Vanatorul si pescarul sportiv 11/2012

Nr. 11/NOIEMBRIE 2012

Vânătorul şi Pescarul Român

Rev

ista

NaŢ

ion

ală

de

Vân

ăto

are

şi P

esc

uit

Spo

rtiv

ww

w.ag

vps.r

o

Vânătoarea ca o pradă

Epopeea Oameni şi Urşi

Ornitologi sau păsărari

Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România

Fondată în anul 1919Serie nouă

Anul MMXII nr. 11 / 2012

Redacţia şi administraţia:Bucureşti – Calea Moşilor 128

Sector 2, Cod 020882,Tel : 021 313 33 63

E mail: [email protected]

Consiliul ştiinţific

Acad. dr. Dan MunteanuAcad. dr. Atilla KelemenDr. ing. Nicolae GoiceaDr. ing. Vladimir Talpeş

Colectivul de redacţie

Dr. ing. Neculai Şelaru - director generalProf. Bianca Botezat – redactor revistă

Arh. Mugurel Ionescu – redactorPictor Dragoş Botezat – machetare şi

prelucrare fotoIng. Mariana Cristache– difuzare

Manuscrisele destinate tipăririi vor fi, de preferinţă, în format digital. Publicate sau nu, ele nu se înapoiază colaboratorilor. Articolele

publicate nu angajează decât responsabilitatea autorilor lor şi nu reflectă în mod necesar opinia

redacţiei. Reproducerea oricărui material, fără acordul redacţiei este interzisă.

ISSN 1582 – 9650

Sumar

CULTURĂ VÂNĂTOREASCĂN.S.Vînătoarea ca o pradă ………. 3Titus PINTEARemember ………. 4Dan MUNTEANUOrnitologi sau păsărari? …………………8 Emil POPESCUCâteva idei pentru o vânătoare sportivă şi durabilă …. 22

CHINOLOGIE VÂNĂTOREASCĂNic. STRĂVOIUCâteva amintiri …………. 23

ÎNSEMNĂRI DE SEZONMitică GEORGESCUEpopeea Oameni şi Urşi…………..….. 10Petre CRISTESCUHrănirea naturală a fazanului în România ……… 14Vadim NESTEROV • I.C.SABĂU BALCCompletări la efectele antiparazitare ale secetei la vânat …… 18Claudiu OPRESCUCombaterea vulpilor, o datorie a tuturor vânătorilor …… 19Fănică-Voinea ENEO noapte cu surprize ……….. 20

TIR ŞI BALISTICĂMatei TĂLPEANUZastava Arms ………….. 16

PESCUIT SPORTIV Valentin MALICIUCCetatea dintre stufărişuri ………… 26Mugurel IONESCUFinala naţională de pescuit sportiv staţionar – Categoria asociaţii/echipe-2012…… 27Doru DINEA„Spectacole” cu cleni şi avăţei• La spinning, pe Olt …………… 28MACNălucile toamnei târzii • Method Feeder rapid-o provocare …………. 30Titus PINTEACum ne alegem cârligul optim pentru muştele artificiale • O lume neschimbată ………32Claudiu OPRESCUEnergie verde spre negru ………. 33Reţeta • Ce putem vâna • Rebus • Solunar …… 7, 25, 34

Foto coperta I: Sebastian MASTAHAC

Membrii Consiliului AGVPS din România şi judeţele pe care le reprezintăPreşedinte : Mugur Constantin Isărescu , Director general: Neculai Şelaru, Vicepreşedinte: Vicepreşedinte Florin Iordache (Olt, Dolj), Atilla Kelemen (Bistrița,

Harghita, Mureş), Vicepreşedinte: Teodor Bentu (Giurgiu, Asociații de pescari sportivi), Membri : Dorin Calciu (Alba, Arad, Hunedoara), Filip Georgescu (Argeş, Teleorman), Gabriel Surdu (Bacău, Iaşi, Vaslui), Teodor Giurgiu (Bihor, Satu-Mare), Horia Scubli (Cluj, Maramureș, Sălaj), Nicolae Goicea (Botoşani, Neamţ,

Suceava), Ion Antonescu (Vâlcea, Sibiu), Eusebiu Martiniuc (Galaţi, Vrancea), Ion Vasilescu (Bucureşti), Florică Stan (Buzău, Dâmboviţa, Prahova), Ilie Sârbu (Caraş Severin, Timiş), Valentin Jerca (Călăraşi, Constanța), Ștefan Stoica (Tulcea), Adrian Duţă (Gorj, Mehedinţi), Laurențiu Radu (Brăila, Ialomița),

Gheorghe Iaciu (Ilfov)

Nr. 11/NOIEMBRIE 2012

Vânătorul şi Pescarul Român

Rev

ista

NaŢ

ion

ală

de

Vân

ăto

are

şi P

esc

uit

Spo

rtiv

ww

w.ag

vps.r

o

Vânătoarea ca o pradă

Epopeea Oameni şi Urşi

Ornitologi sau păsărari

3|Vânătorul și Pescarul Român

VÂNĂTOAREA CA O PRADĂ(I)

Legea vânătorii a fost modificată forţat, printr-o OUG nejustificată, în interesul celor aflaţi la putere în anii 2009-2011, potrivit dorinţei acestora de trecere a gestionării unor fonduri cinegetice de la asociaţiile tradiţionale de vânători, în mâna „băieţilor deştepţi” şi unor interpuşi ai semenilor acestora din străinătate. Chiar dacă iniţiatorii modificării le-gii în interesul lor au fost anumiţi deputaţi din judeţele Arad, Prahova şi Ialomiţa, artizanul modificării legislative a fost ministrul de la acel moment, care pare să fi continuat linia lăsată moştenire de unul dintre fluturiştii săi predecesoro. Dar strate-gia adoptată nu a fost brusc şi deschis aplicată, ci treptat şi insidios, pentru a evita o reacţie tranşantă din partea vânătorilor din România şi a con-ducerilor asociaţiilor acestora.Legea aşa cum a fost promulgată, neconstituţională şi imorală apre-ciem noi, ar fi fost totuşi acceptabilă. Neconstituţională, fiindcă vânatul este bun public, iar redevenţa merge 81% la proprietarii de teren, şi imorală, fiindcă aducerea fondurilor cinegetice de la starea deplorabilă de după război la efectivele optime şi tentante din trecutul apropiat a fost realizată pe seama banilor privaţi ai asociaţiilor tradiţionale de vânători

din ţara noastră.Dar, prin ordinul dat în aplicarea legii, ministrul a creat, premeditat apreciem noi, premizele unei fraude de proporţii a primarilor temporari, îndeosebi ai celor din Ardeal. Or-dinul stipulează suficient de clar că dovada proprietăţii se face cu docu-mente legale, dar nu le enumără care (titluri de proprietate, hotărâri ale instanţelor judecătoreşti, acte testa-mentare, adeverinţele nominale de la primării etc.), pentru a lăsa, deliberat, câmp liber abuzurilor ulterioare.Plecând de la această carenţă impusă prin ordin al ministrului, primarii oportunişti, experimentaţi în tot felul de abuzuri locale, au iniţiat constitu-irea de asociaţii ilegale de proprietari de terenuri, în care s-au asociat morţii şi vii, cu terenuri din raza fondurilor cinegetice şi din afara acestora, pre-cum şi cu terenuri care le aparţineau ori fuseseră înstrăinate între timp, pe bază de tabele, cu nenumărate semnături în fals. Aceste tabele, care nu pot intra în categoria actelor lega-le de proprietate în condiţiile legii, au fost luate totuşi drept bune de minis-tru şi echipa sa. În continuare, asociaţiile frauduloase de proprietari, în care au intrat ilegal şi primarii cu primăriile lor şi cu pro-prietatea publică şi privată a acestora,

au nominalizat, cu acordul echipei de obedienţi aleşi ai ministrului, noi gestionari de fonduri cinegetice, din rândul „băieţilor deştepţi”, cu dare de mână, sau ai interpuşilor străinilor interesaţi de vânătoare din România.Ilegalitatea constituirii asociaţiilor de proprietari de terenuri rezidă din:

- asocierea de morţi cu vii şi de proprietari reali cu foşti pro-prietari de terenuri înstrăinate între timp;- intrarea în asociere a primăriilor cu proprietatea publică a acestora, fără nici un fel de licitaţie şi cu afectarea gravă a bugetului local, fiindcă tarifele care se cuveneau primăriilor, pentru folosinţa cinegetică a terenurilor pro-prietate publică şi privată a acestora, precum şi pentru proprietăţile mai mici de 50 ha ale cetăţenilor intraţi în asociere, sunt făcute „cadou” asociaţiilor de proprietari de terenuri, în avantajul unui grup minoritar, care cheltuie banii în interesul lor, fără ca asociaţia de proprietari să facă ceva pentru comunitate (ea doar propune gestionarul fon-dului cinegetic şi şi-a terminat misiunea);

|4 Vânătorul și Pescarul Român

- asocierea făcută în intere-sul primarului şi unui grup minoritar de consilieri sau cetăţeni apropiaţi acestu-ia, care beneficiază de ba-nii deturnaţi din bugetul primăriilor, nicidecum în in-teresul comunităţii cum preve-de legea administraţiei publice locale.

În continuarea legii rău croite de ministru şi a ordinului său premedi-tat conceput cu carenţa precizată, prin care a creat premizele fraudei de proporţii a primarilor, subordonaţii ministrului din ITRSV-uri, Comisia de atribuire şi Comisia de contestaţii s-au pretat la tot felul de interpretări personale (în fals) a reglementărilor legale şi la grave neglijenţe în ser-viciu, conştiente sau probabil co-mandate. Astfel, ITRSV-urile au „teleportat” multe suprafeţe de teren aparţinând primăriilor şi chiar propri-etarilor privaţi din anumite fonduri cinegetice în altele, pentru îndeplini-rea procentului de peste 50% din suprafaţa fondurilor cinegetice vizate. Teleportările au fost atestate prin documente false, iar comisiile de atribuire şi contestaţie, la rândul lor, au închis ochii şi au refuzat să verifice falsurile din dosarele de atri-buire depuse la minister, chiar a ce-lor concret sesizate prin notificări şi contestaţii ale asociaţiilor vânătoreşti păgubite. Deşi ministrul are corp propriu de control, nu l-a folosit pen-tru clarificarea situaţiilor reclamate,

determinând asociaţiile păgubite să deschidă zeci de procese împotriva M.M.P., pentru atribuire frauduloasă, în dauna intereselor lor, dar şi ale statului.În concluzie, atribuirea frauduloasă a fondurilor cinegetice a fost pre-meditat pusă la cale, în avantajul „băieţilor deştepţi” şi unor cetăţeni străini interesaţi de vânătoare fără limite în România, apoi dusă pas cu pas la îndeplinire de către ministru şi echipele subordonate lui, de la nivelul ITRSV şi din minister (comisiile de atribuire şi de contestaţie), mizându-se pe iresponsabilitatea, ignoranţa şi lăcomia unor primari, care, în intere-sul lor şi al clientelei lor, s-au pretat la tot felul de abuzuri, cu păgubirea bugetului public.Distrugerea fondului cinegetic, ce a urmat şi poate continua acestor atri-buiri abuzive de fonduri cinegetice, nu favorizează decât temporar „băieţii deştepţi” şi întreprinzătorii străini, beneficiari prin interpuşi ai dreptului de vânătoare în România, deoarece vânatul supraexploatat s-a împuţinat vizibil şi poate ajunge în situaţia protecţiei exigente sau totale, după caz. Doar ţările vecine sunt favorizate de per-spectiva unor „recoltări de vânat” mai eficiente în ţarcurile lor, în lipsa alternativei unei vânători durabile şi cu adevărat etice cum s-a practicat şi se practică încă în terenul liber din România.

Crescut în patima vânătorii, in-toxicat din pruncie de izul pra-fului de puşcă, am avut şansa

unei lungi dar trainice ucenicii, lângă distinse generaţii de adevăraţi vânători, de la care pe lângă tainele meseriei mi-am însuşit şi rostul unor vechi ac-cesorii de mare folos cum îmi spunea părintele meu, fiecare unealtă îşi are rostul ei. Despre acest adevăr m-am convins în zilele noastre, constatând că noile generaţii de vânători habar nu au de tradiţionalele cutume, darmite de scule şi accesorii vechi, ce azi prin prăvălii nici că mai există. Prin ceata amintirilor parcă revăd atât ţinuta cât şi geanta de vânătoare a tatălui, pe care niciodată nu l-am văzut cu raniţa în spate, geantă făcută din piele de viţel cu imprimare seacă de motive vânătoreşti, purtată cu cinste de ăl bătrân peste cinci decenii de vânătoare, geantă ce avea două buzunare interioare, ciochi-nare şi o plasă exterioară în care punea vreun sitar căzut la pasajul de seară ori vreun cocoşel de ieruncă păcălit de chemătoarea mincinoasă a fluiericei măiestrită din osul de iepure. Vânătorii de atunci nu cărau iepurii în raniţe, ori genţi dosite sub geaca largă, aşa cum am văzut cu amar că se practică azi, în goana flămândă după un picior de iepure. Ba mai mult, eram tânăr puşcaş când or-ganizatorul grupei a anunţat că raniţele rămân acasă, căratul urecheaţilor fiind treaba gonacilor. În tolbă sa mai punea câteva mărunţişuri, frânghiuţa trainică pentru târât mistreţii până la linia stan-dului, la acele vremi acest efort era făcut de caii pădurarilor, apoi un cuţit de vânătoare forjat din baionetele rămase cu miile după trecerea frontului, un mic ferăstrău în coadă de vulpe, scurt, din

Remember

|Titus Pintea

|N. S.

Ilustrația:N. Șelaru


oţel cu dinţii ageri, pentru tăiatul corect al râtului vierului la recoltarea trofeu-lui, câteva pansamente, o mică sticluţă cu spirt ori iod, o punguţă cu ace şi aţă chirurgicală, cu care nu odată a cusut blăniţa tăiată a terierului sfârtecat de vier, şi un termos cu ceai. Acestea erau nelipsite accesorii din taşca bătrânului. Dar mai avea, la fel ca marea majoritate a vânătorilor, un scaun-baston, pliant, cu picior din lemn de corn şi şezutul ce se închidea, cu lăcaş pentru mână, din lemn de carpen. Acest model de dublă utilitate era minunat la deplasarea pe urcuşurile dealurilor şi munţilor, dar în mod deosebit era util pentru a şedea în standuri în aşteptarea vierului, iepurilor la goanele de câmp, ori la capătul văilor cu chemătoarea la vulpi, scaunul dând posibilitatea de rotire a puşcaşului, datorită unicului picior a cărui rozetă nu permitea pătrunderea piciorului în pământ, dar asigura mişcarea de rotire şi de dare uşoară şi sigură a focului. Este o regulă, bine ştiută de cei vechi, că şezând pe scaun nemişcat, doar rotindu-ne ochii, vânatul se apropie încet, une-ori curios, să vadă arătarea nemişcată ce-i stă în cale. Am preluat obiceiul de a şedea pe acest scaun reconstruit din memorie, ce-l port de peste 30 de ani, net superior trepiedelor. Mai con-stat, nu fără părere de rău, şi am trăit-o pe viu, când un şef de grupă, vânător postdecembrist, ne-a muştruluit pe cei cărunţi că la stand nu se şede pe scaun, asta doar la televizor. Dacă vine iepure fugiţi în stânga ori dreapta. Amicul ui-tase că părăsirea standului ... no com-ment!

|Titus Pintea

Safari Club International – SCIAdunând membri din 107 de ţări, SCI este un leader în domeniul protecţiei libertăţii de vânătoare şi promovare a conservării faunei sălbatice în întreaga lume. Acesta colaborează strâns cu organizaţia-soră, Fundaţia SCI, care finanţează şi garantează programe internaţionale dedi-cate conservării faunei sălbatice. Cele două organizaţii amintite sunt parteneri cheie cu care FACE cooperează într-un evantai amplu de dosare, fie legate de vânătoare, fie de conservare la nivel mondial. În cursul anului, colaborarea a vizat în special dosarele referitoare la CITES, legislaţia în materie de arme de foc şi atelierul de lucru al Uniunii Internaţionale a Biologilor Vânatului.

Cea de-a 16-a reuniune bilateralã FACE- BIRDLIFEDe la semnătura Acordului între FACE şi BirdLife în 2004, în 26 septembrie a fost organizată a doua reuniune bilaterală cu participarea reprezentanţilor FACE. Principalele puncte de interes au fost plumbul, speciile exotice invazive, turismul cinegetic şi anumite puncte în legătură cu PAC (Politica Agricolă Comună).Plumbul în muniţii: FACE a reamintit că îşi menţine poziţia oficială în favoarea eliminării pro-gresive a utilizării alicelor de plumb în zonele umede. FACE a subliniat inconvenienţa presi-unilor continue ale BirdLife Regatul-Unit pentru a înscrie plumbul ca problemă principală pe agenda Grupului de lucru Otrăvire al CMS (Convenţia privind Speciile Migratoare), punând în lumină amalgamul între folosirea legitimă a plumbului şi activităţile ilegale. Speciile exotice invazive. FACE a prevenit că nu va accepta nici o tentativă de folosire a acestui instrument legislativ pentru a împiedica folosirea legitimă a speciilor exotice (de ex. fazanul în aria sa actuală de răspândire).Turismul cinegetic. S-a convenit că acest tip de turism non-durabil, şi în anumite cazuri ilegal, este în recul în Europa, dar rămâne o preocupare în Africa de Nord şi Orientul Mijlociu.

20 de ani de Directivã HabitateConferinåa EUROPAC2012 marchează cea de a 20-a aniversare a Directivei Habitate ocazie cu care sunt organizate o serie de evenimente de-a lungul anului. FACE a profitat de Conferinţa EuroParc din acest an, a cărei temă este „(Re)conectarea”: reconectarea naturii la natură, a oamenilor la natură, a comerţului la biodiversitate, a politicii la practică … - fundamental - (re)conectarea societăţii la biodiversitate, şi a scos în evidenţă locul benefic pe care vânătorii îl ocupă în cadrul Natura 2000.

Acorduri internaåionaleCITES. Noi reglementãri în UEÎn 27 septembrie, două noi reglementări ale Comisiei care modifică Regulamentul (CE) nr. 865/2009 (UE), privind modalităţile de aplicare a CITES în UE au intrat în vigoare. Un punct special, pertinent pentru vânători, este inserarea în legislaţia comunitară a unei noi definiţii a „trofeului de vânătoare” convenită de Părţi în timpul reuniunii din martie 2010 şi adoptată în Rezoluţia Conf. 12.3. În timpul acestei reuniuni, FACE şi SCI au reuşit să obţină un front comun între Părţi şi ONG-uri în favoarea unei definiţii simple şi non-restrictive a tro-feului de vânătoare, care clarifică includerea elementelor brute, tratate sau confecţionate, în definiţie şi care prevede posibilitatea de import a trofeului de către vânător sau în numele său, inclusiv ulterior întoarcerii vânătorului în ţara sa. Fapt care permite vânătorilor să poată alege un taxidermist din ţara lor sau o întreprindere locală/regională a ţării în care a dobândit trofeul, sau din oricare altă ţară. Regulamentul (CE) nr. 865/2007 introduce un alt element nou, este vorba despre o nouă procedură în virtutea căreia Statele membre ale UE pot a posteriori, să autorizeze folosirea comercială în cadrul Uniunii de specimene din speciile înscrise în Anexa B (care corespunde mai mult sau mau puţin Anexei II a CITES) introduse iniţial prin intermediul unei derogări pentru efecte personale şi domestice destinate unor scopuri non comerciale. Există două condiţii:

1) cererea trebuie să demonstreze că specimenul a fost introdus în Uniune de cel puţin 2 ani fiind folosit în scopuri comerciale;2) organul de gestiune al Statului membru respectiv a verificat că specimenul în cauză ar fi putut fi importat în scopuri comerciale conform art. 4, paragraf 2, din regulamen-tul (CE) nr. 338/97 în momentul în care a fost introdus în Uniune.Odată aceste condiţii îndeplinite, organul de gestiune va elibera un aviz care atestă că specimenul poate fi folosit în scopuri comerciale.

Din Buletinul FACE – octombrie 2012

Mapamond cinegetic


1. Recunoaşterea din timp a terenului pe care vom vâna, observarea mişcărilor păsărilor, a deplasării lor spre şi dinspre locurile de hrănire şi de odihnă, este parte din programul de pregătire a zilelor de vânătoare. Orele de deplasare a păsărilor de regulă se păstrează dar se pot şi schimba în funcţie de o se-rie de factori naturali cum ar fi schimbarea vremii, sosirea unor fronturi atmosferice agresive sau modificarea structurii zonelor frecventate, cum ar fi de ex-emplu recoltarea sau arăturile pe terenurile unde păsările se hrăneau. Cunoaşterea acestor detalii poate face diferenţa în reuşita unei partide de vânătoare pentru că vom şti la mo-mentul necesar unde, când şi cum să ne alegem şi să aşezăm standul de vânătoare.

