Variante Romana partea I rezolvate 2009 G Bacovia

9
14. George Bacovia, Gri 1.Biserica se construieşte în vatra satului. Am cumpărat pâine coaptă pe vatră. 2.Linia de pauză, semn de punctuaţie, marchează exprimarea subiectivă a unor stări sufleteşti în relaţie cu elemente ale cadrului exterior. Cu ajutorul liniei de pauză, care introduce o construcţie incidenta, se face distincţia între planul exterior şi planul interior. 3.a avea gând bun, a avea de gând, a-şi pune-n gând , a avea de gând, a cădea pe gânduri, a-şi lua gândul de la ceva, apune gând rău cuiva 4. Cuvinte/structuri din câmpul semantic al iernii: iarnă, ninge 5. Prezenţa eului liric este marcată la nivel lexico-gramatical prin forme verbale şi pronominale de persoana I: mi-am zis, am oftat, (gândul) meu ş.a. 6.teme: natura (iama), condiţia umană (singurătatea),trecerea ireversibila a timpului; motive: gri, plânsul, corbii 7.In prima strofa epitetul metaforic „plumb de iarnă” creează o imagine vizuala care accentuează caracteristicile unui anotimp deprimant. Epitetul cromatic „ninge gri” susţine aceeaşi idee, accentuând ostilitatea cadrului natural lipsit de orizont şi de luminozitate. 8.Ultima strofă creează o corespondenţă între starea sufleteasca a eului liric şi elemente ale cadrului exterior. Comparaţia si metafora „ca şi zarea gândul meu se înnegri” creează sugestia unei stări depresive provocate de contemplarea unui peisaj deprimant. Enumeraţia „tot mai singur, mai barbar / trist...solitar” marchează izolarea eului liric, absenta comunicării, depresia accentuată. Metafora „zarea grea de plumb” accentuează cenuşiul unei atmosfere care predispune la depresie şi la izolare. Refrenul care include epitetul cromatic „ninge gri” accentuează caracteristicile unui peisaj surprins în dimensiunea sa cosmică. 9.Titlul, alcătuit dintr-un adjectiv, dezvoltă sensul unei depresii în relaţie cu o caracteristică a unui peisaj dominat de cromatica ce predispune la melancolie. Se sugerează, prin titlu, o atmosferă care în text caracterizează atât cadrul exterior – „pe lume plumb s-a lăsat”, „zarea grea de plumb” -, cât şi trăirile eului liric – „ca şi zarea, gândul meu se înnegri”. Sensurile transmise de titlu sunt reliefate prin includerea acestuia în refren, ca epitet cromatic: „Ninge gri”.

Transcript of Variante Romana partea I rezolvate 2009 G Bacovia

Page 1: Variante Romana partea I rezolvate 2009 G Bacovia

14. George Bacovia, Gri1.Biserica se construieşte în vatra satului. Am cumpărat pâine coaptă pe vatră.2.Linia de pauză, semn de punctuaţie, marchează exprimarea subiectivă a unor stări sufleteşti în relaţie cu elemente ale cadrului exterior. Cu ajutorul liniei de pauză, care introduce o construcţie incidenta, se face distincţia între planul exterior şi planul interior.3.a avea gând bun, a avea de gând, a-şi pune-n gând, a avea de gând, a cădea pe gânduri, a-şi lua gândul de la ceva, apune gând rău cuiva4. Cuvinte/structuri din câmpul semantic al iernii: iarnă, ninge5. Prezenţa eului liric este marcată la nivel lexico-gramatical prin forme verbale şi pronominale de persoana I: mi-am zis, am oftat, (gândul) meu ş.a.6.teme: natura (iama), condiţia umană (singurătatea),trecerea ireversibila a timpului; motive: gri, plânsul, corbii7.In prima strofa epitetul metaforic „plumb de iarnă” creează o imagine vizuala care accentuează caracteristicile unui anotimp deprimant. Epitetul cromatic „ninge gri” susţine aceeaşi idee, accentuând ostilitatea cadrului natural lipsit de orizont şi de luminozitate.8.Ultima strofă creează o corespondenţă între starea sufleteasca a eului liric şi elemente ale cadrului exterior. Comparaţia si metafora „ca şi zarea gândul meu se înnegri” creează sugestia unei stări depresive provocate de contemplarea unui peisaj deprimant. Enumeraţia „tot mai singur, mai barbar / trist...solitar” marchează izolarea eului liric, absenta comunicării, depresia accentuată. Metafora „zarea grea de plumb” accentuează cenuşiul unei atmosfere care predispune la depresie şi la izolare. Refrenul care include epitetul cromatic „ninge gri” accentuează caracteristicile unui peisaj surprins în dimensiunea sa cosmică.9.Titlul, alcătuit dintr-un adjectiv, dezvoltă sensul unei depresii în relaţie cu o caracteristică a unui peisaj dominat de cromatica ce predispune la melancolie. Se sugerează, prin titlu, o atmosferă care în text caracterizează atât cadrul exterior – „pe lume plumb s-a lăsat”, „zarea grea de plumb” -, cât şi trăirile eului liric – „ca şi zarea, gândul meu se înnegri”. Sensurile transmise de titlu sunt reliefate prin includerea acestuia în refren, ca epitet cromatic: „Ninge gri”.

