Violența Domestică-Mărturii

Proiect Grundtvig

Violența domestică împotriva femeilor educate

A.F.U. Romania

1

CU

PR

INS

Violența Domestică împotriva Femeilor Educate

I. Prefaţă................................................................2

II. Legea nr. 217 din 22 mai 2003 pentru prevenirea şi combaterea v iolenţei în familie, republicată – extrase......................................................3

III. Convenţia de la Istanbul - extras .................................6

IV. Mărturii - violenţă domestică ....................................8

Karate în dormitor..............................................8

Dragoste cu sila................................................11

Regrete târzii..................................................13

O căsnicie distrusă de violenţă şi alcool....................14

Sora mea a plătit cu viaţa.....................................16

Am fost prea supusă...........................................17

Cine este de vină? Povestea Lucreţiei.......................19

Alexia, o mamă singură cu trei copii........................20

V. Informaţii utile ....................................................22

VI. Asociaţia Femeilor Universitare din România (AFU) ........23

2

Asociaţia Femeilor Universitare participă, în calitate de partener, alături

de organizaţii neguvernamentale din Germania, Slovenia, Suedia şi Finlanda

la derularea programului Grundtvig „Violenţa domestică împotriva femeilor

educate”.

Motivaţia internaţională a proiectului a pornit de la tema conferinţei

Federaţiei Internaţionale a Femeilor Universitare din Istanbul, Turcia, în

periada 16 – 21 august 2013, când s-a vorbit despre: “Rolul femeii în atingerea

unui viitor durabil: educaţia, urbanizarea, violenţa şi drepturile omului”, unul

dintre subiectele unui workshop fiind “Cultura violenţei împotriva femeii ca o

amenințare la adresa dezvoltarii durabile”.

S-a constatat în ultima perioadă o escaladare a fenomenului violenţei

domestice împotriva femeilor educate în majoritatea ţărilor europene. În

Finlanda, spre exemplu, câteva cazuri de violenţă domestică foarte triste şi

terifiante s-au întamplat acum doi ani în familii de universitari. Într-unul din

cazuri soţul, care avea un nivel înalt de educaţie, şi-a ucis soţia universitară şi

copii mici, apoi s-a sinucis. A fost şi încă este un mister. Cum este posibil să se

întâmple astfel de lucruri?

Femeile cu un nivel înalt de educaţie refuză să discute despre această

problemă.

Studiile arată că principala motivaţie pentru care acestea păstrează tăcerea

este ruşinea, ca un sentiment general de umilinţă pe care ar resimţi-o dacă

situaţia vieţii lor personale ar fi făcută publică.

Proiectul îşi propune să găsească răspunsuri cel puţin la următoarele întrebări:

1. Care sunt primele semne ale violenţei domestice împotriva femeilor

educate?

2. Ce tipuri de mecanisme de adaptare și supraviețuire au victimele?

3. Ce rol joacă educaţia soţului şi soţiei în cazurile de violenţă domestică?

Prefață

3

Art. 3(1)În sensul legii, violenţa în familie reprezintă orice acţiune sau inacţiune intenţionată, cu excepţia acţiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârşită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiaşi familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferinţe fizice, psihice, sexuale, emoţionale ori psihologice, inclusiv ameninţarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate.

(2)Constituie, de asemenea, violenţă în familie împiedicarea femeii de a-şi exercita drepturile şi libertăţile fundamentale.

Art. 4Violenţa în familie se manifestă sub următoarele forme:

a)violenţa verbală - adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, ameninţări, cuvinte şi expresii degradante sau umilitoare;

b)violenţa psihologică - impunerea voinţei sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune şi de suferinţă psihică în orice mod şi prin orice mijloace, violenţă demonstrativă asupra obiectelor şi animalelor, prin ameninţări verbale, afişare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieţii personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, precum şi alte acţiuni cu efect similar;

c)violenţa fizică - vătămarea corporală ori a sănătăţii prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înţepare, tăiere, ardere, ştrangulare, muşcare, în orice formă şi de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum şi alte acţiuni cu efect similar;

d)violenţa sexuală - agresiune sexuală, impunere de acte degradante, hărţuire, intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreţinerii unor relaţii sexuale forţate, viol conjugal;

e)violenţa economică - interzicerea activităţii profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existenţă primară, cum ar fi hrană, medicamente, obiecte de primă necesitate, acţiunea de sustragere intenţionată a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi şi dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor şi resurselor comune, refuzul de a susţine familia, impunerea de munci grele şi nocive în detrimentul sănătăţii, inclusiv unui membru de familie minor, precum şi alte

Extrase

Legea nr. 217 din 22 mai 2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie-republicată

4

acţiuni cu efect similar;

f)violenţa socială - impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate şi de prieteni, interzicerea frecventării instituţiei de învăţământ, impunerea izolării prin detenţie, inclusiv în locuinţa familială, privare intenţionată de acces la informaţie, precum şi alte acţiuni cu efect similar;

g)violenţa spirituală - subestimarea sau diminuarea importanţei satisfacerii necesităţilor moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspiraţiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice ori religioase, impunerea aderării la credinţe şi practici spirituale şi religioase inacceptabile, precum şi alte acţiuni cu efect similar sau cu repercursiuni similare.

Art. 5În sensul legii, prin membru de familie se înţelege:

a)ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum şi persoanele devenite prin adopţie, potrivit legii, astfel de rude;

b)soţul/soţia şi/sau fostul soţ/fosta soţie;

c)persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc;

d)tutorele sau altă persoană care exercită în fapt ori în drept drepturile faţă de persoana copilului;

e)reprezentantul legal sau altă persoană care îngrijeşte persoana cu boală psihică, dizabilitate intelectuală ori handicap fizic, cu excepţia celor care îndeplinesc aceste atribuţii în exercitarea sarcinilor profesionale.

Art. 6Victima violenţei în familie are dreptul:

a)la respectarea personalităţii, demnităţii şi a vieţii sale private;

b)la informarea cu privire la exercitarea drepturilor sale;

c)la protecţie specială, adecvată situaţiei şi nevoilor sale;

d)la servicii de consiliere, reabilitare, reintegrare socială, precum şi la asistenţă medicală gratuită, în condiţiile prezentei legi;

e)la consiliere şi asistenţă juridică gratuită, în condiţiile legii.

