Vanatorul si pescarul sportiv 04/2012

36
Nr. 4/APRILIE 2012 Câinele de vânătoare Primul an, primii pași Selecția la Mistreți Sub zodia gotcanului Vânătorul şi Pescarul Român Revista NaŢională de Vânătoare şi Pescuit Sportiv www.agvps.ro

description

Revista

Transcript of Vanatorul si pescarul sportiv 04/2012

Page 1: Vanatorul si pescarul sportiv 04/2012

Nr. 4/APRILIE 2012

Câinele de vânătoare Primul an, primii pași

Selecția la Mistreți

Sub zodia gotcanului

Vânătorul şi Pescarul Român

Rev

ista

NaŢ

ion

ală

de

Vân

ăto

are

şi P

esc

uit

Spo

rtiv

ww

w.ag

vps.r

o

Page 2: Vanatorul si pescarul sportiv 04/2012

Asociaţia Generală a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi din România

Fondată în anul 1919Serie nouă

Anul MMXII nr. 4 / 2012

Redacţia şi administraţia:Bucureşti – Calea Moşilor 128

Sector 2, Cod 020882,Tel : 021 313 33 63

E mail: [email protected]

Consiliul ştiinţific

Acad. dr. Dan MunteanuAcad. dr. Atilla KelemenDr. ing. Nicolae GoiceaDr. ing. Vladimir Talpeş

Colectivul de redacţie

Dr. ing. Neculai Şelaru - director generalProf. Bianca Botezat – redactor revistă

Arh. Mugurel Ionescu – redactorPictor Dragoş Botezat – machetare şi

prelucrare fotoIng. Mariana Cristache– difuzare

Manuscrisele destinate tipăririi vor fi, de preferinţă, în format digital. Publicate sau nu, ele nu se înapoiază colaboratorilor. Articolele

publicate nu angajează decât responsabilitatea autorilor lor şi nu reflectă în mod necesar opinia

redacţiei. Reproducerea oricărui material, fără acordul redacţiei este interzisă.

ISSN 1582 – 9650

Sumar

Membrii Consiliului AGVPS din România şi judeţele pe care le reprezintăPreşedinte : Mugur Constantin Isărescu , Director general: Neculai Şelaru, Vicepreşedinte: Vicepreşedinte Florin Iordache (Olt, Dolj), Atilla Kelemen (Bistrița,

Harghita, Mureş), Vicepreşedinte: Teodor Bentu (Giurgiu, Asociații de pescari sportivi), Membri : Dorin Calciu (Alba, Arad, Hunedoara), Filip Georgescu (Argeş, Teleorman), Gabriel Surdu (Bacău, Iaşi, Vaslui), Teodor Giurgiu (Bihor, Satu-Mare), Horia Scubli (Cluj, Maramureș, Sălaj), Nicolae Goicea (Botoşani, Neamţ,

Suceava), Ion Antonescu (Vâlcea, Sibiu), Eusebiu Martiniuc (Galaţi, Vrancea), Ion Vasilescu (Bucureşti), Florică Stan (Buzău, Dâmboviţa, Prahova), Ilie Sârbu (Caraş Severin, Timiş), Valentin Jerca (Călăraşi, Constanța), Ștefan Stoica (Tulcea), Adrian Duţă (Gorj, Mehedinţi), Laurențiu Radu (Brăila, Ialomița),

Gheorghe Iaciu (Ilfov)

EDITORIALN.ŞELARU La răscruce de interese cinegetice ……………… 3CULTURĂ VÂNĂTOREASCĂN.ŞELARU Controversata „vânătoare în ţarcuri”…. …… 4Interviu cu Dr. Yves Lecocq – despre alicele fără plumb (I) ……. 8 Constantin RĂDANPledoarie pentru vânătoare …………………18Gabriel CHEROIUCultură vânătorească şi sincronism ………. 19Valeriu BOLGIU Reuniunea Forumului de coordonare CIC …………. 22GR ( R ) C. LUCADouă asociaţii „legale” constituite din vii şi di morţi ………. 25MANAGEMENT CINEGETICMACAmintiri din copilărie ……….. 6N.ŞELARU Selecţia la mistreţi ………. 10Claudiu OPRESCUCâine hoinar versus căprior ………….. 15CHINOLOGIE VÂNĂTOREASCĂAlexandru CODRINCâinele de vânătoare – Primul an, primii paşi (I) …….. 20ÎNSEMNĂRIGrigore RIBACURecorduri româneşti (III) ………. 11, 13Fănică-Voinea ENESub zodia gotcanului ………….. 14Maria SĂVULESCUVestitorii primăverii ………. 23TIR ŞI BALISTICĂMitică GEORGESCUÎn lumea calibrelor (II)…………… 12Matei TĂLPEANUMerkel RX. HELIX, o nouă carabină cu repetiţie ………….. 16Alexandru ALACITir dificil ……………. 21PESCUIT SPORTIV Mugurel IONESCUDacă-i ordin, cu plăcere ! ……………….. 26Lucian GRUIA Prima plătică ………………… 27 Dumitru GIUGIUCĂŞipul ………………….. 28Doru DINEALa muscărit, după roşioare ……………….. 29Vadim NESTEROVLiguloza …………. 30MACTimiditate sau instinct …………….. 31Titus PINTEAMuşte de început de sezon (II) ● Plătici de aprilie ………………… 33Reţeta ● Ce putem vâna ● Rebus ● Solunar …… 6, 23, 33, 34.

Foto coperta I : Florian ANDRONACHE

Nr. 4/APRILIE 2012

Câinele de vânătoare Primul an, primii pași

Selecția la Mistreți

Sub zodia gotcanului

Vânătorul şi Pescarul Român

Rev

ista

NaŢ

ion

ală

de

Vân

ăto

are

şi P

esc

uit

Spo

rtiv

ww

w.ag

vps.r

o

Page 3: Vanatorul si pescarul sportiv 04/2012

3|Vânătorul și Pescarul Român

Editorial|

Organizarea de peste un veac a vânătorilor din Româ-

nia a evoluat, ca şi România însăşi, la răscrucea unor in-terese concurenţiale, un fel de a spune, din vest, din est şi din sud. Influenţele acestei localizări şi-au spus adeseori, în decursul istoriei noastre mai mult sau mai puţin zbuciumate, cuvântul. Un cuvânt care nu a ţinut întotdeauna seama de tradiţie şi de interesele localnicilor. În prezent, după o perioadă postbelică de relativ lungă acalmie cinegetică, vânătorimea din ţara noastră pare să suporte din nou influenţele nefaste ale localizării ei la graniţa din-tre o Europă Vânătorească de Nord – Vest (Occidentală) şi o Europă Vânătorească de Sud-Est (Balcanică). Mai exact spus, vânătorimea din România pare să suporte din nou consecinţele situării ei, din punct de vedere ci-negetic, pe graniţa dintre regimul funciar al dreptului de vânătoare, care în Europa Occidentală aparţine proprietarilor de teren, şi regimul regalian al acestui drept, care în Balcani aparţine statului.La noi ca la nimeni, după cum am mai afirmat. Nici ca în nord-vest, nici ca în sud-est. În România, dreptul de vânătoare aparţine statului, conform pre-vederilor Constituţiei României şi legii bunurilor publice, dar nu se exercită integral de acesta, în condiţiile în care 81% din tarifele de gestionare merg la proprietarii a mai mult de 50 ha de teren. În plus, prin legea vânătorii, statul a „cedat” parţial acest drept de vânătoare, în mod neconstituţional şi nelegal, asociaţiilor de proprietari de terenuri care însumează peste 50% din suprafaţa fondurilor ci-negetice. Discriminatoriu între diferitele categorii de proprietari, cu mai mult sau mai puţin de 50 ha de teren în proprietate, şi în-tre asociaţiile de proprietari de terenuri, cu sub sau peste 50% din suprafaţa fondurilor cine-getice. Evident discriminato-riu, dar absolut real şi posibil potrivit legii noastre (Legea 407/2006). Această mixtură a dreptului de proprietate funciar-regaliană nu mai există, după ştiinţa noastră, în nici o ţară europeană. Prin crearea acestei situaţii confuze, neconstituţionale şi nelegale, s-a făcut, de fapt, un prim pas, iniţiat

de ministrul Flutur şi realizat de ministrul Borbely, spre trecerea de la regimul actual regalian al dreptului de vânătoare, la cel funciar. Altfel spus, spre trecerea dreptului de vânătoare de la stat la proprietarii de teren, ceea ce înseamnă o victorie a Europei Vânătoreşti Occidentale asupra Europei Vânătoreşti din Balcani. Un pas aparent mic, dar care deschide posibilităţi foarte largi de acces la vânatul din Româ-nia, pentru vânători din Europa Occidentală, cu practicile, teoriile şi tradiţiile lor. Şi cu rezultatele managementului lor cinegetic, care nu poate constitui un foarte bun exemplu de urmat pentru noi. Pasul nu s-a făcut şi nu se face di-rect şi vizibil, ci treptat şi insidi-os, prin cointeresarea sau convin-gerea proprietarilor majoritari de terenuri să desemneze ges-tionari ai fondurilor cinegetice pe interpuşii din ţară ai celor interesaţi din afară. Probabil că la viitoarele contractări ale gestiunii majoritatea fondurilor cinegetice din România doar ba-nii îşi vor mai spune cuvântul, în relaţiile directe dintre gestionarii fondurilor cinegetice şi propri-etarii de teren, fiindcă statul şi-a pierdut deja, parţial, preroga-tivele de administrator al fondu-lui cinegetic naţional. Vor avea de suferit vânatul şi desigur vânătorii autohtoni, care, cu bună-credinţă şi pe cheltuială proprie, au adus fondurile cine-getice de la aproape zero, după război, la ceea ce astăzi le face in-teresante şi atractive pentru cei ce nu prea au limită la deget şi pen-tru cei ce, pe la ei, nu prea mai au ce vâna. În condiţiile în care aproape totul a fost, este şi pare să rămână de vân-zare pe la noi, de ce oare nu s-ar reuşi şi înstrăinarea, interesată, a dreptului de vânătoare din România? Mai exact spus, a înstrăinării exploatării acestei resurse naturale regenerabile, bun public de interes naţional şi internaţional.La acest aspect ar trebui să cugetăm mai atent şi, mai ales, la cum am putea evita dezas-trul cinegetic spre care, cu paşi mici dar vizibili, ne îndreptăm. Nu de altceva, dar ar fi păcat de munca noastră de zeci de ani în scopul unei vânători cu adevărat durabile şi, implicit, în interesul generaţiilor viitoare de vânători.

N.ŞELARU

La răscruce de interese cinegetice Editorial|Editorial|

Page 4: Vanatorul si pescarul sportiv 04/2012

|4 Vânătorul și Pescarul Român

Controversata „recoltare cu arma de vânătoare” a animalelor captive a redeve-nit de actualitate în Europa, iar România

este cotată, alături de Austria, Ungaria, Cehia, Serbia, Bulgaria şi alte câteva ţări din centrul şi sud-estul Europei, ca ţară în care vânătorii străini sunt puşi în situaţia de a împuşca animale semi-domesticite crescute în ţarcuri, prezentate ca animale sălbatice din libertate. Asemenea partide de vânătoare înşelătoare sunt frustrante pentru vânătorii care se respectă şi respectă etica vânătorească şi extrem de neplăcute pentru cei puşi în situaţia de a plăti sume exagerate şi necuvenite pentru astfel de „vânători” trucate. Controversa s-a redeschis în ianuarie 2012 şi continuă în revista americană lunară intitulată The Hunting Report (THR).De la început, autorul Tim Jones ne lămureşte că nu ia poziţie împotriva turismului cinegetic de bună credinţă, ci împotriva „merelor stricate” reprezentate de organizatorii de „vânători” in-corecte, vândute drept partide de vânătoare guvernate de onestitate. Precizează, de aseme-nea, că respectivele vânători nu constituie doar o evidentă fraudă la legea care interzice tirul pe animale captive, ci reprezintă un risc profund şi real de violare a legilor de protecţie a faunei şi florei sălbatice, cum este Legea Lacey din Ameri-ca, dar şi a legilor sanitar-veterinare. Fiindcă autorul posedă confirmări de netăgăduit cu privire la asemenea vânători trucate în Un-garia şi alte câteva ţări, s-a adresat Consiliului Internaţional de Vânătoare şi Protecţie a Faunei Sălbatice (CIC), pe care îl consideră responsabil de utilizarea durabilă a resurselor naturale

de interes cinegetic din lume, de omologarea corectă a trofeelor de vânat şi, în general, un „câine de pază” al activităţii cinegetice. În numele CIC, a acceptat să răspundă d-l dr. Rolf Baldus, fost preşedinte al Comisiei de Vânat Tropical, care a recunoscut şi confirmat, foarte deschis, asemenea cazuri de malpraxis în activi-tatea cinegetică. Dintre afirmaţiile făcute de acesta redăm, într-o formă prelucrată în sensul conciziunii, pe cele mai interesante şi considerate mai relevante pentru vânătorii interesaţi în această chestiune:

1. Au fost într-adevăr organizate vânători trucate în Ungaria şi în alte ţări din Europa Centrală şi de Est, prezentate drept vânători normale şi cinstite. Se întâmplă astfel de ca-zuri, dar nu la scară foarte largă. Din neferici-re, numărul ţarcurilor de vânătoare este în creştere. Un asemenea caz incriminat a ieşit la iveală în anul 2005, când un baron german a împuşcat un cerb monstruos în Bulgaria, al cărui trofeu ar fi putut fi omologat ca nou re-cord mondial. Investigaţiile CIC, dar nu numai, au relevat faptul că acel cerb a fost crescut în captivitate, într-o mică incintă din Aus-tria. Animalul a fost transportat în Bulgaria, unde a fost împuşcat de către vânătorul de bună credinţă, specialist în materie. Aceasta dovedeşte că până şi un expert bine informat poate cădea în capcana întinsă cu viclenie de oameni cu interese necurate.2. În mai multe ţări, mii de cerbi comuni, lopătari, mufloni, mistreţi şi căpriori sunt crescuţi în ţarcuri, unde sunt trataţi cu steroizi, hormoni şi alte substanţe pe care veterinarii

le-au aplicat în creşterea animalelor domes-tice, sub pretextul unei producţii mai ridicate de carne. Aceste ferme de vânat, înfiinţate pe suprafeţe restrânse, vând animale de trofeu pentru complexurile de vânătoare. Ele sfârşesc prin a fi ucise în ţarcuri sau în afara lor. Uneori aceste animale sunt încă sub influenţa tran-chilizantelor, când vânătorul urcă în stand, le vede şi le împuşcă. De regulă, uciderea ani-malelor drogate, lansate în liber, se face ime-diat, pentru a nu risca pierderea lor. Aseme-nea înşelăciuni sunt desigur premeditate. Este însă adevărat că există şi pretinşi vânători care ştiu foarte bine, dar nu le pasă, că împuşcă animale semi-domesticite, tranchilizate sau închise într-un spaţiu restrâns. Unii activişti ai drepturilor animalelor numesc astfel de vânători, din motivul arătat, „ucigaşi lipsiţi de etică”, ceea ce aduce un grav prejudiciu imagi-nii vânătorilor sportivi în general.3. Printre ţările în care există cazuri de mal-praxis este amintită şi România, alături de Austria, Ungaria, Cehia, Bulgaria, Slovacia şi Croaţia. În Austria există, de exemplu, peste 500 de ferme producătoare de vânat domes-ticit. Chiar şi Germania deţine câteva com-plexuri de vânătoare.4. Activităţile de ucidere a animalelor cap-tive în incinte împrejmuite sunt ilegale în toate ţările în care se practică. Ele violează legislaţia de vânătoare şi reglementările veterinare şi alimentare când carnea aces-tor animale „dopate” ajunge pe piaţă. Ele violează, de asemenea, legile de protecţie a drepturilor animalelor, fiindcă se ucide fără o justificare rezonabilă, doar pentru satisfacţia de a împuşca cât mai mult vânat sau pentru a dobândi coarne sau colţi, ceea ce nu reprezintă o motivaţie acceptabilă pentru societate. Conform unui principiu similar, în America de Nord este exclusă „distrugerea frivolă a vieţii sălbatice”. În Europa „uciderea din plăcere” este complet diferită de „vânătoarea durabilă”, care reprezintă o formă acceptată şi bine definită a managementului pământului, vieţii sălbatice şi biodiversităţii.5. Din fericire, majoritatea vânătorilor din Europa Centrală şi de Est sunt organizate şi se desfăşoară corect, în terenul liber. Există o mare bogăţie faunistică aici, iar vânătoarea este interesantă de practicat. Vânătorii euro-peni nu agreează vânătoarea în incinte, nici chiar pe suprafeţe foarte întinse. Totuşi, ase-menea ţarcuri de vânătoare, denumite com-plexuri de vânătoare, există, unele de câteva sute de ani.6. Buna informare reprezintă cheia evitării posibilităţii de a fi înşelat. Fiindcă multe ţarcuri de vânat îşi disimulează abil identi-tatea. În Germania, vânătorul interesat poate contacta autorităţile vânătoreşti, care cu-nosc bine organizatorii de astfel de vânători suspecte. În ţările guvernate de corupţie transparenţa este redusă, iar vânătorii trebuie să fie precauţi. Ei trebuie să apeleze la firme intermediare serioase şi să solicite, în plus, confirmarea scrisă a faptului că vânătoarea se desfăşoară în libertate.De asemenea, vânătorul trebuie să-şi înfrâne-ze lăcomia. Naivitatea şi dorinţa de a obţine trofee exagerate pot alimenta înşelătoria. De

CONTROVERSATA „VÂNĂTOARE ÎN ŢARCURI”

Page 5: Vanatorul si pescarul sportiv 04/2012

5|Vânătorul și Pescarul Român

|N. Şelaru

exemplu, dacă baronul din Germania nu ar fi depăşit limita bunului simţ în aşteptările sale, ar fi devenit precaut când de la avion a fost dus direct în observatorul lângă care aştepta cerbul colosal din Bulgaria. De asemenea, dacă cineva vânează câteva trofee medalia-bile în Ungaria, nu poate fi sigur că purtătorii acestora nu au fost aduşi într-o ladă, dintr-o crescătorie, şi plantaţi în teren.7. De curând CIC a adoptat o rezoluţie îm-potriva manipulării vieţii sălbatice şi a adus la cunoştinţa autorităţilor, mai ales din Un-garia, câteva cazuri recente de malpraxis în vânătoare. Investigaţiile continuă. Aceasta motivat de faptul că manipularea artificială şi uciderea animalelor în ţarcuri primejduiesc vânătoarea durabilă şi chiar viitorul activităţii noastre corecte şi benefice societăţii.

La cele de mai sus nu mai avem nimic de adăugat. Nici la punctele noastre anterioare de vedere privind grava afectare a prestigiului vânătorii tradiţionale din România şi al vânătorilor corecţi din ţara noastră, aduse prin iniţiativele, neconvingător motivate, de înfiinţare a complexu-rilor costisitoare de vânătoare, demarate de sil-vicultori în ţara noastră şi agreate de guvernanţi. Acum, după trecerea anilor, se dovedeşte justeţea susţinerilor noastre de atunci, în contradicţie cu cei ce confundau şi mai confundă încă vânătoarea etică, din libertate, cu abatorizarea, doar aparent legală, a vânatului captiv. Se mai dovedeşte însă şi faptul că cheltuielile im-plicate de înfiinţarea complexurilor de vânătoare nu pot fi amortizate decât în condiţiile de malpraxis reliefate pentru alte ţări. În sfârşit, se mai dovedeşte încă o dată, dacă mai era necesar, că atât guvernanţii cât şi le-giuitorii trebuie să acorde mai multă atenţie şi încredere specialiştilor în domeniu, cu ocazia conceperii, analizei, aprobării şi promovării reglementărilor legale, pentru a nu mai ajunge în situaţia existenţei unor reglementări contra-productive, aflate în contrarietate cu altele care reglementează acelaşi lucru. De exemplu, Ordonanţei de Urgenţă nr. 81/2004, deloc urgentă, aflată în contradicţie cu Legea 205/2004 privind protecţia animalelor, referitor la recoltarea-uciderea animalelor captive.Acestea sunt adevăruri pe care nu are sens să le mai ascundem şi să le mai cosmetizăm.În concluzie, pentru protecţia faunei sălbatice de interes vânătoresc, a durabilităţii vânătorii şi a păstrării tradiţiilor noastre în cinegetică, precum şi pentru salvgardarea prestigiului vânătorilor din România, s-ar impune desfiinţarea com-plexurilor de vânătoare din ţara noastră sau cel puţin interzicerea categorică a importului de animale sălbatice semi-domesticite, dopate ori modifi-cate genetic. Cât nu este prea târziu !

Prin prezenta atest că România a fost una dintre țările fondatoare ale Con-siliului internațional al vânătorii si al conservării vânatului (CIC) în 1930 și că Asociația generală a vânătorilor și pescarilor sportivi din România (AGVPS) este singura asociație română cu calitatea de membră a CIC la nivel mondial.Prezentul atestat a fost eliberat la cererea conducerii AGVPS, în scopul de a confirma apartenența continuă a AGVPS la CIC, de la înființarea sa până în prezent.

SCRISORILE PRIN CARE SE ATESTă APARTENENțA AGVPS LA CONSILIUL INTERNAțIONAL AL VâNăTORII - CIC ȘI LA FEDERAțIA ASOCIATIILOR DE VâNăTOARE DIN UNIUNEA

EUROPEANă - FACE

Eu subsemnatul, Dr Yves Lecocq, Secretar General / Senior Policy Advisor al Federației Asociațiilor de Vânătoare și Conservare a Faunei Sălbatice din UE – FACE, confirm că Asociaţia Generală A Vânătorilor Şi Pescarilor Sportivi Din România – AGVPS România, cu sediul la Bucureşti și reprezentată de Directorul General Dr. Ing. Nicolae Şelaru, este Membră efectivă a FACE din septembrie 2000 și, în virtutea Statutului FACE, este considerată ca fiind structura reprezentativă a vânătorilor din România.

Page 6: Vanatorul si pescarul sportiv 04/2012

|6 Vânătorul și Pescarul Român

“AMINTIRI DIN COPILÃRIE”...

