UNIVERSITATEA « SPIRU HARET · Efectele economice mai implică şi analiza lor din punct de vedere...

UNIVERSITATEA SPIRU HARET

FACULTATEA DE MANAGEMENT FINANCIAR CONTABIL CONSTANŢA

PROGRAM DE STUDII: CONTABILITATE ŞI INFORMATICĂ DE GESTIUNE

EFICIENŢĂ ECONOMICĂ – Suport de curs –

Lector univ.dr. GRECU IULIA

8

INTRODUCERE

Am convingerea că după ce vor parcurge cursul de Eficienţă economică, studenţii vor putea sesiza

importanţa deosebită pe care o are eficienţa economică în orice domeniu de activitate, cu atât mai mult

cu cât firmele româneşti vor trebui să dovedească că lucrează în condiţii de eficienţă economică, ceea

ce le va crea un avantaj competitiv pe piaţa Uniunii Europene.

Obiectivele cursului

Cursul de Eficienţă economică îşi propune drept obiective dezvoltarea gândirii specifice,

familiarizarea viitorului specialist cu noţiunile fundamentale de eficienţă economică a

investiţiilor, indicatorii de eficienţă economică şi să asigure studenţilor fondul de cunoştinţe

privind fundamentele teoretice şi metodologice ale investiţiilor. .

Competenţe conferite

După parcurgerea acestui curs, studentul va avea cunoştinţe şi abilitaţi privind: – iniţierea, înţelegerea şi însuşirea aspectelor esenţiale ale eficienţei economice a investiţiilor – însuşirea conceptelor, a principalilor indicatori de evaluare a eficienţei economice, a tehnicii

actualizării indicatorilor la diferite momente – deprinderea aplicării unor tehnici de evaluare a proiectelor de investiţii şi de decizie optimă;

Resurse şi mijloace de lucru

Cursul dispune de un manual scris, supus studiului individual al studenţilor, precum şi de

material publicat pe Internet sub formă de sinteze, teste de autoevaluare, studii de caz, aplicaţii,

software utile, necesare întregirii cunoştinţelor practice şi teoretice în domeniul studiat. În timpul

convocărilor, în prezentarea cursului sunt folosite echipamente audio-vizuale, metode interactive şi

participative de antrenare a studenţilor pentru conceptualizarea şi vizualizarea practică a noţiunilor

predate. Activităţi tutoriale se pot desfăşura prin dialog la distanţă, pe Internet, dezbateri în forum,

răspunsuri online la întrebările studenţilor în timpul e-consultatiilor, conform programului fiecărui

tutore (pe grupe şi discipline).

Structura cursului

Cursul este compus din 7 unităţi de învăţare:

Unitatea de învăţare 1. EFICIENŢA ECONOMICĂ. NOŢIUNI NTRODUCTIVE (4ore)

Unitatea de învăţare 2. INDICATORI DE EVALUARE A EFICIENŢEI ACTIVITĂŢII ECONOMICE (4 ore)

Unitatea de învăţare 3. EVALUAREA EFICIENŢEI ECONOMICE A INVESTIŢIILOR ÎN FUNCŢIE DE PARTICULARITĂŢILE DIFERITELOR RAMURI. INDICATORI (4 ore)

Unitatea de învăţare 4. INFLUENŢA FACTORULUI TIMP ASUPRA EFICIENŢEI ECONOMICE A INVESTIŢIILOR. TEHNICA ACTUALIZĂRII (DISCONTĂRII) (4 ore)

Unitatea de învăţare 5. REALIZAREA UNEI INVESTIŢII. STUDII DE FEZABILITATE (4 ore)

Unitatea de învăţare 6. CONTRIBUŢIA MANAGEMENTULUI LA CREŞTEREA EFICIENŢEI FIRMEI (4 ore)

Unitatea de învăţare 7. EFICIENŢA PIEŢELOR DE CAPITAL (4 ore)

Teme de control (TC)

9

Desfăşurarea seminariilor va fi structurată astfel: în prima parte a seminarului vor fi prezentări şi

dezbateri pe unitatea de învăţare programată, iar în a doua parte, aplicaţii practice, studii de caz,

simulări de teste.

Bibliografie obligatorie:

Grecu I., Eficienţă economică. Investiţii. Concepte teoretice, aplicaţii, teste de autoevaluare, Ed. ExPonto, Constanţa, 2007

Doval E., Managementul investiţiilor, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2008

Metoda de evaluare:

Examenul final se susţine sub formă electronică, pe bază de grile, ţinându-se cont de activitatea

şi evaluarea pe parcurs la seminar/proiect a studentului.

Unitatea de învăţare 1

EFICIENŢA ECONOMICĂ. INVESTIŢII. NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Cuprins

1.1. Introducere 1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare 1.3. Conţinutul unităţii de învăţare

1.3.1. Clasificarea eforturilor şi a efectelor economice

1.3.2. Factori de creştere a eficienţei economice

1.3.3. Impactul modernizării şi al restructurării economiei naţionale asupra

eficienţei economice 1.4. Îndrumar pentru autoverificare

1.1. Introducere

Creşterea economică se realizează sub acţiunea unor factori de natură

cantitativă şi calitativă. În prima categorie avem în vedere dimensiunea factorilor de

producţie, respectiv volumul resurselor naturale, ale capitalului şi potenţialului uman

atrase în activitatea economică, iar în cel de-al doilea caz avem în vedere eficienţa

folosirii acestora în producţie. În condiţiile caracterului tot mai limitat al resurselor

care pot fi atrase în activitatea economică, creşte importanţa eficienţei utilizării

factorilor de producţie pentru realizarea creşterii economice.

10

1.2. Obiectivele şi competenţele unităţii de învăţare

Obiectivele unităţii de învăţare:

– definirea conceptului de eficienţă economică; – definirea conceptului de investiţie; – prezentarea eforturilor şi efectelor economice; – prezentarea factorilor de creştere a eficienţei economice; – identificarea impactului modernizării şi al restructurării economiei

naţionale asupra eficienţei economice

Competenţele unităţii de învăţare:

– însuşirea factorilor de creştere a eficienţei economice în general şi a investiţiilor în special

– familiarizarea studenţilor cu efectele şi eforturile investiţionale, precum şi cu analiza eficienţei economice a investiţiilor.

Timpul alocat unităţii: 4 ore

1.3. Conţinutul unităţii de învăţare

Investiţiile constituie economii pe care generaţia actuală le face la fondul de

consum în vederea asigurării dezvoltării capitalului fix în perioadele următoare de

timp. Astfel, nu ne poate fi indiferent modul cum se consumă aceste economii, aceste

eforturi, fapt ce impune compararea rezultatelor economice, a efectelor economice cu

eforturile investiţionale făcute. Această comparaţie se realizează prin intermediul

eficienţei economice.

Esenţa eficienţei economice constă în obţinerea de efecte utile (rezultate)

maxime la un anumit nivel de consum de resurse (efort) sau aceleaşi efecte utile

(rezultate) la un anumit nivel minim de consum de resurse (efort).

Datorită complexităţii deosebite a eficienţei economice cuantificarea şi

analiza sa sunt posibile numai în condiţiile unui sistem de indicatori; acesta este un

principiu aproape unanim acceptat în literatura economică. Nu există un indicator

care să caracterizeze complet şi complex eficienţa economică.

Pornind de la conţinutul eficienţei, sistemul de indicatori trebuie să cuprindă:

indicatori de rezultate; indicatori de efort; indicatori de relaţii dintre rezultate şi

eforturi, şi anume relaţii de forma: „rezultate/efort”; „efort/rezultate”;

„rezultate/rezultate”; „efort/efort”.

La determinarea eficienţei trebuie realizată o corespondenţă în timp şi spaţiu

a indicatorilor de efort cu cei de efect. Aceasta presupune ca unui anumit efect să-i

11

fie atribuit tot efortul depus pentru obţinerea sa, iar unui efort să-i fie atribuit numai

efectul obţinut prin utilizarea sa.

În condiţiile în care se compară efectul util cu efortul integral depus pentru

obţinerea sa, se obţine un indicator global de eficienţă.

Când se compară efectul util cu anumite elemente de efort se obţin indicatori

parţiali de eficienţă, a căror deficienţă constă în faptul că se atribuie un efect, obţinut

prin acţiunea conjugată a elementelor de efort, unui singur element de efort,

considerându-se arbitrar, că efectul s-ar obţine numai cu elementul respectiv de efort.

Efectul se exprimă de obicei cu ajutorul indicatorilor de rezultate; la nivelul

agenţilor economici: producţia brută, cifra de afaceri, producţia marfă, valoarea

adăugată brută sau netă, excedentul de exploatare, profitul etc.

În ceea ce priveşte efortul, în primul rând, subliniem că el se structurează pe

principalii factori de producţie: muncă, capital, natură, putându-se determina

eficienţa folosirii fiecărui factor de producţie în parte. Trebuie să avem în vedere şi

faptul că elementele care exprimă efortul acţionează în timp şi spaţiu şi se prezintă ca

mărimi de stoc şi mărimi de flux.

Mărimile de stoc exprimă eforturile iniţiale, respectiv resursele ocupate:

numărul salariaţilor, fondul de timp de muncă maxim disponibil, mijloacele fixe,

mijloacele circulante etc.

Mărimile de flux exprimă eforturile curente, care evidenţiază consumul

curent al resurselor ocupate, respectiv: fondul de salarizare sau timpul de muncă

efectiv (pentru forţa de muncă), amortizările (pentru mijloacele fixe), consumurile de

materiale (pentru mijloacele circulante) etc.

Corespunzător fiecărui element care intră în componenţa eforturilor curente

se pot calcula indicatori parţiali de eficienţă, indicatori care oferă informaţii privind

modul de utilizare a componentelor respective.

În teoria şi practica economică, eficienţa economică se exprimă, în special,

prin relaţii „efect/efort”, determinându-se astfel productivitatea fiecărui factor.

