Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”, București

Școala Doctorală de Arhitectură (SDA) din IOSUD

Arhitectura memoriei: între mnemonică și sacru.

Trauma individuală și trauma colectivă

-o abordare interdisciplinară-

Conducător științific: prof.dr.arh. Augustin Ioan

Autor: drd.arh. Maria Tîlvescu

București, 2018

1

Mulțumiri

Doresc să aduc mulțumiri speciale coordonatorului meu științific-domnul prof.dr.arh.

Augustin Ioan, pentru permanenta susținere și îndrumare de-a lungul perioadei de cercetare și

elaborare a tezei. Îi mulțumesc domnului profesor deopotrivă și pentru sprijinul pe care mi l-a

oferit în realizarea demersurilor complementare tezei: a proiectului(realizat) pentru Memorialul

Rezistență și Represiune în Bihor și a concursurilor internaționale și naționale la care am

participat în vederea aprofundării studiului temei dezvoltate în lucrarea de doctorat.

Mulțumirile mele se îndreaptă și către membrii comisiilor de evaluare a referatelor, către

doamnele și domnii profesori implicați în Școala Doctorală, împreună cu care am dezbătut

numeroase teme prin care am reușit să îmi dezvolt aria de cunoaștere în domeniul arhitecturii

memoriei.

Țin să mulțumesc și lector.univ.dr. Cristina Liana Pușcaș - muzeograf al Muzeului

Orașului și Cetății Oradea, pentru sprijinul oferit pe parcursul realizării Memorialului Rezistență

și Represiune în Bihor, pentru permanenta implicare în administrarea și coordonarea actuală a

memorialului și pentru devotamentul față de memoria foștilor deținuți ai perioadei comuniste în

Bihor.

Doresc să adresez mulțumiri speciale familiei mele și prietenilor pentru înțelegerea și

sprijinul moral pe care mi le-au acordat pe parcursul studiului.

2

Arhitectura memoriei: între mnemonică și sacru.

Trauma individuală și trauma colectivă

-o abordare interdisciplinară-

Cuprins

1. Argument...........................................................................................................................pag 10

2. Obiective ...........................................................................................................................pag 12

3. Metodologie de cercetare. Abordările semiotică, fenomenologică și

hermeneutică.........................................................................................................................pag 14

3.1. Metoda semiotică................................................................................................pag 14

3.2. Metoda fenomenologică......................................................................................pag 16

3.3. Metoda hermeneutică..........................................................................................pag 18

3.4. Cuvinte cheie. Definirea principalelor concepte cu care se va opera în cadrul

studiului..................................................................................................................................pag 19

4. Memoria prin prisma psihologiei. Extragerea conceptelor aplicabile în

arhitectură............................................................................................................................pag 28

4.1. Scurta prezentare a proceselor psihice cognitive elementare...............................pag 28

4.1.1. Cogniția, senzația, gândirea, reprezentarea și

imaginația..................................................................................................pag 29

3

4.1.2. Memoria, ca proces cognitiv elementar................................................pag 34

4.2.Uitarea............................................................................................................pag 38

4.3.Concluzii.........................................................................................................pag 39

5. Problematica memoriei, uitării și imaginației în filozofie și sociologie. Extragerea

conceptelor aplicabile în arhitectură....................................................................pag 40

5.1. Memoria la Paul Ricoeur și Aristotel. Registrele temporale..............................pag 40

5.2. Prezența absentului la Ricoeur și corespondentul său:

reprezentarea..........................................................................................................................pag 43

5.2.1.Nivelul patologico-terapeutic : memoria împiedicată..........................pag 45

5.2.2.Memoria Manipulată. De la fragilitatea memoriei la fragilitatea identității.

Tzvetan Todorov și abuzurile memoriei.....................................................................pag 46

5.2.3. Nivelul etico-politic: memoria obligată................................................pag 50

5.3. Cuplurile Phantasma-Eikon, Mneme-Anamnesis. Absența ca „altul” al

prezenței..................................................................................................................................pag 51

5.4. „On ne parle tant de memoire que parce qu’il n’y en a plus”. Nora și debranșarea

de la memoria vie....................................................................................................................pag 52

5.5. Paralelă între debranșarea de memorie la Pierre Nora și fericirea paradoxală la

Lipovetsky...............................................................................................................................pag 53

5.6. Abordarea sociologică a memoriei din perspectiva lui Jan Assmann și Maurice

Halbwachs..............................................................................................................................pag 54

5.7. Conceptul de „floating gap”................................................................................pag 56

5.8. Delimitarea grupurilor de martori........................................................................pag 60

4

5.9. Concluzii..............................................................................................................pag 62

6. Psihologia traumei. Trauma individuală și trauma colectivă.......................................pag 64

6.1. Conceptul de traumă privit interdisciplinar. Stresul și efortul de adaptare la

stres.........................................................................................................................................pag 65

6.2. Terapia traumei în psihologie și psihiatrie. Proiectarea tehnicilor terapeutice asupra

arhitecturii memoriei...............................................................................................................pag 68

6.3. Aparenta opoziție dintre psihologia individuală și psihologia colectivă/socială

(Comentariu pe marginea lucrării „Psihologia Colectivă și Analiza Eului” de Sigmund

Freud).....................................................................................................................................pag 70

6.4. Studiu comparativ traumă individuală-traumă colectivă.....................................pag 71

6.5. Terapia traumei prin atribuirea de chip statisticilor.

Contramemoria........................................................................................................................pag 75

6.6. Mecanismul Empatiei...........................................................................................pag 76

6.7. Studiu de caz: Muzeul Memorial al Holocaustului, Washington,

S.U.A.......................................................................................................................................pag 80

6.7.1. Context. Amplasament..........................................................................pag 81

6.7.2. Concept. Simbolistică. Parcurgerea traseului........................................pag 82

6.7.3. Povestea lui Daniel: contra-memoria. Comemorarea identității și

Mecanismul empatiei..................................................................................................pag 85

6.7.4. Turnul Chipurilor. Învestirea numerelor cu nume și povești

individuale...................................................................................................................pag 88

6.8. Concluzii..............................................................................................................pag 94

5

7. Dimensiunea profunzimii: sacrul religios vs sacrul civic. Comportarea cripto-religioasă a

omului contemporan.............................................................................................................pag 95

7.1. Problematica limitei în sacrul civic. Amplasamentul autentic. Displaced

memory...................................................................................................................................pag 98

7.1.1. Tipologii ale limitei.............................................................................pag 99

7.2. Gradele autenticității..........................................................................................pag 104

7.3. Camuflarea în profan a sacrului religios.Hetero-heirus sau „comportarea cripto-

religioasă”.............................................................................................................................pag 109

7.3.1. Spargerea trinomului originar.............................................................pag 109

7.3.2. Originile: sacru-funerar-memorial împreună......................................pag 112

7.3.3. Studii de caz: Hibrizii..........................................................................pag 116

7.3.3.1.Capela Memorială Belarusă/

Spheron Architects............................................................................pag 116

7. 3.3.2. Kaiser Wilhelm Memorial Church......................................pag 121

7.3.3.3. Martirionul de la Niculițel....................................................pag 122

7.4. Sensul de propagare a laicizării arhitecturii funerare și arhitecturii

memoriei...............................................................................................................................pag 125

7.4.1 Studiu de caz: U.S.S. Arizona Memorial ............................................pag 125

7.4.2. Studiu de caz: Memorialul Martirilor Deportării ...............................pag 127

7.4.3. Studiu de caz: Hiroshima Peace Memorial.........................................pag 128

7.4.4. Studiu de caz: Cimitirul San Cataldo de Modena...............................pag 130

7.4.5.Concluzii în urma analizei studiilor de caz.................................pag 132

6

7.5. Limbajul comun al laicizării în arhitectura memorială și

funerară.................................................................................................................................pag 132

7.5.1. Studiu de caz: Consellation Park. O interpretare contemporană a

doliului....................................................................................................pag 153

7.5.2. Studiu de caz: Sense memory bank....................................................pag 138

7.5.3. Studiu de caz: Vertical Columbarium................................................pag 140

7.5.4. Studiu de caz: R.I.P. Station................................................................pag 142

7.6. Concluzii............................................................................................................pag 144

8. Locurile memoriei- între hiperconsum și reculul sacrului.........................................pag 146

8.1. Cele trei faze ale capitalismului de consum. Căutarea fericirii

paradoxale.............................................................................................................................pag 151

