Release by MedTorrents.com1.Osmolaritatea mediului intra si extracelular

2.Ph intracelular Ph.extracelular.Reglarea

3.Concetratia totala a proteinelor in plasma sanguina.Proteinograma (clasificarea proteinelor dupa masa moleculara si concetratiile lor plasmatica.

Osmolaritate. Osmolalitate. Tonicitate (osmolaritate efectivă). Diferenţă osmolară.Molalitate = concentraţia particulelor sau concentraţia solvatului dintr-un fluid (apa). Osmolalitate = măsura particulelor osmotic active într-un litru de apă (mOsm/kg apă)Osmolul=presiunea osmotică dezvoltată de 1Mol de substanţă nedisociată dizolvată într-un litru de apă.Osmolaritate = nr. de particule osmotic active dizolvate într-un litru de soluţie (Osm/l sol)Osmolaritatea plasmei = numărul de mOsm prezenţi într-un litru de plasmă (mOsm/l plasmă): 300-310mOsm/l pl.Osmolalitatea plasmei = 285 – 295 mOsm/kg apă.Constituentul major al osmolarităţii serice este Na2+, la care se adaugă glucoza şi ureea. Diferenţa osmolară = osmolaritatea măsurată – osmolaritatea calculată.Când în plasmă se acumulează substanţe osmotic active, altele decât sodiul, glucoza şi ureea, diferenţa osmolară creşte:

Intoxicaţii cu substanţe cu greutate moleculară mică – ex.: etilenglicol, droguri, substanţe chimice. Acumularea de produşi de catabolism – ex.: stările de şoc. Intoxicaţia cu alcool etilic etc.

Tonicitatea (presiunea osmotică, osmolaritatea efectivă) = forţa exercitată de o parte şi de alta a unei membrane semipermeabile de către două lichide inegal de bogate în molecule dizolvate, membrana fiind impermeabilă pentru solvaţi şi permeabilă pentru solvent.Tonicitatea se referă la concentraţia particulelor care nu pot trece membranele biologice. Acestea sunt sbstanţe osmotic active (nepenetrabile prin membrane).Presiunea osmotică şi omolaritatea sunt direct proporţionale cu numărul de particule dizolvate într-un volum de lichid indiferent de masa, valenţa, volumul, încărcătura lor electrică.

Apa traversează membranele pentru a stabli un echilibru osmotic între mediul extracelular şi el intracelular, astfel încât:

Osmolaritatea fluidului extracelular = Osmolaritatea fluidului intracelularSolvaţii intra- şi extracelulari sunt osmoli care se comportă diferit în funcţie de:

Permeabilitate Prezenţa unor transportori Prezenţa unor pompe active

Osmolii (particulele) predominant extracelulare: Na2+, Cl-, HCO3-.

Osmolii predominant intracelulari: K+, esterii fosfaţilor organici – ATP, creatin fosfatul, fosfolipide.Solvaţii (osmolii) care nu pot traversa membranele determină tonicitatea unui compartiment (osmolaritatea efectivă). Solvaţii care traversează membranele nu contribuie la transferul apei şi nu modifică tonicitatea (osmoli inefectivi) – ex.: ureea.Ureea difuzează prin membranele biologice. Modificările concentraţiei ureei modifică osmolaritatea plasmei dar nu şi tonicitatea. În schimb, modificările sodiului, glucozei afectează atât osmolaritatea cât şi tonicitatea plasmei, respectiv a mediului extracelular.Efectul hiperglicemiei asupra natremiei.Transferul apei între compartimentele intravascular şi cel interstiţial se petrece prin peretele capilar şi este determinat de forţele Starling – presiunea hidrostatică şi presiunea coloidosmotică.

–proteine totale 6-8 gr / dl⇒100%; –albumine: 4,5-5,7 gr / dl⇒55-70%; –globuline: 1,46-2,54 gr /dl⇒30-45%; –fibrinogen: 0,2-0,4 gr / dl;Raport albumine globuline = 1,5 – 2,5Fracţii globulinice (% din totalul proteinelor plasmatice)α1⇒3-7 %;α2⇒7-10 %;β ⇒9-17 %;γ ⇒12-20 %

Release by MedTorrents.com4.Hematocritul.Definitie.Valorile normale .MasurareaReprezinta masa de hematii (globule rosii) dintr-un anumit volum de sange. Procedeul consta in recoltarea sangelui dintr-o vena, apoi acesta se combina cu o substanta antiocoagulanta si se repartizeaza intr-un tub de sticla foarte ingust, care se centrifugheaza puternic la o centrifuga. In urma acestei operatii se observa separarea sangelui in stratul superior (plasma) si stratul inferior, format din globule rosii, care constituie hematocritul. Hematocritul se poate defini ca fiind volumul stratului de globule rosii (in procente) fata de volumul total al sangelul din tubul de sticla. Valori normale ale hematocritului: - la barbati = 40-48% - la femei = 36-42% - la copii 2-15 ani = 36-39%. Cresterea hematocritului se intalneste rar, cand se pierde multa apa din corp prin transpiratie, prin febra, prin varsaturi (deshidratare) precum si in boala care se caracterizeaza prin cresterea exagerata a numarului de globule rosii (poliglobulie). Scaderea hematocritului se observa in anemii, in pierderea de sange sau cand se consuma multe lichide inainte de recoltarea sangelui. Hematocritul, alaturi de numaratoarea globulelor rosii si de dozarea hemoglobinei, ajuta la punerea unui diagnostic mai precis de anemie,

