preferabile şi de o aplicabilitate practică mult mai facilă avându-se în
vedere şi amalgamul legislativ din societatea noastră dar şi faptul că potrivit normelor de tehnică legislativă atunci când se instituie
un drept excepţiile trebuie prevăzute în norma specială, acestea fiind de strictă interpretare.
S-a pus justificat problema normelor contravenţionale anterioare apariţiei Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 care nu conţin,
în mod firesc dispoziţii în ceea ce priveşte posibilitatea ablaţiunii. În mod corect s-a stabilit în doctrină că în aceste situaţii potrivit
principiului de interpretare juridică în dubio pro reo trebuie să existe posibilitatea achitării a jumătatea din minimul amenzii31
, de
altfel dacă e să interpretăm per a contrario voinţa legiuitorului, în cazul normelor speciale anterioare apariţiei Ordonanţei, lipsa
exceptării faptelor de la posibilitatea ablaţiunii, atunci când acest sistem era regula echivalează logic cu includerea sa în norma
specială.
Acest sistem instituie un drept pentru contravenient şi o obligaţie pentru agentul constatator, care priveşte atât aducerea la
cunoştinţă a acestei facilităţi legale, cât şi implicarea agentului constatator în realizarea în practică a sistemului ablaţiunii.
Aplicarea acestui sistem implică ipoteza prezenţei contravenientului în momentul încheierii actului constatator, textul
prevăzând posibilitatea contravenientului “de a achita pe loc sau în termen de 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal
contravenţional jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această
posibilitate în procesul-verbal”.
Plata amenzii se face la Casa de Economii şi Consemnaţiuni sau la Trezoreria finanţelor publice, iar o copie de pe chitanţă
se predă, de regulă, de către contravenient agentului constatator sau se trimite, prin poştă, organului din care acesta face parte.
În cazul în care contravenientul a achitat pe loc jumătate din minimul amenzii prevăzută de actul normativ pentru fapta
respectivă, orice urmărire încetează. Calculul termenului se face conform art. 101 alin. (2) din Codul de procedură civilă, potrivit
căruia, termenul calculat pe ore începe să curgă de la miezul nopţii zilei următoare32
.
În ceea ce priveşte posibilitatea anulării procesului-verbal având ca temei lipsa acestei menţiuni, soluţiile sunt
controversate. Dat fiind faptul că lipsa acestei menţiuni nu este cuprinsă ca şi cauză de nulitate expresă contravenientul care o
invocă va trebui să demonstreze şi vătămarea pe care a suferito. Deşi la o primă vedere această probă este iluzorie deoarece acest
fapt echivalează cu încălcarea principiului nemo censetur ignorare legem opinia contrară este unanimă doar soluţiile propuse fiind
diferite. Într-o opinie33
, deşi instanţa nu poate anula procesul-verbal de constatarea şi sancţionare contravenţiei, va dispune
repunerea contravenientului în termenul de a achita amenda, la cererea acestuia. Într-o altă opinie34
nu doar lipsa, ci chiar indicarea
greşită a sumei de plată atrage nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenţiei deoarece se creează o vătămare care nu
poate fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal. Ne alăturăm acestui din urmă punct de vedere şi deoarece reprezintă cea
mai firească aplicare a textului de lege, soluţia propusă, de repunere în termen fiind lipsită de temei legal cel puţin de lege lata. De
lege ferenda însă, modificarea textului Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 în sensul anterior menţionat este binevenită şi or fi o
posibilitate elegantă prin care s-ar putea îmbina principiul nemo censetur ignorare legem cu interesul public.
1.4.8 Indicarea termenului de exercitare a căii de atac şi organul la care se depune plângerea
Această condiţie de formă a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei dispusă de art. 16 din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 trebuie privită prin raportare la art. 31 şi 32 din acelaşi act normativ care stabilesc că procesul-verbal poate fi
atacat cu plângere „…în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia” aceasta urmând a „…se depune la organul
din care face parte agentul constatator, acesta fiind obligat să o primească şi să înmâneze depunătorului o dovadă în acest sens”.
Aceste două texte ridică numeroase probleme atât în ceea ce priveşte sancţiunea neindicării sau indicării greşite a
termenului cât şi sub aspectul organului la care trebuie depusă plângerea datorită declarării ca neconstituţional a articolului
respectiv35
.
S-a opinat că nerespectarea termenului legal de 15 zile indiferent de menţiunile din procesul verbal, atrage decăderea
contravenientului din dreptul de a mai formula plângere iar, în situaţia depunerii plângerii peste termen, aceasta este tardivă
deoarece chiar dacă agentul constatator nu consemnează aceste menţiuni, operează principiul cunoaşterii legii, nefiind vorba de
30 Mona Maria Pivniceru, Petru Susanu, Dan Tudorache - op. cit., ppg. 78-79. 31 Corneliu Liviu Popescu, Posibilitatea plăţii a jumătate din minimul special al amenzii contravenţionale în termen de 48 de ore, în
cazul actelor normative anterioare O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, Dreptul nr. 3/2002, pg. 8. 32 Textul mai prevede că atunci când „termenul astfel calculat se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală sau într-o zi când serviciul
este suspendat, se prelungeşte până la sfârşitul primei zile lucrătoare care urmează”. 33 Mircea Ursuţă, op. cit. pg. 150 cu referire la Ovidiu Podaru, Radu Chiriţă nota 1. 34 Mihai Adrian Hotca, op. cit., pg. 275. 35 Curtea Constituţională, Decizia nr. 953 din 19 decembrie 2006 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.
32 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor Monitorul Oficial nr. 53 din 23.01.2007.
12
norme penale sau contravenţionale materiale, pentru a vorbi de o ipotetică eroare de drept, ci de norme procesuale imperative, ale
căror încălcări sunt sancţionate.36
Într-un alt punct de vedere căruia i ne alăturăm în parte, s-a considerat că în situaţia în care contravenientul probează că nu
cunoştea termenul în care trebuia să depună plângerea soluţia ar fi repunerea în termen dar avându-se în vedere de către instanţă
veridicitatea acestei afirmaţii prin raportare la situaţia concretă a contravenientului: vârsta, pregătire profesională etc.37
Credem că
această interpreare a legii este mai raţională deoarece, interpretând per a contrario ar în semna că lipsa acestei menţiuni nu are nici o
consecinţă asupra legalităţii actului constatator al contravenţiei şi nici contravenientul nu poate dovedi o vătămare concretă deoarece
i se va opune invariabil principiul nemo censetur ignorare legem, aşa cum am mai arătat, o ficţiune juridică. Mai mult, soluţia are şi
temei legal deoarece, potrivit art. 103 din Codul de procedură civilă neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage
decăderea afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de
voinţa ei.
1.4.9 Dreptul contravenientului de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare. Alte menţiuni
În momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoştinţă contravenientului dreptul
de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare. Obiecţiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica
„Alte menţiuni”, sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal.
În practica instanţelor judecătoreşti nu a existat un punct de vedere unitar în legătură cu aplicarea dispoziţiilor art. 16 alin.
(7) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare,
referitoare la nerespectarea de către agentul constatator, în momentul încheierii procesului-verbal, a obligaţiei de a aduce la
cunoştinţă contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în acest sens prin decizia nr. 22 din 19 martie 2007 publicată în Monitorul
Oficial, Partea I nr. 833 din 05/12/2007 în sensul în care nerespectarea cerinţelor înscrise în art. 16 alin. (7) din actul normativ
menţionat atrage nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenţiei, hotărâre la cere ne vom referi mai pe larg
deoarece, în opinia noastră prezintă o importanţă deosebită în aplicarea Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.
Sa motivat că Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi
completările ulterioare, instituie cadrul general de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. Prin dispoziţiile specifice pe care le
cuprinde, acest act normativ reglementează modul de întocmire a procesului-verbal de constatare a contravenţiilor, cu precizarea
menţiunilor obligatorii pe care trebuie să le cuprindă, persoanele ce pot avea calitatea de agent constatator, ca reprezentanţi ai
autorităţilor publice abilitate prin lege să constate şi să sancţioneze contravenţiile, condiţiile în care poate fi contestat procesul-
verbal de constatare a contravenţiei, ca şi regimul general al sancţiunilor contravenţionale, al aplicării şi executării acestora.
În art. 16 alin. (1) din acest act normativ sunt enumerate datele pe care trebuie să le cuprindă în mod obligatoriu procesul-
verbal de constare a contravenţiei, iar la alin. (11), (5) şi (6) ale aceluiaşi articol au fost prevăzute datele ce trebuie să mai fie
menţionate în cazul contravenienţilor cetăţeni străini, persoane fără cetăţenie sau cetăţeni români cu domiciliul în străinătate, al
contravenienţilor minori, precum şi în situaţia în care contravenientul este o persoană juridică.
În cadrul alin. (7) al aceluiaşi articol 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 s-a prevăzut că "în momentul încheierii
procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoştinţă contravenientului dreptul de a face obiecţiuni cu privire la
conţinutul actului de constatare", precizându-se că "obiecţiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica «Alte
menţiuni», sub sancţiunea nulităţii procesului-verbal".
În legătură cu instituirea acestei obligaţii, a cărei nerespectare atrage sancţiunea nulităţii procesului-verbal, este de observat
că, în raport cu natura interesului ocrotit prin dispoziţia înscrisă în art. 16 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 , o atare
nulitate nu poate fi absolută, nesusceptibilă a fi acoperită în niciun mod, ci doar relativă.
În acest sens este de observat că şi în art. 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 sunt înscrise anumite cerinţe specifice pe
care trebuie să le îndeplinească, în anumite situaţii, procesul-verbal încheiat de agentul constatator al contravenţiei, este adevărat,
fără a se mai menţiona că nerespectarea lor ar atrage nulitatea actului.
Or, situaţiile în care nerespectarea anumitor cerinţe atrage întotdeauna nulitatea actului întocmit de agentul constatator al
contravenţiei sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art. 17 din ordonanţă.
Astfel, prin acest text de lege se prevede că "lipsa menţiunilor privind numele, prenumele şi calitatea agentului constatator,
numele şi prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii şi a sediului acesteia, a faptei săvârşite şi a
datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal", specificându-se că numai în astfel
de situaţii "nulitatea se constată şi din oficiu".
În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator
al contravenţiei se ia în considerare şi din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerinţelor pe care trebuie să
le întrunească un asemenea act, inclusiv cel referitor la consemnarea distinctă a obiecţiunilor contravenientului la conţinutul lui,
36 Mircea Ursuţă, op. cit. pg. 155 cu referire la Mihaela Tabârcă, Drept procesual civil, vol. I, Editura Universul Juridic, Bucureşti,
2005, pg. 687. 37 Ovidiu Podaru, Radu Chiriţă, op. cit. pg. 218.
13
nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenţiei să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se
poate înlătura decât prin anularea acelui act.
De aceea, nerespectarea de către agentul constatator a cerinţelor de a aduce la cunoştinţă contravenientului dreptul de a face
obiecţiuni cu privire la conţinutul actului de constatare şi de a consemna distinct acele obiecţiuni, astfel cum acestea sunt înscrise în
art. 16 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, atrage doar nulitatea relativă a procesului-verbal de constatare a contravenţiei.
Chiar daca petentul a completat obiecțiunile la procesul verbal cu recunoașterea faptei aceasta mențiune nu îi conferă
valoare absoluta în plan probator si cu atât mai puțin nu exclude dreptul de a contesta legalitatea formala si temeinicia procesului
verbal pe calea plângerii prin care se exercita controlul judecătoresc împotriva unui act de autoritate cu caracter administrativ.
Reglementarea caii de atac prin norme imperative si natura de titlu executoriu a procesului verbal de contravenție îl situează în
categoria actelor de autoritate publica al căror regim juridic nu poate fi înlăturat printr-o declarație unilaterala de voință. Acest
regim juridic justifica si respingerea cererii în probațiune prin care intimatul a solicitat depunerea unei casete pe care s-au înregistrat
imagini surprinse în momentul controlului întrucât prin exercitarea caii de atac a plângerii se contesta procesul verbal pe care
instanța îl verifica sub toate aspectele, fără ca prin probele administrate sa poată fi completate mențiunile pe care le cuprinde.
………….
1.4.10 Semnătura agentului constatator
Art. 19 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 prevede obligativitatea semnării procesului verbal de către agentul constatator
nefăcând nici o referire cu privire la aceasta obligativitate în legătura cu înştiinţarea de plata, iar art. 17 din Ordonanţa Guvernului nr.
2/2001 sancţionează cu nulitatea absoluta lipsa acestei menţiuni privind semnătura agentului constatator, instanţa, urmează a
constata nulitatea procesului-verbal contestat de petiţionară si a exonera pe aceasta de plata amenzii aplicate38
.
Din acest punct de vedere considerăm ca lipsa acestei menţiuni nu pune probleme raportat la sancţiunea ce intervine,
aceasta fiind nulitatea, omisiunea neputând fi acoperită ulterior sau în faza controlului judecătoresc. Mai mult considerăm că în
cazul în care semnătura lipseşte de pe un exemplar al procesului-verbal de constatarea şi sancţionare contravenţiei sancţiunea este
acea deoarece documentul trebuie privit ca un tot unitar nefiind admisibil să existe diferenţe între exemplarele procesului-verbal
deoarece nu se mai poate stabili ulterior care dintre înscrisuri reflectă adevărul.
Procesul-verbal trebuie semnat pe fiecare pagină, atât de către agentul constatator, cât şi de către contravenient. În situaţia
când făptuitorul nu este de faţă, ori refuză sau nu poate să semneze (are o infirmitate fizica ori nu ştie carte), agentul constatator va
face menţiune despre aceste împrejurări, care trebuie adeverite de cel puţin un martor39
. Procesul-verbal va trebui să cuprindă în
acest caz şi numele, prenumele şi domiciliul martorului, numărul actului său de identitate, precum, şi semnătura acestuia. În lipsă de
martori, agentul constatator va consemna în procesul-verbal din ce cauza acesta a fost încheiat astfel (art. 19 din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001). Instanţa supremă a stabilit ca semnarea procesului-verbal de către contravenient fără nici o obiecţie nu duce
la concluzia recunoaşterii săvârşirii contravenţiei din moment ce el a introdus ulterior plângere împotriva acestuia.
1.5. Comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii
Legea instituie, în scopul producerii de efecte juridice de către procesul - verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a
sancţiunii, obligaţia comunicării acestuia, care revine fie agentului constatator, când acesta a aplicat şi sancţiunea, fie celui care a
aplicat sancţiunea, în cazurile de excepţie în care agentului constatator nu-i este recunoscută şi competenţa de a aplica sancţiunea.
Comunicarea se realizează către trei categorii de subiecte de drept:
- înmânarea sau după caz, comunicarea procesului-verbal contravenientului;
- comunicarea către partea vătămată;
- comunicarea către persoana fizică sau juridică, în cazul confiscării unor bunuri care aparţin altei persoane fizice sau
juridice decât contravenientul.
Art. 25 supune obligaţiei comunicării două categorii de acte:
- procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi aplicare a sancţiunii, care se comunică persoanelor interesate în termen
de o lună de la data aplicării;
- înştiinţarea de plată, care se comunică de asemenea persoanelor interesate, în situaţia în care contravenientului i s-a
aplicat sancţiunea contravenţională a amenzii, precum şi în cazul în care a fost obligat la despăgubire.
În situaţia în care agentul constatator constată fapta şi aplică sancţiunea, iar contravenientul este de faţă la încheierea
procesului-verbal, copia acestuia şi înştiinţarea de plată se înmânează contravenientului, făcându-se menţiune despre acest lucru pe
procesul-verbal contravenţional.
Comunicarea actelor contravenţionale sus-menţionate se face fie prin poştă, fie prin agenţii procedurali, în conformitate cu
prevederile Codului de procedură civilă care întregesc prevederile prezentei reglementări40
.
38 Judecătoria Tg Jiu, sentinţa 7834/08.11.2007, sursa web: portal.just.ro - Jurisprudenta
39 Tribunalul Suprem, secţia civila, dec. nr. 1648/1981, în „Revista română de drept” nr. 8/1982, pg. 55. 40 Mona Maria Pivniceru, Petru Susanu, Dan Tudorache- op. cit., pg. 88.