8.2. Consumul emoțional. Memorialul, ca formă de marketing...............................pag 152

8.3. Sărbătoarea fără trecut și viitor..........................................................................pag 155

8.4. Festivisml galopant la Lipovetsky. Hipermemorialul........................................pag 157

8.5. Turismul negru vs. arhitectura memoriei...........................................................pag 160

8.6.Nevoia intrinsecă de a adora. Sacralizarea răului absolut în contextul

hiperconsumerist. Fascinația pentru abominabil...................................................................pag 164

8.7. Studii de caz: Conduita în spațiile memoriale...................................................pag 168

8.7.1. Spațiul memorial ca palimpsest. .......................................................pag 168

8.7.2. Memorialul Evreilor Uciși în Europa.................................................pag 172

8.7.2.1 Holocaust vs. Yolocaust. Atitudini față de conduita în spațiul

memorial astăzi.............................................................................................pag 175

7

8.7.3. Topografia Terorii...................................................................pag 179

8.8.Concluzii.................................................................................................pag 183

9. Respingerea memorialelor- „failed memorials”.........................................................pag 185

9.1. Studiu de caz: Memorialul eșuat din Mexico City și Nuestro

Memorial..................................................................................................................pag 186

9.2. Memorial „overload”1 și respingerea memorialelor

Studiu de caz: atentatul din Parcul Tavistock vs Manchester City..........................pag 190

9.3. Studiu de caz: Oslo și Utoya..............................................................................pag 193

9.3.1. Memorialul „Memory Wound”, de Jonas Dahlberg...........................pag 196

9.4. Christine Jacob Marks și propunerea pentru un Memorial al Victimelor

Holocaustului în Berlin.........................................................................................................pag 208

9.5. Renata Stih și Frieder Schnock – contramemorialele....................................pag 211

9.5.1. Bus stop. Timpul, ca ofrandă adusă celor morți.................................pag 211

9.5.2. „Places of Rememberance” (Locuri ale amintirii)..............................pag 217

9.6. Concluzii............................................................................................................pag 222

10. Iertarea dificilă..............................................................................................................pag 223

10.1 Ecuația iertării la Paul Ricoeur.........................................................................pag 223

10.2. Vinovăția, ca noțiune a doctrinei juridice....................................................... pag 226

10.3. Iertarea ca strategie terapeutică....................................................................... pag 228

1 https://theconversation.com/why-refusing-to-build-memorials-for-terror-attacks-is-a-bold-political-statement-61556

8

10.4.Concluzii............................................................................................................pag231

11. Contribuția proprie......................................................................................................pag 232

11.1. Memorialul „Rezistență și Represiune în Bihor”. Proiect

realizat...................................................................................................................................pag 233

11.2. Mosul Postwar Camp. The Healing Wound....................................................pag 249

11.3.Concursul Internațional de Arhitectură „Kaira Looro, Spațiu Sacru în

Senegal” ............................................................................................................................................

...pag 256

11.4. Concursul internațional de arhitectură „Sahara Eco

House”................................................................................................................................pag 260

11.5. Concursul internațional de arhitectură „Kaira Looro, Cultural Center in

Sedhiou”.................................................................................................................pag 264

11.6. Concursul pentru Trofeul Constantin Brâncoveanu.....................................pag 270

12. Bibliografie.................................................................................................................pag 273

13. Articole..........................................................................................................pag 277

14. Filmografie..................................................................................................................pag 278

15. Webografie..................................................................................................................pag 279

16. Surse Foto...................................................................................................................pag 279

17. Anexe...........................................................................................................................pag 285

Anexa 1. „Psihologia traumei și a pierderii”- Fragmente........................................pag 285

Anexa 2. Cele 126 de numele decupate în corpurile de oțel, la memorialul„ Rezistență și

Represiune în Bihor”:...........................................................................................................pag 290

9

1. ARGUMENT

Arhitectura memoriei este o formă de extragere din ordinea spațială și temporală a

cotidianului, a vieții profane. Deopotrivă prezentă, dar și îndreptată spre trecut, este vindecătoare

și creatoare, oscilând între a (se) arăta și a (se) ascunde.

În contextul anormalității sociale, a ruinei etice și morale, arhitectura memoriei încearcă

estomparea suferinței, chiar și atunci când o formă justă de restabilire a echilibrului nu este

posibilă. Este o arhitectură a ocrotirii, fără a înceta să fie statornică în rolul său educativ și de

atenționare asupra greșelilor trecutului. Aici, timpul este narat, rememorat. Spațiul memorial

oferă comunității o imagine a propriei oglindiri, un fragment din propria existenţă readus în

actualitate.

Arhitectura memoriei se înfățișează ca spațiu al contrastelor, ca spațiu în care sunt aduse

împreună instanțele antagonice ale umanului: memoria genocidului, a sclaviei, torturii sau

asupririi împarte același spațiu cu iertarea tuturor acestora.

Memoria nu este prezentă ca noțiune doar în arhitectură. Numeroase alte domenii

mizează fundamental pe memorie, în calitate concept si domeniu de studiu interdisciplinar:

medicină, psihologie, neuroștiință, sociologie, istorie, filosofie, dar și în artă sau domeniul IT și

software.

Încă din definiția pe care o regăsim în Dicționarul Explicativ al Limbii Române rezultă

această interdisciplinaritate:

MEMÓRIE, memorii, s. f. 1. Proces psihic care constă în întipărirea, recunoașterea și

reproducerea senzațiilor, sentimentelor, mișcărilor, cunoștințelor etc. din trecut. ♦ Minte

(considerată ca sediu al procesului de memorare). ◊ Loc. adv. Din memorie = din

aducere-aminte, pe de rost. 2. Păstrare în amintire, reprezentare mintală, aducere-

aminte, amintire. ♦ Amintire pe care posteritatea o păstrează oamenilor iluștri sau

evenimentelor de seamă. ◊ Expr. În memoria cuiva (sau a ceva) = în amintirea..., spre

aducere-aminte; ca omagiu. 3. Parte a calculatorului electronic în care se înregistrează

10

instrucțiunile, cuvintele, valorile numerice etc. după o codificare prealabilă; memorator

(2). – Din lat., it. memoria, fr. mémoire. 2

Arhitectura memoriei se referă la numeroase tipologii de dispozitive mnemotehnice

(statuie, monument, arhitectură funerară, până la edificii de mare amploare-memoriale, muzee,

situri, vestigii arheologice etc.)

Toate acestea au ca liant, ca nucleul central - trăsătura cea mai pregnantă prin care ajung

la receptor. Aceasta nu se referă la funcțiune (arc de triumf, edificii de cult, morminte, muzee,

ruine) și nici la semnificația propriu-zisă (rememorarea unei victorii, a vieții unei personalități în

integralitatea sa, a unei perioade, sau a unui eveniment cu un impact profund negativ), ci la

accesarea unui alt timp, odată cu interacțiunea dintre obiectul de arhitecură și receptor.

Un spațiu cu aceste caracteristici contrazice trecerea lineară a timpului, acesta devenind

circular, asemeni unui culoar ce se sprijină la un capăt pe momentul fix din trecut, iar la celălalt

pe punctul mobil: prezentul mereu variabil (fig 1.).

Fig. 1.

În susținerea demersului, vor fi analizate în paralel dar și interconectate prin punți între

domenii, elemente cheie ale conceptului de memorie, în vederea delimitării și analizării cât mai

elocvente arhitecturii memoriei, și mai cu seama, a dispozitivelor mnemotehnice ce fac referire

la trauma colectivă.

2 http://www.dex.ro/memorie, vizitat 14.09.2016

11

In studiul de față se vor conexa problematici, clasificări și definiții ale memoriei din

domenii diferite, creându-se astfel o matrice complexă de sensuri care comunică și se clarifică

reciproc. Fiecare dintre aceste domenii aduc piste care, intersectate cu abordarea arhitecturală,

facilitează înțelegerea arhitecturii memoriei, pe de o parte, și totodată nasc noi întrebări cu

privire la aceast domeniu, atât pentru arhitecți, cât și pentru utilizatorii spațiului în general.

Vom conexa noțiunile propuse de psihologie, filozofie și sociologie. În urma țeserii

acestui sistem interdisciplinar, vom aplica rezultanta în domeniul arhitecturii.

2.OBIECTIVE

Studiul de față își propune abordarea interdisciplinară a subiectului arhitecturii

memoriei care, prin definiție se revelează sub forma unui cumul ce nu poate fi analizat univoc.

Când vorbim despre arhitectura memoriei, implicit aducem în discuție conceptul de memorie

care, la rândul său are implicații interdisciplinare.