În analizele economice pentru exprimarea eficienţei economice se utilizează

şi relaţii de forma „efort/efect”, determinându-se astfel „indicatori ai necesarului”.

Aceşti indicatori evidenţiază necesarul dintr-un factor de producţie (efort) pentru

obţinerea unei unităţi de producţie (efect).

În analiza economică se utilizează şi indicatori de tip „efect/efect” şi

„efort/efort” care arată proporţiile care se stabilesc între diferiţi indicatori de

rezultate, respectiv între diferiţi indicatori de efort.

Deci, corespunzător fiecărui element care intră în componenţa resurselor

ocupate sau consumate se pot calcula indicatori parţiali de eficienţă, indicatori care

oferă informaţii privind modul de utilizare a componentelor respective. Aceşti

indicatori sunt contradictori şi pot denatura realitatea prin atribuirea succesivă a

efectului integral, fiecărei resurse luate în parte. Faptul că elementele pentru care se

calculează indicatori parţiali de eficienţă nu acţionează independent, necesită

reuniunea tuturor componentelor într-un singur indicator de efort care să stea la baza

determinării unui indicator sintetic (global) de eficienţă.

Formulele de principiu ale eficienţei economice sunt:

max e = E

, min e’ =

,

în care:

e, e’ reprezintă eficienţa economică

E – efectul economic

ε – efortul investiţional

Prin eficienţa economică a investiţiilor se înţelege relaţia care se stabileşte

între cantitatea şi structura efortului, pe de o parte, ca generatori de efecte, şi nivelul

rezultatelor economice obţinute în urma desfăşurării procesului investiţional.

12

1.3.1. Clasificarea eforturilor şi a efectelor economice

Clasificarea eforturilor economice După activitatea la care se referă:

1. eforturi pentru investiţii: - volumul investiţiilor totale - volumul lucrărilor de construcţii-montaj - valoarea utilajelor pentru investiţii - valoarea imporului pentru investiţii etc. 2. eforturi pentru producţie: - cheltuieli de producţie - cheltuieli materiale - valoarea importului pentru producţie - numărul de salariaţi - fondul de salarii pentru producţie

După perioada la care se referă:

1. eforturi anuale: - investiţii anuale - cheltuieli anuale de producţie - consumul anual dintr-o anumită resursă

2. eforturi totale: - investiţia totală - importul total pentru investiţii şi pentru producţie

După caracterul muncii încorporate:

1. eforturi cu muncă vie 2. eforturi cu muncă materializată

Clasificarea efectelor economice

După locul lor de apariţie:

1. efecte directe (la nivelul activităţii analizate) 2. efecte indirecte (obţinute la beneficiarii produsului de bază)

După momentul la care apar:

1. efecte prezente 2. efecte viitoare

După gradul de cuprindere:

1. efecte brute (valoarea producţiei în diferite preţuri, încasări valutare totale, veniturile anuale)

2. efecte nete (se obţin după scăderea din efectul total a cheltuielilor efectuate, de exemplu profiturile)

După gradul de cunoaştere:

1. efecte programate 2. efecte efective

După perioada în care se realizează:

- efecte anuale (profituri anuale, valoarea anuală a producţiei)

- efecte totale (profituri totale, valoarea totală a producţiei)

13

Efectele economice mai implică şi analiza lor din punct de vedere al

influenţei ce o exercită asupra dezvoltării spirituale, al ridicării nivelului de cultură şi

civilizaţie, care se mai numesc şi efecte ale acţiunii umane, aici fiind incluse în

special efectele propagate.

În vederea creşterii eficienţei economice a investiţiilor în condiţiile unei

economii de piaţă se impune luarea unor măsuri:

- analiza temeinică a variantelor propuse, pe baza unui sistem complex de indicatori de eficienţă economică, îmbunătăţirea structurii producţiei

concomitent cu ridicarea gradului de competitivitate a acesteia;

- respectarea termenelor de punere în funcţiune a obiectivelor economice care să conducă la diminuarea imobilizărilor de fonduri, recuperarea mai

rapidă a fondurilor investite şi accelerarea obţinerii rezultatelor propuse

prin documentaţiile de investiţii;

- realizarea la noile investiţii sau la cele modernizate a unor niveluri superioare faţă de obiectivele vechi, în ceea ce priveşte productivitatea

muncii,

- cheltuielile la 1000 lei producţie, indicele de valorificare a materiilor prime etc.

Într-o activitate practică, desfăşurată după principii raţionale, pe măsură ce

eforturile cresc, şi efectele economice cresc. Pentru evoluţia efectelor în funcţie de

eforturile făcute există trei posibilităţi:

- varianta A: efectele cresc liniar cu eforturile - varianta B: efectele cresc exponenţial cu eforturile - varianta C: efectele cresc parabolic cu eforturile.

Dintre aceste situaţii, cea mai convenabilă este varianta B şi cea mai des

întâlnită în practică este varianta C, la care creşterea efectelor este la început mai

accelerată, până la un anumit nivel de eficienţă, după care se iveşte un grad de

saturare când efectele cresc mai lent; este un anumit punct pentru care efectul total

este maxim (E1) şi un altul pentru care efectul ce revine pe o unitate de efort este

maxim (E0). În calculele de eficienţă economică interesează tocmai acest ultim

aspect, deoarece acesta este punctul în care se asigură o eficienţă economică maximă.

Pentru analiza eficienţei economice a mai multor variante se porneşte de la

posibilitatea obţinerii unui anumit efect. Pot exista mai multe variante eficiente, la

care efectul global depăşeşte efortul făcut, dar numai o variantă optmă, la care

eficienţa este maximă. Deci, între optim şi eficient există o relaţie ca de la parte la

întreg, partea reprezentând-o optimul, iar întregul mulţimea variantelor eficiente.

Optimul poate fi parţial sau total. Optimul parţial asigură optimizarea

raportului dintre efecte şi eforturi la nivelul subsistemelor, iar cel total asigură

C

E1

E0

0 ε0 ε1 Eforturi

A

B

14

optimizarea la nivelul sistemului şi se obţine prin însumarea rezultatelor la nivelul

subsistemelor.

Din punct de vedere al timpului, optimul are un caracter temporal, doearece

la un moment dat poate fi o anumită variantă optimă după care aceasta să devină

numai eficientă sau chiar ineficientă.

Eficienţa economică se cuantifică pe baza unei serii de criteri economice.

Distingem un optim relativ şi un optim absolut. Optimul relativ satisface anumite

criterii de eficienţă economică şi rezultă din compararea unui număr limitat de

variante, iar cel absolut este favorabil tuturor criterilor luate în calcul.

1.3.2. Factori de creştere a eficienţei economice:

• Factori cu acţiune directă: - Ridicarea calificării profesionale - Creşterea calitativă a capitalului fix utilizat în producţie - Perfecţionarea metodelor de conducere - Organizarea şi programarea producţiei - Creşterea disciplinei tehnologice şi a forţei de muncă

• Factori cu acţiune indirectă: - Modernizarea activităţii unităţilor situate în ramurile conexe - Creşterea calităţii materiilor prime - Creşterea parametrilor utilajelor în ramurile furnizoare - Perfecţionarea învăţământului - Modificarea structurii cererilor de produse - Creşterea gradului de confort şi civilizaţie

Factori tehnici – includ măsurile care vizează promovarea progresului tehnic în vederea creşterii randamentului utilajelor, a productivităţii muncii şi a

gradului de prelucrare a materiilor prime

Factori economici – includ principalele pârghii economice şi modul de repartizare a acestora: preţul, creditul, dobânda

Factori naturali – condiţii de climă, bogăţia zăcămintelor

Factori sociali – cointeresarea materială, îmbunătăţirea condiţiilor de muncă, de viaţă

Factori generali – sunt aplicaţi în orice domeniu de activitate (promovarea progresului tehnic)

Factori specifici – factori climatici

1.3.3. Impactul modernizării şi al restructurării economiei naţionale asupra

eficienţei economice

Modernizarea şi restructurarea activităţii economice influenţează în mod

benefic eficienţa economică, atât prin intermediul eforturilor făcute pentru

promovarea căilor de modernizare, cât şi al efectelor economice obţinute în urma

acestei acţiuni.

În cadrul activităţii de modernizare se pleacă de la o bază tehnico-materială

existentă, care asigură deja o serie de utilaje, scule, dispozitive, construcţii, utilităţi;

15

acestea nu mai necesită eforturi suplimentare pentru realizare, ci eventual pentru

unele modificări în vederea punerii lor în consonanţă cu celelalte lucrări care se vor

face. Evident că, toate aceste adaptări vor costa mult mai puţin dacât dacă ele ar fi

construite în totalitate noi. Ca urmare a volumului de lucrări mai mic şi perioada de

realizare a modernizărilor este mult mai redusă decât în cazul realizării unor noi

obiective economice. Atingerea scopului propus într-un interval mai scurt are

avantajul că asigură în avans efectele propuse, atunci când ele sunt cel mai intens

solicitate, se materializează un profit suplimentar, ca urmare a producţiei obţinute în

economia de timp realizată şi, de asemenea, conduce la livrarea în avans a produselor

pe piaţă şi eventual ocuparea noilor pieţe de desfacere.

Modernizarea economică poate îmbrăca următoarele forme:

a. modernizare intensivă – pune accent pe factorii calitativi (creşterea productivităţii muncii este mai acentuată în raport

cu gradul de înzestrare tehnică a muncii);

b. modernizare neutră – presupune o egalitate între ritmul de creştere a productivităţii muncii şi nivelul înzestrării tehnice

a muncii;

c. modernizare extensivă – accentul se pune pe factorii cantitativi.

Modernizarea asigură reducerea rebuturilor, precum şi diminuarea

deşeurilor prin creşterea gradului de prelucrare a materiilor prime, în urma folosirii

unor utilaje şi soluţii tehnologice mai bune.

Din punct de vedere al efectelor economice, activităţile de modernizare

şi restructurare ale economiei naţionale prezintă mai multe avantaje, dar cel mai

important se consideră a fi influenţa pe care o exercită asupra laturilor calitative ale

factorilor participanţi la viaţa economico-socială.

