Lucare de Grad Ok
-
Upload
elena-gavrila -
Category
Documents
-
view
64 -
download
10
Embed Size (px)
Transcript of Lucare de Grad Ok

UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ
ARTA BISERICEASCĂ ÎN SEC. AL XVII-lea –
EXPRESIE A EVLAVIEI POPORULUI ROMÂN
Coordonator ştiinţific,
Pr. lect. univ. dr. Popescu Sergiu-Grigore
Candidat,
GAVRILĂ ELENA
Școala Gimnazială nr.1
Loc. Băilești, jud. Dolj
2014-2016
1

CUPRINS :
Introducere
1. Motivația alegerii temei……………………………………………………………p.4
2. Nevoia de schimbare și de religie în educație…………………………………….p.5
CAPITOLUL I: CONTEXTUL POLITIC, ECONOMIC, SOCIAL, CULTURAL ȘI
RELIGIOS ÎN SEC AL XVII-lea AL ȚĂRILOR ROMÂNE
I.1 Contextul internaţional care a jalonat evoluţia ţărilor
române………………………...p.7
I.2 Stuaţia politică, economică, culturală și religioasă a Ţării Româneşti în sec. XVII…...p.8
1.3 Situaţia politică, economică, culturală și religioasă a Moldovei în sec. XVII………...p.14
1.4 Situația politică, economică, culturală și religioasă, a Transilvaniei în sec. XVII…...p.18
CAPITOLUL II: ARTA BISERICEASCĂ ÎN ȚĂRILE ROMÂNE DE LA ÎNCEPUTURI
ȘI PÂNĂ ÎN SECOLUL AL XVII-LEA
II.1 Monumente în perioada paleocreștină pe teritoriul țării noastre ……………………p.22
II.2 Monumente din epoca feudală pe teritoriul țării noastre……………………………..p.25
II.2.1 Arhitectura……………………………………………………………………..p.25
II.2.2
Pictura…………………………………………………………………………..p.30
II.2.3 Sculptura ………………………………………………………………………p.32
II.2.4 Broderia………………………………………………………………………...p.33
II.2.5 Argintăria………………………………………………………………………p.34
II.2.6 Muzica bisericească……………………………………………………………p.35
CAPITOLUL III: ARTA BISERICEASCĂ ÎN SECOLUL AL XVII-LEA
III.1 Arhitectura bisericească ……………………………………………………………….p.36
III.2 Pictura …………………………………………………………………………………..p.46
III.3 Sculptura în piatră și în lemn …………………………………………………………p.55
III.4 Gravura………………………………………………………………………………....p.57
III.5 Broderia…………………………………………………………………………………p.59
III.6 Argintăria……………………………………………………………………………….p.61
III.7 Muzica bisericească……………………………………………………………………..p.62
CAPITOLUL IV – PROIECTAREA ŞI DESFĂŞURAREA CERCETĂRII2

IV.1. Ipoteza /Ipotezele cercetării pedagogice .......................................................................p.64
IV.2. Scopul cercetării..............................................................................................................p.66
IV.3. Obiectivele cercetării .....................................................................................................p.67
IV.4. Eşantionarea în cadrul cercetării………………………………………………….
…..p.69
IV.5. Locul şi durata cercetăriipedagogice.............................................................................p.70
IV.6. Etapele cercetării.............................................................................................................p.71
IV.7. Metodologia cercetării științifice....................................................................................p.71
CAPITOLUL V – PREZENTAREA REZULTATELOR, PE ETAPE ALE CERCETĂRII
V. 1. Analiza rezultatelor din etapa constatativă...................................................................p.82
V. 2. Prezentarea etapei experimentale și a rezultatelor obținute.......................................p.84
V.2.1. Exemple de activităţi didactice formative derulate…………………………p.85
V.2.1.1. Activitatea nr. 1 ..................................................................................p.85
V.2.1.2. Activitatea nr. 2 ..................................................................................p.91
V.2.1.3. Activitatea nr. 3 ..................................................................................p.94
V.2.1.4. Activitatea nr. 4 ..................................................................................p.98
V.2.1.5. Activitatea nr. 5.................................................................................p.102
V.2.1.6. Activitatea nr. 6.................................................................................p.106
V.2.2. Exemple de activităţi extradidactice cu caracter formativ-educativ derulate în
vederea cercetării pedagogice...............................................................................................p.111
V.3. Prezentarea generală a rezultatelor cercetării pedagogice........................................p.117
CAPITOLUL VI – EVALUAREA REZULTATELOR CERCETĂRII.......................p.119
VI.2. Concluziile cercetării…………………………………………………………………p.128
VI.3. Propuneri……………………………………………………………………………..p.129
BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………………………...p.131
ANEXE……………………………………………………………………………………...p.135
3

INTRODUCERE
1.Motivația alegerii temei
Cea mai frumoasă exprimare a gândurilor omului este arta. Începuturile ei se pierd în
negura istoriei. În perioada actuală cunoaştem toate etapele prin care a trecut arta. Ştim că
oamenii preistorici îşi exprimau credinţele, sentimentele şi îşi descriau modul de viaţă şi lăsau o
moştenire urmaşilor prin artă.
Artiştii întotdeauna ne-au uimit, deschizându-ne orizonturi noi spre alte lumi şi nu şi-au
renegat creaţiile chiar dacă erau consideraţi de unii fantezişti. Cu cât lucrează mai mult cu atât
încep să îşi iubească creaţia și să o îndrăgească.
În timp arta s-a diversificat având astfel mai multe ramuri: pictura, sculptura, arhitectura,
literatura, muzica, teatrul şi altele. În ceea ce privește arta bisericească aceasta are următoarele
ramuri: arhitectură, pictură, sculptură, gravură, broderie, argintărie și muzică.
Când mi-am ales această lucrare la școala noastră luasem deja inițiativa, împreună cu alți
colegi, a organizării și desfășurării unui concurs de pictură și colaj intitulat „Paștele creștin” și
mai târziu „ Sărbătoare în culoare”. Acesta a fost foarte bine primit atât de către elevii din școală,
cât și de cei din alte școlii, reușind ca în anul școlar 2012-2013 să fie recunoscut de către
Inspectoratul Școlar și trecut în calenarul concursurilor județene.
Nu am putut însă să nu constat, din experiența mea de 14 ani la catedră, că elevii în ziua
de azi și-au pierdut interesul pentru valorile și patrimoniul cultural național, iar tradițiile și
obiceiurile au fost date uitării. Mi s-a părut o adevărată provocare încercarea de a reînvia
interesul elevilor pentru arta românească și în special pentru cea bisericească din sec. al XVII-lea
când aceasta a cunoscut cea mai înfloritoare perioadă.
Am ales această lucrare întrucât personal m-a atras și m-a fascinat acest domeniu și mi
s-a părut destul de captivant și pentru elevii mei. Am dorit ca să le insuflu și lor dragostea și
respectul pentru artă, dar și să le stârnesc interesul față de patrimoniul cultural național și față de
Istoria Bisericii Ortodoxe Române.
Cugetând la cele expuse mai sus, mi s-a părut interesant ca această temă să fie abordată
inter-disciplinar alături de alte cunoștințe dobândite la orele de istorie, geografie, educație
muzică, educație plasctică, sau limba română.
4

Această lucrare va fii o cercetare a artei bisericești din sec. al XVII-lea, dar și o analiză
asupra unor metode care să dezvolte comportamente de interes, respect și admirație față de
valorile și patrimonial național bisericesc.
2. Nevoia de schimbare și de religie în educație
Educația a apărut și a evoluat o dată cu societatea umană, transformându-se dintr-o
acțiune empirică de pregătire a tinerei generații pentru viața socială în procesul muncii, într-o
acțiune fundamentată științific, deținătoare a unui statut propriu care o impune drept „știința prin
care omul devine om”1.
În societatea contemporană, rolul educației a devenit tot mai complex, deoarece trebuie
să se raporteze la un sistem axiologic de formare a educatului „prin valori și pentru valori” 2 și să
furnizeze competențe profesionale pentru comunitate. Aceste obiective sunt în concordanță cu
finalitățile învățământului școlar, potrivit cărora progresul trece prin educație și cultură și în
aceste condiții educația școlară trebuie să se înscrie în contextul învățării depline, iar
conținuturile vehiculate la nivelul procesului instructiv-educativ să fie elaborate ținându-se cont
de diversitatea culturilor și a interacțiunilor culturale care există între populațiile din diferite
regiuni ale lumii.
Pe plan social, idealul educațional este reprezentat de formarea unor personalități ușor
adaptabile, dinamice care să se poată integra cu ușurință în viața profesională; pe plan spiritual,
însă, obiectivul primordial al educației îl reprezintă formarea morală a celui educat, aceasta
raportându-se permanent la idealul moral cerut de societate.
Din această perspectivă, orice analiză a formării morale individuale evidențiază
impactul unor „variate categorii de influențe și acțiuni, căci tot ceea ce ne înconjoară ne
influențează”3 și astfel „ceea ce suntem este rezultatul celor ce am gândit și am făcut”4. De aceea
formarea morală impune ca o necesitate existența educației religioase care îl formează pe om
pentru sine și pentru societate și demonstrează că orice tip de educație promovat de instituțiile
școlare trebuie să se orienteze spre evidențierea a ceea ce persoana poate să devină” 5, adică spre
conturarea potențialului uman în evoluția sa.
Educația religioasă în ansamblul său vizează ca obiectiv fundamental dezvoltarea
religiozității celui educat și oferă premise pentru atingerea scopului ultim al existenței umane:
trăirea comuniunii cu Dumnezeu. Din această perspectivă ea implică întreaga dimensiune 1 Sebastian Şebu, Dorin Opriș, Monica Opriș, Metodica predării religiei, Ed. Reîntregirea, Alba-Iulia, 2000, p. 20.2 Elena Joița, Pedagogie și Elemente de psihologie școlară, Ed. Arves, Craiova, 2003, p. 11.3 Elena Joița, Introducere în științele educației, Reprografia Universității din Craiova, 1999, p. 37.4 Theofil Simenschy, Un dicționar al înțelepciunii, vol. III, Ed. Junimea, Iași, 1973, p. 256.5 Cornel Havârneanu, Cunoașterea psihologică a persoanei, Ed. Polirom, Iași, 2000, p. 25.
5

spirituală a personalității, oferind celui educat posibilitatea de a-și forma o imagine de ansamblu
asupra existenței, de a se înnobila cu noi valori morale, de a se autocunoaște și de a se
spiritualiza, ceea ce în fapt reprezintă transpunerea în realitate a idealului moral cerut de
societate.
Religia devine astfel disciplina-liant pentru achizițiile intelectuale și morale de care au
nevoie elevii pentru a-și explica fenomenele și evenimentele ce se petrec în jurul lor, pentru a
găsi răspunsuri la întrebările și problemele existențiale cu care se confruntă și dobândind o
cunoaștere temeinică a adevărului revelat, pentru a înțelege scopul ultim al existenței umane.
Astfel se conturează nevoia de religie în educație, nevoie care devine cu atât mai
pregnantă, cu cât în societatea contemporană se evidențiază tot mai accentuat forme variate de
ateism și laicizare în care divinitatea este percepută și interpretată fragmentar sau eronat. Într-un
asemenea context social ora de religie și învățăturile Sfintei Scripturin devin și rămân singurele
ancore care ne statornicesc în adevărata cunoaștere și apropiere de Dumnezeu. Și pentru că
înțelepciunea populară a consacrat faptul că „ceea ce copilul învață, adultul nu uită”6, este
evident necesar ca îndrumarea morală corectă să se realizeze încă din copilărie, întrucât
cunoașterea învățăturilor Sfintei Scripturi îl ajută pe copil să distingă binele de rău și meditând
asupra scopului vieții, „mintea i se îmbogățește, iar conștiința i se trezește” 7 având drept principii
călăuzitoare pentru întreaga viață valorile morale și pe Dumnezeu.
În ceea ce privește arta bisericească în spaţiul românesc, aceasta a suscitat interesul
numeroşilor specialişti şi teoreticieni ai doctrinei artistice cu scopul de a înţelege mecanismele ce
guvernează dezvoltarea artistică a unei comunităţi pe termen scurt, mediu şi lung. Primele
preocupări în această direcţie au cel mult un caracter descriptiv şi urmăresc prezentarea nu doar a
aspectului tehnic ci în principal a celui social şi estetic, mai târziu însă capătă identitate și scriu
istorie alături de alte monumente.
O prezentare sumară a artei bisericești care s-a dezvoltat pe pământul românesc va putea
să contureze și mai bine imaginea despre întreaga istorie a vieții bisericești a românilor și despre
originea apostolică a învățăturilor creștine.
6 Olivian Pop, Educația religioasă a copiilor, Ed. Eurobit, Timișoara, 1998, p. 10.7 Ibidem.
6

ARTA BISERICEASCĂ ÎN SEC. AL XVII-lea – EXPRESIE A EVLAVIEI POPORULUI
ROMÂN
I. CONTEXTUL POLITIC, ECONOMIC, SOCIAL, CULTURAL ȘI RELIGIOS
ÎN SEC. AL XVII-lea AL ȚĂRILOR ROMÂNE
I.1 Contextul internaţional care a jalonat evoluţia ţărilor române
Secolul al XVII-lea este considerat ca o perioadă de tranziţie de la Evul Mediu târziu la
Epoca Modernă. Aceasta îi dă o trăsătură contradictorie şi controversată. Pe de o parte au loc
mari realizări în plan ştiinţific, cultural, spiritual, care au stat la baza primei revoluţii industriale,
iar pe de alta se înregistrează mari rămâneri în planul vieţii materiale, în care societatea rămâne
preponderent rurală.
În istoria Europei, perioada care se întinde de la Reformă și războaiele religioase până la
Revoluția franceză este numită „perioada absolutismului și a iluminismului”8.
În plan demografic asistăm chiar la o scădere a populaţiei. Europa înregistra în această
perioadă 12–14 milioane de locuitori. Ţările române nu depăşeau fiecare, 300.000 de oameni.
Din punct de vedere politic zona centrală şi de sud-est europeană evoluează sub
ameninţarea Imperiului otoman şi a celor două ligi: Liga creştină şi Liga Sfântă.
Epoca războaielor religioase, a demonstrat atât lipsa de unitate a Europei, cât și
interdependența politică, economică, culturală și chiar religioasă a statelor europene. Din această
perspectivă lupta marilor puteri europene de a-și păstra poziția lor, primește un sens cu totul nou.
Este vorba nu doar de simpla dorința de expansiune, ci de lupta pentru supraviețuire, prin
strădania de a-și impune suzeranitatea asupra cât mai multor teritorii9.
În sec. al XVII-lea, chestiunea turcă îmbracă un caracter nou. Până în această perioadă
opoziția europeană în fața expansiunii turcești luase forma unei opoziții în bloc între lumea
creștină și cea islamică, luând chiar forma unor adevărate cruciade, concretizate în bătăliile de la
Nicopole și Varna.
Dimitrie Cantemir era convins că popoarele creștine s-ar putea elibera de sub jugul
turcesc, dacă ar fi unite, iar efortul principelui moldav pentru punerea în aplicare a acestor
8 Radu Greceanu, Istoria Domniei lui Constantin Basarab Brâncoveanu Voievod ( 1688- 1715), Ed. Academiei Române, București, 1989, p.22.9 Mustafa Ali Mehmed, Un episod din istoria turcilor, în Revista istorică, XXXII, nr.1-3,1978, p.224.
7

convingeri este bine cunoscut. După o perioadă staționară10, turcii reiau ofensiva, cucerind,
Oradea deschizând drumul expedițiilor de jaf, până în Moravia. În anul 1673, turcii termină
victorioși războiul din Creta și se angajează în noi războaie.
În a doua jumătate a sec. al XVII-lea Poarta otomană duce războaie cu Imperiul
habsburgic şi Polonia pentru stăpânirea Ucrainei şi chiar a Rusiei moscovite. Aceste războaie au
avut consecinţe şi asupra ţărilor române, prin înăsprirea regimului dominaţiei otomane. Sultanii,
pierd treptat puterea, adevăraţii conducători devenind marii viziri. După ce pierd mai multe
teritorii, turcii sunt dispuși să încheie pacea. Potrivit acestor tratate de pace, ei pierdeau Ungaria
centrală și Transilvania, care treceau în suzeranitatea austriecilor, însă păstrau suzeranitatea
asupra Țării Românești și Moldovei11.Imperiul habsburgic a avut de suferit ca urmare a
fărămiţării într-un mozaic de formaţiuni politice şi autonomii locale de etnii diferite şi a
conflictelor religioase, ce au stat la baza izbucnirii războiului de 30 de ani care s-a încheiat în
1648, Austria reuşind să oprească expansiunea otomană spre centrul Europei.
Expansiunea imperiilor nu se oprește însă în Transilvania, ci, profitând de căderea
turcilor, ei încearcă să ocupe și Țara Românească.
Încă înainte de a fi stabilit la Dunărea de Jos echilibrul politic în favoarea turcilor, după
1688 12, austriecii sunt obligați să-și îndrepte atenția spre Apus, unde, în 1688, începe conflictul
dintre Ludovic al XIV-lea al Franței și Liga de la Augsburg, din care făceau parte și imperialii,
într-o perioadă în care nimeni din Europa nu se mai simțea în stare să înfrunte armata franceză.
În Europa răsăriteană, austriecii au reușit nu numai să stăvilească expansiunea otomană,
ci și să dejoace planurile de infiltrare ale polonilor în țările române.
I.2 Stuaţia politică, economică, culturală și religioasă a Ţării Româneşti în sec. XVII
După uciderea lui Mihai Viteazul, ţările române au trecut printr-o epocă complexă şi
frământată de instabilitate politică, de accentuare politico-militară a Imperiului otoman de a le
readuce sub stăpânirea sa. Prima jumătate a sec. al XVII-lea este dominată de o seamă de
conducători care au reușit să asigure echilibrul intern şi exten necesar refacerii ţărilor române.
Mijlocul sec. al XVII-lea poartă amprenta domniilor lui Matei Basarab în Ţara Românească, a lui
Vaslie Lupu în Moldova şi a Racoviţeştilor în Transilvania. Sfârşitul trăieşte sub impulsul
măsurilor trasate de domniile Cantancuzinilor, Cantimireştilor şi a lui Constantin Brâncoveanu.
10Aurel Decei, Istoria Imperiului Otoman, Ed. ALL, București, 2005,p, 228.11 Ioan Moga, Rivalitatea polono-austriacă și orientarea politică a Țărilor Române la sfârșitul secolului al XV-lea, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 1999, p.212.12 Virgil Zaboroschi, Politica externă a celor trei principate: Țările Române, Transilvania și Moldova de la asediul Vienei (1683), până la moartea lui Șerban Cantacuzino și suirea pe tron a lui Constantin Brâncoveanu 1688, Ed. Meridiane, București, 2005, p.105.
8

Politica Ţării Româneşti este dominată, în primele două decenii, de personalitatea şi
activitatea lui Radu Şerban, care a domnit în trei rânduri: 1601, 1602 – 1610 şi 1611. El aparţine
grupării boiereşti antiotomane din vremea lui Mihai Viteazul, fiind caracterizat de cronicarul
Radu Popescu ca „foarte priceput în treburile militare”13 şi care dispunea de unul dintre cele mai
întinse domenii boiereşti. El era un urmaş al lui Neagoe Basarab, fapt care îi plăcea să se
intituleze în actele sale drept „nepot răposatului Basarab voievod”14.
El a continuat politica lui Mihai Viteazul, de participare în cadrul Ligii Creştine la lupta
antiotomană fiind considerat zidul de apărare al Transilvaniei. El a reuşit să încheie, pace în
condiţii avantajoase cu tătarii şi Imperiul otoman, tratate de alianţă negociate în condiţii de
egalitate cu principii Transilvaniei şi să stabilească relaţii prieteneşti cu Movileştii din Moldova.
În plan intern a dus o politică echilibrată, înţeleaptă şi tolerantă, pentru refacerea ţării,
reuşind să convingă majoritatea boierilor să revină în ţară, să atragă de partea sa gruparea
boierească filoturcă, fără a le încredinţa vreo dregătorie.
Aceiaşi politică a adopta-o şi faţă de biserică, acordând atenţie întăririi proprietăţilor
mănăstirilor din ţară, inclusiv celor catolice sau protestante, mănăstirilor din Grecia, de la
Muntele Athos, din Bulgaria şi Serbia , cărora le-a făcut danii.
Lui i-a urmat Radu Mihnea care, în contrast cu politica lui Mihai Viteazul şi a lui Radu
Şerban, a militat pentru o politică prootomană. În vremea sa înregistrându-se primul val masiv de
greci sau elemente grecizate care s-au aşezat în Ţara Românească.
Ca diplomat s-a dovedit a fi iscusit, partizan al tratativelor şi al evitării conflictelor
militare, el a mediat înţelegerile dintre turci şi poloni sau între turci şi ruşi, căutând să
îndepărteze ducerea unor războie în spaţiul românesc.
Domniile lui Radu Mihnea (1611-1616) în Ţara Românească, Ştefan Tomşa (1611-1615)
în Moldova şi Gabriel Béthlen (1613-1629) în Transilvania erau menite să readucă cele trei
principate sub suzeranitatea Porţii Otomane, dar în condiţii diferite faţă de cele care
caracterizaseră dominaţia otomană în secolul precedent15.
Între 1620–1626 Ţara Românească şi Moldova au fost conduse de Radu Mihnea, fără a se
crea vreo „uniune” sau „unire” între cele două ţări, cum s-a exagerat uneori. După ce între 1620–
1623 a domnit în Ţara Românească, Radu Mihnea a fost mutat în Moldova (1623–1627), timp în
care la tronul muntenesc a urmat fiul său în vârstă de 11 ani, Alexandru Coconul, care se afla sub
13 Constantin Rezachevici, Cum a apărut numele dinastic Basarab și când l-a adoptat Matei Vodă, în Analele Universității din Craiova, seria Istorie, anul X, 2005, nr. 10, Ed. Universitatea Craiova, p. 914Ibidem , p.915Mihai Bărbulescu, Dennis Deletant, Keith Hitchins, Şerban Papacostea, Pompiliu Teodor, Istoria României, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1998, p. 7
9

tutela tatălui său. Apoi au urmat: Alexandru Iliaş (1627 – 1629), Leon Tomşa (1629 – 1632) şi
Radu Iliaş 1632.
În fruntea Ţării Românești a ajuns apoi, Matei Aga din Brâncoveni, care domnește între
1632 – 1654, luându-și patronimicul de Basarab după unchiul său Neagoe Basarab.
În vremea sa ţara se reface economic și se întărește politic, se dezvoltă cultura,
realizandu-se în cele trei tipografii, Campulung, Govora si Dealu-Targoviste, peste 20 de cărţi de
slujbă bisericească și legislaţie.
Dezvoltarea completă în decursul sec. al XVII-lea a Țării Românești, începe cu Matei
Basarab, care preia conducerea în urma unei revolte a elementelor autohtone împotriva grecilor,
termen cu care erau denumite nu numai elementele din acest neam, ci în genere elementele sud-
dunărene sau chiar români aflați în anturajul și în favoarea domnilor din acea vreme16.
După multe tulburări, domnia lui aducea, o stabilitate în viața politică a țării. El a dat
dovadă de trei mari virtuți:„viteaz, credincios, și gospodar. Ținându-și cuvântul și îndeplinindu-
și datoria, nu uită nici un moment că dreptul și autoritatea trebuie să aibă o puternică armată.
El știe, că nimic temeinic nu se poate face fără credință; e pătruns de adevărul că stat înfloritor
înseamnă bună gospodărie, vistierie plină, negoț și industrie prosperă. Prietenii îl iubesc:
dușmanii îl respectă”17.
Faţă de biserică a avut o atitudine binevoitoare, i-a acordat numeroase scutiri fiscale,
numeroase danii, a ctitorit circa 30 de lăcaşuri de cult, la care se adaugă numeroase alte lucrări
de înfrumuseţare şi reparaţii, făcând din acestea adevărate cetăţi de apărare, care se înscriau
într-un adevărat sistem de fortificaţii, prin care se ocolea interdicţia otomană de a se construi
cetăţi. Ca urmare este caracterizat drept: „cel mai mare ctitor bisericesc al neamului nostru”18.
La acestea se adaugă construirea de biserici pentru românii din afara Ţării Româneşti
astfel: în Transilvania construieşte o biserică la Porceşti–Sibiu; în Moldova – la Soveja; în
Bulgaria – trei biserici la Vidin şi Şiştov; la Muntele Athos etc.
El a dus o politică de limitare a procesului de închinare a bisericilor la Athos, interzicând
unui număr de 39 de aşetăminte religiose să fie închinate în afara ţării.
Din punct de vedere social domina lui Matei Basarab se caracterizeză prin sporirea
proprietăţii boiereşti şi mănăstireşti, printr-o fiscalitate apăsătoare pentru ţărani, introducând
răspunderea colectivă şi pedepse aspre pentru nerespectarea acesteia. Un izvor însemnat de
venituri pentru ţăranii români îl constituia creșterea animalelor, albinăritul, pescuitul și
vânătoarea. Ceara și mierea de albine aveau căutare în străinătate, peștele cu gust deosebit
16 N. Stoicescu, Matei Basarab, Ed. Universității, București, 2006, p.11.17 Constantin C. Giurgescu, Istoria românilor, vol.VIII, Ed. Academiei Române, București, 1992, p.53.18 Ibidem, p.65.
10

impresiona prin ieftinătate pe străini, iar carnea și blănurile animalelor sălbatice aveau preţ bun
pe pieţele străine19.
În plan militar se trece în vremea lui Matei Basarab de la sistemul organizării curteneşti
la cel al organizării slujitoreşti, care pune în evidenţă coexistenţa elementelor vechii organizări,
ca oastea roşiilor, a subalternilor micilor dregători şi a unităţilor boiereşti cu a noilor elemente
slujitoreşti, în care predomină elementul ţărănesc, în frunte cu căpitani de steaguri.
În domeniul juridic el s-a preocupat de încetăţenirea obiceiului ca nimeni să nu fie
pedepsit fără vină, publicând, în limba română codicele Îndreptarea legii(1652)
Preocupările în domeniul economic au vizat construirea unor fabrici de hârtie la
Călimăneşti, de sticlărie, a pus în funcţiune minele de la Baia de Aramă şi Baia de Fier, a
sprijinit funcţionarea tipografiei primită, în 1635, de la Petru Movilă, mitropolitul Kievului,
instalată la Câmpulung, apoi mutată la Govora, iar de aici la mănăstirea Dealu, ca în final să
ajungă la Târgovişte.
Politica externă a lui Matei Basarab se caracterizează prin susţinerea unui echilibru între
ameninţarea militară şi plata unor mari sume de bani către Poarta otomană. Pentru a
contrabalansa agresivitatea dominaţiei otomane el a căutat să stabilească legături de prietenie cu
Moldova şi Transilvania și împăraţilor habsburgi le-a propus colaborarea antiotomană, dar a fost
refuzat.
În cadrul acestor demersuri s-au concretizat doar legăturile cu Tansilvania, încheind cu
aceasta din urmă un tratat de alianţă, în 1635, cu Gheorghe Rakoczi I. Prin acesta se stabilea mai
mult o legătură vasalică, prin care principele Transilvaniei urmărea să-şi impună suzeranitatea
asupra Ţării Româneşti şi Moldovei. Oricum, alianţa cu Transilvania a constituit cel mai
important sprijin în acţiunile externe. Relaţiile cu Moldova au fost dominate de conflictele
personale dintre Matei Basarab şi Vasile Lupu între anii 1635 – 1639, acestea au degenerat în trei
confruntări militare, care aveau ca obiectiv îndepărtarea din domnie a domnlui muntean. Acestea
au luat sfârşit, în 1640, prin încheierea unei păci durabile, sub patronajul principelui Gheorghe
Rakoczi I. Garantul păcii l-a constituit ridicarea de către Matei Basarab a mănăstirii Soveja, în
Moldova, în ţinutul Putna, iar Vasile Lupu a refăcut în întregime biserica Stelea din Târgovişte,
unde se găsea mormântul tatălui său.
După 1648 relaţiile dintre cei doi domni au căpătat o nouă stare conflictuală, care în anii
1652–1653, s-a acutizat. Gheorghe Rakoczi II şi Matei Basarab decid să-l îndepărteze din
domnie pe Vasile Lupu, sprijiniţi şi de marele logofăt Gheorghe Ştefan, conducătorul grupării
boiereşti care uneltea detronarea domnului moldovean, fapt care s-a realizat în primăvara anului
19 Ileana Mateescu, Aspecte economice și sociale în vremea lui Matei Basarab, în Analele Universității din Craiova, seria Istorie, anul X, 2005, nr. 10, Ed. Universitatea Craiova, p.120
11

1653. Vasile Lupu, sprijinit de ginerele său, a recâştigat tronul, fără a reuşi însă să-l detroneze pe
Matei Basarab.
Starea conflictuală dintre cele două ţări a dus la înrăutăţirea situaţiei economice a
ţărănimii şi târgoveţilor, degenerând, în anii 1653 – 1655, în mişcări sociale, care s-au răspândit
şi în rândul oştirii, accentuate din cauza neprimirii lefurilor. Numai promisiunea că vor primi
bani a potolit pentru moment pe răsculaţi.
Sfârșindu-se la 9 aprilie 1654, Matei Basarab și-a găsit odihna de veci pe meleagurile
Olteniei la ctitoria sa, Sfanta Mănăstire Arnota, care alături de alte superbe realizări arhitectonice
ale epocii este strajă existenţei noastre milenare20.
După moartea lui pe tronul Ţării Româneşti a urmat Constantin Şerban (1654 – 1658).
Această domnie a adus totodată și „o răscoală a seimenilor prin ajutorul cărora și pentru
îndestularea cărora fusese câștigată”21, apoi au urmat Mihnea al III-lea (1658- 1659), de
origine greacă şi credincios turcilor, Gheorghe Ghica (1659 – 1660), strămutat din Moldova,
căruia i-a urmat fiul său, Grigore Ghica (1660 – 1664 şi 1672 – 1673), Radu Leon (1664 – 1669),
Antonie din Popeşti (1669 – 1672), alesul boierilor, şi Gheorghe Duca (1673 – 1678). Aceste
domnii au căutat să ducă o politică de reconciliere între grupările boiereşti din jurul
Cantacuzinilor şi a Leurdeştilor.
A doua jumătate a secolului al XVII-lea este marcată de domniile lui Şerban Cantacuzino
(1679 – 1688) şi Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714).
Şerban Cantacuzino s-a preocupat de consolidarea domniei, punând capăt conflictelor
dintre Cantacuzini şi Leurdeni, prin reprimarea adversarilor, prin sprijinirea marii boierimi, prin
dezvoltarea economiei, drumurilor şi a comerţului. El a fost timp de aproape zece ani „ un domn
strașnic. Aprig în urmărirea boierilor dușmani, pe care-i arunca în ocnele de sare, neiertător și
nemilostiv față de oricine era bănuit măcar că tinde să strice liniștea pe care o dorea și se
simțea el singur s-o deie țării, temut pentru căutătura lui grozavă, pentru glasul lui de tunet,
pentru fulgerătoarea iuțime a hotărârilor sale, asupra cărora nu revenea niciodată”22.
Progresele economice au fost umbrite de fiscalitatea apăsătoare pentru întreţinerea Curţii
domneşti, a oastei şi achitarea obligaţiilor către Poarta otomană.
În domneiul culturii şi învăţământului are loc reorganizarea vechii Şcoli de slavonie de la
biserica Sf. Gheorghe Vechi, unde se pregăteau diecii şi pisarii, scriitorii actelor de cancelarie
sau a tranzacţiilor negustoreşti. Pune bazele viitoarei Academii domneşti, cursurile fiind ţinute în
20 Constantin Rezachevici, Op. cit, p.521 Nicolae Iorga, Viața și domnia lui Constantin Vodă Brâncoveanu, în Revista de istorie, volumul 41, (1988), nr. 9, p.879. 22Ibidem, p. 27
12

mănăstirea Sf. Sava, în limba greacă. Acordă atenție tipăriturilor, în special a cărţii religioase,
apare Biblia în 1688.
Pe tărâmul eclesiastic are loc readucerea pe scaunul mitropolitan a ierarhului Theodosie,
apoi intervine în Transilvania pe lângă principele Mihail Apafi pentru eliberarea mitropolitului
Sava Brancovici şi reinstalarea în fruntea bisericii ortodoxe, susţinând apoi pe succesorii lui Iosif
şi Ioasaf.
S-a preocupat, de întărirea oştirii, formată în special din mercenari, a înzestrat-o cu
tunuri mari, pregătindu-se să treacă de partea Ligii Sfinte, care plănuia războiul împotriva
Imperiului otoman.
În iunie 1685, încheie la Făgăraş un tratat de bunăvecinătate cu Transilvania, prin care
cele două ţări îşi asigurau ajutor reciproc împotriva otomanilor şi a imperialilor. El a trimis o
solie la Viena pentru a negocia condiţiile aderării Ţării Româneşti la Liga Sfântă. Moartea
fulgerătoare, survenită la 29 octombrie 1688, nu i-a dat posibilitate de a vedea rezultatele soliei.
În locul său a fost ales Constantin Brâncoveanu (1688 – 1714), în vârstă de 34 de ani,
cunoscător al limbilor greacă şi turcă, confirmat şi de Poarta otomană.
Figura lui Constantin Brâncoveanu s-a detașat nu numai ca o personalitate aparte în
domeniul ocrotirii artelor şi culturii, care în timpul domniei sale au cunoscut o înflorire
deosebită, ci şi prin marile sale merite pe tărâmul politico-diplomatic. El s-a menţinut în scaunul
Ţării Româneşti 26 de ani, datorită cumpătării, chibzuinţei cum a înţeles să-şi îndeplinească
menirea de promotor al idealului de independenţă a patriei. „Brâncoveanu a izbutit să păstreze
nu numai Ţara Românească, ci întreaga noastră naţiune, ca trup politic, ca suflet românesc”23.
Faţă de biserică s-a arătat darnic, acordându-i numeroase danii şi scutiri fiscale înaltului
cler și ctitorind numeroase lăcaşuri de cult chiar și în Transilvania.
Ca om de cultură a sprijinit tipografiile şi învăţământul, îndeosebi cel superior,
reorganizând Academia domnească din Bucureşti. A ridicat mai multe palate și conace, a refăcut
Curtea Veche din Bucureşti şi vechea reşedinţă de la Târgovişte.
În politica externă Constantin Brâncoveanu a dorit să se apropie de Moldova, dar
suspiciunile şi reticenţele lui Constantin Cantemir, ca şi a rivalităţilor dintre grupările boiereşti, a
făcut ca relaţiile dintre cele două ţări să rămână reci. Nici domnii care i-au succedat lui
Constantin Cantemir, chiar dacă unii au fost susţinuţi de către Constantin Brâncoveanu, nu au
schimbat relaţiile dintre cele două ţări.
Consatantin Brâncoveanu s-a preocupat şi de soarta românilor din Transilvania, grav
prejudiciată sub stăpânirea habsburgică şi, mai ales, datorită prozelitismului religios promovat de
autorităţile de la Viena. Pentru a contracara pericolul deznaţionalizării şi al ruperii de credinţa
23 Nicolae Iorga, Valoarea politică a lui Constantin Brâncoveanu, Vălenii de Munte, 1914, p.1513

ortodoxă, domnul muntean a construit mai multe biserici: la Făgăraş, Sâmbăta de Sus, Ocna
Sibiului, a făcut numeroase danii în bani şi proprietăţi pentru Biserica ortodoxă din Transilvania
și s-a opus măsurilor de prozelitism forţat. El dus o politică de echilibru între Austria şi Turcia,
pentru a nu implica ţara în conflict.
Către sfârşitul sec. al XVII-lea a fost arestat şi dus cu întreaga familie la Constantinopol.
Aici a fost decapitat la 15 august 1714, împreună cu cei patu copiii.
Încă din 1914, Nicolae Iorga îl prezentase pe principe ca pe un exemplu, în preajma marii
încleştări care avea să împlinească unirea tuturor românilor: „Domn autonom în ţara lui,
înconjurat cu prestigiu superior al cesarilor constantinopolitani ai lui Constantin cel Mare, în
întreaga lume a Orientului, aceasta a fost situaţia lui Constantin Vodă Brâncoveanu”24.
1.3 Situaţia politică, economică, culturală și religioasă a Moldovei în sec. XVII
La începutul sec. al XVII-lea situaţia politică a Moldovei a evoluat în limitele raporturilor
dintre Poarta otomană şi Polonia. Impunerea lui Ieremia Movilă ca domn al Moldovei (1595–
1606), cu o mică întrerupere cauzată de intervenţia lui Mihai Viteazul în Moldova, de către
Polonia a evitat transformarea acesteia în paşalâc.25 Ieremia a fost confirmat de sultan, care în
1598 i-a recunoscut domnia pe viaţă.
În politica internă el a promovat interesele marii boierimi filopolone, s-a dovedit a fi un
bun gospodar prin măsurile luate, a reparat cetăţi şi biserici, a restaurat cetatea Sucevei, a luat
măsuri organizatorice în administraţia centrală şi locală.
Domnia sa se caracterizează prin asigurarea stabilităţii interne, prin menţinerea unui
echilibru între imperiali şi turci şi între Polonia şi Poarta otomană.
După moartea sa, în 1606, a urmat Mihail Movilă, care nu s-a putut menţine în scaun
decât câteva luni, fiind detronat de vărul său Constantin Movilă, confirmat și de către Poarta
otomană. Acesta a dus o accentuată politică externă filopolonă şi filohabsburgică, de apropiere
de Radu Şerban, domnul Ţării Româneşti.
După el a urmat Ştefan Tomşa (1611-1615). El a dus o politică de echilibru între Poartă
şi Polonia, apelând mai mult la sprijinul Imperiului otoman, dar a căutat să stabilească relaţii
bune şi cu Polonia.Marea boierime nemulţumită de politica sa l-a înlocuit cu Alexandru Movilă,
schimbat apoi cu Radu Mihnea.
Politica internă a lui Radu Mihnea se caracterizează printr-o fiscalitate apăsătoare, care a
stat la baza mai multor răscoale ţărăneşti, care i-au adus în cele din urmă mazilirea. În locul lui
24 Ibidem, p.2325 Constantin C. Giurgescu, Op.cit., p.82
14

Poarta l-a numit domn pe Gaspar Gaţiani (1619 – 1620), care ducând o politică proimperială i-a
adus și lui, în august 1620, mazilirea.
Moartea acestuia, în 1626, a readus pe tronul Moldovei reprezentanţii Movileştilor:
Miron Barnovschi şi Moise Movilă, cu excepţia perioadelor când au domnit Alexandru Coconul
(1629 – 1630) şi Alexamdru Iliaş (1631 – 1633).
Domnia lui Miron Barnovschi (1626–1629) se remarcă prin aşezământul bisericesc din
1626 care prevedea: aducerea celor fugiţi după 1621; limitarea amestecului pârcălabilor
domneşti pe moşiile boiereşti şi mănăstireşti; și interzicerea dregătorilor domneşti de a folosi
ţiganii de pe moşiile boiereşti şi mănăstireşti;
În plan extern a dus o politică de echilibru între Polonia şi Imperiul otoman, fiind
însărcinat cu medierea păcii între cele două puteri. Apropierea de Polonia și intrigile lui Gabriel
Bethlen la Poartă, i-a adus și lui mazilirea în 1629.
Politica urmaşilor săi, Alexandru Coconul şi Moise Movilă, a dus la izbucnirea, în anul
1633, a unei ample răscoale populare şi la impunerea, în 1634, de către Poarta otomană ca domn
al Moldovei pe Lupu vornicul (1634 – 1653).
Vasile Lupu, „om de aleasă cultură, în legătură cu ortodoxia răsăriteană, pătrunde în
rândul boierimii de ţară, dovedind o remarcabilă abilitate politică”26. El a promovat o politică
internă de echilibru între grupările boiereşti, alcătuind un sfat domnesc din rudele sale apropiate,
nu a favorizat marea boierime, dar şi-a atras de partea sa boierimea mică şi mijlocie răsplătind-o
pentru slujbe credincioase cu dregătorii şi danii. Exemplul semnificativ îl reprezintă Gheorghe
Ghica, care, dintr-un modest negustor a ajuns de la mare şetrar, la cea de mare vornic al Ţării de
Jos (1641 – 1652), şi în sfârşit capuchehaie la Poartă (1653), ca să ajungă domn al Moldovei.
În plan social a căutat să reducă sarcinile contribuabililor, în special al ţăranilor, a acordat
„cărţi de slobozire” boierilor şi unor mănăstiri pentru a înfiinţa slobozii cu scutiri fiscale limitate
în timp.
Pentru acoperirea cheltuielilor pentru oaste şi fastul curţii, a dărilor către Poartă, el a
introdus treptat tot felul de dări, însă nu prea mari, reuşind să asigure un climat de stabilitate,
chiar de bunăstare, încât fiscalitatea sa nu a dat naştere la mişcări sociale. Grija pentru justiţie s-a
materializat prin apariţia, în 1646, a Cărţii româneşti de învăţătură, o culegere de legiuiri
bizantine şi occidentale adaptate la viaţa societăţii moldoveneşti de la mijlocul secolului.
Un loc aparte în politica internă a lui Vasile Lupu l-a ocupat Biserica ortodoxă autohtonă.
Informaţiile istorice arată că nu există mănăstire sau biserică de oarecare însemnătate care să nu
se fi bucurat de întăriri de proprietăţi şi danii domneşti. A întemeiat şi reparat peste 30 de edificii
religioase. Apoi a sprijinit acţiunile de consolidare şi clarificare dogmatică, oferind cadrul pentru
26 Bărbulescu Mihai, Deletant Dennis, Hitchins Keith, Papacostea Şerban, Teodor Pompiliu, Op. cit., p.2015

convocarea Sinodului de la Iaşi, din 1643, care definitivează Mărturisirea ortodoxă a lui Petru
Movilă, aprobată de Patriarhia constantinopolitană.
La cererea patriarhului Partenie I, Vasile Lupu a întreprins măsuri pentru redresarea
situaţiei Patriarhiei de Constantinopol, pentru care, Marele Sinod a aprobat trimiterea moaştelor
Sfintei Paraschiva cea Nouă la Iaşi. El s-a implicat și în problemele Patriarhiilor de Alexandria,
de Ierusalim, de Antiohia din Orientul Apropiat, cărora le-a făcut danii, achitând datoriile de la
Muntele Athos către Poarta.
În politica externă Vasile Lupu s-a manifestat ca un fidel constant faţă de Poarta
otomană, căreia îi datora domnia şi sprijinul în aproape toate iniţiativele sale în relaţiile cu
celelalte puteri. În raporturile cu Gheorghe Rakóczi I a adoptat o poziţie de aliat, neacceptând
condiţiile de suzeranitate impuse de principele Transilvaniei.
După 1640 Moldova, prinsă între rivalităţile polono-cazaco-tătaro-transilvănene, s-a
apropiat de Polonia, care într-o posibilă acţiune antiotomană trebuia să-şi îndeplinească
obligaţiile asumate. Netranspunerea în fapt a proiectului a dus la declanşarea unor lupte între
poloni şi cazaci şi înlăturarea lui Vasile Lupu din domnie de gruparea boierilor complotişti27.
Vaslie Lupu, cu sprijinul cazacilor conduşi de Bogdan Hmelinţki, a fost reînscăunat,
continuându-şi campania spre Ţara Românească, în urmărirea rivalului său Gheorghe Ştefan, dar
este înfrânt, în mai 1653, în lupta de la Finta,. A urmat riposta lui Gheorghe Ştefan, care cu
ajutoare de la Matei Basarab, Gheorghe Rakóczi al II-lea şi de la poloni, a reuşit să-l înfrângă pe
Vasile Lupu şi pe Bogdan Hmelniţki. Vasile Lupu a reuşit în cele din urmă să ajungă la
Constantinopol, unde a fost închis, după care eliberat moare în aprilie 1660. El este înlocuit în
1653 cu Gheorghe Ştefan (1653-1658) prin colaborarea forţelor interne cu cele externe,
transilvano-muntene28.
Acesta, om cult, priceput în treburile diplomatice, recunoscut ca domn de către Poarta
otomană, şi-a început domnia prin persecutarea grecilor, socotiţi partizanii lui Vasile Lupu, şi cu
măsuri pentru potolirea răscoalei seimenilor din 1654.
În politica externă Gheorghe Ştefan l-a sprijinit pe Constantin Şerban, domnul Ţării
Româneşti, pentru înfrângerea răscoalei seimenilor şi a dorobanţilor, precum şi pe poloni în
luptele cu ruşii moscoviţi şi cazacii. A căutat să stabilească, în secret, legături cu Moscova, în
speranţa de a scăpa de stăpânirea otomană, acceptând suzeranitatea ţarului prin tratatul încheiat
în mai 1656, la Moscova. Planul său nu şi-a putut atinge scopul, fiind mazilit în 1658.
A doua jumătate a sec. al XVII-lea a însemnat pentru Moldova o perioadă zbuciumată
sub aspect politic şi militar, datorată războielor turco-polone. Acestea au creat o instabilitate
27 Constantin C. Giurgescu, Op.cit., p.8728 Bărbulescu Mihai,Deletant Dennis,Hitchins Keith,Papacostea Şerban,Teodor Pompiliu, Op. cit., p.20
16

domnească, domniile înregitrând în jur de trei ani şi numai doi domni au reuşit să moară în
scaun.
După mazilirea lui Gheorghe Ştefan, marele vizir Mehmed Küprülü l-a numit domn pe
Gheorghe Ghica (1658-1659), apoi pe Ştefăniţă Lupu. Moartea acestuia din urmă de tifos au
adus pe scaunul domnesc pe Eustratie Dabija (1661-1665), după care au urmat Gheorghe Duca
şase luni (noiembrie 1665-mai 1666), Iliaş Alexandru (1666-1668), apoi a fost readus pentru a
doua oară Gheorghe Duca (1668 -1672), care însoţit de o mulţime de creditori greci şi evrei, a
stârnit nemulţumirile boierilor lăpuşneni, orheieni şi soroceni, care în 1671 s-au răsculat. Această
stare conflictuală a dus la mazilirea lui de către sultanul Mehmed al IV-lea, din 167229.
Au urmat o serie de scurte domnii efemere: Ştefan Petriceicu (1672-1673), Dumitraşco
Cantacuzino (1673-1675), Antonie Roset (1675-1678) şi Gheorghe Duca (1678-1683), mutat de
la Bucureşti. Această ultimă domnie se dovedeşte a fi de o fiscalitate foarte apăsătoare. În iulie
1681 a devenit şi hatmanul cazacilor ucraineni supuşi Porţii, timp în care a încurajat colonizarea
moldovenilor în Ucraina.
După înfrângerea turcilor la Viena, 1683, cazacii de sub ascultarea lui Gheorghe Duca
s-au răsculat, iar el a fost capturat în ţinutul Putna, pe când se întorcea de la Viena, de oastea lui
Ştefan Petriceicu, care a ocupat Iaşul (1683-1684). El moare în 1685, dar nici Ştefan Petriceicu
nu s-a putut menţine, fiindcă Poarta l-a numit din nou pe Dumitraşco Cantacuzino (1684-1685),
care moare și el la Constantinopol30.
Următorii 25 de ani istoria politică a Moldovei a fost dominată de familia
Cantemireştilor, Constantin şi cei doi fii ai săi, Antioh şi Dimitrie, de confruntările grupărilor
boiereşti ale Roseteştilor de orientare filo-turcă şi a Costineştilor filopone, la care se adaugă
adversitatea lui Constantin Brâncoveanu.
Constantin Catemir (1685-1693) a cunoscut cea mai lungă domnie din această perioadă,
fiind ales de boierii pribegiţi în Ţara Românească şi susţinut de Şerabn Cantacuzino. Provenea
din rândul răzeşilor din ţinutul Fălciu, nu avea ştiinţă de carte, în schimb a dobândit, multă
experienţă politică şi militară. În actul de conducere a ţării a apelat la chivernisitori, consilieri,
din rândul celor două grupări boiereşti: al Roseteştilor, care susţineau orientarea către Poarta
otomană, şi al Costineştilor, care pledau pentru alianţa cu Polonia. Aceştia din urmă au căzut, în
urma uneltirilor Roseteştilor, în dizgraţia domnului, fiind executaţi în decembrie 1691.
Fiind în vărstă şi bolnav, Constantin Cantemir n-a putut suporta rigorile campaniei
otomanilor, de a asedia Soroca, găsindu-şi ulterior moartea în martie 1693. În locul său a fost
ales, fiul său, Dimitrie, care nu a reuşit să se menţină mai mult de 20 de zile, ca urmare a
29 Ibidem , p.2530 Ibidem , p.27
17

uneltirilor lui Constantin Brâncoveanu la Poartă, care obţine impunerea pe scaunul Moldovei a
lui Constantin Duca (1693-1695).
Domnia lui Constantin Duca, scurtă şi pusă sub tutela lui Constantin Brâncoveanu, a fost
dezastroasă pentru Moldova, nemulţumind chiar pe dregătorii otomani care-l susţineau. A fost
înlocuit cu Antioh Cantemir (1695 – 1700), fiul lui Constantin Cantemir şi fratele lui Dimitrie,
care a devenit capuchehaie la Poartă, înfruntând adversitatea lui Brâncoveanu şi a
Cantacuzinilor.
1.4 Situația politică, economică, culturală și religioasă, a Transilvaniei în sec. XVII
După uciderea lui Mihai Viteazul, în Transilvania a urmat stăpânirea scurtă a lui
Sigismund Bathory (1601-1602), care s-a retras definitiv în Boemia, după care s-a instaurat, sub
conducerea lui Gheorghe Basta, aspra stăpânire habsburgică.
Moise Székely în 1603 şi Ştefan Bocskay în 1604 au încercat să înlăture, fără succes,
stăpânirea imperială. Acesta a reuşit, în iunie 1605, să fie recunoscut de către Poarta otomană
principe al Transilvaniei, iar peste un an şi de către Rudolf al II-lea. Pacea din 1605 dintre turci şi
imperiali a pus capăt războiului dintre cele două puteri şi confirmând autonomia Principatului
Transilvaniei sub suzeranitatea Porţii.
După moartea lui Ştefan Bocskay, în decembrie 1606, Dieta de la Cluj l-a ales ca principe
pe Sigismund Rakóczi (1607-1608), pentru a împiedica începerea luptelor pentru putere. În ciuda
politicii sale de echilibru în interior, cât şi în plan extern, este nevoit să abdice din cauza
izbucnirii unor frământări sociale la hotarul de apus.
În locul acestuia Dieta l-a ales ca principe pe Gabriel Bathory (1608 – 1613), care a dus
în plan intern o politică de sporire a autorităţii princiare prin acordarea unor demnităţi nobilimii
venite din Ungaria şi prin desfiinţarea Universităţii săseşti. În politica externă a căutat să obţină
coroana Poloniei, dobândirea stăpânirii asupra Ţării Româneşti şi a Moldovei, încât a nemulţumit
atât Curtea din Viena, cât şi Poarta otomană. Acestea au dus la înlocuirea sa de către Poarta
otomană cu Gabriel Bethlen. El a urmărit în politica internă întărirea puterii centrale limitând
influenţa nobilimii, numind în marile dregătorii ale ţării rude apropiate şi fidele lui, redând
nobilimii privilegiile pierdute, repunând în drepturi Universitatea săsească.
Faţă de români a adoptat o atitudine binevoitoare, întărind Bisericii ortodoxe vechile ei
proprietăţi, preoţii au fost scutiţi, în 1624, de unele dijme, iar învăţământul primar a fost extins şi
asupra fiilor de ţărani şi de târgoveţi.
În domeniul militar s-a preocupat să organizeze o oaste puternică, de nivel european, în
care baza o constituiau secuii, alături de români şi maghiari.
18

