Post on 24-Dec-2015
description
Universitatea de Medicină şi Farmacie “Carol Davila”Bucureşti Facultatea de Farmacie
Disciplina de Farmacognozie Fitochimie Firoterapie
CONTRIBUŢII LA STUDIUL FARMACOGNOSTIC AL
FITOPREPARATULUI
“Ceai din plante medicinale –MENOPAUZĂ”
Coordonator ştiinţific
Conf.dr. Ligia Elena Duţu
Studenta
Prepeliţă Cristina
Grupa 7
Bucureşti, 2013
Cuprins
Introducere...........................................................................................................................3
Capitolul 1. Date generale privind fitopreparatul “Ceai din plante medicinale -
Menopauză”..........................................................................................................................4
1.1 Compoziţia fitopreparatului, acţiunile, utilizările şi modul de preparare conform
producătorului....................................................................................................................4
1.2 Fişele produselor vegetale............................................................................................5
1.2.1 Salvie (Salviae herba)...............................................................................................5
1.2.2 Fructe de fenicul (Foenicului fructus).......................................................................9
1.2.3 Lucernă (Medicanigis herba)..................................................................................12
1.2.4 Creţişoară (Alchemillae herba)...............................................................................13
1.2.5 Rădăcină de lemn dulce (Liquiritiae radix).............................................................15
1.2.6 Frunze de rozmarin (Rosmarini folium).................................................................20
1.2.7 Frunze şi flori de păducel ( Craetegi folium cum flores)......................................24
1.2.8 Flori de lavandă (Lavandulae flos)........................................................................27
1.3 Concluzii cu privire la produsele vegetale din ceaiul “Ceai din plante.....................31
medicinale -Menopauză”.................................................................................................31
Capitolul 2. Studiul farmacognostic al fitopreparatului................................................32
2.1 Determinarea identităţii..............................................................................................32
2.2 Determinarea purităţii..............................................................................................42
2.3 Determinarea calităţii..............................................................................................43
Capitolul 3.Corelaţiile între principiile active identificate şi acţiunea terapeutică a
fitopreparatului..................................................................................................................46
Capitolul 4.Concluzii..........................................................................................................47
Bibliografie..........................................................................................................................48
2
IntroducereDe-a lungul timpurilor, biserica era pentu om un templu pentru suflet, însă farmacia a
devenit pentru om un templu pentru tratarea şi vindecarea bolilor acestuia.Trăim în secolul
XXI - secolul în care biotehnologiile se dezvoltă într-un progres continuu, în urma
acestora rezultând noi medicamente şi noi metode de tratament a unor afecţiuni.
Farmacia plantelor a devenit pentru omenire o adevarată comoară din antichitate şi pînă-n
prezent. Numeroase specii de plante au servit pentru vindecarea anumitor boli. Substanţele
anorganice şi cele organice acumulate în ele au acţiune farmacodinamică, mai benefică
decât a multor medicamente. Aproape 12% din plantele autohtone sunt folosite în medicina
ştiinţifică şi tradiţională. Utilizarea terapeutică a unor specii de plante este cunoscută de pe
vremea strămoşilor noştri, dacilor. Plantele medicinale din România au un conţinut ridicat
de principii active, motiv pentru care sunt solicitate la export de industriile de medicamente
şi firmele prelucrătoare din străinătate, dar şi firmele autohtone[1].
În urma unui studiu statistic, a fost demonstrat că durerea cronică este mult mai frecventă
la sexul feminin decât la cel masculin. În urma unui studiu realizat de Anna Maria Aloisi
de la Universitatea din Siena, a fost demonstrat că masculii cobai, care au fost trataţi cu
estrogeni au devenit sensibili la durere. La fel ca şi femelele, dar daca li s-a administrat
testosteron, a scăzut sensibilitatea la durere. Concluzia acestui experiment ar fi următoarea:
femeia din ziua de astăzi este supusă multor riscuri şi unor stări de disconfort, care devin
din ce în ce mai frecvente, de aceea fitoterapia ne propune anumite remedii pentru
înlăturarea stărilor neplăcute îndurate de femeia modernă.
Menopauza este o „piatră de hotar” în viaţa femeii, astfel încât, aceasta marchează
sfârşitul perioadei reproductive. De obicei se consideră că femeia ajunge la menopauză la
aproximativ un an după ultima menstră, iar media de vârstă pentru instalarea menopauzei
este aproximativ 50 de ani. Pe măsură ce înaintăm cu vârsta, începe un proces natural de
modificare naturală a organismului ce se culminează cu sfârşitul ciclului menstrual. Odată
cu apariţia acesteia, ne vom confrunta şi cu anumite simptome neplăcute precum sunt:
migrene, tahicardie, tulburări de somn, tulburări emoţionale etc., care deşi nu le tratatăm,
le putem depăşi cu uşurinţă prin utilizarea unor ceaiuri specifice şi unor exerciţii de
respiraţie meditativă. În lucrarea de cercetare vom redacta studiile cu privire la produsele
vegetale şi principiile active întâlnite în fitopreparatul cu denumire „Ceai din plante
medicinale – Menopauză” şi într-un final vom încerca să le corelăm, şi să tragem anumite
concluzii.
3
Capitolul 1. Date generale privind fitopreparatul “Ceai din plante medicinale - Menopauză”.
În capitolul următor vom studia datele generale privind ceaiul din plante medicinale
„MENOPAUZĂ” şi vom încerca să expunem cât mai multă informaţie cu privire la
produsele vegetale prezente în ceai, descrierea acestora, compoziţia chimică, acţiunea
farmacologică şi preparatele farmaceutice. Vom studia ingredientele, efectele trapeutice şi
recomandările producătorului.
1.1 Compoziţia fitopreparatului, acţiunile, utilizările şi modul de
preparare conform producătorului.
Ceai MENOPAUZĂ-G72
Ceaiul “ Menopauză ” ajută la menţinerea confortului fizic şi psihic al femeilor aflate la
menopauză.
Ingrediente: salvie (Salviae herba), fructe de fenicul (Foenicul fructus), lucernă
(Medicaginis herba), creţişoară (Alchemillae herba), rădăcină de lemn dulce (Liquiritiae
radix), frunze de rozmarin (Rosmarini folium), frunze şi
flori de păducel (Crataegi folium cum flore), flori de
lavandă (Lavandulae flos).
Efect : Estrogenic, antioxidant, tonic, calmant,
îmbunătăţeşte circulaţia sângelui.
Fig.1 Ceai pentru menopauză[2].
Recomandări: Simptome caracteristice menopauzei: bufeuri, insomnii, iritabilitate,
nervozitate.
Precauţii : Hipotensiune
Contraindicaţii : La dozele recomandate nu se cunosc.
Efecte secundare şi interacţiuni : La dozele recomandate nu se cunosc.
Mod de preparare : Peste un plic se toarnă 200 ml apă clocotită şi se lasă 10-15 minute
acoperit.
Mod de î ntrebuinţare : Se beau 3-4 căni cu ceai pe zi.
Prezentare: 20 plicuri a 2 grame.
Durata unei cure obişnuite este de 6-8 săptămâni. Nu se va depăşi doza zilnică
recomandată[3].
4
1.2 Fişele produselor vegetale.
1.2.1 Salvie (Salviae herba)
Salvie, jaleş
Descrierea
Produsul vegetal este reprezentat de frunzele uscate după recoltare de la specia Salvia
officinalis L., salvie, jaleş.
Frunzele sunt lanceolate, cu marginile fin crenelate, peţiolate sau sesile (cele superioare),
culoare verde argintie (datorită numeroşilor peri tectori), gust amar, astringent, miros
aromat.[6]
Florile sunt albastre-violete, dispuse în verticile şi
grupate în inflorescenţe spiciforme, simple sau
ramificate, caliciu tubulos, iar între nervurile
caliciului se află glandele sesile.[5]
Pulberea prezintă următoarele elemente anatomice:
peri tectori pluricelulari, subţiri şi ultima celulă
mai dezvoltată şi ondulată, peri glandulari si
stomate de tip diacitic [6].
Se recoltează partea aeriană înflorită şi se usucă la
temperaturi sub 35°C [8].
Fig.2 Salvia officinalis.[4]
Compoziţie chimică
Produsul vegetal conţine ulei eteric (0,385% - 2,54% în frunze uscate, 0,38% în cele verzi),
sitosterol (0,24%), stigmasterol, compuşi parafinici (0,31%), flavone (1,66% - 1,92%) ,
reprezentate prin derivaţi de luteolină şi apigenină liberi sau glicozidaţi, taninuri (13,70
p.u.), care în timpul uscării se transformă în flobafene, acid rozmarinic 2%, acid cafeic,
clorogenic, p-cumaric etc.. Uleiul eteric conţine hidrocarburi terpenice şi sesquiterpenice,
50% cetone, 12% alcooli, 3% esteri [5].
Un component important este sclareolul, alcool diterpenic, folosit pentru semisinteza unor
componenţi preţioşi, pentru parfumurile scumpe tip ambre gris.El se obţine direct din
5
plantă prin extracţie hidroalcoolică, îndepărtarea alcoolului, extracţia soluţiei apoase cu
eter de petrol, care prin distilare furnizează un sirop cristalin cu 75-80% sclareol [8].
Frunzele de jaleș conțin și un principiu amar format dintr-o diterpenă triciclică,
picrosalvina, identică cu carnasolul, din Salvia carnosa, derivat al 11-hidroxi-
feruginolului. Prin hidroliză, funcția lactonică a carnasolului se desface pentru a conduce la
acidul carnasolic. Cu alte cuvinte, gruparea activă a carnasolului este constituită dintr-o γ-
lactonă însoțită de un o-difenol.
carnasol acid carnasolic (carnosinic)
Tot o hidrocarbură deterpenică este pristanul. Printre substanțele triterpenice menționăm
acizii ursolic (1 – 2 %) și oleanolic, iar frunzele bătrâne autoesterul acidului ursolic, acidul
ursolil-ursolic.
Un adevărat fitocomplex este cel constituit din substanțe flavonoide.
Frunzele de salvie mai conțin și alte substanțe fenolice ca taninuri catehice, până la
13,7 %, acizi rozmarinic, cafeic, clorogenic, p-cumarinic, ferulic, fumaric, glicolic,
gliceric, precum și acid α-11,12-dihidroxi-8,11,13(14)-abietatrien-20-oic, denumit și
salvină, cu acțiune antimicrobiană.
5-metoxisalvigenol
Aetheroleum Salviae.Se obține prin hidrodistilarea frunzelor de salvie și se prezintă ca un
lichid galben sau galben verzui, cu reacție neutră, cu miros pronunțat camforat,
amintindu-l pe cel de Tanacetum.
Variația conținutului în ulei volatil ca și a componentelor acestuia, este foarte mare la
frunzele de salvie, funcție de perioada de recoltare ca loc ca și de localizarea geografică. 6
Pe grupe de compuși, uleiul volatil de jaleș conține 22 – 61,2 % tuionă, mai multă în uleiuș
de origine italiană sau bulgară, alcooli exprimați în borneol 2 – 16 %, hidrocarburi
terpenice 35 %, cetone 50 %, esteri 3 %. După Verzar și Then (1974) p-cimolul și cineolul
din compoziția uleiului sunt caracteristice pentru S. officinalis, pe când acetații de linalil și
borneol caracterizează uleiul de S. sclarea [8].
