UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ

ARTA BISERICEASCĂ ÎN SEC. AL XVII-lea –

EXPRESIE A EVLAVIEI POPORULUI ROMÂN

Coordonator ştiinţific,

Pr. lect. univ. dr. Popescu Sergiu-Grigore

Candidat,

GAVRILĂ ELENA

Școala Gimnazială nr.1

Loc. Băilești, jud. Dolj

2014-2016

1

CUPRINS :

Introducere

1. Motivația alegerii temei……………………………………………………………p.4

2. Nevoia de schimbare și de religie în educație…………………………………….p.5

CAPITOLUL I: CONTEXTUL POLITIC, ECONOMIC, SOCIAL, CULTURAL ȘI

RELIGIOS ÎN SEC AL XVII-lea AL ȚĂRILOR ROMÂNE

I.1 Contextul internaţional care a jalonat evoluţia ţărilor

române………………………...p.7

I.2 Stuaţia politică, economică, culturală și religioasă a Ţării Româneşti în sec. XVII…...p.8

1.3 Situaţia politică, economică, culturală și religioasă a Moldovei în sec. XVII………...p.14

1.4 Situația politică, economică, culturală și religioasă, a Transilvaniei în sec. XVII…...p.18

CAPITOLUL II: ARTA BISERICEASCĂ ÎN ȚĂRILE ROMÂNE DE LA ÎNCEPUTURI

ȘI PÂNĂ ÎN SECOLUL AL XVII-LEA

II.1 Monumente în perioada paleocreștină pe teritoriul țării noastre ……………………p.22

II.2 Monumente din epoca feudală pe teritoriul țării noastre……………………………..p.25

II.2.1 Arhitectura……………………………………………………………………..p.25

II.2.2

Pictura…………………………………………………………………………..p.30

II.2.3 Sculptura ………………………………………………………………………p.32

II.2.4 Broderia………………………………………………………………………...p.33

II.2.5 Argintăria………………………………………………………………………p.34

II.2.6 Muzica bisericească……………………………………………………………p.35

CAPITOLUL III: ARTA BISERICEASCĂ ÎN SECOLUL AL XVII-LEA

III.1 Arhitectura bisericească ……………………………………………………………….p.36

III.2 Pictura …………………………………………………………………………………..p.46

III.3 Sculptura în piatră și în lemn …………………………………………………………p.55

III.4 Gravura………………………………………………………………………………....p.57

III.5 Broderia…………………………………………………………………………………p.59

III.6 Argintăria……………………………………………………………………………….p.61

III.7 Muzica bisericească……………………………………………………………………..p.62

CAPITOLUL IV – PROIECTAREA ŞI DESFĂŞURAREA CERCETĂRII2

IV.1. Ipoteza /Ipotezele cercetării pedagogice .......................................................................p.64

IV.2. Scopul cercetării..............................................................................................................p.66

IV.3. Obiectivele cercetării .....................................................................................................p.67

IV.4. Eşantionarea în cadrul cercetării………………………………………………….

…..p.69

IV.5. Locul şi durata cercetăriipedagogice.............................................................................p.70

IV.6. Etapele cercetării.............................................................................................................p.71

IV.7. Metodologia cercetării științifice....................................................................................p.71

CAPITOLUL V – PREZENTAREA REZULTATELOR, PE ETAPE ALE CERCETĂRII

V. 1. Analiza rezultatelor din etapa constatativă...................................................................p.82

V. 2. Prezentarea etapei experimentale și a rezultatelor obținute.......................................p.84

V.2.1. Exemple de activităţi didactice formative derulate…………………………p.85

V.2.1.1. Activitatea nr. 1 ..................................................................................p.85

V.2.1.2. Activitatea nr. 2 ..................................................................................p.91

V.2.1.3. Activitatea nr. 3 ..................................................................................p.94

V.2.1.4. Activitatea nr. 4 ..................................................................................p.98

V.2.1.5. Activitatea nr. 5.................................................................................p.102

V.2.1.6. Activitatea nr. 6.................................................................................p.106

V.2.2. Exemple de activităţi extradidactice cu caracter formativ-educativ derulate în

vederea cercetării pedagogice...............................................................................................p.111

V.3. Prezentarea generală a rezultatelor cercetării pedagogice........................................p.117

CAPITOLUL VI – EVALUAREA REZULTATELOR CERCETĂRII.......................p.119

VI.2. Concluziile cercetării…………………………………………………………………p.128

VI.3. Propuneri……………………………………………………………………………..p.129

BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………...p.131

ANEXE……………………………………………………………………………………...p.135

3

INTRODUCERE

1.Motivația alegerii temei

Cea mai frumoasă exprimare a gândurilor omului este arta. Începuturile ei se pierd în

negura istoriei. În perioada actuală cunoaştem toate etapele prin care a trecut arta. Ştim că

oamenii preistorici îşi exprimau credinţele, sentimentele şi îşi descriau modul de viaţă şi lăsau o

moştenire urmaşilor prin artă.

Artiştii întotdeauna ne-au uimit, deschizându-ne orizonturi noi spre alte lumi şi nu şi-au

renegat creaţiile chiar dacă erau consideraţi de unii fantezişti. Cu cât lucrează mai mult cu atât

încep să îşi iubească creaţia și să o îndrăgească.

În timp arta s-a diversificat având astfel mai multe ramuri: pictura, sculptura, arhitectura,

literatura, muzica, teatrul şi altele. În ceea ce privește arta bisericească aceasta are următoarele

ramuri: arhitectură, pictură, sculptură, gravură, broderie, argintărie și muzică.

Când mi-am ales această lucrare la școala noastră luasem deja inițiativa, împreună cu alți

colegi, a organizării și desfășurării unui concurs de pictură și colaj intitulat „Paștele creștin” și

mai târziu „ Sărbătoare în culoare”. Acesta a fost foarte bine primit atât de către elevii din școală,

cât și de cei din alte școlii, reușind ca în anul școlar 2012-2013 să fie recunoscut de către

Inspectoratul Școlar și trecut în calenarul concursurilor județene.

Nu am putut însă să nu constat, din experiența mea de 14 ani la catedră, că elevii în ziua

de azi și-au pierdut interesul pentru valorile și patrimoniul cultural național, iar tradițiile și

obiceiurile au fost date uitării. Mi s-a părut o adevărată provocare încercarea de a reînvia

interesul elevilor pentru arta românească și în special pentru cea bisericească din sec. al XVII-lea

când aceasta a cunoscut cea mai înfloritoare perioadă.

Am ales această lucrare întrucât personal m-a atras și m-a fascinat acest domeniu și mi

s-a părut destul de captivant și pentru elevii mei. Am dorit ca să le insuflu și lor dragostea și

respectul pentru artă, dar și să le stârnesc interesul față de patrimoniul cultural național și față de

Istoria Bisericii Ortodoxe Române.

Cugetând la cele expuse mai sus, mi s-a părut interesant ca această temă să fie abordată

inter-disciplinar alături de alte cunoștințe dobândite la orele de istorie, geografie, educație

muzică, educație plasctică, sau limba română.

4

Această lucrare va fii o cercetare a artei bisericești din sec. al XVII-lea, dar și o analiză

asupra unor metode care să dezvolte comportamente de interes, respect și admirație față de

valorile și patrimonial național bisericesc.

2. Nevoia de schimbare și de religie în educație

Educația a apărut și a evoluat o dată cu societatea umană, transformându-se dintr-o

acțiune empirică de pregătire a tinerei generații pentru viața socială în procesul muncii, într-o

acțiune fundamentată științific, deținătoare a unui statut propriu care o impune drept „știința prin

care omul devine om”1.

În societatea contemporană, rolul educației a devenit tot mai complex, deoarece trebuie

să se raporteze la un sistem axiologic de formare a educatului „prin valori și pentru valori” 2 și să

furnizeze competențe profesionale pentru comunitate. Aceste obiective sunt în concordanță cu

finalitățile învățământului școlar, potrivit cărora progresul trece prin educație și cultură și în

aceste condiții educația școlară trebuie să se înscrie în contextul învățării depline, iar

conținuturile vehiculate la nivelul procesului instructiv-educativ să fie elaborate ținându-se cont

de diversitatea culturilor și a interacțiunilor culturale care există între populațiile din diferite

regiuni ale lumii.

Pe plan social, idealul educațional este reprezentat de formarea unor personalități ușor

adaptabile, dinamice care să se poată integra cu ușurință în viața profesională; pe plan spiritual,

însă, obiectivul primordial al educației îl reprezintă formarea morală a celui educat, aceasta

raportându-se permanent la idealul moral cerut de societate.

Din această perspectivă, orice analiză a formării morale individuale evidențiază

impactul unor „variate categorii de influențe și acțiuni, căci tot ceea ce ne înconjoară ne

influențează”3 și astfel „ceea ce suntem este rezultatul celor ce am gândit și am făcut”4. De aceea

formarea morală impune ca o necesitate existența educației religioase care îl formează pe om

pentru sine și pentru societate și demonstrează că orice tip de educație promovat de instituțiile

școlare trebuie să se orienteze spre evidențierea a ceea ce persoana poate să devină” 5, adică spre

conturarea potențialului uman în evoluția sa.

Educația religioasă în ansamblul său vizează ca obiectiv fundamental dezvoltarea

religiozității celui educat și oferă premise pentru atingerea scopului ultim al existenței umane:

trăirea comuniunii cu Dumnezeu. Din această perspectivă ea implică întreaga dimensiune 1 Sebastian Şebu, Dorin Opriș, Monica Opriș, Metodica predării religiei, Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia, 2000, p. 20.2 Elena Joița, Pedagogie și Elemente de psihologie școlară, Ed. Arves, Craiova, 2003, p. 11.3 Elena Joița, Introducere în științele educației, Reprografia Universității din Craiova, 1999, p. 37.4 Theofil Simenschy, Un dicționar al înțelepciunii, vol. III, Ed. Junimea, Iași, 1973, p. 256.5 Cornel Havârneanu, Cunoașterea psihologică a persoanei, Ed. Polirom, Iași, 2000, p. 25.

5

spirituală a personalității, oferind celui educat posibilitatea de a-și forma o imagine de ansamblu

asupra existenței, de a se înnobila cu noi valori morale, de a se autocunoaște și de a se

spiritualiza, ceea ce în fapt reprezintă transpunerea în realitate a idealului moral cerut de

societate.

Religia devine astfel disciplina-liant pentru achizițiile intelectuale și morale de care au

nevoie elevii pentru a-și explica fenomenele și evenimentele ce se petrec în jurul lor, pentru a

găsi răspunsuri la întrebările și problemele existențiale cu care se confruntă și dobândind o

cunoaștere temeinică a adevărului revelat, pentru a înțelege scopul ultim al existenței umane.

Astfel se conturează nevoia de religie în educație, nevoie care devine cu atât mai

pregnantă, cu cât în societatea contemporană se evidențiază tot mai accentuat forme variate de

ateism și laicizare în care divinitatea este percepută și interpretată fragmentar sau eronat. Într-un

asemenea context social ora de religie și învățăturile Sfintei Scripturin devin și rămân singurele

ancore care ne statornicesc în adevărata cunoaștere și apropiere de Dumnezeu. Și pentru că

înțelepciunea populară a consacrat faptul că „ceea ce copilul învață, adultul nu uită”6, este

evident necesar ca îndrumarea morală corectă să se realizeze încă din copilărie, întrucât

cunoașterea învățăturilor Sfintei Scripturi îl ajută pe copil să distingă binele de rău și meditând

asupra scopului vieții, „mintea i se îmbogățește, iar conștiința i se trezește” 7 având drept principii

călăuzitoare pentru întreaga viață valorile morale și pe Dumnezeu.

În ceea ce privește arta bisericească în spaţiul românesc, aceasta a suscitat interesul

numeroşilor specialişti şi teoreticieni ai doctrinei artistice cu scopul de a înţelege mecanismele ce

guvernează dezvoltarea artistică a unei comunităţi pe termen scurt, mediu şi lung. Primele

preocupări în această direcţie au cel mult un caracter descriptiv şi urmăresc prezentarea nu doar a

aspectului tehnic ci în principal a celui social şi estetic, mai târziu însă capătă identitate și scriu

istorie alături de alte monumente.

O prezentare sumară a artei bisericești care s-a dezvoltat pe pământul românesc va putea

să contureze și mai bine imaginea despre întreaga istorie a vieții bisericești a românilor și despre

originea apostolică a învățăturilor creștine.

6 Olivian Pop, Educația religioasă a copiilor, Ed. Eurobit, Timișoara, 1998, p. 10.7 Ibidem.

6

ARTA BISERICEASCĂ ÎN SEC. AL XVII-lea – EXPRESIE A EVLAVIEI POPORULUI

ROMÂN

I. CONTEXTUL POLITIC, ECONOMIC, SOCIAL, CULTURAL ȘI RELIGIOS

ÎN SEC. AL XVII-lea AL ȚĂRILOR ROMÂNE

I.1 Contextul internaţional care a jalonat evoluţia ţărilor române

Secolul al XVII-lea este considerat ca o perioadă de tranziţie de la Evul Mediu târziu la

Epoca Modernă. Aceasta îi dă o trăsătură contradictorie şi controversată. Pe de o parte au loc

mari realizări în plan ştiinţific, cultural, spiritual, care au stat la baza primei revoluţii industriale,

iar pe de alta se înregistrează mari rămâneri în planul vieţii materiale, în care societatea rămâne

preponderent rurală.

În istoria Europei, perioada care se întinde de la Reformă și războaiele religioase până la

Revoluția franceză este numită „perioada absolutismului și a iluminismului”8.

În plan demografic asistăm chiar la o scădere a populaţiei. Europa înregistra în această

perioadă 12–14 milioane de locuitori. Ţările române nu depăşeau fiecare, 300.000 de oameni.

Din punct de vedere politic zona centrală şi de sud-est europeană evoluează sub

ameninţarea Imperiului otoman şi a celor două ligi: Liga creştină şi Liga Sfântă.

Epoca războaielor religioase, a demonstrat atât lipsa de unitate a Europei, cât și

interdependența politică, economică, culturală și chiar religioasă a statelor europene. Din această

perspectivă lupta marilor puteri europene de a-și păstra poziția lor, primește un sens cu totul nou.

Este vorba nu doar de simpla dorința de expansiune, ci de lupta pentru supraviețuire, prin

strădania de a-și impune suzeranitatea asupra cât mai multor teritorii9.

În sec. al XVII-lea, chestiunea turcă îmbracă un caracter nou. Până în această perioadă

opoziția europeană în fața expansiunii turcești luase forma unei opoziții în bloc între lumea

creștină și cea islamică, luând chiar forma unor adevărate cruciade, concretizate în bătăliile de la

Nicopole și Varna.

Dimitrie Cantemir era convins că popoarele creștine s-ar putea elibera de sub jugul

turcesc, dacă ar fi unite, iar efortul principelui moldav pentru punerea în aplicare a acestor

8 Radu Greceanu, Istoria Domniei lui Constantin Basarab Brâncoveanu Voievod ( 1688- 1715), Ed. Academiei Române, București, 1989, p.22.9 Mustafa Ali Mehmed, Un episod din istoria turcilor, în Revista istorică, XXXII, nr.1-3,1978, p.224.

7

convingeri este bine cunoscut. După o perioadă staționară10, turcii reiau ofensiva, cucerind,

Oradea deschizând drumul expedițiilor de jaf, până în Moravia. În anul 1673, turcii termină

victorioși războiul din Creta și se angajează în noi războaie.

În a doua jumătate a sec. al XVII-lea Poarta otomană duce războaie cu Imperiul

habsburgic şi Polonia pentru stăpânirea Ucrainei şi chiar a Rusiei moscovite. Aceste războaie au

avut consecinţe şi asupra ţărilor române, prin înăsprirea regimului dominaţiei otomane. Sultanii,

pierd treptat puterea, adevăraţii conducători devenind marii viziri. După ce pierd mai multe

teritorii, turcii sunt dispuși să încheie pacea. Potrivit acestor tratate de pace, ei pierdeau Ungaria

centrală și Transilvania, care treceau în suzeranitatea austriecilor, însă păstrau suzeranitatea

asupra Țării Românești și Moldovei11.Imperiul habsburgic a avut de suferit ca urmare a

fărămiţării într-un mozaic de formaţiuni politice şi autonomii locale de etnii diferite şi a

conflictelor religioase, ce au stat la baza izbucnirii războiului de 30 de ani care s-a încheiat în

1648, Austria reuşind să oprească expansiunea otomană spre centrul Europei.

Expansiunea imperiilor nu se oprește însă în Transilvania, ci, profitând de căderea

turcilor, ei încearcă să ocupe și Țara Românească.

Încă înainte de a fi stabilit la Dunărea de Jos echilibrul politic în favoarea turcilor, după

1688 12, austriecii sunt obligați să-și îndrepte atenția spre Apus, unde, în 1688, începe conflictul

dintre Ludovic al XIV-lea al Franței și Liga de la Augsburg, din care făceau parte și imperialii,

într-o perioadă în care nimeni din Europa nu se mai simțea în stare să înfrunte armata franceză.

În Europa răsăriteană, austriecii au reușit nu numai să stăvilească expansiunea otomană,

ci și să dejoace planurile de infiltrare ale polonilor în țările române.

I.2 Stuaţia politică, economică, culturală și religioasă a Ţării Româneşti în sec. XVII

După uciderea lui Mihai Viteazul, ţările române au trecut printr-o epocă complexă şi

frământată de instabilitate politică, de accentuare politico-militară a Imperiului otoman de a le

readuce sub stăpânirea sa. Prima jumătate a sec. al XVII-lea este dominată de o seamă de

conducători care au reușit să asigure echilibrul intern şi exten necesar refacerii ţărilor române.

Mijlocul sec. al XVII-lea poartă amprenta domniilor lui Matei Basarab în Ţara Românească, a lui

Vaslie Lupu în Moldova şi a Racoviţeştilor în Transilvania. Sfârşitul trăieşte sub impulsul

măsurilor trasate de domniile Cantancuzinilor, Cantimireştilor şi a lui Constantin Brâncoveanu.

10Aurel Decei, Istoria Imperiului Otoman, Ed. ALL, București, 2005,p, 228.11 Ioan Moga, Rivalitatea polono-austriacă și orientarea politică a Țărilor Române la sfârșitul secolului al XV-lea, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 1999, p.212.12 Virgil Zaboroschi, Politica externă a celor trei principate: Țările Române, Transilvania și Moldova de la asediul Vienei (1683), până la moartea lui Șerban Cantacuzino și suirea pe tron a lui Constantin Brâncoveanu 1688, Ed. Meridiane, București, 2005, p.105.

8

Politica Ţării Româneşti este dominată, în primele două decenii, de personalitatea şi

activitatea lui Radu Şerban, care a domnit în trei rânduri: 1601, 1602 – 1610 şi 1611. El aparţine

grupării boiereşti antiotomane din vremea lui Mihai Viteazul, fiind caracterizat de cronicarul

Radu Popescu ca „foarte priceput în treburile militare”13 şi care dispunea de unul dintre cele mai

întinse domenii boiereşti. El era un urmaş al lui Neagoe Basarab, fapt care îi plăcea să se

intituleze în actele sale drept „nepot răposatului Basarab voievod”14.

El a continuat politica lui Mihai Viteazul, de participare în cadrul Ligii Creştine la lupta

antiotomană fiind considerat zidul de apărare al Transilvaniei. El a reuşit să încheie, pace în

condiţii avantajoase cu tătarii şi Imperiul otoman, tratate de alianţă negociate în condiţii de

egalitate cu principii Transilvaniei şi să stabilească relaţii prieteneşti cu Movileştii din Moldova.

În plan intern a dus o politică echilibrată, înţeleaptă şi tolerantă, pentru refacerea ţării,

reuşind să convingă majoritatea boierilor să revină în ţară, să atragă de partea sa gruparea

boierească filoturcă, fără a le încredinţa vreo dregătorie.

Aceiaşi politică a adopta-o şi faţă de biserică, acordând atenţie întăririi proprietăţilor

mănăstirilor din ţară, inclusiv celor catolice sau protestante, mănăstirilor din Grecia, de la

Muntele Athos, din Bulgaria şi Serbia , cărora le-a făcut danii.

Lui i-a urmat Radu Mihnea care, în contrast cu politica lui Mihai Viteazul şi a lui Radu

Şerban, a militat pentru o politică prootomană. În vremea sa înregistrându-se primul val masiv de

greci sau elemente grecizate care s-au aşezat în Ţara Românească.

Ca diplomat s-a dovedit a fi iscusit, partizan al tratativelor şi al evitării conflictelor

militare, el a mediat înţelegerile dintre turci şi poloni sau între turci şi ruşi, căutând să

îndepărteze ducerea unor războie în spaţiul românesc.

Domniile lui Radu Mihnea (1611-1616) în Ţara Românească, Ştefan Tomşa (1611-1615)

în Moldova şi Gabriel Béthlen (1613-1629) în Transilvania erau menite să readucă cele trei

principate sub suzeranitatea Porţii Otomane, dar în condiţii diferite faţă de cele care

caracterizaseră dominaţia otomană în secolul precedent15.

Între 1620–1626 Ţara Românească şi Moldova au fost conduse de Radu Mihnea, fără a se

crea vreo „uniune” sau „unire” între cele două ţări, cum s-a exagerat uneori. După ce între 1620–

1623 a domnit în Ţara Românească, Radu Mihnea a fost mutat în Moldova (1623–1627), timp în

care la tronul muntenesc a urmat fiul său în vârstă de 11 ani, Alexandru Coconul, care se afla sub

13 Constantin Rezachevici, Cum a apărut numele dinastic Basarab și când l-a adoptat Matei Vodă, în Analele Universității din Craiova, seria Istorie, anul X, 2005, nr. 10, Ed. Universitatea Craiova, p. 914Ibidem , p.915Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Şerban Papacostea, Pompiliu Teodor, Istoria României, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1998, p. 7

9

tutela tatălui său. Apoi au urmat: Alexandru Iliaş (1627 – 1629), Leon Tomşa (1629 – 1632) şi

Radu Iliaş 1632.

În fruntea Ţării Românești a ajuns apoi, Matei Aga din Brâncoveni, care domnește între

1632 – 1654, luându-și patronimicul de Basarab după unchiul său Neagoe Basarab.

În vremea sa ţara se reface economic și se întărește politic, se dezvoltă cultura,

realizandu-se în cele trei tipografii, Campulung, Govora si Dealu-Targoviste, peste 20 de cărţi de

slujbă bisericească și legislaţie.

Dezvoltarea completă în decursul sec. al XVII-lea a Țării Românești, începe cu Matei

Basarab, care preia conducerea în urma unei revolte a elementelor autohtone împotriva grecilor,

termen cu care erau denumite nu numai elementele din acest neam, ci în genere elementele sud-

dunărene sau chiar români aflați în anturajul și în favoarea domnilor din acea vreme16.

După multe tulburări, domnia lui aducea, o stabilitate în viața politică a țării. El a dat

dovadă de trei mari virtuți:„viteaz, credincios, și gospodar. Ținându-și cuvântul și îndeplinindu-

și datoria, nu uită nici un moment că dreptul și autoritatea trebuie să aibă o puternică armată.

El știe, că nimic temeinic nu se poate face fără credință; e pătruns de adevărul că stat înfloritor

înseamnă bună gospodărie, vistierie plină, negoț și industrie prosperă. Prietenii îl iubesc:

dușmanii îl respectă”17.

Faţă de biserică a avut o atitudine binevoitoare, i-a acordat numeroase scutiri fiscale,

numeroase danii, a ctitorit circa 30 de lăcaşuri de cult, la care se adaugă numeroase alte lucrări

de înfrumuseţare şi reparaţii, făcând din acestea adevărate cetăţi de apărare, care se înscriau

într-un adevărat sistem de fortificaţii, prin care se ocolea interdicţia otomană de a se construi

cetăţi. Ca urmare este caracterizat drept: „cel mai mare ctitor bisericesc al neamului nostru”18.

La acestea se adaugă construirea de biserici pentru românii din afara Ţării Româneşti

astfel: în Transilvania construieşte o biserică la Porceşti–Sibiu; în Moldova – la Soveja; în

Bulgaria – trei biserici la Vidin şi Şiştov; la Muntele Athos etc.

El a dus o politică de limitare a procesului de închinare a bisericilor la Athos, interzicând

unui număr de 39 de aşetăminte religiose să fie închinate în afara ţării.

Din punct de vedere social domina lui Matei Basarab se caracterizeză prin sporirea

proprietăţii boiereşti şi mănăstireşti, printr-o fiscalitate apăsătoare pentru ţărani, introducând

răspunderea colectivă şi pedepse aspre pentru nerespectarea acesteia. Un izvor însemnat de

venituri pentru ţăranii români îl constituia creșterea animalelor, albinăritul, pescuitul și

vânătoarea. Ceara și mierea de albine aveau căutare în străinătate, peștele cu gust deosebit

16 N. Stoicescu, Matei Basarab, Ed. Universității, București, 2006, p.11.17 Constantin C. Giurgescu, Istoria românilor, vol.VIII, Ed. Academiei Române, București, 1992, p.53.18 Ibidem, p.65.

10

impresiona prin ieftinătate pe străini, iar carnea și blănurile animalelor sălbatice aveau preţ bun

pe pieţele străine19.

În plan militar se trece în vremea lui Matei Basarab de la sistemul organizării curteneşti

la cel al organizării slujitoreşti, care pune în evidenţă coexistenţa elementelor vechii organizări,

ca oastea roşiilor, a subalternilor micilor dregători şi a unităţilor boiereşti cu a noilor elemente

slujitoreşti, în care predomină elementul ţărănesc, în frunte cu căpitani de steaguri.

În domeniul juridic el s-a preocupat de încetăţenirea obiceiului ca nimeni să nu fie

pedepsit fără vină, publicând, în limba română codicele Îndreptarea legii(1652)

Preocupările în domeniul economic au vizat construirea unor fabrici de hârtie la

Călimăneşti, de sticlărie, a pus în funcţiune minele de la Baia de Aramă şi Baia de Fier, a

sprijinit funcţionarea tipografiei primită, în 1635, de la Petru Movilă, mitropolitul Kievului,

instalată la Câmpulung, apoi mutată la Govora, iar de aici la mănăstirea Dealu, ca în final să

ajungă la Târgovişte.

Politica externă a lui Matei Basarab se caracterizează prin susţinerea unui echilibru între

ameninţarea militară şi plata unor mari sume de bani către Poarta otomană. Pentru a

contrabalansa agresivitatea dominaţiei otomane el a căutat să stabilească legături de prietenie cu

Moldova şi Transilvania și împăraţilor habsburgi le-a propus colaborarea antiotomană, dar a fost

refuzat.

În cadrul acestor demersuri s-au concretizat doar legăturile cu Tansilvania, încheind cu

aceasta din urmă un tratat de alianţă, în 1635, cu Gheorghe Rakoczi I. Prin acesta se stabilea mai

mult o legătură vasalică, prin care principele Transilvaniei urmărea să-şi impună suzeranitatea

asupra Ţării Româneşti şi Moldovei. Oricum, alianţa cu Transilvania a constituit cel mai

important sprijin în acţiunile externe. Relaţiile cu Moldova au fost dominate de conflictele

personale dintre Matei Basarab şi Vasile Lupu între anii 1635 – 1639, acestea au degenerat în trei

confruntări militare, care aveau ca obiectiv îndepărtarea din domnie a domnlui muntean. Acestea

au luat sfârşit, în 1640, prin încheierea unei păci durabile, sub patronajul principelui Gheorghe

Rakoczi I. Garantul păcii l-a constituit ridicarea de către Matei Basarab a mănăstirii Soveja, în

Moldova, în ţinutul Putna, iar Vasile Lupu a refăcut în întregime biserica Stelea din Târgovişte,

unde se găsea mormântul tatălui său.

După 1648 relaţiile dintre cei doi domni au căpătat o nouă stare conflictuală, care în anii

1652–1653, s-a acutizat. Gheorghe Rakoczi II şi Matei Basarab decid să-l îndepărteze din

domnie pe Vasile Lupu, sprijiniţi şi de marele logofăt Gheorghe Ştefan, conducătorul grupării

boiereşti care uneltea detronarea domnului moldovean, fapt care s-a realizat în primăvara anului

19 Ileana Mateescu, Aspecte economice și sociale în vremea lui Matei Basarab, în Analele Universității din Craiova, seria Istorie, anul X, 2005, nr. 10, Ed. Universitatea Craiova, p.120

11

1653. Vasile Lupu, sprijinit de ginerele său, a recâştigat tronul, fără a reuşi însă să-l detroneze pe

Matei Basarab.

Starea conflictuală dintre cele două ţări a dus la înrăutăţirea situaţiei economice a

ţărănimii şi târgoveţilor, degenerând, în anii 1653 – 1655, în mişcări sociale, care s-au răspândit

şi în rândul oştirii, accentuate din cauza neprimirii lefurilor. Numai promisiunea că vor primi

bani a potolit pentru moment pe răsculaţi.

Sfârșindu-se la 9 aprilie 1654, Matei Basarab și-a găsit odihna de veci pe meleagurile

Olteniei la ctitoria sa, Sfanta Mănăstire Arnota, care alături de alte superbe realizări arhitectonice

ale epocii este strajă existenţei noastre milenare20.

După moartea lui pe tronul Ţării Româneşti a urmat Constantin Şerban (1654 – 1658).

Această domnie a adus totodată și „o răscoală a seimenilor prin ajutorul cărora și pentru

îndestularea cărora fusese câștigată”21, apoi au urmat Mihnea al III-lea (1658- 1659), de

origine greacă şi credincios turcilor, Gheorghe Ghica (1659 – 1660), strămutat din Moldova,

căruia i-a urmat fiul său, Grigore Ghica (1660 – 1664 şi 1672 – 1673), Radu Leon (1664 – 1669),

Antonie din Popeşti (1669 – 1672), alesul boierilor, şi Gheorghe Duca (1673 – 1678). Aceste

domnii au căutat să ducă o politică de reconciliere între grupările boiereşti din jurul

Cantacuzinilor şi a Leurdeştilor.

A doua jumătate a secolului al XVII-lea este marcată de domniile lui Şerban Cantacuzino

(1679 – 1688) şi Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714).

Şerban Cantacuzino s-a preocupat de consolidarea domniei, punând capăt conflictelor

dintre Cantacuzini şi Leurdeni, prin reprimarea adversarilor, prin sprijinirea marii boierimi, prin

dezvoltarea economiei, drumurilor şi a comerţului. El a fost timp de aproape zece ani „ un domn

strașnic. Aprig în urmărirea boierilor dușmani, pe care-i arunca în ocnele de sare, neiertător și

nemilostiv față de oricine era bănuit măcar că tinde să strice liniștea pe care o dorea și se

simțea el singur s-o deie țării, temut pentru căutătura lui grozavă, pentru glasul lui de tunet,

pentru fulgerătoarea iuțime a hotărârilor sale, asupra cărora nu revenea niciodată”22.

Progresele economice au fost umbrite de fiscalitatea apăsătoare pentru întreţinerea Curţii

domneşti, a oastei şi achitarea obligaţiilor către Poarta otomană.

În domneiul culturii şi învăţământului are loc reorganizarea vechii Şcoli de slavonie de la

biserica Sf. Gheorghe Vechi, unde se pregăteau diecii şi pisarii, scriitorii actelor de cancelarie

sau a tranzacţiilor negustoreşti. Pune bazele viitoarei Academii domneşti, cursurile fiind ţinute în

20 Constantin Rezachevici, Op. cit, p.521 Nicolae Iorga, Viața și domnia lui Constantin Vodă Brâncoveanu, în Revista de istorie, volumul 41, (1988), nr. 9, p.879. 22Ibidem, p. 27

12

mănăstirea Sf. Sava, în limba greacă. Acordă atenție tipăriturilor, în special a cărţii religioase,

apare Biblia în 1688.

Pe tărâmul eclesiastic are loc readucerea pe scaunul mitropolitan a ierarhului Theodosie,

apoi intervine în Transilvania pe lângă principele Mihail Apafi pentru eliberarea mitropolitului

Sava Brancovici şi reinstalarea în fruntea bisericii ortodoxe, susţinând apoi pe succesorii lui Iosif

şi Ioasaf.

S-a preocupat, de întărirea oştirii, formată în special din mercenari, a înzestrat-o cu

tunuri mari, pregătindu-se să treacă de partea Ligii Sfinte, care plănuia războiul împotriva

Imperiului otoman.

În iunie 1685, încheie la Făgăraş un tratat de bunăvecinătate cu Transilvania, prin care

cele două ţări îşi asigurau ajutor reciproc împotriva otomanilor şi a imperialilor. El a trimis o

solie la Viena pentru a negocia condiţiile aderării Ţării Româneşti la Liga Sfântă. Moartea

fulgerătoare, survenită la 29 octombrie 1688, nu i-a dat posibilitate de a vedea rezultatele soliei.

În locul său a fost ales Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714), în vârstă de 34 de ani,

cunoscător al limbilor greacă şi turcă, confirmat şi de Poarta otomană.

Figura lui Constantin Brâncoveanu s-a detașat nu numai ca o personalitate aparte în

domeniul ocrotirii artelor şi culturii, care în timpul domniei sale au cunoscut o înflorire

deosebită, ci şi prin marile sale merite pe tărâmul politico-diplomatic. El s-a menţinut în scaunul

Ţării Româneşti 26 de ani, datorită cumpătării, chibzuinţei cum a înţeles să-şi îndeplinească

menirea de promotor al idealului de independenţă a patriei. „Brâncoveanu a izbutit să păstreze

nu numai Ţara Românească, ci întreaga noastră naţiune, ca trup politic, ca suflet românesc”23.

Faţă de biserică s-a arătat darnic, acordându-i numeroase danii şi scutiri fiscale înaltului

cler și ctitorind numeroase lăcaşuri de cult chiar și în Transilvania.

Ca om de cultură a sprijinit tipografiile şi învăţământul, îndeosebi cel superior,

reorganizând Academia domnească din Bucureşti. A ridicat mai multe palate și conace, a refăcut

Curtea Veche din Bucureşti şi vechea reşedinţă de la Târgovişte.

În politica externă Constantin Brâncoveanu a dorit să se apropie de Moldova, dar

suspiciunile şi reticenţele lui Constantin Cantemir, ca şi a rivalităţilor dintre grupările boiereşti, a

făcut ca relaţiile dintre cele două ţări să rămână reci. Nici domnii care i-au succedat lui

Constantin Cantemir, chiar dacă unii au fost susţinuţi de către Constantin Brâncoveanu, nu au

schimbat relaţiile dintre cele două ţări.

Consatantin Brâncoveanu s-a preocupat şi de soarta românilor din Transilvania, grav

prejudiciată sub stăpânirea habsburgică şi, mai ales, datorită prozelitismului religios promovat de

autorităţile de la Viena. Pentru a contracara pericolul deznaţionalizării şi al ruperii de credinţa

23 Nicolae Iorga, Valoarea politică a lui Constantin Brâncoveanu, Vălenii de Munte, 1914, p.1513

ortodoxă, domnul muntean a construit mai multe biserici: la Făgăraş, Sâmbăta de Sus, Ocna

Sibiului, a făcut numeroase danii în bani şi proprietăţi pentru Biserica ortodoxă din Transilvania

și s-a opus măsurilor de prozelitism forţat. El dus o politică de echilibru între Austria şi Turcia,

pentru a nu implica ţara în conflict.

Către sfârşitul sec. al XVII-lea a fost arestat şi dus cu întreaga familie la Constantinopol.

Aici a fost decapitat la 15 august 1714, împreună cu cei patu copiii.

Încă din 1914, Nicolae Iorga îl prezentase pe principe ca pe un exemplu, în preajma marii

încleştări care avea să împlinească unirea tuturor românilor: „Domn autonom în ţara lui,

înconjurat cu prestigiu superior al cesarilor constantinopolitani ai lui Constantin cel Mare, în

întreaga lume a Orientului, aceasta a fost situaţia lui Constantin Vodă Brâncoveanu”24.

1.3 Situaţia politică, economică, culturală și religioasă a Moldovei în sec. XVII

La începutul sec. al XVII-lea situaţia politică a Moldovei a evoluat în limitele raporturilor

dintre Poarta otomană şi Polonia. Impunerea lui Ieremia Movilă ca domn al Moldovei (1595–

1606), cu o mică întrerupere cauzată de intervenţia lui Mihai Viteazul în Moldova, de către

Polonia a evitat transformarea acesteia în paşalâc.25 Ieremia a fost confirmat de sultan, care în

1598 i-a recunoscut domnia pe viaţă.

În politica internă el a promovat interesele marii boierimi filopolone, s-a dovedit a fi un

bun gospodar prin măsurile luate, a reparat cetăţi şi biserici, a restaurat cetatea Sucevei, a luat

măsuri organizatorice în administraţia centrală şi locală.

Domnia sa se caracterizează prin asigurarea stabilităţii interne, prin menţinerea unui

echilibru între imperiali şi turci şi între Polonia şi Poarta otomană.

După moartea sa, în 1606, a urmat Mihail Movilă, care nu s-a putut menţine în scaun

decât câteva luni, fiind detronat de vărul său Constantin Movilă, confirmat și de către Poarta

otomană. Acesta a dus o accentuată politică externă filopolonă şi filohabsburgică, de apropiere

de Radu Şerban, domnul Ţării Româneşti.

După el a urmat Ştefan Tomşa (1611-1615). El a dus o politică de echilibru între Poartă

şi Polonia, apelând mai mult la sprijinul Imperiului otoman, dar a căutat să stabilească relaţii

bune şi cu Polonia.Marea boierime nemulţumită de politica sa l-a înlocuit cu Alexandru Movilă,

schimbat apoi cu Radu Mihnea.

Politica internă a lui Radu Mihnea se caracterizează printr-o fiscalitate apăsătoare, care a

stat la baza mai multor răscoale ţărăneşti, care i-au adus în cele din urmă mazilirea. În locul lui

24 Ibidem, p.2325 Constantin C. Giurgescu, Op.cit., p.82

14

Poarta l-a numit domn pe Gaspar Gaţiani (1619 – 1620), care ducând o politică proimperială i-a

adus și lui, în august 1620, mazilirea.

Moartea acestuia, în 1626, a readus pe tronul Moldovei reprezentanţii Movileştilor:

Miron Barnovschi şi Moise Movilă, cu excepţia perioadelor când au domnit Alexandru Coconul

(1629 – 1630) şi Alexamdru Iliaş (1631 – 1633).

Domnia lui Miron Barnovschi (1626–1629) se remarcă prin aşezământul bisericesc din

1626 care prevedea: aducerea celor fugiţi după 1621; limitarea amestecului pârcălabilor

domneşti pe moşiile boiereşti şi mănăstireşti; și interzicerea dregătorilor domneşti de a folosi

ţiganii de pe moşiile boiereşti şi mănăstireşti;

În plan extern a dus o politică de echilibru între Polonia şi Imperiul otoman, fiind

însărcinat cu medierea păcii între cele două puteri. Apropierea de Polonia și intrigile lui Gabriel

Bethlen la Poartă, i-a adus și lui mazilirea în 1629.

Politica urmaşilor săi, Alexandru Coconul şi Moise Movilă, a dus la izbucnirea, în anul

1633, a unei ample răscoale populare şi la impunerea, în 1634, de către Poarta otomană ca domn

al Moldovei pe Lupu vornicul (1634 – 1653).

Vasile Lupu, „om de aleasă cultură, în legătură cu ortodoxia răsăriteană, pătrunde în

rândul boierimii de ţară, dovedind o remarcabilă abilitate politică”26. El a promovat o politică

internă de echilibru între grupările boiereşti, alcătuind un sfat domnesc din rudele sale apropiate,

nu a favorizat marea boierime, dar şi-a atras de partea sa boierimea mică şi mijlocie răsplătind-o

pentru slujbe credincioase cu dregătorii şi danii. Exemplul semnificativ îl reprezintă Gheorghe

Ghica, care, dintr-un modest negustor a ajuns de la mare şetrar, la cea de mare vornic al Ţării de

Jos (1641 – 1652), şi în sfârşit capuchehaie la Poartă (1653), ca să ajungă domn al Moldovei.

În plan social a căutat să reducă sarcinile contribuabililor, în special al ţăranilor, a acordat

„cărţi de slobozire” boierilor şi unor mănăstiri pentru a înfiinţa slobozii cu scutiri fiscale limitate

în timp.

Pentru acoperirea cheltuielilor pentru oaste şi fastul curţii, a dărilor către Poartă, el a

introdus treptat tot felul de dări, însă nu prea mari, reuşind să asigure un climat de stabilitate,

chiar de bunăstare, încât fiscalitatea sa nu a dat naştere la mişcări sociale. Grija pentru justiţie s-a

materializat prin apariţia, în 1646, a Cărţii româneşti de învăţătură, o culegere de legiuiri

bizantine şi occidentale adaptate la viaţa societăţii moldoveneşti de la mijlocul secolului.

Un loc aparte în politica internă a lui Vasile Lupu l-a ocupat Biserica ortodoxă autohtonă.

Informaţiile istorice arată că nu există mănăstire sau biserică de oarecare însemnătate care să nu

se fi bucurat de întăriri de proprietăţi şi danii domneşti. A întemeiat şi reparat peste 30 de edificii

religioase. Apoi a sprijinit acţiunile de consolidare şi clarificare dogmatică, oferind cadrul pentru

26 Bărbulescu Mihai, Deletant Dennis, Hitchins Keith, Papacostea Şerban, Teodor Pompiliu, Op. cit., p.2015

convocarea Sinodului de la Iaşi, din 1643, care definitivează Mărturisirea ortodoxă a lui Petru

Movilă, aprobată de Patriarhia constantinopolitană.

La cererea patriarhului Partenie I, Vasile Lupu a întreprins măsuri pentru redresarea

situaţiei Patriarhiei de Constantinopol, pentru care, Marele Sinod a aprobat trimiterea moaştelor

Sfintei Paraschiva cea Nouă la Iaşi. El s-a implicat și în problemele Patriarhiilor de Alexandria,

de Ierusalim, de Antiohia din Orientul Apropiat, cărora le-a făcut danii, achitând datoriile de la

Muntele Athos către Poarta.

În politica externă Vasile Lupu s-a manifestat ca un fidel constant faţă de Poarta

otomană, căreia îi datora domnia şi sprijinul în aproape toate iniţiativele sale în relaţiile cu

celelalte puteri. În raporturile cu Gheorghe Rakóczi I a adoptat o poziţie de aliat, neacceptând

condiţiile de suzeranitate impuse de principele Transilvaniei.

După 1640 Moldova, prinsă între rivalităţile polono-cazaco-tătaro-transilvănene, s-a

apropiat de Polonia, care într-o posibilă acţiune antiotomană trebuia să-şi îndeplinească

obligaţiile asumate. Netranspunerea în fapt a proiectului a dus la declanşarea unor lupte între

poloni şi cazaci şi înlăturarea lui Vasile Lupu din domnie de gruparea boierilor complotişti27.

Vaslie Lupu, cu sprijinul cazacilor conduşi de Bogdan Hmelinţki, a fost reînscăunat,

continuându-şi campania spre Ţara Românească, în urmărirea rivalului său Gheorghe Ştefan, dar

este înfrânt, în mai 1653, în lupta de la Finta,. A urmat riposta lui Gheorghe Ştefan, care cu

ajutoare de la Matei Basarab, Gheorghe Rakóczi al II-lea şi de la poloni, a reuşit să-l înfrângă pe

Vasile Lupu şi pe Bogdan Hmelniţki. Vasile Lupu a reuşit în cele din urmă să ajungă la

Constantinopol, unde a fost închis, după care eliberat moare în aprilie 1660. El este înlocuit în

1653 cu Gheorghe Ştefan (1653-1658) prin colaborarea forţelor interne cu cele externe,

transilvano-muntene28.

Acesta, om cult, priceput în treburile diplomatice, recunoscut ca domn de către Poarta

otomană, şi-a început domnia prin persecutarea grecilor, socotiţi partizanii lui Vasile Lupu, şi cu

măsuri pentru potolirea răscoalei seimenilor din 1654.

În politica externă Gheorghe Ştefan l-a sprijinit pe Constantin Şerban, domnul Ţării

Româneşti, pentru înfrângerea răscoalei seimenilor şi a dorobanţilor, precum şi pe poloni în

luptele cu ruşii moscoviţi şi cazacii. A căutat să stabilească, în secret, legături cu Moscova, în

speranţa de a scăpa de stăpânirea otomană, acceptând suzeranitatea ţarului prin tratatul încheiat

în mai 1656, la Moscova. Planul său nu şi-a putut atinge scopul, fiind mazilit în 1658.

A doua jumătate a sec. al XVII-lea a însemnat pentru Moldova o perioadă zbuciumată

sub aspect politic şi militar, datorată războielor turco-polone. Acestea au creat o instabilitate

27 Constantin C. Giurgescu, Op.cit., p.8728 Bărbulescu Mihai,Deletant Dennis,Hitchins Keith,Papacostea Şerban,Teodor Pompiliu, Op. cit., p.20

16

domnească, domniile înregitrând în jur de trei ani şi numai doi domni au reuşit să moară în

scaun.

După mazilirea lui Gheorghe Ştefan, marele vizir Mehmed Küprülü l-a numit domn pe

Gheorghe Ghica (1658-1659), apoi pe Ştefăniţă Lupu. Moartea acestuia din urmă de tifos au

adus pe scaunul domnesc pe Eustratie Dabija (1661-1665), după care au urmat Gheorghe Duca

şase luni (noiembrie 1665-mai 1666), Iliaş Alexandru (1666-1668), apoi a fost readus pentru a

doua oară Gheorghe Duca (1668 -1672), care însoţit de o mulţime de creditori greci şi evrei, a

stârnit nemulţumirile boierilor lăpuşneni, orheieni şi soroceni, care în 1671 s-au răsculat. Această

stare conflictuală a dus la mazilirea lui de către sultanul Mehmed al IV-lea, din 167229.

Au urmat o serie de scurte domnii efemere: Ştefan Petriceicu (1672-1673), Dumitraşco

Cantacuzino (1673-1675), Antonie Roset (1675-1678) şi Gheorghe Duca (1678-1683), mutat de

la Bucureşti. Această ultimă domnie se dovedeşte a fi de o fiscalitate foarte apăsătoare. În iulie

1681 a devenit şi hatmanul cazacilor ucraineni supuşi Porţii, timp în care a încurajat colonizarea

moldovenilor în Ucraina.

