Educaţia auditivă

Conf. univ. dr. MARIANA POPA

1. A1. APARATULPARATUL AUDITIVAUDITIV

Auzul este simţul prin care se recepţionează lumea sonoră; stimulul senzaţiilor auditive îl constituie undele sonore, iar senzaţiile auditive sunt rezultatul integrării informaţionale în plan subiectiv a proprietăţilor specifice ale undelor sonore (frecvenţă, amplitudine şi formă). Analizatorul auditiv deţine la unele animale roluri importante legate de orientarea în spaţiu, de depistarea surselor de hrană şi a pericolelor, iar la om serveşte în special la perceperea vorbirii care stă la baza relaţiilor interumane. Surditatea ca disfuncţie auditivă nu are efect defavorabil asupra dezvoltării psiho-fizice generale a copilului, prin ea însăşi, ci prin mutitate, adică neînsuşirea limbajului ca mijloc de comunicare şi instrument operaţional pe plan conceptual.Analizatorul auditiv al omului are o organizare complexă; receptorii se află situaţi în urechea internă în organul lui Corti; centrii subcorticoli se localizează la nivelul bulbului talamusului iar reprezentanţa corticolă se află în lobul temporal în ariile 41, 22 şi 42. În lobul temporal se află de asemenea un centru Wernikke specializat în integrarea verbală, în decodarea limbajului oral iar cercetările de psihoneurofiziologie au demonstrat că de regulă lezarea lui duce la pierderea capacităţii de percepere cât şi de înţelegere a limbajului celor din jur (afazie senzorială), deci este afectat limbajul impresiv. De latura expresivă a limbajului se pare că este responsabil "centrul lui Broca" situat în circumvoluţiunea frontală a treia din emisfera dominantă. Desigur că teoria localizaţionistă asupra sistemului nervos central nu explică decât într-un mod simplist complexitatea conexiunilor neurologice ce determină activitatea psihică umană.Urechea umană percepe unde sonore, repetate într-o anumită ordine (sunete) sau succedându-se neregulat (zgomote). Sunetele au trei proprietăţi fundamentale: intensitatea, determinată de amplitudinea undei sonore, înălţimea, condiţionată de frecvenţa undei sonore şi timbrul, depinzând de forma undei sonore.Urechea umană percepe sunete de intensitate cuprinsă între 0 şi aproximativ 120 de decibeli după care sunetele fiind mult prea puternice apare senzaţia de disconfort şi durere.Frecvenţa sunetelor percepute de urechea umană este cuprinsă între 16 şi 20.000 cicli/s. Vibraţiile sonore, captate, transmise şi amplificate de un sistem de structuri alcătuind urechea externă şi medie, impresionează organele receptoare ale auzului din urechea internă, situată în stânca osului temporal.Faptul că omul, ca şi alte fiinţe, îşi poate roti capul permite să facă o localizare relativ bună a sunetelor în spaţiu, ceea ce creşte valoarea orientării şi vigilenţei auditive.Experimental şi prin observaţii clinice s-a evidenţiat la om existenţa a trei sisteme funcţionale diferite: sistemul auditiv orientativ general, sistemul auditiv-verbal şi sistemul auditiv-muzical.Aceste sisteme sunt structurate în raport cu cele trei realităţi acustice specifice: realitatea ambianţelor, limbajul şi muzica. Auzul orientativ este implicat în adaptare, cel verbal este specializat în perceperea limbajului articulat şi cuprinde: detectarea şi diferenţierea caracteristicilor fizice ale sunetelor verbale; identificarea sensului cuvintelor şi propoziţiilor, identificarea tonusului şi caracteristicilor de profunzime ale structurilor acestuia. Auzul muzical este sistemul funcţional specializat în perceperea sunetelor muzicii şi este implicat în statutul de spectator dar mai ales de profesionist şi de creator în domeniul muzicii. El cuprinde două sisteme: auzul melodic şi auzul armonic. Auzul melodic reprezintă structura senzorială implicată în recepţionarea, trăirea, recunoaşterea şi reproducerea melodiilor monofonice. Auzul armonic presupune capacitatea de integrare într-o configuraţie unitară a caracteristicilor frecvenţei, formei şi acordurilor dintre sunetele componente ale unei melodii fără a le dizolva unele în altele.Se mai poate vorbi de auz intern ca de o capacitate de sesizare a zgomotelor interne şi de identificare a caracteristicilor şi locului de provenienţă ale acestora. Există, de asemenea, o discretă asimetrie funcţională a auzului. O ureche este în genere

1

mai fină. Se consideră că se pot stabili două stări de audiţie: audiţia pasivă şi audiţia activă intenţionată. Audiţia colorată exprimă particularităţi senzoriale ale unor persoane care asociază senzaţii vizuale şi auditive (fenomen redat literar de Bodelaire, I. Minulescu).Aparatul auditiv este format din: urechea externă, urechea medie şi urechea internă. Mecanismul auzului se desfăşoară astfel: vibraţiile sonore sunt recepţionate prin pavilionul urechii externe şi transmise prin intermediul timpanului şi a celor trei oscioare aflate în urechea medie, labirintului urechii interne unde produc vibraţii fine ale unor fibre elastice ale membranei basilare. Aceste vibraţii stimulează celulele senzitive din organului lui Corti, la nivelul căruia impulsurile mecanice se transformă în excitaţii nervoase care se transmit prin nervul acustico-vestibular la talamus şi în continuare spre regiunea temporală a scoarţei cerebrale. La nivelul fiecărei componente a urechii procesul are un anumit specific (vezi Figura 1).

Figura 1. Anatomia urechii.Urechea externă, prin pavilion, captează şi dirijează undele sonore spre conductul auditiv extern, care le transmite membranei timpanului. Membrana timpanului, care separă urechea externă de cea medie, are o grosime de 0,1 mm şi o structură fibroasă şi funcţionează ca un rezonator vibrând la modificările de presiune determinate de undele sonore.

