Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

500
MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRII ACADEMIA NAŢIONALĂ DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT CHIRILĂ MIHAI Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare din sporturile de luptă TEZĂ DE DOCTORAT CONDUCĂTOR DE DOCTORAT Profesor Dr. Honoris Causa Mihai Epuran BUCUREŞTI 2002

Transcript of Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Page 1: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

MINISTERUL EDUCAŢIEI ŞI CERCETĂRIIACADEMIA NAŢIONALĂ DE EDUCAŢIE FIZICĂ ŞI SPORT

CHIRILĂ MIHAI

Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare din sporturile de luptă

TEZĂ DE DOCTORAT

CONDUCĂTOR DE DOCTORAT

Profesor Dr. Honoris Causa Mihai Epuran

BUCUREŞTI2002

Page 2: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

PARTICULARITĂŢILE ÎNVĂŢĂRII

ŞI APLICĂRII TEHNICILOR DE

AUTOAPĂRARE

DIN SPORTURILE DE LUPTĂ

2

Page 3: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Cuprins

CAPITOLUL 1. ACTUALITATEA ŞI IMPORTANŢA PROBLEMEI PENTRU PREGĂTIREA POLIŢIŞTILOR...........................................................................51.1. Domeniu de aplicare........................................................................................................51.2. Realitatea infracţională –condiţie şi model de pregătire a viitorilor poliţişti..................81.3. Autoapărarea –mijloc de bază în procesul de pregătire a poliţiştilor

pentru neutralizarea agresiunilor fizice....................................................................111.4. Caracterul practic-aplicativ al autoapărării...................................................................181.5. Asemănări şi diferenţe între activităţile sportivilor şi aplicaţiile poliţiştilor.................211.6. Caracterizarea psihologică a persoanelor angajate în activităţi de luptă.......................22

1.6.1. Caracterizarea psihologică a sportivilor din sporturile de luptă.....................231.6.2. Caracterizarea meseriei de poliţist..................................................................26

CAPITOLUL 2COMPORTAMENTE PERFORMANŢIALE ADAPTATE SITUAŢIILOR PROBLEMATICE ŞI OPOZITIV- AGRESIVE.................................................................302.1. Consideraţii generale.....................................................................................................302.2. Performanţa sportivă.....................................................................................................312.3. Comportamente performanţial-adaptative.....................................................................39

2.3.1. Definiţie..........................................................................................................392.3.2. Criterii de clasificare şi tipuri de comportamente

performanţial-adaptative.................................................................................422.4. Evaluarea atitudinii faţă de risc şi pericol.....................................................................522.5. Imaginea de sine şi comportamentul. Programarea pentru succes................................55

CAPITOLUL 3MECANISMELE DE REGLARE ŞI AUTOREGLARE A COMPORTAMENTULUI ÎN SPORTURI DE LUPTĂ ŞI AUTOAPĂRARE..............................................................593.1. Reglarea şi autoreglarea competitivă.............................................59

3.1.1 Constrângeri legate de incertitudine................................................................633.1.2. Constrângeri legate de presiunea temporală...................................................643.1.3. Constrângeri legate de organizarea spaţiului..................................................643.1.4. Constrângeri legate de limitările atenţionale..................................................65

3.2. Propuneri pentru un model de analiză a funcţiei vizuale în sporturile de opoziţie duală............................................................................................................67

3.3. Componenta senzorială şi rolul ei în reglarea comportamentului agonistic.................733.4. Rolul atenţiei şi vigilenţei în percepţiile specializate din sporturile de lupta...............743.5. Percepţiile în sporturile de luptă şi rolul lor în reglarea comportamentului agonistic. .803.6. Reprezentările şi rolul lor în reglarea comportamentului agonistic..............................85

3.6.1. Reprezentările idiomotrice în sporturile euristice (de luptă) şi caracteristicile învăţării........................................................................................893.6.2. Rolul reprezentărilor în reglarea conduitei agonistice....................................92

3.7. Componenta intelectuală şi gândirea ca factor de reglare a conduitei de luptă............943.7.1. Formele de manifestare ale gândirii...............................................................963.7.2. Rolul inteligenţei ca factor reglator în conducerea luptei...............................973.7.3. Rolul gândirii ca factor de reglare a conduitei de luptă..................................98

3.8.Anxietatea, conştiinţa de sine şi expectanţa.................................................................102

3

Page 4: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

CAPITOLUL 4ÎNVĂŢAREA PRIN PROBLEMATIZARE...................................................................1064.1. Consideraţii generale..................................................................................................1064.2. Caracterul prospectiv, proiectiv şi acţional al problematizării...................................1074.3. Gândirea ca proces de rezolvare a problemelor..........................................................1144.4. Situaţii problematice – definiţie..................................................................................115

4.4.1. Tipuri de situaţii problematice......................................................................1174.4.2. Învăţarea situaţiilor problematice şi a rezolvării lor.....................................120

CAPITOLUL 5ORGANIZAREA, CONŢINUTUL ŞI METODOLOGIA CERCETĂRII........................1235.1. Premisele cercetării.....................................................................................................1235.2. Ipotezele cercetării......................................................................................................1265.3. Stabilirea eşantionului.................................................................................................1305.4. Sarcinile cercetării.......................................................................................................1315.5. Metode de cercetare.....................................................................................................1325.6. Condiţii de desfăşurare................................................................................................138

5.6.1. Locul cercetării............................................................................................1385.6.2. Durata cercetării...........................................................................................138

5.7. Conţinutul şi etapele experimentului - proiectul cercetării experimentale..................1495.7.1.Variabilele dependente ale cercetării experimentale....................................1495.7.2. Etapele experimentului................................................................................1445.7.3. Conţinutul experimentului...........................................................................1465.7.3.1. Descrierea şi codificarea mijloacelor pentru rezolvarea algoritmică a situaţiilor problematice .......................................................................................1505.7.3.2. Descrierea antrenamentului autogen.........................................................1595.7.3.3. Antrenamentul ideomotric (imaginativ)...................................................1645.7.3.4.Planul calendaristic de aplicare a învăţării prin problematizare şi pregătire psihologică..........................................................167

CAPITOLUL 6REZULTATELE CERCETĂRII EXPERIMENTALE ŞI INTERPRETAREA LOR......1736.1. Etapa întâi a cercetării experimentale.........................................................................1736.2. Etapa a II-a a cercetării experimentale........................................................................1866.3. Etapa a III-a a cercetării experimentale.......................................................................2066.4. Etapa a IV-a a cercetării experimentale......................................................................232

CAPITOLUL 7CONCLUZII......................................................................................................................2677.1. Concluzii teoretice.......................................................................................................2677.2. Concluzii la cercetarea experimentală.........................................................................2697.3. Concluzii practice........................................................................................................2837.4. Concluzii finale...........................................................................................................284

BIBLIOGRAFIE................................................................................................................287

4

Page 5: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

CAPITOLUL 1. ACTUALITATEA ŞI IMPORTANŢA PROBLEMEIPENTRU PREGĂTIREA POLIŢIŞTILOR

1.1. Domeniu de aplicare

Cuprinderea şi înţelegerea complexităţii problemei ne impune să avem în

vedere, că într-o societate dată acţionează, în direcţia producerii diferitelor

forme de agresiune, factori interni cu rol hotărâtor în definirea stării de

funcţionalitate şi securitate a sistemului social global. Între aceştia amintim

următorii : stratificarea socială; nivelul dezvoltării social-economice şi politice;

calitatea instituţiilor de menţinere a legalităţii; sistemul de valori şi norme

dominant; caracteristicile opiniei publice (percepţiei sociale) ; specificul

formării imaginilor şi a prejudecăţilor ; ideologia şi psihologia socială,

psihologia mulţimilor etc.

Este evident că societatea omenească a evoluat sub semnul contradicţiei

dintre limitele resurselor de hrană şi apă, a bunurilor material-spirituale

disponibile şi sistemul de interese sociale structurat la un moment dat. Din

această perspectivă, condiţia raţionalităţii (nonagresivităţii) acţiunilor sociale

este una instrumentală, dar menţinerea acestei raţionalităţi a necesitat,

necesitată şi va necesitata o acţiune hotărâtă din partea societăţii, pentru

menţinerea liniştii publice şi a legalităţii. Liniştea publică, în sensul art. 321 din

Codul Penal, este acel atribut al vieţii sociale în care raporturile dintre oameni,

comportamentul lor şi, în genere, activităţile lor, atunci când participă la forme

de viaţă în comun, în public, se desfăşoară în mod paşnic, după norme de respect

reciproc, de securitate personală, de încredere în atitudinea şi faptele celorlalţi

oameni. Aceste valori sunt adânc întipărite în conştiinţa oamenilor, ele

constituind rezultatul unei îndelungi convieţuiri civilizate.

5

Page 6: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Evoluţia societăţii contemporane evidenţiază (în majoritatea statelor

lumii) o recrudescenţă a delictelor comise prin violenţă.

Reprezentând o problemă socială a cărei modalităţi de manifestare şi

soluţionare interesează atât factorii de control social (poliţie, administraţie,

justiţie) cât şi opinia publică, asemenea tipuri de delicte comise prin violenţă

tind să devină deosebit de periculoase pentru stabilitatea şi securitatea

instituţiilor, grupurilor şi indivizilor, fiind asociate de cele mai multe ori cu cele

de crimă organizată, terorism şi violenţă instituţionalizată. Violenţa nu constituie

un fenomen nou, apariţia şi evoluţia ei fiind strâns legate de evoluţia societăţii

(indivizilor, grupărilor sociale, organizaţiilor).

Dacă în trecut, în ţara noastră violenţa străzii era foarte redusă, astăzi a

pătruns într-un mod agresiv, în casă în liniştea familiei, în şcoală, în conştiinţa

oamenilor, fiind agresionate până şi instituţiile statului menite să păstreze

ordinea şi liniştea publică.

În ultimii ani, în evoluţia societăţii noastre forme diverse de violenţă s-au

dezvoltat cu uşurinţă, având o amploare din ce în ce mai mare şi din cauza

faptului că mijloacele şi „investiţiile” în „sistemele” de apărare (autoapărare) au

fost de cele mai multe ori inexistente sau ineficiente.

Astfel, societatea noastră a cunoscut toată gama de forme ale violenţei:

economică, morală şi fizică, aceasta din urmă ca forma cea mai gravă, deoarece

cauzează moartea persoanei sau vătămarea ei corporală (Buletin informativ –

Inspectoratul General de Poliţie).

Pentru a-şi îndeplini mai bine rolurile şi misiunile de servicii publice puse

în slujba cetăţeanului, unităţile teritoriale de poliţie, îşi intensifică măsurile

specifice de apărare a comunităţii din ce în ce mai mult şi acţionează mai ferm

în conformitate cu nivelul de aşteptare al populaţiei, pentru prevenirea,

descoperirea cu operativitate şi combaterea criminalităţii. Dar acţiunea

instituţiilor abilitate cu păstrarea ordinii şi liniştii publice, este direct

6

Page 7: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

proporţională cu gradul de pregătire şi de adecvare a poliţiştilor şi jandarmilor,

la toate tipurile de cerinţe formulate de comanda socială.

În domeniul nostru, al pregătirii viitorilor poliţişti în vederea combaterii

infracţionalităţii, trebuie să adaptăm în mod creator experienţa metodologiei

pregătirii din sportul de mare performanţă, concretizată în găsirea de noi

exerciţii şi metode, mai eficiente decât cele anterioare. Cea mai calificată

instituţie de învăţământ poliţienesc din ţara noastră şi anume Academia de

Poliţie (ca şi celelalte şcoli de subofiţeri de poliţie), a inclus în planurile de

învăţământ ca disciplină obligatorie, autoapărarea fizică în cadrul lecţiilor de

educaţie fizică, fără a aloca însă şi un număr de ore corespunzător îndeplinirii

obiectivelor instructiv-educative propuse a fi îndeplinite în acest sens. Şi acest

lucru nu poate fi realizat nici în viitor datorită respectării unui raport între

disciplina pusă în discuţie şi celelalte obiecte de învăţământ.

Dacă, de exemplu se raportează numărul de cunoştinţe, deprinderi şi

priceperi conţinute în programele universitare, la timpul alocat însuşirii şi

dobândirii acestora, se constată o aglomerare crescândă a informaţiilor, simultan

cu scăderea constantă a timpului disponibil pentru operarea cu ele, în vederea

perfecţionării şi desăvârşirii învăţării.

Procesul de instruire şi antrenament este un proces psiho-pedagogic

condus de către un profesor cu experienţă, înarmat cu tehnici şi strategii în

organizarea şi conducerea pregătirii pentru autoapărare. Este de presupus deci,

că învăţarea trebuie să fie raţională, trainică şi mai ales economică. Problema

timpului a devenit o adevărată restricţie în asimilarea conţinutului la un nivel cât

mai ridicat, compatibil cu imperativele ridicate de starea de infracţionalitate, cu

atât mai mult cu cât comportamentul profesional al viitorului lucrător al

Ministerului de Interne, se va baza şi pe astfel de elemente, pe care de multe ori

trebuie să le aplice în condiţii de limită şi uneori dezavantajoase pentru el din

punct de vedere fizic şi / sau psihic.

7

Page 8: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

1.2. Realitatea infracţională –condiţie şi model de pregătire a viitorilor poliţişti

În orice domeniu de activitate comanda socială are un rol determinant în

orientarea, organizarea şi cuantificarea activităţilor de realizare a produselor

corespunzătoare atât fizice cât şi intelectuale.

Orice domeniu care are în vedere activitatea formativă intructiv-

educativă, are în vedere raportul realitate-necesitate.

În optimizarea raportului om-muncă distingem o serie de operaţiuni şi

fenomene care determină în mare măsură eficienţa acelei munci. Acestea sunt:

- orientarea profesională care pleacă de la individ, pe care-l informează

despre aptitudinile cu care este înzestrat şi-i indică profesiunea în care ar

obţine rezultate superioare;

- relaţia profesională care pleacă de la profilul (modelul) profesional şi

stabileşte în ce măsură un individ posedă aptitudinile cerute de

activitatea practică.

Acest proces se prelungeşte în timp şi conduce la aptitudini profesionale

şi, chiar mai mult, la comportamente profesionale. Activitatea profesională

îndelungată formează sau cultivă o serie de însuşiri distincte şi cu mare

specificitate.

Formele şi mijloacele diversificate, educaţia fizică şi sportul pot aduce o

contribuţie serioasă în formarea profesională.

Efectele exerciţiilor fizice, formarea şi perfecţionarea aptitudinilor

motrice, adaptarea organismului la solicitări de anumită intensitate, se răsfrânge

favorabil prin transfer specific şi nespecific asupra perfecţionării profesionale.

Reputatul cercetător german în probleme de ordine publică, dr. Victor

Henlas (citat de Sfichi C. şi colab., 1998), pleda pentru necesitatea impunerii

unui model ideal al lucrătorului de poliţie în consens cu legile ţării şi cu

necesitatea rezolvării comenzii sociale. Acest model ideal prestator de servicii

poliţieneşti, ar trebui să arate astfel:

8

Page 9: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

- “noi aducem o contribuţie hotărâtoare la siguranţa statului. Suntem gata

la nevoie să ne riscăm chiar şi viaţa în acest scop;

- noi raportăm acţiunile la valorile fundamentale ale constituţiei şi la

legile care reglementează sarcinile şi competenţele noastre;

- noi suntem partenerii populaţiei care îi conferă siguranţa şi certitudinea

noastră;

- noi motivăm acţiunile noastre şi le explicăm, dar nu şovăim să

intervenim hotărât pentru impunerea ordinii de drept;

- noi suntem prietenoşi, plini de solicitudine, prevenitori şi respectuoşi

faţă de oricine;

- noi dovedim fair-play şi suntem buni colegi”.

Datorită actualului context al activităţii poliţistului al cărui mediu de

muncă este actul antisocial (infracţionalitatea) putem completa acest portret

ideal cu următoarele:

- în faţa unor situaţii limită, precum confruntarea fizică noi (poliţiştii)

trebuie să rămânem atenţi, dar nu nervoşi, gata de luptă, dar nu ostili,

având în minte limitele aplicării legii, cât şi drepturile infractorilor;

- supravieţuirea fizică şi psihologică necesită din partea poliţistului

cultivarea unei forţe pe toate planurile: fizic, mintal, intelectual,

psihologic şi chiar spiritual.

În domeniul ordinii publice, starea infracţională, care cuprinde tot felul

de infracţiuni şi contravenţii prevăzute în Codul Penal şi în diferite legi, privită

atât cantitativ cât şi calitativ determină structura şi conţinutul tuturor acţiunilor

de prevenire, combatere şi contracarare a infracţiunilor comise. Aceste acţiuni

sub forma procesului instructiv – educativ se realizează în instituţiile de

învăţământ ale Ministerului de Interne, dar şi în unităţile operative, sub forma

unei pregătiri permanente sau în cadrul unor cursuri de perfecţionare. Această

pregătire continuă este necesară deoarece criminalitatea este întreţinută de

9

Page 10: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

indivizi ingenioşi care permanent folosesc căi, metode, mijloace şi tehnologie

sofisticată în comiterea de infracţiuni şi sunt mereu cu un pas înainte.

Cei mai periculoşi infractori, când sunt prinşi în flagrant, devin deosebit

de violenţi, unii chiar fac o pregătire specială pentru a anihila orice forţă venită

să le contracareze acţiunile. Aşadar, avem de-a face cu o acţiune violentă fizică,

cu obiect sau fără obiect asupra poliţiştilor care, în termeni juridici, se numeşte

ultraj.

Pentru a defini mai bine acest gen de infracţiune apelăm la codul penal

care prevede că: prin ultraj se înţelege “insulta, calomnia ori ameninţarea

săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, contra unui

funcţionar care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat aflat

în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte îndeplinite în exerciţiul funcţiunii”.

Tot ultraj – care face obiectul acţiunii de intervenţie prin elemente de

autoapărare – se mai înţelege lovirea sau orice acte de violenţă, precum şi

vătămarea corporală săvârşite împotriva persoanei care îndeplineşte o funcţie ce

implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exerciţiul funcţiunii ori pentru fapte

îndeplinite în exerciţiul funcţiunii.

Dar poliţistul trebuie să acţioneze nu numai când ultrajul este îndreptat

direct asupra lui, ci şi în următoarele situaţii:

- comiterea unor infracţiuni sau contravenţii;

- agresarea unei sau unor persoane fizice;

- atacul asupra unui demnitar;

- distrugeri prin explozii, incendieri etc. a unor valori, instituţii de interes

naţional, dar şi a unor instituţii şi proprietăţi private.

În urma cercetărilor efectuate, s-a constatat o creştere exponenţială a

cazurilor de ultraj asupra lucrătorilor Ministerului de Interne, acestea depăşind

chiar pentru ţara noastră, în ultimii ani, numărul de câteva mii.

Poliţiştii nu au voie să atace niciodată primii, ei trebuind să se apere

intuind şi mai ales anticipând atacurile directe sau mascate cu diferite tipuri de

10

Page 11: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

arme sau cu mâna liberă. Ei acţionează de aşa manieră încât se pun pe ei în

primejdie fiind obligaţi să soluţioneze situaţiile problematice prin exercitarea

autorităţii cu care sunt investiţi şi a competenţei profesionale. (Bunting M.,

2000)

Deci, poliţistul acţionează fizic pentru imobilizarea în situaţiile mai sus

prezentate precum şi ori de câte ori un infractor în momentul sau după săvârşirea

infracţiunii se opune legitimării şi imobilizării folosind forţa.

Aceasta este o realitate, care determină în mod multifactorial, structura şi

conţinutul planurilor tematice şi programelor analitice ale instituţiilor de

învăţământ care pregătesc cadre de poliţie şi jandarmi.

În planurile de învăţământ care au în vedere formarea viitorilor poliţişti,

sunt cuprinse mai multe discipline, educaţia fizică ocupând un rol foarte

important prin efectele sale.

În acest sens, numărul de ore destinat Educaţiei fizice din Academia de

Poliţie este de 64h/an, la se mai adaugă timpul zilnic de înviorare de 30 min. şi

1-2 antrenamente de 1-2 ore săptămânal de activităţi sportive organizate sau

independente. Deci, fiecare student care are formată deprinderea de practicare a

exerciţiului fizic are ocazia să facă 5-6 ore de efort pe săptămână. În realitate

acest lucru se întâmplă cu foarte puţini studenţi, deoarece programul săptămânal

este foarte încărcat.

1.3. Autoapărarea –mijloc de bază în procesul de pregătire a poliţiştilor pentru neutralizarea agresiunilor fizice

Încă din antichitate existau unele forme de luptă cu sau fără arme,

destinate în primul rând pregătirii militare a combatanţilor. Treptat unele din

aceste mijloace au fost preluate şi transformate în diferite forme de întrecere,

practicate cu diferite ocazii (Jocurile Olimpice –în antichitate, turniruri –în Evul

Mediu etc.), în cadrul cărora se evidenţiau în mod special latura ludică şi

11

Page 12: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

emulativă a comportamentului uman. Aceste forme de întrecere, au fost

condiţionate în timp de diferite reguli şi îmbogăţite din punct de vedere tehnic

cu foarte multe mişcări, care au eficientizat acţiunile oamenilor din punct de

vedere biomecanic şi în conformitate cu cerinţele impuse.

Autoapărarea fără armă este o disciplină sportivă mai complexă ce

cuprinde un număr de elemente tehnico-tactice din sporturile de luptă (kick-

boxing, karate, judo, lupte, aikido şi jiu-jitzu), care sprijinite şi de alte mijloace

şi sporturi complementare, înarmează individul cu un bagaj motric bogat,

necesar în acţiunea de confruntare, neutralizare şi imobilizare a agresorilor.

Tehnicile de autoapărare pot fi folosite atunci când situaţiile create nu mai

pot fi rezolvate prin alte mijloace paşnice. Deşi în autoapărarea ca atare,

practicantul nu foloseşte arme, el poate neutraliza (a scoate din luptă sau a

imobiliza) adversarul datorită tehnicilor învăţate care transformă fiecare parte a

corpului în arme veritabile. În autoapărare procedeele de apărare sau de atac pot

fi efectuate la toate nivelurile, cu toate segmentele mobile ale corpului atât în

lupta de aproape cât şi în lupta de la distanţă medie sau mare. Tehnicile

periculoase trebuie folosite numai pentru neutralizarea adversarului, a scoaterii

lui din luptă fără ai provoca vătămări corporale.

Datorită complexităţii, autoapărarea nu poate fi înţeleasă decât pe măsură

ce practicantul progresează în însuşirea cunoştinţelor, priceperilor şi

deprinderilor specifice.

Tehnicile de autoapărare pot fi folosite numai în situaţiile care generează

legitima apărare şi anume:

- când viaţa îţi este în pericol;

- când o altă persoană se află în pericol;

- când unul sau mai mulţi oameni „deranjează” un grup de alţi oameni.

Primul caz este un exemplu clar de autoapărare; al doilea caz constituie o

datorie iar neîndeplinirea ei implică laşitate. Al treilea caz reprezintă o folosire a

tehnicilor de luptă în favoarea societăţii.

12

Page 13: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Combinaţiile de procedee din autoapărare fac abstracţie de stilurile de

luptă din care provin, cu toate că pe alocuri se pot observa anumite atitudini sau

înlănţuiri proprii unui sport sau altul. Important este ca din fiecare stil să fie

„decantate” tehnicile cele mai eficiente şi mai uşor de aplicat (principiul

accesibilităţii) într-o confruntare reală. Fără a face abstracţie de rigoarea

caracteristică sporturilor de luptă din care provin, putem spune despre o tehnică

ori combinaţie că este corectă atunci când caracteristicile de eficienţă sunt

evidente.

În autoapărare, adversarii nu pot fi calificaţi în adversari puternici sau mai

puţin puternici; mai tari sau mai slabi.

Uneori este mai riscant să ataci decât să te aperi, deoarece adversarul

poate vedea greşelile pe care le comiţi, fiind gata oricând să exploateze aceste

„slăbiciuni” pe contraatac.

În autoapărare tehnicile de luptă trebuie să fie foarte „flexibile” prin

aceasta înţelegându-se faptul că pot fi uşor modificate în funcţie de situaţia

concretă de luptă sau de preferinţele practicantului.

Însuşirea procedeelor de autoapărare (executate cu siguranţă şi viteză în

timpul luptei), face ca şansele obţinerii victoriei să fie de partea celui care le

posedă şi le aplică.

Experţii în autoapărare consideră că datorită poziţiei mai avansate, mâna

şi piciorul din faţă au rolul de a lansa peste 75% din tehnicile de atac şi/sau de

apărare.

Neexistând nici un fel de regulă în desfăşurarea luptei de autoapărare, se

poate întâmpla (şi cazurile nu sunt deloc rare) ca agresorul să fie mai înalt, mai

greu, mai puternic şi/sau înarmat cu diferite obiecte de atac (contondente,

tăietor-înţepătoare, lanţuri etc.).

Apărarea şi atacul nu sunt acţiuni separate ; ele trebuie combinate într-o

suită de mişcări (combinaţii), care pot asigura eficienţa maximă. În autoapărare

o luptă se câştigă cu tehnici de atac directe şi violente sau cu tehnici disimulate.

13

Page 14: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

De aceea, oricât de ciudat ar părea, tehnicile pur defensive (de apărare) deşi

uneori strict necesare nu pot fi considerate la fel de importante ca tehnicile de

atac, care îşi propun pe faţă atingerea obiectivului vizat: obţinerea victoriei.

Folosirea tehnicilor defensive în timpul luptei, pot feri poliţistul de majoritatea

atacurilor îndreptate asupra lui, dar luptei nu poate fi atins, deoarece infractorul

trebuie neutralizat şi imobilizat.

Lupta specifică autoapărării, de cele mai multe ori cuprinde două faze:

loviturile şi lupta corp la corp. Cele două aspecte nu trebuie separate deoarece

formează un întreg.

Scopul autoapărării este acela dea te proteja împotriva unui atac şi nu de a

genera atacul.

Pregătirea pentru autoapărare se poate realiza atât în cadrul lecţiilor de

educaţie fizică cât şi în antrenamentele unor sporturi de luptă. Deşi există unele

diferenţe între autoapărare şi celelalte sporturi de luptă, putem spune că între ele

foarte multe legături, datorate contextului istoric şi geografic care le-a generat pe

unele ori pe altele.

Procesul de pregătire în autoapărare are efecte favorabile pe mai multe

planuri asupra organismului (somatic, funcţional, psihic şi social). Aceste efecte

fixează şi cadrul obiectivelor de pregătire care, în forma lor cea mai

generalizată, pot fi formulate astfel:

menţinerea dezvoltării fizice armonioase;

formarea şi perfecţionarea priceperilor şi deprinderilor specifice;

dezvoltarea calităţilor motrice;

menţinerea şi întărirea sănătăţii;

călirea organismului;

dezvoltarea calităţilor moral-volitive;

formarea obişnuinţei şi deprinderii de practicare sistematică a exerciţiilor

fizice şi sportului în timpul liber, în mod independent.

14

Page 15: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Scopul principal al autoapărării fizice este de a înarma persoane care se

pregătesc în acest domeniu, cu un bagaj de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi

specifice, în vederea imobilizării şi neutralizării unor eventuali agresori prin

următoarele moduri de acţionare:

cel care se apără, trebuie să acţioneze cu rapiditate, cu promptitudine, în

forţă şi cu eficacitate maximă (tehnică adecvată);

orientarea în acţionare să fie în funcţie de calităţile celui agresat, de

calităţile agresorului, de locul şi mediul în care are loc confruntarea

(spaţiu mic sau deschis, loc izolat sau aglomerat, câmp deschis, piaţă,

stradă, local etc.);

respectarea de către persoana agresată a legitimei apărări.

Legitima apărare se referă la următoarele:

faptă se consideră comisă în legitimă apărare atunci când

săvârşirea ei a fost necesară pentru înlăturarea unui atac

material, direct, imediat şi injust, îndreptat împotriva

făptuitorului, a altei persoane sau împotriva unui interes public

care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat, ori

interesul public (art. 44 alin. 2 C. Penal); pericolul se consideră

grav atunci când atacul este de natură să producă o vătămare

ireparabilă sau greu de înlăturat.

apărarea trebuie să fie necesară pentru înlăturarea unor situaţii

extreme; necesitatea actelor de apărare se apreciază în funcţie

de: obiectul agresiunii (viaţa, integritatea corporală, libertatea,

averea, interesul public) şi de măsura concretă a periclitării sale

prin actele de agresiune, de caracterul imediat al agresiunii, de

intensitatea agresiunii, de anumite condiţii de timp, de loc sau

privitoare la persoana atacată;

apărarea să fie proporţională cu gravitatea actului agresiv (nu se

consideră că această condiţie este îndeplinită atunci când pentru

15

Page 16: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

a respinge un atac ce constă în lovituri aplicate cu palma cel

atacat îl ucide pe agresor, chiar folosind lovituri numai cu

braţele şi picioarele în punctele vulnerabile)

Conţinutul mijloacelor din autoapărare este format după cum urmează:

KICK – BOXING

poziţii, deplasări posturi;

lovituri cu membrele superioare:

- cu pumnul înainte, de sus în jos, de jos în sus şi circular;

- cu muchia palmei (cubitală şi radială): de sus în jos,

semicirculare;

- cu degetele înainte;

- cu cotul: de sus în jos, de jos în sus, semicircular, înapoi.

lovituri cu membrele inferioare:

- cu genunchiul: către înainte, semicirculare;

- cu piciorul înainte: penetrantă, percutantă;

- cu piciorul semicirculare;

- cu piciorul lateral: penetrantă, percutantă.

apărări:

- împotriva loviturilor date cu membrele superioare: blocaje,

eschive, deplasări, combinate;

- împotriva loviturilor date cu membrele inferioare: blocaje, parări,

deplasări, combinate;

contralovituri date cu membrele superioare şi inferioare;

combinaţii tehnico-tactice de lovituri şi apărări.

JU – JITSU

acţiuni dureroase al articulaţii:

- la articulaţiile degetului mare cu extensie, la degetul mare cu flexie, la

cele patru degete cu extensie;

16

Page 17: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

- la articulaţiile mâinii: cu răsucire în exterior şi, flexia forţată şi pendularea

braţului la spate; cu răsucire în exterior, flexia forţată a mâinii pe antebraţ

cu introducerea braţului pe sub axila adversarului;

- la articulaţia cotului cu extensie: cu luxarea cotului pe umăr, cu

înfăşurarea antebraţului pe deasupra (cheie), cu apucarea umărului

adversarului şi luxarea cotului pe antebraţul executantului, cu răsucire în

interior şi apăsarea cotului de sus în jos;

- la articulaţia umărului: fixarea directă a braţului la spate cu înfăşurarea

antebraţului în sus şi pe dedesubt; răsucirea mâini în exterior, flexia

mâinii pe antebraţ, introducerea antebraţului în sus şi pe dedesubt (cheie)

şi doborârea adversarului la sol;

- la coloana vertebrală (zona cervicală): cu extensie , cu flexie, cu extensie

şi cu răsucire;

conduceri forţate la sediu: din faţă, din lateral şi dinapoi;

apărări împotriva atacurilor cu prize: de mâini, de mânecă, de piept;

apărări împotriva atacurilor prin strangulări: din faţă cu mâinile,

dinapoi cu mâinile, dinapoi cu antebraţul;

apărări împotriva atacurilor prin centurări din faţă peste şi pe sub

braţe, dinapoi peste şi pe sub braţe;

apărări împotriva atacurilor cu prize de păr;

apărări împotriva atacurilor de cuţit: de jos în sus, de sus în jos, din

lateral şi prin împingere;

apărări împotriva atacurilor cu obiecte contondente: par, scaun,

sticlă;

apărări împotriva ameninţărilor cu arma de foc: din faţă, dinapoi,

din lateral;

acţiuni tehnico-tactice de autoapărare la atacurile efectuate de

agresor cu ocazia legitimării, controlului bagajelor şi percheziţiilor

corporale şi încătuşării.

17

Page 18: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

JUDO

poziţii, deplasări, prize;

căderi: înainte, înapoi, lateral;

aruncarea peste şold;

aruncarea peste umăr;

măturarea piciorului avansat;

secerarea mare din exterior;

luxarea braţului în cruci;

fixarea laterală la sol

LUPTE

poziţii, deplasări, prize;

imobilizări prin procedee cu proiectare la sol,

cu prinderi pe corp şi/sau membre;

treceri la spate cu diferite imobilizări.

Toate aceste mijloace tehnico-tactice din autoapărare sunt însuşite în anii

I şi II de studii, pentru ca în anii III şi IV să se insiste pe combinaţii complexe de

procedee tehnico-tactice, pe reprize de luptă 1 contra 1, 1 contra 2 şi 1 contra 3-

4 adversari.

Totodată, în anii superiori, îndeosebi în anul IV, se însuşesc o gamă de

acţiuni de contracarare a unor atacuri pe timpul intervenţiilor poliţieneşti:

percheziţia corporală, legitimarea, controlul bagajelor, conduceri forţate la sediu

şi încătuşarea. În programele analitice, mijloacele de autoapărare sunt intercalate

cu mijloace din atletism, gimnastică, jocuri şi înot.

1.4. Caracterul practic-aplicativ al autoapărăriiÎn primul rând, trebuie evidenţiată polivalenţa efectelor pozitive obţinute

prin practicarea acestora : motric, cognitiv, afectiv şi social.

În cadrul lecţiilor de autoapărare, studenţii sunt puşi în situaţia de a

exersa, concomitent cu procedeele de luptă, acte de voinţă, gesturi, atitudini,

18

Page 19: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

manifestări de emoţii şi sentimente, să se mobilizeze fizic şi psihic, să reţină, să

recunoască sau să reproducă acte motrice, să aprecieze critic propriile acţiuni şi

ale colegilor lor, să coopereze, toate acestea având menirea de a modela un

comportament adaptat în mod eficient, situaţiilor problematice specifice.

Astfel, apare perspectiva unui demers educaţional complet, care să

îndeplinească această cerinţă pentru viitorul poliţist într-un mod adecvat .

Ceea ce dă viabilitate şi credit unui mijloc ca mod de acţiune, din punct de

vedere educativ sau instructiv, este efectul pe care îl obţinem prin aplicarea lui.

Ca punct de plecare vom folosi legătura de necontestat între Artele

Marţiale şi societate, deoarece au fost şi vor fi elemente inseparabile de viaţa

omului, apărând din necesităţi primordiale ale speciei umane, fiind totodată şi

manifestări ale unor civilizaţii şi culturi legate de mediul natural, de structurile

economice, de concepţiile şi instituţiile politice şi religioase.

Asimilarea artelor marţiale nu reprezintă un scop ci un mijloc în

realizarea:

însuşirilor morale;

capacităţilor intelectuale;

dezvoltării funcţiilor psihice;

orientării constante pentru a obţine maximum de eficacitate;

formării unei personalităţi umane complete.

Artele Marţiale urmăresc în esenţă să facă din om, înainte de toate, o

fiinţă conştientă de imensele sale disponibilităţi şi să-l pregătească să facă faţă

oricărei solicitări, cu maximă eficacitate.

Studii şi experimente realizate sub egida unor instituţii şi organizaţii cu

atribuţiuni pe linia educaţiei releva faptul că, însuşiri şi comportamente

însemnate ale personalităţii, solicitate şi agreate de societate la un moment dat,

pot fi eficient dezvoltate şi formate prin activităţi fizice, respectiv, Artele

Marţiale care, comparativ cu celelalte activităţi prevăzute în planurile de

învăţământ, reuşesc să angajeze mai plenar capacitatea elevului (studentului).

19

Page 20: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Atitudinile socio-morale precum disciplina, responsabilitatea, iniţiativa, sunt

obiective tot atât de importante în cadrul acestor sporturi, ca şi învăţarea

tehnicilor specifice.

Reprezintă Artele Marţiale o modă trecătoare ? Nicidecum. Supravieţuirea

unui sport se datorează nu spectaculosului cu orice preţ, ci valorilor morale şi

sociale încorporate în compoziţia acestuia. Bruce Lee, Jean Claude Van Dame,

Chuk Norris şi alţi practicanţi de arte marţiale sunt divinizaţi de tineretul zilelor

noastre, nu atât pentru abilităţile tehnice pe care le etalează, ci pentru ideile în

slujba cărora intră în luptă: dreptatea şi mai ales protecţia celui slab chiar cu

sacrificiul propriei vieţi, împotriva nedreptăţilor la care este supus de elementele

declasate ale societăţii.

Caracterul practic-aplicativ al tehnicilor de luptă creează un avantaj în

raport cu celelalte activităţi şi metode de învăţământ, în a forma, rapid şi durabil,

acele modele de personalitate umană cu mare valoare de integrare socială.

Practicantul învaţă făcând, exersând şi trăind nemijlocit fiecare acţiune în parte,

solitar, dar şi în comuniune cu partenerul de antrenament ori întrecere. Acest

mod de învăţare este cu mult mai eficient şi durabil în raport cu învăţarea numai

după "ceea ce i se arată" sau "ceea ce i se spune" elevului.

O dată cu transmiterea de cunoştinţe şi formarea de deprinderi sportive se

acţionează şi în direcţia încorporării unor valori de comportament, ordine,

disciplină, cinste, corectitudine, modestie, respect cu mare pondere în formarea

unei personalităţi umane puternice. Aceste valori sunt repede asimilate de

practicanţi deoarece sunt dobândite pe calea exersării şi aplicării for în relaţiile

cu ceilalţi parteneri de antrenament şi de întrecere.

Repetarea multiplă a conţinutului specific domeniului presupune, în egală

măsură, repetarea conexiunilor dintre procesele de cunoaştere şi afectivitate şi

materializate, din punct de vedere al educaţiei, în atitudini, deprinderi,

sentimente, comportamente morale. Solicitând sistematic aceste legături şi în

direcţiile urmărite de societate, pot fi influenţate favorabil deprinderile de

20

Page 21: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

conduită morală, unele trăsături şi însuşiri ale personalităţii perseverenţa,

consecvenţa, tenacitatea, curajul, decizia, stăpânirea de sine, sinceritatea,

cinstea, modestia, demnitatea, altruismul etc.

Întreg procesul instructiv-educativ -de la iniţiere la antrenament şi

competiţie - se încadrează, prin caracterul sau formativ, în normele şi idealul de

educaţie al unei societăţi civilizate, în special datorită disciplinei impuse

practicanţilor, manierei de neagresivitate care direcţionează întreaga comportare

în viaţă şi în societate a sportivilor.

1.5. Asemănări şi diferenţe între activităţile sportivilor şi aplicaţiile poliţiştilor

Înainte de a intra în fondul problemei este bine să facem o comparaţie

între pregătirea sportivilor şi pregătirea poliţiştilor, amintind că în capitolele

următoare această idee este mai dezvoltată. Printre elementele sau asemănările

dintre cele două categorii de pregătire amintim:

la ambele categorii există proces de învăţare şi perfecţionare, în care fac

parte pedagogii, precum şi subiecţii învăţării, viitorii poliţişti respectiv viitorii

sportivi, conţinuturi ale învăţării, mijloace şi metode ;

- există perioade de pregătire intensă (învăţare – antrenament) şi perioade

de confruntare, de aplicare a celor însuşite – concursuri sau intervenţii

poliţieneşti;

- fiecare, după câţiva ani de pregătire – antrenament, devine profesionist

(poliţist sau sportiv) şi întreaga perioadă a activităţii pentru a fi

competitivi, aceştia nu-şi întrerup pregătirea sau antrenamentul;

- atât poliţistul cât şi sportivul se confruntă cu un adversar care, în sport,

respectă sau nu un regulament, iar agresorul în confruntare cu poliţistul

respectă sau nu legea;

21

Page 22: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

- atât poliţiştii cât şi sportivii trec deseori prin situaţii de risc, situaţii

de ,,limită” care reprezintă un stres care mobilizează resursele psiho-

fizice, în vederea adaptării;

- în competiţiile sportive durata luptei este determinate de regulament, pe

când în acţiunile poliţieneşti durata de timp nu este reglementată;

- în ambele activităţi pentru obţinerea succesului este necesară însuşirea

unor reguli tactice de acţionare unde gândirea are un rol hotărâtor;

- în sport locul de acţionare este delimitat de spaţiul sociomotric (ring,

teren de joc, saltea, traseu, etc.), iar în acţiunile poliţieneşti spaţiu nu

este delimitat (stradă, local, mijloc de transport, pieţe, câmp, etc.);

- în fiecare domeniu există asistenţă – spectatori, respectiv cetăţeni;

- în urma disputei faţă de sportiv, poliţistul poate fi ucis, infractorii fiind

deseori deosebit de periculoşi;

- cariera sportivă, de regulă, se încheie la o vârstă relativ tânără (30-35

ani), pe când la poliţişti la o vârstă mai înaintată (peste 50 ani);

- efortul fizic în mod special la sportiv este maximal, pe când la poliţişti

este mediu şi numai uneori maximal în unele confruntări cu infractorii.

Am făcut aceste comparaţii, referindu-mă în principal la confruntările

unde predomină angajarea fizică a individului.

1.6. Caracterizarea psihologică a persoanelor angajate în activităţi de luptă

Confruntarea directă, nemijlocită de tip agonistic, atât în sportul de

performanţă (antrenamente şi competiţii) cât şi în afara sportului (autoapărare)

este de departe una dintre activităţile cu cel mai înalt grad de complexitate în

care omul poate fi angajat, atât datorită accesului limitat la informaţiile privind

sistemul advers, cât şi a modului de rezolvare a situaţiilor problematice care

caracterizează acest tip de activităţi.

22

Page 23: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

1.6.1. Caracterizarea psihologică a sportivilor din sporturile de luptă

Acţiunile tehnico-tactice de atac şi de apărare din sporturile de luptă, cer o

participare la cel mai înalt nivel a atenţiei, a voinţei şi a gândirii.

Pentru obţinerea victoriei nu este suficientă numai utilizarea capacităţii de

efort fizic la nivel maximal, ci şi a calităţilor intelectuale, sportivii anticipând şi

preluând pe rând mersul evenimentelor, forţând evoluţia situaţiilor de luptă în

favoarea lor.

Raiko Petrov, 1976, este unul dintre primii specialişti care încearcă să

caracterizeze complexitatea psihologică a acestui tip de activităţi, subliniind că

„este foarte dificile pentru un sportiv să atace şi să se apere în acelaşi timp, să-

şi ascundă intenţiile şi să ghicească gândurile adversarului, să dea dovadă de

sânge rece atunci când nervii sunt încordaţi, să ia decizii în fracţiuni de

secundă, lipsit cu desăvârşire de informaţii, să nu cadă într-o criză de timp

irecuperabilă, să fie suplu în acţiunile tactice şi în acelaşi timp consecvent faţă

de scopul strategic propus în timpul confruntării, luptătorul captează şi

analizează o informaţie variată asupra poziţiei propriului său corp, asupra

arbitrului, asupra suprafeţei de luptă, asupra corpului adversarului etc. şi el

determină comportamentul său viitor de luptă în conformitate cu modul în care

aceasta este analizată.“

Orice activitate motrică de informare şi de răspuns, este condiţionată de

influenţa reciprocă între aparatele de recepţie şi prelucrare, şi sistemele de

recepţie.

Prin urmare activitatea pentru dezvoltarea lor şi influenţa lor reciprocă va

contribui considerabil la creşterea măiestriei sportive.

Aparatul locomotor ocupă primul loc deoarece el este foarte important

pentru luptător. Cum prizele posedă componente de durabilitate, spaţiu şi forţă,

realizarea lor este strâns legată de activitatea acestui sport.

De fina diferenţiere a analizatorului chinestezic depind, într-o oarecare

măsură cunoaşterea propriilor mişcări şi capacitatea de a asimila mai repede o

23

Page 24: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

nouă tactică şi mişcări noi. Diferenţierea extraordinară a gradului de opoziţie

adversă, are o foarte mare importanţă în lupte. Dacă luptătorul nu apreciază

corect influenţa externă şi lasă o prea mare latitudine adversarului, el se poate

găsi într-o situaţie dificilă. Un luptător posedând o sensibilitate chinestezică

bună poate să facă uşor deosebirea dintre o priză greşită şi una reală cu ajutorul

diferenţei neînsemnate a forţei cu care adversarul reacţionează asupra lui.

În cursul luptei rolul analizatorului vizual scade. Normal, la începutul

educaţiei controlul vizual este mai mare. În mod gradat în timpul procesului de

formare a deprinderilor el cedează locul său simţului chinestezic. Nu trebuie

subestimat rolul văzului în sporturile de luptă. Pentru anumite acţiuni, rolul lui

este predominant, director şi de neînlocuit.

Importanţa enormă a aparatului vestibular la luptători se bazează pe

faptul că sportivul face efortul de a-şi doborâ adversarul în timp ce acesta

ripostează păstrându-şi echilibrul.

G.N. Gagaeva (citată de R. Petrov, 1976) a demonstrat că dintre toţi

sportivii, luptătorii au cea mai mică iluzie după rotaţie şi ei ocupă al doilea loc

după sporturile colective în ceea ce priveşte reacţiile motrice ale aparatului

vestibular. Datorită raportului complex între aparatele cinetic, vizual şi tactil,

activitatea îndreptată spre scăderea pragului sensibilităţii echilibrului şi creşterea

stabilităţii aparatului vestibular, favorizează dezvoltarea altor mecanisme

senzoriale.

Informaţia receptorilor pentru contact, presiune şi durere este de

importanţă considerabilă pentru luptători. Studiile asupra rapidităţii reacţiei

nervoase şi musculare a excitanţilor tactili la luptători, demonstrează că

practicarea luptelor a scurtat durata reacţiei respective şi a redus greşelile în

determinarea gradului de presiune.

Cu toate că are funcţii reduse în timpul luptei, prin simţul auditiv

luptătorul urmăreşte semnalele arbitrului, reacţia spectatorilor, instrucţiunile

antrenorilor etc.

24

Page 25: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Dezvoltarea calităţilor intelectuale, reprezintă o condiţie necesară

progresului sportiv. Înainte de toate sportivul, trebuie să posede o percepţie

corectă şi totală a prizelor, legând semnalele din sfera vizuală de informaţia

chinestezică şi motrică. Concepţiile clare şi stabile asupra acţiunilor de luptă şi

crearea noţiunilor noi cresc potenţialul psihic.

Practicarea sporturilor de luptă, necesită o memorie bună şi exactă. Forţa

memoriei constă în memorarea prizelor multiple, a apărărilor şi

contraprocedeelor, a combinaţiilor, a mijloacelor tactice, a problemelor teoretice

etc., a căror absenţă sau reţinere defectuoasă, fac imposibile marile performanţe.

Capacitatea de a reţine exact prizele de care se servesc adversarii este în mod

deosebit importantă.

Atenţia luptătorului este caracterizată printr-o mare stabilitate. În timpul

efectuării oricărei acţiuni tehnico-tactice el urmăreşte cu tenacitate realizarea

planului tactic şi urmăreşte cu atenţie reacţiile adversarului. Atenţia

luptătorului este concentrată asupra executării prizelor determinate şi această

atenţie este direcţionată în aşa fel încât să poată urmări în acelaşi timp propriile

sale acţiuni, ale adversarului său, ale arbitrului, propriul antrenor, trecerea

timpului, spaţiul saltelei etc. Concentrarea exagerată a atenţiei asupra acţiunilor

proprii, duce la greşeli, căci nu urmăreşte în totalitate acţiunile şi mişcările

adversarului. Orientarea rapidă a atenţiei de la un obiectiv la altul este

caracteristică pentru luptătorii de elită şi experimentaţi. Ca regulă generală, nu

putem face două lucruri deodată şi nu ştim cum să le facem separat. Din această

cauză, atenţia mobilă (distributivă) este de neconceput fără prezenţa unei

tehnici perfecte.

Rapiditatea, exactitatea, supleţea şi orientarea reflecţiei tactice a

luptătorului depind de pregătirea sa, de particularităţile sale intelectuale şi de

starea sa înaintea concursului. Realizarea complexă a studiului adversarului şi a

planului său tactic este imposibilă fără o reflectare tactică intensivă, exactă şi

individualizată pentru fiecare adversar.

25

Page 26: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Într-o cercetare mai veche (D. Z. Sitkiewicz, 1981), la sportivii practicanţi

de judo şi lupte libere înregistrează valori ridicate ale trăsăturilor legate de

agresivitate, la toate categoriile de vârstă. Această trăsătură influenţează în mod

semnificativ rezultatul sportiv la ambele discipline.

Analiza sistemului de cerinţe şi a profilului personalităţii sportivilor care

practică aceste tipuri de sporturi, va trebui să alcătuiască o structură model care

să slujească drept instrument ajutător în selecţia candidaţilor pentru aceste

sporturi, precum şi ca model, care să-l apropie pe sportiv de procesul de

antrenament individualizat.

1.6.2. Caracterizarea meseriei de poliţistEste un fapt cert-demonstrat şi acceptat în toate ţările cu studii în

domeniu, că imaginea poliţistului de care se bucură acesta din partea populaţiei

depinde de în mare măsură de capacitatea acestuia de a asigura şi păstra ordinea

şi liniştea publică. O contribuţie importantă la imaginea pe care şi-o formează

cetăţeanul, o au cei care lucrează în relaţie nemijlocită cu publicul, deoarece ei

îşi desfăşoară activitatea într-o zonă „fierbinte” între stat şi cetăţean. Întregul

comportament al acestora este observabil publicului, de profesionalismul şi

capacităţile personale depinzând nu numai eficienţa pentru limitarea

fenomenelor infracţionale, ci şi aplanarea

conflictelor şi tensiunilor. În acest sens, contextul activităţii poliţistului este

deosebit de amplu şi de complex, acesta având rolul de a asigura liniştea publică

şi de apărare a proprietăţii particulare şi publice, precum şi viaţa şi integritatea

corporală a membrilor societăţii şi pe cea proprie atunci când sunt atacaţi (Codul

poliţistului 2000).

De aceea, specializarea în această profesie presupune pe lângă o selecţie

riguroasă şi o modelare a pregătirii în componentele sale fundamentale:

pregătirea teoretică de specialitate, dar mai ales pregătirea fizică şi psihică

26

Page 27: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

(sistematică şi continuă) necesare îndeplinirii misiunilor specifice al căror grad

de solicitare în aceste direcţii este deosebit de ridicat.

În esenţă, organul de poliţie care este investit cu autoritate de stat,

instituie şi contribuie la menţinerea legalităţii în cadrul societăţii.

Acest fapt presupune că în societate există în orice moment un număr de

indivizi predispuşi şi mai mult decât atât, la încălcarea legalităţii. Aceşti indivizi

se numesc infractori şi ei sunt aceia cu care poliţistul se confruntă întru

instituirea legalităţii.

Chiar dacă unii autori contestă faptul că poliţiştii fac faţă unui stres mai

ridicat decât lucrătorii din alte domenii, totuşi, în mod curent, cercetători şi

medici, pe baza observaţiilor au concluzionat că starea de stres foarte accentuată

în care lucrează poliţiştii duce la o stare generală de tensiune şi se poate

repercuta prin boli fizice şi mentale (JoAnne Brewster, 1995).

Un studiu statistic al unui autor american (Ronald J. Getz, 1995, pag. 56-

59) raportează pe o perioadă de 11 ani (1984-1994) un total de 780 ofiţeri de

poliţie omorâţi în executarea unei misiuni.

Astfel pe fiecare an în parte pot fi puse în evidenţă următoarele cifre:

1994 (76); 1993 (70); 1992 (63); 1991 (71); 1990 (66); 1989 (66); 1988 (78);

1987 (74); 1986 (66); 1985 (78); 1984 (72): total 780 ofiţeri omorâţi.

Mai mult decât o părere, chiar şi pentru SUA este un preţ foarte mare

pentru menţinerea legalităţii.

Există statistici şi pentru celelalte tipuri de ultraje (injurii, maltratări şi

vătămări corporale prin atacuri cu corpuri contondente şi tăietor-înţepătoare,

spray-uri, arme de foc etc.) acestea depăşind chiar şi pentru ţara noastră în

ultimii ani numărul de câteva mii.

Aceste cifre semnifică o tendinţă nouă în ceea ce priveşte creşterea

gradului de infracţionalitate la nivel naţional, valorile absolute fiind în creştere

de la an la an.

27

Page 28: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

În acest context, putem sublinia unele asemănări dintre psihicul

sportivilor de performanţă din sporturile de luptă şi psihicul lucrătorilor din

poliţie cu rezerva că problematica surprinsă în contextul muncii de poliţist este

mai complexă şi mai complicată şi în acelaşi timp incomparabil mai riscantă.

Poliţistul se confruntă cu infractorul(ii) agresor(i) în afara oricărui regulament

sportiv acceptat. În activitatea muncii de poliţist riscul se manifestă pregnant

datorită faptului că spre deosebire de manifestările sportive, confruntările

acestuia sunt lipsite de cele mai multe ori de prezenţa publicului şi de absenţa

totală a fair-play-ului advers. Ceea ce face să crească dificultatea şi

complexitatea confruntării este faptul că poliţistul nu atacă niciodată primul,

conform legii el trebuind să se apere, intuind şi anticipând atacurile directe sau

mascate cu diferite arme sau cu mâna liberă.

Legea prevede că poliţistul poate să atace primul numai atunci când

persoana sau convoiul oficial pe care îl însoţeşte şi îl apără este atacat, fără a

atenta totuşi la viaţa agresorului, rezumându-se doar la dezarmarea şi

imobilizarea lui (lor).

În acest context trebuie reţinut că, poliţiştii, ca rezultat al unor activităţi

curente şi a pregătirii într-o stare de stres, îşi creează un set de percepţii ce le

„alterează“ felul în care interacţionează cu mediul înconjurător pe care îl

interpretează ca pe un loc periculos şi care le ameninţă viaţa. Acest set de

percepţii şi anticipaţii (Gilmatin citat de JoAnne Brewster, 1995) reprezintă de

fapt hipervigilenţa, o stare de atenţie şi alertă maximă la detaliile mediului

înconjurător, de activitate cerebrală maximă în ceea ce priveşte receptarea şi

prelucrarea informaţiilor din exterior.

Poliţistul este o fiinţă umană. Reacţia instinctivă a marii majorităţi a

fiinţelor vii în faţa unui pericol perceput este teama. Teama este o reacţie

afectivă determinată de perceperea unui pericol sau a unei ameninţări care în

cazul că nu este stăpânită degenerează în panică. Panica este o reacţie afectivă

care se manifestă prin fugă, luptă sau autoblocare (perplexitate).

28

Page 29: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Poliţiştii nu au voie să intre în panică şi nici nu le este permis să evite

situaţiile grave. Ei acţionează de aşa manieră încât se pun pe sine în primejdie

fiind obligaţi să soluţioneze situaţia prin exercitarea autorităţii cu care sunt

investiţi asupra celor implicaţi.

Teama constituie o manifestare firească în viaţa profesională a unui

poliţist, motiv pentru care trebuie să cunoască şi să înţeleagă modalitatea în care

poate învinge.

Sentimentul iraţional de teamă are multiple cauze dar de regulă acestea

sunt determinate de pregătirea şi experienţa precară a poliţistului. Identificarea şi

discutarea acestor sentimente de teamă are drept consecinţă pregătirea

poliţistului în vederea evitării unor acţiuni necorespunzătoare.

Rolul acumulărilor datorate pregătirii psihologice este definit nu numai

prin nevoi, dar şi prin posibilităţile praxiologice ale psihologiei aplicate.

Ca şi în sportul de performanţă, căile de asimilare a „psihologiei

empirice“ acumulată după o lungă practică de antrenamente şi competiţii, nu

convine dinamismului pregătirii profesionale, deoarece, ca şi sportivul de

performanţă, poliţistul nu acumulează o capacitate profesională necesară decât

în momentul scăderii posibilităţilor sale funcţionale. Timpul şi infractorii nu

aşteaptă acumularea experienţei, şi din această cauză psihologia aplicată caută

mijloace care să permită scurtarea timpului de pregătire şi creşterea aptitudinilor

lor profesionale.

29

Page 30: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

CAPITOLUL 2

COMPORTAMENTE PERFORMANŢIALE

ADAPTATE SITUAŢIILOR PROBLEMATICE ŞI

OPOZITIV- AGRESIVE

2.1. Consideraţii generale

Sportul de performanţă nu este o alternativă ci o realitate, un fenomen

social puternic ancorat în viaţa noastră actuală şi mai mult ca sigur, şi în

perspectiva apropiată. Această realitate, perfect intuită şi exprimată în urmă cu

un secol de Pierre de Coubertin, părintele Jocurilor Olimpice moderne, îşi

păstrează întreaga valabilitate, doar cu un singur amendament, şi anume acela că

între timp s-au modificat raporturile numerice dintre cei ce practică educaţia

fizică, pe de o parte, şi sportul de performanţă, pe de altă parte.

Independent de gradul în care sportul de performanţă dintr-o ţară s-a

emancipat, constituindu-se ca o activitate distinctă faţă de ceea ce se numeşte

sportul pentru toţi, între ele există strânse legături de influenţare reciprocă de cea

mai mare importanţă pentru ambele forme care trebuie să fie cultivate şi

perfecţionate. Cu toată deosebirea dintre obiective, ele nu se află în raporturi

contradictorii, ci de sprijin; ameliorarea performanţelor în domeniul sportului

pentru toţi constituie o importantă premisă pentru realizarea obiectivelor

sportului de performanţă şi invers.

Activitatea sportivă s-a impus ca o necesitate a zilelor noastre, ca metodă

şi mijloc de recreare, de refacere, de recuperare, de dezvoltare a unor calităţi şi

deprinderi motrice, de optimizare a conduitei şi comportamentului etc. Toate

acestea fac parte din obiectivele de cercetare ale activităţilor corporale.

30

Page 31: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Intrând în perimetrul marilor rezultate sportive, nici măcar nu mai este

una necesară. Această afirmaţie poate fi accentuată printr-un citat din M.

Epuran, 1990, conform căruia "sportul de performanţă este o activitate specifică

de limită a posibilităţilor fizice şi psihice ale individului; este un experiment în

care îşi verifică forţele un număr impresionant de ştiinţe şi discipline cu caracter

ştiinţific."

Teoria şi practica sportivă sunt într-o permanentă cercetare şi

experimentare; presupun ipoteze noi pentru realizarea obiectivelor din ce în ce

mai elevate, dar şi din ce în ce mai simple, mai la obiect.

Specialiştii domeniului, prinşi între două infinituri, vor trebui să dea acum

prioritate infinitului mare: sistemul sportului de performanţă, pentru a crea

premisele unui nou salt calitativ la nivelul infinitului mic: sportul de

performanţă.

Exprimând din start opţiunea în această direcţie ne propunem să relevăm

unele aspecte ale factorilor care condiţionează realizarea performanţelor.

2.2. Performanţa sportivă

În momentul actual majoritatea cercetătorilor în psihologia sportului sunt

orientate către sportul de mare performanţă. Interesul ştiinţific pentru marea

performanţă rezidă în faptul că aici oamenii sunt confruntaţi cu situaţii extreme.

Toate procesele importante se desfăşoară în această zonă cu o mare intensitate;

toate comportamentele se exprimă în formele lor cele mai manifeste, ceea ce ne

dă posibilitatea de a descoperi relaţiile fundamentale existente între fenomenele

psihice şi cele proprii activităţii umane.

Antrenamentul sportiv, având o durată de mai mulţi ani fără de care nu se

poate imagina performanţa sportivă de înalt nivel – are o influenţă serioasă

asupra capacităţilor motrice ale performerului, ca şi asupra psihicului său. În

acelaşi timp acest antrenament şi mai ales competiţia selectează pe aceia care

vădesc dispoziţii atât în domeniul fizic, cât şi în cel psihic.

31

Page 32: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

În principiu orice activitate sportivă specializată poate rămâne fără

influenţe marcante asupra individului (sau doar cu influenţe semnificative), dacă

nu este practicată cu un volum şi o intensitate corespunzătoare obţinerii

performanţelor de calitate. Cu cât angajarea este mai mare, cu atât creşte

probabilitatea de influenţare asupra dezvoltării unor laturi ale personalităţii

sportivilor, compatibile cu obţinerea unor performanţe cât mai înalte (Vanek

Miroslv, 1975).

Cei mai mulţi specialişti, definesc performanţa ca un rezultat valoros,

individual sau colectiv, obţinut la un test psihologic, probă competiţională sau

competiţie (Popescu-Neveanu P., 1978; Golu M., 1981). Noţiunea de

performanţă are ca notă distinctivă rezultatul deosebit, remarcabil obţinut de om

într-o probă, încercare sau întrecere (Epuran M., 1990).

Într-un cadru mai larg, Hahn Erwin, 1992, explică conţinutul noţiunii de

performanţă atât ca proces cât şi rezultat al unei acţiuni. Accepţiunea termenului

în ştiinţele social-umane, accentuează înainte de toate, dependenţa rezultatului

de abilităţile prezente şi aptitudinile existente, toate ca procese anterioare de

învăţare şi maturizare. Deseori exigenţele cerute unei persoane sunt denumite

"performanţe". După acelaşi autor german, în sens general performanţa

reprezintă rezultatul unor acţiuni, realizări şi procese, iar din punct de vedere

normativ, reprezintă desăvârşirea măiestriei sau îndeplinirea unor sarcini cât mai

bine posibil.

Pentru Thomas R., 1995, performanţele diferă oarecum de reuşita

sportivă, în sensul că, la fiecare perioadă a carierei sale, sportul de înalt nivel,

prezintă aspecte variate în rezultatele obţinute. El numeşte deci performanţa, ca

o prestaţie superioară celor ale momentului. Sportul, ca activitate de întrecere, a

impus termenul şi în alte domenii, în tehnică şi chiar în activităţi sociale, trecând

din sfera motricităţii în cea a intelectului sau artei. Performanţa sportivă are de

cele mai multe ori şi o valoare socială. Termenii "sport de performanţă" şi "de

înaltă performanţă" sunt folosiţi în sensul evaluării sociale a rezultatelor, întrucât

32

Page 33: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

şi la nivelul "amatorilor" se obţin performanţe, raportate evident la tipologia

participanţilor, gradul de angajare în pregătire, genul de competiţie ş.a.m.d.

(Epuran M., 1990)

De asemenea, Epuran M., 1990, mai arată că germenul performanţei stă în

fenomenul de "facilitare socială" a prestaţiei individului când acesta este

"asistat" de cineva. Coprezenţa şi coacţiunea amplifică rezultatele, prin

stimulare psihică deloc neglijabilă în strategia pregătirii sportivilor. Întrecerea

sportivă are aspectele ei de concurare, concurenţă, rivalitate este forma

organizată a comparării valorilor şi a evaluării lor după criterii date.

Rolul factorilor sociali este foarte însemnat în pregătirea, obţinerea şi

menţinerea performanţei. Performanţa devine un "model cultural" când

dobândeşte adeziunea publicului.

Performanţa superioară, absolută într-o probă sportivă oarecare este

record, valoare căutată cu insistenţă de sportivi şi apreciată de public sau

specialişti.

Esenţial este ca în evaluarea performanţei (Golu M., 1981), să fie

surprinse atât aspectele cantitative (cât a realizat individul), cât şi cele calitative

(dificultatea sarcinilor rezolvate, modalitatea de rezolvare, valoarea soluţiilor,

rezultatelor etc.). Dacă în unele sporturi elementele "limitative" ale performanţei

– spaţiul, timpul, gravitatea, punctele – sunt măsurabile, în altele performanţa

constă din învingerea directă a unui adversar sau echipe (lupte, box, scrimă,

tenis, jocuri), cotele de superioritate – numărul de tuşe, puncte sau goluri –

neconstituind "record" decât în sens figurativ sau convenţional (Epuran M.,

1990). Cel mai bun sportiv primeşte însă – în competiţii cu caracter specific –

titlul de campion, chiar dacă performanţa măsurată este sau nu record. Prin

urmare există tipuri diferite de performanţe, tipuri dependente mai ales de

caracterul solicitărilor în care funcţiile motrice, psihologice, energetice-

funcţionale, coordinatoare, cognitive-receptive, inteligente, creative – sunt

diferit angajate.

33

Page 34: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Din alte puncte de vedere se poate spune că performanţa este multiplu

determinată: multidisciplinar şi multifactorial. În primul rând la realizarea ei

contribuie tot mai multe discipline, care, în ultimele decenii, structurează tot mai

coerent ştiinţa activităţilor corporale: antropologia, fiziologia, psihologia,

sociologia, pedagogia, biomecanica etc.; în al doilea rând este constituită din

îmbinarea caracteristică a mai multor factori, care pot fi grupaţi, în funcţie de

natura lor, în: biologici, psihologici, sociali şi materiali. (Epuran M., 1990)

Acest al doilea aspect multifactorial, pe care-l putem considera

multifuncţional, priveşte ansamblul însuşirilor sportului, cele mai multe

perfectibile şi prin aceasta supuse procesului ştiinţific al selecţiei şi pregătirii.

Este punctul de vedere analitic din care este studiată performanţa sportivă de

către cei mai mulţi specialişti ai domeniului.

Sintetic, performanţa este dependentă de capacitatea totală a sportivului –

capacitatea de performanţă, de sistem bio-psiho-social, rezultat al perfecţionării

funcţiilor executorii-regulatorii ale subsistemelor morfologic, funcţional,

fiziologic, informaţional, decizional, psihoreglator etc. Performanţa sportivă este

deci aspectul de excelenţă (optimum) al fiinţei umane privită în totalitatea ei.

(Epuran M., 1990)

Psihologii care au studiat performanţa în sport s-au inspirat din studiile de

psihologie a muncii.

Astfel, după Singer, 1975 (citat de Thomas R., 1995)

Performanţă = Învăţare + Motivaţie

iar după Richard Swinn, 1977 (citat de Thomas R., 1995):

Performanţă = Aptitudine + Îndemânare dobândită.

34

Page 35: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Figura nr. 2.1. Modelul de performanţă sportivă (Edmund Burke, 1980)

Ecuaţiile acestea destul de simple, nu sunt singurele modele furnizate de

literatura de specialitate. Există şi altele, care iau în seamă un număr mare de

factori, ce nu se prezintă sub forma unor ecuaţii.

Emund Burke (citat de Thomas R., 1995) propune schema din figura 2.1.

În acest caz este vorba de mai multe ansambluri de variabile. Fiecare dintre ele

este socotită ca având o anumită identitate.

Specialistul consideră că, ansamblul care cuprinde suma elementelor ce se

înscriu între emoţie şi voinţa de a câştiga, depinde în principal, de sistemul

nervos central (factorul psihologic). În schimb cel reprezentând "forma fizică" i

se pare mai puţin dependent de sistemul nervos central în sensul că ori de câte

ori sunt măsurate variabile ca forţa sau supleţea el nu intervine aproape deloc.

35

Page 36: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Figura nr.2.2. Modelul lui Weinneck, 1983

Modelul lui Weinneck ,1983, este deja mai complex, deoarece

interacţiunile dintre variabilele considerate că ar acţiona asupra performanţei,

sunt clar precizate (figura nr.2.2.).

Thomas R., 1986, a conceput reuşita sportivă ca fiind determinată de

factori biologici, psihologici şi sociologici (figura nr.2.3.). Scopul acestui model

este să descopere factorii principali care pot favoriza ori frâna înaintarea unui

subiect către practică, apoi către nivelul cel mai înalt în această practică.

O contribuţie valoroasă în ceea ce priveşte ecuaţia performanţei a avut-o

M. Epuran, 1978. Specialistul porneşte de la două postulate teoretice: primul, că

omul este un produs al factorilor biologici, psihologici şi socioculturali; iar al

doilea ca rezultat al proceselor educaţionale, (de antrenament) a cărui eficienţă

depinde de gradul de utilizare de către antrenori a datelor ştiinţifice. Din această

perspectivă capacitatea de performanţă este determinată de 4 factori globali

sintetici: aptitudinile, atitudinile, antrenamentul, ambianţa.

36

Page 37: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Figura nr.2.3. Modelul lui Thomas, descriere a accesului la practica sportivă (1985)

Figura nr.2.4. Modelul performanţei după Epuran (citat de Dragnea 1996)

37

Page 38: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Acestea sunt concepute într-o interrelaţie funcţională.

A. Dragnea, 1996, consideră capacitatea de performanţă ca un vector

rezultat al intercondiţionării celor 4 factori enumeraţi de Epuran.

Performanţa sportivă (recordul) suportă în timp un proces continuu de

ameliorare (Florescu C., 1985). Ca şi celelalte fenomene bio-psiho-sociale,

evoluţia ei este de tip exponenţial, intercalate cu intervale de dinamică lentă,

ceea ce înseamnă că o creştere vertiginoasă este urmată de o relativă stabilizare,

după care sub acţiunea unor inovaţii importante, începe un nou ciclu, astfel că

întreaga curbă apare sub forma unor trepte (figura nr.2.5.).

Figura nr.2.5. Forma curbei de creştere a performanţei (Florescu, 1985)

Care sunt limitele acestor performanţe? Ele au fost calculate în epoca

lui Nurmi şi Weissmuller şi "recalculate" când erau depăşite, până în zilele

noastre. Dacă în trecutul nu prea îndepărtat studiile în legătură cu valoarea, viaţa

şi dinamica recordurilor apăreau mai curând drept curiozităţi, în prezent ele

trebuie socotite puncte de plecare în elaborarea strategiilor, planificărilor atât pe

termen scurt, cât şi pe termen lung în perspectivă îndepărtată, în raport cu alte

domenii ale dezvoltării economice şi sociale.

38

Page 39: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

2.3. Comportamente performanţial-adaptative

2.3.1. Definiţie

Atât ca sistem dinamic, cât şi ca sistem activ, personalitatea se defineşte şi

îşi dezvăluie esenţa prin intermediul a două coordonate integrative fundamentale

şi anume activitatea şi comportamentul.

Noţiunea de comportament trebuie înţeleasă ca un ansamblu orientat de

stări şi reacţii pe care un sistem le manifestă în cadrul interacţiunii sale cu

mediul; noţiunea subordonează deci, întreaga variabilitate funcţională a unui

sistem şi integrează, ca pe un caz particular, activitatea (Blaj C.D., 1982).

În analiza comportamentului uman, Golu M., 1975, porneşte de la ideea

că el reprezintă o rezultantă integrată multinivelar a două genuri principale de

transformări:

de adaptare a individului ca întreg (entitate) la solicitările şi variaţiile

mediului natural şi social;

de modelare şi adaptare a condiţiilor mediului la specificul cerinţelor

organizării interne şi ale finalităţii proprii.

În felul acesta comportamentul devine un mod specific de coechilibrare

dinamică a individului cu lumea externă. Necesitatea lui decurge din caracterul

activ al organizării interne a omului şi din variaţiile mediului. Nu s-ar putea

vorbi de existenţa unui comportament dacă cei doi termeni (S M) ar fi izolaţi

unul de altul (organismul ar fi un sistem absolut închis) şi valorile lor ar rămâne

invariante, indiferent de momentul de timp la care le-am considera.