Page 2: Variante Romana partea I rezolvate 2009 G Bacovia

15. George Bacovia, Amurg de iarnă1. Sensul contextual al cuvintelor: sumbru - întunecat, apăsător, orizont-zare.2. În structura se-ntoarce-acelaşi folosirea cratimei marchează, la nivel fonetic, dispariţia vocalei î, şi pe de altă parte rostirea într-o singură silabă a cuvintelor (evitarea hiatului printr-un diftong); la nivel prozodic, folosirea cratimei are drept consecinţă păstrarea măsurii şi a ritmului în versul respectiv.3. Expresii şi locuţiuni cu verbul a tăia: a tăia frunză la câini, a i se tăia răsuflarea, a tăia calea cuiva, a-şi tăia creanga de sub picioare etc.4. Versuri care conţin imagini vizuale: Amurg de iarnă, sumbru, de metal, Câmpia albă - un imens rotund-, Copacii rari şi ninşi par de cristal.5. Teme – singurătatea, natura, susţinute de motivele: amurgul, câmpia, albul, corbul, copacii.6. În prima strofă epitetul multiplu „amurg de iarnă sumbru de metal” creează o imagine cromatica de ansamblu a unui peisaj hibernal care nu este surprins însă într-o nota optimistă. Se sugerează imaginea unui peisaj care predispune la melancolie, la depresie. Metafora „un imens rotund” accentuează pustietatea câmpiei întinse, goale, însingurate, care ilustrează moartea, indiferenţa.7. Strofa a doua creează o corespondenta între starea sufletească a eului liric şi elemente ale cadrului exterior. Epitetul multiplu şi comparaţia „copacii rari şi ninşi par de cristal” creează imagini vizuale ale unui peisaj dominat de încremenire sugerând moartea. Corespondenţa din al doilea vers „chemări de dispariţie mă sorb” transmite ideea că însuşi eul liric este copleşit de ideea morţii. Monotonia peisajului şi a stărilor sufleteşti este sugerată prin adjectivul pronominal demonstrativ de identitate „acelaşi” şi prin refren: „Pe când, se-ntoarce-acelaşi corb, / Tăind orizontul, diametral.”8. Titlul creează sugestia unui peisaj de iarna văzut în perspectivă cosmică. Cromatica peisajului sugerată prin substantivul „amurg” este una închisă, provocatoare de melancolie şi predispunând la depresie. În asociere cu determinantul „de iarnă”, substantivul „amurg” dobândeşte conotaţia de perioadă a sfârşitului, a morţii. Textul susţine acest sens prin motivul „corbului” (mesager al morţii) şi prin exprimarea directă a dorinţei de a dispărea a eului liric: „Copacii rari şi ninşi par de cristal. / Chemări de dispariţie mă sorb, / Pe când, se-ntoarce-acelaşi corb, / Tăind orizontul, diametral.”9. Apartenenţa poeziei la simbolism poate fi argumentată prin cultivarea simbolurilor – corbul -, preferinţa pentru spaţiile pustii, izolate - câmpia - , sentimentul de singurătate – „Câmpia albă – un imens rotund”. La nivel formal, întrebuinţarea refrenului creează o muzicalitate aparte a discursului liric, în tonalitate sumbră şi melancolică.