În poltica externă, pentru a limita efectele războiului de 30 de ani, a luat o serie de măsuri
fiscale, monetare, de reglementare a preţurilor, a stabilit cursul monedelor externe. Totodată, a
stimulat mineritul, comerţul şi activitatea breslelor meşteşugăreşti. Faţă de habsburgi nu a
manifestat o atitudine preitenoasă, fiindcă aceştia ridicau pretenţii de suzeranitate asupra
Transilvaniei.
El nu a reuşit să obţină coroana Ungariei sau pe cea a Boemiei, nici pe cea de rege al
„Daciei”, care trebuia să unească, cele trei ţări româneşti într-o singură formaţiune politică,
precum şi nici pe cea a Poloniei. Totuşi s-a impus ca o figură reprezentativă a Războiului de 30
de ani. Moartea sa a declanşat o serie de frământări pentru putere, impunându-se apoi Gheorghe
Rakóczi I (1630-1648), în urma tratativelor, cu habsburgii şi pretendenţii susţinuţi de turci.
Politica internă a lui Gheorghe Rakóczi I se caracterizează prin consolidarea puterii în
urma stabilirii de relaţii bune cu puterea suzerană, prin reluarea politicii autoritare a înaintaşului
său, pusă în practică prin: reintroducerea monopolului princiar asupra comerţului; restrângerea
atribuţiilor Consiliului princiar; limitarea daniilor şi a zălogirii moşiilor fiscale; limitarea
atribuţiilor Adunării generale a ţării; sporirea puterii economice a principelui; reorganizarea
competenţelor sistemului reţelei de poştă31.
Privilegiile acordate negustorilor au facilitat atragerea grecilor, care au format campania
grecească, la Sibiu, iar Alba Iulia a devenit oraşul de reşedinţă a principelui.
Ca protestant a promovat rolul confesiunii calvine, în detrimentul celorlalte confesiuni,
mai ales, a celei ortodoxe româneşti, iar printr-un decret din 1647, a scos toate bisericile
românești de sub ascultarea mitropolitului și le-a pus sub ascultarea protopopului Ștefan din
Berivoi, dependent direct de principe. „Noului protopop și preoților săi li se cerea să învețe pe
credincioși Biblia și Catehismul calvinesc. Drepturile acestui „protopop suprem” vor fi durat
până prin 1659, când principele Acațiu Barcsai a pus Țara Făgărașului sub ascultarea
mitropolitului Sava Brancovici”32. Aceeaşi poziţie a avut-o şi faţă de biserica catolică, refuzând
reînfiinţarea episcopiei catolice de la Alba Iulia.
În politica externă a căutat să păstreze relaţiile de prietenie şi de bună înţelegere cu ţările
române, promovând alianţe care prevedeau sprijinul reciproc diplomatic şi militar. El a încheiat
tratativele cu Matei Basarab şi Vasile Lupu.
După moartea principelui, s-a impus Gheorghe Rakóczi al II-lea (1648-1660) care a
acordat în plan intern o grijă deosebită justiţiei, alcătuind o comisie din reprezentanţii celor trei
naţiuni privilegiate, pentru a pune ordine în mulţimea de legi date de la existenţa Transilvaniei,
31 Ibidem 32 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.I, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991, p.69-70
19

concretizat prin alcătuirea unui singur corpus de legi aprobat la 15 iunie 1653 sub numele de
Approbatae Constitutiones.
În plan extern dorea să redobândească calitatea de rege al Poloniei, adică domnia lui
Ştefan Bathory, pretenţie pe care a avut-o şi tatăl său, în 1648.
În anul 1657, redeschizându-se problema succesiunii la tronul polon, Gheorghe Rakóczi
al II-lea, nesocotind prevederile tratatului cu Poarta otomană, plănuieşte o acţiune rapidă asupra
Poloniei, cu sprijinul ţărilor române, a Suediei şi cazacilor. Poarta aflând despre acest plan i-a
cerut să revină în ţară, timp în care Polonia a primit ajutorul tătarilor şi al imperialilor, încât
acţiunea lui Gheorghe Rakóczi al II-lea s-a terminat printr-un eşec total, care a afectat statutul
politic al ţării.33Poarta otomană nu l-a mai recunoscut ca principe al Transilvaniei. Stările
transilvănene, sub ameninţarea transformării ţării în paşalâc, au acceptat, alegerea pentru scurtă
vreme a lui Acaţiu Barcsai ca principe al Transilvaniei. În august 1659 stările l-au recunoscut pe
Gheorghe Rakóczi al II-lea din nou ca principe al Transilvaniei, ducând în această perioadă o
politică hotărât antiotomană. În acest sens a încheiat cu Mihnea al III-lea un tratat împotriva
Impriului otoman. Riposta Porţii a venit rapid repunându-l în scaun pe Acaţiu.
În cele din urmă a fost ales principe Mihail Apafi (1661-1690), în urma acceptării a 24 de
condiţii impuse de Adunarea stărilor, pentru recâştigarea supremaţiei politice. Mihail Apafi a
căutat să-şi consolideze puterea princiară prin: scăderea ritmicităţii convocării Dietei; anularea a
două condiţii referitoare la: împuternicirea luării deciziilor importante; interzicerea primirii
solilor şi discutarea problemelor de politică externă cu aceştia în absenţa consilierilor princiari;
măsuri de natură economică; recuperarea domeniilor statului şi ale familiei princiare.
În plan economic Mihail Apafi a luat măsuri împotriva exportului de fier, a intensificat
exploatarea superioară a zăcămintelor de aur şi argint de la Abrud, Zlatna, Baia de Criş, Baia de
Arieş Rodna etc., a sporit exploatarea ocnelor de sare care aduceau venituri importante pentru
visteria princiară și s-a preocupat de dezvoltarea comerţului. Toate aceste măsuri s-au integrat
într-un sistem coerent de politică economică, prin care s-a reuşit dezvoltarea şi prosperitatea
Transilvaniei.
Politica externă a lui se caracterizează prin îndeplinirea cerinţelor Porţii otomane, de a
participa, în 1663, la campaniile acesteia împotriva Imperiului habsburgic. În urma păcii dintre
cele două puteri, Transilvania s-a văzut cu hotarele micşorate.
În relaţiile cu habsburgii, domnia lui a înregistrat două etape distincte:
- prima până spre anii 1672-1674, caracterizată prin menţinerea păcii;
-a doua, începe din 1670 şi este dominată de o stare conflictuală datorită
33Constantin C. Giurgescu, Op.cit., p.20

refugierii în Transilvania a numeroşi reformaţi din Ungaria, răzvrătiţi şi nemulţumiţi de
intoleranţa promovată de biserica catolică.
Această situaţie a stat la baza izbucnirii conflictului din 1681 dintre Imperiul habsburgic
şi Poarta otomană, în care au fost implicate şi cele trei ţări româneşti. Relaţiile cu Ţara
Românească şi Moldova au fost prieteneşti, în ciuda instabilităţii domneşti.
După înfrângerea turcilor sub zidurile Vienei, în 1683, habsburgii au luat iniţiativa
diplomatică pentru a pune în practică planul de încorporare a Transilvaniei şi a Ţării Româneşti,
ca foste teritorii cucerite sau supuse coroanei ungare.
După moartea lui Mihail Apafi i-a urmat fiul său, Mihail Apafi al II-lea, care, neacceptat
de Viena, a dus la complicarea situaţiei, în condiţiile izbucnirii războiului dintre Franţa şi
Imperiul habsburgic, precum şi a revenirii turcilor în faţa Vienei. Înfrângerea oştilor imperiale
conduse de Donald Heissler, la Zărneşti 1690, a determinat ca Poarta otomană, cu sprijinul lui
Constantin Brâncoveanu, să-l numească pe Emeric Thököly ca principe al Transilvaniei.
21

II. ARTA BISERICEASCĂ ÎN ȚĂRILE ROMÂNE DE LA ÎNCEPUTURI ȘI PÂNĂ ÎN
SECOLUL AL XVII-LEA
II.1 Monumente în perioada paleocreștină pe teritoriul țării noastre
Prezentare sumară a artei bisericești care s-a dezvoltat pe pământul românesc va contura
și mai bine imaginea despre întreaga istorie a vieții bisericești a românilor și despre originea
învățăturilor creștine.
Creștinismul românesc este de origine apostolică. De vreme ce existau preoți, diaconi și
credincioși încă din a doua jumătate a primului veac creștin, numărul lor sporind în cele
următoare, este de la sine înțeles că ei se adunau, pentru „frângerea pâinii”, rugăciune și predică,
în case particulare, așa cum se petreceau lucrurile și în alte părți, acestea putând fi considerate
primele “lăcașuri de cult” ale strămoșilor noștri creștini. Înmulțindu-se numărul creștinilor, s-au
ridicat lăcașuri anume pentru cult, numite bazilici, din latinescul “basilica”, ce reprezintă un
„edificiu care servea la romani ca local de judecată”34, din care mai apoi s-a format românescul
“biserică”, termen necunoscut în celelalte limbi neolatine. Astfel de bazilici s-au descoperit mai
cu seama în teritoriul dintre Dunare și Marea Neagra – Dobrogea de azi – care în anul 297 s-a
constituit într-o unitate politico-administrativă aparte, și anume în provincia Scythia Minor.
În lipsa unor mărturii istorice-literare sigure, descoperirile arheologice dovedesc că pe
teritoriul țării noastre exista o numeroasă populație creștină. Astfel au fost descoperite, în anul
1963, în cadrul săpăturilor de la Slăveni – județul Olt, urmele unul lăcaș de cult din a doua
jumătate a sec. al IV-lea, ridicat peste ruinele fostelor clădiri romane. El avea o lungime de 16 m
și o lățime de 7 m, ca altar se folosea abida unei calele păgâne (sacelum), încât lungimea totală a
bisericii ajungea la 21 de m. Ea a fost construită rudimentar, din piatră, cărămidă și țigle legate
cu lut cleios35.
Mai târziu în 1977-1979 a fost descoperit în vechiul Porolissum (azi Moigrad-Sălaj) un
templu păgân care a fost refăcut și refolosit ca lăcaș de cult creștin în perioada post-romană.
Noua construcție avea planul unei bazilici paleocreștine, cu altarul în absida fostului templu
păgân. Bisericile de la Slăveni și Moigrad sunt cele mai vechi lăcașuri de cult creștine cunoscute
în nordul Dunării.
În vechile centre grecești și romane din Scythia Minor s-au descoperit peste 35 de basilici
paleocreștine. În Histria săpăturile arheologice au scos la lumină ruinele a șapte bazilici, toate
din sec.V-VI, dintre care șase în cetate și una de cimitir sau extramurană. Este vorba de o
biserică cu criptă, narthex, trei nave și o absidă semicirculară la răsărit, corespunzând navei de
mijloc, descoperite la circa 50 de m E de poarta principală a cetății. Zidurile basilicii erau din
34 Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Sibiu, 1978, p.1835 Idem, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.I, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991, p.100
22

pietre neregulate, legate cu mortar. Cripta era construită din cărămizi legate deasemenea cu
mortar. Ea este a treia basilică cu criptă, descoperită până acum în Dobrogea36.
La Tropaeum Traiani (Adamclisi) s-au descoperit cinci bazilici, cele mai interesante sub
raport arhitectonic fiind cea “de marmură”, de tip elenistic, înzestrată cu un atrium și un
baptisterium, care are o lungime de 25,5 m ( fără atrium), acest tip de atrium fiind o caracteristică
a bisericilor paleocreștine din Grecia și Constantinopol din sec. V-VI37; și bineînțeles bazilica
zisă “cu transept” sau în formă de T, singura de acest gen din Dobrogea, dar și cea mai mare (33,
80 X 13,70 m), având un nerthex, naos, baptisteriu, transept cu criptă și absidă38.
Tot aici o altă construcție importantă este Bazilica din colțul de sud-est al cetății care a
avut un plan neregulat cu următoarele dimensiuni: latura de nord 18,2 m, cea de vest 12,3 m, de
sud 21,2 m, de est 10,94 m, iar diametrul absidei avea numai 2,84 m. Zidurile au fost construite
din pietre de toate felurile, unele chiar fragmente arhitectonice mai vechi, legate cu pământ.
„Basilica cisternă”, numită așa pentru că a fost construită deasupra unei cinsterne
romane, iar ruinele ei închid un spațiu dreptunghiular (19,7×6,8 m), pe laturile lungi având două
ziduri paralele, la distanță de 0,75 m, fapt pentru care unii au numit-o și „basilica dublă”.
O altă basilică din SE cetății a fost descoperită la Argamum (Dolojman), construită către
sfârșitul sec. al VI-lea. Este vorba despre bailica particulară din zona de est a cetății Histria,
situată într-un cartier al clasei dominante histriene, ce ocupa o bună parte de lângă lacul Sinoe,
fiind alcătuită dintr-o sală dreptunghiulară și o absidă spre răsărit. Sala dreptunghiulară, orientată
E-V, este de o regularitate remarcabilă și cu ziduri de o factură deosebit de îngrijită . Absida e
semicirculară în interior și pentagonală în exterior. Aici, într-o încăpere a fost descoperit un mic
tezaur compus din: doi cercei și două cruciulițe, de aur și cu pietre prețioase.
La Calatis ( Mangalia ) s-a descoperit o bazilică paleocreștină de tip sirian ( sau cu
atrium lateral), ceea ce constituie o raritate nu numai pentru teritoriul Dobrogei, ci pentru
întreaga Peninsulă Balcanică. Ea a fost construită la sfârșitul sec. al IV-lea sau la începutul celui
următor. La început era alcătuită dintr-o sală dreptunghiulară neregulată, împărțită în trei nave
longitudinale de două rânduri de coloane. Altarul, situat la sud, probabil era separat de sală
printr-o simplă balustradă de lemn. Prin latura lungă de est, naosul avea două intrări care dădeau
într-o curte laterală, de mari dimensiuni. Mai târziu, latura de sud a sălii dreptunghiulare a fost
împărțită, prin ziduri, în trei încăperi: cea din mijloc servea ca altar, cea dinspre vest ca
proscomidiar, iar cea dinspre est ca diaconicon.
36 Ion Barnea, Monumente de artă creștină descoperite pe teritoriul R.P.R., în Studii Teologice, nr. 5-6/ 1958, p.28937 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.I, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991, p.16338Corina Nicolescu, Începuturile artei feudale din țara noastră în lumina ultimilor descoperiri arheologice, în „Studii și cercetări de Istoria Artei”, anul VI, 1959, nr.1, p.47
23

Se remarcă trei elemente care diferă de restul bazilicilor: orientarea altarului spre sud,
lipsa absidei și plasarea lateral a atriumului, și nu longitudinal, în continuarea naosului sau a
narthexului. Caracteristicile siriene ale bazilicii constau în lipsa absidei și împărțirea altarului în
trei încăperi. Prezența acestei bazilici de tip sirian la Callatis trebuie pusă în legătură nu numai
cu o influență oriental, ci chiar cu prezența unor sirieni în această colonie grecească.
La Axiopolis ( lângă Cernavodă), a fost descoperite două bazilici, dintre care cea din
interiorul cetății se pare că era episcopală, iar în cea din exterior au fost înmormântați martirii
creștini al căror nume a fost menționat pe o inscripție creștină: Chiril, Chindeas și Tasios
(Dasius)39.
În Dinogeția ( satul Garvăn, județul Galați) a fost descoperită basilica din colțul de sud-
vest al cetății, înălțată se pare în sec. IV-V. Ea avea dimensiuni interioare fără absidă: 16 m
lungime×9,7 m lărgime. Zidurile groase 0,7-0,8 m, au fost construite din piatră și puțină
cărămidă, fiind legate cu mortar. Interiorul ei era împărțit în trei nave, dintre care cea din mijloc
avea lărgimea de 4,7 m, iar cele laterale de câte 1,8 m fiecare. Printre dărâmăturile dinăuntrul ei
s-au găsit câteva bucățele de tencuială, purtând urme de pictură cu roșu, albastru închis și
castaniu40. Cercetările arheologice au dus la concluzia că basilica a fost construită în sec. IV-V și
refăcută în timpul împăratului Anastasie I.
La Beroe, azi Piatra Frecăței, județul Tulcea, pe brațul Măcin al Dunării, au fost
dezgropate fundațiile unei bazilici paleocreștine, ce pare să fie din timpul lui Constantin cel Mare
și cea mai veche din Europa sud-estică.
În 1971 s-a descoperit o bazilică și la Niculițel (jud. Tulcea), datând din sec. IV sau
începutul celui următor, sub altarul căreia s-a aflat o criptă cu moaștele unor martiri. O inscripție
în limba greacă, aflată tot acolo, arată că ele aparțineau martirilor: Zoticos, Attalos, Kamasis și
Filippos, care au pătimit, se pare, în timpul marii persecuții a lui Dioclețian (304-305), iar sub ei,
moaștele altor doi martiri.
Sucidava (Celei), în Oltenia, pe malul stâng al Dunării, a fost centrul din Dacia Traiană.
Aici s-au păstrat cele mai multe urme creștine (sec. V-IV) și aici trebuie amintită în primul rând
basilica descoperită în anii 1946-1947 și datată ca fiind din sec. al VI-lea41, ruinele acestui
important monument sunt bine cunoscute din descrierile amănunțite și din prezntările sumare
făcute până în momentul de față. Ea este prima „basilică paleocreștină, descoperită în dacia
Traiană”42.
39 Ion Barnea, O inscripție creștină de la Axiopolis, în Studii Teologice, VI, nr. 3-4, 1954, p. 21940 Idem, Monumente de artă creștină descoperite pe teritoriul R.P.R.,în Studii Teologice, nr. 5-6,1958, p. 29641 D. Tudor, Sucidava IV, în „ Materiale arheologice privind istoria veche a R.P.R.”, vol.I. București, 1953, p. 69942 D. Tudor, Prima Bazilică creștină descoperită în Dacia Traiană, Iași, 1948, p. 13
24

Bisericuțele rupestre de la Basarabi (fost Murfatlar) se referă la cele șase bisericuțe,
unice, având ca anexe câteva încăperi și galerii funerare, săpate într-o carieră calcaroasă. Ele sunt
considerate ca datând din sec. IV-V. tot aici au fost descoperite și felurite inscripții, cruci și
semene incizate pe pereți ( din sec. IV, după alții din sec. X-XI)
La toate acestea, se mai adaugă o serie de piese aparținătoare artei paleocreștine pe
pământ românesc: aproximativ o sută de inscripții, mai ales pe monumentele funerare, din
secolele IV-VI, descoperite tot în Dobrogea, un disc de argint aurit (diametrul 61 cm), care a
aparținut episcopului Paternus al Tomisului (începutul sec. VI), o serie de opaițe paleocreștine
descoperite atât în Dobrogea, cât și în Transilvania. Au mai fost descoperite: „o tăbliță votivă de
bronz, constând dintr-un disc cu monogramul lui Hristosla Biertan și o tăbliță dreptunghiulară
cu inscripția: EGO ZENO/VIVS VOT/VM POSVI, apoi o gemă din onix ce înfățișează omul cu
miei - Bunul Păstor, un porumbel – Sfântul Duh și omul căzut în apă, monstrul marin – simbol al
lui Iona înghițit de chit43 și multe alte obiecte ce dovedesc o existență a creștinismului încă din
primele secole pe întreg teritoriul țării noastre. „Podoaba cea mai des întâlnită pe monumentele
creștine din Scythia Minor este crucea, simbolul religiei lui Hristos”44.
Trecerea unor populații migratoare pe teritoriul țării noastre, au dus nu numai la
destrămarea organizației bisericești a stămoților noștri daco-romani, dar și la distrugerea
lăcașurilor de cult menționate, precum și altora, ale căror urme nu s-au descoperit încă.
II.2 Monumente din epoca feudală pe teritoriul țării noastre
Întemeierea statelor medievale romaneşti și organizarea canonică a Bisericii Ortodoxe din
fiecare provincie, a dus la dezvoltarea unei arte romaneşti, de factură bizantină, pe care s-au
grefat elemente de artă populară și apusene, ajungandu-se la o creaţie nouă, cu trăsături proprii,
la o arta specific românească.
II.2.1Arhitectura
În ce priveşte arhitectura, în Țara Romanească și Moldova s-au ridicat o serie de biserici
în așa numitul "plan treflat", în varianta "triconcului", de origine bizantino-sud-dunareană. În
mare, bisericile construite în acest plan urmează împărțirea tradiţională a bisericilor de rit
bizantin ortodox: pronaos - de regulă pătrat; naos, cu două abside laterale, iar în mijloc se ridică
o turlă și absida altarului, spre răsărit. Acestui tip îi aparţin bisericile mănăstirilor Vodița,
Tismana și Cozia, din sec. XIV, cea din urmă situându-se printre cele mai de seamă creaţii
arhitectonice, servind ca model pentru o parte din bisericile de mai târziu.
43 Ion Barnea, Materiale arheologice paleocreștinedin Transilvania – contribuții la istoria creștinismului daco-roman., în Studii Teologice, nr. 5-6/ 1958, p. 318-31944 Idem, Creștinismul în Scythia Minor după inscripții, în Studii Teologice, nr.1-2/1954. p.65
25

În Țara Românească cercetările arheologice efectuate în ultimele patru decenii au
dezgropat fundațiile unor biserici din sec. XI-XII. Una este la Garvan – județul Tulcea (fosta
Dinogeția, în timpul românilor), cu un plan aproape pătrat (6x6m), cu o absidă la răsărit,
semicirculară în interior, și cu cinci lațuri în exterior, construită din piatra locală de carieră,
provenită de la fostele clădiri romano-bizantine. Tot aici s-au descoperit și bucăți de tencuială, cu
resturi de pictură și fragmente de broderie, precum și resturi dintr-un clopot de bronz, toate fiind
cele mai vechi piese de acest gen de pe teritoriul Romaniei. Se pare că a existat și un ierarh aici
în această perioadă. Aceasta reprezintă „cea mai veche biserică de zid, cunoscută, de pe
teritoriul patriei noastre” 45.
La Niculițel – jud. Tulcea s-au descoperit temeliile unei bisericuțe din aceeași perioadă
(6x1,90 m), reprezentând cea mai veche clădire de plan treflat cunoscută până azi la noi. Ea a
fost zidită din bucăți de cărămizi romane, legate între ele cu lut galben. Se pare că ea ar fi
aparținut unui schit dispărut.
O altă biserică din Niculițel, cu hramul Sf. Atanasie, aparține secolului al XIII-lea. Ea
este alcătuită din naos și altar, având planul în formă de cruce înscrisă ( tip simplu). Partea
centrală a naosului este acoperită cu o turlă scundă, circular în interior și hexagonal în exterior.
Fațadele sunt decorate cu o succesiune de firide înalte. Întreaga construcție este din cărămidă
pătrată46. S-au mai descoperit fundațiile mai multor biserici, cea mai veche, din piatră,
aparținând secolului IX. Este greu însă de stabilit ce plan arhitectural aveau.
La Drobeta-Turnu Severin se văd fundațiile a două biserici din veacurile XII-XIII, având
un plan dreptunghiular, cu pronaosul despărțit de naos prin două arcade sprijinite pe pilaștri și pe
un stâlp pătrat, cu absida altarului semicircularăîn interior și pentagonală în exterior, iar în artele
plastice, caracteristica va fi continuarea tradițiilor grecești ale atelierelor de frescă și mozaic,
sculptură și arte decorative.
Un plan aparte, romanico-gotic prezintă edificiul ale cărui urme au fost descoperite sub
actuala biserică Negru Vodă din Câmpulung: cu naosul împărțit într-o navă centrală și două
laterale, separate între ele prin două șiruri de stâlpi, și absida poligonală atât în exterior cât și în
interior.
Cea mai veche realizare a arhitecturii medievale din Țara Românească, care a ajuns până
la noi în bună stare, este Biserica Sf. Nicolae (domneasca) din Curtea de Argeş , a cărei
construcție a început prin anii 1351-1352, servind un timp drept catedrală a Mitropoliei
Ungrovlahiei. Ea este concepută după planul "în cruce greacă înscrisă", creaţie a arhitecturii
bizantine din epoca Comneinilor, reprezentând un monument excepţional sub raport artistic.
45Ion Barnea, Monumente de artă creștină descoperite pe teritoriul R.P.R., în Studii Teologice, nr. 5-6,1958, p. 29946Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.I, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991, p.233
26

Zidurile sunt construite din piatră necioplită, legată prin mortal alb, alternând cu trei rânduri
de cărămidă aparentă, dispuse orizontal, care dau un minunat decor bicrom. Ea este de mari
dimensiuni față de alte locașuri de cult cu care se înrudește, având 14,55×23,50, iar înălțimea
până la vârful acoperișiului depășind 23 m.
Cel mai de seamă monument de arhitectură din această perioadă este biserica
mănăstirii Cozia. Ea are un plan triconic cu pronaosul pătrat, naosul dreptunghiular, acoperit
cu o boltă semicilindrică, în mijlocul ei ridicându-se o turlă, pe o bază pătrată și prin
intermediul pandativilor. Ea este formată din 12 laturi, străbătute de ferestre înalte și înguste.
„Este un adevărat monument sârbesc din ultima epocă de strălucire a acestei lumi de artă
orientală, caracterizată prin însușiri originale”47servind ca model pentru cea mai mare parte a
bisericilor din Țara Românească în secolele următoare48.
În sec. al XVI-lea, în Țara Românească se menţin principalele tipuri de biserici
întâlnite în perioada precedentă: cel treflat, în forma triconcului, foarte des întâlnit, cel în
cruce grecească înscrisă, folosit mai rar, de regulă la bisericile de mari proporţii, și cel
dreptunghiular, fară abside laterale, întâlnit izolat, numai la câteva monumente, azi în ruină.
Dar în cadrul acestor trei tipuri variantele sunt foarte numeroase, mai ales în ce priveşte
pronaosul, precum și decoraţia faţadelor. Aceste variante au fost create prin îmbinarea unor
elemente din sec. al XlV-lea, fie între ele, fie cu altele venite din afară, ori prin introducerea
de inovaţii romaneşti.
Oltenia păstrează monumente bisericești de o însemnătate deosebită. Câteva au rămas
cele mai frumoase ale țării: biserica cimitirului din Stănești și cea a vechiului Bucovăț,
biserica Bolniței de la Cozia, mănăstirea Surpatele, Căluiu49.
Între monumentele reprezentative ale acestui secol se numără biserica mănăstirii
Dealu, de tip triconc, cu o turlă pe naos și alte două pe partea de răsărit a pronaosului, toate
octogonale, cu o bogată decoraţie sculptată; întreaga biserică are un frumos decor exterior, cu
arcade oarbe, înguste și înalte, împărțite în două registre.
Mult mai bogată în decoraţia exterioară și mai evoluată în ce priveşte planul
arhitectural este biserica mănăstirii Argeş, ctitoria lui Neagoe Basarab, construită din
marmură, piatră și mozaic. Naosul este în plan triconc, peste care se înalță o turlă octogonală,
iar pronaosul este dreptunghiular, supralargit, cu 12 coloane care susţin o turlă și cu două
spații laterale cu destinaţie funerară, peste care se ridică alte două turle, spre vest 50. Întregul
exterior, inclusiv turlele, au o bogată decoraţie exterioară, în piatră sculptată, cu motive 47 I.D. Ștefănescu, Originalitatea decorurilor din Oltenia, în Mitropolia Olteniei, anul XIV, nr.5-6, Craiova, 1962, p.29148 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.I, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991, p.39249 I.D. Ștefănescu, op. cit.,p. 291
27

geometrice și florale stilizate, de origine armeano-georgiană, persană, arabă și otomană.
Biserica de la Argeş este considerată cea mai desăvârşita expresie a artei medievale romaneşti
și o capodoperă a artei universale.
Planul în "cruce greacă înscrisă" este întâlnit la naosul actualei biserici a mănăstirii
Snagov, la biserica domnească din Tirgoviște s.a.51.
În Moldova, biserica Sf. Nicolae din Rădăuți, ctitoria lui Bogdan I (c. 1359-1365), are
planul unui edificiu romanic, basilical, unic în arhitectura moldovenească, fară turlă. Biserica
Sf. Treime din Siret, din aceeaşi perioadă, introduce în Moldova planul triconc, probabil prin
mijlocirea Țării Româneşti, fiind construită din piatră brută cioplită, și având o bogată
decoraţie extrerioară.
Și la Suceava, considerat cel mai de seamă centru din Moldova, au fost descoperite unele
rămășițe importante de artă creștină feudală. Aici au fost descoperite ruinele unei bisericuțe,
situată în central cimitirului de pe platoul din fața cetății, numită cu termenul impropiu de
„Câmpul șanțurilor”52. Biserica a avut două faze de existență:prima corespunzându-i o bisericuță
în întregime din lemn, care se pare că a fost distrusă de un incediu, iar a doua a fost înălțată în
scurt timp după distrugerea celei dintâi. Ea avea temelia din piatră brută cu mortar, pereții din
bârne și pavimentul din cărămidă. E posibil ca peretele de vest să fi fost poligona (cu trei laturi).
Un astfel de plan este specific bisericilor din lemn din Moldova.
Ruinele unei alte biserici de cimitir au fost dezvelite parțial la punctul numit Șipot.
Acesta are planul triflat, cu absidele semicirculare atât la interior, cât și la exterior. Dimensiunile
ei sunt: 21 m lungime și 3 m lățime, iar grosimea între 1,2-1,4 m. Temelia și o bună parte din
pereți erau construite din gresie cu mortar, iar partea superioară a clădirii, din bolovani de tuf
calcaros și cărămidă. Zidurie erau legate cu trăgători orizontali de lemn53.
În timpul lui Ştefan cel Mare (1457-1504) tradiţiile constructive moldoveneşti, ale
căror începuturi se întâlnesc în aceste două biserici, ca și soluţiile noi introduse sub Alexandru
cel Bun (1400-1432), au fost preluate si amplificate. Este adevărat că unele biserici - mai
ales săteşti - urmează planul simplu al celei din Rădăuți. Dar tipul predominant este cel
ticonc, inaugurat de Sf. Treime din Siret, căruia i s-au adăugat o serie de elemente noi.
De pilda, la biserica mănăstirii Putna, prima ctitorie a domnitorului, s-a introdus un
spaţiu funerar între naos și pronaos, numit gropnița (necropola), element neîntâlnit în lumea
ortodoxă, care va fi preluat la Neamţ, Dobrovăț și la multe biserici din secolul al XVI-lea.
Naosul, pronaosul și gropnița, - unde exista - sunt despărţite între ele prin ziduri groase, 50 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.I, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991, p.58451 Ibidem, p.58552 Ion Barnea, Monumente de artă creștină descoperite pe teritoriul R.P.R.,în Studii Teologice, nr. 5-6,1958, p. 29953 Ibidem, p.307
28

străpunse de o ușă. Toate bisericile au o turlă zveltă pe naos, cilindrică în interior, iar în
exterior cu 8,12 sau 16 laturi, aşezate de regulă, pe o bază dublă, stelată. Aproape toate
bisericile lui Ştefan au o bogată decoraţie exterioară (firide, arcade, ocnițe, discuri smălţuite),
având și unele elemente gotice (contraforți, ferestre în chenare gotice etc). Rezultă că la
fondul arhitectonic bizantino-balcanic, prelucrat în spirit autohton, s-au adăugat unele
elemente din arta gotică sau din cea populară, ajungându-se astfel la un stil propriu, cunoscut
sub numele de "stilul moldovenesc"54. Operele reprezentative ale epocii lui Ştefan cel Mare au
exercitat o puternica influenta asupra arhitecturii din secolele următoare.
Arhitectura bisericească în Moldova a cunoscut o perioadă de înflorire în timpul
domniei lui Petru Rareș, când se dezvoltă tradiţiile constructive ale epocii lui Ştefan cel Mare.
Biserica mănăstirii Probota, de pilda, își are prototipul în biserica înălţării de la Neamţ, în
plan triconc, cu cinci încăperi distincte: pridvor închis (element nou), pronaos, gropnița, naos
și altar, separate între ele prin ziduri groase, străbătute de uși55. Actuala biserică a mănăstirii
Bistriţa, ridicată de Alexandru Lapușneanu, se asemănă mult, ca plan, cu Probota. Humorul
are un plan triconc, dar fară turle, singura de acest fel în epoca respectivă în Moldova, dar cu
aceeaşi împărțire exterioară ca la Probota (pridvorul e însă deschis). Biserica mănăstirii
Moldovița are un plan triconc, turla pe naos și aceeaşi distribuţie a încăperilor ca la Humor.
Ultimul monument reprezentativ al arhitecturii moldoveneşti din perioada sa "clasică" îl
constituie mănăstirea Sucevița, ctitoria Movileștilor, care reia planul bisericii mari de la
Neamţ, cu toate elementele adăugate în timpul lui Petru Rareș: pridvor închis, pronaos,
gropnița, veșmântărie, naos cu o turlă zveltă, la care se adaugă două pridvorașe deschise care
preced intrările în pridvorul propriu-zis, unul pe latura de sud, altul pe cea de nord. Un alt
element nou îl constituie cele trei ferestre care luminează fiecare absidă.
În Transilvania, numărul bisericilor românești din piatră sau zid este foarte redus, ca
urmare a înstrăinării unora din cnejii și voievozii din secolele anterioare sau a trecerii lor în
rândul țărănimii de rând. Bisericile românești din județul Hunedoara sunt de ”dimensiuni reduse
tipul de „biserică-sală”, de plan dreptunghiular, cu un turn clopotniță la intrare”56. Ele se
prezintă ca o navă longitudinlă, în continuarea căreia se află absida altarului, semicircular, mai
scundă și mai îngustă, iar în partea vestică, un turn-clopotniță, de regulă cu acoperiș piramidal.
Acestui „tip romanic (nava), împletit cu goticul (turnul înalt), îi aparțin bisericile din Strei,
Sântămăria Orlea, Ostrov, Hunedoara, Peșteana, Crișcior, Ribița, Rîmeț, Zlatna, precum și cea
54 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.I, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991, p.39555 Ibidem, p.58756 Ibidem, p.589
29

din Cuhlea Maramureșului”57. Un stil cu totul aparte îl reprezintă biserica din Densuș, construită
din pietre romane, aduse din ruinele Sarmizegetusei învecinate.
În deceniul al opulea s-a rezidit biserica mănăstirii Prislop, de către domnița Zamfira,
fiica lui Moise Vodă al Țării Românești. Ea este de plan triconic, cu o turlă pe naos, în stilul
bisericilor muntene.
În data de 13 aprilie 2011 a fost anunţată descoperirea întâmplătoare a unei biserici, la o
distanţă de circa 24 m vest faţă de Catedrala Romano-Catolică din Alba Iulia. În acel moment
apăruseră în săpătură ruinele unei abside semicirculare, cu fundaţii late de 1,15 m din bolovani
de piatră şi rare fragmente de cărămidă, cu o deschidere estimată la 6 m . Contextul stratigrafic al
descoperirii a arătet că biserica a fost construită în intervalul cuprins între mijlocul sec. XI. Ea nu
a funcţionat mai mult de un secol.
„Dimensiunile exterioare ale bisericii sunt 20,70m pe axa est-vest, respectiv 12 m pe axa
nord-sud, grosimea medie a zidurilor fiind de 1,20 m . Absida semicirculară are o deschidere de
circa 8 m , iar lungimea în ax este de circa 7,30 m . Nava bisericii este un pătrat cu latura de 12
m iar în zona centrală se află fundaţiile a patru arhitecturi bizantine şi confirmă datarea
timpurie a bisericii”, a precizat Daniela Marcu Istrate”58.
Nu putem ști în ce stil au fost construite bisericile mănăstirilor de la Morisena, Meseseni,
Hodoș și altele, atestate documentar în sec. XI-XII.
În Maramureș se pare că bisericile din lemn aveau aceeași formă pe care o întâlnim în
secolele următoare: o navă central și un turn înalt pe latura de vest, cu un cerdac de intrare. Alte
biserici de lemn, mai scunde, vor fi avut forma caselor țărănești din zona respectivă.
II.2.2 Pictura
În Țara Românească cel mai însemnat și mai amplu iconografic din epoca timpurie a
artei medieval românești îl constituie frescele din biserica domnească Curtea de Argeș. Se pare
că picturile de aici au fost realizate între anii 1352-1377. „Stilul se încadrează - în linii mari – în
cel al picturii bizantine din epoca Paleologilor, format și dezvoltat în Bizanț (1261-1453), larg
răspândit în Balcani (Athos, Macedonia, Serbia, Bulgaria), radiind până în nordul Rusiei, la
Novogrod, îmbogățit cu elemente specifice fiecărei țării care-l adoptase” 59.
Singurul ansamblu de pictură păstrat de la sfârșitul sec. al XIV-lea este cel din pronaosul
bisericii mănăstirii Cozia (c. 1390-1391), iar cea mai veche icoană din Țara Românească - și
57 Ibidem, p.39658 Ec. Ioan Străjan, Despre prima organizare creștină din Transilvania – sec. X – Episcopia Sfântului Ierotei de la Alba Iulia, luat de pe http://www.dacoromania-alba.ro/nr55/coperta_55.jpg pe 27.04.2015 ora 16.13 59 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.I, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991, p.398
30

singura din sec. al XIV-lea – este icoana Sfântului Atanasie din mânăstirea Lavra de la Athos,
refăcută mai târziu. Se presupune că a fost lucrată în Țara Românească și dăruită de Vladislav I
mânăstirii Lavra, unde se află și azi60.
Pictura în frescă a cunoscut o perioadă de maximă înflorire în timpul domniei lui Neagoe
Basarab și a urmașilor săi imediați. Printere picturile din timpul său se află cele din biserica
mănăstirii Dealu, din biserica mănăstirii Bistrița și bineînțeles din cea mai însemnată ctitorie a lui
Neagoe Basarab, biserica mănăstirii Argeș, lucrate de meșterii: Dobromir, Jitian, Stanciu,
Dumitru, Chirtop, etc.
Cel mai amplu ansamblu iconografic din sec al XVI-lea, din Tara Românească îl
reprezintă picturile bisericii mănăstirii Snagov, opera unui mare artist format tot în școala lui
Dobromir zugravul. Programul iconografic respectă, în mare, canoanele tradiționale. Tablourile
votive redau figurile domnilor munteni Neagoe Basarab cu fiul său Teodosie și Mircea Ciobanul
cu trei fii și doamna Chiajna61.
În Moldova toate ramurile artei au cunoscut o dezvoltare fără precedent în timpul lui
Ștefan cel Mare, când se pare că a existat „o școlă de zugravi”62, căci numai așa ne putem
explica bogăția temelor și a modelelor folosite, precum și unitatea de stil a pictorilor. Găsim
ansambluri picturale din această perioadă în biserica din Lujeni, Sf. Nicolae din Rădăuți, Sf.
Procopie din Milișăuți, Înălțarea Sfintei Cruci din Pătrăuți, în altarul și naosul mănăstirii
Voroneț, dar și în biserica Sf. Ilie din satul cu același nume.
Pictura moldovenească își atinge apogeul în cursul domniei lui Petru Rareș, atunci
realizându-se cele mai ample ansambluri picturale din întreaga artă românească. Primul
ansamblu s-a realizat la Dobrovăț, unde în altar și în naos se respectă programul tradițional, dar
în camera mormintelor apare pentru prima oară în Moldova, Sinaxarul, temă întâlnită la Cozia
încă din sec. al XIV-lea. Pereții pronaosului sunt decorați cu scene din viața Mântuitorului, iar
timpanele, cu reprezentarea celor șapte sinoade ecumenice63. Acestea vor constitui o
caracteristică a bisericilor mănăstirești din Moldova din sec. al XVI-lea.
Tot în această perioadă au fost zugrăvite bisericile: Sf. Gheorghe din Hârlău, Probota, Sf.
Gheorghe din Suceava, Humor, Moldovița, Voroneț, Sucevița, etc.
În Moldova și în Bucovina, în cadrul unor ansambluri picturale de mare valoare, ctitorii și
donatorii zugrăviți pe pereți se îndreaptă către Iisus Hristos64.
De remarcat este faptul că aproape toate picturile moldovenești, mai ales cele exterioare,
înfățișează și unele realități din Moldova.60 Ibidem, p.39961 Ibidem, p.59162 Ibidem, p.399 63 Ibidem, p.59364 I.D. Ștefănescu, op. cit.,p.291
31