Vom vedea care sunt principalele direcții de gândire în care a fost abordat subiectul

memoriei în psihologie, filozofie și sociologie. De-a lungul acestei călătorii interdisciplinare,

vom aplica rezultatele extrase domeniului arhitecturii, prin paralelă la teoria de arhitectură, dar și

prin comentarii pe marginea unor studii de caz elocvente pentru fiecare subiect în parte. Ne

propunem astfel să punem în evidență felul în care fiecare dintre domenii se râsfrânge asupra

arhitecturii memoriei.

În ceea ce privește paralela cu domeniul psihologiei, vom încerca să găsim răspunsuri la

întrebări ce privesc: trauma individuală și colectivă, felul în care arhitectura memoriei își asumă

rolul terapeutic al traumei, mecanismul empatiei și felul în care el este declanșat în arhitectura

memorială.

Câteva dintre subiectele pe care ne propunem să le abordăm, prin intermediul paralelei

dintre filozofie și arhitectura memoriei, sunt: fragilitatea memoriei și implicațiile asupra

identității, prezența absentului în arhitectura memoriei, registrele temporale și reflectarea lor prin

12

arhitectură, memoria împiedicată, manipulată și comandată abuziv, cuplurile phantasma-eikon și

mneme-anamnesis, memorialele și debranșarea de la memoria vie.

Vis-a-vis de privirea interdisciplinară între subiectul memorialelor și sociologie, ne vom

pune întrebări referitoare la: implicațiile sociale ale arhitecturii memoriale, dinamica prin care un

memorial își indeplinește sau nu rolul terapeutic, educativ, dar și pe cel de reper identitar,

problematica sitului autentic în arhitectura memorială, gradele de autenticitate și scenariile

posibile, conduita socială într-un spațiu memorial și factorii care o determină, arhitectura

memoriei în contextul societății contemporane de hiperconsum, posibile viitoare scenarii de

comportament și utilizare a locurilor memoriei.

O altă problematică pusă în discuție prin studiul de față este relația dintre arhitectura

memoriei și sacru. Ne propunem să probloematizăm: debranșarea memorialelor de la limbajul

sacrului religios, comportamentul în spațiul memorial în cazul lui homo religiosus și homo

consumericus, spațiul sacru religios și spațiul profan vs. spațiul sacrului civic și spațiul vieții

cotidiene, rupturile în planurile cosmogoniei și în cele temporale la homo religiosus și la omul

contemporan, sacralizarea situațiilor limită.

În ultimul capitol al tezei, voi vorbi despre contribuția proprie, prin prezentarea

Memorialului Rezistență și Represiune în Bihor, dar și a unor concursuri internaționale de

arhitectră la care am fost premiată.

3. METODOLOGIE DE CERCETARE. ABORDAREA SEMIOTICĂ, HERMENEUTICĂ

ȘI FENOMENOLOGICĂ

13

3.1. Metoda semiotică

„[...] este suficient ca un cod să stabilească o corespondență între ceea ce ține locul si

corelatul său, corespondență valabilă pentru orice destinatar posibil, chiar dacă, de fapt, nu

există sau nu va putea exista vreodata un destinatar.Un sistem de semnificare este de aceea un

construct semiotic autonom, înzestrat cu modalitati de existenta cu totul abstracte, independente

de orice act posibil de comunicare care să le actualizeze.”3

In cazul arhitecturii memoriale, prin încercarea de transpunere într-un alt timp, spaţiu, sau

alături de alţi indivizi, funcţia principală încetează a fi cea pragmatică, profană, alunecând către

latura spirituală: comemorarea. Spaţiul arhitecturii memoriei nu are veleităţi sacre în

materialitatea lui, nu marchează fizic locul unei hierofanii, ci naşte sacrul(religios sau civic)în

conştiinţa receptorului, prin simboluri.

Faţă de arhitectura pragmatismului, care se adresează percepţiei cognitive, arhitectura

memorială, prin semnificație, îşi mută centrul de interes către percepţia afectivă. Prin procesul de

comemorare, receptorul trăieşte experienţa de a fi simultan într-un timp, al existenţei fizice, dar

şi în altul: timpul rememorat, mecanism întâlnit de asemenea în heterotopiile lui Foucault.

De aici şi caracterul specific acestui tip de arhitectură: un sacru altfel, care se apropie de

spaţile sacre prin elemente comune, dar se şi îndepartează de acestea prin particularităţi.

Funcția simbolică are un rol central în comunicarea dintre arhitectura memorială și

receptor.

Prin accesarea locului destinat memoriei, individul învinge vremelnic curgerea lineară a

timpului, şi retrăieşte fragmente din trecut (timpul nu mai este linear, devine circular).

Comemorarea, prin accesarea de declanșatori concretizați în elemente simbolice, poate fi

interpretată astfel ca un culoar prin care se păşeşte în alt timp, în alt spaţiu, ca un segment/punte

3 Eco, Umberto – Tratat de semiotică generală, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1982, pag 8

14

ce se sprijină la un capat pe momentul fix din trecut pe care încearcă să îl revitalizeze, iar la

celălalt pe prezentul contemplării, prezent variabil ce îşi modifică mereu poziţia.

Prin abordarea semiotică vom trata tema simbolurilor în arhitectura memorială, felul în

care limbajul arhitectural este gestionat pentru a transmite cat mai coerent mesajul și a declanșa

fluxul memoriei. Comunicarea este locul în care atât simbolul cât și percepția se întâlnesc:

receptorul reacționează în contact cu simbolul, manifestat la orice nivel: senzorial(ex:

lumina/întunericul, spațiul vast vs. senzația de claustrare), abstract(reprezentări geometrice), sau

chiar temporal(prin rupturi în curgerea firească a timpului, marcând momente simbolice; la fel ca

în cazul locurilor – „des espaces autres”, și timpul poate fi „altfel”)

“De la hierofania cea mai elementară, ca de pildă, manifestarea sacrului într-un

lucru oarecare, o piatră ori un copac, până la hierofania supremă [...] nu există ruptură.

Este mereu aceeaşi taină: manifestarea a ceva care este „altfel“, a unei realităţi care nu

aparţine lumii noastre” 4

Mircea Eliade defineşte sacrul şi profanul ca ,,două moduri de a fi în lume”, situându-le

în planuri antinomice. Totuşi, în mod misterios, sacrul şi profanul pot trăi în același spaţiu,

obiect, entitate. Ceea ce înclină balanţa către unul din poli este percepţia receptorului. Acesta

este punctul în care abordarea semiotică se completează cu cea fenomenologică.

Într-o altă abordare, un obiect sau un spaţiu care găzduieşte elemente sacre, traverseză un

pradox: manifestând sacrul, o entitate oarecare devine altceva, fără a înceta să fie ea însăşi.

Entitatea capătă o semnificație.

Funcția fundamentală a simbolurilor de a reprezenta sintetic complexitatea unei realități

facilitează abordarea intrdisciplinară pe care se bazează lucrarea. Cercetarea semiotică este

utilizată în întreg cuprinsul studiului, cu precădere în discuțiile ce privesc concepte filozofice și

în tratarea problematicii camuflării în profan a sacrului religios și a comportării cripto-religioase.

4 Mircea Eliade - Sacrul şi Profanul, Editura Humanitas, Bucureşti, 2017, pag. 13

15

3.2. Metoda fenomenologică

„Arhitectura este singura artă prin care punem natura să lucreze, și acest avantaj unic face să

se manifeste aspectul Sublim. Modalitățile prin care natura poate fi pusă la lucru, care aparțin

arhitecturii, vin din puterea de a de efect lucrurilor pe care poezia le poate doar descrie. Arta de

a ne mișca printre efectele luminii aparține arhitecturii. Pentru că prin toate monumentele care

au capacitatea de a stârni sufletul și de a ne face să experimentăm ororile întunericului, sau,

vice versa, de a crea senzații prin efecte strălucitoare, arhitectul –care trebuie să cunoască

acestea și să le stăpânească-, poate îndrăzni să spună :eu creez lumină.”5

Relaţia dintre obiect şi subiect, dintre arhitectura memoriei și receptor, nu poate fi

studiată din perspectiva percepţiei decât prin metoda fenomenologică, prin analizarea felului în

care obiectele sunt percepute în conştiinţă. „Fenomenologia este psihologie descriptivă.”6

spunea Edmund Husserl în studiile sale.” Astfel, critica cunoașterii este în esență psihologie, sau

cel putin nu poate fi clădită decât pe bazele psihologiei.”7 Continuând această direcție de

gândire, am aplicat metoda fenomenologică prin studierea percepției în arhitectura memoriei,

atât prin prisma psihologiei, cât și a filosofiei.