Page 3: Variante Romana partea I rezolvate 2009 G Bacovia

16. George Bacovia, Negru1. Sensul cuvintelor în context: profound - pătrunzător, adânc ; parfum -mireasmă, iz, miros.2. Linia de pauză marchează o pauză în discursul liric, discontinuitatea şirului gândirii, incoerenţa, dar şi o suprapunere de planuri: realitate exterioară/ realitate interioară: „Carbonizat, amorul fumega - / Parfum de pene arse, şi ploua…”3. Enunţ în care cuvântul scânteie are sens denotativ: Focul de tabără ardea cu scânteie puternică.4. Doi termeni din câmpul semantic al morţii: negru, sicrie.5. Temă: moartea (moartea iubirii); motive literare -.florile (carbonizate), sicriul, penele ş.a.6. În prima strofă, epitetul în inversiune „carbonizate flori” sugerează realitatea morţii, care îşi întinde dominaţia asupra vieţii, simbolizată prin flori. Florile îşi pierd prospeţimea, frumuseţea, fiind lipsite de viaţă. Epitetele cu sugestii cromatice „sicrie negre, arse, de metal” evidenţiază sicriul ca simbol al morţii, al ratării existenţiale, al neputinţei de a evita dispariţia, moartea. 7. Strofa a doua dezvoltă ideea unei realităţi a morţii care copleşeşte orice sentiment uman, anulând chiar posibilitatea de a trăi. Metafora cu sens personificator „vibrau scântei de vis” face trimitere la o realitate interioară care nu are nicio şansă la împlinire, deoarece sensul acestei structuri este completat de metafora „noian de negru”, care face referire la omniprezenţa morţii. Moartea stăpâneşte toate sentimentele umane, fapt sugerat prin inversiunea „carbonizat amorul fumega”. Epitetul şi enumeraţia „parfum de pene arse, şi ploua” creează o sugestie olfactiva şi sugerează imposibilitatea trăirii unor speranţe, a unor sentimente. Refrenul „negru, numai noian de negru” accentuează starea depresivă a eului liric, simbolizată prin culoarea dominantă „negru”.8. Titlul reprezintă, ca în majoritatea poeziilor bacoviene, cuvântul cheie, în jurul căruia se construiesc toate semnificaţiile textului. În text, titlul apare în refren, sugerând o stare de spirit apăsătoare, depresivă. Se subliniază prin titlu, atât dominanta cromatică a unui peisaj exterior – „carbonizate flori, noian de negru” - , cât şi starea sufleteasca a eului liric –„vibrau scântei de vis”.9. Expresivitatea, ca trăsătură a limbajului poetic din acest text, se obţine prin imaginile artistice (carbonizate flori, noian de negru, parfum de pene arse etc) şi figurile de stil utilizate – epitete: „Carbonizate flori” - , hiperbole – „noian de negru” – refren – „Negru, numai noian de negru…”

SauSugestia este calitatea limbajului poetic de a crea în conştiinţa cititorului imagini artistice, însă nu prin explicitarea intenţiilor creatorului în imagini, ci prin crearea unor relaţii sugestive. De exemplu, în text, imaginea artistică „parfum de pene arse” creează sugestia unei stări depresive, melancolice, apăsătoare.

