In arhitectura bucuresteana veche, stilul industrial ocupa un loc aparte, deoarece „rupe” cu tendintele generale ale imobilelor „de locuit”. Caramida este predominanta, alaturi de volumele mari ale spatiilor, definite ca hale industriale si cladiri administrative. Nu prea se intalnesc ornamente elaborate sau „inflorituri”, se pune accent pe functionalitate.

Pentru multi ar putea parea suprinzator ca intr-o zona destul de rau-famata,Calea Rahovei intersectie cu strada Uranus, sa se gaseasca o „bijuterie industriala” a unor vremuri apuse: ansamblul Vamei Bucuresti Antrepozite. -->

In anii de dupa venirea lui Carol I pe Tronul Romaniei, tara s-a dezvoltat rapid, iar pe langa fabricile existente au fost construite unele noi, de catre marii industriasi. La sfarsitul secolului 19 si inceputul secolului 20, si Capitala era in plina expansiune si transformare. Pe langa edificiile publice remarcabile din centru, s-au pus bazele unor zone industriale de renume. Prin Mahalaua Calicilor (cartierul Rahova) treceau deja negustori sau industriasi in calatoriile lor spre Orient.

Strada Uranus pornea de la actualul Pod Izvor, traversa Dealul Arsenaluluisi se oprea in Calea Rahovei. La aceasta intersectie, a fost ridicat, la 1894, ansamblul Vamii Bucuresti Antrepozite. Proiectul facea parte din planurile de dezvoltare a orasului initiate de primarul de atunci, Nicolae Filipescu (medalion), cu acordul Suveranului. Strada Uranus a fost prelungita special pentru a deservi cum trebuie noua zona industriala.

Hala Traian in 1976 (foto Dan

Vartanian).

Ing. Anghel Saligny si celebrul sau

pod.

Cel care a conceput cladirile care alcatuiesc complexul Antrepozitelor a fostarhitectul italian Giulio Magni, ajutat de inginerul roman Anghel Saligny, autorul Podului „Regele Carol I” de la Cernavoda. Nici Magni nu este mai prejos, el fiind raspunzator pentru o serie de alte cladiri, printre cele mai notabile figurand si Hala Traian din Bucuresti.

Dintre imobilele ansamblului, de

departe cea mai faimoasa este Bursa Marfurilor, Controlului si Locuintei, cu

vedere la Calea Rahovei. O fotografie de sfarsit de secol 19 ne-o infatiseaza in toata

splendoarea, cu tot cu zeitateadin varf.

Demne de mentionat sunt si restul cladirilor, usor de identificat pe o schita din jurul anului 1900, care mi-a parvenit prin amabilitatea lui armyuser. Astfel, aflam ca Vama Bucuresti Antrepozite cuprindea inca o cladire, a administratiei, vamei si accizelor. Aceasta se situa in spatele Bursei Marfurilor.

Pe fatada halelor dinspre str. Uranus,

se mai gaseste inca vechea stema a Bucurestilor.

In continuare, erau doua depozite centrale si doua laterale. Cele centrale – dedicate marfurilor supuse doar accizelor sau si vamei, si accizelor – erau conectate la cladirea administrativa, iar intre ele se gaseau sine. Cele lateraleerau destinate unor marfuri bine definite. Inspre Soseaua Doamnei (actual bd. Tudor Vladimirescu) era depozitul pentru vinuri, iar inspre strada Epicol (actuala str. Gheorgheni) era cel pentru marfuri magazinale si de termen lung. Existau, in capatul perimetrului, spatii de depozitare a carbunilor, metalelor si masinilor.

Se spune ca unul dintre primele castele de apa din tara a fost ridicat aici.Turnul este o prezenta inedita in peisajul destul de dezolant al locului.

Deschiderea oficiala a avut loc in vara anului 1899, dar munca la complex a continuat, mereu mai adaugandu-se cate ceva, astfel incat la o forma „finala” s-a ajuns abia in jurul anului 1945. La aceasta s-a adaugat si necesitatea remedierii unor stricaciuni cauzate de un incendiu, in 1918.

In perioada interbelica, Vama Bucuresti Antrepozite s-a invecinat cu prospera fabrica de bere si conserve a industriasului Dumitru Bragadiru si a fiilor acestuia. Tramvaiele aveau capat la Antrepozite, aducand muncitorii si functionarii la lucru. Astfel, de la Mosi (Obor) se putea ajunge foarte usor laVama Rahova.

Titulatura s-a mentinut si in perioada

comunista: Vama Bucuresti Intreposite.

