Cuprins1.Introducere

2.Date generale cu privire la Consiliu European.

3.Date generale cu privire la Consiliu Uniunii Europene.

4.Rolul Consiliului Uniunii Europene in realizarea atributiilor

Consiliului European.

5.Rolul statelor membre ale U.E in vederea realizarii atributiilor

Consiliului European

6.Concluzie

7.Bibliografie.

1.Introducere.

In acest referat voi vorbi despre Consiliu European, Consiliu Uniunii Europeane cit si de

colaborarea acestor doua mari instituţii. La fel voi vorbi despre componenţa Consiliul European,

care este compus din şefii de stat sau de guvern ai statelor membre, şi care are rolul de a

impulsiona dezvoltarea Uniunii Europene şi de a defini orientările politice generale ale acesteia.

Consiliul European este legat de Comisie, deoarece preşedintele său face parte din Consiliul

European. Preşedintele Parlamentului European este, de asemenea, prezent la reuniunile

Consiliului European.

Consiliul European ia deciziile într-un mod total independent; diferit de sistemul comunitar,

aceste decizii nu presupun nici iniţiativa Comisiei, nici participarea Parlamentului European.

Tratatul prevede totuşi, o legătură organizaţională cu Comisia, din moment ce preşedintele face

parte din Consiliul European, care este, de asemenea, asistat de un alt membru al Comisiei. Ca

urmare, Consiliul European cere,adesea, Comisiei să prezinte rapoarte pregătitoare pentru

reuniuniile sale. Singura legătură cu parlamentul prevăzută de tratat (articolul 4 UE) este

obligaţia facută Consiliului European de a prezenta Parlamentului: - un raport la sfârşitul fiecărei

reuniuni, - un raport scris anual asupra progresului Uniunii. PE poate totuşi să exercite o

influenţă informală: - prin prezenţa preşedintelui la reuniunile Consiliului European, care a

devenit obişnuită, - prin rezoluţiile care le adoptă pe ordinea de zi a reuniuniilor, asupra

rezultatelor activităţilor şi asupra rapoartelor formale pe care le prezintă Consiliul European. În

cadrul Tratatului de la Lisabona, noul Înalt Reprezentant ai Uniunii pentru afaceri externe şi

politică de securitate va deveni un element suplimentare care propune conducerea unei politici

externe în numele Consiliului European.

2.Date generale cu privire la Consiliu European.

Consiliul European este o instituție a Uniunii Europene. Este format din liderii de stat sau de

guvern ai statelor membre ale Uniunii,Președintele Comisiei Europene și Președintele

Consiliului European, actualmente Donald Tusk. Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri

Externe și Politică de Securitate, actualmente Federica Mogherini, participă de asemenea la

întruniri fără drept de vot.

Deși Consiliul European nu are nici o putere legislativă oficială, aceasta este învestit în temeiul

Tratatului de la Lisabona, cu definirea "direcțiilor și priorităților politicilor generale" ale Uniunii.

Este organismul strategic al Uniunii (cel care rezolva crizele), acționând ca o președinție

colectivă a UE.

Reuniunile Consiliului European sunt prezidate de către președintele său și au loc cel puțin de 4

ori pe an, de obicei, în clădirea Justus Lipsius, sediul central al Consiliului Uniunii Europene

din Bruxelles.

Consiliul European a fost înființat ca un organism informal în 1961, a devenit o instituție oficială

a UE în 2009, când Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare.

Consiliul European este o instituție oficială a Uniunii Europene, menționat în Tratatul de la

Lisabona ca un organism care „va acorda Uniunii impulsurile necesare pentru a se dezvolta”. În

esență, Consiliul definește agenda politică a Uniunii Europene și este considerat de unii ca fiind

motorul integrării europene. Face asta fără a avea puteri formale, ci doar de influența de a fi

compus din liderii naționali. Pe lângă producerea impulsurilor necesare dezvoltării Uniunii,

Consiliul și-a dezvoltat și viitoare roluri, precum „a rezolva problemele nerezolvate în discuții la

nivel inferior”, până la politică externă - acționând în exterior ca „un șef de stat colectiv”,

„ratificând formal documente importante” și „implicându-se în negocierea schimbărilor din

tratate”.