După înfrângerea turcilor la Viena, 1683, cazacii de sub ascultarea lui Gheorghe Duca

s-au răsculat, iar el a fost capturat în ţinutul Putna, pe când se întorcea de la Viena, de oastea lui

Ştefan Petriceicu, care a ocupat Iaşul (1683-1684). El moare în 1685, dar nici Ştefan Petriceicu

nu s-a putut menţine, fiindcă Poarta l-a numit din nou pe Dumitraşco Cantacuzino (1684-1685),

care moare și el la Constantinopol30.

Următorii 25 de ani istoria politică a Moldovei a fost dominată de familia

Cantemireştilor, Constantin şi cei doi fii ai săi, Antioh şi Dimitrie, de confruntările grupărilor

boiereşti ale Roseteştilor de orientare filo-turcă şi a Costineştilor filopone, la care se adaugă

adversitatea lui Constantin Brâncoveanu.

Constantin Catemir (1685-1693) a cunoscut cea mai lungă domnie din această perioadă,

fiind ales de boierii pribegiţi în Ţara Românească şi susţinut de Şerabn Cantacuzino. Provenea

din rândul răzeşilor din ţinutul Fălciu, nu avea ştiinţă de carte, în schimb a dobândit, multă

experienţă politică şi militară. În actul de conducere a ţării a apelat la chivernisitori, consilieri,

din rândul celor două grupări boiereşti: al Roseteştilor, care susţineau orientarea către Poarta

otomană, şi al Costineştilor, care pledau pentru alianţa cu Polonia. Aceştia din urmă au căzut, în

urma uneltirilor Roseteştilor, în dizgraţia domnului, fiind executaţi în decembrie 1691.

Fiind în vărstă şi bolnav, Constantin Cantemir n-a putut suporta rigorile campaniei

otomanilor, de a asedia Soroca, găsindu-şi ulterior moartea în martie 1693. În locul său a fost

ales, fiul său, Dimitrie, care nu a reuşit să se menţină mai mult de 20 de zile, ca urmare a

29 Ibidem , p.2530 Ibidem , p.27

17

uneltirilor lui Constantin Brâncoveanu la Poartă, care obţine impunerea pe scaunul Moldovei a

lui Constantin Duca (1693-1695).

Domnia lui Constantin Duca, scurtă şi pusă sub tutela lui Constantin Brâncoveanu, a fost

dezastroasă pentru Moldova, nemulţumind chiar pe dregătorii otomani care-l susţineau. A fost

înlocuit cu Antioh Cantemir (1695 – 1700), fiul lui Constantin Cantemir şi fratele lui Dimitrie,

care a devenit capuchehaie la Poartă, înfruntând adversitatea lui Brâncoveanu şi a

Cantacuzinilor.

1.4 Situația politică, economică, culturală și religioasă, a Transilvaniei în sec. XVII

După uciderea lui Mihai Viteazul, în Transilvania a urmat stăpânirea scurtă a lui

Sigismund Bathory (1601-1602), care s-a retras definitiv în Boemia, după care s-a instaurat, sub

conducerea lui Gheorghe Basta, aspra stăpânire habsburgică.

Moise Székely în 1603 şi Ştefan Bocskay în 1604 au încercat să înlăture, fără succes,

stăpânirea imperială. Acesta a reuşit, în iunie 1605, să fie recunoscut de către Poarta otomană

principe al Transilvaniei, iar peste un an şi de către Rudolf al II-lea. Pacea din 1605 dintre turci şi

imperiali a pus capăt războiului dintre cele două puteri şi confirmând autonomia Principatului

Transilvaniei sub suzeranitatea Porţii.

După moartea lui Ştefan Bocskay, în decembrie 1606, Dieta de la Cluj l-a ales ca principe

pe Sigismund Rakóczi (1607-1608), pentru a împiedica începerea luptelor pentru putere. În ciuda

politicii sale de echilibru în interior, cât şi în plan extern, este nevoit să abdice din cauza

izbucnirii unor frământări sociale la hotarul de apus.

În locul acestuia Dieta l-a ales ca principe pe Gabriel Bathory (1608 – 1613), care a dus

în plan intern o politică de sporire a autorităţii princiare prin acordarea unor demnităţi nobilimii

venite din Ungaria şi prin desfiinţarea Universităţii săseşti. În politica externă a căutat să obţină

coroana Poloniei, dobândirea stăpânirii asupra Ţării Româneşti şi a Moldovei, încât a nemulţumit

atât Curtea din Viena, cât şi Poarta otomană. Acestea au dus la înlocuirea sa de către Poarta

otomană cu Gabriel Bethlen. El a urmărit în politica internă întărirea puterii centrale limitând

influenţa nobilimii, numind în marile dregătorii ale ţării rude apropiate şi fidele lui, redând

nobilimii privilegiile pierdute, repunând în drepturi Universitatea săsească.

Faţă de români a adoptat o atitudine binevoitoare, întărind Bisericii ortodoxe vechile ei

proprietăţi, preoţii au fost scutiţi, în 1624, de unele dijme, iar învăţământul primar a fost extins şi

asupra fiilor de ţărani şi de târgoveţi.

În domeniul militar s-a preocupat să organizeze o oaste puternică, de nivel european, în

care baza o constituiau secuii, alături de români şi maghiari.

18

În poltica externă, pentru a limita efectele războiului de 30 de ani, a luat o serie de măsuri

fiscale, monetare, de reglementare a preţurilor, a stabilit cursul monedelor externe. Totodată, a

stimulat mineritul, comerţul şi activitatea breslelor meşteşugăreşti. Faţă de habsburgi nu a

manifestat o atitudine preitenoasă, fiindcă aceştia ridicau pretenţii de suzeranitate asupra

Transilvaniei.

El nu a reuşit să obţină coroana Ungariei sau pe cea a Boemiei, nici pe cea de rege al

„Daciei”, care trebuia să unească, cele trei ţări româneşti într-o singură formaţiune politică,

precum şi nici pe cea a Poloniei. Totuşi s-a impus ca o figură reprezentativă a Războiului de 30

de ani. Moartea sa a declanşat o serie de frământări pentru putere, impunându-se apoi Gheorghe

Rakóczi I (1630-1648), în urma tratativelor, cu habsburgii şi pretendenţii susţinuţi de turci.

Politica internă a lui Gheorghe Rakóczi I se caracterizează prin consolidarea puterii în

urma stabilirii de relaţii bune cu puterea suzerană, prin reluarea politicii autoritare a înaintaşului

său, pusă în practică prin: reintroducerea monopolului princiar asupra comerţului; restrângerea

atribuţiilor Consiliului princiar; limitarea daniilor şi a zălogirii moşiilor fiscale; limitarea

atribuţiilor Adunării generale a ţării; sporirea puterii economice a principelui; reorganizarea

competenţelor sistemului reţelei de poştă31.

Privilegiile acordate negustorilor au facilitat atragerea grecilor, care au format campania

grecească, la Sibiu, iar Alba Iulia a devenit oraşul de reşedinţă a principelui.

Ca protestant a promovat rolul confesiunii calvine, în detrimentul celorlalte confesiuni,

mai ales, a celei ortodoxe româneşti, iar printr-un decret din 1647, a scos toate bisericile

românești de sub ascultarea mitropolitului și le-a pus sub ascultarea protopopului Ștefan din

Berivoi, dependent direct de principe. „Noului protopop și preoților săi li se cerea să învețe pe

credincioși Biblia și Catehismul calvinesc. Drepturile acestui „protopop suprem” vor fi durat

până prin 1659, când principele Acațiu Barcsai a pus Țara Făgărașului sub ascultarea

mitropolitului Sava Brancovici”32. Aceeaşi poziţie a avut-o şi faţă de biserica catolică, refuzând

reînfiinţarea episcopiei catolice de la Alba Iulia.

În politica externă a căutat să păstreze relaţiile de prietenie şi de bună înţelegere cu ţările

române, promovând alianţe care prevedeau sprijinul reciproc diplomatic şi militar. El a încheiat

tratativele cu Matei Basarab şi Vasile Lupu.

După moartea principelui, s-a impus Gheorghe Rakóczi al II-lea (1648-1660) care a

acordat în plan intern o grijă deosebită justiţiei, alcătuind o comisie din reprezentanţii celor trei

naţiuni privilegiate, pentru a pune ordine în mulţimea de legi date de la existenţa Transilvaniei,

31 Ibidem 32 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.I, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991, p.69-70

19

concretizat prin alcătuirea unui singur corpus de legi aprobat la 15 iunie 1653 sub numele de

Approbatae Constitutiones.

În plan extern dorea să redobândească calitatea de rege al Poloniei, adică domnia lui

Ştefan Bathory, pretenţie pe care a avut-o şi tatăl său, în 1648.

În anul 1657, redeschizându-se problema succesiunii la tronul polon, Gheorghe Rakóczi

al II-lea, nesocotind prevederile tratatului cu Poarta otomană, plănuieşte o acţiune rapidă asupra

Poloniei, cu sprijinul ţărilor române, a Suediei şi cazacilor. Poarta aflând despre acest plan i-a

cerut să revină în ţară, timp în care Polonia a primit ajutorul tătarilor şi al imperialilor, încât

acţiunea lui Gheorghe Rakóczi al II-lea s-a terminat printr-un eşec total, care a afectat statutul

politic al ţării.33Poarta otomană nu l-a mai recunoscut ca principe al Transilvaniei. Stările

transilvănene, sub ameninţarea transformării ţării în paşalâc, au acceptat, alegerea pentru scurtă

vreme a lui Acaţiu Barcsai ca principe al Transilvaniei. În august 1659 stările l-au recunoscut pe

Gheorghe Rakóczi al II-lea din nou ca principe al Transilvaniei, ducând în această perioadă o

politică hotărât antiotomană. În acest sens a încheiat cu Mihnea al III-lea un tratat împotriva

Impriului otoman. Riposta Porţii a venit rapid repunându-l în scaun pe Acaţiu.

În cele din urmă a fost ales principe Mihail Apafi (1661-1690), în urma acceptării a 24 de

condiţii impuse de Adunarea stărilor, pentru recâştigarea supremaţiei politice. Mihail Apafi a

căutat să-şi consolideze puterea princiară prin: scăderea ritmicităţii convocării Dietei; anularea a

două condiţii referitoare la: împuternicirea luării deciziilor importante; interzicerea primirii

solilor şi discutarea problemelor de politică externă cu aceştia în absenţa consilierilor princiari;

măsuri de natură economică; recuperarea domeniilor statului şi ale familiei princiare.

În plan economic Mihail Apafi a luat măsuri împotriva exportului de fier, a intensificat

exploatarea superioară a zăcămintelor de aur şi argint de la Abrud, Zlatna, Baia de Criş, Baia de

Arieş Rodna etc., a sporit exploatarea ocnelor de sare care aduceau venituri importante pentru

visteria princiară și s-a preocupat de dezvoltarea comerţului. Toate aceste măsuri s-au integrat

într-un sistem coerent de politică economică, prin care s-a reuşit dezvoltarea şi prosperitatea

Transilvaniei.

Politica externă a lui se caracterizează prin îndeplinirea cerinţelor Porţii otomane, de a

participa, în 1663, la campaniile acesteia împotriva Imperiului habsburgic. În urma păcii dintre

cele două puteri, Transilvania s-a văzut cu hotarele micşorate.

În relaţiile cu habsburgii, domnia lui a înregistrat două etape distincte:

- prima până spre anii 1672-1674, caracterizată prin menţinerea păcii;

-a doua, începe din 1670 şi este dominată de o stare conflictuală datorită

33Constantin C. Giurgescu, Op.cit., p.20

refugierii în Transilvania a numeroşi reformaţi din Ungaria, răzvrătiţi şi nemulţumiţi de

intoleranţa promovată de biserica catolică.

Această situaţie a stat la baza izbucnirii conflictului din 1681 dintre Imperiul habsburgic

şi Poarta otomană, în care au fost implicate şi cele trei ţări româneşti. Relaţiile cu Ţara

Românească şi Moldova au fost prieteneşti, în ciuda instabilităţii domneşti.

După înfrângerea turcilor sub zidurile Vienei, în 1683, habsburgii au luat iniţiativa

diplomatică pentru a pune în practică planul de încorporare a Transilvaniei şi a Ţării Româneşti,

ca foste teritorii cucerite sau supuse coroanei ungare.

După moartea lui Mihail Apafi i-a urmat fiul său, Mihail Apafi al II-lea, care, neacceptat

de Viena, a dus la complicarea situaţiei, în condiţiile izbucnirii războiului dintre Franţa şi

Imperiul habsburgic, precum şi a revenirii turcilor în faţa Vienei. Înfrângerea oştilor imperiale

conduse de Donald Heissler, la Zărneşti 1690, a determinat ca Poarta otomană, cu sprijinul lui

Constantin Brâncoveanu, să-l numească pe Emeric Thököly ca principe al Transilvaniei.

21

II. ARTA BISERICEASCĂ ÎN ȚĂRILE ROMÂNE DE LA ÎNCEPUTURI ȘI PÂNĂ ÎN

SECOLUL AL XVII-LEA

II.1 Monumente în perioada paleocreștină pe teritoriul țării noastre

Prezentare sumară a artei bisericești care s-a dezvoltat pe pământul românesc va contura

și mai bine imaginea despre întreaga istorie a vieții bisericești a românilor și despre originea

învățăturilor creștine.

Creștinismul românesc este de origine apostolică. De vreme ce existau preoți, diaconi și

credincioși încă din a doua jumătate a primului veac creștin, numărul lor sporind în cele

următoare, este de la sine înțeles că ei se adunau, pentru „frângerea pâinii”, rugăciune și predică,

în case particulare, așa cum se petreceau lucrurile și în alte părți, acestea putând fi considerate

primele “lăcașuri de cult” ale strămoșilor noștri creștini. Înmulțindu-se numărul creștinilor, s-au

ridicat lăcașuri anume pentru cult, numite bazilici, din latinescul “basilica”, ce reprezintă un

„edificiu care servea la romani ca local de judecată”34, din care mai apoi s-a format românescul

“biserică”, termen necunoscut în celelalte limbi neolatine. Astfel de bazilici s-au descoperit mai

cu seama în teritoriul dintre Dunare și Marea Neagra – Dobrogea de azi – care în anul 297 s-a

constituit într-o unitate politico-administrativă aparte, și anume în provincia Scythia Minor.

În lipsa unor mărturii istorice-literare sigure, descoperirile arheologice dovedesc că pe

teritoriul țării noastre exista o numeroasă populație creștină. Astfel au fost descoperite, în anul

1963, în cadrul săpăturilor de la Slăveni – județul Olt, urmele unul lăcaș de cult din a doua

jumătate a sec. al IV-lea, ridicat peste ruinele fostelor clădiri romane. El avea o lungime de 16 m

și o lățime de 7 m, ca altar se folosea abida unei calele păgâne (sacelum), încât lungimea totală a

bisericii ajungea la 21 de m. Ea a fost construită rudimentar, din piatră, cărămidă și țigle legate

cu lut cleios35.

Mai târziu în 1977-1979 a fost descoperit în vechiul Porolissum (azi Moigrad-Sălaj) un

templu păgân care a fost refăcut și refolosit ca lăcaș de cult creștin în perioada post-romană.

Noua construcție avea planul unei bazilici paleocreștine, cu altarul în absida fostului templu

păgân. Bisericile de la Slăveni și Moigrad sunt cele mai vechi lăcașuri de cult creștine cunoscute

în nordul Dunării.

În vechile centre grecești și romane din Scythia Minor s-au descoperit peste 35 de basilici

paleocreștine. În Histria săpăturile arheologice au scos la lumină ruinele a șapte bazilici, toate

din sec.V-VI, dintre care șase în cetate și una de cimitir sau extramurană. Este vorba de o

biserică cu criptă, narthex, trei nave și o absidă semicirculară la răsărit, corespunzând navei de

mijloc, descoperite la circa 50 de m E de poarta principală a cetății. Zidurile basilicii erau din

34 Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Sibiu, 1978, p.1835 Idem, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.I, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991, p.100

22

pietre neregulate, legate cu mortar. Cripta era construită din cărămizi legate deasemenea cu

mortar. Ea este a treia basilică cu criptă, descoperită până acum în Dobrogea36.

La Tropaeum Traiani (Adamclisi) s-au descoperit cinci bazilici, cele mai interesante sub

raport arhitectonic fiind cea “de marmură”, de tip elenistic, înzestrată cu un atrium și un

baptisterium, care are o lungime de 25,5 m ( fără atrium), acest tip de atrium fiind o caracteristică

a bisericilor paleocreștine din Grecia și Constantinopol din sec. V-VI37; și bineînțeles bazilica

zisă “cu transept” sau în formă de T, singura de acest gen din Dobrogea, dar și cea mai mare (33,

80 X 13,70 m), având un nerthex, naos, baptisteriu, transept cu criptă și absidă38.

Tot aici o altă construcție importantă este Bazilica din colțul de sud-est al cetății care a

avut un plan neregulat cu următoarele dimensiuni: latura de nord 18,2 m, cea de vest 12,3 m, de

sud 21,2 m, de est 10,94 m, iar diametrul absidei avea numai 2,84 m. Zidurile au fost construite

din pietre de toate felurile, unele chiar fragmente arhitectonice mai vechi, legate cu pământ.

„Basilica cisternă”, numită așa pentru că a fost construită deasupra unei cinsterne

romane, iar ruinele ei închid un spațiu dreptunghiular (19,7×6,8 m), pe laturile lungi având două

ziduri paralele, la distanță de 0,75 m, fapt pentru care unii au numit-o și „basilica dublă”.

O altă basilică din SE cetății a fost descoperită la Argamum (Dolojman), construită către

sfârșitul sec. al VI-lea. Este vorba despre bailica particulară din zona de est a cetății Histria,

situată într-un cartier al clasei dominante histriene, ce ocupa o bună parte de lângă lacul Sinoe,

fiind alcătuită dintr-o sală dreptunghiulară și o absidă spre răsărit. Sala dreptunghiulară, orientată

E-V, este de o regularitate remarcabilă și cu ziduri de o factură deosebit de îngrijită . Absida e

semicirculară în interior și pentagonală în exterior. Aici, într-o încăpere a fost descoperit un mic

tezaur compus din: doi cercei și două cruciulițe, de aur și cu pietre prețioase.

La Calatis ( Mangalia ) s-a descoperit o bazilică paleocreștină de tip sirian ( sau cu

atrium lateral), ceea ce constituie o raritate nu numai pentru teritoriul Dobrogei, ci pentru

întreaga Peninsulă Balcanică. Ea a fost construită la sfârșitul sec. al IV-lea sau la începutul celui

următor. La început era alcătuită dintr-o sală dreptunghiulară neregulată, împărțită în trei nave

longitudinale de două rânduri de coloane. Altarul, situat la sud, probabil era separat de sală

printr-o simplă balustradă de lemn. Prin latura lungă de est, naosul avea două intrări care dădeau

într-o curte laterală, de mari dimensiuni. Mai târziu, latura de sud a sălii dreptunghiulare a fost

împărțită, prin ziduri, în trei încăperi: cea din mijloc servea ca altar, cea dinspre vest ca

proscomidiar, iar cea dinspre est ca diaconicon.

36 Ion Barnea, Monumente de artă creștină descoperite pe teritoriul R.P.R., în Studii Teologice, nr. 5-6/ 1958, p.28937 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.I, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991, p.16338Corina Nicolescu, Începuturile artei feudale din țara noastră în lumina ultimilor descoperiri arheologice, în „Studii și cercetări de Istoria Artei”, anul VI, 1959, nr.1, p.47

23

Se remarcă trei elemente care diferă de restul bazilicilor: orientarea altarului spre sud,

lipsa absidei și plasarea lateral a atriumului, și nu longitudinal, în continuarea naosului sau a

narthexului. Caracteristicile siriene ale bazilicii constau în lipsa absidei și împărțirea altarului în

trei încăperi. Prezența acestei bazilici de tip sirian la Callatis trebuie pusă în legătură nu numai

cu o influență oriental, ci chiar cu prezența unor sirieni în această colonie grecească.

La Axiopolis ( lângă Cernavodă), a fost descoperite două bazilici, dintre care cea din

interiorul cetății se pare că era episcopală, iar în cea din exterior au fost înmormântați martirii

creștini al căror nume a fost menționat pe o inscripție creștină: Chiril, Chindeas și Tasios

(Dasius)39.

În Dinogeția ( satul Garvăn, județul Galați) a fost descoperită basilica din colțul de sud-

vest al cetății, înălțată se pare în sec. IV-V. Ea avea dimensiuni interioare fără absidă: 16 m

lungime×9,7 m lărgime. Zidurile groase 0,7-0,8 m, au fost construite din piatră și puțină

cărămidă, fiind legate cu mortar. Interiorul ei era împărțit în trei nave, dintre care cea din mijloc

avea lărgimea de 4,7 m, iar cele laterale de câte 1,8 m fiecare. Printre dărâmăturile dinăuntrul ei

s-au găsit câteva bucățele de tencuială, purtând urme de pictură cu roșu, albastru închis și

castaniu40. Cercetările arheologice au dus la concluzia că basilica a fost construită în sec. IV-V și

refăcută în timpul împăratului Anastasie I.

La Beroe, azi Piatra Frecăței, județul Tulcea, pe brațul Măcin al Dunării, au fost

dezgropate fundațiile unei bazilici paleocreștine, ce pare să fie din timpul lui Constantin cel Mare

și cea mai veche din Europa sud-estică.

În 1971 s-a descoperit o bazilică și la Niculițel (jud. Tulcea), datând din sec. IV sau

începutul celui următor, sub altarul căreia s-a aflat o criptă cu moaștele unor martiri. O inscripție

în limba greacă, aflată tot acolo, arată că ele aparțineau martirilor: Zoticos, Attalos, Kamasis și

Filippos, care au pătimit, se pare, în timpul marii persecuții a lui Dioclețian (304-305), iar sub ei,

moaștele altor doi martiri.

Sucidava (Celei), în Oltenia, pe malul stâng al Dunării, a fost centrul din Dacia Traiană.

Aici s-au păstrat cele mai multe urme creștine (sec. V-IV) și aici trebuie amintită în primul rând

basilica descoperită în anii 1946-1947 și datată ca fiind din sec. al VI-lea41, ruinele acestui

important monument sunt bine cunoscute din descrierile amănunțite și din prezntările sumare

făcute până în momentul de față. Ea este prima „basilică paleocreștină, descoperită în dacia

Traiană”42.

39 Ion Barnea, O inscripție creștină de la Axiopolis, în Studii Teologice, VI, nr. 3-4, 1954, p. 21940 Idem, Monumente de artă creștină descoperite pe teritoriul R.P.R.,în Studii Teologice, nr. 5-6,1958, p. 29641 D. Tudor, Sucidava IV, în „ Materiale arheologice privind istoria veche a R.P.R.”, vol.I. București, 1953, p. 69942 D. Tudor, Prima Bazilică creștină descoperită în Dacia Traiană, Iași, 1948, p. 13

24

Bisericuțele rupestre de la Basarabi (fost Murfatlar) se referă la cele șase bisericuțe,

unice, având ca anexe câteva încăperi și galerii funerare, săpate într-o carieră calcaroasă. Ele sunt

considerate ca datând din sec. IV-V. tot aici au fost descoperite și felurite inscripții, cruci și

semene incizate pe pereți ( din sec. IV, după alții din sec. X-XI)

La toate acestea, se mai adaugă o serie de piese aparținătoare artei paleocreștine pe

pământ românesc: aproximativ o sută de inscripții, mai ales pe monumentele funerare, din

secolele IV-VI, descoperite tot în Dobrogea, un disc de argint aurit (diametrul 61 cm), care a

aparținut episcopului Paternus al Tomisului (începutul sec. VI), o serie de opaițe paleocreștine

descoperite atât în Dobrogea, cât și în Transilvania. Au mai fost descoperite: „o tăbliță votivă de

bronz, constând dintr-un disc cu monogramul lui Hristosla Biertan și o tăbliță dreptunghiulară

cu inscripția: EGO ZENO/VIVS VOT/VM POSVI, apoi o gemă din onix ce înfățișează omul cu

miei - Bunul Păstor, un porumbel – Sfântul Duh și omul căzut în apă, monstrul marin – simbol al

lui Iona înghițit de chit43 și multe alte obiecte ce dovedesc o existență a creștinismului încă din

primele secole pe întreg teritoriul țării noastre. „Podoaba cea mai des întâlnită pe monumentele

creștine din Scythia Minor este crucea, simbolul religiei lui Hristos”44.

Trecerea unor populații migratoare pe teritoriul țării noastre, au dus nu numai la

destrămarea organizației bisericești a stămoților noștri daco-romani, dar și la distrugerea

lăcașurilor de cult menționate, precum și altora, ale căror urme nu s-au descoperit încă.

II.2 Monumente din epoca feudală pe teritoriul țării noastre

Întemeierea statelor medievale romaneşti și organizarea canonică a Bisericii Ortodoxe din

fiecare provincie, a dus la dezvoltarea unei arte romaneşti, de factură bizantină, pe care s-au

grefat elemente de artă populară și apusene, ajungandu-se la o creaţie nouă, cu trăsături proprii,

la o arta specific românească.

II.2.1Arhitectura

În ce priveşte arhitectura, în Țara Romanească și Moldova s-au ridicat o serie de biserici

în așa numitul "plan treflat", în varianta "triconcului", de origine bizantino-sud-dunareană. În

mare, bisericile construite în acest plan urmează împărțirea tradiţională a bisericilor de rit

bizantin ortodox: pronaos - de regulă pătrat; naos, cu două abside laterale, iar în mijloc se ridică

o turlă și absida altarului, spre răsărit. Acestui tip îi aparţin bisericile mănăstirilor Vodița,

Tismana și Cozia, din sec. XIV, cea din urmă situându-se printre cele mai de seamă creaţii

arhitectonice, servind ca model pentru o parte din bisericile de mai târziu.

43 Ion Barnea, Materiale arheologice paleocreștinedin Transilvania – contribuții la istoria creștinismului daco-roman., în Studii Teologice, nr. 5-6/ 1958, p. 318-31944 Idem, Creștinismul în Scythia Minor după inscripții, în Studii Teologice, nr.1-2/1954. p.65

25

În Țara Românească cercetările arheologice efectuate în ultimele patru decenii au

dezgropat fundațiile unor biserici din sec. XI-XII. Una este la Garvan – județul Tulcea (fosta

Dinogeția, în timpul românilor), cu un plan aproape pătrat (6x6m), cu o absidă la răsărit,

semicirculară în interior, și cu cinci lațuri în exterior, construită din piatra locală de carieră,

provenită de la fostele clădiri romano-bizantine. Tot aici s-au descoperit și bucăți de tencuială, cu

resturi de pictură și fragmente de broderie, precum și resturi dintr-un clopot de bronz, toate fiind

cele mai vechi piese de acest gen de pe teritoriul Romaniei. Se pare că a existat și un ierarh aici

în această perioadă. Aceasta reprezintă „cea mai veche biserică de zid, cunoscută, de pe

teritoriul patriei noastre” 45.

La Niculițel – jud. Tulcea s-au descoperit temeliile unei bisericuțe din aceeași perioadă

(6x1,90 m), reprezentând cea mai veche clădire de plan treflat cunoscută până azi la noi. Ea a

fost zidită din bucăți de cărămizi romane, legate între ele cu lut galben. Se pare că ea ar fi

aparținut unui schit dispărut.

O altă biserică din Niculițel, cu hramul Sf. Atanasie, aparține secolului al XIII-lea. Ea

este alcătuită din naos și altar, având planul în formă de cruce înscrisă ( tip simplu). Partea

centrală a naosului este acoperită cu o turlă scundă, circular în interior și hexagonal în exterior.

Fațadele sunt decorate cu o succesiune de firide înalte. Întreaga construcție este din cărămidă

pătrată46. S-au mai descoperit fundațiile mai multor biserici, cea mai veche, din piatră,

aparținând secolului IX. Este greu însă de stabilit ce plan arhitectural aveau.

La Drobeta-Turnu Severin se văd fundațiile a două biserici din veacurile XII-XIII, având

un plan dreptunghiular, cu pronaosul despărțit de naos prin două arcade sprijinite pe pilaștri și pe

un stâlp pătrat, cu absida altarului semicircularăîn interior și pentagonală în exterior, iar în artele

plastice, caracteristica va fi continuarea tradițiilor grecești ale atelierelor de frescă și mozaic,

sculptură și arte decorative.

Un plan aparte, romanico-gotic prezintă edificiul ale cărui urme au fost descoperite sub

actuala biserică Negru Vodă din Câmpulung: cu naosul împărțit într-o navă centrală și două

laterale, separate între ele prin două șiruri de stâlpi, și absida poligonală atât în exterior cât și în

interior.

Cea mai veche realizare a arhitecturii medievale din Țara Românească, care a ajuns până

la noi în bună stare, este Biserica Sf. Nicolae (domneasca) din Curtea de Argeş , a cărei

construcție a început prin anii 1351-1352, servind un timp drept catedrală a Mitropoliei

Ungrovlahiei. Ea este concepută după planul "în cruce greacă înscrisă", creaţie a arhitecturii

bizantine din epoca Comneinilor, reprezentând un monument excepţional sub raport artistic.

45Ion Barnea, Monumente de artă creștină descoperite pe teritoriul R.P.R., în Studii Teologice, nr. 5-6,1958, p. 29946Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.I, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991, p.233

26

Zidurile sunt construite din piatră necioplită, legată prin mortal alb, alternând cu trei rânduri

de cărămidă aparentă, dispuse orizontal, care dau un minunat decor bicrom. Ea este de mari

dimensiuni față de alte locașuri de cult cu care se înrudește, având 14,55×23,50, iar înălțimea

până la vârful acoperișiului depășind 23 m.

Cel mai de seamă monument de arhitectură din această perioadă este biserica

mănăstirii Cozia. Ea are un plan triconic cu pronaosul pătrat, naosul dreptunghiular, acoperit

cu o boltă semicilindrică, în mijlocul ei ridicându-se o turlă, pe o bază pătrată și prin

intermediul pandativilor. Ea este formată din 12 laturi, străbătute de ferestre înalte și înguste.

„Este un adevărat monument sârbesc din ultima epocă de strălucire a acestei lumi de artă

orientală, caracterizată prin însușiri originale”47servind ca model pentru cea mai mare parte a

bisericilor din Țara Românească în secolele următoare48.

În sec. al XVI-lea, în Țara Românească se menţin principalele tipuri de biserici

întâlnite în perioada precedentă: cel treflat, în forma triconcului, foarte des întâlnit, cel în

cruce grecească înscrisă, folosit mai rar, de regulă la bisericile de mari proporţii, și cel

dreptunghiular, fară abside laterale, întâlnit izolat, numai la câteva monumente, azi în ruină.

Dar în cadrul acestor trei tipuri variantele sunt foarte numeroase, mai ales în ce priveşte

pronaosul, precum și decoraţia faţadelor. Aceste variante au fost create prin îmbinarea unor

elemente din sec. al XlV-lea, fie între ele, fie cu altele venite din afară, ori prin introducerea

de inovaţii romaneşti.

Oltenia păstrează monumente bisericești de o însemnătate deosebită. Câteva au rămas

cele mai frumoase ale țării: biserica cimitirului din Stănești și cea a vechiului Bucovăț,

biserica Bolniței de la Cozia, mănăstirea Surpatele, Căluiu49.

Între monumentele reprezentative ale acestui secol se numără biserica mănăstirii

Dealu, de tip triconc, cu o turlă pe naos și alte două pe partea de răsărit a pronaosului, toate

octogonale, cu o bogată decoraţie sculptată; întreaga biserică are un frumos decor exterior, cu

arcade oarbe, înguste și înalte, împărțite în două registre.

Mult mai bogată în decoraţia exterioară și mai evoluată în ce priveşte planul

arhitectural este biserica mănăstirii Argeş, ctitoria lui Neagoe Basarab, construită din

marmură, piatră și mozaic. Naosul este în plan triconc, peste care se înalță o turlă octogonală,

iar pronaosul este dreptunghiular, supralargit, cu 12 coloane care susţin o turlă și cu două

spații laterale cu destinaţie funerară, peste care se ridică alte două turle, spre vest 50. Întregul

exterior, inclusiv turlele, au o bogată decoraţie exterioară, în piatră sculptată, cu motive 47 I.D. Ștefănescu, Originalitatea decorurilor din Oltenia, în Mitropolia Olteniei, anul XIV, nr.5-6, Craiova, 1962, p.29148 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.I, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991, p.39249 I.D. Ștefănescu, op. cit.,p. 291

27

geometrice și florale stilizate, de origine armeano-georgiană, persană, arabă și otomană.

Biserica de la Argeş este considerată cea mai desăvârşita expresie a artei medievale romaneşti

și o capodoperă a artei universale.

Planul în "cruce greacă înscrisă" este întâlnit la naosul actualei biserici a mănăstirii

Snagov, la biserica domnească din Tirgoviște s.a.51.

În Moldova, biserica Sf. Nicolae din Rădăuți, ctitoria lui Bogdan I (c. 1359-1365), are

planul unui edificiu romanic, basilical, unic în arhitectura moldovenească, fară turlă. Biserica

Sf. Treime din Siret, din aceeaşi perioadă, introduce în Moldova planul triconc, probabil prin

mijlocirea Țării Româneşti, fiind construită din piatră brută cioplită, și având o bogată

decoraţie extrerioară.

Și la Suceava, considerat cel mai de seamă centru din Moldova, au fost descoperite unele

rămășițe importante de artă creștină feudală. Aici au fost descoperite ruinele unei bisericuțe,

situată în central cimitirului de pe platoul din fața cetății, numită cu termenul impropiu de

„Câmpul șanțurilor”52. Biserica a avut două faze de existență:prima corespunzându-i o bisericuță

în întregime din lemn, care se pare că a fost distrusă de un incediu, iar a doua a fost înălțată în

scurt timp după distrugerea celei dintâi. Ea avea temelia din piatră brută cu mortar, pereții din

bârne și pavimentul din cărămidă. E posibil ca peretele de vest să fi fost poligona (cu trei laturi).

Un astfel de plan este specific bisericilor din lemn din Moldova.

Ruinele unei alte biserici de cimitir au fost dezvelite parțial la punctul numit Șipot.

Acesta are planul triflat, cu absidele semicirculare atât la interior, cât și la exterior. Dimensiunile

ei sunt: 21 m lungime și 3 m lățime, iar grosimea între 1,2-1,4 m. Temelia și o bună parte din

pereți erau construite din gresie cu mortar, iar partea superioară a clădirii, din bolovani de tuf

calcaros și cărămidă. Zidurie erau legate cu trăgători orizontali de lemn53.

În timpul lui Ştefan cel Mare (1457-1504) tradiţiile constructive moldoveneşti, ale

căror începuturi se întâlnesc în aceste două biserici, ca și soluţiile noi introduse sub Alexandru

cel Bun (1400-1432), au fost preluate si amplificate. Este adevărat că unele biserici - mai

ales săteşti - urmează planul simplu al celei din Rădăuți. Dar tipul predominant este cel

ticonc, inaugurat de Sf. Treime din Siret, căruia i s-au adăugat o serie de elemente noi.

De pilda, la biserica mănăstirii Putna, prima ctitorie a domnitorului, s-a introdus un

spaţiu funerar între naos și pronaos, numit gropnița (necropola), element neîntâlnit în lumea

ortodoxă, care va fi preluat la Neamţ, Dobrovăț și la multe biserici din secolul al XVI-lea.

Naosul, pronaosul și gropnița, - unde exista - sunt despărţite între ele prin ziduri groase, 50 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.I, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991, p.58451 Ibidem, p.58552 Ion Barnea, Monumente de artă creștină descoperite pe teritoriul R.P.R.,în Studii Teologice, nr. 5-6,1958, p. 29953 Ibidem, p.307

28

străpunse de o ușă. Toate bisericile au o turlă zveltă pe naos, cilindrică în interior, iar în

exterior cu 8,12 sau 16 laturi, aşezate de regulă, pe o bază dublă, stelată. Aproape toate

bisericile lui Ştefan au o bogată decoraţie exterioară (firide, arcade, ocnițe, discuri smălţuite),

având și unele elemente gotice (contraforți, ferestre în chenare gotice etc). Rezultă că la

fondul arhitectonic bizantino-balcanic, prelucrat în spirit autohton, s-au adăugat unele

elemente din arta gotică sau din cea populară, ajungându-se astfel la un stil propriu, cunoscut

sub numele de "stilul moldovenesc"54. Operele reprezentative ale epocii lui Ştefan cel Mare au

exercitat o puternica influenta asupra arhitecturii din secolele următoare.

Arhitectura bisericească în Moldova a cunoscut o perioadă de înflorire în timpul

domniei lui Petru Rareș, când se dezvoltă tradiţiile constructive ale epocii lui Ştefan cel Mare.

Biserica mănăstirii Probota, de pilda, își are prototipul în biserica înălţării de la Neamţ, în

plan triconc, cu cinci încăperi distincte: pridvor închis (element nou), pronaos, gropnița, naos

și altar, separate între ele prin ziduri groase, străbătute de uși55. Actuala biserică a mănăstirii

Bistriţa, ridicată de Alexandru Lapușneanu, se asemănă mult, ca plan, cu Probota. Humorul

are un plan triconc, dar fară turle, singura de acest fel în epoca respectivă în Moldova, dar cu

aceeaşi împărțire exterioară ca la Probota (pridvorul e însă deschis). Biserica mănăstirii

Moldovița are un plan triconc, turla pe naos și aceeaşi distribuţie a încăperilor ca la Humor.

Ultimul monument reprezentativ al arhitecturii moldoveneşti din perioada sa "clasică" îl

constituie mănăstirea Sucevița, ctitoria Movileștilor, care reia planul bisericii mari de la

Neamţ, cu toate elementele adăugate în timpul lui Petru Rareș: pridvor închis, pronaos,

gropnița, veșmântărie, naos cu o turlă zveltă, la care se adaugă două pridvorașe deschise care

preced intrările în pridvorul propriu-zis, unul pe latura de sud, altul pe cea de nord. Un alt

element nou îl constituie cele trei ferestre care luminează fiecare absidă.

În Transilvania, numărul bisericilor românești din piatră sau zid este foarte redus, ca

urmare a înstrăinării unora din cnejii și voievozii din secolele anterioare sau a trecerii lor în

rândul țărănimii de rând. Bisericile românești din județul Hunedoara sunt de ”dimensiuni reduse

tipul de „biserică-sală”, de plan dreptunghiular, cu un turn clopotniță la intrare”56. Ele se

prezintă ca o navă longitudinlă, în continuarea căreia se află absida altarului, semicircular, mai

scundă și mai îngustă, iar în partea vestică, un turn-clopotniță, de regulă cu acoperiș piramidal.

Acestui „tip romanic (nava), împletit cu goticul (turnul înalt), îi aparțin bisericile din Strei,

Sântămăria Orlea, Ostrov, Hunedoara, Peșteana, Crișcior, Ribița, Rîmeț, Zlatna, precum și cea

54 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.I, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991, p.39555 Ibidem, p.58756 Ibidem, p.589

29

din Cuhlea Maramureșului”57. Un stil cu totul aparte îl reprezintă biserica din Densuș, construită

din pietre romane, aduse din ruinele Sarmizegetusei învecinate.

În deceniul al opulea s-a rezidit biserica mănăstirii Prislop, de către domnița Zamfira,

fiica lui Moise Vodă al Țării Românești. Ea este de plan triconic, cu o turlă pe naos, în stilul

bisericilor muntene.

În data de 13 aprilie 2011 a fost anunţată descoperirea întâmplătoare a unei biserici, la o

distanţă de circa 24 m vest faţă de Catedrala Romano-Catolică din Alba Iulia. În acel moment

apăruseră în săpătură ruinele unei abside semicirculare, cu fundaţii late de 1,15 m din bolovani

de piatră şi rare fragmente de cărămidă, cu o deschidere estimată la 6 m . Contextul stratigrafic al

descoperirii a arătet că biserica a fost construită în intervalul cuprins între mijlocul sec. XI. Ea nu

a funcţionat mai mult de un secol.

„Dimensiunile exterioare ale bisericii sunt 20,70m pe axa est-vest, respectiv 12 m pe axa

nord-sud, grosimea medie a zidurilor fiind de 1,20 m . Absida semicirculară are o deschidere de

circa 8 m , iar lungimea în ax este de circa 7,30 m . Nava bisericii este un pătrat cu latura de 12

m iar în zona centrală se află fundaţiile a patru arhitecturi bizantine şi confirmă datarea

timpurie a bisericii”, a precizat Daniela Marcu Istrate”58.

Nu putem ști în ce stil au fost construite bisericile mănăstirilor de la Morisena, Meseseni,

Hodoș și altele, atestate documentar în sec. XI-XII.

În Maramureș se pare că bisericile din lemn aveau aceeași formă pe care o întâlnim în

secolele următoare: o navă central și un turn înalt pe latura de vest, cu un cerdac de intrare. Alte

biserici de lemn, mai scunde, vor fi avut forma caselor țărănești din zona respectivă.

II.2.2 Pictura

În Țara Românească cel mai însemnat și mai amplu iconografic din epoca timpurie a

artei medieval românești îl constituie frescele din biserica domnească Curtea de Argeș. Se pare

că picturile de aici au fost realizate între anii 1352-1377. „Stilul se încadrează - în linii mari – în

cel al picturii bizantine din epoca Paleologilor, format și dezvoltat în Bizanț (1261-1453), larg

răspândit în Balcani (Athos, Macedonia, Serbia, Bulgaria), radiind până în nordul Rusiei, la

Novogrod, îmbogățit cu elemente specifice fiecărei țării care-l adoptase” 59.

Singurul ansamblu de pictură păstrat de la sfârșitul sec. al XIV-lea este cel din pronaosul

bisericii mănăstirii Cozia (c. 1390-1391), iar cea mai veche icoană din Țara Românească - și

57 Ibidem, p.39658 Ec. Ioan Străjan, Despre prima organizare creștină din Transilvania – sec. X – Episcopia Sfântului Ierotei de la Alba Iulia, luat de pe http://www.dacoromania-alba.ro/nr55/coperta_55.jpg pe 27.04.2015 ora 16.13 59 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.I, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991, p.398

30

singura din sec. al XIV-lea – este icoana Sfântului Atanasie din mânăstirea Lavra de la Athos,

refăcută mai târziu. Se presupune că a fost lucrată în Țara Românească și dăruită de Vladislav I

mânăstirii Lavra, unde se află și azi60.

Pictura în frescă a cunoscut o perioadă de maximă înflorire în timpul domniei lui Neagoe

Basarab și a urmașilor săi imediați. Printere picturile din timpul său se află cele din biserica

mănăstirii Dealu, din biserica mănăstirii Bistrița și bineînțeles din cea mai însemnată ctitorie a lui

Neagoe Basarab, biserica mănăstirii Argeș, lucrate de meșterii: Dobromir, Jitian, Stanciu,

Dumitru, Chirtop, etc.

Cel mai amplu ansamblu iconografic din sec al XVI-lea, din Tara Românească îl

reprezintă picturile bisericii mănăstirii Snagov, opera unui mare artist format tot în școala lui

Dobromir zugravul. Programul iconografic respectă, în mare, canoanele tradiționale. Tablourile

votive redau figurile domnilor munteni Neagoe Basarab cu fiul său Teodosie și Mircea Ciobanul

cu trei fii și doamna Chiajna61.

În Moldova toate ramurile artei au cunoscut o dezvoltare fără precedent în timpul lui

Ștefan cel Mare, când se pare că a existat „o școlă de zugravi”62, căci numai așa ne putem

explica bogăția temelor și a modelelor folosite, precum și unitatea de stil a pictorilor. Găsim

ansambluri picturale din această perioadă în biserica din Lujeni, Sf. Nicolae din Rădăuți, Sf.

Procopie din Milișăuți, Înălțarea Sfintei Cruci din Pătrăuți, în altarul și naosul mănăstirii

Voroneț, dar și în biserica Sf. Ilie din satul cu același nume.

Pictura moldovenească își atinge apogeul în cursul domniei lui Petru Rareș, atunci

realizându-se cele mai ample ansambluri picturale din întreaga artă românească. Primul

ansamblu s-a realizat la Dobrovăț, unde în altar și în naos se respectă programul tradițional, dar

în camera mormintelor apare pentru prima oară în Moldova, Sinaxarul, temă întâlnită la Cozia

încă din sec. al XIV-lea. Pereții pronaosului sunt decorați cu scene din viața Mântuitorului, iar

timpanele, cu reprezentarea celor șapte sinoade ecumenice63. Acestea vor constitui o

caracteristică a bisericilor mănăstirești din Moldova din sec. al XVI-lea.

Tot în această perioadă au fost zugrăvite bisericile: Sf. Gheorghe din Hârlău, Probota, Sf.

Gheorghe din Suceava, Humor, Moldovița, Voroneț, Sucevița, etc.

În Moldova și în Bucovina, în cadrul unor ansambluri picturale de mare valoare, ctitorii și

donatorii zugrăviți pe pereți se îndreaptă către Iisus Hristos64.

De remarcat este faptul că aproape toate picturile moldovenești, mai ales cele exterioare,

înfățișează și unele realități din Moldova.60 Ibidem, p.39961 Ibidem, p.59162 Ibidem, p.399 63 Ibidem, p.59364 I.D. Ștefănescu, op. cit.,p.291

31

În Transilvania mai multe ansambluri picturale găsim în județul Hunedoara la

Streisîngeorgiu, unde au fost descoperite fragmente de pictură murală executată între anii 1313-

1314 probabil de „zugravul Teofil”65, pomenit într-o inscripție. În biserica mănăstirii Râmeț se

păstrează, fragmentar, mai multe straturi de pictură, cea mai veche fiind din sec al XIV-lea.

Biserica din Strei păstrează o serie de picturi murale din interior, ce constituie unul din

ansamblurile picturale cele mai bine păstrate din întreaga țară. Și biserica din Sântămăria Orlea

păstrează un ansamblu de picturi murale în interior: cercetarea stilistică și iconografică a acestor

fresce a dus la concluzia că ele au fost lucrate de un meșter format într-un mediu artistic de

tradiție bizantină din Serbia.

