politica Dupa Comunism

57
Politica dupa comunism De la "Miorita" la ‘capra vecinului’ . Cadrul cultural al politicii. Disponibilitati si valori fundamentale Acest capitol se intoarce din nou la modelul tripartit schitat in introducerea noastra. Atitudinea fata de democratie prezentata in capitolul anterior, de la cauzele la consecintele sale, este fireste cruciala pentru o societate si determina in mod important alegerea si supravietuirea unui sistem politic. Dar atitudinea fata de democratie este doar virful aisbergului. Democratia nu este prima pe lista de prioritati a indivizilor sau a grupurilor, prinsi intr-o plasa mult mai strinsa de constringeri si alegeri care rezulta din constringeri. Tesutul fundamental din care se desprinde cultura politica, democratica sau nu, este cultura ca intreg societal. Unitatea de baza, celulele acestui tesut sint valorile fundamentale, „pachetul de www.referat.ro

description

comunism

Transcript of politica Dupa Comunism

www.referat.ro

Politica dupa comunism

De la "Miorita" la capra vecinului . Cadrul cultural al politicii. Disponibilitati si valori fundamentaleAcest capitol se intoarce din nou la modelul tripartit schitat in introducerea noastra. Atitudinea fata de democratie prezentata in capitolul anterior, de la cauzele la consecintele sale, este fireste cruciala pentru o societate si determina in mod important alegerea si supravietuirea unui sistem politic. Dar atitudinea fata de democratie este doar virful aisbergului. Democratia nu este prima pe lista de prioritati a indivizilor sau a grupurilor, prinsi intr-o plasa mult mai strinsa de constringeri si alegeri care rezulta din constringeri. Tesutul fundamental din care se desprinde cultura politica, democratica sau nu, este cultura ca intreg societal. Unitatea de baza, celulele acestui tesut sint valorile fundamentale, pachetul de valori citate in discutia normativa care da forma unei institutii"[1],deoarece fiecare institutie vine pe lume intr-un cadru de alegeri sociale limitate"[2]. Valorile sint atitudini de baza individuale, dar fiecare cultura admite si incurajeaza unele valori fundamentale. A fi crestin, alb si heterosexual", ca sa folosim o butada faimoasa a lui H.R. Patapievici este un dat cultural, dar totodata si o decizie de a face din elemente culturale structurale expresia unei alegeri libere care transforma mostenirea din dat in valoare, din constringere in alegere, prin internalizarea valorilor societale fundamentale la nivel individual si preferarea lor fata de alte valori posibile. Termenul de cultura" este folosit aici ca in teoria sociala antropologica. Cultura, in acceptia noastra de astazi nu e departe de definitiile traditionale, precum cea a lui Malinovski, de mediu artificial creat de om in cadrul celui natural pentru a asigura nevoile sale biologice[3], desi azi o descriem cumva in termeni mai sofisticati drept o textura istoric transmisa de intelesuri intrupate in simboluri, un sistem de conceptii mostenite exprimate in forme simbolice prin care oamenii comunica, perpetueaza si isi dezvolta cunostintele si atitudinile despre viata" , deci nu numai norme si proceduri (institutiile, n.a.), ci ansmablul de structuri de semnificatii prin care oamenii dau forma existentei lor" tot asa cum cultura politica nu este doar constitutii si lovituri de stat, ci arena in care se desfasoara public asemenea structuri"[4]. Mary Douglas spunea ca trei sau patru institutii stabile sint suficiente pentru a elabora o teorie culturala. Atit ea, cit si Aaron Wildafsky care a construit o teorie a culturii politice pe baza teoriei ei generale preferau coeziunea grupului (permeabilitatea granitei grupului, puterea legaturilor interne) si climatul de constringere (numit si ierarhie) care limiteaza optiunile unui individ sau ale unui grup. Acestea sint preferate datorita stabilitatii lor in timp. In capitolul de fata propun la rindul meu doua tipuri de institutii pentru a fi folosite ca tot atitea dimensiuni de analiza a culturii politice romanesti, ambele fiind compuse din valori fundamentale, internalizate mai mult sau mai putin de catre fiecare individ in parte.a) Dimensiunea ierarhica; raporturile dintre noi si puterea sau autoritatea (fata de care ne putem plasa intr-o pozitie de egalitate si cooperare, de ostilitate si neincredere, de teama si dependenta), cu alte cuvinte, raporturile pe verticala si institutiile care le descriu. Cu referire la acestea in teoria culturii civice Almond si Verba au descris raporturi de participare (cetatenii activi, competenti, convinsi ca pot influenta procesul politic), de dependenta (raporturile cu autoritatea sint de tip paternal, oamenii accepta fara a pune la indoiala deciziile puterii), si de tip parohial (procesul politic nu prezinta interes, oamenii nu se considera vizati de ceea ce se petrece in politica si nu cauta sa aiba nici o influenta).b) Dimensiunea de grup; raporturile dintre noi si ceilalti, care pot fi de cooperare (ceilalti sint vazuti ca egali, sau parteneri), sau de competitie (ceilalti sint vazuti ca si concurenti), sau de neincredere (ceilalti vazuti ca dusmani), de egalitate sau inegalitate,cu alte cuvinte, raporturile pe orizontala si institutiile care le descriu.Fiecare dintre noi are o pozitie personala si se plaseaza altundeva in aceste raporturi. Cultura politica de proces, cum o definea Easton (1965) contine ansamblul la nivelul societatii al acestor pozitii personale, un model format din agregarea diferitelor atitudini individuale. Putem vorbi de o cultura politica" in masura in care asemenea atitudini sint stabile, si deci si modelul la scara intregii societati, format din insumarea atitudinilor individuale, este unul durabil. In general acesta e si cazul: daca atitudinile oamenilor fata de partide politice sau guverne sau chiar regimuri politice tind sa fluctueze la intervale de citiva ani, atit atitudinea individuala, cit si cultura politica vizavi de raporturile cu autoritatea sau cu ceilalti sunt foarte stabile, fiind ancorate in cultura, si se modifica cu mare greutate doar in urma unor schimbari economice si sociale considerabile. In general putem spune ca exista un triplu determinism al atitudinii individuale in relatie cu aceste dimensiuni:1) un determinism psihologic individual. Teorii ca personalitatea autoritara", care a incercat sa explice sprijinul pentru regimul nazist, sau lucrarile lui Wilhelm Reich, un psihanalist marxist, s-au concentrat asupra raporturilor de autoritate din cadrul familiei in cursul copilariei pentru a explica de ce unii oameni au o atitudine rigida, dogmatica si nu pun la indoiala ordinele unei autoritati, chiar atunci cind acestea sint evident nerezonabile. Desi aceste teorii sint foarte contestate astazi, nu incape nici o indoiala ca elementul individual are mare importanta. Acesta este insa o combinatie de atribute individuale de personalitate, doar unele avind legatura cu raporturile de familie in primii ani de viata.2) un determinism social. Fiecare dintre noi se naste si evolueaza intr-o anumita conjunctura sociala. Fara ca rolul acesteia sa fie atit de coplesitor cum credeau sociologii marxisti radicali, raporturile noastre cu puterea au o anumita determinanta sociala. Cineva care rezida in centrul unui mare oras care e capitala de tara e mai probabil ca va avea alta atitudine fata de putere decit locuitorul unui catun izolat de la munte, in conditii de egalitate a tuturor celorlalte imprejurari. Identitatea noastra politica are o determinare sociala, tot asa cum are si una psihologica: Philip Converse, deschizatorul de drumuri in aceasta privinta, le-a luat in considerare pe ambele. Institutiile informale care opereaza la nivel social isi fac simtita influenta: in capitala de care vorbeam si la nivelul unui anume grup social (studentii) obiceiul de a demonstra contra guvernului e frecvent si tinerii socializati in acest mediu vor avea o atitudine participativa, poate chiar usor anarhica: la nivelul catunului, supunerea fata de autoritatea locala, primarul sau politistul, e regula si in majoritate cei socializati la acest nivel vor adopta ca atitudini personale supunerea si lipsa unei atitudini de auto-afirmare. Cind vorbim de determinism social, exista deci doua interpretari posibile: referirea la elementele stricte de status social (rezidenta, proprietate, venit, sex, educatie), cum se procedeaza adesea in sociologie, si referirea larga la apartenenta la un grup social la nivelul caruia prevaleaza anumite institutii formale, care are deci o cultura proprie. Dat fiind ca prima interpretare, cea strict sociologica, nu reuseste sa explice in modele decit citeva procente din varianta totala, a doua interpretare, cea din teoria culturala si antropologie, va fi cea utilizata in lucrarea de fata.3) un determinism conjuctural. Exista o mare cantitate de hazard in experientele noastre care contribuie decisiv la crearea unor atitudini. Un om caruia i s-a furat portofelul, deoarece a trecut prin gara la ora la care opera un hot de buzunare, va fi mai inclinat sa considere ca semenii sai nu sint de incredere si ca politia nu-i poate apara pe cetateni, decit unul care nu a trecut prin aceiasi experienta neplacuta. Bineinteles ca acest element scapa analizei cantitative: in grupuri focus sau in alte forme de cercetare calitativa asemenea mecanisme sint invocate frecvent.Aceste cauze trebuie vazute insa ca actionind in strinsa legatura, si nu separat. Daca cineva locuieste intr-o suburbie saraca, sansele ca hoti sa-l opereze in statia de metrou sint mult mai mari; daca e vorba de o personalitate timida sau distrata sansele ca sa fie selectata drept victima sint de asemenea mai mari. Accidentele vietii noastre sint opera conjuncturii, dar interpretarea lor se face in lumina unor convingeri generale despre viata si lume care sint in mare masura