14
Faţă de acest aspect, în practică s-au ridicat numeroase probleme generate de modalitatea de comunicarea a procesului-
verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei în situaţia în care acesta este încheiat în absenţa contravenientului sau acesta
refuză primirea, deoarece data comunicării prezintă o importanţă deosebită în atât în calculul termenului de prescripţie al aplicării
sancţiunii contravenţionale, al executării sancţiunii (art. 13 şi 14 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001) dar şi ca element temporal de
referinţă al exercitării căilor de atac (art. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001).
Potrivit art. 14 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, executarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie daca procesul-
verbal de constatare a contravenţiei nu a fost comunicat contravenientului în termen de o luna de la data aplicării sancţiunii.
De asemenea, potrivit art. 26 alin. 2 în cazul în care contravenientul nu este prezent la încheierea procesului-verbal,
comunicarea acestuia, precum si a înştiinţării de plata se face de către agentul constatator în termen de cel mult o luna de la data
încheierii, comunicare ce, în temeiul art. 27 se face prin posta, cu aviz de primire, sau prin afişare la domiciliul sau la sediul
contravenientului.
Aşadar, din interpretarea coroborata a textelor de lege care fac referire la obligaţia de comunicare a actului sancţionator,
rezulta ca acţiunea de „comunicare” se refera la îndeplinirea obligaţiei de apela la serviciile poştale în vederea trimiterii procesului
verbal către destinatar ori de a-l afişa, obligaţie pe care instituţia din care face parte agentul constatator trebuie sa o îndeplinească în
maxim o luna de la aplicarea sancţiunii.
În practică s-a reţinut că obligaţia de comunicare ar cuprinde si înmânarea efectiva a corespondentei către destinatar în
acelaşi termen de o luna de la sancţionare nu este corespunzătoare textelor de lege indicate anterior şi antrenează în sarcina
instituitei sancţionatoare o răspundere pentru o activitate ce nu-i revine, aceea de a presta un serviciu poştal41
.
Deşi, această speţă reprezintă practica Tribunalului Gorj în materia comunicării procesului verbal încheiat în absenţa
contravenientului nu putem împărtăşi acest punct de vederea deoarece interpretarea pe care instanţa de judecată o dă textelor de lege
este contrară spiritului legii.
Considerăm că pentru a fi îndeplinită efectiv obligaţia de comunicare a procesului-verbal de către agentul constatator
aceasta trebuie efectuată cu mijloace în măsură să ateste primirea de către contravenient a documentului sau prin procedura afişării
aşa cum indică dispoziţiile art. 27 alin. 1 teza II.42
În caz contrar apar situaţii în care contravenientul de bună credinţă va avea de
achita contravaloare unei amenzi de care nu avut cunoştinţă, sancţiune de care va lua la cunoştinţă doar în faza de executare silită
fiind lipsit de posibilitatea legală de a mai contesta legalitatea procesului verbal de constatarea şi sancţionare În această situaţie
singura posibilitate pe care o are cel vătămat este contestaţia la executare potrivit art. 172 şi urm. Din Codul de procedură fiscală43
unde se va tinde a se demonstra vicierea comunicării raportat la art. 27 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001.
41 Tribunalul Gorj, sectia contencios administrativ si fiscal, Decizia civila nr.24 din 15.01.2009 sursa web: portal.just.ro –
Jurisprudenţa Tribunal. 42 „...Operaţiunea de afişare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puţin un martor. 43În speţă procesul-verbal a fost comunicat recurentului prin posta, însa nu exista dovada ca aceasta comunicare s-a făcut cu
respectarea dispoziţiilor cuprinse la art. 27 din O.G. nr. 2/2001 – personal contravenientului sau prin afişare cu martori, deoarece
contravenientul a tăgăduit că semnătura de pe actul de confirmare a primire îi aparţine şi s-au depus înscrisuri pentru verificarea de
scripte în acest sens.
Nerespectarea acestor dispoziţii echivalează cu o necomunicare a procesului-verbal de contravenţie, astfel încât în raport de această
situaţie sancţiunea aplicată intră sub incidenţa art. 25 alin. 2 din OG 2/2001 care stabileşte cu caracter imperativ “… (2)
Comunicarea (procesului verbal n.n.) se face de către organul care a aplicat sancţiunea, în termen de cel mult o lună de la data
aplicării acesteia.”
Nu se poate reţine argumentul instanţei de fond în sensul în care “… contestatorul nu mai poate invoca împrejurarea că nu a avut
cunoştinţă existenţa procesului verbal de contravenţie în temeiul căruia a fost emis titlul de executare întrucât cel târziu la data de
19.08.2009 când a plătit parte din amendă, a cunoscut existenţa acestei sancţiuni şi posibilitatea să o conteste”, cel puţin din două
puncte de vedere. Primo, deoarece cei 20 de lei au fost plătiţi de către tatăl contestatorului în necunoştiinţă de cauză şi secundo
pentru că dispoziţiile art. 25 din OG 2/2001 privesc comunicarea procesului verbal în accepţiunea termenului aşa cum a fost descrisă
mai sus şi nu dacă cel sancţionat avea sau nu cunoştinţă de procesul verbal sau nu - norma juridică citată având caracter imperativ şi
fiind de strictă interpretare.
Faptul că adresa contestatorului din cererea introductivă coincide cu cea a documentului de confirmarea a primirii nu are nici un fel
de relevanţă în acest caz şi poate să dovedească faptul că contestatorul a primit procesul verbal. De altfel, la dosarul cauzei s-au
depus dovezi (copie vizată la zi a carnetului de student) de unde reiese că recurentul este student în Constanţa şi în consecinţă
concluzia logică ar fi că nu locuieşte în Motru la adresa indicată cea mai mare parte a anului.
Raportat la dispoziţiile art. Art. 39 alin. 2 din din OG 2/2001 “ În vederea executării amenzii, organele prevăzute la alin. 1 (organele
din care face parte agentul constatator n.n.) vor comunica din oficiu procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a
sancţiunii, neatacat cu plângere în termenul legal, în termen de 30 de zile de la data expirării acestui termen, ori, după caz,
dispozitivul hotărârii judecătoreşti irevocabile prin care s-a soluţionat plângerea, în termen de 30 de zile de la data la care hotărârea
a devenit irevocabilă…”, procesul verbal de sancţionare a fost comunicat cu depăşirea semnificativă a acestui termen deci nu mai
poate fi pus în executare potrivit cu dispoziţiile imperative ale legii. Tribunalul Gorj, Secţia civilă Decizia civilă nr.980/14.04.2011
(nepublicată).
15
Astfel, prin sintagma obligaţia de comunicare, actul normativ nu a urmărit înmânarea efectivă a procesului verbal către
contravenient, ci sarcina pe care o are agentul constatator de a se asigura că persoana responsabilă a primit actul prin care este
sancţionat, dovada comunicării efective căzând în sarcina sa şi putându-se realiza prin expedierea procesului verbal cu aviz de
primire.
Să considerăm că agentul constatator şi-a îndeplinit obligaţia de comunicare doar prin depunerea acestuia la serviciul
poştal este greşit şi ridică multe probleme în ceea ce priveşte atât termenul de exercitare a căilor de atac, deoarece singura dată certă
este cea în care plicul a ajuns la oficiul poştal de destinaţie cât şi în ceea ce priveşte executarea sancţiunilor contravenţionale dispuse
prin procesul verbal.
Secţiunea II. Aplicarea sancţiunilor contravenţionale
Aplicarea sancţiunii contravenţionale reprezintă a doua fază a procedurii contravenţionale. În lipsa aplicării sancţiunii,
procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu produce nici un efect juridic faţă de contravenient, fiind necesar a i se comunica
acestuia un proces-verbal prin care se dispune şi o sancţiune, conform art. 25 din O.G. nr. 2/2001. Legea cadru în materie, respectiv
O.G. nr. 2/2001 stabileşte, ca regulă generală, aplicarea sancţiunii contravenţionale de către agentul constatator . Totuşi, alin. 2 al
art. 21 al legii cadru, lasă posibilitatea legiuitorului ca, prin actele normative speciale de stabilire şi sancţionare a unor contravenţii,
să prevadă ca sancţiunea să fie aplicată de către o altă persoană. De asemenea, prin actul normative special, se poate stabili
competenţa altei persoane, fie pentru a dispune atât asupra sancţiunii principale, cât şi asupra sancţiunilor complementare, fie
sancţiunea principală este aplicată de către agentul constatator, urmând ca o altă persoana să dispună numai asupra sancţiunii
complementare.44
În cazul unor contravenţii rutiere, sancţiunea principală se dispune de agentul constatator iar sancţiunea
complementară a suspendării dreptului de a conduce pe drumurile publice se dispune, după caz, de către şeful poliţiei rutiere a
judeţului sau a municipiului Bucureşti ori de şeful poliţiei rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române sau adjunctul
acestuia, conform articolului 96 alin. 1 din Codul Rutier.
În aceste situaţii, agentul constatator este obligat să înainteze de îndată, procesul-verbal de constatare a contravenţiei
organului sau persoanei competente să aplice sancţiunea, sancţiune care va fi aplicată prin rezoluţie pe procesul-verbal de constatare
a contravenţiei. Este evident că, şi în cazul aplicării sancţiunii de către altă persoană decât agentul constatator, este imperios necesar
a se respecta normele imperative cu privire la competenţă, aplicarea unei sancţiuni de către un organ material sau teritorial
necompetent atrăgând nulitatea absolută a procesului-verbal.45
O altă situaţie de excepţie, în care agentul constatator nu are dreptul de a aplica sancţiunea contravenţională este aceea
când, potrivit actului normative de stabilire şi sancţionare a contravenţiei, prestarea unei activităţi în folosul comunităţii este
prevăzută ca sancţiune contravenţională alternativă cu amenda, iar persoana competentă să aplice sancţiunea apreciază că se impune
aplicarea sancţiunii contravenţionale a prestării unei activităţi în folosul comunităţii. În această situaţie, sancţiunea contravenţională,
indiferent dacă va fi prestarea unei activităţi în folosul comunităţii sau amenda, va fi aplicată numai de către instanţa de judecată. De
asemenea, în cazul anumitor contravenţii, sancţiunea contravenţională, alta decât aplicarea sancţiunii prestării unei activităţi în
folosul comunităţii, va putea fi aplicată numai de instanţa de judecată, care este sesizată de către agentul constatator prin înaintarea
procesului-verbal de constatare a contravenţiei.
Interpretarea art. 21 îngăduie concluzia că, în această materie, legea-cadru consacră o regulă şi o excepţie.
Regula este reprezentată de aceea că agentul care constată fapta este şi cel care aplică sancţiunea.
Această regulă este prevăzută în majoritatea actelor normative în materie contravenţională, care fie o menţionează în mod
expres, fie fac trimitere la dreptul comun în materie.
Excepţia poate fi consacrată prin actele normative contravenţionale şi ea constă în recunoaşterea posibilităţii ca alte organe
decât agentul constatator să aplice sancţiunea.
Ceea ce se impune a fi subliniat este faptul că “numai printr-o prevedere expresă inserată în actele normative de stabilire
şi sancţionare a contravenţiilor un alt organ decât cel care constată are competenţa să aplice sancţiunile contravenţionale”46
.
În situaţia în care cel care aplică sancţiunea este altcineva decât agentul constatator, procesul-verbal se trimite de îndată
organului sau persoanei competente, iar sancţiunea se aplică prin rezoluţie scrisă pe procesul-verbal (art. 21(2) teza finală).
Legea dispune, prin art. 21 alin.(3), că sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie
proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, să ţină seama de împrejurările în care fapta a fost săvârşită, de modul
şi mijloacele de făptuire ale acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă precum şi de circumstanţele personale ale
contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Constatăm că legea instituie principiul individualizării sancţiunii contravenţionale, în funcţie de nişte criterii pe care le
instituie şi care pot determina, în mod logic, atenuarea sau agravarea unei sancţiuni.
44 Alexandru Ţiclea, op. cit., pg.52. 45 Alexandru Ţiclea, Ioan Doru Tărăcilă, Ion Niţă Stan, Constantin Rujoiu, Marin Corbu, op. cit, pg.58. 46 Mona Maria Pivniceru, Petru Susanu, Dan Tudorache – op. cit., pg. 72.
16
Deşi legiuitorul, a prevăzut criterii de individualizare similare cu cele din dreptul penal (art. 72) nu a dat şi posibilitatea ca
agentul constatator să coboare sancţiunea sub minimul special ca efect al circumstanţelor atenuante sau sa augmenteze sancţiunea ca
efect al circumstanţelor agravante, probabil considerându-se că pericolul social mai redus al faptei contravenţionale nu necesită
această modalitatea de individualizare.
În legătură cu acest aspect, s-a ridicat problema soluţiei pe care trebuie să o adopte instanţa de judecată în cazul în care se
contestă aplicarea unei sancţiuni contravenţionale peste maximul special prevăzut de norma de incriminare. Într-un punct de vedere
s-a considerat că instanţa nu poate anula procesul-verbal ci are obligaţia de a reduce sancţiunea în limitele prevăzute de lege47
.
Considerăm că acest punct de vedere, deşi pertinent, trebuie nuanţat, deoarece instanţa de judecată va avea sarcina
individualizării sancţiunii contravenţionale în funcţie de consemnările din procesul verbal şi a probelor pe care se sprijină, ori dacă
judecătorul nu are aceste elemente, în măsură să îi formeze o imagine asupra criteriilor de individualizare nu poate decât anuleze
procesul verbal nefiind posibilă aplicarea unei sancţiuni legale. De lege ferenda s-ar putea prevede ca în această situaţie în care
individualizarea nu este posibilă dar fapta contravenţională este de netăgăduit sancţiunea aplicată să fie cea prevăzută la minimul
special.
2.1 Aplicarea sancţiunile contravenţionale principale
Având în vedere criteriile stabilite de lege pentru individualizarea sancţiunilor, persoana competentă va individualiza
sancţiunea principală ce va fi aplicată. Potrivit dispoziţiilor O.G. nr.2./2001, sancţiunile principale contravenţionale sunt:
avertismentul, amenda şi prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. Dintre cele trei sancţiuni contravenţionale principale, două-
avertismentul şi amenda-pot fi aplicate oricărui contarvenient, iar prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, numai
contravenienţilor persoanelor fizice.
2.1.1 Avertismentul
Conform art.7 din O.G. nr.2/200148
, avertismentul constă în atenţionarea verbală sau scrisă a contravenientului asupra
pericolului social al faptei săvârşite, însoţită de recomandarea de a respecta dispoziţiile legale. Avertismentul se aplică în cazul în
care fapta este de gravitate redusă şi el se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu
prevede această sancţiune.
Avertismentul este cea mai blândă sancţiune contravenţională principală. S-a constatat că în practică, agenţii constatatori
abuzează prin aplicarea de amenzi contravenţionale chiar şi celor mai neînsemnate contravenţii49
cu toate că ar fi mai indicat să
uzeze mai mult de sancţiunea contravenţională, după părera mai multor autori. S-a constatat o exigenţă sporită în ceea ce priveşte
aplicarea sancţiunilor contravenţionale şi se merge chiar spre limita maximă a amenzilor nicidecum spre aplicarea avertismentului.
De aceea, se impune ca organele competente să înţeleagă că orice sancţiune juridică, inclusiv cea contravenţională, nu reprezintă un
scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de formare a unui spirit de responsabilitate, iar pentru aceasta nu este
nevoie ca în toate cazurile să se aplice sancţiunea amenzii. Sancţiunile juridice constituie nu mijloace de răzbunare a societăţii, ci de
prevenire a săvârşirii lor.
Sancţiunea contravenţională nu prezintă un scop în sine, ci un mijloc de ocrotire a relaţiilor sociale si de formare, a unui
spirit de responsabilitate . Avertismentul este, ca natură, o sancţiune pur morală aplicabilă unor contravenţii ce prezintă un grad de
pericol social redus, iar contravenienţii o periculozitate scăzută. În cazul unor plângeri contravenţionale prin care se invocă
netemeinicia aplicării sancţiunii amenzii contravenţionale, instanţa poate dispune înlocuirea acesteia cu avertismentul.