Dacă se admite că orice comportament este o formă de manifestare a

interacţiunii "individ-mediu", atunci el trebuie privit după modelul unui sistem

informaţional de comandă-control complet. Aceasta înseamnă că nu poate fi

redus doar la ansamblul reacţiilor de răspuns ("output"), aşa cum precizează

modelul de tip behaviorist, ci, în schema lui de organizare se includ obligatoriu

condiţiile de pregătire, elaborare, precum şi informaţia de edificare şi

"sancţionare" a efectelor.

39

Page 40: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Vom spune deci că un comportament se defineşte prin: existenţa unei

solicitări sau sarcini de reglare, a unui ansamblul de procese de prelucrare şi

interpretare a informaţiei despre caracteristicile sarcinii, a fixării unui obiectiv,

alegerii unor mijloace adecvate obiectivului stabilit, efectuării unor operaţii de

transformare asupra sarcinii, obţinerii unui rezultat (efect), evaluării efectului,

posibilităţii de autocorectare, autoreglare (Golu M., 1975).

Aşadar, prin comportament, individul se adaptează în permanenţă la tipul

şi proprietăţile mediului. Adaptarea respectivă priveşte toate cele trei verigi care

compun structura operaţională a comportamentului şi anume:

veriga aferentă sau de comandă, care include întreaga gamă a proceselor

de extragere şi interpretare a informaţiei, de elaborare a deciziei (alegerea

variantei optime de acţiune) şi planului de atingere a "obiectivului". În

cadrul ei se corelează, pe de o parte, informaţia actuală (extrasă din

mediul extern sau intern al organismului) cu informaţia stocată în

memoria de scurtă şi lungă durată, iar pe de altă parte, modelul

informaţional al "lumii externe" (al spaţiului de desfăşurare) cu modelul

informaţional al propriului Eu;

veriga eferentă sau de execuţie cuprinde două categorii mari de operaţii

informaţionale: a) alegerea în conformitate cu logica planului, a

schemelor reacţiilor interne sau externe de răspuns şi b) reglarea

parametrilor reacţiilor declanşate (ordine, direcţie, durată, intensitate,

viteză etc.)

veriga conexiunii inverse (corectoare-optimizatoare) are rolul de a asigura

adecvarea dinamică a stării şi funcţionării verigii aferente (de comandă)

pe care le dă veriga eferentă (executivă).

Practic ei îi revin două roluri:

a) de a in forma asupra rezultatului obţinut la sfârşitul unei acţiuni şi

b) de a informa asupra parametrilor operaţiilor mintale şi motorii implicate în

rezolvarea sarcinii date.

40

Page 41: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Figura nr.2.6. din M.Golu, 1975

Organizarea comportamentului uman se realizează după schema reglării

de tip închis, în care "ieşirile" la diferite nivele de integrare sunt corelate

permanent cu "intrările", obţinându-se o structură dinamică cu un înalt grad de

autoreglare.

Raporturile dintre cele trei verigi componente ale comportamentului sunt

prezentate sinoptic în figura nr.2.6.

Analiza lui reclamă în mod corespunzător, colaborarea indicatorilor de

ordin cantitativ şi calitativ ai fiecărei verigi. Numai procedând astfel, putem să

depăşim opoziţia metafizică creată de modelele de tip robot (introspecţionist şi

behaviorist) între planul intern şi cel extern, aceste laturi apărându-ne ca două

laturi ale uneia şi aceleiaşi realităţi – organizarea informaţională – reglatorie a

sistemului personalităţii umane.

41

Page 42: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

2.3.2. Criterii de clasificare şi tipuri de comportamente

performanţional-adaptative

Actul devenirii unui campion nu este o sumă aritmetică de acţiuni,

formule sau date, amestecate într-o proporţie ideală iar succesul sportiv nu

depinde nici el de vreun miracol anume (Şerban M., 1983). Este necesară o

formulă de viaţă, care să fie pusă în concordanţă cu cerinţele societăţii şi ale

sportului de mare performanţă. Numai atunci putem vorbi de adaptare. O

adaptare socială, profesională, familială, care generează succese.

Nu orice sportiv adaptat devine în mod automat şi campion, până la acest

rezultat fiind de străbătut multe căi.

Sportivul are de îndeplinit un comandament social. El vizează locul de

excepţie, primul, în timp ce mii de aspiranţi luptă pentru acelaşi scop. El trebuie

să depăşească tot timpul baremul de volum şi intensitate al efortului, pentru că

numai prin acest efort creşte rezistenţa biologică şi psihologică, compatibilă cu

marea performanţă. Condiţiile de pregătire şi de concurs sunt din ce în ce mai

dificile, iar unele dramatice: călătorii interminabile, meniuri diferite faţă de cele

obişnuite, diferenţe de fus orar, efort istovitor, arbitri şi public uneori ostili.

După eşec, sportivul trebuie să reia pregătirea în dorinţa de a deveni

campion. Şi toate acestea se derulează an de an. La stresul omului obişnuit care

are la dispoziţie timp liber, distracţii, câte un hobby, sportivul supraadaugă

stresul specific marii performanţe: supraîncordarea şi spurasolicitarea.

Analiza psihologică a activităţii ca dat obiectiv, ca ansamblu de sarcini

delimitate în interiorul unui "spaţiu problematic abstract", trebuie să urmărească

continuarea unor aspecte comune comportamentului unui număr mare de

persoane angajate în performarea sau rezolvarea sarcinilor respective.

În aşa numitul "spaţiu teoretic" sau "abstract" al principalelor forme de

activitate umană – jocul, învăţarea, creaţia, munca, întrecerea – se vor delimita

comportamente specifice de performare sau rezolvare (Blaj D.C., 1982) prin

confruntarea directă sau indirectă (Holdevici I. şi Vasilescu I.P., 1988) a

42

Page 43: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

indivizilor reali: comportamentul de joc, comportamentul de învăţare,

comportamentul de creaţie, comportamentul de muncă, comportamentul de

întrecere (agonistic).

Figura nr.2.7. Din Epuran, 1990

Studiul comportamentului în sens restrâns trebuie să urmărească

identificarea, descrierea, şi evaluarea cât mai riguroasă a traiectoriilor

individuale care se relevă în "spaţiul teoretic" al activităţii date, sistematizarea şi

clarificarea lor după criterii unitare de adecvare şi eficienţă (performanţă). În

măsura în care reprezintă o concretizare a dinamicii activităţii la nivel individual

comportamentul dobândeşte atributul conştientizării şi direcţionării spre un scop

fundamental anticipat.

În activităţile corporale agonistice (de luptă directă), comportamentele

performanţiale sunt interpretate mai ales prin prisma consecinţelor lor acţionale,

a comportamentului potenţial pe care-l structurează. Această caracteristică

distinctivă "performanţial-adaptativă" a fost transformată în strategie de studiere,

evaluare şi clasificare a comportamentelor.

43

Page 44: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Determinat în principal de reflectarea lumii obiective, comportamentul

este acompaniat de complicate procese cerebrale. Condiţionarea, programarea,

previziunea (anticiparea) şi motivarea, sunt numai câteva din aceste numeroase

procese neurofiziologice şi psihologice care se includ în conţinutul noţiunii de

comportament.

Dată fiind complexitatea situaţiilor posibile, comportamentul uman nu

poate fi niciodată încadrat în modele tip. El are o variabilitate foarte mare,

putându-se exprima între anumite limite axiologice social admise.

În cazul activităţilor corporale aceste limite sunt impuse de normele

regulamentare caracteristice fiecărui sport în parte, dar şi de norme morale cu

valoare de mare generalitate (fair-play-ul).

Unul dintre primii specialişti care au încercat (şi într-o oarecare măsură au

reuşit) să soluţioneze încadrarea ramurilor sportive în funcţie de anumite criterii

a fost M. Kodim, 1966.

În conformitate cu analizele psihologice pe care le-a efectuat el a încadrat

ramurile sportive în următoarele grupe:

1. Sporturi senzorio-motorii: golf, popice, tir cu arcul tir.

2. Sporturi funcţional-mobilizatorii (energetice): atletism, înot, haltere, ciclism,

schi-fond, patinaj-viteză, canoe etc.

3. Sporturi de coordonare estetică (de exprimare): patinaj artistic, echitaţie,

sărituri în apă, gimnastică sportivă şi artistică etc.

4. Sporturi moral-volitive (de autoprotecţie): motocros, aviaţie, sărituri, bob,

planorism, paraşutism, schi alpin etc.

5. Sporturi de anticipaţie (euristice) individuale: box, judo, lupte, karate, scrimă,

badminton, tenis, tenis de masă, şah etc.

6. Sporturi de anticipare colectivă (jocuri sportive): fotbal, handbal, volei,

rugbi, hochei, polo pe apă etc.

Pentru a evidenţia implicaţiile tacticii în toate sporturile, D. Harre, 1971,

(citat de A, Dragnea, 1996) a realizat o clasificare a competiţiilor sportive:

44

Page 45: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

1. Competiţii individuale:

a) cu incomodarea adversarului (alergarea fără respectarea unor culoare clar

delimitate pe un traseu ca în maraton, ciclism de şosea, marş etc.);

b) cu influenţarea adversarului (canotaj, patinaj-viteză, gimnastică, sărituri în

apă, patinaj artistic etc.);

2. Competiţii cu partener:

a) cu incomodarea adversarului (box, scrimă, lupte, judo);

b) cu influenţarea adversarului (tenis de masă şi de câmp, şah etc.);

3. Competiţii pe echipe:

a) cu incomodarea adversarului (contact direct); (baschet, fotbal, rugbi, polo, hochei

etc.);

b) cu influenţarea adversarului (volei, tenis-dublu, badminton etc.).

Figura nr.2.8. Direcţiile de acţionare ale tacticii ( J. Weineck, 1980)

O altă clasificare care are la bază comportamentul tactic aparţine lui J.

Weineck, 1980 (citat de A. Dragnea).

Cele două clasificări sunt în măsură a evidenţia importanţa tacticii în

desfăşurarea competiţiilor şi în consecinţă măsurile care trebuie luate în cadrul

procesului de pregătire (A. Dragnea, 1996).

45

Page 46: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Aplicând diferite criterii Golu M., 1975 diferenţiază mai multe tipuri de

comportamente:

1. comportamente în funcţie de nivelul de integrare:

a. inconştient-involuntar;

b. conştient-voluntar;

c. "post" conştient-automatizat;

2. după planul de desfăşurare relevă existenţa a două forme de comportament:

a. comportament explicit (extern);

b. comportament implicit (mascat, intern);

3. localizarea factorului declanşator permite delimitarea a două tipuri de

comportamente:

a. comportamentul provocat (agentul declanşator fiind extern);

b. comportamentul autonom sau deliberat (factorul sistemului fiind situat în

interiorul sistemului);

4. după gradul de complexitate care împarte continuum-ul comportamental în

trei segmente:

a. comportamente simple;

b. comportamente complexe;

c. comportamente hipercomplexe;

5. după natura efectului reglator:

a. comportamente homeostatice (de stabilire şi menţinere a echilibrului între

limitele valorice date);

b. comportamente de dezvoltare-autoorganizare (de optimizare a stării de

organizare iniţiale şi de trecere de la o stare puţin convenabilă, la o alta mai

convenabilă);

Faţă de prezentarea schematică a tipologiilor comportamentale după criterii

corespunzătoare în cea mai mare parte tipologiilor temperamentale, M. Epuran şi

Egon Horn, 1985 caracterizează mult mai concret principalele elemente ale

comportamentului adaptativ în jocul de fotbal. După modul de confruntare,

46

Page 47: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

strategia unui partener de joc (individ sau echipă) este dependentă de strategia

adversarului (Holdevici I. şi Vasilescu I.P., 1988). Având în vedere contextul

euristic asemănător în ceea ce priveşte rezolvarea unor situaţii tehnico-tactice, mai

ales în fazele de joc unu la unu, consider ca relevantă abordarea comportamentelor

performanţial-adaptative în sporturile de luptă de pe aceleaşi baze teoretice deja

fundamentate.

Tabelul nr. 2.1. Manifestări de conduită în stări de limită (Epuran, 1976)

Dacă în antrenamente predomină efortul fizic, în luptă ponderea revine

efortului psihic. În competiţiile specifice sporturilor de luptă, se manifestă stări

psihice de limită care variază între cei doi poli ai eficienţei şi ineficienţei, stări

prezentate astfel de cei doi autori (tabelul 2.1.).

Pentru a completa tabloul stărilor de limită şi pentru a fi mai elocvent, voi

prezenta (din aceeaşi lucrare a autorilor mai sus citaţi) modul în care A.T. Puni

sistematizează relaţiile afective ale sportivilor (tabelul 2.2.).

47

Page 48: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Angajarea în efort constituie primul element de analiză al

comportamentului performanţial. Se ştie că "efortul reprezintă o conduită de

mobilizare, concentrare şi accelerare a forţelor fizice şi psihice în cadrul unui

sistem de autoreglaj conştient şi inconştient, în vederea depăşirii unui obstacol, a

învingerii unei rezistenţe a mediului şi a propriei persoane." (Paul Popescu

Neveanu, 1978)

Tabelul nr. 2.1. Din A.T. Puni citat de Epuran şi Horn, 1985

Starea psihică a sportivului, gradul său de mobilizare, se reflectă

nemijlocit în măsura angajării sale în cursul luptei. Este necesară formularea

unei corecţii: evoluţia luptătorului şi participarea lui în efort nu depind numai de

resorturile lui interioare ci şi de adversar. Este normal ca un adversar mai

puternic şi mai dinamic să-l solicite mai intens în competiţie cu unul mai slab.

Evenimentele stresante din joc au efect mai puţin intens dacă sportivul

este pregătit pentru o asemenea eventualitate şi dacă şi-a însuşit un

comportament de răspuns corespunzător situaţiilor ivite. Programarea din timp a

comportamentului se include în procesul de pregătire a luptei întrucât

influenţează direct eficienţa luptătorului în concurs.

Perceperea raportului de forţe. Diferenţierea comportamentului ofensiv de

cel defensiv este marcată – în sporturile cu strategii dependente – de strategia

adversarului (Holdevici I. şi Vasilescu I.P., 1988). Atitudinea de atac sau de

48

Page 49: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

apărare este în mod obişnuit precizată de la începutul întâlnirii fiind o chestiune

de stil, tactică adoptată în funcţie de adversari sau alţi factori. Ea poate fi

modificată în cursul luptei o dată cu schimbarea situaţiei.

Figura nr.2.9. Model de pregătire pentru competiţii cu adversari probabili

(din R.Petrov, 1967)

Ceea ce ne interesează aici, este modul de înţelegere a semnificaţiilor

atitudinilor ofensive ori defensive. Un sportiv poate să desfăşoare o luptă cu

acţiuni preponderent de atac dacă apreciază că există o oarecare superioritate

faţă de adversar (prin faptul că are meciul acasă sau cu un sportiv mai slab).

Astfel de observaţii, arată că indiferent de ramura de sport, perceperea

superiorităţii induce în mod obişnuit o atitudine ofensivă, iar cea a inferiorităţii,

o atitudine defensivă. Această relaţie se întâlneşte practic în toate domeniile

activităţii umane şi interumane (Holdevici I. şi Vasilescu I.P., 1988) – figura

2.10.

49

Page 50: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Figura nr. 2.10. Consecinţele acţiunilor tendinţei de bază « atac » în scrimă

(din Berndt Barth, 1995)

Raportul de forţe dintre adversari (aşa cum este el perceput) ca factor care

influenţează orientarea spre atac sau apărare este un factor conjunctural, întrucât

el ţine de condiţiile concrete ale confruntării în cauză.

Există şi alţi factori conjuncturali care influenţează manifestarea unei

atitudini ofensive sau defensive, precum şi unii factori mai stabili care ţin de

structura personalităţii.

În unele situaţii, diferenţele în pregătire, experienţa, "forma" şi forţa de

luptă, diferenţa de valoare ale adversarilor sunt nule.

Cel mai adesea însă, diferenţele din clasament ale adversarilor chiar dacă

reflectă corect sensul general al dominării, nu exprimă nici mărimea ei şi nici nu

se referă la toate caracteristicile relevante pentru rezultatul confruntării. Dacă nu

ar fi aşa atunci orice sportiv care se află într-o poziţie privilegiată în clasament,

ar învinge necondiţionat toţi sportivii care îi succed. Aşa cum nu s-a întâmplat în

nici o ramură de sport (Holdevici I. şi Vasilescu I.P., 1988).

Primul(ele) punct(e) în dinamica angajărilor, constituie un alt element de

judecată al comportamentului performaţial-adaptativ în această categorie de

sporturi. Mihai Epuran şi Egon Horn, 1985, citează o statistică în care 72% din

echipele învingătoare erau şi autoare a primului punct.

50

Page 51: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

În lupte se întâmplă un fapt asemănător. O cercetare mai veche (Piloian

R.A. şi col., 1985), arată că diferenţele din primul minut de luptă dintre

învingători şi învinşi în ceea ce priveşte coeficientul de eficacitate al atacului, a

fost de 22% în favoarea celor dintâi.

Acest fapt este foarte important în activitatea poliţiştilor, deoarece aceştia

deşi nu au voie să atace primii, ei trebuie în primul rând să se apere şi prin

ripostă să neutralizeze infractorul şi să-l imobilizeze.

Cercetările prezentate au arătat că, activizarea mare a sportivilor în

primele minute ale întrecerii duce la oboseala rapidă a acestora, iar acest lucru

nu numai că reduce capacitatea luptătorilor, dar duce şi la scăderea eficienţei

acţiunilor lor (Chirilă M., 1988). O asemenea situaţie se creează independent

dacă luptătorul a învins sau a pierdut. Mai mult decât atât, activitatea intensă a

învingătorilor în primele minute ale întâlnirii duce probabil la modificări mai

profunde în starea lor funcţională decât la adversarii lor, dar avantajul acumulat

şi activismul motric mai înalt pe parcursul întâlnirilor au determinat deja

deznodământul general al întrecerilor (Chirilă M., 1988).

Judecând după toate acestea, rezultatul întâlnirilor la luptători se decide în

primele trei minute, deoarece cel mai mare procent de atacuri realizate revin

acestui interval. Este adevărat că învinşii şi învingătorii au obiective diferite în a

doua perioadă a luptei: primii tind să răstoarne situaţia în desfăşurarea întâlnirii

iar ceilalţi să-şi menţină avantajul. În aceste condiţii în timpul în timpul angajării

pot apare anumite momente critice ale luptei (Epuran M., Horn E., 1985).

Sportivii conduşi atacă imprudent acţionând deseori aventuros şi precipitat. În

aceste condiţii apar unele stări negative care îmbracă următoarele aspecte:

reacţie de evitare a riscului - eventual manifestată prin refuzul jucătorului

de a-şi asuma chiar şi riscuri minime, asociată cu tendinţa de a evita orice

confruntare cu dificultăţi reale;

panica - generalizarea reacţiilor emotive negative, până la dezorganizarea

totală (dublată de o acidoză mare de efort, care acţionează negativ asupra

51

Page 52: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

coordonării). Este o fugă de orice angajament. Durata ei reală este însă

foarte scurtă. Luptătorul devine aproape incapabil să mai aleagă vreo

variantă de comportare tactică lucidă.

acceptare pasivă - un comportament mai frecvent decât celelalte,

caracterizat prin pasivitate, care prezintă însă şi o componentă cognitivă

de recunoaştere a neputinţei, pe care nu o întâlnim în stare de panică.

De obicei, asemenea şocuri care se produc în urma trăirii foarte intense a

eşecului, nu-l domină pe jucător tot timpul partidei. Dacă în aceste momente nu

pierde înainte de limită (tuş, K.O., ippon etc.), sistemul se echilibrează cu un

grad de libertate care creează posibilitatea de a acţiona pentru realizarea

scopului (restabilirea echilibrului sau chiar preluarea iniţiativei).

Momentele critice – aşa numitele "momente psihologice" – apar, de

obicei după evenimentele şocante din timpul luptei (nefinalizarea repetată a

acţiunilor proprii, contrarea lor de către adversar, intrarea în situaţii periculoase,

accidentări etc.). Sportivii răspund diferenţiat la aceste evenimente. Unii dintre

ei au afirmat că simt o apăsare pe creier, pieptul le plezneşte, inima sare din loc,

picioarele par de plumb. Ei simt o profundă insatisfacţie, o trăire apăsătoare

asociată cu senzaţia de dilatare a timpului.

2.4. Evaluarea atitudinii faţă de risc şi pericol

Situaţiile de viaţă în care sunt angajaţi indivizii umani sau grupurile

sociale, sunt situaţii de certitudine, incertitudine (de risc). Prin consecinţele

asupra persoanelor decidente, situaţiile de risc prezintă un interes deosebit din

punct de vedere practic. Ele angajează profund personalitatea acestora,

determinând sistematizarea unor strategii generale, a unor modalităţi

fundamentale de raportare la acest tip de evenimente. Altfel spus, oamenii

adoptă, îşi construiesc, îşi însuşesc, într-un cuvânt învaţă anumite atitudini faţă

de risc. În faţa fenomenului infracţional, lucrătorii Ministerului de Interne sunt

expuşi la atacuri periculoase cu obiecte contondente, cu arme, cu explozive şi

52

Page 53: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

trebuie să acţioneze precis, legal şi cu promptitudine pentru a apăra viaţa în

primul rând a persoanelor vizate sau a persoanelor care sunt în focarul acţiunii

infractorului, cât şi viaţa sa. Din acest punct de vedere trebuie să evidenţiem

faptul că poliţistul acţionează în situaţii de limită şi stres maxim.

Prin cercetările sale, Lewin (citat de Holdevici şi Vasilescu, 1988)

stabileşte o clasificare a tipurilor de conflict psihologic, a cărei valabilitate este

acceptată şi astăzi. Situaţia unei persoane în faţa unui fenomen poate fi descrisă

în termeni de atracţie (apropiere) sau respingere (evitare). Forţa produsă de

caracterul aperitiv ( + ), sau repulsiv ( - ), îl determină pe individ, să se apropie,

sau să se depărteze de stimul. Ce se întâmplă dacă asupra persoanei acţionează

două forţe egale de sens opus ? Deplasarea în spaţiul psihologic va fi blocată iar

persoana va resimţi o stres de tensiune, fiind supusă unor presiuni contradictorii.

Aceasta este starea de conflict intern, determinată de alegerea alternativelor

prezente în situaţia de decizie.

Pot apare trei tipuri de conflicte şi le descriem în ordinea crescătoare a

dificultăţilor de rezolvare, a potenţialului de dezorganizare asupra persoanei, a

stresului pe care îl produce :

- Conflictul apropiere- apropiere;

- Conflictul –evitare- apropiere;

- Conflictul. evitare- evitare.

Controlul asupra desfăşurări evenimentelor poate fi intern (determinat de

posibilităţile individuale), sau extern (când situaţia scapă de sub control şi este

determinată de alţi factori). În mod obişnuit, situaţiile de risc sunt reprezentate

de un mixaj în diferite proporţii între condiţiile de abilitate şi cele de şansă.

Această observaţie are o mare importanţă pentru modul în care un om este

apreciat de către alţii, sau se apreciază el însuşi.

Erich Fromm (citat de Holdevici şi Vasilescu, 1988) arată că, „ realizarea

unei persoane este dependentă atât de calităţile sale, cât şi de ocaziile de a şi le

53

Page 54: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

afirma”. Se observă că oamenii sunt înclinaţi să-şi asume riscuri mai mari în

condiţii de abilitate decât în aceea de şansă.

Atitudinile faţă de risc pot fi ierarhizate pe un continuum, de la asumarea

riscului în situaţiile problematice, la intrarea sa în acele situaţii şi rezolvarea lor

într-un fel sau altul. Asumarea riscului presupune adaptarea soluţiei cu o

probabilitate mai mare de a pierde şi cu un câştig posibil mai mare în caz de

reuşită.

Ea corespunde următoarelor tendinţe :

Bravadă, minimalizarea posibilităţii de pierde şi a consecinţelor negative

ale soluţiei adoptate (caracteristică persoanelor cu o experienţă de viaţă redusă –

copii, tinerii -, a celor cu un nivel al inteligenţei sau informaţional redus);

Curaj, asumarea conştientă a riscului pe baza calculului şanselor de

reuşită sau insucces şi a raportului dintre câştigul posibil şi pierderile eventuale;

Eroism, asumarea risc ului pierderii vieţii sau integrităţii psihofizice cu

preţul salvării valorilor colective.

Evitarea riscului (Comportamentul de securitate) reprezintă adoptarea

soluţiei cu prob abilitatea cea mai mică de a pierde, dar cu câştigul cel mai

redus.

Dacă în primul caz, cel al asumării, atitudinea faţă de sine are un rol

dinamic – adaptativ în cazul evitării rolul său este static – adaptativ. Asumându-

ţi riscul încerci să spargi limitele impuse de normele sociale, de prejudecăţi, de

datele situaţiei sociale sau naturale în care acţionează şi chiar să negi legile

naturii şi societăţii. Adaptarea se realizează prin „agresarea” îngrădirilor, a

limitelor existente. Evitându-l, accepţi limitele impuse sau percepute ca atare, îţi

asiguri securitatea, neprovocând reacţia mediului.

Oamenii adoptă un mod constant un model atitudinal în raport cu situaţiile

de risc, model structurat de-a lungul vieţii în funcţie de totalitatea factorilor de

personalitate şi de datele existenţei sociale.

54

Page 55: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

2.5. Imaginea de sine şi comportamentul. Programarea

pentru succes

Ca fiinţă existentă în lume, omul o reflectă pe aceasta, o cunoaşte mai mult

sau mai puţin exact, şi o transformă conform cu necesităţile şi trebuinţele sale.

Procesul are valenţe transformatoare, nefiind numai unidirecţional, dinspre om

spre lume, ci şi invers. Dacă la vârsta primei copilării începem să ne

conştientizăm pe noi înşine, ne formăm involuntar o imagine proprie, inclusiv

despre posibilităţile noastre fizice şi intelectuale, treptat se conştientizează

limitele personale, adică ceea ce omul poate sau nu poate să facă cu succes,

capacitatea sa de a face faţă unei sarcini din situaţiile de viaţă. Ne formăm prin

autoobservare, cât şi prin conştientizarea impresiilor exprimate de grupul în care

trăim faţă de comportamentul nostru. Familia, cercul de prieteni, clasa sau grupa

de studenţi, chiar impresiile pe care le exprimă necunoscuţii faţă de persoana

noastră contribuie la „oglinda psihică" în care ne proiectăm de-a lungul întregii

noastre vieţi. Imaginea pe care o avem despre noi intervine decisiv în

comportamentul nostru, în comparaţiile pe care le facem conştient sau inconştient

cu semenii, în identificarea locului printre ei, a idealurilor la care aspirăm. Chiar

dacă există în noi capacitatea potenţială de a desfăşura cu succes o multitudine de

activităţi, faptul că ne-am format prin experienţă sau educaţie, convingerea (ideea

certă subiectivă) că „aşa ceva este imposibil pentru mine" se opune valorificării

potenţelor noastre. In astfel de situaţii intră în funcţiune bariera psihologică;

reflectarea în conştiinţă a sentimentului de limitare a capacităţii noastre. Eşecurile

repetate într-o activitate, subaprecierea de către profesori, ironiile unor colegi,

nevinovatele expresii ale unor părinţi sau „pedagogi” de genul : „eşti un inca-

pabil", „n-o să faci nimic în viaţă" ş.a. pot avea pentru firile mai sensibile

valoare de predicţie confirmată, tocmai prin efectul dezastruos asupra motivaţiei

şi moralului individului în cauză. Marcat treptat de aceste „verdicte", individul

ajunge să se identifice cu imaginea inoculată, iar comportamentul său va fi, în

consecinţă, ezitant, complexat şi cu aspiraţii reduse.

55

Page 56: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Modalitatea de reflectare în conştiinţă a imaginii de sine poate fi utilizată

în clasificarea oamenilor şi comportamentului lor în trei categorii.

În prima categorie, cei care îşi subapreciază posibilităţile reale formându-

şi complexe de inferioritate, se înscriu indivizii cu firea cea mai sensibilă. Există

apoi categoria celor care îşi evaluează corect posibilităţile şi se comportă în

consecinţă, dar şi o a treia categorie, cei care îşi supraevaluează posibilităţile

creându-şi o imagine hiperbolizată, eronată despre sine. Deseori, acestei imagini

i se asociază un comportament marcat de aroganţă, infatuare şi agresivitate.

Desigur, ideal ar fi ca fiecare să-şi perceapă propriile potenţe şi să le

valorifice cât mai plenar, într-un cadru de legalitate şi moralitate. Din punct de

vedere militar, ne interesează să obţinem un comportament dezirabil din partea

unui cât mai mare segment al ofiţerilor şi subofiţerilor de poliţie, care să se

convertească într-o instruire cât mai completă în vederea îndeplinirii tuturor

misiunilor, în funcţie de specializare.

Demersurile educative, inclusiv antrenamentele şi exerciţiile de pregătire

a autoapărare, vor viza cu precădere cultivarea imaginii de învingător şi o

programare pentru succes.

Parcurgerea succesivă a unor situaţii care implică risc asumat, dar depăşit

cu forţele proprii, cu ajutorul instructorului sau colegilor, sugestia şi auto-

sugestia cultivată vor contribui la realizarea unei imagini pozitive despre sine a

viitorilor poliţişti, bazată pe inocularea prin metode specifice şi nespecifice a

unor convingeri că subiectul va putea depăşi multe din solicitările şi

suprasolicitările misiunilor din activitatea profesională. Preluate de subconştient

şi devenite deprinderi intelectuale, motrice şi afective, efectele pozitive ale

exerciţiilor şi antrenamentelor psihologice asimilate de psihismul bazal

concură la o potenţă psihică superioară.

Bariera psihologică - un produs psihosocial studiat în profunzime

de A. Adler, „complexul de inferioritate" sau „bariera psihologică"

se manifestă prin sentimentul limitării capacităţilor noastre şi

56

Page 57: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

existenţa unui handicap acţional care poate marca individul perioade

lungi de timp, uneori toată viaţa. Cauzele pot fi diferite: eşecul

repetat în acţiunile întreprinse, de regulă în condiţii

necunoscute, de risc şi incertitudine greşeli de educaţie care

ating grav respectul de sine prin blamare, etichetare,

culpabilizare; slăbiciune fizică (înfăţişare, impotenţă);

neadaptare socială (sărăcie, neîndemânare, vocabular sărac sau

deficienţe de vorbire) ş.a. Definită ca tensiune puternică şi con-

stantă care apare dintr-o atitudine emoţională oarecum morbidă faţă

de deficitul personal resimţit, bariera psihologică poate fi

controlată şi depăşită printr-o acţiune directă de compensare care să

înlăture slăbiciunea originară şi chiar să o supracompenseze,

transformând-o într-o sursă de forţă.

Încrederea în sine - condiţie a comportamentului curajos în luptă.

Raportat la individul uman, se face deosebirea între credinţă şi

încredere. Credinţa („fides”) implică aserţiunea „cred că", iar

încrederea („fiducia”), formula „am încredere în". Ambele sunt,

într-o formă sau alta, bazate pe un fundament insuficient obiectiv,

dar suficient subiectiv. Opusul lor nu este necredinţa sau absenţa

încrederii, ci îndoiala, atât de neproductivă acţional. Încrederea

este o extrapolare a experienţei şi cunoaşterii, este o certitudine

care nu vine neapărat din cunoaştere, ci din simţire, din zona

afectivităţii. Ca produs psihic, încrederea are la bază o cunoaştere,

dar acesteia i se acordă o plusvaloare de certitudine. Ea depăşeşte

stadiul de simplă opinie, de judecată provizorie şi se ancorează mai

mult în afectivitate decât în cunoaştere, devenind certitudine su-

biectivă. Sub aspect afectiv, încrederea este un sentiment de

adeziune la speranţă, care nu are nevoie atât de justificare cât de

putere, de voinţă. Ea posedă o excepţională funcţie dinamogenă,

57

Page 58: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

fiind deci şi o motivaţie specifică a cărei satisfacere este cu prio-

ritate în domeniu practic, acţional.

Încrederea, ca produs psihic complex, rezultă dintr-o ima-

gine de sine pozitivă, care satisface respectul de sine şi se

asociază cu forţa Eului ca dimensiune integratoare a

personalităţii în unitatea sa bio-psiho-socială. Atitudinea

rezultată, relativ stabilizată faţă de sine, este şi ea pozitivă,

specifică celei de învingător, care poartă cu sine mai puţine

bariere psihologice.

Reflexul sub aspect moral şi acţional al încrederii este

curajul, una dintre calităţile cele mai apreciate ale omului.

Cercetată cu atenţie de psihologi şi pedagogi această calitate

personală este definită ca voinţă de a birui sentimentul de

frică şi de a păstra capacitatea de a raţiona cu calm, de a

acţiona hotărât şi în cele mai grele împrejurări, precum şi

capacitatea de a purta răspunderea hotărârilor şi acţiunilor

întreprinse.

Psihologul militar german E. Dienter (citat de I. Radu, 1994) face

joncţiunea dintre cele două concepte - încredere şi curaj - prezentând „Steaua

vitejiei", în care locul central îl ocupă explicarea încrederii ca sursă a curajului şi

vitejiei pe câmpul de luptă la care concură următoarele elemente: “încrederea în

grup; speranţa şi credinţa; propria personalitate; forma fizică bună; instruirea;

conducerea”.

În ultimă instanţă, curajul este încredere în sine, o imagine de sine

pozitivă şi percepţia că total va fi bine, iar atitudinea de învingător rezultă dintr-

o imagine de învingător!

58

Page 59: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

CAPITOLUL 3MECANISMELE DE REGLARE ŞIAUTOREGLAREA COMPORTAMENTULUI ÎNSPORTURI DE LUPTĂ ŞI AUTOAPĂRARE

3.1. Reglarea şi autoreglarea competitivăÎn sportul de performanţă, problema reglării şi autoreglării conduitei

individului este esenţială, întrucât actele săvârşite în condiţii neobişnuite solicită

mecanisme adaptative cât mai apropiate de perfecţiune. Privită din unghiul

activităţii practice, capacitatea psihică are structura operaţională, corelând un

mare număr de elemente aparent eterogene (atenţie, vigilenţă, percepţie,

creativitate, decizie, sentimente, voinţă, memorie, cunoştinţe, autocontrol) şi

fiind susţinută energetic şi atitudinal de trăsăturile motivaţionale şi caracteriale

ale sportului (M. Epuran, 1982). Există un raport direct între solicitare-pregătire

şi performanţă. Pe măsura creşterii pregătirii şi performanţei cresc şi solicitările.

Figura nr.3.1. Raportul solicitare-pregătire-performanţă (M. Epuran 1982)

Pregătirea sportivă are permanent în vedere modelul competiţiei urmărind

să adecveze la el "modelul sportivului".

Majoritatea specialiştilor M. Kodym, 1996; D. Harre, 1971; Weinneck,

1981 etc.) încadrează sporturile de luptă în categoria sporturilor anticipativ-

59

Page 60: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

euristice, în care obţinerea victoriei este condiţionată în cea mai mare parte

capacitatea operatorie a gândirii, de capacitatea de rezolvare de probleme.

Figura nr. 3.2. M.Golu, 1975

Practicarea activităţilor fizice şi sportive calificate ca "informaţionale"

cere ca sportivul să efectueze simultan o prelucrare a informaţiei cu scopul, pe

de o parte, de a analiza şi interpreta situaţia şi, pe da altă parte, de a efectua

răspunsul cu maximum de eficacitate. Această exigenţă care guvernează

ansamblul activităţilor decizionale este caracterizată de existenţa unui conflict

"semantic-senzoriomotor", pe care sportivul trebuie să-l rezolve cât mai bine în

scopul unei adaptări cât mai eficace posibilă, a răspunsului la exigenţele

situaţiei.

Această relaţie conflictuală "înţelegere-acţiune" este cu atât mai critică

cu cât activităţile sportive vehiculează o cantitate mai mare de informaţie.

Astfel, incertitudinea care rezultă de aici, limitele temporale impuse de sarcina şi

complexitatea acţiunilor implicate, sunt tot atâţia factori de care se ţine cont în

impunerea unui compromis dificil şi care nu poate fi stăpânit decât la un nivel

înalt de experienţă.

60

Page 61: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

În acest sens, este mai mult decât elocvent studiul lui Ripoll şi col., 1995,

"Rezolvarea conflictului semantic-senzoriomotor în sport", care analizează

condiţiile de gestionare optimă a acestui conflict şi identificarea strategiilor

utilizate de sportiv pentru a răspunde eficace. Pentru a realiza acest demers,

Ripoll şi col., 1995, fac o distincţie între:

informaţiile vizuale psihosemantice, destinate înţelegerii de către

subiect semnificaţiei la care participă. Aceasta rezultă din intrarea în joc a

controlului cognitiv de orientare a indicilor pertinenţi necesari pentru

acţiunea în curs şi care vin într-un mod substanţial în sprijinul activităţii

decizionale.

informaţiile psihosenzoriale destinate să asigure funcţia de schimb

motric între individ şi mediul fizic (adversar). Acestea constituie suportul

funcţional al mişcării, asigurându-i eficacitatea desfăşurării şi controlului.

A discerne la un sportiv, ce parte revine mecanismelor senzoriomotorii şi

respectiv operaţiilor psihosemantice nu este o operaţie ce poate fi realizată la o

primă abordare. Există, de asemenea, riscul major de a atribui limitelor

funcţionale ceea ce revine limitelor opţionale şi invers.

Din motive de facilitate, studiile lui Ripoll şi col., 1995, asupra funcţiei

vizuale în sport se referă la:

tipul de activităţi saturate de constrângeri senzoriomotrice şi în care

nu intervin sau intervin foarte puţin operaţiile psihosemantice;

grupa de activităţi saturate în constrângeri psihosemantice (este vorba

de simularea unor sarcini de rezolvare a problemelor strategice în sport).

Analiza coordonărilor între aceste diferite funcţii nu a fost abordată decât

relativ recent în studierea situaţiilor de opoziţie duală (Ripoll, Fleurance şi

Cazeneuve, 1986).

Comportamentele analizate, ţinând cont de strategiile senzoriomotrice

adoptate pentru satisfacerea exigenţelor motrice ale sarcinii, sunt considerate ca

reprezentând "eşantionul martor", înainte de a fi comparate cu eşantioanele

61

Page 62: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

elaborate odată cu sporirea complexităţii sarcinii. Această sporire poate fi dată

de factorii de execuţie, crescând, de exemplu, constrângerile de precizie fără

sporirea gradului de certitudine, fie de factorii de incertitudine, analizând

comportamentul în luptă sau într-o sarcină asemănătoare. Analiza comparată a

strategiilor vizuale dezvoltate de acelaşi sportiv în îndeplinirea sarcinilor cu

constrângeri variabile, permite studierea modalităţilor de prelucrare şi de

coordonare a informaţiilor psihosemantice şi psihosenzoriomotrice.

Ripoll şi col., 1995, au studiat tenisul de masă, care, cu unele excepţii, are

foarte multe similitudini cu sporturile de luptă (mai ales kick-box, karate, scrimă

şi într-o măsură mai mică lupte şi judo).

Analiza loviturii de dreapta în regim de regularitate, considerată ca o

situaţie de referinţă, ce prezintă constrângeri minime de incertitudine şi precizie,

este comparată cu analiza jocului în meci, care impune o complexitate sporită în

precizie şi în incertitudine. Vom expune aici mecanismele caracteristice loviturii

de dreapta în regim de regularitate. Acestea se referă la următoarele puncte:

- sportivii nu urmăresc mingea cu privirea;

- ei anticipează poziţia mingii plasându-şi privirea în anumite punct

importante; aceste punct sunt situate pe fileu şi pe ricoşeuri;

- în timpul execuţie returului, între ricoşeu şi lovitura propriu-zisă, privirea

se stabilizează în conformitate cu direcţia corespunzătoare orientării

corpului. Această orientare condiţionează precizia loviturii;

- sunt extrase puţine informaţii vizuale direct de la adversar.

Analiza jocului în cadrul meciului permite descrierea unui anumit număr

de adaptări ale strategiilor vizuale:

- creştere a duratei fixărilor vizuale asupra adversarului. Acestea se referă

la ansamblul rachetă, antebraţ, braţ, umăr, cap. Această deplasare a

fixărilor este destinată să reducă cât mai rapid posibil incertitudinea

referitoare la acţiunea efectuată de adversar şi să o identifice;

62

Page 63: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

- creştere a numărului de urmăriri ale mingii, în special între lovitura

adversarului şi fileu. Sportivul "eşantionează" o porţiune a traiectoriei,

urmărind cu precizie mingea cu privirea. Această operaţie este

caracteristică în cazul falselor alarme vizuale. Ne aşteptăm de la o falsă

alarmă la o anticipare eronată a traiectoriei, urmată de o sacadă

corectoare, destinată să repoziţioneze privirea pe traiectoria mingii;

- diminuare a fixărilor anticipatorii asupra ricoşeului adversarului în timpul

returului. Jucătorul îşi dirijează privirea direct de la fileu spre adversar.

Această operaţie este destinată obţinerii unui câştig de timp, necesar

analizării comportamentului adversarului;

- creştere a numărului şi a duratei coordonărilor oculo-cefalice în timpul

loviturii. Acest fapt se explică, probabil, prin obiectivul de precizie pe

care şi-l fixează sportivul în jocul liber.

Studiul comparativ al acestor două situaţii caracteristice permit să se

precizeze punerea în practică a diferitelor modalităţi de intervenţie a operaţiilor

vizuale. Jocul în timpul meciului impune sportivului diferite tipuri de

constrângeri.

3.1.1 Constrângeri legate de incertitudine

Creşterea duratei fixărilor asupra adversarului se explică, în raport cu

situaţia de regularitate, prin creşterea raportului semnal/zgomot. Această creştere

impune o analiză mult mai fină a comportamentului adversarului şi o focalizare

a privirii asupra indicilor pertinenţi din cadrul ansamblului funcţional umăr, braţ,

antebraţ, încheietura mâinii. Faptul că aceste modificări se referă la durată şi nu

la numărul de fixări arată că analiza ţine cont mai mult de rapoartele funcţionale

dintre aceste diferite elemente, decât de eşantionarea acestor elemente luate

separat. Această reducere a incertitudinii este destinată identificării naturii

acţiunii declanşată de adversar, răspunzând la întrebarea "ce?"; momentul

63

Page 64: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

declanşării răspunde la întrebarea "când?" iar locul proiecţiei răspunde la

întrebarea "unde?"

Această triplă reducere a incertitudinii este destinată să permită elaborarea

de comportamente de anticipare coincidentă, adecvate. Cu toate acestea,

această reducere a incertitudinii nu este întotdeauna suficientă, pentru a

prevedea şirul de evenimente, de aici apariţia de false alarme care se traduce în

inadecvarea anticipării şi eşantionarea unei părţi a traiectoriei mingii, pentru

reconsiderarea ei. Această observaţie permite apropierea de principiile de

organizare a funcţiei vizuale ce determină comportamentele cele mai complexe.

Astfel, plecând de la observarea jocului real în tenis, aceşti autori arată că,

atunci când direcţia passing-shot-ului este corect anticipată, răspunsul constă într-o

rapidă accelerare în direcţia estimată. Din contra, în cazul unei false alarme,

sportivul aflat la primire reacţionează brusc, reorientându-şi deplasarea în direcţia

potrivită.

3.1.2. Constrângeri legate de presiunea temporală

Elaborarea comportamentului de anticipare – coincidenţa se dovedeşte cu

atât mai dificilă cu cât constrângerea temporală, determinată de viteza de

schimb, creşte. Această predicţie este legată atât de informaţiile vizuale

obiective cât şi de estimările probabilistice. Acest fapt a fost demonstrat de

Alain şi Proteau (1979) (citaţi de Rippoll), pentru care jucătorul care

recepţionează o lovitură atribuie un grad de probabilitate diferitelor lovituri

susceptibile de a fi realizate de către adversar. El utilizează această evaluare

probabilistică pentru a-şi spori eficacitatea răspunsului. Cu cât timpul este mai

limitat, cu atât proporţia mişcărilor anticipate este mai mare.

3.1.3. Constrângeri legate de organizarea spaţiului

Spaţiul semnificativ sau purtător de informaţie nu este omogen, în sensul

în care el nu poate fi înglobat dintr-un singur "punct de vedere". Astfel sportivul

64

Page 65: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

trebuie să-şi împartă priorităţile, focalizându-şi privirea fie asupra adversarului,

pentru a-i înţelege jocul, fie asupra traiectorie mingii, pentru a-i analiza

caracteristicile şi a organiza execuţia returului (rezolvării), fie, în fine, asupra

execuţie loviturii propriu-zise. Or, aceste constrângeri spaţiale sunt cu atât mai

critice cu cât diferitele elemente care sunt implicate în spaţii distincte pot

surveni în aceeaşi plajă temporală. Este situaţia în care, de exemplu, adversarul

îşi modifică poziţia în timpul deplasării mingii sau a execuţiei returului şi prinde

jucătorul pe "picior greşit". Sportivul trebuie, în acest caz, să-şi distribuie

eficace resursele atenţionale şi priorităţile intenţionale dacă vrea să surprindă

ansamblul parametrilor situaţiei: cei implicaţi în execuţie şi cei implicaţi în

analiza situaţiei adversarului.

3.1.4. Constrângeri legate de limitările atenţionale

Importanţa cercetării mecanismelor de orientare a atenţiei ne conduc la a

considera că diferitele variante ale dimensiunilor pot fi obiectivul unei orientări

a atenţiei. Ele se referă la: un canal senzorial, o modalitate senzorială, o sarcină,

în ansamblul său, un semn particular, o zonă de memorie, o verigă a unui lanţ

senzoriomotoric etc. Ori, fascicolul atenţional este, în acelaşi timp, orientat

spaţial (Posner, 1980) şi de mărime şi formă limitate.

Posner şi Cohen (1984), arată că a orienta atenţia asupra a două regiuni

diferite înseamnă a nu marca nici una. Hoffman şi Nelson (1981) arată că

funcţiile de identificare (identificarea unei litere dintr-o serie de cinci) şi detecţia

(detectarea orientării unei litere) pot fi efectuate simultan, în condiţia în care

stimulii sunt prezenţi într-un spaţiu restrâns. Ori, problema care se pune în sport

este cu atât mai critică cu cât presupune, în acelaşi timp, o funcţie de orientare

spaţială a atenţiei şi o orientare atenţiei asupra proprietăţii mişcării (semantică

sau senzoriomotrică). Ordinea priorităţilor informaţionale rezultă din strategia

planificării operaţiilor care condiţionează orientarea atenţiei faţă de sursele şi

dimensiunile pertinente şi din strategia de explorare vizuală.

65

Page 66: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Luarea în calcul a diferitelor surse de informaţie vehiculate de situaţie este

greu de pus în acord cu conceptul de limitare a capacităţii de prelucrare a

informaţiei. Modelul lui Welford (1952, 1960, 1977) ilustrează această

concepţie, recurgând la metafora canalului unic care susţine că nu putem

prelucra decât un număr restrâns de informaţii în interiorul unui canal, sau

registru unic de prelucrare. Welford (1977) demonstrează că această capacitate

de prelucrare fixă a sistemului, este de fapt, elastică. Recentele cercetări ce

utilizează metodologia sarcinii ajutate (Leplat, 1977) sau a împărţirii sarcinilor

(Navon şi Gopher, 1980) arată că două sarcini opuse pot fi efectuate simultan,

cu condiţia ca exigenţele fiecăreia dintre ele să nu satureze resursele atenţionale

ale subiectului sau ca automatizarea uneia dintre ele să lase disponibile resursele

atenţionale, pentru execuţia celei de-a doua. Rezultatele obţinute nu contrazic

categoric modelul canalului unic dar îi conferă o dimensiune calitativă şi

opţională care nu mai ţine cont de limitările cantitative.

Cu toate că s-a pus în evidenţă faptul că procesele cognitive automatizate fac

apel la atenţie, aceste rezultate arată că automatizarea anumitor părţi ale prelucrării

informaţiei lasă subiectul disponibil pentru abordarea de sarcini complementare sau

opuse.

Diferitele rezultate pe care le-am obţinut în situaţii sportive, confirmă

capacitatea limitată de prelucrare a informaţiei, permiţând propunerea unui

model de analiză a strategiilor de prelucrare a informaţiei vizuale. După o părere

personală, consider că practica sporturilor de luptă (judo, lupte) demonstrează

contrariul, sportivul analizând simultan informaţii plurisenzoriale şi la niveluri

diferite, anticipând şi luând decizii în condiţiile supraînvăţării.

66

Page 67: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

3.2. Propuneri pentru un model de analiză a funcţiei

vizuale în sporturile de opoziţie duală

Ripoll şi col. arată faptul că sportivul experimentat, este capabil să

elimine o parte importantă din informaţia redundantă, pentru a-şi orienta atenţia

– şi privirea – numai către resursele informaţionale utile.

Studiul activităţilor cu incertitudine crescută, cum sunt tenisul de masă şi

sporturile de luptă, completează modelul nostru într-un mod pertinent.

Analiza comparată a comportamentelor exploratorii vizuale la sportivii cu

diferite niveluri de practică şi a evoluţiei lor în cursul procesului de formare,

permite punerea în evidenţă a trei tipuri de bucle de control vizual, în raport

direct cu orientarea atenţiei (fig.nr.3.3.).

a) Bucla de control vizual continuu. Controlul vizual al stimulului este

permanent. El se referă, de exemplu, la (fig. nr.3.3.a):

- o cercetare continuă a indicilor pertinenţi în timpul descoperirii unui

parcurs, în escalada sportivă (a unei poziţii convenabile în sporturile de

luptă);

- asistenţă vizuală continuă a unui segment corporal aflat în deplasare;

- urmărire vizuală continuă a unui mobil aflat în deplasare (braţul sau

piciorul care loveşte).

Observaţiile realizate asupra jucătorilor începători din tenisul de masă (şi

avem motive să credem că şi în sporturile de luptă) relevă un comportament de

acest gen. Sportivii au tendinţa de a păstra un control vizual permanent asupra

mingii urmărind-o cu privirea (sau asupra unui segment de corp în sporturile de

luptă).

b) Bucla de control vizual intermitent. Sunt analizaţi numai anumiţi

parametri critici ai informaţiei. Ei se referă la (fig. nr. 3.3.b):

67

Page 68: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Figura nr.3.3. Sisteme de bucle de retroacţiune vizuală (Ripoll şi colab. 1996)

- aprecierea traiectoriilor, controlul poziţional, necesar confirmării

evenimentelor aşteptate. Eroarea de judecată provoacă o eşantionare

rapidă, care permite sistemului să redefinescă proprietăţile cinetice ale

mobilului (adversarului sau a armei acestuia);

- analiza comportamentului adversarului, o eşantionare minimă a indicilor

semnificativi care se referă la analiza raporturilor segmentare şi a

planurilor funcţionale.

68

Page 69: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

c) Bucla de control "de stare" Numai informaţia referitoare la starea

iniţială a sistemului , la raportul individ/mediu este necesară pentru derularea

acţiunii (fig. nr.3.3.c). Controlul, aposteriori, a rezultatelor implică realizarea

unei bucle cognitive, capabile să analizeze relaţia dintre efectuarea mişcării şi

efectul propus. Acest model funcţional este mai "teoretic" decât precedentele şi

el poate interveni, fie în cazul unei limitări experimentale a intrărilor vizuale, fie

în cazul în care sportivul nu poate să-şi execute acţiunea decât pe baza predicţiei

probabilistice elaborate înaintea apariţie stimulului.

Ca orice tentativă de schematizare, aceste ultime modele descriu o

reprezentare, prin definiţie, simplificată, a mecanismelor. Luarea lor în

considerare trebuie să se facă nuanţat şi nu putem să considerăm intervenţia lor

ca un proces fix, în care implicarea unei reguli exclude în mod necesar existenţa

altora.

După cum am precizat deja, adaptarea la fluctuaţiile exigenţelor impuse

de sarcină poate determina schimbări calitative de strategie, ce antrenează

comutarea automată de la o regulă la alta , ce se dovedeşte mai adecvată. Astfel,

putem explica capacitatea de adaptare a sportivului experimentat la fluctuaţiile

impuse de mediul fizic sau uman. Putem considera că sporirea limitelor

determinate de incertitudine, de precizie sau de viteză, impune modificări ale

strategiilor vizuale care schimbă ordinea priorităţilor acordate de sportiv

operaţiilor efectuate.

Cu toate acestea, ceea ce caracterizează natura constrângerilor impuse

este faptul că determină preluarea simultană a informaţiilor destinate atât

înţelegerii situaţiei cât şi a celor destinate acţiunii. În consecinţă, analiza

operaţiilor implicate, în cazul sportivilor experimentaţi, ia în calcul strategii

optimizate de partaj temporal, spaţial şi evenimenţial precum şi priorităţile

informaţionale. Partajul priorităţilor semantice/senzoriomotrice se desfăşoară în

conformitate cu acest principiu. El poate fi schematizat, considerând că sportivii

dezvoltă dispozitive automatizate de prelucrare a informaţiilor

69

Page 70: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

psihosenzoriomotrice. Aceste dispozitive automatizate presupun, în acelaşi timp,

extragerea caracteristicilor fizice ale stimulului – viteză, direcţie, distanţă, spaţiu

– şi planificarea mecanismelor de execuţie şi control motric.

Automatizarea acestor operaţii lasă, astfel, disponibilă funcţia vizuală

pentru analiza mai completă a informaţiilor psihosemantice care, depinzând de

aleatoriu, nu pot fi prevăzute în totalitate şi necesită o confirmare (fig. nr. 3.4.).

Figura nr. 3.4.b ilustrează un model operaţional ce intervine în sarcinile

cu exigenţă psihosemantică crescută. Pentru detecţia semnalelor pertinente este

necesară o prelucrare intermitentă a informaţiilor vizuale. În acest caz, ne

interesează diferitele bucle de retroacţiune, destinate înţelegerii şi acţiunii, bucle

ce intervin în plaje temporale şi spaţii distincte, pentru a se putea realiza o

prelucrare eficace. Exemplul adversarului care îşi reorganizează lupta, în timp ce

este implicat în executarea acţiunii şi este prins "pe picior greşit" – nu numai

fizic ci şi cognitiv – ilustrează perfect modelul.

A treia figură (fig.nr.3.4.c), în mod teoretic posibilă, se referă la prelucrări

efectuate în paralel. Exigenţele sarcinii nu se referă la aceleaşi resurse. Diferitele

tipuri de prelucrare pot fi realizate în mod independent şi fără să se interfereze,

prin procese separate, având caracteristici, gama de acţiune şi limite proprii.

Prelucrările psihosenzoriomotrice şi psihosemantice sunt, în acest caz, perfect

automatizate, neafectând sistemul atenţional.

Problematica pe care am descris-o permite dezvoltarea unui cadru

metodologic care este util atât pedagogului cât şi cercetătorului. El arată faptul

că sportivul experimentat, dezvoltă o cunoaştere precisă a priorităţilor mediului

fizic şi uman precum şi a propriului său comportament, mai precis, a

operaţiunilor ce trebuiesc efectuate pentru realizarea acţiunii şi predicţia

referitoare la consecinţele ei.

70

Page 71: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Figura nr. 3.4. Prelucrarea informaţiei în timpi fracţionaţia –exigenţe psihosemantice nule (joc în regim de regularitate)b - exigenţe psihosemantice crescute (în timpul luptei) c - exigenţe psihosemantice şi psihosenzoriale nule

El stăpâneşte perfect relaţiile existente între acţiunile de control, pe care le va

efectua şi diferitele stări sau comportamente procesuale.

71

Page 72: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Avantajul situaţiei în sport este concretizat în beneficiul pe care îl

realizează sportivul, capabil să "citească" jocul adversarului şi să-şi mascheze,

totodată, propriile intenţii tactice. Astfel, aceste procese de extragere a

informaţiei pertinente sunt facilitate de punerea în practică a unor planuri de

funcţionare şi de reprezentare diferenţiate, care reprezintă modalităţi de îmbinare

(fig. nr. 3.5.).

Figura nr.3.5. Planuri de funcţionare operatorie a modalităţii de combinare în sport (Ripoll şi colab., 1996)

În aceste condiţii, deciziile sunt legate între ele prin raportarea la planuri

comune de cunoştinţe referitoare la procese (Bainbridge, 1977). Este vorba de

planuri ce pleacă de la general spre particular şi care se referă la:

- semnificaţia evenimenţială a situaţiei în curs de desfăşurare şi care

stabileşte locul acţiunii prin raportare la ansamblul competiţiei sau al

meciului;

- regulile evenimenţiale ale sistemului, definite prin reglările de joc;

- regulile fizice ale sistemului, determinate de proprietăţile materialelor şi

instrumentelor utilizate (arme, suprafaţa de joc etc.);

- neregularităţi ale sistemului semantic, provocate de sportivul care are

iniţiativă şi care, deşi nu pot fi întotdeauna anticipate, trebuiesc totuşi

încorporate în mod necesar acţiunii.

Toate aceste transformări sunt achiziţionate progresiv, pe parcursul

învăţării şi principala dificultate a începătorului constă în punerea în practică a

72

Page 73: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

operaţiilor destinate, în condiţii obişnuite, altor funcţii în condiţii de diferite

tipuri de constrângeri. Exemplul sportivilor experimentaţi ne arată că se

realizează o interiorizare a acestor proprietăţi funcţionale şi scoaterea lor la

lumină, la nivel comportamental capătă pentru pedagog o importanţă capitală.

3.3. Componenta senzorială şi rolul ei în

reglarea comportamentului agonistic

Ca orice activitate sportivă, comportamentul agonistic în sporturile de

luptă solicită omul ca întreg în totalitatea subsistemelor sale: fizice, biofizice si

psihice.

Desfăşurarea activităţii şi, respectiv, comportamentul adaptativ agonistic

se bazează pe informaţie. De altfel nici nu se poate concepe un proces de reglare

în afara utilizării unei informaţii utile (adecvate) şi suficiente din punct de

vedere cantitativ.

Din perspectiva teoriei generale a reglării şi postulatelor „modelului

interacţionist" (Golu Mihai si Dicu Aurel - 1972), deducem că pentru a se

echilibra optim cu mediul şi a-şi realiza finalitatea proprie, individul trebuie să

dispună: a) de capacitatea de a înregistra, prelucra si stoca informaţiile mediului

extern ca purtătoare de informaţii utile; b) de mecanisme de selectare şi utilizare

a informaţiei extrase în concordanţă cu stările sale de necesitate; c) de o bază

motivaţională suficient de largă care să asigure „asimilarea" unui volum cât mai

mare de influenţe.

Componenta senzorială (perceptivă) are tocmai rolul de a selecta şi

recolta informaţiile utile pentru elaborarea şi efectuarea operaţiilor sau acţiunilor

reglatoare. În cazul comportamentului agonistic din sporturile de luptă, se

impune să identificăm în primul rând clasele sau modalităţile mari de semnale

care au tangenţă cu procesul reglării şi care trebuie înregistrate. Pe baza lor se

delimitează acele aparate de recepţie, care sunt mai mult sau mai puţin solicitate.

73

Page 74: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Psihologia demonstrează că nici un act comportamental, oricât de simplu,

chiar de tip reflex-necondiţionat, nu se poate realiza optim în afara semnalelor

provenite sau emise de propriul organism; numai prin corelarea semnalelor de la

sursele externe cu cele provenite de la propriul organism, devine posibil orice

comportament adaptativ.

Procesele de percepţie senzorială au un caracter de premisă în ramurile

sporturilor de luptă (Polster Herald - 1988). Un nivel nesatisfăcător al percepţiei

duce frecvent la o stagnare în procesul de pregătire sau provoacă greşeli tehnice.

Perfecţionarea funcţiilor de percepţie senzorială, ca „obiectiv secundar" altor

forme de antrenament, nu mai este suficientă în pregătirea performanţelor de

maximă valabilitate tehnică şi tactică.

3.4. Rolul atenţiei şi vigilenţei în percepţiile specializate din sporturile de luptaTriunghiul prezentat în subtitlu: atenţia, vigilenţa şi percepţiile

specializate formează poarta de intrare a informaţiilor (Schubert F. - 1981), în

memoria sportivului, în vederea luării deciziilor. Înainte de a trece la dezbaterea

temei este necesară o scurtă incursiune în definirea termenilor.

Vigilenţa este o stare de activare specifică de sensibilizare, ce are efecte

facilitante şi asigură receptivitatea, permeabilitatea informaţională,

performanţele observabile şi informaţionale şi este o condiţie a atenţiei şi a

conştiinţei în general. Vigilenţa pregăteşte percepţia şi se structurează în direcţia

informaţională a deciziei prin patru sarcini (Montmallin): verificarea,

supravegherea, inspecţia şi pânda. Conceptul de atenţie şi de vigilenţă se

încadrează în aptitudinile intelectuale, în formularea analitică (Epuran, 1980),

fiind trăsături de personalitate şi un ansamblu de procese funcţionale în slujba

sportului (Nougier, 1993).

Atenţia este definită ca o orientare selectivă şi concentrare focalizată a

proceselor psihocomportamentale, în vederea unei optime şi facile reflecţii sau a

unei intervenţii eficiente" (Paul Popescu-Neveanu,1978).

74

Page 75: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

’’Atenţia este o condiţie a reflectării optime a realităţii’’ (Holdevici şi

Vasilescu, 1988). Ea nu poate fi studiată sau observată independent, ci numai

prin intermediul efectelor sale asupra proceselor senzoriale, cognitive sau

motrice. Nivelul de vigilenţă al creierului, joacă în mod evident un rol important

în atenţie (Kreindler si Apostol,1976). Un individ somnolent este mai puţin atent

la ceea ce se petrece în jurul lui decât un individ treaz şi mai ales decât un

individ care este într-o stare de alertă, de stare vigilă foarte pronunţată.

Pentru studierea proceselor atenţionale (Nougier, 1991) trebuie făcută o

diferenţiere teoretică esenţială între orientarea atenţiei (Posner, 1980) şi

distribuţia resurselor atenţionale (Floru, 1967; Navon şi Gopher, 1979). Prima

pare să fie procesul similar procesului de pregătire (Requin, 1985). Atenţia este

considerată de acesta ca o combinaţie de facilitări si inhibiţii, mai înainte de

prelucrarea unui semnal.

Cea de-a doua partea a distincţiei se referă la capacităţile de prelucrare a

informaţiei de care dispune sportivul.

Orice individ este considerat ca având capacităţi limitate, adică el nu este

capabil să prelucreze toate informaţiile. De aceea sunt necesare procese

specifice de selectare a semnalelor celor mai relevante pe baza trăsăturilor lor

(forma mişcării, traiectoria, viteza, sensul etc).

Deşi cantitatea de stimuli care pătrund în sistemul nervos central în

fiecare moment este enormă (Kreindler si Apostol, 1976), nu toţi stimulii pot

avea aceeaşi importanţă ca semnificaţie şi nu toţi fac obiectul unui proces de

memorizare. Există mai multe mecanisme cu ajutorul cărora sistemul nervos

central poate reduce cantitatea de informaţie ce ajunge la el (fig. nr.3.6.).

De asemenea, în selectarea informaţiilor cu semnificaţie, putem presupune

că, unii sportivi sunt mai bine pregătiţi pentru anumite situaţii decât alţii, sau că

aceşti subiecţi se comportă în mod specific, determinaţi de caracteristicile

personale.

75

Page 76: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Pentru a studia caracteristicile atenţiei, Posner si Snyder (1975) au

dezvoltat metodologia costului şi beneficiului atenţional. Aceştia descriu

îmbunătăţirea vitezei de reacţie la localizările sugerate ca pe un beneficiu

atenţional, iar creşterea timpului de reacţie la localizările nesugerate, ca pe un

cost atenţional. Magnitudinea costurilor adică inhibiţia beneficiilor (a

facilităţii), determină dimensiunea efectului atenţional. Acesta ar fi măsura

specifică a flexibilităţii atenţiei subiectului (Keele şi Hawkins, 1982). Prin

flexibilitate autorii înţeleg capacitatea unui subiect de a separa, orienta şi angaja

atenţia asupra diverselor puncte din spaţiu, adică a-şi muta atenţia de la un loc la

altul. Ea poate fi unul din factorii cognitivi, dovedind un nivel de performanţă

ridicat.

Figura nr. 3.6. –Kraindler şi Apostol, 1976

În activitatea sportivă pot fi invocate două tipuri de procese. Ele pot fi

funcţionale: sportivul este înzestrat cu dispozitive automate pentru detectarea

semnalelor. Aceste dispozitive permit o prelucrare rapidă a informaţiilor, cu

76

Page 77: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

puţine tulburări. Acest gen de automatizare se dezvoltă prin antrenament şi

experienţă.

Procesele pot fi şi opţionale - adică voluntare şi strategice - sportivii

dezvoltând strategii bazate pe experienţa lor proprie. Bineînţeles că aceste

strategii urmăresc realizarea de performanţe bune şi nu se exclud reciproc. Ele

sunt complementare şi interacţionează reciproc. De exemplu se poate considera

că sportivii cu experienţă sunt capabili să treacă de la o prelucrare automată la

una atenţională şi invers, ca o funcţie a complexităţii sarcinii.

În raporturile de situaţie, în speţă în toate ramurile de luptă, sportivii

trebuie să reacţioneze la semnale care par a fi relevante sau mai frecvente decât

altele. Ori de câte ori pot, ei încearcă să anticipeze acţiunea adversarului făcând

diferenţa între indicii semnificativi si disimulările voite. Ei încearcă de

asemenea, să determine probabilitatea evenimentelor ulterioare. Ca atare, poate

fi util să se analizeze costurile si beneficiile sportivilor prin sarcini de laborator

ce reproduc cât mai fidel contextul comportamentului agonistic. Indiferent de

disciplină, sportivii experimentaţi au dovedit costuri şi beneficii reduse. Cu alte

cuvinte, ei au reacţionat cu aceeaşi rapiditate şi la localizările sugerate şi la cele

fără sugerare de indiciu. În schimb sportivii neexperimentaţi, au demonstrat

costuri şi beneficii importante. Acest rezultat poate să însemne că în sporturile în

care există un nivel ridicat de incertitudine, sportivii experimentaţi sunt

înzestraţi cu dispozitive specifice utile în practica sportului de performanţă. De

asemenea, putem spune că ei au învăţat, conştient sau inconştient, să fie atenţi

la toate semnalele, indiferent de o anumită informaţie precedentă - semnificaţia

şi de frecvenţa acestor semnale - adică posibilitatea indicării semnalului.

Automatizarea si flexibilitatea atenţiei, pot juca un rol important în

strategiile atenţionale. Automatizând unele mecanisme, sportivi de înaltă

performanţă îşi pot folosi resursele atenţionale pentru a controla sarcini mai

complexe, în special în situaţiile care implică o mare incertitudine. În acest caz

77

Page 78: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

resursele trebuie să fie distribuite în mod optim si să prelucreze simultan două

sau mai multe sarcini.

Flexibilitatea atenţiei permite sportivului să detecteze mai uşor semnalele

periferice şi să facă faţă mai omogen la diferite situaţii. Cu cât stimulii sunt mai

depărtaţi unii de alţii, cu atât mai îndelungat este timpul necesar pentru

dezangajarea, orientarea şi angajarea atenţiei spre altă localizare (Schulman si

colab., 1973). Pe de altă parte, cu cât resursele atenţiei sunt distribuite mai mult

spre un semnal, cu atât mai dificil va fi să se orienteze atenţia spre o altă

localizare sau spre un alt semnal.

De asemenea, flexibilitatea de la procesele automate, la procesele

controlate. Din cauza unei mari flexibilităţi a atenţiei, procesele automate de

detectare pot opera în condiţii optime. Există o literatură bogată care studiază

procesele de orientare a atenţiei vizuale în spaţiu.

Nougier şi colab. (1991) atestă printr-un experiment efectuat în scrimă

comparând scrimerii experţi cu cei neexperţi în ceea ce priveşte timpul de

reacţie (TR) şi timpul de mişcare (TM). Primul rezultat a arătat că principala

diferenţă dintre experţi şi neexperţi a fost în privinţa TM, iar în ceea ce priveşte

TR diferenţele au fost mici. Experţii au fost mai rapizi în exerciţiu decât

neexperţii, dar mai interesante s-au dovedit efectele atenţionale şi/sau cele de

pregătire motorie. Subiecţii au dovedit un TR şi un TM mai îndelungaţi in

condiţia nevalabilă decât în cea valabilă. În ceea ce priveşte TM, efectul a fost

mai mare la neexperţi decât la experţi. El a fost şi mai mare când reacţia motorie

a fost mult mai complexă. De asemenea, ei au dovedit o mai mare flexibilitate a

atenţiei decât nonexperţii. Experţii au reuşit să-şi orienteze mai bine atenţia în

spaţiu şi/sau să-şi pregătească şi programeze mai bine reacţia decât neexperţii.

Aceste date par să confirme rezultatele noastre anterioare conform cărora

diferenţele dintre experţi şi neexperţi se explică prin studiul tardiv de prelucrare

a informaţiei .

78

Page 79: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Atenţia, care este un proces costisitor, intervine în ultimul moment pentru a

selecta semnalele cele mai potrivite şi/sau răspunsul motor (Kahnerman şi

Treisman, 1984). Acesta ar putea da sportivilor experimentaţi, posibilitatea de a

obţine adaptări în situaţii problemă.

Într-o încercare de schematizare, Nougier redă (fig. nr.3.7.) un aşa-zis

sportiv ideal, locul funcţiei-proces „atenţia" şi interrelaţiile cu alte componente

psihice. Automatizarea este considerată ca un mijloc de a face să scadă

încărcătura mentală a informaţiei de procesat.

Figura nr. 3.7. Locul atenţiei şi interrelaţiile cu alte componente psihice (Nougier, 1991)

Atenţia joacă un rol în selecţionarea informaţiilor celor mai semnificative

sau în inhibarea unor localizări spaţiale. Fiecare stadiu al prelucrării

informaţionale suferă efecte atenţionale similare. Eficienţa deciziei şi stadiile de

programare ale procesării informaţiei este în mod special dependentă de nivelul

de performanţă al sportivului. Flexibilitatea, difuzia şi focalizarea razei

atenţionale sunt unele din proprietăţile ce pot fi îmbunătăţite prin experienţă.

Distribuţia resurselor atenţionale prin schimbare sau împărtăşire reprezintă un

79

Page 80: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

rezultat posibil al interacţiunii dintre atenţie şi automatizare. Această

îmbunătăţire depinde de dezvoltarea strategiilor.

