Post on 19-Jul-2015
„A ti pentru a prevedea, a prevedea pentru a puteaș .” (Auguste Comte, 1798-1857)
Auguste Comte a creat termenului de „sociologie” (Discours sur l'esprit positif, 1844)
Comportamentul agresiv i victimologiaș
Planul lecţiei
■ ■ Ce este CA?
■ Tipuri de CA
■ Teorii despre CA■ Modelul general al CA
■ Victimologia: studiul relaţiei dintre victimă şi agresor
■ Cum poate fi controlat CA?
BibliografieChelcea, Septimiu i Chelcea, Adina (1986), Influen e ș ț
interpersonale nefaste: victimologia. În Cunoa terea de șsine – condi ie a în elepciunii (pp. 167-171). Bucure ti: ț ț șEditura Albatros.
Chelcea, Septimiu (2013) Comportamentul agresiv. În A. Duduciuc, L. Ivan i S. Chelcea (2013) ș Psihologie socială. Studiul interac iunilor comportamentale ț (pp. 145-160). Bucure ti: Editura Comunicare.ro.ș
Jderu, Gabriel (2008) Comportamentul agresiv. În S. Chelcea (coord.). Psihosociologie. Teorii, cercetări, aplicaţii (pp. 207-224). Iaşi: Polirom.
Eibl-Eibesfeldt, Irenäus [1984](1995) Agresivitatea umană (pp. 107-154). Bucureşti: Editura Trei.
Lorenz, Konrad [1963](1998) Aşa-zisul rău. Despre istoria naturală a agresiunii (pp. 254-294). Bucureşti: Humanitas.
Mitrofan, Nicolae (2004) Agresivitatea. În A. Neculau (coord.). Manual de psihologie socială (pp. 161-177). Iaşi: Polirom.
Morris, Desmond [1967] (1991) Maimuţa goală. Bucureşti: Editura Enciclopedică.
Wosińska, Wilhelmina [2004](2005), Agresiunea i șviolen a. Înț Psihologia vieţii sociale (pp. 275-298). Bucureşti: Editura Renaissance..
https://www.youtube.com/watch?v=06fTnszze_Q
http://slideplayer.us/slide/724693/
Introducere
Dictonul lui Plaut (cca. 250 î.e.n. – 184 î.e.n.), considerat părintele teatrului roman, dicton preluat de filozoful englez Thomas Hobbes (1588 – 1679), „Homo homini lupus” este o insultă nu pentru oameni, ci pentru lupi.
Naturalistul şi scriitorul american Sally Carrighar (1898 – 1985): „Homo homini mus rattus”
Un lup care sfârtecă un miel nu este agresiv, ci înfometat. În situaţii normale, lupii nu se sfâşie între ei; şobolanii, da
■ Ce este comportamentul agresiv?„Concept de lucru” sau „Concept omibus”
CA = “Comportament verbal sau acţional care are ca scop umilirea, vătămarea sau chiar suprimarea altor persoane, care sunt motivate să evite acest tratament.” (Septimiu Chelcea, 2003, p. 25).
CA = “Rănirea deliberată, cu intenţie, a altei persoane, care este motivată să evite un astfel de tratament.” (Russell G. Geen, 1999, p. 16).
CA = “Comporamentul care conduce la vătămarea celui atacat fie că este vorba de rănire sau distrugere, fie că este vorba de enervare, ironizare sau jignire.” (Irenäus Eibl-Eibesfeldt, 1984/1995, p. 51).
Leonard Berkowitz (1961) agresivtatea: „comportamentul care vizează rănirea unui obiect”. (apud I. Eibl-Eibesfeld, 1984/1995, p. 51).
Stephen L. Franzoi (1996/2000, p. 435) „agresivitatea”: „Orice formă de comportament menit să facă rău sau să deterioreze o persoană, pe sine însuşi sau un obiect”.
WilhelminaWosińska (2004/2005, p. 277 ) „Comportament fizic sau verbal săvâ it cu inten ia de a distruge un obiect ș țsau de a răni o persoană”.
Septimiu Chelcea: Să restrângem conţinutul noţiunii de „comportament agresiv” la relaţiile interpersonale şi intergrupale.