Avertismentul este o variantă modernă a sancţiunii mustrării, sancţiune morală aplicată în dreptul român, în dreptul canonic şi în
dreptul medieval. Avertismentul se adresează oral, atunci când contravenientul este prezent la constatarea contravenţiei, şi este
aplicat de agentul constatator. În celelalte cazuri, avertismentul se socoteşte executat prin comunicarea procesului-verbal de
constatare a contravenţiei, cu rezoluţia corespunzătoare. 50
Avertismentul constă în atragerea atenţiei contravenientului asupra pericolului faptei sale şi în recomandarea ca pe viitor
să se respecte dispoziţiile legale. Prin natura sa intrisecă, avertismentul este o sancţiune morală, el se deobsebeşte de amendă care
este o sancţiune pecuniară. Practic, avertismentul constă în dojenirea, dezaprobarea făptuitorului pentru ceea ce a săvârşit, arătarea
pericolului social al faptei comise, a urmărilor provocate, sfătuirea contravenientului să se îndrepte, să aibe o conduită mai bună.
Avertismentul mai constă în atragerea atenţiei acestuia că dacă pe viitor va mai săvârşi o altă contravenţie, i se va aplica o sancţiune
47 Daniel Severin, Răspunderea contravenţională, Practică judiciară, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2007 pg. 159, cu referire la
Decizia nr. 1884/2005 a Tribunalului Bucureşti. 48 Art. 7. - (1) Avertismentul consta în atentionarea verbala sau scrisa a contravenientului asupra pericolului social al faptei savarsite,
insotita de recomandarea de a respecta dispozitiile legale. (2) Avertismentul se aplica în cazul în care fapta este de gravitate redusa.
(3) Avertismentul se poate aplica si în cazul în care actul normativ de stabilire si sanctionare a contraventiei nu prevede aceasta
sanctiune. 49 Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ,Vol. II, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002, pg. 409. 50 Mihai Adrian Hotca, op. cit.,pg. 118.
17
mai aspră. Aşadar, pe lângă elementul de mustrare, el cuprinde şi pe acela de atenţionare cu privire la conduita ce trebuie avută
ulterior. El se poate aplica şi atunci când actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune. Este
o derogare de la principiul potrivit căruia stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor se aplică numai dacă sunt prevăzute în actul
normativ respectiv. Dispoziţia citată lasă un câmp larg de apreciere organelor competente să aplice sancţiunea, care vor putea să
decidă dacă este cazul ori nu să substituie avertismentul amenzii. Aprecierea se face ţinând seama de persoana contravenientului, de
comportarea sa anterioară, de atitudinea acestuia faţă de faptă, de angajamentul că pe viitor nu o va mai repeta, de împrejurările în
care a fost comisă contravenţia, de urmările ei, etc. Prin însăşi natura şi scopul său educativ, avertismentul se adresează oral
contravenientulului la constatarea faptei.51
Avertismentul poate fi aplicat şi dacă actul normativ special nu prevede această
posibilitate. Cu toate acestea, pot fi întâlnite şi decizii greşite prin care se apreciază, eronat, că instanţa nu poate aplica
avertismentul,dacă acesta nu este prevăzut în actul normativ special.52
Dispoziţiile care reglementează executarea sancţiunii avertismentului sunt prevăzute de art.28 al Ordonanţa Guvernului nr.
2/200153
. Avertismentul poate fi executat fie oral, fie în scris în funcţie de actul prin care se aplică şi prezenţa contravenientului.
Astfel, avertismentul se aplică oral de către agentul constatator când sunt îndeplinite două condiţii: sancţiunea se aplică pe loc de
către agentul constator şi contravenientul este prezent la constatarea contravenţiei. În toate celelalte situaţii, legea reglementează
executarea în formă scrisă a avertismentului. Astfel, dacă sancţiunea este aplicată în lipsa contravenientului, avertismentul se
consideră executat prin comunicarea procesului-verbal contravenţional prin care această sancţiune a fost aplicată. În ipoteza în care
agentul constatator aplică sancţiunea amenzii, sau sesizează instaţa de judecată pentru aplicarea sancţiunii prestării unei activităţi în
folosul comunităţii, apreciază că se impune aplicarea sancţiunii avertismentului, avertismentul se consideră executat prin
comunicarea hotărârii instanţei. În doctrină s-a apreciat că, deşi alin.3 al art. 38 prevede că executarea avertismentului în acest caz se
face prin încunoştiinţare scrisă, nu este necesară redactarea unui înscris, altul decât sentinţă instanţei.54
Executarea sancţiunii avertismentului poate însă produce anumite situaţii extrem de problematice. În ipoteza în care agentul
constatator execută oral sancţiunea avertismentului, iar ulterior persoana sancţionată atacă actul de sancţionare, iar instanţa dispune
anularea procesului-verbal, faţă de persoana respectivă s-a executat în mod nelegal o sancţiune contravenţională. În situaţia în care
agentul constatator aplică amenda, iar instanţa de fond aplică avertismentul, acesta se consideră executat prin comunicare sentinţei.
Dacă însă petentul formulează recurs, iar instanţa de control judiciar admite recursul şi anulează procesul verbal rezultă că
sancţiunea contravenţională a fost executată în mod nelegal. Dacă se admite recursul intimatului şi se menţine procesul verbal,
practic contravenientul va executa două sancţiuni: sancţiunea avertismentului prin comunicarea sentinţei primei instanţe şi
sancţiunea amenzii dispusă prin procesul-verbal confirmat de instanţa de recurs. În situaţia în care prima instanţă menţine sancţiunea
amenzii dispusă prin procesul-verbal, dar instanţa de recurs admite recursul petentului şi dispune înlocuirea amenzii cu avertisment,
această sancţiune nu va fi executată, deoarece hotărârile irevocabile nu se comunică.
2.1.2 Amenda
Cea mai întâlnită sancţiune contravenţională este amenda. Amenda contravenţională este o sancţiune pecuniară ce afectează
contravenientul prin diminuarea patrimoniului acestuia, fapt pentru care a fost denumită sancţiune patrimonială. Amenda
contravenţională constă în luarea silită din patrimoniul contravenientului a unei sume de bani şi trecerea acesteia în patrimoniul
statului sau al unităţilor administrativ teritoriale. Potrivit art. 8 din O.G. nr. 2/200155
, amenda contravenţională are caracter
51 Alexandru Ţiclea, Ioan Doru Tărăcilă, Ion Niţă Stan, Constantin Rujoiu, Marin Corbu, op. cit, pg.34. 52 Mircea Ursuţa, op. cit, pg.181. 53 Art. 28. - (1) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal
jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ, agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în
procesul-verbal. În actul normativ de stabilire a contravenţiilor această posibilitate trebuie menţionată în mod expres. (2) Plata
amenzii se face la Casa de Economii şi Consemnaţiuni sau la trezoreria finanţelor publice, iar o copie de pe chitanţă se predă de
către contravenient agentului constatator sau se trimite prin poştă organului din care acesta face parte, în termenul prevăzut la alin.
(1). (3) În cazul în care contravenientul a achitat jumătate din minimul amenzii prevăzute în actul normativ pentru fapta săvârşită
orice urmărire încetează. 54 Alexandru Ţiclea, Reglementarea contravenţiilor, ed. a V-a, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2007,pg. 76 55Art. 8. - (1) Amenda contravenţională are caracter administrativ. (2) Pentru contravenţiile stabilite prin hotărâri ale Guvernului se
pot prevedea amenzi între 500.000 lei şi 100.000.000 lei. (3) Pentru contravenţiile stabilite prin hotărâri ale consiliilor locale ale
comunelor, oraşelor, municipiilor sau ale sectoarelor municipiului Bucureşti, ale consiliilor judeţene ori ale Consiliului General al
Municipiului Bucureşti se pot prevedea amenzi între 250.000 lei şi 25.000.000 lei.
(4) Limitele amenzilor prevăzute în actele normative care conţin reglementări cu privire la stabilirea şi sancţionarea unor fapte ce
constituie contravenţii, precum şi limitele minime şi maxime ale amenzilor prevăzute la alin. (2) şi (3) pot fi reduse sau majorate
periodic prin hotărâri ale Guvernului.
(5) Sumele provenite din amenzi se fac venit la bugetul de stat, cu excepţia celor provenite din amenzile aplicate în temeiul
hotărârilor autorităţilor administraţiei publice locale sau judeţene prevăzute la alin. (3), care se fac venit la bugetul local respectiv,
precum şi a celor pentru care legea prevede altfel. Amenzile aplicate în temeiul unei legi sau al unei hotărâri a Guvernului se fac
18
administrativ. Limita minimă a amenzii contravenţionale este de 25 lei, iar limita maximă nu poate depăşi sumele maxime stabilite
în funcţie de organul care a stabilit şi sancţionat caontravenţia. Indiferent de gravitatea faptei sau de particularităţile făptuitorului,
limitele amenzii, stabilite prin art.8 din O.G. nr. 2/2001 nu pot fi depăşite decât dacă această depăşire este prevăzută expres într-o
lege sau ordonanţă. Sumele provenit din amenzi se fac venit la bugetul stat, cu excepţia celor provenite din amenzile aplicate în
temeiul hotărârilor autorităţilor administraţiei publice locale, care se fac venit la bugetul local, precum şi a celor pentru care legea
prevede astfel. Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice în conformitate cu legislaţia în vigoare se fac venit integral
la bugetele locale. Din punct de vedere fiscal, amenzile contravenţionale sunt creanţe fiscale. În prezent, amenda contravenţională
nu mai poate fi transformată în închisoare contravenţională. Potrivit art. 23 alin.(13) din legea fundamentală, sancţiunea privativă
de libertate nu poate fi decât de natură penală, ceea ce înseamă că atâta timp cât contravenţiile rămân în afara dreptului penal,
închisoarea nu poate fi aplicată pentru contravenţii.
Sarcina individualizării amenzii revine organului competent să aplice sancţiunea, care va aprecia de la caz la caz, în limitele
prevăzute de actul normativ, în funcţie de împrejurările în care fapte a fost săvârşită, urmările ei, persoana contravenientului, etc. În
plus, uneori se va ţine cont la stabilirea amenzii şi de alte considerente. De exemplu, art.90 alin. 2 din Legea nr. 18/1991 privind
fondul funciar prevede că „la aplicarea sancţiunii, lângă împrejurările prevăzute de lege, se vor avea în vedere şi mărimea suprafeţei,
categoria de folosinţă şi clasa de fertilitate a terenului afectat”. Individualizarea sancţiunii, fiind o obligaţie legală pentru agentul
constatator, ea este cenzurabilă de organele care soluţionează plângerea împotriva sancţiunilor aplicate.
Amenda are un caracter legal. Ca urmare, nu s-ar putea aplica o sancţiune într-un cuantum care să nu se situeze în limitele
stabilite ori să fie determinată pe baza altor criterii decât decât cele reglementate. Mai trebuie precizat ca amenda contravenţională
spre deosebire de cea penală nu atrage decăderi sau interdicţii pentru persoanele sancţionate şi nici nu constituie antecedent care să
influenţeze asupra unei eventuale sancţionări viitoare.
Spre deosebire de celelalte sancţiuni contravenţionale, principale sau complementare, sancţiunea amenzii contravenţionale,
care constă în plata unei sume de bani, poate fi executată benevol de către contravenient, chiar înainte de a exista un titlu executoriu.
Deci, sancţiunea amenzii contravenţionale poate fi executată în două moduri: voluntar sau prin executare silită.
Amenda poate fi achitată voluntar de către contravenient în mai multe ipoteze. Contravenientul achită pe loc agentului
constatator jumătate din minimul amenzii în situaţia în care actul normativ special prevede această posibilitate sau contravenientul
poate achita în maxim 24 de ore de la înmânarea procesului-verbal jumătate din limita minică a amenzii cu condiţia să existe această
posibilitate legală. De asemenea, contravenientul poate achita amenda dispusă prin procesul verbal sau hotărârea judecătorească
oricând înainte de începerea executării silite .
În situaţia executării voluntare a amenzii contravenţionale, pentru a fi încunoştiinţat organiul de executare şi pentru a se
înceta orice urmărire, contravenientul trebuie să predea o copie de pe chitanţa care atestă plata amenzii organului din care face parte
agentul constatator sau să o trimită prin poştă cu confirmare de primire.56
Dacă persoana sancţionată contravenţional nu achită voluntar amenda contravenţională, se procedează la executarea silită a
acesteia. Art.39, alin.1 din O.G. nr.2/2001 prevede că:„punerea în executare a sancţiunii amenzii contravenţionale se face astfel: a)
de către organul din care face parte agentul constatator, ori de câte ori nu se exercită calea de atac împotriva procesului-verbal de
constatare a contravenţiei în termenul prevăzut de lege;b) de către instanţa judecătorească, în celelalte cazuri”.
Aceste organe au obligaţia de a comunica, din oficiu, titlurile executorii organelor competente să efectueze executarea silită
în termenul prevederilor Codului de procedură fiscală, în a căror rază teritorială domiciliază contravenientul, executarea silită a
amenzii urmând a fi făcută de aceste organe în condiţiile Codului de procedură fiscală, amenzile contravenţionale constituind
creanţe bugetare potrivit alin.3 al art.39 al O.G. nr.2/2001. Primind titlurile executorii, organele de executare fiscală vor proceda la
executarea silită a sumelor datorate cu titlu de amenzi în condiţiile prevăzute de Codul de procedură fiscală. Trebuie menţionat că în
conformitate cu dispoziţiile art.141 alin.7 din Codul de procedură fiscală, netransmiterea titlului executoriu în termen de 90 de zile
organelor de executare silită, conduce la anularea acestuia. Întrucât executarea silită a acestor sume nu diferă de executarea altor
creanţe bugetare, acestea sunt reglementate de dreptul financiar. O precizare se impune cu privire la executarea silită a amenzilor
contravenţionale. Printr-o decizie recentă a Curţii Constituţionale, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.12 al
O.G. nr.2/2001, constatându-se că aceste dispoziţii sunt neconstituţionale în măsura în care prin sintagma “nu se mai sancţionează”
prevăzută din text se înţelege doar aplicarea sancţiunii contravenţionale, nu şi executarea acesteia. În acord cu această decizie a
Curţii Constituţionale urmează ca de fiecare dată când “decontravenţionarea” faptei intervine înainte de finalizarea executării silite,
amenda sau restul de amendă neexecutat să nu se mai execute. Pentru identitate de raţiune, apreciem că această situaţie este
aplicabilă şi în cazul celorlalte sancţiuni contravenţionale principale sau complementare. Prescripţia executării amenzii
contravenţionale, confom art. 128 din Codul de procedură fiscală operează în termen de 5 ani de a data de 1 ianuarie a anului
următor celui în care procesul-verbal sau hotărârea judecătorească devin titluri executorii.
Potrivit art.113 alin.5 din Codul de procedură fiscală: “pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor,
terenurilor şi a mjloacelor de transport, contribuabulii trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să ateste achitarea
venit la bugetul de stat în cotă de 75%, diferenţa revenind unităţii din care face parte agentul constatator. Această sumă se reţine
integral ca venituri extrabugetare, cu titlu permanent, şi va fi repartizată pentru dotarea cu mijloace specifice activităţilor din
domeniu. 56 Alexandru Ţiclea, op. cit., pg. 77
19
tuturor obligaţiunilor fiscale locale datorate autorităţii administraţiei publice locale pe a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce
se înstrăinează. Actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respective mijloace de transport, cu încălcarea prevederilor
prezentului alineat, sunt nule de drept”. Practic, această prevedere legală reglementează o nouă formă de executare a amenzilor
contravenţionale care poate fi denumită “executare atipică” pentru faptul că nu reprezintă nici o executare benevolă şi nici o
executare silită a amenzii contravenţionale. Nu poate fi executare benevolă atâta timp cât contravenientul este condiţionat în
încheierea unor acte juridice de plata amenzii contravenţionale şi nici executare silită, atâta timp cât executarea se face la iniţiativa
contravenientului. Reglementarea este criticabilă, atât din punct de vedere al constituţionalităţii, cât şi din punct de vedere al
situaţiilor absurde pe care le poate genera în practică.