Ordinul de protecţie

Art. 23

(1)Persoana a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei poate solicita instanţei ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecţie, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe d i n t r e u r m ă t o a r e l e m ă s u r i - o b l i g a ţ i i s a u i n t e r d i c ţ i i :a)evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă

5

acesta este titularul dreptului de proprietate;

b)reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei;

c)limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;

d)Obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de copiii acesteia sau faţă de alte rude ale acesteia ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;

e)interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;

f)interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima;

g)obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute;

h)încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora.

(2)Prin aceeaşi hotărâre, instanţa poate dispune şi suportarea de către agresor a chiriei şi/sau a întreţinerii pentru locuinţa temporară unde victima, copiii minori sau alţi membri de familie locuiesc ori urmează să locuiască din cauza imposibilităţii de a rămâne în locuinţa familială.

(3)Pe lângă oricare dintre măsurile dispuse potrivit alin.(1), instanţa poate dispune şi obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie sau poate recomanda luarea unor măsuri de control, efectuarea unui tratament ori a unor forme de îngrijire, în special în scopul dezintoxicării.

Art. 24(1)Durata măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie se stabileşte de judecător, fără a putea depăşi 6 luni de la data emiterii ordinului.

(2)Dacă hotărârea nu cuprinde nicio menţiune privind durata măsurilor dispuse, acestea vor produce efecte pentru o perioadă de 6 luni de la data emiterii ordinului.

Art. 25(1)Cererea pentru emiterea ordinului de protecţie este de competenţa judecătoriei de pe raza teritorială în care îşi are domiciliul sau reşedinţa victima.

Art. 26(1)Cererea privind emiterea ordinului de protecţie se întocmeşte potrivit formularului de cerere prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta lege.

(2)Cererea este scutită de taxa judiciară de timbru.

Art. 27(1)Cererile se judecă de urgenţă, în camera de consiliu, participarea procurorului fiind obligatorie.

6

Condamnă toate formele de violenţă împotriva femeilor şi violenţa

domestică;

Recunoaşte faptul că realizarea egalităţii de drept şi de fapt între femei şi

bărbaţi este un element cheie în prevenirea violenţei împotriva femeilor;

Recunoaşte faptul că violenţa împotriva femeilor este o manifestare a

relaţiilor istoric inegale de putere dintre femei şi bărbaţi, care au condus la

dominarea asupra, şi la discriminarea împotriva, femeilor de către bărbaţi şi la

împiedicarea avansării depline a femeilor;

Recunoaşte natura structurală a violenţei împotriva femeilor drept violenţă

de gen şi faptul că violenţa împotriva femeilor este unul din mecanismele

sociale cruciale, prin care femeile sunt forţate într-o poziţie subordonată

comparativ cu bărbaţii;

Recunoaşte, cu gravă îngrijorare, faptul că femeile şi fetele sunt deseori

expuse unor forme grave de violenţă, cum ar fi violenţa domestică, hărţuirea

sexuală, violul, căsătoria forţată, crimele comise în numele aşa-numitei

„onoare” şi mutilarea genitală, care constituie o încălcare gravă a drepturilor

omului, ale femeilor şi fetelor şi un obstacol major în realizarea egalităţii dintre

femei şi bărbaţi;

Definiţii:

a. „violenţa împotriva femeilor” este înţeleasă drept o încălcare a

drepturilor omului şi o formă de discriminare împotriva femeilor şi va însemna

toate acţiunile de violenţă de gen care rezultă în, sau care sunt probabile a

rezulta în, vătămarea sau suferinţa fizică, sexuală, psihologică sau economică

cauzată femeilor, inclusiv ameninţarea cu asemenea acţiuni, coerciţia sau

deprivarea arbitrară de libertate, indiferent dacă survine în public sau în viaţa

privată;

b. „violenţa domestică” va însemna toate acţiunile de violenţă fizică,

sexuală, psihologică sau economică, care survin în familie sau în unitatea

domestică sau între foştii soţi sau parteneri, indiferent dacă agresorul împarte

sau a împărţit acelaşi domiciliu cu victima;

Extrase

Convenţia de la Istanbul

7

c. „gen” va însemna rolurile, comportamentele, activităţile şi atributele

construite social, pe care o societate dată le consideră adecvate pentru femei şi

bărbaţi;

d. „violenţa de gen împotriva femeilor” va însemna violenţa care este

direcţionată împotriva unei femei pentru că ea este o femeie, sau care

afectează femeile în mod disproporţionat;

e. „victimă” va însemna orice persoană fizică, care este supusă

comportamentului specificat la punctele a şi b;

f. „femeile” includ şi fetele cu vârsta de până la 18 ani.

8

Mărturii - violenţă domestică

Karate în dormitor

M-am căsătorit la 20 de ani. Împărtăşeam cu soţul meu o iubire ca in

poveşti...aveam vise, speranţe, planuri...o mulţime!!! Am fost şi însărcinată,

iar puţin înainte de 21 de ani, am născut primul nostru copilaş...eram fericiţi...

Ca un detaliu care poate acum nu are sens: soţul meu a practicat cu succes

karate, ajungând până la cureaua maro (premergatoarea celei negre). Ştia cu

exactitate punctele slabe ale organismului uman. În joacă îmi spunea că dacă

strânge aici, adversarul ramâne fără aer, dacă loveşte aici, se intâmplă nu ştiu

ce...

Locuiam pe atunci împreună, într-un oraş din provincie. Acolo urmam eu

Conservatorul, iar soţul Facultatea de Teologie. Eu mi-am îngheţat anii de studii

pentru a creşte mogâldeaţa. Soţul lucra într-un fast-food şi mergea la

facultate. Treptat fast-food-ul s-a transformat într-un luxos bar, iar soţul meu a

ajuns să-l administreze. Atitudinea lui acasă, a început sa se schimbe treptat...

Am rămas iar însărcinată, deşi noi, ca şi cuplu, deja aveam goluri de

comunicare. Pe parcursul sarcinii a devenit foarte răutăcios, meschin...cred că

eram în luna a cincea sau a şasea când simţind că nu mă mai poate domina prin

cuvinte a început să mă îmbrâncească, să mă arunce pe pat... Plângeam zile

întregi!!

De Crăciun (eram însărcinată în luna a noua) a venit mama în vizită la noi. Mi-

e şi ruşine să spun, dar ăsta e adevărul!!! A bătut-o pe mama!!! În faţa mea şi a

fetiţei noastre de 1 an şi 8 luni... A fost cumplit!!!! Atât eu cât şi fetiţa mea,

ţipam din toate puterile. Nişte vecini au intrat când urma să-i de-a un pumn în

plină faţă mamei, pe care o ţinea imobilizată la pământ (stătea cu genunchii pe

pieptul ei).