O altă abordare clasică folosită în studierea proceselor atenţionale se

bazează pe cronometria mentală (Polsner, 1978). Înregistrarea timpului de

reacţie (TR) reflectă natura şi durata proceselor cognitive ce intervin în stadii

decisive de prelucrare a informaţiei (Mc Clelland, 1979; Sternberg, 1969) între

prezentarea unui stimul, cu sau fără semnal de avertizare şi începutul unei

reacţii. Metoda cronometrică este folosită în sport în încercarea de a se clarifica

asupra factorilor de pregătire şi proceselor motorii, în funcţie de vârsta

sportivilor, nivelul performanţei, perioada de antrenament sau oboseală. În mod

frecvent sportivii sunt confruntaţi cu semnale critice şi trebuie să extragă indicii

importanţi ce ar putea fi o funcţie a incertitudinii sarcinii şi a raportului între

semnal şi informaţia nerelevantă.

3.5. Percepţiile în sporturile de luptă şi rolul lor

în reglarea comportamentului agonistic

Suntem de acord cu afirmaţia lui Volpert W. (citat de Schubert F., 1988),

conform căreia în sporturile de luptă, pentru capacitatea operatorie a sportivului

de performanţă, procesele psihice mentale au o relevanţă definitorie în

comparaţie cu procesele cognitive senzoriale. Totuşi rolul acestora din urmă nu

este mai puţin important, mai ales în condiţiile iniţiale ale învăţării, când se

(pre)formează diferite modele de prelucrare specifică a informaţiilor la nivel de

reglare senzorială (Polster Herold,1988). Însuşirea acţiunilor tehnice sau tactice

are la bază perceperea corectă a calităţii exerciţiilor (Epuran M. 1976). Pe

măsură ce experienţa de cunoaştere si vechimea în activitate creşte, percepţiile

devin mai precise, iar sportivul dobândeşte capacitatea de a relata verbal diferite

particularităţi ale exerciţiului observat. Sportivii cu un înalt grad de măiestrie,

apreciază în cele mai fine detalii mişcările adversarilor, „ghicesc" acţiunea care

urmează şi o preîntâmpină. Pentru a înţelege mecanismul prelucrării informaţiei

80

Page 81: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

la sportivi, primul pas este studierea proceselor senzorial-perceptive. Este, într-

adevăr, important să înţelegem cum ’’scanează’’ în mod activ sistemele

senzoriale (ale sportivilor), pentru a detecta stimulii relevanţi pentru

(pre)condiţiile întruchipate într-una sau alta din stările interioare ale modelelor

lor interioare. În acest sens Polster(1988) consideră ’’capacitatea de percepţie ca

premisă a proceselor cognitive de prelucrarea a informaţiei, care în sporturile

euristice trebuie pusă în legătură cu situaţiile de apreciere’’.

În învăţarea deprinderilor tehnico-tactice (Janssen Jan Peters, 1984), ca şi

în aprecierea situaţiilor (n.n.), punctul decisiv constă exact în schimbarea

legăturii dintre datele senzoriale ale activităţii motrice. În programele motrice,

informaţiile verbale, vizuale, chinestezice, tactile şi chiar vestibulare, sunt

"legate" de impulsuri efectoare, alcătuind sinteze informaţionale integratoare.

Aşadar, în procesul de învăţare a deprinderilor tehnico-tactice şi a contextului

situaţional de aplicabilitate, nu avem de-a face cu un singur sistem de

înregistrare, nici cu un singur sector senzorial.

În operaţia de integrare (Mihai Golu si Aurel Dicu,1972) elementele sunt

supuse unei „revizuiri" şi filtrări pe baza unor criterii de compatibilitate. Se

creează astfel un câmp de probabilităţi cu densitate neuniformă: unele

evenimente vor deveni preferenţiale, integrarea lor favorizată; altele vor căpăta o

probabilitate scăzută, relevarea lor în cadrul structurii fiind defavorizată

(indezirabilă). Datorită caracterului dinamic al relaţiei cognitiv-acţionale dintre

luptător şi adversar, densitatea de probabilitate a câmpului de evenimente se

modifică: elementele relevante în situaţia perceptivă dată devin irelevante într-o

altă situaţie. Structurile perceptive evoluează de la stări global difuze de

nedeterminare, la stări diferenţiale, echilibrate, de la sincretism nemijlocit la

scheme generalizate, care permit nu numai detectarea şi identificarea

aspectelor ,,cheie" ale situaţiei în momentul actual, ci şi anticiparea

transformărilor lor în cursul acţiunii. Schemele constituite asimilează „de

obicei" obiectul (situaţia) după legea generală a echilibrului, dar în cazul

81

Page 82: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

„împotrivirii" obiectivului, ele stimulează activitatea perceptivă. Prin urmare, ele

conţin nu numai modelele claselor de stimuli, ci şi programele acţiunilor de

dobândire a unor imagini noi.

Pe măsură ce percepţia se închide, din punctul de vedere reglator, după

legea echilibrului optim, mecanismele sale operaţionale se automatizează şi se

comprimă (M. Golu, 1975). Se creează astfel impresia că ea se desfăşoară

instantaneu şi că este cel mai simplu si banal act de comunicare. Automatizarea

şi comprimarea sunt obiectiv impuse de principiul promptitudinii reglării şi

economiei. Ele nu înseamnă decât aparent o simplificare; în realitate, privite din

interior, psihologic, ele introduc un coeficient înalt de complexitate, sporind

considerabil încărcătura de informaţie pe unitatea de timp operaţională.

Percepţia mişcărilor şi a situaţiilor în timp şi spaţiu, precum şi forma de

percepţie specială (Zbigniew Czajkowski, 1975), denumită în limbajul

psihologic sportiv în mod generic „simţ specific" capătă o semnificaţie vitală

pentru sportivii din toate ramurile de luptă. Fără pretenţia de a aduce vreo

noutate în domeniu îndrăznim să definim acest “simţ specific” ca fiind o sinteză

procesual-perceptivă cu caracter integrativ. Simţul specific are ca substrat de

bază calităţile de coordonare specifice.

Aceste calităţi se bazează pe primirea şi elaborarea informaţiilor şi

controlul execuţiei efectuate îndeosebi de analizatorul tactil care se informează

despre presiunile asupra diferitelor părţi ale corpurilor; de analizatorul vizual,

care culege imaginile din lumea înconjurătoare; de analizatorul statico-

dinamic, care ne informează despre acceleraţiile corpului, în special cele

unghiulare şi despre poziţia capului faţă de corp, contribuind, în mod

determinant, la păstrarea echilibrului; de analizatorul acustic prin intermediul

căruia percepem sunete şi zgomote care pot servi la organizarea ritmică a

mişcării; de analizatorul chinestezic, cu ajutorul căruia primim informaţiile

privind tensiunile produse în muşchi şi modularea lor, care se află la baza

senzaţiilor motrice ale diferitelor segmente (Manno Renato,1984). După mulţi

82

Page 83: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

autori în faze iniţială a învăţării unei mişcări, informaţia vizuală este

determinantă în structura chinestezică. Acelaşi specialist consideră că

analizatorul vizual poate avea un rol informativ pe plan acustic si vizual. Apoi

succesiv, în multe sporturi şi în cazul fazelor de automatizare, o importanţă tot

mai mare capătă analizatorul chinestezic. În jocurile sportive şi în sporturile de

luptă, informaţiile vizuale sunt de neînlocuit în toate fazele.

Informaţia pe care analizatorii o recepţionează permite dezvoltarea unor

calităţi privind organizarea si controlul mişcării. Este vorba în special de:

- calităţile de combinare şi cuplare a mişcărilor;

- capacitatea de orientare spaţio-temporală;

- capacitatea de diferenţiere;

- capacitatea de reacţie motrică;

- capacitatea de echilibru statico-dinamic;

- capacitatea de transformare a mişcării;

- capacitatea de ritmicitate.

În ceea ce priveşte realizarea şi dezvoltarea simţului specific un rol

important îl are şi schema corporală. Epuran (1976), apreciază că schema

corporală este punctul de plecare a diferitelor posibilităţi de acţiune. De

asemenea, schema corporală este imaginea pe care o are fiecare despre propriul

corp, imagine totală şi segmentară, în stare statică sau dinamică, în raportul

părţilor corpului între ele şi mai ales în raporturile acestuia cu spaţiul şi obiectele

înconjurătoare (Porot, citat de Epuran,1976).

În formarea simţului specific un mare rol îl au deprinderile senzoriale

care au la bază „învăţarea perceptivă" (Chircev A. si Radu I., 1974). Aceste

deprinderi senzoriale au ca principală caracteristică reducerea pragurilor în

funcţie de exerciţiu, în percepţia detaliilor, în sisteme de stimulări complexe, în

identificarea structurilor în condiţii dificile de percepere.

Urmărind lucrul mai multor antrenori (Juşcov O. - 1973), a observat că ei

aplică aceleaşi metode în cursul studierii şi perfecţionării acţiunilor tehnice.

83

Page 84: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Analiza antrenamentului de lupte, având ca temă studierea unui procedeu nou,

ne arată că într-un antrenament de 100 min., sunt folosite pentru dezvoltarea

calităţilor motrice 75% din timp, 20% pentru explicaţii si numai 5% pentru

demonstraţie. În cadrul perioadei de perfecţionare, demonstraţia ocupă şi mai

puţin timp.

Antrenorii nu acordă toată atenţia faptului că auzul şi simţul muscular nu

pot concura cu văzul în ceea ce priveşte formarea unui stereotip nou. Vederea

permite sportivului să sesizeze nu numai „desenul" general a mişcărilor, ci îl

ajută să-şi formeze o noţiune şi despre caracteristicile de spaţiu şi timp. Nici o

descriere nu poate scoate la iveală cele mai mici nuanţe ale mişcării aşa cum le

înregistrează ochiul.

Într-un alt studiu Juşcov O. (1975), afirmă că în condiţii obişnuite,

simţului văzului îi revin cca. 80% din informaţii în timpul activităţii agonistice.

Descrierea şi simţul muscular trebuie să completeze demonstraţia, să

descopere mecanismul interior a execuţiei unui procedeu. Dacă mişcarea este

nouă pentru luptător (fie că este vorba de un începător sau de un maestru) el

trebuie să-şi formeze în primul rând o imagine vizuală clară a procedurii

studiate. În acest scop, trebuie să se folosească în cea mai mare măsură

chinograme, filme etc. ; desigur că în anumite cazuri, în cursul studiului se poate

ajunge la aceleaşi efecte şi cu ajutorul descrierii, dar operaţia necesită multă

energie si timp. În continuare Juşcov arată că dacă în cursul studiului predomină

controlul vizual, sarcina principală va fi de a crea imaginea cât mai vie a noii

mişcări, de a o descrie din toate unghiurile.

Când o mişcare este deja orientată şi este vorba doar de cizelarea unor

elemente de detaliu (când rolul principal revine senzaţiilor musculare), atunci un

flux mare de informaţii vizuale şi auditive ar stânjeni percepţia musculară a

sportivului. Descrierea şi demonstraţia care jucaseră rolul principal, ocupă acum

un loc secundar. Ele nu mai pot asigura efectul necesar. Acum trebuie aplicate

84

Page 85: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

mijloacele care l-ar putea ajuta pe luptător la o fină diferenţiere a percepţiilor

musculare.

În cursul perioadei de învăţare, trebuie să se urmărească creşterea

informaţiei asupra procedeului respectiv iar în etapa perfecţionării trebuie să se

reducă cantitatea de informaţie, reţinând atenţia sportivului mai ales asupra

percepţiei musculare. S-a observat că odată cu eliminarea factorului vizual,

excitabilitatea musculară devine mai acută. Luptătorii surdo-muţi pot servi drept

exemplu. Se ştie că ei suferă de tulburări de coordonare si ale aparatului

vestibular. Cu ochii legaţi aceşti luptători se orientează dificil în spaţiu. Dar în

cursul unei lupte, când un surdo-mut se află în contact direct cu adversarul, este

capabil să-şi regleze conduita, găsind nivelul optim al prizelor cu o precizie

uluitoare, ce depăşeşte calitatea procedeelor efectuate cu ochii deschişi.

Eliminarea factorului vizual a fost total acceptată ca metodă de corectare a

greşelilor înrădăcinate. Uneori sportivul înţelege perfect greşeala făcută, ştie

teoretic cum o poate suprima, dar o repetă la repetarea procedeului.

Prin eliminarea factorului vizual, relaţia obişnuită cu mediul înconjurător

se deteriorează, ceea ce permite luptătorului să diferenţieze mai fin percepţiile

musculare şi să controleze mai bine mişcările propriului său corp. În final

luptătorul va putea executa procedeul aşa cum şi-l reprezintă.

3.6. Reprezentările şi rolul lor în reglarea

comportamentului agonistic

Informaţiile perceptive care servesc la organizarea conduitei spaţiului nu

dispar fără urmă. Ele sunt integrate şi prelucrate prin procese psihice noi,

complexe, între acestea figurând şi reprezentarea. Aceasta se defineşte ’’ca

proces cognitiv senzorial de semnalizare în forma unor imagini unitare, dar

schematice, a însuşirilor concrete şi caracteristice ale obiectelor şi fenomenelor

în atenţia acţiunii directe a acestora asupra analizatorilor" (Matei Gheorghe,

1985).

85

Page 86: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Reprezentarea este demersul elementar şi fundamental atât al memoriei

cât şi (sau) al gândirii şi imaginaţiei (Popescu Neveanu, 1978).

Se cunoaşte faptul că orice excitare senzorială de o intensitate sesizabilă

lasă urme în sistemul analizatorilor (Epuran, 1982). Aceste urme pot fi simple

imagini dar pot fi şi reprezentări mai complexe care reproduc nu numai o

singură stimulare senzorială ci o percepţie integrală. De exemplu, putem avea

imaginea pe retină a unei fulgerări, putem avea reprezentarea unei acţiuni dintr-

un joc sportiv, un croşeu la box.

Piaget a definit imaginea mentală ca valoare de semiconcept sau concept

potenţial şi a introdus noţiunile de reprezentare retroactivă şi anticipativă

care împreună cu reprezentarea motrică, întregeşte aspectele de cunoaştere,

execuţie si prospecţie a actelor voluntare, posibile în activitatea sportivă.

Reprezentarea păstrează elementele percepţiei (este o reproducere a unei

percepţii anterioare), dar este independentă de contextul obiectiv de stimulii care

au determinat percepţia. Deşi conservă ceva din sistemul de referinţă perceptiv,

reprezentarea este obişnuită prin intermediul operaţiilor intelectuale (J. Piaget

citat de Popescu-Neveanu, 1978). În continuare acelaşi psiholog citează ca

„paradoxul reprezentării constă în aceea că dispune de un conţinut intuitiv de tip

senzorial, întemeiat pe un sistem de operativitate intelectuală cu totul deosebit şi

chiar opus mecanismelor perceptive".

În actele motrice reprezentările mişcărilor nu sunt numai vizuale sau

musculare, ci au un caracter deosebit.

Folosirea termenului de reprezentări ale mişcărilor (Epuran, 1976), adică

ale actelor motrice care se efectuează, şi nu de reprezentări chinestezice, întrucât

acest termen este mai sărac în conţinut, nu oglindeşte în întregime fenomenul,

obligându-ne să ne referim în special la elementele senzoriale, musculo-

articulare (proprioceptive) şi să eliminăm componentele vizuale, auditive,

tactile şi de orientare a corpului în spaţiu.

86

Page 87: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Trebuie subliniat faptul că în reprezentările ideomotorii, imaginea mentală

este direct legată de simţul muscular (Holdevici, 1988), aceste reprezentări

având de fapt un caracter preponderent vizual motor.

Reprezentările mişcărilor au mai multe caracteristici (Holdevici, 1988) : ca imagini ideale ale mişcărilor reale, imagini ce reprezintă programe de

activare pentru activitatea motrică propriu-zisă, având deci rol de

programare;

ca imagini mentale care facilitează procesul însuşirii mişcării, ele

îndeplinind astfel o funcţie de antrenare;

ca imagini ce se formează în timpul execuţiei, ele având sub acest aspect

un rol reglator.

87

Page 88: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Fig. nr. 3.8. Schema dezvoltării reprezentării mentale ( A. Hotz, 1981)

88

Page 89: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

3.6.1. Reprezentările idiomotrice în sporturile euristice

(de luptă) şi caracteristicile învăţării

Având în vedere că teoriile despre învăţare în general şi despre învăţare

motrică în special sunt extrem de numeroase şi bine aprofundate, vom trece în

revistă doar aspectele relevante ale acesteia în relaţia directă cu sporturile de

luptă, pe care le putem încadra în grupa sporturilor euristice.

Sensul învăţării (Popescu-Neveanu, 1978), poate fi interpretat ca o

asimilare activă de informaţie (retenţie mnezică), însoţită de achiziţionarea de

noi operaţii şi deprinderi. În învăţare, sunt antrenate ca mijloace, procesele

cognitive senzoriale de gândire şi de memorie, care asigură optimizarea şi durata

lor.

Un rol important în învăţarea si automatizarea mişcărilor, îl au şi

reprezentările.

Majoritatea psihologilor sunt de acord că reprezentările au importanţă

deosebită, nu numai în procesul instructiv educativ, ci că se formează şi se

dezvoltă chiar în acest proces (Epuran, 1976).

Să examinăm fazele iniţiale ale învăţăturii, în care noutatea reprezintă

deja o dificultate: primul procedeu de trântire, primul atac combinat de braţ şi

picior, primele poziţii de gardă în box etc. Planurile de mişcare construită pe

puţine puncte de reper, se clatină şi, metodologic, este nevoie de diferiţi paşi

preliminari în învăţarea parţială înainte ca totul să se precizeze în prima tentativă

reuşită (Rieder, 1984).

Baza pentru orientarea în acţiuni şi reglarea lor (Schubert, Kirchgassner si

Barth, 1976), presupune ca fiecare sportiv să dispună de reprezentări interne,

respectiv modele ale lumii exterioare, de o imagine a personalităţii proprii şi a

activităţii proprii. Astfel, fiecare sportiv are o imagine despre cerinţele generale

ale unei evoluţii proprii (sau adverse - n.n.), despre finalitate, căi de realizare şi

consecinţele acestor realizări, despre parametri temporali şi dinamici ai

89

Page 90: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

mişcărilor proprii şi străine, cât şi despre clipele prealabile când o să intervină

acestea.

Fig. nr.3.9. Dinamica formării reprezentării mişcării (Epuran, 1976)

Mai departe, aceeaşi specialişti afirmă că din practica sportului, se ştie că

reprezentarea unei mişcări are funcţia de a oferi un model sau procedeu. Pe baza

acestui model de mişcare care prezintă diverse grade de abstractizare (fie că

mişcarea a fost demonstrată de antrenor fie că s-au prezentat filme, imagini etc.

sportivul îşi orientează acţiunile. Cu cât prezentarea mişcărilor a fost mai

plastică, mai precisă si cuprinzătoare, cu atât procesul de învăţare va fi mai

reuşit. Pe parcursul învăţării si însuşirii progresive a unei mişcări, imaginea

despre mişcare se va diferenţia tot mai mult şi concomitent se va generaliza.

Formarea şi modificarea reprezentării (Epuran, 1976), nu pot fi încheiate

odată cu obţinerea execuţiei perfecte. În orice stadiu s-ar afla cândva elevul,

reprezentarea sa despre un anumit exerciţiu poate suferi modificări (fig. nr.3.9.).

Reprezentarea mişcării trebuie privită ca o componentă, care însoţeşte

întregul proces al formării deprinderilor motrice, şi nu ca o primă etapă.

Execuţia se reflectă în creierul elevului prin componentele sale proprioceptive,

vizuale, tactile ş.a. şi se precizează prin legăturile formate anterior. Întâlnirea

dintre componentele reprezentării anterioare şi componentele reflectate ale

90

Page 91: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

execuţiei constituie momentul diferenţierii, moment precizat, clasificat prin

intervenţia pedagogului care prin corectare (în care pot intra în proporţii variate

elemente intuitive si verbale) uşurează percepţiile proprioceptive, indică

elementele de bază ale execuţiei, îl face pe sportiv să înţeleagă mai bine ceea ce

este corect sau greşit, dezvoltând reprezentarea şi implicit posibilităţile unei

execuţii ulterioare mai aproape de ceea ce reprezintă sarcina motrică. Din

aspectele generale ale activităţii sportive putem exemplifica printr-un model de

învăţare si antrenare a tehnicii, în relaţia cu dezvoltarea capacităţilor cognitive

(schema Volpert, 1976, modificată). Schema este intenţionat dezechilibrată în

sensul că neglijează latura execuţiei motrice efective, pentru a pune accentul pe

latura psihică a motricităţii, pentru care procesele de reglare şi de control sunt

provocate şi însoţite de procese mentale.

Fig. nr.3.10. Schema Volpert, 1976, modificată: Antrenamentul tehnicii şi

dezvoltarea capacităţilor cognitive

Prezenta schemă denotă caracterul condiţionat al reprezentărilor şi

interacţiunea primului sistem de semnalizare cu cel de-al doilea (Epuran, 1976),

91

Page 92: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

acestea contribuind la învăţarea mentală a acelor exerciţii pentru care există o

experienţă anterioară.

A. T. Puni (citat de Epuran şi Holdevici, 1980) a stabilit că reprezentările

ideomotorii „ sunt obţinute prin antrenare a mişcărilor, reprezentarea mentală a

exerciţiului şi pronunţarea lui în limbaj interior contribuind la o execuţie mai

precisă şi mai corectă „. Se poate afirma deci, că reprezentarea voluntară şi

intenţională a mişcării este un mijloc de formare a acesteia, de învăţare a

mişcării, dar şi de perfecţionare a ei şi de realizare a deprinderilor motrice

pierdute.

3.6.2. Rolul reprezentărilor în reglarea conduitei agonistice

Întregul complex de imagini cognitive a procesului motric (Schubert si

col., 1976), condiţiile în care are loc şi efectul acestuia, se numeşte sistem

operativ de imagini. Prin aceasta se înţelege că, conţinutul şi întrepătrunderea

structurală a elementelor acestui sistem de reprezentări depinde de condiţiile de

desfăşurare concrete şi câteodată foarte variate. Elementele psihice, de

asemenea, participante la rezolvarea unei sarcini variază şi ele la rândul lor.

Astfel, aceste elemente au caracter „operativ" şi formează baza pentru

manifestarea unei gândiri rapide a sportivului în timpul unei competiţii.

Importanţa sistemului operativ de reprezentări pentru reglarea acţiunilor

sportive constă în faptul că se realizează o orientare şi o reglementare

conştientă a activităţii sportive prin operaţii analitico-sintetice, pe baza acestui

sistem care s-a constituit pe cale senzorială şi/sau semantică, denumit model

intern.

„Modelul intern" reprezintă deci „baza de orientare" (a felului de

desfăşurare) a unei acţiuni, şi permite o încercare în domeniul subiectiv al

reprezentărilor înaintea aplicării anumitor elemente sportive sau acţiuni motrice

în practică. Între acţiunile obişnuite în sporturile de luptă, se „interpun" tot mai

multe elemente intermediare între apariţia impulsului şi realizarea acţiunii.

92

Page 93: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Dominante în această fază a „încercării interne" sau a „acţionării în gând" sunt

operaţiile intelectuale ca analiza, sinteza, generalizarea ş.a.

Sportivul si antrenorul colaborează în analizarea aspectelor pozitive şi

negative ale rezultatului (Rieder, 1984), iar cu cât sportivul progresează mai

mult în ceea ce priveşte performanţa tehnică, cu atât vor reuşi mai repede să

gândească în acelaşi fel.

Figura nr. 3.11.

Feedback-ul începe, înainte de toate, din confruntarea între rezultatul

obţinut şi cel care a fost propus, care poate fi nesatisfăcător, aproape corect sau

total greşit. În încercarea următoare se ţine cont de cauzele descoperite cu

intenţia îmbunătăţirii. Se poate întâmpla ca anticiparea să corespundă scopului

mişcării, deoarece, de exemplu în cazul unui contraatac în lupte intervin o serie

de elemente pe care nu e posibil să ni le imaginăm ca pe un tot unitar. Rezultatul

poate demonstra că nu s-a reuşit obţinerea unei imagini mentale clare în punctele

fundamentale ale execuţiei. se pune întrebarea dacă anticiparea nu cumva a fost

concentrată asupra unui scop ce nu putea fi încă obţinut.

O interpretare ulterioară arată că trebuie să se reflecteze sistematic asupra

problemelor şi a raporturilor existente între elemente.

93

Page 94: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

3.7. Componenta intelectuală şi gândirea ca factor de

reglare a conduitei de luptă

Întrucât în dinamica reală a luptei, cu cele două componente, atac-apărare,

cele mai importante componente analizate sunt percepţia, motricitatea si atenţia,

există tendinţa de a trece pe plan secundar componenta intelectivă - nivelul de

inteligenţă şi gândirea. Din faptul că în cadrul populaţiei celor care practică

diferite sporturi de luptă, există deosebiri foarte mari de ordin intelectual, se

trage concluzia greşită că această componentă nu ar impune nici un fel de

îngrădiri. Într-adevăr nu s-ar putea afirma că sarcinile care alcătuiesc conţinutul

obiectiv al activităţii de luptă, ar reclama o inteligenţă excepţională, dar nici nu

putem admite că în exercitarea optimă a conduitei de luptă, inteligenţa şi

gândirea nu sunt solicitate si nu sunt necesare.

După opinia noastră cei care candidează la obţinerea unor locuri fruntaşe

în competiţiile de mare anvergură (indiferent de tipul de luptă), trebuie să

posede o inteligenţă generală (I. G.) cel puţin în limitele normei. Scăderea

nivelului acestei capacităţi sub limita normei, sporeşte considerabil coeficientul

de risc în desfăşurarea luptei.

Aşa cum s-a văzut, lupta propriu-zisă creează sportivului numeroase

situaţii problematice noi, care reclamă o rapidă orientare şi găsirea strategiei

celei mai adecvate de soluţionare. Or, este evident că, în asemenea

situaţii ,,critice" participarea inteligenţei devine absolut indispensabilă.

Pentru a continua demersul analitic referitor la rolul componentei

intelectuale şi de gândire în activitatea sportivă, credem că este nevoie de o

definire a cadrului noţional specific.

După Claparede (citat de Popescu-Neveanu, 1978) inteligenţa apare în

trei ipostaze:

a. modalitatea cognitivă diferită de reactivitate emoţională şi de capacitatea

de efort;

94

Page 95: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

b. capacitatea de rezolvare de probleme prin restructurări opuse

automatismelor;

c. posibilitatea supramedie a gândirii în stadiul căreia este interesată

psihologia diferenţială.

Deşi inteligenţa apare ca un factor de mare însemnătate al vieţii sociale,

ea îşi are originea în existenţa şi activitatea socială, după cum, deşi apare ca un

factor facilitant, productiv al învăţării, ea rezultă din învăţare, din acea învăţare

care este inteligentă.

Confruntarea frecventă cu situaţii problematice de cele mai diverse tipuri,

dezvoltă la parametri superiori aptitudinea de a sesiza esenţialul şi generalul din

lucruri şi fenomene, de a sesiza relaţiile şi raporturile dintre acestea şi de a

înţelege ordinea şi dialectica proceselor şi evenimentelor naturale şi sociale

(Matei, 1995). Inteligenţa este dependentă de motive, scopuri şi efort. În general,

prin faptul că inteligenţa are de cele mai multe ori sensul cunoaşterii relaţiilor,

ea poate fi asimilată cu gândirea. Totuşi, inteligenţa este considerată aproape

unanim, o aptitudine generală care asigură rezolvarea eficientă, economicoasă a

majorităţii problemelor cu care se confruntă persoana umană.

În ce priveşte tipologia inteligenţei se delimitează variante ca: inteligenţa

motrică, verbală, abstractă, tehnică, socială, organizatorică etc.

Inteligenta motrică (Popescu-Neveanu, 1978) este o formă a inteligenţei,

ce se modifică în domeniul activităţilor motorii. Inteligenţa motrică apare ca o

aptitudine specială ce inserează în structura ei elemente cognitive (senzoriale si

logice), alături de memorie şi deprinderi motrice. Se manifestă în activităţi ce

reclamă rezolvarea unor situaţii motorii, prin efectuarea unor mişcări inedite, sau

adaptarea mişcărilor automotivate la condiţiile de rezolvat. Inteligenţa motrică

presupune conştientizarea deosebită a impulsurilor chinestezice şi controlul

corpului şi părţilor sale.

Gândirea face parte din procesele psihice superioare. Desfăşurându-se

larg, în mai multe faze, şi apelând la resursele celorlalte procese psihice în

95

Page 96: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

vederea adâncirii si extensiunii cunoaşterii, gândirea îndeplineşte în sistemul

psihic uman un rol central şi este definitorie pentru om ca subiect al cunoaşterii

logice, raţionale.

Dacă încercăm o definiţie a gândirii atunci putem spune că ea se defineşte

ca procesul cognitiv de reflectare a însuşirilor generale şi esenţiale ale obiectelor

şi fenomenelor realităţii înconjurătoare şi a raporturilor dintre acestea (Epuran şi

Holdevici, 1980).

Gândirea este strâns legată de acţiune. Aceasta în sensul că ea

îmbogăţeşte sau dublează marea majoritate a acţiunilor umane, dar mai ales în

sensul că este generată de acţiune. După Galperin, orice proces intelectual

începe cu acţiunea.

Mai mult de atât, Schubert (1981), pe lângă caracteristicile enumerate mai

sus, vede gândirea ca o anticipare temporală a evenimentelor viitoare. Aspectele

prezentate anterior se armonizează cu activitatea corporală precum şi cu formele

particulare ale gândirii: reproductivă, productivă şi creatoare.

3.7.1. Formele de manifestare ale gândirii

Principalele forma ale gândirii în sport sunt: gândirea operativă - cu

formele relaţionale între cea reproductivă şi productivă, gândirea creativă şi

gândirea intuitivă. Cea mai solicitată formă a gândirii în sport este cea

operativă, care mediază permanent acţiunile motrice şi situaţionale. Pentru un

sportiv în activităţile specifice nu este important cum gândeşte în general, ci

cum rezolvă situaţiile specifice, eficienţa lor.

În obţinerea performanţei, este necesar să alegi varianta cea mai adecvată,

dintr-un întreg repertoriu de acţiuni, pentru soluţionarea problemei, şi pentru

aceasta sportivul trebuie să disocieze condiţiile de acţiune; să recunoască cele

mai importante caracteristici ale unei situaţii în corelaţia lor şi să găsească o

relaţie între caracteristicile situaţionale si posibilităţile şi căile de soluţionare.

96

Page 97: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

În funcţie de condiţiile de acţiune, prin gândire se selecţionează acţiunile

sau lanţul de acţiuni din repertoriul existent în memoria sportivului, care vor fi

realizate motric. În acest caz avem de-a face cu gândirea productivă. În

momentul în care se creează noi condiţii suplimentare si situaţionale, care

trebuie să fie luate în calcul, la planificarea şi executarea altor acţiuni, avem

forma gândirii reproductive care, de fapt, este baza gândirii operative.

Gândirea creatoare duce la soluţii, în principiu, noi, prin descoperirea de

căi de rezolvare (Schubert, 1981). Aceasta se manifestă atât la sportiv, cât şi la

antrenor, în căutările lor pentru a introduce noi acţiuni motrice sau variante

tehnico-tactice. Cu o oarecare aproximare se apropie de stilul personal al unui

sportiv sau de stilul colectiv al unei echipe. În ultima perioadă se vorbeşte şi de

gândirea intuitivă (de unii acceptată, de alţii nu), care permite acţiuni imediat,

fără conştientizare. Intuiţia este un rezultat al antrenamentului îndelungat, al

experienţei de concurs şi în ultimă instanţă, a supraînvăţării motrice şi

situaţionale. Specifice acestei gândiri sunt reacţiile rapide şi nu deciziile rapide,

cu mare grad de eficienţă în sportul de mare performanţă.

3.7.2. Rolul inteligenţei ca factor reglator în conducerea luptei

Prin specificul lor, sarcinile în activitatea agonistică reclamă aproape în

permanenţă funcţia anticipativă, care este, un atribut definitoriu al inteligenţei

generale.

Inteligenţa nu este numai un „mecanism" interpretativ-rezolutiv, ci şi unul

reglator (Blaj,1982). Ea coordonează, în funcţie de specificul şi semnificaţia

situaţiilor, obiectiv, elemente motivaţionale, motorii şi afective în acte

comportamentale, moderând şi frânând tendinţele şi reacţiile impulsive. În

conduita agonistică, apar frecvent situaţii care, prin efectul de „surpriză" pe care

îl provoacă duc la creşterea entropiei, favorizând fenomene de „îngustare a

lucidităţii". Fără intervenţia reglatoare a inteligenţei s-ar produce o deteriorare

serioasă a operaţiilor motorii de adaptare la conduita adversă.

97

Page 98: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Pe fondul inteligenţei generale se poate delimita şi o formă particulară de

inteligenţă care se include ca o componentă specifică a aptitudinii de luptă. este

vorba de inteligenţa concret-situaţională care rezultă din integrarea dinamică a

operativităţii şi rezolutivităţii schemelor perceptive, a vivacităţii şi sistematizării

spaţiale, a memoriei dinamico-lingvistice, a capacităţii de sesizare, evaluare, si

generalizare a raporturilor spaţio-temporale. Existenţa acestei forme speciale de

inteligenţă, favorizează buna desfăşurare a comportamentului agonistic. Ea

explică parţial diferenţele dintre performanţele obţinute de luptătorii cu un nivel

aproximativ egal cu cel al inteligenţei generale.

3.7.3. Rolul gândirii ca factor de reglare a conduitei de luptă

Felul de a gândi în timpul activităţii sportive se desemnează

drept ,,gândire operativă" şi trebuie separată de procesele de gândire care se

desfăşoară înaintea competiţiei, atunci când se fixează planul de luptă (Franck

Schubert şi colab., 1976). În ring sau pe saltea sportivul nu va fi în stare să

aplice o acţiune insuficient ,,verificată" în gând şi în realitate (Blaj, 1995).

Rezolvarea sarcinilor ce apar în cursul luptei, nu presupune niveluri deosebit de

înalte ale gândirii. Nu este necesară o gândire de tip formal-abstract, de scheme

complicate de raţionare şi argumentare, aşa ca în alte feluri de activitate.

Totuşi, ca şi în cazul inteligenţei, individul dotat cu o gândire normală are

posibilitatea să evalueze şi să interpreteze corect situaţiile de luptă, să-şi dea

seama de unele dependenţe funcţionale dintre diferite variabile ale luptei:

atacant-atacat, să formuleze generalizări referitoare la conţinutul si

particularităţile activităţilor agonistice, să anticipeze schimbarea de rol etc.

În timpul întrecerilor sportive, gândirea celor care iau parte la ele, se

îndreaptă tocmai spre rezolvarea unor probleme în legătură cu mijloacele de ales

pentru obţinerea unui avantaj faţă de adversar (avantaj în puncte, în acţiuni,

teritorial, moral etc.), avantaj care duce în final la câştigarea competiţiei

(Epuran, 1980). În continuare, acelaşi specialist, afirmă că gândirea sportivului

98

Page 99: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

este permanent activă, lucrând intens pentru găsirea celor mai bune soluţii, care

să ducă la obţinerea unor avantaje asupra adversarului şi în final a victoriei,

operând cu materialul senzorial imediat, furnizat de situaţiile din teren.

Gândirea tactică în timpul competiţiei, este o îmbinare a elementelor anterior

elaborate şi materializate sub forma planurilor tactice cu elemente de gândire

intuitivă şi operaţională care prelucrează datele oferite pe cale senzorială de

însăşi desfăşurarea competiţiei.

Pentru a pregăti performanţa solicitărilor cognitive (Schubert, 1988),

acţiunile trebuie analizate adecvat unei calităţi, sau să conceapă intervenţii

tipice pe baza cunoştinţelor disponibile despre modelul execuţiei.

A acţiona, înseamnă a reacţiona (Parlebas, 1977). Se răspunde printr-o

ripostă care forţează adversarul să reacţioneze la rândul său. În timpul luptei,

sportivul decodifică atitudinea şi comportamentul celorlalţi sportivi, evaluează

acţiunile lor, ,,cântăreşte" viitoarele convergenţe, apreciază corporal intervalul

care-l separă de adversar, chinestezia impregnează puternic aceste aprecieri. Şi

cum adversarul procedează la fel, fiecare acţiune a sportivului modifică secvenţa

următoare căci celălalt reacţionează ca răspuns într-o continuă reacţie inversă

într-un permanent proces de contracomunicare.

Feedback-ul senzorial se produce automat şi continuu (Jenssen, 1984)

prin intermediul organelor de simţ interne (proprioceptive) şi externe

(exteroceptive).

Feedback-ul cognitiv este deosebit, în mod predominant vizual sau

verbal, orientat pe norme sau valori cerute, nefiind automat.

Pentru un sportiv este important ca din multitudinea variantelor tehnice si

tactice să aleagă în cel mai scurt timp pe cea mai potrivită, şi să acţioneze

conform situaţiei continuu schimbătoare (Schubert şi colab., 1976). Sportivul

trebuie să selecteze dintr-un repertoriu mai mult sau mai puţin voluminos de

calităţi şi îndemânări, varianta optimă de luptă. Asemenea procese de selectare

şi decizie care sunt necesare în antrenamentul sportiv dar şi în competiţie,

99

Page 100: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

aparţin sferei gândirii operaţionale. Toate deciziile pe care le ia un sportiv, stau

sub presiunea timpului. El are un timp foarte scurt la dispoziţie pentru găsirea

mijloacelor tehnice si tactice optime, în desfăşurarea luptei . Ioseliani (citat de

Schubert si col. 1976), susţine că o asemenea activitate ,,în viteză", presupune

nu numai un aparat de mişcare bine antrenat şi o înregistrare rapidă şi fără

greşeli, ci şi o capacitate de a gândi rapid, de a pătrunde o situaţie, de a avea

puterea de decizie şi capacitatea de a modifica strategia şi tactica concepute

dinainte.

Foarte frecvent, în activitatea sportivilor sunt solicitate mecanismele de

decizie care se subordonează structural tot gândirii (Blaj, 1982).

Funcţia deciziei este solicitată de sarcinile cu caracter alternativ, de

alegere. Ele privesc, pe de o parte, momentul de efectuare a unei acţiuni, iar pe

de alta, varianta de acţiune. Se poate afirma că aproape fiecare situaţie tactică

nouă, care reclamă, modificarea parametrilor cursului anterior al

comportamentului de luptă este o situaţie de decizie. Ponderea cea mai mare în

elaborarea deciziei în condiţii de risc, o are în timpul luptei aşa-numita

informaţie cu valoare de semnal.

Relaţiile stabilite între situaţia declanşatoare şi decizie nu au un caracter

predominant şi invariabil. Ele se prezintă ca atare numai dacă în procesul de

învăţare a acţiunilor complexe tehnico-tactice, se pune accentul mai ales pe

asimilarea operaţiilor executorii şi pe formarea automatismelor

corespunzătoare. Nivelul optim de elaborare al acestei activităţi nu poate fi atins

decât printr-o preocupare specială de formare a mecanismelor decizionale,

îndeosebi pentru situaţiile critice. Aceasta presupune modelarea unor astfel de

situaţii date. E necesar, prin urmare, ca în cadrul structurii de ansamblu a

activităţii agonistice (antrenament si competiţie) să fie sporită ponderea

componentei intelectiv-decizionale (orientare-interpretare-decizie) (Blaj, 1982).

În ceea ce priveşte gândirea tactică în sporturile de luptă, întâlnim o serie de

100

Page 101: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

exemplificări în „Gândirea în practica sportivă" (Schubert, 1981), cuprinzând

analiza a şase „paşi":

1. - gândirea descoperă relaţiile importante, proprietăţile comune unor

caracteristici, situaţii şi evenimente. Nu apar particularităţile individuale şi

caracteristicile generale;

2. - gândirea se deplasează de la operaţiile ce însoţesc mişcarea la

operaţiile ce pregătesc mişcarea. Gândirea porneşte de la practică şi se

repercutează asupra ei. Gândirea şi acţiunea sunt una din modurile cele mai

diferite;

3. - gândirea se deplasează la acţiunea interioară, în care se operează cu

conţinutul percepţiei, cu imagini şi noţiuni - acţiune de probă. Avantajele

acestei acţiuni se înregistrează atunci când este executată înaintea luptei, prin

analizarea părţilor tari si slabe ale adversarului direct, prin încercarea de

a ,,ghici" acţiunile lui, prin acţionarea subiectivă sau operarea în zona

reproducerii situaţiei sau a mişcării. Mai poate fi inclusă si căutarea activă a

posibilelor căi complexe de soluţionare, precum si imaginarea diferitelor

variante de acţiuni, rezultatele şi urmările acestora;

4.- gândire-anticipare sau capacitatea preîntâmpinării temporale;

5.- gândirea rapidă şi corectă, aspecte care nu se exclud, dar se

armonizează mai greu. Sportivii se diferenţiază mai puţin prin corectitudinea

gândirii lor, ci mai mult prin rapiditatea proceselor de gândire. O parte din

sportivi îşi îndreaptă atenţia spre percepţia cât mai rapidă, spre diferenţierea şi

prelucrarea informaţiilor; la aceştia apărând o solicitare excesivă a centrilor

senzoriali de pe scoarţa cerebrală, puternic excitaţi faţă de cei motrici. Pregătirea

acţiunii solicită energie nervoasă şi timp suplimentar. Faţă de timpul senzorial-

perceptiv, cel motric se concentrează asupra pregătirii acţiunii exterioare,

acţiunea interioară fiind mai lentă. Timpul motric este rapid şi energic, dar lent

în prelucrarea informaţiilor;

101

Page 102: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

6. - gândirea mobilă şi elastică este caracteristică schimbărilor situaţiilor

de luptă. Cu toate că sportivul acţionează după un plan prestabilit şi ţine la

ipotezele, reprezentările şi planurile lui favorite, gândirea are nevoie de

libertate, nu de şabloane. ,,Planul" de luptă stabilit în prealabil nu are voie să

devină o ,,dogmă", şi în timpul luptei trebuie recunoscute oportun părţile slabe

ale adversarului, iar jocul tactic propriu trebuie reorganizat. Sportivii cu procese

de gândire lentă, statică se desprind greu de obişnuinţă.

În acest joc tactic (Petrov Raikov,1985) este de dorit ca luptătorul să atace

primul. Cercetările efectuate de specialiştii americani Jor şi Krol, relevă faptul

că 76% din întâlnirile de luptă Bunt câştigate de către luptătorul care a realizat

primul punct tehnic.

În timpul angajării (Parlebas, 1977) luptătorul „împrumută" anumite

intenţii adversarilor potrivit imaginii pe care şi-o face despre ei; el face

anticipaţii ale ... anticipaţiilor. În acest joc de reciprocităţi marcate, fiecare

caută „să-şi ascundă jocul", se face uz de fente, se întind „curse". Sportivul

elaborează o programare dinamică foarte fluidă, mereu reînoită, în funcţie de

rezultatele strategiei sale faţă de adversar. Apărătorul trebuie să dejoace

şiretlicurile şi simulările, care ajung în număr excedentar. Fiecare sportiv trebuie

să-şi estimeze şansele adică probabilităţile de reuşită, şi să aleagă toate aceste

microdecizii care se iau adeseori într-o străfulgerare. În acest caz, activitatea

sportivă poate fi o remarcabilă educaţie a conduitelor de decizie.

3.8. Anxietatea, conştiinţa de sine şi expectanţa

Anxietatea poate fi diferită ca o stare sau condiţie emoţională neplăcută,

ce este caracterizată de trăiri subiective, de tensiune şi teamă, prin activarea

excesivă a sistemului nervos central (Spielberger, citat de M.Grigore, 1994).

Componenţa cognitivă a acestui fenomen, a fost luată în atenţie în ultimele

decenii. S-a observat, notează cercetătorul german Ralf Shwarzer (citat de

M.Grigore, 1994) că persoanele anxioase nu acordă suficientă atenţie

102

Page 103: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

sarcinii de realizat şi ca urmare sunt oarecum „handicapate în procesul de

împlinire personală”. O întreagă pleiadă de gânduri-intruşi invadează mintea

subiectului anxios, interferând cu informaţia necesară realizării scopului propus.

După cum notează Eysenck (1988) deficitul de atenţie la persoanele

puternic anxioase ar putea fi descris în termenii a patru caracteristici cuprinzând

conţinutul, capacitatea, neatenţia şi selectivitatea. El afirmă că în stările

accentuate de anxietate apar tendinţe a priori ale atenţiei favorizând procesarea

informaţiei, ceea ce reprezintă ameninţare pentru eu, în timp ce persoanele cu o

slabă anxietate pot avea o tendinţă opusă. Astfel atenţia este direcţionată spre

conţinuturi diferite.

Anxietatea reduce considerabil capacitatea memoriei active, care ar

trebui să fie corelată eficient cu informaţii complexe. O mare parte a memoriei

este „ocupată” cu gândurile-intruşi de nelinişte şi teamă nemaifiind deci

disponibilă pentru scopul cognitiv actual (Tobies, 1986). O parte a resurselor

personale sunt pierdute în numele unor preocupări pe cât de sterile, pe atât de

îndepărtate de scopul propus.

Anxietatea predispune la neatenţie, distragere de la o activitate în

desfăşurare. Neatenţia se referă la stimulii externi (orice eveniment care apare),

cât şi la stimulii interni (griji de tot felul, diverse simptome somatice. Persoanele

anxioase continuă să cerceteze amănunţit mediul extern, pentru a detecta alte

eventuale surse de temeri şi neîncrederi, astfel că o mare cantitate de informaţii

neutră întrerupe cursivitatea gândurilor şi acţiunilor focalizate spre un scop real,

concret. Anxietatea este concretizată de o atenţie selectivă în care subiectul

foloseşte numai anumite dispoziţii (toane), ceea ce poate duce la excluderea

tocmai a acelor dispoziţii care ar fi făcut posibilă realizarea cu succes a sarcinii

propuse.

Concentrarea atenţiei are aceiaşi semnificaţie cu focalizare asupra unei

sarcini principale şi înlăturarea celor secundare. Acest lucru poate fi interpretat

ca o strategie de compensare în cazuri de reducere a capacităţii memoriei active.

103

Page 104: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

În majoritatea explicaţiilor date anxietăţii regăsim ideea că gândurile

centrate pe sine reprezintă un element fundamental al apariţiei şi dezvoltării ei.

Individul cercetează cu atenţie mediul, selectând tot ceea ce este legat de sine,

fie păreri sau acţiuni.

Numeroase cercetări au relevat importanţa cunoaşterii de sine (Barason,

1984, 1988; Schwarzer, 1981, 1986; Wine, 1982 citaţi de M.Grigore, 1994).

Persoanele anxioase pot fi caracterizate ca fiind excesiv preocupate de sine şi

astfel sunt distrase de la sarcinile actuale, înregistrând automat performanţe mai

scăzute. Ele sunt preocupate cu precădere de defectele sau neajunsurile proprii,

de pretenţiile mai mult sau mai puţin ameninţătoare, de pericolele potenţiale.

Conştiinţa de sine sau autocentrarea psihică, a devenit o variabilă

importantă în cercetarea anxietăţii; Buss (1980), face distincţie între conştiinţa

de sine personală, privată şi conştiinţa de sine publică. Conştiinţa de sine

personală este prezentă când individul se autoanalizează când îşi investighează

propriile sentimente şi atitudini interioare, când meditează asupra propriei

identităţi. Conştiinţa de sine publică intervine atunci când persoana simte că este

observată şi evaluată de alţii. Sentimentul acesta conduce la preocuparea de a-şi

făuri o imagine publică adecvată.

Conştiinţa de sine, ca stare psihologică, este diferită de conştiinţa de sine

ca dispoziţie. Această distincţie are implicaţii în reprezentarea de sine şi în

anxietatea socială. Ca trăsătură, un înalt grad al conştiinţei de sine face ca

persoana să se orienteze spre o înaltă frecvenţă de autofocalizare. Înţeleasă ca

stare, autofocalizarea poate autofocaliza , poate fi indusă, având o oglindă sau

orice alt mijloc tehnic care oferă feed-beck pentru vocea, mimica sau

comportamentul cuiva. De asemenea, ea poate fi indusă natural prin stimularea

anxietăţii. Persoana percepe astfel schimbările somatice ale propriului corp, cum

ar fi creşterea pulsului, transpiraţia, înroşirea feţei, nod în gât etc. ceea ce va

muta atenţia spre interior.

104

Page 105: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Autofocalizarea este adesea pusă în contrast cu focalizarea asupra sarcinii,

implicând faptul că direcţia atenţiei este determinată în principal de persistenţa

şi nevoia de realizare a ei. Totuşi, cercetările făcute de Carwer şi Scheier (1981,

1986, 1989) au arătat că această dihotomie este prea simplă şi înşelătoare; în

locul acestora, se va acorda importanţă diferenţelor individuale, în ceea ce

priveşte espectanţa. Autofocalizarea conduce la o întrerupere a acţiunii şi

provoacă o evaluare subiectivă a rezultatelor. Cercetătorii susţin existenţa, în

acest caz, a unei „linii de demarcaţie” legată de conţinutul atenţiei

autofocalizate. Vom distinge astfel un grup care va avea espectanţe pozitive,

investind mai mult efort, arătând mai multă perseverenţă şi dobândind mai mult

succes şi un alt grup cu espectanţe negative care se va retrage din faţa sarcinii,

preocupat fiind de meditaţiile autodevalorizatoare.

Similară acestei perspective este şi teoria „espectaţiei eficienţei proprii” a

lui Bandura (1977, 1988). El îşi pune problema dacă eficienţa proprie poate fi

componentă cognitivă a anxietăţii. Oricum el defineşte anxietatea ca pe o stare

de apreciere anticipatoare, asupra unor posibile evenimente vătămătoare. Astfel

într-o situaţie care produce spaimă, nelinişte, persoanele care au o eficienţă

scăzută, datorată defectelor, lipsurilor proprii, vor propune scenarii de insucces,

mutându-şi atenţia de la situaţie către consecinţele nefaste. De regulă, nivelul de

anxietate dinaintea activităţii sete ridicat datorită aşteptării situaţiei stresante

(Epuran, 2001). Dacă un nivel prea ridicat de anxietate împiedică realizarea unor

performanţe înalte, unul scăzut este tot atât de nefavorabil datorită lipsei de

angajare emoţională în competiţie.

În concluzie, cunoaşterea legată de sine are o importanţă deosebită în

apariţia anxietăţii şi se pot face corelaţii între randamentul atenţiei şi anxietate.

Un individ anxios are tendinţa să acumuleze mai multe date autodevalorizatoare

decât informaţii care să-i susţină acţiunile, ceea ce hrăneşte permanent frica de

sine. Aceasta se reflectă în grade diferite de anxietate, ducând în final la o

105

Page 106: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

deteriorare a espectanţei eficienţei proprii, care influenţează alegerea sarcinii şi

perseverenţa în a o realiza.

106

Page 107: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

CAPITOLUL 4

ÎNVĂŢAREA PRIN PROBLEMATIZARE

4.1. Consideraţii generaleAtât sub raport pedagogic, cât şi sub raport psihologic, între învăţare şi

rezolvarea de probleme, există o strânsă interacţiune, calitatea şi eficienţa

activităţii intelectuale fiind dependente într-o mare măsură de nivelul la care se

realizează această interacţiune (I.Mânzat, 1973). Ca metodă modernă de

instruire, problematizarea vizează atât înţelegerea cunoştinţelor asimilate, cât şi

dezvoltarea capacităţii de aplicare a lor. Legătura între momentul formării

deprinderilor şi priceperilor şi momentul aplicării lor –care este facilitată, în

principal, de fenomenul transferului în învăţare şi gândire –nu se poate realiza

decât dacă procesul învăţării se concentrează pe construirea adecvată

(sistematică, dinamică şi specifică) a operaţiilor implicate în rezolvarea

problemelor.

Problematizarea constă într-o suită de procedee, prin care se urmăreşte

crearea unor situaţii-problemă care antrenează şi oferă elevilor posibilitatea să

surprindă diferite relaţii între obiecte şi fenomenele realităţii, între cunoştinţele

anterioare şi noile cunoştinţe, prin soluţiile pe care ei înşişi le elaborează sub

îndrumarea profesorului (I.Nicola, 1992).

Învăţarea prin rezolvarea de probleme (problem-solving), este o variantă a

euristicii, o altă modalitate, mai complexă, de aplicare a teoriei învăţării prin

descoperire. Premisele teoretice, psihopedagogice de la care se porneşte,

rezultatele pozitive obţinute în cadrul studiilor şi cercetărilor experimentale

întreprinse, precum şi cele înregistrate în practica şcolii, anunţă instruirea

problematizată ca una dintre cele mai active şi valoroase metode ale didacticii

moderne. Chiar dacă metoda expozitivă este mai economicoasă şi determină

107

Page 108: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

iniţial o memorare mai rapidă, ea rămâne inferioară învăţării prin

problematizare. Se pare că acest tip de învăţare sporeşte semnificativ capacitatea

omului de a utiliza descoperirea modului de rezolvare şi în alte situaţii noi.

S.L.Rubinstein (citat de I.Mânzat) arată că transferul procedeelor de

rezolvare de la o problemă la alta, este rezultatul unei generalizări care, la rândul

său, se bazează pe activitatea de analiză şi sinteză.

Relaţia dialectică dintre învăţarea şi rezolvarea de probleme, evidenţiază

cu deosebire în formarea strategiilor utilizate de gândire (al strategiilor euristice

mai ales), în învăţarea prin descoperire, presupunând învăţarea realizată pe baza

gândirii creatoare care descoperă soluţii, metode de rezolvare, principii,

concepte etc. în accelerarea evoluţiei capacităţilor intelectuale specifice

diferitelor stadii de dezvoltare prin exersarea unor tehnici speciale de instruire

şi în transferul strategiilor şi conceptelor de la un domeniu la altul înrudit cu

primul ( I. Mânzat, 1973).

Ca tehnică de instruire, problematizarea îşi găseşte utilizarea pretutindeni

unde se pot crea situaţii-probleme ce urmează a fi soluţionate prin gândire

comună şi căutare, prin cercetare şi descoperire a unor noi adevăruri, a unor noi

reguli şi soluţii de ordin superior ce devin o parte integrantă a repertoriului

individual de achiziţii( I.Cerghit, 1997).

4.2. Caracterul prospectiv, proiectiv şi acţional al problematizării

Orientarea teleonomică a omului constituie temeiul caracterului

prospectiv, proiectiv şi acţional al problematizării. Dacă admitem că

prospectivitatea, proiectivitatea, acţiunea pentru scop sunt trăsături generale ale

condiţiei umane, în ce constă specificul orientării teleonomice a problematizării?

Credem că răspunsul la această întrebare, trebuie să ţină seama de două

elemente organic corelate: în primul rând, de particularităţile genezei

problematizării ca modalitate de adaptare şi posibilitate de cunoaştere (învăţare)

108

Page 109: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

şi, în al doilea rând, de contextul impus de situaţiile problematice, ca stimul al

dezvoltării interioare.

Prin însăşi situaţia sa obiectivă, problematizarea se caracterizează prin

asimetria câmpurilor temporale, în sensul preponderenţei viitorului (devenirii)

asupra trecutului (experienţei).

În condiţiile în care pe toate treptele problematizării se menţine o

asemenea asimetrie, fiecare etapă de adaptare (rezolvare), cunoaşte o modificare

a acestui raport, în sensul creşterii relative a ponderii câmpului experienţei

(trecutului) şi al scăderii relative a ponderii câmpului devenirii (viitorului). Ceea

ee este însă esenţial pentru problematizare şi o defineşte în raport cu celelalte

metode de învăţare, este predominarea devenirii asupra experienţei.

De aici decurge orientarea spre viitor concretizată prin orizont, distanţă,

libertate şi mobilitate prospectivă (prospectivitate). Problematizarea reprezintă

totodată perioada autoinstituiri teleonomice, în sensul învăţării relaţiei conştiente

cu viitorul, de unde decurge importanţa deosebită a formulării scopurilor,

proiectelor şi aspiraţiilor, a realizării opţiunilor; a adoptării deciziilor şi a

acţiunii în funcţie de acestea (proiectivitate).

Spre a înţelege mai bine caracterul prospectiv, proiectiv şi acţional al

problematizării şi, pe această bază, geneza sa, considerăm utilă schiţarea unui

model al acţiunii umane, deci al subiecţilor, axat pe dimensiunea teleonomic

Aşa cum rezultă din schema redată de fig.nr.4.1., principalele elemente

ale procesului la care ne referim sunt următoarele:

1. Stabilirea scopului: pornind de la condiţiile obiective prealabile, în

funcţie de nevoi şi interese, de aspiraţii şi idealuri, subiectul îşi fixează

scopul acţiunilor.

2. Elaborarea proiectului, având în vedere scopul stabilit şi corelarea

acestuia atât cu împrejurările concrete, cât şi cu posibilităţile individuale,

reprezintă concretizarea unor strategii alternative de acţiune pentru reali-

zarea obiectivului final.

109

Page 110: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Figura nr. 4.1. Esenţializarea procesului de învăţare prin problematizare

(din F. Mahler, 1983)

3. Opţiunea între alternative constituie operaţiunea de alegere a acelei

strategii care corespunde în cea mai mare măsură nevoilor, intereselor,

aspiraţiilor şi idealurilor subiectului, dar şi posibilităţilor individuale

precum şi oportunităţilor şi cerinţelor sociale în vederea atingerii scopului

propus.

4. Decizia marchează trecerea de la faza deliberării la cea a acţiunii, prin

stabilirea strategiei dorite şi posibile de realizare a scopului.

5. Acţiunea presupune utilizarea mijlocului ales pentru atingerea scopului ;

succesul sau eşecul acţiunii verifică temeinicia scopului, justeţea

proiectului, corectitudinea opţiunii şi, respectiv, a deciziei.

110

Page 111: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

În schema din fig.4.1. apar încă trei elemente:

a. condiţiile sociale sau împrejurările concrete în care acţionează

subiectul şi care influenţează fiecare treaptă a acţiunii sale ;

b. sistemul motivaţional care, în acord sau nu cu determinările obiective,

îşi pune amprenta asupra tuturor momentelor procesului şi le influenţează activ,

mai ales în cazul opţiunii; relaţia este desigur mai complexă, de interdependenţă,

scopul fiind nu numai motivat, dar şi motivând la rândul său etc.;

c. natura cibernetică a procesului care, printr-o legătură de conexiune

inversă (feed-back), influenţează retroactiv, în funcţie de rezultatele acţiunii,

toate momentele anterioare prin intermediul experienţei anterioare.

Vedem cum acţiunea indivizilor, cunoaşte o permanentă mişcare - rezultat

al confruntării subiectivului cu obiectivul - de la fixarea scopului, momentul

teleonomic propriu-zis, la stabilirea strategiilor şi mijloacelor pentru atingerea

sa, momentul prospectiv; la analiza tuturor direcţiilor şi căilor posibile de

finalizare prin prisma componentei motivaţionale, momentul opţional, la

alegerea variantei optime de acţiune, momentul decizional, şi, în sfârşit, la

realizarea scopului (sau nerealizarea sa), momentul acţional.

Să examinăm mai amănunţit câteva dintre elementele mai importante ale

acestui proces, şi anume: personalitatea, opţiunea şi motivaţia. În concepţia

noastră, personalitatea este câmpul de intersecţie a trecutului, prezentului şi

viitorului ; ea este memorie -sinteză a tuturor actelor trecute şi a reflectării lor în

conştiinţă; alegere -conştiinţa în actul prezent; anticipare -proiecţia şi

actualizarea anticipativă a actelor viitoare şi a reflectării lor în conştiinţă.

Atributul esenţial, specific, al personalităţii nu constă nici în actul spontan,

lipsit de con ştiinţă, nici în adeziunea abstractă la un sistem de valori şi

principii ; el constă în opţiune, în acelaşi timp, act şi conştiinţă a actului,

incluzând motivaţia alegerilor şi selecţia proiectivă. Opţiunea şi conştiinţa

opţiunii pot fi considerate ca rezultantă a complexelor interacţiuni ale

experienţei şi devenirii, care orientează personalitatea, dar şi a atitudinii

111

Page 112: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

individuale faţă de experienţa trecută, situaţia prezentă şi posibilităţile viitoare.

Ca atare, personalitatea este nu numai un dat, ci mai ales un act faţă de bagajul

aptitudinal moştenit, ea acţionează într-un mod activ, diferenţiat, în funcţie de

etapele evoluţiei, de condiţiile obiective şi de propriile caracteristici şi trăsături

dobândite în activitatea practică şi prin educaţie; din experienţa trecută, ea

înlătură ceea ce nu concordă cerinţelor prezentului şi scopurilor viitorului; în

perspectiva viitorului, optează pentru acele ţeluri şi mijloace de realizare care

corespund optimal cerinţelor impuse de situaţia problematică şi respinge sau nu

urmează celelalte alternative.

Cum am văzut în faţa mai multor alternative de acţiune în vederea

atingerii scopului, subiectul se află în situaţia de a opta pentru cea mai bună

dintre ele. Alegerea modalităţii de acţiune este rezultatul - mai mult sau mai

puţin conştient şi liber al analizei strategiilor posibile de comportare în funcţie

de un ansamblu de motive prin intermediul cărora se exprimă raportul

subiectului cu realitatea (fig. nr.4.2.)

Figura nr. 4.2. ( F. Mahler, 1983)

112

Page 113: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Ca elemente esenţiale ale actului opţional, în rezolvarea de probleme se

pot distinge (F. Mahler, 1983):

situaţia iniţială a subiectului ( S );

ansamblul condiţiilor anterioare ( C );

câmpul opţiunilor ( O ), în cadrul căruia subiectul realizează alegerea între

alternative în scopul atingerii performanţei şi nivelului de aspiraţii, sub

influenţa modelului, a nevoilor şi normelor;

raportul alternativelor unele faţă de altele, precum şi faţă de subiect şi

condiţiile date (A1, A2, A3,….An);

procesul de decizie ( Pd );

raportul deciziilor unele faţă de altele, precum şi faţă de subiect şi opţiunile

sale ( D1, D2, D3,….Dn );

performanţa ( Pe );

nivelul de aspiraţie ( Na );

Noua situaţie a agentului ( S1 ).În raport cu condiţiile ( C ), subiectul ( S )

selectează diferite alternative (A1, A2, A3,...An ) prezentate în câmpul

opţiunilor ( O ) şi ia o decizie (D1, D2, D3,...Dn ) în funcţie de performanţa

urmărită ( Pe ) şi de nivelul de aspiraţie ( Na ).

Decizia acţionează, la rândul ei, retroactiv ( feed-back )asupra comportării

subiectului prin intermediul performanţei (reuşită sau eşec) şi al nivelului de

aspiraţii (crescut datorită reuşitei sau coborât datorită eşecului).

Opţiunile sunt acte umane de o mare complexitate, rezultante dar şi

determinante ale conştiinţei şi comportării individului. Ele permit îmbinarea

modalităţilor de analiză „ex post" şi „ex ante", întrucât fiecare alegere între mai

multe alternative şi, desigur, decizia pe care o implică această acţiune sunt

edificatoare, atât pentru experienţă şi condiţii legate de trecut, cât şi pentru

cerinţele, posibilităţile şi aspiraţiile legate de viitor.

Comentând importanţa sa pentru cunoaşterea personalităţii, R. Linton,

1968, consideră că sistemul proiectiv este „un corespondent al întregii serii de

113

Page 114: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

răspunsuri larg generalizate, cu un conţinut predominant implicit, care se

stabilesc în individ ca urmare a experienţelor pe care le trăieşte. Aceste

răspunsuri funcţionează atât ca o componentă în aprecierea de către individ a

situaţiilor noi, pe măsură ce ele apar, cât şi în elaborarea unor răspunsuri mai

specifice, şi predominant explicite, faţă de aceste situaţii".

Reţinem faptul că în mecanismul opţiunilor proiective, răspunsul

subiectului este, în fond, repetarea modului de opţiune la o situaţie

anterioară în împrejurări noi. Când subiectul proiectează o acţiune, inclusiv o

opţiune viitoare, el realizează (de obicei implicit) o rememorare selectivă a

experienţei trecute ; atunci când găseşte similitudini, fie şi relative, între modul

în care a optat anterior şi opţiunea pentru viitor, modelul proiectului îi apare

limpede, iar alegerea uşoară. Există însă destul de multe situaţii în care subiectul

poate folosi inadecvat o soluţie trecută pentru o opţiune viitoare. Există şi cazuri

când subiectul, conştient de dificultatea problemei, poate amâna hotărârea, poate

chiar renunţa la proiect. Sunt stări conflictuale, inhibitorii.

Opţiunea, în general, şi cea proiectivă, în special, constituie un moment

de extremă solicitare a „sistemului proiectiv", atât spre experienţa trecută, cât,

mai ales, spre situaţia viitoare ( F. Mahler, 1983).

Rezolvarea de probleme, este rezultatul unui proces în cadrul căruia

definirea scopurilor, stabilirea mijloacelor şi acţiunea de realizare a lor presupun

un permanent exerciţiu al opţiunilor.

Ceea ce distinge într-o măsură mai mare rezolvarea de probleme, este

tocmai un permanent exerciţiu al unor opţiuni întemeiate pe raţionalitate .

Aceasta nu presupune că alegerile sunt întotdeauna juste, ci doar că ele se fac în

virtutea unor judecăţi factuale şi de valoare, deci prin compararea, în cunoştinţă

de cauză, a unei multitudini de aspecte ale situaţiei şi prin proiectarea conştientă

a unor ţeluri definite valoric şi care constituie suportul unei motivaţii deliberate.

Or, un asemenea tip de opţiune nu este un dat înnăscut al fiinţei umane, ci o

114

Page 115: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

achiziţie a practicii şi educaţiei, deci un produs esenţial al învăţării şi un

indicator al maturizării, respectiv, al personalizării.

4.3. Gândirea ca proces de rezolvare a problemelor

Se afirmă pe bună dreptate că domeniul specific de aplicaţie al sistemului

gândirii îl constituie rezolvarea de probleme (M. Golu, 1975). Psihologia

gândirii s-a elaborat în principal prin studii ample asupra îndeplinirii unor

sarcini cognitive sau rezolvării problemelor. Aceasta pentru că în situaţiile

problematice gândirea îşi mobilizează nominal resursele, demonstrându-şi

posibilităţile de performanţă (P. Popescu-Neveanu, 1977).

Se poate spune că un subiect îşi manifestă cu adevărat nivelul de

elaborare a gândirii sale, numai atunci când este confruntat cu o situaţie

problematică. În condiţiile rezolvării de probleme înţelegerea devine mai

profundă şi mai eficientă, iar problematizarea se dovedeşte a fi cea mai

productivă cale de învăţare (P. Popescu-Neveanu, 1977).

Toate acestea se pun în legătură cu teza despre geneza gândirii ca

modalitate superioară de depăşire a obstacolelor prin comprehensiune şi

invenţie.

Termenul de problemă nu este suficient delimitat şi precizat. Etimologic, "pro-

balleim" însemna ceea ce ţi se aruncă în faţă ca barieră, obstacol şi, prin

extensie, ceea ce constituie o dificultate teoretică sau practică a cărei înlăturare

este pusă sub semnul întrebării. În limbaj uzual problema intră în sinonimie cu

întrebare sau direcţie. Este însă mai mult decât o simplă întrebare, problema

reprezentând un sistem de întrebări asupra unei necunoscute, pentru că

dificultatea se prezintă direct ca o lacună a cunoaşterii şi constă într-o

necunoscută.

Problema se defineşte în câmpul interacţiunilor dintre subiect şi

ambianţa sa. Înainte de problemă se instituie situaţia problematică, sau altfel zis

o structură generativă de probleme. Însăşi problema se individualizează în

115

Page 116: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

ordinea raportării mijloacelor la scop. Astfel, psihologic vorbind, problema este

situaţia faţă de care numărul de reacţii de care dispune subiectul se relevă

insuficient şi neadecvat. Calea de atingere a scopului este rezolvarea.

Psihologia cibernetică a generalizat termenul definind procesul informaţional-

cognitiv ca un proces rezolutiv sau decizional.

Sarcina nu-şi poate înceta acţiunea, dacă nu survine un abandon, decât

prin găsirea soluţiei.

Atât rezolvarea problemelor, cât şi actele de voinţă se caracterizează prin

finalitate. Nu întâmplător cercetările iniţiale (Ach, 1905 citat de P. Popescu-

Neveanu, 1977) sunt corelative reunind gândirea şi voinţa şi privind rezolvarea

problemelor ca o acţiune voluntară.

Întotdeauna rezolvarea problemelor implică efort voluntar, dar nu orice

desfăşurare este o rezolvare de problemă. În acest ultim caz, obstacolul este de

ordin cognitiv şi depăşirea lui nu depinde numai de capacitatea de efort voluntar,

ci şi, cu deosebire de inteligenţă.

4.4. Situaţii problematice - definiţie

Prin specificul lor în sporturile duale de opoziţie directă, apar frecvent

situaţii, a căror rezolvare fie de către un sportiv, fie de către celălalt, duc la

evoluţia luptei într-un sens sau altul (apărare-atac).

Aceste situaţii sunt aşa-zisele situaţii problematice atât de caracteristice

sporturilor de luptă, pentru care Kodim, 1966 a încadrat întreaga categorie de

sporturi duale de opoziţie (fie directă, fie indirectă) în categoria sporturilor

euristice (de anticipare).

Pentru subiect situaţia problematică are structura unei acţiuni complexe,

implicând o bază anticipativ-orientativă şi un ansamblu de activităţi executorii

ce trebuie elaborate sau perfecţionate şi puse în aplicare (P. Popescu-Neveanu,

1978).

116

Page 117: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

După S.L.Rubinstein (citat de Cerghit, 1997),numim problematică acea

situaţie „ …în care există ceva implicit cuprins în ea pe care aceasta îl

presupune, dar care nu e determinat, cunoscut, nu este dat în mod explicit, ci

doar sugerat prin relaţia sa cu ceea ce este dat în situaţie. Relaţia dintre

necunoscut, sugerat, căutat, pe de-o parte, şi datele iniţiale ale problemei, pe de

altă parte, determină direcţia procesului de gândire”.

Esenţa problematizării constă în situaţia conflictuală care apare între

necesitatea rezolvării unei probleme (a găsirii răspunsului) şi experienţa

elevului, nesatisfăcătoare sub acest aspect şi care nu-i permite, de aceea, să

găsească soluţia. Situaţia problematică creează astfel un fond aperceptiv

favorabil receptării acelor cunoştinţe (deprinderi, priceperi), care îl vor ajuta pe

elev să depăşească dificultăţile ce ar surveni… » (E. Constantinescu, citat de

Cerghit, 1997)

Global, situaţiile problematice prezintă o serie de atribute pe care

Reitman, 1966 (ciatat de P. Popescu-Neveanu, 1977) le clasifică astfel:

1. constantele care reprezintă elementele invariabile în sistemul de

informaţie;

2. variabile, reprezentând grupul de alternative folosite pentru obţinerea

unei soluţii;

3. atributele deschise, ce se definesc printr-o serie de parametri ale căror

valori nu sunt specificate în datele iniţiale ale problemei; ele constituie

primele elemente ce trebuie eliminate, prin închiderea lor, îngustându-se

câmpul de soluţii, progresiv până la găsirea soluţiei optime.