Continuând linia lui Husserl, orice experiență conexă cu arhitectura memoriei, este

abordată ca fiind activitate perceptivă prin care se atribuie sensuri lumii. Atât Husserl, cât și

Heidegger, mizează pe perspectiva în care realitatea este un construct alcătuit din

fenomenele(obiecte și evenimente) care sunt percepute sau filtrate de conștiința umană.

5Citat original:„ „Architecture is the only art by which we can put Nature to work, and this unique advantage makes manifest its Sublime aspect. The means by which nature can be put to work, which belong to architecture, come from the power to effect what poetry can only describe. The art of moving us through the effects of light belongs to architecture. For in all the monuments that are capable of stirring the soul and making us experience the horrors of darkness, or, converely, that create transportive senzations through brilliant effects, the architect, who must know these means and master them, can dare to say: I create light.” , Etienne Boullee- „Essai sur l'art”, http://www.worldcat.org/title/boullees-treatise-on-architecture-a-complete-presentation-of-the-architecture-essai-sur-lart-which-forms-part-of-the-boullee-papers-ms-9153-in-the-bibliotheque-nationale-paris/oclc/927279?referer=brief_results6 Edmund Husserl - Cercetări logice II. Cercetări asupra fenomenologiei și teoriei cunoașterii, Partea Întâi, Cercetările 1 și 2, Editura Humanitas, București, 2009, pag.337 Ibidem

16

În studiul de față un rol important este ocupat de relaxia experiență-conștiință-arhitectură.

Vom discuta despre percepția spațiului memorial, a timpului simbolic, a traumei ca depășire a

resurselor prin supunerea la factori traumatogeni, aplicând în acest demers metoda

fenomenologică.

În procesul comemorării este accesat fluxul memoriei. Accesarea poate fi realizată, așa

cum arată studiile psihofiziologice, prin expunerea la declanșatori de diferite naturi: de la cei ce

se adresează sistemului nervos somatic până la stimulii sistemului nervos autonom.

Babette Rotschild, în studiile sale de psihofiziologie, sintetizează pașii traversați de o

informație până aceasta trece de la noțiunea abstractă, la cea de amintire. Se parcurg trei etape

principale: codificarea(întipărirea informațiilor în cortex), stocarea memoriei(cum și pentru cât

timp este păstrată informația) și reactualizarea(accesarea informațiilor stocate). Altfel spus,

informația traversează filtrul percepției, cristalizându-se particular în experiențe cognitive,

diferite de la un individ la altul.

Așadar, în linii mari, din perspectivă neuro-fiziologica, memoria se referă la înregistrarea

și stocarea informațiilor perepute din mediile interne și externe. În modul în care este percepută

lumea sunt implicate toate simțurile.

Studiul memoriei este un domeniu de cercetare aflat în plină expansiune încă din anii

1960. În ultimii 20 de ani însă, interesul pentru acest subiect a atins maximul, fapt susținut mai

ales de studiul controversatelor consecințe legate de traumă.

Expresii ale traumei se resimt în moduri surprinzător de variate. Pornind de la studiile lui

Maurice Halbwachs despre memoria colectivă și memoria individuală, dar și de la teoriile lui

J. Assmann cu privire la memoria comunicativă și memoria culturală, voi încerca să conectez

dimensiunea antropologică de cea fiziologică, apoi să aplic rezultanta în domeniul arhitecturii

memoriale. Toate aceste noțiuni pot fi privite ca variabile care gravitează în jurul uni constante:

percepția.

„Percepția nu este o știință despre lume, nu este nici măcar un act, o luare de poziției

deliberată; este fondul pe care se individualizează toate actele și este presupusă de

17

acestea[...]Lumea nu este un obiect ale cărui legi de constituire să le posed eu, ci e cadrul

natural și câmpul tuturor gândurilor mele și al tuturor percepțiilor mele explicite.”8

Prin memorie, individul capătă echilibrul ancorării în prezent, raportandu-se la trecut, la

identitate. Ea ne defineşte deci dimensiunea temporală a organizarii noastre psihice, legând şi

dând sens în conştiinţa noastră celor trei concepte (în fond, abstracte): trecut, prezent şi viitor.

Așa cum există memorie individuală și memorie colectivă, fără îndoială putem identifica

trauma individuală și trauma colectivă. Voi încerca în studiul meu să abordez perspectiva

fenomenologică în vederea identificării parametrilor în care se dezvoltă conceptul de traumă

colectivă, care este relația dintre aceasta și trauma individuală și mai ales cum se materializează

trauma colectivă în obiectele de arhitectură memorială.

3.3. Metoda hermeneutică

Din punct de vedere etimologic, hermeneutica este definită drept interpretare a

fenomenelor culturii spirituale. Inițial, aceasta formă de cercetare s-a evidențiat ca fiind

complexul legităților care guvernează exegeza textelor vechi, cu precădere a textelor biblice.

Ulterior, disciplina hermeneutică și-a extins aria, incluzând hermeneutica istorică,

hermeneutica artei şi hermeneutica juridică.

Hans-Georg Gadamer, ducând mai departe „cercului hermeneutic”, formulat de

Heidegger, a lansat ipoteza conform căreia metoda de cunoaștere este condiționată de

cunoașterea de sine a omului. „Hermeneutica pe care o numesc eu filosofică nu prezintă un nou

procedeu de interpretare şi descifrare, ci descrie ce se petrece când interpretarea convinge şi

reușește.”9

Hermeneutica este descrisă de Gadamer ca fiind sensul practic al filosofiei. Metoda

cercetării hermeneutice aplicată în studiul de față susține la rândul său privirea interdisciplinară

8 Maurice Merleau Ponty - Fenomenologia Percepției, Editura Aion, 2001, pag 99 Hans-Georg Gadamer – Adevăr și metodă, Editura Teora, București, 1960, pag 596

18

asupra temei arhitecturii memoriei, prin identificarea noțiunilor similare din domenii diferite și

prin interpretarea punctelor comune și difergente, în vederea aplicării rezultatului în domeniul

arhitecturii memoriei. Abordarea hermeneutică a fost utilizată și în cazul studiilor de caz, prin

interpretarea comportamentelor umane în spații memoriale apaținând diferitelor tipologii.

3.4. Cuvinte cheie. Definirea principalelor concepte cu care se va opera în cadrul studiului

Cuvinte cheie: percepție, experiență, procese psihice cognitive elementare, cogniție, senzație, gândire, reprezentare, imaginație, simbol, memorie, postmemorie, contra-memorie, uitare,mecanismul empatiei, memorialul eșuat(„failed memorial”), sit autentic, prezența absentului, memoria împiedicată, memoria manipulată, memoria obligată, hipermemorial, homo religiosus, homo consumericus, memoria culturală, memoria colectivă, floating gap, trauma individuală, trauma colectivă, sacrul religios, sacrul civic, comportarea crypto-religioasă, turism negru.

Vom defini în continuare principalele concepte cu care se va opera în cadrul studiului.

Amintire=formă psihică, definită de contururi mai mult sau mai puțin precise, care prin

cumulare, alcătuiește fondul memorial al persoanei, aducere în prezentul percepției a unui obiect

sau fenomen absent;

Arhitectura memoriei –„arhitectură amintitoare”, 10având misiunea de a merge pe linia subțire

între a (se) arăta și a (se) ascunde, menținând ca centru de interes evenimentul comemorat.

Autenticul = declanșator al memoriei, ce se poate manifesta prin prezența unui sit autentic, a

unei arhitecturi autentice sau a unor vestigii/documente/obiecte ca depozitare ale memorie.

10 Augustin Ioan – Temenos. Împrejurul spațiului sacru, Editura Paideia, București, 2017, pag 140

19

Comportarea cripto-religioasă = tip comportamental care caută mereu sa atribuie locurilor sau

momentelor, oricât de excepționale, semnificații profane(negând cu vehemență tot ce ține de

irațional); În cazul arhitecturii memoriei, comportarea cripto-religioasă se manifestă prin

laicizare. Deși arhitectura sacră și funerară reprezintă nucleul din care s-a desprins arhitectura

memorială, aceasta se pretinde indepententă și capabilă de a folosi propriile simboluri și limbaj

arhitectural.

Contra-memoria = rezistența individului la versiunile oficiale propuse de continuitatea istoriei.