Trebuia să îi dau voie mamei să cheme poliţia!!! Crezând că voi reuşi să-l

schimb, am rugat-o pe mama să nu-i facă rău soţului meu!!! Mare greşeală!!!

După ce am născut, copilul a tresărit în somn mult timp că se mişca pătuţul cu

totul...

9

El a terminat Facultatea de Teologie...eu eram încă cu anii de studiu

îngheţaţi. Mă agresa foarte mult fizic!!! Mă manipula psihic!!! Ajunsesem să

cred că fără el nu sunt nimic!!! Îmi era frică să mă duc să încerc să termin

facultatea...

Nu eram fericită. Cred că mai bine de trei ani am încercat să salvez casa

noastră! Am fost la psiholog, la preot! Singură! Pentru că el nu considera că

avem o problemă. Considera că eu am o problemă.

Doamne cât de mult plângeam!!! Eram disperată...Mă trata ca pe un gunoi!

Mai târziu...a fost prins "cu mâţa în sac" la servici şi a fost dat afară... După o

perioadă m-am angajat!

Când fetele erau de câteva luni şi 2 ani şi puţin, în faţa lor, sau mai bine spus,

pe pat lânga ele...mi-a sucit mâinile, m-a muşcat de braţ, mi-a prins maxilarul

cu atâta forţă că am rămas vânătă...După toate astea spunea foarte răstit că EL

N-A DAT NICIODATÃ ÎN MINE!!!

Pe lângă toate acestea, avea un prost obicei de a o lovi pe fetiţa cea mare (la

cei 2 anişori şi puţin ai ei) care acum învaţă despre lumea din jurul ei şi care se

pare că punea prea multe întrebări "de ce". Lucru care îl enerva la culme pe soţ.

O lovea peste faţă, lăsându-i mereu o vânătaie cu forma degetelor lui. Nu eram

niciodată de faţă când o lovea.

Ţin minte că am venit odată de la servici, era târziu noaptea...el se juca pe

calculator, fetele se jucau singurele prin casă ca de obicei. Cea mare vine la

mine şi-mi spune "uite mami, tati iar mi-a lăsat semn"... şi-mi arată obrăjorii.

I-am cerut şi până atunci să se controleze că nu se poate să lovească un

copilaş pentru că vorbeşte prea mult... Însă în seara aceea l-am ameninţat că

dacă o mai atinge îi fac plângere la protecţia copilului şi nu mai vede copiii câte

zile v-a avea!!!

Discutând într-o zi despre un posibil job pentru el, pe un ton calm, cu absolut

nimic agresiv în exprimare, mi-a dat o palmă în cap (exact zona creierului mic)

cu o aşa forţă că am rămas în stare de şoc. Nu mă aşteptam la o aşa reacţie!!! Nu

făcusem absolut nimic să-l provoc!!! Zona respectivă a capului mi-a zvâcnit mai

bine de un sfert de ceas.

Începusem să renunţ!!! Nu-l mai vroiam lânga mine!! Simţeam că mediul în

care trăiesc eu şi fetiţele, este unul nociv. Un mediu lipsit de dragostea unui

tată...a unui soţ...Se credea atotputernic. Nu mai era omul cu care m-am

căsătorit, omul de care m-am îndrăgostit!!!! Aşa că am decis...la cei 24 de ani ai

mei, să nu-mi mai plâng de milă.

I-am spus mamei că vreau să consult un avocat! Nimeni din familia mea nu

ştia ce se petrece!!! Mi-a fost ruşine să le zic de câte ori am avut vreo problemă

cu soţul. Aşa că mama a crezut că e vreo perioadă care va trece... nu m-a luat în

serios, mi-a spus să-mi văd de casă şi de copii!

Situaţia a continuat... soţul aducea femei în casă atunci când eu eram la

serviciu. I-am spus : "GATA!!! Nu te mai vreau!!! Cu tine sau fără tine... mi-e

acelaşi lucru!!! Ba poate fără tine, o să fie mai bine!!!" Nici atunci n-a aflat

nimeni de ce se petrece între noi.

Mi-a lăsat o scrisoare de adio în care-mi explica că el fără mine nu poate trăi

şi-mi descria cum se va sinucide! Nu puteam trăi cu gândul că cineva va face aşa

ceva din cauza mea. Aşa că n-am facut nimic practic pentru a opri relaţia

noastră în fapt. Deci încă locuiam sub acelaşi acoperiş.

Scena ce urmează s-a petrecut cu 2 zile înainte de ziua mea de naştere.

A venit acasă de la serviciu şi a început să mă bată, pentru că a realizat că eu

nu mai vreau nimic de la el! Nu mai vreau să am nici o legatură cu el!

Instantaneu privirea i s-a transformat de parcă era posedat, nebun! "Hai că ştiu

că e gata!!! Când te duci la avocat? Mâine?" M-a bătut două zile...în faţa

fetiţelor!!!

Fetiţa cea mare refuza să-mi asculte îndemnurile de a se duce la joacă şi

stătea lângă mine, mă ţinea de mână, şi-mi ştergea lacrimile cu colţul unui

tricou! Mă strângea de gât, înfigându-şi două degete în jurul jugularei.

Rămâneam fără glas şi fără respiraţie!!! Mă rugam să mor!!! Durerea era de

nedescris!!!

Plângeam spunându-i că nu mai pot, că mă doare...că o să mă omoare, iar

răspunsul lui era "nu mori dintr-atât" şi mă strângea mai tare! Rămăsesem fără

energie!!! Aşteptam să mor!!!

Totul se petrecea cu atâta violenţă încăt îmi era frică că dacă îl pierd din ochi

se va duce să pună mâna pe cuţit!

M-a târât pe jos prin bucătărie, trăgându-mă de părul meu lung, pentru că

refuzasem să mănânc o felie de pâine unsă cu miere, pregătită de el. Am refuzat

pentru că nu puteam înghiţi!!! A luat cheile de la apartament! M-a ţinut

încuiată!

Avea un tub de Bephanten (un unguent foarte bun pentru leziuni) în mână şi

mă ungea pe faţă şi pe gât, unde aveam zgârieturi şi inflamaţii. Când termina să

10

11

mă ungă, începea să îşi înfigă iară unghiile în mine şi să mă arunce dintr-o parte

în cealaltă!

În ce-a dea doua zi, când îmi spunea că din vina mea s-a ajuns aici, am zâmbit

uşor. Zâmbetul meu l-a scos din minţi iară! M-a aruncat jos, s-a urcat cu

genunchii pe mâinile mele să nu mă pot apăra şi a început să-mi dea palme

peste faţă! Se pregătea să-mi dea un pumn când nu ştiu cum am reuşit să-mi

scot mâinile şi l-am luat in braţe, împiedicându-l astfel să mă mai lovească.