5.Numarul de hematii in singe .Valorile .Masurarea

Norma.F .3,7-4,7 X 1012/lB 4,0-5,1 X 1012/l Funcţiile eritrocitelor

1. funcţia de transport 2. participă în hemostaza vasotrombocitară şi coagulării

sângelui3. funcţia reglatoare: hemoglobina intervine în

menţinerea pH-ului, compoziţia ionică a plasmei şi conţinutul de proteine, participă în metabolismul hidrosalin

4. funcţia anticoagulantă – fixarea şi transportul heparinei

5. reglarea eritropoezei, distrugerea eritrocitelor influenţează factorii eritropoetici care influenţează măduva osoasă stimulând eritropoeza.

Release by MedTorrents.com6.Dozarea Hemoglobineie

7.VSH.Viteza de sedimentare a hematiilor

Hemoglobina constă din molecula globina şi 4 molecule de hem care conţin Fe2+. Un ion de fer poate adiţiona o moleculă de oxigen, deci o moleculă de hemoglobină poate fixa 4 molecule de oxigen sau 8 atomi de oxigen.Hb F este hemoglobina fetala şi se caracterizează prin afinitatea mărită faţă de oxigen, conţine 2 lanţuri alfa şi 2 betaHb A este hemoglobina adultului şi conţine 2lanţuri alfa şi 2 lanţuri gama.Hb M mioglobina proteina care se află în muşchi şi are o masă moleculară mică.Compuşii hemoglobinei sunt:Oxihemoglobina – hemoglobina în combinaţie cu O2

Carbhemoglobina – hemoglobina în combinaţie cu CO2

Carboxihemoglobina – hemoglobina în combinaţie cu CO formează în compus stabilMethemoglobina – hemoglobina în combinaţie cu metalele grele.Pentru determinarea cantităţii de hemoglobină de foloseşte metoda Sahli (vezi lucrarea practică)Analiza spectrală – pentru determinarea calitativă pe baza benzilor de absorbţie pe spectrul de lumină, oxihemoglobina – 2 benzi întunecate de absorbţie în porţiunea galben verde a spectrului, iar la hemoglobina redusă doar o singură bandă mai lată în partea verde galbenă a spectrului.

Normal :B.132-164

F.115-145 g/l

VSH-ul reprezinta rata la care sedimenteaza hematiile dintr-o proba de sange anticoagulat intr-o ora. Cu cat hematiile sedimenteaza mai repede, cu atat VSH-ul este mai mare, fiind un indicator de raspuns de faza acuta. O crestere a VSH-ului apare la cel putin 24 ore dupa initierea raspunsului inflamator, iar dupa incheierea raspunsului de faza acuta scade cu un timp de injumatatire de 96-144 ore.In comparatie cu CRP si amiloidul A seric, VSH-ul este crescut si in situatiile in care se produce cresterea concentratiei imunoglobulinelor, complexelor imune si altor proteine.Norma.B.1-10 mm/hF.2-20 mm/h

Release by MedTorrents.com8.Numarul de leucocite.

9.Timpul de singerare.

LEUCOCITELE Leucocitele sau globulele albe sunt elemente figurate ale sangelui au nucleu si au in general forma ovala dar datorita capacitatii acestora de a emite pseudopoade forma lor este schimbatoare. Leucocitoza - cresterea numarului leucocitelor peste 8000 mm poate fi temporara si poate fi determinata de cauze foarte diferite cu mar fi ingerarea de alimente, ridicarea temperaturii mediului, stari psihice, etc.,iar cele  permanente sunt manifestari ale unor stari patologice (boli infectioase, scarlatina, encefalita, septicemiile, holera, hemoragii si in asociere cu boli maligne, etc.) Cand leococitoza permanenta se produce printr-o imultire anarhica a leucocitelor, se produce starea numita leucemie ea prezinta o crestere enorma si necontrolata a leucocitelor (1000000 mmc ) in circulatie  gasinduse si forme imature a acestora.Leucopenie neutropenia) este scaderea sub 4000 mmc se manifesta in unele boli infectioaseca febra tifoida, gripa, intoxicatii cu substante chimice, anemia aplastica, deficite vitaminice, boli ale celulei stemNormalB si F 4,0-9,0 x109 l

