VIRGIL MADGEARU ȘI ECONOMIILE ÎNTÂRZIATE

I. ORBITAREA ECONOMIEI ROMANESTIII. EVOLUȚIA ECONOMIEI ROMÂNEȘTI ÎN

PERIOADA INTERBELICĂII.1. SITUATIA DIN AGRICULTURĂII.2. SITUAȚIA DIN INDUSTRIEII.3. ROLUL STATULUI

Virgil Madgearu continuă preocuparea gânditorilor români aplecați asupra problemei orbitării țărilor agricole în sfera capitalismului occidental.

Sub impactul contactului permanent cu realitățile Europei Occidentale, tranziția României era caracterizată de oscilații ale structurii economice.

Madgeară caută să deceleze factorii care ar putea relansa economia românească în perioada interbelică.

Madgearu relevă faptul că sistemul capitalism, ca sistem economic mondial, nu pătrunde în cadrul economiilor țărănești prin transformarea modului lor de producție pe baze capitaliste, ci numai prin aparatul comercial, supunând economiile întârziate presunilor pieței capitaliste și luând din munca țărănească ,,plusvaloarea“ în forma câștigului comercial.

Argumente: Impactul capitalismului modern asupra economiilor agrare

nu este neapărat și nici semnificativ de tip productiv; Acest contact menține țările respective într-o stare de

înapoiere economică și socială; Aceste dependențe determină declanșarea unui proces de

,,pierdere de substanță națională”.

Explicația pe care o oferă Madgearu acestei stări de fapt rezidă în următoarele:

Capitalismul străin nu are interes în lărgirea pieței românești interne;

Nu contribuie la sporirea ofertei de capital;

Beneficile obținute sunt total exportate. Principala problemă a ,,decolării”

economiei românești este insuficiența pieței interne.

Virgil Madgeru caracterizează capitalismul românesc interbelic astfel:

,,Capitalismul comercial care se formează în România este creația anexă a capitalismului extern invadant, funcțiunea lui fiind redusă numai la comerț și camătă, iar rolul său limitat numai la dezvoltarea instituțiilor și instrumentelor necesare expansiunii capitaliste: consolidarea proprietății private dezvoltarea aparatului de circulație șin a instituțiilor de drept modern"

II. După primul război mondial, România intră într-un proces accentuat de tranziție spre o societate modernă prin două direcții:

a) Schimbarea treptată a structurii importurilor (reducerea importurilor de produse finite și creșterea importului de materii prime);

b) Orientarea sprijinului bancar spre industrie. Cu toată această orientare, dezvoltarea economiei

românești a fost grevată de următoarele neîmpliniri: Importurile tehnologice făcute de România nu au fost

suficiente pentru sincronizarea societății românești cu modelul de dezvoltare capitalistă occidentală (în 1838 România se afla încă în plin proces de tranziție spre modelul economic occidental);

Criza economică din 1929-1933 a determinat reluarea procesului de tehnologizare a economiei românești la nivelul perioadei de după primul război mondial.

Băncile românești au neglijat dirijarea investițiilor către agricultură.

În concluzie, organizarea creditului în România interbelică nu a fost călăuzită de principiul concordanței dintre interesele sistemului bancar și trebuințele principalei ramuri economice a țării (agricultura).

Capitalismul străin avea obiective strict comerciale în ceea ce privește România.