Urechea medie este formată dintr-o cavitate a osului temporal, plină cu aer la presiunea atmosferică, datorită trompei lui Eustachio, care comunică cu nasofaringele. Spre urechea internă se găsesc: fereastra ovală şi fereastra rotundă. În urechea medie se află un lanţ articulat de trei oscioare (ciocanul, nicovala şi scăriţa) şi muşchii anexaţi lor. Articulaţiile dintre aceste oscioare sunt astfel dispuse încât vibraţiile ciocanului, care se inseră pe faţa internă a timpanului şi se mişcă prin vibraţiile acestuia, determină o mişcare de acelaşi sens a tălpii scăriţei, care se sprijină pe membrana ce acoperă fereastra ovală. Astfel, vibraţia timpanului, este transmisă perilimfei şi endolimfei din structurile urechii interne. Lanţul de oscioare nu transmite pasiv vibraţiile ci, prin muşchii ciocanului şi scăriţei, contribuie la modificarea intensităţii sunetului, contracţia muşchiului ciocanului diminuând amplitudinea vibraţiilor prea puternice, iar cea a muşchiului scăriţei amplificând sunetele prea slabe. Suprafaţa timpanului, de 13 ori mai mare decât cea a ferestrei ovale, contribuie, de asemenea, la amplificarea sunetelor recepţionate. Transmiterea undelor în urechea medie se face atât prin lanţul de oscioare şi prin oasele craniului, cât şi pe calea aeriană, prin modificarea presiunii aerului din urechea medie sub acţiunea vibraţiilor timpanului. De aceea auzul nu dispare ci doar diminuă în cazul perforaţiilor timpanului.

Urechea internă se află în cavităţile săpate în stânca osului temporal şi este alcătuită din vestibulul osos, canale semicirculare osoase şi cohleea osoasă, formând labirintul osos. În labirintul osos se află labirintul membranos, alcătuit din aceleaşi formaţiuni: vestibulul membranos, format din două vezicule suprapuse - utriculă şi saculă - şi canale semicirculare membranoase, formând împreună aparatul vestibular specializat pentru simţul echilibrului şi melcul membranos (canalul cohlear) care conţine segmentul receptor al auzului.

Cohlea sau melcul este un canal osos, spiralat, răsucit de două ori şi jumătate în jurul unui ax central numit columelă. De la columelă se desprinde, spre jumătatea cohleei, o lamă osoasă, subţire, lama spirală, care se întinde în tot lungul cavităţii melcului osos până aproape de vârf, unde se lasă o deschidere numită helicotermă. Lama osoasă se continuă cu o membrană

2

groasă şi elastică, membrana bazilară, separând lumenul melcului osos în două rampe: rampa vestibulară (superioară), care începe la fereastra ovală şi ajunge până la vârful melcului unde comunică cu rampa timpanică (inferioară) prin helicotermă.

Canalul cohlear sau melcul membranos se găseşte în cohlea osoasă. În interiorul canalului cohlear, pe membrana bazilară, se află organul Corti, având, de asemenea, forma spiralată şi întinzându-se de la vârful până la baza canalului cohlear. Organul Corti conţine celule receptoare auditive aşezate pe două straturi, unul intern, alcătuit dintr-un şir de celule şi celălalt extern, alcătuit din trei sau patru şiruri. Celulele receptoare, de formă alungită, sunt prevăzute la polul apical cu cili, care străbat o membrană subţire - membrana reticulară - produsă prin secreţia celulelor de susţinere. Pe toată lungimea canalului cohlear, deasupra organului Corti, se află o membrană subţire şi elastică - membrana tectorială - în care sunt inclavate vârfurile cililor celulelor receptoare. În jurul celulelor receptoare există o bogată reţea de fibre nervoase, dendrite ale neuronilor din ganglionul spiral Corti care conţine protoneuronul căii auditive, situat în columelă. Axonii neuronilor din ganglionul spiral formează nervul cohlear ce este componenta auditivă a nervului vestibulo-cohlear şi se termină în nucleii cohleari bulbopontini care conţin deutoneurnul căii auditive.În timpul emiterii unui sunet, în fibrele nervului cohlear se înregistrează variaţii de potenţial numite potenţiale microfonice cohleare, generate de deformarea cililor celulelor receptoare şi direct proporţionale cu deplasarea membranei bazilare. Prin înregistrarea potenţialelor cohleare din diferitele părţi ale melcului, s-a constatat că segmentul bazal al acestuia răspunde la toate tipurile de stimuli sonori, iar vârful produce răspunsuri microfonice numai la sunetele cu frecvenţă joasă.În urechea internă, în labirintul vestibular, se găsesc şi receptorii analizatorului echilibrului static şi dinamic. Funcţia acestui analizator constă în furnizarea de informaţii asupra poziţiei şi mişcărilor corpului în spaţiu, pe baza cărora se declanşează reflexele necesare menţinerii echilibrului şi poziţiei verticale a corpului şi schimbările de poziţie. La această funcţie contribuie şi informaţiile de la receptori musculari, cutanaţi (tact şi presiune) şi optici.

2. G2. GRADELERADELE DEFICITULUIDEFICITULUI AUDITIVAUDITIV

Deficitul de auz se diferenţiază de la un subiect la altul în raport cu locul şi profunzimea leziunii. Deficitul auditiv se poate stabili cu ajutorul unor aparate speciale electroacustice numite audiometre. Prin măsurătorile audiometrice se stabilesc pragurile sensibilităţii auditive pentru diferite intensităţi, exprimate în decibeli şi pentru diferite înălţimi exprimate în herţi.Redăm în continuare un tabel cu gradele de pierdere a auzului precum şi cu caracteristicile capacităţii auditive în condiţii de diminuare tot mai accelerată.

Gradele deficitului auditiv după Biroul internaţional de audio-fonologie:

Gradul

pierderi

auzului

Tipul pierderii

de auz

Caracteristicile

capacităţii auditive

0-20 dB Auz relativ normal - se aude şi foşnetul frunzelor

20-40 dBPierdere de auz uşoară sau hipoacuzie

uşoară- aude vorbirea de aproape şi nu prea înceată;

- aude şoapta într-o cameră liniştită

40-70 dBPierdere de auz moderată sau hipoacuzie

moderată

- necesită protezare pentru a percepe conversaţia;- aude ceva din conversaţie dacă este purtată tare;

- are probleme de percepere a conversaţiei în grup;

70-90 dBPierdere de auz severă sau hipoacuzie

severă- poate auzi zgomote, vocea umană, unele vocale, fără a înţelege vorbirea;

- se protezează, cu succes în percepţia vorbirii.

peste 90 dBPierdere de auz profundă sau surditate sau

cofoză

- aude sunete foarte puternice care pot provoca senzaţia de durere;- se poate proteza cu proteze speciale, puternice sau se procedează la implant

cohlear.