determinate social si psihologic.Traditia teoretica privitoare la contextul cultural al culturii politice este pe cit de enorma, pe atit de anarhica. Comparind societatile sau natiunile, unii autori, de la clasici ca Alexis de Tocqueville, pina la contemporani precum Francis Fukuyama, Robert Putnam sau Ronald Inglehart au remarcat ca anunite trasaturi ale culturii politice de proces se asociaza semnificativ si regulat la nivel national cu anumite caracteristici economice. Tocqueville remarca, de exemplu, in Democratia in America, numarul mare de asociatii voluntare care dadeau democratiei americane un caracter foarte diferit de societatile de pe continent. Putnam remarca diferenta dintre sudul si nordul Italiei, asocierea dintre cooperativitatea mare din Nord si calitatea buna a serviciilor publice, dintre neincrederea din Sud si proasta guvernare locala. Fukuyama si Inglehart observau ca societatile in care majoritatile sint predispuse la incredere mai curind decit la neincredere sint mai prospere. La nivel individual exista de asemenea o veche traditie de a explica atit performanta individuala cit si preferintele politice pentru unii lideri sau ideologii prin unele atitudini de baza, manifestate prin credinte sau valori. Tocqueville remarca ca societatea americana e cladita pe o valoare individuala de baza in a carei absenta, daca ar fi transplantate in alta parte, aceleasi institutii formale nu ar reusi sa o reproduca: individualismul economic, credinta ca efortul si ingeniozitatea personala stau si trebuie sa stea la baza succesului. Aceasta valoare protestanta" si nu faptul de a apartine religiei protestante s-ar putea sa explice mult din felul de a fi american. E mult mai greu sa gasim pe continentul european astfel de valori fundamentale, dat fiind ca evolutia aici a fost mult mai organica. In istoria romaneasca, dar mai ales in interpretarea ei de catre eseisti sau jurnalisti, care realizeaza un fel de plebiscit al propriei istorii prevaleaza mereu anumite interpretari care sint considerate valori fundamentale", cum ar fi supunerea (Capul plecat sabia nu-l taie"), sau fatalismul (Nu sint vremurile sub cirma omului, ci bietul om sub vremi"). Atitudinea fata de altii se regaseste in balada traditionala, Miorita, interpretata de unii autori nu sub aspectul ei metafizic remarcat de obicei, ci ca o citire in termeni de neincredere si invidie sociala a raporturilor dintre oameni[5]. Capitolul de fata va urmari cele doua dimensiuni fundamentale culturale si rolul lor in formarea culturii politice, coborind pina la nivelul determinantilor atitudinilor individuale. Variabilele pe care le vom folosi pentru raporturile pe orizontala sint increderea ca disponibilitate de a acorda credit atit oamenilor, cit si institutiilor, si de a avea un comportament cooperant care favorizeaza actiunea colectiva altruista, ca si individualismul-colectivismul, si motivul pentru care una dintre aceste valori prevaleaza asupra celeilalte; iar pentru raporturile ierarhice relatia de participare, supunere sau izolare fata de autoritate.Noi si ceilalti. Increderea si rolul eiExistenta politica survine mai tirziu in cursul unei vieti decit existenta cu altii care nu implica raporturi de putere. Avem nevoie sa cooperam sau sintem fortati sa intram in competitie inca din copilarie. Printre primele lectii pe care le primim ni se spune cum sa ne situam fata de altii, deci cultura in care ne nastem este impregnata de prejudecati si norme privitoare la raporturile dintre noi si ceilalti, dintre grupul caruia ii apartinem (in-group: fie ca e vorba de familie, de comunitatea locala, de locuritorii unei strazi, etc) si restul lumii. La nivel national prin agregarea acestor inclinatii se obtin diferente semnificative, care fac pe autori ca Fukuyama sa vorbeasca de societati plasate sus pe scara increderii (high-trust), sau jos (low-trust). Ce fel de societate este Romania? Pina sa ajungem la estimarile comparative, bunul simt cotidian ar avansa doua ipoteze, ambele propunind cauze -diferite- pentru aceeasi concluzie:a) ca Romania ca societate rurala si traditionala gindeste pe modelul Mioritei, deci tinde ca aiba o viziune pesimista asupra oamenilor ca nefiind de incredere; aceasta viziune este o mostenire culturala", un dat structural al culturii politice romanesti care strabate timpurile; in acest caz ar trebui sa gasim dovezi ca in lumea rurala exista mai multa neincredere decit in cea urbana;b) ca Romania in perioada post-totalitara este inca asa cum am vazut- foarte dependenta de trecutul ei apropiat,si ca relatiile dintre oameni in timpul lui Ceausescu, cu alte cuvinte competitia salbatica pentru resurse insuficiente, ca si delatiunea cvasigenerala, au produs neincredere suplimentara. In acest caz oamenii tineri cu o experienta de viata mai redusa in perioada ceausista ar trebui sa prezinte mai multa incredere, iar cei care se identifica mai mult cu comunismul mai putina.Testarea acestor ipoteze duce la o imagine mai complexa si mai putin clara. Nu exista o corelatie intre dimensiunea localitatii si acordul cu ideea ca numai oamenii cu care esti ruda sint de incredere. De asemenea nu intilnim nici o corelatie intre virsta si acordul sau dezacordul cu aceasta idee, oamenii sub 30 de ani, a caror durata de socializare in timpul tranzitiei e cel putin egala cu cea din timpul comunismului avind tot atit de multa sau de putina incredere ca si cei mai in virsta. Chiar indepartind bariera de 30 de ani tot nu gasim nici un fel de corelatie intre virsta si increderea in ceilalti[6]. Faptul e oarecum explicabil, comportamentul oamenilor neschimbindu-se peste noapte dupa disparitia lui Ceausescu si a penuriilor de marfuri de baza tipice comunismului. Si dupa ce coada" ca fenomen omniprezent a disparut, comportamentul oamenilor, ca si prejudecatile, par sa fi ramas in mare masura aceleasi. Exista in schimb o corelatie intre acordul cu comunismul (Comunismul idee buna pusa gresit in practica") si increderea limitata la membrii familiei. Lipsa unei corelatii dintre increderea interpersonala si rezidenta poate avea mai multe explicatii. Experienta urbana e una foarte recenta pentru multi romani, granita dintre sat si oras una fragila. E adevarat, chiar pe termen scurt orasul socializeaza altfel decit satul, dar tot la oras patologia comunismului, si mai ales coada" era mai prezenta, astfel ca poate sa existe o influenta intre cele doua ipoteze ale noastre. Corelatia dintre sprijinul pentru comunism si increderea scazuta in oameni corespunde imaginii de societate neotraditionala", pe care citiva autori o folosesc pentru a descrie comunismul. Cu toate acestea o singura corelatie slaba si doua invalidate, chiar in conditii de analiza bivariata inseamna ca trebuie sa cautam o alta explicatie. Desi generala si nu specifica societatii romanesti, aceasta a treia explicatie o gasim atit in teoria antropologica, cit si in lucrarea clasica a lui Almond si Verba si o putem formula astfel:c) lipsa de capital social este caracteristica societatilor sarace, unde lipsurile au dus la generalizarea unei psihologii a resurselor insuficiente" sau a bunului finit". Pe baza acesteia oamenii presupun ca tot ceea ce e de valoare exista in cantitate mica, si oricine se bucura de un lucru de valoare scade din sansele celorlalti de a-l obtine. Almond si Verba gasisera o corelatie importanta intre saracie si lipsa de capital social. Prin capital social inteleg aici resursele unei colectivitati de a avea incredere si a coopera onest cu alti semeni si cu institutiile statului, deci utilizez definitia oarecum mai idealista a capitalului social.[7] Daca aceasta ipoteza este cea corecta ar trebui sa gasim la nivel individual o relatie intre resurse si incredere, adica oamenii sa fie mai predipusi la incredere in masura in care au mai multe resurse, si intre gradul de dezvoltare al unei comunitati si incredere (comunitatile prospere sa aiba o cultura de tip mai cooperant). In alta formulare, aceasta e de fapt o alta interpretare a Mioritei", care considera ca sensul principal al baladei sta in eliminarea celui mai inzestrat ca urmare a invidiei si a resentimentelor celorlalti, pentru a-i fura bunurile.Aceasta ipoteza este cea care se confirma. Oamenii sint mai predispusi sa-si investeasca increderea dincolo de cercul familiei pe masura ce sint mai educati, mai instariti sau traind in regiuni mai dezvoltate. In analiza bivariata toate acestea sint semnificativ corelate cu increderea interpersonala. In conditii de simultaneitate, ca in modelul de mai jos (vezi fig.1) dezvoltarea judetului, un factor cultural, tinde sa fie cea mai puternica, urmata de starea materiala personala. Educatia si rezidenta in rural isi pierd semnificatia. Cu alte cuvinte, in conditii similare de rezidenta si de educatie, oamenii din regiuni mai dezvoltate si la rindul lor ceva mai instariti tind sa fie mai cooperanti si mai deschisi fata de straini decit cei saraci si din regiuni nedezvoltate. Fig. 1. Modele al increderii interpersonale

PredictoriAsociere si semnificatie

(modelul de baza)Asociere si semnificatie

(model complet)

EducatieN/SN/S

Indicele dezvoltarii judetene- *- **

VenitN/SN/S

Marimea localitatiiN/S

Citesc pagina politica din ziareN/S

Frustrare sociala+ ***

Membru intr-un grup N/S

OrtodoxN/S

CatolicN/S

Protestant N/S

Variabila dependenta: Poti avea incredere numai in cei inruditi cu tine

Nivel de semnificatie: *p = 0.05, **p = 0.01, ***p = 0.001, - = corelatie negativa, += indica o corelatie pozitiva, N/S= nesemnificativExista diverse alte cauze ale lipsei de incredere in oamenii din afara cercului de cunoscuti. Prima este lipsa de informare: oamenii neincrezatori nu citesc ziare si nu au incredere in presa. A doua este sentimentul de frustrare sau invidie sociala care se coreleaza puternic cu variabila noastra dependenta.