Etimologia indică acest sens: în limba latină, „aggression” înseamnă „a ataca”.
Arnold H. Buss (1961)
CA, în funcţie de daune: “Reacţie care emite stimuli dăunători spre un alt organism” (apud I. Eibl-Eibesfeldt, 1984/1995, 51).
The Psychology of Aggression, (1961)
Social Behavior and Personality, (1986)
Personality: Temperament, Social Behavior, and the Self (1995)
Psychological Dimensions of the Self (2001)
John L. Dollard, Neal E. Miller şi Leonard W. Doob Frustration and Aggression (1939, p. 9):
CA = “Secvenţa comportamentală al cărei scop este rănirea persoanei împotriva căreia este îndreptată” (apud I. Eibl-Eibesfeldt, 1984/1995, p. 51).
Intenţionalitatea – caracteristica definitorie a CA.
Leonard Berkowitz (1962) Aggression: A Social Psychological Analysis:
CA = “Comportament care vizează rănirea unui obiect” (apud I. Eibl-Eibesfeldt, 1984/1995, p. 51).
■ Tipuri de comportamente agresive
● ● Agresivitatea impulsivă (afectivă): acompaniată de furie, pentru pedepsirea victimei.
Pentru apariţia acesteia sunt condiţii din mediu care îl incită pe agresor: frustrarea, atacul fizic, insulta.
● Agresivitatea instrumentală: pentru atingerea unor scopuri vizate şi de victimă.
Interac iunea celor două tipuri de ț CA.
☺ Este rândul dvs.Exemplificaţi cele două tipuri de CA.
▼▼ Keneth E. Moyer (1968): clasificare a CA din punct de vedere biologic şi evoluţionist:
1) De pradă: pentru asigurarea hranei.
2) Intre masculii din aceeaşi specie: pentru accesul la femele, pentru dominanţă etc.
3) Indus de frică: pentru a putea scăpa de prădători.
4) Iritat: indusă de frustrare.
5) Teritorial: pentru apărarea spaţiului împotriva intruşilor.
6) Maternal/paternal: pentru protejarea descendenţilor.
7) Instrumental: direcţionat spre obţinerea unor scopuri, considerat a fi un răspuns învăţat.
Din perspectivă etologică (K. Lorenz, 1963):
● Agresivitate intraspecie
● Agresivitate interspecie
◘ Dictonul lui Plaut (preluat de Thomas Hobbes): “Homo homini lupus”– insultă pentru... lupi; mai corect este să spunem: “Homo homini mus rattus” (Sally Carrighar, 1970).
☺ Este rândul dvs.Cum se justifică această din urmă afirmaţie?
Arnold H. Buss (1961) a clasificat CA după dimensiunile:
● direct/indirect ● activ/pasiv ● fizic/verbal◘ Din combinarea acestor dimensiuni rezultă opt tipuri de
CA: 1) Fizic activ direct (vătămare corporală); 2) Fizic activ indirect (găzduirea unui asasin); 3) Fizic pasiv direct (ocuparea spa iului altcuiva); 4) Fizic pasiv indirect (refuzul țde a părăsi spa iul altuia); 5) Verbal activ direct (insultă); 6) țVerbal activ indirect (calomnia); 7)Verbal pasiv direct (refuzul de a răspunde la întrebări); 8) Verbal pasiv indirect (evitarea de a vorbi în apărarea unei persoane nevinovate).
Aten ieț : Reprezentarea grafică a tipurilor de CA.
Agresiunea simbolică
Kenneth E. Moyer (1979) The Psychology of Aggression. New York.: Harper & Row.