În Transilvania mai multe ansambluri picturale găsim în județul Hunedoara la
Streisîngeorgiu, unde au fost descoperite fragmente de pictură murală executată între anii 1313-
1314 probabil de „zugravul Teofil”65, pomenit într-o inscripție. În biserica mănăstirii Râmeț se
păstrează, fragmentar, mai multe straturi de pictură, cea mai veche fiind din sec al XIV-lea.
Biserica din Strei păstrează o serie de picturi murale din interior, ce constituie unul din
ansamblurile picturale cele mai bine păstrate din întreaga țară. Și biserica din Sântămăria Orlea
păstrează un ansamblu de picturi murale în interior: cercetarea stilistică și iconografică a acestor
fresce a dus la concluzia că ele au fost lucrate de un meșter format într-un mediu artistic de
tradiție bizantină din Serbia.
Un ansamblu de picturi originale se păstrează în naosul bisericii din Leșnic, sec. al XIV-
lea , probabil de cneazul Dobre Românul. Cea mai amplă scenă este cea a Judecății de apoi, unde
zugravul anonim a înfățișat și doi ostași în mișcare, primul ducând pe umăr trupul neînsuflețit al
unui ostaș căzut în luptă, cu o săgeată înfiptă în piept, iar al doilea ducând, tot pe umăr un țap. Ea
reprezintă „o evocare a jertfelor de sânge din timpul luptelor lui Dobre Românul și a altor cneji
hunedoreni împotriva turcilor”66.
II.2.3 Sculptura
În Țara Românescă scluptura în piatră a avut două izvoare de inspirație: bizantino-
oriental și apusean. Pot fi amintite aici bogatul decor scluptat al mănăstirii Cozia, precum și
diferitele lespezi funerare: piatra de mormânt zisă a lui Negru Vodă, aflată în biserica domnească
de la Argeș ( „un bărbat culcat, cu mâna dreaptă pe piept, purtând tiară și costum apusean”)67,
capacul de sarcofag care se presupune că ar fi acoperit mormântul lui Radu I, din aceeași biserică
( cu elemente vegetale, geometrice și arhitecturale), piatra de mormânt a lui Mircea de la Cozia.
Bisericile și mănăstirile au avut numeroase piese sculptate în lemn cu motive geometrice,
vegetale sau de alt gen. Din nefericire au ajuns până azi prea puține. Se mai păstrează ușile
paraclisului de la mănăstirea Snagov(1453) care au sculptate în registrul prim Bunavestire, în
care alături de înger și Fecioară mai apar David și Solomon, în registrul de mijloc patru sfinți,
grupați doi câte doi, iar în registrul inferior doi sfinți militari pe cai.68
În Moldova, pe lângă sculptura în stil gotic care decorează portalurile și ferestrele
bisericilor, a apărut un gen specific de sculptură decorativă, cu ar fi de exemplu: pietrele de
mormânt sau lespezile funerare. Ele erau lucrate din calcar sau gresie de proveniență locală, mai
rar din marmoră de import: toate au câmpul centrat scluptat, de regulă cu palmete, foarte 65 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.I, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991, p.40266 Ibidem, p. 40467 Ibidem, p.40568 Ibidem, p.406
32

răspândite în Bizanț și în Orientul creștin, având un chenar marginal, pe care se află o inscripție
în limba slavonă.
Cea mai somptuoasă lespede funerară este cea de pe sarcofagul lui Ștefan cel Mare, la
Putna, lucrat încă din timpul vieții lui. Schema centrală o formează o tulpină care șerpuiește și se
întoarce în formă de opt, închizând trei medalioane în care se desfășoară buchete de frunze de
stejar, fructe și ghindă. Pe pereții laterali ai sarcofagului se găsesc alte motive ornamentale cu
tulpini îndoite, frunze și floricele.
În Transilvania într-un cimitir medieval timpuriu de sec. X-XI au fost descoperite: trei
cruciuliţe „tip bizantin” mai deosebite, care după afirmaţiile specialistului Mihai Blăjan
„documentează prezenţa masivă a românilor în aşezarea de la Bălgrad , amplasată în bazinul
mijlociu al Mureşului şi reprezintă descoperiri bizantine unice în Transilvania secolului X.69
II.2.4 Broderia
Modelele care au costituit izvorul direct al broderiei românești medievale au fost luate
din arta bizantină, care în sec. al XIV-lea a atins ultimul stadiu de dezvoltare.
În Țara Românească au fost descoperite un epitrahil și o bederniță la Tismana (c.1380-
1389) un epitrahil la Cozia (1395-1396), care se află azi în Muzeul de artă al României. Nu se
știe însă dacă au fost lucrate la noi în țară sau în altă parte.
În Moldova în sec. al XV-lea sau lucrat la Bistrița sau la Neamț primele piese de broderie
românească cunoscute: un epitrahil de la Alexandru cel Bun (c.1427-1431) și un epitrahil din
1428.
În 1437 a fost lucrat la Neamț un epitrahil, din porunca egumenului Siluan, una din cele
mai izbutite broderii moldovenești și prototipul epitafelor de mai târziu. Pe el este reprezentat
„Scena Plângerii, adică în centru este redat Iisus, întins, plans de Maica Sa și Maria
Magdalena, în jurul Său îngeri, iar în colțuri simbolurile evangheliștilor”70.
Din timpul lui Ștefan cel Mare cea mai valoroasă piesă este acoperământul de mormânt al
Mariei de Mangup, soția lui Ștefan cel Mare, îngropată la Putna în 1477. „ Este reprezentată cu
ochii închiși, cu mâinile încrucișate pe piept, intr-o somptuoasă mantie de brocard albastru
deschis de argint, cu coroană pe cap, având în jur o inscripție în limba slavonă”71.
II.2.5 Argintăria
69 Ec. Ioan Străjan, Op.cit. din 27.04.2015 ora 18.46 70Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.I, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991 , p.40771Ibidem, p.408
33

Argintăria sau arta metalelor prețioase este o altă ramură a artelor decorative. Ea a fost
cunoscută de timpuriu pe teritoriul țării noastre, mai ales în ținuturile dunărene unde s-au găsit
numeroase podoabe și obiecte de origine bizantină: discul lui Paternus, crucea relicvar de la
Diogeția, etc.
În Țara Românească, aceasta a fost infuențată de arta apuseană și de cea bizantino-
slavă. Se mai păstrează o cădelniță și o ferecătură ce îmbracă Tetraevanghelul scris în 1404-1405
de Sfântul Nicodim, aparținând mănăstirii Tismana.
În Moldova prima piesă de argintărie cunoscută se află la racla Sfântului Ioan cel Nou și
anume ferecătura laturii din față. Ea este lucrată din argint aurit și formată din 12 mici plăci
metalice, unde sunt redate scene din martiriul sfântului. Cele 12 plăci sunt dispuse în două
registe și legate între ele prin benzi înguste de filigram de argint. Se pare că a fost lucrată într-
unul din atelierele din jurul curții domnești a lui Alexandru cel Bun.
În timpul lui Ștefan cel Mare, argintăria a atins apogeul, multe din piesele de argintărie
din timpul său au fost lucrate în atelierele meșterilor sași din Transilvania. Opere reprezentative
sunt: o cădelniță de argint aurit dăruită de domn mănăstirii Putna ( reproduce în miniatură un
turn de biserică, având o ornamentație bogată, în stil gotic), fiind realizată într-un atelier
transilvănean; ferecătura Tetraevanghelului de la Humor, având pe față coborârea la iad, iar pe
spate Adormirea Maicii Domnului; două ridide, ajunse în insula Patmos; alte două, la Putna; un
panaghiar, aparținător inițial mănăstirii Neamț; și un altul, asemănător, dăruit de Alexandru, fiul
lui Ștefan cel Mare, bisericii Precista din Bacău; o ferecătură de Tetraevanghel; la care se ami
adaugă câteva clopote la Voroneț, Putna și Bistrița72.
Sub influența operelor de import, au început să se lucreze piese de argintărie și în unele
ateliere, în incinta marilor mănăstiri: Neamț, Putna, Humor. S-a creat și în acest domeniu o
„școală” locală, care a realizat opere tipic ortodoxe, moldovenești.
II.2.6 Muzica bisericească
Despre o muzică bisericească la noi se poate vorbi din momentul pătrunderii învățăturii
creștine – respectiv a cultului creștin – în teritoriile locuite de strămoșii noștrii. Din moment ce
existau lăcașuri de închinare și sărbători, trebuia să fi existat și un cult public, din care nu puteau
lipsi cântările de psalmi și imne. În Scrisoarea Bisericii din Gothia către cea din Capadocia se
spune că Sfântul Sava cânta psalmi în biserică. Melodiile erau cele întrebuințate de primii
propovăduitori ai învățăturii creștine. În bisericile fostei provincii Scythia Minor probabil se
cânta în latinește, dar și în grecește. Adoptând limba slavonă în cult, începând cu sec. X, s-a
adoptat și muzica bisericească folosită de slavii sud-dunăreni, care era muzica folosită în Bizanț,
72 Ibidem, p.40934

transpusă în Slavonește. Se pare că în paralel a continuat să se cânte și în românește, mai ales în
bisericile sătești, dată fiind greutatea procurării manuscriselor liturgice-muzicale în slavonește.
Odată cu întemeierea celor două state românești extracarpatice și organizarea canonică a
bisericilor, a cunoscut un progress remarcabil și muzica bisericească de factură bizantină.
Învățarea muzicii se făcea în mănăstiri și schituri, acolo unde se copiau și manuscrisele
liturgice. O importanță deosebită în acest domeniu o are călugărul Eustatie de la care au rămas
mai multe lucrări muzicale (compoziții). Se mai găsesc și compozițiile altora precum: Agathon,
Agalian, Antim, etc.
III. ARTA BISERICEASCĂ ÎN SECOLUL AL XVII-LEA
III.1 Arhitectura bisericească
În istoria Ţării Românești, primele trei sferturi ale sec. al XVII-lea sunt considerate ca o
perioadă de reală înflorire cultural-artistică, atingând apogeul în timpul lungii domnii, de peste
două decenii, a domnitorului Matei Basarab. Datorită iniţiativei domnitorului acum s-au realizat
cele mai multe monumente bisericesti și laice, cu trăsături stilistice și particularităţi distincte,
bine definite. Beneficiare ale unui câmp larg de manifestare, activitatea cultural și creaţia
artistică au cunoscut în această epocă o integrare totală și profundă în viaţa spirituală a poporului 35

român73. În acest cadru, creaţia arhitecturală a epocii lui Matei Basarab dezvăluie febrile căutări
inovatoare, când se face simţită apariţia unor forme, trăsături stilistice și experienţe constructive
noi, inrudite cu cele ale Moldovei și Transilvaniei, care se regăsesc acum în arhitectura Ţării
Românești74. Și mai tîrziu, în timpul lui Şerban Cantacuzino şi mai ales al lui Constantin
Brâncoveanu, se înregistrează realizări ahitectonice și picturale deopsebite.
Numărul bisericilor din această perioadă, mai ales sub Matei Basarab şi Constantin
Brâncoveanu, este impresionant. În general, sînt construite după vechile forme, consacrate în
secolul anterior, cuprinzînd aceleaşi încăperi, adică pronaos, naos, absida altarului; se mai
adaugă, uneori, un pridvor cu arcade şi stîlpi75.
În ce priveşte arhitectura, bisericile din Ţara Românească urmează, în general,
formele consacrate în secolul anterior. O primă categorie de biserici sunt în plan
dreptunghiular alungit, având spre răsărit absida altarului, iar deasupra pronaosului un turn
clopotniţă. Acestui tip îi aparţin: biserica domnească din Gherghiţa, biserica mănăstirii
Strehaia (cu o clopotniţă care are aspectul unui puternic turn de apărare), bisericile din Go-
leşti, Doiceşti, Sfinţii Împăraţi din Tîrgovişte, iar mai târziu Sfîntul Nicolae din Făgăraş,
ctitoria lui Brâncoveanu, etc.
O altă grupă sunt cele în plan triconc, fie cu o turlă pe naos (Arnota, Plumbuita, Dintr-
un lemn, Polovragi, Crasna, Comana), fie cu două - pe naos şi pe pronaos - (Stelea din
Târgovesti, Hurezi). Sunt însă şi biserici de plan triconc cu trei turle (Gură Motrului) şi chiar
cu patru (Catedrală patriarhală din Bucureşti).
Una din bisericile de plan triconc cu pronaos, naos și altar, este și paraclisul
mănăstirii Tismana, „construit din piatră de tuf calcaros, cărămidă subţire asezată în alternanţă
de straturi cu piatra fasonată, atât în poziţie orizontală cât și verticală”76. Învelitoarea a fost
realizată din plumb, recuperat de la biserica mare, căreia i s-a refăcut una nouă, în aceeași
perioadă. Prezintă o singură turlă hexagonală pe naos și are o lungime de 10 m, o lăţime de 4, 70
m și o înălţime de peste 12 m. Decoraţia faţadelor este realizată în tehnica compositum mixtum,
printr-o alternanţă de blocuri fasonate de calcar și cărămizi înguste, este divizată în două registre,
inegale, despărţite de un brâu orizontal, plasat la partea superioară. Acesta din urmă este
delimitat de două șiruri de cărămizi în zimţi. Registrul inferior prezintă o succesiune de panouri
dreptunghiulare, foarte înguste și înalte, adâncite în zidărie. În locul pronaosului actual se pare că
73 Nicolae Stoicescu, Matei Basarab, Ed. Militară, București, 1982, p. 21674 Cristian Moisescu, Arhitectura epocii lui Matei Basarab, vol. I, Ed. Meridiane,București, 2002, p. 9 75 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.II, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991, p.225
76 Vasile Marinoiu, Monumente din epoca lui Matei Basarab în județul Gorj, în în Epoca lui Matei Basarab – studii și comunicări, Analele Universității din Craiova, seria Istorie, anul X, 2005, nr.10 ,p.183
36

ar fi existat un pridvor de lemn (asa cum arată o stampă de la începutul sec. al XVIII-lea)77.
Ancadramentele ferestrelor sunt sculptate în piatră cu motive vegetale si antropomorfe
(serafimi). Paraclisul de la Tismana a fost restaurant parţial, de arhimandritul Mihail Tetoianul,
care reface pronaosul din zid, înzestrandu-l cu o „ușă de stejar, sculptată cu motive florale și
vrejuri”78.
O alta biserică de plan triconc este cea a mănăstirii Arnota, cea mai mică din vremea lui
Matei Basarab, (11,7m x 7,20m), ea reprezintă totodata o interpretare simplificată a trinconcului
Coziei. Naosul supraînălțat de turlă pe pandantivi, octogonală la exterior și la interior, este
despărțit de pronaos printr-un zid, străbătut de o ușă în axul bisericii. Pronaosul, în formă de
dreptunghi cu laturile lungi perpendiculare pe ax, este acoperit cu două calote pe pandantivi,
despărțite printr-un arc. În tabloul votiv, biserica prezintă fațade tencuite în întregime, despărțite
în două registre inegale printr-un brâu. Registrul inferior are săpate nișe dreptunghiulare cu
colțurile rotunjite. Se pare că registrul superior a fost și el împodobit cu nișe scurte cu marginea
superioară în arc de cerc, despărțite unele de altele prin pilaștri. Ele au fost umplute și netezite
ulterior, când fațadele bisericii au fost tencuite și date cu var. Altarul, naosul și pronaosul au avut
și ele se pare un parament de cărămidă aparentă alternând cu benzi tencuite, spre deosebire de
pridvorul, construit mai târziu, din zidărie obișnuită. Turla, după cum este reprezentată în tabloul
votiv, așa cum este și astăzi, are un parament format din cărămizi aparent orizontale, alternând cu
benzi tencuite, despărțite în dreptunghiuri prin grupuri de trei cărămizi puse pe lat79.
Un alt valoros monument din epoca lui Matei Basarab este și schitul Crasna, situat la 12
km vest de judeţul Novaci. Din punct de vederea arhitectural, biserica este de plan triconc, cu o
singură turlă, peste naos. Este compusă dintr-un exonartex pe faţada vestică deschis și susţinut pe
stalpi de cărămidă, pronaosul este amplu, boltit cu semicilindru longitudinal, iar intrarea este
încadrată între doi stalpi din piatră sculptată cu ornamente simple (linii verticale), având
deasupra pisania din 1636, sculptată în piatră. Naosul este restrans și supraînălţat de o turlă
octogonală, cu baza pătrată80. Elementul de noutate care intervine la boltirea naosului
monumentului analizat este reprezentat de două travei înguste acoperite cu semicilindru, plasate
de o parte și de alta a absidelor laterale81. Altarul are numai proscomidie în partea de nord, fiind
despărţit de naos printr-o tamplă sculptată în lemn și aurită, de o frumuseţe deosebită.
În ceea ce privește plastica decorativă a zidului exterior, faţada este divizată în două
registre inegale, separate de un brâu din cărămidă rotunjit încadrat de două șiruri de cărămizi în
77 Cristian Moisescu, Arhitectura epocii lui Matei Basarab, vol. II, Ed. Meridiane,București, 2002, p. 9178 Alexandru Ștefulescu, Mănăstirea Tismana, ediția a II-a, București, 1903, p.12179 D. Cristescu, Sfânta mânǎstire Arnota, Editura "Episcopul Vartolomei", 1937, p.3580 Vasile Marinoiu, Op. cit., p.18481 Veniamin Nicolae, Ctitoriile lui Matei Basarab, Ed. Sport-Turism, București, 1982, p. 160-161;
37

zimţi, asezate în partea superioară a monumentului. Feţele celor două registre sunt ritmate cu
ajutorul unei continue succesiuni de panouri dreptunghiulare ce au partea superioară arcuită,
delimitate de pilastrii de secţiune dreptunghiulară, puţin iesiţi din linia zidului. Panourile din
registrul superior sunt mai dese, datorită adaptării la spaţiul ingust dintre brau si cornisă82.
Cornișa bisericii ca și cea a turlei este formată din două randuri de cărămidă în zimţi.
Alt valoros monument din timpul lui Matei Basarab, îl formează și ansamblul
mănăstiresc de la Polovragi, situat în faţa cheilor Olteţului. Biserica mănăstiri Polovragi, cu
hramul “Adormirea Maicii Domnului” este de plan triconc, cu înfăţisare plăcută și proporţionată
armonios. Ea a fost construită de marele logofăt - Danciu Pârâianu în 1647-1648, fiind atestată
pentru prima dată de către domnitorul Matei Basarab, într-un document din 1648, în care se
afirmă că „A fost făcută și zidită din temelia ei de către Danciu Pârâianu… care a închinat-o la
Sfântul Mormânt“83.
Biserica este alcătuită dintr-un pridvor deschis, asezat pe opt coloane dreptunghiulare, de
cărămidă, adăugat în timpul lui Constantin Brancoveanu, un pronaos de formă dreptunghiulară
boltit cu un semicilindru plasat longitudinal și cu naos caracterizat de lipsa pilaștrilor din zidărie.
Greutatea turlei înalte, asezată pe bază prismatică, perforată de 12 ferestre înguste, este preluată
de două arce transversale, iar în sensul axului longitudinal se sprijină direct pe capetele
semicircular ale absidelor laterale, iar ingustarea diametrului se produce chiar la partea sa
inferioară, printr-un inel sferic84. Altarul este semicircular în interior și poligonal în exterior.
In exterior, paramentul este din piatră cioplită, iar faţada bisericii prezintă un aspect
nemaiîntâlnit la alte monumente ale epocii lui Matei Basarab. Cele două registre sunt despărţite
printr-un brâu îngust, registrul interior este executat de asize de cărămidă aparent în alternanţă cu
frize formate din piatră de râu acoperită cu tencuială, încadrată de către o cărămidă îngustă, de
asemenea aparentă, asezată vertical. Registrul superior este realizat în aceeasi tehnică, însă este
integral tencuit85.
Domnia Sfantului Martir Constantin Brâncoveanu(1688-1714), sărbătorit în Biserica
Ortodoxă Română la data de 16 august, marchează un punct important în evoluția culturii și
artelor pe teritoriul Țării Românești. Domnitorul a initiat o amplă activitate de construcții
religioase, îmbinând armonios în arhitectură, pictura murală și sculptura cu tradiția autohtona,
stilul neobizantin și ideile renascentismului italian într-un nou stil caracteristic, numit „stilul
brâncovenesc”86. Primul „stil românesc“, așa cum este considerat stilul arhitectural
82 Vasile Marinoiu, Op. cit., p.18683Alexandru Ștefulescu, Mănăstirea Polovragi, Tg.-Jiu, 1906, p. 9284Cristian Moisescu,op. cit., partea a II-a, p.7485 Vasile Marinoiu, Op.cit., p.19486 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.II, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991, p.226
38

brâncovenesc, are drept una dintre trăsăturile sale fundamentale, importanța deosebită pe care o
acordă ornamentului. Acesta pare a fi orientat mai ales în zonele de vizibilitate maximă, acolo
unde poate fi perceput și decodat, tinzând așadar spre exterior. Opera de arhitectura
brâcovenească este decorată și în zonele cu vizibilitate redusă, ba chiar și în zonele practic
inaccesibile privirii curente.
Stilul brâncovenesc păstrează totuși un echilibru între simplitate și ornamentare excesivă.
O altă caracteristică a arhitecturii brâncovenești este predispoziția pentru logii, foișoare, galerii și
pridvoare, idee preluată de la arhitectura Renașterii sau de la reședințele priciare de la
Constantinopol. Acestea contribuie la monumentalitatea formelor, sub o înfățișare sofisticată și
bine ordonată, care să se impună de la distanță.
Unele dintre ctitoriile sale s-au pastrat, dar sunt și multe dintre ele care au dispărut. Una
dintre ctitoriile sale păstrată până azi este mănăstirea Hurezi, ea însumând cel mai vast ansamblu
de arhitectură monastică din Țara Românească.Construită între 1690 și 1693 pe un plan trilobat,
biserica Sfinții Împărați Constantin Elena dezvoltă modelul Bisericii episcopale a Mănăstirii
Curtea de Argeș în sensul unor forme mai elansate și prin adăugarea unui pridvor tipic stilului
brâncovenesc, cu arcade susținute de zece coloane de piatră, împodobite cu ornamente tipice
Renașterii târzii. Fațadele sunt decorate cu panouri dreptunghiulare și firide ornamentale cu
cercuri. Ancadramentul ușii de intrare este din marmură sculptată, pisania conține stema Țării
Românești și pe cea a familiei Cantacuzino. Lucrările s-au desfăşurat sub îndrumarea meşterului
zidar Manea, a cioplitorului în piatră Vukasin Karadja şi a tâmplarului Istrate, ale căror portrete
sunt zugrăvite în pictura exterioară a pronaosului. Prin această faptă cucernică, domnitorul își
vedea împlinită o dorintă sfântă, care-l frământa, după cum citim în pisania de deasupra ușii
bisericii: „Nu voi intra în sălașul casei mele, nu mă voi sui pe așternutul patului de odihnă, nu
voi da somn ochilor mei și pleoapelor mele dormitoare și repaos tâmplelor mele, până nu voi
afla loc Domnului și sălaș Dumnezeului lui Iacob"87.
O serie de alte biserici aparţinătoare planului trilobat au pronaosul supra lărgit şi
fragmentat, cu stâlpi de sprijin pentru susţinerea bolţilor (Caldarusani, catedrala patriarhală,
Hurezi, Sf. Gheorghe Nou din Bucureşti), toate urmând - mai mult sau mai puţin fidel -
planul, structură şi plastică monumentală şi decorativă a bisericii lui Neagoe Basarab de la
Argeş.
Catedrala patriarhală din Bucureşti are planul triconc, patru turle, imitând îndeaproape
planul bisericii lui Neagoe de la Argeș, cu deosebirea că e de dimensiuni mai mari şi are
pridvorul deschis, cu stâlpi masivi din zid. În exterior, este înconjurată de un brâu de piatră şi
două şiruri orizontale de cărămizi aşezate în dinţi de fierăstrău. Fețele turlelor sunt alcătuite din
87 Psalmul 13139

firide retrase din ce în ce mai mult. Cele 12 coloane din pronaos, cu capiteluri şi vaze decorate cu
flori de crin, imită coloanele din pronaosul bisericii lui Neagoe de la Argeș. Pridvorul deschis de
pe latura de vest e susținut de opt coloane de piatră, decorate cu alveole, caracteristice artei
arabe88.
Exista însă şi biserici de plan trilobat care au turnul clopotniţă ridicat deasupra
pronaosului, aşa sunt : cele din Călineşti-Prahova, Băjeşti, schitul Cornet, Colţea.
În ce priveşte decoraţia exterioară, toate aceste biserici au faţadele împărţite în două
registre, separate printr-un brâu, procedeu obişnuit încă de la mijlocul secolului al XVI-lea şi
care se va extinde şi la monumentele de mai tîrziu, până după mijlocul secolului al XIX-lea.
Felul cum sunt tratate feţele celor două registre este diferit. Câteodată sunt netede, alteori sunt
decorate cu panouri dreptunghiulare ori cu partea superioară arcuită, mărginite fie de pilaştri de
secţiune dreptunghiulară, puţin ieşiţi în afara zidului, fie de ciubuce semicirculare.
„Ancadramentele uşilor şi ferestrelor sunt mai peste tot din piatră”89.
În Moldova, arta, cu toate formele ei, a fost în regres. O perioadă de strălucire a
fost numai în timpul domniei lui Vasile Lupu. În Transilvania se înregistrează de asemenea un
declin, în comparaţie cu cea din sec. XIII-XV90.
Aici la arhitectura tradiţională se adaugă numeroase forme artistice noi, împrumutate fie
din Ţara Românească, fie din lumea barocului, fie din Orientul caucazian sau islamic. Toate
aceste elemente au dus la diversificarea arhitecturii moldoveneşti, care n-a mai izbutit să formeze
un stil unitar. Se remarcă apoi încercarea de fortificare a mănăstirilor şi chiar a bisericilor de mir.
Aceasta se datora distrugerii vechilor cetăţi moldoveneşti de altădată, din ordinul turcilor,
urmărind ca lăcaşurile de închinare fortificate să contribuie, măcar în parte la apărarea țării91.
Şirul monumentelor reprezentative din Moldova începe cu Dragomirna. Silueta zveltă
și înălțimea neobișnuită a bisericii, forma poligonală a pridvorului ca şi decorul exterior al turlei,
cu motive sculptate de origine orientală, brâul de piatră, cu aspect de funie răsucită, care încinge
faţadele exterioare la mijloc, accentuează nota barocă ce începe să se facă simţită în arhitectura
bisericească a Moldovei. Ea a fost zidită de Anastasie Crimca având hramul "Pogorârea
Sfântului Duh", una dintre cele mai de seama creații arhitectonice ale Evului Mediu românesc.
Aceasta a fost finalizată și sfințită în anul 1609. Biserica mare nu are pisanie, datarea construcției
se face pe baza unei însemnări dintr-un Tetraevanghel din 1609. Ca urmare a vremurilor tulburi
din primele decenii ale secolului al XVII-lea, în anul 1627 domnitorul Miron Barnovschi-Movilă
(1626-1629, 1633) a înconjurat Biserica "Pogorârea Sf. Duh" cu ziduri de apărare masive și 88 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.II, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991, p.22689 Ibidem, p.22790 Ibidem, p.22591 Ibidem, p.227
40

înalte. Mănăstirea a căpătat astfel aspectul unei fortărețe, având la colțuri patru turnuri de
apărare, iar la mijlocul laturii sudice „un turn-clopotniță înalt, pe care s-a amplasat o pisanie” 92.
Mitropolitul Anastasie Crimca a murit în anul 1629, fiind înmormântat în pronaosul
Bisericii "Pogorârea Sf. Duh", sub o lespede de piatră fără nicio inscripție.
Biserica "Pogorârea Sf. Duh” este construită în formă de navă, fiind asemănătoare ca
plan, dimensiuni și împărțirea spațiului interior cu unele biserici construite în secolul al XVI-lea.
Totuși, ea se deosebește de acestea printr-o absidă poligonală în partea de vest. Edificiul
lăcașului de cult are o structură îngustă și alungită, înălțimea clădirii fiind excesivă în raport cu
lățimea sa. El se remarcă prin dimensiuni: lungime de 35 m, lățime de aproximativ 9,5 m și
înălțime de aproximativ 42 m. Biserica este construită din piatră, având un soclu din bucăți mari
de piatră cioplită, așezate în trepte. Fațadele bisericii sunt lucrate din piatră brută, pe când
pilaștrii cu rol decorativ sunt alcătuiți din blocuri de piatră cioplită și șlefuită. Pe la mijlocul
înălțimii pereților, edificiul este împărțit în două registre de un brâu-torsadă din piatră cu trei tori
răsuciți alternativ ca o funie, acest motiv fiind originar din Orientul Apropiat (Caucaz sau
Armenia). În plan vertical, fațada este împărțită în zece panouri realizate prin opt pilaștri clădiți
din blocuri masive de piatră și sprijiniți la bază de contraforturi. Sub cornișă, între acești pilaștri
se află două șiruri de arcaturi în acoladă, dintre care unul este puțin reliefat față de suprafața
zidului, iar celălalt bogat ornamentat cu modele florale. Turla bisericii are o formă rotundă în
interior și octogonală în exterior, ea remarcându-se prin sculptura decorativă de o mare bogăție,
varietate și măiestrie, cu un vast repertoriu de motive ornamentale, geometrice și vegetale, rozete
stilizate, stele formate din două romburi, pătrate asociate cu un ornament polilobat etc.
Ancadramentele ușilor și ferestrelor sunt de factură gotică. În biserică se intră prin două uși
amplasate pe fațadele laterale ale pridvorului. Portalul de intrare în biserică are un „ancadrament
din piatră cioplită și este terminat în acoladă. Ferestrele pridvorului sunt de dimensiuni mai mari
și au ancadramente cu muluri terminate în arc frânt, iar cele din pronaos și din naos sunt
terminate în acoladă, fiind încadrate în rame dreptunghiulare, cu baghete încrucișate”93.
Interiorul bisericii este compartimentat în patru încăperi: pridvor, pronaos, naos și altar.
Pridvorul este o încăpere joasă, fiind acoperit cu o boltă în sfert de sferă. Între pridvor și pronaos
se află un perete având la mijloc un portal cu ancadrament gotic, terminat în formă de acoladă și
înscris la rândul lui într-un alt chenar dreptunghiular. Pronaosul are formă dreptunghiulară, el
având un nivel mai ridicat decât cel al pridvorului. Spațiul interior al pronaosului este împărțit în
două de un arc median transversal, care separă două calote inegale ca dimensiuni. Pronaosul este
separat de naos printr-un perete străpuns de trei arcade sprijinite pe doi pilaștri poligonali masivi.
92 Scarlat Porcescu - "Mănăstirea Dragomirna", în Mitropolia Moldovei și Sucevei - "Monumente istorice bisericești din Mitropolia Moldovei și Sucevei",Ed. Mitropoliei Moldovei și Sucevei, Iași, 1974, p. 26293 Ibidem, p.259
41

Naosul are formă dreptunghiulară, având absidele laterale semicirculare înscrise în grosimea
zidurilor. Deasupra naosului se află o turlă înaltă sprijinită pe pandantivi. Între naos și altar se
află o catapeteasmă nouă, din lemn de stejar. În părțile laterale ale altarului sunt înscrise în
grosimea zidului cele două nișe tradiționale: proscomidiarul și diaconiconul. Altarul are o absidă
de formă semicirculară și este acoperit de o boltă în sfert de sferă. Această încăpere este luminată
prin trei ferestre mari.
Aceaşi tendinţă barocă de diversitate şi de somptuozitate se observă şi în arhitectura celui
mai celebru monument al sec. al XVII-lea, biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi. Arhitectul a fost
influenţat de planul bisericii mănăstirii Galata şi de decoraţia interioară şi exterioară de la
Dragomirna. Biserica Sfinţii Trei Ierarhi este de „plan trilobat, cu împărţirile obişnuite, în
pridvor, pronaos, naos şi altar. Absidele naosului şi cea a altarului sunt semicirculare în interior
şi poligonale în exterior. Are două turle, una pe naos, alta pe pronaos”94. Ea este construită din
piatră fătuită cu ziduri groase de un metru. Altarul primește lumină printr-o fereastră centrală pe
zidul din răsărit și câte una laterală pe fiecare parte. Pe naos, luminat de câte trei ferestre pe
fiecare absidă, se află o turla mare, deschisă. Și pe pronaos este o turla mare, deschisă, în
apropierea pridvorului, în mijlocul pronaosului, către dreapta și stânga, sunt două coloane
poligonale, având deschideri de 1,2 m atât între ele, cât și între ele și ziduri.
Ornamentele exterioare, care acoperă edificiul în întregime și care au fost inițial aurite,
combină elemente turcețti, arabe, georgiene, armene și persane cu motive arhitecturale
românești, într-o superbă dantelărie în piatră. Pot fi numărate peste treizeci de registre de motive
decorative, care nu se repetă, acestea împodobind biserica de la temelie și până în vârful turlelor
Un alt monument din Iaşi este biserica mănăstirii Golia, rezidită de Vasile Lupu, de
dimensiuni neobișnuite (39m lungime, 13 m lăţime și 30 m înălţime, în vârful turlei de pe naos),
cu şase turle. La Golia se împletesc trei stiluri arhitectonice: cel tradiţional bizantino-
moldovenesc, al Renaşterii și influenţa arhitecturii ruseşti (modul de construcţie al bolţilor).
Biserica cuprinde cinci încăperi obişnuite marilor mănăstiri din Moldova : pridvor, pronaos,
gropniţă, naos, cu abside laterale săpate în grosimea zidurilor, şi altar. Faţadele sunt din blocuri
mari din piatră cioplită, decorate în stilul clasic al Renaşterii târzii. „Pilaştrii înalți de câte 12 m,
cu capiteluri corintice, împart faţadele în panouri mari, în mijlocul cărora se află cîte o fereastră
şi, în acelaşi timp, sprijină o cornişă masivă, care are o friză decorată cu muluri şi console”95.
Bisericile pomenite au servit drept model şi pentru unele construcții ulterioare. Astfel,
Dragomirna a inspirat pe constructorii mănăstirilor Solca şi Bîrnova, tot din prima jumătate a
94Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.II, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991, p.22795 Ibidem, p.228
42

secolului al VII-lea. Mănăstirea Caşin, ctitoria lui Gheorghe Ştefan, e inspirata după Golia, iar
arhitectul de neam român Gligorie Cornescul, a lucrat la Cetăţuia, ctitoria lui Duca Vodă.
Este semnificativă biserica fortificată Precista din Galaţi (1645), de plan triconc, cu turlă
pe naos şi turn-clopotniţă pe pronaos. Ultimul nivel, deasupra bolţilor, este amenajat pentru
apărare, cu metereze în zidurile podului. Turnul-clopotniţă de asemenea are metereze şi un
foișor, fiind conceput ca un turn de cetate.
Un plan aparte prezintă biserica Sfântul Sava din Iaşi, rezidită în 1625 de marele
postelnic Ianache, sub conducerea unui arhitect străin, Gheorghe din Constantinopol. Este
construită după un plan simplu, dreptunghiular, având două turle, de aspect musulman, foarte
joase şi cu un diametru neobişnuit de mare, turle neîntâlnite în arhitectura bisericească
românească. Turnul-clopotniţă, alipit pronaosului pe faţada dinspre miazăzi, are o înfăţişare
sumbră, de fortăreaţa, cu o tainiţă cu metereze, iar deasupra camera clopotelor96.
Pe lângă aceste monumente, o seamă de biserici continuă planul triconc tradiţional
(Bogdana, Agapia, Hlincea, Sfîntul Onufrie din Siret). Un element nou, caracteristic arhitecturii
bisericeşti moldovene în acest secol, îl constituie turnul-clopotniţă ridicat pe pridvorul
bisericilor, având, în general, două etaje: tainiţa şi camera clopotelor. La alte biserici apare un
nou element caracteristic: dispozitivele de apărare, care constau în izolarea podului bisericii şi
executarea unor metereze în pereţii lui.
În Transilvania, în ciuda condiţiilor grele în care şi-a desfăşurat activitatea Biserica
Ortodoxă, s-au ridicat numeroase lăcaşuri de închinare ortodoxe, majoritatea însă din lemn.
Predomină vechiul tip de biserică-sală, cu o navă dreptunghiulară şi absida altarului.
Remarcăm bisericile din Teiuş, ctitoria slugerului Mihail Raţ, descendent al domnului muntean
Mircea Ciobanul (1606), Ciula Mare (jud. Hunedoara), ctitoria protopopului Ioan Muntean din
Tuştea (1680), Bungard (judeţul Sibiu), ctitoria negustorilor macedo-români din Sibiu («com-
paniştii greci», 1690-1691), Geoagiul de Sus (Hunedoara), Adormirea Maicii Domnului din
Alba Iulia-Lipoveni97.
Bisericile ctitorite de unii domni munteni adoptă anumite elemente specifice stilului
arhitectonic din Ţara Românească. De pildă, bisericile din Turnu Roşu (fost Porceşti, jud. Sibiu),
ctitoria lui Matei Basarab, cu un plan treflat, faţadele cu brâu muntean, cu arcade oarbe pe
registrul inferior şi cu panouri dreptunghiulare pe cel superior, Tinăud (jud. Bihor), ctitoria lui
Constantin Şerban Basarab.
O semnificaţie şi o importanţă deosebite a avut, pentru Transilvania, sfertul de veac al
domniei lui Constantin Brâncoveanu, înfloritoare etapă în evoluţia artelor romaneşti, el fiind
96 Ibidem97 Ibidem, p.229
43

ctitor şi protector pentru conaţionalii săi din interiorul arcului carpatic. La sfarşitul sec. al XVII-
lea, arhitectura religioasă a românilor transilvăneni cunoaşte o stagnare, construindu-se relativ
puţin, cele mai importante edificii de cult fiind înălţate din generozitatea principelui Constantin
Brâncoveanu şi a familiei sale. În ultimul deceniu al veacului al XVII-lea, el înalţă la Făgăraş
Biserica Sf. Nicolae, iar apoi finalizează construcţia bisericii Mănăstirii Sambăta de Sus98. De
asemenea, principele a ridicat și o biserică pe moşia sa de la Poiana Mărului (judeţul Braşov) şi a
refăcut vechea ctitorie a lui Mihai Viteazul de la Ocna Sibiului, iar biserica românilor din
Berivoii Mari (judeţul Braşov) a fost edificată prin mărinimia soţiei sale, Maria. Exemplul
principelui este urmat de viitorul domn Ştefan Cantacuzino, care „a construit pe moşia sa
transilăneană de la Vaida Recea (judeţul Braşov) o biserică în 1709”99.
Principele Constantin Brâncoveanu a continuat în Transilvania mai vechile tradiţii
ctioriceşti ale domnilor din Ţara Romanească, edificând sau restaurând biserici şi mănăstiri,
înzestrand cu bunuri funciare, sau dăruind preţioase odoare bisericeşti, cărţi liturgice, icoane şi
pictură murală. Biserica Sfantul Nicolae din Făgăraş este cea mai importantă ctitorie
transilvăneană a principelui Constantin Brâncoveanu, fiind zidită intre 17 iunie 1697 şi 30
septembrie 1698. Amplul edificiu având un plan dreptunghiular alungit, compartimentat în
pridvor acoperit cu două calote, pronaos, acoperit cu o calotă pe pandantivi, acelaşi sistem de
boltire fiind şi peste naos şi absida decroşată a altarului, planimetric poligonală la exterior şi
semicirculară la interior. Peste pronaos se înalţă turnul clopotniţă de plan octogonal100.
Însemnătatea arhitecturală şi artistică a acestei biserici voievodale a fost capitală pentru
Transilvania, edificiul impunand în timp un prototip şi un stil. Pentru zidirea bisericii ortodoxe
făgărășene, Constantin Brâncoveanu a obţinut la 10 octombrie 1694 acordul principelui
Transilvaniei Mihail Apafi al II-lea, fiind susţinut in demersul său de generalul conte Rabutin de
Bussy, comandantul militar al armatei austriece in Transilvania. Mai multe documente aflate la
Arhivele Naţionale din Cluj Napoca constituie importante dovezi ale prestigiului de care se
bucura Constantin Brancoveanu, domnul Ţării Romaneşti, fiind distins la 30 ianuarie 1695 cu
titlul de principe al Sfantului Imperiu Romano-German101.
Pe locul unei mai vechi ctitorii de pe moşia brâncoveneascăcă de la Sâmbăta de Sus, în
ultimul deceniu al sec. al XVII-lea, Constantin Brâncoveanu a construit Mănăstirea Sâmbăta
(judeţul Braşov), edificiu religios ce este un exemplu tipic de arhitectură de la sudul Carpaţilor,
98 Marius Porumb, Un veac de pictură românească din Transilvania– Secolul XVIII, Ed. Meridiane, Bucureşti,2003, p.1199 Idem, Arta brâncovenească din Transilvania, în Academica- revistă editată de Academia Română, Anul XXIV, nr.6-7, București, 2014, p.32100Ibidem 101 Susana Andea, A. Andea, Constantin Brâncoveanu şi biserica românească din Făgăraş, în volumul Transilvania – Biserici şi preoţi, Ed. Supergraph, Cluj Napoca, 2005, p. 89.
44

având un plan trilobat, cu turlă pe naos, iar faţadele sunt împodobite cu un decor specific
ambianţei muntene. Lăcaşul a fost finalizat în anii 1700–1701, dar, din păcate, nu se mai
păstrează aproape nimic din decorul bogat, original din interior, bogat, având în vedere că
biserica era o ctitorie voievodală. Ea va deveni un model arhitectonic ce va fi promovat şi imitat
de numeroase edificii din ţinutul Sibiului, Ţara Bârsei, Podişul Târnavelor, de mai târziu102.
Procesul de răspandire şi adoptare in Transilvania a stilului brâncovenesc va continua şi
în deceniile următoare, cunoscand în provincia intracarpatică o amploare deosebită. Dacă în
primele decenii arta brancovenească s-a propagat ca un semn al susţinerii ortodoxiei transilvane,
începând cu deceniul al patrulea valorile artistice de la sudul Carpaţilor au fost receptate ca
autentice manifestări ale unui stil naţional.
Ctitoriile înălţate în Ţara Făgăraşului au contribuit esenţial la formarea şi răspandirea
curentului artistic brâcovenesc, declanşand o adevărată şcoală de arhitectură locală, reprezentată
printr-un grup de edificii, compact şi unitar, ce realizează o sinteză a elementelor de arhitectură
şi decor din Ţara Romanească grefate pe tradiţia constructivă din Transilvania.
Activitatea artistică a romanilor transilvăneni în secolul al XVIII-lea a avut un permanent
model în evoluţia artistică de la sudul Carpaţilor, interferenţele cu centrele culturale
brâncoveneşti, contribuind la procesul de unificare culturală a spaţiului locuit de romani 103 .
III.2 Pictura bisericească
Pictura în sec. al XVII-lea în Țara Românească a cunoscut o ascendență, iar prin
îmbinarea iconografiei tradiționale, din secolele anterioare cu elemente din afară, zugravii
români au reușit să realizeze o artă cu trăsături proprii, specific românească, care s-a menținut și
în secolul următor.
În acestă perioadă, se pot urmări două etape în evoluţia picturii din Ţara Românească.
Etapa I în prima jumătate a scecolului în care se face trecerea de la arta sec. al XVI-lea la cea a
sec. XVII. Cu alte cuvinte, este o perioadă de tranziţie, care culminează cu rodnica activitate
artistică desfăşurată în timpul lui Matei Basarab. Și a doua etapă ce corespunde domniilor lui
Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu, ea fiind epoca de înflorire a stilului
brâncovenesc.
Din prima perioadă, cel mai interesant ansamblu păstrat îl constituie frescele de la
mănăstirea Arnota (1644), comandate de Matei Basarab, care se păstrează până astăzi, având o
102Marius Porumb, Dicţionar de pictură veche romanească din Transilvania, secolele XIII–XVIII, Ed. Academiei Romane, Bucureşti, 1998, p.235103 Eugenia Greceanu, Ţara Făgăraşului zonă de radiaţie a arhitecturii de la sud de Carpaţi, în „Buletinul Monumentelor Istorice“, XXXIX, 1970, nr. 2, p. 38
45

valoare istorică și patrimonială deosebită. Se presupune că aparţin zugravului Stroe din
Târgovişte. Aici lângă temele tradiţionale, bisericești, sunt de remarcat portretele votive, al lui
Matei Basarab şi al doamnei Elina, în pronaos, precum şi o frumoasă decoraţie florală, care
acoperă zonele libere dintre medalioane104. Alături de domnitor și soția sa mai sunt pictați:
străbunicii, părinții, nepotul și fratele său, deci se poate vedea aici un tablou complet al familiei
sale. Pentru a defini stilul picturii de la Amota, nu trebuie analizate tipurile iconografice, care
păstrau caracterul clasic, propriu spiritului sobru al picturii bizantine, ci trebuie scos în evidență
modul delicat și naiv cu care Stroe, pictorul de la Târgoviște, interpretează procedeele picturii
tradiționale. Farmecul picturii sale constă în simplificarea modelelor, realizate de el, prin care
caută să descrie, ca într-o baladă populară, viața și învățătura lui Hristos. Desenul său vrea doar
să stilizeze și să infrumusețeze vechi prototipuri. În Prezentarea la templu, căuta, prin linii
repetate cu finețe, să redea eleganța mișcărilor, iar prin cutele draperiilor să indice sumar relieful
formelor, sugerate ușor prin tonuri plate. Și gesturile personajelor sunt timide, respectuoase, iar
trăsăturile figurilor sunt indicate cu o finețe de miniatură, în tonuri de ocru palid. Pupilele ochilor
au transparența chihlimbarului, iar personajele se detașează în relief ușor pe griul și ocrul
arhitecturilor și verdele pământului.
Concomitent cu pictura murală, sub Matei Basarab a înflorit şi pictura pe lemn. Cele mai
reprezentative fiind tot icoanele de la Arnota, dar mai ales tâmpla schitului Crasna-Gorj. Ea
reprezintă un adevărat giuvaer de sculptură și pictură pe lemn al artei decorative românești din
epoca lui Matei Basarab. Este alcătuită din fragmentele unei tâmple de proporţii mult mai mari.
Aceasta se observă și din modul neobișnuit în care sunt asezate icoanele, crucea răstignirii și
moleniile în tâmplă. Exista opt icoane, plasate în două registre suprapuse, câte patru de fiecare
registru. Se pare că aceste icoane reprezintă „o treime din cei 12 Apostoli ai tâmplei originare,
sub fiecare icoană este o inscripţie cu numele apostolului respectiv, unele inscripţii fiind asezate
cu scrisul răsturnat”105. Așadar această tâmplă nu are nici o continuitate și nici o legătură în ceea
ce privește arhitectura și decoraţia, ea fiind alcătuită din combinarea unor fragmente rezultate
dintr-o tâmplă ce a aparţinut unei biserici de mari proporţii, judecand după dimensiunile foarte
mari ale crucii răstignirii. Aceste fragmente fac parte din „tâmpla originară a bisericii Sfantul
Dumitru din Craiova, ctitorie a lui Matei Basarab din 1651”106. Cu toate că aceasta este doar un
fragment din cea originară, totuși ea reprezintă un unicat fiind una din cele mai remarcabile piese
de sculptură și pictură din epoca de înflorire culturală din timpul domniei lui Matei Basarab, o
104 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.II, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991, p.230105Vasile Marinoiu, Op.cit.,p.187106 I.L. Atanasescu, Adevăruri privind tâmpla bisericii schitului Crasna, în Mitropolia Olteniei, IX, nr. 3-4, 1957, p. 219 -220
46