2. Alegerea echipamentului este un alt factor important pe care trebuie să îl avem în vedere. De la culorile costumu-lui de vânătoare, la încălţămintea pe care o purtăm şi până la scăunelul pe care ne vom aşeza, toate trebuie să aibă în vedere două aspecte importante: camuflajul şi confortul per-sonal. Culorile naturale, în concordanţă cu cele ale mediului în care ne aflăm, asigură camuflarea la locul de pândă. Ştim cu toţii că raţele au o vedere extrem de ageră şi pot observa chiar şi o mică pată de culoare ce diferă de mediul ambiant. Aici voi reaminti importanţa camuflării feţei şi a mâinilor, folosind plasa şi mânuşile în culori camuflaj. In privinţa confortului trebuie să ne asigurăm că

atât îmbrăcămintea cât şi încălţămintea ne vor asigura con-fortul termic necesar, protecţia pentru cazurile în care vremea se poate schimba brusc şi mă re-fer aici în special la ploaie, cât şi confortul pentru mişcare. Tre-buie să avem posibilitatea de a ne mişca lejer atât la deplasare cât şi în stand, pentru a putea avea în orice moment o poziţie de tragere confortabilă indiferent de direcţia sau unghiul din care vor veni păsările.

3. Muniţia şi şocurile armei pe care le folosim vor fi în concordanţă cu condiţiile con-

crete din teren, cu locul în care avem amplasat standul de vânătoare. În funcţie de distanţa la care considerăm că vom trage, vom alege un şoc mai închis sau mai deschis sau poate unul intermediar pentru cazul în care folosim o armă semiautomată cu o singură ţeavă. Bineînţeles aici intervine şi antrenamentul şi experienţa personală în executarea tirului. Cât priveşte muniţia vom fi atenţi atât la dimensiunea alicelor folosite cât şi la greutatea încărcăturii, ambele ţinând cont atât de distanţele de tragere cât şi de condiţiile de vreme de afară, având în vedere că acum putem găsi şi muniţie special concepută pentru temperaturi scăzute.

4. Alegerea şi aşezarea atrapelor poate schimba sorţii unei partide de vânătoare la raţe. De la alegerea modelu-lui - specie, formă, dimensiune şi culoare a siluetelor, la selectarea formaţiei în care le vom poziţiona toate contri-

CINCI PAŞI SPRE REUŞITĂ |MAC

Zilele sezonului la raţe au trecut una câte una şi iată-ne ajunşi în luna lui Brumar, timp la care temperaturile încep să scadă

sensibil iar vremea iernii nu mai este chiar atât de departe. Peste câmpuri şi ape, stolurile de gârliţe îşi poartă V-urile pe timp de zi sau noapte însoţite de binecunoscutul gâgâit inconfundabil. Dimineaţa devreme şi seara la timpul înserării, fâlfâit grăbit de aripi semnalează grupuri mai mici sau mai mari de aripate ce trec spre locurile de înnoptare. Sunt raţele care îşi fac tot mai des simţită prezenţa în zonele unde, în curând, vom petrece clipe minunate de vânătoare la baltă.Chiar dacă pregătirile majore le-am făcut cu ceva timp în urmă, nu strică să trecem în revistă câteva aspecte ce ne vor fi de folos atunci când ne vom aşeza în locurile de pândă, pentru întâlnirea cu raţele sălbatice.


buie la reuşita partidei. În funcţie de observaţiile anterioare vom putea alege specia sau speciile ce trebuie să facă parte din formaţie, proporţia lor în formaţie dacă vom folosi mai multe specii, şi bineînţeles aşezarea cât mai firească pe apă a lor. Toate acestea pentru a oferi o imagine cât mai realistă şi implicit mai atractivă pentru raţele pe care le aşteptăm.

5. Alegerea şi poziţionarea standului de vânătoare se face de asemenea în funcţie de observaţiile anterioare din teren. Forma şi conturul apei unde ne vom instala, direcţia frecventă de deplasare a raţelor, direcţia vântului, vegetaţia existentă şi conformaţia terenului, posibilităţile de aşezare a atrapelor pe apă, toate trebuie avute în vedere pentru alegerea locului de pândă. Nu în ultimul rând trebuie ţinut cont de posibilităţile de camuflare a standului. Vom folosi pe cât posibil vegetaţia existentă şi vom profita la maxim de

configuraţia terenului pentru a ne feri cât mai bine de ochii păsărilor. Standul trebuie să facă pe cât mai mult posibil parte integrantă din peisajul natural şi să nu iasă cu nimic în evidenţă. Iar dacă este posibil să îl amplasăm chiar cu ceva timp înainte de ieşirea la vânătoare va fi cu atât mai bine pentru că va da posibilitatea ca păsările să se obişnuiască cu imaginea locurilor fără a fi în vreun fel deranjate. Să nu uităm că oricât de „raţe” ar fi ele, au o memorie vizuală surprinzător de bună a terenului peste care se deplasează, memorie ce nu trebuie în nici un caz subestimată!

CINCI PAŞI SPRE REUŞITĂ

POTÂRNICHE RULATĂ ÎN BACON CU CIUPERCILa fel ca pe vremea domnitorilor din vremurile trecute, mesele cu vînat râmân o atracţie deosebită şi fac deliciul pentru meseni. Potârnichile au făcut parte dintotdeauna din rândul bucatelor alese, servite la ocazii speciale dar nu numai, bucate ce vor fi apreciate, alături de un vin ales, de invitaţii poftiţi la masă.

Ingrediente necesare pen-tru două porţii: două potârnichi, 4 felii de bacon, 150 g ciuperci, 3 linguri de unt, 2 cepe mici, cîteva fire de rozmarin, sare, piper, două mere curăţate de coajă, 1/2 pahar de sos de carne,1 pahar de vin alb.Preparare: potârnichile curăţate se dau cu sare şi piper atât pe afară cât şi în interior, se umplu cu câte un măr tăiat

felii şi cu cîteva fire de rozmarin şi li se leagă picioarele.Într-o cratiţă se pune ceapa tăiată felii, untul şi sosul de carne. Se aşează potârnichile peste amestec şi se dau la foc mic timp de 10-15 minute, rotin-du-le pe fiecare parte la fiecare 3-4 minute, stropindu-le în acelaşi timp cu vinul alb. Se scot din cratiţă şi se rulează fiecare cu câte două felii de bacon şi se pun în altă cratiţă cu 3-4 linguri din sosul format. Se dau la cuptor câteva minute pe fiecare aprte, până se rumenesc bine. În sosul din cratiţa iniţială se pun ciupercile şi se dau la foc mic până se rumenesc pe margini.

Se serveşte câte o potârniche pe farfurie pe un pat din frunze proaspete de salată verde şi se garnisesc cu ciupercile călite. Un pahar de vin alb sec, de-misec – pinot gris, sauvignon blanc, chardonnay, va da un plus de savoare bucatelor. Foftă bună! Nana NINA

Ilustrația autorului


În ultimii doi-trei ani în revista noastră au fost publicate câteva articole, sub o prestigioasă semnătură, care in-

criminau ornitologii pentru anumite nefericite iniţiative, puse în practică prin instrumente legislative din domeniul mediului (de unde se subînţelege că respectivii „ornitologi” beneficiau de sprijin politic). Erau şi sunt incriminaţi pentru faptul că luând în braţe legislaţia de sorginte comunitară (UE), ornitolo-gii au determinat fără (suficient) temei ştiinţific lărgirea sferei de ocrotire a unor arii şi specii, inclusiv a unora dintre cele de interes cinegetic (direct sau co-lateral), producând acute perturbări sau impedimente planurilor şi acţiunilor de gospodărire şi valorificare a unor fon-duri cinegetice şi a unor specii de păsări de vânat, iar pe de altă parte provocând chiar dezechilibre ecologice. „Stând strâmb şi judecând drept”, după cum pare-mi-se scria Alexandru Odo-bescu în al său „Pseudo-Kynegetikos”, lucrurile stau exact aşa. Dar eu, ornito-log fiind, m-am simţit oarecum (şi nu puţin) lezat de faptul că suntem băgaţi în aceeaşi cofă toţi cei care ne preocupăm de păsări, indiferent că am participat sau nu la demararea unor iniţiative de tipul celor mai sus menţionate, de altfel detaliate în articolele la care făceam referire. Şi aceasta cu atât mai mult cu

cât în urmă cu 6 ani, atunci când se „pre-parau” formele pentru declararea ariilor speciale de protecţie avifaunistică, mai precis atunci când ele au ajuns pe masa Comisiei Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române, eu am fost cel care le-a „periat”, atât cât s-a putut (după o anterioară triere competentă datorată altor ornitologi, din cadrul unui institut de la marginea Deltei), şi mai ales le-am restrâns ca suprafaţă, considerând că nu se justifică, de exemplu, că pentru a ocroti păsările acvatice de pe un lac de 500 hectare (să zicem), trebuie impus un regim de protecţie pe 5.000 de hectare de teren sterp sau cultivat din jur; sau, în cazul avifaunei unei păduri de 1.000 ha, că nu este nevoie să incluzi în situl de ocrotit încă 8.000 ha doar pe moti-vul să cele trei sau patru păsări răpitoare „de pădure” se hrănesc din pajiştile sau terenurile agricole înconjurătoare. Acest demers al Comisiei, sau al meu (cum vreţi să ziceţi), a fost acceptat în mare măsură de către Ministerul Mediului şi Pădurilor (cinste celor din Direcţia de resort), iar respectivele arii au fost le-giferate în 2007. Din păcate, continu-area a luat o turnură reprobabilă, dacă nu chiar mârşavă: cele două ONG-uri proponente ale respectivelor situri Na-tura 2000 au pârât Guvernul român la Comisia Europeană pentru faptul că

acesta nu a acceptat pe de-a-ntregul ceea ce au imaginat ele, astfel încât în cele din urmă s-a ajuns la o confruntare în faţa Curţii de Justiţie de la Luxembourg (în ianuarie 2011). Procesul a fost câştigat de România (se întâmplă rar ca în ase-menea situaţii perdantul să fie Comisia

Ornitologi sau păsărari?

|Dr. Dan Munteanu

Foto: S. Mastahac

Foto:N. Șelaru


Europeană), dar „băieţii” nu se lasă şi iar umblă cu reclamaţii pe la Bruxelles. De altfel, şi unii dintre colegii mei întru ornitologie, veterani sau mai tineri, gân-desc la fel ca mine. În acest context, mi-am amintit cum pe vremea studenţiei, când de abia începusem să „miros” ce-i aia ornitologie şi când şi eu, şi cei doi prieteni cu care „umblam” ne credeam grozavi (ale tinereţii iluzii!), profesoara noastră de parazitologie, care de altfel ne simpatiza şi ne susţinea (inclusiv cu bani pentru cartuşe şi bilete de autobuz, teoretic din fondurile catedrei de zoolo-gie), ne-a spus într-o zi cu pronunţatul ei accent de basarabeancă: „Băieţi, voi nu sunteţi ornitologi, voi sunteţi numai păsărari. Mai aveţi multe de învăţat ca să deveniţi ornitologi”. Şi avea dreptate.Este într-adevăr o mare deosebire între ornitologi şi păsărari. Ornitologul este dedicat ornitologiei, ştiinţei numită orni-tologiei, ramură a ştiinţei numite zoolo-gie. El este un profesionist, chiar dacă nu este încadrat într-o unitate de cercetare, într-un muzeu sau în învăţământul superi-or (deşi aceasta este de obicei poziţia sa). Ornitologul studiază aprofundat aspecte ale lumii păsărilor, are sau îşi stabileşte anumite obiective bine definite pe care le urmăreşte, uneori în cadrul unei tematici ştiinţifice cu profil mai larg (implicit în cadrul unei echipe de specialişti), aplică metode ştiinţifice, face analize şi trage concluzii; se documentează temeinic din lucrări ştiinţifice, îşi prelucrează cu acurateţe datele din teren şi din labora-tor, elaborează lucrări ştiinţifice, pe care le comunică în sesiuni de profil şi le publică în reviste de specialitate sau în cărţi; este acceptat, ca atare, ca ornito-

log, de breasla ornitologilor sau în general a biologilor, a oamenilor de ştiinţă. Păsărarul este un ama-tor, un „iubitor al naturii” pentru care observarea păsărilor este o îndeletnici-re în timpul liber, pe care o face deseori cu plăcere sau chiar cu un real in-teres. După cum îi este norocul, el poate da uneori peste aspecte interesante, de exemplu să întâlnească păsări rare, pe care deseori le fotografiază, benefici-ind de tehnica avansată de astăzi. Se bucură, uneori ca un copil, de privelişti… ornitologice. Este onest şi dezinteresat material, chiar cheltuieşte din buzuna-rul propriu pentru hatârul său. Dar el nu este un cercetător dedicat unor stu-dii ştiinţifice, cunoştinţele şi capacităţile sale de investigaţie sunt restrânse, nu înţelege cunoaşterea păsărilor ca ştiinţă (dar nici nu are pretenţia aceasta!).

Uneori îşi face notiţe în teren, dar el nu va elabora niciodată o lucrare ştiinţifică, va scrie poate doar câteva note scurte sau postează pe internet observaţiile şi fotografiile sale sporadice despre păsări. Iar spre cinstea lor, unii păsărari devin militanţi în domeniul protecţiei păsărilor: sesizează stări de fapt, trag semnale de alarmă sau se implică în acţiuni concrete, fie educative, fie ad-ministrative. Este de menţionat faptul că şi alte limbi diferenţiază păsărarul de ornitolog. Cel puţin pentru englezi, una e birdwatcher, alta e ornithologist. Să

amintim apoi că la noi păsărari li se spu-nea mai demult (şi poate li se mai spune şi acum) celor care se îndeletniceau cu prinsul şi comercializarea păsărilor, în general a păsărelelor cântătoare, ţinute de unii în colivie. Din păcate, în afară de asemenea păsărari (cei mai mulţi tineri), există în ţara noastră destui alţi păsărari care fac din cunoştinţele lor în domeniul ornitolo-giei (reale, dar sigur limitate) subiect de comerţ şi sursă de bani, amenajându-se în proiecte (contracte) pe care deseori le vor realiza mai mult în faţa calculator-ului decât pe teren, suplinind carenţa de date veridice cu unele „scoase din burtă”, falsuri sau extrapolări şi ajungând în cele din urmă, dacă li se cere, la concluziile pe care le doreşte plătitorul (autohton sau străin). Alţii, sau aceeaşi, imaginează sau se alătură, desigur că tot pe bani, unor proiecte mai mult sau mai puţin fanteziste de „salvare” a unor specii de păsări, păsări care oricum vor trăi şi de acum înainte aşa cum dă Dumnezeu, in-diferente la rapoarte bombastice, afişe, pliante şi consfătuiri, indiferente la arti-colele laudative din ziare, la site-urile de pe internet sau la banii pe care îi câştigă păsărarii pe seama lor. Unul singur din-tre aceste proiecte s-a dovedit viabil: cel care a dus, cel puţin în judeţele din Ar-deal, la mutarea cuiburilor de berze pe platforme metalice fixate deasupra stâl-pilor de beton ai reţelelor de electricitate. Puţini dintre păsărari au, uneori, câte o „sclipire” de ornitolog. Dar le trece re-pede. Aceştia, doar aceşti din urmă păsărari, pot fi incriminaţi de onoratul autor al ar-ticolelor la care m-am referit la început (şi de către oricine altcineva). Aceştia, iar nu ornitologii, cu subînţelesul: toţi ornitologii din ţară.

Foto: S. Mastahac

Ilustrația:F.B.Dragomir


EPOPEEAOAMENI ŞI URŞI

|M. GEORGESCU

Fără îndoială, omorârea unui om de către un urs este un fapt tragic şi regretabil, care s-a produs în împrejurări rămase deocamdată

necunoscute. DETALIILE ÎN ACEST CAZ, CU REFERIRE DIRECTĂ LA CIRCUMSTANŢELE PRODUCERII ATACULUI, LE CONSIDERĂM IMPORTANTE... NU ŞTIM ÎNSĂ DACĂ VOR PUTEA FI FĂCUTE CUNOSCUTE VREODATĂ.... CELE REALE !Iată ce am reţinut din comunicările făcute prin intermediul televiziunilor noastre.1.- Prima ştire, după anunţarea omorârii omului în cauză, a fost cea furnizată de cetăţeni vecini cu victima, care (poate sub imperiul emoţiei) declarau că ar fi fost un urs „foarte mare”. Imediat a apărut ipoteza – devenită la fel de rapid o ştire, că ursul ar fi fost turbat, datorită unei declaraţii a unei alte victime, o femeie rănită, din care rezultă că ursul ar fi venit la atac „cu o viteză foarte mare”. Era în ziua de 15.09.2012.2.- A urmat o mobilizarea jandarmilor, poliţiştilor, vânătorilor şi pădurarilor, care au început să cer-ceteze terenul în căutarea „ursului turbat”. Mai mult, a fost adus şi un elicopter al MAI, dotat cu camere de termo-viziune, care şi-a început activi-tatea în sprijinul echipelor de căutare de la sol, în noaptea de 15/16.09. Relatările abundau în opinia că „ursul trebuia CAP-TURAT ŞI UCIS”, dar probabil că această îngemănare de termeni – capabilă să genereze şi o uşoară con-fuzie – a fost rezultatul unei stângăcii scuzabile

a reporterului. Sau poate că a existat şi o intenţie iniţială de a-l captura (presupunem noi prin imobi-lizare cu tranchilizante) şi eutanasia în cazul în care s-ar fi dovedit că ar fi avut virusul rabiei.3.- Dar nu a fost să fie aşa... A doua zi, televizi-unile titrau ştirile cu vestea ...”ursul turbat a fost împuşcat”. Concomitent, au fost difuzate imaginile luate în timpul nopţii de elicopterul care colabora cu echipele de la sol, cele mai multe dintre ele se repetau şi reprezentau evident o ursoaică însoţită de doi pui (din acest an, adăugăm noi). Acest fapt excludea posibilitatea ca ursoaica să fi fost ucigaşa acelui om. Dar elicopterul a mai furnizat şi imaginea unui urs solitar, care, în cele din urmă, a fost împuşcat. După consumarea acestui episod, în imaginile transmise ulterior, se vede foarte clar că ursul împuşcat era transportat de două persoane..

Deci nu era un urs „foarte mare”, aşa cum susţineau unii „martori”, ci unul “foarte mic”.Astfel, mărimea ursului împuşcat în noap-tea aceea mă îndreptăţeşte să cred că nu a fost cel care a ucis un om, părere bazată pe talie şi pe presupusa agresivitate la vârsta sa (sub doi ani, cred), în afară de cazul în care ar fi fost într-adevăr turbat. Dar cel care a împuşcat ursul putea să ştie dacă animalul era sau nu turbat? …Nu avea cum, acest lucru urma să fie sta-bilit pe baza unor analize de laborator, după necropsie. Aşadar, vânătorul a tras în primul urs pe care „l-a văzut la lumina lan-

ternei, fugărit de câini”, aşa cum avea să fie relatată întâmplarea în emisiunea TV din 16.09.2012, la care a participat dl. Marius Marinescu, preşedintele unei ONG pentru protecţia animalelor. Mai mult chiar, declaraţia vânătorului în cauză contrazice versiunea despre talia şi greutatea ursului (căutat) estimată la cca. 300 kg. (?!)4.- Apreciem eficienţa elicopterului dotat cu cameră de termoviziune în descoperirea fiinţelor (cu sânge cald) în timpul nopţii, precum şi dificul-tatea executării unei astfel de acţiuni. Însă, orga-nizarea unei vânători nocturne, în atmosfera aceea creată, cu un urs presupus turbat, a fost o acţiune pripită, riscantă şi nejustificată, declanşată sub im-periul emoţiei. 5.- După ştirea că o femeie a fost şi ea rănită de un urs, s-a aflat că victima în cauză ar fi rudă cu Dna.

Spărgând monotonia cotidiană a ştirilor obişnuite, iată că a apărut o „bombă” publicistică, alimentând reportajele şi râvna posturilor TV de ştiri. Un om a fost omorât de un urs în apropierea localităţii Pietroşiţa din judeţul Dâmboviţa. Curând a apărut încă o ştire privind rănirea a încă două persoane, un bărbat şi o femeie, într-o zonă considerată în apropierea celei în care a fost omorât un om. Transmiterile ulterioare aveau să fie copios pigmentate cu formulări şi contraziceri pe care le vom aminti mai departe.