4. atributele structurale sau implicite, sunt elemente neexplicite ce se

relevă pe măsura descompunerii problemei în părţi componente fiind

constrângeri contextuale ale subcomponentelor.

Cu cât situaţia problematică este mai complexă cu atât numărul şi rolul

atributelor structurale (organizaţionale şi contextuale) se amplifică.

117

Page 118: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Psihologia cibernetică abordează esenţa problemei prin relevarea a două

aspecte ale acesteia: cel obiectiv şi cel raţional-subiectiv.

Aspectul obiectiv se raportează la o situaţie exterioară subiectului, gradul

ei de virtuală problematizare fiind desemnat pe baza criteriului nedeterminării,

adică pe baza numărului de alternative posibile, dintre care se selectează una

singură pentru închiderea problemei, înlăturându-se celelalte. Alternativele pot fi

obiecte sau entităţi reale sau elemente operaţionale disjunctive. Deci, pentru ca

o situaţie să fie obiectiv problematică, este necesară existenţa a minimum două

alternative egal posibile (M. Golu, 1975). Creşterea gradului de alternative

posibile ridică şi gradul de complexitate al problemei, numit în cibernetică

« indice de problematizare ».

Aspectul relaţional-subiectiv al problemei se evidenţiază prin raportarea

acesteia la subiect, constând în efectul pe care îl produce contactul direct dintre

un subiect şi o situaţie obiectiv-problematică. Acesta este aspectul ce interesează

psihologia şi care în termenii ciberneticii constau în rezultanta opunerii

"nedeterminării" caracteristice situaţiei problematice la "determinare"

(organizarea informaţională) caracteristică sistemului cognitiv al subiectului (M.

Golu, 1975).

4.4.1. Tipuri de situaţii problematice

Referindu-se la un studiu anterior, F. Schubert, 1988, stabileşte în baza

unor criterii că în judo pot apare 32.040 de diferite poziţii de luptă care pot să

apară cu aceeaşi probabilitate.

Această multitudine de situaţii se bazează pe variaţia a trei caracteristici

fundamentale prin care situaţiile de luptă pot fi sistematizate. În acest fel se evită

ca amănunte nesemnificative să pătrundă în procesul de învăţare. Volumul, tipul

şi modelul caracterizării situaţiilor de luptă sunt diferite pentru fiecare ramură

sportivă. În general în box, scrimă şi karate există o situaţie complexă care

oglindeşte în principal sarcinile strategico-tactice, în timp ce în judo şi lupte

118

Page 119: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

situaţia este descrisă pe baza poziţiilor corpului. Surprinzătoare este

multitudinea de aspecte, care pot apare ca o limitare. În box este vorba de

aspecte care se referă la:

– relaţia dintre luptători în cadrul zonelor de concurs limitate (motivate

prin capacitatea de manevră proprie sau adversă);

– situaţiile caracteristice şi care revin frecvent, condiţionate de regulile

competiţionale (acţiuni interzise de arbitru după avertizări sau mustrări),

respectiv, puncte "cheie" în desfăşurarea luptei, pregătirea tipică a unui atac,

diminuarea puternică a capacităţii de luptă sau

– maniera de luptă condiţionată de particularităţile individuale ale

adversarului.

În scrimă situaţia de luptă cuprinde, sub aspect strategic şi tactic

caracterizarea condiţiilor necesare aplicării concrete a acţiunilor de luptă ; astfel

situaţia de atac este caracterizată printr-o anumită inactivitate din partea

adversarului, insuficientă concentrare sau dintr-o prea mare preocupare faţă de

acţiunile proprii de pregătire şi distanţele critice. În lupte şi judo situaţiile sunt

caracterizate prin relaţiile dintre luptători (poziţia deasupra sau dedesubt,

trecerea din stând la parter) sau caracteristicile de prindere.

De exemplu, dacă un luptător reuşeşte să-şi oblige adversarul la o anumită

priză (de exemplu două braţe pe braţ), atunci se creează o situaţie caracteristică

prin aceea că spaţiul de luptă este puternic limitat pentru ambii sportivi, dar

pentru soluţionarea ei sunt luate în calcul mai multe tehnici. Pentru stabilirea

cuprinzătoare, adecvată cerinţelor unei situaţii de luptă, raportarea unilaterală

faţă de mai mulţi indici nu este suficientă. chiar dacă sunt dominanţi sub

aspectul examinării. Punctul de plecare şi de referinţă al examinării practice şi

teoretice constă în caracterizarea cerinţelor concrete specifice activităţii sportive.

Activitatea competiţională are loc dependent de fixarea problemelor, de

scopul propus, de condiţiile de execuţie. Deoarece particularităţile sarcinilor şi

dificultăţilor influenţează elementele structurale, scopul, motivul şi desfăşurarea

119

Page 120: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

acţiunii, sarcina concretă de luptă şi obiectivul propus sunt considerate aspecte

dominante de examinare (R.Petrov, 1984).

Prin această poziţie teoretică fundamentală a psihologiei se mai confirmă

încă o dată, că situaţia de luptă se raportează la cerinţele concrete şi la scopul

specific al unei etape subordonate activităţii competiţionale.

Prin aceasta, scopul diferitelor acţiuni de luptă, în sensul soluţionării

situaţiilor de luptă, devine caracteristică dominantă în stabilirea şi clasificarea

acţiunilor şi categoriilor de luptă. În ce măsură sistematizarea aplicată în

sporturile cu parteneri reprezintă o problemă esenţială rămâne de verificat.

Necesitatea sintetizării situaţiilor separate în categorii şi ordonarea lor a

fost fundamentată de F. Klix din punct de vedere al informaţiei (citat de B.

Berndt şi col., 1988). Abia o astfel de clasificare îi permite atât sportivului cât şi

specialistului să se sustragă amănuntelor neesenţiale şi să-şi formeze o privire de

ansamblu, să-şi adapteze un comportament relativ stabil, adecvat situaţiei, şi

prin formarea unor structuri cognitive să recunoască apartenenţa unei situaţii de

luptă la o anumită categorie.

Principalele criterii de clasificare a unei situaţii de luptă sunt:

1. După fazele fundamentale ale luptei:

a) atac;

b) apărare.

2. Clasificarea în funcţie de priză:

a) cu două braţe pe braţ;

b) priza la cap şi braţ;

c) priză la braţ şi şold;

d) priză pe fiecare braţ (de la încheietura mâinii, de deasupra cotului

şi sub axilă);

e) priză pe braţ şi picior;

f) priză pe două picioare (de gambe sau de coapse);

g) priză cu imobilizarea de la spate.

120

Page 121: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

3. Clasificare în funcţie de poziţia faţă de saltea:

a) stând în picioare;

b) în parter.

4. Clasificarea după modul de soluţionare a acţiunii:

a) comportamentul (reactiv) orientat în funcţie de condiţiile întâlnite

anterior;

b) modificarea condiţiilor şi a comportamentului (activ) orientat

spre scop.

5. Clasificarea după caracteristici izolate diferite:

a) poziţia luptătorului în cadrul suprafeţei limitate de luptă (colţul

ringului, marginea saltelei, ultimul metru etc.);

b) constituţia fizică (înălţime, centru de greutate, poziţie de gardă

etc.);

c) caracteristici condiţionate de regulament (la comandă, după

încălcări de regulament, după întreruperi).

4.4.2. Învăţarea situaţiilor problematice şi a rezolvării lor

Învăţarea situaţiilor problematice din sporturile de opoziţie directă în doi

este posibilă şi se recomandă atât la nivelul de instruire al juniorilor, dar mai

ales la nivelul de înaltă performanţă.

Materialul de studiu programat poate şi trebuie să fie studiat prin procedee

de studiu problematic (problematizare). Structura sa poate fi analizată în trei

componente şi anume (R. Petrov, 1984):

1. scopul acţiunii;

2. mijloacele acţiunii;

3. condiţiile acţiunii.

În componenţa situaţiilor problematice pot rămâne necunoscute obiectul,

procedeele şi locul acţiunii. Luptătorul trebuie să fie în măsură să ia decizii cu

rapiditate în timpul luptei. Astfel procesul de antrenament se transformă într-un

121

Page 122: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

moment creativ. Este evident faptul că sportivul nu poate să prevadă toate

acţiunile adversarului său. Luptătorul modern trebuie să prevadă mereu cu o

acţiune mai mult decât adversarul său (R. Petrov, 1984). Bogăţia tehnicilor de

luptă ca şi diferenţele existente între caracteristicile biomecanice şi biodinamice

ale prizelor impun aplicarea unui procedeu metodic special în timpul studiului şi

perfecţionării principalelor tehnici de luptă. Acest procedeu metodic se bazează

pe descompunerea corectă a prizei (procedeului) în părţi sau faze.

Figura nr. 4.3. Plurivalenţa situaţiilor problematice în lupte ( R. Petrov, 1984)

Prin urmare, sunt elaborate complexe de exerciţii de formare generală şi

specială referitoare la fiecare fază a procedeului. Aceste complexe de exerciţii

au ca obiectiv îmbogăţirea modelului intern în concordanţă cu cerinţele luptei

competiţionale. Varietatea situaţiilor de rezolvat pentru o priză determinată,

condiţionează caracterul creator al deciziilor care trebuie luate. Algoritmii

acţiunilor, stabiliţi în prealabil se dovedesc insuficienţi în timpul luptei şi acest

fapt măreşte rolul componentei euristice în structura deciziilor (R. Petrov, 1976).

Activitatea algoritmică şi activitatea euristică sunt legate şi depind una

de alta. Cercetarea algoritmilor tehnici de către sportivi reprezintă o funcţie

122

Page 123: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

euristică, în timp ce modelarea lor, asimilarea şi realizarea lor adecvată aparţin

sferei activităţii algoritmice.

Dar cum situaţiile în timpul luptei nu se repetă, practic în realizarea

algoritmilor stabiliţi în prealabil, în majoritatea cazurilor activitatea euristică

este cea care predomină. Algoritmii apar ca "mini-programe", integrate în

programe mai vaste în funcţie de condiţiile concrete şi de scopurile strategice ale

prizei.

Procedeul logico-algoritmic ascunde enorme posibilităţi de intensificare şi

optimizare a luptei atât în antrenamente cât şi în concurs. Acest procedeu

permite introducerea parametrului calitativ şi perfecţionarea procesului de

formare programată (R. Petrov, 1984).

Dezvoltarea logico-algoritmică a acţiunilor tehnico-tactice ridică

probleme ca:

1. decodificarea algoritmilor prin analiză logică şi sintetică a experienţei

dobândite;

2. compunerea algoritmilor pe baza legilor înregistrate având în vedere

realizarea optimală a directivelor procesului de antrenament. În figură

sunt prezentate trei variante ale ecuaţiei "executării rebur-ului", trei

contraatacuri dar şi trei contraatacuri ale contraatacurilor.

Mult mai târziu, Ripoll şi col., 1996, vorbeşte în scrimă despre strategii

"de a doua sau a treia intenţie", definite prin pregătirea unei acţiuni care este

prevăzută şi provocată activ de către sportiv cu două sau trei faze înainte de

execuţie.

Studiul algoritmilor este necesar pentru desfăşurarea corectă şi eficace a

procesului de antrenament şi creşterea randamentului în iniţierea şi finalizarea

acţiunilor în timpul luptei.

123

Page 124: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

CAPITOLUL 5ORGANIZAREA, CONŢINUTULŞI METODOLOGIA CERCETĂRII

5.1. Premisele cercetării

În procesul de învăţare a autoapărării -de fapt a procedeelor cele mai

eficiente din sporturile de luptă adaptate autoapărării, viitorul poliţist, ca de

altfel oricare sportiv, se afla sub o mare presiune. Una din tendinţele generale

ale practicii social-umane este şi aceea a obţinerii unui randament crescut al

eforturilor intelectuale şi fizice ale oamenilor. În prezent, orice rămânere în

urmă în această privinţă, riscă să situeze şcoala în contratimp cu mersul vieţii, să

menţină învăţământul la un nivel rudimentar şi depăşit, lipsit de adaptabilitatea

şi valoarea care-i sunt necesare.

Una din problemele esenţiale ale învăţării autoapărării de către studenţii

din ACADEMIA de POLIŢIE o reprezintă formarea unui comportament

eficient, cu un randament de superior de luptă, concretizat în acţiuni bazate pe

un spirit de prevedere corespunzător şi în condiţii de stabilitate psihică mai ales

în situaţiile critice. Subiecţii trebuie ca în cel mai scurt timp, să elaboreze

răspunsuri rezolvitoare la adresa unor situaţii problematice (provocative) tip

stimul, care de cele mai multe ori se transformă in situaţii critice datorită

specificului lor.

În cazul sportivilor, rezolvarea situaţiilor problematice duce la obţinerea

victoriei; în cazul poliţistului, situaţiile problematice se transformă de cele mai

multe ori în situaţii critice sau chiar de limită; rezolvarea acestor situaţii duce la

păstrarea integrităţii corporale şi uneori chiar a vieţii lui sau a celor pe care-i

apară. În devenirea lui, poliţistul va urma să învingă obstacole asemănătoare cu

cele din realitatea profesională (sub îndrumarea experimentată a pedagogului),

în vederea adoptării şi formării (învăţării) conduitei specifice care îl vor

specializa şi-l vor defini în lupta împotriva infracţionalităţii. În autoapărare,

124

Page 125: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

pregătirea tactică şi mai ales cea psihologică, reprezintă factori de bază în

formarea unor comportamente eficiente şi stabile, într-un interval de timp mai

scurt. Scurtarea timpului de iniţiere (sau învăţarea unui număr mai mare de

priceperi şi deprinderi tehnice de luptă în acelaşi interval de timp), are şi o

semnificaţie directă şi anume: scurtarea perioadei necesare însuşirii procedeelor

tehnice izolate, măreşte în mod proporţional timpul alocat lucrului de

perfecţionare stabilizare şi precizie a priceperilor şi deprinderilor tehnice, în

sensul apropierii de cerinţele realităţii. În sportul de performanţă există opinia

potrivit căreia fiecare etapă care urmează în pregătirea unui sportiv, este mai

importantă decât precedenta fără a neglija învăţarea corectă a tehnicilor de bază.

Timpul economisit prin abordarea directă -şi în mod gradat pe scara

complexităţii, a situaţiilor problematice cu cea mai mare incidenţă în cazuistica

ultrajului asupra lucrătorilor Ministerului de Interne, poate fi folosit atât pentru

exersarea tehnicilor izolate, în combinaţii sau în condiţii de adversitate, cât mai

ales pentru „intelectualizarea” mai mare a lecţiilor de instruire şi antrenament în

sensul operării logice asupra materialului însuşit şi dezvoltării pe această cale a

funcţiilor psihice şi a capacităţilor operatorii ale gândirii cu influenţe benefice

asupra reglării comportamentului profesional.

Gândind pregătirea sau antrenamentul ca un proces psiho-motric

(inteligent-motric) şi nu doar motric (perceptiv-motric), nu va fi nici un pericol

pentru viitorul poliţist de a nu putea folosi beneficiile acumulate în pregătire, sau

mai rău de a se prăbuşi fizic sau mental sub presiunile percepute în afara

controlului său .Vor exista astfel, cât mai puţine performanţe ratate prin

răspunsuri neadecvate, deoarece completitudinea pregătirii sale va delimita

cheia succesului.

Sporturile de luptă din care sunt selecţionate procedeele autoapărării

constituie o grupă de sporturi, cu un comportament complex. Obţinerea marii

performanţe în această categorie de sporturi implică în mod prioritar un

ansamblu de procese psihice dintre care se detaşează cele cognitive senzorial-

125

Page 126: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

perceptive şi logic-raţionale precum şi o serie de factori psihoreglatori, pe lângă

capacitatea de efort a sportivilor -care constituie un corolar.

Pe această linie de idei, considerăm că sporturile de luptă (autoapărarea),

au drept caracteristici valorice descoperirea şi recepţionarea fidelă a stimulilor

multipli (care de cele mai multe ori în condiţii de luptă sunt „mascaţi” prin

procesul de contracomunicare), analiza şi prelucrarea lor adaptată sitaţiilor

exterioare, comanda şi execuţia adecvată cerinţelor şi propriilor necesităţi, prin

intricarea profundă a proceselor cognitive şi de psihoreglare cu susţinere

motrică.

Din perspectiva psiho-fiziologică manifestarea unei acţiuni (mişcări)

presupune cel puţin trei elemente :

- recepţionarea şi prelucrarea informaţiilor;

- comandă nervoasă;

- execuţie psiho-motrică.

Cele trei componente au la baza capacitatea discriminatorie şi puterea

rezolutivă a blocurilor operaţionale specializate în recepţie, analiză şi

transmitere primară. În cazul în care această analiză incipientă este rudimentară

şi / sau comanda neadecvată, blocul decizional va determina ca veriga

următoare, execuţia, să fie defectuoasă. Pe măsura trecerii timpului comanda

devine tot mai slabă iar eficienţa execuţiei se va deteriora generând greşelile şi

regresul, sau o neadaptare, în cel mai bun caz o adaptare neadecvată la situţiile

de luptă care o impun.

De asemenea un răspuns de acest gen suferă şi alterări şi datorită

factorilor perturbatori care de regulă însoţesc situaţiile problematice sau critice

(factori afectivi, presiunea spaţio-temporală, factorii cognitivi etc.)

Pornind de la aceste premize, performanţele obţinute în învăţarea şi

aplicarea tehnicilor de autoapărare de către studenţii din Academia de Poliţie

„A.I.Cuza”, trebuie apreciate ca rezultate ale învăţării şi perfecţionării în planul

aptitudinal psiho-motric (inteligent-motric) şi nu doar motric.

126

Page 127: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

5.2. Ipotezele cercetăriiÎn urma observării desfăşurării procesului instructiv-educativ şi a analizei

critice a produselor învăţării studenţilor din Academiei de Poliţie la disciplina

„educaţie fizică” cu profil autoapărare am avansat următoarele ipoteze:

1. În procesul de însuşire a tehnicilor de luptă folosirea metodelor

moderne de învăţare, prin problematizarea şi modelarea luptei, pot asigura

o îmbunătăţire semnificativă şi cuantificabilă a randamentului specific.

Pe baza observaţiilor anterioare, am constatat că majoritatea studenţilor în

condiţii impuse de luptă reală, aveau scoruri nefavorabile la principalii parametri

de eficienţă a luptei, deşi în programa de învăţământ erau cuprinse principalele

elemente tehnice necesare formării unui comportament de luptă eficient şi

necesar neutralizării indivizilor suspecţi în situaţii profesionale specifice.

De asemenea, consider că adoptarea acestor metode active de învăţare

este mai potrivită conţinutului puternic problematizant al autoapărării unde

succesiunea situaţiilor de luptă (problematizante) are o dinamica foarte mare. Şi

toate acestea pe un puternic fundal al contracomunicării, proces prin care

fiecare luptător încearcă să-şi mascheze propriile intenţii, să le descopere şi să le

obstrucţioneze pe cele ale adversarului, în paralel cu finalizarea celor proprii.

Consider că folosirea acestor metode de învăţare, poate aduce

îmbunătaţiri substanţiale în procesul de învăţare a comportamentului de apărare,

fiind mai apropiate atât de contextul euristic şi problematizant al apărării cât şi

de comportamentul emulativ al studenţilor viitori poliţişti. Nu este de neglijat

nici aspectul crizei de timp cu care ne confruntăm în învăţarea autoapărării (o

medie de 3 ore pe săptămână). În acest context problematizarea şi modelarea

luptei producând o accelerare a punerii în roluri a studenţilor în funcţie de

situaţii.

Utilizarea acestor metode active presupune ceva mai mult decât însuşirea

contemplativă a procedeelor tehnice specificate în programa de studiu.

Contextul luptei, cu toate tipurile de constrângeri, este acela care îl va „forţa” pe

127

Page 128: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

student sub îndrumarea pedagogului să elaboreze răspunsuri rezolvitoare la

situaţiile critice impuse şi să-i îmbunătăţească parametri observabili ai

comportamentului de luptă, prin repetarea acelor situaţii critice şi implicit

exersarea celor mai potrivite răspunsuri la aceste situaţii impuse.

Ştiinţa luptei presupune un comportament creator, o conduită de

anticipare, detectare şi recunoaştere a situaţiilor provocative sau problematice,

care face oportună aplicarea adaptată a tehnicilor de autoapărare la contextul dat.

De asemenea, aceleaşi situaţii problematice (provocatoare) pot deveni

situaţii de limită sau critice în condiţiile nesesizării lor sau / şi în condiţiile

neaplicării tehnicilor respective sau a aplicării neoportună a acestora.

În acelaşi timp, comportamentul de luptă în autoapărare, ca de altfel în

orice sport de luptă, presupune şi o stare de luciditate, de conştiinţă stabilă,

imună la factorii perturbatori din exterior sau proprii .

2. A doua ipoteză a cercetării experimentale, a fost că, o pregătire

psihologică adecvată în vederea unei imunizări (desensibilizări) afective la

viitorii poliţişti, va avea un efect direct asupra eficienţei luptei de

autoapărare.

Această ipoteză a avut ca sursă de inspiraţie două tipuri de situaţii

întâlnite în unele sectoare de activitate din cadrul Ministerului de Interne,

aparent disparate dar foarte legate între ele prin consecinţe.

Primul tip de analiză se referă la comportamentul profesional neadecvat al

unora dintre ofiţerii şi subofiţerii aflaţi în diferite misiuni de menţinere şi

impunere a legalităţii. Este cunoscut faptul că după 1989 schimbările survenite

în societate au dus şi la „liberalizarea” infracţiunilor, numărul de infractorilor

crescând de la an la an, mai mult decât îngrijorător .

În misiunea fundamentală care o au lucrătorii din poliţie şi jandarmerie,

aceea de menţinere a legalităţii, a ordinii publice ş.a. există foarte multe cazuri

de poliţişti ultragiaţi, bătuţi, unii dintre aceştia plătind preţul cel mai mare

(viaţa).

128

Page 129: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Noile codiţii sociale, au dus la apariţia unei crize în cadrul acestui

important sector de activitate şi anume menţinerea ordinii publice, sociale şi a

întregii legalităţi. Pe lângă aceasta este cunoscut faptul că la ora actuală încă nu

operează o lege explicită în acest sens care să-i protejeze pe poliţişti.

După decembrie 1989, presa a mediatizat foarte multe dintre aceste

neajunsuri, practic acestea regăsindu-se cotidian în mass-media. În acest sens

stau la dispoziţia cititorului o bogată cazuistică de articole care mediatizează

zeci şi chiar sute de cazuri de poliţişti şi jandarmi ultragiaţi –vezi ANEXA.

Se constată din această analiză, neadecvarea comportamentului

profesional al poliţiştilor la situaţiile problematice (provocative), lipsa de

prevedere şi de anticipare a acestor situaţii şi nu o dată aceştia au manifestat o

instabilitate şi o labilitate psihică, o pregătire psihologică de bază şi de ramură

neadecvată, aceste neajunsuri aducând în câmpul realităţii multe cazuri de

poliţişti ultragiaţi şi chiar omorâţi.

Al doilea tip de analiză a avut la bază datele de cuantificare a parametrilor

observabili ai eficacităţii comportamentului de luptă în cadrul verificării

aprecierii şi notării intermediare şi finale a studenţilor poliţişti, la lupta de

autoapărare.

Am observat că un număr important dintre aceştia aveau note bune şi

foarte bune obţinute la demonstrarea tehnicilor de luptă în regim de pasivitate

sau semipasivitate. În momentul verificării luptei de autoapărare în condiţiile

apropriate de realitate, aplicarea acestor tehnici era deficitară, iar randamentul de

luptă era coborât, concretizat în scoruri nefavorabile la următorii parametri de

eficienţă:

- numărul total de atacuri efectuate;

- stabilitatea (fiabilitatea) atacului sau numărul de atacuri finalizate din

totalul lor;

- stabilitatea (fiabilitatea) atacului sau numărul de atacuri respinse ;

- media intervalului de atac (timpul mediu scurs între două atacuri).

129

Page 130: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Voi reveni în capitolul următor cu o descriere mai amănunţită, asupra

acestor parametri pe care i-am folosit în cercetarea noastră ca variabile

dependente.

Analiza eficienţei parametrilor de luptă la studenţii din Academia de

Poliţie, a scos în evidenţă o serie de cauze, între care am identificat următoarele:

- însuşirea necorespunzătoare a tehnicilor de luptă şi mai ales a ştiinţei

luptei (priceperea de a lupta) datorită timpului redus (o medie de trei ore

pe săptămână) pe de o parte şi a complexităţii comportamentului de

apărare pe de altă parte;

- utilizarea metodelor deja clasice (demonstraţia şi explicaţia), mai puţin

potrivite învăţării ştiinţei de a lupta, având în vedere pe de-o parte,

instabilitatea situaţiilor problematice şi pe de altă parte, alegerea celor

mai bune (alternative) rezolvări în condiţii de constrângeri temporale,

spaţiale, de complexitate, de opoziţie etc

- exprimarea unei anxietăţi şi chiar a unei frici (ambele declarate) la aceşti

studenţi înaintea şi în timpul luptei, concomitent cu o manifestare a

lipsei de concentrare a atenţiei, datorită posibilităţii de a primi lovituri

sau suportării altor acţiuni dureroase ca acţiunile articulare şi chiar unele

proiectări, fiind întâlnite chiar şi unele refuzuri de luptă sau abandonuri

înainte de expirarea timpului de luptă impus.

Este de dorit, ca pregătirea psihologică, să fie efectuată în cadrul lecţiilor

de educaţie fizică, prin mijloacele specifice antrenamentului de autoapărare, cât

şi prin unele mijloace ale pregătirii psihologice (antrenament ideomotric şi

tehnici de relaxare). Spre deosebire de mijloacele autoapărării, care pot fi

aplicate doar în antrenamente, mijloacele pregătirii psihologice amintite mai sus,

pot fi efectuate şi în afara lecţiilor de educaţie fizică, potenţând efectele celor

dintâi prin automatizarea tehnicilor de luptă în condiţii specifice de stres

profesional şi însuşirea unor deprinderi de psihoreglare.

130

Page 131: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

5.3. Stabilirea eşantionului

Subiecţii cercetării au fost studenţii a două clase de anul trei din cadrul

Facultăţii de Drept a Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” în vârstă de

20-22 ani.

Candidaţii pentru profesia de poliţist sau jandarm au fost testaţi şi

selecţionaţi în cadrul Academiei de Poliţie, pe baza unor examene medicale,

psihologice, motrice şi intelectuale. Examenul medical, testarea psihologică şi

cea de la probele sportive sunt eliminatorii, fără drept de contestare din partea

candidaţilor decât în cazuri excepţionale în care eroarea examinatorului putea fi

probată în mod indubitabil.

Deci la admiterea în cadrul Academiei de Poliţie toţi studenţii sunt

sănătoşi, au o înălţime peste 1.70m, o bună pregătire fizică, şi o motivaţie

puternică pentru profesia de poliţist.

În principiu, oricare dintre clasele de studenţi ar fi fost selecţionate ca

grupe de cercetare (de experiment şi de control) datele iniţiale ar fi fost

asemănătoare. Totuşi, datorită faptului că unii studenţi practicaseră anterior

sporturi de luptă, pentru a stabili identitate de condiţii, am ales ca grupe de

cercetare două clase, în care nici un subiect nu a mai practicat sporturi de luptă.

Se poate spune că aceste grupe au fost relativ omogenizate în privinţa

anumitor caracteristici prin multiple testări şi că în principiu avem de-a face cu

eşantioane perechi sau dependente. Selectarea unui individ într-un eşantion

conduce automat la selectarea unui individ cu caracteristici asemănătoare în

celălalt eşantion. Trebuie amintit că fiecare clasă a fost alcătuită dintr-un număr

de 20 de studenţi.

5.4. Sarcinile cercetării

Înaintea realizării dar şi pe parcursul desfăşurării studiului cu caracter

experimental formativ-ameliorativ am stabilit o serie de sarcini în vederea

131

Page 132: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

abordării sub cât mai multe aspecte ale cercetării. Astfel am considerat ca

necesare următoarele:

1. Ameliorarea (completarea, îmbunătăţirea, perfecţionarea etc.)mai multor

aspecte pe care le implică predarea sporturilor de luptă (inclusiv

creatoare) în lecţia de educaţie fizică cu profil de autoapărare;

2. Observarea atentă a metodelor şi mijloacelor de pregătire precum şi

analizarea produselor învăţării în lecţia de autoapărare la studenţii din

Academia de Poliţie;

3. Acordarea unei mai mari atenţii dezvoltării gândirii tactice, ca expresie a

învăţării inteligent motrice prin metoda problematizării în vederea

creşterii eficienţei instruirii şi obţinerii unui randament superior al

comportamentului de luptă;

4. Documentarea teoretică şi practică pe probleme specifice autoapărării (a

sporturilor de luptă) şi a tipurilor de situaţii provocative şi/sau

problematice pe care le generează contextul lor;

5. Alcătuirea unui inventar extensiv al acţiunilor tipice şi atipice de

agresiune (atac), folosite împotriva poliţiştilor de către infractori în

vederea întocmirii unui model de acţiune a infractorilor;

6. Stabilirea metodologiei generale de cercetare; premize, ipoteze, sarcini-

obiective, eşantion, metode de cercetare, metode de verificare a

ipotezelor, modalităţi de verificare şi prelucrare a rezultatelor cercetării

etc. ;

7. Elaborarea conţinutului propriu-zis al experimentului şi aplicarea

acestuia;

8. Elaborarea, selecţionarea şi utilizarea acelor mijloace şi metode ce-şi pot

demonstra eficienţa în formarea percepţiilor specializate, dezvoltarea

capacităţilor de recunoaştere şi evaluare a situaţiilor problematice şi

periculoase din timpul luptei şi de imunizare (desensibilizare) afectivă

132

Page 133: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

împotriva situaţiilor periculoase cu potenţial de destructurare a

comportamentului de luptă;

9. Sistematizarea lor în raport cu calităţile pe care le dezvoltă şi / sau

influenţele pe care le exercită;

10.Elaborarea şi alegerea unor probe şi teste ce pot pune în evidenţă cât mai

multe aspecte ale influenţelor pe care le-am urmărit, respectiv de

îmbunătăţire a proceselor cognitive şi afective prin stimularea şi

intensificarea imaginării şi recunoaşterii situaţiilor problematice

(critice);

11.Identificarea parametrilor de cercetare (a variabilelor) şi conceperea

instrumentelor de culegere a informaţiilor, sub formă cifrică, rezultate din

măsurarea studenţilor din cele doua grupe de cercetare pe parcursul

efectuării cercetării;

12.Testarea şi verificarea ritmică a studenţilor din grupele de cercetare,

înaintea, în desfăşurarea şi la sfârşitul experimentului în vederea

validării ipotezelor ;

13.Urmărirea, înregistrarea, prelucrarea şi aprecierea rezultatelor

intermediare şi finale în vederea analizării şi generalizării activităţilor

desfăşurate;

14.Elaborarea concluziilor şi redactarea materialului.

5.5. Metode de cercetare

Prezenta cercetare a fost iniţiată şi constituită pe baza utilizării mai multor

metode de cercetare. În demersul, lor ideile care au stat la baza emiterii

ipotezelor şi la„fabricarea” experimentului, nu au apărut unitar şi coerent dar

toate au avut ca punct de plecare observarea naturală a procesului de instruire şi

antrenare a studenţilor din Academia de Poliţie în lecţiile de autoapărare.

5.5.1. Metoda observării

133

Page 134: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Metoda observării procesului de instruire şi antrenare a studenţilor a

permis acumularea unui material faptic bogat, privind comportamentul şi

conduita lor în învăţarea şi practicarea autoapărării. Aceste informaţii au

constituit temeiul unora dintre ipotezele cercetării. Pe parcursul cercetării

performanţele (comportamentul) studenţilor la testul “lupta de autoapărare “, au

fost filmate cu camera video. Observarea directă a activităţii studenţilor în

cadrul lecţiilor, mai ales cu ocazia acestor testări, a fost completată prin

studierea înregistrărilor video (observarea indirectă), care a permis o cuantificare

mai adecvată a parametrilor de luptă observabili, aceşti parametri fiind studiaţi

ca variabile dependente.

De asemenea, observaţia a stat la baza acumulării unor date empirice

privind motivaţia studenţilor în abordarea conştientă şi critică a acumulării de

informaţii tactice cu privire la situaţiile problematice ale profesiei lor şi în final

comportamentul de luptă în autoapărare (ca produs al învăţării) faţă de adversari,

prin înţelegerea scopului şi sarcinilor de luptă într-o situaţie dată.

Pot spune că în fundamentarea cercetării, metoda observării am folosit-o

ca un corolar al celorlalte metode, constituind mai curând o atitudine

indispensabilă în toate etapele cercetării.

Datele observaţiei, îmbinate cu datele obţinute din celelalte metode, mi-au

permis să înţeleg mai bine unele aspecte ale conduitei semnalate pe parcursul

cercetării.

Documentarea (o variantă a metodei observării), mi-a permis să abordez

elementele iniţiale care au constituit puncte ale demarării prezentei cercetări.

Acestea au fost unele comunicări ale mediei româneşti, privitor la incidente în

care erau angrenaţi poliţişti şi alţi lucrători ai Ministerului de Interne cu referiri

la diferite tipuri de ultraj din partea infractorilor pe parcursul îndeplinirii

misiunilor de menţinere a legalităţii.

De asemenea a fost parcursă o mare cantitate de informaţie teoretică de

specialitate referitoare la fenomenul învăţării, la factorii cognitivi, de

134

Page 135: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

personalitate, de reglare şi autoreglare a stărilor psihice comportamentului

performanţial specific tuturor sporturilor de luptă din care provin procedeele

specifice autoapărării, precum şi o serie de surse de documentare referitoare la

principalele aspecte ale activităţii specifice muncii lucrătorului din Ministerul de

Interne.

În vederea documentării au fost accesate de asemenea şi unele adrese prin

reţeaua de Internet.

5.5.2. Metoda anchetei

Principalul instrument de lucru al anchetei am recurs la chestionarul

direct. Prin această metodă s-a urmărit dinamica motivaţiei studenţilor faţă lecţia

de educaţie fizică şi în special faţă de autoapărare. De asemenea, prin această

metodă am evidenţiat şi unele aspecte referitoare la două variabile

comportamentale subiective .

Am folosit două tipuri de chestionare directe pentru a evalua încrederea

subiecţilor în tehnicile de autoapărare învăţate pe parcursul anilor de studiu:

chestionarul pentru evaluarea nivelului de încredere în tehnicile de luptă

în cazul aplicării lor într-o luptă reală;

chestionarul pentru evaluarea nivelului de încredere în unele capacităţi

psihice, emoţionale şi de comunicare.

Deşi obiectivitatea acestor informaţii nu se ridică la cel mai înalt nivel –

având în vedere că acestea s-au referit la diferite opinii ale studenţilor, ele au

fost necesare pentru înţelegerea unor factori subiectivi, nedezvăluiţi prin

celelalte metode şi tehnici.

135

Page 136: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

5.5.3. Metoda experimentală

Pentru ca elementele luate în consideraţie să constituie fundamentele

sigure ale unor raţionamente, ele trebuie aranjate în aşa fel, încât analiza lor să

ducă la concluzii univoce. Acesta este principalul motiv pentru care nu ne putem

declara mulţumiţi cu ceea ce ne este dat să observăm direct. Trebuie să

intervenim pentru a suscita fenomene care din motive teoretice sau ţinând de

observaţie, par elemente de interes. Cele două activităţi intervenţia şi

organizarea (sau planificarea), reprezintă două caracteristici esenţiale ale

metodei experimentale

Metoda experimentală a constituit principala metodă utilizată în realizarea

cercetării şi a avut drept scop confirmarea sau infirmarea ipotezelor prin

determinarea relaţiilor cauzale dintre variabilele independente (antrenamentul

mental şi autogen, pe de o parte şi metoda problematizării pe de altă parte) şi

variabilele dependente generate de cele dintâi.

Comparaţiile cerute de metoda experimentală devin mai uşoare, când

datele sunt cuantificabile, deoarece acestea se transformă în cifre care permit

operaţii, comparaţii, raportări, ponderi, grafice etc. Dar cuantificarea şi

folosirea testelor statistice nu constituie decât un mijloc şi nu un scop în sine.

5.5.4. Metoda testelor şi probelor

Prin această metodă au fost puşi în evidenţă unii parametrii care pe

parcursul cercetării s-au constituit în variabile dependente. Parametrii respectivi

au avut o exprimare cifrică ce a făcut posibilă compararea valorilor, precum şi

prelucrarea lor statistică matematică. Metoda testelor şi probelor am folosit-o

pentru a eficientiza cercetarea experimentală propriu-zisă. Am utilizat teste

pentru determinarea reactivităţii psihologice de esenţă subiectivă iar unele

mijloace de pregătire le-am transformat în probe pentru a măsura progresele

realizate în instruire, având în vedere că sporturile de luptă din care provin

136

Page 137: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

tehnicile de luptă specifice autoapărării ca atare, sunt sporturi cu performanţă

necuantificabilă.

Am utilizat următoarele teste psihologice:

testul de anxietate STAI –după Spielberger, prin intermediul căruia am

măsurat două componente ale anxietăţii: “anxietatea trăsătură” şi

“anxietatea stare”.

testul de atenţie concentrată cu ajutorul calculatorului –varianta utilizată

în Institutul Naţional de Cercetare pentru Sport, cu ajutorul căruia am

testat randamentul “atenţiei concentrate” a subiecţilor cercetaţi, în

condiţiile limitei de timp impuse de cerinţele testului.

Având în vedere că eficienţa comportamentului de luptă în autoapărare -

ca produs al învăţării, este mai greu de cuantificat, unele mijloace ale pregătirii,

le-am transformat în probe specifice cu ajutorul cărora am testat şi am măsurat

progresele în instruirea şi antrenarea studenţilor la lecţiile de autoapărare.

Am folosit următoarele probe specifice:

probe de evaluare docimologică (verificarea, aprecierea şi

notarea tehnicilor de autoapărare fără opoziţie, în codiţii de

pasivitate a adversarului).

repetarea procedeelor cu proiectare (trântire) din lupte în

regim de dinamizare –30 secunde cu partener semiactiv. Au fost

efectuate proiectări cu procedee de aruncare (trântire) din lupte.

Alegerea procedeului efectuat a rămas la latitudinea subiecţilor,

deoarece, deşi în principiu toate procedeele cu aruncare peste spate

au acelaşi mecanism de execuţie, subiecţii şi-au exprimat opţiunea

pentru o variantă sau alta.

lupta de autoapărare–repriză de 2 minute. Datorită

completitudinii şi a eficienţei foarte mari în autoapărare a acestui

stil de luptă, studenţii testaţi au utilizat stilul de luptă Kick-Boxing

Full- Contact.

137

Page 138: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Ca instrument proiectat special pentru depistarea şi măsurarea unor

trăsături psihice sau de comportament, acesta poate sprijini cercetarea ştiinţifică

pentru că îi oferă o informaţie cuantificată.

5.5.5. Metoda studiului de cazA fost folosită pentru a evidenţia unele asemănări şi deosebiri ale

subiecţilor analizaţi, faţă de valorile medii la unii parametrii punându-se în

evidenţă şi unele evoluţii particulare ale unor subiecţi din fiecare grupă, a căror

rezultate s-au abătut de la medie într-un fel ori altul.

5.5.6. Metoda statisticăAceasta metodă de prelucrare a datelor colectate a permis punerea în

evidenţă a unor parametri statistici ca de exemplu:

media aritmetică –M(x);

mediana – Me ;

mediana – Mo;

abaterea standard – S;

coeficientul da variabilitate –C.v.;

testul student –t;

tehnica nonparametrică ANOVA monofactorială (Analysis of Variance),

cunoscută şi sub numele de analiză dispersională sau analiza de varianţă;

curbe de regresie pentru exprimarea tendinţelor.

Atât pentru calcularea tuturor parametrilor statistici mai sus amintiţi cât şi

pentru întocmirea graficelor, am folosit cu ajutorul calculatorului, pachetul de

programe statistice EXCEL MICROSOFT OFFICE 2000.

138

Page 139: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

5.6. Condiţii de desfăşurare

5.6.1. Locul cercetării

Locul de desfăşurare a cercetării experimentului experimentale a fost

Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti.

Academia de Poliţie dispune de o bază materială acceptabilă constând din

mai multe săli şi terenuri de sport în aer liber cu sectoare şi instalaţii pentru

atletism şi gimnastică. Pentru exersarea procedeelor de autoapărare în fiecare

sală de sport există câte o garnitură de saltele (pentru efectuarea tehnicilor cu

proiectare din judo, lupte, ju-jitsu etc), iar studenţii au în folosinţă materiale de

protecţie (mănuşi de box, căşti de protecţie, cochilii pentru protejarea părţii

inferioare a abdomenului, saci de box etc.), pentru exersarea tehnicilor de

apărare şi de atac din sporturi de coliziune (kick-boxing, box, karate etc.).

5.6.2. Durata cercetării

Cercetarea propriu-zisă cuprinde mai multe etape şi se desfăşoară într-un

interval de timp mai îndelungat. Demersul cercetării a debutat în anul 1994 cu

anumite fapte de observaţie în legătură cu randamentul pregătirii studenţilor din

Academia de Poliţie, pe care le-am corelat cu alte fapte de observaţie asupra

lipsei de „fiabilitate” a comportamentului unora dintre cadrele Ministerului de

Interne, aceştia manifestând o slabă pregătire pentru luptă şi o pregătire

psihologică necorespunzătoare în îndeplinirea misiunilor de menţinere a

legalităţii. A urmat un interval de timp în care m-am documentat cu privire la

modul în care poate fi îmbunătăţită pregătirea poliţiştilor şi a studenţilor din

Academia de Poliţie, după care pe baza ipotezelor de lucru enunţate, am

întocmit un proiect experimental cu diferite tipuri de mijloace şi metode

planificate şi programate în perspectiva desfăşurării lecţiilor de instruire şi

antrenare în autoapărare, a căror finalitate vizau un grad mai adecvat de adaptare

la cerinţele impuse profesiei de poliţist de contextul actual.

139

Page 140: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Aplicarea proiectului experimental s-a derulat pe parcursul anilor

universitari 1998-1999 şi 1999-2000, cuprinzând în desfăşurarea sa trei

semestre.

Nu este lipsit de importanţă faptul că în unele momente ale

experimentului am fost sprijinit de trei profesori cu mare experienţă în Artele

Marţiale şi familiarizaţi cu conţinutul programelor de studiu a autoapărării din

Academia de Poliţie.

Condiţiile cercetării vizează aspectele de conţinut de organizare de

verificare şi manipulare a variabilelor experimentale după cum urmează:

- conţinutul cercetării de tip ameliorativ a vizat în special randamentul

comportamentului agonistic - ca produs al învăţării în condiţiile de

problematizare şi pregătire psihologică, a studenţilor viitori poliţişti;

- testarea s-a aplicat individual (pentru fiecare subiect din cele două

grupe de cercetare), în funcţie de etapa de cercetare, de programul

de activităţi al studenţilor şi de timpul lor liber.

5.7. Conţinutul şi etapele experimentului -proiectul cercetării experimentale

5.7.1. Variabilele dependente ale cercetării experimentale

Cercetarea în domeniul instruirii presupune, de obicei, măsurarea a doua

sau mai multe variabile de tipuri diferite si studierea relaţiilor dintre ele. Numai

acele studii în care una sau mai multe variabile studiate se afla pe linia continua

dintre caracteristicile pre-existente ale educatorului si produsele învăţării (la

elev) pot fi catalogate drept cercetare în domeniul instruirii (proces-produs).

Fiind formulată problema în studiu, ipotezele, obiectivele şi sarcinile

cercetării şi dispunând de datele situaţiei concrete, am elaborat sistemul de

variabile experimentale independente şi dependente care să permită

140

Page 141: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

obiectivizarea întregului proces didactic –înregistrarea, structurarea, prelucrarea

şi interpretarea rezultatelor cercetării, precum şi valorificarea lor.

Parcurgerea subcapitolului de faţă, oferă un set structurat de informaţii

pentru a înţelege ce reprezintă variabilele propuse cercetării de faţă, pentru a le

deosebi şi clasifica după caracteristicile pe care le au, precum şi pentru a

înţelege necesitatea "punerii sub control" a unora dintre ele. Studierea atentă a

acestui subcapitol va permite :

- să se înţeleagă faptul că realizarea unei cercetări experimentale

presupune diferenţierea clară a variabilelor dependente de cele

independente;

- diferenţierea principalelor grupe de variabile implicate în procesul

de învăţare şi aplicare a procedeelor de autoapărare din sporturile de

luptă precum şi a modului în care acestea interacţionează;

- dispunerea de informaţia necesară pentru a înţelege şi a analiza

designul unei cercetări experimentale;

- folosirea informaţiei rezultate pin obiectivizarea variabilelor pe

parcursul cercetării experimentale, necesară pentru a putea trece la

studierea mai detaliată a acestei teme.

Astfel, pe parcursul cercetării am obiectivizat următoarele variabile

dependente:

nivelul încrederii studenţilor din cele două grupe pe, parcursul

cercetării faţă de principalele tehnici de luptă.

nivelul încrederii faţă de unii factori ai capacităţii psihice în cazul

unei confruntări reale cu un infractor (agresor);

Aceste variabile le-am determinat prin aplicarea unor chestionare directe,

ai căror itemi erau grupuri de procedee tehnico-tactice sau capacităţi mentale,

emoţionale şi de comunicare iar subiecţii cercetării –în condiţii de anonimat,

trebuiau să-şi exprime opţiunea în funcţie de cele patru categorii de răspunsuri:

“Foarte bun”, “Bun”, “Acceptabil” şi “Slab”. Cele două categorii de chestionare,

141

Page 142: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

au fost aplicate la începutul şi la terminarea cercetării, pentru a surprinde

schimbările de mentalitate a studenţilor faţă de elementele menţionate anterior.

Variabilele de reactivitate psihologică, a căror informaţii au constituit

repere ale analizei efectuate pe parcursul cercetării experimentale, au fost

următoarele:

anxietatea stare şi

anxietatea trăsătură.

Informaţiile referitoare la nivelul celor două variabile au fost recoltate cu

ajutorul testului de anxietate STAI, elaborat de C.D.SPIELBERGER,

R.L.GORSUCH şi R.LUCHENE- 1968.

Utilizarea testului de concentrare a atenţei–varianta utilizată de către

Centrul de Cercetări pentru Problemele Sportului, a permis testarea “atenţiei

concentrate” pe parcursul desfăşurării etapelor experimentului, obiectivizând cu

ajutorul computerului, următoarele tipuri de variabile, în condiţii de timp limitat:

numărul de apariţii (identificări) corecte şi

numărul de apariţii (identificări) greşite.

Testarea “concentrării atenţiei” a fost efectuată la finalul fiecărei etape a

experimentului –iniţial în condiţii normale (bazale) în absenţa oricărui stres iar

la celelalte testări înaintea luptei de autoapărare, în asociere cu testul pentru

determinarea nivelului de anxietate, ştiut fiind faptul că această luptă fără reguli,

este sursa generatoare a unui mare stres.

Având în vedere că eficienţa comportamentului de luptă în autoapărare ca

produs al învăţării, este mai greu de cuantificat, unele mijloace ale pregătirii, le-

am transformat în probe specifice, cu ajutorul cărora am măsurat progresele în

instruirea şi antrenarea studenţilor la lecţiile de autoapărare. Pentru aprecierea şi

evaluarea comportamentului învăţat, am testat subiecţii cercetării în trei ipostaze

diferite :

142

Page 143: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

demonstrarea tehnicilor de luptă învăţate, cu partener pasiv care nu opune

nici un fel de rezistenţă, fără nici un fel de constrângeri, dar cu exigenţe

ţinând de exactitate sau mai bine-zis cu presiuni datorate preciziei;

demonstrarea numărului maxim de repetări a unui procedeu cu proiectare

(trântire) din lupte (cu un partener semiactiv), în condiţii de constrângeri

temporale, pe parcursul unei reprize de 30 secunde ;

demonstrarea comportamentului de autoapărare în condiţiile unei lupte

reale cu constrângeri/exigenţe temporale, spaţiale, de precizie, de

adversitate etc., care au ţinut de presiuni datorate complexităţii situaţiilor,

cerinţelor impuse de adversar şi nu în ultimul rând cerinţe impuse de

sarcină (solicitarea fizică).

Pentru determinarea variabilelor comportamentului de autoapărare –pe

care le voi descrie în rândurile ce urmează, am folosit următoarele probe

specifice, respectând tipurile de cerinţe menţionate:

probe de evaluare docimologică (verificarea, aprecierea şi notarea

tehnicilor de autoapărare fără opoziţie, în codiţii de pasivitate a

adversarului). Pentru fiecare procedee sau grup de tehnici corespunzătoare

unor situaţii de luptă, studenţii au fost verificaţi şi notaţi la finalul

experimentului. Nota acordată a constituit încă o variabilă dependentă şi

un criteriu de comparaţie pentru validarea ipotezelor. Indicatorul cel mai

viabil în aprecierea corectitudinii execuţiilor tehnice este înfăţişat de

formarea unei reprezentări cât mai corecte asupra sarcinilor predate şi

reproducerea acţiunilor tehnice într-o formă fluidă, fără greşeli

fundamentale, adică: eludarea surselor de forţă care concură decisiv la

randamentul loviturilor, pierderea stabilităţii corpului înainte, în timpul

sau după efectuarea acţiunilor de atac ori de apărare, abateri de la

traiectoria şi direcţia optimă, specifice fiecărei deprinderi, execuţia

prematură sau tardivă a procedeelor tehnice de apărare, lipsa de

autoprotecţie pe timpul declanşării propriului atac.

143

Page 144: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Pentru a păstra obiectivitate, notarea a fost efectuată de către o comisie de

trei profesori din Catedra de educaţie fizică, cu mare experienţă în Artele

Marţiale şi familiarizaţi cu conţinutul programelor de studiu a autoapărării din

Academia de Poliţie;

repetarea cu procedee de proiectare (trântire) din lupte cu partener

semiactiv în regim de dinamizare –30 secunde. A fost măsurată eficienţa

tehnică în condiţii de constrângere temporală sub forma unor variabile

comportamentale şi anume:

numărul total de proiectări;

numărul de proiectări corecte;

numărul de proiectări greşite;

lupta de autoapărare în condiţii apropiate de realitate–repriză de 2 minute.

Datorită completitudinii şi a eficienţei foarte mari în autoapărare a acestui

stil de luptă, studenţii testaţi au utilizat stilul de luptă Kick-Boxing full-

contact mai apropiat şi mai adaptabil cerinţelor impuse de lupta de

autoapărare, completat cu elemente de celelalte sporturi de luptă.

Au fost obiectivizate următoarele variabile (dependente) comportamentale

ale randamentului de luptă în condiţii de presiuni apropiate de realitate :

numărul total de atacuri efectuate de subiect în timpul luptei;

stabilitatea (fiabilitatea) atacului, care înseamnă numărul de

atacuri efectuate din totalul atacurilor efectuate;

stabilitatea (fiabilitatea) apărării, care indică numărul de

atacuri adverse ce au fost evitate ori neutralizate;

media intervalului de atac, care marchează timpul mediu scurs

între două atacuri ale aceluiaşi luptător, acest timp fiind necesar

organizării defensivei proprii ori pregătirii atacurilor pentru

neutralizarea adversarului.

Testele şi probele folosite pe parcursul cercetării experimentale, au fost

codificate după cum urmează:

144

Page 145: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

- chestionarul pentru evaluarea nivelului de încredere în tehnicile de

luptă în cazul aplicării lor într-o luptă reală T1;

- chestionarul pentru evaluarea nivelului de încredere în unele

capacităţi psihice, emoţionale şi de comunicare T2

- testul de anxietate STAI T3

- testul de atenţe concentrată T4

- lupta de autoapărare P1

- repetarea procedeelor cu proiectare (trântire) din lupte în regim de

dinamizare –30 secunde cu partener semiactiv P2

- probe de evaluare docimologică P3

5.7.2. Etapele experimentului

În mod concret, experimentul a cuprins 32 de lecţii de autoapărare în

primul an universitar –1998-1999, iar în primul semestru al anului universitar

1999-2000, un număr de 22 lecţii.

În întregul ei cercetarea experimentală a însumat patru etape. Fiecare

etapă de cercetare a fost finalizată cu o serie de testări ale variabilelor

experimentale la ambele grupelor de cercetare, pentru a obţine informaţii despre

nivelul pregătirii şi efectele pe care aceasta le-a avut în randamentul (eficienţa)

de luptă şi în reactivitatea psihologică a subiecţilor cercetaţi.

Prima etapă de cercetare s-a desfăşurat în prima jumătate a lunii

octombrie 1998. Obiectivul principal al acestei etape, a fost cunoaşterea

subiecţilor din punct de vedere al reactivităţii psihologice în condiţii lipsite de

orice fel de stres. Subiecţii ambelor grupe de cercetare au fost testaţi în condiţii

identice, pentru determinarea nivelului de anxietate şi al concentrării atenţiei. Cu

aceiaşi ocazie am administrat testul pentru autoevaluarea nivelului de încredere

al subiecţilor în tehnicile învăţate anterior precum şi testul de autoevaluare a

145

Page 146: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

unor capacităţi psihice, emoţionale şi de comunicare în cazul unei confruntări

reale.

A doua etapă de cercetare s-a desfăşurat pe parcursul ultimei decade a

lunii octombrie 1998. Obiectivul prioritar în această etapă a fost cunoaşterea

reactivităţii psihologice în condiţiile unui stres ridicat, generat de lupta de

autoapărare, care la rândul ei a devenit principalul mijloc specific de măsurare,

evaluare şi apreciere a eficacităţii comportamentului de luptă, ca produs al

învăţării în condiţii de mare complexitate, cu diferite tipuri de constrângeri.

De asemenea, a mai fost testat nivelul învăţării unor tehnici de luptă în

condiţii de presiune temporală –repetarea cu cea mai mare viteză a unor

proiectări din lupte timp de 30 secunde. Se înţelege prin proiectare, trântirea

partenerului folosind diferite procedee din lupte.

A treia etapă de cercetare s-a desfăşurat, începând cu noiembrie, pe

parcursul întregului an universitar 1998-1999. Obiectivul prioritar al acestei

etape, a fost urmărirea indicatorilor specificaţi în subcapitolul „Variabilele

cercetării”. În această etapă a experimentului, diferenţa de pregătire a fost

realizată prin aplicarea variabilei independentă la grupa de experiment. Finalul

etapei a fost marcat de testarea reactivităţii şi eficienţei comportamentului

învăţat, similar testării din etapa anterioară.

Ultima etapă a cercetării experimentale (a patra), s-a desfăşurat pe

parcursul primului semestru al anului universitar 1999-2000. Pe parcursul

acestei etape am continuat aplicarea variabilei independente iar la sfârşitul etapei

(ianuarie 2000), am evaluat aceleaşi variabile psihologice şi comportamentale la

care am adăugat testarea şi evaluarea tehnicilor de luptă cu adversar pasiv

precum şi testele pentru autoevaluarea nivelului de încredere al subiecţilor în

tehnicile învăţate anterior şi de autoevaluare a unor capacităţi psihice,

emoţionale şi de comunicare în cazul unei confruntări reale.

146

Page 147: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

5.7.3. Conţinutul experimentului

Am văzut din cele două tipuri de analize efectuate, profilul personalităţii

sportivilor din sporturile de luptă şi analiza conţinutului muncii de poliţist –

cerinţe, solicitări – că există multe similitudini. Modul de rezolvare a unor

situaţii cu care poliţistul se confruntă, presupune nu numai cunoaşterea până la

nivel de automatizare, supraînvăţare a tehnicilor de autoapărare ci şi o pregătire

psihologică specifică, cel puţin de nivelul sportivilor de performanţă, datorită

riscurilor suplimentare şi deosebite pe care poliţiştii le întâlnesc în activitatea

lor.

Sporirea calităţii şi eficienţei activităţilor de pregătire psihologică cere o

pregătire serioasă, concretizată în elaborarea unor proiecte gândite pentru fiecare

temă în parte. În pofida creşterii în importanţă a proiectării riguros ştiinţifice, nu

trebuie să adâncim discrepanţa între raţiune şi intuiţie, rigoare şi măiestrie,

ştiinţa şi arta de a face educaţie.

Specialiştii sunt întru totul de acord că nu se desfăşoară educaţia de dragul

educaţiei. Se impune elaborarea unor obiective care să exprime finalităţi

(competenţe) ale demersurilor educative întreprinse.

Formularea obiectivelor generale presupune că pregătirea psihică a

viitorilor poliţişti se poate realiza prin regimul de viaţă, prin includerea acestora

într-un sistem special de fortificare psihică şi desigur prin procesul pregătirii

pentru luptă cu ajutorul mijloacelor specifice, ceea ce presupune:

cunoaşterea şi evaluarea cât mai exactă a situaţiilor în care poliţiştii vor

acţiona;

stimularea evaluării individuale a situaţiilor de luptă prin oferirea de

argumente pozitive (şansele de reuşită, utilitatea şi controlul elementelor

de care depinde evaluarea şi rezolvarea situaţiilor cu risc);

formarea la viitorii poliţişti a deprinderilor de autoevaluare (în raport cu

evaluarea situaţiilor externe), de autoconducere şi de autoreglare

(psihorelaxare).

147

Page 148: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

dezvoltarea calităţilor psihice şi a trăsăturilor de personalitate solicitate de

munca în poliţie, pentru asigurarea eficienţei antrenamentelor şi obţinerea

unor rezultate bune în contextul activităţii viitoare;

Obiectivele particulare vor fi, pe de o parte, expresia obiectivelor

generale, adecvate caracteristicilor de vârstă şi nivel ale grupului, iar pe de altă

parte vor exprima sarcini de pregătire curentă rezultate din analiza condiţiilor

specifice în raport cu obiectivele de performanţă şi aspiraţiile respective (Epuran

Mihai, 1990). În cea mai mare parte ele exprimă nevoi de realizare a unor

capacităţi, trăsături, conduite sau atitudini favorabile meseriei de poliţist.

Formarea şi perfecţionarea calităţilor necesare exercitării meseriei de

poliţist se poate realiza printr-o metodologie caracteristică activităţii sportive de

performanţă.

Educarea acestor calităţi se face în mod deosebit în cadrul activităţii

practice, prin mijloace specifice sporturilor de luptă, dar şi prin alte mijloace

particulare adaptate din diferite domenii ale eficienţei comportării (Epuran

Mihai şi Holdevici Irina, 1993).

Sporturile de luptă se caracterizează printr-o importantă componentă

euristică. Principalul gen de probleme cu care se confruntă atât sportivii în

competiţii cât şi poliţiştii în autoapărare sunt cele cognitive şi afectiv-

emoţionale, apărute fie ca urmare a necesităţii unui răspuns adecvat din

repertoriul de cunoştinţe, priceperi şi deprinderi, fie a dificultăţilor apărute în

procesul de receptare, identificare şi evaluare a unei situaţii în timp optim.

Predarea fragmentată a procedeelor de autoapărare pe discipline în

Academia de Poliţie, nu asigura un număr mare de repetări, condiţie de bază în

formarea şi automatizarea deprinderilor de autoapărare.

Aceste deficienţe au dus la mărirea timpului de învăţare, au îngreunat

formarea şi automatizarea deprinderilor de autoapărare, într-un cuvânt, au

impietat perfecţionarea pregătirii studenţilor în acest domeniu.

148

Page 149: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

O modalitate de atingere a scopului, care constă în rezolvarea situaţiilor

problematice presupune restructurarea unor răspunsuri existente şi/sau

dobândirea altora noi.

Metoda principală de învăţare şi perfecţionare a procedeelor de

autoapărare (apărare şi contraatac), în funcţie de tipurile de situaţiile întâlnite, va

fi învăţarea prin problematizare în care rezolvarea situaţiilor este de tip

algoritmic. În acest fel, rezolvarea algoritmică va fi dominanta învăţării şi

practicării tehnicilor de autoapărare, realizându-se o « unificare ».a unor

procedee din sporturi de luptă diferite, în combinaţii specifice autoapărării.

Demonstrarea ipotezelor propuse, presupune elaborarea unui set de

cerinţe ale principalelor probleme cu care sunt confruntaţi poliţiştii în munca

specifică.

Pornind de la aceste considerente, am trecut la elaborarea unor mijloace

algoritmizate (codificate), fiind convins că elementele de autoapărare însuşite în

acest mod, vor asigura o eficienţă sporită în pregătirea studenţilor.

Modalităţile de rezolvare propuse oferă o gamă largă de procedee,

accesibile şi eficiente. Acest gen de pregătire prezentat în lucrare oferă o serie de

avantaje în formarea şi automatizarea deprinderilor de autoapărare. Dintre

acestea enumerăm:

asigură învăţarea procedeelor de autoapărare în condiţii cât mai

reale de luptă;

procedeele de box, kick-boxing, karate, judo, lupte, jiu-jitsu sunt

folosite în mod unitar în formarea deprinderilor de autoapărare;

scurtarea timpului de învăţare, prin creşterea numărului de repetări;

esenţializarea şi raţionalizarea procedeelor prin învăţarea succesivă

a modalităţilor şi aplicare lor în condiţii cât mai reale;

prezentarea succesivă a modalităţilor de rezolvare a situaţiilor

create asigură aprofundarea procedeelor, oferind în acelaşi timp o

imagine de ansamblu a acţiunilor ce trebuie executate.

149

Page 150: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Lucrarea se adresează studenţilor şi cadrelor M.I. care au un bagaj de

cunoştinţe din sporturile menţionate mai sus.

Din lucrare reiese cu pregnanţă succesiunea metodică a folosirii

procedeelor de autoapărare în funcţie de două situaţii prezentate:

atac ce debutează cu prinderi:

atac ce debutează cu lovituri.

Astfel, la atacul ce debutează cu prinderi, succesiunea metodică a

procedeelor este următoare:

- prinderea segmentului prin care agresorul atacă, simultan cu

- lovituri în puncte sensibile;

- acţiuni articulare şi/sau

- proiectări şi

- imobilizare şi/sau încătuşare.

La atacul ce debutează cu lovituri sau cu diferite arme, succesiunea

metodică a procedeelor este următoarea:

- parări (devierea), blocaje (oprirea) sau eschive (evitarea)

atacului;

- prinderea braţului înarmat;

- lovituri în puncte sensibile;

- acţiuni articulare şi/sau

- proiectări;

- imobilizarea şi încătuşarea.

Pentru acestea am elaborat un important inventar de mijloace

algoritmizate (cu caracteristici de model), a căror aplicare oportună să

soluţioneze situaţiile problematice, extrase din realitatea misiunilor efectuate de

poliţişti. În planul de pregătire a subiecţilor din grupa de experiment, am adăugat

elemente ale antrenamentului mental (antrenament ideomotric şi antrenament

autogen), toate având menirea de a pregăti pentru luptă, din punct de vedere

tehnico-tactic şi psihologic pe viitorul poliţist.

150

Page 151: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

5.7.3.1. Descrierea şi codificarea mijloacelor pentru

rezolvarea algoritmică a situaţiilor problematice

Eficienţa procedeelor de autoapărare este asigurată de folosirea

elementelor specifice din kick-boxing, , jiu-jitsu, judo şi lupte iar cunoaşterea şi

însuşirea până la perfecţiune a acestora creează premizele contracarării oricărui

gen de atac.

În rezolvarea situaţiilor prezentate în lucrare am folosit elementele cele

mai eficiente, uşor accesibile, cu efect imediat, care pot asigura superioritatea

cadrelor noastre în acţiunile ce le întreprind.

Atac ce debutează cu prindere de antebraţ din faţă:

A1. Ripostă prin pas lateral şi în faţă pe partea antebraţului asupra căruia

se execută prinderea însoţită de lovituri cu podul palmei sau cu pumnul la bărbie

concomitent cu secerarea mare exterioară, imobilizare şi trecere în conducere

forţată.

A2. Ripostă prin lovituri cu genunchiul la nivelul inferior al abdomenului

sau cu piciorul la nivelul tibiei însoţită de acţiuni dureroase asupra braţului ce

execută prinderea şi trecerea în conducere forţată.

A3. Ripostă prin lovituri cu genunchiul la nivelul inferior al abdomenului,

priză la antebraţul ce execută prinderea însoţită de acţiuni articulare şi trecere în

conducere forţată.

Atac ce debutează cu prindere de mânecă:

A4. Ripostă prin pas lateral şi în faţă pe partea braţului la care se

execută prinderea însoţită de lovituri cu podul palmei sau cu pumnul la bărbie

concomitent cu secerarea mare exterioară, imobilizare şi trecere în conducere

forţată

A5. Ripostă prin lovituri cu genunchiul la nivelul inferior al

abdomenului sau cu piciorul la nivelul tibiei însoţită de acţiuni articulare asupra

braţului ce execută prinderea şi trecerea în conducere forţată.

151

Page 152: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

A6. Ripostă prin lovituri cu genunchiul la nivelul inferior al

abdomenului sau cu piciorul la nivelul tibiei, priză asupra braţului ce execută

prinderea însoţită de proiectare peste umăr, imobilizare şi trecere în conducere

forţată.

Atac ce debutează cu prinderea de revere:

A7. Ripostă prin lovituri cu muchia palmei la nivelul carotidei sau cu

pumnul la figură urmată de prinderea braţului sub acţiuni articulare cu trecere în

conducere forţată.

A8. Ripostă prin lovituri cu genunchiul la nivelul inferior al

abdomenului sau cu piciorul la nivelul tibiei, priză la coate sau la braţ însoţită de

proiectare peste umăr, imobilizare şi trecere în conducere forţată.

A9. Ripostă prin lovituri cu ambele braţe la nivelul coatelor adversarului

concomitent cu prinderea capului, proiectare peste şold, imobilizare şi trecere în

conducere forţată.

Atac ce debutează prin sugrumare cu ambele mâini din faţă:

B1. Ripostă prin lovituri cu genunchiul la nivelul inferior al

abdomenului sau cu piciorul la nivelul tibiei, priză cu ambele mâini la braţul

adversarului, acţiuni articulare şi trecere în conducere forţată.

B2. Ripostă prin lovituri cu genunchiul la nivelul inferior al

abdomenului, priză la nivelul coatelor, proiectare peste umăr, imobilizare şi

trecere în conducere forţată.

B3. Ripostă prin acţiuni dureroase executate cu dosul palmelor însoţite

de lovituri cu genunchiul la nivelul inferior al abdomenului, imobilizare şi

trecere în conducere forţată.

152

Page 153: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Atac ce debutează cu strangulare din spate:

B4. Ripostă prin lovituri cu genunchiul în partea inferioară a

abdomenului, priză la coate, păşire în lateral şi în faţă însoţită de secerarea mare

exterioară, imobilizare şi trecere în conducere forţată.

B5. Ripostă prin lovituri cu călcâiul la nivelul plantei sau tibiei, priză cu

acţiuni dureroase pe dosul palmei urmată de lovituri ci piciorul la figură,

imobilizare şi trecere în conducere forţată.

B6. Ripostă prin lovituri cu muchia palmei sau cu cotul la ficat, priză la

braţ sau la ambele braţe cu trecere pe umăr şi forţarea articulaţiilor la nivelul

coatelor, imobilizare şi trecere în conducere forţată.

B7. Ripostă prin lovituri cu muchia palmei sau cu cotul la ficat,

prinderea picioarelor adversarului cu aruncare pe spate, imobilizare şi trecere în

conducere forţată.

Atac ce debutează cu centurare din faţă pe sub braţ:

C1. Ripostă prin lovituri cu muchia palmei la carotidă sau la rinichi

urmată de priză la nivelul capului, întoarcere şi proiectare peste şold, imobilizare

şi trecere în conducere forţată.

C2. Ripostă cu lovituri de genunchi la nivelul inferior al abdomenului

sau cu călcâiul la nivelul plantei, pas lateral însoţit de priză la bărbie şi păr,

acţiune dureroasă prin răsucire şi împingere, imobilizare cu trecere în conducere

forţată.

C3. Ripostă prin presiune cu palmele asupra bărbiei însoţită de lovituri

cu genunchiul la nivelul inferior al abdomenului, imobilizare şi trecere în

conducere forţată.

Atac ce debutează prin centurare din faţă peste braţe:

C4. Ripostă prin slăbirea prizei urmată de lovituri cu genunchiul la

nivelul inferior al abdomenului sau cu călcâiul la nivelul plantei însoţită de

întoarcere şi proiectare peste şold, imobilizare şi trecere în conducere forţată.

153

Page 154: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

C5. Ripostă prin slăbirea prizei urmată de lovituri cu pumnul la ficat sau

la nivelul inferior al abdomenului, acţiuni dureroase asupra unui braţ,

imobilizare şi trecere în conducere forţată.

C6. Ripostă prin slăbirea prizei urmată de lovituri cu genunchiul la

nivelul inferior al abdomenului sau cu călcâiul la nivelul plantei, secerare mare

exterioară, imobilizare şi trecere în conducere forţată.

Atac ce debutează prin centurare din spate pe sub braţe:

C7. Ripostă prin lovituri cu călcâiul la nivelul plantei, pas lateral în

spate cu prinderea picioarelor adversarului, aruncare pe spate, imobilizare şi

trecere în conducere forţată.

C8. Ripostă prin lovituri cu călcâiul la nivelul plantei, prindere de cap şi

braţ, proiectare peste spate, imobilizare şi trecere în conducere forţată.

Atac ce debutează cu centurare din spate peste braţe:

C9. Ripostă prin lovituri cu călcâiul la nivelul plantei sau cu cotul la

ficat, slăbirea prizei cu cădere la nivel, prinderea picioarelor adversarului şi

aruncare pe spate, imobilizare şi trecere în conducere forţată.

C10. Ripostă prin lovituri cu călcâiul la nivelul plantei, slăbirea prizei,

lovitură cu cotul la plexul solar însoţită de secerarea picioarelor din spate către

în faţă, imobilizare şi trecere în conducere forţată.

Atac ce debutează prin lovituri directe de pumn la figură:

D1. Riposta constă în oprirea atacului prin pas înainte cu blocaj sau

parare însoţit de lovituri cu piciorul la nivelul tibiei sau cu genunchiul la nivelul

inferior al abdomenului, prinderea braţului şi capului urmată de proiectarea

peste şold sau umăr, imobilizare şi trecere în conducere forţată.

154

Page 155: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

D2. Riposta constă în oprirea atacului prin pas înainte cu blocaj sau

parare însoţit de lovituri cu podul palmei sau cu pumnul la bărbie concomitent

cu secerarea mare exterioară, imobilizare şi trecere în conducere forţată.