adevărată capodoperă a genului107. Tâmpla este executată din lemn de tei, aurită și ajurată.
Scheletul pentru susţinerea ei este realizat din stejar. Acest fragment are dimensiunile de 3, 36 m
lăţime si 0, 28 m grosime. Forma este dreptunghiulară și poate fi impărţită în patru registere:
primul registru îl formează poalele de icoane împărătești ajurate și sculptate cu motive vegetale,
florale și aviforme. Tot aici se observă foarte bine reprezentat motivul ornamental al pomului
vieţii, motiv des întâlnit pe covoarele oltenești, ceea ce demonstrează că autorul era din Oltenia.
Cele două poale de icoane împărătești sunt aurite, fiind formate din câte două panouri fiecare,
despărţite printr-o linie verticală scoasă în relief. Primul registru al tamplei se continuă cu doar
două icoane împărătești (Maica Domnului cu pruncul și Iisus Hristos Invăţător), pictate în ulei pe
lemn. Tot din acest registru fac parte și usile împărătești, executate tot din lemn de tei, ajurate,
sculptate și grunduite, aurite, ele fiind ornamentate cu motive florale și vegetale. Sunt alcătuite
din trei registere verticale, reprezentând de jos în sus pe Sfinţii Evanghelisti Marcu în stânga și
Luca în dreapta, la mijloc Buna Vestire cu Maica Domnului și îngerul Gavriil, iar în partea
superioară pe Sfinţii Evangheliști Ioan și Matei. Aceste șase reprezentări iconografice se găsesc
în mijlocul unor ornamente florale, fiind zugrăvite în tempera pe fond auriu și predominand
culorile roșu și verde. Registrele ușilor împărătești și linia Urmează un brâu orizontal scos în
relief, ce are o grosime de 0, 20 m, sculptat și aurit, ornamentat cu motive vegetale, florale și
aviforme. Cel de-al doilea registru al tâmplei îl formează cele două icoane, molenii, reprezentând
pe Maica Domnului și pe Sf. Ioan, icoane ce încadrează Crucea Răstignirii și tabloul votiv de la
baza crucii. Icoanele sunt pictate pe lemn, în tempera, pe fond auriu, predominand culorile roșu
și verde. Ele sunt încadrate de două rame sculptate, ajurate și aurite, ornamentate cu motive
florale, vegetale și brâuri în torsadă.. Cu totul neobisnuit, apare la baza crucii, tabloul votiv ce
are un ancadrament sculptat și ajurat cu ornamente florale și vegetale, fiind pictat în tempera,
unde pe fond auriu sunt reprezentate două personaje: Matei Basarab voievod, în stânga, ce stă în
genunchi având pe cap coroana și purtând mantia domnească de culoare galben aurie cu flori
roșii. El are mâinile intr-o poziţie de rugăciune, alături avand inscripţia cu litere rosii, in
slavoneste: “Io Matei Basarab voievod”. Celălalt personaj este mitropolitul Ţării Romanești,
Ștefan (fost stareţ al Mănăstirii Tismana), reprezentat în aceeași poziţie rugătoare. Alături se află
inscripţia cu litere roșii în limba slavonă: “Kir Stefan mitropolit i arhiepiscop vsei zemli Ungro-
Vlahiischia” (Chiar Ștefan mitropolit și arhiepiscop a toată ţara Ungrovlahiei). Deasupra celor
două personaje este reprezentat Sfantul Evanghelist Luca prin simbolul său, taurul înaripat care
ţine o evanghelie deschisă. Prezenţa mitropolitului Ștefan, pictat în faţa domnitorului Matei
Basarab ne înlesnește datarea executării tâmplei, știut fiind faptul că acesta a fost mitropolit
107 Alexandru Ștefulescu, Schitul Crasna, Tg.Jiu, 1906, p.3847

pentru prima oară între anii 1648-1653. „ Așadar tâmpla a fost executată în acest interval de
timp, adică 1651-1653”108.
Tabloul votiv se continuă în partea superioară, cu Crucea Răstignirii, unde pe același
fond auriu este pictat în tempera Iisus răstignit, având pictat, în alb, la picioare și la mâini câte un
înger ce strânge în cupe sângele din răni. Pe cele trei braţe ale crucii sunt redate simbolurile
celorlalţi sfinţi evangheliști: Ioan, Matei și Marcu. Deasupra capului lui Iisus se află o inscripţie,
în limbile ebraică, greacă și latină cu textul scrierii lui Pilat. Al treilea și al patrulea registru îl
formează cele opt icoane al Apostolilor, patru pe fiecare registru, având o formă circulară cu
proeminenţe ajurate în partea superioară. Ancadramentele icoanelor sunt ajurare, sculptate și
aurite fiind rezultate din împreunarea în sens invers prin răsturnare, a arcadelor ce erau susţinute
de coloanele tâmplei originare. Ele sunt ornamentate cu motive florale și originare (vrej și
struguri). Sub fiecare icoană se găsește câte un chenar unde sunt înscrise numele apostolilor,
așezate însă răsturnat, datorită noii adaptări a tâmplei. Ca și celelalte elemente ale tâmplei
descrise mai sus și aceste icoane sunt pictate pe lemn de tei, în tempera pe fond auriu109.
Prin valoarea sa artistică deosebită, putem plasa această tâmplă la apogeul unei perioade
de strălucire și efervescenţă artistică a epocii lui Matei Basarab.
Numărul zugravilor români a fost într-o continuă creștere. Meşteşugul zugrăviei se
deprindea prin practică, de la un meşter mai priceput la ucenicii săi, sau din tată în fiu. Zugravii
lucrau asociaţi în grupuri mai mari, sau un dascăl (meşter) era ajutat de cîţiva ucenici. Practicarea
pe scară largă a zugrăviei în asemenea formaţii a dus la crearea, într-o formă neoficială, desigur,
a unor „şcoli de zugrăvie”, în jurul unui artist cu renume, formă care se va menţine până în
prima jumătate a secolului al XlX-lea. Dar în asemenea condiții de lucru, se observă lipsa de
unitate stilistică în marile ansambluri picturale.
Dintre zugravii de icoane din prima jumătate a secolului, îl putem pomeni pe Stroe din
Târgovişte, de la care s-au păstrat două icoane valoroase, la biserica schitului Brădet: Iisus
Hristos şi înălţarea. Probabil tot el a lucrat icoana Maicii Domnului cu pruncul, aflată în biserica
din Ruda-Bârseşti(Argeş)110.
Din a doua jumătate a secolului, pomenim picturile murale ale bisericii din Săcuieni-
Dîmboviţa, lucrate de zugravii Ianache şi Mihail Monahul (1607), apoi picturile schitului
Topolniţa-Mehedinţi, opera zugravilor Gheorghe «grecul» şi Dima «românul» (1673). Biserica
din Băjeşti-Argeş, ctitoria marelui vornic Mareş Băjescu, a fost împodobită de zugravul Tudoran,
care a realizat unul din cele mai expresive şi mai reuşite ansambluri de pictură (1669). Sînt
108Vasile Marinoiu, Op.cit.,p.189109 Ibidem, p.190110 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.II, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991, p.231
48

remarcabile aici îndeosebi portretele : ctitorii, Antonie Vodă din Popeşti, patriarhul Dositei al
Ierusalimului, care se afla atunci la noi, şi Dragomir zidarul, primul portret de meşter cunoscut
pînă acum în pictura Ţării Româneşti111.
O nouă fază în istoria picturii din Ţara Românească s-a manifestat în cursul domniilor lui
Şerban Cantacuzino şi Constantin Brâncoveanu. Se pot urmări acum două direcţii diferite : cea
autohtonă, reprezentată de Pîrvu Mutu, şi cea balcanică, de factură athonită, reprezentată de
zugravul grec Constantinos.
O pictură deosebită din acestă perioadă întâlnim și la biserica mănăstirii Polovragi care
este împodobită cu valoroase fresce realizate de vestiţii zugravi ai școlii de la Hurez conduși de
faimosul zugrav Constantinos, amintiţi atât în pisania din 1703 cât și în proscomidie. „Pomeni
g(ospod)i Andreiu, Simion, Istrate, Hranit, zugravi care au fost; av(gust) 15, leat 7211” și pe
două icoane împărătești “Istratie zugr(av) l(ea)t 7213” și “Hranit zugr(av), l(ea)t 7213” 112.
Pe faţada pridvorului, deasupra arcadei centrale este pictată în frescă scena
“Acoperămantului Maicii Domnului”, în care Maica Domnului apare în toată splendoarea cu
mantia larg desfăcută, în formă de cort ocrotitor. Dar unice în pictura religioasă românească
rămân scenele de pridvor, de o parte și de alta a ușii de intrare, cu imagini iconografice de la
mănăstirile de la Muntele Athos, cu reprezentări convenţionale, de un pitoresc aparte și cu o
certă semnificaţie documentară și artistic113. Deasupra ușii de intrare se află pictată scena
“Adormirii Maicii Domnului, iar în interior sunt pictaţi ctitorii Danciu Pârâianu, Mitropolitul de
atunci Teodosie, Arhim. Ioan de la Hurezi, dar și domnitorii Matei Basarab și Constantin
Brâncoveanu, ultimul cu întreaga familie.
Tot zugravul grec Constantinos a împodobit cu fresce biserica Doamnei din Bucureşti,
pridvorul bisericii mari de la mănăstirea Dintr-un lemn și bineînțeles cea mai reprezentativă
lucrare a sa biserica mare de la Hurezi (1693—1694), unde apare în calitate de şef al zugravilor
români: Ioan, Andrei, Stan, Neagoe,Preda, Iosif, Marin.
Aici echipa de zugravi a elaborat un program iconografic particular, căutînd să scoată în
evidenţă două teme majore : iconografia Sfîntului Împărat Constantin, patronul ctitorului, şi
tabloul votive. În istoroa ilustrată a vieţii împăratului Constantin, care ocupă cea mai mare din
peretele răsăritean al pronaosului, imaginea centrală reprezintă lupta lui Constantin cu Maxenţiu
la porţile Romei, prin aceasta domnitorul voind să reamintească, puterea biruitoare a crucii, care
1-a condus în lupta pe împăratul Constantin. Tot pe pereţii pronaosului, care trebuia să devină
gropniţă domnească, Constantinos şi colaboratorii săi au redat un impresionant cortegiu de
personaje: neamul Basarabilor, al Cantacuzinilor, membrii familiei lui Brâncoveanu, egumenul
111Ibidem 112 Vasile Marinoiu, Op.cit.,p.194113 Cristian Moisescu, Op.cit, p.75
49

Ioan ş.a. În compoziţia principală a tabloului votiv se văd Constantin Brâncoveanu cu cei patru
fii şi doamna Maria cu cele şapte fete. Deci, era un fel de pledoarie în favoarea ideii de dinastie
ereditară. În pridvor, unde s-a zugrăvit scena Judecăţii de apoi, exista „o altă galerie de portrete,
aceea a «ispravnicilor» şi meşterilor de la Hurezi. Restul programului iconografic respecta,
tradiţia”114.
Zugravul Constantinos şi colaboratorii lui au lăsat la Hurezi unul din cele mai izbutite
ansambluri picturale din întreaga artă medievală românească. Impresionează mulţimea şi
varietatea temelor, cu numeroase personaje în mişcare, cu suprafeţe largi ornamentate cu flori. Se
pune un accent deosebit pe tratarea narativă, manifestându-se interes pentru realitate,
introducîndu-se astfel schimbări în iconografia tradiţională. Sunt reprezentate scene din viaţă și
amănunte rezultate din contemplarea directă a naturii ş.a. Alte ansambluri de la Hurezi au fost
pictate de zugravi români, dintre care o parte lucraseră şi la biserica mare. În felul acesta, s-a
creat la Hurezi, sub îndrumarea lui Constantinos, o «şcoală» de zugravi, care a polarizat toate
forţele creatoare locale şi care a răspîndit noul stil brîncovenesc, nu numai în Ţara Românească,
ci şi peste hotarele ei, îndeosebi în Transilvania.
Un alt reprezentant de seamă al picturii bisericeşti în această perioadă a fost Pîrvu Mutu
(1657—1735). Fiu al unui preot, Ioan din Cîmpulung, învăţase zugrăvia la călugărul Evghenie
din mînăstirea Negru Vodă, apoi şi-a desăvîrşit pregătirea în Moldova, unde a avut prilejul să
cunoască marile ansambluri pictate sub Ştefan cel Mare, Petru Rareş şi Movileşti, precum şi arta
iconarilor ruşi. Reîntors în Ţara Românească, a zugrăvit biserica mînăstirii Aninoasa-Argeş, ca
apoi să devină pictorul favorit al familiei Cantacuzinilor. Opera sa cuprinde ansamblurile de
pictură murală de la bisericile mînăstirilor Cotroceni, Sinaia, Poiana, Mamul-Vâlcea, bisericile
din Filipeşti-Tîrg, Filipeştii de Pădure, Măgureni, schitul Lespezi, din jud. Prahova, Bordeşti-
Buzău, Fundenii Doamnei, Colţea, Sfîntul Gheorghe Nou din Bucureşti etc.
Om de cultură, cunoscător al principalelor monumente de pictură din Ţara Românească şi
din Moldova, la curent cu noile creaţii picturale athonite, cu ale Renaşterii italiene târzii şi cu ale
barocului, Pîrvu Mutu a izbutit să realizeze un stil propriu în pictura bisericească, atît în ce
priveşte aplicarea programului iconografic, cît şi în interpretare. El a reuşit să impună stilul său
ca un stil românesc, mai ales prin mulţimea ucenicilor săi cu care a lucrat şi pe care i-a format. El
nu a excelat în temele bisericeşti tradiţionale, ci mai ales în portrete, în galeriile sale de ctitori.
Capodopera sa o constituie tabloul votiv pronaosul bisericii din Filipeştii de Pădure, care
grupează întreaga familie a Cantacuzinilor, cu 55 de personaje, bărbaţi, femei, copii, cu
fizionomii diferite, izbutind sa dea totuşi un ansamblu omogen, o compoziţie unitară. La
114 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.II, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991, p.232-233
50

Măgureni sînt 60 de portrete. Deosebit de izbutite sunt portretele de copii. Tot aşa de interesante
sunt şi autoportretele artistului. Se remarcă peste tot, în pictura sa, influenţa mediului
înconjurător. În paralel cu pictura murală, el a pictat şi icoane, „cele mai izbutite fiind Cina de la
stejarul Mamvri (Sfînta Treime), azi la mănăstirea Sinaia, icoanele de pe tâmpla bisericii
Cotroceni, o icoană a Maicii Domnului ”115.
Caracteristicile sau elementele de bază ale artei picturale în Țara Românească în sec. al
XVII-lea şi începutul celui următor se referă la o amplificare a scenelor cu vieţi de
sfinți(sinaxarul), se generalizează tema judecăţii de apoi pe peretele de răsărit al pridvorului,
portretele votive se transformă în ample portrete de familie, în grup numeros, în pronaos (cum e
cazul la Hurezi), apar portrete de meşteri (tot la Hurezi), se dezvoltă decoraţia florală şi
geometrică.
În Moldova, impunătorul ansamblu de pictură de la Suceviţa reprezenta, după
cercetătorul francez Paul Henry, „testamentul artei clasice moldoveneşti”116.
Aceasta înseamnă momentul de tranziţie de la arta înfloritoare a secolelor XV şi XVI la
cea de declin din secolele XVII şi XVIII. La foarte scurt timp după ea, au fost zugrăvite catedrala
episcopală din Roman (din care păstrează doar decoraţia pronaosului şi pridvorului) şi biserica
mare a mănăstirii Dragomirna (altarul şi naosul). A urmat apoi o perioadă de criză în activitatea
zugravilor moldoveni. Domnitorii Miron Vodă Barnovschi şi Vasile Lupu s-au îndreptat spre
Rusia, în căutarea de icoane şi de meşteri zugravi pentru bisericile pe care le-au ridicat.
Mănăstirea Sucevița a fost pictată în timpul domniei lui Ieremia Movila atât în interior,
cât și în exterior. Pictura, realizata în frescă, a fost executată de doi pictori moldoveni, Ioan
Zugravul și fratele sau Sofronie, și se pastrează în forma originală. Având o valoare artistică,
culturală, istorică incontestabilă în întreaga lume.
Programul iconografic al picturii interioare și exterioare respectă tradiția constituită în
epoca lui Petru Rareș, dar introduce teme noi, cu caracter teologico-dogmatic. O trasatură
caracteristică a picturii de la Sucevița este inclinația spre narațiune, configurând cicluri complete
din vietile unor sfinti, prezentate cu scop educative. Știința și măiestria pictorilor se descifrează
mai ales în abordarea perspectivelor studiate, a populării fundalurilor cu peisaje sau arhitecturi
specifice spațiului artistic post-bizantin.
Pictura interioară este repartizata pe toata suprafața disponibilă, îmbogățită însă prin
subiecte mai puțin obișnuite în Moldova, dar familiare pentru Muntenia. Pridvorul întâmpină, cu
Judecata, naosul cuprinde un mozaic miniatural de întâmplări din viața lui Iisus, trei imagini ale
Genezei unde natura si peisajul ies în prim plan. Unică în pictura noastră este iconografia ocniței
115 Ibidem ,p.232116 Ibidem, p.234
51

- Viata lui Moise - unde apar și căței, purcei, ba chiar evrei cu căciuli țuguiate, elemente laice de
sorginte locală, în timp ce Maica Domnului - pe bolta - are flori în nimb și este încorporată unui
peisaj montan.Alte sute de scene descriu, în pronaos, viața unor sfinti.
Pictura exterioară a mănăstirii Sucevița este cea mai bine păstrată din grupul bisericilor
moldovenești cu pictura exterioară, fiind totodată și singura care-și păstrează latura de nord, unde
este reprezentata „scena „Scara virtuților", cea mai impresionantă scenă, prin amploarea și
contrastul dintre ordinea îngerilor și haosul iadului. Fațada sudica este decorata cu "Arborele lui
Iesei", avand la baza filosofii antici, "Acatistul Maicii Domnului", "Rugul în flăcări" și
"Acoperamântul Maicii Domnului". Pe pereții celor trei abside, în șapte registre pe orizontală,
este redată "Rugaciunea tuturor sfinților", "Cinul", tema unica in lumea crestin-ortodoxa, creatie
a scolii de pictura din Moldova”117. Această reprezentare iconografică se impune prin puterea de
sugestie și colorit.
Biserica Mănăstirii Dragomirna a fost împodobită cu pictură în frescă de către zugravii
popa Crăciun Mătieș, popa Ignat și Gligorie, formați în școala de pictură moldovenească
tradițională. Numele lor este încrustat pe peretele altarului. Aceștia au adăugat și unele elemente
decorative împrumutate din miniaturile manuscriselor muntenești118. Pictura bisericii "Pogorârea
Sf. Duh" se mai păstrează în prezent doar pe zidurile și bolțile naosului și altarului. Potrivit unor
tradiții, au fost picturi și în pronaos și pridvor, ale căror urme se mai vedeau prin anii '60 ai
secolului al XX-lea. Din cauza condițiilor vitrege prin care a trecut biserica de-a lungul
veacurilor, chiar și picturile din naos și altar au suferit degradări, scene întregi sau numai detalii
fiind șterse. În această situație, este destul de dificilă reconstituirea tuturor înțelesurilor
iconografice și judecarea completă a stilului picturii. Printre scenele care atrag atenția sunt de
menționat următoarele: Iisus în grădina Ghetsimani, Prinderea lui Iisus, Judecata, Răstignirea,
Coborârea de pe cruce etc. În calota turlei este reprezentat Iisus Pantocrator, iar în conca absidei
altarului este Înălțarea. Ca și la alte biserici din Moldova, în pictura murală sunt vizibile și unele
elemente de folclor.
Biserica mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, a fost înfrumuseţată de zugravii moscoviți
Sidor Pospeev, Deico Iacovlev şi Pronca Nichitin, trimoși de ţarul Mihail Feodorovici, la cererea
voievodului moldovean. Cu ei, au lucrat şi cîţiva zugravi români, între care un Nicolae şi un
Ştefan. Din picturile realizate nu se mai păstrează decât câteva fragmente în frescă. Tot
fragmente se păstrează şi din ansamblul originar de pictură din biserica Golia din Iaşi, realizat
de Matei Ioan119.
117 De pe http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-sucevita-67947.html 27.04.2015 ora18.23118 Scarlat Porcescu, Op.cit. p.261119 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.II, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991,p.234
52

În ce priveşte icoanele portative din Moldova, se observă o înrâurire sigură exercitată de
arta autorilor picturii din Biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi. în acelaşi timp, icoanele de pe
tîmpla bisericii ridicate de Vasile Lupu la biserica din Cetatea Neamţ (o parte sînt «zi la
mînăstirea Neamţ) sunt influenţate de arta barocă120.
În Transilvania, se cunosc puţine lucrări de pictură bisericească. Explicaţia trebuie să o
căutăm atât în dispariţia cnejilor români, care subvenţionaseră executarea cunoscutelor
ansambluri picturale din bisericile ortodoxe din secolele XIV—XV, cât şi în faptul că doctrina
calvină, acceptată official, de cîrmuitorii politici de atunci ai Transil-vaniei, nu recunoştea cultul
icoanelor.
Un interesant ansamblu pictural se păstrează în biserica Sf. Nicolae din Hunedoara,
executat de către meşterii zugravi Constantin şi Stan, în 1654. Cheltuielile au fost suportate de
negustorii Dumitru Mărcocianul şi Nicola Crăciun.
Biserica din Turnu Roşu - Sibiu va fi fost zugrăvită de meşteri trimişi de ctitorul ei, Matei
Basarab, domnul Ţării Româneşti. Se mai văd şi azi chipul său şi al doamnei Elina, pe peretele
exterior de nord, ţinând biserica pe mâini121.
Lucrări de zugrăvire s-au executat şi la biserica Sfîntul Nicolae din Şcheii Braşovului. La
biserica Sfîntul Nicolae din Făgăraş, lucrează meşterul zugrav Preda din Câmpulung, cu fiii săi
Preda şi Teodosie, trimişi de Constantin Brâncoveanu. Ea a fost înzestrată cu un preţios iconostas
şi o remarcabilă pictură murală aparţinand stilistic epocii brancoveneşti, valoroase opere de artă
ale unor cunoscuţi artişti, iconostasul făgărăşan montat în 1698, este cel mai amplu din epoca
brâncovenească, fiind mai mare decat cel al Mitropoliei din Targovişte122.
Pictura impozantului iconostas este semnată şi datată pe icoana de hram: Iconopiseţ Preda
Panonean. Leat 7207 (1698–1699), care este pictorul principal, alături de care Ioan Zugravul
semnează icoanele prăznicare. Autorul principal al icoanelor împărăteşti a fost identificat pe baza
analogiilor stilistice cu Preda de la Câmpulung, pictorul din 1696 al Paraclisului hurezan şi al
frescelor din 1699 a Bolniţei de la Mănăstirea Hurez. Iconostasul bisericii făgărăşene este de tip
brâncovenesc, compus din patru registre: icoanele împărăteşti, prăznicarele aşezate în arcade cu
timpane, şirul apostolilor aşezaţi sub arcade având în centru Deisis, iar registrul următor
înfăţişand proorocii în medalioane adâncite în lemnul masiv al grinzii. Icoanele cu fond de aur
sunt înconjurate de o bogată şi luxuriantă vegetaţie, sau de motive arhitectonice sculptate în lemn
aurit şi policromat, conferind întregului ansamblu somptuozitate şi rafinament. Ansamblul de
pictură murală, ce împodobeşte absida altarului şi naosul, cu amplul său program iconografic
este semnat de Preda şi Teodosie, fiii pictorului Preda din Câmpulung. Fresca bisericii 120Ibidem,p. 235121 Ibidem 122 Florentina Dumitrescu, Sculptura în lemn brâncovenească, în Pagini de veche artă romanească, III,1974, p141.
53

făgărăşene este o realizare remarcabilă a şcolii de pictură brâncoveneşti, care în deceniile
următoare va deveni un model pentru numeroase biserici romaneşti transilvănene. În deceniile
următoare, numeroşi artişti din ambianţa artistică de la sudul Carpaţilor activează în Transilvania
şi Banat, dintre care îi amintim pe Iosif Ieromonahul, Matei din Craiova, Grigore Ranițe din
Craiova, Ştefan de la Ocnele Mari, Andrei de la Hurez, pictori având o activitate meritorie în
răspandirea noului limbaj al picturii postbizantine româneşti, a „stilului brâncovenesc”123.
Probabil tot atunci au fost zugrăvite şi biserica mînăstirii Sâmbăta de Sus şi biserica din
Ocna Sibiului, ctitorite de domnul muntean.
În Maramureş ne reţin atenţia mai multe lucrări : tâmpla bisericii din Budeşti-Josani, din
care se mai păstrează trei icoane de mari dimensiuni (Iisus pe tron, Maica Domnului cu pruncul
şi Sfînta Paras-chiva) şi opt prăznicare, uşile împărăteşti ale bisericilor din Onceşti, din 1621
(Bunavestire şi cei patru evanghelişti) şi din Budeşti-Susani, din 1623 (cei patru evanghelişti), o
icoană a Sfîntului Nicolae în biserica din Poienile Izei, din 1604, o icoană înfâțișând pe Sf. Ap.
Petru și pe Sf. Nicolae în biserica din Oncești, din 1639. Se pare că în prima jumătate a sec. al
XVII-lea a existat un atelier de iconari în mănăstirea Moisei, care a lucrat pentru mai multe
biserici din Maramureș și din ținuturile învecinate. În biserica din Susenii Bârgăului( jud. Bistrița
Năsăud ) s-au păstrat trei icoane lucrate de un zugrav anonim pentru o biserică de pe Câmpia
Transilvaniei, care, probabil făceau parte dintr-un iconostas. În sudul Transilvaniei, două icoane
de la biserica din Târnăvița( jud. Hunedoara ), lucare de un anonym, se află azi în Colecția
Episcopiei Aradului124.
Se mai păstrează, icoana maicii Domnului zugrăvită de Preotul Luca din Iclodul Mare
( Cluj) din 1681 care a ajuns astăzi în posesia mănăstirii Nicula (Cluj) și este considerată icoană
făcătoare de minuni.
III.3 Sculptura în piatră și lemn în biserică
Sculptura în piatră cunoaşte o nouă fază a evoluţiei sale. Repertoriul ornamental, de
regulă geometric; din secolul anterior, este treptat înlocuit cu o luxuriantă ornamentaţie florală de
tip occidental. Aceasta se va generaliza către sfîrşitul secolului al XVII-lea, precum și în cel
următor.
În ceea ce privește sculptura în piatră, în Țara Românească, la biserica mănăstii
Polovragi găsim ancadramentele ușilor și ferestrelor făcute din piatră cioplită, având partea
superioară decorată cu diferite motive: acolade înalte (duble la ușile de la intrare în pronaos și
naos), cu baghete verticale si orizontale. O altă piesă remarcabilă, tot în acestă mănăstire, este
123 Acad. Marius Porumb, Arta brâncovenească din Transilvania, în Academica- revistă editată de Academia Română, Anul XXIV, nr.6-7, București, 2014, p.33124 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.II, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991,p.236
54

cadrul porţii de la intrarea în pronaos, sculptat în piatră, împodobit cu motive vegetale, model
care avea să fie îndelung folosit și mai târziu, în arta decorativă a secolului al XVIII-lea. Și
ancadramentele ferestrelor paraclisului Tismana, sculptate în piatră cu motive vegetale îi
antropomorfe (serafimi), datează tot din acestă perioadă.
Schitul Crasna păstrează și el pisania sculptată în piatră de deasupra ușii de la intrare în
pronaos: „Cu vrerea părintelui și ajutorul fiului și cu săvârșitu sfun//tuluii duh adeverit. Adec(ă)
eu robul lui Is. Hs. Jupan Dumitru vel pit(ar), cu feciorii lui câţi iau dat d(omnu)lui Dumnezeu și
n-am cruţat // avuţia ci am făcut aceast(ă) sfantă măn(ă)stire în zilele bun//ului Io Matei voievod
Bas(ă)rabă, văleat 7145 (1636) m(e)siţa (in luna) // sep(tembrie) dni (zile) 24”125 .
O altă biserică în care se păstrează lucrări deosebite din acest secol este cea de la
mănăstirea Hurezi. Aici găsim foişorul a lui Dionisie și mormântul domnitorului, lucat din
marmoră și acoperit cu o placă sculptată, rămas însă nefolosit.
Sunt reprezentative pentru noul stil, mai ales portalele, lespezile de morminte, stîlpii
pridvoarelor de la bisericile Doamnei, Cotroceni, Hurezi, Brîncoveni, Cozia, Colţea, Sfîntul
Gheorghe Nou, Antim, iar mai tîrziu Văcăreşti, Stavropoleos, ş.a.126.
În ceea ce privește meșterii pietrari ce s-au ocupat de aceste lucrări în această perioadă, ar
putea fi amintit: Grigorie Cornescu, cel care a lucrat la Cetăţuia, adus în Țara Românească pentru
restaurarea sculpturii în piatra de la biserica Neagoe Basarab de la Argeş şi pentru lucrarea unor
pietre de mormânt de la Cotroceni; Vucaşin Caragea pietrarul, care a lucrat sculptura din piatră
în biserica mănăstirii Hurezi.. Sub conducerea lui s-au putut forma, o seamă de meşteri locali.
Un alt grup de sculptori s-a format și sub conducerea lui Lupu Sărățean, autor al sculpturilor
ctitoriilor spătarului Mihai Cantacuzino, el a adus din Italia şi pe meşterul Mira.
În ceea ce privește materialul de lucru, acesta era marmora, adusă de la Constantinopol
sau de la Albești. Activitatea acestor meşteri pietrari este caracterizată de noua lor viziune artistic
și preocupare pentru îmbogățirea și înnoirea formelor. Este deosebit și felul de îmbinare al
motivelor florale, care sunt dispuse pe vrejuri şi din care răsar alte frunze şi tulpini. Ele se
împletesc armonios şi cu „unele elemente împrumutate din ornamentica Renaşterii şi a barocului
scoica, mascaronul = cap fantastic sau grotesc de om sau animal, capul de înger înaripat
ş.a.”127.Alteori la combinaţiile floral-vegetale sunt adaugate elemente figurative: animale,
dintre care unele fantastice, delfini, lei, apoi motive heraldice. Deşi este un repertoriu
eteroclit, meşterii au izbutit să menţină un echilibru decorativ, chiar în cele mai bogate
ansambluri sculptate.
125 Alexandru Ștefulescu, Gorjul istoric și pitoresc, Tg -Jiu, 1904, p. 53-54126 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.II, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991, p.237127 Ibidem, p. 236
55

Odată cu sculptura în piatră se dezvoltă și sculptura în lemn. Semnificative pentru această
perioadă sunt: ușa de la intrare în biserica mănăstirii Arnota, din lemn de castan, sculptată cu
inscripția „ Aceste uși le-a făcut Constantin Brâncoveanu vel logofăt”, apoi la biserica mănăstirii
Hurezi găsim Catapeteasma cea mare, sculptata în lemn de tei și suflată cu aur, donata de
Doamna Maria Brancoveanu, iar alături de mobilierul din lemn și extraordinarul iconostas
sculptat și aurit, apoi, Tronul Domnesc, maiestros sculptat, care poarta stema Cantacuzinilor.
Alaturi de acestea, stranile si marele policandru, dateaza toate din vremea ctitorului. Tot aici
poate fi amintită și tâmpla Schitului Crasna, de o frumisețe aparte, din cadrul căreia fac parte și
ușile împărătești, executate tot din lemn de tei, ajurate, sculptate și grunduite, aurite, ele fiind
ornamentate cu motive florale și vegetale. Reprezentările iconografice se găsesc în mijlocul unor
ornamente florale, iar registrele ușilor împărătești și linia de îmbinare a ușilor sunt delimitate de
chenare sculptate, scoase în relief, în formă de brâuri în torsadă. „Poalele de icoane, icoanele și
ușile împărătești sunt încadrate de patru coloane bogat decorate cu motive vegetale: frunze de
acant, vrejuri, cârcei”128. Urmează apoi un brâu orizontal scos în relief, ce are o grosime de 0, 20
m sculptat și aurit, ornamentat cu motive vegetale, florale și aviforme.
Pe lânngă lucrările amintite mai sus mai pot fi menționate și tâmpla bolniţei de la
Bistriţa, a cărei uşă a fost lucrată de un ieromonah Vasile în 1654, uşa bisericii Sfinţii Împăraţi
din Târgovişte, precum și tâmplele bisericilor de la Cotroceni, Filipeştii de Pădure, Măgureni,
Domnească din Tîrgovişte, Colţea, Fedeleşoiu, etc.
Către sfîrşitul secolului, sculptura în lemn ajunge la deplina sa maturitate, cu
ornamentaţie preponderent vegetală precum: vrejuri, frunze, fructe, flori; la care se adaugă
motivele zoomorfe şi antropomorfe, ca urmare a pătrunderii elementelor Renaşterii şi barocului.
Dacă în domeniul picturii în Moldova nu avem opere reprezentative, în schimb sculptura
în piatră a cunoscut o înflorire considerabilă. Ea tinde să ia locul picturilor exterioare din secolul
al XVI-lea, repertoriul ornamental primind o varietate necunoscută pînă atunci. Impresionează în
chip deosebit decoraţia sculptată a faţadelor bisericii Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi, acoperite în
întregime cu minuţioase sculpturi în piatră, de inspiraţie orientală, cu împletituri şi palmete tra-
diţionale, cu motive geometrice şi motive florale de inspiraţie orientală, dispuse în benzi
orizontale. Meşterii decoratori au fost desigur orientali, familiarizaţi cu astfel de podoabe
sculpturale. Demne de remarcat sunt şi decoraţiile sculptate de la Dragomirna, Golia,
numeroasele pietre de mormînt din biserici şi mînăstiri, pisaniile, în care apare stema ţării. De
notat că la fondul tradiţional, se adaugă o viziune decorativă barocă, atât la sculptura în piatră cît
şi la cea în lemn.
128 Vasile Marinoiu, Op. cit., p.18856

În ceea ce privește scluptura în lemn a bisericii mănăstirii Dragomirna, ea are o
„catapeteasmă din lemn aurit, cu sculpturi artistice, care a fost confecționată în 1613”129.
Și aici există o serie de sculpturi în lemn, dar mai puține decât în Țara Românească. Din
această perioadă face parte, bineînțeles și Catapeteasma din Dragomirna, care provine de la
Mănăstirea Solca, confecționată din lemn de tisă, în stilul rococo central-european al timpului,
fiind bogat sculptată și aurită.
Se pare că tot secolului XVII îi aparţine tâmpla bisericii din Bungard, ridicată de
companiştii greci din Sibiu, care probabil a fost dăruită de soţia lui Şerban Cantacuzino. Ea este
o piesă de mare valoare artistică, lucrată în lemn de tisă, poleit cu foiţe de aur, păstrată azi se
păstrează în capela Institutului Teologic din Sibiu.
III.4 Gravura
Gravura în lemn de asemenea s-a dezvoltat, prin Ioan-Ioanichie Băcăoanul, care a lucrat
în Moldova şi apoi în Ţara Românească la cartea Cheia înțelesului, Bucureşti, 1678, şi la câteva
tipărituri de mai târziu130.
O imortanță deosebită pentru această perioadă reprezintă Molitfelnicul Mitropolitului
Dosoftei din 1681 în care găsim gravuri originale românești pentru care s-au folosit elemente
decorative din manuscrisele de la Athos, gravura fiind totodată „produs al ideii central a
conținutului cărții”131. Această gravură se deosebește de gravura somptuoasă a Cazaniei lui
Varlaam din 1643 precum și de gravura monahului sculptor Ioil de la Uniev, din anii 1658-1659,
din care s-au păstrat patru piese132, prin originalitatea ei adaptată la scopul cărților de „a cultiva
limba română în biserică”133. Alte gravuri din această perioadă mai sunt întâlnite și în alte cărți
ale sale: Liturghii(1679), Psaltirea slavo-română(1680), Paremii(1683), Liturghii(1683), Viețile
Sfinșilor(1682, 1683,1686).
Molitfelnicul din 1681, prezintă pe foaia de titlu sfințenia și jertfa Vechiului Testament
care duce spre Noul Testament întruchipat în Maica Domnului cu pruncul în brațe, înconjurată
de arhanghelii Mihail și Gavriil.
Placa de lemn săpată cu finețe, cu vrej de viță de vie, înfățișază pe latura dreaptă pe
Aaron cu cădelnița și Chivotul Legii la piept, pe Moise cu Tablele Legii în mâini și aura în jurul
129 Scarlat Porcescu,"Mănăstirea Dragomirna", în Mitropolia Moldovei și Sucevei - "Monumente istorice bisericești din Mitropolia Moldovei și Sucevei", Ed. Mitropoliei Moldovei și Sucevei, Iași, 1974, p. 261.130 Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.II, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991, , p.238131 Pr. Paul Mihail, Gravură originală românească în sec. al XVII-lea. Molitfelnicul Mitropolitului Dositei din 1681, în Mitropolia Olteniei, anul XXXIII, nr.10-12, 1981, Craiova, p.641132 Nestor Vornicescu-Severineanul, Patru xilogravuri din anul 1658-1659, în Mitropolia Olteniei, nr.11-12, 1971, p.816133 Pr. Paul Mihail, op. cit.,p. 642
57

capului, pe latura stângă pe Melchisedec preotul din veac cu potirul în mână și pe Avraam
patriar, având ca semn distinctiv al jertfei lui Isaac, un cosor, unealtă locală. Toate personajele
sunt cu fața îndreptată spre medalionul central, Maica Domnului cu Pruncul în brațe.
Într-un cadru de miniatură de 6×3 cm se reprezintă scena luptei dintre Goliat și micul
David. Față de scena descrisă 134, unde oștirea era așezată în linie de bătaie, în rânduri, unii în
fața altora, meșterul așează lupta pe un teren cu dealuri și văi, asemănătoare reliefului local
moldovean. Goliat apare înarmat cu sulița lungă pe muchie de deal, îmbrăcat în zale, urmat de un
cavaler înarmat, care sugerează imaginea mulțimii de oaste. David, îmbrăcat în cămașă, apare în
vale, are în spate două corturi, dintre care unul are în vârf un steag, ceea ce înseamnă că este al
țării. În loc de praștie în mână și pietricele în traistă, cum e consemnat că avea135, gravorul
moldovean îi pune în mâini lui David o măciucă, armă populară la români.
„Prin așezarea acestor gravuri la începutul cărții, simbolic e reprezentată lupta pentru
folosirea limbii române”136.
Finalul cărții are gravura care reprezintă simbolic participarea oamenilor la conținutul
cărții. În mărime de 5,5×4 cm., cu un ornament floral baroc, extremitățile vrejului curbat se
termină la dreapta cu figură de bărbat cu mânecă lungă și cămașă dreaptă, cu cap acoperit și în
stânga cu figură de femeie, cu cămașă înflorată, față mică și broboadă pe cap. Ambele figuri în
medalioane, privesc frontal și în atitudine arătătoare spre central care reprezintă o ghindă, care se
sfârșește cu o floare. Textele care însoțesc gravurile sunt în limba română: „Maria, Bucură-te a
tuturor bucurie”137.
III.5 Broderia
Vechea broderie românească, de o valoare artistică remarcabilă, somptuoasă și
strălucitoare prin firul de aur, argint și mătasea colorată cu care este lucrată, impresionantă prin
tehnică și prin calitate, făcând direct și imediat inteligibilă lumea de simboluri pe care o
înfâțișează, aduce - alături de arhitectură și pictură - una din contribuțiile românești cele mai
reprezentative nu numai în arta românească, ci și a întregului Orient creștin.
Originile broderiei românești se află în broderia bizantină, ale cărei principii și motive
au fost preluate și râspândite în toate tările balcanice. Echilibrul, monumentalitatea compoziției,
puritatea și organicitatea liniei, intensitatea concentrată a expresiei, eleganța gesturilor,
subtilitatea cromatică înrudesc broderia cu pictura și miniatura, așezând-o printre artele majore
ale evului mediu.
134 I Regi 17,20-21135 I Regi 17,40136 Pr. Paul Mihail, op. cit.,p. 645137 Ibidem,p.648
58