În aprilie, nu cu mult timp în urmă, înce-peam pregătirile pentru urcuşul în munte. Luna lui Prier aducea deschiderea la cocoşi

de munte şi însemna practic, pentru mulţi din-tre noi, deschiderea noului sezon de vânătoare. Aşa stăteau lucrurile cu nu mai mult de un an înainte. Lucrurile s-au schimbat însă şi acest sezon nu mai există...În urmă cu doar câţiva ani scriam despre “evantaiele de primăvară”- referire la cozile păsărilor, încercând o paralelă metaforică în-tre vânătoarea la cocoşi de munte de la noi şi vânătoarea la curcani sălbatici de pe continen-tul nord-american. Era ca o bucurie şi în acelaşi timp şi o mândrie că aveam şi noi o specie la care puteam vâna primăvara devreme, aşa cum americanii au vănătoarea la curcani sălbatici. Cu atât mai mult, dacă la canadieni această tradiţie s-a reluat doar cu câţiva ani în urmă, făcându-se eforturi susţinute pentru a readuce curcanii sălbatici pe lista speciilor per-mise la vânătoare, la noi puteam să ne mân-drim cu tradiţia ce dăinuia de ani buni de zile la vânătoarea la cocoşi de munte. Şi dintr-o dată totul s-a schimbat... De ce ? Nu am auzit dis-cutându-se despre o eventuală punere în peri-col a speciei nici despre vreun alt raţionament fundamentat ştiinţific în acest sens. Planurile de recoltă, aşa cum erau ele, respectau fără doar şi poate principiul gestionării durabile a resurselor naturale, iar banii obţinuţi de pe urma vânătorii la această specie aduceau un pic de sprijin domeniului în acestă perioadă mai puţin productivă din an. Când scriam despre „evantaiele de primăvară” mă gân-deam, cu naivitate, că într-o zi poate vom avea

Page 7: Vanatorul si pescarul sportiv 04/2012

7|Vânătorul și Pescarul Român

şi noi şi curcani sălbatici pentru vânătoarea de primăvară. Azi însă constat cu amărăciune că am rămas şi fără sezon la cocoşi de munte...Şi pentru ca surprizele să continue în aceeaşi notă, am asistat din nou cu uimire cum sezonul la gâscă şi gârliţă mare dar şi la raţele mari s-a scurtat dramatic cu mai bine de o lună de zile. S-a decis oprirea vînătorii încă din luna ianua-rie, tocmai când, în ultimii ani, iarna a fost mai aspră ca oricând, aducând în februarie geruri şi zăpezi cum numai bunicii noştri au avut ocazia să vadă. Să pui problema începutului împerecherii şi a migraţiei la aceste specii la timpul când zăpada ajunge să acopere casele, când gerul coboară temperaturile la minus 20 de grade, iar gheaţa pe bălţi şi lacuri atinge pe alocuri 30 de cm grosime, pare un lucru de-a dreptul de neînţeles. Ce efect practic au aceste măsuri, în condiţiile concrete despre care vorbim, nu este greu de întrezărit. La cocoşi, lipsa personalului respon-sabil cu vânătoarea şi a vânătorilor în teren deschide cale liberă braconajului. Liniştea muntelui nu înseamnă neapărat şi liniştea păsărilor. Acestea devin practic mult mai vul-nerabile în faţa celor ce nu ţin cont de lege. Nu ţineu ei cont nici înainte darmite acum când nu va mai fi practic nimeni în teren de care să se ferească. Nici la gâşte şi raţe lucrurile nu stau mai bine. La noi s-a aşternut liniştea, armele de vânătoare au tăcut încă din ianuarie. Ce se întâmplă însă când păsările pleacă de la noi pentru simplul pasaj între locurile de hrană şi cele de dormit? Abia le aşteaptă vecinii la care legea nu este în concordanţă cu cea de la noi. Cât se împuşcă dincolo de graniţă nu este greu de imaginat. Dacă la noi e linişte nu înseamnă că vor avea parte de linişte şi afară. Lipsa vânătorii de la

noi expune practic mult mai mult păsările neobişnuite cu tirul de vânătoare cu care sunt aşteptate acolo, unde legea permite. Pe undeva ceea ce ocrotim noi este recoltat de alţii cu mult mai multă uşurinţă și numărul de piese împuşcat nu scade considerabil, iar exemplarele salvate nu cred că înregistrează practic nici o creştere semificativă. Poate că am exagerat un pic lucrurile, asta doar din dorinţa de a arăta că ne pasă de ceea ce se întâmplă odată cu schimbările legii de la noi, dar în mare cam aşa stau lucrurile.Nu cred că orice adiere de vânt venită dinspre alte zări trebuie să ne modifice instantaneu obiceiurile şi tradiţia vânătorească, majori-tatea moştenite din stăbuni, atâta timp cât noi, aici, respectăm legile naturii verificate de-a lungul anilor şi ne-am gospodărit vânatul astfel încât să îl avem şi astăzi. Iar dacă alţii nu mai au vânătoare, asta nu trebuie să în-semne neapărat că nu e cazul să mai avem nici noi. Şi nici nu pot fi de acord cu zicala „capul plecat sabia nu-l taie”. Cred însă că o abordare responsabilă, bazată pe cercetare şi fundamentare ştiinţifică, poate găsi o cale de echilibru şi armonie de care să beneficieze atât natura şi vânatul cât şi vănătorii. Mai cred, de asemenea, că o susţinere pertinentă a cauzei şi a tradiţiei vânătoreşti bazată pe aceleaşi fun-damente şi argumente ştiinţifice, în faţa celor ce nu ne cunosc îndeajuns, poate avea sorţi de izbândă. Şi când spun asta mă gândesc şi sper că despre momentele petrecute la vânătoare şi despre frumuseţea acestei pasiuni să nu ajun-gem cumva, într-o zi, să vorbim ca depre... „amintiri din copilărie” ...!

MAC

RAȚĂ CU SOS TERIYAKI ȘI ANANAS

Sezonul de vânătoare s-a încheiat relativ recent, iar pușca am pus-o deocamdată în cui, de fapt în seif ca să fim în regulă cu legea. Cum în congelator mai avem câteva rațe vânate spre finalul lui ianuarie, vă propunem o rețetă cu piept de rață sălbatică ce poate face oricând deliciul unei mese cu invitați sau cu familia.

Ingrediente necesare pentru pa-tru porții: 4 piepți de rață cu piele, 8 linguri de sake, 8 linguri de sos de soia, 2 linguri de zahăr brun, 4 linguri de suc de ananas, 4 felii de ananas.

Preparare: amestecați ingredien-tele – sosul de soia, sake-ul, zahărul și sucul de ananas și puneți piepții la marinat timp de cel puțin o oră în frigider. Într-o cratiță cu puțin ulei de măsline, puneți piepții cu pielea în jos, la foc mediu, până ce pielea se rumenește bine și devine crocantă. Întoarceți piepții și lăsați-i la foc mic. După 10 minute adăugați sosul marinat, tot la foc mic, și așteptați până scade la jumătate. Scoateți piepții pe farfurii și lăsați-i să se răcească câteva minute, după care stropiți-i cu sosul marinat. Se poate servi cu orez fiert și brocoli dat la aburi. Ornați cu câte o felie de ananas ușor rumenit pe ambele părți. Un pahar de vin roșu sec/de-misec, cabernet/shiraz, va da un plus de savoare bucatelor. Poftă bună !

Nana NINA

ReÅeTa

lunii

Ilustrația autorului

Page 8: Vanatorul si pescarul sportiv 04/2012

|8 Vânătorul și Pescarul Român

|Interviul lunii

Care este părerea sau poziţia dvs. vis-a-vis de folosirea plumbului în muniţia de vânătoare ?

Plumbul este un element natural cu caracteristici interesante, mai ales prin densitatea şi greutatea specifică, dar şi prin disponibilitate şi preţ care îl fac adecvat pentru mulţi utilizatori industriali şi tehnici. Astfel plumbul a fost de mult timp fo-losit în fabricarea sticlei şi cristalului, a culorilor, creioanelor şi, bineînţeles, şi a muniţie. Plumbul a fost folosit îndelung şi în carburanţi pentru a ameliora funcţionarea motoarelor pe benzină. Or plumbul are un foarte mare dezavantaj, care este cunoscut încă din epoca romană, toxici-tatea sa pentru om şi pentru multe alte fiinţe vii. Cu toate că efectele acestei toxicităţi nu se fac simţite decât în circumstanţe de absorbţie spe-ciale, de exemplu după dizolvarea într-un mediu acid sau sub formă gazoasă, societatea noastră contemporană nu mai este dispusă să accepte aceste riscuri, de unde punerea în aplicare a măsurilor legislative şi administrative care reduc sau elimină la maximum contactul cu plumbul. Aceste măsuri au, cu siguranţă, un cost al lor şi au creat adeseori, la început, o mare reticenţă din partea sectoarelor industriale şi comerciale în cauză. Să ne amintim doar de introducerea progresivă şi apoi generalizată a benzinei fără plumb, în ciuda argumentării problemelor tehnice aşa–zis insurmontabile, dar între timp pe deplin stăpânite. Şi ştim că tot ceea contează

care plumbul este absorbit în sânge, provocând îmbolnăvirea. Chiar dacă mortalitatea rezultată este probabil puţin semnificativă, din punct de vedere al dinamicii populaţiei, aceasta se ridică totuşi la 2-10% din păsări, ceea ce constituie incontestabil o pierdere inutilă care ar putea fi evitată dacă aceste alice nu ar fi confecționate din plumb. Cu alte cuvinte, dacă vânătoarea vrea cu adevărat să prindă contur în societate ca o „utilizare înţeleaptă şi durabilă”, ea nu poate conduce la o pierdere între 2 şi 10% a unei resurse natu-rale! Şi tocmai din acest motiv, de mai bine de 10 ani, FACE s-a pronunţat clar în favoarea unei interdicţii totale a cartuşelor cu alice de

Dr.Yves lecocqDespre alicele fără plumb (I)

DR. YVES LECOCq - SECRETAR GENERAL AL FEDERAțIEI ASOCIAțIILOR DE VâNăTORI

DIN UNIUNEA EUROPEANă - FACE

astăzi nu este atât realitatea cât percepţia, mai ales în domeniul sănătăţii publice. Cu alte cuvinte, puţin contează dacă toxicitatea plumbu-lui este relativă, ea este percepută – de marele public şi deci şi de către cei care iau decizii poli-tice şi media – ca o ameninţare pentru sănătate, care justifică prin urmare măsuri drastice. Şi aceasta este din nefericire o realitatea (de altfel şi pentru alte subiecte) de care lumea vânătorii şi responsabilii acesteia trebuie să ţină cont.

În ce fel plumbul din cartuşe ridică la ora actuală o problemă pentru lumea vânătorii ?

Muniţiile care conţin plumb ridică o problemă pentru vânători în măsura în care acestea pun o problemă faunei sălbatice şi imaginii vânătorului în opinia publică. Și în acest context trebuie să distingem cinci componente ale acestei „proble-matici”.Există înainte de toate efectul direct al intoxicaţiei păsărilor de apă (Anatide, dar şi alte specii, pre-cum Limicole) – saturnismul, un fenomen atât de bine documentat şi demonstrat în numeroase rapoarte şi studii încât nu poate fi contestat decât prin elementele cele mai tradiţionaliste (ca să nu spunem întârziate) ale lumii vânătorii şi industriei. Aceste păsări pot înghiţi câteva alice de plumb (luându-le drept pietricele care le sunt necesare pentru facilitarea măcinării grăunţelor şi deci a digestiei hranei lor), care sunt apoi erodate în pipotă, după

Foto

: F.A

ndro

nach

e

Page 9: Vanatorul si pescarul sportiv 04/2012

REZOLUŢIE A FACE PRIVIND ELIMINAREA UTILIZĂRII ALICELOR

DE PLUMB PENTRU VÂNĂTOARE ÎN ZONELE UMEDE

Bucurându-ne că în mare parte a Europei utilizarea alicelor de plumb pentru vânătoarea în zonele umede este în prezent eliminată sau va fi cât de curând;

Recunoscând că o astfel de eliminare se aliniază perfect cu principiul de utilizare raţională şi durabilă a resurselor sălbatice şi contribuie la conservarea lor, precum şi cu angajamentele europene şi internaţionale pertinente, mai ales Acordul privind conservarea păsărilor de apă migratoare din Africa – Eurasia (AEWA) şi Acordul între BirdLife International şi FACE asupra Directivei 79/409/CEE;

Reafirmând poziţia sa comună din 4.09.2004 asupra utilizării alicelor de plumb pentru vânătoare în zonele umede;

Considerând că la ora actuală alternative corespunzătoare alicelor de plumb sunt tot mai uşor disponibile;

Exprimând în acest timp o îngrijorare în raport cu lipsa de progres constatată în anumite ţări europene în ceea ce priveşte luarea de măsuri şi iniţiative corespunzătoare care să vizeze introducerea unui termen în utilizarea alicelor de plumb pentru vânătoarea în zonele umede;

FACE şi Membrii săi, organizaţiile naţionale de vânători prezente sau reprezentate la Adunarea Generală din 26 martie 2010, de la Bruxelles:

- Se angajează să continue să solicite public eliminarea utilizării alicelor de plumb în zonele umede şi să comunice orice informaţie disponibilă privind alternativele corespunzătoare alicelor de plumb.

- Cer celor care iau decizii ca la toate nivelurile pertinente să redacteze, să aplice şi să respecte – în funcţie de situaţie – o interdicţie totală a alicelor de plumb pentru vânătoare în zonele umede în toată Europa şi în cel mai scurt timp.

Bruxelles, 26 martie 2010

9|Vânătorul și Pescarul Român

Ce soluţii preconizaţi în această situaţie ? Responsabilii vânătorii au tot interesul să fie pro-activi şi să fie percepuţi că stăpânesc problema. Desigur, ca de atâtea ori, este din nou, înainte de toate, o problemă de percepţie, de imagine a vânătorii şi a vânătorilor, deci de comunicare ! Nu trebuie să îi lăsăm pe alţii – ecologiştii serioşi dar şi demagogii anti-vânătoare – să stabilească agenda. Alternative la alicele de plumb există şi sunt la ora actuală performante şi abordabile, chiar dacă situaţia ar mai trebui ameliorată.

Credeţi cu adevărat că există la această oră o muniţie capabilă să înlocuiască într-un mod vi-abil alicele de plumb (cu acelaşi preţ şi aceleaşi caracteristici ) ?

Fabricanţii de muniţie, mai ales cei din Europa, nu şi-au dat seama probabil (sau nu au vrut să o facă), suficient de devreme, de amploarea aces-tei tendinţe generale îndreptată contra plumbu-lui şi din această cauză cercetarea şi dezvoltarea de alternative nu au avut întotdeauna prioritatea necesară. Orice program de C & D este efectiv costisitor şi nicio industrie nu dă dovadă de entu-ziasm când trebuie să investească în acest dome-niu, atâta vreme cât nu există o cerere comercială sau probabilitatea unei pieţe potenţiale impor-tante într-un viitor previzibil. Primele muniţii „fără plumb” apărute acum douăzeci de ani – mai întâi în SUA, apoi în Anglia – nu erau foarte performante şi / sau competitive din punct de vedere comercial. Situaţia a evoluat puternic şi acum aproape toate mărcile (Beretta, Browning, Winchester, RES, Eley…) propun cartuşe cu alice „fără plumb” – cel mai des pe bază de oţel, dar şi alte metale sau compuse, de ex. tungsten – care dau rezultate foarte satisfăcătoare la vânătoare, mai ales când sunt folosite arme testate pentru „oţel” (şi practic toate armele de astăzi oferite pe piaţă răspund acestui criteriu), ce permit folo-sirea cartuşelor „înalt performante”. Dar în toate cazurile li se recomandă vânătorilor să meargă mai întâi la un poligon de tir şi să se familiarizeze puţin cu aceste cartuşe noi ale căror caracteristici balistice – viteză mai mare, snop mai condensat … - pot fi uşor diferite (ceea ce nu înseamnă mai puţin eficiente) de cele ale cartuşelor tradiţionale cu plumb. Cât despre preţ, multe din aceste cartuşe noi fără plumb costă aproape la fel cât cartuşele „bune” cu plumb. Îmi amintesc că atunci când am în-ceput să vânez, pe la sfârşitul anilor '60, un cartuş mă costa (sau mai degrabă pe tatăl meu) echiva-lentul a 0,15 Euro. Astăzi, există mereu o cale să găseşti cartuşe cu „plumb” la acelaşi preţ. Or ce produs sau articol fabricat industrial a păstrat acelaşi nivel de preţ timp de 50 de ani ? Din contră, celelalte cheltuieli legate de practicarea vânătorii – permis, licenţe, locaţii, deplasări .. chiar berea – au crescut în această perioadă de jumătate de secol de 2-10 ori ! Deci, proporţional, în bugetul anual total al unui vânător mediu preţul cartuşelor a scăzut considerabil. În alţi ter-meni, nu este foarte credibil să te opui cartuşelor fără plumb cu argumentul principal că ele ar fi scumpe când revistele de vânătoare propun vânători la fazan sau potârniche unde orice piesă împuşcată este facturată cu minimum 30 Euro + TVA !

(va continua)

plumb pentru vânătoarea în zonele umede, în conformitate cu ceea ce se prevede în textele şi programele internaţionale (precum Acordul pri-vind conservarea păsărilor de apă migratoare din Africa-Eurasia - AEWA). Studii fiabile, mai ales ale Game Concervancy Trust (Trustul de Conservare a Vânatului) din An-glia - care este foarte apropiat de lumea vânătorii şi la origine fondat de ICI, şi care prin urmare nu poate fi bănuit că ar dori să dăuneze intereselor acestor sectoare – arată, printre altele, că și alte categorii de păsări, în special Galinaceele şi Columbidele, ar fi la fel de sensibile la saturnis-mul provocat de alicele de plumb din cartuşele de vânătoare ca şi vânatul de apă. Acesta ar fi chiar al doilea sau al treilea factor de mortalitate la potârnichile tinere !

Nu credeţi că anumite sectoare merg prea de-parte cu criticile lor împotriva vânătorilor în această problemă cu privire la plumb ?

Fără îndoială că militanţii anti-vânătoare văd în această temă o oportunitate pentru a ataca încă o dată pasiunea noastră şi FACE este conştientă de acest lucru. Totuși, aceasta nu ar trebui să fie o scuză pentru a ignora problema plumbului sau pentru a pretinde că ea nu există, din contră, noi trebuie să păstrăm controlul asupra acestei dez-bateri şi asupra modului de remediere a acestei probleme. Trebuie, mai ales, să amintim celor care decid politic că plumbul „nostru” nu este un risc generalizat pentru mediu (apă/sol/aer) – cu excepţia situaţiei foarte speciale în care contaminarea solului ar fi masivă, de exemplu în poligoanele de tir. Plumbul este un element chimic care se întâlneşte curent în natură şi doar în condiţii particulare (cum ar fi aciditatea me-diului) riscă să pună probleme.

Ce trebuie atunci să credem despre fabulațiile care se fac pe seama plumbului, care ar avea şi alte efecte negative ?

De mai mulţi ani există efectiv indicii serioase că anumite specii de păsări de pradă (în special Condorul de California şi Vulturul cu coada albă în Germania), dar şi carnivore (precum râsul), care se hrănesc cu cadavre sau animale rănite cu plumb rămas de la vânătoare în ţesuturi, riscă la rândul lor să moară. Această intoxicaţie „secundară” este în fapt comparabilă cu cea de care ar putea suferi oamenii – mai ales copiii şi femeile gravide – care consumă regulat vânat împuşcat cu muniţie (alice, dar şi gloanţe) care conţine plumb, un risc identificat într-un raport recent (2010) al Autorităţii Europene a Securităţii Alimentare - EFSA. Şi chiar dacă acest risc este mai degrabă teoretic şi foarte minim comparativ cu alte alimente care conţin plumb – precum vegetalele - nu putem să neglijăm efectul pe care asemenea informaţii le pot avea asupra marelui public. Or, repet, când este vorba de subiecte care tratează hrana şi sănătatea sa, consumatorul mediu va reacţiona în manieră emoţională. Să ne gândim doar la crizele din Europa ale vacii nebune sau ale dioxinei. O campanie orchestrată care ar arăta că vânatul este contaminat cu plumb ar avea un impact catastrofal asupra pieţei cărnii de vânat şi deci şi asupra vânătorii.

Page 10: Vanatorul si pescarul sportiv 04/2012

|10 Vânătorul și Pescarul Român

Indiferent dacă este privită cu oarecare neîncredere, selecţia cu arma de vânătoare se practică şi la mistreţi. Ea se poate

generaliza în interesul eliminării de la procreare a exemplarelor cu gene recesive, moştenite din încrucişări trecute cu porci do-mestici, a celor tarate, ale căror caractere şi sensibilităţi se pot transmite urmaşilor, şi, nu în ultimă instanţă, a exemplarelor bolnave, accidentate şi/sau cu anomalii căpătate în timpul vieţii.Această selecţie cu arma de vânătoare se face în primul rând fără intenţie, prin împuşcarea cu precădere a exemplarelor mai puţin vigilente din diverse cauze, precum predispoziţia, îmbolnăvirea, dispariţia fricii ancestrale faţă de om etc. Dar selecţia se practică şi conştient, de către vânători, prin :

• vânătoarea selectivă la goană,după reguli de vânare îndeobşte cu-noscute, dar mai puţin respectate;• vânătoarea selectivă individuală,după criterii riguroase, în mare parte cunoscute;În ambele cazuri de selecţie conştientă, aceasta se face după aspectul exterior al animalului şi după comportamentul lui, inclusiv al celui indus din anumite cauze.Regulile selecţiei vânătorii la goană se pot sistematiza astfel : • împuşcarea cu prioritate a exemplarelor din coada ciurdei; regula se bazează pe observaţia cunoscută a ierarhizării mistreţilor în timpul deplasării, ultimii rămânând purceii cei mai mici, care nu pot ţine întotdeauna pasul cu ceilalţi, de foarte multe ori parazitaţi, debili, răniţi, rămaşi fără mamă şi fără apărare etc.; nu sunt rare însă cazurile când, motivat de potenţiale pericole din spate, în coada ciurdei rămâne o scroafă puternică, care trebuie, ca şi cea conducătoare, lăsată în viaţă;• împuşcarea vierilor maturi, care după cum se ştie vin ori singu-ratici, ori urmează ciurda din spate la o mică distanţă, sărind lateral la presimţirea oricărui pericol din faţă, sesizat şi transmis prin comporta-mentul exemplarelor din ciurdă; şi aceşti vieri trebuie protejaţi, prin evitarea împuşcării lor, dacă nu li se văd bine colţii, fiindcă nu au atins încă vârsta potrivită pentru vânare (cel puţin 6 ani);• la împuşcarea godacilor, din ciurdele fără mamă, se are în vedere faptul că aceştia sunt, de regulă, mai slab dezvoltaţi; şi în cazul lor trebuie evitată împuşcarea scrofiţelor care au preluat con-ducerea ciurdei şi se vor alege, în măsura în care se pot alege, godacii cu pete albe şi negre pe fondul cu-

lorii generale brune, cei albinoşi sau prea negri, cei vizibil slăbiţi, cei cu părul ondulat sau neuniform etc.; se recomandă ca la împuşcarea go-dacilor să nu se ţină seama de sex, ori să fie evitaţi masculii, în ideea de a compensa tentaţia vânătorilor de a trage în vierii de viitor;• în continuare, se vor împuşcamistreţii maturi accidentaţi, răniţi sau mutilaţi, care în cadrul ciurdelor sunt, aproape fără excepţie, femele.• vânarea poate continua, pen-tru extragerea integrală a cotei de recoltă, cu extragerea godacilor din ciurdele cu mamă, după criterii similare extragerii godacilor din ciurdele fără mamă.