Un ansamblu de picturi originale se păstrează în naosul bisericii din Leșnic, sec. al XIV-

lea , probabil de cneazul Dobre Românul. Cea mai amplă scenă este cea a Judecății de apoi, unde

zugravul anonim a înfățișat și doi ostași în mișcare, primul ducând pe umăr trupul neînsuflețit al

unui ostaș căzut în luptă, cu o săgeată înfiptă în piept, iar al doilea ducând, tot pe umăr un țap. Ea

reprezintă „o evocare a jertfelor de sânge din timpul luptelor lui Dobre Românul și a altor cneji

hunedoreni împotriva turcilor”66.

II.2.3 Sculptura

În Țara Românescă scluptura în piatră a avut două izvoare de inspirație: bizantino-

oriental și apusean. Pot fi amintite aici bogatul decor scluptat al mănăstirii Cozia, precum și

diferitele lespezi funerare: piatra de mormânt zisă a lui Negru Vodă, aflată în biserica domnească

de la Argeș ( „un bărbat culcat, cu mâna dreaptă pe piept, purtând tiară și costum apusean”)67,

capacul de sarcofag care se presupune că ar fi acoperit mormântul lui Radu I, din aceeași biserică

( cu elemente vegetale, geometrice și arhitecturale), piatra de mormânt a lui Mircea de la Cozia.

Bisericile și mănăstirile au avut numeroase piese sculptate în lemn cu motive geometrice,

vegetale sau de alt gen. Din nefericire au ajuns până azi prea puține. Se mai păstrează ușile

paraclisului de la mănăstirea Snagov(1453) care au sculptate în registrul prim Bunavestire, în

care alături de înger și Fecioară mai apar David și Solomon, în registrul de mijloc patru sfinți,

grupați doi câte doi, iar în registrul inferior doi sfinți militari pe cai.68

În Moldova, pe lângă sculptura în stil gotic care decorează portalurile și ferestrele

bisericilor, a apărut un gen specific de sculptură decorativă, cu ar fi de exemplu: pietrele de

mormânt sau lespezile funerare. Ele erau lucrate din calcar sau gresie de proveniență locală, mai

rar din marmoră de import: toate au câmpul centrat scluptat, de regulă cu palmete, foarte 65 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.I, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991, p.40266 Ibidem, p. 40467 Ibidem, p.40568 Ibidem, p.406

32

răspândite în Bizanț și în Orientul creștin, având un chenar marginal, pe care se află o inscripție

în limba slavonă.

Cea mai somptuoasă lespede funerară este cea de pe sarcofagul lui Ștefan cel Mare, la

Putna, lucrat încă din timpul vieții lui. Schema centrală o formează o tulpină care șerpuiește și se

întoarce în formă de opt, închizând trei medalioane în care se desfășoară buchete de frunze de

stejar, fructe și ghindă. Pe pereții laterali ai sarcofagului se găsesc alte motive ornamentale cu

tulpini îndoite, frunze și floricele.

În Transilvania într-un cimitir medieval timpuriu de sec. X-XI au fost descoperite: trei

cruciuliţe „tip bizantin” mai deosebite, care după afirmaţiile specialistului Mihai Blăjan

„documentează prezenţa masivă a românilor în aşezarea de la Bălgrad , amplasată în bazinul

mijlociu al Mureşului şi reprezintă descoperiri bizantine unice în Transilvania secolului X.69

II.2.4 Broderia

Modelele care au costituit izvorul direct al broderiei românești medievale au fost luate

din arta bizantină, care în sec. al XIV-lea a atins ultimul stadiu de dezvoltare.

În Țara Românească au fost descoperite un epitrahil și o bederniță la Tismana (c.1380-

1389) un epitrahil la Cozia (1395-1396), care se află azi în Muzeul de artă al României. Nu se

știe însă dacă au fost lucrate la noi în țară sau în altă parte.

În Moldova în sec. al XV-lea sau lucrat la Bistrița sau la Neamț primele piese de broderie

românească cunoscute: un epitrahil de la Alexandru cel Bun (c.1427-1431) și un epitrahil din

1428.

În 1437 a fost lucrat la Neamț un epitrahil, din porunca egumenului Siluan, una din cele

mai izbutite broderii moldovenești și prototipul epitafelor de mai târziu. Pe el este reprezentat

„Scena Plângerii, adică în centru este redat Iisus, întins, plans de Maica Sa și Maria

Magdalena, în jurul Său îngeri, iar în colțuri simbolurile evangheliștilor”70.

Din timpul lui Ștefan cel Mare cea mai valoroasă piesă este acoperământul de mormânt al

Mariei de Mangup, soția lui Ștefan cel Mare, îngropată la Putna în 1477. „ Este reprezentată cu

ochii închiși, cu mâinile încrucișate pe piept, intr-o somptuoasă mantie de brocard albastru

deschis de argint, cu coroană pe cap, având în jur o inscripție în limba slavonă”71.

II.2.5 Argintăria

69 Ec. Ioan Străjan, Op.cit. din 27.04.2015 ora 18.46 70Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.I, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991 , p.40771Ibidem, p.408

33

Argintăria sau arta metalelor prețioase este o altă ramură a artelor decorative. Ea a fost

cunoscută de timpuriu pe teritoriul țării noastre, mai ales în ținuturile dunărene unde s-au găsit

numeroase podoabe și obiecte de origine bizantină: discul lui Paternus, crucea relicvar de la

Diogeția, etc.

În Țara Românească, aceasta a fost infuențată de arta apuseană și de cea bizantino-

slavă. Se mai păstrează o cădelniță și o ferecătură ce îmbracă Tetraevanghelul scris în 1404-1405

de Sfântul Nicodim, aparținând mănăstirii Tismana.

În Moldova prima piesă de argintărie cunoscută se află la racla Sfântului Ioan cel Nou și

anume ferecătura laturii din față. Ea este lucrată din argint aurit și formată din 12 mici plăci

metalice, unde sunt redate scene din martiriul sfântului. Cele 12 plăci sunt dispuse în două

registe și legate între ele prin benzi înguste de filigram de argint. Se pare că a fost lucrată într-

unul din atelierele din jurul curții domnești a lui Alexandru cel Bun.

În timpul lui Ștefan cel Mare, argintăria a atins apogeul, multe din piesele de argintărie

din timpul său au fost lucrate în atelierele meșterilor sași din Transilvania. Opere reprezentative

sunt: o cădelniță de argint aurit dăruită de domn mănăstirii Putna ( reproduce în miniatură un

turn de biserică, având o ornamentație bogată, în stil gotic), fiind realizată într-un atelier

transilvănean; ferecătura Tetraevanghelului de la Humor, având pe față coborârea la iad, iar pe

spate Adormirea Maicii Domnului; două ridide, ajunse în insula Patmos; alte două, la Putna; un

panaghiar, aparținător inițial mănăstirii Neamț; și un altul, asemănător, dăruit de Alexandru, fiul

lui Ștefan cel Mare, bisericii Precista din Bacău; o ferecătură de Tetraevanghel; la care se ami

adaugă câteva clopote la Voroneț, Putna și Bistrița72.

Sub influența operelor de import, au început să se lucreze piese de argintărie și în unele

ateliere, în incinta marilor mănăstiri: Neamț, Putna, Humor. S-a creat și în acest domeniu o

„școală” locală, care a realizat opere tipic ortodoxe, moldovenești.

II.2.6 Muzica bisericească

Despre o muzică bisericească la noi se poate vorbi din momentul pătrunderii învățăturii

creștine – respectiv a cultului creștin – în teritoriile locuite de strămoșii noștrii. Din moment ce

existau lăcașuri de închinare și sărbători, trebuia să fi existat și un cult public, din care nu puteau

lipsi cântările de psalmi și imne. În Scrisoarea Bisericii din Gothia către cea din Capadocia se

spune că Sfântul Sava cânta psalmi în biserică. Melodiile erau cele întrebuințate de primii

propovăduitori ai învățăturii creștine. În bisericile fostei provincii Scythia Minor probabil se

cânta în latinește, dar și în grecește. Adoptând limba slavonă în cult, începând cu sec. X, s-a

adoptat și muzica bisericească folosită de slavii sud-dunăreni, care era muzica folosită în Bizanț,

72 Ibidem, p.40934

transpusă în Slavonește. Se pare că în paralel a continuat să se cânte și în românește, mai ales în

bisericile sătești, dată fiind greutatea procurării manuscriselor liturgice-muzicale în slavonește.

Odată cu întemeierea celor două state românești extracarpatice și organizarea canonică a

bisericilor, a cunoscut un progress remarcabil și muzica bisericească de factură bizantină.

Învățarea muzicii se făcea în mănăstiri și schituri, acolo unde se copiau și manuscrisele

liturgice. O importanță deosebită în acest domeniu o are călugărul Eustatie de la care au rămas

mai multe lucrări muzicale (compoziții). Se mai găsesc și compozițiile altora precum: Agathon,

Agalian, Antim, etc.

III. ARTA BISERICEASCĂ ÎN SECOLUL AL XVII-LEA

III.1 Arhitectura bisericească

În istoria Ţării Românești, primele trei sferturi ale sec. al XVII-lea sunt considerate ca o

perioadă de reală înflorire cultural-artistică, atingând apogeul în timpul lungii domnii, de peste

două decenii, a domnitorului Matei Basarab. Datorită iniţiativei domnitorului acum s-au realizat

cele mai multe monumente bisericesti și laice, cu trăsături stilistice și particularităţi distincte,

bine definite. Beneficiare ale unui câmp larg de manifestare, activitatea cultural și creaţia

artistică au cunoscut în această epocă o integrare totală și profundă în viaţa spirituală a poporului 35

român73. În acest cadru, creaţia arhitecturală a epocii lui Matei Basarab dezvăluie febrile căutări

inovatoare, când se face simţită apariţia unor forme, trăsături stilistice și experienţe constructive

noi, inrudite cu cele ale Moldovei și Transilvaniei, care se regăsesc acum în arhitectura Ţării

Românești74. Și mai tîrziu, în timpul lui Şerban Cantacuzino şi mai ales al lui Constantin

Brâncoveanu, se înregistrează realizări ahitectonice și picturale deopsebite.

Numărul bisericilor din această perioadă, mai ales sub Matei Basarab şi Constantin

Brâncoveanu, este impresionant. În general, sînt construite după vechile forme, consacrate în

secolul anterior, cuprinzînd aceleaşi încăperi, adică pronaos, naos, absida altarului; se mai

adaugă, uneori, un pridvor cu arcade şi stîlpi75.

În ce priveşte arhitectura, bisericile din Ţara Românească urmează, în general,

formele consacrate în secolul anterior. O primă categorie de biserici sunt în plan

dreptunghiular alungit, având spre răsărit absida altarului, iar deasupra pronaosului un turn

clopotniţă. Acestui tip îi aparţin: biserica domnească din Gherghiţa, biserica mănăstirii

Strehaia (cu o clopotniţă care are aspectul unui puternic turn de apărare), bisericile din Go-

leşti, Doiceşti, Sfinţii Împăraţi din Tîrgovişte, iar mai târziu Sfîntul Nicolae din Făgăraş,

ctitoria lui Brâncoveanu, etc.

O altă grupă sunt cele în plan triconc, fie cu o turlă pe naos (Arnota, Plumbuita, Dintr-

un lemn, Polovragi, Crasna, Comana), fie cu două - pe naos şi pe pronaos - (Stelea din

Târgovesti, Hurezi). Sunt însă şi biserici de plan triconc cu trei turle (Gură Motrului) şi chiar

cu patru (Catedrală patriarhală din Bucureşti).

Una din bisericile de plan triconc cu pronaos, naos și altar, este și paraclisul

mănăstirii Tismana, „construit din piatră de tuf calcaros, cărămidă subţire asezată în alternanţă

de straturi cu piatra fasonată, atât în poziţie orizontală cât și verticală”76. Învelitoarea a fost

realizată din plumb, recuperat de la biserica mare, căreia i s-a refăcut una nouă, în aceeași

perioadă. Prezintă o singură turlă hexagonală pe naos și are o lungime de 10 m, o lăţime de 4, 70

m și o înălţime de peste 12 m. Decoraţia faţadelor este realizată în tehnica compositum mixtum,

printr-o alternanţă de blocuri fasonate de calcar și cărămizi înguste, este divizată în două registre,

inegale, despărţite de un brâu orizontal, plasat la partea superioară. Acesta din urmă este

delimitat de două șiruri de cărămizi în zimţi. Registrul inferior prezintă o succesiune de panouri

dreptunghiulare, foarte înguste și înalte, adâncite în zidărie. În locul pronaosului actual se pare că

73 Nicolae Stoicescu, Matei Basarab, Ed. Militară, București, 1982, p. 21674 Cristian Moisescu, Arhitectura epocii lui Matei Basarab, vol. I, Ed. Meridiane,București, 2002, p. 9 75 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.II, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991, p.225

76 Vasile Marinoiu, Monumente din epoca lui Matei Basarab în județul Gorj, în în Epoca lui Matei Basarab – studii și comunicări, Analele Universității din Craiova, seria Istorie, anul X, 2005, nr.10 ,p.183

36

ar fi existat un pridvor de lemn (asa cum arată o stampă de la începutul sec. al XVIII-lea)77.

Ancadramentele ferestrelor sunt sculptate în piatră cu motive vegetale si antropomorfe

(serafimi). Paraclisul de la Tismana a fost restaurant parţial, de arhimandritul Mihail Tetoianul,

care reface pronaosul din zid, înzestrandu-l cu o „ușă de stejar, sculptată cu motive florale și

vrejuri”78.

O alta biserică de plan triconc este cea a mănăstirii Arnota, cea mai mică din vremea lui

Matei Basarab, (11,7m x 7,20m), ea reprezintă totodata o interpretare simplificată a trinconcului

Coziei. Naosul supraînălțat de turlă pe pandantivi, octogonală la exterior și la interior, este

despărțit de pronaos printr-un zid, străbătut de o ușă în axul bisericii. Pronaosul, în formă de

dreptunghi cu laturile lungi perpendiculare pe ax, este acoperit cu două calote pe pandantivi,

despărțite printr-un arc. În tabloul votiv, biserica prezintă fațade tencuite în întregime, despărțite

în două registre inegale printr-un brâu. Registrul inferior are săpate nișe dreptunghiulare cu

colțurile rotunjite. Se pare că registrul superior a fost și el împodobit cu nișe scurte cu marginea

superioară în arc de cerc, despărțite unele de altele prin pilaștri. Ele au fost umplute și netezite

ulterior, când fațadele bisericii au fost tencuite și date cu var. Altarul, naosul și pronaosul au avut

și ele se pare un parament de cărămidă aparentă alternând cu benzi tencuite, spre deosebire de

pridvorul, construit mai târziu, din zidărie obișnuită. Turla, după cum este reprezentată în tabloul

votiv, așa cum este și astăzi, are un parament format din cărămizi aparent orizontale, alternând cu

benzi tencuite, despărțite în dreptunghiuri prin grupuri de trei cărămizi puse pe lat79.

Un alt valoros monument din epoca lui Matei Basarab este și schitul Crasna, situat la 12

km vest de judeţul Novaci. Din punct de vederea arhitectural, biserica este de plan triconc, cu o

singură turlă, peste naos. Este compusă dintr-un exonartex pe faţada vestică deschis și susţinut pe

stalpi de cărămidă, pronaosul este amplu, boltit cu semicilindru longitudinal, iar intrarea este

încadrată între doi stalpi din piatră sculptată cu ornamente simple (linii verticale), având

deasupra pisania din 1636, sculptată în piatră. Naosul este restrans și supraînălţat de o turlă

octogonală, cu baza pătrată80. Elementul de noutate care intervine la boltirea naosului

monumentului analizat este reprezentat de două travei înguste acoperite cu semicilindru, plasate

de o parte și de alta a absidelor laterale81. Altarul are numai proscomidie în partea de nord, fiind

despărţit de naos printr-o tamplă sculptată în lemn și aurită, de o frumuseţe deosebită.

În ceea ce privește plastica decorativă a zidului exterior, faţada este divizată în două

registre inegale, separate de un brâu din cărămidă rotunjit încadrat de două șiruri de cărămizi în

77 Cristian Moisescu, Arhitectura epocii lui Matei Basarab, vol. II, Ed. Meridiane,București, 2002, p. 9178 Alexandru Ștefulescu, Mănăstirea Tismana, ediția a II-a, București, 1903, p.12179 D. Cristescu, Sfânta mânǎstire Arnota, Editura "Episcopul Vartolomei", 1937, p.3580 Vasile Marinoiu, Op. cit., p.18481 Veniamin Nicolae, Ctitoriile lui Matei Basarab, Ed. Sport-Turism, București, 1982, p. 160-161;

37

zimţi, asezate în partea superioară a monumentului. Feţele celor două registre sunt ritmate cu

ajutorul unei continue succesiuni de panouri dreptunghiulare ce au partea superioară arcuită,

delimitate de pilastrii de secţiune dreptunghiulară, puţin iesiţi din linia zidului. Panourile din

registrul superior sunt mai dese, datorită adaptării la spaţiul ingust dintre brau si cornisă82.

Cornișa bisericii ca și cea a turlei este formată din două randuri de cărămidă în zimţi.

Alt valoros monument din timpul lui Matei Basarab, îl formează și ansamblul

mănăstiresc de la Polovragi, situat în faţa cheilor Olteţului. Biserica mănăstiri Polovragi, cu

hramul “Adormirea Maicii Domnului” este de plan triconc, cu înfăţisare plăcută și proporţionată

armonios. Ea a fost construită de marele logofăt - Danciu Pârâianu în 1647-1648, fiind atestată

pentru prima dată de către domnitorul Matei Basarab, într-un document din 1648, în care se

afirmă că „A fost făcută și zidită din temelia ei de către Danciu Pârâianu… care a închinat-o la

Sfântul Mormânt“83.

Biserica este alcătuită dintr-un pridvor deschis, asezat pe opt coloane dreptunghiulare, de

cărămidă, adăugat în timpul lui Constantin Brancoveanu, un pronaos de formă dreptunghiulară

boltit cu un semicilindru plasat longitudinal și cu naos caracterizat de lipsa pilaștrilor din zidărie.

Greutatea turlei înalte, asezată pe bază prismatică, perforată de 12 ferestre înguste, este preluată

de două arce transversale, iar în sensul axului longitudinal se sprijină direct pe capetele

semicircular ale absidelor laterale, iar ingustarea diametrului se produce chiar la partea sa

inferioară, printr-un inel sferic84. Altarul este semicircular în interior și poligonal în exterior.

In exterior, paramentul este din piatră cioplită, iar faţada bisericii prezintă un aspect

nemaiîntâlnit la alte monumente ale epocii lui Matei Basarab. Cele două registre sunt despărţite

printr-un brâu îngust, registrul interior este executat de asize de cărămidă aparent în alternanţă cu

frize formate din piatră de râu acoperită cu tencuială, încadrată de către o cărămidă îngustă, de

asemenea aparentă, asezată vertical. Registrul superior este realizat în aceeasi tehnică, însă este

integral tencuit85.

Domnia Sfantului Martir Constantin Brâncoveanu(1688-1714), sărbătorit în Biserica

Ortodoxă Română la data de 16 august, marchează un punct important în evoluția culturii și

artelor pe teritoriul Țării Românești. Domnitorul a initiat o amplă activitate de construcții

religioase, îmbinând armonios în arhitectură, pictura murală și sculptura cu tradiția autohtona,

stilul neobizantin și ideile renascentismului italian într-un nou stil caracteristic, numit „stilul

brâncovenesc”86. Primul „stil românesc“, așa cum este considerat stilul arhitectural

82 Vasile Marinoiu, Op. cit., p.18683Alexandru Ștefulescu, Mănăstirea Polovragi, Tg.-Jiu, 1906, p. 9284Cristian Moisescu,op. cit., partea a II-a, p.7485 Vasile Marinoiu, Op.cit., p.19486 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.II, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991, p.226

38

brâncovenesc, are drept una dintre trăsăturile sale fundamentale, importanța deosebită pe care o

acordă ornamentului. Acesta pare a fi orientat mai ales în zonele de vizibilitate maximă, acolo

unde poate fi perceput și decodat, tinzând așadar spre exterior. Opera de arhitectura

brâcovenească este decorată și în zonele cu vizibilitate redusă, ba chiar și în zonele practic

inaccesibile privirii curente.

Stilul brâncovenesc păstrează totuși un echilibru între simplitate și ornamentare excesivă.

O altă caracteristică a arhitecturii brâncovenești este predispoziția pentru logii, foișoare, galerii și

pridvoare, idee preluată de la arhitectura Renașterii sau de la reședințele priciare de la

Constantinopol. Acestea contribuie la monumentalitatea formelor, sub o înfățișare sofisticată și

bine ordonată, care să se impună de la distanță.

Unele dintre ctitoriile sale s-au pastrat, dar sunt și multe dintre ele care au dispărut. Una

dintre ctitoriile sale păstrată până azi este mănăstirea Hurezi, ea însumând cel mai vast ansamblu

de arhitectură monastică din Țara Românească.Construită între 1690 și 1693 pe un plan trilobat,

biserica Sfinții Împărați Constantin Elena dezvoltă modelul Bisericii episcopale a Mănăstirii

Curtea de Argeș în sensul unor forme mai elansate și prin adăugarea unui pridvor tipic stilului

brâncovenesc, cu arcade susținute de zece coloane de piatră, împodobite cu ornamente tipice

Renașterii târzii. Fațadele sunt decorate cu panouri dreptunghiulare și firide ornamentale cu

cercuri. Ancadramentul ușii de intrare este din marmură sculptată, pisania conține stema Țării

Românești și pe cea a familiei Cantacuzino. Lucrările s-au desfăşurat sub îndrumarea meşterului

zidar Manea, a cioplitorului în piatră Vukasin Karadja şi a tâmplarului Istrate, ale căror portrete

sunt zugrăvite în pictura exterioară a pronaosului. Prin această faptă cucernică, domnitorul își

vedea împlinită o dorintă sfântă, care-l frământa, după cum citim în pisania de deasupra ușii

bisericii: „Nu voi intra în sălașul casei mele, nu mă voi sui pe așternutul patului de odihnă, nu

voi da somn ochilor mei și pleoapelor mele dormitoare și repaos tâmplelor mele, până nu voi

afla loc Domnului și sălaș Dumnezeului lui Iacob"87.

O serie de alte biserici aparţinătoare planului trilobat au pronaosul supra lărgit şi

fragmentat, cu stâlpi de sprijin pentru susţinerea bolţilor (Caldarusani, catedrala patriarhală,

Hurezi, Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti), toate urmând - mai mult sau mai puţin fidel -

planul, structură şi plastică monumentală şi decorativă a bisericii lui Neagoe Basarab de la

Argeş.

Catedrala patriarhală din Bucureşti are planul triconc, patru turle, imitând îndeaproape

planul bisericii lui Neagoe de la Argeș, cu deosebirea că e de dimensiuni mai mari şi are

pridvorul deschis, cu stâlpi masivi din zid. În exterior, este înconjurată de un brâu de piatră şi

două şiruri orizontale de cărămizi aşezate în dinţi de fierăstrău. Fețele turlelor sunt alcătuite din

87 Psalmul 13139

firide retrase din ce în ce mai mult. Cele 12 coloane din pronaos, cu capiteluri şi vaze decorate cu

flori de crin, imită coloanele din pronaosul bisericii lui Neagoe de la Argeș. Pridvorul deschis de

pe latura de vest e susținut de opt coloane de piatră, decorate cu alveole, caracteristice artei

arabe88.

Exista însă şi biserici de plan trilobat care au turnul clopotniţă ridicat deasupra

pronaosului, aşa sunt : cele din Călineşti-Prahova, Băjeşti, schitul Cornet, Colţea.

În ce priveşte decoraţia exterioară, toate aceste biserici au faţadele împărţite în două

registre, separate printr-un brâu, procedeu obişnuit încă de la mijlocul secolului al XVI-lea şi

care se va extinde şi la monumentele de mai tîrziu, până după mijlocul secolului al XIX-lea.

Felul cum sunt tratate feţele celor două registre este diferit. Câteodată sunt netede, alteori sunt

decorate cu panouri dreptunghiulare ori cu partea superioară arcuită, mărginite fie de pilaştri de

secţiune dreptunghiulară, puţin ieşiţi în afara zidului, fie de ciubuce semicirculare.

„Ancadramentele uşilor şi ferestrelor sunt mai peste tot din piatră”89.

În Moldova, arta, cu toate formele ei, a fost în regres. O perioadă de strălucire a

fost numai în timpul domniei lui Vasile Lupu. În Transilvania se înregistrează de asemenea un

declin, în comparaţie cu cea din sec. XIII-XV90.

Aici la arhitectura tradiţională se adaugă numeroase forme artistice noi, împrumutate fie

din Ţara Românească, fie din lumea barocului, fie din Orientul caucazian sau islamic. Toate

aceste elemente au dus la diversificarea arhitecturii moldoveneşti, care n-a mai izbutit să formeze

un stil unitar. Se remarcă apoi încercarea de fortificare a mănăstirilor şi chiar a bisericilor de mir.

Aceasta se datora distrugerii vechilor cetăţi moldoveneşti de altădată, din ordinul turcilor,

urmărind ca lăcaşurile de închinare fortificate să contribuie, măcar în parte la apărarea țării91.

Şirul monumentelor reprezentative din Moldova începe cu Dragomirna. Silueta zveltă

și înălțimea neobișnuită a bisericii, forma poligonală a pridvorului ca şi decorul exterior al turlei,

cu motive sculptate de origine orientală, brâul de piatră, cu aspect de funie răsucită, care încinge

faţadele exterioare la mijloc, accentuează nota barocă ce începe să se facă simţită în arhitectura

bisericească a Moldovei. Ea a fost zidită de Anastasie Crimca având hramul "Pogorârea

Sfântului Duh", una dintre cele mai de seama creații arhitectonice ale Evului Mediu românesc.

Aceasta a fost finalizată și sfințită în anul 1609. Biserica mare nu are pisanie, datarea construcției

se face pe baza unei însemnări dintr-un Tetraevanghel din 1609. Ca urmare a vremurilor tulburi

din primele decenii ale secolului al XVII-lea, în anul 1627 domnitorul Miron Barnovschi-Movilă

(1626-1629, 1633) a înconjurat Biserica "Pogorârea Sf. Duh" cu ziduri de apărare masive și 88 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.II, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991, p.22689 Ibidem, p.22790 Ibidem, p.22591 Ibidem, p.227

40

înalte. Mănăstirea a căpătat astfel aspectul unei fortărețe, având la colțuri patru turnuri de

apărare, iar la mijlocul laturii sudice „un turn-clopotniță înalt, pe care s-a amplasat o pisanie” 92.

Mitropolitul Anastasie Crimca a murit în anul 1629, fiind înmormântat în pronaosul

Bisericii "Pogorârea Sf. Duh", sub o lespede de piatră fără nicio inscripție.

Biserica "Pogorârea Sf. Duh” este construită în formă de navă, fiind asemănătoare ca

plan, dimensiuni și împărțirea spațiului interior cu unele biserici construite în secolul al XVI-lea.

Totuși, ea se deosebește de acestea printr-o absidă poligonală în partea de vest. Edificiul

lăcașului de cult are o structură îngustă și alungită, înălțimea clădirii fiind excesivă în raport cu

lățimea sa. El se remarcă prin dimensiuni: lungime de 35 m, lățime de aproximativ 9,5 m și

înălțime de aproximativ 42 m. Biserica este construită din piatră, având un soclu din bucăți mari

de piatră cioplită, așezate în trepte. Fațadele bisericii sunt lucrate din piatră brută, pe când

pilaștrii cu rol decorativ sunt alcătuiți din blocuri de piatră cioplită și șlefuită. Pe la mijlocul

înălțimii pereților, edificiul este împărțit în două registre de un brâu-torsadă din piatră cu trei tori

răsuciți alternativ ca o funie, acest motiv fiind originar din Orientul Apropiat (Caucaz sau

Armenia). În plan vertical, fațada este împărțită în zece panouri realizate prin opt pilaștri clădiți

din blocuri masive de piatră și sprijiniți la bază de contraforturi. Sub cornișă, între acești pilaștri

se află două șiruri de arcaturi în acoladă, dintre care unul este puțin reliefat față de suprafața

zidului, iar celălalt bogat ornamentat cu modele florale. Turla bisericii are o formă rotundă în

interior și octogonală în exterior, ea remarcându-se prin sculptura decorativă de o mare bogăție,

varietate și măiestrie, cu un vast repertoriu de motive ornamentale, geometrice și vegetale, rozete

stilizate, stele formate din două romburi, pătrate asociate cu un ornament polilobat etc.

Ancadramentele ușilor și ferestrelor sunt de factură gotică. În biserică se intră prin două uși

amplasate pe fațadele laterale ale pridvorului. Portalul de intrare în biserică are un „ancadrament

din piatră cioplită și este terminat în acoladă. Ferestrele pridvorului sunt de dimensiuni mai mari

și au ancadramente cu muluri terminate în arc frânt, iar cele din pronaos și din naos sunt

terminate în acoladă, fiind încadrate în rame dreptunghiulare, cu baghete încrucișate”93.

Interiorul bisericii este compartimentat în patru încăperi: pridvor, pronaos, naos și altar.

Pridvorul este o încăpere joasă, fiind acoperit cu o boltă în sfert de sferă. Între pridvor și pronaos

se află un perete având la mijloc un portal cu ancadrament gotic, terminat în formă de acoladă și

înscris la rândul lui într-un alt chenar dreptunghiular. Pronaosul are formă dreptunghiulară, el

având un nivel mai ridicat decât cel al pridvorului. Spațiul interior al pronaosului este împărțit în

două de un arc median transversal, care separă două calote inegale ca dimensiuni. Pronaosul este

separat de naos printr-un perete străpuns de trei arcade sprijinite pe doi pilaștri poligonali masivi.

92 Scarlat Porcescu - "Mănăstirea Dragomirna", în Mitropolia Moldovei și Sucevei - "Monumente istorice bisericești din Mitropolia Moldovei și Sucevei",Ed. Mitropoliei Moldovei și Sucevei, Iași, 1974, p. 26293 Ibidem, p.259

41

Naosul are formă dreptunghiulară, având absidele laterale semicirculare înscrise în grosimea

zidurilor. Deasupra naosului se află o turlă înaltă sprijinită pe pandantivi. Între naos și altar se

află o catapeteasmă nouă, din lemn de stejar. În părțile laterale ale altarului sunt înscrise în

grosimea zidului cele două nișe tradiționale: proscomidiarul și diaconiconul. Altarul are o absidă

de formă semicirculară și este acoperit de o boltă în sfert de sferă. Această încăpere este luminată

prin trei ferestre mari.

Aceaşi tendinţă barocă de diversitate şi de somptuozitate se observă şi în arhitectura celui

mai celebru monument al sec. al XVII-lea, biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi. Arhitectul a fost

influenţat de planul bisericii mănăstirii Galata şi de decoraţia interioară şi exterioară de la

Dragomirna. Biserica Sfinţii Trei Ierarhi este de „plan trilobat, cu împărţirile obişnuite, în

pridvor, pronaos, naos şi altar. Absidele naosului şi cea a altarului sunt semicirculare în interior

şi poligonale în exterior. Are două turle, una pe naos, alta pe pronaos”94. Ea este construită din

piatră fătuită cu ziduri groase de un metru. Altarul primește lumină printr-o fereastră centrală pe

zidul din răsărit și câte una laterală pe fiecare parte. Pe naos, luminat de câte trei ferestre pe

fiecare absidă, se află o turla mare, deschisă. Și pe pronaos este o turla mare, deschisă, în

apropierea pridvorului, în mijlocul pronaosului, către dreapta și stânga, sunt două coloane

poligonale, având deschideri de 1,2 m atât între ele, cât și între ele și ziduri.

Ornamentele exterioare, care acoperă edificiul în întregime și care au fost inițial aurite,

combină elemente turcețti, arabe, georgiene, armene și persane cu motive arhitecturale

românești, într-o superbă dantelărie în piatră. Pot fi numărate peste treizeci de registre de motive

decorative, care nu se repetă, acestea împodobind biserica de la temelie și până în vârful turlelor

Un alt monument din Iaşi este biserica mănăstirii Golia, rezidită de Vasile Lupu, de

dimensiuni neobișnuite (39m lungime, 13 m lăţime și 30 m înălţime, în vârful turlei de pe naos),

cu şase turle. La Golia se împletesc trei stiluri arhitectonice: cel tradiţional bizantino-

moldovenesc, al Renaşterii și influenţa arhitecturii ruseşti (modul de construcţie al bolţilor).

Biserica cuprinde cinci încăperi obişnuite marilor mănăstiri din Moldova : pridvor, pronaos,

gropniţă, naos, cu abside laterale săpate în grosimea zidurilor, şi altar. Faţadele sunt din blocuri

mari din piatră cioplită, decorate în stilul clasic al Renaşterii târzii. „Pilaştrii înalți de câte 12 m,

cu capiteluri corintice, împart faţadele în panouri mari, în mijlocul cărora se află cîte o fereastră

şi, în acelaşi timp, sprijină o cornişă masivă, care are o friză decorată cu muluri şi console”95.

Bisericile pomenite au servit drept model şi pentru unele construcții ulterioare. Astfel,

Dragomirna a inspirat pe constructorii mănăstirilor Solca şi Bîrnova, tot din prima jumătate a

94Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.II, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991, p.22795 Ibidem, p.228

42

secolului al VII-lea. Mănăstirea Caşin, ctitoria lui Gheorghe Ştefan, e inspirata după Golia, iar

arhitectul de neam român Gligorie Cornescul, a lucrat la Cetăţuia, ctitoria lui Duca Vodă.

Este semnificativă biserica fortificată Precista din Galaţi (1645), de plan triconc, cu turlă

pe naos şi turn-clopotniţă pe pronaos. Ultimul nivel, deasupra bolţilor, este amenajat pentru

apărare, cu metereze în zidurile podului. Turnul-clopotniţă de asemenea are metereze şi un

foișor, fiind conceput ca un turn de cetate.

Un plan aparte prezintă biserica Sfântul Sava din Iaşi, rezidită în 1625 de marele

postelnic Ianache, sub conducerea unui arhitect străin, Gheorghe din Constantinopol. Este

construită după un plan simplu, dreptunghiular, având două turle, de aspect musulman, foarte

joase şi cu un diametru neobişnuit de mare, turle neîntâlnite în arhitectura bisericească

românească. Turnul-clopotniţă, alipit pronaosului pe faţada dinspre miazăzi, are o înfăţişare

sumbră, de fortăreaţa, cu o tainiţă cu metereze, iar deasupra camera clopotelor96.

Pe lângă aceste monumente, o seamă de biserici continuă planul triconc tradiţional

(Bogdana, Agapia, Hlincea, Sfîntul Onufrie din Siret). Un element nou, caracteristic arhitecturii

bisericeşti moldovene în acest secol, îl constituie turnul-clopotniţă ridicat pe pridvorul

bisericilor, având, în general, două etaje: tainiţa şi camera clopotelor. La alte biserici apare un

nou element caracteristic: dispozitivele de apărare, care constau în izolarea podului bisericii şi

executarea unor metereze în pereţii lui.

În Transilvania, în ciuda condiţiilor grele în care şi-a desfăşurat activitatea Biserica

Ortodoxă, s-au ridicat numeroase lăcaşuri de închinare ortodoxe, majoritatea însă din lemn.

Predomină vechiul tip de biserică-sală, cu o navă dreptunghiulară şi absida altarului.

Remarcăm bisericile din Teiuş, ctitoria slugerului Mihail Raţ, descendent al domnului muntean

Mircea Ciobanul (1606), Ciula Mare (jud. Hunedoara), ctitoria protopopului Ioan Muntean din

Tuştea (1680), Bungard (judeţul Sibiu), ctitoria negustorilor macedo-români din Sibiu («com-

paniştii greci», 1690-1691), Geoagiul de Sus (Hunedoara), Adormirea Maicii Domnului din

Alba Iulia-Lipoveni97.

Bisericile ctitorite de unii domni munteni adoptă anumite elemente specifice stilului

arhitectonic din Ţara Românească. De pildă, bisericile din Turnu Roşu (fost Porceşti, jud. Sibiu),

ctitoria lui Matei Basarab, cu un plan treflat, faţadele cu brâu muntean, cu arcade oarbe pe

registrul inferior şi cu panouri dreptunghiulare pe cel superior, Tinăud (jud. Bihor), ctitoria lui

Constantin Şerban Basarab.

O semnificaţie şi o importanţă deosebite a avut, pentru Transilvania, sfertul de veac al

domniei lui Constantin Brâncoveanu, înfloritoare etapă în evoluţia artelor romaneşti, el fiind

96 Ibidem97 Ibidem, p.229

43

ctitor şi protector pentru conaţionalii săi din interiorul arcului carpatic. La sfarşitul sec. al XVII-

lea, arhitectura religioasă a românilor transilvăneni cunoaşte o stagnare, construindu-se relativ

puţin, cele mai importante edificii de cult fiind înălţate din generozitatea principelui Constantin

Brâncoveanu şi a familiei sale. În ultimul deceniu al veacului al XVII-lea, el înalţă la Făgăraş

Biserica Sf. Nicolae, iar apoi finalizează construcţia bisericii Mănăstirii Sambăta de Sus98. De

asemenea, principele a ridicat și o biserică pe moşia sa de la Poiana Mărului (judeţul Braşov) şi a

refăcut vechea ctitorie a lui Mihai Viteazul de la Ocna Sibiului, iar biserica românilor din

Berivoii Mari (judeţul Braşov) a fost edificată prin mărinimia soţiei sale, Maria. Exemplul

principelui este urmat de viitorul domn Ştefan Cantacuzino, care „a construit pe moşia sa

transilăneană de la Vaida Recea (judeţul Braşov) o biserică în 1709”99.

Principele Constantin Brâncoveanu a continuat în Transilvania mai vechile tradiţii

ctioriceşti ale domnilor din Ţara Romanească, edificând sau restaurând biserici şi mănăstiri,

înzestrand cu bunuri funciare, sau dăruind preţioase odoare bisericeşti, cărţi liturgice, icoane şi

pictură murală. Biserica Sfantul Nicolae din Făgăraş este cea mai importantă ctitorie

transilvăneană a principelui Constantin Brâncoveanu, fiind zidită intre 17 iunie 1697 şi 30

septembrie 1698. Amplul edificiu având un plan dreptunghiular alungit, compartimentat în

pridvor acoperit cu două calote, pronaos, acoperit cu o calotă pe pandantivi, acelaşi sistem de

boltire fiind şi peste naos şi absida decroşată a altarului, planimetric poligonală la exterior şi

semicirculară la interior. Peste pronaos se înalţă turnul clopotniţă de plan octogonal100.

Însemnătatea arhitecturală şi artistică a acestei biserici voievodale a fost capitală pentru

Transilvania, edificiul impunand în timp un prototip şi un stil. Pentru zidirea bisericii ortodoxe

făgărășene, Constantin Brâncoveanu a obţinut la 10 octombrie 1694 acordul principelui

Transilvaniei Mihail Apafi al II-lea, fiind susţinut in demersul său de generalul conte Rabutin de

Bussy, comandantul militar al armatei austriece in Transilvania. Mai multe documente aflate la

Arhivele Naţionale din Cluj Napoca constituie importante dovezi ale prestigiului de care se

bucura Constantin Brancoveanu, domnul Ţării Romaneşti, fiind distins la 30 ianuarie 1695 cu

titlul de principe al Sfantului Imperiu Romano-German101.

Pe locul unei mai vechi ctitorii de pe moşia brâncoveneascăcă de la Sâmbăta de Sus, în

ultimul deceniu al sec. al XVII-lea, Constantin Brâncoveanu a construit Mănăstirea Sâmbăta

(judeţul Braşov), edificiu religios ce este un exemplu tipic de arhitectură de la sudul Carpaţilor,

98 Marius Porumb, Un veac de pictură românească din Transilvania– Secolul XVIII, Ed. Meridiane, Bucureşti,2003, p.1199 Idem, Arta brâncovenească din Transilvania, în Academica- revistă editată de Academia Română, Anul XXIV, nr.6-7, București, 2014, p.32100Ibidem 101 Susana Andea, A. Andea, Constantin Brâncoveanu şi biserica românească din Făgăraş, în volumul Transilvania – Biserici şi preoţi, Ed. Supergraph, Cluj Napoca, 2005, p. 89.

44

având un plan trilobat, cu turlă pe naos, iar faţadele sunt împodobite cu un decor specific

ambianţei muntene. Lăcaşul a fost finalizat în anii 1700–1701, dar, din păcate, nu se mai

păstrează aproape nimic din decorul bogat, original din interior, bogat, având în vedere că

biserica era o ctitorie voievodală. Ea va deveni un model arhitectonic ce va fi promovat şi imitat

de numeroase edificii din ţinutul Sibiului, Ţara Bârsei, Podişul Târnavelor, de mai târziu102.

Procesul de răspandire şi adoptare in Transilvania a stilului brâncovenesc va continua şi

în deceniile următoare, cunoscand în provincia intracarpatică o amploare deosebită. Dacă în

primele decenii arta brancovenească s-a propagat ca un semn al susţinerii ortodoxiei transilvane,

începând cu deceniul al patrulea valorile artistice de la sudul Carpaţilor au fost receptate ca

autentice manifestări ale unui stil naţional.

Ctitoriile înălţate în Ţara Făgăraşului au contribuit esenţial la formarea şi răspandirea

curentului artistic brâcovenesc, declanşand o adevărată şcoală de arhitectură locală, reprezentată

printr-un grup de edificii, compact şi unitar, ce realizează o sinteză a elementelor de arhitectură

şi decor din Ţara Romanească grefate pe tradiţia constructivă din Transilvania.

Activitatea artistică a romanilor transilvăneni în secolul al XVIII-lea a avut un permanent

model în evoluţia artistică de la sudul Carpaţilor, interferenţele cu centrele culturale

brâncoveneşti, contribuind la procesul de unificare culturală a spaţiului locuit de romani 103 .

III.2 Pictura bisericească

Pictura în sec. al XVII-lea în Țara Românească a cunoscut o ascendență, iar prin

îmbinarea iconografiei tradiționale, din secolele anterioare cu elemente din afară, zugravii

români au reușit să realizeze o artă cu trăsături proprii, specific românească, care s-a menținut și

în secolul următor.

În acestă perioadă, se pot urmări două etape în evoluţia picturii din Ţara Românească.

Etapa I în prima jumătate a scecolului în care se face trecerea de la arta sec. al XVI-lea la cea a

sec. XVII. Cu alte cuvinte, este o perioadă de tranziţie, care culminează cu rodnica activitate

artistică desfăşurată în timpul lui Matei Basarab. Și a doua etapă ce corespunde domniilor lui

Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu, ea fiind epoca de înflorire a stilului

brâncovenesc.

Din prima perioadă, cel mai interesant ansamblu păstrat îl constituie frescele de la

mănăstirea Arnota (1644), comandate de Matei Basarab, care se păstrează până astăzi, având o

102Marius Porumb, Dicţionar de pictură veche romanească din Transilvania, secolele XIII–XVIII, Ed. Academiei Romane, Bucureşti, 1998, p.235103 Eugenia Greceanu, Ţara Făgăraşului zonă de radiaţie a arhitecturii de la sud de Carpaţi, în „Buletinul Monumentelor Istorice“, XXXIX, 1970, nr. 2, p. 38

45

valoare istorică și patrimonială deosebită. Se presupune că aparţin zugravului Stroe din

Târgovişte. Aici lângă temele tradiţionale, bisericești, sunt de remarcat portretele votive, al lui

Matei Basarab şi al doamnei Elina, în pronaos, precum şi o frumoasă decoraţie florală, care

acoperă zonele libere dintre medalioane104. Alături de domnitor și soția sa mai sunt pictați:

străbunicii, părinții, nepotul și fratele său, deci se poate vedea aici un tablou complet al familiei

sale. Pentru a defini stilul picturii de la Amota, nu trebuie analizate tipurile iconografice, care

păstrau caracterul clasic, propriu spiritului sobru al picturii bizantine, ci trebuie scos în evidență

modul delicat și naiv cu care Stroe, pictorul de la Târgoviște, interpretează procedeele picturii

tradiționale. Farmecul picturii sale constă în simplificarea modelelor, realizate de el, prin care

caută să descrie, ca într-o baladă populară, viața și învățătura lui Hristos. Desenul său vrea doar

să stilizeze și să infrumusețeze vechi prototipuri. În Prezentarea la templu, căuta, prin linii

repetate cu finețe, să redea eleganța mișcărilor, iar prin cutele draperiilor să indice sumar relieful

formelor, sugerate ușor prin tonuri plate. Și gesturile personajelor sunt timide, respectuoase, iar

trăsăturile figurilor sunt indicate cu o finețe de miniatură, în tonuri de ocru palid. Pupilele ochilor

au transparența chihlimbarului, iar personajele se detașează în relief ușor pe griul și ocrul

arhitecturilor și verdele pământului.

Concomitent cu pictura murală, sub Matei Basarab a înflorit şi pictura pe lemn. Cele mai

reprezentative fiind tot icoanele de la Arnota, dar mai ales tâmpla schitului Crasna-Gorj. Ea

reprezintă un adevărat giuvaer de sculptură și pictură pe lemn al artei decorative românești din

epoca lui Matei Basarab. Este alcătuită din fragmentele unei tâmple de proporţii mult mai mari.

Aceasta se observă și din modul neobișnuit în care sunt asezate icoanele, crucea răstignirii și

moleniile în tâmplă. Exista opt icoane, plasate în două registre suprapuse, câte patru de fiecare

registru. Se pare că aceste icoane reprezintă „o treime din cei 12 Apostoli ai tâmplei originare,

sub fiecare icoană este o inscripţie cu numele apostolului respectiv, unele inscripţii fiind asezate

cu scrisul răsturnat”105. Așadar această tâmplă nu are nici o continuitate și nici o legătură în ceea

ce privește arhitectura și decoraţia, ea fiind alcătuită din combinarea unor fragmente rezultate

dintr-o tâmplă ce a aparţinut unei biserici de mari proporţii, judecand după dimensiunile foarte

mari ale crucii răstignirii. Aceste fragmente fac parte din „tâmpla originară a bisericii Sfantul

Dumitru din Craiova, ctitorie a lui Matei Basarab din 1651”106. Cu toate că aceasta este doar un

fragment din cea originară, totuși ea reprezintă un unicat fiind una din cele mai remarcabile piese

de sculptură și pictură din epoca de înflorire culturală din timpul domniei lui Matei Basarab, o

104 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.II, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991, p.230105Vasile Marinoiu, Op.cit.,p.187106 I.L. Atanasescu, Adevăruri privind tâmpla bisericii schitului Crasna, în Mitropolia Olteniei, IX, nr. 3-4, 1957, p. 219 -220

46

adevărată capodoperă a genului107. Tâmpla este executată din lemn de tei, aurită și ajurată.