Văzându-mi faţa desfigurată şi ochii negrii a inţeles ce a făcut! Şi a început să

plângă! Am reuşit să iau legătura cu fratele meu şi i-am povestit tot! A doua zi

părinţii mei au venit şi m-au luat cu absolut tot ce aveam al meu!

De ziua mea, la 25 de ani eu îmi scoteam certificat medico-legal.

Lucrurile nu s-au terminat aici! Am fost în stare de şoc, o săptămână mi-a

trebuit să realizez ce s-a întâmplat cu mine. De două săptămâni am avut nevoie

să pot înghiţi normal, că durerile şi vânătăile au dispărut mult după!

Acum nu mai sunt în ţară!!! Mi-am luat copiii şi am plecat!!! Coşmaruri am şi

acum la 3 ani după ce s-au terminat toate! Când vorbesc despre asta, tremur!

Fetele încă îşi amintesc ochii mei vineţi! Cea mare nici nu vrea să audă de el, cu

toate că el nici acum nu ne dă pace!

Mai târziu, am aflat că fostul socru şi-a bătut soţia toată tinereţea lor!!! Iar

fostul meu soţ a fost martor violenţei lui!

Vreau ca lumea să înveţe ceva din toate câte am povestit eu!!! Cum mi-a spus

şi medicul legist: „Dacă a dat odată, va da şi a doua oară. Nu se va opri, ci va fi

tot mai rău!!!”

Dragoste cu sila

Era prea bine să fie adevărat. Acel băiat brunet, cu ochi negrii pătrunzatori şi

cu un corp ce te ducea cu gândul departe era cu adevărat interesat de ea?

Deh, ea care era mică, grasă, proastă si urâtă, aşa cum se descria râzând.

Prieteni mai avusese, dar ăsta era ceva de vis. Parcă fusese dragoste la prima

vedere. Ea, cel puţin aşa credea. Au ieşit în grup negândindu-se că s-ar putea

lega ceva între ei doi, dar vezi că niciodată nu ştii ce îţi rezervă viaţa.

Fire iute şi aflată la pragul adolescenţei, după prea multe beri şi după o

ceartă zdravană cu mama ei (tatăl găsindu-se demult pe lista de locatari ai altei

12

asociaţii), iese pe uşa apartamentului fugind după noul ei prieten.

După o seară petrecută pe străzi în îmbrătişări şi săruturi, în naivitatea ei,

era convinsă că dragostea se înfiripă. Aşa că, la primele ore ale dimineţii se

dăruia pentru prima oară unui băiat, totul petrecându-se în casa acestuia.

Încăpăţânarea de care dăduse dovadă în alte relaţii dispăruse sub dulcile

cuvinte ale lui. Şi când te gândeşti că mai avea 3 luni până la împlinirea vârstei

de 16 ani...

Timpul trece şi după trei luni de vis, se vede în faţa coşmarului ei. El ridică

palma şi o loveşte peste obraz cu toată forţa pentru că îndrăznea să îl întrebe

unde fusese toată ziua. Ironia sorţii, palmele au continuat în acelaşi pat în care

cu trei luni în urmă i se dăruise.

Era de necrezut pentru ea care îl vedea ca fiind marea ei dragoste. Din

păcate, dragostea e oarbă şi aşa a rămas şi ea în următorii trei ani şi jumătate

cât a suportat bătăi şi umilinţe de la "partenerul ei". Multă lume crede că bătăile

înseamnă o palmă, doua, trei. Pentru ea însă însemnau mult mai mult. Toţi au

încercat să îi explice că trebuie să pună capăt acestei relaţii, dar încăpăţânarea

şi "dragostea" se plătesc scump.

Totul a continuat aşa până când au împlinit patru ani de "iubire". Cerută în

căsătorie sub promisiunea că el se va schimba, în naivitatea ei, acceptă. Ştia că

el nu poate trăi fără ea. De fiecare dată când încercase să pună capăt relaţiei,

acesta încerca să se sinucidă spunând că fără ea nu poate trăi.Toată lumea ştia

că el o iubeşte, dar toată lumea ştia, la fel, că o distruge. Gelozia îl făcea să

înnebunească. La începutul lunii februarie era planificată nunta. Părinţii celor

doi erau reţinuţi în privinţa deciziei luate de odraslele lor, dar încercau să se

bucure de eveniment. Totul era pus la punct. Părea să fie o nuntă ca în poveşti,

mai ales in condiţiile în care cele două familii erau destul de înstărite.

La ora 14 era planificată starea civila. La ora 17 telefonul lui suna. Era ea,

care se afla demult în alt capăt al României, şi îl anunţa că îl părăseşte şi că nu

mai are rost să aştepte în faţa oficiului de stare civilă. Că asta era pedeapsa

pentru tot răul făcut de-a lungul celor patru ani în care au fost împreună.

Au trecut 5 ani de atunci. Ea locuieşte în Bucureşti acum şi are un băiat cu un

amic, fără a fi măritată. A refuzat ca acesta să îl recunoască, cerându-i de la

început doar să participe la concepţie. A terminat facultatea şi are un servici

destul de bun. Spune că nu se va mărita niciodată.

El a rămas în oraş, după câteva tentative de a pleca din ţară pentru a face un

ban. Nu a lucrat niciodată în cei 5 ani şi a devenit alcoolic.

13

Regrete târzii

Sunt Sanda, o bătrână bolnavă, vă rog să îmi citiţi povestea, poate vă va

ajuta.

Pe soţul meu l-am cunoscut în facultate, eram colegi, dragoste la prima

vedere, ne-am căsătorit la 20 de ani , acum am 70.

Totul a fost bine la început, pănă am absolvit şefă de promoţie. A fost gelos

pe notele mele, au inceput certurile, ne-am despărţit un an, pe urmă ne-am

împăcat, era bine la 30 de ani. Am avut o fetiţă, era lumina ochilor noştrii.

Am început să muncesc din nou, am abordat o ramură în care nu erau decât

bărbaţi pe atunci. Reuşita mea l-a nemulţumit pe soţ. A început să bea şi

aproape zilnic ne certam. Când a început să mă bată, am zis că e ruşine să spun

cuiva, nici mamei nu i-am spus. Am suportat tacit, îmi era groază să vin acasă,

veneam mai ales pentru fetiţa mea. O fetiţă fără tată este rău, zice-am atunci.

