CUPRINS:

Pag.

Introducere……………………………………………………………………………………..2

I. Legile economice. Abordări, privind caracterul şi

clasificarea..................................................................................................................3

II. Libertatea economică………………………………………………………………8

Concluzii şi recomandări……………………………………………………………………...10

Bibliografie…………………………………………………………………………………......11

1

INTRODUCERE

Microeconomia este ramura ştiinţei economice (ştiinţa alocării optimale a resurselor), ce studiază

mijloacele de satisfacere a nevoilor crescătoare ale oamenilor în condiţiile limitării (a rarităţii)

resurselor şi pe deasupra comportamentele individuale ale consumatorului, ale producătorului şi

câteodată ale statului şi care analizează modul în care preţurile se stabilesc pe diferite pieţe (piaţa

bunurilor şi serviciilor, a muncii, monetară, a titlurilor, etc). Teoria economică numită

microeconomie are ca obiectiv principal analiza determinării simultane a preţurilor şi a

cantităţilor produse, schimbate şi consumate. Se numeşte teorie microeconomică sau

microeconomie pentru că pretinde să respecte prin formulele sale abstracte, individualitatea

fiecărui bun şi al fiecărui agent. Analiza comportamentului agenţilor economici (vânzători,

cumpărători) se face prin intermediul preţurilor, de aceea microeconomia mai este denumită şi

teoria preţurilor. Teoria microeconomică, a atins astăzi un nivel de rigoare destul de înalt, în

sensul că ea este construită în întregime plecând de la un ansamblu coerent de concepte abstracte

care oferă o reprezentare formală a obiectivului studiat. În literatura economică sunt larg utilizate

noţiunile de fenomen economic, proces economic, categorie economică şi lege economică.

Fenomenul economic reprezintă forma exterioară a activităţii economice,respectiv acele aspecte

şi acte economice, care apar şi se manifestă la suprafaţa acestei activităţi şi pot fi cunoscute de

oameni în mod direct (de ex., privatizarea). Procesul economic exprimă transformările

cantitative, structurale şi calitative în starea activităţii economice, care evidenţiază desfăşurarea

acestuia în timp şi spaţiu (de ex., creşterea preţurilor, modificarea cererii sau a ofertei, creşterea

productivităţii muncii etc). Legea economică reflectă legăturile generale, esenţiale, necesare,

repetabile şi relativ stabile ale fenomenelor şi proceselor economice. Legile economice se

deosebesc şi de legile naturii:a) legile economice funcţionează numai prin intermediul activităţii

oamenilor; b) legile economice au caracter istoric pe cind legile naturii au caracter universal si

etern. Legile economice se deosebesc de legile juridice cu caracter economic. Legile economice

au caracter obiectiv, iar cele juridice – subiectiv. Legile economice si studierea lor stau la baza

politicii economice.

2

I. Legile economice. Abordări, privind caracterul şi clasificarea.

Legile economice exprimă elementele esenţiale şi specifice ale fenomenelor şi proceselor

economice, precum şi raporturile cauzale şi funcţionale, cu caracter de repetabilitate, dintre

acestea. Legile economice se disting de legile naturii prin următoarele trăsături specifice: a) ele

acţionează ca un sistem pe baza unor influenţe şi interdependenţe reciproce, existînd independent

de voinţa oamenilor, fapt ce sugerează caracterul obiectiv al acestora; b) declanşîndu-se prin

intermediul acţiunii oamenilor, se poate vorbi şi de un caracter subiectiv al legilor economice,

esenţial în acest caz fiind gradul de cunoaştere a conţinutului acestora de către oameni; c) au

caracter istoric, imprimat de spaţiu, timp, natura sistemului economic, relaţiile de producţie,

nivelul dezvoltării economico-sociale etc., ele apărînd, existînd şi dispărînd, odată cu condiţiile

care le-au generat. Doctrinele economice, care consideră economia politică o ştiinţă istorică,

grupează legile economice în: legi generale, legi comune mai multor sisteme economice şi legi

specifice unui anumit sistem economic. Transpunerea în practică a cerinţelor legilor economice

obiective se realizează prin intermediul politicii economice, ca un ansamblu de pîrghii, mijloace,

instrumente, elaborate şi folosite în realizarea unor scopuri prestabilite, la nivel micro şi

macroeconomic. Caracterul ştiinţific, realist al politicii economice este in funcţie de măsura în

care se respectă cetinţele legilor economice.

