VerbulVerbul in gramatica limbii romaneDefinitia verbului este:

Verbul din limba romana este partea de vorbire flexibila care exprima stari, actiuni, existente, evolutii  (procese in desfasurare) care se petrec intr-un timp mai scurt sau indelungat.

Principalele trasaturi ale verbului:

Verbul este partea de vorbire principala, una dintre cele mai reprezentative, dupa substantiv impreuna

cu care formeaza miezul unei bune comunicari;

Verbul intrece toate celelalte parti de vorbire in ceea ce priveste bogatia flexiunii, putand ajunge la

numeroase forme, majoritatea compuse;

Verbul are categorii gramatice specifice (timul, modul si diateza) asociate cu cele nespecifice de

numar, persoana si gen;

Categoriile gramaticale specifice ale verbului ii asigura o flexiune proprie numita conjugare;

Sintactiv verbul poate devenii “centrul comunicarii” intr-o propozitie, fie in propozitia de predicat verbal,

fie in cea de copula intr-un predicat nominal (ajutata bineinteles de un nume predicativ)

Exemplu: “ Alergam necontenit, dar alergam bucurosi”

 ” Baiatul sta la umbra. Baiatul sta pe ganduri”

Verbul este o parte de vorbire independenta, pentru care se poate sa realizeze singur o propozitie.

Exemplu: “Ploua! S-a inserat.”

Dupa criteriul sintactic, verbul pot fi :

a) tranzitiv / intranzitiv;

b) personale / impersonale;

c) predicativ / nepredicative.

 

Verbeul tranzitiv reprezinta cuvantul care admit un complement direct, adica a caror actiune se rasfrange in

mod direct asupra unui obiect:

L-am vazut pe Vasilescu.

Citesc o carte frumoasa.

 

Verbul intranzitiv reprezinta cuvantul care nu admit complement direct, respectiv: verbele de miscare (a

pleca, a sosi, a merge, a se duce), verbele reflexive (a se gandi, a se teme, a se mira) si verbele care

exprima starea (a sta, a dormi).

Ele admit numai relatia verb – complement indirect sau complement circumstantial.

Noi am plecat la Timisoara. (complement circumstantial de loc)

Toti se gandeau la admitere. (complement indirect)

 

Verbul personal reprezinta cuvantul care admit un subiect, nume de persoana: scriu, scrii, scrie etc.

 

Verbul impersonal este verbul care nu pot admite un subiect sau se refera la fenomene meteorologice.

Se mai numesc si unipersonale, deoarece au numai persoana a III-a (ploua, tuna, ninge, fulgera, trazneste).

Verbele a trebui, a placea sunt impersonale.

Verbul impersonal admite un subiect sau o subiectiva.

Imi place muzica. (subiect)

Imi place1/sa cant.2/ (subiectiva)

 

Verbul predicativ poate forma singur predicatul cand sunt la un mod predicativ.

Costel invata bine. (verb predicativ)

 

Verbul copulativ nu pot forma singur predicatul decat cu ajutorul unui nume predicativ, alcatuind un predicat

nominal. Ele nu au inteles de sine statator.

Verbele copulative sunt: a fi, a deveni, a ajunge, a iesi, a se face, a parea, a ramane, a insemna, a

constitui, a reprezenta etc.

Cand au inteles de sine statator, verbele “a fi”, “a ajunge”, “a iesi”, “a insemna”, “a face”, “a ramane” sunt

predicative.

Elevii sunt in clasa. (se afla, exista)

Noi am ajuns la scoala. (am sosit)

Ei au iesit din magazin. (au plecat)

Voi ati facut lucrarea. (ati terminat)

Ele au ramas la spectacol. (au stat)

Verbul “a face” la diateza activa este verb predicativ, dar  la diateza reflexiva nu are inteles de sine statator,

deci este copulativ:

“Hatmanul Mihu a fost slujitor, s-a facut apucator si a ajuns zgarcit.”

(B.St. Delavrancea)

De asemenea, verbul a parea la diateza activa este verb copulativ, (iar ca verb reflexiv impersonal este verb

predicativ:

“Iarba pare de omat.” (verb copulativ)

(M. Eminescu)

Se pare 1/ ca vor pleca mai repede.2/ (verb predicativ)

 

Verbul auxiliar reprezinta cuvintele care ajuta la formare a modurilor si a timpurilor compuse precum si a

diatezei pasive (a fi).

Exemple: a fi, a avea, a vrea.

