INFLAMAŢIILE VULVOVAGINALE LA FEMEIA ADULTĂ

Definiţie:Inflamaţiile vulvei sunt, în majoritatea cazurilor,

acompaniate de vaginite şi au aceeaşi etiologic Din acest motiv le vom prezenta împreună în acest capitol.

Tractul genital feminin (vulva, vaginul, colul, uterul, trompele) reprezintă calea ascendentă a infecţiei către cavitatea peritoneală. Barierele naturale în faţa infecţiei sunt:

-apoziţia pereţilor vaginali;- pH-ul vaginal scăzut;- mucusul cervical.

Etiologie:Agenţii etiologici implicaţi sunt:1) vulvovaginite bacteriene - determinate de Gardenerella

vaginalis, Neisseria gonorrhoeae, Chlamydia, Mycoplasma hominis, Ureaplasma urealyticum, bacilul Koch, Trepponema palidum;

2)vulvovaginite virale - cel mai frecvent întâlnite sunt virusul herpes-simplex, virusul varicelei, virusul herpes zoster şi citome-galovirusul;

3)vulvovaginita trichomoniazică - determinată de Trichomonas vagi-nalis,

4)vulvovaginita micotică - dintre speciile de Candida, Candida albicans este cea mai frecvent întâlnită, aceasta având capacitatea de a forma spori;

5)dermatitele vulvare - foliculite, furunculoza vulvară, hidrosadenită, eczeme determinate de stafilococ, streptococ;

6)corpi străini;

Diagnostic clinic:1. Vulvovaginita bacteriana

a. Neisseria gononhoeae a. Neisseria gononhoeae. . DDe multe ori e multe ori - - doar leucoreedoar leucoree purulenta cu miros fetid.purulenta cu miros fetid.

b. Gardenerella vaginalis este cauza cea mai frecvenţii a vaginitei bacteriene la femeia de vârstă reproductiva.

Simptomul principal este prezenţa unei secreţii vulvovaginale abundente, neiritante, de culoare gri, urât mirositoare şi omogenă.

2. Vulvovaginitele viralea.Vulvovaginita herpetică - herpesul genital este o

afecţiune cu transmitere sexuală, determinată de herpes simplex tip 1 sau tip 2 (VHS tip 1-2). 85% dintre cazurile de herpes genital se datorează VHS de tip II, grupa de vârstă 15-29 de ani fiind cea mai frecvent afectată. Vulvovaginita herpetică este o afecţiune recurentă, iar recurenţa este de 3-4 ori mai frecventă după infecţia cu VHS tip 2.

Simptomele pe care le acuză bolnava sunt: febră, dureri intense vulvovaginale, usturimi, prurit, dispareunie, mialgii, cefalee. Examenul obiectiv pune în evidenţă:

- vezicule vulvovaginale şi cervicale cu conţinut clar;- uneori pot apărea ulceraţii superficiale vaginale sau

formaţiuni exofitice cervicale;- leucoree abundentă;- eritem vulvovaginal;

b. Vulvovaginita cu papilomavirusPapilomavirusul determină uneori apariţia

condilomatozei vulvovaginale, care este o boală cu transmitere sexuală, destul de frecventă la femeile tinere şi care afectează ambii parteneri.

Simptomele acuzate de bolnavă nu sunt specifice: prurit, usturimi, dispareunie.

3. Vulvovaginita trichomoniazicăVulvovaginita trichomoniazică este produsă de un

parazit, Trichomonas vaginalis, transmis pe cale sexuală.Simptomele pe care bolnava le acuză sunt:- leucoree persistentă, urât mirositoare, gălbuie sau

galben-verzuie, spumoasă, abundentă (acesta este principalul simptom); - prurit; - usturimi; - dispaurenie, - disurie.

4. Vulvovaginita micoticăUna dintre cele mai frecvente infecţii vulvovaginale este cea

micotică. Majoritatea vulvovaginitelor fungice sunt cauzate de genul Candida, iar în cadrul acestuia, Candida albicans este responsabilă de 60-90% dintre cazuri. Până în prezent au fost identificate peste 200 de tipuri de Candida albicans în flora vaginală, capabile să producă vulvovaginita. Candida se găseşte în fibra saprofita vaginală, iar transformarea într-o formă patogenă activă este favorizată de unele modificări biochimice locale: scăderea florei saprofite, scăderea pH-ului vaginal etc. O serie de factori de risc favorizează apariţia vulvovaginitei candidozice: utilizarea recentă a antibio-terapiei, sarcină, agenţii imunosupresori.Speciile de Candida se pot transmite şi pe cale sexuală. Simptomele acuzate de bolnavă sunt:

- prurit intens (simptomul principal);- leucoree albicioasă, brânzoasă, aderă - dispaurenie;- disurie.Diagnosticul paraclinic se pune în evidenţă - la examenul microscopic. - realizarea de culturi pe medii specifice agentului etiologic.- examenul Babeș - Papanicolau

Complicaţii:

- infertilitate;- avorturi spontane;- stare febrilă în postpartum;- salpingită;- abces pelvin.- recurenţe;- infecţia nou-născutului.- displazii cervicale;- neoplasm al tractului genital;

- infecţia nou-născutului.A. Măsuri generaleîn oricare dintre infecţiile vulvovaginale este bine să fie

luate următoarele măsuri:- evitarea contactului sexual până când are loc vindecarea

procesului infecţios (eventual poate fi folosit prezervativul);- tratarea partenerilor.- asigurarea unei toalete locale vulvovaginale

corespunzătoare pe parcursul tratamentului şi după aceea;- evitarea lenjeriei sintetice- toaleta locală cu substanţe antiseptice (Cloramina).

B. Măsuri specificeMăsurile specifice constau în: - tatamentul infecţiei cu antibiotice conform antibiogramei- tratamentul etiologic în funcție de agentul etiologic - întreruperea medicaţiei dacă apar reacţii adverse; -verificarea eficacităţii tratamentului prin teste paraclinice.a)vulvitele rare sunt la rândul lor împărţite în: vulvită

gonococică, herpetică, impetiginoasă, alergică, foliculită şi furunculoză vulvară;

b) vulvitele excepţionale sunt zona Zoster vulvară, lichenul scleroatrofic şi şancrul vulvar.