Acţiune farmacologică
Prezintă acţiune stomahică (prin principiile amare), estrogenă, emenagogă (prin uleiul
volatil), hipoglicemiantă (prin taninuri, cu reducerea absorbţiei glucozei), antiseptică, (prin
uleiul volatil), coleretică (prin uleiul volatil şi acizii polifenolcarboxilici), spasmolitică
(prin uleiul volatil şi derivaţii flavonici) [13].
Uleiul volatil de salvie a mai demonstrat acţiune mucolitică, coleretic-colagogă, estrogenă
şi emenagogă, antispastică, hipercolesterolemiantă, flebotonică, estrogenă, emenagogă etc.
[13].
Întrebuinţări
Poate fi folosită ca uz intern pentru tratarea afecțiunilor vasculare: infuzie, din 1 linguriță
de frunze uscate mărunțite, la 100 mL apă clocotită. Se lasă acoperită 15 – 20 minute. Se
strecoară. Se bea în cursul unei zile.
Pentru tratarea balonărilor abdomibale (meteorism), în menstre neregulate (dismenoree),
diabet zaharat, nervozitate (sedativ nervos): infuzie, din 1 linguriță frunze uscate mărunțite
(pulbere) la o cană (250 mL) cu apă clocotită. Se lasă acoperit 15 – 20 minute. Se
strecoară. Se beau 2 – 3 căni pe zi.
Pentru tratarea dischineziei biliare: infuzie, din 1linguriță frunze uscate mărunțite la o cană
(200mL) cu apă clocotită. Se lasă acoperită 15 – 20 minute. Se strecoară. Se bea treptat în
cursul unei zile.
Pentru combaterea sudorației excesive: infuzie, din 2 lingurițe frunze uscate mărunțite la o
cană (250 mL) cu apă clocotită. Se lasă acoperită 30 minute. Se strecoară. Se bea rece,
treptat, în cursul unei zile.
Pentru tratarea asteniei nervoase, surmenajului psihic, surmenajului intelectual, pentru
stimularea funcției sexuale (afrosidiac): vin de jaleș, din 80 g frunze uscate la 1 L de vin
bun. Se lasă la macerat 10 zile, agitându-se zilnic sticla. Se strecoară. Se păstrează în sticle
astupate cu dop. Se iau 1 – 3 linguri după mâncare.
Pentru relaxarea fluxului menstrual, refacerea uterului infantil, favorizarea concepției
(fecundației) și purtarea sarcinii: supozitoare, cu extract hidroalcoolic din frunze.
7
Drept uz extern, se va folosi pentru tratarea gingivitei, absceselor dentare, în aftoză bucală,
amigdalită, faringită: infuzie, din 2 lingurițe frunze uscate mărunțite la 100 mL apă
clocotită. Se lasă acoperită 15 – 20 minute. Se strecoară. Se face gargară pentru laringite,
amigdalite. Apoi se aruncă, se clătește foarte bine gura cu infuzie, în gingivite, abcese
dentare.
Contraindicații: Mamele care alăptează nu trebuie să facă tratament intern cu infuzia
acestei plante deoarece micșorează secreția de lapte. Frunzele plantei intră în componența
ceaiurilor Plafar recomandate în sindroame dispeptice, enterocolite, hemoroizi, leucoree,
bronșită, gripă, guturai, laringite, traheite, pentru oprirea secreției de lapte și ca stomahice
[5].
Preparate farmaceutice
În farmacie vom întâlni numeroase produse farmaceutice , care conţin Salvia officinalis,
printre care se numără şi : Salviaclim, Anginesin, Salviasept [13].
8
1.2.2 Fructe de fenicul (Foenicului fructus)
Fenicul, anason dulce, molură
Descriere
Diversele rase și varietăți conduc la sorturi de ulei volatil care prezintă mari diferențe
calitative și cantitative. Sunt cultivate, atât pentru producția de fructe cât și de ulei,
următoarele:
Foeniculum vulgare, subspecia vulgare, var. vulgare,
F. vulgare, ssp. Piperitum,
F. vulgare, ssp. Vulgare, var. dulce
F. vulgare, var. azoricum.
Fructele de anason dulce sunt glabre, eliptice,
oblungi, ușor arcuite, îngustate spre capete,
lungi de 6 – 10 mm și late de 4 mm. De
obicei cele două specii mericarpe, care
alcătuiesc fructul, sunt libere. La capătul
anterior fiecare mericarp prezintă un stilopod
aplatizat și resturile stigmatelor. Mericarpele
sunt planconvexe și au câte cinci coaste
longitudinale, proeminente [8].
Fig.3 Foeniculum vulgare sp. [14]
Compoziţie chimică
Fructele de fenicul conțin 2 – 5 % ulei volatil, dar se cunosc varietăți indiene ce ajung și
până la 8,5 % conținut ulei. Fructele de proveniență românească conțin între 4,30 și 5,41 %
ulei volatil.
Fructele și fenicul mai conțin glucide, pectine, acizi polifenolcarboxilici, acid clorogenic și
cafeic, o β-sitosteril-fructozidă, furanocumarine, α-amirenol, gliceridele acizilor
petroselinic, palmitic, oleic, linolic, arahic. În insaponifiabilul uleiului au fost identificați o
serie de fitosteroli, precum și cumarine, tocoferoli și tocotrienoli.
Aetheroleum Foeniculi. Se obține prin distilarea cu vapori de apă a fructelor zdrobite. Se
prezintă ca un lichid incolor sau slab gălbui, cu miros aromatic de anason și gust dulceag.
9
Componentul principal este trans-anetolul care poate să ajungă până la 50 – 75 % din
compoziția uleiului, dar componenta caracteristică este (+)-fencona. Aceasta imprimă
gustul amar și camforat al uleiului, atunci când se află în cantitate mare.
Prin stocare, uleiul de fenicul suferă un proces de îmbătrânire când, diferite componente,
suferă procese de oxidare și izomerizare. Produșii sunt redați în schema de mai jos.
Fig.4 Produşi de oxidare a anetolului [8].
Există și uleiul din herba care, în mare, se aseamănă celui din fructe. Umbelele principale
conțin cu 45 % mai mult ulei volatil decât partea aeriană cosită toamna. După recoltare,
prin stocare, fructele de fenicul suferă un proces de îmbogățire, conținutului în ulei
crescând cu 39,5 % față de momentul recoltării [8].
Acţiune farmacologică
Produsul vegetal are principii active, care îi imprimă următoarele acţiuni farmacologice:
carminativă , stomahică, galactagogă, uşor diuretică, vermifugă [13].
Împreună cu fructele de chimen se administrează sub formă de infuzie, copiilor mici drept
carminativ și totodată mamelor, ca galactagog. Face parte din compoziția PULBERII DE
FRANGULA COMPUSĂ, sau de LICVITIA COMPUSĂ [8].
Tot în scopuri terapeutice se poate folosi uleiul volatil care prezintă totodată, o acțiune
semnificativă asupra sistemului circulator [8].
Întrebuinţări
Drept uz intern, pentru combaterea balonărilor: infuzie, din ½ linguriță fructe la cană (200
mL) cu apă clocotită. Se lasă acoperită 20 minute. Se strecoară. Se bea în cursului unei
zile.
10
Pentru tratarea durerilor abdominale la adulți, stimularea diurezei și secreției de lapte:
infuzie, din ½ linguriță fructe la o cană (200 mL) cu apă clocotită. Se lasă acoperită 15 –
20 minute. Se strecoară. Se beau 2 – 3 căni pe zi.
Ca uz extern se vor folosi fructele de anason pentru tratarea laringitei, faringitei,
amigdalitei, traheitei,: infuzie. din 1 linguriță fructe zdrobite la o cană cu apă clocotită. Se
lasă acoperită 15 – 20 minute. Se strecoară. Se fac 2 – 3 gargare călduțe pe zi, din care una
seara înainte de culcare [5].
Preparate farmaceutice
În farmacie vom întâlni următoarele preparate farmaceutice care conţin fructe de anason:
Rhamnolax, Normoponderol, Sedocalm precum şi preparate pe bază de ulei volatil de
anason : Ossidenta , Uvofed, Renol [13].
11
1.2.3 Lucernă (Medicanigis herba)
Descriere
Fragmente de tulpină tetramuchiată, slab pubescentă, frunze stipelate, compuse din 3
foliole obovat-cuneate, subțiri, cu nervațiune penată, floride tip papilionaceu, colorate în
albastru-violaceu, miros slab parfumat, gust slab amar, astringent[6].
Compoziţie chimică
Conţine 22 % substanţe proteice, alături de
vitaminele K,C, D, E, carotenoide, săruri de calciu,
potasiu, fier şi fosfor.Serveşte drept materie primă
pentru extracţia clorofilei şi a carotenului.Mai conţine
izoflavone, cumestrol cu acţiune estrogenă [8].
Acţiune farmacologică
Prezintă acţiune antihemoragică, hipocoleste-
rolemiantă şi antitumorală [13].
Fig. 5, Medicago sativa L. [12]
Întrebuinţări
Se foloseşte ca antihemoragic prin prezenţa vitaminei K, antianemic, reconstituant şi
recalcifiant.Făina de lucernă intră în componenţa preparatelor dietetice pentru copii [8].
Preparate farmaceutice
Dintre preparatele farmaceutice în care întâlnim acest produs vegetal, putem enumera :
Lucerna Alfalafa de la „Vitacare International”, Alflafa-Suc din lucerna Verde, care reduce
nivelul de colesterol şi asigură detoxifierea organismului.
12
1.2.4 Creţişoară (Alchemillae herba)
Creţişoară, brumărie
Descriere
Reprezintă părţile aeriene înflorite, uscate după recoltare de la
specia Alchemilla vulgaris L. sensu latiore, creţişoară,
brumărie (Rosaceae) [10].
Este o plantă mică, rar trecând de 20 – 30 cm înălțime,
răspândită prin pășunile umede de munte, din toată zona
centrală și nordică a Europei.
Se recunoaște ușor după frunzele sale de formă aproape
circulară, 7 până la 11 palmat lobate, cu marginile lobilor fin
dințate. sunt acoperite de peri tectori pe care, în momentele de
umiditate ridicată, se prind numeroase picături strălucitoare de
apă [7].
Fig.6 Alchemillae herba [15]
Compoziţie chimică
Produsul vegetal conţine 6-8% tanin galic şi elagic, alături de flavone, proantociani, acid
cafeic şi clorogenic, mucilagii [10].
Acţiune farmacologică
Datorită componentelor citate posedă proprietăți astringente și antidiareice. Pornind de la
utilizarea sa în medicina tradițională, în afecțiuni ginecologice, colectivul prof. Goina și P.
Petcu (1951-1952), au realizat preparatul ”EXTRACT DE ALCHEMILLA”, având
calitatea de a remedia sterilitatea și de a evita avorturile spontane, în primele luni de
sarcină. Se pare că în afara acțiunii hemostatice, taninurile din crețișoară posedă și o
activitate de consolidare și tonifiere a mușchilor uterini [7].
Întrebuinţări
Intern se foloseşte, pentru tratarea hemoroizilor, metroragiei și diareei; infuzie, din 1 – 2
lingurițe plantă uscată mărunțită la o cană (250 mL) cu apă clocotită. Se lasă acoperită 10
minute. Se beau 1 – 2 căni pe zi.