1. Orice ştiinţă urmăreşte să pună în evidenţă legi, adică raporturi şi relaţii esenţiale şi

durabile între fenomenele şi procesele studiate. Economiştii şi economia politică nu fac

excepţie de la această regulă. Aceasta se explică prin faptul că economia politică

constituie baza metodologică şi teoretică a întregului sistem de ştiinţe economice şi

anume, ei îi revine sarcina de a descoperi şi formula legi, ce guvernează dezvoltarea

activităţii economice.

2. Descoperirea şi formularea legilor economice costituie o muncă analitică de mari

eforturi. Aceasta se datorează complexităţii vieţii economice. În primul rînd, aici, ca şi în

alte domenii ale realităţii sociale şi în natură, necesitatea legităţilor dezvoltării îşi croiesc

drum prin haosul aparent şi îngrămădirea de întimplări. În al doilea rînd, pe orice treaptă

de dezvoltare a societăţii umane activitatea economică are loc cu participarea oamenilor,

care intră unii cu alţii în raporturi determinate. În al treilea rînd, existenţa legilor

activităţii economice nu neagă fenomenele întîmplătoare şi zigzagurile, care nu se înscriu

în logica generală a dezvoltării. În al patrulea rînd, legile economice nu se manifestă în

3

fiecare fenomen sau proces economic aparte, ci sub formă de tendinţă şi dominantă.

Anume această tendinţă iese la iveală din tot ansamblul de fenomene şi procese

economice, şi anume, ea trebuie să fie observată şi examinată de cercetător.

3. Legile realităţii economice nu sunt unul şi acelaşi lucru cu legile ştiinţei economice.

Primele sunt legăturile generale, esenţiale, necesare, repetabile şi relativ stabile ale

fenomenelor şi proceselor economice. Ultimele reprezintă o conştintizare, o reflectare în

plan teoretic, mai mult sau mai puţin exactă, a primelor 1). Printre legile realităţii

economice pot fi numite: legea diviziunii sociale a muncii, legea creşterii productivităţii

muncii, legea creşterii şi diversificării nevoilor (trebuinţelor) economico-sociale; legea

rarităţii resurselor ş.a.

4. Înţelegerea conţinutului legilor realităţii economice presupune, mai întîi de toate,

delimitarea laturilor profunde şi relativ stabile ale acestei realităţi de cele vremelnice,

exterioare. Legile economice exprimă legături de interdependenţă funcţionale, de durată

şi de profunzime, între actele, faptele şi comportamentele oamenilor în activităţile social-

economice. Ele pot fi descoperite, analizate numai prin aplicarea unor metode şi tehnici

ştiinţifice de cercetare.

5. În teoria economică caracterul legilor economice este interpretat diferit. Până în

secolul al XVIII-lea, legile economice erau considerate doar simple constatări formulate

pe baza practicii şî care trebuiau luate în seamă în adoptarea unor măsuri de politică

economica. Începând cu secolul al XVIII-lea, fiziocraţii Fr.Quesnay ş.a. au introdus în

ştiinţa economică noţiunea de legi naturale, universale si veşnice, care acţionează în

cadrul aşa-numitei "Ordini Naturale”. Aceste legi determină toate mişcările în activitatea

economică, la fel ca şi în natură. în viziunea fiziocraţilor, "Ordinea naturală " nu rezultă

din funcţionarea anumitor instituţii, ea se realizează de la sine. Oamenii trebuie să

cunoască legile "Ordinii naturale " şi să-şi organizeze activitatea economică în deplină

coincidenţă cu cerinţele lor. De aceste legi trebuie să ţină cont până şi guvernatorii

(regii). 2).

6. Clasicii economiei politice ca ştiinţă A.Smith, D.Ricardo ş.a. La fel ca şi fiziocraţii

credeau în ideea "Ordinii naturale", însă i-au dat acestei idei cu totul alt sens. In viziunea

lor, ''Ordinea naturală" nu este un ideal, care se realizează de la sine. El se realizează

datorită jocului pasiunilor umane cu condiţia că autoritatea publică să nu pună

obstacole.3) A.Smith a argumentat ideea că oamenii în activitatea lor economică sunt

legaţi între ei prin legături de solidaritate spontană sau involuntară. Altfel spus, relaţiile

4

economice şi legile care le guvernează poartă un caracter obiectiv şi acţionează prin

participarea oamenilor.

