Viaţa culturală românească a timpului nostru, în consonanţă cu valurile zbuciumate ale celei sociale şi politice, a oferit mereu imaginea unor necurmate prefaceri, răsturnări, chiar dinamitări ale elementelor de stabilitate. Totuşi au existat oameni care au continuat să acţioneze în direcţia marilor valori, construind mereu, laborios şi tenace, parcă fideli unui program asumat la venirea lor pe lume, chiar în aceste vremuri frământate.Profesorul Constantic Ciopraga a fost unul din multi oameni ilustri ce a atins aceste valori.Ca sub imboldul unui plan de devenire asumat dintru început, Constantin Ciopraga a acţionat concertat pe mai multe paliere, înaintând calm, dar tenace, pe fiecare. Prelevând reperele categoriale ale acestui plan, identificăm un domeniu al activităţii didactice, longeviv şi constant, altul de auctoriat cu numeroase şi valoroase titluri, apoi participarea la viaţa culturală în orice forma sau manifestare putea oferi tentaţia implicării, apartenenţa de forul academic naţional, activitatea de istoric literar, hermeneut şi critic de întâmpinare ..n. 12 mai 1916, Pașcani – d. 2 februarie 2009, Iași) a fost un critic și istoric literar român, poet, memorialist, profesor universitar, scriitor, membru de onoare al Academiei Române.

indiferent de stadiul profesional al activităţii sale, C. Ciopraga şi-a manifestat a la long şi dexteritatea de a opera analiza literară a cărţilor scrise de contemporani, fie ca jurnalist şi cândva chiar director al revistei Cronica, fie în chip de colaborator statornic la diferite publicaţii literare şi culturale în care se manifestă şi azi, la această vârstă patriarhală, proaspăt şi neobosit ca odinioară, mereu în priză şi parcă mereu mai perspicace şi mai ingenios, dar la fel de serios şi responsabil, în demersul său hermeneutic de surprindere a trăsăturilor specifice, particulare, originale, definitorii fiecărui autor, formulate în puţine, dar pertinente şi memorabile cuvinte, non multum sed multa, mereu surprinzătoare, proaspete, tăiate ca pentru a fi aşezate pe frontispiciul operei acelui autor şi purtând parfumul inconfundabil al „punerii în operă a adevărului”, statuat odinioară de Heidegger drept condiţie a valorii acestui domeniu.

 El a fost mereu un spirit sobru şi laborios, plin de seriozitate care, fără a fi posac ori opresiv, instituia o ştachetă de nivel ridicat pe care ştiam că trebuie s-o trecem, nu cu uşurinţă, dar cu sentimentul unei trepte de consacrare,spunea Lucia Olaru Nenati

Cât despre cartea Personalitatea literaturii române, considerată chiar de autor „cartea mea cea mai importantă”, virtuţile sale sunt subliniate de el însuşi mai bine decât de oricine altcineva (în cartea Mărturisirea de credinţă literară, 2006, realizată de acelaşi for), ea fiind „o panoramă, o hartă a reliefurilor definitorii”, căci „m-a posedat întotdeauna proiectarea fenomenului creativ românesc într-o durată a noastră”.Prin dilatarea sensului primordial - fenomen semantic obisnuit se vorbeste, nu iara dreptate, de individualitatea unei culturi in raport cu altele. Conventiile, in materie de limbaj, sint nenumarate. Desi strict legata de individual (Hochstes Gliick der Erdenkinder/Ist nur die Personlichkeit, citim in Faust), notiunea de personalitate poate deveni, la rindul ei, gratie unui proces de reprezentari analogice, o notiune-suma. Putem pune in discutie personalitatea unei literaturi? Franta, constata Ernst-Robert Curtius, „n-a produs nici un Dante, nici un Shakespeare, nici un Cervantes, nici un Goethe", dar „poseda in schimb o literatura dotata, in ansamblul ei, cu o incomparabila personalitate"1. Eminescu, pentru noi, este o entitate rezumativa: toti in unul. intr-o literatura culta cu oarecare trecut, exista stiluri individuale, conditionate de o multitudine de factori, si un stil national (M. Ralea), concretizat in anumite dominante. Discontinuitatile, contradictiile chiar, nu pulverizeaza ideea de originalitate. Trasaturi ca acestea se intilnesc la indivizi si la

grupuri sociale. Spiritualitatea popoarelor se autoreleva in creatie, in actu, care inseamna optiune, dialog cu existenta, apel la eternitate, altfel spus: un mod de a polariza energiile si de a conferi semnificatii.

Din punct de vedere ontologic, omul-emblemă, care a reuşit să devină Constantin Ciopraga, încununat auroral şi deplin meritat cu titlul de academician, reprezintă un adevărat model al omului realizat prin perpetua exersare conştientă a propriilor calităţi şi voinţe, dar care nu-şi schimbă deprinderile şi conduita, rămânând mereu egal cu sine, intrat în rândul celor deveniţi încă din viaţă monumente, cu ochii aţintiţi veşnic către esenţe, către ceea ce este permanent şi valoros, către constante, respingând variabilul efemer, dar, mai ales, păstrându-şi demnitatea în orice împrejurare. „A deveni mai om (humanior) prin intermediul filozofiei, al literelor şi artelor, a fost o idee-boltă; toate eforturile le canalizam programatic spre acest ţel” (Mărturisirea...). Este deci un model de destin împlinit, care propagă discret, dar grăitor, cu un efect de tonic şi energizant optimism, lecţia extinderii longevităţii fizice graţie celei spirituale, altfel spus, o emblemă a victoriei spiritului asupra limitelor omenescului.

Aşadar, dacă ar fi să degajăm o posibilă marcă distinctivă pentru profilul acestei personalităţi ce a parcurs cu spiritul său aproape traseul unui secol, cred că aceasta ar putea fi o îmbinare rară, aflată sub semnul unui echilibru olimpian, de cantitate impresionantă (în durată, operă, număr de titluri, fapte, realizări, performanţe ş.a.) cu calitatea fină, „profesionistă”, a execuţiei, neostentativă, decentă, sobră, distinsă, precum eleganţa rafinată a vestimentaţiei englezeşti de altădată, ori a unei persoane de gust care nu afişează piese ţipătoare şi şocante, adaptate excesiv modei momentului, ci o asamblare rafinată şi discretă de piese din stofă de bună calitate şi croială, a căror apreciere este destinată mai mult  pour le connaiseurs, dar care, prin repetare şi continuitate, reuşeşte să se impună, constituindu-se ca normă axiologică de raportare şi, mai ales, de respectare.

Din perspectiva celor 90 de ani împliniţi în 12 mai, profesorul, cărturarul, istoricul şi criticul literar Constantin Ciopraga poate privi în urma sa cu deplină satisfacţie.