Pentru tratarea scorbutului: suc proaspăt stors din plantă. Se bea câte jumătate de păhărel.
13
Pentru stimularea poftei de mâncare: infuzie în vin, din 1 linguriță fructe (nucule), la o
cană sau un pahar cu vin fierbinte. Se lasă acoperită 10 – 15 minte. Se strecoară. Se bea
înainte de masă.
Extrn se foloseşte pentru vindecarea rănilor: balsam obținut din plantă și ulei. Se zdrobește
planta și se acoperă cu ulei. Se lasă la macerat 10 – 15 zile. Se trage în sticluțe mici. Se
unge rana pe întreaga suprafață.
Pentru tratarea laringitelor, stomatitelor: infuzie, din 2 – 3 lingurițe plantă uscată mărunțită
peste care se toarnă o cană (200 mL) cu apă clocotită. Se lasă acoperită 15 – 20 minute. Se
strecoară. Se face gargară de mai multe ori pe zi, din care una seara înainte de culcare [5].
Preparate farmaceutice
În farmacie întâlnim următoarele preparate farmaceutice: ceai de creţişoară, extract fluid
Salviathymol [7].
14
1.2.5 Rădăcină de lemn dulce (Liquiritiae radix)
Descriere
Reprezintă rădăcinile și și stolonii decorați
sau nedecorați ai plantei Glycyrrhiza
glabra L. (Leguminosae), denumită popular
lemn dulce.
Planta este originară din Europa centrală,
iar la noi în țară crește spontan în Dobrogea
[7].
Fig.7 Liquiritiae radix [9]
Produsul nedecoricat se prezintă sub forma unor bucăți cilindrice, drepte sau ușor curbate,
lungi de aproximativ 4 – 15 cm și groase de 1,5 cm, cu suprafața externă brun cenușie,
strabătută de numeroase striuri longitudinale. Fragmentele sunt dure, compacte, iar fractura
este fibroasă și colorată în galben. La exterior culoarea este brun cenușie.
Produsul nedecorticat mai poartă denumirea Liquiritiae radix cruda, naturalae,
nondecorticata, non mundata.
Rădăcina decorticată este constituită din fragmente lipsite de suber și o parte din
parenchimul cortical. Fragmentele sunt cilindrice, mult mai lungi ca cele nedecorticate, de
30 – 40 cm și groase 2 – 3 cm, colorate în galben citrin. Pe suprafața lor se observă adesea
fibre desprinse în urma decorticării. Produsul provenit din stoloni prezintă dimensiuni mai
reduse.
Licviriția decorticată poartă denumirea de Liquiritiae radix mundata sau chiar bismundata,
când operația se efectuează de două ori. Mirosul produsului este slab caracteristic, iar
gustul dulce la început devine apoi puțin amar și iute [7].
15
Caractere microscopice. Secțiunea transversală practicată în rădăcina de Glycyrrhiza
glabra se caracterizează prin prezența numeroaselor fascicole libero-lemnoase cuneiforme,
despărțite între ele prin largi raze medulare. Caracteristică este partea liberiană, a
fascicolului libero-lemnos, alcătuită dintr-un liber filiform nesclerificat însoțit de o parte și
de alta de pachete de fibre liberiene sclerificate. Liberul nesclerificat, care la microscop se
observă ca o masă compactă, puternic colorată în roșu de către carminul alaunat este
alcătuit din celule de liber primar, comprimate și strâns lipite între ele, din cauza
dezvoltării pachetelor de fibre liberiene și a razelor medulare. Datorită acestui aspect
compact, caracteristic, liberul poartă în acest caz denumirea de cheratenchim.
În zona de lemn, se observă fascicole lemnoase cuneiforme, alcătuite din parenchim
lemnos sclerificat și în care sunt incluse vase mari de lemn. Fascicolele sunt despărțite,
între ele, prin largi raze medulare alcătuite din parenchim lemnos nesclerificat.
Stolonii se deosebesc de rădăcinile propriu-zise prin prezența, în centrul secțiunii, a
parenchimului medular. Pulberea de culoare galben-deschisă examinată la microscop
prezintă fragmente de vase, în formă de butoiaș, reticulate sau punctate. De asemenea se
observă numeroase fibre însoțite de celule cu crustale prismatice de oxalat de calciu. În
celulele parenchimului cortical sau cilindrului central sunt prezente numeroase druze de
oxalat de calciu și granule de Amidon [7].
Compoziţie chimică
Produsul conține între 2,3 și 12 % glicirizină sau acid glicirizinic, o saponină triterpenică
glicozidată, care prin hidroliză pune în libertate agliconul, numit acid gliciretinic sau
gliciretic și două molecule de acid glucuronic. Carboxilii liberi ai acidului glucuronic sunt
saturați cu ioni de potasiu și calciu [7].
glicirizina
.
16
A fost identificat și un derivat al acidului gliciretinic numit acid glabric, și care este acid
18-hidroxigliciretinic. În schimb, radicalul carboxil de la C30 poate să fie în stare redusă și
atunci rezultă aldehida și alcoolul corespunzător, ambele existente în produs.
În totalitate, în Liquiritiae radix, au fost determinați cel puțin 22 compuși cu structură
triterpenică dintre care 18 posedă funcție acidă, cum ar fi acidul licvoric, acidul licviritic,
acidul 24-hidroxi-licviritic sau acidul licviridiolic [7].
Structurile chimice ale agliconilor
acid gliciretinic R=COOH, R1=H, R2=H, R3=H, R4=H
gliciretaldehida R=CHO, R1=H, R2=H, R3=H, R4=H
gliciretol R=CH2OH, R1=H, R2=H, R3=H, R4=H
acid glabric R=COOH, R1=H, R2=OH, R3=H, R4=H
acid glabrovaic R=H, R1=COOH, R2=H, R3=H, R4=OH
acid licviritic R=H, R1=COOH, R2=H, R3=H, R4=H
acid 24-hidroxilicviritic R=H, R1=COOH, R2=H, R3=CH2OH, R4=H
acid licviridiolic R=H, R1=COOH, R2=H, R3=CH2OH, R4=OH
24-hidroxi-gliciretatul de metil R=CO2CH3, R1=H, R2=H, R3=CH2OH, R4=H
Alături de aceștia se găsesc și unii esteri metilici ca licvoratul de metil sau 24-
hidroxigliceretatul de metil.
Unele combinații sunt deposedate de funcția cetonică din poziția 11: acidul 11-desoxo-
gliciretinic și acidul 11-desoxo-24-hidroxi-gliciretinic [7].
17
Acid licvoric R=H glabrolidina
Licvorat de metil R=CH3
Structurile chimice ale acidului licvoric, licvoratului de metil și glabrolidei.
Colorația galbenă a rădăcinilor este dată de componentele flavonoidice. Au fost identificate
două flavone, licviritozida și după aceea neolicviritozida (V. I. Litvinenko, 1963). Alături
de acestea se găsesc și calconele corespunzătoare, izolicviritozida și neoizolicviritozida [7].
Fig.8 Relaţiile structurale dintre compuşii flavonici şi calconici [7].
Această schemă se explică prin faptul că în mediu alcalin licviritogenolul trece în
izolicviritigenol, prin deschiderea nucleului piranic și revine la structura flavonică în mediu
acid.
Rădăcina de lemn dulce conține fitosteroli dintre care unii prezintă proprietăți oestrogene.
De asemenea s-au identificat mai multe oze, glucoză, manitol și zaharoză. S-au identificat
apoi, substanțe rezinoase și asparagină (2-4%), substanțe minerale (4-6%) [7].
Acţiune farmacologică
Produsul posedă acţiune expectorantă, antispastică, antiinflamatoare, diuretică, oestrogenă,
bacteriostatică, antitoxică, hipotensivă, antineoplazică [7].
18
Acidul gliceretinic ca şi glicirizina, imprimă acţiune expectorantă, iar datorită grupării
cetonice de la C11, care mimează structura cortizonului, posedă acţiune antiinflamatoare,
cortizonică şi mineral corticoidă. Pentru ultimile acţiuni farmacodinamice se foloseşte
glicirizatul de amoniu, cu activitate asemănătoare desoxicorticosteronei.
Glicirizina şi acidul 18-β-gliciretinic se întrebuinţează cu rezultate bune în tratamentul
bolii Addinson.
În dermatologie, acidul gliciretinic poate fi folosit sub formă de loţiuni, unguente, pulberi
în tratamentul unor afecţiuni cutanate ca dermatite acute şi cronice, neurodermite,
psoriazis, eczeme.
Cea mai largă utilizare însă,a găsit-o glicirizatul de amoniu, în tratamentul ulcerului gastric
şi duodenal [7].
Întrebuinţări
În medicina umană, ca uz intern, produsul vegetal se foloseşte:
1.Pentru tratarea artritei, dismenoreei, ulcerului gastroduodenal, litiazei renale și biliare:
infuzie, din 1 linguriță pulbere rădăcină peste care se toarnă o cană (250 mL) cu apă
clocotită. Se lasă acoperită 15 minute. Se strecoară. Se bea 3 căni pe zi.
2. Pentru tratarea gastritelor hiperacide, ulcerului gastric, tusei de diverse etiologii,
bronșitei: macerat la rece, din ½ - 1 linguriță pulbere rădăcină la o canp (200 mL) cu apă.
Se lasă 1 – 2 ore. Se strecoară. Se bea în cursul unei zile. Cura durează 1 – 2 luni, mai ales
toamna și primăvara.
3. Pentru tratarea constipației: a) pulbere rădăcină, se iau 1 – 3 g pe zi; b) infuzie, din ½
linguriță pulbere rădăcină peste care se toarnă o cană (200 mL) cu apă clocotită. Se lasă
acoperită 15 – 20 minute. Se strecoară. Se bea în cursul unei zile.
4. Pentru combaterea crizelor de ulcer și gastrite: pastă pregătită din 100 g pulbere rădăcină
cu 50 mL apă. Se amestecă bine. Se iau 3 lingurițe pe zi. Acțiune antispasmodică.
5. Pentru tratarea tusei, bronșitei, traheitei. Laringitei: decoct, din 1 linguriță pulbere
rădăcină la o cană (250 mL) cu apă. Se fierbe 5 – 10 minute la foc moale. Se strecoară. Se
beau 2 – 3 căni pe zi. Contraindicat la hipertensivi. Uz extern. Pentru tratarea afecțiunilor
bucale: decoct, din 15 – 20 g la 100 mL apă/ Se fierbe 5 minutela foc moale. Se lasă
acoperit 15 minute pentru a se răci. Se clătește gura sau se face gargară [5].
În medicina veterinară.Ca uz intern se foloseşte pentru tratarea bronșitelor,
gastroenteritelor, constipațiilor:
a) Pulbere de rădăcină;
19
b) Decoct, din 1 linguriță pulbere rădăcină la 200 mL apă. Se fierbe 5 – 10 minute. Se strecoară. Se răcește și se administrează prin breuvaj bucal (se toarnă pe gât);
c) Macerat la rece, din 1 linguriță pulbere rădăcină la 200 mL apă. Se acoperă și se lasă 2 ore. Se strecoară și se administrează prin breuvaj bucal. Dozele de tratament: animale mari (cabaline, taurine), 15 – 75 – 100 g; animale mijlocii (ovine, caprine, porcine), 5 – 10 -15 g; animale mici (pisici, câini, păsări), 0,02 – 1 – 2 g [5].