Informatii generale

TS este un test de investigare a hemostazei primare, fiind astfel un indicator al eficientei fazelor vasculara si plachetara. TS depinde de functia si numarul trombocitelor, prezenta proteinelor plasmatice de adeziune, integritatea matrixului peretelui vascular3;6.Pregatire pacient - pacientul nu va lua medicamente care contin aspirina timp de 7 zile inainte de test si se va abtine de la consumul de bauturi alcoolice1.Tehnica de efectuare - se dezinfecteaza lobul urechii cu eter (nu cu alcool); se incizeaza ferm lobul cu lanteta de 1.5 mm latime si reglata la o adancime de 3 mm, declansandu-se concomitent cronometrul; din 30 in 30 de secunde se absorb picaturile de sange pe o hartie de filtru pana la oprirea sangerarii (metoda Duke)4.Valori de referinta  - 1-4 minute (metoda Duke)1.Valori critice – TS>15 minute3.Semnificatie clinicaTS crescut:1.  Trombocitopenii: - pentru 80000/µl,TS va fi ~10 minute, pentru 40000/µl TS va fi ~20 de minute, pentru mai putin de 10000/µl,TS va fi > 30 de minute daca functia trombocitara este normala3.2.. Afectari ale functiei trombocitare-   ereditare: boala von  Willebrand, trombastenie Glanzmann, sindrom Bernard-Soulier, sindrom Wiskott-Aldrich, sindrom Chediak-Higashi;- dobandite: uremie, paraproteinemii (mielom multiplu, macroglobulinemia Waldenstrom), sindroame mieloproliferative acute si cronice, infectii virale, insuficienta hepatica severa, medicamente.3.  Tulburari ale hemostazei secundare: la 20% din pacientii cu hemofilie, 30% din pacientii cu deficit de factor V, in unele cazuri de afibrinogenemie.4.  Unele boli de tesut conjunctiv: sindrom Ehlers-Danlos1;5;6.TS crescut in prezenta unui numar normal de trombocite indica prezenta bolii von Willebrand sau a unei disfunctii trombocitare.Afectiunile vasculare cum sunt vasculitele alergice sau teleangiectaziile hemoragice ereditare nu se insotesc de obicei de prelungirea TS desi uneori pot apare sangerari spontane. TS scazut poate fi observat la unii pacienti cu hiperlipoproteinemie, diabet zaharat sau ateroscleroza. La acesti pacienti semnificatia clinica nu este precizata5. 

Release by MedTorrents.com

10.Timpul de coagualre

12.Determinare grupelor sangvine.

Clasic pentru a aprecia puterea de coagulare a sangelui in cazul unei hemoragii sau in vederea unei operatii chirurgicale, se determina t.c. dupa cum urmeaza: se recolteaza o picatura de sange din pulpa degetului, se pune pe o lama de sticla si se cronometreaza timpul care a trecut pana la coagularea sangelui.Valori normale8-12 minute.

Cresteri anormale

Depasirea acestui timp (t.c. crescut) arata ca, coagularea sangelui se face cu intarziere, fapt ce poate predispune la sangerari, la hemoragii.Scaderi anormaleUn timp de coagulare scazut (sub cinci minute) indica o coagulare anormal de rapida a sangelui putand duce la coagularea sangelui chiar in vasele sanguine, asa cum se intampla in unele infectii microbiene.

13.Determinare apartenetei RH.

Release by MedTorrents.com14.ECG.Amplasarea electozilor in deviatii standart. 17.Ascultarae inimii18.Masuararea Tensiunii arteeiale

20.Determinarea VEMS

19.Valorile normale ale volumelor respiratorii(ml).Spirometria.

SPIROMETRIA. VOLUMELE RESPIRATORIISpirometria este metoda de măsurare a volumelor respiratorii cu ajutorul spirometrului.Spirografia – metoda de înscriere a mişcărilor respiratorii.Volumele respiratorii:

Volumul respirator curent (500 ml) – este cantitatea de aer care pătrunde în plămâni în timpul unui inspir normal.

Volumul inspirator de rezervă (2000 – 2500 ml) aerul care pătrunde în plămâni la un inspir forţat după un inspir normal.

Volumul expirator de rezervă (1000 – 1500 ml) aerul expirat la o expiraţie forţată după o expiraţie normală. Volumul rezidual (1000 – 1500 ml) este aerul care rămâne în plămâni după o expiraţie forţată.

Două sau mai multe volume împreună se numeşte capacitate pulmonară. Capacitatea inspiratorie, egală cu suma dintre volumul curent şi volumul inspirator de rezervă,

reprezintă cantitatea de aer (3500 ml) pe care o persoană o poate respira pornind de la nivelul expirator normal până la distensia maximă a plămânilor.

Capacitatea reziduală funcţională, egală cu suma dintre volumul expirator de rezervă şi volumul rezidual. Aceasta reprezintă cantitatea de aer ce rămâne în plămâni la sfârşitul unei expiraţii normale.