Exista o predispozitie la oamenii care au acest sindrom de a presupune ca mereu alti oameni sint cistigatorii, iar ei cei care pierd mereu, nu profita destul, sint trasi in piept" de altii. Bineinteles ca acest lucru este completat printr-o auto-atribuire idealizanta, anume ca nu se numara printre cei care au vreun profit deoarece comportamentul lor este superior: nu fac parte dintre privilegiatii regimului comunist, nu fura, etc. Un motiv pentru care invidia sociala este durabila in ciuda faptului ca e o subliniere continua a inferioritatii celui suspicios si invidios este crearea acestui mecanism de compensare care atribuie cauza performantei mai slabe unui comportament moral superior. Imi merge mai prost decit altora pentru ca nu fac porcariile pe care le fac ei, nu fur, nu insel" suna acest rationament. X cistiga ceva si eu nu, trebuie sa fi avut pile". Si asa mai departe: acest tip de rationament vicios este oarecum bazat pe experienta, dar el insusi contribuie la generalizarea acestei experiente negative prin presupunerea universalitatii si inevitabilitatii acestui tip de relatie.Fig. 2. Lipsa de stima fata de propria persoana ca determinant pentru conspirationism si invidie sociala Variabile dependente[8]Asociere si semnificatie

"Romania este o tara frumoasa si bogata, dar are multi dusmani care o impiedica sa prospere asa cum ar merita"+ ***

"Mereu aceiasi oameni profita din toate schimbarile, in vreme ce oameni cinstiti ca mine continua sa duca o viata grea"+ ***

Variabila independenta: Aveti momente in care va spuneti ca nu sunteti bun de nimic?

Nivel de semnificatie: *p = 0.05, **p = 0.01, ***p = 0.001, - = corelatie negativa, += indica o corelatie pozitiva, N/S= nesemnificativDezvoltarea isi pastreaza importanta in modelul complet, in care si frustrarea sociala apare ca o cauza a neincrederii. Ipoteza "bunului finit" este confirmata daca facem un model explicativ al principalei trasaturi atribuite lumii rurale, xenofobia. Intre intrebarile noastre era si una care cerea acordul sau dezacordul cu afirmatia "organizatii internationale ca UE sau NATO vor binele Romaniei". Dat fiind ca repondentii nu stiu mai nimic despre UE sau NATO, desi in media se discuta mult despre aceste organizatii, aceasta variabila masoara de fapt increderea in lumea exterioara tarii. Rezultatele sint destul de ingrijoratoare pentru o tara care raporteaza cifre enorme de "sprijin" pentru aderarea la UE sau NATO: 48% din romani nu cred ca aceste organizatii vor de fapt binele Romaniei fata de 52% care sint mai increzatori. Rezultatul direct da desigur dreptate ipotezei noastre, dar sa vedem cauzele care fac pe oameni sa fie increzatori sau neincrezatori. Probabilitatea mai mare sa gasim incredere in lumea exterioara e din nou mai mare in regiuni dezvoltate, la oameni educati si relativ mai instariti care citesc presa politica, au incredere in semenii lor in general, nu cred ca aceiasi oameni care profitau in timpurile comuniste profita si azi, sint dispusi sa accepte ca organizatiile internationale sa aiba un cuvint de spus in felul in care e condusa Romania. Neincrederea se asociaza si aici cu puternica frustrare si invidie sociala si resurse mai putine (materiale, dar si educationale, mai ales ca acestea sint strins corelate).

Fig. 3. Capitalul de incredere

Incredere %Neincredere %

Poti avea incredere numai in cei inruditi cu tine58.640.5

Increderea in lumea exterioara43.139.8

Incredere in stat27.666.9

Fig. 4. Model explicativ al increderii in lumea exterioara

PredictoriAsociere si semnificatie

Bunastare+ **

Incredere inter-personala+ ***

VirstaN/S

Marimea localitatiiN/S

Citesc stiri politice in ziar+ ***

Frustrare sociala+ *

Indicele dezvoltarii judetene+ **

Educatie- *

Variabila dependenta: Incredere in organizatiile internationale

Nivel de semnificatie: * = p 0.05, ** = p 0.01, *** = p 0.001, - = corelatie negativa+= indica o corelatie pozitiva, N/S=nesemnificativPlasarea in context comparativ a Romaniei da de asemenea dreptate ipotezei bunului finit". Romania e comparabila cu alte tari post-comuniste in stadii similare de dezvoltare, cu alte cuvinte are un comportament previzibil de societate de doua ori subdezvoltata, prin mostenirea istorica indelung cumulata si ca urmare a interventiei comunismului. Increderea interpersonala scazuta se reflecta in numarul insignifiant de asociatii voluntare si de firme ale caror actionarat sa depaseasca granitele unei singure familii (vezi fig.5). Scorurile de incredere din Romania, de la increderea interpersonala la increderea in presa (care e cea mai bine cotata din toate institutiile moderne, netraditionale) sint printre cele mai scazute din World Values Survey. Romania e intrecuta numai de Rusia la neincrederea in ceilalti in New Democracies Barometer. Daca plasam scorurile increderii in institutii pe o scara de la +100 la 100 toate institutiile statului cad in zona negativa.

Fig. 5.a.Masuratori de capital social

Membru intr-un grup%

Membru in organizatii sindicale14.7

Membru in alte organizatii decat sindicate4.7

Total 19.4

Fig. 5.b.Masuratori de capital social

Tipuri de incredereValoare medie

Incredere in majoritatea oamenilor2.09

Incredere doar in cei inruditi2.58

Incredere in institutiile publice-6.36

Incredere in presa23.80

Incredere in guvern-49.39

Incredere masurata pe o scala de la 100 la +100

Explicatia noastra care pune accentul pe dezvoltare nu trebuie citusi de putin inteleasa ca o condamnare irevocabila la mefienta sociala, incapacitate absoluta de asociere in actiuni colective care aduc profit si perpetuarea la infinit a acestui cerc vicios format din saracie si nedezvoltare, nemultumire cu acest statut si incapacitatea de incredere pentru asocierea intr-o actiune colectiva (vezi fig. 6). Fig. 6. Mecanismul subminarii capitalului social. De la individ la societate

Exista momente critice in care popoarele reusesc sa treaca acest prag al subdezvoltarii si sa faca din psihologia bunului finit si comportamentul aferent ei doar o realitate de domeniul trecutului. Aceste momente sint legate de incercari istorice speciale in care o anumita parte a elitei (spre exemplu burghezia comerciala) face demonstratia unui nou tip de comportament, unul bazat pe incredere si contractualitate, spre beneficiul intregii societati. Cum vom arata insa la finele acestui capitol, aceste demonstratii au nevoie de un teren prielnic pe care numai guvernele il pot crea. Monarhi luminati, ministri atotputernici, guverne revolutionare sau guverne militare, fara deosebire, au adus aceasta schimbare istorica, dar numai guvernele care au inteles ca trebuie creat cadrul cooperarii si au sprijinit elitele inteligente, care au aratat avantajele economice ale comportamentului bazat pe cooperare si au contribuit la dezvoltarea capitalului social. In teoria jocului au aparut astazi lucrari bazate pe exemple istorice care aduc dovezi ca stimulentele combinate cu increderea, nu mefienta si controlul sint cele care produc dezvoltare. Nimic nu vine insa daca nu e adus de nimeni.Noi si autoritatea. Participare, dependenta si parohialismAtitudinea pe care o avem fata de autoritate, de decizia politica si de cei care au puterea este o parte fundamentala a culturii politice democratice. Europa a vazut cum Hitler este ales prin alegeri libere inainte ca lumea a treia sa produca prin vot regimuri nedemocratice. Cultura politica nu este,desigur, singura responsabila de faptul ca democratia ajunge sa fie amenintata: exista multe mecanisme formale care trebuie sa functioneze si intre alegeri si care sint menite sa protejeze functionarea unei democratii, dar un numar critic de cetateni informati despre politica, cu spirit critic fata de autoritati si capacitatea de a reactiona atunci cind cred ca normele democratiei sint incalcate este indispensabil.In volumul clasic al lui Almond si Verba erau descrise trei tipuri de raporturi intre cetateni si autoritate: tipul participativ, tipul dependent sau supus, si tipul parohial. Am utilizat doua dintre intrebarile chestionarului lor pentru a aproxima schitarea unor profiluri la nivelul societatii noastre. Trebuie spus ca raporturile cu autoritatea nu sint identice cu optiunea pentru democratie pe care am explicat-o in capitolul precedent: democratia este un tip de guvernare si prin socializarea democratica se va ajunge treptat, cum s-a intimplat in Germania, ca o majoritate sa aprobe regimul democratic si sa-l prefere altor regimuri. Chiar in cadrul unui regim democratic exista atitudini diferite fata de autoritate: si cultura civica descrisa de cei doi autori, concept foarte contestat ulterior, se referea tocmai la combinatia acestor trei tipuri. Cele doua variabile folosite au fost PAROHIALISMUL Politica nu are influenta asupra vietii mele", si DEPENDENTA Oameni ca mine nu pot face mare lucru pentru a influenta evenimentele politice". Incrucisind raspunsurile la aceste doua variabile, obtinem patru categorii de oameni (vezi fig. 7).Fig.7. Tipuri de atitudine fata de politica si autoritatePolitica nu are mare influenta asupra vietii meleOameni ca mine nu pot face mare lucru ca sa influenteze evenimentele politice