Știința de a adapta fară greș compoziția la o suprafață dată, raportul cumpănit între
figurație și ornament, dozajul nuanțat al culorilor adeverește calificativul de „pictură cu acul” dat
acestor broderii. În acelați timp însă, prin larga folosire a firului de aur și argint, prin strălucirea
culorilor, broderiile păstrează un puternic caracter decorativ, potrivit gustului pentru somptuos al
societății medievale românești.
Fiecare piesă de broderie românească rămâne un unicat bine individualizat.
În Moldova la începutul sec. al XVII-lea, în evoluția broderiei românești se identifică
două direcții; una legată de tradiție: Epitaful de la Secu, 1608, dăruit de Anastasie Crimca
mănâstirii Dragomirna; și o alta cu evidente accente innoitoare al cărei exponent poate fi
considerat Acoperământul de mormant al lui Ieremia Movilă (1606), apreciat a fi și primul
portret psihologic din arta medievală romanească. Dvera cu portretul lui Simion Movila (1609)
este în ansamblu, mai puțin reușită. Dar ambele lucrări au elementele decorative care țin de
tradiția artistică a secolului precedent.
Din Moldova se pot aminti acoperămintele de mormânt al doamnei Tudosca, soţia lui
Vasile Lupu, şi al fiului lor loan, interesante mai mai ales pentru minuţiozitatea cu care sunt
redate costumele, mai multe dvere, poale de icoană etc, dăruite de Vasile Lupu bisericii138.
Aceste portrete brodate, copii după natură, au anticipat portretele pictate în ulei care vor face
trecerea spre arta modernă.
În contrast cu acestea se situează grupul de broderii religioase de la Trei Ierarhi din Iași, la
care, pe cât de frumoase și desăvârșite sunt chenarele decorative, pe atât de stângace sunt
realizate reprezentările figurative.
În Țara Romanească către sfârșitul sec. al XVII-lea asistăm la un moment de
eflorescență a artei muntenești, în special în perioada domnitorilor Șerban Cantacuzino și
Constantin Brâncoveanu. Remarcăm aici cele trei epitafe lucrate în întregime din fir de aur şi de
argint, la Cotroceni 1680, Tismana 1681, Biserica Doamnei din Bucureşti 1683, care transpun
din pictură în broderie Coborârea de pe Cruce şi Plângerea139. Dacă compoziția broderiilor și-a
pierdut virtuozitatea de altă dată, impresionant rămâne efectul decorativ dat de vibrația
suprafețelor brodate cu fir de aur pe fondul de matase rosie.
De la centrul mănăstiresc de la Hurezi, cel mai important centru artistic al vremii, au
rămas numeroase piese de broderie, în fir de aur şi de argint, extrem de ornamentate cu motive ,
florale şi geometrice, executate cu minuţiozitatea unei miniaturi. El poate fi considerat cea mai
importantă școală de broderie românească de la finele sec. al XVII-lea și începutul celui
urmator. Dvere, poale de icoane, mânecuțe, orare, epitrahile au fost lucrate aici, remarcandu-se
138Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.II, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991, p.238139 Ibidem
59

predilecția pentru decorul floral-vegetal în detrimentul figurației religioase. Câteva dintre aceste
piese sunt lucrate de Despineta din Constantinopol, care a realizat si epitrahilul cu portretele
lui Constantin Brâncoveanu și al Doamnei Maria (1695).
Alte nume ale artiștilor brodeuri nu prea se cunosc, majoritatea lucrărilor fiind
nesemnate. Cele mai multe dintre broderii au fost executate în atelierele de la curțile domnești
sau în centre urbane, precum și în atelierele mănăstirești, cum sunt cele de la Neamț, Bistrița,
Putna, Sucevița, Dragomirna - din Moldova, sau Tismana, Bistrița - Vâlcea, Argeș sau Hurezi -
din Țara Românească..
Dintre piesele de broderie din prima jumătate a secolului sunt de menționat cele două
epitrahile, unul dăruit mînăstirii Stăneşti-Vîlcea de Stroe Buzescu, altul dăruit mînăstirii
Mărgineni de Radu Şerban, amândouă, având în partea inferioară portretele donatorilor.
Chipurile donatorilor de pe broderii se aseamană, în ceea ce privește modul de tratare, cu
cele de pe lucrările de argintărie. Aceeași influentă se resimte și în tratarea tabloului votiv de pe
Poala de icoana (1681) lucrată de Gherasim din Galata. Aici însă rozul și verdele fondului de
mătase amintesc de brocarturile apusene, având deci influențe apusene, dar și islamice.
Veşmintele liturgice se păstrează în mari muzee ale ţării şi în cele mănăstireşti.
III.6 Argintăria
Noţiune sinonimă cu orfevrăria, argintăria desemnează străvechiul meşteşug al prelucrării
metalelor preţioase prin ciocănire, decupare, traforare, turnare, cizelare, incizare, filigranare etc.
Ea denumeşte în acelaşi timp şi totalitatea obiectelor rezultate din asemenea prelucrări.
Evul mediu preia şi duce mai departe somptuoasa artă a metalelor preţioase din
antichitate, adaptând-o propriei suprastructuri, îndeosebi cultului creştin. Proliferează acum acele
tipuri de obiecte cu forme şi funcţionalităţi specifice - cruci, cădelniţe, căţui, ripide, anaforniţe,
cristelniţe, panaghiare, candele, ferecaturi de cărţi, de cruci, de icoane şi de racle, chivoturi,
potire, discose etc. - al căror repertoriu decorativ şi iconografic incumbă de asemenea elemente
noi cu semnificaţii adecvate aceluiaşi cult, fără să înlăture însă integral vechile motive
geometrice, fitomorfe şi zoomorfe de largă circulaţie, ci dimpotrivă reţinându-le, uneori aidoma,
alteori derivate în noi stilizări, dar numai cu funcţii pur decorative, lipsite de înţelesurile lor
primare. Cu această menire, ele alcătuiesc de regulă cadrul în care apar noile reprezentări,
înfăţişând figuri şi scene biblice, mai cu seamă din viaţa lui Iisus şi a Fecioarei Maria, din vieţile
Evangheliştilor şi ale Apostolilor, precum şi ale celorlalte personaje aparţinând istoriei sacre. Ca
şi argintăriile antice, orfevrăriile creştine sunt încrustate foarte frecvent cu pietre scumpe,
semipreţioase şi emailuri, iar pe lângă vechile tehnici de prelucrare şi decorare, cunoaşte o
considerabilă răspândire acum, mai ales în lumea bizantină, tehnica filigranului, cu îndelungatele 60

sale tradiţii orientale. Se cuvine să mai relevăm că toate marile stiluri care s-au succedat în istoria
generală a artelor au marcat cu trăsăturile lor caracteristice şi domeniul orfevrăriei. De aceea, se
poate vorbi de o argintărie clasică, elenistică, romanică, bizantină, gotică, renascentistă și barocă.
Piesele au fost lucrate în atelierele meșterilor saşi din Transilvania sau în cele din
Balcani. Multe din ele au fost dăruite unor aşezăminte biseriști de peste hotare, ca de exemplu,
chivotul lui Matei Basarab şi al doamnei Elina, dăruit mănăstirii Lavra de la Athos140. Din acest
secolul apar primele bresle de argintari, la Suceava şi la Iaşi, în ale căror statute se prevedea,
printre altele, obligaţia membrilor componenţi de a-şi semna lucrările, fie cu numele întreg, fie
cu monograme, fie cu anumite semne emblematice. Astfel, prin 1610, la Mănăstirea Dragomirna
lucra un argintar care semna cu formula tradiţională: „Robul lui Dumnezeu Gligorie Moesiu
zlătar a făcut”. O activitate îndelungată a desfăşurat la Putna și argintarul Rafail care îşi semna
lucrările şi cu numele întreg dar şi monogramat într-un mic medalion cu contur de inimioară.
Spre sfîrşitul secolului şi începutul celui următor, numeroase candele de argint aurit, chivote,
anaforniţe, ripide, sfeşnice, ferecături de cărţi au fost executate pentru ctitoriile Cantacuzinilor și
mai ales ale lui Constantin Brâncoveanu de către „meşterii argintari saşi Sebastian Hann și
Thomas Lang din Sibiu, Geoig May II, Johonnes Henning, Peter Hiemesch şi un E. V.”141, toţi
din Braşov. Se remarcă şi în acest domeniu diversitatea motivelor florale. Între piesele mai
representative sunt de menţionat anaforniţele pentru Cotroceni, Hurezi şi Bistriţa, chivoturile de
la Cotroceni şi Hurezi, candelele de la Cotroceni şi Sărindar, ripidele pentru Cotroceni şi Bistriţa,
mai multe ferecaturi de cărţi.
În Moldova, la începutul sec. al XVII-lea, meşterul Gligorie Moisiu din Suceava a lucrat
mai multe piese de argintărie, ferecaturi, discuri, etc., unele din ele fiind dăruite de mitropolitul
Teofan III mănastirii Slatina.Gustul pentru fast al lui Vasile Lupu se reflectă și în obiectele de
cult pe care le-a dăruit ctitoriilor sale, îndeosebi Trei Ierarhilor, candelabre, candele, căţui. Se
observă încă o dată, ca și în arhitectură, pictură, sculptură și gravură, îmbinarea elementelor
tradiţionale argintăriei moldoveneşti şi transilvane cu forme şi decoraţii orientale.
III.7 Muzica bisericească.
Odată cu introducerea limbii române în slujba bisericească, era firesc să se traducă şi
cântările bisericeşti. Se cunosc zeci de manuscrise psaltice greceşti la noi, din secolul al XVII-
lea.
Biserica creștină a acordat, de la început, o atenție și un loc aparte, în cultul ei, cântării
religioase. În decursul vremii locul și importanța muzicii a crescut, astfel că azi cultul ortodox
140 Ibidem141 Ibidem
61

folosește o bogată și variată producție de cântări și imne sacre, dintre care multe de origine
biblică, iar altele, cele mai numeroase, care alcătuiesc astăzi conținutul cărților de ritual, create
de imnografii și melozii creștini.
Din sec. al XVII-lea se pastrează în bibliotecile din țară și de peste hotare peste 20 de
manuscrise, toate cu text grecesc.
Primele mențiuni despre executarea muzicii bizantine în limba română se pastrează tot
din secolul al XVII-lea și începutul sec. al XVIII-lea se consemnează săvârșirea integrală a Sf.
Liturghii în limba romană, la București, urmând ca de acum înainte cultul nostru împreună cu
cântarea bisericească, să se săvârșească în limba română. Aceasta nu însemnă însă că practicarea
muzicii bizantine în Biserica Ortodoxă Română s-a facut în limba națională numai la datele
menționate, ci cu siguranță că ea a intrat în uzul liturgic cu mult timp înainte, mai ales în
bisericile de la sate, unde carțile și manuscrisele cu muzica oficială pătrundeau foarte greu și
unde cântarea se practică dupa auz. Acest curent muzical neoficial, dar practic și folositor
maselor largi de credincioși, a mers paralel cu cel oficial de la bisericile din centrele eparhiale
sau din marile mănăstiri.
Astfel, pe la 1640 este semnalata la Iași, alaturi de Școala Domnească, existența unei
școli ai cărei elevi recitau și cântau, în fața domnitorului, latinește și românește. Călugărul
misionar Marco Bandini pomenește, în jurnalul sau de calatorie prin Muntenia si Moldova, ca în
anul 1647, în ziua de Boboteaza, “copii de 7 ani cu fete frumoase cântau cu voce limpede, în
limba română, “Doxologia”. Iar diaconul Paul de Alep, insotind intr-o vizita prin Tarile
Romanesti pe patriarhul Antiohiei Macarie, semnaleaza cantarea bilingva in biserica domneasca
din Tirgoviste, astfel: “În ziua de Paști canonul învierii a fost cântat pe muzică bizantina în mod
foarte plăcut la strana dreaptă grecește, iar la strana stângă românește”.
In 1657 Suzana Lorantffy, vaduva lui Gheorghe Racoczi I, infiinta la Fagaras o scoala in
care sa se predea si muzica bisericeasca in limba romana.
După părerea muzicologilor, în acest secol s-au folosit şi manuscrise psaltice
româneşti. În timpul lui Constantin Brâncoveanu, epocă de mare înflorire culturală şi artistică,
apare la Bucureşti o adevărată «şcoală muzicală» cu o existenţă de aproape un secol. Dintr-o
însemnare pe o Alexandrie în manuscris, din 1704, aflăm că un Bucur grămăticul din Sîmbăta de
Sus, din Ţara Făgăraşului, învăţase cîntările bisericeşti în Bucureşti, la dascălul Coman la care
învăţau şi alţi 50 de tineri. Mai tîrziu, la şcoala de la Colţea, apare între dascăl şi un Dima
cîntăreţul. La 24 decembrie 1713, ieromonahul Filotei, psalt la Mitropolia din Bucureşti, termină
o Psaltichie rumânească, primul manuscris muzical cunoscut cu textul în limba română. În
prefaţă, arată că a „tălmăcit pre a noastră de ţară şi de obşte limbă” la îndemnul mitropolitului
62

Antim Ivireanul (518 pagini, cu 977 cîntări cu note muzicale, 226 numai cu text)142. La
majoritatea cîntărilor, Filotei a păstrat întocmai linia melodică cu care circula versiunea
grecească a textului, altele au îost uşor adaptate la prozodia şi topica limbii române, iar altele
prescurtate. În sfîrşit, notat şi o veche creaţie autohtonă, Canonul Floriilor, şi una cu conţinut
laic, Rugăciunea lui Filothei pentru Constantin Brâncoveanu.
Alți psalți de prestigiu din a doua jumîtate a sec. al XVII-lea sunt: Ionașcul Valahul ,
protopsaltul Curții Ungrovlahiei, Damian de la Vatoped, supranumit și dascălul și protopsaltul
Moldovlahiei, Cosma Macedoneanul și alții.
IV. PROIECTAREA ŞI DESFĂŞURAREA CERCETĂRII PEDAGOGICE
IV.1. Ipotezele cercetării pedagogice
Activitatea educațională sugerează diferite probleme și ridică anumite semne de întrebare
care oferă prilejul conturării unei ipoteze și al organizării condițiilor pentru verificarea și
transformarea ei în teorie și bineînțeles, în final, în practică. Ipoteza se justifică din punct de
vedere gnoseologic numai dacă explică și alte fenomene decât cele care au constituit baza
empirică. „Ea avansează prezumții explicative privitoare la anumite aspecte sau manifestări pe
care le incumbă desfășurarea procesului instructiv-educativ”143.
Demersul în cercetare pedagogică poate fi abordat în practică prin raportare la trei
perspective de ansamblu care vizează: relaţia dintre cercetarea ştiinţifică şi realitatea concretă în
vederea aplicării şi verificării rezultatelor ei; activitatea de informare şi antrenare a cadrelor
didactice în cercetarea cu caracter ameliorativ şi acţiunea de cunoaştere, valorificare şi
generalizare a experienţei dobândite pentru construirea unor noi ipoteze şi teorii care pot
îmbunătăţi procesul instructiv-educativ, dacă se dovedesc bineînțeles viabile. În acest sens,
cercetarea pedagogică care implică un sistem de acţiuni raportate la atingerea unor obiective
educaţionale, se impune ca un tip special de cercetare ştiinţifică prin caracterul său prospectiv.
Se înțelege astfel că, rolul cercetării pedagogice este deosebit de complex, întrucât ea
oferă posibilitatea de constatare, descriere, explicare şi interpretare a diferitelor aspecte ale
educaţiei. Aceasta permite, deci formularea unor ipoteze ameliorative, oferind modele de acţiune
pentru procesul educaţional în situaţii concrete.De aici se deduce faptul că cercetării pedagogice
142 Ibidem, p. 239143Ioan Nicola, Tratat de pedagogie școlară, Ed. Aramis, București, 2000, p. 62
63

îi revine şi un caracter aplicativ-ameliorativ datorită căruia cunoaşterea fenomenelor
educaţionale în practică poate fi urmată de stabilirea şi verificarea unor soluţii ameliorative
pentru situaţii reale de învăţare, în diferite contexte.
Având în vedere cele enunţate, se poate afirma că orice cercetare pedagogică impune
adaptarea la situaţiile reale de învăţare a unor idei/teorii, modele şi rezultate pentru dezvoltarea
practicii prin aplicarea şi sugerarea unor noi ipoteze.
În cazul prezentei lucrări, tema supusă cercetării a fost enunţată succint în titlul acesteia:
„Arta bisericească în Țările Române - expresie a evlaviei poporului român ”; putem deduce că
demersul aplicativ, urmăreşte analiza, precizarea şi constatarea importanţei pe care o are arta
bisericească românească în realizarea educaţiei și în special a unei educații moral-religioase a
elevilor, a respectului și conservării valorilor naționale și totodată în fundamentarea
personalităţii.
Datorită importanței ei, tema ar presupune o macro-cercetare pedagogică de proporţii,
dar prezenta lucrare îşi propune doar o micro-cercetare realizată la nivel de unitate de
învăţământ, însă cu respectarea clară a condiţiilor specifice: ipoteze clar formulate, obiective
bine delimitate, metodologie riguros conturată, resurse temporale suficiente, eşantioane de
subiecţi şi eşantioane de conţinut anterior stabilite, înregistrare riguroasă a datelor/informaţiilor,
prelucrare precisă a rezultatelor, aplicare, generalizare şi formulare de concluzii în vederea
expunerii constatărilor sau a oferirii de soluţii ameliorative pentru procesul instructiv-educativ.
Elaborarea ipotezei/ipotezelor privind tema cercetată, impune câteva precizări cu
caracter general și anume: ipoteza reprezintă o anticipare de rezolvare ştiinţifică a problemei
supuse cercetării, de aceea trebuie să fie corect formulată, să se bazeze pe date reale şi să dirijeze
întregul proces de cercetare.
Aşadar, ipoteza asigură echilibrul dintre finalitatea acţiunii practice, demersul cercetării
şi randamentul obţinut. Din acest motiv, nu se poate face abstracţie asupra faptului că pe
parcursul desfăşurării activităţii educative, practice pot interveni şi factori aleatori care ţin de
resursele materiale şi temporale, mijloacele de învăţământ, subiecţii din eşantioane, strategiile
didactice, instrumentele de evaluare, ş.a., ceea ce presupune şi existenţa unui anumit risc de
infirmare a ipotezei/ipotezelor.
Însă în cazul de faţă, acest risc de infirmare a ipotezei principale poate fi exclus, întrucât
nu există nici o îndoială în ceea ce priveşte importanţa şi valenţele formative ale conţinuturilor
referitoare la biserică și originea apostolică a învățăturilor de credință, dovadă fiind chiar
programa şcolară pentru disciplina Religie – cultul ortodox, unde sunt prevăzute și conținuturi
referitoare la Biserica primară din primele secole, necesare pentru formarea unor competențe
64

cheie de sensibilizare și exprimare culturală precum și a unor competențe sociale și civice,
urmărite de Programa școlară, pentru disciplina Religie Ortodoxă, la clasele V – VIII144.
În cadrul acestei cercetări voi ţine cont de unicitatea fiecărui elev, de trăsăturile de
personalitate individuale, dar şi de caracteristicile colectivelor de elevi ce constituie subiecţii
prezentei investigaţii. Astfel în formularea ipotezei şi obiectivelor cercetării am ţinut seama de
specificul colectivului de elevi (eşantionului), a nivelului de dezvoltare individuală dar şi de
educaţia religioasă pe care au primit-o în familie. Acest lucru a fost posibil datorită bunei
comunicări pe care o avem ca şi instituţie şcolară cu părinţii elevilor, dar şi cu preoții de la
parohiile „Sfântul Nicolae” și „Izvorul Tămăduirii” din localitate. Formarea personalităţii
religios-morale a elevilor nu este un obiectiv pe care îl are în vedere numai religia ca materie de
învăţământ, ci este urmărit și de cadrelor didactice ale școlii.
Pentru că în formularea ipotezei unei cercetări se porneşte de la datele pe care realitatea
educaţională le oferă, precum şi de la teoretizările efectuate până la un moment dat, în cadrul
prezentului studiu urmăresc să demonstrez importanţa cunoaşterii unor noțiuni de artă
bisericească, în formarea unor valori și atitudini de asumare a propriei identități religioase.
Pornind de la tema lucrării, ipoteza principală poate fi formulată, astfel:
„Dacă elevii vor avea mai multe informații referitoare la vechimea adevărurilor de
credință și a originii apostolice, atunci acest lucru se va reflecta, probabil și în preocupările şi
atitudinea lor intelectuală și morală, iar pe termen lung chiar și în formarea personalității?”
În ceea ce privește ipotezele de lucru particulare, acestea vor avea în vedere: „Dacă
predarea unor noțiuni de artă bisericească se va face cu ajutorul metodelor activ-
participative, poate aceste conţinuturi vor fi mai bine însuşite şi vor avea impact asupra
personalităţii lor?” şi: „Dacă elevii vor putea fi în contact direct cu monumentele de arta
bisericească și vor experimenta singuri, probabil că vor dezvolta mai mult interes pentru
aceasta, asumându-și propria identitate religioasă?”
După stabilirea ipotezei principale şi a ipotezelor secundare ca punct de plecare în
demersul aplicativ, va urma testarea/verificarea relaţiei de implicare existente în acestea prin
organizarea activităţii practice conform implicaţiilor din ipoteze. Iar pe parcursul acestei
verificări şi mai ales la finalul ei se va putea constata confirmarea sau infirmarea ipotezelor
propuse iniţial cu statut provizoriu.
De remarcat, faptul că infirmarea ipotezei presupune eşecul în activitatea educaţională.
De aceea desfăşurarea practică a cercetării pedagogice impune permanenta analiză a
concordanţei dintre ipoteză şi rezultatele parţiale obţinute în vederea coordonării lor relative.
144 Ordinul ministrului nr.5079/09.09.200965

IV.2 Scopul cercetării
Realizarea unei cercetări pedagogice impune necesitatea precizării scopului său,
deoarece raportarea la acestea oferă o imagine de ansamblu asupra activităţii practice, adică
asupra a ceea ce urmează să se facă, permite o monitorizare permanentă a rezultatelor, adică a
ceea ce se obţine şi chiar oferă posibilitatea anticipării de către profesor a unor comportamente
ale elevului, observabile şi măsurabile într-un timp scurt. Aşadar, cunoaşterea scopului pentru
care se realizează cercetarea pedagogică respectivă, îşi pune amprenta asupra stabilirii
variantelor de acţiune şi influenţează alegerea alternativelor de lucru, cu tot ceea ce implică
acestea, de la strategiile didactice până la metodologiile de evaluare.
Scopul prezentei cercetări pedagogice poate fi corelat cu însăşi motivaţia predării
disciplinei religie în unităţile de învăţământ din întreaga ţară, motivaţie desprinsă din contribuţia
acestei discipline la achiziţia unor competenţe cheie din următoarele domenii:
competenţe sociale şi civice;
sensibilizare şi exprimare cultural;
comunicare în limba maternă;
de a învăţa să înveţi” 145
Având permanent în vedere îmbunătăţirea procesului instructiv-educativ dar mai mult
dezvoltarea unei personalităţi religios-morale la elevi, am pornit de la convingerea că prin
exemple, lectură, voinţă, perseverenţă, descoperire, elevii pot înţelege că Religia nu este o simplă
asimilare intelectuală de cunoştinţe, ca nişte idei filozofice abstracte, ci reprezită însuşirea lor vie
în reflecţia şi experienţa noastră duhovnicească, precum şi în comportamentul de zi cu zi.
În stabilirea scopului am plecat de la premiza că este firesc ca evoluţia educaţiei
religioase de la didactica tradiţională spre didactica modernă, iar valorizarea cuceririlor ştiinţifice
din domeniul educaţional în cadrul orei de religie trebuie să fie un act de normalitate. Așa că
scopul prezentei cercetări, vizează: descoperirea unor modalităţi de dinamizare a procesului
de învăţare la ora de Religie, punând la dispoziţia elevilor resursele materiale şi procedurale
de care au nevoie, optimizarea actului de predare-învăţare din perspectiva exigenţelor unui
învăţământ formativ, prin mijloacele moderne de predare-învăţare, formarea, cultivarea,
consolidarea unor trăiri interioare ale vieţi religioase și nu în ultimul rând exteriorizarea
acestora.
IV.3 Obiectivele cercetării
145 Ibidem 66

Precizarea scopului cercetării pedagogice evidenţiază şi anumite intenţii sau aspiraţii pe
termen mediu, cu un grad mediu de generalitate, materializate în acţiuni determinate, anticipând
etape şi operaţii şi echilibrând aspectele formativ-informativ-educativ ale activităţii practice. Este
vorba despre obiectivele cercetării pedagogice, acestea indicând intenţii care anticipează anumite
modificări la nivelul personalităţii, dar şi rezultate concrete, urmare a aplicării activităţilor
integrate în cercetare.
Definirea obiectivelor cercetării pedagogice este foarte importantă pentru că ele vor fi
relaţionate cu toate celelalte elemente incluse în procesul investigaţiei: prelucrarea conţinuturilor,
alegerea metodelor, mijloacelor didactice şi a formelor de organizare a activităţilor, stabilirea
variantelor optime de proiectare a activităţilor, alegerea metodologiilor de evaluare şi chiar
prelucrarea rezultatelor evaluării.
Pentru ca ipoteza/ipotezele să poată fi verificată/verificate la final au fost propuse
următoarele obiective:
1) Stabilirea nivelului elevilor în ceea ce priveşte cunoaşterea unor noțiuni de artă
bisericească și a unor date istorice legate de biserica noastră creștină ortodoxă.
2) Identificarea strategiilor didactice optime de transmitere a noțiunilor de artă, în
general și artă bisericească, în special, în cadrul activităţilor curriculare şi
extracurriculare.
3) Trezirea și cultivarea interesului copiilor pentru investigarea și interpretarea
faptelor din istoria Bisericii Ortodoxe Române și Universale
4) Manifestarea interesului pentru aprofundarea cunoştinţelor religioase în vederea
permanentei deveniri spirituale.
5) Cultivarea atitudinilor de înţelegere, toleranţă şi respect faţă de persoanele din
jur (familie, rude, prieteni, colectiv şcolar, etc.).
6) Manifestarea preocupării pentru asumarea propriei identităţi religioase.
7) Formarea la elevi a unor deprinderi de muncă independentă, dar și dezvoltarea
capacităţii de relaţionare în cadrul unui grup.
8) Valorificarea experienței didactice prin înregistrarea, analiza, prelucrarea şi
interpretarea rezultatelor obţinute în vederea stabilirii progresului (regresului) elevilor;
Observăm că obiectivele cercetării nu fac altceva decât să concretizeze, să detalieze şi să
precizeze în planul acţiunii practice scopul acesteia.
67

Având în vedere că ele sunt expresii ale anticipării unor rezultate aşteptate în contexte
concrete de instruire şi ne arată ce se urmăreşte în fiecare secvenţă a procesului educaţional146,
dar şi cum se evaluează performanţele obţinute este destul de clară importanţa identificării şi a
definirii lor corecte pentru cercetare.
Aşadar, obiectivele specificate, vor fi repere pentru evaluare; raportarea rezultatelor
obţinute la obiective ca rezultate scontate oferind măsura eficienţei activităţii desfăşurate. În
acelaşi timp, ele vor fi şi expresii ale unor valori educaţionale către care sunt orientaţi elevii, dar
şi adevărate criterii de referinţă care orientează proiectarea, desfăşurarea şi evaluarea tuturor
activităţilor educative şi permit, în consecinţă controlul şi reglarea/autoreglarea procesului
instructiv-educativ, corelat cu demersul cercetării propriu-zise.
IV.4 Eșantionarea în cadrul cercetării pedagogice
Eşantionul reprezintă o parte dintr-un întreg pe care se pot realiza cercetări, experimente
şi sondaje statistice, deoarece imită în mare măsură, la scară mică, caracteristicile întregului. De
aceea, din punct de vedere gnoseologic, el este considerat ca fiind reprezentativ statistic, iar în
urma efectuării cercetării pedagogice, din analiza rezultatelor se poate desprinde ceea ce este
general şi aplicabil pentru întreaga populaţie supusă investigaţiei.
Eşantionarea populaţiei şcolare este o condiţie de bază pentru a lucra eficient şi ordonat
în cadrul cercetării pedagogice. În plus, ea prezintă şi numeroase avantaje: permite economia de
muncă şi efort şi reducerea timpului afectat cercetării propriu-zise, dar şi asigură un nivel înalt de
exactitate, întrucât restrângerea numărului de cazuri investigate oferă posibilitatea unei cercetări
mai amănunţite. Aceasta deoarece „prin reducerea extensivităţii cercetării pedagogice, nu facem
altceva decât să extindem intensivitatea acesteia”147, lucru firesc, având în vedere că nu urmărim
numai rezultatele cantitative, ci şi pe cele calitative.
Toate cercetările psiho-pedagogice presupun utilizarea a două tipuri de eşantioane:
eşantionul de subiecţi şi eşantionul de conţinuturi de învăţare.
În cazul prezentei cercetări psiho-pedagogice, pentru urmărirea obiectivelor și verificării
ipotezelor, eşantionul de subiecţi sau participanţi a fost reprezentat de clasele a VII-a A și B în
anul școlar 2013 – 2014 și respective clasele a VIII-a A și B în anul școlar 2014 -2015, de la
Şcoala Gimnazială nr. 1 din Băilești. Seria A numită, în cercetare, grupul 1, iar seria B, grupul 2.
În ceea ce priveşte eşantionul de conţinut, acesta a fost fundamentat în baza criteriului
referitor la dependenţa conţinuturilor utilizate în activitatea de predare-învăţare-evaluare din
146 Constantin Cucoş, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice, Ed. Polirom, Bucureşti, 2005, p. 210.147 Ioan Drăgan, Ioan Nicola, Cercetarea pedagogică, Ed. Tipomur, Bucureşti, 1993, p. 35.
68

unitățile: Biserica în primele veacuri creștine; Credința creștină; Trăirea învățăturii creștine;
Spiritualitate și viață creștină și Exprimarea învățăturii creștine.
Pentru anul şcolar 2013-2014 am ales următoarele conţinuturi aferente clasei a VII-a:
1) Rugăciunea în viața creștinului
2) Sfânta Liturghie – întâlnire cu Hristos
3) Dumnezeu se descoperă oamenilor. Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție
4) Faptele bune – roade ale virtuților
Pentru anul școlar 2014-2015, am ales următoarele conţinuturi aferente clasei a VIII-a:
1) Biserica, locaș de închinare
2) Icoana – fereastră spre cer
3) Cântarea religioasă – formă de rugăciune
4) Călătorind cu Dumnezeu – pelerinajul la biserici și mănăstiri 148.
Acestora li s-au adăugat activităţile extracurriculare desfăşurate pe parcursul celor doi ani
şcolari, cu ocazia marilor sărbători creştine, în săptămâna „Să știm mai multe, să fim mai buni!”,
o excursie făcută la mănăstirile din Oltenia, constituirea unui club intitulat „Arta – o punte între
trecut, prezent și viitor, dar și Concursul școlar regional „Sărbătoare în culoare”, ce se
desfășoară în unitatea noastră școlară din anul școlar 2010-2011 ( concurs inclus în calendarul
concursurilor județene în anul școlar 2012-2013), activităţi care însumate au urmărit atingerea
obiectivelor cercetării şi, implicit, verificarea ipotezei.
IV.5 Locul și durata cercetării pedagogice
Cercetarea s-a desfășurat în perioada 2013-2015 urmărindu-se valorificarea caracterului
formativ al conținuturilor prin cunoașterea principalelor învățături cuprinse în unitățile de
învățare:
Biserica în primele veacuri creștine
Credința creștină
Trăirea învățăturii creștine
Spiritualitate și viață creștină;
Exprimarea învățăturii creștine
Cercetarea pedagogică propriu-zisă a temei a avut ca loc de desfăşurare Şcoala
Gimnazială nr. 1 din Băilești, ca şcoală de centru, de ea aparţinând și structura Școala nr.6 din
aceeași localitate.
Pentru desfăşurarea optimă a cercetării am ales ca eşantion de subiecţi în anul şcolar
2012-2013, clasa a VI-a A, de la Școala Gimnazială nr.1 din Băilești, considerând în urma
148 Ordinul ministrului nr.5079/09.09.200969

analizei preliminare, constatative, că acest grup de elevi este reprezentativ pentru populaţia
şcolară investigată.
Pentru a putea compara rezultatele am ales de la structură, tot clasa a VI-a B, astfel încât
pe parcursul aplicării activităţilor didactice să pot realiza o analiză comparativă a rezultatelor
obţinute la clasa „experimentală”, unde s-au predat conţinuturile din eşantionul de conţinut cu
metode noi, moderne, interactive prin raportare la rezultatele obţinute la clasa neinclusă în
experiment, unde s-au predat conţinuturile respective în mod tradiţional.
Un principiu, după care m-am ghidat în investigația mea, a fost acela „de a nu produce
perturbări în procesul instructiv-educativ”149 din cele două unități școlare în care am desfășurat
procesul de cercetare pedagogică.
Cercetarea a urmărit rezultatele obţinute de elevii din clase echivalente, o clasă
experimentală şi una de control, folosind metode şi procedee diferite de însuşire, predare sau
consolidare a cunoştinţelor teoretice şi practice din cadrul procesului instructiv-educativ.
IV.6 Etapele cercetării
Tema supusă cercetării s-a conturat pe parcursul experienţei didactice acumulate în
învăţământ pentru a stimula interesul elevilor pentru cercetare, competiție, pentru fixarea unor
noțiuni de artă, artă bisericească și istorie bisericească și a acelor conţinuturi de învăţare din care
să rețină adevăruri de credinţă şi să deprindă învăţături moral-religioase.
În acest fel am dezvoltat problematica supusă cercetării şi am conturat ipotezele de
lucru referitoare la acest subiect.
Cercetarea pedagogică s-a desfăşurat în trei etape:
1) Etapa constatativă: desfăşurată în primele săptămâni ale anului şcolar 2012-2013
când prin intermediul testelor de evaluare şi a chestionarelor, am urmărit stabilirea stadiului în
care se găsesc elevii la începutul experimentului în ceea ce priveşte problema supusă cercetării;
2) Etapa formativă: desfăşurată pe parcursului anilor şcolari 2012-2013 și 2013-2014
când am ales şi am desfăşurat activităţi curriculare, conforme programei şcolare în vigoare, şi
extracurriculare pretabile problematicii propuse, urmărindu-se în tot acest timp realizarea
obiectivelor cercetării pedagogice;
3) Etapa finală: desfăşurată la sfârşitul semestrului al II-lea al anului şcolar 2014-2015,
când elevii au fost supuşi unor probe de evaluare structurate pe obiectivele urmărite de-a lungul
demersului aplicativ, pentru a se putea constata gradul de realizare al acestora, astfel încât prin
149 Irina Maciuc, Formarea formatorilor, modele alternative și programe modulare, ed. Didactică și Pedagogică, București, 1998, p.112
70

raportare la acest grad de realizare să poată fi analizată premisa verificării şi confirmării ipotezei
prezentei cercetări pedagogice.
În cele trei etape au fost utilizate o serie de instrumente metodologice specifice
cercetării pedagogice ce vor fi prezentate în cele ce urmează.
IV.7 Metodologia cercetării științifice
În cercetarea psiho-pedagogică metodologia reprezintă ansamblul de metode şi
tehnici utilizate pentru precizarea sau verificarea teoretică şi practică a unei ipoteze, colectarea şi
prelucrarea datelor obţinute, construirea şi validarea modelului teoretic şi practic de îmbunătăţire
a procesului instructiv-educativ, conturarea demersului teorie-practică, monitorizarea continuă a
problematicii educaţiei şi facilitarea generalizării şi comunicării rezultatelor pozitive obţinute.
În acest sens metodologia cercetărilor psiho-pedagogice implică existenţa a trei
dimensiuni de bază:
a) dimensiunea teoretică care vizează direcţionarea şi justificarea cercetării;
b) dimensiunea tehnico-metodică care vizează selectarea şi aplicarea sistemului de
metode;
c) dimensiunea empirică care vizează cuprinderea realităţii sau a experienţei de
cercetare.
De aceea literatura de specialitate oferă un tablou divers de metode, tehnici şi procedee
dezvoltate în funcţie de modul cum se abordează problemele, deoarece utilizarea lor ca sistem
metodologic urmăreşte surprinderea, înţelegerea şi explicarea complexităţii unor fenomene
educative. Pentru acest motiv, având drept criteriu fundamental obiectivele urmărite în cercetare
şi aspectul funcţional al metodelor în demersul investigaţiei, am selectat următoarele categorii de
metode, considerate utile pentru cercetarea propriu-zisă:
1. „Metode pentru identificarea temei, fundamentarea cadrului teoretic şi
formularea ipotezei şi a obiectivelor;
2. Metode pentru acumularea empirică şi ştiinţifică a datelor în diferite
momente/faze ale cercetării;
3. Metode pentru introducerea sau aplicarea măsurilor de ameliorare, de
intervenţie educativă şi de verificare a ipotezei;
4. Metode pentru interpretarea parţială sau finală a rezultatelor;
5. Metode pentru valorificarea rezultatelor cercetării”150.
150 Elena Joița, Vali Ilie, Mihaela Vlad, Ecaterina Frăsineanu, Pedagogie și elemente de Psihologie școlară, Ed. Arves, p. 405
71

Metoda este „calea de urmat în vederea atingerii unor scopuri bine determinate și a
obținerii unor rezultate așteptate”151.
1. În ceea ce privesc metodele pentru identificarea temei, fundamentarea cadrului
teoretic şi formularea ipotezei şi a obiectivelor, am folosit ca metode de cercetare
psihopedagogică tehnicile de documentare şi studiul independent. În acest sens m-am
documentat, folosind Sfânta Scriptură și literatura de specialitate (Istoria Artei, Istoria Bisericii
Ortodoxe Române, Muzica, Educația plastică etc.), combinând metodele pedagogice cu cele
religioase. În acest sens am studiat atât literatura teologică cât şi pe cea psihopedagogică şi
metodică de la disciplina Religie, dar şi de la disciplinele laice precum: Istoria, Limba Română,
Geografia, Cultura Civică, Educaţia muzicală şi Educaţia plastică.
Acest lucru m-a ajutat să-mi formulez o viziune de ansamblu asupra învăţăturii despre
artă în general și artă bisericească în special, precum și a modalităților de realizare a
asemănărilor și influențelor pe care le-au avut acestea, în rândul oamenilor de-a lungul timpului.
Ulterior, în baza acestor etape incipiente am început demersul pentru procesul de
acumulare empirică și științifică a datelor necesare cercetării efective.
2. Metodele folosite pentru acumularea empirică şi ştiinţifică a datelor în
diferite momente ale cercetării au fost: observaţia, analiza produselor activităţii elevilor,
analiza documentelor şcolare și tehnicile sociometrice precum: ancheta, convorbirea,
chestionarul, testul sociometric, metoda-panel, studiul de caz.
În general cea mai la îndemână metodă pentru cercetarea psihopedagogică, mi s-a părut
a fii observația, pe care am folosit-o în cea mai mare parte a cercetării.
Ea constă în „înregistrarea datelor şi constatărilor aşa cum se prezintă şi se foloseşte în
toate etapele cercetării, însoţind pe toate celelalte metode şi oferind date suplimentare în
legătură cu diverse aspecte ale fenomenelor investigate”152.
Cu ajutorul ei se consemnează comportamente şi răspunsuri, concomitent cu
desfăşurarea acţiunilor sau faptelor educaţionale. De aceea, utilizarea ei impune urmărirea
sistematică a faptelor educaţionale, în condiţii obişnuite, iar înregistrarea datelor şi constatărilor
nu se face ulterior, pentru a preveni selecţia subiectivă a acestora.
Pentru eficienţa acestei metode am alcătuit un plan de observaţie conform ipotezei şi
obiectivelor cu precizarea celor ce vor fi urmărite, a cadrului în care se desfăşoară şi a
instrumentelor necesare pentru înregistrarea datelor. Modalitatea de consemnare a variat de la
cea descriptivă la cea cu calificative, încercându-se surprinderea tuturor detaliilor semnificative.
151 Ioan Cerghit, Metode de învățământ, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1976, p. 10-11152 Ioan Drăgan, Ioan Nicola, Cercetarea pedagogică, Ed. Tipomur, Bucureşti, 1993, p. 47
72

Observaţia a fost folosită în momente diferite, la început şi la sfârşit de semestru, dar şi
cu ocazia desfăşurării unor activităţi extracurriculare precum: activități dedicate marilor sărbători
creştine, scenete, concursuri, excursie, cluburi metodice, etc. În plus, observaţia spontană a fost
combinată cu cea intenţionată pentru consemnarea unor comportamente, răspunsuri şi efecte la
acţiuni, fapte şi intervenţii provocate ale elevilor incluşi în eşantionul de subiecţi al cercetării.
Prin intermediul acestei metode s-a accentuat caracterul formativ al cercetării care îl
dublează pe cel informativ, întrucât au fost colectate date privind şi unele particularităţi ale
proceselor psihice şi intelectuale implicate în activităţile instructiv-educative desfăşurate,
precum: spiritul de observaţie, stadiul de dezvoltare a operaţiilor gândirii, volumul memoriei,
stabilitatea şi distributivitatea atenţiei, volumul şi expresivitatea limbajului, stilul de muncă
intelectuală, trăsăturile vizibile ale temperamentului şi caracterului, existenţa/inexistenţa
motivaţiei temeinice pentru învăţătură, capacitatea de a depune efort intelectual, ş.a.
De aceea, observaţia spontană, nesistematică, subiectivă care a fost punctul de plecare
în formularea ipotezei a fost combinată cu observaţia ştiinţifică, sistematică, adecvată explorării
fenomenelor educaţionale propriu-zise.
Întrucât obiectivele prezentei cercetări psiho-pedagogice au vizat şi analiza formării
atitudinilor şi comportamentului moral-religios, am considerat oportună şi folosirea metodei
analizei produselor activităţii elevilor, cu scopul de a descoperi unele trăsături ale
personalităţii acestora prin obiectivarea lor în rezultatele şi produsele muncii individuale. În acest
sens, a fost studiat orice produs al activităţii independente a elevilor, în clasă sau acasă, ca şi
consecinţă a sarcinilor date de către cadrul didactic: răspunsuri orale sau scrise, compuneri,
exerciţii, rebusuri, desene, caietele de notiţe, lucrări aplicative, expoziţii, creaţii variate, etc.
Din analiza acestora s-au desprins numeroase constatări privind tema supusă cercetării,
ca: nivelul elevilor în raport cu obiectivele cercetării, volumul cunoştinţelor lor la disciplina
religie, nivelul îndrumării teoretice şi practice, dificultăţile intervenite pe parcursul procesului de
predare-învăţare-evaluare, posibilităţile de ameliorare individualizată sau în grup şi efectele
măsurilor aplicate. În concluzie, folosirea acestei metode a urmărit obiective aflate în
interdependenţă cu succesul cercetării respective, adică cu confirmarea ipotezei precum: nivelul
şi modalitatea realizării sarcinilor didactice (educative), afirmarea aspectelor legate de
dimensiunea formativă (capacităţi, deprinderi, competenţe), nivelul de înţelegere şi creativitate,
efectele măsurilor corective şi de dezvoltare, greşelile tipice şi cauzele lor, etc.
O altă metodă folosită în demersul meu de cercetare a fost: Studiul/analiza
documentelor şcolare. Ea se utilizează de obicei în raport cu ipoteza cercetării pentru a analiza
comparativ rezultatele, evoluţia elevilor, modul de acţiune al factorilor şcolari implicaţi şi
experienţele derulate. În acest scop, literatura de specialitate indică faptul că pot fi combinate 73

mai multe documente şcolare pentru o temă: cataloage, foi matricole, statistici pe probleme,
arhiva şcolară, dosarele comisiilor şi catedrelor metodice, analize şi proiecte ale conducerii,
documentaţii ale cabinetelor şcolare, ş.a.
În cazul de faţă am folosit această metodă atunci când am consultat cataloagele, fişele
psiho-pedagogice ale elevilor şi dosarele lor personale pentru a extrage informaţii referitoare la
nivelul lor de pregătire la disciplinele: Religie, Istorie, Cultură civică, Limba şi literatura română,
Educaţie muzicală şi Educaţie plastică, dar şi pentru a-mi contura o imagine de ansamblu asupra
comportamentului lor, ţinând cont de notele de la purtare dar şi de aşteptările şi opţiunile vizând
viitorul lor şcolar şi profesional, de la orele de Consiliere şi orientare. Aceste date culese cu
ajutorul acestei metode au oferit posibilitatea comparaţiei între grupurile de elevi.
Tehnicile sociometrice sunt definite ca „un ansamblu de instrumente şi procedee
destinate să înregistreze şi să măsoare configuraţia şi intensitatea relaţiilor inter-personale din
interiorul colectivului”153.
Utilizarea acestora a vizat cunoaşterea climatului psiho-social constituit din inter-
relaţionările individuale care se stabilesc între membrii unui grup (clasă sau şcoală). În general,
mesajele cu caracter educativ transmise şi receptate prin intermediul procesului instructiv-
educativ, fiind influenţate de climatul psiho-social gravitează în jurul a doi poli care le
valorizează mai mult sau mai puţin. Prin cunoaşterea climatului psiho-social se oferă modalităţi
de intervenţie pentru amplificarea valenţelor sale formative şi, implicit, pentru o mai bună
receptare a mesajului educativ.
Dintre tehnicile sociometrice am folosit în demersul meu de cercetare științifică
următoarele: ancheta, convorbirea, chestionarul şi testul sociometric.
Prima metodă folosită din cadrul tehnicilor sociometrice a fost Ancheta. Aceasta constă
„într-un dialog între cercetător și subiecții supuși investigației în vederea acumulării unor date
în legătură cu anumite fenomene și manifestări”154. Prin intermediul acesteia am putut afla
ideile, opiniile, dorinţele şi aşteptările elevilor cu privire la desfăşurarea unor activităţi
extraşcolare cu caracter religios.
Alături de această metodă am utilizat cu succes Convorbirea, pe care am folosit-o
pentru cercetarea distribuţiilor opiniilor și pentru aprofundarea unor date colectate şi sugerarea
de noi ipoteze sau verificarea unor constatări.
Pentru asigurarea eficienţei acestei metode am alcătuit anterior un plan structurat pe
probleme-întrebări, care a reprezentat un ghid în desfăşurarea discuţiilor şi care pentru libertatea
dialogului a fost reorganizat pe parcurs. A contat foarte mult asigurarea unui climat de încredere
153 Ioan Nicola, Domnica Fărcaş, Teoria educaţiei şi noţiuni de cercetare pedagogică, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999, p. 119.154 Ioan Drăgan, Ioan Nicola, Cercetarea pedagogică, Ed. Tipomur, Bucureşti, 1993, p.52
74

şi alegerea momentului ideal desfăşurării, pentru ca elevii să participe în mod deschis, iar pentru
ca informaţiile strânse să fie cât mai diverse şi obiective, am apelat la ajutorul unui observator
neutru care nota direct cele văzute și nevăzute. Răspunsurile şi atitudinile elevilor au fost
înregistrate ulterior de către profesor, ţinându-se cont de problemele abordate și relevante pentru
ipoteză.
Cu toate că este o metodă mai pretenţioasă în ceea ce priveşte elaborarea, Chestionarul
oferă o analiză amănunţită a opiniilor şi atitudinilor, de aceea am optat pentru utilizarea lui,
folosindu-l pentru stabilirea interesului şi a motivaţiei elevilor în legătură cu anumite aspecte ale
temei.
Am folosit această metodă atât în cazul elevilor, cât și al profesorilor de la alte
discipline, incluzând întrebări de tip închis (cu răspunsuri exacte), deschise (cu răspunsuri
libere), cu răspunsuri la alegere (prin bifare sau încercuire a variantei alese dintre mai multe
oferite), cu completare de idei dar și „chestionarul-panel”155,pentru a vedea în timp evoluția
opiniilor referitoare la aspectul împlinirii idealului educațional religios prin aportul activităților
extracurriculare.
Din punct de vedere calitativ, întrebările construite pe anumite aspecte ale problemei au
fost accesibile, ordonate progresiv, formulate clar, fără ambiguităţi şi adaptate nivelului elevilor.
În construcţia chestionarului s-au respectat cerinţele privind ordonarea logică şi
progresivă a întrebărilor, de la cele simple la cele complexe, de la cele închise la cele deschise,
de la cele particulare la cele generale, cu alternarea întrebărilor care solicită diferit formularea
răspunsurilor, dar şi cele privind echilibrarea întrebărilor introductive, cu cele de trecere, cu cele
de control şi cu cele de aprofundare a unor aspecte ale temei prin explicarea, identificarea şi
dezvoltarea datelor.
De asemeni a fost respectată cerinţa ca profesorul să dea dovadă de o atitudine neutră în
aplicare şi să nu ofere puncte de sprijin în formularea răspunsurilor, ci doar să aplice chestionarul
înregistrând diferite aspecte ale comportamentului elevilor prin combinare cu observaţia.
În acest mod au fost completate datele privind evoluţia opiniilor şi atitudinilor factorilor
umani implicaţi şi sesizate eventualele dificultăţi, care pot contura noi ipoteze.
În afară de chestionarul panel, am utilizat şi metoda pur panel Metoda-panel care este
utilă în „culegerea de date caracteristice aceloraşi persoane în diferite perioade”156. Modul său de
desfăşurare determină o cercetare de tip longitudinal care vine în completarea datelor obţinute
prin celelalte metode. Pentru a folosi această metodă am apelat la acelaşi eşantion de subiecţi,
supus investigaţiei de două ori pe an. Datele obţinute au oferit posibilitatea realizării unei
155 Elena Joița, Eficiența instruirii, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1998, p. 83156 Ioan Cerghit, Lazăr Vlăsceanu, Curs de pedagogie, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1998, p. 367.
75

comparaţii în ceea ce priveşte atingerea obiectivelor cercetării constatându-se un progres în
realizarea educaţiei moral-religioase.
Din cele expuse se observă că atât chestionarul, cât și metoda-panel au fost utilizate
pentru grupuri mai mari de copii, în timp ce pentru grupurile mai mici am folosit interviul de
grup atât în preanchetă, cât și în cursul acesteia pentru lămurirea unor aspecte ale temei alese
pentru studiu și a definitivării instrumentelor de cercetare, cât și pentru completarea celorlalte
metode.
În cadrul acestei metode au fost purtate discuţii pe teme esenţiale pentru cercetarea
aceasta, dar și pentru formarea religios-morală ca:
„Rugăciunea în viaţa creştinului”;
Sfânta Liturghie – întâlnire cu Hristos;
Dumnezeu se descoperă oamenilor; Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție;
Faptele bune – roade ale virtuților;
Faptele rele – încălcări ale voii lui Dumnezeu;
Biserica, locaș de închinare;
Icoana – fereastră spre cer;
Cântarea religioasă – formă de rugăciune;
Comuniunea oamenilor cu Dumnezeu în Biserică.
Discuțiile au fost purtate cu „grupuri de 8-12 elevi, în mod dirijat și nu mai mult de 1-2
ore”157, într-o manieră bine gândită.
Informaţiile obţinute prin interviul de grup au întregit și integrat alte informații obținute
pe diferite căi, conturând astfel un ansamblu unitar. Ele au fost deosebit de relevante pentru
verificarea ipotezei şi formularea concluziilor cercetării, întrucât metoda a fost folosită şi pentru
realizarea unei diferenţieri în răspunsurile subiecţilor după intensitatea cu care şi-au exprimat
opinia în legătură cu fenomenele supuse cercetării. Pentru aceasta au fost folosite câteva tipuri de
scale valorice în vederea catalogării şi clasificării răspunsurilor, scale ce au fost folosite și în
cazul aprecierii conduitei și caracterului religios. Aceasta era astfel:
a) acord total b) excelent c) permanent
acord bun frecvent
indiferenţă mediu uneori
nehotărâre suficient rar
dezacord slab niciodată
dezacord total foarte slab
157 Ion Radu, Miron Ionescu, Experiență didactică și creativitate, Ed.Dacia, Cluj-Napoca, 1987, p.14876