Având în vedere că instituțiile sunt compuse din liderii naționali, acesta adună puterea executivă

din statele membre și are așadar o mare influență în domeniile politice ale Uniunii, precum cea a

politicii externe. Exercită de asemenea puterea de desemnare, desemnând președintele

Consiliului, Președintele Comisiei Europene, Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri

Externe și Politică de Securitate și Președintele Băncii Centrale Europene. Mai mult, Consiliul

European influențează planurile juridice, compoziția comisiei, lucruri referitoare la organizarea

președinției rotative a consiliului, suspendarea drepturilor de membru și schimbarea sistemului

de vot prin Clauza Passerelle. Deși Consiliul European nu are puteri legislative, sub procedura de

urgență, un stat învins la vot în Consiliul de Miniștri poate transmite spre votare legislația către

Consiliul European. Având putere peste organismele executive supranaționale ale UE, alături de

alte puteri, Consiliul European a fost deschis de unii ca fiind „cea mai mare autoritate” a Uniunii.

3.Date generale cu privire la Consiliu Uniunii Europene.

Consiliul Uniunii Europene numit uneori Consiliul de Miniştri, reprezintă principala instituţie

cu atribuţii de decizie în cadrul Uniunii, fiind şi cel care coordonează politicile economice

generale ale statelor membre. Pe lângă această funcţie de natură executivă, Consiliul UE şi

Parlamentul European sunt principalele organe de exercitare a funcţiei legislative la nivel

comunitar. În timp ce Parlamentul reprezintă cetăţenii UE, Consiliul este vocea statelor

membre. Cele două instituţii pot fi aşadar văzute ca două camere, inferioară şi superioară, ale

legislativului comunitar. Consiliul este şi principalul responsabil de poziţia Uniunii Europene în

domeniile politicii externe şi de securitate comune (pilierul al doilea) precum şi pentru acţiunile

Uniunii în domeniul cooperării poliţieneşti şi judiciare în materie penală (pilierul al

treilea). Preşedinţia Consiliului este asigurată prin rotaţie de către statele membre ale UE,

fiecare exercitând această funcţie timp de şase luni. În perioada iulie-decembrie 2009 Preşedinţia

aparţine Suediei, care va fi urmată în 2010 de Spania şi Belgia. România urmează să exercite

Preşedinţia UE în iulie-decembrie 2019. Ţara însărcinată cu această funcţie este responsabilă cu

organizarea şi prezidarea tuturor întrunirilor Consiliului.

 

Structura Consiliului Uniunii Europene.

Consiliul UE este format din 27 de miniştri din guvernele statelor membre, câte unul din

fiecare stat. Compoziţia sa este însă variabilă, în funcţie de domeniul actelor care urmează să fie

adoptate, miniştrii participanţi fiind cei competenţi în domeniul respectiv la nivel naţional.

Consiliul se poate întruni astfel într-una din următoarele configuraţii: Afaceri generale şi relaţii

externe, Afaceri economice şi financiare, Agricultură şi pescuit, Justiţie şi afaceri interne,

Ocuparea forţei de muncă, politică socială, sănătate şi consum, Concurenţă, Transport,

telecomunicaţii şi energie, Mediu şi respectiv Educaţie, tineret şi cultură. În primele trei

configuraţii menţionate Consiliul se întruneşte constant în fiecare lună, în timp ce la celelalte

configuraţii apelează doar când acest lucru se dovedeşte necesar. Indiferent de configuraţia

aleasă, Consiliul poate decide cu majoritate simplă, cu majoritate calificată sau cu unanimitate

(aceasta din urmă în domenii precum aderarea unor noi state membre, politica externă şi de

securitate comună, cetăţenia Uniunii, fiscalitatea etc.). Atunci când Consiliul ia decizii cu

majoritate calificată, statelor membre le este acordat un anumit număr de voturi, în funcţie de

populaţia fiecăruia, dar cu o echilibrare în favoarea ţărilor mai mici. Statele cu cele mai multe

voturi (29) sunt Germania, Franţa, Italia şi Marea Britanie, iar statul cu cele mai puţine (3) este

Malta. România deţine 14 voturi, respectiv circa 4 % din numărul total de voturi din cadrul

Consiliului (345).

 ____

1.Nu trebuie confundat cu Consiliul Europei, organism internaţional, fără legătură cu Uniunea Europeană, şi nicicu Consiliul European, care reuneşte, cel puţin de două ori pe an, şefii de state sau de guverne din statelemembre UE şi are rolul de a defini orientările politice generale. Concluziile Preşedinţiei sunt publicate la sfârşitulfiecărei reuniuni a Consiliului European.

