„Anuarul Institutului de Istorie «G. Bariţiu». Series Historica”, Supliment LIX, 2020, Actele conferinţelor Institutului de Istorie „George Bariţiu” din 2018 şi 2019, p. 89-109.

89

UN DESTIN TRAGIC. GENERALUL VASILE DUMITRESCU,

COMBATANT ÎN AMBELE RĂZBOAIE MONDIALE

(1893-1970)

Liviu Boar*

Abstract. The paper presents the life and work of Vasile Dumitrescu, a Romanian army

officer, born in 1893 in Bucharest, as the son of real estate owner Matache Dumitrescu and of

Catinca, the daughter of trader Nicolae Jippa (who was a member of the great Jipa trader family of

Şcheii Braşovului, founders of the Sfântul Nicolae Church and of the local Romanian school). He

graduated from the Military School of Infantry in 1914 as second lieutenant. He fought in WWI and

was promoted lieutenant in 1916 and later captain, in 1917. He received the highest Romanian war

decoration, the Order of Mihai Viteazu. He married Emilia Antal, the niece of the first Patriarch of

Romania, Elie Miron Cristea, in Toplița, in 1923. In 1927 he was appointed chief of staff of the

Romanian Patriarch Elie Miron Cristea, who also held the office of Regent, and later he was an

adjutant between 1928 and 1930. Vasile Dumitrescu participated in WWII on the Eastern front, as

commander of several infantry regiments. He was promoted to brigadier general on 31 March 1944

and discharged. He was imprisoned during the communist regime. He died in Bucharest in 1970.

Keywords: Romanian officer, First World War, Second World War, Patriarch Miron Cristea,

Communist prisons

La 1 februarie 1893, orele 11 și un sfert, era înregistrată1 „nașterea copilului

VASSILE de sex masculin născut în 30 ale expiratei luni (ianuarie n.n. L.B.) la orele două

ante meridian în orașul Bucuresci la casa părinților săi din strada Columbelor2 Nr.2 bis,

fiul domnului MATACHE DUMITRESCU de ani 41 de profesie proprietar3 și al D.nei

ECATERINA4 născută JIPA de ani 26 de profesie menajeră

5 după declarația făcută de

către chiar tatăl său în persoană care ne-a prezentat copilul. Martori au fost domnul

* Profesor asociat la Universitatea ”Petru Maior” din Tîrgu Mureș, dr., fost director al Arhivelor

Naționale Harghita (1980 - 1990) și Mureș (1990-2016); e-mail: liviuboar@yahoo.com. 1 Arhivele Naționale, Serviciul Municipiului București, Colecția registrelor de Stare civilă, Registrul

de stare civilă pentru născuți, Act. Nr. 682/1893. Mulțumesc pentru sprijinul acordat în documentarea pentru

realizarea acestui material domnilor: Dr. Valentin Fuscan, Dr. Iulian Boțoghină, Dr. Silviu B. Moldovan, Dr.

Cristian Costel Lazăr, Peter Daniel Bányai și, nu în ultimul rând, doamnei Ancuţa-Maria Truică. 2 Vezi: Strada Columbelor - Bucureşti – wikimapia.org/19706942/ro/Strada-Columbelor. 3 În lucrarea Să nu pierdem verticala ‒ Interviuri și dialoguri, Zoe Dumitrescu Bușulenga - Maica

Benedicta - scria despre el: „moșierul Matache Dumitrescu ‒ care avea trei-patru moșii, nu mai știu câte:

Glina, Catrina – îi pusese numele soției lui, Cățelu, toate astea erau moșii în București”. Vezi: Zoe Dumitrescu-Bușulenga – Maica Benedicta, Să nu pierdem verticala ‒ Interviuri și dialoguri, ediție îngrijită

de protos. Dosoftei Dijmărescu, monah Iustin Taban și monah Anania Vatamanu, cu o prefaţă semnată de

arhimandrit Melchisedec Velnic, Mănăstirea Putna, Editura Nicodim Caligraful, 2017, p. 13. 4 Era o femeie educată, a făcut școala la maici, la Pitar-Moș, unde a învățat franceza, germana,

literaturile, gramatică și pianul. A fost membră în consiliul de conducere al Societății Ortodoxe Române.

Vezi: Zoe Dumitrescu Bușulenga, op. cit., p. 13. 5 În sensul de casnică. Vezi nota de mai sus.

Liviu Boar

____________________________________________________________________________

90

NICOLAE JIPPA6 de ani șaptezeci de profesie comersant din strada Colței Nr. 13 bunicul

(în text: Bunulu n.n. L.B.) copilului și Domnul MATACHE IONESCU de ani patruzeci și

cinci de profesie comersant din strada Moșilor nr. 6”, conform Actului nr. 682/1893,

întocmit de Ștefan Vellescu, consilier al comunei București și ofițer de stare civilă.7

6 Ibidem, p. 12: „Nicolae Jipa, care era mare comerciant din marea familie a comercianților din Șcheii

Brașovului, ctitori ai Bisericii Sfântul Nicolae din Șchei, ai Școlii lui Anton Pann și așa mai departe. Ei erau

de peste o sută de ani acolo, aveau o enormă extensie a activității lor și în toată Europa, erau mari «comersanți», cum se spunea pe vremea aceea ... El era un om adorabil ! Întâi că vorbea cinci limbi străine,

începând cu turca și terminând cu germana, ca un mare comerciant ce se afla. De la Leipzig la Istanbul, el

trebuia să se descurce prin toate țările, să-și trimită mărfurile …”. 7 Am găsit numele căpitanului Vasile Dumitrescu în anul 1924, pe ferparul tipărit la moartea lui

George Cristea, tatăl viitorului patriarh al României, Elie Miron Cristea, ca soț al Emiliei Cristea, nepoata

decedatului George Cristea. Vezi: Liviu Boar, Mariana Boar, La moartea părintelui Patriarhului Elie Miron

Cristea, în „Sangidava”, 5(XI), Târgu Mureş, Editura NICO, p. 33-40.

Un destin tragic. Generalul Vasile Dumitrescu, combatant în ambele războaie mondiale

____________________________________________________________________________

91

Vasile Dumitrescu era unchiul lui Zoe Dumitrescu Bușulenga, personalitate remarcabilă a culturii române, cu o prolifică activitate de profesor, cercetător, critic și istoric literar, eseist, filozof al culturii și politician român, membră a Academiei Române și a unor importante instituții culturale europene

8.

Într-un interviu acordat Teodorei Stanciu, publicat în „România literară”9,

academician Zoe Dumitrescu Bușulenga își amintea despre tatăl său, care: „Mă ducea pretutindeni. Am cunoscut Basarabia, am cunoscut Ardealul, mă ducea peste tot. La Sovata, la Băile Felix, la Oradea, la Cluj, unde era fratele lui cel mare, Vasile Dumitrescu, generalul, săracul ! Ce soartă a avut ! S-a căsătorit cu nepoata lui Miron Cristea, Patriarhul10. Dacă voi mai trăi, am să scriu un portret al Patriarhului Miron Cristea ! Nepoata Patriarhului, soţia unchiului Vasile, tanti Miluţa, şi-a făcut nunta la Topliţa, dar ei s-au stabilit la Cluj.” (s.n. L.B.).