În primul rând, aceste dispoziţii aduc atingere exercitării dreptului de proprietate, în opinia multor autori acestea fiind
neconstituţionale. Şi exercitarea dreptului de proprietate poate fi suspus unor limitări şi restricţiii, dar este la fel de adevărat că
aceste limitări trebuie să fie proporţionale cu situaţia care le-a creat şi nu pot afecta însăşi fiinţa dreptului de proprietate. Or, în
prezenţa situaţie, organul de executare poate oricând să procedeze la executarea silită a amenzii contravenţionale, astfel că limitarea
atributului dispoziţiei juridice, ca element al dreptului de proprietate apare ca fiind neconstituţională. Atâta timp cât contravenientul
deţine clădiri, terenuri sau mijloace de transport, este absurd ca organul de executare să nu recurgă la executarea silită, ci să aştepte
ca persoana sancţionată contravenţional să încheie acte juridice, aceasta fiind condiţionat la încheierea acestor acte juridice de
achitarea amenzii contravenţionale. Pe de altă parte, neachitarea unei amenzi contravenţionale nu poate reprezenta o situaţie care să
conducă la o limitare a exercitării dispoziţiei juridice, ca atribut al dreptului de proprietate. Din punct de vedere al situaţiilor care pot
apărea în practică, art.113 alin.5 din Codul de procedură fiscală poate provoca mari neajunsuri. Astfel, se poate întampla ca un
proces-verbal să nu fie comunicat în mod legal persoanei sancţionate, dar să fie trimis organelor de executare silită, în conformitate
cu dispoziţiile art. 39 alin. 2 din O.G. nr.2/2001. În această situaţie, persoana va afla de existenţa sancţiunii doar în momentul în care
va obţine certificatul de atestare fiscală, fiind nevoită să promoveze fie o plângere contravenţională, fie o contestaţie la executare, în
acest timp neputând înstrăina nici un teren construcţie sau autotorism ce se află în patrimonial său. Pe de altă parte, se poate
întâmpla, datorită necorelării legislative, să se comunice către organele de executare procese-verbale care au fost atcate în termen,
ipoteză în care petentul nu va putea să înstrăineze nici un bun dintre cele enumerate în textul legal, până la soluţinarea irevocabilă a
contestaţiei la executare.
O altă situaţie absurdă se poate ivi în ipoteza în care în certificatul de atestare fiscală ar apărea creanţe fiscale constând în
amenzi care se fac venit la bugetele locale, creanţe care a căror executare ar fi prescrisă conform dispoziţiilor art.128 din Codul de
procedură fiscală.57
În această situaţie, contravenientul este forţat practic să execute o sancţiune care nu mai putea fi adusă la
îndeplinire pe calea executării silite. Acestei afirmaţii i s-ar putea obiecta faptul că persoana a cărei creanţe s-au prescris ar avea la
dispoziţie calea contestaţiei la executare. Evident că aceasta este soluţia legală, dar, pe de altă parte, este extrem de probabil că
foarte puţine personae vor prefera să aştepte soluţionarea unei asemena contestaţii, ci vor achita amenzile, chiar prescrise, pentru a
putea încheia actele de înstrainare a bunului.
2.1.3 Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii
Prestarea unei activităţi în folosul comunităţii poate fi stabilită numai prin lege şi numai pe o durată ce nu poate depăşi 300
de ore. Sancţiunea prevăzută la alin.1 se stabileşte alternativ cu amenda. În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în
termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte
agentul constatator va sesiza instanţa de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu
sancţiunea obligării contravenietului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea de amendă care a
fost achitată. La primul termen de judecată, instanţa, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30
de zile, în vederea achitării integrale a amenzii. În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. 4,
instanţa procedează la înlocuirea amenzii cu sancţiunea obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, cu acordul
acestuia. Hotărârea prin care s-a aplicat sancţiunea prestării unei ativităţi în folosul comunităţii este supusă recursului.
Obligarea contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul colectivităţii este o sancţiune contravenţională recent
introdusă între sancţiunile contravenţionale. Iniţial, această sancţiune a fost prevăzută de Legea nr.82/1999 privind înlocuirea
închisorii contravenţionale cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, care a fost
abrogată prin O.G. nr.55/2002 privind regimul juridic al sancţiunilor prestării unei activităţi în folosul comunităţii şi închisorii
contravenţionale. Sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii poate fi prevăzută numai în legi sau ordonanţe ale
Guvernului prin care se stabilesc şi se sancţionează anumite fapte ce constituie contravenţii.
57 În baza art 128 din codul de procedură fiscală, termenul de prescripţie prevăzut la art. 127 se suspendă:
a) în cazurile şi în condiţiile stabilite de lege pentru suspendarea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune;
b) în cazurile şi în condiţiile în care suspendarea executării este prevăzuta de lege ori a fost dispusă de instanţa judecatorească sau de
alt organ competent, potrivit legii;
c) pe perioada valabilităâii înlesnirii acordate potrivit legii;
d) cât timp debitorul îşi sustrage veniturile şi bunurile de la executarea silită;
e) în alte cazuri prevăzute de lege.
20
Această sancţiune contravenţională se aplică numai persoanelor fizice. Sancţiunea obligării contravenientului la prestarea
activităţii în folosul comunităţii trebuie să fie prevăzută întotdeauna alternativ cu sancţiunea amenzii contravenţională şi poate fi
aplicată numai de instanţă. De asemenea, sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii poate fi aplicată numai dacă există
consimţământul contravenientului. Activitatea în folosul comunităţii se prestează în domeniul serviciilor publice, pentru întreţinerea
locurilor de agreement, a parcurilor şi a drumurilor, păstrarea curaţeniei şi igienizarea localităţilor, desfăşurarea de activităţi în
folosul căminelor pentru copii şi bătrâni, al orfelinatelor, creşelor, grădiniţelor, şcolilor, spitalelor şi al altor aşezăminte social-
culturale. Sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii se execută după programul de muncă, ori, după caz, programul
şcolar al contravenientului, pe o durată cuprinsă între 50 de ore şi 300 de ore, de maximum 3 ore pe zi, iar în zilele nelucrătoare de
6-8 ore pe zi. În cazul în care contravenientul are posibilitatea să execute sancţiunea în fiecare zi din cursul săptămânii, iar
autorităţile publice locale, prin persoanele împuternicite, pot asigura supravegherea activităţii contravenientului, durata maximă de
lucru nu poate depăşi 8 ore pe zi. În cazul în care contravenientul este de acord cu aplicarea sancţiunii prestării unei activităţi în
folosul comunităţii, instanţa judecătorească pronunţă o hotărâre în acest sens. În toate situaţiile, după luarea consimţământului
contravenientului, instanţa, prin hotărâre, stabileşte natura activităţilor ce vor fi prestate de acesta în folosul comunităţii, pe baza
datelor communicate de primarul localităţii în care contravenientul îşi are domiciliul sau reşedinţa, ţinând seama de aptitudinile sale
fizice şi psihice, precum şi nivelul pregătirii profesionale. Datorită faptului că sancţiunea închisorii contravenţionale a fost eliminată
dintre sancţiunile contravenţionale, ca urmare a revizuirii Constituţiei, obligarea la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii a
devenit practic inaplicabilă. Cei care săvârşesc sancţiuni nu sunt de acord să presteze activităţi în folosul societăţii, ştiind că dacă nu
plătesc amenda nu riscă o sancţiune mai severă.
Potrivit art.6 din O.G. nr. 55/2002 “în cazul contravenţiilor pentru care legea prevede sancţiunea amenzii alternative cu
sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, dacă agentul constatator apreciază că sancţiunea amenzii este
îndestulătoare, aplică amenda procedând potrivit dispoziţiilor O.G. nr. 2/2001. Dacă în raport cu gravitatea faptei, se apreciază că
amenda nu este îndestulătoare, agentul constatator încheie procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi îl înaintează, în cel mult
48 de ore, instanţei competente”. Competenţa aparţine judecătoriei în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia, termenul se
fixează de urgenţă, cu citarea contavenientului şi a agentului constatator. Completul de judecată este format dintr-un singur
judecător. Contravenientul poate fi asistat de apărător. În cazul în care contravenientul este minor, asistenţa juridică este obligatorie.
Instanţa dispune citarea părţilor sau a reprezentanului legal al minorului. Participarea procurorului este obligatorie. În urma
judecăţii instanţa apreciază asupra legalităţii şi a temeiniciei procesului-verbal şi pronunţă una dintre următoarele soluţii: aplică
sancţiunea amenzii, aplică sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, cu consimţământul contravenientului, dacă
apreciază că aplicarea amenzii contravenţionale nu este îndestulătoare ori contravenientul nu dispune de mijloace materiale şi
financiare pentru plata acesteia sau anulează procesul-verbal.
Dacă o persoană a săvârşit mai multe contravenţii, constatate prin acelaşi proces-verbal, în cazul în care pentru toate faptele
sau numai pentru unele dintre ele se prevede sancţiunea pretării unei activităţi în folosul comunităţii, sancţiunile se cumulează fără a
putea depăşi maximul general stabilit de lege.58
După rămânerea definitivă a sancţiunii, o copie de pe dispozitivul hotărârii însoţită de mandatul de executare se comunică
primarului şi unităţii de poliţie în raza cărora îşi are domiciliul contravenientul. Mandatul de executare se întocmeşte în 4 exemplare
şi cuprinde: denumirea instanţei care l-a emis, data emiterii, numărul şi data hotărârii care se execută, datele privitoare la persoana
contravenientului: numele, prenumele, data şi locul naşterii, domiciliul şi reşedinţa, dacă este cazul, şi codul numeric personal,
precum şi durata şi natura activităţii ce urmează sa fie prestată de contravenient. Primarul este obligat să aducă la îndeplinire
mandatatul de executare stabilind, de îndată, conţinutul activităţii ce urmează să fie prestată de contravenient, condiţiile în care
acesta execută sancţiunea, precum şi programul de lucru, încunoştinţând despre măsurile luate unitatea la care se va presta
activitatea. La stabilirea conţinutului activităţii ce urmează să fie prestată de contravenient, primarul va avea în vedere pregătirea
profesională şi starea sănătăţii acestuia. Este interzisă stbilirea pentru contravenient a prestării de activităţi în subteran, în mine,
metrou ori în alte asemenea locuri cu un grad ridicat de risc în prestarea activităţii, precum şi în locuri periculoare ori care, prin
natural or, pot pricinui suferinţe fizice sau pot produce daune sănătăţii persoanei.
În situaţia în care contravenientul nu se prezintă,cu rea voinţă, la executarea sancţiunii, art.21 al O.G. nr.55/2002
reglementează posibilitatea înlocuiirii sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii cu sancţiunea amenzii.59
Potrivit
articolului 21 din O.G. nr. 55/2002, “în cazul în care contravenientul, cu rea-voinţă, nu se prezintă la primar pentru luarea în
evidenţă şi executarea sancţiunii, se sustrage de la executarea sancţiunii după începerea activităţii, sau nu îşi îndeplineşte
îndatoririle ce îi revin la locul de muncă, judecătoria, la sesizarea primarului, a unităţii de poliţie sau a conducerii unităţii la care
contravenientul avea obligaţia să se prezinte şi să presteze activitatea în folosul comunităţii, poate înlocui această sancţiunea cu
sancţiunea amenzii.” Art.960
din O.G. nr. 2/2001 prevede şi posibilitatea înlocuirii amenzii cu prestarea unei activităţi în folosul
58 Mihai Adrian Hotca, op. cit., pg. 123. 59 Mircea Ursuţa, op. cit, pg. 312. 60 Art. 9. - (1) Prestarea unei activitati în folosul comunitatii poate fi stabilita numai prin lege si numai pe o durata ce nu poate depasi
300 de ore.
(2) Sanctiunea prevazuta la alin. (1) se stabileste alternativ cu amenda.
(3) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la ramanerea definitiva a sanctiunii si nu exista
21
comunităţii. Potrivit textului menţionat, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în 30 de zile de la rămânerea definitivă
a sancţiunii şi nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanţa de judecată
pe a cărei rază teritorială s-a săvârşit contravenţia, în vederea înlocuirii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea
unei activităţi în folosul comunităţii, ţinându-se seama de partea amenzii care a fost achitată. La primul termen de judecată, instanţa,
cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii. În
cazul în care contravenientul nu a achitat amenda la termenul stabilit, instanţa procedează la înlocuirea amenzii cu sancţiunea
obligării la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, cu acordul acestuia. Hotărârea prin care s-a aplicat sancţiunea prestării
unei activităţi în folosul comunităţii este supusă recursului.
În conformitate cu art.21 din O.G. nr.55/2002 astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului
nr.108/2003 pentru desfiinţarea închisorii contravenţionale, executarea sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii se
prescrie în termen de 2 ani de la data rămânerii irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care s-a aplicat sancţiunea.
Dacă până la punerea în executare a mandatului de executare a sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii sau
dacă în timpul executării sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii a intervenit o hotărâre definitivă de condamnare la
o pedeapsă privativă de libertate, cu executare, sancţiunea contravenţională nu se mai execută.
Împotriva măsurilor luate cu privire la conţinutul activităţii, la condiţiile în care se realizează, precum şi la modul în care se
exercită supravegherea, contravenientul poate face plângere, care se depune la primar, sau la unitatea de poliţie de care aparţine
agentul însărcinat cu supravegherea activităţii. Plângerea împreună cu actul de verificare a aspectelor sesizate se înaintează , în
termen de 5 zile de la înregistrare, judecătoriei în a cărei circumscripţie se execută sancţiunea. Plângerea se soluţionează în termen
de 10 zile, iar dacă este considerată întemeiată se dispune, după caz, schimbarea activităţii sau a măsurilor de supraveghere.
În practica instanţelor de judecată nu a existat un punct de vedere unitar în legătură cu interpretarea şi aplicarea
dispoziţiilor art. 9 alin. (3)-(5) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002,
cu modificările şi completările ulterioare, raportate la dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ şi la art. 1 din
Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002, aprobată prin Legea nr. 641/2002, cu modificările şi completările ulterioare, asupra posibilităţii
de a se dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii, atunci
când această din urmă sancţiune nu este prevăzută, prin lege, alternativ cu amenda.
Astfel, unele instanţe au respins cererile de înlocuire a sancţiunii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la
prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, fie atunci când contravenţiile săvârşite nu erau prevăzute şi sancţionate prin legi sau
ordonanţe ale Guvernului, fie atunci când, deşi contravenţiile erau prevăzute prin acte normative elaborate de Parlament ori Guvern,
prin delegare legislativă, totuşi acestea nu erau sancţionate în modalitatea prevăzută la art. 9 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare,
respectiv la art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002, aprobată prin Legea nr. 641/2002, cu modificările şi completările
ulterioare.
S-a arătat că dispoziţiile cuprinse în art. 9 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, şi în art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002,
aprobată prin Legea nr. 641/2002, cu modificările şi completările ulterioare, care consacră principiul nulla poena sine lege, sunt
aplicabile şi în procesul de înlocuire a sancţiunii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în
folosul comunităţii, iar o soluţie contrară echivalează cu încălcarea principiului legalităţii care operează în materie contravenţională.
Alte instanţe, dimpotrivă, au dispus înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale cu sancţiunea prestării unei activităţi
în folosul comunităţii, fie în condiţiile în care contravenţia pentru care a fost aplicată această din urmă sancţiune nu era prevăzută de
lege, ci prin hotărâri ale Guvernului sau hotărâri ale autorităţilor administraţiei publice locale ori judeţene, fie în situaţiile în care
legile speciale sau ordonanţele Guvernului prin care se stabileau contravenţiile pentru care s-a aplicat amenda nu prevedeau,
alternativ, şi sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii.
În motivarea acestei soluţii s-a reţinut, în esenţă, că nu are loc aplicarea unei sancţiuni, pentru a fi necesar ca aceasta să
fie expres prevăzută prin lege sau ordonanţă a Guvernului ca sancţiune alternativă cu cea a amenzii, ci se dispune cu privire la o altă
modalitate de executare prevăzută de lege.
În acest sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 7 din 20 septembrie 2010 publicată în
Monitorul Oficial, Partea I nr. 126 din 18/02/2011 arătând că deşi prin dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr.
2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, cât şi prin cele ale
art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002, aprobată prin Legea nr. 641/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se
posibilitatea executarii silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanta de judecata pe a carei raza teritoriala
s-a savarsit contraventia, în vederea inlocuirii amenzii cu sanctiunea obligarii contravenientului la prestarea unei activitati în folosul
comunitatii, tinandu-se seama de partea din amenda care a fost achitata
(4) La primul termen de judecata, instanta, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în
vederea achitarii integrale a amenzii.
(5) În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termenul prevazut la alin. (4), instanta procedeaza la inlocuirea amenzii
cu sanctiunea obligarii la prestarea unei activitati în folosul comunitatii, cu acordul acestuia.
(6) Hotararea prin care s-a aplicat sanctiunea prestarii unei activitati în folosul comunitatii este supusa recursului.