7. Reprezentanţii şcolii istorice germane B.Hildebrand şi K.Kneis au negat caracterul

obiectiv al legilor economice. Ei afirmau că aceste legi nu se impun cu forţa, prin

constrângerea indivizilor, ci că ele indică numai cum acţionează masele. Acestea sunt

legi condiţionate şi nestabile. Fiecare dintre ele nu se verifică, decât într-un anumit cadru

instuţional pe care savantul trebuie să-1 descrie profund , înainte de a le formulă. în

viziunea lor, legile economice sunt legi istorice, adică specifice fiecărei ţări, fiecărei

naţiuni. Reiese că, dacă în prezent pe globul pământesc sunt plasate circa 200 de ţări,

apoi lor le sunt specifice tot atâtea sisteme de legi economice.

8. Fondatorii doctrinei socialiste, K.Marx şi F.Engels, au respins ideea despre caracterul

neobiectiv al legilor economice. In concepţia lor, legile economice sunt legi obiective

cărora le sunt subordonate toate laturile relaţiilor economice în societate. F.Engels scria

că economia politică "este ştiinţa legilor, ce dirijează producţia şi schimbul de bunuri

materiale necesare traiului în societatea omenească." 5) Reprezentanţii noii generaţii a

instituţionaliştilor J.Hodjons şi E. Screponti, la fel, afirmă că economia politică "este

ştiinţa despre procesele şi relaţiile şociale ce guvernează producţia, repartiţia şi schimbul

bogăţiei şi a veniturilor "6).

9. Caracterul obiectiv ai legilor economice constă în faptul că aceste legi apar şi acţionează

independent de voinţa şi conştiinţa oamenilor, dar nu în afara activităţii economice a lor.

Dimpotrivă, legile economice apar şi se manifestă numai datorită acţiunilor oamenilor.

Prin urmare, legile economice sunt independente de conştiinţă , însă nu şi de activitatea

oamenilor. «Posibilităţile oferite prin acţiunea legilor economice (de ex., în asigurarea

dezvoltării echilibrate si eficiente a productiei, corelatiei optime dintre consumul curent

si acumularea unei parti a venitului nou-creat s.a.) se pot realiza doar atunci si acolo, cind

oamenii cunosc aceste legi si tin cont de cerintele lor, luind decizii în conformitate cu

revendicările acestora. Orice acţiuni care contravin cerinţelor legilor economice conduc

inevitabil la dificultăţi economico-sociale şi pierderi însemnate. Ilustrăm această teză pe

baza numai a unui exemplu. Teoria şi practica creşterii economice demonstrează că

pentru asigurarea acestei creşteri cu ritmuri anuale de 4-6 %, corelaţia optimă dintre

consumul personal şi acumulare a unei părţi a venitului nou-creat trebuie să constituie 76-

74: 26-24 %. Acestea sunt cerinţele legii economice privind corelaţia optimă între

consum şi acumulare în componenţa venitului nou-creat. In Republica Moldova, în

ultimii ani, de cerinţele obiective ale acestei legi nu se ţine cont. In anul 1995 ponderea

5

consumului curent în PIB a constituit 82.9 %, în 1998 - 102.3 % , în 1999 această

pondere a fost şi mai sporită. în ţară se consumă mai mult decît se produce, iar diferenţa

se acoperă din contul împrumuturilor externe, care la l aprilie 1999 au constituit 1.5 mlrd

USD. Ţara se mistuie pe ea însăşi. E clar că în aşa condiţii este exclus orice progres

economico-social.

10. Obiectivitatea legilor economice nu înseamnă predeterminarea absolut strictă a

comportamentului agenţilor economici, nu exclude libertatea alegerii acţiunii şi asumării

riscului lor. Legile economice determină doar direcţia generală a funcţionării şi

dezvoltării economiei. Ele nu obligă pe nimeni, ci îi orientează pe toţi.