Într-o altă secvență a interviului revine asupra unchiului său: „A, şi începusem să spun de fratele lui tata. Vasile Dumitrescu, generalul, care a

murit general. Dar interesant este că omul ăsta, care era un jouisseur şi-i plăceau femeile, chefurile, era vesel tot timpul, drăguţ şi frumos de pica, era cel mai frumos din familie, la faţă. Unchiul acesta, ca sublocotenent ieşit proaspăt, în ’917, a intrat în Budapesta. Şi a fost citat pe ordin de zi pe armată. Mi se pare că el a pus opinca pe Parlament

11. Şi după

aia, sărăcuţul, a fost cu gradul de colonel în Rusia, a fost în Crimeea şi a fost singurul colonel care şi-a adus înapoi divizia sau regimentul. I-a pus pe sanie şi i-a salvat pe toţi. Şi i se spunea eroul de la Sevastopol. Iar cumnatul meu, fratele lui Apostol Buşulenga, îmi spunea: «Ne vorbiţi mereu despre un general, Dumitrescu. Nu cumva este Eroul de la Sevastopol ?». Eu nu am ştiut ce să-i spun, iar cumnatul meu mi-a adus a doua zi o fotografie cu el, locotenent, şi generalul Vasile Dumitrescu. «Eroul de la Sevastopol !». Mi l-a arătat cu mare mândrie ! Şi bineînţeles, după, a fost considerat criminal de război, a făcut puşcărie ... Ce ne povestea ! Şi a ieşit o ruină ! Din frumuseţea aia de bărbat a ieşit o ruină ! A murit imediat după ce a ieşit. [Aici, memoria doamnei academician o înșală, deoarece așa cum vom vedea în continuare, generalul Dumitrescu a fost întemnițat în perioada 1950-1954 și a decedat la 16 noiembrie 1970, conform mențiunii de pe actul de naștere

12].

8 Vezi online, https://ro.wikipedia.org/wiki/Zoe_Dumitrescu_Bușulenga Zoe Dumitrescu

Bușulenga (n. 20 august 1920, București ‒ d. 5 mai 2006, Mănăstirea Văratec, Neamț). 9 „Romania literară”, XL, nr. 37, 19 septembrie 2008. 10 Căsătoria civilă a avut loc la Toplița la data de 27 august 1923. În registrul de stare civilă de la

Primăria Toplița este consemnată căsătoria dintre Dumitrescu M. Vasile (căpitan corpul 6, din Cluj, născut

la 30 ianuarie 1893, din părinții Dumitrescu Matache și Ecaterina, de religie greco-orientală) și Antal

Emilia (născută la 17 februarie 1899, din părinții Antal Dumitru și Cristea Ileana, din Toplița Română),

martori fiind dr. Alexandru Morariu din Caransebeș și Coman Floarea din Toplița. Cununia religioasă a fost consemnată la 26 august 1923 în registrul de stare civilă al parohiei ortodoxe române din Toplița.

Vezi și: Liviu Boar, Mariana Boar, op. cit., p. 33-40. 11 Episodul este relatat de Gheorghe Mărdărescu, Campania pentru desrobirea Ardealului şi

ocuparea Budapestei – şi alte mărturii, Baia Mare, Editura Marist, 2010. (Volumul reprezintă reeditarea cărţii generalului Gheorghe Mărdărescu, Campania pentru desrobirea Ardealului şi ocuparea Budapestei,

apărut în 1922.) Este vorba de fapt de sergentul Iordan, un oltean de la Craiova, și căprarul Bivolaru. 12 Vezi nota nr. 2.

Liviu Boar

____________________________________________________________________________

92

‒ Unde a făcut închisoare ? La Aiud ? ‒ Cred că pe aici, pe la Jilava, pe aproape de Bucureşti. Ceva îngrozitor ... A fost

ceva ... Mamă dragă, pe de o parte, ştii, eu sunt creştină şi ... zic să nu ne mai ... dezbinăm. De aceea am vorbit de nenea Puiu, pe el îl chema Vasile, dar noi îi spuneam Nenea Puiu, el spunea însă că această răutate a noastră n-o să se termine niciodată”.

* * * Iată care a fost parcursul pământean al celui care se năștea la București la 30

ianuarie 1893 și pleca la cele veșnice la 16 noiembrie 1970, tot la București, la vârsta de 77 de ani.

Conform unei autobiografii dactilografiate, intitulată Declarație, care se află în dosarul de urmărire penală a generalului de brigadă în rezervă Vasile Dumitrescu ‒ dosar păstrat în arhiva Consiliului Național Pentru Studierea Arhivelor Securității

13, aflăm

următoarele date biografice14

: „Subsemnatul Vasile Dumitrescu, născut în anul 1893, luna ianuarie, ziua 30, în

comuna București, Raionul Tudor Vladimirescu, strada Ionescu Gion Nr. 6, de naționalitate română, cetățean român, fiul lui Matache și al Ecaterinei Dumitrescu. Matache, mort, fost cofetar, n-a făcut nici un fel de politică în trecut și în prezent mort. Ecaterina Dumitrescu, de profesie casnică, este în viață; părinții mei au domiciliat în strada Ionescu Gion Nr. 6; mama mea în trecut și în prezent nu a făcut nici un fel de politică. Părinții mei au următoarea avere: una casă în str. Ionescu Gion Nr. 6, care se compune din 5 camere. În prezent, tata mort, mama stă într-o cameră, subsemnatul în alta, iar 3 camere închiriate.

Sunt absolvent a 4 clase primare (la) Școala Mântuleasa în comuna București. [...]

15. Am urmat liceul Matei Basarab, 7 clase, în București, am terminat în 1912. Am

intrat în Școala militară Dealul Spirei în 1912, am terminat-o în 1914, când am eșit slt. [sublocotenent, n.n. L.B.]. Altă școală nu am făcut. Sunt de profesie militar de la 1914 până la 1944, când am eșit la pensie. [De] la 18 ani, când am intrat în școala militară și am stat militar până la vârsta de 53 de ani, nu am avut nici o funcție particulară numai în cadrul armatei”.

După absolvirea Școlii militare ‒ arma Infanterie, urmează o carieră militară de

30 de ani, în care proaspătul sublocotenent parcurge toate treptele ierarhiei militare

până la gradul de general de brigadă, pe care îl obține în anul 1944.

Pentru cei 30 de ani de carieră militară dispunem de două surse arhivistice

inedite.

13 C.N.S.A.S București, Fond Penal. Dosarul are două volume, având cota P 078721. La citările

ulterioare vom menționa volumul și fila, deoarece la fiecare volum numerotarea începe cu numărul 1. Țin

să mulțumesc pentru sprijinul acordat în mod deosebit domnului dr. Silviu B. Moldovan, precum și

întregului personal de la Sala de Studiu a C.N.S.A.S. 14 Vol. II, fila 93. 15 Urmează numele unor persoane care pot da relații despre el din perioada respectivă. În

continuare am renunțat la menționarea acestora, spațiul fiind marcat prin puncte de suspensie.

Un destin tragic. Generalul Vasile Dumitrescu, combatant în ambele războaie mondiale

____________________________________________________________________________

93

Prima este Autobiografia generalului Vasile M. Dumitrescu, din dosarul de

urmărire penală din arhiva C.N.S.A.S.16

, menționată mai sus, iar a doua sursă

arhivistică inedită (0020) este „Foaia matricolă a ofițerului de infanterie Vasile M.

Dumitrescu”, aflată la Arhivele Militare din Pitești, a cărei copie legalizată am obținut-o

pe baza unei solicitări scrise adresate instituției17

.

Vom reproduce informații din ambele documente, care se completează reciproc.

Autobiografia conține date în plus față de Foaia matricolă, contribuind astfel la acuratețea

informației istorice. Există și unele neconcordanțe pe care le vom semnala ca atare.