D3. Riposta constă în oprirea atacului prin pas înainte şi blocaj cu

ambele palme, lovituri cu genunchiul la nivelul inferior al abdomenului, acţiune

dureroasă asupra braţului care atacă însoţită de imobilizare şi trecere în

conducere forţată.

Atac ce debutează prin lovituri circulare de pumn la figură:

D4. Riposta constă în oprirea atacului prin pas înainte cu blocaj, parare

sau eschivă, lovituri cu genunchiul la nivelul inferior al abdomenului, sau cu

piciorul la nivelul tibiei, priză la braţul care atacă urmată de proiectare peste

umăr, imobilizare şi trecere în conducere forţată.

D5. Riposta constă în oprirea atacului prin pas înainte cu blocaj sau

parare, lovituri cu genunchiul la nivelul inferior al abdomenului sau cu podul

palmei la nivelul bărbiei însoţite de secerarea mare exterioară, imobilizare şi

trecere în conducere forţată.

D6. Riposta constă în oprirea atacului prin pas înainte cu blocaj sau

parare, lovituri cu piciorul la nivelul tibiei sau cu genunchiul la nivelul inferior

al abdomenului însoţite de acţiune dureroasă asupra braţului care loveşte şi

trecere direct în conducere forţată.

Atac ce debutează prin lovituri cu cotul la figură din lateral:

E1. Riposta constă în oprirea atacului prin blocaj cu antebraţul urmat de

lovitură cu pumnul la bărbie concomitent cu secerare mare exterioară,

imobilizare şi trecere la conducere forţată.

E2. Riposta constă în oprirea atacului prin blocaj cu antebraţele urmat de

lovitură cu genunchiul la partea inferioară a abdomenului însoţită de acţiuni

dureroase asupra braţului cu care se loveşte şi trecere în conducere forţată.

155

Page 156: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

E3. Riposta constă în oprirea atacului prin blocaj cu antebraţele urmat de

lovitură cu genunchiul la partea inferioară a abdomenului sau cu cotul la rinichi

însoţită de măturarea piciorului, imobilizare şi trecere în conducere forţată.

Atac ce debutează prin lovituri directe de picior la nivel

inferior sau superior:

F1. Riposta constă în oprirea atacului prin pas înainte şi blocaj cu

genunchiul sau laba piciorului corespondent urmat de lovitură cu pumnul sau cu

podul palmei la bărbie concomitent cu măturarea piciorului de sprijin,

imobilizare şi trecere în conducere forţată.

F2. Riposta constă în eschivă prin pas lateral şi în faţă urmată de lovitură

cu pumnul sau cu podul palmei la figură, însoţită de secerare mare exterioară,

imobilizare şi trecere în conducere forţată.

Atac ce debutează prin lovituri circulare de picior:

F3. Riposta constă în oprirea atacului prin pas înainte şi blocaj cu

antebraţul urmat de lovitură cu pumnul sau cu podul palmei la figură

concomitent cu secerarea piciorului de sprijin, imobilizare şi trecere în

conducere forţată.

F4. Riposta constă în oprirea atacului prin pas înainte şi blocaj cu

antebraţul urmat de lovitură cu genunchiul la partea inferioară a abdomenului,

priză la cap şi la braţ însoţită de proiectare peste şold, imobilizare şi trecere în

conducere forţată.

F5. Riposta constă în oprirea atacului prin pas înainte şi blocaj cu

antebraţul urmat de lovitură cu genunchiul la partea inferioară a abdomenului,

acţiune articulară asupra piciorului cu care se execută lovitura, imobilizare şi

trecere în conducere forţată.

156

Page 157: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Atac ce debutează cu lovituri de cuţit date de sus:

G1. Riposta constă în oprirea atacului prin pas înainte şi blocaj cu

antebraţul corespondent celui cu care se loveşte însoţit de lovitură cu podul

palmei la bărbie, concomitent cu secerare mare exterioară, imobilizare şi trecere

în conducere forţată.

G2. Riposta constă în oprirea atacului prin pas înainte şi blocaj cu

antebraţul corespondent braţului înarmat însoţit de lovitură cu genunchiul la

partea inferioară a abdomenului, acţiune articulară asupra braţului înarmat, ,

imobilizare şi trecere în conducere forţată.

G3. Riposta constă în oprirea atacului prin pas înainte şi blocaj cu

antebraţul corespondent celui cu care se loveşte însoţit de lovitură cu genunchiul

la partea inferioară a abdomenului, priză la cap şi la corp urmată de proiectare

peste şold, imobilizare şi trecere în conducere forţată.

Atac ce debutează prin lovituri de cuţit date de jos în sus:

G4. Riposta constă în oprirea atacului prin pas înainte şi blocaj cu

antebraţul corespondent braţului înarmat, lovitură cu pumnul la figură sau cu

podul palmei la bărbie concomitent cu secerare mare exterioară, imobilizare şi

trecere în conducere forţată.

G5. Riposta constă în oprirea atacului prin pas înainte şi blocaj cu

antebraţul corespondent braţului înarmat urmat de lovitură cu piciorul la tibie

sau cu genunchiul la partea inferioară a abdomenului, priză la cap şi proiectare

peste şold cu imobilizare şi trecere în conducere forţată.

Atac ce debutează prin lovituri de cuţit date din lateral:

G6. Riposta constă în oprirea atacului prin pas înainte şi blocaj cu

antebraţul urmat de lovitură cu podul palmei la bărbie concomitent cu secerare

mare exterioară, imobilizare şi trecere în conducere forţată.

157

Page 158: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

G7. Riposta constă în pas înainte şi blocaj urmat de lovitură cu

genunchiul la partea inferioară a abdomenului însoţită de acţiune dureroasă

asupra braţului înarmat cu trecere în conducere forţată.

G8. Riposta constă în pas înainte şi blocaj urmat de lovitură cu

genunchiul la partea inferioară a abdomenului sau cu piciorul la tibie, priză la

cap şi la braţ însoţită de proiectare peste şold, imobilizare şi trecere în conducere

forţată.

Atac ce debutează cu lovituri de cuţit date prin împungere:

G9. Riposta constă în eschivă laterală cu prinderea braţului înarmat

urmată de lovitură cu piciorul la tibie sau la partea inferioară a abdomenului,

acţiune articulară asupra braţului cu ducerea cotului pe umăr şi trecere în

conducere forţată.

G10. Riposta constă în oprirea atacului prin lovitură cu piciorul asupra

braţului înarmat urmată de pas înainte, lovituri cu muchia palmei la carotidă

însoţită de acţiuni dureroase asupra unui braţ şi trecerea în conducere forţată.

G11. Riposta constă în oprirea atacului prin lovitură cu piciorul asupra

braţului înarmat urmată de pas înainte, lovituri cu muchia palmei la carotidă sau

cu genunchiul la partea inferioară a abdomenului, priză la cap şi la braţ însoţită

de proiectare peste şold, imobilizare şi trecere în conducere forţată.

Atac ce debutează prin lovituri cu obiecte dure date de sus

(scaun, baston, sticlă etc.):

H1. Riposta constă în oprirea atacului prin pas înainte şi blocaj executat

cu antebraţele sau prindere la încheietura pumnului urmat de lovitură cu

genunchiul la partea inferioară a abdomenului însoţită de secerare mare

exterioară, imobilizare şi trecere în conducere forţată.

158

Page 159: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

H2. Riposta constă în oprirea atacului prin pas oblic înainte urmat de

doborâre la sol cu împingere spre înapoi şi centurare, imobilizare şi trecere în

conducere forţată.

Atac ce debutează prin lovituri date din lateral cu obiecte dure:

H3. Riposta constă în oprirea atacului prin pas înainte şi blocaj la nivelul

braţelor urmat de lovitură cu genunchiul la partea inferioară a abdomenului

însoţită de măturarea piciorului, imobilizare şi trecere în conducere forţată.

H4. Riposta constă în oprirea atacului prin pas înainte şi blocaj pe braţe

urmat de lovitură cu genunchiul la partea inferioară a abdomenului, acţiuni

articulare şi trecere în conducere forţată.

Imobilizări prin proiectări (trântire) la sol:

K1. Aruncarea peste umăr cu priză „două braţe pe braţul advers”(IPPON-

SEOI-NAGE, -cu chimonou şi/sau „tur de braţ” –fără chimonou) cu fixare,

imobilizare şi încătuşare;

K2. Aruncarea peste spate cu prinderea braţului şi a şoldului advers (UKI-

GOSHI, -cu chimonou şi/sau „tur de şold” –fără chimonou), cu fixare,

imobilizare şi încătuşare;

K3. Aruncarea peste spate cu prinderea braţului şi a capului advers

(KOSHI-GURUMA, -cu chimonou şi/sau „tur de cap” –fără chimonou), cu

fixare, imobilizare şi încătuşare.

K4. Doborâre cu prinderea ambelor picioare (MOROTE-GARI), cu

fixare, imobilizare şi încătuşare.

K5. Tehnici de imobilizare prin măturarea piciorului avansat (ASHI-

BARAI) cu fixare, imobilizare şi încătuşare.

K6. Marea secerare exterioară (O-SOTO-GARI), cu fixare, imobilizare şi

încătuşare.

159

Page 160: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Ameninţare cu arma de foc din faţă:

L1. Riposta constă în devierea braţului înarmat prin lovitură cu antebraţul

urmată de lovitură cu piciorul la tibie sau cu genunchiul la partea inferioară a

abdomenului, acţiune dureroasă asupra braţului şi trecere în conducere forţată.

L2. Riposta constă în devierea braţului înarmat prin lovitură cu antebraţul

urmat de eschivă laterală şi în faţă, lovituri cu podul palmei la bărbie

concomitent cu secerarea mare exterioară, imobilizare şi trecere în conducere

forţată.

Ameninţare cu armă de foc din spate:

L3. Riposta constă din devierea braţului înarmat prin lovitură cu

antebraţul, eschivă prin întoarcere însoţită de acţiune articulară şi trecere în

conducere forţată.

L4. Riposta constă din devierea braţului înarmat prin lovitură cu

antebraţul, eschivă prin întoarcere însoţită de lovitură cu podul palmei la bărbie,

concomitent cu secerarea mare exterioară, imobilizare şi trecere în conducere

forţată.

Situaţie de atac supranumeric

Z1. Degajarea unui braţ, lovitură în punct sensibil şi aruncare peste umăr

la agresorul A; blocaj la ambele mâini, lovitură cu capul în figură şi secerarea

mare exterioară la agresorul B.

Z2. Parări cu palma şi lovituri în puncte sensibile la baza abdomenului sau

tibie la agresorul A; eschivă, blocaj cu ambele antebraţe în cruce, prinderea

mâinii şi a trunchiului, aruncare peste şold, dezarmare şi imobilizare agresorul

B.

5.7.3.2. Descrierea antrenamentului autogen

Antrenamentul autogen este o metodă bine fundamentată ştiinţific

verificată experimental şi clinic care se caracterizează prin simplitate şi

160

Page 161: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

economicitate în sensul că se învaţă uşor şi durează relativ puţin (Holdevici,

2000).

Efectele acestui tip de antrenament pot fi observate de subiecţi încă din

primele zile de practică (relaxare mai bună, reducerea anxietăţii, somn mai

odihnitor, capacitate de concentrare şi memorie mai bună).

Principiul metodei constă în inducerea prin exerciţii psihofiziologice a

unei decontracturi generale a organismului care permite comunicarea unor

sugestii.

Antrenamentul autogen are la bază concepţia globală asupra personalităţii,

decontracţia musculară şi viscerală reprezentând un mijloc de relaxare psihică.

Metoda cuprinde un ansamblu de exerciţii fizice şi psihice, astfel alcătuite

pentru a realiza o decontracţie generală a organismului, exerciţii împărţite în

două cicluri. Din anumite raţiuni am folosit ca variabilă independentă primul

ciclu al antrenamentului autogen (ciclul inferior).

Ciclul inferior durează de la 6 luni până la 2 ani şi cuprinde exerciţii

pentru:

1. Experienţa greutăţii;

2. Experienţa căldurii;

3. Concentrarea asupra cordului, în vederea încetinirii ritmului cardiac;

4. Reglarea funcţionării organelor abdominale prin concentrarea asupra plexului

solar;

5. Perceperea unei vasoconstricţii în zona frunţii.

Aceste exerciţii trebuie efectuate într-o ambianţă plăcută, fără stimulare

luminoasă sau solară excesivă, subiectul găsindu-se într-una din poziţiile

considerate clasice pentru relaxare:

- culcat pe spate(decubitus dorsal)

- poziţia birjarului (aşezat pe un scaun, cu trunchiul aplecat înainte şi cu

braţele atârnând relaxate)

161

Page 162: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Exerciţiile din primul ciclu mai ales cele de percepere a greutăţii şi

căldurii sunt deosebit de eficiente, având o serie de aplicaţii practice, cum ar fi:

- ameliorarea odihnei;

- recuperarea după efort;

- creşterea capacităţii de concentrare;

- controlul emotivităţii.

Dăm mai jos un program simplu de relaxare, care poate fi aplicat fără

pericol de către antrenori în scopul reducerii anxietăţii precompetiţionale sau a

refacerii după efort a sportivilor (în acest al doilea caz se renunţă la faza de

activare).

„Începem terapia de psihoreglare prin relaxare!”.

Subiecţii se află întinşi pe spate cu braţele uşor depărtate de trunchi.

Picioarele de asemenea întinse, uşor depărtate, cu tălpile orientate spre exterior.

În această poziţie trebuie realizată o senzaţie de comoditate generală. Închideţi

ochii, ascultaţi ceea ce urmează şi încercaţi să vă concentraţi asupra comenzilor

care vi se dau.

Prezentăm în continuare un model de antrenament autogen, ciclul inferior

adaptat după tehnica Schultz (citat de Holdevici):

R1. Inducerea senzaţiei de greutate la nivelul braţului drept:“sunt în întregime liniştit şi cu desăvârşire calm”;“toţi muşchii mei sunt destinşi şi relaxaţi”;“o linişte plăcută mă înconjoară”;“nimic nu-mi tulbură liniştea”;“simt o pace şi o linişte interioară profunde”;“sunt foarte calm şi liniştit”;“braţul meu drept e greu, din ce în ce mai greu”;“braţul meu devine tot mai greu”;“o greutate ca de plumb îmi cuprinde umărul, braţul, mâna până la degete”;“braţul meu drept este foarte greu”;“braţul drept este greu ca de plumb”;“simt linişte şi greutate”.

162

Page 163: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Formule asemănătoare se folosesc şi pentru inducerea progresivă a

senzaţiei de greutate la nivelul braţului stâng, piciorului drept şi apoi a celui

stâng.

R2. Generalizarea senzaţiei de greutate:“o linişte plăcută mă împresoară”;“calmul mă inundă tot mai mult”;“simt o linişte şi o pace interioare”;“sunt complet calm”;“întregul meu corp este destins şi relaxat”;“umerii, braţele, mâinile, picioarele sunt grele, foarte grele”;“întregul meu corp este foarte greu”;“tot corpul meu este cuprins de o greutate foarte mare”;“corpul meu este greu, greu ca de plumb”;“sunt foarte calm şi liniştit”;

R3. Inducerea senzaţie de căldură la nivelul braţului drept:“o căldură plăcută îmi cuprinde braţul drept”;“o căldură plăcută îmi cuprinde braţul drept mâna dreaptă şi ajunge până la degete”;“vasele se dilată şi simt căldura în braţul drept”;“o căldură plăcută îmi cuprinde braţul şi mâna dreaptă”;“braţul meu drept devine cald, ca şi cum ar fi cufundat într-o baie caldă”;“braţul meu drept este învăluit într-o căldură odihnitoare”;“linişte, greutate, căldură”;“liniştea şi echilibrul mă împresoară”.

Comenzi asemănătoare se folosesc şi pentru inducerea senzaţiei de

căldura în braţul stâng şi în picioare.

R4. Generalizarea senzaţiei de căldură:“întregul meu corp este relaxat, perfect liniştit”;“o căldură plăcută îmi cuprinde umerii, braţele, mâinile picioarele”;“o căldură plăcută îmi cuprinde tot corpul”;“întregul meu corp este învăluit într-o căldură plăcută”;“întregul meu corp este cuprins de o căldură plăcută ca într-o baie cald㔓sunt liniştit şi relaxat”;“liniştea şi echilibrul mă împresoară”;“mă las cuprins de tihna senină şi de echilibrul perpetuu”;“sunt în întregime liniştit”;“sunt cu desăvârşire calm”;

163

Page 164: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

“întregul meu corp este greu”“simt în tot corpul o greutate copleşitoare”;“corpul este greu şi destins ca un arc în repaus”“o căldură agreabilă îmi cuprinde tot corpul”“tot corpul meu este învăluit într-o căldură plăcută şi liniştitoare”;“simt o căldură plăcută care-mi cuprinde tot corpul”;

R5. Exerciţiile pentru liniştirea bătăilor inimii:“inima mea bate liniştit, foarte liniştit”;“inima mea bate liniştit şi egal împrăştiind tot sângele în corp”;“inima mea bate liniştit şi egal”;“inima parcă lucrează de la sine”;“inima bate liniştit, calm şi egal”“sunt perfect liniştit şi relaxat”

R6. Exerciţiile pentru calmarea respiraţiei:“respiraţia mea devine liniştită şi rară”;“respir liber şi aproape de la sine aerul din jurul meu”;“respir calm şi liniştit fără efort”;“respir foarte calm şi liniştit”.

R7. Exerciţiile pentru trăirea senzaţiei de căldură în zona plexului solar:

“sunt perfect calm şi relaxat”;“sunt perfect liniştit”;“abdomenul meu este foarte relaxat”“muşchii abdomenului sunt destinşi, orice tensiune dispare”;“plexul solar este cuprins de o căldură plăcută”;“plexul solar e cald şi relaxat”.

R8. Exerciţiile pentru inducerea vasoconstricţiei în zona frunţii:“îmi simt capul liber şi uşor”;“muşchii feţei sunt relaxaţi”;“bărbia este destinsă şi relaxată”;“fruntea devine rece şi tot mai destinsă”;“simt cum aerul rece îmi împresoară tâmplele”;“simt răcoare în zona frunţii”;“creierul îmi este limpede ca un izvor de munte”;“îmi simt capul foarte limpede”;“sunt perfect liniştit şi relaxat”.

164

Page 165: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Precizări

a. Programul de relaxare este însuşit progresiv de către subiect într-un

interval de câteva săptămâni. În primele şedinţe subiectul este iniţiat în utilitatea

şi metodologia generală a tehnicii de relaxare, apoi îşi însuşeşte exerciţiile de

greutate, apoi cele de căldură.

b. Comenzile date subiecţilor se repetă de mai multe ori, după necesitate.

c. Antrenamentul de relaxare se poate realiza în bune condiţiuni pe un

fond muzical adecvat.

După încheierea perioadei de formare a deprinderilor psihice de relaxare

este bine ca, în continuare să fie folosite în comportamentul obişnuit, de fiecare

zi, în situaţiile în care simţiţi o oarecare tensiune. De exemplu:

Relaxarea scurtă poate fi folosită la începutul şi sfârşitul unei activităţi;

ea durează un minut.

Relaxarea rapidă, de 5-10 secunde, este utilă pentru situaţiile în care vă

apar în minte gânduri negative sau anxietăţi, pentru eliminarea şi înlocuirea lor

cu gânduri sau imagini pozitive, cu ajutorul cuvintelor „cheie” (Epuran, 2001).

5.7.3.3. Antrenamentul ideomotric (imaginativ)

Antrenamentul mintal sau ideomotor este procesul de menţinere şi

consolidare a reprezentărilor mişcărilor şi acţiunilor, având ca efect activarea

formaţiunilor neuromusculare şi deci creşterea eficienţei lucrului practic

(Epuran, 2001).

Antrenamentul mintal constă din repetări în reprezentare, nu concret

practice şi se bazează pe capacitatea dobândită prin instruire şi exersare de a

conştientiza propriile acţiuni, de a le reactualiza gândind la ele, dându-le numai

exprimare verbală corespunzătoare. Întrucât actul imaginat produce şi modificări

corespunzătoare în sistemul neuromuscular este lesne de înţeles că acest

antrenament conduce la îmbunătăţirea indicelor funcţionali psihomotrici.

165

Page 166: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Antrenamentul mintal se utilizează în mod deosebit în alternanţă cu

antrenamentul propriu-zis, din raţiuni metodice lesne de înţeles (este vorba de o

influenţare şi un control reciproc al acestora).

PLAN MODEL DE ANTRENAMENT MINTAL (Epuran, 2001)

Etapa I : Formarea reprezentărilor mişcărilor ( M1 )

Antrenorul: - Demonstrează şi explică mişcările (tehnica gesturilor

motrice) şi caracteristicile spaţiale, temporale, energetice ale acestora.

Conduce activitatea concretă a sportivilor.

Îndrumă activitatea mentală a sportivilor în toate etapele antrenamentului.

Sportivul: urmăreşte atent, dar nu încordat demonstraţiile şi expunerea

antrenorului.

Reproduce verbal indicaţiile de execuţie.

Încearcă să execute după model şi indicaţii.

Relatează verbal ce a dorit, la ce s-a aşteptat şi ce a reuşit efectiv.

Execută şi repetă mişcări şi acţiuni care pot ajuta învăţarea gesturilor

motrice propuse.

Exersează practic gesturile motrice.

Analizează permanent nivelul execuţiei şi relatează antrenorului

modificările şi progresele realizate.

Face comparaţie între sine şi colegi.

Etapa a II-a: Educarea capacităţii de concentrare asupra propriilor

reprezentări ( M2 )

Sportivul: - învaţă să observe atent fotografii şi chinograme ale execuţiei

gesturilor motrice proprii şi ale altora analizând progresiv şi în etape diferite

momente ale actului motric, fazele mişcării sau segmentele corpului în mişcare,

observarea aceloraşi imagini se repetă la intervale de o zi câte 5-10 minute de

fiecare dată până ce sportivul apreciază că cunoaşte fiecare detaliu al execuţiei,

putând imagina atent întreaga mişcare şi particularităţile ei de execuţie.

166

Page 167: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Controlul se face prin relatarea caracteristicilor mişcărilor antrenorului, care

urmăreşte permanent progresele elevului său. Se trece apoi la execuţia altui

sportiv sau la execuţia gestului în altă condiţie.

Sportivul este învăţat să-şi reprezinte exact execuţiile pe care le va face la

antrenament; i se vor da 10-20 secunde de concentrare asupra imaginii mişcării

propuse pentru execuţie.

Dacă sportivul are unele dificultăţi de concentrare ale atenţiei asupra

imaginilor sau execuţiilor altora sau proprii se vor da sarcini limitate de

observaţie şi relatare. Se va grada apoi tempoul individual, până la dobândirea

capacităţii de observare totală.

Etapa a III-a : Antrenamentul mintal propriu-zis ( M3 ).

Se efectuează de către sportivii care au învăţat mişcările corect la un nivel

satisfăcător de pretenţie.

Sportivul îşi reprezintă propria execuţie în forma şi cu caracteristicile

optime, ca la concurs, menţinând în focarul conştiinţei foarte trează imaginea

„de lucru”; dacă intervin alte imagini cu caracter afectogen spuneţi „stop” şi

reluaţi mintal mişcarea propusă.

Dacă devine anxios sau nervos întrerupe, se relaxează, trece la o oarecare

activitate neutră afectiv şi revine când crede că va putea să se concentreze.

Se recomandă ca subiecţii să noteze în jurnalul de autocontrol observaţiile

sale asupra stărilor subiective şi efectelor fiecărei şedinţe de antrenament şi să

discute cele notate cu antrenorul.

167

Page 168: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

5.7.3.4. Planul calendaristic de aplicare a învăţării prin problematizare şi pregătire psihologică

Academia de Poliţie Anul al III-lea de studiu

"A. I. Cuza" Grupa de experiment

Anul universitar

1998 - 1999 Planul calendaristic de aplicare a învăţării prin

problematizare şi pregătire psihologică

Nr.temă nr.lecţieSăptămână

TemeSisteme deacţionare

T4--L6 1. LOVITURI DIRECTE DE PUMN T1; T2;

  5 - 9 2. APĂRĂRI ÎMPOTRIVA LOVITURILOR DIRECTE CO BRAŢUL.

octombrie 3. VITEZĂ. D3-20

T5--L7 1. LOVITURI DIRECTE DE PUMN T3; T4

  5 - 9 2. APĂRĂRI ÎMPOTRIVA LOVITURILOR DIRECTE CU BRAŢUL.

octombrie 3. VITEZĂ. D3-20

T6--L81. LOVITURI SEMICIRCULARE DE PICIOR (MAWASHI-GERI)

T3; T4

 12-16 2. APĂRĂRI LA LOVITURI SEMICIRCULARE DE PICIOR P1; P2

octombrie 3. VITEZĂ. R1=6’;M1-2=10’

T6--L91. LOVITURI SEMICIRCULARE DE PICIOR (MAWASHI-GERI)

F3-20’ ;F4-20’

 19 - 23 2. APĂRĂRI LA LOVITURI SEMICIRCULARE DE PICIOR. F5-20’

octombrie 1. VITEZĂ. R1=6’;M1-2=10’

T7 - L10 1. COMBINAŢII DE LOVITURI SUCCESIVE DE BRAŢE. D2,3,4,5,6=40’

 19 - 23 2. LOVITURA DE PICIOR DIRECTĂ (MAE-GERI-KEKOMI). F1,2=20’

octombrie 3. REZISTENŢĂ. M1-2=10’; R1=6’

T7 - L11 1. COMBINAŢII DE LOVITURI SUCCESIVE DE BRAŢE. D2,3,4,5,6=50’

  26 -31 2. LOVITURA DE PICIOR DIRECTĂ (MAE-GERI-KEKOMI). F1,2=6’;

ocrombrie 3. REZISTENŢĂ. M1-2=12’; R1=6’

T8 - L121. LOVITURA DE PICIOR ÎNAINTE PERCUTATĂ (MAE-GERI-KEAGE). F1;F2;= 30’

  2 - 6 2. IMOBILIZĂRI ŞI CONDUCEREA FORŢATĂ A INFRACTORILOR M2=6’

noiembrie 3. FORŢĂ. R1=7’

T8 - L131. LOVITURA DE PICIOR ÎNAINTE PERCUTATĂ (MAE-GERI-KEAGE). F1;F2;= 30’

  2 - 6 2. IMOBILIZĂRI ŞI CONDUCEREA FORŢATĂ A INFRACTORILOR M2=6’

noiembrie 3. FORŢĂ. R1=10’

168

Page 169: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

T9 - L14 1. LOVITURA DE PICIOR SEMICIRCULARĂ (MAWASHI-GERI) F3;F4;F5=20

  9 - 132. APĂRĂRI LA ATACURI CU PRINDERE DE MÂNĂ (MÂNECĂ). A4;A5;A6=20’

noiembrie 3. FORŢĂ M2=6’; R1,2=8’;

T9 - L15 1. LOVITURA DE PICIOR SEMICIRCULARĂ (MAWASHI-GERI) F3;F4;F5=20

  16 - 202. APĂRĂRI LA ATACURI CU PRINDERE DE MÂNĂ (MÂNECĂ). A4;A5;A6=20’

noiembrie 3. FORŢĂ M2=8’; R1,2=10’

 T10 - L16 1. APĂRĂRI LA ATACURI CU LOVITURI DE COT E1,2,3=30’

16 - 20 2. APĂRĂRI LA ATACURI CU PRINDERE DE REVERE A7;A8;A9=30’

noiembrie 3. FORŢĂ M2=6’; R1,2=12’

 T10 - L17 1. APĂRĂRI LA ATACURI CU LOVITURI DE COT E1,2,3=30’

23 - 27 2. APĂRĂRI LA ATACURI CU PRINDERE DE REVERE A7;A8;A9=30’

noiembrie 3. FORŢĂ M2=6’; R1,2=12’

T11 - L18 1. LOVITURĂ DE PICIOR LATERALĂ (YOKO-GERI). F1;F2;F3=20’

30 nov.- 2. APĂRĂRI LA SUGRUMĂRI CU AMBELE MŢINI DIN FAŢĂ B1;B2;B3=40’

4 dec. 3. FORŢĂ M2=6’; R1,2=12’

 T11 - L19 1. LOVITURĂ DE PICIOR LATERALĂ (YOKO-GERI). F1;F2;F3=20’

2. APĂRĂRI LA SUGRUMĂRI CU AMBELE MŢINI DIN FAŢĂ B1;B2;B3=40’

30 nov.- 4 dec. 3. FORŢĂ R1=10’;M2=12’

  T12 - L20 1. APĂRĂRI LA ATAC DE CUŢIT DE SUS ÎN JOS G1;G2;G3=40’

8 - 11 2. APĂRĂRI LA STRANGULĂRI DIN SPATE B1;B2;B3=20’

decembrie 3. FORŢĂ M2=6’;R1,2=10’

 T12 - L21 1. LOVITURA DE PICIOR ÎNAPOI G1;G2;G3=40’

14 - 18 2. APĂRĂRI LA STRANGULĂRI DIN SPATE B1;B2;B3=20’

decembrie 3. FORŢĂ M2=6’;R1,2=10’

 T13 - L221. IMOBILIZĂRÎ PRIN PROIECTAREA PESTE UMĂR, LA SOL (IPPON- SEOI-NAGE SAU TUR DE BRAŢ). K1=50’

14 - 18 M2=4’;M3=4’

decembrie 2. FORŢĂ R1-3 =12’

 T13 - L231. IMOBILIZĂRÎ PRIN PROIECTAREA PESTE UMĂR, LA SOL (IPPON-SEOI-NAGE SAU TUR DE BRAŢ). K1=50’

11 - 15 2. FORŢĂ M2=4’;M3=4’

ianuarie R1-3 =12’

  T14 - L24 1. CONSOLIDAREA ŞI PERFECŢIONAREA PROCEDEELOR K1=40’

18 - 22 2. TEHNICO TACTICE DE AUTOAPĂRARE. M2=4’;M3=4’

ianuarie 3. VITEZĂ. R1-4 =12’

 T15 - L25 M2=6’;M3=8’

18 - 22 VERIFICARE PARŢIALĂ

ianuarie R1-4 =14’  T16 - L26 1. IMOBILIZĂRÎ PRIN PROIECTAREA PESTE ŞOLD, LA SOL

(UKI-GOSHI SAU TUR DE ŞOLD). K2=50’

169

Page 170: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

M2=4’;M3=4’

1 -5 martie 2. FORŢĂ R1-4 =12’

 T16 - L271. IMOBILIZĂRÎ PRIN PROIECTAREA PESTE ŞOLD, LA SOL (UKI-GOSHI SAU TUR DE ŞOLD). K2=50’

8 - 12 M2=4’;M3=4’

martie 2. FORŢĂ R1-4 =12’

 T17 - L281. IMOBILIZĂRÎ PRIN PROIECTAREA PESTE SPATE, CU PRINDERE DE BRAŢ ŞI CAP (KOSHI-GURUMA SAU K3=50’

8 - 12 TUR DE CAP). M2=4’;M3=4’

martie 2. FORŢĂ R1-4 =12’

 T17 - L291. IMOBILIZĂRÎ PRIN PROIECTAREA PESTE SPATE, CU PRINDERE DE BRAŢ ŞI CAP (KOSHI-GURUMA SAU K3=50’

15 - 19 TUR DE CAP). M2=4’;M3=4’

martie 2. FORŢĂ R1-4 =12’

  T18 - L301. IMOBILIZĂRÎ PRIN DOBORÂREA CU PRINDEREA AMBELOR PICIARE (MOROTE-GARI) K4=50’

22 - 26 M2=4’;M3=4’

martie 2. FORŢĂ R1-4 =12’

 T18 - L311. IMOBILIZĂRÎ PRIN DOBORÂREA CU PRINDEREA AMBELOR PICIARE (MOROTE-GARI) K4=50’

22 - 26 M2=4’;M3=4’

martie 2. FORŢĂ R1-4 =12’

  T19 - L321. IMOBILIZĂRÎ PRIN MĂTURAREA PICIORULUI AVANSAT (DE-ASHI-BARAI) K5=50’

29 mart.- M2=4’;M3=4’

2 aprilie 2. FORŢĂ R1-4 =12’

  T19 - L331. IMOBILIZĂRÎ PRIN MĂTURAREA PICIORULUI AVANSAT

(DE-ASHI--BARAI) K5=50’

5 - 9 M2=4’;M3=4’

aprilie 2. FORŢĂ R1-4 =12’

  T20 - L34 1. MAREA SECERARE EXTERIOARĂ, (O.-SOTO-GARI).. K6=50’

5 - 9 2. MAREA SECERARE INTERIOARĂ, (O-UCHI-GARI). M2=4’;M3=4’

aprilie 3. MOBILITATEA R1-4 =12’

 T20 - L35 1. MAREA SECERARE EXTERIOARĂ, (O.SOTO-GARI).. K6=50’

12 - 16 2. MAREA SECERARE INTERIOARĂ, (O-UCHI-GARI). M2=4’;M3=4’

aprilie 3. MOBILITATEA R1-4 =12’

 T21 - L36 1. APĂRĂRI LA CENTURĂRI DIN FAŢĂ PE SUB BRAŢE  C1,C2,C3=40’

20 - 23 2. APĂRĂRI LA CENTURĂRI DIN FAŢĂ PESTE BRAŢE M2=3’;M3=3’

aprilie 3. FORŢĂ R1-5 =12’

  T21 - L37 1. APĂRĂRI LA CENTURĂRI DIN FAŢĂ PE SUB BRAŢE  C4,C5,C6=40’

20 - 23 2. APĂRĂRI LA CENTURĂRI DIN FAŢĂ PESTE BRAŢE M2=3’;M3=’

aprilie 3. FORŢĂ R1-5 =14’ T22 - L38 1. APĂRĂRI LA CENTURĂRI DIN SPATE PE SUB BRAŢE  C7,C8,C6=35’

26 - 30 1. APĂRĂRI LA CENTURĂRI DIN SPATE PESTE BRAŢE M2=3’;M3=3’

170

Page 171: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

aprilie 3. FORŢĂ R1-5 =14’

  1. APĂRĂRI LA CENTURĂRI DIN SPATE PE SUB BRAŢE  C9,C10=35’

T22 - L39 2. APĂRĂRI LA CENTURĂRI DIN SPATE PESTE BRAŢE M2=8’;M3=6’

3 - 7 mai 3. FORŢĂ R1-5 =14’

  1. APĂRĂRI LA ATACURI CU CUŢITUL PRIN ÎMPUNGERE  G9,G10,G11=60’

T23 - L40 2. APĂRĂRI LA ATACURI CU OBIECTE CONTONDENTE M2=3’;M3=3’

3 - 7 mai 3. VITEZA DE REACŢIE. R1-5 =14’

  1. APĂRĂRI LA ATACURI CU CUŢITUL PRIN ÎMPUNGERE  H1,H2,H3,H4=60’

T23 - L41 2. APĂRĂRI LA ATACURI CU OBIECTE CONTONDENTE M2=2’;M3=3’

10 - 15 mai 3. VITEZA DE REACŢIE. R1-5 =14’

 1. APĂRĂRI LA AMENINŢAREA CU PISTOLUL LA MICĂ DISTANŢĂ  L1,L2,L3,L4=60’

T24 - L422. COMBINAŢII DE LOVITURI SUCCESIVE DE BRAŢ ŞI PICIOR.. M2=2’;M3=3’

17 - 22 mai 3.VITEZA DE EXECUŢIE R1-6 =14’

 1. APĂRĂRI LA AMENINŢAREA CU PISTOLUL LA MICĂDISTANŢĂ  L1,L2,L3,L4=60’

T24 - L432. COMBINAŢII DE LOVITURI SUCCESIVE DE BRAŢ ŞI PICIOR.. M2=2’;M3=3’

17 - 22 mai 3. VITEZA DE EXECUŢIE R1-6 =14’

   LECŢIE DE VERIFICARE  T3;T4;

T25 - L44  P1;P2.

24 - 29 mai    

Anul universitar 1999 – 2000

Academia de Poliţie Anul al IV-lea de studiu

"Alexandru Ioan Cuza" Grupa de experiment

Planul calendaristic de aplicare a învăţării prin

problematizare şi pregătire psihologică

 T2 – L21. APĂRĂRI ŞI RIPOSTE LA ATACURILE DIRECTE DE BRAŢ ŞI PICIOR D1-D6 = 40’

  20 - 242. APĂRĂRI ŞI RIPOSTE LA ATACURILE DIRECTE CU OBIECTE CONTONDENTE ŞI ÎNŢEPĂTOR-TĂIETOARE M2=3’;M3=3’

septembrie 3. REZISTENŢA R1,2 = 10

 T2 – L31. APĂRĂRI ŞI RIPOSTE LA ATACURILE DIRECTE DE BRAŢ ŞI PICIOR H1-H4=30’; G4-

  20 - 242. APĂRĂRI ŞI RIPOSTE LA ATACURILE DIRECTE CU OBIECTE CONTONDENTE ŞI ÎNŢEPĂTOR-TĂIETOARE G8=30’; M2=3’

septembrie 3. REZISTENŢA M3=3’;R1,2=10’

171

Page 172: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

T3 –L4 1 APĂRĂRI ŞI RIPOSTE LA ATACURILE SEMICIRCULARE DE BRAŢ ŞI PICIOR G6-G8=30’

  27 sept.-2. APĂRĂRI ŞI RIPOSTE LA ATACURILE SEMICIRCULARE CU OBIECTE CONTONDENTE ŞI ÎNŢEPĂTOR-TĂIETOARE H3,H4=30’;M2=2’

1 oct  3. JOC SPORTIV M3=3’;R1-4 =15’

 T3 –L5 1. APĂRĂRI ŞI RIPOSTE LA ATACURILE SEMICIRCULARE DE BRAŢ ŞI PICIOR G6-G8=30’

  4 - 82. APĂRĂRI ŞI RIPOSTE LA ATACURILE SEMICIRCULARE CU OBIECTE CONTONDENTE ŞI ÎNŢEPĂTOR-TĂIETOARE H3,H4=30’;M2=2’

octombrie  3. JOC SPORTIV M3=3’;R1-4 =15’

  T4 –L6 1. APĂRĂRI ŞI RIPOSTE LA ATACURILE DIRECTE ŞI SEMICIRCULARE LA CAP. D1-D6=30’;

  4 - 8 2. JOC SPORTIV F4-F3=20’;M2=3’

octombrie  3. FORŢA M3=2’; R1-4 =12’

  T4 – L7 1. APĂRĂRI ŞI RIPOSTE LA ATACURILE DIRECTE ŞI SEMICIRCULARE LA CAP. D1-D6=30’;

  11 - 16 2. JOC SPORTIV F4-F3=20’;M2=3’

octombrie  3. FORŢA M3=2’; R1-4 =12’

  T5 – L8  1. APĂRĂRI ŞI RIPOSTE LA ATACURILE DE JOS ÎN SUS CU G4,G5=40’

  18 - 22 OBIECTE ÎNŢEPĂTOR-TĂIETOARE F4-F3=20’;M2=3’

octombrie  2. JOC SPORTIV M3=3’;R1-4=12’

  T5 – L9  1. APĂRĂRI ŞI RIPOSTE LA ATACURILE DE JOS ÎN SUS CU G4,G5=40’

  18 - 22 OBIECTE ŞI ÎNŢEPĂTOR-TĂIETOARE F4-F3=20’;M2=3’

octombrie  2. JOC SPORTIV M3=3’;R1-4=12’

  T6 – L10  1. ÎNDEMÂNAREA Z1=60’

  25 - 292. APĂRĂRI ŞI RIPOSTE LA ATACURILE CU PRIZE DIN PARTEA A MAI MULTOR ADVERSARI M2=2’; M3=2’;

octombrie  3. JOC SPORTIV R1-7 =15’

  T6 – L11  1. ÎNDEMÂNAREA Z2=60’

  1 - 52. APĂRĂRI ŞI RIPOSTE LA ATACURILE CU PRIZE DIN PARTEA A UNUIA SAU MAI MULTOR ADVERSARI M2=6’; M3=6’;

noiembrie  3. JOC SPORTIV R1-7 =15’

  T7 –L12 1. VITEZĂ K1-K4=40’

  1 - 52. INTERVENŢIA ÎN FORŢĂ ÎN CAZUL OPUNERII REZISTENŢEI PASIVE LA CONDUCEREA FORŢATĂ. M2=3’; M3=3’;

noiembrie 3. LUPTA ÎN SPAŢII ÎNCHISE SAU LIMITATE. R1-7 =15’=15’  T7 –L13 1. VITEZĂ K1-K4=40’

  8 - 122. INTERVENŢIA ÎN FORŢĂ ÎN CAZUL OPUNERII REZISTENŢEI PASIVE LA CONDUCEREA FORŢATĂ. M2=3’; M3=3’;

noiembrie 3. LUPTA ÎN SPAŢII ÎNCHISE SAU LIMITATE. R1-7 =15’

  T8 – L14 1. APĂRĂRI ŞI RIPOSTE ÎN LUPTA LA SOL. C1-C10=60’

  15 - 19 2. APĂRĂRI ŞI RIPOSTE LA ATACURILE PRIN CENTURARE M2=3’; M3=3’;

noiembrie 3. JOC SPORTIV. R1-7 =15’

172

Page 173: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

  T8 –L15 1. APĂRĂRI ŞI RIPOSTE ÎN LUPTA LA SOL. C1-C10=60’

  22 - 26 2. APĂRĂRI ŞI RIPOSTE LA ATACURILE PRIN CENTURARE M2=3’; M3=3’;

noiebmbrie 3. JOC SPORTIV. R1-7 =14’

  T9 –L16 1. LEGITIMAREA. D1-D6,F1-F5,

  22 - 26 2. LUPTA ÎN SPAŢII DESCHISE. K1-K6=60’; M3

noiebmbrie 3. JOC SPORTIV. =5’; R1-7 =14’

  T9 – L17 1. LEGITIMAREA. D1-D6,F1-F5,

  29 nov.- 2. LUPTA ÎN SPAŢII DESCHISE. K1-K6=60’; M3

3 dec. 3. JOC SPORTIV. =5’; R1-7 =13’

 T10 – L18 1. CONTROLUL BAGAJELOR. D1-D6,F1-F5,

  6 - 11 2. RAZIA. K1-K6=60’; M3

decembrie 3. REZISTENŢA. =5’; R1-7 =12’

  T10 – L19 1. CONTROLUL BAGAJELOR. D1-D6,F1-F5,

  6 - 11 2. RAZIA. K1-K6=60’; M3

decembrie 3. REZISTENŢA. =6’;R1-R3=12’

T11 – L20 1. APĂRĂRI LA ATACURI SUPRANUMERICE (DOI CONTRA UNU) Z1,Z2=20’

14-19 2. APĂRĂRI LA ATACURI SUPRANUMERICE (TREI CONTRA UNU) M3=8’ ;P3

decembrie  3. REZISTENŢA R1-7 =10’

 T11 – L21 VERIFICARE PARŢIALĂ P3

  13 - 17

decembrie

  T12 –L22  VERIFICARE FINALĂ. T3,T4

  10 - 15 P1,P2

ianuarie   T1,T2

173

Page 174: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

CAPITOLUL 6REZULTATELE CERCETĂRII EXPERIMENTALEŞI INTERPRETAREA LOR

După alegerea grupelor de cercetare în conformitate cu criteriile amintite

în capitolul anterior, am iniţiat aplicarea planului experimental care s-a

desfăşurat pe parcursul a patru etape.

6.1. Etapa întâi a cercetării experimentale

Prima etapă a cercetării experimentale a debutat la începutul lunii

octombrie 1990. Această etapă de cercetare s-a desfăşurat pe parcursul a două

săptămâni, iar obiectivul prioritar a fost cunoaşterea subiecţilor din punct de

vedere a reactivităţii psihologice. În acest sens am testat subiecţii ambelor grupe

de cercetare, în vederea evaluării şi aprecierii nivelului de reactivitate

psihologică în condiţiile bazale, în absenţa oricărui stres. Această primă

examinare a avut loc la începutul anului universitar 1998-1999, presupunând că

în aceste condiţii (după vacanţă), majoritatea studenţilor din cele două grupe de

cercetare erau odihniţi şi relaxaţi fără să fie marcaţi de rigorile academice,

militare sau de altă natură.

În această etapă am aplicat următoarele teste:

1. testul pentru determinarea anxietăţii - STAI (Spielberger);

2. testul pentru determinarea atenţiei concentrate - în varianta CCPS;

3. chestionar pentru autoevaluarea nivelului de încredere în tehnicile de

autoapărare însuşite în anii anteriori;

4. chestionar pentru autoevaluarea capacităţii psihice în cazul unei

confruntări ipotetice.

Prima testare pe care am aplicat-o la nivelul celor două grupe a urmărit

determinarea a două variabile ale anxietăţii:

174

Page 175: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

1. anxietatea trăsătură şi

2. anxietatea stare.

TABEL Nr.6.1.

Comparaţia valorilor testului de anxietate - prima testare , octombrie 1998

Nr.crt.

Grupa de control Grupa de control

NumeAnxietate

NumeAnxietate

trăsătură stare trăsătură stare1 Berechet 39 35 Condrea 34 292 Bâţă 41 33 Chiru 37 343 Costache 37 29 Danciu 28 374 Dima 39 35 Dinu 33 425 Tănase 35 35 Dumitru 42 396 Carp 39 38 Iordache 32 347 Cristea 30 42 Leu 40 348 Crucianu 38 40 Manole 32 369 Ciocârlan 31 31 Medvichi 38 3510 Cozma 37 38 Nichifor 41 3711 Farţade 32 27 Niţu 36 4012 Ferencz 35 26 Pleşa 42 3813 Pană 34 33 Popa 27 2414 Smaranda 33 39 Sindile 35 3315 Creţu 32 28 Stegăroiu 25 3516 Pop 42 36 Ştefan 37 4117 Pascaru 27 32 Tomeci 33 4118 Dobre 36 38 Trifu 39 3819 Olariu 41 40 Vlădărean 35 3520 Brânduşan 34 43 Barna 37 39

M(X) 35.6 34.9 35.15 36.05Me 35.5 35 35.5 36.5Mo 39 35 37 34S 4.0315 4.973 4.7934 4.273

Cv 11.23 14.85 14.21 12.37t 0.32 -0.76 -0.32 0.76

An 0.61 0.1 0.1 0.61

Deşi parametrul anxietatea trăsătură ne interesează mai puţin, fiind

influenţat într-o măsură mult mai mică de factorii circumstanţiali, putem spune

că rezultatele subiecţilor din cele două grupe sunt comparabile sub aspectul

parametrilor statistici ai tendinţei centrale.

Pentru anxietatea trăsătură rezultatele subiecţilor grupei de control au

avut următoarele valori reprezentative: media aritmetică M(x) = 35,6 puncte,

Me = 35,5 iar Mo = 39 -tabel nr. 6.1.

Grupa de experiment a avut următoarele valori reprezentative: media

175

Page 176: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

aritmetică M(x) = 33,70 puncte, Me = 35,5 iar Mo = 37. Ambele grupe au avut

o repartiţie omogenă a rezultatelor: grupa de control Cv = 11,23% iar la grupa

de experiment Cv = 14,21%.

Diferenţele rezultatelor obţinute de subiecţii celor două grupe nu au

semnificaţie statistică pentru testul student, t = 0,32 şi nici pentru ANOVA

monofactorială, F = 0,1 (p = 0,05).

Pentru parametrul de reactivitate psihologică anxietatea stare la cele

două grupe, valorile tendinţei centrale a rezultatelor obţinute la prima testare au

fost următoarele (tabel nr.6.1. şi grafic nr.6.1.):

-pentru grupa de control valorile de poziţie au fost: media aritmetică M(x)

= 33,47 puncte, Me = 35 puncte şi Mo = 35 puncte, iar la grupa de experiment

valorile aceloraşi parametri statistici au fost M(x) = 34,54 puncte, Me = 36,5

puncte şi Mo = 34 puncte. Omogenitatea exprimată prin coeficientul de

variabilitate este ridicată la ambele grupe: C.v. = 14,85% la grupa de control şi

C.v. = 12,37 la grupa de experiment. Diferenţele dintre rezultatele subiecţilor

din cele două grupe sunt aproape nule în acest stadiu de cercetare şi nu au

semnificaţie statistică.

GRAFIC Nr.6.1.

Comparaţia rezultatelor individuale ale

subiecţilor la “anxietatea stare” -prima testare

Raportând rezultatele individuale ale subiecţilor din cele două grupe de

cercetare la grila de apreciere a testului (ANEXA), vom observa că aceştia se

încadrează unui nivel de anxietate mică şi medie. Acest nivel coborât al

176

Page 177: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

anxietăţii stare, se datorează lipsei oricărei solicitări (stres), fiind testată după

vacanţă, la începutul anului universitar.

Următoarea testare aplicată în acelaşi interval (în prima etapă a cercetării)

a vizat măsurarea şi evaluarea atenţiei concentrate. Testarea studenţilor a avut

loc separat pentru fiecare grupă în parte, în unul din laboratoarele de informatică

din Academia de Poliţie. Acest laborator era echipat cu 25 PC tip Pentium I la

133MHz, 1,2 Gb HDD şi 16 Mb SDRAM.

Pentru acomodarea subiecţilor a fost administrată la început proba lentă a

testului (TLINOT), în care rularea celor 150 de şiruri de de câte 7 litere are loc

într-un interval de 208 secunde (1,4 sec./apariţie) . Din cele 150 şiruri de litere,

75 de şiruri conţineau literele S şi Z la a căror apariţie subiectul apasă tasta Enter

a calculatorului. După acomodarea cu testul am administrat proba rapidă

(TRINOT) a testului în care timpul de rulare era de 166 secunde

(1,1sec./apariţie). După prelucrarea statistică apreciez că rezultatele sunt

comparabile pentru ambele grupe iar diferenţele dintre acestea nu au

semnificaţie statistică, după cum urmează -(tabel nr. 6.2.):

La parametrul apariţii corecte, pentru grupa de control valorile tendinţei

centrale ale rezultatelor individuale, au fost: media aritmetică M(x) = 72,5

apariţii corecte, Me = 73 şi Mo = 73. Aceiaşi parametri statistici au avut pentru

grupa de experiment valorile: media arimetică M(x) = 72,7 apariţii corecte, Me

= 73 apariţii şi Mo = 73 (tabel nr. 6.2. ).

GRAFIC Nr.6.2. Valorile comparative ale apariţiilor corecte -prima testare

177

Page 178: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

În cadrul ambelor grupe coeficientul de variabilitate are valori foarte mici:

Cv = 1,96% la grupa de control şi Cv = 1,59% la grupa de experiment, ceea ce

semnifică omogenitatea foarte bună pe ansamblu. Totuşi există unele rezultate

individuale ale unor subiecţi, în cadrul ambelor grupe, care se abat de la medie,

(grafic nr.6.2.),.dar diferenţele în ansamblul lor, nu au semnificaţie statistică: t =

0,57 şi F= 0,36 pentru ANOVA, la grupa de experiment faţă de grupa de

control.

Cealaltă variabilă a concentrării atenţiei, a fost numărul total de apariţii

greşite. Valorile acestui parametru corespund şirurilor de litere din test care nu

conţineau literele S şi Z şi pe care subiecţii le tastau ca fiind valabile - acestea

fiind numite eronate şi şirurile de litere din test care conţineau literele S şi Z şi

pe care subiecţii nu le tastau, acestea fiind numite omise. Din anumite

considerente am analizat împreună cele două tipuri de greşeli în parametrul

numit numărul total de apariţii greşite.

La grupa de control, valorile tendinţei centrale ale rezultatelor individuale,

au fost următoarele: media aritmetică M(x) = 3,7 apariţii greşite, Me = 3 şi Mo

= 2 iar la grupa de experiment M(x) = 4,05 apariţii greşite, Me = 4 şi Mo = 5.

178

Page 179: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

TABEL Nr.6.2. TESTAREA SI EVALUAREA CONCENTRĂRII ATENŢIEI -prima testare , octombrie 1998

Nr.crt.

Grupa de control Grupa de experiment

NumeApariţiicorecte

Apariţii greşiteNume

Apariţiicorecte

Apariţii greşite

Eronate OmiseTotal

Eronate OmiseTotal

nr. % Nr. % nr. % Nr. %1 Berechet 73 97.33 0 2 2 2.67 Condrea 74 97.37 1 1 2 2.632 Bâţă 74 97.37 1 1 2 2.63 Chiru 73 94.8 2 2 4 5.23 Costache 74 96.1 2 1 3 3.9 Danciu 73 93.59 3 2 5 6.414 Dima 71 92.2 2 4 6 7.8 Dinu 72 93.5 2 3 5 6.55 Tănase 74 97.37 1 1 2 2.63 Dumitru 73 93.59 3 2 5 6.416 Carp 70 90.9 2 5 5 9.1 Iordache 74 93.67 4 1 5 6.337 Cristea 73 96.05 1 2 3 3.95 Leu 70 90.9 2 5 7 9.18 Crucianu 72 94.73 1 3 4 5.27 Manole 75 98.68 1 0 1 1.329 Ciocârlan 71 92.21 2 4 6 7.79 Medvichi 72 93.51 2 3 5 6.4910 Cozma 72 94.74 1 3 4 5.26 Nichifor 73 97.33 0 2 2 2.6711 Farţade 72 94.73 1 3 4 5.27 Niţu 72 93.5 2 3 5 6.512 Ferencz 73 96.05 1 2 3 3.95 Pleşa 72 94.73 1 3 4 5.2713 Pană 74 97.37 1 1 2 2.63 Popa 73 93.59 3 2 5 6.4114 Smaranda 73 96.05 1 2 3 3.95 Sindile 72 94.73 1 3 4 5.2715 Creţu 74 97.37 1 1 2 2.63 Stegăroiu 73 94.8 2 2 4 5.216 Pop 69 89.61 2 6 8 10.39 Ştefan 74 98.67 0 1 1 1.3317 Pascaru 73 96.05 1 2 3 3.95 Tomeci 73 94.8 2 2 4 5.218 Dobre 71 92.21 2 4 6 7.79 Trifu 72 94.73 1 3 4 5.2719 Olariu 73 94.8 2 2 4 5.2 Vlădărean 71 92.2 2 4 6 7.820 Brânduşan 74 97.37 1 1 2 2.63 Barna 74 93.1 2 1 3 6.9

M(x) 72.5 1.25 2.5 3.7 72.75 1.8 2.25 4.05Me 73 1 2 3 73 2 2 4Mo 73 1 2 2 73 2 2 5S 1.469 0.5712 1.469 1.7199 1.164 1.005 1.164 1.572

C.v. 1.96 46.49 1.59 38.81t 0.57 0.62

ANOVA 0.36 0.45

179

Page 180: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

În cadrul acestui parametru ambele grupe prezintă o variabilitate foarte

mare exprimată astfel: la grupa de control coeficientul de variabilitate a fost

C.v.= 46,49% iar la grupa de experiment C.v.= 38,8% (graficul nr.6.3.).

Se apreciază că valorile de peste 35% ale coeficientului de variabilitate în

cercetările pedagogice au semnificaţia unei omogenităţi coborâte.

Valorile testului student şi ANOVA au fost următoarele: t = 0,62 şi pentru

ANOVA, F= 0,45 pentru un prag de încredere de p= 0,05, ceea ce semnifică o

diferenţă fără semnificaţie statistică între cele două grupe la acest parametru, la

o valoare critic semnificativă de F=4,098.

GRAFIC Nr.6.3. Valorile comparative ale apariţiilor greşite -prima testare

Tot în această etapă am administrat subiecţilor din cele două grupe de

cercetare două chestionare de autoapreciere:

- chestionarul de autoapreciere a încrederii în principalele tehnici

cunoscute în cazul unei lupte reale şi

- chestionarul de autoapreciere a nivelului de încredere la unele

capacităţi psihice, cognitive, emoţionale şi de comunicare.

Trebuie să menţionez, că aceste chestionare de autoevaluare au fost

administrate studenţilor din cele grupe, la începutul cercetării experimentale, în

condiţiile în care, datorită numărului foarte mare de procedee prin programa de

studiu din anii anteriori, volumul de lucru destinat mijloacelor de pregătire

specifică a fost foarte mic. Dintre aceste mijloace, enumerăm în ordinea

180

Page 181: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

apropierii de contextul real al luptei: reprize de repetări sub formă de studiu,

luptă cu diferite teme 1:1, luptă cu schimbare de rol, luptă apropiată de contextul

real 1:1, luptă cu temă 1:2, luptă 1:2, luptă împotriva atacului cu obiect tăietor

înţepător sau contondente etc.

Autoaprecierile făcute în aceste condiţii (lipsa feed-back-ului), pentru

ambele tipuri de chestionare, reflectă nivelul de încredere raportat la mijloacele

şi metodele prin care au fost însuşite tehnicile de luptă menţionate şi mai ales

faţă de condiţiile unei lupte ipotetice pe care ei nu au realizat-o încă.

Pentru început vom examina rezultatele chestionarului de autoapreciere a

nivelului de încredere în tehnicile însuşite pe parcursul primilor 2 ani de studiu.

Chiar dacă chestionarul nu a cuprins toate procedeele de autoapărare (din

raţiuni uşor de înţeles) am căutat să grupez aceste procedee pe categorii, în acest

fel oferind o perspectivă cvasitotală cu privire la elementele de bază ale

comportamentului tehnic de autoapărare, pe care studenţii din Academia de

Poliţie trebuie să le însuşească.

După cum spuneam într-un capitol anterior, autoapărarea are două tipuri de

procedee: procedee pur defensive şi care pot fi observate la punctul 1 din Tabel

nr. 6.3. şi Tabel nr. 6.4., şi procedeele ofensive de la punctul 2 din acelaşi tabel.

Se observă un nivel ridicat de încredere în procedeele de autoapărare

ofensive de la punctul 1 (1.1 - 1.5).

În afara procedeului de autoapărare prin eschivă, (execuţia presupune indici

superiori de complexitate), unde nivelul de încredere este mai scăzut, la ambele

grupe, un procent cuprins între 55 - 85 % dintre studenţi au un nivel ridicat de

autoevaluare (încredere) situându-se în cadrul calificativelor Foarte bun şi Bun.

De asemenea, un procent foarte ridicat - între 60 - 95 % - dintre studenţii

ambelor grupe de cercetare, îşi autoevaluează nivelul de încredere în tehnicile

simple de lovire cu braţul şi piciorul, la nivel de Foarte bun şi Bun, datorită

eficacităţii acestor tehnici şi a simplităţii lor.

181

Page 182: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

TABEL Nr.6.4.Rezultatele chestionarului de autoapreciere a nivelului de încredere în tehnicileînsuşite în cazul unei confruntări reale -grupa de cotrol -octombrie 1998Nr.crt Procedee tehnice de autoapărare fizică

Foarte bun Bun Acceptabil Slabnr. % nr. % nr. % nr. %

1 Procedee defensive1.1. Parări 6 30 6 30 5 25 3 151.2. Blocaje 9 45 7 35 3 15 1 51.3. Eschive 5 25 3 15 5 25 5 251.4. Deplasări 10 50 6 30 2 10 2 101.5. Apărări combinate 7 35 5 25 8 40 0 02 Procedee ofensive

2.1. Lovituri directe de braţ 12 60 6 30 2 10 0 02.2. Lovituri circulare de braţ 3 15 9 45 2 10 6 302.3. Lovituri de cot 9 45 9 45 2 10 0 02.4. Lovituri directe de picior 13 65 6 30 1 5 0 02.5. Lovituri circulare de picior 6 30 7 35 3 15 4 202.6. Lovituri laterale de picior 5 25 6 30 6 30 3 152.7. Lovituri de picior înapoi 3 15 5 25 6 30 6 302.8. Ippon seoi nage-tur de braţ 0 0 3 15 4 20 13 652.9. Koshi guruma-tur de cap 2 10 3 15 5 25 10 50

2.10. Uki goshi -tur de şold 1 5 4 20 4 20 15 752.11. Apărări la lovituri de cuţit de sus în jos 2 10 3 15 2 10 13 652.12. Apărări la lovituri de cuţit de jos în sus 2 10 4 20 2 10 12 602.13. Apărări la lovituri de cuţit către interior 4 20 3 15 3 15 10 502.14. Apărări la lovituri de cuţit prin împungere înainte 0 0 2 10 2 10 16 80M(x) 5.21 5.11 3.53 6.26Cv 74.8 41.1 28.5 88.5t test ; p=0.05 ; t crit.=2.1 -0.9 -0.5 1.02 -1.4ANOVA ; p=0.05 ; F crit=4.11 0.04 0.11 0.49 0.03ANOVA -evoluţia în cadrul aceleiaşi grupe 0.34 0.62 14.9 0.5

În continuare, se observă la ambele grupe de cercetare un nivel coborât de

încredere faţă de procedeele de imobilizare prin tehnici cu proiectare din judo-

lupte (punctele 2.8 - 2.10) la un nivel cuprins între 10 - 25 % pentru calificativul

Foarte bun şi Bun şi un procent la fel de coborât pentru procedeele de apărare şi

imobilizare la atacuri de cuţit: 15 - 35 % pentru calificativele de Foarte bine şi

Bine. Se înţelege că acest nivel scăzut de încredere, provine din constrângerile

de complexitate, pe care finalizări ale acestor procedee le impun.

Comparând diferenţele celor două grupe de studenţi în cadrul fiecărui

calificativ se observă că diferenţele nu au semnificaţie statistică: la grupa de

182

Page 183: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

experiment - testul student, t = 0,89 pentru Foarte bun şi t = 0,96 pentru Bun, t

=1,02 pentru Acceptabil şi t =1,37 pentru Slab, la un prag de semnificaţie de p =

0,05 şi la un t critic = 2,101. Pentru ANOVA monofactorială semnificaţia

diferenţei pentru fiecare calificativ are valorile de: F=0,04 pentru Foarte bun,

F=0,11 pentru Bun, F=0,49 pentru Acceptabil şi F=0,03 pentru Slab la un prag

de semnificaţie de p = 0,05 şi pentru Fcritic = 4,11.

TABEL Nr.6.5.Rezultatele chestionarului de autoapreciere a nivelului de încredere în tehnicileînsuşite în cazul unei confruntări reale -grupa de experiment, octombrie 1998

Nr.crt Procedee tehnice de autoapărare fizică

Foartebun Bun Acceptabil Slab

nr. % nr. % nr. % nr. %1 Procedee defensive

1.1. Parări 11 55 6 30 1 5 2 101.2. Blocaje 5 25 6 30 5 25 4 201.3. Eschive 6 30 3 15 5 25 6 301.4. Deplasări 9 45 7 35 3 15 1 51.5. Apărări combinate 9 45 5 25 3 15 3 152 Procedee ofensive

2.1. Lovituri directe de braţ 14 70 5 25 1 5 0 02.2. Lovituri circulare de braţ 4 20 7 35 4 20 5 252.3. Lovituri de cot 10 50 6 30 3 15 1 52.4. Lovituri directe de picior 12 60 6 30 2 10 0 02.5. Lovituri circulare de picior 4 20 8 40 4 20 4 202.6. Lovituri laterale de picior 7 35 6 30 4 20 3 152.7. Lovituri de picior înapoi 4 20 5 25 5 25 6 302.8. Ippon seoi nage-tur de braţ 0 0 2 10 4 20 14 702.9. Koshi guruma-tur de cap 1 5 4 20 4 20 11 55

2.10. Uki goshi -tur de şold 0 0 4 20 4 20 15 752.11. Apărări la lovituri de cuţit de sus în jos 1 5 2 10 3 15 14 702.12. Apărări la lovituri de cuţit de jos în sus 2 10 5 25 2 10 11 552.13. Apărări la lovituri de cuţit către interior 4 20 4 20 2 10 10 502.14. Apărări la lovituri de cuţit prin împungere înainte 1 5 3 15 1 5 15 75M(x) 5.47 4.95 3.16 6.58Cv 78.6 33.9 41 80.3t test ; p=0.01 ; t crit.=2,87 0.89 0.46 -1.02 1.37ANOVA ; p=0.05 ; F crit=4.11 0.04 0.11 0.49 0.03ANOVA -evoluţia în cadrul aceleiaşi grupe 0.76 14.6 1.73 9.93

Chestionarul pentru autoaprecierea capacităţii psihice în cazul unei

ipotetice lupte reale, centralizează răspunsurile subiecţilor din cele două grupe

183

Page 184: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

de cercetare pe patru categorii de răspunsuri la mai mulţi itemi despre unele

capacităţi mentale, emoţionale şi de comunicare.

Trebuie să remarcăm la fiecare grupă, numărul mare de răspunsuri

centrate pe nivelurile Foarte bun şi Bun, adică un procent cuprins între 55% -

80% (tabel nr.6.5. şi tabel nr. 6.6.), ceea ce semnifică un nivel ridicat de

încredere în capacităţile proprii în cazul unei confruntări.

Calificativul Slab întruneşte foarte puţine centrări, cuprinzând un număr

mic de subiecţi din totalul lor: între 5 - 15 % pentru grupa de control şi între 10 -

20 % pentru grupa de experiment.

Se poate remarca asemănarea răspunsurilor celor două grupe, neexistând

diferenţe accentuate între ele. Astfel la calificativul Foarte bun, având ca reper

grupa de experiment, t = -0,68, iar pentru ANOVA, F = 0,22; pentru

calificativul Bun având acelaşi reper, pentru testul student, t = -1,31, iar pentru

ANOVA, F = -0,30.

Nici în cadrul calificativului Acceptabil diferenţele înregistrate nu prezintă

vreo semnificaţie, iar pentru calificativul Slab nu există nici o diferenţă între

cele două grupe.

O concluzie în finalul analizei răspunsurilor din aceste chestionare, se

impune. Dat fiind numărul mare de răspunsuri pentru calificativele Foarte bun şi

Bun în lipsa unui reper de evaluare, cred că este vorba mai curând de o

aprecierea a nivelului de espectaţie, decât a nivelului de exprimare actuală

pentru fiecare din itemii chestionarului.

184

Page 185: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

TABEL Nr.6.5.Rezultatele chestionarului de autoapreciere a capacităţii psihice de luptă

-grupa de control -octombrie 1998 Nr.crt. Capacităţi mentale, emoţionale şi de comunicare

Foarte bun Bun Acceptabil Slabnr. % nr. % nr. % nr. %

1Obiceiurile indică atenţia şi grija pentru

5 25 8 40 7 35 0 0securitatea proprie

2Capacitatea de a avea un comportament care să împiedice

7 35 8 40 4 20 1 5alegerea dv. de către infractori, ca posibilă victimă

3Atent, rapid în identificarea persoanelor şi a

6 30 7 35 4 20 3 15situaţiilor periculoase

4Capacitatea de a evalua factorii unei situaţii şi

4 20 12 60 3 15 1 5de a alege cea mai potrivită reacţie preventivă

5 Capacitatea de a dezamorsa o situaţie instabilă 7 35 9 45 2 10 2 10

6Capacitatea de a vă păstra o gândire clară şi

7 35 7 35 4 20 2 20strategică în timpul unei agresiuni fizice

7 Capacitatea de a vă păstra o calmul şi rezistenţa la panică 6 30 7 35 5 25 2 10

8Capacitatea de a a opune rezistenţă activă

5 25 8 40 5 25 2 10şi hotărâtă atunci când este cazul

9Încredere în propria capacitate de a acţiona

5 25 8 40 4 20 3 15eficient în autoapărare

10Capacitatea de reglare (reprimare) a stărilor psihice

5 25 6 30 6 30 3 15negative

M(x) 5.7 8 4.4 1.9t test 0.68 1.31 -1.65 0ANOVA -între grupe 0.22 0.30 -1.37 0

185

Page 186: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

TABEL Nr. 6.6.Rezultatele chestionarului de autoapreciere a capacităţii psihice de luptă

-grupa de experiment -octombrie 1998 Nr.crt. Capacităţi mentale, emoţionale şi de comunicare

Foarte bun Bun Acceptabil Slabnr. % nr. % nr. % nr. %

1Obiceiurile indică atenţia şi grija pentru

6 30 8 40 6 30 0 0securitatea proprie

2Capacitatea de a avea un comportament care să împiedice

7 35 7 35 6 30 0 0alegerea dv. de către infractori, ca posibilă victimă

3Atent, rapid în identificarea persoanelor şi a

5 25 7 35 4 20 4 20situaţiilor periculoase

4Capacitatea de a evalua factorii unei situaţii şi

4 20 11 55 3 15 2 10de a alege cea mai potrivită reacţie preventivă

5 Capacitatea de a dezamorsa o situaţie instabilă 6 30 8 40 4 20 2 10

6Capacitatea de a vă păstra o gândire clară şi

5 25 6 30 7 35 2 10strategică în timpul unei agresiuni fizice

7 Capacitatea de a vă păstra o calmul şi rezistenţa la panică 6 30 7 35 5 25 2 10

8Capacitatea de a a opune rezistenţă activă

5 25 7 35 6 30 2 10şi hotărâtă atunci când este cazul

9Încredere în propria capacitate de a acţiona

6 30 6 30 6 30 2 10eficient în autoapărare

10Capacitatea de reglare (reprimare) a stărilor psihice

6 30 5 25 6 30 3 15negative

M(x) 5.6 7.2 5.3 1.9t test ; p=0.05 ; t crit.=2,87 -0.68 -1.31 1.65 0ANOVA ; p=0.05 ; F crit=4,11 -0.22 -0.30 1.37 0

186

Page 187: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

6.2. Etapa a II-a a cercetării experimentale

Etapa a doua a cercetării experimentale a fost cuprinsă în intervalul

ultimei decade a lunii octombrie 1998. Obiectivul acestei etape a fost

cunoaşterea reactivităţii psihologice a subiecţilor din cele două grupe de

cercetare, în condiţiile luptei de autoapărare. De asemenea, mi-am propus să

cunosc randamentul de luptă al subiecţilor în confruntările purtate.

Am administrat următoarele probe specifice şi teste de apreciere a

reactivităţii psihologice:

- testul de anxietate STAI;

- testul pentru concentrarea atenţiei;

- lupta de autoapărare (tip kick-boxing) - 2 minute;

- repetarea procedeelor din lupte cu proiectare în regim de dinamizare.

Trebuie să evidenţiez că spre deosebire de prima etapă, în această fază

testele de obiectivizare a reactivităţii psihologice, le-am administrat în intervalul

de 20 minute înaintea probei “lupta de autoapărare”. Spre deosebire de lupta

sportivă, lupta de autoapărare nu se desfăşoară în conformitate cu un

regulament sportiv, scopul principal al subiecţilor fiind neutralizarea loviturilor

(atacurilor) adverse în diferite ipostaze. Este o probă atât de cunoscută de

studenţi, ca generatoare de diverse “suferinţe fizice” deoarece, este bine ştiut

faptul că majoritatea acţiunilor sunt interzise de lupta sportivă. Cu alte cuvinte,

acest gen de luptă, spre deosebire de lupta sportivă nu are nici o specificaţie

regulamentară, obiectivul fiind şi de-o parte şi de cealaltă, scoaterea adversarului

din luptă şi imobilizarea iar singura regulă este că nu există reguli. Acest gen de

luptă mai poartă numele de luptă de stradă (street-fighting).