Capacitatea vitală egală cu suma dintre volumul inspirator de rezervă, volumul curent şi volumul expirator de rezervă. Aceasta reprezintă volumul maxim pe care o persoană îl poate sc oate din plămâni după o inspiraţie maximă (4600 ml).

Volumul inspirator de

rezervă Capacitatea inspiratorie

Capacitatea pulmonară totală

Volumul curent

Volumul

Volumul expirator maxim pe secunda-volumul maxim de aer expulzat din plamani in prima secunda a

expiratiei rapide, fortate si maxime care urmeaza unei unei inspiratii maxime. VEMS poate fi masurat si la

doua sau trei secunde. Pe spirograma masurarea VEMS se face prin coborarea unei verticale din

punctul ce marcheaza inceputul expirului si proiectarea pe aceasta verticala a punctului de pe

traseu care corespunde primei secunde a expirului. Vulomul obtinut prin inmultirea cu factorul de

conversie al aparatului este corectat BTPS. Scaderea VEMS este considerata usoara daca este cuprinsa

intre 60-60% din valoarea teoretica, moderata intre 40-59% si severa sub 40%.

Release by MedTorrents.com

21.Urina normal constantele.

SPIROMETRIA. VOLUMELE RESPIRATORIISpirometria este metoda de măsurare a volumelor respiratorii cu ajutorul spirometrului.Spirografia – metoda de înscriere a mişcărilor respiratorii.Volumele respiratorii:

Volumul respirator curent (500 ml) – este cantitatea de aer care pătrunde în plămâni în timpul unui inspir normal.

Volumul inspirator de rezervă (2000 – 2500 ml) aerul care pătrunde în plămâni la un inspir forţat după un inspir normal.

Volumul expirator de rezervă (1000 – 1500 ml) aerul expirat la o expiraţie forţată după o expiraţie normală. Volumul rezidual (1000 – 1500 ml) este aerul care rămâne în plămâni după o expiraţie forţată.

Două sau mai multe volume împreună se numeşte capacitate pulmonară. Capacitatea inspiratorie, egală cu suma dintre volumul curent şi volumul inspirator de rezervă,

reprezintă cantitatea de aer (3500 ml) pe care o persoană o poate respira pornind de la nivelul expirator normal până la distensia maximă a plămânilor.

Capacitatea reziduală funcţională, egală cu suma dintre volumul expirator de rezervă şi volumul rezidual. Aceasta reprezintă cantitatea de aer ce rămâne în plămâni la sfârşitul unei expiraţii normale.

Capacitatea vitală egală cu suma dintre volumul inspirator de rezervă, volumul curent şi volumul expirator de rezervă. Aceasta reprezintă volumul maxim pe care o persoană îl poate sc oate din plămâni după o inspiraţie maximă (4600 ml).

Volumul inspirator de

rezervă Capacitatea inspiratorie

Capacitatea pulmonară totală

Volumul curent

Volumul

Cantitatea de urina in 24 de ore la un adult variaza de la 1-1,5 litri. In sezonul cald, dupa febra, dupa varsaturi, diaree, dupa transpiratii intense (deshidratare), dupa fumat sau consum redus de lichide, cantitatea de urina este mai mica. In socul produs de hemoragii mari, arsuri sau traumatisme, in bolile care retin apa in organism (insuficienta cardiaca, cirozahepatica) cantitatea de urina scade foarte mult. Sunt unele boli de rinichi (insuficienta renala, infectii renale) sau intoxicatiicu substante chimice in care cantitatea de urina scade sub 500 ml (oligurie). In aceste situatii organismul sufera deoarece nu se mai pot elimina prin urina deseurile nesanatoase din sange. In bolile care blocheaza caile urinare (calculi urinari, hipertrofie de prostata, etc.) din cauza dificultatii de a urina, cantitatea de urina este mai mica. Dupa frig, emotii, tratamente cu diuretice, consum mare de lichide, de alimente sarate, de alcool, creste si cantitatea de urina peste 2 litri (poliurie). Bolile cronice de rinichi (glomerulonefrita, scleroza renala) care nu mai permit reabsorbtia apei filtrate prin rinichi, produc eliminarea unei cantitati foarte mari de urina..Densitatea (greutatea specifica) urinei este mai mare dacat a apei (care este de 1000) si se determina cu urodensimetrul.  Valori normale in cazul densitatii: 1015-1030. Cand se consuma mai multe lichide, deci in cazurile in care creste cantitatea de urina, se produce in general o scadere adensitatii urinare si invers, cand urina din 24 de ore este in cantitate mai mica si mai concentrata, atunci densitatea urinara este mai crescuta. Numai in diabetul zaharat, in ciuda unei cantitati mari de urina, densitatea urinei nu scade, ci creste datorita zaharului dizolvat in urina. O densitate urinara se considera anormala atunci cand examenele repetate arata cifra sub 1012. Aceasta situatie arata ca rinichii bolnavi nu mai au capacitatea de a produce o urina mai concentrata. Cresterea densitatii urinare peste cifra 1030 indica fie o deshidratare a organismului, fie un diabet zaharat.PH-ul urinar sau reactia urinei arata daca urina este acida sau alcalina. Determinarea pH-ului se face cu o hartie impregnata cu tinctura de turnesol (sau cu alta substanta indicatoare). Se introduce hartia in urina si se observa modificarea culorii benzii de hartie. Sub pH-ul 7,0 urina este considerata acida si hartia se inroseste, iar peste pH-ul 7,0 urina este considerata alcalina si hartia se albastreste. In mod normal urina este acida avand pH-ul cuprins intre 5,5 si 6,5. Dupa o alimentatie bogata in carne si medicamente acide (sare de lamaie, vitamina C), se elimina o urina mai acida, iar dupa un regim alimentar vegetarian, dupa medicamente alcaline (bicarbonat, ape minerale) sau dupa infectii ale aparatului urinar, devine alcalina. Urina care este permanent prea acida sau prea alcalina, predispune la formarea de calcului urinari de acid uric, respectiv de fosfat si carbonat de calciu.