Agresiunea simbolică are ca scop rănire psihică:
● Bârfa
● Jignirea
● Lezarea mândriei unei persoane sau a unui grup
● Desconsiderarea persoanelor i grupurilor socialeș● Ac iuni de respingere socialăț● Distrugerea unor bunuri cu valoare emo ională ț
deosebită (drapelul de stat, stema ării etc.) ț
■ Teorii despre comportamentul agresiv
◙ ◙ Teoriile despre CA pot fi grupate în patru categorii:
● biologice
● etologice
● psihosociologice
● socioculturaliste
◙ ◙ Teorii biologice
Explicarea CA prin factorii înnăscuţi:
● T. “instinctul agresivităţii” (W. McDougal, 1923)
● T. psihanalitică (S. Freud, 1924)
● T. hormonală (J. H. Morton, 1953)
● T. “anormalităţii cromozomiale” (P.A. Jacobs, 1965)
● T. neurobiologică (P. Karli, 1976)
● Teoria hormonalăHormonul masculin (testosteron): responsabil pentru rata
mai mare a CA la bărba i, în toată lumea. După 25 de ani țnivelul testosteronului scade i scad i rata ș ș CA.
David A. Hamburg (1978) a constatat prezenta unei cantităţi sporite de testosteron la mamele care manifestă agresivitate faţă de proprii lor copii. Chiar dacă agresivitatea are un fond biologic, ea poate fi modificată prin educaţie.
Utilizarea unor substanţe pentru neutralizarea acestui hormon..
Hormonul oxytocin (H.H. Dale, 1906) – generozitate, empatie, comportament prosocial.
● Teoria despre “anormalitatea cromozomială”
Cromozomul (l. gr. chromo- nuanţă şi soma- obiect) reprezintă macromolecule de ADN, care conţine mai multe gene şi secvenţe nucleotide, cu rol în păstrarea informaţiei ereditare a celulei.
Fiinţa umană posedă o pereche de cromozomi sexuali: femeile au doi cromozomi X , iar bărbaţii au un cromozom X şi un cromozom Y.
Sunt 22 de perechi identici: la bărbaţi XY şi la femei XX.
La bărbaţi: 1/500 din cazuri → aberaţia XYY
Harry Klinefelter (1942) a idetificat XXY.
Patricia A. Jacobs şi John A. Strong (Aggresive behavior, mental subnormalita and the XYY, Nature, 1965, 208,1351-1352) aberaţia cromozomială este mai frecventă printre puşcăriaşi (“cromozomul crimei”).
Herman A. Wilkin et al. (1976): structura XXY nu este mai frecventă printre puşcăriaşi.
Leon Kamin (1986): critică teoria despre cromozomul crimei.
● Teoria neurobiologică
Pierre Karli (1976)
Experiment: şobolani agresivi ← acetilcolină
Debitul de aceticolină este controlat de substanţa chimcă “gaba”.
Şobolanii agresivi “fabricau” mai puţină “gaba”.
Subsranţa “picrotoxină” distruge “gaba”, favorizând agresivitatea.
Rolul sistemului limbic, hipotalamusului, amigdalei.
Rolul sistemului limbic, hipotalamusului, amigdalei
Hormonul oxytocin ("love hormone" )
◙ ◙ Teorii etologice
◘◘ Etologia şi etologia umană: cercetarea etologică a agresivităţii
● T. “instinctul pentru luptă” (K. Lorenz, 1963)
● T. “instinctul teritorialităţii şi al dominaţiei” (D. Morris, 1967/1991)
◘◘ Etologia: cercetarea etologică a agresivităţii
E = “Studiul comportamentului animalelor din perspectivă naturalistă şi evoluţionistă” (John Archer, 1996, 219)
▼ Fondatorii etologiei:
Konrad Lorenz Niko Timbergen Karl von Frisch▲ Premiul Nobel pentru medicină (1973)
E = “Biologia comportamentului”
Konrad Lorenz (1903-1989)
Evolution and Modification of Behavior (1965)
Behind the Mirror (1966)
On Aggression (1966)
Civilized Man's Eight Deadly Sins (1974)
Studies in Animal and Human Behavior (vol. I, 1970)
Studies in Animal and Human Behavior (vol. II, 1971)
The Foundations of Ethology (1982)
Fenomnul “imprinting”
●● Teoria despre “instinctul luptei”
Konrad Lorenz (1963/1998, p. 5): “Agresiunea – instinctul luptei îndreptate împotriva indivizilor din aceeaşi specie, la animal şi la om”.