Scheletul pentru susţinerea ei este realizat din stejar. Acest fragment are dimensiunile de 3, 36 m

lăţime si 0, 28 m grosime. Forma este dreptunghiulară și poate fi impărţită în patru registere:

primul registru îl formează poalele de icoane împărătești ajurate și sculptate cu motive vegetale,

florale și aviforme. Tot aici se observă foarte bine reprezentat motivul ornamental al pomului

vieţii, motiv des întâlnit pe covoarele oltenești, ceea ce demonstrează că autorul era din Oltenia.

Cele două poale de icoane împărătești sunt aurite, fiind formate din câte două panouri fiecare,

despărţite printr-o linie verticală scoasă în relief. Primul registru al tamplei se continuă cu doar

două icoane împărătești (Maica Domnului cu pruncul și Iisus Hristos Invăţător), pictate în ulei pe

lemn. Tot din acest registru fac parte și usile împărătești, executate tot din lemn de tei, ajurate,

sculptate și grunduite, aurite, ele fiind ornamentate cu motive florale și vegetale. Sunt alcătuite

din trei registere verticale, reprezentând de jos în sus pe Sfinţii Evanghelisti Marcu în stânga și

Luca în dreapta, la mijloc Buna Vestire cu Maica Domnului și îngerul Gavriil, iar în partea

superioară pe Sfinţii Evangheliști Ioan și Matei. Aceste șase reprezentări iconografice se găsesc

în mijlocul unor ornamente florale, fiind zugrăvite în tempera pe fond auriu și predominand

culorile roșu și verde. Registrele ușilor împărătești și linia Urmează un brâu orizontal scos în

relief, ce are o grosime de 0, 20 m, sculptat și aurit, ornamentat cu motive vegetale, florale și

aviforme. Cel de-al doilea registru al tâmplei îl formează cele două icoane, molenii, reprezentând

pe Maica Domnului și pe Sf. Ioan, icoane ce încadrează Crucea Răstignirii și tabloul votiv de la

baza crucii. Icoanele sunt pictate pe lemn, în tempera, pe fond auriu, predominand culorile roșu

și verde. Ele sunt încadrate de două rame sculptate, ajurate și aurite, ornamentate cu motive

florale, vegetale și brâuri în torsadă.. Cu totul neobisnuit, apare la baza crucii, tabloul votiv ce

are un ancadrament sculptat și ajurat cu ornamente florale și vegetale, fiind pictat în tempera,

unde pe fond auriu sunt reprezentate două personaje: Matei Basarab voievod, în stânga, ce stă în

genunchi având pe cap coroana și purtând mantia domnească de culoare galben aurie cu flori

roșii. El are mâinile intr-o poziţie de rugăciune, alături avand inscripţia cu litere rosii, in

slavoneste: “Io Matei Basarab voievod”. Celălalt personaj este mitropolitul Ţării Romanești,

Ștefan (fost stareţ al Mănăstirii Tismana), reprezentat în aceeași poziţie rugătoare. Alături se află

inscripţia cu litere roșii în limba slavonă: “Kir Stefan mitropolit i arhiepiscop vsei zemli Ungro-

Vlahiischia” (Chiar Ștefan mitropolit și arhiepiscop a toată ţara Ungrovlahiei). Deasupra celor

două personaje este reprezentat Sfantul Evanghelist Luca prin simbolul său, taurul înaripat care

ţine o evanghelie deschisă. Prezenţa mitropolitului Ștefan, pictat în faţa domnitorului Matei

Basarab ne înlesnește datarea executării tâmplei, știut fiind faptul că acesta a fost mitropolit

107 Alexandru Ștefulescu, Schitul Crasna, Tg.Jiu, 1906, p.3847

pentru prima oară între anii 1648-1653. „ Așadar tâmpla a fost executată în acest interval de

timp, adică 1651-1653”108.

Tabloul votiv se continuă în partea superioară, cu Crucea Răstignirii, unde pe același

fond auriu este pictat în tempera Iisus răstignit, având pictat, în alb, la picioare și la mâini câte un

înger ce strânge în cupe sângele din răni. Pe cele trei braţe ale crucii sunt redate simbolurile

celorlalţi sfinţi evangheliști: Ioan, Matei și Marcu. Deasupra capului lui Iisus se află o inscripţie,

în limbile ebraică, greacă și latină cu textul scrierii lui Pilat. Al treilea și al patrulea registru îl

formează cele opt icoane al Apostolilor, patru pe fiecare registru, având o formă circulară cu

proeminenţe ajurate în partea superioară. Ancadramentele icoanelor sunt ajurare, sculptate și

aurite fiind rezultate din împreunarea în sens invers prin răsturnare, a arcadelor ce erau susţinute

de coloanele tâmplei originare. Ele sunt ornamentate cu motive florale și originare (vrej și

struguri). Sub fiecare icoană se găsește câte un chenar unde sunt înscrise numele apostolilor,

așezate însă răsturnat, datorită noii adaptări a tâmplei. Ca și celelalte elemente ale tâmplei

descrise mai sus și aceste icoane sunt pictate pe lemn de tei, în tempera pe fond auriu109.

Prin valoarea sa artistică deosebită, putem plasa această tâmplă la apogeul unei perioade

de strălucire și efervescenţă artistică a epocii lui Matei Basarab.

Numărul zugravilor români a fost într-o continuă creștere. Meşteşugul zugrăviei se

deprindea prin practică, de la un meşter mai priceput la ucenicii săi, sau din tată în fiu. Zugravii

lucrau asociaţi în grupuri mai mari, sau un dascăl (meşter) era ajutat de cîţiva ucenici. Practicarea

pe scară largă a zugrăviei în asemenea formaţii a dus la crearea, într-o formă neoficială, desigur,

a unor „şcoli de zugrăvie”, în jurul unui artist cu renume, formă care se va menţine până în

prima jumătate a secolului al XlX-lea. Dar în asemenea condiții de lucru, se observă lipsa de

unitate stilistică în marile ansambluri picturale.

Dintre zugravii de icoane din prima jumătate a secolului, îl putem pomeni pe Stroe din

Târgovişte, de la care s-au păstrat două icoane valoroase, la biserica schitului Brădet: Iisus

Hristos şi înălţarea. Probabil tot el a lucrat icoana Maicii Domnului cu pruncul, aflată în biserica

din Ruda-Bârseşti(Argeş)110.

Din a doua jumătate a secolului, pomenim picturile murale ale bisericii din Săcuieni-

Dîmboviţa, lucrate de zugravii Ianache şi Mihail Monahul (1607), apoi picturile schitului

Topolniţa-Mehedinţi, opera zugravilor Gheorghe «grecul» şi Dima «românul» (1673). Biserica

din Băjeşti-Argeş, ctitoria marelui vornic Mareş Băjescu, a fost împodobită de zugravul Tudoran,

care a realizat unul din cele mai expresive şi mai reuşite ansambluri de pictură (1669). Sînt

108Vasile Marinoiu, Op.cit.,p.189109 Ibidem, p.190110 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.II, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991, p.231

48

remarcabile aici îndeosebi portretele : ctitorii, Antonie Vodă din Popeşti, patriarhul Dositei al

Ierusalimului, care se afla atunci la noi, şi Dragomir zidarul, primul portret de meşter cunoscut

pînă acum în pictura Ţării Româneşti111.

O nouă fază în istoria picturii din Ţara Românească s-a manifestat în cursul domniilor lui

Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu. Se pot urmări acum două direcţii diferite : cea

autohtonă, reprezentată de Pîrvu Mutu, şi cea balcanică, de factură athonită, reprezentată de

zugravul grec Constantinos.

O pictură deosebită din acestă perioadă întâlnim și la biserica mănăstirii Polovragi care

este împodobită cu valoroase fresce realizate de vestiţii zugravi ai școlii de la Hurez conduși de

faimosul zugrav Constantinos, amintiţi atât în pisania din 1703 cât și în proscomidie. „Pomeni

g(ospod)i Andreiu, Simion, Istrate, Hranit, zugravi care au fost; av(gust) 15, leat 7211” și pe

două icoane împărătești “Istratie zugr(av) l(ea)t 7213” și “Hranit zugr(av), l(ea)t 7213” 112.

Pe faţada pridvorului, deasupra arcadei centrale este pictată în frescă scena

“Acoperămantului Maicii Domnului”, în care Maica Domnului apare în toată splendoarea cu

mantia larg desfăcută, în formă de cort ocrotitor. Dar unice în pictura religioasă românească

rămân scenele de pridvor, de o parte și de alta a ușii de intrare, cu imagini iconografice de la

mănăstirile de la Muntele Athos, cu reprezentări convenţionale, de un pitoresc aparte și cu o

certă semnificaţie documentară și artistic113. Deasupra ușii de intrare se află pictată scena

“Adormirii Maicii Domnului, iar în interior sunt pictaţi ctitorii Danciu Pârâianu, Mitropolitul de

atunci Teodosie, Arhim. Ioan de la Hurezi, dar și domnitorii Matei Basarab și Constantin

Brâncoveanu, ultimul cu întreaga familie.

Tot zugravul grec Constantinos a împodobit cu fresce biserica Doamnei din Bucureşti,

pridvorul bisericii mari de la mănăstirea Dintr-un lemn și bineînțeles cea mai reprezentativă

lucrare a sa biserica mare de la Hurezi (1693—1694), unde apare în calitate de şef al zugravilor

români: Ioan, Andrei, Stan, Neagoe,Preda, Iosif, Marin.

Aici echipa de zugravi a elaborat un program iconografic particular, căutînd să scoată în

evidenţă două teme majore : iconografia Sfîntului Împărat Constantin, patronul ctitorului, şi

tabloul votive. În istoroa ilustrată a vieţii împăratului Constantin, care ocupă cea mai mare din

peretele răsăritean al pronaosului, imaginea centrală reprezintă lupta lui Constantin cu Maxenţiu

la porţile Romei, prin aceasta domnitorul voind să reamintească, puterea biruitoare a crucii, care

1-a condus în lupta pe împăratul Constantin. Tot pe pereţii pronaosului, care trebuia să devină

gropniţă domnească, Constantinos şi colaboratorii săi au redat un impresionant cortegiu de

personaje: neamul Basarabilor, al Cantacuzinilor, membrii familiei lui Brâncoveanu, egumenul

111Ibidem 112 Vasile Marinoiu, Op.cit.,p.194113 Cristian Moisescu, Op.cit, p.75

49

Ioan ş.a. În compoziţia principală a tabloului votiv se văd Constantin Brâncoveanu cu cei patru

fii şi doamna Maria cu cele şapte fete. Deci, era un fel de pledoarie în favoarea ideii de dinastie

ereditară. În pridvor, unde s-a zugrăvit scena Judecăţii de apoi, exista „o altă galerie de portrete,

aceea a «ispravnicilor» şi meşterilor de la Hurezi. Restul programului iconografic respecta,

tradiţia”114.

Zugravul Constantinos şi colaboratorii lui au lăsat la Hurezi unul din cele mai izbutite

ansambluri picturale din întreaga artă medievală românească. Impresionează mulţimea şi

varietatea temelor, cu numeroase personaje în mişcare, cu suprafeţe largi ornamentate cu flori. Se

pune un accent deosebit pe tratarea narativă, manifestându-se interes pentru realitate,

introducîndu-se astfel schimbări în iconografia tradiţională. Sunt reprezentate scene din viaţă și

amănunte rezultate din contemplarea directă a naturii ş.a. Alte ansambluri de la Hurezi au fost

pictate de zugravi români, dintre care o parte lucraseră şi la biserica mare. În felul acesta, s-a

creat la Hurezi, sub îndrumarea lui Constantinos, o «şcoală» de zugravi, care a polarizat toate

forţele creatoare locale şi care a răspîndit noul stil brîncovenesc, nu numai în Ţara Românească,

ci şi peste hotarele ei, îndeosebi în Transilvania.

Un alt reprezentant de seamă al picturii bisericeşti în această perioadă a fost Pîrvu Mutu

(1657—1735). Fiu al unui preot, Ioan din Cîmpulung, învăţase zugrăvia la călugărul Evghenie

din mînăstirea Negru Vodă, apoi şi-a desăvîrşit pregătirea în Moldova, unde a avut prilejul să

cunoască marile ansambluri pictate sub Ştefan cel Mare, Petru Rareş şi Movileşti, precum şi arta

iconarilor ruşi. Reîntors în Ţara Românească, a zugrăvit biserica mînăstirii Aninoasa-Argeş, ca

apoi să devină pictorul favorit al familiei Cantacuzinilor. Opera sa cuprinde ansamblurile de

pictură murală de la bisericile mînăstirilor Cotroceni, Sinaia, Poiana, Mamul-Vâlcea, bisericile

din Filipeşti-Tîrg, Filipeştii de Pădure, Măgureni, schitul Lespezi, din jud. Prahova, Bordeşti-

Buzău, Fundenii Doamnei, Colţea, Sfîntul Gheorghe Nou din Bucureşti etc.

Om de cultură, cunoscător al principalelor monumente de pictură din Ţara Românească şi

din Moldova, la curent cu noile creaţii picturale athonite, cu ale Renaşterii italiene târzii şi cu ale

barocului, Pîrvu Mutu a izbutit să realizeze un stil propriu în pictura bisericească, atît în ce

priveşte aplicarea programului iconografic, cît şi în interpretare. El a reuşit să impună stilul său

ca un stil românesc, mai ales prin mulţimea ucenicilor săi cu care a lucrat şi pe care i-a format. El

nu a excelat în temele bisericeşti tradiţionale, ci mai ales în portrete, în galeriile sale de ctitori.

Capodopera sa o constituie tabloul votiv pronaosul bisericii din Filipeştii de Pădure, care

grupează întreaga familie a Cantacuzinilor, cu 55 de personaje, bărbaţi, femei, copii, cu

fizionomii diferite, izbutind sa dea totuşi un ansamblu omogen, o compoziţie unitară. La

114 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.II, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991, p.232-233

50

Măgureni sînt 60 de portrete. Deosebit de izbutite sunt portretele de copii. Tot aşa de interesante

sunt şi autoportretele artistului. Se remarcă peste tot, în pictura sa, influenţa mediului

înconjurător. În paralel cu pictura murală, el a pictat şi icoane, „cele mai izbutite fiind Cina de la

stejarul Mamvri (Sfînta Treime), azi la mănăstirea Sinaia, icoanele de pe tâmpla bisericii

Cotroceni, o icoană a Maicii Domnului ”115.

Caracteristicile sau elementele de bază ale artei picturale în Țara Românească în sec. al

XVII-lea şi începutul celui următor se referă la o amplificare a scenelor cu vieţi de

sfinți(sinaxarul), se generalizează tema judecăţii de apoi pe peretele de răsărit al pridvorului,

portretele votive se transformă în ample portrete de familie, în grup numeros, în pronaos (cum e

cazul la Hurezi), apar portrete de meşteri (tot la Hurezi), se dezvoltă decoraţia florală şi

geometrică.

În Moldova, impunătorul ansamblu de pictură de la Suceviţa reprezenta, după

cercetătorul francez Paul Henry, „testamentul artei clasice moldoveneşti”116.

Aceasta înseamnă momentul de tranziţie de la arta înfloritoare a secolelor XV şi XVI la

cea de declin din secolele XVII şi XVIII. La foarte scurt timp după ea, au fost zugrăvite catedrala

episcopală din Roman (din care păstrează doar decoraţia pronaosului şi pridvorului) şi biserica

mare a mănăstirii Dragomirna (altarul şi naosul). A urmat apoi o perioadă de criză în activitatea

zugravilor moldoveni. Domnitorii Miron Vodă Barnovschi şi Vasile Lupu s-au îndreptat spre

Rusia, în căutarea de icoane şi de meşteri zugravi pentru bisericile pe care le-au ridicat.

Mănăstirea Sucevița a fost pictată în timpul domniei lui Ieremia Movila atât în interior,

cât și în exterior. Pictura, realizata în frescă, a fost executată de doi pictori moldoveni, Ioan

Zugravul și fratele sau Sofronie, și se pastrează în forma originală. Având o valoare artistică,

culturală, istorică incontestabilă în întreaga lume.

Programul iconografic al picturii interioare și exterioare respectă tradiția constituită în

epoca lui Petru Rareș, dar introduce teme noi, cu caracter teologico-dogmatic. O trasatură

caracteristică a picturii de la Sucevița este inclinația spre narațiune, configurând cicluri complete

din vietile unor sfinti, prezentate cu scop educative. Știința și măiestria pictorilor se descifrează

mai ales în abordarea perspectivelor studiate, a populării fundalurilor cu peisaje sau arhitecturi

specifice spațiului artistic post-bizantin.

Pictura interioară este repartizata pe toata suprafața disponibilă, îmbogățită însă prin

subiecte mai puțin obișnuite în Moldova, dar familiare pentru Muntenia. Pridvorul întâmpină, cu

Judecata, naosul cuprinde un mozaic miniatural de întâmplări din viața lui Iisus, trei imagini ale

Genezei unde natura si peisajul ies în prim plan. Unică în pictura noastră este iconografia ocniței

115 Ibidem ,p.232116 Ibidem, p.234

51

- Viata lui Moise - unde apar și căței, purcei, ba chiar evrei cu căciuli țuguiate, elemente laice de

sorginte locală, în timp ce Maica Domnului - pe bolta - are flori în nimb și este încorporată unui

peisaj montan.Alte sute de scene descriu, în pronaos, viața unor sfinti.

Pictura exterioară a mănăstirii Sucevița este cea mai bine păstrată din grupul bisericilor

moldovenești cu pictura exterioară, fiind totodată și singura care-și păstrează latura de nord, unde

este reprezentata „scena „Scara virtuților", cea mai impresionantă scenă, prin amploarea și

contrastul dintre ordinea îngerilor și haosul iadului. Fațada sudica este decorata cu "Arborele lui

Iesei", avand la baza filosofii antici, "Acatistul Maicii Domnului", "Rugul în flăcări" și

"Acoperamântul Maicii Domnului". Pe pereții celor trei abside, în șapte registre pe orizontală,

este redată "Rugaciunea tuturor sfinților", "Cinul", tema unica in lumea crestin-ortodoxa, creatie

a scolii de pictura din Moldova”117. Această reprezentare iconografică se impune prin puterea de

sugestie și colorit.

Biserica Mănăstirii Dragomirna a fost împodobită cu pictură în frescă de către zugravii

popa Crăciun Mătieș, popa Ignat și Gligorie, formați în școala de pictură moldovenească

tradițională. Numele lor este încrustat pe peretele altarului. Aceștia au adăugat și unele elemente

decorative împrumutate din miniaturile manuscriselor muntenești118. Pictura bisericii "Pogorârea

Sf. Duh" se mai păstrează în prezent doar pe zidurile și bolțile naosului și altarului. Potrivit unor

tradiții, au fost picturi și în pronaos și pridvor, ale căror urme se mai vedeau prin anii '60 ai

secolului al XX-lea. Din cauza condițiilor vitrege prin care a trecut biserica de-a lungul

veacurilor, chiar și picturile din naos și altar au suferit degradări, scene întregi sau numai detalii

fiind șterse. În această situație, este destul de dificilă reconstituirea tuturor înțelesurilor

iconografice și judecarea completă a stilului picturii. Printre scenele care atrag atenția sunt de

menționat următoarele: Iisus în grădina Ghetsimani, Prinderea lui Iisus, Judecata, Răstignirea,

Coborârea de pe cruce etc. În calota turlei este reprezentat Iisus Pantocrator, iar în conca absidei

altarului este Înălțarea. Ca și la alte biserici din Moldova, în pictura murală sunt vizibile și unele

elemente de folclor.

Biserica mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, a fost înfrumuseţată de zugravii moscoviți

Sidor Pospeev, Deico Iacovlev şi Pronca Nichitin, trimoși de ţarul Mihail Feodorovici, la cererea

voievodului moldovean. Cu ei, au lucrat şi cîţiva zugravi români, între care un Nicolae şi un

Ştefan. Din picturile realizate nu se mai păstrează decât câteva fragmente în frescă. Tot

fragmente se păstrează şi din ansamblul originar de pictură din biserica Golia din Iaşi, realizat

de Matei Ioan119.

117 De pe http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-sucevita-67947.html 27.04.2015 ora18.23118 Scarlat Porcescu, Op.cit. p.261119 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.II, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991,p.234

52

În ce priveşte icoanele portative din Moldova, se observă o înrâurire sigură exercitată de

arta autorilor picturii din Biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi. în acelaşi timp, icoanele de pe

tîmpla bisericii ridicate de Vasile Lupu la biserica din Cetatea Neamţ (o parte sînt «zi la

mînăstirea Neamţ) sunt influenţate de arta barocă120.

În Transilvania, se cunosc puţine lucrări de pictură bisericească. Explicaţia trebuie să o

căutăm atât în dispariţia cnejilor români, care subvenţionaseră executarea cunoscutelor

ansambluri picturale din bisericile ortodoxe din secolele XIV—XV, cât şi în faptul că doctrina

calvină, acceptată official, de cîrmuitorii politici de atunci ai Transil-vaniei, nu recunoştea cultul

icoanelor.

Un interesant ansamblu pictural se păstrează în biserica Sf. Nicolae din Hunedoara,

executat de către meşterii zugravi Constantin şi Stan, în 1654. Cheltuielile au fost suportate de

negustorii Dumitru Mărcocianul şi Nicola Crăciun.

Biserica din Turnu Roşu - Sibiu va fi fost zugrăvită de meşteri trimişi de ctitorul ei, Matei

Basarab, domnul Ţării Româneşti. Se mai văd şi azi chipul său şi al doamnei Elina, pe peretele

exterior de nord, ţinând biserica pe mâini121.

Lucrări de zugrăvire s-au executat şi la biserica Sfîntul Nicolae din Şcheii Braşovului. La

biserica Sfîntul Nicolae din Făgăraş, lucrează meşterul zugrav Preda din Câmpulung, cu fiii săi

Preda şi Teodosie, trimişi de Constantin Brâncoveanu. Ea a fost înzestrată cu un preţios iconostas

şi o remarcabilă pictură murală aparţinand stilistic epocii brancoveneşti, valoroase opere de artă

ale unor cunoscuţi artişti, iconostasul făgărăşan montat în 1698, este cel mai amplu din epoca

brâncovenească, fiind mai mare decat cel al Mitropoliei din Targovişte122.

Pictura impozantului iconostas este semnată şi datată pe icoana de hram: Iconopiseţ Preda

Panonean. Leat 7207 (1698–1699), care este pictorul principal, alături de care Ioan Zugravul

semnează icoanele prăznicare. Autorul principal al icoanelor împărăteşti a fost identificat pe baza

analogiilor stilistice cu Preda de la Câmpulung, pictorul din 1696 al Paraclisului hurezan şi al

frescelor din 1699 a Bolniţei de la Mănăstirea Hurez. Iconostasul bisericii făgărăşene este de tip

brâncovenesc, compus din patru registre: icoanele împărăteşti, prăznicarele aşezate în arcade cu

timpane, şirul apostolilor aşezaţi sub arcade având în centru Deisis, iar registrul următor

înfăţişand proorocii în medalioane adâncite în lemnul masiv al grinzii. Icoanele cu fond de aur

sunt înconjurate de o bogată şi luxuriantă vegetaţie, sau de motive arhitectonice sculptate în lemn

aurit şi policromat, conferind întregului ansamblu somptuozitate şi rafinament. Ansamblul de

pictură murală, ce împodobeşte absida altarului şi naosul, cu amplul său program iconografic

este semnat de Preda şi Teodosie, fiii pictorului Preda din Câmpulung. Fresca bisericii 120Ibidem,p. 235121 Ibidem 122 Florentina Dumitrescu, Sculptura în lemn brâncovenească, în Pagini de veche artă romanească, III,1974, p141.

53

făgărăşene este o realizare remarcabilă a şcolii de pictură brâncoveneşti, care în deceniile

următoare va deveni un model pentru numeroase biserici romaneşti transilvănene. În deceniile

următoare, numeroşi artişti din ambianţa artistică de la sudul Carpaţilor activează în Transilvania

şi Banat, dintre care îi amintim pe Iosif Ieromonahul, Matei din Craiova, Grigore Ranițe din

Craiova, Ştefan de la Ocnele Mari, Andrei de la Hurez, pictori având o activitate meritorie în

răspandirea noului limbaj al picturii postbizantine româneşti, a „stilului brâncovenesc”123.

Probabil tot atunci au fost zugrăvite şi biserica mînăstirii Sâmbăta de Sus şi biserica din

Ocna Sibiului, ctitorite de domnul muntean.

În Maramureş ne reţin atenţia mai multe lucrări : tâmpla bisericii din Budeşti-Josani, din

care se mai păstrează trei icoane de mari dimensiuni (Iisus pe tron, Maica Domnului cu pruncul

şi Sfînta Paras-chiva) şi opt prăznicare, uşile împărăteşti ale bisericilor din Onceşti, din 1621

(Bunavestire şi cei patru evanghelişti) şi din Budeşti-Susani, din 1623 (cei patru evanghelişti), o

icoană a Sfîntului Nicolae în biserica din Poienile Izei, din 1604, o icoană înfâțișând pe Sf. Ap.

Petru și pe Sf. Nicolae în biserica din Oncești, din 1639. Se pare că în prima jumătate a sec. al

XVII-lea a existat un atelier de iconari în mănăstirea Moisei, care a lucrat pentru mai multe

biserici din Maramureș și din ținuturile învecinate. În biserica din Susenii Bârgăului( jud. Bistrița

Năsăud ) s-au păstrat trei icoane lucrate de un zugrav anonim pentru o biserică de pe Câmpia

Transilvaniei, care, probabil făceau parte dintr-un iconostas. În sudul Transilvaniei, două icoane

de la biserica din Târnăvița( jud. Hunedoara ), lucare de un anonym, se află azi în Colecția

Episcopiei Aradului124.

Se mai păstrează, icoana maicii Domnului zugrăvită de Preotul Luca din Iclodul Mare

( Cluj) din 1681 care a ajuns astăzi în posesia mănăstirii Nicula (Cluj) și este considerată icoană

făcătoare de minuni.

III.3 Sculptura în piatră și lemn în biserică

Sculptura în piatră cunoaşte o nouă fază a evoluţiei sale. Repertoriul ornamental, de

regulă geometric; din secolul anterior, este treptat înlocuit cu o luxuriantă ornamentaţie florală de

tip occidental. Aceasta se va generaliza către sfîrşitul secolului al XVII-lea, precum și în cel

următor.

În ceea ce privește sculptura în piatră, în Țara Românească, la biserica mănăstii

Polovragi găsim ancadramentele ușilor și ferestrelor făcute din piatră cioplită, având partea

superioară decorată cu diferite motive: acolade înalte (duble la ușile de la intrare în pronaos și

naos), cu baghete verticale si orizontale. O altă piesă remarcabilă, tot în acestă mănăstire, este

123 Acad. Marius Porumb, Arta brâncovenească din Transilvania, în Academica- revistă editată de Academia Română, Anul XXIV, nr.6-7, București, 2014, p.33124 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.II, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991,p.236

54

cadrul porţii de la intrarea în pronaos, sculptat în piatră, împodobit cu motive vegetale, model

care avea să fie îndelung folosit și mai târziu, în arta decorativă a secolului al XVIII-lea. Și

ancadramentele ferestrelor paraclisului Tismana, sculptate în piatră cu motive vegetale îi

antropomorfe (serafimi), datează tot din acestă perioadă.

Schitul Crasna păstrează și el pisania sculptată în piatră de deasupra ușii de la intrare în

pronaos: „Cu vrerea părintelui și ajutorul fiului și cu săvârșitu sfun//tuluii duh adeverit. Adec(ă)

eu robul lui Is. Hs. Jupan Dumitru vel pit(ar), cu feciorii lui câţi iau dat d(omnu)lui Dumnezeu și

n-am cruţat // avuţia ci am făcut aceast(ă) sfantă măn(ă)stire în zilele bun//ului Io Matei voievod

Bas(ă)rabă, văleat 7145 (1636) m(e)siţa (in luna) // sep(tembrie) dni (zile) 24”125 .

O altă biserică în care se păstrează lucrări deosebite din acest secol este cea de la

mănăstirea Hurezi. Aici găsim foişorul a lui Dionisie și mormântul domnitorului, lucat din

marmoră și acoperit cu o placă sculptată, rămas însă nefolosit.

Sunt reprezentative pentru noul stil, mai ales portalele, lespezile de morminte, stîlpii

pridvoarelor de la bisericile Doamnei, Cotroceni, Hurezi, Brîncoveni, Cozia, Colţea, Sfîntul

Gheorghe Nou, Antim, iar mai tîrziu Văcăreşti, Stavropoleos, ş.a.126.

În ceea ce privește meșterii pietrari ce s-au ocupat de aceste lucrări în această perioadă, ar

putea fi amintit: Grigorie Cornescu, cel care a lucrat la Cetăţuia, adus în Țara Românească pentru

restaurarea sculpturii în piatra de la biserica Neagoe Basarab de la Argeş şi pentru lucrarea unor

pietre de mormânt de la Cotroceni; Vucaşin Caragea pietrarul, care a lucrat sculptura din piatră

în biserica mănăstirii Hurezi.. Sub conducerea lui s-au putut forma, o seamă de meşteri locali.

Un alt grup de sculptori s-a format și sub conducerea lui Lupu Sărățean, autor al sculpturilor

ctitoriilor spătarului Mihai Cantacuzino, el a adus din Italia şi pe meşterul Mira.

În ceea ce privește materialul de lucru, acesta era marmora, adusă de la Constantinopol

sau de la Albești. Activitatea acestor meşteri pietrari este caracterizată de noua lor viziune artistic

și preocupare pentru îmbogățirea și înnoirea formelor. Este deosebit și felul de îmbinare al

motivelor florale, care sunt dispuse pe vrejuri şi din care răsar alte frunze şi tulpini. Ele se

împletesc armonios şi cu „unele elemente împrumutate din ornamentica Renaşterii şi a barocului

scoica, mascaronul = cap fantastic sau grotesc de om sau animal, capul de înger înaripat

ş.a.”127.Alteori la combinaţiile floral-vegetale sunt adaugate elemente figurative: animale,

dintre care unele fantastice, delfini, lei, apoi motive heraldice. Deşi este un repertoriu

eteroclit, meşterii au izbutit să menţină un echilibru decorativ, chiar în cele mai bogate

ansambluri sculptate.

125 Alexandru Ștefulescu, Gorjul istoric și pitoresc, Tg -Jiu, 1904, p. 53-54126 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.II, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991, p.237127 Ibidem, p. 236

55

Odată cu sculptura în piatră se dezvoltă și sculptura în lemn. Semnificative pentru această

perioadă sunt: ușa de la intrare în biserica mănăstirii Arnota, din lemn de castan, sculptată cu

inscripția „ Aceste uși le-a făcut Constantin Brâncoveanu vel logofăt”, apoi la biserica mănăstirii

Hurezi găsim Catapeteasma cea mare, sculptata în lemn de tei și suflată cu aur, donata de

Doamna Maria Brancoveanu, iar alături de mobilierul din lemn și extraordinarul iconostas

sculptat și aurit, apoi, Tronul Domnesc, maiestros sculptat, care poarta stema Cantacuzinilor.

Alaturi de acestea, stranile si marele policandru, dateaza toate din vremea ctitorului. Tot aici

poate fi amintită și tâmpla Schitului Crasna, de o frumisețe aparte, din cadrul căreia fac parte și

ușile împărătești, executate tot din lemn de tei, ajurate, sculptate și grunduite, aurite, ele fiind

ornamentate cu motive florale și vegetale. Reprezentările iconografice se găsesc în mijlocul unor

ornamente florale, iar registrele ușilor împărătești și linia de îmbinare a ușilor sunt delimitate de

chenare sculptate, scoase în relief, în formă de brâuri în torsadă. „Poalele de icoane, icoanele și

ușile împărătești sunt încadrate de patru coloane bogat decorate cu motive vegetale: frunze de

acant, vrejuri, cârcei”128. Urmează apoi un brâu orizontal scos în relief, ce are o grosime de 0, 20

m sculptat și aurit, ornamentat cu motive vegetale, florale și aviforme.

Pe lânngă lucrările amintite mai sus mai pot fi menționate și tâmpla bolniţei de la

Bistriţa, a cărei uşă a fost lucrată de un ieromonah Vasile în 1654, uşa bisericii Sfinţii Împăraţi

din Târgovişte, precum și tâmplele bisericilor de la Cotroceni, Filipeştii de Pădure, Măgureni,

Domnească din Tîrgovişte, Colţea, Fedeleşoiu, etc.

Către sfîrşitul secolului, sculptura în lemn ajunge la deplina sa maturitate, cu

ornamentaţie preponderent vegetală precum: vrejuri, frunze, fructe, flori; la care se adaugă

motivele zoomorfe şi antropomorfe, ca urmare a pătrunderii elementelor Renaşterii şi barocului.

Dacă în domeniul picturii în Moldova nu avem opere reprezentative, în schimb sculptura

în piatră a cunoscut o înflorire considerabilă. Ea tinde să ia locul picturilor exterioare din secolul

al XVI-lea, repertoriul ornamental primind o varietate necunoscută pînă atunci. Impresionează în

chip deosebit decoraţia sculptată a faţadelor bisericii Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, acoperite în

întregime cu minuţioase sculpturi în piatră, de inspiraţie orientală, cu împletituri şi palmete tra-

diţionale, cu motive geometrice şi motive florale de inspiraţie orientală, dispuse în benzi

orizontale. Meşterii decoratori au fost desigur orientali, familiarizaţi cu astfel de podoabe

sculpturale. Demne de remarcat sunt şi decoraţiile sculptate de la Dragomirna, Golia,

numeroasele pietre de mormînt din biserici şi mînăstiri, pisaniile, în care apare stema ţării. De

notat că la fondul tradiţional, se adaugă o viziune decorativă barocă, atât la sculptura în piatră cît

şi la cea în lemn.

128 Vasile Marinoiu, Op. cit., p.18856

În ceea ce privește scluptura în lemn a bisericii mănăstirii Dragomirna, ea are o

„catapeteasmă din lemn aurit, cu sculpturi artistice, care a fost confecționată în 1613”129.

Și aici există o serie de sculpturi în lemn, dar mai puține decât în Țara Românească. Din

această perioadă face parte, bineînțeles și Catapeteasma din Dragomirna, care provine de la

Mănăstirea Solca, confecționată din lemn de tisă, în stilul rococo central-european al timpului,

fiind bogat sculptată și aurită.

Se pare că tot secolului XVII îi aparţine tâmpla bisericii din Bungard, ridicată de

companiştii greci din Sibiu, care probabil a fost dăruită de soţia lui Şerban Cantacuzino. Ea este

o piesă de mare valoare artistică, lucrată în lemn de tisă, poleit cu foiţe de aur, păstrată azi se

păstrează în capela Institutului Teologic din Sibiu.

III.4 Gravura

Gravura în lemn de asemenea s-a dezvoltat, prin Ioan-Ioanichie Băcăoanul, care a lucrat

în Moldova şi apoi în Ţara Românească la cartea Cheia înțelesului, Bucureşti, 1678, şi la câteva

tipărituri de mai târziu130.

O imortanță deosebită pentru această perioadă reprezintă Molitfelnicul Mitropolitului

Dosoftei din 1681 în care găsim gravuri originale românești pentru care s-au folosit elemente

decorative din manuscrisele de la Athos, gravura fiind totodată „produs al ideii central a

conținutului cărții”131. Această gravură se deosebește de gravura somptuoasă a Cazaniei lui

Varlaam din 1643 precum și de gravura monahului sculptor Ioil de la Uniev, din anii 1658-1659,

din care s-au păstrat patru piese132, prin originalitatea ei adaptată la scopul cărților de „a cultiva

limba română în biserică”133. Alte gravuri din această perioadă mai sunt întâlnite și în alte cărți

ale sale: Liturghii(1679), Psaltirea slavo-română(1680), Paremii(1683), Liturghii(1683), Viețile

Sfinșilor(1682, 1683,1686).

Molitfelnicul din 1681, prezintă pe foaia de titlu sfințenia și jertfa Vechiului Testament

care duce spre Noul Testament întruchipat în Maica Domnului cu pruncul în brațe, înconjurată

de arhanghelii Mihail și Gavriil.

Placa de lemn săpată cu finețe, cu vrej de viță de vie, înfățișază pe latura dreaptă pe

Aaron cu cădelnița și Chivotul Legii la piept, pe Moise cu Tablele Legii în mâini și aura în jurul

129 Scarlat Porcescu,"Mănăstirea Dragomirna", în Mitropolia Moldovei și Sucevei - "Monumente istorice bisericești din Mitropolia Moldovei și Sucevei", Ed. Mitropoliei Moldovei și Sucevei, Iași, 1974, p. 261.130 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.II, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991, , p.238131 Pr. Paul Mihail, Gravură originală românească în sec. al XVII-lea. Molitfelnicul Mitropolitului Dositei din 1681, în Mitropolia Olteniei, anul XXXIII, nr.10-12, 1981, Craiova, p.641132 Nestor Vornicescu-Severineanul, Patru xilogravuri din anul 1658-1659, în Mitropolia Olteniei, nr.11-12, 1971, p.816133 Pr. Paul Mihail, op. cit.,p. 642

57

capului, pe latura stângă pe Melchisedec preotul din veac cu potirul în mână și pe Avraam

patriar, având ca semn distinctiv al jertfei lui Isaac, un cosor, unealtă locală. Toate personajele

sunt cu fața îndreptată spre medalionul central, Maica Domnului cu Pruncul în brațe.

Într-un cadru de miniatură de 6×3 cm se reprezintă scena luptei dintre Goliat și micul

David. Față de scena descrisă 134, unde oștirea era așezată în linie de bătaie, în rânduri, unii în

fața altora, meșterul așează lupta pe un teren cu dealuri și văi, asemănătoare reliefului local

moldovean. Goliat apare înarmat cu sulița lungă pe muchie de deal, îmbrăcat în zale, urmat de un

cavaler înarmat, care sugerează imaginea mulțimii de oaste. David, îmbrăcat în cămașă, apare în

vale, are în spate două corturi, dintre care unul are în vârf un steag, ceea ce înseamnă că este al

țării. În loc de praștie în mână și pietricele în traistă, cum e consemnat că avea135, gravorul

moldovean îi pune în mâini lui David o măciucă, armă populară la români.

„Prin așezarea acestor gravuri la începutul cărții, simbolic e reprezentată lupta pentru

folosirea limbii române”136.

Finalul cărții are gravura care reprezintă simbolic participarea oamenilor la conținutul

cărții. În mărime de 5,5×4 cm., cu un ornament floral baroc, extremitățile vrejului curbat se

termină la dreapta cu figură de bărbat cu mânecă lungă și cămașă dreaptă, cu cap acoperit și în

stânga cu figură de femeie, cu cămașă înflorată, față mică și broboadă pe cap. Ambele figuri în

medalioane, privesc frontal și în atitudine arătătoare spre central care reprezintă o ghindă, care se

sfârșește cu o floare. Textele care însoțesc gravurile sunt în limba română: „Maria, Bucură-te a

tuturor bucurie”137.

III.5 Broderia

Vechea broderie românească, de o valoare artistică remarcabilă, somptuoasă și

strălucitoare prin firul de aur, argint și mătasea colorată cu care este lucrată, impresionantă prin

tehnică și prin calitate, făcând direct și imediat inteligibilă lumea de simboluri pe care o

înfâțișează, aduce - alături de arhitectură și pictură - una din contribuțiile românești cele mai

reprezentative nu numai în arta românească, ci și a întregului Orient creștin.

Originile broderiei românești se află în broderia bizantină, ale cărei principii și motive

au fost preluate și râspândite în toate tările balcanice. Echilibrul, monumentalitatea compoziției,

puritatea și organicitatea liniei, intensitatea concentrată a expresiei, eleganța gesturilor,

subtilitatea cromatică înrudesc broderia cu pictura și miniatura, așezând-o printre artele majore

ale evului mediu.

134 I Regi 17,20-21135 I Regi 17,40136 Pr. Paul Mihail, op. cit.,p. 645137 Ibidem,p.648

58

Știința de a adapta fară greș compoziția la o suprafață dată, raportul cumpănit între

figurație și ornament, dozajul nuanțat al culorilor adeverește calificativul de „pictură cu acul” dat

acestor broderii. În acelați timp însă, prin larga folosire a firului de aur și argint, prin strălucirea

culorilor, broderiile păstrează un puternic caracter decorativ, potrivit gustului pentru somptuos al

societății medievale românești.

Fiecare piesă de broderie românească rămâne un unicat bine individualizat.

În Moldova la începutul sec. al XVII-lea, în evoluția broderiei românești se identifică

două direcții; una legată de tradiție: Epitaful de la Secu, 1608, dăruit de Anastasie Crimca

mănâstirii Dragomirna; și o alta cu evidente accente innoitoare al cărei exponent poate fi

considerat Acoperământul de mormant al lui Ieremia Movilă (1606), apreciat a fi și primul

portret psihologic din arta medievală romanească. Dvera cu portretul lui Simion Movila (1609)

este în ansamblu, mai puțin reușită. Dar ambele lucrări au elementele decorative care țin de

tradiția artistică a secolului precedent.

Din Moldova se pot aminti acoperămintele de mormânt al doamnei Tudosca, soţia lui

Vasile Lupu, şi al fiului lor loan, interesante mai mai ales pentru minuţiozitatea cu care sunt

redate costumele, mai multe dvere, poale de icoană etc, dăruite de Vasile Lupu bisericii138.

Aceste portrete brodate, copii după natură, au anticipat portretele pictate în ulei care vor face

trecerea spre arta modernă.

În contrast cu acestea se situează grupul de broderii religioase de la Trei Ierarhi din Iași, la

care, pe cât de frumoase și desăvârșite sunt chenarele decorative, pe atât de stângace sunt

realizate reprezentările figurative.

În Țara Romanească către sfârșitul sec. al XVII-lea asistăm la un moment de

eflorescență a artei muntenești, în special în perioada domnitorilor Șerban Cantacuzino și

Constantin Brâncoveanu. Remarcăm aici cele trei epitafe lucrate în întregime din fir de aur şi de

argint, la Cotroceni 1680, Tismana 1681, Biserica Doamnei din Bucureşti 1683, care transpun

din pictură în broderie Coborârea de pe Cruce şi Plângerea139. Dacă compoziția broderiilor și-a

pierdut virtuozitatea de altă dată, impresionant rămâne efectul decorativ dat de vibrația

suprafețelor brodate cu fir de aur pe fondul de matase rosie.

De la centrul mănăstiresc de la Hurezi, cel mai important centru artistic al vremii, au

rămas numeroase piese de broderie, în fir de aur şi de argint, extrem de ornamentate cu motive ,

florale şi geometrice, executate cu minuţiozitatea unei miniaturi. El poate fi considerat cea mai

importantă școală de broderie românească de la finele sec. al XVII-lea și începutul celui

urmator. Dvere, poale de icoane, mânecuțe, orare, epitrahile au fost lucrate aici, remarcandu-se

138Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.II, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991, p.238139 Ibidem

59

predilecția pentru decorul floral-vegetal în detrimentul figurației religioase. Câteva dintre aceste

piese sunt lucrate de Despineta din Constantinopol, care a realizat si epitrahilul cu portretele

lui Constantin Brâncoveanu și al Doamnei Maria (1695).

Alte nume ale artiștilor brodeuri nu prea se cunosc, majoritatea lucrărilor fiind

nesemnate. Cele mai multe dintre broderii au fost executate în atelierele de la curțile domnești

sau în centre urbane, precum și în atelierele mănăstirești, cum sunt cele de la Neamț, Bistrița,

Putna, Sucevița, Dragomirna - din Moldova, sau Tismana, Bistrița - Vâlcea, Argeș sau Hurezi -

din Țara Românească..

Dintre piesele de broderie din prima jumătate a secolului sunt de menționat cele două

epitrahile, unul dăruit mînăstirii Stăneşti-Vîlcea de Stroe Buzescu, altul dăruit mînăstirii

Mărgineni de Radu Şerban, amândouă, având în partea inferioară portretele donatorilor.

Chipurile donatorilor de pe broderii se aseamană, în ceea ce privește modul de tratare, cu

cele de pe lucrările de argintărie. Aceeași influentă se resimte și în tratarea tabloului votiv de pe

Poala de icoana (1681) lucrată de Gherasim din Galata. Aici însă rozul și verdele fondului de

mătase amintesc de brocarturile apusene, având deci influențe apusene, dar și islamice.

Veşmintele liturgice se păstrează în mari muzee ale ţării şi în cele mănăstireşti.

III.6 Argintăria

Noţiune sinonimă cu orfevrăria, argintăria desemnează străvechiul meşteşug al prelucrării

metalelor preţioase prin ciocănire, decupare, traforare, turnare, cizelare, incizare, filigranare etc.

Ea denumeşte în acelaşi timp şi totalitatea obiectelor rezultate din asemenea prelucrări.

Evul mediu preia şi duce mai departe somptuoasa artă a metalelor preţioase din

antichitate, adaptând-o propriei suprastructuri, îndeosebi cultului creştin. Proliferează acum acele

tipuri de obiecte cu forme şi funcţionalităţi specifice - cruci, cădelniţe, căţui, ripide, anaforniţe,

cristelniţe, panaghiare, candele, ferecaturi de cărţi, de cruci, de icoane şi de racle, chivoturi,

potire, discose etc. - al căror repertoriu decorativ şi iconografic incumbă de asemenea elemente

noi cu semnificaţii adecvate aceluiaşi cult, fără să înlăture însă integral vechile motive

geometrice, fitomorfe şi zoomorfe de largă circulaţie, ci dimpotrivă reţinându-le, uneori aidoma,

alteori derivate în noi stilizări, dar numai cu funcţii pur decorative, lipsite de înţelesurile lor

primare. Cu această menire, ele alcătuiesc de regulă cadrul în care apar noile reprezentări,

înfăţişând figuri şi scene biblice, mai cu seamă din viaţa lui Iisus şi a Fecioarei Maria, din vieţile

Evangheliştilor şi ale Apostolilor, precum şi ale celorlalte personaje aparţinând istoriei sacre. Ca

şi argintăriile antice, orfevrăriile creştine sunt încrustate foarte frecvent cu pietre scumpe,

semipreţioase şi emailuri, iar pe lângă vechile tehnici de prelucrare şi decorare, cunoaşte o

considerabilă răspândire acum, mai ales în lumea bizantină, tehnica filigranului, cu îndelungatele 60

sale tradiţii orientale. Se cuvine să mai relevăm că toate marile stiluri care s-au succedat în istoria

generală a artelor au marcat cu trăsăturile lor caracteristice şi domeniul orfevrăriei. De aceea, se

poate vorbi de o argintărie clasică, elenistică, romanică, bizantină, gotică, renascentistă și barocă.