Criteriile selecţiei expuse mai sus, se pot practica mult mai eficient, cu ocazia vânătorilor individuale, la pândă şi, mai puţin, la dibuit. Aceasta pentru că vânătorul are ocazia, în astfel de împrejurări, să ob-serve şi să analizeze fără grabă şi mult mai bine deficienţele care justifică extragerea cu prioritate a unor exemplare. În anumite perioade ale anului, selecţia poate deveni de fineţe, fiindcă pot fi extrase fără a greşi femelele sterpe, exemplarele cu forme prea lungi şi spate orizontal, cele cu urechi prea mari (clăpăuge) şi părul nenatural de lung sau de scurt iarna, vierii cu cap de femelă sau cu colţi lungi şi foarte subţiri, vierii cu o parte dintre colţi rupţi, exemplarele cu co-pite deformate şi picioare rupte şi osificate anormal etc. Iată pe scurt în ce constă selecţia cu arma la mistreţi şi cum se poate aplica relativ uşor de către vânători. Important este să se cunoască regulile de vânare selectivă şi criteriile de selecţie expuse şi să se

SELECŢIA LA MISTREŢI

| Management cinegetic

FIG. 1 PURCEL SUB-DEzVOLTAT ŞI POSIBIL PARALIzAT, RăMAS FăRă MAMă

FIG. 2 GODAC SUB-DEzVOLTAT, SLAB, CU PăRUL STUFOS, LUNG ŞI UŞOR ÎNCREţIT

FIG. 3 VIERUţ CU PăR NEUNIFORM, UŞOR ÎNCREţIT, PREA ROŞCAT PENTRU VâRSTA LUI DE PESTE UN AN

|N. Șelaru

Page 11: Vanatorul si pescarul sportiv 04/2012

11|Vânătorul și Pescarul Român

Însemnări|Însemnări|Însemnări|

FIG. 4 SCROAFă CU PăRUL NEUNIFORM COLORAT, PREA ROŞCAT ŞI PREA LUNG

FIG. 5 SCROAFă CU SPATELE PREA ORIzONTAL, URECHILE PREA MARI ŞI BOTUL SCURT

FIG. 6 VIERI PUTERNICI, BINE CONFORMAţI, CU COLţI EVIDENţI

renunţe definitiv la practica dăunătoare, indusă prin reglementări greşite, ce stimulează împuşcarea exemplarelor de mari dimensiuni.Efectul vânătorii selective la mistreţi este nebănuit de rapid şi de încurajator, fiind reflectat în revenirea rapidă la o populaţie omogenă de mistreţi şi într-un spor natural vizibil mai mare. Altfel spus, mistreţul reacţionează foarte bine şi repede la vânarea selectivă, aşa după cum reacţionează, mult mai bine decât alte specii, la hrănirea complementară practicată pe timpul perioadei critice de iarnă-primăvară.

RECORDURI ROMÂNEȘTI (III)

GRIGORE RIBACU

TROFEE DE MISTREŢFriedrich deubelZizin (Brasov) -1923138,95 pct. CICAcest trofeu a fost declarat record mondial la expoziţia de la Leipzig, din 1930.Aristide Stavros scrie cam aşa despre cel care a împuşcat mistreţul : “Friedrich Deubel s-a născut la Braşov şi a trăit între anii 1845-1933. Era de meserie cârnăţar, dar şi un mare iubitor al naturii. A umblat aproape toţi munţii din ţară şi a determinat pentru prima dată 41 de specii de gân-daci şi fluturi. Majoritatea colecţiei se găseşte la Institutul de Silvicultură din Braşov. Poteci turistice din Bucegi şi Piatra Craiului îi poarta numele.”Friedrich Deubel a fost un mare entomolog, donând multe exponate muzeelor din Sibiu, Viena, Frankfurt şi Budapes-ta. Colecţia donată şcolii evanghelice din Braşov numără 12.528 gândaci! A fost unul dintre membrii fondatori ai Muzeului Săsesc al Ţării Bârsei. Din cauza unei boli de stomac i se indicase, în anul 1876, de către medici petre-cerea a cât mai mult timp în aer liber. Aşa a început pasiu-nea sa pentru excursii şi colectare de exponate zoologice. Din anul 1880 deţinea o fabrică de mezeluri.Mistreţul a fost împuşcat în 1923, când vânătorul avea 78 de ani!

emmerich FazecasBalc (Bihor) -1960137,65 pct. CICPovestea o spune domnul Alexandru Alaci „…în octom-brie 1960, pădurarul Fazecas Emmerich făcea o patrulare matinală, avându-l antemergător pe bracul Pik, ce cerceta urmele vânatului. Acesta găseşte într-o margine de lăstar vierul ce îşi făcea siesta după festinul nocturn, timp în care îngurgitase prunele căzute în livada megieşă. Cum lătratul sâcâitor îl enerva, a vrut să-i dea o lecţie potăii de s-o ţină minte. Ca o furie dezlănţuită s-a repezit asupra cotarlei bicisnice, aceasta refugiindu-se disperată între picioarele lui Imre Bacsi. Cum împrejurarea era fără alternativă, sin-gura soluţie a fost descărcarea armei în capul agresivului de la nici doi metri, stopând atacul dezlănţuit.” Mistreţul a cântărit 230 kg. Trofeul a fost omologat la Florenţa, în 1964, unde a fost nr. 1.

Nicolae ceaușescu Ciornuleasa (Ilfov) -1978144 pct. CICTrofeul a fost împuşcat de Ceauşescu la una dintre vânătorile anuale care se organizau în Pădurea Ciornuleasa. Nu pot totuşi să nu mă gândesc la două lucruri. Primul: câte trofee de top nu aparţin unor mistreţi de crescătorie, care nu prea au cum să-şi tocească colţii !Al doilea: câte trofee româneşti de mistreţ nu au fost pier-dute, mai ales prin exportarea animalului întreg sau din alte motive. De-ar fi să ne gândim la trofeul Stavros (310 kg), care avea pe puţin 140 pct. Sau la mult mai vechiul trofeu Meleghie, expus la expoziţia de la Paris din 1900 şi apoi pierdut ! Există chiar în prezent în ţara noastră trofee foarte mari, care nu au fost prezentate la expoziţii, cum este cel al mistreţului de 300 kg împuşcat în 2009 în Banat…

Ilustrația autorului

Page 12: Vanatorul si pescarul sportiv 04/2012

|12 Vânătorul și Pescarul Român

CAlIBRE EUROPENEDeci cele exprimate în cifre cu cel mult două zeci-male, care redau diametrul proiectilului în milime-tri, (fără zecimale, sau cu una – două zecimale) şi lungimea camerei cartuşului (fără zecimale, sau cu una – două zecimale). Dar şi aici apare o va-rietate de formulări ale calibrului comercial, determinată de aceiaşi factori (concurenţă, dorinţa de personalizare, performanţe balis-tice). Apar şi simboluri, cu rolul de a furniza şi alte informaţii despre muniţie, de ex. „R” – pt. cartuşele cu ramă, „Mag.” – pentru cele cu încărcătură sporită de pulbere etc., dar şi precizări ale numelui producătorului („Rem.” pt. Remington, „Weath.” pt. Weatherby, „Mann. Sch.” pt. Mannlicher Schoenauer etc.,exemplele fiind extrem de numeroase.Numărul calibrelor exprimate în sistemul euro-pean este şi el mult prea mare, dacă ne referim la următorul aspect. Să luăm, de pildă, categoria de

6,5mm, - exprimată ca atare, la care se adaugă un nume cu rolul de personalizare şi identificare, apare un număr de 27 calibre individualizate prin denumiri, de ex. Apex Mag., Bergman, Gibbs, Jur-ras, Whisper, ICL Mag., Spence Special, Howell, Remington, Winchester şi multe altele. Între acestea, diametrul proiectilului rămâne acelaşi, dar pentru definirea completă a calibrului, la exprimarea sa, este necesară şi adăugarea numelui care îl însoţeşte şi care îl şi personalizează prin dimensiunile tubu-lui cartuşului şi eventual prin proprietăţi balistice speciale. Dar în aceeaşi categorie de 6,5 mm există încă o serie de calibre, care sunt definite complet prin cifra diametrului în relaţia 6,5 x lungimea tu-bului (în mm) de ex. 6,5 x 54; 6,5 x 57; 6,5 x 72 etc. inscripţionate pe talpa cartuşului.Iată, şi pentru calibrele europene, o succesiune a diferenţelor de diametre ale proiectilelor, în cadrul aceleiaşi categorii de calibre, suficiente şi deci foarte importante pentru delimitarea unui calibru : 6,3 mm, 6,5 mm, 6,8 mm, apoi 7 mm 7,2 mm 7,5 mm, 7,62 mm, 7,63 mm, 7,65 mm, 7,7 mm, 7,82 mm, 7,9 mm etc. Aceste cifre privind diametrele proiectilelor se prezintă fie ca atare, definind singure – sau însoţite de un nume – calibrul, fie însoţite de lungimea camerei cartuşului în relaţia : diametrul proiec-tilului în mm – fără zecimale sau cu una ori două zecimale - x lungimea tubului cartuşului. Aceasta din urmă, fiind modalitatea tipică pentru prezen-tarea unui calibru european, este gravată pe talpa cartuşului, de cele mai multe ori alături de numele producătorului. Fără îndoială că diferitele dimensiuni ale cartuşului, însemnează cantităţi sporite de pulbere şi ca ur-mare efecte balistice diferenţiate, redate în ta-belele balistice. Dar, când la o diferenţă de lungime a tubului de doar 1 mm sau de 0,5 mm câştigul balistic poate fi minim, de câteva zeci de m/sec. la viteza iniţială şi câteva zeci de jouli – ca energie –, când ambele elemente balistice erau suficiente chiar fără acea sporire adusă de 1 mm în plus la lungimea cartuşului să spunem, pentru vânătoarea la căprior, de exemplu, constatăm că de fapt ambele calibre erau recomandate pentru aceeaşi specie de vânat. Astfel, acea diferenţă de 1 mm ar apărea ca nejustificată balistic, fiind poate – uneori – doar un element de diferenţiere a cartuşului.De ex., pentru vânătoarea la căprior este necesar ca proiectilul să transporte şi să lovească ţinta cu o energie de 1.000 jouli, adică 100 kg / cmp. La cal. 6,5x54, energia dată de un proiectil (cu o anumită greutate) este de 2164 jouli, iar la cal. 6,5x55 ea va fi de 2300 jouli, la un proiectil de aceeaşi greutate. Se vede deci că energiile celor două calibre sunt duble faţă de necesarul recomandat şi ambele mai mult decât suficiente pentru un căprior. Dar, cum un calibru nu este creat exclusiv pentru căprior, el poate fi folosit şi la alte specii de vânat, astfel că acest comentariu al nostru ar putea fi socotit uşor

superficial. De fapt, la unul şi acelaşi calibru, utiliza-rea proiectilelor cu greutăţi diferite şi cu energii potenţiale diferite dă posibilitatea abordării mai multor specii de vânat. Fără a fi neapărat necesar un calibru cu tubul mai lung cu 1 mm. În rest, nu mai comentăm, alegerea calibrului fiind în definitiv o chestiune de preferinţă personală, pe care în nici un caz nu dorim şi nici nu putem să o influenţăm.Există însă muniţie exprimată în mm., de ex. 7 x 64 – şi multe altele, care chiar dacă are pe talpa cartuşului înscris şi numele producătorului, ea poate fi folosită la oricare armă compatibilă cu acelaşi cali-bru. Lucrurile se schimbă, însă, când este vorba de intenţia clară de etalare a unui calibru care din start să se distingă de un altul din aceeaşi categorie de diametre.Cu alte cuvinte, iată diferenţa între cal. 7 mm Remington Mag. (7,2 x 64) şi cal. 7 – 08 Remington (7,2x51,7), care le face incompatibile între ele (la acelaşi diametru şi acelaşi producător), iar astfel de diferenţe se regăsesc şi la alte categorii de diametre.

POPUlARITATEA CAlIBRElORUn criteriu în acest sens, ar putea fi reprezentat de numărul de „variante de calibru” apărut în aceeaşi categorie de calibre, a căror proliferare este dovada aprecierii balistice a „variantei de calibru” respective. Vom da exemplele următoare, alegând un număr de 12 calibre în inch, pe care le-am considerat de top.

calibrul în inch.

nr. variante %

.222 {

.223 { = 16 8,4

.224 {

.240 = 10 5

.243 = 10 5

.257 = 18 9,1

.270 = 18 9,1

.275 = 8 4

.300 = 32 16,2

.338 = 33 16,8

.375 = 33 16,8

.416 = 19 9,6

total 197 100%

Deoarece în acest „top” am inclus calibrele pentru toată gama de specii de vânat, de la căprior la vânatul mare african – inclusiv pachiderme – nu am mai amintit şi calibrele mai mari, ca cele din categoriile .450 * .470 * .500 * .600 * .700 * şi chiar acel .950.

ÎN LUMEA CALIBRELOR (II)

O călătorie în lumea calibrelor este incitantă, fascinantă, interesantă şi instructivă. Poate trezi curiozitate, evaluări şi aprecieri într-

un fel sau altul şi, ceea ce este important, poate fi sprijinul în căutarea şi alegerea unei arme, de un anumit calibru, din sutele de variante de calibre, exprimate fie în inch fie în milimetri. Ghidul de nădejde, ar fi o listă a calibrelor combinată cu ta-belele balistice şi susţinută şi de detaliile tehnice emise de producător pentru armă şi muniţie.Dacă la ţevile lise mai era posibilă greşeala in-troducerii unor cartuşe lungi (de ex. de 70 mm) în camere scurte (de 65 mm), la ţevile ghintuite nu este posibil, datorită construcţiei metalice a cartuşului. În schimb, poate apărea tentaţia – din curiozitate ori ignoranţă – de introducere a unui cartuş mai scurt într-o cameră mai lungă (de ex. cartuş cal. 8x57 în cameră cal. 8x60). Este doar un exemplu aleatoriu, dar care poate avea ca efect percutarea insuficientă a capsei cartuşului de cal. 8x57 şi, în graba de a vedea dacă a fost un rateu, o manevrare pripită a închizătorului carabinei poate extrage cartuşul percutat superficial, care să producă o explozie afară, cu urmări grave pen-tru imprudent.Există obiceiul încărcării cartuşelor metalice, deci cele cu glonţ, de către vânător, în comerţ găsindu-se – sigur în unele ţări din vest, nu ştiu dacă şi la noi – o gamă variată de proiectile de foarte diferite tipuri şi greutăţi, pulberi şi capse, tuburi, ser-tizoare şi cântare „de precizie”. Ispita de a le folosi şi încerca poate exista şi ea, dar cu tot respectul pentru cititor, nu este recomandată, cel puţin de către noi. Şi asta dintr-un motiv simplu : oferta de muniţie este atât de variată şi de împrospătată cu producţii din ce în ce mai moderne şi îmbunătăţite şi cu efectele balistice corespunzătoare care să satisfacă toate cerinţele, încât intenţia de a le crea singur, prin încărcarea de cartuşe, este de fapt o aventură. Singura recomandare corectă este aceea de a alege muniţia potrivită la arma potrivită şi de a respecta detaliile tehnice furnizate de producători, care indică şi compatibilităţile po-sibile între nenumăratele producţii de muniţie şi arme, în cadrul aceleiaşi categorii de calibre.

Page 13: Vanatorul si pescarul sportiv 04/2012

13|Vânătorul și Pescarul Român

Tir și balistică|

Am ales şi un număr de 287 „variante de calibru” şi din categoriile celor exprimate în milimetri, în ideea de mai înainte.

categoria de calibru în mm

nr. variante %

de la 6 la 7 mm. = 110 38,2

de la 7 la 8 mm. = 99 34,3

de la 8 la 9 mm. = 45 16,5

de la 9 la 10 mm. = 33 11,0

total 287 100%

Majoritatea din aceste „variante de calibru” se adresează vânatului mare european, dar din ultima categorie (de la 9 la 10 mm) sunt câteva folosibile şi pentru vânatul mare african (mai puţin pachi-derme).

CAlIBRE lEgENDARE şI CAlIBRE RARISIMEÎn fruntea celor legendare, cred că s-ar situa cal. 54 Hawken, din sec. al XIX-lea, căruia i se atribuie „performanţa” de a fi contribuit la masacrarea a zeci de mii de bizoni în preriile americane. În aprecierea calităţii unei arme, de a fi sau nu legendară, intervin atât elemente obiective, bazate pe performanţe balistice, dar şi elemente de ordin afectiv, bazate pe legăturile indestructibile dintre un om şi o armă de-a lungul timpului. Întrucât alegerea nu ne aparţine, vom face prezentarea câ-torva calibre, cu detaşare.

cal. 5,6x 70 SE vom Hoffe,cal. 6,5x 70 R cal. 7x 72 R cal. 8x 75 RS cal. 9,3x82 R cal. 9,5x 47 R cal. 300 Sherwood cal. 351 Winch. SL cal. 10,15 x 61 Rcal. 11,15 x 60 Rcal. 11,75 Montenegrincal. 10,3x65 R Baezinger

Şi lista poate continua cu încă multe exemple, mai ales că există o extrem de largă serie de calibre, exprimate fie în inch fie din cele exprimate în mi-limetri.

****„VIAţA” CAlIBRElORCalibrele apar, trăiesc, sunt folosite – unele mai mult timp, altele mai puţin şi apoi unele, în mod inevitabil, dispar. Apariţia lor a fost dintotdeauna urmarea firească de modernizare şi de obţinere a unor rezultate balistice din ce în ce mai bune, chiar exagerate uneori, paralel cu o necontenită intenţie de modificare şi îmbunătăţire şi a formelor şi struc-turilor proiectilelor. Trebuie recunoscut însă că, pe lângă progresele înregistrate ca urmare a evoluţiei tehnice în general, a intervenit şi acea permanentă concurenţă între producători. Inspiraţia, talentul, acurateţea şi ingeniozitatea unor producători de muniţie de diferite calibre, din-tre care unii şi-au legat numele de produsul respec-tiv, au făcut ca aceste calibre să reziste cu egal succes şi apreciere de-a lungul a numeroase decenii, chiar dacă au apărut calibre ispititoare prin „noutatea” lor.

Unele din cele dispărute au fost însă păstrate în amintire sau în colecţiile de panoplie, pentru gloria lor de odinioară, fiind con-siderate legendare, chiar dacă nu toate. Iată câteva exemple de longevitate în viaţa unor calibre, datorată calităţii acestora şi poate, uneori, şi unor consider-ente afective: * cal. 8x64 S produs şi utilizat din anul 1912 până în prezent. * cal. 500 – 450 Nitro Express (11,6x83) folosit pentru vânatul mare african, inclusiv pachi-derme, din anul 1890. * cal. 333 Jeffery (8,5x62,9), fo-losit din anul 1908, nu numai în Primul Război Mondial, dar şi la vânătoare în Africa şi India. * cal. 250 – 3000 Savage (din anul 1915). * cal. 33 WCF ( Winch. Central Fire) 8,8 x 54 din anul 1902. * cal. 30 – 06 Springfield (7,62x63) din anul 1906. * cal. 9,3x74 R din anul 1900. * cal. 9,5x57 Mann. Sch. din anul 1910 * cal. 375 H&H din anul 1912 încă apreciat şi pentru unele specii de vânat mare african.

Iată şi câteva calibre practic dispărute : * cal. 33 Winch. (9,3x54), produs până în anul 1940. * cal.351 Winch. SL produs din 1902 până în anul 1918. A fost folosit şi în armată. * cal. 38 – 72 Winch.(9,6x66 ) din anul 1895 până în anul 1936. * cal. 30 Rem. (7,8x52) produs din anul 1906 până în anul 1980. * cal. 577 Snider (14,5x51) produs din anul 1867 până în anul 1930, a fost folosit şi în armată şi la vânătoare.

Iată şi câteva calibre mai noi, care tind să cucerească preferinţele vânătorilor : * cal. 338 Edge (8,6x72,4) apărut în anul 2001. * cal. 338 Marlin Express (8,6x47,9) apărut în anul 2002. * cal. 700 Nitro Express. * cal. 17 Hornady (din anul 2004).