La testul pentru determinarea nivelului de anxietate înaintea luptei de

autoapărare am înregistrat următoarele rezultate (tabelul nr. 6.7.):

-pentru variabila anxietate trăsătură, valorile de poziţie ale rezultatelor

subiecţilor de la grupa de control au fost: media aritmetică M(x) = 40,05 puncte,

Me = 41 puncte şi Mo = 41 puncte. Se observă că mediana şi modulul au valori

187

Page 188: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

puţin mai mici decât media aritmetică, ceea ce înseamnă că asimetria grupei este

uşor pozitivă;

TABEL Nr. 6.7. Valorilor testului de anxietate - testarea a ll-a ,octombrie 1998

Nr.crt.

Grupa de control Grupa de experiment

NumeAnxietate

NumeAnxietate

trăsătură stare trăsătură stare1 Berechet 47 64 Condrea 35 492 Bâţă 41 61 Chiru 38 573 Costache 39 55 Danciu 32 544 Dima 45 61 Dinu 41 515 Tănase 38 49 Dumitru 41 676 Carp 41 66 Iordache 39 447 Cristea 34 52 Leu 40 718 Crucianu 43 55 Manole 42 429 Ciocârlan 37 48 Medvichi 44 4310 Cozma 44 61 Nichifor 42 6311 Farţade 38 53 Niţu 45 5812 Ferencz 40 47 Pleşa 41 5913 Pană 43 59 Popa 30 6714 Smaranda 41 54 Sindile 37 6415 Creţu 31 43 Stegăroiu 39 6216 Pop 44 69 Ştefan 41 5717 Pascaru 37 52 Tomeci 33 5818 Dobre 35 58 Trifu 42 5819 Olariu 41 54 Vlădărean 34 6220 Brânduşan 42 50 Barna 37 53

M(X) 40.05 55.55 38.65 56.95Me 41 54.5 39.5 58Mo 41 61 41 58S 3.9799 6.755 4.0946 8.121Cv 9.64 12.16 10.59 14.26t 1.01 -0.53 -1.01 0.53ANOVA 1.2 0.35 1.2 0.35

La grupa de experiment valorile tendinţei centrale (de poziţie) au fost

următoarele: M(x) = 38,65 puncte, Me = 39,5 puncte şi Mo = 41 puncte. La

această grupă M(x) < Me, ceea ce înseamnă o uşoară asimetrie negativă a

distribuţiei.

La ambele grupe se observă o uşoară creştere a mediei aritmetice a acestei

variabile faţă de prima etapă a cercetării, dar conform interpretării testului STAI,

între 35 - 49 puncte intensitatea este medie.

188

Page 189: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Semnificaţia diferenţelor dintre cele două grupe a fost analizată cu cele

două teste statistice, iar rezultatele au fost: la testul student t=-1,01 luând ca

referinţă grupa de experiment faţă de grupa de control, pentru un prag de

semnificaţie de 0,05, iar la ANOVA o valoare de F =1,2 la acelaşi prag de

semnificaţie de 0,05. Conform acestor valori nu există o semnificaţie a

diferenţelor înregistrate între cele două grupe.

-la variabila anxietate stare valorile reprezentative (ale tendinţei centrale)

au fost pentru grupa de control M(x) = 55,55 puncte, Me = 54,5 puncte şi Mo =

61 puncte, iar la grupa de experiment M(x) = 56,95 puncte, Me = 58 puncte şi

Mo = 58 puncte.

Se observă - prin comparaţie cu prima etapă, o creştere foarte mare a

valorilor individuale şi medii a acestei variabile psihologice .

GRAFIC Nr. 6.4. Valorile comparative ale "anxietăţi stare "

-testarea a ll-a

Analizând diferenţele dintre cele două grupe observăm că t = 0,53 şi

ANOVA, F= 0,35 la grupa de experiment faţă de grupa de control, pentru p =

0,05. Aceste valori nu dau nici o semnificaţie statistică diferenţei dintre cele

două grupe.

În schimb putem compara valorile parametrului anxietate la ambele

variabile (anxietate trăsătură şi anxietate stare) cu prima etapă a cercetării

experimentale când aplicarea testului a fost efectuată în condiţii lipsite de stres.

189

Page 190: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

TABEL Nr. 6.8.

Semnificaţia modificărilor parametrilor de anxietate

înaintea luptei de autoapărare -etapa a II-a

Grupe

Parametri statistici

Grupa de control Grupa de experiment

Anx. stare Anx. trăsătură Anx. stare Anx. trăsătură

M(x) 34,9 <55.55 35,6 < 40.05 36,05 <56,95 35,15 < 38,65

t test p=0.001 ; t crit =3.88 13.07 5.81 11.30 3.69

ANOVA p =0.001; Fcrit. = 12.71 121.22 12.34 106.89 6.16

Diferenţele înregistrate de parametrul anxietate între cele două testări a

avut următoarele valori la cele două variabile (tabelul 6.8.) :

Pentru variabila anxietate stare se observă o creştere deosebită a mediilor

rezultatelor faţă de prima testare:

- la grupa de control media aritmetică a rezultatelor individuale a

înregistrat o creştere de la M(x)= 34,9 puncte la prima testare, la

M(x)= 55,55 puncte –tabel nr. 6.8.;

- la grupa de experiment media aritmetică a rezultatelor individuale a

crescut de la M(x) = 36,05 puncte la M(x) = 56,95 puncte.

Pentru ambele grupe, aceste creşteri au avut o semnificaţie deosebită: la

grupa de control pentru testul student, t = 13,07 (p = 0,001 şi t critic = 3;88) şi

ANOVA, F = 121,22 (p = 0,001 şi F critic=12,71) iar la grupa de experiment

pentru testul student t = 11,30 (p=0,001 şi t critic = 3,88) şi pentru ANOVA, F =

106,89 (p = 0,001 şi Fcritic =12,71) –tabel nr.6.8.

Luând în consideraţie aceste valori constatăm că diferenţele înregistrate

au fost mai mult decât semnificative la această variabilă faţă de prima testare.

De altfel, în interpretarea testului STAI, valori cuprinse între 50 - 64

puncte, semnifică trăirea unei anxietăţi peste medie -(Anexa nr.2).

În momentul testării dinaintea “luptei de autoapărare”, în cadrul ambelor

grupe s-au remarcat unii subiecţi, care au atins valori corespunzătoare unui nivel

de trăire subiectivă mare (conform grilei de interpretare a testului) a anxietăţii

stare, cuprinsă între 65 - 80 puncte (Anexa nr.2).

190

Page 191: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Astfel, la grupa de control semnalăm dintre subiecţii cu astfel de valori

pe: Carp - 66 puncte şi Pop - 69 puncte, iar la grupa de experiment pe Dumitru -

67 puncte, Leu - 71 puncte şi Popa cu 67 puncte.(tabel nr.6.7.)

Se remarcă de asemenea, în cadrul ambelor grupe unii subiecţi care

trăiesc apariţia stresului cu o intensitate la nivel mediu a anxietăţii (în

conformitate cu aceiaşi grilă de interpretare). Astfel, la grupa de control indicăm

pe Tănase cu 49 puncte şi Creţu cu 43 puncte, iar la grupa de experiment pe

Iordache cu 44 puncte, Manole cu 42 puncte şi Medvichi cu 43 puncte (Tabel nr.

6.7.).

Deşi după cum s-a văzut, apariţia stresului este percepută în mod diferit

de către subiecţii ambelor grupe de cercetare, coeficientul de variabilitate a fost

pentru grupa de control C.v. = 12,16% iar pentru grupa de experiment C.v.=

14,26%, ceea ce semnifică totuşi o omogenitate destul de mare.

Comparând şi cealaltă variabilă anxietatea trăsătură cu prima etapă de

cercetare, observăm că deşi rezultatele individuale şi valorile medii realizate se

situează pentru ambele grupe (conform grilei de interpretare a testului) la acelaşi

nivel de trăire ca în prima testare, cuprins între 35 - 49 puncte, există o diferenţă

semnificativă (tabel nr. 6.8.).

- la grupa de control media rezultatelor individuale a crescut de la

M(x)= 35,6 puncte în prima testare, la M(x)= 40,05 puncte -pentru

testul student, t = 5,81 (p = 0,001 şi t critic = 3,88) iar pentru

ANOVA, F = 12,34 (p = 0,001 şi Fcritic = 12,71) -tabel nr. 6.8.

- la grupa de experiment, valoarea medie creşte la M(x) = 35,15

puncte în prima testare la M(x) = 38,65 puncte în a doua testare,

această creştere având o semnificaţie pentru testul student, t = 3,69

(p = 0,01 şi t critic = 2,86), iar pentru ANOVA, F = 6,16 la un prag

de risc p= 0,05 şi F critic = 4,098 -tabel nr. 6.8.

191

Page 192: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

În conformitate cu rezultatele obţinute, se pare că variabila anxietate

trăsătură este influenţată de stresul de luptă într-o măsură mult mai mică (deşi

semnificativă) decât variabila anxietate stare acest fapt confirmând cele mai

multe dintre cercetări anterioare (Epuran, 2001 ; Holdevici, 2000)

Un alt test pentru determinarea reactivităţii psihologice pe care l-am

administrat înaintea desfăşurării probei “lupta de autoapărare” a fost testul

pentru concentrarea atenţiei folosit de Institutul Naţional de Cercetări. pentru

Problemele Sportului.

Iată rezultatele celor două tipuri de variabile ale testului respectiv

numărul de apariţii corecte şi numărul de apariţii greşite -tabel nr. 6.9.

- pentru variabila număr apariţii corecte indicatorii statistici de poziţie au

fost: media aritmetică M(x) = 68,8 apariţii corecte, Me = 69 şi Mo = 69

pentru grupa de control, iar la grupa de experiment aceiaşi indicatori

statistici au fost M(x) = 68,7 apariţii corecte, Me = 69 şi Mo = 69.

Deşi rezultatele acestor indicatori statistici sunt foarte asemănătoare, în

cadrul ambelor grupe de cercetare a existat o diversitate de valori care denotă

modul în care a fost recepţionat stresul la nivel individual –(tabel nr. 6.9.şi grafic

nr.6.5.)

Distribuţia rezultatelor individuale a fost destul de omogenă cu valori ale

coeficientului de variabilitate Cv = 2,84% pentru grupa de control şi Cv =

2,68% pentru grupa de experiment.

Luând în considerare rezultatele subiecţilor din cele două grupe de

cercetare prin prisma testelor de semnificaţie, valorile testului student au fost t

= -0,2 la grupa de experiment faţă de grupa de control pentru un prag de

semnificaţie p = 0,05 şi t critic = 2,09, iar valorile ANOVA au fost F = 0,6, la

un prag de semnificaţie p = 0,05 şi F critic = 4,09. Rezultă că la acest parametru

de reactivitate psihologică diferenţele nu au semnificaţie statistică după cum o

192

Page 193: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

demonstrează curbele de regresie corespunzătoare celor două seturi rezultate

(grafic nr. 6.5.).

-la cealaltă variabilă a testului de concentrare a atenţiei şi anume numărul

de apariţii greşite, la grupa de control valorile de poziţie ale rezultatelor

individuale au fost: M(x) = 9,2 greşeli, Me = 9 şi Mo = 11; la grupa de

experiment aceşti indicatori au avut expresia M(x) = 10, Me = 9,5 şi Mo = 9.

GRAFIC Nr.6.5.

Valorile comparative ale “apariţiilor corecte” la cele două grupe

- a ll -a testare

Ambele grupe de cercetare au evidenţiat o omogenitate relativ bună

prezentând o variabilitate de Cv = 27,5% pentru grupa de control şi 28,8%

pentru grupa de experiment.

Analizând semnificaţia diferenţelor (tabel nr.6.9.), observăm că şi în acest

caz nu există diferenţe semnificative din punct de vedere statistic între cele două

grupe: t = 0,84 la grupa de experiment faţă de grupa de control, (p = 0,05 şi t

critic = 2,09) iar la ANOVA, F = 0,87 (p = 0,05 şi F critic = 4,09).

193

Page 194: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

TABEL Nr.6.9.TESTAREA ŞI EVALUAREA ATENŢIEI CONCENTRATE - a ll-a testare , octombrie 1998

Nr.crt.

Grupa de control Grupa de experiment

NumeApariţiicorecte

Apariţii greşiteNume

Apariţiicorecte

Apariţii greşite

Eronate OmiseTotal

Eronate OmiseTotal

nr. % Nr. % nr. % Nr. %1 Berechet 69 88.46 3 6 9 11.54 Condrea 67 84.81 4 8 12 15.192 Bâţă 71 91.03 3 4 7 8.98 Chiru 69 88.46 3 6 9 11.543 Costache 70 90.9 2 5 7 9.1 Danciu 71 91.02 3 4 7 8.984 Dima 66 83.54 4 9 13 16.46 Dinu 70 88.6 4 5 8 11.45 Tănase 69 88.46 3 6 9 11.54 Dumitru 69 87.34 4 6 10 12.666 Carp 67 85.89 3 8 11 14.11 Iordache 68 87.18 3 7 10 12.827 Cristea 70 88.6 4 5 9 11.4 Leu 67 83.75 5 8 13 16.258 Crucianu 67 85.89 3 8 11 14.11 Manole 73 96.05 1 2 3 3.959 Ciocârlan 69 89.61 2 6 8 10.39 Medvichi 70 89.74 4 5 8 10.2610 Cozma 68 87.17 3 7 10 12.83 Nichifor 69 88.46 3 6 9 11.5411 Farţade 68 86.07 4 7 11 13.93 Niţu 70 88.6 3 5 8 11.412 Ferencz 73 94.81 2 2 4 5.19 Pleşa 67 82.71 6 8 14 17.2913 Pană 70 89.74 3 5 8 10.26 Popa 69 87.34 4 6 12 12.6614 Smaranda 69 87.34 4 6 10 12.66 Sindile 67 87.75 5 8 13 12.2515 Creţu 69 89.61 2 6 8 10.39 Stegăroiu 68 86.07 4 7 11 13.9316 Pop 66 82.5 5 9 13 17.5 Ştefan 69 88.46 3 6 9 11.5417 Pascaru 70 92.3 2 5 7 7.7 Tomeci 66 82.5 5 9 14 17.518 Dobre 67 84.81 4 7 11 15.19 Trifu 65 82.28 4 10 14 17.7219 Olariu 66 83.54 4 9 13 16.46 Vlădărean 69 88.46 3 6 9 11.5420 Brânduşan 72 93.5 2 3 5 6.5 Barna 70 90.9 2 5 7 9.1

M(x) 68.8 88.19 3.1 6.15 9.2 68.65 87.52 3.65 6.35 10Me 69 3 6 9 69 4 6 9.5Mo 69 3 6 11 69 4 6 9S 1.963 0.9119 1.927 2.5257 1.843 1.137 1.843 2.884C.v. 2.84 27.5 2.68 28.8t Test 0.23 -0.84 -0.23 0.84ANOVA -0.06 -0.87 0.06 0.87

194

Page 195: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Comparând rezultatele individuale şi medii ale variabilelor prezentate cu

cele din testarea iniţială (obţinute în condiţii bazale în lipsa stresului), observăm

că testarea concentrării atenţiei în condiţiile stresului de luptă, a surprins

modificări aproape spectaculoase la ambele grupe (tabel nr. 6.10.).

TABEL Nr. 6.10.

Semnificaţia modificărilor parametrilor testului de concentrare

a atenţiei înaintea luptei de autoapărare -etapa a II-a faţă de etapa întâi

Grupe

Parametri statistici

Grupa de control Grupa de experiment

Apariţii

corecte

Apariţii

greşite

Apariţii

corecte

Apariţii

greşite

M(X) 72,5 > 69.0 3,7 < 9.2 72,75 > 69.0 4,05 < 10.0

t test p=0.001 ; t crit =3.88 -11.38 12.72 -10.34 9.32

ANOVA p =0.001;F crit. = 12.71 45.55 64.80 70.73 65.64

Am constatat următoarele modificări:

- scăderea rezultatelor individuale şi a valorilor medii ale apariţiilor

corecte la grupa de control de la medie aritmetică M(x)=72,5 apariţii

corecte la M(x)= 68,8 apariţii corecte, cu un mare grad de semnificaţie

pentru t = -11,38 (p = 0,001 şi t critic = 3,88) şi pentru ANOVA, F =

45,55 (p = 0,001 şi F critic = 12,71), iar la grupa de experiment subiecţii

înregistrează o scădere comparabilă a randamentului concentrării atenţiei

de la M(x)=72,8 apariţii corecte la M(x)=68,65 apariţii corecte cu o

semnificaţie pentru testul student de t = -10,34 (p = 0,001 şi t critic =

3,88), şi pentru ANOVA, F = 70,73 (p = 0,001 şi F critic = 12,7 -tabel

nr.6.10..

- creşterea numărului total de greşeli eronate şi omise –apariţii greşite,

(grafic nr.6.6.), de la M(x) = 3,7 apariţii greşite la M(x) = 9,2 apariţii

greşite pentru grupa de control şi de la M(x)=4,05 apariţii greşite la

M(x)=10 apariţii greşite pentru grupa de experiment; la variabila apariţii

195

Page 196: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

greşite grupa de control înregistrează de asemenea, o creştere a numărului

de erori în condiţii de percepere a stresului de luptă, în care t = 12,72 la (p

= 0,001 şi t critic = 3,88) iar pentru analiza de varianţă (ANOVA) F =

64,80 (p = 0,001 şi F critic = 12,71); un rezultat comparabil ca grad de

semnificaţie este înregistrat de către grupa de experiment la aceeaşi

variabilă unde t = 9,32 (p = 0,001 şi t critic = 3,88), iar pentru analiza de

variantă F = 65,64 (p = 0,001 şi F critic = 12,71) -tabelul nr.6.10.

GRAFIC Nr.6.6. Valorile comparative ale apariţiilor greşite - a ll-a testare

După aplicarea testelor pentru evidenţierea reactivităţii psihologice,

studenţii ambelor grupe au efectuat proba luptă de autoapărare (o repriză de

două minute) luptă în care orice lovitură şi orice acţiune sunt permise, scopul

final fiind acela al neutralizării şi imobilizării adversarului.

Pentru a urmări mai bine parametrii observabili ai randamentului de luptă,

cele 20 de întâlniri între studenţii celor două grupe au fost înregistrate cu o

cameră video, înregistrarea fiind materialul pe care l-am analizat ulterior, altfel

lupta în desfăşurarea ei fiind foarte greu de urmărit şi de evaluat.

Observând fiecare detaliu din înregistrările efectuate asupra luptei de

autoapărare, am prelevat şi analizat patru variabile ale randamentului de luptă în

cele 20 de întâlniri:

196

Page 197: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

1. numărul de atacuri efectuate;

2. numărul de atacuri finalizate;

3. numărul de atacuri respinse;

4. media intervalului de atac.

Să-i analizăm pe rând.

1. La primul parametru al eficacităţii de luptă variabila numărul de atacuri

efectuate, indicatorii statistici de poziţie au următoarele valori: media aritmetică

a rezultatelor individuale M(x) = 6,35 atacuri efectuate, Me = 6 şi Mo = 6 la

grupa de control iar la grupa de experiment media aritmetică M(x) = 6,35 atacuri

efectuate, Me = 6, Mo = 6 (tabel nr.6.11. şi grafic nr.6.7.).

Se observă aproape o simetrie a indicatorilor statistici, deşi în fiecare

grupă există subiecţi care se abat într-un fel sau altul de la medie. Variabilitatea

numărului de atacuri efectuate de către subiecţi este destul de mică, reflectată de

Cv = 15,6% pentru grupa de control şi Cv=20,9% pentru grupa de experiment.

GRAFIC Nr.6.7. Valorile comparative ale atacurilor efectuate -etapa a II-a, octombrie 1998

Numărul atacurilor efectuate pentru fiecare dintre cele 20 de lupte variază

între 11 - 15 atacuri.

De asemenea, ponderea atacurilor în cadrul confruntărilor are valori

procentuale cuprinse între 33,33% (Crucianu 5 atacuri din 15) şi 66,67%

197

2468

1012

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20

Cufruntări

Atac

uri e

fect

uate

Grupa de controlGrupa de experimentPoly. (Grupa de control)Poly. (Grupa de experiment)

Page 198: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

(Ferencz 8 atacuri din 12) la grupa de control iar la grupa de experiment între

33,33% (Pleşa 4 atacuri efectuate din 12) şi 66,67% (Manole 10 atacuri

efectuate din 15).

Semnificaţia diferenţelor dintre cele două grupe este demonstrată prin

calcularea testului student, t = 0,34 (p = 0,05 şi t critic = 2,09) şi a analizei de

varianţă (ANOVA), F = 0,16 (p = 0,05 şi F critic = 4,09) -tabel nr. 6.11.

Concluzia care se impune este că valorile medii ale rezultatelor

individuale la variabila numărul de atacuri efectuate nu prezintă diferenţe

statistice semnificative între cele două grupe în acest stadiu incipient al

cercetării, variabilele independente nefiind aplicate la grupa de experiment.

Acest fenomen este sugerat de asemenea, prin curbele de regresie polinomială

ale fiecărui set de date, înregistrate la cele două grupe (grafic nr.6.7.).

Variabila randamentului de luptă numărul de atacuri finalizate este

caracterizată pentru fiecare dintre grupă, de valori ale tendinţei centrale pentru

felul următor:

-la grupa de control, rezultatele individuale au avut o medie a atacurilor

finalizate de M(x) = 2,7 reprezentând 42,58% din numărul atacurilor efectuate.

Se observă în această grupă, o variaţie a eficacităţii a acestei variabile,

cuprinsă între 20% (Crucianu 1 atac finalizat din 5) şi 66,67% (Smaranda 4

atacuri finalizate din 6 efectuate) (tabel nr.6.11).

-la grupa de experiment media atacurilor finalizate este de M(x) = 2,75

exprimând o eficacitate generală de 41,54% din totalul atacurilor efectuate. Ca şi la grupa de

control şi aici se observă o variaţie a eficacităţii cuprinsă între valori de 16,67% (Leu 1 atac

finalizat din 6) şi 66% (Manole 6 atacuri finalizate din 10 efectuate).

198

Page 199: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

TABEL Nr.6.11.VERIFICAREA SI EVALUAREA LUPTEI DE AUTOAPĂRARE - etapa a II-a , octombrie 1998

Nr.crt.

Grupa de control Grupa de experiment Nr.totalde

atacuriNume

Eficacitatea luptei

Nume

Eficacitatea lupteinr. atacuriefectuate

nr. atacurifinalizate

nr. atacurirespinse

intervalde atac

nr. atacuriefectuate

nr. atacurifinalizate

nr. atacurirespinse

intervalde atac

nr. % nr. % nr. % (secunde) nr. % nr. % nr. % (secunde) 100%1 Berechet 5 41.67 2 40 4 57.14 24 Condrea 7 58.33 3 42.86 3 60 17 122 Bâţă 7 46.67 2 28.57 5 62.5 17 Chiru 8 53.33 3 37.5 5 71.43 15 153 Costache 8 50 3 37.5 4 50 15 Danciu 8 50 4 50 5 62.5 15 164 Dima 7 58.33 3 42.86 4 80 17 Dinu 5 41.67 1 20 4 57.14 24 125 Tănase 6 46.15 3 50 4 57.14 20 Dumitru 7 53.85 3 42.86 3 50 17 136 Carp 5 38.46 2 40 4 50 24 Iordache 8 61.54 4 50 3 60 15 137 Cristea 8 57.14 3 37.5 5 83.33 15 Leu 6 42.86 1 16.67 5 62.5 20 148 Crucianu 5 33.33 1 20 4 40 24 Manole 10 66.67 6 60 4 80 12 159 Ciocârlan 6 50 3 50 3 50 20 Medvichi 6 50 3 50 3 50 20 12

10 Cozma 6 46.15 2 33.33 4 57.14 20 Nichifor 7 53.85 3 42.86 4 66.67 17 1311 Farţade 7 53.85 4 57.14 3 50 17 Niţu 6 46.15 3 50 3 42.86 20 1312 Ferencz 8 66.67 4 50 2 50 15 Pleşa 4 33.33 2 50 4 50 30 1213 Pană 6 50 2 33.3 3 50 20 Popa 6 50 3 50 4 66.6 20 1214 Smaranda 6 54.55 4 66.67 3 60 20 Sindile 5 45.45 2 40 2 33.33 24 1115 Creţu 6 54.54 3 50 3 40 30 Stegăroiu 5 45.5 2 40 3 50 24 1116 Pop 5 45.45 3 60 3 50 24 Ştefan 6 54.5 3 50 2 40 20 1117 Pascaru 6 46.15 2 33.33 4 57.14 20 Tomeci 7 53.84 3 42.86 4 66.67 17 1318 Dobre 7 53.85 3 42.86 4 66.67 17 Trifu 6 46.15 2 33.33 4 57.14 20 1319 Olariu 6 46.15 3 50 4 57.14 20 Vlădărean 7 53.46 2 28.57 3 50 17 1320 Brânduşan 7 53.85 2 28.57 4 66.67 17 Barna 6 46.15 2 33.33 5 71.43 20 13

M(X) 6.35 49.65 2.7 42.58 3.7 56.74 19.8 6.5 50.33 2.75 41.54 3.65 57.41 19.2 12.29Me 6 3 4 20 6 3 4 20 13Mo 6 3 4 20 6 3 3 20 13S 0.988 0.801 0.733 3.86073 1.3572 1.118 0.933 4.09878 1.34849Cv 15.59 29.67 19.81 19.5 20.92 40.65 25.48 21.35t test -0.34 -0.13 0.27 0.44 0.34 0.13 -0.27 -0.44ANOVA 0.16 0.03 0.04 0.23 0.16 0.03 0.04 0.23

199

Page 200: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

GRAFICUL Nr.6.8. Valorile comparative ale atacurilor finalizate -etapa a II-a, octombrie 1998

În ceea ce priveşte omogenitatea distribuţiei valorilor acestei variabile în

cadrul celor două grupe se observă o relativă scădere a omogenităţii şi anume:

- la grupa de control Cv = 29,67%;

- la grupa de experiment Cv = 40,65% (!!) exprimă deja o omogenitate

redusă.

Valoarea diferenţelor dintre cele două grupe la această variabilă este dată

de testul student t = 0,13 (p = 0,05 şi t critic = 2,09) şi de analiza de varianţă

ANOVA, F = 0,03 (p = 0,05 şi F critic = 4,09). De asemenea, curbele de

regresie polinomială corespunzătoare rezultatelor fiecărei grupe, exprimă aceiaşi

tendinţă (grafic nr.6.8.). Conform acestor rezultate diferenţele dintre cele două

grupe nu au semnificaţie statistică.

3. Variabila eficacităţii luptei numărul de atacuri respinse caracterizează

fazele defensive ale luptei de autoapărare şi poate fi conturată de următorii

indicatori statistici:

- la grupa de control media rezultatelor individuale a fost M(x) = 3,7

atacuri respinse, Me = 4 şi Mo = 4;

- la grupa de experiment media rezultatelor individuale a fost, M(x) atacuri

respinse = 3,65, Me= 4 şi Mo = 3 (tabel nr.6.11).

În acest stadiu al învăţării comportamentului de luptă, variabila număr

atacuri respinse, ar fi trebuit numită mai curând “număr atacuri ratate” de către

200

0

2

4

6

8

1 3 5 7 9 11 13 15 17 19

Subiecţi

Ata

curi

fin

aliz

ate

Grupa de controlGrupa de experimentPoly. (Grupa de control)Poly. (Grupa de experiment)

Page 201: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

adversar, fiind mai curând o expresie a lipsei de eficacitate a atacurilor adverse

decât o eficacitate a propriei defensive.

Procentual, valoarea acestei variabile este de 56,74% atacuri respinse din

totalul lor la grupa de control şi 57,41% atacuri adverse respinse la grupa de

experiment.

GRAFICUL Nr.6.9. Valorile comparative ale atacurilor respinse -etapa a II-a, octombrie 1998

Coeficientul de variabilitate are valori de Cv = 19,81% la grupa de control

şi Cv = 25,5% la grupa de experiment indicând pentru ambele grupe o

omogenitate relativ ridicată (tabel nr. 6.11.).

Diferenţele dintre cele două grupe la această variabilă sunt precizate de

valorile testului student şi analizei de variaţie astfel: t = 0,27 pentru p = 0,05 şi t

critic = 2,09 şi F = 0,04 (p = 0,05 şi F critic = 4,09). Şi în cazul acestei

variabile, curbele de regresie polinomială exprimă tendinţe asemănătoare pentru

rezultatele obţinute de subiecţii celor două grupe (grafic nr.6.9.). Se poate spune

că diferenţele înregistrate, nu au semnificaţie statistică.

În concluzie, corespunzător etapei de cercetare, înregistrările şi calculele

referitoare la această variabilă, ne indică un comportament defensiv relativ

neeficient pentru ambele grupe de cercetare (aproape jumătate din atacurile

adverse sunt “încasate”), şi realizate pe fondul lipsei de precizie şi de eficacitate

a atacurilor adverse.

201

23

45

6

1 3 5 7 9 11 13 15 17 19

Subiecţi

Ata

curi

re

spin

se

Grupa de controlGrupa de experimentPoly. (Grupa de control)Poly. (Grupa de experiment)

Page 202: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

4. Variabila media intervalului de atac este un alt criteriu de verificare,

apreciere şi evaluare a eficacităţii comportamentului în lupta de autoapărare.

Acest indicator reprezintă timpul mediu între două atacuri şi în acelaşi

timp este într-o relaţie de inversă proporţionalitate cu densitatea atacurilor pe

parcursul luptei. Cu cât media intervalului de atac este mai mică, cu atât

numărul atacurilor efectuate este mai mare.

Analizând distribuţia valorilor acestei variabile în cadrul celor două grupe

observăm că:

- la grupa de control valoarea medie este de M(x)= 19,8 secunde, acoperind

o plaje de valori între 15 secunde (Dima) şi 30 secunde (Creţu);

- la grupa de experiment media intervalului de atac este de 19,2 secunde,

având valori în cadrul grupei cuprinse între 12 secunde –Manole, şi 30

secunde -Pleşa (tabel nr. 6.11.).

Omogenitatea valorilor intervalului de atac este relativ mare:

- la grupa de control Cv = 19,5;

- la grupa de experiment Cv = 21,35.

Diferenţele dintre cele două grupe nu au semnificaţie statistică: t = -0,44

la grupa de experiment pentru p = 0,05 şi t critic = 2,09 şi ANOVA, F = 0,23

pentru p = 0,05 şi F critic = 4,09. Lipsa de semnificaţie a diferenţelor dintre cele

două grupe se observă şi din traseul curbelor de regresie (graficul nr.6.10.), care

desemnează tendinţele în cadrul celor două grupe.

În concluzie, judecând aspectul luptei conform rezultatelor acestei

variabile pe lângă lipsa de eficacitate constatată din analiza primelor două

variabile (numărul de atacuri efectuate şi numărul de atacuri finalizate),

aspectul de bază al luptei pare dezlânat cu multe faze de aşteptare, fiind departe

de modelul de eficacitate care să permită viitorilor poliţişti nu numai să se apere,

dar să şi imobilizeze rapid infractorii agresivi.

202

Page 203: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

GRAFIC Nr.6.10. Valorile comparative la media intervalului de atac -etapa a II-a, octombrie 1998

Ultima probă pe care am administrat-o studenţilor din cele două grupe de

cercetare a fost “repetarea în regim de dinamizare a procedeelor cu

proiectare din lupte” o repriză de 30 secunde. Variabilele pe care le-am evaluat

şi analizat în cadrul aceste probe specifice au fost următoarele:

1. numărul total de proiectări efectuate;

2. numărul de proiectări corecte;

3. numărul de proiectări greşite.

Trebuie să amintesc faptul, că în acest stadiu rezultatele obţinute la

ambele grupe, sunt o urmare a învăţării prin metoda demonstraţiei şi explicaţiei

în anii iniţiali de studiu excluzând din pregătire în cea mai mare parte tipurile de

mijloace cu constrângeri legate de spaţiu, timp, adversar. Să analizăm datele

obţinute.

203

8

13

18

23

28

33

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20

Subiecţi

Se

cun

de

Grupa de control

Grupa de experiment

Poly. (Grupa de control)

Poly. (Grupa de experiment)

Page 204: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

TABEL Nr. 6.12.VERIFICAREA SI EVALUAREA PROCEDEELOR CU PROIECTARE DIN LUPTE ÎN REGIM DE DINAMIZARE ( REPRIZĂ DE 30 SECUNDE) - etapa a II-a , octombrie 1998

Nr.crt.

Grupa de control Grupa de experiment

NumeNr. proiectări

NumeNr. proiectări

Total Corecte Greşite Total Corecte GreşiteNr. % Nr. % Nr. % Nr. %

1 Berechet 6 4 66.67 2 33.33 Condrea 7 4 57.14 3 42.862 Bâţă 7 4 57.14 3 42.86 Chiru 6 4 66.67 2 333 Costache 7 4 57.14 3 42.86 Danciu 6 4 66.67 2 334 Dima 6 3 50 3 50 Dinu 5 3 60 2 605 Tănase 7 5 71.43 2 28.57 Dumitru 6 4 66.67 2 33.336 Carp 7 4 57.14 3 42.86 Iordache 7 4 57.14 3 42.867 Cristea 6 3 50 3 50 Leu 6 3 50 3 508 Crucianu 7 4 57.14 3 42.86 Manole 8 6 75 2 259 Ciocârlan 6 4 66.67 2 33.33 Medvichi 7 4 57.14 3 42.86

10 Cozma 6 3 50 3 50 Nichifor 7 5 71.43 2 37.511 Farţade 8 5 62.5 3 37.5 Niţu 6 3 50 3 5012 Ferencz 8 5 62.5 3 37.5 Pleşa 6 4 66.67 2 33.3313 Pană 6 4 66.67 2 33.3 Popa 6 4 66.67 2 33.3314 Smaranda 7 4 57.14 3 42.86 Sindile 8 5 62.5 3 37.515 Creţu 7 4 57.14 3 42.86 Stegăroiu 7 4 57.14 3 42.8616 Pop 6 4 66.67 2 33.33 Ştefan 8 5 62.5 3 37.517 Pascaru 8 6 75 2 25 Tomeci 7 4 57.14 3 42.8618 Dobre 7 4 57.14 3 42.86 Trifu 6 4 66.67 2 33.3319 Olariu 7 4 57.14 3 42.86 Vlădărean 7 3 42.86 4 57.1420 Brânduşan 7 5 71.43 2 28.57 Barna 7 4 57.14 3 42.86

Xm 6.8 4.15 61 2.65 39 6.65 4.05 61 2.6 39Me 7 4 3 7 4 3Mo 7 4 3 7 4 3S 0.7 0.75 0.489 0.813 0.76 0.598Cv 10.2 18.1 18.49 12.23 18.7 23.07t Test 0.61 0.41 0.27 -0.61 -0.41 -0.27ANOVA 0.39 0.17 0.08 0.39 0.17 0.08

1. La prima variabilă a testului “numărul total de proiectări efectuate”

valorile tendinţei centrale ale rezultatelor individuale au fost: media numărului

de proiectări M(x) = 6,8 proiectări, Me = 7 şi Mo = 7 la grupa de control; pentru

grupa de experiment aceiaşi indicatori statistici au avut valorile M(x) = 6,65

proiectări, Me = 7 şi Mo = 7 (tabel nr. 6.12.).

Distribuţia rezultatelor obţinute de subiecţi în cadrul ambelor grupe a fost

destul de omogenă. În cadrul grupei de control Cv = 10,23% iar în grupa de

experiment Cv = 12,23%.

204

Page 205: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

GRAFICUL Nr.6.11.

Numărul total de proiectări la subiecţii celor doua grupe

-etapa a II-a, octombrie 1998

Examinând diferenţele prin testul student şi analiza de varianţă obţinem

rezultatele: t = -0,61 pentru p = 0,05 şi t critic = 2,09 iar la ANOVA

monofactorială, F = 0,39 la un prag de semnificaţie p = 0,05 şi F critic = 4,09.

Apreciind rezultatele obţinute, diferenţa dintre cele două grupe nu are

semnificaţie statistică. De asemenea, curbele de regresie corespunzătoare celor

două seturi de date, exprimă tendinţe asemănătoare (grafic nr.6.11.).

2. A doua variabilă analizată în această probă specifică a fost numărul de

proiectări corecte. Valorile indicatorilor statistici de poziţie au fost la grupa de

control M(x) = 4,15 proiectări corecte, Me = 4 şi Mo = 4, iar la grupa de

experiment aceiaşi indicatori au fost M(x) = 4,05 proiectări corecte, Me = 4 şi

Mo = 4. Ponderea procentuală a proiectărilor corecte a avut o valoare destul de

scăzută în cadrul numărului total de proiectări fiind cuprinsă între 50-

75%)pentru ambele grupe. Deşi valorile acestor indicatori de poziţie par

simetrici, observăm o omogenitate foarte mare în cadrul celor două grupe: Cv =

18,07% la grupa de control faţă de Cv = 12,23% la grupa de experiment.

Şi la această variabilă diferenţele dintre cele două grupe nu au

semnificaţie statistică în această etapă de cercetare t = -0,41 şi F = 0,17 (tabel

nr.6.12. şi grafic nr.6.12.).

205

Page 206: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

GRAFIC Nr.6.12.

Valorile comparative ale proiectărilor corecte

-etapa a II-a, octombrie 1998

3. Variabila număr execuţii greşite are o reprezentare cu valori

apreciabile în cadrul numărului total de proiectări la ambele grupe de cercetare,

ceea ce indică un nivel scăzut de învăţare raportat la constrângerile temporale

impuse de diferite situaţii.

La grupa de control indicatorii statistici de poziţie au valorile: media

numărului de proiectări greşite M(x) = 2,65, Me = 3 şi Mo = 3, iar la grupa de

experiment M(x) = 2,6 proiectări greşit, Me = 3 şi Mo = 3.

Exprimarea procentuală a acestei variabile în cadrul numărului total de

proiectări are valori foarte mari la ambele grupe de cercetare şi anume la grupa

de control în medie 40% din numărul total de proiectări, au fost executate

deficitar sub diferite aspecte (prizele, intrarea la procedeu, poziţia de gardă,

proiectarea propriu-zisă etc.)

Şi în cadrul acestei variabile distribuţia rezultatelor are o variaţie

însemnată fără a depăşi pragul critic de 35% la care nu mai există omogenitate.

Astfel la grupa de control coeficientul de variabilitate a fost de Cv = 18,49% iar

la grupa de experiment Cv = 23,07%.

Supunând rezultatele obţinute de studenţi la această variabilă testelor de

semnificaţie constatăm că t = -0,27 (p = 0,05 şi t critic = 2,09) iar la analiza de

varianţă F = 0,08 (p = 0,05 şi F critic = 4,09).

206

Page 207: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Conform acestor rezultate nu există diferenţe statistice semnificative între

cele două grupe la acest parametru.

În concluzie se poate spune că valorile probei specifice de proiectări cu

procedee din lupte în condiţii de dinamizare, sunt foarte coborâte, cu multe

greşeli, constrângerile temporale afectând execuţia stereotipului de bază în

proporţie de aproape 40%, cu variaţii individuale cuprinse între 30-50% pentru

fiecare grupă. De aici rezultă un nivel scăzut de automatizare (supraînvăţare) a

învăţării, datorită numărului mic de execuţii cu multe greşeli de finalizare

cauzate de cerinţele mari impuse de constrângerile temporale.

6.3. Etapa a III-a a cercetării experimentale

Etapa a III-a a cercetării experimentale a avut loc începând cu terminarea

celei de-a II-a testări (sfârşitul lui octombrie 1998) şi începutul celei de-a III-a

testări - ultima decadă a lunii mai 1999, cuprinzând un număr de 21 săptămâni şi

32 lecţii.

În această etapă am desfăşurat în fiecare lecţie programul experimental

expus în CAPITOLUL 5 (cu excepţia lecţiilor de verificare), şi concretizat în

aplicarea metodei de învăţare prin problematizare şi modelare a luptei pe baza

situaţiilor problematice (provocative) pe care studenţii din grupa de experiment

le sesizau sub îndrumarea mea. În paralel am aplicat un program de pregătire

psihologică prin antrenament idiomotric, şi relaxare autogenă.

La sfârşitul acestei etape -mai 1999 am aplicat aceeaşi baterie de teste

psihologice şi probe specifice ca şi în etapa a II-a a cercetării experimentale şi

anume:

- testul de evaluare a nivelului anxietăţii -STAI;

- testul de evaluare a concentrării atenţiei;

- proba specifică “luptă de autoapărare” o repriză de 2 minute;

- proba specifică “proiectării în regim de dinamizare cu procedee din

lupte”, o repriză de 30 secunde.

207

Page 208: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

La testul pentru determinarea anxietăţii -aplicat la fel ca şi în testarea a II-

a, cu 20 minute înaintea luptei de autoapărare, după prelucrarea statistică am

obţinut următoarele rezultate (tabelul nr. 6.13.) :

TABEL Nr. 6.13. Valorile testului de anxietate -testarea a lll-a , mai 1999

Nr.crt.

Grupa de control Grupa de experiment

Nume Anxietate Nume Anxietatetrăsătură stare trăsătură stare

1 Berechet 53 66 Condrea 34 452 Bâţă 42 63 Chiru 36 503 Costache 38 57 Danciu 39 464 Dima 40 63 Dinu 39 485 Tănase 38 52 Dumitru 44 486 Carp 49 60 Iordache 40 457 Cristea 42 54 Leu 34 658 Crucianu 37 54 Manole 39 359 Ciocârlan 40 52 Medvichi 46 5410 Cozma 46 65 Nichifor 41 4811 Farţade 41 54 Niţu 37 4712 Ferencz 35 48 Pleşa 42 4513 Pană 41 58 Popa 29 4214 Smaranda 39 55 Sindile 35 4515 Creţu 37 44 Stegăroiu 31 4916 Pop 50 57 Ştefan 38 5017 Pascaru 34 46 Tomeci 40 4518 Dobre 47 54 Trifu 41 4219 Olariu 39 56 Vlădărean 33 4920 Brânduşan 36 54 Barna 40 42

M(X) 41.2 55.6 37.9 47Me 40 54.5 39 46.5Mo 42 54 39 45S 5.2375 5.888 4.2907 5.813Cv 12.71 10.59 11.32 12.37t Test 2.08 4.62 -2.08 -4.62ANOVA 4.75 21.61 -4.75 21.61

-pentru variabila anxietatea stare, indicatorii statistici de poziţie ai

rezultatelor individuale la grupa de control au fost: media aritmetică M(x)=55,6

puncte, Me = 54,5 puncte şi Mo= 54 puncte. Deşi coeficientul de variabilitate

indică un grad ridicat de omogenitate, Cv = 10,59%, în cadrul grupei, pentru

unii subiecţi scorul obţinut sugerează un nivel mediu a anxietăţii, conform grilei

208

Page 209: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

de evaluare a testului (Ferencz –48 puncte; Pascaru –46 puncte) iar pentru o altă

categorie nivelul trăirii anxietăţii a fost mare. Acest fapt presupune nu numai o

percepţie diferită a stresului datorat luptei, ci şi stabilităţii afectiv-emoţionale

diferite de la subiect la subiect.

Conform scalei de apreciere a testului STAI, pentru M(x) = 55,6 puncte,

corespunzătoare grupei de control, semnificaţia este a unei anxietăţi peste

medie, ceea ce ne demonstrează că majoritatea subiecţilor din grupa de

control percep un stres, un pericol iminent în lupta care avea să urmeze

imediat după testare.

- pentru grupa de experiment, valorile reprezentative ale rezultatelor

individuale au fost: media aritmetică M(x) = 47 puncte, Me = 46,5 puncte şi Mo

= 45 puncte.

GRAFIC NR. 6.13. Valorile comparative la "anxietatea stare" -testarea a III-a, mai 1999

Valoarea medie a rezultatelor obţinute, M(x) = 47 puncte, atribuie grupei

de experiment un nivel mediu de anxietate pe scala de interpretare a testului

STAI (Anexa nr.2). Cu toate acestea unii dintre subiecţii grupei de experiment

percep şi în acest moment încordare, o stare emoţională existentă înaintea luptei.

Dintre aceştia cităm: Chiru - 50 puncte, Leu - 65 puncte, Medvichi - 54 puncte şi

Ştefan 50 puncte. În această etapă de testare se observă o diferenţă vizibilă între

cele două grupe de cercetare la valorile indicatorilor statistici reprezentativi

(grafic nr.6.13.).

209

Page 210: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Comparând statistic diferenţele dintre subiecţii celor două grupe la această

variabilă psihologică, pentru testul student, t = -4,62 la grupa de experiment faţă

de grupa de control (p = 0,001 şi t critic = 3,88) iar pentru analiza de varianţă

ANOVA, F = -21,61 (p = 0,001 şi F critic = 12,71) (tabel nr.6.13.).

De asemenea curbele de regresie polinomială (grafic nr.6.14.), ilustrează

în mod sugestiv diferenţa dintre tendinţele centrale ale rezultatelor celor două

grupe, confirmată de testele de semnificaţie citate.

Indicatorii statistici mai sus menţionaţi, ne indică faptul că diferenţele au

semnificaţie statistică majoră, raportându-se la un prag de risc foarte coborât.

Comparând rezultatele aceleiaşi variabile cu cele obţinute la testarea

anterioară, pentru grupa de experiment observăm o scădere a mediei aritmetice

de la M(x) = 56,95 puncte la M(x) = 47 puncte, ea rămânând practic

neschimbată la grupa de control, M(x) = 55,6 puncte, faţă de M(x) = 55,55

puncte la prima testare.

TABEL Nr.6.14.

Semnificaţia modificărilor parametrilor de anxietate

înaintea luptei de autoapărare -etapa a III-a, mai 1999

Grupe

Parametri statistici

Grupa de control Grupa de experiment

Anx. stare Anx. trăsătură Anx. stare Anx. trăsătură

M(X) 55,5 < 55,6 40,05 < 41,2 56,95 > 47 38,65 > 37,9

t Test -0,05 0,98 -5,63 0,83

ANOVA 0 0,61 -19,85 0,32

Comparaţia se poate extinde şi prin calcularea semnificaţiei rezultatelor

actuale faţă de testarea anterioară. La grupa de experiment t = -5,63 (p = 0,001

şi t critic = 3,88) şi analiza de varianţă F = 21,61 (p = 0,001 şi F critic = 12,71)

în testarea actuală faţă de cea anterioară. La grupa de control evoluţia

rezultatelor actuale, nu are nici o semnificaţie faţă de testarea anterioară(tabel

nr.6.13.).

210

Page 211: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Variabila psihologică anxietatea trăsătură vom vedea că are o evoluţie mai

puţin spectaculoasă. Valorile indicatorilor tendinţei centrale sunt pentru grupa de

control M(x) = 41,2 puncte, Me = 40 puncte şi Mo = 42 puncte.

Conform scalei de apreciere a testului, media rezultatelor obţinute de

subiecţii testaţi M(x) = 40,2 puncte, indică o trăire a acestei caracteristici a

anxietăţii la un nivel mediu de către subiecţii acestei grupe, unii dintre aceştia

prezentând valori individuale ridicate la un nivel peste mediu (Berechet - 53

puncte, Pop - 50 puncte) -tabel nr.6.13.

La grupa de experiment valorile indicatorilor de poziţie au fost: M(x) =

37,9 puncte, Me = 39 puncte şi Mo = 39 puncte.

GRAFIC Nr. 6.14. Valorile comparative la "anxietatea trasătură "

-testarea a lll-a, mai 1999

Deşi diferenţele variabilei între cele două grupe par mici, ele sunt totuşi

semnificative din punct de vedere statistic: pentru testul student, t = -2,08 (p =

0,05 şi t critic = 2,09) şi ANOVA, F = 4,75 (p = 0,05 şi F critic = 4,09).

Această semnificaţie a fost surprinsă şi prin curbele de regresie polinomială,

care centrează tendinţe diferite pentru cele două grupe în cadrul acestei variabile

(grafic nr. 6.14.).

În concluzie se poate spune că la sfârşitul etapei a treia din cercetarea

experimentală măsurarea variabilelor anxietate stare şi anxietate trăsătură a

pus în evidenţă diferenţe statistice semnificative între cele două grupe (mai ales

211

Page 212: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

la anxietate stare) în avantajul grupei experimentale. Scorurile înregistrare de

subiecţii grupei experimentale demonstrează faptul că după un număr de 32 de

lecţii în care am aplicat antrenamentul mental (antrenament ideomotor şi

antrenamentul autogen), subiecţii acestei grupe –în cea mai mare parte a lor, nu

au mai fost predispuşi să perceapă ca ameninţătoare, acele circumstanţe

subiective, care au însoţit lupta de autoapărare.

La studenţii componenţi ai grupei de control nivelul anxietăţii (mai ales

anxietatea stare) a fost perceput la o valoare peste medie, datorită aşteptării

situaţiei stresante care se regăseşte în proba specifică lupta de autoapărare.

Similară acestei perspective este şi teoria „espectaţiei eficienţei proprii” a lui

Bandura (1977, 1988)-citat de M. Grigore (1997). El îşi pune problema dacă

eficienţa proprie poate fi componentă cognitivă a anxietăţii. Oricum el defineşte

anxietatea ca pe o “stare de apreciere anticipare asupra unor posibile

evenimente vătămătoare”. Bandura nu este de acord cu părerea generală că

anxietatea ar avea doar două componente, una cognitivă şi una emoţională. Ea

poate fi mai bine conceptualizată ca o stare de spaimă însoţită de schimbări

fiziologice cuantificabile sau de stări subiectiv e de nelinişte. Psihologul

stabileşte că “expectanţa eficienţei proprii reprezintă ea însăşi un element

cognitiv, cu efecte directe în apariţia anxietăţii. Astfel într-o situaţie care

produce spaimă, nelinişte, persoanele care au o eficientă scăzută, datorată

defectelor, lipsurilor proprii, vor propune scenarii de insucces, mutându-şi

atenţia de la situaţie către consecinţele nefaste”. Din contră, cei cu o eficientă

proprie înaltă nu sunt afectaţi de temeri personale iar scenariile de succes pe care

le propun fac posibilă folosirea efectivă a capacităţilor de a rezolva situaţia

problematică(critică) într-o manieră directă.

Cu riscul de a mă repeta menţionez în acest context, că lupta de

autoapărare este aproape o bătaie fără reguli numită elegant street fighting şi în

care sunt folosite mijloace de neutralizare şi imobilizare a adversarului. De

aceea, în cea mai mare parte a lor, subiecţii percep această luptă ca pe un stres

212

Page 213: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

care implică (din partea lor) “percepţia unui dezechilibru accentuat între

cerinţele impuse de adversar şi capacitatea limitată sau circumstanţial limitată

(datorită stărilor de îngustare a lucidităţii), a capacităţii de răspuns, în condiţiile

în care eşecul în faţa cerinţelor este perceput ca având consecinţe importante,

fiind însoţit de niveluri crescute de anxietate stare” (Epuran, 2001).

În continuare am aplicat (în laboratorul de informatică al Academiei de

Poliţie), testul pentru evaluarea concentrării atenţiei.

Variabilele testului pe care le-am obiectivizat în contextul apariţiei şi

interiorizării subiective a stresului de luptă, au fost:

1. numărul de apariţii corecte şi

2. numărul de apariţii greşite.

Pentru variabila apariţii corecte indicatorii tendinţei centrale a

rezultatelor subiecţilor de la grupa de control au fost: media aritmetică M(x) =

68,5 apariţii corecte, Me = 68,5 apariţii corecte şi Mo = 68; pentru grupa de

experiment aceiaşi indicatori statistici au valori de M(x) = 70,8 apariţii corecte,

Me = 71 şi Mo = 70. Pentru ambele grupe omogenitatea este mare: la grupa de

control Cv = 2,82% şi Cv = 2,19% la grupa de experiment (tabel nr. 6.15.).

Se observă la grupa de experiment mai ales la media aritmetică o creştere

uşoară şi o ameliorare a de randament, faţă de testarea anterioară: de la

M(x)=68,7 apariţii corecte, la M(x) = 70,8 apariţii corecte – (tabel nr. 6.16.).

Să vedem ce valoare are creştere menţionată, faţă de acelaşi indicator de

la grupa de control şi mai ales faţă de etapa anterioară şi care este semnificaţia

acestei diferenţe ?

Aplicând testul student şi analiza de varianţă (ANOVA) au rezultat

următoarele valori: t = -4,4 la grupa de experiment faţă de grupa de control (p =

0,001 şi t critic = 3,88) iar la ANOVA, F = -18 (p = 0,01 şi F critic = 12,71)

(tabel nr.6.15).

Valorile obţinute la aceşti indicatori statistici ne îndreptăţesc să credem cu

cea mai mare certitudine că diferenţele între cele două grupe sunt semnificative

213

Page 214: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

în favoarea grupei de experiment, care a obţinut scoruri mai bune în plan

individual la această variabilă a testului.

GRAFIC Nr.6.15. Valorile comparative ale apariţiilor corecte la testul de atenţie concentrată - a lll-a testare

214

Page 215: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

TABEL Nr.6.15. TESTAREA SI EVALUAREA ATENŢIEI CONCENTRATE - a llI-a testare , mai 1999

Nr.crt.

Grupa de control Grupa de experiment

NumeApariţiicorecte

Apariţii greşiteNume

Apariţiicorecte

Apariţii greşite

Eronate OmiseTotal

Eronate OmiseTotal

nr. % Nr. % nr. % Nr. %1 Berechet 67 83,75 5 8 13 16,25 Condrea 70 90,9 2 5 7 7,792 Bâţă 70 89,74 3 5 8 10,26 Chiru 72 94,74 1 3 4 3,953 Costache 71 90,9 2 4 6 9,1 Danciu 70 90,9 2 5 7 7,794 Dima 69 88,46 3 6 9 11,54 Dinu 70 89,74 3 5 8 6,575 Tănase 67 84,81 4 8 12 15,19 Dumitru 71 92,21 2 4 6 5,276 Carp 69 87,34 4 6 10 12,66 Iordache 71 92,21 2 4 6 6,57 Cristea 70 88,6 4 5 9 13,4 Leu 70 89,74 3 5 8 8,988 Crucianu 66 82,5 5 9 14 17,5 Manole 73 94,81 2 2 4 2,639 Ciocârlan 69 87,34 4 6 10 12,64 Medvichi 72 94,74 1 3 4 3,95

10 Cozma 70 89,74 3 5 8 10,26 Nichifor 71 92,51 2 4 6 7,7911 Farţade 65 83,33 3 10 13 16,67 Niţu 72 93,51 2 3 5 5,212 Ferencz 71 89,87 3 4 7 10,13 Pleşa 68 88,31 2 7 9 7,913 Pană 67 85,89 3 8 11 14,11 Popa 72 93,51 2 3 8 6,514 Smaranda 68 86,07 4 7 11 13,93 Sindile 71 93,42 1 4 5 6,5715 Creţu 70 87,5 5 5 10 12,5 Stegăroiu 72 92,31 3 3 6 5,2716 Pop 65 81,25 5 10 15 18,75 Ştefan 73 93,59 3 2 3 3,9517 Pascaru 68 87,18 3 7 10 12,82 Tomeci 71 92,21 2 4 6 7,7918 Dobre 67 84,81 4 8 12 15,19 Trifu 67 84,81 4 8 12 18,3919 Olariu 68 87,18 3 7 10 12,82 Vlădărean 69 88,46 3 6 9 5,2720 Brânduşan 72 91,13 4 3 7 8,87 Barna 70 89,74 3 5 8 3,95

M(x) 68,45 86,87 3,7 6,55 10,25 13,23 70,75 91,62 2,25 4,25 6,55 6,601Me 68,5 4 6,5 10 71 2 4 6Mo 67 3 8 10 70 2 5 6S 1,986 0,8645 1,986 24,252 1,552 0,786 1,552 2,164C.v. 2,82 23,9 2,19 32,98t Test -3,66 4,43 3,66 -4,43ANOVA 18,01 25,92 18,01 25,92

215

Page 216: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Comparând rezultatele obţinute la această variabilă de către studenţii din

ambele grupe de cercetare, cu valorile obţinute la testarea anterioară observăm

că la grupa de control nu se evidenţiază nici o modificare semnificativă: media

rezultatelor individuale creşte de la M(x) = 68 apariţii corecte la M(x) = 68,5

apariţii corecte (t = -0,89 şi F = 0,31 -tabel nr 6.16.).

TABEL Nr.6.16.

Semnificaţia modificărilor parametrilor testului de atenţie

concentrată înaintea luptei de autoapărare -etapa a III-a

Grupe

Parametri statistici

Grupa de control Grupa de experiment

Apariţii

corecte

Apariţii

greşite

Apariţii

corecte

Apariţii

greşite

M(X) 68 < 68,5 9,2 < 10,3 68,7 < 70,8 10 > 6,55

t test p =0.001 ; t crit. =3.88 0,89 2,12 5,68 -5,71

ANOVA p =0.001;F crit. = 12.71 0,31 1,79 15,19 18,32

Nu acelaşi fenomen se petrece la grupa de experiment. Atât rezultatele

individuale cât şi valoarea lor medie creşte de la M(x) = 68,7 apariţii corecte la

M(x) = 70,8 apariţii corecte. Această creştere de randament a concentrării

atenţiei este foarte semnificativă: t = 5,68 (p = 0,001 şi t critic = 3,88) şi F =

15,19 pentru p = 0,001 şi F critic = 12,71 (tabel nr.6.16.) şi reprezentată prin

curbele de regresie polinomială care centrează tendinţele rezultatelor obţinute de

subiecţii fiecărei grupe (grafic nr.6.16.).

Cum se explică aceste fenomene?

Am constatat la testul pentru evaluarea nivelului anxietăţii, modificări de

reactivitate, corespunzătoare etapei de referinţă –după cum am apreciat. S-a

observat “că personale anxioase nu acordă suficientă atenţie sarcinii de realizat,

şi ca urmare au un handicap în procesul de finalizare a sarcinilor de realizat.

216

Page 217: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

(Ralf Schwarzer citat de Grigore Marinela). O întreagă pleiadă de gânduri intruşi

şi trăiri psihosomatice negative invadează mintea subiectului anxios interferând

cu informaţia necesară realizării scopului propus. Rezultă că anxietatea

predispune la neatenţie şi distragere de la o activitate în desfăşurare. O parte a

resurselor personale sunt pierdute în numele unor preocupări pe cât de sterile pe

atât de îndepărtate (nespecifice sau în neconcordanţă cu solicitarea actuală)”.

Variabila apariţii greşite are o evoluţie asemănătoare cu cealaltă variabilă

a testului pentru concentrarea atenţiei. Indicatorii de poziţie pentru grupa de

control au fost: media aritmetică M(x) = 10,3 apariţii greşite, Me = 10 şi Mo =

10 iar pentru grupa de experiment M(x) = 6,55 apariţii greşite Me = 6 şi Mo = 6.

Ambele grupe prezintă coeficienţi de variabilitate destul de ridicaţi, fără a depăşi

pragul critic pentru care grupa nu ar mai avea omogenitate: Cv = 23,9% la

grupa de control şi Cv = 33% la grupa de experiment (tabel nr.6.15.).

GRAFIC Nr.6.16.

Valorile comparative ale "apariţiilor greşite" la testul de atenţie concentrată

- a lll-a testare

Testele de semnificaţie confirmă diferenţe semnificative în favoarea

grupei de experiment: t = -4,43 (p = 0 şi t critic = 3,88) şi F = 25,92 (p = 0,001

şi F critic = 12,71) pentru ANOVA -(tabel nr.6.15. şi grafic nr.6.16.).

Comparând rezultatele obţinute cu cele de la testarea anterioară, observăm

că acestea nu au modificări esenţiale la grupa de control.

217

Page 218: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

La grupa de experiment însă scade media apariţiilor greşite de la M(x) = 10

la M(x) = 6,55 iar modificările suferite sunt semnificative şi certe pentru o marjă

mică de risc: t = -5,71 (p = 0,001 şi t critic = 3,88) şi F = 18,32 pentru p = 0,01

şi F critic = 12,71 (tabel nr.6.16. şi grafic nr. 6.16.).

Concluzia care se impune în urma acestor fenomene, este că anxietatea

predispune la neatenţie, distragere de la o activitate în desfăşurare. Neatenţia

se referă la stimulii externi (orice eveniment care apare), cât şi la stimulii interni

(griji de tot felul, diverse simptome somatice. Persoanele anxioase continuă să

cerceteze amănunţit mediul extern, pentru a detecta alte eventuale surse de

temeri şi neîncrederi, astfel că o mare cantitate de informaţii neutră întrerupe

cursivitatea gândurilor şi acţiunilor focalizate spre un scop real, concret.

Următoarea probă a fost lupta de autoapărare care a urmat la foarte scurt

interval din momentul testărilor anterioare.

Cele 20 de lupte au fost înregistrare cu o cameră video, după care am avut

posibilitatea analizării şi evaluării semnificaţiei fiecărei faze de luptă.

Ca şi la testarea anterioară variabilele măsurate au fost cele care au

determinat nivelul eficienţei comportamentului de luptă:

1. număr atacuri efectuate;

2. număr atacuri finalizate;

3. număr atacuri respinse;

4. intervalul de atac.

Pentru prima variabilă numărul de atacuri efectuate în lupta de

autoapărare valorile indicatorilor statistici reprezentativi au fost la grupa de

control M(x) = 6,6 atacuri efectuate, Me = 6,5 şi Mo = 6, iar la grupa de

experiment M(x) = 7,9 atacuri efectuate, Me = 8 şi Mo = 8 (tabel nr.6.17.).

Se observă la ambele grupe de cercetare o creştere a mediei atacurilor

efectuate: la grupa de control de la M(x) = 6,35 atacuri efectuate în prima testare

218

Page 219: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

la M(x) = 6,6 atacuri efectuate, iar la grupa de experiment de la M(x) = 6,5

atacuri efectuate în prima testare la M(x) = 7,9 atacuri efectuate (tabel nr. 6.18).

La grupa de control ponderea medie a atacurilor efectuate a fost de 45,41%

cu ponderi individuale cuprinse între 28,57% (Crucianu 4 atacuri efectuate din

14) şi 57% (Dima 8 atacuri efectuate din 14) –tabel 6.17.

La grupa de control ponderea medie a atacurilor efectuate a fost de

54,59% din totalul lor cu o minimă de 25% (Pleşa 6 atacuri efectuate din 15)şi

şi o maximă de 71,42% (Manole 10 atacuri efectuate din 14).

GRAFIC Nr.6.17. Valorile comparative ale atacurilor efectuate -etapa a III-a, mai 1999

În această etapă a experimentului, au apărut diferenţe între rezultatele

celor două grupe : t = 3,68 (p = 0,01 şi t critic = 2,86) iar pentru analiza de

varianţă ANOVA, F = 18,1 (p = 0,001 şi F critic = 12,71) -(tabel nr.6.17.).

De asemenea, semnificaţia diferenţei rezultatelor individuale, este

ilustrată în mod foarte sugestiv de curbele de regresie polinomială care trasează

tendinţele pentru fiecare grupă în parte (graf. nr.6.17.)

Putem afirma cu certitudine că diferenţele dintre cele două grupe au

semnificaţie statistică la un nivel de siguranţă foarte ridicat (P = 99 pentru testul

student şi P = 999 pentru ANOVA) .

Se observă de asemenea că şi numărul total de atacuri efectuate (100%) a

crescut faţă de testarea anterioară: de la M(x) = 12,29 la M(x) = 13,86 iar

semnificaţia diferenţei este dată de t = 4,07 (p = 0,001 şi t critic = 3,88) şi

ANOVA, F = 17,37 (p = 0,001 şi F critic = 12,71), aceasta însemnând o

219

2

4

6

8

10

12

1 3 5 7 9 11 13 15 17 19

Subiecţii

Ata

curi

Gupa de controlGrupa de experimentPoly. (Gupa de control)Poly. (Grupa de experiment)

Page 220: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

creştere a densităţii luptei pe seama creşterii numărului de atacuri a subiecţilor

grupei de experiment.

În ceea ce priveşte variabila eficacităţii numită numărul de atacuri

finalizate valorile statistice reprezentative au fost pentru grupa de control M(x)

= 3,05, Me = 3 şi Mo = 3 iar pentru grupa de experiment aceiaşi indicatori

statistici au avut valori de M(x) = 4,25 atacuri finalizate, Me = 4 şi Mo = 4

(tabel nr.6.17.).

Ponderea medie a atacurilor finalizate a fost de M(x) = 45,29% pentru

grupa de control cu o valoare minimă de 25% (Crucianu 1 atac finalizat din 4

efectuate) şi cu o valoare maximă de 57,14% (Costache 4 atacuri finalizate din 7

efectuate) –(tabel nr. 6.18.).

La grupa de experiment ponderea medie a atacurilor finalizate a fost de

55,42% cu valoare minimă de 44,44% (Dumitru şi Tomeci cu 4 atacuri finalizate

din 9 efectuate) şi valoare maximă de 71,4% (Danciu şi Trifu cu 5 atacuri

finalizate din 7 efectuate) (tabel nr. 6.17. şi grafic nr.6.18.).

Grupa de control prezintă o omogenitate destul de scăzută cu un

coeficient de variabilitate Cv = 34,43% iar la grupa de experiment variabilitatea

este mai mică Cv = 18,49%.

Semnificaţia diferenţei dintre grupe este dată ca fiind certă pentru valori

ale testului student t = 6,38 în favoarea grupei de experiment, pentru p = 0,001

şi t critic = 3,88 şi de rezultatul ANOVA unde F = 16,73 (p = 0,001 şi F critic

= 12,71) şi confirmată de tendinţele celor două grupe, reprezentate în mod

expresiv de curbele de regresie polinomială (grafic nr.6.18.).

Raportând rezultatele variabilei în cadrul aceleiaşi grupe, la testarea

anterioară, observăm că media atacurilor finalizate a crescut la ambele grupe.

Pentru grupa de control de la M(x) = 2,7 atacuri finalizate în testarea anterioară

la M(x) = 3,05 atacuri finalizate în momentul de faţă iar pentru grupa de

experiment de la M(x) = 2,75 atacuri finalizate în testarea anterioară la M(x) =

220

Page 221: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

4,25 atacuri finalizate în momentul actual; dar această creştere nu are

semnificaţie pentru ambele grupe. Dacă la grupa de control t = 0,58 şi F = 1,4

(ANOVA) - valorile nu denotă o diferenţă semnificativă, la grupa de experiment

t = 7,09 (p = 0,001 şi t critic = 3,88) şi la ANOVA F = 24,08 (p = 0,001 şi F

critic = 12,71) (tabel nr.6.18.).

GRAFIC Nr.6.18. Valorile comparative ale atacurilor finalizate -etapa a III-a, mai 1999

221

01234567

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20

Subiecţii

Ata

curi

Grupa de control Grupa de experimentPoly. (Grupa de control )Poly. (Grupa de experiment)

Page 222: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

TABEL Nr.6.17.VERIFICAREA SI EVALUAREA LUPTEI DE AUTOAPĂRARE - etapa a Ill-a , iunie 1999

Nr.crt.

Grupa de control Grupa de experiment Nr.

Nume

Eficacitatea luptei

Nume

Eficacitatea luptei totalnr. atacuriefectuate

nr. atacurifinalizate

nr. atacurirespinse

interval nr. atacuriefectuate

nr. atacurifinalizate

nr. atacurirespinse

interval dede atac de atac atacuri

nr. % nr. % nr. % (secunde) nr. % nr. % nr. % (secunde) 100%1 Berechet 6 46.15 3 50 3 42.86 13 Condrea 7 53.84 4 57.1 3 50 17 132 Bâţă 6 42.86 3 50 4 50 14 Chiru 8 57.14 4 50 3 50 15 143 Costache 7 50 4 57.14 2 28.57 14 Danciu 7 50 5 71.4 3 42.86 17 144 Dima 8 57.14 5 62.5 3 50 15 Dinu 6 42.85 3 50 3 37.5 20 145 Tănase 7 43.76 3 42.86 5 55.56 16 Dumitru 9 56.24 4 44.4 4 57.14 13 166 Carp 5 35.71 2 40 3 33.33 14 Iordache 9 64.29 6 66.6 3 60 13 147 Cristea 6 42.86 2 33.33 4 50 14 Leu 8 57.14 4 50 4 66.67 15 148 Crucianu 4 28.57 1 25 5 50 14 Manole 10 71.42 5 50 3 75 12 149 Ciocârlan 8 53.33 3 37.5 3 42.86 15 Medvichi 7 46.67 4 57.1 5 62.5 17 15

10 Cozma 7 46.66 2 28.57 4 50 15 Nichifor 8 53.33 4 50 5 71.43 15 1511 Farţade 8 50 4 50 3 37.5 16 Niţu 8 50 5 62.5 4 50 15 1612 Ferencz 9 60 5 55.56 3 50 13 Pleşa 6 40 3 50 4 44.44 20 1513 Pană 6 42.86 3 50 3 37.5 20 Popa 8 57.14 5 62.5 3 50 15 1414 Smaranda 5 41.67 2 40 4 57.14 24 Sindile 7 58.33 3 48.8 3 60 17 1215 Creţu 8 50 4 50 4 50 15 Stegăroiu 8 50 4 50 4 50 15 1616 Pop 6 40 3 50 5 55.56 20 Ştefan 9 60 4 66.6 3 50 13 1517 Pascaru 7 43.76 4 57.14 5 55.56 17 Tomeci 9 56.25 4 44.44 3 42.86 13 1618 Dobre 6 46.15 3 50 2 28.57 20 Trifu 7 53.85 5 71.4 3 50 17 1319 Olariu 6 42.86 2 33.33 4 50 20 Vlădărean 8 57.14 4 50 4 66.67 15 1420 Brânduşan 7 43.76 3 42.86 4 44.44 17 Barna 9 56.25 5 55.6 4 57.14 13 16

M(x) 6.6 45.41 3.05 45.29 3.65 45.97 16.3 7.9 54.59 4.25 55.42 3.55 54.71 15.35 13.86Me 6.5 3 4 15 8 4 3 15 14Mo 6 3 3 14 8 4 3 15 14S 1.231 1.05 0.933 2.99297 1.0712 0.786 0.686 2.25424 1.14708Cv 18.64 34.43 25.56 22.5 13.54 18.49 19.44 14.68 8.28t Test -3.68 -6.38 0.4 1.57 3.68 6.38 -0.4 5.35 -1.57 4.07ANOVA -18.1 -16.7 0.15 -1.29 18.13 16.73 0.15 8.52 1.29 17.37

222

Page 223: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Diferenţele statistic semnificative în favoarea grupei de experiment sunt

datorate la această variabilă atât contextului dominant euristic şi problematizant

prin care studenţii abordează instruirea şi antrenarea autoapărării cât şi pregătirii

psihologice pe care au efectuat-o (antrenament mental).