„În iulie 1914 am fost mutat [de fapt repartizat, după absolvirea școlii militare ‒

n.n.] în Regimentul 39 Petru Rareș, Cernavodă. Am fost avansat lt. [locotenent ‒ n.n.], la

1 nov. 1916, tot în Regimentul Petru Rareș. Am făcut campania din 1916 cu Regimentul

39 Petru Rareș, unde am fost avansat căpitan la 1 septembrie 1917, luând parte la bătălia

dela Mărășești. [...]. Am trecut în anul 1918 în Jandarmerie, unde am luat comanda

Legiunei Teleorman, unde am stat până în 1918 septembrie. Am fost mutat în

Regimentul 82 Infanterie Târgu Mureș, unde am comandat Batalionul până în anul 1921,

când am fost mutat la Corpul VI Armată Cluj. Am îndeplinit funcția de șef de birou

Adjutantură. Am fost mutat în 1923 la Corpul 6 Teritorial, unde am îndeplinit funcția de

șef al Biroului Adjutanturei până în anul 1927, când am fost mutat la București, ca șef de

Cabinet pe lângă persoana Patriarhului Dr. Miron Cristea, unde am funcționat până în

anul 1930. În anul 1930 am fost mutat la Regimentul 6 Mihai Viteazul cu gradul de

maior, avansat fiind în anul 1925, unde am îndeplinit funcția de comandant de batalion,

unde am stat până în 1937, când fost avansat lt. col. [locotenent colonel ‒ n.n.] în anul

1934, unde am funcționat în calitate de șef al Biroului Instrucție în Regimentul 6 Mihai

Viteazul. În anul 1937 am fost mutat la Comenduirea Pieței București până în 1938, când

am fost avansat colonel și mutat în Regimentul 25 Vaslui, ca [și] comandant de

regiment, unde am funcționat până la 1941, când am fost bolnav în Spitalul Militar Iași.

Cu Regimentul 25 Vaslui nu am luat parte în luptele din Răsărit”.

Aici trebuie făcută o precizare. În lucrarea, intitulată Cronica militară a județului

Vaslui, a colonelului în rezervă Constantin Chiper, apărută la Iași în 2012, în capitolul

„Regimentul al VII-lea Racova nr. 25 (Regimentul 25 Infanterie «General Constantin

Prezan») Vaslui”, se afirmă că, după intrarea României în cel de al doilea război mondial:

„În luptele din Basarabia, regimentul a fost comandat, cu multă fermitate, de

colonelul Vasile Dumitrescu, iar de la 15 iulie 1941, de colonelul Mihail Papadopol. De

la 1 august, în luptele din Ucraina, comanda a asigurat-o locotenent-colonelul Abrudan

Constantinescu, şi, de la 3 octombrie, colonelul Scarlat Momiceanu. Conform Ordinului

Marelui Cartier General nr. 12.200, din 27 octombrie 1941, unitatea s-a înapoiat la

Vaslui, unde a fost primită cu mare bucurie de către localnici. După sosirea în garnizoana

16 Cele două dosare au fost cercetate pentru prima dată de mine. Toate informațiile din dosar sunt

inedite. 17 Arhivele Militare Pitești, Fond Direcția Cadre Învățământ, Registrul ofițeri infanterie activi,

Dosar nr. 9/1914, fila 192. Mulțumesc distinsului cercetător al istoriei militare românești dr. Iulian

Boțoghină pentru ajutorul acordat.

Liviu Boar

____________________________________________________________________________

94

de reşedință, militarii concentrați au fost lăsați la vatră şi s-a continuat instrucția

contingentelor reținute în regiment”18

.

Autobiografia lui Vasile Dumitrescu continuă:

„În ianuarie 1942 am trecut la comanda Regimentului 32 Infanterie. Nu am luat

parte la luptele din Rusia Sovietică. În Aprilie 1942 am trecut la comanda Regimentului

18 Gorj, unde am stat până la 1 August 1942; am luat parte la luptele contra armatei

sovietice [...] de la Balaclave19

; la 1 septembrie 1942 am trecut la dispoziția Marelui

Cartier General la Rostov, unde am fost numit comandant al Garnizoanei Novocercasc și

comandant al Centrului de Instruire al Armatei [...], unde la 8 ianuarie 1943 am început

retragerea cu acest Centru de Instrucție până în Aprilie 1943, când fiind bolnav m-am

internat în Spitalul Nr. 420 din Odessa. [...]. Am plecat în concediu medical până la 5

iunie 1943, când am fost numit cdt. [comandant] secund la Divizia 2 Vânători de Munte,

unde am stat până la 30 septembrie 1943. Am fost cu Divizia 2 Vânători de Munte în

Crimeea; pe litoral nu am luat parte la nici o luptă. La 1 Octombrie 1943 am fost numit

la comanda Brigadei 8 Infanterie, cu garnizoana la Dorohoi. [...]. În această calitate am

luat comanda unei ariegarde la Moghilev, unde am început retragerea fără lupte, cedând

Cernăuții, Dorohoi, Botoșani, Hârlău, până la linia cazematelor. Am fost avansat general

în rezervă la 1 Martie 194420

. Am lăsat comanda la Hârlău, îmbolnăvindu-mă și fiind

evacuat la Spitalul Reginei Elisabeta [la] București. Am fost cercetat de ministrul

Pantazi21

, prin generalul Aramă, șeful justiției, pentru că nu am vrut să lupt contra

armatei sovietice. Pe bază de acte nu am fost judecat”.

Aici se încheie cariera militară a lui Vasile Dumitrescu. Pe data de 15 aprilie, după

cum afirmă în continuare în Autobiografie, a trecut la pensie, fiind „verificat de Comisia

Tribunalului Ilfov, mi s-a servit [pensia ‒ n.n.] până la data de 5 iunie 1950, când am fost

ridicat și trimis 24 de luni la Canal, pedeapsă administrativă”.

Conform Foii matricol” a generalului Vasile Dumitrescu, aflată la Arhivele Militare

din Pitești, în perioada 1 octombrie 1912 - 1 iulie 1914 este elev la Școala Militară de

Infanterie22

, la absolvirea căreia este avansat la gradul de sublocotenent, prin înaltul decret

18 Col. (rez.) Constantin Chiper, Cronica militară a județului Vaslui, Iași, Editura PIM, 2012, p. 37. 19 Vezi lucrarea istoricului argeșean Vasile Novac, Regimentul Gorj Nr. 18 Tudor Vladimirescu,

Târgu-Jiu, Editura Măiastra, 2001, p. 305-306. 20 De fapt, a fost trecut în rezervă cu gradul de colonel la 22 martie și avansat general de brigadă în

rezervă la 25 martie. Vezi notele 27, 28. 21 Constantin Pantazi (n. 26 august 1888, Călărași ‒ d. 23 ianuarie 1958, Râmnicu Sărat) a fost un

general de armată român, ministru al Apărării în perioada 23 ianuarie 1942 - 23 august 1944. A fost unul

din cei mai fideli adepți ai generalului Ion Antonescu. Vezi: https://ro.wikipedia.org/wiki/Constan

tin_Pantazi. 22 Școala Militară de Infanterie și Cavalerie era unica instituție militară de învățământ pentru

formarea ofițerilor, având un caracter mixt, în sensul că pregătirea elevilor urma două direcții: pregătirea

elevilor ca ofițeri în armele infanteriei și cavaleriei, precum și pregătirea, într-o etapă ulterioară, a

ofițerilor-elevi care urmau specializarea în armele artileriei și geniului. În programa acesteia, cursurile erau predate atât de profesori militari cât și civili. Profesori militari predau disciplinele: fortificație,

instrucția infanteriei, tactică, strategie și geografie militară, administrație și legislație, hipologie și

instrucția cavaleriei. Profesorii civili predau: geometrie descriptivă, mecanică și lucrări grafice, topografie

Un destin tragic. Generalul Vasile Dumitrescu, combatant în ambele războaie mondiale

____________________________________________________________________________

95

nr. 2593 din 30 iunie 1914, fiind repartizat la Regimentul nr. 39 Petru Rareș”23

, în cadrul

căruia va lupta în primul război mondial. A fost avansat la gradul de locotenent la 1

noiembrie 1916, iar după un an, la 1 septembrie 1917, la gradul de căpitan.