3

3. I3. IMPLICAŢIILEMPLICAŢIILE PIERDERIIPIERDERII DEDE AUZAUZ ASUPRAASUPRA DEZVOLTĂRIIDEZVOLTĂRII COPILULUICOPILULUI CUCU DEFICIENŢĂDEFICIENŢĂ DEDE AUZAUZ

Funcţia specifică a analizatorului auditiv analizează seriile de sunete verbale, ce sunt purtătoarele celei mai importante forme de informaţie. Limbajul este instrumentul ce asigură dezvoltarea spirituală a individului, fiind purtătorul experienţei de cunoaştere a omenirii, mijloc de obiectivare şi fixare a propriei activităţi de cunoaştere, mijloc de vehiculare a informaţiilor, factor de reglare şi autoreglare. Sistemul de recepţie prin care se asigură recepţia auditivă dobândeşte o valoare funcţională.Sistemul auditiv mai are şi rol tonifiant pentru întreg psihismul uman, subiectul uman fiind un rezonator faţă de tot ce există în exterior (vibraţii sonore variate, multiple, nuanţate). Această senzaţie creează trăirea plenară a existenţei în realitate a organismului.Capacitatea de a semnaliza informaţiile exterioare este o capacitate a analizatorului auditiv, de natură filogenetică. Însă capacitatea de extragere a semnificaţiei seriilor sunetelor verbale este o funcţie ontogenetică, dobândită de sistemul auditiv pe parcursul dezvoltării umane.Sistemul auditiv, în comparaţie cu celelalte sisteme senzoriale, nu redă decât însuşirile vibratorii ale sunetelor. Dar sistemul auditiv are privilegiul de a recepţiona şi prelucra adecvat sunetele verbale şi muzica. Cuvântul, ca semnal, materializează produsul superior al activităţii de cunoaştere şi sistematizare generalizată de informaţii despre obiectele şi fenomenele lumii externe. La nivel uman, reflectarea audiţiei dobândeşte un caracter mijlocit şi generalizat şi se raportează prin specificul său la limbaj, dobândind o semnificaţie cognitivă.Analiza psihologică a recepţiei senzoriale auditive se realizează prin prisma dezvoltării psihice generale a individului.Influenţa diferitelor grade şi tipuri de pierdere a auzului va fi studiată sub raportul influenţei asupra dezvoltării psiho-fizice a copilului, în special, şi în raport cu influenţa mediului familial, şcolar, social, prin raportarea membrilor familiei, a celorlalţi factori sociali faţă de persoana deficientă de auz.

4. 4. RREACŢIAEACŢIA LALA SUNETESUNETE LALA SUGARSUGAR ŞIŞI ANTEPREŞCOLARANTEPREŞCOLAR

Există un număr de factori de care depinde capacitatea copilului de a răspunde la stimulii sonori, şi anume:- vârsta cronologică, care se află în raport direct cu mielinizarea fibrelor nervoase şi cu posibilitatea de coordonare neuro-

motorie;- vârsta mentală, ca indicator al răspunsurilor prezente şi factor determinant al capacităţii de învăţare de noi răspunsuri;- nivelul audibilităţii;- experienţa anterioară a copilului în testarea auditivă (la început este derutat şi este greu de captat atenţia la sunete;

ulterior ştie ce să facă şi poate fi atent la sunet);- mediul în care are loc testarea: o cameră adecvată din punct de vedere al mărimii şi izolării fonice;- sunt importante de asemenea raporturile în care se află copilul faţă de cel ce îl testează, de aceea trebuie organizat un

mediu destins, stimulativ, de joacă.

Vârsta Reacţii caracteristice la sunete

După naştere - capabil să reacţioneze difuz la sunete între 60-100 dB, apărând un răspuns reflex de tresărire.

0-3 luni- încep eforturile de localizare, mişcările de ochi sau de cap spre sursa sonoră (reacţionează la prepararea biberonului, la

deschiderea uşii; râde; gângureşte).

3-6 luni- răspunsurile de localizare sunt bine dezvoltate;

- pe plan verbal: rosteşte anumite silabe.

6-9 luni- răspunsurile de localizare sune exacte;

- înţelege intenţiile inerlocutorului (reproş, mângâiere etc.).

9-12 luni- înţelege vorbirea simplă şi răspunde la aceasta;

- răspunde la chemare, întrebare.

4

12-18 luni- recunoaşte părţile corpului, hainele (dacă sunt denumite);

- înţelege ordinele simple.

18-24 luni - selectează la cerere obiecte familiare lui, le denumeşte cu articulare aproximativă.

24-30 luni- se poate aplica testarea cu audiometrul.

5. I5. IMPORTANŢAMPORTANŢA EDUCAŢIEIEDUCAŢIEI AUDITIVEAUDITIVE

Educaţia restantului funcţional auditiv este posibilă datorită protezelor auditive. În raport cu scopul urmărit şi cu stadiul de dezvoltare al copilului deficient de auz, educaţia auditivă presupune o acţiune pedagogică diferenţiată. La înscrierea în instituţiile speciale, deficientul de auz are stabilit un mod de contact cu lumea ce este bazat pe recepţie vizuală şi pe un minim de lectură labială. Cu cât deficientul de auz este şcolarizat şi protezat mai târziu, cu atât sunetele ce le-ar putea percepe auditiv sunt neglijate, fiind tentat să ignore sau să refuze lumea sonoră.Există cazuri când examenul audiometric atestă resturi auditive importante de care deficientul de auz nu se foloseşte. Astfel, sunetele devin nesemnificative, iar atenţia deficientului de auz se îndreaptă spre mesajele transmise pe cale vizuală. De aceea, educaţia auditivă trebuie începută la o vârstă cât mai mică pentru ca să conştientizeze lumea sonoră şi să o accepte şi în special să fie interesat de vorbire.Există opinii ce consideră că este suficient să pui proteză deficientului de auz ca acesta să audă şi să vorbească. Aceste opinii sunt departe de adevăr. Pentru a atinge aceste performanţe este necesar ca odată cu protezarea să înceapă şi educaţia auditivă în primul rând pentru îmbunătăţirea recepţiei auditive şi desigur pentru desfăşurarea procesului de achiziţionare a limbajului verbal sub toate aspectele lui.

