evolutia armelor

19
  ©  cIMeC 2004 Evoluţia armelor şi uniformelor militare din Evul Mediu până în timpul celui celui de-al Doilea Război Mondial  - Armele  -  Uniformele -  Glosar arme -  Glosar uniforme  Dragoş Ungureanu Introducere Subiectul lucrării de faţă se referă la artefactele militare medievale, moderne şi contemporane; armele şi celelalte accesorii militare aparţinând antichităţii intrând din punctul de vedere patrimonial în sfera arheologiei. I ntenţia noastră este de a veni în ajutorul specialiştilor muzeelor cu profil istoric din ţara noastră, în special celor a căror specialitate acoperă perioadele istorice mai sus amintite, puşi în situaţia de a sorta, selecta şi clasi fica pe diverse criterii fondul patrimonial al instituţiilor la care sunt angajaţi. Pentru a avea o imagine mai amplă asupra întregului fond al patrimoniului mobil ce ţine de latura militară am căutat să oferim o evoluţie "în mare" a artefactelor militare, de la începuturile evului mediu - acel ev  mediu întunecat - până în prezent, uşor de parcurs, cu ilustraţiile necesare atunci când avem în vedere categoriile mari de arme. Lucrarea se adresează inclusiv restauratorilor muzeelor, confruntaţi cu refacerea a rtefactelor incomplete sau  distruse, în special a acelor artefacte ce ţin de perioadele mai vechi ale istoriei şi care nu intră în zona restauratorilor din muzeele cu profil tehnic. Latura militară reprezintă partea cea mai spectaculoasă din cadrul istoriei popoarelor şi din acest punct de vedere a fost cea mai "lucrată" în raport cu alte laturi - sociale, culturale, sau economice. Ea a început să fie studiată încă din antichitatea orientală, odată cu apariţia scrisului, când s -a simţit nevoia din partea conducătorilor de a consemna în scris principalele episoade din cadrul istoriei unui stat. Acest lucru  s-a făcut nu numai cu ajutorul scrisului (a se v edea biblioteca regelui asirian Assurbanipal sau dacă ne referim la istoria evreilor, Vechiul Testament) dar şi prin reprezentări artistice, pe pereţii templelor şi palatelor regale din Egipt sau Mesopotamia, adică acolo unde imaginea era admisă. Modul acesta de lucru a fost preluat într- o oarecare măsură şi de  greco-romani. Istoria militară a popoarelor se confundă cu istoria lor politică. De altfel războiul dând o definiţie clausewitziană, nu este altceva decât tot o acţiune politică însă dusă cu alte mijloace. Armata a fost şi este prin excelenţă instrumentul

Transcript of evolutia armelor

Page 1: evolutia armelor

5/17/2018 slidepdf.com | 502: Bad gateway

http://slidepdf.com/reader/full/evolutia-armelor 1/1

Error 502 Ray ID: 41c6f7f034c09f48 • 2018-05-17 15:03:02

UTC

Bad gateway

You

Browser

Working

Ashburn

Cloudflare

Working

slidepdf.com

Host

Error

What happened?

The web server reported a bad gateway error.

What can I do?

Please try again in a few minutes.

Cloudflare Ray ID: 41c6f7f034c09f48 • Your IP: 2607:5300:203:be2:: • Performance & security by Cloudflare