Release by MedTorrents.com22.Componentele examenului sumar a urinei.

23.Concetratia normal a glucozei in plasma sangvina si in urina filana .Reglarea

Examenul sumar de urinaCantitatea de urina emisa in 24 de ore depinde de ingestia de lichide, de pierderile de apa prin transpiratie si de functionalitatea aparatului urinar.AspectulUrina normala este in general limpede. O urina tulbure in momentul eliminarii ei poate contine:

saruri (urati, oxalati, fosfati, carbonati) mucus, puroi, epitelii, microbi grasimi

DensitateaDepinde de concentratia substantelor dizolvate si are valorile normale cuprinse intre 1.015 1.025PhpH-ul urinei este reactia urinei si are valori normale intre 4.8 si 7.8. Urine puternic acide (pH < 4.5) se produc in procesele maligne (are loc distrugerea crescuta de proteine), febra, diaree abundenta, acidoza diabetica sau metabolica.Valori scazute ale pH-ului urinar (deci urine acide) se intilnesc in:

reumatismul poliarticular cronic diabet zaharat insuficienta renala decompensata

Valori crescute ale pH-ului urinar (urine alcaline) se intilnesc in: alcaloza respiratorie alcaloza metabolica varsaturi abundente (etiologii diferite) infectii ale cailor urinare (cistite, pielite)

Proteine urinareReprezinta prezenta in urina a cantitatilor anormale de substante proteice datorita unor afectiuni renale sau extrarenale.GlucozaIn mod normal urina nu contine decit cantitati foarte mici de glucide. In mod patologic, glucoza poate aparea in cantitati apreciabile, prezenta ei fiind cunoscuta sub numele de glicozurie.Compusi cetoniciIn urina normala pot exista cantitati mici de compusi cetonici (acetona fiind produsul principal).Cantitatea lor in urina creste apreciabil in afectiunile care cresc cetogeneza hepatica sau scad utilizarea compusilor cetonici in tesuturilor extrahepatice (tesut muscular, rinichi), si anume:

efort muscular stresant diabet zaharat varsaturi accentuate (sarcina) etc.

Pigmenti urinariIn conditii fiziologice, culoarea este data de pigmentii si cromogenii existenti in urina (urobiligenul, urobolina, etc.). Patologic, in urina pot fi gasiti pigmenti sanguini, pigmenti biliari si acizi biliari(saruri biliare).Prezenta acestora indica existenta unui icter obstructiv, fie a unui icter parenchimatos hepatic. Sediment urinarSedimentul urinar este prezentat de componentele insolubile din urina, care se obtin prin centrifugare

Nivel al glucozei in sange. Multumita mai multor mecanisme de reglare, glicemia este mentinuta sensibil constanta (in jur de 1 gram la litru) cu scopul de a aduce organelor si tesuturilor cantitati constante de glucoza sangvina. Reglarea nivelului sangvin al glucozei este asigurata multumita unui echilibru permanent intre substante, de natura mai ales hormonala, care micsoreaza glicemia (insulina) si cele care o cresc (glucagonul, adrenalina, hormonul de crestere). 

Masurarea glicemiei - Glicemia se masoara fie in sangele venos in cursul clasicei "luari de sange" (glicemia venoasa), fie in sangele capilar dupa o mica intepatura in varful degetului (glicemie capilara), o picatura de sange fiind intinsa pe o banda reactiva; masurarea este atunci stabilita fie prin compararea culorii obtinute cu o scara de culori, fie prin citire directa, banda fiind introdusa intr-un mic aparat denumit autoanalizor. Valoarea normala a glicemiei este intre 4,4 milimoli pe litru si 6,7 milimoli pe litru (adica intre 0,8 si 1,2 grame pe litru) luata pe nemancate si de cel putin 6,7 milimoli pe litru (1,2 grame pe litru) la doua ore dupa luarea unei mese.