Foto:F. Andronache


|etologie vânătorească

Rovana Plumb - Ministrul Mediului şi Pădurilor, care s-a deplasat în zonă şi, nu numai că a confir-mat ştirea, dar eliberarea autorizaţiei de „captura-re” a ursului a fost efectuată mult mai rapid, ceea ce reprezintă un fapt foarte bun. Au fost şi „victime co-laterale” în situaţia creată, directoarea Agenţiei de Protecţia Mediului Dâmboviţa, dându-şi demisia. De ce ?!...Nu ştim...Probabil că trebuia oferit exem-plul unor măsuri luate rapid, pentru a da satisfacţie opiniei publice. Se obişnuieşte !...6.- O primă afirmaţie a directorului D.S.V. Dâmboviţa a fost aceea că rezultatele de labora-tor ale probelor prelevate după necropsia ursului vor fi făcute după câtva timp, într-o primă etapă neputându-se afirma cu precizie existenţa rabiei la ursul împuşcat. Lucru corect şi înţelept, după părerea noastră. 7.- A urmat şi o primă concluzie a experţilor criminalişti convocaţi în această acţiune de sta-bilire a agresivităţii ursului, care pe baza probelor prelevate de sub unghiile animalului, au declarat că negăsindu-se acolo resturi de ţesuturi umane se consideră că ursul necropsiat nu este cel care ar fi ucis un om. Ori, această cercetare făcută la puţin timp după uciderea omului ar fi trebuit să desco-pere probe biologice prelevate din şenţuleţele de pe partea interioară a unghiilor animalului. DACĂ ACESTEA AR FI EXISTAT!... Dar rezultatul cercetării criminaliştilor, desfăşurate cu acurateţe şi profe-sionalism, au infirmat ipoteza că ursul împuşcat ar fi fost cel care a ucis omul. Concluzie logică şi competentă.8.- Imediat, aceleaşi posturi de televiziune s-au grăbit să titreze că „ursul împuşcat nu era cel care a omorât un om”...Dar…a fost ignorată ! „Trebuia” liniştită opinia publică prin anunţarea că ursul vânat în noaptea aceea a fost „capturat şi ucis”.9.- Prin studiourile de televiziune, s-au perindat diverse persoane, care şi-au expus părerea cum s-au priceput mai bine. La Realitatea TV de la orele 13,30 a fost şi Dna. avocat Paula Iacob, care a tratat problema din punct de vedere legal, considerând că în cazul în care se va dovedi că ursul împuşcat nu a fost cel care a omorât un om, atunci cel care l-a „capturat” ar trebui să fie condamnat la închi-soare, sau să primească „amendă penală în orice caz !”. Dar oare cum i se poate imputa acest lucru vânătorului care a tras în urs, în condiţiile amintite mai sus ?.. Cât despre banalităţile colegei de platou a Dnei. Paula Iacob, o actriţă de la Teatrul C. Tănase, nu merită nici măcar se le inserăm aci, nici numele său, pe care nu-l reţin, şi nici motivul prezenţei sale în studio, pe care nu-l înţeleg. Dar, probabil că pos-tul TV simţea nevoia de a demonstra participarea de persoane care să reprezinte „opinia publică” în acest caz.9.- În după amiaza zilei de 16.09.12, subiectul „ur-sului” a fost din nou abordat, de data aceasta cu „concluzia că ursul împuşcat era bolnav de rabie”, concluzie emisă de aceeaşi D.S.V. Dâmboviţa, care presupunea la început că acea concluzie ar putea fi formulată după analize care ar dura cam două săptămâni. 10.- Din nou posturile TV au prezentat ştirea in-criminatorie pentru urs. De fapt, după cum spu-neam, era ştirea care convenea cel mai bine pentru a linişti populaţia şi, mai mult, pentru a dovedi că măsurile luate au fost cele potrivite, inclusiv folo-sirea elicopterului dotat cu termoviziune, care a şi

transmis imaginile de localizare a ursului şi a cărui eficienţă este impecabilă. Glumind puţin, termoviziu-nea elicopterului nu putea să deceleze prezenţa virusu-lui, misiunea sa fiind alta. Aşa că, primul văzut-primul împuşcat… Şi trebuia o „acoperire”.11.- A doua zi, a urmat o nouă comunicare din partea DSV Dâmboviţa, cu confirmarea diagnos-ticului de rabie, preluată şi transmisă ca nouă ştire de aceleaşi posturi TV care cu puţin timp în urmă difuzaseră o ştire contrarie. Dar, se aşteaptă în con-tinuare un alt rezultat al unei alte cercetări efectu-ate de experţii criminalişti, cercetare promisă de altfel şi care trebuia s-o confirme pe prima sau s-o infirme.12.- Lucrurile s-au complicat însă... În dimineaţa zilei de 19.09.2012, un locuitor din com. Moroieni-Dâmboviţa (cătunul Muscel) a fost ucis de un alt urs, în livada sa de fructe (sau în apropierea aces-teia). Lângă cadavrul său a fost găsit un laţ rupt şi urmele de zbatere a animalului prin în laţ. Organele de poliţie au cercetat eficient şi au stabilit că victima, ajutată de doi complici, a prins un urs în laţul găsit, că ursul a rămas prins în laţ peste 12 de ore, timp în care cei trei inşi au încercat să-l ucidă, înţepându-l cu o lance încropită dintr-un cuţit fixat în vârful unui băţ lung. Animalul a reuşit să rupă laţul şi să atace, omorându-l pe unul din cei trei. S-a mai aflat că victima a reuşit să ucidă, anterior, alţi şase urşi. Complicii au fost reţinuţi pentru 24 ore la poliţie, urmând să fie deferiţi justiţiei. S-a confirmat că braconajul cu laţul se făcea pentru a putea vinde ul-terior blana ursului. Ba au fost şi comentarii privind livrarea cărnii către restaurante din Ploieşti, chiar

cu precizarea costului unei porţii de „specialitate din labă de urs” în ţară, dar şi în străinătate. Dar, deocamdată nu s-a precizat ce s-a întâmplat în re-alitate cu cei şase urşi braconaţi. Însă preocuparea de a bracona urşi exista, ceea ce face loc certitudinii că apariţiile sezoniere de urşi în zonă erau cunos-cute, şi „speculate” prin braconaj.Ministrul Mediului şi Pădurilor, Dna Rovana Plumb, a fost din nou în zonă, anunţând că a dat „încă de ieri” derogări în toată ţara pentru „recoltarea” urşilor la nivelul cifrei de recoltă aprobate pentru anul trecut. (... Stimată Doamnă Ministru,...urşii nu se recoltează...ei se vânează !... Folosiţi greşit o expresie atât de dragă subalternilor Dvs. şi atât de improprie ! )A mai exprimat părerea că gestionarul „fondului cinegetic” ar putea să-şi piardă dreptul de a-şi administra fondul respectiv. De ce oare, nu cumva pentru că s-a pus şi întrebarea – retorică, sper – „cum a reuşit ursul să iasă din pădure ?!”. Simplu!... spunem noi.14.- Au fost făcute noi mobilizări de forţe (jan-darmi, poliţişti, vânători) pentru patrulări mixte, în intervalul orar 18°° – 2°°, cu rolul de a căuta şi împuşca ursul rănit în timpul în care fusese prins în laţ şi astfel considerat deosebit de periculos. Din nou, acţiuni nocturne, pripite, iraţionale, riscante şi ineficiente. 15.- Intervievaţi într-o cârciumă, câţiva locuitori cred că urşii au venit în zona lor „din cauza” secetei şi pentru că ”nu mai au ce mânca”. Alţii cred că urşii au fost relocaţi din alte zone.„Oamenilor le este frică să iasă din case”. Au fost şi

Foto:N. Șelaru


recomandări – făcute tot la o cârciumă – ca urşilor să li se dea de mâncare în pădure, pentru ca să n-o mai caute în altă parte. Chiar dacă Doamna ministru Rovana Plumb s-a supărat pe gestionari, care nu ar fi dat urşilor mâncare sufiecientă în pădure.16.- Este surprinzător faptul că nimeni din Ministerul Mediului şi Pădurilor sau Romsilva nu a fost solicitat ori nu s-a oferit să explice, potrivit competenţei, dacă este vorba de o concentrare de toamnă a urşilor, aşa cum se petrec lucrurile în multe lo-curi din ţară, în care – din câte ştim – nu prea au fost semnalate atacuri de urşi asupra oamenilor. Am urmărit aceste concentrări în Argeş, timp de decenii, fără atacuri asupra oamenilor. Astfel, împrejurările în care a fost atacat şi ucis primul om rămân deocamdată necunoscute, neexistând mar-tori oculari.17.- În ziua de 20.09.2012, patrulările au con-tinuat fără efect, dar a apărut o nouă veste, aceea a graţierii ursului de către primul ministru. Astfel că echipele mixte, care patrulau, aveau acum misi-unea să localizeze ursul rănit şi să comunice poziţia sa, pentru a putea fi capturat – la propriu – prin tranchilizare. Aceeaşi activitate au avut-o şi în ziua de 21.09.2012. Numai că au început să apară întrebările : dacă vor găsi ursul, cum îl vor putea ţine pe loc până la sosirea „tranchilizatorului”. În legătură cu aceasta, menţionez că am efectuat câteva tranchilizări de urşi (O.S. Domneşti şi O.S. Aninoasa, în jud. Argeş), însă urşii în cauză fuseseră prinşi în laţuri şi trebuia să-i eliberez.Deci trăsesem în urşi care erau imobili (într-un fel), dar în situaţia unui urs liber şi în mişcare, lu-crurile se schimbă. Misiunea celui care desfăşoară acţiunea nu este deloc uşoară şi lipsită de risc. Este imposibil să propulsezi seringa cu substanţa tranchilizantă într-un urs în mişcare şi să tragi de la distanţa optimă, 10 – 30 m, fără ca ursul să atace în cele 60-120 secunde până se instalează sedarea. Dar să aşteptăm desfăşurarea evenimentelor. Deocamdată după două zile de căutări obositoare, ursul rănit nu a fost găsit, deşi au fost folosiţi şi câini specializaţi „pe urmă” din dotarea poliţiei. Pe cel fel de urmă? 18.- În ziua de 21.09.2012 vine încă o ştire despre contactul om-urs. De această dată era vorba de doi

pădurari răniţi de un urs în timpul unei vânători colective, desfăşurate în zona loc. Corbeni, jud. Argeş. Cunosc această zonă, am efectuat mai multe vânători acolo, într-o pădure la o oarecare distanţă de comuna numită, iar incidentul s-a produs cu un urs rănit în timpul vânătorii. Primul pădurar a fost rănit, după ce s-a apropiat de ursul pe care îl considera mort, apoi văzând că animalul era doar ameţit, a încercat să se salveze urcând într-un co-pac, însă ursul l-a tras în jos, rănindu-l la o mână. Al doilea pădurar a fost rănit mai uşor, atunci când a sărit în ajutorul colegului său. Ursul a fost apoi împuşcat mortal, iar amândoi pădurarii au fost duşi la spital, fiind în afara oricărui pericol. Incidentul, regretabil şi el, care cred că putea fi evitat. Oricum însă, face parte din riscul impre-vizibil al unei acţiuni de vânătoare. Însă ritmul în care, în mai puţin de o săptămână, au fost rănite patru persoane (două la Dâmboviţa, două la Argeş) în împrejurări total diferite şi doi oameni ucişi, de asemeni în împrejurări diferite), creează premizele nedorite ale unei virtuale psihoze despre relaţia om-urs. 19.- În ziua de 22.09.2012, a fost difuzată ştirea (la Realitatea TV.) că ursul care a rănit cei doi pădurari în judeţul Argeş şi cercetat după necropsiere, a fost turbat. Iar în judeţul Dâmboviţa, echipele mixte continuau căutarea ursului rănit de către braco-nierul ucis, fără a-l fi găsit însă. Tot în această zi, la postul Realitatea TV a mai fost o emisiune sub titrarea (neinspirată, dar cu intenţia de a şoca) ,,VERDE LA ÎMPUŞCAT URŞII”, care sub „acoperirea” afirmaţiei Dnei. Ministru Rovana Plumb că a fost dată aprobarea pentru a fi vânaţi urşi în cadrul cotei de 320 exemplare. Din fericire, au fost exprimate şi opininiile că s-a creat cu totul nejustificat „o isterie a urşilor” şi că prea des se foloseşte diagnosticul de rabie în cazul urşilor, cu toate că în acest ultim caz, cel al pădurarilor răniţi, agresiunea ursului se datorează unui reflex de apărare a unui animal rănit. Ceea ce este adevărat.Totuşi, măsurile de carantină şi de vaccinare antirabică, dispuse de DSV Dâmboviţa şi DSV Argeş, au fost necesare şi deci binevenite.Întrucât rândurile de faţă nu sunt rezultatul unei anchete personale, am exprimat numai o părere,

pe care sintetic o prezentăm astfel :- urşii se reunesc toamna, în număr variabil şi pentru un timp limitat la câteva săptămâni, în pădurile subcarpatice colinare, din jurul livezilor de pomi fructiferi, mânaţi de necesitatea de a intra cu rezerve energetice în somnul de iarnă. Poate că populaţia totală de urs a crescut – dacă „exagerat” sau nu, nu ştim deocadată, până nu vom fi siguri de o evaluare corectă şi, mai ales de o cartare cu adevărat ştiinţifică a categoriilor de bonitate a terenurilor din arealul ursului, inclusiv reactualiza-rea suprafeţei acestui areal, acţiuni necesare dar la care ar trebui să participe toate instituţiile impli-cate în managementul acestuia. O creştere reală a acestei populaţii se datorează şi aprobării unui plan de împuşcare sub nivelul de suport al sporului anual net, care ar justifica un alt plan anual (să-i spunem „de vânare” menajând pudoarea cinegetică a unora). Dar, potrivit modului de viaţă al ursului, apare şi o densitatea sezonieră pe unele suprafeţe propice concentrărilor. Se susţine că populaţia actuală de urs a României ar depăşi cu 2.100 exemplare nor-mativele UE (?!). Dar, oare cine a întocmit aceste normative, care să fie valabile şi aplicabile şi ţării noastre ? Tare am vrea să ştim !...- o vânătoare a unui urs – rănit sau nu, presupus turbat sau nu –, trebuie să se desfăşoare sub orga-nizarea competentă a personalului de vânătoare şi silvic şi numai în timpul zilei, cu respectarea strictă a prevederilor legale şi a celor pentru evi-tarea oricărui accident. Lucruri ştiute, dar în cadrul acţiunii de la Dâmboviţa, ignorate.- recomandarea pentru personalul implicat în aceste acţiuni, este aceea de a furniza inevitabililor şi necesarilor reporteri de ştiri, numai informaţii concise şi precise, pe baza unor constatări reale. Altminteri, se creează premizele unor zburdălnicii de imaginaţie şi exprimare neadecvată, al căror efect nu este de natură să liniştească şi să lămurească populaţia, ci dimpotrivă, se creează confuzii, care circulând cu iuţeală pot penetra diverse medii profesionale şi pot genera decizii pripite. Iar în legătură cu derogările ori aprobările pentru vânarea urşilor, eliberarea acestora nu trebuie să se lase aşteptată neproductiv, ori să fie condiţionată doar de apariţia unor evenimente nefaste, ca cele amin-tite anterior. Nu vom da alte sfaturi administratorilor fondurilor „cinegetice”, pentru a nu ne erija în con-silieri ne solicitaţi, cu toate că practica şi experienţa dobândită într-o viaţă închinată sectorului de vânătoare – mă rog, ...cinegetic – ar îngădui acest lucru.Rămâne de văzut dacă afirmaţia unui „expert” belgian, că urşii disponibili din munţii noştri, ar putea fi livraţi – cu preţuri bune – în ţările din vest, este justificată de o poziţie oficială a guvernelor. Credeţi?...Într-o scurtă intervenţie TV, Dl. Victor Ponta a apre-ciat, echidistant, că este nevoie de o atitudine mai fermă faţă de braconaj şi una echilibrată în rapor-turile dintre oameni – care trebuiesc protejaţi – şi urşi, împotriva cărora nu poate fi declanşată o cam-panie de distrugere.Problematica relaţiilor om – urs este extrem de importantă şi totodată şi extrem de stufoasă, prin multitudinea aspectelor pe care le cuprinde. Dar, ne-am propus ca în cele de faţă, să ne rezumăm doar la câteva din controversele apărute ca ur-mare a evenimentelor din ultima vreme în judeţele Dâmboviţa şi Argeş.

Foto: S. Mastahac

Nefiind nici pe departe o rasă de câine specializată pentru urmărirea vânatului mare rănit, teckelul sârmos poate totuşi înlocui cu succes limierul, bineînţeles în anumite condiţii. Pentru cei care

nu-şi pot permite să crească şi să întreţină un limier, teckelul sârmos poate fi un compromis satisfăcător, dacă este educat şi utilizat în mod corespunzător.Teckelul se poate utiliza fără probleme, pe lângă scopul pen-tru care a fost creată aceasta rasă, adică la hărţuirea vânatu-lui în vizuini (viezure, vulpe, pisică sălbatică) şi a celui la suprafaţă, fiind un foarte bun hărţuitor care se pretează la pădurile de şes şi deal şi la recuperarea pieselor rănite. Bineînţeles că nu va avea niciodată fineţea nasului unui limier sau temperamentul său limfatic, dar, folosit în primele 10-12 ore de la rănirea unei piese, un teckel poate da acelaşi randa-ment ca un veritabil câine de urmă.

Înotând prin nămeţi teckelul ţine cu îndârjire pârtia pe care a făcut-o mistreţul rănit

După o lungă urmărire, purcelul rănit este găsit şi recu-perat

Personal, cresc această rasă de aproape 10 ani şi pot spune fără să greşesc că este un câine pe care ar trebui să-l aibă lângă el orice vânător de vânat mare. De-a lungul timpului, am avut parte de numeroase întâmplări cinegetice în care teckelul a fost erou principal, dar cele în care micii căţei au recuperat vânatul rănit, pe care nu mai credea nimeni că-l va găsi vreodată, m-au determinat să devin fan al acestei rase. Indiferent de specia urmărită, începând de la căprior şi terminând cu urs, teckelul s-a comportat foarte bine în misi-unea de a găsi animalul rănit, de multe ori în nişte condiţii în care şansele de recuperare erau minime.Căpriorul de mai jos a fost găsit şi recuperat după 6 ore de la împuşcătură, refugiat într-o livadă abandonată de zeci de ha, în care crescuseră bălăriile şi mărăcinii. După ce pri-etenul meu Adi (foto) m-a sunat şi m-a anunţat că a rănit de dimineaţă un căprior, am pornit în jurul amiezii, împreună cu el şi cu paznicul de vânătoare, pe urma căpriorului. După ce am identificat locul în care ţapul primise focul, găsind urma

pe pământul moale, sânge nici vorbă, am pornit după el cu Mara şi Toto, cei doi teckeli ai mei. Urmărirea a fost foarte dificilă datorită lipsei sângelui, iar pe lângă asta livada era plină de cărări de animale, fiind un punct de atracţie pentru vânatul din zonă (mistreţ, căprior şi cerb), care a lăsat peste noapte multe urme proaspete, încurcând şi mai mult căţeii. Abia într-un târziu am găsit nişte stropi infimi de sânge, pe o frunză, şi am avut convingerea că sunt pe urma cea bună. La nici o oră după ce am început urmărirea, am găsit ţapul, agonizând sub o tufă de măceş, lovit destul de superficial de glonţ, la greabăn. Fără ajutorul câinilor, şansele de a găsi căpriorul în acele condiţii de biotop erau nule.

Fericit că şi-a recuperat căpriorul, Adi felicită căţeii

Testul l-au dat în urmă cu 3 ani, când un vânător a rănit un urs în munţii Sebeşului, la Cugir, iar eu am fost sunat de omologul meu de acolo pentru a-l ajuta la recuperarea vânatului. Până atunci lucrul cu căţeii, care întâlniseră tot vânatul din zona noastră, nu mi-a dat bătăi de cap, însă atunci, având în vedere că piesa rănită era un urs capital, iar căţeii nu mai văzuseră niciodată urs, am avut emoţii teribile tot drumul până la locul împuşcăturii, gândindu-mă cum vor reacţiona la lucru. Bineînţeles că mi-am făcut griji degeaba, căţeii comportându-se ca de obicei, conducându-ne pe urma de sânge vreo 2 km, prin locurile pe unde trecuse ursul rănit, ca apoi să-l ajungă şi să-l hărţuiască, până am reuşit să-i dăm focul de graţie.