ImpotrivaDe acord

Impotriva222(18%)Angajati487(39%)Dependenti

De acord123(10%)Abstinenti405(33%)Dependenti parohiali

Care sint cauzele care determina fie dependenta, fie parohialismul? Parohialismul este urmarea unei multumiri cu viata proprie. Cauzele pentru care sintem multumiti cu viata noastra sint relative: acesti oameni care locuiesc in localitati mai curind mici nu cistiga foarte bine, dar nici nu s-ar putea spune ca sint saraci, iar stilul lor de viata modest combinat cu viata mai ieftina a micilor localitati de provincie ii face multumiti de traiul lor si simtind ca politica nu-i poate aduce cine stie ce imbunatatire. Dimpotriva, dependenta e asociata cu nemultumire si frustrare sociala, cu increderea doar in cei de acelasi singe cu tine, desi dependenta nu e semnificativ asociata cu o stare materiala proasta. Parohialii sint mai curind colectivisti, dependentii mai curind nationalisti. Maghiarii sint mai susceptibili sa intre in prima categorie; femeile in a doua. Parohialii in mod semificativ nu sint preocupati si nu urmaresc viata politica.Explicarea celor patru categorii luate separat ca variabile dependente pare sa indice ca asemenea atitudini sint intr-adevar structural-psihologice, proprii unor configuratii specific individuale. Determinantii sociali sint foarte slabi predictori ai acestor atitudini, mai cu seama educatia, venitul si virsta. Cei angajati, competentii nostri politici, rezida mai mult in orase mari si citesc mai mult despe politica; maghiarii participa semnificativ mai putin la aceasta categorie. Nici una dintre cele patru categorii nu prezice abtinerea de la vot. Dependentii puri" sint categoria cea mai frustrata social, cu o incredere scazuta in institutiile statului si o invidie sociala considerabila. Femeile din orasele mari se regasesc mai mult aici. Aceasta categorie urmareste presa politica, dar o face cu un sentiment de neputinta si frustrare, intarindu-si si mai mult resentimentele. Abstinentii urmaresc la rindul lor presa politica, dar cu un sentiment de detasare. Dependentii parohiali sint mai ales oamenii rezidind la tara si in orase mici, si oamenii cu o stare materiala mai buna. Media veniturilor celor patru categorii comparate este aproape identica: dependentii parohiali au o situatie mai buna pe seama proprietatilor lor, nu a veniturilor lichide. Angajatii sau cei cu o cultura politica de tip participativ nu trebuie neaparat vazuti ca eroii pozitivi ai democratiei noastre. A fi angajat nu presupune a fi neaparat angajat de partea democratiei, si nici macar a fi angajat cum trebuie in sprijinul democratiei: am aratat in capitolul trei ce presupune cultura politica democratica, si modelul ei este destul de diferit. Democratia tine de calitatea culturii politice, iar esenta civismului nu consta neaparat in raportul participare/parohialism/dependenta, care este un raport cantitativ. Un scurt exercitiu de istorie contrafactuala, pentru a verifica aceasta idee: sa presupunem ca muncitorii de la Roman SA Brasov nu ar fi ocupat DN1 in urma deciziei guvernului Ciorbea de a inchide fabrica pentru datorii in 1997, ca Solidaritatea Universitara nu ar fi produs pe candidatul Emil Constantinescu in 1992 si nu ar fi contribuit esential la inventarea candidatului Isarescu in anul 2000; ca Mircea Ionescu Quintus si Ion Diaconescu s-ar fi retras in 1992, ca acei 27 % dintre romani frustrati de tranzitie care l-au votat pe Corneliu Vadim Tudor ar fi preferat sa protesteze stind acasa in ziua votului. Mai probabil ca guvernul Ciorbea ar fi reusit sa dea rau platnicilor din economie semnalul care nici pina azi n-a mai ajuns, inchizind Roman SA, ca niste lideri mai performanti ar fi ajuns in prim plan, ca un candidat de centru dreapta ar fi ajuns in turul doi al prezidentialelor in locul lui Vadim, ca Vadim Tudor ar fi ramas un clovn si atit! Nu putem fi perfect siguri, fireste, dar esentialul este ca participarea politica - toate acestea fiind forme ale ei - nu conduce neaparat la lucruri bune, ca societatea are nevoie de un just echilibru intre cine intervine si cine accepta interventia altora. Conceptul clasic de cultura civica, adica de justa combinatie intre cei care participa, cei care ii urmeaza si cei ii ignora, e greu de inteles pentru ca se refera la o granita intre opinii agregate, intre conglomerate de opinii individuale (citi oameni declara ca ar lua parte la o greva fata de citi n-ar face-o si citi nu stiu ce e aceea, de exemplu). Nu este deci ceea ce numim cultura democratica, o alta configuratie in care majoritatea locuitorilor unei natiuni sint in mod consecvent toleranti cu parerile altora, avind incredere in institutiile politice, cunostinte si oarecare interes pentru chestiunile publice, desi cele doua depind una de alta. Un numar mare de dependenti si parohiali intr-o democratie noua, in care elitele nu joaca inca dupa regulile democratiei este evident un pericol.Toate tipurile de raport fata de autoritate descrise aici nu sint scutite de influenta conformitatii, care face ca oamenii sa aleaga o atitudine sau alta in functie de alegerea grupului in care se afla. Conformitatea, adica insusirea care face ca oamenii sa caute sa nu se deosebeasca prin nimic de grupul in care traiesc este in general foarte dezvoltata la romani, asa cum ne-am si astepta dupa o perioada de totalitarism. Exista o parte considerabila a esantioanelor care raspund afirmativ la toate intrebarile, chiar la unele care se contrazic in mod evident., de exemplu. Conformitatea, neglijata de Almond si Verba, si supraestimata de autorii Personalitatii autoritare" e un element important al culturii politice. Rata inalta de raspunsuri aprobatoare la afirmatia oamenii ar trebui sa-si vada de treaba si sa lase guvernul sa lucreze" este un posibil indicator al conformitatii ridicate din societatea noastra.Fig. 8. Determinantii atitudinii fata de politica si autoritate

PredictoriParohialDependentAngajatParohial dependentDependent purAbstinent

Status

EducatieN/SN/S

-studii elementare, fara studii+ ***- ***- ***N/S

-gimnaziu, scoala profesionala- ***+ ***+ ***N/S

-liceu- ***- ***+ ***N/S

VarstaN/SN/S

BunastareN/SN/S- *+ *N/SN/S

Sex (barbat)- *N/SN/S- *N/S

Marimea localitatii - *

-sat, comuna- ***- *N/S

-oras sub 30.000N/SN/S- *

-oras intre 30.000-100.000- *N/SN/S

-oras intre 100.000-200.000- **N/SN/S

Atitudini si comportamente

Frustrare sociala+ *+ *N/SN/S+ ***N/S

Urmareste stiri politice in ziare- *+ **- *N/S+ *

Bunastare subiectivaN/S+ ***N/SN/S

Incredere in autoritatile centrale+ *+ *- *N/S

Incredere doar in rudeN/S

RC0.0310.0290.0340.0390.0430.025

Nivel de semnificatie: * = p 0.05, ** = p 0.01, *** = p 0.001, - = corelatie negativa+= indica o corelatie pozitiva, N/S=nesemnificativClasificarea pe baza acestor doua variabile este un fel de a ne uita la atitudinea fata de autoritate si la disponibilitatea politica inteleasa drept perceptia individului ca fiind in interiorul societatii politice, nu in afara ei (cum se percep, de exemplu, maghiarii), si capabili de actiune politica. Competenta politica inseamna insa mai mult decit numai disponibilitate: inseamna chiar informarea activa in materie de politica si asumarea unor atitudini politice, participarea ca membru intr-un partid sau organizatie politica, prezenta la urne. Despre aceasta din urma stim foarte putin deoarece in mod cronic oamenii subraporteaza intentia lor de a se duce la vot. Media a reusit sa portretizeze gestul de a vota ca pe o datorie civica, si oamenii se feresc sa ne spuna ca nu au intentia sa mearga la vot. In acelasi timp insa, dupa cum vom arata in capitolul consacrat profilului votantului din Romania, semnul cel mai important al abtinerii este perceptia propriei ignorante despre candidati si programe. E inca o dovada ca informarea despre politica, competenta politica subiectiva si interesul pentru politica sint cele mai importante componente ale competentei politice reale. Cine sint competentii nostri? Pentru a raspunde la aceasta intrebare am grupat cele patru variabile care masurau interesul pentru politica: urmarirea stirilor politice in presa scrisa si mediile electronice, interesul autodeclarat pentru politica si obiceiul de a discuta politica cu prietenii si familia, intr-un scor factorial, denumit Competenta politica"[9] . De data aceasta determinantii sociali explica extrem de mult: competenta noastra politica pare a fi ancorata in social mai puternic decit alte deprinderi sau atitudini. Fig. 9. Determinantii competentei politice