Piesele au fost lucrate în atelierele meșterilor saşi din Transilvania sau în cele din

Balcani. Multe din ele au fost dăruite unor aşezăminte biseriști de peste hotare, ca de exemplu,

chivotul lui Matei Basarab şi al doamnei Elina, dăruit mănăstirii Lavra de la Athos140. Din acest

secolul apar primele bresle de argintari, la Suceava şi la Iaşi, în ale căror statute se prevedea,

printre altele, obligaţia membrilor componenţi de a-şi semna lucrările, fie cu numele întreg, fie

cu monograme, fie cu anumite semne emblematice. Astfel, prin 1610, la Mănăstirea Dragomirna

lucra un argintar care semna cu formula tradiţională: „Robul lui Dumnezeu Gligorie Moesiu

zlătar a făcut”. O activitate îndelungată a desfăşurat la Putna și argintarul Rafail care îşi semna

lucrările şi cu numele întreg dar şi monogramat într-un mic medalion cu contur de inimioară.

Spre sfîrşitul secolului şi începutul celui următor, numeroase candele de argint aurit, chivote,

anaforniţe, ripide, sfeşnice, ferecături de cărţi au fost executate pentru ctitoriile Cantacuzinilor și

mai ales ale lui Constantin Brâncoveanu de către „meşterii argintari saşi Sebastian Hann și

Thomas Lang din Sibiu, Geoig May II, Johonnes Henning, Peter Hiemesch şi un E. V.”141, toţi

din Braşov. Se remarcă şi în acest domeniu diversitatea motivelor florale. Între piesele mai

representative sunt de menţionat anaforniţele pentru Cotroceni, Hurezi şi Bistriţa, chivoturile de

la Cotroceni şi Hurezi, candelele de la Cotroceni şi Sărindar, ripidele pentru Cotroceni şi Bistriţa,

mai multe ferecaturi de cărţi.

În Moldova, la începutul sec. al XVII-lea, meşterul Gligorie Moisiu din Suceava a lucrat

mai multe piese de argintărie, ferecaturi, discuri, etc., unele din ele fiind dăruite de mitropolitul

Teofan III mănastirii Slatina.Gustul pentru fast al lui Vasile Lupu se reflectă și în obiectele de

cult pe care le-a dăruit ctitoriilor sale, îndeosebi Trei Ierarhilor, candelabre, candele, căţui. Se

observă încă o dată, ca și în arhitectură, pictură, sculptură și gravură, îmbinarea elementelor

tradiţionale argintăriei moldoveneşti şi transilvane cu forme şi decoraţii orientale.

III.7 Muzica bisericească.

Odată cu introducerea limbii române în slujba bisericească, era firesc să se traducă şi

cântările bisericeşti. Se cunosc zeci de manuscrise psaltice greceşti la noi, din secolul al XVII-

lea.

Biserica creștină a acordat, de la început, o atenție și un loc aparte, în cultul ei, cântării

religioase. În decursul vremii locul și importanța muzicii a crescut, astfel că azi cultul ortodox

140 Ibidem141 Ibidem

61

folosește o bogată și variată producție de cântări și imne sacre, dintre care multe de origine

biblică, iar altele, cele mai numeroase, care alcătuiesc astăzi conținutul cărților de ritual, create

de imnografii și melozii creștini.

Din sec. al XVII-lea se pastrează în bibliotecile din țară și de peste hotare peste 20 de

manuscrise, toate cu text grecesc.

Primele mențiuni despre executarea muzicii bizantine în limba română se pastrează tot

din secolul al XVII-lea și începutul sec. al XVIII-lea se consemnează săvârșirea integrală a Sf.

Liturghii în limba romană, la București, urmând ca de acum înainte cultul nostru împreună cu

cântarea bisericească, să se săvârșească în limba română. Aceasta nu însemnă însă că practicarea

muzicii bizantine în Biserica Ortodoxă Română s-a facut în limba națională numai la datele

menționate, ci cu siguranță că ea a intrat în uzul liturgic cu mult timp înainte, mai ales în

bisericile de la sate, unde carțile și manuscrisele cu muzica oficială pătrundeau foarte greu și

unde cântarea se practică dupa auz. Acest curent muzical neoficial, dar practic și folositor

maselor largi de credincioși, a mers paralel cu cel oficial de la bisericile din centrele eparhiale

sau din marile mănăstiri.

Astfel, pe la 1640 este semnalata la Iași, alaturi de Școala Domnească, existența unei

școli ai cărei elevi recitau și cântau, în fața domnitorului, latinește și românește. Călugărul

misionar Marco Bandini pomenește, în jurnalul sau de calatorie prin Muntenia si Moldova, ca în

anul 1647, în ziua de Boboteaza, “copii de 7 ani cu fete frumoase cântau cu voce limpede, în

limba română, “Doxologia”. Iar diaconul Paul de Alep, insotind intr-o vizita prin Tarile

Romanesti pe patriarhul Antiohiei Macarie, semnaleaza cantarea bilingva in biserica domneasca

din Tirgoviste, astfel: “În ziua de Paști canonul învierii a fost cântat pe muzică bizantina în mod

foarte plăcut la strana dreaptă grecește, iar la strana stângă românește”.

In 1657 Suzana Lorantffy, vaduva lui Gheorghe Racoczi I, infiinta la Fagaras o scoala in

care sa se predea si muzica bisericeasca in limba romana.

După părerea muzicologilor, în acest secol s-au folosit şi manuscrise psaltice

româneşti. În timpul lui Constantin Brâncoveanu, epocă de mare înflorire culturală şi artistică,

apare la Bucureşti o adevărată «şcoală muzicală» cu o existenţă de aproape un secol. Dintr-o

însemnare pe o Alexandrie în manuscris, din 1704, aflăm că un Bucur grămăticul din Sîmbăta de

Sus, din Ţara Făgăraşului, învăţase cîntările bisericeşti în Bucureşti, la dascălul Coman la care

învăţau şi alţi 50 de tineri. Mai tîrziu, la şcoala de la Colţea, apare între dascăl şi un Dima

cîntăreţul. La 24 decembrie 1713, ieromonahul Filotei, psalt la Mitropolia din Bucureşti, termină

o Psaltichie rumânească, primul manuscris muzical cunoscut cu textul în limba română. În

prefaţă, arată că a „tălmăcit pre a noastră de ţară şi de obşte limbă” la îndemnul mitropolitului

62

Antim Ivireanul (518 pagini, cu 977 cîntări cu note muzicale, 226 numai cu text)142. La

majoritatea cîntărilor, Filotei a păstrat întocmai linia melodică cu care circula versiunea

grecească a textului, altele au îost uşor adaptate la prozodia şi topica limbii române, iar altele

prescurtate. În sfîrşit, notat şi o veche creaţie autohtonă, Canonul Floriilor, şi una cu conţinut

laic, Rugăciunea lui Filothei pentru Constantin Brâncoveanu.

Alți psalți de prestigiu din a doua jumîtate a sec. al XVII-lea sunt: Ionașcul Valahul ,

protopsaltul Curții Ungrovlahiei, Damian de la Vatoped, supranumit și dascălul și protopsaltul

Moldovlahiei, Cosma Macedoneanul și alții.

IV. PROIECTAREA ŞI DESFĂŞURAREA CERCETĂRII PEDAGOGICE

IV.1. Ipotezele cercetării pedagogice

Activitatea educațională sugerează diferite probleme și ridică anumite semne de întrebare

care oferă prilejul conturării unei ipoteze și al organizării condițiilor pentru verificarea și

transformarea ei în teorie și bineînțeles, în final, în practică. Ipoteza se justifică din punct de

vedere gnoseologic numai dacă explică și alte fenomene decât cele care au constituit baza

empirică. „Ea avansează prezumții explicative privitoare la anumite aspecte sau manifestări pe

care le incumbă desfășurarea procesului instructiv-educativ”143.

Demersul în cercetare pedagogică poate fi abordat în practică prin raportare la trei

perspective de ansamblu care vizează: relaţia dintre cercetarea ştiinţifică şi realitatea concretă în

vederea aplicării şi verificării rezultatelor ei; activitatea de informare şi antrenare a cadrelor

didactice în cercetarea cu caracter ameliorativ şi acţiunea de cunoaştere, valorificare şi

generalizare a experienţei dobândite pentru construirea unor noi ipoteze şi teorii care pot

îmbunătăţi procesul instructiv-educativ, dacă se dovedesc bineînțeles viabile. În acest sens,

cercetarea pedagogică care implică un sistem de acţiuni raportate la atingerea unor obiective

educaţionale, se impune ca un tip special de cercetare ştiinţifică prin caracterul său prospectiv.

Se înțelege astfel că, rolul cercetării pedagogice este deosebit de complex, întrucât ea

oferă posibilitatea de constatare, descriere, explicare şi interpretare a diferitelor aspecte ale

educaţiei. Aceasta permite, deci formularea unor ipoteze ameliorative, oferind modele de acţiune

pentru procesul educaţional în situaţii concrete.De aici se deduce faptul că cercetării pedagogice

142 Ibidem, p. 239143Ioan Nicola, Tratat de pedagogie școlară, Ed. Aramis, București, 2000, p. 62

63

îi revine şi un caracter aplicativ-ameliorativ datorită căruia cunoaşterea fenomenelor

educaţionale în practică poate fi urmată de stabilirea şi verificarea unor soluţii ameliorative

pentru situaţii reale de învăţare, în diferite contexte.

Având în vedere cele enunţate, se poate afirma că orice cercetare pedagogică impune

adaptarea la situaţiile reale de învăţare a unor idei/teorii, modele şi rezultate pentru dezvoltarea

practicii prin aplicarea şi sugerarea unor noi ipoteze.

În cazul prezentei lucrări, tema supusă cercetării a fost enunţată succint în titlul acesteia:

„Arta bisericească în Țările Române - expresie a evlaviei poporului român ”; putem deduce că

demersul aplicativ, urmăreşte analiza, precizarea şi constatarea importanţei pe care o are arta

bisericească românească în realizarea educaţiei și în special a unei educații moral-religioase a

elevilor, a respectului și conservării valorilor naționale și totodată în fundamentarea

personalităţii.

Datorită importanței ei, tema ar presupune o macro-cercetare pedagogică de proporţii,

dar prezenta lucrare îşi propune doar o micro-cercetare realizată la nivel de unitate de

învăţământ, însă cu respectarea clară a condiţiilor specifice: ipoteze clar formulate, obiective

bine delimitate, metodologie riguros conturată, resurse temporale suficiente, eşantioane de

subiecţi şi eşantioane de conţinut anterior stabilite, înregistrare riguroasă a datelor/informaţiilor,

prelucrare precisă a rezultatelor, aplicare, generalizare şi formulare de concluzii în vederea

expunerii constatărilor sau a oferirii de soluţii ameliorative pentru procesul instructiv-educativ.

Elaborarea ipotezei/ipotezelor privind tema cercetată, impune câteva precizări cu

caracter general și anume: ipoteza reprezintă o anticipare de rezolvare ştiinţifică a problemei

supuse cercetării, de aceea trebuie să fie corect formulată, să se bazeze pe date reale şi să dirijeze

întregul proces de cercetare.

Aşadar, ipoteza asigură echilibrul dintre finalitatea acţiunii practice, demersul cercetării

şi randamentul obţinut. Din acest motiv, nu se poate face abstracţie asupra faptului că pe

parcursul desfăşurării activităţii educative, practice pot interveni şi factori aleatori care ţin de

resursele materiale şi temporale, mijloacele de învăţământ, subiecţii din eşantioane, strategiile

didactice, instrumentele de evaluare, ş.a., ceea ce presupune şi existenţa unui anumit risc de

infirmare a ipotezei/ipotezelor.

Însă în cazul de faţă, acest risc de infirmare a ipotezei principale poate fi exclus, întrucât

nu există nici o îndoială în ceea ce priveşte importanţa şi valenţele formative ale conţinuturilor

referitoare la biserică și originea apostolică a învățăturilor de credință, dovadă fiind chiar

programa şcolară pentru disciplina Religie – cultul ortodox, unde sunt prevăzute și conținuturi

referitoare la Biserica primară din primele secole, necesare pentru formarea unor competențe

64

cheie de sensibilizare și exprimare culturală precum și a unor competențe sociale și civice,

urmărite de Programa școlară, pentru disciplina Religie Ortodoxă, la clasele V – VIII144.

În cadrul acestei cercetări voi ţine cont de unicitatea fiecărui elev, de trăsăturile de

personalitate individuale, dar şi de caracteristicile colectivelor de elevi ce constituie subiecţii

prezentei investigaţii. Astfel în formularea ipotezei şi obiectivelor cercetării am ţinut seama de

specificul colectivului de elevi (eşantionului), a nivelului de dezvoltare individuală dar şi de

educaţia religioasă pe care au primit-o în familie. Acest lucru a fost posibil datorită bunei

comunicări pe care o avem ca şi instituţie şcolară cu părinţii elevilor, dar şi cu preoții de la

parohiile „Sfântul Nicolae” și „Izvorul Tămăduirii” din localitate. Formarea personalităţii

religios-morale a elevilor nu este un obiectiv pe care îl are în vedere numai religia ca materie de

învăţământ, ci este urmărit și de cadrelor didactice ale școlii.

Pentru că în formularea ipotezei unei cercetări se porneşte de la datele pe care realitatea

educaţională le oferă, precum şi de la teoretizările efectuate până la un moment dat, în cadrul

prezentului studiu urmăresc să demonstrez importanţa cunoaşterii unor noțiuni de artă

bisericească, în formarea unor valori și atitudini de asumare a propriei identități religioase.

Pornind de la tema lucrării, ipoteza principală poate fi formulată, astfel:

„Dacă elevii vor avea mai multe informații referitoare la vechimea adevărurilor de

credință și a originii apostolice, atunci acest lucru se va reflecta, probabil și în preocupările şi

atitudinea lor intelectuală și morală, iar pe termen lung chiar și în formarea personalității?”

În ceea ce privește ipotezele de lucru particulare, acestea vor avea în vedere: „Dacă

predarea unor noțiuni de artă bisericească se va face cu ajutorul metodelor activ-

participative, poate aceste conţinuturi vor fi mai bine însuşite şi vor avea impact asupra

personalităţii lor?” şi: „Dacă elevii vor putea fi în contact direct cu monumentele de arta

bisericească și vor experimenta singuri, probabil că vor dezvolta mai mult interes pentru

aceasta, asumându-și propria identitate religioasă?”

După stabilirea ipotezei principale şi a ipotezelor secundare ca punct de plecare în

demersul aplicativ, va urma testarea/verificarea relaţiei de implicare existente în acestea prin

organizarea activităţii practice conform implicaţiilor din ipoteze. Iar pe parcursul acestei

verificări şi mai ales la finalul ei se va putea constata confirmarea sau infirmarea ipotezelor

propuse iniţial cu statut provizoriu.

De remarcat, faptul că infirmarea ipotezei presupune eşecul în activitatea educaţională.

De aceea desfăşurarea practică a cercetării pedagogice impune permanenta analiză a

concordanţei dintre ipoteză şi rezultatele parţiale obţinute în vederea coordonării lor relative.

144 Ordinul ministrului nr.5079/09.09.200965

IV.2 Scopul cercetării

Realizarea unei cercetări pedagogice impune necesitatea precizării scopului său,

deoarece raportarea la acestea oferă o imagine de ansamblu asupra activităţii practice, adică

asupra a ceea ce urmează să se facă, permite o monitorizare permanentă a rezultatelor, adică a

ceea ce se obţine şi chiar oferă posibilitatea anticipării de către profesor a unor comportamente

ale elevului, observabile şi măsurabile într-un timp scurt. Aşadar, cunoaşterea scopului pentru

care se realizează cercetarea pedagogică respectivă, îşi pune amprenta asupra stabilirii

variantelor de acţiune şi influenţează alegerea alternativelor de lucru, cu tot ceea ce implică

acestea, de la strategiile didactice până la metodologiile de evaluare.

Scopul prezentei cercetări pedagogice poate fi corelat cu însăşi motivaţia predării

disciplinei religie în unităţile de învăţământ din întreaga ţară, motivaţie desprinsă din contribuţia

acestei discipline la achiziţia unor competenţe cheie din următoarele domenii:

competenţe sociale şi civice;

sensibilizare şi exprimare cultural;

comunicare în limba maternă;

de a învăţa să înveţi” 145

Având permanent în vedere îmbunătăţirea procesului instructiv-educativ dar mai mult

dezvoltarea unei personalităţi religios-morale la elevi, am pornit de la convingerea că prin

exemple, lectură, voinţă, perseverenţă, descoperire, elevii pot înţelege că Religia nu este o simplă

asimilare intelectuală de cunoştinţe, ca nişte idei filozofice abstracte, ci reprezită însuşirea lor vie

în reflecţia şi experienţa noastră duhovnicească, precum şi în comportamentul de zi cu zi.

În stabilirea scopului am plecat de la premiza că este firesc ca evoluţia educaţiei

religioase de la didactica tradiţională spre didactica modernă, iar valorizarea cuceririlor ştiinţifice

din domeniul educaţional în cadrul orei de religie trebuie să fie un act de normalitate. Așa că

scopul prezentei cercetări, vizează: descoperirea unor modalităţi de dinamizare a procesului

de învăţare la ora de Religie, punând la dispoziţia elevilor resursele materiale şi procedurale

de care au nevoie, optimizarea actului de predare-învăţare din perspectiva exigenţelor unui

învăţământ formativ, prin mijloacele moderne de predare-învăţare, formarea, cultivarea,

consolidarea unor trăiri interioare ale vieţi religioase și nu în ultimul rând exteriorizarea

acestora.

IV.3 Obiectivele cercetării

145 Ibidem 66

Precizarea scopului cercetării pedagogice evidenţiază şi anumite intenţii sau aspiraţii pe

termen mediu, cu un grad mediu de generalitate, materializate în acţiuni determinate, anticipând

etape şi operaţii şi echilibrând aspectele formativ-informativ-educativ ale activităţii practice. Este

vorba despre obiectivele cercetării pedagogice, acestea indicând intenţii care anticipează anumite

modificări la nivelul personalităţii, dar şi rezultate concrete, urmare a aplicării activităţilor

integrate în cercetare.

Definirea obiectivelor cercetării pedagogice este foarte importantă pentru că ele vor fi

relaţionate cu toate celelalte elemente incluse în procesul investigaţiei: prelucrarea conţinuturilor,

alegerea metodelor, mijloacelor didactice şi a formelor de organizare a activităţilor, stabilirea

variantelor optime de proiectare a activităţilor, alegerea metodologiilor de evaluare şi chiar

prelucrarea rezultatelor evaluării.

Pentru ca ipoteza/ipotezele să poată fi verificată/verificate la final au fost propuse

următoarele obiective:

1) Stabilirea nivelului elevilor în ceea ce priveşte cunoaşterea unor noțiuni de artă

bisericească și a unor date istorice legate de biserica noastră creștină ortodoxă.

2) Identificarea strategiilor didactice optime de transmitere a noțiunilor de artă, în

general și artă bisericească, în special, în cadrul activităţilor curriculare şi

extracurriculare.

3) Trezirea și cultivarea interesului copiilor pentru investigarea și interpretarea

faptelor din istoria Bisericii Ortodoxe Române și Universale

4) Manifestarea interesului pentru aprofundarea cunoştinţelor religioase în vederea

permanentei deveniri spirituale.

5) Cultivarea atitudinilor de înţelegere, toleranţă şi respect faţă de persoanele din

jur (familie, rude, prieteni, colectiv şcolar, etc.).

6) Manifestarea preocupării pentru asumarea propriei identităţi religioase.

7) Formarea la elevi a unor deprinderi de muncă independentă, dar și dezvoltarea

capacităţii de relaţionare în cadrul unui grup.

8) Valorificarea experienței didactice prin înregistrarea, analiza, prelucrarea şi

interpretarea rezultatelor obţinute în vederea stabilirii progresului (regresului) elevilor;

Observăm că obiectivele cercetării nu fac altceva decât să concretizeze, să detalieze şi să

precizeze în planul acţiunii practice scopul acesteia.

67

Având în vedere că ele sunt expresii ale anticipării unor rezultate aşteptate în contexte

concrete de instruire şi ne arată ce se urmăreşte în fiecare secvenţă a procesului educaţional146,

dar şi cum se evaluează performanţele obţinute este destul de clară importanţa identificării şi a

definirii lor corecte pentru cercetare.

Aşadar, obiectivele specificate, vor fi repere pentru evaluare; raportarea rezultatelor

obţinute la obiective ca rezultate scontate oferind măsura eficienţei activităţii desfăşurate. În

acelaşi timp, ele vor fi şi expresii ale unor valori educaţionale către care sunt orientaţi elevii, dar

şi adevărate criterii de referinţă care orientează proiectarea, desfăşurarea şi evaluarea tuturor

activităţilor educative şi permit, în consecinţă controlul şi reglarea/autoreglarea procesului

instructiv-educativ, corelat cu demersul cercetării propriu-zise.

IV.4 Eșantionarea în cadrul cercetării pedagogice

Eşantionul reprezintă o parte dintr-un întreg pe care se pot realiza cercetări, experimente

şi sondaje statistice, deoarece imită în mare măsură, la scară mică, caracteristicile întregului. De

aceea, din punct de vedere gnoseologic, el este considerat ca fiind reprezentativ statistic, iar în

urma efectuării cercetării pedagogice, din analiza rezultatelor se poate desprinde ceea ce este

general şi aplicabil pentru întreaga populaţie supusă investigaţiei.

Eşantionarea populaţiei şcolare este o condiţie de bază pentru a lucra eficient şi ordonat

în cadrul cercetării pedagogice. În plus, ea prezintă şi numeroase avantaje: permite economia de

muncă şi efort şi reducerea timpului afectat cercetării propriu-zise, dar şi asigură un nivel înalt de

exactitate, întrucât restrângerea numărului de cazuri investigate oferă posibilitatea unei cercetări

mai amănunţite. Aceasta deoarece „prin reducerea extensivităţii cercetării pedagogice, nu facem

altceva decât să extindem intensivitatea acesteia”147, lucru firesc, având în vedere că nu urmărim

numai rezultatele cantitative, ci şi pe cele calitative.

Toate cercetările psiho-pedagogice presupun utilizarea a două tipuri de eşantioane:

eşantionul de subiecţi şi eşantionul de conţinuturi de învăţare.

În cazul prezentei cercetări psiho-pedagogice, pentru urmărirea obiectivelor și verificării

ipotezelor, eşantionul de subiecţi sau participanţi a fost reprezentat de clasele a VII-a A și B în

anul școlar 2013 – 2014 și respective clasele a VIII-a A și B în anul școlar 2014 -2015, de la

Şcoala Gimnazială nr. 1 din Băilești. Seria A numită, în cercetare, grupul 1, iar seria B, grupul 2.

În ceea ce priveşte eşantionul de conţinut, acesta a fost fundamentat în baza criteriului

referitor la dependenţa conţinuturilor utilizate în activitatea de predare-învăţare-evaluare din

146 Constantin Cucoş, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice, Ed. Polirom, Bucureşti, 2005, p. 210.147 Ioan Drăgan, Ioan Nicola, Cercetarea pedagogică, Ed. Tipomur, Bucureşti, 1993, p. 35.

68

unitățile: Biserica în primele veacuri creștine; Credința creștină; Trăirea învățăturii creștine;

Spiritualitate și viață creștină și Exprimarea învățăturii creștine.

Pentru anul şcolar 2013-2014 am ales următoarele conţinuturi aferente clasei a VII-a:

1) Rugăciunea în viața creștinului

2) Sfânta Liturghie – întâlnire cu Hristos

3) Dumnezeu se descoperă oamenilor. Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție

4) Faptele bune – roade ale virtuților

Pentru anul școlar 2014-2015, am ales următoarele conţinuturi aferente clasei a VIII-a:

1) Biserica, locaș de închinare

2) Icoana – fereastră spre cer

3) Cântarea religioasă – formă de rugăciune

4) Călătorind cu Dumnezeu – pelerinajul la biserici și mănăstiri 148.

Acestora li s-au adăugat activităţile extracurriculare desfăşurate pe parcursul celor doi ani

şcolari, cu ocazia marilor sărbători creştine, în săptămâna „Să știm mai multe, să fim mai buni!”,

o excursie făcută la mănăstirile din Oltenia, constituirea unui club intitulat „Arta – o punte între

trecut, prezent și viitor, dar și Concursul școlar regional „Sărbătoare în culoare”, ce se

desfășoară în unitatea noastră școlară din anul școlar 2010-2011 ( concurs inclus în calendarul

concursurilor județene în anul școlar 2012-2013), activităţi care însumate au urmărit atingerea

obiectivelor cercetării şi, implicit, verificarea ipotezei.

IV.5 Locul și durata cercetării pedagogice

Cercetarea s-a desfășurat în perioada 2013-2015 urmărindu-se valorificarea caracterului

formativ al conținuturilor prin cunoașterea principalelor învățături cuprinse în unitățile de

învățare:

Biserica în primele veacuri creștine

Credința creștină

Trăirea învățăturii creștine

Spiritualitate și viață creștină;

Exprimarea învățăturii creștine

Cercetarea pedagogică propriu-zisă a temei a avut ca loc de desfăşurare Şcoala

Gimnazială nr. 1 din Băilești, ca şcoală de centru, de ea aparţinând și structura Școala nr.6 din

aceeași localitate.

Pentru desfăşurarea optimă a cercetării am ales ca eşantion de subiecţi în anul şcolar

2012-2013, clasa a VI-a A, de la Școala Gimnazială nr.1 din Băilești, considerând în urma

148 Ordinul ministrului nr.5079/09.09.200969

analizei preliminare, constatative, că acest grup de elevi este reprezentativ pentru populaţia

şcolară investigată.

Pentru a putea compara rezultatele am ales de la structură, tot clasa a VI-a B, astfel încât

pe parcursul aplicării activităţilor didactice să pot realiza o analiză comparativă a rezultatelor

obţinute la clasa „experimentală”, unde s-au predat conţinuturile din eşantionul de conţinut cu

metode noi, moderne, interactive prin raportare la rezultatele obţinute la clasa neinclusă în

experiment, unde s-au predat conţinuturile respective în mod tradiţional.

Un principiu, după care m-am ghidat în investigația mea, a fost acela „de a nu produce

perturbări în procesul instructiv-educativ”149 din cele două unități școlare în care am desfășurat

procesul de cercetare pedagogică.

Cercetarea a urmărit rezultatele obţinute de elevii din clase echivalente, o clasă

experimentală şi una de control, folosind metode şi procedee diferite de însuşire, predare sau

consolidare a cunoştinţelor teoretice şi practice din cadrul procesului instructiv-educativ.

IV.6 Etapele cercetării

Tema supusă cercetării s-a conturat pe parcursul experienţei didactice acumulate în

învăţământ pentru a stimula interesul elevilor pentru cercetare, competiție, pentru fixarea unor

noțiuni de artă, artă bisericească și istorie bisericească și a acelor conţinuturi de învăţare din care

să rețină adevăruri de credinţă şi să deprindă învăţături moral-religioase.

În acest fel am dezvoltat problematica supusă cercetării şi am conturat ipotezele de

lucru referitoare la acest subiect.

Cercetarea pedagogică s-a desfăşurat în trei etape:

1) Etapa constatativă: desfăşurată în primele săptămâni ale anului şcolar 2012-2013

când prin intermediul testelor de evaluare şi a chestionarelor, am urmărit stabilirea stadiului în

care se găsesc elevii la începutul experimentului în ceea ce priveşte problema supusă cercetării;

2) Etapa formativă: desfăşurată pe parcursului anilor şcolari 2012-2013 și 2013-2014

când am ales şi am desfăşurat activităţi curriculare, conforme programei şcolare în vigoare, şi

extracurriculare pretabile problematicii propuse, urmărindu-se în tot acest timp realizarea

obiectivelor cercetării pedagogice;

3) Etapa finală: desfăşurată la sfârşitul semestrului al II-lea al anului şcolar 2014-2015,

când elevii au fost supuşi unor probe de evaluare structurate pe obiectivele urmărite de-a lungul

demersului aplicativ, pentru a se putea constata gradul de realizare al acestora, astfel încât prin

149 Irina Maciuc, Formarea formatorilor, modele alternative și programe modulare, ed. Didactică și Pedagogică, București, 1998, p.112

70

raportare la acest grad de realizare să poată fi analizată premisa verificării şi confirmării ipotezei

prezentei cercetări pedagogice.

În cele trei etape au fost utilizate o serie de instrumente metodologice specifice

cercetării pedagogice ce vor fi prezentate în cele ce urmează.

IV.7 Metodologia cercetării științifice

În cercetarea psiho-pedagogică metodologia reprezintă ansamblul de metode şi

tehnici utilizate pentru precizarea sau verificarea teoretică şi practică a unei ipoteze, colectarea şi

prelucrarea datelor obţinute, construirea şi validarea modelului teoretic şi practic de îmbunătăţire

a procesului instructiv-educativ, conturarea demersului teorie-practică, monitorizarea continuă a

problematicii educaţiei şi facilitarea generalizării şi comunicării rezultatelor pozitive obţinute.

În acest sens metodologia cercetărilor psiho-pedagogice implică existenţa a trei

dimensiuni de bază:

a) dimensiunea teoretică care vizează direcţionarea şi justificarea cercetării;

b) dimensiunea tehnico-metodică care vizează selectarea şi aplicarea sistemului de

metode;

c) dimensiunea empirică care vizează cuprinderea realităţii sau a experienţei de

cercetare.

De aceea literatura de specialitate oferă un tablou divers de metode, tehnici şi procedee

dezvoltate în funcţie de modul cum se abordează problemele, deoarece utilizarea lor ca sistem

metodologic urmăreşte surprinderea, înţelegerea şi explicarea complexităţii unor fenomene

educative. Pentru acest motiv, având drept criteriu fundamental obiectivele urmărite în cercetare

şi aspectul funcţional al metodelor în demersul investigaţiei, am selectat următoarele categorii de

metode, considerate utile pentru cercetarea propriu-zisă:

1. „Metode pentru identificarea temei, fundamentarea cadrului teoretic şi

formularea ipotezei şi a obiectivelor;

2. Metode pentru acumularea empirică şi ştiinţifică a datelor în diferite

momente/faze ale cercetării;

3. Metode pentru introducerea sau aplicarea măsurilor de ameliorare, de

intervenţie educativă şi de verificare a ipotezei;

4. Metode pentru interpretarea parţială sau finală a rezultatelor;

5. Metode pentru valorificarea rezultatelor cercetării”150.

150 Elena Joița, Vali Ilie, Mihaela Vlad, Ecaterina Frăsineanu, Pedagogie și elemente de Psihologie școlară, Ed. Arves, p. 405

71

Metoda este „calea de urmat în vederea atingerii unor scopuri bine determinate și a

obținerii unor rezultate așteptate”151.

1. În ceea ce privesc metodele pentru identificarea temei, fundamentarea cadrului

teoretic şi formularea ipotezei şi a obiectivelor, am folosit ca metode de cercetare

psihopedagogică tehnicile de documentare şi studiul independent. În acest sens m-am

documentat, folosind Sfânta Scriptură și literatura de specialitate (Istoria Artei, Istoria Bisericii

Ortodoxe Române, Muzica, Educația plastică etc.), combinând metodele pedagogice cu cele

religioase. În acest sens am studiat atât literatura teologică cât şi pe cea psihopedagogică şi

metodică de la disciplina Religie, dar şi de la disciplinele laice precum: Istoria, Limba Română,

Geografia, Cultura Civică, Educaţia muzicală şi Educaţia plastică.

Acest lucru m-a ajutat să-mi formulez o viziune de ansamblu asupra învăţăturii despre

artă în general și artă bisericească în special, precum și a modalităților de realizare a

asemănărilor și influențelor pe care le-au avut acestea, în rândul oamenilor de-a lungul timpului.

Ulterior, în baza acestor etape incipiente am început demersul pentru procesul de

acumulare empirică și științifică a datelor necesare cercetării efective.

2. Metodele folosite pentru acumularea empirică şi ştiinţifică a datelor în

diferite momente ale cercetării au fost: observaţia, analiza produselor activităţii elevilor,

analiza documentelor şcolare și tehnicile sociometrice precum: ancheta, convorbirea,

chestionarul, testul sociometric, metoda-panel, studiul de caz.

În general cea mai la îndemână metodă pentru cercetarea psihopedagogică, mi s-a părut

a fii observația, pe care am folosit-o în cea mai mare parte a cercetării.

Ea constă în „înregistrarea datelor şi constatărilor aşa cum se prezintă şi se foloseşte în

toate etapele cercetării, însoţind pe toate celelalte metode şi oferind date suplimentare în

legătură cu diverse aspecte ale fenomenelor investigate”152.

Cu ajutorul ei se consemnează comportamente şi răspunsuri, concomitent cu

desfăşurarea acţiunilor sau faptelor educaţionale. De aceea, utilizarea ei impune urmărirea

sistematică a faptelor educaţionale, în condiţii obişnuite, iar înregistrarea datelor şi constatărilor

nu se face ulterior, pentru a preveni selecţia subiectivă a acestora.

Pentru eficienţa acestei metode am alcătuit un plan de observaţie conform ipotezei şi

obiectivelor cu precizarea celor ce vor fi urmărite, a cadrului în care se desfăşoară şi a

instrumentelor necesare pentru înregistrarea datelor. Modalitatea de consemnare a variat de la

cea descriptivă la cea cu calificative, încercându-se surprinderea tuturor detaliilor semnificative.

151 Ioan Cerghit, Metode de învățământ, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1976, p. 10-11152 Ioan Drăgan, Ioan Nicola, Cercetarea pedagogică, Ed. Tipomur, Bucureşti, 1993, p. 47

72

Observaţia a fost folosită în momente diferite, la început şi la sfârşit de semestru, dar şi

cu ocazia desfăşurării unor activităţi extracurriculare precum: activități dedicate marilor sărbători

creştine, scenete, concursuri, excursie, cluburi metodice, etc. În plus, observaţia spontană a fost

combinată cu cea intenţionată pentru consemnarea unor comportamente, răspunsuri şi efecte la

acţiuni, fapte şi intervenţii provocate ale elevilor incluşi în eşantionul de subiecţi al cercetării.

Prin intermediul acestei metode s-a accentuat caracterul formativ al cercetării care îl

dublează pe cel informativ, întrucât au fost colectate date privind şi unele particularităţi ale

proceselor psihice şi intelectuale implicate în activităţile instructiv-educative desfăşurate,

precum: spiritul de observaţie, stadiul de dezvoltare a operaţiilor gândirii, volumul memoriei,

stabilitatea şi distributivitatea atenţiei, volumul şi expresivitatea limbajului, stilul de muncă

intelectuală, trăsăturile vizibile ale temperamentului şi caracterului, existenţa/inexistenţa

motivaţiei temeinice pentru învăţătură, capacitatea de a depune efort intelectual, ş.a.

De aceea, observaţia spontană, nesistematică, subiectivă care a fost punctul de plecare

în formularea ipotezei a fost combinată cu observaţia ştiinţifică, sistematică, adecvată explorării

fenomenelor educaţionale propriu-zise.

Întrucât obiectivele prezentei cercetări psiho-pedagogice au vizat şi analiza formării

atitudinilor şi comportamentului moral-religios, am considerat oportună şi folosirea metodei

analizei produselor activităţii elevilor, cu scopul de a descoperi unele trăsături ale

personalităţii acestora prin obiectivarea lor în rezultatele şi produsele muncii individuale. În acest

sens, a fost studiat orice produs al activităţii independente a elevilor, în clasă sau acasă, ca şi

consecinţă a sarcinilor date de către cadrul didactic: răspunsuri orale sau scrise, compuneri,

exerciţii, rebusuri, desene, caietele de notiţe, lucrări aplicative, expoziţii, creaţii variate, etc.

Din analiza acestora s-au desprins numeroase constatări privind tema supusă cercetării,

ca: nivelul elevilor în raport cu obiectivele cercetării, volumul cunoştinţelor lor la disciplina

religie, nivelul îndrumării teoretice şi practice, dificultăţile intervenite pe parcursul procesului de

predare-învăţare-evaluare, posibilităţile de ameliorare individualizată sau în grup şi efectele

măsurilor aplicate. În concluzie, folosirea acestei metode a urmărit obiective aflate în

interdependenţă cu succesul cercetării respective, adică cu confirmarea ipotezei precum: nivelul

şi modalitatea realizării sarcinilor didactice (educative), afirmarea aspectelor legate de

dimensiunea formativă (capacităţi, deprinderi, competenţe), nivelul de înţelegere şi creativitate,

efectele măsurilor corective şi de dezvoltare, greşelile tipice şi cauzele lor, etc.

O altă metodă folosită în demersul meu de cercetare a fost: Studiul/analiza

documentelor şcolare. Ea se utilizează de obicei în raport cu ipoteza cercetării pentru a analiza

comparativ rezultatele, evoluţia elevilor, modul de acţiune al factorilor şcolari implicaţi şi

experienţele derulate. În acest scop, literatura de specialitate indică faptul că pot fi combinate 73

mai multe documente şcolare pentru o temă: cataloage, foi matricole, statistici pe probleme,

arhiva şcolară, dosarele comisiilor şi catedrelor metodice, analize şi proiecte ale conducerii,

documentaţii ale cabinetelor şcolare, ş.a.

În cazul de faţă am folosit această metodă atunci când am consultat cataloagele, fişele

psiho-pedagogice ale elevilor şi dosarele lor personale pentru a extrage informaţii referitoare la

nivelul lor de pregătire la disciplinele: Religie, Istorie, Cultură civică, Limba şi literatura română,

Educaţie muzicală şi Educaţie plastică, dar şi pentru a-mi contura o imagine de ansamblu asupra

comportamentului lor, ţinând cont de notele de la purtare dar şi de aşteptările şi opţiunile vizând

viitorul lor şcolar şi profesional, de la orele de Consiliere şi orientare. Aceste date culese cu

ajutorul acestei metode au oferit posibilitatea comparaţiei între grupurile de elevi.

Tehnicile sociometrice sunt definite ca „un ansamblu de instrumente şi procedee

destinate să înregistreze şi să măsoare configuraţia şi intensitatea relaţiilor inter-personale din

interiorul colectivului”153.

Utilizarea acestora a vizat cunoaşterea climatului psiho-social constituit din inter-

relaţionările individuale care se stabilesc între membrii unui grup (clasă sau şcoală). În general,

mesajele cu caracter educativ transmise şi receptate prin intermediul procesului instructiv-

educativ, fiind influenţate de climatul psiho-social gravitează în jurul a doi poli care le

valorizează mai mult sau mai puţin. Prin cunoaşterea climatului psiho-social se oferă modalităţi

de intervenţie pentru amplificarea valenţelor sale formative şi, implicit, pentru o mai bună

receptare a mesajului educativ.

Dintre tehnicile sociometrice am folosit în demersul meu de cercetare științifică

următoarele: ancheta, convorbirea, chestionarul şi testul sociometric.

Prima metodă folosită din cadrul tehnicilor sociometrice a fost Ancheta. Aceasta constă

„într-un dialog între cercetător și subiecții supuși investigației în vederea acumulării unor date

în legătură cu anumite fenomene și manifestări”154. Prin intermediul acesteia am putut afla

ideile, opiniile, dorinţele şi aşteptările elevilor cu privire la desfăşurarea unor activităţi

extraşcolare cu caracter religios.

Alături de această metodă am utilizat cu succes Convorbirea, pe care am folosit-o

pentru cercetarea distribuţiilor opiniilor și pentru aprofundarea unor date colectate şi sugerarea

de noi ipoteze sau verificarea unor constatări.

Pentru asigurarea eficienţei acestei metode am alcătuit anterior un plan structurat pe

probleme-întrebări, care a reprezentat un ghid în desfăşurarea discuţiilor şi care pentru libertatea

dialogului a fost reorganizat pe parcurs. A contat foarte mult asigurarea unui climat de încredere

153 Ioan Nicola, Domnica Fărcaş, Teoria educaţiei şi noţiuni de cercetare pedagogică, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999, p. 119.154 Ioan Drăgan, Ioan Nicola, Cercetarea pedagogică, Ed. Tipomur, Bucureşti, 1993, p.52

74

şi alegerea momentului ideal desfăşurării, pentru ca elevii să participe în mod deschis, iar pentru

ca informaţiile strânse să fie cât mai diverse şi obiective, am apelat la ajutorul unui observator

neutru care nota direct cele văzute și nevăzute. Răspunsurile şi atitudinile elevilor au fost

înregistrate ulterior de către profesor, ţinându-se cont de problemele abordate și relevante pentru

ipoteză.

Cu toate că este o metodă mai pretenţioasă în ceea ce priveşte elaborarea, Chestionarul

oferă o analiză amănunţită a opiniilor şi atitudinilor, de aceea am optat pentru utilizarea lui,

folosindu-l pentru stabilirea interesului şi a motivaţiei elevilor în legătură cu anumite aspecte ale

temei.

Am folosit această metodă atât în cazul elevilor, cât și al profesorilor de la alte

discipline, incluzând întrebări de tip închis (cu răspunsuri exacte), deschise (cu răspunsuri

libere), cu răspunsuri la alegere (prin bifare sau încercuire a variantei alese dintre mai multe

oferite), cu completare de idei dar și „chestionarul-panel”155,pentru a vedea în timp evoluția

opiniilor referitoare la aspectul împlinirii idealului educațional religios prin aportul activităților

extracurriculare.

Din punct de vedere calitativ, întrebările construite pe anumite aspecte ale problemei au

fost accesibile, ordonate progresiv, formulate clar, fără ambiguităţi şi adaptate nivelului elevilor.

În construcţia chestionarului s-au respectat cerinţele privind ordonarea logică şi

progresivă a întrebărilor, de la cele simple la cele complexe, de la cele închise la cele deschise,

de la cele particulare la cele generale, cu alternarea întrebărilor care solicită diferit formularea

răspunsurilor, dar şi cele privind echilibrarea întrebărilor introductive, cu cele de trecere, cu cele

de control şi cu cele de aprofundare a unor aspecte ale temei prin explicarea, identificarea şi

dezvoltarea datelor.

De asemeni a fost respectată cerinţa ca profesorul să dea dovadă de o atitudine neutră în

aplicare şi să nu ofere puncte de sprijin în formularea răspunsurilor, ci doar să aplice chestionarul

înregistrând diferite aspecte ale comportamentului elevilor prin combinare cu observaţia.

În acest mod au fost completate datele privind evoluţia opiniilor şi atitudinilor factorilor

umani implicaţi şi sesizate eventualele dificultăţi, care pot contura noi ipoteze.

În afară de chestionarul panel, am utilizat şi metoda pur panel Metoda-panel care este

utilă în „culegerea de date caracteristice aceloraşi persoane în diferite perioade”156. Modul său de

desfăşurare determină o cercetare de tip longitudinal care vine în completarea datelor obţinute

prin celelalte metode. Pentru a folosi această metodă am apelat la acelaşi eşantion de subiecţi,

supus investigaţiei de două ori pe an. Datele obţinute au oferit posibilitatea realizării unei

155 Elena Joița, Eficiența instruirii, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1998, p. 83156 Ioan Cerghit, Lazăr Vlăsceanu, Curs de pedagogie, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998, p. 367.

75

comparaţii în ceea ce priveşte atingerea obiectivelor cercetării constatându-se un progres în

realizarea educaţiei moral-religioase.

Din cele expuse se observă că atât chestionarul, cât și metoda-panel au fost utilizate

pentru grupuri mai mari de copii, în timp ce pentru grupurile mai mici am folosit interviul de

grup atât în preanchetă, cât și în cursul acesteia pentru lămurirea unor aspecte ale temei alese

pentru studiu și a definitivării instrumentelor de cercetare, cât și pentru completarea celorlalte

metode.

În cadrul acestei metode au fost purtate discuţii pe teme esenţiale pentru cercetarea

aceasta, dar și pentru formarea religios-morală ca:

„Rugăciunea în viaţa creştinului”;

Sfânta Liturghie – întâlnire cu Hristos;

Dumnezeu se descoperă oamenilor; Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție;

Faptele bune – roade ale virtuților;

Faptele rele – încălcări ale voii lui Dumnezeu;

Biserica, locaș de închinare;

Icoana – fereastră spre cer;

Cântarea religioasă – formă de rugăciune;

Comuniunea oamenilor cu Dumnezeu în Biserică.

Discuțiile au fost purtate cu „grupuri de 8-12 elevi, în mod dirijat și nu mai mult de 1-2

ore”157, într-o manieră bine gândită.

Informaţiile obţinute prin interviul de grup au întregit și integrat alte informații obținute

pe diferite căi, conturând astfel un ansamblu unitar. Ele au fost deosebit de relevante pentru

verificarea ipotezei şi formularea concluziilor cercetării, întrucât metoda a fost folosită şi pentru

realizarea unei diferenţieri în răspunsurile subiecţilor după intensitatea cu care şi-au exprimat

opinia în legătură cu fenomenele supuse cercetării. Pentru aceasta au fost folosite câteva tipuri de

scale valorice în vederea catalogării şi clasificării răspunsurilor, scale ce au fost folosite și în

cazul aprecierii conduitei și caracterului religios. Aceasta era astfel:

a) acord total b) excelent c) permanent

acord bun frecvent

indiferenţă mediu uneori

nehotărâre suficient rar

dezacord slab niciodată

dezacord total foarte slab

157 Ion Radu, Miron Ionescu, Experiență didactică și creativitate, Ed.Dacia, Cluj-Napoca, 1987, p.14876

Deoarece au fost supuse cercetării probleme ce vizau latura formativ-educativă a

personalităţii, am utilizat şi studiul de caz.

Acesta este definit ca „metodă clinică, de diagnoză, de evaluare iniţială sau ca situaţii de

excepţie, care solicită măsuri diferenţiale sau ilustrează anumite exemplificări acţionale”158.