Şi iată şi un calibru „monstruos” care sperăm să rămână la stadiul de experiment, deoarece folo-sirea sa n-ar avea nici o motivaţie : este cal. .950 JDJ (24.13x101,6).

|Mitică Georgescu

RECORDURI PE MELEAGURI AFRICANE Vânător : August von SpiessLocul : Maji Motto (Tanzania)Data : 21 februarie 1938Punctajul : 101,40 cmOryx-ul cu urechi franjurate, una dintre subspeciile antilopelor oryx (cunos-cute şi sub numele de antilope cu coarne în formă de sabie), populează sa-vanele din nordul Tanzaniei şi sudul Kenyei.August von Spiess se afla la cel de-al doilea safari pe care îl întreprindea în Africa. Să-l lăsăm să ne povestească. Locul acţiunii este Maji Motto, nu de-parte de lacul Manyara, stepele Masai, în nordul Tanzaniei. Spiess era însoţit de un faimos ghid de vânătoare, Basil Reel. «A urmat o pauză, căci cei 8 oryx, pe care i-am descoperit păscând printre gazele Grant, gnu şi zebre, erau camuflaţi de aceste animale, încât mi-a fost cu neputinţă să împuşc măcar unul. După o aşteptare de un ceas, zăresc un oryx care fuge singuratec, se opreşte în faţa mea, iar când Reel se apropie, mă felicită pentru al doilea meu record mondial. Coarnele oryxului erau cu ½ cm mai scurte decât cele mai lungi coarne ale unei antilope care s-a împuşcat vreodată »În cartea Rowland Ward, antilopele sunt clasificate după lungimea celui mai lung corn. Cum în acea vreme recordul era deţinut de dr. E.Anderson cu 101,90 cm, din anul 1906, rezultă situaţia trofeului lui Spiess. Între timp, a apărut un singur trofeu mai puternic, din anul 1971. Aşa încât trofeul Spiess ar fi pe locul III în lume ! Pentru cei interesaţi, dacă vizitaţi Muzeul de Vânătoare din Sibiu, acest trofeu este expus în stânga unei piei de zebră.

gRIgORE RIBACU

Page 14: Vanatorul si pescarul sportiv 04/2012

Venise surâzătoare primăvara. La câmpie lanuri-le îmbrăcaseră haina verde-fragedă a începutu-lui vegetal, iar prin zăvoaiele dealurilor mugurii

tufișurilor plezniseră, lăsând să mijească inocente aripioarele crude ale frunzelor. În schimb, pe Masi-vul Baiul Mare, unde ne duceam, eu și trei colegi de aventuri cinegetice, spre ringul de turnir al cocoșilor de munte, mai luceau încă rece petice de zăpadă. Prin aerul rarefiat al nopții pluteau limpezimi sinilii.zorii nu erau departe. Aceeași senzație de explorare a necunoscutului ca la orice partidă de vânătoare mă făcea să mă simt fericit.După ce am ocolit o râpă stâncoasă, am intrat pe o potecă pieptișă într-o pădure de brazi. Bruma de lumină sinilie a dispărut și curând ne-a învăluit o întunecime de smoală; parcă pătrunsesem într-un tunel. Starostele, un bătrânel mândru cu mustăți – aripi de codobatură, ce se ținea țeapăn la cei peste șaptezeci de ani ai săi, a trecut în față, oferindu-se să ne călăuzească. L-am sfătuit să lase povara asta pe umeri mai verzi, dar a fost de neînduplecat. Poate chiar o fi ager și sprinten, chibzuiam eu, deși știam că nu-i om al muntelui. Vom vedea, am conchis cu gând îndoielnic. Pe mine, fiind mai domol în mișcări, m-au lăsat să închei convoiul. Înaintam în tăcere, în şir indian, pe pământul încă umed în urma topirii zăpezii. Alunecam la tot pa-sul şi nu de puţine ori picioarele şi coastele noastre făceau cunoştinţă când cu colţii tăioşi ai bolovanilor presăraţi din belşug pe traseu de mâna nemiloasă a naturii, când cu cioturile ascuţite ale câte unui trun-chi de brad doborât de furtună. Greul îl ducea fireşte starostele care trebuia să ţină poteca – ce dispărea deseori în întuneric – şi totodată să găsească la timp obstacolele. De multe ori le descoperea când era prea târziu, îmi dădeam eu seama după bufniturile şi icnetele care veneau din direcţia sa, pigmentate câteodată şi cu câte o înjurătură. ”M-am învățat minte - mi-a spus el mai târziu - n-am realizat la timp că au trecut anii primăverilor avântate”. Ce să-i faci? Mintea românului a de pe urmă... Nu după multă vreme, cu chiu, cu vai am ajuns în terenul de vânătoare. Printre coroanele de cetină tocmai licăreau primele semne ale unui fapt de zi. O lumină secretă se cernea din înalt, făcând să se evapore fantasmele nopții. Ne-am oprit într-o încântătoare poiană străjuită de o rariște de molizi înalți ce străpungeau cerul cu creștetele lor ascuțite. Soarele o despuiase de haina albă a iernii, lăsând în urmă un covor maroniu de iarbă și ace de cetină uscate. Doar ici-colo, rămăseseră prin adâncituri ochiuri de apă înghețată ce luceau ca argintul viu în lumina crepusculară a zorilor. Pe sub poalele semețelor conifere am zărit abia ițindu-se dintre colți de piatră câteva brândușe. Erau atât de gingașe, încât îmi venea să le mângâi. Totul era sălbatic și măreț ca la începutul lumii. O tăcere sihastră stăpânea firea și din tot și toate răzbătea o gravitate solemnă. Mă simțeam mic între atâtea imensități, însă pe deplin fermecat de frumusețea acelui loc divin.– Să nu tulburăm aiastă liniște, ne-a spus starostele în șoaptă, gâfâind încă de efortul urcușului; altfel ne

|14 Vânătorul și Pescarul Român

simt. Ca să nu ne stânjenim unul pe altul, să luăm distanță între noi cam o sută de pași, ne-a ordonat el autoritar tot în surdină. Ne vedem în acest loc când soarele se va ridica imediat deasupra pădurii, a mai adăugat, înfigând între două pietre bățul cu care ur-case, pentru recunoaștere, după cum a precizat ritos, și am pornit prin rariștea de molizi, fiecare pe traseul lui. M-am uitat atent în jur; nici urmă de jder sau râs – dușmanul de moarte al păsărilor muntelui; loc ideal pentru slujba cea păgână a falnicilor mitropoliți ai cetinilor, am concluzionat plin de speranțe. Ca diletant în ale vânării cocoşului de munte, mă gân-deam cu emoţie la întâlnirea cu acest discret sihastru al codrilor de brazi, deşi citisem numeroase lucrări despre obiceiurile şi comportamentul său. Eram burduf de carte. Însă în practică apar totdeauna situaţii neprevăzute, amănunte, aşa-zisele secrete, pe care numai experienţa te învaţă cum să le abor-dezi. Teoria ca teoria, dar practica te omoară, spune nu întâmplător un adagiu. Cel mai mult mă preo-cupa dacă voi reuşi să-mi disimulez destul de bine silueta şi mişcările pentru a nu fi descoperit. Fiindcă acest ager aripat cu platoșe oțelite are ochi de argus. Nu-i de neglijat nici auzul său ce poate concura în acuitate şi fineţe cu al celui mai strălucit violonist. De prin văi se înălțau pâcle străvezii, scânteietoare,

mistuindu-se în adumbriri misterioase printre trunchiurile molizilor. Călcam ușor, cu paşi moi, nu-mai ochi şi urechi, ocolind cu grijă vreascurile uscate şi ochiurile de omăt, pentru a nu face nici cel mai mic zgomot. Era liniște-n jur, o liniște tulburătoare, venită parcă de pe alte tărâmuri și deodată, în față, pocnete înfundate de beţe uscate lovite ritmic unul de altul: toc-tac-tac-toc-tac!... Asta-i toaca! mi-am zis scăldat de un val fierbinte de bucurie. Era prima strofă a originalei chemări de iubire a mult căutatei păsări. Am rămas pe loc cu respiraţia tăiată. Deşi bădia Sadoveanu scria că este o „bătaie de strună şi cloncănit uscat în acelaşi timp”, eu o percepeam ca pe un sunet muzical misterios, venit parcă din imemoriale timpuri, când viaţa încă nu apăruse pe pământ, iar natura Terrei îşi cânta geologic victoria asupra universului. Îndată şiragul de note lemnoase s-a terminat şi trubadurul a trecut imediat, fără pauză, la tocilat – acea succesiune de hârşâituri asemănătoare mângâierii fine a coardelor unei harfe: şgh-hşf-hşgv-șfs!...După slaba intensitate a sunetelor, mi-am dat seama că interpretul era departe, mult peste bătaia armei. Trebuia să mă apropii, păşind numai atunci şi numai atunci când el intona melodia, căci îndeobşte nu-mai atunci e surd şi orb la ce se petrece-n jur, după

Sub zodia gotcanului

Însemnări |

Foto: D. Duță

Foto: D. Todosiuc

Page 15: Vanatorul si pescarul sportiv 04/2012

15|Vânătorul și Pescarul Român

cum spun inițiații acestui gen de vânătoare. Aşa că, de îndată ce am auzit din nou toaca, am continuat deplasarea cu aceiaşi paşi de pâslă. Şi iată că, între două trunchiuri de molid culcate, l-am zărit şi pe mândrul amorez. ţinea capul îndreptat spre cer cu ciocul întredeschis, cloncănind discret din gâtlej ciudata partitură muzicală, ca într-un suprem gest de rugă către Afrodita, zeiţa dragostei. Avea ochii închişi într-un extaz interiorizat până la uitare de sine, întocmai unui menestrel absorbit de melo-dia interpretată. A urmat tocilatul şi, când s-au apropiat ultimele note ale acestuia, m-am oprit. Continuându-şi jocul dragostei, gotcanul a deschis ochii, şi-a dat capul pe spate şi s-a înfoiat întocmai unui mănunchi de evantaie multicolore, după care a prins a se roti ţeapăn, într-un gest asemănător temenelelor ce le fac îndrăgostiţii iubitelor când le poftesc la dans. Semibănuţul de deasupra ochilor, de obicei de culoare roşu-pal, a căpătat acum o nuanţă sângerie-aprinsă, conferind figurii îndrăgostitului impozanţă de Don Juan. Îl priveam fascinat. În clipa aceea era atât de superb, încât, contemplându-l, mi s-a tăiat răsuflarea. A început pe dată să mi se clatine hotărârea de a curma viaţa unei asemenea splendori. Mi-am zis că simplul fapt de a-l vedea despăgubeşte osteneala de a fi străbătut dificilul traseu până sus. Mi-am adus însă aminte că mă aflu totuşi la vânătoare – o îndeletnicire dură în care trebuie să-ţi înăbuşi emoţiile, chiar şi cu preţul unor nemărginite regrete. Ca atare, am decis să continui partida abia începută. După câteva astfel de piruete, dansatorul şi-a întins din nou gâtul în sus şi a început să bată iar toaca. Era momentul să reiau deplasarea.Dar, vai! Nici n-am apucat să fac complet primul pas, că am şi auzit brusc un „Got-goot!” în apropierea cântăreţului, apoi imediat fâlfâit de aripi printre trunchiurile molizilor. Erau două gotci care, nefiind pradă robirii ce-l cuprinsese pe cocoş, m-au observat şi au dat alarma. Cât ai clipi a dispărut şi menestrelul, cu bătăi mari de aripi în urma lor. Am realizat astfel înciudat că, uitându-mă cu ochii ţintă la amorez, ui-tasem să privesc atent şi în jurul său, unde „miresele” aşteptau răbdătoare apropierea lui. Toată osteneala mea de până atunci s-a dus pe apa sâmbetei. A fost o lecţie de umilinţă pe care a trebuit s-o accept. Vânatul îşi are şi el armele lui de luptă, între care instinctul de întrajutorare în cadrul grupului e unul dintre cele mai greu de parat, mi-am adus eu aminte de una din regulile de bază ale cinegeticii. Dacă nu ţii seama de ele, ieşi înfrânt din confruntarea cu el. Am continuat totuşi deplasarea, cu gândul că poate voi întâlni alt interpret, și iată că zeița Fortuna mi-a zâmbit din nou. Am auzit, nu departe, în faţă, su-netul inconfundabil al toacei. Am rămas pe loc electrizat. Curând l-am zărit şi pe cântăreț. Era dincolo de o tufă deasă de ferigi uscate. Nu-i ve-deam decât coada făcută roată întocmai coroanelor căpeteniilor amerindiene. M-am ascuns imediat după cel mai apropiat trunchi. N-a trecut mult și a ieșit ţopăind cu capul dat pe spate şi aripile înfoiate atingând pământul. Fript de eşecul prin care abia trecusem, m-am uitat atent în jurul său. Nu se vedea nicio „mireasă”. Fără să stau prea mult pe gânduri, am dus încet arma la ochi și, cu sufletul la gură, am apăsat pe trăgaci. Detunătura a făcut să ofteze adânc întunecimile muntelui și imediat, spre mila mea ticăloasă, gotcanul a bătut de câteva de ori ae-rul cu aripile și s-a lăsat moale pe patul de ace uscate din jur, devenit acum catafalc. Apăsat de gestul meu păcătos, l-am ridicat cu gând de iertare și am pornit spre locul de întâlnire.

FăNICă – VOINEA ENE

CâInE HOInAR VERSuS CăPRIOR

Iarna trecută cu stratul ei de zăpadă extrem de consistent, cum de mulţi ani de zile nu s-a mai consemnat la noi în ţară, a pus la

grea încercare speciile de vânat în lupta lor disperată de a trece cu bine peste o aseme-nea conjunctură vitregă. Un ajutor preţios au primit bietele sălbăticiuni din partea noastră, a vânătorilor care, ca întotdeauna în aseme-nea împrejurări, am ştiut să ne mobilizăm şi să ducem hrană complementară în toate lo-curile unde s-a putut ajunge. De asemenea, şi numeroasele acţiuni întreprinse de noi pentru depistarea persoanelor certate cu legea, care au pus laţuri şi capcane în această perioadă critică pentru vânat, au avut însemnătatea lor în efortul de ajutorare a vânatului. Au fost însă, din nefericire, şi situaţii în care anumite specii de vânat au dat un tribut greu şi aici vreau să fac o referire la graţioasele căprioare. Cunoaştem cu toţii faptul că o zăpadă aşezată într-un strat exagerat de gros şi îngheţată la suprafaţă, aşa cum a fost în iarna ce a trecut, îngreunează deplasarea bietelor căprioare, din cauza conformaţiei copitelor care se afundă în zăpada şi astfel pot fi lesne prinse şi omorâte de diverşii răpitori cu blană din fauna ţării noastre. Dacă aceşti răpitori din mediul silvatic - lupi, şacali și vulpi - sunt ţinuţi sub un control numeric de către noi, vânătorii, cu totul altfel se prezintă situaţia în cazul celui mai mare distrugător actual al vânatului, câinele hoinar. De peste două decenii, datorită legislaţiei strâmbe, s-a ajuns ca toate localităţile ţării noastre să fie adevărate pepiniere pentru aceste animale dis-tructive, care nu de puţine ori ajung în fonduri-le de vânătoare, atunci şi acolo unde nici măcar

nu ţi-ai putea imagina. Am văzut şi în iarna ce a trecut de ce sunt capabili aceşti câini hoinari, când numai pe un singur fond de vânătoare am numărat, împreună cu un coleg de vânătoare şi paznicul de vânătoare al acelui fond, peste zece carcase de căprioare ucise în diverse locuri din pădure, cu preponderenţă în apropierea hrănitorilor şi sărăriilor. Extrapolând de la un singur fond de vânătoare, unde s-au înregis-trat asemenea pierderi în efectivele de căprior, la cele peste două mii de fonduri de vânătoare de pe tot cuprinsul ţării, este, zic eu, uşor de dedus cam ce pagube produc câinii hoinari în asemenea condiții dificile pentru vânat. Pentru că, trebuie spus, oricât de sârguincios ar fi paz-nicul de vânătoare şi oricât ajutor ar primi din partea noastră, a vânătorilor, la modul la care se prezintă situaţia vizavi de câinii hoinari în ansamblul ei, lupta de combatere a acestora în terenul liber este de multe ori extrem de greu de dus. Spun acest lucru deoarece am văzut cu proprii ochi cum dube pline cu câini maidanezi, capturaţi de pe străzile Bucureştiului, opresc la marginea pădurilor şi îi eliberează pur şi simplu acolo. De aceea gestionarul respec-tivului fond de vânătoare cu greu mai poate să ţină situaţia sub control. ţinând cont de această tristă realitate, trebuie spus că până nu se va rezolva, de către legiuitor, problema câinilor maidanezi din toate localităţile ţării, într-un mod tranşant şi fără echivoc, această lupta dusă de noi, vânătorii, pentru ajutorarea vânatului util, indiferent că este iarnă sau alt anotimp, va fi extrem de dificilă şi va mai dura. De aceea, cel mai important lucru pentru noi rămâne să nu precupeţim nici un efort pentru eliminarea cu arma de vânătoare, din mij-locul naturii, a acestui numeros şi sângeros distrugător al vânatului.

CLAUDIU OPRESCU

Foto: D. Todosiuc

Page 16: Vanatorul si pescarul sportiv 04/2012

|16 Vânătorul și Pescarul Român

MERKEL RX.HELIX, O NOUĂ CARABINĂ CU REPETIŢIE

Când celebra firmă germană din Suhl a prezentat publicului, la expoziţia – târg IWA de la Nürnberg în anul 2010, noua carabină de vânătoare RX.Helix, aceasta

era numită în reclame „arma secolului 21” (Fig.1). Patul posterior, din lemn de nuc, cu obrăzar şi muchia spinării perfect dreaptă, are mânerul pis-tolet bine reliefat, talpa fiind acoperită cu o placă din cauciuc. Patul anterior, detaşabil, acoperă me-canismele din cutie, care se deschide trăgând înapoi în linie dreaptă mânerul (Fig.2). Mişcarea estre rapidă, scurtă (6,5 cm), dar mecanismele care acţionează închizătorul (un sistem original, cu o lamă dinţată şi o ½ roată dinţată) se vor retrage cu 13 cm. De remarcat că nici o piesă nu iese din cutie înapoi, deci nu se apropie de figura trăgătorului dacă acesta continuă să ţină arma la ochi după ce a tras primul

foc şi a ejectat tubul gol. Pen-tru a introduce cartuşul următor în ţeavă, trebuie doar împins mânerul înainte. Ca atare se pot trage într-o succesiune rapidă mai multe focuri fără a coborî arma de la umăr. Trăgaciul, de tip direct, declanşează focul la apăsarea de 850 g. Cutia este de aluminiu, dar un înveliş din material plastic împiedică intrarea nisipului sau a prafului în interior (Fig.3). Deasupra cutiei se vede siste-mul Weaver de montare a op-ticii de ochire. Pe gâtul patului este situat butonul de armare, ce trebuie împins viguros înainte pentru a putea trage primul foc,

Fig 1

Fig 2Fig 3

Fig 4

Fig 5

Page 17: Vanatorul si pescarul sportiv 04/2012

17|Vânătorul și Pescarul Român

SC SURAKI SRL, producător autorizat conform legislației europene în prelucrarea cărnii de vânat, este interesată în achiziționarea vânatului mare în carcasă, destinat producției de mezeluri, comercializate sub marca “TOLBA VâNăTORULUI”. Oferim posibilitatea încheierii de contracte pe termen lung.

Detalii la numerele de telefon 0752 525 142 sau 021 411 62 30

E-mail: [email protected] sau [email protected]

www.suraki.ro

după care el rămâne pe loc. Pentru a-l elibera tre-buie apăsat micul buton situat deasupra lui care-i permite revenirea în poziţia iniţială.Cât timp nu este armat camera stă blocată, un model excelent de siguranţă. Sistemul de ochire mecanică are înălţătorul fixat pe ţeavă, reglabil lateral, cu 3 puncte luminiscente galbene, iar cătarea este prevăzută cu o baghetă luminescentă roşie bine vizibilă (Fig.4).

Magazinul amovibil este metalic şi cuprinde 3 cartuşe. Pentru a-l scoate trebuie apăsate simultan ambele puncte de fixare laterale, spre a nu se desprinde întâmplător. Capul închizătorului are o formă specială, fiind prevăzut cu 6 nuturi late ce se înşurubează direct în ţeavă (Fig.5) printr-o mişcare de în-vârtire de un sfert de cerc spre stânga, ţinând seamă de punc-

tele roşii (Fig.6). De aici şi numele de Helix (denu-mirea latină a melcului, mişcarea fiind helicoidală). Ţeava se separă simplu de pat, prin sistemul numit Take Down, fără nici un instrument. După coborârea unei pârghii situate pe stânga patului anterior, jos, ţeava se trage înainte şi se desprinde păstrând în ea capul închizătorului. Pe acelaşi pat se poate monta o ţeavă de alt cali-bru, cu respectivul ei cap de închizător de calibru corespunzător. Lungimea ţevii este de 56 cm la cali-brele standard ce erau disponibile în luna august 2011 (conform revistei Deutsche Jagd Zeitung nr. 8/2011), adică: .222 Rem., .223 Rem., .243 Win., 6,5x55 SE, .270 Win., 7x64, .308 Win., .30-06 Sprg., 8x57 IS, 9,3x62. La calibrele Magnum ţeava are lungimea de 61 cm, cele disponibile tot atunci fiind 7 mm Rem.Mag. şi 300 Win.Mag. Greutatea armei la calibrele standard este de 3,1 kg. Arma demontată, având capul închizătorului şi magazinul scoase, se vede în Fig. 7.Expertul german Norbert Klups, care a publicat în revista sus amintită un articol de 6 pagini însoţit de numeroase fotografii, dintre care am reprodus nu-mai câteva, a probat pe standul de tir arma RX Helix de cal.9,3x62 cu o lunetă Swarovski Z6i 2,5x56. A tras 3 cutii de cartuşe : cu RWS Evolution de 18,8 g, la o distanţă de 100 m, cea mai bună serie de 5 focuri a avut o dispersie de 3,7 cm, iar cu alte cartuşe fabricate de Hornady, Rem-ington şi Sellier & Bellot a obţinut peste 4 cm, precizie suficientă atât la goană cât şi din observator, la acest calibru. Arma este prea uşoară pentru a trage 3 focuri în suc-cesiune rapidă, fără a lua puşca de la ochi, cu un calibru atât de puternic, de preferat ar fi calibrele .308, .30-06 ori 8x57 IS, care au reculul mai slab. După schimbarea ţevii cu alta de acelaşi calibru, s-a constatat o deviere - atât pe verticală cât şi laterală a punctului lovit. Devierea a scăzut însă după manevrarea mânerului pentru deschiderea-închiderea cutiei de câteva ori.Totuşi numeroasele invovaţii pozitive recomnadă noua carabină de vânătoare, al cărei preţ este de 2450 Euro.