◘ Instinctul morţii, ca şi cel agresiv, în condiţii naturale, este menit să contribuie la menţinerea vieţii şi a speciei.
CA este: ● în slujba menţinerii speciei ● este programat prin adaptări filogenetice
☺ Este rândul dvs.Are războiul funcţii de progres social?
Pablo Picasso (1881 - 1973) (Guernica, ulei pe pânză, 3,5 m × 7,5 m, 1937)
Muzeul Prado din Madrid
Konrad Lorenz (1963/1998, p. 255):
“Niciun comportament social al omului nu este dictat exclusiv de raţiune şi de tradiţia culturală, ci se supune încă tuturor acelor legităţi ce domnesc în orice comportament instinctual născut pe cale filogenetică, legităţi pe care le cunoaştem foarte bine din studiul comportamentului animal”.
Pablo Picasso (1881 – 1973) (Simbolul păcii – Congresul Mondial pentru Pace, Paris, 1949)
“Porumbelul îşi poate ucide prin tortură, fără niciun fel de inhibiţii, un congener” (Lorenz, 1963/1998, 257)
Karl von Frisch (1886 – 1982)
●● Teoria “instinctul teritorialităţii şi dominaţiei”Desmond Morris (Maimu a goalăț , 1967/1991, p. 119):
“Animalele se luptă între ele pentru unul din două motive foarte clare: fie pentru a-şi stabili dominaţia într-o ierarhie socială, fie pentru a-şi stabili drepturile teritoriale asupra unei anumite porţiuni de teren”.
“Noi avem agresivitatea în ambele direcţii” (ibidem).“Ordinea de ciugulire” – la primate.
☺ Este rândul dvs.Cum se manifestă “ciugulirea” la oameni?
Harry F. Harlow (1905-1981)Preşedintele ASA (1958)
Experimentul cu “surogatul de mamă” (1953-1958)
Harlow, H.F. Development of affection in primates. În E.L. Bliss (ed.). Roots of Behavior (pp. 157-166). New York: Harper, 1962.
Harlow, H.F. Early social deprivation and later behavior in the monkey. În A. Abrams et al. (eds.), Unfinished tasks in the behavioral sciences (pp. 154-173). Baltimore: Williams & Wilkins, 1964.
Harlow, H.F, Dodsworth R.O, Harlow M.K. "Total social isolation in monkeys“, Proc Natl Acad Sci U S A, 1965.
Harlow, H.F. şi Suomi, Stephen J. (1971). "Social Recovery by Isolation-Reared Monkeys", Proceedings of the National Academy of Science of the United States of America 68(7), 1534-1538.
Suomi, Stephen J., Harlow, H.F. şi McKinney, William T. (1972). "Monkey Psychiatrists", American Journal of Psychiatry 128, 927-932.
Etologia umană
◘ Dezvăluie rădăcinile biologice ale comportamentelor sociale, considerate ca având o determinare socio-culturală.
◘ Are o perspectivă transculturală:
“Dacă comportamentul universal nu poate fi explicat prin funcţiile sale, atunci înseamnă că este înnăscut” (I. Eibl-Eibesfeldt, 1979, p. 12).
Irenäus Eibl-Eibesfeldt (n. 1928)
Love and Hate: The Natural History of Behavior Patterns (1970)
Krieg und Frieden aus der Sicht der Verhaltensforschung (1975)
Human Ethology (1989) Das Menschenbild aus
ethologischer Sicht (2004)Ethnicity, the problem of
differential altruism, and international multiculturalism (2004)
I. Eibl-Eibesfeldt (cercetări de teren în Noua Guinee - populaţia Yanomami din Orinoko, 1969))
Hans Hass (n. 1919)
Desmond Morris (n. 1928)
The Naked Ape: A Zoologist's Study of the Human Animal (1967)
The Human Zoo (1969)
Intimate Behaviour (1971)
Manwatching (1977)
Gestures: Their Origin and Distribution (1979)
The Human Animal (1994)
The Naked Woman: A Study of the Female Body (2004)
The Naked Man: A Study of the Male Body (2008)
În 1957, Desmond Morris a organizat la Londra o expoziţie de pictură a cimpanzeilor.