Deoarece au fost supuse cercetării probleme ce vizau latura formativ-educativă a
personalităţii, am utilizat şi studiul de caz.
Acesta este definit ca „metodă clinică, de diagnoză, de evaluare iniţială sau ca situaţii de
excepţie, care solicită măsuri diferenţiale sau ilustrează anumite exemplificări acţionale”158.
Studiul de caz a fost utilizat, în special pentru discutarea unor situaţii particulare ale
unor elevi, ale unor grupuri de elevi sau a atitudinii adulţilor (părinţi şi profesori) faţă de
problematica educaţiei religioase. Informaţiile furnizate de această metodă au permis o
confruntare directă cu situaţia reală, fapt care a constituit premisa cunoaşterii inductive şi a
reprezentat o „apropiere” sau raportare a modelului procesului educaţional de „modelul vieţii, al
practicii având valoare euristică şi aplicativă”159.
Valorificarea acestei metode s-a impus în posibilitatea pe care a oferit-o, atât cadrului
didactic cercetător, cât şi elevilor-subiecţi de a intra în contact direct cu alte opinii şi de a oferi
explicaţii care în final au condus la varianta optimă de acţiune necesară pentru atingerea
obiectivelor cercetării.
Testul sociometric a fost o altă tehnică sociometrică folosită ca instrument de colectare
a faptelor şi de prelucrare şi interpretare a informaţiilor oferite de acestea. Prin intermediul său
am cunoscut şi analizat diferite aspecte ale procesului de interacţiune dintre elevii unui grup, din
clasă sau din şcoală.
În elaborarea sa au fost incluse întrebări care le solicitau elevilor să-şi exprime
atitudinea critică faţă de o situaţie moral-religioasă, socială, concretă.
Datele obţinute s-au înregistrat într-un tabel cu două intrări având trecuţi pe orizontală şi
pe verticală elevii colectivului supus analizei. Au fost întocmite tabele separate pentru alegeri şi
respingeri, iar completarea acestora a permis întocmirea unei sociograme. Aceasta a oferit
posibilitatea cunoaşterii structurii social-religioase a personalităţii elevilor din cadrul
experimentului.
3. Metode pentru introducerea sau aplicarea măsurilor de ameliorare, de
intervenţie educativă şi de verificare a ipotezei au fost: experimentul pedagogic constatativ,
ameliorativ, de verificare şi de dezvoltare.
Experimentul pedagogic este o metodă complexă, cu acţiuni educative ameliorative de
amploare, cu rol dominant în verificarea ipotezei şi în construirea de noi ipoteze, particulare, pe
parcurs. El se deosebeşte de experienţa curentă, prin existenţa explicită a ipotezei, definirea
variabilelor, a timpului de verificare, a planificării acţiunilor de intervenţie, a modului de
158 Elena Joiţa, Pedagogie și elemente de psihologie școlară, Ed. Arves, Craiova, 2003, p. 409.159 Ioan Radu, Miron Ionescu , Experienţa didactică şi creativitatea, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1987, p. 143.
77

consemnare şi interpretare a datelor specifice și are avantajul că se poate corela cu toate celelalte
metode în organizare, desfăşurare şi finalizare.
Alegerea eşantionului asupra căruia s-au aplicat măsurile experimentale a fost problema
centrală pentru verificarea adecvată a ipotezei şi validarea rezultatelor obţinute prin măsurile
pedagogice introduse. De aceea s-au respectat cerinţele impuse de literatura de specialitate în ce
priveşte reprezentativitatea eşantionului: acesta a fost omogen din perspectiva temei şi eterogen
în compoziţie, ca particularităţi individuale sau ca mediu de provenienţă a subiecţilor.
În conceperea şi realizarea experimentului am ţinut cont de faptul că nu trebuie căutată
cu orice preţ confirmarea unor cunoştinţe, că nu trebuie acordată o importanţă egală tuturor
faptelor şi că nu trebuie exclus gradul de subiectivitate datorat cadrului didactic, subiecţilor
cercetării şi influenţării efectelor de prezenţa observatorului.
Astfel, am iniţiat pe parcursul celor trei ani şi un experiment pedagogic ce a constat în
desfăşurarea complementară orelor de curs cu o serie de activităţi extracurriculare în afara clasei
şi a şcolii. De asemeni, prin activitățile desfășurate am încercat să integrez educația religioasă
între celelalte dimensiuni ale educației și folosind cunoștințele, capacitățile și competențele
deținute de elevi, să o corelez cu celelalte discipline de studiu (Istorie, Limba şi literatura
română, Educaţie muzicală, Educaţie plastică, Geografie, ș.a) pentru realizarea unor activităţi
extracurriculare ca: programe artistice alcătuite din cântece religioase/colinde, poezii şi scenete
artistice cu caracter religios, expoziţii de lucrări plastice şi concursuri cu caracter religios
desfăşurate la nivel de unitate şcolară sau în parteneriat cu alte unităţi şcolare sau entităţi
instituţionale precum: bisericile cu hramul „Sfântul Nicolae” și „Izvorul Tămăduirii”, casa de
cultură „ Amza Pellea”, muzeul și biblioteca din localiate. În activitatea mea am avut și sprijinul
colegilor de alte specialități.
Rezultatele experimentului au avut drept consecinţă confirmarea ipotezelor de lucru,
particulare, şi au conturat posibilitatea analizării comportamentului moral-religios prin prisma
tuturor factorilor care contribuie la formarea personalităţii: educaţia, mediul familial şi
comunitatea locală.
Experimentul pedagogic iniţiat s-a finalizat cu interpretarea rezultatelor la sfârşitul celor
trei ani de investigaţie. Iar pentru acest lucru am folosit o altă serie de metode prezentate în cele
ce urmează.
4. Metode pentru interpretarea parţială sau finală a rezultatelor: metodele de
interpretare cantitativă sau de măsurare (metode, tehnici statistice) şi metodele de interpretarea
calitativă sau de apreciere a rezultatelor cercetării.
Metodele de interpretare cantitativă presupun ”ordonarea şi sistematizarea
rezultatelor obţinute, corelarea datelor obținute,exprimarea statistică a relaţiilor dintre 78

elementele variabile, studiul posibilității reformulării sau completării ipotezei și măsurilor
experimentale, formularea de concluzii şi luarea de decizii și formularea de predicții asupra
evoluției”160.
În folosirea lor se poate recurge la diverse scale: scala de măsurare, cu definirea
indicatorilor de analiză şi cuprinderea valorilor pe aceşti indicatori; scala nominală, clasificarea
după un criteriu: da/nu, şcoală urbană/rurală; scala ordinală, cu exprimarea gradului de afirmare:
deloc, puţin, mult, foarte mult sau uneori, adesea, frecvent, foarte frecvent; şi scala de interval,
încadrarea datelor în grupe de valori: calificative şi note şcolare.
De asemeni, în practica educaţională este utilă raportarea la un barem, ca un sistem de
valori etalon, standard, sau sistem de referinţă pentru eşantionul stabilit.
De aceea dintre tehnicile statistice le-am utilizat atât pe cele de înregistrare prin notarea
răspunsurilor date, a notelor, calificativelor şi mediilor de aceeaşi mărime, cât şi pe cele de
ordonare sau clasificare, care presupun aşezarea rezultatelor într-o anumită ordine
crescătoare/descrescătoare în funcţie de un criteriu anterior stabilit, de prezentare şi de prelucrare
statistico-matematică a rezultatelor cercetării. Tehnicile statistice au fost utilizate pentru:
a) întocmirea tabelului cu rezultatele obţinute, realizată imediat după efectuarea
observaţiei şi consemnarea datelor în fişele de observaţie, după administrarea probelor,
înregistrarea performanţelor şi efectuarea operaţiei de măsurare. Au fost realizate în acest scop
tabele analitice în care au fost consemnate rezultatele individuale ale subiecţilor cercetării, dar şi
tabele sintetice în care s-a efectuat o grupare a datelor măsurate fără nominalizarea subiecţilor,
iar aceste grupări de date au avut la bază doi indicatori: amplitudinea şi frecvenţa măsurărilor
efectuate.
b) reprezentarea datelor din tabelele sintetice în mod grafic în sistemul celor două axe
cu ajutorul histogramei şi a poligonului de frecvenţă. Aceste reprezentări grafice au prezentat o
imagine de ansamblu a rezultatelor cercetării şi au permis posibilitatea emiterii unei interpretări
la finalul demersului aplicativ, utilă pentru ameliorarea şi dezvoltarea activităţilor viitoare.
Metodele de interpretare calitativă au fost utilizate prin intermediul metodei
diferenţelor, între evaluarea finală şi evaluarea iniţială şi prin studiul constantei consecinţelor sau
a manifestărilor fenomenului atunci când două eşantioane au avut toate măsurile comune, dar
numai la unul s-a produs un anumit efect.
5. Metode pentru valorificarea rezultatelor cercetării: tehnicile specifice de
redactare, de comunicare şi de generalizare a ceea ce s-a obţinut prin investigaţie.
160 Elena Joiţa, Pedagogie și elemente de psihologie școlară, Ed. Arves, Craiova, 2003, p. 412.
79

Literatura de specialitate evidenţiază că această „etapă a cercetării este uneori neglijată,
întrucât redactarea rezultatelor se supune unor reguli specifice”161, precum: delimitarea
materialului de prezentat din cel întreg, acumulat în dosarul cercetării prin studiul critic al fişelor
documentare, a materialului concret şi a tuturor datelor acumulate şi întocmirea planului de
prezentare, cu menţionarea distinctă a părţilor: problema cercetată (importanţa, actualitatea
teoretică şi practică, motivaţia opţiunii pentru temă), aspectele teoretice de bază (sinteza ideilor
din bibliografia parcursă, stadiul rezolvării temei, ordonarea ideilor, poziţia personală faţă de
acestea, aspecte nerezolvate), precizarea ipotezei şi a obiectivelor cercetării, a metodologiei
utilizate, apoi prezentarea, analiza şi interpretarea rezultatelor obţinute (argumentare pe
obiective, interpretare cantitativă şi calitativă), formularea concluziilor şi propunerilor (cu
sublinierea contribuţiei personale), prezentarea bibliografiei, a notelor bibliografice şi a anexelor
ilustrative.
În final prin revizuirea şi examinarea critică a materialului ordonat faptic în jurul
obiectivelor, prin sistematizarea şi compararea rezultatelor cercetării susţinute timp de trei ani s-a
ajuns la constatarea viabilităţii ipotezei care a constituit punctul de plecare al demersului
aplicativ.
161 Ibidem, p. 413-414.80

V. PREZENTAREA PE ETAPE A REZULTATELOR CERCETĂRII PEDAGOGICE
V.1. Analiza rezultatelor din etapa constatativă
Înainte de desfăşurarea activităţilor didactice cu caracter experimental pe care le-am
selectat şi inclus în cercetarea efectivă a temei în vederea constatării viabilităţii ipotezei care a
fundamentat demersul practic, am aplicat o serie de teste care vizau volumul de cunoştinţe
religioase al elevilor, comportamentul şi convingerile lor cu privire la actul religios şi atitudinea
lor faţă de ora de religie în special şi faţă de religie cu tot ceea ce presupune ea, în general.
Acest lucru a fost făcut la începutul anului şcolar 2012-2013. Am ţinut cont de faptul că
relaţia dintre profesorul de religie şi elevii din unitatea şcolară exista şi era stabilă în privinţa
empatiei şi a comunicării reciproce, întrucât i-am îndrumat pe aceştia încă din clasele anterioare.
Am dorit însă să consolidez această relaţie şi, în plus, să constat şi să clarific în mod cert unele
elemente referitoare la educaţia lor moral-religioasă.
De aceea, în urma aplicării unor teste iniţiale, dar şi a colectării de informaţii prin
intermediul chestionarului, am dedus următoarele aspecte:
a) Educaţia religioasă a elevilor se rezumă la cunoştinţele însuşite de către aceştia, ca
urmare a predării religiei la clasă. Aceasta însemnând că ei nu deţin decât acele informaţii care
le-au parvenit prin frecventarea orei săptămânale de religie.
b) Comunicarea dintre profesorul de religie şi elevi, deşi foarte bună, a fost permanent
limitată de necesitatea parcurgerii programei şcolare şi a însuşirii conţinuturilor de învăţare
impuse de aceasta. Astfel, relaţiile de comunicare gravitau în jurul expunerii lecţiilor şi a
dialogurilor şi conversaţiilor iniţiate de cadru didactic pentru obţinerea de răspunsuri la
întrebările vizând conţinuturile predate la clasă şi realizarea evaluării.
Cu toate că elevii îndrăzneau şi erau stimulaţi să pună întrebări referitoare la
conţinuturile predate sau la unele subiecte şi preocupări caracteristice vârstei lor, foarte rar se
foloseau de această oportunitate.
c) Comunicarea dintre profesorul de religie şi cadrele didactice care predau alte
discipline în unitatea şcolară, deşi foarte bună, mai ales la nivelul ariei curriculare „Om şi
81

societate” în care este inclusă disciplina Religie, s-a dovedit insuficientă pentru o abordare
integrativă a educaţiei religioase între celelalte dimensiuni ale educaţiei.
d) În privinţa frecventării slujbelor de la sfânta biserică am constatat că elevii nu merg
în mod regulat, şi aceasta în cele mai multe cazuri din cauza lipsei unui exemplu familial şi a
încurajării din partea părinţilor.
e) Foarte mulţi dintre elevi (70%) nu au mers niciodată într-o mănăstire, iar cei care au
ajuns în asemenea aşezări monahale le-au vizitat ca pe nişte locuri turistice pe care le-au admirat
sub aspectul arhitecturii, picturii şi valorii lor istorice, fără a conştientiza înalta lor valoare
spirituală.
f) În privinţa primirii Sfintelor Taine: Sfânta Taină a Spovedaniei este primită destul de
rar de elevii, majoritatea doar o dată pe an, când, într-un cadru organizat, merg împreună cu mine
la biserică în săptămâna dedicată activităților extracurriculare numită „Să știi mai multe, să fii
mai bun”, deşi au informaţii privind necesitatea săvârşirii tainei.
g) Cu toate că au luat contact direct sau indirect prin intermediul mass-mediei cu
probleme sociale, au participat destul de rar la o acţiune filantropică, întâmpinând probleme de
organizare și materiale.
h) Vocabularul religios al elevilor a putut fi considerat mulţumitor sau suficient în unele
cazuri deoarece cunoşteau în mare parte semnificaţia termenilor religioşi utilizaţi şi îi integrau în
diferite contexte.
Exista însă şi un număr acceptabil de elevi (40%) cu un vocabular bogat, impregnat cu
termeni religioşi a căror semnificaţie era foarte bine cunoscută din moment ce aveau capacitatea
de a-i integra în contexte diverse.
i) Din întregul eşantion de elevi doar 20% au citit secvenţial din Sfânta Scriptură, restul
de 80% nu au citit deloc, fiind conştienţi de utilitatea acesteia din folosirea ei la ora de religie.
Aveau însă numeroase cunoştinţe în ceea ce priveşte conţinutul acesteia întrucât viaţa
unor personalităţi biblice şi pildele Mântuitorului au fost conţinuturile de învăţare care i-au atras
şi i-au impresionat.
j) În ceea ce priveşte stabilirea unor relaţii de cooperare reciprocă sau ajutorare
reciprocă, acestea deşi existau, aveau o motivaţie pur socială şi deloc religioasă, lucru explicabil
din perspectiva vârstei elevilor, deoarece vorbim aici despre elevi din ciclul primar şi gimnazial
de învăţământ.
k) Biserica deși văzută ca și „Casă a lui Dumnezeu” este privită de elevi cu pasivitate,
fără o implicare directă în ceea ce privește lucrările ce se desfășoară în incinta ei ( Biserica
Izvorul Tămăduirii fiind în construcție)
82

Având în vedere cele enumerate anterior mi-am propus ca în anii şcolari 2013-2014 și
2013-2015 să desfăşor o serie de activităţi didactice prin intermediul cărora să pot colecta
informaţii care să ofere posibilitatea verificării ipotezei prezentei cercetări.
V.2. Prezentarea etapei experimentale şi a rezultatelor obţinute
Etapa experimentală, adică etapa cu caracter formativ s-a desfăşurat pe parcursul celor
doi ani şcolari din septembrie 2013 până în iunie 2015.
Odată cu începerea experimentului atenția s-a îndreptat în direcția celor opt obiective pe
care le-am fixat și pe care le-am menționat mai sus în capitolul anterior. Pentru o mai bună
sistematizare, prezentarea situației și a rezultatelor cercetării o vom face centrată pe aceste
obiective.
În această etapă a avut loc aplicarea la clasă a unor activităţi curriculare şi
extracurriculare pretabile problematicii propuse, urmărindu-se prin intermediul lor realizarea
obiectivelor cercetării şi verificarea ipotezei ştiinţifice şi a ipotezelor de lucru, particulare.
În ceea ce priveşte eşantionul de conţinut, acesta a fost selectat din programa şcolară, în
baza considerentelor pe care le-am expus deja în prezenta lucrare, astfel:
a) Din unitatea de învățare Credinţa creştină am selectat conținutul: „Dumnezeu se
descoperă oamenilor. Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie”
b) Din unitatea de învăţare „Exprimarea învățăturii creștine” au fost selectate
conţinuturile de învăţare: „.Rugăciunea în viaţa creştinului;
Sfânta Liturghie – întâlnirea cu Hristos”
c) Din unitatea de învățare „Trăirea învățăturii creștine” am selectat conținutul:
„Faptele rele – încălcări ale voii lui Dumnezeu”
În anul şcolar 2014-2015, cercetarea a continuat fiind păstrat acelaşi eşantion, de această
dată însă, elevii respectivi fiind în clasa a VIII-a. Desigur şi eşantionul de conţinut a fost selectat
din nou, din conţinuturile de învăţare impuse de programa şcolară la clasa respectivă, astfel:
Din unitatea de învăţare „Exprimarea învățăturii creștine” au fost selectate
conţinuturile de învăţare: „Biserica, locaş de închinare;
Icoana – fereastră spre cer;
Cântarea religioasă – formă de rugăciune;
83

Călătorind cu Dumnezeu - pelerinajul la biserici şi mănăstiri”.162
Toate aceste conţinuturi de învăţare vor constitui în continuare exemple de activităţi
didactice formative desfăşurate în vederea realizării obiectivelor cercetării propriu-zise.
Lor li se adaugă activităţile cu caracter extracurricular desfăşurate pe parcursul celor doi
ani şcolari, care au fost adaptate problematicii cercetării şi pe care le voi prezenta ulterior.
Întrucât nu s-a dorit transformarea prezentei lucrări într-o pleiadă de proiecte didactice
şi s-a urmărit respectarea cerinţelor din „Ghidul metodologic de elaborare a lucrării metodico-
ştiinţifice pentru obţinerea gradului didactic I”, activităţile didactice, educative desfăşurate vor fi
descrise în continuare în mod amănunţit, cu cuvinte proprii, evidenţiindu-se latura lor formativă
care a vizat realizarea obiectivelor.
V.2.1. Exemple de activităţi didactice derulate
V. 2.1.1. Activitatea didactică nr. 1
Această activitate didactică a vizat comunicarea, sistematizarea, fixarea şi verificarea
conţinutului de învăţare: „Dumnezeu se descoperă oamenilor. Sfânta Scriptură şi Sfânta
Tradiţie” şi s-a desfăşurat pe parcursul a trei ore conform planificării calendaristice.
Scopul activităţii didactice a urmărit însuşirea de către elevi a unor cunoştinţe
referitoare la revelaţia sau descoperirea dumnezeiască cuprinsă în Sfânta Scriptură şi Sfânta
Tradiţie.
Proiectarea didactică a avut în vedere dezvoltarea următoarelor competenţe:
a) Competenţe generale:
Cunoaşterea şi iubirea lui Dumnezeu ca fundament al mântuirii şi desăvârşirii
omului
Utilizarea adecvată a limbajului din sfera valorilor religioase în diferite contexte
de comunicare.
Manifestarea valorilor şi a cunoştinţelor religioase în propriile atitudini şi
comportamente.
b) Competenţe specifice:
Utilizarea corectă a termenilor religioşi învăţaţi în contexte lingvistice noi.
Prezentarea structurii şi a importanţei Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii.
c) Competenţe derivate:
Definirea termenului „revelaţie” în general şi a „revelaţiei divine” în special.
Argumentarea necesităţii revelaţiei divine.
162 Ordinul ministrului nr.5079/09.09.200984

Definirea Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii.
Enumerarea părţilor Sfintei Scripturi.
Explicarea importanţei Sfintei Scripturi şi a Sfintei Tradiţii.
Explicarea legăturii dintre Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie.
Strategia didactică utilizată pe parcursul celor trei ore a combinat predarea tradiţională
cu metodele moderne, interactive, permiţând elevilor o participare activă care a stimulat
potenţialul creativ al întregii clase.
Astfel, pe lângă metode de învăţare ca: conversaţia, lectura, povestirea, explicaţia,
descrierea, au fost utilizate şi metoda predării-învăţării reciproce şi metoda cadranelor.
Resursele materiale utilizate au inclus fişe de lucru şi materiale didactice
corespunzătoare temei.
Formele de organizare a activităţii cu elevii au variat de la cea frontală şi individuală la
cea pe grupe de elevi.
Principiile didactice respectate au fost următoarele:
1) Principiul accesibilităţii cunoştinţelor;
2) Principiul sistematizării şi continuităţii cunoştinţelor;
3) Principiul învăţării active şi conştiente;
4) Principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor;
5) Principiul intuiţiei;
6) Principiul eclesiologic;
7) Principiul hristocentric.
Evaluarea activităţii a fost formativă, continuă, prin realizarea feed-back-ului şi prin
intermediul fişelor de lucru.
Bibliografia a inclus:
- Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 2013.
- Muha, Camelia, Religie creştin-ortodoxă: caiet pentru elevi, clasa a VII-a, Ed. Sf.
Mina, Iaşi, 2013.
- Dorin Opriș, Monica Opriș, Metode active de predare-învățare. Metode și aplicații la
religie, Ed. Sf. Mina, Iași, 2006
- Pr. Prof. Dr. Sebastian Șebu, Prof. Monica Opriș,Prof. Dorin Opriș, Metodica predării
religiei, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2000
În desfăşurarea activităţii didactice de-a lungul celor trei ore, s-a folosit pentru
comunicarea / însuşirea noilor cunoştinţe metoda predării-învăţării reciproce, metodă interactivă
care mai fusese utilizată la clasa respectivă în predarea conţinuturilor de învăţare în anul şcolar 85

anterior, motiv pentru care elevii erau deja familiarizaţi cu sarcinile didactice solicitate, în
calitate de: „rezumatori”, „întrebători”, „clarificatori” şi „prezicători”.
În prima parte a activităţii (prima oră desfăşurată pe această temă) a fost abordată
„Revelaţia divină”:
a) Rezumatorii au alcătuit rezumatul lecţiei:
„Revelaţia divină este acţiunea prin care Dumnezeu se descoperă oamenilor, făcându-se
cunoscut pe sine şi voia sa.
Revelaţia divină ajunge la oameni pe cale naturală şi cale supranaturală.
Revelaţia naturală cuprinde toate învăţăturile despre existenţa şi însuşirile lui Dumnezeu
pe care le desprindem din cele ce sunt în jurul nostru.
Revelaţia supranaturală cuprinde adevărurile de credinţă descoperite oamenilor de
Dumnezeu prin aleşii săi, începând de la Adam şi Eva şi până la ultima scriere a Noului
Testament din Sfânta Scriptură”.
b) „Întrebătorii” au alcătuit o listă de întrebări şi răspunsuri:
1) – Ce este revelaţia divină?
2) – Cine este autorul revelaţiei divine?
3) – De ce este necesară revelaţia divină?
4) – De câte feluri este revelaţia divină? Care sunt acestea?
5) – Ce înţelegem prin revelaţie naturală?
6) – Ce se înţelege prin revelaţie supranaturală?
7) – Când s-a încheiat revelaţia supranaturală?
c) „Clarificatorii” au lămurit înţelesul unor termeni ca:
a) revelaţie b) a se revela c) natural ¹ supranatural
creaţie a adora uman ¹ divin
mântuire prooroci sau profeţi arătare sau descoperire
d) „Prezicătorii” au problematizat conţinutul învăţării:
a) De ce este necesară revelaţia divină? Ce s-ar întâmpla în absenţa revelaţiei divine? L-
am putea cunoaşte pe Dumnezeu fără a ni se descoperi?
b) De ce revelaţia naturală este completată de cea supranaturală? De ce revelaţia
supranaturală s-a încheiat? ş.a.
În cea de-a doua parte a activităţii (a doua oră desfăşurată pe această temă), elevii s-au
achitat de sarcinile didactice referitoare la însuşirea de informaţii despre Sfânta Scriptură, astfel:
a) „Rezumatorii” au alcătuit următorul rezumat: „Sfânta Scriptură sau Biblia este
colecţia cărţilor sfinte scrise de prooroci, apostoli şi de alţi oameni bineplăcuţi lui Dumnezeu,
sub inspiraţia Duhului Sfânt.86

Sfânta Scriptură are două părţi: Vechiul Testament şi Noul Testament.
Vechiul Testament este format din 39 de cărţi canonice şi 14 cărţi sau fragmente de cărţi
necanonice, numite „bune de citit” şi cuprinde revelaţia de la Adam şi până la venirea
Mântuitorului Iisus Hristos.
Noul Testament este format din 27 de cărţi canonice şi cuprinde revelaţia făcută de
Însuşi Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos.”
b) „Întrebătorii” au alcătuit ca de obicei lista de întrebări:
1) Ce este Sfânta Scriptură?
2) Câte părţi are Sfânta Scriptură? Care sunt acestea?
3) Câte cărţi cuprinde Vechiul Testament?
4) Ce relatează Vechiul Testament?
5) Câte cărţi cuprinde Noul Testament?
6) Ce relatează Noul Testament?
7) Câte cărţi canonice are în total Sfânta Scriptură?
c) „Clarificatorii” au adus lămuriri privind termenii de la dicţionar şi alţii, consideraţi
insuficient cunoscuţi:
a) canoane b) eveniment c) Evanghelie
inspiraţie fragment Legea Veche
bineplăcut legământ Legea Nouă
normă unică / unic Golgota
d) „Prezicătorii” au problematizat conţinutul, astfel:
a) – Ar fi putut Dumnezeu să nu se descopere în Sfânta Scriptură? Dacă nu am avea
Sfânta Scriptură cum l-am cunoaşte pe Dumnezeu şi voia sa?
b) – De ce a fost absolut necesară existenţa Sfintei Scripturi?
c) – De ce Sfânta Scriptură are două părţi?
d) – Cine poate interpreta conţinutul Sfintei Scripturi? De ce nu poate oricine să
interpreteze Sfânta Scriptură?
În cea de-a treia şi ultima parte a activităţii (cea de-a treia oră desfăşurată pe această
temă), elevii au rezolvat sarcini didactice vizând „Sfânta Tradiţie”, astfel:
a) „Rezumatorii” au alcătuit următorul rezumat:
„Sfânta Tradiţie cuprinde totalitatea adevărurilor revelate care nu se găsesc în Sfânta
Scriptură, ci au fost transmise prin viu grai de către Mântuitorul Iisus Hristos şi Sfinţii săi
Apostoli, fiind mai târziu consemnate în scris şi păstrate de Sfânta Biserică.
Ea cuprinde: hotărârile formulate la sinoadele ecumenice recunoscute de Biserică; viaţa
bisericească oglindită în datinile, obiceiurile şi practicile sale; cultul divin oglindit în cărţile de 87

cult; scrieri ale Sfinţilor Părinţi, monumente de artă bisericească, mărturisiri de credinţa mai noi
ale Bisericii, etc.”
b) „Întrebătorii” au alcătuit lista de întrebări şi răspunsuri la acestea:
1) Ce este Sfânta Tradiţie?
2) Ce cuprinde Sfânta Tradiţie?
3) Cum a apărut Sfânta Tradiţie?
4) Care este legătura dintre Sfânta Tradiţie şi Sfânta Scriptură? ş.a.
c) „Clarificatorii” au lămurit termeni mai mult sau mai puţin cunoscuţi:
a) a transmite b) sinod ecumenic
monument, -e cult divin
document, -e mărturisire de credinţă
datină Sfinţii Părinţi
d) „Prezicătorii” au problematizat textul:
a) De ce este absolut necesară existenţa Sfintei Tradiţii?
b) Am putea cunoaşte adevărurile de credinţă dezvăluite de Dumnezeu numai din Sfânta
Scriptură, fără Sfânta Tradiţie?
c) De ce cuprinsul Sfintei Tradiţii a fost fixat în scris de către Sfânta Biserică?
Activitatea de comunicare – însuşire de cunoştinţe a fost monitorizată permanent de
către profesor care a venit în sprijinul elevilor cu explicaţii, comentarii, completări şi aprecieri.
Fişele de lucru care au ajutat la realizarea evaluării activităţii didactice au avut în
conţinut exerciţii aplicative:
I. Completaţi corect rebusul pentru a descoperi cuvântul de pe verticala A-B:
1) Dumnezeu este Tatăl……………;
2) şi 3) El se……………….oamenilor pentru ca aceştia să-I cunoască……………..;
4) Frumuseţea, armonia şi ……………….. din natură vorbesc despre Creatorul său;
5) şi 6) Revelaţia este de două feluri:……………… şi ………………..;
7) Prin Domnul nostru Iisus Hristos s-a refăcut legătura sau……………. dintre oameni
şi Dumnezeu;
8) şi 9) Revelaţia supranaturală a fost transmisă prin …………………., prooroci şi
trimişi, fiind deseori însoţită de ………………… şi minuni.
A
1 N O S T R U
2 D E S C O P E R Ă
3 V O I A
88

4 O R D I N E A
5 N A T U R A L Ă
6 S U P R A N A T U R A L Ă
7 R E L A Ţ I A
8 Î N G E R I
9 S E M N E
B
II. Realizaţi corespondenţa între cele două coloane:
A B
a)
b)
c)
d)
e)
f)
III. Completaţi enunţurile lacunare cu cuvintele sau sintagmele potrivite dintre
paranteze:
(întotdeauna, false, legătură, pretutindeni, de către toţi, revelaţia, valoare)
a) În decursul timpului, Sfintei Tradiţii i s-au adăugat şi ……………. Tradiţii.
b) Sfânta Biserică promovează numai credinţa adevărată, care a fost crezută
……………. în Biserică (începând cu Biserica veche), …………………. (în orice biserică
ortodoxă din lume) şi ………………..
c) Între Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie există o ………………….. strânsă.
d) Ele au o …………… egală, căci amândouă păstrează şi transmit ………………….
dumnezeiască.
89
Părţile Sfintei Scripturi sunt: revelaţia de la Adam şi până la venirea lui Iisus Hristos
Vechiul Testament cuprinde: revelaţia făcută de Însuşi Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu
Noul Testament cuprinde: Vechiul Testament şiNoul Testament
Vechiul Testament conţine un număr de:
66 de cărţi canonice
Noul Testament conţine un număr de:
27 de cărţi canonice
Sfântă Scriptură conţine un număr de:
39 de cărţi canonice

Analiza rezultatelor activităţii didactice a relevat pe ansamblu următoarea situaţie
comparativă:LECŢIA 1 LECŢIA 2 LECŢIA 3
GRUPUL NR.
DE
ELEVI
NOTE CALIFIC.
DOMIN
GRUPUL NR.
DE
ELEVI
NOTE CALIFIC.
DOMIN
GRUPUL NR.
DE
ELEVI
NOTE CALIFIC.
DOMIN10-
9
8-
7
6-
5
Sub
5
10-
9
8-
7
6-
5
Sub
5
10-
9
8-
7
6-
5
Sub
5
GRUPUL
1
14 8 4 2 10-9 GRUPUL
1
14 9 3 2 - 10-9 GRUPUL
1
14 8 3 3 - 10-9
GRUPUL
2
14 4 7 2 1 8-7 GRUPUL
2
14 5 6 3 - 8-7 GRUPUL
2
14 4 8 2 - 8-7
V. 2.1.2. Activitatea didactică nr. 2
Această activitate didactică a avut în centrul său conţinutul de învăţare „Rugăciunea în
viața creștinului” fiind proiectată ca o lecţie mixtă.
Scopul lecţiei a fost reprezentat de însuşirea unor informaţii referitoare la rugăciune, dar
și de conștientizarea importanței rostirii rugăciunilor de către elevi.
În ceea ce priveşte competenţele vizate, acestea au fost formulate în acord cu programa
şcolară, astfel:
a) Competenţe generale:
Manifestarea valorilor și a cunoștințelor religioase în propriile atitudini și
comportamente;
Utilizarea adecvată a limbajului din sfera valorilor religioase în diferite
contexte de comunicare.
Cooperarea cu ceilalţi în rezolvarea unor probleme teoretice şi practice în
cadrul diferitelor grupuri.
b) Competenţe specifice:
Explicarea rolului şi a importanţei participării conştiente şi active a
credincioşilor la rugăciunile Bisericii;
Utilizarea corectă a termenilor religioşi învăţaţi în contexte lingvistice noi;
Argumentarea importanţei participării active la viaţa comunităţii.
c) Competenţe derivate:
Explicarea termenului „rugăciune”.
Rostirea unei rugăciuni împreună cu alții.
Formularea de învăţături folositoare progresului spiritual.
Strategia didactică a inclus:
a) Metode didactice precum: conversaţia, explicaţia, descrierea, dialogul, povestirea,
exemplul, exerciţiul, observaţia, dar şi metode interactive: metoda mozaicului.
90

b) Resursele materiale au fost reprezentate de fişe de lucru şi materiale auxiliare
necesare susţinerii temei.
c) Formele de organizare a activităţii cu elevii au variat pe parcurs de la organizarea
frontală şi individuală la organizarea pe grupe.
Principiile didactice respectate au fost cele caracteristice activităţilor didactice
curriculare:
1) – Principiul accesibilităţii cunoştinţelor;
2) – Principiul sistematizării şi continuităţii cunoştinţelor;
3) – Principiul învăţării active şi conştiente;
4) – Principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor;
5) – Principiul intuiţiei;
6) – Principiul hristocentric;
Evaluarea a fost formativă, continuă prin întrebări şi răspunsuri pe tot parcursul lecţiei şi
prin utilizarea unor fişe de lucru pentru realizarea feed-back-ului.
Bibliografia utilizată în realizarea proiectării didactice a conţinutului de învăţare a avut
ca punct de plecare:
- Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 1988.
- Muha, Camelia, Religie creştin-ortodoxă: caiet pentru elevi, clasa a VII-a, Ed. Sf.
Mina, Iaşi, 2013.
- Dorin Opriș, Monica Opriș, Metode active de predare-învățare. Metode și aplicații la
religie, Ed. Sf. Mina, Iași, 2006
- Pr. Prof. Dr. Sebastian Șebu, Prof. Monica Opriș,Prof. Dorin Opriș, Metodica predării
religiei, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2000
În desfăşurarea lecţiei dirijarea învăţării s-a realizat printr-o metodă interactivă, este
vorba de metoda „mozaicului”.
Această metodă poate fi utilizată atunci când elevii citesc un text, ca în cazul de faţă şi
permite împărţirea grupului mare în mai multe grupe de lucru, coordonate de profesor. Astfel, cei
16 elevi au fost împărţiţi în patru grupe.
Aşadar: în prima etapă a metodei a avut loc împărţirea clasei în grupe eterogene de câte
4 elevi. Apoi fiecărui membru al grupei i s-a dat un număr de la 1 la 4, şi o fişă de învăţare ce a
cuprins o unitate de cunoaştere, adică un fragment din textul lecţiei care a fost împărţit astfel:
Fişa de învăţare nr. 1 a cuprins informaţii generale despre „Rugăciunea în viața creștinului”, din
care elevii puteau desprinde cu ușurință ce este rugăciunea.
Fişa de învăţare nr. 2 a cuprins informaţii referitoare la locul unde trebuie făcută rugăciunea.91

Fişa de învăţare nr. 3 a cuprins informaţii despre cum trebuie făcută rugăciunea.
Fişa de învăţare nr. 4 a li se cerea elevilor să formuleze rugăciuni personale.
Le-a fost explicat apoi elevilor că sarcina didactică este aceea de a-şi însuşi cunoştinţele
din întregul text, care însă le va fi predat de către colegii de grup pe fragmente, întrucât toţi elevii
cu nr. 1 au primit fişa de învăţare cu nr. 1, toţi elevii cu nr. 2 au primit fişa de învăţare cu nr. 2 şi
tot aşa până la 4. În cea de-a doua etapă s-au format patru grupuri din elevii cu numerele 1, 2, 3
şi 4, numite grupuri de „experţi” deoarece sarcina lor a fost aceea de a învăţa bine materialul
prezentat în secţiunea din text care le-a revenit.
În cea de-a treia etapă, după ce grupurile de experţi şi-au încheiat lucrul, fiecare elev s-a
întors la grupul său iniţial pentru a preda celorlalţi conţinutul însuşit.
Pe timpul desfăşurării activităţii profesorul a monitorizat predarea pentru a fi sigur că
informaţiile sunt transmise corect şi a stimulat cooperarea, asigurând participarea şi implicarea
tuturor elevilor.
La final, li s-a cerut elevilor să prezinte oral, în ordinea iniţială, fiecare parte a textului, cu
ideile principale aşa cum le-au asimilat ei în cadrul grupului şi pentru realizarea feed-back-ului şi
implicit a evaluării activităţii s-a oferit acestora o fişă de lucru cu următorul conţinut alcătuit din
itemi cu alegere duală (adevărat-fals), itemi de asociere şi un rebus, astfel:
FIŞA DE LUCRU
1) Citiţi cu atenţie fiecare dintre afirmaţiile următoare. Dacă apreciaţi că afirmaţia este adevărată,
încercuiţi litera A, iar dacă afirmaţia este falsă, încercuiţi litera F.
a) Rugăciunea reprezintă convorbirea omului cu Dumnezeu. A/F
b) Iisus Hristos nu s-a rugat niciodată. A/F
c) Nu este bine să ne rugăm în public. A/F
e) La sfârşitul rugăciunii spunem „Amin”, adică „Aşa să fie!”. A/F
b) Citiți și completați spațiile punctate cu informațiile corespunzătoare:
Rugăciunea este convorbirea directă a omului cu ………………….. Ea poate fi făcută în
particular sau în …………………………Când ne rugăm trebuie să participăm cu buzele, cu
mintea, dar mai ales cu ……………………….Pentru ca Dumnezeu să ne asculte cererile trebuie
să ………………………… în rugăciune.
3) Completând corect rebusul, vei obţine pe verticala A-B cealaltă denumire pentru Rugăciunea
„Tatăl nostru”:
1. Tatăl ceresc;
2. autorul rugăciunii „Tatăl nostru”;92

3. locul rostirii rugăciunii „Tatăl nostru” inclusă în Predica de pe …….;
4. hrana trupească zilnică;
5. felul rugăciunii „Tatăl nostru”;
6. numărul cererilor din rugăciunea „Tatăl nostru”;
7. rugăciunea „Tatăl nostru” începe cu o formulă de ……..;
8. semnul de la începutul şi de la sfârşitul rugăciunii;
9. tentaţie (îndemn) spre fapte rele.
A
1 D U M N E Z E U
2 H R I S T O S
3 M U N T E
4 P Â I N E A
5 C E R E R E
6 Ş A P T E
7 A D R E S A R E
8 C R U C E A
9 I S P I T A
B
Analiza comparativă a rezultatelor între grupul 1, clasa a VII-a A, cu care s-a lucrat
interactiv şi grupul 2; clasa a VII-a B (structura), unde conţinutul de învăţare a fost predat în mod
tradiţional, a evidenţiat următoarea situaţie a rezultatelor:
GRUPULNR. DE
ELEVI
NOTE CALIFICATIVUL
DOMINANTOBS.
10-9 8-7 6-5 sub 5
GRUPUL
116 10 4 2 - 10-9
GRUPUL
216 3 8 5 - 8-7
V.2.1.3. Activitatea didactică nr. 3Această activitate didactică a fost proiectată în vederea însuşirii conţinutului de învăţare
„Sfânta Liturghie – întâlnire cu Dumnezeu ”; conţinut ce prezintă învăţături moral-religioase
necesare pentru adevărata viaţă creştină.
Scopul desfăşurării activităţii a vizat însuşirea de către elevi a unor informaţii referitoare
la Sfânta Liturghie şi a conştientizării necesităţii participării la ea.
93

Proiectarea didactică a conţinutului de învăţare s-a axat pe următoarele competenţe:
a) Competenţe generale:
Cunoaşterea şi iubirea lui Dumnezeu ca fundament al mântuirii şi desăvârşirii
omului.
Manifestarea valorilor şi a cunoştinţelor religioase în propriile atitudini şi
comportamente.
Cooperarea cu ceilalţi în rezolvarea unor probleme teoretice şi practice în cadrul
diferitelor grupuri.
Aplicarea învăţăturii de credinţă în viaţa personală şi a comunităţii.
b) Competenţe specifice:
Explicarea rolului şi a importanţei participării conştiente şi active a
credincioşilor la rugăciunile Bisericii.
Argumentarea importanţei participării active la viaţa comunităţii.
Participarea activă la acţiuni civice alături de persoane care au alte credinţe sau
convingeri religioase.
Argumentarea faptului că Dumnezeu este Creator şi Proniator al lumii.
d) Competenţe derivate
Prezentarea unor date generale despre Sfânta Liturghie.
Însușirea cunoștințelor referitoare la modul de pregătire pentru a participa la
Sfânta Liturghie.
Cunoașterea importanței și necesității participării la Sfânta Liturghie.
Strategia didactică aleasă pentru desfăşurarea lecţiei a fost una euristică corelând
activitatea individuală cu cea desfăşurată în mod cooperativ, în cadrul grupurilor, în vederea
elaborării cunoştinţelor prin efortul propriu care să dezvolte creativitatea elevilor.
În acest scop au fost combinate metode de predare şi învăţare informative şi activ
participative: conversaţia, dialogul, explicaţia, lectura, descrierea şi metoda SWOT.
Resursele materiale au inclus fişele de lucru şi alte materialule didactice.
Formele de organizare a activităţii cu elevii au variat de la organizarea frontală şi
individuală la cea pe grupe de elevi.
Principiile didactice respectate au fost următoarele:
1) Principiul accesibilităţii cunoştinţelor;
2) Principiul sistematizării şi continuităţii cunoştinţelor;
3) Principiul învăţării active şi conştiente;
4) Principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor;
5) Principiul hristocentric;94

6) Principiul eclesiologic.
Evaluarea activităţii s-a realizat formativ, continuu, pe tot parcursul lecţiei, prin
realizarea feed-back-ului şi prin intermediul fişelor de lucru.
În proiectarea conţinutului s-a folosit ca bibliografie:
- Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 2013.
- Muha, Camelia, Religie creştin-ortodoxă: caiet pentru elevi, clasa a VII-a, Ed. Sf.
Mina, Iaşi, 2013.
- Dorin Opriș, Monica Opriș, Metode active de predare-învățare. Metode și aplicații la
religie, Ed. Sf. Mina, Iași, 2006
- Pr. Prof. Dr. Sebastian Șebu, Prof. Monica Opriș,Prof. Dorin Opriș, Metodica predării
religiei, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2000
În desfăşurarea lecţiei după momentul organizatoric, verificarea conţinuturilor însuşite,
pregătirea elevilor pentru receptarea noilor cunoştinţe şi precizarea titlului şi a obiectivelor, a
urmat etapa de comunicare/însuşire a noilor cunoştinţe la care pe lângă metodele amintite s-a
folosit și o metodă activă numită: metoda SWOT.
Aceasta constă în analiza concomitentă a unor caracteristici interne(puncte tari și puncte
slabe) și factorii sau condițiile externe (pozitive – oportunități și negative - pericole/amenințări)
ale diferitelor aspecte, evenimente, fenomene, documente, activități în studiu.
Pentru început le-am expus elevilor informaţii referitoare la Sfânta Liturghie oferindu-le
lămuriri cu privire la: momentul instituirii și istoricul acesteia, când se săvârșește și de către cine,
pregătirea pentru participare, precum și importanța și necesitatea participării la aceasta.
Apoi elevii au fost împărțiți în grupe de câte 4, cerându-li-se să realizeze o analiză
SWOT privind transmiterea Sfintei Liturghii prin mass-media (TV, radio, Internet).
După terminarea timpului alocat desfășurării activității, în care fiecare grupă și-a notat
ideile sale referitoare la punctele tari sau slabe, la oportunități sau pericolele ce pot afecta sau pot
aduce beneficii celor ce vizionează Sfânta Liturghie prin intermediul ecranului TV, a radioului
sau a Internetului, a fost desemnat un reprezentant care a expus rezultatele. Acestea au fost:
PUNCTE TARI PUNCTE SLABE OPORTUNITĂ IȚ PERICOLE
-oferă celor bolnavi
posibilitatea de a asculta
Sfânta Liturghie;
-formează preocuparea
pentru muzică;
-nu dă posibilitatea
împărtă irii cu Trupulș
i Sângele Domnului;ș
-nu oferă posibilitatea
realizării comuniunii cu
-reprezintă un
mijloc de misiune
al bisericii
-exită riscul
desacralizării
sfintelor
slujbe
95

-facilitează transmiterea
învă ăturii cre tine;ț ș
-oferă posibilitatea
ascultării i vizionării eiș
pentru cei ce nu au
biserici ortodoxe în
apropiere
ceilal i cre tini;ț ș
-pierde din caracterul
sacru al ei;
-nu poate conduce omul
către mântuire.
Fixarea şi sistematizarea conţinutului predat, dar şi evaluarea activităţii necesită apelul
la exerciţii aplicative prin intermediul cărora să se evidenţieze cunoştinţele însuşite.
FIŞA DE LUCRU
I. Definiți Sfânta Liturghie şi arătați importanţa ei completând spaţiile punctate cu informaţia corespunzătoare:
a) Este cea mai importantă …….. religioasă prin care biserica Îl cinsteşte şi premăreşte pe Dumnezeu;este ……………………. (repetarea) ……………….. Mântuitorului.
La sfânta Liturghie ne întâlnim in chip real cu Hristos, prin împărtăşitrea cu ………….. şi ………………Domnului (Sfânta Împărtăşanie) .
b) În timpul cântării ,,……………………………….” şi a ……………….. (rugăciuni rostite de preot,de invocare a Duhului Sfânt) pâinea şi vinul se transformă în Trupul şi Sângele Domnului( este cel mai …………………….. moment al slujbei).
c )Nimeni nu se poate mântui fără sfânta Împărtăşanie –datoria creştinului de a participa la ……………………!!!!
II. Uneşte ce se potriveşte:
1. Sfântul Antimis a. Se săvârşeşte de zece ori pe an. 1 - b
2. Epicleza b. Obiect liturgic fără de care nu poate avea loc Sf. Liturghie
3. Liturghia Sf. Vasile cel Mare c. Rugăciuni rostite de preot,de invocare a Duhului Sfânt
4.PROSCOMIDIA d. Partea a doua a Sf. Liturghii
5. LITURGHIA CATEHUMENILOR sau a celor chemati la Botez
e. Partea introductiva sau pregatitoare a Sf. Liturghii
96

