Evoluţia ecosistemelor este reprezentată de

succesiunea ecologică.Există două tipuri de

succesiuni:

1. Succesiune primară – constă în instalarea

biocenozei într-un biotop nou format

2. Succesiune secundară – constă în instalarea unei biocenoze într- un biotop afectat de factori naturali

sau antropici.

Menţinerea stabil ităţi i ecosistemelor este condiţionată de echil ibrul dintre natural ş i

antropic !

Evoluţia unui ecosistem

( ex. pădure) se desfăşoară în două etape :

- Fazele tinere – caracterizate printr-un număr mic de specii, lanţuri

trofice scurte, producţie primară mare, stabilitate scăzută.

-Fazele mature – caracterizate printr-un număr mare de specii, lanţuri trofice lungi, producţie

primară scăzută, stabilitate mare.

Omul trebuie să înţeleagă necesitatea menţineri i ecosistemelor mature.

Când ecosistemul, deplin format, dobândeşte o stare staţionară în

timp, se ajunge la climax.

Codrul secular de la Slătioara ( masivul Rarău)

este în fază de climax.

Pădurea Letea ( Delta Dunării) este un ecosistem aflat în

climax.

Jungla ecuatorială ! Un exemplu de ecosistem aflat în etapa de climax.

Intervenţia omului asupra ecosistemelor naturale poate

declanşa noi succesiuni ecologice.

Ecosistemele create prin succesiune ecologică secundară

sunt vulnerabile la orice schimbare a factorilor climatici

( temperatură, vânt, umiditate )

Defrişarea unei păduri poate avea drept consecinţă

deşertificarea.

Desecarea unei bălţi pentru obţinerea terenurilor agricole, conduce la instalarea

unui ecosistem tânăr, cu productivitate mare pentru un scurt interval de timp, dar

cu o stabilitate redusă.

Pentru a stabilitatea ecosistemelor afectate de acţiunea omului, în prezent

se practică reconstrucţia ecologică.