Eu împreună cu Mara, Ghinda şi Tes, lângă ursul care a fost rănit în picior şi recuperat cu ajutorul lor

Acestea au fost doar câteva exemple care să susţină utili-tatea teckelilor la vânătoare şi mai ales la recuperarea pie-selor rănite, lucru foarte important în economia vânatului şi, de aceea, părerea mea că orice vânător de vânat mare ar trebui să aibă un astfel de căţel la ieşirea în teren, să-l folosească dacă este nevoie, deoarece este inadmisibil ca noi, vânătorii, să lăsam vânatul rănit să se chinuiască în teren.

Felix Bogdan Dragomir


CU TECKELUL SÂRMOS PE URMÃ DE SÂNGE



HRÃNIREA NATURALÃA FAZANULUI ÎN ROMÂNIA

Hrana a fost, este şi va fi cel mai important factor de care depinde existenţa tuturor animalelor. Este

cunoscut faptul că cea mai intensă activitate desfăşurată de oameni şi animale este cea pentru căutarea şi obţinerea hranei. Între relaţiile intraspecifice, pe prim plan sunt relaţiile trofice care se bazează pe structura trofică a comunităţii de viaţă şi al cărei element, după B. Strugren (citat de A. Negruțiu, în 1971) sunt lanţul trofic, reţeaua trofică, industria şi nișa ecologică.Tot de obţinerea hranei sunt legate şi mişcările zilnice ale animalelor pe o rază mai mică sau mai mare, în funcţie de felul hra-nei, vârsta animalului, cantitatea necesară satisfacerii nevoilor şi accesibilitatea acesteia în funcţie de anotimp. Această rază de activitate se transformă la unele animale în mişcări sezoniere în masă pe distanţe mari, uneori de ordinul sutelor sau chiar miilor de kilometri, cunoscute sub denumirea de deplasări eratice sau migraţii. Acestea sunt întâlnite mai des la păsări, fiind legate şi de mobilitatea lor datorită zborului.Aşa se explică de ce dintre vânatul cu pene, cele mai mici raze de acti-vitate le întâlnim la galinacee, de-oarece deplasările lor în căutarea hranei se fac pe picioare.

Este de la sine înţeles că în această situaţie se găseşte şi fazanul a cărui rază de activitate zilnică este în funcţie de vârstă. După A. M. Comșa (1961), puii de fazan până la vârsta de 7 zile au un ”R” (raza de activitate) zilnic de 15 m; cei de 30 de zile, 150 m, iar la 60 de zile ating chiar 400 m. Aceasta se poate mări însă foarte mult, ajungând toamna la distanţe atât de mari (30-40 km) încât nu reuşesc să-şi regăsească drumul înapoi (Chefneux şi Săulescu, 1958), constituind astfel cunoscu-tul fenomen al „emigrării fazanilor în alte terenuri”.Desigur că aceste “emigrări” nu pot fi puse întotdeauna numai pe seama căutării hranei (S. Pas-covschi, 1973), cauzele putând uneori fi o complexitate de factori biotici sau abiotici. S-au amintit toate acestea pentru a vedea că o cunoaştere a capacităţii trofice a terenurilor pe care dorim să le populăm cu fazani este necesară în vederea luării unor măsuri de gospodărire şi suplimentare a hra-nei, până la acoperirea integrală a nevoilor speciei. Pentru aceasta au fost necesare cercetări care să stabilească hrana naturală a fa-zanului în condiţiile din România. S-a putut constata că odată cu realizarea integral a dezideratului

“vegetaţie” factorul hrană este asigurat. Întrebarea pe care tre-buie să ne-o punem este dacă terenurile noastre de vânătoare asigură sau nu integral nece-sarul de hrană fazanilor, mai ales atunci când se urmăreşte cultura intensivă a acestei specii.Cercetările efectuate pe un număr suficient de fonduri de vânătoare cu fazani (G.Scarlatescu,1973) au dovedit necesarul de hrană mixtă a fazanului (hrană animală şi vegetală în funcţie de vârstă şi anotimp).

Hrana vegetalăHrana vegetală consumată de fa-zan este formată din plante sau părţi ale unor plante lemnoase sau erbacee (lujeri, muguri, frunze, flori, seminţe şi fructe), cultivate sau spontane, admise sau nead-mise (dorite sau nedorite), în cul-turile forestiere sau agricole.Aceste plante, care fac parte din hrana fazanului, au fost grupate după rolul pe care îl au în culturile agricole sau forestiere în trei cate-gorii: plante folositoare, indiferente (nedorite sau neadmise în culturi) şi dăunătoare.Plante folositoare. În această cate-gorie intră acele plante, cultivate sau spontane, care prin produsele sau însăşi existenţa lor aduc foloase

omului. Procentul de participare a plantelor folositoare la hrana fa-zanului pe anotimpuri este diferit. Astfel procentul de participare a celor două categorii de culturi (agricole şi silvice) este egal pe întreg anul, ele diferenţiindu-se pe anotimpuri:

• Plantele din culturile agricole au o participare mai mare vara şi toamna, procentele lor scăzând substanţial primăvara şi iarna;• Plantele din culturile silvice, după cum este şi normal, au o participare inversă decât cele agricole, înregistrând cel mai mare procent iarna şi cel mai mic vara.

|Dr. Petre CRISTESCU


Această participare a plantelor în hrana fazanului ne indică de altfel faptul că iarna fazanul trăieşte mai mult în pădure unde, în afara adăpostului, găseşte şi hrana necesară.Dintre plantele folositoare er-bacee, cultivate, consumate de fazan, procentul cel mai mare îl înregistrează porumbul 27% şi grâul 20.9%, iar dintre cele admise în culturi, rapiţa 37.5%. În ceea ce priveşte plantele lemnoase, pe primul plan sunt seminţele de sal-câm 35.5%, urmate de ghindele de stejar 20.6%. În general, dintre plantele folositoare, cea mai mare participare o au seminţele de sal-câm 16.3%, urmată în ordine de porumb 15.5%, grâu 10.5 şi stejar 9.5%.Plante indiferente. În această catego-rie au fost grupate plantele a căror prezenţă în culturile agricole sau sil-vice nu aduce nici un prejudiciu aces-tora şi în acelaşi timp nu sunt căutate în mod special pentru a fi cultivate. Cele mai frecvente plante întâlnite în conţinutul guşilor de fazan sunt cele din familia Gramineae 25%, urmate de Settaria ap.27% şi Vicia sp.15.5% (G. Scarlatescu 1973). Plante dăunătoare, poate prea pretenţios spus dăunătoare. În această categorie au fost grupate plantele nedorite în culturile agri-cole sau silvice, întreaga gamă a bu-ruienilor copleşitoare a plantelor cultivate. Procentul de participare în hrana fazanului pe anotimpuri ne indică o frecvenţă aproape uniform repartizată după cum urmează: iarna 24.9%, primăvara 24.2%, vara 23.6% şi toamna 27.3%. În

ceea ce priveşte procentul anual de participare a plantelor dăunătoare în hrana fazanului, acesta este de 40.14%, reprezentând aproape jumătate din întregul conţinut vegetal.Cercetările clasează neghina pe primul loc faţă de restul plantelor dăunătoare găsite în conţinutul guşilor de fazan.

Hrana animalăHrana de natură animală este formată în cea mai mare parte din insecte în diferite stadii de dez-voltare şi numai în mică măsură de şoareci, broaşte şi altele. Procen-tele de participare pe anotimpuri a diferitelor componente din hrana animală (G. Scarlatescu 1973), grupate în trei categorii, după rolul pe care-l au animalele ce formează această hrană, în natură, este următorul:

• dăunătoare 60%• indiferente 27%• folositoare

Animale dăunătoare sau posibil dăunătoare. Sunt grupate aici in-sectele care aduc daune culturilor agricole şi forestiere. Frecvenţa în hrana fazanului şi procentul de participare a insectelor dăunătoare este egal în anotimpurile de vară şi iarnă, 26%, iar procentul cel mai coborât se înregistrează primăvara 24% şi toamna 21%.Insectele dăunătoare culturilor agricole şi forestiere au fost întâlnite în guşile fazanilor mai ales cele din familiile Chrisomeliade (17.5%), Orgydae (15%) şi Curculionidae (15.7%), iar dintre cele posibile dăunătoare Carabidae (19.5%) şi Crisomelia-dae (17.1%).

Animale indiferente. În această categorie s-au grupat insectele care nu aduc nici prejudicii culturi-lor agricole sau forestiere, dar nici foloase. Acestea îşi duc viaţa trăind mai ales pe sol prin gunoaie sau ex-crementele animalelor vertebrate.Frecvenţa acestor insecte constan-te în hrana fazanului pe anotim-puri este următoarea: iarna 19.9%, primăvara 26.2%, vara 29.0% şi toamna 24.9%.Frecvenţa cea mai mare înregistrată vara 29% şi cea mai mică iarna 19.9%. Insectele cu cel mai mare număr de întâlniri sunt cele din familia Coccidae 14.3%, Carabidae 10.7%, Staphylinidae 10.7%, Scarabaeidae 10.7%.Animale folositoare. Sunt gru-pate în această categorie toate insectele folositoare sau care parazitează sau se hrănesc cu insecte dăunătoare. Frecvenţa pe anotimpuri a acestor insecte este următoarea: iarna 26.8%, primăvara 24.3%, vara 10.4%, toamna 38.5%. Frecvenţa cea mai mare se constată în anotimpul de toamnă cu 33.5%, iar cea mai mică vara 0.4%.Cele mai frecvente insecte, care s-au constatat în hrana fazanului, sunt cele din familia Formicidae 49/1%, Coccinellidae 15.2% şi Cantharidae 5.8%.După Sekera (1955) citat de Bube-nik şi Cotta V. (1969), hrana faza-nului din liber se compune din:

• 25% diverse animale, in-secte în diferite stadii de dez-voltare, inclusiv gândacul de Colorado, apoi: viermii, melcii, șopârlele, şerpii mici chiar şi şoareci şi cadavre;

• 12% seminţe de plante lem-noase, salcâm, stejar, corn, păducel apoi plante erbacee din pădure, Solanum, Rubus, Anthemis;• 12% seminţe tubercule, rădăcinide plante agricole (mai ales toamna şi iarna);• 11% substanţe minerale;• 9% seminţe de buruieni;• 31% părţi verzi din plante (în perioada de vegetaţie).

Procentele de mai sus sunt orien-tative, deoarece ele pot varia în funcţie de situaţia locală.Sortimentele de hrană variază şi după anotimp astfel: cantitatea de hrană animală este neînsemnată iarna, creşte în timpul primăverii şi sporeşte şi mai mult vara, pentru ca toamna să scadă din nou.Mediul acvatic este necesar nu atât pentru băut apă, cât pen-tru insectele şi moluştele ce se dezvoltă pe malul apelor. Fazanul este pasăre de zi. Peste noapte, ori de câte ori are posibilitatea, do-arme în arbori unde este mai ferit de pericole, răpitoare, inundaţii, viscole şi chiar de a sta pe zăpadă. De aceea un bun biotop trebuie să aibă şi parcele cu arbori înalţi. Când nu există arbori doarme pe sol, iar în perioada împerecherii nu se urcă întotdeauna în arbori.

Concluzii• Fazanul este omnivor, consumând atât hrană de origine animală, cât şi vegetală.Proporţia de participare a celor două feluri de hrană este, după numărul de întâlniri (frecvenţa), de 68,66% hrană vegetală şi 31.34% animală.• Hrana consumată de fazan poate fi grupată, după rolul pe care-l are in biocenoză în trei categorii şi anume;• Hrana folositoare, indiferentă şi dăunătoare, are o frecvenţă de 22.27%, 33.34% şi 44.59%.• Prin consumul de hrană fazanul este animal folositor, fiind o verigă importantă în lanţul trofic al agro şi silvobiocenozelor, contribuind prin hrana consumată la protecţia plantelor.• Se poate afirma că fazanul, prin consumul de insecte dăunătoare, s-a dovedit un element ac-tiv în combaterea biologică a dăunătorilor din culturile agricole şi silvice, ca atare cultura lui tre-buie extinsă pe toate terenurile apte de pe teritoriul țării noastre.

Foto:F. Andronache


|Tir și balistică

După ce Principatul Serbia realizase deplina independenţă de Turcia (Berlin,1878), a devenit necesară modernizarea puştilor de care dispunea armata sa până atunci (modelele Lorenz 1854

cal.13,9 şi Saxon 1850/56 cal. 14,7, cu încărcare pe la gura ţevii). Prima turnătorie de ţevi fusese mutată încă din anul 1851 de lângă Belgrad la Kragujevac, iar în 1853 fuseseră turnate primele ţevi de tun. Armata a preferat modelul Mauser 1870/78 ce se încărca pe la detunător, cu un singur cartuş. Asupra acestui model s-a efectuat o primă modificare originală, rezultând modelul 1880 Mauser-Milovanovici de cal.10,15 x 63R, numit în literatură şi "Serbian Mauser". Acelaşi armurier Kosta Koka Milovanovici a prelucrat acest model în anul 1890, obţinând prima carabină sârbească ce avea închizător rotativ şi magazin cu 5 cartuşe. În cele din urmă, s-a pornit fabricarea cu forţe proprii a modelului nu-mit 1880 Mauser-Milovanovici-Djurich de cal.7 mm şi cu magazin de 5 cartuşe, pentru care a început să se producă şi muniţia respectivă. La Expoziţia Mondială de la Paris, în 1889, turnătoria a fost distinsă cu mai multe medalii.În timpul Primului Război Mondial, Serbia fiind ocupată de trupele imperiului austro-ungar, fabrica de armament din Kragujevac a fost practic distrusă, din ea rămânând doar zi-

durile. Încheindu-se războiul, după semnarea celor 3 tratate s-au fixat în anul 1920 graniţele noului stat înfiinţat, ce s-a numit - din anul 1931 - Regatul Iugoslavia. În perioada care a precedat Al Doilea Război Mondial fabrica a fost refăcută şi s-a dezvoltat, ajungând ca în anul 1941 să aibă 12 000 de salariaţi (în 1914 avea doar 4 000) şi 10 000 de maşini - unelte, producând cu licenţă modelul Mauser "scurt" cal. 7,92x57mm. Însă la 11 aprilie 1941 armata Germaniei na-ziste a invadat ţara, divizia 11 de tancuri a ocupat Kraguje-

vac, opozanţii au fost ucişi pe loc, aparatura rechiziţionată şi luată, iar ce nu s-a putut transporta a fost distrus.După Al Doilea Război Mondial şi înfiinţarea Republicii Populare Federative Iugoslave, fabrica refăcută şi numită din 1946 "Crvena Zvezda" iar din 1950 "Crvena Zastava ", a început să producă în anul 1950 arme model Mauser 1948 de cal.7,92 x 57 mm. Pe baza acestuia s-a conceput, în ve-derea unui concurs din anul 1952, o armă pentru infanterişti "snaiperi", numită model 1953, ce putea fi utilizată (cu

lunetă) până la distanţa de 1000 m.O comisie nu a acceptat-o pen-tru armată, dar întrucât Minis-terul Silviculturii din Republica Bosnia-Herzegovina comandase 99 de "carabine pentru vânătoare", inginerii fabricii au transformat-o, folosind schema mecanismului Mauser 98 de tip belgian, au uşurat patul şi antepatul, au scur-tat ţeava etc. Au fost livrate în cele din urmă 129 arme sub numele de LK-53, devenind primul model de armă de vânătoare produs de Zastava. În anii 1962-64, ai sec-olului trecut, au fost produse noi arme de vânătoare numai pentru piaţa internă, de calibrele 8x57 JS, 7x57, 6,5x57, .308 Win., .243 Win, .22-250, iar în 1967 şi 1970 de calibrele 7x64, .270 Win., .30-06 Sprf., 7mm Rem.Mag. şi .300 Win.Mag. Muniţia era în general produsă în oraşul Ujiţe de fabrica "Prvi Partizan".După anul 1990 fosta republică federală a dispărut în urma unui război civil sângeros, iar în nopţile dintre 9 şi 12 aprilie 1999 aviaţia NATO a lovit cu 21 de rachete şi bombe difer-ite instalaţii productive, printre care şi fabrica Zastava din Kraguevac. Totuşi, Zastava Arms a renăscut ca pasărea Phoenix din propria cenuşă, iar din anul 2002 a participat chiar la expoziţia europeană de arme I.W.A. din Nürnberg !Într-un clasament al vânzărilor mondiale de arme de vânătoare şi tir cu glonţ pe anul 2011, publicat în revista

lunară britanică GunTradeWorld, Zastava Arms s-a plasat pe un onorabil loc 12, cu un total de 1,3 % din vânzarea mondială, la egalitate cu reputatele Mauser (Germania), Voere (Austria) şi Howa (Japonia), dar înaintea firmelor germane Heym, Krieghoff şi Haenel, fiecare cu câte 1,0 % şi a firmei franceze Verney-Carron care are 0,5 %. Detalii mai puteţi găsi în Almanahul "Vânătorul şi Pescarul Român" pe anul 2013, ce urmează să apară.Ce ne spune această poziţie în clasamentul vânzărilor ? Ne arată că raportul între preţ şi calitate este foarte bun, avanta-jos pentru clientelă !Ţevile sunt fie dintr-un aliaj de oţel cu crom şi vanadiu, fie Stainless, ciocănite la rece, mecanismul Mauser 98. Trăgaciul este simplu sau cu stecher, patul din lemn de nuc, nuc selecţionat sau polimer din fibre de sticlă, de diferite tipuri (drept, Bavarez, Monte Carlo, Mannlicher Stutzen cu ţeavă scurtă). 5+1, 4+1 cartuşe, sau 3+1 Magnum. Modelele

ZASTAVA ARMS

|Matei TĂLPEANU


pot fi Standard, iar la cerere LUX sau Exclusive. Ochire mecanică sau optică. În general au 4 sau 6 ghinturi, cu pa-sul între 200mm şi 360mm, în funcţie de calibru. Lungimea ţevii şi greutatea totală depind de model şi calibru. Cele Standard au preţul între 500 şi 600 euro.

Cum o imagine face cât o mie de cuvinte, iată câteva modele din 1970, 1985 şi 2011:

Model LK70 MC LUX, calibre.Standard (.22-250 la 9,3x62) Model LK70 Tip 1, LUX, calibre Standard (.22-250 la 9,3x62) Model LK85 Superclass, calibre Standard (.22-250 la 9,3x62) Model M808 Thumb-hole, calibre Standard (22-250 la 9,3x62), Model M70 Mannlicher Stutzen, calibre Standard (.22-250 la .458 Win. Mag.) Model M70 Battue rib LUX, calibre Standard (.22-250 la .458 Win. Mag.) Model M70 stângaci, LUX , calibre Standard (.22-250 la .458 Win.Mag.) Model M70 Stainless, calibre Standard (.22-250 la 9,3x62) Model M98, Mannlicher Stutzen cu piedică "fluture", calibrele Standard.

La redactarea acestui material, am folosit datele istorice publicate în revista bulgară Lov i orâjie Super Elit din anul 2005, luna august, pp.28-29, în articolul intitulat "Zastava arms, Maiștrii armurieri ai Balcanilor" (nesemnat). Din re-vista rusească "Ohota i Râbalka XXI Vec" din anul 2012, nr 8, pp.24-31, am folosit date din articolul intitulat "Mauserul Balcanic", semnat de Branko Bogdanovici, privind armele de vânătoare produse după anul 1953 până în anul 1985. Din Catalogul "Zastava arms. Hunting and sporting fire-arms", publicat în anul 2011, am folosit date istorice pri-vind începuturile turnătoriei de ţevi de arme militare din Kragujevac, în anul 1851, evoluţia acesteia şi realizări ac-tuale, găsite în introducerea semnată de Dl Rude Gromovic, Manager General al firmei.

SC SURAKI SRL, producător autorizat conform legislației europene în prelucrarea cărnii de vânat, este interesată în achiziționarea vânatului mare în carcasă, destinat producției de mezeluri, comercializate sub marca “TOLBA VÂNĂTORULUI”. Oferim posibilitatea încheierii de contracte pe termen lung.

