politica Dupa Comunism

download politica Dupa Comunism

of 36

  • date post

    07-Nov-2015
  • Category

    Documents

  • view

    20
  • download

    3

Embed Size (px)

description

comunism

Transcript of politica Dupa Comunism

www.referat.ro

Politica dupa comunism

De la "Miorita" la capra vecinului . Cadrul cultural al politicii. Disponibilitati si valori fundamentaleAcest capitol se intoarce din nou la modelul tripartit schitat in introducerea noastra. Atitudinea fata de democratie prezentata in capitolul anterior, de la cauzele la consecintele sale, este fireste cruciala pentru o societate si determina in mod important alegerea si supravietuirea unui sistem politic. Dar atitudinea fata de democratie este doar virful aisbergului. Democratia nu este prima pe lista de prioritati a indivizilor sau a grupurilor, prinsi intr-o plasa mult mai strinsa de constringeri si alegeri care rezulta din constringeri. Tesutul fundamental din care se desprinde cultura politica, democratica sau nu, este cultura ca intreg societal. Unitatea de baza, celulele acestui tesut sint valorile fundamentale, pachetul de valori citate in discutia normativa care da forma unei institutii"[1],deoarece fiecare institutie vine pe lume intr-un cadru de alegeri sociale limitate"[2]. Valorile sint atitudini de baza individuale, dar fiecare cultura admite si incurajeaza unele valori fundamentale. A fi crestin, alb si heterosexual", ca sa folosim o butada faimoasa a lui H.R. Patapievici este un dat cultural, dar totodata si o decizie de a face din elemente culturale structurale expresia unei alegeri libere care transforma mostenirea din dat in valoare, din constringere in alegere, prin internalizarea valorilor societale fundamentale la nivel individual si preferarea lor fata de alte valori posibile. Termenul de cultura" este folosit aici ca in teoria sociala antropologica. Cultura, in acceptia noastra de astazi nu e departe de definitiile traditionale, precum cea a lui Malinovski, de mediu artificial creat de om in cadrul celui natural pentru a asigura nevoile sale biologice[3], desi azi o descriem cumva in termeni mai sofisticati drept o textura istoric transmisa de intelesuri intrupate in simboluri, un sistem de conceptii mostenite exprimate in forme simbolice prin care oamenii comunica, perpetueaza si isi dezvolta cunostintele si atitudinile despre viata" , deci nu numai norme si proceduri (institutiile, n.a.), ci ansmablul de structuri de semnificatii prin care oamenii dau forma existentei lor" tot asa cum cultura politica nu este doar constitutii si lovituri de stat, ci arena in care se desfasoara public asemenea structuri"[4]. Mary Douglas spunea ca trei sau patru institutii stabile sint suficiente pentru a elabora o teorie culturala. Atit ea, cit si Aaron Wildafsky care a construit o teorie a culturii politice pe baza teoriei ei generale preferau coeziunea grupului (permeabilitatea granitei grupului, puterea legaturilor interne) si climatul de constringere (numit si ierarhie) care limiteaza optiunile unui individ sau ale unui grup. Acestea sint preferate datorita stabilitatii lor in timp. In capitolul de fata propun la rindul meu doua tipuri de institutii pentru a fi folosite ca tot atitea dimensiuni de analiza a culturii politice romanesti, ambele fiind compuse din valori fundamentale, internalizate mai mult sau mai putin de catre fiecare individ in parte.a) Dimensiunea ierarhica; raporturile dintre noi si puterea sau autoritatea (fata de care ne putem plasa intr-o pozitie de egalitate si cooperare, de ostilitate si neincredere, de teama si dependenta), cu alte cuvinte, raporturile pe verticala si institutiile care le descriu. Cu referire la acestea in teoria culturii civice Almond si Verba au descris raporturi de participare (cetatenii activi, competenti, convinsi ca pot influenta procesul politic), de dependenta (raporturile cu autoritatea sint de tip paternal, oamenii accepta fara a pune la indoiala deciziile puterii), si de tip parohial (procesul politic nu prezinta interes, oamenii nu se considera vizati de ceea ce se petrece in politica si nu cauta sa aiba nici o influenta).b) Dimensiunea de grup; raporturile dintre noi si ceilalti, care pot fi de cooperare (ceilalti sint vazuti ca egali, sau parteneri), sau de competitie (ceilalti sint vazuti ca si concurenti), sau de neincredere (ceilalti vazuti ca dusmani), de egalitate sau inegalitate,cu alte cuvinte, raporturile pe orizontala si institutiile care le descriu.Fiecare dintre noi are o pozitie personala si se plaseaza altundeva in aceste raporturi. Cultura politica de proces, cum o definea Easton (1965) contine ansamblul la nivelul societatii al acestor pozitii personale, un model format din agregarea diferitelor atitudini individuale. Putem vorbi de o cultura politica" in masura in care asemenea atitudini sint stabile, si deci si modelul la scara intregii societati, format din insumarea atitudinilor individuale, este unul durabil. In general acesta e si cazul: daca atitudinile oamenilor fata de partide politice sau guverne sau chiar regimuri politice tind sa fluctueze la