Preparate farmaceutice
Pe piaţa farmaceutică întâlnim rădăcină de lemn dulce în următoarele preparate:Cortelax,
Roter [10], Bronchofort, Flavisan, Stomac Sănătos, Articulaţii Sănătoase etc.
1.2.6 Frunze de rozmarin (Rosmarini folium)
Descriere
Frunze coriace, sesile, lanceolate, cu marginile îndoite spre fața inferioară; culoare verde
inchis (epiderma superioară, glabră), respectiv verde-argintie (epiderma inferioară,
tomentoasă), gust amar, miros foarte aromat, caracteristic [6].
Obținerea produsului vegetal. Se recoltează frunzele pentru produsul vegetal, sau
somitățile, în timpul înfloririi, pentru obținerea uleiului volatil. Când se urmărește
recoltarea frunzelor, acestea se culeg înaintea deschiderii
complete a florilor, deoarece acesta este momentul când
ele au conținut maxim de principii active.
Recoltarea se face în timpul dimineții, până la apariția
soarelui, precum și seara, după apusul soarelui. Uscarea are
loc în condiții blânde, pe cale naturală în șoproane
adăpostite, iar temperatura de uscare pe cale artificială nu
trebuie să treacă de 30 – 35 °C [8].
Fig. 9 Rosmarinus officinalis [11].
Compoziţie chimică
Principiul activ este constituit din uleiul volatil care, alături de monoterpenele
constituiente, în frunze mai este însoțit de substanțe diterpenice, triterpenice, ceruri și
etolide. În planta proaspătă, conținutul de ulei ajunge la valori de 0,22 – 1,22 % pe când în
produsul uscat conținutul este mai ridicat; până la 2 % în frunze și 1,4 % în flori. Între
derivați diterpenici menționam acidul carnasolic și carnasolul. Pentru compușii triterpenici
20
amintim α- și β-aminerolul, epi-α-amirenolul, betulinolul și germanicolul, precum și acizii
ursolic (2,8 – 4,5 %), oleanolic (1,05 %), acid 19-α-hidroxiursolic [8].
În ceara de pe frunze conține mono-, di- și trimetil-alcani, precum și un procent mai redus
de alchene aciclice și ciclice; acizi polihidroxi-alcanici și terpenoide ca pristan, scualen,
humulen, cariofilen.
Printre substanțele caracteristice frunzelor de rozmarin cităm acidul rozmarinic în proporție
de 2 – 3,70 %, și răspândit în numeroase specii de labiate sau aparținând altor familii.
Frunzele de rozmarin s-au dovedit a conține un număr apreciabil de substanțe flavonoidice:
luteolol, apigenol, apigenol-7-glucozida, diosmina, diosmetina, ghencvanina, 6-metoxi-
ghencvanina, hispidulina, cirzimaritina, salvigenina, nepetina sau euoafolina, cirziliona.
diosmetina acid rozmarinic
Frunzele de rozmarin mai conțin tanin (3,4 – 8,4 %), o saponină, β-sito-sterol, colină, acid
glicolic, acid nicotinic, acid ascorbic [8].
Aetheroleum Rosmarini. Este un lichid incolor sau slab gălbui, dar care cu timpul se
brunifică și își mărește viscozitatea. Posedă un miros aromatic, camforat, iar gustul
camforat arzător. Prezintă următoarele caractere fizico-chimice: d15 = 0,894 – 0,920;
[αi]D = -6° la +15°. Se cunosc trei tipuri de ulei de rozmarin după cum predomină cineolul
(Italia, Maroc, Tunisia), cu predominență camforă-borneol (Spania), și tipul α-pinen-
verbenonă (Corsica). Analizând componentele uleiului volatil din mugurii foliari, din
frunza vecină unui mugure și din frunzele mature, Karlsen și Svendren (1968), au constatat
diferențe cantitative în raportul α-pinen : camfen : β-pinen și anume:
1 : 1 : 3 în uleiul din mugurele foliar,
1 : 1 : 2 în uleiul din frunza vecină,
4 : 2 : 1 în uleiul obținut din frunze mature.
Aceiași autori au mai constata că sabinenul, cantitativ bine reprezentat în muguri, scade
odată cu maturare [8].
21
Prin fracționare pe coloană de silicagel și apoi gazcromatografic,în uleiul volatil au fost
identificate următoarele componente: α- și β- pinen, camfen, Δ3-caren, p-cimen, limonen,
mircen, α- și β-felandren, sabinen, α-terpinen, γ – terpinen, terpinolen, borneol, acetat de
bornil, acetat de izobornil, camforă, 1,8-cineol, geraniol, linalool, acetat de linalil, 4-
terpinenol, α- și β-terpineol, verbenonă, bornilen, satnten, triciclen, α-tuien, α- și β-
fenchen, Δ4-caren, fenchonă, α- și β-tuionă, izoborneol, 3-octanonă, safrol, cariofilen,
humulen, p-cimen, trans-ocimen, verbenol, octanonă, valerianat de bornil, trans-sabinen-
hidrat, cis-sabinen-hidrat, α-fenchol, cis-p-ment-2-en-1-ol, trans-p-ment-2-en-1-ol, din care
α-pinen 27,6 %, camfen 8,5 %, cineol 29,3 %, camforă 12,1 % [8].
Acţiune farmacologică
Produsul vegetal prezintă acţiune stimulentă asupra circulaţiei cerebrale şi microcirculaţiei
(prin acidul rozmarinic), hipocolesterolemiantă şi coleretică (prin acizii
polifenolcarboxilici), diuretică (prin flavone şi triterpene), antispastică (prin flavone)
antioxidantă (prin acidul rozmarinic şi derivaţii flavonici). Uleiul volatil de rosmarin
prezintă acţiune tonică generală şi cardiotonică la doze mici, decongestiv-venoasă,
coleretic-colagogă, emenagog nehrmonal, expectorantă, antimicotică, antibacteriană (uleiul
volatil obţinut de la R.officinalis L. cineoliferum); mucolitică, antispastică , expectorantă
[13].
Întrebuinţări
Sunt folosite frunzele și uleiul volatil din rosmarin. Principiile active din frunze au
proprietăți coleretice, colagoge, antiseptice, diuretice și antogonadotrope. Stimulează
secreția bilei și eliminarea ei în intestin; distruge microorganismele: acționează asupra
epiteliului renal mărind cantitatea de urină eliminată; inhibă formarea celulelor sexuale.
Uleiul volatil este emenagog și coleretic. Provoacă sau fac să reapară ciclurile menstruale
întârziate, stimulează eliminarea bilei în intestin. Uleiul volatil ajuns în plămân prin
inspirație se resoarbe, ajunge în sânge și prin el la sistemul nervos central, exercitând un
efect psihostabilizant fără a imprima o stare euforică. Contribuie la imbunătățirea irigării și
oxigenării cerebrale.Tinctura se recomandă în leșinuri și colaps ortostatic. Pentru
prevenirea sclerozei este bine ca persoanele trecute de 40 ani să înceapă o cură de tinctură,
de 2 – 3 ori pe zi câte 5 picături. Pentru reconfortarea organismului se fac băi dimineața în
care se adaugă ulei de R. sau frunze de R. Uleiul este recomandat pentru întreținerea
părului. Soluția alcoolică dă rezultate bune în tratarea reumatismului și nevralgiilor. În
22
tulburările cardiace este indicată frecția cu ulei R. în zona inimii, cu reflexe în umărul și
brațul stâng, tulburări de ritm cardiac și tendință de sufocare. Intră în compoziția unor
produse farmaceutice, ca opodeldoc, liniment și spirt camforat etc. (Em. Grigorescu, I.
Culei, Ursula Stănescu, 1986) [5].
În medicina umană, drept uz intern,se foloseşte pentru tratarea bolilor de stomac,
reumatismului cardioarticular, reumatismului degenerativ, rinitelor cronice catarale
hipertrofice, anemiei, tusei: infuzie, din 1 linguriță pulbere de frunze peste care se toarnă o
cană (200 mL) cu apă în clocot. Se lasă acoperită 10 – 15 minute. Se strecoară. Se beau 2
căni pe zi.
Pentru stări de convalescență, dispepsii, surmenaj psihic și intelectual: infuzie, din 1
linguriță și jumătate pulbere de frunze la o ceașcă de apă clocotită. Se acoperă 10 – 15
minute. Se strecoară. Se beau 1 – 2 cești pe zi.
Pentru tonifierea organismului și ca adjuvant în tratamentul bolilor de inimă: vin tonic, din
3 părți frunze R. la 100 mL vin. Se astupă sticla cu dop și se ține la temperatura camerei 5
– 6 zile. Se strecoară, Se bea zilnic câte un păhărel.
Pentru tratarea hipotensiunii arteriale: tinctură, din 10 g frunze uscate mărunțite la 100 mL
alcool de 70°. Sticla se astupă și se lasă la întuneric 7 – 8 zile, agitându-se zilnic. Se
strecoară în altă sticlă de culoare neagră. Se iau 20 – 40 picături pe zi, timp de o lună.
Pentru declanșarea apariției menstruației întârziate și pentru stimularea contracției vezicii
biliare: ulei volatil, în doze de 2 – 3 picături [5].
Preparate farmaceutice
Din preparate farmaceutice, putem menţiona,Triglic Oil,Tinctura de Rozmarin pentru
afecţiunile hepatobiliare, Ceai „Digestie Uşoară”,Acnetol Gel, L-Carnitin Complex etc.
23
1.2.7 Frunze şi flori de păducel ( Craetegi folium cum flores)
Descriere
Conform FR X produsul vegetal este
constituit din inflorescenţa şi frunzele
de la baza acesteia, uscate după
recoltare de la speciile Cratagus
monogyna Jacq. şi C.laevigata (Poir.)
DC sin.C.oxycantha L., păducel,
gherghinar,mărăcine (Rosaceae);
conţine cel puţin 0,6% flavonoide
exprimate în hiperozidă.
Fig. 10 Craetegi folium cum flores [16].
Conform FE 6, produsul poate proveni de la Cratagus monogyna Jacq., C.oxycantha L. Şi
hibrizi, foarte rar de la alte specii europene; conţine cel puţin 1,5% flavonoide exprimate în
hiperozidă [10]
Fructele sunt ovale, globuloase, cu una sau 2-3 seminţe, miros slab, gust dulceag.[19]
Florile sunt constituite pe tipul 5, posedînd cinci sepale, cinci petale, 15-20 stamine, cu
antere de culoare neagră la C.monogyna şi de culoare roşie la C.oxycantha.Florile de la
C.monogyna prezintă un singur stil, în timp ce florile de la C.oxycantha prezintă 2-3 stiluri.
[7]
Compoziţie chimică
Asupra principiilor active din produsele vegetale obținute din speciile de Crataegus, s-au
dus și se mai duc încă discuții. Deoarece atât florile, fructele. Cât și frunzele conțin
cantități apreciabile de flavonozide.
24
Cercetări întreprinse în R. P. Bulgaria (M. Nikolov, 1971-1973), au stabilit că în florile și
frunzele de C. monogyna se găsesc aproximativ 17 compuși flavonici printre care:
cvercetol, kempferol, hiperozidă, cratezidă, luteolin-glucozida, vitexina(vitexol),
saponaretina (saponaretol, izovitexol), orientina (orientol), monoacetil-homoorientina
(monoacetil-homoorientol), vitexin-ramnozida, saponaretin-ramnozida, orientin-
ramnozida, homoorientin-ramnozida, 6,8-di-C-glucozil-apigenolul.