La 15 iunie 1918 trece cu gradul de căpitan în Corpul Jandarmeriei Rurale, de

unde revine în cadrul armatei la Corpul 6 Armată, unde va fi avansat la gradul de maior

la data de 15 februarie 1925.

În această perioadă se căsătorește cu nepoata patriarhului dr. Elie Miron Cristea,

Emilia Antal, la Toplița Română. Căsătoria civilă este înregistrată la Primăria din Toplița,

la data de 27 august 192324

, iar cea religioasă este consemnată, la data de 28 august 1923,

în registrul de cununați al parohiei ortodoxe române din Toplița (aflat la Arhivele

Naționale din Miercurea Ciuc)25

. Divorțează de soție în anul 1938. Din această căsătorie se

va naște singurul copil, o fată pe nume Mira, care în anul 1952 avea vârsta de 24 de ani26

.

La 1 octombrie 1927 este numit „Șef de cabinet al Înalt Prea Sfinției Sale doctor

Miron Cristea patriarhul României, Înalt Regent”, funcție pe care o îndeplinește până la

data de 25 iunie 1928, când este numit „Adjutant al Înaltei Regențe al Înalt Prea Sfinției

sale doctor Miron Cristea patriarhul României”. La 8 iunie 1930 revine în cadrele active ale armatei la Regimentul 8 Infanterie cu

gradul de maior. După 4 ani este avansat la gradul de locotenent colonel la data de 10 mai 1934. La 1 noiembrie 1937 este numit la Comenduirea Pieței București, cu gradul de

și științe aplicate, două limbi străine și gimnastică. Sursa: https://ro.wikipedia.org/wiki/Școala_Mili

tară_de_Infanterie_și_Cavalerie. 23 Regimentul 39 Infanterie a fost o unitate de nivel tactic care s-a constituit la 14/27 august 1916,

prin mobilizarea unităților și subunităților existente la pace, aparținând de Regimentul Petru Rareș nr. 39 [s.n]. Regimentul a făcut parte din organica Brigăzii 19 Infanterie, fiind dislocat la pace în garnizoana

Cernavodă. La intrarea în război, Regimentul 39 Infanterie a fost comandat de colonelul Marin E. Ionescu.

Regimentul 39 Infanterie a participat la acțiunile militare pe frontul românesc, pe toată perioada

războiului, între 14/27 august 1916 - 28 octombrie /11 noiembrie 1918. Drapelul de luptă al regimentului a fost decorat cu cea mai înaltă distincție de război, Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa III: „Pentru vitejia și

avântul cu care au luptat ofițerii, subofițerii și soldații acestui eroic regiment, în crâncenele lupte din

regiunea Panciului, ce s-au dezlănțuit în luna august 1917”. Atacat cu începere de la 1 august aproape în

fiecare zi, de puternice forțe germane, Regimentul Petru Rareș nr. 39 și-a menținut cu tărie sectorul din fața satului Dumbrava, respingând toate atacurile inamicului, în ziua hotărâtoare a bătăliei de la Mărășești

(6 august 1917), iar după ce a micșorat prin focurile sale avântul valurilor inamice, regimentul s-a aruncat

la baionetă cauzând inamicului pierderi neobișnuit de mari, capturându-i la 10 ofițeri 350 grade inferioare,

un mare număr de arme și munițiuni, câștigând și teren pe un front de 4 kilometri cu 500 metri adâncime. Înaltul Decret nr. 902 din 16 aprilie 1918. Sursa: Regimentul 39 Infanterie (1916-1918) ‒ Wikipedia, https

://ro.wikipedia.org/wiki/Regimentul_39_Infanterie_(1916-1918). 24 „Dumitrescu N. Vasile, căpitan corpul 6, din Cluj, născut 30 ian. 1893, din părinți Dumitrescu

Matache și Ecaterina, religia greco-orientala, și Antal Emilia, născută 17 feb. 1899, din părinți Antal Dumitru și Cristea Ileana, din Toplița Română. Căsătoria pe 27 august 1923, cu martorii Dr. Alexandru

Morariu din Caransebeș și Coman Floarea, din Toplița Română”. Mulțumesc profesorului dr. Cristian

Costel Lazăr din Toplița pentru informațiile furnizate. 25 Parohul local consemnează căsătoria dintre „Dumitrescu M. Vasilie june ort. [ortodox] român,

căpitan la vânători, în etate de 32 ani din Cluj, și Antal Emilia jună ort. rom., de 21 ani, din Toplița

Română”. Mulțumesc colegului Peter Daniel Bányai pentru informațiile furnizate. 26 Vol. II, fila 60.

Liviu Boar

____________________________________________________________________________

96

locotenent colonel, iar la 27 februarie 1939 este numit comandant al Regimentului nr. 4 Rahova, fiind avansat cu aceeași dată la gradul de colonel, funcție pe care o îndeplinește până la data de 18 iunie 1941. Între 18 iunie 1941 și 20 ianuarie 1942 este pus la dispoziția Corpului 3 Armată. La 20 ianuarie 1942 este numit comandant al Regimentului 33 Infanterie, urmând ca după scurt timp, la 10 aprilie 1942, să fie numit la comanda Regimentului 18 Infanterie. Între 1 septembrie 1942 și 20 martie 1943 este pus la dispoziția Corpului 2 Armată. Între 20 martie și 15 august 1943 este comandantul secund al Divizionului 2 Munte. Între 15 august și 5 octombrie 1943 este pus la dispoziția Corpului 2 Teritorial. La 5 octombrie 1943 este numit comandant al Regimentului 8 Infanterie.

La 22 martie 1944 este trecut din oficiu în rezervă și repartizat la Marele Stat Major prin Decretul 618/1944

27, iar la 24 martie 1944 este avansat la gradul de general

de brigadă în rezervă prin Decretul 619/194428

. Un capitol deosebit de interesant din cariera militară a lui Vasile Dumitrescu este

cel al decorațiilor, care i-au fost acordate în cei treizeci de ani de carieră militară. Pe departe cea mai importantă distincție este Ordinul Militar de Război „Mihai Viteazul”.

În Declarația citată anterior din dosarul de urmărire penală, Vasile Dumitrescu menționează: „Am fost decorat cu următoarele decorații: Mihai Viteazul cls. III pentru fapte de arme contra nemților la Mărășești [în] 1917”. Din păcate, afirmația se pare că nu este conformă cu adevărul.

În lucrarea editată de Ministerul de Război, Anuarul ofițerilor și drapelelor Armatei Române cărora li s-au conferit ordinul „Mihai Viteazul”, Atelierele Grafice „Socec & Co”, București, 1930, un căpitan cu numele de Vasile Dumitrescu este, într-adevăr, decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”, clasa a III-a

29.