22
stabileşte, cu caracter de principiu, că sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii poate fi stabilită numai prin lege
alternativ cu amenda şi poate fi aplicată numai de instanţa de judecată dar prin dispoziţiile conţinute de alin. (3)-(5) ale art. 9 din
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările
ulterioare, legiuitorul a înţeles să instituie cu caracter de principiu posibilitatea legală de înlocuire a sancţiunii amenzii
contravenţionale, atunci când nu a fost achitată şi nici nu poate fi executată silit, cu sancţiunea prestării unei activităţi în folosul
comunităţii.
Stabilind că instanţa poate să înlocuiască, în faza de executare, sancţiunea amenzii cu cea de obligare la prestarea unei
activităţi în folosul comunităţii, legiuitorul a reglementat o modalitate alternativă de executare a unei sancţiuni contravenţionale şi
care, desigur, nu poate fi dispusă decât în condiţiile prevăzute de textele ce au fost prezentate.
Împrejurarea că prin acelaşi text, respectiv prin art. 9 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, a fost instituită o nouă sancţiune contravenţională,
indicându-se limitativ şi actele normative prin care aceasta poate fi prevăzută, şi totodată s-a instituit o modalitate alternativă de
executare în cadrul căreia sancţiunea nou-înfiinţată poate înlocui sancţiunea amenzii ce a fost aplicată nu este de natură să conducă
la concluzia că legiuitorul a stabilit vreo altă condiţie pentru a se putea dispune înlocuirea sancţiunii în afara celor pe care le-a
prevăzut expres.
Astfel, din examinarea dispoziţiilor art. 9 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora sancţiunea prestării unei activităţi în
folosul comunităţii poate fi prevăzută numai prin lege, doar alternativ cu sancţiunea amenzii şi numai pe o durată ce nu poate depăşi
300 de ore, se constată că prin aceste dispoziţii, imperative, legiuitorul a stabilit un regim juridic general al sancţiunii
contravenţionale nou-introduse.
Corespunzător acestor dispoziţii a fost adoptată ulterior Ordonanţa Guvernului nr. 55/2002, aprobată prin Legea nr.
641/2002, cu modificările şi completările ulterioare, act normativ prin al cărui prim articol se precizează că această sancţiune poate
fi prevăzută în legi sau ordonanţe ale Guvernului şi că stabilirea sa se face întotdeauna alternativ cu amenda, precum şi că sancţiunea
poate fi aplicată numai de instanţa de judecată.
Indicând actele normative prin care poate fi prevăzută sancţiunea şi obligativitatea de a figura ca o sancţiune alternativă la
aceea a amenzii, legiuitorul a stabilit o condiţie de reglementare care nu se adresează altcuiva decât autorităţilor care au competenţa
de a adopta norme juridice în materie contravenţională.
Prin art. 9 alin. (3)-(5) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, legiuitorul a înţeles să reglementeze o altă ipoteză juridică, şi anume aceea a
contravenientului care a fost sancţionat cu amendă, pe care însă nu a achitat-o şi nici nu poate fi executat silit.
Pentru o astfel de situaţie, considerând că starea de insolvabilitate a contravenientului nu trebuie să conducă la lipsirea de
eficienţă a sancţiunii aplicate, legiuitorul a instituit modalitatea alternativă de executare a sancţiunii amenzii, prin posibilitatea
înlocuirii acesteia cu obligaţia de prestare a unei activităţi în folosul comunităţii.
Operaţiunea juridică de înlocuire a sancţiunii are loc în faza de executare şi vizează exclusiv stabilirea altei modalităţi de
executare a sancţiunii cu amenda deja aplicată, schimbarea modalităţii de executare fiind determinată de faptul că amenda nu a fost
achitată în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă şi nici nu există posibilitatea executării silite.
Deci nu se poate considera, sub acest aspect, că ar fi nesocotit principiul de drept al legalităţii incriminării şi sancţiunii
("nullum crimen sine lege, nulla poena sine lege") înscris şi în prevederile art. 7 din Convenţia europeană a drepturilor omului.
Aceasta întrucât, în litigiul având ca obiect cererea de înlocuire a sancţiunii amenzii cu sancţiunea prestării unei activităţi
în folosul comunităţii, instanţa nu este învestită cu aplicarea unei sancţiuni care nu ar fi prevăzută de actul prin care este
reglementată contravenţia, ci, în ipoteza unui contravenient debitor insolvabil, este chemată să se pronunţe cu privire la modalitatea
de executare a sancţiunii amenzii prevăzute de lege şi deja aplicate contravenientului.
Condiţiile stabilite de legiuitor pentru a se putea dispune înlocuirea sancţiunii sunt înscrise la art. 9 alin. (3) şi art. 391 alin.
(1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi
completările ulterioare, şi vizează numai depăşirea termenului de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancţiunii amenzii şi starea
de insolvabilitate a contravenientului, iar îndeplinirea lor se verifică în urma sesizării adresate instanţei de către organul din care
face parte agentul constatator sau de către contravenient.
În atare situaţie, a aprecia că operaţiunea de înlocuire a sancţiunii nu poate avea loc decât în baza unui text conţinut de o
lege sau o ordonanţă, prin care sunt prevăzute ca sancţiuni alternative amenda şi prestarea unei activităţi în folosul comunităţii, ar
însemna să se nesocotească voinţa legiuitorului prin adăugarea unor condiţii pe care acesta nu a înţeles să le stabilească.
În acelaşi timp, printr-o astfel de interpretare, se ajunge la lipsirea de eficienţă juridică a reglementării conţinute de art. 9
alin. (3)-(5) şi de art. 391 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu
modificările şi completările ulterioare, iar numeroase norme juridice în temeiul cărora a fost aplicată sancţiunea amenzii
contravenţionale rămân fără finalitate, deoarece sancţiunea nu poate fi executată pe nicio cale.
Altfel spus, deşi se face vinovat de săvârşirea unei contravenţii, pentru care a şi fost sancţionat, contravenientul insolvabil
nu suportă în mod real nicio consecinţă a faptei sale.
În materie contravenţională, Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă legea generală, astfel că dispoziţiile sale sunt aplicabile tuturor
23
contravenţiilor indiferent dacă acestea sunt reglementate prin legi, prin ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului ori prin acte ale
autorităţilor administraţiei publice locale sau judeţene, conform competenţelor stabilite prin art. 2 al acestui act normativ.
Aşa cum s-a arătat, nici dispoziţiile art. 9 alin. (3)-(5) şi nici cele ale art. 391 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr.
2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, nu fac nicio
distincţie, în vederea aplicării lor, în funcţie de categoria actului prin care este stabilită contravenţia şi nu cer ca norma juridică în
temeiul căreia a fost aplicată amenda să prevadă şi sancţiunea alternativă a prestării unei activităţi în folosul comunităţii.
În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 329 alin. 2 şi 3 din Codul de procedură civilă, urmează a se admite recursul în
interesul legii şi a se stabili că dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (2) din aceeaşi ordonanţă şi ale art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr.
55/2002, aprobată prin Legea nr. 641/2002, cu modificările şi completările ulterioare, se interpretează în sensul admisibilităţii
cererilor de înlocuire a sancţiunii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii,
indiferent dacă contravenţiile săvârşite sunt prevăzute şi sancţionate prin legi, ordonanţe ale Guvernului sau alte acte cu caracter
normativ şi chiar dacă actul care stabileşte şi sancţionează contravenţiile nu prevede, alternativ cu sancţiunea amenzii, sancţiunea
prestării unei activităţi în folosul comunităţii.
În acest sens Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabileşte că dispoziţiile art. 9 alin. (3)-(5) din Ordonanţa Guvernului nr.
2/2001, prin raportare la dispoziţiile art. 9 alin. (1) şi (2) din aceeaşi ordonanţă şi la dispoziţiile art. 1 din Ordonanţa Guvernului nr.
55/2002, se interpretează în sensul admisibilităţii cererilor de înlocuire a sancţiunii amenzii cu sancţiunea obligării contravenientului
la prestarea unei activităţi în folosul comunităţii indiferent dacă contravenţiile săvârşite sunt prevăzute şi sancţionate prin legi,
ordonanţe ale Guvernului sau alte acte cu caracter normativ şi chiar dacă actul care stabileşte şi sancţionează contravenţiile nu
prevede, alternativ cu sancţiunea amenzii, sancţiunea prestării unei activităţi în folosul comunităţii.
2.2 Aplicarea sancţiunilor contravenţionale complementare
Sancţiunile contravenţionale complementare prevăzute de O.G. nr.2/2001 sunt: confiscarea bunurilot destinate, folosite sau
rezultate din contravenţii, suspendarea sau anularea avizului, acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi, închiderea
unităţii, blocarea contului bancar, suspendarea activităţii afentului economic, retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite
operaţiuni sau pentru activităţi de comerţ exterior, temporar sau definitiv; desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea lui
iniţială.61
În situaţia în care actul normativ special prevede că se aplică şi anumite sancţiuni complementare, persoana competentă va
aplica una sau mai multe sancţiuni complementare. Sancţiunile complementare sunt prevăzute în legea cadru, precum şi în actele
normative speciale de sancţionare a unor contravenţii. În ipoteza în care actul normativ special de stabilire a contravenţiilor impune
aplicarea unei sancţiuni complementare alături de o sancţiune principală, persoana competentă să dispună sancţiunea va trebui sa
dispună prin procesul-verbal sau prin rezoluţie pe procesul-verbal şi aplicarea acestei sancţiuni complementare. Atâta timp cât o
sancţiune complementară nu a fost dispusă prin procesul-verbal, deşi era obligatoriu a fi dispusă, ea nu va putea fi executată,
contravenientul putând invoca acest aspect pe calea plângerii contravenţionale, fie pe calea unei contestaţii la executare.
În privinţa executării sancşiunilor contravenţionale complementare, O.G. nr.2/2001 este extrem de lapidară prevăzând în
art.40 că: “Executarea sancţiunilor contravenţionale complementare se face potrivit dispoziţiilor legale”. În doctrină s-a afirmat că
această prevedere este “ în cel mai bun caz inutilă”.62
Rezultă aşadar că reglementarea executării sancţiunilor contravenţionale
complementare se face prin actele normative speciale care prevăd aplicarea acestor sancţiuni.
2.2.1 Confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii
Confiscarea este sancţiunea complementară contravenţională ce constă în trecerea silită a unui bun în proprietatea
statului.
Confiscarea bunurilor destinate ori folosite la săvârşirea contravenţiilor se dispune de către agentul constatator, prin acelaşi
proces-verbal de constatare a contravenţiei, odată cu aplicarea sancţiunii amenzii. Confiscarea bunurilor constă în trecerea silită şi
gratuită în proprietatea privată a statului a bunurilor ce au legătură cu săvârşirea contravenţiei. Aplicarea sancţiunii confiscării este
în competenţa agentului care constată contravenţia şi aplică sancţiunea principală. În cazurile în care agentul constatator nu are şi
atribuţia aplicării sancţiunii confiscării, el va ridica bunurile supuse confiscării şi le va remite organului competent să ia măsura
confiscării bunurilor. Agentul constator este obligat să individualizeze bunurile supuse confiscării, prin consemnarea
particularităţilor acestora în procesul-verbal, astfel încât ele să poată fi identificate ulterior. De asemenea, în procesul-verbal de
constatare şi sancţionare a contravenţiei, trebuie înscrise datele de identificare a persoanei prorpietarului bunurilor confiscate, cu
excepţia cazurilor în care o asemenea operaţiune nu este obiectiv posibilă. Bunurile confiscate sunt supuse prevederilor O.G. nr.
61 Alexandru Ţiclea, op. cit, pg.47 62 Ovidiu Podaru, Radu Chiriţă, op. cit., pg.184
24
14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului.
Conform art. 3 din O.G. nr. 14/2007 “(1) Bunurile confiscate sau neridicate, conform legii, în orice procedură judiciară trec în
proprietatea privată a statului, în temeiul unei ordonanţe emise de procuror sau al unei hotărâri judecătoreşti definitive-
irevocabile prin care se dispune valorificarea acestora.(2)În cazul bunurilor ridicate cu ocazia constatării şi sancţionării
contravenţiilor pe bază de proces-verbaşl în care acesta nu a fost contestat în termenul legal sau dacă a fost contestat şi contestaţia
a fost respinsă printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.”63
Până în anul 2002, în aplicarea dispoziţiilor Legii nr.12/1990, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi
comerciale ilicite, republicată, astfel cum a fost modificată prin O.G. nr.126 din 29 august 1998, instanţele de judecată nu au avut
un punct de vedere unitar, soluţionând în mod diferit plângerile îndreptate împotriva actelor de constatare şi sancţionare a
contravenţiilor prevăzute la art.1 din această lege. Au fost pronunţate soluţii diferite cu privire la problema dacă, în cazul aplicării
sancţiunii confiscării, pentru imposibilitatea dovedirii legale a provenienţei mărfurilor, această probă poate fi făcută şi ulterior.
Unele instanţe au respins plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei, menţinând amenda aplicată
şi măsura confiscării mărfii, chiar dacă contravenientul a prezentat ulterior acte ce dovedesc provenienţa licită a bunurilor, motivând
că documentele justificate trebuie să însoţească permanent marfa. De asemenea, se preciza că în toate cazurile în care bunurile sunt
însoţite de documente de provenienţă, acestea urmează a fi confiscate.
Alte instanţe au menţinut sancţiunea amenzii contravenţionale, dar au considerat că bunurile confiscate trebuie restituite.
Au fost şi instanţe care, dimpotrivă, fiind sesizate cu plângere împotriva actelor de constatare şi sancţionare a unor astfel de
contravenţii, în cazul prezentării ulterioare, de către cei sancţionaţi, a documentelor prin care se justifică provenienţa mărfurilor, au
dispus anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei, au exonerat contravenientul de plata amenzii şi au restituit bunurile
confiscate. Fiind sesizată cu recurs în interesul legii, Curtea Supremă de Justiţie, în Secţii Unite, prin Decizia nr.1 din 18 februarie
200264
, a considerat că ultimele instanţe au procedat corect. S-a motivat, că, dacă cel sancţionat contravenţional dovedeşte ulterior,
în faţa instanţei căreia i s-a plans împotriva actului de constatare şi sancţionare, că documentele de justificare a provenienţei
mărfurilor existau la data întocmirii procesului verbal de constatare a contravenţiei şi că nu a avut posibilitatea să le prezinte în
momentul efectuării controlului, condiţiile de existenţă a contravenţiei nu sunt îndeplinite şi sancţiunea nu poate fi menţinută.
Instanţa e obligată conform Codului de procedură civilă, să încuviinţeze administrarea tutror dovezilor susceptibile a duce
la dezlegarea pricinii, printer care şi documnetele de provenienţă a bunurilor comercializate. Nu mai este justificată nici menţinerea
sancţiunii amenzii contravenţionale, nici cea a măsurii confiscării mărfurilor. Această soluţie este impusă şi de reglementarea
articolului 41 alin.ul (2) din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, prin care se stabileşte că în caz de anulare sau
de constatare a nulităţii procesului-verbal bunurile confiscate, cu excepţia celor a căror deţinere sau circulaţie este interzisă prin lege,
se restituie de îndată celui în drept. Tot astfel, dacă bunurile ce au făcut obiectul confiscprii au fost, între timp, valorificate potrivit
alin.(3) din acelaşi articol va trebui să se dispună, de către instanţă achitarea unei despăgubiri stabilite în raport cu valoarea lor de
circulaţie.
În consecinţa, Curtea Supremă de Justiţie a decis că “în cazul plângerilor îndreptate împotriva actelor de constatare şi
sancţionare a contravenţiilor prevăzute la art.1 lit. e) din Legea nr.12/1990, modificată prin O.G. nr.126 din 29 august 1998,
prezentarea ulterioară, în faţa instanţelor judecătoreşti, a actelor prin care se dovedeşte provenienţa licită a bunurilor ce nu erau
însoţite, în momentul constatării contravenţiei, de astfel de documente atrage anularea procesului-verbal de contravenţie, exonerarea
contravenientului de plata amenzii aplicate şi restituirea mărfii confiscate.”