Altfel spus, contra-memoria este o variantă a istoriei contruită pe amintiri personale sau ale

apropiaților, care oferă o perspectivă cu puternice amprente subiective, selective asupra

evenimentelor. Contra-memoria se poate extinde însă și asupra grupurilor, mai ales asupra

comunităților restrânse. Într-un fel, aceasta poate fi privită ca un zoom-in în cadrul memoriei

colective.

Comemorarea- culoar prin care se păşeşte în alt timp, în alt spaţiu, ca un segment/ punte ce se

sprijină la un capat pe momentul fix din trecut pe care încearcă să îl revitalizeze, iar la celălalt pe

prezentul contemplării, prezent variabil ce îşi modifică mereu poziţia

Arhitectura memorială = arhitectură deopotrivă orientată spre trecut, dar și spre viitpr,

vindecătoare și creatoare; spațiu al contrastelor, poate fi privită ca o personificare sau aducere în

planul concretului a „arenei” terapeutice despre care vorbește Ricoeur, fiind un spațiu în care,

odată pătrunși, începem procesul de vindecare a traumei colective. Este vorba așadar despre un

teren al purificării, prin dezlănțuirea declanșatorilor traumatogeni, pentru ca mai apoi aceștia să

fie izolați și eliminați.

Dispozitivele mnemotehnice = aparțin arhitecturii amintitoare, ce are ca punct focal non-

lucrativul, non-practicul sau non-anonimul11, fiind concentrate pe a semnifica, a simboliza și a

aduce aminte; edificii sau monumente memoriale ce au rolul de fixare a memoriei comunicative

pe parcursul traversării perioadei de floating gap, în drumul spre trasformarea în memorie

colectivă și apoi memorie culturală; spații de manifestare a sacrului atipic

11 Augustin Ioan – Altfel de spații. Studii de heterotopologie, Editura Paideia, București, 2001, retipărire 2010, pag 99

20

Floating gap = registrul temporal median, perioada mobilă de timp dintre origini si trecutul

recent, mereu acoperită de un văl al lipsei de informații

Fondul memorial = totalitatea informațiilor stocate prin intermediul memoriei de-a lungul

registrului temporal al trecutului asimptot la prezent

Heterotopii = loc ne-asemenea, un fel de decupaj, care își evidențiază prin diferite mijloace

alteritarea naturii lor în raport cu spațiul amorf și profan.

Hipermemorial = mutație a memorialului, în urma contaminării cu festivismul galopant ce

invadează locul lăsat liber în urma epurării dimensiunii religioase. În mod natural, organic, vidul

creat atrage un nou principiu care sa îl populeze. Domeniile în care hiperconsumul pătrunde și se

impune ca dominantă sunt cele care înainte erau guvernate de religios: sfera afectelor și sensul

dat vieții sau sfârșitului ei, sărbătoarea, memoria, identitatea, tradiția. Astfel, memorialul se

transformă în hipermemorial, pentru a putea supraviețui în contextul societății de consum.

Homo religious= tipologia omului cu valori religioase, sensibil la dimensiunea iraționalului sau

miticului; la Eliade, este locuitorul spațiului heterogen, orientat, punctat de sacru și sens,

Homo consumericus= tipologia omului contemporan în accepțiunea lui Lipovetski; locuitorul

unei veșnice ambiguități spațiale, al unui spațiu de tranziție lipsit de ancorări simbolice. Senzația

de aventură căutată de consumerist suplinește senzațiile extatice ale sacrului, și triumfă în

preferințele contemporane, pentru că este livrată împreună cu confortul senzorial maxim(spre

deosebire de trăirea sacră care uneori presupune anumite privațiuni).

Perceptia = proces cognitiv complex, sistem de senzații ce permite o cunoastere sintetică dar

generală a obiectuelor sau fenomenelor, oferă o cunoaștere de ansamblu; cu alte cuvinte, prin

percepție ia naștere realitatea.

Memoria = formă de aducere a absentului, și mai precis, a trecutului, în prezent, „Desigur, am

spus și am repetat că imaginația și memoria au drept trăsătură comună prezența absentului și

21

ca trăsătură diferențială, suspendarea oricărei afirmări a realității și viziunea unui ireal, pe de o

parte, afirmarea unui real pe de alta.”12

Memoria primită = Ei suferă de contaminarea cu amintirile părinților sau rudelor apropiate,

suferința fiind una paradoxală, rezultată în urma acțiunii unui factor traumatogen fantomă, a unei

experiențe ne-trăite. James Young desemnează memoria care caracterizează generația „post-

Holocaust”, generație pentru care trauma este primită drept „moștenire”.

Mecanismul empatiei = noțiune teoretizată pentru prima dată de filosoful și psihologul

german Theodor Lipps, care desemnează fenomenul de „a se simți pe sine în ceva”. La rândul

lor, C. Rogers și G.M. Kinget definesc empatia ca fiind capacitatea de a te pune cu adevarat in

locul altuia, de a vedea lumea asa cum el o vede.

Memoria individuală= memorie, individul capătă echilibrul ancorării în prezent, raportandu-se

la trecut, la identitate. Ea ne defineşte deci dimensiunea temporală a organizarii noastre psihice,

legând şi dând sens în conştiinţa noastră celor trei concepte (în fond, abstracte): trecut, prezent şi

viitor.

Memoria colectivă = memorie a grupului, în accepțiunea lui Maurice halbwachs, ce dă naștere

diferitelor modele de comportament pentru membrii săi; memoria colectivă este, potrivit lui

Halbwachs, mereu selectivă; autorul pornește în studiile sale de la premisa că memoria umană

poate funcționa doar într-un context colectiv, neexistând, de fapt, memorie pur individuală.

Memoria individuală = memorie ce aparține intrinsec individului, dar care se constituie doar pe

baza participării la procesele comunicative, la relația emițător-receptor.

Memoria comunicativă = memoria vie, i-mediată, transmisă pe cale orală între indivizi

contemporani; fond memorial ce ia naștere doar prin interacțiune, comunicare, inter-relaționare

în cadrul grupurilor sociale – „cadres sociaux”.

Memoria culturală= formă instituționalizată a memoriei/ varianta oficială a memoriei unui

grup, ce se diluează în funcție de două variabile: depărtarea în schema martorilor și depărtarea

temporală, rezultând memoria mediată.

12 Paul Ricoeur – Memoria, istoria, uitarea, Editura Amarcord, 2001, Timișoara, pag. 62

22

Mulțimea complexă/stabilă/organizată=prezentă atunci când sunt îndeplinite cumulativ

condițiile:

a)continuitatea privind compoziția mulțimii(materială sau formală);

b)fiecare individ devine angajat în cadrul mulțimii, are un loc bine determinat în ierarhie,

„își formează o anumită reprezentare asupra funcțiunii, activității și exigențelor acesteia, o idee

din care să decurgă atitudinea sa afectivă față de ansamblul mulțimii”;13

c)mulțimea se situează într-un raport bine-determinat față de alte mulțimi/formațiuni

similare, dar deosebite din anumite privințe/rivale în anumite planuri;

d)mulțimea să posede tradiții, obiceiuri(deci identitate) și să aibă clar definite criteriile în

funcție de care membrii ei sunt situați pe diferite trepte ale ierarhiei interne;

e)organizare, specializare a membrilor(de unde rezultă noțiunea de responsabilitate a

fiecărui membru în cadrul mulțimii: aceștia nu mai acționează instinctiv, impulsiv și

iresponsabil, ca în cazul mulțimilor neorganizate, comportamentul membrilor fiind din nou

cenzurat de sentimentul responsabilității. Individul nu mai este doar o celulă anonimă într-un

sistem eterogen, ci, prin sarcinile care îi revin, capătă identitate).

Mulțimea psihologică/neorganizată/temporară=„<<ființă provizorie>>, compusă din

elemente eterogene, sudate pe moment, aidoma celulelor unui organism viu, care în totalitatea lor

formează o ființă nouă, care au caracteristici foarte diferite de acelea pe care le posedă fiecare

dintre celulele componente.”14

Ne vom referi prin mulțime neorganizată, la mulțimea adunată pentru o perioadă

nedeterminată de timp, într-un spațiu nedeterminat și a cărei componență este eterogenă(între

indivizii săi nu există legături ierarhice, ei fiind adunați pentru o motivație temporară, care nu

naște responsabilitatea individuală). De cele mai multe ori, această mulțime desemnează

categoria martorilor de gradul al III-lea ce interacționează cu memorialele, despre care vom

discuta pe larg în capitolul „Dimensiunea profunzimii: sacrul religios vs sacrul sacrul civic.