Aşa că am suportat şi fetiţa era martoră la scene (fugeam noaptea pe străzi cu

ea până adormea el).

Au trecut anii, fetiţa a crescut, a absolvit o facultate în aceiaşi ramură cu

meseria noastră.

Cu greu s-a căsătorit, dar având exemplul meu în faţă, nu a putut să se

adapteze vieţii de soţie, totul trebuie să se facă cum vrea ea, ”nu sunt proastă

sa suport ca mama” .

Rezultatul? Are 2 copii, trăieşte ea in România, el lucrează în străinătate, cu

toate că el are o situaţie foarte bună, ea nu vrea să plece acolo. Aici plăteşte

chirie, acolo stă casa goală. Aici este greu la şcoală pentru copii, nu ştiu bine

româneşte, acolo ar fi uşor pentru ei .

Un nepot este bolnav şi nu se adaptează deloc. Nu ştiu ce va fi, dar îmi dau

seama că dacă ceream ajutor şi mă despărţeam de soţul meu la timp, lucrurile

ar fi fost cu totul altfel.

Doamnelor nu faceţi ca mine, nu este ruşine să fii bătută şi hărţuită de soţ,

ruşinea este pentru el, nu pentru voi. Nu lăsaţi să treacă timpul, cereţi ajutor şi

încercaţi să scăpaţi, gândiţi-vă la copii voştri, la nepoţi şi la voi. Nu este o

soluţie să suportaţi. Suportarea violenţei înseamnă boală şi chin pentru voi şi

pentru copii voştri, nu merită să sacrificaţi atâtea vieţi.

Dacă din când în când simte nevoia să-ţi spună cât de neîndemânatică eşti

14

sau să sublinieze faptul că este mai deştept decât tine, nu e a bună, mai ales

atunci când alege să o spună în public.

Cuvintele pot să lovească la fel de mult ca pumnii şi nu trebuie să înduraţi

asta în numele “iubirii”.

Nu faceţi ca mine!

O căsnicie distrusă de violenţă şi alcool

Provin dintr-o familie normală de la ţară. Am reuşit să învăt bine şi să merg la

oraş să fac liceul industrial. Am stat la gazdă, singură, departe de parinţii mei

care veneau destul de rar să mă vadă. Munca cu câmpul, grădina, vitele nu prea

le mai lasă timp şi de vizite la oraş.

Am cunoscut un băiat din oraş, cu o familie compusă din mamă şi multe

mătuşi, mai mult sau mai puţin bogate, fără copii. Băiatul a reuşit să-mi dea

încredere că mă voi integra în viaţa de oraş. Treptat, m-am îndrăgostit de el, i-

am cunoscut familia, relaţia noastră a pornit pe un alt drum şi am rămas

însărcinată. Parinţii mei nu au ştiut nimic, am grăbit nunta şi după cinci luni, am

născut primul copil, un băiat pe care l-am numit dupa prenumele socrului meu.

Între timp, am terminat şi o şcoală postliceală şi am obţinut un post la CFR.

De la început, am locuit cu soacra mea care a devenit o a doua mamă pentru

mine; am învăţat multe lucruri despre casă, despre pregătirea mâncării,

curăţenie, etc. Am devenit fiica ei pe care nu a avut-o.

Soţul meu lucra cu mine la gară. Totul era minunat, eram fericită, a venit şi al

doilea băiat.

Aveam o viaţă liniştită, cu de toate, nu prea duceam lipsă de nimic. Bărbatul

meu a schimbat locul de muncă, tot la gară, dar în alt sector. Câştiga mai bine,

dar a început să vină tot mai târziu acasă, ameţit, la început, apoi, beat. Îmi

motiva că şeful lui l-a invitat să bea puţin şi nu poate să-l refuze.

Cu timpul, a devenit agresiv cu mine şi dacă soacra mea îmi lua apărarea, o

agresa şi pe ea. Bătăile au devenit tot mai frecvente şi mai violente.

Soacra mea a suferit chiar un accident : s-a tăiat destul de grav într-un geam

spart de fiul său.

Orice intervenţie a familiei se rezuma la o discuţie paşnică de lămurire a

15

bărbatului meu să nu mai bea. Pe mine, mă învăţau să suport, că aşa sunt

bărbaţii, nevestele trebuie sa suporte pentru a avea casă. Parinţii mei nu au

intervenit deloc, şi chiar dacă ar fi intervenit, sfatul lor ar fi fost să suport mai

departe, că nu mă pot întoarce acasă, la ţară, cu doi copii, fără serviciu şi fără

bani.

Timpul a trecut, soacra mea a murit, copii au crescut mari. Meteahna

bărbatului meu de a bea nu a dispărut, s-a agravat, pe lângă agresivitate, a

început să murdărească şi casa când se întoarcea de la băutură.

Când copiii au ajuns la liceu, situaţia s-a schimbat. Când bărbatul meu se

întorcea acasă beat, copiii săreau în ajutorul meu, opunându-se tatălui lor.

Pentru nişte ani, bărbatul meu nu m-a mai bătut de frica baieţilor. Aceştia au

terminat liceul, au mers la facultate chiar în oraşul nostru şi au fost protecţia

mea.

După câţiva ani, au plecat amândoi în străinătate să muncească şi am rămas

singură cu bărbatul meu. Bătăile au reînceput, baieţii nu mai erau să mă apere.

Am luat hotarârea de a divorţa. Am divorţat de doi ani, locuiesc într-una din

locuinţele moştenite de la una dintre mătuşi, mă gospodăresc singură, am un

post important la gară. În concediu, merg la băieţi, în străinătate, ei vin în

România când pot.

Viaţa mea merge pe un drum liniştit, fără evenimente majore: am o relaţie cu

un domn, nu vreau să mă recăsătoresc, îmi este frică să nu mai trăiesc coşmarul

multor ani cât am fost căsătorită.

Acum îmi este bine şi aştept pensia să am mai mult timp liber, poate voi fi

bunică şi astfel, viaţa mea va fi împlinită.

16

Sora mea a plătit cu viaţa

Astăzi este cea mai frumoasă zi din viaţa mea, azi împlinesc 23 de ani, azi am

terminat IT. Dar cel mai important, de astăzi sunt mamă nu a unu, ci a doi copii:

Mihai de 4 ani şi Doru de 1 an şi 7 luni, dar de acum eu sunt mama lor. Niciodată

nu o să mai vadă groaznica viaţă pe care au avut-o la ei acasă.