Detalii la numerele de telefon 0752 525 142 sau 021 411 62 30

E-mail: [email protected] sau [email protected]

www.suraki.ro

Parfumul prafului de puşcăVolumul „Parfumul prafului de puşcă” este al cincilea cu tematica din natură, scris de talentatul scriitor cinegetician Alexandru Alaci, cunoscut şi din numeroase articole publicate în revista Vânătorul şi Pescarul Român, Diana şi în Vânătorul şi Pescarul Moldovei din Republica Moldova.Autorul redă în volumul menţionat, în 45 de mici capitole, aspecte şi trăiri reale, atractive, derulate în terenurile de vânătoare. Stilul narativ şi captivant al autorului îl transpune pe cititor în natură alături de vietăţile ce populează toate formele de relief , inclusiv pe cele ce îşi duc o existenţă pe malurile râurilor şi bălţilor.Interesante şi practice sunt poveţele şi recomandările redate în unele capitole, după întâl-nirile spontane sau după urmărirea animalelor sălbatice. Un capitol captivant îl constituie cel referitor la „Regele Carol I la vânătoare”, care este redat din jurnalul personal publicat în Revista Vânătorilor din anul 1936, a cărei colecţie integrală este deţinută de autor. În câteva capitole, autorul expune trăirile personale cu „Figuri de vânători”, recunoscuţi prin publicaţiile lăsate sau prin profesiile practicate, precum Titus Popovici, Dr. Ion Dănescu, Nicolae Cris-toveanu etc. Emoţionante sunt şi frazele din capitolul „Epilog”, în care se menţionează de către autor că „Prezentele poveşti, cât şi subiectele enumerate sunt desprinse din preocupările vânătoreşti” şi „constaţi cu nostalgie că ele au fost odată şi n-au să mai reînvie”. Date interesante sunt şi în ultimul capitol „Glosar” ce explică o parte din terminologia folosită în practica vânătorii. Volumul „Parfumul prafului de puşcă” este o carte ce se recomandă ca o valoroasă lectură şi care onorează biblioteca personală a celor ce practică vânătoarea sau iubesc fauna din natură. Volumul se poate procura – ramburs – de la editura „ARARAT” B-dul Carol I, Nr. 43, Sector 2 Bucureşti. Tel. 021.314.67.83.

DR. VASIM NESTEROV


Seceta, prin temperaturile ridicate şi menţinute timp îndelungat se exteriorizează în principal prin compro-

miterea culturilor ce se includ în hrana umană şi a vegetaţiei con-sumate de animalele sălbatice şi domestice. Totuşi starea de secetă are pentru vânat şi o latură pozitivă constând din limitarea condiţiilor de menţinere şi extindere în teren a formelor invazionale de parazitare a organismului. Efectul este mai remarcat la vânatul din zonele de câmpie şi de deal şi mai redus la cel din zona de munte unde seceta este întreruptă de scurte intervale de precipitaţii.Temperaturile ridicate au efecte distructive asupra formelor invazi-onale de paraziţi – oochişti, ouă, larve, a gazdelor intermediare – moluşte, acarieni, şi a mediului lor de existenţă – terenuri umede. În coccidioză oochiştii eliminaţi în teren sunt distruşi la temper-aturi de 30oC, iar infestările cu trematode ca în gălbează (Fasciola hepatica) la care ciclul complex de evoluţie, a parazitului, este întrerup prin secarea terenului şi compromiterea gazdei intermedi-

are constituită din melci inclusiv a formelor invazionale – metacer-cari – localizaţi pe vegetaţie.Efecte pozitive ale secetei se constată şi în parazitările cu ces-tode (tenii) a carnivorelor sălbatice – lup, vulpe, câine enot, râs – pro-glotele acestora (forma invazională) eliminate cu excrementele din intestinul gazdei sunt distruse de temperaturi prin alterarea, putrezirea materiei organice în care sunt înglo-bate. Excepţie se constată la pisica sălbatică care, ca şi cea domestică, îşi îngroapă în sol materiile fecale, ferindu-le de acţiunea razelor so-lare. Efecte asemănătoare ale secetei se constată şi în parazitările cu ces-tode la vânatul cu regim de hrană vegetală – iepure, căprior, muflon, cerbi inclusiv la păsările de interes cinegetic la care pe lângă alterarea proglotelor din materiile fecale se include necesar şi existenţa în jur a gazdelor intermediare,constituite din acarieni, moluşte, coleoptere, reduse mult numeric de temperatu-rile ridicate.În infestările vânatului cu nema-tozi – viermi cilindrici cu dimen-siuni diferite – temperaturile ridi-

care acţionează distructiv asupra formelor invazionale – ouă, larve – existente în materiile fecale expuse razelor solare şi limitează din lipsă de umiditate ascensiunea acestora pe tulpinile plantelor. La unele specii de nematozi se includ în ciclul biologic şi gazde intermediare – acarieni, moluşte, râme, larve de cleoptere care au o existenţă numerică limitată de temperaturile ridicate. Fac excepţie ouăle de capilarii care au o rezistenţă ridicată la temperatu-rile mari. Efectele pozitive ale temperaturilor ridicate se constată şi în înmulţirea unor insecte – ţânţari, tabanide – limitată de reducerea locurilor umede de reproducere.Completările la efectele antipa-razitare ale secetei sunt acţiuni umane şi efectuate de cei ce răspund de soarta vânatului, din-tre care se menţionează:

- dehelmintizarea periodică de 2 ori pe an a vânatului la începutul iernii şi la începutul primăverii, acţiunea având ca scop reducerea purtătorilor de germeni parazitari şi de menţinerea viguroasă a or-

ganismului;- drenarea, cultivarea sau plantarea terenurilor cu exces de umiditate sau de staţionare îndelungată a ape-lor din precipitaţii, locuri de menţinere a gazdelor inter-mediare;- amenajarea de locuri şi instalaţii igienice în favoarea leguminoaselor ale căror ramificaţii reduc ascensiunea larvelor de paraziţi de pe sol pe tulpini şi în vârful acestora;- amenajarea prin tuburi de ciment de puţuri seci pentru depozitarea cadavrelor şi a or-ganelor rezultate de la evis-cerarea vânatului recoltat;- ocrotirea prin intermediul cuiburilor artificiale a păsărilor insectivore consumatoare şi de insecte hematofage.

Măsurile menţionare constituie şi un minimum de acţiuni sanitar-veterinare de ocrotire a sănătăţii vânatului şi necesare a fi reluate în fiecare an indiferent de condiţiile climatice.

COMPLETĂRI LA EFECTELE ANTIPARAZITARE ALE SECETEI LA VÂNAT

|Dr. Vadim NESTEROV

|Dr. I.C. SABĂU - BALC

Foto: S. Mastahac


COMBATEREA VULPILOR, O DATORIE A TUTUROR VÂNĂTORILOR

De când legea limitează combaterea răpitoarelor doar la arma de vânătoare, responsabilitatea noastră a vânătorilor vizavi de perenitatea vânatului util din fondul cinegetic naţional a crescut foarte mult şi, drept urmare, nu trebuie să precupeţim nici un efort pentru realizarea acestui deziderat. Doresc ca din multitudinea de specii de vânat răpitor din fauna ţării noastre să mă aplec puţin în acest articol asupra celei mai cunoscute dintre ele, vulpea. Percepută de noi ca un animal extrem de viclean, de multe ori se comportă exact invers atunci când situaţia face să ne intersectăm drumu-rile în fondul de vânătoare. Afirm acest lucru deoarece nu de puţine ori mi s-a întâmplat iarna, când stratul de zăpadă aşternut era de câteva palme, iar soarele arunca raze răzleţe, să surprind atunci când participam la vânătorile de iepuri la sărite, vulpea dormind liniştită pe marginea vreunui canal de irigaţii sau chiar în mijlocul ogorului şi să fiu forţat astfel de situaţia dată să o trezesc cu câteva bătăi din palme pentru a o putea vâna apoi într-un mod corect şi sportiv. Despre vânătoarea la vulpe cu chemători ce imită vaietul iepurelui rănit sau chiţăitul şoarecelui trebuie spus că dacă vânătorul ştie să le folosească şi este bine camuflat, şi acest tip de vânătoare poate aduce mari satisfacţii. Şi sunt multe alte situaţii când vulpea ne poate apărea în bătaia ar-mei fără ca noi să facem mari eforturi, cum ar fi, ca să dau un simplu exemplu, vânătorile de pasaj când fie dimineaţa devreme sau după-amiaza târziu, când soarele începe să apună, te poţi trezi în apropierea ta cu cumătra roşcată ce vrea să intre la adăpostul desişului de stuf sau invers, să iasă din perdeaua de stuf. Doar un pic de atenţie şi vigilenţă ne trebuie în astfel de situaţii. La sfârşit trebuie să amintesc şi de vânătorile colec-tive la iepuri şi fazani unde, de asemenea, multe vulpi cad în focul de armă şi astfel îmbogăţesc cu frumuseţea lor tabloul de sfârşit de zi de vânătoare. Deci dacă există pasiune şi responsabilitate, vulpea poate fi ţinută de către noi vânătorii într-un număr rezonabil în fondurile de vânătoare, fără ca aceasta să fie o ameninţare permanentă la adresa vânatului mic util.

|CLAUDIU OPRESCU

Ilustrația: D. Todosiuc


B rumar îşi ple-case fruntea înaintea zărilor lui miazănoapte.

Pe cerul greu de cobalt se zămisleau umbre sini-lii, iar pădurea se golise de cântăreţi. În unduiri sângerii, soarele scăpătase după perdeaua de brazi ce străjuia către apus poiana în care, împreună cu câţiva colegi de puşcă din Vălenii de Munte, săpam vârtos la cazma. Pentru câteva ore lăsasem puştile în cuierul cabanei vânătoreşti din apropiere şi scoteam la suprafaţă napii cultivaţi în primăvară pentru hrana râmătorilor sălbatici. Asta ca un... bonus gospodăresc pentru vânătoarea de mistreţi de a doua zi. Lumina se împuţina văzând cu ochii, depărtându-se furiş printre trunchiurile brazilor. Se înstăpânea noaptea. O tăcere şi o singurătate fără liman s-au aşternut apoi peste tot şi toate. Doar un corb se auzea undeva departe croncănindu-şi fugar câte-va nedumeriri. — E de ajuns pe ziua de

azi, ne-a spus nea Traian Anghelina, starostele vânătorii, scuturând cazmaua de o buturugă. S-a întors apoi către Ion Frâncu, paznicul de vânătoare, şi i-a cerut să umple o găleată cu cei mai mari tuberculi, să-i punem la fiert pentru cină.― Măi nea Traiane, s-a ofuscat Sile Stoica, leat cu mine şi la vârstă şi la vânătoare. Las-ncolo de aşa cină, că doar nu suntem râmători. Avem destulă pâine-n raniţe.― Habar n-aveţi voi, cât de gustoşi sunt napii fierţi, a ţinut-o pe-a lui nea Traian. Şi pe deasupra sunt şi un bun medicament. Să spună colonelu’ dacă nu-i aşa, s-a uitat el la mine cu preţuire. Ca terapeut naturist ştie mai multe despre puterea de leac a acestor tuberculi. Avea doar parţial dreptate. Numai napii cru-zi au efect tămăduitor în special în reducerea glice-miei; cei fierţi, dimpotrivă, au urmări contrare. Dar am trecut sub tăcere acest amănunt, fiindcă nu mân-casem niciodată napi fierţi

şi eram tare curios să le încerc gustul; aşa că i-am ţinut parte starostelui, spre nemulţumirea lui Ion, care nici el nu părea prea încân-tat să cineze... mâncare pentru porci. ― La urma urmei nu vă obligă nimeni să mâncaţi napi fierţi, s-a arătat con-ciliant nea Traian, repetând cererea către Ion, de data asta mai ferm. O să-i sa-vurez doar eu cu colonelu’. Să nu vă prind pe vreunul că v-atingeţi de ei! Încă şovăelnic, Ion mi-a dat cazmaua să i-o duc la cabană şi cu găleata-n mână s-a îndreptat către grămezile de napi înălţate la marginea tarlalei. Ceilalţi ne-am curăţat ca-zmalele de pământ şi am pornit către cabană.― Ca să nu ne stânjenească vânătoarea de mâine, ar fi bine ca Ion să ducă napii la alte hrănitori decât la cele unde o să batem noi, a pro-pus Sile.― Bineînţeles, l-a apro-bat starostele. O să-i ducă la Tâncava, iar noi o să vânăm la Gămălia, dacă n-aveţi nimic împotrivă.

― Aşa da, s-a arătat Sile satisfăcut. Gămălia e so-dom de colţaţi.Abia s-a stins ecoul aces-tei discuţii, că am şi ajuns la cabană. De altfel, aşezământul se afla doar la câteva sute de paşi de tarlaua cu napi. Am pus „armele” agricole la ras-tel, ne-am luat raniţele şi ne-am aşezat pe chitucii de fag din jurul vetrei ca-banei. Apoi prin grija lui Sile, a făcut ochi un foc vioi sub pirostriile din vatră, alungând întunericul din jur. Între timp a venit şi Ion cu napii; i-a spălat şi i-a pus la fiert.Dinspre miazănoapte sufla un pui de Crivăţ, şuşuid ascuţit printre crengile brazilor, semn că iarna nu era departe. Strângându-şi instinctiv scurta îmblănită în jurul trupului său uscăţiv, starostele a intrat în cabană şi s-a întors cu o sticlă de ţuică.― Dinamită de prună, a decretat el ritos. Producţie proprie. A turnat în paharele de pe masa improvizată din apropiere şi ne-a îndem-

O NOAPTECU SURPRIZE

| FĂNICĂ-VOINEA ENE


nat să ne... dezmorţim un pic. Gestul lui nu era o excepţie. E un om generos şi de o rară cumsecădenie. Figura lui ascuţită şi strălucitoare cu ochi vioi de culoarea chihlimbaru-lui şi mustăcioară sură, bine ajustată, îndeamnă la încredere şi prietenie. Iată de ce am răspuns bucuroşi invitaţiei sale, nu înainte de a toasta pentru succesul vânătorii de a doua zi. Răsărise luna, o lună mare şi rotundă ca un talger de argint, sporind misterul acelei nopţi.Am servit apoi napii fierţi, cărora cei care-i respinseseră nu le-a rezistat să nu le în-cerce gustul, după care ne-am retras în cabană şi am adormit. Nu ştiu câte ore de somn să fi trecut, poate trei, poate patru, că la un moment dat m-am simţit zgâlţâit. Era nea Traian.― Sculaţi-vă, mi-a şoptit el enigmatic, şi uitaţi-vă pe ferestră. Da’ fără zarvă.M-am uitat şi ceea ce-am văzut m-a lăsat cu gura căscată: o mare turmă de mistreţi − să fi fost vreo duăzeci − se ospăta copios din truda noastră de peste zi.Împreună cu starostele i-am trezit apoi şi pe ceilalţi coechipieri. — Sunt plini de virtuţi napii ăştia fierţi, şi-a re-considerat părerea Sile, privind mirat pe fereastră, aproape nevenindu-i să-şi creadă ochilor; aliment gustos, medicament, iar acum, poftim, momeală pentru mistreţi; că mai mult ca sigur izul lor i-a

adus pe colţaţi aici, scutin-du-ne de vânătoarea de mâine. S-a plecat apoi ceremonios către nea Traian şi i-a ce-rut scuze că s-a îndoit de capacitatea sa de a pune în valoare tuberculii de topinambur.— Lasă, nu exagera, l-a interpelat starostele fla-tat. Nu la calitatea lor de momeală m-am gân-dit când i-am recoman-dat la cină, deşi cred că ai dreptate. Crivăţul le-a dus mirosul drept în râtul colţaţilor, a conchis el; apoi în timp ce ne echipam, ne-a expus în continuare planul de acţiune: aşa cum vedeţi după crengile bra-zilor, afurisitul de Vânt Rusesc nu s-a oprit, a re-marcat el privind iscoditor pe fereastră, invitându-ne apoi să-l imităm; iar pe dea-supra ne e şi potrivnic; bate de la cabană spre mistreţi. Trebuie să facem un ocol larg pe vale să le cădem cu vântu-n faţă; în umbra lu-nii şi în cea mai desăvârşită linişte. Se mai pune prob-lema din ce poziţie vom trage, s-a arătat starostele încurcat.— Cum altfel decât din poziţia culcat, l-a comple-tat Sile. Altfel nu se poate, că, ştiţi bine, în zona aia nu sunt acoperiri. Şi zic să ne grăbim că uite, mistreţii aproape că termină napii.— Acu’, într-o clipită, l-a asigurat nea Traian; nu putem pleca la ei aşa... la nemereală, fără un plan; că odată ce am pornit, nu mai putem scoate nici măcar o şoaptă, după care a continu-at instructajul: ajunşi acolo,

vă voi repartiza ţintele, de la dreapta la stânga, ca să nu apară confuzii. Cu de-getele de la mână; prima din drepta un deget, a doua două degete, a treia trei de-gete şi tot aşa mai departe. Când sunteţi gata ridicaţi policaru’ mâinii stângi fără să luaţi palma de pe ulucul armei. Pentru deschiderea focului voi pronunţa un Ssst! prelung. Şi acum la treabă.Îndrumări mai precise ca acesta nici că se putea. Nea Traian prevăzuse totul de-a fir a păr ca într-o acţiune militară. Iată de ce l-am ales de fiecare dată să ne conducă partidele de vânătoare. Ne-am luat armele şi am ieşit târâş pe prispa caba-nei, pentru a nu fi văzuţi. N-am fost văzuţi, dar am fost simţiţi, fiindcă ime-diat colţaţii s-au oprit din mâncat şi cu râtul în vânt au ciulit urechile spre noi. „Acum o iau la sănătoasa”, cobeam eu în gând, în vreme ce le studiam atent mutrele smolite. Dar spre norocul nostru, după vreo câteva clipe de amuşinare a aerului, neauzind nimic şi nevăzând mişcare în direcţia de unde le venea mirosul suspect, şi-au re-luat ospăţul. Am speculat momentul pentru a ne con-tinua târâşul spre brazii din apropiere. Aici ne-am ridicat şi am făcut ocolul stabilit, luând apoi poziţii de tragere la bătaia armelor noastre cu ţevi lise. La repartizarea ţintelor mi-a căzut un colţat deschis la

culoare, de parcă era hibrid între mistreţ şi porc dom-nestic. Sau poate chiar era, însă n-avea importanţă. Făcea parte din neamul sălbăticiunilor şi trebuia să dea dajdie puştilor noastre. Lumină, ca ziua. Am fixat cătarea pe spata metisului, după care am ridicat degetul mare de la mâna stângă, cum ne ceruse vătaful. Peste câteva secunde am auzit şi comanda de deschidere a focului. Trebuia să mă grăbesc, pentru a fi primul care trage, ştiind bine că cine apasă primul trăgaciul are avantajul de a trage asupra ţintei fixe, mult mai uşor de doborât decât una în mişcare. Aşa că n-am stat mult pe gânduri. Degetul ucigaş a împins trăgaciul şi detunătura puştii mele a făcut să ofteze pădurea în lungi reverberaţii. Ime-diat turma a rupt-o la fugă spre pădure, într-un ropot precipitat. Am auzit apoi şi împuşcăturile celorlalţi. Ţinta mea s-a poticnit de câteva ori, semn că primise lovitura în plin. A mai alergat apoi vreo zece-cinsprezece paşi şi s-a prăbuşit. La intrarea în pădure am mai văzut o siluietă prăvălindu-se. Era mistreţul lui nea Traian. Au fost de altfel singurii colţaţi doborâţi. Alţii n-am mai găsit, spre mândria mea şi a starostelui şi spre jena celorlalţi.