6. LITURGHIACREDINCIOSILOR(a celor botezati)
f. Ieşirea preotului din sf.altar cu Sf Evanghelie
7. Vohodul mic g. Prima parte a Sf. Liturghii
8. .Vohodul mare h. Preotul iese cu discul şi Sf.Potir cu cinstitele daruri.
III. a. Arată locul şi importanţa Crezului în cadrul Sfintei Liturghii. ……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
b. Când şi de cine a fost întemeiată Sf. Liturghie? ………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………
Analizând rezultatele activităţii la clasa la care s-a predat conţinutul învăţării în mod
interactiv, prin comparaţie cu clasa unde nu s-a procedat astfel, am obţinut următoarea situaţie:
GRUPULNR. DE
ELEVI
NOTE CALIFICATIVUL
DOMINANTOBS.
10-9 8-7 6-5 sub 5
GRUPUL
116 10 4 2 - 10-9
GRUPUL
216 5 8 2 1 8-7
V.2.1.4. Activitatea didactică nr. 4
Această activitate didactică a fost proiectată în vederea însuşirii conţinutului de învăţare
„Faptele bune – roade ale virtuților ”; conţinut care expune importanța şi necesitatea faptelor
bune în iconomia mântuirii, din care se desprind învăţături moral-religioase necesare pentru
adevărata viaţă creştină.
Scopul desfăşurării activităţii a vizat însuşirea de către elevi a unor informaţii referitoare
la faptele bune şi a conştientizării necesităţii lor pentru o viață creștină.
Proiectarea didactică a conţinutului de învăţare s-a axat pe următoarele competenţe:
a) Competenţe generale:
Cunoaşterea şi iubirea lui Dumnezeu ca fundament al mântuirii şi desăvârşirii
omului.
Manifestarea valorilor şi a cunoştinţelor religioase în propriile atitudini şi
comportamente.97

Cooperarea cu ceilalţi în rezolvarea unor probleme teoretice şi practice în cadrul
diferitelor grupuri.
Aplicarea învăţăturii de credinţă în viaţa personală şi a comunităţii.
b) Competenţe specifice:
Argumentarea importanţei participării active la viaţa comunităţii.
Participarea activă la acţiuni civice alături de persoane care au alte credinţe sau
convingeri religioase.
Argumentarea faptului că Dumnezeu este Creator şi Proniator al lumii.
Manifestarea atitudinii de respect faţă de persoanele discriminate din diferite
motive.
c) Competenţe derivate
Argumentarea necesităţii faptelor bune pentru suflet.
Formularea de învăţături morale folositoare progresului spiritual.
Strategia didactică aleasă pentru desfăşurarea lecţiei a fost una euristică corelând
activitatea individuală cu cea desfăşurată în mod cooperativ, în cadrul grupurilor, în vederea
elaborării cunoştinţelor prin efortul propriu care să dezvolte creativitatea elevilor.
În acest scop au fost combinate metode de predare şi învăţare informative şi activ
participative: conversaţia, dialogul, explicaţia, lectura, descrierea şi metoda „piramidei”.
Resursele materiale au inclus fişele de lucru şi materialul didactic necesar susţinerii
temei.
Formele de organizare a activităţii cu elevii au variat de la organizarea frontală şi
individuală și pe grupe.
Principiile didactice respectate au fost următoarele:
1) Principiul accesibilităţii cunoştinţelor;
2) Principiul sistematizării şi continuităţii cunoştinţelor;
3) Principiul învăţării active şi conştiente;
4) Principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor;
5) Principiul intuiţiei;
6) Principiul hristocentric.
Evaluarea activităţii s-a realizat formativ, continuu, pe tot parcursul lecţiei, prin
realizarea feed-back-ului şi prin intermediul fişelor de lucru.
În proiectarea conţinutului s-a folosit ca bibliografie:
- Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 2013.
98

- Muha, Camelia, Religie creştin-ortodoxă: caiet pentru elevi, clasa a VII-a, Ed. Sf.
Mina, Iaşi, 2013.
- Dorin Opriș, Monica Opriș, Metode active de predare-învățare. Metode și aplicații la
religie, Ed. Sf. Mina, Iași, 2006
- Pr. Prof. Dr. Sebastian Șebu, Prof. Monica Opriș,Prof. Dorin Opriș, Metodica predării
religiei, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2000
- Mioara Lica, Valentina Sava, Dorin Opriș, Monica Opriș, Irina Cozma, Corneliu
Muha, Primăvara credinței – culegere de scenete, jocuri, exerciții, ghicitori și poezii creștin-
ortodoxe, ed. Sf. Mina, Iași, 2007
În desfăşurarea lecţiei după momentul organizatoric, verificarea conţinuturilor însuşite,
pregătirea elevilor pentru receptarea noilor cunoştinţe şi precizarea titlului şi a obiectivelor, a
urmat etapa semnificativă pentru cercetarea pedagogică, adică etapa de comunicare/însuşire a
noilor cunoştinţe cu ajutorul unei metode interactive, pe care deja am nominalizat-o: metoda
piramidei.
Această metodă constă în încorporarea activităţii fiecărui membru al colectivului într-un
demers colectiv mai amplu, menit să ducă la soluţionarea unei sarcini sau a unei probleme date.
Pentru început profesorul le-a expus elevilor informaţii referitoare la minunea Faptele
bune – roade ale virtuților, făcând precizări și oferind explicații lămuritoare cu privire la faptele
bune ce se pot deveni virtuți și a necesității lor pentru mântuire.
A urmat faza de lucru individual al elevilor care au formulat şi notat întrebări referitoare
la subiectul tratat. Acestea au fost:
a) Ce sunt faptele bune ?
b) Când acestea devin virtuți?
c) Ce însușiri au virtuțile?
d) De ce facem fapte bune?
e) De ce este important să facem fapte bune? ş.a.
În continuare elevii grupaţi câte doi au discutat rezultatele individuale la care a ajuns
fiecare, formulându-se răspunsuri la întrebările colegilor şi notându-se întrebările noi.
După aceasta clasa s-a reunit în două grupe de câte 8 elevi, discutându-se despre
întrebările şi răspunsurile formulate anterior şi găsindu-se răspunsuri la întrebările rămase
nesoluţionate.
Activitatea de însuşire a noilor cunoştinţe s-a încheiat cu raportarea ideilor principale în
colectiv şi notarea lor pe tablă pentru a putea fi comparate cu ceea ce s-a lucrat individual şi în
perechi:
„Faptele bune reprezintă săvârșirea binelui de către o persoană în favoarea alteia.99

Ele devin virtuți atunci când stăruim în săvârșirea lor.
O deprindere este virtute dacă are anumite calități precum: este tare și stăruitoare în
îndeplinirea faptelor bune, este făcută de bună voie și cu bună știință.
Faptele bune sunt săvârșite de către oameni din dragoste pentru ceilalți, împlinind astfel
porunca Mântuitorului: „Să vă iubiți unii pe alții, precum v-am iubit Eu”(Sfânta Scriptură).
Săvârșirea faptelor bune ne conduc către mântuire, acest lucru îl specifică și Domnul
Iisus Hristos: „ Cel ce face voia Tatălui Meu din Ceruri, acela va intra în Împărăția Cerurilor”.
Fixarea şi sistematizarea conţinutului predat, dar şi evaluarea activităţii face apel la
exerciţii aplicative prin intermediul cărora să se evidenţieze cunoştinţele însuşite.
FIŞA DE LUCRU
1) Găsiți definiția virtuților creștine completând spațiile punctate din următorul text:
Virtutea creștină este …………………….. firească a omului, devenită ……………,
de a îndeplini cu ajutorul lui ……………….., din ………………….. față de El și de
aproapele.
2) Argumentați necesitatea virtuții în viața unui adevărat creștin, pornind de la citatele:
„ Să nu zică cineva că este cu neputință omului să ajungă la viața cea virtuoasă, ci
numai că aceasta nu este un lucru ușor.” ( Sfântul Antonie cel Mare)
„ Virtutea este necesară unui adevărat creștin pentru că ea îl face plăcut lui
Dumnezeu, mulțumit în viața pământească și fericit în viața viitoare.”
3) Completează rebusul, găsind cuvinte cu sens opus celor date. Vei obține pe verticala
A-B cuvântul care denumește locul de odihnă al drepților.
A.
1. Nedrept
2. Fricos
3. Urât
4. Nerăbdător
5. Leneș
6. Ateu
7. Nemimilostiv
B.
Analizând rezultatele activităţii la clasa la care s-a predat conţinutul învăţării în mod
interactiv, prin comparaţie cu clasa unde nu s-a procedat astfel, am obţinut următoarea situaţie:
100
D R E P T
C U R A J O S
F R U M O S
R A B D A T O R
V R E D N I C
C R E D I N C I O S
M I L O S T I V

GRUPULNR. DE
ELEVI
NOTE CALIFICATIVUL
DOMINANTOBS.
10-9 8-7 6-5 sub 5
GRUPUL
116 8 6 2 - 10-9
GRUPUL
216 4 10 2 - 8-7
V.2.1.5. Activitatea didactică nr. 5
Această activitate didactică a fost proiectată în vederea însuşirii conţinutului de învăţare
„ Biserica, locaș de închinare ”; conţinut care expune importanța şi necesitatea faptelor bune în
iconomia mântuirii, din care se desprind învăţături moral-religioase necesare creştinului.
Scopul desfăşurării activităţii a vizat însuşirea de către elevi a unor informaţii referitoare
la biserică şi a conştientizării necesității prezenței la slujbele săvârșite la aceasta.
Proiectarea didactică a conţinutului de învăţare s-a axat pe următoarele competenţe:
a) Competenţe generale:
Cunoaşterea şi iubirea lui Dumnezeu ca fundament al mântuirii şi desăvârşirii
omului.
Manifestarea valorilor şi a cunoştinţelor religioase în propriile atitudini şi
comportamente.
Cooperarea cu ceilalţi în rezolvarea unor probleme teoretice şi practice în cadrul
diferitelor grupuri.
Aplicarea învăţăturii de credinţă în viaţa personală şi a comunităţii.
b) Competenţe specifice:
Argumentarea importanţei participării active la viaţa comunităţii.
Participarea activă la acţiuni civice alături de persoane care au alte credinţe sau
convingeri religioase.
Argumentarea faptului că Dumnezeu este Creator şi Proniator al lumii.
c) Competenţe derivate
Rezumarea conţinutului minunii.
Explicarea importanţei participării la slujbele bisericești pentru viaţa creştină.
Formularea mesajului moral-religios.
Formularea de învăţături folositoare progresului spiritual.
101

Strategia didactică aleasă pentru desfăşurarea lecţiei a cuprins:
a) Metode de învăţământ consacrate precum: dialogul, povestirea, conversaţia,
explicaţia, problematizarea, lectura dar şi metode interactive noi: metoda predării – învăţării
reciproce.
b) Mijloacele de învăţământ au constat în fişe de lucru şi alte materiale didactice.
c) Formele de organizare a activităţii cu elevii: frontală, individuală şi pe grupe.
Formele de organizare a activităţii cu elevii au variat de la organizarea frontală şi
individuală și pe grupe.
Principiile didactice respectate au fost următoarele:
1) Principiul accesibilităţii cunoştinţelor;
2) Principiul sistematizării şi continuităţii cunoştinţelor;
3) Principiul învăţării active şi conştiente;
4) Principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor;
5) Principiul hristocentric;
6) Principiul eclesiologic.
Evaluarea activităţii s-a realizat formativ, continuu, pe tot parcursul lecţiei, prin
realizarea feed-back-ului şi prin intermediul fişelor de lucru.
În proiectarea conţinutului s-a folosit ca bibliografie:
- Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 2013.
- Muha, Camelia, Religie creştin-ortodoxă: caiet pentru elevi, clasa a VII-a, Ed. Sf.
Mina, Iaşi, 2013.
- Dorin Opriș, Monica Opriș, Metode active de predare-învățare. Metode și aplicații la
religie, Ed. Sf. Mina, Iași, 2006
- Pr. Prof. Dr. Sebastian Șebu, Prof. Monica Opriș,Prof. Dorin Opriș, Metodica predării
religiei, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2000
- Mioara Lica, Valentina Sava, Dorin Opriș, Monica Opriș, Irina Cozma, Corneliu
Muha, Primăvara credinței – culegere de scenete, jocuri, exerciții, ghicitori și poezii creștin-
ortodoxe, ed. Sf. Mina, Iași, 2007
În desfăşurarea lecţiei după momentul organizatoric, verificarea conţinuturilor însuşite,
pregătirea elevilor pentru receptarea noilor cunoştinţe şi precizarea titlului şi a obiectivelor, a
urmat etapa semnificativă pentru cercetarea pedagogică, adică etapa de comunicare/însuşire a
noilor cunoştinţe cu ajutorul unei metode interactive: metoda predării-învățării reciproce.
A fost împărţită clasa în grupuri de elevi şi s-au distribuit rolurile elevilor: „rezumatori”,
„întrebători”, „clarificatori” şi „prezicători”.102

Studierea textului în grup a dus la predarea-învăţarea reciprocă, sarcinile didactice ale
elevilor concretizându-se în următoarele rezultate:
a) „Rezumatorii” au alcătuit un rezumat al textului:
„ Biserica este un locaș de cult construit de oameni pentru a se putea închina lui
Dumnezeu și a participa la sfintele slujbe. Privită din lateral seamănă cu o corabie,
iar privită de sus cu o cruce, amintind de corabia lui Noe și de crucea pe care a fost
răstignit Iisus. Părțile componente ale bisericii sunt: pronaosul, naosul și altarul. Cea
mai sfântă parte a bisericii este altarul. În mijlocul lui se află Sfânta Masă, obiectul
cel mai important din biserică. Domnul nostru Iisus Hristos a numit biserica „Casa
lui Dumnezeu”, de aceea noi credincioșii suntem așteptați de Dumnezeu să intrăm în
Casa Sa pentru a ne ruga împreună cu ceilalți”.
B) „Întrebătorii” au realizat o listă cu întrebări şi răspunsuri pe marginea textului lecţiei:
Ce este biserica?
R: Biserica este Casa lui Dumnezeu.
Ce formă are biserica?
R: Biserica are formă de corabie sau de cruce.
Care este cea mai importantă parte din biserică?
R: Cea mai importantă parte din biserică este altarul, care este așezat spre răsărit.
Care este cel mai important obiect din biserică?
R: Cel mai important obiect din biserică este Sfânta Masă.
În fața cui te înfățișezi când intri în biserică?
R: Când intri în biserică te înfățișezi înaintea celui mai mare Împărat, înaintea lui
Dumnezeu.
Cum trebuie sa ne pregătim trupul și sufletul pentru a intra în „Casa lui Dumnezeu”?
R: Înainte de a merge la biserică trebuie să ne curățăm trupul, spălându-l, să ne îmbrăcăm
cu haine curate și să facem câteva rugăciuni.
Cum trebuie să ne comportăm în biserică?
R: În biserică trebuie să mergem să ne închinăm la icoane, să ne a și să ne rugăm.
Cu ce ocazie mergem la biserică?
R: Mergem la biserică duminica și în zilele de sărbătoare pentru a participa la Sfânta
Liturghie, dar și cu ocazia săvârșiri de către preot a altor slujbe: acatist, vecernie,
săvârșirea Sfintelor Taine, parastas, etc.
c) „Clarificatorii” au lămurit unele probleme de vocabular cu ajutorul surselor de
informare oferite de profesor:
103

Sfântul Chivot = obiect de pe Sfânta masă, sub formă de biserică în care se află Sfânta
Împărtășanie pentru copii și bolnavi.
Acatist = slujbă bisericească de mulțumire și cinstire a lui Dumnezeu, Maicii Domnului
și a sfinților
Corabie = vas, navă
Pronaos = partea de la intrare în biserica
Naos = partea din mijlocul bisericii
Altar = cea mai importantă parte din biserică
Catapeteasmă = perete cu icoane ce desparte altarul de restul bisericii
Sfântul Antimis = bucată de pânză, pictată cu Așezarea în mormânt a Mântuitorului
Iconostas = suport pentru icoane
Cristelniță = obiect din biserică în care se botează copii, numit popular „cazan”
d) „Prezicătorii” au problematizat unele idei din text care au ajutat la înţelegerea
conţinutului:
De ce a fost nevoie să fie construite biserici?
De ce nu avem voie să intrăm în altar? Dacă intrăm ce se poate întâmpla?
Cu ce ne ajută participarea noastră la sfintele slujbe?
Profesorul a analizat munca pe grupuri a elevilor şi a venit în sprijinul lor cu precizări,
completări și aprecieri.
Evaluarea activităţii a impus şi folosirea unei fişe de lucru pentru analiza rezultatelor.
FIŞA DE LUCRU
Completaţi rebusul pentru a găsi pe verticala A-B cuvântul care denumește Casa lui
Dumnezeu:
1. Cu ce se aseamănă biserica privită de departe?
2. Parte de orizont spre care este așezat altarul unei biserici.
3. Încăpere a bisericii în care sa află cristelnița.
4. Sunt așezate de-a lungul pereților naosului.
5. Este cea mai sfântă parte a bisericii.
6. Perete care desparte naosul de altar, plin cu icoane, numit catapeteasmă.
7. Se află în partea stângă a altarului
8. Se află în mijlocul altarului (2 cuvinte)
A
1. C O R A B I E
2. R A S A R I T
104

3. P R O N A O S
4. S T R A N E
5. A L T A R
6. I C O N O S T A S
7. P R O S C O M I D I A R
S F A N T A M A S A
B
Analizând rezultatele obţinute de clasa la care conţinutul de învăţare a fost predat cu
metode moderne, interactive, prin comparaţie cu clasa la care s-a lucrat în mod tradiţional am
obţinut următoarea situaţie comparativă:
GRUPULNR. DE
ELEVI
NOTE CALIFICATIVUL
DOMINANTOBS.
10-9 8-7 6-5 sub 5
GRUPUL
116 10 4 2 - 10-9
GRUPUL
216 5 8 2 1 8-7
V.2.1.6. ACTIVITATEA DIDACTICĂ NR. 6
Această activitate didactică a fost proiectată în vederea însuşirii conţinutului de învăţare
„ Cântarea religioasă – formă de rugăciune ”; conţinut care expune importanța şi necesitatea
muzicii în cadrul sfintelor slujbe.
Scopul desfăşurării activităţii a vizat însuşirea de către elevi a unor informaţii referitoare
la muzica bisericească, clarificându-și și înțelegând anumiți termeni, dar și semnificația si
importanța folosirii muzici în cadrul cultului.
Proiectarea didactică a conţinutului de învăţare s-a axat pe următoarele competenţe:
a) Competenţe generale:
Cunoaşterea şi iubirea lui Dumnezeu ca fundament al mântuirii şi desăvârşirii
omului.
105

Manifestarea valorilor şi a cunoştinţelor religioase în propriile atitudini şi
comportamente.
Cooperarea cu ceilalţi în rezolvarea unor probleme teoretice şi practice în cadrul
diferitelor grupuri.
Aplicarea învăţăturii de credinţă în viaţa personală şi a comunităţii.
b) Competenţe specifice:
Prezentarea formelor de artă religioasă existente în Biserica Ortodoxă
Utilizarea în diferite contexte a expresiilor şi a noţiunilor religioase nou învăţate,
realizând corelaţii interdisciplinare (istorie, literatură, muzică, geografie, artă)
Argumentarea importanţei conlucrării omului cu Dumnezeu în vederea mântuirii
Exprimarea atitudinilor moral-creştine în diferite împrejurări ale vieţii
c) Competenţe derivate
Clasificarea cântărilor bisericești, după originea lor
Explicarea importanţei prezenței muzicii în cadrul cultului
Explicarea unor termeni din muzica bisericească
Strategia didactică aleasă pentru desfăşurarea lecţiei a cuprins:
a) Metode de învăţământ consacrate precum: conversaţia, explicaţia, audiția muzicală,
problematizarea, expunerea, argumentarea, dar şi metode interactive noi precum: metoda predării
– învăţării reciproce.
b) Mijloacele de învăţământ au constat în fişe de lucru şi alte materiale didactice.
c) Formele de organizare a activităţii cu elevii: frontală, individuală şi pe grupe.
Formele de organizare a activităţii cu elevii au variat de la organizarea frontală şi
individuală și pe grupe.
Principiile didactice respectate au fost următoarele:
1) Principiul accesibilităţii cunoştinţelor;
3) Principiul învăţării active şi conştiente;
4) Principiul însuşirii temeinice a cunoştinţelor;
5) Principiul intuiţiei;
6) Principiul hristocentric;
7) Principiul eclesiologic.
Evaluarea activităţii s-a realizat formativ, continuu, pe tot parcursul lecţiei, prin
realizarea feed-back-ului şi prin intermediul fişelor de lucru.
În proiectarea conţinutului s-a folosit ca bibliografie:
- Biblia sau Sfânta Scriptură, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 2013.106

- Muha, Camelia, Religie creştin-ortodoxă: caiet pentru elevi, clasa a VIII-a, Ed. Sf.
Mina, Iaşi, 2013.
- Dorin Opriș, Monica Opriș, Metode active de predare-învățare. Metode și aplicații la
religie, Ed. Sf. Mina, Iași, 2006
- Pr. Prof. Dr. Sebastian Șebu, Prof. Monica Opriș,Prof. Dorin Opriș, Metodica predării
religiei, Ed. Reîntregirea, Alba Iulia, 2000
- Mioara Lica, Valentina Sava, Dorin Opriș, Monica Opriș, Irina Cozma, Corneliu
Muha, Primăvara credinței – culegere de scenete, jocuri, exerciții, ghicitori și poezii creștin-
ortodoxe, ed. Sf. Mina, Iași, 2007
În desfăşurarea lecţiei după momentul organizatoric, verificarea conţinuturilor însuşite,
pregătirea elevilor pentru receptarea noilor cunoştinţe şi precizarea titlului şi a obiectivelor, a
urmat etapa semnificativă pentru cercetarea pedagogică, adică etapa de comunicare/însuşire a
noilor cunoştinţe cu ajutorul unei metode interactive: metoda predării-învățării reciproce.
A fost împărţită clasa în grupuri de elevi şi s-au distribuit rolurile elevilor: „rezumatori”,
„întrebători”, „clarificatori” şi „prezicători”.
Studierea textului în grup a dus la predarea-învăţarea reciprocă, sarcinile didactice ale
elevilor concretizându-se în următoarele rezultate:
b) „Rezumatorii” au alcătuit un rezumat al textului:
„ Cântarea bisericească este o formă de rugăciune.
După originea lor, cântările bisericești intonate în cadrul slujbelor se împart în două
caregorii:
1) - de origine biblică în general Psalmii lui David
2) – de origine nescripturistică – imne creștine
Cei ce compun versurile se numesc imnografi, iar cei ce compun muzica se numesc
melozi. În cadrul cântărilor din Biserica Ortodoxă, majoritatea imnografilor și
melozilor sunt dintre: preoți, episcopi sau teologi.
Imnele bisericești au mai multe forme, câteva dintre acestea sunt: troparul, codacul
și canonul.
Troparul este cea mai veche, cea mai simplă și cea mai veche unitate a poeziei
imnografice din cultul ortodox care înfățișează pe scurt și cântă viața unui sfânt sau
descrie sensul și importanța unui eveniment din viața Mântuitorului sau din istoria
sfântă a mântuirii.
Codacul este o strofă poetică izolată în care se descrie o anumită sărbătoare. Cel
mai vechi și singurul codac păstrat în întregime până azi este Acatistul Bunei
Vestiri.107

Canonul este un imn alcătuit de obicei din două cântări care formează un tot”.
B) „Întrebătorii” au realizat o listă cu întrebări şi răspunsuri pe marginea textului lecţiei:
Ce este cântarea bisericească și cum se împarte ea?
R: Cântarea bisericească este o formă de rugăciune. Ea se împarte în două categorii: de
origine biblică în general Psalmii lui David și de origine nescripturistică – imne creștine
Cum se numesc cei ce compun versurile? Dar cei ce compun muzica?
R: Cei ce compun versurile se numesc imnografi, iar cei ce compun muzica melozi.
Care sunt formele imnelor bisericești?
R: Imnele bisericești au mai multe forme, câteva dintre acestea sunt: troparul, codacul și
canonul.
De ce este importantă cântarea bisericeasca ?
R: Prin ea omul participă în mod direct la preamărirea lui Dumnezeu.
c) „Clarificatorii” au lămurit unele probleme de vocabular cu ajutorul surselor de
informare oferite de profesor:
Aliluia = Lăudați pe Domnul
Amin = așa să fie
Acatist = cântare de laudă
Canon = compunere de mai multe cântări
Codac = cântec bisericesc scurt
Doxologie = cântare de slavă înălțată lui Dumnezeu
Glasuri bisericești = cele opt moduri după care se cântă muzica bisericească
Icos = strofa poetică ce urmează imediat după codac
Imn religios = cântec de preamărire a dumnezeirii
Imnografie = Colecție de imne religioase
Tropar = cea mai mică, mai veche și mai simplă unitate a poeziei imnografice
d) „Prezicătorii” au problematizat unele idei din text care au ajutat la înţelegerea
conţinutului:
De ce credeți că în Biserica Ortodoxă nu se folosesc instrumente? Ce credeți că s-ar
întâmpla dacă s-ar folosi?
Cum credeți că ar fii slujba fără muzică bisericească? Ar fi mai captivantă sau mai lipsită
de semnificații?
Profesorul a analizat munca pe grupuri a elevilor şi a venit în sprijinul lor cu precizări,
completări și aprecieri.
Evaluarea activităţii a impus şi folosirea unei fişe de lucru pentru analiza rezultatelor.
FIȘĂ DE LUCRU108

1. Citește cu atenție textele de mai jos, pentru a identifica o formă a imnelor
bisericești studiată:
„ Nașterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit în toată lumea;
că din tine a răsărit Soarele dreptății, Hristos Dumnezeul nostru și dezlegând
blestemul, a dat binecuvântare și stricând moartea, ne-a dăruit nouă viață
veșnică.”
„ Arătatu-Te-ai astăzi lumii și lumina Ta, Doamne, s-a însemnat peste noi, care cu
conștiința Te lăudăm. Venit-ai și Te-ai arătat, Lumina cea neapropiată.”
2. Uniți termenii din coloana A cu explicația din coloana B:
A. B.
1. Aliluia a. cântare de laudă 1 - b
2. Amin b. Lăudați pe Domnul
3. Canon c. Colecție de imne religioase
4.Codac d. cele opt moduri după care se cântă
muzica bisericească
5. Doxologie e. așa să fie
6. Glasuri biserice tiș f. cea mai mică, mai veche și mai simplă unitate a poeziei imnografice în cultul ortodox
7. Imn religios g. cântec de preamărire a dumnezeirii
8. Icos h. strofa poetică ce urmează imediat
după codac
9.Acatist i. compunere de mai multe cântări
10.Imnografie j. cântare de slavă înălțată lui Dumnezeu
11.Tropar k. cântec bisericesc scurt
3. Completați următorul text cu ceea ce se potrivește:
Cântarea bisericească este o formă de …………………………. Ea poate fi de origine
……………… sau de origine………………………Cei ce compun versurile imnelor
creștine se numesc………………….., iar cei ce compun versurile ……………………
109

Analizând rezultatele obţinute de clasa la care conţinutul de învăţare a fost predat cu
metode moderne, interactive, prin comparaţie cu clasa la care s-a lucrat în mod tradiţional am
obţinut următoarea situaţie comparativă:
GRUPULNR. DE
ELEVI
NOTE CALIFICATIVUL
DOMINANTOBS.
10-9 8-7 6-5 sub 5
GRUPUL
116 9 5 2 - 10-9
GRUPUL
216 5 7 4 - 8-7
V.2.2. Exemple de activităţi extracurriculare cu caracter formativ-educativ derulate în
vederea cercetării pedagogice
În ultima perioadă de timp activităţilor extracurriculare li s-au acordat importanţa
cuvenită şi în sistemul de învăţământ românesc.Aceasta, întrucât ele sunt raportate în mod direct
la dezvoltarea creativităţii considerată dimensiune definitorie a personalităţii.
Creativitatea reprezintă un proces complex, o activitate psihică ce se finalizează şi
obiectivează într-un anumit produs, o capacitate psihică a omului de a realiza ceva nou în diferite
domenii: teoretic, ştiinţific, tehnic, artistic, social, etc., de a rezolva aspecte deosebite,
necunoscute ale realităţii, de a elabora modalităţi şi soluţii originale de rezolvare a problemelor şi
de a le exprima în manieră personală.
Aşadar, creativitatea apare ca o „activitate hiper-complexă care se finalizează într-un
produs de o valoare individuală, dar mai ales socială, superioară”163. Deci, ea nu este o
dimensiune în plus a personalităţii, nu este o capacitate psihică autonomă, ci efectul organizării
optime şi conlucrării unor procese psihice variabile în condiţii favorabile.
Plecând de la premiza că „educația religioasă poate fi înțeleasă și ca o formă de
explicitare a adevărurilor divine, ca un act de pătrundere prin limbaj a învățăturilor
fundamentale, ca reproducere și perpetuare la nivelul discursiv a valorilor creștinismului”164,
am luat în considerare în cadrul cercetării efectuate și desfășurarea unor activități
extracurriculare care să conducă la atingerea obiectivelor propuse în această cercetare.
De aceste lucruri am ţinut cont, atunci când am integrat în activităţile extracurriculare
ale elevilor de la Şcoala Gimnazială nr.1 din Băilești, o serie de activităţi cu specific religios.
Aceste activităţi au urmărit dezvoltarea creativităţii elevilor şi realizarea obiectivelor
cercetării în special în legătură cu cei din grupul inclus în experiment, însă unele dintre ele s-au
163 Adrian Stoica, Evaluarea curentă și examenele – ghid pentru profesori, Ed. P rognosis, București, 2001, p.53164 Constantin Cucoș, Educația religioasă, Editura Polirom, Iași, 1999, p. 282
110

derulat la nivelul întregii şcoli sau chiar la nivel regional, oferind posibilitatea de participare unui
număr mare de elevi, ceea ce a reprezentat un câştig pentru ora de religie în general.
Activităţile extracurriculare din perioada 2013-2015, s-au desfășurat cu ocazia unor
serbări școlare, dar mai ales a marilor sărbători creştine precum și în săptămâna „Să știm mai
multe, să fim mai buni!”. Acestea au fost completate de o excursie făcută la mănăstirile din
Oltenia, constituirea unui club intitulat „Arta – o punte între trecut, prezent și viitor”, dar și
Concursul școlar regional „Sărbătoare în culoare”, ce se desfășoară în unitatea noastră din anul
școlar 2010-2011, activităţi care însumate au urmărit, așa cum am mai spus atingerea
obiectivelor cercetării şi verificara ipotezei.
Serbările şcolare organizate în colaborare cu celelalte cadre didactice, cu ocazia unor
sărbători naţionale ca: 1 Decembrie, 24 ianuarie, 9 mai, sau a marilor sărbători religioase:
Naşterea Domnului şi Învierea Domnului.
De fiecare dată, manifestările cu caracter naţional au inclus scenete şi poezii care prin
conţinutul lor au făcut trimitere la credinţa şi tradiţia ortodoxă, la spiritul naţional şi ocrotirea
poporului român de către Dumnezeu. Titlurile unor poezii recitate de elevi în cadrul acestor
serbări şcolare au fost: „Lumină lină” de Mihai Eminescu; „La praznicul Unirii” de Gh. Băltean;
„Scrisoare către Mihai Viteazul” de Adrian Păunescu; „Clopotul neatârnării” de Adrian
Păunescu; „O, ziuă sfântă mare” de Gh. Băltean; „Ne trebuie Apostoli” de Gh. Băltean;
„Doamne, ocroteşte-i pe români” de Adrian Păunescu; „Daniil Sihastru” de Dimitrie
Bolintineanu; „Odă ostaşilor români” de Vasile Alecsandri; ş.a.
În ceea ce priveşte desfăşurarea serbărilor dedicate marilor sărbători creştine, acestea
s-au bucurat de o apreciere deosebită, întrucât au avut în prim-plan scenete sugestive, extrem de
bine alese, al căror conţinut a fost raportat la particularităţile de vârstă şi psihologice ale elevilor
şi la dezvoltarea lor cognitiv-intelectuală.
Titlurile acestor activităţi extracurriculare sunt semnificative pentru a intui conţinutul
lor: „E Crăciun, e sărbătoare!”, „E vremea colindelor!” sau „Prispa cu datini” – au fost numai
câteva dintre manifestările dedicate „Naşterii Domnului” pe parcursul ultimilor ani şcolari, ele
incluzând: colaje de colinde şi cântece religioase, poezii cu specific religios închinate „Naşterii
Domnului Iisus Hristos” şi scenete, precum: „Vicleiul”, Teatru popular religios, după Ştefan
Bazilescu; „Irozii”, extrasă din cartea „Colinde”, editor Lucian Borleanu; „Cei trei magi şi Irod”,
extrasă din „Cartea serbărilor şcolare” de Vasile Poenaru; ş.a.
În ceea ce priveşte serbările închinate „Învierii Domnului” acestea au inclus poezii
sugestive şi impresionante prin conţinutul lor religios şi forma de exprimare diversificată.
Ca orice disciplină și religia uzează atât de un limbaj comun cât și de unul specific, mai
ales când vine vorba de artă bisericesacă. Dintre activitățile ce au urmărit cu precădere 111

familiarizarea elevilor și utilizarea de către ei a limbajului specific domeniului artei bisericești,
precum și dezvoltarea capacităților creative și a personalității, au fost și cele din cadrul cadrul
clubului intitulat : „Arta – o punte între trecut, prezent și viitor”. Aici au avut loc o serie de
manifestări cultural-artistice, vizionări de filme și emisiuni pe tema artei creștine, realizarea unor
picturi și felicitări, interpretări ale unor melodii religioase, precum și alte activități desfășurate la
inițiativa unor elevi.
Această activitate extracuriculară organizată în școală o dată pe lună în decursul celor
doi ani de cercetare a stârnit o deosebită atracție în rândul elevilor prin tematica și maniera sa de
desfășurare, stârnind preocupări specifice vârstei, prin libertatea de exprimare și acțiune.
Dintre toate abordările cercului, esențiale au fost citirea și interpretarea unor texte din
Sfânta Scriptură. Acestea au asigurat fundamentul solid pe care am fondat acțiunea de
investigare și interpretare a faptelor istorice. Am procedat astfel, nu numai pentru faptele din
istoria bisericească universală, ci și pentru cele din istoria bisericii ortodoxe române. De
exemplu, atunci când am abordat problema încreștinării geto-dacilor și a dovezilor conform
cărora pe teritoriul țării noastre au existat creștini încă din sec. al III-lea d.Hr., am folosit ca
argument texte din cartea Faptele Apostolilor în care este prezentată activitatea Sf. Apostoli după
Cincizecime, printre care și cea a Sf. Apostol Andrei care, conform scrierilor biblice, a provăduit
Evanghelia sa în ținutul care ulterior s-a numit Scytia Minor (pământul cuprins între Dunăre și
Marea Neagră - Dobrogea de azi) și care era în vremea respectivă (sec I d. Hr.) locuită de geto-
daci. Astfel, învățătura Sfintei Scripturi ne-a fost de folos și în acest sens, iar elevii, luând
contact cu ea și studiind-o, și-au perfecționat cunoașterea și interpretarea ei în lumina Sfintei
Tradiției Ortodoxe și au descoperit, totodată, bogăția sa de sensuri și utilități.
La cercurile de artă plastică și muzică religiosă cunoașterea Sfintei Scripturi s-a
îmbunătățit pentru că toate lucrările în acest domeniu pleacă și trebuie să plece, se
fundamentează și trebuie să fundamenteze pe cuvântul lui Dumnezeu. De aceea, chiar inițierea în
tehnica picturii bizantine s-a realizat parcurgând mai întâi dovada scripturistică, care de multe ori
a prezentat o descriere a persoanei sau evenimentului de zugrăvit. Astfel, în pictarea unei scene
din viața Mântuitorului s-a parcurs mai întâi textul biblic, s-au făcut comentarii și abia apoi s-a
trecut la prezentarea tehnicilor bizantine de pictare și exersare de către elevii a acestora. La
aceste activități au participat și profesorul de istorie și cel arte plastice. De exemplu, în
zugrăvirea Răstignirii Mântuitorului, elevii au parcurs toate textele din cele 4 Evanghelii care
prezintă acest eveniment. După ce au fost comentate în lumina Sfintei Tradiții Ortodoxe și
discutate semnificațiile fiecărui detaliu, s-a trecut la instruirea de către profesorul de arte plastice
care le-a prezentat elevilor tehnica bizantină de execuție a icoanei respective. Însă, fundamental
în execuția acesteia a fost cunoașterea contextului și a detaliilor pe care elevii nu le puteau ști cu 112

exactitate decât din Sfânta Scriptură. De aceea, și în acest caz, Biblia s-a dovedit a fi cartea de
căpătâi în întreprinderea acțiunilor umane. Cu acest prilej elevii au cunoscut aspecte în plus pe
care la orele de curs fie că nu au avut timp, fie că nu am avut prilejul să le abordăm.
Această activitate a oferit elevilor oportunitatea de cunoaștere, interpretare și aflare a
adevăratelor sensuri ale scrierilor cuprinse în cărțile Sfinte, venind în sprijinul realizării unei mai
bune cunoașteri și interpretări a Sfintei Scripturi în lumina Sfintei Tradiții Ortodoxe.
Tot în cadrul clubului a avut loc și cercul de muzică religioasă care, prin specificul său, a
solicitat multe informații în legătură cu începuturile importanța și maniera de compoziție și
interpretare a muzicii închinate lui Dumnezeu. În cea mai mare parte, aceste lucruri au fost
aflate de membrii cercului din Sfânta Scriptură.
Studiind Cartea Psalmilor lui David, elevii au înțeles ce conținut trebuie să aibă imnurile
închinate lui Dumnezeu, iar selectiv din alte cărți închinate Noului și Vechiului Testament au
aflat că instrumentele muzicale nu sunt indicate pentru a-L slăvi pe Dumnezeu. Cântarea adusă
Acestuia este de fapt o rugăciune, de cele mai multe ori de slavă, adică o convorbire, o
comunicare intimă ce se stabilește între om și Dumnezeu. Instrumentul nu face altceva decât să
se interpună între aceste două persoane care sunt lăuntric și tainic legate și să facă mai grea
transmiterea mesajului. De aceea, Dumnezeu recomandă prin cuvintele Sfintei Scripturi ca și la
rugăciune și cântarea să se facă numai cu ajutorul vocii umane, care este parte componentă a
acestuia și poate transmite într-un mod fidel ceea ce simte și trăiește, ceea ce-l preocupă și-l
neliniștește, ceea ce ar dori să facă Dumnezeu cu el. În acest sens, cuvântul Scripturii le-a fost de
folos elevilor în orientarea lor religioasă și a talentului. Abordarea unor astfel de teme, le-a dat
elevilor prilejul studierii Sfintei Scripturi, pe care, în alte contexte, nu erau dornici să o cunoască.
Astfel, cercul de muzică religioasă a oferit elevilor o formă naturală plăcută, atractivă și eficientă
de cunoaștere și interpretare prin studierea cuvântului lui Dumnezeu în concordanță cu
preocupările, înclinațiile și interesele lor.
Din anul şcolar 2011-2012 a apărut ca noutate în sistemul de învăţământ românesc:
săptămâna „Şcoala altfel!”, iar din 2012-2013 a fost numită: „Să știi mai multe să fii mai bun”
săptămână situată de obicei la începutul lunii aprilie a fiecărui an şcolar şi dedicată exclusiv
activităţilor extracurriculare.
Scopul acestui program a urmărit implicarea tuturor preşcolarilor, elevilor şi a cadrelor
didactice în activităţi care să răspundă intereselor şi preocupărilor diverse ale copiilor din viaţa
cotidiană, să pună în valoare talentele şi capacităţile acestora în diferite domenii, să stimuleze
participarea lor la acţiuni variate, în contexte non-formale, să îmbunătăţească competenţele lor
sociale şi să le dezvolte stima de sine, iar pentru cadrele didactice a reprezentat o adevărată
113

provocare profesională, acestora revenindu-le sarcina didactică de a se prezenta în faţa elevilor
cu activităţi noi atractive, dar şi educative într-un nou cadru şcolar.
În acest program al activităţilor extracurriculare realizate în respectiva săptămână am
inclus la propunerea părinților și a elevilor şi o serie de activităţi sugestive pentru domeniul
religios ca: „Obiceiuri şi tradiţii de Sfintele Paşti!”, „Decorăm masa de Paşti!”, „Încondeiem
ouă!”, „Lumina sfântă a Învierii Domnului” sau „Ortodoxia – Dreapta Credinţă”, dar și
activitatea „Sfânta Taină a Spovedaniei” unde au participat elevii claselor I-VIII, fiind apreciată
și așteptată de ei, în fiecare an.
Evaluarea acestor activităţi extra-curriculare s-a concretizat în analiza produselor
activităţii elevilor: fişe individuale, desene / lucrări plastice, felicitări pentru Sfintele Paşti, ouă
încondeiate oferind posibilitatea realizării unor expoziţii în care respectivele produse ale
activităţii au fost prezentate primind aprecieri din partea tuturor cadrelor didactice și a colegilor.
Analizând pe ansamblu activitatea desfăşurată în această săptămâna, pot afirma că
fiecare proiect educaţional pe care l-am propus a fost bine realizat, respectându-se scenariul
specific şi că diseminarea fiecărei activităţi extraşcolare s-a bucurat de o vastă diversitate,
realizându-se astfel prin: mediatizări scriptice, afişe, albume-foto, însemnări la avizierul şcolii.
Excursiile au constituit și ele, la rândul lor, o ocazie importantă în îmbogățirea și
utilizarea limbajului religios. O astfel de activitate a avut loc pe traseul Craiova - Tg. Jiu -
Peșterea Muierii - Mănăstirea Polovragi - Mănăstirea Hurezi - Mănăstirea Bistrița - Mănăstirea
Arnota - Mănăstirea dintr-un lemn - Mănăstirea Govora - Râmnicu- Vâlcea - Drăgășani - Craiova
și a avut ca temă: Nordul Olteniei - vatră de istorie și credință nestrămutată. La această
activitate participând și domnul professor de istorie și doamna profesoară de geografie.
Această excursie a urmărit cunoașterea de către elevi a cadrului geo-fizic și spiritual-
religios al Nordului Olteniei, reținerea a cât mai multor date despre obiectivele vizitate de la
ghizii de specialitate, formarea unui comportament creștin de manifestare a atitudinilor,
consemnarea impresiilor într-un jurnal, alcătuirea unui album, îmbunătățirea bibliotecii și bazei
materiale cu scrieri și obiecte din mânăstirile oltene. Pe parcursul excursiei am folosit o gamă
variată de metode și procedee: expunerea sistematică, povestirea, conversația euristică, dialogul,
instructajul, observația, observarea și examinarea documentelor și a obiectelor istorice, teologice
și religioase, iar ca mijloace de învățământ: texte din operele unor scriitori referitoare la locurile
vizitate, ghiduri turistice, aparate de fotografiat, reportofon, caseton, cameră de luat vederi,
casete audio și video, trusă medicală de prim ajutor. Parcusul a durat 2 zile iar participanții au
fost organizați pe grupe pentru o mai bună implicare în activitate. Astfel, am avut grupa
geografilor care s-au ocupat de prezentarea cadrului geo-fizic străbătut, grupa istoricilor care a
prezentat mânăstirile și obiectivele vizitate, grupa de literatură care a întocmit jurnalul, a 114

fotografiat, a filmat obiectivele vizitate și grupa medicală care s-a ocupat de buna desfășurare a
excursiei din punct de vedere al sănătății participanților.
În prima etapă, elevilor li s-a comunicat itinerariul, apoi au fost grupați în funcție de
aptitudini și interese în cele patru grupe sus menționate. În a doua etapă, a avut loc desfășurarea
propriu-zisă a excursiei în care traseul și obiectivele au fost prezentate de elevi special pregătiți
în acest sens, dar și de ghizii peșterii, mânăstirilor vizitate. Etapa a treia a avut loc la școală, a
doua zi după excursie, când aceasta a fost valorificată sub forma unor discuții în cadrul clubului.
Realizarea și desfășurarea acestei excursii ca de altfel și a altora, a oferit un bun prilej
elevilor nu numai de destindere și de cunoaștere. Ei și-au îmbogățit vocabularul religios cu
termeni ca: stil brâncovenesc, arcade, motive florare, moaște, vecernie, minune, taină și mulți
alți, iar prin prezentarea obiectelor religioase și în discuțiile purtate cu viețuitoarele mânăstirilor
ei au utilizat preponderent un limbaj specific religios. Reținerea anumitor informații despre
lăcașele și obiectele de cult despre slujbele religioase și persoanele care le oficiază, despre sfinți,
moaște și sfințenie și altele s-a făcut mai ușor și pe nesimțite datorită atât cadrului natural cât și
spiritual în care a avut loc; de exemplu scena Judecății de apoi prezentă în pridvorul Mănăstirii
Hurezi și a Raiului și Iadului de la Mănăstirea Polovragi însoțite de comentariile maicilor-ghid le
vor rămâne elevilor în minte și probabil nu le vor uita niciodată. Noțiunile de Judecată, Rai și Iad
le vor fi clare de acum înainte, iar imaginea acestora va fi de neuitat.
Astfel, multe dintre noțiunile religioase sunt mai repede și mai bine reținute când sunt
legate de anumite circumstanțe și când acționează asupra omului atât auditiv, cât și vizual.
Întâlnirile cu viețuitoarele mânăstirilor și cu părinții duhovnici de aici le-au prilejuit elevilor
ocazia de a purta diferite dialoguri pe teme de maxim interes pentru vârsta lor cum ar fi: Viața de
după moarte, Mântuirea, Comportamentul creștinesc al fiecăruia din noi, Viața monahală etc.
În cadrul acestora nu numai că și-au îmbogățit limbajul religios, ci l-au și folosit în punerea
întrebărilor, a problemelor ce-i frământă prin argumentarea părerilor personale, în luarea
interviurilor, în realizarea comentariilor de după vizitarea mânăstirilor și în consemnarea
impresiilor în cartea vizitatorilor din cadrul fiecărui obiectiv vizitat.
Atunci când vorbim despre activităţile extracurriculare şi latura lor formativ-educativă,
nu putem ignora concursurile şcolare și simpozioane.
Astfel, i-am încurajat permanent pe elevi să se preocupe de aceste activităţi cu caracter
competitiv; printre concursurile la care aceştia s-au înscris şi participat sub directa mea
îndrumare numărându-se:
„Cu Europa la… joacă” – Micul creştin – concurs internaţional desfăşurat în
parteneriat educaţional cu „Fundaţia pentru Evaluarea Competenţelor în
Educaţie (FECED) şi Editura Diana;115