Nu pot fi confiscate doar bunurile destinate, sau rezultate din contravenţii. În doctrină, s-a arătat că posibilitatea de a fi
confiscate bunurile unui terţ aduce atingere dreptului de proprietate aşa cum este reglementat de art.44 din Constituţie65
şi Protocolul
Nr.1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Întrucât măsura confiscării este o măsură complementară ea nu poate fi dispusă
decât alături de o sancţiune principală. Dacă fapta sancţionată prin procesul-verbal nu este contravenţie, evident măsura confiscării
este nelegală întrucât bunurile confiscate nu au fost destinate, folosite sau rezultate dintr-o faptă ilicită calificată de lege drept
contravenţie. Aşadar, ori de câte ori instanţa de judecată dispune anularea procesului-verbal de contravenţional nu va putea menţine
măsura confiscării. Cu toate acestea există decizii ale practicii judiciare prin care s-a menţinut măsura confiscării bunurilor, cu
63 Monitorul Oficial, nr.82 din 2 februarie 2007. 64 Monitorul Oficial, nr.326 din 16 mai 2002 65 Art.44 (1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de
lege. (2) Proprietatea privată este garantată şi ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetăţenii străini şi apatrizii pot dobândi dreptul
de proprietate privată asupra terenurilor numai în condiţiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană şi din alte tratate
internaţionale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condiţiile prevăzute prin lege organică, precum şi prin moştenire legală. (3)
Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. (4) Sunt
interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase,
politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor. (5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei
proprietăţi imobiliare, cu obligaţia de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte
daune imputabile autorităţii. (6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de
divergenţă, prin justiţie. (7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinătăţi,
precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. (8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată.
Caracterul licit al dobândirii se prezumă. (9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în
condiţiile legii.
25
motivare că bunurile nu aparţin contravenientului, iar proprietarul bunurilor nu a formulat plângere contravenţională, deşi a fost
admisă plângerea contravenţională formulată de către contravenient şi s-a dispus anularea procesului-verbal contravenţional datorită
inexistenţei contravenţiei.
Aceste soluţii sunt nelegale, în lipsa unei contarvenţii neputând fi dispusă confiscarea, deoarece s-ar încălca dispoziţiile
imperative ale art. 44 alin.8 şi 966
din Constituţia României revizuită. Indiferent cui aparţin bunurile confiscate de la contravenient,
în lipsa contravenţiei acestea trebuie restituite persoanei de la care au fost ridicate, raporturile juridice dintre acesta şi proprietarul
bunurilor rămânând în afara raportului de drept contravenţional.67
Deşi plângerea contravenţională suspendă executarea sancţiunilor dispuse prin procesul-verbal, în cazul confiscării,
înregistrarea plângerii nu conduce la restituirea bunurilor confiscate, fapt ce ne face să afirmăm că plângerea contravenţională nu
suspendă executarea acestei sancţiuni contravenţionale complementare.68
În realitate, plângerea suspendă doar procedura de
valorificare a bunurilor confiscate. Conform art.6 alin.6 al O.G. nr.14/2007 69
pentru reglementarea modului şi condiţiilor de
valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, anumite categorii de bunuri confiscate cum ar fi, spre
exemplu, alimentele perisabile, plantele şi animalele vii, sau bunurile a căror garanţie expiră înainte de pronunţarea unei hotărâri
irevocabile, se valorifică după o procedură rapidă, în aceste situaţii, în caz de anulare a procesului verbal, petentul urmând a fi
despăgubit conform art.6 alin.870
din acelaşi act normativ. În acelaşi sens, art.41, alin.3 al O.G. nr.2/2001, prevede că dacă bunurile
confiscate au fost valorificate, instanţa va dispune să se achite proprietarului bunurilor confiscate o despăgubire stabilită în raport cu
valoarea de circulaţie a bunurilor. În doctrină s-a afirmat că ar fi vorba de o dispoziţie “bizară” a legii, atâta timp cât formularea
plângerii ar conduce la suspendarea procedurii de valorificare a bunurilor confiscate.71
În celelate situaţii, bunurile confiscate trec în proprietatea statului fie la data la care expiră termenul de formulare a
plângerii contravenţionale, fie la data la care hotărârea judecătorească devine irevocabilă, fiind valorificată după o procedură
prevăzută de O.G. nr.14/2007. În măsura în care se constată nelegalitatea măsurii confiscării , bunurile vor fi restituite, cu excepţia
situaţiei în care deţinerea acelor bunuri este interzisă de lege.
În trecut, confiscarea însoţea sancţiunea principală, de obicei amenda sau închisoarea contravenţională. Potrivit art.8 din
Legea nr.32/1968, erau supuse confiscării lucrurile produse prin contravenţie, lucrurile care au servit la săvârşirea contravenţiei dacă
sunt ale contravenientului şi bunurile dobândite prin săvârşirea contravenţiei, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate.72
2.2.2 Suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului, sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi
În cazul acestei sancţiuni complementare pot fi întâlnite două situaţii. Dacă sancţiunea este dispusă de organul care a emis
acordul, avizul sau autorizaţia de exercitare a activităţii respective, tot acel organ va proceda şi la punerea în executare a sancţiunii
contravenţionale complementare. Spre exemplu, retragerea avizului de comercializare a aparatelor electronice de marcat fisele se
face tot de agenţii Gărzii Financiare după o procedură reglementată de art.12 al Hotărârii de Guvern nr.479/2003 privind aprobarea
normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.28/1999. Dacă sancţiunea a fost dispusă de un alt
organ decât cel care a emis avizul, acordul sau autorizaţia de exercitare a activităţii, organul care a aplicat sancţiunea va înainta titlul
executoriu către organul care a emis aceste acte, care va pune în executare sancţiunile, cu excepţia situaţiei în care prin actul
normative special, organul care a aplicat sancţiunea nu are şi competenţa de a o pune în executare.73
Sancţiunea complementară examinată poate fi dispusă în cazul în care pentru derularea unei activităţi sunt necesare avize,
acorduri sau atorizaţii. De exemplu, potrivit Legii nr.107/1996, legea apelor,74
pentru efectuarea unor lucrări prevăzute de această
lege sunt necesare anumite avize sau acorduri. Această sancţiune este prevăzută şi de art.273 din legea nr.297/2004, privind piaţa de
capital.75
. Potrivit art.273, săvârşirea contravenţiilor prevăzute la art.272 se sancţionează, alături de alte sancţiuni, cu suspendarea
autorizaţiei şi retragerea acesteia. Anularea sau retragerea permisului de armă poate fi dispusă în temeiul art.133 din Legea
nr.295/2004 privind regimul armelor şi muniţiilor.76
66 Constituţia României revizuită, art.44 (8) Averea dobândita licit nu poate fi confiscata. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.
(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii. 67 Ovidiu Podaru, Radu Chiriţă, op. cit, pg. 44. 68 Mircea Ursuţa, op. cit, pg.314. 69 Monitorul Oficial, nr.82, din 2 februarie 2007 70 O.G. nr.14/2007,art.6,(8) n cazul în care prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva se dispune restituirea bunurilor prevazute
la alin. (6) si (7), sumele obtinute din valorificarea acestora se achita persoanei de la care au fost preluate bunurile respective,
conform prevederilor din hotararea judecatoreasca definitiva si irevocabila, de la bugetul de stat sau de la bugetul local, dupa caz, la
nivelul actualizat al preturilor în situatia în care în hotarare nu se prevede suma 71 Ovidiu Podaru, Radu Chiriţă, op. cit., pg.188. 72 Alexandru Ţiclea, Ioan Doru Tărăcilă, Ion Niţă Stan, Constantin Rujoiu, Marin Corbu, op. cit., pg.36 73 Ovidiu Podaru, Radu Chiriţă, op. cit, pg.185. 74 Monitorul Oficial, nr.244 din 8 octombrie 1996 75 Monitorul Oficial, nr.547 din 9 iunie 2004 76 Monitorul Oficial, nr.583 din 30 iunie 2004
26
Există şi alte acte nornative care prevăd sancţiunea complementară analizată. De exemplu, art.105 din Legea nr.52/1994
privind valorile mobiliare si bursele de valori, prevedere că în caz de săvârşire cu intenţie sau din culpă prin comisiune sau omisiune
a vreuneia din contravenţiile stabilite de art.104 din aceeaşi lege, sancţiunile ce se aplică sunt: amenda, retragerea autorizaţiei,
anularea autorizaţiei şi interzicerea temporară sau definitivă, pentru persoanele fizice sau juridice, a intermedierii de valori mobiliare
pentru o categorie, pentru unele sau pentru toate categoriile de opreţiuni pe care aceasta le include. Amenda poate fi aplicată
cumulativ cu oricare dintre aceste sancţiuni. La rândul lor, retragerea şi anularea autorizaţiei se aplică cumulativ cu interzicerea
temporară sau definitivă a exercitării intermedierii de valori mobiliare.
De asemenea, art.33 din O.G. nr.4/1995 privind fabricarea, comercializarea şi utilizarea produselor de uz fitosanitar pentru
combaterea bolilor, dăunătorilor şi buruienilor în agricultură şi silivicultură prevede anularea definitivă sau suspendarea pe perioada
cuprinsă între 1 şi 6 luni a autorizaţiei de comercializare, a autorizaţiei de utilizare, a autorizaţiei de prestări servicii cu produse de
uz fitosanitar, în următoarele situaţii: când aceasta est cerută de către personalul împuternicit cu atribuţii de control din partea
inspectoratului judeţean pentru protecţia muncii şi a altor unităţi competente, în cazul săvârşirii repetate, în decurs de 2 ani, a uneia
dintre contravenţiile reglementate de actul nornativ respectiv, când autorizaţia a fost obţinută pe baza unor informaţii false care au
indus în eroare, când agentul economic autorizat nu anunţă emitentul, în termenul prevăzut, că în documentaţia depusă la autorizare
au intervenit modificări. Potrivit art.7, alineatul final din Hotărîrea Guvernului nr.181/1992, comiterea unei contravenţii la regimul
jocurilor de noroc conduce automat la anularea autorizaţiei şi încetarea activităţii respective. Retragerea autorizaţiei de a efectua
operaţiuni bancare este prevăzută de Legea nr.33/1991 privind activitatea bancară.77
2.2.3 Închiderea unităţii
Această sancţiune complementară constă în închiderea unui punct de lucru al contravenientului şi poate fi dispusă în
cazurile prevăzute de lege. De exemplu, în cazul unor unităţi de alimentaţie publică.
Punerea în executare a acestei sancţiuni complementare se face prin transmiterea de către organul care a aplicat sancţiunea
a unei copii a procesului-verbal către structura teritorială a Oficiului Registrului Comerţului la care este înregistrată societatea
respectivă78
. Dacă este vorba de o altă persoană de drept privat sau de o entitate fără personalitate juridică (de exemplu o unitate
deţinută de o persoană fizică autorizată), copia de pe procesul-verbal sau hotărârea judecătorească va fi transmisă instituţiei la care
această structură este înregistrată.
2.2.4 Blocarea contului bancar
În vederea executării acestei sancţiuni, organul din care face parte agentul constatator care a aplicat sancţiunea va comunica
unităţii bancare la care contravenientul are deschis contul bancar, o copie a procesului-verbal sau a hotărârii judecătoreşti. Blocarea
contului bancar poate fi dispusă în cazul contravenţiilor privind activitatea bancară sau financiară. Blocarea contului bancar poate
dura de la 10 zile la o lună.
Această sancţiune se poate lua, în temeiul art.3 din Hotărârea Guvernului nr.569/1991, în caz de abateri repetate de la
Regulamentul operaţiunilor cu numerar emis de Banca Naţională a României. Această măsură echivalează practic cu suspendarea
sau chiar cu încetarea activităţii agentului economic, pentru că închiderea contului crează imposibilitatea desfăşurarii acestei
activităţi.
Nu se poate deduce un termen pentru care se închide contul, de unde se poate deduce că măsura nu este definitivă. Din
dispoziţiile textului citat, rezultă că închiderea contului este obligatorie în caz de abateri repetate. Dar, numărul acestor abateri nu
este specificat, el rămânând la aprecierea organului competent să dispună sancţionarea.
2.2.5 Suspendarea activităţii agentului economic
Această sancţiune complementară se aduce la îndeplinire de organul care a şi aplicat-o. Spre exemplu, conform art.1379
al
Hotărârii de Guvern nr. 479/2003 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.
28/1999, unitatea va fi sigilată, afişându-se la loc vizibil şi un anunţ care indică motivul suspendarii. Pe parcursul acestei perioade,
organele care au aplicat sancţiunea sunt obligate să verifice respectarea sancţiunii.
De exemplu, potrivit art.3 din Legea nr.61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuie
socială, a ordinii şi liniştii publice80
republicată, suspendarea activităţii agentului economic poate fi luată în cazul în care se comite
fapta de servire cu băuturi alcoolice a unor consumatori în alte condiţii decât cele legale.
77 Alexandru Ţiclea, Ioan Doru Tărăcilă, Ion Niţă Stan, Constantin Rujoiu, Marin Corbu, op. cit, pg.38 78 Ovidiu Podaru, Radu Chiriţă, op. cit, pg.185. 79 Art. 13. - (1) Agentii economici care desfasoara activitati de amanetare sunt exceptati de obligatia de a utiliza aparate de marcat
electronice fiscale pentru serviciile de creditare, inclusiv pentru comisionul aferent acestor servicii. 80 Monitorul Oficial nr.387 din 18 august 2000
27
Legea nr.30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii Financiare prevede că în cazul
repetării contravenţiilor de la art.8 literele a şi b din aceeaşi lege, respective nepunerea la dispoziţia organelor de control a registrelor
şi a altor documente supuse controlului, precum şi neprezentarea valorilor gestionate sau aflate în păstrare, se poate lua măsura
suspendării activităţii agentului economic pe o perioadă de până la 6 luni. De asemenea, conform art.3, alin.2 din Legea nr.61/1991,
pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, în cazul săvârşirii
contravenţiilor prevăzute la art.2, se poate dispune şi suspendare activităţii localului public pe o perioada între 10 şi 30 de zile. În
acest caz este vorba de servirea de băuturi alcoolice consumatorilor aflaţi în stare de ebrietate şi a minorilor, precum şi refuzul
resposabilior sau patronilor localurilor publice de a acorda sprijin organelor de poliţie în restabilirea ordinii publice.
O primă constatare ce se despinde din cele de mai sus, este aceea că suspendarea activităţii agentului economic constituie
o sancţiune complementară pe lângă cea principală. Cea dea două, este aceea că măsura respectivă nu este obligatorie, ci facultativă.
Ca urmare, organul competent să aplice sancţiunea va aprecia dacă este cazul sau nu să dispună suspendarea şi va stabili, în cadrul
limitelor prevăzute şi durata concretă a acesteia.
2.2.6 Retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior,
temporar sau definitiv
Această sancţiune reprezintă săvârşirea unor contravenţii la regimul activităţilor de import şi export. Şi în cazul acestei
sancţiuni, de regulă este competent să o aducă la executare organul care a emis licenţa sau avizul, din oficiu, dacă a aplicat
sancţiunea contravenţională, sau la cererea organului sancţionar. Art.16 din Hotărârea de Guvern nr. 340/1992 prevede că, în cazuri
deosebite, odată cu sancţiunea contravenţională principală, aplicată pentru nerespectarea normelor la regimul de import al deşeurilot
şi reziduurilot de orice natură, precum şi al altor mărfuri periculoase, pentru sănătatea populaţiei şi a mediului înconjurător,
Ministerul Comerţului şi Turismului, la propunerea Ministerului Mediului, este autorizat să refuze agentului economic în cauză
eliberarea licenţei de import pe o perioadă de la 2 ani la 10 ani, ori după caz, să-i retragă avizul acordat de a efectua operaţiuni de
comerţ exterior.81
2.2.7 Desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială
Această sancţiune complementară nu poate fi dispusă decât de către instanţa de judecată la sesizarea autorităţii
administrative care a aplicat sancţiunea contravenţională, în conformitate cu prevederile art.32 din Legea nr.5/1991, fiind executată
de primar, cu sprijinul organelor de poliţie, pe cheltuiala contravenientului. Prin excepţie, construcţiile realizate fără autorizaţie pe
terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului vor putea fi desfiinţate şi pe cale administrativă, fără a fi nevoie de
încuviinţarea instanţei.
Executarea lucrărilor de construcţii este permisă numai pe baza unei autorizaţii de construire sau de desfiinţare.
