Muzica: Adagio

din Concertul de Aranjuez

Zi de toamnă

E vremea, Doamne ! Vara a fost lungă. Aruncă-ţi umbra peste cadranele solare şi vânturile pe câmpii alungă.

Dă fructelor din urmă porunci să fie pline ;mai dă-le două zile de la sud,Îndeamnă-le s-ajungă coapte bine,şi toarnă dulce suc în vinul crud.

De-acum cel fără casă mereu pribeag va fi.Cel singur va fi singur vreme lungă,

Va sta de veghe,lungi scrisori va scrişi prin alei va rătăci,neliniştit,când frunzele s-alungă

Cad frunzele,cad de departe, parcăs-ar veşteji în ceruri grădini îndepărtatecu gesturi de negare cad mereu.

Şi cade-n nopţi adânci pământul greude lângă stele în singurătate.

Noi toţi cădem. Mâna de colo cade.Şi altele,şi toate,rând pe rând.

Dar este Unul care ţine-n mână căderea asta, nesfârşit de blând.

Amurgul mi-e o carte-mpodobităcu scoarţe de mătasă,purpurii

Desfac încet lăcata aurită,cu mâini tihnite,făr-a mă grăbi.

Citesc întâia foaie ; ce-ncâtare se afflă-n tonul paşnic,liniştit-

Pe-a doua, mai domol o-ngân îmi pare,

Acele vorbe,oarecare,obscure şi flămânde,le iubesc.

Din sărbătoarea mea le dau culoare,

atunci se-nseninează şi zâmbesc.

Făptura lor,cu teamă ferecată,se înoieşte-n ochii tuturor ,

nu au mai mers în cântec niciodatăşi-acum îmi intră-n stihuri c-un fior.

Eu te găsesc în lucrurile toate,cu care-s bun,şi-am gingăşii frăţeşti ;

bob,te-soreşti,în cele ne-semnate,şi,mare-n cele mari te dăruieşti.

Acesta-i jocul forţelor vrăjite,ce trec slujind în lucruri şi supus

crescând în rădăcini,în trunchi pierite,

ca să învie-n crengile de sus.

Prietenilor mei,reverii de tomnăîn compania lui RILKE

M .C. OCTOMBRIE,2009. Studioul M & J