11. Din cele menţionate, rezultă că în teoria economică nu există o abordare unică vizând

conţinutul şi caracterul legilor economice. Diversitatea conceptelor vorbeşte despre

necesitatea cercetării tot mai profunde a acestei probleme şi determinarea poziţiei fiecărui

specialist în domeniu. Aceasta, întrucât abordarea caracterului legilor economice

constituie problema metodologică cheie a economiei politice, a obiectului ei de studiu.

De rezolvarea acestei probleme, în mare măsura, după părerea mea, depinde soarta

acestei discipline ca ştiinţă.

12. Legile economice se deosebesc de legile naturii, care şi ele au caracter obiectiv, prin

anumite particularităţi: a) legile naturii îşi croiesc drum prin intermediul forţelor

stihiinice ale naturii, pe când legile economice acţionează numai prin intermediul

activităţii conştiente a oamenilor; b) legile naturii sunt veşnice şi acţionează absolut la

fel, invariabil în timp şi-n spaţiu, în timp ce acţiunea legilor economice are un caracter

istoric. Prin caracterul istoric al acţiunii legilor economice se înţelege: a) încep să

acţioneze în anumite condiţii concrete istorice (legea concurenţei, legea cererii şi ofertei,

legea "debuşeelor" ş.a. ) şi îşi încetează acţiunea o dată cu dispariţia condiţiilor care au

generat acţiunea lor; b) îşi modifică starea, forma şi intensitatea acţhinii de la o etapă

social-economică la alta şi chiar în cadrul aceleiaşi etape, esenţa rămânând neschimbată

(legea circulaţiei banilor; legea creşterii-necesităţilor oamenilori ş.a.). Legile economice

se deosebesc de legile naturii şi prin mecanismul acţiunii lor. Sistemul nevoilor de

consum, sistemul intereselor, sistemul stimulentelor economice şi sistemul formelor şi

cerinţelor conducerii economice constituie împreună mecanismul acţiunii legilor

economice. Legile economice nu se confundă nici cu legile juridice. Deosebirea este de la

obiectiv la subiectiv. Legile juridice se elaborează de oameni şi îşi păstrează valabilitatea

şi actualitatea atâta vreme cât consideră necesară puterea legislativă.

6

13. In literatura de specialitate, în mod diferit este interpretată şi problema clasificării legilor

economice. Unii autori consideră că legile economice se împart în: a) legi generale,

comune tuturor orânduirilor sociale; b) legi comune mai multor orânduiri sociale şi c)

legi specifice fiecărei orânduiri sociale. Alţii afirmă că după durata de manifestare se

disting: legi generale, care acţionează pe tot parcursul vieţii social-economice şi legi

specifice, care acţionează numai în cadrul anumitor perioade istorice ale unei

economii naţionale.7) Reprezentanţii şcolii istorice germane considerau că legile

economice nu pot fi decât legi specifice fiecărui popor.8) In viziunea noastră, cea mai

corectă este clasificarea legilor economice în legi generale, legi comune mai multor

orânduiri sociale şi în legi economice specifice.

14. Elaborarea şi realizarea unor politici economice bazate pe cerinţele legilor economice

obiective capătă o deosebită importanţă pentru economiile în tranziţie. Extinderea şi

amplificarea libertăţilor economice nu afectează cu nimic nici statutul ontologic al

necesităţii economice, nici manifestarea ei imperativă. 9) Tranziţia la economia de piaţă

modernă nu poate fi concepută eficient fără cunoaşterea temeinică a legilor economice

obiective şi executării cerinţelor acestora. In viziunea mea este actuală şi în prezent

concepţia neoclasicului american J.B. Clare, conform căreia statul trebuie să se conducă

în activitatea sa pe baza cunoaşterii legilor economice. 10)

7

II. Libertatea economică.

Exercitarea efectiva a atributelor proprietatii de catre titularul acesteia reprezina temelia

manifestarii reale a libertatii economice. Ea se concretizeaza in dreptul agentilor economici

de a dezvolta, de a mentine sau de a restringe actiunile lor, de a se manifesta ca

intreprinzatori autonomi si independenti in deciziile pe care le adopta. Libera initiativa

creeaza premisele ca agentii economici sa participe voluntar la tranzactiile economice,

asigurindu-se conditiile functionarii normale a economiei, pornind de la interesele si

posibilitatile fiecaruia.