Verbul “a fi” se foloseste ca verb auxiliar pentru formarea urmatoarelor moduri si timpuri:

viitor anterior: voi (vei, va, vom, veti, vor) fi scris;

conjunctiv perfect: sa fi scris.

conditional optativ perfect: as (ai, ar, am, ati) fi scris.

infinitiv perfect: a fi scris;

Toate timpurile si modurile diatezei pasive se construiesc auxiliarul “a fi“: sunt chemat (a); eram chemat (a);

as fi fost chemat (a); sa fi fost chemat (a) etc.

Verbul “a avea” serveste ca auxiliar pentru formarea perfectului compus si a modului conditional-optativ,

timpul prezent si perfect:

perfectul compus: am citit, ai citit, a citit, am citit, ati citit, au citit.

conditlonal-optativ prezent: as citi, ai citi, ar citi, am citi, ati citi, ar citi.

Uneori verbul a avea la indicativ prezent este folosit ca auxiliar pentru exprimarea unei forme a viitorului

popular (construit cu modul conjunctiv): am sa citesc, ai sa citesti, are sa citeasca, avem sa citim, aveti sa

cititi, au sa citeasca.

Verbul a vrea este folosit ca verb auxiliar pentru formarea viitorului propriu-zis: voi scrie, vei scrie, va scrie,

vom scrie, veti scrie, vor scrie.

Modurile verbuluiModurile verbului din morfologia limbii romane

Modurile Verbului sunt formele pe care le ia verbul pentru a se preciza cum considera vorbitorul actiunea.

Modurile verbului sunt personale (predicative), cand verbul isi schimba forma dupa persoana si numar si

formeaza predicatul propozitiei.

Modurile nepersonale (nepredicative) nu-si schimba forma dupa persoana si au alte functii sintactice, nu

aceea de predicat verbal.

Modurile verbului – modul indicativ

A. Indicativul exprima o actiune reala sub forma unor timpuri bine delimitate: prezent, imperfect, perfect

simplu, perfect compus, mai mult ca perfect, viitor propriu-zis, viitor anterior.

Actiunea exprimata de un verb la imperfect este situata in trecut, fata de momentul vorbirii, neterminata:

invatam, invatai, invata, invatam, invatati, invatau.

Verbul la perfectul simplu exprima o actiune trecuta si terminata de curand: vorbii, vorbisi, vorbi, vorbiram,

vorbirati, vorbira.

Verbul la perfectul compus exprima o actiune trecuta si terminata. Semnul distinctiv al perfectului compus

este verbul auxiliar “a avea”: am, ai, a, am, ati, au, care precede participiul verbului de baza (am cantat, ai

scris).

Verbul la mai mult ca perfect exprima o actiune trecuta, terminata inaintea altei actiuni trecute:

Eu invatasem cand ai venit tu.

(actiunea “invatasem” s-a indeplinit inaintea actiunii “ai venit”)

Verbul la timpul viitor exprima o actiune care se va indeplini dupa momentul vorbirii (viitor propriu-zis).

Voi citi o carte interesanta. (viitor propriu-zis)

Voi fi citit o carte interesanta dupa ce voi cumpara-o. (viitor anterior)

Modurile verbului – modul conjunctiv

B. Conjunctivul exprima o actiune posibila si realizabila, in doua forme temporale:

a) prezent: sa invat, sa inveti, sa invete;

b) perfect: sa fi invatat.

Acest mod se construieste cu ajutorul conjunctiei sa (marca a modului conjunctiv).

Modurile verbului – modul conditional-optativ

C. Conditionalul-optativ prezinta o actiune dorita, dar a carei realizare depinde de o conditie :

a) prezent: as scrie, ai scrie, ar scrie etc.

b) perfect: as fi scris, ai fi scris, ar fi scris etc.

Conditional-optativul prezent se formeaza din infinitivul verbului de conjugat si verbul auxiliar “a avea” cu

formele: as, ai, ar, am, ati, ar.

Modurile verbului – modul imperativ

D. Imperativul exprima o porunca, un indemn, o rugaminte, o urare, avand forme numai pentru persoana a ll-

a singular si plural:

* forma afirmativa:

a) singular: scrie! (tu)

b) plural: scrieti! (voi)

* forma negativa:

a) singular: nu scrie! (tu)

b) plural: nu scrieti! (voi)

Modurile nepersonale (nepredicative) sunt: infinitivul, gerunziul, participiul si supinul.

A. Infinitivul denumeste actiunea in doua forme temporale:

a) prezent: a face, a scrie, a lucra, a vedea;

b) perfect: a fi facut, a fi scris, a fi lucrat, a fi vazut.

Modul infinitiv are ca marca prepozitia a, care dispare cand infinitivul urmeaza dupa verbele a putea, a sti.