1.4. Îndrumar pentru autoverificare

Sinteza unităţii de învăţare 1

Esenţa eficienţei economice constă în obţinerea de efecte utile (rezultate) maxime la un anumit

nivel de consum de resurse (efort) sau aceleaşi efecte utile (rezultate) la un anumit nivel minim de

consum de resurse (efort).

În teoria şi practica economică, eficienţa economică se exprimă, în special, prin relaţii

„efect/efort”, determinându-se astfel productivitatea fiecărui factor.

În analizele economice pentru exprimarea eficienţei economice se utilizează şi relaţii de forma

„efort/efect”, determinându-se astfel „indicatori ai necesarului”. Aceşti indicatori evidenţiază

necesarul dintr-un factor de producţie (efort) pentru obţinerea unei unităţi de producţie (efect).

Formulele de principiu ale eficienţei economice sunt:

max e = E

, min e’ =

,

în care:

16

e, e’ reprezintă eficienţa economică

E – efectul economic

ε – efortul investiţional

Clasificarea eforturilor şi a efectelor economice

Clasificarea eforturilor economice 3. eforturi pentru investiţii: 4. eforturi pentru producţie:

3. eforturi anuale: 4. eforturi totale:

3. eforturi cu muncă vie 4. eforturi cu muncă materializată

Clasificarea efectelor economice 3. efecte directe (la nivelul activităţii analizate) 4. efecte indirecte (obţinute la beneficiarii produsului de bază)

3. efecte prezente 4. efecte viitoare

3. efecte brute (valoarea producţiei în diferite preţuri, încasări valutare totale, veniturile anuale) 4. efecte nete (se obţin după scăderea din efectul total a cheltuielilor efectuate, de exemplu

profiturile)

3. efecte programate 4. efecte efective

Factori de creştere a eficienţei economice:

• Factori cu acţiune directă: • Factori cu acţiune indirectă:

Factori tehnici

Factori economici

Factori naturali

Factori sociali

Factori generali

Factori specifici

Impactul modernizării şi al restructurării economiei naţionale asupra eficienţei economice

Modernizarea economică poate îmbrăca următoarele forme:

a. modernizare intensivă – pune accent pe factorii calitativi (creşterea productivităţii muncii este mai acentuată în raport cu gradul de înzestrare

tehnică a muncii);

b. modernizare neutră – presupune o egalitate între ritmul de creştere a productivităţii muncii şi nivelul înzestrării tehnice a muncii;

c. modernizare extensivă – accentul se pune pe factorii cantitativi.

17

Concepte şi termeni de reţinut

Eficienţă economică, investiţii, eforturi economice, efecte economice, modernizare intensivă,

modernizare neutră, modernizare extensivă.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

1. Cum definiţi conceptul de eficienţă economică? 2. Cum se clasifică eforturile economice? 3. Cum se clasifică efectele economice? 4. Care este raportul dintre optim şi eficient? 5. Care sunt factorii de creştere ai eficienţei economice? 6. Care este influenţa modernizării şi restructurării asupra eficienţei economice?

Teste de evaluare/autoevaluare

Alegeţi varianta corectă! 1. Modernizarea extensiva:

a. presupune o egalitate intre ritmul de crestere a productivitatii muncii si nivelul inzestrarii

tehnice a muncii

b. pune accent pe factorii cantitativi

c. pune accent pe factorii calitativi

2. Ridicarea calificarii profesionale este un factor de crestere a eficientei economice:

a. cu actiune indirecta

b. cu actiune directa

c. cu caracter social

3. Indicatorii ce reflecta efectele economice sunt:

18

1. volumul investitiilor

2. capacitatea de productie

3. durata vietii unui produs

4. incasarile valutare

Varianta corecta este:

a. 1,2

b. 2,3

c. 2,4

d. 3,4

Bibliografie obligatorie




INDICATORI DE EVALUARE A EFICIENŢEI ACTIVITĂŢII ECONOMICE

Cuprins


2.3.1. Clasificarea indicatorilor

2.3.2. Indicatorii de bază ai eficienţei economice


2.1. Introducere

19

Evaluarea eficienţei economice a investiţiilor se realizează, ca şi eficienţa economică în

general, cu ajutorul unui sistem de indicatori. Acest sistem este diferit dacă evaluarea se face la

nivel microeconomic sau la nivel macroeconomic. În această unitate de învăţare ne propunem să

examinăm modul de calcul al indicatorilor la nivel microeconomic.



– prezentarea clasificării indicatorilor de eficienţă economică după mai multe criterii; – prezentarea indicatorilor de bază ai eficienţei economice (investiţia specifică, termenul de

recuperare, cheltuieli recalculate, coeficientul de eficienţă economică, randamentul economic)şi a

modului de calcul a acestora;


– studenţii vor fi capabili să determine corect eficienţa economică a investiţiilor – vor putea fi capabili să adopte o decizie de investiţii după calculul indicatorilor de

eficienţă economică şi compararea variantelor pe care le au la dispoziţie.



2.3.1. Clasificarea indicatorilor

Indicatorii folosiţi în aprecierea activităţii economice se pot clasifica după mai multe criterii:

După sfera de cuprindere: - Indicatori care reflectă efectele economice (capacitatea de producţie, valoarea producţiei,

profitul etc.)

- Indicatori care cuantifică eforturile pentru realizarea activităţii respective (volumul investiţiilor, mărimea imobilizărilor, numărul de salariaţi etc.)

- Indicatori referitori la perioada în care se desfăşoară activitatea analizată (dimensiunea perioadei cercetare-proiectare-producţie-desfacere, mărimea vieţii unui produs, durata de

amortizare a utilajelor etc.)

După nivelul la care se fac evaluarea şi analiza economică - Indicatori calculaţi la nivel macroeconomic - se referă la evaluarea efectelor economice ale

întregii economii naţionale (produs naţional net anual, produsul intern net şi brut, produsul global

brut etc.) sau la evaluarea resurselor consumate (valoarea investiţiilor, consumul dintr-o anumită

resursă etc.) şi a eficienţei acestora (produsul naţional net la 1 leu investit, produsul intern net sau

20

brut pe cap de locuitor etc.)

- Indicatori calculaţi la nivel microeconomic:

1. Indicatori cu caracter general - sunt comuni oricărei sfere de activitate

2. Indicatori de bază – sunt diferiţi în funcţie de obiectul analizei

3. Indicatori specifici – prezintă anumite particularităţi în funcţie de sfera de activitate,

ramură sau proces economic

4. Indicatori suplimentari – compară eforturile suplimentare, efectele economice

corespunzătoare acestor eforturi şi eficienţa suplimentară obţinută în urma sporirii

consumului de resurse.

Indicatorii generali ai eficenţei economice caracterizează eficienţa de ansamblu a firmei

şi a oricărui proiect economic, indiferent de nivelul la care aceasta se realizează (atelier, secţie,

firmă, domeniu de activitate etc.). Aceşti indicatori se pot clasifica după natura obiectului

analizei, şi anume:

- grupa 1: indicatori generali ai întregii activităţi economice - grupa a 2-a: indicatori ai efcienţei factorilor de producţie - grupa a 3-a: indicatori de structură a resurselor consumate şi a rezultatelor obţinute Principalii indicatori ce aparţin grupei 1 sunt:

- Rata profitului (r) – este cel mai sintetic indicator de exprimare a eficienţei întregii activităţi

economice deoarece el reflectă cel mai bine capacitatea unei societăţi comerciale sau a unei

acţiuni economic de a obţine profit, beneficiu. Acest indicator este cunoscut şi sub alte

denumiri: rata rentabilităţii, profitabilitatea sau rentabilitatea.

r = C

P 100,

în care:

P- profitul anual (sau pe produs)

C- cheltuieli anuale de producţie (sau pe produs)

Sau:

r' = C

Vn100,

unde:

Vn – venitul net al întreprinderii (diferenţa dintre producţia marfă şi cheltuielile efectuate)

Sau:

r = CcCf

P100; r' =

CcCf

Vn100,

în care:

Cf – capitalul fix

Cc – capitalul circulant

- Cheltuieli la 1000 lei producţie (venituri) – este un indicator ce cuantifică volumul

cheltuielilor ce se fac pentru obţinerea unei producţii în valoare de 1000 lei şi se calculează

cu formula:

Ca = Q

C1000,

în care:

Ca – cheltuielile la 1000 lei producţie

C- cheltuielile anuale de producţie

Q- valoarea anuală a producţiei (veniturile anuale)

Principalii indicatori ce aparţin grupei a 2-a sunt:

- Productivitatea muncii (W) – se poate calcula prin folosirea formulei:

21

W = N

Q,

în care:

Q – valoarea producţiei

N – numărul de salariaţi sau de muncitori

Alte forme de exprimare a productivităţii muncii sunt:

W = N

q sau W' =

q

N,

în care q reprezintă cantitatea de producţie realizată.

Prima formulă se foloseşte în cazul societăţilor comerciale de serie mare şi gabarit mic,

iar cea de a doua în cazul societăţilor comerciale ce realizează produse agabaritice.

Productivitatea muncii mai poate fi exprimată şi în funcţie de timpul de muncă ce s-a

consumat pentru obţinerea unei anumite producţii:

W = T

q sau W' =

q

T,

în care:

T – numărul de ore consumate pentru obţinerea producţiei q.

Câteodată, eficienţa unui factor de producţie rezultă dacă acesta este comparat cu un alt

factor de producţie cu care se găseşte în corelaţie. Astfel, indicatorul gradul de înzestrare

tehnică a muncii (Z) exprimă volumul de capital fix de care se serveşte un salariat în procesul

de transformare a obiectelor muncii şi se calculează după formula:

Z = N

Cf,

în care:

Cf – volumul capitalului fix

N – numărul de salariaţi care participă la procesul de producţie respectiv.