Pictură
suprarealistă
de cimpanzeul
Congo
◙ ◙ Teorii psihosociologice● Teoria “frustrare – agresivitate” (John L. Dollard,
Neal E. Miller, Leonard W. Doob, Frustration and Aggression, 1939)
Asumpţia de bază: CA depinde de anumite antecedente. Există o legătură cauzală între frustrare şi agresivitate.
▲ Ori de câte ori F, tot de atâtea ori A.
◘ ◘ Ce este frustrarea?
F = “Starea persoanei private de satisfacţie legitimă, care este înşelată în speranţele sale” (N. Silamy, 1995/1996, 134).
Nu orice privare de o satisfacţie produce frustrare.
F = O stare afectivă negativă datorată întreruperii comportamentului orientat spre un scop din cauza unui factor exterior (apariţia bruscă, neaşteptată a unei bariere reale ori imaginare) sau a unui factor interior (inabilitate de moment, bariere morale).
F. este acompaniată de reacţii vegetative.
Frustrare: ● comportamente haotice, nestructurate● reacţii vegetative (accelerarea pulsului, ridicarea
tensiunii sangvine, sporirea concentraţiei de glucoză şi de acetilcolină în sânge).
Frustrare: consecinţe mai mult sau mai puţin durabile după momentul în care se produc.
Este rândul dvs.Descrieţi comportamentul unei persoane frustrate.
René-Arpad Spitz (1887-1974)
The First Year of Life (1965) No and Yes. On the Genesis of
Human Communication (1957): frustrarea de mamă a sugarilor → sensibilitate crescută la infecţii banale.
“Avitaminoză afectivă” provocată de abandonul afectiv.
“Hospitalism” = tulburări psihice şi fiziologice gnerate la sugari de o şedere prelungită în spitale (dezvoltare încetinită, anxietate).
◘◘ Dezvoltări ale teoriei “F – A”
▲ Există F fără A şi există A fără F.
◙ F → CA, în situaţiile în care:
● actul frustrant este atribuit unui agent frustrator;
● CA este cerut de modelul cultural;
● agentul frustrator este perceput ca fiind de dinainte ostil;
● F este intensă (după Tiberiu Bogdan, 1977)
Este rândul dvs.Descrieţi situaţii din viaţa de zi cu zi în care frustrarea
duce la agresivitate.
Roger Baker, Tamara Dembo şi Kurt Lewin (1941) Experiment:Copiilor li s-a arătat o cameră cu multe jucării.Gr. exp.: T1: copiii le-au privit printr-o plasă de sârmă mult
timp.T2: li s-a permis să intre în cameră.Gr. control: copiilor li s-a permis să intre imediat în
camera cu jucării.
◘ Rezultatul: ● Copiii din Gr. exp. loveau jucăriile de perete. ● Copiii din Gr. Control erau veseli, se jucau.
Este rândul dvs.De ce copiii din Gr. exp. au dezvoltat un
comportament agresiv?Nu vă grăbiţi să spuneţi: „Din cauză că au fost frustraţi!”
Există o diferenţă între “frustrare” şi “privare relativă”
Elliot Aronson et al. (1994) s-a creat o stare de “privare relativă”: copiii se aşteptau să li se permită accesul imediat în camera cu jucării.
„Privare (deprivare) relativă” (Relative deprivation), termen utilizat prima dată în The American Soldier (S. Stouffer et al. 1949).
Legat de teoria „Grupul de referin ă” (Robert K. Merton, ț1950)
Fenomenele „relativism hedonic” i „adaptare hedonică”ș
Philip Brickman i ș Donald T. Campbell (1971, Hedonic relativism and planning the good society. New York: Academic Press. ): oamenii se obi nuiesc repede cu nivelul fericirii lor i aspiră ș șla tot mai mult.
Oamenii frustra i economic nu sunt săracii, ci țboga ii care se compară cu cei de o seamă cu ei i ț șau devenit i mai boga i.ș ț
Adaptare hedonică: Fericirea văzută ca un termostat. Tendin a persoanelor de a men ine ț țconstant nivelul lor de fericire.