Fig.11 Structura derivaților de vitexină [8].
După J. Fiesel (1965) în C. oxyacantha predomină vitexin-4’-ramnozida, pe când în C.
monogyna, vitexin-(2”-acetilglucozil)-4’-ramnozida. Pe de altă parte, s-a mai stabilit că în
frunze predomină, ca și în flori, derivații vitexinei, pe când flavonozida predominantă în
fructe ar fi hiperozida. Acțiunea farmacodinamică, altădată socotită ca principală, au și
corpii cu reacție acidă și structură triterpenică pentaciclică, care au fost descoperiți în
număr destul de mare în florile și fructele Crataegus. Aceștia sunt acizii ursolic, oleanolic,
crategolic (2α-hidroxioleanolic), acantolic și neotegolic. Acidul neotegolic este un izomer
al acidului crategolic, iar acidul acantolic este un derivat trihidroxi-mono-carboxilic cu
structură, de asemenea, triterpenică pentaciclică [8].
acid ursolic acid oleanolic acid crategolic
Un al treilea grup de principii active, după toate probabilitățile, sau cel puțin substanțe care
alcătuiesc complexe sinergice, este constituit din derivați aminici ca: etilamină,
25
dimetilamină, trimetilamină, izobutilamină, izoamilamină, etanolamină, colină,
acetilcolină, ca și aminopurine ca adenina, adenozina, guanina și acidul uric.
În afară de aceste trei grupuri de substanțe considerate principii active au mai fost
identificați o serie de compuși, în frunze, flori și fructe, ca esculozidă, β-sitosterol, acid
clorogenic și cafeic, vitaminele B1 și C, caroteni. De asemenea sorbitol, glucoză, zaharoză.
Identificare. După DAB IX, se identifică substanțele flavonice și acizii polifenol-
carboxilici prin cromatografie pe strat subțire, în prezență de substanțe etalon, acid cafeic,
acid clorogenic, rutozidă, hiperozidă.[7]
Acţiune farmacologică
La început s-a stabilit acțiunea farmacodinamică principală a preparatelor de Crataegus
este cea de sedativ cardiac și nervos, fiind uneori recomandat ca înlocuitor de valeriană.
Mai apoi s-a pus, însă, în evidență acțiunea vasodilatatoare asupra coronarelor.
Calea de administrare a preparatelor, per os sau intravenos, nu aduce nici o schimbare
calitativă a acțiunii. Acțiunea tonogenă asupra mușchiului cardiac se pare că este legată de
pigmenții antocianici și probabil de leucoantociani, pe când acizii triterpenici posedă o
activitate respiratorie și diminuează conținutul în oxigen al sângelui.
Fracțiunile flavonice determină o economisire a consumului de oxigen, provoacă dilatarea
coroanelor și acționează favorabil asupra cordului [7].
Întrebuinţări
Preparatele Crataegus se recomandă în dereglări ale cordului și scleroză coronariană la
persoane în vârstă, pentru tratamentul unui cord hipertonic, în insuficiență a miocardului
după boli infecțioase și aritmii cardiace.
Acțiune de îmbunătățire a circulației o au preparatele de păducel și la nivel cerebral.
Afluxul de sânge crește, consumul de oxigen este mărit, chiar randamentul în folosirea
randamentului oxigenului este imbunătățit [7].
În tratamentul insuficienţei cardiace incipiente (stadiile I şi II), în asociere cu alte produse
vegetale se întrebuinţează în tratamentul aterosclerozei incipiente, infarct miocardic,
tulburări minore ale somnului.Se va administra infuzia obţinută din 1-1,5 g produs vegetal
la 150 ml apă; se pot administra 3-4 căni /zi timp de câteva săptămâni; tinctură [10].
Preparate farmaceutice
Sedocalm, Hipotens, Sedinex, Sedinstant, Cratepas,Lenicalm [10].
26
1.2.8 Flori de lavandă (Lavandulae flos)
Descriere
Sunt florile speciei Lavandula angustifolia Mill., sin.
cu L. officinalis Chaix, sin. L. spica var. angustifolia, sin.
L. vera D. C., din familia Labiatae, levănțică.
Sub numele de Lavandula officinalis cultivată în Anglia, se
înțelege, de fapt, un hibrid al acestei specii. De asemenea,
este foarte răspândit soiul “lavandin”, care este și el un
hibrid între L. angustifolia și L. latifolia Vllars. Din acest
hibrid se obține în Franța un ulei volatil foarte mult apreciat
în parfumerie.
Fig.12 Lavandula angustifolia sp. [17]
Caractere macroscopice. Produsul este format din flori a căror corolă nu s-a deschis. Au
formă conică, tubuloasă, ovoidă, cu caliciul tubulos, terminat cu patru dinți scurți, mai mici
și unul mai mare, rotunjit. Corola bilabiată are labiul superior bifidat, iar cel inferior
trilobat.Atât caliciul cât și corola sunt acoperite cu peri tectori, articulați și peri grandulari
octocelulari. Florile nedeschise sunt lungi și late, au culoare albastră violacee, mirosul
caracteristic aromat, iar gustul amar și aromat [8].
Compoziţie chimică
Florile de levănțică conțin ulei volatil în proporții foarte diferite, funcție de forma de
condiționare și de specia, varietatea sau soiul cultivat. Florile proaspete conțin până la
0,8 % ulei volatil, iar cele uscate până la 1,5 %, dar sunt clone care pot să producă până la
3 % ulei volatil. Acesta reprezintă componentul principal al produsului vegetal care mai
conține și alte substanțe.
A fost determinată prezența acidului ursolic și oleanolic, a cumarinei, herniarinei,
luteolinei, a unui principiu amar a cărei structură n-a fost încă precizată.
Aetheroleum Lavandulae. Se obține prin distilarea cu apă, în blaze cu fundul dublu, a
florilor care sunt introduse în coșuri de sârmă, deasupra nivelului apei.
Se prezintă ca un lichid incolor sau slab gălbui, levogir, d15= 0,885 – 0,895, pH neutru,
miros plăcut, gust amar, aromat. Ca fiecare ulei volatil este solubil în orice proporții în
alcool, eter, acid acetic și cloroform.
27
În privința biosintezei și evoluției uleiului volatil în florile de lavandă, s-a determinat
conținutul său în timpul perioadei de vegetație, stabilind că cea mai mare cantitate de ulei
volatil se găsește în frunze în perioada iulie-august. Maximum, ceea ce precizează
momentul optim de recoltare, corespunde cu perioada de înflorire deplină către începutul
ofilirii florilor [8].
Fig. 13 Conţinutul în ulei de lavandă funcţie de stadiul de vegetaţie [8].
În mare, principalele componente ale uleiului de lavandă se formează conform schemei:
Fig. 14 Biosinteza componentelor uleiului de lavandă [8].28
Metodele moderne care folosesc gazcromatografia capilară sau HPLC au condus la
identificare de până la 118 compuși diferiți. Dintre aceștia menționăm: α- și β-pinen,
camfen, Δ3-caren, mircen, limonen, eucaliptol, β-ocimen, γ-terpinen, octan-3-ona, p-cimen,
terpinolen, octanol, hexanol, 1-hexen-3-ol, 3-octanol, acetat de 3-octenil, allocimen, butirat
de hexil, 1-octen-3-ol, oxid de trans- și cis-linalool, camforă, linalool, acetat de linalil, 1-
terpinen-4-ol, β-cariofilen, acetat de lavandulil, tiglat de hexil, izoborneol, lavandulol, α-
terpineol, borneol acetat de neril, geraniol, acetat de geranil, prenil-aldehidă, cumin-
aldehidă, nerol, oxid de cariofilen, eugenol.
Componenții principali cantitativ și care imprimă și mirosul de bază al uleiului de lavandă,
sunt linaloolul și acetatul de linalil. Componenții caracteristici sunt însă lavandulolul și
acetatul de lavandulil, cis- și trans-ocimenul.
Lavandula vera produce uleiul volatil cu mirosul cel mai fin, îndeosebi în varietățile și
soiurile de cultură selecționate, pe când L. spica, datorită conținutului mai mare în
eucaliptol și camforă și în absența unei cantități suficiente de esteri, posedă miros
camforat.
Foarte mult utilizat este însă uleiul de lavandin, datorită productivității sale înalte, în
cultură. În prezent, soiurile de lavandă de cultură sunt foarte numeroase și diferă de la țară
la țară. Printre cele mai frecvent cultivate amintim, în afară de cele menționate, soiurile
Rekord, Stepnaja și Gornaia (Rusia), Lambruisse și Barreme (Franța), Kazanlîk și Karlovo
(Bulgaria).
Determinări cantitative.
Dozarea linalolului. Soluții de linalol în etanol (câte 5 mL), conținând cantități crescătoare
de monoterpenoid se tratează cu soluție 10 % de sulfat de mercur în acid sulfuric 25 %
(1 mL). Se lasă 5 minute în repaos pentru dezvoltarea culorii violet. După determinarea
transmitanței și a extincției, se trasează curba de etalonare pentru determinarea conținutului
în linalol, în soluții necunoscute. Absorbanța culorii violet se măsoară la 565 nm, la un pH
optim de 3-4, dar independent de temperatură.
29
Tabel I.Conţinutul uleiului de levănţică [8].
Acţiune farmacologică
Grupul de compuși Componente %
Hidrocarburimonoterpenice
Alcooli primari și secundari
liberi
Alcooli terțiari liberi
Esteri
Aldehide și cetone
Oxizi
Hidrocarburi
sescviterpenice
Fenoli
Lactone
Acizi liberi
(+)-α-pinen
n-hexanol, (+)-n-octanol, geraniol, borneol, alcooli
sescviterpenici
(-)-linalool
Acetat de bornil, acetat de octil, acetat de linalil, esteri
butirici și caproici în urme
Etil-n-amil-cetona, (+)-camfora, diacetil, n-hexanal, n-
octanal, aldehidă cuminică, furfural
Cineol (eucaliptol)
Bisabolen
Eugenol
Cumarină
Acetic, butiric, caproic
4,5
4,4-6,8
43-44
23,5
8,1
4,8
0,5
urme
urme
urme
Florile de levănţică prezintă acţiune sedativă.Datorită acestei proprietăţi şi mai ales a
calităţii aromatizante, ele intră în componenţa unor ceaiuri medicinale [18].
Florile de levănţică prezintă proprietăţi sedative şi spasmolitice prin esterii din uleiul
volatil şi derivaţii cumarinici, colagoge şi carminative prin derivaţii flavonici, acizii
polifenolici şi uleiul volatil; antioxidante datorate acidului rozmarinic şi derivaţilor
flavonici prin inhibarea lipidperoxidării; insecticide prin uleiul volatil, diuretice prin
flavone şi derivaţii triterpenici; cicatrizante prin flavone, triterpene şi ulei volatil [13].
Întrebuinţări
Pentru tratarea afecțiunilor respiratorii, afecțiunilor cardiace cu substrat nervos, tulburărilor
digestive, balonărilor abdominale, reumatismului, hepatitei cronice, dischineziei hipotone
și atone, migrenelor: infuzie, din 1-2 lingurițe flori la o cană (250 mL) cu apă clocotită. Se
lasă acoperită 15 minute. Se strecoară. Se îndulcește cu miere. Se beau 2 – 3 căni pe zi [5].