PredictorAsociere si semnificatie

Sex (barbat)+ ***

Bunastare + ***

Varsta+ ***

Educatie+ ***

Marimea localitatii+ **

Socialism C- *

RC 19.8

Variabila dependenta: Competenta politica

Nivel de semnificatie: * = p 0.05, ** = p 0.01, *** = p 0.001, - = corelatie negativa+= indica o corelatie pozitiva, N/S=nesemnificativ Scor intre variabilele stare materiala si venitC Scor intre variabilele egalitate si comunismul o idee buna.Ca un om sa fie interesat de politica si sa urmareasca ce se intimpla in viata politica el trebuie sa fie educat si relativ instarit. Competenta politica creste proportional cu dimensiunea localitatii de rezidenta si cu virsta, si e negativ corelata cu nostalgia dupa comunism si inclinatia spre etatism si colectivism. Acest model ne reaminteste de subdezvoltarea Romaniei: cind toata lumea va avea acces la mai multe canale de televiziune si isi va putea permite sa cumpere ziare- sau le va putea primi in ziua in care apar, vom putea avea o imagine reala a interesului pentru politica. Deocamdata multi oameni sint pur si simplu exclusi, inegalitatea accesului la informarea politica fiind considerabila.Noi si statul. Capitalul social institutionalPentru a cerceta si a intelege relatia dintre capitalul de incredere si increderea in institutiile statului, cea care legitimeaza sau delegitimeaza un regim trebuie sa ne intoarcem in urma, la cele doua trepte de explicare, cea societala si cea individuala. Conform explicatiei noastre dezvoltarea are un rol important pentru a explica nivelul capitalului social, deci ne asteptam sa gasim dovezi obiective, dincolo de datele de opinie publica, care sa dovedeasca aceasta relatie. Datele statistice confirma intr-adevar aceasta ipoteza. Asocierea si activitatea voluntara sint mai probabile in regiuni dezvoltate, existind o corelatie strinsa intre numarul de firme active dintr-un judet si numarul de organizatii neguvernamentale active (vezi Fig.11). Aceasta relatie rezista chiar atunci cind egalizam comparatia introducind mijloace de control ca nivelul capitalului uman (educatia), indicele de dezvoltare judeteana Sandu si performanta industriei de stat locale (ca indicator am folosit rata somajului). Sensul cauzalitatii acestei relatii, dincolo de certitudinea ei, e ambiguu: dezvoltarea favorizeaza asociativitatea, dar si aceasta din urma favorizeaza dezvoltarea: relatia este reciproca. si fiecare dintre cele doua poate prezice pe cealalta. Fig. 10. Relatia dintre dezvoltare si asociativitate

Predictori ai dezvoltarii regionale

(firme active)Asociere si semnificatie

Numar ONG active+ *

Rata somajului-*

Indexul capitalului social+ ***

RC 0.543

Nivel de semnificatie: * = p 0.05, ** = p 0.01, *** = p 0.001, - = corelatie negativa+= indica o corelatie pozitiva, N/S=nesemnificativAm utilizat ca indicator pentru dezvoltare numarul de firme active inscrise in Registrul Comertului la data cercetarii in lipsa unui produs economic brut pe judet, dat fiind ca CNS nu calculeaza decit produsul national. Dezvoltarea este evident realizata pe seama sectorului privat, si exista chiar o relatie intre lucrul in sectorul privat si participarea intr-o asociatie voluntara. Dintre putinii repondenti membri intr-o asociatie alta decit sindicat 41,4 % lucreaza in sectorul privat, in vreme ce 36, 3 % nu lucreaza (57 % fiind sub 35 de ani), si doar 19 % lucrind in sectorul de stat. Situatia capitalului social pe judete arata ca, desi dezvoltarea e importanta, e departe de a fi singurul factor care influenteaza asociativitatea, intre judete apropiate ca dezvoltare gasind diferente mari intre numarul de ONG.

Fig. 11. Situatia judeteana a capitalului social in contextul dezvoltarii

Judetul1995 Indicele dezvoltarii judetene[10]Indicele dezvoltarii[11]-Nr firme active/100000Rata somajului[12]Nr ONG active/100000[13]Indexul capitalului social[14]

Alba55.192446.618.923.684.1

Arad62.193559.564.933.844.2

Arges61.792780.515.49.404.9

Bacau43.662850.9410.414.643.9

Bihor58.393566.654.084.534.4

Bistrita-Nasaud43.862785.9411.127.233.4

Botosani24.261973.9713.39.322.5

Brasov75.543824.898.139.86.7

Braila53.032746.4713.56.124.1

Buzau39.512596.139.510.643.3

Caras-Severin56.732678.3810.921.524.1

Calarasi31.632648.147.68.262.1

Cluj78.684498.169.177.827.0

Constanta66.964355.556.116.695.8

Covasna60.283016.866.846.33.3

Dambovita43.452716.888.66.053.3

Dolj46.242747.787.117.195.2

Galati51.622998.8611.410.764.4

Giurgiu29.632061.586.36.061.8

Gorj52.302405.619.77.984.1

Harghita57.162440.478.878.952.9

Hunedoara60.273093.9015.019.535.0

Ialomita35.132554.3510.110.452.5

Iasi53.722832.5910.426.255.5

Maramures53.794139.9810.654.804.1

Mehedinti45.343017.987.89.023.8

Mures60.852924.8310.235.733.9

Neamt35.162952.1814.819.363.5

Olt37.492375.738.24.592.9

Prahova54.232879.069.721.625.0

Satu Mare54.433285.024.829.193.2

Salaj45.652119.969.925.115.4

Sibiu72.842989.808.250.353.3

Suceava37.343141.3612.439.616.7

Teleorman27.052056.888.26.823.0

Timis78.073511.984.036.142.5

Tulcea47.153319.9612.315.634.0

Vaslui35.772096.5613.55.853.1

Valcea45.372802.0813.318.9312.9

Vrancea39.662161.886.722.1111.6

Bucuresti6690.055.652.6612.9

Trecind la nivel individual, ne-am propus sa verificam citeva dintre ipotezele clasice din teoria capitalului social. Prima, ipoteza socio-psihologica explica increderea in institutii ca o rezultanta a disponibilitatii generale pentru incredere si cooperare. In acest caz ar trebui sa gasim o relatie intre increderea interpersonala si cea institutionala. A doua, ipoteza socio-culturala, presupune ca asociativitatea si cooperativitatea sint insusite prin socializare: in societatile unde aceste calitati sint promovate le vom gasi la un nivel foarte ridicat, asa cum remarca Tocqueville despre asociatiile voluntare din Statele Unite. Daca aceasta ipoteza e corecta ne asteptam sa gasim o relatie intre a fi membru intr-o asociatie voluntara si a avea un nivel mai mare de incredere in institutii. Tot in acest context ne-am astepta ca un factor de socializare continua, consumul media, sa joace un rol, ca si factori culturali de tipul religiei, dat fiind ca diferitele forme de practica religioasa se deosebesc net sub aspectul importantei pe care o atribuie cooperarii si relatiilor de grup. A treia ipoteza este ipoteza performantei institutionale care prezice ca oamenii au mai multa sau mai putina incredere in institutii in functie de gradul in care respectivele institutii sint percepute ca servind interesul cetateanului. Pentru a raspunde la aceste intrebari am construit trei modele explicative pentru increderea in institutiile statului in general, increderea in institutiile politice si increderea in sectorul public care presteaza in varii forme servicii pentru populatie[15].Rezultatele pledeaza pentru o complementaritate a ipotezelor noastre. In cadrul ipotezei psiho-sociologice am folosit nu doar increderea interpersonala, ci si disponibilitatea de a crede ca unele grupuri comploteaza contra tarii (paranoia") si multumirea cu propria viata, bunastarea subiectiva". Bunastarea subiectiva s-a dovedit un determinant al tuturor formelor de capital social institutional. paranoia s-a dovedit invers corelata cu increderea in sistemul politic[16]. Pentru increderea interpersonala am utilizat o scala compusa din raspunsurile la cele doua intrebari, increderea in rude si increderea in majoritatea oamenilor[17].Rezultatele noastre confirma pe cele ale lui Newton si Norris (2000) si Rose si Mishler (2000), dar totodata explica rezultatele acestor autori. Acolo unde capitalul institutional este redus la increderea politica (in cazul nostru Parlament, Presedintie, Guvern), cum este adesea cazul in cercetarile de capital social legatura dintre increderea interpersonala si cea institutionala este slaba sau lipseste cu desavirsire. Capitalul de incredere nu difuzeaza de la oameni la institutiile politice, care sint judecate mai ales partizan, prin prisma aderentei la partidele care conduc si ideologia promovata de acestea. Daca insa luam in considerare increderea in sectorul public sau disponibilitatea de a avea incredere in general in institutiile statului atunci situatia se schimba si increderea interpersonala este un determinant puternic si stabil in toate variantele modelelor explicative. Institutiile care percep servicii, ca si statul, sint percepute ca parteneri, relatiile cu acestea sint cotidiene si personalizate: sistemul politic e o alta entitate conceptuala, separat de acest cerc, in care relatiile pot fi mai mult sau mai putin satisfacatoare, dar isi pastreaza un caracter domestic si mai curind nepolitic. Este deci prea mult spus, cum fac Rose si Mishler, sa consideram ca nu exista difuziune de la capitalul de incredere privat la sectorul public. Trebuie sa delimitam clar capitalul politic, care este o masura de legitimitate a regimului, puternic influentata de ideologie si partizanat, de capitalul institutional, care este o masura a satisfactiei cu sectorul public si a abilitatii personale de a se descurca folosindu-l (care include si procedee neconventionale, ca mita; multi dintre cei multumiti de sectorul public sint oameni tineri si activi care admit ca platesc suplimentar pentru a obtine servicii la care au dreptul). Relatia de difuziune de la capitalul de incredere interpersonala la cea publica opereaza deci, spre deosebire de observatiile lui Newton si Norris, si la nivel individual, nu doar societal.. Este justa insa observatia celor doi autori daca ne uitam la rolul celuilalt factor de capital social, apartenenta in organizatii voluntare, absenta ca determinant din toate modelele. Dar aceasta ne duce deja la cea de a doua ipoteza, cea socio-culturala. Aceasta pare in conditiile modelului complet cea mai inegala din toate. Religia nu conteaza, competenta politica joaca un rol in cazul capitalului politic, dar nu si a celui institutional (sectorul public). In schimb etichetarea comunismului drept perioada ideala a secolului, o masura de socializare, este un determinant important in toate modelele, iar ideologia politica, la rindul ei un factor de socializare politica, explica atit capitalul politic cit si increderea in institutiile statului. Increderea in institutiile tranzitiei este cu atit mai mare cu cit repondentii se autoplaseaza mai la dreapta pe o scala de la stinga de dreapta. In concluzie, exista un rol al socializarii in Romania post-comunista, dar nu cel prezis de teoria capitalului social, adica o influenta mediata prin asociatiile voluntare. Aceasta trasatura pare a fi comuna tarilor Europei de Est, dar si studiile la nivel global esueaza regulat in a dovedi aceasta influenta, chiar si dincolo de spatiul post-comunist..Ipoteza institutionala se probeaza la rindul ei. Increderea institutionala in toate cele trei forme ale ei este negativ corelata cu experienta negativa cu administratia publica. Efectul de dezvoltare este probat si la nivel individual: increderea se asociaza negativ cu localitatile situate in judete nedezvoltate, dar si cu orasele mari. Increderea institutionala pare concentrata in satele si micile orase din regiuni dezvoltate, fiind favorizata de virsta mai putin avansata si educatia mai buna. Din acestea reiese ca batrinii saraci si needucati sint cei mai sceptici fata de institutii.Fig. 12. Determinantii increderii institutionale