Nu poti da cat ti se cere.

Multe mai stiti vorbi.

Infinitivul are doua forme :

* forma scurta: a citi, a scrie, a zice, a face;

* forma lunga: citire, scriere, zicere, facere.

B. Gerunziul indica imprejurarea in care se petrece actiunea verbului.

Se formeaza prin atasarea sufixelor modale -and sau -ind, la radacina verbului:

a lucr / a – lucr / and

a ven / i – ven / ind

C. Participiul indica rezultatul actiunii, este o forma de baza pentru formarea timpurilor si modurilor compuse

la diateza activa, reflexiva si pasiva.

Are valoare adjectivala, cand se acorda cu substantivul determinat in gen, numar si caz:

Cartea citita a fost interesanta.

Are valoarea substantivala, cand este articulat cu articol enclitic sau este precedat de un articol proclitic:

Ranitul s-a vindecat.

Un ranit a fost adus la spital.

Are valoare adverbiala, cand determina un verb:

Noi i-am vorbit deschis.

D. Supinul indica scopul actiunii, destinatia si provenienta unui obiect. Se formeaza din participiul invariabil

precedat de o prepozitie simpla sau compusa: de, dupa, la, pentru, de la.

a) scopul actiunii: Ei au plecat pentru vanat.

b) destinatia obiectului: Am adus unelte de pescuit.

c) provenienta: Fructele sunt de la cules.

Flexibilitatea VerbuluiFlexibilitatea Verbului din limba romana

Conjugarea este flexiunea verbului dupa diateza, mod, timp, numar si persoana.

Diatezele sunt formele pe care le iau verbele pentru a exprima relatia dintre actiune si autorul el.

a) Diateza activa: Subiectul face actiunea pe care o sufera sau jnu obiectul.

George Cosbuc a scris volumul “Balade si idile”.

b) Diateza pasiva: Subiectul gramatical sufera actiunea facuta de altcineva (de subiectul logic = complementul de agent).

Elevul a fost chemat de profesor.

Subiectul gramatical

Elevul

Complementul de agent

profesor

Subiectul gramatical sta in cazul nominativ si sufera actiunea facuta de altcineva.

Subiectul logic (de profesor) nu sta in nominativ, ci in acuzativ precedat de prepozitiile „de”, „de catre” si este

autorul actiunii pe care o sufera subiectul gramatical. Diateza pasiva se construieste cu ajutorul verbului

auxiliar „a fi” care precizeaza modul, timpul, persoana si numarul.

a) Diateza reflexiva are un caracter eterogen. Formal se distinge prin prezenta pronumelui reflexiv in acuzativ

sau in dativ.

In diateza reflexiva subiectul face actiunea si tot el o sufera.

Dupa “Gramatica Limbii Romane”, ed. a II-a, Bucuresti, 1966 pot aparea la aceasta diateza numai verbele

insotite de pronume reflexive care nu pot fi inlocuite cu pronume personale.

De exemplu, in ma spal, pronumele reflexiv ma se poate inlocui cu pronumele personal te, il etc. (forma

verbului ramanand neschimbata – te spal, il spal, ceea ce inseamna ca “a se spala” nu este verb reflexiv, ci

verb activ pronominal.

In schimb in ma gandesc, imi inchipui, o asemenea substituire de pronume nu este posibila, de unde

observatia ca cele doua verbe sunt la diateza reflexiva.

Reflexivul este de doua tipuri:

1.  Dinamic, ce exprima o actiune facuta cu participarea intensa a subiectului: a se gandi, a se apuca, a-si

inchipui, a-si bate joc, a-si uita (de sine) etc.

2. Impersonal, cu subiectul neexprimat, intrucat important este ca actiunea are loc, neinteresand cine o face:

Aici se citeste bine.

Se calatoreste comod.

Se pare, se spune etc.

Celelalte categorii de verbe construite cu pronume reflexiv, susceptibil de a fi inlocuit cu pronume personal

constituie categoria verbelor active pronominale, in cadrul carora se disting urmatoarele grupe:

a)  verbe pronominale obiective (subiectul face actiunea si tot el o sufera): a se spala, a se imbraca, a se

trezi etc.

b)  verbe pronominale reciproce[1] (actiunea este savarsita de doua sau mai multe subiecte, fiecare

suferind rezultatul actiunii celuilalt): a se iubi, a se bate, a se certa, a se intalni etc.

c) verbe pronominale posesive care se construiesc cu pronumele reflexiv in dativ (subiectul este posesor al

obiectului verbului): a-si scoate (caciula), a-si murdari (pantofii), a-si ajuta (colegul).

