Tratatul de la Nisa

Problemele nesolu ionate de Tratatul de la Amsterdam trebuiau rezolvate prin Tratatul de țla Nisa. Cu toate acestea, tratatul a pregătit doar par ial Uniunea Europeană pentru țextinderile importante spre est i sud de la 1 mai 2004 i 1 ianuarie 2007. Prin urmare, ca ș șrăspuns la întrebările ridicate în Declara ia de la Leaken din 15 decembrie 2001, Conven iaț ț privind viitorul Europei a încercat să elaboreze un nou temei juridic pentru Uniune, sub forma Tratatului de instituire a unei Constitu ii pentru Europa. În urma referendumurilor țcu rezultate negative organizate în două state membre, acest tratat nu a fost ratificat.

Tratatul de la Nisa

Tratatul a fost semnat la 26 februarie 2001 i a intrat în vigoare la 1ș  februarie 2003.

A.Obiective

În conformitate cu Concluziile Consiliului European de la Helsinki din 1999, UE trebuia să fie capabilă să primească, de la sfâr itul anului 2002, noile state membre pregătite pentru șaderare. Deoarece doar două dintre statele solicitante aveau o popula ie mai mare decât țmedia statelor membre de la vremea respectivă, ponderea politică a ărilor cu o popula ie ț țmai mică trebuia să crească considerabil. Prin urmare, Tratatul de la Nisa viza să sporească eficien a i legitimitatea institu iilor UE i să pregătească UE pentru următoarea sa mare ț ș ț șextindere.

B.Contextul

În cadrul Conferin elor interguvernamentale (CIG) de la Maastricht i Amsterdam (ț ș 1.1.3.), au fost abordate o serie de probleme institu ionale, fără ca ele să fie însă rezolvate în mod țsatisfăcător (problemele nesolu ionate de Tratatul de la Amsterdam): dimensiunea i ț școmponen a Comisiei, ponderarea voturilor în Consiliu i extinderea votului cu majoritate ț șcalificată. Pe baza unui raport al Pre edin iei finlandeze, Consiliul European de la Helsinki ș ța decis, la sfâr itul anului 1999, ca problemele nesolu ionate de Tratatul de la Amsterdam ș ț

i toate celelalte modificări necesare pentru pregătirea extinderii să fie abordate în cadrul șunei CIG.

C.Con inutulț

CIG a fost deschisă la 14 februarie 2000 i i-a încheiat activitatea la Nisa la 10 decembrie ș ș2000. Aceasta a ajuns la un acord asupra chestiunilor institu ionale men ionate mai sus, ț țprecum i asupra altor puncte, printre care o nouă repartizare a mandatelor în Parlamentulș European, o cooperare consolidată mai flexibilă, monitorizarea drepturilor i valorilor șfundamentale în UE i consolidarea sistemului judiciar al UE.ș

1.Ponderarea voturilor în Consiliu

În urma examinării sistemului de vot în Consiliu, a componen ei Comisiei i, într-o anumităț ș măsură, a repartizării mandatelor în Parlamentul European, CIG a considerat că principalul

imperativ era modificarea ponderii relative a statelor membre, un subiect care nu mai fusese abordat de nicio CIG de la intrarea în vigoare a Tratatului de la Roma.

Erau prevăzute două metode de definire a votului cu majoritate calificată: un nou sistem de ponderare (o adaptare a sistemului existent) sau aplicarea unei majorită i duble (de voturi ț

i de popula ie), aceasta din urmă fiind propusă de Comisie i sus inută de Parlament. CIG ș ț ș ța ales prima op iune. De i numărul de voturi a crescut pentru toate statele membre, partea ț șcare le revine celor mai populate state membre a scăzut de la 55 % din voturi la 45 % în urma aderării celor noi zece state membre i la 44,5ș  % la 1 ianuarie 2007. De aceea, a fost introdus „dispozitivul de siguran ă” demografică prin care un stat membru poate solicita săț se verifice dacă majoritatea calificată reprezintă cel pu in 62ț  % din popula ia totală a țUniunii. În cazul în care această condi ie nu este îndeplinită, decizia nu este adoptată.ț

2.Comisia Europeană

a.Componen ăț

Din 2005, statele membre au dreptul la câte un singur comisar. Consiliul are competen a deț a decide, în unanimitate, numărul de comisari, precum i sistemul de rota ie a acestora, ș țastfel încât fiecare Comisie să reflecte dimensiunea demografică i geografică a statelor șmembre.

b.Organizare internă

Tratatul de la Nisa conferea Pre edintelui Comisiei competen a de a aloca ș țresponsabilită ile comisarilor i de a le redistribui pe parcursul mandatului, precum i de ț ș șa- i alege numărul dorit de vicepre edin i.ș ș ț

3.Parlamentul European

a.Componen ăț

Tratatul de la Amsterdam a stabilit numărul maxim de deputa i în Parlamentul European laț 700. La Nisa, Consiliul European a considerat necesar, în perspectiva extinderii, să revizuiască numărul de deputa i în PE pentru fiecare stat membru. Noua componen ă a ț țParlamentului a fost utilizată, de asemenea, pentru a contrabalansa ponderarea modificată a voturilor în Consiliu. Astfel, numărul maxim de deputa i europeni a fost stabilit la 732.ț

b.Competen eț

Parlamentului European i s-a conferit competen a, la fel ca i Consiliului, Comisiei i ț ș șstatelor membre, să conteste în justi ie acte ale Consiliului, ale Comisiei sau ale Băncii țCentrale Europene pentru motive de incompeten ă, de încălcare a unor norme țfundamentale de procedură, de încălcare a tratatului sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestuia sau de abuz de putere.