Vremurile bune au apus dupa al Doilea Razboi Mondial. Fabrica Bragadiru a devenit Fabrica de Bere Rahova, iar Bursa de Marfuri si cladirile adiacente si-au pierdut importanta intr-o economie socialista centralizata, transformandu-se in hale „obisnuite”.

Deasupra intrarii, denumirea initiala

inca supravietuieste.

Urmatoarele informatii despre complex vin de-abia in teribilul deceniu 1980-1990, marcat de demolari masive. La nivelul anului 1983, Vama era locul unde se organiza santierul Casei Republicii, de aici plecau muncitori cu instructiuni precise.

Aspect din interiorul Bursei Marfurilor,

dupa incendiu (de aici).

Edificiile, cazute in paragina, au fost si mai mult avariate in 1990, in urma unui incendiu. Vama Bucuresti Antrepozite a trecut de la Stat la privati, care au tergiversat inceperea lucrarilor de reabilitare, fapt ce a adus cladirea in stadiul de colaps iminent.

Desi este monument istoric de clasa B, ansamblul care include Bursa de Marfuri s-a aflat pana recent intr-o stare deplorabila. Dupa 2000, au inceput sa se miste lucrurile, insa interventiile asupra cladirilor nu au fost, initial, unele fericite.

De-abia in 2004-2005 proprietarii s-au apucat serios de treaba. „Vedeta” este, ca si in trecut, Bursa de Marfuri, cladirea centrala. Ea a suferit o reconversiemai mult decat interesanta. Fatada din caramida a fost pastrata, acoperisul inlocuit si inaltat, iar spatele cladirii completat in stil modern.

Astazi, aici este un centru de expozitii si organizari evenimente. Exista insa un element cu care nu ma pot impaca: zeitatea din varf, disparuta dupa 1945, a fost refacuta. Toate bune si

frumoase, numai ca actuala statuie pare un kitsch de duzina, e pusa stramb in varf si, in loc de sabia initiala, tine un toiag in mana, dublat de un neon pentru stralucire nocturna. Superb.

Complexul Vamii Bucuresti

Antrepozite in prezent (Bing Maps, ex-Live Maps).

Hala Bragadiru, spoita ca pentru Circ.

Celelalte cladiri, in special depozitele, administrate de Romtrans, isi asteapta resemnate soarta. Culmea, chiar si fabrica Bragadiru a inceput sa fie transformata, deja una din halele ei devenind un magazin de decoratiuni interioare.

Bursa de Marfuri se invecineaza cu Piata de Flori „George Cosbuc”, aparuta in perioada comunista. Culmea, piata blocheaza mai vechile planuri de a facestrapungerea Calea Rahovei – bd. George Cosbuc (fost Regina Maria) printr-o strada.

In rest, din scuarul format de strada Uranus si Calea Rahovei, se vede restul cladirilor din complexul Bragadiru...

...si, bineinteles, bifurcatia: in stanga, se ajunge in Calea 13 Septembrie prin strada Uranus, in dreapta, se ajunge

in bulevardul Libertatii, prin Calea Rahovei.

Cazul Vamii Bucuresti Antrepozite nu este singular. Alte monumente de arhitectura industriala sunt in pericol. Cel mai notoriu caz este Moara lui Assan, de pe Soseaua Stefan cel Mare. Ansamblul a fost incendiat in speranta ca va cadea, dar inca se mai tine. Exista interese imense pentru terenul acela. Vecina Morii lui Assan, Moara Dambovita, situata langa Aleea Circului, a fost demolata ilegal si pe locul ei se gaseste un ansamblu de blocuri noi.

Un exemplu de pastrarea a fatadei si reconversie este vechea tipografie „Cartea Romaneasca” din soseaua Bonaparte (actual bd. Iancu de Hunedoara), in spatele careia a crescut un colos de sticla, imobil de birouri.

In fine, un obiectiv industrial (inca) neatins este hala superba de pe strada Gral. Candiano Popescu, intersectie cu strada Frigului. Este administrata de Electrica si langa ea, au disparut deja niste anexe si ramane de vazut ce se va construi acolo.

Vama Bucuresti Antrepozite, aspecte

din 2007.

Nu sunt unicele cazuri, mai sunt o sumedenie de fabrici din timpul monarhiei care vor disparea mai mult ca sigur. Cu toate acestea, Bursa de Marfuri, victima a constructiei noului Centru Civic, este un exemplu ca se poate. Despre acest caz gasiti un articol pe Bucurestii noi si vechi. Cu o reabilitare decenta, cladirea si-a inceput a doua viata.