Asadar, verbele pronominale sunt verbe active construite cu complemente exprimate prin pronume reflexive.

Model de analizaModel de analiza

Zapada era batuta si ei alunecau strasnic. Uneori se tineau unul de altul. Alteori, sirul se rupea si mai ales cei

din spate erau zvarliti departe in zapada.

era batuta =  predicat nominal, alcatuit din verb copulativ „era”, intranzitiv, persoana a III-a, numarul singular,

conjugarea a IV-a, diateza activa, modul indicativ, timpul imperfect si numele predicativ „batuta”, exprimat prin

adjectiv provenit din participiu, genul feminin, numarul singular, cazul nominativ, grad de comparatie pozitiv.

alunecau  =  predicat verbal, exprimat prin verb predicativ, personal, intranzitiv, persoana a III-a, numarul

plural, conjugarea I, diateza activa, modul indicativ, timpul imperfect.

se tineau  =  predicat verbal, exprimat prin verb predicativ, personal, intranzitiv, persoana a III-a, numarul

plural, conjugarea a III-a, diateza reflexiva, modul indicativ, timpul imperfect.

se rupea  =  predicat verbal, exprimat prin verb predicativ, personal, intranzitiv, persoana a III-a, numarul

singular, conjugarea a III-a, diateza reflexiva, modul indicativ, timpul imperfect.

erau zvarliti  = predicat verbal, exprimat prin verb predicativ, personal, intranzitiv, persoana a III-a, numarul

plural, conjugarea a IV-a, diateza pasiva, modul indicativ, timpul imperfect.

Locutiuni verbaleLocutiuni verbale din morfologia limbii romane

Locutiunile verbale sunt grupurile de cuvinte (in care se afla obligatoriu un verb) cu pozitie fixa, alcatuind un tot cu sens unitar, echivalente in majoritatea cazurilor cu un verb simplu:

a-i parea rau(a regreta),

a da ajutor (a ajuta),

a se lua la harta (a se certa),

a-si aduce aminte (a-si aminti).

Lociutiunile verbale sunt alcatuite din :

a)  verb si determinari substantivale: a-si da sufletul (a muri), a-si baga mintile in cap (a se cuminti), a ajunge

la sapa de lemn (a saraci), a da de veste (a instiinta);

b) verb cu determinari intre care apare si un pronume cu valoare neutra: a o lua la fuga (a fugi), a o scalda (a

raspunde evaziv);

c) verb si numeral: a da pe din doua (injumatati);

d) verb si adverb sau locutiune adverbiala : a da de-a dura (a rostogoli), a se da huta (a se legana).

Verbul care intra in componenta locutiunii verbale are rolul gramatical de a preciza modul, timpul, numarul si

persoana actiunii, iar celalalt cuvant (substantiv, numeral, adverb) da, de obicei, sensul locutiunii.

Cand, in analiza gramaticala, se intalnesc locutiuni verbale, trebuie stiut ca functia sintactica a acestora este

de predicat verbal si ca analiza morfologica nu i se aplica decat verbului.

Verbele care intra in structura locutiunilor verbale (a da, a face, a lua, a duce, a aduce, a baga etc) sunt

instrumente lexicale sau auxiliare lexicale. Exista locutiuni care sunt echivalente cu un verb insotit de o

complinire: a baga de seama (a observa, a fi atent); a baga in seama (a acorda atentie).

Asemenea verbelor (cu care sunt echivalente din punct de vedere semantic), locutiunile verbale pot avea

complemente directe, indirecte sau circumstantiale si pot fi complinite chiar prin propozitii intregi:

Adu-ti aminte ce ai spus.

Baga de seama ce vorbesti.

Concludent este faptul ca intre elementele componente ale locutiunilor verbale pot fi intercalate alte parti de

vorbire:

Ii lua pe toti la rost.

Isi bate foarte rau joc de el

Sta adeseori de vorba cu prietenul sau.

Model de analizaMorfologia Limbii Romane – Model de analizaTrebuia sa ia parte la placerea lui si a pus la cale isprava aceea de pomina.

sa ia parte = locutiune verbala, intranzitiva formata din verb si substantiv, diateza activa, conjugarea I, modul

conjunctiv, timpul prezent, persoana a III-a, numarul singular, functie sintactica de predicat verbal.

a pus la cale = locutiune verbala tranzitiva, formata din verb si substantiv, diateza activa, conjugarea a III-a,

modul indicativ, timpul perfect compus, persoana a III-a, numarul singular, functie sintactica de predicat

verbal.