PredictoriIncredere in statIncredere in sistemul politicIncredere in sectorul public

Status

EducatieN/SN/SN/S

BunastareN/SN/SN/S

VarstaN/S- *- **

Marimea localitatii- *- *- *

Sex (barbat)N/SN/SN/S

Indicele dezvoltarii regionalaeN/S+ *+ *

Ipoteza psiho-sociala

Bunastare subiectiva+ *+ *+ *

ParanoiaN/S- *N/S

Incredere interpersonala+ ***N/S+ **

Ipoteza socio-culturala

Competenta politica+ *N/SN/S

Membru intr-un grupN/SN/SN/S

Ideologie+ *+ ***N/S

Comunismul o idee buna- *- *N/S

Ipoteza performantei institutionale

Abuzat de administratie- *- *- **

RC 0.1370.1930.102

Nivel de semnificatie: * = p 0.05, ** = p 0.01, *** = p 0.001, - = corelatie negativa+= indica o corelatie pozitiva, N/S=nesemnificativCum nu putem schimba socializarea comunista, nici psihologia oamenilor, reiese ca singura cale de a creste increderea institutionala, acest capital public necesar democratiei este imbunatatirea performantei institutiilor. Aici insa incepe un cerc vicios descurajant. Cu exceptia concedierii unor functionari publici angajati de puterea anterioara, guvernele de tranzitie au facut foarte putin pentru modernizarea administratiei publice, asa cum am vazut in capitolul consacrat sistemului politic. Legile si regulile bune, semnalele clare ca cetateanul este consumatorul care trebuie satisfacut si un control eficient judiciar sint elementele indispensabile ale unei administratii performante, si toate lipsesc actualmente din administratia noastra. Dar si lipsa de pretentii a cetatenilor care au de a face cu administratia, incapacitatea de a cere acesteia ceea ce revine cetateanului de drept, obisnuinta de a se lasa abuzat fara sa se plinga intareste cercul vicios. Competenta civica stimuleaza administratia sa obtina o performanta mai buna, tot asa cum administratia creaza capital social fiind transparenta si curata.

Cum definim competenta civica, fata de cea politica, de care am vorbit mai sus? Drept constiinta propriilor drepturi cetatenesti si atitudinea activa in promovarea unui comportament admnistrativ adecvat. Spre deosebire de participarea in procesul politic, unde am subliniat ca nu orice participare este neaparat buna, in relatia cotidiana cu administratia nu exista substitut pentru competenta civica. Pentru a preciza coordonatele acesteia, am creat un index de competenta civica compus din[18]: reactia la abuzul de catre un functionar public atitudinea atunci cind are cunostinta ca se petrece un proces de mituire cunoasterea mecanismelor de apel in caz de insatisfactie cu primaria, administratia locala, circa financiara, tribunalul, administratia centrala, Parlamentul, sistemul de sanatate, compania publica de telefoane.Analiza de corespondenta a produs doua clase: Competentii, care stiu unde sa se plinga daca sint nemultumiti, dezvaluie coruptia pe care o intilnesc, incearca sa convinga pe cei implicati daca fac parte din apropiatii lor sa nu dea sau sa primeasca mita; Incompetentii, care nu stiu in mare masura unde sa se plinga, nu intreprind nimic daca sint abuzati si se intorc cu spatele daca intalnesc cazuri de coruptie . Doua treimi din esantion cade in aceasta categorie.Competenta civica este si ea un privilegiul al celor putini. Acestia sint cei mai educati, mai competenti politic, au o viziune realista si nu catastrofica asupra coruptiei din administratie ca incompetentii si considera mita acceptabila doar nesolicitata, ca un semn de recunostinta. Competentii romanii tind sa dea vina mai mult pe ei insisi si pe morala scazuta a poporului roman, la fel ca si esantionul nostru din Slovacia, in vreme ce bulgarii blameaza mai mult legile proaste si insuficienta lor respectare. In rezumat, modelul competentei civice si cel al increderii institutionale pledeaza pentru o relatie bilaterala intre rolul guvernarii oneste ca promotor de capital social si cel al institutiilor informale sau mentalitatilor adecvate unei administratii cinstite la nivelul publicului larg. Fata de capacitatea de a evolua a unui public socializat in regimul comunist sub o administratie care facea din abuz o regula, si care este si astazi sarac si neinformat, lipsindu-i cu totul posibilitatea de a compara serviciile oferite de administratia romana cu ceea ce se intimpla in alte tari europene, posibilitatea de a face ceva a guvernului este enorma. Politicienii si administratorii sint educati, nu au scuza ignorantei si a saraciei. Daca nu intreprind nimic este pentru ca actuala situatie nu-i deranjeaza. In societatea resurselor limitate, cei care ocupa pozitii administrative, indiferent din ce partid provin, sint printre aceia putini si privilegiati, iar intetinerea sentimentului ca resusele sint finite, chiar cind nu mai e cazul (cum s-a intimplat inca ani dupa 1990 cu aprobarile de cumparare de buetelii de gaz sau de lemne, lucru de neconceput intr-o tara capitalista) aduce administratiei profituri suplimentare. In plus, in multe cazuri oamenii politici provenind din partide concurente s-au dovedit a fi la fel de corupti sau ineficienti in a combate coruptia, ceea ce a generat un cinism considerabil la nivelul populatiei. Fig. 13. Relatia dintre capital social, calitatea administratiei si dezvoltarea