Autorizaţia de construire sau de desfiinţare se emite la solicitarea deţinătorului titlului de proprietate asupra unui imobil - teren
şi/sau construcţii - ori a altui act care conferă dreptul de construire sau de desfiinţare, în condiţiile prezentei legi. Construcţiile civile,
industriale, inclusiv cele pentru susţinerea instalaţiilor şi utilajelor tehnologice, agricole sau de orice altă natură se pot realiza numai
cu respectarea autorizaţiei de construire, emisă în condiţiile prezentei legi, şi a reglementărilor privind proiectarea şi executarea
construcţiilor. Autorizaţia de construire se emite în temeiul şi cu respectarea prevederilor documentaţiilor de urbanism, avizate şi
aprobate potrivit legii.
Constituie contravenţii următoarele fapte, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, să fie
considerate infracţiuni: executarea sau desfiinţarea, totală ori parţială, fără autorizaţie a lucrărilor prevăzute la art.3, executarea sau
desfiinţarea, cu nerespectarea prevederilor autorizaţiei şi a proiectului tehnic, a lucrărilor prevăzute la art.3, aprobarea furnizării de
utilităţi urbane, ca urmare a executării de lucrări de branşamente şi racorduri la reţele pentru construcţii noi neautorizate, menţinerea
după expirarea termenului prevăzut prin autorizaţie sau după terminarea lucrărilor autorizate ori adaptarea în alte scopuri faţă de cele
prevăzute în autorizaţie a construcţiilor, lucrărilor şi amenajărilor cu caracter provizoriu, neaducerea terenului la starea iniţială de
către investitor, după terminarea lucrărilor prevăzute la art.3 lit. c), precum şi nerealizarea lucrărilor de curăţare, amenajare ori
degajare, după caz, a amplasamentului şi/sau a terenurilor adiacente ocupate temporar pe durata execuţiei, o dată cu încheierea
lucrărilor de bază, împiedicarea ori sustragerea de la efectuarea controlului, prin interzicerea accesului organelor de control abilitate
sau prin neprezentarea documentelor şi a actelor solicitate, neanunţarea datei începerii lucrărilor de construcţii autorizate, în
conformitate cu prevederile art.7 alin. (8), precum şi depăşirea termenului legal prevăzut la art.7 alin. (1), emiterea de certificate de
urbanism incomplete ori cu date eronate, care nu conţin lista cuprinzând avizele şi acordurile legale necesare în raport cu obiectivul
de investiţii, sau eliberarea acestora cu depăşirea termenului legal, emiterea de autorizaţii de construire/desfiinţare, neorganizarea şi
neexercitarea controlului privind disciplina în autorizarea şi executarea lucrărilor de construcţii de către compartimentele abilitate
81 Alexandru Ţiclea, Ioan Doru Tărăcilă, Ion Niţă Stan, Constantin Rujoiu, Marin Corbu, op. cit., pg.39.
28
din cadrul aparatului propriu al consiliilor judeţene şi al primăriilor, în unităţile lor administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor
art.27 alin.(3) şi (4), precum şi neurmărirea modului de îndeplinire a celor dispuse de Inspectoratul de Stat în Construcţii, potrivit
dispoziţiilor art.29 alin.(3), neîndeplinirea, la termenul stabilit, a măsurilor dispuse de Inspectoratul de Stat în Construcţii la
controlul anterior, refuzul nejustificat sau obstrucţionarea sub orice formă a accesului persoanelor fizice sau al reprezentanţilor
persoanelor juridice la documentele prevăzute la art.34 alin.(7), şi depăşirea termenului de 15 zile pentru emiterea avizelor şi
acordurilor necesare în vederea autorizării lucrărilor de construcţii, conform prevederilor art.7 alin. (20).82
2.2.8 Suspendarea exercitarii dreptului de conducere a conduce un autoturism
Suspendarea exercitarii dreptului de conducere a conduce un autoturism reprezinta una dintre sanctiunile complementare
prevazute de OUG nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, cu modificarile si completarile ulterioare. Deşi această
sancţiune compelementară este prevăzută de o lege specială am hotărât introducerea sa în lucrare datorită incidenţei practice
deosebite.
Sanctiunea suspendarii dreptului de a conduce se face numai pe termen limitat si se aplica prin acelasi proces-verbal prin
care se aplica si sanctiunea principala a amenzii sau avertismentului.
Astfel, art. 100 al. 3 al ordonantei mai sus amintite prevede cazurile pentru care se suspenda exercitare dreptului de a
conduce pe o perioada de 30 de zile:
- depasirea coloanelor de vehicule oprite la culoarea rosie a semaforului sau la trecerile de nivel cu calea ferata
- neacordarea prioritatii de trecere pietonilor angajati în traversarea regulamentara a drumului public prin locurile special
amenajate si semnalizate, aflati pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului
- neacordarea prioritatii de trecere vehiculelor care au acest drept
- nerespeectare semnificatiei culorii rosii a semaforului
- nerespectarea regulilor privind depasirea
- nerespectarea semnalelor, indicatiilor si dispozitiilor politistului rutier aflat în exercitarea atributiilor de serviciu
- neprezentarea la unitatea de politie compententa pe raza careia s-a produs un accident de circulatie din care au rezultat
numai pagube materiale (cu exceptiile prevazute de art. 79 al. 2 al aceleiasi ordonante).
Suspendarea dreptului de a conduce se da pe termen de 60 de zile pentru:
- nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depasirea sau trecerea la culoarea rosie a semaforului, daca prin
aceasta s-a produs un accident de circulatie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale
- nerspectarea interdictiei temporare de circulatie instituite pe un anumit segment de drum public
- nerespectarea regulilor de circulatie la trecerea unei coloane oficiale sau intercalarea intr-o astfel de coloana
- circulatia pe sens opus, cu exceptia cazurilor în care se efectueaza regulamentar manevra de depasire.
Suspendarea exercitării dreptului de a conduce se dispune de către poliţie şi în cazul în care împotriva titularului acestuia
s-a hotărât o astfel de măsură de către o autoritate străină competentă, pentru o faptă săvârşită pe teritoriul altui stat, în condiţiile
stabilite prin Convenţia Europeană cu privire la efectele internaţionale ale interzicerii exercitării dreptului de a conduce un vehicul
cu motor, adoptată la Bruxelles la 3 iunie 1976, ratificată de România prin Legea nr.126/1997.
Odată cu reţinerea permisului de conducere, titularului i se eliberează o dovada înlocuitoare cu drept de circulaţie pentru o
perioadă de 15 zile, cu excepţia cazurilor strict prevăzute de lege, când acesta se eliberează fără drept de circulaţie (conducerea unui
autovehicul sau tramvai sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor stupefiante sau medicamentelor cu efecte similare
acestora, dacă este constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice certificate; conducerea vehiculului cu defecţiuni tehnice grave la
sistemul de frânare sau la mecanismul de direcţie, dacă sunt constatate de poliţie împreună cu specialiştii instituţiilor abilitate, e.
nerespectarea semnalelor poliţiştilor la trecerea coloanelor oficiale sau intercalarea ori ataşarea la o astfel de coloană, neoprirea la
semnalul regulamentar al poliţiştilor, în scopul sustragerii de la control, dacă a fost necesară urmărirea pentru oprire, neanunţarea
şi/sau neprezentarea la unitatea de poliţie competentă, în 48 de ore de la implicarea intr-un accident, dacă a avut ca urmare pagube
materiale) .
Conducătorului de autovehicul sau tramvai care a încălcat o regulă de circulaţie pentru care se dispune sancţiunea
contravenţională complementară de reţinere a permisului de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce şi
care prezintă la control dovada înlocuitoare a acestuia pentru o fapta săvârşită anterior, aflată în termenul de valabilitate, i se reţine
dovada prezentată şi i se eliberează o nouă dovadă, cu valabilitate până la 15 zile‚ fără a depăşi, însă, termenul de valabilitate al
primei dovezi.
În fine, pe o perioada de 90 de zile se suspenda dreptul de a conduce pentru:
- conducere sub influenta bauturilor alcoolice, daca fapta nu constituie, potrivit legii, infractiune
- conducerea autovehiculului cu defectiuni grave la sistemul de franare sau la mecanismul de directie, constatate de
politia rutiera impreuna cu specialistii Registrului Auto Roman
82 LEGE nr.50 din 29 iulie 1991 privind autorizarea executarii constructiilor şi unele masuri pentru realizarea locuintelor ,Textul
actului republicat în Monitorul Oficial nr. 933/13 oct. 2004
29
- neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferata cand barierele sau semibarierele sunt coborate ori în curs de coborare sau
cand semnalele cu lumini rosii si /sau sonore sunt în functiune
- depasirea cu mai mult de 50 km/ora a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv si pentru categoria din care
face parte autovehiculul ondus, constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.
Referitor la aplicarea acestei măsuri complementare este de neînţeles de ce OUG nr. 195/2002 nu prevede posibilitatea ca
agentul constatator sau instanţa de judecată în cadrul controlului judiciar, nu are posibilitatea ca în cazul aplicării sancţiunii
avertismentului deoarece, de lege lata, aplicarea acestei măsuri complementare este obligatorie pe lângă sancţiunea principală.
Considerăm, de lege ferenda, că în situaţia aplicării sancţiunii avertismentului, când pericolul social concret al faptei
sancţionate este apreciat ca fiind mic trebuie permis instanţei de judecată să înlăture şi efectele sancţiunii complementare care este
cel puţin la fel de drastică precum sancţiunea principală.
BIBLIOGRAFIE
I. Tratate, monografii şi cursuri de specialitate
A. Literatură de specialitate naţională
1. Ţiclea, Alexandru, Reglementarea contravenţiilor, Ed. Lumina Lex, Bucureşti 2006;
2. Iorgovan, Antonie, Tratat de drept administrativ, Editura „Nemira“, Bucureşti, VOL I-II, 1996;
3. Iorgovan, Antonie, Tratat de drept administrativ, Editura ALL Beck., Bucureşti 2005
4. Iorgovan, Antonie, Tratat de drept administrativ, Vol. 2, Ed. 4, Editura All Beck, Bucureşti, 2005 ;
5. Barac, Livia, Răspunderea si sancţiunea juridică. Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1997 ;
6. Berger, Vincent, Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Ediţia a 4-a, Institutul Român pentru Drepturile
Omului Bucureşti 2003
7. Boroi, Gabriel; Drept civil, Partea generală, Ed. All, Bucureşti, 1998
8. Constantin Stătescu, Corneliu Bîrsan, Drept civil. Teoria generală a obligaţiilor, Ed. AII, Bucureşti, 1992;
9. Chiriţă, Radu, Convenţia europeană adrepturilor omului. Comentarii şi explicaţii, volumul I, Editura C.H. Beck, Bucureşti
2007.
10. Codicele penale şi de procedura criminală, Imprimeria statului, Bucureşti,1866
11. Corbeanu Ion, Corbeanu Maria, Teoria generală a dreptului, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002 ;
12. Corneliu Bîrsan, Convenţia europeană a drepturilor omului. Volumul I. Drepturi şi libertăţi, Editura All Beck, Bucureşti
2005.
13. Costică Voicu, Teoria generală a dreptului, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2002
14. Costin, Mircea; Răspunderea juridică în dreptul R.S.R., Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1974;
15. Apostol Tofan, Dana, Drept administrativ, vol. II, Ed. All Beck, Bucureşti, 2004
16. Dascălu, Daniel; Alexandru, Cătălin; Explicaţiile teoretice şi practice ale Codului de procedură fiscală, Ed. Rosetti,
Bucureşti, 2005
17. Dobrinoiu Vasile, Pascu Ilie, Molnar Ioan, Nistoreanu Gheorghe, Boroi Alexandru, Lazăr Valerică, Drept Pena. Partea
Generală, Ed. Europa Nova, Bucureşti, 1997.
18. Dongoroz, Vintilă şi alţii, Înlocuirea răspunderii penale pentru unele infracţiuni cu răspunderea administrativă sau
disciplinară, Editura Academiei, Bucureşti, 1957.
19. Dongoroz, Vintilă, Drept penal, , Editura Socec, Bucureşi, 1939
20. Dongoroz, Vintilă, N. Pavelescu, Mihai Papadopolu, I. Gr. Peieţeanu, Traian Pop, H. Asanovici, I. Ionescu Dolj, Codul
penal adonota – Vol. I, Editura Socec, Bucureşti, 1937.
21. Dragoş, Cosmin.; Procedura contenciosului administrativ, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003
22. Drăganu Tudor, Liberul acces la justiţie, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2003.
23. Drăganu, Teodor.; Actele de drept administrativ, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1959
24. Drăganu, Teodor; Drept constituţional şi instituţii politice. Tratat elementar, vol.I, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1998
25. Drăghici Constantin , Drăghici Constantin V. , Iacob Adrian , Corcheş Rădiţa , Drept contravenţional, Editura
Tritonic, Bucureşti, 2003
26. Eliescu, Mihail, Răspunderea civilă delictuală, Editura Academiei, Bucureşti, 1972;
27. Coman-Kund, Florin; Ciobanu, Alexandru-Sorin - Drept administrativ - Sinteze teoretice şi exerciţii practice, Editura
Universul Juridic, 2007;
28. Boboş, Gheorghe, Teoria generală a dreptului, Editura Argonaut, Cluj Napoca, 1999 ;
30
29. Gheorghe Antoniu, Costică Bulai, Unele probleme actuale privind combaterea fenomenelor antisociale prin mijlocirea
dreptului penal, în lucrarea colectivă Rolul şi funcţiile dreptului în făurirea societăţii socialiste multilateral dezvoltate,
Editura Academiei, 1974
30. Gheorghe Bădulescu, Codul penal adnotat cu jurisprudenţă şi doctrină română şi franceză, Editura Curierul judiciar,
Bucureşti 1941.
31. Groza, Laurenţiu, Părăuşeanu, Gheorghe, Reglementarea sancţionării contravenţiilor, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1973;
32. Hotca , Mihai Adrian, Drept contravenţional. Partea Generală, Editura Editas, Bucureşti, 2003 ;
33. Hotca Mihai Adrian, Regimul juridic al contravenţiilor, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2008
34. Ilie Stoenescu, Savelly Zilberstein, Drept procesual civil, Teoria generală. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1983;
35. Santai Ioan, Drept administrativ şi ştiinţa administraţiei, vol. I, Editura RISOPRINT, Cluj-Napoca, 2002
36. Poenaru Ion, Perfecţionarea legislaţiei în domeniul contravenţiilor, Editura Academiei, Bucureşti, 1976
37. Ionescu, R.; Drept administrativ, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970
38. Iorgovan Antonie. – Tratat de drept administrativ, vol. I-II, Ed. All Beck, Bucuresti, 2005;
39. Iorgovan Antonie, Drept administrativ, vol.I şi II, Editura Atlas Lex, Bucureşti, 1994
40. Iorgovan Antonie, Tratat de drept administrativ, Editura Nemira, Bucureşti, 1996
41. Iorgovan Antonie, Tratat de drept administrativ, ed.4, vol.II, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005.
42. Iorgovan, Antonie; Noua lege a contenciosului administrativ. Geneză şi explicaţii, Ed. Roata, Bucureşti, 2004
43. Iorgovan, Antonie; Tratat de drept administrativ, Ed. ALL, Bucureşti, 2002
44. Iorgovan, Antonie; Tratat de drept administrativ, Ed. Nemira, Bucureşti, 1997
45. Legiuirea Caragea – Ediţie critică, Editura Academiei Republicii Populare Române, Bucureşti 1955.
46. Lupan, Ernest; Drept civil, Partea generală, Universitatea creştină Dimitrie Cantemir, Cluj-Napoca, 1995
47. Anghene, Mircea, Elemente de drept administrativ, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1958.
48. Nuala Mole, Catarina Harby, Dreptul la un proces echitabil - Manuale privind drepturile omului, nr. 3 Ghid privind punerea
în aplicare a articolului 6 al Convenţiei europene pentru Drepturile Omului, Editat în Republica Moldova, 2003.