Informația este confirmată și de lucrarea Cavaleri ai ordinului militar de război „Mihai Viteazul”, unde la pagina 54 este menționat Dumitrescu Vasile, căpitan în Regimentul 82 Infanterie, căruia i s-a acordat Ordinul „Mihai Viteazul” clasa a III-a prin înalt Decret Regal nr. 3451 din 12 august 1919: „Pentru vitejia și elanul cu care a condus Batalionul 2 la atacul satului Vencsello din ziua de 5 iunie 1919, ocupat de companii maghiare. Aici, situându-se în fruntea unității sale, a dat un atac energic la baionetă, nimicind rezistența celor 6 companii maghiare, din al căror efectiv nu a mai putut trece Tisa decât un număr mic de ostași”

30.

În acel an căpitanul Vasile Dumitrescu era, conform afirmațiilor sale, ofițer în

cadrul Regimentului 82 Infanterie din Târgu Mureș, îndeplinind funcția de comandant de

batalion31

.

27 „Monitorul Oficial”, nr. 71 din 24 martie 1944. 28 „Monitorul Oficial”, nr. 72 din 25 martie 1944. 29 Anuarul ofițerilor și drapelelor Armatei Române cărora li s-au conferit ordinul „Mihai

Viteazul”, editat de Ministerul de Război, București, Atelierele Grafice „Socec & Co”, 1930. 30 Eugen Stănescu, Gavriil Preda, Mircea Cosma, Iulia Stănescu, Cavaleri ai ordinului militar de

război ”Mihai Viteazul”, Sibiu, Editura SALGO, 2012, p. 54. 31 „Am fost mutat în Regimentul 82 Infanterie Tîrgu Mureș unde am comandat Batalionul până în

anul 1921 când am fost mutat la Corpul VI Armată Cluj.” (Vasile Dumitrescu)

Un destin tragic. Generalul Vasile Dumitrescu, combatant în ambele războaie mondiale

____________________________________________________________________________

97

Printr-o lege specială promulgată de regele Ferdinand la 12 mai 1927, au fost acordate o serie de drepturi materiale ofițerilor decorați cu ordinul Mihai Viteazul, cum ar fi împroprietărirea gratuită cu un lot de 25 ha. teren arabil, acordarea unui lot de casă de 500 mp și gratuități pe mijloacele de transport ale statului

32.

În baza acestei legi, generalul în rezervă Vasile Dumitrescu va primi un lot „Mihai Viteazul” de 25 de jugăre în comuna Dumbrăvioara, județul Mureș, care îi va aduce, din păcate, primele „necazuri” în relația sa cu noua orânduire instaurată după 23 august 1944, așa cum vom vedea în cele ce urmează.

În continuare prezentăm și celelalte decorații primite, menționate de el în această ordine: „Steaua României

33 cls. V cu panglici, Virtutea Militară

34 [pentru] fapte de armă

tot în 1917, Steaua României35

cls. IV de pace pentru felul cum am executat serviciul pe lângă persoana Patriarhului ‒ 1927, Ordinul Sfântul Mormânt în grad de Mare Ofițer pentru felul cum am făcut serviciul pe lângă patriarhul în anul 1928, Coroana României

36

cls. IV pentru felul cum am servit la Corpul VI în anul 1925, Meritul Sanitar37

cls. I pentru combaterea tifosului exantematic 1928, 25 de ani serviciul militar, Avântul Țărei

38 1914, Crucea Comemorativă,

39 Medalia Peleș

40, Coroana României cls. III de

pace pentru servicii aduse țărei 1940”.

Cel mai trist capitol din viața generalului de brigadă în rezervă Vasile Dumitrescu

începe odată cu instaurarea regimului totalitar, după încheierea războiului.

32 „Monitorul Oficial”, nr. 105 din 15 mai 1927. 33 Vezi nota 28. 34 Vezi: C. Flondor și Constantin Moisil, Medaliile României, în Enciclopedia României, scrisă sub

direcția Asociației Științifice pentru Enciclopedia României, persoană morală și juridică aflată sub Augustul patronaj al Majestății sale Regelui Carol al II-lea, prefață Dimitrie Gusti, București,1938. Vezi: https://ro.wikisource.org/wiki/Medaliile_Rom%C3%A2niei.

35 Ordinul național „Steaua României” este cel mai vechi ordin național. A fost creat în 1864 de Cuza-Vodă și a fost acordat în acea perioadă într-un număr redus. După proclamarea independenței (1877), Carol I înființează acest ordin prin legea votată în 10 mai 1877. A fost abrogat în 1948 și reînființat în decembrie 1998. Au fost stabilite 5 grade pentru acest ordin: cavaleri, ofițeri, comandanți (comandori), mari ofițeri, mari cruci. Ordinul „Steaua României” este cea mai înaltă distincție oferită de statul român.

36 Ordinul „Coroana României” a fost înființat de regele Carol I, în 14 martie 1881, după ce România a fost proclamată regat. Coroana României în grad de cavaler, ordin ce avea menirea de a răsplăti servicii deosebite aduse statului, se conferea atât militarilor, cât și civililor.

37 Crucea „Meritul Sanitar” este o decorație inițial civilă, instituită de regele Carol I prin Decretul Regal nr. 6471 din 25 noiembrie 1913, care se acordă „persoanelor cari se vor fi distins prin fapte, donațiuni, scrieri sau alte lucrări, cari contribuesc la îmbunătățirea stării sanitare a țării, precum și funcționarilor sanitari sau altora, cari se vor fi distins prin serviciile lor în interesul general sanitar”. În decursul Primului Război Mondial decorația capătă și un caracter militar.

38 „Avântul Țării” este denumirea unei medalii instituite prin Decretul Regal nr. 6247 din 7 noiembrie 1913, care a fost decernată tuturor militarilor și civililor participanți la campania din 1913, fiind singura decorație oficială dedicată războiului din 1913.

39 „Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918” este o distincție comemorativă românească, instituită de regele Ferdinand I prin Decretul Regal nr. 1744 din 8 iunie 1918, care a fost conferită tuturor participanților la Primul Război Mondial.

40 Medalia comemorativă „Peleș” a fost instituită în anul 1933 prin Decretul Regal nr. 2305/1933 de către Carol al II-lea și a fost conferită membrilor familiei regale și invitaților, cu prilejul serbărilor din 26 septembrie 1933 ale semicentenarului inaugurării castelului Peleș din Sinaia.

Liviu Boar

____________________________________________________________________________

98

Printre cei asupra cărora s-a instaurat teroarea au fost militarii de carieră, care și-au

slujit țara sub drapel în ambele războaie mondiale ale secolului XX.41

Din rândurile

acestora a făcut parte, din păcate, și ofițerul Vasile M. Dumitrescu.

Așa cum am arătat anterior, primele „necazuri” în relația sa cu noua orânduire

instaurată după 23 august 1944 au început în anul 1947, episodul fiind descris în

Autobiografie astfel:

„Am fost ridicat în 12 iunie 1950, pe baza dosarului ce l-am avut la Securitate,

unde am fost cercetat în aprilie 1947, în urma unui denunț făcut de Vaida, fiul factorului

poștal din comuna Dumbrăvioara, jud. Mureș, că aș fi spus că «acum e noapte și mâine

va fi ziuă». În comuna Dumbrăvioara ‒ Mureș am un lot, «Mihai Viteazul», și în anul

1947, după ce am dat cota la stat, nu am voit să vânz recolta fără bani lui Vaida. Acesta

s-a supărat și a făcut un denunț contra mea. M-a cercetat pe Calea Rahovei la Securitate

și după [o] jumătate de oră am fost lăsat liber, căci s-a convins și Domnul anchetator că

nu e un denunț serios”.