Reunind cele doua modele intr-unul singur, evidentiem deci relatia de influenta reciproca dintre capitalul social si buna administrare, dar subliniem inca o data ca pe termen imediat cei educati si care au puterea sint cei care pot avea o influenta decisiva. Nu putem decit sa dam dreptate Donattelei dela Porta (2000) atunci cind oserva ca modelului din teoria capitalului social clasica: "societate fara capital social duce la guvernare rea" i se poate contrapune cel de "guvernarea rea si corupta duce la o societate fara capital social". In termenii unui ministru de finante catolic din primul guvern Mazowiecki, cel care a realizat saltul economic pentru Polonia post-comunista, fara un grup de administratori onesti nu se poate face nimic. Ideea ca acestia sint emanatia unei anumite culturi politice si deci ancorati in aceasta e dubioasa: dupa cum am aratat, cultura politica e oricum numai uniforma nu, si e de asteptat ca reprezentantii politici sa se afle in partea ei democratica, sau macar sa ajunga acolo. Un parlamentar care viziteaza Parlamente din Occident e altfel socializat decit un rudar sarac care da mita padurarului ca sa-l lase sa fure din padurea statului, iar scuza ca parlamentarul nu poate fi mai bun decit este deoarece a fost votat de rudar si ca atare exprima deprinderile rudarului nu are nici un sens, neaga utilitatea principala a democratiei reprezentative. Eu si ceilalti. Libertatea si egalitateaRaporturile pe orizontala nu sint definite numai de incredere ca disponibilitate fundamentala, deci de recunoasterea celorlalti ca sine, nu ca straini. Dincolo de aceasta dimensiune identitara mai exista una, de o importanta considerabila. Chiar daca il recunosc pe celalalt, e important in ce pozitie ma aflu fata de el dupa cum a fost intotdeauna. De importanta atribuita sau nu pentru acest lucru, lipsa de uniformitate a resurselor personale care se reflecta intr-o diferenta de status lui, depinde o intreaga arie de viata si gindire sociala. Daca lucrul nu are importanta pentru noi, va prevala importanta ca fiecare sa se poata exprima asa cum ii permit resursele sale, fara ingradire, cu alte cuvinte libertatea. Daca are, libertatea devine secundara importantei egalizarii resurselor sau a statutului, ba chiaradmitem ca un oarecare grad de ingradire a libertatii e posibil pentru a realiza egalizarea de status. In aceasta dihotomie sta cheia dezbaterii ideologice principale a lumii moderne si contemporane.Vreme de citeva decenii s-a presupus ca alegerea politica a oamenilor se serveste de busola ideologiei. Oamenii, nefiind foarte informati despre politica si neconsacrind cine stie cit timp pentru a intelege probleme politice complete au nevoie de o cale simpla spre a se orienta, de indicii (cues), si de o busola normativa care spune ce e bine si ce e rau. Incepind cu lucrarea capitala The American Voter" indoiala ca oamenii pot fi considerati niste ideologi", fie si niste ideologi naivi, a fost fundamentata de numeroase dovezi, Converse in special aratind ca exista un grad prea scazut de coerenta atitudinala pentru a putea vorbi de ideologii". Una dintre cele mai influente teorii concurente a fost dezvoltata de catre un psiholog, Milton Rokeach (1973) care considera ca busola nu e formata din ideologii complexe, vindute la pachet de politicieni prin socializare (avind un filon conservator si unul progresist), ci din ceea ce el numeste valori cheie (core values), evaluarile politice fiind facute pe baza raportarii politicilor sau persoanelor la anumite valori de baza care spun oamenilor ce e bine si ce e rau. Prin valori cheie Rokeach intelegea credinte durabile cu implicatii prescriptive puternice (deci cu caracter de norme). In setul sau initial de 18 valori doar doua, egalitatea si libertatea, erau propriu-zis valori politice", celelalte valori poltiice fiind considerate de natura mai curind ocazionala si susceptibile de schimbari repetate. Or, diferentele dintre valori si credintele obisnuite constau tocmai in pozitia ierarhica superioara a primelor, care domnesc" asupra credintelor obisnuite. Feldman si Conover (1988) au facut o sinteza a literaturii consacrata valorilor cheie, au fost descrise in cazul american dintre care trei: individualismul economic, egalitatea sanselor si credinta in piata libera, aducind la rindul lor dovezi ca exista valori cheie care structureaza valorile si atitudinile politice, iar acestea pot si trebuie sa fie masurate. Inglehart considera ca valorile materiale si post-materiale explica peste jumatate din varianta in World Values Survey, deci pot fi considerate valori de baza". Philip Tetlock (1986) ofera o teorie conciliatoare, menita sa acomodeze dovezile ca exista valori de baza cu cele care dovedesc ca oamenii sint adesea inconsistenti si au credinte care se contrazic intre ele. Tetlock spune ca sistemele de credinte pot fi fie monistice, fie pluralistice, in cazul in care valori contradictorii sint prevalente. teoria are relevanta pentru lumea noastra: nimic nu e mai evident in tranzitia post-comunista decit conflictul, dat fiind ca libertatea mult asteptata pare sa vina doar cu pretul unei inegalitati strigatoare la cer si a unei saraciri a celor mai multi dintre oameni. Sistemele pluralistice de valori presupun insa o capacitate de integrare complexa; ca sa-ti poti spune In general parerea mea este ca razboiul e un lucru rau, dar daca nu e alta cale decit sa bombardezi un regim ca sa-l obligi sa respecte drepturile omului, atunci e un lucru bun" trebuie sa fii in posesia unui grad de rafinament intelectual neobisnuit. De aceea asemenea distinctii nu functioneaza decit la oameni educati. Teoria lui Tetlock discuta o intrebare de baza insa: care dintre valorile pe care le avem in acelasi timp dar care se afla in contradictie va triumfa in cazul unui conflict? Sa spunem ca sint colectivist si nationalist, si partidul care promite sa nu privatizeze fabricile e in acelasi timp concesiv fata de revendicarile minoritatii maghiare, voi mai vota cu acesta, sau ma voi orienta spre un alt partid, pur nationalist? Cum putem prezice aceste lucruri? Un raspuns la aceasta intrebare, desi fara legatura cu traditia teoretica din psihologia politica descrisa mai sus, il ofera o lucrare dedicata chiar valorilor din Europa de Est (dar pe baza unui sondaj in care Romania nu era inclusa), care a gasit ca valorile de baza sau substantiale sint colectivismul si nationalismul, cele intermediare sau procedurale fiind liberalismul, populismul si preferintele de partid (ultimele doua cele mai superficiale). Prin valori substantiale autorii inteleg pe cele care se refera la scopurile finale ale politicii, iar prin valori procedurale pe cele care se refera la mijloacele de a atinge aceste scopuri: primele le determina pe urmatoarele, dar nu si invers.La rindul nostru am inclus in chestionar mai multe blocuri de variabile pentru a vedea care anume sint mai apropiate de ideea de valori fundamentale, cu alte cuvinte servesc mai mult la prezicerea preferintelor politice. Am inclus un modul de valori nationaliste, care vor fi discutate in capitolele urmatoare, si care nu e fara influenta, dar care nu are o influenta decisiva asupra nici a atitudinii fata de democratie, nici a optiunii de vot; unul de valori materiale-post-materiale (scala de 4 valori a lui Inglehart), care s-a dovedit spectaculos de lipsit de orice influenta in toate modelele, si perechea de valori fundamentale libertate-egalitate de care vorbeam la inceputul acestui capitol. Egalitatea a fost definita clar ca egalitatea statutului social "unii oameni nu trebuie sa fie mult mai instariti decit altii" si nu egalitatea de oportunitati, considerindu-se ca intre aceasta din urma si libertate nu exista o opozitie fundamentala.Rezultatele noastre indica aceasta pereche drept cea mai apropiata de ce se poate numi valori fundamentale. Nu numai ca libertatea si egalitatea se dovedesc predictori foarte buni ai optiunii de vot, dar se dovedesc predictori in toate variantele de modele care explica atitudinea democratica si antidemocratica, optiune fundamentala intr-o cultura politica. Cum se poate vedea din capitolul trei, egalitatea se dovedeste un predictor al tuturor atitudinilor antidemocratice. Este de asemenea strins asociata cu abstinenta politica, cum am vazut mai sus, si intr-o oarecare masura si cu nationalismul. Daca stim ca cineva alege egalitatea fata de libertate in alegerea impusa de intrebarea noastra putem deci prezice destul de bine daca acea persoana este sau nu democrata, si spre ce regiune a spectrului politic se orienteaza, ceea ce corespunde cu definitia valorilor fundamentale. Daca stim ca egalitatea prezice toate acestea nu am raspuns insa la intrebarea de baza a teoriei politice, ce anume determina preferintele politice, dat fiind ca nu stim de anume determina egalitatea la rindul ei. Pentru a raspunde la aceasta intrebare am construit mai multe modele explicative de regresie, dar si un model cauzal pentru a evidentia inlantuirea factorilor cauzali si rolul central al valorilor fundamentale. Acesta din urma retine doua valori fundamentale: colectivismul (egalitatea) si increderea in lumea exterioara (predictor puternic si al nationalismului) care prezic atitudinea fata de democratie. Am incercat toate valorile din chestionar care se dovedisera in analiza bivariata determinanti ai atitudinii democratice si/sau a colectivismului, ca sa ajungem in final numai la doua care reprezinta influente puternice si stabile. (vezi fig. 15)Pentru explicarea libertatii si egalitatii in modelele de regresie am facut deci urmatoarele presupuneri teoretice:1. alegerea pentru libertate versus egalitate sau reciproc tine de structura psihologica individuala. Exista deci o determinare psihologica a acestei alegeri, pe care o vom gasi in indicatori ai psihologiei individuale, dar din pacate chestionarul nu a cuprins intrebari psihologice care sa ne orienteze asupra personalitatii repondentilor, cum se intimpla intotdeauna cu chestionarele sociologice. Ca substitut am incercat sa folosim atribuirea vinei, care este adesea folosita ca busola pentru alte orientari mai complexe. Ne asteptam ca individualistii sa ceara mai mult de la oameni, si deci sa blameze actiunile individuale, si in genere factorii interni individului mai mult decit colectivistii, care sint predispusi sa astepte rezolvarea mai mult de la factori exteriori. Am utilizat pentru aceste atribuiri ale vinei raspunsurile la intrebarea: "Unii oameni spun ca Romania a mers mai prost in tranzitie decit alte tari. Dupa parerea dvs, din ce cauza se intimpla asta?"alegerea pentru libertate versus egalitate tine de baza de resurse individuale,este deci strict social determinata. Oamenii vor alege una sau alta in functie de pozitia lor pe scara sociala, de statutul lor social. Cine se bucura de un statut social comfortabil ar fi mai probabil sa aleaga libertatea, cine se bucura de unul inferior sa aleaga egalitatea. 2. alegerea pentru libertate versus egalitate este determinata cultural, deci oamenii internalizeaza valoarea funadamentala a societatii in care traiesc, sint socializati sa prefere unele valori fata de altele. Ne-am astepta in consecinta sa gasim un rol important al factorilor de socializare in determinarea acestei alegeri, deci o asociere intre socializarea comunista si colectivism, si socializarea post-comunista si individualism. Fig. 14. Determinantii libertatii si egalitatiiPredictoriLibertateEgalitate