TABEL Nr.6.18.

Semnificaţia modificărilor parametrilor randamentului de luptă

-testarea a III-a

Grupe

Parametri

Grupa de control Grupa de experiment

nr. atac.

efectuate

nr. atac.

finalizate

nr. atac.

respinse

med. interv.

atac

nr. atac.

efectuate

nr. atac.

finalizate

nr. atac.

respinse

med interv.

atac

M(X) 6,35 < 6,6 2,7 > 3,053,7 > 3,65 19,8 >16,03 6,5 < 7,9 2,75>4,25 3,7 > 3,5519,2 > 15,35

t test 1 1,58 -0,2 -3,26 5,71 7,09 -0,38 -5,47

ANOVA 0,5 1,4 0,03 10,27 13,11 24,08 1,14 13,55

În concluzie în această etapă de cercetare, fiabilitatea atacului a crescut

în mod semnificativ datorită problematizării şi pregătirii psihologice efectuate.

Subiecţii grupei de experiment, au o reactivitate mai bună în acest moment la

solicitările stresului de luptă . Pe parcursul a 32 de lecţii, împreună cu subiecţii

grupei de experiment, am analizat şi exersat rezolvarea situaţiilor critice, cu care

ei s-ar putea întâlni în activitatea profesională; practic am „porţionat” şi am

“administrat” acest distres (situaţiile problematice şi factorii corolari) în “doze

homeopatice” în cadrul fiecărei lecţiilor, -adică obişnuirea treptată a

subiecţilor cu situaţiile destabilizatoare. A crescut în acest fel nivelul de

identificare şi anticipare a situaţiilor riscante, precum şi gradul de aplicare a

comportamentului la situaţiile problematice, care prin exersare şi interiorizare s-

au transformat în situaţii cunoscute familiare şi accesibile ca mod de acţiune.

223

Page 224: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Cercetarea unei alte variabile a eficacităţii luptei ne oferă un alt aspect al

comportamentului subiecţilor din cele două grupe pe parcursul luptei de

autoapărare în această etapă a cercetării experimentale.

Variabila stabilitatea apărării sau numărul de atacuri adverse respinse

oglindeşte latura defensivă a luptei.

Pentru grupa de control valorile statistice reprezentative ale rezultatelor

individuale înregistrate sunt: media aritmetică M(x) = 3,65 atacuri respinse , Me

= 4, şi Mo = 3; valoarea minimă în grupă a fost de 2 atacuri respinse iar xMax =

5 atacuri respinse, ceea ce reflectă o omogenitate destul de mare în cadrul grupei

Cv = 25,56%. În comparaţie cu etapa anterioară numărul atacurilor respinse în

timpul luptei de către subiecţii acestei grupe nu a crescut având o medie M(x) =

3,65 atacuri respinse puţin diferită de cea din înregistrarea anterioară şi care

reprezintă o pondere procentuală de 45,97% atacuri respinse din totalul celor

efectuate de către adversari. În cadrul grupei ponderea procentuală a atacurilor

respinse variază între 28,57% (Dobre 2 atacuri respinse din 7) şi 57,14%

(Smaranda 4 atacuri respinse din 7) (tabel nr. 6.17.).

Pentru grupa de experiment valorile statistice reprezentative ale

rezultatelor individuale înregistrate: media aritmetică M(x) = 3,55 atacuri

respinse, Me = 3 şi Mo = 3; valoarea xMin = 3 iar xMax = 5, ceea ce reflectă o

omogenitate bună în cadrul grupei: Cv = 19,4%. Nici la această grupă nu s-au

îmbunătăţit rezultatele la atacurile respinse, în comparaţie cu înregistrarea

anterioară. Ba chiar media a scăzut puţin dar nesemnificativ de la M(x) = 3,65 la

M(x) = 3,55 în această etapă ceea ce înseamnă o uşoară scădere a randamentului

defensiv, dar de neluat în consideraţie datorită lipsei de semnificaţie.Valoarea

diferenţei între rezultatele celor două grupe de cercetare este dată de t = -0,4 şi

pentru ANOVA, F = 0,15 (p = 0,05). Nu există o semnificaţie statistică (grafic

nr.6.19.)

224

Page 225: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

GRAFIC Nr. 6.19. Valorile comparative ale atacurilor respinse -etapa a III-a, mai 1999

Am văzut că rezultatele medii ale celor două grupe sunt asemănătoare.

Dar ponderea medie a atacurilor respinse este foarte diferită Spre deosebire de

grupa de control unde atacurile respinse reprezintă 45,97%. Din atacurile

efectuate de adversari, la grupa de experiment ponderea atacurilor respinse prin

raportarea la numărul atacurilor efectuate de adversar are o valoare 55,42%

atacuri respinse.

Acest aspect reflectă preocupările pe care subiecţii grupei de experiment

le acordă laturii defensive a comportamentului lor de luptă.

Ultima variabilă a acestei probe, media intervalului de atac vom vedea că

prezintă valori care completează sau vin în întâmpinarea afirmaţiilor făcute mai

sus.

La ambele grupe se observă o scădere a mediei intervalului de atac.

Pentru grupa de control se înregistrează o scădere a mediei intervalului de

atac de la M(x) = 19,8 secunde în înregistrarea anterioară la M(x) = 16,3

secunde. Această scădere are o semnificaţie deosebită: t = -3,26 (p = 0,01 şi t

critic = 2,86) -tabel nr.6.17.

În principiu, ritmul luptei este impus de subiecţii din subiecţii din grupa

de experiment, care au efectuat un număr mai mare de atacuri, cu o finalizare

225

1

2

3

4

5

6

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20

Subiecţi

Ata

curi

res

pin

se

Grupa de controlGrupa de experimentPoly. (Grupa de control)Poly. (Grupa de experiment)

Page 226: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

mai bună pe fondul unei scăderi mai accentuate a intervalului de atac faţă de

etapa anterioară: de la M(x) = 19,2 secunde în etapa anterioară la M(x) = 15,35

secunde în această etapă; diferenţele dintre cele două testări sunt validate prin

testele de semnificaţie t = -5,47 (p = 0,001 şi t critic = 2,88) şi ANOVA unde F

= 13,5 pentru p = 0,001.

În cadrul actualei testării a acestei variabile, nu există diferenţe marcante

între cele două grupe: t = -1,57 şi ANOVA, F = 1,29 pentru p = 0,05 (tabel

nr .6.17 şi grafic nr. 6.20.)

GRAFIC Nr.6.20. Valorile comparative ale mediei intervalului de atac -etapa a III-a, mai 1999

În concluzie se poate spune că urmare a programului experimental care a

vizat optimizarea reactivităţii psihologice dar şi a comportamentului tehnico-

tactic, prin problematizarea aspectelor critice ale luptei şi modelarea acestora în

lupta de autoapărare, randamentul de luptă al subiecţilor din grupa de

experiment a crescut semnificativ în toate aspectele sale atât faţă de etapa

anterioară cât mai ales faţă de grupa de control.

Proba specifică repetări de procedee cu proiectare din lupte în condiţii

de dinamizare - o repriză de 30 secunde, a fost ultima dintre cele administrate

la sfârşitul celei de-a III-a etape a cercetării experimentale.

226

81012141618202224

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20

Subiecţi

Se

cun

de

Grupa de controlGrupa de experimentPoly. (Grupa de control)Poly. (Grupa de experiment)

Page 227: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Variabilele experimentale urmărite la această probă au fost (tabel nr 6.19.):

1. numărul total de proiectări;

2. numărul de proiectări corecte;

3. numărul de proiectări greşite.

1. La prima variabilă, numărul total de proiectări, valorile tendinţei

centrale ale grupei de control au fost: media aritmetică M(x) = 9,25 proiectări,

Me = 9 şi Mo = 9, iar la grupa de experiment M(x) = 11,2 proiectări, Me = 10 şi

Mo = 10 -(tabel nr. 6.19.).

Pentru ambele grupe coeficientul de variabilitate indică o bună

omogenitate: Cv = 13,07% la grupa de control şi Cv = 9,87% la grupa de

experiment.

La sfârşitul celei de-a III-a etape de cercetare se observă o diferenţiere

accentuată a valorilor reprezentative ale celor două grupe.

Pentru a putea determina valoarea acestor diferenţe între cele două grupe

am aplicat testele de semnificaţie şi am obţinut pentru testul student t = 5,32 (p

= 0,001 ; t critic = 3,88) şi pentru ANOVA monofactorială F = 28,36 (p = 0,001

şi F critic = 12,71) -tabel nr.6.19.

Rezultatele obţinute de ambele grupe la această variabilă au suferit

modificări ameliorative substanţiale faţă de testarea anterioară.

Grupa de control are o creştere a rezultatelor individuale şi a mediei de la

M(x) = 6,8 proiectări la M(x) = 9,25 proiectări. La nivelul grupei această

creştere a avut o semnificaţie majoră reflectată prin valori cu grad mare de

semnificaţie: pentru t =10,97 (p = 0,001 şi t critic = 3,88) şi pentru ANOVA, F

= 61,73 (p = 0,001 şi F critic = 12,71) -tabel nr. 6.20.

227

Page 228: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

TABEL Nr. 6.19.

VERIFICAREA SI EVALUAREA PROCEDEELOR CU PROIECTARE DIN LUPTE ÎN REGIM DE DINAMIZARE ( 30 sec. )- etapa a lll-a , mai 1999

Nr.crt.

Grupa de control Grupa de experiment

NumeNr. proiectări

NumeNr. proiectări

Total Corecte Greşite Total Corecte Greşite Nr. % Nr. % Nr. % Nr. %

1 Berechet 7 6 85.71 1 14.28 Condrea 10 9 90 1 102 Bâţă 8 7 87.5 1 12.5 Chiru 11 10 90.91 1 9.093 Costache 9 9 100 0 0 Danciu 10 9 90 1 104 Dima 8 7 87.5 1 12.5 Dinu 10 8 80 2 205 Tănase 9 8 88.88 1 11.11 Dumitru 11 11 100 0 06 Carp 8 7 87.5 1 123.5 Iordache 11 10 90.91 1 9.097 Cristea 10 8 80 2 20 Leu 9 9 100 0 08 Crucianu 8 7 87.5 1 12.5 Manole 13 12 92.31 1 7.699 Ciocârlan 9 7 77.78 2 22.22 Medvichi 12 11 91.67 1 8.33

10 Cozma 9 8 88.88 1 11.11 Nichifor 13 12 92.31 1 7.6911 Farţade 12 9 75 3 25 Niţu 12 10 83.33 2 16.6612 Ferencz 11 9 81.82 2 18.18 Pleşa 10 10 100 0 013 Pană 9 9 100 0 0 Popa 13 12 92.31 1 7.6914 Smaranda 10 8 80 2 20 Sindile 12 12 100 0 015 Creţu 11 10 90.91 1 9.09 Stegăroiu 11 10 90.91 1 9.0916 Pop 9 7 77.78 2 22.22 Ştefan 12 12 100 0 017 Pascaru 10 10 100 0 0 Tomeci 11 11 100 0 018 Dobre 10 8 80 2 20 Trifu 11 9 90 2 2019 Olariu 9 7 77.78 2 22.22 Vlădărean 11 11 100 0 020 Brânduşan 9 9 100 0 0 Barna 11 10 90.91 1 9.09

Xm 9.25 8 86.5 1.25 13.5 11.2 10.4 92.9 0.8 7.14Me 9 8 1 11 10 1Mo 9 7 1 11 10 1S 1.21 1.12 0.851 1.105 1.23 0.696Cv 13.1 14.1 68.08 9.87 11.8 87.5t -5.32 -6.6 1.5 5.32 6.56 -1.5An 28.4 41.5 2.5 28.36 41.5 2.5

228

Page 229: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

TABEL Nr. 6.20.

Semnificaţia modificărilor indicatorilor statistici faţă de etapa anterioară

-etapa a III-a, , mai 1999

Grupe Grupa de control Gupa de experiment

ParametriNr. total

proiectări

Proiectări

corecte

Proiectări

greşite

Nr. total

proiectări

Proiectări

corecte

Proiectări

greşite

M(X) 6,8 < 9,25 4,15 < 8 2,65 >1,25 6,65 <11,2 4,05 < 10,4 2,6 > 0,85

t test 10,97 17,42 -7,62 20,12 30,42 -7

ANOVA 61,73 163,02 40,09 207,41 385,47 67,07

Subiecţii grupei de experiment îşi ameliorează şi ei rezultatele faţă de

evaluările anterioare: valoarea medie a proiectărilor efectuate creşte de la M(x)

= 6,65 proiectări la M(x) = 11,2 proiectări (aproape îşi dublează valoarea !!).

Această evoluţie a avut o semnificaţie deosebită, confirmată de valori deosebite

ale testelor de semnificaţie: pentru testul student t = 21,94 (p = 0,001) iar pentru

ANOVA, F = 122,82 (p = 0,001 şi F critic = 12,7 !!!) (tabel nr. 6.20.şi grafic

nr. 6.21.).

GRAFICUL Nr.6.21

Comparaţia numărului total de proiectări la subiecţii celor doua grupe

-etapa a III-a , mai 1999

229

Page 230: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Deşi se poate spune, despre ambele grupe că au avut creşteri

semnificative, fireşti după aproape un an de antrenament, ameliorările reflectate

de cifrele subiecţilor de la grupa de experiment au un caracter exploziv.

2. A doua variabilă comportamentală, care decurge din această probă este

numărul de proiectări corecte. Această variabilă reflectă eficienţa şi precizia

comportamentului supraînvăţat, în condiţii de constrângeri temporale.

Pentru grupa de control indicatorii statistici de poziţie sunt: media

aritmetică M(x) = 8 proiectări corecte, Me = 8 şi Mo = 7. Distribuţia valorilor

individuale în cadrul grupei este omogenă având un coeficient de variabililitate

Cv = 17,19%.

Media ponderii exerciţiilor corecte în cadrul numărului total de proiectări,

a fost de 86,48 % cu valori individuale cuprinse între 75 % şi 100% (tabel

nr.6.19.).

Faţă de evaluarea anterioară, care a corespuns iniţierii cercetării

experimentale, grupa înregistrează o ameliorare a mediei de la M(x) = 4,15

proiectări corecte la M(x) = 8 proiectări corecte, ameliorarea fiind certificată de

prelucrările prin testele de semnificaţie pentru testul student t = 17,42 (p =

0,001) iar pentru ANOVA, F = 163,02 pentru p = 0,001 -(tabel nr. 6.20.).

GRAFICUL Nr.6.22.

Comparaţia numărului de proiectări corecte la subiecţii celor două grupe

-etapa a III-a , mai 1999

230

Page 231: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Şi grupa de experiment înregistrează un salt ameliorativ al rezultatelor la

această variabilă. Valorile tendinţei centrale au fost: M(x) = 10,4 proiectări

corecte, Me = 10, Mo = 10. Variabilitatea rezultatelor în cadrul grupei este mică,

omogenitatea având valori de Cv = 11,58.

Media ponderii proiectărilor corecte în cadrul numărului total al

proiectărilor efectuate a fost de 92,85%, în comparaţie cu 86,48% la grupa de

control. Randamentul crescut al grupei de experiment faţă de grupa de control,

este oglindit şi de curbele de regresie polinomială, care centrează cele două

seturi de date referitoare la această variabilă (grafic nr.6.22.).

Faţă de evaluarea iniţială, creşterile înregistrate de subiecţii grupei de

experiment, au fost de-a dreptul explozive. Per total, valoarea medie a

execuţiilor corecte aproape că s-a triplat, de la M(x) = 4,5 proiectări corecte la

M(x) = 10,4 proiectări corecte. Expresia semnificaţiei acestor diferenţe a fost

redată de valori ale testelor de semnificaţie aparent şocante, dar aceasta a fost

realitatea. Pentru testul student t = 27,36 (p = 0,001), iar pentru ANOVA, F =

288,56!! (p = 0,001) -tabel nr.6.20.

Comparând valorile medii ale celor două grupe de cercetare se observă

totuşi o diferenţiere a creşterii înregistrate de ambele grupe în cadrul acestei

etape. Diferenţele sunt în avantajul grupei de experiment, iar semnificaţia acestei

diferenţe are valoarea pentru testul student de t = 9,74 (p = 0,001) şi pentru

ANOVA, F = 105,56 (p = 0,005) -(tabel nr.6.20. şi grafic nr.6.22.).

3. Un alt parametru al eficienţei (de fapt al neeficienţei) în cadrul acestei

probe specifice a fost numărul de proiectări greşite.

Cu cât nivelul învăţării realizate faţă de o anumită sarcină, este mai

ridicat, cu atât numărul greşelilor va fi mai mic în condiţiile aplicării diferitelor

constrângeri iar eficienţa comportamentului dobândit va fi mai mare.

231

Page 232: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

GRAFICUL Nr.6.23.

Comparaţia numărului de proiectări greşite la subiecţii celor două grupe

-etapa a III-a , mai 1999

Pentru grupa de control valorile tendinţei centrale ale acestei variabile au

fost: media aritmetică a numărului de execuţii greşite M(x) = 1,25 proiectări

greşite, Me = 1 şi Mo = 1, reprezentând o pondere de 21,07% din totalul

proiectărilor efectuate (tabel nr 6.19.). Faţă de etapa iniţială a experimentului,

media numărului de erori a scăzut de la M(x) =2,65 proiectări greşite

reprezentând 38,97 % din totalul proiectărilor. Considerăm ca fiind firească

evoluţia pozitivă de la sfârşitul acestei etape, fiind atestată de valori

semnificative, corespunzătoare ale testelor aplicate: pentru testul student t = -

4,72 (p = 0,001) şi pentru ANOVA, F = 40,09 (p = 0,001) – tabel nr.6.20.

Vom vedea că pentru grupa de experiment modificările ameliorative au

fost şi mai spectaculoase faţă de evaluările iniţiale: media aritmetică a

proiectărilor greşite a fost la această testare M(x) = 0,85 proiectări greşite, şi

7,14 % din totalul lor (tabel nr.6.20.), faţă de etapa anterioară M(x) = 2,6

proiectări greşite, reprezentând 39,03% din proiectările efectuate. De altfel

saltul calitativ faţă de începutul anului universitar corespunzător primei testări,

este atestat de testul student, t = -7 (p = 0,001) şi de către ANOVA, F = 67,07

pentru p = 0,001 şi F critic = 12,71 (tabel nr.6.20.)

232

Page 233: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Rezultatele grupelor de cercetare la acest parametru de eficienţă, probează

prin testele de semnificaţie, că diferenţele înregistrate nu au fost destul de mari

pentru a avea o semnificaţie: t = -1,15 şi F = 1,61. Totuşi aceste diferenţe sunt

reprezentate în mod corespunzător de tendinţele exprimate prin curbele de

regresie pentru fiecare grupă de cercetare (grafic nr.6.23.)

În concluzie, se poate spune că la sfârşitul acestei etape de cercetare

ambele grupe au înregistrat ameliorări semnificative ale eficienţei la această

probă efectuată în condiţii de constrângeri temporale. Analiza efectuată a

demonstrat că grupa de experiment a avut totuşi o creştere explozivă a

numărului de proiectări efectuate şi mai ales proiectărilor corecte, creştere ce se

sprijină pe valorile absolute ale subiecţilor şi mai ales de rezultatele prelucrării

acestora.

6.4. Etapa a IV-a a cercetării experimentale

Această etapă a cercetării experimentale s-a desfăşurat pe parcursul

primului semestru al anului universitar 1999-2000. În intervalul cuprins între 01

octombrie 1999 - 20 ianuarie 2000, aplicarea programului experimental a fost

continuat pe parcursul a 22 de lecţii şi a avut ca obiectiv prioritar, creşterea

eficienţei comportamentului de luptă tehnico-tactic în autoapărare, pe baza

exersării şi perfecţionării procedeelor tehnico-tactice în context problematizant,

plecând de la principalele tipuri de situaţii problematice şi a modelării

comportamentului de luptă şi pe baza optimizării reactivităţii psihologice, care a

avut ca suport antrenamentul mental (antrenament idiomotric şi antrenament

autogen).

La sfârşitul celei de-a IV-a etape de cercetare, am aplicat mai multe teste

şi probe, ale căror rezultate au făcut necesară prelucrarea statistică, interpretarea

lor şi elaborarea concluziilor.

233

Page 234: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Ca repere pentru orientarea cercetării, am aplicat probele şi testele în

următoarea ordine, pe care am respectat-o şi la prelucrarea şi interpretarea

rezultatelor:

1. verificarea, evaluarea şi notarea tehnicilor de autoapărare însuşite;

2. testul pentru determinarea nivelului de anxietate STAI;

3. testul pentru concentrarea atenţiei (varianta C.C.P.S.);

4. proba specifică “lupta de autoapărare” - o repriză de 2 minute;

5. proba specifică “proiectări cu procedee din lupte în regim de

dinamizare” - o repriză de 30 secunde;

6. chestionarul de autoapreciere a nivelului de încredere în tehnicile de

luptă însuşite;

7. chestionarul de autoevaluare a capacităţii psihice în cazul unei lupte

reale.

1. Verificarea evaluarea şi notarea nivelului de însuşire a tehnicilor de

autoapărare la studenţii din cele două grupe de cercetare, a fost efectuată pe

parcursul mai multor lecţii, dat fiind numărul mare de tehnici de luptă care a

impus verificarea.

Pentru păstrarea obiectivităţii, examinarea celor două grupe a fost efectuată

de o comisie de trei profesori din catedra de educaţie fizică, aceştia fiind

familiarizaţi cu cerinţele programei de autoapărare din Academia de Poliţie şi

având o mare experienţă în Artele Marţiale.

Studenţii din cele două grupe de cercetare au fost examinaţi la 15 grupe de

procedee tehnico-tactice de luptă (tabel nr.6.21. şi tabel nr.6.22.)

La o primă examinare a notelor din cele două tabele se observă că între

cele două grupe de cercetare, există diferenţe oglindite de mediile aritmetice ale

fiecărui subiect. Pentru a observa mai bine aceste diferenţe, dăm expresie grafică

acestor medii, unde curbele de regresie polinomială reflectă în acelaşi timp şi

tendinţele celor două grupe (grafic nr.6.24.).

234

Page 235: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Diferenţele dintre mediile notelor la autoapărare ale subiecţilor din cele

două grupe sunt atestate prin testele student t = 5,59 (p = 0,001) şi ANOVA, F =

30,3 (p = 0,001), ca fiind mai mult decât semnificative.

GRAFIC Nr.6.24 Valorile comparative ale mediilor aritmetice ale subiecţilorla principalele tenici de luptă

Analizând cele două grupe de cercetare sub aspectul diferenţelor de medii

pe tehnici sau grupe de tehnici, observăm diferenţe statistice semnificative

consemnate prin valori ale testului student cuprinse între valori ale lui t = 2,7 şi t

= 7,62 şi prin valori corespunzătoare ale testului ANOVA, între F = 8,96 şi F

=44,16 (tabel nr.6.22.).

De asemenea, pentru o mai bună înţelegere a acestor diferenţe ilustrăm

prin graficul nr.6.25 valorile mediilor aritmetice pe grupe de procedee, care

înfăţişează şi tendinţele celor două grupe şi prin curbele de regresie polinomială.

Comparând notele obţinute de subiecţii grupelor de cercetare, pe cele 15

grupe de tehnici de autoapărare la care au fost verificaţi, am constatat o diferenţă

mai mult decât sugestivă pentru care aplicarea testelor de semnificaţie a decupat

valori cuprinse între t = 2,7 şi t = 7,62 pentru t Test şi între F = 8,96 şi F =

44,16 (pentru ANOVA). Există trei grupe de tehnici (“lovituri directe de braţ”,

“lovituri directe de picior” şi “lovituri laterale de picior” tabel nr.6.21. şi tabel

nr.6.22. precum şi în graficul nr.6.25.), a căror diferenţe sunt atât de mici, încât

nu produc nici o semnificaţie. Acest fenomen s-a produs datorită lipsei de

235

6

7

8

9

10

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20

Subiecţi

Med

ii

Grupa de controlGrupa de experimentPoly. (Grupa de control)Poly. (Grupa de experiment)

Page 236: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

complexitate a tehnicilor respective, execuţia şi finalizarea lor nesolicitând

subiecţii în mod deosebit.

GRAFIC Nr.6.24. Comparaţia mediilor aritmetice pe grupe de tehnici

236

6789

10

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15

Tehnici de autoapărare

Med

ii

Grupa de controlGrupa de experimentPoly. (Grupa de control)Poly. (Grupa de experiment)

Page 237: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

TABEL Nr.6.21. VERIFICAREA SI NOTAREA TEHNICILOR DE AUTOAPĂRARE INSUŞITE -grupa de control

-etapa a IV-a , ianuarie 2000

Nr.crt. Nume

Lov. Lov. Lov.cot

Lov. Lov. Lov. Lov. Ippon Koshiguruma

Ukigoshi

O Apărări la Apărări la Apărări la Apărări la M(x)dir. circ. dir. circ. lat. picior seoi soto lov. de cuţit lov. de cuţit lov. de cuţit lov. de cuţit

braţ braţ picior picior picior înapoi nage gari sus-jos jos-sus c\tre interior prin împung.1 Berechet 9 6 9 10 8 9 8 7 8 7 9 7 8 9 7 8.0672 Bâţă 10 7 10 10 8 8 8 7 9 7 9 8 8 9 7 8.3333 Brânduşan 10 9 10 10 9 8 8 8 9 8 10 8 9 9 8 8.8674 Carp 8 6 9 9 6 7 6 7 7 6 8 7 7 8 6 7.1335 Ciocârlan 10 8 10 8 6 9 8 8 9 8 9 8 7 8 7 8.26 Costache 10 8 10 9 7 8 7 8 10 9 8 8 8 8 6 8.2677 Cosma 8 6 8 8 7 8 7 7 7 6 7 6 7 7 6 78 Creţu 10 10 10 10 10 10 9 8 8 9 10 8 8 8 7 99 Cristea 10 8 10 9 9 10 8 8 9 8 10 8 8 8 7 8.66710 Crucianu 8 7 9 9 6 8 7 6 7 7 8 8 9 9 6 7.611 Dima 8 6 8 8 6 7 7 8 7 7 9 8 9 8 7 7.53312 Dobre 10 10 10 10 10 9 9 8 8 8 9 9 10 10 8 9.213 Farţade 8 7 9 10 9 9 8 9 9 9 10 9 10 9 8 8.86714 Ferencz 10 9 10 10 9 9 8 9 9 9 10 9 8 8 8 915 Olariu 9 7 9 10 8 9 7 8 7 8 9 8 8 7 6 816 Pană 10 8 9 9 7 8 8 7 7 7 8 8 8 7 6 7.817 Pascaru 9 8 10 9 8 8 7 8 8 7 9 8 7 8 7 8.06718 Pop 9 7 9 8 8 9 7 7 8 8 9 8 8 8 7 819 Tănase 9 8 10 9 8 9 8 7 8 8 9 8 9 8 7 8.33320 Zmaranda 9 8 9 9 8 8 7 7 8 9 9 8 8 7 7 8.067

Xm 9.2 7.65 9.4 9.2 7.85 8.5 7.6 7.6 8.1 7.75 8.95 7.95 8.2 8.15 6.9 8.2Me 9 8 9.5 9 8 8.5 8 8 8 8 9 8 8 8 7 8.133Mo 10 8 10 10 8 9 8 8 8 8 9 8 8 8 7 8.067S 0.834 1.226 0.681 0.7678 1.268 0.827 0.7539 0.754 0.8479 0.967 0.83 0.68633274 0.89442719 0.812727701 0.718184846 0.611C.v. 9.02 16.03 7.23 8.37 16.15 9.76 9.92 9.92 10.47 12.52 9.23 8.63 10.91 9.97 10.41 7.44t Test -1.91 -4.08 -2.7 -2.13 -3.8 -1.71 -4.59 -4.62 -3.82 -4.95 -5.15 -6.44 -4.16 -3.39 -7.62 -5.29ANOVA 3.89 17.57 8.96 3.54 9.81 2.45 19.99 27.81 14.84 24.05 23.3 35.3 11.4 10.34 44.16 30.28

TABEL Nr.6.22.

237

Page 238: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

VERIFICAREA SI NOTAREA TEHNICILOR DE AUTOAPĂRARE ÎNSUŞITE -grupa de experiment -etapa a IV-a , ianuarie 2000

Nr.crt. Nume

Lov. Lov. Lov.cot

Lov. Lov. Lov. Lov. IpponKoshi

gurumaUki

goshi

O Apărări la Apărări la Apărări la Apărări la M(x)dir. circ. dir. circ. lat. picior seoi soto lov. de cuţit lov. de cuţit lov. de cuţit lov. de cuţit

braţ braţ picior picior picior înapoi nage gari sus-jos jos-sus c\tre interior prin împung.1 Barna 10 10 10 10 10 10 9 9 9 8 10 9 10 10 9 9.5332 Chiru 10 10 10 10 9 9 9 9 10 8 10 9 9 9 10 9.403 Condrea 10 9 10 10 9 9 8 8 10 9 10 9 9 8 9 9.1334 Danciu 10 9 10 10 8 8 8 8 8 9 9 8 8 9 8 8.6675 Dinu 9 7 9 7 7 7 7 7 8 8 9 8 7 8 7 7.6676 Dumitru 10 9 10 9 8 8 8 9 9 9 10 9 9 8 7 8.87 Iordache 10 10 10 10 10 10 10 9 9 9 10 10 10 9 9 9.6678 Leu 8 7 9 10 9 9 8 8 9 9 10 9 9 9 9 8.89 Manole 10 10 10 10 10 10 10 9 9 9 10 9 9 10 9 9.6

10 Medvichi 9 9 10 10 9 9 9 10 10 10 10 10 10 10 10 9.66711 Nichifor 10 9 10 10 9 9 8 9 9 9 10 9 9 8 9 9.13312 Niţu 10 10 10 9 10 10 10 9 9 9 10 10 10 9 10 9.66713 Pleşa 9 9 10 9 8 8 8 8 8 8 10 10 9 9 9 8.814 Popa 9 9 10 10 8 8 8 10 9 10 10 9 9 9 8 9.06715 Sindile 9 9 10 10 9 9 9 9 8 9 10 9 8 8 7 8.86716 Stegăroiu 10 9 10 9 9 9 9 9 10 10 10 9 9 9 9 9.33317 Ştefan 10 10 10 10 9 9 9 9 10 10 10 9 9 8 9 9.418 Tomeci 10 9 10 10 9 9 9 9 9 9 10 9 10 10 9 9.419 Trifu 10 10 10 10 9 9 9 10 9 9 10 10 9 9 8 9.420 Vlădărean 10 10 10 10 9 9 9 9 10 10 10 9 10 10 8 9.533

Xm 9.65 9.2 9.9 9.65 8.9 8.9 8.7 8.85 9.1 9.05 9.9 9.15 9.1 8.95 8.65 9.177Me 10 9 10 10 9 9 9 9 9 9 10 9 9 9 9 9.367Mo 10 9 10 10 9 9 9 9 9 9 10 9 9 9 9 9.4S 0.587 0.894 0.308 0.7452 0.788 0.788 0.8013 0.745 0.7182 0.686 0.31 0.58714295 0.78806893 0.759154655 0.933302004 0.484C.v. 6.11 9.72 3.13 7.77 8.85 8.87 9.21 8.42 7.89 7.62 3.11 6.42 8.66 8.48 10.79 5.23t Test 1.91 4.08 2.7 2.13 3.8 1.71 4.59 4.62 3.82 4.95 5.15 6.44 4.16 3.39 7.62 5.59ANOVA 3.89 17.57 8.96 3.54 9.81 2.45 19.99 27.81 14.84 24.05 23.3 35.3 11.4 10.34 44.16 30.28

238

Page 239: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

2. Testul de evaluare a nivelului anxietăţii STAI a fost aplicat în intervalul

de 20 minute înaintea probei “lupta de autoapărare” despre care subiecţii au fost

anunţaţi că va urma. Prin aplicarea testului de anxietate am prelevat indicatorii

de reactivitate subiectivă la subiecţii celor două grupe pentru două tipuri de

variabile distincte:

- variabila anxietate stare şi

- variabila anxietate trăsătură.

Comparând datele actuale ale variabilei anxietate stare, cu rezultatele

ultimei testări din mai 1999, am constatat modificări minore. Totuşi şi cu ocazia

acestei testări diferenţele dintre cele două grupe sunt mai mult decât

semnificative, grupa de experiment având un ascendent asupra grupei de control

datorită unui nivel mai scăzut de emotivitate: t = -6,72 (p = 0,001) şi pentru

analiza de varianţă, F = 35,91 (p = 0,001) -tabel nr.6.23. şi grafic nr. 6.26.

La grupa de control media aritmetică a scăzut de la M(x) = 55,6 puncte la

M(x) = 52,95 puncte (tabel nr.6.24.). Pe scala de interpretare a testului această

valoare corespunde unui grad de anxietate peste medie, dar în cadrul grupei de

control întâlnim unii subiecţi cu un nivel mediu de anxietate (tabel nr.6.23.).

Diferenţa înregistrată faţă de testarea anterioară nu are semnificaţie

statistică pentru ANOVA, F = 2,33 .

Grupa de experiment înregistrează o scădere şi o ameliorare mai accentuată

a nivelului de anxietate stare, cu toate că, asemenea testării anterioare, ca nivel

general grupul se încadrează la un nivel mediu de anxietate pe scala de

interpretare a testului. Ca şi la grupa de control diferenţele înregistrate nu au

semnificaţie statistică pentru ANOVA, F = 3,09 (tabel nr.6.24.).

239

Page 240: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

GRAFIC Nr.6.26. Valorile comparative la "anxietatea stare "

-etapa a IV-a, ianuarie 2000

Obiectivizarea celeilalte variabile a testului “anxietatea trăsătură”,

evidenţiază pentru ambele grupe un nivel de exprimare conform scalei de

interpretare a testului de intensitate medie (tabel nr.6.23.), fără a exista diferenţe

semnificative între cele două grupe.

TABEL Nr.6.24.

Semnificaţia modificărilor parametrilor de anxietate

înaintea luptei de autoapărare -etapa a IV –a faţă de etapa a III-a

Parametri statisticiGrupa de control Grupa de experiment

Anx. stare Anx. trăsătură Anx. stare Anx. răsătură

M(X) 55,6 > 52,95 41,2 > 37,4 47 > 44,2 37,9 > 37,35

t test -2,54 -1,96 -2,56 -0,54

ANOVA 2,33 0,21 3,09 0,17

De asemenea, evoluţia ambelor grupe nu produce modificări majore ale

acestei variabile pentru nici una dintre grupele de cercetare (tabel nr.6.24.).

240

Page 241: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

3. În acelaşi interval dinaintea probei „luptă de autoapărare” subiecţii

ambelor grupe au efectuat în laboratoarele de informatică ale Academiei, testul

pentru evaluarea concentrării atenţiei.

Ca şi în celelalte testări anterioare, variabilele cercetării au fost:

- număr apariţii corecte;

- număr apariţii greşite.

Pentru prima variabilă a testului, grupa de control a avut următoarele

valori reprezentative: media aritmetică a fost M(x) = 68,7 apariţii corecte,

corespunzătoare unei ponderii medii de M(x) = 87,11% din numărul total de

apariţii corecte. Observăm că faţă de etapa anterioară modificările survenite nu

au semnificaţie statistică: t = 0,49 şi F = 0,14 (tabel nr.6.26.).

Grupa de experiment are o evoluţie puţin diferită faţă de grupa de control.

Media aritmetică s-a optimizat cu aproape două unităţi faţă de etapa anterioară:

de la M(x) = 70,75 apariţii corecte la M(x) = 72,35 apariţii corecte, cu un

randament de 94,7% din numărul maxim de apariţii corecte. Deşi nu pare o

modificare majoră, această ameliorare este simptomatică, susţinută de valori

corespunzătoare ale testelor de semnificaţie. Pentru testul student t = 3,61 (p =

0,01) şi pentru analiza de varianţă ANOVA, F = 11,01 (p = 0,01) (tabel

nr.6.26.).

241

Page 242: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

TABEL Nr.6.25. TESTAREA SI EVALUAREA ATENŢIEI CONCENTRATE

a IV-a testare , ianuarie 2000

Nr.crt.

Grupa de control Grupa de experiment

NumeApariţiicorecte

Apariţii greşite Nume

Apariţiicorecte

Apariţii greşite

Eronate OmiseTotal

Eronate OmiseTotal

nr. % Nr. % nr. % Nr. %1 Berechet 69 86.25 5 6 11 13.75 Condrea 73 97.33 0 2 2 2.66672 Bâţă 69 89.61 2 6 8 10.39 Chiru 74 97.36 1 1 2 2.643 Costache 72 91.13 4 3 7 8.87 Danciu 72 94.73 1 3 4 5.274 Dima 71 88.75 5 4 9 11.25 Dinu 73 94.8 2 2 4 5.25 Tănase 66 83.54 4 9 13 16.46 Dumitru 71 93.42 1 4 5 6.586 Carp 65 79.27 7 10 17 20.73 Iordache 73 97.33 0 2 2 2.677 Cristea 71 91.02 3 4 7 8.98 Leu 69 88.46 3 6 9 11.548 Crucianu 65 82.28 4 10 14 17.72 Manole 75 98.68 1 0 1 2.329 Ciocârlan 67 85.89 3 8 11 14.11 Medvichi 73 97.33 0 2 2 2.67

10 Cozma 73 91.25 5 2 7 8.75 Nichifor 72 94.73 1 3 4 5.2711 Farţade 67 82.72 6 8 14 17.28 Niţu 74 97.36 1 1 2 2.6412 Ferencz 69 89.61 2 6 8 10.39 Pleşa 73 96.05 1 2 3 3.9513 Pană 69 88.46 3 6 9 11.54 Popa 71 93.42 1 4 5 6.4814 Smaranda 71 92.21 2 4 6 7.79 Sindile 73 94.8 2 2 4 5.215 Creţu 68 87.18 3 7 10 12.82 Stegăroiu 72 94.73 1 3 4 5.2716 Pop 67 84.81 4 8 12 15.19 Ştefan 72 93.5 2 3 5 6.517 Pascaru 71 89.87 4 4 8 10.13 Tomeci 72 94.73 1 3 4 5.2718 Dobre 69 88.46 3 6 9 11.54 Trifu 73 94.8 2 2 4 5.219 Olariu 67 83.75 5 8 13 16.25 Vlădărean 73 93.58 3 2 5 6.4220 Brânduşan 68 86.07 4 7 11 13.93 Barna 69 86.25 5 6 11 13.75

M(x) 68.7 87.11 3.9 6.3 10.2 13.14 72.35 94.67 1.45 2.65 4.1 5.375Me 69 4 6 9.5 73 1 2 4Mo 69 4 6 9.5 73 1 2 4S 2.273 1.3338 2.273 2.9308 1.496 1.191 1.496 2.382C.v. 3.31 28.7 2.08 58.05t Test -5.35 6.47 5.35 -6.47ANOVA 35.97 52.17 35.97 52.17

242

Page 243: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

TABEL Nr.6.26.Semnificaţia modificărilor parametrilor testului pentru atenţia concentrată înaintea luptei de autoapărare -etapa a IV-a

GrupeParametri statistici

Grupa de control Grupa de experimentApariţiicorecte

Apariţiigreşite

Apariţiicorecte

Apariţiigreşite

M(X) 68,5 >68,45 10,3 > 10,2 70,75>72,35 6,55 > 5,38t test p=0.001 ; t crit =3.88 0.49 0.08 3.61 -4.27ANOVA p =0.001;F crit. = 12.71 0.14 0.003 11.01 11.59

GRAFIC Nr.6.27.

Valorile comparative ale "apariţiilor corecte" la concentrarea atenţiei

- etapa a lV-a, ianuarie 2000

De asemenea, compararea rezultatelor obţinute de componenţii celor două

grupe, determină apariţia unor diferenţe. Creşterea înregistrată de grupa de

experiment are o semnificaţie pentru testul student de t = 5,35 pentru p = 0,001

şi t critic = 3,88 iar pentru ANOVA, F = 35,97 la un prag de semnificaţie p =

0,001 şi F critic = 12,71 (tabel nr. 6.25. şi grafic nr 6.27.).

Cealaltă variabilă a testului "apariţii greşite" a avut o desfăşurare

asemănătoare cu cea dintâi.

Pentru grupa de control valorile tendinţei centrale au fost: media

aritmetică M(x) =10,2 apariţii greşite, reprezentând o pondere medie de 13,2%

din numărul maxim de apariţii corecte, Me = 9,5 iar Mo = 9,5. Variabilitatea

înscrie valorile obţinute la un nivel ridicat de omogenitate: Cv = 28,7%.

243

Page 244: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

În comparaţie cu testarea anterioară , grupa de control are valori medii,

aproape identice: media grupului scade de la M(x) = 10,3 apariţii greşite la

testarea anterioară la M(x) = 10,2 apariţii greşite (tabel nr.6.26.).

Aceste uşoare modificări nu au nici un fel de semnificaţie statistică pentru

analiza de varianţă, F = 0,003.

Pentru grupa de experiment valorile tendinţei centrale sunt: media

aritmetică M(x) = 4,1 apariţii greşite, Me = 4 iar Mo = 4. Se observă o scădere a

numărului de greşeli faţă de etapa anterioară de la M(x) =6,55 apariţii greşite şi

un randament de 6,6%. Ameliorările rezultatelor la variabila " apariţii greşite "

au un suport solid ca semnificaţie statistică: pentru testul student t = -4,27 (p =

0,001) iar pentru ANOVA, F = 11,59 (p = 0,01) - tabel nr.6.26.

Diferenţele îţi păstrează semnificaţia statistică şi prin comparaţia

rezultatelor obţinute de subiecţii celor două grupe: t = -6,5 (p = 0,001) şi F =

52,2 (p = 0,001 şi F critic = 12,71) în favoarea grupei de experiment. – tabel

6.25 şi graf.nr.6.28.

GRAFIC Nr.6.28.

Valorile comparative ale "apariţiilor greşite" la atenţia concentrată

- etapa a lV-a, ianuarie 2000

În concluzie se poate spune că procesul ameliorativ al concentrării atenţiei

pentru cele două tipuri de variabile ale testului are rezultate semnificative pentru

grupa de experiment atât în comparaţie cu ea însăşi în ceea ce priveşte testările

anterioare, cât şi cu grupa de control faţă de care se detaşează printr-un

244

Page 245: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

randament superior. “Anxietatea predispune la neatenţie, distragere de la o

activitate în desfăşurare. Neatenţia se referă la stimulii externi (orice eveniment

care apare), cât şi la stimulii interni (griji de tot felul, diverse simptome

somatice. Persoanele anxioase continuă să cerceteze amănunţit mediul extern,

pentru a detecta alte eventuale surse de temeri şi neîncrederi, astfel că o mare

cantitate de informaţii neutră întrerupe cursivitatea gândurilor şi acţiunilor

focalizate spre un scop real, concret” (Tobies,1986, citat de Grigore Marinela,

1997)

4. După testele de evaluare a reactivităţii psihice înaintea luptei de

autoapărare, care poate considerată un stres puternic prin anticiparea

consecinţelor de către subiecţi, a urmat lupta de autoapărare. Cele 20 de lupte

între subiecţii grupelor de experiment şi ai grupei de control au fost înregistrate

cu ajutorul unei camere video, după care, analiza fiecărei confruntări a permis

evaluarea fiecărei faze de luptă, fără a fi omisă, ori a-i deturna sensurile.

Au fost analizate cele 4 variabile ale eficacităţii comportamentului de

luptă şi anume:

- numărul de atacuri efectuate;

- numărul de atacuri finalizate;

- numărul de atacuri respinse;

- media intervalului de atac.

Pentru prima dintre aceste variabile numărul de atacuri efectuate grupa

de control a avut următoarele valori statistice reprezentative: media atacurilor

efectuate a fost de M(x) = 6,95 atacuri, reprezentând o medie a ponderii

procentuale de M(x) = 44,93% din totalul atacurilor efectuate în timpul luptei

(tabel nr. 6.27.).

Distribuţia valorilor în grupă reprezentând numărul de atacuri efectuate a

fost omogenă: Cv = 17,12%.

245

Page 246: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

GRAFICUL Nr.6.29..

Valorile comparative ale atacurilor efectuate

-etapa a IV-a, ianuarie 2000

Comparând datele referitoare la această înregistrare cu testarea anterioară

observăm o uşoară creştere a mediei de la M(x) = 6,6 atacuri efectuate. Această

creştere a valorilor variabilei faţă de etapa anterioară nu are relevanţă deoarece

pentru testul student t = 1,5 (p = 0,05) iar pentru ANOVA, F = 0,83 (p = 0,05).

Grupa de experiment a avut următoarele valori statistice reprezentative:

media aritmetică M(x) = 8,5 atacuri efectuate reprezentând 54,99% din totalul

atacurilor efectuate în cele 20 de confruntări, Me = 9 şi Mo = 9.

Faţă de testarea anterioară, cu această ocazie sesizăm o creştere a mediei

de la M(x) = 7,9 atacuri efectuate în testarea anterioară, la M(x) = 8,5 atacuri

efectuate (tabel nr.6.28.). Această creştere are semnificaţie statistică doar pentru

testul student t = 2,67 (p = 0,05 şi t critic = 2,09) iar pentru ANOVA

semnificaţia este nulă, deoarece F = 2,41 (p = 0,05 şi F critic = 4,098 ) (tabel

nr.6.28.).

Comparând atacurile efectuate în această testare cu cele ale grupei de

control sesizăm o diferenţă în favoarea grupei de experiment, această diferenţă

având o semnificaţie accentuată de valorile testului student, t = 3,4 (p = 0,01 şi

t critic = 2,86) şi ale analizei de varianţă ANOVA F = 14,74, (p = 0,001 şi F

critic = 12,71) (tabel nr.6.27.). De asemenea, diferenţele menţionate sunt

246

Page 247: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

reprezentate în graficul nr.6.29. prin curbele de regresie polinomială, care

reprezintă şi tendinţele de bază ale variabilei pentru cele două grupe.

Variabila număr atacuri finalizate pentru grupa de control are valorile

statistice reprezentative: media aritmetică M(x) = 3,4 atacuri finalizate

reprezentând 47,79% (graf.nr.6.30.) din totalul atacurilor efectuate de către

subiecţii acestei grupe, Me = 3 şi Mo = 3. Constatăm o omogenitate mică a

rezultatelor subiecţilor în cadrul grupei la acest indicator: Cv = 38,53 (tabel

nr.6.27. şi grafic nr. 6.30.)

Comparând rezultatele subiecţilor cu cele din testarea anterioară am

remarcat o ameliorare şi în creşterile medii. Astfel valoarea medie a crescut de la

M(x) = 3,05 atacuri finalizate în testarea anterioară la M(x) = 3,4 atacuri

finalizate în această testare. Dar această ameliorare nu are semnificaţie pentru

testul student, t = 1,78 (p = 0,05) şi nici pentru ANOVA, F = 0,87 (tabel

nr.6.28.).

GRAFIC Nr.6.30.

Valorile comparative ale atacurilor finalizate

-etapa a IV-a, ianuarie 2000

Pentru grupa de experiment valorile tendinţei centrale au fost: media

aritmetică M(x) = 5,1 atacuri finalizate reprezentând o medie a ponderii

procentuale de 59,33% (graf. nr.6.30.) din atacurile efectuate de către subiecţii

acestei grupe, Me = 5 şi Mo = 6 (tabel nr.6.27.).Omogenitatea rezultatelor în

247

Page 248: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

cadrul grupei a fost destul de bună, Cv = 27,64%. , dar mai scăzuta în

comparaţie cu testări anterioare ale acestei variabile.

Spre deosebire de testarea anterioară sesizăm o apreciere a rezultatelor

individuale reflectată şi în creşterea mediei de la M(x) = 4,25 atacuri finalizate

la M(x) = 5,1 atacuri finalizate în această etapă. Această evoluţie este

semnificativă statistic pentru testul student, t = 2,67 (p = 0,05) şi pentru

ANOVA, F = 5,54 (p = 0,05) (tabel nr.6.28.). De asemenea, aceste diferenţe sunt

susţinute şi prin reprezentarea grafică a curbelor de regresie polinomială care

centrează rezultatele celor două grupe sub forma tendinţelor de bază ale

variabilei exprimate.

Diferenţele înregistrate între rezultatele realizate de subiecţii celor două

grupe au semnificaţie statistică pentru t Test, t = 3,31 (p = 0,01) şi pentru

ANOVA, F = 15,55 (p = 0,001 şi F critic = 12,71) - tabel nr.6.27.

Diferenţele înregistrate între rezultatele realizate de subiecţii celor două

grupe au semnificaţie statistică pentru t Test, t = 3,31 (p = 0,01) şi pentru

ANOVA, F = 15,55 (p = 0,001 şi F critic = 12,71) - tabel nr.6.27.

Faţă de testarea anterioară rezultatele individuale suportă o uşoară

depreciere de la M(x) = 3,65 atacuri respinse la M(x) = 3,4 atacuri respinse.

Această uşoară depreciere nu are suport statistic deoarece t = -1 (p = 0,05) şi

pentru ANOVA, F = 0,81 (p = 0,05) -tabel nr.6.28..

Pentru grupa de experiment rezultatele individuale au avut următoarele

valori ale tendinţei centrale: media aritmetică M(x) = 3,55 atacuri respinse

reprezentând 52,21% din numărul de atacuri efectuate de subiecţii grupei de

control; Me = 4 şi Mo = 4 (tabel nr.6.28.).

Faţă de testarea anterioară nu se produce nici o modificare cu aspect

general.

De asemenea, comparaţie rezultatelor individuale şi a mediei M(x) = 3,55

atacuri respinse, cu cele ale grupei de control, respectiv M(x) = 3,4 atacuri

respinse, nu înregistrează diferenţe care să aibă semnificaţie statistică pentru

248

Page 249: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

testul student, t = 0,68 (p = 0,05) şi nici pentru ANOVA, F = 0,39 (p = 0,05)

(tabel nr.6.27. şi grafic nr.6.31.).

Ultima variabilă a randamentului de luptă media intervalului de atac, a

avut pentru rezultatele obţinute de subiecţii grupei de control, următoarele valori

15,3%. În comparaţie cu testarea anterioară grupa înregistrează o creştere a

mediei intervalului de atac de la M(x) = 16,3 secunde, dar această creştere nu

are semnificaţie pentru testul student, t = 1,73 (p = 0,05) şi nici pentru ANOVA,

F = 2,24 (p = 0,05) (tabel nr.6.27.).

GRAFIC Nr. 6.31.

Valorile comparative ale atacurilor respinse

-etapa a IV-a, ianuarie 2000

249

Page 250: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

TABEL Nr.6.27.

 VERIFICAREA SI EVALUAREA LUPTEI DE AUTOAPĂRARE -etapa a lV -a , ianuarie 2000    

Nr.Crt.

Grupa de control Grupa de experiment Nr.totalde

atacuriNume

    Eficacitatea luptei  

Nume

Eficacitatea lupteinr. atacuriefectuate

nr. atacurifinalizate

nr. atacurirespinse

intervalde atac

nr. atacuriefectuate

nr. atacurifinalizate

nr. atacurirespinse

intervalde atac

nr. % nr. % nr. % (secunde)

nr. % nr. % nr. % (secunde) 100%

1 Berechet 7 46.66 3 42.85 2 25 17 Condrea 8 53.33 6 75 4 57.14 15 152 Bâţă 6 40 2 33.33 4 44.44 20 Chiru 9 60 5 55.56 4 66.67 13 153 Costache 8 50 4 50 4 50 15 Danciu 8 50 4 50 4 50 15 164 Dima 7 53.84 4 57.14 3 50 17 Dinu 6 46.15 3 50 3 42.85 20 135 Tănase 6 40 3 50 4 44.44 20 Dumitru 9 60 5 55.56 3 50 13 156 Carp 6 37.5 3 50 3 30 20 Iordache 10 62.5 7 70 3 50 12 167 Cristea 7 53.84 3 42.85 3 50 17 Leu 6 46.15 3 50 4 57.14 20 138 Crucianu 6 32.29 1 16.67 3 27.27 20 Manole 11 66.67 8 72.72 5 83.33 11 179 Ciocârlan 6 40 3 50 3 33.33 20 Medvichi 9 60 6 66.67 3 50 13 15

10 Cozma 6 40 2 33.33 4 44.44 20 Nichifor 9 60 5 55.56 4 66.67 13 1511 Farţade 8 53.33 5 62.5 4 57.14 15 Niţu 7 46.67 3 42.86 3 37.5 17 1512 Ferencz 10 58.82 6 60 3 42.85 12 Pleşa 7 41.18 4 57.14 4 40 17 1713 Pană 6 42.85 4 66.67 2 25 20 Popa 8 57.14 6 75 2 33.33 15 1414 Smaranda 7 41.76 4 57.14 4 40 17 Sindile 10 58.82 6 60 3 42.85 12 1715 Creţu 9 50 6 66.67 4 44.44 13 Stegăroiu 9 50 5 55.55 3 33.33 13 1816 Pop 6 40 2 33.33 2 22.22 20 Ştefan 9 60 7 77.78 4 66.67 13 1517 Pascaru 8 44.44 4 50 4 40 15 Tomeci 10 55.56 6 60 4 50 12 1818 Dobre 6 46.15 3 50 3 42.85 20 Trifu 7 53.85 4 57.14 3 50 17 1319 Olariu 6 40 2 33.33 5 55.56 20 Vlădărean 9 58.82 4 44.44 4 66.67 15 1520 Brânduşan 8 47.06 4 50 4 44.44 15 Barna 9 52.94 5 55.56 4 50 13 17

M(x)6.95 44.9

33.4 47.79 3.4 40.67 17.65

 8.5 54.99 5.1 59.33 3.55 52.21 14.45 15.45

Me   6.5 3 3.5 18.5   9 5 4 13 15Mo   6 3 4 20   9 6 4 13 15S   1.19 1.31 0.82 2.7   1.35 1.41 0.686 2.58Cv   17.1 38.53 24.14 15.3   16 27.64 19.44 17.85

250

Page 251: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

2t Test -3.4 -3.31 -0.68 3.41   3.4 3.31 0.68 -3.41

ANOVA14.7

415.55 0.39 14.65

 14.74 15.55 0.39 14.65

251

Page 252: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

TABEL Nr.6.28. Semnificaţia modificărilor parametrilor de luptă -testarea a IV-a

Grupe Grupa de control Grupa de experiment

Parametri nr. atac.efectuate

nr. atac.finalizate

nr. atac.respinse

med. interv.atac

nr. atac.efectuate

nr. atac.finalizate

nr. atac.respinse

med interv.atac

M(X) 6,6 < 6,95 3,05 < 3,4 3,65 < 3,4 16,3 < 17,6 7,9 < 8,5 4,25 < 5,1 3,55 = 3,55 14,45<15,3t test 1.5 1.78 -1 1.73 2.56 2.67 0 1.89ANOVA 0.83 0.87 0.81 2.24 2.41 5.54 0 1.37

Rezultatele individuale ale grupei de experiment la media intervalului de

atac, au avut următoarele valori reprezentative: media aritmetică M(x) = 14,45

secunde, Me = 13 iar Mo = 13.

Faţă de testarea anterioară media intervalului de atac a scăzut de la M(x)

= 15,35 secunde la M(x) = 14,45 secunde. Ameliorarea rezultatelor mediei

intervalului de atac la subiecţii grupei de experiment, faţă de testarea anterioară

nu are semnificaţie nici pentru testul student t = 1,89, nici pentru ANOVA, F =

1,37 (tabel nr.6.28).

Diferenţele au semnificaţie doar în contextul testării, faţă de grupa de

control: testul student t = -3,41 (p = 0,01) şi pentru ANOVA F = 14,65 (p =

0,001) –(tabel nr.6.27. şi grafic nr.6.32.). În contextul luptei, această scădere a

intervalului de atac înseamnă de fapt o creştere a densităţii acţiunilor de atac iar

semnificaţia intenţiei din luptă este de preluare a controlului luptei.

Concluzia care se impune în finalul analizei acestei probe specifice a fost

aceea că ambele grupe au realizat ameliorări ale comportamentului de luptă, dar

aceste creşteri nu au fost semnificative decât pentru grupa de experiment la

variabila răspunzătoare de numărul de atacuri finalizate.

252

Page 253: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

GRAFICUL Nr.6.32.

Valorile comparative ale mediei intervalului de atac

-etapa a IV-a, ianuarie 2000

Comparaţia grupelor de cercetare între ele în cadrul acestei testări relevă

unele diferenţe care nu au avut semnificaţie decât pentru numărul de atacuri

efectuate, numărul de atacuri finalizate şi pentru media intervalului de atac.

La variabila numărul de atacuri respinse grupa de experiment nu dezvoltă

diferenţe semnificative nici faţă de grupa de control nici faţă de testarea

anterioară.

Semnificaţia pe care o desprindem este că subiecţii grupei de experiment

au au mărit numărul de atacuri căutând să finalizeze cât mai multe dintre ele, pe

fondul unei micşorări a mediei intervalului de atac (timpul de pregătire al

acţiunilor tehnico-tactice de atac) în condiţiile stabilizării tacticii defensive la un

plafon acceptabil.

5. Cealaltă probă specifică, “proiectări cu procedee din lupte în regim de

dinamizare” a constituit cadrul de analiză a celor trei tipuri de variabile

cunoscute, toate referitoare la nivelul învăţării (supraînvăţării) unor sarcini

motrice relativ complexe, aplicate în condiţii de presiune temporală şi cu

adversitate pasivă.

253

Page 254: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

TABEL Nr.6.29. VERIFICAREA ŞI EVALUAREA PROCEDEELOR CU PROIECTARE DIN LUPTE ÎN REGIM DE DINAMIZRE ( 30 sec. ) - etapa a lV-a , ianuarie 2000

Nr.crt.

Grupa de control Grupa de experiment

NumeNr. proiectări

NumeNr. proiectări

Total Corecte Greşite Total Corecte GreşiteNr. % Nr. % Nr. % Nr. %

1 Berechet 8 7 87.5 1 12.5 Condrea 12 11 91.67 1 8.332 Bâţă 11 9 81.81 2 18.18 Chiru 13 11 84.61 2 15.383 Costache 12 10 83.33 2 16.66 Danciu 13 11 84.61 2 15.384 Dima 10 10 100 0 0 Dinu 12 11 91.66 1 8.335 Tănase 10 9 90 1 10 Dumitru 13 13 100 0 06 Carp 9 9 100 0 0 Iordache 14 14 100 0 07 Cristea 12 11 91.66 1 8.33 Leu 11 8 72.72 3 27.278 Crucianu 9 7 77.78 2 22.22 Manole 14 14 100 0 09 Ciocârlan 10 8 80 2 20 Medvichi 14 13 92.85 1 7.15

10 Cozma 9 8 88.89 1 11.11 Nichifor 15 14 93.33 1 6.6711 Farţade 12 11 91.66 1 8.33 Niţu 13 12 92.31 1 7.6912 Ferencz 13 13 100 0 0 Pleşa 12 11 91.67 1 7.213 Pană 10 10 100 0 0 Popa 14 12 85.71 2 14.2814 Smaranda 11 10 90.91 1 9.09 Sindile 14 14 100 0 015 Creţu 12 12 100 0 0 Stegăroiu 13 12 92.31 1 7.6916 Pop 10 9 90 1 10 Ştefan 14 13 92.86 1 7.1417 Pascaru 11 10 90.91 1 9.09 Tomeci 14 14 100 0 018 Dobre 11 10 90.91 1 9.09 Trifu 11 10 90.9 1 7.6919 Olariu 10 9 90 1 10 Vlădărean 11 10 90.91 1 9.0920 Brânduşan 11 11 100 0 0 Barna 11 11 100 0 0Xm 10.6 9.7 92 0.9 8.7 12.9 12 92 0.95 7.5Me 10.5 10 1 13 12 1Mo 10 10 1 14 11 1S 1.28 1.5 0.72 1.25 1.67 0.83

Cv 12 16 80 9.69 14 87t Test -5.1 -3.9 -0.2 5.1 3.87 0.22

ANOVA 34.5 21 0.04 34.5 20.6 0.04

Pentru prima variabilă numărul total de proiectări rezultatele grupei de

control au avut următoarele valori statistice reprezentative: media aritmetică

M(x) = 10,55 proiectări -faţă de M(x) = 9,25 proiectări la testarea anterioară,

Me = 10,5 şi Mo = 10. Distribuţia rezultatelor în cadrul grupei este omogenă,

coeficientul de variabilitate având o valoare de Cv = 12,01% (tabel nr.6.29.).

Comparând rezultatele testării actuale cu cele anterioare se observă o

îmbunătăţire a rezultatelor individuale, reflectată şi prin comparaţia mediilor -

cum s-a văzut de altfel.

254

Page 255: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

TABEL Nr.6.30.

Semnificaţia modificărilor indicatorilor statistici faţă de etapa anterioară

-etapa a IV-a

Grupe Grupa de control Grupa de experiment

ParametriNr. total

proiectări

Proiectări

corecte

Proiectări

greşite

Nr. total

proiectări

Proiectări

corecte

Proiectări

greşite

M(X) 9,25 < 10,55 8 < 9,65 1,25 > 0,9 11, 2 < 12,9 10,4 < 11,95 0,85 < 0,95

t Test 7,25 7,09 1,5 8,23 5,61 -0,43

ANOVA 10,94 15,09 1,97 20,72 11,16 0,16

Aceste diferenţe deşi par sensibile, prin intermediul analizei de

semnificaţie pot fi calificate ca fiind foarte sugestive: t = 7,25 (p = 0,001) şi

ANOVA, F = 10,94 (p = 0,01) (tabel nr.6.30.).

Subiecţii grupei de experiment au obţinut de asemenea creşteri ale

rezultatelor în cadrul acestei sarcini. Valorile reprezentative ale acestor rezultate

au fost: media aritmetică M(x) = 12,9 proiectări, faţă de M(x) = 11,2 proiectări

testarea anterioară, Me = 13 şi Mo = 14.

Semnificaţia progresului faţă de etapa anterioară are valori pozitive la

această grupă, pentru testul student t = 8,23 (p = 0,001 şi t critic = 3,88) şi

pentru ANOVA, F = 20,72 -p = 0,001 şi F critic = 12,71 (tabel nr.6.30).

De asemenea, există diferenţe şi în această testare între cele două grupe de

cercetare, atestată ca fiind semnificativă şi având valori pozitive pentru grupa de

experiment: pentru testul student t = 5 (p = 0,001), iar pentru ANOVA, F=

34,54 (p = 0,001).

Pentru variabila număr proiectări corecte rezultatele subiecţilor grupei de

control au avut următoarele valori reprezentative: media aritmetică M(x) = 9,65

proiectări corecte, faţă de M(x) = 8 proiectări corecte în etapa anterioară, Me =

10 şi Mo = 10. Omogenitatea rezultatelor a avut un coeficient de Cv = 15,9 %.

GRAFICUL Nr.6.33

Comparaţia numărului total de proiectări la subiecţii celor doua grupe

255

Page 256: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

-etapa a IV-a, ianuarie 2000

Şi în cadrul acestei variabile grupa de control obţine o ameliorare a

rezultatelor faţă de testarea anterioară, creşterea având o semnificaţie pozitivă

pentru t = 7,09 (p = 0,001) şi pentru ANOVA, F = 15,09 (p = 0,001) - (tabel

nr.6.30.).

Grupa de experiment are următoarele valori reprezentative caracteristice

pentru rezultatele obţinute: media aritmetică M(x) = 11,95 proiectări corecte

(faţă de M(x) = 10,4 proiectări corecte în etapa anterioară, Me = 12, Mo = 11.

Omogenitatea rezultatelor în grupă este bună: Cv = 13,96 % - tabelnr.6.29.

Evoluţia grupei de experiment faţă de etapa anterioară este pozitivă, fiind

certificată ca semnificativă prin valorile testului student, t = 5,61 (p = 0,001) şi

ANOVA, F = 11,16 (p = 0,001).

Evoluţia grupei de experiment este simptomatică, ea înregistrând un

progres mai evident decât grupa de control (grafic nr.6.33.). Această evoluţie

pozitivă, diferenţiază în mod semnificativ cele două grupe; diferenţele au

semnificaţie pentru ambele teste în favoarea grupei de experiment: pentru t =

3,87 (p = 0,01 şi t critic = 3,88) iar pentru ANOVA, F = 20,61 (p = 0,001 şi F

critic = 12,71).

Pentru cea de-a treia variabilă numărul de proiectări greşite, evoluţia

grupei de control a produs rezultate ale căror valori reprezentative au fost: M(x)

= 0,9 proiectări greşite, faţă de M(x) =1,25 proiectări greşite în etapa anterioară,

Me =1 şi Mo = 1 -(tabel nr.6.29.).

256

Page 257: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Evoluţia grupei de control în cadrul acestei testări produce unele diferenţe

pozitive în raport cu testarea anterioară dar nu atât de mari pentru a fi

semnificative: t = 1,5 şi ANOVA, F = 1,97 (tabel nr.6.30.).

Evoluţia grupei de experiment produce unele diferenţe negative în cadrul

acestei testări faţă de testarea anterioară: M(x) = 0,95 proiectări greşite faţă de

M(x) = 0,85 proiectări greşite în etapa anterioară. Această uşoară creştere

(insesizabilă la nivelul grupei) poate fi explicată în contextul unei creşteri

aproape explozive a numărului de proiectări şi nu are ni o semnificaţie în acest

context: t = -0,43 şi ANOVA, F = 0,16. ( tabel nr.6.30.).

De asemenea, nu există nici o diferenţă între cele două grupe în cadrul

acestei testări.

Concluzia care se poate impune pentru evoluţia studenţilor din ambele

grupe de cercetare a fost că la această probă specifică, ei au obţinut rezultate mai

bune decât în etapa precedentă. Aceste rezultate au avut o semnificaţie mare cu

o probabilitate de risc foarte mică, mai ales pentru grupa de experiment.

În cadrul testării au fost remarcate de asemenea, diferenţe între cele două

grupe, diferenţele fiind produse de grupa de experiment care a avut o

productivitate mult mai mare la primele două variabile (numărul total de

proiectări şi numărul de proiectări corecte) -atestate prin testele de

semnificaţie, după cum s-a demonstrat. Creşterea insesizabilă (fără semnificaţie)

pe care grupa de experiment a avut-o la numărul de proiectări greşite, subiecţii

acesteia au realizat-o pe fondul creşterii explozive a celorlalte variabile de

eficacitate ale acestei probe.

După efectuarea testării prin lupta de autoapărare şi prin repriza de

repetări în regim de dinamizare cu proiectări din lupte, am distribuit subiecţilor

din ambele grupe de cercetare chestionarele de autoevaluare cu privire la nivelul

de încredere în procedeele tehnico-tactice învăţate şi cu privire la unele

capacităţi psihice, mentale, emoţionale şi de comunicare, ambele în condiţiile

unei lupte reale.

257

Page 258: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Prin răspunsurile la aceste chestionare (pe care le-am mai administrat doar

la începutul cercetării), am urmărit eventuale modificări de mentalitate

privitoare la aspectele subliniate.

6. În ceea ce priveşte chestionarul de autoevaluare cu privire la nivelul

de încredere în procedeele învăţate, grupa de control a avut următoarea

evoluţie:

- la calificativul Foarte bine media aritmetică a centrării răspunsurilor a

scăzut de la M(x) = 5,21 în prima etapă, la M(x) = 4,47 în ultima etapă a

experimentului; analiza statistică prin ANOVA, F = 0,34 a demonstrat că

aceste modificări nu au avut semnificaţie. - (tabel nr.6.31.).

- la calificativul Bun media aritmetică a scăzut de la M(x) = 5,1 în prima

testare la M(x) = 4,5 cu ocazia ultimei testări; nici această modificare nu a

avut semnificaţie deosebită pentru ANOVA, F = 0,62 (p = 0,05).

- la calificativul Acceptabil se înregistrează o creştere spectaculoasă a

mediei de la M(x) = 3,53 în prima testare la M(x) = 6,74 în testarea finală,

semnificaţia acestei modificări fiind pentru ANOVA monofactorială de F

= 14,9 (p = 0,001).

- la calificativul Slab am constatat o scădere a mediei aritmetice de la M(x)

= 6,26 în prima testare, la M(x) = 4,84 în finalul cercetării experimentale,

această modificare neavând nici o semnificaţie pentru ANOVA, F = 1,6

(p = 0,05) - (tabel nr.6.31).

Grupa de experiment a avut următoarea evoluţie pe parcursul cercetării:

- la calificativul Foarte bun media aritmetică M(x) = 5,47 a crescut la

M(x) = 6,63 în testarea finală, această creştere neavând semnificaţie

pentru ANOVA, F = 0,76 (p = 0.05) - (tabel nr.6.32.).

- la calificativul Bun am înregistrat de asemenea o creştere a mediei de la

prima testare M(x) = 4,95 la M(x) =7,05, pentru ANOVA, F = 14,6 (p =

258

Page 259: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

0,001) - (tabel nr.6.32). Această valoare indică o semnificaţie deosebit de

accentuată.

- la calificativul Acceptabil media primei testări a fost de M(x) = 3,16

iar în testarea finală se constată o creştere la M(x) = 4,32, această

creştere;

TABEL Nr.6.31Rezultatele chestionarului de autoapreciere a nivelului de încredere în tehnicileînsuşite în cazul unei confruntări reale -grupa de control, ianuarie 2000

Nr.crt Procedee tehnice de autoapărare fizică

Foarte bun Bun Acceptabil Slabnr. % nr. % nr. % nr. %

1 Procedee defensive1.1. Parări 7 35 6 30 7 35 0 01.2. Blocaje 4 20 6 30 9 45 1 51.3. Eschive 5 25 5 25 9 45 1 51.4. Deplasări 8 40 6 30 6 30 0 01.5. Apărări combinate 6 30 8 40 5 25 1 52 Procedee ofensive

2.1. Lovituri directe de braţ 9 45 8 40 3 15 0 02.2. Lovituri circulare de braţ 3 15 7 35 3 15 7 352.3. Lovituri de cot 10 50 7 35 3 15 0 02.4. Lovituri directe de picior 14 70 6 30 0 0 0 02.5. Lovituri circulare de picior 4 20 6 30 7 35 3 152.6. Lovituri laterale de picior 5 25 5 25 8 40 2 102.7. Lovituri de picior înapoi 2 10 4 20 10 50 4 202.8. Ippon seoi nage-tur de braţ 0 0 0 0 11 55 9 452.9. Koshi guruma-tur de cap 0 0 1 5 12 60 7 35

2.10. Uki goshi -tur de şold 2 10 2 10 10 50 6 352.11. Apărări la lovituri de cuţit de sus în jos 1 5 2 10 5 25 12 602.12. Apărări la lovituri de cuţit de jos în sus 2 10 2 10 7 35 9 452.13. Apărări la lovituri de cuţit către interior 3 15 3 15 6 3 8 402.14. Apărări la lovituri de cuţit prin împungere înainte 0 0 2 10 7 35 11 55M(x) 4.47 4.53 6.74 4.84Cv 88.6 55.5 51 98.5t test ; - faţă de grupa de experiment -7 -5 4.7 3.1ANOVA ; -faţă de grupa de experiment 44.2 13.5 4.94 2.96ANOVA -evoluţia în cadrul aceleiaşi grupe 0.34 0.62 14.9 0.5

259

Page 260: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

TABEL Nr.6.32Rezultatele testului de autoapreciere a nivelului de încredere în tehnicileînsuşite în cazul unei confruntări reale -grupa de experiment ianuarie 2000

Nr. Procedee tehnice de autoapărare fizicăFoarte bun Bun

Acceptabil Slab

crt nr. % nr.