De fapt, indicatorul de mai sus nu exprimă în mod direct eficienţa factorului de producţie

numit muncă. Dar eficienţa rezultă implicit deorece în mai toate cazurile dotarea locurilor de

muncă cu utilaje perfecţionate, deci de valori mari, conduce la productivităţi superioare.

- Producţia la 1000 lei capital fix (Qf):

Qf = Cf

Q ∙ 1000

în care:

Q – valoarea producţiei obţinute pe respectivul capital fix

Cf – volumul capitalului fix

- Profitul la 1000 lei capital fix (Pf):

Pf = Cf

P∙ 1000

în care:

P – profitul total obţinut în urma utilizării capitalului fix obţinut

- Indicele de valorificare a materiilor prime (Iv):

Iv = M

Q

în care:

M – costul materiei prime consumate pentru obţinerea producţiei Q

- Coeficientul de utilizare a materiei prime(gs)

22

gs = Gt

Gf,

în care:

Gf – greutatea produsului finit

Gt – greutatea brută a metalelor supuse prelucrării

- Consumul specific de un anumit material (CS)

Cs = q

Mp,

în care:

Mp – cantitatea de materie primă consumată dintr-un anumit sortiment

q – producţia fizică obţinută

Principalii indicatori ce aparţin grupei a 3-a sunt: - Ponderea muncitorilor în numărul total de salariaţi ai unei societăţi comerciale

(p1):

p1 = N

Nm ∙ 100

unde:

N – numărul total de salariaţi

Nm – numărul de muncitori

- Ponderea personalului din conducerea şi administrarea societăţii comerciale (p2):

p2 = N

Nca ∙ 100

unde:

Nca – numărul de salariaţi din conducere şi administraţie

- Indicele de utilizare a fondului de timp maxim disponibil (iu):

iu = td

te ∙ 100

în care:

te – fondul de timp efectiv de lucru

td – fondul de timp maxim disponibil

- Indicele timpului neutilizat (ir):

ir = td

tn ∙ 100

unde:

tn – timpul nelucrat

- Ponderea capitalului fix activ în total capital fix (f1):

f1 = Cf

Ca ∙ 100

Ca – volumul capitalului fix activ

Cf – volumul total al capitalului fix

- Gradul de programare a folosirii timpului disponibil (Gp):

Gp = Td

Tp ∙ 100

Tp – timpul programat

Td – timpul maxim disponibil

- Gradul de folosire a timpului maxim disponibil (Gd):

23

Gd = Td

Te ∙ 100

Te – fondul de timp efectiv lucrat

- Ponderea materiilor prime din import sau deficitare în volumul total al materiilor

prime (pi):

pi = M

Md ∙ 100

Md – costul materiilor prime din import sau deficitare

M – costul total al materiilor prime

- Ponderea cheltuielilor materiale în cheltuielile totale (pm):

pm = C

CM ∙ 100

CM – volumul cheltuielilor materiale

C – cheltuieli totale de producţie

- Ponderea produselor de calitate dintr-o clasă (pc):

pc = Q

Qc ∙ 100

Qc – valoarea producţiei dintr-o anumită clasă de calitate

Q – producţia totală exprimată în lei

2.3.2. Indicatorii de bază ai eficienţei economice

• Valoarea investiţiei: It = I + Mo + Cs

în care:

It – investiţia totală

I – investiţia calculată conform devizului general

Mo – necesarul de mijloace circulante pentru începerea funcţionării obiectivului

Cs – alte cheltuieli

• Durata de execuţie a lucrărilor de investiţii – în acestă perioadă se materializeză fondurile investiţionale în capitaluri fixe. Pentru că pe această perioadă sunt scoase din circuitul

economic productiv o serie de resurse (umane, materiale şi financiare), perioada respectivă

trebuie să fie cât mai scurtă, pentru a reduce imobilizările de fonduri.

• Durata de funcţionare a capitalului fix – durată fizică de funcţionare (Df) – perioada în care poate funcţiona mijlocul fix. În cadrul acesteia distingem durata eficientă de funcţionare (D),

reprezentând perioada în care mijlocul fix este menţinut în funcţiune deoarece obţine profit.

• Investiţia specifică (Si) – acest indicator asigură comparabilitatea între efortul investiţional făcut pentru realizarea unui obiectiv economic şi rezultatele obţinute exprimate prin capacitatea

de producţie. Relaţiile de calcul se stabilesc diferenţiat pentru obiective noi, pentru dezvoltări,

modernizări şi retehnologizări, precum şi pentru comperaţii între variante.

- pentru obiectivele noi: Si = qi

Ii

Ii – investiţia aferentă variantei i;

qi – capacitatea anuală de producţie aferentă variantei i.

În acest caz investiţia specifică arată care este efortul investiţional ce se face pentru

realizarea unei unităţi de capacitate fizică. Se foloseşte în special pentru unităţile cu producţie

omogenă la care se pot exprima capacităţile în unităţi fizice sau natural-convenţionale.

Atunci când gradul de eterogenitate a producţiei la obiectivul analizat este mare, se

24

recurge la o expresie transformată a investiţiei specifice:

S’i = Qi

Ii,

în care Qi reprezintă valoarea producţiei din varianta i. Acest indicator exprimă efortul

investiţional făcut pentru obţinerea anuală a unui leu producţie.

- pentru activitatea de modernizare, dezvoltare sau retehnologizare a obiectivelor

existente: Si = qoqmi

i

Im. Indicatorul exprimă câţi lei investiţii se cheltuiesc pentru a creşte

capacitatea de producţie cu o unitate fizică.

Imi – investiţia destinată modernizării

qmi – capacitatea de producţie după modernizare în varianta i

qo – capacitatea de producţie înainte de modernizare

Investiţia specifică se poate calcula şi în funcţie de sporul realizat la valoarea producţiei

surprinzând astfel şi influenţa modificării structurii producţiei.

S’i = QoQmi

i

Im,

în care

Qmi – valoarea producţiei după modernizare în varianta i

Qo – valoarea producţiei înainte de modernizare

- pentru compararea variantelor: Sc = qjqi

IjIi

,

Sc – investiţia specifică pentru comparaţii (necesarul suplimentar de investiţii în varianta

i faţă de varianta j pentru a obţine o capacitate anuală suplimentară de producţie de o unitate

fizică, în varianta i faţă de varianta j)

Valabil pentru Ii > Ij şi qi > qj.

În funcţie de sporul producţiei valorice:

S’c = QjQi

IjIi

Qi – valoarea producţiei în varianta i

Qj - valoarea producţiei în varianta j

Termenul de recuperare a investiţiilor (durata de recuperare a investiţiilor) – exprimă perioada de timp în care investiţia se recuperează din profit în urma punerii în funcţiune

a unor capacităţi de producţie.

- pentru investiţiile noi:

Ti = Phi

Ii,

unde:

Ti – termenul de recuperare pentru varianta i

Ii – investiţia aferentă variantei i

Phi – profitul anual aferent variantei i

În calculele de eficienţă economică a investiţiilor profitul se consideră constant, în

realitate acesta diferă de la un an la altul, în funcţie de producţia realizată, preţul unitar de

vânzare, rata inflaţiei etc. În aceste condiţii, pentru determinarea termenului de recuperare se

foloseşte o ecuaţie de balanţă:

It =

T

i

Phi1

,

It - reprezintă investiţia totală

T – termenul de recuperare

25

Phi – profitul anual din anul i

- pentru modernizări, dezvoltări sau retehnologizarea obiectivelor existente:

Ti = PhoPhmi

i

Im,

Ti – termenul de recuperare pentru varianta i

Imi – investiţia pentru modernizare aferentă variantei i

Phmi – profitul anual aferent variantei modernizate i

Pho – profitul anual înainte de modernizare

În cazul în care pentru investiţia efectuată se urmăreşte cu prioritate reducrea cheltuielilor de

producţie, fără să se modifice profitul unităţii (micşorându-se corespunzător preţul de vânzare),

termenul de recuperare se poate calcula şi astfel:

Ti = ChmiCho

i

Im

Chmi – cheltuielile anuale de producţie aferente variantei modernizate i

Cho – cheltuielile anuale de producţie înainte de modernizare

- pentru compararea variantelor:

Ti = PhjPhi

IjIi

Ii,Ij – investiţia aferentă variantei i, respectiv j

Phi, Phj – profitul anual aferent variantei i, respectiv j

În acest caz indicatorul exprimă perioada de timp în care se recuperează investiţia

suplimentară, făcută în varianta i faţă de j, din sporul de profit realizat în varianta i faţă de j.

Coeficientul de eficienţă economică a investiţiilor – exprimă profitul anual ce se obţine la un leu investit şi în cazul mai multor variante se optează pentru varianta la care

coeficientul de eficienţă economică este cel mai mare. Acest indicator semnifică efectul net anual

ce poate fi obţinut la un leu investit.

- pentru obiective noi:

ei = Ii

Phi

ei – coeficientul de eficienţă economică pentru varianta i

Phi – profitul anual aferent variantei i


Ca urmare a conţinutului său economic, decizia de investiţii se ia în funcţie de varianta la care

acesta este maxim. Din relaţiile prezentate, rezultă că între termenul de recuperare şi coeficientul

de eficienţă economică a investiţiilor există o relaţia inversă:

ei = Ti

1

- pentru modernizări, dezvoltări sau retehnologizări ale unităţilor existente:

ei = i

PhoPhmi

Im

ei - termenul de recuperare pentru varianta i

Imi – investiţia pentru modernizare aferentă variantei i

Phmi – profitul anual aferent variantei modernizate i

Pho – profitul anual înainte de modernizare

Coeficientul de eficienţă economică a investiţiilor alocate modernizării, dezvoltării sau

retehnologizării poate fi calculat şi în funcţie de economia făcută la costuri de producţie:

ei = i

ChmiCho

Im

Cheltuieli echivalente sau recalculate – indicatorul care asigură însumarea efortului investiţional cu cheltuielile de producţie:

26

Ki = Ii + Chi ∙ T

Ki – cheltuielile recalculate

Chi – cheltuielile anuale de producţie aferente variantei i

Ii – investiţia din varianta i

T – termenul de recuperare

Indicatorul astfel calculat exprimă efortul total în vederea realizării producţiei. În forma de

mai sus, acest indicator se foloseşte numai în cazul în care se analizează variante care au aceeaşi

capacitate de producţie, deoarece este normal ca la o capacitate mai mare de producţie şi efortul

total să fie mai mare.