În baza Decretului M.A.I. nr. 46 din 5 iunie 1950, generalul în rezervă Vasile

Dumitrescu va fi trimis la Canal pentru 24 de luni, pedeapsa administrativă fiind aplicată

în perioada 13 iunie 1950 - 13 iunie 195242

.

Acesta figurează într-un tabel, întocmit de către Direcțiunea Securității Capitalei la

15 iulie 1950, înaintat Direcțiunii Generale a Securității Poporului, Direcțiunii I-a U.M.

[Unități de Muncă], la poziția 9:

„Dumitrescu Vasile, trecut pe tabelul cu propuneri nr. 6, a fost general și apoi

deblocat din armată. Este de origină socială burgheză, a fost semnalat de DGSP [Direcția

Generală a Securității Poporului ‒ n.n.] în Martie 1949, că în timp ce se afla în comuna

Dumbrăvioarei [sic !] Jud. Mureș, a afirmat față de doi cetățeni din comună, că, «în

curând se va schimba guvernul și va veni din nou lumina pe pământ». - De asemeni,

susnumitul este cunoscut în cartier ca un element ostil regimului și lansator de svonuri pe

care le culege dela posturile de radio imperialiste. A fost aghiotantul personal al fostului

rege Carol al II-lea, pentru care și în prezent nutrește sentimente. -43

Având în vedere

cele de mai sus, propunem ca susnumitul să rămână mai departe încadrat la U. M.

[Unități de Muncă ‒ n.n.]”44

.

În perioada în care se afla la Canal, este emis mandatul de arestare nr. 1554/1950,

care se referă la un episod din perioada cât a îndeplinit funcția de prefect al județului

Vaslui (ianuarie - noiembrie 1941). Motivul este halucinant și sfidează orice prevedere

legală, generalul fiind acuzat că: „a săvârșit crima contra umanității prin aceea că în

41 Vezi Alexandru Duțu și Florica Dobre, Drama generalilor români (1944-1964), București,

Editura Enciclopedică, 1997. 42 „Fișa personală”, dactiografiată, conținând fotografia lui Vasile Dumitrescu, pe care este făcută

mențiunea cu creion roșu: „Încadrat 24 luni. Dec. 46/5.VI. 950”, în Vol. II, fila 79. 43 Aici se face o confuzie: Vasile Dumitrescu a fost numit la 1 octombrie 1927 „Șef de cabinet al

Înalt Prea Sfinției Sale doctor Miron Cristea patriarhul României, Înalt Regent”, funcție pe care o îndeplinește până la data de 25 iunie 1928, când este numit ”Adjutant al Înaltei Regențe al Înalt Prea

Sfinției sale doctor Miron Cristea patriarhul României”. 44 Deciziile de internare în unități și colonii de muncă, dosar D.008754 fila 6, vezi: www.cnsas.ro.

Un destin tragic. Generalul Vasile Dumitrescu, combatant în ambele războaie mondiale

____________________________________________________________________________

99

calitate de prefect al județului Vaslui a aplicat tratamente neomenoase unui parașutist

sovietic”, fapte care erau prevăzute de art. 3 litera e. din Decretul 207/1948 și care se

pedepseau cu închisoare pe viață.

Iată despre ce este vorba:

La 5 august 1941, sătenii din localitatea Poiana, aparținând de comuna Negrești,

astăzi oraș, din județul Vaslui, au capturat un parașutist sovietic, îmbrăcat în uniforma

armatei române, ce fusese parașutat cu misiunea de a comite acte de agresiune aupra

populației și a obiectivelor militare și civile din zonă. Aceștia au predat parașutistul

jandarmilor din zona de competență45

. Cazul a fost raportat și prefectului județului

Vaslui, colonelul Vasile Dumitrescu, care a luat parte, se pare, la primul interogatoriu și

care l-ar fi bruscat pe parașutist, l-a înjurat, l-a îmbrâncit cu spatele de o sobă din

încăpere și i-a cerut să spună dacă a plasat material exploxiv și unde. Episodul capturării

parașutistului este descris de către plutonierul de jandarmi Jalbă Constantin:

„La 5 august [1941 ‒ n.n.], sătenii din Poiana au prins un parașutist sovietic

îmbrăcat în haine militare românești provenite de la Regimentul 6 Grăniceri Chișinău.

Asupra lui avea un sac de merinde și un pistol. În sacul de merinde avea 5-6 grenade de

mână. Era legat cu mâinile la spate și era ținut de o frânghie de către locuitori. [...].

Parașutistul prezenta o echimoză simplă în regiunea frontală dreaptă provenită din

lovirea pe care a suferit-o din partea celor care l-au prins. A fost pansat și i s-a dat să

mănânce”46

.

Conform legislației în vigoare la acea dată, cei care participau la prinderea

parașutiștilor din spatele frontului erau recompensați în bani. Așa s-a întâmplat și în

cazul de față. Din depoziția de martor a lui Vasile Rotaru, dată în fața judecătorului de

instrucție de la Tribunalul Vaslui la 21 august 1950, reiese faptul că au fost ”premiați” de

către Ministerul de Interne următorii: Vasile, fiul lui Gheorghe Cioată cu 10.000 de lei,

Gheorghe Cioată, Vasile Rotar și Vasile Căpriță cu câte 10.000 de lei47

.

Iată cum este relatat același episod de către cei care au participat sau asistat la

capturarea parașutistului sovietic, în declarațiile de martor luate în fața judecătorului de

instrucție de la Tribunalul Vaslui în ziua de 21 august 1950:

45 Un caz similar s-a petrecut pe raza Legiunii de Jandarmi Iași: „În sensul îndeplinirii misiunilor

cu care a fost însărcinată, Legiunea de Jandarmi Iaşi a efectuat la 3 august 1941 o razie în sectorul Podu

Iloaiei. Într-un lan de floarea soarelui din această localitate au fost prinşi 2 paraşutişti sovietici, care

plănuiau să distrugă calea ferată Cucuteni-Movileni, aflată la 3-4 km de locul capturării. Asupra acestora au fost găsite 6 kg de dinamită, 2 revolvere, 8 grenade, 2 cuţite mari, rachete, cartuşe, busole şi carnete cu

însemnări asupra activităţii zilnice executate până atunci. O altă operaţiune s-a desfăşurat în pădurea

Larga de pe raza comunei Tăcuta din judeţul Vaslui, unde pe 6 iulie, 6 paraşutişti ruşi au fost urmăriţi de

jandarmi şi populaţie. Dintre aceştia, 3 au fost omorâţi, 2 prinşi vii, iar cel de-al şaselea a fost prins de jandarmi pe teritoriul judeţului Iaşi. Aceşti 6 parașutiști aveau asupra lor: un aparat portabil radio emisie-

recepţie, arme automate, hărţi şi planuri ale regiunii, grenade de mână şi materiale explozive, 25.000 de lei

în monedă românească.” Vezi: Arhivele Naționale ale României - Serviciul Județean Iași al Arhivelor

Naționale, Fond Inspectoratul de Jandarmi Iași, Inventar 1918-1949, 1170 u. a. [unități arhivistice], „Prefață”, fila 11.