Studiul de caz a fost utilizat, în special pentru discutarea unor situaţii particulare ale

unor elevi, ale unor grupuri de elevi sau a atitudinii adulţilor (părinţi şi profesori) faţă de

problematica educaţiei religioase. Informaţiile furnizate de această metodă au permis o

confruntare directă cu situaţia reală, fapt care a constituit premisa cunoaşterii inductive şi a

reprezentat o „apropiere” sau raportare a modelului procesului educaţional de „modelul vieţii, al

practicii având valoare euristică şi aplicativă”159.

Valorificarea acestei metode s-a impus în posibilitatea pe care a oferit-o, atât cadrului

didactic cercetător, cât şi elevilor-subiecţi de a intra în contact direct cu alte opinii şi de a oferi

explicaţii care în final au condus la varianta optimă de acţiune necesară pentru atingerea

obiectivelor cercetării.

Testul sociometric a fost o altă tehnică sociometrică folosită ca instrument de colectare

a faptelor şi de prelucrare şi interpretare a informaţiilor oferite de acestea. Prin intermediul său

am cunoscut şi analizat diferite aspecte ale procesului de interacţiune dintre elevii unui grup, din

clasă sau din şcoală.

În elaborarea sa au fost incluse întrebări care le solicitau elevilor să-şi exprime

atitudinea critică faţă de o situaţie moral-religioasă, socială, concretă.

Datele obţinute s-au înregistrat într-un tabel cu două intrări având trecuţi pe orizontală şi

pe verticală elevii colectivului supus analizei. Au fost întocmite tabele separate pentru alegeri şi

respingeri, iar completarea acestora a permis întocmirea unei sociograme. Aceasta a oferit

posibilitatea cunoaşterii structurii social-religioase a personalităţii elevilor din cadrul

experimentului.

3. Metode pentru introducerea sau aplicarea măsurilor de ameliorare, de

intervenţie educativă şi de verificare a ipotezei au fost: experimentul pedagogic constatativ,

ameliorativ, de verificare şi de dezvoltare.

Experimentul pedagogic este o metodă complexă, cu acţiuni educative ameliorative de

amploare, cu rol dominant în verificarea ipotezei şi în construirea de noi ipoteze, particulare, pe

parcurs. El se deosebeşte de experienţa curentă, prin existenţa explicită a ipotezei, definirea

variabilelor, a timpului de verificare, a planificării acţiunilor de intervenţie, a modului de

158 Elena Joiţa, Pedagogie și elemente de psihologie școlară, Ed. Arves, Craiova, 2003, p. 409.159 Ioan Radu, Miron Ionescu , Experienţa didactică şi creativitatea, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1987, p. 143.

77

consemnare şi interpretare a datelor specifice și are avantajul că se poate corela cu toate celelalte

metode în organizare, desfăşurare şi finalizare.

Alegerea eşantionului asupra căruia s-au aplicat măsurile experimentale a fost problema

centrală pentru verificarea adecvată a ipotezei şi validarea rezultatelor obţinute prin măsurile

pedagogice introduse. De aceea s-au respectat cerinţele impuse de literatura de specialitate în ce

priveşte reprezentativitatea eşantionului: acesta a fost omogen din perspectiva temei şi eterogen

în compoziţie, ca particularităţi individuale sau ca mediu de provenienţă a subiecţilor.

În conceperea şi realizarea experimentului am ţinut cont de faptul că nu trebuie căutată

cu orice preţ confirmarea unor cunoştinţe, că nu trebuie acordată o importanţă egală tuturor

faptelor şi că nu trebuie exclus gradul de subiectivitate datorat cadrului didactic, subiecţilor

cercetării şi influenţării efectelor de prezenţa observatorului.

Astfel, am iniţiat pe parcursul celor trei ani şi un experiment pedagogic ce a constat în

desfăşurarea complementară orelor de curs cu o serie de activităţi extracurriculare în afara clasei

şi a şcolii. De asemeni, prin activitățile desfășurate am încercat să integrez educația religioasă

între celelalte dimensiuni ale educației și folosind cunoștințele, capacitățile și competențele

deținute de elevi, să o corelez cu celelalte discipline de studiu (Istorie, Limba şi literatura

română, Educaţie muzicală, Educaţie plastică, Geografie, ș.a) pentru realizarea unor activităţi

extracurriculare ca: programe artistice alcătuite din cântece religioase/colinde, poezii şi scenete

artistice cu caracter religios, expoziţii de lucrări plastice şi concursuri cu caracter religios

desfăşurate la nivel de unitate şcolară sau în parteneriat cu alte unităţi şcolare sau entităţi

instituţionale precum: bisericile cu hramul „Sfântul Nicolae” și „Izvorul Tămăduirii”, casa de

cultură „ Amza Pellea”, muzeul și biblioteca din localiate. În activitatea mea am avut și sprijinul

colegilor de alte specialități.

Rezultatele experimentului au avut drept consecinţă confirmarea ipotezelor de lucru,

particulare, şi au conturat posibilitatea analizării comportamentului moral-religios prin prisma

tuturor factorilor care contribuie la formarea personalităţii: educaţia, mediul familial şi

comunitatea locală.

Experimentul pedagogic iniţiat s-a finalizat cu interpretarea rezultatelor la sfârşitul celor

trei ani de investigaţie. Iar pentru acest lucru am folosit o altă serie de metode prezentate în cele

ce urmează.

4. Metode pentru interpretarea parţială sau finală a rezultatelor: metodele de

interpretare cantitativă sau de măsurare (metode, tehnici statistice) şi metodele de interpretarea

calitativă sau de apreciere a rezultatelor cercetării.

Metodele de interpretare cantitativă presupun ”ordonarea şi sistematizarea

rezultatelor obţinute, corelarea datelor obținute,exprimarea statistică a relaţiilor dintre 78

elementele variabile, studiul posibilității reformulării sau completării ipotezei și măsurilor

experimentale, formularea de concluzii şi luarea de decizii și formularea de predicții asupra

evoluției”160.

În folosirea lor se poate recurge la diverse scale: scala de măsurare, cu definirea

indicatorilor de analiză şi cuprinderea valorilor pe aceşti indicatori; scala nominală, clasificarea

după un criteriu: da/nu, şcoală urbană/rurală; scala ordinală, cu exprimarea gradului de afirmare:

deloc, puţin, mult, foarte mult sau uneori, adesea, frecvent, foarte frecvent; şi scala de interval,

încadrarea datelor în grupe de valori: calificative şi note şcolare.

De asemeni, în practica educaţională este utilă raportarea la un barem, ca un sistem de

valori etalon, standard, sau sistem de referinţă pentru eşantionul stabilit.

De aceea dintre tehnicile statistice le-am utilizat atât pe cele de înregistrare prin notarea

răspunsurilor date, a notelor, calificativelor şi mediilor de aceeaşi mărime, cât şi pe cele de

ordonare sau clasificare, care presupun aşezarea rezultatelor într-o anumită ordine

crescătoare/descrescătoare în funcţie de un criteriu anterior stabilit, de prezentare şi de prelucrare

statistico-matematică a rezultatelor cercetării. Tehnicile statistice au fost utilizate pentru:

a) întocmirea tabelului cu rezultatele obţinute, realizată imediat după efectuarea

observaţiei şi consemnarea datelor în fişele de observaţie, după administrarea probelor,

înregistrarea performanţelor şi efectuarea operaţiei de măsurare. Au fost realizate în acest scop

tabele analitice în care au fost consemnate rezultatele individuale ale subiecţilor cercetării, dar şi

tabele sintetice în care s-a efectuat o grupare a datelor măsurate fără nominalizarea subiecţilor,

iar aceste grupări de date au avut la bază doi indicatori: amplitudinea şi frecvenţa măsurărilor

efectuate.

b) reprezentarea datelor din tabelele sintetice în mod grafic în sistemul celor două axe

cu ajutorul histogramei şi a poligonului de frecvenţă. Aceste reprezentări grafice au prezentat o

imagine de ansamblu a rezultatelor cercetării şi au permis posibilitatea emiterii unei interpretări

la finalul demersului aplicativ, utilă pentru ameliorarea şi dezvoltarea activităţilor viitoare.

Metodele de interpretare calitativă au fost utilizate prin intermediul metodei

diferenţelor, între evaluarea finală şi evaluarea iniţială şi prin studiul constantei consecinţelor sau

a manifestărilor fenomenului atunci când două eşantioane au avut toate măsurile comune, dar

numai la unul s-a produs un anumit efect.

5. Metode pentru valorificarea rezultatelor cercetării: tehnicile specifice de

redactare, de comunicare şi de generalizare a ceea ce s-a obţinut prin investigaţie.

160 Elena Joiţa, Pedagogie și elemente de psihologie școlară, Ed. Arves, Craiova, 2003, p. 412.

79

Literatura de specialitate evidenţiază că această „etapă a cercetării este uneori neglijată,

întrucât redactarea rezultatelor se supune unor reguli specifice”161, precum: delimitarea

materialului de prezentat din cel întreg, acumulat în dosarul cercetării prin studiul critic al fişelor

documentare, a materialului concret şi a tuturor datelor acumulate şi întocmirea planului de

prezentare, cu menţionarea distinctă a părţilor: problema cercetată (importanţa, actualitatea

teoretică şi practică, motivaţia opţiunii pentru temă), aspectele teoretice de bază (sinteza ideilor

din bibliografia parcursă, stadiul rezolvării temei, ordonarea ideilor, poziţia personală faţă de

acestea, aspecte nerezolvate), precizarea ipotezei şi a obiectivelor cercetării, a metodologiei

utilizate, apoi prezentarea, analiza şi interpretarea rezultatelor obţinute (argumentare pe

obiective, interpretare cantitativă şi calitativă), formularea concluziilor şi propunerilor (cu

sublinierea contribuţiei personale), prezentarea bibliografiei, a notelor bibliografice şi a anexelor

ilustrative.

În final prin revizuirea şi examinarea critică a materialului ordonat faptic în jurul

obiectivelor, prin sistematizarea şi compararea rezultatelor cercetării susţinute timp de trei ani s-a

ajuns la constatarea viabilităţii ipotezei care a constituit punctul de plecare al demersului

aplicativ.

161 Ibidem, p. 413-414.80

V. PREZENTAREA PE ETAPE A REZULTATELOR CERCETĂRII PEDAGOGICE

V.1. Analiza rezultatelor din etapa constatativă

Înainte de desfăşurarea activităţilor didactice cu caracter experimental pe care le-am

selectat şi inclus în cercetarea efectivă a temei în vederea constatării viabilităţii ipotezei care a

fundamentat demersul practic, am aplicat o serie de teste care vizau volumul de cunoştinţe

religioase al elevilor, comportamentul şi convingerile lor cu privire la actul religios şi atitudinea

lor faţă de ora de religie în special şi faţă de religie cu tot ceea ce presupune ea, în general.

Acest lucru a fost făcut la începutul anului şcolar 2012-2013. Am ţinut cont de faptul că

relaţia dintre profesorul de religie şi elevii din unitatea şcolară exista şi era stabilă în privinţa

empatiei şi a comunicării reciproce, întrucât i-am îndrumat pe aceştia încă din clasele anterioare.

Am dorit însă să consolidez această relaţie şi, în plus, să constat şi să clarific în mod cert unele

elemente referitoare la educaţia lor moral-religioasă.

De aceea, în urma aplicării unor teste iniţiale, dar şi a colectării de informaţii prin

intermediul chestionarului, am dedus următoarele aspecte:

a) Educaţia religioasă a elevilor se rezumă la cunoştinţele însuşite de către aceştia, ca

urmare a predării religiei la clasă. Aceasta însemnând că ei nu deţin decât acele informaţii care

le-au parvenit prin frecventarea orei săptămânale de religie.

b) Comunicarea dintre profesorul de religie şi elevi, deşi foarte bună, a fost permanent

limitată de necesitatea parcurgerii programei şcolare şi a însuşirii conţinuturilor de învăţare

impuse de aceasta. Astfel, relaţiile de comunicare gravitau în jurul expunerii lecţiilor şi a

dialogurilor şi conversaţiilor iniţiate de cadru didactic pentru obţinerea de răspunsuri la

întrebările vizând conţinuturile predate la clasă şi realizarea evaluării.

Cu toate că elevii îndrăzneau şi erau stimulaţi să pună întrebări referitoare la

conţinuturile predate sau la unele subiecte şi preocupări caracteristice vârstei lor, foarte rar se

foloseau de această oportunitate.

c) Comunicarea dintre profesorul de religie şi cadrele didactice care predau alte

discipline în unitatea şcolară, deşi foarte bună, mai ales la nivelul ariei curriculare „Om şi

81

societate” în care este inclusă disciplina Religie, s-a dovedit insuficientă pentru o abordare

integrativă a educaţiei religioase între celelalte dimensiuni ale educaţiei.

d) În privinţa frecventării slujbelor de la sfânta biserică am constatat că elevii nu merg

în mod regulat, şi aceasta în cele mai multe cazuri din cauza lipsei unui exemplu familial şi a

încurajării din partea părinţilor.

e) Foarte mulţi dintre elevi (70%) nu au mers niciodată într-o mănăstire, iar cei care au

ajuns în asemenea aşezări monahale le-au vizitat ca pe nişte locuri turistice pe care le-au admirat

sub aspectul arhitecturii, picturii şi valorii lor istorice, fără a conştientiza înalta lor valoare

spirituală.

f) În privinţa primirii Sfintelor Taine: Sfânta Taină a Spovedaniei este primită destul de

rar de elevii, majoritatea doar o dată pe an, când, într-un cadru organizat, merg împreună cu mine

la biserică în săptămâna dedicată activităților extracurriculare numită „Să știi mai multe, să fii

mai bun”, deşi au informaţii privind necesitatea săvârşirii tainei.

g) Cu toate că au luat contact direct sau indirect prin intermediul mass-mediei cu

probleme sociale, au participat destul de rar la o acţiune filantropică, întâmpinând probleme de

organizare și materiale.

h) Vocabularul religios al elevilor a putut fi considerat mulţumitor sau suficient în unele

cazuri deoarece cunoşteau în mare parte semnificaţia termenilor religioşi utilizaţi şi îi integrau în

diferite contexte.

Exista însă şi un număr acceptabil de elevi (40%) cu un vocabular bogat, impregnat cu

termeni religioşi a căror semnificaţie era foarte bine cunoscută din moment ce aveau capacitatea

de a-i integra în contexte diverse.

i) Din întregul eşantion de elevi doar 20% au citit secvenţial din Sfânta Scriptură, restul

de 80% nu au citit deloc, fiind conştienţi de utilitatea acesteia din folosirea ei la ora de religie.

Aveau însă numeroase cunoştinţe în ceea ce priveşte conţinutul acesteia întrucât viaţa

unor personalităţi biblice şi pildele Mântuitorului au fost conţinuturile de învăţare care i-au atras

şi i-au impresionat.

j) În ceea ce priveşte stabilirea unor relaţii de cooperare reciprocă sau ajutorare

reciprocă, acestea deşi existau, aveau o motivaţie pur socială şi deloc religioasă, lucru explicabil

din perspectiva vârstei elevilor, deoarece vorbim aici despre elevi din ciclul primar şi gimnazial

de învăţământ.

k) Biserica deși văzută ca și „Casă a lui Dumnezeu” este privită de elevi cu pasivitate,

fără o implicare directă în ceea ce privește lucrările ce se desfășoară în incinta ei ( Biserica

Izvorul Tămăduirii fiind în construcție)

82

Având în vedere cele enumerate anterior mi-am propus ca în anii şcolari 2013-2014 și

2013-2015 să desfăşor o serie de activităţi didactice prin intermediul cărora să pot colecta

informaţii care să ofere posibilitatea verificării ipotezei prezentei cercetări.

V.2. Prezentarea etapei experimentale şi a rezultatelor obţinute

Etapa experimentală, adică etapa cu caracter formativ s-a desfăşurat pe parcursul celor

doi ani şcolari din septembrie 2013 până în iunie 2015.

Odată cu începerea experimentului atenția s-a îndreptat în direcția celor opt obiective pe

care le-am fixat și pe care le-am menționat mai sus în capitolul anterior. Pentru o mai bună

sistematizare, prezentarea situației și a rezultatelor cercetării o vom face centrată pe aceste

obiective.

În această etapă a avut loc aplicarea la clasă a unor activităţi curriculare şi

extracurriculare pretabile problematicii propuse, urmărindu-se prin intermediul lor realizarea

obiectivelor cercetării şi verificarea ipotezei ştiinţifice şi a ipotezelor de lucru, particulare.

În ceea ce priveşte eşantionul de conţinut, acesta a fost selectat din programa şcolară, în

baza considerentelor pe care le-am expus deja în prezenta lucrare, astfel:

a) Din unitatea de învățare Credinţa creştină am selectat conținutul: „Dumnezeu se

descoperă oamenilor. Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie”

b) Din unitatea de învăţare „Exprimarea învățăturii creștine” au fost selectate

conţinuturile de învăţare: „.Rugăciunea în viaţa creştinului;

Sfânta Liturghie – întâlnirea cu Hristos”

c) Din unitatea de învățare „Trăirea învățăturii creștine” am selectat conținutul:

„Faptele rele – încălcări ale voii lui Dumnezeu”

În anul şcolar 2014-2015, cercetarea a continuat fiind păstrat acelaşi eşantion, de această

dată însă, elevii respectivi fiind în clasa a VIII-a. Desigur şi eşantionul de conţinut a fost selectat

din nou, din conţinuturile de învăţare impuse de programa şcolară la clasa respectivă, astfel:

Din unitatea de învăţare „Exprimarea învățăturii creștine” au fost selectate

conţinuturile de învăţare: „Biserica, locaş de închinare;

Icoana – fereastră spre cer;

Cântarea religioasă – formă de rugăciune;

83

Călătorind cu Dumnezeu - pelerinajul la biserici şi mănăstiri”.162

Toate aceste conţinuturi de învăţare vor constitui în continuare exemple de activităţi

didactice formative desfăşurate în vederea realizării obiectivelor cercetării propriu-zise.

Lor li se adaugă activităţile cu caracter extracurricular desfăşurate pe parcursul celor doi

ani şcolari, care au fost adaptate problematicii cercetării şi pe care le voi prezenta ulterior.

Întrucât nu s-a dorit transformarea prezentei lucrări într-o pleiadă de proiecte didactice

şi s-a urmărit respectarea cerinţelor din „Ghidul metodologic de elaborare a lucrării metodico-

ştiinţifice pentru obţinerea gradului didactic I”, activităţile didactice, educative desfăşurate vor fi

descrise în continuare în mod amănunţit, cu cuvinte proprii, evidenţiindu-se latura lor formativă

care a vizat realizarea obiectivelor.

V.2.1. Exemple de activităţi didactice derulate

V. 2.1.1. Activitatea didactică nr. 1

Această activitate didactică a vizat comunicarea, sistematizarea, fixarea şi verificarea

conţinutului de învăţare: „Dumnezeu se descoperă oamenilor. Sfânta Scriptură şi Sfânta

Tradiţie” şi s-a desfăşurat pe parcursul a trei ore conform planificării calendaristice.

Scopul activităţii didactice a urmărit însuşirea de către elevi a unor cunoştinţe

referitoare la revelaţia sau descoperirea dumnezeiască cuprinsă în Sfânta Scriptură şi Sfânta

Tradiţie.

Proiectarea didactică a avut în vedere dezvoltarea următoarelor competenţe:

a) Competenţe generale:

Cunoaşterea şi iubirea lui Dumnezeu ca fundament al mântuirii şi desăvârşirii

omului

Utilizarea adecvată a limbajului din sfera valorilor religioase în diferite contexte

de comunicare.

Manifestarea valorilor şi a cunoştinţelor religioase în propriile atitudini şi

comportamente.

b) Competenţe specifice:

Utilizarea corectă a termenilor religioşi învăţaţi în contexte lingvistice noi.

Prezentarea structurii şi a importanţei Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii.

c) Competenţe derivate:

Definirea termenului „revelaţie” în general şi a „revelaţiei divine” în special.

Argumentarea necesităţii revelaţiei divine.

162 Ordinul ministrului nr.5079/09.09.200984

Definirea Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii.

Enumerarea părţilor Sfintei Scripturi.

Explicarea importanţei Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii.

Explicarea legăturii dintre Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie.

Strategia didactică utilizată pe parcursul celor trei ore a combinat predarea tradiţională

cu metodele moderne, interactive, permiţând elevilor o participare activă care a stimulat

potenţialul creativ al întregii clase.

Astfel, pe lângă metode de învăţare ca: conversaţia, lectura, povestirea, explicaţia,

descrierea, au fost utilizate şi metoda predării-învăţării reciproce şi metoda cadranelor.

Resursele materiale utilizate au inclus fişe de lucru şi materiale didactice

corespunzătoare temei.

Formele de organizare a activităţii cu elevii au variat de la cea frontală şi individuală la

cea pe grupe de elevi.

Principiile didactice respectate au fost următoarele:

1) Principiul accesibilităţii cunoştinţelor;

2) Principiul sistematizării şi continuităţii cunoştinţelor;

3) Principiul învăţării active şi conştiente;

4) Principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor;

5) Principiul intuiţiei;

6) Principiul eclesiologic;

7) Principiul hristocentric.

Evaluarea activităţii a fost formativă, continuă, prin realizarea feed-back-ului şi prin

intermediul fişelor de lucru.

Bibliografia a inclus:

- Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe

Române, Bucureşti, 2013.

- Muha, Camelia, Religie creştin-ortodoxă: caiet pentru elevi, clasa a VII-a, Ed. Sf.

Mina, Iaşi, 2013.

- Dorin Opriș, Monica Opriș, Metode active de predare-învățare. Metode și aplicații la

religie, Ed. Sf. Mina, Iași, 2006

- Pr. Prof. Dr. Sebastian Șebu, Prof. Monica Opriș,Prof. Dorin Opriș, Metodica predării

religiei, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2000

În desfăşurarea activităţii didactice de-a lungul celor trei ore, s-a folosit pentru

comunicarea / însuşirea noilor cunoştinţe metoda predării-învăţării reciproce, metodă interactivă

care mai fusese utilizată la clasa respectivă în predarea conţinuturilor de învăţare în anul şcolar 85

anterior, motiv pentru care elevii erau deja familiarizaţi cu sarcinile didactice solicitate, în

calitate de: „rezumatori”, „întrebători”, „clarificatori” şi „prezicători”.

În prima parte a activităţii (prima oră desfăşurată pe această temă) a fost abordată

„Revelaţia divină”:

a) Rezumatorii au alcătuit rezumatul lecţiei:

„Revelaţia divină este acţiunea prin care Dumnezeu se descoperă oamenilor, făcându-se

cunoscut pe sine şi voia sa.

Revelaţia divină ajunge la oameni pe cale naturală şi cale supranaturală.

Revelaţia naturală cuprinde toate învăţăturile despre existenţa şi însuşirile lui Dumnezeu

pe care le desprindem din cele ce sunt în jurul nostru.

Revelaţia supranaturală cuprinde adevărurile de credinţă descoperite oamenilor de

Dumnezeu prin aleşii săi, începând de la Adam şi Eva şi până la ultima scriere a Noului

Testament din Sfânta Scriptură”.

b) „Întrebătorii” au alcătuit o listă de întrebări şi răspunsuri:

1) – Ce este revelaţia divină?

2) – Cine este autorul revelaţiei divine?

3) – De ce este necesară revelaţia divină?

4) – De câte feluri este revelaţia divină? Care sunt acestea?

5) – Ce înţelegem prin revelaţie naturală?

6) – Ce se înţelege prin revelaţie supranaturală?

7) – Când s-a încheiat revelaţia supranaturală?

c) „Clarificatorii” au lămurit înţelesul unor termeni ca:

a) revelaţie b) a se revela c) natural ¹ supranatural

creaţie a adora uman ¹ divin

mântuire prooroci sau profeţi arătare sau descoperire

d) „Prezicătorii” au problematizat conţinutul învăţării:

a) De ce este necesară revelaţia divină? Ce s-ar întâmpla în absenţa revelaţiei divine? L-

am putea cunoaşte pe Dumnezeu fără a ni se descoperi?

b) De ce revelaţia naturală este completată de cea supranaturală? De ce revelaţia

supranaturală s-a încheiat? ş.a.

În cea de-a doua parte a activităţii (a doua oră desfăşurată pe această temă), elevii s-au

achitat de sarcinile didactice referitoare la însuşirea de informaţii despre Sfânta Scriptură, astfel:

a) „Rezumatorii” au alcătuit următorul rezumat: „Sfânta Scriptură sau Biblia este

colecţia cărţilor sfinte scrise de prooroci, apostoli şi de alţi oameni bineplăcuţi lui Dumnezeu,

sub inspiraţia Duhului Sfânt.86

Sfânta Scriptură are două părţi: Vechiul Testament şi Noul Testament.

Vechiul Testament este format din 39 de cărţi canonice şi 14 cărţi sau fragmente de cărţi

necanonice, numite „bune de citit” şi cuprinde revelaţia de la Adam şi până la venirea

Mântuitorului Iisus Hristos.

Noul Testament este format din 27 de cărţi canonice şi cuprinde revelaţia făcută de

Însuşi Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos.”

b) „Întrebătorii” au alcătuit ca de obicei lista de întrebări:

1) Ce este Sfânta Scriptură?

2) Câte părţi are Sfânta Scriptură? Care sunt acestea?

3) Câte cărţi cuprinde Vechiul Testament?

4) Ce relatează Vechiul Testament?

5) Câte cărţi cuprinde Noul Testament?

6) Ce relatează Noul Testament?

7) Câte cărţi canonice are în total Sfânta Scriptură?

c) „Clarificatorii” au adus lămuriri privind termenii de la dicţionar şi alţii, consideraţi

insuficient cunoscuţi:

a) canoane b) eveniment c) Evanghelie

inspiraţie fragment Legea Veche

bineplăcut legământ Legea Nouă

normă unică / unic Golgota

d) „Prezicătorii” au problematizat conţinutul, astfel:

a) – Ar fi putut Dumnezeu să nu se descopere în Sfânta Scriptură? Dacă nu am avea

Sfânta Scriptură cum l-am cunoaşte pe Dumnezeu şi voia sa?

b) – De ce a fost absolut necesară existenţa Sfintei Scripturi?

c) – De ce Sfânta Scriptură are două părţi?

d) – Cine poate interpreta conţinutul Sfintei Scripturi? De ce nu poate oricine să

interpreteze Sfânta Scriptură?

În cea de-a treia şi ultima parte a activităţii (cea de-a treia oră desfăşurată pe această

temă), elevii au rezolvat sarcini didactice vizând „Sfânta Tradiţie”, astfel:

a) „Rezumatorii” au alcătuit următorul rezumat:

„Sfânta Tradiţie cuprinde totalitatea adevărurilor revelate care nu se găsesc în Sfânta

Scriptură, ci au fost transmise prin viu grai de către Mântuitorul Iisus Hristos şi Sfinţii săi

Apostoli, fiind mai târziu consemnate în scris şi păstrate de Sfânta Biserică.

Ea cuprinde: hotărârile formulate la sinoadele ecumenice recunoscute de Biserică; viaţa

bisericească oglindită în datinile, obiceiurile şi practicile sale; cultul divin oglindit în cărţile de 87

cult; scrieri ale Sfinţilor Părinţi, monumente de artă bisericească, mărturisiri de credinţa mai noi

ale Bisericii, etc.”

b) „Întrebătorii” au alcătuit lista de întrebări şi răspunsuri la acestea:

1) Ce este Sfânta Tradiţie?

2) Ce cuprinde Sfânta Tradiţie?

3) Cum a apărut Sfânta Tradiţie?

4) Care este legătura dintre Sfânta Tradiţie şi Sfânta Scriptură? ş.a.

c) „Clarificatorii” au lămurit termeni mai mult sau mai puţin cunoscuţi:

a) a transmite b) sinod ecumenic

monument, -e cult divin

document, -e mărturisire de credinţă

datină Sfinţii Părinţi

d) „Prezicătorii” au problematizat textul:

a) De ce este absolut necesară existenţa Sfintei Tradiţii?

b) Am putea cunoaşte adevărurile de credinţă dezvăluite de Dumnezeu numai din Sfânta

Scriptură, fără Sfânta Tradiţie?

c) De ce cuprinsul Sfintei Tradiţii a fost fixat în scris de către Sfânta Biserică?

Activitatea de comunicare – însuşire de cunoştinţe a fost monitorizată permanent de

către profesor care a venit în sprijinul elevilor cu explicaţii, comentarii, completări şi aprecieri.

Fişele de lucru care au ajutat la realizarea evaluării activităţii didactice au avut în

conţinut exerciţii aplicative:

I. Completaţi corect rebusul pentru a descoperi cuvântul de pe verticala A-B:

1) Dumnezeu este Tatăl……………;

2) şi 3) El se……………….oamenilor pentru ca aceştia să-I cunoască……………..;

4) Frumuseţea, armonia şi ……………….. din natură vorbesc despre Creatorul său;

5) şi 6) Revelaţia este de două feluri:……………… şi ………………..;

7) Prin Domnul nostru Iisus Hristos s-a refăcut legătura sau……………. dintre oameni

şi Dumnezeu;

8) şi 9) Revelaţia supranaturală a fost transmisă prin …………………., prooroci şi

trimişi, fiind deseori însoţită de ………………… şi minuni.

A

1 N O S T R U

2 D E S C O P E R Ă

3 V O I A

88

4 O R D I N E A

5 N A T U R A L Ă

6 S U P R A N A T U R A L Ă

7 R E L A Ţ I A

8 Î N G E R I

9 S E M N E

B

II. Realizaţi corespondenţa între cele două coloane:

A B

a)

b)

c)

d)

e)

f)

III. Completaţi enunţurile lacunare cu cuvintele sau sintagmele potrivite dintre

paranteze:

(întotdeauna, false, legătură, pretutindeni, de către toţi, revelaţia, valoare)

a) În decursul timpului, Sfintei Tradiţii i s-au adăugat şi ……………. Tradiţii.

b) Sfânta Biserică promovează numai credinţa adevărată, care a fost crezută

……………. în Biserică (începând cu Biserica veche), …………………. (în orice biserică

ortodoxă din lume) şi ………………..

c) Între Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie există o ………………….. strânsă.

d) Ele au o …………… egală, căci amândouă păstrează şi transmit ………………….

dumnezeiască.

89

Părţile Sfintei Scripturi sunt: revelaţia de la Adam şi până la venirea lui Iisus Hristos

Vechiul Testament cuprinde: revelaţia făcută de Însuşi Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu

Noul Testament cuprinde: Vechiul Testament şiNoul Testament

Vechiul Testament conţine un număr de:

66 de cărţi canonice

Noul Testament conţine un număr de:

27 de cărţi canonice

Sfântă Scriptură conţine un număr de:

39 de cărţi canonice

Analiza rezultatelor activităţii didactice a relevat pe ansamblu următoarea situaţie

comparativă:LECŢIA 1 LECŢIA 2 LECŢIA 3

GRUPUL NR.

DE

ELEVI

NOTE CALIFIC.

DOMIN

GRUPUL NR.

DE

ELEVI

NOTE CALIFIC.

DOMIN

GRUPUL NR.

DE

ELEVI

NOTE CALIFIC.

DOMIN10-

9

8-

7

6-

5

Sub

5

10-

9

8-

7

6-

5

Sub

5

10-

9

8-

7

6-

5

Sub

5

GRUPUL

1

14 8 4 2 10-9 GRUPUL

1

14 9 3 2 - 10-9 GRUPUL

1

14 8 3 3 - 10-9

GRUPUL

2

14 4 7 2 1 8-7 GRUPUL

2

14 5 6 3 - 8-7 GRUPUL

2

14 4 8 2 - 8-7

V. 2.1.2. Activitatea didactică nr. 2

Această activitate didactică a avut în centrul său conţinutul de învăţare „Rugăciunea în

viața creștinului” fiind proiectată ca o lecţie mixtă.

Scopul lecţiei a fost reprezentat de însuşirea unor informaţii referitoare la rugăciune, dar

și de conștientizarea importanței rostirii rugăciunilor de către elevi.

În ceea ce priveşte competenţele vizate, acestea au fost formulate în acord cu programa

şcolară, astfel:

a) Competenţe generale:

Manifestarea valorilor și a cunoștințelor religioase în propriile atitudini și

comportamente;

Utilizarea adecvată a limbajului din sfera valorilor religioase în diferite

contexte de comunicare.

Cooperarea cu ceilalţi în rezolvarea unor probleme teoretice şi practice în

cadrul diferitelor grupuri.

b) Competenţe specifice:

Explicarea rolului şi a importanţei participării conştiente şi active a

credincioşilor la rugăciunile Bisericii;

Utilizarea corectă a termenilor religioşi învăţaţi în contexte lingvistice noi;

Argumentarea importanţei participării active la viaţa comunităţii.

c) Competenţe derivate:

Explicarea termenului „rugăciune”.

Rostirea unei rugăciuni împreună cu alții.

Formularea de învăţături folositoare progresului spiritual.

Strategia didactică a inclus:

a) Metode didactice precum: conversaţia, explicaţia, descrierea, dialogul, povestirea,

exemplul, exerciţiul, observaţia, dar şi metode interactive: metoda mozaicului.

90

b) Resursele materiale au fost reprezentate de fişe de lucru şi materiale auxiliare

necesare susţinerii temei.

c) Formele de organizare a activităţii cu elevii au variat pe parcurs de la organizarea

frontală şi individuală la organizarea pe grupe.

Principiile didactice respectate au fost cele caracteristice activităţilor didactice

curriculare:

1) – Principiul accesibilităţii cunoştinţelor;

2) – Principiul sistematizării şi continuităţii cunoştinţelor;

3) – Principiul învăţării active şi conştiente;

4) – Principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor;

5) – Principiul intuiţiei;

6) – Principiul hristocentric;

Evaluarea a fost formativă, continuă prin întrebări şi răspunsuri pe tot parcursul lecţiei şi

prin utilizarea unor fişe de lucru pentru realizarea feed-back-ului.

Bibliografia utilizată în realizarea proiectării didactice a conţinutului de învăţare a avut

ca punct de plecare:

- Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe

Române, Bucureşti, 1988.

- Muha, Camelia, Religie creştin-ortodoxă: caiet pentru elevi, clasa a VII-a, Ed. Sf.

Mina, Iaşi, 2013.

- Dorin Opriș, Monica Opriș, Metode active de predare-învățare. Metode și aplicații la

religie, Ed. Sf. Mina, Iași, 2006

- Pr. Prof. Dr. Sebastian Șebu, Prof. Monica Opriș,Prof. Dorin Opriș, Metodica predării

religiei, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2000

În desfăşurarea lecţiei dirijarea învăţării s-a realizat printr-o metodă interactivă, este

vorba de metoda „mozaicului”.

Această metodă poate fi utilizată atunci când elevii citesc un text, ca în cazul de faţă şi

permite împărţirea grupului mare în mai multe grupe de lucru, coordonate de profesor. Astfel, cei

16 elevi au fost împărţiţi în patru grupe.

Aşadar: în prima etapă a metodei a avut loc împărţirea clasei în grupe eterogene de câte

4 elevi. Apoi fiecărui membru al grupei i s-a dat un număr de la 1 la 4, şi o fişă de învăţare ce a

cuprins o unitate de cunoaştere, adică un fragment din textul lecţiei care a fost împărţit astfel:

Fişa de învăţare nr. 1 a cuprins informaţii generale despre „Rugăciunea în viața creștinului”, din

care elevii puteau desprinde cu ușurință ce este rugăciunea.

Fişa de învăţare nr. 2 a cuprins informaţii referitoare la locul unde trebuie făcută rugăciunea.91

Fişa de învăţare nr. 3 a cuprins informaţii despre cum trebuie făcută rugăciunea.

Fişa de învăţare nr. 4 a li se cerea elevilor să formuleze rugăciuni personale.

Le-a fost explicat apoi elevilor că sarcina didactică este aceea de a-şi însuşi cunoştinţele

din întregul text, care însă le va fi predat de către colegii de grup pe fragmente, întrucât toţi elevii

cu nr. 1 au primit fişa de învăţare cu nr. 1, toţi elevii cu nr. 2 au primit fişa de învăţare cu nr. 2 şi

tot aşa până la 4. În cea de-a doua etapă s-au format patru grupuri din elevii cu numerele 1, 2, 3

şi 4, numite grupuri de „experţi” deoarece sarcina lor a fost aceea de a învăţa bine materialul

prezentat în secţiunea din text care le-a revenit.

În cea de-a treia etapă, după ce grupurile de experţi şi-au încheiat lucrul, fiecare elev s-a

întors la grupul său iniţial pentru a preda celorlalţi conţinutul însuşit.

Pe timpul desfăşurării activităţii profesorul a monitorizat predarea pentru a fi sigur că

informaţiile sunt transmise corect şi a stimulat cooperarea, asigurând participarea şi implicarea

tuturor elevilor.

La final, li s-a cerut elevilor să prezinte oral, în ordinea iniţială, fiecare parte a textului, cu

ideile principale aşa cum le-au asimilat ei în cadrul grupului şi pentru realizarea feed-back-ului şi

implicit a evaluării activităţii s-a oferit acestora o fişă de lucru cu următorul conţinut alcătuit din

itemi cu alegere duală (adevărat-fals), itemi de asociere şi un rebus, astfel:

FIŞA DE LUCRU

1) Citiţi cu atenţie fiecare dintre afirmaţiile următoare. Dacă apreciaţi că afirmaţia este adevărată,

încercuiţi litera A, iar dacă afirmaţia este falsă, încercuiţi litera F.

a) Rugăciunea reprezintă convorbirea omului cu Dumnezeu. A/F

b) Iisus Hristos nu s-a rugat niciodată. A/F

c) Nu este bine să ne rugăm în public. A/F

e) La sfârşitul rugăciunii spunem „Amin”, adică „Aşa să fie!”. A/F

b) Citiți și completați spațiile punctate cu informațiile corespunzătoare:

Rugăciunea este convorbirea directă a omului cu ………………….. Ea poate fi făcută în

particular sau în …………………………Când ne rugăm trebuie să participăm cu buzele, cu

mintea, dar mai ales cu ……………………….Pentru ca Dumnezeu să ne asculte cererile trebuie

să ………………………… în rugăciune.

3) Completând corect rebusul, vei obţine pe verticala A-B cealaltă denumire pentru Rugăciunea

„Tatăl nostru”:

1. Tatăl ceresc;

2. autorul rugăciunii „Tatăl nostru”;92

3. locul rostirii rugăciunii „Tatăl nostru” inclusă în Predica de pe …….;

4. hrana trupească zilnică;

5. felul rugăciunii „Tatăl nostru”;

6. numărul cererilor din rugăciunea „Tatăl nostru”;

7. rugăciunea „Tatăl nostru” începe cu o formulă de ……..;

8. semnul de la începutul şi de la sfârşitul rugăciunii;

9. tentaţie (îndemn) spre fapte rele.

A

1 D U M N E Z E U

2 H R I S T O S

3 M U N T E

4 P Â I N E A

5 C E R E R E

6 Ş A P T E

7 A D R E S A R E

8 C R U C E A

9 I S P I T A

B

Analiza comparativă a rezultatelor între grupul 1, clasa a VII-a A, cu care s-a lucrat

interactiv şi grupul 2; clasa a VII-a B (structura), unde conţinutul de învăţare a fost predat în mod

tradiţional, a evidenţiat următoarea situaţie a rezultatelor:

GRUPULNR. DE

ELEVI

NOTE CALIFICATIVUL

DOMINANTOBS.

10-9 8-7 6-5 sub 5

GRUPUL

116 10 4 2 - 10-9

GRUPUL

216 3 8 5 - 8-7

V.2.1.3. Activitatea didactică nr. 3Această activitate didactică a fost proiectată în vederea însuşirii conţinutului de învăţare

„Sfânta Liturghie – întâlnire cu Dumnezeu ”; conţinut ce prezintă învăţături moral-religioase

necesare pentru adevărata viaţă creştină.

Scopul desfăşurării activităţii a vizat însuşirea de către elevi a unor informaţii referitoare

la Sfânta Liturghie şi a conştientizării necesităţii participării la ea.

93

Proiectarea didactică a conţinutului de învăţare s-a axat pe următoarele competenţe:

a) Competenţe generale:

Cunoaşterea şi iubirea lui Dumnezeu ca fundament al mântuirii şi desăvârşirii

omului.

Manifestarea valorilor şi a cunoştinţelor religioase în propriile atitudini şi

comportamente.

Cooperarea cu ceilalţi în rezolvarea unor probleme teoretice şi practice în cadrul

diferitelor grupuri.

Aplicarea învăţăturii de credinţă în viaţa personală şi a comunităţii.

b) Competenţe specifice:

Explicarea rolului şi a importanţei participării conştiente şi active a

credincioşilor la rugăciunile Bisericii.

Argumentarea importanţei participării active la viaţa comunităţii.

Participarea activă la acţiuni civice alături de persoane care au alte credinţe sau

convingeri religioase.

Argumentarea faptului că Dumnezeu este Creator şi Proniator al lumii.

d) Competenţe derivate

Prezentarea unor date generale despre Sfânta Liturghie.

Însușirea cunoștințelor referitoare la modul de pregătire pentru a participa la

Sfânta Liturghie.

Cunoașterea importanței și necesității participării la Sfânta Liturghie.

Strategia didactică aleasă pentru desfăşurarea lecţiei a fost una euristică corelând

activitatea individuală cu cea desfăşurată în mod cooperativ, în cadrul grupurilor, în vederea

elaborării cunoştinţelor prin efortul propriu care să dezvolte creativitatea elevilor.

În acest scop au fost combinate metode de predare şi învăţare informative şi activ

participative: conversaţia, dialogul, explicaţia, lectura, descrierea şi metoda SWOT.

Resursele materiale au inclus fişele de lucru şi alte materialule didactice.

Formele de organizare a activităţii cu elevii au variat de la organizarea frontală şi

individuală la cea pe grupe de elevi.

Principiile didactice respectate au fost următoarele:

1) Principiul accesibilităţii cunoştinţelor;

2) Principiul sistematizării şi continuităţii cunoştinţelor;

3) Principiul învăţării active şi conştiente;

4) Principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor;

5) Principiul hristocentric;94

6) Principiul eclesiologic.

Evaluarea activităţii s-a realizat formativ, continuu, pe tot parcursul lecţiei, prin

realizarea feed-back-ului şi prin intermediul fişelor de lucru.

În proiectarea conţinutului s-a folosit ca bibliografie:

- Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe

Române, Bucureşti, 2013.

- Muha, Camelia, Religie creştin-ortodoxă: caiet pentru elevi, clasa a VII-a, Ed. Sf.

Mina, Iaşi, 2013.

- Dorin Opriș, Monica Opriș, Metode active de predare-învățare. Metode și aplicații la

religie, Ed. Sf. Mina, Iași, 2006

- Pr. Prof. Dr. Sebastian Șebu, Prof. Monica Opriș,Prof. Dorin Opriș, Metodica predării

religiei, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2000

În desfăşurarea lecţiei după momentul organizatoric, verificarea conţinuturilor însuşite,

pregătirea elevilor pentru receptarea noilor cunoştinţe şi precizarea titlului şi a obiectivelor, a

urmat etapa de comunicare/însuşire a noilor cunoştinţe la care pe lângă metodele amintite s-a

folosit și o metodă activă numită: metoda SWOT.

Aceasta constă în analiza concomitentă a unor caracteristici interne(puncte tari și puncte

slabe) și factorii sau condițiile externe (pozitive – oportunități și negative - pericole/amenințări)

ale diferitelor aspecte, evenimente, fenomene, documente, activități în studiu.

Pentru început le-am expus elevilor informaţii referitoare la Sfânta Liturghie oferindu-le

lămuriri cu privire la: momentul instituirii și istoricul acesteia, când se săvârșește și de către cine,

pregătirea pentru participare, precum și importanța și necesitatea participării la aceasta.

Apoi elevii au fost împărțiți în grupe de câte 4, cerându-li-se să realizeze o analiză

SWOT privind transmiterea Sfintei Liturghii prin mass-media (TV, radio, Internet).

După terminarea timpului alocat desfășurării activității, în care fiecare grupă și-a notat

ideile sale referitoare la punctele tari sau slabe, la oportunități sau pericolele ce pot afecta sau pot

aduce beneficii celor ce vizionează Sfânta Liturghie prin intermediul ecranului TV, a radioului

sau a Internetului, a fost desemnat un reprezentant care a expus rezultatele. Acestea au fost:

PUNCTE TARI PUNCTE SLABE OPORTUNITĂ IȚ PERICOLE

-oferă celor bolnavi

posibilitatea de a asculta

Sfânta Liturghie;

-formează preocuparea

pentru muzică;

-nu dă posibilitatea

împărtă irii cu Trupulș

i Sângele Domnului;ș

-nu oferă posibilitatea

realizării comuniunii cu

-reprezintă un

mijloc de misiune

al bisericii

-exită riscul

desacralizării

sfintelor

slujbe

95

-facilitează transmiterea

învă ăturii cre tine;ț ș

-oferă posibilitatea

ascultării i vizionării eiș

pentru cei ce nu au

biserici ortodoxe în

apropiere

ceilal i cre tini;ț ș

-pierde din caracterul

sacru al ei;

-nu poate conduce omul

către mântuire.

Fixarea şi sistematizarea conţinutului predat, dar şi evaluarea activităţii necesită apelul

la exerciţii aplicative prin intermediul cărora să se evidenţieze cunoştinţele însuşite.

FIŞA DE LUCRU

I. Definiți Sfânta Liturghie şi arătați importanţa ei completând spaţiile punctate cu informaţia corespunzătoare:

a) Este cea mai importantă …….. religioasă prin care biserica Îl cinsteşte şi premăreşte pe Dumnezeu;este ……………………. (repetarea) ……………….. Mântuitorului.

La sfânta Liturghie ne întâlnim in chip real cu Hristos, prin împărtăşitrea cu ………….. şi ………………Domnului (Sfânta Împărtăşanie) .

b) În timpul cântării ,,……………………………….” şi a ……………….. (rugăciuni rostite de preot,de invocare a Duhului Sfânt) pâinea şi vinul se transformă în Trupul şi Sângele Domnului( este cel mai …………………….. moment al slujbei).

c )Nimeni nu se poate mântui fără sfânta Împărtăşanie –datoria creştinului de a participa la ……………………!!!!