Ilustrația:N. Șelaru


Câteva idei pentru o vânătoare sportivă şi durabilă

Eliminaţi calculul economic din gândurile dumneavoastră. Nu ţineţi cont câţi bani aţi cheltuit pentru carnea de vânat adusă. Vânătoarea este un sport care îţi îmbogăţeşte sufletul şi este un izvor de

sănătate. Gândiţi-vă că tenismenii cheltuiesc mult mai mult decât dumneavoastră şi n-am întâlnit o reţetă culinară în care să se găsească mingi şi rachete.Deveniţi prietenii şi protectorii vânatului. Nu profitaţi de vre-mea rea sau de oboseala pasărilor venite în pasaj. Ajutaţi-le cu hrană în măsura în care puteţi. Respectaţi numărul de piese indicate în autorizaţie. Fiţi siguri că cei de la asociaţie v-ar oferi, dacă ar fi posibil, mai mult vânat.Antrenaţi-vă continuu, lucru pe care îl puteţi face şi în casa dumneavoastră, evident cu arma descărcată. Puteţi fixa pe pe-rete două ţinte, de exemplu profiluri de păsări sau animale, şi respectând proporţia distanţelor, pentru a şti cu cât trebuie să trageţi în faţa vânatului, cu puşca în mişcare. Respectaţi distanţa optimă de tragere, care de obicei este 35 metri pentru armele cu ţevi lise.Orientaţi-vă către o vânătoare dinamică, care vă antrenează tot organismul şi vă ţine trează atenţia. Gândiţi-vă cât de puţină mişcare face cineva care se dă jos din maşină, se aşează pe un scăunel şi aşteaptă să tragă într-un vânat împins spre el de către bătăiaşi.Orientaţi-vă către o vânătoare biologică, cum este vânătoarea cu câinele de vânătoare, care te obligă să faci mulţi kilometri pe jos şi să fii mereu atent la mişcările câinelui, la acest tip de vânătoare se face o selecţie benefică, deoarece animalele mai puţin adaptate nu simt prezenţa câinelui, iar vânatul sănătos şi viguros se salvează îndepărtându-se de vânător. Este invers decât la vânătoarea cu bătăiaşi, unde, dimpotrivă, cele mai sănătoase animale fug primele la zgomotul generat şi ajung primele în linia de vânătoare. Evitaţi vânătoarea găinilor de fazan deoarece sunt sursa sigură a viitoarelor generaţii de fazani, ele cunoscând bine situaţia din teren, ştiind sursele de hrană şi apă. Ţinând cont

că fazaneriile sunt din ce în ce mai rare, recomandarea mea va face ca şi în anii viitori să vedem fazanii în teren. La o partidă de vânătoare, împreună cu 2 prieteni vânători, posesori şi de câini de vânătoare, ne-au zburat 28 de făzăniţe şi doar 3 fa-zani, pe care i-am împuşcat. Toţi 3 am fost foarte mulţumiţi de rezultat şi am considerat-o o partidă reuşită.Nu mai descrieţi în articolele publicate în revista noastră substanţele şi tehnicile de braconaj. Sunt motive de inspiraţie pentru o serie de indivizi certaţi cu legea. Cu ani în urmă a apărut în revista noastră articolul, citez aproximativ: "Cap-cane de vânătoare tradiţionale în Câmpia dunăreană". Numărul acela a avut mare căutare şi s-a vândut rapid. Am întâlnit pe teren capcanele descrise acolo şi aşezate în scop de braconaj. Vă mărturisesc că aş putea, fără să trag un singur foc de armă, să pustiesc de vânat un teritoriu oricât de mare, dar nu aş descrie pentru nimic în lume, niciuna dintre aceste tehnici de braconaj. Eliminaţi din articole şi din practică alcoolul. Cine urmăreşte articolele despre vânătoare şi pescuit va rămâne surprins de câte ori apar pomenite întâmplările cu damigene, sticle şi alte recipiente, încât pentru necunoscători şi novici va părea că aceasta este plăcerea vânătorii. Nu uitaţi că alcoolul este periculos pentru că modifică reflexele, stările de normalitate psihică, generând accidente de vânătoare. Astfel că vă propun cenzurarea severă a cuvântului alcool din articole. Ca vânători, fiţi conştienţi că toate aceste idei şi altele sunt ab-solut necesare ţinând cont că vânatul trece printr-o perioadă foarte grea. Agricultura modernă, erbicidele, tăierea pădurilor, vânătoarea comercială, mai ales cu vânători italieni, apariţia armelor moderne, a maşinilor de teren, a ATV-urilor, tur-mele de oi cu un număr aproape egal de câini însoţitori, fo-losirea intensă a "chemătorilor" pun în pericol grav existenţa vânatului în ţara noastră. De aceea, un număr cât mai mare de vânători trebuie să fie conştienţi de toate aceste pericole şi să acţioneze în favoarea vânatului.

|Emil Popescu



Câteva amintiri ...

Cu zeci de ani în urmă, să tot fie în jur de treizeci şi un pic, se făcea că bunul meu camarad de vânătoare şi câinăreală, dar şi bun prieten, Spiros Drakos, zis Spirache, originar din istorica Eladă, îşi urma cursu-

rile la o facultate tehnică din Bucureşti. În anii despre care vorbesc, îndeplineam o funcţie onorabilă în cadrul AChR cu sediul în clăirea AGVPS din Calea Moşilor Nr. 128. Astfel, tânărul student Spirache m-a aflat în biroul meu, mânat de unul din cunoscuţii lui, în speranţa de a dobândi un căţel de brac german cu păr scurt, de bună provenienţă. Şi dorinţa lui s-a îndeplinit, primind un căţel din ograda mea, de la brăcuţa mea Abba, un mascul în vârstă de 3 luni, numit Bor de Casa Pădurii, în compania căruia prietenul Spirache a vânat cu mare succes şi satisfacţie timp de mult peste zece ani. Dar să nu trec mai departe înainte de a face o paranteză interesantă. Când amicul Spirache a luat căţelul de la mine era încă flăcău neînsurat şi i-am explicat foarte clar că timp de circa o lună să nu-l scoată în teren, pentru a se obişnui cu noua locuinţă, adică apartamentul în care locuia el. După vreo câte-va zile, când era programată o ieșire la un sitar într-un teren foarte bun lângă Câmpina, unde urma să ne întâlnim cu pri-etenul comun Mihai Bocănescu, Spirache venise după mine cu maşina. Spre marea mea surprindere, pe scaunul maşinii se gudura cu mare bucurie căţelul Bor. Când am văzut căţelul,

gata să-mi cadă rucsacul din mână. Bineînţeles, l-am luat pe Spirache în nişte focuri verbale de numai-numai, făcându-l în fel şi chip pentru faptul că n-a lăsat căţelul acasă. Bietul băiat, văzându-mă atât de pornit, mi-a explicat cu mare timiditate că n-a putut lăsa căţelul acasă deoarece vecinii au promis că dacă acesta va începe să „orăcăie”, îl vor otrăvi până la înapoierea sa. Faţă de această situaţie, am înghiţit în sec şi m-am liniştit. După ajungerea în revir, M.Bocănescu, militar de carieră, ne-a aliniat şi a comandat plecarea la scotocirea boschetelor. Bor, care se familiarizase oarecum cu noul lui stăpân, se împletecea printre picioarele acestuia. După ce am parcurs prin desiş aproximativ 500 de metri, saltă primul sitar din faţa lui Spirache, vânător extrem de rapid şi trăgător de mare elită, doboară ciocosul, care cade la circa 200 metri în faţa lui. Bor, fără vreo comandă şi fără să stea pe gânduri, se repede la locul unde a văzut căzând sitarul, pe care îl prinde corect în gură şi îl aduce cu mare voioşie stăpânului. Acesta a fost atât de impresionat încât după luarea sitarului a prins căţelul în braţe şi l-a sărutat cu lacrimi în ochi, bolborosind şi câteva vorbe de mulţumire către mine pentru că i-am dat aşa un căţel de clasă. Desigur, căţelul Bor a contribuit la consoli-darea prieteniei mele cu Spiros. În anii care au urmat au con-tinuat plăcutele partide de vânătoare cu prietenul Spi-rache. Dintre acestea, cea care mi s-a imprimat puter-nic în amintiri şi la care mă gândesc cu multă nostalgie este vânătoarea la potârnichi şi la fazani la care am fost împreună acum 15-16 ani, în fondul de vânătoare Giur-giu. Deoarece, în timp, Bor a îmbătrânit şi a fost „pension-at”, dar întreţinut în continu-are cu mare cinstire şi onoru-rile meritate pentru munca depusă în teren, Spirache şi-a rânduit un câine Epagneul – Breton, pe nume Den. Ca vânător-câinar ce mă aflu, recunosc că n-am văzut o muncă în teren la nivelul celei demonstrate de Den, acest cel mai mic prepelicar pon-tator, care m-a uimit în adevăratul înţeles al cuvântului. În primul rând executa o chetă perfectă, cu mare viteză, sem-nala stolul de potârnichi de la distanţă apreciabilă de peste 100 de metri, apoi urma un filaj executat aproape târâş, în stil de felină, iar după ce se apropia de potârnichi la distanţa cuvenită, încremenea într-un aret de mare spectaculozitate. Aşa a lucrat neobositul Den, pe tot parcursul celor câteva cea-suri în care am parcurs cu piciorul minunatul revir, acoperit de o abundentă vegetaţie uscată şi presărat cu boschete de arbuşti specifici acestui gen de teren. Datorită terenului bine populat cu vânat şi muncii câinilor, am reuşit să agonisim cele câteva piese care se pot vedea şi în fotografia alăturată. Munca brăcuţei mele Iris, care a participat la vânătoare şi a făcut câteva areturi reuşite, a fost pe departe incomparabilă cu măiestria dovedită de Den.Una peste alta, a fost o partidă de vânătoare deosebită, desfăşurată într-un teren de excepţie, care ne-a oferit satisfacţia vânătorească atât de dorită, plecând acasă cu inima doldora de bucurii, rezultate din cele văzute şi cele făcute.


|Nic. STRĂVOIU


CERBII LOPÃTARI DE LÂNGÃ GURGHIU (JUDEÅUL MUREÆ)

Pe teritoriul judeţului Mureş, cerbi lopătari s-au colo-nizat în două locuri: lângă Gurghiu în anul 1966 şi, după un deceniu, s-au adus şi în pădurea de lângă localitatea Papiu Ilarian.

Cronologic, colonizarea de lângă Gurghiu a fost a 6-a din Transilvania, după cele realizate în judeţele Sibiu (la Valchid şi Hodoş), Alba (la Pianu), Hunedoara (la Silvaş) şi Cluj (la Dumbrava-Livada). Astfel, nu departe de Gurghiu s-a colonizat acest mamifer pe fondul de vânătoare Orşova, la o altitudine de 630-700 m în pădurea Dosul, în sectorul numit Poiana Mânăstirii (20 km est de Reghin). Acesta se află pe valea Orşovei, la 2 km de satul Orşova-Pădure, în extremitatea estică a dealurilor Reghinului. Nu este lipsit de interes să menţionăm faptul că această regiune a fost una din cele mai înalte din ţară unde s-a introdus această specie.La Reghin, temperatura medie anuală a aerului este de 8,4°C, iar la Gurghiu precipitaţiile medii însumează 721,0 mm/an. Pădurile de fag (76%) predomină pe valea Orşovei. Exemplarele s-au adus din parcul Şarlota (jud. Timiş) în luna mai 1966. Transportul 400 km s-a realizat cu un ca-mion (tip de transportat mangal) pe traseul Şarlota-Deva-Alba Iulia-Târgu Mureş-Gurghiu. S-au adus 20 de cerbi lopătari, din care 4 viţei aveau 1 an, iar cele mai bătrâne exemplare aveau 5-6 ani.Aceştia s-au ţinut într-un ţarc de acomodare în zona Poiana Mănăstirii (fig. 1), împrejmuit cu plasă de sârmă înaltă de 2 m. Cele 2 ha ale ţarcului cuprindeau numai arborete (în principal stejar pedunculat, dar şi carpen, fag) cu consistenţă redusă. Acolo s-au ţinut până în toamna anului 1966, după care s-au lăsat liberi. Nu au avut viţei în perioada cât au stat în ţarc.

În ţarc, hrana li se dădea peste gard pentru a nu se obişnui cu omul. Apa era asigurată de pârâul Orşova, care avea o mică porţiune şi în cadrul ţarcului. După eliberarea lor, ţarcul s-a mai ţinut 2 ani şi apoi s-a desfiinţat. O perioadă după ce cerbii lopătari s-au lăsat liberi, ei au mai revenit în fostul ţarc pentru hrană, dar apoi s-au răspândit în pădurile din jur. Astfel, ei ajunseseră în pădurea Mociar (către Reghin, la 15 km vest de locul de colonizare), apoi către Gurghiu, dar s-au observat exemplare şi spre sud-est, către Sovata. În unii ani s-au văzut câteva ciute cu viţei.În luna martie 1967 erau circa 20 de exemplare, iar în in-tervalul 1968-1970 numărul acestora s-a menţinut la 25 (10 masculi şi 15 femele), după care a scăzut continuu.Pădurarii din zonă, au găsit pe teren coarne căzute de cerb lopătar. Datorită lupilor şi câinilor vagabonzi, specia era extinctă în anul 1980.Menţionăm faptul că la transportul cerbilor lopătari din Banat la Gurghiu a luat parte tehnicianul silvic Miron Mân-dru (azi în vârstă de 79 de ani) din localitatea Gurghiu, iar de îngrijirea ulterioară a acestora s-au ocupat pădurarii Vasile Cotta (azi în vârstă de 81 de ani) din localitatea Orşova-Pădure şi Truţa Alexandru (azi în vârstă de 93 de ani) din satul Orşova.

Fig. 1. Fostul areal al cerbilor lopătari (linie întreruptă) şi amplasarea fostului ţarc de acomodare în Poiana Mănăstirii |Sorin GEACU, Mihai GHERGHEL

Foto:F. B. Dragomir


Din scrisorile cititorilor

POVESTE DE VÂNÃTOARESe numeşte Petru Puican, născut la data de 18 februarie 1930, în Comuna Bănia, judeţul Caraş – Severin. Pasiunea pentru vânătoare s-a aprins în el încă din copilărie, astfel se face că la vârsta de 17 ani participă ca şi gonaş alături de vânătorii din sat. Urmează o pauză de 2 ani, între 1950-1952, când îşi satisface stagiul militar. În anul 1953, după armată, la cererea sa, i se întocmeşte dosarul de primire în rândul membrilor vânători, de către Filiala Orşova. Apoi urmează o perioadă de vânător-stagiar – fără armă și aşteaptă trecerea timpului de stagiatură pentru a primi autorizaţia de cumpărare a armei. În sfârşit, în anul 1955 primeşte autorizaţia mult visată pentru a-şi cumpăra arma de vânătoare, lucru pe care îl face cu mare viteză şi dragoste, moment din care intră cu drepturi depline în rândul colectivului de vânătoare din comună. Pe parcursul celor 56 de ani, este un membru activ, primind din partea colegilor diferite funcţii în cadrul grupei de vânătoare. Participă din plin atât la acţiunile de vânătoare,

cât şi la cele de ocrotire a vânatului în perioada interzisă, precum şi la alimentarea acestuia în perioadele grele ale anului. Ajungând la o vârstă frumoasă de 82 de ani, nu a fost uitat de colegi şi, la deschiderea sezonului de vânătoare din acest an, a fost invitat să parti-cipe la festivitate, având autorizaţie pentru a vâna mistreţ. Mare noroc pe veteranul nostru că acel mistreţ s-a îndreptat spre standul lui şi slo-bozind un foc reuşeşte să-l pună la pământ. La sfârşitul goanei s-au adunat toţi participanţii, felicitându-l pentru bravura făcută. Au urmat evaluările, fotografiile şi transportul mistreţului către casă. Din fericire numărul mare de vânători a ajutat la transportarea prăzii care cântărea în jurul a 180-200 kg. Trofeul a fost evaluat la 125 puncte CIC, medalie de argint. Mare bucurie mare pentru grupa din com. Bănia, cu atât mai mare pentru veteranul nostru, care a plecat acasă şi cu trofeul câştigat, după o petre-cere pe cinste, la deschiderea aces-tui sezon de vânătoare.

|Ion Albu

Ce putem vâna

NOIEMBRIEMamifere: bizam, capră neagră (exemplar de trofeu şi exemplar de selecţie), căprior (femelă), cerb co-mun (femelă şi viţel), cerb lopătar (mascul de trofeu, femelă şi viţel), câine enot, dihor comun, hermelină, iepure-de-câmp, iepure-de-vizuină, jder, mistreţ, muflon, nevăstuică, şacal, viezure,vulpe; până la 15.11 – cerb comun (mascul de trofeu, mascul de selecţie). Păsări: becaţină comună, becaţină mică, cioară grivă, cioară grivă sudică, cioară-de-semănătură, cioară neagră, cocoşar, coţofană, fazan, gaiţă, găinuşă-de-baltă, gâscă-de-vară, gâscă-de-semănătură, gârliţă mare, graur, graur dobrogean, guguştiuc, ieruncă, lişiţă, porumbel-de-scorbură, porumbel gulerat, potâr-niche, prepeliţă, raţă mare, raţă mică, raţă fluierătoare, raţă-cu-cap-castaniu, raţă moţată, raţă pestriţă, raţă sunătoare, raţă lingurar, raţă suliţar, raţă cârâi-toare, raţă-cu-cap-negru, sitar-de-pădure, sitar-de-mal, stăncuţă, sturz-de-vasc, sturz cântător, sturzul-viilor, turturică; până la 15.11 – ciocârlie–de-câmp.

DECEMBRIEMamifere: bizam, căprior (femelă), cerb comun (femelă şi viţel), cerb lopătar (femelă şi viţel), câine enot, dihor comun, hermelină, iepure-de-câmp, iepure-de-vizuină, jder, mistreţ, nevăstuică, şacal, viezure, vulpe; până la 15.12 – capră neagră (exemplar de tro-feu şi exemplar de selecţie), cerb lopătar (mascul de selecţie), muflon. Păsări: becaţină comună, becaţină mică, cioară grivă, cioară grivă sudică, cioară-de-semănătură, cioară neagră, cocoşar, coţofană, fazan, gaiţă, găinuşă-de-

baltă, gâscă-de-vară, gâscă-de-semănătură, gârliţă mare, graur, graur dobrogean, guguştiuc, lişiţă, porumbel-de-scorbură, porumbel gulerat, potârniche, prepeliţă, raţă mare, raţă mică, raţă fluierătoare, raţă-cu-cap-castaniu, raţă moţată, raţă pestriţă, raţă sunătoare, raţă lingurar, raţă suliţar, raţă cârâitoare, raţă-cu-cap-negru, sitar-de-mal, sitar-de-pădure, stăncuţă, sturz-de-vâsc, sturz cântător, sturzul-viilor, turturică; până la 15.12.-ieruncă.

Foto:N. Șelaru


Cetatea dintre stufãriæuri

Într-o zi din luna lui Gustar, m-am hotărât să plec într-o “excursie pescărească” pe Valea Rasei, până la izvoare. Am luat cu mine un rucsac, în care am pus câteva tartine, un termos cu apă, o

undicioară şi cutia cu râme roșii de bălegar.Soarele a răsărit ca un glob incandescent, iar plaurul și hățișurile s-au trezit fremătând de viață.Pescari care își ocupaseră locurile preferate pe malul bălții Rasa și mă cunoșteau, se uitau la mine uimiți, văzându-mă că depășesc digul care desparte balta de stufărișurile dese de pe Valea Rasei, știind că mai departe nu mai erau locuri de pescuit, ci numai co-cioace, mlaștină, stufăriș, păpuriș, iar ochiurile de apă erau ocupate de brădiș, lintiţă și nuferi.Plecasem în sălbăticie pentru a descoperi noi locuri de pescuit. Nu mi-a dat pace gândul că, pe distanță de 5 km, de la balta Rasa până la satul Progresu, unde sunt izvoarele care alimentează cu apă Rasa, nu sunt şi ochiuri de apă mari, unde ar putea trăi carași autohtoni. M-am săturat să prind în Rasa carași care seamănă cu plăticile. Am depășit al doi-lea dig, pe lângă care surplusul de apă de sub plaur curgea printr-un șănțuleț, unde se auzea un susur fermecător, ca un cântec al izvoarelor și am continuat să merg pe malul înalt al văii, privind panorama lo-curile sălbatice stăpânite de hătișuri.După ce am parcurs circa 50 de metri, s-a arătat un peisaj fermecător, păsări neobișnuite cu prezența omului pe acele meleaguri, stârcii albi, cenușii și egretele și-au luat zborul, planând pe deasupra stufărișurilor, semnalizându-mi că în mijlocul plau-rului erau ochiuri de apă și pești.Plin de încredere, am plecat mai departe, par-cursesem doar un kilometru privind peisajul din ce în ce mai sălbatic și eram fericit!Am ajuns la alt dig, străpuns de o țeavă groasă, prin care se scurgea apa la vale, spre balta Rasa. Dincolo de el, o altă priveliște inedită, un plaur format de niște aglomerări din rădăcini de rogoz și trestie, formând niște mingii uriașe, iar printre ele brădiș și lintiţă, parcă țesute într-un covor brodat cu flori multicolore, galbene, violete, albe, roz, albas-tre deschis și portocalii. Printre ele înotau corcodei, lișițele, găinușele și rațele sălbatice. Am poposit pe

mal și am contemplat acel peisaj care m-a încântat.Nu mersesem niciodată pe Valea Rasei, mai mult decât până la primul dig și nu știam ce peisaje vor mai urma. Și iată ceea ce căutam!... După ce am mers câteva sute de metri, a apărut o mică băltuță pe malul căreia crescuseră câteva sălcii, două dintre ele cocârjate, cu trunchiurile aplecate de bătrânețe, iar în jurul apei stuful formase un semicerc. Lujerii tineri mi-au sugerat că, peste câțiva ani, băltuța va fi înconjurată !....M-am așezat pe un trunchi de salcie ce-și aplecase ramurile pe luciul apei, de unde am văzut cum în adâncuri peștii mișcau tulpinile de nuferi cu flori albe mari. Am armat cârligul undicioarei și l-am plasat acolo unde am fost avertizat că sunt pești. Nu a trecut multă vreme și am scos din apă “o bijuterie cu solzi” de o jumătate de kilogram, așa cum mi-am visat, un caras adevărat având culoarea de pe spate maroniu-verzui, galben pe burtă și dolofan. Eram ferict! Asta am căutat și am găsit!Am schimbat râma zdrențuită cu una vie și am încercat s-o plasez acolo unde apa parcă fierbea de mulțimea peștilor, dar cârligul s-a agățat de o ramură de salcie, la înălțime. M-am urcat pe trunchiul ei, apoi pe o creangă mai subțire şi am eliberat cârligul. Înainte să cobor, am privit pe deasupra stufărișului de pe Valea Rasei în continuare și nu mică mi-a fost uimirea când am văzut o baltă mare, înconjurată de un „gard de stuf”, lat de câțiva metri. Aceasta nu se vedea dacă mergeai pe mal.Parcă era o „cetate”, un colţ din Deltă mutat pe Valea Rasei, unde păsările de apă erau în „Raiul” lor.Am renunțat să mai pescuiesc, punân-du-mi în gând să vin a doua zi în zori la “băltuţa cu salcii”, așa cum am botezat-o și am mers pe malul stufărișului până am intuit că am ajuns în dreptul