Patologie- Hipoglicemia (diminuarea glicemiei) risca sa duca la o pierdere a cunostintei daca scaderea este importanta. Ea este tratata prin administrarea orala de zahar daca bolnavul este constient, prin injectarea de glucagon in caz contrar.- Hiperglicemia (cresterea glicemiei) este unul dintre semnele caracteristice diabetului. Ea este tratata printr-un regim alimentar adecvat, eventual prin administrarea de medicamente hipoglicemiante si, in unele cazuri (diabet insulino-dependent), prin injectarea de insulina.In urina finala glucoza nu trebue sa fie. Daca este prezenta ne vorbeste de o patologie. Ex.DZ.

Release by MedTorrents.com24.Diagnosticul precoce de sarcina.

25.Teste de importantza

clinica. (Rotulea, ahilean, bicipital…)

Release by MedTorrents.com

26.Masticografia

Release by MedTorrents.com

27.Electromiografia

Release by MedTorrents.comElectromiografia (EMG) este un test folosit pentru înregistrarea activităţii electrice a muşchilor. Când muşchii sunt activi, aceştia produc impulsuri electrice direct proporţionale cu nivelul activităţii musculare. Electromiografia poate fi recomandată de medicul specialist pentru depistarea activităţii electrice anormale de la nivelul muşchilor, survenite în afecţiuni precum distrofie musculară, inflamaţii musculare, leziuni ale sistemului nervos periferic (manifestate la nivelul mâinilor şi picioarelor), scleroza laterală amiotrofică, miastenia gravis, hernie de disc.

De ce se face testul?În general electromiografia este recomandată în următoarele cazuri:pentru stabilirea cauzelor inexplicabile de slăbiciune musculară;stabilirea diferenţelor dintre slăbiciunile musculare provenite de la afecţiuni la nivel muscular și cele provenite de la afecţiuni ale sistemului nervos;stabilirea diferenţelor dintre slăbiciunile muşchilor datorate afecţiunilor propriu-zise şi a celor datorate nefolosirii muşchilor la parametrii normali datorită durerilor sau altor cauze. Ea contribuie la diferențierea unei tulburări anorganice (psihologică), unei atingeri a sistemului nervos central (encefal și măduva spinării), unui sindrom neurogen periferic (atingerea nervilor sau a originii lor aflate în măduvă), unei atingeri musculare și a unei tulburari a conducției neuromusculare (transmitere a influxului nervos la mușchi).Pregătire pacient În cazul adulţilor electromiografia nu presupune pregătiri speciale. Dacă testul va fi efectuat unui copil, este indicată o discutie preliminară cu acesta pentru a-l familiariza cu procedura ceruta de electromiografie.Cum se face testul? EMG se realizează prin inserția în masa musculară a unui ac cu funcție de electrod. Acele sunt de unică folosință iar întreaga procedură poate fi moderat dureroasă și poate produce sîngerare ușoară. Persoanele care primesc tratament anticoagulant (trombostop, sintrom) sau antiagregant plachetar (aspirină, plavix) pot sângera mai abundent și de aceea se recomandă întreruperea temporară a acestui tratament cu 4 - 5 zile anterior investigației. Durerea și sângerarea sunt minime.Semnalele electrice înregistrate de către acul electrod sunt analizate de către un computer și oferă date prețioase despre suferința nervilor și/sau a mușchilor.A doua parte a investigației cuprinde evaluarea conducerii nervoase pe nervii senzitivi și motori și foloseste de această dată electrozi sub forma unor discuri de mici dimensiuni care sunt lipiți pe suprafata pielii. Acestia inregistreaza potențialele produse în mușchi de stimularea cu curent electric a nervilor care inervează mușchii respectivi. Un computer va calcula viteza de conducere nervoasă și alți parametri functionali ai activității nervoase.

28.Acuitatea vizualaCapacitatea ochiului de a distinge separat doua obiecte alaturate. Acuitatea vizuala depinde de claritatea focalizarii retiniene, integritatea cailor nervoase si interpretarea cerebrala a stimulului. - La adult, scara de acuitate cea mai utilizata pentru vederea de departe este cea care prezinta litere de dimensiuni descrescatoare. Subiectul fiind plasat la 5 metri de scala, este pus sa citeasca testul cu fiecare ochi pe rand, fara lentile corectoare, apoi cu lentile corectoare care par cele mai adecvate pentru vederea sa. Literele cele mai mari cores pund unei acuitati de 1/10, iar cele mai mici unei acuitati de 10/10. Pentru masurarea acuitatii vizuale de aproape, testul cel mai utilizat este cel al lui Parinaud. Citit la o distanta de 33 centimetri, el face apel la lectura fragmentelor unui text scris cu litere din ce in ce mai mici - La copiii inaintea varstei scolare si la subiectii analfabeti, masurarea acuitatii vizuale este identica cu cea a adultului, dar se utilizeaza cifre, desene sau litera E orientata in diferite sensuri si a caror orientare subiectul trebuie s-o indice.