Matei TăLPEANU

Fig 6

Fig 7

Page 18: Vanatorul si pescarul sportiv 04/2012

|18 Vânătorul și Pescarul Român

Capricii de iarnă. Stihiile s-au dezlănţuit peste noapte. Mai întâi au apărut câţiva fulgi de nea, apoi tot mai deşi curgeau

din înălţimi acoperind totul: câm-pia, pădurile, stâncile colţuroase, potecile înălţimilor, cuiburile de vară ale păsărilor, până când man-tia albă a devenit stăpâna naturii.Vânătoarea la mistreţ se desfăşura în-tr-o zonă mai înaltă, la peste 500-600 de metri, cu forme variate de relief, unele destul de abrupte şi periculos de înşelătoare datorită zăpezii umede, puţin geruite, care îţi crea instabilitate în locurile în care încălţămintea intra în contact cu pătura de frunze uscate ale falnicei păduri de fag şi stejar.Un firicel de râuleţ limpede, cleştar, dantelat pe margini cu o pojghiţă de gheaţă, şerpuia prin aceeaşi seculară albie, lată cât săritura unui bărbat bine făcut, şlefuind cu răbdare în forme şi culori minunate pietrele deloc grăbite, căzute de pe înălţimile care străjuiau semeţe şi mereu în dialog cu ecoul mistic al freamătului de codru des.Într-un fel de ţopăială, sărind din piatră în piatră, cu toţii înaintam în şir indian, cu precauţie, câştigând, pas cu pas, din altitudine. Până la scăldătoarea mistreţilor mai aveam încă mult de urcat. În liniştea fermecătoare muzica şipotului de apă îţi dădea puteri, te-nviora. Când ba alergată zgomotos, când ba strunită de desele cotituri, surprinzător croite

de natură, curgea undeva la vale parcă spunându-ne în treacăt că nici acolo, pe înălţimi, nu-i vom duce lipsa. Ne va răcori sufletul şi mintea!Pe un traseu întortocheat, sfidând când urcuşul obositor, când neliniştea potecilor înguste, agăţându-mă de oricare arbust ieşit în cale şi de oricare încrezător copac, m-am separat cu gândul de grupa însoţitoare, înşelând efortul dătător de sănătate printr-o închipuită scurtare a drumului. În timpul mersului scorneala minţii m-a obligat a reflecta aprins, în ritmul bătăilor tari ale inimii, benefic pusă la încercare de caii putere ai corpului, la ceea ce înseamnă să fii vânător.Cu sărace cuvinte şi bogată înţelepciune, iertată-mi fie pe alo-curi lipsa de modestie, aş spune că vânătorul cu ceva mai multă experienţă, neimpus câştigată, este un complex de voinţă, unii ar spune şi de nebunie pasională, în care îşi dau frâu liber o seamă de însuşiri na-turale. Fie, ...spre liniştea cugetului!Cu bogate argumente însă, şi fără de ispită, VâNăTORUL, este domi-nat în esenţă de spiritul de ocrotire a faunei, de spiritul de cutezător, de ecolog neînchipuit, de sanitar în marele spaţiu cinegetic din care extrage cât trebuie şi când trebuie, acolo unde specia poate produce dezechilibru prin înmulţire exagerată sau degenerare. Spiritul ocrotitor a fost demonstrat ori de câte ori, în

anii cu grele ierni, în mod organi-zat a asigurat vieţuitoarelor hrana necesară. Spiritul protector, deoarece respectă permanent, întru disciplina ştiinţei, perioadele de interdicţie a vânătorii la speciile care se înmulţesc.Aţi auzit de vreun “ONG ecologic” care în această iarnă grea să fi dus hrană animalelor, fie la câmpie, la deal, la munte sau oriunde?Aţi auzit de vreo măsură luată de către aşa - zişii “iubitori de câini” de a stârpi, responsabil, carnajul săvârşit în efectivele de vânat de către pa-trupedele canine lăsate slobode, prin voinţa omului în afara ogrăzii,

fie ea casă, stână sau orice altceva?Iertată-mi fie cutezanţa! Răcoritor la suflet fie adevărul!Prezenţa vânătorului este pretutin-deni. Precum un balon cu oxigen, el dăruieşte neobosit celor din jur speranţă, încrezător fiind în aceasta: speranţă pentru viaţă şi pentru o gân-dire sănătoasă într-un corp sănătos! Lipsa de legătură cu NATURA a unor aşa - zişi “protectori ai NATURII”, lipsa de efort a altora în a înţelege ce este bine şi ce este rău pentru natură, în sensul progresului şi nu al regresu-lui, bântuiţi uneori de teorii împru-mutate de prin AFARă deloc dura-

PLEDOARIE PENTRU VÂNĂTOARE

|Cultură Vânătorească

Page 19: Vanatorul si pescarul sportiv 04/2012

19|Vânătorul și Pescarul Român

bile şi fără de tradiţie, naşte legi ... pe măsură.Dacă vânătorului i se atribuie atât de multe însuşiri sănătoase, atunci vânătoarea - numită pasiune - este un sport care te educă, te antrenează, te modelează, devii plăcut, abor-dezi zâmbind momente crâncene, glumeşti constructiv atunci când ar trebui să foloseşti forţa braţului şi tunetul vocii, trăieşti clipa atunci când natura îţi oferă prilejul, gustând din bogăţia ei cumpătat, nu cu lăcomie!Domnilor!!! ...de oriunde, NATURA este în fiecare dintre noi. Deci, NU trebuie s-o ignorăm!Tu, cel care gândeşti o LEGE, trebuie să ai chemare personală pentru aşa ceva. Să te cunoşti bine, mai întâi pe tine, calculând acolo, pe scaunul funcţiei pe care te afli, dacă nu cumva greşeşti nu atât pentru tine, cât pentru societatea întreagă, spulberând iraţional, dintr-un condei, tradiţii de milenii, pasiuni înnăscute sau în timp câştigate. Şi toate aceste urmări, sub masca unei ecologii exagerate, numai pentru că aşa se poartă prin alte ţări. Pe la noi într-ale vânătorii fiind spuse ... multe capre ale vecinului au murit. Vezi tot “soiul” de mişcări anti-vânători şi anti-vânătoare, anti-pasiune şi anti-sport, anti-tradiţie şi anti-cultură. Să fie oare valabilă zicala aceea cu ... ce naşte SOMNUL?. Păi de aşa lege a vânătorii, cu acel chip, să-i zic astfel tocmai pentru că nu-mi place celălalt cuvânt, ar cam trebui să ne scuturăm! A venit vremea!Tradiţia acestei bresle în ROMâNIA se cere a fi continuă, iar în ARCA lui NOE a NATURII se doreşte de către iubitorii DIANEI numai bogăţie de faună şi floră, fără condiţionări meschine, fără prejudecăţi distructive şi fără interese.Se zice că o lege bună modelează oameni buni! Ei, ... iată-ne ajunşi pe înălţimi, bine încălziţi la -5º - 6º C şi oarecum obosiţi de sinusoidele urcuşuri. Eu, desigur, deja trezit din gânduri de către organizatorul vânătorii care tocmai sta-bilea, în şoaptă, locurile de pândă ale fiecărui vânător. Am ocupat o poziţie care sincer să fiu nu-mi oferea câmpul vizual identic cu cel descris de organizator şi unde se bănuia a fi mistreţul solitar. În liniştea de poveste a zo-nei proaspăt împovărată de botezul zăpezii se auzi un lătrat de câine aflat în urmărire.După puţin timp apăru un căprior care ocoli în salturi trunchiurile fagilor căzuţi, traversă dintr-o altă săritură râuleţul şi urcând pieptiş prin pădure, ajunsese la drumul unde mă aflam eu şi brigadierul Marius Baicu. Ne-a privit câteva secunde şi ca şi când ar fi simţit că nu e în pericol şi a continuat urcuşul, dispărând în ascunzişurile tainice ale naturii.Totuşi lătratul mai puţin insistent al foxterrier-ului urmat de dese pauze şi apariţia căpriorului, ne-a dus într-o, de neiertat, totală eroare.La mai puţin de câteva minute, de undeva de lângă rădăcina unor falnici stejari s-a ivit o namilă de mistreţ, care ne-a jucat festă tu-turora. De la circa 80-100 metri depărtare de noi, acesta ne-a demonstrat că natura-i aparţine şi că iuţeala lui şi nebăgarea noastră de seamă ne-a lăsat cu mâna goală.Iată de ce întâmplările sunt frumoase şi poveştile nesfârşite! Însă nu uitaţi a re-flecta la ceva mai bine şi pentru Vânătoare!

INg. CONSTANTIN RĂDAN

Cultură vânătorească şi sincronism

Pentru cei mai mulţi, cultura vânătorească se rezumă la bagajul de cunoştinţe acumu-late în urma lecturii publicaţiilor de speci-

alitate, fie ele cărţi, fie reviste. Aceasta este, pe bună dreptate, calea directă şi cea mai rodnică de îmbogăţire a cunoştinţelor într-un dome-niu de activitate bazat mai mult pe o instruire de autodidact, cum este cel cinegetic. Marea lume a vânătorilor se iniţiază şi se desăvârşeşte ca o colectivitate de sine stătătoare, cu identi-tate distinctă, prin efort individual. Odinioară, perceptele, cunoştinţele, deprinderile speci-fice tagmei se asimilau prin imitaţie, în relaţia maestru-discipol, adesea în cadru familial. Însă, odată cu apariţia şi proliferarea cărţilor şi revistelor de gen, precumpănitoare a deve-nit nu atât nevoia, cât mai ales plăcerea de a te afla constant în contact cu pasiunea care te subjugă, prin orice mijloace, chiar şi me-diat. Căci, după cum afirma inspirat Pascal, vânătoarea este mai importantă decât prada. Aşadar, extrapolând, la modul figurat, putem spune că , uneori, ecoul cornului de vânătoare

este mai plin de farmec decât sunetul iniţial.Practicarea vânătorii, interesul pentru scri-erile de factură cinegetică – reviste sau cărţi -, respectul faţă de aspectul exterior, care denotă o atitudine deferentă inclusiv faţă de semeni, dezvoltarea bunului-gust în ma-terie de artă specifică, asimilarea tuturor formelor de manifestare a tradiţiei – toate se subsumează ideii de cultură vânătorească.Un prieten şi camarad de vânătoare s-a întors curând dintr-o călătorie la Salzburg, fermecat de atmosfera cinegetică a târgului anual organizat în urbea natală a lui Mozart. Timp de trei zile, în-tregul oraş a pulsat vânătoreşte : mii de vizitato-ri cu vestimentaţie specifică, sute de expozanţi, ansambluri de suflători la corn, participanţi la concursuri de imitat sunete emise de animale cu diverse prilejuri, degustări de vinuri şi preparate din carne de vânat – o lume în care amicul meu a simţit realmente fiorul înălţător al apartenenţei la o familie numeroasă, efervescentă şi inventivă, a cărei cultură alcătuieşte un evan-tai amplu, multicolor. Părea că întreaga suflare vânătorească a planetei se concentrase acolo, în burgul devenit neîncăpător pentru atâtea forme de manifestare a activităţii cinegetice.Dincolo de acest aspect pe care îl poate îmbrăca respectul faţă de valorile culturale specifice unei îndeletniciri (care a însoţit omul pe tot parcursul evoluţiei sale, până în zilele noas-tre), stăruie convingerea că nu numai cuvântul scris ne defineşte în dorinţa noastră de a ne declara devotaţi pasiunii asumate. Deşi, înainte de toate, criteriul apetitului pentru lectură a fost şi va rămâne un barometru destul de puţin elocvent pentru vânătorii din România, situaţie reflectată ş de revistele noastre de profil. Nici cotele respectului faţă de tradiţie sau faţă de arta de inspiraţie cinegetică – literatură, pictură, sculptură etc. – nu sunt în măsură să genereze optimism. Probabil însă că, prin imitaţie şi printr-o dorinţă reală de a ne racorda la spiritul veacului, vom reînnoda firul sama-volnic întrerupt de o promovare prea uşoară a noilor vânători, traducând şi în plan vânătoresc principiul estetic al sincronismului, con-sacrat de Eugen Lovinescu. Rămâne de văzut.

gABRIEl ChEROIU

Ilustrația autorului

Foto

: Lav

inia P

avel

Page 20: Vanatorul si pescarul sportiv 04/2012

|20 Vânătorul și Pescarul Român

Primul an din viața câinelui de vânătoare este pe cât de încărcat

pe atât de plin de surprize. Faptul este valabil și pentru stăpânul său, fie el tânăr sau cu ani buni de experiență în materie. Dacă de cele mai multe ori compania tânărului cățel este distractivă, une-ori poate fi de-a dreptul intimidantă având în vedere că noi suntem cei care îl in-troducem în tot ceea ce este nou în viața lui, încercând să îl ghidăm cu cât ne pricepem mai bine. Și asta pentru a-l crește, a-l educa și a-l pregăti pentru tot ceea ce urmează a fi viața lui în strânsă corelație cu vânătoarea. Și chiar dacă pe parcurs universul său va deveni cu mult mai larg in-cluzând aici mediul în care crește, cei cu care vine în contact, oameni și animale, și cu care trebuie vrând nevrând să „socializeze”, armele de

vânătoare, vânatul, călătoriile cu mașina, și multe altele, motivul principal pentru care se află acum cu noi a fost, rămâne și va fi vânătoarea.

***În procesul de introducere în viață și educare a tânărului patruped trebuie să ținem cont de moștenirea sa genetică, de trăsăturile sale de tem-perament, de calitățile și ap-titudinile sale vis-a-vis de vânătoare, incluzând aici sen-sibilitatea mirosului, dorința de a participa la activități, deschiderea spre cooperare sau încăpățânarea sa și, nu în ultimul rând, de construcția și robustețea sa fizică. Totul trebuie prezentat cu grijă și atenție, pas cu pas, fără a forța sau impune, raportând can-titatea de informație nouă la nivelul precedent atins, pentru a fi siguri că noutatea a fost înțeleasă, acceptată și va fi reținută pe viitor. Imaginați-

vă doar ce ar însemna să cerem de la prima ieșire în teren cățelului de numai câteva luni să stea la picior, să nu plece fără comandă, să urmărească o singură urmă de miros și așa mai departe. Ar fi curată nechibzuință, ca să nu o numesc nebunie. De aceea se recomandă prezen-tarea “scenariilor” pe rând, câte unul la intervale de timp bine gândite, pentru a-i acapa-ra total atenția și a fi siguri că a învățat și reținut noua lecție.

***Pornind din casă, mediul confortabil pentru tânărul partener și adesea primul cu care face cunoștință, să vedem alți câțiva “pași” pe care îi facem obligato-riu în primul an de viață.

***Cușca și cușca pentru trans-port. Devin practic a doua locuință și, mai important, modalitatea de călătorie spre

terenul deschis unde va par-ticipa ulterior la vânătoare. Lăsați-l să se obișnuiască cu cușca de transport întâi în casă, apoi afară, în mașină și apoi pe teren, unde poate să alerge liber. Trebuie să învețe că transportul cu mașina nu înseamnă doar mersul la veterinar, unde de regulă primește o injecție, ci mai ales terenul deschis, câmpul, pădurea, unde poate zbur-da și face ceea ce îi place.

***Alți oameni și alți câini. Joaca cu membrii fami-liei și eventual cu câi-nii vecinilor, la început, este un bun start. Socializa-rea, dacă o putem numi așa, cu alți câini și alți oameni este un element important pen-tru juniorul nostru. Plimbările în parc la locul de joacă pentru câini și ieșirile în aer liber cu alți parteneri sunt foarte bine venite. Cu cât vom reuși să-l expunem mai mult și la o va-rietete mai mare de condiții cu care să se obișnuiască și care să devină firești, cu atât vom reuși să-l formăm ca un câine bine echili-

CÂINELE de VÂNÃTOARE PRIMUL AN, PRIMII PAȘI (I)

|Chinologie vânătorească

Page 21: Vanatorul si pescarul sportiv 04/2012

21|Vânătorul și Pescarul Român

brat, educat și ascultător.***

Urmează alți pași importanți, cum sunt mersul în lesă, obișnuirea cu terenul deschis, cu apa, cunoașterea păsărilor și animalelor sălbatice, apor-tul și introducerea armelor și a focului de armă. Le vom

discuta pe toate acestea. Până atunci bucurați-vă de tânărul partener patruped și nu uitați, timpul și efor-tul depus și investit vă vor fi răsplătite pe deplin!

ALexAnDrU CoDrIn

Desigur, pentru a te desăvârşi în arta tirului, nu numai a tirului de vânătoare, îţi trebuiesc unele aptitudini native, dar mai ales multe ore de antrena-ment şi un important consum de cartuşe, iar această distracţie costă mult. Dacă tirul, ca sport, n-ar fi disciplină competițională, până la apogeul olim-pic, probabil că nu s-ar face atâta risipă de energie şi atâtea cheltuieli de către cei ce bat la porţile consacrării, în dorinţa de a se desăvârşi. Dar noi, vânătorii, ne antrenăm pe ţinte vii, fără ca cineva să ne dojenească atunci când pe unele le schilodim, fără a le recupera, lăsându-le în plata Domnului.Fac aceste afirmaţii în cunoştinţă de cauză fiindcă, la rândul meu, până am ajuns la oarecare performanţe în arta tirului, am risipit destulă muniţie pe năluci zburătoare.După mai mulţi ani de antrenament, începusem să trag destul de curăţel în anumite condiţii pe care mi le oferea partenerul de vânătoare care îmi in-dica locul de unde se va lansa în zbor pasărea, aşa încât îmi alegeam poziţia pentru ca rezultatul să fie cel dorit. Dar totul s-a dat peste cap în momentul în care a trebuit să execut tirul la fazanii ce treceau la 35-40 m înălţime, cu viteze ce depăşeau înţelegerea mea despre corecţia de ochire cu arma în mişcare.Cu timpul, am depăşit şi acest handicap ce îmi aducea oarece pagubă în buzunare prin risipa de cartuşe, antrenându-mă asiduu la vânătorile pen-tru sarcinile de plan, până m-am perfecţionat şi la acest „capitol”. Apogeul l-am atins când am prins şpilul de corecţie şi declanşare a focului la „lovi-tura regală” pentru ca fazanii să-mi cadă la doi metri în spate, şi nu în cap.Un alt tur de forţă l-au constituit raţele şi, mai ales, sarselele ce treceau ca nişte miguri când prindeau şi vânt din coadă, de nici o alică nu le ajungea.Au urmat becaţinele, sitarii şi turturelele, fiecare cu dichisul ei, pentru că trebuie să ştiţi Dumneavoastră că orice specie are particularitatea ei şi pen-tru fiecare în parte trebuie să ştii unde să „aţâi” cătarea în miimea de secundă, pentru ca snopul de alice să aibă incidenţa în spaţiu cu zburătoarea râvnită.Se subînţelege că pentru a mă perfecţiona am trecut şi prin şcoala poligonului de tir de la Tunari, atât la skeet cât şi la şanţ, până ajunsesem la performanţa de 18-20 talere din 25 focuri, mai ales la dubla de la skeet, unde trebuie să spargi cele două talere ce se intersectează la standul central al tirului pe verticală.Recunosc că antrenamentele în poligon mi-au imprimat re-flexul rapidităţii epolării şi orientării pe talere prin mişcarea din şold şi nu prin purtarea armei din braţe spre țintă. Oricum, tirul la vânat este cu totul diferit faţă de cel la talere şi nu pot fi comparate.Aceasta fiindcă primul este oarecum mecanizat şi comandat, iar în ca-zul celuilalt intervin o mie de situaţii pendente de factorii circumstanţiali ai locului şi ambientului în care te afli şi unde se desfăşoară vânătoarea.Apogeul consacrării îl dobândeşti atunci când de la numele de „buhnaci” ajungi la cel de „tiror”, ce încununează măestria şi desăvârşirea în arta tiru-lui. Această perfecţiune nu vine dintr-o dată şi o poţi demonstra de faţă cu martorii companioni când, repetat, execuţi dubleuri la diferite specii cum ar fi: sarselele, becaţinele, sitarii, fazanii ori turturelele cu fentele lor, care prin iuţeala zborului fac ca tirul să fie dificil.