6. M6. METODOLOGIAETODOLOGIA EDUCAŢIEIEDUCAŢIEI AUZULUIAUZULUI

Activitatea de educare a auzului începe prin diagnosticarea şi cunoaşterea capacităţii de auz specifică fiecărui copil deficient de auz şi se desfăşoară în cabinete fonice şi de audiologie şi, în unele cazuri, în săli de clase bine amenajate.

Cabinetul fonic trebuie construit în conformitate cu principiile acustice de izolare a zgomotelor şi de evitare a ecoului, a reverberaţiilor. Cabinetul trebuie să fie dotat cu audiometru, proteze auditive, instalaţii de încărcare a bateriilor; trebuie expuse labiolemele mărite şi profilurile sunetelor, seturi de imagini clasate pe sunete, poveşti în imagini, minim material de dezinfecţie pentru truse.Din punct de vedere al muncii de educare trebuie să se exerseze recepţia auditivă de 2-3 ori pe zi în mod organizat în şedinţe de 5-10 min. Trebuie respectate câteva condiţii de natură organizatorică, cum ar fi: atmosferă de calm în exteriorul şi interiorul cabinetului, răbdare pentru a-l determina pe copil să-şi concentreze atenţia asupra sursei sonore, să înveţe să asculte şi să perceapă stimulul auditiv şi să ajungă la o conştienţă a existenţei senzaţiei auditive.Unul din momentele importante este momentul când copilul îşi percepe propria sa voce: ascultă pentru a auzi având sentimentul utilităţii activităţii. Această activitate se desfăşoară în direcţia perceperii sunetelor verbale în special dar perceperea sunetelor se îndreaptă şi spre perceperea sunetelor neverbale.Antrenamentul auditiv se realizează simultan nu pentru dezvoltarea unor grupe musculare ci pentru dezvoltarea unei recepţii senzoriale de natură auditivă.

În educaţia auzului este necesar să se parcurgă câteva etape distinctive (după Tuker şi Nolan 1986).

1. Să asculte; este procesul de adaptare la o amplificare permanentă. Copilul va fi direcţionat spre a asculta zgomotele din jur, vorbirea mamei, a specialistului etc.2. Scopul este îndreptarea atenţiei copilului spre ascultare, atrăgându-se atenţia spre sunetele care-l încurajează şi dezvoltarea unei reacţii adecvate la aceste sunete.3. Copilul este învăţat să localizeze sunetul.

5

4. Copilul trebuie învăţat să diferenţieze sunetele familiare (jucăriile sonore şi identificarea lor după sunet); să se orienteze în mediul sonor ambiant; să asculte şi să reacţioneze spontan la sunete.În prima perioadă educaţia auditivă are un caracter pasiv; vom lăsa copilul să asculte nesilit ce vrea el, observând cum reacţionează, cum se dezvoltă audiţia.5. Identificarea şi interpretarea progresivă a sunetelor neverbale; se exersează voluntar atenţia copilului oferindu-i spre ascultare o bandă imprimată cu sunete familiare din mediul ambiant şi din exterior.6. Identificarea şi diferenţierea sunetelor verbale (se imprimă pe bandă vocea unei femei, a unui bărbat, copil, voci de grup, a unei singure persoane; se fac exerciţii pentru recunoaşterea unor persoane apropiate copilului pentru a se acomoda cu diferite timbre de voci şi intensităţi.7. Exerciţii pentru identificarea şi diferenţierea unor structuri verbale (vocale izolate a, u, o, e, i, ă, u); identificarea şi reproducerea consoanelor, se sugerează începerea cu l, m, n, r continuând cu celelalte în ordinea audibilităţii lor; dictarea/emiterea unor cuvinte monosilabice de către profesor pe care copilul va trebui să le identifice şi apoi să le reproducă; exerciţii de diferenţiere a silabelor şi cuvintelor asemănătoare prin componenţa lor fonetică.8. Exerciţii de distingere a elementelor prozodice ale limbii: ritm, accent, intonaţie.9. Exerciţii pentru perceperea unor comenzi; pentru receptarea auditivă a întrebărilor profesorului în legătură cu o activitate desfăşurată într-un moment anterior sau un text util;. de identificare a lecturii altui elev.10. Implicarea copilului într-un dialog cu un alt copil. Există un anumit moment în activitatea de dezvoltare a vorbirii când este implicat auzul în mod special şi anume în activitatea de corectare a pronunţiei. Se procedează la executarea unor exerciţii de sonorizare în cazul când consoanele sonore sunt înlocuite cu cele surde şi în anumite cazuri exerciţii de desonotizare. Exerciţii de eliminare a sunetelor parazite pe care copiii le aşează între consoane; exerciţii de diferenţiere a sunetelor apropiate ca loc şi mod de articulaţie, exerciţii de corectare a consoanelor şuierătoare (se pronunţă ş spre h).11. Dictarea auditivă are rolul de control asupra diferenţierii fonemelor şi de înţelegere a limbii auzite. Se procedează la dictări fără paravan şi cu paravan, de sunete izolate pe care ei le reproduc auditiv şi le scriu, silabe, grupuri de silabe pe care trebuie să le diferenţieze să le reproducă şi să le scrie; propoziţii scurte, sintagme şi apoi fraze. În activităţile de educaţie a auzului se folosesc de multe ori paravanul mai ales în cazul copiilor cu deficienţe de auz medie. Acest paravan este un dreptunghi confecţionat din carton care nu trebuie să vibreze şi să fie uşor. El este folosit pentru interpunerea lui între organul vizual al copilului şi organul de pronunţie al profesorului. Este folosit în clasă în efectuarea apelului, când reglăm potenţiometrul fiecărui aparat al copilului, în diferite faze de activitate pentru reactualizarea unor momente, receptarea unor comenzi etc.

