VOINŢA

- latura reglatorie a conştienţei, la baza ei stau intenţia şi decizia;- fazele desfăşurării unui act voluntar:

formularea scopului: stimulii determină activarea unei trebuinţe => tendinţă => dorinţă => motiv;

lupta motivelor; adoptarea hotărârii: pregătirea căilor de realizare, hotărârea – dublu aspect:

definirea scopului + pregătirea acţiunii; execuţia acţiunii: implică efort voliţional, predomină aspectul cantitativ

(capacitatea de efort răspunde întrebării „cât poţi?”); această capacitate nu e înnăscută, nu se dobândeşte spontan sau rapid, se formează prin motivaţie şi exerciţiu, se mulează obstacolului; intensitatea efortului depinde de dificultatea obstacolului, iar calitatea efortului depinde de motivaţie;

- voinţa = trecerea conştientă de la idee la activitate sau la inhibarea activităţii; este important scopul; orientează conştient activitatea socială, e stimulată de viaţa afectivă, iar şi mai la bază stă tensiunea motivaţională;

- voinţa activă: pentru îndeplinirea oricărei acţiuni, stă la baza perseverenţei, a tenacităţii, are rol mobilizator de susţinere, voinţă de suport;

- voinţa pasivă: inhibitorie, desprinsă de act, responsabilă de stăpânirea de sine, reţine, frânează reacţia imediată, nechibzuită, impulsivă, stă la baza conduitei amânării, frânează pulsiuni indezirabile, opreşte acţiunile cu consecinţe reprobabile, reflectă o conştientizare crescută, o personalitate bine conturată;

- tulburările voinţei = disbulii: desemnează o tulburare volitivă nespecifică, nu au caracter primar, sunt consecinţe ale unei motivaţii insuficiente, motivatii aberante, tulburări cognitive, hipotimii;

Tulburări cantitative1) hiperbulia :

• apare în mod normal la oameni fermi, dârzi, tenace (componentă temperamentală + achiziţie socio-istorică);

• în psihopatologie: apare rar; • apare uneori in boli somatice; • în stările obsesivo-fobice: efort voliţional, fără hiperbulie propriu-zisă,

norme rigide autoimpuse, continuu efort volitiv pentru a scăpa de sub invazia ideilor, tendinţelor, acţiunilor obsesive;

• în toxicomanii: hiperbulie unidirecţională şi electivă, pe fond general hipobulic;

• în paranoia: hiperbulia e unilaterală şi selectivă, efortul voliţional e impresionant, deşi aberant motivational pentru îndeplinirea planurilor şi ideilor delirante, potenţialul instinctivo-afectiv poate fi total aservit forţei voliţionale (sacrifică spiritul de conservare);

2) hipobulia: • diferită de ezitare, indecizie;• conştienţa poate fi intactă;• fluxul ideativ poate fi normal, cu conţinut rezonabil;

• scade capacitatea de a acţiona, deşi ştie ceea ce trebuie să facă;• poate fi doar pentru activităţi anodine, obişnuite, automatizate sau numai

pentru actele şi acţiunile noi pentru care trebuie iniţiere şi orientare;• apare în toată patologia:

a. boli somatice: se însoţeşte de focalizarea atenţiei asupra simptomelor şi a ideii de boală;

b. în nevroze – astenie, irascibilitate, anxietate, acuze somatice – împiedică menţinerea efortului voliţional pentru îndeplinirea acţiunii;

c. în psihopatii: insuficienţa voliţională = cauză şi efect al instalării lor, nu există forţa de susţinere a acţiunilor, defect voliţional de dezvoltare;

d. la toxicomani: în orice sector al activităţii, obstacol major pentru tratament, cauza recăderilor;

e. traumatisme cranio-cerebrale: aparţine sdr. subiective – cerebrastenie, encefalopatie posttraumatică;

f. în stări maniacale: consecinţa instabilităţii şi agitaţiei psihomotorii;

g. în oligofrenii;h. în demenţe;