2

Activitatea miniştrilor în Consiliu este susţinută de Secretariatul General al Consiliului, cu un

personal de circa 3000 de angajaţi. Aceştia au rolul de a asigura o anumită continuitate în cadrul

Consiliului, dat fiind că miniştrii participanţi se pot schimba des. Secretarul General al

Consiliului este, din 1999, Javier Solana, aceeaşi persoană îndeplinind şi funcţia de Înalt

reprezentant pentru politica externă şi de securitate comună a Uniunii. O structură importantă în

interiorul Consiliului este Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi (COREPER), format din

reprezentanţi din statele membre (la nivel de ambasadori sau de înalţi funcţionari), care se

întruneşte săptămânal pentru a pregăti activitatea Consiliului. Comitetul se împarte în COREPER

II (care reuneşte reprezentanţii permanenţi) şi COREPER I (care reuneşte adjuncţii

reprezentanţilor permanenţi). Secretariatul General al Consiliului este împărţit în şapte Direcţii-

Generale şi servicii echivalente. Sediul Consiliului se află la Bruxelles, în clădirile Justus

Lipsius şi Lexdin „cartierul” european.

Consiliul UE nu trebuie confundat cu Consiliul European (care reuneşte şefii de state şi guverne

din UE şi care se întruneşte în general de patru ori pe an pentru a stabili liniile politice generale

ale Uniunii Europene) şi nici cu Consiliul Europei (organizaţie internaţională fondată în 1949 cu

sediul la Strasbourg, având 47 de state membre, inclusiv Moldova, Rusia, Ucraina, Georgia,

Armenia, Serbia, Norvegia, Elveţia sau Turcia, state care nu sunt membre UE).

 

4.Rolul Consiliului Uniunii Europene in realizarea atributiilor

Consiliului European.

Consiliul Uniunii Europene joaca un rol foarte important in realizarea atribuțiilor Consiliului

European.

Consiliul are şase funcţii principale care se insumeaza intrun mod anume si realizeaza atribuţiile

Consiliului European. Din aceste funcţii fac parte.

- Funcţia legislativă: Cea mai mare parte a legislaţiei UE este adoptată de către Consiliu,

împreună cu Parlamentul European .

Pentru a asista Consiliul în sarcina sa de a asigura calitatea redactării actelor legislative pe care le

adopta, a fost creat, serviciul juridic care este responsabil cu verificarea, în momentul adecvat, a

calităţii redactării propunerilor şi a proiectelor de acte, precum şi cu formularea unor sugestii

privind redactarea destinate Consiliului si organismelor sale, în temeiul Acordului

interinstituţional din 22 decembrie 1998.

- Coordonarea politicilor Statelor Membre: Consiliul UE coordonează politicile economice ale

Statelor Membre, în baza unor orientări generale1 în acest domeniu. De asemenea, Consiliul este

responsabil cu„metoda deschisă de coordonare”2, aplicată în domenii precum educaţia,

ocuparea forţei de muncă sau sănătatea publică.

- Încheierea acordurilor internaţionale între UE şi alte state sau organizaţii internaţionale:

Consiliul semnează acorduri între UE şi state nemembre sau între UE şi diferite organizaţii

internaţionale.

12 A se vedea definiţia din Teme europene nr. 33 – Uniunea Europeană. Glosar de termeni G-O, publicaţie care poate fi descărcată de la secţiunea „Publicaţii şi resurse” -> „Publicaţii documentare” a site-ului ww.infoeuropa.ro23 A se vedea definiţia din publicaţia menţionată în nota anterioară

În interiorul UE, Consiliul poate încheia acorduri între Statele Membre în domenii cum ar fi

impozitarea, dreptul societăţilor comerciale, protecţia consulară, precum şi în cadrul pilonului al

treilea (Cooperare poliţienească şi judiciară în materie penală.

- Funcţia bugetară: Bugetul UE este decis anual de către Consiliul UE, împreună cu Parlamentul

European (a se vedea şi informaţiile de la pagina 2), Consiliul luând deciziile finale cu privire la

cheltuielile obligatorii3.