Stau şi mă gândesc cum de nu ne-am dat seama ce viaţă amară avea sora mea

când Mihai, cumnatul meu a făcut-o pentru prima oară proastă pe Nini, sora

mea, în faţa părinţilor. Noi, familia trebuia să insistăm să se despartă de el, dar

ea a spus ca îl schimbă, nu a reuşit să inţeleagă că vindecarea unei relaţii

distructive necesită mai mult decât dragoste. Trebuie să existe şi compasiune şi

voinţa de stăpânire a brutalităţii. Tot astăzi din păcate, se împlinesc 1 an şi 4

luni decînd sora mea nu mai este printre noi şi noroc că vecinii au spart uşa şi

micul Doru a scăpat de cuţitul tatălui său.

Ştiu că Nini credea că fiecare incident violent era ceva izolat şi nu avea să se

mai repete. Era convinsă că, dacă e suficient de iubitoare şi de înţelegătoare

totul urma să se rezolve. Din nefericire, nu şi-a dat seama că se înşela şi că în

seara când ,,soţul” s-a întors cu cuţitul a ţipat şi a primit 18 de lovituri de cuţit,

a murit cu Doru în braţe şi în faţa lui Mihaiţă. Vecinii au intrat şi l-au găsit cu

copilul in braţe şi cu cuţitul în cealaltă mână. Vroia să îl omoare şi pe copil, căci

plângea, se lovise când mama lui căzuse moartă jos în bucătărie.Cu greu a fost

oprit de 3 vecini şi Poliţia care a ajuns repede din fericire.

Acum “soţul” este decăzut din drepturile părinteşti şi este condamnat la 25

de ani de închisoare pentru omor şi tentativă de omor. Sper să nu îl mai vedem

niciodată. Aceşti copii au rămas fără mamă şi Mihai este încă traumatizat, nu a

mai vorbit de 2 luni şi noaptea încă mai plânge şi ţipă.

Am aflat din spusele “soţului” că tot sora mea era de vină, că îl cicălea şi el cu

toate că ştia că acţiunile lui erau inacceptabile, este convins că Nina merita să

moară.

Sper că sacrificiul surorii mele să fie un exemplu pentru toate femeile care

suferă din cauza violenţei domestice.

Când o problema minoră devine majoră ? Când este timpul potrivit să pleci?

Noi, adică mama, tata şi cu mine credem că la prima abatere violentă a

soţului este mai sigur să pleci.

Dacă vă loviţi de gesturi care demonstrează violenţa domestică, gândiţi-vă la

sora mea.

17

Am fost prea supusă

Ştiam că nevasta este bătută pentru orice. Vin dintr-o familie unde mama era

bătută des, pentru te miri ce: că porcul şi-a stricat teica, că zăpada a stricat un

gard, că mama nu era mai tolerantă cu surorile tatei, etc.

Copilă fiind, am urât bătaia dată mamei şi nouă, copiilor. Mi-am jurat că

atunci când voi avea familia mea, nu voi înghiţi bătaie.

Familia mea locuia aproape de Bucureşti şi am făcut liceul şi şcoala

postliceală de stenografie în Bucureşti.

Mi-a placut să învăţ şi am fost repartizată la un institut de cercetări ca

stenodactilografă.

Am fost învăţată să fiu serioasă, să muncesc chiar mai mult decât erau

sarcinile de serviciu şi, după vreo doi ani, am ajuns secretara directorului

general.

Am găsit în persoana directorului un adevărat domn, tată, mentor.

Descopeream că barbaţii pot fi şi politicoşi şi respectuoşi cu femeile.

Nu am fost o fată frumoasă, dar eram curat îmbrăcată, serioasă, serviabilă.

Un domn de la personal a pus ochii pe mine şi a tot insistat să devenim

prieteni. Părinţii mei au fost de acord pentru că avea buletin de Bucureşti, lucra

la personal şi era mai în vârstă decât mine cu doisprezece ani.

Alte relaţii nu am avut, nu ştiu dacă din cauză că nu eram frumoasă sau

pentru că eram prea serioasă.

M-am căsătorit cu domnul de la personal.

De la începutul căsniciei, mi-a spus că este mai bine să ţină el toţi banii

pentru că este mai matur, ştie cum să economisească banii. Am fost de acord şi

trebuia să-i cer bani pentru fiecare lucru de care aveam nevoie: ciorapi,

pantofi, îmbrăcăminte. De cele mai multe ori, îmi cumpăra el ce aveam nevoie.

Au venit copiii, alte cheltuieli, dar noroc cu părinţii mei care ne mai ajutau cu

bani sau cu mâncare.

Din fire, sunt supusă, împăciuitoare, ascultam ce spunea soţul meu. El era

mulţumit că nu eram o soţie pretenţioasă, elegantă, cheltuitoare.

Dar, cu timpul, am văzut multe dintre colegele mele care veneau la serviciu

elegant îmbrăcate, mirosind frumos, cu lucruri cumpărate « la pachet ». În

secretariat, veneau multe persoane din-afara institutului, participam la

şedinţe cu directorul meu în biroul său la minister. Se impunea să mă îmbrac mai

elegant şi mai variat. I-am spus soţului meu despre asta şi nu a fost de acord.

Am forţat nota şi mi-am cumpărat, în rate, nişte haine. Când soţul meu a

aflat, am purtat vreo zece zile ochelari de soare. Am minţit că am căzut şi m-am

lovit la ochi. Mi-a fost ruşine să reclam la sindicat sau partid şi dacă aş fi

reclamat, era aceeaşi situaţie, toţi se acopereau unii pe alţii. Am tăcut şi am

înghiţit. Am învăţat să-l mint, îmi cumpăram haine şi spuneam că banii vin de la

părinţii mei.

Îmi era frică să nu mă dea de gol.

A venit revoluţia, au venit tentaţiile de tot felul : bijuterii, îmbrăcăminte,

parfumuri. Îmi luam şi apoi urma bătaia. Mă învăţasem.

După ce soţul meu a ieşit la pensie, am putut să mă descurc altfel ; nu putea

să mă mai controleze câţi bani primesc şi ce fac cu fiecare ban.

Acum, sunt la pensie, ne-am retras la ţară, ne ocupăm de grădină, de casă.

Nu mă mai interesează hainele, parfumurile. Le privesc la televizor şi in ziare.

Bătăile au încetat că nu mai fac cheltuieli pentru mine, le facem pentru

medicamentele soţului meu.

Fiica şi nora mea se îmbracă luxos, modern, îmi este drag să le privesc. Soţul

meu bombăne că soţii sunt nişte cârpe că le lasă să cheltuie atâţia bani pe «

ţoale ». Eu le încurajez să-şi facă orice poftă, că timpul trece şi vor ajunge să

renunţe, vor nu vor, la lux.