Fenomenul de „muta ie”ț
M = „Canalizarea agresiunii dinspre sursa care a generat frustrarea asupra altui obiect care este mai slab sau fa ă de care agresiunea este mai acceptată țsocial” (W. Wosińska, (2004/2005, p. 283)
„Alt obiect” = „altă persoană” sau „alt grup”.
Direc ionarea ț A asupra celor slabi, asupra grupurilor aflate pe o treapătă inferioară a ierarhiei sociale.
M explică efectul „ apul ispă itor”.ț șAnecdotă: un func ionar umilit de eful său strigă la so ie, care î i ț ș ț ș
varsă supărarea asupra copilului, care trage un ut câinelui, care îl șmu că pe poşta … ș ș
Leonard Berkowitz (n. 1926)
Ipoteza frustrare-agresivitate revizuită
The frustration-aggression hypothesis: Examination and reformulation. Psychological Bulletin, 1989, 106, 59-73.
Aggression: A Social Psychological Analysis (1962) Aggression. Its Causes, Consequences, and Control (1993)
Leonard Berkowitz (1989): variabile intermediare (mijloacele instrumentale, experienţele din trecut, atribuirile)
Experiment cu “aggressive clues” (firul conducător, indicii)T1: Asociaţii cercetătorilor aplicau şocuri electrice
subiecţilor de experiment (studenţi voluntari).T2: Studenţii aplicau şocuri electrice asociaţilor.Gr. exp.: lângă generatorul electric era un pistol.Gr. control: pistolul lipsea.Rezultatul:Gr. exp.: numărul mediu de şocuri = 6,07Gr. control: numărul mediu de şocuri = 4,67„Efectul de armă”: discu ie despre „dreptul de a purta ț
arme”.
◙ F nu conduce la A când:
Socializarea este completă şi în acord cu valorile sociale general-umane.
Reacţia A este redirecţionată spre ac iuni acceptate social (sport, țmanifesta ii de stradă, lovirea țunor manechine, în scop terapeutic).
Este rândul dvs.
Da i exemple de redic ionare a ț țagresivită ii provocate de ț F.
Morton Deutsch şi Robert M. Krauss (1972)
F → CA
1) gradul de frustrare este în funcţie de forţa impulsului spre răspunsul frustrat, de gradul interferenţei cu răspunsul frustrat şi de numărul tentativelor de răspunsuri eşuate;
2) forţa de instigare la agresiune este în funcţie directă de gradul de frustrare;
3) instigarea cea mai puternică produsă de fructrare vizează actele de agresiune orientate împotriva agentului frustrator, iar instigările mai slabe sunt orientate spre ţintele colaterale;
4) inhibarea actelor de agresiune variază direct cu forţa de penalizare anticipată;
5) inhibarea actelor de agresiune directă constituie o frustrare suplimentară, care se manifestă prin forme de agresiune modificată;
6) realizarea agresiunii constituie un catharsis care reduce impulsurile spre alte acte de agresiune..
Teoria „neoasociaţionismul cognitiv”
Leonard Berkowitz (1993) pentru explicarea agresivităţii impulsive: evenimentele ameninţătoare generează emoţii negative, care la rândul lor stimulează înclinaţiile agresive.
Reacţionăm faţă de stimulii periculoşi fie prin „fugă” , fie prin „luptă”. Reacţia depinde de:
1) variabilele biologice fundamentale; 2) condiţionările anterioare şi învăţare; 3) atenţia acordată aspectelor situaţiilor care
facilitează sau inhibă agresivitatea.
■ ■ Teorii sociologice
◘ ◘ Teoria socioculturalistă (Margaret Mead, 1935)
Carl I. Hovland şi Robert R. Sears (1940): când producţia de bumbac în statele din sud ale SUA era scăzută, numărul cazurilor de linşaj era crescut.
„Cultură a onoarei” prescrie recâştigarea respectului personal prin acte de violenţă.