În cazul în care capacităţile de producţie diferă de la o variantă la alta se foloseşte formula

următoare:

Ki = Tqi

TChiIi

În analize, pentru a surprinde cât mai bine efortul total necesar pentru realizarea producţiei totale,

acest indicator trebuie să fie determinat în funcţie de durata de funcţionare a viitorului obiectiv şi

nu de termenul de recuperare. În acest caz, relaţiile de calcul al indicatorului vor fi:

Ki = Ii + Chi ∙ De, Ki = Tqi

TChiIi

De – durata eficientă de funcţionare a viitorului obiectiv

Randamentul economic al investiţiilor (Ri) – acest indicator asigură comparabilitatea între profitul final obţinut în urma realizării obiectivului economic şi efortul

investiţional:

Ri = Ii

Pf

Pf – profitul final al variantei i


Prin profitul final înţelegem profitul ce se obţine după ce efortul investiţional a fost compensat

de profitul anual (profitul rămas la dispoziţia agentului economic după recuperarea investiţiei):

Pf = Pt - Ii

în care:

Pt – profitul total pe întreaga durată de funcţionare eficientă a obiectivului. Ca urmare, profitul

total are două formule de calcul:

- când profitul anual nu este constant în timp, timp de D ani:

Pt =

D

h

Ph1

- când profitul este constant în timp, timp de D ani:

Pt = Ph ∙ D

În consecinţă, randamentul mai poate fi exprimat şi astfel:

Ri = 111 1

Ii

DPh

Ii

Ph

Ii

Pt

Ii

IiPt

D

h

Randamentul economic este mai semnificativ în aprecierea variantelor de investiţii când se

urmăreşte obţinerea unui profit mai mare, când resursele de care dispun agenţii economici asigură

achiziţionarea unor utilaje, tehnologii mai bune ce vor facilita realizarea unei producţii cu

parametrii tehnico-economici superiori, deci pentru o activitate rentabilă, viabilă, în plină

ascensiune.indicatorul randamentul economic al investiţiilor, exprimând profitul final ce se obţine

la un leu investit, va orienta decidentul spre alegerea variantelor de investiţii la care mărimea

indicatorului este maximă. După cum rezultă, randamentul eonomic al investiţiilor realizează un

bilanţ general al construirii şi funcţionării unui obiectiv de investiţii. În consecinţă el poate fi

utilizat şi sub denumirea de indicele general de eficienţă economică a investiţiilor.

27

Aplicaţie rezolvată: Evaluarea eficienţei investiţiilor cu ajutorul indicatorilor statici

Să se fundamenteze varianta optimă de investiţii cu ajutorul indicatorilor

statici de eficienţă economică, cunoscând faptul că cele două variante propuse pentru

realizarea unui obiectiv de investiţii se caracterizează prin intermediul următorilor

indicatori:

Nr.

Crt.

Indicatori U.M. Varianta I Varianta II

1. Capacitatea de producţie(q) t 4900 5000

2. Venitul anual obţinut din

valorificarea produselor(Vh)

Mii lei 440.204 496.052

3. Cheltuieli anuale de producţie

(Ch)

Mii lei 182.770 187.000

4. Profit anual (Ph) Mii lei 257.434 309.052

5. Numărul de salariaţi, din care:

- muncitori

Nr.

Nr.

700

622

710

632

6. Valoarea totală a investiţiei(It),

din care:

- valoarea lucrărilor de

construcţii- montaj

Mii lei

Mii lei

389.060

92.450

398.500

92.320

7. Termenul normativ de

recuperare a investiţiei

Ani 3 3

8. Perioada de funcţionare a

investiţiei

ani 18 18

Indicatorii de bază statici sunt:

1. investiţia specifică; 2. termenul de recuperare a investiţiei; 3. coeficientul de eficienţă economică; 4. cheltuieli recalculate sau echivalente; 5. randamentul economic.

1. investiţia specifică: a. Investiţia specifică ce cuantifică volumul investiţiilor necesare unei unităţi de

producţie fizică:

Si = It/q

Deci, pentru var. I: Si = 79,4 lei/t (*)

Var. II: Si = 79,7 lei/t

b. investiţia specifică ce cuantifică volumul investiţiilor necesare la 1 leu de

producţie:

Si = It/Vh vom avea pentru var.I : Si = 0,88 lei/1 leu cantitate şi var. II: Si = 0,8 lei/1

leu cantitate (*)

2. Termenul de recuperare a investiţiilor

T = It/Ph, vom avea pentru var.I : T = 1,51 ani şi var.II: T = 1,29 ani (*)

28

3. Coeficientul de eficienţă economică:

e = Ph/It

vom avea pentru- var. I: e = 0,66 lei/1 leu investit

var.II: e = 0,77 lei/1 leu investit (*)

4. Cheltuielile recalculate (echivalente):

- în funcţie de durata normală de recuperare (Dn):

Kmin = (It + Ch · Dn)/Q · Dn vom avea: var. I : K = 63.766 lei/t (*)

Var. II: K = 63.966 lei/t

- în funcţie de timpul total de funcţionare a investiţiei (Dt):

Kmin = (It + Ch · Dt)/Q · Dt vom avea: var. I : K = 41.711 lei/t (*)

Var. II: K = 41827 lei/t

Pentru că în efectul luat în calcul nu este surprinsă influenţa structurii producţiei se

calculează indicatorul cheltuieli recalculate în funcţie de venitul anual:

- în funcţie de termenul normativ de recuperare (3 ani):

Kmin = (It + Ch · Dn)/Vh · Dn vom avea: var. I : K = 0,71 lei/1 leu cantitate

Var. II: K = 0,64 lei/1 leu cantitate (*)

- în funcţie de întreaga perioadă de funcţionare a investiţiei:

Kmin = (It + Ch · Dt)/Vh · Dt vom avea: var. I : K = 0,46 lei/1 leu cantitate

Var. II: K = 0,42 lei/1 leu cantitate(*)

5. Randamentul economic:

Rmax = (Ph· Dt/ It )– 1 vom avea Var. I: R = 10,9

Var. II: R = 12,96 (*)

Imobilizarea fondurilor investiţionale Până la momentul punerii în funcţiune a obiectivului, se disting două perioade:

- durata necesară pentru proiectarea şi elaborarea documentaţiei tehnico-economice - durata de execuţie a lucrărilor de investiţii pe şantier. Pe parcursul duratei proiectării, imobilizările de fonduri băneşti sunt minime. Este perioada

dintre momentul luării deciziei de investiţii şi încheierea elaborării documentaţiilor de investiţii.

Perioada proiectării, care uneori cuprinde şi un timp de cercetare necesar găsirii unor tehnologii,

are influenţă asupra termenului de punere în funcţiune. Această perioadă prezintă o importanţă cu

atât mai mare cu cât proiectul este de anvergură, necesitând şi o perioadă mai mare de căutări,

încercări etc. Totuşi, ţinând seama că fondurile băneşti cheltuite fie sunt mici (cheltuielile alocate

proiectării), în comparaţie cu volumele de investiţii necesare edificării propriu-zise a obiectivului,

fie se suportă din surse extrainvestiţionale (cheltuielile alocate cercetării), nu ocupă un loc central

în cadrul procesului investiţional.

Durata de execuţie pe şantier este aceea în care se consumă cea mai mare parte din valoarea

investiţiei şi începe cu deschiderea şantierului, terminându-se cu probe tehnologice şi cu punerea

în funcţiune. În perioada de execuţie a obiectivului eficienţa economică a investiţiilor este

29

influenţată de fondul de investiţii alocat, durata de execuţie, modul cum au fost eşalonate

fondurile de investiţii şi capacităţile de producţie puse parţial în funcţiune, în acest interval.

Eşalonarea investiţiilor influenţează în mod direct imobilizările de fonduri care reprezintă

pierderi potenţiale pentru economia naţională. În general, investiţiile pot fi eşalonate:

- în mod crescător (varianta I), - uniform (varianta II), - descrescător (varianta III). Deoarece o sumă cheltuită rămâne imobilizată până la începerea funcţionării obiectivului, şi

chiar peste acest moment până la recuperarea efectivă, varianta mai convenabilă este varianta la

care imobilizările sunt cele mai mici.

Funcţiile matematice care aproximează cele trei evoluţii sunt:

- pentru varianta I, parabola:

y = a + b ∙ t + c ∙ t2

- pentru varianta II, funcţia liniară:

y = a + b ∙ t

- pentru varianta III, funcţia:

y = ta

tk

în care:

y - reprezintă fondurile de investiţii cumulate de la un an la altul

t - timpul

a, b, c, k – coeficienţii funcţiei

Pentru evaluarea eficienţei economice pe această perioadă, prin prisma mărimii

imobilizărilor şi a pierderilor datorate acestor imobilizări, se folosesc o serie de indicatori şi

anume:

a. Mărimea imobilizărilor totale. Un fond alocat într-un an h rămâne imobilizat până la sfârşitul perioadei de execuţie a

obiectivului.

III

II

I

Investiţii

0 t

30

Mi =

d

h

khdIh1

în care:

Mi – mărimea imobilizărilor

d – durata de execuţie a obiectivului

Ih – fondul de investiţii cheltuit în anul h

k – factor de corecţie care poate lua valori în intervalul [0, 1], în funcţie de momentul la

care se consideră că s-a cheltuit investiţia, astfel: 0, dacă investiţia s-a realizat (cheltuit) la

sfârşitul anului; 0,5 dacă investiţia s-a realizat la jumătatea anului şi 1 dacă investiţia s-a realizat

la începutul anului.