Cred că îmi merit soarta, am fost prea supusă şi tolerantă. Păcat.

18

19

Cine este de vină? Povestea Lucreţiei

La naştere, mama a fost ajutată de o moaşă care m-a tras de un picior ;

urmarea a fost că am rămas cu un picior mai scurt şi asta m-a marcat întreaga

viaţă.

În copilărie, îmi era ciudă că nu mă puteam juca la fel ca ceilalţi copii,

înghiţeam observaţiile usturătoare ale copiilor, grija exagerată a părinţilor;

acestea m-au făcut să mă retrag în mine, să nu vorbesc cu toată lumea, să caut,

în privirea tuturor, compătimirea.

Părinţii au compensat, oferindu-mi o educaţie serioasă: am urmat cursurile

la pension, am fost pregătită să devin un om independent, măcar din punct de

vedere intelectual, comportamental. Nu am dus lipsă de nimic, chiar am fost

răsfăţată.

Anii au trecut si tăvălugul istoriei a trecut şi peste mine. Cu venirea

comuniştilor la putere, ordinea firească a lucrurilor şi a vieţii s-a răsturnat şi nu

am mai continuat studiile, nu eram potrivită.

Am început să lucrez la o întreprindere în ascensiune, m-am afirmat datorită

cunoştinţelor acumulate la pension.

Părinţii mi-au « aranjat » o căsătorie, sortită eşecului. Complexul meu de

inferioritate a influenţat hotărîtor căsnicia mea.

După doi ani, ne-am despărţit, şi pentru o perioadă de zece ani am fost

singură.

Destinul a făcut să primesc o ofertă de a lucra la Bucureşti şi am plec din

oraşul meu natal, m-am despărţit de familia mea şi am început un capitol nou al

vieţii mele: am lucrat la o unitate militară a Securităţii, am primit casă, aveam

un salariu mare şi unele avantaje.

La un moment dat, s-a ivit ocazia de a mă căsători cu un domn de familie, cu

oarece avere, cu casă frumoasă la marginea Bucureştiului. Domnul mai fusese

căsătorit de două ori, cu căsnicii scurte şi fără copii.

La presiunea părinţilor şi la gîndul singurătăţii, m-am căsătorit şi m-am

mutat în casa soţului.

Acolo, am început o viaţă « plină de activitate », rezolvarea tuturor sarcinilor

dintr-o gospodărie: pregătirea mâncării, spălat, călcat, curăţenie în casă şi

curte, confecţionarea unor articole de îmbrăcăminte, aprovizionare cu de

toate şi, cel mai important, să îngrijesc de soacra mea care, de la început, s-a

declarat apărătoarea exclusivă a fiului ei. Tot ceea ce făceam era obligatoriu

pentru o soţie, dar se putea şi mai bine, iar fiul ei era un model perfect,

indiferent ce făcea. La scurt timp, au început bătăile. Familia mea nu m-a

ajutat să remediez această situaţie, ba din contră, m-a obligat să accept

situaţia, datorită « defectului » meu (zi merçi că te-ai căsătorit).

În afara casei, soţul meu nu lăsa impresia unei persoane violente, era «

pâinea lui Dumnezeu », soţul ideal.

La un moment dat, am fost înştiinţată că soţul meu este implicat într-o

situaţie gravă : era homosexual şi urma să fie arestat, împreună cu alţi «

prieteni ». M-am folosit de toate relaţiile pentru ca soţul meu să fie eliminat din

grupul incriminat. A scăpat, dar relaţia nostră nu s-a îmbunătăţit, chiar soţul

meu nu mai păstra nicio urmă de ruşine.

Anii au trecut, soţul meu s-a îmbolnăvit de inimă, a murit pe stradă şi am

rămas cu soacra mea pe care am îngrijit-o pînă a murit, m-am mutat într-o

garsonieră, am ieşit la pensie.

De aproape trei decenii, sunt singură, familia mea a plecat, fiecare la timpul

său, acum mă îngrijesc de mine : merg la doctor pentru bolile fizice, îmi bucur

sufletul cu ce îmi face plăcere şi aştept marea călătorie.

Mă întreb adesea cum ar fi fost viaţa mea dacă acea moaşă ar fi fost mai

atentă.

20

21

Alexia, o mamă singură cu trei copii

Eram amândoi studenţi şi eu eram foarte îndrăgostită de el, un tânăr înalt,

care arăta şi foarte bine. După terminarea facultăţii ne-am mutat într-un orăşel

din provincie unde aveam amândoi servici şi locuiam cu socrii mei. În familie

erau şi cumnaţii mei, iar soacra mea considera că în treburile gospodăreşti

trebuie să se implice doar femeia.

Foarte curând am rămas însărcinată şi am născut un băieţel. Munceam foarte

mult şi la servici şi acasă, eram obosită, a venit şi al doilea băiat şi lucrurile

parcă mergeau din ce în ce mai rău.

Mă simţeam singură şi parcă soţul meu care ar fi trebuit să mă ajute, să mă

protejeze, nu observa că aveam nevoie de atenţia sa.

Îmi dădeam tot mai mult seama că mama mea avusese dreptate când mi-a

spus, că nu era omul potrivit pentru mine.

În acel orăşel, soţul meu îşi petrecea timpul cu fraţii şi alţi prieteni , iar eu

copleşită de treburile gospodăreşti tot mai închisă în mine. Visurile mele

despre mariaj şi buna înţelegere se destrămau din zi în zi, tot mai mult.

Orgolioasă şi mândră, nu lăsam să se observe, dar sufeream tot mai mult şi

poate că acea amărăciune adunată zi de zi , cred că s-a transmis ultimei sarcini

, care a condus la o naştere dificilă şi ultimul meu fiu s-a născut cu handicap

motor şi psihic.

Când m-a agresat fizic, am refuzat să revin în casă şi am petrecut noaptea în

maşină.

Apoi am luat decizia de a-mi părăsi soţul şi familia lui mi-am luat copii şi am

plecat la mama mea, angajându-mă să-i cresc singură aşa cum voi putea.

Responsabilitatea de a împlini şi rolul de mamă şi de tată cu trei băieţi nu a

fost câtuşi de puţin uşor, dar faptul că aveam toţi trei, eu şi băieţii normali

datoria de a-l ajuta pe mezin i-a maturizat şi responsabilizat.

Mi-a fost greu să mă mai gândesc că cineva ar putea fi interesat să-şi

construiască o viaţă alături de mine şi m-am angajat cu tot devotamentul să îmi

cresc copiii şi în munca profesională.