Grupele de elevi programaţi pentru educaţie auditivă şi pentru dezvoltarea limbajului verbal se organizează din 2-3 copii. Se pot forma grupe şi în funcţie de nivelul auzului, de nivelul comunicării, de specificul deficienţei de pronunţie. Se preferă grupele de 2-3 copii pentru crearea sentimentului de competiţie.Înainte de a începe activitatea educativ-recuperatorie se va proceda la examinarea organelor fonatoare, la aprecierea vocii şi a tipului de respiraţie. Se va examina gradul în care elevii cunosc sistemul fonetic al limbii şi se notează eventualelor defecte de pronunţie. Trebuie să avem o imagine clară a potenţialului verbal al copilului de aceea se examinează potenţialul de comunicare şi lexicul. La început se poate proceda la o înregistrare a vorbirii pe video sau bandă de magnetofon pentru a cunoaşte resursele verbale şi inteligibilitatea vorbirii lui şi pentru a urmări progresele ulterioare.

Activitatea propriu-zisă începe prin verificarea bunei funcţionalităţi şi a reglajului protezelor auditive ale copiilor, apoi o perioadă de acomodare la sarcină cu exerciţii în faţa geamului deschis în picioare, după receptarea auditivă a unor comenzi verbale, exerciţii de gimnastică a organelor fono-articulatorii (maleabilizarea acestor organe pentru emiterea anumitor sunete). Copiii, apoi, primesc câte o temă individualizată şi se lucrează cu fiecare aproximativ 10 minute. Se lucrează apoi în grup pentru consolidarea sau verificarea anumitor structuri verbale. În final, se realizează o intercomunicare (discuţie în grup, de obicei nedirecţionată).

6

Din punct de vedere al profesorului defectolog, se cere calm, răbdare şi multe cunoştinţe de specialitate, plus atitudine de încurajare permanentă şi de întărire pozitivă. Trebuie să nu forţăm vocea copilului pentru că astfel oboseşte şi refuză să articuleze şi să recepţioneze auditiv. Trebuie să menţinem motivaţia pentru a recepţiona auditiv şi pentru a comunica verbal.

7. A7. ACTIVCTIVITITĂŢĂŢII DEDE EDUCAREEDUCARE AA AUZULUIAUZULUI ININ UNITUNITĂĂŢILEŢILE EDUCATIVEEDUCATIVE DINDIN RROMÂNIAOMÂNIA

In gradinita, educarea resturilor de auz este o activitate de sine statatoare (sunt activitati consacrate doar acestor obiective) dar si un principiu fundamental care sta la baza tuturor tipurilor de activitati. In principal, este vorba despre o orientare a actiunilor de ,, exploatare a resturilor de auz “ sau , cum se mai spune, a ,, auzului residual “ pe trei coordonate principale :

1. Perceperea si diferentierea zgomotelor si sunetelor neverbale;2. Perceperea si diferentierea sunetelor preverbale si verbale;3. Identificare – discriminare: vocale, consoane, cuvinte si propozitii.

Exemple de activitati :

1.1 exercitii-joc de ascultare a unor zgomote din mediul ambiant;1.2 exercitii de depistare a sursei sonore;1.3 exercitii de depistare a directiei de unde vine sunetul;1.4 exercitii de identificare si discriminare intre doua sau mai multe surse sonore.

2.1 exercitii de ascultare si identificare a unor sunete emise de animale;2.2 exercitii de ascultare si identificare a unor interjectii cu valoare comunicationala;2.3 exercitii de ascultare, identificare si discriminare a vocalelor si consoanelor: izolat, in silabe directe, inverse si intercalate;2.4 exercitii de ascultare, identificare si raportare la obiecte si imagini a unor cuvinte;2.5 exercitii de ascultare, identificare si raportare la imaginile corespunzatoare unor structuri verbale mai simple sau mai complexe.

3.1 activitati de axplorare a mediului sonor natral; magazine, piata, strada, parc, teatru;3.2 auditii musicale;3.3 jocuri ritmice;3.4 dansuri.

88. A. ASPECTESPECTE ALEALE TERAPIEITERAPIEI AUDITIVEAUDITIVE ŞIŞI VERBALEVERBALE LALA COPILULCOPILUL CUCU IMPLANTIMPLANT COHLEARCOHLEAR

In abordrea educațional-recuperatorie a copilului cu implant cohlear trebuie să ținem cont de unele aspecte psihologice ale dezvoltarii limbajului, in general. Astfel, inainte de asimilarea limbajului, copiii cu auz normal petrec mai bine de un an ascultand sunetele care-i inconjoara. Stim ca se dezvolta , mai intai, limbajul impresiv, cu latura lui receptiva si apoi limbajul expresiv, cu latura lui articulatorie. Chiar ascultand timp de un an, copiii nu vorbesc inca perfect cand incep sa comunice verbal. Terapeutii trebuie sa aiba rabdare si sa mearga de la simplu la complex cand lucreaza cu noii utilizatori de implant cohlear. Vorbirea nu se dezvolta spontan, doar expunand copilul la mediul lingvistic. Copilul trebuie sa aiba un sprijin educational uman specializat in permanenta. Copilul cu implant cohlear poate sa se plictiseasca si sa refuze, la un moment dat, interactiunea cu profesorul, daca aceasta este formala, neinteresanta si il oboseste, il plictiseste pe copil. Discutiile cu copilul trebuie sa fie normale; terapeutul trebuie sa desfasoare, alaturi de copil, activitati specifice varstei si dezvoltarii acestuia: să-i îndrepte atenţia spre recepţia auditivă a zgomotelor şi a sunetelor din mediu care au importanţă pentru viaţa de relaţie a persoanei ; să le identifice împreună şi să le denumească; sa citesca povesti; sa privesca imaginile unui carti şi să asculte comentariile; sa asculte povesti, să asculte la radio sau la televizor, etc. Toate acestea sunt de real folos in exersarea auzului