Preparate farmaceutice
Se vor folosi următoarele preparate farmaceutice : Nervoflux, Cholagutt-N, compoziţii de
ceaiuri medicinale, Inhalant, Sedinex, Fastum gel [13].
30
1.3 Concluzii cu privire la produsele vegetale din ceaiul “Ceai din plante
medicinale -Menopauză”
Menopauza este o stare fiziologică normală caracterizată prin cicluri menstruale
neregulate, însoţite de astenie, irascibilitate, anxietate, uneori chiar depresie psihică. În
plus, aceste fenomene sunt însoţite de senzaţia de ameţeală sau leşin, de transpiraţii
nocturne şi de o stare de hipersensibilitate, cu consecinţe în relaţiile cu cei din jur.Pot
surveni chiar şi tulburări cardiace şi bufeuri [20].
Bufeurile sunt provocate de lipsa estrogenilor, oboseala, anxietatea şi alte simptome însă
sunt prezente din cauza că compleul hipotalamo – hipofizar continuă să secrete mari
cantităţi de gonadotrofine, fără răspuns uterin generator de flux menstrual [21].
În cazul menopauzei sunt indicate plante, care conţin substanţe fitoestrogene. Cele mai
indicatetipuri de fitoestrogeni sunt izoflavonele, derivaţii cumarinici şi lignanii [22].
31
Capitolul 2. Studiul farmacognostic al fitopreparatului
Această metodologie unitară de cercetare face apel la un ansamblu de analize simple, care
după natura lor pot fi grupate în calitative și cantitative.
Cu ajutorul metodelor de analize calitative se urmărește precizarea caracterelor
macroscopice și microscopice ale produselor vegetale analizate.
Prin metode de analiză cantitativă se urmărește stabilirea purității produselor vegetale și
determinarea calității acestora în funcție de conținutul în principii active.
În final, pe baza rezultatelor acestui complex de analize se poate stabili dacă produsele
cercetate îndeplinesc condițiile necesare pentru a fi folosite la prepararea de produse
farmaceutice [7].
Metodele folosite pentru studiul produselor vegetale se clasifică în :
Metode calitative
Examen macroscopic
Examen microscopic
Necesare indentificării produselor vegetale
Examen microchimic
Examen chimic-calitativ a compușilor extrași
cu solvenți diferiți
Necesare identificării grupelor de principii
active din produsele analizate
Metode cantitative
Determinarea impurităților
Determinarea corpurilor străine
Determinarea umidității
Determinarea cenușii
Necesare stabilirii purității și calității
produselor vegetale
Determinarea extractivului
Determinarea principiilor active
Necesare stabilirii purității și calității
produselor vegetale
Tabel II. Metode folosite pentru studiul produselor vegetale [7].
2.1 Determinarea identităţii
Aceasta se realizează cu ajutorul metodelor calitative menţionate în tabelul anterior.
2.1.1 Examen macroscopic
Prin acest examen se urmărește stabilirea caracterelor morfologice observate cu ochiul
liber sau la lupă și cele organoleptice percepute prin miros și gust. În acest mod sunt
analizate întreaga varietate de produse vegetale a căror caracteristici sunt constituite,
32
poziția taxonomică a plantelor de la care provin și de forma lor de prezentare: produse
întregi (in toto), fragmentate (concissum) sau pulverizate (pulveratum).
Examenele macroscopice ale produselor vegetale întregi sunt de cele mai multe ori
suficiente pentru determinarea identității acestora. Caracterele organoleptice oferă unele
informații orientative asupra compoziției chimice a produselor analizate. Pentru produsele
vegetale fragmentate sau pulverizate examenul macroscopic dă unele indicații care
adeseori nu sunt suficiente indentificării, in care caz investigare se continuă prin examenul
microscopic.
Examenul macroscopic se efectuează în ordinea precizării următoarelor elemente:
Aspectul Prin care se stabilește:
- forma produsului (întreg sau fragmentat),
- aspectul exterior și interior,
- particularitățile feței superioare și inferioare,
- consistența și particularitățile la pipăit,
- la unele produse tipul secțiunii transversale,
- raportul dintre țesături (la pulpă).
Dimensiunile Se apreciază în:
- cm pentru majoritatea produselor (folosind rigla),
- mm pentru fructe și semințe mici (folosind hârtia milimetrică),
- nm pentru celule, incluziuni celulare (granule de amidon, cristale etc.,
folosind micrometrul ocular sau obiectiv)
Culoarea La exterior și la interior, pe ambele fețe
Mirosul Pe produsul ca atare, zdrobit între degete (frunze, flori), sau pulverizat
Gustul Pe produsul ca atare sau pe decoct. (Nu se înghite, se ilimină și se
clătește gura cu apă).
Tabel III.Elemente definitorii ale examenului microscopic [7].
Culoarea galbenă, roșie, albastră, portocaliea florilor și fructelor presupune prezența
pigmenților flavonoidici sau compușilor carotenoidici, culoarea portocalie la scoarțe și
organe subterane indică prezența derivaților antrachinonici, culoarea brună la frunze,
organe subterane, scoarțe și unele cotilidoane este explicată de conținutul în taninuri
catehice a acestor produse.
33
Gust amar al produselor se poate datora prezenței substanțelor amare, heterozidelor
cartiotonice sau a unor alcaloizi, gustul astringent taninurilor, gustul aromat uleiurilor
volatile, rezinelor, iar cel dulce glucidelor [7].
Analizând ceaiul ”Menopauză” observăm că produsele vegetale sunt de tip pulveratum,
pulberea este grosieră, predomină culoarea verde și are un miros caracteristic, pătrunzător.
Deoarece este prezentă culoarea verde a produsului vegetal, am putea spune că sunt
prezente fragmente de tip folium sau herba. Fragmentele de tulpină sau rădăcină de culoare
alb-gălbuie, cu gust dulce ne indică prezența elementelor anotomice din radix și urmărind
informația acordată de
producător referitor la
compoziția ceaiului, aceasta ar
putea fi Liquiritiae radix.
Fragmentele albastre ne indică
prezența antocianilor în
produsul vegetal, care ar putea
fi fragmente din Lavandulae
flores.
Fig.15 Analiza macroscopică a fitopreparatului Ceai „Menopauză”(foto original)
Mirosul este înțepător, pătrunzător astfel încât putem afirma că avem multe produse cu ulei
volatil ex: Salviae herba, Lavandulae flores. Am indentificat o semință cu un tegument
seminal semidecorticat, care îi poate aparține unui produs vegetal tip herba.
Fig.16 Seminţă identificată din produsul vegetal.(foto original)
34
În concluzie, putem constata că prin examenul macroscopic am identificat decât o parte din
produsele vegetale, ceea ce ne-a impus să realizăm examenul microscopic, microchimic și
analiza cantitativă a produsului farmaceutic.
2.1.2 Examen microscopic
Generalităţi
Examenul microscopic are ca scop stabilirea ţesuturilor şi elementelor anatomice
caracteristice unui anumit tip de produs vegetal.
Se poate realiza pe secţiune ( transversală, longitudinală şi radiară), preparat superficial
(concissum) şi pulbere.Cel mai frecvent în analiza farmacognostică se apelează la secţiuni
transversale [19].
Modul de lucru
Am realizat un examen microscopic a pulberii vegetale.Acest examen a a vut ca scop
precizarea produsului şi a organului vegetal.
Pentru obţinerea preparatului microscopic am folosit ca agent de clarificare: cloralhidrat
800g/L.
Tehnica obţinerii preparatelor microscopice din pulbere: pe o lam[ de microscop se aduc
2-3 picături din soluţia de cloralhidrat 800g/L şi se presară cu ajutorul unui ac spatulat
câteva fragmente de pulbere vegetală. Preparatul rezultat se trece cu mişcări succesive prin
flacăra unui bec de gaz până se percepe un slab miros caracteristic de reactiv şi se observă
degajarea unor vapori albicioşi rezultaţi din descompunerea cloralhidratului [19].
Elementele anatomice observate în preparatele microscopice obţinute din fitopreparatul
denumit „Ceai-Menopauză”:
Fig.17 (foto-original)Epidermă cu stomate
şi peri tectori ramificaţi Fig.18 Peri tectori şi suber
35
Fig.19 (foto-
original).Păr tector Fig.20 (foto-original) Papile.
Fig.19 Examen microscopic a ceaiului
“M enopauză”(foto-original).Elemente
anatomice observate:endoteciu cu papile, peri
tectori.
Fig.20 Examen microscopic a ceaiului
“Menopauză”(foto-original). Elemente
anatomice observate: peri tectori ramificaţi
dicotomic,vase de lemn, suber şi epidermă cu
stomate.
În urma examenului macroscopic am urmărit
scopul de a identifica cât mai multe elemente anatomice din produsul vegetal.
Prin urmare, în pulberea obţinută din “Ceaiul – Menopauză”, am identificat următoarele
elemente anatomice : epidermă cu stomate, care ar putea confirma prezenţa elementelor tip
herba sau folium (Salviae herba, Medicanigis herba, Alchemillae herba sau Rosmarini
36
folium), endoteciu cu papile prezent în produsul vegetal Craetegi folium cum flores sau
produselor de tip herba, suber prezent în Liquiritiae radix, peri tectori ramificaţi dicotomic
specifici produsului vegetal Lavandulae flores, vase de lemn de calibru mic prezente atât în
produsele vegetale tip folium cât şi herba şi numeroşi peri tectori.
În concluzie, rezultatele obţinute ne confirmă parţial prezenţa în ceai a plantelor indicate de
producător, dar pentru o precizie mai mare, vom recurge şi la alte analize specifice diferitor
clase de compuşi.
2.1.3 Analiza chimica calitativă a soluţiei extractive apoase
Principii active – Oze şi poliholozide.Reacţii caracteristice şi tehnici de lucru.
a) Reacţia cu Reactivul Fehling.
Principiul reacţiei: are la bază proprietatea ozelor de a reduce hidroxidul
amino-cupric la oxid cupros.
Reactivi necesari: reactiv Fehling I, reactiv Fehling II.
Tehnică de lucru: peste 1 ml soluţie extractivă adusă în prealabil în eprubetă se
adaugă 1 ml reactiv Fehling (amestecarea sol Fehling I şi Fehling II).Amestecul se
încălzeşte la flacără mică.Se observă apariţia unui precipitat roşu-cărămiziu, care
sedimentează în timp.[19]
b) Reacţia Molisch
Principiul reacţiei: sub acţiunea acidului sulfuric concentrat, ozele se deshidratează,
cu formarea furfuralului sau hidroximetil-furfuralului (hexozele).Aceştia, prin
cuplare cu timol, generează compuşi coloraţi în roşu-purpuriu.
Reactivi necesari: acid sulfuric conc., timol 10g/L.
Tehnică de lucru : 3-5 ml soluţie extractivă se concentrează în capsulă până la
sicitate. Peste reziduul format se adaugă 1 ml acid sulfuric concentrat şi proba se
menţine în repaus cel puţin 5 minute, după care se tratează cu 1-2 picături timol
10 g/L şi se formează un compus colorat roşu-purpuriu sau roşu-portocaliu.[19]
Principii active – Flavone .Reacţii caracteristice şi tehnici de lucru.
a) Reacţia cu NaOH.