3) abulia :lipsa iniţiativei şi incapacitate de a acţiona; rar: imposibilitatea oricărui efort voluntar; clasic: în catatonie (pacientul este ca o statuie, nu face nicio acţiune, act, gest, mişcare mimică sau pantomimică); în depresiile profunde, endogene: nu există iniţiativă, pacientul e alunecat în lumea ideilor univoc depresive, nu poate realiza suicidul deşi îl preocupă permanent (depresia profundă = profilaxia suicidului), suicidul are loc la începutul sau la sfârşitul episodului, deoarece tratamentul cu timoanaleptice influenţează mai întâi abulia şi apoi depresia (capătă iniţiativa de a se sinucide căci încă nu s-a vindecat decât abulia, nu şi depresia);

Tulburări calitative1) disabulia : formă particulară de abulie, dificultatea de a începe sau sfârşi o acţiune;

notă de perplexitate şi o notă afectivă negativă a pacientului faţă de faptul că nu poate; apare în neurastenie şi debutul schizofreniei;

2) parabulia: insuficienţă voliţională, determinată de dorinţe, pulsiuni, acte paralele; apare în nevrozele motorii (mixte) unde există ticuri, spasme, în schizofrenie;

3) impulsivitatea: insuficienţa voinţei pasive => comportament impulsiv, un dezechilibru între tendinţa impulsivă şi controlul voluntar; comportamentul: acte impulsive, intempestive, inadaptate, imprevizibile, cu caracter antisocial, reprobabil, dramatic, spontane sau reflexe, pe fond limitat al conştienţei; poate să apară la cei cu temperament coleric, în stări conflictuale (reacţii acting-out = scurt-circuite), la psihopaţii excitabili – impulsivi, la nevroticii impulsivi (în special cei anxioşi – izbucnesc în momentele de maximă tensiune afectivă);

4) raptusurile anxioase: apar în:psihoze, stări delirante; stări pasionale;

stări maniacale: pe fondul unei dispoziţii exuberante => furie nestăvilită, sparg, lovesc, ucid, revărsare în manie coleroasă – trecerea de la stări afective pozitive la stări afective negative;

rapusul melancolic: similar; pacient cu catatimie negativă, inhibat, cufundat în depresie -> la incitaţii minime prezintă o izbucnire de mare acuitate clinică, automutilare, suicid;

raptusurile schizofrenilor: scindarea unităţii psihice + estomparea afectivităţii; acte suicidare nemotivate, bizare, de amplitudine mai redusă (nu există susţinere energetică);

în epilepsie: impulsiunile au intensitate maximă, aparentă compensare a lentorii şi vâscozităţii temperamentale, sunt imprevizibile, incomprehensibile, îngustarea conştienţei de tip crepuscular => relaţia cu ambianţa se reduce la interpretarea halucinator-delirantă, se păstrează coerenţa automatismelor motorii, au amnezie lacunară, pacientul e pus în faţa unui dezastru la care nu-şi recunoaşte contribuţia, e consternat => nu au remuşcări, nu-şi cer scuze ca psihopaţii şi nevroticii;

Mecanisme psiho-fiziologice- în acţiunile voluntare: subiectul îşi aplică el însuşi stimulul condiţionat =>

autoîntărirea acestuia (feed-backul = condiţie sine qua non a autoreglării activităţii) (conduita este dependentă de efect);

- Skinner: există conduite operante (doar declanşate de stimuli, întreţinute de efectele pozitive, se află la baza acţiunilor voluntare şi conduite negative (şi declanşate, şi întreţinute de stimuli, se află la baza acţiunilor involuntare) – ambele mecanisme se supun legilor generale ale reflexelor condiţionate;

- nu se cunosc mecanismele intime ale tulburărilor voliţionale - procesele depăşesc explicaţia biologică spre determinismul social;

- în atrofiile lobului frontal => se reduc iniţiativa şi voinţa;- leziunile zonelor inferioare din regiunea orbitară şi leziunile bilaterale de

hipocamp => se reduce inhibiţia => comportament impulsiv, agresiv.