Întru-cât nu toate obiectivele se construiesc într-o perioadă de ordinul anilor, este

recomandabil ca mărimea imobilizărilor totale să se calculeze pe zile. În acest caz, mărimea totală

a imobilizărilor se va calcula cu formula:

Mi =

d

h

hdIh1

1

în care h reprezintă numărul de zile.

În activitatea practică, fiecare beneficiar, constructor sau alt factor care contribuie la

realizarea procesului investiţional se preocupă pentru darea parţială în folosinţă a unor capacităţi

de producţie care să ducă atât la diminuarea imobilizărilor de fonduri, cât şi la obţinerea unor

producţii suplimentare. În acest caz, mărimea totală a imobilizărilor se va calcula cu formula:

Mi’ =

j

h

d

jh

hdIhhdIh1 1

1'1

în care:

Mi’ – mărimea imobilizărilor

j – ziua punerii în funcţiune a capacităţii parţiale

Ih’ – valoarea investiţiei corectată cu profitul obţinut în ziua h a edificării obiectivului (Ih’ = Ih –

Ph)

Prin simbolul h s-a reprezentat ziua în care se găseşte execuţia obiectivului de investiţii respectiv.

b. Imobilizarea specifică. Indicatorii de eficienţă economică a investiţiilor se folosesc pentru adoptarea unei decizii judicioase de investiţii. Aceasta înseamnă că din două sau mai multe

variante de investiţii se selectează o variantă considerată a fi cea mai bună. Variantele de investiţii

care se compară nu prevăd întotdeauna aceeaşi capacitate de producţie. În asemenea cazuri, o

variantă care prevede o capacitate mare de producţie va neceita şi fonduri mai mari de investiţii în

raport cu celelalte variante, ceea ce va conduce la o valoare mai mare a imobilizărilor totale de

fonduri. Astfel, decizia de investiţii poate fi eronată dacă este bazată numai pe minimizarea

indicatorului menţionat. Pentru a evita erorile ce pot apărea atunci când se compară variante cu

capacităţi de producţie diferite, se utilizează indicatorul imobilizarea specifică:

mi = q

hdd

hhI

1

1

în care:

mi – reprezintă imobilizarea specifică

q – varianta de capacitate

Indicatorul astfel calculat exprimă imobilizarea ce revine la o unitate de capacitate de

producţie.

În cazul în care se dau parţial în folosinţă capacităţi de producţie, imobilizarea specifică

se calculează cu formula:

31

mi’ = q

hdh

hdj

h

d

jhh II

1 1

1'1

în care:

mi’ – imobilizarea specifică

c. Efectul economic al imobilizărilor. Acest indicator reflectă efectul nerealizat ca urmare a

scoaterii din circuitul productiv a resurselor investiţionale, prin relaţia:

Ei = en

11

hdd

hhI ,

unde:

Ei – efectul economic al imobilizărilor

en – coeficientul de eficienţă economică mediu pe ramura respectivă sau domeniul de activitate

i – varianta de investiţii

d. Efectul economic specific al imobilizărilor. Este firesc ca la o variantă la care efortul

investiţional este mai mare şi efectul economic al imobilizărilor să fie mai mare, dar şi capacitatea

de producţie ce va fi pusă în funcţiune va fi superioară. Astfel, în cazul capacităţilor de producţie

ce diferă de la o variantă la alta se impune asigurarea comparabilităţii prin calculul efectului

economic specific al imobilizărilor. Relaţia de calcul pentru acest indicator este:

δi = qE

i

i ,

δi – efectul economic specific al imobilizărilor

qi – capacitatea anuală de producţie

Indicatorul astfel calculat exprimă efectul economic nerealizat ce revine la o unitate de

capacitate.


Sinteza unităţii de învăţare 2

Clasificarea indicatorilor

După sfera de cuprindere: - Indicatori care reflectă efectele economice

32

- Indicatori care cuantifică eforturile pentru realizarea activităţii respective - Indicatori referitori la perioada în care se desfăşoară activitatea analizată

După nivelul la care se fac evaluarea şi analiza economică - Indicatori calculaţi la nivel macroeconomic

- Indicatori calculaţi la nivel microeconomic:

1. Indicatori cu caracter general

2. Indicatori de bază

3. Indicatori specifici

4. Indicatori suplimentari

Indicatorii generali ai eficenţei economice caracterizează eficienţa de ansamblu a

firmei şi a oricărui proiect economic, indiferent de nivelul la care aceasta se realizează

(atelier, secţie, firmă, domeniu de activitate etc.). Aceşti indicatori se pot clasifica după natura

obiectului analizei, şi anume:

- grupa 1: indicatori generali ai întregii activităţi economice - grupa a 2-a: indicatori ai efcienţei factorilor de producţie - grupa a 3-a: indicatori de structură a resurselor consumate şi a rezultatelor obţinute Principalii indicatori ce aparţin grupei 1 sunt:

- Rata profitului (r)

- Cheltuieli la 1000 lei producţie (venituri)

Productivitatea muncii (W)

- Producţia la 1000 lei capital fix (Qf) - Coeficientul de utilizare a materiei prime(gs) - Consumul specific de un anumit material (CS)

Principalii indicatori ce aparţin grupei a 3-a sunt: - Ponderea muncitorilor în numărul total de salariaţi ai unei societăţi comerciale

(p1):

- Ponderea personalului din conducerea şi administrarea societăţii comerciale (p2)

- Indicele de utilizare a fondului de timp maxim disponibil (iu) - Indicele timpului neutilizat (ir) - Ponderea capitalului fix activ în total capital fix (f1) - Gradul de programare a folosirii timpului disponibil (Gp) - Gradul de folosire a timpului maxim disponibil (Gd)

- Ponderea materiilor prime din import sau deficitare în volumul total al materiilor

prime (pi)

- Ponderea cheltuielilor materiale în cheltuielile totale (pm) - Ponderea produselor de calitate dintr-o clasă (pc)

Indicatorii de bază ai eficienţei economice

• Valoarea investiţiei: • Durata de execuţie a lucrărilor de investiţi. • Durata de funcţionare a capitalului fix • Investiţia specifică (Si) • Termenul de recuperare a investiţiilor (durata de recuperare a investiţiilor) • Coeficientul de eficienţă economică a investiţiilor • Cheltuieli echivalente sau recalculate • Randamentul economic al investiţiilor (Ri)

Imobilizarea fondurilor investiţionale Până la momentul punerii în funcţiune a obiectivului, se disting două perioade:

- durata necesară pentru proiectarea şi elaborarea documentaţiei tehnico-economice - durata de execuţie a lucrărilor de investiţii pe şantier.

33

Eşalonarea investiţiilor influenţează în mod direct imobilizările de fonduri care reprezintă

pierderi potenţiale pentru economia naţională. În general, investiţiile pot fi eşalonate:

- în mod crescător (varianta I), - uniform (varianta II), - descrescător (varianta III). Deoarece o sumă cheltuită rămâne imobilizată până la începerea funcţionării obiectivului,

şi chiar peste acest moment până la recuperarea efectivă, varianta mai convenabilă este

varianta la care imobilizările sunt cele mai mici.

Pentru evaluarea eficienţei economice pe această perioadă, prin prisma mărimii

imobilizărilor şi a pierderilor datorate acestor imobilizări, se folosesc o serie de indicatori şi

anume:

a.Mărimea imobilizărilor totale.

b.Imobilizarea specifică.

c. Efectul economic al imobilizărilor.

d. Efectul economic specific al imobilizărilor.

Concepte şi termeni de reţinut

Indicator de eficienţă economică, rata profitului, cheltuieli la 1000 lei producţie,

productivitatea muncii, producţia la 1000 lei capital fix, profitul la 1000 lei capital fix,

mărimea imobilizărilor totale, imobilizarea specifică, efectul economic al imobilizărilor,

efectul economic specific al imobilizărilor, investiţie specifică, termen de recuperare,

cheltuieli recalculate, coeficient de eficienţă economică, randament economic.

Întrebări de control şi teme de dezbatere

7. Cum clasificaţi indicatorii generali ai eficienţei economice? 8. Care sunt indicatorii generali ai întregii activităţi economice? 9. Care sunt indicatorii eficienţei factorilor de producţie? 10. Care sunt indicatorii de structură ai resurselor consumate şi a rezultatelor obţinute? 11. Care sunt indicatorii cu caracter general?

12. Care sunt indicatorii de bază?

34

Teste de evaluare/autoevaluare

1. O societate comerciala are la dispozitie o varianta de investitii caracterizata prin urmatorii indicatori:

I1=105 mild. lei, I2= 45 mild. lei, Vh= 190 mild. lei, Ch= 115 mild. lei si D= 9 ani. In acest caz,

investitia specifica este:(x,xx)

2. O societate comerciala are la dispozitie o varianta de investitii caracterizata prin urmatorii indicatori:

I1=25 mild. lei, I2= 95 mild. lei, Vh= 155 mild. lei, Ch= 85 mild. lei si D= 10 ani. In acest caz,

investitia specifica este:(x,xx)

3. In vederea modernizarii activitatii de productie, unei societati comerciale i s-a propus o varianta de

investitii, caracterizata prin: I1=235 mild. lei, I2=345 mild. lei, Vh=850 mild. lei, Ch=550 mild. lei si

D=10 ani. Indicatorii ce caracterizeaza situatia actuala a societatii comerciale sunt Vh’=630 mild. lei si

Ch’=480 mild. lei. In acest caz, termenul de recuperare este:(x,xx)

4. Cunoscand faptul ca cele doua variante propuse pentru realizarea unui obiectiv de investitii se

caracterizeaza prin intermediul urmatorilor indicatori:

Nr.

Crt.