intervale de citiva ani, atit atitudinea individuala, cit si cultura politica vizavi de raporturile cu autoritatea sau cu ceilalti sunt foarte stabile, fiind ancorate in cultura, si se modifica cu mare greutate doar in urma unor schimbari economice si sociale considerabile. In general putem spune ca exista un triplu determinism al atitudinii individuale in relatie cu aceste dimensiuni:1) un determinism psihologic individual. Teorii ca personalitatea autoritara", care a incercat sa explice sprijinul pentru regimul nazist, sau lucrarile lui Wilhelm Reich, un psihanalist marxist, s-au concentrat asupra raporturilor de autoritate din cadrul familiei in cursul copilariei pentru a explica de ce unii oameni au o atitudine rigida, dogmatica si nu pun la indoiala ordinele unei autoritati, chiar atunci cind acestea sint evident nerezonabile. Desi aceste teorii sint foarte contestate astazi, nu incape nici o indoiala ca elementul individual are mare importanta. Acesta este insa o combinatie de atribute individuale de personalitate, doar unele avind legatura cu raporturile de familie in primii ani de viata.2) un determinism social. Fiecare dintre noi se naste si evolueaza intr-o anumita conjunctura sociala. Fara ca rolul acesteia sa fie atit de coplesitor cum credeau sociologii marxisti radicali, raporturile noastre cu puterea au o anumita determinanta sociala. Cineva care rezida in centrul unui mare oras care e capitala de tara e mai probabil ca va avea alta atitudine fata de putere decit locuitorul unui catun izolat de la munte, in conditii de egalitate a tuturor celorlalte imprejurari. Identitatea noastra politica are o determinare sociala, tot asa cum are si una psihologica: Philip Converse, deschizatorul de drumuri in aceasta privinta, le-a luat in considerare pe ambele. Institutiile informale care opereaza la nivel social isi fac simtita influenta: in capitala de care vorbeam si la nivelul unui anume grup social (studentii) obiceiul de a demonstra contra guvernului e frecvent si tinerii socializati in acest mediu vor avea o atitudine participativa, poate chiar usor anarhica: la nivelul catunului, supunerea fata de autoritatea locala, primarul sau politistul, e regula si in majoritate cei socializati la acest nivel vor adopta ca atitudini personale supunerea si lipsa unei atitudini de auto-afirmare. Cind vorbim de determinism social, exista deci doua interpretari posibile: referirea la elementele stricte de status social (rezidenta, proprietate, venit, sex, educatie), cum se procedeaza adesea in sociologie, si referirea larga la apartenenta la un grup social la nivelul caruia prevaleaza anumite institutii formale, care are deci o cultura proprie. Dat fiind ca prima interpretare, cea strict sociologica, nu reuseste sa explice in modele decit citeva procente din varianta totala, a doua interpretare, cea din teoria culturala si antropologie, va fi cea utilizata in lucrarea de fata.3) un determinism conjuctural. Exista o mare cantitate de hazard in experientele noastre care contribuie decisiv la crearea unor atitudini. Un om caruia i s-a furat portofelul, deoarece a trecut prin gara la ora la care opera un hot de buzunare, va fi mai inclinat sa considere ca semenii sai nu sint de incredere si ca politia nu-i poate apara pe cetateni, decit unul care nu a trecut prin aceiasi experienta neplacuta. Bineinteles ca acest element scapa analizei cantitative: in grupuri focus sau in alte forme de cercetare calitativa asemenea mecanisme sint invocate frecvent.Aceste cauze trebuie vazute insa ca actionind in strinsa legatura, si nu separat. Daca cineva locuieste intr-o suburbie saraca, sansele ca hoti sa-l opereze in statia de metrou sint mult mai mari; daca e vorba de o personalitate timida sau distrata sansele ca sa fie selectata drept victima sint de asemenea mai mari. Accidentele vietii noastre sint opera conjuncturii, dar interpretarea lor se face in lumina unor convingeri generale despre viata si lume care sint in mare masura determinate social si psihologic.Traditia teoretica privitoare la contextul cultural al culturii politice este pe cit de enorma, pe atit de anarhica. Comparind societatile sau natiunile, unii autori, de la clasici ca Alexis de Tocqueville, pina la contemporani precum Francis Fukuyama, Robert Putnam sau Ronald Inglehart au remarcat ca anunite trasaturi ale culturii politice de proces se asociaza semnificativ si regulat la nivel national cu anumite caracteristici economice. Tocqueville remarca, de exemplu, in Democratia in America, numarul mare de asociatii voluntare care dadeau democratiei americane un caracter foarte diferit de societatile de pe continent. Putnam remarca diferenta dintre sudul si nordul Italiei, asocierea dintre cooperativitatea mare din Nord si calitatea buna a serviciilor publice, dintre neincrederea din Sud si proasta guvernare locala. Fukuyama si Inglehart observau ca societatile in care majoritatile sint predispuse la incredere mai curind decit la neincredere sint mai prospere. La nivel individual exista de asemenea o veche traditie de a explica atit performanta individuala cit si preferin