Educatie+ ***- *

UrbanN/SN/S

Sex (barbat)N/SN/S

Bunastare+ *- *

Varsta- *N/S

SomerN/SN/S

Angajat in sectorul privat+ *- *

Perioada de aur:

-inainte de primul razboi mondialN/S- *

-intre cele doua razboaie mondialeN/SN/S

-anii DejN/SN/S

-anii'65-'79- *+ *

-anii'80- *+ *

-dupa'89N/SN/S

Esecul tranzitiei se datoreaza:

-partidelor post-comunisteN/SN/S

-partidelor anti-comunisteN/SN/S

-clasei politice, in general+ *- *

-mostenirii comuniste+ ***- **

-tariilor occidentaleN/SN/S

-oamenilor care nu vor sa munceasca- *+ *

Competenta politica+ ***- ***

Comunismul o idee buna- ***+ ***

RC0.1440.154

Nivel de semnificatie: * = p 0.05, ** = p 0.01, *** = p 0.001, - = corelatie negativa+= indica o corelatie pozitiva, N/S=nesemnificativModelele arata ca toate cele trei explicatii contribuie la determinarea colectivismului, dar cu precadere explicatia culturala. Colectivismul e favorizat de o situatie materiala mai proasta, numai ca acest lucru in sine explica foarte putin. Atribuirea vinei a dat rezultate ambigui, vina fiind atribuita cam la fel in mare masura (si colectivistii, si individualistii au blamat mostenirea comunismului si clasa politica in ansamblul ei ca si cauze principale ale esecului tranzitiei), cu diferenta insa semnificativa ca, invers decit ne asteptam, colectivistii dau vina pe oameni ca au muncit prea putin iar individualistii nu. Rezultatul arata ca egalitatea si libertatea capata nuante diferite de la context cultural la context cultural. In contextul cultural post-comunist si ortodox colectivistii, si nu individualistii sint cei care pun pret pe munca, spre deosebire de o economie de piata care e in acelasi timp o tara protestanta, in care lucrurile stau exact pe dos. E de remarcat inconsistenta majora dintre a considera comunismul o idee buna sau perioada cea mai buna din secol si a spune ca pe de alta parte mostenirea comunista mai grea decit a altor tari a dus la esecul tranzitiei romanesti. Aceasta inconsistenta intareste teoria lui Rose (1998) care spune ca un regim nu e niciodata judecat izolat, ci in comparatie cu celelalte regimuri pe care le cunoastem (ipoteza Churchill, cum o numeste el). In modelul cauzal acest lucru 0este evidentiat de existenta unui predictor puternic, autoevaluarea vietii personale din tranzitie fata de comunism ("Dvs personal o duceti mai bine sau mai rau decit pe timpul comunismului?"). Bineinteles ca aceasta evaluare este subiectiva la rindul ei; cind o determinam avem surpriza sa vedem ca multi factori subiectivi intermediaza parerea pe care o avem despre starea noastra materiala, astfel ca nu cei mai saraci sint cei mai nemultumiti.

Puterea explicativa a modelului creste foarte mult daca adaugam variabilele grupate sub genericul socializare comunista, adica virsta, considerarea comunismului drept cea mai buna perioada a secolului si o idee buna aplicata gresit, si a celor de socializare "post-comunista", adica locul de munca in sectorul privat si consumul media. Oamenii tineri si care lucreaza in sectorul privat sint mai probabil individualisti decit colectivisti. Cine pretuieste in orice forma comunismul prefera aproape cu certitudine egalitatea fata de libertate. Consumul de presa politica creste sansele ca libertatea sa fie preferata egalitatii[19].

Sa analizam cu atentie in final ce ne spune modelul cauzal din Fig. 15[20]. El indica trei cauze directe ale atitudinii prodemocratice: o predispozitie de baza, increderea in lumea exterioara, puternic dependenta de dezvoltare; o valoare de baza, egalitatea, inteleasa ca norma care prezice ca e imoral ca unii oameni sa fie mai bogati decit altii; si o evaluare subiectiva a situatiei personale de astazi fata de timpurile comunismului[21]. Aceste trei elemente singure explica foarte mult din varianta totala: lor li se adauga citeva cauze care actioneaza si asupra egalitatii direct, dar si asupra atitudinii democratice, factorii de socializare in primul rind. Ce inseamna asta? Ca atitudinea democratica in peisajul nostru post-comunist e o combinata din cauze structurale (dezvoltarea), si cauze conjuncturale (socializarea), filtrate de judecata noastra cu privire la timpurile pe care le traim, la rindul ei dependenta de performanta noastra ca indivizi. Pe hirtie avem ceva mai multi individualisti dcit colectivisti, dar dupa verificari democratii puri sint inca in minoritate si colectivismul e mai puternic decit individualismul. Dat fiind insa ca socializarea joaca un rol atit de puternic aceasta situatie, desi lent, se schimba in fiecare zi.

Powered by http://www.referat.ro/cel mai tare site cu referate

www.referat.ro

[1] cf. Mary Douglas. 1992. Risk and Blame. Essays in Cultural Theory. London. Routledge, p 176

[2] op cit, p 179

[3] cf Bronislaw Malinovski. 1944. A Scientific Theory of Culture and Other Essays. London: Oxford Univeristy Press, Fourth Edition, 1966, p 37

[4] cf Clifford Geertz .1973. The Interpretation of Cultures. New York, Basic Books, p 89, 311-312

[5] In mod independent doi autori au propus interpretari ale Mioritei apropiate de unghiul teoriei capitalului social: Michael Schafir, care vede povestea ca pe o dovada a neincrederii romanilor in oameni, Victor Barsan, care vedea in Miorita povestea paradigmatic romaneasca a celui mai bun care e inevitabil ucis de ceilalti. Desi aceste doua interpretari sint diametral opuse, Schafir accentuind neincrederea, iar Barsan invidia sociala ele nu sint mai putin inrudite in esenta lor.

[6] Pe parcursul acestei lucrari folosesc doua masuri ale increderii interpersonale. Una este acordul cu afirmatia "Numai cei de acelasi singe cu tine sint de incredere", cealalta afirmatia mai generala "Poti avea incredere in majoritatea oamenilor". Aceasta a doua variabila este larg utilizata la noi, datorita prezentei ei repetate in BOP. Intrebarea e desprinsa din scala mult mai rafinata utilizata initial de Almond si Verba, dar se preteaza la confuzii, motiv din care da rezultate atipice si inexplicabile (modelele de explicare a acestei variabile create de Dumitru Sandu explica neglijabil de putin din varianta totala; Romania se comporta exact pe dos ca in modelul lui Almond si Verba, ceea ce ne face sa ne indoim ca variabila masoara exact ce pare sa masoare). Am utilizat-o si noi, in relatie cu increderea institutionala, a treia variabila de masurare a increderii, dar in realitate credem ca prima este mai adecvata. "Majoritatea oamenilor" intr-o tara atit de rurala ca Romania e probabil inteleasa ca "oamenii cu care vii in contact", iar posibilitatile de contact sint extrem de diferite la tara fata de oras. Coleman sugera o variabila mult mai buna, intermediara acestora doua "Poti avea incredere doar in oamenii pe care ii cunosti", care nu lasa loc de ambiguitate.

[7] Autori precum Sandu (1999), interpretind definitia lui Coleman, inteleg prin capital social toate bunurile sociale necesare functionarii optime, adica si relatiile sociale. Pe baza teoriei actiunii colective a lui Olson prefer sa delimitez clar retelele egoiste de relatii de cele altruiste, capitalul social pozitiv de care beneficiaza intreaba comunitate de cel negativ, de care beneficiaza numai membrii retelei de influenta. Fenomene precum coruptia sau economia gri in lumea comunista nu pot fi intelese daca tratam capitalul social fara aceasta clarificare conceptuala.

[8] Modele bivariate prin regresie lineara.

[9] Operatie realizata prin extragerea unui component principal. Indicele KMO de 0.80 indica o consistenta foarte buna a variabilelor componente. Variabila rezultata acopera 67% din varianta.

[10] Index conceput de Dumitru Sandu (1999)

[11] Inregistrate la Registrul Camerei de Comet la 31 martie, 2000

[12] Proxy pentru performanta sectorului de stat.

[13] Inregistrate de Fundatia pentru Dezvoltarea Societatii Civile in aprilie 2000

[14]Procentul celor cu studii superioare din totalul populatiei in 1994

[15] Modele multiple utilizind regresia lineara. Cei doi factori de incredere politica si incredere in sectorul public s-au realizat prin extragerea unei componente principale din mai multe intrebari vizind aprecierea unui complex de institutii. Detalii in Anexe.

[16] Sondajul dateaza din 2000, cind puterea era formata dintr-o coalitie liberala cuprinzind partidul minorititii maghiare din Romania.

[17] Prin extragerea unui component principal, KMO=0.50, varianta explicata este de 68%.

[18] Index realizat prin analiza de corespondenta; vezi Anexa 1si 2 pentru descrierea completa.

[19] Desi relatia e probabil reciproca.

[20] Coeficientii au oarecum aceeasi semnificatie ca si cei de regresie obisnuiti. Semnul minus indica asocierile negative, deci cu cit cineva citeste mai multe ziare, cu atit scad sansele sa prefere egalitatea. Coeficientii fara minus indica asocieri pozitive.

[21] Aceasta din urma intruneste majoritatea optiunilor romanilor in favoarea situatiei lor sub comunism. Chiar daca la nivel national numarul celor care prefera libertatea egalitatii este ceva mai mare cei care cred ca traiesc mai prost azi decit in timpul comunismului constituie o majoritate.