% nr.

% nr.

%

1 Procedee defensive 1.1. Parări 11 55 7 35 2 10 0 01.2. Blocaje 8 40 7 35 4 20 1 51.3. Eschive 7 35 6 30 6 30 1 51.4. Deplasări 10 50 8 40 1 5 1 51.5. Apărări combinate 9 45 6 30 5 25 0 02 Procedee ofensive 2.1. Lovituri directe de braţ 13 65 6 30 1 5 0 02.2. Lovituri circulare de braţ 5 25 12 60 2 10 2 102.3. Lovituri de cot 11 55 9 45 0 0 0 02.4. Lovituri directe de picior 14 70 6 30 0 0 0 02.5. Lovituri circulare de picior 7 35 9 45 0 0 4 202.6. Lovituri laterale de picior 6 30 8 40 4 20 2 102.7. Lovituri de picior înapoi 3 15 8 40 6 30 3 152.8. Ippon seoi nage-tur de braţ 2 10 5 25 13 65 7 352.9. Koshi guruma-tur de cap 1 5 5 25 11 55 3 152.10. Uki goshi -tur de şold 2 10 6 30 8 40 4 202.11. Apărări la lovituri de cuţit de sus în jos 5 25 6 30 5 25 4 202.12. Apărări la lovituri de cuţit de jos în sus 5 25 6 30 4 20 5 252.13. Apărări la lovituri de cuţit către interior 4 20 8 40 4 20 4 20

2.14. Apărări la lovituri de cuţit prin împungere înainte 3 15 6 30 6 30 5 25

M(x) 6.632 7.053 4.3158 2.421 Cv 59 24.3 37.7 87.2 t test ; p=0.001 ; t crit.=2,87 7 5.01 -4.7 -3.1 ANOVA ; p=0.05 ; F crit=4.11 44.24 13.5 4.94 2.96 ANOVA -evoluţia incadrul aceleiaşi grupe 0.76 14.58 1.73 9.93

- neavând semnificaţie pentru ANOVA, F = 1,73 (p = 0,05).

- la calificativul Slab am constatat o scădere a mediei aritmetice de la M(x)

= 6,58 în cadrul primei testări la M(x) =2,42 la finalul experimentului,

această modificare având o semnificaţie deosebită pentru ANOVA: F =

9,93 (p = 0,01).

Comparând rezultatele răspunsurilor subiecţilor celor două grupe în cadrul

ultimei testări am constatat următoarele:

- la calificativul Foarte bun am constatat o diferenţă a alegerii

răspunsurilor, reflectată de cele două medii: M(x) = 4,47 la grupa de

control şi M(x) = 6,63 la grupa de experiment; această diferenţă are o

260

Page 261: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

valoare statistică mare pentru testul student t = 7 iar pentru ANOVA, F =

44,24 (p = 0,001).

- pentru calificativul Bun media alegerilor individuale are o valoare de

M(x) = 4,53 la grupa de control şi M(x) = 7,05 la grupa de experiment,

înregistrându-se o diferenţă mare care pentru testul student t = 5,01 (p =

0,001) iar pentru ANOVA, F = 13,5 (p = 0,01); -(tabel nr.6.32.).

- la calificativul Acceptabil se înregistrează de asemenea o diferenţă între

cele două grupe: pentru grupa de control media centrării răspunsurilor

individuale a fost M(x) =6,74 iar pentru grupa de experiment M(x) =

4,32; semnificaţia diferenţei între răspunsurile în cadrul acestui calificativ

este pentru t Test, t = -4,7 (p = 0,05), iar pentru ANOVA, F = 4,94 (p =

0,05) având ca grupă de referinţă grupa de experiment - (tabel nr.6.32.).

- şi în cadrul calificativului Slab am înregistrat diferenţe între cele două

grupe de cercetare; răspunsurile subiecţilor din grupa de control au avut o

medie M(x) = 4,84 faţă de M(x) = 2,42 la grupa de experiment. Diferenţa

dintre cele două grupe este pentru testul student, t = -3,1 (p = 0,01) iar

pentru ANOVA, F = 9,93 (p = 0,01) - (tabel nr.6.32.).

În concluzie, se poate spune că la grupa de control, diferenţele între

începutul şi sfârşitul cercetării experimentale, din punct de vedere al încrederii

în tehnicile de autoapărare nu a avut semnificaţie statistică pentru calificativele

Foarte bun, Bun şi Slab, înregistrându-se totuşi o scădere a mediilor

corespunzătoare fiecărui calificativ. Am constatat în schimb, o deplasare a unei

părţi din răspunsurile individuale de la fiecare calificativ către calificativul

Acceptabil , în felul acesta înregistrându-se astfel o diferenţă calificată între cele

două testări şi implicit o modificare de mentalitate. Semnificaţia acestei

deplasări a răspunsurilor individuale în cadrul calificativului Acceptabil este

nesiguranţa subiecţilor rezultată din scorurile generale negative obţinute în

confruntările cu subiecţii din grupa de experiment.

261

Page 262: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Şi subiecţii grupei de experiment înregistrează un transfer al

răspunsurilor, o modificare a mentalităţii de luptător, prin transferul

răspunsurilor de la celelalte calificative – mai ales de la Slab – către

calificativul Bun, care reflectă nivelul de încredere al acestora în cazul unei

lupte reale.

7. Ultima testare aplicată la nivelul celor două grupe a fost chestionarul

pentru autoevaluarea unor capacităţi mentale, emoţionale şi de comunicare.

Acest chestionar a fost completat de subiecţii ambelor grupe imediat după

încheierea probei luptă de autoapărare.

În ceea ce priveşte chestionarul pentru autoevaluarea acestor capacităţi,

grupa de control a avut următoarea evoluţie pentru fiecare dintre calificative:

- la calificativul Foarte bun media aritmetică a răspunsurilor individuale

M(x) = 5,7 la prima testare a scăzut la valoarea de M(x) = 4,1 la finalul

experimentului; semnificaţia acestei scăderi este dată de valoarea F = 4,7

pentru ANOVA monofactorială (p = 0,05 şi Fcritic = 4,41) - (tabel

nr.6.33.).

- pentru calificativul Bun rezultatele alegerilor individuale produce o

scădere accentuată a mediei în această testare, M(x) = 6,1 faţă de M(x) =

8 la începutul experimentului; diferenţele dintre cele două testări, pentru

ANOVA au o valoare F = 7,23 (p= 0,05 şi Fcritic = 4,41) - (tabel

nr.6.33.).

- pentru calificativul Acceptabil se înregistrează o creştere a mediei

evaluărilor individuale de la M(x) = 4,4 în prima testare, la M(x) = 6,9 în

testarea finală, această diferenţă având o semnificaţie de F = 12,99 pentru

ANOVA (p = 0,01 şi F critic = 8,28) - (tabel nr.6.33.).

262

Page 263: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

- în cazul calificativului Slab se înregistrează o creştere a numărului de

opţiuni de la prima testare M(x) = 1,9 la M(x) = 2,9 în testarea finală;

diferenţa nu are semnificaţie pentru ANOVA, F = 1,61 – tabel nr.6.33.

Şi la subiecţii grupei de experiment se înregistrează unele deplasări

(mutaţii) în ceea ce priveşte nivelul (de siguranţă) de exprimare a capacităţilor

vizate de itemii chestionarului. Astfel:

- la calificativul Foarte bun am constatat o creştere a opţiunilor

individuale, de la M(x) = 5,6 în prima testare, la M(x) = 6,9 pentru

testarea finală, această creştere având o semnificaţie de F = 11,43 pentru

ANOVA monofactorială (p = 0,01 şi F critic = 8,28) –tabel nr. 6.34..

- la calificativul Bun se constată de asemenea o creştere a mediei opţiunilor

de la M(x) = 7,2 în prima testare, la M(x) = 8,3 la finalul experimentului;

această modificare nu are nici un fel de semnificaţie.

- calificativul Acceptabil întruneşte un număr mai mic de opţiuni decât în

prima testare, media alegerilor scăzând de le M(x) = 5,3 la M(x) = 4,1

opţiuni, această transformare având pentru ANOVA, F = 5,18 (p = 0,05 şi

F = 4,41). - (tabel nr. 6.34.).

- calificativul Slab suportă de asemenea mutaţii importante, media

opţiunilor scăzând de la M(x) = 1,9 în testarea iniţială, la 0,7 opţiuni în

testarea finală. Semnificaţia acordată pentru această transformare este de

F = 6,82 pentru ANOVA (p = 0,05 şi F critic = 4,41). - (tabel nr.6.34.).

263

Page 264: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

TABEL Nr.6.33.Rezultatele testului de autoapreciere a capacităţii psihice de luptă -grupa de control -ianuarie 2000

Nr.crt. Capacităţi mentale, emoţionale şi de comunicare

Foarte bun Bun Acceptabil Slabnr. % nr. % nr. % nr. %

1Obiceiurile indică atenţia şi grija pentru

7 35 9 45 4 20 0 0securitatea proprie

2Capacitatea de a avea un comportament care să împiedice

6 30 7 35 7 35 0 0alegerea dv. de către infractori, ca posibilă victimă

3Atent, rapid în identificarea persoanelor şi a

5 25 6 30 8 45 1 5situaţiilor periculoase

4Capacitatea de a evalua factorii unei situaţii şi

3 15 7 35 8 40 2 10de a alege cea mai potrivită reacţie preventivă

5 Capacitatea de a dezamorsa o situaţie instabilă 7 35 7 35 4 20 2 10

6Capacitatea de a vă păstra o gândire clară şi

2 10 5 25 8 40 5 25strategică în timpul unei agresiuni fizice

7 Capacitatea de a vă păstra o calmul şi rezistenţa la panică 3 15 6 20 7 35 4 20

8Capacitatea de a a opune rezistenţă activă

4 20 6 30 7 35 3 15şi hotărâtă atunci când este cazul

9Încredere în propria capacitate de a acţiona

3 15 4 20 7 35 6 30eficient în autoapărare

10Capacitatea de reglare (reprimare) a stărilor psihice

1 5 4 20 9 45 6 30negative

M(x) 4.1 6.1 6.9 2.9t test ; -în comparaţie cu grupa de experiment -4.72 -8.82 6.73 3.97ANOVA ; -în comparaţie cu grupa de experiment 7.92 11.77 19.2 8.21 ANOVA -în comparaţie cu prima testare 4.7 7.23 12.99 1.61

264

Page 265: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

TABEL Nr.6.34.Rezultatele testului de autoapreciere a capacităţii psihice de luptă

-grupa de experiment -ianuarie 2000 Nr.crt. Capacităţi mentale, emoţionale şi de comunicare

Foarte bun Bun Acceptabil Slab nr. % nr. % nr. % nr. %

1Obiceiurile indică atenţia şi grija pentru

7 35 11 55 2 10 0 0securitatea proprie

2Capacitatea de a avea un comportament care să împiedice

7 35 9 45 4 20 00

alegerea dv. de către infractori, ca posibilă victimă

3Atent, rapid în identificarea persoanelor şi a

8 40 9 45 3 15 0 0situaţiilor periculoase

4Capacitatea de a evalua factorii unei situaţii şi

6 30 9 45 5 25 0 0de a alege cea mai potrivită reacţie preventivă

5 Capacitatea de a dezamorsa o situaţie instabilă 7 35 9 45 4 20 0 0

6Capacitatea de a vă păstra o gândire clară şi

7 35 8 40 4 20 1 5strategică în timpul unei agresiuni fizice

7 Capacitatea de a vă păstra o calmul şi rezistenţa la panică 8 40 7 35 4 20 1 5

8Capacitatea de a a opune rezistenţă activă

7 35 7 35 4 20 2 10şi hotărâtă atunci când este cazul

9Încredere în propria capacitate de a acţiona

7 35 7 35 5 25 1 5eficient în autoapărare

10Capacitatea de reglare (reprimare) a stărilor psihice

5 25 7 35 6 30 2 10negative

M(x) 6.9 8.3 4.1 0.7t test -în comparaţie cu grupa de control 4.72 8.82 -6.73 -3.97ANOVA -în comparaţie cu grupa de control 15.4 11.77 19.7 8.21ANOVA -în comparaţie cu prima testare 11.43 2.74 5.18 6.82

265

Page 266: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Deplasările de opţiuni ale subiecţilor celor două grupe de cercetare au

modificat atât proporţiile iniţiale cât şi semnificaţia acestora. Astfel, comparând

subiecţii celor două grupe de cercetare se constată următoarele:

- la calificativul Foarte bun media opţiunilor subiecţilor grupei de control a

fost M(x) = 4,1 iar la grupa de experiment M(x) = 6,9 opţiuni. Semnificaţia

acestei diferenţe este pentru testul student, t = 4,72 (p = 0,01 şi t critic =

3,25) iar pentru ANOVA, F = 15,4 (p = 0,001 şi F critic = 15,38).

- pentru calificativul Bun grupa de control realizează o medie M(x) = 6,1

opţiuni, iar grupa de experiment o medie M(x) = 8,3 opţiuni, constatându-se

o diferenţă pe care am găsit-o foarte semnificativă: pentru testul student, t =

8,82 (p = 0,001 şi t critic = 4,78) iar pentru ANOVA, F = 11,77 (p = 0,01 şi

F critic = 8,28) - (tabel nr.6.34).

- calificativul Acceptabil, vom vedea în cele ce urmează, că pentru subiecţii

grupei de control a devenit un “refugiu” întrunind cel mai mare număr de

opţiuni M(x) = 6,9 spre deosebire de subiecţii grupei de control M(x) = 4,1

opţiuni; semnificaţia diferenţei opţiunilor dintre cele două grupe a fost pentru

testul student, t = 6,73 (p = 0,001 şi t critic = 4,78) şi pentru ANOVA, F =

19,7 (p = 0,001 şi F critic = 15,38) - (tabel nr.6.34.).

- în cadrul calificativului Slab se constată o medie M(x) = 2,9 opţiuni pentru

grupa de control şi doar M(x) = 0,7 opţiuni pentru grupa de experiment, cu o

semnificaţie a diferenţei de t = -3,97 pentru t Test (p = 0,01 şi t critic = 3,24)

şi F = 8,21 pentru ANOVA (p = 0,05 şi F critic = 7,23). - (tabel nr.6.34.).

Prin raportarea fiecărei grupe de cercetare la testarea iniţială putem trage

concluzia că în cadrul grupei de control se observă o deplasare către calificativul

Acceptabil a unei părţi importante dintre opţiunile corespunzătoare calificativelor

Foarte bun şi Bun din testarea iniţială. Sensul acestei dislocări de opţiuni de la

calificative superioare către Acceptabil, are semnificaţia unei mutaţii, pe care

266

Page 267: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

subiecţii acestei grupe o au în perceperea utilităţii a ceea ce ştiu faţă de ce ar fi

nevoie să ştie într-o confruntare reală, expresia cea mai potrivită fiind aceea de

nesiguranţă acuzată de jumătate din subiecţii acestei grupe.

Agresiunea psihologică se bazează tocmai pe capacitatea omului de a reţine

imaginea perceptivă generată de trăirea unor situaţii concrete şi de a-şi construi

reprezentări mentale, cu rol adaptiv şi reglator în structura comportamentului şi

acţiunii sale conştiente. Lipsa de pregătire tactică şi strategică a luptei, lipsa

pregătirii psihologice, însoţite eşecurile repetate într-o activitate, poate duce la

situaţii de apariţie a unor bariere psihologice; reflectarea în conştiinţă a

sentimentului de limitare a capacităţii de luptă.

La grupa de experiment am constatat de asemenea, o mutaţie privitoare la

nivelul percepţiei subiective a capacităţii psihice printr-un număr mai mare de

opţiuni corespunzătoare calificativelor Foarte bun şi mai ales Bun (76% din totalul

lor). Semnificaţia acestei mutaţii, este dată de ascendentul pe care subiecţii grupei

de experiment l-au avut în confruntările directe cu subiecţii grupei de control

învăţării situaţiilor problematice şi a rezolvării lor pe de-o parte, iar pe de altă parte

un rezultat al creşterii capacităţii de autoreglare .

Spre deosebire de grupa de control, subiecţii grupei de experiment suportă

transformări la nivelul mentalităţii în sensul creşterii încrederii în forţele proprii, în

tehnicile însuşite şi în capacităţile mentale, datorită dobândirii unor deprinderi de

autoreglare şi stabilizare afectiv-emoţională.

Informaţia produce modificări esenţiale în funcţionarea proceselor psihice

senzoriale, cognitive şi reglatorii, deci în ansamblul sistemului de personalitate, iar

prin intermediul creativităţii se interpretează noutatea adusă pentru corectarea

deciziilor la nivel individual. Demersurile instructiv-educative realizate în

antrenamentele problematizate au vizat cu precădere, cultivarea imaginii de

învingător şi o programare pentru succes.

267

Page 268: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Parcurgerea succesivă a unor situaţii care implică un risc asumat, dar depăşit

cu forţele proprii, cu ajutorul instructorului sau colegilor, antrenamentul mental

efectuat pe parcursul instruirii, au contribuit la realizarea unei imagini pozitive

despre sine a subiecţilor din grupa de experiment, bazată pe inocularea prin metode

specifice şi nespecifice a unor convingeri că subiectul va putea depăşi multe din

solicitările şi suprasolicitările misiunilor din activitatea profesională. Preluate de

subconştient şi devenite deprinderi intelectuale, motrice şi afective, efectele

pozitive ale exerciţiilor şi antrenamentelor psihologice asimilate de psihismul

bazal, concură la o potenţă psihică superioară, definind în ultimă instanţă

MENTALITATEA DE LUPTĂTOR.

268

Page 269: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

CAPITOLUL 7CONCLUZII

Verificarea ipotezelor de lucru (confirmarea parţială, totală, sau infirmarea

acestora) s-a efectuat prin măsurarea indicatorilor (variabilelor) proceselor de

reactivitate psihologică precum şi prin cuantificarea parametrilor de eficacitate a

principalelor mijloace de pregătire în autoapărare, din perspectiva

comportamentului de luptă ca produs al învăţării. Potenţialul intelectual general şi

specific se constituie într-un termen de referinţă înregistrat la un moment dat şi se

îmbunătăţeşte permanent prin cunoaştere, modelare şi printr-o intervenţie

exterioară sau interioară.

Sinteza analizei de tip cantitativ, calitativ şi comparativ la care datele

obţinute în cercetare, au fost supuse în cuprinsul lucrării, precum şi rezultatele

raportării acestora la premizele teoretice, se materializează în următoarele concluzii

finale:

1. Concluzii teoretice;

2. Concluzii experimentale;

3. concluzii practice;

3. Concluzii finale.

7.1. Concluzii teoretice

1. Acţiunile specifice autoapărării sunt de tipul celor teleologice, îndreptate

spre un scop bine precizat. Gândirea tactică se bazează pe acţiune mentală,

dependentă de motiv şi orientată spre scop, susţinută de structuri mentale şi motrice

în care părţile mişcării sunt dependente de întreg.

269

Page 270: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

2. Rezolvarea oricăror probleme nu poate avea loc decât prin mijlocirea

experienţei anterioare, a cunoştinţelor, tehnicilor, regulilor învăţate de subiect.

Gândirea umană nu poate rezolva o problemă nouă, fără a face apel la transferul

unor elemente învăţate deja.

3. Atenţia este primul factor care conduce la înlăturarea stării entropice şi,

simultan la instalarea stării de organizare şi progres în procesul cunoaşteri-învăţării

prin realizarea unei zone de excitabilitate optimă (sensibilitate mărită) pe scoarţa

cerebrală, unde se produc legăturile cele mai durabile, diferenţele fin discriminate

şi asociaţiile cele mai obiectuale. Atenţia –alături de interes (atenţie în acţiune, cum

spune Mc Dougall, citat de N.C.Matei –determină potenţarea şi perfectarea

cunoaşterii şi activităţii, a învăţării în general, a proceselor psihice implicate în

învăţarea şcolară în special.

4. Folosirea antrenamentului idiomotric plasticizează situaţia problematică

mediind înţelegerea acesteia. Imaginea are o funcţie anticipatoare în decursul

raţionamentelor de investigare. Ea prefigurează soluţiile posibile ale problemei, şi

generează ipoteze. Intervenţia ei pe parcursul desfăşurării raţionamentelor în

punctele de articulare a acestora măreşte eficacitatea învăţării. Imaginile facilitează

procesul de abstractizare, făcând posibilă comparaţia, relaţia şi transferul cu situaţii

asemănătoare.

5. Exerciţiul mental (inducerea relaxării), este o formă eficientă de control a

stresului. Repetarea mentală continuă a neliniştilor (problemele individuale),

măreşte arousal-ul autonom.

6. Anxietatea şi stresul sunt experienţe tulburătoare pentru un individ;

procesele de control sunt invocate cu scopul de a reduce nivelurile de stres.

Modelele curente sugerează că stresul este consecinţa interacţiunii dintre persoană

şi un mediu pe care individul îl găseşte problematic. Diferenţele dintre indivizi ar

explica de ce nu toate persoanele identifică aceleaşi experienţe ca fiind stresante.

270

Page 271: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

7.2. Concluzii la cercetarea experimentală

1. Urmărind dinamica rezultatelor testului la sfârşitul cercetării

experimentale, se poate concluziona că obiectivizarea (înregistrarea, prelucrarea şi

interpretarea) variabilelor „anxietate stare” şi „anxietate trăsătură” a pus în evidenţă

diferenţa statistice semnificative între subiecţii celor două grupe de cercetare.

TABEL NR.7.1. Dinamica valorilor medii la testul de anxietate pe parcursul testărilor

Nr.testare

Grupa de control Grupa de experimentAnxietate

stareAnxietatetrăsătură

Anxietatestare

Anxietatetrăsătură

Prima 34.9 35.6 36.05 35.15A ll-a 55.55 40.05 56.95 38.65A lll-a 55.56 41.2 47 37.9A IV-a 52.95 40.4 44.2 37.35

Scorurile individuale şi valorile medii înregistrate de subiecţii grupei de

control, s-au situat la un nivel peste mediu (conform grilei de interpretare a

testului), cu ocazia fiecărei testări excepţie făcând prima măsurătoare care a fost

efectuată în absenţa stresului de luptă.

GRAFIC Nr.7.1.

Comparaţia valorilor mediilor la "anxietatea

stare" pe parcursul testărilor

271

Page 272: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Pentru „anxietatea stare” semnificaţia diferenţei dintre cele două grupe este

cuprinsă între valorile t = - 4,62 şi t = - 6,72 (p = 0,001 şi t critic = 3,88) şi între

valorile lui F = 21,61 şi F = 35,91 (p = 0,001 şi F critic = 12,71) pentru ANOVA.

Diferenţele realizate la „anxietatea trăsătură” nu au semnificaţie decât pentru

testul student cu valori pentru t = 2,02 (p = 0,05 şi t critic = 2,09). În fazele iniţiale

ale cercetării experimentale, diferenţele nu au semnificaţie statistică.

Urmărirea în dinamică a valorilor mediu a celor două tipuri de anxietate

(tabel 7.1.), este edificatoare în sensul celor citate mai sus. De asemenea, ilustrarea

grafică a acestor valori, evidenţiază încă o dată, prin curbele de regresie

polinomială tendinţele centrale ale rezultatelor obţinute.

GRAFIC Nr.7.2.

Comparaţia valorilor medii la "anxietatea

trăsătură" pe parcursul testărilor

2. Testarea şi măsurarea atenţiei concentrate a scos în evidenţă diferenţe, care

nu au avut nici o semnificaţie în stadiile iniţiale ale cercetării, fie în absenţa, fie în

prezenţa stresului.

Ca urmare a introducerii variabilei independente (antrenamentul mental şi

învăţarea prin problematizare), rezultatele individuale şi valorile medii au dezvoltat

diferenţe, care au căpătat semnificaţie în fazele superioare ale cercetării

experimentale.

272

Page 273: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Astfel:

2.1. La variabila „apariţii corecte”, semnificaţia diferenţelor are o valoare

cuprinsă între t = 3,6 şi t = 5,35 (p = 0,001 şi t critic = 3,88) şi între F = 18,01 şi F =

35,97 pentru ANOVA (p = 0,001 şi F critic = 12,71), randamentul pentru această

variabilă la grupa de control a avut valorii medii cuprinse între 86,87 % şi 87,11 %

din numărul maxim de identificări corecte, iar la grupa de experiment randamentul

a fost cuprins între valori medii de 91,62% şi 94,67%.

2.2. La variabila „apariţii greşite”, în stadiile incipiente ale cercetării diferenţele realizate

nu au semnificaţie statistică (în absenţa sau în prezenţa stresului de luptă). Diferenţele capătă

semnificaţie statistică în fazele superioare variabile cu datele din tabelul nr. 7.2. ale aplicării

variabilei independente atunci când antrenamentul mental şi învăţarea prin problematizare,

adaugă subiecţilor din grupa de experiment un plus de stabilitate emoţională şi pe acest fond un

randament mai bun al atenţiei concentrate.

TABEL Nr.7.2.Valorile comparative ale mediilor la concentrarea atenţiei pe parcursul testărilorParametri Grupa de control Grupa de experiment

Nr.testare

Apariţiicorecte

Apariţiigreşite

Apariţiicorecte

Apariţiigreşite

Prima 72.5 3.7 72.75 4.05A ll-a 68.8 9.2 68.65 10A lll-a 68.45 10.25 70.75 6.55A IV-a 68.4 10.2 72.35 4.1

Semnificaţia diferenţelor în etapele superioare ale cercetării are valori

cuprinse între t = - 4,43 şi t = - 6,97 (p = 0,001 şi t critic = 3,88) pentru testul

student şi între F = 25,92 şi F = 52,17 pentru ANOVA (p = 0,001 şi F critic =

12,71).

273

Page 274: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

GRAFIC Nr.7.3.

Comparaţia valorilor medii ale variabilei

"apariţii corecte" pe parcursul testărilor

Pentru a concluziona, voi ilustra dinamica valorilor medii ale celor două

Curbele de regresie polinomială ilustrează foarte sugestiv, tendinţele centrale

rezultate pentru cele două grupe de cercetare la fiecare variabilă în parte.

Se observă că randamentul mai slab exprimat prin valorile medii a atenţiei

concentrate la cele două grupe de cercetare, este invers proporţional cu un grad

ridicat al anxietăţii perceput ca urmare a stresului de luptă.

GRAFIC NR. 7.4. Comparaţia valorilor medii ale "apariţiilor greşite" la

testul pentru atenţiei concentrată pe parcursul testărilor

3. Cuantificarea comportamentului de luptă şi obiectivizarea lui sub forma

variabilelor de eficienţă mi-a permis să transform principalul mijloc de pregătire

„lupta de autoapărare”, în probă de control. Acest fapt este neobişnuit, dar în

acelaşi timp unul din puţinele procedee de analiză cantitativă şi calitativă a acestui

274

Page 275: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

tip de comportament, ca produs al învăţării într-un sport cu performanţe

necuantificabile.

Principalele concluzii care rezultă ca urmare a obiectivizării comporta-

mentului în lupta de autoapărare sunt următoarele:

3.1. În evoluţia ei, pe parcursul fazelor experimentului ameliorativ, variabila

„număr atacuri efectuate”, are o semnificaţie diferită pentru cele două grupe de

cercetare. Dacă la începutul cercetării diferenţele erau nesemnificative, iar pe

ansamblul confruntărilor ponderea procentuală raportată la numărul total de atacuri

era asemănătoare, aplicarea variabilelor experimentale a produs diferenţe

semnificative, ponderea atacurilor efectuate în timpul luptei reprezentând 45%

pentru grupa de control şi 55% pentru grupa de experiment. Semnificaţia

diferenţelor înregistrate, a luat valori cuprinse între t = 3,4 şi t = 3,7 pentru testul

student (p = 0,01 şi t critic = 2,8) şi între F = 14,7 şi F = 18,1 (p = 0,001 şi F critic =

12,71) pentru ANOVA.

De asemenea, curbele de regresie polinomială ilustrează sugestiv tendinţele valorilor

medii înregistrate la cele două grupe de cercetare (grafic nr. 7.5.).

GRAFIC Nr.7.5 Evoluţia "numărului de atacuri

efectuate" pe parcursul testărilor

3.2. Variabila de eficacitate „număr atacuri finalizate”, are o evoluţie

asemănătoare. La prima testare, rezultatele sunt asemănătoare pentru cele două

grupe. În confruntările înregistrate, pentru grupa de control atacurile finalizate au

275

Page 276: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

reprezentat 42% din atacuri efectuate, iar grupa de experiment 41,5%. În fazele

superioare ale cercetării experimentale, grupa de control a finalizat 47% din

atacurile efectuate iar grupa de experiment a finalizat 59% din atacurile efectuate.

Diferenţele realizate au avut o semnificaţie cu valori cuprinse între t = 6,38

(p = 0,001 şi t critic = 3,88) şi t = 3,31 (p = 0,01 şi t critic = 2,8) pentru testul

student şi între F = 16,7 şi F = 15,6 (p = 0,001 şi F critic = 12,71) pentru ANOVA.

Rezultatele obţinute de subiecţii celor două grupe, reprezintă fidel modurile

de identificare şi de anticipare a situaţiilor de luptă şi în acelaşi timp alegerea celei

mai bune alternative de rezolvare a situaţiilor provocative. Familiarizarea

subiecţilor din grupa de experiment cu situaţiile problematice specifice

autoapărării, precum şi asimilarea şi interiorizarea comportamentelor de rezolvare a

acestora, au constituit repere întru aprecierea gradului de înţelegere a sarcinilor

tehnico-tactice şi a strategiei de abordare a luptei. Criteriul enunţat se referă nu

numai la calitatea şi corectitudinea execuţiilor (care pot fi consecinţe ale unei

imitaţii perfecte în absenţa opoziţiei), ci şi la posibilităţile de a face asocieri

(asemănări şi deosebiri) între diferite tipuri de situaţii problematice şi posibile

alternative de rezolvare a acestora, mai ales în condiţiile luptei în condiţii în care

acţionează tot felul de constrângeri temporale, spaţiale, de complexitate etc.

GRAFIC Nr.7.6. Evoluţia"numărului de atacuri finalizate" pe parcursul testărilor

Identificarea, analiza şi rezolvarea situaţiilor problematice specifice muncii

lucrătorului din Ministerul de Interne a constituit principalul element de referinţă în

276

Page 277: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

pregătirea subiecţilor din grupa experimentală pe parcursul cercetării ameliorative.

Aceste situaţii, în mod normal generatoare de stres (atac supranumeric, atac armat

cu obiecte tăietor-înţepătoare şi/sau contondente etc.), au fost „porţionate” şi

„administrate” în doze „homeopatice” pe parcursul lecţiilor a trei semestre la grupa

de experiment, realizând obişnuirea treptată şi familiarizarea cu aceste situaţii în

vederea unei rezolvări eficiente (neutralizarea şi imobilizarea infractorului sau

salvarea vieţii proprii şi a integrităţii corporale în extremis).

Graficul nr. 7.6. ilustrează în mod provocator evoluţia valorilor medii şi a

curbelor de regresie, care centrează tendinţele rezultatelor medii la cele două grupe.

3.3.- Variabila eficacităţii „număr atacuri respinse” are o evoluţie

asemănătoare. Dacă în stadiile iniţiale ale învăţării luptei, numărul de atacuri

respinse are o pondere importantă (nu atât din cauza unui comportament defensiv

foarte eficient ci ca efect al lipsei de consolidare a procedeelor şi deci, a lipsei de

eficacitate a atacului), reprezentând 56,7% pentru grupa de control şi 57% pentru

grupa de experiment, pe parcursul cercetării „ numărul atacurilor respinse” ajunge

la pondere de 40% pentru grupa de control şi 54% pentru grupa de experiment.

GRAFIC Nr.7.7. Evoluţia numărului de "atacuri

respinse" pe parcursul testărilor

Aceasta, reflectă preocupările pe care subiecţii grupei de experiment le

acordă laturii defensive a luptei. Diferenţele realizate de subiecţii celor două grupe

277

Page 278: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

nu au semnificaţie statistică deosebită dar ele capătă semnificaţie numai în raport

cu celelalte variabile de eficacitate a luptei de autoapărare.

3.4.- Pentru variabila „media intervalului de atac” ambele grupe de cercetare

au o evoluţie pozitivă, în sensul că o scădere a mediei intervalului de atac,

înseamnă o scurtare a timpului de pregătire a apărărilor sau a atacurilor pe de o

parte şi o creştere a densităţii (calităţii) luptei. În acelaşi timp, o scurtare a

intervalului de atac, face ca adversarul să „intre în criză de timp” şi să suporte mai

greu constrângerile temporale, „citind” (anticipând) mai anevoios intenţiile

luptătorului de referinţă.

Evoluţia grupei de experiment, produce diferenţe semnificative la finalul

cercetării: t = - 3,41 (p = 0,01 şi t critic = 2,8) pentru testul student şi F = 14,65 (p =

0,001 şi F critic = 12,71) pentru ANOVA.

Aceste diferenţe sunt ilustrate sugestiv de tendinţele exprimate prin curbele

de regresie polinomiale şi de evoluţia valorilor medii (grafic nr. 7.8.).

GRAFIC Nr.7.8. Evoluţia "mediei intervalului de atac" pe parcursul testărilor

În principiu, ritmul luptei este impus de subiecţii din grupa de experiment

care au efectuat un număr mai mare de atacuri cu o finalizare mai bună pe fondul

unei scăderi mai accentuate a intervalului de atac.

Pe baza observaţiilor făcute se poate spune că, urmare a programului

experimental, care a vizat optimizarea reactivităţii psihologice şi a modelării

278

Page 279: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

comportamentului din punct de vedere al tacticii şi a strategiei luptei de

autoapărare, prin problematizarea aspectelor critice ale luptei, randamentul a

crescut semnificativ atât în comparaţie cu grupa de control cât şi faţă de datele

iniţiale. Rezultatele obţinute confirmă ipotezele cercetării.

4.- În proba de control „proiectări cu procedee din lupte în regim de

dinamizare” timp de 30 de secunde am urmărit eficienţa comportamentului într-o

sarcină supraînvăţată în condiţii de presiuni temporale. Cu cât nivelul învăţării

realizată faţă de o anumită sarcină este mai ridicat, cu atât numărul greşelilor va fi

mai mic, în condiţiile aplicării diferitelor constrângeri iar eficienţa

comportamentului dobândit va fi mai mare. Această probă prelevează rezultatele a

trei tipuri de variabile:

4.1.- În evoluţia variabilei „număr total de proiectări”, ambele grupe pornesc de la valori

coborâte. Grupa de control realizează în condiţii iniţiale o medie de M(x) = 6,8 proiectări iar

grupa de experiment realizează o medie de M(x) = 6,65 proiectări. Aplicarea variabilei

independente, dezvoltă în timp

TABEL Nr.7.4.

Comparaţia valorilor medii ale parametrilor probei

"proiectări dinamizare" pe parcursul testărilor

Parametri Nr. total proiectări Proiectări corecte Proiectări greşite

Nr.

testare

Grupa de

control

Grupa de

experim.

Grupa de

control

Grupa de

experim.

Grupa de

control

Grupa de

experim.

Prima 6,8 6,65 4,15 4,05 2,65 2,6

A ll-a 9,25 11,2 8 10,4 1,25 0,8

A lll-A 10,6 12,9 9,7 12 0,9 0,95

diferenţe a căror semnificaţie creşte de la o etapă la alta a cercetării. Valoarea

semnificaţiei acestor diferenţe este cuprinsă între t = 5,32 şi t = 5,1 (p = 0,001 şi t

critic = 3,88) pentru testul student şi o valoarea cuprinsă între F = 28,36 şi F = 34,5

(p = 0,001 şi F critic = 12,71) pentru ANOVA.

279

Page 280: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

Aceste diferenţe pot fi vizualizate prin curbele de regresie polinomială şi evoluţia

valorilor medii care redau tendinţele celor două grupe. (Grafic nr. 7.9.).

GRAFIC Nr.7.9

Comparaţia valorilor medii ale numărului total de proiectări

Deşi se poate spune că ambele grupe au avut ameliorări semnificative faţă de

momentele iniţiale ale cercetării, creşterile înregistrate de subiecţii grupei de

cercetare au un caracter exploziv raportate la condiţiile pregătirii.

4.2.- În ceea ce priveşte variabila „număr de proiectări corecte”, datele

iniţiale sunt asemănătoare pentru cele două grupe de cercetare. Se observă pe

parcursul testărilor, creşteri spectaculoase la ambele grupe, dar aplicarea

variabilei experimentale face posibilă existenţa unor diferenţe care mai au şi

semnificaţie statistică în favoarea grupei de experiment la valori cuprinse între t =

6,56 şi t = 3,87 (p = 0,001 şi t critic = 3,88) pentru testul student şi F = 20,6 (p =

0,001 şi F critic = 12,71) pentru ANOVA. În sprijinul afirmaţiilor făcute, tendinţele

rezultatelor obţinute de subiecţii fiecărei grupe sunt evidenţiate prin curbele de

regresie din graficul nr. 7.10.

280

Page 281: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

GRAFIC Nr.7.10.

Comparaţia valorilor medii ale numărului de proiectări corecte

4.3.- Variabila „număr proiectări greşite”, evoluează în sens negativ pe

măsură ce subiecţii celor două grupe îşi automatizează deprinderile la un regim

superior de execuţie.

Eficacitatea învăţării se raportează la calitatea ei (număr mic de erori) şi la

productivitatea comportamentului învăţat (număr mare de repetări). Chiar dată

ambele grupe au un număr aproape la fel de mic de greşeli de execuţie – o medie

281

GRAFIC Nr.7.11.

Comparaţia valorilor medii ale numărului de proiectări greşite

Page 282: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

M (x) = 0,9 proiectări greşite la grupa de control şi M (x) = 0,95 proiectări greşite

la grupa de experiment, ele se raportează la un număr diferit de execuţii totale şi

corecte având în acelaşi timp ponderi diferite: 8,7% la grupa de control şi 7,5 % la

grupa de experiment (din numărul total de proiectări).

Diferenţele realizate nu au o semnificaţie statistică, iar tendinţele exprimate

grafic sunt asemănătoare pentru ambele grupe (grafic 7.11.) Aceasta confirmă

parţial ipotezele cercetării.

5. Probele de evaluare docimologică (evaluarea sumativă finală), le-am

folosit pentru a da încă o măsură obiectivizării cercetării experimentale şi un punct

de referinţă.

Comparând notele obţinute de subiecţii grupelor de cercetare pe 15 tipuri de

tehnici de autoapărare la care au fost verificaţi, am constatat o diferenţă mai mult

decât sugestivă pentru care aplicarea testelor de semnificaţie, a decupat valori

cuprinse între t = 2,7 (p = 0,05 şi t critic = 2,08) şi t = 7,62 (t = 0.001 şi t critic =

3.88) pentru testul student şi între F = 8,96 şi F = 44,16 pentru ANOVA.

Cu cât „geografia” mişcării a impus un „relief” mai complicat al execuţiilor,

solicitând eforturi de coordonare deosebite, cu atât diferenţele sunt mai

semnificative (ipoteza 2 confirmată).

6.- O confirmare în plus a concluziei anterioare este dată de răspunsurile pe

care subiecţii le-au formulat în chestionarul de autoevaluare a încrederii în

procedeele însuşite în cazul unei confruntări reale. Aplicarea acestui chestionar la

începutul şi la sfârşitul cercetării experimentale, a surprins mutaţii de mentalitate a

studenţilor cercetaţi sub acest aspect. La începutul cercetării nu au existat diferenţe

prea mari (semnificative) în ceea ce priveşte nivelul de încredere. La ambele grupe

am surprins iniţial o supraevaluare a nivelului de încredere.

La grupa de control, diferenţele între începutul şi sfârşitul cercetării

experimentale, din punct de vedere al încrederii în tehnicile de autoapărare nu au

282

Page 283: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

avut semnificaţie statistică pentru calificativele Foarte bun, Bun şi Slab,

înregistrându-se totuşi o scădere a mediilor corespunzătoare fiecărui calificativ. Am

constatat în schimb, o deplasare a unei părţi din răspunsurile individuale de la

fiecare calificativ către calificativul Acceptabil, F = 14,9 (p=0,001) faţă de prima

testare, în felul acesta înregistrându-se astfel o diferenţă calificată între cele două

testări şi implicit o modificare de mentalitate. Semnificaţia acestei deplasări a

răspunsurilor individuale în cadrul calificativului Acceptabil este nesiguranţa

subiecţilor rezultată din scorurile generale negative obţinute în confruntările cu

subiecţii din grupa de experiment.

Şi subiecţii grupei de experiment înregistrează un transfer al răspunsurilor, o

modificare a mentalităţii de luptător, prin transferul răspunsurilor de la celelalte

calificative – mai ales de la Slab şi Acceptabil – către calificativul Bun, F = 14,58

(p = 0,001), faţă de prima testare, care reflectă nivelul de încredere al acestora în

cazul unei lupte reale acestui chestionar confirmă ipotezele cercetării.

7. Ultima testare aplicată la nivelul celor două grupe a fost chestionarul pentru

autoevaluarea unor capacităţi mentale, emoţionale şi de comunicare. Pentru a

surprinde mutaţii referitoare la chestiunile menţionate în chestionar, l-am

administrat împreună cu chestionarul de autoevaluare a încrederii în tehnicile de

luptă, adică la începutul şi la sfârşitul cercetării.

Deplasările de opţiuni ale subiecţilor celor două grupe de cercetare au

modificat atât proporţiile iniţiale cât şi semnificaţia acestora.

Prin raportarea fiecărei grupe de cercetare la testarea iniţială putem trage

concluzia că în cadrul grupei de control se observă o deplasare către calificativul

Acceptabil a unei părţi importante dintre opţiunile corespunzătoare calificativelor

Foarte bun şi Bun din testarea iniţială. Sensul acestei dislocări de opţiuni de la

calificative superioare către Acceptabil, t = 6,79 (p = 0,01) şi F = 19,2 (p = 0,001)

faţă de grupa de control şi F =12,99 (p = 0,01), are semnificaţia unei mutaţii, pe

283

Page 284: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

care subiecţii acestei grupe o au în perceperea utilităţii a ceea ce ştiu faţă de ce ar

fi nevoie să ştie într-o confruntare reală, expresia cea mai potrivită fiind aceea de

nesiguranţă acuzată de jumătate din subiecţii acestei grupe.

Lipsa de pregătire tactică şi strategică a luptei, lipsa pregătirii psihologice,

însoţite eşecurile repetate într-o activitate, poate duce la situaţii de apariţie a unor

bariere psihologice; reflectarea în conştiinţă a sentimentului de limitare a capacităţii

de luptă.

La grupa de experiment am constatat de asemenea, o mutaţie privitoare la

nivelul percepţiei subiective a capacităţii psihice printr-un număr mai mare de

opţiuni corespunzătoare calificativelor Foarte bun şi mai ales Bun (76% din totalul

lor). Semnificaţia acestei mutaţii, este dată de ascendentul pe care subiecţii grupei

de experiment l-au avut în confruntările directe cu subiecţii grupei de control

învăţării situaţiilor problematice şi a rezolvării lor pe de-o parte, iar pe de altă parte

un rezultat al creşterii capacităţii de autoreglare .

Spre deosebire de grupa de control, subiecţii grupei de experiment suportă

transformări la nivelul mentalităţii în sensul creşterii încrederii în forţele proprii, în

tehnicile însuşite şi în capacităţile mentale, datorită dobândirii unor deprinderi de

autoreglare şi stabilizare afectiv-emoţională.

Rezultatele prelucrării informaţiilor provenite din aceste chestionare,

confirmă de asemenea ipotezele de lucru, deoarece pe lângă scorurile favorabile la

testele de reactivitate psihologică şi la probele specifice, demonstrează că,

demersurile instructiv-educative realizate în antrenamentele problematizate au vizat

cu precădere, cultivarea imaginii de învingător, o programare pentru succes şi

formarea mentalităţii de luptător, chiar dacă aceasta se raportează doar la

subiecţii grupei de control.

284

Page 285: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

7.3. Concluzii practice

1. Formarea deprinderilor de autoreglare şi însuşirea de către subiecţi a

principalelor situaţii problematice şi a algoritmilor de rezolvare a acestora au ca

efect în timp, creşterea capacităţii de concentrare, reglarea emoţiilor şi un

randament superior al comportamentului de luptă.

2. Prin metodele clasice instruirea şi antrenarea subiecţilor în autoapărare are

un caracter mai mult informativ; prin problematizare, învăţarea autoapărării are un

caracter predominant formativ şi rezolvitor. Ori acest din urmă lucru oferă

posibilitatea de a interioriza informaţiile recepţionate sub formă operaţională,

mărind capacitatea de a structura şi restructura succesiv şi adaptativ, conform

solicitărilor, prin asociaţii multiple pe orizontală şi pe verticală.

3. Gândirea tactică se bazează pe capacitatea de adaptare printr-o gândire

rapidă bazată pe o activitate mental-acţională de rezolvare a situaţiilor problematice

din luptă. Acceptarea unei acţiuni tactice, raţionale sau intuitive, este o formă de

finalizare a proceselor cognitive şi se manifestă temporal, în relaţie directă cu

complexitatea sarcinii, noutatea ei şi experienţa sportivului.

4. Modele tactice asigură un răspuns la stimuli variabili prin anticiparea

sosirii stimulului şi adaptarea luptătorului la atacurile adverse printr-o pronosticare

spaţio-temporală.

5. Acţiunile tactice derivate din situaţiile problematice se bazează pe

anticipare susţinută de optimizarea informaţiei, programarea anticipativă, atenţie

involuntară şi voluntară care le înglobează pe primele două. Seturile şi variantele

anticipative sunt ierarhizate în funcţie de efectele previzibile prin estimarea

consecinţelor situaţiei de luptă şi identificarea celor mai bune răspunsuri.

6. Eficienţa tactică este o sumă a acţiunilor proprii care se dobândesc prin

instruire, influenţând comportamentul luptătorului, toate acestea fiind susţinute

285

Page 286: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

motivaţional şi derivând din gândirea anticipativă în relaţie cu adversarul care

determină evoluţia situaţiilor de luptă (problematicii).

7. Stările de “nesiguranţă” şi “dezechilibru” provocate de inexistenţa unui

mod de rezolvare cunoscut sau de folosirea unor soluţii improvizate “ad-hoc”

(unele din ele inspirate), pentru o situaţie dată, determină la aceşti subiecţi un

randament scăzut al comportamentului de luptă pe un fond de instabilitate

emoţională şi o lipsă de concentrare a atenţiei.

8. Procesele afectiv-emoţionale influenţează capacitatea psihică de

performanţă în factorii ei esenţiali pentru eficacitatea comportamentului de luptă,

însuşirea deprinderilor de autoreglare constituie un factor important de manifestare

a premizelor pentru obţinerea performanţei în sporturile de luptă.

9. Eficienţa comportamentului de luptă corespunzător cerinţelor, indică

gradul lui de adaptare la premizele de reglare proprie a acţiunii, în cadrul

antrenamentului, ca de exemplu: capacitatea de recunoaştere, anticipare şi analiză a

condiţiilor de luptă, sesizarea şi evaluarea potenţelor şi slăbiciunilor proprii şi a

celor ale adversarului, capacitatea de a lua decizii corespunzătoare în timpul optim

etc. Şi toate acestea în condiţii de diferite tipuri de constrângeri.

10. Dependent de specificul premizelor psihoindividuale ale subiecţilor

cercetaţi, eficientizarea comportamentului de autoapărare se bazează pe anumite

premize psihice de reglare care se dezvoltă atât printr-un antrenament specific, cât

şi prin învăţarea tehnicilor de concentrare psihică şi de interiorizare a

comportamentului agonistic prin exersarea antrenamentului ideomotric.

7.4. Concluzii finale

1. Pentru a rezolva problemele cu care este confruntat, luptătorul este

constrâns a recurge la resurse diferite: cognitive, motrice, informaţionale, afective

sau energetice. În sporturile de luptă, prin prezenţa permanentă a adversarului,

286

Page 287: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

animat de intenţii contrare, luptătorul trebuie să-şi administreze cât mai bine

resursele de care dispune şi pentru el, a învăţa înseamnă a construi un sistem

adaptativ, motric şi cognitiv, pentru a acţiona şi reacţiona, în funcţie de adversar, la

momentul potrivit, cu reacţia potrivită, care nu este niciodată certă.

2. Aprecierea evoluţiei psihice a sportivilor în cadrul proceselor de pregătire

şi competiţional, este necesară din mai multe considerente. Ea este baza structurării

solicitărilor discutate anterior, în vederea aprecierii şi validării mijloacelor şi

metodelor folosite în pregătirea autoapărării, pentru stabilirea nivelului de

dezvoltare propriu fiecărui subiect din cercetarea experimentală. Aceasta

influenţează obiectivitatea şi planificarea procesului de antrenament.

3. Rezultatele cercetării demonstrează că subiecţii prezintă grade de

dezvoltare a premizelor psihice foarte diferite. Aceasta se referă atât la

componentele cognitive, cât şi la premizele de reglare a particularităţilor

emoţionale de reacţie. În cursul adaptării individuale, prin structura specifică a

activităţii. apar solicitări foarte diferite a componentelor psihice izolate. Un nivel

înalt al percepţiei optice şi chinestezice, al concentrării rapide, al stăpânirii şi

stabilităţii emoţionale în prelucrarea situaţiilor diferite din autoapărare,îl pun pe

poliţist în situaţia să-şi regleze acţiunile proprii. Trebuie ţinut seama că, factorii

externi de dezvoltare nu au o eficacitate automată, ci acţionează diferenţiat asupra

dezvoltării psihice a indivizilor în funcţie de premizele interne şi .capacitatea de

recepţie şi de prelucrare a acestora.

4. Îndeplinirea sarcinilor de antrenament la un nivel calitativ superior,

necesită din partea subiecţilor, respectarea coeficienţilor cantitativi, realizarea

cerinţelor tehnice şi tactice, cooperarea şi comunicarea cu partenerii de antrenament

şi cu pedagogul.

5. Scopul perfecţionării calitative ulterioare a procesului de antrenament, ne-

a condus la raţionamente despre cum se poate contribui mai eficient la o

287

Page 288: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

reglare constantă a acţiunii, la dezvoltarea premizelor psihice de reglare şi o

eficientizare a comportamentului de autoapărare, printr-o conştientizare superioară

a cerinţelor impuse de situaţiile problematice din timpul luptei.

6. Una din neliniştile acestei cercetări a fost “cum poate fi transformat

distresul dinaintea confruntărilor într-o stare psihică relativ stabilă?” Prin

identificarea situaţiilor problematice şi anticipare şi anticiparea lor, prin

„porţionarea” şi administrarea periodică în doze „homeopatice” a acestor situaţii

care la un moment dat devin “fireşti” – adică prin obişnuirea individului cu situaţia

critică destabilizatoare şi toate acestea, prin însuşirea în paralel a tehnicilor de

autoreglare (pregătire psihologică).

7. Rezultatele cercetării de faţă sunt în concordanţă cu ideile teoretice şi

concluziile formulate de specialişti ai domeniului, care au demonstrat experimental

că este posibilă o ameliorare a capacităţii de performanţă prin stabilizări afective şi

formarea deprinderilor de autoreglare pe de-o parte, şi prin ameliorarea capacităţii

de anticipare, recunoaştere, prelucrare a situaţiilor problematice în sensul unei

tratări mai eficiente. Ipotezele formulate cu privire la dubla determinare a

randamentului de luptă, atât de către pregătirea psihologică prin antrenament

mental, cât şi prin adecvarea instruirii prin problematizare au fost confirmate prin

rezolvarea sarcinilor de cercetare, urmând ca aspectele ce s-au dovedit deosebit de

complexe, să fie reluate şi aprofundate în cercetări viitoare.

288

Page 289: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

BIBLIOGRAFIE

ADLER, ALFRED, Cunoaşterea omului, Ed. IRI, Bucureşti, 1996.

BARTH, BERND, KUHN, JOACHIM, KIRCHGASSNER, HELMUT., Determinarea si caracterizarea situaţiilor de luptă, în Sportul de performanţă, Bucureşti, 1988, 278, p.8

BĂDESCU L., Arte marţiale, Ed. Teora, Bucureşti, 1998.

BEJAT, M., Creativitate, inteligenţă şi stil cognitiv în rezolvarea de probleme, în „Interacţiunea proceselor cognitive”, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1973.

BERNDT, B., KUHN, J., KIRCHGASSNER, H., Determinarea şi caracterizarea situaţiilor de luptă în "Sportul de performanţă", CCPS, Bucureşti, 1988, 278, pag. 8

BERNDT, BARTH, Pregătirea pentru competiţie printr-un antrenametnstrategico-tactic complex, în "Leistungssport", 1, 1995, tradus în "Sportul de performanţă", CCPS, 362-264, Bucureşti

BLAJ, C., D., Comportamentul la volan, Edit. Medicală, Bucureşti, 1982

BRUNER, J., S,. Pentru o teorie a instruirii, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1970.

BUNTING M., Cops – Then An Now, University Delaware, 2000.

CADZASOV, L, V., MIRONOV, V., D., Metodica cercetării gradului de pregătire tehnico-tactică, în „Ce spun specialistii despre lupte", vol. II, Bucureşti, CCEFS, 1975, p. 27-32

CATELINEAU, J, TARGET, C., -Metoda de predare prin exerciţii standard, în S.C.J., nr.106-107, 108-109, c.c.e.f.s., Bucureşti, 1997, 2 vol.

CEAUŞU V., De la incertitudine la decizie, Edit. Militară, Bucureşti, 1972

CEAUŞU, VALERIU., Instruire şi învăţare, Ed. Ştiinţifică,Bucureşti, 1986

CERGHIT I., Metode de învăţământ, Editura Didactică şi Pedagogică R.A., Bucureşti, 1997,

CHIRILĂ, M., HILLERIN, P., ŞERBAN, M., Cercetarea şi dirijarea complexităţii efortului şi randamentului optim al mijloacelor şi metodelor integrate în procesul de pregătire al luptătorilor de performanţă, C.C.E.F.S., Bucureşti, 1988

CIŞMAŞ, G., Lupte greco-romane. Instruirea juniorilor, Ed. Sport-Turism, Bucureşti, 1981

CZAJCOWSKI, Z., Unele observaţii cu privire la alegerea si învăţarea exerciţiilor în scrimă, în „Sportul de performanţă", Bucureşti, CCEFS, 1978, 143

CZAJCOWSKI, Z., Valoarea „timing"-ului în tactica scrimei , în „Sportul de performanţă", Bucuresti, CCEFS, 1976, 143

DEMETER, A., Bazele fiziologice şi biochimice ale formării deprinderilor motrice”, Editura Sport -Turism, Bucureşti, 1982.

DERLOGEA S., IONESCU C., Aikido calea armoniei. Ed. Apimondia, Bucureşti, 1990.

DINEIKA, K.V., 10 lecţii de antrenament psihofizic, în V.D.P., CCEFS, nr.293-294, Bucureşti, 1989.

DIETMAR, KLEINE, RALF, SCHWARZER, Anxietatea şi pregătirea sportivă –meta-analiză

în Sportul de Performanţă, nr. 317, C.C.E.F.S., Bucureşti, iulie, 1991, p.53-80

DRAGNEA, A., Antrenamentul sportiv, E.D.P., Bucureşti, 1996.

DRAGNEA, A., BOTA, A., Teoria activităţilor motrice, E.D.P., Bucureşti, 1999.

DRAGOMIRESCU, V., T., Determinism şi reactivtate umană, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti, 1990

289

Page 290: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

ENACHE, I., Autoapărarea fără armă. Ed. Dumves Prodimex, Bucureşti, 1994.

EPURAN, M., HOLDEVICI, I., Compendiu de psihologie pentru antrenori, Bucureşti, Edit. Sport-Turism, 1980

EPURAN, M., HOLDEVICI, I., TONIŢA, F., Psihologia sportului de performanţă.Teorie şi practică-, Editura FEST, Bucureşti, 2001.

EPURAN, M., Metodologia cercetării activităţilor corporale , vol. II, M.T.S., 1992

EPURAN, M., Modelarea conduitei sportive, Bucureşti, Edit. Sport-Turism, 1990

EPURAN, M., Agresivitate şi catarsis în joc şi sport în "Sportul de performanţă", CCEFS, Bucureşti, 1975

EPURAN, M.,- Curajul şi frica, în S.D.P., C.C.P.S., Bucureşti, 320, octombrie 1991, p. 23-39.

EPURAN, M., Pregătirea psihologică a sportivului, Editura Uniunii de Cultură Fizică şi Sport, Bucureşti, 1964

EPURAN, M., Psihologia educaţiei fizice, Edit. Sport-Turism, Bucureşti, 1976

EPURAN, M., Psihologia sportului de performanţă.Reglarea şi autoreglarea stărilor psihice ale sportivilor, Curs pentru studii aprofundate, ANEFS, Bucureşti, 1996

EPURAN, M., HORGHIDAN, V., Factorii motivaţionali în sport în "Texte de psihologia sportului", IEFS, Bucureşti, 1975

EPURAN, M., HORN, E., Mecanisme de influenţare a comportamentului în fotbal, Edit. Sport-Turism, Bucureşti, 1985

FAMOSE, J., P. ş.a. Apprentissage moteur. Role des representation, Paris, Edition, Revue EPS, 1991

FLORESCU, C., Sportul de performanţă, Edit. Sport-Turism, Bucureşti, 1985

FRESTER, R., Antrenamentul ideomotric, în „Sportul de performanţă" Bucureşti, CCEFS, 1987

FROMM. ERICH – Texte alese, Edit. Politică, Bucureşti, 1983

GALPERIN, P.I., Metode, fapte, teorii, în Psihologia formării acţiunilor mintale şi a noţiunilor”, Studii de Psihologia uitării, Editura Didactică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975.

GHIORGHIU, A.V., Sugestie şi sugestibilitate. Aspecte psihologice şi psihopiziologice, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1982.

GIVEN, SOLOMON, Sentimentul de teamă în activitatea poliţistului, în Law and Order, vol. 41, nr. 5, mai 1993 - “Fear”.

GOLU, M., Principii de psihologie cibernetică, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1975

GOLU, M. şi colab., Dicţionar de psihologie socială, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981

GOLU, MIHAI, DICU, AUREL, Introducere în psihologie, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti, 1972

GORGOS, C. Dicţionar enciclopedic de psihiatrie, vol. III, Bucuresti, Edit. Medicală, 1989

GRIGORE, M.. Anxietatea, conştiinţa de sine şi espectanţa, în Psihologie, Editura Ştiinţifică şi tehnică, S.A. nr.1(35) Ian.-febr., Anul VII, Bucureşti, 1997.

GULIMAR, DAVE, Psihic şi pregătire. Factori emoţionali în viaţa sportivă, în „Sport - Il Discobolo“, 1983, p. 57-60, tradus în Sportul de performanţă, Bucureşti, CCEFS, 228, 1984

HANTĂU, I., Antrenamentul în judo, pregătire fizică şi tehnică, Editura Universităţii Piteşti, 1998.

HAYWARD, S., Biopsihologie, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1999.

290

Page 291: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

HĂVÂRNEANU, C., Cunoaşterea psihiatrică a persoanei. Posibilităţi de Utilizare a computerului în psihologia aplicată, Ed. Polirom, Iaşi, 2000.

HOLDEVICI I., VASILESCU I.P., Activitatea sportivă. Decizie, autoreglare, performanţă. Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1998, p.8-20.

HOLDEVICI, I., Ameliorarea performanţei individuale prin tehnici de psihoterapie, Editura Orizonturi, Bucureşti, 2000.

HOLDEVICI, IRINA, VASILESCU, ILIE, P., Activitatea sportivă. Decizie, autoreglare, performanţă, Edit. Sport-Turism, Bucureşti, 1988

HOLDEVICI, L, VASILESCU, L, P., Autodepăsirea în sport, Bucureşti, Edit. Sport-Turism, 1988

HORGHIDAN, VALENTINA, Unele probleme ale autoreglării comportamentului motric, în psihologia şi sportul contemporan, sub red. Epuran Mihai, Editura Stadion Bucureşti, 1974

ILG, HUBERT, Aspecte ale unei teorii a motivaţiei în conceptul reglării activităţii sportive, în „Sportul de performanţă", Bucureşti, CCEFS, 1987, 270, p.48-53

IOSIF, GH., Activitatea cognitivă a operatorului uman , Bucureşti, Edit. Academiei Române, 1994

IUŞCOV, O., Perfecţionarea măiestriei tehnice a luptătorului, în „Ce spun specialiştii despre lupte", vol. IV, Bucureşti, CCEFS, 1977, p.87-102

JANSSEN, J., P., Memoria şi tehnica sportivă în „Sportul de performanţă", Bucureşti CCEFS, 1985, 239

JOANNE BREWSTER, Hypervigilance and cynicism in police officers, în Journal of Police and Criminal Psyhology, Society of Police and Criminal Psychologists, Winter Issue, 1995/1996, vol. 10, nr. 4, Editor:

JOIŢA, E., Eficienţa instruirii, Editura didactică şi pedagogică R.A., Bucureşti, 1998.

KODIM, M., Tipologia psihologică a sportului în "Teoria a praxa telesne vichovy, Praga, 14, 1966, 456, iunie

KREINDLER, A., APOSTOL, V., Creierul şi activitatea mentală, Bucureşti, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1976

LINTON, RALF, Fundamentul cultural al personalităţii, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1968

LÖVE HANS, Introducere în psihologia învăţării la adulţi, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978.

MAHLER, FRED, Introducere în juventologie, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1983.

MAMALI, CĂTĂLIN, Balanţa motivaţională şi coevoluţie, Edit. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981

MANNO R., Les bases de l’entreinement sportif. Traduit de l’italien par Pierre Carrere, Editions Revue EPS, Paris, 1994.

MANNO, R., Calităţile de coordonare în „Sportul de performanţă", Bucureşti, 1987, p.5-25

MÂNZAT, I., „Rolul transferului în interacţiunea dintre învăţare şi rezolvarea de probleme în „Interacţiunea proceselor cognitive”, Ed. Academiei R.S.R., Bucureşti, 1973.

MATEI, N.C., Recurenţa sinergetică dintre atenţie şi învăţare în Psihologia, Anul III, nr.5 (15), Editura Ştiinţifică şi Tehnică, Bucureşti, 1993.

MĂRGINEAN, I., Măsurarea în sociologie, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982.

291

Page 292: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

MERNI, FRANCO, Evaluarea tehnicilor sportive, în „Sportul de performanţă", Bucureşti, CCPS, 1991, 315, p.41-60

MICLEA, MIRCEA, Psihologie cognitivă. Metodele teoretico-experimentale, Ed. Polirom, Iaşi, 1989.

MONTEIL, J.M., Educaţie şi formare, Editura Polirom, Iaşi, 1997

MUSTER, D., Metodologia cercetării în educaţie şi învăţământ, Ed.Litera, Bucureşti, 1985.

NOUGIER, V. ş.a., Prelucrarea informaţiilor în sport, în „Sportul de performanţă", Bucureşti, COPS, 335-336, p.5-36

NEACŞU, IOAN, ENE, MARIAN, Educaţie şi autoeducaţie în formarea personalităţii, Edit. Sport-Turism, Bucureşti, 1987

NELSON M. JOAN, Autoapărarea. Trepte spre succes, Ed. Teora, Bucureşti, 1996.

NEUMEIEL, A., MELHLING, H., Antrenamentul general sau specific al coordonării, în „SDP” nr.442, decembrie, 2001, I.N.C.S., Bucureşti.

NICOLA IOAN, Pedagogie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1992, p.233-243.

PETROV, RAIKO, Importanţa şi locul pregătirii psihologice în sistemul general de pregătire a luptătorului, în „Aspecte fundamentale ale antrenamentului în lupte“, Comité International Olimpique , Solidarité Olimpique, Lausanne, La Solidarité Olimpique, Lausanne, 1976.

PETROV, RAIKO, Lutte libre et lutte greco-romaine, Lausanne, Edition de la FILA_ 1984

PILOIAN, R. A. şi colab. – Particularităţile pregătirii tehnico-tactice a luptătorilor juniori, în "Sportul la copii şi juniori", CCFS, Bucureşti, 1985

POHLMANN, RILO, Motorisches Lernen, Sportverlag, Berlin, 1986

POLSTER, H., Aspecte metodice ale antrenamentului în disciplinele tehnice, în „Sportul de performanţă", Bucureşti, CCEFS, 1988, p.27-36

POPESCU-NEVEANU, P., Curs de psihologie generală, vol. II, Universitatea din Bucureşti, 1977

POPESCU-NEVEANU, P., Dicţionar de psihologie, Bucureşti, Edit. Albatros, 1978

RANETE, L, MATEI, V., Indrumar de psihopedagogie şi metodică, Bucureşti, Edit. Ministerului de Inteme, 1995

RIEDER, H., Îmbunătăţirea tehnicii, în „Sportul de performanţă", Bucureşti, CCEFS, 1985, 239, p.24-42

RIEDER, HERMANN – Îmbunătăţirea tehnicii, în"Sportul de performanţă", CCPS, Bucureşti, 1985, 239

RIPOLL, H., Reflections epistemologiques sur les neurosciences comportamentales et cognitives en sport – un point de vu, în : Billard J. Durante M. Eds Sport et Psihologie, acts VII – eme, Congres International de psihologie du sport, 3,4,5, octobre edition revue E.P.S., Paris, 1991

RONALD J. GETZ, Police officers launches a personal crusade to pull body armor out of the hand of criminals, în Police, noiembrie , New Yorck, 1995.

ROŞCA, ALEXANDRU, ZORGO, B., Aptitudinile, Edit. Ştiinţifică, Bucureşti, 1972

SCHUBERT, F. s.a. Probleme legate de optimizarea momentului de decizie în sporturile de luptă, în „Sportul de performanţă", Bucureşti CCEFS, 154

SCHUBERT, F., Invăţarea tehnicii în sporturile de situaţie în ,Sportul de performanţă", Bucureşti, CCPS, 1991, p.7-24

292

Page 293: Particularităţile învăţării şi aplicării tehnicilor de autoapărare

SCHUBERT, F., Perfecţionarea acţiunii în jocurile sportive, în ,Sportul de performanţă", Bucureşti, CCPS, 1991, 311, p.78-91

SINGER, R., N., Motivaţia şi sportul, în "Psihologia şi sportul contemporan sub red. lui Epuran, M., Edit. Stadion, Bucureşti, 1974

SITKIEWICZ, D. Z., Profilul personalităţii sportivilor care practică judo şi lupte (libere), în S.D.P., C.C.E.F.S., Bucureşti, 1983, 223, p. 32-42.

STEPHEN, M., BUNTING, M., Journal of Police and Criminal Psyhology, Society of Police and Criminal Psychologists, Winter Issue, vol. 10, nr. 4, 2000.

ŞAHMURADOV, I. Tactica luptei sportive în „Ce spun specialiştii despre lupte" vol. V, Bucureşti, CCEFS, 1978, p.45-53

ŞERBAN, MARIA, Mici secrete ale marii performanţe, Edit. Sport-Turism, Bucureşti, 1983

TEMPRADO, J.J., Analiza dificultăţilor informaţionale şi descrierea sarcinilor motrice, în Buletin Informativ, nov-dec 2000, CCEFS, Bucureşti.

THOMAS, R., ECLACHE, J-P, KELLER, J., Aptitudinile motrice - structură şi evaluare, în "Sportul la copii şi juniori", CCFS, Bucureşti, 1995, 100-101

THORNDIKE, E.L., Învăţare umană, E.D.P., Bucureşti, 1983.

TIBERIU, BOGDAN, Comportamentul uman în procesul judiciar, Serviciul editorial şi cinematografic, Bucureşti, 1983

ULMITA, CARLO, Atenţia în sport: noi direcţii de cercetare" în ,Sportul de performanţă, Bucureşti, CCPS, 1993, 335-336, p.36-46

VANEK, M., HOSEK, V., Metode de cercetare a personalităţii sportivilor în "Psihologia şi sportul contemporan", sub red. Epuran, Mihai , Edit. tadion, Bucureşti, 1974

VANEK, MIROSLAV, Sportul de înaltă performanţă şi perfecţionarea omului, în "Sportul de performanţă", CCFS, Bucureşti, 1976, 143

VEALEY, ROBINS, S., Antrenamentul intern prin reprezentare mentală" în „Sportul de performanţă , Bucureşti, CCPS, 1991, 315, p. 41-60

VERHOŞANSKI, I., BELOTTI, P.,Forme ale solicitării motrice şi antrenarea lor, în - S.D.P. nr.442, decembrie, Institutul Naţional de Cercetări pentru Sport, Bucureşti, 2001

WEINECK J., Biologie du sport, Editions Vigot, Colletions Sport et Enseignement, Paris, 1992.

ZANI, A., ROSSI, B., Psihofiziologia cognitivă ca interfaţă între psihologia cognitivă şi psihologia sportului , în „Sportul de performanţă", Bucureşti, CCPS, 1993, 335-336, p. 54-87

ZANI, ALBERTO, Psihofiziologia cognitivă ca interfaţă între psihologia cognitivă şi psihologia sportului, în "International Journal of Sport Psyhology, vol. 22, 1991, tradus în "Sportul de performanţă", CCPS, Bucureşti, 1993, 335-336

ZEYFANG, CRISTIAN, Aptitudini volitive în sporturile de performanţă, în „Sportul de performanţă“, C.C.P.S., Bucureşti, decembrie 1995, 370, p. 59-80

ZLATE, M., Fundamentele psihologiei, Editura Hiperion, Bucureşti 1994.

ZLATE, M., Introducere în Psihologie, Casa de editură şi presă „ŞANSA” SRL, Bucureşti, 1996.

ZLATE, M., Psihologia mecanismelor cognitive, Ed. Polirom, Iaşi, 1999.

ZORGO, B., Motivaţia şi afectivitatea în psihologia generală sub redacţia lui Roşca Al., Edit. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1976

293