- Elaborarea politicii externe şi de securitate comună (PESC)4: Politica externă, securitatea şi

apărarea sunt domenii în care fiecare Stat Membru acţionează independent. Cu toate acestea,

acţiunea comună se dovedeşte, de multe ori, mai eficientă. Statele membre UE iau decizii

comune în acest domeniu, în cadrul Consilului UE, principalul for de desfăşurare a cooperării

interguvernamentale în acest domeniu.

Secretarul general al Consiliului UE deţine funcţia de Înalt Reprezentant pentru PESC5, asistând

Consiliul în elaborarea şi în aplicarea deciziilor politice. De asemenea, poate derula, în numele

Consiliului, dialog politic cu state terţe.

Pentru a putea răspunde mai eficient la crizele internaţionale, a fost creată o „Forţă de reacţie

rapidă”6, care poate îndeplini numai misiuni umanitare, misiuni de salvare, de menţinere a păcii

şi alte misiuni de gestiune a crizelor. În astfel de operaţiuni, Consiliul este asistat de Comitetul

Politic şi pentru Securitate, Comitetul Militar al Uniunii Europene şi Statul Major Militar al

Uniunii Europene.

- Coordonarea cooperării poliţieneşti şi judiciare în materie penală7: Pentru a combate

infracţiunile transfrontaliere, este necesară o cooperare între tribunalele, forţele de poliţie,

serviciil

e vamale şi serviciile de imigraţie din toate Statele Membre

34 Cheltuielile obligatorii sunt cheltuielile care rezultă din prevederile Tratatului sau din alte instrumente adoptate în baza acestuia. Sunt incluse în această categorie cheltuielile din domeniul agricol şi veterinar, finanţarea acordurilor internaţionale, pensiile angajaţilor. Bugetul UE include şi cheltuieli neobligatorii, asupra cărora ultima decizie o ia Parlamentul European45 Pilonul al doilea al Uniunii Europene5 Javier Solana Madariaga a fost desemnat pentru această funcţie la Consiliul European de la Kőln din 3-4 iunie 19996 Trebuie menţionat că nu este vorba despre o „armată europeană”. Personalul va aparţine şi va fi, în continuare, sub comanda autorităţilor naţionale7 Pilonul al treilea al UE

Concluzie.

In final dupa realizarea acestui raport am vayut ca intradevăr aceste doua instituţii cit si ţarile

member ale U.E joaca un rol important in vederea realizărilor atribuţiilor Consiliului European.

La realizarea acestui raport mi-am pus adesea intrebarea:

Dar de ce oare este această instituție atât de importantă dacă nu are funcții legislative?

O explicație ar putea fi faptul că șefii de stat și de guvern ca politicienii de la vârful statelor

membre influențează în mod pregnant agenda politică a Uniunii, adică stabilesc liniile

directoare din domeniul politic, economic și social pentru o serie de domenii de activitate ale

UE.

În plus, Consiliul European intervine ca mediator atunci când trebuie soluționate conflicte la

nivelurile inferioare, de exemplu la nivelul ministerelor de resort. În acest caz, Consiliul

European încearcă să identifice soluții sub formă depackage deals, care să fie acceptabile

pentru toți.

Consiliului European îi revine un rol major în cadrul politicii externe și este actorul principal

în probleme precum extinderea, modificarea Tratatului etc. În cadrul Consiliului sunt luate și

deciziile importante cu privire la personal: Consiliul își numește propriu președinte,

președintele Comisiei Europene și Înaltul Reprezentant.

Ar fi totuși poate prea mult să îl considerăm "motorul integrării europene" și "cea mai înaltă

autoritate politică" a UE, așa cum o face acest lucru însemnând să trecem cu vederea peste

competențele importante ale celorlalte instituții, precum și peste relația de interdependență

din complexul sistem decizional al Uniunii.

Tot în acest studiu am realizat că:

Lucrarile Consiliului European sunt gazduite de statul membru care asigura presedintia

Consiliului si participa la viata politica si evolutia Uniunii Europene prin intalniri organizate cel

putin de doua ori pe an (de obicei in lunile iunie si decembrie). Aceste lucrari se constituie intr-

un eveniment important: prezenta intr-un oras european a celor douazeci si cinci reprezentanti

investiti cu legitimitate democratica incontestabila, insotiti de alti ministri si colaboratori

apropiati, constituie - de aproape douazeci si cinci de ani - un eveniment politic asteptat cu mare

interes.