Page 4: Variante Romana partea I rezolvate 2009 G Bacovia

17. George Bacovia, Pastel1. Câmpul semantic al toamnei este alcătuit din structuri precum pică frunza, şi-i galbenă, golul toamnei.2. Folosirea cratimei în structura şi-i galbenă marchează, la nivel fonetic, dispariţia vocalei î, iar la nivel prozodic, contribuie la păstrarea măsurii de 7 silabe şi conservarea ritmului iambic.3. Expresii şi locuţiuni cu substantivul frunză: A tăia frunză la câini, a tremura ca o frunză, câtă frunză şi iarbă.4. Imagine auditivă - Chemam în aiurare; imagine vizuală - pică frunza/ Şi-i galbenă ca tine.5. Prezenţa eului liric este marcată gramatical prin forme verbale şi pronominale de persoana I - mă, pe mine,chemam - şi prin adresarea directă către iubită, marcată prin forme pronominale de persoana a II-a : ca tine.6. La nivelul metagrafelor, punctele de suspensie şi linia de pauză sunt elemente care susţin muzicalitatea discursului liric şi creează efectul de sugestie, de vag, marcând predispoziţia meditativă a eului liric. 7. Strofa a doua se construieşte în jurul imaginii dominante a plecării care se asociază implicit cu ideea degradării unui sentiment. Enumeraţia şi repetiţia din versurile „şi s-a pornit iubita şi s-a pierdut în zare”, accentuează distanţa dintre cei doi îndrăgostiţi. Singurătatea apăsătoare a eului liric este sugerată prin metafora „iar eu în golul toamnei” şi prin epitetul „chemam în aiurare”. Verbul la imperfect evidenţiază o stare sufleteasca din care nu există ieşire, trăită continuu.8. Titlul creează sugestia de tablou, pentru că pastelul, ca specie a genului liric, are ca obiect al descrierii un peisaj. Substantivul comun, simplu, nearticulat sugerează ideea de generalitate a peisajului descris. În text sunt surprinse imagini specifice anotimpului descris – „pică frunza / şi-i galbenă”, „golul toamnei”, „spune-mi de ce-i toamnă”. În raport cu acest peisaj sunt exprimate sentimente de nevroză - „iar eu în golul toamnei chemam în aiurare”.9. Textul aparţine simbolismului deoarece este construit pe una dintre temele specifice acestui curent literar – nevroza - , se foloseşte tehnica sugestiei şi a corespondenţei – „ – Adio, pică frunza, / Şi-i galbenă ca tine” - , sunt prezente simbolurile (frunza, toamna), se foloseşte refrenul (pică frunza) pentru a da muzicalitate discursului liric.

Page 5: Variante Romana partea I rezolvate 2009 G Bacovia

18. George Bacovia, Plouă1. Cuvinte din câmpul semantic al ploii: plouă, ploaie.2. Punctele de suspensie din prima strofă sugerează, la nivelul metagrafelor, afectivitatea discursului liric şi contribuie la transmiterea stării de nevroză, a tristeţii, a însingurării, a senzaţiei de sfârşit de lume (descompunerea materiei sub ploaia interminabilă).3. Enunţuri cu termenul mai: Am mai citit această carte (adverb). Luna mai aduce soarele în sufletele oamenilor (substantiv).4. Teme: natura în descompunere, condiţia umană (singurătatea fundamentală a fiinţei omeneşti); motive literare: ploaia, plânsul ş.a.5. Prezenţa eului liric este marcată, la nivel lexico-gramatical, prin forme verbale şi pronominale de persoana I: n-am (mai) văzut, (sufletu)-mi.6. În prima strofa a poeziei paralelismul sintactic şi repetiţia „cum sună sub şuri învechite, cum sună în sufletu-mi mut” accentuează prezenta eului liric şi creează o corespondenţă între starea sufleteasca a eului liric şi elementele cadrului natural, prin intermediul căreia se transmit sentimente apăsătoare, depresive. Epitetele personificatoare grele tălăngi adormite creează o sonoritate înăbuşită, surdă, melancolică, indică apăsarea sufletească, starea de sfârşeală, de amorţire a spiritului.7. Versul Oh, plânsul tălăngii când plouă! are valoare de refren, apărând în poziţie izolată după fiecare dintre cele patru strofe. Transmite obsesia, nevroza eului liric provocate de ploaie.8. Strofa a doua accentuează starea depresiva a eului liric, prezentată prin intermediul elementelor cadrului exterior, dominat de imaginea ploii. Imaginile auditive realizate prin intermediul enumeraţiilor şi al epitetelor – „da, plouă şi sună umil”- fac trimitere la sentimente umane complexe, sugerate prin intermediul comparaţiei şi al enumeraţiei „ca tot ce-i iubire şi ură”. Epitetul „muzică tristă” subliniază starea depresivă, imposibilitatea depăşirii acesteia într-o lume în care chiar inocenţa lipseşte.9. Sugestia se realizează prin folosirea simbolurilor, prin stabilirea unor corespondenţe/relaţii analogice (spre exemplu, răsunetul tălăngii în sufletul eului liric), prin cultivarea muzicalităţii limbajului, prin intermediul efectelor auditive.Expresivitatea, ca manifestare a conţinutului afectiv (emoţional) al discursului liric, se obţine: prin imaginile artistice (plouă cum n-am mai văzut; plânsul tălăngii când plouă etc); cu ajutorul figurilor de stil (epitete, repetiţii ş.a.).