Tir dificil

|Alexandru AlaciIlustrația autorului

Foto

: MAC

Page 22: Vanatorul si pescarul sportiv 04/2012

.

|22 Vânătorul și Pescarul Român

Î n urma invitaţiei primite la AGVPS din România, transmisă din partea d-lui Toni Vrscaj - Preşedintele Fo-

rumului de Coordonare Central şi Est-European al CIC, o delegaţie formată din ing. Valeriu Bol-giu – şeful Delegaţiei României în CIC şi dr. ing. Dan Şipos – nou membru CIC al delegaţiei române - a participat la reuniu-nea organizată cu acest prilej, la Belgrad, în perioada 15-16 martie 2012, având ca tema “Legislaţia privind vânătoarea în ţările central şi est europene“. În cadrul acestei manifestări, patronată de către Bernard Lozé – Preşedinte CIC şi Dieter Schramm - Preşedinte de onoare al CIC, au participat reprezentanţi ai asociaţiilor de vânători sau ai vânătorilor din Albania, Bul-garia, Croaţia, Slovenia, Munte-negru, Macedonia, România, Bosnia – Hertegovina şi Serbia.Tema reuniunii a fost iniţiată, în principal, datorită nevoii unui schimb necesar de experienţă şi de opinii între reprezentanţii guvernelor, ai institutelor de cercetare şi învăţământ supe-rior, ai vânătorilor şi societăţii civile în privinţa reglementării activităţii de vânătoare, a modului de asociere a vânătorilor şi a gospodăririi fondului ci-negetic în spiritul conservării durabile a biodiversităţii mediului înconjurător. Luările de cuvânt şi ex-punerile prezentate de către delegaţii fiecărei ţări au scos în evidenţă mai multe situaţii legate de legislaţie şi orga-nizarea vânătorilor şi anume : • Sunt ţări, pre-cum Albania, unde nu există o legislaţie precisă şi clară în privinţa organizării activităţilor de vânătoare şi gestionare a vânatului. În acest caz, consecinţele privind gestionarea faunei cine-getice sunt grave, în principal datorită exceselor nesancţionate şi corupţiei la nivelul

reprezentanţilor autorităţilor. Se doreşte adoptarea unei legi care să reglementeze vânătoarea şi gestionarea durabilă a spe-ciilor de vânat, dar şi conser-varea mediului sălbatic de viaţă al acestora, precum şi o legislaţie pentru recunoaşterea organizării vânătorilor. • Sunt ţări, pre-cum Slovenia, Croaţia, Româ-nia şi Bulgaria, în care există reglementări legale atât în privinţa practicării vânătorii, cât şi a gestionării durabile a vânatu-lui. Aici au apărut în ultimul timp schimbări ale legislaţiei impuse nu de corecta gestionare durabilă a speciilor de vânat, ci de interese oculte ale unor grupuri de lobby, care sub pretextul în-noirii reglementărilor au pro-movat shimbări legislative, chiar dacă tradiţiile naţionale, practi-carea vânătorii şi organizarea vânătorilor se desfăşurau corect. În aceste cazuri, organizaţiile de vânători din ţările mai sus menţionate, împreună cu o parte din reprezentanţii administraţiilor guvernamen-tale, încearcă să diminueze cât mai mult efectele nocive ale acestor schimbări sau să le elimine. Aceştia îşi susţin cu argumentele rezultatelor bune obţinute până acum şi prin recunoaşterea internaţională a muncii vânătorilor din aceste ţări. Mai apar situaţii, precum în Bulgaria şi România, unde prin modificările legislative a fost exagerat rolul statului. Eliminarea actului democratic al dialogului cu societatea civilă şi nereglementarea clară a aces-tei poziţii lasă însă loc unor

abuzuri şi interpretări subiec-tive, care afectează în spe-cial organizaţiile de vânători. • În alte ţări, precumSerbia, Macedonia, Muntenegru şi Bosnia – Hertegovina, au fost adoptate acte normative privind vânătoarea şi gestionarea vânatu-lui, însă din cauza unor frământări, în special pe criterii etnice susţinute politic, acestea nu se aplică. Opoziţia în a le respecta are la bază dorinţa de segregare atât a vânătorilor, cât şi a teri-toriilor actuale ale statelor. Aici trebuie menţionat cazul Serbiei şi al Bosniei - Hertegovina în care provinciile tradiţionale doresc o separare după alte criterii decât vânătoarea şi gospodărirea durabilă, folosind vânătoarea ca argument şi exemplu. În acest sens, chiar în tim-pul reuniunii reprezentanţii sârbi, împreună cu cei ai CIC au fost într-o audienţă la Ministrul Agriculturii din Serbia pentru a solicita să nu fie făcute modificări legislative care să pună bazele unei rupturi a acestei activităţi doar după criterii etnice sau politice greu de reparat.Toate luările de cuvânt au adus în discuţie, pe lângă o serie de exemple de gospodărire durabilă a unor specii de vânat, necesitatea unei mai bune coordonări comune a eforturilor tuturor facto-rilor implicaţi în gospodărirea vânatului, atât la nivel naţional cât şi zonal, cu sprijinul larg şi consistent al CIC şi al conduce-rii acestuia. Toţi participanţii au căzut de acord şi au votat în unanimitate o rezoluţie prin care se angajează să militeze activ pentru susţinerea princi-piilor tradiţionale consacrate ale gestionării durabile şi a

specificităţii practicării vânătorii la nivel local, naţional şi re-gional. În cazul ţărilor fără legislaţie cinegetică s-a hotărât începerea, în perioada imediat următoare, a unor acţiuni de sensibilizare a guvernelor acestor ţări şi efectuarea unor schimburi de experienţă, susţinând adoptarea cât mai repede a legislaţiei cine-getice şi a armelor de vânătoare.În final s-a conturat necesitatea asigurării unei stabilităţi, clare şi fără echivoc, a tuturor acţiunilor care să asigure o gestionare profesionistă a faunei sălbatice şi a habitatelor din regiunea noastră, precum şi durabilitatea conservării biodiversităţii aces-teia. Implicarea specialiştilor în actul decizional şi consultarea reală, nu formală, a societăţii civile de către organele de reglementare, înainte de o lua orice decizie, a fost o altă con-cluzie la care participanţii au subscris. În ultimul rând s-a discutat încercarea temperării mişcărilor de separaţie a unor structuri regionale din cele naţionale, argumentat de insistenţele reprezentanţilor CIC de a nu transforma vânătoarea într-o anexă a activităţii politice, făcându-se apel la raţiune şi echilibru. A fost redactată şi o rezoluţie a reuniunii care va fi transmisă tuturor factorilor respon-sabili din ţările participante.

INg. VAlERIU BOlgIU

REUNIUNEA forumului de coordonare cic pentru europa centrală și de sud-est de la belgrad

Page 23: Vanatorul si pescarul sportiv 04/2012

23|Vânătorul și Pescarul Român

zilele vânătorii s-au scurs. Au trecut doar câteva săptămâni de când vânătorul şi-a pus puşca să se odihnească şi sunt convinsă că mintea sa deja aleargă către noul sezon cu noi întâmplări

şi păţanii. Până atunci fiecare îşi va alina dorul de vânătoare cu zile petrecute la poligon, cu întâlnirile de la festivalurile şi concursurile cinegetice, cu plimbările în natură. Dacă pentru vânător închiderea sezonului nu este un motiv de bucurie, pentru sălbăticiunile pământului cu siguranţă este. Ele îşi fac tihnit cui-barele şi culcuşurile pregătindu-le pentru noii veniţi. Perioada de repaus poate fi ocazia de a afla şi a învăţa mai multe despre vietăţile ce ne înconjoară. În perioada aceasta de primăvară natura renaşte, bucuria culorilor şi mireasma îmbătătoare a florilor

învăluie pământul, hărmălaia şi zborul păsărilor sunt amețitoare.Păsările migratoare se întorc din ţările calde, căutându-şi locaşurile vechi părăsite în grabă cu un an în urmă, iar cele care au iernat aici sunt şi ele în mare fierbere, căutându-şi cuibar. Toate pândele tih-nite petrecute în observatoarele ridicate din frunzişul pădurii, căutările căpriorilor în dimineţile umede şi răcoroase sau în amurgul vioriu, vânătorile la picior dar şi plimbările fără puşcă sunt toate însoţite de cântul vesel şi felurit al păsărilor. Mai colorate sau mai cenuşii, mai mari sau mai mici, mai timide sau mai îndrăzneţe, toate vin să contureze şi să însufleţească orele hoinărelilor noastre. Chiar şi în cenuşiul şi apăsătorul oraş îşi fac loc pentru a înveseli imaginile reci schiţate parcă de un trist artist din vâr-

ful peniţei sale. Aici drepnelele se adună în stoluri zgomotoase în jurul blocurilor cu multe etaje. În fi-surile din pereţii verticali îşi fac cuibare. Ele vânează de regulă în stol la înălţimi considerabile. Această specie unică, adesea confundată cu rândunica sau lăstunul, are aripile înguste, în formă de seceră. Dimineaţa, când zumzetul oraşului încă nu se ridică asurzitor de pe străzi şi trotuare, strigătul ascuţit al micilor păsări migratoare ne insoţeşte paşii : “sriii, sriii”. Un alt confrate ce vine tot din Africa în zilele lunii Aprilie şi se stabileşte şi la oraş este lăstunul de casă. El îşi aşază cu grijă cuibul închis, clădit din noroi pe pereţii exteriori, în colţul ferestrelor, balcoanelor blocurilor sau sub poduri. De ciripitul lui silenţios ne bucurăm în zorii zilelor de primăvară. Cei ce au părăsit oraşul pentru tihna satelor se pot bucura şi de prezenţa rândunelelor. Şi ele caută aceste locuri liniştite, grajdurile fiind preferate pentru a-şi clădi cuiburile într-însele. zborul rândunicii este foarte rapid. Ea obişnuieşte să bea apă zburând razant cu oglinda apei. Mi-am oprit atenţia asupra acestor trei vestitori ai primăverii, ai trezirii naturii la viaţă, dar toate păsările laolaltă ne încântă privirea şi auzul, ne înveselesc sufletul, fiecare are o poveste de spus dacă dorim s-o ascultăm, fiecare ne vesteşte câte ceva. zborul unora poate anunţa schimbarea vremii, strigătul altora prezenţa unei vietăţi, apropierea unui pericol, agitaţia lor poate vesti venirea furtunii, plecarea lor în stoluri mari arată apropierea toamnei… Dar până să ajungă la noi toamna în mantia-i ruginie ne putem bucura de cântul piţigoiului, al mierlei, al privighetorii, de sporovăiala vrăbiilor, de coloritul viu al presurei, al câneparului, al cintezei, de zborul în sincron al stolurilor de grauri, de gurluitul porumbeilor şi guguştiucilor, de cântul sentimen-tal al turturicii. Până ce zilele toamnei vor aduce cu ele stolurile de prepeliţe şi de raţe şi vor da apoi dezlegare la ochirea în zbor a fazanului, ne putem bucura şi asculta alături de aceste minunate vietăţi glăsuirea naturii.

MARIA SĂVUlESCU

VESTITORII PRIMĂVERII

Însemnări de sezon|

Ce putem vâna

aPRilie Mamifere: vulpe; până la 15.04. – bizam.

Mai Mamifere: vulpe; de la 15.05. – căprior (mascul), şacal.

Foto

: B. B

otez

at

Page 24: Vanatorul si pescarul sportiv 04/2012

|24 Vânătorul și Pescarul Român

|File de istorie

Dacă în materialele publicate în nu-merele precedente ale revistei ne-am referit numai la car-nivore, acum vom prezenta unele date referitoare la alte patru importante specii de mamifere de interes cingetic şi anume : căprior, cerb, iepure şi mistreţ.

A).CĂPRIORÎn judeţul Buzău căpriorul era cel mai răspândit dintre cervide.Societatea de vânătoare « Pente-leul » din Nehoiu primise aprobare pentru recoltarea a 5 exemplare în 1937, câte 8 în anii 1938 şi 1939 şi 13 în 1943 (10 ţapi şi 3 capre). Mem-brii acesteia au vânat 10 căpriori în 1941. Tot în anul 1941, vânătorii din Vintilă Vodă au recoltat 2 căpriori.Pe teritoriul judeţului, numărul de căpriori vânaţi a fost de : 15 (7 mas-culi şi 6 femele) în intervalul 1 aprilie 1941-31 martie 1942, 3 (femele) în intervalul 1 aprilie 1942-31 mar-tie 1943, 16 în intervalul 1 aprilie 1943-31 martie 1944 şi numai 1 în-tre 1 aprilie 1944 şi 31 martie 1945.Societatea de vânătoare din Mânzăleşti primise aprobare pentru recoltarea a 2 căpriori în 1942, iar cea din Cislău pentru 8 căpriori în acelaşi an.În luna noiembrie 1942, Inspectoratul

de vânătoare Buzău comu-nica Ministerului diminu-area numărului de căpriori.Regiunea Tisău-Vipereşti-Cislău avea, în 1943, « abundenţă de căprioare » pentru că « Ocolul Silvic Tisău a organizat hrănirea lor ».Judeţul primise autorizaţii de recoltă pentru 15 căpriori în 1943 (13 la Nehoiu, 1 la Năeni şi 1 la Lapoş), în 1944 pentru 9 (2 ţapi şi 7 capre), în 1945 pentru 21 (15 ţapi şi 6 capre), iar pentru se-zonul aprilie 1948-martie 1949 pentru 7 exemplare.În luna iunie 1943 s-au observat multe căprioare în apropierea localităţii Siriu, iar la 5 mai 1944 s-a vânat un exemplar la marginea regiunii subcar-patice, lângă satul Breaza.Verificările efectuate în

perioada 17-24 iunie 1944 de per-sonalul Inspectoratului de Vânătoare Buzău, au dus la concluzia că efecti-vul era « abundent şi în creştere » la această specie pe teritoriul judeţului.În intervalul 1 aprilie 1944-31 martie 1945 acest mamifer era frecvent întâl-nit în regiunile : Tisău, Lapoş, Grăjdana, Cândeşti, Unguriu, Măgura, Vipereşti şi Tronari (Predeşti), locuri unde se realiza şi o bună pază. Ulterior, până la 31 martie 1946, căprioarele se întâlneau cu predilecţie în pădurile administrate de Ocoalele Silvice Tisău şi Cislău, în restul judeţului redu-cerea drastică a numărului acestora datorându-se atacurilor de lupi şi râşi.Căpriorii erau “aproape de dispariţie” conform observaţiilor făcute între 1 aprilie 1946 şi 31 martie 1947, cauza fiind înmulţirea lupilor. În iarna anilor 1946-1947, în cuprin-sul plasei Pătârlagele, datorită lu-pilor, căprioarele « erau în pragul dispariţiei » acestea fiind « urmărite neîncetat zi şi noapte în timpul cât zăpada este mare şi are crustă ».Şi în rapoartele din perioada aprilie 1946-mai 1948 întocmite de Inspec-toratul Judeţean de Vânătoare, era evidenţiat faptul că această specie era « în număr extrem de redus ».Regiunile unde se întâlnea căprior în anul 1948 erau : Muntele Miclăuş, Ivăneţu Mic, Păltineni, Chio-jdu, Mânzăleşti, Meledic, Lopătari, Bălăneşti, Bozioru, Odăile, Trestia,

Tega, Ruşavăţ, Vintilă Vodă, Un-guriu, Măgura, Pietroasa, Bădeni, Brădeanca, Lapoş, Bradu şi Tisău.În judeţul Râmnicu Sărat un căprior valoros s-a observat în ziua de 5 mai 1942 lângă Teişu.Raportul Inspectoratului de Vânătoare Râmnicu Sărat din 5 mai 1943, menţiona faptul că acest mamifer se întâlnea doar în regiunea subcarpatică, în cuprinsul plaselor Dumitreşti şi Plăineşti, dar « nu în număr mare din cauza braconajului ». În primăvara anu-lui 1946, după observaţiile făcute în luna martie, populaţia de căprior era în creştere « prin infiltraţiuni din judeţele vecine ». Ulterior însă, « din cauza braconajului cu arme mili-tare », în cursul observaţiilor din intervalul 16-18 iulie 1946, vânătorii locali raportau la Bucureşti că, « căprioarele erau aproape dispărute ». Planul de recoltă la această spe-cie a fost de : 4 exemplare în 1943, 2 în 1944, 5 în 1945 şi 3 în 1946.În judeţul Ialomiţa căprior exista nu-mai în marea pădure Groasa (1500 ha) aflată pe teritoriile comunelor Horia, Axintele şi Crăsani. Acolo, la 22 decembrie 1945 s-au obser-vat numai două exemplare.

B).CERBÎn cuprinsul judeţului Buzău s-au vânat puţini cerbi: 7 (4 masculi şi 3 femele) în intervalul 1 aprilie 1941-31 martie 1942, 2 (masculi) între 1 aprilie 1942 şi 31 martie 1943, 5 (din care 3 în munţii comunei Gura Teghii) în perioada 1 aprilie 1943-31 martie 1944.Societatea de vânătoare « Penteleul » din Nehoiu primise aprobare pentru re-coltarea a câte un exemplar în anii 1938 şi 1939, apoi 4 în 1942 şi 2 în 1943. Mem-brii acesteia vânaseră 2 cerbi în 1941 în punctele Tehărău şi Podu Calului. Tot în 1941 s-au vânat tot 2 cerbi şi pe teritoriul comunei Siriu.La 25 noiembrie 1942 in-spectorul de vânătoare din Buzău raporta la Minis-ter sporirea numărului de cerbi şi apariţia lor în locuri noi. S-au sem-

nalat mulţi cerbi în 1943 în Munţii Penteleu, dar şi în regiunea Siriu.Pentru judeţ, ministerul eliberase autorizaţii de recoltă pentru 5 cerbi în 1943, 2 în 1944, 8 în 1945, 3 în 1947.Urmare a constatărilor din perioada 17-24 iunie 1944, personalul Inspec-toratului de Vânătoare Buzău aprecia că numărul cerbilor era « mărişor ».În raportul pe intervalul 1 aprilie 1944-31 martie 1945 al Inspec-toratului de Vânătoare Buzău trimis Direcţiei Vânătoarei la Bucureşti, era menţionat că cerbii din aria montană se retrăseseră în pădurile liniştite din zona Dârnău, iar în restul arealului montan «nici nu se auzise boncănitul lor ».Pe muntele Penteleu, în locurile nu-mite « Corâiul » şi « Dealul Lung » pe 15 şi 16 decembrie 1946, vânătorii din Nehoiu observaseră 8 cerbi.Numărul cerbilor a fost « în creştere » în intervalul 1 aprilie 1946-31 mar-tie 1947. De exemplu, pe teritoriul plasei Pătârlagele, după constatările făcute la 28 ianuarie 1947, cer-bii erau «mai mulţi ca în trecut ».În zona Gura Teghii-Siriu-Nehoiaşu-Nehoiu-Goideşti în 1948 erau întâl-nite multe exemplare de cerb. Acest

Date asupra altor specii de mamifere din județele Buzău, Râmnicul Sărat și Ialomița din perioada 1937-1949

Foto: F. Andronache

Page 25: Vanatorul si pescarul sportiv 04/2012

25|Vânătorul și Pescarul Român

Este posibil? Se pare ca DA! În condiţiile unor reglementări insuficient de clare, mai corect zis intenţionat confuze, instanţele judecătoreşti inamo-

vibile au putut şi pot pronunţa soluţii de-a dreptul trăsnite. Precum cele la care facem referire mai sus şi în continuare.Asociaţiile de proprietari de terenuri agricole şi sil-vice Valea Hotarelor şi Valea Corbilor s-au consti-tuit din proprietari vii, dar şi din 334 de decedaţi, plus foşti proprietari care îşi vânduseră terenurile, fiecare sub „semnătură proprie” şi cu domiciliul sta-bil deasupra pământului, după cum declară, pe pro-prie răspundere, primarii comunelor Drăguş şi Viştea.În condiţiile în care instanţele competente au validat aceste asociaţii ca fiind legale, în nici un caz singurele constituite prin această modalitate în România, res-pingând ulterior cererea de dizolvare a lor, este cât se poate de evident că asocierile de acest gen, din morţi cu vii şi proprietari cu non-proprietari de terenuri, sunt valabile. Deci, comisia Ministerului Mediului şi Pădurilor de atribuire în gestionare a faunei cine-getice nu ar fi greşit deloc atunci când a luat în con-siderare aceste asociaţii (şi multe altele asemenea) şi atunci când a acceptat desemnarea (frauduloasă) a gestionarilor fondurilor cinegetice, făcută de acestea.Totuşi legile ţării, obligatorii de la vlădică-ministru, până la opincă-vânător, stabilesc, suficient de clar pentru orice om de bună credinţă, cu totul altceva.Stabilesc că asocierile, inclusiv de proprietari de terenuri, se pot face doar între vii, pe baza actelor care dovedesc in-dubitabil şi legal proprietatea, iar intrarea în asociere sau adeziunea se confirmă prin semnătură proprie, dacă nu există împuternicire notarială în acest sens dată altcuiva.Mai stabilesc că intrarea primăriilor în orice fel de asociaţii se face doar în interesul comunităţii, nicidecum al unui grup minoritar de beneficiari ai banilor deturnaţi din bugetul public spre asociaţiile lor de proprietari. Stabilesc, totodată, ca orice folosinţă a proprietăţii publice se atribuie prin licitaţie publică, nicide-cum în mod direct unei persoane juridice clientelare.În cazul acestor asociaţii de proprietari de terenuri fraudu-los constituite, legea nu mai este lege, deşi este, aşa după cum spuneam, suficient de clară pentru orice om de bună credinţă. Nu însă şi pentru ministerialii şi judecătorii care au avut şi au obiceiul (tupeul) să o interpreteze după bunul plac, prin reglementări strâmbe şi confuze în aplicarea legii şi, respectiv, prin soluţii trăsnite, contrare prevederilor legii, pronunţate cu sfidarea bunului simţ.Totuşi, dacă instanţele judecătoreşti şi ministerialii din România consideră legală asocierea viilor cu morţii, proprietarilor cu foştii proprietari şi cetăţenilor duşi în eroare cu falsificatorii de semnături şi de date „ofi-ciale”, ce mai poţi face? Te poţi pune împotriva lor?Poate doar să tragi de timp în speranţa unor schimbări în bine, după 20 de ani de decădere morală, sau să ieşi cu judecata în străinătate, împotriva statu-lui român, când sau unde speri să ţi se facă dreptate.Dar trebuie să cugeţi, mai întâi, cum poate să-ţi fie mai bine, fiindcă în condiţiile nerespectării legii, care avertizează în privinţa unui început de anarhie, poate să ţi se întâm-ple să pierzi, în continuare, cu dreptatea de partea ta. Parcă deja ne-am şi obişnuit să pierdem cu legea şi drep-tatea de partea noastră. Dar tot atât de adevărat rămâne şi faptul că fără luptă nu se poate câştiga nici o bătălie.

GR. (R) C. LUCA

DOUĂ ASOCIAŢII „LEGALE”, CONSTITUITE DIN VII ŞI DIN MORŢI

mamifer se întâlnea în acel an şi în alte areale: Lopătari, Podu Calului, Harţagu, Caşoca, Honduru, Bâsca Mică, Munţii Poiana din Cale şi Miclăuş. Pentru sezonul de vânătoare aprilie 1948-martie 1949 judeţul Buzău pri-mise autorizaţii de recoltă pentru 2 cerbi.În luna mai 1943, în judeţul Râmnicu Sărat s-au semnalat pătrunderi ale acestui mamifer din judeţele vecine, Buzău şi Putna. În toamna aceluiaşi an, cerbul era considerat o specie de tranzit şi nu una stabilă în acest judeţ. În Raportul Inspectoratului de Vânătoare Râmnicu Sărat din 13 martie 1946 înaintat Ministerului Agri-culturii şi Domeniilor, era menţionat faptul că « în ultimii ani s-au sem-nalat infiltraţiuni de cerbi veniţi din [judeţele n.n.] Buzău şi Putna, mai des în masivul păduros Jitia ». Documentul includea propunerea înfiinţării unui « post de poliţia vânatului la Jitia, pen-tru protejarea infiltraţiunii cerbilor ». În luna iulie 1946, s-a semnalat pătrunderi de cerbi şi din fostul judeţ Trei Scaune (azi Covasna). Menţionăm şi un fapt neobişnuit consemnat de documente, anume acela al observării în ziua de

3 iunie 1941 a unui exemplar de cerb lângă stâna satului Măicăneşti, aflată în lunca Siretului. A fost o ivire la 60 km spre est de arealul său obişnuit. Explicaţia este aceea a dezorganizării populaţiilor de mamifere mari şi accentuarea fenomenului de migraţie a acestora într-o zonă în care se accentuau pregătirile pen-tru începerea operaţiunilor militare din cel de-al Doilea Război Mondial.