7

fonematic. De asemenea, metodologia de educatie auditiva şi de dezvoltare a vorbirii abordată de profesor trebuie sa ţina seama de particularităţile de dezvoltare ale copilului. Terapeutul trebuiesa se înarmeze cu multă cunoaştere şi cu rabdare, pâna când implantul cohlear va furniza sunete folositoare si va îmbunatăţi auzul. Însaăşi performanţa sporeşte progresiv o dată cu educaţia.(Popa, M. 2004)

9. E9. EFECTELEFECTELE ABORDABORDĂĂRIIRII TIMPURIITIMPURII

Pe parcursul primilor ani de viata, un cpil are abilitati audtive care, daca sunt activate in mod corespunzator, joaca un rol fundamental in declansarea dezvoltarii verbale. Privarea auditiva pe parcursul acestei perioade diminueaza abilitatile verbale ale subiectului si obstructioneaza dezvoltarea verbala. Exista dovezi care sugereaza ca acest proces este ireversibil. Pentru un copil deficient de auz congenital stimularea restantului auditiv poate forma o baza pentru deprinderile auditive care vor permite dezvoltarea ulterioara a vorbirii. În revista“Audiology in practice” IV/4, 1998; art. “The Integration of Hearing Aid Reahabilitation in the Management of Young Hearing – Impared Children” relata următoarele aspecte:

“Copiii din programul nostru au varste de peste 5 ani. Aproximativ 24% dintre ei au o pierdere de auz intre 30-60 dB, 44% intre 60-90 dB si aproximativ 32% mai mare de 90dB. Varsta la care a fost depistata pierderea de auz la aceste trei categorii de subiecti a fost de 3, 2.3 si respectiv, 1.2 ani. Depinzand de intarzierea in vorbire si in dezvoltarea limbajului, de alt gen de probleme ale copilului si de disponibilitatea parintilor, copilul va vizita centrul de aproximativ 1, 3 ori pe saptamana. De obicei, copiii au aproape 2.5 ani cand sunt indrumati spre scolile pentru surzi si aproape 3.5 ani cand sunt indrumati spre scolile speciale pentru copii cu deficienta de auz.

Intr-un raport nepublicat, efectele abordarii audioverbale a copiilor care au vizitat centrul pe parcursul unui an au fost evaluate si comparate cu rezultatele din literatura de specialitate. Folosind abordarea timpurie, atitudinea copiilor cu privire la sunete s-a imbunatatit si numai 20% dintre ei au avut probleme cu protezele auditive, cel mai adesea datorita problemelor urechii medii. Dupa un an de antrenament, intarzierile in vorbire si in dezvoltarea verbala au fost inlaturate pentru aprox 30% dintre copii, in timp ce pentru aproape 50%, intarzierea progresiva a fost cel putin incetinita. Dupa terapie, aprox 50% dintre copiii cu o pierdere de auz intre 60-90 dB au putut urma cursurile scolii de masa. Dintre copiii cu pierdere de auz mai mare de 90 dB, numai aprox 20% au fost indrumati spre scoli pentru surzi, in timp ce alti 80% au fost indrumati spre scoli speciale pentru copii cu deficienta de auz.”

1010. S. STIMULAREATIMULAREA POTENPOTENŢŢIALULUIIALULUI RESTANTRESTANT AUDITIVAUDITIV Articol: Lisa Zyga-„ Life could bring music to deaf people”

Cercetatorii au descoperit accidental faptul ca lumina inflarosie poate stimula neuronii din urechea interna ca unde sonore. In timp ce se incearca sudarea nervilor cu caldura de la un laser, chirurgii au constat ca lumina ar putea stimula nervii urechii intr-un mod extrem de precis.O echipa de crecetatori de la Universitatea Northwestern California a decis sa merga mai departe cu aceasta idee.Stimularea laser poate tinti nervii cu mare precizie astfel incat lumina sa nu se raspandeasca. Stimularea electrica nu se poate face decat cu mare precizie, deoarece tesutul este supus energiei electrice astfel incat semnalele electrice se raspandesc si se lovesc unul de celelelte. Aparatele auditive electrice folosesc aproximativ 20 electrozi pentru a viza nervii si destul de bun pentru a permite copiilor surzi dezvoltarea abilitatilor de comunicare asemanatoare cu cele ale copiilor normali. Prin cresterea numarului punctelor de stimulare laserele inflarosii ar putea reprezenta un pas in a le permite oamenilor surzi sa asculte muzica si sunt mai complexe pe deplin. Oamenii de stiinta nu pot explica cum lumina stimuleaza neuronii, dar ei cred ca un rol important il joaca caldura.http://inventorspot.com/articles/light_could_bring_music_deaf_people_20181

8

Articol: C.W. Parkins si D. W. Webster-„ Does electrical stimulation of deaf cochleae prevent spiral ganglion degeneration?” Cei de la Louisiana State University Medical Center au realizat o teorie conform careia stimularea electrica cohleara duce la degenerarea ganglionului spinal. Studiul a fost facut pe 36 de porci asurziti din Guineea, care au fost imapartiti in 2 categorii de stimulare extracohleara si intracohleara. La randul lor grupele au fost impartite in 4 subgrupe dupa cum urmeaza: nestimularea(implant controlor), colliculus inferior cu potential provocat, pragul de 2 dB si de 6dB. Animalele au fost stimulate de 5ori/zi de 5 ori pe saptamana, timp de 8 saptamani.La sfarsit au observat faptul ca neuronii ganglionului spinal nu au suferit o diferenta majora, mai putin de 0.05, intre grupurile experimentale.Aceste constatari sprijina ipoteza ca implanturile intra si extracohleare cu monopol electric nu sunt factori neurotrofici, ci determina o ingustare a canalului Rosenthal deoarece in aria cohleara stimulata s-au observat densitati ale ganglionului spinal.http://www.sciencedirect.com/science?_ob=ArticleURL&_udi=B6T73-3XH39BJ-4&_user=10&_rdoc=1&_fmt=&_orig=search&_sort=d&_docanchor=&view=c&_searchStrId=1066004868&_rerunOrigin=scholar.google&_acct=C000050221&_version=1&_urlVersion=0&_userid=10&md5=c5a55d93d46f962a489eb07319ceceb5