49. Petrescu, Rodica Narcisa, Drept administrativ, Editura Accent, Cluj –Napoca, 2004.
50. Podaru Ovidiu, Chiriţă Radu, O.G. 2 2001 privind regimul juridic al contravenţiilor. Comentată şi adnotată, Editura
Hamangiu, Bucureşti, 2011
51. Podaru, Ovidiu; Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale comentată, Ed. Sfera Juridică, Cluj-Napoca , 2004
52. Poenaru, Iulian, Răspunderea pentru contravenţii, Editura Lumina Lex, 1998;
53. Popa Nicolae, Teoria generală a dreptului, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002;
54. Postion, Paul, Papadopolu M.I., Codicele penal adnotat, Editura Librăriei Socec, Bucureşti, 1922,
55. Pravilniceasca Condică – Ediţie critică, Editura Academiei R.P.R. Bucureşti, 1957
56. Prisăcaru, Valentin, Tratat de drept administrativ român, Partea generală, editura ALL, Bucureşti, 1996.
57. Rădescu, Dumitru; Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, Ed. All, Bucureşti, 1994
58. Streteanu, Florin; Chiriţă, Radu; Răspunderea penală a persoanei juridice, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2002
59. Streteanu, Florin; Drept penal. Partea generală, Ed. Rosetti, Bucureşti, 2003
60. Trăilescu, Anton; Drept administrativ. Tratat elementar, Ed. All Beck, Bucureşti, 2002
61. Ţiclea Alexandru, Reglementarea contravenţiilor, ed. a V-a, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 2007
62. Ţiclea Alexandru, Tărăcilă Ioan Doru, Stan Ion Niţă , Rujoiu Constantin, Corbu Marin, Răspunderea contraveţională, Ed.
Atlas Lex, Bucuresti,1996
63. Ursuţa Mircea, Procedura contravenţională, Universul Juridic Bucureşti, 2008
64. Vedinaş, Verginia – Drept administrativ, Ed. Lumina Lex, Bucuresti, 2004;
65. Vedinaş, Verginia Drept administrativ - Editia a IV-a,revazuta şi adaugita, Ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2009
66. Vedinaş, Verginia, Drept administrativ, Editura Universul juridic, Bucureşti, 2011
B. Literatură de specialitate străină
1. D’Haenens, J.; Sanctions pénales et personnes morales, în “Revue de droit pénal et de criminologie”, 1975-1976
2. Geeroms, S., La responsabilité pénale de la personne morale: une étude comparative, în “Revue internationale de droit
comparé”, 1996
3. Lambert, P.; Les droits relatifs à l’administration de la justice disciplinaire dans la jurisprudence des organes de la
Convention européenne, Revue Trimestrielle des Droits de l’Homme 1995
4. Leroy-Claudel, R.-M., Le droit criminel et les personnes morales de droit privé, teză, Nancy, 1987
5. Viriot-Barrial, D.; La preuve en droit douanier et la Convention européenne des droits de l’homme (À propos de trois
arrêts du 25 février 1993 de la Cour européenne des droits de l’homme), RSC 1994
6. Valeur, R.; La responsabilité pénale des personnes morales dans les droits français et anglo-américains avec las
principaux arrêts faisant jurisprudence en la matière, Ed. Marcel Giard, Paris, 1931
31
7. Van Remoortere, Fr.; La question de la responsabilité pénale des personnes morales en droit de l’environnement, în
“Revue de droit pénal et de criminologie” 1991
8. Yernault, D.; Le fisc, ses amendes et la matière pénale, Revue Trimestrielle des Droits de l’Homme 1995
II. Culegeri de practică judiciară
1. Dumitrescu, C.; Uţă, L.; Practică judiciară adnotată, 2004-2005, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2005
2. Severin, Daniel, Răspunderea contravenţională, Ed. Universul juridic, Bucureşti, 2007
3. Alexandru Paul Coman, Nicoleta Moroşanu, Regimul juridic al contravenţiilor. Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001,
Practică judiciară, Editura Moroşan, Bucureşti 2010
III. Publicaţii şi articole de specialitate
1. Bradin, F.; Popescu, E.; Raportul dintre răspunderea managerului şi cea a persoanei juridice în materie contravenţională,
Dreptul 10/2003
2. Brânduşea, Gh.; Despre termenele de prescripţie prevăzute de art. 13 şi 14 din Legea nr. 32/1958, RRD nr. 2/1984
3. C. Sima, C. Brandibur, Unele observaţii în legătură cu prevederile art. 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contravenţiilor (I), în „Dreptul”, nr. 3/2002;
4. Condor, I. ; Probleme procedurale în legătură cu noua reglementare privind stabilirea şi sancţionarea unor contravenţii I,
RRD 9/1970
5. Corneliu Liviu Popescu, Recidiva contravenţională, în „Dreptul” nr. 3/1997;
6. Corneliu-Liviu Popescu, „Neconvenţionalitatea” şi neconslituţionalilatea procedurii contravenţionale judiciare de drept
comun, în raport cu dreptul la respectarea prezumţiei de nevinovăţie, în „Pandectele Române”, nr. 6/2002;
7. Corneliu-Liviu Popescu, Instanţe competente să soluţioneze recursul declarat împotriva sentinţei prin care s-a aplicat
sancţiunea închisorii contravenţionale potrivii Ordonanţei Guvernului nr. 55/2002, în „Dreptul”, nr, 12/2002;
8. Dumitru Ifrim, Unele sugestii de îmbunătăţire a regimului contravenţiilor, R.R.D. nr. 11/1978.
9. Duţu, M.; Duţu, G.; Consideraţii asupra specificului contravenţiilor la regimul de autorizare a construcţiilor, Dreptul 10-
11/1995
10. Elena Plugaru, Evoluţia dreptului românesc în perioada 1700 – 1923, Revista Noema – Editată de Comitetul Român
pentru Istoria şi Filosofia Tehnicii din cadrul Academiei Române.
11. Gaftone, V.; Semnificaţia şi efectele săvârşirii faptei contravenţionale în materie de urbanism-construcţii, Dreptul nr.
1/1996
12. Iulian Poenaru, Spre un cod al contravenţiilor, R.R.D. nr. 7 / 1976
13. Liviu, Ungur, Consideraţii cu privire la sancţiunea pentru procesului-verbal de constatare a contravenţiei în termenul
prevăzut de lege, în „Dreptul” nr. 10/2003;
14. Mitrache, A.; Opinii în legătură cu interpretarea dispoziţiilor art. 33 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. Căile de atac
în materie contravenţională, Dreptul nr. 7/2003
15. Moş, V.; Consideraţii referitoare la cauzele de nulitate a procesului verbal de contravenţie, Dreptul nr. 5/2000
16. Oltean, C.; Contravenţia în formă continuă, Dreptul nr. 7/1999
17. Pătulea, Vasile; Unele observaţii în legătură cu prevederile art. 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul
juridic al contravenţiilor (II), Dreptul, 3/2002
18. Petrea, Alecu; Semnificaţia şi consecinţele plăţii pe loc a amenzii contravenţionale, Dreptul nr. 10/1999
19. Podaru, Ovidiu; Comentariu la Ordonanţa 2/2001 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, Pandectele Române
3/2002
20. Poenaru, Iulian; Noul regim al contravenţiilor. Ordonanţa nr. 2/2001 I, Dreptul 12/2001
21. Pop, Teofil; Probleme procedurale în legătură cu noua reglementare privind stabilirea şi sancţionarea unor contravenţii II,
RRD 9/1970
22. Popa, E.; Lipsa de relevanţă a absenţei menţiunilor referitoare la data şi ora săvârşirii contravenţiilor reglementate de
Legea nr. 50/1991, în Dreptul nr. 2/1994
23. Popescu, Corneliu Liviu.; Posibilitatea plăţii a jumătate din minimul special al amenzii contravenţionale în termen de 48
de ore, în cazul actelor normative anterioare Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor,
Dreptul nr. 3/2002
24. Popescu, Corneliu Liviu; Recidiva contravenţională, Dreptul nr. 3/1997
25. Popescu, Corneliu Liviu; Regimul contravenţional special instituit de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002
privind circulaţia pe drumurile publice şi de Regulamentul său de aplicare, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.
85/2003, Dreptul 5/2003
26. Radu, Cristian; Un caz de nulitate virtuală a proceselor verbale de constatare a contravenţiilor, Dreptul nr. 1/2000
32
27. Santai, Ioan; Noul regim al contravenţiilor. Ordonanţa nr. 2/2001 II, Dreptul 12/2001
28. Sima, C.; Brandibur, C.; Unele observaţii în legătură cu prevederile art. 12 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contravenţiilor I, Dreptul 3/2002
29. Ungur, Liviu; Consideraţii cu privire la sancţiunea pentru necomunicarea procesului verbal de constatare a contravenţiei
în termenul prevăzut de lege, Dreptul nr. 10/2003
30. Ungur, Liviu; Stabilirea şi executarea despăgubirilor civile ca urmare a săvârşirii unei contravenţii, Dreptul nr. 8/1999
31. Vasile Moş, Consideraţii referitoare la cauzele de nulitate a procesului-verbal de contravenţie, în „Dreptul” nr. 5/2000;
32. Vasile Pătulea, Aplicabilitatea principiului legii celei mai favorabile în domeniul contravenţiilor, în „Dreptul” nr. 3/1999;
33. Octavian Radulescu, Paula Rosenberg, Amalia Tudor; Despre prescripţia răspunderii contravenţionale, Dreptul 9/2004
34. Tănăsescu Elena Simina - „Contravenţii. Aplicarea principiilor dreptului penal în materia contravenţiilor”, Revista
„Curierul Judiciar” Nr.8/2003
35. Tănăsescu Elena Simina, „Drept contravenţional. Răspundere contravenţională. Răspundere obiectivă. Vinovăţie”, Revista
„Curierul Judiciar” Nr.9/2003
36. Tănăsescu Elena Simina „Contravenţii. Prezumţia de nevinovăţie. Sarcina probei. Aplicarea principiilor dreptului penal în
materie (Decizia nr.349/2003 a Curţii Constituţionale). Rezumat şi comentariu Revista „Curierul Judiciar” Nr.12/2003.
37. Madalina Cristina Putinei, Regimul juridic al sancțiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii în dreptul român şi
cel elveţian, Pandectele române nr. 10/2011
38. Oliviu Puie, Suspendarea executării autorizației de construire şi desființarea construcțiilor, Pandectele Române 9/2011
39. Mihai-Cristian Apostolache, Aspecte privind răspunderea juridica a primarului, Revista de Drept Public 2/2011
40. Tiberiu Medeanu, Regimul juridic al produselor accizabile, Revista de Drept Comercial 6/2011
41. Anca Sima, Considerații privind colectarea creanțelor fiscale, Revista Română de Drept al Afacerilor 5/2011
42. Madalina-Elena Mihailescu, Câteva considerații pe marginea sancțiunii contravenționale a desființării lucrărilor si aducerii
terenului în starea inițiala, Curierul Judiciar 3/2011
43. Mihai Adrian Hotca, Radu Slavoiu, Răspunderea penala a persoanei juridice in reglementarea noului Cod penal, Pandectele
Române 11/2010
44. Mircea Ursuţă, Considerații cu privire la aplicarea si executarea sancțiunii prestării unei activitate în folosul comunităţii în
condiţiile legislative actuale, Curierul Judiciar 9/2010
45. Liviu Giurgiu, Cristian Giuseppe Zaharie, Unele aspecte teoretice si practice privitoare la fapte contravenționale care aduc
atingere normelor de conviețuire sociala, ordinii si liniștii publice, Revista de Drept Public 1/2010
46. Laura Georgescu, Iulian Bach, Răspunderea contravenționala privind securitatea şi sănătatea in munca, Revista Română de
Dreptul Muncii 8/2009
47. Oliviu Puie, Principiul legalitatii in adoptarea actelor administrative ale autoritatilor publice, Revista Dreptul 9/2009
147(1)-156
48. Maria Bornea, Florin Alexandru Bornea, Prezumția de nevinovăţie în materie contravenționala, precum si natura juridica a
sancțiunilor complementare prevăzute de art. 96 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, republicata, Revista
Dreptul 7/2009
49. Ionut Militaru, Suspendarea activitatii operatorilor economici utilizatori ai aparatelor de marcat electronice fiscale, aplicata
in baza art. 14 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 28/1999, republicata, Revista Dreptul 2/2009
50. Mihai Raul Secula, Consecintele hotarârilor C.E.D.O. în cauza Anghel contra României, asupra procedurii de judecata a
plângerilor contraventionale, Analele Universitatii Constantin Brâncusi din Târgu Jiu, nr. 2/2008
51. Dezideriu Gergely, Standardele europene privind sarcina probei in cazurile de discriminare si transpunerea in dreptul
intern ca exceptie a principiului de dreptcomun addirmanti incumbit probatio, Noua Revistă a Drepturilor Omului 4/2008
52. Mircea Ursuta, Procedura contraventionala romana poate fi considerata ca apartinand notiunii de materie penala din
perspectiva Curtii Europene a Drepturilor Omului?, Curierul Judiciar 2/2008
53. Corneliu-Liviu Popescu, Condamnarea Romaniei de Curtea European a Drepturilor Omului pentru neconventionalitatea
procedurii judiciare contraventionale, Noua Revistă a Drepturilor Omului 4/2007
54. Octavian Radulescu, Paula Rosenberg, Amalia Tudor, Despre prescriptia raspunderii contraventionale, Revista Dreptul
9/2004
55. Marius Vasile, Reflectii asupra executarii sanctiunilor contraventionale complementare prevazute de Legea nr.50/1991
republicata, Revista de Drept Public 4/2006
56. Constantin Draghici, Mirela Gorunescu, Sorin Corlateanu, Caracterizarea contraventiilor ce lezeaza convietuirea sociala,
ordinea publica si linistea publica prevazute in Legea nr. 61/1999, Revista Dreptul 10/2006
57. Ioan Palalau, Istoricul reglementarilor rutiere, Curierul Judiciar 10/2005
58. Alexandru Ticlea, Raspunderea contraventionala in dreptul muncii, Revista Română de Dreptul Muncii 3/2005
59. Elena Simina Tanasescu, Contraventii. Prezumtia de nevinovatie. Rasturnarea sarcinii probei. Aplicarea principiilor
dreptului penal in materie contraventionala (Curtea Constitutionala, decizia nr. 317 din 9.09.2003, M. Of. Nr.
705/8.10.2003, decizia nr. 318 din 9.09.2003, M. Of. Nr. 697/6.10.2003), Curierul Judiciar 11/2003
33
60. Marius Vasile, Aspecte particulare in materia confiscarii speciale in ceea ce priveste cazurile de aplicare, Revista Dreptul
3/2003
61. Dana Apostol Tofan, Regimul juridic actual aplicabil contraventiilor. Aspecte de drept procesual, Curierul Judiciar 7/2002
62. Dana Apostol Tofan, Regimul juridic actual aplicabil contraventiilor. Aspecte de drept material, Curierul Judiciar 6/2002
63. Dana Apostol Tofan, Necesitatea codificarii procedurii administrative, Revista de Drept Public 1/2002
64. C Sima, C Brandibur, Vasile Patulea, Unele observatii in legatura cu prevederile art. 12 din Ordonanta Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, Revista Dreptul 3/2002
III. Legislaţie
1. Constituţia României, modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758 din 29 octombrie 2003; republicată, cu reactualizarea
denumirilor şi dându-se textelor o nouă numerotare, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31
octombrie 2003.
2. Legea nr. 182/2006 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor, publicata în Monitorul Oficial nr. 443 din 23 mai 2006;
3. Legea nr. 352/2006 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor, publicata în Monitorul Oficial nr. 640 din 25 iulie 2006 şi Legea nr. 353/2006 privind aprobarea
Ordonanţei Guvernului nr. 8/2006 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor, publicata în Monitorul Oficial nr. 640 din 25 iulie 2006;
4. Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcarea unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii
publice
5. Legea nr. 357/2003 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor
în România, publicata în Monitorul Oficial nr. 537 din 25 iulie 2003;
6. Legea nr. 180/2002 pentru aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor,
publicata în Monitorul Oficial nr. 268 din 22 aprilie 2002;
7. Legea nr. 526/2004 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor, publicata în Monitorul Oficial nr. 1149 din 6 decembrie 2004;
8. Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul contravenţiilor
9. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 16/2002 pentru reglementarea unor masuri fiscale, publicata în Monitorul
Oficial nr. 145 din 26 februarie 2002
10. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, publicata în Monitorul
Oficial nr. 644 din 30 august 2002;
11. Ordonanţa Guvernului. nr. 61/2002 privind colectarea creanţelor bugetare, republicata în Monitorul Oficial nr. 582
din 14 august 2003;
12. Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului. nr. 108/2003 pentru desfiinţarea închisorii contravenţionale, publicata în
Monitorul Oficial nr. 747 din 26 octombrie 2003;
13. Ordonanţa Guvernului 55/2002 privind regimul juridic al sancţiunii prestării unei activităţi în folosul comunităţii
14. Ordonanţa Guvernului nr. 8/2006 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor, publicata în Monitorul Oficial nr. 78 din 27 ianuarie 2006;