Comportarea cripto-religioasă a omului contemporan” .

13 Sigmund Freud- Psihologia colectivă și analiza eului, Editura Cartex, București, 201614 Gustave Le Bon- Psihologia mulțimilor, Editura Cartex, București, 2016, pag 31-32

23

În analiza unei mulțimi de acest tip, Gustave Le Bon15 identifică următoarele

caracteristici ale indivizilor care o compun:

a)individul inclus în mulțime are senzația deținerii unei puteri invincibile; pe cale de

consecință, acesta deseori cedează unor instincte pe care, în mod normal, le-ar fi reprimat.

Individul devine parte anonimă a mulțimii. Anonimatul atrage după sine iresponsabilitatea.

b)contagiunea mintală(în cadrul unei mulțimi, sentimentele, pornirile, manifestările,

capătă un pronunțat caracter contagios. Contrar situației în care individul este izolat(caz în care,

de cele mai multe ori, mobilul este reprezentat de interesul personal), interesul colectiv este

preferat deseori, în defavoarea celui personal.

c)similitudinea individului ce face parte din mulțime, cu a celui aflat în stare de hipnoză:

pierderea conștientă a personalității și vulnerabilitate maximă în fața sugestiei.„Personalitatea

conștientă dispare, voința și discernământul sunt abolite. Sentimentele și gândurile sunt acum

orientate în sensul determinat de hipnozator. Aceasta este, cu aproximație, și starea individului

care aparține unei mulțimi. El nu mai este conștient de actele sale. La el, ca și la cel hipnotizat,

în timp ce unele facultăți sunt distruse, altele pot fi aduse la un grad de exaltare extremă.

Influența unei sugestii îl va lansa cu impetuozitate spre înfăptuirea anumitor acte, impetuozitate

încă și mai irezistibilă în cazul mulțimilor decât la subiectul hipnotizat, căci sugestia, fiind

aceeași pentru toți indivizii, se intensifică, devenind reciprocă.”16

Postmemoria = formă a memoriei colective, preluate de alte grupuri exterioare(a martorilor de

gradul al III-lea); acest tip de memorie depășește limita experienței trăite și apoi reamintite,

alunecând spre imaginarul altor culturi/mulțimi organizate sau neorganizate.

Reprezentarea = ansamblu structurat de simboluri care întreţine - separat sau prin grupuri - o

relaţie biunivocă de corespondenţă a individului cu universul. Reprezentarea se înfățișează ca

ansamblu de simboluri din perspectiva a numeroase domenii: psihologie, medicină, informatică,

dar și arhitectură.

Sacrul atipic/hetero heirus = ruptură în spațiul și timpul omogen și neutru al omului nereligios,

ancorat în timpul istoric, cronologic. Chiar și pentru acesta au loc rupturi spațiale sau temporale-

15 Ibidem16 Gustave Le Bon, op. cit, pag 34-35

24

locuri altfel sau momente altfel, care îi contrazic efortul asiduu de a nega sacrul și a-și camufla

întreaga existență într-o raționalitate desacralizată.

Sacrul religios= „ruptură în spaţiul omogen” însoțită de „revelaţia unei realităţi absolute, care

se opune non-realităţii imensei întinderi înconjurătoare.”17 Spațiul sacru reprezintă nucleul plin

de sens și conținut, învăluit de vastitatea omogenă lipsită de formă: spațiul profan.

Simbolul= „prezență a unei absențe”, punte între două entități, între două lumi, suport purtător

de sens, ce conduce la reîntregirea unei fracturi între cele două elemente gemene: semnificatul și

semnificantul: „simbolul nu înlocuiește entitatea absentă, ci țese o legătură între mine și

aceasta, îi poartă amintirea, sau, mai degrabă, poartă amintirea timpului în care eu și entitatea

absentă eram una!”18

Spațiul arhitectural: concept ce desemnează un spațiu reconfigurat, urmărind uniunea dintre

funcțiune, structură și formă, un dublu neidentic al spațiului fizic, determinat de factori estetici,

morali, sociali, „folosind elemente de compoziție pentru a transpune ideea din lumea ideilor, a

eteralilor, într-o punere în scenă în mod tridimensional a vieții unei epoci.”19

De asemenea spațiul arhitectural poate fi considerat „o arhitectura destructurata, fiind,

ca și arhitectura, la început doar o idee de formă, un concept global tridimensional, condiționat

fizic de posibilitățile reduse ale simțurilor noastre și de infinitele posibilități ale creierului

nostru; arhitectul, condiționat de spațiu, îl recreează având o finalitate indiscutabilă: de a da un

nou semnificat imaginii”20

Spațiul arhitectural reprezintă spațiul organizat conform unor legi de compoziție specifice, care

realizează o unitate înre funcțiune, structură, formă. Pag 30

Topo-analiza=„studiul psihologic, sistematic al siturilor vieții noastre intime”21

17 Mircea Eliade- „Sacrul și profanul”, Editura Humanitas, București, 2005, pag. 1918 Georges Colleuil – Funcția terapeutică a simbolurilor, Editura Nemira, București, 2017, pag 2719 Ștefania Victoria Ruse- Figură și fond. Identitatea obiectelor și spațialitatea arhitecturală, Editura Paideia, 2012, pag 2920 Sorin Vasilescu- Breviar de comunicări vizuale, Curs U.A.U.I.M., București, 199421 Gaston Bachelard- Poetica spațiului, Editura Paralela 45, București, 2003, pag 6

25

„Psihologia descriptivă, psihologia profunzimilor, psihanaliza și fenomenologia ar

putea, împreună cu casa, să constituie acel corp de doctrine pe care îl desemnam sub numele de

topo-analiză22

Trauma individuala= epuizare a resurselor investite în reechilibrarea corpului în fața

stresorului. Aceasta epuizare apare în diferite moduri, rezultând numeroase tipologii de traumă.

Spre exemplu epuizarea se poate realiza prin supunerea constantă unui factor de stres mediu, dar

pe o perioada îndelungată de timp, dar și prin supunerea subită la un factor de stres foarte intens,

copleșitor.

Trauma colectivă= presupune la rândul său depășirea resurselor adaptive, urmată de negarea

propriei identități, autoînvinuire și chiar destrămarea grupului ca mulțime organizată

T(ext)eritoriul= teritoriu cu o conformație stratificată a semnificațiilor. Este un „concept menit

să descrie acele situri care conțin deja informații, arhive cu privire la devenirea lor trecută și

care, ascunse uneori în întunecimea păstrătoare a pământului, se revelează spontan -sau ca

urmare a unei interogări, fie ea întâmplătoare sau deliberată- și care, după inspecția

arheologică de rigoare, pot informa mai departe gestul constructiv, făcând așadar loc pentru un

nou strat al arhivei.[...]Texteritoriul este orientat spre viitor, în sensul în care însuși modul

descoperirii sale dă seamă de viitorul său statut de loc nou, vechi.”23

Typos/urmele mnezice: amprenta/imprimarea sigiliului în ceară24; la Ricoeur, coaliția între

eikon și typos, cu următoarea distincție: eikon este reprezentarea pură, în timp ce typos este

eikon asupra crăuia s-au pus în joc cauzalitățile externe ale incitării;

4. MEMORIA PRIN PRISMA PSIHOLOGIEI. EXTRAGEREA CONCEPTELOR

APLICABILE ÎN ARHITECTURĂ

Memoria, proces cognitiv elementar cu caracter selectiv și activ, funcționează în trei

etape: întipărirea, păstrarea și reactualizarea.

22 Idem, pag 3023 Augustin Ioan – Temenos. Împrejurul spațiului sacru, Editura Peideia, București, 2017, pag 7324 Paul Ricoeur –Memoria, istoria, uitarea, Editura Amarcord, Timișoara, 2001, pag 69

26

Întipărirea, dar și reactualizarea, pot fi voluntare sau involuntare. Faza păstrării reprezintă

arhivarea informațiilor obținute în urma întipăririi, sub forma reprezentărilor sau imaginilor

mintale(imagini ale obiectului absent, păstrate în fondul memoriei).

Uitarea este procesul antinomic al memoriei. Este un fenomen natural, în anumiți

parametrii, însă poate fi și o consecință a unui șoc sau a unor situații psihotraumatice.

Reținem aceste aspecte, întrucât în capitolele următoare, vom relua noțiunile de mai sus,

într-o analiză interdisciplinară, sesizând similitudini între acestea și noțiuni înfrățite din domenii

conexe.