◘ Teoria “Învăţarea socială” (Albert Bandura, 1961)
Margaret Mead (1901 – 1978) Coming of Age in Samoa
(1928) Sex and Temperament in
Three Primitive Societies (1935)
Continuities in Cultural Evolution (1964)
Anthropology: A Human Science (l964)
Science and the Concept of Race (1968)
Albert Bandura (n. 1925)
Aggression: A social learning analysis. Englewood Cliffs, NJ: Prentice-Hall (1973).
Social learning theory. Englewood Cliffs, NJ: Prentice Hall (1977).
Self-efficacy: The exercise of control. New York: W.H. Freeman (1997).
Experimentul lui Albert Bandura (1965) A prezentat unor copii mici un film în care o persoană adultă manifestă
comportamente agresive faţă de o păpusă gonflabilă. Trei tipuri de condiţii experimentale: G1) la începutul şi la sfârşitul filmului apare un al doilea adult care oferă
o recompensă sub forma unei băuturi răcoritoare. G2) adultul care se manifesta agresiv faţă de papuşă a fost pedepsit, fiind
certat şi pălmuit de un al doilea adult. G3) În condiţia experimentală de control, adultul care s-a manifestat
agresiv nu a fost nici recompensat, nici pedepsit pentru comportamentul său agresiv.
Apoi copii din cele trei grupuri experimentale au fost puşi în prezenţa păpuşii gonflabile.
Rezultate: în condiţia expunerii la un model agresiv care a fost recompensat (G1) şi în condiţia experimentală de control (G3), copiii au imitat în mai mare măsură acţiunile agresive ale adultului decât au făcut-o copiii din grupul (G2), când comportamentul agresiv al adultului era pedepsit.
Seymour Feshbach (n. 1925)
The stimulating versus cathartic effects of vicarious aggressive, Journal of Abnormal and Social Psychology, 1961, 63, 381-385.
Aggression and Behavior Change : Biological and Social Processes (eds., în colab.) (1979)
Aggression: Biological, developmental and social perspectives (eds., în colab. cu Jolanta Zagrodzka). New York, Plenum Press, 1997.
Experiment (Seymour Feshbach, 1961)
Gr. exp.: Film cu scene de violenţă (meci de box).
Gr. control: Film fără scene de violenţă.
Rezultatul:
Subiecţii din Gr. exp. au manifestat mai puţină agresivitate decât subiecţii din Gr. control.
“Efectul de catharsis”
“Banalizarea agresivităţii”
Modelul general al CA
MGCA - trei elemente principale: persoana în situaţie; variabilele imputului (cogniţia, afectivitatea şi
rutele excitaţiei care au impact asupra persoanei în situaţie);
procesele de evaluare şi de decizie subiacente rezultatelor.
Craig A. Anderson şi Brad J. Bushman (Human aggression, 2002, p. 29)
”Când un om simte că i s-a a ezat un tântar peș … (nas), abia atunci realizează că poate rezolva această problemă fără violen ă”ț . (traducere liberă, S.C.)
Victimologia: studiul relaţiei dintre victimă şi agresor
V - Domeniu interdisciplinar sau o subdisciplină a criminologiei?
Criminologia: de ce unii oameni comit crime?
V: de ce unii oameni, unele locuin e, unele institu ii sunt intele ț ț țactivită ii criminale?ț
De la „anii de aur ai victimei” (în Evul Mediu, cf. Stephen Schachter, 1977) la „blamarea victimei” (viol, violen ă domestică) – țcontroversă.
Victimă: orice persoană care suferă injurii, pierderea bunurilor, suferin ă din diferite motive.ț
Victime ale accidentelor (rutiere), dezastrelor naturale sau sociale (discriminare, injusti ie)ț
Victimele ale actelor criminale pedepsite de lege.
Victimologia = studiul tiin ific al vătămărilor ș țfizice, emo ionale, financiare suferite de pe urma țunor ac iuni care încalcă legisla ia în vigoare. (p. ț ț2)
Andrew Karmen (2010 / 2013) Crime Victims: An Introduction to Victimology. Belmont, CA: Wadsworth
Hentig, Hans von (1948) The Criminal and His Victim: Studies in the Sociology of Crime. New Haven, CT: Yale University Press.
Hans von Hentig (1887-1974) nu a folosit termenul, dar a sugerat că victima poate fi una din cauzele multiple ale crimei.