11. L11. LITERATURAITERATURA CECE SESE REFERĂREFERĂ LALA INSTRUIREAINSTRUIREA ASISTATĂASISTATĂ DEDE CALCULATORCALCULATOR

Instruirea asistată de calculator (CAI) a fost creata pentru a oferi îmbunătăţiri semnificativ atitudinale in special cursantilor lenti sau elevilor cu handicap, cum ar fi elevii cu deficiente auditive grave(Fraser &, 1994; Nickerson & Stevens, 1973; Nickerson et al , 1973; Youdelman et al , 1989). Computerul bazat pe aplicatii poate fi folosit pentru instruire invatarii limbii native şi a limbii straine; persoane cu nevoi speciale (Moore & Calvert, 2000; Youdelman et al , 1989), sau pentru elevii cu handicap, cum ar autism sau probleme auditive. Avantajele acestor aplicaţii includ automatizate practică, potenţialul de a prezenta, mai multe surse de informaţii (cum ar fi text, sunet, precum şi imagini), precum şi feedback instantaneu din capacitatea de calculator. Metoda tradiţională de învăţarea limbilor străine este de a utiliza un magnetofon (Toki & Murata, 1988). Elevii nu primesc corective şi feedback vizual de la reportofon. Elevii trebuie să fi avut o ureche bună să recunoască sunetul corect pentru învăţarea limbilor străine sau să fie extrem de motivaţi să înveţe. Cu toate acestea, în cazul în care elevii au o deficienta auditiva grava,casetofonul nu este un instrument bun pentru ei să înveţe pronunţia. Elevii cu deficienţe de auz vor uita de obicei, modul în care sunt acestea articulate. Asistarea de calculator prin acest sistem poate oferi imediat feedback după ce elevul vorbeşte şi motiveaza elevul deficient de auz de a învăţa pronunţia.Hui-Jen şi Yang Yun-Long Lay(2005) descrie un sistem de calculator Mandarin (CAMPT) dezvoltat şi evaluat pentru şedinţele de formare a elevilor cu deficiente de auz în pronunţarea lor de foneme Mandarin.Surzii sau deficientii de auz au dificultăţi in a-si auzi propria voce, prin urmare,cei mai multi dintre eu nu pot invata să vorbeasca . Fonemele sunt baza invatarii citirii si vorbirii in Mandarin. Sistemul analizeaza vorbirea fonemelor in Mandarin a persoanelor cu deficiente de auz, comparand cu fonemele din baza de date si arata rezultatele pe monitorul computerului.Acest sistem CAMPT ajută persoanele deficiente sa pronunţe foneme Mandarin, sistemul redând în mod automat elevului un scor, procent pentru fiecare fonem.Cu alte cuvinte, elevii pot primi feedback instantaneu din sistem. Experimentele efectuate în rândul elevilor de liceu diagnosticaţi cu deficienţe auditive a relevat faptul că acest sistem poate ajuta elevii să înveţe, cu foneme Mandarin un algoritm neuronal net de recunoaştere pentru diferiţi utilizatori. După cinci luni, cei mai multi cursanţi pot pronunţa 95% din foneme corect.Limba chineză este diferită de limba engleză în sensul că este monosilabica. Prin urmare, în acest studiu, s-au putut folosi de cartografierea fonemelor pentru a identifica un cuvânt în Mandarin. Fonem-în faţa hărţilor de conversie. Modulul A fonem-la-un singur cuvânt. Pe scurt, acest modul este un fonem-la-un-un singur cuvânt dispozitiv de cartografiere. În acest studiu, s-a cerut unui băiat adolescent de a declama 5000 cuvinte in chineză. Aceasta este baza bazei de date fonem. Fiecare fonem din cuvânt a fost codificat prin vorbire-tehnologica de procesare.