Soţul meu a plecat să lucreze în străinătate, are o altă familie şi obligaţiile

faţă de copiii noştri i-au rămas în bună parte necunoscute.

22

Ÿ www.femei-universitare.ro

Ÿ http://violentafemeieducate.wordpress.com/

Ÿ https://zkewomenprojekt.wordpress.com/blogs/

Ÿ www.tacereadinochi.ro/

Ÿ http://transcena.ro/violenta-in-familie/

Ÿ www.fundatiasensiblu.ro

Ÿ http://www.centrulfilia.ro/

Ÿ http://aleg-romania.eu/en

Ÿ http://e-romnja.org/

Ÿ http://www.feminism-romania.ro/

Informații utile

Organizaţii şi campanii care luptă împotriva violenţei domestice împotriva femeilor:

Adrese şi telefoane utile:Ÿ Politie : 112

Ÿ Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 1 – 021 2224275

Ÿ Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 2 – 021 3144794

Ÿ Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 3 – 021 3410712

Ÿ Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 4 – 0372 715100

Ÿ Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 5 – 021 3101731

Ÿ Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 – 021 3176311-

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ilfov – 021 3695887

Ÿ Pentru urgente - 116111 (gratuit, apelabil doar din retelele Romtelecom si Cosmote)

– intre 08.00 – 00.00

Ÿ Asociatia Touched Romania – adapost, consiliere - 021-211.56.51 / 031-

405.77.61/0729007831

Ÿ Asociația Diaconia București – adapost, consiliere – 021 4067175

Ÿ A.D.R.A. – adapost, consiliere – 021 2525117

Ÿ Fundația Sensiblu – adapost, consiliere – 021 3114636

Ÿ Asociația Solwodi – adapost, consiliere - 021 3325020

Ÿ Asociatia „Casa Ioana” – adapost, consiliere - 021 3326390

Ÿ Asociatia ANAIS – consiliere - 0736 380879

Ÿ Centrul de primire in regim de urgenta – adapost, Ilfov - 021/3695889 21/3695889

23

Asociaţia Femeilor Universitare din România (AFU)

Asociaţia Femeilor Universitare din România (AFU) este o organizaţie non –

guvernamentală, apolitică şi non - profit, care militează pentru drepturile

femeilor, având o importantă contribuţie la dezvoltarea mişcării femeilor din

România în spiritul egalităţii de gen, prin promovarea iniţiativei, creativităţii şi

implicării femeilor în comunitate.

IstoricFondată în perioada interbelică în

anul 1925, având-o ca preşedinta de onoare pe Maiestatea sa Regina Maria, s-a afiliat în acelaşi an la Federaţia Internaţională a Femeilor Universitare (IFUW), fiind formată din membre de elită ale societăţii din acele timpuri. În această per ioadă , Asociaţ ia a achiziţionat 16 hectare de teren la Mărăşeşti pentru a se construi Mausoleul dedicat eroilor Primului Război Mondial. De asemenea, la iniţiativa asociaţiei s-au construit nenumărate şcoli normale în diferite oraşe şi sate. Membrele asociaţiei au dus o luptă continuă pentru emanciparea femeii şi afirmarea ei în societate.

Şi-a întrerupt activitatea în timpul Comunismului în anul 1947, dar a fost

reactivată în 1990 sub denumirea de Asociaţia Naţională a Femeilor cu Diplomă

Universitară din România (ANFDUR) la iniţiativa D-nei Claude Robert din Franta,

prin intermediul unui nucleu de doamne active si dinamice din România – D-na

Dr. Prof. Maria Antoaneta Ciochirca, D-na Prof. Hermine Jinga-Roth şi D-na

Prof. Ileana Mustaţă. A fost prima asociaţie de acest tip din ţările Europei de

Est şi prima afiliată in 1991 la I.F.U.W. (International Federation of University

Women) și la U.W.E. (University Women of Europe). Din anul 2011, asociaţia

poartă numele de Asociaţia Femeilor Universitare (A.F.U).

24

Obiective

Ÿ Implementarea principiilor IFUW, perpetuând colaborarea între femeile cu diplomă universitară din toata lumea, fără deosebire de rasă, naţionalitate, religie sau apartenenţă politică

Ÿ Conştientizarea opiniei publice, atât la nivel naţional cât şi la nivel internaţional, asupra importanţei sociale şi profesionale a activităţilor desfăşurate de femeile cu studii superioare şi militarea pentru apărarea drepturilor acestei categorii de femei

Ÿ Participarea la eforturile pentru îmbunătăţirea condiţiilor sociale şi a nivelului cultural al femeilor din România desfăşurate de diverse entităţi juridice, statale, guvernamentale ori non-guvernamentale

Ÿ Promovarea unui standard de viaţă ridicat pentru toate femeile, indiferent de nivel cultural, rasă, naţionalitate, sau apartenenţă politică, pentru promovarea, integrarea sau reintegrarea în viaţa profesională a femeilor

Ÿ Sprijinirea aplicării cunoştinţelor si abilităţilor femeilor pentru dezvoltarea vieţii spirituale şi sociale şi încurajarea aplicării lor în toate domeniile vieţii publice.

Activităţi recente

Ÿ 5-9 Iunie, 2014 – Organizarea întâlnirii de la Bucureşti cu partenerii din cadrul Proiectului Grundtvig "Violenţa împotriva femeilor educate"

Ÿ 5-7 Septembrie, 2014 – AFU a organizat în premieră la București “Adunarea Generală și Conferința anuală” a Asociației Femeilor Universitare din Europa – UWE cu tema “O EDUCATIE DE CALITATE PENTRU TOȚI ÎN EUROPA“

Ÿ 25 noiembrie 2014 – De Ziua Internaţională împotriva violenţei asupra femeilor, A.F.U. România a participat la PROTESTUL din faţa Primăriei Capitalei alături de alte ONG-uri şi a semnat un memoriu prin care se cer servicii mai bune de asistenţă în cazurile de violenţă asupra femeilor

Ÿ 16 decembrie,10 ianuarie 2014 – La iniţiativa membrelor sale, Asociaţia a făcut donaţii şi a organizat evenimentul caritabil “Dar din dar se face Crăciunul” pentru mamele şi copiii de la adăpostul Asociaţiei Touched Romania

Adresa: Calea Grivitei nr.26Bucuresti, Sector IRomania

Tel: 031.412.95.36 / 0727.092.028

Asociaţia Femeilor Universitare

din România (AFU)

Web: www.femei-universitare.ro