Principiul reacţiei: flavonozidele şi agliconii formează în mediu alcalin fenoxizi
coloraţi în galben.
Reactiv necesar: hidroxid de sodiu 100g/L.
Tehnică de lucru: la 1 ml soluţie extractivă apoasă se adaugă 0,5 ml soluţie de
hidroxid de sodiu 100 g/L.Se observă intensificarea coloraţiei galbene.[19]
37
b) Reacţia cu AlCl3( reacţia de obţinere a chelaţilor).
Principiul reacţiei: proprietatea flavonozidelor sau a agliconilor acestora de a forma
în prezenţa metalelor bi- sau trivalente chelaţi coloraţi în galben intens şi care
prezintă o fluorescenţă galbenă-verzuie sau albastră în lumina UV.De asemenea
formează combinaţii oxalo-borice sau citroborice cu fluorescenţă galbenă-verzuie
în UV.
Reactivi de lucru: acetat de sodiu 100g/L, clorură de aluminiu 25 g/L.
Tehnică de lucru: la 1 ml soluţie extractivă apoasă se adaugă 0,5 ml soluţie de
acetat de sodium 100 g/L şi 1 ml soluţie de clorură de aluminiu 25 g/L.Se observă
intensificarea coloraţiei galbene.[19]
c) Reacţia Shibata.
Principiul reaţiei: proprietatea flavonozidelor sau a agliconilor acestora să îşi
reducă gruparea ceto în prezenţa hidrogenului nativ.
Reactivi necesari: magneziu metalic, acid clorhidric concentrat.
Tehnică de lucru: la 1 ml soluţie extractivă apoasă se adaugă câteva fragmente de
magneziu metalic şi 0,5 ml soluţie HCl conc.Reacţia este însoţită de
efervescenţă.Modificarea culorii are loc în recurs de câteva minute.[19]
Principii active – Saponozide.Reacţii caracteristice şi tehnici de lucru.
a) Reacţii de precipitare cu hidroxid de bariu, acetat bazic şi neutru de plumb.
Principiul reacţiilor: saponozidele formează cu hidroxid de bariu, acetat bazic şi
neutru de plumb, precipitate albe, insolubile în exces de reactiv.
Reactivi necesari: hidroxid de bariu 100g/L, acetat de plumb (II) 50 g/L, acetat
bazic de plumb (II).
Tehnică de lucru: peste 1 ml soluţie extractivă apoasă se adaugă 0,5 ml
reactiv.Apariţia unor precipitate albe-gălbui indică prezenţa saponozidelor. [19]
b) Proba de spumefiere
Principiul reacţiei: o soluţie apoasă conţinând saponozide, prin agitare energică
timp de 15 secunde, formează o coloană de spumă persistentă cel puţin 15 min.
Tehnică de luru: 5 mL soluţie extractivă apoasă se agită timp de 15 secunde, apoi se
lasă în repaus.Existenţa unei spume persistente şi după 15 min. denotă prezenţa
saponozidelor.[19]
38
Principii active - Tanin.Reacţii caracteristice şi tehnici de lucru.
Reacţia cu clorura de fer (III)
Principiul reacţiei: în prezenţa cationului Fe3+ taninurile catehice formează precipitate
coloraţie verde-negricioasă şi/ sau albastr sol albastră-negricioasă.
Reactiv necesari: clorura de fer (III) 10 g/L
Tehnică de lucru : la 1 mL soluţie extractivă se adaugă 0,5 mL soluţie de clorură de fer
(III) 10 g/L.Se obţine coloraţie diferită în funcţie de tipul de tanin. [19]
Principii active – ODP-uri.Reacţii caracteristice şi tehnici de lucru.
Reacţia cu reactivul Arnow.
Principiul reacţiei: formarea nitrozoderivaţilor (în mediu acid) şi tautomerizarea spontană
a acestora la oximele corespunzătoare, car prezintă coloraţie roşie şi se solubilizează în
mediu alcalin.
Reactivi necesari : HCl 0,5N sau 1N, reactiv Arnow, NaOH 0,5N sau 1N.
Tehnică de lucru: 0,5g produs vegetal pulverizat se extrag prin refluxare repetată cu apă
sau alcool.După răcire, soluţiile se filtrează, apoi se reunesc.1 mL soluţie extractivă se
tratează cu 1 mL HCl 0,5N, 1 mL reactiv Arnow şi 1 mL NaOH 0,5N.Apare o coloraţie
roşu-violetă ca urmare a formării oximei acidului cafeic.
Principii active – Carotenoide.Reacţii caracteristice şi tehnici de lucru.
a) Reacţia Carr-Price
Principiul reacţiei: la tratare cu triclorură de stibiu carotenoidele formează
compuşi coloraţi în albastru, care trec în roşu-purpuriu şi apoi în roşu-brun.
Reactiv necesar : reactiv Carr-Price.
Tehnică de lucru: 1-2 mL soluţie extractivă apolară se aduce la reziduu, într-o
capsulă de porţelan, pe baie de apă.Peste reziduu se adaugă 1-2 picături reactiv
Carr-Price.În cazul unei reaţii pozitive se observă apariţia unei coloraţii
albastre, care virează rapid în roşu-purpuriu şi apoi în roşu-brun.
b) Reacţia Winterstein
Principiul reacţiei : la tratare cu H2SO4 conc., carotenoidele formează compuşi
coloraţi în albastru-verzui.
Reactiv necesar: acid sulfuric concentrat.
39
Tehnică de lucru: 1-2 mL soluţie extractivă apolară se adue la reziduu, într-o
capsulă de porţelan, pe baie de apă.După răcire, peste reziduu se adaugă 1-2
picături de acid sulfuric concentrat.În cazul unei reacţii pozitive se observă
apariţia unei coloraţii albastre-verzui.
c) Reacţia cu HCl conc.
Principiul reacţiei: la tratare cu acid clorhidric concentrat, carotenoidele cu
structură epoxidică formează compuşi coloraţi în verde-albăstrui.
Reactiv necesar: HCl conc.
Tehnică de lucru : 1-2 mL soluţie extractivă apolară se aduce la reziduu într-o
capsulă de porţelan, pe baie de apă.După răire, peste reziduu se adaugă 1-2
picături HCl conentrat.În cazul unei reacţii pozitive se observă apariţia unei
coloraţii verde-albăstrui. [6]
Principii active – Cumarine.Reacţii caracteristice şi tehnici de lucru.
Proba fluorescenţei
Principiul reacţiei: proprietatea de a emite fluoresenţă verde, albastră sau violetă în lumina
UV, mai intensă sau mai modificată prin alcalinizarea, când se formează săruri ale acidului
o-hidroxicinamic sau ale derivaţilor săi.
Reactiv necesar: NaOH 100 g/L.
Tehnică de lucru : în două eprubete se aduc câte 3 mL soluţie de analizat.Într-una din ele se
adaugă 1 mL NaOH 100 g/L.Se examinează ambele eprubete la UV şi se observă
fluorescenţa caracteristică, mai intensă sau modificată în mediul alcalin. [19]
Principii active – Proantociani.Reacţii caracteristice şi tehnici de lucru.
Reacţie Bath-Smith
Principiul reacţiei: în mediu acid şi la cald se transformă în antociani.
Reactivi necesari: HCl 3 mol/L, alcool n-butilic.
Tehnică de lucru: la 1 mL soluţie extractivă se adaugă 1 mL soluţie de HCl 3 mol/L.Proba
astfel obţinută se menţine 30 de min pe baia de apă în fierbere.Se obţine o coloraţie roşie
mai intensă ca în mediul de alcool n-butilic.[19]
Principii active –Antocianozide.Reacţii caracteristice şi tehnici de lucru.
Reacţia virajului de culoare
Principiul reacţiei: prin variaţia pH-ului au loc modificări struturale însoţite de modificarea
culorii.
Reactivi necesari: HCl 1 mol/L, NaOH 100 g/L.
40
Tehnică de lucru: la 1 mL soluţie extractivă apoasă se adaugă 1-2 picături soluţie de HCl
1 mol/L şi se observă intensifiarea coloraţiei roşii.La adăugarea treptată a NaOH 100g/L
se observă modificarea culorii la violet-cenuşiu (7<pH<8), apoi albastru (8<pH<12) şi în
final galben (la pH=12). Până la pH<12 reacţiile sunt reversibile prin adăugarea de HCl
1 mol/L.[19]
Principii active Reacţii Observaţii
Oze, poliholozide Reacţia cu R.Fehling Negativă
Reacţia cu R.Molisch Negativă
Flavone Reacţia cu NaOH Pozitivă
Reacţia cu AlCl3 Pozitivă
Reacţia Shibata Negativă
Saponozide Proba spumfierii Pozitivă
Reacţia cu acetat de plumb Pozitivă
Tanin Reacţia cu FeCl3 Pozitivă => pp verde-
negricios => tanin catehic
ODP-uri Reacţia cu reactivul Arnow Slab pozitivă
Carotenoide Reacţia cu R.Carr - Price Negativă
Reacţia cu H2SO4 Negativă
Reacţia cu HCl Negativă
Cumarine Fluorescenţă UV Pozitivă
Proantociani Reacţia Bath-Smith Negativă
Antocianozide Virajul de culoare Negativă
Tabel IV. Analiza chimică calitativă a fitopreparatului.Rezultate obţinute.
Alcaloizi.Extracția alcaloizilor prin Metoda Stas-Otto – varianta cu solvent polar
acidulat. Rezultate obținute.
Principiul metodei de extracţie: trecerea alcaloizilor într-o singură formă (bază sau sare),
urmată de extracţia cu solventul respirator.Extracţia cu solvent polar este caracteristic
pentru alcaloizii bază.Deoarece în produsele vegetale există şi alţi compuşi azotaţi care dau
pozitive reacţiile de identificare generale efectuate pentru alcaloizi, este obligatoriu ca
reacţia să fie urmată de purificare.[6]
41
Principiul metodei de purificare : trecerea succesivă şi repetarea alcaloizilor-bază în
alcaloizi-săruri, separarea sărurilor, refacerea alcaloizilor-bază şi separarea acestora prin
extracţie cu solvent apolar.[6]
Tehnică de lucru: 1 g produs vegetal, adus în prealabil la gradul de mărunțire
corespunzător, se extrage prin refluxare cu 10 mL HCl 20 g/L, timp de 5 – 10 minute.
Soluția extractivă se alcalinizează cu soluție de amoniac 100 g/L până la pH 8 – 9 și apoi
se extrage cu 3 – 4 mL eter etilic. Soluția eterică se agită cu 3 – 4 mL HCl 20 g/L și se rețin
cele 2 soluții: soluția apoasă acidă și soluția eterică reziduală. În soluția eterică se verifică
prezența alcaloizilor. Pentru aceasta, soluția eterică reziduală se agită într-o pâlnie de
separare cu 3 – 4 mL HCl 20 g/L și pe soluția apoasă astfel separată se efectuează reacțiile
de precipitare ale alcaloizilor. Dacă acestea sunt pozitive se repetă operația de purificare a
soluției apoase acide separate odată cu soluția eterică reziduală – alcalinizare, extracție cu
eter etilic, agitare cu acid clorhidric 20 g/L a soluției eterice, separare fază apoasă acidă.