Release by MedTorrents.com29.Perimetria

Release by MedTorrents.com30.Preceperia cromatica.

31.Probele audetive

Release by MedTorrents.com

32.Determinarea pragurilor gustative si senzatiilor.

Release by MedTorrents.com

33.EEG.

Release by MedTorrents.com

34.Teste pentru memorie.

Release by MedTorrents.com

35.MEtabolismul bazalMetabolismul bazal

MB – reprezintă consumul energetic minim necesar menţinerii funcţiilor vitale Unitatea ce exprimă rata energiei folosite de organism “rata metabolismului” este caloria

1

2

3

Release by MedTorrents.com Caloria – cantitatea de căldură necesară pentru a ridica temperatura unui gram de apă cu 10 C MB la adulţi sănătoşi constituie:

bărbaţi – 1600 kcal/24 ore femei – 1300 kcal/24 ore

MB depinde de: - constituţie: greutatea corpului, talia - vârstă (copii > vârstnici) - sex (bărbaţi > femei) - condiţiile mediului extern (MB max. la ora 16-17; min la ora 3-4 dimineaţa; veghe > somn)

MB poate fi calculat cu ajutorul tabelelor sau măsurat în anumite condiţii standarte:1. Stare de veghe2. Repaos muscular (poziţ3. ie orizontală) şi psihic4. Post alimentar 12-16 ore5. Temperatura de confort 18-200 C

Rata MB creşte în timpul efortului fizic MB + energia necesară pentru a efectua un efort fizic se numeşte metabolism general

MG depinde de activitatea desfăşurată, astfel toate persoanele pot fi repartizate în 4 grupe profesionale:1. Intelectuali – 3000-3500 kcal/zi2. Muncitorii întreprinderilor mecanizate – 3500-4000 kcal/zi3. Lucrătorii întreprinderilor parţial mecanizate – 400-4500 kcal/zi4. Muncitorii care execută o muncă fizică grea – 4500-5000 kcal/zi

Reglarea metabolismului bazal Hormonii tiroidieni (T3 ; T4 ) – măresc rata MB cu 60% – 100% peste normă; absenţa complectă a acestor hormoni

duce la scăderea ratei MB cu 50%-60% faţă de normă Catecolaminele (adrenalina, noradrenalina) – măresc rata MB în majoritatea ţesuturilor, accelerând glicogenoliza şi

astfel mărind activitatea metabolică celulară Stimularea sistemului nervos simpatic măreşte rata MB doar cu 15% (la noi-născuţi cu 100%)

36.Consitiile de confort pentru aprecierea MB.Determinarea MB.Calorimetria Reprezintă măsurarea rate MB – 2 metode

1. Calorimetria directă – se efectuază cu ajutorul camerelor calorimetrice; este bazată pe determinarea energiei cedate de organism sub formă de energie termică (căldură). Căldura cedată este captată de apa din calorimetru şi după devierea t0 apei, calculăm MB (Q); Q= mc(t2-t1)/MT

2. Calorimetria indirectă – este bazată pe determinarea energiei eliberate în rezultatul proceselor oxidative, prin calcularea V O2 utilizat şi V CO2 eliberat – analiza gazoasă

I. Analiza găzoasă completă Metoda Douglas-HoldaneColectarea aerului expirat de persoana examinată în sacul Douglas timp de 10-15 min şi determinarea în % a O2 şi CO2 în aerul inspirat şi expirat (gazoanalizatorul Holdane)Etapele analizei gazoase complete:

1. Ventilaţia pulmonară (aerul ce trece prin plămâni/min) V aer colectat / timp = V aer/min 2. Determinarea în % apoi în unităţi de volum VO2 cons / min = VO2 insp – VO2 expir VCO2 eliminat / min = VCO2 expir – VCO2 insp

3. Determinarea coeficientului respirator CR CR = VCO2 elimin / VO2 consCR depinde de substratul supus oxidăriiCR glucide = 1,0; CR proteine = 0,8; CR lipide = 0,7Exemplu: C6 H12 O6 + 6O2 → 6 CO2 + 6H2 OCR = 6CO2 / 6O2 = 1 4. Determinarea echivalentului caloric al 1l O2 - cantitatea de energie degajată la consumarea 1l O2 (conform tabelelor standard în baza CR) EK 1 l O2 = CR + 4; pentru glucide = 5 kcal proteine = 4,8 kcal lipide = 4,7 kcal5. Determinarea MB (Q)= kcal/ min, apoi 24 ore6. Calcularea MB după tab. standard şi compararea cu datele experimentale; aprecierea erorii ( ±10%)

39.Clearence-ul plasmatic si importanta in aprecierea functiilor renale.Clearance-ul creatininei

Release by MedTorrents.comClearance - ul, notiune introdusa de Van Slyke, exprima cantitatea de plasma epurata de catre rinichi in unitatea de timp, pentru o substanta data. Clearance-ul creatininei se calculeaza cu formula: C=UxV/P, unde C=clearance-ul substantei; U=concentratia substantei in urina exprimata in mg/mL; V=debitul urinar exprimat in mL/min.; P=concentratia substantei in plasma exprimata in mg/mL.