(va continua)

SORIN gEACU

BIBLIOGRAFIE* * * Direcţia Buzău a Arhivelor Naţionale, Fondurile : Inspectoratul de Vânătoare al Judeţului Buzău (1941-1948), Direcţia a IV-a Silvică Buzău (1942-1948), Soci-etatea Vânătorilor « Mistreţul » Pârscov (1946), Inspectoratul de Vânătoare al Judeţului Râmnicu Sărat (1937-1948).* * * Direcţia Ialomiţa a Arhivelor Naţionale, Fondurile : Prefectura Judeţului Ialomiţa (1939), Inspectoratul de Vânătoare al Judeţului Ialomiţa (1942-1948).

Foto

: B.B

otez

at

Page 26: Vanatorul si pescarul sportiv 04/2012

|26 Vânătorul și Pescarul Român

În Monitorul Oficial, Partea I nr. 188/22.03.2012 a fost publicat Ordi-nul comun al Ministerului Agriculturii

şi Dezvoltării Rurale şi al Ministerului Mediului şi Pădurilor nr. 40/1016 din 27.02.2012, privind prohibiţia pescui-tului în anul 2012.Conform Art. 1 – (1) din ordinul menţionat „Se instituie măsuri de prohibiţie pen-tru pescuitul în scop comercial, recre-ativ/sportiv şi familial al oricăror specii de peşti , crustacee, moluşte şi al altor vieţuitoare acvatice în habitatele pisci-cole naturale, pe o durată de 60 de zile, în perioada 15 aprilie – 13 iunie inclusiv, şi în apele care constituie frontieră de stat, inclusiv Golful Musura, pe o durată de 45 de zile, în perioada 15 aprilie – 29 mai in-clusiv, cu excepţiile prevăzute în prezentul ordin”.Observăm, ca şi în anul precedent, in-ventarea unui termen, „pescuit familial”, inexistent în nici un act normativ sau reglementare legală. Se referă probabil la Art. I din O.U.G. nr. 127/28.12.2010 pentru adoptarea unor măsuri destinate dezvoltării economico-sociale a zonei

„Delta Dunării”, care modifică Art. 9 din O.U.G. nr. 27/1996 şi care are următorul cuprins : „Persoanele cu domiciliul în localităţile din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării au dreptul de a pescui pentru con-sumul familial, în regim de pescuit recre-ativ/sportiv pe baza unui permis nominal emis de către administrator, în condiţiile legii”. Deci, tot pescuit recreativ/sportiv !Oricum, prevederea este hazlie, presu-punând că oamenii Deltei nu vor pescui „pentru consumul familial” timp de 60 de zile !Parcurgând textul ordinului, ajungem la SECŢIUNEA a 2-a – Specii şi perioade de prohibiţie. Din Art.5. – (1) a) aflăm că, prin excepţie de la Art.1 se interzice pescuitul unor spe-cii de peşti, astfel : „ştiuca, începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin până la data de 25 martie în anul 2012, în perioada 15 aprilie – 13 iunie inclusiv, pescuitul ştiucii se poate efectua numai cu folosirea echipamentelor de pescuit recre-ativ/sportiv şi a momelilor artificiale, cu eliberarea în mediul acvatic natural”.Observăm că perioada de prohibiţie a

ştiucii nu mai are nici o extensie pentru anul 2013, cum a avut în anul 2011 pen-tru 2012, deci nici o protecţie până la apariţia unui nou ordin, de obicei la o dată la care ştiuca a depus deja icrele. Apare în schimb obligativitatea eliberării acesteia în mediul acvatic natural, fără nici o jus-tificare, în perioada 15 aprilie – 13 iunie inclusiv.Din acelaşi articol, la litera c), prin aceeaşi excepţie, se interzice pescuitul pentru spe-ciile: „păstrăvul indigen, păstrăvul cur-cubeu, păstrăvul fântânel şi coregonul, începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin până la data de 30 aprilie şi în perioada 15 septembrie – 31 decembrie 2012”. Se subînţelege, ca şi din ordinul de prohibiţie precedent, că aceste specii se pot pescui între 1 ianuarie şi data apariţiei viitorului ordin de prohibiţie !După cum vedem, ca în fiecare an, cei care elaborează astfel de acte normative continuă să ne surprindă prin „creativita-tea” lor.

M.I.

DACĂ-I ORDIN, CU PLĂCERE !

|Actualitate

IN MEMORIAM

IONEl IlIUţĂÎntr-o tristă zi de început de primăvară ne-a părăsit şi Ionică, după o lungă şi grea suferinţă, îndurată cu bărbăţie şi demnitate.Om cu o deosebită ţinută intelectuală şi morală, pescar sportiv de competiţie pasionat şi implicat în această activitate, a fost vicepreşedinte cu activitatea de pescuit al AJVPS Neamţ şi responsabilul zonei V în cadrul Comisiei de Pescuit Sportiv şi Competiţii a AGVPS.Pescar pasionat, a ştiut să redea o parte a aventurilor sale, cu un talent remarcabil, în istorisiri savuroase, publicate, de-a lungul anilor, în revista VPR şi almanahul VPR.S-a implicat cu pasiune şi îndârjire în rezolvarea problemelor legate de reglementările legislative din dome-niul pescuitului sportiv românesc, pe care le-a semnalat şi dezbătut constant în cadrul congreselor AGVPS din România. La ultima sa apariţie publică, cu ocazia lucrărilor Congresului AGVPS din 19 noiembrie 2011, cu vocea stinsă, marcat de boală, a avut totuşi tăria să-şi exprime, ca de obicei, în versuri, indignarea faţă de guvernanţii cărora nu le pasă de soarta apelor şi a faunei acvatice româneşti.Am pierdut un bun prieten, pe care toţi cei apropiaţi îl vom regreta. Odihnească-se în pace pe tărâmul apelor mereu limpezi !

VPRFoto:M.Ionescu

Foto:M.Ionescu

Page 27: Vanatorul si pescarul sportiv 04/2012

27|Vânătorul și Pescarul Român

|Însemnări

albumul cu fotografii pescãreæti

PRiMa PlãTicã

Din faţa prezentului complicat, stresant şi sub multe aspecte urât, am început să mă retrag

tot mai des în amintirile din copilărie şi adolescenţă, pe malul Someşului, la Dej. Pe atunci repezişul de deasupra podului principal din oraş era plin de bancuri de scobari ce luceau în soare, apoi mai în sus, în zona de trecere spre apa mai adâncă, apăreau din belşug mrenele, iar în apa lină şi adâncă din dreptul fabricii de conserve „11 Iunie” pescarii mai în vîrstă prindeau crapi frumoşi, mrene zdravene, cleni şi plătici. În ziua de care îmi aduc aminte acum,eram în liceu şi era o toamnă frumoasă, când frunze îngălbenite de salcie şi răchită cădeau pe apă şi alunecau ca nişte bărci adevărate. Am ieşit atunci pe Someş să încerc o plută nouă din cocean de porumb, bună pentru pescuit la baltă, aşa că m-am dus la apă domoală şi adîncă, în locul „la cioată”. Acolo ieşea din apă capătul unui vechi trunchi de salcie, iar apa era foarte adâncă deoarece, când făceam baie, nu atingeam fundul cu picioarele. Ajuns la locul cu pricina am pus puţină mămăligă în cîrlig şi am început să măresc adâncimea. La a patra - a cincea trecere pe lângă cioată (încă n-am ajuns la fundul apei), pluta s-a oprit lin, apoi s-a înclinat uşor.Am crezut că este agăţătură, aşa că am tras uşor s-o dezgăţ, dar am simţit o smucitură puternică şi băţul s-a îndoit puternic.Era peşte şi încă mare. Şi brusc mi-au trecut prin minte cuvintele „lupta cu peştele” despre care vorbeau pescarii mai serioşi şi mai citisem şi în cărţi. Astfel încât, cu toată emoţia, am încercat să fiu calm şi m-am pregătit de o luptă îndelungată. Dar după cam doar două minute, în care, spre norocul, meu peştele n-a luat-o spre larg, ci a tras spre adânc, a început să iasă spre suprafaţă. Mă gândeam că dacă e să-l scap, măcar să apuc să-l zăresc chiar şi doar pentru o clipă. Şi atunci, deodată, am zărit o străfulgerare galben-aurie lată, aproape rotundă, apoi peştele a ieşit la suprafaţă fără să se mai zbată aproape deloc. L-am tras uşor spre mal ca pe o foaie de varză. L-am adus la mal spre o limbă de nămol (proaspăt rămasă de la retragerea recentă a apei care scăzuse de curând) unde s-a şi împotmolit. Fără ezitare am sărit pe el, l-am înşfăcat şi am urcat repede pe malul mai înalt. Pe atunci aveam un juvelnic prăpădit, croit dintr-o plasă rudimentară de plastic în care se co-mercializau cartofi.Am încercat să bag peştele în el, dar era prea mare pentru deschiderea plasei, aşa că mi-am strîns în grabă undiţa şi, mânjit pe picioare şi pantaloni cu nămol şi năclăit pe mâini cu mucusul bogat al peştelui, am pornit

spre casă. Încă pe mal m-am întîlnit cu domnul Cojocaru, profesorul de sport de la liceu, pescar înrăit, aşa că am simţit brusc un intens sentiment de mîndrie.Acest sentiment de-osebit de plăcut m-a însoţit pînă acasă cand trecătorii mă opreu şi se interesau de modul cum l-am prins. Era prima mea plătică si era frumoasă, îi lipseau doar cîteva grame să aibă 1 kg. Era mai mare decît scobarii, mrenuţele, clenii şi morunaşii prinşi de mine pînă atunci. Deşi nu am reuşit să ating kilogramul ca record personal, acest lucru nu mi-a ştirbit din bucuria acestei aventuri pescăreşti care mi-a rămas vie în amintire până acum. Şi am mai rămas de atunci cu un fel de gând spontan legat de acest eveniment, s-a pro-dus o asociere între aur, ca valoare stabilă, şi licărirea aceea galbenă de sub luciul apei.

Lucian GRUIA

Foto:F. lozincă

Foto:F. lozincă

Page 28: Vanatorul si pescarul sportiv 04/2012

|28 Vânătorul și Pescarul Român

|Ihtiologie

Încadrare sistematică

- Ordinul Acipenseriformes - Berg 1940- Familia Acipenseridae - Bonaparte 1832- Genul Acipenser - Linnaeus 1758

Corpul este de grosime mijlocie şi botul, aproape triunghiular, are vârful rotunjit. Profilul dorsal al capului este slab concav.Structurile dorsale sunt mari, mezocentrice, pentagonale. Primul scut dorsal este mai mic decât al doilea şi al treilea, dar egal cu al patrulea. Occipitalul are o prelungire în formă de pană, care pătrunde între cele două parietale. Scuturile laterale sunt foarte înalte, îmbrăcate cu o carenă puternică pe mijlocul lor. Între scuturile dorsale şi cele laterale pielea este acoperită cu plăcuţe rombice, dispuse în serii regulate. Mustăţile sunt scurte, nefranjurate, situate mai aproape de gură decât de vârful botu-lui sau la egală distanţă. Vârful mustăţilor nu atinge în mod obişnuit nici vârful botului, nici buza superioară. Buza superioară este subţire, cea inferioară despicată, cu capetele interne groase, puţin depărtate şi întoarse înapoi.Colorit. Spatele este galben-cafeniu, uneori marmorat-verzui, partea ventrală este albă sau gălbuie, laturile sunt albe, uneori argintii.Dimensiuni. În apele ţării noastre ajunge până la 80 Kg greutate şi 2 m lungime, în alte mări se găsesc şi exemplare de peste 2 m, atingând în mod excepţional şi 6 m. Ecologie. Specie migratoare, petrece cea mai mare parte a vieţii în mare; perioada fluvială este mai scurtă decât la celelalte specii migratoare de sturioni. Migraţiunea în fluvii are loc atât în bazinul pontic, cât şi în Elba, în lunile aprilie-mai. Imediat după reproducere, adulţii se întorc în mare. Puietul coboară de asemenea în mare, la scurt timp după ecloziune.După Antipa, șipul n-ar urca pe Dunăre decât în mod cu totul excepţional şi s-ar reproduce în mare, pe bancurile de nisip din faţa gurilor Dunării. Această afirmaţie este discutabilă, deoarece în alte fluvii specia respectivă urcă pe distanţe lungi. Icrele sunt depuse în locurile cu curent puternic, pe fund cu pietriş. O femelă depune 800.000 – 2.500.000 de boabe de icre. Dezvoltarea icrelor durează 64-120 de ore. Larvele măsoară la ecloziune 9 mm. Ele coboară imediat în mare şi nu mai revin în apă dulce decât la maturitate. Ritmul de creştere constatat la exemplarele de pe litoralul caucazian al Mării Negre este următorul (după V.I. Marti) :

Vârsta (ani) 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10

Lungimea (cm) 11,7 27,5 51,4 72,1 85,5 98,5 110,6 126,5 137,2 146,5

Lungimea este măsurată până la sfârşitul radiilor mijlocii ale caudalei. Ritmul de creştere în Marea Neagră şi Marea Nordului este asemănător. Maturitatea sexuală este atinsă, pe litoralul caucazian, la vârsta de 7-8 ani masculii şi 8-11 ani femelele.Hrana exemplarelor din Marea Neagră, după V. Marti, constă mai ales din hamsii (Engraulis), iar în alte mări, în primul rând din nevertebrate bentonice.Importanţa economică. Fiind o specie rară pe litoralul nostru, cantităţile pescuite sunt mici.Se prinde la carmace, împreună cu ceilalţi sturioni, ocazional la talian. Carnea este mai puţin gustoasă decât a celorlalţi sturi-oni.Pescuitul șipului, ca și a celorlalți sturioni, este permis numai în scop științific.Răspândire geografică. Trăieşte de-a lungul litoralului atlantic al Europei, până în Norvegia, în mările Baltică, Nordului, Mediteraneană, Adriatică şi Neagră. Urcă pe fluvii pe distanţe lungi.În România se găseşte în tot lungul litoralului şi în faţa gurilor Dunării. În Dunăre este semnalat numai în deltă (există indicaţii neverificate că ar fi şi în zona Cazanelor).

Dumitru GIUGIUCă

ŞipulAcipenser sturio (Linnaeus 1758)

Page 29: Vanatorul si pescarul sportiv 04/2012

29|Vânătorul și Pescarul Român

|Pescuit de sezon

La muscărit, după roșioareMii de gâze îndrăzneţe au

început să ia cu asalt ae-rul primăvăratic ce urcă pe

timp de zi mercurul în termome-tre dincolo de 16-18oC. Balta s-a dezgheţat de ceva vreme, iar la maluri, trestiile au început să ţeasă timid perdeaua de un verde crud. Puzderie de viorele au luat cu asalt terenul de sub copacii înmuguriţi, înălţându-şi falnic căpşoarele colorate.Pentru că vântul prezintă ceva intensificări, nu mă grăbesc şi mă orientez ce parte a bălţii e mai ferită, iar suprafaţa apei e mai liniştită. După ce ajung pe malul unde vântul bate din spate, iau loc pe covorul de frunze şi ser-vesc mâncarea din pachet în timp ce urmăresc cu atenţie suprafaţa apei; nu durează mult şi observ ici-colo cercuri mai mici şi mai mari, semne clare că peştii au început de ceva timp să servească masa de dimineaţă şi muscăresc de zor. Gâzele sunt şi ele într-o activi-tate frenetică, aşa că totul e cât se poate de în regulă.După ce servesc mâncarea şi reuşesc să potolesc protestele ve-hemente ale stomacului, echipez lanseta de fly, îmbrac compleul din pvc şi încalţ cizmele scurte ca să protejez partea de jos a compleului. Mă echipez în felul acesta deoarece, pe o distanţă de vreo 7-8 m de la mal, sunt crengi şi trestii uscate ce m-ar încurca la lansări. Însă, cum înaintez prin apă, primesc cu generozitate îmbrăţişarea rece a acesteia, de parcă-mi vine să fac cale întoarsă la mal. Rezist tentaţiei şi ajung în zona de apă fără vegetaţie, dar cu adâncimea până în dreptul şoldurilor. Lansez micuţele muşte, întâi mai aproape, apoi din ce în ce mai departe, până pe la 20 m distanţă. Paralel cu vegetaţia de

la mal reuşesc să prind roşioare mici, dar pe măsura ce înaintez cu lansările în larg încep să prind şi din cele mai mărişoare. Cu toate că apa e rece, drilul e frumos şi, cu exemplarele mici dar şi cu cele mai răsărite, e o adevărata încântare. În general, observ că după ce prind 3-4 exemplare dintr-un loc, peştii devin suspicioşi şi trebuie să lan-

sez în alt loc muştele mele dacă vreau să mai prind ceva. Totuşi, după 15-20 de minute pot să revin şi să încerc din nou un loc de unde

am mai prins.Am practicat, în general, următoarea metodă: după lansare, aşteptam puţin să observ dacă peştii nu atacă cumva muştele chiar la aterizarea pe apă. Dacă le atacau, înţepam şi aduceam din şnur peştele către mine, dar dacă nu se întâmpla nimic, începeam să recuperez cu mâna din şnur, când încet, când

cu viteză medie, executând şi mici zvâcniri din vârful lansetei. Astfel muştele pulsau şi erau mai atrac-tive. Uneori recuperam şi cu viteză

mai mare dar în stilul acesta cap-turile au fost mult mai rare.Am pescuit cu două muşte legate la distanţă de 40-50 cm una de cealaltă. Am folosit şi muscă „udă” în capăt cu „uscată” pe săltătoare, dar mai mult două „ude”, cea mare, la capătul firului, iar cea mică pe săltătoare. Ca metode, au dat rezultate mai bune imitaţiile de muscă de gunoi, red tag wet, şi furnica neagră, pe ace nr.16 şi nr.18.Cu toate că exemplarele pe care le-am oprit pentru câteva fotografii le-am păstrat în apă şi am căutat să fie şi un timp cât mai scurt de păstrare, la eliberare 3-4 pluteau. În schimb, restul şi-au luat bucuroase tălpăşiţa.De multe ori, când apele curgătoare pe care pescuiesc sunt tulburi sau pur şi simplu peştii de acolo nu răspund la momelile arti-ficiale, roşioarele de la unele bălți mi-au oferit satisfacţie şi clipe de relaxare deosebite.

Doru DINEA

Ilustrația autorului

Page 30: Vanatorul si pescarul sportiv 04/2012

|30 Vânătorul și Pescarul Român

|Bolile peștilor

liGulOZao parazitozã a peætilor

Liguloza este o tenioză (cestod) determinată de Ligu-la intestinalis care, sub forma larvară (pleocercoid),

parazitează cavitatea abdominală a unor peşti de apă dulce – crap, caras, lin, oblete, biban, roşioară etc., iar sub formă adultă, intestinul unor păsări ihtiofage – corcodei, stârci şi, în special, pescăruşi.Parazitul Ligula intestinalis are un ciclu evolutiv com-plex şi de durată, ce se efectuează prin două gazde in-termediare – crustacee acvatice şi peşti. Întregul ciclu evolutiv,de la ou la forma larvară infestabilă (plero-cercoid), efectuată prin cele două gazde intermediare, durează, în condiţiile adecvate de temperatura apei de 15 – 25oC, între 460-475 de zile.Larvele din prima gazdă intermediară pătrund în cor-pul peştilor prin intermediul consumului crustaceelor infestate, care perforează intestinul şi se instalează în cavitatea abdominală, unde se dezvoltă sub forma unei curele late de 0,5 – 1,5 cm, cu o lungime de 10-80 cm şi de o culoare albă-gălbuie.În infestările cu un număr mare de larve se înregistrează şi mortalitate prin ruperea, prin presiune, a peretelui abdominal.Păsările ihtiofage se infestează cu ligule prin consumul peştilor parazitaţi, forma adultă din intestinul acestora având o existenţă redusă, de 4-5 zile, practic până la eliminarea ouălor din corpul teniei. Parazitul adult din intestinul păsării are forma şi mărimea larvei consumate din peşte (10-80 cm/0,5 – 1,5 cm).Liguloza determină la peşti importante pierderi prin reducerea greutăţii corpo-rale, care poate ajunge la 30-50% din cea normală. Pierderi importante prin mor-talitate se pot constata în bazinele acvatice din crescătorii. Se impune, pentru stopare, valorificarea şi lichidarea întregului efectiv, acţiune finalizată cu dezinfecţia bazinului şi recomandată a se efectua când păsările ihtiofage au migrat în zonele calde.În alte zone acvatice, în care s-au găsit la capturare peşti parazitaţi sau cadavre cu abdomenul rupt şi cu paraziţi în jur, se recomandă intensificarea pescuitului sportiv sau comercial. Prezenţa paraziţilor la eviscerarea peştilor prinşi, în cavitatea abdominală, sub formă de mici pan-glici libere, nefixate, poate determina, din partea pes-carilor amatori, o repulsie şi o reţinere de la consum. De reţinut că parazitările cu liguloză influenţează la

peşti starea de întreţinere şi reduce şi din calitatea cărnii, care se consumă fără restricţii.

|Dr. Vadim NESTEROV

oblete (sus) și caras infestați cu larve de Ligula intestinalis.

Ciclul evolutiv la Ligula intestinalis:1-2 ouă; 3-4 gazde intermediare; 5 - păsări gazde de-finitive; 6 - parazitul adult.