Purificarea se repetă până când în soluțiile eterice reziduale reacțiile de identificare ale
alcaloizilor sunt negative. În acest moment soluția apoasă acidă poate fi considerată
purificată.[6]
Aceasta se va folosi pentru identificarea alcaloizilor prin reacțiile generale de precipitare:
Fig.21 Reacţie de identificare a alcaloizilor [6]
Rezultate finale: În urma reacţiilor de extracţie, purificare şi identificare a alcaloizilor, nu
am obţinut pp caracteristice aestor reacţii.Am obţinut soluţii limpezi, incolore.Deci,
fitopreparatul nu conţine alcaloizi sau baze cuaternare de amoniu.
2.2 Determinarea purităţii
După identificarea produselor vegetale, urmează stabilirea purităţii acestora.Determinarea
purităţii se face conform normelor prevăzute de farmacopee, STR, CTR sau fişe tehnice,
care prevăd determinarea impurităţilor din plană şi determinarea corpurilor străine.[7]
2.2.1 Determinarea corpurilor străine
42
1 ml soluţie apoasă
acidulată
Martor+1-2 pic.R.Mayer
K2[HgI4]+1-2 pic R.Bertrand
Opalescenţă, pp fin
galben, în timp
Opalescenţă, pp fin alb,
în timp
Normele existente prevăd prelevarea pentru determinarea
impurităţilor şi a corpurilor străine din produsele vegetale.
Impurităţile din plantă sau părţi din plante şi substanţe
minerale (pământ, praf, nisip, pietricele), indicate în
monografia produsului vegetal respectiv, se aleg cu o
pensetă, se cântăresc separat, iar rezultatele se exprimă în procente [7]. În conformitate cu
normele de rigoare, nu am identificat corpuri străine în fitopreparat.
Fig. 21 Compoziţia ceaiului “MENOPAUZĂ”(foto original )
2.2.2 Determinarea impurităţilor
Aceste impurităţi pot fi constituite din părţi din alte organe ale plantei producătoare sau
produse degradate.Tot în această categorie intră produsele alterate sau degradate, precum şi
recoltarea altor organe, care nu conţin principii active.[7]
În urma analizei micro şi macroscopice nu am determinat impurităţi în probă.
2.3 Determinarea calităţii
Determinarea calităţii produselor vegetale este o condiţie absolut necesară pentru avizarea
folosirii acestora în terapeutică sau ca materie primă în laboratoare galenice ori în industria
farmaceutică.[7]
2.3.1 Determinări preliminare
2.3.1.1 Determinarea factorului de îmbibare
Tehnică de lucru : 1 g produs vegetal se introduce într-un cilindru sau o eprubetă gradată
de 25 ml, prevăzută cu un dop rodat.Se adaugă apă până la 25 ml.Vasul se agită timp de o
oră.Se citeşte volumul ocupat şi mucilagul aderent.
Rezultate.
Fctorul de îmbibare = 5,9 ml + 0,2 ml = 6,1 ml.
2.3.1.2 Determinarea indicelui de spumefiere
Tehnică de lucru: O cantitate de 5,000 g produs vegetal se supune infuzării cu 100 ml apă
timp de 15 minute. După răcire, soluţia extractivă se filtrează.În continuare, în 10 eprubete
se prepară probe, conform tabelului :
43
Nr.eprubetă Volumul
soluţiei
extractive (ml)
Cantitatea de pv
corestunzătoare
volumului de
soluţie (g)
Volumul de apă
(ml)
Volumul total
(ml)
1 1 0,05 9 10
2 2 0,10 8 10
3 3 0,15 7 10
4 4 0,20 6 10
5 5 0,25 5 10
6 6 0,30 4 10
7 7 0,35 3 10
8 8 0,40 2 10
9 9 0,45 1 10
10 10 0,50 0 10
Tabelul V.Determinarea indicelui de spumefiere
Probele se agită timp de 15 secunde, în plan orizontal, apoi se lasă în repaus 15 minute.
Se determină în care coloană de spumă este 1 cm.
Valoarea indicelul de spumefiere se alculează după formula: Is= V/C
Is – Indice de spumefiere
V – volumul de soluţie din eprubetă
C – cantitatea de produs vegetal aflat în eprubeta, care îndeplineşte condiţiile cerute.
Rezultate obţinute : Cea mai mare coloană de spumă a fost în eprubeta 6,Coloana de
spumă a avut aproximativ 0,4 cm, iar indicele de spumefiere corespunzător fitopreparatului
va fi : Is = 10 / 0,30 = 33,3
2.3.2 Dozarea principiilor active
2.3.2.1 Dozarea APFC
Tehnica de lucru : Se obţine soluţia extractivă, conform indicaţiilor producătorului.În
continuare se prepară proba de analizat şi proba-martor în baloane cotate de 10 ml.
44
Prepeararea probei de analizat: într-un balon cotat de 10 ml se adu 1 ml de soluţie
extractivă, 1 ml soluţie HCl 0,5 N , 1 ml reactiv Arnow, 1 ml NaOH 10 %.Se completează
la volum cu apă.
Prepararea probei-martor: într-un balon cotat de 10 ml se introduc 1 ml soluţie
extractivă, 1 ml soluţie HCl 0,5 N, 1 ml soluţie NaOH 10 %. Se completează la volum cu
apă.
Se citeşte absorbanţa probei de analizat faţă de proba-martor la o lungime de undă de 510
nm.
Conţinutul în ODP-uri corespunzător la 100 ml se calculează conform formulei:
c % = (Ep / Eet * Cet / Cp) * 100
unde:
c % - conţinutul de ODP-uri al soluţiei (µg ODP-uri, exprimate în acid cafeic / 100 ml
soluţie)
Ep – absorbanţa probei
Eet – absorbanţa soluţiei de acid cafeic de concentraţie Cet din curba etalon (tabel VI)
Cet – concentraţia soluţiei de acid cafeic, rezultată din curba etalon ( tabel VI)
Cp – diluţia probei (1/10).
Tabelul VI.Variaţia extincţiei în funcţie de concentraţia de acid cafeic.
Cet (µg/ml) Eet
13,36 0,193
26,72 0,385
40,08 0,586
53,44 0,764
66,80 0,963
Rezltate obţinute.
Am obţinut următoarele rezultate : Eet – 0,193
Ep – 0,169
Cet – 13,36
Prin urmare c% = (0,169 / 0,193 * 13,36 / 0,1) * 100 = 11, 69 µg / 100 ml
2.3.2.1 Dozarea flavonelor
45
46
Capitolul 3.Corelaţiile între principiile active identificate şi acţiunea terapeutică a fitopreparatului.
47
Capitolul 4.Concluzii
48
Bibliografie
1. Internet, http://www.descopera.ro/stiinta/7951794-barbatii-si-femeile-inegali-si-n-fata-
bolii (accesat la 23.02.2013).
2.Internet, http://t3.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcSkqeGZTpeOnwOapiAm 44ZXm
Mh GkVjlIiQ8nTSp7GuqkAsNMX5_yw (accesat la 23.02.2013).
3. Internet, http://www.fares.ro/ro/produse/*+ceaiuri/*+medicinale+-+combinatii, +la+
plic/358 (accesat la 23.02.2013)
4. Internet, http://tratamente.naturale.din.plante.alb.ro/imagini_plante/salvia.jpeg
(accesat la 23.02.2013)
5. Pârvu C. (1997), Universul Plantelor, Mică Enciclopedie, Ed. a II-a, Bucureşti, Editura
Enciclopedică (pag. 169, 218, 324, 328, 472, 572, 583, 584).
6. Gîrd C., Popescu M. L., Duţu L. E., Pavel M., Iordache A. T., Tudor I. (2010), Bazele
teoretice şi practice ale analizei farmacognostice, Vol. II, Bucureşti, Editura Curtea Veche
(pag. 55, 56, 58, 132, 133, 134, 143,150, 152, 154, 155, 156).
7.Ciulei I., Grigorescu E., Stănescu U. (1993), Plante medicinale, Fitochimie şi
Fitoterapie, Tratat de farmacognozie Vol. I, Bucureşti, Editura Medicală (pag. 187, 216,
217, 219, 241, 242, 452, 455, 507-508, 657-662).
8. Ciulei I., Grigorescu E., Stănescu U. (1993), Plante medicinale, Fitochimie şi
Fitoterapie, Tratat de farmacognozie Vol. II, Bucureşti, Editura Medicală (pag. 78-80, 82,
85, 92-93, 141-144, 146-148, 245-249, 453-454, 677).
9.Internet,http://img5.rajce.idnes.cz/
d0507/4/4162/4162541_047e0fbceffb621ae9f78223ff5273cf/images/
Liquiritiae_radix,_Glycyrrhiza_glabra,_Fabaceae_2_.JPG
(accesat la 03.03.2013)
10. Gîrd C. (2010), Curs de Farmacognozie, Fitochimie, Fitoterapie, Vol.I, Bucureşti,
Editura Curtea Veche (pag. 140, 142-143, 186, 279).
11.Internet,http://www.cybermed.hr/var/cybermed/storage/images/portal_za_pacijente/
ljekovito_bilje/ruzmarin_list_rosmarini_folium/48106-1-cro-HR/
ruzmarin_list_rosmarini_folium_medium.jpg (accesat la 03.03.2013)
12. Internet, http://ro.wikipedia.org/wiki/Lucern%C4%83 (accesat la 10.03.2013)
13. Gîrd C. (2010), Curs de Farmacognozie, Fitochimie, Fitoterapie, Vol.II, Bucureşti,
Editura Curtea Veche (pag. 44, 46, 87-89, 92-93, 142-143, 145, 235).
49
14. Internet, http://www.purplesage.org.uk/images/photos/Fennel%20Koehler-
Schoepke.jpg ( accesat la 12.03.2013).
15. Internet, http://t3.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcRz0TDHt__LIEi_3cSGai-
1ObZau8GLRif0iwR4NOXOLA8du5wFCA (accesat la 12.03.2013).
16.Internet,http://us.123rf.com/400wm/400/400/heikerau/heikerau1205/
heikerau120500005/13423790-flores-comunes-espino-y-hojas-crataegi-folium-cum-
flore.jpg (accesat la 12.03.2013).
17. Internet, http://t0.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcTU-Urg-SJfNIlr7BGx3oK-
jhg5nPvjGRM5OIUT7cLF1fF9LpLLjg (accesat la 12.03.2013)
18. G.Racz, A.Laza, E.Coicu (1970) , Plante medicinale şi aromatice,Bucureşti, Editura
Ceres (pag. 110).
19. Gîrd C., Popescu M. L., Duţu L. E., Pavel M., Iordache A. T., Tudor I. (2010), Bazele
teoretice şi practice ale analizei farmacognostice, Vol. I, Ediţia a II-a, Bucureşti, Editura
Curtea Veche (pag. 14-16, 36, 53, 240, 241, 474, 475, 342, 168, 169, 298, 203, 333, 337).
20.O. Bojor, O.Popescu (1998), Fitoterapie tradiţională şi modernă, Bucureşti, Editura
Fiat Lux (pag. 166).
21. I.Haulica (1999), Fiziologie umană , Ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Medicală (pag.
796).
22.M.Heinrich, J.Barnes, S.Gibbons, E.M:Williamson (2004), Fundamentals of
Pharmacognosy and Phytotheraphy, London, Churchill Livingstone (pag. 18).
50