46 Vol. I, fila 173. 47 Vol. II, fila 349 verso.

Liviu Boar

____________________________________________________________________________

100

„Vasile Căpriță, de 52 de ani, agricultor din Buhăești: «La 5 august 1941, mă găseam pe ogorul meu la secere. Atunci am auzit mai mulți

oameni strigând: ‒ Săriți că-l scăpăm ! Uitându-mă, la o distanță de cca. 30 m. depărtare de mine am văzut un soldat în haine românești și i-am strigat să se predea. Acesta, atunci, a tras un foc de pistol și eu m-am culcat. Oamenii care îl urmăreau s-au adunat și l-au înconjurat.

Băiatul lui Gh. Cioată i-a sărit în spate și ceilalți oameni l-au dezarmat, punându-l la pământ.

Când m-am dus la parașutist aveam bărdița în mână, însă nu l-am lovit cu ea. Nu știu cine i-a făcut tăetura la cap». Revine și arată: «Nu țin minte să fi lovit cu securea în cap pe parașutist, deoarece uit, din cauza

exploziei unor bombe. După desarmare, parașutistul a fost dus de noi la Negrești. Pe drum, din cârciuma lui Nastase, din valea Mare ne-a eșit înainte plotonierul major Jalbă și cu toții am plecat la secția Negrești.

La post, cu ajutorul unui tălmaci, a început interogarea parașutistului de către C. Jalbă.

Tălmaciul, la ordinul lui Jalbă, bătea cu o centură pe parașutist, pentru a vorbi [subliniat în text ‒ n.n.]. După ce noi am dat declarații, am fost trimiși acasă.

Pentrucă am ajutat la prinderea acestui parașutist, am primit un premiu de 10.000 lei.

Tălmaciul, era îmbrăcat în haine de jandarm dela Legiunea Vaslui, și nu știu cum îl cheamă»

48.

Constantin Tânjală, de 55 de ai, fost avocat, declară următoarele: «La 5 august 941, am însoțit pe soția mea Eliza Tânjală care, trimisă de la spital, a

pansat un parașutist sovietic, care avea la cap o rană făcută cu un corp tăios. Am stat la post numai cât a durat pansarea. Parașutistul era jos pe dușumea, și legat

cu mâinile la spate, cu o funie. Cât timp am stat în post, acesta nu a fost lovit de nimeni». [...]”

49.

O relatare interesantă a episodului capturării parașutistului este cea a factorului poștal Vasile I. Rotaru, de 44 de ani, care declară că, venind călare în jurul orei 16 de la Buhăiești spre localitatea Poiana:

„Am văzut și eu pe parașutist care urca o pantă, având în spinare o greutate, o raniță și, din cauză că era obosit, nu putea fugi, mergea greu, poticnindu-se când într-un picior când în altul. Lumea mergea în urmărirea lui, la o distanță de 100 m, [...] ajungând la miriștea lui Vasile Căpriță, care era la ogor secerând. Acesta a luat o bărdiță, a eșit înaintea parașutistului care [a] încercat să-l ocolească. Însă văzându-se încercuit, a încercat să scape prin a arunca o grenadă, însă a greșit și în locul grenadei a apucat bidonul de apă pe care îl avea la șold, aruncându-l în lume. Atunci Vasile Căpriță s-a dus la parașutist, și în timp ce băiatul lui Ghe. Cioată era în spatele său, l-a lovit cu securea în frunte, rănindu-l, după care parașutistul a căzut jos.

48 Vol. I, filele 345-345 verso. 49 Idem, fila 346.

Un destin tragic. Generalul Vasile Dumitrescu, combatant în ambele războaie mondiale

____________________________________________________________________________

101

Toată lumea s-a adunat în jurul său, însă nici un sătean n-a pus mâna pe el

deoarece, avea armament asupra lui. Militarii de la paza podului l-au dezarmat, revenindu-și din lovitură, parașutistul s-

a sculat de jos, s-a dus spre săteni și nici unul dintre aceștia nu l-a lovit”50

. În finalul declarației menționează că a fost premiat de către Ministerul de Interne: „De pe urma prinderii acestui parașutist am fost premiat din partea Ministerului de

Interne cu 10.000 de lei, apoi fiul lui Gh. Cioată, în prezent decedat, cu 10.000 lei și Vasile Căpriță cu 10.000 lei. Am fost premiat, pentru motivul că am urmărit pe parașutistul sovietic, contribuind astfel la prinderea lui”.

Gheorghe P. Cioată, agricultor cu 5 hectare [sic !], în vârstă de 70 de ani, declară următoarele:

„În ziua de 5 august 941, fiul meu Vasile Cioată păștea boii în câmp și, într-un tufiș, a dat peste un parașutist sovietic, îmbrăcat în haine militare românești. Acesta văzându-se descoperit, a pornit la fugă, începând a trage focuri cu un revolver. La auzul focurilor de armă sătenii de pe ogoare s-au luat în urma parașutistului.

La un moment dat, fiul meu, care avea 15 ani, s-a furișat prin spatele lui, i-a sărit în spinare și parașutistul a fost prins. Eu am venit la fața locului, când parașutistul era la pământ și lovit la cap. [...]. Pentru aceasta băiatul meu Vasile Cioată a primit un premiu de 20.00 lei, eu 10.000 și factorul Vasile Rotaru 10.000 lei, iar Vasile Căpriță tot 10.000 lei. Nu pot ști de ce s-a dat premiu 10.000 lei cu toate că n-am fost în urmărirea parașutistului [subliniat în text ‒ n.n.]”.

Declarantul menționează în final faptul că: 1Fiul meu Vasile Cioată a murit acum 4 ani”

51. Despre comportamentul colonelului Dumitrescu în raport cu subordonații săi, vom

cita din depoziția de martor din data de 20 noiembrie 195252

a lui Harle Constantin, fost comandant de batalion din cadrul Regimentului 25 Infanterie, comandat de colonelul Dumitrescu:

„Era foarte cinstit, chiar exagerat de cinstit. Se purta foarte bine cu ofițerii și soldații. Și [a] dat ordin dacă un soldat va fi lovit să vină direct la el să raporteze. Pentru că nu admitea bătăi”.

În aceeași zi, generalul de jandarmi Constantin Anton53

declara sub jurământ: „Cunosc pe acuzat de circa 25 de ani, știu că a fost prefect la Vaslui în anul 1941,

am auzit că au fost cercetați parașutiști pe teritoriul unde acuzatul era prefect. Eu eram șeful Statului major al Jandarmeriei și arăt că ancheta parașutiștilor o făcea numai poliția judiciară, cazul în speță mi-a fost raportat despre parașutistul de la Negrești. Mi-aduc perfect aminte că acest parașutist înainte de a fi prins a omorât un tată a 9 copii [s.n.]. Cercetarea s-a făcut de către șeful de Poliție sau șeful de secție locală. Era o lege specială după care erau judecați parașutiștii [legea nr. 157]. Era exclus să fie predat Prefecturei

50 Idem, filele 348-349 verso. 51 Idem, filele 350-351. 52 Vol. I, fila 123. 53 Constantin Anton (n. 22 mai 1894 București) a fost un general român, care a îndeplinit funcția

de Inspector General al Jandarmeriei Române (1944-1949). Vezi: Constantin Anton – Wikipedia,

https://ro.wikipedia.org/wiki/Constantin_Anton.

Liviu Boar

____________________________________________________________________________

102

parașutistul prins. Nu mi s-a adus la cunoștință niciodată că prefectul ar fi luat parte la vreo cercetare de parașutist [s.n.]”.

O altă declarație care îl dezincriminează pe colonelul Dumitrescu în această cauză este cea a magistratului militar Paul Dumitriu

54, care declară jub jurământ că:

Pe acuzat îl cunosc de la Jilava. [...]. Parașutiștii erau cercetați în acel timp de organele speciale, poliția judiciară nu putea face asemenea cercetări. Anchetatul nu putea face asemenea cercetări și nici nu lua parte la ele [s.n.]”.