Page 6: Variante Romana partea I rezolvate 2009 G Bacovia

19. George Bacovia, Pălind1. triste= melancolice pală=slabă2. Cratima din structura „şi-n paralizie” marchează, la nivel fonetic, rostirea într-o singură silabă a două cuvinte (căderea sunetului î), iar la nivel prozodic contribuie la păstrarea măsurii şi a ritmului poeziei.3. Sensurile conotative ale substantivelor umbră şi rază: Umbra amintirilor mă învăluie plăcut. Raza unei speranţe îi lumina viaţa.4. Structuri lexicale care conţin imagini vizuale sunt: tristele becuri cu pală lumină, jocuri de umbră.5. În prima strofă a poeziei, inversiunea „pustiilor pieţe” accentuează singurătatea care domina atât starea de spirit a eului liric, cât şi imaginea peisajului, a cadrului exterior. Epitetul „noapte deplină” face referire la un moment prielnic pentru exprimarea unor stări depresive, saturnian.6. Prezenţa eului liric este marcată prin formele verbale şi pronominale de persoana întâi - mi, sunt. 7. Ultima strofă reliefează corespondenţa dintre starea sufletească a eului liric marcată de depresie şi elemente ale cadrului exterior, dominate de culori sumbre, sugerând absenta speranţei. Inversiunile şi refrenul „sunt solitarul pustiilor pieţe” evidenţiază o stare de spirit care caracterizează atât starea sufleteasca a eului liric, cât şi elementele cadrului exterior. Metafora „jocuri de umbră” şi enumeraţia „pălind în tăcere şi-n paralizie” creează imagini vizuale care au rolul de a detalia caracteristici ale peisajului în care eul liric se integrează firesc, trăindu-şi nefericirea.8. Titlul este alcătuit dintr-un verb la gerunziu care sugerează ideea de continuitate, de moarte în desfăşurare. Sensurile titlului se asociază atât cu elementele cadrului exterior crepuscular, cât şi cu starea sufleteasca a eului liric, parte a acestui cadru care îi ilustrează stările sufleteşti. Un termen din familia lexicala în care se integrează şi titlul, alcătuieşte o inversiune şi un epitet care subliniază estomparea imaginilor vizuale: „sunt solitarul pustiilor pieţe”, „tristele becuri, cu pală lumină”, „becul cu razele pale”. Repetiţia sensului transmis de titlu prin succesiunea imaginilor artistice referitoare la dispariţie accentuează una dintre temele principale ale poemului: degradarea continua a condiţiei umane: „pălind în tăcere şi în paralizie”.9. Poezia aparţine simbolismului prin cultivarea sugestiei – „Tovarăş mi-e râsul hidos…” - , imaginea oraşului creator de nevroză, stare tipic simbolistă, corelată râsului strident – „Sub tristele becuri cu razele pale / Tovarăş mi-i râsul hidos şi cu umbra.” - , cultivarea simbolului (piaţa, câinii pribegi), prezenţa refrenului, devenit laitmotiv: „Sunt solitarul pustiilor pieţe”.