Indicatori U.M. Varianta I Varianta II

1. Capacitatea de productie(q) t 2450 1250

2. Venitul anual obtinut din

valorificarea produselor(Vh)

Mii lei 210206 127501

3. Cheltuieli anuale de productie

(Ch)

Mii lei 98385 46550

4. Profit anual (Ph) Mii lei 129817 78563

5. Valoarea totala a investitiei(It):

I1:

I2

Mii lei

184530

40.000

144530

87370

37500

49870

6. Termenul normativ de recuperare

a investitiei

Ani 3 3

7. Perioada de functionare a

investitiei

ani 10 10

sa se calculeze termenul de recuperare a investitiei si sa se aleaga valoarea optima a acestui

indicator.(x,xx)

35

Bibliografie obligatorie




EVALUAREA EFICIENŢEI ECONOMICE A INVESTIŢIILOR ÎN FUNCŢIE DE

PARTICULARITĂŢILOR DIFERITELOR RAMURI. INDICATORI

Cuprins


3.3.1. Indicatori specifici din industria petrolului

3.3.2. Indicatori specifici din industria energiei electrice şi termice

3.3.3. Indicatori specifici din agricultură

3.3.4. Indicatori specifici din construcţii

3.3.5. Indicatori specifici din comerţ interior

3.3.6. Indicatori specifici din comerţ exterior


3.1. Introducere

Activitatea fiecărei ramuri a economiei naţionale se desfăşoară în anumite

condiţii concrete, care îşi pun amprenta asupra modului de organizare a procesului

de producţie, asupra modului de consum al resurselor, asupra tehnologiei de

fabricaţie etc.

Corespunzător acestor particularităţi, fiecare ramură economică sau

domeniu de activitate reclamă o metodologie adecvată de evaluare a eficienţei

economice a investiţiilor.

36



- prezentarea principalilor indicatori specifici unor ramuri economice:

industria petrolului, agricultură, energie electrică şi termică, construcţii,

comerţ interiror, comerţ exteriror.


– studenţii se vor familiariza cu indicatorii specifici ramurilor economice; – totodată studenţii vor putea calcula eficienţa economică prin indicatorii

specifici unor ramuri economice, cum sunt: industria petrolului, agricultură, energie

electrică şi termică, construcţii, comerţ interiror, comerţ exteriror.



În evaluarea eficienţei economice a investiţiilor din aceste ramuri se menţin

principiile generale de calcul al indicatorilor de eficienţă economică, iar indicatorii

specifici vin să completeze ceilalţi indicatori de eficienţă economică – indicatori cu

caracter general, de bază şi suplimentari.

Mai mult decât atât, vor exista documentaţii de investiţii, pentru unele

ramuri sau domenii de activitate, care nu vor cuprinde indicatori specifici, ci numai

pe cei prezentaţi în capitolul anterior.

Vom prezenta sub formă tabelară principalii indicatori specifici unor ramuri

economice: industria petrolului, agricultură, energie electrică şi termică, construcţii,

comerţ interior, comerţ exteriror.

Nr.

Crt.

Ramura

economică

Indicatori specifici Observaţii

37

3.3.1. Industria

petrolului

-Investiţia specifică a

zăcământului:

qI

si

i

i

Si–investiţia specifică a

variantei i

Ii – investiţia aferentă variantei

i

qi –capacitatea anuală de

producţie a variantei i

- Investiţia specifică a

extracţiei petrolului:

qI

sn

e

e

Se–investiţia specifică a

extracţiei

Ie – investiţiile alocate

extracţiei

qn –producţia sondelor noi

- Investiţia specifică

pentru comparaţii cu alte

ramuri:

qI

sc

c

Se–investiţia specifică pentru

comparaţii

I – investiţii totale

qc–producţia sondelor

exprimată în combustibili

convenţionali

-costul unitar real:

Z

Cc

CD

z

b

c- preţul unei tone de ţiţei

extras

C-cheltuielile anuale pe o

sondă

Db-debitul mediu anual al

sondei

Cz-costul anual al lucrărilor

pentru descoperirea rezervelor

Z-cantitatea de noi rezerve

descoperite ale zăcământului

-Termenul de recuperare a

investiţiilor:

T

ihit PI

1

It – investiţia totală

T - termenul de recuperare

Phi – profitul anual din anul i

- Factorul de asigurare:

qc

Zf

f – factorul de asigurare

Z –rezervele totale descoperite

qn –producţia anuală a sondelor

38

3.3.2 Industria

energiei

electrice şi

termice

- cheltuieli anuale

recalculate sau criteriul Z:

qh

DCIZ

I – investiţia necesară

construirii centralei electrice

C-cheltuieli anuale cu

întreţinerea şi funcţionarea

centralei

qh-capacitatea anuală de

producţie

-cheltuieli specifice

actualizate:

Dd

dhh

d

h

Dd

dhhhhh

s

q

aC

aI

c

1

1 1 11

11

Ih-investiţia din anul h

Ch-cheltuieli anuale de

producţie

qh-capacitatea anuală de

producţie

-coeficientul de avarie:

TTT

kaf

a

a 100

Ta-durata totală a unei avarii

Tf-durata de fe funcţionare

efectivă într-un interval de

timp

-coeficientul relativ de

indisponibilitate din cauze

accidentale:

TTT

keoa

oa

i 100

Toa-durata opririlor accidentale

Te-durata de exploatare între

două accidente consecutive

-coeficientul relativ de

indisponibilitate

TTT

keoa

e

d 100

Nr.

Crt

.

Ramura

economică


39

3.3.3 Agricultură - pierderea de venit net agricol:

Y = Vn x At x D’

sau:

rY

rAV

D

tn

11'

Vn- venitul

net obţinut

anual la un

hectar

At – aria ce

va fi scoasă

din circuitul

agricol

D’ – durata

scoaterii

terenului din

folosinţă

agricolă

r – ritmul

mediu anual

de creştere a

venitului net

pentru

terenul

respectiv

3.3.4

. Construcţii -gradul de ocupare al terenului:

AA

Gt

cl 1001

Acl –

suprafaţa

clădită

At –

suprafaţa

ocupată de

întregul

obiectiv de

investiţii

-gradul de folosire a suprafeţei clădite:

AA

Gcl

d2

Ad –

suprafaţa

construită

desfăşurată

- Densitatea construcţilor:

AA

Gt

d3

- gradul de folosire a suprafeţei construite

desfăşurate:

AA

Gdt

u 1004

Au –

suprafaţa

utilă

- gradul de folosire în scopuri productive a

suprafeţei construite desfăşurate:

AA

Gd

pr100

5

Apr–

suprafaţa

productivă

40

Nr.

Crt.

Ramura

economică


3.3.5. Comerţ

interior

-adaosul comercial:

Acom = V - Cmf

Acom – adaosul

comercial

V – volumul

vânzărilor de mărfuri

Cmf – costul

mărfurilor vândute

- profitul comercial:

Pb = Acom - Ccirc

Pb – profitul brut

Ccirc – cheltuieli de

circulaţie

- rentabilitatea în comerţ:

CP

circ

br 100

- rentabilitatea fondurilor cheltuite:

MMP

cf

br

100'

Mf–volumul

mijloacelor fixe

Mc–volumul

mijloacelor circulante

- productivitatea în comerţ:

N

VW

W-productivitatea

muncii

V-volumul vânzărilor

N-numărul unităţilor

din societatea

comercială

- vânzările la 1 milion lei mijloace

fixe:

MV

f

mf

V 1000000

- viteza de rotaţie a mărfurilor:

S

VR

R - numărul mediu de salariaţi

S - stocul mediu al mărfurilor

- timpul de circulaţie:

Rt

Z c

T – timpul de

circulaţie a mărfurilor

Zc – numărul zilelor

calendaristice

- suprafaţa spaţiilor comerciale ce

revin la 10000 locuitori:

NA

p

ua 10000

Au – suprafaţa utilă

spaţiilor comerciale

Np – numărul

populaţiei din zona

espectivă

3.3.6. Indicatori specifici comerţului exterior

41

Activitatea de investiţii are implicaţii deosebite asupra schimburilor

economice internaţionale ale ţării noastre, în special în ceea ce priveşte:

realizarea de obiective de investiţii a căror producţie este destinată

exportului; efectuarea de importuri pentru realizarea obiectivelor de

investiţii, în special instalaţii complexe performante, precum şi importuri

curente (de materii prime, materiale şi semifabricate) pentru realizarea

produselor finite; exportul direct de activităţi de construcţii-montaj şi de

servicii inginereşti; realizarea de obiective de investiţii cu capital mixt

(român şi străin) în ţară sau străinătate.

La realizarea unor obiective cu producţie destinată exportului sau

având drept scop să înlăture importul de produse finite şi semifabricate, ţara

noastră are rezultate bune care i-au permis să fie prezentă pe piaţa

internaţională cu o gamă largă de produse, ca: utilaje şi instalaţii de lucru,

produse ale industriilor siderurgice, nave, autovehicule etc., care atestă

potenţialul tehnic şi economic atins şi posibilitatea de a se prezenta

competitiv pe piaţa mondială.

În ceea ce priveşte efectuarea de importuri pentru investiţii şi

producţie, se poate spune că la multe unităţi se produce impactul cu

asemenea activităţi, frecvent fiind cel de-al doilea aspect (importul pentru

producţie).

În activitatea de investiţii desfăşurată în străinătate, ţara noastră are

o bogată experienţă pozitivă, fapt dovedit de numeroasele obiective

industriale realizate (rafinării de petrol, fabrici de ciment, de îngrăşăminte

chimice pentru agricultură, lucrări de îmbunătăţiri funciare), obiective

social-culturale, locuinţe, etc. Serviciile inginereşti au cuprins o sferă largă

de activitate, cum sunt: efectuarea de prospecţiuni geologice, expertize,

lucrări de consultanţă, elaborarea de proiecte şi altele.

Un domeniu în care s-au obţinut rezultate bune îl constituie

realizarea cu parteneri străini a unor obiective economice care să asigure

introducerea de noi procedee tehnic şi tehnologice, precum şi achiziţionarea

unor utilaje care, altfel, ar fi greu de obţinut.