Se urmaresc clearance-urile a doua categorii mari de substante:- substante ce nu se reabsorb si nu se secreta de catre tubii renali - filtratul glomerular; - substante ce sunt epurate complet - fluxul plasmatic renal.

Creatinina este produsul metabolic al creatinei si fosfocreatinei, ambele prezente aproape in exclusivitate in muschi. Productia endogena de creatinina este constanta in conditiile in care masa musculara ramane constanta. Determinarea clearance-ului la creatinina este proba functionala renala cu cea mai larga utilizare in clinica medicala, fiind folosita pentru estimarea ratei filtrarii glomerulare, deoarece toata creatinina filtrata glomerular este excretata in urina. Avantajul metodei consta in faptul ca valorile sunt independente de aportul exogen de proteine si de diureza.

In calculul clearance-ului se iau in considerare debitele urinare V1 si V2 (mL/min), valorile creatininei din cele 2 probe de urina U1 si U2 (mg/dL), valoarea creatininei serice P (mg/dL) si suprafata corporala S (mp): C(mL/min)=1.73/Sx[(V1xU1)+(V2xU2)]/2xP. Pentru situatiile in care debitul urinar este mai mic decat 1.5 mL/min, la pacienti cu arsuri severe, precum si pentru monitorizarea functiei renale la pacienti tratati cu medicamente nefrotoxice, se aplica pentru calcul formula Cockroft: C(mL/min) = [(140-varsta(ani)xgreutatea(kg)]/[72xcreatinina serica(mg/dL)]. La femei rezultatul se inmulteste cu 0.85. Ca o conditie, nivelul creatininei serice trebuie sa fie constant si determinarea se repeta dupa 24 ore. Aceasta formula nu se aplica la bolnavii cu transplant renal, subiectii cu varste peste 70 ani, in caz de obezitate si sindroame edematoase. La copii se aplica formula: C(mL/min)=0.55xlungimea corpului(cm)/creatinina serica (mg/dL) (la nou-nascuti la termen si in primul an de viata se inmulteste 0.45 cu lungimea corpului/creatinina serica). De asemenea clearance-ul la creatinina poate fi estimat dintr-o singura determinare a creatininei serice utilizand normograme, pe baza varstei, greutatii si nivelului creatininei serice.

40.Calciu.Aportul de calciu trebuie sa satisfaca in mod eficient necesitatile organismului, care variaza in functie de varsta, sex si starea de sanatate, astfel:Sugari: 0-5 luni: 210 mg/zi6-11 luni: 270 mg/ziCopii: 1-3 ani: 500 mg/zi4-8 ani: 800 mg/zi9-18 ani: 1300 mg/ziAdulti: 19-25 de ani: 1000 mg/zi51-70 de ani:1200 mg/zi.Femeile au un necesar de calciu particular: - cele insarcinate: 1300 mg/zi- peste 50 de ani: 1500 mg/ziHipercalcemia (concentratia crescuta a calciului in sange) aparuta ca rezultat al aportului excesiv (peste 2000 mg/zi, de-a lungul unei perioade lungi de timp, poate determina aparitia unor simptome precum astenia, anorexia (disparitia apetitului), depresie, confuzie, greturi, varsaturi, constipatie, dureri musculare, cefalee. Complicatiile cronice asociate acestei stari sunt dezvoltarea de calculi urinari (sau chiar insuficienta renala) si ritmuri cardiace anormale. Persoanele cu probleme renale (litiaza renala) si cele cu insuficienta cardiaca aflate in tratament cu digitale (cum este digoxina) nu trebuie sa consume suplimente sintetice de calciu deoarece acestea pot cauza o agravare a evolutiei boli de fond

Hipocalcemia este o tulburare electrolitica ce se caracterizeaza prin niveluri scazute ale calciului seric. Dieta restrictiva in calciu poate determina aparitia acestei probleme, ce se traduce clinic prin aparitia paresteziilor sau furnicaturilor la nivelul extremitatilor membrelor (deoarece nu se mai transmite corespunzator influxul nervos), contracturi musculare necontrolate (sub forma carceilor), frecventa crescuta a cariilor dentare. Pe termen lung lipsa calciului determina aparitia rahitismului (la copii), osteomalaciei si osteoporozei (la adulti).