II. Uneşte ce se potriveşte:

1. Sfântul Antimis a. Se săvârşeşte de zece ori pe an. 1 - b

2. Epicleza b. Obiect liturgic fără de care nu poate avea loc Sf. Liturghie

3. Liturghia Sf. Vasile cel Mare c. Rugăciuni rostite de preot,de invocare a Duhului Sfânt

4.PROSCOMIDIA d. Partea a doua a Sf. Liturghii

5. LITURGHIA CATEHUMENILOR sau a celor chemati la Botez

e. Partea introductiva sau pregatitoare a Sf. Liturghii

96

6. LITURGHIACREDINCIOSILOR(a celor botezati)

f. Ieşirea preotului din sf.altar cu Sf Evanghelie

7. Vohodul mic g. Prima parte a Sf. Liturghii

8. .Vohodul mare h. Preotul iese cu discul şi Sf.Potir cu cinstitele daruri.

III. a. Arată locul şi importanţa Crezului în cadrul Sfintei Liturghii. ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

b. Când şi de cine a fost întemeiată Sf. Liturghie? ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Analizând rezultatele activităţii la clasa la care s-a predat conţinutul învăţării în mod

interactiv, prin comparaţie cu clasa unde nu s-a procedat astfel, am obţinut următoarea situaţie:

GRUPULNR. DE

ELEVI

NOTE CALIFICATIVUL

DOMINANTOBS.

10-9 8-7 6-5 sub 5

GRUPUL

116 10 4 2 - 10-9

GRUPUL

216 5 8 2 1 8-7

V.2.1.4. Activitatea didactică nr. 4

Această activitate didactică a fost proiectată în vederea însuşirii conţinutului de învăţare

„Faptele bune – roade ale virtuților ”; conţinut care expune importanța şi necesitatea faptelor

bune în iconomia mântuirii, din care se desprind învăţături moral-religioase necesare pentru

adevărata viaţă creştină.

Scopul desfăşurării activităţii a vizat însuşirea de către elevi a unor informaţii referitoare

la faptele bune şi a conştientizării necesităţii lor pentru o viață creștină.

Proiectarea didactică a conţinutului de învăţare s-a axat pe următoarele competenţe:

a) Competenţe generale:

Cunoaşterea şi iubirea lui Dumnezeu ca fundament al mântuirii şi desăvârşirii

omului.

Manifestarea valorilor şi a cunoştinţelor religioase în propriile atitudini şi

comportamente.97

Cooperarea cu ceilalţi în rezolvarea unor probleme teoretice şi practice în cadrul

diferitelor grupuri.

Aplicarea învăţăturii de credinţă în viaţa personală şi a comunităţii.

b) Competenţe specifice:

Argumentarea importanţei participării active la viaţa comunităţii.

Participarea activă la acţiuni civice alături de persoane care au alte credinţe sau

convingeri religioase.

Argumentarea faptului că Dumnezeu este Creator şi Proniator al lumii.

Manifestarea atitudinii de respect faţă de persoanele discriminate din diferite

motive.

c) Competenţe derivate

Argumentarea necesităţii faptelor bune pentru suflet.

Formularea de învăţături morale folositoare progresului spiritual.

Strategia didactică aleasă pentru desfăşurarea lecţiei a fost una euristică corelând

activitatea individuală cu cea desfăşurată în mod cooperativ, în cadrul grupurilor, în vederea

elaborării cunoştinţelor prin efortul propriu care să dezvolte creativitatea elevilor.

În acest scop au fost combinate metode de predare şi învăţare informative şi activ

participative: conversaţia, dialogul, explicaţia, lectura, descrierea şi metoda „piramidei”.

Resursele materiale au inclus fişele de lucru şi materialul didactic necesar susţinerii

temei.

Formele de organizare a activităţii cu elevii au variat de la organizarea frontală şi

individuală și pe grupe.

Principiile didactice respectate au fost următoarele:

1) Principiul accesibilităţii cunoştinţelor;

2) Principiul sistematizării şi continuităţii cunoştinţelor;

3) Principiul învăţării active şi conştiente;

4) Principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor;

5) Principiul intuiţiei;

6) Principiul hristocentric.

Evaluarea activităţii s-a realizat formativ, continuu, pe tot parcursul lecţiei, prin

realizarea feed-back-ului şi prin intermediul fişelor de lucru.

În proiectarea conţinutului s-a folosit ca bibliografie:

- Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe

Române, Bucureşti, 2013.

98

- Muha, Camelia, Religie creştin-ortodoxă: caiet pentru elevi, clasa a VII-a, Ed. Sf.

Mina, Iaşi, 2013.

- Dorin Opriș, Monica Opriș, Metode active de predare-învățare. Metode și aplicații la

religie, Ed. Sf. Mina, Iași, 2006

- Pr. Prof. Dr. Sebastian Șebu, Prof. Monica Opriș,Prof. Dorin Opriș, Metodica predării

religiei, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2000

- Mioara Lica, Valentina Sava, Dorin Opriș, Monica Opriș, Irina Cozma, Corneliu

Muha, Primăvara credinței – culegere de scenete, jocuri, exerciții, ghicitori și poezii creștin-

ortodoxe, ed. Sf. Mina, Iași, 2007

În desfăşurarea lecţiei după momentul organizatoric, verificarea conţinuturilor însuşite,

pregătirea elevilor pentru receptarea noilor cunoştinţe şi precizarea titlului şi a obiectivelor, a

urmat etapa semnificativă pentru cercetarea pedagogică, adică etapa de comunicare/însuşire a

noilor cunoştinţe cu ajutorul unei metode interactive, pe care deja am nominalizat-o: metoda

piramidei.

Această metodă constă în încorporarea activităţii fiecărui membru al colectivului într-un

demers colectiv mai amplu, menit să ducă la soluţionarea unei sarcini sau a unei probleme date.

Pentru început profesorul le-a expus elevilor informaţii referitoare la minunea Faptele

bune – roade ale virtuților, făcând precizări și oferind explicații lămuritoare cu privire la faptele

bune ce se pot deveni virtuți și a necesității lor pentru mântuire.

A urmat faza de lucru individual al elevilor care au formulat şi notat întrebări referitoare

la subiectul tratat. Acestea au fost:

a) Ce sunt faptele bune ?

b) Când acestea devin virtuți?

c) Ce însușiri au virtuțile?

d) De ce facem fapte bune?

e) De ce este important să facem fapte bune? ş.a.

În continuare elevii grupaţi câte doi au discutat rezultatele individuale la care a ajuns

fiecare, formulându-se răspunsuri la întrebările colegilor şi notându-se întrebările noi.

După aceasta clasa s-a reunit în două grupe de câte 8 elevi, discutându-se despre

întrebările şi răspunsurile formulate anterior şi găsindu-se răspunsuri la întrebările rămase

nesoluţionate.

Activitatea de însuşire a noilor cunoştinţe s-a încheiat cu raportarea ideilor principale în

colectiv şi notarea lor pe tablă pentru a putea fi comparate cu ceea ce s-a lucrat individual şi în

perechi:

„Faptele bune reprezintă săvârșirea binelui de către o persoană în favoarea alteia.99

Ele devin virtuți atunci când stăruim în săvârșirea lor.

O deprindere este virtute dacă are anumite calități precum: este tare și stăruitoare în

îndeplinirea faptelor bune, este făcută de bună voie și cu bună știință.

Faptele bune sunt săvârșite de către oameni din dragoste pentru ceilalți, împlinind astfel

porunca Mântuitorului: „Să vă iubiți unii pe alții, precum v-am iubit Eu”(Sfânta Scriptură).

Săvârșirea faptelor bune ne conduc către mântuire, acest lucru îl specifică și Domnul

Iisus Hristos: „ Cel ce face voia Tatălui Meu din Ceruri, acela va intra în Împărăția Cerurilor”.

Fixarea şi sistematizarea conţinutului predat, dar şi evaluarea activităţii face apel la

exerciţii aplicative prin intermediul cărora să se evidenţieze cunoştinţele însuşite.

FIŞA DE LUCRU

1) Găsiți definiția virtuților creștine completând spațiile punctate din următorul text:

Virtutea creștină este …………………….. firească a omului, devenită ……………,

de a îndeplini cu ajutorul lui ……………….., din ………………….. față de El și de

aproapele.

2) Argumentați necesitatea virtuții în viața unui adevărat creștin, pornind de la citatele:

„ Să nu zică cineva că este cu neputință omului să ajungă la viața cea virtuoasă, ci

numai că aceasta nu este un lucru ușor.” ( Sfântul Antonie cel Mare)

„ Virtutea este necesară unui adevărat creștin pentru că ea îl face plăcut lui

Dumnezeu, mulțumit în viața pământească și fericit în viața viitoare.”

3) Completează rebusul, găsind cuvinte cu sens opus celor date. Vei obține pe verticala

A-B cuvântul care denumește locul de odihnă al drepților.

A.

1. Nedrept

2. Fricos

3. Urât

4. Nerăbdător

5. Leneș

6. Ateu

7. Nemimilostiv

B.

Analizând rezultatele activităţii la clasa la care s-a predat conţinutul învăţării în mod

interactiv, prin comparaţie cu clasa unde nu s-a procedat astfel, am obţinut următoarea situaţie:

100

D R E P T

C U R A J O S

F R U M O S

R A B D A T O R

V R E D N I C

C R E D I N C I O S

M I L O S T I V

GRUPULNR. DE

ELEVI

NOTE CALIFICATIVUL

DOMINANTOBS.

10-9 8-7 6-5 sub 5

GRUPUL

116 8 6 2 - 10-9

GRUPUL

216 4 10 2 - 8-7

V.2.1.5. Activitatea didactică nr. 5

Această activitate didactică a fost proiectată în vederea însuşirii conţinutului de învăţare

„ Biserica, locaș de închinare ”; conţinut care expune importanța şi necesitatea faptelor bune în

iconomia mântuirii, din care se desprind învăţături moral-religioase necesare creştinului.

Scopul desfăşurării activităţii a vizat însuşirea de către elevi a unor informaţii referitoare

la biserică şi a conştientizării necesității prezenței la slujbele săvârșite la aceasta.

Proiectarea didactică a conţinutului de învăţare s-a axat pe următoarele competenţe:

a) Competenţe generale:

Cunoaşterea şi iubirea lui Dumnezeu ca fundament al mântuirii şi desăvârşirii

omului.

Manifestarea valorilor şi a cunoştinţelor religioase în propriile atitudini şi

comportamente.

Cooperarea cu ceilalţi în rezolvarea unor probleme teoretice şi practice în cadrul

diferitelor grupuri.

Aplicarea învăţăturii de credinţă în viaţa personală şi a comunităţii.

b) Competenţe specifice:

Argumentarea importanţei participării active la viaţa comunităţii.

Participarea activă la acţiuni civice alături de persoane care au alte credinţe sau

convingeri religioase.

Argumentarea faptului că Dumnezeu este Creator şi Proniator al lumii.

c) Competenţe derivate

Rezumarea conţinutului minunii.

Explicarea importanţei participării la slujbele bisericești pentru viaţa creştină.

Formularea mesajului moral-religios.

Formularea de învăţături folositoare progresului spiritual.

101

Strategia didactică aleasă pentru desfăşurarea lecţiei a cuprins:

a) Metode de învăţământ consacrate precum: dialogul, povestirea, conversaţia,

explicaţia, problematizarea, lectura dar şi metode interactive noi: metoda predării – învăţării

reciproce.

b) Mijloacele de învăţământ au constat în fişe de lucru şi alte materiale didactice.

c) Formele de organizare a activităţii cu elevii: frontală, individuală şi pe grupe.

Formele de organizare a activităţii cu elevii au variat de la organizarea frontală şi

individuală și pe grupe.

Principiile didactice respectate au fost următoarele:

1) Principiul accesibilităţii cunoştinţelor;

2) Principiul sistematizării şi continuităţii cunoştinţelor;

3) Principiul învăţării active şi conştiente;

4) Principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor;

5) Principiul hristocentric;

6) Principiul eclesiologic.

Evaluarea activităţii s-a realizat formativ, continuu, pe tot parcursul lecţiei, prin

realizarea feed-back-ului şi prin intermediul fişelor de lucru.

În proiectarea conţinutului s-a folosit ca bibliografie:

- Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe

Române, Bucureşti, 2013.

- Muha, Camelia, Religie creştin-ortodoxă: caiet pentru elevi, clasa a VII-a, Ed. Sf.

Mina, Iaşi, 2013.

- Dorin Opriș, Monica Opriș, Metode active de predare-învățare. Metode și aplicații la

religie, Ed. Sf. Mina, Iași, 2006

- Pr. Prof. Dr. Sebastian Șebu, Prof. Monica Opriș,Prof. Dorin Opriș, Metodica predării

religiei, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2000

- Mioara Lica, Valentina Sava, Dorin Opriș, Monica Opriș, Irina Cozma, Corneliu

Muha, Primăvara credinței – culegere de scenete, jocuri, exerciții, ghicitori și poezii creștin-

ortodoxe, ed. Sf. Mina, Iași, 2007

În desfăşurarea lecţiei după momentul organizatoric, verificarea conţinuturilor însuşite,

pregătirea elevilor pentru receptarea noilor cunoştinţe şi precizarea titlului şi a obiectivelor, a

urmat etapa semnificativă pentru cercetarea pedagogică, adică etapa de comunicare/însuşire a

noilor cunoştinţe cu ajutorul unei metode interactive: metoda predării-învățării reciproce.

A fost împărţită clasa în grupuri de elevi şi s-au distribuit rolurile elevilor: „rezumatori”,

„întrebători”, „clarificatori” şi „prezicători”.102

Studierea textului în grup a dus la predarea-învăţarea reciprocă, sarcinile didactice ale

elevilor concretizându-se în următoarele rezultate:

a) „Rezumatorii” au alcătuit un rezumat al textului:

„ Biserica este un locaș de cult construit de oameni pentru a se putea închina lui

Dumnezeu și a participa la sfintele slujbe. Privită din lateral seamănă cu o corabie,

iar privită de sus cu o cruce, amintind de corabia lui Noe și de crucea pe care a fost

răstignit Iisus. Părțile componente ale bisericii sunt: pronaosul, naosul și altarul. Cea

mai sfântă parte a bisericii este altarul. În mijlocul lui se află Sfânta Masă, obiectul

cel mai important din biserică. Domnul nostru Iisus Hristos a numit biserica „Casa

lui Dumnezeu”, de aceea noi credincioșii suntem așteptați de Dumnezeu să intrăm în

Casa Sa pentru a ne ruga împreună cu ceilalți”.

B) „Întrebătorii” au realizat o listă cu întrebări şi răspunsuri pe marginea textului lecţiei:

Ce este biserica?

R: Biserica este Casa lui Dumnezeu.

Ce formă are biserica?

R: Biserica are formă de corabie sau de cruce.

Care este cea mai importantă parte din biserică?

R: Cea mai importantă parte din biserică este altarul, care este așezat spre răsărit.

Care este cel mai important obiect din biserică?

R: Cel mai important obiect din biserică este Sfânta Masă.

În fața cui te înfățișezi când intri în biserică?

R: Când intri în biserică te înfățișezi înaintea celui mai mare Împărat, înaintea lui

Dumnezeu.

Cum trebuie sa ne pregătim trupul și sufletul pentru a intra în „Casa lui Dumnezeu”?

R: Înainte de a merge la biserică trebuie să ne curățăm trupul, spălându-l, să ne îmbrăcăm

cu haine curate și să facem câteva rugăciuni.

Cum trebuie să ne comportăm în biserică?

R: În biserică trebuie să mergem să ne închinăm la icoane, să ne a și să ne rugăm.

Cu ce ocazie mergem la biserică?

R: Mergem la biserică duminica și în zilele de sărbătoare pentru a participa la Sfânta

Liturghie, dar și cu ocazia săvârșiri de către preot a altor slujbe: acatist, vecernie,

săvârșirea Sfintelor Taine, parastas, etc.

c) „Clarificatorii” au lămurit unele probleme de vocabular cu ajutorul surselor de

informare oferite de profesor:

103

Sfântul Chivot = obiect de pe Sfânta masă, sub formă de biserică în care se află Sfânta

Împărtășanie pentru copii și bolnavi.

Acatist = slujbă bisericească de mulțumire și cinstire a lui Dumnezeu, Maicii Domnului

și a sfinților

Corabie = vas, navă

Pronaos = partea de la intrare în biserica

Naos = partea din mijlocul bisericii

Altar = cea mai importantă parte din biserică

Catapeteasmă = perete cu icoane ce desparte altarul de restul bisericii

Sfântul Antimis = bucată de pânză, pictată cu Așezarea în mormânt a Mântuitorului

Iconostas = suport pentru icoane

Cristelniță = obiect din biserică în care se botează copii, numit popular „cazan”

d) „Prezicătorii” au problematizat unele idei din text care au ajutat la înţelegerea

conţinutului:

De ce a fost nevoie să fie construite biserici?

De ce nu avem voie să intrăm în altar? Dacă intrăm ce se poate întâmpla?

Cu ce ne ajută participarea noastră la sfintele slujbe?

Profesorul a analizat munca pe grupuri a elevilor şi a venit în sprijinul lor cu precizări,

completări și aprecieri.

Evaluarea activităţii a impus şi folosirea unei fişe de lucru pentru analiza rezultatelor.

FIŞA DE LUCRU

Completaţi rebusul pentru a găsi pe verticala A-B cuvântul care denumește Casa lui

Dumnezeu:

1. Cu ce se aseamănă biserica privită de departe?

2. Parte de orizont spre care este așezat altarul unei biserici.

3. Încăpere a bisericii în care sa află cristelnița.

4. Sunt așezate de-a lungul pereților naosului.

5. Este cea mai sfântă parte a bisericii.

6. Perete care desparte naosul de altar, plin cu icoane, numit catapeteasmă.

7. Se află în partea stângă a altarului

8. Se află în mijlocul altarului (2 cuvinte)

A

1. C O R A B I E

2. R A S A R I T

104

3. P R O N A O S

4. S T R A N E

5. A L T A R

6. I C O N O S T A S

7. P R O S C O M I D I A R

S F A N T A M A S A

B  

Analizând rezultatele obţinute de clasa la care conţinutul de învăţare a fost predat cu

metode moderne, interactive, prin comparaţie cu clasa la care s-a lucrat în mod tradiţional am

obţinut următoarea situaţie comparativă:

GRUPULNR. DE

ELEVI

NOTE CALIFICATIVUL

DOMINANTOBS.

10-9 8-7 6-5 sub 5

GRUPUL

116 10 4 2 - 10-9

GRUPUL

216 5 8 2 1 8-7

V.2.1.6. ACTIVITATEA DIDACTICĂ NR. 6

Această activitate didactică a fost proiectată în vederea însuşirii conţinutului de învăţare

„ Cântarea religioasă – formă de rugăciune ”; conţinut care expune importanța şi necesitatea

muzicii în cadrul sfintelor slujbe.

Scopul desfăşurării activităţii a vizat însuşirea de către elevi a unor informaţii referitoare

la muzica bisericească, clarificându-și și înțelegând anumiți termeni, dar și semnificația si

importanța folosirii muzici în cadrul cultului.

Proiectarea didactică a conţinutului de învăţare s-a axat pe următoarele competenţe:

a) Competenţe generale:

Cunoaşterea şi iubirea lui Dumnezeu ca fundament al mântuirii şi desăvârşirii

omului.

105

Manifestarea valorilor şi a cunoştinţelor religioase în propriile atitudini şi

comportamente.

Cooperarea cu ceilalţi în rezolvarea unor probleme teoretice şi practice în cadrul

diferitelor grupuri.

Aplicarea învăţăturii de credinţă în viaţa personală şi a comunităţii.

b) Competenţe specifice:

Prezentarea formelor de artă religioasă existente în Biserica Ortodoxă

Utilizarea în diferite contexte a expresiilor şi a noţiunilor religioase nou învăţate,

realizând corelaţii interdisciplinare (istorie, literatură, muzică, geografie, artă)

Argumentarea importanţei conlucrării omului cu Dumnezeu în vederea mântuirii

Exprimarea atitudinilor moral-creştine în diferite împrejurări ale vieţii

c) Competenţe derivate

Clasificarea cântărilor bisericești, după originea lor

Explicarea importanţei prezenței muzicii în cadrul cultului

Explicarea unor termeni din muzica bisericească

Strategia didactică aleasă pentru desfăşurarea lecţiei a cuprins:

a) Metode de învăţământ consacrate precum: conversaţia, explicaţia, audiția muzicală,

problematizarea, expunerea, argumentarea, dar şi metode interactive noi precum: metoda predării

– învăţării reciproce.

b) Mijloacele de învăţământ au constat în fişe de lucru şi alte materiale didactice.

c) Formele de organizare a activităţii cu elevii: frontală, individuală şi pe grupe.

Formele de organizare a activităţii cu elevii au variat de la organizarea frontală şi

individuală și pe grupe.

Principiile didactice respectate au fost următoarele:

1) Principiul accesibilităţii cunoştinţelor;

3) Principiul învăţării active şi conştiente;

4) Principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor;

5) Principiul intuiţiei;

6) Principiul hristocentric;

7) Principiul eclesiologic.

Evaluarea activităţii s-a realizat formativ, continuu, pe tot parcursul lecţiei, prin

realizarea feed-back-ului şi prin intermediul fişelor de lucru.

În proiectarea conţinutului s-a folosit ca bibliografie:

- Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe

Române, Bucureşti, 2013.106

- Muha, Camelia, Religie creştin-ortodoxă: caiet pentru elevi, clasa a VIII-a, Ed. Sf.

Mina, Iaşi, 2013.

- Dorin Opriș, Monica Opriș, Metode active de predare-învățare. Metode și aplicații la

religie, Ed. Sf. Mina, Iași, 2006

- Pr. Prof. Dr. Sebastian Șebu, Prof. Monica Opriș,Prof. Dorin Opriș, Metodica predării

religiei, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2000

- Mioara Lica, Valentina Sava, Dorin Opriș, Monica Opriș, Irina Cozma, Corneliu

Muha, Primăvara credinței – culegere de scenete, jocuri, exerciții, ghicitori și poezii creștin-

ortodoxe, ed. Sf. Mina, Iași, 2007

În desfăşurarea lecţiei după momentul organizatoric, verificarea conţinuturilor însuşite,

pregătirea elevilor pentru receptarea noilor cunoştinţe şi precizarea titlului şi a obiectivelor, a

urmat etapa semnificativă pentru cercetarea pedagogică, adică etapa de comunicare/însuşire a

noilor cunoştinţe cu ajutorul unei metode interactive: metoda predării-învățării reciproce.

A fost împărţită clasa în grupuri de elevi şi s-au distribuit rolurile elevilor: „rezumatori”,

„întrebători”, „clarificatori” şi „prezicători”.

Studierea textului în grup a dus la predarea-învăţarea reciprocă, sarcinile didactice ale

elevilor concretizându-se în următoarele rezultate:

b) „Rezumatorii” au alcătuit un rezumat al textului:

„ Cântarea bisericească este o formă de rugăciune.

După originea lor, cântările bisericești intonate în cadrul slujbelor se împart în două

caregorii:

1) - de origine biblică în general Psalmii lui David

2) – de origine nescripturistică – imne creștine

Cei ce compun versurile se numesc imnografi, iar cei ce compun muzica se numesc

melozi. În cadrul cântărilor din Biserica Ortodoxă, majoritatea imnografilor și

melozilor sunt dintre: preoți, episcopi sau teologi.

Imnele bisericești au mai multe forme, câteva dintre acestea sunt: troparul, codacul

și canonul.

Troparul este cea mai veche, cea mai simplă și cea mai veche unitate a poeziei

imnografice din cultul ortodox care înfățișează pe scurt și cântă viața unui sfânt sau

descrie sensul și importanța unui eveniment din viața Mântuitorului sau din istoria

sfântă a mântuirii.

Codacul este o strofă poetică izolată în care se descrie o anumită sărbătoare. Cel

mai vechi și singurul codac păstrat în întregime până azi este Acatistul Bunei

Vestiri.107

Canonul este un imn alcătuit de obicei din două cântări care formează un tot”.

B) „Întrebătorii” au realizat o listă cu întrebări şi răspunsuri pe marginea textului lecţiei:

Ce este cântarea bisericească și cum se împarte ea?

R: Cântarea bisericească este o formă de rugăciune. Ea se împarte în două categorii: de

origine biblică în general Psalmii lui David și de origine nescripturistică – imne creștine

Cum se numesc cei ce compun versurile? Dar cei ce compun muzica?

R: Cei ce compun versurile se numesc imnografi, iar cei ce compun muzica melozi.

Care sunt formele imnelor bisericești?

R: Imnele bisericești au mai multe forme, câteva dintre acestea sunt: troparul, codacul și

canonul.

De ce este importantă cântarea bisericeasca ?

R: Prin ea omul participă în mod direct la preamărirea lui Dumnezeu.

c) „Clarificatorii” au lămurit unele probleme de vocabular cu ajutorul surselor de

informare oferite de profesor:

Aliluia = Lăudați pe Domnul

Amin = așa să fie

Acatist = cântare de laudă

Canon = compunere de mai multe cântări

Codac = cântec bisericesc scurt

Doxologie = cântare de slavă înălțată lui Dumnezeu

Glasuri bisericești = cele opt moduri după care se cântă muzica bisericească

Icos = strofa poetică ce urmează imediat după codac

Imn religios = cântec de preamărire a dumnezeirii

Imnografie = Colecție de imne religioase

Tropar = cea mai mică, mai veche și mai simplă unitate a poeziei imnografice

d) „Prezicătorii” au problematizat unele idei din text care au ajutat la înţelegerea

conţinutului:

De ce credeți că în Biserica Ortodoxă nu se folosesc instrumente? Ce credeți că s-ar

întâmpla dacă s-ar folosi?

Cum credeți că ar fii slujba fără muzică bisericească? Ar fi mai captivantă sau mai lipsită

de semnificații?

Profesorul a analizat munca pe grupuri a elevilor şi a venit în sprijinul lor cu precizări,

completări și aprecieri.

Evaluarea activităţii a impus şi folosirea unei fişe de lucru pentru analiza rezultatelor.

FIȘĂ DE LUCRU108

1. Citește cu atenție textele de mai jos, pentru a identifica o formă a imnelor

bisericești studiată:

„ Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit în toată lumea;

că din tine a răsărit Soarele dreptății, Hristos Dumnezeul nostru și dezlegând

blestemul, a dat binecuvântare și stricând moartea, ne-a dăruit nouă viață

veșnică.”

„ Arătatu-Te-ai astăzi lumii și lumina Ta, Doamne, s-a însemnat peste noi, care cu

conștiința Te lăudăm. Venit-ai și Te-ai arătat, Lumina cea neapropiată.”

2. Uniți termenii din coloana A cu explicația din coloana B:

A. B.

1. Aliluia a. cântare de laudă 1 - b

2. Amin b. Lăudați pe Domnul

3. Canon c. Colecție de imne religioase

4.Codac d. cele opt moduri după care se cântă

muzica bisericească

5. Doxologie e. așa să fie

6. Glasuri biserice tiș f. cea mai mică, mai veche și mai simplă unitate a poeziei imnografice în cultul ortodox

7. Imn religios g. cântec de preamărire a dumnezeirii

8. Icos h. strofa poetică ce urmează imediat

după codac

9.Acatist i. compunere de mai multe cântări

10.Imnografie j. cântare de slavă înălțată lui Dumnezeu

11.Tropar k. cântec bisericesc scurt

3. Completați următorul text cu ceea ce se potrivește:

Cântarea bisericească este o formă de …………………………. Ea poate fi de origine

……………… sau de origine………………………Cei ce compun versurile imnelor

creștine se numesc………………….., iar cei ce compun versurile ……………………

109

Analizând rezultatele obţinute de clasa la care conţinutul de învăţare a fost predat cu

metode moderne, interactive, prin comparaţie cu clasa la care s-a lucrat în mod tradiţional am

obţinut următoarea situaţie comparativă:

GRUPULNR. DE

ELEVI

NOTE CALIFICATIVUL

DOMINANTOBS.

10-9 8-7 6-5 sub 5

GRUPUL

116 9 5 2 - 10-9

GRUPUL

216 5 7 4 - 8-7

V.2.2. Exemple de activităţi extracurriculare cu caracter formativ-educativ derulate în

vederea cercetării pedagogice

În ultima perioadă de timp activităţilor extracurriculare li s-au acordat importanţa

cuvenită şi în sistemul de învăţământ românesc.Aceasta, întrucât ele sunt raportate în mod direct

la dezvoltarea creativităţii considerată dimensiune definitorie a personalităţii.

Creativitatea reprezintă un proces complex, o activitate psihică ce se finalizează şi

obiectivează într-un anumit produs, o capacitate psihică a omului de a realiza ceva nou în diferite

domenii: teoretic, ştiinţific, tehnic, artistic, social, etc., de a rezolva aspecte deosebite,

necunoscute ale realităţii, de a elabora modalităţi şi soluţii originale de rezolvare a problemelor şi

de a le exprima în manieră personală.

Aşadar, creativitatea apare ca o „activitate hiper-complexă care se finalizează într-un

produs de o valoare individuală, dar mai ales socială, superioară”163. Deci, ea nu este o

dimensiune în plus a personalităţii, nu este o capacitate psihică autonomă, ci efectul organizării

optime şi conlucrării unor procese psihice variabile în condiţii favorabile.

Plecând de la premiza că „educația religioasă poate fi înțeleasă și ca o formă de

explicitare a adevărurilor divine, ca un act de pătrundere prin limbaj a învățăturilor

fundamentale, ca reproducere și perpetuare la nivelul discursiv a valorilor creștinismului”164,

am luat în considerare în cadrul cercetării efectuate și desfășurarea unor activități

extracurriculare care să conducă la atingerea obiectivelor propuse în această cercetare.

De aceste lucruri am ţinut cont, atunci când am integrat în activităţile extracurriculare

ale elevilor de la Şcoala Gimnazială nr.1 din Băilești, o serie de activităţi cu specific religios.

Aceste activităţi au urmărit dezvoltarea creativităţii elevilor şi realizarea obiectivelor

cercetării în special în legătură cu cei din grupul inclus în experiment, însă unele dintre ele s-au

163 Adrian Stoica, Evaluarea curentă și examenele – ghid pentru profesori, Ed. P rognosis, București, 2001, p.53164 Constantin Cucoș, Educația religioasă, Editura Polirom, Iași, 1999, p. 282

110

derulat la nivelul întregii şcoli sau chiar la nivel regional, oferind posibilitatea de participare unui

număr mare de elevi, ceea ce a reprezentat un câştig pentru ora de religie în general.

Activităţile extracurriculare din perioada 2013-2015, s-au desfășurat cu ocazia unor

serbări școlare, dar mai ales a marilor sărbători creştine precum și în săptămâna „Să știm mai

multe, să fim mai buni!”. Acestea au fost completate de o excursie făcută la mănăstirile din

Oltenia, constituirea unui club intitulat „Arta – o punte între trecut, prezent și viitor”, dar și

Concursul școlar regional „Sărbătoare în culoare”, ce se desfășoară în unitatea noastră din anul

școlar 2010-2011, activităţi care însumate au urmărit, așa cum am mai spus atingerea

obiectivelor cercetării şi verificara ipotezei.

Serbările şcolare organizate în colaborare cu celelalte cadre didactice, cu ocazia unor

sărbători naţionale ca: 1 Decembrie, 24 ianuarie, 9 mai, sau a marilor sărbători religioase:

Naşterea Domnului şi Învierea Domnului.

De fiecare dată, manifestările cu caracter naţional au inclus scenete şi poezii care prin

conţinutul lor au făcut trimitere la credinţa şi tradiţia ortodoxă, la spiritul naţional şi ocrotirea

poporului român de către Dumnezeu. Titlurile unor poezii recitate de elevi în cadrul acestor

serbări şcolare au fost: „Lumină lină” de Mihai Eminescu; „La praznicul Unirii” de Gh. Băltean;

„Scrisoare către Mihai Viteazul” de Adrian Păunescu; „Clopotul neatârnării” de Adrian

Păunescu; „O, ziuă sfântă mare” de Gh. Băltean; „Ne trebuie Apostoli” de Gh. Băltean;

„Doamne, ocroteşte-i pe români” de Adrian Păunescu; „Daniil Sihastru” de Dimitrie

Bolintineanu; „Odă ostaşilor români” de Vasile Alecsandri; ş.a.

În ceea ce priveşte desfăşurarea serbărilor dedicate marilor sărbători creştine, acestea

s-au bucurat de o apreciere deosebită, întrucât au avut în prim-plan scenete sugestive, extrem de

bine alese, al căror conţinut a fost raportat la particularităţile de vârstă şi psihologice ale elevilor

şi la dezvoltarea lor cognitiv-intelectuală.

Titlurile acestor activităţi extracurriculare sunt semnificative pentru a intui conţinutul

lor: „E Crăciun, e sărbătoare!”, „E vremea colindelor!” sau „Prispa cu datini” – au fost numai

câteva dintre manifestările dedicate „Naşterii Domnului” pe parcursul ultimilor ani şcolari, ele

incluzând: colaje de colinde şi cântece religioase, poezii cu specific religios închinate „Naşterii

Domnului Iisus Hristos” şi scenete, precum: „Vicleiul”, Teatru popular religios, după Ştefan

Bazilescu; „Irozii”, extrasă din cartea „Colinde”, editor Lucian Borleanu; „Cei trei magi şi Irod”,

extrasă din „Cartea serbărilor şcolare” de Vasile Poenaru; ş.a.

În ceea ce priveşte serbările închinate „Învierii Domnului” acestea au inclus poezii

sugestive şi impresionante prin conţinutul lor religios şi forma de exprimare diversificată.

Ca orice disciplină și religia uzează atât de un limbaj comun cât și de unul specific, mai

ales când vine vorba de artă bisericesacă. Dintre activitățile ce au urmărit cu precădere 111

familiarizarea elevilor și utilizarea de către ei a limbajului specific domeniului artei bisericești,

precum și dezvoltarea capacităților creative și a personalității, au fost și cele din cadrul cadrul

clubului intitulat : „Arta – o punte între trecut, prezent și viitor”. Aici au avut loc o serie de

manifestări cultural-artistice, vizionări de filme și emisiuni pe tema artei creștine, realizarea unor

picturi și felicitări, interpretări ale unor melodii religioase, precum și alte activități desfășurate la

inițiativa unor elevi.

Această activitate extracuriculară organizată în școală o dată pe lună în decursul celor

doi ani de cercetare a stârnit o deosebită atracție în rândul elevilor prin tematica și maniera sa de

desfășurare, stârnind preocupări specifice vârstei, prin libertatea de exprimare și acțiune.

Dintre toate abordările cercului, esențiale au fost citirea și interpretarea unor texte din

Sfânta Scriptură. Acestea au asigurat fundamentul solid pe care am fondat acțiunea de

investigare și interpretare a faptelor istorice. Am procedat astfel, nu numai pentru faptele din

istoria bisericească universală, ci și pentru cele din istoria bisericii ortodoxe române. De

exemplu, atunci când am abordat problema încreștinării geto-dacilor și a dovezilor conform

cărora pe teritoriul țării noastre au existat creștini încă din sec. al III-lea d.Hr., am folosit ca

argument texte din cartea Faptele Apostolilor în care este prezentată activitatea Sf. Apostoli după

Cincizecime, printre care și cea a Sf. Apostol Andrei care, conform scrierilor biblice, a provăduit

Evanghelia sa în ținutul care ulterior s-a numit Scytia Minor (pământul cuprins între Dunăre și

Marea Neagră - Dobrogea de azi) și care era în vremea respectivă (sec I d. Hr.) locuită de geto-

daci. Astfel, învățătura Sfintei Scripturi ne-a fost de folos și în acest sens, iar elevii, luând

contact cu ea și studiind-o, și-au perfecționat cunoașterea și interpretarea ei în lumina Sfintei

Tradiției Ortodoxe și au descoperit, totodată, bogăția sa de sensuri și utilități.

La cercurile de artă plastică și muzică religiosă cunoașterea Sfintei Scripturi s-a

îmbunătățit pentru că toate lucrările în acest domeniu pleacă și trebuie să plece, se

fundamentează și trebuie să fundamenteze pe cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, chiar inițierea în

tehnica picturii bizantine s-a realizat parcurgând mai întâi dovada scripturistică, care de multe ori

a prezentat o descriere a persoanei sau evenimentului de zugrăvit. Astfel, în pictarea unei scene

din viața Mântuitorului s-a parcurs mai întâi textul biblic, s-au făcut comentarii și abia apoi s-a

trecut la prezentarea tehnicilor bizantine de pictare și exersare de către elevii a acestora. La

aceste activități au participat și profesorul de istorie și cel arte plastice. De exemplu, în

zugrăvirea Răstignirii Mântuitorului, elevii au parcurs toate textele din cele 4 Evanghelii care

prezintă acest eveniment. După ce au fost comentate în lumina Sfintei Tradiții Ortodoxe și

discutate semnificațiile fiecărui detaliu, s-a trecut la instruirea de către profesorul de arte plastice

care le-a prezentat elevilor tehnica bizantină de execuție a icoanei respective. Însă, fundamental

în execuția acesteia a fost cunoașterea contextului și a detaliilor pe care elevii nu le puteau ști cu 112

exactitate decât din Sfânta Scriptură. De aceea, și în acest caz, Biblia s-a dovedit a fi cartea de

căpătâi în întreprinderea acțiunilor umane. Cu acest prilej elevii au cunoscut aspecte în plus pe

care la orele de curs fie că nu au avut timp, fie că nu am avut prilejul să le abordăm.

Această activitate a oferit elevilor oportunitatea de cunoaștere, interpretare și aflare a

adevăratelor sensuri ale scrierilor cuprinse în cărțile Sfinte, venind în sprijinul realizării unei mai

bune cunoașteri și interpretări a Sfintei Scripturi în lumina Sfintei Tradiții Ortodoxe.

Tot în cadrul clubului a avut loc și cercul de muzică religioasă care, prin specificul său, a

solicitat multe informații în legătură cu începuturile importanța și maniera de compoziție și

interpretare a muzicii închinate lui Dumnezeu. În cea mai mare parte, aceste lucruri au fost

aflate de membrii cercului din Sfânta Scriptură.

Studiind Cartea Psalmilor lui David, elevii au înțeles ce conținut trebuie să aibă imnurile

închinate lui Dumnezeu, iar selectiv din alte cărți închinate Noului și Vechiului Testament au

aflat că instrumentele muzicale nu sunt indicate pentru a-L slăvi pe Dumnezeu. Cântarea adusă

Acestuia este de fapt o rugăciune, de cele mai multe ori de slavă, adică o convorbire, o

comunicare intimă ce se stabilește între om și Dumnezeu. Instrumentul nu face altceva decât să

se interpună între aceste două persoane care sunt lăuntric și tainic legate și să facă mai grea

transmiterea mesajului. De aceea, Dumnezeu recomandă prin cuvintele Sfintei Scripturi ca și la

rugăciune și cântarea să se facă numai cu ajutorul vocii umane, care este parte componentă a

acestuia și poate transmite într-un mod fidel ceea ce simte și trăiește, ceea ce-l preocupă și-l

neliniștește, ceea ce ar dori să facă Dumnezeu cu el. În acest sens, cuvântul Scripturii le-a fost de

folos elevilor în orientarea lor religioasă și a talentului. Abordarea unor astfel de teme, le-a dat

elevilor prilejul studierii Sfintei Scripturi, pe care, în alte contexte, nu erau dornici să o cunoască.

Astfel, cercul de muzică religioasă a oferit elevilor o formă naturală plăcută, atractivă și eficientă

de cunoaștere și interpretare prin studierea cuvântului lui Dumnezeu în concordanță cu

preocupările, înclinațiile și interesele lor.

Din anul şcolar 2011-2012 a apărut ca noutate în sistemul de învăţământ românesc:

săptămâna „Şcoala altfel!”, iar din 2012-2013 a fost numită: „Să știi mai multe să fii mai bun”

săptămână situată de obicei la începutul lunii aprilie a fiecărui an şcolar şi dedicată exclusiv

activităţilor extracurriculare.

Scopul acestui program a urmărit implicarea tuturor preşcolarilor, elevilor şi a cadrelor

didactice în activităţi care să răspundă intereselor şi preocupărilor diverse ale copiilor din viaţa

cotidiană, să pună în valoare talentele şi capacităţile acestora în diferite domenii, să stimuleze

participarea lor la acţiuni variate, în contexte non-formale, să îmbunătăţească competenţele lor

sociale şi să le dezvolte stima de sine, iar pentru cadrele didactice a reprezentat o adevărată

113

provocare profesională, acestora revenindu-le sarcina didactică de a se prezenta în faţa elevilor

cu activităţi noi atractive, dar şi educative într-un nou cadru şcolar.

În acest program al activităţilor extracurriculare realizate în respectiva săptămână am

inclus la propunerea părinților și a elevilor şi o serie de activităţi sugestive pentru domeniul

religios ca: „Obiceiuri şi tradiţii de Sfintele Paşti!”, „Decorăm masa de Paşti!”, „Încondeiem

ouă!”, „Lumina sfântă a Învierii Domnului” sau „Ortodoxia – Dreapta Credinţă”, dar și

activitatea „Sfânta Taină a Spovedaniei” unde au participat elevii claselor I-VIII, fiind apreciată

și așteptată de ei, în fiecare an.

Evaluarea acestor activităţi extra-curriculare s-a concretizat în analiza produselor

activităţii elevilor: fişe individuale, desene / lucrări plastice, felicitări pentru Sfintele Paşti, ouă

încondeiate oferind posibilitatea realizării unor expoziţii în care respectivele produse ale

activităţii au fost prezentate primind aprecieri din partea tuturor cadrelor didactice și a colegilor.

Analizând pe ansamblu activitatea desfăşurată în această săptămâna, pot afirma că

fiecare proiect educaţional pe care l-am propus a fost bine realizat, respectându-se scenariul

specific şi că diseminarea fiecărei activităţi extraşcolare s-a bucurat de o vastă diversitate,

realizându-se astfel prin: mediatizări scriptice, afişe, albume-foto, însemnări la avizierul şcolii.

Excursiile au constituit și ele, la rândul lor, o ocazie importantă în îmbogățirea și

utilizarea limbajului religios. O astfel de activitate a avut loc pe traseul Craiova - Tg. Jiu -

Peșterea Muierii - Mănăstirea Polovragi - Mănăstirea Hurezi - Mănăstirea Bistrița - Mănăstirea

Arnota - Mănăstirea dintr-un lemn - Mănăstirea Govora - Râmnicu- Vâlcea - Drăgășani - Craiova

și a avut ca temă: Nordul Olteniei - vatră de istorie și credință nestrămutată. La această

activitate participând și domnul professor de istorie și doamna profesoară de geografie.

Această excursie a urmărit cunoașterea de către elevi a cadrului geo-fizic și spiritual-

religios al Nordului Olteniei, reținerea a cât mai multor date despre obiectivele vizitate de la

ghizii de specialitate, formarea unui comportament creștin de manifestare a atitudinilor,

consemnarea impresiilor într-un jurnal, alcătuirea unui album, îmbunătățirea bibliotecii și bazei

materiale cu scrieri și obiecte din mânăstirile oltene. Pe parcursul excursiei am folosit o gamă

variată de metode și procedee: expunerea sistematică, povestirea, conversația euristică, dialogul,

instructajul, observația, observarea și examinarea documentelor și a obiectelor istorice, teologice

și religioase, iar ca mijloace de învățământ: texte din operele unor scriitori referitoare la locurile

vizitate, ghiduri turistice, aparate de fotografiat, reportofon, caseton, cameră de luat vederi,

casete audio și video, trusă medicală de prim ajutor. Parcusul a durat 2 zile iar participanții au

fost organizați pe grupe pentru o mai bună implicare în activitate. Astfel, am avut grupa

geografilor care s-au ocupat de prezentarea cadrului geo-fizic străbătut, grupa istoricilor care a

prezentat mânăstirile și obiectivele vizitate, grupa de literatură care a întocmit jurnalul, a 114

fotografiat, a filmat obiectivele vizitate și grupa medicală care s-a ocupat de buna desfășurare a

excursiei din punct de vedere al sănătății participanților.

În prima etapă, elevilor li s-a comunicat itinerariul, apoi au fost grupați în funcție de

aptitudini și interese în cele patru grupe sus menționate. În a doua etapă, a avut loc desfășurarea

propriu-zisă a excursiei în care traseul și obiectivele au fost prezentate de elevi special pregătiți

în acest sens, dar și de ghizii peșterii, mânăstirilor vizitate. Etapa a treia a avut loc la școală, a

doua zi după excursie, când aceasta a fost valorificată sub forma unor discuții în cadrul clubului.

Realizarea și desfășurarea acestei excursii ca de altfel și a altora, a oferit un bun prilej

elevilor nu numai de destindere și de cunoaștere. Ei și-au îmbogățit vocabularul religios cu

termeni ca: stil brâncovenesc, arcade, motive florare, moaște, vecernie, minune, taină și mulți

alți, iar prin prezentarea obiectelor religioase și în discuțiile purtate cu viețuitoarele mânăstirilor

ei au utilizat preponderent un limbaj specific religios. Reținerea anumitor informații despre

lăcașele și obiectele de cult despre slujbele religioase și persoanele care le oficiază, despre sfinți,

moaște și sfințenie și altele s-a făcut mai ușor și pe nesimțite datorită atât cadrului natural cât și

spiritual în care a avut loc; de exemplu scena Judecății de apoi prezentă în pridvorul Mănăstirii

Hurezi și a Raiului și Iadului de la Mănăstirea Polovragi însoțite de comentariile maicilor-ghid le

vor rămâne elevilor în minte și probabil nu le vor uita niciodată. Noțiunile de Judecată, Rai și Iad

le vor fi clare de acum înainte, iar imaginea acestora va fi de neuitat.

Astfel, multe dintre noțiunile religioase sunt mai repede și mai bine reținute când sunt

legate de anumite circumstanțe și când acționează asupra omului atât auditiv, cât și vizual.

Întâlnirile cu viețuitoarele mânăstirilor și cu părinții duhovnici de aici le-au prilejuit elevilor

ocazia de a purta diferite dialoguri pe teme de maxim interes pentru vârsta lor cum ar fi: Viața de

după moarte, Mântuirea, Comportamentul creștinesc al fiecăruia din noi, Viața monahală etc.

În cadrul acestora nu numai că și-au îmbogățit limbajul religios, ci l-au și folosit în punerea

întrebărilor, a problemelor ce-i frământă prin argumentarea părerilor personale, în luarea

interviurilor, în realizarea comentariilor de după vizitarea mânăstirilor și în consemnarea

impresiilor în cartea vizitatorilor din cadrul fiecărui obiectiv vizitat.