La aceste declarații favorabile colonelului Vasile Dumitrescu se adaugă Notele scrise55

, depuse de acesta prin intermediul avocatului Manea Anton la ședința din 26 ianuarie 1953, în care sunt aduse argumente solide în favoarea achitării, din care cităm:

„Revenind la acuzația primă de la Parchet, chiar dacă am admite prin absurd că acuzatul ar fi lovit, ceea ce nu s-a dovedit, încă fapta sa nu poate fi încadrată în Decretul Lege No. 207 și mai ales în art. 3 lit. a, așa cum a fost încadrat în rechizitor. Pentru că iată ce spune art. 3 litera a din D[ecretul] L[ege] No. 207/1949: «Sunt vinovați de a fi săvârșit, ordonat sau participat la săvârșirea de crime contra umanității acei care: a) au practicat cu intențiune execuții excesive a dispozițiilor cu caracter politic sau rasial sau au dat dispozițiuni în acest sens» Dar să admitem ipoteza că acuzatul Dumitrescu a luat la bătaie, că a înjurat pe parașutist, că l-a îmbrâncit cu spatele de sobă, această situațiune în cazul achitării lui Jalbă

56, Curtea printr-un argument foarte judicios spune în considerațiile sale:

«că chiar dacă s-ar presupune că acuzatul ar fi dat dispozițiuni tălmaciului să aplice 2 sau 3 lovituri cu centura, acest fapt prin el însuși nu poate constitui un tratament care să poată să fie considerat ca o crimă contra umanității, pentru a fi încadrat în disp[ozițiile] art. 207/1949». În concluziune, pentru aceste considerațiuni cerem Onoratului Tribunal să aducă un verdict de achitare. La luptă activă pentru pace”.

După depunerea acestor Note, în ședința din 26 ianuarie 1953, Colegiul IV Penal din cadrul Tribunalului Capitalei amână pronunțarea pe data de 31 ianuarie 1953.

În ciuda declarațiilor de martori, a argumentelor juridice depuse de apărare, prin Decizia Penală din 31 ianuarie 1953

57, generalul de brigadă în rezervă Vasile Dumitrescu

este condamnat la 4 (patru) ani temniță grea, 10 ani degradațiune civică și confiscarea averii în folosul statului.

Se face recurs la Tribunalul Suprem, însă Colegiul Penal din cadrul Tribunalului

Suprem prin Deciziunea Nr. 423/1953 în ședința din 31 martie 1953 „respinge recursul

introdus de acuzatul Vasile Dumitrescu personal și prin apărătorul său av. Manea Anton

împotriva Deciziei Nr. 454/1953 a Tribunalului capitalei, Colegiul IV Penal. Obligă pe

recurent să plătească Statului suma de 50 lei (cincizeci) cheltuieli de judecată. Dată și

cetită în ședința publică azi 31 Martie 1953”58

.

54 Vol. I, fila 122. 55 Vol. I, filele 144-145. 56 Este vorba de plutonierul de jandarmi Constantin Jalbă, martor în proces (vezi depoziția lui de

martor), care a fost și el inculpat. Vezi: Deciziune Penală, nr. 2596 din 17 iunie1952 a Curții București, Secția a IV-a Penală.

57 Vol. I, fila 147. 58 Vol. I, fila 392.

Un destin tragic. Generalul Vasile Dumitrescu, combatant în ambele războaie mondiale

____________________________________________________________________________

103

La 5 octombrie 1955 Formațiunea 0606 Gherla59

comunică prin Adresa Nr. 10967

Direcției Generale a Miliției Serviciul Evidenței Operative că în data de 5 octombrie

1955 „a fost eliberat din Penitenciarul Gherla numitul Dumitrescu Vasile, de profesie

fost general [în] rezervă, născut la 30 ianuarie 1893 în comuna București, Raionul T.

Vladimirescu, Regiunea București. A fost depus la data de 5 ianuarie 1952 în baza

mandatului de arestare nr. 491/953 emis de Tribunalul Suprem, fiind condamnat la 4 ani

T.G. [Temniță Grea ‒ n.n.], prin hotărârea Tribunalului Capitalei nr. 454, pentru crimă

de război L. [Legea] 207/1948. S-a eliberat conf. Decretului 421/953”60

.

După eliberare se va stabili la vechea adresă din București, de pe strada Ionescu

Gion nr. 6.

Nu deținem, până în prezent, date privind viața și activitatea generalului Vasile

Dumitrescu, după eliberarea din detenție și până la decesul său din 1970.

ANEXE

Actul de naștere al lui Vasile Dumitrescu Arhivele Naționale, Serviciul Municipiului București, Colecția registrelor de Stare civilă, Registrul

de stare civilă pentru născuți, Act nr. 682/1893.

59 Vol. II, fila 13. 60 Decret nr. 421 din 24 septembrie 1955, pentru graţierea unor pedepse şi amnistierea unor

infracţiuni, publicat în „Buletinul Oficial”, nr. 27 din 24 septembrie 1955. Conform acestuia, se grațiază în întregime cei condamnaţi la pedepse privative de libertate de până la zece ani inclusiv, pentru săvârşirea

de crime de război, împotriva păcii şi umanităţii, prevăzute de Legea nr. 312/1945, Legea nr. 291/1947 şi

Decretul nr. 207/1948.

Liviu Boar

____________________________________________________________________________

104

20 iulie 1924 - Ferparul lui George Cristea, tatăl mitropolitului primat al României, viitorului

patriarh Elie Miron Cristea, în care apare numele căpitanului Vasile Dumitrescu.

Arhivele Naționale Sibiu, Fond ASTRA, doc. nr. 1325/1924.

Un destin tragic. Generalul Vasile Dumitrescu, combatant în ambele războaie mondiale

____________________________________________________________________________

105

Foaia matricolă a generalului Vasile Dumitrescu. Arhivele Militare Pitești, Fond Direcția Cadre și Învățământ,

Liviu Boar

____________________________________________________________________________

106

Dosar 9/1914, fila 192.

Tablou din data de 17 iunie 1941, cu numele și prenumele persoanelor cu drept de a semna

acte oficiale la Prefectura Vaslui, în care figurează ca prefect colonelul Vasile Dumitrescu. Arhivele Naționale Vaslui, Fond Prefectura județului Vaslui, Dosar nr. 41, fila 398.

Un destin tragic. Generalul Vasile Dumitrescu, combatant în ambele războaie mondiale

____________________________________________________________________________

107

„Declarație Autobiografică”, dată de generalul Vasile Dumitrescu [1952].

C.N.S.A.S București, Fond Penal, Dosarul nr. P 078721, vol. II, fila 101.

Liviu Boar

____________________________________________________________________________

108

Depoziția de martor a generalului de jandarmi Anton Constantin, referitoare la capturarea parașutistului sovietic de la Negrești din data de 6 august 1941.

C.N.S.A.S. București, Fond Penal, Dosarul nr. P 078721, vol. I, fila 121.

Un destin tragic. Generalul Vasile Dumitrescu, combatant în ambele războaie mondiale

____________________________________________________________________________

109

Deciziunea penală din 31 ianuarie 1953, prin care Vasile Dumitrescu este condamnat la 4 ani temniță grea, 10 ani degradațiune civică și confiscarea averii.

C.N.S.A.S. București, Fond Penal, Dosarul nr. P 078721, vol. I, fila 147.