Foto:M.Ionescu

Page 31: Vanatorul si pescarul sportiv 04/2012

31|Vânătorul și Pescarul Român

TIMIDITATE SAU INSTINCTAu trecut zilele Babelor, iar vremea se încălzeşte puţin câte

puţin. razele soarelui, din ce în ce mai darnic, aduc din nou căldura mult aşteptată, iar apele adună, încet dar sigur, gradele Celsius atât de necesare.După ce frigul şi gheaţa iernii au trecut, peştii îşi reiau încet, încet, activitatea, ieşind de prin cotloanele de pe unde au petrecut perioada rece. Încălzirea treptată a apei aduce şi primele semne de reluare a vieţii normale sub oglinda apelor. Mărunţişul este primul care răspunde apelurilor vremii de primăvară. Caută acum zonele mai puțin adânci unde apa a acumulat un grad, două, în plus faţă de porţiunile adânci. Slăbiţi şi cu rezervele aproape complet epuizate, răpitorii încep şi ei să se mişte. Atraşi de lucirile peştişorilor pradă, încep să-i urmărească, fără însă a avea energia necesară atacurilor viguroase din perioada sezonu-lui cald. Pândesc mai degrabă din locuri prielnice și atacă fără prea multă vlagă. Instinctul le guvernează activitatea şi nu vor consuma mai multă energie decât este necesar. nu se vor aven-tura după o “tentaţie”, chiar dacă pare foarte atrăgătoare, ci vor aştepta mai degrabă o pradă care să le aducă un câştig de energie. Asta chiar dacă va fi nevoie de ceva mai mult timp. După iarna lungă, este greu de spus dacă din partea peştilor avem de-a face cu o manifestare de timiditate sau, pur şi simplu, cu un instinct de conservare.Cu toate aceste informaţii cunoscute, putem să ne aventurăm pe malul apei în căutarea răpitorilor lui Prier. Dacă ştiucile se lasă mai greu convinse de razele soarelui ce pătrund prin oglin-da apelor, şalăii şi, mai ales, bibanii răspund mult mai repede primelor semne de primăvară. Pas cu pas, îşi reiau locurile de pândă printre structurile de pe fundul apei sau caută locurile mai puţin adânci unde, aşa cum spuneam, mărunţişul se adună peste zi pentru a se bucura de cele câteva grade în plus ale apei. Twisterele par să aibă cei mai mari sorți de izbândă în această perioadă din an. Putem încerca nuanţe neutre, fără stridenţe ex-cesive, iar albul mat sau sidefat a fost de mai multe ori preferatul partidelor de primăvară. Jocul nălucii trebuie adecvat perioadei la care ne referim şi va imita mişcările peştişorilor pradă, mai lente şi fără ruperi bruşte de ritm. Vom face pauze mai lungi între recuperări şi vom lăsa twisterul să se “odihnească” sau să evolueze foarte lent aproape de substrat. „Dinţii de fierăstrău” ai traiectoriei de recuperare pe porţiunea pe care o prospectăm vor fi mult atenuaţi şi de mai mică amplitudine, tocmai pentru a extinde timpul de evoluţie a nălucii în apropierea structurilor sau a substratului şi pentru a prelungi tentaţia oferită peştilor.

Pentru că la acest timp din an pescuim cu precădere de pe mal, vom lansa „în evantai” pentru a acoperi cât mai bine suprafaţa de apă, de o parte şi alta, de-a lungul malului. Îndemânarea, dar mai ales răbdarea, sunt cuvintele de ordine şi, cu cât vom reuşi să le corelăm, cu atât şansele de reuşită vor creşte. nu vă aşteptaţi la atacuri în forţă, primăvara, mai mult ca oricând, avem de-a face cu un pescuit de fineţe. Contactul permanent şi ferm cu năluca, susţinut de o lansetă mai permisivă şi un fir adecvat, sunt atuuri ce nu trebuie neglijate. Aşa cum spuneam, răbdarea şi insistenţa pot face diferenţa în partidele de pescuit de primăvară. Chiar şi pe o apă cunoscută, peştii îşi pot schimba obiceiurile. Între timidiate şi instinct vor alege “scenariul” cel mai avantajos pentru ei la mo-mentul respectiv. Adesea, pentru ai găsi, va trebui să ne deplasăm mai mult decât de obicei. nu face nimic, dimpotrivă, mişcarea prinde bine. Iar dacă vom avea şi şansa unei zile cu soare, vom putea să ne bucurăm din plin de frumuseţea unei zile de primăvară pe malul apei. Capturile vor fi un bonus !

MACIlustrația autorului

Page 32: Vanatorul si pescarul sportiv 04/2012

|32 Vânătorul și Pescarul Român

|Pagina muscarului

Muşte de început de sezon la salmonide (II)

|Titus pintea

MUSCA DE ARIN este o muscă de sezon iunie-august, corpul muştei este din mătase cafenie-arămie, de sub ab-domenul căreia lăsam 2-3 codiţe din barbule de coadă de fazan, peste corp formăm o cercuire de 2-3 spire de mătase aurie. Peruca din hacklă de cocoş arămiu-roşcat două aripi mici, evazate, din pana de turturică gri-cenuşie, ne dau o muscă bună pentru păstrăvi. Cârligele indicate sunt nr. 12-14.O varietate a muştei de arin, mai timpurie faţă de cele din nordul ţării, este utilizată frecvent pe apele din Apuseni, în formatul în care corpul se leagă din mătase bej, cu cercuire cafe-nie, fină. Este o muscă foarte buna la păstrăvi, mai puţin la lipani, dar merge bine la cleni ... evident pe ace mari, cle-nii fiind mai lacomi. Datorită faptului că la început de sezon iunie putem avea nivele mai ridicate, vom fi obligaţi să căutam păstrăvul în dulbini mai adân-ci, de unde doar rar se va ridica după muscă. Aşadar utilizarea nimfelor les-tate este binevenită şi productivă. Cea mai cunoscută nimfă este CARABE-TELE, evident lestat cu fir de plumb în interiorul corpului, deci lestare mascată sub aţa sau lâna de montaj. Corpul îl vom lega pe ace curbate nr. 10-12, de regula din lână gălbuie, cu un cap din hacklă scurtă ciocolatie ori negru din barbulă de păun. Peste corpul de lână putem executa o cercuire de 2-3 spire de aţă cafenie ori, dacă nu lestăm în mod mascat carabetele, lestarea se poate face în exteriorul corpului cu sârmă de cupru luată din bobinaje, care are rol de lestare şi de cercuire. Obligatoriu sârma

trebuie să fie de 0,2 mm, lăcuită. Unii muscari formează şi capul nimfei din sârmă de cupru, dar nu este chir aşa de efect. O altă nimfă de succes este GAMARUSUL, pe care-l legăm pe ace curbate, lestate cu fir de plumb, peste care venim cu aţă de montaj fină, roşie, până la curbura cârligului, unde legăm o mică hackla de cocoş roşietic, cu care înfăşurăm cârligul până la ochet. Legăm hackla, apoi de jos, la terminarea corpu-lui, legăm o fină fâşie de material plas-tic în lăţime de 2 mm pe care îl aplicăm longitudinal peste perii hacklei. Astfel perii deja ieşiţi de sub spinarea roşie de plastic formează picioruşele gama-rusului. Este o nimfă excepţională, care m-a ajutat în câteva finale naţionale şi judeţene să prind păstrăvi nesperaţi. O varietate de gamarus, pe care îl vom asemăna cu răcuşorii cenuşii-verzui de sub pietre, îl vom realiza în coloritul natural, cenuşiu-verzui, folosind hacklă pestriţă, iar spinarea aparent chitinoasă a răcuşorului o vom imita din material plastic alburiu-auriu, uşor de decupat şi procurat. Am creat şi o nimfă simplă, lestată iniţial, peste care am venit cu aţă de montaj verde, vernil, ori galben, iar peste aţa de montaj am spiralat foarte des un corp de silon de 0,20 mm, astfel am obţinut atât aspectul chitinos, cât şi coloritul specific.Şi ca să nu fiu acuzat de discriminare, pentru pescarii de muscă din apele Ţării de jos, ce-şi aruncă şnururile în speranţa clenilor mari, aş îndrăzni să recomand câteva modela la care cleanul nu rămâne indiferent şi apucă musca. VIESPEA ROSIE este binecunoscută,

se leagă pe ace nr. 10-12, are corpul din mătase galbenă-aurie, corp ce-l vom lega pronunţat bombat, pe curbura cârligului cu pierdere (subţiere) spre capul muştei. Este un amănunt pentru buna imitare a insectei naturale. De sub abdomen facem un punct de mătase neagră, apoi 3-4 spire negre, în cercuire, până la perucă, pe care o realizam din hacklă bogată de cocoş roşu-ciocolatiu. VIESPEA SURA este un model simi-lar, dar corpul va fi din mătase neagră, cercuire din mătase aurie, părul bogat din hacklă de cocoş pestriţ-porumbac, dar poate fi şi din potârniche deschisă. RED TAG este o muscă de clean pe ace nr. 12-14, corpul din barbule de coadă de păun, codiţa din lână roşie, scurtă, peruca din hacklă de cocoş ciocolatiu ori gălbui-roşcat .BLACK ZULU este o muscă atractivă pentru cleni, corpul din barbule de păun legat de manieră să dea aspect de „bâzoi”, deci mai gros, coada din lână roşie, de sub care pornim o cercuire de material sclipi-tor argintiu în câteva spire, până sub ochet, şi peruca din hacklă de cocoş ne-gru. Musca făcută pe ace mai mari, nr. 8, are succes şi la avaţii flămânzi, mai ales dimineaţa. Pescuind în perioada de vară, pescarii de clean trebuie să uti-lizeze câteva modele de cosaşi, pe care, de regulă, îi realizăm în culori naturale. Combinaţii galben-vernil, galben cu cercuiri gri, dar obligatoriu trebuie să obţinem contraste evidente. Bine este ca la legarea corpului cosaşilor, abdo-menul să-l facem pierdut spre coadă, toracele proeminent, lăbuţe din barbule din pene de curcan ori coadă de fa-zan, din care putem înnoda modele de picioruşe, dar şi de antene. Întotdeau-na am pus la terminarea abdominală punct roşu, ori verde strident, care se pare că măreşte efectul muştei. Pen-tru ape adânci, mă refer peste 2 metri, sub maluri prăpăstioase, utilizez cosaşi lestaţi. Atacul cleanului va veni în mo-mentul începerii recuperării şnurului, deci la ridicarea muştei (cosaşului). Cu cât vom realiza cosaşi mai naturali în mărime şi colorit, succesul unei partide, în care vă urez un sincer FIR INTINS, va fi mai bun.

Foto: B. Vasilescu

Page 33: Vanatorul si pescarul sportiv 04/2012

33|Vânătorul și Pescarul Român

mai 2012

ZIUA ÎNCEPUTUL PERIOADEI FAVORABILE PESCUITULUI

FAZA LunII

SOARER A

1 2 3 4 5 6 7 8 9 1011121314151617181920212223242526272829 30 31

MMjVSDLMMjVSDLMMj VSDLMMjVSDLMMj

0.210.561.532.493.514.365.440.391.252.112.593.514.495.360.091.122.133.114.015.056.117.140.271.051.592.493.514.565.590.331.34

6.427.368.399.35

10.3111.2912.346.217.087.568.449.36

10.3511.376.567.588.539.49

10.4311.36 12.1812.496.016.427.297.578.369.24

10.266.227.18

12.2613.0914.2315.1916.1817.2118.3413.0213.4914.3515.2616.2117.1618.1212.3613.3914.3615.3316.1816.5117.4718.4812.4713.2514.1214.5615.2916.0817.1112.0913.12

19.0520.0421.0721.4822.1923.14

-18.4419.3120.2821.3222.3923.41

-19.2120.1620.5121.4422.1122.5723.36

-18.26191320.1121.1422.1723.21

-18.4719.45

5.59

5.51

5.42

5.37

20.26

20.33

20.43

20.50P.P.

L.P.

u.P.

L.n.

Explozia primăverii a venit neaşteptat de brusc, cu tem-peraturi de peste 20OC, stârnind apetitul undiţarilor dor-nici, după o lungă iarnă, să-şi probeze tehnica, ori noile

achiziţii, dar şi norocul într-o partidă de babuşcă, caras, ori plătică. Mi-am dat seama că nu pot lipsi de pe malul canalului colector, astfel că am început pregătirea unei partide de staţionar, savurând, în plăcuta aşteptare a scufundării plutei, soarele şi miresmele primăverii. Am obiceiul să-mi programez întotdeauna un pescuit tematic, strict legat de o anumită tehnică, astfel că mi-am verificat buna şi sensibila mea vargă bologneză, linia de pescuit, plutele, plumbii şi tot ce asigura reuşita unei partide în stilul menţionat. Firul montat pe mulineta micro este de 0,10 mm cu forfac de 0,08 mm, pluta de 1,25 grame, reglată în poziţie submersă, sensibilă la cea mai mică atingere a momelii, cârlig nr.16 şi, ca momeală garantată, larva de chironomus, destul de greu procurată. Ajuns pe canal, constat că nu sunt singurul. Câţiva „fripturişti” şi-au montat câte 4 lansete şi au început un bombardament de nadă cu viermuşi, ca la un concurs. Mă retrag din zona bombardată cu vreo sută de metri, locul ales este în faţa unei perdele de trestie şi stuf, apa liniştită, viteza curentului lentă, aproape staţionară, adâncime de 120 cm, apa curată, deci premize şi speranţe. Arunc doi cocoloşi cât nuca în baza stufului, în care am băgat niscaiva chironomide moarte, lansez montura într-un loc de unde observ şirag de mărgele de aer şi nămol. Pluta tremură uşor, face câteva salturi, pleacă pe apă, dar nu se scufundă, şi am un oblete ce mi-a stricat bunătate de chironomus. Repet lansarea monturii şi nada, făcându-şi efectul, dar mai ales "libelulele", îmi aduc în strună cărăşei, roşioare, un oribil somn pitic şi ceva bibănei. Reglez din nou adâncimea, la o palmă deasupra albiei, pluta începe un lin drum, se scufundă lent şi scot prima plătica, peşte ce mi-a oferit minunate partide şi capturi. Are la sfert de kil, umflată la burtă, o retrimit să-şi crească progenitura, în lunga prohibiţie ce va urma. Observ că „fripturiştii” nu scot decât cărăşei, băgaţi urgent în traistă, chiar dacă au 10 cm. Nu contează, prăjeala e baza pescui-tului. Dacă îi calculau costul benzinei şi preţul carasului frumos din piaţă erau în câştig şi nu se expuneau la amenzi ori discuţii. Oricum atenţionarea m-a costat o înjurătură şi imbecilul răspuns că „am plătit cotizaţia”. Analiza zilei îmi dă satisfacţie, am trei plătici frumoase şi un caras negru ce mi-a rupt struna. Un vânt violent mă obligă să revin în alte zile, poate numai în iunie, după lunga vacanţă a peştilor, dar mă consolează gândul unei partide de ştiucă la spinning, acolo unde anul trecut micul vobler sur-plum-buriu mi-a adus câteva capturi lăudate acasă, cam în stilul „bine că mai aduci şi tu câte un peşte”, fără să ştie că pe ceilalţi îi păstrez acolo, în canal, pentru partidele viitoare.

T.P.

Plătici de april

aprilie 2012

ZIUA ÎNCEPUTUL PERIOADEI FAVORABILE PESCUITULUI

FAZA LunII

SOARER A

1 2 3 4 5 6 7 8 9 1011121314151617181920212223242526272829 30

D LMMjVSDLMMjVSDLMMj VSDLMMjVSDL

0.561.372.182.543.274.054.470.261.212.173.154.115.065.581.011.462.313.224.155.076.096.510.281.392.373.424.385.236.186.59

6.417.187.598.349.089.45

10.267.058.038.579.53

10.5112.0312.486.457.318.159.039.54

10.4611.3812.237.148.199.21

10.2511.1812.0913.0113.44

13.2114.0214.3615.2315.4716.2917.0812.4913.4114.3915.3716.3117.2918.2413.3114.1815.0215.4916.4117.3518.4219.3913.0114.0415.0715.4916.3217.1917.5318.31

19.0319.4420.2120.5221.2622.11

-19.0119.4620.3521.2622.1222.59

-19.1219.5620.4121.2721.5622.4323.21

-19.0420.0120.5321.4322.2122.5623.43

-

6.47

6.35

6.21

6.09

18.13

19.58

20.08

20.18

L.P.

u.P.

L.n.

P.P.

Atenție la ora de vară

Foto:M.Ionescu

Page 34: Vanatorul si pescarul sportiv 04/2012

Vânătoare de primăvară!ORIzONTAL: 1) A trece de la gând ...la faptă. 2) Dispoziţie ...de vânătoare – Exemplar fără pereche. 3) Leii din prăvălie! 4) Om de cultură ...de primăvară. 5) Impozit ...istoric – Primele alice! – Cântăreţ al vânătorilor de odinioară. 6) Final de sezon! – Nu ies în faţa vânătorului. 7) Lipici pe scoarţă (pl.) – Un ou ...de bibilică! 8) Din vale! – Strigăte ...între vânători. 9) O parte din toc! – Inainte de azi. 10) Bucuria celui care a doborât vântul cel mare – Identic.

VERTICAL: 1) Ajutor între vânători. 2) Altfel de vânător. 3) Nod fără gaură! - Bir! – Capăt de ciot! 4) A parcurge pe litere – A înţepa la limbă. 5) Carne! – Ajutor de nădejde la vânătoare. 6) Cete de oameni. 7) Stau în stup! – Inel rupt! 8) Ajută la o vânătoare ...subacvatică. 9) O filă din calendar – 13 ore! – Vânători ...la înălţime. 10) Oferite cu titlul de premiu.

Ion MIHAIU

Dezlegare VPR martie : FEL-MODEST-INAMIC-PUR-E-SANATOSI-ROATA-UL-S-L-U-INELA-LATRAT-TU-IRE-RASINA-T-AP-RU-EG-RAPIDITATE-ATACA-AMAR

1

1

4

4

2

2

5

5

3

3

6

6

7

7

8

8

9

9

10

10

|34 Vânătorul și Pescarul Român

Vă pune la dispoziţie următoarele categorii de căţei :• două femele din rasa jagdterier, în vârstă de 3 luni; • un mascul şi o femelă din rasa copoi slovac, în vârstă de 8 luni;

Căţeii se valorifică dehelmintizaţi și vaccinați, de două ori, la preţul de 500 lei cu T.V.A. inclus. Căţeii provin din părinţi selecţionaţi, folosiţi cu rezultate excelente la vânătoare. În curând vor fi disponibili şi căţei de copoi ardelenesc.Doritorii se pot adresa pentru achiziţii sau eventuale prenotări, precum şi pentru alte informaţii, d-lui Du-mitru Teodor, la tel. 021.270.80.60 sau 0767.817.908.

caniSa ceRnica Aparitie editorialã

VÂNĂTOR PRIN LUME

Avem plăcerea de a saluta cel de-al doilea volum pe care Fănică - Voinea Ene ni-l oferă în această primăvară. Povestirile din volumul Vânător prin lume sunt bogate şi singulare, evocând întâmplări

pe care autorul a avut ocazia să le trăiască în cariera sa de jurnalist de „front”. Ofiţer, jurnalist militar, inventator, au-torul menţine pretextul vânătorii şi în volumul de faţă, dar în realitate acesta este un motiv pen-tru a ne descrie locuri fascinante şi tulburătoare, de la Stepa Caspică până la Savana Somaleză şi, mai aproape, dealurile Germaniei.Fănică – Voinea Ene se află mereu între două lumi: cea contemplativă, de poveste, şi cea reală. Frumuseţii Savanei Somaleze îi opune tragedia de zi cu zi a vieţuitoarelor de prin aceste locuri. Cititorul va evada, de îndată ce se cufundă în lectură, în fascinanta Africă, unde instinctul şi intuiţia sunt primordiale,

dar va face cunoştinţă, în cel mai original stil, şi cu tradiţia şi experienţa vânătorilor germani al căror oaspete este, în câteva rânduri, autorul. Dincolo de aceste escapade cinegetice, autorul descrie, cu aceeaşi vervă şi fascinant talent narativ, variaţiile de lumină proiectate asupra cerului african, zborul sitarilor sau căldura arzătoare a stepei. Are harul unui pictor peisagist şi foloseşte un întreg evantai de mijloace expresive ast-fel încât toate întâmplările dobândesc unicitate prin precizia detaliilor. Evocăm o secvenţă ilustrativă pentru calităţile estetice ce caracterizează întregul volum: „Tensiunea aşteptării s-a risipit ca prin farmec şi deodată timpul parcă s-a oprit în loc. Nu mai eram eu însumi, ci omul din vechime care săvârşeşte gestul ancestral al vânătorii. Degetul a apăsat lin trăgaciul şi îndată detunătura a dejghiocat în ecouri asurzitoare liniştea pădurii. Ca trăsnită de fulger, pasărea s-a prăbuşit între mine şi iadul înşelător ce scotea acum scântei ca un joc de artificii. S-a stins apoi tăcută de tragismul clipei de păcat. Am ridicat-o apoi cu mâna-mi tremurând de emoţie şi am agăţat-o în ciochinar. Iartă-mă ! i-am zis în gând, dar asta-i legea firii. Plătim o datorie întunecată către veacurile de demult”.

Iată o carte care nu poate şi nu trebuie să îi lase pe vânători indiferenţi. O carte pe care aceiaşi vânători nu o pot închide fără emoţie. Oare nu este acesta cel mai frumos omagiu pe care omul îl poate aduce naturii şi vânătorii ? Iar Fănică - Voinea Ene este unul dintre cei care fac acest lucru, cu uşurinţa jurnalistului de o viaţă - obişnuit în egală măsură şi cu mânuirea penei, dar şi a armei -, fie şi după aparent banala mărturisire că farmecul vânătorii autentice nu stă în împuşcarea care ucide, ci în dialogul sentimen-tal cu natura.

B.B. Volumul VÂNăTOR PRIN LUME este disponibil la preţul de 30 de lei şi poate fi comandat la numerele de telefon : 0244 283 328 sau 0732 425 915.

Page 35: Vanatorul si pescarul sportiv 04/2012
Page 36: Vanatorul si pescarul sportiv 04/2012