În urma unei propuneri a Comisiei, articolul 191 a fost transformat într-un temei juridic opera ional care trebuie să permită adoptarea, prin procedura de codecizie, a statutului țpartidelor politice de la nivel european i a regulilor legate de finan area acestora.ș ț

Competen ele legislative ale Parlamentului au fost sporite printr-o u oară extindere a ț șdomeniului de aplicare al procedurii de codecizie i prin dispozi ii care impun ca ș țParlamentul să î i dea avizul conform în vederea instituirii unei cooperări consolidate în șdomeniile acoperite de codecizie. De asemenea, Parlamentului i se solicită avizul atunci când Consiliul se pronun ă cu privire la riscul unei încălcări grave a drepturilor țfundamentale într-un stat membru.

4.Reforma sistemului judiciar

a.Curtea de Justi ie a Uniunii Europeneț

Cur ii de Justi ie a UE i s-a acordat posibilitatea de a se reuni în diferite formule: în camere ț ț(formate din trei sau cinci judecători), în Marea Cameră (11 judecători) sau în edin ă ș țplenară. Numărul de avoca i generali poate fi crescut printr-o decizie a Consiliului, țadoptată în unanimitate. Curtea de Justi ie î i păstrează competen a cu privire la hotărârileț ș ț preliminare, dar, în temeiul statutului său, poate transmite Tribunalului de Primă Instan ă țalte cauze decât cele enumerate la articolul 225 din Tratatul CE.

b.Tribunalul de Primă Instan ăț

Competen ele Tribunalului de Primă Instan ă au fost extinse pentru a include anumite ț țcategorii de hotărâri preliminare. Camerele jurisdic ionale pot fi instituite printr-o decizie ța Consiliului, adoptată în unanimitate. Toate aceste dispozi ii legate de func ionare, în ț țspecial competen ele Tribunalului, au fost de atunci înainte stabilite chiar în tratat.ț

5.Proceduri legislative

De i un număr considerabil de noi politici i dispozi ii (27) necesitau votul cu majoritate ș ș țcalificată în Consiliu, codecizia a fost extinsă doar la câteva domenii minore (fostele articole 13, 62, 63, 65, 157, 159 i 191 din Tratatul CE), iar pentru fostul articol 161 se impunea șprocedura de aviz conform al Parlamentului.

6.Cooperarea consolidată

Ca i Tratatul de la Amsterdam, Tratatul de la Nisa cuprinde dispozi ii generale care se ș țaplică tuturor domeniilor de cooperare consolidată i dispozi ii specifice pilonului în cauză.ș ț În timp ce Tratatul de la Amsterdam prevedea posibilitatea cooperării consolidate doar în cadrul primului i celui de al treilea pilon, Tratatul de la Nisa prevedea acest lucru în cadrulș tuturor celor trei piloni.

Tratatul de la Nisa a mai adus încă două modificări: sesizarea Consiliului European nu mai era posibilă, iar conceptul de „termen rezonabil” a fost clarificat. Avizul conform al Parlamentului era necesar în toate cazurile în care cooperarea consolidată viza o chestiune acoperită de procedura de codecizie.

7.Protec ia drepturilor fundamentaleț

La articolul 7 din TUE a fost adăugat un nou alineat care reglementa situa iile în care exista țun „risc clar” de încălcare a drepturilor fundamentale. Consiliul, hotărând cu o majoritate de patru cincimi din membrii săi i după ob inerea avizului conform al Parlamentului ș țEuropean, avea competen a de a stabili existen a unui astfel de risc i de a adresa ț ț șrecomandări adecvate statului membru în cauză. A fost proclamată o Cartă a drepturilor fundamentale fără caracter obligatoriu.

D.Rolul Parlamentului European

Ca i în cazul conferin elor interguvernamentale anterioare, Parlamentul European a ș țparticipat activ la pregătirile pentru CIG din 2000, prezentându- i opiniile cu privire la șagenda conferin ei i la evolu iile i obiectivele acesteia. Parlamentul i-a exprimat opinia ț ș ț ș ș

i asupra fondului i implica iilor judiciare ale Cartei drepturilor fundamentale. ș ș țParlamentul a insistat îndeosebi ca viitoarea CIG să urmeze un proces transparent, deschis participării deputa ilor din PE, a parlamentelor na ionale i a Comisiei, precum i ț ț ș școntribu iilor din partea cetă enilor, urț ț