“colțului din Deltă”, nume dat de mine acelei cetăți tainice, nevăzută și neștiută de pescarii localnici.M-am dezbrăcat, am pătruns cu greu printre lujerii de trestii, dar nu am făcut decât doi pași și m-am scufundat în apa pînă la brâu, iar când am întins un picior pentru a sonda adâncimea apei, nu i-am dat de fund, semn că tatonasem o apă adâncă.Nu am putut să înaintez, mai erau circa patru metri până să ajung la marginea luciului de apă.Am găsit pe mal lângă sălcii câteva crengi uscate groase, am tăiat lujeri de trestie și papură și le-am legat cu firul de la undiță, întărind legătura cu cu-reaua de la pantaloni și am meșterit o plută.M-am dus la locul unde am încercat să pătrund prin gardul de stuf și, intrând în apă, am plasat pluta în locul unde apa era adâncă, după care m-am urcat pe ea. Fiind susținută de tijele groase și rezistente ale trestiilor, am reușit să privesc, îndepărtând firele de trestii din fața mea.În jurul unei bălți, aproape rotundă, se vedeau zi-durile din stuf și lângă “ziduri”, doi-trei metri erau stăpâniți de brădiș, nuferi galbeni și albi pe un fond verde deschis, iar în largul apei am văzut „un spec-tacol de salturi acrobatice”, prezentat de carași și ciortani!Aș fi rămas mult timp acolo între stufărișuri, să pri-vesc ce mi-am dorit, dar soarele a coborât la orizont, căutându-și un culcuș, între dealurile împădurite, undeva departe, dându-mi semnal că trebuie să plec acasă . Pe drumul de întoarcere m-am gândit că la „Colțul din Deltă” trebuie să iau barca și multe provizii, pentru a sta la pescuit o zi plină, din zori până la asfințitul soarelui.Găsisem locul ideal de pescuit și eram fericit!

|Valentin Maliciuc

Ilustrația: M. Ionescu


FINALA NAȚIONALĂ DE PESCUIT SPORTIV STAȚIONAR-CATEGORIA ASOCIAȚII/ECHIPE-2012

Subordonați, aproape tot anul 2012, evenimentului competițional internațional găzduit și organizat de

AGVPS din România, al XIV-lea Campionat Mondial de Pescuit la Crap, am lăsat pe planul doi prezentarea, în paginile revistei noastre, a campionatelor naționale de pescuit sportiv desfășurate în acest an.După încununarea eforturilor tuturor factorilor implicați, prin clasarea echipei reprezentative a AGVPS din România pe primele lo-curi pe națiuni și la individual și pe locul doi la individual, vom reveni cu o scurtă retrospectivă a campio-natelor naționale.Acestea s-au desfășurat, ca în fiecare an, în organizarea asociațiilor de pescari sportivi afiliate din teri-toriu, pentru toate disciplinile și categoriile prevăzute în regula-mentul Comisiei de Pescuit Sportiv și Competiții a AGVPS.

În acest număr ne vom referi la ultima finală desfășurată la pes-cuit sportiv staționar, inedită prin nivelul ridicat de participare și prin specia - țintă a competiției, crapul, inedit pentru această disciplină.Locația DORIPESCO Brașov, promovată de reprezentanții AJVPS ALBA, susținută și de AJVPS TIMIȘ și AVPS Potaissa-Turda, la concurență cu VÂRJOLȚ-Sălaj, a stârnit contro-

verse în cadrul ședinței anuale a Comisiei de Pescuit Sportiv și Competiții, ajungându-se la soluția alegerii prin vot.Deși locația DORIPESCO a ieșit câștigătoare, mulți s-au declarat sceptici cu privire la numărul de echipe care vor participa.Tutuși, printr-o promovare inspirată a evenimentului, o taxă de participare rezonabilă și un management adecvat, organiza-torii, membri ai AJVPS ALBA, au reușit să stârnească interesul unui număr mare de echipe.La startul competiției, care s-a desfășurat în perioada 30 august-2 septembrie, s-au aliniat 13 echipe:AJVPS ALBA-Trabucco Team, AJVPS ALBA-Babu Team, AJVPS ARAD-Tu-bertini Team, AJVPS ARAD –Match-fishing Team, AVPS CLUJ- Team, APS RIKA-Team, AJVPS HUNEDOARA-Team, AJVPS MARAMUREȘ-Team, AJVPS MUREȘ-Team, AVPS TÂRNAVA MARE-Odorheiu Secuiesc - Energo-

Team, AVPS POTAISSA-Turda Team, AJVPS SIBIU-Team și AJVPS TIMIȘ-Lugoj Team.Echipele porneau cu șanse egale, fiecare având în componență membri pescari sportivi cu experiență, rezultate și pal-mares în campionatul intern și în competițiile internaționale.Desfășurată pe durata a trei manșe, în trei zile, competiția s-a dovedit foarte solicitantă, concurenții lup-tându-se cu crapi care depășeau și 10 kg, cu ustensile destinate pescuitului staționar. Varga „rou-baisienne” și varga ”match”au adus satisfacții celor care au știut să le manevreze cu măiestrie.Încheierea primei manșe găsește ARAD - Tubertini pe primul loc, unde va rămâne până la sfârșitul competiției, urmată de ALBA-Tra-bucco și Sibiu. „Copii lui Poiană”, cu experiența internațională acumulată în ultimii ani, ocupau locul 3, dar le va fi greu să se mențină.Timiș-Lugoj era pe 4, iar Odor-hei – Energo pe 5. După manșa a doua, Alba-Trabucco rămăsese pe 2, Odorhei – Energo trecând pe 3. Se părea că aici se va da bătălia, rămânând ca manșa a 3-a să stabilească doar ierarhia.După încheierea cântăririi fi-nale, surpriză, Timiș-Lugoj urcă pe treapta a doua a podimului. Odorhei –Energo rămâne pe 3, iar Alba-Trabucco coboară pe 4. “Co-pii lui Poiană” ocupă un excelent loc 5, lăsându-ne să întrevedem o evoluție viitoare de succes. Rezul-tatele tehnice au fost următoarele:

Locul I - AJVPS ARAD-Tubertini Team-Dragoș Popa, Ti-beriu Rancu, Adrian Petrișor, Toni Stanciu, Nuțu Sabău, Bogdan Con-stantinescu-51 pct., 466,47 kg; Locul II - AJVPS TIMIȘ- Lugoj Team-Alin Boldea, Florin Cojocariu, Cosmin Darii, Ștefan Tăutu, Eugen Bâltac, Cos-min Barbu-74 pct6., 369,86 kg; Locul III - AJVPS TÂR-NAVA MARE - Odorheiu Secuiesc - Energo Team-Tudor Bodocan, An-drei Gheoghiu, Neluțu Lupei, Adrian Suciu, Alin Tudose, Ștefan Szat-mari-80 pct., 362,87kg,Remarcabilă este evoluția lui Dragoș Popa, care a avut un an competițional de excepție, câștigând titlul de campion național la categoria SENIORI și titlurile de campion național cu echipa și la individual la categoria ASOCIAȚII-ECHIPE, unde a cumulat 5 pct., prinzând 106,52 kg de crap.Nucleul tânăr de la AJVPS ALBA, format și experimentat în ul-timii ani, a dat dovadă de se-riozitate și pricepere în organiza-rea competițiilor de amploare națională, asigurând logistica, ar-bitrajul, întocmirea computerizată a clasamentelor și a grilelor de tragere la sorți.Pe lângă Alin Tudose și Adi Suciu, care au și concurat ca titulari ai echipei lor, s-au remarcat Sil-viu Bărăștean, arbitru șef al competiției și Lucian Baba, arbitru și coordinator tehnic.Sponsorul tradițional, HEINEKEN România , a asigurat “suportul” lichid al competiției.

M.I.Ilustrația autorului


Dacă alte regiuni ale ţării se confruntă cu fenomene meteo extreme ca ploi excesive, vijelii, tornade etc., la noi în Oltenia vara soarele îşi revarsă cu prea multă generozitate căldura şi aproape că

transformă totul într-un peisaj selenar. În această situaţie

partidele de pescuit reprezintă adevărate încercări.Pentru că săptămâni la rând mercurul din termometre tinde să explodeze, abia reuşesc să mai prind câte o zi în care să mai adie vreun vânti-cel ceva mai răcoros sau să mai văd vreo câţiva nori pe cer. Atunci o iau din loc şi, ajuns pe malul apelor, sorb cu nesaţ din minunăţia par-tidelor de pescuit. Aici timpul nu mai există, iar infinitul şi nemurirea guvernează armonios şi plăcut.La prima partidă, traversez pasarela din spatele termocen-tralei şi pescuiesc în aval câţiva kilometri. Apa e limpede şi de multe ori observ clenii şi obleţii cum înoată, în special în zonele ce prezintă curenţi. La un mal înalt de vreo doi metri şi pe o lungime de vreo douăzeci, observ destui cleni mai răsăriţi în apa ce are mai bine de un metru adâncime, chiar în apropiere. Pentru că e o situaţie mai specială şi trebuie să folosesc o năluca cu care să dandinez pe lângă mal, leg în capătul firului, de gaura a doua de fixare, o cicadă de 4 cm lungime. De la primele acţionări încep să prind cleni între 100 şi 250 g bucata. Reuşesc, cu acest tip de evoluţie, să prind vreo zece peşti, toţi returnaţi în apa râului, după care părăsesc locul, deoarece deveniseră bănuitori faţă de peştişorul cu luciri ademenitoare ce îi tot trăgea afară din

Cu toate că îmi face o deosebită plăcere să pescuiesc pe râul Olt, vara, când mercurul din termometre pare că fierbe,

ocolesc pe cât posibil această destinaţie, din simplul motiv că nu există umbră aproape deloc, pentru că râul e amenajat pe cea mai mare suprafaţă. În schimb, când temperaturile capătă aspecte mai “conciliante”, pescuitul devine cât se poate de interesant.

Deoarece în acest râu sunt prezente toate speciile de peşti răpitori, întot-deauna sunt atent la năluca pe care o folosesc, la adâncimea, viteza şi modul de evoluţie, în funcţie de specia de peşte pe care o caut.La prima partidă de pescuit am fost, împreuna cu finul Cosmin, la barajul de la Rusăneşti. Apa prezenta adâncimi bune, în unele locuri chiar şi peste 4 m adâncime, şi era destul de limpede. Fi-

nul a pescuit mai mult la staţionar, unde a avut rezultate foarte bune cu varga scurtă la babuşcă, şi, de asemenea, a prins şi doi şalăi, cam la kilogram bu-cata, la montură cu peştişor viu. Eu am pescuit numai la spinning. Am încercat mai multe tipuri de năluci şi, după câte-va încercări, m-am decis la trei tipuri – twistere pe jig-uri de 9 si 11 g, woblere şi cicade. Am folosit twistere de 6-8 cm lungime, pe care le-am purtat cât mai aproape de albia râului, atât la distanţă de mal, dar şi în apropierea acestuia, dar nu am avut nici un rezultat. Dintre woblere, cel mai prinzător a fost unul tip „minnow” de 3,5 cm lungime, în cu-lori holografice, cu care am prins avăţei şi bibani, nu la mare depărtare de mal. Lansam năluca şi în faţă, dar mai mult oblic, în dreapta şi stânga mea, după care o recuperam sacadat şi cu mici schimbări de direcţie. Avăţeii au avut până la jumătate de kilogram bucata, iar bibanii, greutăţi cuprinse între 60-150 gr. Dintre cicade, am pescuit cu cele de 6 şi 9 g, cu lungimile cuprinse între 4-6 cm. La cele de 4 cm am prins mai mult bibani, dar şi un avat ceva mai răsărit, cam spre kilogram. Erau momente când, în larg şi la adâncime, prindeam bibani după bibani, dar tot mici. În larg atacau bine năluca, când aproape o târam pe albia râului, iar pe lângă mal executam aşa -zişii „dinţi de ferăstrău”, când bibanii atacau năluca pe ridicare.

La spinning, pe Olt

“Spectacole”cu cleni şi avăţei

|DORU DINEA

|DORU DINEA


apă şi refuzau să-l mai înhaţe. Nu doreau spectacol în afara scenei !Ajung la un cot al râului, unde în alte par-tide am prins avaţi frumoşi, şi de aceea montez pe firul de linie un vobler “min-now” de 5 cm lungime, verde cu galben, cu care am mai dat recital, dar după multe lansări şi recuperări şi după ce mai schimb şi alte voblere “minnnow” de alte culori, le trec supărat pe banca de rezerve şi in-troduc din nou în joc cicada de 4 cm. Ei, imediat se schimba situaţia şi reuşesc să prind trei avăţei în larg, în curent. Nu sunt mari, au cam jumătate de kilogram, dar creează senzaţii şi asta e important. După ce avăţeii încheie spectacolul, intră în scena clenii însă, ori că nu sunt încălziţi, ori că sunt prea timizi, urmăresc cicada din larg până la picioarele mele şi doar o ating discret. Ca să le alung sentimentul de jenă reuşesc să găsesc soluţia: aproape de mal plimb năluca stânga – dreapta din vârful lansetei, iar până la urmă clenii, supăraţi de îndrăzneala micuţului adversar, îl atacă decisiv. Reuşesc astfel să prind mai bine de cincisprezece peşti, toţi eliberaţi.A doua partidă o efectuez pe celălalt mal al Jiului, tot din dreptul pasarelei, în aval, pe o distanţă ceva mai mică decât la partida anterioara. Cele mai interesante momente le am într-o zonă cu blocuri de piatră, unde observ atacuri de avaţi.

Încerc în zadar, vreme îndelungată, la cicade, twistere şi voblere “minnnow”, de 5 cm lungime, după care iau loc pe mal, pe ce a mai rămas din iar-ba pârjolită de soare, unde gândesc ce soluţii mai pot avea. Avaţii sunt pretenţioşi, ştiu asta, şi nu intră în joc decât dacă au un adversar pe măsură. Dar până la urmă îmi aduc aminte că mai am rătăcit prin cutia de voblere un “minnnow “ de 3,5 cm lungime, ce m-a salvat uneori de la eşecuri. Îl găsesc umil, într-un colţ al cutiei şi îl introduc în joc. De la primele lansări se vede că e un jucător de clasă, iar avaţii, supăraţi pe îndrăzneala micuţului star, îl atacă frenetic. Reuşesc astfel să introduc în spectacol peste douăzeci de avăţei, ma-joritatea până în jumătate de kilogram, dar şi câţiva la vreo 700-800 g.

Spre sfârşitul celei de-a doua partide, într-o zonă unde apa saltă sprinţară peste pietrişul ce garnisea cu generozitate albia râului, iar adâncimea nu depăşea jumătate de metru, cu acelaşi vobler “minnow” mai aduc pe scenă vreo zece clenişori, nu mai mari de 200 g bucata.Toţi peştii prinşi în ambele partide şi-au regăsit locul în apa râului, nu de altceva, dar nu trebuie să lipsească de la următoarele reprezentaţii.

La a doua partidă de pescuit am fost la Fărcăşele, tot în judeţul Olt. În pri-ma parte am pescuit la barajul de la Drăgăneşti, unde am prins un singur avăţel şi în rest numai bibani. Bibanii prinşi în apropierea barajului au fost mai mici, adică până în 100 g bucata, şi atacau destul de rar, cred eu şi datorită faptului că se uzinau foarte tare apele râului, iar curenţii ce se formau erau puternici. În schimb, când am pescuit mai în aval de baraj, unde curentul apei era mult mai mic, am început să prind bibani mai mari, adică şi pe la 200 g bucata. Capturile le-am avut la cicade şi voblere tip „fat” şi „minnow” de 3,5 cm.După ce m-am săturat de prins bibani,

pe drumul de întoarcere către staţia de tren, am încercat la twistere de 6 şi 8 cm, pe jig-uri de 5 si 7 g, precum şi la cicade de 4 şi 4,5 cm, în câteva zone cu apă liniştită şi adâncimi de până la 3 m. După ce am mai prins câţiva bibani, la un moment dat am simţit un peşte mai mare în capătul firului, dar când am adus peştele către suprafaţa apei acesta s-a zbătut şi a retezat firul. Era cumătra ştiucă şi, dacă nu eşti pregătit cum trebuie, te cam lasă cu buza umflată. În schimb, eu eram pregătit, am mon-

tat un înaintaş de 70-80 cm lungime, din fir textil şi am trecut încrezător la atac. Dandinând pe lângă culoarele de vegetaţie, am reuşit să păcălesc şi vreo 6-7 mârliţe, dar şi două ştiuci sărite de kilogram, care însă mi-au scăpat chiar în apropierea malului. Nu-i nimic, ele au pierdut ocazia de a fi fotografiate .Şalăii au refuzat cu încăpăţânare să-şi facă simţită prezenţa, dar partidele de pescuit au fost relaxante şi cât se poate de interesante. Pescarii de staţionar au avut capturi foarte frumoase de caras şi plătică dar, din punctul meu de ve-dere, pentru cine poate şi are posibili-tatea financiară, pescuitul cu momeli artificiale oferă aproape întotdeauna noi provocări, precum şi şansa de a ve-dea şi admira cât mai multe colţuri de natură.




Vremea s-a răcit simţitor, iar natura începe să-şi piardă din culorile vii ale verii, cu care ne obişnuisem. Timpul tomnei târzii pune stăpânire peste fire, iar apele se se răcesc treptat dar sigur. Vegetaţia bălţilor capătă tot mai mult

nuanţe arămii, iar peştii se pregătesc pen-tru vremea iernii care, în curând, va bate la uşă. Răpitorii, ştiuca, bibanul, şalăul, pun la cale ultimile pregătiri pentru anotim-pul friguros şi caută, pe cât posibil, să mai adauge câteva calorii la rezervele deja acu-mulate, rezerve menite să-i scoată cu bine din iarna care urmează. Atacurile asupra prăzii nu mai au vigoarea de la începutul toamnei, semn că efortul pentru o captură în plus este foarte bine drămuit, iar ţinta trebuie să fie suficient de atractivă pentru a merita “deranjul”. Pânda răpitorilor, de la adăpostul stufului sau al vegetaţiei submerse ce a coborât deja binişor sub nivelul apei, este parcă mai atentă decât oricând, fiecare gram de energie ce urmează a fi consumată fiind bine cântărit înainte de declanşarea atacului. Iar prada, cu cât este mai mare şi mai consistentă, cu atât va constitui un punct mai mare de atracţie...!Având în vedere toate aceste considerente, va trebui să ajustăm tehnica şi nălucile folosite la pescuitul răpitorilor în concordanţă cu condiţiile concrete cu care avem de-a face în această perioadă de toamnă târzie. Bineînţeles, asta dacă dorim să avem parte de partide reuşite, să scoatem ştiucile sau bibanii din apatia care se instalează încet şi să-i atragem spre tentaţiile artificiale lansate în unde.Apele, tot mai limpezi şi mai lipsite de vegetaţie submersă, permit folosirea

Metoda de pescuit cu meth-od feeder are deja tot mai mulţi adepţi şi, se pare, promite mereu mai multe

partide reuşite de pescuit la crap şi nu numai. Principiul metodei constă în fo-losirea unui năditor deschis, spre deose-bire de coşuleţul închis, aşa cum este feeder-ul clasic. Plasat pe firul princi-pal, method feeder-ul este montat cu ajutorul unui stoper înaintea unui for-fac scurt, nu mai lung de 10 -12 cm. Năditorul deschis, method feeder-ul, este de regulă plat şi are plumbul montat pe partea inferioară. Acest fapt asigură aşezarea năditorului pe substrat totdeauna cu

partea deschisă, opusă plumbului, spre suprafaţa apei. În acest fel, nada şi câr-ligul cu momeala vor fi expuse direct în calea peştilor adunaţi pe vad. Avantajul metodei constă tocmai în posibilitatea

prezentării cârligului cu momeală spre suprafaţă, astfel că peştii care vor în-cepe să consume nada vor găsi rapid şi cârligul cu momeala oferită. Metoda tradiţională presupune gar-nisirea manuală a năditorului cu nada de bază peste care se aşează cârligul cu momeala şi apoi încă un strat de nadă ( Foto a şi b). Operaţia cere un pic de îndemânare şi consumă de ase-mena ceva de timp. Method feeder-ul rapid permite garnisirea năditorului şi poziţionarea corectă a cârligului cu momeală cu ajutorul unei matriţe – mould, confecţionată dintr-un mate-rial elastic, special conceput pentru acestă operaţiune. Montura scoasă din matriţă este compactă şi are o formă aerodinamică ce facilitează lansarea la distanţă şi reduce considerabil posibili-tatea desprinderii nadei de pe năditor la lansare şi pe parcursul traiectoriei, până la locul marcat pe vad.