9

Caracteristica unui semnal voce poate fi codificat prin codare lineară de predicţie (LPC).LPC este pentru a calcularea datele actuale de prelevare a unei forme de undă care pot fi reprezentate către combinaţie liniară de L .Numărul de date precedent. Ecuaţia de liniare de predicţie este după cum urmează.În acest experiment, datele eşantionului, un singur cuvânt poate fi împărţit în 25 de cadre cu coeficienţii de 10 cepstrum fiecare. Prin urmare, caracteristica unui singur cuvânt ar trebui să aibă 25 ¢ 10 (250) coeficienţii floating-point. Pronunţiea unui cuvânt va duce la afişarea de o cartografiere in limba chineză, pe monitor, după o întârziere de timp scurt. Baza de date fonem a fost creata de prelevare de probe semnalele fonem de două sute oameni de diferite vârste, inclusiv 100 bărbaţi şi 100 femei. Fiecare fonem a fost pronunţat de către persoanele selectate pentru a găsi gama de similitudine în fonem. Oricare fonem pronunţat de persoane diferite, are caracteristici care nu sunt la fel. De exemplu, "(b)" pronunţat de oameni diferiţi, rezultatul de la fonem bază de date ar fi "(bar)", "(BO)", "(ba)," şi aşa mai departe. Gasite aceste cuvinte similare, gama de similitudine a fonemelor poate fi învăţata de către neuronale de reţea Organizaţiei Harta Neural Network (SOMNN)] pentru a obţine acurateţea în greutate, precum şi scorul de precizie. Acesta este motivul pentru care o presoana cu deficienta auditiva poate folosi acest sistem pentru a judeca dacă pronunţia unui fonem este corecta sau nu. Algoritmul de SOMNN poate fi descris după cum urmează. Algoritmul SOMNN (Haykin, 1994) se transformă un vector de intrare, semnal de arbitrare dimensiune într-una sau două hărţi de dimensiune putere de apreciere, pe care să fie afişate statistici importante, caracteristici ale vectorului de intrare. După ce un vector de intrare se calculează prin SOMNN, o mai bună concordanţă se găseşte în harta de ieşire. Acesta arată că similarea vectorilor de intrare a activat neuronul selectat şi vecinii săi simultan. Intrarea vector, reprezintă un set de semnale de intrare.Atunci când o persoana cu deficienta de auz afectată foloseste acest sistem de formare pentru a învăţa un fonem, sistemul poate judeca cu precizie dacă fonemul este corect sau nu prin utilizarea SOMNN pentru a găsi cea mai buna potrivire neuron-fonem şi vecinii săi simultan. In timp ce utilizatorul pronunţă fonemul, ecranul va afişa fonemele învecinate (e) sau foneme similare şi scorul (e). Prin urmare, aceasta este un auto-sistem de formare profesională care poate reduce povara nu numai pentru elevii cu deficienţe de auz, dar şi pentru şcoală profesori şi părinţi.Proiectarea experimentului La început, sistemul dezvoltat CAMPT a fost instalat la Taichung Naţional Surd School (NTDS), iar un experiment a fost efectuat din septembrie 2002 până în Ianuarie 2003, pe durata unui semestru. Au fost patru etape în procesul de experimentare: (1) două săptămâni pentru elevi să se familiarizeze cu sistemul; (2) profesorilor " evaluare bilunară a şedinţei de performanţă-elev cu deficienta de învăţare utilizând sistemul; (3) a evaluat activitatea totală de învăţare al elevilor cu deficienţe de auz ; (4) un sistem de utilizare chestionar anchetand percepţiile elevilor în ceea ce priveşte sistemul şi un interviu administrat de doi profesori in scoala de surzi, la sfârşitul lunii ianuarie 2003. Experimentul a fost efectuat în cursul de chineză, care a durat un semestru (în jur de cinci luni), trei ore pe saptamana. Profesorii aveau o oarecare experienţă cu calculatoare precum şi de a folosi computerele pentru a sprijini predarea lor. Profesorii au folosit sistemul CAMPT sprijinindu-şi predarea lor cu foneme chinezesti pentru formarea elevilor cu deficienţe auditive.Acest sistem CAMPT este primul sistem Mandaren de formare a fonemelor profesional, care prevede feedback-uri similare cu instructori profesionişti. Permite auto-formare şi studiu individual pentru pronuntia fonemelor ; acest aspect este important pentru că nu este timp suficient pentru profesori şi părinţi să invete elevii. Sistemul CAMPT poate ajuta cursanţii sa învete fonemele în orice moment şi în orice loc în care sunt disponibile. Cei care învaţă pot identifica în pronunţia lor greşeli în timpul practicii. Sistemul CAMPT ar putea ajuta cadrele didactice din şcolile de surzi pentru a îmbunătăţi o deficienta auditiva a elevilor achizitionand pronuntia fonemului in Mandaren. Prin urmare, sistemul propus (CAMPT), poate completa auto-formarea profesională.

10

La fiecare şedinţă a elevului cu deficienta reduce sarcina de predare a profesorilor si parintilor. Sistemul de corectare prin feedback ajuta sa se pronunte corect intr-un mod concret si eficient monitorizand progresul fiecarui fonem.

Bibliografie:

1. Davis, H., Silverman R.S., (1978), Hearing and Deafnes, New-York 2. Ewing, I. E. şi Ewing, A. (1954), Speech and the Deaf Child, Manchester UniversityPress 3. Ewoldt, C. (1990), The early literacy development of deaf children, Educational and developmental aspect of deafness, Galludet University Press, Washington DC 4. Fourgon, F. (1968), Elements de phonetique descriptive, de demutisation et d'ortophonie, in Phonetique et l'angarge nr. 505 5. Gârbea, Şt., Cotul G. (1972), Fonoaudiologie, Editura Didactică şi Pedagogică,Bucureşti

6. Golu, M., Neveanu, P.P. (1970), Sensibilitatea, Editura Ştiinţifică, Bucureşti7.Ling D. (1976), Speech and the hearing Impaired child: Theory and Practice, Washington D.C.8.Ling D., Ling A. H. (1978), Aural Habilitation: The foundation of verbal Learning in Hearing - Impaired Children,

Washington D.C.9.Manolache C. Gh. (1980), Surdomutitatea, Editura medicală, Bucureşti10. Marc Turk R. (1990), Mastery, motivation in deaf and hearing infants. Educational and developmental aspect of

deafness, Galludet University Press, Washington D.C.11. Mare V., Ţif L. (1970), Date experimentale cu privire la eficienţa sensibilităţii vibrotactile la copii surzi. Probleme de

defectologie, vol. VIII, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, pag. 126-16212. Markides A. (1983), The speech oh hearing impaired children, Manchester University Press.13. Mc. Cornick B. (1994), Teste screening pentru deficienţa de auz la copiii mici - traducere, Bucureşti14. Meadow, Orleans K. (1987), Understanding deafness socially, Springfildt15. Medow K.P. (1980), Deafnes and Child development, London, Editura Arnould16. Moores D. (1982), Educating the Deaf: Psychology, Principles and Practice, Boston17. Moores D. (1993), Meadow-Orlans K.P. - Educational and Developmental Aspects of Deafnes, Galludet University

Press, Washington DC18. Myklebust H. (1964), The psychology of Deafness, New-York19. Oléron P. (1970), Educaţia copiilor handicapaţi fizic, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti20. Popa M. (1993), Relaţia dintre procesul de integrare şi reconsiderarea noţiunii de handicap, În revista de

Psihopedagogie specială nr. 1, Bucureşti21. Popa M. (2001), Comunicare şi personalitate la deficientul de auz, Editura Pro Humanitate, Bucureşti22. Popa M (2002), Deficienta de auz –repere teoretice si metodologice, Editura “Dimitrie Cantemir” Tg. Mureş23. Tucker I. and Nolan M. (1986), Educational Audiology, Croam Helm, London.24. Hui-Jen şi Yang Yun-Long Lay(2005) Implementation and evaluation of computer aided Mandarin phonemes

training system for hearing-impaired students British Journal of Educational Technology Vol 36 No 3 537–551

11

12

13

14

15

16

17

18

19

20

21

22

23