A identificat (fără date statistice) existen a a 13 tiuri de țvictime.
Tipuri de victime (Hans von Hentig, 1948) 1. Tinerii
2. Femeile
3. Bătrânii
4. Debilii mintal
5. Imigran iiț6. Minoritarii
7. Prostănacii
8. Persoanele deprimate
9. Persoanele hrăpăre eț10. Persoanele desfrânate
11. Persoanele singure
12. Persoanele care torturează
13. Persoanele care se apără curajos
Benjamin Mendelsohn (1910, Bucure ti-1998, Ierusalim)ș
Este considerat „părintele victimologiei”
În 1947, comunicare la „Societatea Română de Psihiatrie” despre Victimologie - tiin a despre victime.ș ț
În 1956, The Victimology, în Études Internationales de Psycho-Sociologie Criminale, iul.-sept., pp. 25-26)
În 1975, "General Victimology" (depă irea victimologiei șpenale)
Introduce no iunea de „poten ial al receptivită ii victimale”ț ț ț
Tipuri de victime (Benjamin Mendelsohn, 1956 )
1. Victime complet inocente (de ex. copiii)
2. Victime cu vinovă ie redusă (de ex. persoanele țignorante)
3. Victime vinovate sau „victime voluntare” (de ex. sinuciga ii)ș
4. Victime vinovate în mare măsură (provocatoare, imprudente)
5. Victime foarte vinovate (singure responsabile)
6. Victime simulante sau victime imaginare (de ex. paranoicii, persoane senile)
Tipuri de victime (Stephen Schafer, 1977)
Stephen Schafer (Budapesta, 1911–1976, N.Y.)
The Victim and His Criminal (1977)
1. Victime incidentale (de ex. casiera)
2. Victime provocatoare (care au ac ionat anterior țîmpotriva criminalului, denun la poli ie)ț ț
3. Victime precipitante (care instingtă)
4. Victime biologic deficitare (fizic sau psihic)
5. Victime autovictimizate (alcoolicii, droga ii)ț6. Victime politice (care se opun regimurilor
totalitare)
Este rândul dvs.Ce fel de victime pot fi acestea?
Victime: precipitare pasivă
Când victimele î i expun caracteristici fizice, psihice șsau sociale care încurajază să fie atacate:
Slabe, lipsite de apărare, copiii fără adăpost
Imigran i, fără un loc de muncățÎn căutare de aventuri erotice.
Stil de via ă riscant: consum excesiv de alcool, țdroguri, părăsirea familiei, fuga copiilor de acasă.
Frecventarea unor locuri i medii cu risc (locuri rău șfamate)
Bibliografie slectivăBuss, Arnold H. (1961).The psychology of aggression.
New York: Wiley
Chelcea, Adina şi Chelcea, Septimiu (1983). Cunoaşterea de sine – condiţie a înţelepciunii (pp. 157- 171). Bucureşti: Editura Albatros.
Deutsch, Morton şi Krauss, Robert M. (1972). Theories in Social Psychology. .
Geen, Russell G. (1999) Aggression. În A.S.R. Manstead şi M. Hewstone (eds.). The Blackwell Encyclopedia of Social Psychology (pp. 16-20). Oxford: Blackwell Publishers.
Johnson, Allan G. [2000](2007). Dicţionarul Blackwell de sociologie. Bucureşti: Humanitas.
Lestel, Dominique [2001](2003). Originile animale ale culturii. Bucureşti: Editura Trei.
Silamy, Norbert [1995](1996) .Dicţionar de psihologie. Bucureşti: Editura Univers Enciclopedic.
Egipt, Cairo (3.02.2011)
Demonstraţii pro- şi anti-Mubarac (Cairo, 2011) 203.02.2011)
Martie 1968: în satul My Lai au fost omorâţi aproximativ 500 de vietnamezi (copii, femei, tineri şi bătrâni) de către soldaţii
americani.
Psychology of Aggression
Two types of aggression1. Instrumental
Aggression2.Hostile Aggression
Theories of Aggression:Bandura’s ModelingFrustration-Aggression
Hypothesis