Categoria de liberate economica reprezinta posibilitatea actiunii economice creatoare, bazate

pe initiativa si eficienta, prin care individul ca subiect de proprietate isi realizeaza interesele

economice si isi satisface trebuintele mereu sporite. Libertatea economica isi gaseste

materializarea in manifestarea initiativii agentilor economici in calitate de proprietari

interprinzatori, in scopul realizarii de bunuri si servicii prin angajarea in mod liber in actele

de schimb, in ascotiatii si societati comerciale.

Libera initiativa, ca fundament al libertăţii economice, cunoaşte adevărata ei împlinire şi

manifestare numai în condiţiile proprietăţii particulare, care dă şanse egale tuturor indivizilor

pentru a deveni agenţi economici competitivi, dar care în acelaşi timp, poate genera, datorită

concurenţei, un acces inegal în procesul însuşirii rezultatelor economice. Şansele egale ale

indivizilor în cadrul raporturilor de proprietate creează premisele exercitării democraţiei

economice protejată şi reglementată prin legislaţia statului de drept. Această iniţiativă asigură

cadrul institutionalizat al participării agenţilor economici în sistemul democraţiei economice

la toate nivelele de organizare economico-socială.

In condiţiile economiei de piaţă, datorită concurenţei şi raportului dinamic al cererii şi

ofertei, eficienţa fiecărui întreprinzător este condiţionată de o serie de parametri care definesc

personalitatea agentului economic.

In primul rând, este vorba de capacitatea de valorizare a noilor date şi achiziţii ale ştiinţelor

economice în practica curentă a acţiunii sale, prin promovarea permanentă a elementelor

raţionale şi înlăturarea celor iraţionale care influenţează negativ eficienţa activităţii

economice.

8

In al doilea rând, această capacitate trebuie însoţită şi de disponibilitatea asimilării în

producţie sau în activitatea ce o desfăşoară a noilor tehnologii, metode şi procedee ce-i

asigură o competivitate sporită faţă de ceilalţi agenţi economici similari.

In al treilea rând, intrarea în competiţie cu agenţi economici ce au acelaşi obiect de activitate,

presupune cunoaşterea profundă a standartului de exigenţe calitative existente în domeniul

său de activitate. Situaţia sub acest plafon, conduce implicit la compromiterea economică a

agentului economic în cauză şi irosirea de resurse economice.

In concluzie, competiţia economică, în condiţii de concurenţă reală, stimulează creşterea

calităţii şi implicit progresul economic, dar, în acelaşi timp, poate să conducă, în unele

cazuri, şi la marginlizarea sau ieşirea din competiţie a agenţilor economici necompetitivi şi

ineficienţi din punct de vedere economic şi managerial.

Relaţia de interdependenţă între libertatea şi democraţia economică, trebuie înţeleasă într-un

sens larg al posibilităţii reale a fiecărui agent economic de a participa la actul de decizie

economică, de a beneficia echitabil de rezultatele activităţii, corespunzător efortului său de

investitor. Sub aspectul manifestarii neîngrădite a personalităţii umane, a satisfacţiilor ce le

oferă individului desfăşurarea unei activităţi eficiente, această relaţie are şi profunde

implicaţii pozitive, de ordin psihosocial.

In practica socială, pot apărea însă şi fenomene care aduc atingerea libertăţii şi democraţiei

economice, în sensul existenţei monopolurilor private sau etatiste, care prin politica lor

dictatorială îngrădesc sau exclud libera iniţiativă a agenţilor economici pe piaţă.

9

CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI

10

BIBLIOGRAFIE:

1. Teorie economic. Microeconomie. Concepte şi aplicaţii. Maria Hămuraru, Victoria

Ţăruş, Veleriu Capsîzu. Chişinău 2011.

2. Legile, Legităţile şi legislaţia în teoria şi practica economică: Conferinţa ştiinţifică

interuniversitară. Autor colectiv: Legile. Conducătorul grupului ştiinţific: Gortolomei D.

3. Teorie economic general: Manual. Tobă Alexandru, Malai Andrei.

4. Teorie economică: Microeconomie: Suport metodico-didactic. Chișinău, 2010 Bucos Tatiana.

11