5. PROBLEMATICA MEMORIEI, UITĂRII ȘI IMAGINAȚIEI ÎN FILOZOFIE ȘI

SOCIOLOGIE. EXTRAGEREA CONCEPTELOR APLICABILE ÎN ARHITECTURĂ

În acest capitol am discutat despre abordarea filosofiei și sociologiei asupra memoriei.

Din considerațiile lui Aristotel asupra memoriei, reținem registrele temporale. Filosoful

consideră că memoria se suprapune doar pe registrul trecutului, asimptot spre prezent. Conform

lui Aristotel, prezentul nu poate avea niciodată o memorie a sa, fiind nevoie de o anumită

distanță temporală între momentul prezent și momentul trecut pe care încercăm să îl accesăm

prin intermediul memoriei.

Un alt subiect atins este acela al memoriei și imaginației la Paul Ricoeur. Acesta

consideră că cele două noțiuni au drept trăsătură comună prezența absentului, iar ca trăsătură

diferențială, raportarea față de real.

Mai mult, observăm ca noțiunea de „absent prezent” a lui Ricoeur, pe care o marchează

ca punte de legătura între imaginație si memorie, se identifică neîndoielnic cu reprezentarea, ca

proces/mecanism cognitiv de bază, în psihologie.

Este de observat și existența similitudinilor dintre noțiuni aparținând filosofiei grecești și

unele concepte prezente în psihologie. Spre exemplu, eikon(adică referința la altceva decât

27

inscripția, lucrul la care se face trimitere, dar care nu este de față) are drept posibil corespondent

prezența absentului la Ricoeur. Mai mult, anamnesis(definit de Aristotel drept efort de cercetare)

poate fi omologul întipăririi sau reactualizării voluntare/intenționate. Idem, mneme(simpla

evocare) poate fi asemănată cu memoria involuntară, spontană.

Mai mult, aceleași noțiuni au fost suprapuse și peste domeniul arhitecturii memoriei,

obținând următoarele rezultate: în accesarea unui spațiu al memoriei asupra căruia s-a intervenit,

termenul compatibil este anamnesis, fiind vorba aici despre un efort de cercetare, de o reamintire

intenționată. Pe de altă parte, când vorbim despre un sit asupra căruia nu s-a intervenit, dar este

totuși un declanșator al memoriei, termenul aplicabil este cel de mneme - o simplă evocare a unei

amintiri accesate spontan, involuntar.

În ceea ce privește poziția adoptată Pierre Nora, acesta consideră că istoria s-a separat

ireconciliabil de memorie, devenind încă o materie științifică. Memoria vie se transformă la

rândul ei în memorie a arhivelor. Rezultatul este o societate debarasată de memorie. Aceleiași

atitudini i se alătură și Gilles Lipovetsky, susținând că memoria este lichidată din prioritățile

omului contemporan, suspendat înr-un prezent continuu al fericirii consumeriste, al satisfacțiilor

fizice și psihice imediate. Celebrarea plăcerii, strâns legată de noțiunea de fericire consumeristă,

intră în conflict cu noțiunea de memorie. Așa cum am subliniat mai devreme, în prezentarea

abordării psihologiei asupra memoriei, memoria contrazice prin natura sa (orientată către

trecut/prezentul absent) cadrul de bază al consumerismului: prezentul/ un „acum” continuu.

În ceea ce privește sociologia, am discutat despre categoriile memoriei elaborate de Jan

Assmann- memoria comunicativă, colectivă și culturală- și despre conceptul de floating

gap/golul migrator. Am lansat cu această ocazie, ipoteza conform căreia unul dintre rolurile

arhitecturii memoriei este acela de a mixa memoria comunicativă pe parcursul traversării

perioadei de floating gap.

În ultima parte a acestui capitol, am încercat o sistetizare a categoriilor de indivizi care

relaționează cu un eveniment, cu precădere un eveniment ce dă naștere traumei colective. Astfel,

au rezultat trei categorii de „martori”. Martorii de gradul I reprezintă grupul celor care au luat

parte la evenimentul traumatic comemorat, grupul victimă. În martorii de gradul al doilea se

încadrează familiile și cunoștințele apropiate ale grupului martor. Prin martori de gradul al III-

28

am desemnat colectivitatea exterioară: acest grup nu are legături directe cu grupul victimă, nu

face parte din colectivitatea afectată direct sau tangențial de traumă, fie prin distanțarea spațială,

fie temporală

6.PSIHOLOGIA TRAUMEI. TRAUMA INDIVIDUALĂ ȘI TRAUMA COLECTIVĂ

Capitolul alocat traumei mizează, de asemenea, pe o abordare interdisciplinară. Trauma

este, așadar, o epuizare a resurselor investite în reechilibrarea corpului în fața stresorului.

Aceasta se instalează atunci când organismul nu a reușit să se adaptze, în vederea atingerii

echilibrului inițial.

Prin analiza tehnicilor de terapie a traumei utilizate în psihologie, tehnici ce includ

relaxare, depășirea evitării, managementul stresului sau expunerea la imaginile traumatizante, am

ajuns la concluzia că arhitectura memoriei folosește indirect procedee similare. Practic,

arhitectura preia și abstractizează unele din instrumentele folosite în terapia traumei. De

asemenea, așa cum teoreticienii psihologiei sau sociologiei sunt de acord cu existența noțiunilor

de memorie individuală și memorie colectivă, putem, fără îndoială, să extindem raționamentul și

asupra traumei. Obținem astfel, prin derivare, conceptul de traumă colecticvă. Trauma colectivă

reprezintă, de cele mai multe, ori, rana ignorată, negată sau încă sângerândă, pe care arhitectura

memoriei încearcă să o vindece.

Memorialele au, pe lângă rolul identitar, de informare și documentare, și un rol

terapeutic. Multe obiective aparținând arhitecturii memoriei propun scenarii de parcurgere care

vindecă rănile (mai ales în ceea ce privește martorii de gradul I și II) prin neutralizarea

declanșatorilor traumei. Practic, memorialul ajută activ persoanele traumatizate să ajungă în faza

de acceptare, depășind blocajul prin primele faze ale traumei(șoc și negare, supralicitarea traumei

și confuzie). Așa cum am dezvoltat pe larg în cadrul studiului, suferința, fie că este vorba de cea

a individului sau de suferința unei colectivități, nu încetează atunci când factorul traumatogen își

încetează acțiunea directă.

29

Depășirea traumei are loc doar atunci când raportul interuman și etic este restabilit prin

recunoașterea cauzelor și a vinovăției

În urma analizei studiilor de caz, am identificat scenarii sau gesturi arhitecturale ce

reprezintă materializarea unor procedee terapeutice practicate de psihologi. putem afirma că

arhitectura memorială poate să își asume rolul (riscant, dar necesar) de a trece individul, dar și

grupul, de la statutul de „victimă” la cel de „supraviețuitor”.

7. DIMENSIUNEA PROFUNZIMII: SACRUL RELIGIOS VS SACRUL SACRUL

CIVIC. COMPORTAREA CRIPTO-RELIGIOASĂ A OMULUI CONTEMPORAN

O altă temă abordată în cadrul studiului este relația dintre memorialele contemporane și

sacru. Am adus în discuție similitudinile, dar și punctele divergente între sacrul religios și

sacrul altfel/hetero heirus. Ca trăsătură comună, definitorie, amintim felul în care aceste tipuri

de spații se decupează din spatiul aceeași „pășire dincolo”, într-un spațiu opus celui amorf,

omogen și, deci, profan.

„Ivirea” sacrului religios, dar și a sacrului civic, se fundamentează pe definire, pe

conturare. Sacrul se lasă perceput atunci când își dezvăluie limitele, căci nedefinitul, ne-limitatul

rămâne ascuns, indescifrabil în corpul haosului. Astfel, prin studiul tipurilor de limite în

arhitectura memorială, am încercat să ofer un răspuns întrebării: unde se termină spațiul profan,

al vieții cotidiene, și unde se află trecerea pragului, către hetero-heirus.

O altă temă discutată este aceea a autenticului, ca declanșator al memoriei. Operând cu

trei variabile - situl autentic, edificiile autentice sau vestigiile/documentele/obiectele autentice ca

depozitare ale memorie, am schematizat posibilele scenarii ale autenticității în legătură cu

locurilor memoriei.

Mergând mai departe, am încercat o analiză a comportamentului contemporan în

utilizarea sacrului.