Atunci când vorbim despre activităţile extracurriculare şi latura lor formativ-educativă,

nu putem ignora concursurile şcolare și simpozioane.

Astfel, i-am încurajat permanent pe elevi să se preocupe de aceste activităţi cu caracter

competitiv; printre concursurile la care aceştia s-au înscris şi participat sub directa mea

îndrumare numărându-se:

„Cu Europa la… joacă” – Micul creştin – concurs internaţional desfăşurat în

parteneriat educaţional cu „Fundaţia pentru Evaluarea Competenţelor în

Educaţie (FECED) şi Editura Diana;115

„Sărbătoare în culoare” – desfăşurat de către școala noastră încă din anul

școlar 2010-2011, concurs regional ce s-a dovedit un real succes și progres în

ceea ce privește arta bisericească, descoperind în cadrul școlii noastre, dar și al

altora, elevi deosebit de talentați în realizarea de picturi și colaje pe tema

Sfintelor Paști.

Simpozionul „ Integrarea elevilor rromi prin educație și cultură”

Toate activităţile extracurriculare desfăşurate au vizat în ansamblul lor atingerea

obiectivelor cercetării pedagogice incluzând desigur întregul colectiv de elevi al şcolii, întrucât

nu i-am fi putut exclude pe aceştia doar pentru a ne limita la grupul / clasa inclusă în experiment.

Desigur aceasta nu este decât o prezentare sumară a respectivelor activităţi extra-

curriculare desfăşurate în cei doi ani de cercetare pedagogică la mai multe clase sau grupuri de

elevi, în unele cazuri fiind incluşi și elevi din alte clase sau școli.

Datele/informaţiile colectate prin observarea sistematică a comportamentului elevilor pe

parcursul tuturor activităţilor extracurriculare, indiferent de natura lor, au concurat la formarea şi

confirmarea opiniei potrivit căreia tot ceea ce este specific domeniului religios are puternice

valenţe formative, pozitive în direcţia conturării şi dezvoltării personalităţii moral-religioase a

elevilor.

V.3. Prezentarea generală a rezultatelor cercetării pedagogice

În vederea realizării unei evaluări pertinente a rezultatelor cercetării pedagogice este

absolut necesară o prezentare de ansamblu a rezultatelor activităţilor didactice.

În acest scop s-a realizat procentajul pe grupuri de elevi raportat la calificative/note

pentru fiecare tip de evaluare în parte. Astfel:

116

Prin comparaţie, se poate observa o îmbunătăţire semnificativă a rezultatelor de la

evaluarea finală, comparativ cu cea iniţială, prin scăderea numărului de note sub opt şi prin

creşterea numărului de note de 9 și 10.

Procentajul mare de note de 9 și 10 indică faptul că strategiile didactice interactive

aplicate în lecţiile de învăţare, de consolidare şi evaluare, precum și activitățile extracuriculare au

avut o mare eficienţă. Analizând în paralel rezultatele obţinute la cele 2 teste, am observat că

elevii incluși în cercetare, au obţinut progrese, ceea ce înseamnă că metodele şi procedeele

folosite pentru însuşirea cunoştinţelor referitoare la arta bisericească au fost benefice. De

remarcat bucuria, plăcerea de care au dat dovadă pe tot parcursul cercetării (clasa experiment),

nepercepând evaluarea sau faptul că depun un efort pentru învăţare și obținând rezultate mult mai

bune. Esenţială a fost echipa şi modul în care se prezintă aceasta, capacitatea de a se exprima şi

de a găsi cele mai bune soluţii la problemele ridicate.

Am urmărit în mod deosebit, prin modalităţi de instruire moderne (strategii interactive

de grup), să contribui la dezvoltarea conştiinţei şi conduitei morale a elevilor.

Toate activităţile desfăşurate prin rezultatele lor procentuale evidenţiază un nivel crescut

de performanţă al clasei / grupului de elevi, cu care s-a lucrat interactiv, prin activizarea tuturor

subiecţilor, oferirea de premise pentru dezvoltarea creativităţii şi afirmarea personală şi

stimularea tuturor participanţilor în direcţia depunerii unui efort intelectual continuu şi susţinut.

Respectivele procentaje nu fac altceva decât să confirme ipotezele de lucru, particulare

ale prezentei lucrări, ceea ce desigur, în urma evaluării tuturor rezultatelor cercetării pedagogice

va determina confirmarea ipotezei ştiinţifice care a fundamentat demersul aplicativ.

117

VI. EVALUAREA REZULTATELOR CERCETĂRII PEDAGOGICE

Problema prelucrării şi interpretării datelor are o importanţă foarte mare, putem afirma că

este chiar mai mare decât procesul adunării datelor, deoarece o incompletă colectare de

informaţii poate fi rezolvată în perspectivă, dar o rezolvare superficială duce la concluzii greşite.

De aceea, am acordat o mare importanţă prelucrării datelor acumulate, a observaţiilor notate şi a

testelor aplicate, folosind atât metode de interpretare cantitativă cât şi calitativă. Astfel, am

analizat toată gama de rezultate acumulate pe parcursul celor trei ani cât a durat acţiunea de

cercetare, analiză pe care am făcut-o centrată pe obiectivele prezentei lucrări.

1. Stabilirea nivelului elevilor în ceea ce priveşte cunoaşterea unor noțiuni de artă

bisericească și a unor date istorice legate de biserica noastră creștină ortodoxă a constituit

condiția primordială a demarării acțiunii noastre de cercetare pedagogică și a experimentului.

Cunoașterea condițiilor inițiale de la care plecăm ne-a oferit posibilitatea unei aplicări optime de

teste și chestionare, desfășurării acelor activități extracurriculare predării educației religioase și

fiecărui obiectiv urmărit în parte. Iar pentru că am plecat de la nivelul de dezvoltare al elevilor,

este și normal să aflăm care este acesta după desfășurarea atâtor activități extracurriculare

organizate în școală și în afara ei special pentru a veni în sprijinul orei de religie în împlinirea

idealului educațional religios. Situația se prezintă astfel:

a) - în ceea ce privește cunoașterea și iubirea lui Dumnezeu ca fundament al mântuirii și

desăvârșirii omului am constatat următoarele:

40% din elevi cunoșteau și expuneau învățătura corectă despre Sf. Treime, semnificația și

rolul fiecărei Persoane divine, modalitățile de manifestare a iubirii lui Dumnezeu pentru

oameni, condițiile mântuirii și desăvârșirii omului, rolul Sf. Treimi în ansamblu și al

fiecărei Persoane divine în parte în iconomia.

b) - în ceea ce privește cunoașterea și folosirea adecvată a limbajului din sfera valorilor

religioase 50% din elevi aveau și întrebuințau în concordanță cu cerințele un vocabular

religios propriu credinței ortodoxe.

118

c) - cunoașterea învățăturilor Sf. Scripturi a tradițiilor religioase și a istoriei Bisericii se

prezenta astfel:

40% din elevi aveau formată capacitatea de orientare în Sf. Scriptura, și cunoșteau

semnificația în proporție de 40% a celor citite;

80% din elevi cunoșteau tradițiile religioase și nu le mai atribuiau o interpretare și o

însemnatate popular;

40% din elevi cunoșteau fapte din istoria Bisericii Române și Universale și conținutul

Simbolului de credință.

80% cunoșteau Sf. Liturghie, din care 30% știau care sunt cele 7 Laude ale Bisericii.

d) - în privința formării virtuțiilor creștine și consolidarea deprinderilor de comportament

moral–religios am constatat o consecință inevitabilă a celor prezentate mai sus. 50% din elevi

aveau noțiuni clare despre ce înseamnă credința ortodoxă, mântuire, Sf. Treime, Sf. Scriptură și

altele din care 30% practicau ceea ce cunoșteau.

e) - educarea atitudinilor de acceptare, înțelegere și respect față de cei de alte credințe și

convingeri nu a avut prea mult de suferit.

2. Identificarea strategiilor didactice optime de transmitere a noțiunilor de artă, în

general și artă bisericească, în special, în cadrul activităților curriculare și extracurriculare

În introducerea dezbaterii asupra acestui obiectiv voi aminti că la început mediul în care

copilul socializează este reprezentat de familie. Ulterior, acestui mediu de socializare i se adaugă

şcoala. Şi în timp ce familia îl ajută să se descopere şi să crească armonios, şcoala îl pregăteşte în

calitate de elev pentru integrarea şi cooperarea eficientă cu cei din jur.

Trăsăturile de caracter pozitive, cum ar fi sensibilitatea, afectivitatea, altruismul, stima

de sine şi faţă de ceilalţi, încrederea, sinceritatea, ş.a. nu trebuie consolidate numai în familie, ci

şi prin şcoală, ca mediu de socializare, unde copilul petrece foarte mult timp.

În perioada gândirii concret-operaţionale situată până în jurul vârstei de 12 ani se

organizează operaţiile concrete, logico-matematice şi spaţio-temporale vizând intuiţia. Ele ating

echilibrul atunci când acţiunile succesive până atunci se pot coordona într-o singură acţiune

simultană; schema de acţiune devine reversibilă, un rezultat poate fi atins pe două căi diferite, o

acţiune prin repetarea ei fie nu adaugă nimic la ea însăşi, fie este o acţiune nouă cu efect

cumulativ. Aceasta pentru că se ajunge la echilibrul deplin între asimilare şi acomodare.

Astfel, în jurul vârstei de 13-14 ani copilul devine capabil de raţionamente ipotetico-

deductive şi de a raţiona asupra propoziţiilor, începând să se manifeste simultan forme

aparţinând mai multor tipuri de gândire, ceea ce şi conferă culturii copiilor o caracteristică de

originalitate.

119

Aşadar, în formularea obiectivului enunţat al cercetării pedagogice am ţinut cont de

faptul că şcoala reprezintă un mediu important de socializare şi că elevii cu vârsta cuprinsă între

12-15 ani se află într-o fază de dezvoltare intelectuală plină de originalitate şi creativitate.

În baza acestei premise am încercat identificarea de-a lungul celor doi ani şcolari

încadraţi în experiment, a acelor modalităţi care ar putea asigura cea mai eficientă comunicare,

însuşire, verificare şi evaluare a noilor conţinuturi de învăţare.

De aceea în predarea conţinuturilor care au vizat comunicarea şi însuşirea de către elevi

a unor noțiuni de artă bisericească, a adevărurilor de credinţă şi învăţăturilor morale am utilizat

metode interactive de grup, adică modalităţi moderne de stimulare a învăţării, de exersare a

capacităţilor de analiză şi de dezvoltare a creativităţii elevilor.

Dintre metodele interactive de grup am aplicat cu succes: metoda „Mozaicului”, metoda

„Piramidei” („bulgărele de zăpadă”), metoda „predării-învăţării reciproce”, analiza SWOT, s.a.

Prin folosirea acestor metode elevii depun un efort intelectual sporit de exersare a

proceselor psihice şi de abordare a altor demersuri interdisciplinare prin corelaţii elaborate

interactiv în care îşi asumă responsabilităţi, formulează şi verifică soluţii.

De asemeni, aceste metode activează toţi elevii şi le dezvoltă comunicarea, creativitatea,

independenţa în gândire şi acţiune, îi ajută să ia decizii corecte şi să argumenteze deciziile luate.

Analizând activităţile didactice prezentate se poate observa că aceste metode presupun

respectarea particularităţilor de vârstă, îmbinarea diferitelor forme de activitate, combinarea

muncii individuale cu munca pe grupuri, evaluarea corectă a rezultatelor obţinute şi

reconstituirea relaţiei profesor-elevi.

Metodele de învăţare activă implică elevii în procesul de învăţare, în sensul formării lor

ca participanţi activi la procesul didactic, astfel, fiind ajutaţi să înţeleagă lumea în care trăiesc şi

să aplice în diferite situaţii de învăţare ceea ce au învăţat.

În vederea constatării atingerii acestui obiectiv al activităţii de cercetare, am aplicat după

fiecare an de experiment un Test de evaluare care a vizat cunoaşterea şi utilizarea noţiunilor de

artă bisericească, a celor referitoare la adevărurile de credinţă şi învăţăturilor moral-religioase.

Aplicarea acestui text la clasa cu care s-au lucrat conţinuturile vizate în mod interactiv a

avut următoarele rezultate: din cei 16 elevi: 7 elevi au primit nota 10, 5 elevi au primit nota 9, 2

elevi au primit nota 8 şi 2 elevi au primit nota 7.

Aceasta însemnând că 75% dintre elevi au primit note de 9 şi 10, comparativ cu clasa

unde s-a lucrat tradiţional şi unde numai 31,25% dintre elevi au primit note de 9 şi 10.

Aplicarea acestui test la clasa cu care s-a lucrat interactiv pentru însuşirea respectivelor

conţinuturi evaluate a avut ca rezultate: din cei 16 elevi: 7 elevi au primit nota 10, 6 elevi au

primit nota 9, 3 elevi au primit nota 8 şi 1 elev a primit nota 7.120

Aceasta însemnând că aproximativ 79% dintre elevi au primit note de 9 şi 10,

comparativ cu clasa unde s-a lucrat fără metode interactive, unde numai 29% dintre elevi au

primit note de 9 şi 10.

În baza acestei analize consider că metodele interactive şi-au demonstrat eficacitatea,

confirmând necesitatea ca ele să fie folosite din ce în ce mai mult în practica educaţională alături

de metodele tradiţionale sau în combinaţie cu acestea.

Interactivitatea prin caracterul său activ-participativ, dorinţa de cooperare şi implicare

activă a elevilor, învăţarea prin comunicare şi colaborare şi-a dovedit valoarea activ-formativă în

ceea ce priveşte personalitatea elevilor.

3. Trezirea și cultivarea interesului copiilor pentru investigarea și interpretarea

faptelor din istoria bisericii ortodoxe române și universale

Cunoaşterea faptelor înaintaşilor noştri denotă din partea contemporanilor un respect la

adresa antecesorilor lor. Preocuparea, însă, pentru investigarea acestora semnifică o adevărată

preţuire pentru viaţa şi activitatea acestora, pentru ceea ce au lăsat urmaşilor lor.

Interesul pentru acest aspect al problemei în studiu a fost verificat prin manifestarea

dorinţei de a participa la activitățile desfăşurate în cadrul clubului din şcoala noastră intitulat:

„Arta – o punte între trecut, prezent și viitor”. Dacă la începutul experimentului frecventau un

mumăr mai mic de copii, în anul următor numărul acestora s-a dublat. Dacă iniţial activitatea

dura doar două ore, pe parcursul cercetării, durata acestuia s-a extins. În cadrul excursiei

desfășurate în mănăstirile din Oltenia s-a simţit o mare preocupare și implicare din partea

elevilor, centrul de activitate transferându-se la ei.

Şi pe această linie activitatea s-a finalizat cu aplicarea unui test ce a vizat două colective

de elevi: unul inclus, altul neinclus în experiment.

Pentru investigarea şi interpretarea faptelor din Istoria Bisericii Universale și Istoria

Bisericii Ortodoxe Române am folosit următorul test:

1.Folosind documentele puse la dispoziţie, numiți biserici ce datează din sec. al XVII-lea.

2. Relataţi desfăşurarea acţiunilor Întemeierii Bisericii.

3.Exprimaţi propria opinie în legătură cu necesitatea construirii de biserici de-a lungul

timpului.

DESCRIPTORI DE PERFORMANŢĂ

FOARTE BINE BINE SUFICIENT

1. identifică 4 și peste 4

biserici

identifică 3 biserici identifică 2 biserici

2. relatează desfăşurarea

acţiunii, folosindu-se de

relatează desfăşurarea

acţiunii, folosindu-se de

relatează desfăşurarea

acţiunii, folosindu-se de 121

materialul pus la

dispoziţie de profesor

fără ajutorul acestuia

materialul pus la dispoziţie

de profesor cu intervenţii

periodice ale acestuia

materialul pus la dispoziţie

de profesor numai cu

ajutorul acestuia.

3. exprimă propria opinie

pe baza a celor studiate

exprimă propria opinie prin

direcţionarea profesorului

exprimă propria opinie prin

întrebări ajutătoare

Rezultatul s-a prezentat astfel:

GRUPUL NR.

TOTAL

DE

ELEVI

NOTE CALIFICATIVUL

DOMINANT

OBS.

9-10 7-8 5-6 Sub

5

Grupul 1 16 12 2 2 0 9-10

Grupul 2 16 3 10 2 1 7-8

NOTĂ:grupul 1 – inclus în experiment

grupul 2 – neinclus în experiment

În concluzie, desfăşurarea şi a altor activităţi extracurriculare în domeniul istoriei

bisericeşti prin investigarea şi interpretarea faptelor istorice duce la trezirea şi cultivarea

interesului elevilor pentru această parte a domeniului religios.

4 Manifestarea interesului pentru aprofundarea cunoştinţelor religioase în vederea

permanentei deveniri spirituale.

Interesul reprezintă un criteriu pentru definirea personalităţii, mai expresiv decât

inteligenţa sau caracterul, deoarece el relevă legătura intimă dintre persoană şi lumea valorilor.

În literatura de specialitate interesul este considerat „tendinţa de a ne ocupa de anumite

obiecte şi de a ne place anumite activităţi, o atitudine stabilizată cu valenţe pozitive”165.

Astfel, interesul este conceput ca formă specifică a motivaţiei, fiind legat de activitate.

În plan cognitiv, el se manifestă ca modalitate atitudinală, ca relaţie pozitivă, selectivă,

preferenţială, activă şi constantă în câmpul cunoaşterii. Manifestarea exterioară a interesului se

materializează în concentrarea atenţiei şi persistenţa activităţii.

Raportându-ne la subiecţii educaţiei, putem afirma că, răspunzând nevoii de cunoaştere

şi realizare a elevilor în perspectiva adaptării, interesul are un important rol de susţinere a

eforturilor acestora în procesul de autoformare, autoafirmare şi integrare socială.

165 Victor Oprescu, Psihologie generală şi a educaţiei, Reprografia Universităţii din Craiova, 1999, p. 345.122

La începutul şcolarităţii, sensul învăţăturii constă în îndeplinirea obligaţiilor şcolare,

însă ulterior, o dată cu trecerea la ciclul gimnazial, interesele pentru activitatea şcolară încep să

se diferenţieze şi se produce transferul de la simpla îndeplinire a acţiunii, la conţinutul acesteia.

Elevul fiind atras de materiile de învăţământ care îi dau răspunsuri la problemele ce încep să-l

preocupe, interesele încep să se diferenţieze şi apare importanţa conţinutului materiilor studiate.

Din punct de vedere metodologic, formarea şi dezvoltarea interesului pentru un anumit

domeniu presupune, mai întâi, cunoştinţe asupra domeniului respectiv, în al doilea rând

organizarea şi realizarea activităţii, de aşa natură încât subiectul ce o exercită să poată reuşi şi

progresa şi să realizeze satisfacţie în activitatea respectivă, şi în al treilea rând existenţa unui

exerciţiu motivat şi continuu în direcţia acelei activităţi.

De aceea, activităţile desfăşurate pe parcursul cercetării pedagogice propriu-zise au

vizat şi manifestarea interesului elevilor pentru tot ceea ce ţine de domeniul religios în general, şi

în mod special manifestarea acestui interes, atunci când acţiunea este orientată spre însuşirea şi

aprofundarea cunoştinţelor religioase.

La finalul anului şcolar pentru a identifica în ce măsură s-a afirmat şi consolidat la

nivelul personalităţii elevilor interesul pentru aprofundarea cunoştinţelor religioase, am aplicat

un chestionar alcătuit din mai mulţi itemi.

La întrebarea: „Consideri că o oră de religie pe săptămână este de ajuns?”, răspunsurile

pentru care se putea opta au fost: da; nu; nu ştiu

Dintre elevii incluşi în experiment: 85,7% au considerat că „nu este de ajuns o singură

oră de religie pe săptămână”, iar 14,3% au ales răspunsul „nu ştiu”.

La aceeaşi întrebare, elevii neincluşi au răspuns cu: da:71,4%; nu:14,3%; nu ştiu: 14,3%

Am folosit şi o întrebare de control formulată astfel: „Ţi-ai dori să înveţi mai multe

lucruri referitoare la religia ortodoxă?”, cu răspunsurile: da; nu; nu ştiu.

La această întrebare toţi elevii din grupul experimental au răspuns „da”.

Elevii din grupul neinclus au răspuns: „da”: 42,8%; „nu ştiu”: 50% şi „nu”: 7,2%.

Având în vedere aceste informaţii, consider că obiectivul referitor la manifestarea

interesului pentru aprofundarea cunoştinţelor religioase în vederea permanenţei deveniri

spirituale şi-a demonstrat justeţea şi temeinicia în ceea ce priveşte formularea sa iniţială şi

orientarea direcţiei cercetării pedagogice, iar prin activităţile derulate, a fost realizat.

5. Cultivarea atitudinilor de înţelegere, toleranţă şi respect faţă de persoanele din

jur (familie, rude, prieteni, colectiv şcolar, etc.).

Atitudinea exprimă poziţia unui subiect faţă de alt subiect sau faţă de un obiect, fiind o

modalitate relativ stabilă, durabilă, de raportare la o anumită latură a realităţii. Ea se poate realiza

123

prin interacţiunea cu obiectele şi în contextul unor evenimente sau situaţii sociale, prin

interiorizarea relaţiilor stabilite cu lumea înconjurătoare care devin astfel, moduri de comportare.

Aşadar, formarea atitudinii porneşte de la activitate şi de la conduită spre interior, spre

conştiinţă, ea fiind în fapt un rezultat al învăţării, un ecou subiectiv al evenimentelor, faptelor

externe şi relaţiilor cu realitatea166.

Atitudinea se exprimă concret prin acţiune, iar verbal prin opinie şi influenţează în mod

semnificativ reacţiile noastre faţă de diverse aspecte ale vieţii şi activităţii.

Din aceste motive, atitudinea poate fi considerată şi un factor de performanţă, fiind

implicată în nivelul de reuşită al elevilor. În condiţii de egalitate în ceea ce priveşte cunoştinţele,

deprinderile, priceperile şi aptitudinile, nivelul de performanţă este dependent de atitudinea faţă

de activitatea dată. Diferitele atitudini pe care ni le-am format nu coexistă separat, ci alcătuiesc

un tot unitar raportat la sistemul nostru propriu de idei şi valori.

În formularea obiectivului cercetării enunţat anterior am ţinut cont de toate aceste

lucruri, dar şi de faptul că subiecţii se găsesc prin vârsta lor în stadiul autonomiei conştiinţei, în

ceea ce priveşte dezvoltarea morală, ca efect al cooperării sociale şi interiorizării valorilor etice.

Tocmai de aceea, pe parcursul derulării cercetării am colectat informaţii importante în

ceea ce priveşte: conduita elevului la lecţie şi în clasă; purtarea în general; conduita în grup /

integrarea socială a elevului; trăsături de caracter în devenire; atitudinea faţă de muncă;

atitudinea faţă de alții; atitudinea faţă de sine. Toate informaţiile colectate m-au ajutat să-mi

creez o imagine particulară în ceea ce priveşte caracterul fiecărua dar şi o imagine asupra clasei.

Ulterior, aceste date au fost analizate şi corelate cu cele furnizate de chestionarul aplicat

clasei la sfârşitul anului şcolar pentru a vedea în ce măsură elevilor le-au fost cultivate atitudinile

de înţelegere, toleranţă şi respect faţă de cei din jur sau care au alte opinii.

Astfel, la întrebările:

1) Dacă un coleg te contrazice, ce faci?

□ te superi şi sari la bătaie;

□ îţi aperi punctul de vedere calm, cu argumente;

□ nu mai vorbeşti cu el/ea;

78,5% dintre elevii chestionaţi au răspuns că îşi apără punctul de vedere calm, cu

argumente, dând dovadă de înţelegere şi toleranţă faţă de celălalt.

2) Să presupunem că ai supărat pe cineva din familia ta sau din anturajul tău, ce faci?

□ încerci să-l / s-o împaci cerându-i scuze;

□ te comporţi ca şi cum nimic nu s-a întâmplat;

□ nu-ţi pasă că persoana respectivă e supărată şi nici n-o mai saluţi;

166 Ibidem, p. 337.124

85,7% dintre elevi au răspuns că încearcă să se împace, cerându-şi scuze, dând astfel

dovadă de respect faţă de ceilalţi.

Desigur, toate aceste informaţii au concurat la afirmarea ideii că respectivul obiectiv

vizat de cercetarea pedagogică a fost realizat.

6. Manifestarea preocupării pentru formarea propriei identități religioase.

Competenţele dobândite în plan cognitiv prin desfăşurarea activităţilor didactice

integrate în cercetarea pedagogică şi-au afirmat finalitatea numai prin raportarea lor la formarea

comportamentului moral-religios. Însă, în acest caz, aprecierea nu s-a mai putut realiza cu

ajutorul testelor, ca în cazul celorlalte capacităţi, ci prin intermediul unui inventar de trăsături

pozitive de caracter.

Prin participarea lor conştientă, activă şi creativă la activităţile didactice curriculare şi

extracurriculare desfăşurate, elevii au devenit mult mai disciplinaţi, mai ordonaţi, mai

conştiincioşi, mai sinceri şi mai sensibili la problemele celor din jur; mai respectuoşi şi mai atenţi

faţă de colegi, cadre didactice, părinţi, rude şi prieteni; mai comunicativi, mai responsabili, mai

toleranţi şi mai înţelegători faţă de ei înşişi şi faţă de ceilalţi.

Astfel a devenit evident că activităţile la care elevii au participat şi-au pus amprenta

asupra formării conduitei lor moral-religioase, fapt ce ne îndreptăţeşte să afirmăm că şi acest

ultim obiectiv al cercetării pedagogice, enunţat anterior, a fost atins.

Dezvoltarea armonioasă a personalităţii reprezintă idealul procesului instructiv-

educativ, iar o personalitate autentică nu poate fi concepută în absenţa laturii sale moral-

religioase. Această dimensiune spirituală impune cultivarea virtuţilor teologice şi morale care îşi

găsesc temeiul în adevărurile de credinţă şi învăţăturile moral-religioase din Sfânta Scriptură.

Prin cunoaşterea şi practicarea acestora copilul nu devine doar creştin adevărat, ci şi om în

adevăratul înţeles al cuvântului.

Sfântul Ioan Gură de Aur afirma despre Sfânta Scriptură şi cunoaşterea ei, că: „Plăcută

este o pajişte sau o grădină, dar cu mult mai plăcută este citirea Dumnezeieştilor Scripturi. Acolo

sunt flori care se veştejesc, aici sunt idei care înfloresc, acolo este un zefir care suflă, aici este

adierea Duhului Sfânt; acolo sunt spini care o împrejmuiesc ca nişte ziduri, aici este pronia lui

Dumnezeu care o întăreşte… Grădina este într-un singur loc, Scripturile sunt pretutindeni în

lume; grădina este supusă schimbărilor vremii, Scripturile, şi iarna şi vara, sunt pline de frunze

şi încărcate de roade”167.

167 Gheorghe Badea, Flori alese din învăţătura Sfântului Ioan Gură de Aur, Ed. Sf. Mina, Iaşi, 2008, p. 13.-14.125

7. Formarea la elevi a unor deprinderi de muncă independentă, dar și dezvoltarea

capacităţii de relaţionare în cadrul unui grup.

În toate activitățile desfășurate, atât la clasă , cât și în cele extracurriculare, elevii au dat

dovadă de seriozitate și colaborare, atunci când a venit vorba de muncă independentă sau în

grup.

8. Valorificarea experienței didactice prin înregistrarea, analiza, prelucrarea şi

interpretarea rezultatelor obţinute în vederea stabilirii progresului (regresului) elevilor;

Deși aparent nouă, ora de religie este cea mai veche dintre toate celelalte din programul

de învățământ al copiilor, indiferent de etapa școlarității. Preocupările dascălilor pentru bunul

mers al acestora sunt și ele la fel de vechi și de multiple. Numai că o perioadă de 50 de ani lecția

de religie n-a mai existat - a fost interzisă. Drept urmare, o dată cu reintroducerea ei în planurile

de învățământ preuniversitar, au început din nou preocupările în acest sens. Relativ săracă,

literatura metodică de specialitate a cunoscut unele contribuții în ultimii 3-4 ani prin lucrări de

referință în domeniul educației religioase precum cele ale pedagogilor Constantin Cucoș, Elena

Joița, Irina Maciuc, ale preoților profesori Sebastian Șebu, Nicolae Iordache și Ion Popescu și ale

profesoarei Ana Danciu.

Valorificând experiența și literatura pedagogică laică și religioasă existentă precum și

activitatea desfășurată în cei 14 ani de învățământ, sper ca această lucrare să se constituie într-o

contribuție în domeniul metodicii predării religiei pentru ciclul gimnazial.

126

CONCLUZII

Arta şi ştiinţa deşi nu sunt sinonime sunt înrudite şi se întrepătrund. Deşi nu vrem să

recunoaştem, acestea două au ajutat foarte mult la progresul omenirii de-a lungul miilor de ani.

Şi datorită lor oamenii au dezvoltat un simţ estetic deosebit.

Pentru o bună înțelegere și cunoaștere a artei bisericești este necesară cunoașterea

mediului în care ea a apărut, a condițiilor politice, sociale, culturale și religioase care au

caracterizat acea perioadă, iar pentru o temeinică însușire a cunoștiințelor, sunt utile, plăcute și

atrăgătoare metodele active de predare-învățate.

Utilizarea acestora în demersul meu de cercetare au dus la un interes sporit din partea

elevilor și la o participare intensă, stimulându-le creativitatea și dezvoltându-le spiritul de

cooperare.

Din această cercetare s-a mai desprins următoarea concluzie: cunoașterea adevărurilor

de credinţă şi a învăţăturilor moral-religioase din Sfânta Scriptură constituie un principiu

călăuzitor pentru sistemul de valori interiorizat al copilului de azi – adultului de mâine.

Pe parcursul cercetării elevii au putut desprinde singuri importanța pe care o are arta

bisericescă atât pentru viața noastră de creștini, cât și pentru istoria acestui neam.

În activitățile desfășurate s-a ținut cont de particularitățile de vârstă ale elevilor, de

mediul de proveniență, de capacitatea intelectuală a fiecăruia și toate acestea au dus la rezultatele

așteptate.

Climatul interactiv a constituit o sursă de permanentă inspiraţie pentru elevii, care şi-au

afirmat personalitatea şi contribuţiile personale.

Activităţile didactice au fost concepute ca sisteme deschise de acţiuni variate în ceea ce

priveşte organizarea şi desfăşurarea și au oferit elevilor posibilitatea de a se exprima şi a-şi

perfecţiona necontenit personalitatea.

În prim-plan s-a aflat permanent cooperarea profesor-elev în direcţia atingerii

obiectivelor respectivelor activităţi, învățarea fiind centrată pe elev.

Profesorul de religie are cea mai nobilă și mai sfântă misiune de pe pământ, aceea de

luminator al conștiinței neamului omenesc. Din păcate uni nu realizează acesta și prin

stereotipiile ce se instalează în lecții, orele devin plictisitoare ducând la pierderea interesului 127

pentru disciplina religie, ceea ce reprezintă o mare pierdere pentru elevi, în special, dar și pentru

societate în general. Prestigiul și autoritatea în fața copiilor a profesorului de religie depind foarte

mult de exemplul moral și faptic al acestuia

În general, învățământul religios se adresează părții teoretice, a acumulării de cunoștințe

de specialitate și mai puțin părții practice, formative și educative, el se întemeiează pe principiul

că sufletul este rezultanta funcționării simultane, în grade firești a celor trei puteri sau agenți

inestructibili - rațiunea, sentimentul și voința -, iar la copii sunt preponderente funcțiile

sentimentului și ale voinței spontane instinctive;

O altă importantă constatare a fost insuficiența unei singure ore de religie la disciplina

religie, dar și lipsa unor auxiliarele curriculare sau materiale didactice.

Cele mai eficiente activități pentru cunoașterea și utilizarea limbajului specific

domeniului religiei, pentru formarea și dezvoltarea capacităților de cunoaștere și interpretare a

Sf. Scripturi în lumina Sf. Tradiții creștin ortodoxe, pentru trezirea și cultivarea interesului

copiilor pentru investigarea și interpretarea faptelor din istoria Bisericii Ortodoxe Române și

universal și pentru formarea conduitei și caracterului religios după modelul Mântuitorului s-au

dovedit a fi activitățile extracurriculare, ce au captat și implicat elevii la capacitate maximă,

rezultatele fiind pe măsura implicării.

PROPUNERI

Profesorul de religie trebuie să aibă o mai mare dragoste pentru misiunea lui, devotament,

spirit de jertfă neprecupețit față de școală și o atracție ininvibilă către lumea copiilor;

Profesorul de religie trebuie să ţină cont în toate demersurile sale de dezvoltarea psihică a

elevilor, de caracteristicile lor temperamentale şi caracteriale, pentru o eficienţă maximă a

acţiunilor întreprinse.

În toate activităţile didactice curriculare sau extracurriculare trebuie să fie respectate

principiile didactice, cu precădere cele specifice orei de religie: principiul hristocentric şi

principiul eclesiologic.

Nu trebuie să-l plictisească, ci să-l pregătească pe elev pentru viața comunitară, pentru

buna conviețuire cu semenii și cu Dumnezeu;

Prin tot ceea ce întreprinde în predarea religiei să țină seama de natura psihologică a

copiilor și totodată, de natura religiei creștin-ortodoxe;

Numărul de ore afectat Religiei să fie măcar de două pe săptămână;

Desfășurarea cel puțin a unei activități extracurriculare pe săptămână care să vină în

completarea orei de Religie;

128

Participarea la Sf. Liturghie în fiecare duminică împreună cu grupe de elevi din clasele la

care desfășurăm ora de Religie;

Pregătirea elevilor pentru primirea Sfintei Taine, în special a Sfintei Euharistii;

Descongestionarea curriculumului școlar la clasele V-VIII;

Alcătuirea unui fel de manuale/auxiliare curriculare pentru elevii de liceu care să trateze

teme de mare interes la această vârstă ( de exemplu: prietenia, sexualitatea, tutunul,

alcoolul, drogurile, raporturile cu părinții, comunicarea, muzica, etc.)

Tratarea în manieră integratroare a educației religioase;

Intensificarea și diversificarea activităților extracurriculare pe teme de religie;

Activitatea profesorului de religie și de alte specialități trebuie să fie permanent

conjugată, iar în fața copiilor să nu manifeste nici un fel de antipatie sau ostilitate ori să

facă vreun comentariu defavorabil;

Predarea și desfășurarea unor activități extracurriculare în parteneriat didactic cu

profesorii de alte specialități, asigurându-se complementaritatea efectelor;

Crearea de către profesorul de religie a unui climat plăcut în școală, plin de lumină și

căldură sufletească, de grijă pentru înfrumusețarea fiecărui caracter, de prietenie și

respect reciproc în relațiile cu elevii indiferent de vârsta lor;

Valorificarea tuturor cunoștințelor laice ale elevilor în orele de religie și oferirea

orientării spiritualității ortodoxe;

O nouă proiectare curriculară, descongestionarea programei școlare și formarea

capacităților ce vizează domeniul afectiv și comportamental prin reducerea conținuturilor

ce vizează informativul;

Educația religioasă să devină un principiu de învățămănt și nu o simplă disciplină școlară;

Preocuparea pentru documentarea psihopedagogică și metodică pentru asigurarea

materialului didactic necesar, găsirea strategiilor potrivite pentru transmiterea

cunoștințelor sau formarea capacităților și pentru diversificarea activităților

extracurriculare ce vizează formarea idealului religios

Preocuparea profesorului de religie în mod permanent în ceea ce priveşte: documentarea

psihopedagogică şi metodică, asigurarea materialului didactic necesar susţinerii

conţinuturilor de învăţare, identificarea strategiilor optime pentru transmiterea

cunoştinţelor sau formarea capacităţilor şi diversificarea activităţilor extracurriculare care

vizează realizarea idealului educaţional moral-religios.

Transformarea educaţiei religioase dintr-o simplă disciplină şcolară într-un adevărat

principiu care să orienteze întregul proces instructiv-educativ în direcţia formării

dimensiunii moral-religioase a personalităţii elevilor.129

BIBLIOGRAFIE:

Documentarea bibliografică:

1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe

Române, Bucureşti, 2013

2. Andea,Susana - Andea, Avram, Constantin Brâncoveanu şi biserica românească din

Făgăraş, în volumul Transilvania – Biserici şi preoţi, Ed. Supergraph, Cluj Napoca, 2005

3. Atanasescu, I.L., Adevăruri privind tâmpla bisericii schitului Crasna, în Mitropolia

Olteniei, IX, nr. 3-4, 1957

4. Badea, Gheorghe, Flori alese din învăţătura Sfântului Ioan Gură de Aur, Ed. Sf. Mina,

Iaşi, 2008

5. Barnea, Ion, Materiale arheologice paleocreștine din Transilvania – contribuții la

istoria creștinismului daco-roman., în Studii Teologice, nr. 5-6/ 1958.

6. Idem, Materiale arheologice, în volumul Transilvania – Biserici şi preoţi, Ed.

Supergraph, Cluj Napoca, 2005

7. Idem, Monumente de artă creștină descoperite pe teritoriul R.P.R., în Studii Teologice,

nr. 5-6,1958

8. Idem, Creștinismul în Scythia Minor după inscripții, în Studii Teologice, nr. 1-2,

1954

9. Idem, O inscripție creștină de la Axiopolis, în Studii Teologice, VI, 3-4, 1954

10. Bărbulescu, Mihai – Deletant, Dennis – Hitchins, Keith – Papacostea, Şerban – Teodor,

Pompiliu, Istoria României, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1998

11. Branişte, Pr.Prof.Dr.Emilian, Liturgica generală, Editura Institutului Biblic şi de

Misiune al B.O.R.,Bucureşti 1993

12. Cerghit, Ioan - Vlăsceanu, Lazăr, Curs de pedagogie, Ed. Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1998

13. Cerghit, Ioan, Metode de învățământ, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1976.

14. Costin, Arhiepiscopul Vasile, Semnificaţia icoanei bizantine în Ortodoxie, Târgovişte,

1997

15. Cristescu, D., Sfânta mânǎstire Arnota, Editura "Episcopul Vartolomei", 1937

16. Cucoș, Constantin, Educația religioasă, Editura Polirom, Iași, 1999

17. Idem, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice, Ed. Polirom,

Bucureşti, 2005

130

18. Decei, Aurel, Istoria Imperiului Otoman, Ed. ALL, București, 2005

19. Dorin Opriș, Monica Opriș, Metode active de predare-învățare. Metode și aplicații la

religie, Ed. Sf. Mina, Iași, 2006

20. Drăgan, Ioan - Nicola, Ioan, Cercetarea pedagogică, Ed. Tipomur, Bucureşti, 1993

21. Dumitrescu, Florentina, Sculptura în lemn brâncovenească, în Pagini de veche artă

romanească, III,1974

22. Giurgescu, Constantin, Istoria românilor, vol.VIII, Ed. Academiei Române, București,

1992

23. Greceanu, Eugenia, Ţara Făgăraşului zonă de radiaţie a arhitecturii de la sud de

Carpaţi, în „Buletinul Monumentelor Istorice“, XXXIX, nr. 2, 1970

24. Greceanu, Radu, Istoria Domniei lui Constantin Basarab Brâncoveanu Voievod ( 1688-

1715), Ed. Academiei Române, București, 1989

25. Havârneanu, Cornel, Cunoașterea psihologică a persoanei, Ed. Polirom, Iași, 2000.

26. Iorga, Nicolae, Viața și domnia lui Constantin Vodă Brâncoveanu, în Revista de istorie,

volumul 41, (1988), nr. 9.

27. Idem, Valoarea politică a lui Constantin Brâncoveanu, Vălenii de Munte, 1914,

28. Joița, Elena, Introducere în științele educației, Reprografia Universității din Craiova,

1999

29. Idem, Pedagogie și elemente de psihologie școlară, Ed. Arves, Craiova, 2003

30. Idem,, Eficiența instruirii, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1998

31. Lica, Mioara - Sava,Valentina - Opriș, Dorin - Opriș, Monica - Cozma, Irina - Muha,

Corneliu Primăvara credinței – culegere de scenete, jocuri, exerciții, ghicitori și poezii

creștin-ortodoxe, Ed. Sf. Mina, Iași, 2007

32. Maciuc, Irina Formarea formatorilor, modele alternative și programe modulare, ed.

Didactică și Pedagogică, București, 1998

33. Marinoiu,Vasile Monumente din epoca lui Matei Basarab în județul Gorj, în Epoca lui

Matei Basarab – stidii și comunicări, Analele Universității din Craiova, seria Istorie, anul

X, nr.10, 2005

34. Mateescu, Ileana Aspecte economice și sociale în vremea lui Matei Basarab, în Analele

Universității din Craiova, Ed. Universitatea Craiova, seria Istorie, anul X, nr. 10, 2005

35. Mehmed, Mustafa Ali Un episod din istoria turcilor, în Revista istorică, XXXII, nr.1-3,

1978

36. Mihail, Pr. Paul, Gravură originală românească în sec. al XVII-lea. Molitfelnicul

Mitropolitului Dositei din 1681, în Mitropolia Olteniei, anul XXXIII, nr.10-12, Craiova,

1981131

37. Moga, Ioan Rivalitatea polono-austriacă și orientarea politică a Țărilor Române la

sfârșitul secolului al XV-lea, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 1999

38. Moisescu, Cristian, Arhitectura epocii lui Matei Basarab, vol. I și II, Ed. Meridiane,

Bucuresti, 2002

39. Muha, Camelia, Religie creştin-ortodoxă: caiet pentru elevi, clasa a VII-a, Ed. Sf. Mina,

Iaşi, 2013.

40. Idem, Religie creştin-ortodoxă: caiet pentru elevi, clasa a VIII-a, Ed. Sf. Mina, Iaşi,

2013.

41. Nicola, Ioan - Fărcaş, Domnica, Teoria educaţiei şi noţiuni de cercetare pedagogică, Ed.

Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999

42. Nicola, Ioan, Tratat de pedagogie școlară, Ed. Aramis, București, 2000

43. Nicolae, Veniamin, Ctitoriile lui Matei Basarab, Ed. Sport-Turism, Bucuresti, 1982

44. Nicolescu, Corina, Începuturile artei feudale din țara noastră în lumina ultimilor

descoperiri arheologice, în „Studii și cercetări de Istoria Artei”, anul VI (1959), nr.1

45. Oprescu, Victor, Psihologie generală şi a educaţiei, Reprografia Universităţii din

Craiova, 1999

46. Opriș, Dorin - Opriș, Monica, Metode active de predare-învățare. Metode și aplicații la

religie, Ed. Sf. Mina, Iași, 2006

47. Păcurariu, Pr. Prof. Dr. Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.I și

II Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991

48. Idem, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Sibiu, 1978

49. Pop, Olivian, Educația religioasă a copiilor, Ed. Eurobit, Timișoara, 1998

50. Porcescu, Scarlat "Mănăstirea Dragomirna", în Mitropolia Moldovei și Sucevei -

"Monumente istorice bisericești din Mitropolia Moldovei și Sucevei",Ed. Mitropoliei

Moldovei și Sucevei, Iași, 1974

51. Porumb, Acad. Marius, Arta brâncovenească din Transilvania, în Academica- revistă

editată de Academia Română, Anul XXIV, nr.6-7, București, 2014.

52. Idem, Un veac de pictură romanească din Transilvania– Secolul XVIII, Ed. Meridiane,

Bucureşti, 2003.

53. Idem, Dicţionar de pictură veche romanească din Transilvania, secolele XIII–XVIII, Ed.

Academiei Romane, Bucureşti, 1998

54. Radu, Ioan - Ionescu, Miron, Experienţa didactică şi creativitatea, Ed. Dacia, Cluj-

Napoca, 1987

132

55. Rezachevici, Constantin, Cum a apărut numele dinastic Basarab și când l-a adoptat

Matei Vodă, în Analele Universității din Craiova, seria Istorie, anul X, 2005, nr. 10, Ed.

Universitatea Craiova

56. Simenschy,Theofil, Un dicționar al înțelepciunii, vol. III, Ed. Junimea, Iași, 1973, p. 256.

57. Stoica, Adrian, Evaluarea curentă și examenele – ghid pentru profesori, Ed. Prognosis,

București, 2001.

58. Stoicescu, Nicolae, Matei Basarab, Ed. Militară, Bucuresti, 1982

59. Străjan, Ec. Ioan, Despre prima organizare creștină din Transilvania – sec. X –

Episcopia Sfântului Ierotei de la Alba Iulia de pe

http://www.dacoromania-alba.ro/nr55/coperta_55.jpg din data de 27.04.2015 ora 16.13

60. Şebu, Sebastian - Opriș, Dorin – Opriș, Monica, Metodica predării religiei, Ed.

Reîntregirea, Alba-Iulia, 2000

61. Ștefănescu, I.D., Originalitatea decorurilor din Oltenia, în Mitropolia Olteniei, anul

XIV, nr.5-6, Craiova, 1962

62. Ștefulescu,Alexandru, Gorjul istoric și pitoresc, Tg -Jiu, 1904

63. Idem, Mănăstirea Polovragi, Tg.-Jiu, 1906

64. Idem, Mănăstirea Tismana, ediția a II-a, București, 1903

65. Idem, Schitul Crasna, Tg.Jiu, 1906

66. Tudor, D., Prima Bazilică creștină descoperită în Dacia Traiană, Iași, 1948

67. Idem, Sucidava IV, în „ Materiale arheologice privind istoria veche a R.P.R.”, vol.I.

București, 1953

68. Vornicescu-Severineanul, Nestor, Patru xilogravuri din anul 1658-1659, în Mitropolia

Olteniei, nr.11-12, 1971

69. Zaboroschi, Virgil, Politica externă a celor trei principate: Țările Române, Transilvania

și Moldova de la asediul Vienei (1683), până la moartea lui Șerban Cantacuzino și

suirea pe tron a lui Constantin Brâncoveanu 1688, Ed. Meridiane, București, 2005

Documentarea webografică;

http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-sucevita-67947.html

http://www.dacoromania-alba.ro/nr55/coperta_55.jpg

Documentarea curriculară oficială

Legea Educaţiei nr. 1/2011

OM nr. 5561/2011 Metodologia privind formarea continuă a personalului din învăţământul

preuniversitar

Ordinul ministrului nr.5079/09.09.2009

133

ANEXE

134