„Sărbătoare în culoare” – desfăşurat de către școala noastră încă din anul
școlar 2010-2011, concurs regional ce s-a dovedit un real succes și progres în
ceea ce privește arta bisericească, descoperind în cadrul școlii noastre, dar și al
altora, elevi deosebit de talentați în realizarea de picturi și colaje pe tema
Sfintelor Paști.
Simpozionul „ Integrarea elevilor rromi prin educație și cultură”
Toate activităţile extracurriculare desfăşurate au vizat în ansamblul lor atingerea
obiectivelor cercetării pedagogice incluzând desigur întregul colectiv de elevi al şcolii, întrucât
nu i-am fi putut exclude pe aceştia doar pentru a ne limita la grupul / clasa inclusă în experiment.
Desigur aceasta nu este decât o prezentare sumară a respectivelor activităţi extra-
curriculare desfăşurate în cei doi ani de cercetare pedagogică la mai multe clase sau grupuri de
elevi, în unele cazuri fiind incluşi și elevi din alte clase sau școli.
Datele/informaţiile colectate prin observarea sistematică a comportamentului elevilor pe
parcursul tuturor activităţilor extracurriculare, indiferent de natura lor, au concurat la formarea şi
confirmarea opiniei potrivit căreia tot ceea ce este specific domeniului religios are puternice
valenţe formative, pozitive în direcţia conturării şi dezvoltării personalităţii moral-religioase a
elevilor.
V.3. Prezentarea generală a rezultatelor cercetării pedagogice
În vederea realizării unei evaluări pertinente a rezultatelor cercetării pedagogice este
absolut necesară o prezentare de ansamblu a rezultatelor activităţilor didactice.
În acest scop s-a realizat procentajul pe grupuri de elevi raportat la calificative/note
pentru fiecare tip de evaluare în parte. Astfel:
116

Prin comparaţie, se poate observa o îmbunătăţire semnificativă a rezultatelor de la
evaluarea finală, comparativ cu cea iniţială, prin scăderea numărului de note sub opt şi prin
creşterea numărului de note de 9 și 10.
Procentajul mare de note de 9 și 10 indică faptul că strategiile didactice interactive
aplicate în lecţiile de învăţare, de consolidare şi evaluare, precum și activitățile extracuriculare au
avut o mare eficienţă. Analizând în paralel rezultatele obţinute la cele 2 teste, am observat că
elevii incluși în cercetare, au obţinut progrese, ceea ce înseamnă că metodele şi procedeele
folosite pentru însuşirea cunoştinţelor referitoare la arta bisericească au fost benefice. De
remarcat bucuria, plăcerea de care au dat dovadă pe tot parcursul cercetării (clasa experiment),
nepercepând evaluarea sau faptul că depun un efort pentru învăţare și obținând rezultate mult mai
bune. Esenţială a fost echipa şi modul în care se prezintă aceasta, capacitatea de a se exprima şi
de a găsi cele mai bune soluţii la problemele ridicate.
Am urmărit în mod deosebit, prin modalităţi de instruire moderne (strategii interactive
de grup), să contribui la dezvoltarea conştiinţei şi conduitei morale a elevilor.
Toate activităţile desfăşurate prin rezultatele lor procentuale evidenţiază un nivel crescut
de performanţă al clasei / grupului de elevi, cu care s-a lucrat interactiv, prin activizarea tuturor
subiecţilor, oferirea de premise pentru dezvoltarea creativităţii şi afirmarea personală şi
stimularea tuturor participanţilor în direcţia depunerii unui efort intelectual continuu şi susţinut.
Respectivele procentaje nu fac altceva decât să confirme ipotezele de lucru, particulare
ale prezentei lucrări, ceea ce desigur, în urma evaluării tuturor rezultatelor cercetării pedagogice
va determina confirmarea ipotezei ştiinţifice care a fundamentat demersul aplicativ.
117

VI. EVALUAREA REZULTATELOR CERCETĂRII PEDAGOGICE
Problema prelucrării şi interpretării datelor are o importanţă foarte mare, putem afirma că
este chiar mai mare decât procesul adunării datelor, deoarece o incompletă colectare de
informaţii poate fi rezolvată în perspectivă, dar o rezolvare superficială duce la concluzii greşite.
De aceea, am acordat o mare importanţă prelucrării datelor acumulate, a observaţiilor notate şi a
testelor aplicate, folosind atât metode de interpretare cantitativă cât şi calitativă. Astfel, am
analizat toată gama de rezultate acumulate pe parcursul celor trei ani cât a durat acţiunea de
cercetare, analiză pe care am făcut-o centrată pe obiectivele prezentei lucrări.
1. Stabilirea nivelului elevilor în ceea ce priveşte cunoaşterea unor noțiuni de artă
bisericească și a unor date istorice legate de biserica noastră creștină ortodoxă a constituit
condiția primordială a demarării acțiunii noastre de cercetare pedagogică și a experimentului.
Cunoașterea condițiilor inițiale de la care plecăm ne-a oferit posibilitatea unei aplicări optime de
teste și chestionare, desfășurării acelor activități extracurriculare predării educației religioase și
fiecărui obiectiv urmărit în parte. Iar pentru că am plecat de la nivelul de dezvoltare al elevilor,
este și normal să aflăm care este acesta după desfășurarea atâtor activități extracurriculare
organizate în școală și în afara ei special pentru a veni în sprijinul orei de religie în împlinirea
idealului educațional religios. Situația se prezintă astfel:
a) - în ceea ce privește cunoașterea și iubirea lui Dumnezeu ca fundament al mântuirii și
desăvârșirii omului am constatat următoarele:
40% din elevi cunoșteau și expuneau învățătura corectă despre Sf. Treime, semnificația și
rolul fiecărei Persoane divine, modalitățile de manifestare a iubirii lui Dumnezeu pentru
oameni, condițiile mântuirii și desăvârșirii omului, rolul Sf. Treimi în ansamblu și al
fiecărei Persoane divine în parte în iconomia.
b) - în ceea ce privește cunoașterea și folosirea adecvată a limbajului din sfera valorilor
religioase 50% din elevi aveau și întrebuințau în concordanță cu cerințele un vocabular
religios propriu credinței ortodoxe.
118

c) - cunoașterea învățăturilor Sf. Scripturi a tradițiilor religioase și a istoriei Bisericii se
prezenta astfel:
40% din elevi aveau formată capacitatea de orientare în Sf. Scriptura, și cunoșteau
semnificația în proporție de 40% a celor citite;
80% din elevi cunoșteau tradițiile religioase și nu le mai atribuiau o interpretare și o
însemnatate popular;
40% din elevi cunoșteau fapte din istoria Bisericii Române și Universale și conținutul
Simbolului de credință.
80% cunoșteau Sf. Liturghie, din care 30% știau care sunt cele 7 Laude ale Bisericii.
d) - în privința formării virtuțiilor creștine și consolidarea deprinderilor de comportament
moral–religios am constatat o consecință inevitabilă a celor prezentate mai sus. 50% din elevi
aveau noțiuni clare despre ce înseamnă credința ortodoxă, mântuire, Sf. Treime, Sf. Scriptură și
altele din care 30% practicau ceea ce cunoșteau.
e) - educarea atitudinilor de acceptare, înțelegere și respect față de cei de alte credințe și
convingeri nu a avut prea mult de suferit.
2. Identificarea strategiilor didactice optime de transmitere a noțiunilor de artă, în
general și artă bisericească, în special, în cadrul activităților curriculare și extracurriculare
În introducerea dezbaterii asupra acestui obiectiv voi aminti că la început mediul în care
copilul socializează este reprezentat de familie. Ulterior, acestui mediu de socializare i se adaugă
şcoala. Şi în timp ce familia îl ajută să se descopere şi să crească armonios, şcoala îl pregăteşte în
calitate de elev pentru integrarea şi cooperarea eficientă cu cei din jur.
Trăsăturile de caracter pozitive, cum ar fi sensibilitatea, afectivitatea, altruismul, stima
de sine şi faţă de ceilalţi, încrederea, sinceritatea, ş.a. nu trebuie consolidate numai în familie, ci
şi prin şcoală, ca mediu de socializare, unde copilul petrece foarte mult timp.
În perioada gândirii concret-operaţionale situată până în jurul vârstei de 12 ani se
organizează operaţiile concrete, logico-matematice şi spaţio-temporale vizând intuiţia. Ele ating
echilibrul atunci când acţiunile succesive până atunci se pot coordona într-o singură acţiune
simultană; schema de acţiune devine reversibilă, un rezultat poate fi atins pe două căi diferite, o
acţiune prin repetarea ei fie nu adaugă nimic la ea însăşi, fie este o acţiune nouă cu efect
cumulativ. Aceasta pentru că se ajunge la echilibrul deplin între asimilare şi acomodare.
Astfel, în jurul vârstei de 13-14 ani copilul devine capabil de raţionamente ipotetico-
deductive şi de a raţiona asupra propoziţiilor, începând să se manifeste simultan forme
aparţinând mai multor tipuri de gândire, ceea ce şi conferă culturii copiilor o caracteristică de
originalitate.
119

Aşadar, în formularea obiectivului enunţat al cercetării pedagogice am ţinut cont de
faptul că şcoala reprezintă un mediu important de socializare şi că elevii cu vârsta cuprinsă între
12-15 ani se află într-o fază de dezvoltare intelectuală plină de originalitate şi creativitate.
În baza acestei premise am încercat identificarea de-a lungul celor doi ani şcolari
încadraţi în experiment, a acelor modalităţi care ar putea asigura cea mai eficientă comunicare,
însuşire, verificare şi evaluare a noilor conţinuturi de învăţare.
De aceea în predarea conţinuturilor care au vizat comunicarea şi însuşirea de către elevi
a unor noțiuni de artă bisericească, a adevărurilor de credinţă şi învăţăturilor morale am utilizat
metode interactive de grup, adică modalităţi moderne de stimulare a învăţării, de exersare a
capacităţilor de analiză şi de dezvoltare a creativităţii elevilor.
Dintre metodele interactive de grup am aplicat cu succes: metoda „Mozaicului”, metoda
„Piramidei” („bulgărele de zăpadă”), metoda „predării-învăţării reciproce”, analiza SWOT, s.a.
Prin folosirea acestor metode elevii depun un efort intelectual sporit de exersare a
proceselor psihice şi de abordare a altor demersuri interdisciplinare prin corelaţii elaborate
interactiv în care îşi asumă responsabilităţi, formulează şi verifică soluţii.
De asemeni, aceste metode activează toţi elevii şi le dezvoltă comunicarea, creativitatea,
independenţa în gândire şi acţiune, îi ajută să ia decizii corecte şi să argumenteze deciziile luate.
Analizând activităţile didactice prezentate se poate observa că aceste metode presupun
respectarea particularităţilor de vârstă, îmbinarea diferitelor forme de activitate, combinarea
muncii individuale cu munca pe grupuri, evaluarea corectă a rezultatelor obţinute şi
reconstituirea relaţiei profesor-elevi.
Metodele de învăţare activă implică elevii în procesul de învăţare, în sensul formării lor
ca participanţi activi la procesul didactic, astfel, fiind ajutaţi să înţeleagă lumea în care trăiesc şi
să aplice în diferite situaţii de învăţare ceea ce au învăţat.
În vederea constatării atingerii acestui obiectiv al activităţii de cercetare, am aplicat după
fiecare an de experiment un Test de evaluare care a vizat cunoaşterea şi utilizarea noţiunilor de
artă bisericească, a celor referitoare la adevărurile de credinţă şi învăţăturilor moral-religioase.
Aplicarea acestui text la clasa cu care s-au lucrat conţinuturile vizate în mod interactiv a
avut următoarele rezultate: din cei 16 elevi: 7 elevi au primit nota 10, 5 elevi au primit nota 9, 2
elevi au primit nota 8 şi 2 elevi au primit nota 7.
Aceasta însemnând că 75% dintre elevi au primit note de 9 şi 10, comparativ cu clasa
unde s-a lucrat tradiţional şi unde numai 31,25% dintre elevi au primit note de 9 şi 10.
Aplicarea acestui test la clasa cu care s-a lucrat interactiv pentru însuşirea respectivelor
conţinuturi evaluate a avut ca rezultate: din cei 16 elevi: 7 elevi au primit nota 10, 6 elevi au
primit nota 9, 3 elevi au primit nota 8 şi 1 elev a primit nota 7.120

Aceasta însemnând că aproximativ 79% dintre elevi au primit note de 9 şi 10,
comparativ cu clasa unde s-a lucrat fără metode interactive, unde numai 29% dintre elevi au
primit note de 9 şi 10.
În baza acestei analize consider că metodele interactive şi-au demonstrat eficacitatea,
confirmând necesitatea ca ele să fie folosite din ce în ce mai mult în practica educaţională alături
de metodele tradiţionale sau în combinaţie cu acestea.
Interactivitatea prin caracterul său activ-participativ, dorinţa de cooperare şi implicare
activă a elevilor, învăţarea prin comunicare şi colaborare şi-a dovedit valoarea activ-formativă în
ceea ce priveşte personalitatea elevilor.
3. Trezirea și cultivarea interesului copiilor pentru investigarea și interpretarea
faptelor din istoria bisericii ortodoxe române și universale
Cunoaşterea faptelor înaintaşilor noştri denotă din partea contemporanilor un respect la
adresa antecesorilor lor. Preocuparea, însă, pentru investigarea acestora semnifică o adevărată
preţuire pentru viaţa şi activitatea acestora, pentru ceea ce au lăsat urmaşilor lor.
Interesul pentru acest aspect al problemei în studiu a fost verificat prin manifestarea
dorinţei de a participa la activitățile desfăşurate în cadrul clubului din şcoala noastră intitulat:
„Arta – o punte între trecut, prezent și viitor”. Dacă la începutul experimentului frecventau un
mumăr mai mic de copii, în anul următor numărul acestora s-a dublat. Dacă iniţial activitatea
dura doar două ore, pe parcursul cercetării, durata acestuia s-a extins. În cadrul excursiei
desfășurate în mănăstirile din Oltenia s-a simţit o mare preocupare și implicare din partea
elevilor, centrul de activitate transferându-se la ei.
Şi pe această linie activitatea s-a finalizat cu aplicarea unui test ce a vizat două colective
de elevi: unul inclus, altul neinclus în experiment.
Pentru investigarea şi interpretarea faptelor din Istoria Bisericii Universale și Istoria
Bisericii Ortodoxe Române am folosit următorul test:
1.Folosind documentele puse la dispoziţie, numiți biserici ce datează din sec. al XVII-lea.
2. Relataţi desfăşurarea acţiunilor Întemeierii Bisericii.
3.Exprimaţi propria opinie în legătură cu necesitatea construirii de biserici de-a lungul
timpului.
DESCRIPTORI DE PERFORMANŢĂ
FOARTE BINE BINE SUFICIENT
1. identifică 4 și peste 4
biserici
identifică 3 biserici identifică 2 biserici
2. relatează desfăşurarea
acţiunii, folosindu-se de
relatează desfăşurarea
acţiunii, folosindu-se de
relatează desfăşurarea
acţiunii, folosindu-se de 121

materialul pus la
dispoziţie de profesor
fără ajutorul acestuia
materialul pus la dispoziţie
de profesor cu intervenţii
periodice ale acestuia
materialul pus la dispoziţie
de profesor numai cu
ajutorul acestuia.
3. exprimă propria opinie
pe baza a celor studiate
exprimă propria opinie prin
direcţionarea profesorului
exprimă propria opinie prin
întrebări ajutătoare
Rezultatul s-a prezentat astfel:
GRUPUL NR.
TOTAL
DE
ELEVI
NOTE CALIFICATIVUL
DOMINANT
OBS.
9-10 7-8 5-6 Sub
5
Grupul 1 16 12 2 2 0 9-10
Grupul 2 16 3 10 2 1 7-8
NOTĂ:grupul 1 – inclus în experiment
grupul 2 – neinclus în experiment
În concluzie, desfăşurarea şi a altor activităţi extracurriculare în domeniul istoriei
bisericeşti prin investigarea şi interpretarea faptelor istorice duce la trezirea şi cultivarea
interesului elevilor pentru această parte a domeniului religios.
4 Manifestarea interesului pentru aprofundarea cunoştinţelor religioase în vederea
permanentei deveniri spirituale.
Interesul reprezintă un criteriu pentru definirea personalităţii, mai expresiv decât
inteligenţa sau caracterul, deoarece el relevă legătura intimă dintre persoană şi lumea valorilor.
În literatura de specialitate interesul este considerat „tendinţa de a ne ocupa de anumite
obiecte şi de a ne place anumite activităţi, o atitudine stabilizată cu valenţe pozitive”165.
Astfel, interesul este conceput ca formă specifică a motivaţiei, fiind legat de activitate.
În plan cognitiv, el se manifestă ca modalitate atitudinală, ca relaţie pozitivă, selectivă,
preferenţială, activă şi constantă în câmpul cunoaşterii. Manifestarea exterioară a interesului se
materializează în concentrarea atenţiei şi persistenţa activităţii.
Raportându-ne la subiecţii educaţiei, putem afirma că, răspunzând nevoii de cunoaştere
şi realizare a elevilor în perspectiva adaptării, interesul are un important rol de susţinere a
eforturilor acestora în procesul de autoformare, autoafirmare şi integrare socială.
165 Victor Oprescu, Psihologie generală şi a educaţiei, Reprografia Universităţii din Craiova, 1999, p. 345.122

La începutul şcolarităţii, sensul învăţăturii constă în îndeplinirea obligaţiilor şcolare,
însă ulterior, o dată cu trecerea la ciclul gimnazial, interesele pentru activitatea şcolară încep să
se diferenţieze şi se produce transferul de la simpla îndeplinire a acţiunii, la conţinutul acesteia.
Elevul fiind atras de materiile de învăţământ care îi dau răspunsuri la problemele ce încep să-l
preocupe, interesele încep să se diferenţieze şi apare importanţa conţinutului materiilor studiate.
Din punct de vedere metodologic, formarea şi dezvoltarea interesului pentru un anumit
domeniu presupune, mai întâi, cunoştinţe asupra domeniului respectiv, în al doilea rând
organizarea şi realizarea activităţii, de aşa natură încât subiectul ce o exercită să poată reuşi şi
progresa şi să realizeze satisfacţie în activitatea respectivă, şi în al treilea rând existenţa unui
exerciţiu motivat şi continuu în direcţia acelei activităţi.
De aceea, activităţile desfăşurate pe parcursul cercetării pedagogice propriu-zise au
vizat şi manifestarea interesului elevilor pentru tot ceea ce ţine de domeniul religios în general, şi
în mod special manifestarea acestui interes, atunci când acţiunea este orientată spre însuşirea şi
aprofundarea cunoştinţelor religioase.
La finalul anului şcolar pentru a identifica în ce măsură s-a afirmat şi consolidat la
nivelul personalităţii elevilor interesul pentru aprofundarea cunoştinţelor religioase, am aplicat
un chestionar alcătuit din mai mulţi itemi.
La întrebarea: „Consideri că o oră de religie pe săptămână este de ajuns?”, răspunsurile
pentru care se putea opta au fost: da; nu; nu ştiu
Dintre elevii incluşi în experiment: 85,7% au considerat că „nu este de ajuns o singură
oră de religie pe săptămână”, iar 14,3% au ales răspunsul „nu ştiu”.
La aceeaşi întrebare, elevii neincluşi au răspuns cu: da:71,4%; nu:14,3%; nu ştiu: 14,3%
Am folosit şi o întrebare de control formulată astfel: „Ţi-ai dori să înveţi mai multe
lucruri referitoare la religia ortodoxă?”, cu răspunsurile: da; nu; nu ştiu.
La această întrebare toţi elevii din grupul experimental au răspuns „da”.
Elevii din grupul neinclus au răspuns: „da”: 42,8%; „nu ştiu”: 50% şi „nu”: 7,2%.
Având în vedere aceste informaţii, consider că obiectivul referitor la manifestarea
interesului pentru aprofundarea cunoştinţelor religioase în vederea permanenţei deveniri
spirituale şi-a demonstrat justeţea şi temeinicia în ceea ce priveşte formularea sa iniţială şi
orientarea direcţiei cercetării pedagogice, iar prin activităţile derulate, a fost realizat.
5. Cultivarea atitudinilor de înţelegere, toleranţă şi respect faţă de persoanele din
jur (familie, rude, prieteni, colectiv şcolar, etc.).
Atitudinea exprimă poziţia unui subiect faţă de alt subiect sau faţă de un obiect, fiind o
modalitate relativ stabilă, durabilă, de raportare la o anumită latură a realităţii. Ea se poate realiza
123

prin interacţiunea cu obiectele şi în contextul unor evenimente sau situaţii sociale, prin
interiorizarea relaţiilor stabilite cu lumea înconjurătoare care devin astfel, moduri de comportare.
Aşadar, formarea atitudinii porneşte de la activitate şi de la conduită spre interior, spre
conştiinţă, ea fiind în fapt un rezultat al învăţării, un ecou subiectiv al evenimentelor, faptelor
externe şi relaţiilor cu realitatea166.
Atitudinea se exprimă concret prin acţiune, iar verbal prin opinie şi influenţează în mod
semnificativ reacţiile noastre faţă de diverse aspecte ale vieţii şi activităţii.
Din aceste motive, atitudinea poate fi considerată şi un factor de performanţă, fiind
implicată în nivelul de reuşită al elevilor. În condiţii de egalitate în ceea ce priveşte cunoştinţele,
deprinderile, priceperile şi aptitudinile, nivelul de performanţă este dependent de atitudinea faţă
de activitatea dată. Diferitele atitudini pe care ni le-am format nu coexistă separat, ci alcătuiesc
un tot unitar raportat la sistemul nostru propriu de idei şi valori.
În formularea obiectivului cercetării enunţat anterior am ţinut cont de toate aceste
lucruri, dar şi de faptul că subiecţii se găsesc prin vârsta lor în stadiul autonomiei conştiinţei, în
ceea ce priveşte dezvoltarea morală, ca efect al cooperării sociale şi interiorizării valorilor etice.
Tocmai de aceea, pe parcursul derulării cercetării am colectat informaţii importante în
ceea ce priveşte: conduita elevului la lecţie şi în clasă; purtarea în general; conduita în grup /
integrarea socială a elevului; trăsături de caracter în devenire; atitudinea faţă de muncă;
atitudinea faţă de alții; atitudinea faţă de sine. Toate informaţiile colectate m-au ajutat să-mi
creez o imagine particulară în ceea ce priveşte caracterul fiecărua dar şi o imagine asupra clasei.
Ulterior, aceste date au fost analizate şi corelate cu cele furnizate de chestionarul aplicat
clasei la sfârşitul anului şcolar pentru a vedea în ce măsură elevilor le-au fost cultivate atitudinile
de înţelegere, toleranţă şi respect faţă de cei din jur sau care au alte opinii.
Astfel, la întrebările:
1) Dacă un coleg te contrazice, ce faci?
□ te superi şi sari la bătaie;
□ îţi aperi punctul de vedere calm, cu argumente;
□ nu mai vorbeşti cu el/ea;
78,5% dintre elevii chestionaţi au răspuns că îşi apără punctul de vedere calm, cu
argumente, dând dovadă de înţelegere şi toleranţă faţă de celălalt.
2) Să presupunem că ai supărat pe cineva din familia ta sau din anturajul tău, ce faci?
□ încerci să-l / s-o împaci cerându-i scuze;
□ te comporţi ca şi cum nimic nu s-a întâmplat;
□ nu-ţi pasă că persoana respectivă e supărată şi nici n-o mai saluţi;
166 Ibidem, p. 337.124

85,7% dintre elevi au răspuns că încearcă să se împace, cerându-şi scuze, dând astfel
dovadă de respect faţă de ceilalţi.
Desigur, toate aceste informaţii au concurat la afirmarea ideii că respectivul obiectiv
vizat de cercetarea pedagogică a fost realizat.
6. Manifestarea preocupării pentru formarea propriei identități religioase.
Competenţele dobândite în plan cognitiv prin desfăşurarea activităţilor didactice
integrate în cercetarea pedagogică şi-au afirmat finalitatea numai prin raportarea lor la formarea
comportamentului moral-religios. Însă, în acest caz, aprecierea nu s-a mai putut realiza cu
ajutorul testelor, ca în cazul celorlalte capacităţi, ci prin intermediul unui inventar de trăsături
pozitive de caracter.
Prin participarea lor conştientă, activă şi creativă la activităţile didactice curriculare şi
extracurriculare desfăşurate, elevii au devenit mult mai disciplinaţi, mai ordonaţi, mai
conştiincioşi, mai sinceri şi mai sensibili la problemele celor din jur; mai respectuoşi şi mai atenţi
faţă de colegi, cadre didactice, părinţi, rude şi prieteni; mai comunicativi, mai responsabili, mai
toleranţi şi mai înţelegători faţă de ei înşişi şi faţă de ceilalţi.
Astfel a devenit evident că activităţile la care elevii au participat şi-au pus amprenta
asupra formării conduitei lor moral-religioase, fapt ce ne îndreptăţeşte să afirmăm că şi acest
ultim obiectiv al cercetării pedagogice, enunţat anterior, a fost atins.
Dezvoltarea armonioasă a personalităţii reprezintă idealul procesului instructiv-
educativ, iar o personalitate autentică nu poate fi concepută în absenţa laturii sale moral-
religioase. Această dimensiune spirituală impune cultivarea virtuţilor teologice şi morale care îşi
găsesc temeiul în adevărurile de credinţă şi învăţăturile moral-religioase din Sfânta Scriptură.
Prin cunoaşterea şi practicarea acestora copilul nu devine doar creştin adevărat, ci şi om în
adevăratul înţeles al cuvântului.
Sfântul Ioan Gură de Aur afirma despre Sfânta Scriptură şi cunoaşterea ei, că: „Plăcută
este o pajişte sau o grădină, dar cu mult mai plăcută este citirea Dumnezeieştilor Scripturi. Acolo
sunt flori care se veştejesc, aici sunt idei care înfloresc, acolo este un zefir care suflă, aici este
adierea Duhului Sfânt; acolo sunt spini care o împrejmuiesc ca nişte ziduri, aici este pronia lui
Dumnezeu care o întăreşte… Grădina este într-un singur loc, Scripturile sunt pretutindeni în
lume; grădina este supusă schimbărilor vremii, Scripturile, şi iarna şi vara, sunt pline de frunze
şi încărcate de roade”167.
167 Gheorghe Badea, Flori alese din învăţătura Sfântului Ioan Gură de Aur, Ed. Sf. Mina, Iaşi, 2008, p. 13.-14.125

7. Formarea la elevi a unor deprinderi de muncă independentă, dar și dezvoltarea
capacităţii de relaţionare în cadrul unui grup.
În toate activitățile desfășurate, atât la clasă , cât și în cele extracurriculare, elevii au dat
dovadă de seriozitate și colaborare, atunci când a venit vorba de muncă independentă sau în
grup.
8. Valorificarea experienței didactice prin înregistrarea, analiza, prelucrarea şi
interpretarea rezultatelor obţinute în vederea stabilirii progresului (regresului) elevilor;
Deși aparent nouă, ora de religie este cea mai veche dintre toate celelalte din programul
de învățământ al copiilor, indiferent de etapa școlarității. Preocupările dascălilor pentru bunul
mers al acestora sunt și ele la fel de vechi și de multiple. Numai că o perioadă de 50 de ani lecția
de religie n-a mai existat - a fost interzisă. Drept urmare, o dată cu reintroducerea ei în planurile
de învățământ preuniversitar, au început din nou preocupările în acest sens. Relativ săracă,
literatura metodică de specialitate a cunoscut unele contribuții în ultimii 3-4 ani prin lucrări de
referință în domeniul educației religioase precum cele ale pedagogilor Constantin Cucoș, Elena
Joița, Irina Maciuc, ale preoților profesori Sebastian Șebu, Nicolae Iordache și Ion Popescu și ale
profesoarei Ana Danciu.
Valorificând experiența și literatura pedagogică laică și religioasă existentă precum și
activitatea desfășurată în cei 14 ani de învățământ, sper ca această lucrare să se constituie într-o
contribuție în domeniul metodicii predării religiei pentru ciclul gimnazial.
126

CONCLUZII
Arta şi ştiinţa deşi nu sunt sinonime sunt înrudite şi se întrepătrund. Deşi nu vrem să
recunoaştem, acestea două au ajutat foarte mult la progresul omenirii de-a lungul miilor de ani.
Şi datorită lor oamenii au dezvoltat un simţ estetic deosebit.
Pentru o bună înțelegere și cunoaștere a artei bisericești este necesară cunoașterea
mediului în care ea a apărut, a condițiilor politice, sociale, culturale și religioase care au
caracterizat acea perioadă, iar pentru o temeinică însușire a cunoștiințelor, sunt utile, plăcute și
atrăgătoare metodele active de predare-învățate.
Utilizarea acestora în demersul meu de cercetare au dus la un interes sporit din partea
elevilor și la o participare intensă, stimulându-le creativitatea și dezvoltându-le spiritul de
cooperare.
Din această cercetare s-a mai desprins următoarea concluzie: cunoașterea adevărurilor
de credinţă şi a învăţăturilor moral-religioase din Sfânta Scriptură constituie un principiu
călăuzitor pentru sistemul de valori interiorizat al copilului de azi – adultului de mâine.
Pe parcursul cercetării elevii au putut desprinde singuri importanța pe care o are arta
bisericescă atât pentru viața noastră de creștini, cât și pentru istoria acestui neam.
În activitățile desfășurate s-a ținut cont de particularitățile de vârstă ale elevilor, de
mediul de proveniență, de capacitatea intelectuală a fiecăruia și toate acestea au dus la rezultatele
așteptate.
Climatul interactiv a constituit o sursă de permanentă inspiraţie pentru elevii, care şi-au
afirmat personalitatea şi contribuţiile personale.
Activităţile didactice au fost concepute ca sisteme deschise de acţiuni variate în ceea ce
priveşte organizarea şi desfăşurarea și au oferit elevilor posibilitatea de a se exprima şi a-şi
perfecţiona necontenit personalitatea.
În prim-plan s-a aflat permanent cooperarea profesor-elev în direcţia atingerii
obiectivelor respectivelor activităţi, învățarea fiind centrată pe elev.
Profesorul de religie are cea mai nobilă și mai sfântă misiune de pe pământ, aceea de
luminator al conștiinței neamului omenesc. Din păcate uni nu realizează acesta și prin
stereotipiile ce se instalează în lecții, orele devin plictisitoare ducând la pierderea interesului 127

pentru disciplina religie, ceea ce reprezintă o mare pierdere pentru elevi, în special, dar și pentru
societate în general. Prestigiul și autoritatea în fața copiilor a profesorului de religie depind foarte
mult de exemplul moral și faptic al acestuia
În general, învățământul religios se adresează părții teoretice, a acumulării de cunoștințe
de specialitate și mai puțin părții practice, formative și educative, el se întemeiează pe principiul
că sufletul este rezultanta funcționării simultane, în grade firești a celor trei puteri sau agenți
inestructibili - rațiunea, sentimentul și voința -, iar la copii sunt preponderente funcțiile
sentimentului și ale voinței spontane instinctive;
O altă importantă constatare a fost insuficiența unei singure ore de religie la disciplina
religie, dar și lipsa unor auxiliarele curriculare sau materiale didactice.
Cele mai eficiente activități pentru cunoașterea și utilizarea limbajului specific
domeniului religiei, pentru formarea și dezvoltarea capacităților de cunoaștere și interpretare a
Sf. Scripturi în lumina Sf. Tradiții creștin ortodoxe, pentru trezirea și cultivarea interesului
copiilor pentru investigarea și interpretarea faptelor din istoria Bisericii Ortodoxe Române și
universal și pentru formarea conduitei și caracterului religios după modelul Mântuitorului s-au
dovedit a fi activitățile extracurriculare, ce au captat și implicat elevii la capacitate maximă,
rezultatele fiind pe măsura implicării.
PROPUNERI
Profesorul de religie trebuie să aibă o mai mare dragoste pentru misiunea lui, devotament,
spirit de jertfă neprecupețit față de școală și o atracție ininvibilă către lumea copiilor;
Profesorul de religie trebuie să ţină cont în toate demersurile sale de dezvoltarea psihică a
elevilor, de caracteristicile lor temperamentale şi caracteriale, pentru o eficienţă maximă a
acţiunilor întreprinse.
În toate activităţile didactice curriculare sau extracurriculare trebuie să fie respectate
principiile didactice, cu precădere cele specifice orei de religie: principiul hristocentric şi
principiul eclesiologic.
Nu trebuie să-l plictisească, ci să-l pregătească pe elev pentru viața comunitară, pentru
buna conviețuire cu semenii și cu Dumnezeu;
Prin tot ceea ce întreprinde în predarea religiei să țină seama de natura psihologică a
copiilor și totodată, de natura religiei creștin-ortodoxe;
Numărul de ore afectat Religiei să fie măcar de două pe săptămână;
Desfășurarea cel puțin a unei activități extracurriculare pe săptămână care să vină în
completarea orei de Religie;
128

Participarea la Sf. Liturghie în fiecare duminică împreună cu grupe de elevi din clasele la
care desfășurăm ora de Religie;
Pregătirea elevilor pentru primirea Sfintei Taine, în special a Sfintei Euharistii;
Descongestionarea curriculumului școlar la clasele V-VIII;
Alcătuirea unui fel de manuale/auxiliare curriculare pentru elevii de liceu care să trateze
teme de mare interes la această vârstă ( de exemplu: prietenia, sexualitatea, tutunul,
alcoolul, drogurile, raporturile cu părinții, comunicarea, muzica, etc.)
Tratarea în manieră integratroare a educației religioase;
Intensificarea și diversificarea activităților extracurriculare pe teme de religie;
Activitatea profesorului de religie și de alte specialități trebuie să fie permanent
conjugată, iar în fața copiilor să nu manifeste nici un fel de antipatie sau ostilitate ori să
facă vreun comentariu defavorabil;
Predarea și desfășurarea unor activități extracurriculare în parteneriat didactic cu
profesorii de alte specialități, asigurându-se complementaritatea efectelor;
Crearea de către profesorul de religie a unui climat plăcut în școală, plin de lumină și
căldură sufletească, de grijă pentru înfrumusețarea fiecărui caracter, de prietenie și
respect reciproc în relațiile cu elevii indiferent de vârsta lor;
Valorificarea tuturor cunoștințelor laice ale elevilor în orele de religie și oferirea
orientării spiritualității ortodoxe;
O nouă proiectare curriculară, descongestionarea programei școlare și formarea
capacităților ce vizează domeniul afectiv și comportamental prin reducerea conținuturilor
ce vizează informativul;
Educația religioasă să devină un principiu de învățămănt și nu o simplă disciplină școlară;
Preocuparea pentru documentarea psihopedagogică și metodică pentru asigurarea
materialului didactic necesar, găsirea strategiilor potrivite pentru transmiterea
cunoștințelor sau formarea capacităților și pentru diversificarea activităților
extracurriculare ce vizează formarea idealului religios
Preocuparea profesorului de religie în mod permanent în ceea ce priveşte: documentarea
psihopedagogică şi metodică, asigurarea materialului didactic necesar susţinerii
conţinuturilor de învăţare, identificarea strategiilor optime pentru transmiterea
cunoştinţelor sau formarea capacităţilor şi diversificarea activităţilor extracurriculare care
vizează realizarea idealului educaţional moral-religios.
Transformarea educaţiei religioase dintr-o simplă disciplină şcolară într-un adevărat
principiu care să orienteze întregul proces instructiv-educativ în direcţia formării
dimensiunii moral-religioase a personalităţii elevilor.129

BIBLIOGRAFIE:
Documentarea bibliografică:
1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe
Române, Bucureşti, 2013
2. Andea,Susana - Andea, Avram, Constantin Brâncoveanu şi biserica românească din
Făgăraş, în volumul Transilvania – Biserici şi preoţi, Ed. Supergraph, Cluj Napoca, 2005
3. Atanasescu, I.L., Adevăruri privind tâmpla bisericii schitului Crasna, în Mitropolia
Olteniei, IX, nr. 3-4, 1957
4. Badea, Gheorghe, Flori alese din învăţătura Sfântului Ioan Gură de Aur, Ed. Sf. Mina,
Iaşi, 2008
5. Barnea, Ion, Materiale arheologice paleocreștine din Transilvania – contribuții la
istoria creștinismului daco-roman., în Studii Teologice, nr. 5-6/ 1958.
6. Idem, Materiale arheologice, în volumul Transilvania – Biserici şi preoţi, Ed.
Supergraph, Cluj Napoca, 2005
7. Idem, Monumente de artă creștină descoperite pe teritoriul R.P.R., în Studii Teologice,
nr. 5-6,1958
8. Idem, Creștinismul în Scythia Minor după inscripții, în Studii Teologice, nr. 1-2,
1954
9. Idem, O inscripție creștină de la Axiopolis, în Studii Teologice, VI, 3-4, 1954
10. Bărbulescu, Mihai – Deletant, Dennis – Hitchins, Keith – Papacostea, Şerban – Teodor,
Pompiliu, Istoria României, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1998
11. Branişte, Pr.Prof.Dr.Emilian, Liturgica generală, Editura Institutului Biblic şi de
Misiune al B.O.R.,Bucureşti 1993
12. Cerghit, Ioan - Vlăsceanu, Lazăr, Curs de pedagogie, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1998
13. Cerghit, Ioan, Metode de învățământ, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1976.
14. Costin, Arhiepiscopul Vasile, Semnificaţia icoanei bizantine în Ortodoxie, Târgovişte,
1997
15. Cristescu, D., Sfânta mânǎstire Arnota, Editura "Episcopul Vartolomei", 1937
16. Cucoș, Constantin, Educația religioasă, Editura Polirom, Iași, 1999
17. Idem, Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice, Ed. Polirom,
Bucureşti, 2005
130

18. Decei, Aurel, Istoria Imperiului Otoman, Ed. ALL, București, 2005
19. Dorin Opriș, Monica Opriș, Metode active de predare-învățare. Metode și aplicații la
religie, Ed. Sf. Mina, Iași, 2006
20. Drăgan, Ioan - Nicola, Ioan, Cercetarea pedagogică, Ed. Tipomur, Bucureşti, 1993
21. Dumitrescu, Florentina, Sculptura în lemn brâncovenească, în Pagini de veche artă
romanească, III,1974
22. Giurgescu, Constantin, Istoria românilor, vol.VIII, Ed. Academiei Române, București,
1992
23. Greceanu, Eugenia, Ţara Făgăraşului zonă de radiaţie a arhitecturii de la sud de
Carpaţi, în „Buletinul Monumentelor Istorice“, XXXIX, nr. 2, 1970
24. Greceanu, Radu, Istoria Domniei lui Constantin Basarab Brâncoveanu Voievod ( 1688-
1715), Ed. Academiei Române, București, 1989
25. Havârneanu, Cornel, Cunoașterea psihologică a persoanei, Ed. Polirom, Iași, 2000.
26. Iorga, Nicolae, Viața și domnia lui Constantin Vodă Brâncoveanu, în Revista de istorie,
volumul 41, (1988), nr. 9.
27. Idem, Valoarea politică a lui Constantin Brâncoveanu, Vălenii de Munte, 1914,
28. Joița, Elena, Introducere în științele educației, Reprografia Universității din Craiova,
1999
29. Idem, Pedagogie și elemente de psihologie școlară, Ed. Arves, Craiova, 2003
30. Idem,, Eficiența instruirii, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1998
31. Lica, Mioara - Sava,Valentina - Opriș, Dorin - Opriș, Monica - Cozma, Irina - Muha,
Corneliu Primăvara credinței – culegere de scenete, jocuri, exerciții, ghicitori și poezii
creștin-ortodoxe, Ed. Sf. Mina, Iași, 2007
32. Maciuc, Irina Formarea formatorilor, modele alternative și programe modulare, ed.
Didactică și Pedagogică, București, 1998
33. Marinoiu,Vasile Monumente din epoca lui Matei Basarab în județul Gorj, în Epoca lui
Matei Basarab – stidii și comunicări, Analele Universității din Craiova, seria Istorie, anul
X, nr.10, 2005
34. Mateescu, Ileana Aspecte economice și sociale în vremea lui Matei Basarab, în Analele
Universității din Craiova, Ed. Universitatea Craiova, seria Istorie, anul X, nr. 10, 2005
35. Mehmed, Mustafa Ali Un episod din istoria turcilor, în Revista istorică, XXXII, nr.1-3,
1978
36. Mihail, Pr. Paul, Gravură originală românească în sec. al XVII-lea. Molitfelnicul
Mitropolitului Dositei din 1681, în Mitropolia Olteniei, anul XXXIII, nr.10-12, Craiova,
1981131

37. Moga, Ioan Rivalitatea polono-austriacă și orientarea politică a Țărilor Române la
sfârșitul secolului al XV-lea, Ed. Eikon, Cluj-Napoca, 1999
38. Moisescu, Cristian, Arhitectura epocii lui Matei Basarab, vol. I și II, Ed. Meridiane,
Bucuresti, 2002
39. Muha, Camelia, Religie creştin-ortodoxă: caiet pentru elevi, clasa a VII-a, Ed. Sf. Mina,
Iaşi, 2013.
40. Idem, Religie creştin-ortodoxă: caiet pentru elevi, clasa a VIII-a, Ed. Sf. Mina, Iaşi,
2013.
41. Nicola, Ioan - Fărcaş, Domnica, Teoria educaţiei şi noţiuni de cercetare pedagogică, Ed.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999
42. Nicola, Ioan, Tratat de pedagogie școlară, Ed. Aramis, București, 2000
43. Nicolae, Veniamin, Ctitoriile lui Matei Basarab, Ed. Sport-Turism, Bucuresti, 1982
44. Nicolescu, Corina, Începuturile artei feudale din țara noastră în lumina ultimilor
descoperiri arheologice, în „Studii și cercetări de Istoria Artei”, anul VI (1959), nr.1
45. Oprescu, Victor, Psihologie generală şi a educaţiei, Reprografia Universităţii din
Craiova, 1999
46. Opriș, Dorin - Opriș, Monica, Metode active de predare-învățare. Metode și aplicații la
religie, Ed. Sf. Mina, Iași, 2006
47. Păcurariu, Pr. Prof. Dr. Mircea, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a II-a, vol.I și
II Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Romane, București, 1991
48. Idem, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Sibiu, 1978
49. Pop, Olivian, Educația religioasă a copiilor, Ed. Eurobit, Timișoara, 1998
50. Porcescu, Scarlat "Mănăstirea Dragomirna", în Mitropolia Moldovei și Sucevei -
"Monumente istorice bisericești din Mitropolia Moldovei și Sucevei",Ed. Mitropoliei
Moldovei și Sucevei, Iași, 1974
51. Porumb, Acad. Marius, Arta brâncovenească din Transilvania, în Academica- revistă
editată de Academia Română, Anul XXIV, nr.6-7, București, 2014.
52. Idem, Un veac de pictură romanească din Transilvania– Secolul XVIII, Ed. Meridiane,
Bucureşti, 2003.
53. Idem, Dicţionar de pictură veche romanească din Transilvania, secolele XIII–XVIII, Ed.
Academiei Romane, Bucureşti, 1998
54. Radu, Ioan - Ionescu, Miron, Experienţa didactică şi creativitatea, Ed. Dacia, Cluj-
Napoca, 1987
132

55. Rezachevici, Constantin, Cum a apărut numele dinastic Basarab și când l-a adoptat
Matei Vodă, în Analele Universității din Craiova, seria Istorie, anul X, 2005, nr. 10, Ed.
Universitatea Craiova
56. Simenschy,Theofil, Un dicționar al înțelepciunii, vol. III, Ed. Junimea, Iași, 1973, p. 256.
57. Stoica, Adrian, Evaluarea curentă și examenele – ghid pentru profesori, Ed. Prognosis,
București, 2001.
58. Stoicescu, Nicolae, Matei Basarab, Ed. Militară, Bucuresti, 1982
59. Străjan, Ec. Ioan, Despre prima organizare creștină din Transilvania – sec. X –
Episcopia Sfântului Ierotei de la Alba Iulia de pe
http://www.dacoromania-alba.ro/nr55/coperta_55.jpg din data de 27.04.2015 ora 16.13
60. Şebu, Sebastian - Opriș, Dorin – Opriș, Monica, Metodica predării religiei, Ed.
Reîntregirea, Alba-Iulia, 2000
61. Ștefănescu, I.D., Originalitatea decorurilor din Oltenia, în Mitropolia Olteniei, anul
XIV, nr.5-6, Craiova, 1962
62. Ștefulescu,Alexandru, Gorjul istoric și pitoresc, Tg -Jiu, 1904
63. Idem, Mănăstirea Polovragi, Tg.-Jiu, 1906
64. Idem, Mănăstirea Tismana, ediția a II-a, București, 1903
65. Idem, Schitul Crasna, Tg.Jiu, 1906
66. Tudor, D., Prima Bazilică creștină descoperită în Dacia Traiană, Iași, 1948
67. Idem, Sucidava IV, în „ Materiale arheologice privind istoria veche a R.P.R.”, vol.I.
București, 1953
68. Vornicescu-Severineanul, Nestor, Patru xilogravuri din anul 1658-1659, în Mitropolia
Olteniei, nr.11-12, 1971
69. Zaboroschi, Virgil, Politica externă a celor trei principate: Țările Române, Transilvania
și Moldova de la asediul Vienei (1683), până la moartea lui Șerban Cantacuzino și
suirea pe tron a lui Constantin Brâncoveanu 1688, Ed. Meridiane, București, 2005
Documentarea webografică;
http://www.crestinortodox.ro/biserici-manastiri/manastirea-sucevita-67947.html
http://www.dacoromania-alba.ro/nr55/coperta_55.jpg
Documentarea curriculară oficială
Legea Educaţiei nr. 1/2011
OM nr. 5561/2011 Metodologia privind formarea continuă a personalului din învăţământul
preuniversitar
Ordinul ministrului nr.5079/09.09.2009
133

ANEXE
134