II.1. Situația din agriculturăÎn viziunea lui Madgearu, principalele probleme

ale agriculturii românești erau următoarele:a) Pulverizarea proprietăților și a exploatărilor

țărănești, fărămițarea excesivă a proprietăților (74,9% proprietăți sub 5 ha);b) Suprapopularea satelor (efect al eșecului politicii

de industrializare și al dezinteresului față de agricultură)

Lipsa unei dimensionări optime a proprietății este accentuată de lipsa inventarului agricol și a unui sistem adecvat de creditare.

c) O calitate a vieții scăzută relevată prin: nivel scăzut al retribuirii muncii în agricultură; subalimentarea țărănimii și răspândirea largă a bolilor

cronice; agricultura se caracteriza prin productivitate scăzută

a muncii reflectată și în nivelul de trai.d) Ruptura dintre industrie și agricultură: relaționarea deficitară între cele două structuri

economice: caracterul autarhic al gospodăriei țărănești agricultura se constituie într-o economie paraelă cu

cea industrială, necapitalizată și necapitalistă.

e) Organizare a muncii deficitară și tehnologii precare (utilizarea incompletă a potențialului de muncă în agricultură și distribuirea defectuoasă a principalelor unelte agricole în teritoriu).

f) Fiscalitate excesivă și absența unui sistem de creditare coerent.

taxe de export ridicate; dezinteresul sistemului de creditare față de

agricultură; inexistența unor organizații de credit agricol.

g) Valoarea scăzută a produsului agricol românesc în raport cu eforturile țărănimii și cu valoarea producțiilor agricole ale altor țări.

structura deficitară a culturilor agricole; cultura ploantelor tehnice este redusă în

comparație cu țările Europei Occidentale.

II.2. Situația din industrie Principala problemă cu care se confruntă industria, în concepția lui

Madgearu, este supraprotecția sau intervenția haotică a statului .

Efecte: prețuri de producție ridicate; ofertă industrială insuficientă în raport cu cererile pieței; prețuri ridicate ale producției industriale (cu efecte negative asupra

țărănimii în special). Concluzii. Industrializarea României nu și-a atins scopul fundamental

(creșterea puterii de cumpărare a maselor rurale); România a rămas un stat semicapitalist cu o ordine economică

social-agrar-țărănească.

II.3. Rolul statului în economie trebuie orientat, în viziunea lui Madgearu, în două direcții:

a) Spre industrializarea țării, printr-o acțiune conștientă, susținută de absorbirea forței de muncă excedentare din mediul rural;

b) perfecționarea, modernizarea tehnicii agricole. De asemenea statul trebuie să se preocupe de

agricultură prin: construirea de sisteme de irigații, dezvoltarea

zootehniei și a industriei îngrășămintelor chimice; dezvoltarea infrastructurii, prelucrării și

comercializării produselor agricole (inclusiv exportul); încurajarea cultivării plantelor tehn ice.

În ceea ce privește industria, Madgearu accentuează importanța procesului de industrializare a României pe următoarele deschideri:

absorbția suprapopulației agricole în diversele ramuri industriale;

extinderea activității economice prin crearea de noi ramuri industriale și creșterea productivității muncii naționale.

Dicționar economie de piață este sistemul de

organizare și funcționare a economiei în care raporturle dintre cerere și ofertă determină prioritățile în producerea bunurilor, metodele de organizare și combinare a factorilor de producție, iar indivizii au acces la bunuri economice prin intermediul prețurilor.

Factori de producție – ansamblul elementelor care participă la producerea bunurilor și serviciilor sau parte a resurselor atrase, alocate și consumate în procesul de producere a bunurilor economice.

Antreprenor – tip de agent economic reprezentativ pentru economia de piață care adoptă un comportament de esență activă și novatoare, specific sistemelor economice bazate pe concurență, risc și inițiativă privată.

Deficit – soldul care arată insuficiența resurselor în raport cu nevoile sau a veniturilor față de cheltuieli la un moment dat.

Cost de oportunitate – valoarea sacrificiului alegerilor efective, în condițiile resurselor limitate; satisfacția pierdută prin nerealizarea celei de-a doua variante în ordinea preferințelor.

Profit – excedent de venit obținut prin vânzarea bunurilor realizate de un agent economic peste costul acestora.

Capital – acele bunuri obținute prin muncă în cadrul unui proces de producție anterior și care sunt utilizate în producerea altor bunuri și servicii.