Un alt domeniu în care investiţiile pot contribui în mod hotărâtor îl

constituie turismul. Aici interesează acea faţetă a turismului referitoare la

atragerea turiştilor străini în ţara noastră, care dispune de condiţii climatice

favorabile, dar de o bază materială cu mult sub cerinţele unui turism

modern. De bună seamă că investiţiile contribuie din plin la lărgirea

activităţii de turism internaţional.

Din cele prezentate rezultă că impactul dintre investiţii şi activitatea

de comerţ exterior se manifestă prin: asigurarea unui volum sporit de

produse pentru piaţa externă prin punerea în funcţiune a unor noi capacităţi

de producţie sau modernizarea, dezvoltarea şi retehnologizarea celor

existente; achiziţionarea din import a unor utilaje şi instalaţii pentru dotarea

unităţilor existente sau a celor nou construite; achiziţionarea din import a

unor materii prime şi materiale care nu se execută în ţară sau care sunt mai

bune şi la preţuri mai reduse decât cele autohtone; realizarea în ţară a unui

volum sporit de produse care să ducă la diminuarea importului; construirea

de societăţi mixte, în ţară sau în străinătate; realizarea în ţară a unor

societăţi comerciale în întregime pe bază de capital străin; executarea unor

lucrări de construcţii-montaj peste hotare sau în ţară, dar pentru investitori

străini; construirea de obiective turistice şi crearea unor condiţii mai bune

de desfăşurare a turismului internaţional pe teritoriul ţării noastre.

Dar, indiferent de forma de manifestare a activităţii de investiţii în

42

comerţul exterior, la elaborarea documentaţiilor de investiţii trebuie să se

aibă în vedere asigurarea creşterii eficienţei economice a schimburilor

economice internaţionale practicate de ţara noastră. În întreaga activitate de

comerţ exterior, dar în mod deosebit la obiectivele cu producţie pentru

export, trebuie să se aibă în vedere: ridicarea calităţii produselor exportate

(fiabilitate, durabilitate), concomitent cu îmbunătăţirea formei de

prezentare şi a designului lor; reducerea costurilor de producţie şi adaptarea

produselor româneşti la standardele internaţionale; informarea

producătorilor asupra pieţei mondiale, a orientării tehnicii în domeniul

respectiv; efectuarea de studii de marketing, pe feluri de produse şi pieţe de

desfacere, îmbunătăţirea activităţii de publicitate; creşterea adaptabilităţii

societăţilor comerciale româneşti la diversele schimbări tehnologice, cerinţe

subiective şi tradiţionale; preferinţe geografice; încheierea de convenţii de

vânzare, cu termene variabile în funcţie de tendinţele pieţei mondiale, între

mai mulţi parteneri din ţară şi din străinătate, etc.

Activitatea de comerţ exterior este o activitate complexă în care

intervin aspecte diverse, fapt ce impune o analiză atentă, bine documentată,

pentru orice decizie ce se ia în acest domeniu. De aceea, pentru evaluarea

eficienţei economice se impune folosirea unui sistem de indicatori de

eficienţă economică a investiţiilor. În condiţiile create de actuala

conjunctură economică internaţională, rolul acestor indicatori sporeşte în

mod considerabil. În condiţiile actuale de integrare a economiilor naţionale

şi de globalizare economică, în mod practic orice obiectiv de investiţii are

şi activitate de comerţ exterior (fie importuri, fie exporturi, fie ambele). Se

poate afirma că, datorită impactului puternic dintre investiţii şi comerţul

exterior, ei puteau fi prezentaţi chiar în cadrul indicatorilor de bază. În

funcţie de gradul de cuprindere şi sfera de aplicabilitate, aceşti indicatori se

pot împărţi în indicatori ce au caracter general şi indicatori de bază.

a. Indicatori ce au caracter general. Aceşti indicatori

caracterizează activitatea de ansamblu a unităţii ce realizează producţie

pentru export şi ei se folosesc nu numai pentru fundamentarea proiectelor

de investiţii, ci şi în activitatea de import-export desfăşurată de firme.

1) Producţia anuală destinată exportului. Acest indicator poate fi

exprimat în unităţi fizice sau valorice. Exprimarea valorică se poate face în

lei sau în valută (euro, dolari, lire sterline, mărci germane) şi se calculează

cu ajutorul relaţiei:

Qe = pqj

n

jj

1

şi Q'e = '1

pqj

n

jj

în care:

Qe şi Q'e reprezintă valoarea producţiei destinate exportului, exprimată

în lei sau valută;

qj – cantitatea anuală de producţie destinată exportului din sortimentul j;

pj şi p'j – preţul unitar, în lei sau valută, al sortimentului j;

n – numărul de sortimente care fac obiectul exportului.

2) Ponderea producţiei destinate exportului în total producţie. Se

calculează cu ajutorul relaţiilor:

ε = 100 x q

q

t

e sau ε' = 100 x

Q

Q

t

e

43

în care:

ε şi ε' reprezintă ponderea producţiei destinate exportului în total

producţie;

Qe şi Qt – producţia exportată, respectiv totală (în lei);

qe şi qt – producţia exportată, respectiv totală (în unităţi fizice).

3) Importul anual pentru producţie. Acest indicator exprimă

întregul efort valutar ce trebuie făcut pentru desfăşurarea normală a

procesului de producţie în cadrul obiectivului economic. El măsoară, fizic

sau valoric, materiile prime, semifabricatele, echipamentele tehnice ce se

achiziţionează din import pentru realizarea producţiei. Calculul

indicatorului se poate face cu formula:

M = pm jn

jj

1

şi M' = '1

pm jn

jj

în care:

M şi M' reprezintă valoarea totală a importului, exprimată în lei sau

valută;

mj – cantitatea de materiale sau produse importate din sortimentul j;

pj şi p'j – preţul unitar de achiziţie, în lei sau valută, al sortimentului

j.

Acest indicator, fiind un indicator de volum, diferă în funcţie de

mărimea capacităţii de producţie, iar pentru asigurarea compatibilităţii între

variante se impune raportarea importului anual la nivelul capacităţii de

producţie, aspect realizat prin indicatorul următor.

4) Importul specific pentru producţie. Acest indicator exprimă

importul ce revine la o unitate fizică de producţie, calculat în lei sau valută

pe 1 t, 1 buc., etc., cu formulele:

b = q

M şi b' =

q

M '

în care:

b şi b' reprezintă importul specific pentru producţie, exprimat în lei

sau valută;

q – producţia fizică realizată.

Referitor la acest indicator, precizăm că, în general, se urmăreşte ca

el să fie cât mai mic, dar, în cazul în care efectuarea efortului valutar duce

la realizarea unei producţii de calitate mai bună, competitivă pe piaţa

internă şi externă, care asigură încasarea unor sume mai mari de valută prin

exportul produselor finite, atunci el nu mai constituie o restricţie în luarea

deciziei de investiţii, prin mărimea sa.

5) Aportul valutar anual. Acest indicator prezintă importanţă

deosebită pentru aprecierea eficienţei economice a unei activităţi deoarece

exprimă încasările valutare pe care le face unitatea economică (sau agentul

economic) într-un an de zile. Aportul valutar se poate calcula pentru

întreaga activitate de import-export sau pentru fiecare produs sau grupă de

produse, prin relaţia:

A'v = Q'e – M'e

în care:

A'v reprezintă aportul valutar;

44

Q'e – valoarea producţiei destinate exportului, exprimată în valută;

M'e – volumul importului pentru producţia ce face obiectul exportului,

exprimat în valută.

Şi acest indicator este un indicator de volum şi pentru asigurarea

comparabilităţii dintre variante, când capacităţile de producţie diferă, se impune

stabilirea aportului valutar ce revine la o unitate de producţie.

6) Aportul valutar specific. Acest indicator se calculează cu ajutorul relaţiei:

a'v =

qA

e

v'

în care:

a'v reprezintă aportul valutar specific;

qe – producţia destinată exportului.

Aportul valutar specific exprimă câte unităţi valutare se obţin în

urma exportului unei unităţi fizice de producţie (o tonă, o bucată, un metru

cub, un litru).

7) Profitul în valută. Acest indicator exprimă profitul obţinut în

urma exportului unei anumite cantităţi de produse. Se poate calcula cu

ajutorul relaţiei:

P'v = Q'e – C'e

în care:

P'v reprezintă profitul în valută;

Q'e – valoarea producţiei exportate, exprimată în valută;

C'e – cheltuielile producţiei exportate calculate în valută la preţurile

existente pe piaţa mondială.

Acest indicator trebuie să fie cât mai mare şi el se poate calcula pentru

întreaga activitate de import-export, dar şi pe fiecare produs în parte. Acest

indicator poate fi favorabil pentru unele produse şi mai puţin favorabil pentru altele,

el exprimând eficienţa structurii activităţii de export a unităţii economice. Ţinând

seama că profitul valutar este un indicator de volum, se poate calcula şi indicatorul

care urmează.

8) Profitul valutar unitar

p'v = qP

e

v'

în care p'v reprezintă profitul valutar net.

9) Cursul de revenire brut. Acest indicator exprimă raportul în care se află

valoarea producţiei la intern faţă de piaţa internaţională, respectiv câţi lei producţie

se exportă pentru a se obţine o unitate valutară. Mărimea acestui indicator trebuie să

fie cât mai mică. În cazul în care cursul de revenire brut se situează sub cursul

oficial de schimb al valutei respective cu care se face calculul indicatorului, situaţia

poate fi considerată ca bună. Dacă nivelul indicatorului este peste cursul de revenire

stabilit la nivelul economiei naţionale, avem de-a face cu o activitate cu eficienţa

scăzută, sub nivelul mediu pe economia naţională. Formula de calcul a acestui

indicator este:

45

Rb =

'Q

Q

e

e

în care:

Rb reprezintă cursul de revenire brut;

Qe – valoarea producţiei exportate, exprimată în lei;

UNIVERSITATEA « SPIRU HARET · Efectele economice mai implică şi analiza lor din punct de vedere...

Documents

Transcript of UNIVERSITATEA « SPIRU HARET · Efectele economice mai implică şi analiza lor din punct de vedere...