30

Mi-am pus întrebări precum: poate arhitectura memoriei să supraviețuiască negând

miezul sacru în jurul căruia s-a format? Îsi poate crea un limbaj propriu, simboluri proprii și

bineîntețeles, un „public” propriu, independent de arhitectura sacră? Poate deveni memorialul un

alt tip de spațiu, la fel ca heterotopiile lui Foucault, rupt din sacru, însă desacralizat?

Mizând pe observațiile lui Mircea Eliade, care susținea că nu există societate în totalitate

profană/laicizată, am descoperit că arhitectura memoriei se înscrie în aceeași dinamică: nu este

vorba de o laicizare absolută a acestui tip de arhitectură, ci de o camuflare în profan a sacrului

religios. Sau, parafrazându-l pe Eliade, omul contemporan manifestă o „comportare cripto-

religioasă”.

În urma analizei spargerii trinomului originar sacru-funerar-memorial, și a revendicării

independenței formale a ultimelor două, am încercat, prin analiza unor proiecte pionier, sa

idendific sensul de propagare a laicizării: de la sursă(arhitectura funerară) către derivat

(arhitectura memorială) sau invers. Analiza ne-a condus către concluzia că laicizarea s-a instalat

atât în arhitectura memorială, cât și în cea funerară, în intervalul 1950-1970, cu un mic avans de

partea arhitecturii memoriei. Totuși, nu putem afirma cu vehemență care a fost sensul de

propagare a influențelor, acestea putând fi două fenomene manifestate separat, fără a se influența

sau contamina reciproc.

În ultima parte a capitolului dedicat sacrului, am analizat similitudini în limbajul

arhitecturii funerare și memoriale. Aceste trăsături comune au evidențiat încă o dată faptul că la

origini cele două au reprezentat o singură tipologie originară.

8. LOCURILE MEMORIEI ÎNTRE HIPERCONSUM ȘI RECULUL SACRULUI

După analiza teoretică a tuturor acestor aspecte, am considerat oportună plasarea în

planul concretului, analiza contextuală a memorialelor, pentru că până la urmă, arhitectura nu ar

putea exista fără utilizatorii săi..

31

Demersul a urmărit analizarea circumstanțială a arhitectura memoriale, în raport cu epoca

în care se situează și cu tipologia omului contemporan căruia se adresează: homo consumericus,

care suferă de hipertrofia apetitului pentru spectacol. Mi-am propus să aflu cum modifică acest

context fizionomia arhitecturii memoriale.

În urma discuției pe marginea etapelor evolutive ale consumerismului, am ajuns la

concluzia că omul contemporan este suspendat în căutarea ferventă a confortului absolut, ghidată

de principii hedoniste. Toată această dinamică își întinde tentaculele și în sfera emoțională, a

afectelor, a personalității și identității. Se stabilește o nouă ierarhie a valorilor esențiale și se

schimbă fundamental modul de raportare față de locuri, lucruri, timp, față de ceilalți, dar mai

ales, față de propria persoană. Spirala hiperconsumeristă pătrunde până în cele mai intime și

structuri societale.

Dacă homo religious al lui Eliade este locuitorul spațiului heterogen, orientat, punctat de

sacru și sens, homo consumericus este locuitorul unei veșnice ambiguități spațiale, al unui

spațiu de tranziție lipsit de ancorări simbolice. Senzația de aventură căutată de consumerist

suplinește senzațiile extatice ale sacrului, și triumfă în preferințele contemporane, pentru că este

livrată împreună cu confortul senzorial maxim(spre deosebire de trăirea sacră care uneori

presupune anumite privațiuni).

Toate aceste indicii comportamentale conduc către calificarea consumului compulsiv ca

o zbatere a consumatorului de a-și cumpăra o identitate(în lipsa uneia). În mod paradoxal,

după ce a refuzat cu îndârjire identitatea pe care o avea în mod firesc prin tradiție și continuitate

culturală, acum încearcă să își confecționeze un nou set identitar, încercând sa fie definit nu de

ceea ce crede, ci de ceea ce cumpără.

Practic, festivismul galopant invadează locul lăsat liber în urma epurării dimensiunii

religioase. În mod natural, organic, vidul creat atrage un nou principiu care sa îl populeze.

Domeniile în care hiperconsumul pătrunde și se impune ca dominantă sunt cele care

înainte erau guvernate de religios: sfera afectelor și sensul dat vieții sau sfârșitului ei,

sărbătoarea, memoria, identitatea, tradiția și, implicit, arhitectura memoriei.

32

9. RESPINGEREA MEMORIALELOR- „FAILED MEMORIALS”

În general, în orice domeniu(iar arhitectura nu face excepție de la această regulă)tendință

este aceea de a analiza exemplele de bună practică. Însă, am considerat oportună, și la fel de utilă

cercetării, și analiza exemplelor situate la polul opus: acele cazuri în care, din diferite motive și

în diferite circumstanțe, obiectul de arhitectură a eșuat în a-și atinge scopul.

Analiza studiilor de caz în care memorialele au fost respinse a surprins scenarii diferite în

care un memorial nu își atinge scopul. Cauzele sunt multiple, printre care: respingerea fie de

către autorități, fie de către public, fie de către supraviețuitori. În unele cazuri, alte tipologii

memoriale au fost alese ca înlocuitor. În alte situații, comunitatea a ales să uite cu totul, crezând

că ștergerea din memorie poate deveni o formă de vindecare.

O altă concluzie la care a condus studiul este aceea că același gest arhitectural poate fi

îmbrățișat de o comunitate, în timp ce este respins cu vehemență de către alta.

Cu alte cuvinte, soarta unui memorial depinde în mare măsură de comunitatea în care se

inserează.

10. IERTAREA DIFICILĂ

Spre final, după periplul în domeniile memoriei și traumei, unde am analizat ipostaze ale

suferinței și freamătului interior, am încercat să ancorez discursul pe un mal liniștit. În capitolul

Iertarea Dificilă, am analizat(din nou, interdisciplinar) iertarea ca proces psihoterapeutic, dar și

ca noțiune filosofică. Am aflat că aceasta este singura modalitate prin care individul sau grupul,

se eliberează din starea de prizonierat indusă de traumă.

Analizând toate aceste aspecte ale iertării privită prin prisma psihologiei, prin transpunere a

rezultatelor asupra arhitecturii memoriei, observăm că și memorialele sunt locuri ce conțin un

climat favorabil iertării. .(Obs: pentru că în paralel cu Facultatea de Arhitectură am absolvit și

33

Facultatea de Drept din cadrul Universității București, am considerat oportun să scriu căteva

cuvinte și pe marginea noțiunii de vinovăție ca noțiune juridică, vinovăția fiind o variabilă

importantă în procesul iertării și al vindecării. Aceste idei sunt incluse în capitolul Iertarea

Dificilă)

Atunci când, în fața incalificabilului, a nedreptății, a traumei, nu există posibilitatea

restabilirii dreptății sau a răscumpărării răului făcut, rămân ca variante ignorarea, uitarea sau

iertarea.

Însă, dintre toate acestea, singura cale eliberatoare care ajută la estomparea suferinței,

este iertarea.

În contextul anormalității sociale, a ruinei etice și morale, arhitectura memoriei

încearcă estomparea suferinței, chiar și atunci când o formă justă de restabilire a

echilibrului nu este posibilă. Este o arhitectură a ocrotirii, fără a înceta să fie statornică în rolul

său educativ și de atenționare asupra greșelilor trecutului. Aici, timpul este narat, rememorat.

Spațiul memorial oferă comunității o imagine a propriei oglindiri, un fragment din propria

existenţă readus în actualitate.

Arhitectura memoriei se înfățișează ca spațiu al contrastelor, ca spațiu în care sunt

aduse împreună instanțele antagonice ale umanului: memoria genocidului, a sclaviei,

torturii sau asupririi împarte același spațiu cu iertarea tuturor acestora.

11. CONTRIBUȚIA PROPRIE:

Memorialul Rezistență și Represiune în Bihor

Premiul II al concursului internațional de arhitectură Kaira Looro – Sacred Space in

Senegal (+Mențiune Specială a Anualei de Arhitectură, 2017)

Premiul al II-lea al concursului internațional de arhitectură Sahara Eco House

Proiect finalist al concursului internațional de arhitectură Kaira Looro- Cultural Center in

Sedhiou(+Mențiune de Onoare a Anualei de Arhitectură, 2018)

34

Participare- concursul internațional de arhitectură Mosul-Postwar Camp

Participare- concursul național de soluții Trofeul Constantin Brâncoveanu

35