METHOD FEEDER RAPID – O PROVOCARE PENTRU CRAP

NĂLUCILE TOAMNEI TÂRZII

|MAC

|MAC

a) b)


voblerelor cu bătaie lentă, pluti-toare – floating, sau scufundătoare – sinking, care evoluează la câteva palme sub suprafaţa apei. De data aceasta voblerele echipate cu două ancore nu mai au probleme cu agăţăturile în vegetaţie, deoarece aceasta a coborât deja sub nivelul la care conducem acum nălucile. În plus, cele şase cârlige ale an-corelor sporesc şansele înţepării, mărind considerabil aria eficacităţii, indiferent de direcţia sau sensul din care va veni atacul peştelui. Rezultate bune dau şi voblerele articulate şi swimbait-urile, nălucile articulate ce imită foarte bine peştişorii pradă. Important este ca bătaia-mişcarea nălucii prin apă să fie cât mai ondulată, mai domoală, în conformitate cu starea reală a peştilor în această perioadă rece a timpului. Dacă dorim să pescuim cu linguri oscilante, vom alege lingurile cu curbură largă, ce pot caborâ lent pe verticala apei, iar la recuperare vor undui domol deasupra substratului sau la nivelul vegetaţiei submerse. Ideea generală este aceea de a imita, pe cât mai mult posibil, mişcările naturale ale peştişorilor pradă la acest timp din an. O nălucă rapidă, smucită în trepte abrupte la recuperare, nu va avea cu siuranţă câştig de cauză, pentru că nimic în apă, la acest timp, nu se mai mişcă aşa. În plus mişcarea bruscă nu va mai declanşa reflexul instinctiv al atacului , aşa cum se întâmpla când apa era mult mai caldă, iar răpitorii

aveau suficientă energie pentru a nu ţine seama de raportul consum-câştig în ceea ce priveşte reuşita în capturarea prăzii.Cât priveşte dimensiunile nălucii, nu vă sfiiţi să folosiţi năluci mai mari, chiar de peste 10-12 cm, de data aceasta mărimea contează. O pradă mai “grasă”, ce se mişcă lent, este mai atrăgătoare decât un peştişor costeliv care acum nu va mai oferi o masă cu suficient aport de calorii.Surprize deosebit de plăcute pot oferi la acest timp din an, nălucile top-water, gen headon, acelea pe care le foloseam vara la pescitul în zonele cu vegetaţie ridicată până la şi pe suprafaţa apei. Zgomotul produs de dislocarea apei la înaintare, dar aşa cum am văzut deja, pe o recuperare lentă, cu pauze sufici-ente, poate atrage atenţia ştiucilor ce pândesc dedesubt şi care se vor ridica atrase de o pradă uşoară şi consistentă. Cât priveşte culorile nălucilor, rămâne să experimentaţi la faţa locului. La acest timp din an, regulile considerate cu-noscute se schimbă şi poate că cea mai năstruşnică combinaţie de culori, fără nici o legătură cu experienţele anterioare, va fi cea care va înclina sorţii în fa-voarea dumneavoastră şi va deveni una dintre nălucile de succes ale toamnei târzii... Fir întins!

Method feeder-ul rapid cu matriţă poate fi folosit atăt pentru nade tradiţionale, cât şi pentru pelete sau ameste-curi de nadă granulată cu diferite ingrediente, cum este spre exemplu porumbul sau alte seminţe. Metoda câştigă tot mai mulţi adepţi în rândul pescarilor de crap, în special şi la staţionar, în general, iar faptul se reflectă în diversitatea de modele de năditoare rapide cu matriţă, existente deja pe piaţa de specialitate ( Foto c, d, e). Simplitatea şi eficienţa metodei pare că merită toată atenţia şi puţin timp, din preţiosul nostru timp liber, dedicat pescuitului pe malul apei



c) d) e)


Cum ne alegem cârligul optim pentru muştele artificiale

O lume neschimbată

Discutând cu colegi muscari inepuizabilele teme despre muscărit şi muşte, evident cu pro şi contra, am constatat că unii colegi, începători în speţă, nu ţin cont de rapor-

tul dintre mărimea cârligului şi modelul dorit a se confecţiona, poate tocmai din necunoaşterea unor elemente ce compun acea muscă artificială. Ca să fiu mai explicit, exemplific modelele de furnici, evident diferite între ele, din care cele mai cunoscute şi utilizate sunt furnica neagră, furnica roşie şi furnica de brad, in-secte ce se diferenţiază prin mărimea corpului. La munte găsim furnici de brad ce ating şi 15 mm, astfel modelul dorit în acest caz trebuie realizat mai pronunţat, faţă de o furnică mică neagră. În acest fel, cunoscând, în primul rând, insecta naturală, o vom realiza cât mai fidel. La modelele de furnici sunt bune acele nr.

14-16-18, preferenţial cele cu tija mai lungă, pe care un abdo-men pronunţat în curbura cârligului şi un torace delicat în con-trast cu abdomenul ne va da o furnică ideală pentru majoritatea apelor din Europa. Pescuiam în vara asta pe Hron, în Slovacia şi mi-am legat la capăt de strună o furnică de brad, dezaprobată la prima vedere de însoţitorul meu localnic, dar cerută ca amintire după partida în care modelul a fost apreciat de salmonide. Un alt exemplu ar fi confecţionarea muştei carabete, denumită local în Bihor „capra”, insecta având un corp cu torace-abdomen prelun-git, coadă şi aripi. Aceasta necesită, pentru a fi fidel realizată, un cârlig cu tija mai lungă, dar curbura scurtă. O asemenea muscă, folosită spre seară, creată pe un ac nr. 14, mi-a adus în strună doi minunaţi iridei pe Crişul Repede, în zona apelor adânci în care s-au retras la aceste nivele scăzute, nemaiîntâlnite pe acest râu în ultimii 50 de ani de când îl pescuiesc. Dacă dorim să ne confecţionăm un model de muscă „Colorado” este bine să fo-losim cârlige cu tija scurtă, dar cu deschiderea largă a curburii, ştiind că adversarul nostru, cleanul, se aruncă ferm la vederea modelului cu aripi evazate, iar modelul de cârlig propus se va înfige sigur în gura lui largă. Un cârlig cu curbura scurtă poate să scape din gura peştelui. Iată câteva opţiuni de care este bine să ţinem cont înainte de a ne apuca să creăm, fie-mi permis să zic în neştire muşte artificiale. Pescuind pe Criş la avat am văzut cu câtă neîncredere îmi privea un novice muştele legate, fluturi albi, şi lămâiţe, toate de sezon, legate pe ace nr. 4-6 curbate. Modelele erau urmărite şi atacate de cleni mari şi avat. La un fluture alb, ce era egal în mărime cu cel natural, am avut norocul să prind un avat de 68 cm, măsurat rapid şi marcat, cu o steluţă de plastic pe opercul, apoi eliberat în speranţa revederii. Desigur, înainte de orice sfat, cea mai bună şcoală este experienţa învăţată pe propria piele, în cel puţin un deceniu de muscărit.

|Titus Pintea

|Titus Pintea

Într-o dimineaţă de Gustar, trezit parcă de tainice resor-turi, pornesc spre una din apele mele preferate, mai

puţin călcată de muscari, dar văduvită zi de zi de riveranii ce-şi permit, ca prin orice mijloace, să-şi întregească meniul, poate cu ultimii pistruiaţi ai dulbinei. Ca-n orice început de toamnă, ca semn prevestitor al schimbării, stoluri de grauri gălăgioşi curăţau ultimele boabe din cireşii sălbateci. Ajung repede pe vale şi privesc apa scăzută, curată lacrimă, căutând să surprind săgetarea păstrăvilor, dar nu văd nimic. Pârâul, văduvit de lăcomia umană, doar în dulbinele mai adânci ar putea găzdui câţiva pistruiaţi ce-şi aşteaptă sorocul şi nuntaşii. Revăd şi admir, de ani de zile, brăduţul ce a prins viaţă într-o mână de ţărâna adusă de vânt într-o crăpătura a stâncii,

ce-n treizeci de ani a crescut de-un stat de prunc şi a biruit tăria pietrei. Pe drumul de munte văd, din depărtare, lumini de faruri ce străbat ceaţa dimineţii, apoi, în duduit de motoare, perido-curi şi taf-uri însoţite de oameni înarmaţi cu drujbe, ţapine şi topoare urcă în munte să taie ul-timii cireşi sălbatici, cu lemn mult râvnit de italieni venetici, copaci care, pe alte meleaguri, sunt sub pază straşnică. Sus, în coroana unor arini înalţi, mă bucur să revăd berzele negre ce-n fiecare an, ascunse de ochii lumii, revin să-şi crească vlăstarele. Cei doi pui, mărişori acum, îşi încearcă în zbor scurt tăria aripilor. Ajuns sus, departe, în munte, găsesc repede taf-ul ce trage buştenii pe firul văii, zdrobind orice vietate din albie. Fac popas la şipotul unui izvor cu apă de gheaţă, cândva zidit de mâini harnice şi grijulii

ce iubeau pădurea, azi călcat de maşini în curse de jeepuri, ce-au gonit ultimele ciopoare de capre. În ţările vecine oa-menii legii aplică ferme amenzi şi merg până la confiscarea maşinilor intrate în fondurile de vânătoare. Am văzut prezentate la televiziunile străine repetate cazuri sancţionate. La noi nimeni nu vede nimic, nici abaterea văilor, nici cursele de maşini, nici tragerea prin albie a buştenilor. Nimic nu mai are stăpân. Cred că de-acum înainte, mulţi ani, nu mai am ce căuta pe vale, totul s-a distrus. Speram ca noua lume a libertăţii să ne aducă civilizaţia şi dragostea faţă de ceea ce na-tura a dat acestei ţări. N-a fost să fie, a venit o lume neschimbată, distrugătoare, ce se umileşte singură. Noi nu ne vindem ţara. O dăm pe gratis.

Foto:B.Vasilescu

Foto:B.Vasilescu


ENERGIE VERDE SPRE NEGRU

NOIEMBRIE 2012

ZIUA ÎNCEPUTUL PERIOADEI FAVORABILE PESCUITULUI

FAZA LUNII

SOARER A

1 2 3 4 5 6 7 8 9 1011121314151617181920212223242526272829 30

J VSDLMMJVSDLMMJVSDLMMJVSDLMMJV

0.571.292.383.404.254.565.346.230.060.491.211.562.353.244.370.081.031.592.473.414.320.031.191.572.483.514.535.426.370.18

6.457.158.018.569.30

10.2111.0711.545.496.257.368.169.059.51

10.395.536.497.548.369.35

10.245.186.076.517.428.369.33

10.0711.036.05

13.2114.0214.5115.4416.3917.3118.4519.4912.2513.0914.1614.5915.4516.3117.2311.3612.2913.2514.2115.1616.0711.5712.4213.3114.2415.1916.2117.2418.1711.44

19.1019.5620.4121.1721.5622.3623.19

-18.0518.4319.2120.3821.4922.56

-18.1619.1220.0821.0522.11

-17.3918.2619.0520.0520.5121.4322.39

-18.29

7.01

7.09

7.19

7.28

16.57

16.50

16.44

16.39

P.P.

L.P.

U.P.

L.N.

După distrugerea unei importante părţi din fondul fores-tier naţional de către tot felul de indivizi certaţi cu legea, lucru întâmplat, din nefericire, sub ochii nepăsători

ai legiuitorului, o altă crimă, la fel de gravă, îndreptată tot împotriva naturii în ansamblul ei, începe să-şi deruleze odi-seea macabră sub ochii revoltaţi ai noştri, ai tuturor celor care respectăm natura indiferent că suntem vânători, pescari sau sim-pli ecologişti. Este vorba de producerea aşa--zisei “energii verzi”, prin captarea apei pâraielor de munte prin nişte monstruozităţi de conducte metalice, instalate în albia acelor pâraie care, în felul acesta, sunt secate şi distruse definitiv. Pentru eternitate! Dispare în acest fel orice formă de faună acvatică şi, ce este la fel de grav, şi apa necesară traiului zilnic a numeroase specii de mamifere şi păsări, de interes vânătoresc şi nu numai. Dar ce mai contează în vremurile mizere pe care le trăim mai toţi dintre noi, de peste două decenii încoace, existenţa unor frumoase ape de munte ce adăpostesc magnificii păstrăvi şi în care îşi ostoieşte setea falnicul cerb, când toate aceste lucruri sunt puse în balanţă cu interesele personale ale unor indivizi cu “gulere albe”, ce nu se mai satură de traiul în huzur pe munca grea şi cinstită a trecutelor şi prezentelor generaţii de oameni simpli şi harnici, indivizi care nu se mai satură să distrugă tot ce este frumos şi curat în această ţară. Dacă în felul acesta se obţine energia verde, aruncând un voal negru, de doliu, asupra naturii, mai bine lipsă de astfel de energie. Cred că pentru noi toţi este de neînţeles cum poate avea loc un asemenea atentat îndreptat împotriva naturii, într-o ţară membră a Uniunii Europene, uniune ce impune, pe tot teritoriul ei, cel puţin teoretic, respectarea strictă a acesteia şi în nici un caz distrugerea ei precum în cazul de faţă.

DECEMBRIE 2012

ZIUA ÎNCEPUTUL PERIOADEI FAVORABILE PESCUITULUI

FAZA LUNII

SOARER A

1 2 3 4 5 6 7 8 9 1011121314151617181920212223242526272829 3031

SDLMMJVSDLMMJVSDLMMJVSDLMMJVSDL

1.202.193.174.044.515.326.190.081.061.492.213.063.525.010.080.591.372.313.254.365.350.031.111.522.393.374.385.195.540.110.49

7.038.058.579.46

10.3011.1212.095.085.496.247.047.466.357.235.246.267.168.149.059.58

10.495.426.317.248.219.199.51

10.4611.445.366.31

12.4513.4414.3915.2716.1016.5317.4111.5412.2613.0513.4314.2915.1816.0911.0812.0513.0113.5614.4715.4116.2612.1813.1514.0915.0716.0517.0318.0118.4711.1912.13

19.2920.3121.1721.4922.2723.14

-17.2918.0618.4419.2720.1921.37

-17.5618.4919.4720.3621.2922.31

-18.0819.0219.5720.5421.5322.2723.19

-18.0318.58

7.37

7.44

7.48

7.51

16.36

16.36

16.38

16.43

P.P.

L.P.

U.P.

L.N.

|CLAUDIU OPRESCU

Ilustrația: M. Ionescu

Prin padure!ORIZONTAL: 1) Precum codrul batut de vânt. 2) Verificare ad-hoc. 3) Pomenite în citat! – Pisica ...din padure. 4) A da fuga ca în codru – Se face ...ca nu mai auzi. 5) Bucati din vânat – Ne în-toarcem! 6) Tin la câini. 7) Primele la teologie! – Priveliste. 8) Iarba submarina (sg.) – Vigoarea stejarului. 9) Tinuta în codrul des (fig.). 10) Se adauga la vârsta copacului (pl.) – De culoarea mesteacanului (fem.).VERTICAL: 1) Laudati pentru succes. 2) Erori! – 16 arbori! – Împodobit cu o padure de coarne (fig.). 3) Studiaza padurea ...într-un cuvânt. 4) Fiarele care nu vin din padure – Coada si cap de animal! 5) Taman la mijloc! – Astfel – 46 în padure! 6) Extreme în top! – Oamenii care nu se comporta ca în codru. 7) Duc oxigenul în corp – Urma pe scoarta. 8) Se duce si cu un codru ...de pâine – Un curs ...pe luna. 9) O padure de oameni – Daci! 10) Suflet de burlac! – Te scoate din biserica.Dictionar: ANL.

Ion MIHAIU

Dezlegare VPR octombrie: SCLIPITORI-TEATRU-NOR-RAZA-TREZI-AR-LAI-S-Z-LATIN-STEA-U-EA-CHIST-CIN-AR-T-I-INTUNECATI-REALITATE-EL-INERENT

1

1

4

4

2

2

5

5

3

3

6

6

7

7

8

8

9

9

10

10


Vând armă vânătoare Krupp, cu trei inele, ţevi lise, cal. 16. Craio-va, Tel. 0351.452.256.

Vând carabină Blaser R8 NOUA calibru 300 Win.Mag cu ţeavă de schimb calibru .375 H&H Mag. Lemn clasă superioară, ţevi scurte, 3 gravuri motive Europa, interschimbabile cu 3 gravuri motive Africa. Preţ catalog 2012: 7.416 euro, discount 20%. Pret vânzare 5.968 euro. Nica Serban, Tel. 0722 320 530

Vând carabină Mauser-Werke Oberndorf GmbH - cal. .30-06 Sprg. model M-98 cu montură pentru lunetă 30 mm originală Schwenk-montage. Stare impecabilă. Tel. 0744.675.625 sau 0256.395.476, Timişoara.

Vând colecţie reviste de vânătoare legate pe ani, pe perioa-da 1981-2011, almanahuri VPR anii 1970-2012, cartea „Trăiri vânătoreşti cu şi fără câine”, autor N.Străvoiu, fotografii vânătoreşti înrămate, color. Preţuri discutabile. Nic. Străvoiu. Tel. 021.315.05.48

Vând armă de vânătoare Baikal cu lunetă Smith und Bender 6x42, 700 Euro, Ghebeta Bogdan, Sălcioara ( jud. Alba). Tel. 0762.645.450.

Vând armă de vânătoare mixtă Ferlacher, calibru 6x5 x 57R – 16/70, cu lunetă Swarovski 6x56. Tel. 0747.107.377.

Vând armă de vânătoare mixtă FEG calibru 7x65R – 20/76 cu 2 ţevi schimb, dublu expres cu glonţ 7x65R-7x65R şi bock 20/76-20/76, cu două lunete Zeiss 6x40. Tel. 0747.107.377.

Vând dulap de armă nou. Tel. 0732.333.114.

Mica publicitate

Sunteţi vânător sau pescar sportiv şi nu aveţi posibilitatea să vă procuraţi revista prin asociaţia la care cotizaţi ?Aveţi intenţia de a deveni vânător sau pescar sportiv şi vreţi să vă informaţi asupra acestor activităţi ?

Vă interesează vânătoarea şi pescuitul sportiv doar pentru plăcerea unei lecturi pasionante ?Dacă da, începând cu luna ianuarie, puteţi primi acasă „VPR”, revista naţională a vânătorilor şi pescarilor sportivi din România. Nu trebuie decât să achitaţi abonamentul şi să trimiteţi la redacţie talonul de mai jos.

în contul : RO23RZBR 0000 0600 0066 7242 deschis la Raiffeisen Bank - Agenţia Moşilor, pe adresa Asociaţia Generala a Vânatorilor şi Pescarilor Sportivi din România, Bucureşti, Calea Moşilor Nr. 128, Sector 2, C.I.F. nr. RO 24251140.

PREŢ ABONAMENT 12 LUNI : 50 lei

DA ! Doresc să mă abonez la revista VPR pe o perioadă de 12 luni (2013)Nume Prenume Adresa la care doresc să primesc revista este: Strada Numar Bloc Scara Apartament Localitate Judeţ /Sector Telefon Data SemnăturaAm achitat suma de în data de , cu

Ordin de plată, Nr. Mandat poștal, Nr.

Vanatorul si pescarul sportiv 11/2012

Documents

Transcript of Vanatorul si pescarul sportiv 11/2012